Sunteți pe pagina 1din 40

CERONAV

M o t t o:

“YOU CAN SURVIVE ANYTHING, EXCEPT DEATH ITSELF”

(De-a lungul timpului, marinarii au supravieţuit unor situaţii aparent imposibile,


prin buna practică marinărească şi prin forţa voinţei lor)

“TEHNICI INDIVIDUALE
DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE”

2012
Lucrarea este un material care a fost realizat de către Centrul
Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din
Transporturi Navale – CERONAV, Constanţa. Ca urmare,
reproducerea integrală sau parţială, transmiterea sau stocarea
în biblioteci a textelor şi materialelor din prezenta broşură este
interzisă fără acordul CERONAV.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


BAMBOI, GELU
Tehnici individuale de supravieţuire pe mare / Gelu Bamboi. -
Constanţa : CERONAV, 2012
ISBN 978-606-93271-3-5

614.81:656.614.2

Titlul lucrării,
“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE”

Autor,
Cdt.dr.Gelu BAMBOI
Expert consultant 1A

Coperta: Nicoleta HÂNCU

Adresa: CERONAV, str. Pescarilor nr. 69 bis, cod 900581 – Constanţa.


Tel.: +40 241 639595
Fax: +40 241 631415
E -mail: office@ceronav.ro

http://www.ceronav.ro
1. CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Scop:
Scopul acestui program este acela de a îndeplini cerinţele minime, obligatorii, pentru
navigatori, privind familiarizarea, antrenamentul bazic de siguranţă şi instruirea, conform Codului
STCW, Secţiunea A-VI/1. De asemenea, programul urmăreste să ofere navigatorilor o mai bună
înţelegere a prevederilor Conventiei SOLAS, privind siguranţa vieţii pe mare, precum şi modul în
care acestea se aplică la nava lor.
Programul îşi mai propune să transmită cursanţilor cunoştinţele de ordin aplicativ, privind
atribuţiile şi responsabilităţile echipajului, procedurile de urgenţă şi echipamentele navei care,
combinate cu antrenamentele şi exerciţiile de rol, regulate şi realiste, de la bordul navei, îi vor ajuta
să reacţioneze cu calm şi eficienţă într-o situaţie de urgenţă reală.

1.2. Obiective:
Programul acoperă cerinţele Convenţiei STCW şi ale Codului STCW, Cap.VI – Secţiunea
A-VI/1, Tabela A-VI/1-1.
Indeplinind standardele minime de competenţă în “tehnici individuale de supravieţuire pe
mare”, un cursant va fi capabil să supravieţuiască pe mare, în eventualitatea abandonării navei.
Un cursant absolvent trebuie să fie capabil:
 să îmbrace o vestă de salvare;
 să îmbrace şi să utilizeze un costum de imersiune;
 să sară în siguranţă, de la înălţime, în mare;
 să redreseze o plută de salvare răsturnată, purtând vesta de salvare;
 să înoate purtând vesta de salvare;
 sa pluteasca fara vesta de salvare;
 să urce într-o ambarcaţiune de salvare, de pe navă sau din apă, purtând vesta de salvare;
 să întreprindă acţiunile imediate la urcarea într-o ambarcaţiune de salvare, pentru a mări
şansele de supravieţuire;
 să lanseze ancora de furtună;
 să opereze echipamentul ambarcaţiunii de salvare;
 să opereze echipamentul de semnalizare, inclusiv echipamentul radio.

2. INTRODUCERE

2.1. Recomandări privind siguranţa proprie în baza de instruire


Pe toată durata instruirii, cursanţii trebuie să respecte regulile de siguranţă prelucrate de
experţi sau instructori, în special pe timpul instruirii practice cu echipamentul de salvare.

2.2. Principiile supravieţuirii pe mare


Supravieţuirea pe mare are la bază următoarele principii:
 familiarizarea iniţială la bordul navei (SOLAS, Cap.III/ Reg.19);
 antrenamente şi exerciţii de rol, regulate şi realiste;
 pregătirea pentru orice situaţie de urgenţă;
 cunoaşterea acţiunilor în caz de:
 convocare la posturile de adunare;
 ordin de abandonare a navei;
 ordin de a sări în mare;

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 1


 ajungere în apa de mare;
 ajungere într-o ambarcaţiune de supravieţuire;
 cunoaşterea principalelor pericole pentru supravieţuitori.

2.3. Definiţii
(SOLAS, Cap.III/ Reg. 3)
Principalii termeni referitori la mijloacele de salvare pe mare sunt definiţi de Convenţia
SOLAS, după cum urmează:
Codul internaţional al mijloacelor de salvare (International Life-saving Appliance
Code), sau Codul LSA, este un cod adoptat de Comitetul de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei
Maritime Internaţionale, care furnizează standardele internaţionale pentru mijloacele de salvare,
prevăzute de Capitolul III al Convenţiei SOLAS.
Ambarcaţiunea de supravieţuire ( survival craft) este o ambarcaţiune capabilă să menţină
în viaţă persoanele sinistrate, după abandonarea navei. Este termenul generic pentru bărci şi plute
de salvare.
Barca de urgenţă (rescue boat) este o barcă destinată salvării sinistraţilor şi grupării
ambarcaţiunilor de supravieţuire (bărci şi/sau plute de salvare).
Barca de salvare rapidă (fast rescue boat) este o barcă de urgenţă rapidă, prevazută pentru
navele de pasageri de tip ro-ro.
Sistemul de evacuare marină (marine evacuation system) este un dispozitiv destinat
transferului rapid al persoanelor, de la puntea de îmbarcare a unei nave, la o ambarcaţiune de
supravieţuire care pluteşte în apropierea acesteia.
Costumul anti-expunere (anti-exposure suit - AES) este un costum de protecţie destinat
echipajului bărcilor de urgenţă şi echipei de deservire a sistemului de evacuare marină.
Costumul de imersiune (immersion suit) este un costum de protecţie, care reduce pierderea
de caldură a corpului persoanei care îl poartă, în apa rece.
Mijlocul de protecţie termică (thermal protective aid – TPA) este un sac (sau costum)
confecţionat din material impermeabil, cu conductivitate termică redusă.
Lansarea în plutire liberă (float-free launching) este acea metodă de lansare a unei
ambarcaţiuni de supravieţuire (barca sau pluta), în care aceasta este eliberată automat de pe o navă
care se scufundă şi este gata de utilizare.
Lansarea în cădere liberă (free-fall launching) este acea metoda de lansare a unei
ambarcaţiuni de supravieţuire(barca sau pluta), în care aceasta, împreună cu persoanele şi
echipamentul de la bordul său, este eliberată şi lăsată să cadă în mare, fară nici un dispozitiv de
restrângere.

2.4. Manualul de instruire


(SOLAS, Cap.III/ Reg. 35)
In fiecare careu, sau în fiecare cabină, trebuie să existe câte un Manual de instruire. Acest
manual (ilustrat pe cât posibil) va cuprinde instrucţiuni şi informaţii exprimate în termeni
accesibili, referitoare la:
 echipamentul de salvare instalat la bordul navei;
 metode de supravieţuire.
Indiferent de forma de redactare, un manual de instruire trebuie să explice, detaliat,
următoarele probleme:
 îmbrăcarea echipamentului individual de salvare;
 adunarea la locurile desemnate prin rolurile de apel;
 îmbarcarea/lansarea şi îndepărtarea de navă a ambarcaţiunilor de supravieţuire;
 metoda de lansare din interiorul ambarcaţiunii de salvare;

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 2


 eliberarea ambarcaţiunilor din dispozitivele de lansare;
 utilizarea dispozitivelor de protecţie din zona de lansare;
 iluminatul în zona de lansare a ambarcaţiunilor;
 utilizarea întregului echipament de salvare;
 utilizarea întregului echipament de semnalizare;
 utilizarea ancorelor de furtună;
 utilizarea motorului de barcă şi a accesoriilor acestuia;
 recuperarea ambarcaţiunilor, inclusiv stivuirea şi amararea lor;
 riscurile expunerii la intemperii (necesitatea hainelor călduroase);
 utilizarea optimă a mijloacelor de supravieţuire din ambarcaţiuni;
 metode de recuperare, inclusiv utilizarea dispozitivelor elicopterului (chingă, coş, plasa,
targă, scaun, ham), a dispozitivelor de la uscat şi a aruncătorului de bandulă;
 orice alte sisteme/dispozitive cuprinse în rolurile de apel;
 instructiuni pentru reparea echipamentului de salvare, în caz de urgenţă.
Navele echipate cu sistem de evacuare marină vor fi prevăzute cu mijloacele necesare
asigurării antrenamentului la bord, în vederea utilizării acestui sistem.

2.5. Simboluri IMO pentru siguranţă


(SOLAS, Cap.III/ Reg. 9/ Reg.11)
La bordul navelor se utilizează semne, etichete, postere, marcaje de pericol şi pictograme,
pentru localizarea echipamentelor de siguranţă, afişarea instrucţiunilor de operare, avertizarea
asupra pericolelor potenţiale etc., după cum urmează:
 semne de siguranţă (safety signs);
 semne de direcţionare (direction signs);
 simboluri pentru planul de incendiu (fire control symbols);
 semne pentru echipamentul de incendiu (fire equipment signs);
 semne de obligativitate (mandatory signs);
 semne de pericol (hazard signs);
 semne de interdicţie (prohibition signs);
 semnalizare combinată (combination signage);
 semne pentru navele şi terminalele de pasageri (passenger vessels & terminal signs);
 semne pentru bucătărie şi spaţii de locuit ( galley & accomodation signs);
 semne pentru punţi şi compartimentul maşini (deck & engine room signs);
 plăcuţe de marcaj temporar ( temporary tie tags);
 etichete pentru mărfuri periculoase ( IMDG & hazard diamonds);
 marcaje de pericol şi postere ( hazard markings & posters);
 postere pentru avizare şi antrenament ( safety awareness & training posters);
 postere şi pancarde obligatorii ( posters & mandatory placards);
 pictograme pentru planul de incendiu şi siguranţă ( fire & safety plan pictograms).

3. SITUAŢII DE URGENŢĂ
Situaţiile de urgenţă sunt situaţii de pericol iminent, soldate cu:
 pierderi de vieţi;
 vătămări corporale;
 avarierea/pierderea de bunuri;
 afectarea mediului.

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 3


3.1.Tipuri de situaţii de urgenţă care ar putea duce la abandonarea
navei:
 incendiu/explozie la bord (compartimentul maşini, tancuri de combustibil, tancuri de
marfă etc.);
 coliziunea cu altă navă;
 eşuarea navei;
 scufundarea navei;
 inundarea compartimentelor navei;
 accidente cauzate de mărfurile periculoase;
 pierderea stabilităţii navei (deplasarea mărfurilor);
 avarierea corpului navei;
 ameninţare cu bombă.

In diferite situaţii de urgenţă pot apare dificultăţi la abandonarea navei, cum ar fi blocarea
căilor de evacuare, imposibilitatea lansării ambarcaţiunilor (canarisire excesivă, avarii, defecţiuni
etc.), lipsa iluminatului, lipsa membrilor de echipaj cu atribuţii privind lansarea ambarcaţiunilor,
condiţii de vreme nefavorabilă etc.
In caz de incendiu, este prudent să se lanseze numai o parte a ambarcaţiunilor de
supravieţuire, pentru a fi pe atenţiune, în timp ce lupta împotriva incendiului trebuie continuată.

3.2. Comunicaţiile la bordul navei şi sistemele de alarmă


(SOLAS,Cap III/ Reg. 6)
Intre posturile de control al situaţiilor de urgenţă (emergency control stations), posturile de
adunare (muster stations sau assembly stations) şi posturile de îmbarcare (embarkation stations)
trebuie să existe mijloace de comunicaţie (cu două căi) fixe, portabile, sau ambele sisteme.
Navele trebuie echipate cu un sistem de alarmă generală (general emergency alarm system),
capabil să emită semnalul de alarmă generală (general emergency alarm signal), care constă din cel
puţin 7 sunete scurte, urmate de un sunet lung (....... ____________ ). Acest semnal va fi
utilizat pentru convocarea urgentă a echipajului şi a pasagerilor la posturile de adunare şi pentru
iniţierea acţiunilor incluse în rolul de apel.
Sistemul de alarmă generală trebuie suplimentat cu un sistem de adresare publică (public
address system), prin care se transmit mesajele verbale catre echipaj şi pasageri.
La activarea sistemului de alarmă generală, sistemele audio de agrement trebuie să fie
decuplate automat.
Semnalul de alarmă generală trebuie să poată fi auzit în toate spatiile de locuit şi în toate
spaţiile de lucru ale echipajului. La navele de pasageri, semnalul trebuie să poată fi auzit, de
asemenea, pe toate punţile deschise ale navei.
După declanşare, semnalul de alarmă generală trebuie să fie repetat continuu, până când
este anulat manual, sau întrerupt, temporar, de un mesaj transmis prin sistemul de adresare publică.

3.3. Rolul de apel şi instrucţiunile în caz de urgenţă


(SOLAS, Cap III/Reg. 37)
Rolurile navei reprezintă procedurile desemnate, care trebuie urmate în diferite situaţii de
urgenţă ivite la bord.
Rolul de apel (muster list) trebuie să specifice detaliile privind sistemul de alarmă
generală, sistemul de adresare publică, precum şi acţiunile care trebuie întreprinse de echipaj şi
pasageri, la auzul semnalului de alarmă generală. De asemenea, rolul de apel trebuie să specifice
cum va fi dat ordinul de abandonare a navei.
In general, un rol de apel cuprinde următoarele secţiuni:
 detalii privind semnalul de alarmă generală;

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 4


 funcţia/numele cui se adresează;
 postul de adunare în caz de apel;
 atribuţiile specifice pentru fiecare situaţie de urgenţă cuprinsă în rol;
 lista materialelor/echipamentelor care trebuie aduse la postul de adunare.
Rolul de apel trebuie să cuprindă atribuţiile stabilite pentru diferiţi membri ai echipajului,
care să includă:
 închiderea porţilor etanşe, a uşilor de incendiu, a valvulelor, a scurgerilor, a iublourilor
laterale, a spiraielor, a sabordurilor şi a altor deschideri similare ale navei;
 echiparea ambarcaţiunilor de supravieţuire şi a altor mijloace de salvare;
 pregătirea şi lansarea ambarcaţiunilor de supravieţuire;
 pregătirea altor mijloace de salvare;
 apelul pasagerilor;
 utilizarea echipamentului pentru comunicaţii;
 componenţa echipei de intervenţie pentru stingerea incendiilor;
 atribuţii speciale referitoare la utilizarea echipamentului şi instalaţiilor de stins
incendiul.
In rolul de apel trebuie specificat numele ofiţerului desemnat/responsabil pentru
întreţinerea corespunzătoare a echipamentelor şi mijloacelor de salvare şi de stins incendiul, astfel
ca acestea să fie gata în permanenţă pentru utilizarea imediată. De asemenea, în rol trebuie
specificaţi înlocuitorii persoanelor cheie, care ar putea fi incapabile să-şi exercite atribuţiile (rănite,
dispărute etc.).
Rolul de apel va include şi atribuţiile echipajului, referitoare la pasagerii de la bordul navei,
care să includă:
 avertizarea pasagerilor
 verificarea dacă pasagerii au îmbrăcăminte corespunzătoare şi dacă au îmbracat corect
vesta de salvare
 adunarea pasagerilor la posturile de adunare
 menţinerea ordinii pe căile de acces şi pe casa scărilor, precum şi controlul deplasării
pasagerilor pe navă
 asigurarea unui număr suficient de paturi în ambarcaţiunile de supravieţuire

Rolul de apel trebuie afişat vizibil pe navă (pe comanda de navigaţie, îin compartimentul de
control al maşinilor, în careuri şi pe culoare, la fiecare punte locuită) şi actualizat, după fiecare
schimbare efectuată în echipaj, sau în dotările navei (echipamente noi etc.).

3.4. Exerciţii de rol


(SOLAS, Cap III/Reg. 19)
Depăşirea unei situaţii de urgenţă pe mare depinde de gradul de instruire şi antrenare a
echipajului. Toţi membrii echipajului trebuie să ştie cu exactitate ce se asteaptă de la ei într-o
situaţie de urgenţă, iar acest lucru se obţine numai prin antrenamente şi exerciţii de rol, regulate şi
realiste.
Membrii de echipaj, care au atribuţii în diferite situaţii de urgenţă (cuprinse în rolul de
apel), trebuie familiarizaţi cu acestea, înaintea începerii voiajului.
Exerciţiile de rol, pentru fiecare situaţie de urgenţă simulată, trebuie desfaşurate, pe cât
posibil, ca şi când nava s-ar afla în situaţia de urgenţă respectivă.
Fiecare membru de echipaj trebuie să participe, la cel puţin un exerciţiu de abandon şi unul
de incendiu, cel puţin o dată pe lună.
Fiecare exerciţiu de abandon trebuie să includă:

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 5


 convocarea pasagerilor şi echipajului la posturile de adunare, utilizând semnalul de
alarmă generală, urmat de anunţul dat prin sistemul de adresare publică, referitor la
exerciţiul de abandon care va avea loc;
 prezentarea pasagerilor şi a echipajului la locurile de adunare şi pregătirea pentru
exercitarea atribuţiilor desemnate/detaliate prin rolul de apel;
 verificarea dacă pasagerii şi echipajul au îmbrăcăminte/încălţăminte corespunzătoare;
 verificarea dacă vestele de salvare sunt îmbrăcate corect;
 coborârea (a cel puţin) unei bărci de salvare, după pregătirea corespunzătoare pentru
lansare;
 pornirea şi operarea motorului de barcă;
 operarea gruielor utilizate pentru lansarea plutelor de salvare;
 o simulare de căutare şi salvare a pasagerilor blocaţi în cabine;
 instrucţiuni de utilizare a echipamentului radio din ambarcaţiunile de supravieţuire.
Fiecare exerciţiu de stins incendiu trebuie să includă:
 prezentarea echipelor de intervenţie la locurile de adunare şi pregătirea pentru
exercitarea atribuţiilor desemnate/detaliate prin rolul de apel;
 pornirea unei pompe de incendiu, utilizând cel puţin 2 jeturi de apă, pentru a verifica
dacă sistemul funcţionează corespunzător;
 verificarea costumelor de pompier şi a celorlalte echipamente personale utilizabile în
caz de incendiu;
 verificarea echipamentului pentru comunicaţii în caz de incendiu;
 verificarea porţilor etanşe, a uşilor de incendiu, a tirajelor şi a clapeţilor de ventilaţie din
zona de exerciţiu;
 verificarea pregătirii/organizării echipelor de intervenţie, în cazul unei eventuale
abandonări a navei.
Este total inacceptabil ca membrii de echipaj să sufere accidente pe timpul exerciţiilor de
rol, prin care se intenţionează tocmai pregătirea lor pentru a depăşi, în siguranţă, o situaţie de
urgenţă. De aceea, se impune verificarea stării de întreţinere a echipamentului, înaintea utilizării lui
pentru antrenamente sau exerciţii de rol.

3.5. Antrenarea la bordul navei şi instruirea echipajului


(SOLAS, Cap III/Reg.19)
De îndata ce este posibil (dar nu mai târziu de 2 săptămâni de la îmbarcare), membrii de
echipaj trebuie antrenaţi, la bordul navei, pentru a fi capabili să utilizeze echipamentele şi
mijloacele de salvare, precum şi cele de stins incendiul.
Periodic (cu aceiaşi frecvenţă cu care se efectuează şi exerciţiile de rol), membrii echipajului
trebuie să primească un instructaj privind utilizarea mijloacelor de stins incendiul, a mijloacelor de
salvare, precum şi supravieţuirea pe mare. Un instructaj poate acoperi diferite părţi ale
echipamentelor sau mijloacelor de salvare si de stins incendiul, însă întreg echipamentul şi toate
mijloacele de salvare si de stins incendiul trebuie acoperite la fiecare interval de 2 luni. Un
asemenea instructaj trebuie făcut fiecărui membru de echipaj şi va include:
 localizarea şi utilizarea echipamentului de salvare;
 operarea si utilizarea plutelor de salvare gonflabile de la bord;
 localizarea şi utilizarea căilor de evacuare;
 hipotermia, tratamentul de prim ajutor în caz de hipotermie şi alte proceduri
corespunzătoare de prim ajutor;
 instrucţiuni speciale necesare pentru utilizarea mijloacelor de salvare de la bord, în
condiţii meteorologice grele(vânt/val);
 localizarea şi utilizarea mijloacelor de stins incendiu.

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 6


La navele echipate cu plute de salvare,care se lansează cu gruie, se vor organiza periodic (la
intervale de maxim 4 luni), la bordul navei, antrenamente pentru lansarea acestora.

4. ECHIPAMENTUL INDIVIDUAL DE SALVARE


(SOLAS, Cap III/Reg.7/Reg.22/Reg.32 si Codul LSA)

4.1. Colac de salvare (lifebuoy)


Numarul minim de colaci de salvare, care trebuie amplasaţi la bord, se determină în funcţie
de lungimea navei.
Cel puţin câte un colac de salvare, din fiecare bord al navei, trebuie să fie prevăzut cu o
saulă plutitoare, de cel puţin 30 m lungime.
Cel puţin jumătate din numărul total de colaci de la bordul navei trebuie să fie prevăzuţi cu
o lumină cu autoaprindere (self –igniting light), iar dintre aceştia, cel puţin doi trebuie să fie
prevăzuţi şi cu o geamandură fumigenă cu auto-activare (self-activating smoke signal). Aceşti
colaci trebuie distribuiţi simetric, în ambele borduri, şi trebuie să fie alţii decât cei prevăzuti cu
saulă plutitoare.
Lumina colacilor de salvare trebuie să fie de culoare albă şi poate fi continuă sau cu sclipiri
(între 50 şi 70 pe minut), iar sursa de energie trebuie să-i asigure o funcţionare de cel puţin 2 ore.
La tancurile petroliere, luminile cu autoaprindere trebuie să fie activate de baterii electric.
Colacii de salvare trebuie marcaţi (cu caractere mari, în alfabetul latin) cu numele navei şi
portul de înmatriculare.

4.2. Vesta de salvare (lifejacket)


Navele maritime trebuie prevăzute cu veste de salvare pentru fiecare persoană de la bord,
plus un număr suficient de veste de salvare pentru personalul de cart şi pentru posturile de
îmbarcare situate la distanţă faţă de spaţiile de locuit.
Vestele de salvare utilizate în bărcile de salvare total închise nu trebuie să împiedice
intrarea în barcă, aşezarea pe banchete sau legarea centurilor de siguranţă.
Vestele de salvare utilizate în bărcile de salvare cu lansare în cădere liberă, precum şi
modul de îmbrăcare a acestora, nu trebuie să afecteze intrarea în barcă, siguranţa ocupantului sau
operarea bărcii.
Vestele de salvare gonflabile trebuie să aibă cel puţin 2 compartimente separate, să se umfle
automat în imersiune, să fie prevăzute cu cu un dispozitiv care să permită umflarea printr-o singură
mişcare manuală şi să poată fi umflate cu gura.
Fiecare vestă de salvare trebuie prevazută cu un fluier şi cu o lumină de culoare albă.
Această lumină poate fi continuă sau cu sclipiri (între 50 şi 70 pe minut), iar sursa de energie
trebuie să-i asigure o funcţionare de cel puţin 8 ore. In cazul luminilor cu sclipiri, acestea trebuie
prevazute şi cu un întrerupător cu acţionare manuală.
Indiferent de tipul constructiv, o vestă de salvare trebuie:
 să susţină o persoană epuizată sau inconştientă, cu gura la cel puţin 12 cm deasupra apei
şi cu corpul inclinat pe spate, la cel puţin 20 de grade faţă de verticală;
 să întoarcă corpul unei persoane inconştiente, cu gura deasupra apei, din orice poziţie
s-ar afla, în maxim 5 secunde;
 să nu piardă mai mult de 5% din flotabilitate, după 24 de ore de imersiune în apa dulce.

4.3.Costum de imersiune (immersion suit)


Pentru fiecare persoană de la bordul navei trebuie prevăzut câte un costum de imersiune
care să corespundă cerinţelor secţiunii 2.3 a Codului LSA.

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 7


Dacă un costum de imersiune nu are flotabilitate, el trebuie purtat împreună cu o vestă de
salvare, care trebuie îmbrăcată peste costumul de imersiune.
Dacă un costum de imersiune are flotabilitate şi nu trebuie purtat împreună cu o vestă de
salvare, atunci el trebuie prevăzut cu fluier şi lumină, ca şi vestele de salvare.
Un costum de imersiune,fără izolaţie termică proprie, trebuie îmbracat peste îmbrăcăminte
călduroasă şi trebuie să asigure persoanei care îl poartă o protecţie termică suficientă, astfel încât
temperatura corpului să nu scadă mai mult de 2 grade Celsius, după o oră de imersiune.
Un costum de imersiune, cu izolaţie termică proprie, trebuie să asigure persoanei care îl
poartă o protecţie termică suficientă, astfel încât temperatura corpului să nu scadă mai mult de 2
grade Celsius, după 6 ore de imersiune.
Costumul de imersiune trebuie să ofere persoanei care îl poartă suficientă mobilitate, astfel
încât să poată să-şi exercite atribuţiile curente pe timpul abandonarii navei şi să poată înota pe o
distanţă scurtă, după care să urce într-o ambarcaţiune de supravieţuire.

4.4. Costum anti-expunere (anti-exposure suit - AES)


Pentru fiecare persoană din echipajul bărcilor de urgenţă şi din echipa de deservire a
sistemului de evacuare marină trebuie prevăzut câte un contum de imersiune, sau un costum anti-
expunere.
Costumul anti-expunere trebuie confecţionat din material impermeabil şi trebuie să aibă
flotabilitate proprie. Dacă satisface cerinţele Codului LSA, pentru vestele de salvare, nu trebuie
purtat împreună cu vesta de salvare, dar va fi prevăzut cu fluier şi lumina corespunzătoare.
Dacă un costum anti-expunere nu satisface cerinţele Codului LSA, pentru vestele de
salvare, atunci va fi purtat împreună cu o vestă de salvare.
Un costum anti-expunere, fără izolaţie proprie, trebuie îmbrăcat peste îmbrăcăminte
călduroasă şi trebuie să asigure persoanei care îl poartă o protecţie termică suficientă, astfel încât
temperatura corpului să nu scadă mai mult de 1,5 grade Celsius, după o oră de imersiune.
Faţă de costumul de imersiune, costumul anti-expunere trebuie să ofere o mai mare
mobilitate persoanei care îl poartă, astfel încât să poată să-şi exercite atribuţiile curente pe timpul
abandonarii navei şi să poată înota cel puţin 25 de metri, după care să urce într-o ambarcaţiune de
supravieţuire.

4.5. Mijloc de protecţie termică (thermal protective aid – TPA)


Pentru persoanele de la bord pentru care nu sunt prevăzute costume de imersiune sau
costume anti-expunere, se va asigura câte un mijloc de protecţie termică (TPA), altele decât cele
prevazute în inventarul ambarcaţiunilor de supravieţuire.
Mijlocul de protecţie termică trebuie confecţionat dintr-un material impermeabil şi trebuie
să asigure, persoanei care îl poartă, o protecţie termică, astfel încât să reducă pierderea de căldură a
corpului, prin convecţie sau prin evaporaţie.
Mijlocul de protecţie termică trebuie astfel confecţionat, încât să permită persoanei care îl
poartă să-l dezbrace, în apă, în cel mult 2 minute, dacă o impiedică să înoate.

5. ECHIPAMENTUL COLECTIV DE SALVARE


(Codul LSA)

5.1. Pluta de salvare (liferaft)


Pluta de salvare este o ambarcaţiune de supravieţuire, destinată menţinerii în viaţă a
naufragiaţilor, după abandonarea navei.
In Codul LSA sunt cuprinse standardele constructive şi testele de performanţă pentru
plutele de salvare, după cum urmează:

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 8


5.1.1. Cerinţe generale pentru plutele de salvare:

 construcţia plutelor de salvare;


 capacitatea minima şi greutatea plutelor de salvare;
 accesoriile plutelor de salvare;
 plutele de salvare lansate cu gruie;
 echipamentul plutelor de salvare;
 dispozitive hidrostatice pentru lansare automată a plutelor de salvare.

5.1.2. Plute de salvare gonflabile (inflatable liferafts):

 construcţia plutelor gonflabile;


 capacitatea plutelor gonflabile;
 accesul în plutele gonflabile;
 stabilitatea plutelor gonflabile;
 containerele plutelor gonflabile;
 marcajul plutelor gonflabile;
 plute gonflabile lansate cu gruie;
 echipament suplimentar pentru plutele gonflabile.

5.1.3. Plute de salvare rigide (rigid liferafts):

 construcţia plutelor rigide;


 capacitatea plutelor rigide;
 accesul în plutele rigide;
 stabilitatea plutelor rigide;
 marcajul plutelor rigide;
 plute rigide lansate cu gruie.

5.2. Barca de salvare (lifeboat):

Barca de salvare este o ambarcaţiune de supravieţuire, destinată menţinerii în viaţă a


naufragiaţilor, după abandonarea navei.
In Codul LSA sunt cuprinse standardele constructive şi testele de performanţă pentru
bărcile de salvare, după cum urmează:

5.2.1. Cerinţe generale pentru bărcile de salvare

 construcţia bărcilor de salvare;


 capacitatea bărcilor de salvare;
 accesul în bărcile de salvare;
 flotabilitatea bărcilor de salvare;
 bordul liber şi stabilitatea bărcilor de salvare;
 propulsia bărcilor de salvare;
 accesoriile bărcilor de salvare;
 echipamentul bărcilor de salvare;
 marcajul bărcilor de salvare.

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 9


5.2.2. Bărci de salvare parţial închise (partially enclosed lifeboats):
 construcţia bărcilor de salvare parţial închise.

5.2.3. Bărci de salvare total închise (totally enclosed lifeboats):


 construcţia bărcilor de salvare total închise;
 închiderea bărcilor de salvare total închise;
 răsturnarea şi redresarea bărcilor de salvare total închise;
 propulsia bărcilor de salvare total închise;
 protecţia bărcilor de salvare total închise, la impactul cu bordajul navei.

5.2.4. Bărci de salvare cu lansare în cădere liberă (free-fall lifeboats):

 cerinţe generale pentru bărcile de salvare cu lansare în cădere liberă;


 capacitatea bărcilor de salvare cu lansare în cădere liberă;
 cerinţe de performanţă;
 construcţia bărcilor de salvare cu lansare în cădere liberă;
 protecţia bărcilor de salvare cu lansare în cădere liberă, la impactul cu marea;
 accesoriile bărcilor de salvare cu lansare în cădere liberă;
 certificarea barcilor de salvare cu lansare în cădere liberă.

5.2.5. Bărci de salvare cu sistem autonom de alimentare cu aer (lifeboats with self-
contained air support system.):

 tancuri chimice şi transportoare de gaze lichefiate, care transportă mărfuri care emană
vapori sau gaze toxice.

5.2.6. Bărci de salvare protejate împotriva incendiului (fire-protected lifeboats):

 tancuri petroliere, tancuri chimice şi transportoare de gaze lichefiate, care transportă


mărfuri cu punct de aprindere (flashpoint) sub 60 de grade Celsius.

5.3. Barca de urgenţă (rescue boat):

Barca de urgenţă este o ambarcaţiune destinată salvarii naufragiatilor şi grupării


ambarcaţiunilor de supravietuire (plute şi bărci de salvare).
In Codul LSA sunt cuprinse standardele constructive şi testele de performanţă pentru
bărcile de urgenţă, după cum urmează:
 cerinţe generale pentru bărcile de urgenţă;
 echipamentul bărcilor de urgenţă;
 cerinţe suplimentare pentru bărcile de urgenţă gonflate.

5.4. Barca de salvare rapidă (fast rescue boat)


(SOLAS, Cap III/Reg.26)

La bordul navelor de pasageri de tip ro-ro, cel puţin una dintre bărcile de urgenţă
prevăzute de Convenţia SOLAS, trebuie să fie barca de salvare rapidă. Standardele constructive şi
testele de performanţă pentru bărcile de salvare rapide sunt recomandate prin Circulara nr.809 a
Comitetului de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale.

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 10


Cel puţin doi membri de echipaj, de la fiecare barcă de salvare rapidă, trebuie antrenaţi si
instruiţi regulat, conform Codului STCW şi recomandărilor IMO cuprinse în Rezoluţia A.771(18),
privind:
 toate aspectele operaţiunii de salvare;
 operarea şi manevrarea bărcilor de salvare rapide în diferite condiţii;
 redresarea bărcilor de salvare rapide după răsturnare.

6. ECHIPAMENTUL DE SEMNALIZARE
(SOLAS, Cap III/Reg.6 si Codul LSA)
Fiecare ambarcaţiune de supravieţuire (pluta sau barca de salvare) este dotată cu
echipament de semnalizare, care are rolul de a mări şansele de localizare şi de a ajuta echipele de
căutare şi salvare să detecteze ambarcaţiunile naufragiaţilor. Acest echipament este cuprins în
inventarul ambarcaţiunilor de supravieţuire, după cum urmează:

6.1. Racheta paraşută (rocket parachute flare)


Racheta paraşuta este un dispozitiv de semnalizare pe timp de zi sau de noapte, cu raza
mare de vizibilitate. Noaptea, acest dispozitiv poate fi vizibil de la o distanţă de până la 30 de mile
marine întrucât, atunci când este lansată pe verticală, atinge o altitudine de minim 300 metri.
Racheta paraşută constituie semnal de pericol (distress signal) şi este destinată, în primul
rând, pentru a indica navelor din zonă că există oameni în pericol şi că au nevoie de asistenţă
(v. ANEXA 1).
Rachetele paraşută nu trebuie lansate atunci când sunt avioane sau elicoptere în imediata
apropiere, întrucât există riscul de avariere a acestora.
In cazul în care există combustibil sau alte substanţe inflamabile pe suprafaţa mării,
rachetele trebuie lansate cât mai aproape de verticală, pentru a avea timp să ardă complet, în aer.
La bordul fiecărei ambarcaţiuni de supravieţuire de la bordul navei trebuie să existe
4 rachete paraşuta. In plus, la bordul navei trebuie să mai existe cel puţin 12 rachete paraşută,
amplasate pe comanda de navigaţie, sau în apropierea acesteia.

6.2. Facla de mână (hand flare)


Facla de mână este un dispozitiv de semnalizare, pe timp de zi sau de noapte, cu raza mică
de vizibilitate (maxim 5 mile marine), întrucât arde aproape de nivelul mării.
Facla de mână constituie semnal de pericol (v. ANEXA 1) şi este destinată, în primul rând,
semnalizării către avioane şi elicoptere. Ea este eficientă şi pentru semnalizarea către nave, când
sunt suficient de aproape.
Când este aprinsă, facla de mână trebuie ţinută deasupra capului, cât mai sus posibil, în
bordul de sub vânt al ambarcaţiunii.
La bordul fiecarei ambarcaţiuni de supravieţuire de la bordul navei trebuie să existe 6 facle
de mână.

6.3. Geamandură fumigenă (buoyant smoke signal)


Geamandura fumigenă este un dispozitiv de semnalizare pe timp de zi. Ea constituie
semnal de pericol (v. ANEXA 1 ) şi este destinată, în special, pentru semnalizarea către avioane şi
elicoptere.
După activare, geamandura fumigenă trebuie aruncată în mare, în bordul de sub vânt, unde
va pluti şi va emana un fum portocaliu.
In cazul operaţiunilor de salvare cu elicopterul, fumul portacaliu va indica pilotului direcţia
vântului, necesară pentru manevra de apropiere în siguranţă.

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 11


Pe mare bună, fumul portocaliu este vizibil şi de pe navele din zonă, dar pe mare agitată
acesta este foarte dificil de reperat.
La bordul fiecarei ambarcaţiuni de supravieţuire trebuie să existe 2 geamanduri fumigene.

6.4. Lanterna electrică (electric torch)


La bordul fiecărei ambarcaţiuni de supravieţuire trebuie să existe o lanternă electrică, etanşă
la apa, cu dispozitiv de semnalizare în Codul Morse. In plus, acest dispozitiv de semnalizare
trebuie să mai aibă un set de baterii şi bec de rezervă.

6.5. Proiector (search light)


Bărcile de salvare, bărcile de urgenţă şi bărcile de salvare rapide sunt echipate cu un
proiector, destinat în principal operaţiunilor de căutare a supravieţuitorilor, dar care poate fi utilizat,
în situaţii deosebite, şi pentru îndepărtarea în siguranţă de navă sau pentru semnalizare către
aeronavele sau navele din zona naufragiului. Acest proiector trebuie să aibă un sector de căutare de
cel puţin 6 grade, atât în plan orizontal cât şi în plan vertical. Sursa de energie trebuie să-i asigure o
funcţionare continuă de cel puţin 3 ore.

6.6. Oglinda de semnalizare pe timp de zi (daylight signalling mirror)


Din echipamentul de semnalizare al ambarcaţiunilor de supravieţuire face parte şi oglinda de
semnalizare pe timp de zi (denumită şi heliograf), împreună cu instrucţiunile de utilizare, pentru
semnalizare către nave sau aeronave.
Deşi este un dispozitiv extrem de simplu, pe timp însorit este foarte eficient, având o rază de
vizibilitate de până la 5 mile marine.

6.7. Fluier (whistle)


Echipamentul de semnalizare al ambarcaţiunilor de supravieţuire include un fluier, sau un
mijloc echivalent de semnalizare sonoră, similar cu cel prevăzut pentru vestele de salvare. Acest
dispozitiv este eficient doar pe rază mică, fiind greu de auzit în condiţii de mare agitată, în special
în direcţia din vânt.

6.8. Reflector radar (radar reflector)


Fiecare ambarcaţiune de supravieţuire, care nu are în inventarul său un transponder radar
(SART), trebuie să aibă la bord un reflector radar eficient. Acest dispozitiv oferă, inclusiv pe mare
rea, o ţintă vizibilă pe ecranul radarelor navelor din zonă, mărind şansa de localizare a
ambarcaţiunii de supravieţuire. Pentru a fi eficient, reflectorul radar trebuie fixat cât mai sus posibil
faţă de nivelul mării.

6.9. Lampa exterioară controlată manual (external manually controlled lamp)


Fiecare ambarcaţiune de supravieţuire este prevăzută cu o lampă exterioară, controlată
manual, având o lumină de culoare albă, continuă sau cu sclipiri (între 50 şi 70 pe minut) şi un
acumulator care să-i asigure o funcţionare de minim 12 ore.
Această lampa are rolul de a mări şansa de localizare a ambarcaţiunii. Pentru menţinerea
eficienţei bateriei, lumina trebuie activată numai pe timp de noapte, sau atunci când în zonă se află
nave sau aeronave, la vedere.

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 12


6.10. Card ilustrat cu semnalele de salvare (life-saving signals)

In fiecare ambarcaţiune de supravieţuire trebuie să existe o copie a semnalelor de salvare


prescrise de Convenţia SOLAS, Cap.V, Reg.29, sub forma unui card ilustrat, etanş la apă. Aceste
semnale sunt descrise de Manualul IAMSAR (International Aeronautical and Maritime Search
and Rescue Manual), sunt ilustrate în Codul International de Semnale (International Code of
Signals) şi se utilizează de către aeronavele, navele sau persoanele naufragiate, pentru a comunica
cu staţiile de salvare, cu unităţile de salvare maritime şi cu aeronavele angajate în operaţiunile de
căutare şi salvare ( v. ANEXA 2 ).

7. ECHIPAMENTUL RADIO PENTRU SALVAREA VIEŢII PE MARE


(SOLAS, Cap.III/Reg.6, Cap. IV/Reg.7)
Următoarele echipamente radio din dotarea navelor sunt destinate salvării vieţii pe mare:

7.1. Radiobaliza pentru localizarea naufragiilor (emergency position-indicating radio


beacon – EPIRB)

Convenţia SOLAS prevede ca la bordul fiecărei nave maritime să existe o radiobaliză


pentru localizarea naufragiilor (EPIRB), care să corespundă cerinţelor funcţionale, pe toată durata
voiajului, după cum urmează:
 să fie capabilă să transmită alerta de pericol, prin intermediul serviciului care operează
cu sateliţi amplasaţi pe orbite polare, în banda de 406 MHz;
 dacă nava este angajată numai în voiaje cu acoperire INMARSAT, să fie capabilă să
transmită alerta de pericol, prin intermediul serviciului care operează cu sateliţi
geostaţionari INMARSAT, în banda de 1,6 GHz;
 navele angajate numai în voiaje din zona maritimă A1, pot fi prevăzute cu radiobalize
pentru localizarea naufragiilor, care să fie capabile să transmită alerta de pericol,
utilizând canalul de radiotelefonie 70 DSC.

Indiferent de tipul radiobalizei pentru localizarea naufragiilor, cu care este echipată nava,
aceasta va trebui să corespundă unor cerinţe de instalare şi operare, după cum urmează:
 să fie instalată într-o poziţie uşor accesibilă;
 să poată fi, oricând, eliberată manual şi transportată, de o singură persoană, într-o
ambarcaţiune de supravieţuire;
 să fie eliberată automat, în plutire liberă, dacă nava se scufundă şi să se autoactiveze
când ajunge în stare de plutire;
 să poată fi activată manual;
 să aibă o baterie care să-i asigure o funcţionare continuă de cel puţin 48 de ore.

7.2. Transponder radar (search and rescue radar transponder - SART)

Convenţia SOLAS prevede ca, la bordul fiecărei nave, să existe cel puţin un transponder
radar, în fiecare bord. Aceste transpondere radar trebuie amplasate, la bordul navei, astfel încât să
poată fi rapid transferate, în oricare ambarcaţiune de supravieţuire. O altă variantă poate fi
amplasarea, în fiecare ambarcaţiune de supravieţuire, a câte unui transponder radar (de la aceasta
regulă sunt exceptate plutele de salvare localizate la extremităţile prova sau pupa, ale navelor de
mărfuri, la care distanţa orizontală dintre aceste extremităţi şi cea mai apropiată ambarcaţiune de
supravieţuire este mai mare de 100 metri).
La navele echipate cu cel puţin 2 transpondere radar şi cu bărci de salvare cu lansare în
cădere liberă, un transponder radar trebuie amplasat într-o barcă de salvare cu lansare în cădere
liberă, iar celălalt transponder radar trebuie amplasat în imediata apropiere a punţii de comandă,

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 13


astfel încât să poată fi utilizat la bord şi să poată fi transferat în oricare altă ambarcaţiune de
supravieţuire.
Transponderul radar de la bordul ambarcaţiunilor de supravieţuire poate fi definit ca un
reflector radar activ şi oferă salvatorilor cel mai bun mijloc de localizare a ambarcaţiunii.
Inainte de activare, antena transponderului trebuie fixată la cel puţin 1 metru deasupra
nivelului mării. Pornirea dispozitivului se face manual, după care acesta intra într-un regim de
atenţiune. In momentul în care o undă radar (de 3 cm) de la o navă sau aeronavă din zonă ajunge
la antena transponderului, acesta se autoactivează şi începe să genereze o serie de semnale de
răspuns. Pe ecranul radarelor din zonă, aceste semnale de răspuns apar ca o linie formată din 20 de
puncte luminoase, care pleacă din ţinta corespunzătoare ambarcaţiunii de supravieţuire în cauză. La
o apropiere sub 2 mile marine, punctele luminoase se transformă în sectoare de cerc concentrice,
îndemnând la sporirea vigilenţei.
Bateria transponderului radar trebuie să-i asigure acestuia o funcţionare de cel puţin 96 de
ore în regim de atenţiune, dintre care cel puţin 8 ore în regim de emisie continuă. Funcţionarea în
regim de emisie a semnalelor de răspuns este indicată printr-un semnal sonor sau vizual.

7.3. Transiver radiotelefonicVHF ( two-way VHF radiotelephone apparatus)

Fiecare navă trebuie echipată cu cel puţin 3 transivere radiotelefonice VHF, care să fie
amplasate la bord şi care să poată fi transferate în ambarcaţiunile de supravieţuire în cazul
abandonării navei. Aceste transivere sunt de tip portabil şi sunt destinate comunicaţiilor pe raza
scurtă, între ambarcaţiunile de supravieţuire din zona naufragiului şi între acestea şi unităţile de
căutare şi salvare.
Transiverele radiotelefonice VHF trebuie să poată opera în cel puţin două canale şi anume:
 canalul 16 VHF (156,8 MHZ), pentru apel/mesaj de pericol;
 canalul 6 VHF (156,3 MHz), pentru comunicaţiile între ambarcaţiunile de
supravieţuire, precum şi între acestea şi navele sau aeronavele din zonă.
Bateria unui astfel de transiver trebuie să-i asigure o funcţionare de cel puţin 8 ore, dintre
care:
 10% emisie;
 10% recepţie;
 80% pe atenţiune.

Ca şi în cazul materialelor pirotehnice (rachete paraşută, facle de mână şi geamanduri


fumigene), transiverele radioletefonice trebuie utilizate cu discernământ, numai atunci când este
neapărată nevoie.
Pentru transmiterea corectă a mesajelor de pericol se vor urma procedurile descrise în
ANEXA 4 a Codului internaţional de semnale (v. ANEXA 3 ).

8. SUPRAVIEŢUIREA PE MARE
Supravieţuirea pe mare poate fi asigurată cu ajutorul mijloacelor de supravieţuire existente
în ambarcaţiuni, dublate de buna practică marinărească, menţinerea moralului şi a voinţei de
supravieţuire.
In fiecare barcă de salvare există un “Manual de supravieţuire”, iar în fiecare plută de
salvare există “Instrucţiuni de supravieţuire”, care conţin informatii privind cele mai bune
mijloace de supravieţuire existente într-o barcă, respevtiv într-o plută de salvare, inclusiv utilizarea
eficientă a echipamentului şi aplicarea corectă a procedurilor.
Esenţiale în asigurarea supravieţuirii sunt următoarele:
 mijloacele de asigurare a flotabilităţii ambarcaţiunii de supravieţuire;

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 14


 mijloacele de protectie împotriva frigului;
 apa potabilă şi alimentele;
 mijloacele de alertare, semnalizare/localizare şi comunicaţii cu aeronavele şi navele
din zonă, sau cu serviciile de căutare şi salvare.

8.1. Abandonarea navei


Nava este, de departe, cel mai bun mijloc de salvare a vieţii pe mare, în cazul unei situatii
de urgenţă. Intr-o astfel de situaţie, dacă pasagerii şi echipajul pot rămâne la bord, într-o zonă
sigură ( cum ar fi la posturile de adunare sau pe punte), atunci aceasta va fi opţiunea care prezintă
cele mai puţine riscuri. Cu toate acestea, toate ambarcaţiunile de supravieţuire trebuie pregătite
pentru lansare/îmbarcare, astfel încât, dacă situaţia se deteriorează, abandonarea navei să poată fi
făcută în cel mai scurt timp.
Abandonarea navei se face numai la ordinul comandantului navei, comunicat prin
sistemul de adresare publică şi urmat de specificaţia ca “acesta nu este un exerciţiu de rol”.

8.1.1.Principalele actiuni care trebuie intreprinse in vederea abandonării navei:

 declanşarea sistemului de alarmă generală, care va emite semnalul de alarmă generală


 transmiterea ordinului de abandonare a navei, de către comandant, prin sistemul de
adresare publică;
 pregătirea individuală pentru abandon:
 îmbrăcăminte călduroasă, încălţăminte fixă şi protecţia capului;
 vesta de salvare;
 consumarea de cât mai multă apă potabilă;
 luarea documentelor personale şi a valorilor mari (bijuterii, bani) în buzunare;
este interzisă prezenţa la postul de adunare/îmbarcare cu bagaje ;
 luarea materialelor suplimentare, conform rolului de apel (paturi, lanterne, apă
potabilă, alimente, EPIRB, SART, transivere radiotelefonice VHF, Codul
internaţional de semnale, hărţi nautice din zona naufragiului, GPS/instrumente
de navigaţie,binocluri, jurnal de bord/maşini, paşapoarte, carnete de marinar,
lista de echipaj etc.);
 prezentarea la postul de adunare;
 apelul pasagerilor şi al echipajului;
 pregătirea ambarcaţiunilor de supravieţuire pentru lansare/îmbarcare;
 transferul ordonat al pasagerilor,de la posturile de adunare la posturile de îmbarcare
 îmbarcarea pasagerilor şi a echipajului, conform ordinii de îmbarcare înscrisă în rolul de
apel;
 abandonarea navei.

8.1.2.Reguli care trebuie respectate pe timpul îmbarcării în bărcile de salvare total


închise:
 urmaţi instrucţiunile conducătorului de ambarcaţiune;
 repartizaţi-vă uniform, începând cu locurile cele mai îndepartate de intrare;
 staţi aşezaţi şi fixaţi-vă centurile de siguranţă;
 asiguraţi-vă că aveţi vesta de salvare corect îmbrăcată;

8.1.3. Reguli care trebuie respectate pe timpul îmbarcării în bărcile de salvare cu


lansare în cădere liberă:

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 15


 rămâneţi calm; unghiul de alunecare poate părea alarmant, mai ales în stresul creat de o
situaţie reală de urgenţă;
 repartizaţi-vă uniform în barcă; dacă aveţi alocată poziţia în barcă, prin rolul de apel,
asiguraţi-vă că ocupaţi locul respectiv;
 fixaţi-vă centura de siguranţă, asigurându-vă că folosiţi centura de siguranţă
corespunzătoare locului dvs.

8.2. Acţiuni iniţiale după abandonarea navei

Imbarcarea tuturor persoanelor de la bordul navei în ambarcaţiunile de supravieţuire (bărci


şi plute de salvare) şi lansarea acestora fără incidente nu sunt suficiente pentru a asigura
supravieţuirea pe mare, în special pe mare rea, sau în zone cu climă rece. Experienţa a demonstrat
că există câteva acţiuni vitale, care trebuie întreprinse în cel mai scurt timp, pentru a mări şansa de
supravieţuire. Aceste acţiuni au fost denumite acţiuni iniţiale şi au o ordine strictă:

8.2.1. Indepărtarea de navă

Imediat după lansarea la apă a ambarcaţiunilor de supravieţuire, acestea trebuie îndepărtate


de nava, până la aproximativ un sfert de milă marină (această distanţă recomandată poate varia, în
funcţie de natura sinistrului), prin următoarele mijloace:
 cu motorul (în cazul bărcilor de salvare );
 cu ramele (în cazul bărcilor de salvare, la care motorul nu poate fi pornit);
 prin inerţia bărcii (în cazul bărcilor de salvare cu lansare în cădere liberă);
 cu padelele (în cazul plutelor de salvare);
 cu vântul.

8.2.2. Recuperarea supravietuiţorilor

Imediat după abandonare, pe timpul îndepărtării de navă, va începe operaţiunea de căutare


şi recuperare a supravieţuitorilor, după cum urmează:
 organizaţi veghea auditivă şi vizuală;
 concentraţi-vă auzul pentru depistarea semnalelor sonore date cu fluierele din dotarea
vestelor de salvare;
 concentraţi-vă văzul pentru depistarea eventualilor supravieţuitori, a semnalelor
luminoase ale vestelor de salvare, a altor bărci sau plute de salvare, precum şi a navelor
sau aeronavelor din zonă;
 aruncaţi înotătorilor inele de supravieţuire (rescue quoits) sau veste de salvare,legate de
o saulă plutitoare, pentru a-i apropia de ambarcaţiune;
 utilizaţi mânerele/chingile de remorcaj fixate pe vestele de salvare, pentru a apropia
persoanele rănite (sau în stare de şoc) de ambarcaţiune;
 solicitaţi ajutorul înotătorilor pentru a îmbarca în siguranţă persoanele rănite (sau în
stare de şoc).

8.2.3. Acordarea primului ajutor

Odată îmbarcaţi la bordul ambarcaţiunii, supravieţuitorilor accidentaţi, răniţi, în stare de şoc


etc. li se va acorda primul ajutor medical, după caz,astfel:
 folosiţi mijloacele de protecţie termică (TPA) şi păturile pentru a proteja victimele
împotriva frigului;
 acţionaţi imediat pentru stoparea hemoragiilor;
 înlăturaţi protezele dentare sau ochelarii persoanelor inconştiente;

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 16


 efectuaţi resuscitare cardio-respiratorie, dacă este cazul;
 trataţi fracturile, plăgile etc., utilizând trusa de prim ajutor medical (existentă în toate
ambarcaţiunile de supravieţuire).

8.2.4. Asigurarea flotabilităţii ambarcaţiunii de supravieţuire

Menţinerea ambarcaţiunii de supravieţuire în stare de plutire este o condiţie esenţială a


supravieţuirii pe mare şi, de aceea, se impun următoarele acţiuni:
 scoateţi apa din ambarcaţiune cu pompa de santină,cu ispolul sau cu buretele, după
caz;
 utilizaţi pompa pneumatică/foalele în cazul desumflării plutelor de salvare gonflabile;
 utilizaţi trusa de scule existentă în ambarcaţiune pentru a efectua reparaţiile necesare;
 adunaţi orice material plutitor, rămas după scufundarea navei şi care ar putea fi
folositor;
 amaraţi bine echipamentul din ambarcaţiune, astfel încât să nu ajungă în mare, pe
vreme rea.

8.2.5. Verificarea echipamentului, a mijloacelor de supravieţuire şi a resurselor


existente în ambarcaţiunea de supravieţuire

Pentru persoanele naufragiate, aflate într-o ambarcaţiune de supravieţuire, după


abandonarea navei, este foarte important de ătiut pe ce resurse materiale se va sprijini
supravieţuirea lor. De aceea, se impune un inventar amănunţit, la vedere, a echipamentului, a
mijloacelor de supravieţuire şi a tuturor resurselor materiale, în general.

8.2.6. Gruparea ambarcaţiunilor de supravieţuire

Gruparea ambarcaţiunilor de supravieţuire din zona naufragiului prezintă multe avantaje de


ordin practic şi contribuie, substanţial, la menţinerea moralului supravieţuitorilor:
 utilizaţi o barcă de salvare pentru gruparea celorlalte ambarcaţiuni de supravieţuire
(bărci şi plute de salvare) aflate în zona naufragiului;
 lăsaţi cel puţin 15 metri de barbetă între ambarcaţiunile grupate;
 ambarcaţiunile grupate sunt mai uşor de localizat, constituind o ţintă mai mare pe
ecranul radar al navelor şi aeronavelor din zona naufragiului;
 gruparea ambarcaţiunilor prezintă avantajul repartizării uniforme a supravieţuitorilor şi
a resurselor, între ambarcaţiuni.

8.3. Acţiuni secundare după abandonarea navei

Acţiunile iniţiale sunt esenţiale pentru asigurarea supravieţuirii pe mare. După terminarea
acestora, de o manieră satisfăcătoare, se impun alte acţiuni, care au fost denumite acţiuni
secundare şi care nu au o ordine strictă:

8.3.1. Stabilirea conducătorului ambarcaţiunii de supravieţuire

In cazul în care persoana desemnată prin rol şi înlocuitorul acesteia lipsesc, sau sunt inapţi
(răniţi, accidentaţi, în stare de şoc etc.), se impune stabilirea conducătorului ambarcaţiunii de
supravietuire, după cum urmează:
 ofiţerul de punte cu cea mai mare experienţa pe mare preia, din oficiu, conducerea
ambarcaţiunii de supravieţuire;

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 17


 în absenţa unui ofiţer, conducătorul ambarcaţiunii va fi numit, sau ales, ţinându-se cont
de experienţa şi priceperea membrilor grupului de supravieţuitori (situaţii diferite
apărute ar putea necesita conducători diferiţi);
 conducătorul ambarcaţiunii are cel mai mare rol în menţinerea moralului şi a voinţei de
supravieţuire şi trebuie, prin orice mijloc, să insufle supravieţuitorilor iminenţa salvării.

8.3.2. Protecţia ambarcaţiunilor de supravieţuire în zone cu climă rece

In zonele cu clima rece, riscul major pentru supravietuitori il reprezinta hipotermia şi, de aceea,
se impun urmatoarele actiuni:
 la bărcile de salvare deschise, existente la bordul navelor construite înainte de
01.07.1998, se va proceda la montarea tendărilor, peste care se va intinde tenda de
barca;
 la bărcile parţial închise, existente la bordul unor nave de pasageri, se va proceda la
închiderea completă a acestora, prin intinderea tendei pliabile, care este fixată
permanent de acoperişurile rigide de la extremităţile ambarcaţiunii;
 la bărcile închise, existente la bordul navelor de mărfuri şi de pasageri, construite după
01.07.1998, nu se impun măsuri speciale de protecţie;
 la plutele se salvare, tenda (cortul) este ridicată automat la lansare, de către un tendar
gonflabil, iar căile de acces trebuie închise, reglând ventilaţia la minimum necesar;
dublu-fundul plutelor trebuie umflat de catre ocupanţi ( la plutele la care nu se umflă
automat), pentru a izola interiorul de apă rece a mării.

8.3.3. Protecţia ambarcaţiunilor de supravieţuire în zone cu climă caldă


In zonele cu climă caldă, riscurile principale pentru supravieţuitori sunt insolaţia, arsurile
solare, deshidratarea prin transpiraţie excesivă şi rechinii. In aceste zone se impun următoarele
acţiuni:
 ventilaţi barca sau pluta de salvare, cât mai mult posibil;
 la bărcile deschise şi parţial închise, tenda va fi montată pentru a oferi umbră, dar
bordurile vor fi lăsate deschise, pentru ventilaţie;
 răciţi ambarcaţiunea, udând cu apa de mare, în exterior, acoperişul sau tenda;
 udaţi-vă hainele cu apă de mare, având grijă ca înainte de apus să fie uscate (ţineţi cont
de faptul ca apa de mare poate inflama pielea);
 staţi pe cât posibil la umbră şi evitaţi expunerea directă la soare, chiar pentru perioade
scurte de timp;
 rezistaţi tentaţiei de a înota (curenţii marini vă pot extenua şi s-ar putea să nu mai aveţi
forţa necesară să reveniţi la bord; de asemenea, în apele calde, pericolul rechinilor este
real);
 evitaţi orice efort inutil, pentru a preveni deshidratarea, prin transpiraţie excesivă.

8.3.4. Lansarea ancorelor de furtună


De îndată ce ambarcaţiunile de supravieţuire s-au îndepărtat de navă şi s-au grupat, se
impune lansarea ancorelor de furtună, operaţiune care prezintă următoarele avantaje:
 reducerea derivei ambarcaţiunii;
 mărirea stabilităţii pe val a ambarcaţiunii;
 limitarea îndepărtării de posibilii supravieţuitori aflaţi în apă, în zona naufragiului;
 limitarea îndepărtării de poziţia navei abandonate, care va fi aria cea mai căutată de
catre echipele de căutare şi salvare.
Lungimea socarului ancorei de furtună se reglează, în funcţie de starea mării.

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 18


8.3.5. Mărirea şanselor de localizare
Pe lângă rezistenţa psihică şi fizică a naufragiaţilor, supravieţuirea pe mare depinde, în cea
mai mare masură, de aplicarea corectă a procedurilor desemnate pentru mărirea şansei de
localizare, după cum urmează:
 activarea manuală a radiobalizei pentru localizarea naufragiilor (EPIRB) şi remorcarea
acesteia de ambarcaţiunea de supravieţuire;
 poziţionarea antenei transponderului radar (SART) şi activarea manuală a acestuia (în
lipsa acestuia, se va utiliza reflectorul radar din echipamentul ambarcaţiunii);
 pregătirea transiverelor radiotelefonice pentru utilizare imediată;
 pregătirea întregului echipament de semnalizare acustică şi vizuală pentru utilizare
imediată;
 utilizarea corectă a semnalelor de pericol descrise în Codul internaţional de semnalizare
(v. ANEXA 1 );
 organizarea serviciului de veghe exterioară, având echipamentul de semnalizare la
îndemână, tot timpul.

8.3.6. Distribuirea tabletelor contra răului de mare

Prin forma şi dimensiunile lor reduse, bărcile şi plutele de salvare pot face ca şi cei mai
experimentaţi marinari să resimtă răul de mare, care nu este altceva decât o reacţie a organismului
la starea de echilibru precar,dată de agitaţia mării. In consecinţă, în caz de abandonare a navei, se
vor avea în vedere urmatoarele:
 fiecare persoana trebuie să ia tabletele contra răului de mare, în doza prescrisă pe flacon,
pe o perioadă de cel puţin 48 de ore, începând din momentul abandonării navei, indiferent
dacă se simte rău sau nu;
 în cazul în care tabletele par să nu aibă efect nu măriţi doza prescrisă ci continuaţi
administrarea acestora în doza prescrisă;
 persoanele afectate de rău de mare trebuie să-şi lase capul între genunchi şi să încerce
 să-şi menţină temperatura corpului;
 utilizaţi sacii de vomă existenţi în ambarcaţiune, pentru a evita o reacţie de vomă în lanţ
 starea creată de răul de mare slabeşte voinţa de supravieţuire;
 pentru a putea urma procedurile de supravieţuire este nevoie de o stare fizică şi psihică cât
mai bune, iar răul de mare le poate afecta deopotrivă;
 pe lângă handicapul psihologic, răul de mare poate da stări de vomă, ceea ce înseamnă
pierdere de lichid (deshidratare);
 tabletele de rău de mare pot da o stare letargică şi determină uscarea gurii, ceea ce nu
trebuie sa constituie un prilej de îngrijorare.

8.3.7. Executarea cartului de veghe

Pentru asigurarea derivei în siguranţă, pentru asigurarea activităţii normale la bordul


ambarcaţiunii, a odihnei necesare naufragiaţilor şi pentru mărirea şansei de localizare/supravieţuire,
se va institui cartul de veghe, după cum urmează:
 la bordul ambarcaţiunilor de supravieţuire,cartul de veghe trebuie executat de 2 persoane
(o veghe exterioară şi o veghe interioară), timp de o oră;
 personalul de veghe exterioară trebuie bine îmbrăcat, protejat împotriva intemperiilor şi
legat de ambarcaţiune (cu o saulă) şi răspunde de reperarea eventualilor supravieţuitori, a
navelor şi aeronavelor din zonă, a uscatului şi a altor pericole posibile;

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 19


 personalul de veghe interioară răspunde de starea de întreţinere a ambarcaţiunii şi a
echipamentelor (evacuarea apei, ventilaţia, funcţionarea motorului etc.), supravegherea şi
îngrijirea răniţilor, colectarea apei de ploaie etc.

8.3.8. Intocmirea listei de apel

Intocmirea listei de apel a supravieţuitorilor este esenţială pentru:


 aprecierea şanselor de a găsi alţi supravieţuitori;
 stabilirea numărului de persoane disponibile pentru carturi;
 înregistrarea răniţilor;
 aprecierea calificării /experienţei de care dispune grupul de supravieţuitori.

8.3.9. Stabilirea programului zilnic

Prin stabilirea programului zilnic se urmăreşte ocuparea permanentă a supravieţuitorilor,


care are efect pozitiv în menţinerea moralului şi a voinţei de supravieţuire.Se vor avea în vedere
următoarele acţiuni:
 organizarea carturilor de veghe;
 veghe exterioară;
 veghe interioară;
 alocarea de sarcini pentru fiecare persoană;
 îngrijirea răniţilor;
 evacuarea apei din ambarcaţiune;
 colectarea apei de ploaie sau a condensului;
 distribuirea raţiilor de apă şi alimente;
 repararea ambarcaţiunii şi a echipamentului.

8.3.10. Stabilirea măsurilor de ordin igienico-sanitar

Odată ajunşi într-o ambarcaţiune de supravieţuire, naufragiaţii trebuie să se pregătească


pentru o viaţă primitivă. Principalele reguri de convieţuire, într-o situaţie de sinistru, sunt
următoarele:
 menţinerea ambarcaţiunii în stare locuibilă, prin organizarea măsurilor igienico-sanitare;
 pe vreme bună, se amenajează copastia ambarcaţiunii (cu o barbetă, saulă etc.), în
dreptul intrării, în vederea defecării şi urinării;
 pe vreme rea, se va utiliza un recipient (cum ar fi ispolul), după care va fi golit şi spălat
imediat;
 în primele 2 ore de la abandonarea navei, toţi supravieţuitorii trebuie încurajaţi să
urineze, pentru evitarea problemelor ulterioare date de retenţia urinei;
 este interzis fumatul în interiorul ambarcaţiunilor;
 este interzis consumul de băuturi alcoolice la bordul ambarcaţiunilor (eventualele sticle
existente se vor goli în mare şi se vor păstra ca recipiente pentru colectarea de apă potabilă).

8.3.11. Menţinerea moralului şi a voinţei de supravieţuire

Anxietatea, frigul, răul de mare, setea, foamea etc., toate la un loc, pot face ca voinţa de
supravieţuire să slăbească considerabil. De aceea, odată ajunşi la bordul unei ambarcaţiuni de
supravieţuire, se vor avea în vedere următoarele acţiuni:
 este foarte important ca supravieţuitorii (şi mintea acestora) să fie cât mai ocupaţi,
evitându-se totuşi eforturile inutile; acest lucru este imperativ în primele 3 ore de la
abandonarea navei, când moralul şi voinţa de supravieţuire sunt în declin maxim;

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 20


 conducătorul ambarcaţiunii trebuie să menţină moralul şi voinţa de supravieţuire a
grupului de supravieţuitori şi să le insufle credinţa în iminenţa salvării.

8.4. Pericole pentru supravieţuitori


Pericolele majore pentru supravieţuitori sunt următoarele:

8.4.1. Inecul (drowning)


Inecul poate fi fatal în câteva minute, dacă ajungeţi în apa de mare în stare de inconştienţă şi
nu aveţi îmbrăcată vesta de salvare.
Dacă aveţi neşansa să ajungeţi în apa de mare, respectaţi următoarele reguli:
 purtaţi permanent vesta de salvare;
 nu va dezbrăcaţi şi nu va descălţaţi;
 protejaţi-vă capul, prin orice mijloc;
 strangeţi-vă bine îmbrăcămintea la gât, la încheietura mâinilor şi la glezne;
 pe mare rea, staţi cu spatele în vânt /val;
 mişcaţi-vă cât mai puţin posibil; nu încercaţi să înotaţi pentru că astfel vă irosiţi energia
 staţi cât mai strâns pentru a va micşora suprafaţa velică; ridicaţi genunchii, ţineţi
piciorele lipite şi braţele strânse lateral – aşa zisa poziţie HELP (Heat and Energy Loss
Prevention);
 dacă sunteţi mai multe persoane în apă, înlănţuiţi-vă cu braţele, dar nu vă legaţi unul de
altul, cu chingile vestelor de salvare, sau ale costumelor de imersiune.

8.4.2. Hipotermia (hypothermia)


Hiportemia este caracterizată de scăderea temperaturii corpului şi, în absenţa
echipamentului de protecţie corespunzător, poate fi fatală în câteva ore. In cazul abandonarii navei
in zone cu climă rece, se impun următoarele reguli:
 închideţi complet ambarcaţiunea de supravieţuire, pentru a impiedica pătrunderea
aerului rece (totuşi, la intervale regulate se impune ventilarea, pentru eliminarea
bioxidului de carbon acumulat);
 în cazul plutelor de salvare umflaţi dublu-fundul acestora, pentru a izola interiorul de
apa rece a mării;
 protejaţi-vă cu cât mai multe haine/pături; izolarea capului este importantă, deoarece
acesta radiază multă caldură;
 hainele ude nu izolează corpul şi este mai bine să fie scoase şi uscate înainte de a fi
reâmbrăcate;
 utilizaţi costumele de imersiune şi mijloacele de protecţie termică existente în
ambarcaţiune;
 încălziţi-vă reciproc; staţi cât mai strâns unul de altul, fără a afecta stabilitatea
ambarcaţiunii;
 faceţi exerciţii simple, cum ar fi întinderea membrelor şi mişcarea degetelor; acest lucru
ajuta circulaţia, fără a va irosi energia;
 supravegheaţi-vă reciproc şi faceţi apeluri regulate; primele semne de hipotermie sunt
apatia şi indiferenţa;
 înlocuti regulat persoana care face veghe exterioară, ea fiind cea mai expusă frigului.

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 21


8.4.3. Deshidratarea (dehydration)
Dezhidratarea reprezintă pierderea de apă conţinută în corpul uman şi, atunci când corpul
nu este hidratat corespunzător, poate fi fatală în câteva zile (7-10 zile). De aceea, în caz de
naufragiu, se vor avea în vedere următoarele:
 în fiecare barcă de salvare există câte 3 litri de apă potabilă pentru fiecare ocupant, iar în
fiecare plută de salvare există câte 1,5 litri de apă potabilă pentru fiecare ocupant;
 exceptând copiii şi persoanele care sângerează, au arsuri sau au suferit stări de şoc, nu
se distribuie nimănui apa în primele 24 de ore; în acest fel, organismul se adaptează la
noua situaţie şi necesitş mai puţină apă;
 după 24 de ore se va distribui raţia de apă (0,5 litri pe zi, pentru fiecare persoană), în trei
porţii (la răsărit, la amiază şi la apus);
 este foarte important, pentru moralul supravieţuitorilor, ca raţiile să fie distribuite la
vedere, în mod echitabil;
 tineţi apa în gură un timp, înainte de înghiţire, pentru a-i mări efectul;
 nu beţi niciodată apa de mare, urina sau sânge, nici chiar amestecate cu apă dulce; sarea
conţinută de acestea ucide mai repede decât setea;
 colectaţi cât mai multă apă de ploaie (sau condens), iar înainte de consum testaţi-o să
vedeţi dacă are gust bun/normal;
 dacă aveţi trusa de desalinizare a apei, ţineţi cont că aceasta nu va produce prea multă
apă;
 dacă aveţi surse alternative de apă, aceasta va trebui consumată înaintea apei din
inventarul ambarcaţiunii, care-şi menţine calităţile timp îndelungat;
 nu consumaţi alcool;
 încercaţi să nu fumaţi; fumatul poate genera incendiu într-o ambarcaţiune şi îi irită pe
nefumători.

8.4.4. Inaniţia (starvation)


Inaniţia nu reprezintă un pericol imediat pentru supravieţuitori. Totuşi, în lipsa alimentelor,
ea poate fi fatală în câteva săptămâni(4-5 săptămâni).In caz de sinistru, se impun următoarele
reguli:
 în primele 24 de ore, fără excepţie, nu se distribuie alimente;
 după 24 de ore se distribuie raţia de hrană, conform instrucţiunilor de pe pachetul
alimentar, în trei porţii zilnice, odată cu distribuirea apei potabile (pachetele alimentare
moderne, pentru supravieţuire, se bazează pe hidrocarbonaţi, trebuie să aibă gust bun şi
să fie astfel ambalate încât să fie uşor de desfăcut şi de porţionat);
 consumaţi peşte, broaşte ţestoase sau păsări, numai dacă aveţi rezerve suplimentare de
apă potabilă, în exces (minim 1 litru pe zi, pentru fiecare persoană).
In afara pericolelor majore, supravieţuitorii pot întâlni şi alte pericole,cum ar fi: degerarea,
insolaţia, arsurile solare, rechinii, răul de mare, constipaţia, retenţia urinei, cârceii, poluare sau
incendiu la suprafaţa mării, incendiu la bordul ambarcaţiunii de supravieţuire etc.

9. OPERATIUNEA DE SALVARE CU ELICOPTERUL


In prezent, elicopterele joacă un rol important în operaţiunile de salvare a vieţilor pe mare.
Ele pot ajunge repede la locul de desfăşurare a operaţiunilor de salvare, iar raza lor crescândă de
acţiune face ca acestea să poată opera la distanţe apreciabile de coastă.
Pentru evacuarea în siguranţă cu elicopterul se vor avea în vedere următoarele aspecte:

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 22


9.1. Comunicaţiile cu elicopterul
 utilizarea transiverelor radiotelefonice VHF (v. ANEXA 3);
 semnalizarea cu braţele.

9.2. Evacuarea de pe navă


 pregătirea zonei de evacuare sau de apuntare (la navele unde sunt desemnate asemenea
zone);
 stabilirea zonei optime de evacuare (fără catarge, greement sau alte obstacole), la
navele unde nu este desemnată o asemenea zonă;
 îndepărtarea de pe punte a materialelor care ar putea fi antrenate de suflul elicei;
 convocarea echipei de intervenţie în caz de incendiu;
 asigurarea iluminatului adecvat în zona de evacuare;
 arborarea unui pavilion, pentru indicarea direcţiei vântului;
 interdicţia atingerii cablului de ridicare al elicopterului, înaintea împământării, prin
contact cu nava sau cu apa mării;
 interdicţia voltării cablului de ridicare, de parţile fixe ale navei;
 stabilirea ordinii de evacuare;
 respectarea instrucţiunilor pilotului.

9.3.Evacuarea de pe ambarcaţiunile de supravieţuire


 indicarea direcţiei vântului,cu o geamandură fumigenă;
 interdicţia atingerii cablului de ridicare al elicopterului, înaintea împământării, prin
contactul cu apa mării;
 interdicţia voltării cablului de ridicare de ambarcaţiune;
 stabilirea ordinii de evacuare;
 respectarea instrucţiunilor pilotului.

9.4.Metode de evacuare cu elicopterul ( v. ANEXA 4)


 evacuarea cu chinga (sling);
 evacuarea cu coşul (basket);
 evacuarea cu plasa (net);
 evacuarea cu targa (litter);
 evacuarea cu scaunul (seat);
 evacuarea cu hamul (harness).

9.5.Semnalizarea pentru ridicarea în siguranţă a supravieţuitorilor


 NU RIDICA – braţele întinse orizontal, degetele strânse, degetele mari orientate în jos.
 RIDICĂ - braţele ridicate deasupra orizontalei, degetele mari orientate în sus.

La evacuarea răniţilor este preferabilă utilizarea echipamentului elicopterului, în locul tărgii


existente la bordul navei.

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 23


“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 24
“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 25
“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 26
“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 27
“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 28
ANEXA 3

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 29


“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 30
“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 31
“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 32
“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 33
BIBLIOGRAFIE:

1. Convenţia internaţională privind standardele de instruire, brevetare/certificare


şi efectuare a serviciului de cart pentru navigatori, 1978/1995 (Convenţia
STCW).

2. Convenţia internaţională pentru salvarea vieţii pe mare,1974 (Convenţia


SOLAS).

3. Codul internaţional al mijloacelor de salvare, 1998 (Codul LSA).

4. Curs model IMO-1.19.

5. Manualul de instruire SOLAS, 1983.

6. Manualul de supravieţuire al bărcii de salvare.

7. Codul internaţional de semnale, 1985 (International Code of Signals).

8. Manualul internaţional, aeronautic şi maritim, de căutare şi salvare (Manualul


IAMSAR).

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 34


CUPRINS:
Pagina:

1. CONSIDERAŢII GENERALE………………………………. 1
1.1. Scop
1.2. Obiective.

2. INTRODUCERE………………………………………………. 1
2.1. Recomandări privind siguranţa proprie în baza de instruire.
2.2. Principiile supravieţuirii pe mare.
2.3. Definiţii.
2.4. Manualul de instruire.
2.5. Simboluri IMO pentru siguranţă.

3. SITUAŢII DE URGENŢĂ…………………………………….. 3
3.1. Tipuri de situaţii de urgenţă care ar putea duce la
abandonarea navei.
3.2. Comunicaţiile la bordul navei şi sistemele de alarmă.
3.3. Rolul de apel şi instrucţiunile în caz de urgenţă.
3.4. Exerciţii de rol.
3.5. Antrenarea la bordul navei şi instruirea echipajului.

4. ECHIPAMENTUL INDIVIDUAL DE SALVARE…………….. 7


4.1. Colac de salvare.
4.2. Vesta de salvare.
4.3. Costum de imersiune.
4.4. Costum anti-expunere (AES).
4.5. Mijlocul de protecţie termica (TPA).

5. ECHIPAMENTUL COLECTIV DE SALVARE………………. 8


5.1. Pluta de salvare.
5.2. Barca de salvare.
5.3. Barca de urgenţă.
5.4. Barca de salvare rapidă.

6. ECHIPAMENTUL DE SEMNALIZARE……………………… 11
6.1. Rachetă paraşută.
6.2. Facla de mână.
6.3. Geamandură fumigenă.
6.4. Lanterna electrică.
6.5. Proiector.
6.6. Oglinda de semnalizare pe timp de zi.
6.7. Fluier.
6.8. Reflector radar.
6.9. Lampă exterioară acţionată manual.
6.10.Card ilustrat cu semnalele de salvare.

7. ECHIPAMENTUL RADIO PENTRU SALVAREA VIEŢII


PE MARE……………………………………………………….. 13
7.1. Radiobaliza pentru localizarea naufragiilor (EPIRB).
7.2. Transponder radar (SART).
7.3. Transiver radiotelefonic (VHF).

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 35


8. SUPRAVIEŢUIREA PE MARE……………………………….. 14
8.1. Abandonarea navei.
8.2. Acţiuni iniţiale după abandonarea navei.
8.3. Acţiuni secundare după abandonarea navei.
8.4. Pericole pentru supravieţuitori.

9. OPERAŢIUNEA DE SALVARE CU ELICOPTERUL………… 22


9.1. Comunicaţiile cu elicopterul.
9.2. Evacuarea de pe navă.
9.3. Evacuarea de pe ambarcaţiunile de supravieţuire.
9.4. Metode de evacuare cu elicopterul.
9.5. Semnalizarea pentru ridicarea în siguranţă a
supravieţuitorilor.

ANEXE.
ANEXA 1 - Semnale de pericol…………………………. 24
ANEXA 2 - Semnale de salvare…………………………. 25
ANEXA 3 - Transmiterea mesajelor de pericol…………. 29
ANEXA 4 - Metode de evacuare cu elicopterul…………. 31

BIBLIOGRAFIE………………………………………………….. 34

C u p r i n s………………………………………………………… 35

“TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIEŢUIRE PE MARE” - Suport de curs - Pagina: 36