Suport Curs

CERONAV
M o t t o:
“HARD TRAINING, EASY FIGHTING”
“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR

DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR DE URGENŢĂ”
(CU EXCEPŢIA BĂRCILOR DE SALVARE RAPIDE)
- 2013 -
CONSTANŢA
Lucrarea este un material care a fost realizat de către Centrul
Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din
Transporturi Navale – CERONAV, Constanţa. Ca urmare,
reproducerea integrală sau parţială, transmiterea sau stocarea în
biblioteci a textelor şi materialelor din prezenta broşură este
interzisă fără acordul CERONAV.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

BAMBOI, GELU
Competenţa în utilizarea ambarcaţiunilor de supravieţuire şi a
bărcilor de urgenţă (cu excepţia bărcilor de salvare rapide) / Gelu
Bamboi. - Constanţa : CERONAV, 2013
Bibliogr.
ISBN 978-606-93369-2-2
614.818
37.018.46
Titlul lucrării,
“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR
DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR DE URGENŢĂ”
(CU EXCEPŢIA BĂRCILOR DE SALVARE RAPIDE)
Autor,
Cdt.dr. Gelu BAMBOI
Expert consultant 1A
Coperta: Nicoleta HÂNCU
Adresa: CERONAV, str. Pescarilor nr. 69 A, cod 900581 – Constanţa.

Tel.: +40 241 639595
Fax: +40 241 631415
E -mail: office@ceronav.ro
http://www.ceronav.ro
1. CONSIDERAŢII GENERALE
1.1. Scop:
Scopul acestui program este acela de oferi navigatorilor cunostinţele de ordin aplicativ şi
deprinderile practice necesare lansării la apă şi conducerii în siguranţă a bărcilor de urgenţă şi a
ambarcaţiunilor de supravieţuire, în situaţii de urgenţă, conform Codului STCW, Secţiunea A-
VI/2.
1.2. Obiective:
Programul acoperă cerinţele Convenţiei STCW şi ale Codului STCW, Cap.VI – Secţiunea
A-VI/2, Tabela A-VI/2-1.
Îndeplinind standardele minime de competenţă în “utilizarea ambarcaţiunilor de
supravieţuire şi a bărcilor de urgenţă (cu excepţia bărcilor de salvare rapide ) “, cursanţii vor fi
capabili să opereze mijloacele de salvare, să lanseze şi să conducă o ambarcaţiune de salvare sau o
barcă de urgenţă, să acorde asistenţă naufragiaţilor şi ambarcaţiunilor de supravieţuire şi să
organizeze supravieţuirea oamenilor din ambarcaţiuni, până la sosirea echipelor de căutare şi
salvare.
Un cursant absolvent trebuie să fie capabil:
• să redreseze o plută de salvare răsturnată, purtând vesta de salvare;
• să interpreteze marcajele de pe o ambarcaţiune de supravieţuire;
• să dea comenzile corecte pentru lansarea ambarcaţiunilor de supravieţuire, îmbarcarea
/debarcarea ocupanţilor şi îndepărtarea de navă;
• să pregătească şi să lanseze, în siguranţă, o ambarcaţiune de supravieţuire şi să se
îndepărteze rapid de navă;
• să recupereze, în siguranţă, o ambarcaţiune de supravieţuire sau o barcă de urgenţă;
• să pornească şi să opereze un motor de barcă de salvare;
• să tragă la rame şi să guverneze o barcă de salvare;
• să guverneze după compasul de barcă;
• să utilizeze echipamentul ambarcaţiunilor de supravieţuire;
• să istaleze dispozitivele pentru localizare/detectare;
• să utilizeze echipamentul radio din ambarcaţiunile de supravieţuire;
• să utilizeze echipamentul de semnalizare, inclusiv materialul pirotehnic;
• să îngrijească persoanele rănite pe timpul, sau după abandonarea navei, utilizând trusa
de prim ajutor medical şi tehnicile de resuscitare.
“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR

DE URGENŢĂ” (CU EXCEPŢIA BĂRCILOR DE SALVARE RAPIDE) - Suport de curs - Pagina: 1
2. INTRODUCERE
2.1. Recomandări privind siguranţa proprie în baza de instruire
Pe toata durata instruirii, cursanţii trebuie să respecte regulile de siguranţă prelucrate de

experţi sau instructori, în special pe timpul instruirii practice cu echipamentul de salvare.
Comenzile INCETAŢI şi CONTINUAŢI, trebuie respectate cu stricteţe, pe tot timpul exerciţiilor
de antrenament cu ambarcaţiunile din baza de instruire.
2.2. Definiţii
(SOLAS, Cap.III/ Reg. 3)
Principalii termeni referitori la mijloacele de supravieţuire pe mare sunt definiţi de

Convenţia SOLAS, după cum urmează:
Codul internaţional al mijloacelor de salvare (Internaţional Life-saving Appliance

Code) sau Codul LSA este un cod adoptat de Comitetul de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei
Maritime Internaţionale, care furnizează standardele internaţionale pentru mijloacele de salvare
prevăzute de Capitolul III al Convenţiei SOLAS.
Ambarcaţiunea de supravieţuire ( survival craft) este o ambarcaţiune capabilă să menţină
în viaţă persoanele naufragiate, după abandonarea navei. Este termenul generic pentru bărci şi plute
de salvare.
Barca de urgenţă (rescue boat) este o barcă destinată salvării naufragiaţilor şi grupării
ambarcaţiunilor de supravieţuire (plute şi bărci de salvare)
Barca de salvare rapidă (fast rescue boat) este o barcă de urgenţă rapidă, prevăzută pentru
navele de pasageri de tip ro-ro.
Sistemul de evacuare marină (marine evacuation system) este un dispozitiv destinat
transferului rapid al persoanelor, de la puntea de îmbarcare a unei nave, la o ambarcaţiune de
supravieţuire care pluteşte în apropierea acesteia.
Costumul anti-expunere (anti-exposure suit - AES) este un costum de protecţie destinat
echipajului bărcilor de urgenţă şi echipei de deservire a sistemului de evacuare marină.
Costumul de imersiune (immersion suit) este un costum de protecţie, care reduce pierderea
de caldură a corpului persoanei care îl poartăa, în apa rece.
Mijlocul de protecţie termică (thermal protective aid – TPA) este un sac (sau costum)
confecţionat din material impermeabil, cu conductivitate termică redusă.
Lansarea în plutire liberă (float-free launching) este acea metodă de lansare a unei
ambarcaţiuni de supravieţuire (barcă sau plută), în care aceasta este eliberată automat de pe o navă
care se scufundă şi este gata de utilizare.
Lansarea în cadere liberă (free-fall launching) este acea metodă de lansare a unei
ambarcaţiuni de supravieţuire (barcă sau plută), în care aceasta, împreuna cu persoanele şi
echipamentul de la bordul său, este eliberată şi lăsată să cadă în mare, fără nici un dispozitiv de
restrângere.
2.3. Manualul de instruire (SOLAS, Cap.III/ Reg. 35)
În fiecare careu, sau în fiecare cabină, trebuie să existe cate un Manual de instruire. Acest
manual (ilustrat pe cât posibil) va cuprinde instrucţiuni şi informaţii exprimate în termeni
accesibili, referitoare la:
• echipamentul de salvare instalat la bordul navei;

• metode de supravieţuire.

Următoarele probleme trebuie explicate detaliat:
• îmbracarea echipamentului individual de salvare;

• adunarea la locurile desemnate prin rolurile de apel;
• îmbarcarea/lansarea şi îndepărtarea de navă a ambarcaţiunilor de supravieţuire;
• metoda de lansare din interiorul ambarcaţiunii de salvare;
• eliberarea ambarcaţiunilor din dispozitivele de lansare;
• utilizarea dispozitivelor de protecţie din zona de lansare;
• iluminatul în zona de lansare a ambarcaţiunilor;
• utilizarea întregului echipament de salvare;
• utilizarea întregului echipament de semnalizare;
• utilizarea ancorelor de furtună;
• utilizarea motorului de barcă şi a accesoriilor acestuia;
• recuperarea ambarcaţiunilor, inclusiv stivuirea şi amararea lor;
• riscurile expunerii la intemperii (necesitatea hainelor călduroase);
• utilizarea optimă a mijloacelor de supravieţuire din ambarcaţiuni;
• metode de recuperare, inclusiv utilizarea dispozitivelor elicopterului (chinga, coş, plasă,
targă, scaun, ham), a dispozitivelor de la uscat şi a aruncatorului de bandulă;
• orice alte sisteme/dispozitive cuprinse în rolurile de apel;
• instrucţiuni pentru reparea echipamentului de salvare, în caz de urgenţă.
Navele echipate cu sistem de evacuare marină vor fi prevăzute cu mijloacele necesare
asigurării antrenamentului la bord, în vederea utilizării acestui sistem.
2.4. Simboluri IMO pentru siguranta (SOLAS, Cap.III/ Reg. 9/ Reg.11)
La bordul navelor se utilizează semne, etichete, postere, marcaje de pericol şi pictograme,

pentru localizarea echipamentelor de siguranţă, afişarea instrucţiunilor de operare, avertizarea
asupra pericolelor potenţiale etc., după cum urmează:
• semne de siguranţă (safety signs);
• semne de direcţionare (direction signs);
• simboluri pentru planul de incendiu (fire control symbols);
• semne pentru echipamentul de incendiu (fire equipment signs);
• semne de obligativitate (mandatory signs);
• semne de pericol (hazard signs);
• semne de interdicţie (prohibition signs);
• semnalizare combinată (combination signage);
• semne pentru navele şi terminalele de pasageri (passenger vessels & terminal signs);
• semne pentru bucătărie şi spaţii de locuit ( galley & accomodation signs);
• semne pentru punţi şi compartimentul maşini (deck & engine room signs);
• plăcuţe de marcaj temporar ( temporary tie tags);
• etichete pentru mărfuri periculoase ( IMDG & hazard diamonds);
• marcaje de pericol şi postere ( hazard markings & posters);
• postere pentru avizare şi antrenament ( safety awareness & training posters);
• postere şi pancarde obligatorii ( posters & mandatory placards);
• pictograme pentru planul de incendiu şi siguranţă ( fire & safety plan pictograms).

2.5. Situaţii de urgenţă care ar putea duce la abandonarea navei
Principalele situaţii de urgenţă, care ar putea duce la abandonarea navei, sunt următoarele:
• incendiu/explozie la bord (compartimentul maşini, tancuri de combustibil, tancuri de
marfă etc.);
• coliziunea cu altă navă;
• eşuarea navei;
• scufundarea navei;
• inundarea compartimentelor navei;
• accidente cauzate de mărfurile periculoase;
• pierderea stabilităţii navei (deplasarea mărfurilor);
• avarierea corpului navei;
• ameninţare cu bomba.
2.6. Situaţii de urgenţă care ar putea necesita lansarea şi utilizarea bărcilor de

urgenţă
Principalele situaţii de urgenţă, care ar putea necesita lansarea şi utilizarea bărcilor de

urgenţă, sunt următoarele:
• abandonarea navei, incluzând remorcarea şi gruparea ambarcaţiunilor de supravieţuire;
• om la apă;
• remorcarea şi salvarea unei ambarcaţiuni de supravieţuire a unei nave sinistrate.
În diferite situaţii de urgenţă pot apare dificultăţi la abandonarea navei, cum ar fi blocarea
căilor de evacuare, imposibilitatea lansării ambarcaţiunilor (canarisire excesivă, avarii, defecţiuni
etc.), lipsa iluminatului, lipsa membrilor de echipaj cu atribuţii privind lansarea ambarcaţiunilor,
condiţii de vreme nefavorabilă etc.
În caz de incendiu, este prudent să se lanseze numai o parte a ambarcaţiunilor de
supravieţuire, pentru a fi pe atenţiune, în timp ce lupta împotriva incendiului trebuie continuată.
2.7. Comunicaţiile la bordul navei şi sistemele de alarmă

(SOLAS, Cap III/ Reg. 6)
Între posturile de control al situaţiilor de urgenţă (emergency control stations), posturile de

adunare (muster stations sau assembly stations) ăi posturile de îmbarcare (embarkation stations)
trebuie să existe mijloace de comunicaţie (cu două căi) fixe, portabile, sau ambele sisteme.
Navele trebuie echipate cu un sistem de alarmă generală (general emergency alarm system),
capabil să emită semnalul de alarmă generală (general emergency alarm signal), care constă din cel
puţin 7 sunete scurte, urmate de un sunet lung (....... __________ ). Acest semnal va fi utilizat
pentru convocarea urgentă a echipajului şi a pasagerilor la posturile de adunare şi pentru iniţierea
acţiunilor incluse în rolul de apel.
Sistemul de alarmă generală trebuie suplimentat cu un sistem de adresare publică (public
address system), prin care se transmit mesajele verbale către echipaj şi pasageri.
La activarea sistemului de alarmă generală, sistemele audio de agrement trebuie să fie
decuplate automat.
Semnalul de alarmă generală trebuie să poată fi auzit în toate spaţiile de locuit şi în toate
spaţiile de lucru ale echipajului. La navele de pasageri, semnalul trebuie să poată fi auzit, de
asemenea, pe toate punţile deschise ale navei.

După declanşare, semnalul de alarmă generală trebuie să fie repetat continuu, până când
este anulat manual, sau întrerupt, temporar, de un mesaj transmis prin sistemul de adresare publică.
2.8. Rolul de apel şi instrucţiunile în caz de urgenţă

(SOLAS, Cap III/Reg. 37)
Rolurile navei reprezintă procedurile desemnate, care trebuie urmate în diferite situaţii de
urgenţă ivite la bord.
Rolul de apel (muster list) trebuie să specifice detaliile privind sistemul de alarmă
generală, sistemul de adresare publică, precum şi acţiunile care trebuie intreprinse de echipaj şi
pasageri, la auzul semnalului de alarmă generală. De asemenea, rolul de apel trebuie să specifice
cum va fi dat ordinul de abandonare a navei.
În general, un rol de apel cuprinde următoarele secţiuni:
• detalii privind semnalul de alarmă generală;
• funcţia/numele cui se adresează;
• postul de adunare în caz de apel;
• atribuţiile specifice pentru fiecare situaţie de urgenţă cuprinsă în rol;
• lista materialelor/echipamentelor care trebuie aduse la postul de adunare.
Rolul de apel trebuie să cuprindă atribuţiile stabilite pentru diferiţi membri ai echipajului,
care sa includă:
• închiderea porţilor etanşe, a uşilor de incendiu, a valvulelor, a scurgerilor, a iublourilor
laterale, a spiraielor, a sabordurilor şi a altor deschideri similare ale navei;
• echiparea ambarcaţiunilor de supravieţuire şi a altor mijloace de salvare;
• pregătirea şi lansarea ambarcaţiunilor de supravieţuire;
• pregătirea altor mijloace de salvare;
• apelul pasagerilor;
• utilizarea echipamentului pentru comunicaţii;
• componenţa echipei de intervenţie pentru stingerea incendiilor;
• atribuţii speciale referitoare la utilizarea echipamentului şi instalaţiilor de stins
incendiul.
În rolul de apel trebuie specificat numele ofiţerului desemnat/responsabil pentru

întreţinerea corespunzătoare a echipamentelor şi mijloacelor de salvare şi de stins incendiul, astfel
ca acestea să fie gata în permanenţă pentru utilizarea imediată. De asemenea, în rol trebuie
specificaţi înlocuitorii persoanelor cheie, care ar putea fi incapabile să-şi exercite atribuţiile (rănite,
dispărute etc.). Conducătorul unei ambarcaţiuni de supravieţuire sau al unei bărci de urgenţă (şi
înlocuitorul său) trebuie să aibă o listă cu echipajul său. De asemenea, conducătorul echipei de
deservire a sistemului de evacuare marină (şi înlocuitorul său) trebuie să aibă o listă cu echipa sa.
Rolul de apel va include şi atribuţiile echipajului, privitor la pasagerii de la bordul navei,
care să includă:
• avertizarea pasagerilor;
• verificarea dacă pasagerii au îmbrăcăminte corespunzătoare şi dacă au îmbrăcat corect
vesta de salvare;
• adunarea pasagerilor la posturile de adunare;
• menţinerea ordinii pe căile de acces şi pe casa scărilor, precum şi controlul deplasării
pasagerilor pe navă;
• asigurarea unui număr suficient de pături în ambarcaţiunile de supravieţuire.

Rolul de apel trebuie afişat vizibil pe navă (pe comanda de navigaţie, în compartimentul de
control al maşinilor, în careuri şi pe culoare, la fiecare punte locuită) şi actualizat după fiecare
schimbare efectuată în echipaj sau în dotarea navei (echipamente noi etc.).
2.9. Exerciţii de rol

(SOLAS, Cap III/Reg. 19)
Depăşirea unei situaţii de urgenţă pe mare depinde de gradul de instruire şi antrenare a

echipajului. Toţi membrii echipajului trebuie să ştie cu exactitate ce se aşteaptă de la ei într-o
situaţie de urgenţă, iar acest lucru se obţine numai prin antrenamente şi exerciţii de rol, regulate si
realiste.
Membrii de echipaj, care au atribuţii în diferite situaţii de urgenţă ( cuprinse în rolul de
apel), trebuie familiarizaţi cu acestea, înaintea începerii voiajului.
Exerciţiile de rol, pentru fiecare situaţie de urgenţă simulată, trebuie desfăşurate, pe cât
posibil, ca şi când nava s-ar afla în situaţia de urgenţă respectivă.
Fiecare membru de echipaj trebuie să participe, la cel puţin un exerciţiu de abandon şi
unul de incendiu, cel puţin o dată pe lună.
Fiecare exerciţiu de abandon trebuie să includă:
• convocarea pasagerilor şi echipajului la posturile de adunare, utilizand semnalul de
alarmă generală, urmat de anunţul dat prin sistemul de adresare publică, referitor la
exerciţiul de abandon care va avea loc;
• prezentarea pasagerilor şi a echipajului la locurile de adunare şi pregătirea pentru
exercitarea atribuţiilor desemnate/detaliate prin rolul de apel;
• verificarea dacă pasagerii şi echipajul au îmbrăcăminte corespunzătoare;
• verificarea dacă vestele de salvare sunt îmbrăcate corect
• coborârea (a cel puţin) unei bărci de salvare, după pregătirea corespunzătoare pentru
lansare;
• pornirea şi operarea motorului de barcă;
• operarea gruielor utilizate pentru lansarea plutelor de salvare;
• o simulare de căutare şi salvare a pasagerilor blocaţi în cabine;
• instrucţiuni de utilizare a echipamentului radio din ambarcaţiunile de supravieţuire.
Fiecare exerciţiu de stins incendiu trebuie să includă:
• prezentarea echipelor de intervenţie la locurile de adunare şi pregătirea pentru
exercitarea atribuţiilor desemnate/detaliate prin rolul de apel;
• pornirea unei pompe de incendiu, utilizand cel puţin 2 jeturi de apă, pentru a verifica
dacă sistemul funcţionează corespunzător;
• verificarea costumelor de pompier şi a celorlalte echipamente personale utilizabile în
caz de incendiu;
• verificarea echipamentului pentru comunicaţii în caz de incendiu;
• verificarea porţilor etanşe, a uşilor de incendiu, a tirajelor şi a clapeţilor de ventilaţie din
zona de exerciţiu;
• verificarea pregătirii/organizării echipelor de intervenţie, în cazul unei eventuale
abandonări a navei.
Este total inacceptabil ca membrii de echipaj să sufere accidente pe timpul exerciţiilor de
rol, prin care se intenţionează tocmai pregătirea lor pentru a depăşi, în siguranţă, o situaţie de
urgenţă. De aceea, se impune verificarea stării de intreţinere a echipamentului, înaintea utilizării lui
pentru antrenamente sau exerciţii de rol.

2.10. Antrenarea la bordul navei şi instruirea echipajului
(SOLAS, Cap III/Reg.19)
De îndată ce este posibil (dar nu mai târziu de 2 săptămâni de la îmbarcare), membrii de

echipaj trebuie antrenaţi, la bordul navei, pentru a fi capabili să utilizeze echipamentele şi
mijloacele de salvare, precum şi cele de stins incendiul. Periodic (cu aceiaşi frecvenţă cu care se
efectuează şi exerciţiile de rol), membrii echipajului trebuie să primească un instructaj privind
utilizarea mijloacelor de stins incendiul, a mijloacelor de salvare, precum şi supravieţuirea pe
mare. Un instructaj poate acoperi diferite părţi ale echipamentelor sau mijloacelor de salvare şi de
stins incendiul, însă întreg echipamentul şi toate mijloacele de salvare şi de stins incendiul trebuie
acoperite la fiecare interval de 2 luni. Un asemenea instructaj trebuie făcut fiecărui membru de
echipaj şi va include:
• localizarea şi utilizarea echipamentului de salvare;
• operarea şi utilizarea plutelor de salvare gonflabile de la bord;
• localizarea şi utilizarea căilor de evacuare;
• hipotermia, tratamentul de prim ajutor în caz de hipotermie şi alte proceduri
corespunzătoare de prim ajutor;
• instrucţiuni speciale necesare pentru utilizarea mijloacelor de salvare de la bord în
condiţii meteorologice grele (vânt/val);
• localizarea şi utilizarea mijloacelor de stins incendiu.
La navele echipate cu plute de salvare, care se lansează cu gruie, se vor organiza periodic
(la intervale de maxim 4 luni), la bordul navei, antrenamente pentru lansarea acestora.
2.11. Starea de operare permanentă, întreţinerea şi inspectarea echipamentului de

salvare (SOLAS, Cap.III, Reg.20, Reg.36)
Înainte de plecarea din port, precum şi pe toată perioada voiajului, toate mijloacele de
salvare trebuie să fie, în permanenţă, în stare bună şi gata pentru utilizare imediată.
2.11.1. Instrucţiuni de întreţinere a mijloacelor de salvare
Instrucţiunile privind întreţinerea, la bordul navei, a mijloacelor de salvare trebuie redactată

clar, ilustrate pe cât posibil şi, după caz, să includă următoarele aspecte, pentru fiecare mijloc de
salvare în parte:
• o listă de verificare (check-list) pentru efectuarea inspecţiilor periodice;

• instrucţiuni pentru întreţinere şi reparaţii;
• graficul de desfăşurare a lucrărilor de întreţinere periodică;
• diagrama punctelor de ungere şi uleiurile recomandate;
• lista pieselor de schimb;
• lista surselor de aprovizionare cu piese de schimb;
• un jurnal pentru înregistrarea inspecţiilor şi a activităţilor de întreţinere.
Pentru mijloacele de salvare şi pentru componentele acestora, care sunt supuse uzurii
excesive (sau consumului) şi trebuie înlocuite regulat, trebuie prevăzute piese de schimb şi
echipament corespunzător pentru efectuarea reparaţiilor.

2.11.2. Întreţinerea curenţilor de palanc utilizaţi pentru lansarea ambarcaţiunilor
Curenţii de palanc utilizaţi pentru lansarea ambarcaţiunulor de supravieţuire şi a bărcilor de

urgenţă trebuie întorşi (extremităţile inversate) la interval de maxim 30 de luni şi înlocuiţi, ori de
câte ori este nevoie (datorită deteriorărilor) sau, oricum, la interval de maxim 5 ani.
În locul întoarcerii curenţilor (inversarii extremităţilor), Administraţiile pot accepta
inspectarea periodică a acestora, cu înlocuirea lor ori de câte ori este nevoie (datorită deteriorărilor)
sau, oricum, la interval de maxim 4 ani.
2.11.3. Inspectarea mijloacelor de salvare
Săptămânal, la bordul navei trebuie efectuate următoarele teste şi inspecţii:

• toate ambarcaţiunile de supravieţuire (plute şi bărci de salvare), bărcile de urgenţă şi
dispozitivele de lansare ale acestora trebuie inspectate vizual, pentru a se asigura că sunt
gata de utilizare;
• toate motoarele bărcilor de salvare şi ale bărcilor de urgenţă trebuie să fie pornite, cel
puţin 3 minute; pe timpul funcţionarii motorului, se va verifica dacă sistemul de
cuplare/decuplare a elicei funcţionează satisfacător;
• în cazul bărcilor de urgenţă cu motor exterior, la care funcţionarea este condiţionată de
imersarea elicei, testul se va efectua conform instrucţiunilor din manualul motorului, dat
de firma producătoare;
• se va testa sistemul de alarmă generală.
Lunar, se va proceda la inspectarea mijloacelor de salvare, inclusiv a echipamentului
bărcilor de salvare, pe baza listelor de verificare, pentru a se asigura că acestea sunt complete şi în
stare bună. Raportul asupra inspecţiei va fi înscris în jurnalul de bord.
2.11.4. Inspectarea plutelor şi vestelor de salvare gonflabile, a sistemelor de

evacuare marină şi a bărcilor de urgenţă gonflate
Toate plutele şi vestele de salvare gonflabile, precum şi sistemele de evacuare marină de la

bordul navei, trebuie inspectate de către o firmă specializată/aprobată, la interval de maxim 12 luni.
În plus, fiecare sistem de evacuare marină trebuie depliat/desfăşurat în afara bordului, prin rotaţie,
cel puţin o dată la şase ani.
Toate reparaţiile şi operaţiunile de intreţinere a bărcilor de urgenţă gonflate trebuie
efectuate conform instrucţiunilor firmei producătoare.
În caz de urgenţă, la bordul navei se vor efectua lucrări de reparaţii provizorii după care,
atunci când este posibil, se vor efectua reparaţiile definitive, de către o firmă specializată/aprobată.
Dispozitivele hidrostatice de eliberare (hydrostatic release units), utilizate pentru eliberarea
automată, în plutire liberă, a ambarcaţiunilor şi a radiobalizelor pentru localizarea sinistrelor
(EPIRB), trebuie inspectate de către o firmă specializată/aprobată, la interval de maxim 12 luni.
Toate containerele, consolele, rastelele sau alte locaţii similare de stivuire a echipamentului
de salvare trebuie marcate corespunzător, cu simbolurile IMO, indicându-se dispozitivele continute
şi scopul lor. În cazul când sunt stivuite mai multe dispozitive în locaţia respectivă, se va indica si
numărul acestora.
Dispozitivele de lansare a ambarcaţiunilor de supravieţuire şi a bărcilor de urgenţă trebuie
inspectate periodic, la intervalele de timp specificate în Instrucţiunile de întreţinere a mijloacelor
de salvare. De asemenea, ele trebuie supuse unei examinări complete, la intervale de maxim 5 ani.

Dupa această examinare, dispozitivele de lansare trebuie supuse testului dinamic, pentru frâna
vinciurilor.
Dispozitivele de eliberare în sarcină (on-load release gear) ale bărcilor de salvare trebuie
inspectate periodic, la intervalele de timp specificate de Instrucţiunile de întreţinere a mijloacelor
de salvare. De asemenea, ele trebuie supuse unei examinări complete şi testării, pe timpul
inspecţiilor tehnice periodice (cerute de Convenţia SOLAS, Cap.I, Reg.7, Reg.8), care trebuie
efectuate de personal antrenat şi familiarizat cu acest sistem.
Cel puţin o dată la 5 ani, aceste dispozitive trebuie supuse unei revizii, iar după fiecare
revizie se efectuează testarea operaţională a acestor dispozitive, cu o greutate cu 10% mai mare
decât masa totală a bărcii de salvare (complet echipată şi armată).
3. ECHIPAMENTUL INDIVIDUAL DE SALVARE

(SOLAS, Cap III/Reg.7/Reg.22/Reg.32 şi Codul LSA)
În Codul LSA sunt cuprinse standardele constructive şi testele de performanţă pentru

echipamentul individual de salvare, după cum urmează:
3.1. Colac de salvare (lifebuoy):

• cerinţe generale pentru colacul de salvare;
• lumina cu autoaprindere;
• geamandură fumigenă cu autoactivare;
• saula plutitoare.
3.2. Vesta de salvare (lifejacket):

• cerinţe generale pentru vesta de salvare;
• vesta de salvare gonflabilă;
• lumina vestei de salvare.
3.3.Costum de imersiune (immersion suit):

• cerinţe generale pentru costumul de imersiune;
• cerinţe privind izolaţia termică;
• cerinţe de flotabilitate.
3.4.Costum anti-expunere (anti-exposure suit - AES):

• cerinţe generale pentru costumul anti-expunere;
• cerinţe privind izolaţia termică;
• cerinţe de stabilitate.
3.5. Mijloc de protecţie termică (thermal protective aid – TPA)
4. ECHIPAMENTUL DE SEMNALIZARE
(SOLAS, Cap III/Reg.6 şi Codul LSA)
Ambarcaţiunile de supravieţuire şi bărcile de urgenţă sunt dotate cu echipament de

semnalizare, care are rolul de a mări şansele de localizare şi de a ajuta echipele de căutare si
salvare să detecteze ambarcaţiunile naufragiaţilor. Acest echipament este cuprins în inventarul
ambarcaţiunilor, după cum urmează:
4.1. Rachete paraşută (rocket parachute flares) – 4 buc.

4.2. Facle de mână (hand flares) – 6 buc.
4.3. Geamanduri fumigene (buoyant smoke signals) – 2 buc.
4.4. Lanternă electrică etanşă la apă (waterproof electric torch) – 1 buc.
4.5. Proiector (search light) – 1 buc. ( numai pentru bărcile de salvare şi bărcile de
urgenţă)
4.6. Oglinda de semnalizare pe timp de zi (daylight signalling mirror) – 1 buc.
4.7. Fluier (whistle) – 1 buc.
4.8. Reflector radar (radar reflector) – 1 buc. (numai pentru ambarcaţiunile care nu au
în inventar un transponder radar-SART )
4.9. Lampa exterioară controlată manual (external manually controlled lamp) – 1

buc.
4.10 Card ilustrat cu semnalele de salvare (life-saving signals) – 1 buc.
În afara echipamentului de semnalizare amplasat în ambarcaţiunile de supravieţuire şi în

bărcile de urgenţă, la bordul navei trebuie să mai existe cel puţin 12 rachete paraşută, amplasate pe
comanda de navigaţie, sau în apropierea acesteia.
De asemenea, pentru situaţiile de urgenţă în care s-ar impune remorcarea navei proprii, sau
pentru situaţiile în care nava proprie acordă asistenţă şi salvare altei nave, prin operaţiuni de
remorcaj maritim, fiecare navă trebuie prevăzută cu un dispozitiv de aruncare a bandulei (line-
throwing appliance). Acest dispozitiv trebuie să includa cel puţin 4 proiectile, fiecare fiind capabil
să arunce cel puţin 230 de metri de bandulă, pe vreme bună.
5. ECHIPAMENTUL RADIO PENTRU SALVAREA VIEŢII PE MARE

(SOLAS, Cap.III/Reg.6, Cap. IV/Reg.7)
Fiecare naăva trebuie să fie prevăzută cu următorul echipament radio, destinat salvării
vieţii pe mare:
5.1. Radiobaliză pentru localizarea naufragiilor (emergency position-indicating radio

beacon EPIRB) - 1 buc. (capabilă să opereze minim 48 de ore)
5.2. Transponder radar (search and rescue radar transponders - SART) – 2 buc.
(capabil să opereze minim 96 de ore în regim de ateţiune si minim 8 ore în regim de
emisie continuă )
5.3. Transiver radiotelefonicVHF ( two-way VHF radiotelephone apparatus) – 3 buc.

(capabil să opereze minim 8 ore )

6. ECHIPAMENTUL COLECTIV DE SALVARE
(Codul LSA)
6.1. Pluta de salvare (liferaft)
Pluta de salvare este o ambarcaţiune de supravieţuire, destinată menţinerii în viaţă a

naufragiaţilor, după abandonarea navei.
plutele de salvare, după cum urmează:
6.1.1. Cerinţe generale pentru plutele de salvare
6.1.1.1. Construcţia plutelor de salvare
O plută de salvare trebuie să fie astfel construită, încat:

• să reziste la expunere, timp de 30 de zile, în stare de plutire, în orice condiţii ale mării;
• după aruncarea în mare, de la 18 metri înălţime, pluta şi echipamentul său să poată fi
utilizate satisfăcător;
• să reziste la sărituri repetate ale ocupanţilor, de la minim 4,5 metri deasupra dublu-
fundului, indiferent dacă tenda este ridicată sau nu;
• să poată fi remorcată, pe vreme bună, cu o viteză de minim 3 noduri, când este complet
echipată şi armată şi are lansată o ancoră de furtună.
6.1.1.2. Capacitatea plutelor de salvare
Plutele de salvare trebuie să aibă:

• o capacitate minimă de transport de 6 persoane;
• o masă totală (inclusiv containerul şi echipamentul) de maxim 185 de kilograme, atunci
când este prevazută să fie transferată cu uşurinţă, dintr-un bord în altul, în caz ne nevoie.
6.1.1.3. Accesoriile plutelor de salvare
Plutele de salvare trebuie prevăzute cu următoarele accesorii:

• chingi de amaraj;
• o barbetă de minim 15 metri lungime;
• o lampă exterioară controlată manual, cu o lumină albă, continuă sau cu sclipiri (între
50 şi 70 pe minut), care se aprinde automat când se ridica tendă şi funcţionează
minim 12 ore;
• o lampă interioară controlată manual, care se aprinde automat când se ridică tenda,
permite citirea instrucţiunilor din ambarcaţiune şi funcţionează minim 12 ore.
6.1.1.4. Plute de salvare lansate cu gruie
Pentru plutele de salvare care se lansează cu gruie, se cer următoarele condiţii

suplimentare:
• când sunt complet echipate şi armate, să reziste la impactul lateral cu bordajul navei (la
o viteză de peste 3,5 m/s) sau la o cădere de la o înalţime de peste 3 metri, fără avarii
care să-i afecteze funcţionalitatea;

• să aibă mijloace de apropiere de navă, la puntea de îmbarcare, şi de legare în siguranţă,
pe timpul îmbarcării persoanelor;
• la navele de pasageri, plutele de salvare care se lansează cu gruie trebuie astfel
amplasate, încat să permită îmbarcarea rapidă a numărului maxim permis de persoane;
• la navele de mărfuri, plutele de salvare care se lansează cu gruie trebuie astfel
amplasate, încât să permită îmbarcarea numărului maxim permis de persoane, în maxim
minute.
Plutele de salvare lansate cu gruie prezinta un mare avantaj şi prin faptul că persoanele
evacuate rămân cu hainele uscate, ceea ce măreşte mult şansele de supravieţuire, în zonele cu
climă rece.
6.1.1.5. Echipamentul plutelor de salvare
Echipamentul obişnuit al unei plute de salvare constă din următoarele articole:

• un inel de salvare (rescue quoit) plutitor, ataşat de o saulă plutitoare de minim 30 de
metri lungime;
• un cuţit nepliabil, cu mâner plutitor şi saulă ataşată, ţinut într-un buzunar exterior, lângă
punctul de prindere a barbetei;
• un ispol plutitor;
• 2 bureţi;
• 2 ancore de furtună;
• 2 padele plutitoare;
• 3 deschizătoare de conserve şi un foarfece;
• o trusă de prim ajutor medical;
• un fluier sau un dispozitiv de semnalizare echivalent;
• 4 rachete paraşută;
• 6 facle de mână;
• 2 geamanduri fumigene;
• o lanternă electrică;
• un reflector radar (în cazul în care nu are un transponder radar –SART- amplasat
permanent în plută);
• o oglindă de semnalizare pe timp de zi;
• un card ilustrat cu semnalele de salvare;
• un set de scule de pescuit;
• un pachet alimentar pentru fiecare ocupant ;
• recipiente etanşe conţinând 1,5 litri de apă potabilă, pentru fiecare ocupant;
• un vas gradat inoxidabil pentru băut apă;
• tablete de rău de mare pentru minim 48 de ore, pentru fiecare ocupant;
• Instrucţiuni de supravieţuire;
• Instruţiuni pentru acţiuni imediate;
• minim 2 mijloace de protecţie termică (TPA).
6.1.1.6. Dispozitive de eliberare hidrostatice, utilizate pentru lansarea automată a

plutelor de salvare, în plutire liberă
Dispozitivul de eliberare hidrostatic, împreuna cu sistemul de barbetă şi ochetul de

rezistenţă calculată fac legătura între navă şi plută şi asigură eliberarea automată a acesteia, la o
adâncime de maxim 4 metri.

6.1.2. Plute de salvare gonflabile (inflatable liferafts)
Plutele de salvare gonflabile trebuie să îndeplinească unele cerinţe suplimentare, după cum
urmează:
6.1.2.1.Construcţia plutelor de salvare gonflabile
Flotorul principal al plutelor de salvare gonflabile trebuie format din cel putin două
compartimente separate, astfel încat, dacă oricare dintre compartimente este avariat (sau nu poate fi
umflat), compartimentele intacte să susţină numărul maxim permis de persoane pentru pluta
respectivă.
Dublu-fundul plutelor gonflabile trebuie să fie etanş la apă şi să poată fi izolat împotriva
frigului, prin intermediul unuia sau mai multor compartimente, pe care ocupanţii să le poată umfla,
sau care sunt umflate automat şi pot fi desumflate şi reumflate de către ocupanţi.
6.1.2.2. Accesul în plutele de salvare gonflabile
Fiecare plută de salvare gonflabilă trebuie să aibă cel puţin o intrare, prevazută cu o rampă
de îmbarcare semirigidă, sau cu o scară de acces, a cărei treaptă inferioară să nu fie situată la mai
puţin de 0,4 metri de linia de plutire. De asemenea, în interiorul plutei trebuie să fie mânere sau
chingi ajutatoare, care să uşureze accesul în plută.
6.1.2.3.Stabilitatea plutelor de salvare gonflabile
Plutele de salvare gonflabile trebuie astfel construie încât, atunci când sunt umflate complet
şi plutesc cu tenda ridicată, să aibă stabilitate, pe mare rea.
Stabilitatea unei plute răsturnate trebuie să fie de aşa natură, încât să permită redresarea ei
de către o singură persoană, pe mare rea şi pe mare calmă.
Stabilitatea plutelor gonflabile este asigurată de nişte buzunare pentru apă, amplasate
simetric sub dublu-fund, pe circumferinţa acesteia.
6.1.2.4.Containerele plutelor de salvare gonflabile
Plutele de salvare gonflabile trebuie ambalate într-un container rezistent la uzura mare dată
de expuneriea îndelungată la condiţiile mării.
Plierea şi ambalarea plutelor în container trebuie astfel făcute, încât să evite, pe cât posibil,
umflarea în poziţie rasturnată, atunci când se eliberează din conteiner.
Containerul plutelor de salvare gonflabite trebuie marcat, cu următoarele elemente:
• numele producătorului şi marca comercială;
• numărul de serie;
• numele autorităţii care a aprobat produsul şi numărul maxim permis de persoane
îmbarcate;
• înscrisul SOLAS;
• tipul pachetului alimentar inclus ( “SOLAS A PACK” sau “SOLAS B PACK” );
• data ultimei inspecţii periodice;
• lungimea barbetei;
• înălţimea maximă de stivuire deasupra liniei de plutire;
• instrucţiuni de lansare.

6.1.2.5.Marcajul plutelor de salvare gonflabile
Plutele de salvare gonflabile trebuie marcate cu următoarele elemente:

• numele producătorului şi marca comercială;
• numărul de serie;
• data fabricaţiei (luna şi anul);
• numele autorităţii care a aprobat produsul;
• numele firmei şi locul unde s-a efectuat ultima inspecţie periodică;
• numărul maxim permis de persoane îmbarcate.
6.1.2.6.Echipament suplimentar pentru plutele de salvare gonflabile
Plutele de salvare gonflabile vor fi prevăzute cu echipament suplimentar, specific, după

cum urmează:
• o trusă de scule pentru repararea flotoarelor;
• o pompă pneumatică, sau foale;
• cuţitele, deschizătoarele de conserve şi foarfecele din inventarul acestor plute sunt de
construcţie specială, pentru a proteja pluta împotriva avariilor.
6.2. Barca de salvare (lifeboat)
Barca de salvare este o ambarcaţiune de supravieţuire, destinată menţinerii în viaţă a

naufragiaţilor, după abandonarea navei.
bărcile de salvare, după cum urmează:
6.2.1. Cerinţe generale pentru bărcile de salvare
6.2.1.1. Construcţia bărcilor de salvare

Bărcile de salvare trebuie astfel construite, încât să aibă forma şi proporţiile care să le ofere
stabilitate mare, pe mare rea şi să aibă bord liber suficient, atunci când sunt complet echipate şi
armate.
Bărcile de salvare trebuie să aibă suficientă rezistenţă pentru a putea fi lansate la apă, în
siguranţă, atunci când sunt complet echipate şi armate. De asemenea, ele trebuie să poată fi lansate
şi remorcate, când nava se deplasează cu o viteză de 5 noduri, pe mare bună.
Bărcile de salvare lansate cu curenţi de palanc, trebuie să reziste la impactul lateral cu
bordajul (la o viteza de peste 3,5 m/s), sau la o cădere de la o înalţime de peste 3 metri.
6.2.1.2. Accesul în bărcile de salvare
Bărcile de salvare de la bordul navelor de pasageri trebuie să fie astfel amplasate, încat
îmbarcarea/debarcarea ocupanţilor să se poată face rapid.
Bărcile de salvare de la bordul navelor de mărfuri trebuie să fie astfel amplasate, încât
îmcarcarea/debarcarea ocupanţilor să se poată face în maxim 3 minute.
Bărcile de salvare trebuie să aibă o scară de acces, care să poată fi utilizată la oricare intrare
în barcă, pentru a permite persoanelor din apă să urce la bordul ambarcaţiunii. Treapta inferioară a
scării nu trebuie să fie situată la mai puţin de 0,4 metri de linia de plutire.

Bărcile de salvare trebuie astfel construite, încât persoanele neajutorate să poată fi
îmbarcate, fie din apă, fie de pe o targă.
6.2.1.3. Propulsia bărcilor de salvare
Fiecare barcă de salvare trebuie să fie propulsată de un motor cu ardere internă, al cărui
combustibil să aiba punctul de aprindere peste 43 de grade Celsius.
Motorul de barcă trebuie prevăzut cu sistem manual de pornire, dublat de un sistem
automat, cu două surse de energie independente şi reâncărcabile. Motorul trebuie să poată
funcţiona cel puţin 5 minute, după pornirea la rece, cu barca suspendată deasupra apei.
Combustibilul din barca de salvare (complet echipată şi armată) trebuie să asigure
motorului o funcţionare de cel puţin 24 de ore, la viteza de minim 6 noduri (pe mare bună).
6.2.1.4. Accesoriile bărcilor de salvare
Bărcile de salvare trebuie prevăzute cu următoareler accesorii:

• cel puţin o valvulă de scurgere cu închidere automată (când barca este lansată la apă) şi
deschidere automată (când barca este recuperată din apă), prevăzută cu dopuri de
siguranţă;
• o cârmă ataşată permanent de barcă şi o eche (chiar dacă există şi o timonă sau alt
mecanism de guvernare de la distanţă);
• mânere de prindere sau o ghirlandă din saulă plutitoare tin-te bine, fixate de bordajul
bărcii, deasupra liniei de plutire (exceptând zona cârmei);
• bărcile de salvare fără autoredresare (în caz de răsturnare), trebuie să aibă mânere de
prindere corespunzătoare, fixate de bordajul exterior;
• compartimente etanşe pentru depozitarea echipamentului, a apei potabile şi a
alimentelor, precum şi mijloace de colectare şi depozitare a apei de ploaie;
• toate bărcile de salvare lansate cu curenţi de palanc vor fi prevăzute cu un mecanism de
eliberare, care trebuie să asigure:
¾ eliberarea simultană a tuturor carligelor;
¾ eliberarea normală, când barca a ajuns în apă şi cârligele nu mai sunt în sarcină;
¾ eliberarea în sarcină, când barca este deasupra apei şi cârligele sunt în sarcină
(cu sistem de protecţie pentru eliberare accidentală);
• un dispozitiv de voltare a barbetei, la prova, prevăzut cu sistem de molare, din interiorul
bărcii;
• o lampă exterioară controlată manual, cu o lumină albă, continuă sau cu sclipiri (între 50
şi 70 pe minut), care să funcţioneze minim 12 ore;
• o lampă interioară controlată manual, care să permită citirea instrucţiunilor din
ambarcaţiune şi care să funcţioneze minim 12 ore.
6.2.1.5. Echipamentul bărcilor de salvare
Echipamentul obişnuit al unei bărci de salvare constă din:

• un număr suficient de rame plutitoare şi furcheţii corespunzători;
• 2 căngi;
• un ispol plutitor şi 2 ghiordele (galeţi );
• Manual de supravieţuire;
• un compas cu habitaclu şi sistem de iluminare;
• o ancoră de furtună;
• două barbete;

• două topoare, câte unul la fiecare extremitate a bărcii;
• recipiente etanşe conţinând 3 litri de apă potabilă, pentru fiecare ocupant;
• un polonic inoxidabil, cu saulă ataşată;
• un vas gradat inoxidabil, pentru băut apă;
• un pachet alimentar pentru fiecare ocupant;
• 4 rachete paraşută;
• 6 facle de mână;
• 2 geamanduri fumigene;
• o lanternă electrică;
• o oglindă de semnalizare pe timp de zi;
• un card ilustrat cu semnalele de salvare;
• un fluier sau un dispozitiv de semnalizare echivalent;
• o trusă de prim ajutor medical;
• tablete de rău de mare pentru minim 48 de ore, pentru fiecare ocupant;
• un cuţit ataşat de barcă cu o saulă;
• 3 deschizătoare de conserve;
• 2 inele de salvare (rescue quoits) plutitoare, ataşate de o saulă plutitoare de minim 30
de metri lungime;
• o pompă manuală pentru drenarea santinei (dacă barca nu are sistem de autodrenaj)
• un set de scule de pescuit;
• scule suficiente pentru reparaţii minore la motor şi la accesoriille acestuia;
• un extinctor de incendiu portabil;
• un proiector;
• un reflector radar (în cazul în care nu are un transponder radar –SART, amplasat
permanent în barcă);
• minim 2 mijloace de protecţie termică (TPA).
6.2.1.6. Marcajul bărcilor de salvare
Bărcile de salvare trebuie marcate, după cum urmează:

• numărul maxim permis de persoane trebuie marcat clar, cu caractere permanente;
• numele navei şi portul de înmatriculare a navei căreia îi aparţine barca trebuie
marcat pe bordajul lateral, la prova bărcii, în ambele borduri, cu caractere mari, în
alfabetul latin;
• mijloacele de identificare a navei căreia îi aparţine barca şi numărul bărcii trebuie
marcate astfel încât să poată fi văzute de deasupra.
Opţional, marcajul bărcilor de salvare poate include şi dimensiunile bărcii.
Pentru a facilita detectarea, bărcile de salvare, ca de altfel toate mijloacele de salvare şi
supravieţuire, trebuie vopsite în culoarea cea mai vizibilă (portocaliu) şi prevăzute cu benzi
reflectorizante.
6.2.2.Bărci de salvare parţial închise (partially enclosed lifeboats)
Bărcile de salvare parţial închise trebuie prevăzute cu acoperişuri rigide, ataşate permanent
de corpul bărcii, care să se întindă pe cel puţin 20% din lungimea bărcii, de la fiecare extremitate,
spre centrul acesteia. De asemenea, aceste bărci trebuie prevăzute cu o tendă pliabilă, ataşată
permanent care, îimpreună cu acoperişurile rigide, trebuie să închidă complet barca şi să ofere
adăpost ocupanţilor.

6.2.3.Bărci de salvare total închise (totally enclosed lifeboats)
Bărcile de salvare total închise sunt prevăzute cu un acoperiş rigid, etanş la apă, care
închide complet barca şi care asigură:
• adăpost pentru ocupanţi;
• accesul în barcă prin uşi/tambuchiuri cu închidere etanşă;
• propulsia bărcii, în caz de nevoie, cu ajutorul ramelor.
În plus, bărcile de salvare total închise trebuie prevăzute cu:
• centura de siguranţă (safety belt) pentru fiecare ocupant;
• ham de siguranţă (safety harness) pentru fiecare ocupant, în cazul bărcilor total închise,
cu lansare în cădere liberă.
Stabilitatea bărcilor de salvare total închise este astfel calculată, încât să asigure
autoredresarea automată a acesteia (în caz de răsturnare), când este încarcată total sau parţial, cu
căile de acces închise etanş şi ocupanţii asiguraţi cu centurile de siguranţa. De asemenea, motorul
de barcă trebuie astfel proiectat încât să continue să funcţioneze pe timpul răsturnării şi
autoredresării bărcii.
6.2.4. Bărci de salvare cu lansare în cădere liberă (free-fall lifeboats)
Bărcile de salvare cu lansare în cădere liberă trebuie să-şi continuie înaintarea, imediat după
intrarea în apă, fără să intre în contact cu nava (după lansarea în cădere liberă, de la înalţimea
permisă), când aceasta are o asietă de până la 10 grade şi o canarisire de până la 20 de grade, în
oricare bord.
Bărcile de salvare cu lansare în cădere liberă trebuie prevăzute cu un sistem de eliberare,
care să îndeplinească urătoarele condiţii:
• să aibă 2 sisteme independente de activare pentru mecanismele de eliberare,
operabile numai din interiorul bărcii;
• să elibereze barca în orice stare de încărcare;
• să aibă protecţie împotriva eliberării accidentale sau premature;
• să permită testarea sistemului de eliberare, fără lansarea bărcii.
În certificatul de aprobare al bărcilor de salvare cu lansare în cădere liberă trebuie menţionată
înălţimea de cădere liberă, lungimea şi unghiul rampei de lansare.
6.2.5. Bărci de salvare cu sistem autonom de alimentare cu aer (lifeboats with self-
contained air support system)
(SOLAS Cap.III, Reg.31 si Codul LSA)
Tancurile chimice şi transportoarele de gaze lichefiate, care transportă mărfuri care emană
vapori sau gaze toxice, trebuie echipate cu bărci de salvare cu sistem autonom de alimentare cu aer.
Aceste ambarcaţiuni trebuie astfel construite încat aerul din interiorul lor să rămână respirabil si
motorul să funcţioneze normal, pe o perioadă de minim 10 minute, atunci cănd bărcile sunt închise
etanş. Pe această perioadă, presiunea atmosferică din barcă nu trebuie să coboare niciodată sub
presiunea atmosferică exterioară, dar nici să o depăşească cu mai mult de 20 hPa.
Sistemul autonom de alimentare cu aer trebuie să aibă indicatoare vizuale care să indice, în
permanenţă, presiunea aerului furnizat.

6.2.6. Bărci de salvare protejate împotriva incendiului (fire-protected lifeboats)
(SOLAS Cap.III, Reg.31 si Codul LSA)
Tancuri petroliere, tancuri chimice şi transportoare de gaze lichefiate, care transportă

mărfuri cu punct de aprindere (flashpoint) sub 60 de grade Celsius trebuie echipate cu bărci de
salvare protejate împotriva incendiului. Aceste ambarcaţiuni trebuie astfel construite încat să
protejeze ocupanţii, atunci când barca este cuprinsă în întregime de flăcări, pentru o perioada de
minim 8 minute. O astfel de protecţie poate fi asigurată cu un sistem de stropire cu apă de mare,
care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• să aibă o motopompă cu autoamorsare, pentru aspirarea apei de mare, care să permită
pornirea şi oprirea stropirii cu apă a exteriorului bărcii;
• să aibă priza de fund a motopompei astfel amplasată, încat să excludă riscul aspiraţiei de
lichide inflamabile de la suprafaţa apei;
• să poată fi spălat cu apă dulce şi drenat complet.
6.3. Barca de urgenţă (rescue boat)

(SOLAS, Cap.III, Reg.21, Reg.31 si Codul LSA)
Pentru intervenţie în caz de “om la apă” şi pentru salvarea supravieţuitorilor şi a

ambarcaţiunilor de supravieţuire în cazul naufragiului unei nave, toate navele sunt prevăzute cu
bărci de urgenţă.
Barca de urgenţă este o ambarcaţiune destinată salvării naufragiaţilor şi grupării
ambarcaţiunilor de supravieţuire (plute şi bărci de salvare).
Fiecare navă de mărfuri trebuie să aibă cel puţin o barcă de urgenţă, iar fiecare navă de
pasageri trebuie să aibă cel puţin câte o barcă de urgenţă, în fiecare bord. O barcă de salvare
existentă la bordul unei nave poate fi aprobată şi utilizată ca barcă de urgenţă, dacă îndeplineşte
toate condiţiile cerute de Codul LSA pentru bărcile de urgenţă şi pentru dispozitivele de lansare ale
acestora.
Bărcile de urgenţă pot fi de construcţie rigidă, gonflată, sau o combinaţie a celor două
sisteme şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• să aibă o lungime cuprinsă între 3,8 şi 8,5 metri;
• să poată transporta minim 5 persoane aşezate pe locuri şi o persoană întinsă pe targă;
• prova bărcii să fie prevăzută cu un acoperiş, care să se întindă pe minim 15% din
lungimea bărcii (dacă nu are o velatura/asieta adecvată, care să protejeze ocupanţii);
• să manevreze la o viteză de minim 6 noduri şi să menţină acestă viteză minim 4 ore;
• să fie echipată cu un motor, care poate fi interior sau exterior;
• să fie echipată cu un dispozitiv permanent de remorcare;
• să aibă o remorcă plutitoare de minim 50 de metri lungime.
6.4. Barca de salvare rapidă (fast rescue boat)

(SOLAS, Cap III/Reg.26)
La bordul navelor de pasageri de tip ro-ro, cel puţin una dintre bărcile de urgenţă prevazute
de Conventia SOLAS, trebuie să fie barcă de salvare rapidă. Standardele constructive şi testele de
performanţă pentru bărcile de salvare rapide sunt recomandate prin Circulara nr.809 a Comitetului
de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale.
Bărcile de salvare rapide pot fi de construcţie rigidă, gonflată, sau o combinaţie a celor două
sisteme şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• să aibă o lungime cuprinsă între 6 şi 8,5 metri;

• să manevreze minim 4 ore la o viteză de minim 20 de noduri, cu un echipaj format din 3
persoane şi la o viteza de minim 8 noduri, când sunt complet echipate şi armate;
• să fie barcă cu autoredresare, sau să poată fi redresată de maxim 2 persoane din echipaj;
• în caz de răsturnare, motorul de barcă trebuie să se oprească automat sau să poată fi
oprit de un comutator de stop de avarie;
• echipajul să fie format din minim 3 persoane.
Cel puţin doi membri de echipaj, de la fiecare barcă de salvare rapidă, trebuie antrenaţi şi
instruiţi regulat, conform Codului STCW şi recomandărilor IMO cuprinse în Rezoluţia A.771(18),
privind:
• toate aspectele operaţiunii de salvare;
• operarea şi manevrarea bărcilor de salvare rapide, în diferite condiţii;
• redresarea bărcilor de salvare rapide după răsturnare.
7. DISPOZITIVE DE LANSARE A ECHIPAMENTULUI COLECTIV DE

SALVARE
Dispozitivele de lansare trebuie astfel amplasate la bordul navei, încat să asigure
următoarele acţiuni:
• lansarea în siguranţă a ambarcaţiunilor pe care le deservesc, când acestea sunt complet
echipate şi armate;
• lansarea în siguranţă, în condiţii nefavorabile de asietă (până la 10 grade) şi de
canarisire (până la 20 de grade, în ambele borduri);
• lansarea ambarcaţiunilor, independent de sursele de energie ale navei, utilizându-se doar
forţa gravitaţiei şi energie mecanică acumulată;
• rămânerea în stare de funcţionare, pe cât posibil, în condiţii de gheaţă;
• recuperarea în siguranţă a ambarcaţiunilor şi a echipajului acestora.
Toate dispozitivele de lansare care utilizeaza curenţi de palanc trebuie astfel proiectate încat
să poată fi acţionate de o singură persoană, aflată pe puntea navei, precun şi din interiorul
ambarcaţiunii de supravieţuire sau al bărcii de urgenţă.
7.1. Gruie de barcă (boat davits)
Gruiele de barcă întâlnite la bordul navelor pot avea construcţii diferite, după cum urmează:
• gruie gravitaţionale (gravity davits);

• gruie pivotante (luffing davits);
• gruie cu un singur braţ (single-arm davits).
În principal, greementul gruielor este compus din următoarele manevre fixe şi mobile:
• curenţi de palanc (falls);

• siguranţă de grui (harbour pin);
• chingi de barcă (gripes);
• zbir de apropiere (tricing-in pendant);
• palancuri de apropiere (bowsing-in tackles);
• atârnători (life lines).
Dispozitivele de lansare pentru bărcile de urgenţă trebuie să fie echipate cu un motor de
vinci, capabil să ridice barca de urgenţă (complet echipată şi armată), cu o viteza de cel puţin 0,3
m/s.

7.2. Gruie de plută (raft davits)
Pentru lansarea plutelor de salvare se utilizează, în mod obişnuit, gruie pivotante, cu un

singur braţ, prevăzute cu un cârlig de eliberare automată, care trebuie să prevină eliberarea
prematură (pe limpul lansării) şi care trebuie să elibereze pluta numai după ce aceasta ajunge în apă
mării. Acest cârlig trebuie să includă şi posibilitatea eliberării plutei în sarcină, astfel:
• operarea sistemul de eliberare în sarcină să fie diferită de operarea sistemului care
activează funcţia de eliberare automată;
• operarea sistemului de eliberare în sarcină să implice cel puţin două acţiuni separate.
7.3. Dispozitive de lansare în cădere liberă (free-fall launching appliances)
Dispozitivele de lansare în cădere liberă constau, în principal, dintr-o rampă de lansare

amplasată la pupa, în axul longitudinal al navei. Aceste sisteme trebuie astfel proiectate şi instalate
încăt să asigure:
• protecţia ocupanţilor împotriva acceleraţiilor periculoase care pot apare pe timpul
lansării;
• excluderea eliberării accidentale.
Mecanismul de eliberare trebuie astfel proiectat încât să implice cel puţin două acţiuni
independente, din interiorul bărcii, pentru ca aceasta să poată fi lansată.
Toate dispozitivele de lansare în cădere liberă trebuie prevăzute cu un mijloc secundar de
lansare a bărcii, cu curenţi de palanc. Acest mijloc secundar de lansare trebuie echipat cu cel puţin
un dispozitiv de eliberare normal (care actionează după ajungerea bărcii în apa mării).
7.4. Dispozitive de lansare în plutire liberă (float-free launching appliances)
În cazul în care o ambarcaţiune de supravieţuire trebuie deservită de un dispozitiv de

lansare, fiind în acelaşi timp proiectată să poată fi lansată în plutire liberă, atunci dispozitivul de
eliberare a ambarcaţiunii trebuie să fie automat.
7.5. Sisteme de evacuare marină (marine evacuation systems)
Sistemul de evacuare marină este un dispozitiv destinat transferului rapid al persoanelor, de

la puntea de îmbarcare a unei nave, la o ambarcaţiune de supravieţuire care pluteşte în apropierea
acesteia.
Sistemele de evacuare marină permit evacuarea rapidă a unui mare număr de persoane şi,
de aceea, ele sunt întâlnite frecvent la navele de pasageri de tip ro-ro.
Ca şi în cazul plutelor de salvare lansate cu gruie, aceste sisteme au avantajul că persoanele
evacuate rămân cu hainele uscate.
Construcţia sistemelor de evacuare marină trebuie să permită coborarea în siguranţă a
persoanelor cu gabarit, condiţie fizică şi vârste diferite, purtând vesta de salvare, de la postul de
îmbarcare, la o platformă plutitoare, sau o ambarcaţiune de supravieţuire. Un sistem de evacuare
marină trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• să poată fi depliat/desfăşurat de către o singură persoană;
• să permită transferul numărului total de persoane pentru care a fost proiectat, de pe
navă, în plute de salvare gonflabile, în maxim 30 de minute, la navele de pasageri şi în
maxim 10 minute, la navele de mărfuri;
• să poată fi instalat în condiţii nefavorabile de asietă (până la 10 grade) şi canarisire
(până la 20 de grade, în oricare bord);
• să ofere un mijloc satisfăcător de evacuare, pe mare rea, cu vânt de până la forţa 6 pe
scara Beaufort;

• să ramână utilizabil, pe cât posibil, în condiţii de gheaţă.
8. LANSAREA, OPERAREA ŞI RECUPERAREA ECHIPAMENTULUI

COLECTIV DE SALVARE
8.1. Lansarea echipamentului colectiv de salvare
8.1.1. Lansarea bărcilor de salvare (sau de urgenţă)
Operaţiunea de lansare a bărcilor de salvare (sau de urgenţă), deservite de gruie şi lansate cu

curenţi de palanc, trebuie pregatită atent şi cuprinde, în principal, următoarele etape:
• convocarea echipajului la postul de adunare (puntea ambarcaţiunilor);
• îndepartarea capoatelor de barcă (acolo unde există);
• fixarea dopurilor de scurgere;
• decuplarea cablului electric de încarcare a bateriilor;
• eliberarea atârnătorilor;
• eliberarea siguranţelor gruielor;
• coborarea şi voltarea scării de acces în ambarcaţiune;
• eliberarea chingilor;
• coborărea ambarcaţiunii la puntea de îmbarcare;
• voltarea barbetelor;
• fixarea, strângerea şi voltarea palancurilor de apropiere;
• îmbarcarea pasagerilor şi a echipajului;
• molarea zbirurilor de apropiere;
• molarea palancurilor de apropiere;
• pornirea motorului;
• filarea barbetelor ;
• lansarea ambarcaţiunii (de pe punte sau din interiorul bărcii);
• eliberarea palancurilor;
• îmbarcarea (când este cazul) a persoanei care a efectuat lansarea de pe puntea navei;
• molarea barbetelor;
• îndepartarea de navă.
8.1.2. Lansarea plutelor de salvare gonflabile
În cazul plutelor de salvare gonflabile, întalnim trei metode diferite de lansare:

• lansare cu gruie;
• lansare manuală;
• lansare automată.
8.1.2.1. Lansarea plutelor de salvare gonflabile cu gruie
Gruiele folosite pentru lansarea plutelor de salvare gonflabile sunt gruie pivotante, cu un
singur braţ, acţionate manual şi prevăzute cu un cârlig de eliberare automată. Plutele gonflabile
deservite de gruie trebuie să aibă un dispozitiv special de cotare, în siguranţă.
Lansarea plutelor de salvare gonflabile deservite de gruie cuprinde, în principal,
următoarele etape:
• convocarea echipajului la locul de adunare (puntea ambarcaţiunilor);

• pregătirea gruiului şi a cârligului de eliberare automată;
• umflarea plutei;
• verificarea plutei;
• cotarea plutei;
• scoaterea plutei în afara bordajului navei, prin pivotarea manuală a gruiului;
• coborârea plutei la puntea de îmbarcare;
• apropierea şi legarea plutei în dreptul punţii de îmbarcare;
• îmbarcarea persoanelor desemnate;
• coborîrea plutei în apa mării;
• eliberarea cârligului în sarcină (când este cazul);
• desprinderea automată de cârligul de eliberare;
• îndepartarea de navă.
8.1.2.2. Lansarea manuală a plutelor de salvare gonflabile
Atunci cănd abandonarea navei se face în ordine (şi este timp suficient) se poate proceda la
lansarea manuală a plutelor de salvare care nu sunt deservite de gruie. Lansarea manuală poate fi
efectuată de o singură persoană şi cuprinde, în principal, următoarele etape:
• eliberarea chingilor care fixează pluta de cavalet;
• fixarea barbetei de un punct fix de pe navă;
• aruncarea plutei în apa mării;
• umflarea plutei, prin tragerea energică a barbetei înspre lansator (astfel sunt
îndepartate cuiele de siguranţă şi buteliile se descarcă în flotoare);
• apropierea plutei de navă, cu ajutorul barbetei, în dreptul scării de îmbarcare;
• redresarea plutei (dacă este cazul);
• îmbarcarea persoanelor desemnate;
• tăierea barbetei şi îndepartarea de navă.
8.1.2.3. Lansarea automată a plutelor de salvare gonflabile
Pentru situaţiile în care abandonarea navei se face în dezordine (panică), plutele de salvare
sunt prevazute cu sistem de lansare în plutire libera, denumit şi sistem automat de lansare, astfel
încăt, după scufundarea navei, plutele de salvare rămase la bord, după abandonare, să poată fi
utilizate de supravieţuitori.
Lansarea în plutire liberă este asigurată de un dispozitiv de eliberare hidrostatic (hydrostatic
release unit –HRU), interpus între plută şi navă.
Lansarea automată a plutelor de salvare cuprinde următoarele etape:
• la o imersiune de maxim la 4 metri, dispozitivul hidrostatic eliberează chingile şi pluta
se detaşează de cavalet, prin flotabilitatea proprie, rămânând voltată de navă prin
intermediul unui ochet de reziztenţă calculată;
• deplasarea plutei spre suprafaţă întinde complet barbetă, după care, tot flotabilitatea
plutei va face ca barbeta să înlăture cuiele de siguranţă şi buteliile să se descarce în
flotoare;
• după umflarea plutei, forţa de flotabilitate va fi suficient de mare pentru a rupe ochetul
de rezistenţă calculată, iar pluta, împreuna cu barbeta, se vor ridica liber la suprafaţă;
• redresarea plutei (dacă este cazul);
• îmbarcarea supravieţuitorilor.
Lansarea ambarcaţiunilor de supravieţuire şi a bărcilor de urgenţă este o operaţiune de mare
răspundere, care comportă riscuri, în special pe vreme rea.

Pentru lansarea ambarcaţiunilor de supravieţuire şi a bărcilor de urgenţă, în scopul salvării
naufragiaţilor, rolul principal revine comandantului navei, care va manevra nava astfel încat
întreaga operaţiune să de desfaşoare în condiţii de maximă siguranţă.
Pe mare rea, comandantul va manevra nava astfel încât să obţină adăpost maxim în bordul
lansării şi să evite impactul ambarcaţiunilor cu bordajul navei.
În acelaşi timp, printr-o bună comunicare cu conducătorul ambarcaţiunii, comandantul se va
asigura că dispozitivele de eliberare vor fi acţionate în intervalul de calm relativ obţinut la
suprafaţa mării, în bordul de sub vânt, prin giraţia corespunzătoare a navei.
8.2. Îndepărtarea de navă
Imediat dupa lansarea la apă a ambarcaţiunilor de supravieţuire sau a bărcilor de urgenţă,

acestea trebuie îndepărtate de navă, prin următoarele mijloace:
• cu motorul (în cazul bărcilor);
• cu ramele (în cazul bărcilor la care motorul nu poate fi pornit);
• prin inerţia bărcii (în cazul bărcilor cu lansare în cădere liberă);
• cu padelele (în cazul plutelor de salvare);
• cu vântul.
8.3. Gruparea ambarcaţiunilor de supravieţuire şi recuperarea supravieţuitorilor din

apa mării
Aproape simultan cu îndepartarea de navă, se va proceda la gruparea ambarcaţiunilor de

salvare din zona naufragiului şi la recuperarea supravieţuitorilor din apa mării.
Pentru remorcarea şi gruparea în siguranţă a ambarcaţiunilor de supravieţuire se va proceda
astfel:
• apropierea de ambarcaţiunile care urmează să fie remorcate şi grupate se va face cu
vântul din sectorul prova, la aproximativ 45 de grade, babord sau tribord;
• după darea remorcii, lungimea acesteia se va regla, în funcţie de starea mării;
• se vor lăsa cel puţin 15 metri de barbetă între ambarcaţiunile grupate.
Pentru recuperarea, în siguranţă, a supravieţuitorilor, din apa mării, se va proceda astfel:
• apropiaţi-vă la o distanţă de siguranţă, arătându-le supravieţuitorilor că operaţiunea de
recuperare este sub control;
• apropierea de supravieţuitori se va face cu vântul din sectorul prova, la aproximativ 45
de grade, babord sau tribord;
• doi membri din echipajul bărcii merg la prova;
• menţineţi permanent barca sub văntul supravieţuitorilor;
• aruncaţi înotatorilor inele de supravieţuire (rescue quoits) sau veste de salvare, legate
de o saulă plutitoare, pentru a-i apropia de ambarcaţiune;
• utilizaţi manerele/chingile de remorcaj fixate pe vestele de salvare, pentru a apropia
persoanele rănite (sau în stare de şoc) de ambarcaţiune;
• solicitaţi ajutorul înotătorilor pentru a îmbarca, în siguranţă, persoanele rănite (sau în
stare de şoc);
• imediat ce au ajuns în barca de urgenţă, supravieţuitorii trebuie protejaţi cu un mijloc
de protecţie termică, peste vesta de salvare.

8.4. Recupararea echipamentului colectiv de salvare
Recuperarea ambarcaţiunilor de supravieţuire şi a bărcilor de urgenţă este o operaţiune

riscantă, de mare răspundere şi presupune experienţă, atât în manevrarea navei, cât şi a
ambarcaţiunilor implicare în operaţiune.
Principalul rol revine comandantului navei, care va manevra nava astfel încăt să asigure
recuperarea, în siguranţă, a ambarcaţiunilor. Pe mare rea, comandantul va manevra nava astfel
încât să obţină o zonă de calm relativ, în bordul de sub vânt, în care se va efectua operaţiunea de
recuperare. În acelaşi timp, conducătorul ambarcaţiunii va efectua manevra de apropiere
corespunzătoare, având comunicare permanentă cu comandantul navei. Printr-o comunicare
permanentă cu conducatorul ambarcaţiunii, comandantul se va asigura că dispozitivele de ridicare
sunt cuplate într-un moment optim, de calm relativ. Pentru încheierea cu succes a unei astfel de
operaţiuni este nevoie de:
• o bună practică marinarească;
• antrenamente regulate şi realiste;
• bună pregătire şi funcţionare a echipamentelor implicate;
• disciplină;
• spirit de echipă;
• comunicaţii eficiente.
8.5. Manevra de “om la apt”(man overboard)
Situaţia de “om la apă” este o situaţie de urgenţă, în care fiecare membru de echipaj trebuie
să ştie ce are de făcut şi să aplice procedurile de urgenţă, fără întarziere. Etapele principale ale
manevrei de “om la apă” sunt următoarele:
FAZA I
• alertarea punţii de comandă, strigând “om la apă la tribord/babord”, tare şi repetat,
indicând permanent direcţia, cu braţul; aruncarea la apă a celui mai apropiat colac de
salvare, din bordul respectiv.
FAZA II
• eliberarea colacului de salvare ataşat de semnalul combinat cu autoactivare, luminos si
fumigen, pentru “om la apă”, din aripa punţii de comandă;
• localizarea poziţiei navei (apăsarea tastei MOB a GPS-ului);
• declanşarea semnalului de alarmă generală;
• începerea manevrei de evitare, întoarcere şi căutare a naufragiatului (rondou simplu,
curba Williamson, curba Scharnow);
• alertarea navelor din zonă cu sirena navei (trei sunete lungi);
• chemarea comandantului pe comanda de navigaţie (dacă nu este deja acolo);
• alertarea compartimentului maşini şi punerea motoarelor pe “atenţiune”, gata de
manevră;
• întărirea/suplimentarea serviciului de veghe (se vor utiliza gabiile, catargele etc);
• transmiterea mesajului de urgenţă (PAN), pentru navele din zonă, prin intermediul
radiotelefonului.
FAZA III
• alertarea echipajului bărcii de urgenţă;
• lansarea bărcii de urgenţă;
• recuperarea naufragiatului;
• acordarea primului ajutor medical, după caz;
• recuperarea bărcii de urgenţă.

9. MOTORUL BĂRCII DE SALVARE ŞI ACCESORIILE SALE
9.1. Pornirea motorului de barcă
Pentru asigurarea funcţionării normale a motorului de barcă, se impun următoarele acţiuni:

• verificarea nivelului de combustibil şi de ulei lubrifiant;
• aşezarea manetei de cuplare a elicei în poziţia neutră;
• urmărirea instrucţiunilor firmei producătoare, privind verificările înainte de pornire;
• amorsarea sistemului de alimentare cu combustibil, dacă este cazul;
• pornirea motorului şi reglarea turaţiei;
• verificarea aparatelor indicatoare (presiuni, temperaturi);
• cuplarea elicei şi operarea motorului ÎNAINTE şi ÎNAPOI;
• oprirea motorului şi întreruperea alimentării cu combustibil;
• curăţarea periodică a tancului de combustibil şi înlocuirea filtrelor de combustibil;
• schimbarea uleiului şi a filtrelor de ulei.
9.2. Sisteme de răcire a motorului de barcă
La motoarele de barcă pot fi întalnite următoarele sisteme de răcire:

• răcire cu aer;
• răcire cu apă dulce;
• răcire cu apă de mare.
Sistemul de răcire cu apă dulce necesită atenţie deosebită (tratament antigel), când se navigă in
zone cu climă rece.
9.3. Încarcarea bateriilor de barcă
Bateriile de barcă asigură pornirea motorului, alimentarea proiectorului şi a lămpilor

exterioare şi interioare. Aceste baterii vor fi încarcate utilizând motorul de barcă, sau sursele de
energie ale navei.
9.4. Motorul exterior al bărcii de urgenţă
Unele bărci de urgenţă sunt echipate cu motoare exteriore, rabatabile, ataşate la pupa
ambarcaţiunii, care sunt mai compacte decât motoarele obişnuite de barcă şi dezvoltă turaţii mult
mai mari.
Pentru asigurarea funcţionării normale a unui astfel de motor, se impun următoarele acţiuni
de familiarizare:
• urmărirea instrucţiunilor de operare date de firma producătoare;
• fixarea motorului în poziţiile de operare şi de repaus;
• alimentarea cu combustibil şi amorsarea;
• sistemul de răcire;
• verificările făcute înaintea pornirii;
• pornirea, accelerarea şi oprirea motorului;
• pornirea la rece (utilizarea soclului).
• lista verificarilor în cazul în care:
¾ motorul nu porneşte;

¾ puterea motorului este redusă.
Pornirea motorului exterior cu elica scoasă din apă va duce la încălzirea rapidă a acestuia,
ceea ce poate determina, în final, calarea motorului.
Motorul exterior nu trebuie transportat sau stivuit orizontal, întrucat există riscul ca apa de
răcire să pătrunda în motor.
Aceste motoare sunt echipate cu dispozitiv pentru “stop de avarie”, în caz de pericol,
inclusiv pentru cazul în care barca se răstoarnă.
10. MANEVRAREA ECHIPAMENTULUI COLECTIV DE SALVARE,

PE MARE REA
Manevra ambarcaţiunilor de supravieţuire şi a bărcilor de urgenţă, pe mare rea, este

atributul exclusiv al conducătorului ambarcaţiunii şi necesită experienţă, antrenament şi spirit de
echipă.
10.1. Manevrarea plutei de salvare, pe mare rea
Plutele de salvare sunt ambarcaţiuni destinate menţinerii în viaţă a supravieţuitorilor, după

abandonarea navei, până la sosirea salvatorilor. Prin urmare, pe mare rea, manevrele care se impun
sunt îndepărtarea de navă, deriva cu ancora de furtună la apă şi gruparea cu alte ambarcaţiuni de
supravieţuire.
Pentru manevra de îndepartare de navă se utilizează padelele din inventarul plutei şi forţa
vântului. Lansarea plutelor de salvare se face (când este posibil), în bordul de sub vânt, pentru
protejarea ambarcaţiunilor şi a ocupanţilor. Pe vănt puternic însă, îndepărtarea de navă a plutelor
din bordul de sub vănt se poate dovedi o operaţiune dificilă.
Dupa îndepărtarea cu succes de navă se lansează ancora de furtună, pentru reducerea derivei
şi mărirea stabilităţii pe val a plutei. Pe timpul derivei, cu ancora de furtună la apă, se va urmări ca
persoanele să fie distribuite uniform, cu spatele sprijinit de flotoare, spre circumferinţa plutei şi cu
picioarele spre centrul acesteia, pentru a reduce riscul de răsturnare.
În cazul grupării ambarcaţiunilor de supravieţuire, pe timpul remorcării se va folosi intraga
lungime a barbetei, iar gruparea se va face lăsându-se cel puţin 15 metri de barbetă între
ambarcaţiuni.
10.2. Manevrarea bărcii de salvare, pe mare rea
Bărcile de salvare sunt destinate, de asemenea, menţinerii în viaţă a supravieţuitorilor, până

la sosirea salvatorilor. Fiind propulsate cu motor, ele pot fi utilizate pentru remorcarea şi gruparea
ambarcaţiunilor de supravieţuire din zona naufragiului. Prin urmare, pe mare rea, manevrele care se
impun sunt următoarele: îndepărtarea de navă, deriva cu ancoră de furtună la apă şi
remorcarea/gruparea ambarcaţiunilor de supravieţuire.
Pentru îndepărtarea de navă a bărcilor de salvare se utilizează căngile, motorul de barcă,
sau ramele.
După îndepărtarea de navă, se va lansa ancora de furtună pentru a reduce deriva şi pentru a
mări stabilitatea bărcii pe val. În acelaşi timp, se poate utiliza şi cârma, pentru a menţine barca
într-o alură convenabilă.
Pentru remorcarea şi gruparea ambarcaţiunilor de supravieţuire, pe mare rea, barca de
salvare va fi astfel manevrată încât impactul cu valurile să fie cât mai amortizat, evitându-se, în
acelaşi timp, oscilaţiile periculoase (ruliu, tangaj). Acest lucru se obţine printr-o alură
corespunzătoare faţă de direcţia vântului şi a valurilor.

Apropierea de ambarcaţiunile de supravieţuire care urmează să fie remorcate trebuie făcută
într-o alură cu vântul din sectorul prova, la 45 de grade, în babord sau tribord.
10.3. Manevrarea bărcii de urgenţă, pe mare rea
Bărcile de urgenţă sunt destinate salvării naufragiaţilor şi remorcării/grupării

ambarcaţiunilor de supravieţuire. Prin urmare, pe mare rea, manevrele care se impun sunt
următoarele: îndepărtarea de navă, apropierea şi recuperarea persoanelor naufragiate aflate în apa
mării şi remorcarea/gruparea ambarcaţiunilor de supravieţuire.
Îndepărtarea de navă se face mai uşor decât în cazul bărcilor de salvare, întrucat bărcile de
urgenţă au un echipaj redus (minim 3 persoane) şi viteză mai mare.
Manevra de apropiere de supravieţuitorii aflaţi în apa mării se face cu vântul din sectorul
prova, la 45 de grade, babord sau tribord. Pentru apropierea naufragiaţilor de barcă se pot folosi
inele de salvare (rescue quoits) sau o vestă de salvare ataăată de o saulă plutitoare.
În cazul victimelor inconştiente, pentru îmbarcarea în siguranţă, o opţiune ar putea fi
trimiterea unui membru din echipajul bărcii, bun înotator şi îmbrăcat cu costum de imersiune (sau
anti-expunere), care să apropie victima de barcă. În acest caz se impune ca salvatorul să fie asigurat
de barcă, cu o saulă plutitoare.
Apropierea de ambarcaţiunile de supravieţuire care urmează să fie remorcate se face în
aceiaşi alură, cu vântul din sectorul prova, la 45 de grade, în babord sau tribord. După darea
remorcii, lungimea acesteia se va regla, în funcţie de starea mării.
Gruparea ambarcaţiunilor se va face lăsându-se minim 15 metri de barbetă între acestea.
10.4. Eşuarea voluntară (beaching)
În cazul în care naufragiul navei are loc în apropierea coastei, eşuarea voluntară a
ambarcaţiunilor de supravieţuire poate fi o opţiune, când apropierea salvatorilor nu este iminentă.
Totuşi, având în vedere riscurile potenţiale, eşuarea voluntară trebuie evitată (exceptând condiţiile
de calm ), atunci când există altă metodâ, mai adecvată, de a aduce supravieţuitorii la ţărm.
În cazul unei eşuări voluntare se vor lua în consideraţie următoarele aspecte:
• natura coastei - se vor evita coastele periculoase cu stânci, maluri abrupte, gheaţă etc.
şi apele cu întinsuri, recifuri etc.;
• eşuarea voluntară este preferabilă pe timp de zi;
• eşuarea voluntară cu barca de salvare, în zone cu brizanţi, este o manevră dificilă, atât
cu motorul cât şi cu ramele;
• metoda recomandată este aşezarea provei în val şi utilizarea ancorei de furtună, astfel
încât barca să eşueze cu pupa înspre coastă (debarcarea ocupanţilor se face pe la pupa
bărcii);
• imediat după eşuare, bărcile sau plutele de salvare (şi echipamentul acestora), trebuie
transportate la loc sigur, întrucât ele oferă adăpost şi pot asigura supravieţuirea, până la
sosirea salvatorilor.
11. ABANDONAREA NAVEI
Nava este, de departe, cel mai bun mijloc de salvare a vieţii pe mare, în cazul unei situaţii
de urgenţă. Într-o astfel de situaţie, dacă pasagerii şi echipajul pot rămâne la bord, într-o zonă
sigură ( cum ar fi la posturile de adunare, sau pe puntea navei), atunci aceasta va fi opţiunea care
prezintă cele mai puţine riscuri. Cu toate acestea, toate ambarcaţiunile de supravieţuire trebuie
pregătite pentru lansare/îmbarcare, astfel încât, dacă situaţia se deteriorează, abandonarea navei să
poată fi facută în cel mai scurt timp.

Abandonarea navei se face numai la ordinul comandantului navei, comunicat prin
sistemul de adresare publică şi urmat de specificaţia că “acesta nu este un exerciţiu de rol”.
11.1. Acţiuni necesare pentru abandonarea navei:
Principalele acţiuni întreprinse, în vederea abandonării navei, sunt următoarele:

• alarmarea pasagerilor şi a echipajului, cu semnalul de alarmă generală;
• transmiterea ordinului de abandonare a navei, de către comandant, prin sistemul de
adresare publică.
• pregătirea individuală pentru abandon:
¾ îmbrăcăminte călduroasă, încălţăminte corespunzătoare etc.;
¾ vesta de salvare;
¾ consumarea de cât mai multă apă potabilă;
¾ luarea documentelor personale şi a valorilor mari (bijuterii, bani); este interzisă
prezentarea la postul de adunare/îmbarcare cu bagaje;
¾ luarea materialelor suplimentare, conform rolului de apel (pături, lanterne, apă
potabilă, alimente, EPIRB, SART, transivere radiotelefonice, Codul
internaţional de semnale, GPS/ instrumente de navigaţie, binocluri, jurnal de
bord/maşini, paşapoarte, carnete de marinar, lista de echipaj etc.).
• prezentarea la postul de adunare;
• apelul pasagerilor şi al echipajului;
• pregătirea ambarcaţiunilor de supravieţuire pentru lansare/îmbarcare;
• transferul ordonat al pasagerilor, de la posturile de adunare, la posturile de imbarcare;
• îmbarcarea pasagerilor şi a echipajului, conform ordinii de îmbarcare înscrisă în rolul de
apel (sunt excluse obiectele ascuţite sau bagajele);
• abandonarea navei.
11.2. Acţiuni iniţiale după abandonarea navei
Îmbarcarea tuturor persoanelor de la bordul navei, în ambarcaţiunile de supravieţuire (bărci

şi plute de salvare) şi lansarea acestora, fără incidente, nu sunt suficiente pentru a asigura
supravieţuirea pe mare, în special pe mare rea, sau în zone cu climă rece. Experienţa a demonstrat
că există câteva acţiuni vitale, care trebuie întreprinse în cel mai scurt timp, pentru a mări şansa de
supravietuire. Aceste acţiuni au fost denumite acţiuni iniţiale şi au o ordine strictă:
• îndepartarea de navă;
• recuperarea supravieţuitorilor;
• acordarea primului ajutor;
• asigurarea flotabilităţii ambarcaţiunii de supravieţuire;
• verificarea echipamentului, a mijloacelor de supravieţuire şi a resurselor existente în
ambarcaţiunea de supravieţuire;
• gruparea ambarcaţiunilor de supravieţuire.
11.3. Acţiuni secundare după abandonarea navei
Acţiunile iniţiale sunt esenţiale pentru asigurarea supravieţuirii pe mare. După terminarea
acestora, de o maniera satisfăcătoare, se impun alte acţiuni, care au fost denumite acţiuni
secundare şi care nu au o ordine la fel de strictă:
• protecţia ambarcaţiunilor de supravieţuire;
• lansarea ancorelor de furtună;
• mărirea şanselor de localizare;

• distribuirea tabletelor contra răului de mare;
• executarea cartului de veghe;
• întocmirea listei de apel;
• stabilirea programului zilnic;
• stabilirea măsurilor de ordin igienico-sanitar;
• menţinerea moralului şi a voinţei de supravieţuire.
12. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR MEDICAL
Odată îmbarcaţi la bordul ambarcaţiunii, naufragiaţilor accidentaţi, răniţi, în stare de şoc

etc. li se va acorda primul ajutor medical, după caz. Principalele riscuri la care sunt expuşi
naufragiaţii recuperaţi din apa mării sunt: înecul, hipotermia şi deshidratarea. Şansele de
supravieţuire şi recuperarea totală a acestora depind, în mare masură, de acordarea imediată a
primului ajutor medical.
12.1. Tehnici de resuscitare
• ţineţi victima în poziţie orizontală, cu picioarele înspre prova ambarcaţiunii;

• înlăturaţi protezele dentare sau ochelarii persoanelor inconştiente;
• pentru victimele inconştiente folosiţi procedura standard de resuscitare cardio-
respiratorie ABC (Airway, Breathing, Circulation);
• nu renunţaţi prea uşor şi insistaţi în aplicarea tehnicilor de resuscitate (în cazurile grave
de hipotermie, victima are un puls foarte slab, aproape imperceptibil);
• protejaţi victima împotriva pierderii de căldură a corpului, utilizând un mijloc de
protecţie termică (TPA).
12.2. Utilizarea trusei de prim ajutor medical
• chestionaţi victimele conştiente, în legătură cu starea lor;

• acţionaţi imediat pentru stoparea hemoragiilor;
• trataţi fracturile, plăgile etc., utilizând trusa de prim ajutor medical (existentă în toate
ambarcaţiunile de supravieţuire şi bărcile de urgenţă).
13. OPERAŢIUNEA DE SALVARE CU ELICOPTERUL
În prezent, elicopterele joacă un rol important în operaţiunile de salvare a vieţilor pe mare.

Ele pot ajunge repede la locul de desfăşurare a operaţiunilor de salvare, iar raza lor crescândă de
acţiune face ca acestea să poată opera la distanţe apreciabile de coastă.
Pentru evacuarea în siguranţă cu elicopterul se vor avea în vedere următoarele aspecte:
13.1 Comunicaţiile cu elicopterul
• utilizarea transiverelor radiotelefonice VHF (v. ANEXA 3);

• semnalizarea cu braţele.

13.2. Evacuarea de pe navă
• pregătirea zonei de evacuare sau de apuntare (la navele unde sunt desemnate asemenea
zone);
• stabilirea zonei optime de evacuare (fără catarge, greement sau alte obstacole) la navele
unde nu este desemnată o asemenea zonă;
• îndepărtarea de pe punte a materialelor care ar putea fi antrenate de suflul elicei;
• convocarea echipei de intervenţie în caz de incendiu;
• asigurarea iluminatului adecvat în zona de evacuare;
• arborarea unui pavilion pentru indicarea direcţiei vântului;
• interdicţia atingerii cablului filat de elicopter, înaintea împământării, prin contact cu
nava, sau cu apa mării;
• interdicţia voltării cablului de ridicare, de părţile fixe ale navei;
• respectarea instrucţiunilor pilotului;
• stabilirea ordinii de evacuare.
13.3. Evacuarea de pe o ambarcaţiune de supravieţuire
• indicarea direcţiei vântului cu geamandura fumigenă;

• interdicţia atingerii cablului de ridicare înaintea înpământării, prin contactul cu apa
mării;
• interdicţia voltării cablului de ridicare de ambarcaţiune;
• respectarea instrucţiunilor pilotului;
• stabilirea ordinii de evacuare;
• apropierea cablului de ridicare manual, sau cu cangea.
13.4.Metode de evacuare cu elicopterul ( v. ANEXA 4)
• evacuarea cu chinga (sling);

• evacuarea cu coşul (basket;)
• evacuarea cu plasa (net);
• evacuarea cu targa (litter);
• evacuarea cu scaunul (seat).
13.5.Semnalizarea pentru ridicarea în siguranţă
• NU RIDICA – braţele întinse orizontal, degetele strânse, degetele mari orientate în jos.
• RIDICĂ - braţele ridicate deasupra orizontalei, degetele mari orientate în sus.
La evacuarea răniţilor este preferabilă utilizarea echipamentului elicopterului, în locul tărgii

existente la bordul navei.

ANEXA 3

BIBLIOGRAFIE:
1. Convenţia internaţională privind standardele de instruire,

brevetare/certificare şi efectuare a serviciului de cart pentru navigatori,
1978/1995 (Conventia STCW).
2. Convenţia internaţională pentru salvarea vieţii pe mare,1974 (Convenţia

SOLAS).
3. Codul internaţional al mijloacelor de salvare, 1998 (Codul LSA).
4. Curs model IMO-1.23.
5. Manualul de instruire SOLAS, 1983.
6. Manualul de supravieţuire al bărcii de salvare.
7. Codul internaţional de semnale, 1985 (International Code of Signals).
8. Manualul internaţional, aeronautic şi maritim, de căutare şi salvare

(Manualul IAMSAR).

C U P R I N S:
Pagina
1. CONSIDERAŢII GENERALE. 1
1.1. Scop.
1.2. Obiective.
2. INTRODUCERE.
2.1. Recomandări privind siguranţa proprie în baza de instruire. 1
2.2. Definiţii.
2.3. Manualul de instruire.
2.4. Simboluri IMO pentru siguranţă.
2.5. Situaţii de urgenţă care ar putea duce la abandonarea navei.
2.6. Situaţii de urgenţă care ar putea necesita lansarea şi utilizarea bărcii
de urgenţă.
2.7. Comunicaţiile la bordul navei şi sistemele de alarmă.
2.8. Rolul de apel şi instrucţiunile în caz de urgenţă.
2.9. Exerciţii de rol.
2.10. Antrenarea la bordul navei şi instruirea echipajului.
2.11.Starea de operare permanentă, întreţinerea şi inspectarea
echipamentului de salvare.
3. ECHIPAMENTUL INDIVIDUAL DE SALVARE. 9
3.1. Colac de salvare.
3.2. Vesta de salvare.
3.3. Costum de imersiune.
3.4. Costum anti-expunere (AES).
3.5. Mijloc de protecţie termică (TPA).
4. ECHIPAMENTUL DE SEMNALIZARE 9
4.1. Rachetă paraşută.
4.2. Facla de mână.
4.3. Geamandura fumigenă.
4.4. Lanterna electrică etanşa la apă.
4.5. Proiector.
4.6. Oglinda de semnalizare pe timp de zi.
4.7. Fluier.
4.8. Reflector radar.
4.9. Lampa exterioară acţionată manual.
4.10.Card ilustrat cu semnalele de salvare.
5. ECHIPAMENTUL RADIO PENTRU SUPRAVIEŢUIREA PE MARE 10
5.1. Radiobaliza pentru localizarea naufragiilor (EPIRB).
5.2. Transponder radar (SART).
5.3. Transiver radiotelefonic (VHF).

6. ECHIPAMENTUL COLECTIV DE SALVARE 10
6.1. Pluta de salvare.
6.2. Barca de salvare.
6.3. Barca de urgenţă.
6.4. Barca de salvare rapidă.
7. DISPOZITIVE DE LANSARE A ECHIPAMENTULUI COLECTIV 19
DE SALVARE
7.1. Gruie de barcă.
7.2. Gruie de plută.
7.3. Dispozitive de lansare în cădere liberă.
7.4. Dispozitive de lansare în plutire liberă.
7.5. Sisteme de evacuare marină.
8. LANSAREA, OPERAREA ŞI RECUPERAREA ECHIPAMENTULUI 20
COLECTIV DE SALVARE.
8.1. Lansarea echipamentului colectiv de salvare.
8.2. Îndepărtarea de navă.
8.3. Gruparea ambarcaţiunilor de supravieţuire şi recuperarea
supravieţuitorilor din apa mării.
8.4. Recupararea echipamentului colectiv de salvare.
8.5. Manevra de “om la apă”
9. MOTORUL BARCII DE SALVARE ŞI ACCESORIILE SALE 24
9.1. Pornirea motorului de barcă.
9.2. Sistemele de răcire a motorului de barcă.
9.3. Încărcarea bateriilor bărcii de salvare.
9.4. Motorul exterior al bărcii de urgenţă.
10. MANEVRA ECHIPAMENTULUI COLECTIV DE SALVARE, 25
PE MARE REA
10.1. Manevra plutei de salvare, pe mare rea.
10.2. Manevra bărcii de salvare, pe mare rea.
10.3. Manevra bărcii de urgenţă, pe mare rea.
10.4. Eşuarea voluntară.
11. ABANDONAREA NAVEI 27
11.1. Acţiuni necesare pentru abandonarea navei.
11.2. Acţiuni iniţiale după abandonarea navei.
11.3. Acţiuni secundare după abandonarea navei.
12. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR MEDICAL 28
12.1. Tehnici de resuscitare.
12.2. Utilizarea trusei de prim ajutor medical.

13. OPERATIUNEA DE SALVARE CU ELICOPTERUL 29
13.1. Comunicaţiile cu elicopterul.
13.2. Evacuarea de pe navă.
13.3. Evacuarea de pe ambarcaţiunile de supravieţuire.
13.4. Metode de evacuare cu elicopterul.
13.5. Semnalizarea pentru ridicarea în siguranţă a supravieţuitorilor.
ANEXE 31
ANEXA 1 – SEMNALE DE PERICOL.
ANEXA 2 – SEMNALE DE SALVARE.
ANEXA 3 – TRANSMITEREA MESAJELOR DE PERICOL.
ANEXA 4 – METODE DE SALVARE CU ELICOPTERUL.
BIBLIOGRAFIE. 41
C u p r i n s. 42


Suport Curs

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CERONAV

“HARD TRAINING, EASY FIGHTING”

“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Coperta: Nicoleta HÂNCU

Adresa: CERONAV, str. Pescarilor nr. 69 A, cod 900581 – Constanţa.

“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR

2.1. Recomandări privind siguranţa proprie în baza de instruire

Pe toata durata instruirii, cursanţii trebuie să respecte regulile de siguranţă prelucrate de

Principalii termeni referitori la mijloacele de supravieţuire pe mare sunt definiţi de

Codul internaţional al mijloacelor de salvare (Internaţional Life-saving Appliance

2.3. Manualul de instruire (SOLAS, Cap.III/ Reg. 35)

• echipamentul de salvare instalat la bordul navei;

“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR

• îmbracarea echipamentului individual de salvare;

2.4. Simboluri IMO pentru siguranta (SOLAS, Cap.III/ Reg. 9/ Reg.11)

La bordul navelor se utilizează semne, etichete, postere, marcaje de pericol şi pictograme,

“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR

2.6. Situaţii de urgenţă care ar putea necesita lansarea şi utilizarea bărcilor de

Principalele situaţii de urgenţă, care ar putea necesita lansarea şi utilizarea bărcilor de

2.7. Comunicaţiile la bordul navei şi sistemele de alarmă

Între posturile de control al situaţiilor de urgenţă (emergency control stations), posturile de

“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR

2.8. Rolul de apel şi instrucţiunile în caz de urgenţă

În rolul de apel trebuie specificat numele ofiţerului desemnat/responsabil pentru

“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR

2.9. Exerciţii de rol

Depăşirea unei situaţii de urgenţă pe mare depinde de gradul de instruire şi antrenare a

“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR

De îndată ce este posibil (dar nu mai târziu de 2 săptămâni de la îmbarcare), membrii de

2.11. Starea de operare permanentă, întreţinerea şi inspectarea echipamentului de

2.11.1. Instrucţiuni de întreţinere a mijloacelor de salvare

Instrucţiunile privind întreţinerea, la bordul navei, a mijloacelor de salvare trebuie redactată

• o listă de verificare (check-list) pentru efectuarea inspecţiilor periodice;

“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR

Curenţii de palanc utilizaţi pentru lansarea ambarcaţiunulor de supravieţuire şi a bărcilor de

2.11.3. Inspectarea mijloacelor de salvare

Săptămânal, la bordul navei trebuie efectuate următoarele teste şi inspecţii:

2.11.4. Inspectarea plutelor şi vestelor de salvare gonflabile, a sistemelor de

Toate plutele şi vestele de salvare gonflabile, precum şi sistemele de evacuare marină de la

“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR

3. ECHIPAMENTUL INDIVIDUAL DE SALVARE

În Codul LSA sunt cuprinse standardele constructive şi testele de performanţă pentru

3.1. Colac de salvare (lifebuoy):

3.2. Vesta de salvare (lifejacket):

3.3.Costum de imersiune (immersion suit):

3.4.Costum anti-expunere (anti-exposure suit - AES):

3.5. Mijloc de protecţie termică (thermal protective aid – TPA)

Ambarcaţiunile de supravieţuire şi bărcile de urgenţă sunt dotate cu echipament de

4.1. Rachete paraşută (rocket parachute flares) – 4 buc.

“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR

4.3. Geamanduri fumigene (buoyant smoke signals) – 2 buc.

4.4. Lanternă electrică etanşă la apă (waterproof electric torch) – 1 buc.

4.6. Oglinda de semnalizare pe timp de zi (daylight signalling mirror) – 1 buc.

4.7. Fluier (whistle) – 1 buc.

4.9. Lampa exterioară controlată manual (external manually controlled lamp) – 1

4.10 Card ilustrat cu semnalele de salvare (life-saving signals) – 1 buc.

În afara echipamentului de semnalizare amplasat în ambarcaţiunile de supravieţuire şi în

5. ECHIPAMENTUL RADIO PENTRU SALVAREA VIEŢII PE MARE

5.1. Radiobaliză pentru localizarea naufragiilor (emergency position-indicating radio

5.3. Transiver radiotelefonicVHF ( two-way VHF radiotelephone apparatus) – 3 buc.

“COMPETENŢA ÎN UTILIZAREA AMBARCAŢIUNILOR DE SUPRAVIEŢUIRE ŞI A BĂRCILOR

6.1. Pluta de salvare (liferaft)

Pluta de salvare este o ambarcaţiune de supravieţuire, destinată menţinerii în viaţă a