Sunteți pe pagina 1din 2

APROB

Director al Penitenciarului nr.12 - Bender


comisar principal de justiţie
Oleg SAINSUS
„___”____________2021

PLAN – CONSPECT

Şedinţă: personalul secției pază și escortare a Penitenciarului nr.12 - Bender.

TEMA 10/2: Acţiunile gărzii şi echipei de supraveghetori în situaţii


excepţionale.
Probleme de studiu: Şedinţa nr.2
1. În caz de nesupunere în grup, tulburări cu caracter de masă în mediul
deţinuţilor.
2. În caz de avarie, calamităţi naturale şi incendiu.
Scopul de învăţământ: 1. Perfecţionarea deprinderilor practice la executarea serviciului de
luptă.
2. De a studia prevederile RSL.
Metoda desfăşurării: Prelegere.
Durata desfăşurării: 2 ore.
Bibliografia: RSL.

1. În caz de nesupunere în grup şi tulburări în masă în mediul deţinuţilor.


În caz de nesupunere în grup a deţinuţilor şeful gărzii (grupului) este obligat:
- să raporteze imediat conducerii subdiviziunii;
- să alarmeze efectivul gărzii pe semnalul „Arţar-2”.
- să aprecieze multilateral evenimentele şi gradul de periculozitate al acestora,
manifestând concomitent stăpânire de sine şi cumpătare;
- să acţioneze ferm şi decisiv la izolarea instigatorilor şi participanţilor activi la
nesupunerii în grup în scopul reprimării infracţiunii la etapa preliminară;
- să întreprindă măsuri în vederea limitării accesului deţinuţilor la locul incidentului;
- să stabilească cauzele condiţiile care au favorizat conflictul şi să aplice măsuri în
vederea înlăturării lor ;
- să explice infractorilor ilegalitatea acţiunilor lor, să-i avertizeze de răspunderea penală,
concomitent cerându-le încetarea acţiunilor nelegitime;
- să nu admită deteriorarea şi incendierea încăperilor obiectivelor de către infractori,
acapararea mijloacelor de transport, armelor de foc, substanţelor toxice, explozive şi a altor
acţiuni nelegitime.

2. În caz de incendiu, avarie şi calamităţi naturale.


În caz de incendiere în corpul de gardă a mijlocului de transport sau la obiectivul
păzit, colaboratorul din gardă care a observat, dă semnalul „Arţar-4”. Stingerea incendiului
este organizată cu forţele personalului gărzii fiind aplicate mijloacele de stingere ale incendiului
din dotarea gărzii, postului. În caz de incendiu de proporţie se solicită ajutorul echipei de
pompieri şi se întreprind măsuri în vederea salvării oamenilor, armamentului, mijloacelor
tehnice, a avuţiei şi documentaţiei. Santinelele ale căror viaţă este pusă în pericol, sânt
transferate în locuri sigure de unde ultimii continuă să execute misiunea de luptă.
În caz de incendiere a vagonului special (automobilului) şi imposibilitatea de lichidare a
incendiului, trenul (automobilul) sânt oprite imediat, trenul - prin intermediul pârghiei de
stopare. La stingerea incendiului sânt admise echipele de pompieri şi brigăzile de tren. Şeful
gărzii efectuează debarcarea deţinuţilor din vagon (automobil) şi organizează paza lor în teren,
într-un loc mai sigur.
În cazul calamităţilor naturale şeful gărzii (grupului) organizează cu forţele
personalului gărzii acordarea ajutorului, salvarea armamentului şi averii; transferă într-un loc
mai sigur deţinuţii aflaţi sub pază (supraveghere). La indicaţia şefilor superiori efectuează
evacuarea deţinuţilor, întreprinde măsuri în vederea menţinerii regimului stabilit.
În caz de catastrofă de tren, şeful gărzii organizează dispozitivul de paza, întreprinde
măsuri în vederea evacuării urgente a personalului şi a deţinuţilor, din zona incidentului într-un
loc sigur, dispune acordarea ajutorului pătimaşilor, paza cadavrelor, prin intermediul celei mai
apropiate subdiviziuni a DIP (comisariat de poliţie) stabileşte legătura şi raportează despre
incident şefului nemijlocit. După caz, în dependenţă de situaţia reală, predă deţinuţii în cel mai
apropiat izolator de urmărire penală, penitenciar sau Comisariat de poliţie pentru deţinerea lor
provizorie.
În caz de reţinere îndelungată a vagonului special care se deplasează pe ruta planificată,
şeful gărzii înştiinţează subdiviziunea. Referitor la prejudiciul material cauzat gărzii în rezultatul
avariei, şeful gărzii în comun cu reprezentantul administraţiei căii ferate, întocmeşte un proces-
verbal pe care la întoarcere îl prezintă şefului subdiviziunii.
În caz de avariere a automobilului special, imposibilitatea de a se deplasa, şeful
gărzii cheamă din subdiviziune alt automobil, instalează indicatoarele staţionării avariate,
organizează transportarea deţinuţilor şi escortarea în continuare a acestora la locul de destinaţie.
În caz de imposibilitatea transportării deţinuţilor (traficul intens de transport, aglomerarea
cetăţenilor), şeful gărzii organizează remorcarea automobilului ieşit din funcţiune până la cel mai
apropiat izolator de urmărire penală, penitenciar (Comisariat de Poliţie).
Dacă accidentul s-a produs în afara localităţii şi automobilul este deteriorat, şeful gărzii
organizează debarcarea şi escortarea deţinuţilor într-un loc mai favorabil pentru organizarea
pazei, până la sosirea altui automobil.

Şef al secției pază și escortare,


comisar de justiţie Valeri JEMAN

S-ar putea să vă placă și