Academia Navală Mircea cel Bătrân / Facultatea de Inginerie Marină

Proceduri de stins incendiul la bordul navelor

Musat Radu-Stefan 4522C
Referat la Siguranta si Securitatea Navei (SSN)

Ce masuri de precautie sunt pentru prevenirea si stingerea incendiilor?

Prevenirea incendiilor la bordul navei care transporta marfuri periculoase se executa printr-o
buna practica marinareasca, respectandu-se urmatoarele masuri de precautie:
-materialele combustibile se vor tine departe de sursele de caldura;
-substantele inflamabile vor fi protejate prin ambalare corespunzatoare, respingandu-se coletele care
sunt deteriorate sau prezinta urme de scurgeri;
-stivuirea se va face in asa mod incat coletele sa fie protejate impotriva avarierii sau incalzirii;
-marfurile periculoase se vor separa de substantele care pot produce sau raspandi focul;
-se va asigura accesibilitatea la marfurile periculoase, astfel ca la nevoie, coletele din vecinatatea
incendiului sa poata fi protejate;
-cablurile si instalatiile electrice sa fie in stare corespunzatoare si protejate impotriva riscului de
scurtcircuitare;
-acolo unde se impune separarea printr-o punte sau perete despartitor rezistent la foc si etans la lichide,
penetratiile cablurilor sau tubulaturilor dintr-un compartiment in altul, vor fi bine izolate in scopul
impiedicarii patrunderii vaporilor si gazelor;
-la stivuirea marfurilor pe punte, se va tine cont de forma si pozitia mecanismelor auxiliare de punte, a
cablurilor si echipamentelor electrice, pentru evitarea surselor de aprindere.
In general, agentul extinctor, cel mai disponibil si mai folosit, este apa, care este eficienta
pentru marea majoritate, dar nu pentru toate marfurile periculoase. Uneori apa, dupa cum rezulta
din fisele individuale ale diferitelor substante, poate sa intensifice incendiul sau sa cauzeze o
explozie. Daca nu se poate actiona cu apa trebuie sa existe pe nava suficiente extinctoare adecvate.
La marfurile speciale se recomanda stingatoare chimice uscate sau cu
gaz inert sau CO2.
Datorita riscului mare de otravire sau intoxicare a persoanelor neprotejate, cu fumul emanat de
unele substante incendiate, nava trebuie sa fie dotata cu costume de protectie si aparate de respirat
autonome.
Pentru asigurarea unei actiuni eficiente impotriva incendiilor, la bordul navei care transporta
marfuri periculoase, se impun urmatoarele masuri:
-realizarea instructiunilor speciale de comportare la bord a echipajului si pasagerilor sau altor persoane
aflate temporar la bord, pe timpul operarii navei;
-completarea inventarului navei cu materialele si echipamentele de prevenire si combatere a
incendiilor;
-stabilirea de responsabilitati concrete pentru fiecare membru din echipaj, prin rolul de incendiu;
-realizarea unui grafic de supraveghere a marfurilor periculoase;
-efectuarea exercitiilor de antrenament cu echipajul, privind modul de a actiona in caz de incendiu;
-instruirea echipajului pentru utilizarea echipamentului special de combatere a incendiilor;
-reglementarea fumatului si a lucurilor unde este interzis, la bord.

1|Page
 Academia Navală Mircea cel Bătrân / Facultatea de Inginerie Marină

Pe tot timpul operarii marfurilor periculoase, comandantul navei nu va parasi bordul, pentru a
putea conduce activitatea de combatere a unui eventual incendiu. Aceasta atributie nu poate fi
transmisa secundului sau altei persoane.
Cum se raporteaza evenimentele care implica marfuri periculoase
Raportarea incidentelor in care sunt implicate marfuri periculoase, considerate ca fiind
poluanti marini, este prevazuta in Protocolul I al Conventiei Internationale pentru Prevenirea
Poluarii pe Mare, din 1973 si Protocolul din 1978 (MARPOL 73/78), care a intrat in vigoare la 6
aprilie 1978.
Suplimentand cerintele Protocolului I, Organizatia Maritima Internationala a elaborat un
ghid pentru raportarea incidentelor care implica substante periculoase. in cazul scaparii peste bord,
in mare, de colete continand marfuri periculoase, considerate a fi poluanti marini, comandantul
navei sau alta persoana apartinand navei implicate, va raporta prin cel mai rapid mijloc de
comunicare particularitatile incidentului, catre statul in ale carui ape teritoriale se afla, sau in a
carei vecinatate se afla.
Raportarea evenimentelor care implica marfuri periculoase trebuie sa contina numai
informatii esentiale. Rapoartele trebuie sa fie simple si sa foloseasca metodele si formularele tip
international de raportare, in limba engleza utilizand Standard Marine Navigational Vocabulary sau
Codul International de Semnale.
Formularele de raportare se gasesc in voi. 5 (Supplement) al codului, la sectiunea
Reporting Procedure.
Cand au loc deversari de substante periculoase, stivuite pe punte, se recomanda spalarea cu
apa din abundenta si evacuarea peste bord, avandu-se in vedere ca securitatea echipajului are
prioritate fata de prevenirea poluarii mediului.
Utilzarea apei ca agent de combatere a incendiului la nava este, in general, eficienta pentru
majoritatea marfurilor periculoase, sub forma de jet sau pulverizata, chiar si in cazul unor marfuri
pentru care la uscat s-ar prefera utilizarea unor alti agenti de combatere, diferiti de apa.
In cazul unor incidente sub punte, cea mai buna metoda de combatere a focului consta in
inchiderea magaziei, intreruperea ventilatiei si punerea in functiune a instalatiei de combatere a
incendiului.

Tactici de stingere a incendiului

Conditia sine qua non pentru o lupta eficienta impotriva incendiului izbucnit la bordul navei este
aceea de a se întreprinde cu multă rapiditate măsuri energice şi hotărâte de lichidare a acestuia. Primul
membru al echipajului care a descoperit incendiul, trebuie să alarmeze echipajul prin cele mai
apropiate mijloace şi apoi să treacă imediat la stingerea acestuia cu mijloacele specifice din dotare.
Pentru ca lupta împotriva incendiilor să fie încununată de succes, este necesar ca întreg echipajul
navei să cunoască ordinea, dotarea şi modul de folosire a mijloacelor de stins incendiul.
Stingerea incendiului este o operaţiune vitală, caracterizată printr-o ofensivă continuă asupra
focarului, până la lichidarea lui completă.
În funcţie de situaţia existentă la bord, acţiunea de stingere poate avea două etape:
I. Localizarea incendiului
Localizarea incendiului reprezintă totalitatea acţiunilor ce se întreprind pentru limitarea extinderii
acestuia, drept care se iau următoarele măsuri:
1) Având în vedere că nava este construită, în general, din tablă navală cu o conductivitate
termică bună, se va pune un accent deosebit pe răcirea zonei de ardere. Această operaţiune se

2|Page
 Academia Navală Mircea cel Bătrân / Facultatea de Inginerie Marină

bazează pe introducerea în zona incendiului a unor substanţe capabile să preia o cantitate de

căldură, ce ar duce în mod inevitabil la extinderea focarului. Astfel, se vor pune în funcţiune
manicile cu ţevile de refulare şi instalaţiile fixe de răcire cu apă şi spumă ce sunt amplasate în
zona respectivă.
2) Se va încerca limitarea oxidantului din mediul carburant prin: închiderea uşilor, hublourilor,
spiraiurilor din apropierea incendiului şi oprirea instalaţiei de ventilare în zona respectivă.
3) Izolarea substanţelor combustibile neincendiate de zona de ardere.
4) Lichidarea sau reducerea intensităţii arderii pe direcţiile ce prezintă pericol de explozie.
II. Lichidarea incendiului
Lichidarea incendiului este operaţiunea prin care se înţelege stingerea completă a focarelor de
ardere şi imposibilitatea reactivării lor. În această etapă se concentrează majoritatea forţelor şi
mijloacelor asupra focarelor cu arderea cea mai intensă şi care prezintă pentru navă pericolul cel mai
mare.
Pentru reuşita acestei acţiuni trebuiesc respectate următoarele:
1) Distanţa de la mijlocul de stins incendiu până la focar să fie cât mai mică şi dacă este posibil
acesta să fie dispus deasupra focarului sau măcar la acelaşi nivel;
2) La atacarea focarului se va avea în vedere: direcţia şi tăria vântului (se va acţiona cu vântul din
spate pentru a feri oamenii de flăcări şi pentru a nu se împrăştia spuma), natura incendiului,
mijloacele de care dispunem;
3) Focarul incendiului să fie atacat de la bază spre vârf;
4) Persoanele ce acţionează la stingere vor înainta în mod continuu şi vor colabora cu cei ce
salvează oameni şi materiale;
5) Trebuie să se acţioneze cu rapiditate întrucât o mare parte din succesul operaţiunii de stingere
depinde de aceasta .

Conducerea operatiunilor de stingere. Sarcina conducerii si informarea asupra situatiei

Orice persoană de la bordul navei care observă izbucnirea unui incendiu sau descoperă un focar de
incendiu, trebuie să anunţe imediat prin orice mijloc posibil ofiţerul de cart sau comandantul navei şi
să treacă imediat la stingerea acestuia, conform rolului de incendiu.
Cu excepţia compartimentului de maşini, conducerea nemijlocită a luptei pentru stingerea
incendiilor, revine căpitanului secund sau în lipsa acestuia ofiţerului de cart pe navă.
În compartimentul maşini lupta pentru stingerea incendiului este condusă de şeful mecanic, iar în
lipsa acestuia de ofiţerul mecanic de cart.
Indiferent unde a apărut focarul de incendiu măsurile principale de stingere a incendiului sunt
următoarele:
1) Echipajul navei va acţiona cu rapiditate, având grijă să folosească în mod just mijloacele de
combatere a incendiilor.
2) Interzicerea răspândirii incendiului în compartimentele învecinate sau la punţi şi
suprastructuri.
3) În caz că stingerea incendiului nu este posibilă, compartimentele incendiate trebuie izolate .
4) Observarea pereţilor etanşi şi a temperaturii din compartimentele vecine, răcirea şi ventilarea
acestor compartimente, în scopul de a degaja fumul şi eventualele gaze explozive, care ar
putea avea urmări majore asupra extinderii incendiului.
Întotdeauna izbucnirea unui incendiu la navă are loc prin surprindere şi adesea se întâmplă să fie
identificat numai după anumiţi indici exteriori (fum, miros de ars), fără să se cunoască precis, unde şi

3|Page
 Academia Navală Mircea cel Bătrân / Facultatea de Inginerie Marină

ce anume arde. În acest caz cel care conduce operaţiunea de stingere trebuie să se informeze
neîntârziat asupra situaţiei reale, pentru a stabili:
- locul focarului de incendiu şi ce anume arde;
- amploarea incendiului şi căile de propagare;
- condiţiile care îngreunează sau uşurează stingerea şi pericolul pe care îl reprezintă pentru
compartimentele vecine;
- măsurile necesare pentru lichidarea definitivă a focarului de incendiu.

Echipamente de protectie si interventie

Aparatul izolant este un accesoriu pentru protecţia căilor respiratorii, a feţei şi a ochilor, având
rolul de a feri pe cel ce acţionează cu acesta de acţiunea vătămătoare a fumului şi gazelor toxice.
Navele maritime sunt dotate cu mai multe tipuri de aparate izolante de construcţii diferite:
 CH - 146/255 – de construcţie germană cu butelie de oxigen.
 U – TYP OXYGEN – de construcţie japoneză cu două butelii de oxigen.
 PIRELI Mod. 165 – de construcţie italiană.
Principiul de acţionare este acelaşi la toate tipurile numai că diferă din punct de vedere constructiv.
Aparatul izolant tip CH – 146/255
Se foloseşte în special atunci când procentul de oxigen din aer este sub 17% şi atunci când cartuşul
filtrant al măştii contra gazelor obişnuite nu reţine gazele toxice din atmosferă. El lucrează în circuit
închis prin purificarea şi regenerarea aerului expirat în interiorul aparatului. Se compune din
următoarele părţi:
o Masca pentru faţă (cagula) din cauciuc la care deosebim:
1. armătura metalică pentru fixarea tuburilor de legătură;
2. vizorii (vizorul) din sticlă specială;
3. sistemul reglabil de fixare pe cap (curele);
4. cordeaua reglabilă pentru agăţare de gât.
o Tuburile de legătură gofrate (unul pentru inspiraţie şi altul pentru expiraţie).
o Blocul supapelor format din camera de inspiraţie şi camera de expiraţie.
o Cartuşul absorbant de construcţie metalică în care se găseşte încărcătura formată din granule de
hidrat de sodiu, în straturi separate prin site metalice (pe partea exterioară a cartuşului există
marcată în relief o săgeată ce indică sensul de circulaţie al aerului).
o Sacul pulmonar confecţionat din pânză cauciucată cu capacitate de 5 litri, la care deosebim:
1. galeria cotită, cu şurub pentru racordarea la cartuşul absorbant;
2. orificiul cu dispozitiv filetat pentru racordarea galeriei cotite a
camerei de ventilaţie;
3. supapa de suprapresiune;
4. butonul pentru prinderea levierului automatului pulmonar;
5. placa metalică pentru fixarea supapei de suprapresiune;
6. lama metalică pentru menţinerea formei sacului.
o Butelia pentru oxigen confecţionată din oţel şi prevăzută cu un robinet de închidere. Are o
capacitate de un litru şi se încarcă cu 150 litri de oxigen la presiunea de 150 Kgf/cmp., cantitate
care asigură funcţionarea aparatului pe timp de o oră.
o Reductorul de presiune cu automatul pulmonar, confecţionat din alamă presată la care se
deosebesc:
1. conducta de legătură cu butelia de oxigen;

4|Page
 Academia Navală Mircea cel Bătrân / Facultatea de Inginerie Marină

2. locaşul filetat pentru conducta de oxigen;

3. locaşul filetat pentru conducta sistemului de alarmare;
4. piuliţa pentru reglarea presiunii de lucru a reductorului;
5. levierul automatului pulmonar;
6. butonul pentru acţionarea manuală asupra automatului pulmonar.
o Sistemul de alarmare format dintr-o cameră de presiune, o tijă împingătoare, o membrană de
cauciuc pentru etanşare şi un tub sonor cu lamă vibratoare şi dispozitiv de acţionare.
o Carcasa metalică confecţionată din tablă cu capac rabatabil la care se deosebesc:
1. suporţii pieselor aparatului izolant;
2. placa de acţionare a supapei de suprapresiune;
3. manometru cu conducta flexibilă şi sistemul de fixare ;
4. curele de susţinere reglabile;
5. sistemul de închidere.
Verificare înainte de folosire
Înainte de punerea în funcţiune se verifică:
i. dacă butelia de oxigen este conectată la aparat şi dacă aceasta este încărcată (se desface ventilul şi
se urmăreşte presiunea pe cadranul manometrului);
ii. starea tehnică a cartuşului absorbant (se scutură şi dacă se aude un zgomot specific produs de
granulele alcaline, înseamnă că acesta este în stare de funcţionare);
iii. dacă acesta este racordat la aparat şi dacă sensul săgeţii de pe corpul lui corespunde cu cel al
săgeţii de pe suport;
iv. dacă racordurile gofrate nu sunt strangulate ca să împiedice respiraţia;
v. dacă blocul supapelor nu este obturat cu dopul de cauciuc;
vi. dacă cagula are talia corespunzătoare celui care o foloseşte;
vii. dacă nu există scăpări de oxigen pe la îmbinări;
viii. dacă reductorul de presiune funcţionează normal.
Funcţionare: Aerul expirat format din cca. 78% azot, 16% oxigen, 4-5% bioxid de carbon şi 1% alte
gaze, părăseşte masca prin tubul de expiraţie, pătrunde în camera de expiraţie, deschide supapa
respectivă şi trece în cartuşul absorbant.
Din cartuşul absorbant aerul curăţat de bioxid de carbon, dar sărac în oxigen, intră în sacul
pulmonar unde urmează să treacă în camera de inspiraţie pentru a fi îmbogăţit cu oxigen. Oxigenul din
butelie pătrunde prin conducta de legătură în reductorul de presiune unde i se reduce presiunea la 3
Kgf/cmp şi se reglează debitul la 1,5 litri/minut. Din reductor oxigenul trece prin conducta pentru
oxigen în camera de inspiraţie. În momentul când se inspiră, în mască se produce o depresiune care
face să se închidă supapa de expiraţie şi să se deschidă cea de inspiraţie lăsând să pătrundă aerul din
sac în camera de inspiraţie unde este adus la compoziţia atmosferică normală (cu conţinut de oxigen
21%) prin îmbogăţire cu oxigenul venit de la reductor.
Dacă servantul depune un efort mai mare şi deci consumă mai mult oxigen, atunci volumul sacului
scade şi levierul automatului pulmonar este tras în jos, ceea ce are ca urmare creşterea debitului de
oxigen dat de reductor. În cazul când această suplimentare este insuficientă faţă de consumul şi mai
mare de oxigen folosit de servant, atunci cantitatea de oxigen debitată de reductor poate fi mărită prin
apăsarea pe butonul de acţionare manuală. În situaţia când servantul nu consumă întreaga cantitate de
oxigen debitată de reductor, surplusul de oxigen se acumulează în sac, mărindu-i volumul. Când
volumul sacului a depăşit capacitatea de acumulare, supapa de suprapresiune se sprijină în placa de
acţionare a ei şi se deschide, permiţând evacuarea surplusului de aer.

5|Page
 Academia Navală Mircea cel Bătrân / Facultatea de Inginerie Marină

Retragerea de la locul incendiului se face atunci când pe cadranul manometrului presiunea indică
20,5 Kgf/cmp (7,5 Kgf/cmp necesar pentru retragere; 3 Kgf/cmp presiune minimă a buteliei; 10
Kgf/cmp presiune de siguranţă).

Întreţinere:
i. se va evita contactul pieselor în care se găseşte oxigen, cu grăsimile;
ii. deşi capacitatea de reţinere a cartuşului absorbant este de o oră, totuşi acesta se schimbă chiar
dacă a fost folosit un timp mai scurt;
iii. dacă aparatul se schimbă de la un servant la altul, se dezinfectează cu spirt.

6|Page