Elixire Alchimice

214 elixire alchimice
Toni CERON
(180 unitare şi 34 complexe)
Toni CERON
· Etimologie şi istoric
· Proprietăţi şi indicaţii fitoterapeutice
· Abordare antropozofică
· Relaţii psiho-existenţiale
· Repere din domeniul spagiriei
Traducere: Lucia Mocanu

Lidiana Burlacu
Editura ARS AMANDI

Braşov 2008
Culegere: Lucia Mocanu, Lidiana Burlacu
Tehnoredactare: Radu Silvestru, Florin Bathory
Corectură: Otilia Stroie
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CERON, TINO
214 elixire alchimice / Toni Ceron ; trad.: Lucia
Mocanu, Lidiana Burlacu. - Braşov : Ars Amandi, 2008
Bibliogr.
Index
ISBN 978-973-87753-1-2
I. Mocanu, Lucia (trad.)
II. Burlacu, Lidiana
615
© Copyright Toni Ceron - 1997

2e édition augmentée - 2002
ISBN 2-9509459-0-2
Copyright © 2008 Editura ARS AMANDI

Toate drepturile asupra prezentei ediţii în limba română
aparţin în exclusivitate Editurii ARS AMANDI
Pentru informaţii actuale şi comenzi contactaţi-ne la:

Tel.: 0733 372 427
E-mail: edarsamandi@gmail.com
Cuprins
Prefaţă ..................................................................................... 13
Avertisment ............................................................................. 17
Spagiria: Date de bază ............................................................. 19
Cele 34 de combinaţii complexe ................................................ 44
C1 STIMOS ............................................................................ 44
C2 VITALOS .......................................................................... 45
C3 EUCALYPTUS COMPLEX ............................................. 45
C4 PINUS COMPLEX ........................................................... 45
C5 TARAX COMPLEX ......................................................... 46
C6 HEPA ROSMARINUS ...................................................... 47
C7 BIL-C RADIX ................................................................... 47
C8 DEPUROS ......................................................................... 47
C9 PANC-BETA RUFA .......................................................... 48
C10 ANGELICA COMPLEX ................................................. 48
C11 MIGOS-MENTHA .......................................................... 48
C12 DIGESTOS ...................................................................... 49
C13 GASTROS ....................................................................... 49
C14 MALVA-TRANS SP ........................................................ 50
C15 HIBIS-TENSIO SP .......................................................... 50
C16 GINKGO COMPLEX ..................................................... 50
C17 MENOPOSIS SP ............................................................. 51
C18 MATRIX SP .................................................................... 51
C19 HEMOS ........................................................................... 52
C20 CASSIS COMPLEX ....................................................... 52
C21 DIUROS COMPLEX ...................................................... 52
C22 TRITICUM COMPLEX .................................................. 53
C23 CYSTIC COMPLEX ....................................................... 53
C24 PARIETRIX COMPLEX ................................................ 54
C25 ZINZIBER TONIC .......................................................... 54
C26 SVELTEX SP .................................................................. 55
C27 CHOLEXOS ................................................................... 55
C28 SOMNOS SP ................................................................... 56
AQUILEX, ELIXIRUL ORIGINILOR .................................. 56
SPAGY-DREN ........................................................................ 57
SPAGY-FORŢĂ ...................................................................... 57
SPAGY-SUPLEŢE .................................................................. 58
SPAGY-FLUX ........................................................................ 58
ELIXIRUL SPAGIRIC DIN IERBURI SUEDEZE ........... 59
180 de elixire spagirice unitare .................................................. 61
ABSINT .................................................................................. 63
AFIN (fructe) .......................................................................... 66
AFIN (frunze) ......................................................................... 68
ALOE ..................................................................................... 70
ALUN ..................................................................................... 72
AMĂREALĂ .......................................................................... 74
ANASON ................................................................................ 75
ANGELICĂ ............................................................................ 77
ANGHINARE (frunze) ........................................................... 79
ARBORELE DE CAFEA ....................................................... 80
ARDEI IUTE .......................................................................... 83
ARMURARIU ........................................................................ 85
ARNICĂ ................................................................................. 87
BĂDIAN ................................................................................. 89
BAMBUS SPINOS (Tabashir) ............................................... 90
BARBA CAPREI (Creţuşcă) .................................................. 92
BARBA URSULUI ................................................................. 93
BĂLBIŞĂ ................................................................................ 95
BĂTRÂNIŞ ............................................................................. 97
BRÂNCA URSULUI .............................................................. 98
BRÂNCUŢĂ ........................................................................... 100
BRUSTURE CU SCAIEŢI ..................................................... 101
BUCHU ................................................................................... 103
BUSUIOC ............................................................................... 105
CALOMFIR ........................................................................... 106
CARDAMON ........................................................................ 108
CASTAN SĂLBATIC ............................................................. 110
CEAI VERDE ......................................................................... 112
CEAPĂ .................................................................................... 114
CEBAREA .............................................................................. 117
CHIMEN ............................................................................ 118
CHIMION .......................................................................... 120
CHIPAROS ........................................................................ 122
CHRYSANTELLUM AMERICANUM ................................. 124
CICOARE SĂLBATICĂ ..................................................... 125
CIMBRU DE CÂMP ............................................................ 127
CIMBRIŞOR DE CULTURĂ ............................................ 129
CIMBRIŞOR LĂMÂIOS .................................................. 131
CIMBRU (de munte) ........................................................... 132
CIREAŞĂ (cozi) ...................................................................... 134
CIUMĂREA ...................................................................... 135
COACĂZ NEGRU (fructe) ............................................... 137
COACĂZ NEGRU (frunze) .............................................. 138
COADA-COCOŞULUI .......................................................... 139
COADA ŞORICELULUI ....................................................... 142
COLA (Nuca de cola) ............................................................. 144
CONDURANGO ................................................................... 145
CORIANDRU ....................................................................... 146
CREŢIŞOARĂ ........................................................................ 148
CRUŞIN ............................................................................. 150
CUIŞOARE ............................................................................. 151
CURCUMĂ ............................................................................. 154
DAFIN (Laurul) ................................................................. 156
DAMIANĂ .............................................................................. 158
DRACILĂ ............................................................................... 158
DROSERĂ (Roua cerului) ...................................................... 160
ECHINACEA .......................................................................... 162
ELEUTEROCOC ............................................................... 164
EUCALIPT ........................................................................ 165
FENICUL ........................................................................... 166
FRASIN ............................................................................. 168
FUCUS ............................................................................... 170
FUMARIŢĂ ............................................................................ 172
GĂLBENEA ...................................................................... 174
GENŢIANA GALBENĂ ......................................................... 176
HARPAGOPHYTUM (Gheara diavolului) ............................ 178
GHIMBIR .......................................................................... 180
GHIMPE ............................................................................ 183
GHIZDEI (Dungăreaţă) ..................................................... 185
GINKGO ................................................................................. 186
GINSENG ............................................................................... 188
GOTU KOLA .......................................................................... 190
GRÂU ................................................................................... 191
GUGGUL ................................................................................ 193
HAMAMELIS ......................................................................... 194
HAMEI .................................................................................... 196
HASMAŢUCHI (Asmăţui) ..................................................... 198
HIBISCUS ............................................................................... 199
HREAN .............................................................................. 201
IARBĂ NEAGRĂ ................................................................... 203
IENUPĂR (bace) ............................................................... 205
ISOP ................................................................................... 208
LAPACHO .............................................................................. 210
LAVANDĂ .............................................................................. 212
LĂMÂIŢĂ .............................................................................. 214
LĂSNICIOR ...................................................................... 216
LEMN DULCE .................................................................. 217
LICHENUL DE ISLANDA .................................................... 219
LIMBA MIELULUI ................................................................ 220
LUCERNĂ .............................................................................. 222
LUMÂNĂRICĂ ...................................................................... 224
MACUL CALIFORNIAN ...................................................... 226
MARGARETĂ (Muşeţel mare)............................................ 227
MĂCEŞ ............................................................................. 228
MĂGHIRAN .......................................................................... 230
MĂRAR .................................................................................. 232
MĂSLIN ............................................................................ 234
MĂTURĂ VERDE ................................................................. 236
MENTĂ (Izmă) ....................................................................... 238
MESTEACĂN ................................................................... 240
MORCOV .......................................................................... 242
MUIRA PUAMA .................................................................... 244
MUR .................................................................................. 246
MUŞEŢEL ......................................................................... 248
NALBĂ ................................................................................... 249
NALBĂ MARE ....................................................................... 251
NĂPRAZNIC .......................................................................... 253
NUCI .................................................................................. 255
NUC ................................................................................... 256
NUCŞOARĂ ........................................................................... 258
OREGANO (Şovârf) ............................................................... 261
ORTHOSIPHON ..................................................................... 262
OSU IEPURELUI ................................................................... 264
OVĂZ ................................................................................ 265
PARACHERNIŢĂ .................................................................. 267
PAREIRA BRAVA .................................................................. 268
PASIFLORĂ ........................................................................... 270
PĂDUCEL ......................................................................... 272
PĂPĂDIE (specie) .................................................................. 273
PĂTLAGINĂ (lanceolată) ...................................................... 276
PĂTRUNJEL ..................................................................... 278
PICIORUL COCOŞULUI ...................................................... 280
PIN (muguri) ...................................................................... 281
PIPER ................................................................................ 283
PIPERUL BĂLŢII .................................................................. 286
PIRUL TÂRÂTOR ................................................................. 288
PODBAL ........................................................................... 290
POLEN.............................................................................. 292
PORTOCAL (flori) ............................................................ 294
PORUMB ........................................................................... 296
PROPOLIS ......................................................................... 299
PSYLLIUM ............................................................................. 300
RIDICHE DE IARNĂ .......................................................... 301
ROIBĂ (Garanţă) ................................................................. 303
ROINIŢĂ (Melisă) .................................................................. 305
ROMANIŢĂ ........................................................................... 307
ROSTOPASCĂ ....................................................................... 309
ROZMARIN ...................................................................... 312
SALCÂM ........................................................................... 315
SALCIE ALBĂ ....................................................................... 316
SALVIE .................................................................................. 319
SASCHIU (Brăbănaş) ....................................................... 322
SAXIFRAGĂ .......................................................................... 324
SAW PALMETTO .................................................................. 326
SĂPUNARIŢĂ ........................................................................ 327
SCHINDUF ........................................................................ 329
SCLIPET ............................................................................ 331
SCORŢIŞOARĂ ..................................................................... 333
SFECLĂ ROŞIE ..................................................................... 336
SILNIC (Rotungioară) ............................................................ 337
SIMINICHIE .......................................................................... 339
SMILAX ................................................................................. 341
SMIRNĂ ................................................................................. 343
SOC NEGRU .................................................................... 345
SPANACUL CIOBANILOR .................................................. 347
STRUGURII URSULUI ......................................................... 349
SUNĂTOARE ..................................................................... 350
ŞTEVIE ................................................................................... 353
TALPA GÂŞTEI ..................................................................... 354
TARHON ........................................................................... 356
TEI (alburn) ....................................................................... 358
TEI (frunze şi flori) ............................................................ 360
TOPORAŞ ......................................................................... 361
TRAISTA CIOBANULUI ...................................................... 364
TRANDAFIR ROŞU SĂLBATIC ..................................... 365
TREI FRAŢI PĂTAŢI ............................................................ 368
TRIFOI DE BALTĂ ......................................................... 369
TUO CHA ............................................................................... 370
URZICĂ ALBĂ ...................................................................... 371
URZICĂ VIE .......................................................................... 373
USTUROI .......................................................................... 376
VALERIANĂ .......................................................................... 379
VARGA-CIOBANULUI ......................................................... 382
VARGA DE AUR (Splinuţă) .................................................. 383
VÂSC ................................................................................. 385
VERBINĂ ............................................................................... 388
VINARIŢĂ ............................................................................. 390
VIŢĂ DE VIE ......................................................................... 392
VULTURICĂ .......................................................................... 395
ZEDOAR ................................................................................ 397
Anexe ............................................................................................ 401
Tincturile ................................................................................. 403
Modul de întrebuinţare a tincturilor ........................................ 404
Culesul plantelor ..................................................................... 407
Stilul de viaţă .......................................................................... 409
Medicina antropozofică ........................................................... 411
Index de relaţii psiho-existenţiale ........................................... 413
Lexic de termeni medicali şi diverşi alţi termeni .................... 423
Index de identificare unitară prin radiestezie .......................... 457
Diagrame ................................................................................. 471
Bibliografie .................................................................................. 486
13
Prefaţă
Această lucrare, apărută sub imboldul lui Toni Ceron şi al discretei
sale echipe de „Lucrători”, nu se vrea a fi doar o carte în plus în dome-
niul „medicinelor naturiste” sau al unei fitoterapii mult prea moderne.
Acest manual este, înainte de toate, un instrument de muncă,
ferm orientat către abordarea naturistă şi paracelsiană a sănătăţii
prin fitospagirie. Obiectivul său este de a încuraja utilizarea dife-
ritelor suplimente alimentare spagirice disponibile la ora actuală.
Fără îndoială că acesta va deveni cu rapiditate, pentru orice tera-
peut angajat pe această cale, un ghid indispensabil în practica sa
cotidiană şi, de asemenea, un ajutor nepreţuit al trusei sale medicale.
Dacă spagiria1 este o bătrână Doamnă a cărei origine se pierde,
fără îndoială, în noaptea timpurilor, modernitatea sa izbitoare
suferă totuşi de dificultatea întâlnită de practician de a se pune pe
„muncă”, fie aceasta în laborator sau în cabinetul de consultaţii.
Filosofia ermetică ce stă la baza demersului terapeutic al spagiriei
este obiectivul diferitelor lucrări, începând chiar cu scrierile lui
Paracelsus.
În cartea sa „La Silencieuse Coincidence”, Toni Ceron aduce
un nou punct de vedere asupra actualităţii medicinii paracel-
siene de-a lungul celor Cinci Entităţi ale Bolii şi sugerează un
program terapeutic adaptat epocii noastre. Practica de laborator
beneficiază şi ea de mai multe cărţi apărute sau în curs de apariţie.
Originalitatea lucrării de faţă constă deci în a propune o serie de
elemente ce vor răspunde la această întrebare: „Ce trebuie să fac
cu elixirul meu”?, întrebare pe care nu va uita să şi-o pună acela
1
Nota traducătorului: Paracelsus numeşte medicina derivată din alchimie
„spagirică” (traducere greacă a expresiei latine „solve et coagula” = a
diviza şi a uni).
Termenul „spagirie” întâlnit frecvent în lucrarea de faţă, este asimilat cu
„alchimie”, iar pentru fluenţa întregului material, în carte este utilizat
termenul de spagiric, spagirie şi nu cel de alchimie.
14
care va fi petrecut săptămâni la rând în prepararea delicatei sale
chintesenţe sau terapeutul care va fi „scos”, la sfârşitul investigaţiei
sale, unul sau mai multe remedii ce par a fi adaptate pacientului său.
Obiectivul său imediat nu este doar să ajute la găsirea unui reme-
diu pur şi simplu, ci să realizeze aceasta printr-o abordare energetică
sau simptomatică. În acest scop, un „Ghid practic” este în curs de
redactare; acesta va permite să se descopere o serie de remedii pornind
de la o simptomatologie.
Termenul „simptom”, aici, nu are un sens peiorativ (chiar dacă
vrem să-l opunem termenului „energetică”), dar se înscrie în tripla
demonstraţie a doctorului Hamer care pune în legătură, într-un mod
riguros, termenii: organ, conflict biologic şi localizare cerebrală.
Practica energetică, ce presupune perfecta măiestrie a unui tip de
test (nu contează care ar fi acesta: radiestezie, kinetologie, puls etc.),
va găsi beneficii în a fi probată pe instrumentele care au fost adaptate
anume pentru remediile spagirice, analogic vorbind, asemenea rapor-
tului despre „baraje” sau a modulului despre „terenuri” care este inclus
într-un soft.
În demersul spagiric, nu există opoziţie între medicină simptoma-
tică şi medicină energetică, în sensul în care înţelegem să opunem
„alopatie” unui „alt lucru” în mod necesar mai „blând”. Putem să fim
perfect alopaţi, în sensul cel mai restrictiv al termenului şi, în acelaşi timp,
să urmăm un tratament homeopat sau spagiric pe durata întregii zile.
Discrepanţa, cât se poate de reală, care pare să existe între două
abordări, ba chiar între două lumi, se situează mai degrabă atât în
conştiinţa terapeutului cât şi în cea a „pacientului” său. Cuvântul
conştiinţă pare din ce în ce mai compromis, atunci când ne-ar plăcea
atât de mult să sugereze acel avânt pe aripile acviline ale Observa-
torului2 lui Ravatin şi astfel să poată fi atins acest punct de non-retur,
această linie de clivaj care ne-ar face să sărim pe celălalt versant,
unde, finalmente, vom putea să ne punem această întrebare ilumina-
2
Conceptul Observator, care diferă întru totul de observatorul din do-
meniul fizicii, este un element esenţial al Teoriei câmpurilor de coerenţă
dezvoltate de J. Ravatin.
15
toare şi totuşi atât de simplă: „Cu ce aş fi eu implicat, chiar şi foarte
puţin, în ceea ce mi se întâmplă sau în simptomele mele”?
„De ce avem nevoie de acest elixir”?
Novicele, ca expert „în radiestezie”, va găsi în acest manual
elemente de răspuns care-i vor confirma măiestria testului, pe de o
parte, şi-i vor consolida avansarea, pe de altă parte, chinuit deseori
mai degrabă de îndoială decât de un balans aparent nestăpânit.
Pentru fiecare elixir se va găsi o sinteză completă a proprietăţilor
fitoterapeutice inspirate din cele mai bune surse.
Aşadar, nu ne putem înşela dacă alegem să lucrăm la modul cel
mai obişnuit posibil: proprietăţile plantelor sunt perfect cunoscute de
sute de ani! Pentru a merge mai departe şi deci pentru a ne apropia
puţin mai mult de înţelegerea plantelor, ne vom ajuta de alte rubrici,
cum ar fi: etimologia, istoricul, antropozofia... Rubrica „Relaţii psiho-
existenţiale” va fi adeseori o cheie care va explica faptul că un reme-
diu răspunde foarte exact, atunci când nu pare a fi indicat, a priori, în
virtutea simplelor sale proprietăţi fito.
Abordăm aici aspecte emoţionale şi mentale, evident mai subtile.
Această rubrică nu-şi propune să flateze „certitudinile unui ego în
evoluţie”, şi astfel ar putea să pară puţin rigidă unora, dar cum tera-
peutul are inteligenţa să lucreze foarte subtil, a înţeles că suntem în
miezul spagiriei: solve et coagula.
Degradarea necesară precedă renaşterea şi reconstrucţia. Această
rubrică nu descrie pacientul, ci încearcă să vorbească despre procesele
energetice şi inconştiente care pot să găsească ecou la „acest” pacient
în ungherele sale mai mult sau mai puţin obscure şi care-i blochează
liberul dinamism.
„Reperele în domeniul spagiriei” sunt nişte jaloane provenite din
cercetările actuale despre utilizarea spagiriei, dar suficient de stabile
pentru a fi propuse aici ca un ajutor destinat şi el să consolideze rezul-
tatul unui tip de test sau să orienteze un dialog terapeutic.
Acestea nu au nicio pretenţie ştiinţifică.
De altfel, spagiria nu este ştiinţifică, în sensul pe care epistemo-
logia îl impune acestui termen. Din contră, ea are un sens raţional,
corelat cu o fitoterapie modernă: faimoasele principii active ale plan-
tei. Din fericire, ea nu este numai atât, dar fără îndoială că industria
16
va ajunge într-o zi chiar să ne demonstreze provenienţa spagirică a
cutărei caşete sau gelule!
Dorim ca spagiria să fie cunoscută mai bine şi să poată da naştere
unor vocaţii, căci noţiunea „productivitate” nu este unul din punc-
tele forte ale acestei ocupaţii. Suntem mai aproape de lucrul artizanal
decât de ceea ce ne-am putea imagina că ar ţine de munca de labora-
tor: remediul spagiric este preparat în întregime manual, de la început
până la sfârşit, ţinând cont de ritmurile naturale şi fără vreun aport
exterior. Cele scrise în această carte fac referinţă la acele remedii pen-
tru care o disciplină riguroasă ne permite să stăpânim, cât mai bine,
transformările aduse în planurile subtile de procesul spagiric.
Aceste remedii se vor a fi de utilizare universală şi nicidecum
ele nu sunt orientate către un ţel precis, cum ar fi cele produse, fără
precauţii, în scop privat, sau cele care, de exemplu, se integrează unui
demers cabalistic de evoluţie personală. E vorba de un cu totul alt
domeniu care iese complet din cadrul propus de această carte, care se
vrea a fi doar o referinţă terapeutică în viaţa de zi cu zi.
Gontran LOISELEUR
17
Avertisment
Indicaţiile propuse în această carte nu au drept scop să se substi-
tuie sfaturilor judicioase ale medicului sau terapeutului experimentat
şi nici să înlocuiască rolul medicamentelor în farmacopee.
Să nu subestimăm importanţa profesiei medicale în ceea ce avem
mai preţios de-a lungul existenţei noastre: sănătatea.
Pentru a ne acorda un maximum de şanse în direcţia unei bune
sănătăţi şi deci a unei vieţi libere şi responsabile, este indicat să avem
la dipoziţie diverse abordări terapeutice care, toate, joacă un rol bene-
fic. Sfaturile care urmează sunt date în scopul unei însănătoşiri blânde
printr-o terapie alternativă, dar totuşi globală, de vreme ce, prin elixi-
rele fitospagirice, aspecte profunde ale fiinţei sunt repuse în mişcare
într-un mod armonios. Scopul acestei lucrări, realizate în echipă, este
acela de a ajuta omul să menţină, ba chiar să amplifice, o stare de
sănătate globală; adică, atât în plan fizic, material, cât şi în planurile
subtile ale fiinţei sale, şi aceasta graţie plantelor naturale folosite în
spagirie. Omul nu merită să sufere din cauza substanţelor pericu-
loase, atât timp cât plantele medicinale pot să-şi îndeplinească rolul
terapeutic respectând complexitatea manifestării sale existenţiale şi,
prin aceasta, să declanşeze o forţă de autovindecare.
Fie ca justiţia interioară să ne vină în ajutor şi să-l lumineze pe
acela care se dedică ajutorării aproapelui său. Sfaturile care sunt date
pot să vină în completarea tratamentului medical al cărui diagnostic
doar un medic este capabil să-l dea. Lucrarea îşi propune un studiu
original şi sintetic a 180 de plante şi 30 de combinaţii complexe fo-
losite în spagirie, cu diverse abordări: etimologie, istorie şi viziune
a anticilor, proprietăţi, indicaţii, precauţii, relaţii psiho-existenţiale,
informaţii provenite din antropozofie1, o sinteză fitospagirică, pe alo-
curi cu diverse note spicuite pe parcursul cercetărilor noastre, care pot
să clarifice anumite aspecte uitate sau noi ale plantei.
1
Cu amabila autorizaţie a Editions Triades (W. Pelikan, Omul şi plantele
medicinale)
18
Această lucrare se adresează tuturor acelora care iubesc natura şi
binefacerile pe care ea ni le procură şi care nu uită că ea este reflecta-
rea a ceea ce suntem în interior; pentru aceasta este bine să o respectăm
dacă vrem să ne respectăm pe noi înşine.
19
Spagiria: Date de bază

Din cea mai îndepărtată antichitate, oamenii s-au interesat de
substanţele naturii pentru a încerca să se îngrijească sau să prevină
posibilele afecţiuni. Modul de a folosi plantele, de exemplu, era am-
prenta unui amestec de empirism, de simbolism, de diverse analogii
(forme ale plantei şi ale corpului uman sau ale anumitor părţi), ba
chiar de religiozitate sau magie. În Evul Mediu, abordarea medicală a
organismului uman era bazată pe o cunoaştere mai intuitivă a forţelor
subtile ale naturii. În vechile tratate se descrie, de exemplu, dacă o
plantă este caldă, uscată, umedă sau rece şi la ce grad, într-un studiu la
fel de bine realizat precum analizele chimice moderne.
Încetul cu încetul aceste cunoştinţe străvechi aveau să se piardă.
În 1803, Serturner izolează morfina de opium şi, începând cu această
epocă, punctul de vedere al farmaciei s-a modificat în profunzime.
Interesul s-a axat asupra principiilor active izolate, pierzându-se
din vedere procesele vitale ale naturii, ciclul şi mişcarea sa. A rezultat
de aici pierderea cunoaşterii intuitive a omului şi a naturii. Pornind
de la aceste circumstanţe, problema farmaceutică esenţială a deve-
nit următoarea: izolarea principiului activ şi obţinerea unei formule
chimice. Etapa următoare a fost sinteza chimică. Aici natura este
eliminată complet. Medicamentele sunt sintetizate fără a se preocu-
pa de natură, de specificul materiei. Mult timp medicina a crezut că
acţiunea anumitor plante era datorată câtorva componente izolate, dar
descoperim din ce în ce mai mult că acţiunea terapeutică se datorează
esenţialmente unei sinergii de factori, cunoscuţi sau nu de către ştiinţă.
Diversele mecanisme subtile ale plantelor şi efectele lor în organismul
nostru nu se pot cunoaşte prin simplul lor studiu farmaceutic.
A. Origini ale spagiriei

Dintotdeauna, medicii spagirişti au utilizat arcanele sacre ale alchi-
miei pentru a estompa ravagiile produse de boală. Mai cu seamă Para-
celsus a dezvoltat această medicină izvorâtă din practica alchimică şi,
prin aceasta, este radical diferită, în toate aspectele sale, de celelalte
20 214 elixire alchimice
demersuri terapeutice. Înaintea lui, vechii egipteni practicau alchimia.
Ajunge să ne gândim, de exemplu, la caracteristicile Marii Piramide
a lui Keops care reprezintă un alambic1 spagiric în mişcare, dar şi o
metodă terapeutică universală, întrucât toate aspectele fiinţei umane
sunt conţinute aici. Sursa acestei ştiinţe se confundă cu alchimiştii,
şi mai ales cu Paracelsus, personaj grandios născut în 1493, a cărui
deviză era: „să se ferească să aparţină altcuiva, acela căruia îi este
dat să rămână al lui însuşi”. Esenţialmente prin el, această ştiinţă a
vindecării a ajuns la noi.
Paracelsus a compus cuvântul spagirie din doi termeni greceşti
care semnifică: a scoate, a separa, a diferenţia (Spao) şi a reuni, a
asambla (Ageiro). E vorba de separarea celor Trei Principii, purifi-
carea fiecăruia, ceea ce le dă un plus de dinamism şi apoi reunirea
acestora în scopul creării de substanţe debarasate de impurităţile care
le încărcau. Se obţin astfel remedii ce ţintesc spre o nouă viaţă şi ale
căror forţe curative sunt capabile să opereze pe multiple planuri ale
fiinţei, şi anume: mental, emoţional şi fizic. Se ştie că o fiinţă perturbată
şi bolnavă a fost mai întâi astfel în structura sa interioară; acest lucru
ţine în mod particular de domeniile psihologice şi spirituale.
B. Echilibru
Sănătatea este o stare de echilibru între exteriorul omului şi germe-
nele său spiritual interior, care este în devenire. Acest echilibru nu este
definit prin intermediul cifrelor, ci depinde de un ansamblu de para-
metri care sunt atât morali şi psihologici cât şi materiali şi fizici.
Bagajul ereditar cu care ne naştem este deseori alterat de un mod
aberant de a trăi total împotriva naturii, fie prin ritmul de viaţă per-
turbat, stres, neacceptarea propriei fiinţe şi, deci, în mod logic nici a
celuilalt, poluările de toate felurile, vizibile sau nu, audibile sau nu,
o alimentaţie cel mai adesea dezechilibrată, intoxicaţiile medicamen-
toase datorate unor excese etc.
C. Spagiria şi omul
Spagiria propune o abordare globală care ţine cont de om în cali-
1
alambic - aparat metalic pentru distilarea lichidelor
Spagiria: Date de bază 21
tate de microcosmos, o lume în miniatură, înainte de a aborda elabo-
rarea de remedii. Prin procedeele sale, ea caută să apropie materia de
fiinţa umană. Paracelsus spunea că:
„Spagiria este arta care face lucrurile să se dezvolte, conferindu-le
maturizarea pe care natura nu le-o poate da”. O vedem în natură: cu
cât o plantă creşte cu atât mai mult se aseamănă cu omul, deoarece ast-
fel îşi revelează natura sa esenţială, arhetipul său, Eul său primordial,
aşa cum o numeşte Paracelsus.
Spagiria este un proces de separare care „deschide” planta, o
purifică în cele Trei Principii ale sale, reintegrându-le într-o natură
mai subtilă şi mai pătrunzătoare. Etimologia sa provine din două
cuvinte greceşti, Spao şi Ageiro. Spao: a despărţi, a deschide; Ageiro:
a uni, a asambla. Omul este chemat să elibereze natura terestră din
ganga2 sa mortală, aceasta este misiunea sa.
D. Evoluţia materiei
Pentru ca o materie să poată evolua către natura umană, este
necesar să treacă prin diverse stadii. Această evoluţie va fi permisă de
următoarele:
1) căldura, Focul
2) umiditatea, Apa
3) ritmul, Mişcarea
Exemplu de Distilare: o plantă (Pământ) este plasată într-un solvent
(Apă). Prin acţiunea focului are loc o dispersie în spaţiul aerian (Aer).
Odată răcit, acest aer încărcat de foc se transformă în particule
lichide (Apă). Dacă vom mări căldura (Focul), lichidul se evaporă
(Apa) şi are loc o cristalizare. Se produce astfel întoarcerea la element
(Pământ), dar pe un plan mai subtil, mai esenţial.
Să reţinem că în elementul aer se dezvoltă noi potenţialităţi. Este
recuperat astfel un substrat încărcat de căldură, de viaţă şi de mişcare.
De exemplu, apa care se ridică de la pământ sub formă de ceaţă şi nori
este, la o anumită înălţime, transformată astfel încât recade sub forma
apei de ploaie fertile (trăsnete, fulgere, expresii ale elementului foc).
2
gangă - partea sterilă dintr-un zăcământ metalifer; (fig.) înveliş.
E. Focul
Focul este acela care face diferenţa între om şi celelalte regnuri
ale naturii; doar fiinţa umană fierbe alimentele sau le condimentează,
ceea ce reprezintă un mijloc de a folosi Focul.
De asemenea, doar fiinţa umană este conştientă de ea însăşi, deo-
arece Focul spiritului se află ÎN EA şi nu în exterior, ca în cazul reg-
nelor animal, vegetal sau mineral. Omul ia cunoştinţă de focul său
interior, este „însămânţat”, reînnoit de el, astfel încât în momente
de mare fragilitate, mai ales la cotitura unor experienţe existenţiale
foarte puternice în fiinţa sa, să „evadeze” către în sus, în spaţiul
său aerian microcosmic, ca într-o distilaţie interioară. În elementul
Aer, el întâlneşte eliberarea esenţială a unui suflet uşor şi nemuritor
care nu se consumă, ci, din contră, se hrăneşte cu focul vieţii eterne.
Folosirea Focului de către artizanul spagirist permite elixire-
lor să fie purtătoare ale propriului lor foc interior reînnoit şi deci să
fie complete. Acest Foc interior le permite, de asemenea, să nu vină
să paraziteze şi să delapideze focul interior al fiinţei umane, şi deci
Eul său care reprezintă integritatea sa, centrul subtil al sistemu-
lui său imunitar; acesta este un aspect important. Un produs spagi-
ric AUTENTIC este un remediu totodată subtil, energetic şi perfect
întruchipat, aici jos în planul material, într-o mişcare vitală completă.
F. Doamna Natură
Alchimia nu utilizează energii intense şi provizorii, ci, mai
degrabă, energii subtile şi blânde ca acelea ale organismului uman.
Anticii ne sfătuiesc să urmărim natura şi s-o lăsăm să lucreze, ase-
meni grădinarului care-şi munceşte pământul. Alegerea plantelor este
importantă; se folosesc plante sănătoase, cultivate fără îngrăşăminte
chimice. În plus, caracteristicile planetare ale zilei şi, de asemenea,
ora sunt luate în considerare pe cât posibil.
Iată ce spune Paracelsus referitor la aceasta în „Paragranum”:
„Astfel remediul tău trebuie să-şi aducă roadele, aşa cum vara şi le
aduce pe ale sale. Trebuie să ştiţi că vara face aceasta ajutându-se de
aştri şi nicidecum fără ajutorul lor. Dacă aştrii sunt capabili de această
acţiune, trebuie să fiţi în stare să preparaţi remediul în aşa fel încât
acesta să fie orientat, dirijat, de aştri.
Pentru că mai ales aceştia împlinesc, completează munca
medicului. Dat fiind faptul că ei acţionează, medicina trebuie să
fie înţeleasă, clasificată şi ajustată sub influenţa lor. Astfel, trebuie
să înţelegem că remediul trebuie preparat ţinând cont de aştri şi că
aştrii devin remediile”. Paracelsus afirmă, de asemenea, că „cea mai
înaltă cauză a tămăduirii este iubirea”. Aceste noţiuni sunt abordate
în lucrările „La Silencieuse Coincidence”* şi „Phyto-Spagyrie, une
medecine qui aime l’homme” (Ed. Col du Feu).
G. Cele Trei Principii

În cazul unei vegetale, trebuie să i se degaje cele Trei Principii
unitare, să fie purificate, pentru ca în final să fie reunite, fapt ce îi
amplifică puternic virtuţile.
Cele Trei Principii spagirice ale plantei sunt:
- Fitospagiria, o medicină care iubeşte omul
- Licoarea (spiritul plantei),
- Uleiul esenţial (sufletul plantei)
Oligoelementele şi sărurile minerale sunt obţinute prin calcinări
repetate (corpul plantei). Prin aceste trei componente purificate şi
reunite în elixirul spagiric se naşte ceea ce Paracelsus numeşte „Eul
primordial” al plantei, adică aspectul său cel mai pur şi mai original.
Alchimiştii, care şi ei erau numiţi „filozofi ai focului”, numeau elixir
aceste trei părţi unificate şi adunate, după necesara lor purificare „prin foc”.
H. Aprofundarea celor Trei Principii

Cele 4 elemente Foc/Aer/Apă/Pământ reprezintă instrumentul
care va regenera, va înnobila cele Trei Principii ale Elixirului, pe care
spagiriştii le numeau: Sare, Sulf şi Mercur. A nu se confunda cu
elementele chimice cu acelaşi nume. Cele Trei Principii vor fi, la rân-
dul lor, viitorul vehicul al elixirului.
Limfele şi Capul de mort sunt învelişul invizibil al creaţiei; sunt
în relaţie cu ceea ce noi am numit Principiul Haotic Memorabil care
le cuprinde (vezi lucrările „Phyto-Spagyrie une medecine qui aime
l’homme” şi „La Silencieuse Coincidence”, Ed. Col du Feu)
* Coincidenţa silenţioasă
Principiul Sare: este Corpul, Materia. Apare în tot ceea ce se
depune în particule de natură solidă, este ceea ce precipită, ceea ce
cristalizează. Prin calcinare şi cristalizare, principiul Sare va fixa ener-
giile invizibile şi subtile dându-le o rădăcină minerală pură, o formă.
Haos nediferenţiat/Materie
Salpetru*original
Nucleol în celulă
Sare primordială/Mamă misterioasă
Nitrat/Tată misterios
4 Elemente
Apă Aer Foc Pământ
Cap
Limfă* Spirit Ulei Sare
de mort
5 Principii
3 Principii active: Sare – Mercur – Sulf

2 Principii pasive: Limfe şi Cap de mort
Limfele şi Capul de mort sunt învelişul invizibil al creaţiei,
sunt în relaţie cu ceea ce noi am numit
Principiul Haotic Memorabil care le cuprinde
(vezi lucrările „Phyto-Spagyrie une medecine
qui aime l'homme” şi „La Silencieuse Coincidence”,
Ed. Col du Feu)
3
salpetru - azotat natural de sodiu, de potasiu, de calciu, de amoniu, fo-
losit ca îngrăşământ mineral în industrie.
4
limfă - lichid incolor sau gălbui, uşor alcalin, din sistemul lacunar şi din
vasele limfatice ale vertebratelor, care are rolul de a transporta substanţe
în sânge şi ţesuturi.
El se opune alterării. Substanţele minerale sunt acelea care leagă
celelalte două principii. În plantă, acest proces are loc în rădăcini.
La om, el se manifestă în gândire. Reprezintă constatarea unei stări
de fapt, a unui bilanţ.
Principiul Sulf: este lumea în care formele se împrăştie către reg-
nuri superioare prin combustie; este procesul de distrugere a materiei
prin flacără. În cazul vegetalelor, este Sufletul nemuritor al plantei,
finalitatea sa, sămânţa sa, în vederea continuităţii filumului5, punctul
maxim al manifestării sale, esenţa terestră cea mai pură exprimată prin
flori şi polen. Aceasta se face cunoscută prin mirosurile, culorile sale,
gustul său deosebit; este uleiul esenţial, răşina, balsamul. Substanţele
aromatice sunt cele care leagă celelalte două principii.
La om, este aspectul voluntar care conduce la acţiune şi la pro-
creaţie, acolo unde focul existenţei se poate exprima. Este, de ase-
menea, devoţiunea ardentă, spiritul de sacrificiu, dăruirea de sine.
Principiul Mercur: se exprimă în orice substanţă capabilă să di-
zolve o alta; este intermediarul, aspectul în echilibru, şi deci cel mai
subtil, spiritul. În cazul vegetalelor, se obţine prin maceraţie alcoolică,
apoi, prin lenta distilare a tincturii, se trece pe alte octave, alte pla-
nuri mai subtile. În regnul vegetal, mercurul este identic pentru fiecare
plantă, spre deosebire de sulf, care este specific fiecăreia.
Principiul mercurian se găseşte în substanţele dulci şi spirituale
(licori), fiind foarte volatile. Frunza este cea care exprimă principiul
mercurian al plantei. La om, el aparţine domeniului sentimentelor, al
simţirii. Când un om vorbeşte despre sine, îşi duce mâna la inimă,
deoarece în profunzimea inimii sale rezidă vocaţia sa cea mai înaltă.
Acolo este sediul Focului său Secret şi Sacru. Prin acest principiu
mercurian, el dizolvă conceptele mentale (principiul Sare) şi conferă
impetuozităţii Focului (principiul Sulf) funcţia sa de transmutaţie şi
de nondistrugere.
Paracelsus precizează:
„Ceea ce arde este Sulf, ceea ce se ridică în fum este Mercur, ceea
ce se descompune în rămăşiţe pământeşti este Sare”.
Sulf, Sare şi Mercur sunt şi ele numite cele Trei Principii active.
5
filum - serie evolutivă a formelor animale sau vegetale; încrengătură.
Celelalte două principii aşa-zis pasive apar în lumea materială:
Limfele şi capul de mort, două atribute terestre legate într-adevăr de
originea realităţilor extrem de subtile, cum sunt chintesenţa şi elixirul
spagiric în sens propriu.
Într-o lucrare precedentă (Spagiria, sănătate şi echilibru pentru
spirit, suflet şi corp), noi am abordat aceste două principii pasive
incluzându-le în ceea ce numim principiul haotic memorabil, cheie
interioară în spagirie şi alchimie.
I) Exemplu de preparare a elixirului spagiric

1) Haotizarea plantei
Eliberarea principiilor active ale unei plante nu are loc decât dacă
ea îşi pierde structura. Planta trebuie deci să moară ca să-şi elibe-
reze cele Trei Principii. Este vorba de o haotizare, Opera secretă6 a
alchimiştilor.
Astfel se ajunge la izolarea celor Trei Principii separându-le de un
înveliş care va fi transformat. Operaţiile spagirice accelerează evoluţia
vegetalelor şi fac în aşa fel încât fiinţa esenţială a plantei, eul său pri-
mordial, să reapară în sfera umană pentru a o transforma.
2) Extragerea celor Trei Principii
Există mai multe moduri de a opera cu vegetalele. Noi nu vom
aminti decât două dintre acestea.
a) Prima metodă
Maceraţia/extragerea plantei se face în ziua şi ora specifice, până
la epuizarea sa. Această tinctură este, la rândul ei, separată în două
părţi prin diverse operaţii de distilare şi decantaţie pentru a obţine ceea
ce anticii numeau spiritul, aspectul mercur cu arome foarte subtile şi
uşor de evaporat în atmosferă; şi apoi sufletul, aspectul sulf cu arome
foarte fine, dar fără a avea corp şi durată în atmosferă, să ne gândim
aici la uleiurile esenţiale.
Aceste două părţi ale tincturii sunt purificate separat, prin distilare
(rectificări ale principiului Mercur) şi decantaţii (principiul Sulf).
A se vedea mai jos despre elaborarea sărurilor.
6
Opera secretă - primul stadiu al Marii Opere alchimice care constă în
disocierea materiei
b) A doua metodă (mai lungă)
1) Extragerea Sulfului: se face în vid pentru că temperatura de
fierbere este prea joasă; aceasta permite păstrarea aspectelor celor mai
delicate ale uleiurilor esenţiale.
2) Extragerea Mercurului: fermentaţie alcoolică, maceraţia
rămasă e pusă la fermentat.
Apariţia celor Patru Elemente:
- Pământ = plante + zaharuri ale microorganismelor prezente în
plantă
- Apă = lichid
- Aer = gaz care se eliberează (dioxid de carbon CO2)
- Foc = energie care se naşte pe parcursul fermentaţiei, creştere a
temperaturii.
În centrul acestor Patru Elemente se naşte Chintesenţa mercuriană.
Ceea ce este stabil (zaharuri) devine volatil; invers, forţa vieţii
(volatilă) devine stabilă, coagulându-se în alcool.
Rezultă o purificare a acestui alcool prin distilări repetate.
3) Sărurile:
a) Săruri de Sulf
Ceea ce rămâne din lichid în vasul iniţial (de la începutul
experienţei) devine ca mierea. Recuperat într-o capsulă, aceasta este
încălzită. Substanţa mieroasă devine din ce în ce mai densă şi mai
greoaie, mai închisă, negricioasă, asemenea gudronului7, sau unei
substanţe vulcanice; din aceasta se degajă mult fum.
Calcinaţie: este expulzarea de CO2 şi de apă pentru a tinde către
reziduurile albe. Separarea sărurilor de sulf (solubile + insolubile) se
obţine prin lixiviere8.
b) Săruri ale plantei
Din carbonizări şi apoi calcinaţii vor rezulta sărurile plantei.
- Sare solubilă - Săruri fixe (lat. Sal Salis)
- Sare insolubilă - Cap de mort (lat. Caput Mortuum)
7
gudron - lichid vâscos de culoare închisă, cu miros specific, care
se obţine prin distilarea uscată a unor materii organice; catran
8
lixiviere - extragerea dintr-un minereu a unor metale sau compuşi me-
talici prin dizolvarea acestora
Am obţinut:
- Mercur: alcool pur
- Sulf: ulei esenţial
- Săruri de Sulf (solubile + insolubile)
- Săruri ale plantei (solubile + insolubile)
3) Marca distinctivă a celor Trei Principii
Zodiacală: săruri de plantă (Caput mortuum + săruri fixe sau Sal
salis)
Planetară: Săruri de Sulf (săruri fixe + săruri esenţiale), Ulei esenţial
Solară: tinctură mercuriană rectificată de trei ori.
Cele două principii pasive (Limfa + Cap de mort) posedă o
caracteristică legată de Pământul pur original.
4) Reunirea celor Trei Principii
Aceste Trei Principii separate şi purificate sunt adunate la o dată
precisă; este vorba de naşterea Chintesenţei spagirice, bebeluşul este
fecundat în „apele sale”. Acum are loc conjuncţia principiilor după
particularitatea planetară a sărurilor + HE + licoare mercuriană.
5
1 3 2
1 - SARE
2 - SULF
3 - MERCUR
4 - NAŞTEREA CHINTESENŢEI,
Arhetipul este fecundat
5 - ELIXIR REALIZAT
6 - Epocile filozofice
Dinamizările îl vor face să crească; încetul cu încetul, de-a lungul
epocilor, se va constitui elixirul spagiric, vijeliile se armonizează în
jurul unui nou corp. Să ne amintim de prima oră a Nictemeronului9 lui
Appolonius din Tiana: „În unitate, demonii cântă laude lui Dumnezeu;
îşi pierd răutatea şi mânia”.
Cele Trei Principii sunt un instrument, un vehicul care singur
permite mişcarea, este un corp triplu care va servi Eului primordial,
chintesenţei, unităţii. În această mişcare se naşte elixirul; este ca şi
cum planta spagirizată ar întoarce timpul până la originea sa, până la
arhetipul său, la Eul său primordial plenar constituit.
5) Digestie/Distilare
Prin distilarea la temperatură umană, chiar în cazul unei febre
foarte mari, are loc această întoarcere în timp.
Sărurile purifică tinctura. Vor urma filtrări, calcinaţii, conjuncţii
de 3 ori la rând, până la obţinerea unui Elixir imun la influenţele
exterioare, pecetluit în incoruptibilitate; niciun fel de magie sau ritual
nu sunt incluse în munca noastră. Este poate util de precizat faptul
că remediul spagiric nu se obţine prin transfer sau deplasare „de
energii”. Natura este aceea care elaborează şi desăvârşeşte elixirul
şi nu vreo putere ocultă a vreunei ierarhii sau fraternităţi subtile.
Din raţiuni, pe care nu le vom dezbate aici dar care au legătură
cu cele spuse, artizanul spagirist nu va depăşi niciodată o anumită
cantitate de elixir în fabricarea sa; 4 - 5 litri corespund măsurii fiinţei
umane, este volumul său sangvin. Trebuie, de asemenea, ca aces-
ta să fie prezent de la începutul până la sfârşitul întregului proces.
6) Naşterea arhetipului plantei, elixirul
1 - SARE: Corp purificat (oligoelemente, săruri organice minerale,
caracteristica zodiacală reactualizată).
2 - SULF: Suflet purificat (HE, caracteristica planetară reactuali-
zată).
3 - MERCUR: Spirit purificat (licori subtile, caracteristica solară
reactualizată; deschidere catre transcendenţă, care nu este o simplă
lume de dincolo).
9
nictemer - interval de timp de 24 de ore (o zi şi o noapte), folosit pentru
a urmări variaţiile ciclice ale unor funcţiuni biologice.
4 - ARHETIP: centrul acestor Trei Principii este Arhetipul revenit
la viaţă. Are loc naşterea chintesenţei spagirice.
5 - ELIXIR: la un moment dat elixirul e gata. Ritmuri şi dinamizări
specifice au însoţit elaborarea elixirului de-a lungul evoluţiei sale,
al renaşterii sale până la atingerea coeziunii sale, stabilităţii sale de
structură. Maturizarea a luat sfârşit, are loc „spargerea oului”, fructul
muncii. Chintesenţa a devenit Elixir.
J. Mişcarea în elixir
Un elixir spagiric nu este, cu siguranţă, un simplu amestec de
tinctură cu ulei esenţial şi oligoelemente, deoarece, procedând astfel,
nu ar fi decât un ansamblu de părţi care nu va forma niciodată un TOT
armonios, o chintesenţă, punct de plecare al mişcarii energetice. Este
raţiunea pentru care operaţiile din laborator se ghidează după criterii
precise. El este, prin elaborarea sa, asemeni corpului uman; nu este
suficient să ai un cap, o inimă şi un bazin asamblate într-un corp de
carne pentru a face să tâşnească din el Spiritul nemuritor şi mişcarea
sa. Tot astfel, nu este suficient să faci amestecuri de ingrediente pentru
a regăsi şi a da naştere chintesenţei plantei, arhetipului sau eului său
primordial, după cum îl numeau vechii spagirişti.
1) Ritmuri, dinamizări
Viaţa, în ansamblul ei, se sprijină pe ritm. Prin mişcarea ritmică are
loc dinamizarea materiei. Solve et Coagula, disoluţie şi concentraţie,
este aceea care permite evoluţia naturii, elevarea materiei.
De exemplu, graţie cercetărilor lui Rudolf Steiner, fondatorul An-
tropozofiei şi ale continuatorilor săi, ştim că dinamizările produse în
orele dimineţii aduc expansiunea, disoluţia, creşterea luminozităţii,
apariţia căldurii. În ciclul anual, ne putem gândi la primăvară.
Cu dinamizările produse la crepuscul, avem mai degrabă de-a face
cu procese de contracţie, de răcorire, de fixaţie; toamna şi maturaţia
tind către sfârşitul ciclului. Aceste două treceri sunt momente de
deschidere, perioade de legătură importante ce trebuie respectate.
Astfel, prin procesele căldurii, ritmurilor, dinamizărilor şi
distilărilor, preparatele spagirice sfârşesc prin a dobândi foarte înalte
virtuţi curative pe diversele planuri ale fiinţei umane. Dar ce este omul?
2) Microcosmos şi Macrocosmos
Spagiria este o metodă terapeutică a bunăstării, completă şi natu-
rală, care ţine cont de diversele aspecte ale omului, graţie unui pro-
cedeu foarte vechi, care ne apare azi ca nou şi original. Fundamentul
acestei „medicine universale”, cum îi spuneau cei vechi, este totala
concordanţă a microcosmosului, cu legile sale, cu macrocosmosul, a
omului cu forţele celeste.
De fapt, omul este mai mult decât un corp fizic, deoarece, ne-o
spun toate tradiţiile, el provine dintr-un spirit, un suflet şi un corp, el
însuşi cuprinzând diverse corpuri mai mult sau mai puţin subtile şi
spirituale; chiar acest ansamblu îi permite omului să fie în evoluţie, iar
evoluţia înseamnă viaţă.
3) Omul - Microcosmos
Prin germenele său spiritual, focul său interior, omul este respon-
sabil de regnurile inferioare şi superioare. Nu există evoluţie a na-
turii fără om, care conţine punctul de coeziune a Totului, Eul care
generează orice formă de viaţă. Creaţia nu este un simplu joc al hazar-
dului. Orice formă este, mai întâi, concepută în idee şi numai omul
este o fiinţă gânditoare; dar ideea este rezultatul unei stări de fapt, al
unei stări de conştiinţă şi mai subtilă.
Singur studiul lumii materiale nu ne poate face să cunoaştem
evoluţia omului; şi, la fel, doar studiul lumii spirituale nu ne poate
ajuta mai mult. Astfel, bazându-ne pe un demers materialist sau chiar
spiritualist, ajungem să credem orbeşte în hazard; sfârşim prin a nu
mai respecta evoluţia creaţiei, care cuprinde atât materia cât şi spiri-
tul şi ne poartă mai departe. Trebuie realmente să ştiţi că omul este
mai mult decât un corp fizic, mai mult decât un ansamblu de corpuri
subtile, mai mult decât un suflet, mai mult decât un spirit: el este un
microcosmos care cuprinde întreaga creaţie şi creatori.
Totul este în el.
Manifestarea umană este, poate, mai importantă decât credem.
Paracelsus spunea: „Priviţi natura care ne înconjoară şi vedeţi în
fiecare fiinţă - plantă, piatră, animal - un fragment dintr-un alfabet şi
observaţi un cuvânt compus din acest alfabet: veţi găsi omul, omul -
Microcosmos”.
K. Mişcarea în fiinţa umană
Omul se defineşte prin modul său de a acţiona, mişcările sale,
acestea sunt expresia vieţii sale interioare.
Elanul care determină mişcarea, intenţia motrice, rezidă în pro-
funzimile fiinţei. Este fundamental să ne trăim plenar corporalitatea,
deoarece, în absenţa percepţiei corpului, mişcarea vieţii rămâne în
subconştient şi hrăneşte o fantasmă, ajungându-se în pragul bolii.
Mişcarea, vizibilă în exterior în operaţiile spagirice, este asemeni
proiecţiei umbrei mişcării interioare a omului în calitate de micro-
cosmos. Mişcarea o reflectă, în toate privinţele, pe aceea a încarnării:
veghe-somn, inspiraţie-expiraţie, asimilaţie-excreţie.
Prin redescoperirea mişcării, individualitatea, eul, germenele
fiinţei interioare îşi înţelege propriul organism. Fără percepţia cor-
pului ca un tot şi fără perceperea diferitelor sale elemente ca părţi
dintr-o unitate, precum şi întreaga percepţie a mediului înconjurător,
nicio mişcare corporală nu se poate produce şi, deci, nicio urmă
de viaţă autentică. Pentru ca să existe viaţă, trebuie ca în centrul
mişcării să existe această unitate, această coeziune interioară; în-
tregul nostru sistem imunitar se fixează în jurul acestui centru.
Putem să-l comparăm cu vârful minuscul al unui creion, care
este un punct fără mărime, capabil să traseze numeroase desene,
să deseneze întregul conţinut al acestui imens univers; este ideea
lui Eu Sunt. Găsind acest punct, devenim liberi. Vom putea atunci
să vorbim de armonie, trăită într-o lume în permanentă schimbare.
L. Coerenţă, coeziune, percepţie
Prin mişcare, omul ajunge să diminueze tensiunea care există între
existenţa sa interioară şi lumea exterioară, între microcosmosul uman
şi macrocosmos. Individualitatea, eul, se potoleşte în mişcare şi-şi
acceptă înalta vocaţie cu mai multă sinceritate şi acuitate spirituală.
Mişcarea este un eveniment spiritual. Orice reducere experimentală
a acestui proces conduce la interpretări eronate, la greşeli existenţiale
care ne duc la eşec şi suferinţă. Activitatea ritmică şi armonia celor
Trei Principii este o proprietate fundamentală a omului şi a lumii ma-
teriale în care el evoluează.
Astfel, regăsim ritmul la nivel celular, la nivelul organului.
M. Sănătate
La om, sănătatea este echilibrul între exteriorul stereotip şi inte-
riorul spiritual. Prin conştiinţa sa (cap), el este unit cu exteriorul: este
latura sa luminoasă.
Prin inconştienţa sa (bazin), el este unit cu interiorul: este latura
sa întunecoasă. Centrul care ritmează aceste două polarităţi este inima
sa, focul său. Se numeşte şi Silenţioasa coincidenţă, arhetipul sau,
mai bine, Copilul nepătat de cunoaştere. Acest centru se exprimă prin
căldură, entuziasm.
Boala este un dezechilibru între sus şi jos, exterior şi interior, om
şi lume etc. Vindecarea începe rearmonizând aceste două polarităţi
printr-o restabilire a Eului central. Focul Eului, coeziunea sa, permite
învingerea timpului. Alchimiştii vorbesc în acest sens de Timpuri
Filozofice. E vorba de a regăsi substanţe care posedă această mişcare
originală, graţie Focului care nu poate să fie adus decât de om. Iată un
simplu exemplu: dacă le încălzim la 37 de grade, substanţele vegetale
îşi pierd ritmul anual şi prezintă ritmul zi/noapte, ritmul uman.
N. Substanţe spagirice
În spagirie, nu este vorba pur şi simplu de a părăsi ponderabilul
(homeopatie) sau imponderabilul (fitoterapie) pentru a atinge, prin
dinamizările acute, natura luminoasă a remediului şi a rămâne acolo.
Este vorba de a opera o mişcare completă care va reuni în substanţă
aspectul material, ponderabil, „tenebros”, am putea chiar spune şi
aspectul său luminos; cele două, purificate, armonizându-se progresiv
unul în altul. Cei din vechime vorbeau de Nunta Chimică.
Un asemenea elixir în mişcare nu va interveni între om şi boală, dar
îl va însoţi redinamizând în el mişcarea. Preparatele nonspagirice lip-
site de cele Trei Principii alchimice purificate, şi anume, de diversele
săruri trecute prin foc de lucrător, nu vor putea depăşi niciodată sta-
diul de impuls; impulsuri care, apoi, sunt luate în primire de orga-
nismul atins. Corpul acumulează tot mai mult, în numele unei părţi
care funcţionează, dar în detrimentul totului.
Marea reconciliere a părţilor risipite până aici este împiedicată.
O. Arhetipul plantei, Eul primordial
Arhetipul plantei folosite este punctul central care permite
mişcarea energiilor vitale. Astfel, ne îndreptăm spre o terapie globală
care va acţiona, la fel de bine, pe planurile subtile ale bolii cât şi pe
cele concrete şi vizibile, lăsând omul complet liber de substanţele
ingerate, deoarece asemenea elixire sunt complete, şi nu solicitanţi
ai vieţii omului; sunt „fericite de viaţă”. Să precizăm că asemenea
preparate, odată ingerate, nu rămân în sferele subtile umane, ci
eliberează locul pe toate planurile. Omul rămâne, în acest caz, „stăpân
al casei sale”, cu liberul său arbitru în faţa destinului, spiritul de
iniţiativă, care va regenera sfera hepatică; întregul nostru sistem imu-
nitar depinde de această integritate corporală.
P. Cele cinci niveluri de activitate a elixirului fitospagiric
Modul de preparare a unui elixir spagiric face ca el să nu conţină
numai ce percepe chimistul, ci şi alte componente, de ordin subtil,
datorită modului în care sunt tratate substanţele. Acestea vor acţiona
în mai multe moduri.
1) Asupra bolii (Principiul Sulf) (fizico-eteric)
- Fitoterapie, aromoterapie, efecte terapeutice ale principiilor acti-
ve după legea contrariilor (alopatie) care vin să completeze o carenţă
sau să lupte împotriva unui simptom morbid. Acţiune antiseptică.
- Efecte imediate, dar pe termen scurt.
- Prezenţa principiilor active hidrosolubile: alcaloizi10 cea mai
mare parte din flavone11, taninuri12, anumite săruri minerale, anumite
vitamine, terpene13 etc.
- Medicină simptomatică.
2) Asupra solului (Principiul Sare) (Mental)
- Oligoterapie, micronutriţie.
- Reechilibrare durabilă şi profundă a solului (diateză14), efecte pe
termen lung.
- Reconstrucţie biocatalitică a potenţialului mineral al organismu-
lui (Mg, Si, Zn, Co, Al, Cr, Cu, Ni, Mn, K, Ca, Na, Sr, Y, V etc. în
funcţie de tipul de plantă). Reînnoirea ţesuturilor.
10
alcaloid - substanţă bazică azotată, de origine vegetală sau obţinută sin-
tetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament;
11
flavonă - substanţă cristalină, incoloră, extrasă din florile unor plante şi
folosită în industria coloranţilor şi a medicamentelor;
12
tanină - produs vegetal cu gust astringent, solubil în apă, care are propie-
tatea de a tăbăci pielea, cu întrebuinţări în industrie; acid tanic;
13
terpenă - clasă de hidrocarburi naturale, nesaturate, care se izolează din
uleiuri eterice;
14
diateză - predispoziţie a organismului la anumite boli.
Sărurile minerale provenite din regnul vegetal sunt mult mai uşor
de asimilat pentru organismul nostru decât mineralele provenite direct
din regnul mineral. Vegetala este hrana de bază a omului; apetitul este
mult mai ridicat la vederea unei grădini de zarzavaturi decât în faţa
pietricelelor sau chiar a animalelor.
Principiul Sare permite o însămânţare nouă a fiinţei, o nouă creştere
şi a efectelor bactericide şi antitoxice care vor favoriza autoapărarea
organismului, precum şi bunul mers al schimburilor metabolice. Prin
sărurile solubile, planul subtil se reînnoieşte. Pasărea Phoenix renaşte
pornind tocmai de la săruri. Este pură întâmplare că în tradiţie sarea
este o garanţie a ospitalităţii? Considerăm că oligoelementele, prove-
nite din vegetale, precum fructe, legume, cereale, alge sunt mai bine
asimulate de organism decât mineralele provenite din regnul mineral.
Există o diferenţă la nivelul energiei şi al sinergiei lor proprii.
De exemplu, un ion de calciu provenit de la un mineral şi unul
provenit de la o plantă, chiar dacă din punct de vedere chimic sunt
identice, sunt totuşi asimilate în mod diferit. Organismul uman va găsi
o energie superioară şi o mai uşoară asimilare în sărurile provenite din
vegetale. Vegetala şi mişcarea sa rămânând alimentul-remediu prin
excelenţă, nimic nu ne împiedică atunci, în anumite patologii precise
şi care acţionează punctual, să-i asociem minerale în doze foarte mici.
Prea multe aspecte ale regnului mineral există în invizibil, de aceea
trebuie să fim prudenţi în utilizarea lor, cu atât mai mult cu cât nu
cunoaştem modul lor de elaborare.
Este de preferat să avem încredere în gama metalelor vegetabili-
zate elaborate de laboratoarele Weleda, după indicaţiile antropozofice
ale lui Rudolf Steiner (metale aliate plantelor cultivate în biodinamică,
culturi în jur de 3 ani); plasma marină a doctorului Rene Quinton,
precum şi algele, sunt bogate în săruri minerale.
3) Asupra planului subtil (Principiu Mercur) (emoţional)
- Medicină vibratorie şi energetică (homeopatia hahnemaniană15)
- Efecte ritmate între materie şi energie după legea similitudinilor
substanţă şi maladie.
15
hahnemanian - termen provenit de la numele fizicianului german
Hahn.
Alcoolul permite extragerea alcaloizilor, a heterozidelor16 (sulfu-
rate, fenolice17, cianogenetice18 etc.), a glicozidelor19, anumiţi acizi
vegetali.
4) Asupra planului omului total încarnat (Propagarea a Trei
Principii) (Arhetip)
Această triplă acţiune în unitate (şi nu separată în mai multe
abordări terapeutice) ne face să obţinem un preparat care depăşeşte,
de departe, tot ce există.
Ansamblul celor Trei Principii, fiind propagat, vine să dinamizeze
structura Eului în faţa lumii exterioare. E vorba de o regenerare a forţei
coeziunii fiinţei, moment în care se reconstruieşte percepţia centrului.
Universalitatea macrocosmosului se fondează aici progresiv, în mi-
crocosmosul uman individual; omul îşi regăseşte încetul cu încetul
indivizibilitatea, integritatea originilor, amintirea originilor, entuzias-
mul (Theos, Dumnezeu). El se eliberează aici de utilizările eronate
ale luminii, ale strălucirii lucrurilor. Limfele (aspectul pasiv al eli-
xirului) sunt, în mod neobişnuit, legate de acest plan. Un substitut
de substanţe, asociate medicului spiritual, se regăseşte în diluţiile tari
korsakoviene şi remediile obţinute din flori (Bach).
5) Asupra planului omului-Microcosmos (auto-responsabili-
tate) (Om-Microcosmos)
La acest nivel, remediul spagiric şi-a îndeplinit sarcina, elibe-
rează locul şi lasă un om-microcosmos liber şi responsabil de să-
nătatea sa, fără să mai fie împiedicat de tratamentele defectuoa-
se ale remediilor nereuşite. Aici, omul acceptă Tenebra Sacră în
fiinţa lui, temporalul, „banala naturaleţe” a ceea ce el este DEJA,
de la originea lumii. Are acces la purgatoriu, loc de purificare
drastică în opinia lui Paracelsus.
16
heterozidă - substanţă de natură vegetală care conţine în structura ei
hidraţi de carbon; glicozidă.
17
fenolic - care conţine fenol; fenol - compus organic derivat din hidrocar-
burile aromatice; acid fenic.
18
cianogenetic - referitor la cianogen, cian - substanţă chimică sub
formă de gaz incolor, cu miros de migdale amare, toxic, lacrimogen;
19
glicozidă - heterozidă.
Evident, n-are nimic de-a face cu purgatoriile religiilor, oricare ar
fi ele. Capetele de mort (alt aspect pasiv al elixirului) sunt, în mod
neobişnuit, legate de acest plan.
Să facem o comparaţie cu oul:
- Principiul Sulf: gălbenuşul oului.
- Principiul Sare: coaja de ou.
- Principiul Mercur: albuşul oului.
- Chintesenţa: oul e fecundat.
- Elixirul: puişorul format în întregime este destul de puternic pen-
tru a sparge coaja; naşterea lumii exterioare.
Q. Cele Cinci Entităţi ale lui Paracelsus
Ele determină cele cinci cauze ale bolilor şi pot fi privite în relaţie
cu această încincită activitate a elixirului. Aceasta face obiectul unei
alte cărţi (Silenţioasa coincidenţă - Casa de medicină, T. Ceron, Ed.
Col du Feu), abordarea paracelsiană a bolii fiind, mai mult ca nicio-
dată, de actualitate.
Vorbind despre alchimie, Paracelsus, care era familiar cu
învăţăturile celor vechi, o vede astfel: „Alchimia nu înseamnă să faci
aur şi argint; scopul ei este acela de a produce esenţele superioare şi
de a le folosi pentru a vindeca bolile”.
În această ordine de idei, nu trebuie să se confunde substanţele
spagirice cu substanţele alchimice, pentru că acestea din urmă rămân
legate de procesul personal al lucrătorului. Alchimia este, într-adevăr,
un proces interior care nu-l priveşte decât pe acesta şi produsele, pe
care le poate obţine, sunt în general rezervate propriei sale folosinţe
sau eventual anumitor apropiaţi ai săi, deoarece acestea sunt prea mult
orientate şi impregnate de el însuşi.
R. Avantajul substanţelor spagirice
Repunere în mişcare vitală, în profunzime, a funcţiilor de apărare.
Sărurile minerale organice şi oligoelementele sunt asimilabile,
organismul le recunoaşte, deoarece ele sunt într-un ciclu biochimic
complet.
Consumarea câtorva picături în puţină apă, suc de fructe sau in-
fuzie de plante medicinale, nu alterează niciodată mucoasa gastrică,
precum pulberile de plante uscate sau uleiurile esenţiale când acestea
intră în contact cu ele.
Anticii vorbeau de „Virtuţile” remediilor lor: nimic de-a face cu
produsele de sinteză actuale care n-au nicio legătură cu macrocos-
mosul şi legile sale, şi deci niciun efect terapeutic asupra planurilor
subtile ale organismului nostru.
S. Alegerea plantelor şi respectarea ritmurilor
Cea mai mare parte a plantelor şi vegetalelor utilizate sunt alese
fie dintre cele sălbatice, cu calităţile lor naturale, fie provenind din
cultura biologică sau biodinamică. Momentele propice recoltării,
dinamizările, conjuncţiile, au loc respectând anumite zile şi anumite
ore, în conformitate cu astrele.
T. Spirit şi Corp
Spagiria nu intervine între bolnav şi boală, dar întăreşte puterea
de apărare a organismului redându-i mişcarea, pentru ca organismul
însuşi să se elibereze de agresiunea suferită şi să se reechilibreze
păstrând în memorie experienţa benefică a bolii. Într-adevăr, fiecare
maladie trebuie luată ca o lecţie de viaţă; şi atât timp cât corpul n-a
beneficiat de această lecţie, uşa va rămâne deschisă în faţa problemelor
de sănătate din ce în ce mai grave. Un spirit sănătos nu poate exista
decât într-un corp sănătos, fără carenţe şi toxine prea mari; şi reci-
proc, un corp sănătos nu poate exista decât într-un spirit sănătos, fără
a bloca armonia şi coerenţa ansamblului. În măsura în care o Mişcare
armonioasă reuneşte aceste două polarităţi, Spirit şi Corp, fiinţa este
capabilă să asimileze diverse forme de toxine, să le transmute şi astfel
să evolueze în conştiinţa sa, scop esenţial al venirii noastre pe pământ.
U. Produse alimentare energizante (calorice)
Un elixir spagiric este deci un produs alimentar al bunăstării, care
a fost obţinut printr-o purificare şi o îmbunătăţire vibratorie a plantei,
totul conform unei ordini precise care respectă anumite cicluri
energetice ale naturii (planete, semne zodiacale, ore…). Există aici
o chintesenţă vegetală superioară simplelor tincturi sau compuşilor
aromatici cunoscuţi, deoarece în ea vom regăsi în egală măsură:
- virtuţile purificate şi subtile ale tincturilor vegetale
- principiile active ale uleiurilor esenţiale
- forţa de coeziune, de structurare şi echilibru a oligoelementelor şi
mineralelor proprii vegetalei alese.
Cele Trei Principii vor da Elixirului o mişcare a energiilor vieţii,
o circulaţie energetică ce va contribui la rearmonizarea tripartiţiei
umane spirit, suflet şi corp. Astfel elaborate, acestea sunt suplimente
alimentare dintre cele mai active.
Aceste elixire spagirice nu sunt deci nicidecum nişte medica-
mente, ci reechilibranţi energetici care oferă organismului o mai mare
rezistenţă în faţa agresiunilor; ele ajută la menţinerea bunei sănătăţi şi
asigură o mai bună activitate deopotrivă fizică şi intelectuală.
Elixirul spagiric vine să amintească naturii corporale direcţionarea
corectă a energiilor vitale. Mişcarea ajută la risipirea ignoranţei, a
uitării şi stagnării. Încetul cu încetul, corpul redevine conştient de
bogăţiile sale şi le foloseşte plenar sub forma unei multitudini de acte
interioare, care vin să confirme drumul pozitiv al bunăstării regăsite.
V. Relaţii psiho-existenţiale
Elixirul fitospagiric poate avea cel puţin două abordări:
- prin proprietăţile fitoterapeutice ale plantelor
- prin aspectele psiho-existenţiale
Proprietăţile fitoterapeutice reprezintă o bază relativ logică şi
confortabilă din punct de vedere mental. Cât despre relaţiile psiho-
existenţiale, acestea rezultă dintr-un demers subiectiv şi totodată
obiectiv; ele nu determină persoana, ci „norul” care o traversează.
Când se face un test al elixirului (de către terapeut sau chiar de
către voi), se fixează un anumit moment. Acest moment este un punct
de coerenţă care înglobează pacientul, terapeutul, întâlnirea celor doi,
starea de conştiinţă care se obiectivează pentru a merge mai departe,
locul etc. Deci, nu persoana în esenţa sa interioară trebuie înţeleasă
de-a lungul relaţiilor psiho-existenţiale, ci o viziune a „norului” sur-
venit prin starea prezentă a acestei persoane (anturajul persoanei testate
intră foarte mult în discuţie); este precum fotografia psiho-existenţială
a momentului. Aici vom vorbi despre Cerul terapeutic.
Pentru mai multă precizie în privinţa celor două abordări, am mai
putea spune că există:
1. Demersul analitic, raţional, făcând apel la memorizarea pro-
prietăţilor terapeutice ale cutărui şi cutărui remediu în relaţie cu o
anumită patologie. Aici, terapeutul este acela care oferă un răspuns
la întrebările pe care şi le pune în privinţa bolnavului. La limită, un
program bun de calculator poate să facă aceasta foarte bine.
2. Demersul analogic, simbolic, energetic, prin diversele teste ale
uneia sau alteia dintre metode. Aici, caracterul global al bolnavului
(corp şi spirit) este acela care oferă răspunsul la investigaţia terapeu-
tului; bolnavul este cel care semnalează, semnează remediul cu care
intră în rezonanţă fără a trece prin memoria terapeutului. Această a
doua metodă nu trece prin cunoaşterea apriori a remediului şi poate să
pară neînsemnată, ba chiar necredibilă, unora.
Cele două abordări în realitate se unesc şi pun demersul terapeutic
în mişcare vitală, deoarece nimic nu este exclus, un aspect îl împiedică
pe altul să se degradeze, să iasă din aria sa. Echilibrul lor instabil per-
mite operativitatea proceselor vitale; o parte o ajută pe cealaltă să se
reprezinte. Fără această întâlnire a celor două polarităţi, poate să aibă
loc un exces, ba chiar şarlatanism în unele cazuri, ceea ce ar duce la
pierderea Cerului terapeutic.
W. Conceperea unui Elixir spagiric complex
Fiecare Elixir-Mamă este elaborat plantă cu plantă, apoi reunit cu
tinctura hidromelică20 sau glicerinată (glicerină vegetală), în funcţie
de ziua sa specifică.
X. Actualitatea Spagiriei
Nu este o întâmplare dacă spagiria revine astăzi în forţă; considerăm
că ea nu va fi un lux alături de alte terapii nonagresive faţă de flage-
lurile actuale şi imensa suferinţă a omului dereglat şi descumpănit;
descumpănit în faţa anumitor orori ale vieţii, precum în faţa presiuni-
lor presante ale inimii sale. Concluzia noastră în această privinţă este
aceea că nu trebuie respinse metodele existente, ele nefiind apărute
la întâmplare. Elixirul spagiric, provenit dintr-un demers terapeutic
inspirat de natură, rămâne bineînţeles cel mai aproape de om, de aceea
reprezintă pentru el un „ideal”.
Acest ideal, alchimistul îl va urmări în laboratorul său purificându-
şi fără încetare „elixirul”, deschis şi unit de spirit.
Y. Utilizare
Elixirele Fitospagirice sunt adesea mai potrivite decât celelalte pre-
parate vegetale, de aceea cantităţile care trebuie luate sunt mai mici.
20
hidromelic - referitor la hidromel (băutură alcoolică obţinută prin
fermentaţia alcoolică a mierii de albine cu apă; mied, mursă)
Pure şi parfumate, ele sunt bine tolerate şi pot fi folosite pe termen
lung, ca suplimente alimentare, în caz de afecţiuni cronice de exem-
plu. În cazul afecţiunilor acute, utilizarea lor se dovedeşte la fel de
profitabilă, însoţind sau nu acţiunea unui tratament medical.
Durata lor de conservare este foarte lungă, chiar îmbunătăţindu-se
cu timpul; nu conţin nici coloranţi, nici conservanţi.
Elixirul se consumă diluat în puţină apă, un suc de fructe sau o
infuzie, de la 5 la 10 picături, de 2-3 ori pe zi înainte de mese.
Pentru copiii între 3-12 ani, câteva picături sunt suficiente.
Cantitatea de alcool ingerată la fiecare doză este total neglijabilă:
echivalentul a câteva picături de vin (bun)!
Z. Concluzie
Putem spune că Spagioterapia este totodată o terapie vibratorie
(principii subtile), dar şi o terapie de ordin material şi simptomatic,
totul fiind într-o mişcare armonioasă.
Ea redă un vehicul sănătos pe cele trei planuri ale fiinţei umane:
mental, emoţional şi fizico-eteric.
Un bătrân spagirist (Rhumelius) enunţa supremaţia anumitor
remedii prin aceste cuvinte: „A vindeca similarul prin ceea ce este
asemănător şi opusul prin ceea ce este contrar, ambele cazuri sunt
posibile. Pura chintesenţă spagirică izgoneşte impuritatea care îi este
contrară şi întăreşte balsamul corpului care îi este asemănător”.
Tocmai de aceea noi am calificat spagiria drept medicina care
iubeşte omul.
Comparaţii cu alte terapii

Iată, pentru informare, diferenţa pe care o putem face între spagirie
şi celelalte terapii cunoscute:
Homeopatia: doar tinctura alcoolică este utilizată (aspect mercu-
rian predominant în funţie de procentul ales) + diluţie şi dinamizări; e
vorba de o abandonare a materiei pentru a regăsi spiritul remediului şi
o parte a aspectului Sulf.
Diluţiile tari (de la 10 la 30 puterea de acţiune) vizează în mod
global polul fizic şi au o acţiune generală în special în cazurile acute
şi de urgenţă (aspect Foc); cele medii (de la 7 la 9 putere de acţiune)
se raportează în mod global polului toracic, ele având o acţiune mai
funcţională, mai organică (aspect Aer); cele slabe (de la 4 la 5 putere
de acţiune) îşi produc efectele în mod global la nivelul polului ab-
dominal, acţiunea lor fiind locală şi simptomatică (aspect Apă); as-
pectul Pământ este de domeniul ponderabilului, adică ceea ce este sub
puterea de acţiune.
Homeopatia scrutează imensitatea comportamentală subtilă a omu-
lui, în esenţă planul astral cu repercusiunile sale mentale şi eterice.
Aspectele mai profunde, ba chiar magice, sunt mai aproape de diluţiile
korsakoviene sau de remediile florale.
Aromoterapia: doar uleiul esenţial este utilizat (aspect Sulf). Este
o terapie de „vârf” care trebuie utilizată „punctual” şi nu pe termen
lung; uleiul esenţial este o bombă care trebuie manevrată cu multe
precauţii.
Ficatul decriptează greu uleiurile esenţiale, acestea obosindu-l
mult prin latura lor agresivă; de unde apare interesul în a fi utilizate
adăugându-li-se propriul hidrosol şi, mai avantajos, pe cale externă în
inhalaţii şi, de asemenea, în masaj (de la 0,5 la 1% într-un ulei vegetal
de alune sau de sâmburi de struguri).
Uleiurile esenţiale ar putea face mari servicii în flagelul bolilor
grave actuale.
Oligoterapia: doar aspectul sare este utilizat aici; fără celelalte
două principii ale sale, este un corp lipsit de suflet şi spirit. Acţiunea
sa contribuie la retrezirea subtilităţilor arhetipale ascunse în profun-
zimile noastre subterane.
Alopatia: nu ţine deloc cont de repercusiunile asupra planurilor
subtile ale fiinţei; omul este tratat ca o maşinărie reparabilă cu nu
contează ce preţ.
Alopatia şi vaccinările acţionează asupra structurii corporale; re-
percusiunile asupra planului astral şi mental nu sunt în niciun fel con-
trolate. Pe aceste planuri, bolnavul se regăseşte singur în postura de a
compensa acest dezechilibru.
Cele 34 de combinaţii complexe

După proprietăţile câtorva plante recunoscute tradiţional şi confir-
mate ca atare de tradiţia populară. Aceste sfaturi sumare nu înlocuiesc
sub nicio formă sfatul medicului.
C1 STIMOS
Elixire unitare din: măceşe, scorţişoară, măghiran, cola.
Indicaţii: Tonic, stimulent general şi uşor, oboseală, vitalitate.
Acţionează şi asupra celei de-a patra chakra1.
Lovitură de oprire în situaţii latente, confuze.
În faţa obstacolelor, ne izbim deseori de abandon, fugă, neputinţă
şi resemnare. Miile de opoziţii ale vieţii sfâşie sufletul până la pertur-
barea funcţiilor naturale. Stimos este elixirul care trezeşte un impuls
în afirmare, entuziasm, recăpătare a stăpânirii de sine.
Aspectele subtile ale fiinţei aflate în latenţă până acum, în lumi
separate şi opuse, se armonizează într-o bucurie interioară care se vede
şi se simte de departe. Lumina se ordonează într-un nou peisaj aural.
Este, de asemenea, elixirul stopării în situaţii latente, care merg
până la intolerabil.
Deznodământ rapid, în genul operaţiunii comando, pentru a resta-
bili o ordine, o armonie.
Elixirul sfârşitului frământărilor datorate confuziei.
1 - zona dintre anus şi sex (centrul vitalităţii);
2 - zona organelor sexuale (centrul sexualităţii);
3 - zona ombilicului (centrul voinţei);
4 - zona inimii (centrul afectivităţii);
5 - zona gâtului (centrul intuiţiei);
6 - zona din mijlocul frunţii (centrul mental);
7 - zona din creştetul capului (centrul superior al fiinţei).
1
chakra - centru energetic al fiinţei; există 7 chakra sau centri energetici
ai fiinţei umane:
45
C2 VITALOS
Elixire unitare din: propolis, romaniţă, ienupăr (boabe), scorţi-
şoară.
Indicaţii: Regenerare de bază a corpului fizic.
Acţionează şi asupra celei de-a doua, a cincea şi a şaptea chakra,
precum şi asupra elementelor chineze Pământ şi Foc.
Emergenţă (apariţie) a unei citadele solide, a unui corp puter-
nic, a unei integrităţi.
Emergenţă a unui corp puternic, protejat de stâlpi care se ancorează
profund în această lume materială unde suntem exilaţi. Angoasele
rămân la uşile locuinţei şi se risipesc; evenimentele exterioare sunt di-
gerate într-o mişcare vitală sănătoasă; fărâma de eternitate poate, din
nou, să se exprime, coerentă şi infailibilă, înconjurată de o integritate
corporală întărită.
C3 EUCALYPTUS COMPLEX
Elixire unitare din: eucalipt, cimbrişor, echinacea.
Indicaţii: Stimulează procesul de apărare a organismului în tim-
pul iernii, răceală. Acţionează şi asupra celei de-a cincea şi a şaptea
chakra, precum şi asupra elementului chinez Lemn.
Reconstrucţie în jurul unui soare central.
Deschidere plămânilor către o energie fină.
Elixir al degajării, al deschiderii pulmonare către o energie fină
care va purifica cele trei planuri ale fiinţei: mental, emoţional, vital.
Redă încrederea omului care s-a pierdut în miile de detalii ale vieţii
materiale fragmentate, incoerente. Elixirul este acela care reinjectează
cele mai puternice energii solare în cele mai mici detalii ale vieţii co-
tidiene. Ajută la împlinirea fiinţei umane în ciuda unei lumi ostile şi
fade. Încetul cu încetul, nu-i mai este teamă că ar putea să cadă cerul
în cap, deoarece încrederea în propriul său destin emană un centru de
viaţă, un cămin imunostimulent; sensurile existenţei se ordonează în
jurul său şi o servesc.
C4 PINUS COMPLEX
Elixire unitare din: pin (muguri), propolis, cimbrişor, cimbru.
Indicaţii: Căi respiratorii, tuse.
Acţionează în mod specific şi asupra meridianului limfei.
Fiinţa s-a închis într-un mediu lipsit de iubire.
Noi schimburi emoţionale.
Sentimentul de a fi nedemn să respire plenar viaţa şi emoţiile sale;
învinuiri diverse datorate unei ambianţe lipsite de încredere, de iubire.
Elixir care elimină barierele celui care s-a fixat pe un scop intelectual
de neatins; sau ale aceluia care s-a blocat din cauza unei grabe prea
mari, a unei dorinţe de a realiza prematur un lucru şi care a sfârşit
prin a dezorganiza mişcarea de schimb cu exteriorul, de exemplu prin
sistemul pulmonar.
Acest elixir contribuie la o disoluţie a fricilor înconjurătoare, la
lichefierea stagnărilor care, până atunci, se manifestau ca un lătrat
continuu către alţii.
Perspective noi înfloresc acum în interior, într-o integritate
corporală mai puternică şi totodată mai uşor de dirijat. Elixirul este
acela care ne arată un nou ritm, un alt balansier, noi schimburi.
C5 TARAX COMPLEX
Elixire unitare din: păpădie, panseluţă, ienupăr (boabe).
Indicaţii: Probleme cutanate, purificator general al pielii.
Acţionează şi asupra celei de-a treia chakra, precum şi asupra ele-
mentului chinez Apă; reglează insuficienţa de Yang; temperează un
mental excesiv.
Transformarea carapacei noastre (a pielii) rănite de vechi
structuri mentale şi emoţionale.
Vechi structuri mentale şi emoţionale, diverse frici, mai mult sau
mai puţin fondate, de a nu fi atacaţi în integritatea proprie, diverse
antagonisme, o întreagă lume, bătrână şi grea, a trecutului îndepărtat
intervine între sufletul nostru şi lumea exterioară.
Pielea noastră manifestă atunci ruinele trecutului, pentru ca noi să
fim conştienţi de acestea şi să le îndepărtăm definitiv.
Falsa protecţie a individualităţii noastre cade, masca de durere
este ridicată, carapacea noastră se transformă, simţurile noastre şi or-
ganele interioare respiră din nou. Elixir de reconstrucţie într-o lume
temporală greu de înteles.
Omul revine pe un teren care nu mai inspiră frica.
Cele 34 de combinaţii complexe 47
C6 HEPA ROSMARINUS
Elixire unitare din: rozmarin, cimbrişor.
Indicaţii: Elixir al ficatului.
Acţionează şi asupra celei de-a treia, a cincea şi a şaptea chakra,
precum şi asupra elementului chinez Metal.
Elimină supărările ascunse, vechile eşecuri traumatizante.
Restabileşte o justă dualitate.
Elixir care elimină vechile eşecuri care au lăsat urme în memorie
ajutând la înţelegerea dualităţii psihic/corp. Ne reorientează vitalitatea
prin luare în stăpânire a sferei metabolice, eliminând sentimente de
culpabilitate şi indispoziţii datorate supărărilor ascunse.
Restabileşte o anumită blândeţe a fiinţei.
C7 BIL-C RADIX
Elixire unitare din: anghinare, cicoare, ridiche de iarnă.
Indicaţii: Fluiditate a bilei. Acţionează şi asupra celei de-a doua şi
a treia chakra, precum şi asupra elementelor chineze Metal, Lemn şi
Apă. Restructurează planul emoţional.
Elimină vechile concepte, rigide ca piatra, ale orgoliosului care
nu se conduce decât după reguli reci şi seci.
Elixir care eliberează de gânduri reprobatoare, îndreptate asupra
unui ego conceput din viziuni rigide, fixate în orgoliu, din conceptua-
lizarea sterilă fără limită şi din vanitate. Elixir care dă forţa de a reveni
la viaţă şi la manifestările ei fluide.
C8 DEPUROS
Elixire unitare din: frasin, rozmarin.
Indicaţii: Depurativ general, drenaj al emonctoriilor2.
Acţionează şi asupra celei de-a treia chakra, precum şi asupra
elementelor chineze Pământ, Apă şi Lemn.
Eliberează corpul redându-i energia vitală.
Senzaţie puternică de a se regăsi după o uitare îndelungată.
2
emonctoriu - organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se
elimină secreţiile sau umorile.
Elixir drenant care va elimina distanţele artificiale şi va dizolva
reţinerile psihicului în raport cu corpul şi invers.
Elixir eliberator al energiei înmagazinate şi rău utilizate până
atunci.
C9 PANC-BETA RUFA
Elixire unitare din: urzică albă, eucalipt, sfeclă roşie.
Indicaţii: Reglare a zaharozei.
Acţionează şi asupra celei de-a treia, a patra şi a cincea chakra,
precum şi asupra elementelor chineze Pământ şi Lemn.
Întâlnire cu sine însuşi în mijlocul vijeliei.
Elixir al marii întâlniri cu sine însuşi în mijlocul vijeliei şi al
intoxicaţiilor exterioare.
Apreciere zilnică a bucuriei de a trăi, fără funesta manie de a
vrea să conducem totul, referindu-se la un trecut, el însuşi, plin de
regrete.
Elixir al bucuriei, al cunoaşterii, al protecţiei, al deschiderii.
C10 ANGELICA COMPLEX

Elixire unitare din: angelică, tei (flori).
Indicaţii: Nervozitate, angoase, stres.
Acţionează şi asupra celei de-a cincea şi a şasea chakra, precum şi
asupra elementului chinez Pământ.
Reactivează în inimă o înaltă valoare morală.
Gust al adevărurilor simple.
Elixir tranchilizant şi liniştitor care ajută la disiparea ideilor
preconcepute, a conflictelor, a zguduiturilor, reactivând o înaltă
valoare morală în inimă şi, prin aceasta, ajutând la reorganizarea unui
sistem corporal coerent şi liber.
Elixir al deschiderii către frumoasele profunzimi ale fiinţei.
C11 MIGOS-MENTHA
Elixire unitare din: mentă, rozmarin, lavandă, nuc.
Indicaţii: Dureri de cap, încetineală mentală.
Acţionează şi asupra celei de-a treia şi a şasea chakra, precum şi
asupra elementelor chineze Metal şi Lemn.
Elimină tensiunile datorate unei sexualităţi înfrânate, fricilor
generate de o falsă morală.
Ajută la eliminarea tensiunilor datorate unei sexualităţi înfrânate,
lipsei de respect de sine, fricilor generate de idei morale false. Des-
chide supapele celor prea plini de sine, emfazelor unui ego rătăcit
care blochează mentalul. Elixir al destinderii şi al deplinei acceptări a
cursului vieţii. Elixir al reorientării judicioase a forţelor vitale.
C12 DIGESTOS
Elixire unitare din: genţiană, iarbă neagră, busuioc şi coriandru.
Indicaţii: Dificultăţi şi senzaţii de greutate după mese.
Acţionează şi asupra celei de-a doua şi a cincea chakra, precum şi
asupra elementului chinez Metal.
O mai bună asimilare a alimentelor şi a ideilor.
Bună reîncarnare în prezentul viu, sinele actual.
Iubire de sine.
Elixir al asimilării alimentelor şi a ideilor, al circulaţiei calme a
oricărei noi experienţe. Trecutul neînsufleţit, considerat drept sacru,
este reîngurgitat, mestecat, rumegat (simbol al vacii sacre) o dată pen-
tru totdeauna. Comunicarea cu lumile interioare se restabileşte, graţie
unei bune reîncarnări în sine, unei restabilizări psiho-emoţionale în
corp. Se naşte o adevărată înflăcărare care dizolvă vechile decepţii şi
redă sferei vitale libertatea. Întregul organism primeşte o căldură de
viaţă subtilă şi binefăcătoare. Elixirul contribuie la o justă iubire de sine.
C13 GASTROS
Elixire unitare din: granat, ghimbir, lemn dulce, cuişoare.
Indicaţii: Sfera gastrică, senzaţii de arsură.
mentelor chineze Metal şi Apă; reglează excesul de Yin.
Împăcare cu sine, protecţie a teritoriului interior.
Certitudine interioară şi acceptare a schimbării.
Elixir al împăcării cu sine însuşi, al certitudinii interioare care se
manifestă ca o evidenţă. Angoasele schimbării se estompează, omul
capătă forţa de a fi independent şi o mare vitalitate secretă se răspândeşte
în tot corpul. Teritoriul interior nu mai riscă să fie răvăşit.
C14 MALVA-TRANS SP
Elixire unitare din: nalbă, nalbă mare, rozmarin, trifoi de baltă,
ghimbir.
Indicaţii: Rearmonizează tranzitele digestive.
Acţionează şi asupra celei de-a doua şi a treia chakra, precum şi
asupra elementului chinez Metal.
Elixir al justei măsuri între abandon şi încrâncenare.
Elixir al răcoririi, al noutăţii, al bunei măsuri între abandon şi în-
crâncenare, între vechiul păzit cu mare grijă şi noul pe care-l lăsăm să
se piardă. Elixir al justei măsuri, al blândeţii, al schimbării liniştite,
fără pierderea propriei identităţi.
C15 HIBIS-TENSIO SP
Elixire unitare din: hibiscus, măslin, lavandă.
Indicaţii: Prietenul inimii, ne echilibrează tensiunile interne.
mentului chinez Apă.
Probleme emoţionale ancorate de mult timp.
Tensiune între minte şi suflet, între masculin şi feminin.
Elixir al problemelor emoţionale ancorate de mult timp, al
decepţiilor amoroase, al lipsei de afecţiune şi al respingerii vieţii.
Supărări ascunse, tensiuni între polii minte şi inimă, care au fost
clădite de-a lungul timpului. Elixir al ritmului cardiac, al bucuriilor de
a fi în centrul fiinţei, al respectului unei ordini a priorităţii. Acest Elixir
linişteşte corpul emoţional în direcţia unei nobleţe superioare, care ne
va duce experienţele la bun sfârşit.
C16 GINKGO COMPLEX

Elixire unitare din: ginkgo biloba, măceaşă, floare de tei.
Indicaţii: Circulaţie şubredă, tulburări ale vârstei, memorie.
Acţionează şi asupra celei de-a şasea şi a şaptea chakra, precum şi
asupra elementelor chineze Foc şi Lemn.
Restructurează un mental sănătos care ne ajută să fim respon-
sabili în prezent prin analize corecte.
Elixir care restructurează un mental sănătos apt să privească miile
de fragmentări ale lumii noastre, fără frică, fără fuga obişnuită din faţa
responsabilităţilor noastre. Să privim şi să ascultăm din nou ceea ce
noi suntem în miile de ramificaţii, miile noastre de legături cu această
lume aşa-zis exterioară. Naşterea unui mental bazat pe o moralitate
reînnoită, sclipitoare şi nonculpabilizantă. „Nu-mi mai este frică să
uit”. Trecutul este reactualizat şi se eliberează în prezent.
C17 MENOPOSIS SP
Elixire unitare din: iarbă neagră, mentă, ienupăr (boabe),
chimen.
Indicaţii: Tonifiant, favorizează echilibrul hormonal; indicat
femeilor de peste 50 de ani.
Acţionează şi asupra celei de-a doua şi a treia chakra, precum şi
Restabileşte o nouă ordine matricială, un nou pol al femini-
tăţii; elixir al maturizării armonioase graţie acceptării aspectului
feminin.
Restabilire a unei noi ordini matriciale. Acceptarea trecerii unui
ciclu lunar la un ciclu solar, de la Apă la Foc, de la primirea impulsu-
rilor la însuşi impulsul. Aspectul feminin al fiinţei, pasivitatea trăită
până acum îşi găseşte acum sămânţa originală, puterea sa fecundantă.
Elixir al maturizării armonioase, fără prejudecăţi, care îmblânzeşte
schimbările bruşte, care ne face să ne iubim corpul, să-l „digerăm”,
să-l aducem acolo unde el este servitorul nostru ideal.
C18 MATRIX SP
Elixire unitare din: granat, salvie.
Indicaţii: Flux dureros la femeie, normalizare a ciclurilor vieţii.
Acţionează şi asupra primei chakra, ancorează corpul fizic pe
ener-gia pământului.
O bună primire în matricea eului care va regenera diversele
noastre aspecte vitale în jurul esenţei.
Elixir al acceptării ciclurilor naturale şi a mişcării lor în corpul-
receptacul.
Primire interioară a unui eu care va ghida de acum înainte o rege-
nerare în esenţial, graţie unui spaţiu vital intact care renaşte fără înce-
tare, rămânând total liber de ciclurile inevitabile ale naturii.
Elixirul are, de asemenea, o componentă aptă să încarneze impul-
surile luminii eliberând sfera aurală de greutăţile temporale.
C19 HEMOS
Elixire unitare din: paracherniţă, cimbrişor, castan sălbatic.
Indicaţii: Lejeritate şi libertate a picioarelor.
Acţionează şi asupra celei de-a cincea şi a şasea chakra, precum şi
asupra elementului chinez Foc.
Elixirul bucuriei de a trăi în mijlocul neprevăzutului vieţii.
Favorizează dezinvoltura, îndepărtând fricile, opresiunile, nega-
tivitatea, blocajele, fatalitatea.
Elixir-bucurie de a trăi care, cu supleţe şi ritm, ajută la degajarea
discretă a agregatelor unui trecut care ne proiectează în situaţii ireale.
Elixir care restabileşte o relaţie de iubire, cu riscurile existenţei.
C20 CASSIS COMPLEX

Elixire unitare din: coacăz-negru (frunze şi fructe), sfeclă roşie,
urzică vie.
Indicaţii: Supleţe în articulaţii.
Acţionează şi asupra celei de-a şaptea chakra, precum şi asupra
elementelor chineze Metal şi Apă.
Libertate de mişcare fără a-şi impune limite.
Capacitatea de a iubi.
Acest elixir ne ajută să regăsim libertatea de mişcare, de a ne
servi mai bine înalta vocaţie fără a ne impune limite sau răzbunări
asupra capacităţii noastre de a iubi. Elixir al fluidităţii în schimbarea
activităţilor, precum şi al clarităţii mentale prin pacificarea sa.
C21 DIUROS COMPLEX

Elixire unitare din: cozi de cireşe, mentă, coriandru,
bărboasă.
Indicaţii: Eliminare, reglare a lichidelor interne.
Acţionează şi asupra celei de-a doua şi a cincea chakra, precum şi
Vindecă vechile decepţii, curăţă artificiile egoului centrat asu-
pra lui însuşi.
Deschidere în forţă către potenţialităţile îngropate în spatele eflu-
viilor şi al altor amestecuri adunate de-a lungul existenţei.
Eliminare a vechilor decepţii, a eşecurilor, a artificiilor repetate
care au încărcat prea mult corpul vital. Funcţie drenantă care eliberează
distorsiuni ale egoului răsfrânte asupra lui însuşi.
C22 TRITICUM COMPLEX

Elixire unitare din: grâu, alburn3 de tei, mărar, mesteacăn.
Indicaţii: Ne rearmonizează tendinţele de cristalizare, de eliberare
a emenctoriului4 lichidelor.
Acţionează şi asupra celei de-a patra chakra, precum şi asupra ele-
mentului chinez Apă.
Celui care vrea întotdeauna mai mult, făcându-i să sufere pe
cei din jurul lui.
Eliberează fixaţiile apărute prin acte de mânie, atât faţă de sine cât
şi faţă de alţii. Se adresează celui care vrea mereu mai mult, împru-
mutând diverse aparenţe, aducând suferinţa în jurul lui, „ancorându-
se” din ce în ce mai mult în eul său egotic.
Elixirul contribuie la redarea unei tinereţi şi a unei spontaneităţi în
relaţiile cu ceilalţi, graţie unei eliminări a vechilor principii recurente.
C23 CYSTIC COMPLEX

Elixire unitare din: iarbă neagră, afine (fructe), sfeclă roşie,
cimbrişor.
Indicaţii: Aparat urinar, senzaţii de arsură la femeie.
Acţionează şi asupra celei de-a doua chakra, precum şi asupra
elementului chinez Apă; reglează Yin-ul.
Antidot al angoasei, al lipsei de siguranţă faţă de celălalt.
Elixir al renunţării.
Elixir al renunţării, al eliberării de fricile vechilor structuri adunate
deseori inconştient.
3
alburn - totalitatea straturilor tinere situate între scoarţa şi inima trunchiu-
lui unui copac, prin care trec apa şi sărurile minerale.
4
emenctoriu - organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se
elimină secreţiile sau umorile.
Antidot împotriva angoasei, a lipsei de siguranţă faţă de celălalt, a
durerii efectelor bumerang datorate secretelor noastre, celor mai mici
detalii ale vieţii.
Reconstrucţie conştientă în ciuda opoziţiilor şi chiar a mediului
acestor opoziţii.
Planul relaţional se nuanţează prin respect mutual într-un spaţiu
intact, recucerit de luptă aprigă.
C24 PARIETRIX COMPLEX

Elixire unitare din: paracherniţă, romaniţă, ienupăr (boabe).
Indicaţii: Aparat genital, micţiuni dureroase la bărbat.
Acţionează şi asupra celei de-a treia chakra, precum şi asupra
elementelor chineze Pământ şi Lemn; reglează Yang-ul.
Unirea contrariilor în jurul unei lumini centrale şi a unei viziuni
juste.
Elixirul deschide calea unei dinamici care va uni elementele in-
terne opuse; face să ţâşnească energii vitale constructive, pornind din
focare pline de tensiuni. Elixirul împrăştie o uşoară căldură care ajută
la unificarea contrariilor în jurul unei lumini centrale şi benefice, în
jurul unei viziuni juste care poate, în acest moment, să aducă viaţa
în diversele ei aspecte, chiar şi atunci când totul pare pierdut, fragil.
C25 ZINZIBER TONIC

Elixire unitare din: ghimbir, hamei, scorţişoară, cimbru, hibiscus.
Indicaţii: Stimulent natural al dorinţei.
Acţionează şi asupra primei chakra, a celei de-a doua, a treia şi a cin-
cea chakra, precum şi asupra elementelor chineze Foc, Metal şi Lemn.
Previne angoasele destructurării şi pierderii forţelor vitale;
stabilizează aura.
Elixir care întăreşte unitatea, armonia şi de refasonare constantă a
fiinţei noastre în jocurile de umbre şi lumini.
Previne angoasele destructurării şi pierderii forţelor vitale, des-
chizând calea către un spaţiu de destindere.
O bună digestie interioară a experienţei apreciate cu justeţe, fără
megalomanie.
Aura se stabilizează în centrul polarităţii materie/spirit.
C26 SVELTEX SP
Elixire unitare din: creţuşcă, rozmarin, iarbă neagră.
Indicaţii: Elixir al siluetei, indispensabilul adjuvant al micilor
noastre diete.
Acţionează şi asupra celei de-a treia şi a cincea chakra, precum şi
asupra elementului chinez Foc.
Nu este capabil să-şi controleze sentimentele şi-i face pe alţii
să se simtă vinovaţi. Restabileşte fiinţa în completitudinea sa,
insuflându-i un sentiment puternic de independenţă.
Celui care nu ajunge să-şi controleze sentimentele; acela care
este descumpănit într-un habitaclu, fie prea mare sau prea mic;
acela care-şi respinge corpul în faţa lumii ca şi cum nu l-ar mai
vrea, ca şi cum ar spune „iată ce aţi făcut din mine”. Aceluia
care rătăceşte crezând că bogăţiile exterioare îi vor înfrumuseţa
sufletul sau îl vor proteja. Sveltex SP favorizează îndepărtarea
falselor concepte şi apariţia unei forme de expresie mai uşor de
adaptat, stabile, care va fi adoptată mai uşor de comunitate. Fără
a forţa sau constrânge, elixirul ajută la reintegrarea părţilor unei
conştiinţe divizate, regenerând, recentrând diversele corpuri, de
la cel fizic la cele mai subtile. Elixirul este acela care restabileşte
fiinţa complet şi îi insuflă un sentiment puternic de independenţă.
C27 CHOLEXOS
Elixire unitare din: mur, cimbrişor, măslin, cimbru.
Indicaţii: Elixirul exceselor noastre; pentru dinamica fluidelor
noastre sangvine.
Acţionează şi asupra celei de-a doua chakra, precum şi asupra ele-
mentului chinez Lemn.
Evită să se piardă în abstract, precum şi în situaţiile „cleioase
şi gelatinoase”.
Ne deschide către celălalt.
Elixir al fluidizării comenzilor primite; aduce o bună receptivitate
faţă de căldura viului din corp.
Îngustimea spiritului, contradicţiile şi frământările gelatinoase
rămân natura primordială de a exprima bucuria.
Energia se degajă din perechea de contrarii, trece în organism şi nu
mai este irosită în abstract.
Elixir care deschide fiinţa către bucuria de a trăi, către receptarea
celuilalt.
C28 SOMNOS SP
Elixire unitare din: bărboasă, roiniţă, dafin.
Indicaţii: Reglează somnul, repaus liniştit.
Acţionează şi asupra celei de-a treia, a patra şi a cincea chakra,
precum şi asupra echilibrului Yin-Yang; calmează planul emoţional.
Îngustare a personalităţii, permite pecetluirea unui proiect,
calmează jocul mental trezind entuziasmul inimii.
Se adresează acelui care menţine o neîncredere în raport cu influ-
xurile solare şi lunare, masculine şi feminine, care ne pun în mişcare.
Elixirul împiedica venirea somnului ca un simplu abandon al
corpului, ceea ce ar perpetua influenţa lumii exterioare asupra sa.El
împinge, mai degrabă, fiinţa într-o îngustare a personalităţii sale,
conştiinţa nemaifiind deschisă tuturor influenţelor. Fiinţa încetează,
puţin câte puţin, să tachineze comunitatea. Ea învaţă să ducă un lucru
la bun sfârşit, să pecetluiască un proiect, să nu lase maşinăria să facă
toată munca.
Elixir care linişteşte îndepărtând stresurile nervoase; calmează
jocul mental, trezind entuziasmul inimii. El aduce sufletul către în sus,
către simplitate şi pace, după ce a reglat perfect planul de jos. Sufletul
a încetat să mai submineze anturajul prin gânduri eronate.
AQUILEX ELIXIRUL ORIGINILOR

Elixire unitare din: pătlagină lanceolată, rozmarin, stejar,
ienupăr (boabe), portocală amară, ţelină de baltă, trifoi de baltă,
valeriană.
Proprietăţi energetice: reconstruieşte corpul reanimându-i
memoriile vitale; dinamizează materia vie şi redă formă organe-
lor; raport corect între cei patru constituenţi ai fiinţei (forţele
Eului, corpul senzaţiilor, corpul vital, corpul fizic); repune omul
pe picioare, îl verticalizează făcându-l să-şi accepte prezentul;
deschidere a plămânilor către energiile naturale ale pământului.
Substanţele exterioare (idei sau alimente) sunt diferenţiate
şi se metamorfozează în procese interioare, în forţe asimilabile.
Digestiv, tonifiant al stomacului; calmează nervii, destinde
organismul slăbit tonificându-l în profunzime; elixir-forţă, calmant
antimelancolie. Acţiune pozitivă asupra a tot ce înseamnă durere.
Indicaţii: Vitalitate pierdută din cauza blocajelor persistente;
mental şi emoţional rănite, epuizare nervoasă, iritabilitate, nervozi-
tate, melancolie, tristeţe, anxietate, lipsa iubirii de sine, tulburări
digestive, dureri de cap, greţuri, dureri musculare şi articulare.
SPAGY-DREN
Drenor al toxinelor, eliminare.
Compoziţie: armurariu, ienupăr, fumariţă, ceai verde, coacăz-
negru (frunze), anghinare, rozmarin, gotu kola, curcuma.
Componentă subtilă a SPAGY-DREN-ului

Regenerează forţele vitale şi subtile operând o decongestio-
nare benefică a influenţelor, mai mult sau mai puţin apăsătoare, ale
celorlalţi.
Reduce pierderile vitale, conceptele abstracte şi fricile difuze.
Regenerează starea generală şi, în special, pe cea emoţională.
SPAGY-FORŢĂ
Întăreşte energia de bază, elimină anumite baraje toxinice datorate
anumitor poluări, complement al stimulării.
Compoziţie: echinacea, lapacho, scorţişoară, yam, armurariu,
lemn dulce, ceai verde, propolis.
Componentă subtilă a SPAGY-FORŢEI

Ajută puternic eul să-şi ia locul în corp şi, prin aceasta, să centreze
omul în mijlocul existenţei sale.
Reechilibrare a Gândirii, a Simţirii, a Voinţei graţie unei structuri
din nou stăpânite şi înrădăcinate în actual, forţa revine înainte de
termen, nemaigăsind supapă.
Acţiune asupra celei de-a doua chakra, precum şi asupra meridia-
nelor rinichi, ficat, inimă.
SPAGY-SUPLEŢE
Mobilitate articulară, remineralizare, dureri.
Compoziţie: harpagophytum, salcie albă, pipirig-de-baltă, urzică
vie, tei (alburn), coacăz negru (frunze), bambus, ienupăr (boabe),
dolomită5.
Componentă subtilă a SPAGY- SUPLEŢEI

Nu se îngraşă deoarece îi este frică să nu fie pregătit înainte de ter-
men, întâmpină greutăţi în a-şi lăsa urmele pe pământ.
Lipsă a verticalităţii, a căldurii interioare în conştiinţa sa, sângele
este îngroşat de concepte, raţiunii îi vine greu să asimileze această
lume, tendinţă de abandon.
Nu îndrăzneşte să se afirme.
SPAGY-SUPLEŢE posedă o triplă semnătură: minerală, vegetală,
animală.
Ajută la depăşirea etapelor diferite ale vieţii, a stadiilor de evoluţie
mai elevate până la găsirea unui acord interior între opoziţii. Forţele
vieţii devin mai ample şi mai profunde.
Reînsămânţează o structură aurală mai bogată, mai stabilă, în
relaţie cu anumite zone secrete din noi. Aduce o mai mare forţă
de a ne ordona destinul într-un mod liber, de a călători mai eficient în
interiorul nostru, în ritmul nostru.
Consolidează învelişul corporal fără a cunoaşte frica de întuneric,
elimină vechile idei amestecate care sfârşesc prin a ne fragiliza şi a
crea distanţe artificiale cu anturajul.
Rădăcini psihice echilibrate, restructurează neînţelesurile (ambi-
guităţile).
SPAGY-FLUX
Circulaţie, fluidificare a sângelui, picioare grele, memorie,
echilibrează dualitatea, integrând supleţea ritmurilor, stimulează fica-
tul şi favorizează eliminarea, elixir-prieten al venelor noastre, acţiune
eficientă asupra îmbătrânirii şi a memoriei.
5
dolomită - mineral format din carbonat de calciu şi carbonat de magne-
ziu, cristalizat în sistemul romboedric.
Compoziţie: viţă de vie roşie, ghimbir, castan sălbatic, coacăz
negru (frunze), păpădie, chiparos, sulfină.
Componentă subtilă a SPAGY-FLUX-ului

Amplifică bucuria interioară, echilibrează dualitatea integrând
supleţea ritmurilor, dăruieşte balsam inimii prizoniere ambianţelor
care subjugă, luminează aura, soarta nefastă se estompează, încetează
să-şi mai facă sânge negru, o bună armonizare a diverselor corpuri.
ELIXIRUL SPAGIRIC DIN IERBURI SUEDEZE

Elixir tradiţional cu mari puteri depurative şi curative, elixirul spa-
giric din ierburile suedeze este o licoare obţinută pornind de la un
teriac6 care este cel mai apropiat de formula originală; acesta conţine
aproximativ 75 de componente. Teriacul este 100 % vegetal. Este
compus din rădăcini, lemne, coji (valeriană, ghimbir, scorţişoară etc.),
frunze, flori, vârfuri de crengi înflorite (genţiană, unguraş, busuiocul-
cerbilor, trandafir roşu etc.), fructe, boabe (cardamon, piper, anason,
mărar etc.), cât şi diverse substanţe, cum ar fi sucul de lemn dulce sau
mierea.
Teriacul este, la un anumit moment, gata şi poate intra în formula
celor 11 ierburi suedeze selecţionate: aloe, revent (rabarbăr), curcumă,
nalbă mare, smirnă, camfor natural, turtă, genţiană, angelică, şofran,
răşină).
Originalitatea metodei de fabricare spagirică a elixirului din ier-
burile suedeze permit regăsirea şi apariţia unei dimensiuni subtile şi
energetice.
Dincolo de judicioasa sa compoziţie, prin intermediul procedeelor
spagirice, anticii îşi creau cele mai eficiente elixire, pentru a pune în
mişcare întreaga vitalitate şi forţă, prin preparatele lor.
Proprietăţi şi indicaţii principale: Purificare a căilor metabolice
graţie unei stimulări a complexului ficat-veziculă biliară, eliminări
renale şi intestinale ale toxinelor. Ameliorare a funcţiilor drenante.
Tonic. Reglare a sistemului nervos.
6
teriac - remediu împotriva otrăvurilor.
Istoria Teriacului: Pompei, după ce l-a învins pe Mithridate, îi
dădu medicului Damocles faimoasa formulă a electuarului7, antidot al
regelui din Pont. Democrates o publică în versuri şi, 150 de ani mai
târziu, Nero îl însărcină pe medicul său Andromachus să o
perfecţioneze. Acesta îi publică reţeta în versuri elegiace.
Nicandru, medic şi poet, îi dă numele teriac (animal feroce), fie
din cauza viperelor care intră în compoziţia sa, fie din cauza efectelor
sale curative care i se atribuiau în a vindeca muşcătura animalelor
veninoase.
Cei vechi îl administrau în cazurile de febră mare, variolă
confluentă, rujeolă gravă. (Tratat de farmacie teoretică şi practică,
E. Soubeiran, 1863).
Baume, în lucrarea sa Elemente de farmacie teoretică şi practică
(1777), spune că teriacul este stimulent, stomahic, omoară viermii
şi ouăle viermilor intestinali care se dezvoltă în febrele maligne; se
recomandă a se lua în cazul dizenteriei, în tusea inveterată; este cal-
mant, uşor sudorific; se ia în cazul variolei, ca un bun tonic al inimii.
Se foloseşte în atacurile de ciumă, ca protecţie împotriva aerului
vătămător. Doza este de 18 granule (1 granulă = 1/4 dintr-o uncie8).
Se foloseşte, de asemenea, şi extern: este un vezicator uşor; este reco-
mandat pentru înţepătura animalelor veninoase.
7
electuar - preparat farmaceutic cu aspect de pastă, obţinut prin ames-
tecarea unei pudre cu miere de albine.
8
uncie - unitate de măsură a greutăţii, egală cu aproximativ 35 de grame.
180 de elixire spagirice unitare
180 de elixire spagirice unitare 63
ABSINT (Pelin)
Denumire populară: pelinaş, peliniţă, iarba fecioarelor
A1. Artemisia absinthium
Familia Compositae; parte utilizată: frunze, vârfuri de crengi
înflorite
Etimologie: ABSINT - Artemisia: zeiţă care i-a dat numele, deoa-
rece această plantă aduce multe binefaceri fiinţelor umane. Artemis
(Diana la romani) este de asemenea zeiţa fecundităţii. Posedă virtuţi
emenagoge1 (emmena: menstruaţie). Absint: a-psinthos - lipsit de
dulceaţă, neplăcut, dezagreabil din cau-
za puternicului său gust amar; de aceea
este citat în Scrierile Sfinte pentru a
simboliza încercările vieţii. Este numită
şi Iarba-Fecioarelor, Iarbă Sacră.
Platearius o recomanda împotriva beţiei.
Galezii îşi încingeau şalele în cazuri de
reumatism, iar femeile galeze, pentru a
accelera venirea menstruaţiei.
Istoric: Marele absint este numit
roman şi cel mic, pontic; acestea conţin
mult ulei volatil şi sare, puţină limfă.
Frunzele şi părţile superioare sunt calde,
uscate, astringente, aperitive (stimulează
pofta de mâncare) şi diuretice. Marele
absint (roman) întăreşte mai bine
stomacul, ajută la digestie, stimulează
urinarea şi reglarea menstruaţiei, omoară viermii, curăţă bila, risipeşte
beţia. Stimulează transpiraţia şi vindecă febrele, mai ales pe cea de
gradul 3.
Micul absint (pontic) este mai potrivit pentru ficat şi pentru splină.
Pontic provine de la vechiul nume al Mării Negre şi de la o provin-
cie din Asia Mică; plantelor care cresc în această regiune li se spune
pontice. Pontic desemnează, de asemenea, o savoare indiscutabilă;
absintul pontic este astfel şi prin savoarea sa, şi prin originea sa.
1
emenagog - care provoacă, care favorizează menstruaţia.
Matthiole spune că a văzut persoane care suferă de hidropizie2
abandonate de medici, fiind vindecate pentru că au mâncat în fiecare
dimineaţă, pe stomacul gol, cu trei ore înaintea mesei, o jumătate de
uncie de aliment conservat compusă dintr-o livră (1 livră = echivalen-
tul a 500 g) de frunze proaspete de absint pontic şi trei livre de zahăr
pudră, măcinat foarte bine şi încorporat împreună într-un mortar de
piatră sub formă de aluat. Vinul care este preparat în timpul culesului
viilor, cu marele absint dăunează capului şi ochilor când se foloseşte
prea frecvent. Sarea esenţială din absint stimulează pofta de mâncare
şi este indicată pentru a îndepărta congestia ficatului, a splinei, a me-
zenterului3, pentru a favoriza procesul urinării, împotriva icterului, a
hidropiziei, a menstruaţiei întârziate la femei.
Proprietăţi: TONIC GENERAL AMAR, EMENAGOG, aperitiv,
eupeptic4, coleretic5, antiseptic, antibacterian, stimulent imunitar, fe-
brifug, diuretic, vermifug (a se amesteca pulberea, în părţi egale, cu
miere).
Indicaţii: Amenoree, oxiuroză, dereglări biliare şi digestive, dis-
pepsie, gastralgie, atonie digestivă, anorexie, constipaţie, stări postgri-
pale şi postinfecţioase, febre intermitente.
Precauţii: Uleiul esenţial pur (bogat în tuionă) este nerecomandat,
deoarece poate provoca efecte psihostimulante, crampe, crize epilep-
tiforme şi tetaniforme.
Este interzis categoric copiilor şi femeilor însărcinate.
Antropozofie: Plantă influenţată de aer şi a cărei floare este
anemofilă (polenizată de vânt).
Sfera astrală intră profund în relaţie cu energiile eterice care o
atrag, de unde avem flori aromatizate şi amare.
Plantă reconfortantă care reglează şi stimulează întregul tractus di-
gestiv, graţie intervenţiei Eului şi corpului astral la acest nivel.
2
hidropizie - boală cauzată de acumularea patologică de apă în cavităţile
naturale ale corpului sau în ţesuturi; dropică.
3
mezenter - foiţă a peritoneului care înveleşte şi leagă intestinul de
peretele posterior al abdomenului şi în care se găsesc vase sangvine şi
limfatice, nervi şi ganglioni limfatici; prapur.
4
eupeptic - care uşurează digestia
5
coleretic - care stimulează secreţia biliară
Această acţiune a aspectelor subtile favorizează din plin fluxul
biliar, dar atunci când acţiunea lor e prea puternică, toxică, ea poate
atinge partea corpului astral al omului în legătură cu creierul şi sistemul
nervos: de unde apar vertijuri, crize epileptiforme, crampe musculare.
Licoarea distilată deteriorează mai ales organele de reproducere, din
cauza unei perturbări a elementului Aer prin lichidele din organism.
Absintul, unit cu vinul, cucută amară,
Corectează, nimiceşte savoarea nocivă;
Amestecat cu fiere de bou,
Va risipi plictisitorul ţiuit surd al urechilor;
Bea-l cu vin botezat, aventurează-te fără frică,
Vei provoca atacul înspăimântătorului ţărm.
Ruina corpului.
Relaţii psiho-existenţiale: Este la capătul puterilor, resimte
ruina propriului corp, somnul nu-l mai restabileşte. Vrea o bunăstare
intelectuală chiar în detrimentul unei vieţi responsabile de corpul său.
Tendinţe decadente. Fiinţa s-a deschis către straturile de jos ale as-
tralului lumii, culori şi luminozităţi l-au zăpăcit până într-atât încât
nu-şi mai aminteşte de experienţele trăite în propriile sale profunzimi.
Licărirea zilei care apare îl găseşte afectat de noapte, corpurile sale
subtile sunt slab ataşate corpului fizic, organele slab aprovizionate cu
forţe fizice. Ceea ce este uman se stinge. Se poate vorbi aici de un rău
de mare unde colcăie vermina provenind din idei repetate la infinit în
jurul unei inocenţe sexuale ipotetice. Elixirul spagiric Artemisia ab-
sinthum ajută la corectarea acidului viciat al unui corp greu încercat;
el dizolvă substanţele grosiere care sunt nişte otrăvuri ale sistemului
nervos. Întăreşte corpul, îl face mai accesibil aerului. Fiinţa este aici
ajutată să iasă din stările convulsive datorate crizelor acute trăite în
astralul de jos; organele principale se eliberează, în special sistemul
de asimilaţie ficat-splină, loc de astralizare a hranei vitale eterice.
Eliberează sufletul de vechile vicii, karmice şi de larve.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Artemisia absin-
thum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
aceste cuvinte-cheie:
Răceală, sinuzită, dureri de cap, urmări ale infecţiei, nervozitate,
epifiză.
AFIN (fructe)
Denumire populară: afene, cucuzie, pomişoare
A2. Vaccinum myrtillus (fructus)
Familia Ericaceae; părţi utilizate: boabele
Etimologie: Diminutiv de la Myrte; murtos; arbust cu care
seamănă afinul prin forma frunzelor şi a fructelor. Vaccinum: conform
lui Plinius cel Bătrân, vine de la “vacca”, vacă: fructul seamănă cu
căpuşele ce parazitează vacile. Plantă a afectivităţii, dedicată lui Ve-
nus, care ne pregăteşte de dragoste prin perseverenţă şi ne face să
devenim conştienţi de diferitele etape necesare pentru a ajunge acolo.
Afinele au gust acid, conform medicinei chineze.
Istoric: Afinele sau strugurii de pădure sunt boabe ce cresc pe un
arbust mic cu frunze oblongate, mari ca şi ale cimişirului, dar mai
puţin groase, uşor dantelate pe margine şi cu gust astringent; sunt moi,
pline de suc, de aceeaşi mărime ca şi boabele de ienupăr, cu un gust
astringent care este mai puternic decât cel acid; conţine mai multe
seminţe albicioase micuţe; rădăcina este lemnoasă, subţire, adesea
ramificată la suprafaţa solului. Această plantă creşte pe soluri sărace,
sterile, în locuri necultivate, în pădurile muntoase expuse vânturilor şi
uneori la câmpie. Întreaga plantă conţine multă sare esenţială acid te-
restru şi ulei. Boabele sunt răcoritoare, desicative, puternic astringente
şi bune să potolească setea.
Sunt recomandate pentru oprirea tuturor scurgerilor; de la hemo-
ragiile nazale la cele uterine şi cele datorate dizenteriei, administrate
sub formă de pudră, una sau două grăunţe sau sub formă de decoct.
De asemenea, se prepară o peltea din sucul lor îngroşat amestecat
cu puţin zahăr şi ea este bună pentru scurgeri ale pântecului şi pentru
a reechilibra bila inflamată.
De asemenea, se mai prepară un sirop ce se foloseşte în caz de
vărsături şi când se scuipă sânge, în dizenterie şi tuse.
Uleiul de afine obţinut prin infuzie sau decoct al boabelor, împiedică
căderea părului, dacă se foloseşte la ungerea capului.
Se spune că acest ulei amestecat cu cel de Mastich se foloseşte la
ungerea abdomenului în caz de vărsături, diaree şi holeră.
Numit şi Vitis Idea, viţa munţilor, pentru că această plantă, pre-
cum viţa de vie, are mici boabe asemănătoare strugurilor, şi pentru că
creşte din abundenţă pe muntele Ida.
Alchimistul Arnauld de Villeneuve recomanda ca în cazul hemo-
roizilor, pacientul să se aşeze pe o pernă din frunze de afin şi trandafiri
fierţi.
Proprietăţi: ASTRINGENT, ANTISEPTIC ŞI ANTIPUTID, bac-
tericid, protector al pereţilor vaselor sanguine, antisclerotic, îmbu-
nătăţeşte vederea pe timp de noapte.
Indicaţii: Diaree, enterite, putrefacţii intestinale, colibaciloză,
diabet, probleme circulatorii, pierderea vederii prin degenerescenţă
retiniană.
Antropozofie: La fel ca şi frunzele de afin: ca şi alte Ericacee, afi-
nul iubeşte lumina, umiditatea şi prospeţimea la un loc; ca rezultat al
faptului că trăieşte în aceste locuri, apare o predominanţă puternică a
forţelor cosmice asupra celor terestre slăbite.
Ericaceele au o predilecţie către solurile bogate în siliciu, gra-
nitice, în care elementele luminoase sunt incorporate în rocă; siliciul
fiind lumină mineralizată.
Este ca şi cum impulsul floral cosmic ar fi aspirat de către planul
vegetativ foliar, baia se umflă de forţele pământului şi ale apei. Afinul
conţine multe taninuri, caracteristice plantelor care lasă să fie pătrunse
în mod special, cu putere, de către planul astral în structura lor eterică,
fapt căruia i se datorează bogăţia florală.
Forţa vindecătoare a Ericaceelor se manifestă mai ales în comba-
terea inflamaţiilor datorate degerăturilor, stărilor gutoase şi reumatis-
male, îngheţării organismelor lichide.
Această gumă face bine plămânului obosit,
Capului aflat în suferinţă, vaselor sanguine uterine
Ea le aduce ajutor; distruge viermii;
Îmbunătăţeşte golirea fistulelor secretate.
Experienţe întunecate şi pline de duritate ale vieţii, lipsă de
comunicare şi încredere.
Relaţii psiho-existenţiale: La fel ca şi la frunzele de afin, dar cu o
acţiune mai tonifiantă la nivel intestinal. După ce s-a refugiat în soli-
tudine, ca urmare a eşecurilor sale, celui care caută să descopere i se
dăruieşte o putere luminoasă care se afla ascunsă chiar acolo.
În toiul experienţelor sale dure şi întunecate, apare întotdeauna o
lumină cu mai multă forţă, oferind certitudinea prezenţei sale.
Ochii acceptă să se deschidă, să vadă şi să înfrunte ceea ce a fost
ţinut sub obroc pentru atât de multă vreme.
Preparatul spagiric din afin este un elixir care oferă susţinere în
timpul procesului de revelare a vieţilor anterioare ce fuseseră uitate.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Vaccinum myrti-
llus (fructus) va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific
prin aceste cuvinte-cheie:
Nervozitate, angoasă, echilibrarea neuro-psihică, enterite, diaree
uşoară, probleme vasculare, diabet, picioare grele, varice, hemoroizi,
cuperoză, vedere pe timp de noapte, cistite, vărsături, tuse.
AFIN (frunze)
A3. Vaccinum myrtillus (folium)
Familia Ericaceae; părţi utilizate: frunzele
Etimologie: Diminutiv de la Myrte; murtos; arbust cu care
seamănă afinul prin forma frunzelor şi a fructelor. Vaccinum: conform
lui Plinius cel Bătrân, vine de la “vacca”, vacă: fructul seamănă cu
căpuşele ce parazitează vacile.
Plantă a afectivităţii, dedicată lui Venus, care ne pregăteşte pentru
dragoste prin perseverenţă şi ne face să devenim conştienţi de dife-
ritele etape necesare pentru a ajunge acolo.
Istoric: Rădăcina este lemnoasă, subţire, adesea ramificată la
suprafaţa solului. Această plantă creşte pe soluri sărace, sterile, în locuri
necultivate, în pădurile muntoase expuse vânturilor şi uneori la câmpie.
Întreaga plantă conţine multă sare esenţială acid terestru şi ulei.
Alchimistul Arnauld de Villeneuve recomanda ca în cazul hemo-
roizilor, pacientul să se aşeze pe o pernă din frunze de afin şi trandafiri
fierţi.
Proprietăţi: TONIC VENOC, PROTECTOR CAPILAR, hipogli-
cemiant, astringent, antidiareic, regenerator al purpurei retiniene, an-
tiagregant plachetar, antiseptic urinar, anticolibacilar, împotriva radi-
calilor liberi, împotriva ulcerului gastric, antibacterian intestinal.
Indicaţii: Enterite, diaree uşoară, probleme vasculare, diabet, picio-
are grele, varice, hemoroizi, cuperoză, scăderea vederii nocturne, reti-
nopatie diabetică, miopie, cistite, vărsături, tuse, parazitoze intestinale.
Antropozofie: Ca şi alte Ericacee, afinul iubeşte lumina, umidi-
tatea şi prospeţimea la un loc; ca rezultat al faptului că trăieşte în
aceste locuri, apare o predominanţă puternică a forţelor cosmice asu-
pra celor terestre slăbite.
Ericaceele au o predilecţie către solurile bogate în siliciu, gra-
nitice, în care elementele luminoase sunt incorporate în rocă; siliciul
fiind lumină mineralizată.
Este ca şi cum impulsul floral cosmic ar fi aspirat de către planul
vegetativ foliar, baia se umflă de forţele pământului şi ale apei.
Afinul conţine multe taninuri, caracteristice plantelor care lasă să
fie pătrunse în mod special, cu putere, de către planul astral în struc-
tura lor eterică, fapt căruia i se datorează bogăţia florală.
Forţa vindecătoare a Ericaceelor se manifestă mai ales în comba-
terea inflamaţiilor datorate degerăturilor, stărilor gutoase şi reumatis-
male, îngheţării organismelor lichide.
Această gumă face bine plămânului obosit,
Capului aflat în suferinţă, vaselor sanguine uterine
Ea le aduce ajutor; distruge viermii;
Îmbunătăţeşte golirea fistulelor secretate.
Experienţe întunecate şi pline de duritate ale vieţii.

Relaţii psiho-existenţiale: După ce s-a refugiat în solitudine, ca
urmare a eşecurilor sale, celui care caută să descopere i se dăruieşte o
putere luminoasă care se afla ascunsă chiar acolo.
În toiul experienţelor sale dure şi întunecate, apare întotdeauna o
lumină cu mai multă forţă, oferind certitudinea prezenţei sale.
Ochii acceptă să se deschidă, să vadă şi să înfrunte ceea ce a fost
ţinut sub obroc pentru atât de multă vreme.
Preparatul spagiric din afin este un elixir care oferă susţinere în
timpul procesului de revelare a vieţilor anterioare ce fuseseră uitate.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Vaccinum myrti-
llus (folium) va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific
Nervozitate, angoasă, echilibrarea neuro-psihică, enterite, diaree
uşoară, probleme vasculare, diabet, picioare grele, varice, hemoroizi,
cuperoză, vedere pe timp de noapte, cistite, vărsături, tuse.
ALOE
A4. Aloe Vulgaris
Familia Liliaceae; parte utilizată: sucul
frunzei
Etimologie: ALOEA- A loitica: cu gust
amar, amăreală. Aloim în ebraică. Cleopa-
tra ar fi folosit-o pentru a-şi întreţine
frumuseţea legendară. Se numără în jur
de 350 de specii de Aloe vera pe care le
regăsim mai ales în regiunile tropicale şi
subtropicale, în Africa şi în ţările medite-
raneene. Aloea, după Lemery, ar proveni
din baltă, pentru că această plantă creşte
aproape de malurile mării. La Cairo, obi-
ceiul prevede să se planteze o aloe la in-
trarea unei noi case, pentru a se asigura
astfel o viaţă nouă şi înfloritoare. Plantă a
deşertului, captează şi păstrează cea mai
mică umiditate.
Istoric: Aloea creşte în ţările calde, cum ar fi: Persia, Egipt, Arabia,
Italia şi Spania. Ea conţine mult ulei şi sare esenţială. Este purgativă,
desicativă şi caldă. Rarefiază sângele şi excită fluxul menstrual, des-
chide hemoroizii. Întăreşte ventriculul (întăreşte stomacul) şi-l curăţă,
numai să fie luată în timpul mesei, deoarece, dacă se ia pe stomacul
gol, îi cauzează multe tranşee şi-l curăţă puţin.
Este potrivită pentru a omorî viermii şi pentru eliminarea lor.
Rezistă alterării fiind aplicată exterior, restrânge, întăreşte şi purifică;
într-un cuvânt, este un excelent remediu.
Proprietăţi: PUTERNIC REGLATOR INTESTINAL, reconstruc-
tor al florei intestinale, reechilibrant al pH-ului, antibiotic natural,
astringent, laxativ, vermifug, colagog (facilitează evacuarea bilei),
coleretic (în doză mică), stomahic amar, tonic, aperitiv şi digestiv,
emenagog.
Indicaţii: Lipsa apetitului, anorexie, constipaţie cronică, tulburări
hepatice, hemostatic, neplăceri gastrice, ulcere, artritism. Pacienţi care
urmează chimioterapia.
Precauţii: A se evita în caz de sarcină sau de hemoroizi, vomitiv
în doză mare.
Antropozofie: Este o plantă a cărei puternică vitalitate se uneşte
cu o sulfurare bine controlată, căreia i se adaugă acţiunea unei însoriri
toride. Reunind în mod activ constituenţii umani disociaţi de boală sau
rană, hrănindu-i prin procese metabolice, Aloea stimulează regene-
rarea şi calmează suferinţa.
Usucă o rană, înviorează carnea;
Distruge cancerul prepuţului bolnav;
Curăţă ochii de umori, mintea degajată,
Urechea perforată şi limba încărcată;
Reanimă vigoarea unui stomac slab
Opreşte căderea părului şi moleşeala;
Uşurează ficatul şi vindecă icterele;
Luată singură, este prea puternică şi răneşte viscerele.
Gǎuri în aură, seva vitală epuizată.
Relaţii psiho-existenţiale: Sucul vital şi subtil care vine de la
inimă s-a îngroşat în prea intensa căldură a experienţelor existenţiale
puternice. De aici rezultă o inimă rănită, epuizată chiar de entitate, în
mijlocul unei aure dure şi fragile totodată. Aura se fisurează, crapă şi
lasă să se piardă apa vie prin găurile sale. Fiinţa trăieşte o experienţă
a traversării deşertului, în afara sfaturilor şi încurajărilor celor din jur.
Simţindu-se sterilă, nu mai contează pe ea însăşi, pentru că se simte
inaptă, încărcată de otrăvuri exterioare şi nu se mai ascultă. Se simte
singură, greoaie, degajând un miros de suflet dezagreabil. Dureri ab-
dominale acute. Elixirul spagiric Aloe vera cicatrizează lent dar sigur
rănile aurei; opreşte sufletul în a-şi pierde lichidele în lumi fantasma-
gorice insaţiabile. Accelerează regenerarea celulară, este ca un balsam
natural care apără corpul de putreziciunea astrală. Este elixirul com-
batantului, al gladiatorului, care înfruntă astralul animat până aici de
falşi ghizi. Ajută la dejucarea falselor probe iniţiatice; veritabil „elixir
de purificare”, el restabileşte echilibrul fiziologic al corpului care a
suferit maladii şi medicamente în doze mari. Elixirul spagiric Aloe
vera aduce un nou impuls de a asculta de vocea interioară, sensibili-
tatea creşte vizavi de „celălalt”. Simbol al nemuririi la chinezi, Aloe
vera ne apropie de alfa si omega drumului interior.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Aloe vulgaris
va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin aceste
cuvinte-cheie:
Probleme pulmonare şi cutanate, constipaţie, intestine, regene-
rarea ficatului.
ALUN
A5. Corylus avellana
Familia Betulaceae; părţi utilizate: frunzele
Etimologie: Alunul: din latinul Nux Avellana. Corylus: korys:
cască, aluzie la cupula fructelor sale. Înflorind într-o perioadă mai
rece, alunul a redat speranţa lui Adam şi Evei după prima iarnă pe care
au petrecut-o în afara Grădinii Raiului. Protejează de trăsnet. Celţii îl
considerau a fi un receptacul al cunoaşterii. Simbol al erotismului şi
fecundităţii la germani şi la Celţi. Pentru Hildegarde von Bingen era o
imagine a lascivităţii. Plantă acidă (Medicina chineză).
Istoric: Alunul este un arbust care creşte în păduri, în zăplazuri, şi
în multe locuri necultivate; el este de asemenea cultivat şi în grădini.
Alunele cele mai mari, mai bune şi mai căutate sunt cele numite ave-
line. Ele conţin mult ulei şi sare esenţială şi volatilă. Sunt pectorale,
hrănitoare, astringente, bune pentru a strânge la stomac şi pentru a
stimula producerea urinei. Vâscul de alun este suveranul remediilor
pentru epilepsie, în special la copii, caz în care este chiar de pref-
erat vâscului care creşte pe stejar. Lemnul nu serveşte decât foarte
puţin la extragerea alcoolului şi a uleiului; pentru aceasta se foloseşte
alunul sălbatic. Se spune că dacă loveşti un şarpe cu o baghetă de alun,
acesta amorţeşte mai întâi, ceea ce a dus la credinţa că probabil alunul
are însuşirea de a rezista la veninul şerpilor. Bagheta cu un capăt în
formă de furcă este folosită la descoperirea metalelor. În medicină se
folosesc fructele, cojile şi pelicula care le acoperă.
După Galenus, miezul alunelor conţine mai multă substanţă rece
şi terestră decât nucile, şi el e bun în cazul muşcăturilor animalelor
veninoase aplicat împreună cu virnanţ şi smochine. Ele vindecă tusea
cronică sub formă de emulsie şi reduce fierbinţeala urinei.
Coaja crudă făcută pulbere este astringentă, ea stopează diareea
şi scurgerile albe ale femeilor. Quercitina pe care o conţine poate fi
folosită în mod special în pleurezie, împreună cu pulbere de coral roşu
şi pulbere de fălci de ştiucă. Pelicula care înveleşte miezul are aceleaşi
proprietăţi ca şi coaja. Făina din mâţişorii culeşi primăvara este bună
pentru epilepsie. Amatus Lusitanus spunea că un om care elimină mici
pietre roşii atunci când urina s-a vindecat mâncând alune din specia
Aveline înainte de fiecare masă; alţii şi-au păstrat calculii mâncând tot
aveline. Mâţişorii alunului sunt astringenţi şi buni pentru scurgeri de
tot felul, Corylus, înseamnă nucă mică.
Avellana, asemănătoare cu Abellina, vine de la numele unui oraş
din Campania (Italia), numit de obicei Abella, unde creşte un mare
număr de aluni.
Proprietăţi: TONIC VENOS, VASOCONSTRICTOR, astringent,
antihemoragic (conţine vitamina P), depurativ, antiinflamator, anti-
edematos.
Indicaţii: Ulcere varicoase, varice, periflebite, hemoroizi, hemora-
gii, epistaxis.
Precauţii: A nu se face exces de alune în caz de hipertensiune.
Antropozofie: Alunul rămâne legat de sfera luminii şi a căldurii;
sub forma alunelor, căldura devine substanţă, focul îşi găseşte un loc
pe pământul solid, ca şi cum universul încălzit a rodit în elementul
greu al Terei. Alunul sintetizează o uniune armonioasă între forţele
luminii şi ale focului cu cele htoniene, subterane; de unde se trage şi
această imagine: Mama pământ, care duce copilul celest, se odihneşte
bine adăpostită sub un boschet de aluni pe care nu îl loveşte niciodată
trăsnetul, chiar dacă de jur împrejur e furtună.
Lipsa întoarcerii la sine însuşi, a ancorării în pământ.
Relaţii psiho-existenţiale: Înţelegerea intelectuală şi facultăţile
de a analiza sunt otrăvite deoarece lipseşte întoarcerea la sine însuşi,
ancorarea în pământ, datorită refuzului de a accepta să se aşeze în ge-
nunchi pe pământ, de a-şi întâlni propriul purgatoriu. Sentimentul este
blocat şi îngheţat, expresia corporală este ca şi făcută bucăţi. Mamă
al cărei devotament este excesiv. Agresivitate reprimată; supus calcu-
lilor urinari, viruşilor. Elixirul spagiric din alun oferă o bună susţinere
în faţa sfaturilor veninoase care ne fac să ne cufundăm în somnul
spiritual. Curăţă capul de idei fixe şi preconcepute. Elimină pierderea
forţelor seminale şi aduce un echilibru mineral. Orientează energia
vitală către o armonie mult mai amplă între lumină şi întuneric, fără ca
sufletul să rişte să se împrăştie, pierzându-se în multipla manifestare
divină.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Corylus avellana
va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin aceste
cuvinte-cheie:
Schelet, articulaţii, reumatism, inflamaţii, efect astringent, hemo-
ragie, circulaţie venoasă, flebită, ficat, toxine hepatice, frici.
AMĂREALĂ
Denumire populară: şopârliţă
A6. Polygala (senega) vulgaris sau Polygala amara
Familia Poligalaceae; partea
folosită: rădăcinile
Etimologie: Polygala de Virginie
- Poly: mult şi gala: prefix care
desemnează latexul, laptele; plantă din
care poţi scoate lapte. Se mai numeşte
lăptar sau Iarba laptelui. Plantă amară
picantă şi caldă; Meridian plămâni,
Inimă, Rinichi (Medicina chineză) Tu-
sea Bătrânului. (Note cheie)
Istoric: Polygala sau Ambarvalis
creşte în locurile înalte, pline cu iarbă,
care nu au fost cultivate şi unde nu a fost
picior de om; înfloresc în mod obişnuit în
luna mai. Conţine ulei şi mucilagiu dar
şi sare în cantitate mică. Se estimează ca
fiind bună pentru a da lapte dădacelor;
este purificatoare şi laxativă, elimină cu
uşurinţă bila. Ambarvalis vine de la am-
biendis arvis pentru că bătrânii aveau obiceiul să împodobească fecio-
arele cu coroniţe din florile acestei plante, pe vremea când se făceau
ritualuri pe câmp pentru a-l implora pe Dumnezeu să facă pământul
roditor.
Proprietăţi: EXPECTORANT, FLUIDIFICĂ BRONHIILE, diu-
retic, antiinflamatoriu, antifungic (în problemele cutanate), stimulent
al funcţiilor digestive, galactogen, emenagog, laxativ uşor.
Indicaţii: Astm, tuse seacă, tuse măgărească, bronşită post gripală,
eczeme, psoriazis.
Precauţii: Este contraindicată în ulcerele stomacului (pastilele
care conţin saponină irită mucoasele).
Ambianţele sunt opacizate la extrem, natura primordială
rămâne ascunsă, resemnată.
Relaţii psiho-existenţiale: Ambianţele sunt opacizate la extrem,
imposibil de tăiat şi cu cuţitul, natura primordială rămâne ascunsă
şi aproape pierdută într-un pământ care nu îi permite să germineze.
Elixiriul spagiric din Polygala Senega îl însoţeşte pe acela care, după
îndoieli şi autopedepsiri, este gata să scoată la vedere realităţile sale
cotidiene, ceea ce îi aparţine, să le scoată la lumină şi să le aşeze cu
calm şi resemnare la picioarele maeştrilor.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Polygala Senega
cuvinte-cheie:
Circulaţia venoasă, picioare grele, tuse seacă, tuse măgărească,
eczemă, psoriazis, colesterol, diuretic, echilibru neuro-vegetativ, para-
tiroidă, anumite psihoze.
ANASON
Denumire populară: chimen dulce,
bădean, ariş, arison
A7. Pimpinella anisum
Familia Umbelliferae; parte utilizată:
fructe
Etimologie: ANASONUL - Ar avea
semnificaţia de a face să izvorască
şi, după Pliniu cel Bătrân, anasonul
înseamnă invincibil, păstrând tinereţea
feţei sfidând afrontul timpului. Marcă a
Gemenilor, alină afecţiunile umerilor şi
ale cefei. Numit şi „cel care recuperează
soţul”, deoarece ar readuce soţii alungaţi
de soţie din cauza respiraţiei neplăcute.
Istoric: Anasonul este o plantă care se cultivă în grădini; sămânţa
sa conţine mult ulei exaltat şi sare volatilă. Anasonul este cald şi desi-
cativ; în plus este proaspăt şi blând: atenuează şi dizolvă, stimulează
urina, creşte lactaţia, face bine plămânilor şi stomacului. Se dă copiilor
pentru a curăţa uşor, de sus în jos, reziduurile ventricolului şi ale in-
testinelor; linişteşte colicile. Corectează şi mirosul greu al respiraţiei,
elimină gazele inoportune şi râgâielile acide.
Proprietăţi: CARMINATIV, ANTIAEROFAGIC, antispasmodic
al aparatului digestiv cât şi la nivelul organelor aparatului respira-
tor, expectorant, calmant, antidot al nicotinei, diaforetic, galactogen,
stimulent endocrin general.
Indicaţii: Spasme gastrointestinale, sforăit, respiraţie urâtă, me-
teorism, aerofagie, fermentaţii intestinale, bun decongestiv general,
migrene digestive şi palpitaţii, greţuri, vertijuri, crize de astm, accese
de tuse seacă şi iritantă, infecţie a bronhiilor.
Precauţii: Prudenţă cu uleiul volatil: toxic, epileptizant şi apoi stu-
pefiant, luat în doze mari. Acest ulei provoacă convulsii, deoarece este
izolat de celelalte principii active ale plantei, contrar procesului spagiric.
Antropozofie: Seminţele de anason cu savoare suavă, totodată
apoasă şi de foc, ascunde energiile căldurii estivale. Regăsim aici virtu-
tea antispasmodică şi antimeteorică a Umbeliferelor, dar mai accentuată.
Anasonul ajută la aerarea şi astralizarea organismului nostru de lichide.
Rudolf Steiner semnalează procesul subtil feros care traversează
planta în fructele sale; Urzica îl trăieşte mai degrabă în regiunea
foliară. Aerează, astralizează procesul-Apă.
Propice stomacului, clarifică vederea:
De Anason excelent să fie înzestrată casa ta.
Poartă vechi poveri.
Relaţii psiho-existenţiale: Umeri şi ceafă rigidizate de stările afec-
tive avute. Noţiuni impuse cu brutalitate, inasimilabile şi deci toxice,
care vor supraîncărca vitalitatea hepatică; aceasta se epuizează fără a
ajunge să le distrugă. Sufletul este într-o situaţie tragică în care duce din
ce în ce mai multe poveri moarte, perimate; îşi pierde tinereţea şi spon-
taneitatea. Subiectul trăieşte coşmaruri şi are greţuri, dureri abdominale
insuportabile, căile respiratorii sunt sensibile la cel mai mic curent de aer.
Elixirul spagiric Pimpinella anisum ascunde secrete ce ajută reve-
nirea sufletului la copilărie; are o funcţie de hrănire binevoitoare ce
evită ca procesele de trezire să se coaguleze prea devreme în con-
cepte închegate, ceea ce se poate traduce printr-o tendinţă către torti-
colis, lumbago, reumatism. Percepţia şi vederea se ameliorează, ajută
tânărul suflet în caz de lovituri şi căderi, când cade şi se răneşte sub
duritatea de lumi deja construite.
Elixirul „dezumflă” noţiunile impuse de exterior ce nu pot fi
asimilate; fluidifică mucozităţile care stagnează. Măreşte, de asemenea,
puterea de regenerare a ficatului. Elixirul spagiric Pimpinella anisum
permite o mai bună refacere a corpului vital şi, prin aceasta, posibili-
tatea de a transmuta ceea ce până acum a fost împins în ascunzişurile
abandonate ale aurei.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Pimpinella ani-
sum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Spasme digestive, aerofagie, migrene digestive, greţuri, bronşite,
congestie, ficat, pancreas, pol neurosenzorial (reglare), exces al prin-
cipiului Sare (mai ales la nivelul capului).
ANGELICĂ
Denumire populară: teişor, turită albă, mătcuţe
A8. Angelica arhanghelica; Angelica sylvestis
Familia Umbelliferae; parte utilizată: rădăcini
Etimologie: ANGELICA - Iarba
Îngerilor, Iarba Sfântului Duh; a fost
dăruită oamenilor de către Arhanghe-
lul Rafael, terapeutul lui Dumnezeu;
prin intermediul angelicăi, Dumnezeu
reia legătura cu omul exilat pe pământ.
Este planta Îngerilor şi a Arhang-
helilor, care arată omului că este şi
rămâne fundamental, în ciuda vicisitu-
dinilor sale existenţiale; reprezintă un
Pământ Solar. Angelica este specifică
venelor; ea înlătură veninul din vasele
sangvine. Angelica sinensis radix este o plantă dulce şi picantă.
Meridiane inimă, ficat, splină (Medicina chineză).
Istoric: Numim această plantă angelică sau arhangelică din cauza
marilor virtuţi pe care ea le posedă. Creşte în locuri umede, în pământ
gras iar nervura şi sămânţa se amestecă cu zahăr şi se mănânca pen-
tru a ne feri de proasta dispoziţie. Întreaga plantă are un miros şi un
gust aromatic asemănător cu moscul. Rădăcina se culege la începutul
primăverii, este stomacal şi cordial prin excelenţă, cefalic, desicativ,
sudorific şi de leac. Prelungeşte menstruaţia la femeie şi expulzează
fetusul mort. Este potrivită în caz de obturări ale uterului, maladii ma-
ligne, scorbut; este rezistentă la venin. Se foloseşte atât exterior cât
şi interior; de exemplu, în caz de ciumă, se înghite un dram pentru a
elimina veninul prin transpiraţie. Se foloseşte la confecţionarea amu-
letelor şi se ţine în gură; se aplică sub formă de cataplasmă asupra
muşcăturilor de câini turbaţi. Sămânţa angelicăi serveşte la mestecare.
Proprietăţi: TONIC, DIGESTIV, ANTISPASMODIC AL SISTE-
MULUI NERVOS, plantă energizantă, amar, aromatică, stimulent al
apetitului (anorexie mentală), carminativ, stomahic, diuretic, laxativ,
antiinflamator, cicatrizant, expectorant.
Indicaţii: Dispepsii, tulburări cronice stomacale, intestinale şi bili-
are, inapetenţe, tensiuni abdominale, anemie, ulcere gastric şi duo-
denal, insomnie nervoasă, migrene, astm nervos, probleme bronhice,
gripă, tuse, amenoree, dureri menstruale, ganglioni întăriţi.
Precauţii: Prudenţă cu uleiul volatil: în doze ridicate are loc un
efect depresiv asupra sistemului nervos central.
De asemenea, a se manifesta prudenţă şi cu licorile de Angelică.
Antropozofie: Plantă armonizatoare între energiile formatoare ale
Aerului şi Apei, reîncălzite şi făcută binefăcătoare cu ajutorul căldurii
estivale. Angelica astralizează elementul apos, îl reconduce în dome-
niul aerului. Paracelsus recomanda angelica pentru imunitate, adică ea
întăreşte puterile interne de apărare şi împiedică vulnerabilitatea faţă
de epidemii. Este planta curativă tipică stărilor morbide.
Fascinat de cei inspiraţi, atitudine disimulată.
Relaţii psiho-existenţiale: Angelica archangelica în spagirie este
Elixirul de purificare a diverselor corpuri, care îndepărtează maleficul
şi atitudinile ascunse, reglând într-un mod specific sistemul endocrin.
Necunoscuta nebuloasă se risipeşte într-o bucurie strălucitoare.
În această purificare interioară, drumul vieţii se deschide Pre-
Amintirii, stării noastre de dinaintea căderii. Fiinţa nu se mai simte
distanţată, abandonată din interior. Ea se încarnează mai bine în pro-
priul său organism. Este elixirul celor care au fost fascinaţi de cei
inspiraţi, care i-au redus la vicisitudinile banale ale existenţei din
spatele machiajelor şi a festelor de scamatorie.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Angelica archan-
gelica va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
aceste cuvinte-cheie: prevenirea stărilor inflamatorii şi infecţioase,
gripă, imunitate, sistem digestiv, stomac, insomnie, somn agitat, ner-
vozitate, astm, circulaţie limfatică, drenaj, toxine, toxine emoţionale,
vaccinuri etc.
ANGHINARE (frunze)
A9. Cynara scolymus (fol.)
Familia Compositae; parte utilizată: Frunze, tulpină, rădăcină
Etimologie: ANGHINAREA - Cynara: cenere, cenuşă, deoarece
această plantă pare să se delecteze pe pământurile unde se împrăştie
cenuşă; Scolymus, deoarece anghinarea este înţepătoare la pipăit.
Regeneratoare a celulelor hepatice, dezintoxicant emoţional. Plantă
amară (Medicina chineză).
Istoric: Anghinarea se cultivă în grădini; conţine mult ulei şi sare
esenţială şi fixă. Este folositoare pentru bolile de inimă, aperitivă,
sudorifică, hrănitoare, restauratoare, potrivită pentru a purifica sângele.
Rădăcina provoacă puternic urina şi o face să iasă urât mirositoare;
se poate bea fiartă în vin. Ea este, de asemenea, bună împotriva hidro-
piziei şi icterului. Frunza pisată cu zahăr şi aplicată peste cutele şi
zgârieturile mâinii şi altor părţi este curativă.
Proprietăţi: DRENOR ŞI PROTECTOR HEPATOBILIAR,
stimulează şi reglează secreţia biliară (coleretic şi amfocoleretic),
hipocolesterolemiant, diuretic, eliminator al ureei, tonic amar, stoma-
hic, proprietăţi antibacteriene şi chiar antitumorale.
Indicaţii: EXCES DE COLESTEROL, reînnoire celulară, rege-
nerare a ficatului perturbat, intoxicaţii intestinale, gută, astenii, litiaze
biliare, dermatoze de origine hepatică, diabet, uree sangvină, regim
de slăbire.
Antropozofie: Prin energiile sale vitale acumulate (în special,
hidraţii de carbon şi substanţele amare), ea incită Eul şi corpul astral
pentru a interveni energetic în organele digestive.
Eliberează ritmurile oprite, cristalizate.
Idei monstruoase, abdomen contractat.
Relaţii psiho-existenţiale: Aceluia care-şi contractă abdomenul şi
nu lasă ideile să se exprime; face loc în sfera sa unor idei monstruoase
fără a le găsi sursa. Aceluia delicat care, inconştient, inchide uşa bu-
nei circulaţii a energiilor în sistemul ficat-splină. Elixir de deschidere
a viscerelor şi de eliberare a fricilor. Cynara scolymus, în spagirie,
este un bun dizolvant al regretelor, viaţa se consumă azi, parcelele
existenţei trăite până aici îşi regăsesc o anumită coeziune.
Elixir care creşte puterea antitoxică a ficatului.
Eliberează ritmurile oprite, cristalizate.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Cynara scolymus
(fol.) va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Stomac (tonifiere), ficat, veziculă biliară, rinichi, piele, exces al
elementului Apă, colesterol, gută, relaţii între chakras-uri.
ARBORELE DE CAFEA
A10. Coffea arabica, coffea excelsa, coffea robusta
Familia Rubiaceae; parte utilizată: Seminţe
Etimologie: ARBORELE DE CAFEA- Cafe provine din arabul
cahouch care înseamnă a avea puţină poftă de mâncare, deoarece
cafeaua scade apetitul când este băută în cantităţi mari. Homer vorbeşte
în Odiseea sa despre Nepentes care nu ar fi alceva decât Arborele de
cafea. Plantă amară (Medicina chineză).
Insomniacul gânditor (Important).
Istoric: Cafeaua fortifică stomacul şi creierul, grăbeşte digestia,
calmează durerea de cap, rarefiază sângele, reduce vaporii, conferă
veselie, împiedică aţipirea după masă, excită urina şi menstruaţia la
femei, strânge puţin burta. Materia uleioasă care se separă din cafea
şi apare la suprafaţă atunci când e prăjită şi mirosul ei specific, sunt
indicaţii ale efectelor sale, dacă le luăm în considerare prin raportul
lor cu uleiurile extrase prin retortă (prin distilare), de vreme ce această
materie uleioasă conţine principii volatile, atât saline cât şi sulfuroase.
Tocmai disoluţiei sărurilor sale şi amestecului sulfurilor sale în sânge
trebuie să le atribuim virtutea principală de a ne ţine treji. De aici
provin proprietăţile sale de a facilita digestia, de a precipita alimentele,
de a împiedica relaţiile între alimente şi de a elimina aciditatea atunci
când este luată după masă. Prin aceasta, mişcarea pe care o cauzează
în sânge, utilă persoanelor grase, dolofane, pituitoase şi celor care sunt
expuse migrenelor, devine din contră vătămătoare persoanelor slabe,
melancolice sau colerice, precum şi celor care o folosesc foarte frecvent.
De asemenea, pentru anumiţi subiecţi, această băutură este
diuretică. Experienţa a introdus câteva precauţii având în vedere mod-
ul de a lua această infuzie; astfel de precauţii sunt acelea de a bea
un pahar de apă înainte de a bea cafeaua, pentru a o face laxativă,
de a corecta prin zahăr amăreala care ar putea fi dezagreabilă şi de
a o amesteca uneori cu lapte sau cu frişcă pentru a-i dilua sulful, in-
trând în contact cu principiile saline şi făcând-o hrănitoare. M. Andry,
observând că punând cafeaua la prăjit i se diminuează greutatea cu
aproape un sfert şi că i se ia, prin prăjire, ceea ce are mai volatil şi
mai bun, a inventat un mijloc mai simplu şi mai natural de a se folosi
de ea, pe care l-a comunicat publicului în Tratatul său despre alimen-
tele din Postul Paştelui. Acest mijloc este de a face din ea o tinctură,
cum se face din ceai, în aceste fel: se ia o mare parte de cafea boabe
bine curăţate de coajă, o punem la fiert în jur de 7 minute cel mult
într-o jumătate de ibric de apă, apoi se ia de pe foc licoarea care are o
frumoasă culoare galben lămâie; după ce am lăsat-o să stea câtva timp
bine acoperită, se bea caldă cu zahăr.
În afară de celelalte proprietăţi ale cafelei mai sus menţionate, el
a recunoscut, prin experienţe făcute pe mai mulţi bolnavi, că această
tinctură calmează asprimea gustului urinei şi alină tusea cea mai
îndărătnică. Aceeaşi cafea mai reţine destule virtuţi pentru a se putea
servi a doua oară şi chiar a treia oară; dar nu trebuie lăsată să fiarbă
prea mult, nici la foc mare, deoarece în acest caz licoarea devine verde
ca un suc de plantă şi este mai puţin bună, fiind prea plină de părţi
terestre. Este demn de remarcat aici, după cum afirmă M. Chomel,
că aceia care sunt obişnuiţi cu cafeaua, folosind-o zilnic, nu-i resimt
deloc la fel de evident efectele în cazul bolilor, precum aceia care n-o
folosesc decât ca remediu, iar folosirea ei excesivă este chiar foarte
periculoasă, mai ales pentru cei care au inima slabă şi predispoziţie
pentru bolile de plămâni; iar persoanele slabe cu un temperament viu
şi care dorm puţin trebuie să se abţină de la a o consuma, pentru că
irită, împiedică somnul şi epuizează forţele.
Proprietăţi: STIMULANT CARDIAC ŞI AL CIRCULAŢIEI
SANGVINE, diuretic, depurativ renal, detoxifiant (băuturi alcoolice),
euforizant.
Indicaţii: Insuficienţă cardiacă, intoxicaţie, otrăvire, astenii, mi-
grene. Observaţie: prin adăugarea zahărului, cafeaua devine excitantă.
Precauţii: Cafeaua nu trebuie să fie consumată in mod continuu.
Cofeina aduce cu sine o dependenţă şi necesitatea de a-i mări dozele.
E contraindicată în cazul arsurilor de stomac, ulcer gastroduodenal,
colită, nervozitate, hipertensiune, cardiopatii, gută, sarcină (creştere
încetinită a fetusului), alăptare.
Antropozofie: Impulsul floral este aici puternic legat de ritmica
foliară, până în compoziţia fructului. Întreaga plantă este penetrată
de procese formatoare de alcaloizi (cofeină). Lemnificarea seminţei
arată că impulsurile terestre ale rădăcinii şi trunchiului urcă până la
sămânţă. Prin prăjire, substanţa seminţei este mai puternic expusă pro-
ceselor luminoase şi calorice care au făcut-o să crească. Aici principiul
floare/fruct (aspect metabolic) se amestecă cu principiul foliar (aspect
ritmic), primind energiile rădăcinii şi ale lemnului (aspect cerebral).
Înmagazinare a superficialităţii, a iritabilităţii, a pesimismului.
Relaţii psiho-existenţiale: Mentalul este prizonier şi dependent
de o irepresibilă nevoie de a continua să înmagazineze inutil, să se
ambaleze în privinţa unor idei venite de aiurea, să se înveselească
din cauza celor mai bune lucruri eliminându-le pe cele mai rele. Aici
totuşi, cele mai rele se amplifică atunci când sunt ignorate.
Epuizare a forţelor vitale şi creştere a iritabilităţii.
Pierderea strălucirii fiinţei şi acumularea de cunoştinţe seci sfârşesc
prin a intoxica fiinţa, deoarece aceste cunoştinţe sunt din ce în ce mai
puţin legate de conştiinţă. Devine pesimist şi-şi uită responsabilităţile,
chiar dacă la exterior el trecea drept ingenios, rapid în acţiune şi
foar-te activ. Elixirul spagiric Coffea arabica dinamizează procesul de
creştere a sufletului în devenire; fetusul lui “Eu sunt” este recuperat
din fundul puţului. Sufletul regăseşte forţa de a se elibera de vechile
aderenţe, de vechile obişnuinţe, de vechii stimuli.
Mentalul încetează să mai epuizeze corpul.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Coffea arabica
cuvinte-cheie:
Ritm cardiac, artere, circulaţie limfatică, drenaj, plămâni, drenaj intes-
tinal, veziculă biliară, digestie dificilă, apatie, frici, oboseală, neputinţă.
ARDEI IUTE
Denumire populară: chiparuş, piparcă, paprică
A11. Capsicum anuum
Familia Solanaceae; partea
folosită: fructele
Etimologie: Piment (fr.) -
latinescul pigmentium: substanţă
colorantă, culoare de pictat, suc
de plantă. Capsicum - de capsa,
magazie în care se păstrează
grânele; Capsicum sau capsique:
ale cărui fructe se deschid spon-
tan. Kapto: eu muşc. Florile şi
seminţele sunt aşezate sub for-
mă de ciorchine. Ardeiul roşu
picant. (Note cheie).
Istoric: Ardeiul iute, Piperul
indian, de Guineea sau de Brazil
numit de asemenea şi Corail de grădină sau Siliquastrum, este o plantă
care se cultivă în ţările calde; toate părţile plantei au multă amăreală
şi în principal fructul său.
Împrăştie gâzele, trezeşte spiritele, rarefiază mucozitatea prea
vâscoasă, stimulează digestia şi provoacă transpiraţia.
Capsicum, pentru că acest ardei este picant şi înţepător. Este un
stimulent mai degrabă culinar decât medicinal; un lubrifiant energic;
tinctura este folosită pentru proprietăţile ei revulsive şi epispastice, iar
intern, pentru hemoroizi.
Proprietăţi: STIMULEAZĂ ŞI TONIFICĂ APARATELE DI-
GESTIV ŞI GENITO-URINAR, bogat în vitamina C, este antiputrid,
hipocolesterolemiant, antitumoral, antiviral.
Indicaţii: Inflamaţii puternice ale mucoaselor, dispepsie, atomie
stomacală, dizenterie, colici, flatulenţă, hemoragie uterină, hemoroizi.
În aplicaţie externă lombalgie, probleme musculare, reumatisme.
Precauţii: A se consuma moderat în cazurile de cistită, gastrită,
ulcere stomacale, hemoroizi, colite sau probleme de prostată.
Antropozofie: Cu ajutorul condimentelor omul devine conştient
de ceea ce mănâncă. El implică corpul astral si Eul, Fiinţa însăşi, mult
mai mult în activitatea digestivă pentru că aceştia sunt cei care se
bucură. Activitatea lor este în primul rând deconstructivă. Eul, adică
ceea ce ridică omul deasupra naturii animale, pătrunde şi normalizează
organizarea termică (ca urmare corpul astral guvernează de asemenea
aerul, corpul eteric, lichidele, corpul fizic, ceea ce este solid).
Iată de ce procesul de încălzire joacă mereu rolul principal în arta
culinară. Prin natura lor de a încălzi, plantele picante ajută aceasta
cu putere. Singur omul pune focul facându-şi hrana picantă: există în
aceasta o acţiune termică ca şi în fierbere, prăjire, afumare etc.; iată ce
îl diferenţiază pe om de animale.
În ardeiul roşu fructele sunt umplute cu Aer pentru că ele sunt pline
atât de elementul aer, cât şi de forţele arzătoare ale lunii lui cuptor.
Puterile de astralizare se observă aici de la etericul vegetal cu ajutorul
Aerului şi Focului.
Această plantă încălzeşte puternic şi energic metabolismul.
Puţină forţă de a reacţiona, trăieşte în rutină.
Relaţii psiho-existenţiale: Muşcătura timpului l-a pus într-o
situaţie precară; îi e greu să digere şi are puţină forţă să reacţioneze.
Trăieşte în rutină, în imaginaţie, în trecut, în lucruri vechi fără căldură;
sufletul îi este copleşit de gânduri nostalgice de propriile dureri.
Muşchii se lasă din cauza lipsei de căldură vitală. Este neîndemânatic,
irascibil, cu inima strânsă, preferă să rămână singur, să se ghiftuiască
şi să se îngraşe ca o femeie însărcinată ca să nu se mai poată deplasa şi
să-şi refacă legătura maternă. Căldura nu-i ameliorează starea şi recele
o agravează, devenind la acestea inabordabil; tendinţe sinucigaşe.
Este o persoană care beneficiază de amânare fără tresărire. Cefalee
de parcă îi explodează capul şi mai rău decât o tuse. Elixiriul spagiric
de Capsicum annum stimulează forţa voinţei, priza conştiinţei asupra
prezentului, facultatea de a reacţiona. Dezinfectează ceea ce intră în
sfera fizică.
Elixir împotriva răului de mare.
Atenuează angoasele nostalgice, refuzul încarnării, viaţa rutinică.
Acceptarea celorlalţi, nu doar a universului său egoist.
Deschidere către schimb de experienţă.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Capsicum anuum
cuvinte-cheie:
Metabolism, sistem digestiv, ficat, pancreas, intestine, inflamaţii,
hemoroizi, circulaţie limfatică, lipsa energiei vitale.
ARMURARIU
Denumire populară: arginţică, scai argintat
A12. Silybum marianum sau Carduus marianus
Familia Compositae; parte utilizată: fructe uscate, frunze şi rădă-
cină.
Etimologie: ARMURARIUL - Chardon de Notre-Dame. Carduus:
unealtă terminată prin mai multe capete; de la denumirea celtică
ard (vârf). Silybum marianum (Spin alb, Spinul lui Christos) de la
Silubon: care are frunze cu nervuri albe de la picăturile de lapte ale
Fecioarei atunci când l-a ascuns pe Iisus de soldaţii lui Irod; de unde
denumirea Laptele-Fecioarei sau Iarba laptelui. Spinii săi ar fi unul din
elementele coroanei de spini ale Pătimirii Domnului. După legendă,
armurariul îşi propuse să adăpostească sub umbra sa pe Abimelek,
care se dădea drept rege în vreme ce era un criminal; imposibilitatea
pentru un armurariu de a face umbră este aceeaşi cu a unui criminal de
a domni; un criminal nu este niciodată la adăpost.
Frunzele sunt dotate cu ace lungi şi sămânţa formează o inimă;
scaieţii sunt deci buni pentru înţepăturile inimii şi pentru toate înţepă-
turile de insecte. Numit şi Scai-măgăresc, este o plantă considerată
prea aspră pentru om, astfel încât preţioasele sale proprietăţi n-au fost
descoperite decât târziu.
Precauţii cu seminţele. Lobul stâng al ficatului (Important).
Istoric: Armurariul creşte în locuri necultivate, uscate şi expuse
către sud; se cultivă şi în grădini. Planta conţine multă sare şi ulei; în
medicină se foloseşte rădăcina, sămânţa şi uneori frunzele.
Această plantă este recunoscută ca fiind pectorală, caldă, desi-
cativă, astringentă, incisivă şi aperitivă, fiind folosită în principal în
pleurezie, în gălbinare, hidropizie sau turbare. Doza seminţei este de 2
dramuri luate în vin, fapt ce produce o transpiraţie abundentă.
Se foloseşte în principal în emulsii, fiind potrivită pentru a provoca
urina şi menstruaţia.
Proprietăţi: PROTECTOR ŞI REGENERATOR HEPATIC (Sily-
marine), colagog şi coleretic, tonic vascular şi hipertensiv, hemostatic.
Indicaţii: Intoxicaţii datorate alimentaţiei sau medicamentelor, fi-
cat slăbit, hepatite virale simple, ravagii ale alcoolismului (ciroză),
diabet, dureri de cap, migrene, nevralgii, varice, ulcere varicoase,
hemoroizi, hemoragie uterină şi tulburări menstruale, litiaze biliare,
epuizare nervoasă, alergii.
Antropozofie: Plantă a pantelor pietroase însorite şi uscate,
poate atinge înălţimea unui om. Planta moare după ce a făcut fructe.
Achenele sale ieşite din partea florală acţionează mai ales asupra po-
lului metabolic inferior.
Stăpânirea unei lumi efemere.
Relaţii psiho-existenţiale: Dăruieşte, dar nu se poate abţine de la
a-şi face să sufere în acelaşi timp recipiendarul, din cauza unei lipse de
viziune globală. Stăpâneşte o lume efemeră, fiind invitat să-i sondeze
legile temporale pentru a le relega progresiv valorilor de umilinţă şi
celor conţinute în inimă.
Elixirul Silybum marianum eliberează inima de intoxicaţii astrale
vehiculate de un ficat obturat şi supărător.
Este elixirul dăruirii de sine către ceea ce este esenţial, deoarece
el reuneşte progresiv inima de hrana solidă a unei mistici secrete şi
vesele.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Silybum mari-
anum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Glicemie, probleme ale vezicii biliare şi ficatului, eliminare a tox-
inelor, toxine în colon, reglare hormonală, inflamaţii intestinale şi res-
piratorii, stabilizează planul emoţional, sistem limfatic.
ARNICĂ
Denumire populară: carul pădurilor, ca-
rul zânelor, podbal, iarba-soarelui, ţâţa-oilor
A13. Arnica montana
Familia Compositae; parte utilizată: capi-
tule florale, rădăcină
Etimologie: ARNICA - Iarbă a căderilor,
Tabac de Vosgi, Arnică de munte. Denumirea
sa vine de la o deformare a cuvântului grecesc
Ptarmica, care te face să strănuţi. După le-
gende, arnica triumfă asupra forţelor lupului.
Arnica este o plantă erbacee vivace, pe care o
întâlnim între zona temperată şi arctică a emis-
ferei boreale (Europa, pe terenurile care conţin
siliciu, în masivul central, în munţii Vosgi şi
Pirinei). Plantă picantă (Medicina chineză).
Intensitatea durerii (fizice sau psihice).
Istoric: Numită şi creţişor al munţilor sau pătlagină-de-apă de
către cei vechi, Arnica creşte în locurile muntoase; ea conţine multă
sare şi ulei. Este caldă şi desicativă, sudorifică, câteodată diuretică şi
puţin vomitivă.
Se spune că ţăranii din Holstein o beau în decoct cu bere, împotri-
va sângelui închegat şi coagulat sau contra febrei; florile sale te fac să
strănuţi; infuzia lor opreşte hemoptizia (scuipătură de sânge).
Proprietăţi: Pe cale internă: cardiotoxic în doză mare; în doză mică:
sedativ cardiac, vasodilatator coronarian, coleretic şi colagog, he-
patoprotector. Stimulează sistemul imunitar. Acţiune asupra măduvei
spinării. Este remediul contuziilor şi al hemoragiilor spontane. Pe cale
externă: de leac, antiinflamator, antireumatismal, detraumatizant.
Indicaţii: Pe cale internă: în doză mică, inhibă agregarea
plachetară, restabileşte şi stimulează sistemul imunitar, sistemul ce-
rebral (traumatizat, apatic), antitumoral. Indicat în caz de epuizare
nervoasă, surmenaj, mare oboseală fizică, probleme de secreţie biliară.
În gargarisme: antiseptic bucal, amigdalite, pioree, angină (faringită).
Pe cale externă: resoarbe echimozele, şocuri, lovituri, protuberanţe,
luxaţii, elongaţii, hemoroizi, traumatisme externe, în general, dar fără
plagă deschisă, (nici măcar răni superficiale).
Precauţii: În toate cazurile (intern sau extern) a se utiliza arnica
diluată puternic (altfel apar riscuri de iritaţie). Pe cale internă, în doze
foarte mari, există riscuri de hemoragie, de tulburări neurologice,
cardiotoxi-citate, paralizie, iritaţii ale tubului digestiv, tulburări res-
piratorii. A nu se utiliza extern in mod prelungit (risc de inflamaţie şi
mâncărime). A se evita, de asemenea, utilizarea pe zone apropiate de
ochi, gură, anus. Contraindicată în caz de sarcină şi în timpul alăptării.
Antropozofie: Plantă a vindecării rapide, a deciziei energice,
care readuce pe drumul cel drept. Creşterea verticală şi orizontală
alternează ritmic. Ea aduce procese formatoare în domeniul metabolic
şi procese metabolice constructoare în domeniul nervilor. Ajută eul să
împiedice dezagregarea sistemului nervos, aducând lumină în special
prin acidul silicic. Taninii săi predispun la unirea astralului cu etericul.
Arnica stimulează planul astral şi forţa de vindecare prin sine-însuşi.
Încercări puternice, lipsă de acţiune în planurile subtile.
Relaţii psiho-existenţiale: Este acela care atacă, indispensabilul
care ţine să rămână bun la toate, vindecătorul marţial care vine să-şi
fabrice un drum al crucii pentru a rămâne într-un statut de păcătos care
cade. Fundalul existenţial este aici o durată în conştiinţa care cheamă
încercări puternice; acestea ar putea să-l deschidă către lumi mai sub-
tile, către halucinaţii, tulburări vizuale, mici morţi şi vânătăi eterice.
Prin reacţie neprevăzută, aceasta poate să meargă până la delăsare,
dependenţă, inacţiune, depresie. Îi e frică să fie atins sau aproape de
oameni, dislocat psihic sau atins în integritatea sa fizică. Elixirul spa-
giric Arnica montana reînarmează inima discret, fără a face zgomot;
stimulează sistemul imunitar şi ajută la triumful „forţelor lupului”.
Oferă o vedere mai inaltă şi mai precisă asupra încercărilor pe care
sufletul trebuie să le întâmpine pentru a evolua. Drumurile orizontal şi
vertical, materia şi spiritul sunt mai bine percepute. Sufletul se retrage
din vechile angajamente în care trebuie „să sufere pentru a învinge”.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Arnica montana
cuvinte-cheie:
Circulaţie arterială şi limfatică, traumatisme (aici se înţelege psi-
hice), sistem imunitar, oboseală fizică, angină, instabilitate a planului
emoţional.
BĂDIAN (Anason stelat)

A14. Illicium verum
Familia Illiciaceae; parte utilizată: fructe
Etimologie: BĂDIANUL - Provine din persanul ba djao, “cu
8 colţuri”. În latină, illicium, illicio:
a atrage, a seduce. Înalţă conştiinţa
omului terestru pentru ca ceva din
Mişcarea celestă înstelată, din armo-
nia sa, să intre în om.
Istoric: Bădianul este fructul unui
arbore care creşte în China. Sămânţa
şi capsula bădianului conţin mult ulei
şi sare volatilă. Este carminativ sau
potrivit pentru a îndepărta gazele din
corp, pentru a întări inima şi stomac-
ul, pentru a da gust bun fiind mestecat
sau luat sub formă de infuzie. Lemnul
acestui arbore are mirosul anasonului,
de aceea se numeşte lemn de anason; are virtuţi apropiate de cele ale
seminţei sale; lemnul de Persia are şi el miros de anason.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC MUSCULAR, EUPEPTIC (faci-
litează digestia), carminativ, pentru a păstra abdomenul plat, stoma-
hic, galactogen, sudorific.
Indicaţii: Dispepsii, colite spasmodice, fermentaţii şi gaze gastro-
intestinale, vărsături nervoase.
Precauţii: Esenţa e toxică luată în doze mari (anetol).
Antropozofie: Plantă a fostei faze solare a pământului nostru, ea
se găseşte plină de energii ale căldurii, în special de uleiuri subtile
esenţiale.
Bogăţii îngropate, principii celeste latente.
Relaţii psiho-existenţiale: Grămezi de posibilităţi îngropate în pro-
funzimea fiinţei. Spiritualul şi materialul sunt blocate şi fermentează
fără ştirea noastră. Viaţă delirantă şi convulsivă pentru suflet, otrăvită
de atâtea desconsideraţii în privinţa sa. Fiinţa nu mai digeră, se
îngreunează şi se „umflă” în atitudinile sale faţă de ceilalţi. Este
atrăgător, seducător, exercită un anumit magnetism graţie aparenţei
sale mereu tinere, vigorii sale. Subiectul îşi muşcă limba pentru că
el pare să fi vorbit, să fi ţinut un anumit discurs. Un suflet bătrân, un
vechi soare „emfizic” caută să strălucească; să se răspândească în înal-
tele valori ale sângelui, să circule.
Elixirul spagiric Illicium verum deschide sternul, adică „străluci-
torul”, grota inimii se limpezeşte la lumina stelei. Principiile celeste
latente au găsit până la urmă drumul sanctuarului solar.
Susul şi josul se deschid, mental şi acţiunea intră în simbioză în
inimă, trecut şi viitor se întâlnesc în prezentul viu, umilinţă.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Illicium verum
cuvinte-cheie:
Colite spasmodice, aerofagie, digestie, spasme musculare, infla-
maţii articulare (artrite), MRP, îndoieli, lipsa încrederii în sine.
BAMBUS SPINOS (Tabashir)

A15. Bambusa arundinacea
Familia Graminee; parte utilizată: exsudatul tulpinii (răşină)
Etimologie: BAMBUSUL - Bambus, Mambu sunt nume arabe.
Tabaxir este un nume persan care semnifică suc sau umoare lăptoasă
concretă; acest nume a fost dat zahărului.
Este numit şi Belşiţă sau Trestie.
Istoric: Indienii construiesc cu lemnul de bambus case, vapoare,
mobile; duritatea sa este atât de mare încât două bucăţi din acest lemn
frecate puternic una de alta produc foc: când locuitorii ţării vor să
fumeze tutun, iau două bucăţi de bambus crăpat, în una fac o crestătură
şi freacă cu cealaltă bucată în această crestătură şi, fără ca bambusul
să ia foc sau să scoată scântei, câteva frunze uscate sau altă substanţă
inflamabilă care se aplică în crestătură ia foc imediat.
Acest lemn este cunoscut ca fiind sudorific, rădăcina arborelui este
diuretică şi stimulează menstruaţia la femei.
Proprietăţi: REMINERALIZANT, foarte bogat în siliciu, recon-
fortant articular, prieten al structurii noastre osoase, tonic.
Indicaţii: Dureri articulare, osteoporoză, decalcificare, unghii şi
păr degradate, durere de spate, scolioză, menopauză.
Antropozofie: Bambusul creşte cu un metru pe zi: el deţine recor-
dul de viteză printre toate fanerogamele (plante cu organele de repro-
ducere localizate în flori).
Procesul-siliciu se manifestă sub forma unui aspect particular în
cazul bambuşilor. Aceste graminee tropicale au o creştere ultrarapidă.
Aici, la câteva specii, procesul se înteţeşte, se întăreşte, devine
fizic, terestru şi se elimină în blocuri dense, de grosimea unei nuci,
cu un înveliş alb şi o substanţă interioară gri, brună sau negricioasă.
Aceste blocuri se formează în marile tulpini lemnificate şi scobite,
în vecinătatea nodurilor.
Prin incandescenţă, el ia aspectul unei calcedonii.
Este un medicament apreciat de foarte mult timp în Orient. Un
mineral care ia naştere la fel de direct din vegetal (o piatră preţioasă
de acid silicic care n-a fost eliminat într-o geodă stâncoasă, ci într-o
cavitate de tulpină, provenind dintr-o specie de graminee de cea mai
mare vitalitate), iată ceea ce permite să speri într-o acţiune terapeutică
cu totul specializată a siliciului!
Procesul-bambus este un proces vegetal care elaborează un maxi-
mum de acid silicic, de care se saturează şi precipită excedentul chiar
în interiorul plantei.
Stagnează într-o familie spirituală autoritară.
Relaţii psiho-existenţiale: S-a convertit la o familie spirituală
autoritară foarte structurată; parcurge un drum al crucii cu aşteptări,
unde predică indeciziile.
Întâmpină greutăţi în a ieşi dintr-o situaţie conflictuală, deoarece
el nu bănuieşte puterea - focul din el. Însă îi sunt necesare mai multe
tururi de pistă pentru a-l trezi, dar, din momentul în care ieşirea e
posibilă, pornirea este rapidă, lăsând foarte repede distanţă între vechi
şi nou.
Se pregăteşte de o nouă stagnare, o nouă înrolare.
Elixirul spagiric Bambusa arundinacea restructurează casa
corporală, dozând şi echilibrând exteriorul cu interiorul, pe ceilalţi cu
sine, forţa cu supleţea.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Bambusa arun-
dinacea va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Decalcificaţie, osteoporoză, probleme osteopatice (coloană verte-
brală, cervicale), artroză, toxine articulare, circulaţie limfatică.
BARBA CAPREI (Creţuşcă)

A16. Spiraea ulmaria, Filipendula ulmaria
Familia Rosaceae; partea folosită: vârfurile înflorite
Etimologie: Barba caprei - Spirea ulmaria. Spirie - aminteşte de as-
pectul spiralat al fructului. Filipendula
(aglică): pentru că tuberculii rădăcină
sunt agăţaţi de nişte fibre subţiri care
nu se ţin decât într-un fir; se numeşte
Creţuşcă sau Barba caprei pentru că
florile seamănă cu aceasta. Remediu
miraculos al durerilor încheieturilor.
Plantă care intră în rezonanţă cu cea
de-a patra chakra a omului, centrul
inimii. Ea întăreşte potenţialităţile
altor plante, surorile sale, pentru că ea
este regina; ea se află în mijlocul lor.
Plantă amară (Medicina chineză).
Istoric: Barba caprei, numită in
latină Ulmaria sau Regina prati, este
o plantă care creşte în locurile apoase;
conţine multă sare esenţială şi ulei.
Este răcoritoare, purificatoare, sudori-
fică, astringentă, vindecătoare; rezistă veninului, se foloseşte pentru
toate scurgerile: diaree, dizenterie, pierderi de sânge, ciumă. Extern
se aplică rădăcina zdrobită pe răni pentru a opri sângele şi pentru a
le întări. Din ea se mai face, de asemenea, o apă distilată şi un ex-
tract pentru ciumă. Ulmaria de Ulmo, ulm pentru că frunzele creţuştei
seamănă cu cele ale ulmului tânăr. Este denumită şi barba caprei
pentru că florile acestei plante reprezintă într-o anumită măsură barba
unei capre.
Proprietăţi: ANTIREUMATISMAL NATURAL, antiinflamator,
antidureros, diuretic, depurativ, sudorific, febrifug, astringent, antidia-
reic, tonifiant general.
Indicaţii: Reumatism al articulaţiilor, artrită, artroză, gută, hidro-
pizie, celulită, afecţiuni ale căilor urinare, litiazele vezicii, cistită,
nefrită, gripă, scăderea temperaturii.
Antropozofie: Planta întreagă pare a fi un proces de auto-
vindecare a naturii pentru că ea ridică apa care se află în ea până la
nivelul atmosferei, în lumină, şi aici ea se evaporă datorită căldurii
verii. Stimulează corpul astral în organismul lichidelor - ca să
stimuleze energetic procesul de eliminare şi de secreţie.
Lumi separate, mici speculaţii, critici, ranchiuni.
Relaţii psiho-existenţiale: Prepararea elixirului spagiric din Spi-
raea ulmaria deschide ecluzele care separă elementele şi le pune în
mişcare. Micile lumi separate, micile speculaţii asupra universului
vieţii celorlalţi, criticile şi ranchinile se opresc. Fluxul vieţii care
înglobează totul este reanimat. O mare acceptare a propriului destin
face ca totul să se armonizeze în jurul unei inimi care renaşte în mij-
locul contrariilor. Elixir al independenţei.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Spiraea ulmaria
cuvinte-cheie:
Inflamaţii puternice, acţiune purificatoare, toxine diverse, imuni-
tate, felurite infecţii, cistite, nefrite, probleme respiratorii (astm, gripă,
inflamaţii ORL), reglare hormonală, mental necontrolat, corticalizarea
(acceptarea) evenimentelor, psoriazis, asterioscleroză.
BARBA URSULUI (Coada calului)

A 17. Equisetum arvense, Equisetum
palustre, Equisetum maximum
Familia Equisetaceae; partea folosită:
părţile superioare nefertile, crengile
Etimologie: Barba Ursului-Equisetum:
provine din latinescul Equus care înseamnă
cal şi setum care înseamnă coama calului,
coadă de cal. Numele arvense provine de la
asper care înseamnă dur, aspru; planta era
folosită ca dezinfectant; era numită şi iarbă
dezinfectantă.
Este o plantă străveche, aflându-se pe
pământ de peste 250 milioane de ani. Ea
remineralizează în profunzime până la limi-
tele memoriei înscrise în oasele noastre.
Plantă acidă. (Medicina chineză). Bătrânul necumpătat. (Note
cheie).
Istoric: Barba ursului sau coada calului este o plantă care seamănă
cu coada unui cal. Există mai multe specii din această plantă. Planta
este răspândită în mlaştini, păduri, câmpii, şesuri, toate speciile având
aproape aceleaşi proprietăţi; cele din şesuri sunt totuşi cele mai fo-
losite. Barba ursului sau coada calului conţine sare esenţială şi ulei.
Este răcoritoare, vindecătoare, purificatoare, astringentă, folosită în
hemoragii, în ulceraţii, răni ale rinichilor, vezicii urinare şi intestinelor.
Este bună pentru toate tipurile de hemoragii: ale hemoroizilor, ale na-
sului, rinichilor şi ale altor părţi ale corpului. Decoctul său vindecă
rănile sângerânde ale plămânilor; este bună şi pentru diaree. Sucul în
cantităţi de două, trei uncii este bun în dizenterie, urinări cu sânge;
extern se foloseşte în caz de ulceraţii şi răni.
Această plantă se află în compoziţia poţiunilor vindecătoare pentru
răni şi ulceraţii ale părţilor interne şi în unguentele vindecătoare.
Cuvântul Equisetum este compus din cuvintele latineşti equus, cal
şi seta, soye sau crin (păr din coada calului), ca şi cum ai zice coada ca-
lului, pentru că crenguţele şi frunzele plantei seamănă cu coada de cal.
Proprietăţi: REMINERALIZANT ŞI DIURETIC, stimulează
imunitatea organismului, astringent, cicatrizant, reumatismal, hemo-
static. Bogat în siliciu.
Indicaţii: Fracturi, leziuni osoase, căderea părului, decalcifieri, un-
ghii fragile, afecţiuni cutanate, riduri, vergeturi, tuberculoză pulmonară,
artroză, artrită, reumatisme, hemoragii uterine, hemoptizie, hemoro-
izi, regim de slăbire, cistită, oligurii, prostatism, arterioscleroză.
Antropozofie: Relicvă din opera lemuriană, coada calului este în
primul rând o plantă strămoş: fără flori, câteva rădăcini neavând încă
supleţea plantelor mai evoluate. Este o plantă fără flori. Este traversată
din loc în loc de elementul aer, fiind cu „picioarele”, rădăcinile, în
pământurile bogate în apă.
Este rinichiul din lumea vegetală după părerea lui Rudolf Steiner.
Ea drenează apa, o elimină. Unifică aerul şi apa graţie conţinutului
său de saponină. Organismul de natură lichidă este controlat datorită
elementului aer pe care îl are în el însuşi.
Conţinutul bogat în siliciu (non-solubil în apă) transformă planta
într-una mineralizată. Siliciul se depune pe acele părţi ale plantei care
se află în lumină.
Sufletul îşi caută starea de bine.
Relaţii psiho-existenţiale: Plantă bătrână, relicvă care păstrează
lumina în profunzimile corpului său şi care are o duritate aparentă.
Renunţă să se afirme prea devreme, înainte de a fi sigur că sesizează
originea lucrurilor.
Dureri profunde la nivelul rinichiului drept. Elixirul spagiric din
Equisetum avensae restabileşte funcţionarea corectă a eului la nivelul
rinichiului. Rinichiul se întăreşte cu forţe noi şi participă în mod activ
la constituirea corpului.
Întăreşte în profunzime vitalitatea corpului şi dă o stare de bine su-
fletului. Pregăteşte organismul să încarneze lumina şi procesele spiri-
tuale într-un mod benefic.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Equisetum ar-
vensae va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Decalcifieri, fracturi ale oaselor, căderea părului, afecţiuni cuta-
nate, tuberculoză pulmonară, imunitate, reumatisme, hemoragii ute-
rine, cistite, oligurie, structură mentală.
BĂLBIŞĂ (Jaleş)
A18. Stachys palustris & sylvatica
Familia Labiatae; parte utilizată: vârfuri de crengi înflorite
Etimologie: BĂLBIŞA - Jaleş (Urzică urât mirositoare a pădurilor),
Urzică moartă, Stachys sylvatica sau Creţişor, denumire populară.
Provine din grecescul stachus: spic, pentru că florile acestei plante
sunt aranjate sub formă de spic, şi sylvaticus: al pădurilor; Spic al
pădurilor. Mirosul său neplăcut explică denumirea sa populară Jaleş
(Urzică urât mirositoare).
Istoric: Panaceu al anticilor, trecea drept păzitor al sufletului şi al
corpului oamenilor. Rădăcina sa este toxică. Întreaga plantă emană
un miros puternic; creşte în locuri muntoase, aspre şi necultivate;
conţine multă sare şi ulei volatil; înfloreşte vara. Ea provoacă urina şi
menstruaţia la femei, grăbeşte naşterea şi ieşirea placentei.
Proprietăţi: TONIFIANT AL MUŞCHIULUI UTERIN, emena-
gog (reglează şi normalizează ciclul menstrual), antispasmodic, seda-
tiv nervos, cicatrizant de mare însemnătate.
Indicaţii: Menopauză, amenoree, dismenoree (sângerări inter-
menstruale), spasme, nervozitate, acufene (ţiuitul urechilor). Ajută la
reducerea administrării de somnifere şi anxiolitice. Folosită extern,
acţiunea sa este vindecătoare (antiseptic şi cicatrizant).
Antropozofie: Plantă a căldurii, ea este caracterizată, asemeni tu-
turor Labiatelor, prin procesele de căldură care le penetrează profund
şi provoacă în ele formarea substanţelor calorifice: uleiurile eterice,
volatile (esenţe) în puiet; uleiurile grase în seminţe.
Domeniul lor de acţiune se situează între digestie şi respiraţie. Pro-
cesele calorice şi crearea intensă de nectar dulce stabilesc legătura lor
cu Eul. Labiatele au o acţiune terapeutică asupra corpului astral, pe
care îl liniştesc punându-l sub controlul Eului.
Vrăjit de practicile magice, strivit de corp, simţuri tulburate
şi rănite.
Relaţii psiho-existenţiale: Celui obosit de coşmaruri, celui vrăjit
de practicile magice.
Celui care are resentimente împotriva corpului medical, sufletul
şi corpul său fiind victima medicilor. Celui care se simte atras de
farmecele iubirii extraconjugale, care vede în aventură pierderea unei
stări de veghe, un obstacol în calea luminii.
Se umflă cu idei prosteşti şi nu ajunge să se stabilizeze din cauza
sensurilor sale perturbate, rănite. Renunţă rapid la ceea ce deţine; lipsă
de tonus în a-şi lua noul destin în mână.
Elixirul spagiric Stachys calmează corpul astral, plasându-l sub
armătura Eului; el reconduce activitatea psihică către normal şi
înlesneşte o nouă ordine matricială interioară.
Ajută la stabilizarea şocurilor.
Noi gânduri aduc cu sine noi energii pentru a crea noi organe.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Stachys palustris
& sylvatica, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
Legături emoţional - mentale, uter, organe genitale feminine, men-
struaţie (amenoree, dismenoree), angoasă, nervozitate, emotivitate,
aparat respirator.
BĂTRÂNIŞ
A19. Erigeron canadensis
Familia Compositae; părţile utilizate: planta înflorită, frunzele
Etimologie: Bătrâniş - (Bunghişor) Erigeron canadian, din greces-
cul er - primăvară, şi geron - bătrân; aluzie la penele albe de deasupra
celor galbene ce apar după ce florile s-au ofilit.
Aceasta este o buruiană ce năpădeşte pământurile uşor nisipoase.
Epistaxisul roşu strălucitor.
Istoric: Bunghişorul de Canada sau bătrânişul, numit şi muşeţelul
fals, sau coada vulpii, ale cărui flori albicioase şi frunze au un gust men-
tolat atât de pronunţat, încât trebuie să fim atenţi să nu-l confundăm cu
cruciuliţa sau bătătarnica, care aparţine aceleiaşi familii.
Planta degajă, atunci când e strivită între degete, un miros de
terebentină pură, un miros neplăcut de chimion, produs de o esenţă
alcătuită din citronelol, limonen, terpineol şi menthenă; ea conţine în
plus şi materii răşinoase şi tanin, acid galic şi flavonoide.
Esenţa sa este folositoare mai ales împotriva metroragiilor; este
foarte eficientă în albuminurie, cistite, nefrite, diaree uşoară şi catar
bronhic, este un diuretic uricolitic util în caz de gută şi antalgic în
diverse afecţiuni cum ar fi poliartrita subacută însoţită de dureri mus-
culare, articulaţii dureroase, lombalgii, periartrită scapulo-umerală.
Erigeron, de vere et senescens, sau altfel spus, bătrânul primăverii,
deoarece capetele acestei plante se albesc deja primăvara.
Proprietăţi: ANTIINFLAMATOR ARTICULAR, antalgic, anti-
bacterian, fungicid, diuretic, uricolitic, decongestionant pelvian, anti-
reumatismal, antidiareic, hemostatic.
Indicaţii: Reumatism, gută, poliartrită, lombalgii, nefrite, cistite, al-
buminurie, probleme de prostată, diaree uşoară, cicluri prea abundente.
Antropozofie: Regula principală care guvernează familia Compo-
sitelor este a trăi în sfera florală; genurile şi familiile în care bota-
niştii subdivizează această familie sunt determinate în mod unic prin
studiul structurii lor florale. Tipul Compositelor nu este în nici un
caz unul rigid, el se leagă puternic de lumea luminii şi evită tene-
brele, umiditatea, înmulţirea.
Aici forţele Eului superior, ordonator şi structurant, se unesc
cu astralul care se armonizează lin, fără violenţă, cu corpul eteric.
Fiinţa nu se mai iroseşte în mod dureros pentru a face plăcere
celorlalţi.
Relaţii psiho-existenţiale: Mare vitalitate interioară însoţită de o
formă de înţelepciune precoce. Fiinţa apare aici ca fiind un „ar-
tist al focului” capabil să efectueze transmutarea accelerată a forţelor
sângelui şi eredităţii, în valori pozitive pentru prezenta încarnare. Eli-
xirul spagiric din bătrâniş ajută la împiedicarea risipirii interminabile
a binelui interior, a sângelui, a irosirii dureroase, la naşterea prematură
a unor aspecte profunde ale personalităţii. Fiinţa nu mai urmăreşte să
le facă pe plac celorlalţi, ci se reconstruieşte pe sine însăşi, iar înaltele
valori ale sufletului intră în circuitul sanguin.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Erigeron cana-
densis va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Reumatism, splină, rinichi, sistemul urinar, cistită, faringită, con-
gestie pelviană, hipotalamus, sistem endocrin, violenţă, stimularea
intelectului.
BRÂNCA URSULUI
A20. Heracleum sphondylium
Familia Apiaceae; parte utilizată:
întreaga plantă
Etimologie: BRÂNCA URSULUI
- Numită şi Talpa ursului, Păstârnac
sălbatic sau Angelică sălbatică, iar în
latină Heracleum sphondylium. Her-
cule o consacră datorită robusteţii sale;
Sphondylium: vertebră. În poloneză
bartszcz: băutură acră pentru a alun-
ga “viermii” din creier. Sphondylium:
deoarece sămânţa sa miroase urât ca o
insectă numită sphondyle.
Plantă picantă (Medicina chineză).
Istoric: Brânca Ursului creşte pe
câmpuri, pe pajişti şi alte locuri umede şi mlăştinoase; înfloreşte în
luna mai sau iunie; conţine mult ulei şi sare esenţială.
Frunzele sale sunt emoliente, rezolutive, aperitive; se foloseşte
pentru decocturi în spălături, în cataplasme; sămânţa sa este incisivă,
penetrantă, potrivită pentru epilepsie, astm, pentru a excita urina şi
menstruaţia la femei; rădăcina sa e bună pentru a înlătura bătăturile,
fiind pisată şi aplicată deasupra lor.
Se numeşte Brânca Ursului din cauza unei anumite asemănări care
s-a găsit între frunzele acestei plante şi tălpile unui urs.
Proprietăţi: SEDATIV AL SISTEMULUI NERVOS, digestiv,
afrodiziac, tonic, diuretic, hipotensiv, emenagog. Rădăcina conţine
psoralenă, substanţă folosită pentru a combate leucemia, sida şi pso-
riazisul (Plante aromatice şi medicinale - Ed. Bordas).
Indicaţii: Astenie sexuală, crampe musculare, anxietate, tensiuni,
gastrite, dispepsie, diaree sangvinolentă, hipertensiune, reumatism de-
formant, menstruaţie insuficientă.
Antropozofie: Plantă a pajiştilor acide, umbroase, umede, este
mai puternic unită cu lumina şi căldura cosmică decât Umbeliferele
pădurilor; Brânca Ursului este mai activă în planul astral.
Forţă cerebrală, rigiditate într-o ploaie de idei debile.
Relaţii psiho-existenţiale: S-a închis într-o haină rigidă, la fel de
confortabilă ca o piatră funerară; se simte mai bine cu conceptele sale
şi se gândeşte la viitor în timp ce doarme în el însuşi. Cele mai frumoa-
se momente existenţiale care ar trebui să-i revină se pierd prin găuri
de aer astrale, risipite. Are o ţinută robustă, o bună coloană vertebrală,
dar presimte că dacă un nou curent de aer circulă în planul său astral,
certitudinile sale se vor clătina şi nu vor mai ţine. Îi este foame de
un plan relaţional puternic, dar este încă incapabil să-l deguste când
acesta apare. Energiile sale vitale pleacă prin cap; poate de asemenea
să simtă dureri la nivel abdominal (sistem ficat/splină, ovare). Elixirul
spagiric Heracleum sphondylium ajută aici la traversarea acestui nor,
susţine zdruncinarea ploii de idei debile şi dă forţa şi mişcarea pentru
a reorganiza un mental deschis spre celălalt.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Heracleum
sphondylium va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
Reumatism deformant, teren degenerativ, astenie sexuală, depre-
sie, stimulează digestia, crampe musculare, hipersimpaticotonie,
nevroză.
BRÂNCUŢĂ (Voinicică)
A21. Sisymbrium officinale
Familia Brasicaceae sau Cruciferae;
parte utilizată: întreaga plantă
Etimologie: BRÂNCUŢA - Erysi-
mum provine din grecescul eruo (a salva)
şi oinee (cântec), deoarece această plantă
este preţioasă pentru virtuţile sale în a
combate tusea.
Este planta oratorilor, a actorilor şi a
cântăreţilor. Ea mai este numită şi Planta
cantorilor.
Istoric: Brâncuţa este o plantă foarte
comună, care creşte în locuri pietroase,
pe lângă ziduri şi alte locuri necultivate
şi în locuri umede; ea conţine multă sare
esenţială şi ulei.
Se foloseşte sămânţa şi planta. Este
caldă, desicativă, atenuantă, incisivă, de-
tersivă, aperitivă şi combate tusea. Principala sa acţiune este aceea de
a scoate mucilagiile din plămâni, producând scuipăturile şi uşurând
respiraţia, precum şi aceea de a vindeca tusea convulsivă; la răguşeală,
este luată sub formă de ceai făcut din frunzele şi florile acestei plante
cărora li se adaugă Lemn-dulce. Sămânţa brâncuţei este specifică pen-
tru astm, scorbut, suprimarea urinei şi piatră. Doza este un dram de
pulbere în vin alb sau oricare alt vehicul potrivit. Este vindecătoare,
folosirea sa externă este contra cancerelor şi tumorilor schiroase.
Proprietăţi: EXPECTORANT, ANTITUSIV, EMOLIENT, com-
bate tusea, antispasmodic al căilor respiratorii şi biliare, dezumflă
gâtul, tonifică vocea, diuretic.
Indicaţii: Bronşite cronice, astm, răguşeală (laringite şi faringite).
A se asocia cu gargarisme. A se utiliza de preferinţă planta proaspătă.
Antropozofie: Brâncuţa face parte din familia Crucifere şi, în
această calitate, este destinată corpului vital sau corpului eteric, al cărui
suport material este elementul lichid şi sucurile organismului nostru.
Alimentele sulfurate, pe care le găsim în această familie, facilitează
acceptarea albuminelor străine de către corpul eteric al omului; le
aduc până în pragul astralului, al cărui suportul fizic este elementul
Aer, pentru a le metamorfoza şi pentru a accelera, astfel, fenomenele
vitale şi energetice.
Se învinovăţeşte că nu este ascultat şi se închide în muţenia sa
încăpăţânată.
Relaţii psiho-existenţiale: Se culpabilizează într-o apatie, din cau-
za celorlalţi care nu l-au ascultat în avânturile sale lirice despre iubire
şi frumuseţile existenţiale. S-a aprins de unul singur, până la a se da
în spectacol şi şi-a făcut un duş rece, pentru ca în final să nu accepte
lovitura de oprire. Se înlănţuie singur în muţenia sa cu riscul de a-şi
consolida un frumos ego.
Elixirul spagiric Sisymbrium officinal redă căldura pentru un
sine deschis către lume şi către ceilalţi. Cei doi impostori, mânie şi
neputinţă, vor ieşi la suprafaţă în conştiinţă şi se vor armoniza, pentru
a ajunge să se dizolve în jurul unui sine în fază de reconstrucţie.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Sisymbrium
officinale, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
Enterită, dispepsie, bronşită cronică, astm, faringită, expectorant,
dureri reumatismale, emotivitate, somn agitat, convalescenţă, piele
(tonicitate), fanere, sistem urinar, imunitate.
BRUSTURE CU SCAIEŢI
A22. Arctium lappa
Familia Compositae; parte utilizată:
rădăcini
Etimologie: BRUSTURELE - Lappa
provine din grecescul labein: se prinde,
din cauza fructelor sale acoperite cu mici
cârlige; Lambano: eu iau. Arktos: urs,
aspect zbârlit. Cuvântul lionez bardane
semnifică piuneză, din barrum, boue în
latină, deoarece piuneza seamănă cu o
pată care se agaţă. Brusturele l-a vinde-
cat pe Regele Henri III atins de o boală
de piele. După Hildegarde de Bingen,
Brusturele are o anumită căldură contradictorie, el se hrăneşte cu
sucul şi sudoarea pământului, este totodată bun şi rău.
Plantă dulce (Medicina chineză).
Istoric: Numit şi Ciulin sau Iarba chelboşilor (sau a păduchioşilor),
brusturele creşte pe drumuri, în garduri vii, în cimitire; conţine mult
ulei şi sare esenţială. Este o plantă utilă bolnavilor de plămâni,
diuretică, diaforetică, abstersivă, astringentă şi, din această cauză, este
indicată în cazurile de astm, calcul, hemoptizie (scuipătură de sânge),
inflamare a splinei şi a altor părţi, şi special pentru gută, aplicând pe
locul dureros frunzele pe dos, pentru o piele rănită, pe care se lasă
frunzele o jumătate de zi, dar nu mai mult pentru că altfel se
îndepărtează cu tot cu piele.
Sămânţa pusă în vin alb în cantităţi mici este salutară contra
pietrei la rinichi, eliminând-o când ea s-a format, sau împiedică
generarea altora.
Frunzele se aplică pe rănile învechite, pe articulaţiile luxate, pe
arsuri. Rădăcina şi frunzele sunt utile contra pleureziei (inflamaţie
a pleurei), mai ales apa distilată de brusture şi împotriva hemopti-
ziei totuşi degenerează în ftizie (tuberculoză pulmonară) şi enfizem.
Rădăcina e sudorifică şi excelentă pentru ceaiuri care se cer în cazurile
de febră malignă şi în variolă; la fel de bune sunt şi frunzele fierte în
urină cu tărâţă şi aplicate în cataplasmă seara şi dimineaţa, pentru a
face să dispară tumorile genunchilor. Schmuck ne sigură că frunzele
puse în ciorapii şi sub picioarele femeilor vindecă obturarea uterului
şi de asemenea ele pot fi puse şi sub cap.
Proprietăţi: DEPURATIV AL TOXINELOR (PROBLEME CU-
TANATE), antibiotic, activitate biliară şi hepatică stimulată, hipogli-
cemiant, diaforetic, diuretic, antireumatismal.
Indicaţii: Dermatoze, seboree, acnee, eczemă, gută, exces de uree,
stafilococi, diabet, dureri artritice, litiaze renale, alopecie (cădere
temporară a părului).
Antropozofie: Aici frunzele se eliberează de orice luptă împotriva
impulsului de înăsprire, din care nu rămâne în ele decât un puternic
conţinut de vâscozitate.
Brusturele nu autorizează tendinţa scaiete decât în florile sale.
Suflet tulburat de lupte oculte.
Relaţii psiho-existenţiale: Senzaţie de a fi incomodat, iritat, rănit.
Mijloacele de comunicare (piele, articulaţii) sunt atinse. La femeie, se
remarcă lipsa tonicităţii organelor pelviene, slăbirea mucoaselor vagi-
nale. Celor care sunt jucăriile persoanelor răuvoitoare, capabile de a
ajunge să exercite acte magico-oculte la distanţă, supunându-se unui
ritual de gânduri în fiecare seară în timpul lunii pline. Elixirul spagiric
Arctium lappa eliberează sufletul din luptele oculte. El dizolvă sângele
închegat, coagulat; regenerează sângele care este agentul Eului.
Nu se mai teme de profunzimile tenebroase, graţie unei legături
solide cu energiile luminii.
Unificarea contrariilor.
Elixirul reconstructor în timp.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Arctium lappa
cuvinte-cheie:
Depurativ, toxine sangvine, stimulare a emonctoriilor (organe de
eliminare a secreţiilor corpului sau a tumorilor), piele, dermatoze,
eczemă, drenaj limfatic, acid uric, gută, probleme infecţioase, slăbire
a splinei, echilibru al sistemului nervos vegetativ.
BUCHU
A23. Barosma betulina
Familia Rutaceae; parte utilizată: frunze
Etimologie: BUCHU - Diosma betulina; Barosma betulina. Este
un mic arbust spontan în regiunea Cap în Africa de Sud.
Barosma betulina: greu; care a dat naştere la baros: greutate, de
unde provine barometru, de asemenea gravis în latină prin trecerea
de la b la g.
Istoric: Buchu, Bucko, Bocco, este constituit din frunzele diverse-
lor Diosmee (Rutacee) originare din Africa sudică.
Specia cea mai utilizată este Barosma betulina.
Lamina cu dinţi de ferăstrău lasă să se zărească punctuaţii ale
pereţilor celulari provenind de la prezenţa numeroaselor buzunare se-
cretoare de esenţă repartizate în parenchim.
Culoarea verde-gălbuie a acestor frunze devine mai galbenă cu
timpul. Mirosul aromat aminteşte de cel al virnanţului, dar e mai
dulce, mai fin, mai plăcut. Hotentoţii folosesc Buchu ca plantă de leac
şi împotriva maladiilor vezicii.
Este considerată specifică împotriva maladiilor aparatului genito-
urinar. Este şi sudorifică, antispasmodică, antireumatismală; se
foloseşte sub formă de infuzie (10 %) sau ca tinctură (1/8).
Proprietăţi: ANTISEPTIC AL AFECŢIUNILOR GENITO-URI-
NARE, regenerează mucoasa urinară. Diuretic, sudorific, tonic al fica-
tului.
Indicaţii: Maladii inflamatoare ale căilor urinare: cistite, uretrite,
nefrite, prostatism. Leucoree, gonoree, metroragie, bronşită cronică.
Antropozofie: În cazul Rutaceelor, se manifestă mai ales procesele
calorice. Tendinţa generală a acţiunilor terapeutice, în această familie,
se adresează cooperării organismului caloric cu cel lichid. Ele com-
bat proliferarea şi balonarea aducătoare de inerţie ale organizării in-
ferioare, atenuând procesele inflamatoare şi de lâncezeală, întărind Eul
şi corpul astral cu energiile lor formatoare, activate de aer şi căldură-foc.
Se lasă exploatat, vrând să se dea mare faţă de ceilalţi.
Relaţii psiho-existenţiale: Sfârşeşte prin a se lăsa exploatat din
cauza unei nevoi de a se împrăştia, de a se umfla în faţa celorlalţi.
Anturajul îl lasă să creadă în ideile sale tot mai încărcate de greutatea
unui eu care se extinde şi se înflăcărează dacă nu i se respectă or-
dinele. Ceva în el totuşi nu este înşelat, corpul său suferă şi încearcă
să-l restabilească.
Elixirul spagiric Barosma betulina îi indică o justă cooperare
între focul conştiinţei şi apa energiilor noastre vitale interne. Focul
este ca aclimatizat şi însoţeşte atunci în mod armonios realizările şi
construcţiile în această lume terestră.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Barosma betulina
cuvinte-cheie:
Probleme genito-urinare, prostată, ficat, hepatită, toxine hepatice,
ascită, splină, imunitate, nervozitate, muşchi (tonicitate).
BUSUIOC
A24. Ocimum basilicum
Familia Labiatae; parte utilizată: frunze şi flori
Etimologie: BUSUIOCUL - Numit Portocal al cizmarilor sau
Iarbă regală şi sfântă, din cauza mirosului său deosebit şi a virtuţiilor
sale. Ocimum basilicum sanctum. De la ozo: a avea un miros; Ocy-
mum de la ab şi celerite (repeziciune), deoarece sămânţa creşte şi se
înalţă prompt. Busuiocul, rex, după cum i se spunea este planta regi-
lor, din cauza mirosului său deosebit şi a virtuţiilor sale. Ocimum, din
grecescul okimon (busuioc). Emblemă a virginităţii, a castităţii, iar
a-l îndepărta de la fereastră înseamnă, pentru tânăra siciliancă, a in-
dica amantului că poate intra. Împreună cu salvia, busuiocul a protejat
Sfânta Familie ce se ascundea. Este o plantă sacră pe care hinduşii o
folosesc ca antidot. Mai putem spune că busuiocul este o plantă purifi-
catoare a planurilor subtile; ajută la buna comunicare între diversele
noastre corpuri şi organe. Foarte bună pentru rinichi (Important).
Istoric: Busuiocul se cultivă în grădini şi în case, unde emană
un parfum agreabil. Această plantă este caldă, umedă, digestivă şi
rezolutivă. Conţine mult ulei volatil şi este dotat cu sare volatilă,
uleioasă, foarte pătrunzătoare; el este astfel cefalic, stomahic şi aro-
matic, dar puţin cunoscut anticilor. Sarea volatilă uleioasă a acestei
plante ascunde un spirit ardent, fiind favorabilă ameţelii şi durerilor
de cap la bătrâni, curăţării plămânilor, provocării mentruaţiei la femei
şi fortificării uterului.
Este bună pentru producerea urinei, pentru a rezista veninului,
elimină gazele, ajută respiraţia, întăreşte creierul şi inima, purifică,
ajută digestia şi descompunerea, întăreşte sistemul nervos; se foloseşte
exterior şi interior.
Fiind strivită între două pietre, apoi expusă la soare timp de
4 săptămâni, legenda spune că dă naştere scorpionilor.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC GASTRIC, sedativ nervos, sto-
mahic, carminativ, antivomitiv, stimulant al cortexului suprarenal, an-
tiseptic, tonic, galactogen, expectorant, emenagog.
Indicaţii: Gastrite, vărsături, crampe la stomac, spasme digestive,
constipaţie, infecţii intestinale, excese intelectuale, epuizare nervoasă,
hipotensiune arterială.
Precauţii: Acţiune stupefiantă în doză ridicată şi iritaţii ale mucoa-
selor, folosit extern.
Antropozofie: Originar dintr-un climat cald şi umed (India), busu-
iocul are o acţiune de reîncălzire asupra organelor digestive, de puri-
ficare asupra uterului.
Planta este un tranchilizant care calmează durerile spasmodice.
Lipsa comunicării, minciuni.
Relaţii psiho-existenţiale: Îşi pierde sucul, sângele; cuvântul e
blocat, limba paralizată. Suferă de unde nocive, ură, răceală, mânie.
Elixirul spagiric Ocimum basilicum favorizează echilibrarea mij-
loacelor de schimb şi de comunicare; moderează şocurile, tresăririle
într-o lume relaţională. Într-o lume interioară pacificată din nou, vo-
cea se face auzită, comunicarea este restabilită atât între oameni cât
şi între lăcaşurile superioare ale spiritului. Elixir al comunicării care
transmută mânia în energii ale iubirii. Purifică sfera pulmonară. Este
recomandat împotriva ameţelilor şi durerii de cap la bătrâni, celor
structuraţi mental, sclerozaţi de idei sterile înainte de vreme.
Întăreşte protecţia în faţa celor care ne mint, aceştia fiind nevoiţi
fie să tacă, fie să spună adevărul.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Ocimum basili-
cum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Gastrită, constipaţie, suprarenale, adaptare la stres, oboseală, lipsa
tonusului, convalescenţă, ajută la purificarea mentalului şi a planului
emoţional.
CALOMFIR
A25. Tanacetum vulgaris, Tanacetum balsamita sau Chrysan-
themum balsamita
Familia Compositae; partea folosită: vârfurile înflorite, seminţele
Etimologie: Tanaisie: Planta Sfântului Marc, Barbotine,
Călugăriţa, Athanasa (gr. nemuritor). Tanacetum vulgare. Tanatos în
limba greacă înseamnă moarte. Planta creşte din abundenţă în locurile
necultivate şi mai ales pe fostele păşuni. Vârfurile înflorite au un miros
puternic camforat şi neplăcut. Conţin o mare cantitate de ulei volatil
şi tanacetină, care este amară. Florile acestei plante se ofilesc repede.
Istoric: Tanaise Tanaisie Tanacetum,
Athanasia vulgaris este o plantă cu miros
puternic, neplăcut şi cu un gust amar;
creşte de-a lungul drumurilor, în câmpii,
pe lângă garduri şi grădini. Conţine mult
ulei şi sare esenţială volatilă. Această
pantă este caldă, dezicativă, înţepătoare,
discusivă, vindecătoare, uterină şi nefre-
tică. Se foloseşte în principal pentru a
omorî viermişorii, pentru tranzitele
intestinale, pentru calculi şi impurităţi la
nivelul rinichilor şi vezicii şi împotriva
gazelor, pentru dispariţia ciclului
menstrual, hidropizie, icter şi paloarea
chipului, pentru calmarea nervilor. În
uz extern se foloseşte pentru aceleaşi
afecţiuni de mai sus sub formă de loţiuni şi cataplasme. Frunzele şi
florile se folosesc pentru uz intern în decoct şi infuzie; sămânţa şi apa
distilată din plantă se iau pentru a omorî viermişorii. Sucul din plantă
se recomandă pentru crăpături ale mâinilor, pentru pitiriazis şi molii.
Pentru reumatism se pun frunzele în vin cald şi se fricţionează acea
parte bolnavă sau se pun la distilat vlăstari din Calomfir cu apă după
ce au fost lăsate la macerat câteva zile; ceea ce se extrage este un
lichid puternic; trebuie umezite adesea părţile bolnave ale corpului,
acoperite cu prosoape calde şi chiar să se bea două, trei linguri pe zi.
Proprietăţi: ABTIHELMETIC (vermifug), EMENAGOG, tonic
general, coleretic, stomahic, purgativ, antiulceros, antitumoral.
Indicaţii: Paraziţi intestinali, oxiuri, ascaris, dismenoree, spasme
stomacale, afecţiuni urinare.
O picătură de Tanasiu parfumează băutura cu anason.
Precauţii: Interzis în timpul sarcinilor (apar riscuri de avort).
În cantităţi mari apar vărsături şi convulsii.
Atenţie la uleiurile esenţiale (cetone neuro-toxice).
Antropozofie: Frunzele şi florile acestei plante emana un parfum
puternic, aspru, dar înecăcios; uleiurile eterice esenţiale - camfor, bor-
neol, tarpenă; această compoziţie aminteşte de cea din Tuia. Pe de altă
parte, planta este puternic amară. Trebuie utilizată cu multă grijă, dar
are în mod sigur acţiune vermifugă, emenagogă; poate să stimuleze
puternic funcţiile metabolice.
Ofilire din punct de vedere intelectual.
Relaţii psiho-existenţiale: Atrofiere şi ofilire din punct de ve-
dere intelectual. Personalitate puternică, sensibilă, ştie să-l asculte pe
celălalt, plăcut la început pentru ca apoi să se încăpăţâneze; poate să
dea ordine într-un mod sec şi apoi să le urmeze. Spasme nervoase
involuntare şi neregulate, coordonare problematică. Perioade de imo-
bilitate şi paralizie, dar aceasta îi permite să se ridice dintr-o lume
în aparentă mişcare, dar în realitate închisă; sufletul întotdeauna viu
dincolo de aparenţe. Elixirul spagiric din Tanacetum vulgaris ne
eliberează de aparenţele înşelătoare, curăţă impurităţile rinichilor şi
dezlănţuie forţe vitale blocate. Sfărâmă rondul proliferărilor intelec-
tuale care dezechilibreză bunul simţ. Ascute spiritul, protejează de
zumzăiala străină care se aude. Nu mai este un zombi pe jumătate
mort, pe jumătate viu. Încetează să mai primească lovituri.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Tanacetum vul-
garis va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Paraziţi intestinali, dizmenoree, afecţiuni urinare, cistite, hipofiza,
sistem endocrin.
CARDAMON
A26. Elettaria cardamonum
Familia Zingiberaceae; parte utilizată: fructe
Etimologie: CARDAMOMUL - Cardamom (sec. al XII-lea) s-ar
ataşa cuvântului arab cordemeni,
fără legătură cu cardamon, nu-
mele grec al cresonului. Confuzia
cu etimonul card, pentru inimă, a
provoacat cu mult timp în urmă
erori terapeutice (P. Delaveau);
el posedă totuşi reale proprietăţi
terapeutice în anumite tulburări
cardiace. Numit şi Sămânţă a paradisului, intră în compoziţia Teria-
cului. Plantă picantă (Medicina chineză).
Istoric: Fructele sunt calde şi desicative, ele produc plăcere
organelor sexuale masculine excitând sămânţa, alungă gazele, ajută
la digestie şi elimină afecţiunile din zona capului, a stomacului şi a
uterului; provoacă urina şi mentruaţia la femei şi, pentru a rezista
umorilor maligne, se mestecă pentru a provoca tusea.
Proprietăţi: STIMULANT ŞI TONIC DIGESTIV, aromatic,
carminativ, eupeptic, antispasmodic, aperitiv, tonifiant.
Indicaţii: Căi digestive şi intestinale perturbate, răceli, stimulează
apetitul la anorexici, tuse, bronşită, astm, incontinenţă urinară.
Antropozofie: Cu ajutorul condimentelor, omul devine mai
conştient de ceea ce mănâncă; el angajează mai puternic corpul astral
şi Eul în acţiunea digestivă, deoarece acestea sunt acelea care gustă.
Activitatea lor este la început deconstructivă (din punctul de vedere
al atoniei intestinale). Eul, adică acea parte care ridică omul deasupra
naturii animale, pătrunde şi reglează organizarea termică (şi, după el,
corpul astral stăpânind astfel Aerul, corpul eteric lichidul, iar corpul
fizic solidul). De aceea procesele calorice joacă rolul cel mai impor-
tant în arta culinară. Natura calorică a plantelor aromatice ajută aici
foarte mult. Singur omul foloseşte focul atunci când îşi condimentează
mâncarea; este vorba aici de o acţiune termică asemenea celei de a
fierbe, celei de a prăji, de a afuma etc.; este de asemenea şi ceea ce
diferenţiază omul de animale. Condiment parfumat care atrage Eul
superior în organizarea interioară a planului terestru.
Muţenie, dezinteres, stări depresive nevindecate legate de
copilărie.
Relaţii psiho-existenţiale: Se adresează celor care nu-şi văd decât
propriul interes şi care sfârşesc prin a se închide până la a deveni
ostili oricărei forme de diferenţă. Aceluia care nu mai ajunge să se
emoţioneze profund şi se stinge în muţenie şi inapetenţă, dezinteresân-
du-se progresiv de ceilalţi. Elettaria cardamonum în spagirie este
elixirul stărilor depresive legate de mentalitatea infantilă nevindecată.
El exaltă energiile nervoase, spontaneitatea, sexualitatea.
Aduce soare în stările noastre lunare, descompune în sens pozitiv
construcţiile trecute, depăşite.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Elettaria carda-
monum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Dezintoxicaţie în general, oboseală psihică, anorexie, stimulare
a energiei de bază, stabilizează planul emoţional, ajută la armoniza-
rea planului emoţional cu cel mental, digestie şi intestine perturbate,
răceală, astm.
CASTAN SĂLBATIC
A27. Aesculus hippocastanum
Familia Hippocastanaceae; părţi utilizate: scoarţa ramurilor,
seminţele
Etimologie: Castanul sălbatic este originar din Macedonia. Castan
mare; în sensul de ghid unic, pentru că fructul, foarte mare, nu conţine
decât o singură sămânţă. Hippocastanum: castanul cailor, deoarece
alină suferinţa cailor bolnavi de tignafes. A fost introdus în Europa de
către Clusius, grădinarul împăratului Maximilian la Viena, unde a fost
pentru prima dată cultivat în anul 1576.
În 1615 Bachelier l-a adus pe teritoriu francez.
După unele vechi credinţe, a avea asupra ta fructele sale coapte
te protejează de afecţiunile reumatismale. Plantă acidă; hemoroidar.
Istoric: Castanul sălbatic vine din Indiile orientale; în prezent
el este cultivat în întreaga Europă, nu atât din cauza fructelor sale,
cât din cauza frumuseţii sale şi a umbrei plăcute pe care o face, şi
pentru că se adaptează cu uşurinţă şi creşte rapid, ajungând să fie un
adevărat arbore doar în câţiva ani. Conţine mult ulei esenţial şi sare.
Este astringent; prizat pe nas ca şi tutunul, provoacă strănutul şi elimi-
narea mucusului; se ia în caz de migrenă şi alte afecţiuni ale capu-
lui; mareşalii obişnuiau să îşi hrănească caii cu fructele sale, pentru a
le stimula creşterea. M. Bon, primul preşedinte al curţii din Aydes şi
finanţelor din Montpellier, a găsit mijlocul de a folosi aceste castane
în alimentaţia animalelor; şi anume umezind fructele tăiate bucăţi cu
leşie de cenuşă de curpen, sau cu apă de var; la fel se procedează şi cu
măslinele, pentru a deveni comestibile.
Hippocastanum de equus sau castanul cailor; acest nume a fost dat
castanului sălbatic, deoarece fructele sale alină suferinţa cailor bol-
navi de tignafes.
Proprietăţi: STIMULEAZĂ CIRCULAŢIA venoasă de revenire,
antiinflamator, antiedematos, vasoconstrictor, astringent, hemostatic,
acţiune de tipul vitaminei P (antihemoragică), febrifug.
Indicaţii: Hemoroizi, picioare grele şi umflate, congestie venoasă
la nivelul bazinului, mialgii lombo-sacrale, fragilitatea capilarelor, ul-
cere varicoase, hematoame, edeme cerebrale, menopauză, dismeno-
ree, crampe musculare nocturne, gastrite, enterite, prostatite, cancer.
Precauţii: Castanele sălbatice au un gust foarte amar şi sunt toxi-
ce. Nu le confundaţi cu castanele comestibile!
Antropozofie: Castanul sălbatic conţine o substanţă, esculina,
care atenuează principiul chimic agresiv care atacă pielea iradiată de
lumină. Esculina, provenită dintr-un tip eteric particular de plantă,
este precum o pelerină protectoare împotriva fenomenelor exterioare.
Ea ajută omul să se apere de chimia moartă distrugătoare, opunându-i
o chimie a vieţii (ex. cariile dentare). Prin saponozidele pe care le
conţine, planta tinde să depăşească elementul apă, îndreptându-se
către cel aer; trecând de la vegetal către animal. Purificarea sângelui
(aspect lichid, ce ţine de elementul apă) se face graţie aportului de oxi-
gen (aspectul aerian, corespunzător elementului aer); şi de asemenea,
castanul sălbatic oferă un ajutor substanţial în fortifierea întregii părţi
venoase a circulaţiei.
El ajută sângele să se elibereze de greutatea terestră şi de deşeurile
pe care le-a acumulat, tonifiind şi oxigenând circulaţia venoasă. Este
cunoscut pentru calmarea durerilor hemoroidale şi varicelor.
Prizonier într-o lume a puterii impusă de alţii.
Relaţii psiho-existenţiale: Mult timp prezentul a fost jefuit de gân-
durile care au fost impuse conştiinţelor noastre fragile de către alţii, ca
şi de un trecut ale cărui experienţe nu au fost digerate sau acceptate.
Prizonier într-o lume a puterii impusă de alţii, gândurile se învârt în
cerc precum leul în cuşcă. Castanul sălbatic reprezintă în spagirie
elixirul prezentului, care ne vorbeşte cu forţă despre nou, cerul
gândurilor se destramă, soarta este schimbată în favoarea unei
realităţi pline şi fără lipsuri. Ideile care rătăceau fără încetare într-o
atmosferă închisă, sunt puse în mişcare. Spiritul este calm şi se află
în pace cu el însuşi şi, prin urmare, şi cu cei din apropierea sa. Ghidul
interior unic este recunoscut şi iubit. Elixir care sfâşie fatalitatea.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Aesculus hippo-
castanum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Circulaţie, tonic venos, picioare grele, capilare fragile, apărarea
imunitară, dismenoree, sindrom premenstrual, toxine, oboseală, ec-
zeme, hiperemotivitate, angoase.
CEAI VERDE
A28. Camelia Sinensis
Familia Theaceae; partea folosită: frunzele nefermentate
Etimologie: Ceai verde din China - Legenda spune că anahoreţii
simţind cum le scade atenţia, îşi prindeau ploapele pentru a rămâne
treji. De atunci se zice că îl trezeşte pe cel care îl consumă. Marsialot
(1717) precizează că proprietăţile sale sunt acelea de a înlătura confu-
ziile, de a reîmprospăta şi purifica sângele. El trezeşte spiritele. Nico-
las Lemery spunea ca ceaiul reuneşte şi recreează spiritele, calmează
nervii, împiedică aţipitul şi fortifică creierul şi inima, grăbeşte
digestia, provoacă urina, purifică sângele şi se recomandă în cazurile
de scorbut şi gută. Lotung, poet chinez Tang, vorbeşte despre ceaiul
verde astfel: „Prima ceaşcă îmi umezeşte buzele şi gâtul; a doua
ceaşcă de ceai mă rupe din singuratatea mea, a treia îmi pătrunde
în măruntaie şi acolo amestecă mii de ideograme bizare, a patra îmi
produce o uşoară transpiraţie şi tot răul din viaţa mea pleacă prin pori,
la a cincea ceaşcă sunt purificat; a şasea mă duce în lumea nemuri-
torilor, a şaptea! Ah! A şaptea... dar nu mai pot să beau. Simt doar
suflarea vântului rece care îmi umflă mânecile! Unde este Horaţiu?
(paradisul chinez) Ah! Lăsaţi-mă purtat de această briză suavă”.
Legenda spune că împăratului Cheng Hong (2737 i. de H.), care
bea apă sub un copac de ceai, i-au căzut câteva frunze în vasul lui.
Savoarea şi gustul plăcut l-au încântat pe împărat şi astfel acest ceai
a fost făcut cunoscut oamenilor.
Compresele din ceai verde sunt excelente pentru cearcăne, pungi
sub ochi, riduri şi îmbătrânirea pielii.
Istoric: Ceaiul verde, Thea, Tsia este o frunzuliţă care se aduce
uscată din China, Japonia şi Siam, creşte într-un copăcel de unde se
culege primăvara când încă este mică şi fragedă. Acest copacel creşte
la fel şi în pământul fertil şi în pământul sărăcăcios. Trebuie ales cea-
iul verde cel mai proaspăt cu frunzuliţele întregi, verzi cu o savoare
şi un gust de violete, dulce şi plăcut; conţine sare esenţială şi ulei.
Ceaiul verde se bea în Europa în mod obişnuit sub formă de infuzie;
virtuţile care îi sunt atribuite sunt: linişteşte capul, îndepărtează
somnul, calmează toanele, fortifică stomacul împotriva indigestiei
şi rezolvă şi alte probleme ale acestuia; în consecinţă vindecă răul
ipohondric care îşi are cauza în stomac. Purifică rinichii de nisip şi
calculi, de aceea cei care beau infuzie nu mai sunt expuşi la a face
pietre la rinichi şi la vezică pentru că această băutură consumă şi
precipită acidul primelor căi; din acelaşi motiv protejează de gută care
este o boală necunoscută japonezilor şi chinezilor. Ceaiul verde este
un bun cefalic, înlătură starea de somn şi ameţeală, fortificând spiritul
şi îl destinde; iar neguţătorii, care au mult de scris, asigură că bând
ceai verde ei petrec nopţile cu plăcere scriind fără să adoarmă.
Se mai folosesc asemeni ceaiului verde, Melisa, micuţa salvie,
Capilarele de Canada, Macul roşu, plantele vindecătoare din Elveţia,
Urzica moartă şi multe alte plante.
Proprietăţi: DIURETIC, LIPOLITIC, STIMULANT CEREBRAL
şi cardio-respirator, diuretic, detoxifiant, astringent dilatator coronian,
adjuvant util în tratarea arteriosclerozei, tonic venos şi muscular.
Indicaţii: Cure de slăbire, retenţia apei, edeme, diaree uşoară, coles-
terol în exces, probleme vasculare, arterioscleroză, astenie, oboseală,
mâncărime, calmant şi antipruriginos al afecţiunilor dermatologice.
Precauţii: Nu se recomandă în cantităţi foarte mari.
Antropozofie: Astralizarea încarnării prin conţinutul bogat în
cofeină acceptat în mod relativ de către eteric (tanin).
Indispoziţie, lipsă de vigoare, inima îl părăseşte.
Relaţii psiho-existenţiale: Nervozitate extremă, dezmăţ imagi-
nar, manii nedrepte. Senzaţie de proastă dispoziţie, de absenţă; pare
pătruns de forme astrale care îl fac în mod temporar să se exalte, apoi
să cadă într-o melancolie de scurtă durată. Lipsă de vigoare. Aură
gri, vise cumplite. Senzaţia că inima lui nu mai există; simptome car-
dice, dureri de cap, expus calculilor. Elixirul spagiric din Thea sinesis
acţionează cu forţă pentru trezirea creierului omenesc, gonind vizita-
torii nepoftiţi. Sensibilizează intuiţia şi pune ordine în masa corporală,
adună comunitatea, onorează memoria. „Înlătură ceaţa din creier,
împrospătează şi purifică sângele, trezeşte spiritul.”
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Camelia Sinesis
cuvinte-cheie:
Diuretic, metabolismul grăsimilor, edeme, vase coroniene, activi-
tate sportivă, afecţiuni cutanate.
CEAPĂ
A29. Allium cepa
Familia Liliaceae; partea utilizată: bulbii
Etimologie: În galeză: cepa; în limba greacă kepaia, plantă
legumicolă; alt nume: kaprie: coş de fum, aluzie la efectul său arzător
asupra ochilor. Unio: bulb unic, fără muguri. Numele francez (oignon)
mai semnifică şi bani (pognon - parale) şi semnifică densitate,
greutate. Cepa: zwie bolle; adică de două ori în formă de bilă. Cepa,
caput, capa, adică cap, din cauză că vârful său şi bulbul seamănă cu
forma unui cap. Împreună cu usturoiul, apropierea de această plantă
este ca şi apropierea de o plantă sacră, care spune: eu îndepărtez,
eu distrug, deoarece, conform lui Homer, ceapa este recunoscută ca
putând să îndepărteze otrăvurile şi farmecele. „Unio, derivă din unus,
UNU, semnifică uniune, dar de asemenea, asul, şi de aici, marea perlă
(comparată cu un as); la rândul său, ceapa a fost comparată, datorită
formei şi culorii sale, cu o perlă uriaşă.
În Galia de Nord, metafora unio era desemnată de numele cepei:
caepa”. (Comoara rădăcinilor latine, Ed. Belin)
Istoric: Cepa rotunda alba, Cepa rotunda rubra, sunt plante din
specii diferite, datorită culorii diferite a florilor şi bulbilor; dar toate
aceste specii au aceleaşi proprietăţi curative. Este de ajuns să le alegi
pe cele mai înţepătoare, cu capul un pic mai alungit. Această plantă
se cultivă în grădinile de legume în pământ gras. În medicină nu se
foloseşte decât rădăcina sau bulbul; ea conţine multă sare volatilă care
este foarte picantă şi penetrantă, mucilagiu şi ulei în cantităţi modeste.
Atunci când tăiem rădăcina este emanată o sare volatilă acidă foarte
subtilă, cu gust acru şi picant, care irită ochii. Ceapa albă este în mod
normal mai mică şi mai puţin acră decât cea roşie. Ceapa este caldă
şi uscată, aperitivă, penetrantă, detersivă, dar uşor vântoasă prin den-
sitatea substanţei sale. Ceapa serveşte în principal la a pătrunde şi
curăţa depunerile de piatră din plămâni; sub formă de decoct ameste-
cat cu miere. Stimulează secreţia urinei şi ciclul menstrual, deschide
hemoroizii şi omoară viermii, când e utilizată sub formă de infuzie în
vin. Face să se coacă şi să se deschidă apostimele atunci când se coace
pe cărbuni, învelită într-o cârpă umedă şi se aplică sub formă de cata-
plasme; dacă aceste apostime sunt maligne şi pestilenţiale, se umple
ceapa cu teriac şi mithridat înainte de a o coace. Un bolnav de hi-
dropizie al cărui corp se umflase peste tot, s-a vindecat ungându-se cu
ceapă coaptă pe cenuşă caldă amestecată cu puţin oţet şi ulei, mâncând
puţină pâine şi bând mult vin alb. Ceapa stimulează secreţia urinei
atunci când este coaptă în untură şi apoi este aplicată local. Membrana
subţire care separă foile de ceapă produce acelaşi efect dacă este apli-
cată pe gland; fiartă, face bine la bătături şi degerături ale picioarelor.
Vindecă arsurile când sunt abia în faza de debut, atunci când se aplică
zdrobită cu sare, imediat pe partea care corespunde vezicii urinare.
În timpul ciumei se ţineau cepe suspendate în casă, crezându-se că
în acest mod încetează contaminarea şi camerele sunt purificate.
Proprietăţi: ANTIINFECŢIOS GENITO-URINAR, hipoglicemi-
ant, aliment dătător de forţă, remineralizant, diuretic, antihipertensiv,
regenerator al sângelui, împotriva agregării plachetare, expectorant,
tonic, depurativ, vermifug, digestiv, aperitiv, în prevenirea anumitor
forme de cancer (intestinale).
Bogată în sulf, alcalinizează pH-ul urinei (bună la eliminare acidu-
lui uric şi a altor toxine).
Indicaţii: Retenţia lichidelor, prostatită, diabet, arteroscleroză,
hipocolesterolemie, hipertensiune, gripă, guturai, bronşită, flatulenţă,
diaree la nou născuţi (sub formă de infuzie cu miere), artrită, reuma-
tism. În uz extern: acnee (vârfuri de ceapă coapte şi aplicate direct pe
piele), înţepături de insecte (se freacă cu o ceapă proaspătă), guturai
(sirop de ceapă).
Antropozofie: Cu ajutorul cepei, care este bogată în sulf, întreaga
organizare a lichidelor este mai bine subordonată controlului exercitat
de către corpul astral.
Regăsim în acest fel în om cei doi poli dinamici ai acestei plante,
anume bulbul şi floarea.
S-a discutat timp îndelungat despre virtuţile cepei,
Galenus pretinde că ea nu face bine la fiere;
Dar, spune el, are un efect salutar asupra flegmei.
Asclepios, care este un medic auster, de asemenea
O laudă şi o recomandă pentru stomac, căci sucul său dulce
Redă culoarea obrazului palid.
Atunci când se îmbibă cu miere şi oţet şi se pune pe rană,
Vindecă cele mai rele muşcături de câine.
Frecaţi cu ceapă zdrobită un craniu pleşuv:
De îndată va creşte la loc podoaba mult râvnită.
Fiinţă abuzată care se înconjoară cu piei succesive.
Relaţii psiho-existenţiale: Înlăturarea învelişurilor corporale sub-
tile; centrul motor al sufletului este jefuit până ajunge în punctul în
care nu se mai poate exprima într-un mod sănătos aici, în lumea fizică.
Îi mai rămâne doar ceea ce se află în lumea de dincolo.
Fiinţa abuzată se înconjoară cu piei succesive, cu carapace şi
judecăţi; este plină de interdicţii şi refulări, dar plânge în sine însăşi,
îşi plânge sufletul pierdut, rănit în numele tatălui, al regelui, al lui
Dumnezeu sau al unei forţe divine.
Psihicul urmează sfaturile unei bocitoare. Sângele devine acid;
perimarea vocii şi a pielii care a fost deteriorată. Elixirul spagiric din
ceapă acţionează prin impulsuri ondulatorii şi armonioase asupra di-
verselor corpuri.
Vindecă organismul de larvele paraziţilor şi de imaginile triste.
Stabilizează fiinţele eterate care au tendinţa de a zbura şi de a se
înstrăina de ele însele; ierarhizează energiile vitale până în punctul în
care repune inima în funcţiune.
Reordonează forţele şi viaţa, restabilind coerenţa între sus şi jos.
„Ceapa dă putere”.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Allium cepa
cuvinte-cheie:
Circulaţie arterială, arteroscleroză, hipertensiune, gripă, bronşită,
diabet, infecţii urinare, flatulenţă, frici.
CEBAREA
Denumire populară: pimpincă
A30. Poterium sanguisorba
Familia Rosaceae; partea folosită: rădăcini, planta întreagă
Etimologie: Pimpinelle (fr.) - Pimpinelle sanguisorba, sanguisorba
officinalis. De sanguis: sânge, şi sorbere: a absorbi. Opreşte sângele,
este hemostatică şi astringentă. Florile sale sunt de culoarea roşu în-
chis. Se numeşte Pimpinelle sau Bibinella pentru că frunzele sale sunt
aranjate două câte două de-a lungul unei tulpini, ca acelea ale pinu-
lui. Poterion în greceşte înseamnă cupă, aluzie la forma sa de caliciu.
Poterion este un nume care i se potriveşte foarte bine: sălbatică firavă
ca o adolescentă, cu micile sale conci de flori adunate, verzi înspre
partea cu umbră şi purpurii înspre partea însorită, ea nu are nici nectar,
nici parfum. “Nicio salată fără Cebarea, nicio iubire fără o domniţă
frumoasă” (cântec popular din Piemont). Platin din Cremona spunea
că planta conferă poftă de mâncare şi voluptate celor care o mănâncă.
Istoric: Cebareaua sau Sanguisorba este o plantă foarte cunoscută
în bucătărie pentru salate. Ea creşte în munţi, la şesuri, pe păşuni
şi se cultivă şi în grădinile de zarzavaturi; conţine mult ulei şi sare
indispensabilă. Este răcoritoare, dezicativă, astringentă, vindecătoare
bună pentru plămâni şi are un gust plăcut. Este întrebuinţată în prin-
cipal în afecţiunile catarelor plămânilor, în bolile maligne, în diaree şi
hemoroizi şi pentru a preveni avortul.
Se utilizează intern ca decoct şi extern prin aplicaţii împotriva tu-
turor felurilor de hemoragii ale rănilor sau hemoragii nazale.
Frunzele proaspete purifică sângele; ea intră în compoziţia poţiu-
nilor vindecătoare. Strivită între degete, ea se aplică pe arsuri pentru a
calma durerile şi a ajuta vindecarea.
Proprietăţi: ASTRINGENT, HEMOSTATIC, vasoconstrictor, an-
tidiareic, antiinflamator, carminativ, anticanceros, bogat în fier.
Indicaţii: Diaree, hematurie, expectoraţie, hemoroizi, metroragie,
afecţiuni pulmonare, anemie feriprivă.
Antropozofie: Sanguisorba este în primul rând hemostatică şi a fost
folosită în medicină în toate cazurile în care sângele şi de asemenea
lichidele din organism tind să nu se mai limiteze şi erup în exterior,
deoarece corpul eteric, în aceste domenii, primeşte de la corpul astral
puţine forţe formante şi tonifiante.
Hemoragii ale stomacului, intestinului, plămânului, menoragia,
hemoragii ale miomelor uterului, varice, hemoroizi, pe deoparte şi
pe de altă parte, catarul intestinal şi diareea găsesc în această plantă
energizantă remediul şi relaxarea. Principalul purtător al acestei puteri
este taninul. Pentru că taninul favorizează legătura puternică a cor-
pului astral cu corpul eteric şi organismul lichid, care dobândeşte din
această cauză mai mult tonus.
Amabilitatea prodigioasă a anturajului.
Relaţii psiho-existenţiale: Fiinţă mobilă, apoasă, având tendinţa
de a se răspândi, care poate să meargă până la a utiliza sângele aproa-
pelui sub o aparenţă de tinereţe veşnică, de gentileţe prodigioasă a
anturajului. Manieră de a utiliza sentimentele aproapelui, perpetuând
situaţii laşă faţă de sine însuşi. Se face cunoscut cu ajutorul parfumu-
lui pe care îl degajă viaţa altora.
Cebareaua în elixirul spagiric este un remediu în aceste faze de
relaxare şi fragilitate feminină a fiinţei; canalizează ardorile voluptăţii
şi îndeamnă să fie acceptată interior toată experienţa care aparţine
individualităţii. Curiozitatea maladivă este învinsă.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Poterium san-
guisorba va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Funcţii ale sângelui, probleme pulmonare, artere, inimă, intestinul
gros, ameţeli, echilibru, sistem neuro-vegetativ.
CHIMEN
A32. Carum carvi
Familia Umbeliferae (Apiaceae); parte utilizată: fructe
Etimologie: CHIMENUL - Face parte din cele 4 seminţe calde:
pătrunjel, chimion, anason şi chimen. Chimenul provine de la Carie,
o ţară din Asia Mică unde anticii găsiseră această plantă (Lemery).
Mai este numită şi anason de Vosgi, fals anason, chimen al pajiştilor.
Istoric: Chimenul conţine multă sare volatilă şi ulei.
Sămânţa e caldă şi desicativă, rezolutivă şi atenuantă, stomahică
şi diuretică, sporeşte laptele doicilor şi se foloseşte în caz de colică şi
ameţeală, atât interior cât şi exterior.
Proprietăţi: EUPEPTIC, ANTI-
SPASMODIC, CARMINATIV, galac-
togen, activează diureza.
Indicaţii: Spasme digestive şi ale
tractusului gastrointestinal, spasme ale
căilor biliare, aerofagie, colici, reuma-
tisme, secreţie lactală insuficientă.
Antropozofie: Chimenul preferă
solurile umede şi mult soare. Analiza
rămăşiţelor sale pământeşti revelează
un destul de ridicat conţinut în acid si-
licic (3,5 %) şi în oxid de fier (3,6 %);
aici se exprimă legăturile puternice
ale acestei vegetale cu lumina. Ajută
omul să controleze mai bine proces-
ele aeriene, acestea fiind purtătoare ale
corpului astral.
Graţie puternicei vitalităţi luminoase
şi calorice a florilor şi fructelor sale, planta tonifică sistemul
metabolic, energizează un corp astral slăbit şi un corp eteric
aton. Acţiune neurosenzorială în procesele digestive, o mai bună
percepţie a ceea ce trebuie să digerăm şi să expulzăm.
Alungă gazele şi provoacă urina;
Combate în intestin viermii exterminaţi;
Vindecă stomacul. Dacă ajunge să-mi lipsească,
Febra rareori ezită să mă atace.
Vapori astrali acizi în aură, piedică în calea încarnării sufletului.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixirul spagiric Carum carvi face
posibilă intrarea în materie a sufletului, dizolvând efluviile şi alţi
vapori aerieni din astral.
Tonifică sfera metabolică, permite digerarea substanţelor externe
corectând cu putere acizii întâlniţi; remediază umflăturile stomacului;
atenuează durerile insuportabile ale abdomenului.
Prin principiul său Sare, elixirul posedă o asemenea putere de
pătrundere încât energizează aspectele subtile ale corpului.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Carum carvi
cuvinte-cheie: spasme gastrointestinale, spasme ale căilor biliare,
angină (traheită), aerofagie, picioare grele, spasmofilie, nevralgii,
gingivită, structură dentară, ajută la eliberarea somato-emoţională.
CHIMION (Chimenul roman)

A31. Cuminum cyminum
Familia Apiaceae (umbelliferae); parte utilizată: fructe
Etimologie: CHIMIONUL - Nume de origine babiloniană, planta
este originară din Turkestan.
Seminţe de chimion, numit şi fals anason, au fost găsite în
mormintele egiptene.
Emblemă a micimii la greci din cauza dimensiunii reduse a fructu-
lui său, fariseii plăteau cu el în mod scrupulos dijma (a doua parte)
cu mentă şi mărar, neglijând marile porunci spirituale, fapt pe care
Dumnezeu n-a întârziat să li-l reproşeze (Matei XXIII 23).
Istoric: Această plantă se cultivă în Insula Malta, aşa cum se
cultivă aici grâul; o numim în ţară anason aspru, sau chimen aspru,
pentru a o diferenţia de anasonul pe care-l cutivăm la fel şi pe care
maltezii îl numesc anason dulce sau chimen dulce. Ea conţine mult
ulei semiexaltat şi sare esenţială
şi volatilă. Sămânţa este caldă şi
desicativă; ea atenuează, digeră,
descompune şi este potrivită în
caz de colică, de ameţeală; excită
urina. Este mai puţin diuretică
decât mărarul, ea vindecă totuşi
mai bine stranguria (urinarea
dureroasă), datorită sării sale
volatile uleioase, ce domoleşte
acidul care o cauzează. Se spune că
chimionul opreşte secreţiile albe
ale femeilor şi fluxul moderat al
menstruaţiei. Trebuie să o alegem
proaspătă, bine crescută, curată,
întreagă, verzuie, cu un miros
puternic şi plăcut. Germanii, englezii şi arabii o folosesc drept condi-
ment, asemenea chimenului. Aceştia din urmă o iau drept afrodiziac, o
combinaţie de miere, chimen şi piper, din care mănâncă de 2 ori pe zi.
După Matthiole, era folosită pentru a da paloare feţei şi a-şi schim-
ba culoarea, mascând astfel roşeaţa facială datorată consumării de vin.
Proprietăţi: EUPEPTIC, carminativ, digestiv, aperitiv, sedativ
uşor (creier şi măduva spinării), galactogen, emenagog.
Indicaţii: Dispepsie nervoasă, atonie digestivă, colici, gaze intes-
tinale putride, diaree, menstruaţie insuficientă.
Precauţii: Uleiul volatil poate provoca convulsii la copii.
Antropozofie: În vârful acestui tip de plantă uşoară şi aromată,
forţa vitală mult timp reţinută în rădăcină explodează în umbele şi
umbelule, acestea exprimând tendinţele dinamice ale silicei (bioxid
de siliciu).
Umbellifera se leagă în multe feluri de elementul aer.
Stimulează totodată iubirea şi apetitul;
Provoacă o nevoie subită de a urina mai des;
Alungă din ficat o obstrucţie vană,
Şi opreşte jetul de sânge menstrual;
Alungă emanaţia gazelor din stomac,
Şi, mestecat, aduce paloarea feţei.
În timpul sarcinii, o femeie prudentă
Refuză sămânţa palidă a Chimenului.
Mari energii de realizare blocate, riscuri de autodistrugere.
Relaţii psiho-existenţiale: Mari energii de realizare şi de lumină
(naturală şi spirituală) sunt blocate aici, prizoniere în lumile subterane
ale fiinţei; ele pot să meargă până la autodistrugere.
Elixirul spagiric Cuminum cyminum incită o mişcare de deschi-
dere a stavilelor interioare ale fiinţei şi, în acelaşi timp, o rearmonizare
în contactele umane.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Cuminum cymi-
num va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Reglare hormonală, eliminare de toxine, circulaţie, colici, gaze
intestinale putride, diaree, dureri stomacale, menstruaţie insuficientă,
blocaje osteopatice (dorsale).
CHIPAROS
A33. Cupressus sempervirens
Familia Coniferae; parte utilizată: conuri verzi (numite nuci de
Chiparos)
Etimologie: CHIPAROSUL - Cupressus sempervirens. Kupari-
ssos provine de la Cyparissos, nepotul lui Heracle, pe care Apollo îl
transformă în chiparos, după ce a omorât din neatenţie cerbul sacru
al Nimfelor, cerbul favorit pe care îl călărea; nebun de durere, el le
ceru permisiunea zeilor de a putea păstra doliu şi, astfel, se transformă
în chiparos. Asociat morţii, din toate timpurile, el este arborele cimi-
tirelor; forma sa piramidală este ca o invocaţie a zeilor din ceruri.
Consacrat lui Pluton, zeul infernurilor, el simbolizează, tocmai prin
aceasta, imortalitatea de-a lungul tenebrelor morţii, de vreme ce este
mereu verde (sempervirens). Chiparosul şi salcia erau cele două plante
principale ale farmacopeii babilo-asiriene.
Acţiunea sa este profundă atât în jos cât şi în sus, asupra proble-
melor înnodate de mult timp, prea mult timp, probleme nerezolvate
care au sfârşit prin a deveni o a doua natură care blochează fiinţa
esenţială. Plantă acidă. Rizomul are un gust picant, uşor amar şi dulce;
meridiane ficat, Trei Focare (Medicina chineză).
Istoric: Chiparosul este un arbore mereu verde, care se ridică sub
formă de piramidă, care creşte în pădurile de munte şi care se cultivă
în grădini; acela care creşte în ţările calde elimină răşină prin inciziile
făcute în trunchiul său. Nucile de chiparos conţin puţin ulei, puţină
sare esenţială şi limfă, mult pământ.
Ele sunt puternic astringente, potrivite pentru dizenterie, hernii,
pentru a opri gonoreile, pentru hemoptizie, diaree, urinare involuntară,
luate sub formă de pulbere în doză de 1/8 dintr-o uncie.
Lemnul şi frunzele sunt, de asemenea, puternic astringente; dar nu
se folosesc deloc în medicină; fumul care iese când le ardem alungă
musculiţele; se spune că pus în haine, împiedică aici înmulţirea vier-
milor. Folosit împotriva hemoroizilor şi, sub formă de băi, contra tu-
morilor hemoroidale sângerânde şi deplasării în jos a rectului (ptoză)
cu sângerare.
Musulmanii pansează rana datorată circumciziei cu seminţe
măcinate sub formă de pulbere.
Proprietăţi: VASOCONSTRICTOR, TONIC VENOS, astrin-
gent, sedativ nervos, hemostatică, trombopenic, antiseptic al căilor
respiratorii, sedativ al aparatului genital feminin, diuretic, frânează
transpiraţia.
Indicaţii: Hemoroizi dureroşi (intern şi extern prin băi de şezut din
acelaşi decoct), metroragie, varice, tulburări ale menopauzei, flebite,
ulcere varicoase, capilarităţi, purpura trombopenică (în asociere cu
carpenul), enurezie, tulburări ale aparatului genito-urinar (tonifică
sfincterele), prostatism, diaree, tuse, gripă, bronşite.
Precauţii: Nerecomandat sugarilor. (uleiul volatil trebuie să fie fo-
losit în doze măsurate).
Antropozofie: Plantă saturniană. Energia elementului apă a luat în
posesie aspectul foliar, dar focul intern rămâne mereu activ.
Toropeala unei ambianţe seducătoare, pierderea adevăratei
sacralităţi.
Relaţii psiho-existenţiale: Împrăştierile mentale fac din el o fiinţă
vlăguită, se instalează în toropeala ambianţelor subjugante, pierde vir-
tutea secretului interior pe care Dumnezeu i-l încredinţează în prezent.
Imaginea care apare este aceea a unui cap de mort golit de materie
vie; aici sufletul păzeşte poruncile şi bunurile, din punct de vedere
religios. În loc să crească în convivialitate, sufletul se acoperă de con-
cepte despre moarte, care persistă. Este un fel de paznic al închisorii,
ceva de genul „nu discutăm”. Se adresează, de asemenea, fiinţei care,
ieşind dintr-o lungă meditaţie „hibernală”, este chemată să-şi ia cor-
pul terestru drept unealtă de salut. Asociat morţii, din toate timpurile,
Cupressus sempervirens este arborele cimitirelor; forma sa piramidală
este, totuşi, ca o invocaţie adresată zeilor din ceruri.
Consacrat lui Pluton, zeul infernurilor, el simbolizează, tocmai
prin aceasta, imortalitatea de-a lungul tenebrelor morţii, de vreme ce
este mereu verde. Acţiunea elixirului spagiric Cupressus sempervirens
este profundă, „atât în jos cât şi în sus”, asupra problemelor nerezol-
vate care au sfârşit prin a deveni o a doua natură care blochează fiinţa
esenţială. Participă la acţiunea focului, impulsor de viaţă creatoare,
foc ce nu e niciodată stins. Este elixirul balsam al inimii, acela care
trezeşte sacrul în sanctuarul interior şi ajută la transmutarea tragicului
destin uman în desăvârşire.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Cupressus sem-
pervirens va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
Circulaţie (venoasă şi arterială), varice, menopauză, infecţii ORL,
căi respiratorii, gripă, emotivitate, angoase.
CHRYSANTHELLUM AMERICANUM
A34. Chrysanthellum americanum
Familia Asteraceae; parte utilizată: întreaga plantă
Etimologie: CHRYSANTHELLUM Americanum - Familia Aste-
raceae. Provine din grecescul chrysos (aur) şi anthos (floare).
Sărată şi apoi acră, Ki-ul (energia vitală) plantei răcoreşte şi
încălzeşte cu moderaţie. Recomandată în caz de exces al Ki-ului fica-
tului şi al veziculei biliare.
Istoric: Puternic detoxifiant al organimsmului din familia
Compositae (Asteracee), Chrysanthellum Americanum se găseşte,
în principal, în America de Nord şi în vestul continentului african.
Posedă o puternică activitate a antiradicalilor liberi. Hepatostimulant
de excepţie prin bogăţia sa în flavonoide, este folositor în hepatite
alcoolice, urme de vaccin, terenuri toxice generate de poluări medi-
camentoase sau alimentare sau de origine exterioară. Reduce procen-
tele ridicate ale colesterolului datorate stresului şi previne riscurile de
calculi biliari.
Proprietăţi: HEPATOPROTECTOR, ACŢIUNE BENEFICĂ
ASUPRA CIRCULAŢIEI, TONIC VENOS, efect coleretic prelungit,
antiinflamator, antiradicali, sedativ antistres, hipocolesterolemiant,
antilitiazic (biliar, renal şi salivar).
Indicaţii: Hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie, litiaze renale
şi biliare, etilism (alcoolism), colite, hepatite, fragilitate a capilarelor
(vitamina P), circulaţie venoasă perturbată, varice, hemoroizi, astm,
oboseală, impotenţă, urme vaccinale.
Antropozofie: A trăi în şi în funcţie de valorile sferei florale este
legea principală care guvernează existenţa Compozitelor.
Plante puternic legate de lumea luminilor, ele alungă tenebrele şi
lumile sclerozate, închise în ele însele. Aici prinde rădăcină pe pământ
o fiinţă eterică puternică, profund sănătoasă; planul astral vine în mod
armonios şi ansamblul este perfect pregătit să primească o direcţie
mai înaltă.
Rănit, strivit de loviturile pe care le acumulează.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixirul spagiric Chrysanthellum ameri-
canum se adresează celui rănit, celui bătut care acumulează loviturile
şi îi e din ce în ce mai greu să le asimileze şi să le înţeleagă.
Elixir care impulsionează, până în fundul sufletului, voinţa de
a spinteca lumile sclerozate, fricile şi alte ambianţe şi universuri,
separate de curentul vieţii autentice şi frumoase. Elixir al vigorii, al
rezistenţei şi al bunei circulaţii a Focului energetic.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Chrysanthellum
americanum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
Colesterol, veziculă biliară, trigliceride, efecte toxice ale alcoolu-
lui, toxine diverse, circulaţie în general (venoasă şi arterială), varice,
oboseală, energie de bază, energie sexuală.
CICOARE SĂLBATICĂ
A35. Cichorium intybus
rădăcini şi frunze tinere
Etimologie: CICOAREA sălbatică -
Cichorium intybus. Ithybus, tubus: tub a
cărui tijă este scobită, de unde provine in-
tubea: andivă. Cichorium provine de la in-
venio (a găsi): pentru că această plantă se
găseşte peste tot, pe câmpuri şi în grădini.
Seris de la serere: a semăna; picris de la
amar: altfel spus, plantă care se seamănă
şi este amară (Lemery). Denumirea Cicho-
rium ar fi de origine egipteană sau siriană.
Legenda spune că o fecioară, al cărei iubit
era plecat pe Pământul Sfânt şi trebuia să se întoarcă la ea din est,
într-o zi cu soare-răsare, îl aştepta în fiecare dimineaţă pe drum şi fu
transformată în floare de cicoare. Plantă îndrăgostită de soarele care
nu o priveşte.
Semn distinctiv: întreaga plantă este amprentată de mult suc
lăptos, amar; dacă este uscată într-un cuptor, atunci când soarele este
în semnul Leului, ea apare plină de mici picături roşii-sângerii; natura
vrea să ne spună prin aceasta că este cel mai bun remediu pentru toate
pierderile de sânge. Plantă amară (Medicina chineză).
Istoric: Cicoarea este o plantă care creşte de-a lungul drumurilor, în
locuri necultivate; se cultivă, de asemenea, în grădini; ea conţine multă
limfă, ulei şi sare esenţială. Cei vechi o considerau un caz particular
datorită marilor sale virtuţi, dându-i denumirea de panaceu, asemeni
celorlalte medicamente care ajută la vindecarea mai multor boli. Ea
face parte din cele 4 mici seminţe reci, împreună cu lăptuca, andiva şi
iarba-grasă. Gustul amar şi aspru al cicorii dovedeşte faptul că această
plantă este dotată cu o sare aspră şi penetrantă, dar puţin volatilă. Sa-
rea aspră a acestei plante ar avea grijă să echilibreze acidul din sto-
mac. Planta este hepatică, răcoritoare, desicativă, aperitivă, diuretică,
atenuantă, abstersivă; se foloseşte pentru a înlătura obstrucţiile ficatu-
lui, adică atunci când sângele degenerează de la starea sa naturală, şi
pentru a-l purifica. În febre, se dă un păhărel de suc crud de cicoare
sălbatică sau 4 uncii (1 uncie = 28,349 g) din apa sa distilată la primele
apariţii ale accesului, ceea ce le vindecă în mod obişnuit din 2 sau 3
prize. Sarea fixă din cicoare, extrasă din cenuşă, atenuează şi risipeşte
umorile grave şi alungă febra. După genţiană şi pelin, cicoarea este un
febrifug de excepţie.
Proprietăţi: COLERETIC, eupeptic (uşurează digestia), diuretic,
depurativ, stomahic, tonic, hipocolesterolemiant, laxativ uşor, antiin-
flamator, acţiune antitumorală.
Indicaţii: Insuficienţă biliară, atonie a funcţiilor digestive, secreţie
biliară perturbată, anemie, colesterol. Obsesii.
Antropozofie: Infuziile amare de cicoare colaborează în proce-
sul de descompunere a alimentelor, deoarece ele atrag către stomac
şi intestin corpul astral şi Eul, pentru a regla acest proces şi pentru a
conduce aceste preparate pe planul eteric, care le va vitaliza din nou.
Cicoarea este un puternic remediu hepatic. În plus, există intensul pro-
ces silicios, care se exprimă prin marea sa sensibilitate la lumină, prin
puterea pe care o are floarea sa de un albastru intens de a se întoarce
către soarele-răsare de-a lungul întregii veri. Cicoarea este acordată
energiilor dimineţii şi conferă mişcare şi organizare.
Uitarea simplităţii, relaţii cu lucruri fade care trenează de
mult timp.
Relaţii psiho-existenţiale: A fost trezit în inima sa, invitat să fie
actorul unui destin, în care talentele sale ar fi fost recunoscute, dar
a uitat simplitatea, lăsând-o la marginea drumului. Pentru a-şi com-
pensa lipsa de substanţă interioară, dă dovadă de lăcomie, voracitate,
cu proliferare de idei parazitare. Vine să absoarbă poluările chimice,
care sunt în raza sa de acţiune. Indigestii, ficat obstruat, acidităţi.
Sferă stomacală rece, sferă hepatică caldă. Elixirul spagiric Cichorium
intybus purifică, calmează, dezobstruează legăturile vechi, farmecele,
datorită puterii sale florale inepuizabile acordate energiilor matinale.
Incită în a regăsi o legătură cu propria sa matrice interioară, Sophia
sa, şi în a se elibera de o relaţie puerilă, care durează cu mama sa, sau
care are caracteristicile acesteia. Scutură jugul lucrurilor fade, care
tărăgănează de la tentaţia Evei; începe o nouă zi, care pune capăt înce-
tinelii suportate până acum. Elixir al răbdării şi al respectului pentru
ciclurile vieţii terestre, care va ajuta Eul să intervină în organism.
Aduce moderaţia, simplitatea, cumpătarea.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Cichorium in-
tybus va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Digestie, drenaj intestinal şi emonctorii, metabolism, toxine, reglare
a apetitului, balonări, sânge (compoziţie), lipsă de tonus, anemie.
CIMBRIŞOR DE CÂMP
A36. Thymus serpyllum
Familia Labiatae; partea folosită: frunzele, vârfurile înflorite
Etimologie: Serpolet
- provine din grecescul
herpillos, herpein: a se
căţăra, a se târî. Serpyl-
lum este forma latină şi
e denumită astfel pentru
că planta se târăşte pe
pământ. Este un remediu
al circulaţei care redă
moralul şi care alungă animalele duşmănoase. Este dedicată Freiei,
apoi Fecioarei Maria. Ajută Sinele să controleze funcţiile sexuale şi să
restabilească o înţelegere corectă în ceea ce priveşte aspectele legate
de cuplu.
Istoric: Cimbrişorul de câmp este o plăntuţă care se întinde pe sol
şi ale cărui frunze se aseamănă cu cele ale cimbrişorului de cultură;
creşte în locurile neplantate, muntoase, uscate, aspre, nisipoase, pie-
troase, în câmpii; conţine mult ulei şi sare volatilă. Cimbrişorul este
cald, dezicativ, are un miros plăcut şi un gust aromatic, acru, atenu-
ant, aperitiv, cefalic, uterin şi stomahic. Se întrebuinţează în special
pentru a provoca ciclul menstrual şi urina şi pentru a opri scurgerile
de sânge şi mişcările convulsive; este recomandat pentru epilepsie şi
pentru ameţeli. Este de un mare folos în bolile cataroase ale capului,
pentru care apa şi spiritul cimbrişorului sunt specifice.
Planta trebuie culeasă dimineaţa pentru că este udată de rouă. Un
dram din pulberea sa băută cu apă domoleşte tranzitele şi înlătură di-
ficultatea de a urina. Se aplică pe frunte pentru a alina durerea de cap
şi se pune în oţet sau ulei şi se ung tâmplele. Fiert cu miere purifică
plămânii. Aplicată extern vindecă insomniile, cefalgiile şi ameţeala;
provoacă menstruaţia, folosit în spălături.
Proprietăţi: ANTISEPTIC ŞI ANTIVIRAL PULMONAR, intes-
tinal, urinar, combate tusea, expectorant, balsamic, antispasmodic,
antioboseală, digestiv, aperitiv, vermifug.
Indicaţii: Tuse, afecţuni bucofaringiene, probleme digestive,
fermentaţii intestinale, infecţii urinare.
Antropozofie: Este un cimbrişor blând care iubeşte pajiştile uscate,
dar totuşi ude de rouă, mai ales cele de la munte; urcă până la limita
zăpezilor. Numit altădată planta femeilor sau planta de la Notre Dame,
cimbrişorul era întrebuinţat pentru a face mai suportabile menstrele,
dar conferă şi castitate, adică plasează funcţiile sexuale sub controlul
Sinelui şi le stabileşte ritmul lor.
Planta proaspătă ajută la digestie dar în planurile subtile.
Înţelegere vie în relaţia trupească.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixirul spagiric din Thymus Serpyllum
ajută Sinele să controleză funcţiile sexuale şi stabileşte o înţelegere
vie a aspectelor legate de cuplu. Influenţele psihice găsesc aici un
efect în împlinirea corporală şi materială.
Elixir care dizolvă frustrările şi lipsurile celui care este pregătit.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Thymus Serpy-
llum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Probleme digestive, stimularea ficatului, metabolismul grăsimilor,
colesterol, metabolism în general, infecţii ale căilor respiratorii, răceli,
gripe, reglarea circulaţiei, varice, nervozitate, stres.
CIMBRIŞOR DE CULTURĂ
A37. Thymus vulgaris
Familia Labiatae;
partea folosită: frunzele,
vârfurile înflorite
Etimologie: Thym
(vulgaire): Lămâioasă
în provensală. Thane:
iarbă aromatică egipteană
pentru îmbălsămat,
încetinind putrefacţiile.
Thuo: a oferi un sacri-
ficiu. Thymus, de dor - pentru că această plantă are un miros foarte
puternic, sau mai bine Thymus de Spiritus animalis, pentru
că cimbrişorul este capabil să restabilească spiritul instinctual
(însufleţitor) care ne face să trăim. (Lemery) Thym ar simboliza
excitaţia în limba greacă, dar diferiţi autori îi dau însă alte origini.
În Evul Mediu, de sărbătorile Floriilor, zânele şi vrăjitorii se încu-
nunau cu cimbrişor şi obiceiul era ca atunci când un cavaler pleca
la război, iubita lui broda pe pălăria sa o ramură de Thym în jurul
căreia zumzăia o albină pentru a reaminti celui care o purta că el
trebuia să îmbine activitatea sa cu tandreţea. Se făcea un amestec cu
măghiran, salvie, isop şi rozmarin, o emblemă a cumpătării.
Plantă revigorantă fizic şi psihic, cimbrişorul este antiinfecţios la
diferite niveluri ale fiinţei; activitatea sa este directă, fără întoarcere.
Istoric: Cimbrişorul este o plantă care cuprinde mai multe specii;
Thymul de condie care este “cel al Zânzaniei” numit în latină şi Thymus
capitatus, cimbrişorul pe care îl plantăm în grădină cu frunzele late
şi cu frunzele înguste. Diferite specii de cimbru au un miros puternic,
aromat şi foarte plăcut; ele conţin mult ulei şi sare volatilă. Cimbrişorul
este cald, dezicativ, cu un gust puţin acrişor, atenuant, înţepător şi
discusiv; fortifică creierul şi atenuează mucozitatea nazală. Se
foloseşte în principal în afecţiunile plămânilor, cum sunt astmul şi
tusea şi pentru bolnavii de podagră (gută). Cimbrişorul produce poftă
de mâncare, ajută digestia, deschide toate organele interne şi ajută în
ceea ce priveşte eliminarea gazelor intestinale. Este recomandat ca
uz extern în tumorile reci, pentru echimoze (pată de culoare roşie-
vineţie, evoluând până la galben, apărută pe piele prin ieşirea sângelui
la suprafaţă în urma unei lovituri) şi contuzii ale ochilor, împotriva
balonărilor, durerilor de gută şi paraliziei.
Proprietăţi: ANTISEPTIC, TONIC, sporeşte forţele fizice şi psi-
hice, stimulent digestiv şi intestinal, bactericid, antiseptic intestinal, eu-
peptic, coleretic, drenor, antispasmodic, expectorant, diuretic, vermifug.
Indicaţii: Astenie (fizică şi psihică), boli infecţioase, tuse măgă-
rească, astm, probleme digestive şi intestinale (viermişori), alimente
toxice.
Antropozofie: Cimbrişorul nu este pretenţios în ceea ce priveşte
locul unde creşte; aproape că nu are nevoie de apă. Dar vrea în acelaşi
timp mai multe influenţe cosmice: lumina şi căldura. Plantă a căldurii
şi a luminii, este deci de mare ajutor pentru a echilibra organismul sau
părţi ale organismului (plămâni, stomac) care sunt insuficient pătrunse
de căldură şi deci de Sine (cazuri de răceală, catare bronşice, stare de
încăpăţânare). Se foloseşte pentru afecţiuni care apar datorită unei lipse
de căldură internă. Dar în cazul unei glande tiroide prea activă, remediul
poate să-şi depăşească scopul; trebuie să-l folosim mereu cu prudenţă.
Este tras înapoi, este depresiv. Trăieşte într-o lume rece.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixir făcut cu o plantă care va căuta
forţele solare cele mai elevate pentru a transmite apoi aceasta în
cele mai mici detalii ale vieţii cotidiene. Nu se împiedică deloc de
lâncezelile existenţiale care să îl tragă înapoi.
Asprimea şi lipsa de conţinut a lucrurilor care îl înconjoară sunt
acum înfrânate şi apar chiar ca un subiect de profundă meditaţie în
formarea unei fiinţe libere şi profund fericite.
Elixirul din Thymus vulgaris este asemenea celui din Thymus
citrone, elixirul realizării într-o lume ostilă dar cu o patologie psiho-
existenţială şi corporală mult mai pronunţată, teren depresiv, puls
slăbit, apatie.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric din Thymus vul-
Răceală, infecţie şi inflamare ORL, astm, tonic, convalescenţă,
depresie, energie vitală, antiseptic intestinal, pericardită, parasimpa-
ticotonie.
CIMBRIŞOR LĂMÂIOS
A38. Thymus citrus
Familia Labiatae; partea folosită: florile, vârfurile înflorite
Etimologie: vezi cimbrişorul de cultură (Thym vulgaris).
Istoric: Vezi cimbrişorul de cultură (Thym vulgaris).
Proprietăţi: EXPECTORANT, ANTICATARAL, decongestio-
nant, bronhic şi pulmonar.
Indicaţii: Bronşită catarală, sinuzită. Impotenţă şi frigidi-
tate (la bărbaţi şi la femei), exces de oboseală nervoasă şi psihică,
convalescenţă, probleme prostatice.
Antropozofie: Cimbrişorul lămâios nu este pretenţios în ceea ce
priveşte locul unde creşte, aproape că nu are nevoie de apă. Dar vrea
în acelaşi timp mai multe influenţe cosmice: lumină, căldură. Plantă
a căldurii şi a luminii, este deci de mare ajutor pentru a echilibra or-
ganismul sau părţi ale organismului (plămâni, stomac) care sunt in-
suficient pătrunse de căldură şi deci de Sine (cazuri de răceală, catare
bronşice, stare de încăpăţânare).
Se foloseşte pentru afecţiuni care apar datorită unei lipse de căldură
internă.
Dar în cazul unei glande tiroide prea activă, remediul poate să-şi
depăşească scopul; trebuie să-l folosim mereu cu prudenţă.
Lâncezeli care te trag înapoi, mediu ostil.
Relaţii psiho-existenţiale: Idem ca şi Thymus vulgaris. Elixir făcut
cu o plantă care va căuta forţele solare cele mai înalte pentru ca apoi să
transmită această exigenţă în cele mai mici detalii ale vieţii cotidiene.
Nu se impiedică deloc de lâncezelile existenţiale care îl trag înapoi.
Asprimea şi lipsa de conţinut a lucrurilor care îl înconjoară nu mai
sunt acum înfrânate, dar apar ca un subiect de profundă meditaţie în
formarea unei fiinţe libere şi profund fericită.
Elixirul din Thymus citrus este elixirul realizării într-o lume ostilă.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Thymus citrus
cuvinte-cheie:
Bronşită, afecţiuni pulmonare, convalescenţă.
CIMBRU (de munte)

A39. Satureja montana
Familia Labiatae; partea folosită: frunzele, vârfurile înflorite
Etimologie: Cimbrul - provine din latinescul Satureja, din
italianul Santoreggia, cel care are grijă de sănătate. Reputaţia sa de
afrodiziac i-a determinat pe unii
etimologi să asocieze Satureja
cu francezul satir pentru că satirii
au o înclinaţie nestăvilită pentru
succesele în dragoste; iată poate
motivul pentru care le era interzis
călugăriţelor din Evul Mediu să-l
planteze în grădinile lor. Unii eti-
mologi asociază numele său latin
cu saturare, a sătura, a folosi din
abundenţă; cuvânt îmbietor care
adaugă gust. Cimbrul este numit
mâncarea zeilor de către Brillat
Savarin. Cimbrul este un purifi-
cator eteric şi astral; înlătură principiile învechite impuse de exte-
riorul rigid al unei dogme; se recomandă pentru voinţa care acţionează
la întâmplare; Eului care are o coerenţă jalnică şi care nu face faţă
contradicţiilor. Se mai numeşte şi Planta Sfântului Iulian. Plantă
amară (Medicina chineză).
Istoric: Cimbrul este o plantă care conţine multă sare esenţială,
volatilă şi ulei în cantitate mare. Se cultivă în grădinile de zarzavaturi,
se adaugă la sosuri şi în special la mâncăruri din boabe; are gust şi
miros acru şi picant, ceea ce îl face să aibă reputaţia de cald şi pu-
rificator, atenuant, aperitiv şi absorbant. Se foloseşte pentru greaţă,
astm, suprimarea urinei şi a ciclurilor menstruale şi în alte afecţiuni
ale stomacului, pieptului şi uterului. Ascute vederea, disipă tumorile
externe şi alină durerile urechilor. Este bun împotriva letargiei şi a
altor afecţiuni, fie extern, sub formă de decoct în vin, pentru părţile
occipitale ale creierului. Câteva picături din acest decoct distilate în
urechi trezesc prompt bolnavii care aţipesc. Cimbrul este pectoral şi
sarea sa volatilă şi aromatică este bună pentru a curăţa impurităţile
din plămâni şi din piept şi pentru a vindeca tusea, astmul şi alte boli.
Vindecă tumorile, întăreşte nervii, vederea şi stomacul.
Se poate folosi sub formă de gargară pentru relaxarea omuşorului,
pentru rănile şi ulcerele gâtului şi alte afecţiuni ale acestor părţi şi mai
ales pentru amigdale.
Fumul care iese din decoctul de cimbru este bun pentru ţiuitul şi
durerile de urechi.
Satureja, de Saturare, a se ameţi; se foloseşte în alimente.
Proprietăţi: STIMULENT SUPRARENAL, TONIC NERVOS,
afrodiziac, antiviral, antibacterian, eupeptic, stomahic, carminativ, an-
tidiareic, antiseptic intestinal şi pulmonar, expectorant.
Indicaţii: Astenie mintală sau genitală, impotenţă sexuală, entero-
colite grave, spasme digestive, flatulenţe, gastroenterite, paraziţi intes-
tinali, probleme hepatobiliare, astm, catar, bronşite.
Precauţii: Atenţie mare la folosirea uleiului esenţial: foarte iritant
luat în cantităţi mari, dermocaustic.
Antropozofie: Un intermediar între rozmarin şi salvie, cimbrul
iubeşte povârnişurile pietroase, grohotişurile prundişurilor; lem-
nos, dar are nevoie de multă căldură, iar frunzele sale se micşorează
aproape cât nişte ace. Ca toate labiatele, cimbrul aduce căldura pentru
a ajuta Sinele să controleze diferitele corpuri - subtil şi fizic, cu uleiu-
rile sale eterice şi taninii săi.
Merge la întâmplare, se afundă în noapte.
Relaţii psiho-existenţiale: Se recomandă fiinţei care merge la în-
tâmplare, care fuge din faţa greutăţilor, care, neaşteptând vreun motiv,
se afundă în noapte. Sinele face aici o conexiune slabă. Elixiriul spa-
giric din Satureja montana aduce corpului căldura care favorizează
Sinele să înfrunte destinul, având ca muniţii diferitele corpuri pe care
le-a luat în stăpânire. Elixir care alungă fricile şi „înarmează” cu o mai
mare forţă a voinţei. Favorizează o atitudine binefăcătoare a sufletu-
lui, eliberând astfel corpul.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Satureja montana
cuvinte-cheie:
Imunitate, tonic general, gripă, inflamaţii ORL, bronşită, antisep-
tic, energie vitală, nervozitate, angoase, stare depresivă, circulaţie, tri-
gliceride, colesterol, energie sexuală.
CIREAŞĂ (Cozi)
A40. Cerasus vulgaris
Familia Rosaceae; parte utilizată: pedunculi (codiţe) ale fructului
Etimologie: CIREAŞA (Cozi) - Cireşul şi-a luat numele de la un
oraş din Pont numit altădată Cerasus, Chirrifonda şi astăzi Cerasonte,
Kerasou, oraş din Asia Mică, de unde a fost adus la Roma de către Lu-
cullus, căpitan roman, după victoria sa asupra lui Mitridate (Lemery).
Istoric: Cireşele conţin multă limfă, puţin ulei şi sare esenţială. Se
folosesc cireşe uscate de două feluri. Sâmburii, goma şi frunzele ar-
borelui care, fiind fierte în lapte, purifică materiile bilioase şi vindecă
gălbinarea. Cireşele acre sunt refrigerative, desicative şi astringente;
ele susţin inima şi stomacul şi potolesc setea şi căldura febrei. Fernel
recomandă decoctul din cireşe în boala hipocondriacă.
Cireşele dulci sunt temperate, umede şi cefalice şi, în consecinţă,
salutare în afecţiunile capului, în apoplexie, epilepsie, paralizie. Sâm-
burii de cireşe zdrobesc calculii şi se aplică pisaţi pe frunte sau cu
unguent refrigerant, pentru a calma durerile de cap ale celor care au
febră. Goma cireşului este considerată litotriptică, adică potrivită pen-
tru a sparge piatra de la rinichi. Goma lucioasă şi roşcată care iese
din trunchiul şi din ramurile cireşului este aperitivă, potrivită pentru
a provoca urina, pentru a zdrobi piatra, fiind dizolvată în vin alb; se
foloseşte şi exterior pentru râie şi pitiriazis, dizolvată în apă.
Proprietăţi: DIURETIC, SEDATIV ALE CĂILOR URINARE,
depurativ şi laxativ uşor.
Indicaţii: Cure de slăbire, insuficienţe renale, nefrite, cistite, edeme,
reumatisme, artrită, gută. Gălbinare (cireşe dulci). Febre (cireşe acide).
Antropozofie: Are şi oferă puternice energii vitale într-o acţiune
centrifugă. Rozaceele se remarcă printr-un proces-zahăr hipertro-
fiat, care le face capabile să dea naştere unor sucuri dulci abundente.
Zahărul este un vehicul important pentru om în a accepta încarnarea
şi astfel pentru a încorpora şi a devenii UNA cu EUL său. Doar planta
poate să rămână detaşată de procesele-zahăr, omul este reţinut de în-
carnare.
Voinţă de a putea, ego repliat asupra lui însuşi.
Relaţii psiho-existenţiale: Nu este în stare de normalitate, dar
face eforturi în a fi recunoscut, esenţialul fiind să exerseze o pute-
re riguroasă, să-i folosească pe ceilalţi până ajunge să se alieneze
el însuşi. S-a exaltat pe lângă oameni bine educaţi. Elixirul spagiric
Cerasus vulgaris sparge insuliţele de voinţă de putere, calmează egoul
repliat asupra lui însuşi, ca să le încorporeze în experienţa sa, să le
dărâme şi să regăsească astfel spiritul ardent al iubirii; o iubire uşoară
şi intimă, eliberată de tensiuni, pe care exteriorul ne-o trimite înapoi.
Reîmprospătează relaţia, potoleşte setea şi beţia unui sine sărăcăcios şi
pervers. Redă vocea interioară aceluia care şi-o pierduse. O mai bună
încarnare în tot corpul, noi acţiuni vor fi abordate în zilele ce însoţesc
folosirea elixirului. Energie a încarnării şi a libertăţii individuale care
ajunge până la a se diferenţia puternic de masă. O mare conştienţă a
ceea ce poate îndura acela care se mai află sub jugul ideilor preconce-
pute şi inverificabile. Elixir colorat de compasiune.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Cerasus vulgaris
cuvinte-cheie:
Diureză, rinichi, nefrită, cistită, dificultate în a urina, reumatism,
artrită, acid uric, gută, slăbire a veziculei biliare, inimă, tahicardie.
CIUMĂREA
Denumire populară: bican de pădure, iarba ciumei, scrânti-
toare, etc.
A41. Galega officinalis
Familia Papilonacee; parte utilizată: plantă uscată cu vârfurile înflorite
Etimologie: CIUMĂREAUA sau Ruta Capraria - Virnanţ de capre.
Gala: lapte şi ago: a aduce, a face să curgă laptele. Efect galactogen
la vacă, dar toxic la oaia gestantă. Mai este numită şi Fals Indigo.
Ciumăreaua nu este lipsită de toxicitate şi nu trebuie utilizată decât
cu precauţie.
Istoric: Ciumăreaua sau Ruta Capraria este o plantă care creşte
în locurile umede şi grase din vecinătatea pâraielor; se cultivă şi în
grădini; planta este culeasă în lunile iunie şi iulie; conţine multă sare
esenţială şi ulei. Această plantă este un celebru alexifarmaceutic şi
sudorific, utilă mai ales în a risipi veninul pestilenţial. Se foloseşte
în pustulele peteşiale (erupţii de pete roşii sub piele), ciumă şi chiar,
rujeolă; în caz de epilepsie la copii şi tineri sub 25 de ani, infuzată în
vin alb, fiind măcinată înainte, sau în decoct cu apă pentru muşcăturile
de şerpi. Pentru viermi, se dă de asemenea o lingură din sucul său.
Această plantă se distilează astfel: se culege când este în plină floare,
se pisează într-un mortier, se pune într-un vas cu vin deasupra; şi se
lasă la fermentat 6 sau 7 zile în pivniţă, se distilează în nisip, care e
mai puternic decât baia de apă (bain-marie).
Această apă este foarte sudorifică şi alungă tot veninul bolii. Se
foloseşte în caz de vărsat şi epilepsie; în loc de apă distilată, putem
da un decoct al plantei. În caz de congestie cerebrală, se aplică pe cap
sucul plantei şi drojdia deasupra cu mare succes. Această plantă este
în întregime insipidă şi temperată în principalele calităţi.
Proprietăţi: Antidiabetic, galactogen, diuretic, diaforetic.
Indicaţii: Diabet, probleme de alăptare.
Precauţii: A se face cure de 10 zile cu intervale de 8 zile. Este
neindicat a se folosi perioade lungi de timp. Planta uscată este de pre-
ferat celei proaspete (risc de iritare).
Antropozofie: Ciumăreaua, ca majoritatea leguminoaselor, acţio-
nează prin impulsurile astrale, care-i sunt specifice, şi intervine în
forţă în organismul lichidelor, stimulând secreţiile.
Este aproape de sursă, dar refuză s-o pătrundă.
Relaţii psiho-existenţiale: Celui care, din exces, se face propo-
văduitorul sfaturilor venite de sus. Se plasează la sursă, dar nu vrea
s-o pătrundă. Administrează, mai mult sau mai puţin bine, această
sursă de tinereţe din centrul fiinţei, dar încă mai întâmpină dificultăţi
în a se cufunda înăuntru şi în a trăi cu „facultatea de a uita”, specifică
transmutaţiei. Fiinţa-Ciumărea aduce, stimulează laptele virginal, dar
nu-i cunoaşte gustul. Se dispersează şi prin lipsă de fixitate interioară,
de unde apare o dependenţă faţă de legile promulgate de alţii. Atunci
când adevăratul loc pe pământ nu e acceptat, fiinţa slăbeşte din punct
de vedere muscular, picioarele devin grele, sângele se îngroaşă şi
marchează, printr-un exces de zahăr, lipsa noastră de blândeţe cu pri-
vire la noi înşine. Cu timpul, aceste renunţări la sine sfârşesc prin a
da un dezgust de viaţă, dificil de surmontat. Elixirul spagiric Galega
officinalis invită la stabilizarea pe pământ, la verticalitate, „atât în Sus,
cât şi în Jos”, la acceptarea Tatălui, a Yang-ului în sine.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Galega offici-
nalis, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Diabet, pancreas, vezică, prostată, sistem urogenital, mental celu-
lar, funcţionare celulară, ARN (programări mentale în ARN), a şasea
chakra, hipotalamus.
COACĂZ NEGRU (fructe)

A42. Ribes nigrum (Fructus)
Familia Saxifragaceae; parte utilizată: fructe
Etimologie: COACĂZUL NEGRU - (Fructe şi frunze) - Coacăz
negru al grădinilor. Termenul ar veni de la Casse (1552), coacăzul fi-
ind folosit pentru a înlocui Cassia (arbore din Antile), ca laxativ. Este
foarte mult cultivat pe Coasta de Aur. Căutăm foarte departe nişte re-
medii foarte scumpe şi care nu au deloc la fel de bune efecte şi-n atât
de mare număr ca această plantă, spunea P. de Beaumont în Tratatul
său despre coacăzul negru (1757). Plantă acidă (Medicina chineză).
Istoric: Coacăzele conţin multă sare esenţială şi limfă, puţin ulei
şi pământ. Ele sunt astringente, răcoritoare, întăritoare; ele calmează
şi precipită bila, temperează ardorile sângelui, opresc dizenteria şi he-
moptizia, rezistă la venin. Se folosesc în caz de holeră, febre anxioase
şi putride şi pentru a potoli setea.
Proprietăţi: Asemănătoare celor ale frunzelor dar cu mai multe
proprietăţi vitaminice P: PUTERNIC PURIFICATOR, ANTIREU-
MATISMAL, ANTIINFLAMATOR VENOS (proprietăţi vitaminice
P), antialergic (efect de cortizon), diuretic, antilitiazic, antihipertensiv,
măreşte acuitatea vizuală.
Indicaţii: Asemănătoare celor ale frunzelor: TOATE INFLAMA-
ŢIILE, reumatism cronic (artroză), gută, tulburări circulatorii, hemo-
roizi, edeme, litiaze şi afecţiuni urinare, arterioscleroză, picioare
greoaie, astenie, convalescenţă, hipertensiune, cură de slăbire, diaree
(ficat stimulat), tulburări ale vederii.
Pe de altă parte: prevenire a accidentelor vasculare, scorbut, sur-
menaj.
Antropozofie: Aceste Saxifragacee care se înrudesc cu Rozaceele
stabilesc o proporţie justă între procesele-calcar, legate de planul te-
restru, şi procesele-siliciu, legate de planul cosmic.
Dacă acest echilibru este perturbat, aceasta poate da naştere calcu-
lilor renali. Doar într-un raport foarte echilibrat al acestor două pro-
cese este posibil să acţionăm eficient în acest tip de litiaze.
Îşi face sânge rău pentru că este prizonier al materiei.
Relaţii psiho-existenţiale: Asemănătoare celor ale frunzelor cu un
mai puternic sentiment de întemniţare în materie.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Ribes nigrum
(fructe) va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Artroză, cartilagiu, litiază (calcul renal), circulaţie, tendinţă
alergică, rinită alergică, cistită, intestine, oboseală, astenie, intoxicaţii,
oboseală oculară, văz, migrenă nervoasă, răceală.
COACĂZ NEGRU (frunze)

A43. Ribes nigrum (Fol.)
Familia Saxifragaceae; parte utilizată: frunze
Etimologie: COACĂZUL NEGRU - (Fructe şi frunze) - Coacăz
negru al grădinilor. Termenul ar veni de la Casse (1552), coacăzul fi-
ind folosit pentru a înlocui Cassia (arbore din Antile), ca laxativ. Este
foarte mult cultivat pe Coasta de Aur. Căutăm foarte departe nişte re-
medii foarte scumpe şi care nu au deloc la fel de bune efecte şi în atât
de mare număr ca această plantă, spunea P. de Beaumont în Tratatul
său despre Coacăzul negru (1757). Plantă acidă (Medicina chineză).
Istoric: Frunzele au un miros de urină, sunt diuretice şi bune în caz
de turbare şi în iscurie sau eliminarea de urină; se adaugă în decocturi
un pumn de frunze, ceea ce stimulează atât de puternic urina încât
chiar şi sângele se amestecă în ea.
Proprietăţi: PUTERNIC PURIFICATOR, ANTIREUMATIS-
MAL, ANTIINFLAMATOR VENOS (proprietăţi vitaminice P), an-
tialergic (efect cortizon-like), diuretic, antilitiazic, antihipertensiv,
măreşte acuitatea vizuală.
Indicaţii: TOATE INFLAMAŢIILE, reumatism cronic (artroză),
gută, tulburări circulatorii, hemoroizi, edeme, litiaze şi afecţiuni uri-
nare, arterioscleroză, picioare greoaie, astenie, convalescenţă, hiper-
tensiune, cură de slăbire, diaree (ficat stimulat), tulburări ale vederii.
Antropozofie: Aceste Saxifragacee care se înrudesc cu Rozaceele
stabilesc o proporţie justă între procesele-calcar, legate de planul te-
restru, şi procesele-Siliciu, legate de planul cosmic. Dacă acest echili-
bru este perturbat, aceasta poate da naştere calculilor renali.
Doar într-un raport foarte echilibrat al acestor două procese este
posibil să acţionăm eficient în acest tip de litiaze.
Legaţi cu mâinile şi cu picioarele de planul terestru.
Relaţii psiho-existenţiale: Conştient că este cu picioarele şi mâini-
le legat de planul terestru, dar uitând că este de asemenea legat şi de
planul celest, cosmic. Persistând în această interpretare greşită a stării
sale, sfârşeşte prin a vedea totul în negru, a-şi face sânge negru, fapt
ce poate duce la apariţia calculilor. O puternică dorinţă de a sparge tot.
Ribes nigrum în spagirie este elixirul justiţiei interioare regăsite, al
potolirii frământărilor; ajută la găsirea ieşirii din sistem.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Ribes nigrum
(frunze) va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Reumatisme, artroză, cartilagiu, circulaţie,
cistită, intestine, oboseală, astenie, intoxicaţii,
oboseală oculară, migrenă nervoasă.
COADA-COCOŞULUI
Denumire populară: cerceluş, creasta
cocoşului, pecetea lui Solomon
A44. Polygonatum vulgaris, Polygonatum
odoratum
Familia Liliaceae; partea folosită: rizomii
Etimologie: Coada-cocoşului - numită de
strămoşi sigiliul Mariei, iarbă ruptă, iarbă de
panariţiu, mugure de şarpe sau fals mugure. Polygonum; din lat. poly,
plus: numeros şi geum: miros plăcut care se degajă sau gonu, genunchi:
care are noduri multe, numeroşi genunchi. Fructele sunt toxice.
Legenda spune că rădăcina este un talisman cu care Solomon forţa
bucăţile de piatră să-l asculte în construirea templului. Sigiliu, pentru
că la fiecare umflătură, este lăsat un însemn circular de codiţele din
anii anteriori.
Simbol: Coada-cocoşului, ale cărui boabe mici, negre simbolizează
vărsatul de vânt, fiind recomandate pentru această boală (Lemery).
Plantă dulce şi neutră; Meridianele plămâni, stomac (Medicina
chineză).
Istoric: Coada-cocoşului, pecetea lui Solomon, Polygonatum este
o plantă care creşte în pădurile şi locurile umbroase şi a cărei parte cea
mai folosită este rădăcina.
Această plantă conţine multă flegmă, ulei şi sare esenţială.
Rădăcina este moderată, astringentă, purificatoare şi cu un gust un pic
amar şi acru. Se foloseşte în mod curent pentru căzături, sub formă
de infuzie în vin alb din care se beau două, trei înghiţituri în fiecare zi
(la copiii între 8 şi 15 ani). Acelaşi decoct din rădăcină în vin alb se
recomandă contra mâncă-rimilor.
Intern se foloseşte împotriva scurgerilor albe, pentru purificarea
sângelui; boabele în număr de 14, 15 cu rădăcină şi cu frunze, ce
cântăresc o uncie, purifică mucozitatea nazală de sus în jos.
Decoctul din întreaga plantă vindecă râia şi alte boli de piele.
Rădăcina, prinsă de un colţ al cămăşii în partea de jos a celor care
au stări de disconfort din cauza hemoroizilor umflaţi şi dureroşi, le
alină rapid suferinţele.
Extern se foloseşte sub formă de loţiune pentru a înlătura petele
de pe chip, pentru a albi tenul, a vindeca contuziile şi tumorile grave,
pentru a omorî ouăle de păduchi şi pentru a usca râia la copii, pentru a
şterge cicatricile şi petele de la rujeolă.
Pentru hernie se aplică un bandaj din aceeiaşi rădăcină zdrobită.
În amestec cu rădăcina zdrobită de Grande Consoude, care îi mai
ia din causticitate, se aplică pe contuzii şi pentru a vindeca rănile.
Se numeşte Sigiliul lui Solomon pentru că nodurile rădăcinii acestei
plante au o formă apropiată celei unui sigiliu.
Proprietăţi: HIPOGLICEMIANT, DIURETIC, antiinflamator,
expectorant, tonic pentru bolile mintale, regenerator cutanat.
Indicaţii: Diabet, reumatism, leucoree, vânătăi (folosit extern).
Precauţii: Boabele şi frunzele sunt otrăvitoare.
Antropozofie: Această plantă se întoarce după soare, frunzele sale
se ridică întocmai ca nişte mâini, în timp ce florile sale se apleacă de
greutate. Aici aparatul floral este ridicat un pic mai sus de pământ şi
elementul floral se integrează ritmului său.
Acţiunea asupra sistemului locomotor şi asupra sângelui este fo-
arte mare. Rădăcina bogată în mucilagii este un organ de bază al plan-
tei; ea stimulează procesele de regenerare de la zonele periferice ale
corpului.
Vechi angajamente colective în detrimentul sufletului individual.
Relaţii psiho-existenţiale: Inima este pregătită să implore uitarea,
dar acţiunile nu urmează rugii şi genunchii nu se îndoaie. Anii trec,
amintirea jurămintelor din trecut se pecetluieşte discret, dar sigur.
Uzura unui suflet care se înclină în faţa câinelui său răzbunător, pier-
dut în mulţimi de incertitudini care nu au curs.
Prin jurământ, o promisiune se păstrează până la moarte.
Copiii nu mai au timp să pătrundă realitatea liberatoare verticală, ei
se apleacă rapid spre ciclurile terestre. Deschizăturile binefăcătoare sunt
rapid acoperite în numele unui vechi ordin patriarhal sau matriarhal.
Chip impur, orbit de foc, ochii învineţiţi, capul aproape să crape de
lamentaţii. Elixirul spagiric din Polygonatum vulgaris tinde să regleze
şi să rearmonizeze energiile vitale prin fapta de azi. Echilibrează
jurămintele luate atunci când sufletul se află în formare. Eliberează
sufletul şi dezleagă mâinile de angajamentele colective.
Sufletul este chemat să-şi găsească unicitatea, să se elibereze prin
individ, de Ego, aceasta fiind singura scăpare.
Cicatrizează rănile, regenerează pielea. „Sarea sa volatilă acră este
bună pentru a diminua acidul subtil care produce bolile de piele.
Un parfum se iveşte din sine; sfârşitul chinurilor”.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Polygonatum
vulgaris va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Respiraţie, plămâni, tuse, glicemie, schelet, reumatisme, organe
genitale (ovare), iritabilitate.
COADA ŞORICELULUI
A45. Achillea millefolium
Familia Compositae; parte utilizată: vârfuri de crengi înflorite
Etimologie: COADA ŞORICELULUI -
denumirea provine de la: Ahile (Achillea) şi
frunze crestate (Millefolium). E numită iarba
soldaţilor sau iarbă militară, deoarece Ahile s-a
servit de această plantă şi de rugina lăncii sale
pentru a vindeca rana regelui Telephos. Este
iarba tăieturilor, iarba dulgherilor (dedicată
lui Iosif) din cauza infinitelor sale crestături.
Simbol al plăgii (mii de părţi). Hemoragicul cu
sânge roşu strălucitor (Important).
Istoric: Creşte în locuri necultivate, uscate, în
cimitire şi la marginea câmpurilor. Această plantă
are denumirea populară Carpentaria, altfel spus,
Iarba Cărăuşilor sau a Vizitiilor, pentru că aceştia
o folosesc pentru a opri sângele când au o rană.
Coada şoricelului conţine multă sare esenţială şi ulei.
Această iarbă este detersivă6, desicativă7, caldă, astringentă şi
amară; este un bun remediu pentru răni, tumori şi inflamaţii; se
foloseşte intern în hemoragii şi tot felul de sângerări ale nasului,
ale uterului, ale abdomenului, ale rănilor, în hemoptizie8, vomă,
retenţia urinei, piatră la rinichi, urinare cu sânge, gonoree, hemoroizi,
menstruaţie, tumoare hemoroidală şi răni. Se foloseşte extern împotri-
va migrenei, hemoragia nasului şi a rănilor, odontalgie9, sub formă de
masticator sau emplastru10, împotriva mentruaţiei abundente şi diareii;
6
detersiv - care curăţă şi cicatrizează rănile.
7
desicativ - care deshidratează.
8
hemoptizie - eliminare de sânge prin tuse, provocată de o hemoragie a
căilor respiratorii, mai ales în cazurile de tuberculoză pulmonară.
9
odontalgie - durere de dinţi.
10
emplastru - preparat farmaceutic solid, plastic, care are în compoziţia
sa săruri de plumb, răşini, cauciuc, medicamente şi care se aplică pe piele
pentru izolarea rănilor sau fixarea pansamentelor; plasture.
pentru a consolida rănile, pentru a vindeca tumorile hemoroidale şi ale
organului sexual masculin, herniile, muşcăturile veninoase, contracţia
nervilor. Se consideră că această plantă vindecă ciuma.
Coada şoricelului proaspătă pusă în nas provoacă hemoragia.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC, ANTIINFLAMATOR, sedativ
uterin hemostatic şi cicatrizant, tonic amar, emenagog, coleretic, diu-
retic, depurativ sangvin; este, de asemenea, hemostatic în uz extern. E
util înaintea unei intervenţii chirurgicale.
Indicaţii: Tulburări ale menopauzei, menstruaţii dureroase,
tulburări gastrice, spasme digestive, lipsa poftei de mâncare, proastă
circulaţie venoasă (hemoroizi, ulcere varicoase, arsuri prost cicatri-
zate, abcese), cicatrizare, arterioscleroză.
Antropozofie: Aici procesul floral nu se produce prematur, cum
se întâmplă în cazul vegetalelor cu alcaloizii. Coada şoricelului este,
după opinia lui Rudolf Steiner, o capodoperă de armonie vegetală
unică în felul său.
Într-adevăr, două tendinţe sunt puse admirabil în echilibru: un intens
proces salin este vitalizat de jos în sus, căruia i se alătură un proces
moderat de aromatizare pornind de jos, contribuind astfel la bunul
mers al proceselor constructoare. Întăreşte stomacul, stimulează ficatul
şi formarea sângelui; acestora li se asociază o putere hemostatică. Prin
substanţele sale amare, funcţia digestivă este întărită.
Eu congestionat.
Relaţii psiho-existenţiale: Revitalizant sangvin şi emoţional, eli-
xirul spagiric Coada şoricelului ajută la dezamorsarea influxurilor
devastatoare externe; ne deschide ochii către fragilitatea şi suscepti-
bilitatea noastră interioară. Aici impulsul vindecător al elixirului trece
prin puternicul eu egocentric congestionat, rănit grav şi ne dă forţa să ne
recucerim interior, să cicatrizăm breşele timpului, uitările, pornind de
la înţelepciunea inimii. Se adresează aceluia care până acum s-a format
pe devierile celorlalţi, rămânând cantonat în senzaţia că a uitat ceva.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Coada şoricelului
cuvinte-cheie:
Dismenoree, digestie, circulaţie venoasă, abces, congestie, stare de
stres, stare de frică, ajută la restructurarea mentalului.
COLA (Nucă de Cola)

A46. Cola acuminata
Familia Sterculiaceae; parte utilizată: seminţele (nucile de cola)
Etimologie: Efectele acestei plante sunt mult mai gradate decât ale
cafelei. Folosită în mod tradiţional în asteniile funcţionale, utilizarea
sa principală este la fabricarea băuturilor gazoase fără alcool.
Istoric: Nucile de cola sau, mai bine, seminţele de cola, sunt pro-
duse de arborele Cola nitida, care creşte până la 10 -15 metri înălţime,
în zonele ecuatoriale ale Africii de vest: de la Sierra Leone, până în
Nigeria şi Gabon. Este un arbore mijlociu al vegetaţiei mărunte care
creşte în pădurile dense. În funcţie de specie sau de varietate, sămânţa
este albă, roză sau roşie în stare proaspătă; uscată, este acaju brun
închis. Culoarea tegumentelor membranoase variază de la alb gălbui
la roşu trandafiriu. Prin uscare, culoarea albă sau roşie devine brun
roşcată şi gustul amar dispare într-o anumită măsură. Proporţia me-
die de cafeină este de 2,5% în cazul substanţei uscate datorită unui
tanin care produce efecte asemănătoare cafeinei. Culoarea ruginie a
seminţelor de cola uscate se obţine în urma unui proces de transpiraţie
masivă, care duce la uscarea lor. Arborele de cola este foarte de folosit
de vindecătorii din Coasta de Fildeş, sub formă de decoct sau macerat
adăugat în băuturi, băi sau injecţii, ca afrodiziac, şi în cazul naşterilor
dificile, pentru accelerarea travaliului.
Cola acţionează asupra muşchilor, împiedicând oboseala şi
diminuează suflul. Luată seara, sămânţa de cola poate provoca insom-
nie; ea este contraindicată în anumite afecţiuni cardiace.
Proprietăţi: STIMULENT NERVOS, PSIHIC ŞI INTELECTUAL,
creşte rezistenţa la oboseală, afrodiziac, diuretic, cardiotonic, hiper-
tensiv uşor.
Indicaţii: Astenii funcţionale, surmenaj, convalescenţă, regim de
slăbire, perioada examenelor, exerciţii fizice intense.
Antropozofie: Cola aparţine unei familii ce cuprinde nalbele;
conţine un principiu apos şi plastic care luptă împotriva lignificării şi
durificării.
Caută să integreze adevărurile spirituale eterne.
Relaţii psiho-existenţiale: Refuzul de a muri încetul cu încetul, de
a se lăsa împietrit de ambianţa obositoare, tristă, fără nici o sclipire,
fără nici o strălucire. Nu mai caută să se perfecţioneze în chestiunile
sterile şi efemere, ci caută să integreze adevărurile spirituale şi nemu-
ritoare.
Cola acuminata în spagirie este elixirul renaşterii sinelui, a luării
destinului în propriile sale mâini.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Cola acuminata
cuvinte-cheie:
Tahicardie, probleme respiratorii, echilibrarea generală a organis-
mului, imunitate, oboseală, alergie, probleme mentale ce provin din
copilărie, piele, psoriazis, dismenoree.
CONDURANGO
A47. Gonobolus condurango
Familia Asclepiadaceae; parte utilizată: coaja lianei uscate în
ghemuri, rădăcina
Etimologie: CONDURANGO - Gonobulus condurango, Marsde-
nia Condurango. Liană de Condor, pentru că Condorul îi foloseşte
frunzele ca antidot la veninul şerpilor.
Exprimă, de asemenea, oţelirea, închiderea în sine însuşi.
Istoric: Plantă căţărătoare originară din America de Sud, creşte
pe versantul de vest al Cordilierei Anzilor; doar coaja tulpinii este
farmaceutică.
Condurango are un miros mixt de scorţişoară şi piper, un gust puţin
aspru şi amar; pulberea sa este maro deschis. El este folositor pentru
ulcerele canceroase şi sifilitice; este antinevralgic şi antireumatismal.
Proprietăţi: TONIC AMAR, stomacal, digestiv, antiemetic (anti-
vomitiv), analgezic, gastric, antinevralgic, antireumatismal.
În America Latină este renumit atât ca antidot împotriva muşcă-
turilor de şerpi cât şi ca anticanceros.
Indicaţii: Dispepsii, greţuri cauzate de sarcină, inapetenţă,
afecţiuni gastrice în general (în cazul cancerului la stomac), ulcere
varicoase, fisuri ale mucoaselor labiale şi anale.
Precauţii: În doze ridicate, risc de greţuri, vărsături şi convulsii,
ba chiar o stopare a funcţiilor respiratorii.
Antropozofie: Liana ne arată tendinţa de a deveni volubili şi inca-
pacitatea de a crea un suport vertical ferm. Ea se dezvoltă în spirală şi
depune toate eforturile pentru a ajunge la lumină, în ciuda abundenţei
frunzelor arborilor învecinaţi.
Încăpăţânare, oţelire şi închidere în sine însuşi.
Relaţii psiho-existenţiale: Mii de contorsiuni, mii de întorsături,
dacă e nevoie, totul se pune pe treabă pentru a atinge scopul. Încăpă-
ţânarea, împietrirea şi închiderea în sine însuşi au creat o grea locuinţă
corporală baricadată dar, încetul cu încetul, de nelocuit. Gonobulus
Condurango este în spagirie elixirul deschiderii şi al întâlnirii, precum
şi al perseverenţei către lumină.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Gonobolus Con-
durango va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Dureri, lovituri, şoc fizic şi nervos, reumatism, infecţii, greaţă (în
timpul sarcinii), stomac, intestine (diaree).
CORIANDRU
Denumire populară: culendia
A48. Coriandrum sativum
Familia Umbelliferae; parte utilizată: fructe coapte
Etimologie: CORIANDRUL - Koris: ploşniţă, miros pronunţat al
plantei proaspete; coriandru în greacă înseamnă masculul ploşniţei.
Comparat cu Mana cerească (Exod 16,
31). Măreşte focul marţian iraţional,
înflăcărarea. Xenocrate, discipol al lui
Platon, afirma că fiecărui bob luat de către
femeie îi corespundea tot atâtea zile fără
menstruaţie. Întăreşte chakra splenică
(chakra asociată testiculelor şi ovarelor),
după medicina Ayurvedică.
Istoric: Coriandrul este cultivat în
grădini; conţine mult ulei exaltat şi sare
volatilă. Sămânţa de coriandru este caldă,
desicativă, astringentă şi renumită în re-
laxarea şi întărirea stomacului, ajutând
la digestie. Se ia la sfârşitul meselor pentru a face o impresie bună,
remediind respiraţia neplăcută, pentru a închide stomacul şi a opri
râgâielile şi nervozitatea. Alungă gazele şi mirosul neplăcut. Mai
mulţi din vechii autori botanişti ne asigură că sucul frunzelor de
coriandru, fiind luat în băutură, este o otravă la fel de puternică ca şi
cucuta. Ei ne mai avertizează că slăbeşte memoria, provoacă ameţeli,
mari dureri viscerale şi că, fiind băut în mare cantitate, cauzează
moartea. Foarte mult timp s-a crezut că acesta are ceva malign şi,
pentru a elimina această pretinsă calitate negativă, se macera în oţet
înainte de a fi folosit; dar în prezent nu se ţine seama de aceasta.
Proprietăţi: CARMINATIV, STOMACAL, EUPEPTIC (stimu-
lează şi reglează secreţia gastrică stomacală), antispasmodic, afrodi-
ziac, tonic nervin (în doză mică).
Indicaţii: Digestie dificilă (dispepsie), aerofagie, fermentaţii intes-
tinale, respiraţie urâtă, convalescenţă (în caz de infecţii).
Precauţii: În doze nemoderate, există riscul de intoxicaţie a siste-
mului nervos. Esenţa volatilă poate să provoace convulsii.
Antropozofie: În vârful acestui tip de plantă uşoară şi aromată,
forţa vitală, ce a fost mult timp reţinută în rădăcină explodează în
umbelule, acestea exprimând tendinţele dinamice ale silicei (bioxid de
siliciu). Umbelifera este corelată elementului aer.
Trei boabe de coriandru înghiţite, din bolnav
Vor îndepărta febra şi covalescenţa.
Xenocrate pretinde că sângele menstrual
Atâtea zile întârzie din cursul său obişnuit,
Câte boabe din această plantă va fi luat femeia.
Bun pentru stomac prin calitatea sa picantă,
Alungă şi balonările
Şi calmează de umori curenţii agitaţi.
Dezorganizat de încercările vieţii.
Relaţii psiho-existenţiale: Testele vieţii l-au dezorganizat, deter-
minându-l să-şi îngroape energiile psihice şi vitale în anumite unghere
ale creierului, ca într-un trecut zăvorât, în care nu se mai permite ac-
cesul. Elixirul spagiric Coriandrum sativum este explozia reţinerilor
şi a tabuurilor, amplificând focul marţian, înflăcărarea.
Anturajul este acum obligat să ţină cont de o nouă maturitate a
fiinţei. Elixir al manifestării viguroase.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Coriandrum sa-
tivum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Probleme digestive, aerofagie, intestine, ficat, hepatită, splină,
rezistenţă la infecţii, energie sexuală, probleme cu energia externă
(frig), idei fixe, tendinţă către autosubjugare.
CREŢIŞOARĂ
A49. Alchemilla vulgaris
Familia Rosaceae; parte utilizată: întrea-
ga plantă, rădăcină
Etimologie: CREŢIŞOARA - Frunzele
în formă de cupă (vas de Rouă) adăpostesc
picăturile de Rouă; legenda spune că
alchimiştii, care lăudau mult calităţile acestei
plante, recuperau această Rouă nocturnă pen-
tru a-şi prepara Solvantul universal. Plantă
modestă cu mari virtuţi, este numită Soţia
soarelui, Umbrarul-Doamnei. Cei vechi i-au
dat şi denumirea de Picior de Leu.
Prin frunzele sale rotunde, Creţişoara este
comparată cu colul uterin pe care-l închide.
Este planta sănătăţii femeilor.
Istoric: Această plantă creşte în locurile ierboase şi umede, pe
pajişti, de-a lungul văilor; conţine multă flegmă, ulei şi moderat sare.
Frunzele sunt vestite printre principalele leacuri: sunt temperate în-
tre cald şi rece şi servesc la consolidarea, constrângerea, curăţarea
şi purificarea sângelui; deci, ele sunt utile în menstruaţia abundentă
la femei. Se folosesc intern în decocturi, pentru ulcere la plămâni,
tuberculoză pulmonară (ftizie). Ele întră în poţiunile vindecătoare şi
se folosesc sub formă de cataplasme pentru a fi aplicate asupra herni-
ilor sau ieşirilor intestinului. Frunzele de creţişoară deţin primul loc
printre leacuri; se folosesc şi extern pentru ulcere şi răni. Creţişoara
este secretul italienilor pentru a reduce natura feminină şi a diminua
mărimea mamelelor. Fumul decoctului este primit prin vulvă, pe care
o închide într-atât încât o femeie poate trece atunci drept fecioară;
pentru a diminua, a rotunji şi a întări mamelele, acestea se umezesc cu
decoctul din aceeaşi plantă. Sucul plantei sub formă de decoct sau baie
“le îngustează puternic pe proaspetele soţii şi produce plăcere soţilor”.
Proprietăţi: REMEDIU GINECOLOGIC ŞI TONIC VENOS, he-
mostatic, tonic stomacal, acţiune generală asupra dereglărilor men-
struale, reglator al ciclului feminin. Creşte rezistenţa capilară, diuretic,
astringent diareic, calmant al sistemului nervos.
Indicaţii: Diaree, gastroenterită, dismenoree şi leucoree, dureri
menstruale, menopauză, cefalee de origine nervoasă, congestii cere-
brale (apoplexie), arterioscleroză, varice, vergeturi, gât iritat (garga-
risme), pierderea poftei de mancare.
Precauţii: Stimulent uterin, de evitat în timpul sarcinii.
Antropozofie: Plantă-frunză, chiar şi floarea e verde. În suprapu-
nerea parţială a foliarului peste floral trebuie să găsim semnătura
creţişoarei şi a acţiunilor sale curative.
Regiunea corespondentă la om nu este în ritmurile inimii şi ale
plămânului, ci în uter, acest organ ritmic transpus în domeniul meta-
bolic care e ca o inimă metamorfozată.
Creţişoara este planta naşterilor sănătoase, a rapidei cicatrizări
după o naştere, a opririi hemoragiilor uterine. Ea ajută la restabilirea
corpului astral al mamei în această regiune abdominală, de unde a fost
exclus în timpul sarcinii.
Naşterea sănătoasă a sinelui.
Relaţii psiho-existenţiale: Plantă „port-Rozee” a Alchimiştilor,
care adună apa celestă. Elixir al transformării materiei, al naşterilor
sănătoase ale sinelui, a întăririi fiinţei veritabile în funcţiile sale primare.
Plantă protectoare a laboratorului interior (oratoric) care permite de
acum înainte de operarea cu focul secret, sacru, în cunoştinţă de cauză.
Fiinţa munceşte cu tragere de inimă, acceptă să meargă în mijlocul
pădurii sale, întărită în ea însăşi şi înarmată cu o iubire a originilor
într-o continuă creştere. Reţinerile se decongestionează, se naşte o
sensibilitate nouă. Elixirul spagiric Alchemilla vulgaris centrează
fiinţa în munca asupra Sinelui şi în renaşterea până în planul corporal.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Alchemilla vul-
Reglare a metabolismului, ovare, probleme ginecologice, sistem
limfatic, articulaţii, rahitism, intestin gros (inflamaţii), acţiune depurativă.
CRUŞIN
A50. Rhamnus frangula
Familia Rhamnaceae; parte utilizată: Scoarţă uscată de un an.
Etimologie: CRUŞINUL - Burgena (sau Bourgene, Cruşin) este
un cuvânt de origine indo-europeană care semnifică baghetă, baston.
La bourde desemnează un baston folosit pentru a face să înainteze
ambarcaţiunile uşoare. Frangule, frango: a rupe, făcând aluzie la
fragilitatea ramurilor sale. Mai este numit şi Lemn negru, Arin
negru sau Paţachină neagră. Acţionează asupra celei de-a 7-a chakra,
având deschidere către Puterea superioară. Face să apară emoţiile
negative uitate în cel mai profund loc al astralului pentru ca ele
să fie distruse de Focul Prezentului şi pentru ca astfel o lumină corectă
să lumineze Calea.
Istoric: Această plantă creşte în pădurile umede; cea de-a doua sa
scoarţă, şi în special cea a rădăcinii sale, se foloseşte în medicină; ea
conţine mult ulei şi sare esenţială.
Curăţă toate umorile vătămătoare, în special serul. Se combină cu
scorţişoară, ghimbir, sămânţă de anason sau mărar, sau prin vreun alt
condiment; gătită cu unt, este bună pentru a vindeca râia, sub formă
de unguent.
Mugurii gătiţi în apă caldă şi aplicaţi pe dinţi vindecă durerea de
dinţi, doza e până la 2 dramuri; acest purgativ este cunoscut ţăranilor
contra hidropiziei şi a bolilor asemănătoare; doza este de la o jumătate
de dram (1 dram = 3,22 g) până la 2 dramuri.
Se spune că frunzele dau mult lapte vacilor care le mănâncă.
Proprietăţi: LAXATIV UŞOR, prietenul intestinului, acţiune
selectivă asupra ultimului segment al intestinului, coleretic şi colagog
uşor (stimulare a secreţiei biliare).
Indicaţii: Constipaţie ocazională la adult, insuficienţă biliară,
hepatită acută, ciroză, celulită, cure de slăbire.
Precauţii:
1- scoarţa de cruşin trebuie utilizată la cel puţin 1 an după recoltă, dacă
nu, apare o purgaţie violentă din cauza glucozidelor de forme reduse.
2 - în doze foarte mari: vertijuri, convulsii, sincopă.
3 - contraindicaţie: în caz de durere de stomac, graviditate, alăptare,
menstruaţie, criză hemoroidală.
A evita a se da copiilor.
Antropozofie: Prezenţă de saponine şi taninuri, slabă prezenţă a
alcaloizilor.
Paravan de cuceriri şi de bunuri materiale.
Relaţii psiho-existenţiale: Face să apară emoţiile negative uitate în
cel mai profund loc al astralului pentru ca ele să fie distruse de Focul
Prezentului şi pentru ca, astfel, o lumină corectă să lumineze Calea.
Rhamnus frangula în spagirie este elixirul celui care nu se mai
ascunde în spatele unui paravan de cuceriri şi de bunuri materiale.
El ştie acum cum să facă pentru a se lăsa în voia propriului său
destin; dă-i Cezarului ce-i al Cezarului.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Rhamnus
frangula va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
Sistem digestiv, ficat (depurativ al ficatului, regenerează ficatul),
veziculă biliară, insuficienţă biliară, aciditate la stomac, toxine intes-
tinale, nervozitate, stres.
CUIŞOARE
A51. Eugenia caryophy-llata
Familia Myrtaceae; părţi uti-
lizate: mugurii florali uscaţi
Etimologie: Cuişoare - familia
Caryophyllaceae; karyonul: mie-
zul noduros hipertrofiat în care
sunt inserate frunzele opuse.
Cuişoarele nu sunt de fapt fructe,
ci muguri florali. În China curte-
zanele obişnuiau să le mestece
pentru a-şi parfuma respiraţia de
fiecare dată când trebuiau să se
adreseze împăratului.
În anumite ritualuri indoneziene, cuişoarele înflorite, considerate
a fi precum soţiile, sunt tratate asemenea femeilor gravide: în preajma
lor nu se face nici un zgomot, de teamă că ar putea să li se facă frică şi
astfel să-şi scuture prematur mugurii.
Antiseptic puternic şi remediu pentru lipsa de iubire de sine; ajută
la reintegrarea substanţelor exterioare sub ghidarea unui eu însoţit de
corpul senzaţiilor sale (corpul astral).
În Ayurveda se spune că dinamizează chakra gâtului (corespun-
zătoare glandei tiroide).
Plantă picantă. (Medicina chineză)
Istoric: Cuişoarele sunt fructul sau mai bine zis florile solidificate
ale unui arbore originar din India, având aspectul unui cui, de unde li
se trage şi numele.
Trebuie alese cele groase, bine crescute, proaspete, întregi, de cu-
loare brună sau închisă, uşor de rupt, puternic mirositoare, cu un gust
picant aromatic.
Cuişoarele conţin mult ulei semi-exaltat şi sare volatilă, au un
efect tonic cardiac, antimigrenos şi stomahic.
Ele reduc mucusul grosier de la nivelul creierului, stimulează
secreţia salivară; încălzesc, diminuează şi disipă şi prin urmare sunt
bune în cazuri de slăbiciune şi leşin, probleme dentare, hiperaciditate,
vertij, maladii maligne şi afecţiuni ale matricei.
Se prepară de asemenea gumă de cuişoare. Cuişoarele seamănă la
frunze cu nucul.
Proprietăţi: BACTERICID, ANTISEPTIC local, inhibitor al
agregaţiei plachetare, analgezic, tonic aromatic, carminativ.
Indicaţii: Astenii, probleme digestive, ulcer stomacal (regenerează
mucoasa gastrică), respiraţie rău mirositoare.
În uz extern: calmant bucal, dezinfectant.
Antropozofie: Datorită condimentelor omul devine mai conştient
de ceea ce mănâncă; el îşi angajează corpul astral şi Eul în acţiunea
digestiei, deoarece acestea sunt cele care percep gustul propriu-zis.
Eul, adică constituentul care îl ridică pe om deasupra naturii ani-
male, pătrunde şi reglează structura termică (tot aşa cum, la rândul
său, corpul astral domneşte asupra aerului, corpul eteric asupra lichi-
delor, iar corpul fizic asupra solidelor).
Din această cauză procesele calorice joacă rolul principal în arta
culinară. În această direcţie, natura calorică a plantelor aromatice are
o influenţă puternică.
Omul este singurul care îşi condimentează şi astfel îşi adaugă
foc hranei sale; aceasta este o acţiune termică la fel ca fierberea,
înăbuşirea, afumarea etc.; şi aceasta îl diferenţiază pe om de
animale.
Esenţa de cuişoare (mai densă decât apa) ne arată că focul a fost
atras cu putere în partea terestră. Elementul Pământ este pus în valoare
în întreaga plantă. Planta are efecte intense asupra polului metabolic,
în acord cu eul şi cu corpul astral.
Lipsă de iubire de sine, fiinţa rămâne prinsă şi nu mai
avansează.
Relaţii psiho-existenţiale: Mentalul dur, osificat, încrus-
tat într-un trecut puternic, plin de strămoşi iluştri; „pe vremuri
se făcea aşa”. Înţelegerea rămâne înţepenită în concepte calcifi-
ate de vreme, ideile de revoltă nu mai sunt duse până la capăt.
Confuzie între certitudinea interioară dată de suflet şi modul
său corect de a organiza viaţa, şi certitudinile temporare repetate de
vechile autorităţi lipsite de suflet.
Fiinţa rămâne blocată şi nu mai înaintează. Remediu împotriva
lipsei de iubire de sine şi în cazul oboselii produse de atitudinile
extremiste, fie ele în bine sau în rău. Corpul se umflă şi nu se poate
decongestiona din cauza presiunii cefalice.
Elixirul spagiric de cuişoare favorizează integrarea substanţelor
exterioare sub conducerea unui eu plin de demnitate, ajutat de
corpul astral pentru a extrage chintesenţa din ele, rămânând în
acelaşi timp protejat împotriva influxurilor exterioare negative şi
a autorităţii. Favorizează concepţia în legătură cu forţele de înaltă
volatilitate.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Eugenia caryo-
phyllata va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Circulaţie, bufeuri, varice, picioare grele, probleme digestive,
stare generală, angoase, incertitudini, depresie, mintal agitat.
CURCUMĂ (specie de Turmeric)

A52. Curcuma xanthorrhiza
Familia Zingiberaceae; parte utilizată: rizomi
Etimologie: CURCUMA - Şofran al In-
diilor sau Pământ Merituos (fr. Terre Merite)
sau Căprişor al Indiilor. Karkouma în sanscrită:
culoare galbenă.
În Antile: Terra merita, pământ de o mare
valoare, din cauză că materia acestei rădăcini
pare un pământ întărit şi pentru că are mari
virtuţi.
Curcuma este un nume arab care nu este spe-
cific Pământului Merituos; a mai fost dat şi altor
rădăcini galbene sau roşii, cum sunt cele de
rostopască, garanţă, ştevie-de-grădină. În compo-
ziţia condimentului curry curcuma rămâne unul
din ingredientele cele mai importante. Aceste
ingrediente sunt: chimen, nucşoară, piper negru,
coriandru, ghimbir, cardamom, curcuma.
Plantă acidă, uşor amară şi dulce; meridiane
Ficat, Trei Focare (Medicina chineză).
Istoric: Pământul Merituos apare în mai multe locuri din marile
Indii, de unde ne parvine uscat.
Rădăcina sa e colorată în galben, asemenea şofranului; in-
dienii o folosesc pentru a da culoare orezului lor şi multor alte fe-
luri de alimente; ea conţine mult ulei şi sare esenţială şi fixă.
Fabricanţii de vopsele, mănuşarii, sculptorii şi mulţi alţi artizani
o folosesc pentru a colora în galben sau auriu. Această rădăcină este
consacrată veziculei biliare, stomacului şi ficatului pentru a îndepărta
obstrucţiile; pietrei, pentru nefretică, fiind luată sub formă de pulbere
sau decoct; apoi splinei şi uterului pentru a provoca menstruaţia la femei.
Este caldă, desicativă şi amară, curăţă, atenuează, deschide, digeră;
într-un cuvânt, ea este folosită în gălbinare, hidropizie şi caşexie.
Proprietăţi: COLERETIC ŞI COLAGOG, stimulant al sucurilor
gastrice, carminativ, antiinflamator, antibacterian, bun tonifiant al
funcţiilor stomacale.
Indicaţii: Afecţiuni hepatice şi veziculare, tulburări funcţionale
digestive de origine hepatică, hipoclorhidrie, litiaze biliare, hiperco-
lesterolemie, icter, inapetenţă.
Antropozofie: Cu ajutorul plantelor, omul devine mai conştient de
ceea ce mănâncă; el angajează mai puternic corpul astral şi Eul în
acţiunea digestivă, deoarece acestea sunt cele care gustă.
Activitatea lor este la început de descompunere (în ceea ce priveşte
peretele intestinal).
Eul, adică acel constituent care ridică fiinţa umană deasupra na-
turii animale, penetrează şi reglează organizarea termică (în urma sa,
corpul astral controlează astfel aerul, corpul eteric lichidul şi corpul
fizic solidul).
De aceea procesele calorice au întru totul primul rol în arta culinară.
Natura calorică a plantelor picante ajută puternic în această privinţă.
Numai omul foloseşte Focul aromându-şi mâncarea; este vorba
aici de o acţiune termică asemănătoare celei de a fierbe, a prăji, a
afuma etc.; de asemenea, şi aceasta diferenţiază omul de animale.
Întreaga energie-Foc de ardere este păstrată în rădăcina Curcumei
şi nu se răspândeşte decât slab în celelalte părţi ale plantei.
Continuă să fie o autoritate falsă.
Relaţii psiho-existenţiale: Energia vieţii este reţinută în memo-
riile trecutului, blocată de scheme irealizabile, dorinţe necunoscute.
Aspiraţia de a se împărtăşi din forţa vitală este reţinută în idei depăşite
care se vor a fi liniştitoare, dar în definitiv nu sunt decât blocaje;
încearcă să rămână o autoritate falsă.
Elixirul spagiric Curcuma xanthorrhiza dezleagă sufletul de fila-
mentele subiective şi redă pofta de a-l întâlni pe celălalt, faţă în faţă.
Rădăcinile au terminat de reţinut tot, seva se etalează şi puţin mai
multă umanitate înfloreşte în întâlniri.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Curcuma xantho-
rrhiza va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Ficat (probleme hepatice în general), veziculă biliară (funcţie şi
calculi), colesterol, toxine diverse, statică a scheletului, energie de
bază, oboseală, energie Pământ, structurare, memorii inconştiente,
programări emoţionale.
DAFIN (Laur)
A53. Laurus nobilis
Familia Lauraceae; părţile utilizate: frunzele şi fructele
Etimologie: Dafinul - Lau-
rul lui Appolo - Bacca laurea-
tus; cununa de laur stă pe frun-
tea învingătorului, aceasta este
o victorie prin ea însăşi; glorie
celui care o merită. “Aurul” sau
“estul”, simbolizează nemuri-
rea. Cultul zeului solar (Appolo).
Laurul este emblema Academiei
Franceze în eternitate; dar nu tre-
buie să dormi pe laurii dobândiţi.
Numit Laur de poeţi şi,
mai puţin prozaic, dafinul-sos,
dafinul cu şuncă sau dafin de
bucătărie. Nimfa Daphne, fiica fluviului Peneu, a reuşit să
supravieţuiască tentativelor de seducţie ale arzătorului Appolo
doar transformându-se într-un micuţ arbust. Appolo a iubit-o
atât de mult pe această nimfă încât a instaurat cultul laurului.
Prin urmare, laurul, al cărui nume evocă gloria, reprezintă de
asemenea victoria sinelui uşurând mai întâi inima omului, apoi ar-
monizând cele două emisfere cerebrale; focul reconciliind cei
doi iluzionişti: Lumina şi Întunericul, la fel cum Christos crucifi-
cat era încadrat de cei doi tâlhari; aduce o reorganizare endocrină
prin aducerea fluxului inimii până la hipofiză, care este şeful or-
chestrei endocrine şi sediul celei de-a şasea chakra; eliberarea şi
dilatarea aurei şi recuperarea capacităţilor imunostimulatoare.
Istoric: Laurul este un arbore care creşe în locuri uscate şi însorite;
se cultivă în grădini; în medicină se folosesc frunzele şi fructele; ele
conţin mult ulei şi săruri volatile. Fructele lui uscate ne aduc o par-
te din ţările calde. Trebuie să fie culese proaspete, să aibă un aspect
sănătos, neatacate de viermi, sa fie întregi, cu coaja intactă, aproape
negre la culoare. Laurul este cald şi desicativ; fructele sunt mai calde
decât frunzele; planta are efect rezolutiv şi emolient.
Fructele se folosesc în principal în cazul încetării ciclului menstru-
al şi a producerii urinei, în afecţiuni nervoase, paralizie, colici, dureri
post-natale, arsuri la stomac. Florile se folosesc în uz extern împotriva
înţepăturilor viespilor, pentru a înmuia tumorile, pentru a declanşa ci-
clul menstrual, domolesc durerile, sub formă de băi sau parfum, şi
pentru a alina dentalgiile sau nevralgiile sub formă de gargarisme.
Laurus, sau cel care laudă, deoarece se foloseşte la confecţionarea
cununilor de pe capul celor care merită gloria.
Proprietăţi: TONIC ŞI STIMULENT al funcţiilor digestive, sto-
mahic, carminativ, expectorant, diuretic, sudorific. Antiinfecţios, bac-
tericid, echilibrant al sistemului nervos, regenerează epiderma, emen-
agog; antireumatismal în aplicaţii externe.
Indicaţii: Flatulenţă, dispepsie atonă (blocarea digestiei din cauza
lipsei de tonus a organelor), gripă, bronşită cronică, catar nazal, disto-
nie neurovegetativă, probleme cutanate, degenerescenţă, inhibiţii, ci-
cluri perturbate.
Antropozofie: Laurul este o plantă solară care secretă substanţe
purtătoare de căldură: uleiuri eterice în scoarţă, flori, frunze şi fructe;
uleiuri grase în seminţe.
Reechilibrarea celor două emisfere cerebrale, victorie asupra
eului prin sine însuşi.
Relaţii psiho-existenţiale: Laurul, al cărui nume evocă gloria, lu-
mina, soarele, aduce victoria asupra eului, uşurând mai întâi inima
omului, iar apoi reechilibrându-i emisferele cerebrale. Ridică fluxul
sanguin din inimă spre hipofiză, care este şeful de orchestră al glan-
delor endocrine şi sediul celei de-a 6-a chakre. Focul unităţii care
reconciliază cei doi mari iluzionişti: lumina şi întunericul.
Laurus nobilus este în spagirie elixirul care aduce dilatarea
aurei, graţie unei reorganizări a sistemului endocrin şi o recăpătare a
puterilor sistemului imunitar. Victorie asupra eului prin sine însuşi.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Laurus nobilus
cuvinte-cheie: axa ficat-plămâni, bronşită, digestie îngreunată, apetit,
intoxicaţie alimentară, febră, rinită, angină, energie perversă (rece),
structurarea ţesuturilor dar şi a mentalului în relaţie cu individualitatea
(prin raportarea la constrângerile exterioare).
DAMIANĂ
A54. Turnera aphrodisiaca
Familia Turneraceae; parte utilizată: Frunze
Etimologie: DAMIANA - Plantă care creşte în Mexic şi în Cali-
fornia, renumită în America pentru proprietăţile sale afrodiziace, pe
care misionarul Salvatierra le făcuse cunoscute încă din 1699.
Istoric: Recolta damianei, al cărei miros îl aminteşte pe acela de
Buchu, are loc în luna august, în momentul în care tulpinile sunt aco-
perite de o gomă înmiresmată. Această plantă restaurează stările de
oboseală generală şi regenerează sistemul nervos şi funcţiile sexuale.
Preparatele din damiană sunt psihostimulante şi expectorante, folosite
în caz de impotenţă de orice natură, ca tonice generale; această plantă
aduce beneficii în caz de albuminurie şi migrenă.
Proprietăţi: TONIC GENERAL, stimulant hormonal, afrodiziac
fără efecte secundare, intensificator al yang-ului, diuretic, antiseptic
urinar uşor, laxativ uşor, expectorant.
Indicaţii: Impotenţă şi frigiditate (bărbat şi femeie), ejacula-
re precoce, exces de oboseală nervoasă şi intelectuală, migrenă,
convalescenţă, tulburări prostatice.
Închidere faţă de relaţiile cu ceilalţi.
Relaţii psiho-existenţiale: Pentru acela sau aceea care uită că
relaţia cu celălalt îmbogăţeşte spiritul, după ce a acceptat să piardă
ceva, mai ales nişte idei. Turnera aphrodisiaca, în spagirie, este elixi-
rul evoluţiei în relaţii, al purificării fiinţei noastre interioare prin ac-
ceptarea experienţelor exterioare.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Turnera aphro-
disiaca va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Lipsă de energie, impotenţă, surmenaj, stres, cistite, infecţii urina-
re, diuretică, eczeme, toxine (piele), probleme la genunchi.
DRACILĂ
A55. Berberis vulgaris
Familia Berberidaceae; parte utilizată: Scoarţă uscată a rădăcinilor,
frunze şi fructe
Etimologie: DRACILA - Berberis, de la denumirea arabă a fructu-
lui acestei vegetale. Dracila constituie gazda obişnuită a Ruginii grâu-
lui (ciupercă parazită). Lemnul şi rădăcina servesc la vopsirea în gal-
ben. Plantă acidă (Medicina chineză). Sistemul renal (Important).
Istoric: Acest arbust spinos creşte în locuri necultivate, în păduri,
în garduri de mărăcini şi în tufişuri; conţine multă sare esenţială şi
limfă, moderat ulei. Fructele culese toamna, aceasta se înţelege prin
Berberis; numai fructul este folosit în medicină.
Scoarţa galbenă este utilă contra aftelor şi mâncărimilor.
Sâmburii intră în specia Diarrhodon Abbatis.
Berberis-ul răcoreşte, umectează, strânge, deschide apetitul şi
întăreşte stomacul şi ficatul, ceea ce face să fie indicat de obicei în
bolile în care este nevoie de răcorire şi de astringenţă, precum diareea
şi dizenteria.
Este cordial, potrivit pentru a stopa diareea şi hemoragiile, pentru
a dezaltera, pentru a calma o prea mare mişcare a bilei.
Sămânţa este puternic astringentă.
Proprietăţi: DRENOR HEPATOVEZICULAR, URINAR ŞI CU-
TANAT, colagog, hipotensor, decongestionant, hepatic amar, tonic
stomacal, vasoconstrictor, hemostatic, diuretic, laxativ (frunze),
dezintoxicare morfinică, febrifug.
Indicaţii: Litiaze biliare şi renale, retenţie de urină (oligurie),
reumatisme, gută, hemoragie uterină, hemoroizi, dureri înţepătoare,
herpes.
Precauţii: A se respecta dozele prescrise. A se evita în timpul
sarcinii.
Antropozofie: Atrage planul astral în mod esenţial în rădăcinile
sale, care conţin cea mai mare cantitate de alcaloizi.
Frunzele şi fructele îi rămân protejate.
Periodă impetuoasă şi instabilă în care caracterul temerar iese
în evidenţă. Se îmbată cu propriile cuvinte.
Relaţii psiho-existenţiale: Fiinţa traversează o perioadă impetuoasă
şi instabilă, în care caracterul său temerar iese în evidenţă. O simplă
atingere uşoară o face să se ridice pentru a răspunde până la a se îmbăta
cu propriile-i cuvinte. Este atacat cu duritate şi dispreţuit pentru ideile
sale. Nu se împiedică de o atitudine fermecătoare; lasă să apară un
caracter care poate fi atât de autoritar încât să se opună naturii sale
profunde. Îşi devine ostil lui însuşi şi-şi adoarme fiinţa interioară.
Dureri înţepătoare, arzătoare şi iradiante în mişcări mari şi în
diferite părţi ale corpului. Elixirul spagiric Berberis vulgaris arde şi
elimină toxicităţile acumulate deasupra capului, acelea ale imaginilor
agonizante ferecate în vechi eşecuri. Înţelegerea mecanismelor inte-
rioare ostile permite sufletului să-şi vadă de o cale de a trăi, aureolată
de energie calmă.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Berberis vulga-
ris, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Drenaj, piele, ficat, sistem renal şi de eliminare, apetit, hemoroizi,
probleme ale uterului.
DROSERĂ (Roua cerului)

A56. Drosera rotundifolia
Familia Droseraceae; parte utilizată:
Întreaga plantă
Etimologie: DROSERA - Provine
din grecescul droseros: acoperit de rouă.
Purta denumirile: Apă de Foc, plantă cu
picătură, roua soarelui. Picurii săi sunt
produşi mai ales în momentele cele mai
calde din timpul zilei, ceea ce-i dă această
aparenţă magică. Frunzele de drosera au,
asemenea Purpuriului pitcher, Dionaea
etc., plante aşa-zis carnivore, proprietatea
unică de a se contracta la contactul cu
muştele şi alte insecte care vin să se pună
pe ele şi să se prindă în sucul vâscos, pe care îl secretă perii glandulari
cu care ele sunt acoperite; aceste frunze se închid şi nu se întredeschid
din nou decât după ce şi-au digerat victima. Drosera, foarte dificil de
adaptat, are nevoie de un sol în general acid şi de o lumină cernută.
Vindecă, ameliorează tusea convulsivă a bolnavului (Important).
Istoric: Drosera creşte în locuri câmpeneşti şi mlăştinoase, prin-
tre muşchi, şi înfloreşte în mai; aceste plante sunt puţin glutinoase
la atingere. Trebuie culese primăvara, când sunt în floare şi în cea
mai mare vigoare (Lemery); conţin mult ulei, limfă şi sare esenţială.
Părţile farmaceutice sunt planta, care trebuie culeasă când Soarele este
în semnul Leului şi Luna în creştere, într-o zi caldă şi senină pentru a
fi păstrată fără a o spăla (Schroder). Sucul se găseşte mereu pe frunze
sub formă de rouă. Dodonoeus pretinde că această plantă este caldă şi
uscată în al patrulea grad şi încurajează folosirea sa internă, dar puţini
medici sunt de acord cu el; cei mai mulţi dintre ei o recomandă în
ftizie, din cauză că ea este umedă când este foarte cald; contra rănilor,
a epilepsiei, pentru a rezista la venin, pentru bolile de ochi, pentru a
purifica sângele şi sub formă de băutură.
Se spune că, fiind pusă pe zona genitală, facilitează naşterea,
calmează durerea de dinţi atunci când e ţinută în gură, vindecă ma-
niacii dacă este prinsă la gât şi febra cuartă, fiind aplicată 6 ore pe
cele două locuri unde se ia pulsul şi pusă 6 ore în apă, succesiv, în 10
sau 12 reprize. Infuzia de drosera în rachiu este un excelent cordial.
Sucul sau umezeala, care se găseşte pe această plantă în mai mare
cantitate când este mai cald, se strânge într-o farfurie deasupra căreia
se scutură planta; sucul ajută la întărirea inimii, a ficatul şi stomacu-
lui, la calmarea durerilor de cap cauzate de căldură, la prevenirea şi
vindecarea ciumei; se foloseşte extern în caz de durere, inflamaţie sau
alte afecţiuni ale ochilor.
Proprietăţi: ANTITUSIV, expectorant, antispasmodic, antibiotic
(plombagină), antireumatismal, diuretic.
Indicaţii: Tuse spasmodică iritantă (tuse convulsivă), urmată sau
nu de vărsături, afecţiuni ale căilor respiratorii (astm, bronşite).
Precauţii: În doze ridicate, risc de diarei sângeroase, urmare a
unei ulceraţii a mucoasei stomacale.
Antropozofie: Plantă aşa-zis carnivoră care aminteşte de vege-
talele-animale ale vechii Luni, ea caută solurile care conţin turbă,
solurile moi, care evocă regatul mineralelor-plante. Aceastei plante îi
priesc mlaştina, solurile inundate, moi, umflate, demineralizate. Polul
său Rădăcină este atrofiat, astfel încât Polul-Floare care se învecinează
cu planul astral este foarte puternic dezvoltat. Frunzele de drosera
sunt destinate sistemului ritmic al omului, când acesta este supus unor
activităţi astrale excesive. În sistemul ritmic al omului, inspiraţia şi
expiraţia reprezintă acord şi dezacord al corpului astral cu cel eteric;
când corpul astral plonjează în corpul eteric şi nu mai poate să se
retragă (oprire a expiraţiei), vom găsi un antidot benefic în drosera.
Izbucnire a naturii emoţionale care sfârşeşte prin a secătui
mentalul.
Relaţii psiho-existenţiale: Îl priveşte pe acela care îşi vede imensi-
tatea naturii sale emoţionale menţinându-l într-un jug care-l despoaie
fără încetare de energiile sale. Spiritele sunt stinse, marile sale virtuţi
rămân ascunse. Încetineli ale unui mental care acumulează cuvintele
fixate, modificate de legile omeneşti şi se conformează lor. Idei fixe,
insensibilitate a membrelor, rigidităţi în articulaţii, aparat respirator
afectat, sentiment secătuit. Elixirul spagiric Drosera rotundifolia este
suveran pentru soarele din microcosmos, elimină durerile de inimă şi
participă la transformarea radicală şi profundă a fiinţei. Elixirul ajută
sufletul să nu se mai secătuiască în ambianţe ordonate şi despotice, în
contagiunea conceptelor lipsite de o reală substanţă, lipsite de măduvă.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Drosera rotun-
difolia, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Tuse spasmodică iritantă, tuse convulsivă, afecţiuni ale căilor respi-
ratorii (astm, bronşite), probleme ce ţin de laringe, reglare hormonală,
toxine digestive, inimă (întăreşte inima), util în cancer, otrăvuri sub-
tile, posedare psihică.
ECHINACEA
A57. Echinacea angustifolia
Familia Compositae; parte utilizată: rădăcină şi flori
Etimologie: ECHINACEA - Plantă spinoasă, înzestrată cu ace,
hispidă (prevăzută cu peri lungi, rigizi), ascuţită; provine din greces-
cul echinos (arici). Numită şi Rudbeckia în omagiul lui O. Rudbeck
fiul (1660-1740). Plantă imunostimulantă, care lecuieşte situaţiile ex-
terioare extravagante şi agresive, ajutând omul să se recentreze în el
însuşi, în rădăcina sa uitată, în propria sa sursă imunitară; fundamentul
existenţial este regăsit, viaţa îşi reia sensul şi forţa.
Vindecă angina gravă (Important).
Istoric: Echinacea este o plantă erbacee cu flori minunate de cu-
loare roşu-violaceu; ea poate atinge până la 1,50 m înălţime. Originară
din America de Nord, ea a fost şi este mult utilizată de triburile in-
diene, în special în cazurile de muşcături veninoase ale şerpilor; ea
este planta lor Medicinală-Regină. A fost importată în Europa unde
este cultivată în agricultura biologică, în special de către societatea
elveţiană Bioforce a doctorului Alfred Vogel.
Utilizarea sa stimulantă la nivel de susţinere a sistemului imunitar
face din ea o plantă preţioasă în toate cazurile de răceală, infecţii, fe-
brile sau nu, şi de scădere a forţei vitale.
Proprietăţi: STIMULENT AL SISTEMULUI IMUNITAR, tonic
limfatic, antiseptic şi antiinfecţios bacterian şi viral, antiinflamator,
reglator al secreţiilor bronhice, distruge celulele maligne (experienţe
in-vitro).
Indicaţii: Oboseală, stres, infecţii diverse, gripă, bronşite, catar,
guturai, infecţii renale recurente (complicaţii în angină, faringită),
intră în tratamentele sidei, probleme de piele, prostatism. Urmări ale
tratamentelor dure (chimioterapie, radioterapie, antibiotice).
Antropozofie: A trăi în şi după valorile sferei florale este legea
principală care conduce existenţa Compozitelor. Plante puternic lega-
te de lumea luminii, ele alungă tenebrele şi lumile sclerozate, închise
în ele însele.
Situaţii exterioare limitatoare, elixir imunostimulent.
Relaţii psiho-existenţiale: Aici ia rădăcină pe pământ o fiinţă
eterică viguroasă, profund sănătoasă; planul astral vine în mod ar-
monios şi ansamblul este perfect pregătit pentru a primi o direcţie mai
înaltă. Bună integrare a energiilor terestre vitale în sânul sferelor so-
lare. Elixirul spagiric Echinacea angustifolia este un imunostimulent
care vizează să remedieze situaţiile exterioare care blochează, ajutând
omul să se recentreze în el însuşi, în rădăcina sa uitată, în propria
sa sursă imunitară. Fundamentul existenţial este regăsit, viaţa îşi reia
sensul şi forţa, pornind de la rădăcini puternice.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Echinacea an-
gustifolia, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
Stare generală, stimulare a energiilor interne de vindecare, oboseală,
stres, sistem nervos, artrită, acid uric, reglare emoţională, emoncto-
rii (ficat şi rinichi), guturai. Întăreşte prima chakra. Aparat genital.
ELEUTEROCOC
A58. Eleutherococcus senticosus
Familia Araliaceae; parte utilizată: rădăcini
Etimologie: ELEUTEROCOCUL - Ginsengul rusesc, eleutero-
cocul, numit şi „tufişul diavolului”, este o rădăcină folosită de mult
timp în Rusia şi Germania, pentru virtuţile sale tonice, fortifiante şi
stimulante ale sistemului nervos central, cu o creştere a capacităţilor
intelectuale şi fizice.
Istoric: Puternic protector al urmărilor dezechilibrante şi perverse
ale stresului, susţine metabolismul proteic.
Este un adaptogen, un normalizator al situaţiilor patologice, creşte
rezistenţa la oboseală şi, mai ales, la surmenaj, nefiind nicidecum un
drog. El este de o totală inocuitate (nevătămător), chiar şi în doză
ridicată şi în caz de cure prelungite (maladii cronice, îmbătrânire).
Este o plantă care creşte în stepele din Siberia, soluri virgine şi
puţin accesibile, în Coreea şi în anumite provincii chineze. Se prezintă
ca un arbust spinos, care urcă până la 3 m înălţime. Este numit şi
rădăcină de Taiga şi aparţine aceleiaşi familii ca a rădăcinii de ginseng
şi iederă căţărătoare, familia Araliaceae.
Proprietăţi: TONIC REVITALIZANT, stimulent al sistemului
nervos central, antistres, imunostimulent, afrodiziac, antiinflamator,
ameliorează circulaţia cerebrală (putere de concentrare mărită), hipo-
glicemiant.
Indicaţii: Impotenţă sexuală, stres, gripă, convalescenţă, pierderi de
memorie, ameţeli, diabet, pregătire pentru probele sportive şi şcolare.
Angoasat că este ţinut pe loc.
Relaţii psiho-existenţiale: În toate cazurile de angoasă cauzată de
bătrâneţe, de dezorganizare, de pierdere a forţelor vitale imobilizân-
du-ne raţiunea de a trăi.
Angoasat că este ţinut pe loc, abandonat de mişcarea vieţii. Eleu-
therococcus senticosus, în spagirie, este elixirul anti-angoasă. A se ve-
dea, de asemenea, Ginsengul (foarte apropiat).
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Eleutherococcus
senticosus, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
Stres, sistem imunitar, inflamaţii, reumatisme, circulaţie cerebrală,
ameţeli, convalescenţă, oboseală, circulaţie limfatică, toxine, poluţii,
probleme osteopatice craniene, MRP, fragilitate a tendoanelor.
EUCALIPT
A59. Eucalyptus globulus
Familia Myrtaceae; parte utilizată: frunze
Etimologie: EUCALIPTUL - Arbore al febrei, Eucalipt albastru
de Tasmania.
Istoric: Arbore zvelt şi înalt, originar din Tasmania, folosit în Aus-
tralia, în Spania, ca febrifug şi antiftizic. Anumite seminţe de eucalipt
nu ajung la maturaţie decât la o temperatură de 80°C.
Este introdus în Europa şi Algeria către anul 1856, de Ramel, iar
în regiunea Provence, către sfârşitul secolului trecut. Într-adevăr, eu-
caliptul a fost folosit pentru asanarea zonelor mlăştinoase, datorită
marii sale facultăţi de a absoarbe apa subterană, de unde provine şi
denumirea sa de Arbore al febrei. Singură prezenţa sa ajunge pentru a
neutraliza duhorile de mlaştină, după Jules Verne.
Nuanţa verde a uleiului volatil de eucalipt este naturală. Plantă
care restabileşte schimbul între interior şi exterior, datorită unui aer
încărcat de foc în plămâni.
Proprietăţi: ANTISEPTIC RESPIRATOR, HIPOGLICEMIANT,
balsamic, antiseptic urinar, antireumatismal, febrifug, vermifug, anti-
fungic, previne şi tratează intoxicaţiile.
Indicaţii: Răceli, sinuzite, bronşite, astm, tabagism, tuse, dureri
reumatismale, febră, diabet (DNID), paraziţi intestinali, intoxicaţie
alimentară, infecţie urinară.
Precauţii: Prudenţă cu uleiul volatil: a nu fi inhalat de copiii sub
2 ani (iritaţii gastrice, tulburări cardiace, greţuri, convulsii,
hematurie).
Antropozofie: Forţă verticală excepţională, care permite energiilor
solare ale Eului să se încarneze complet.
Esenţele au aici particularitatea de a ajunge până în zona frunzelor,
planul astral penetrând planta până la colet. Eucaliptul întăreşte încar-
narea Eului într-o relaţie foarte sănătoasă cu elementul Pământ.
Lipsă de integrare în sfera pământului, de integritate, mentali-
zare excesivă.
Relaţii psiho-existenţiale: Eucaliptul întăreşte încarnarea Eului
într-o relaţie foarte sănătoasă cu elementul Pământ; forţă verticală
excepţională, care permite energiilor solare ale Eului să se încarneze
complet.
Esenţele au aici particularitatea de a ajunge până în zona frunzelor,
planul astral penetrând planta până la colet. Elixirul spagiric Eucalyp-
tus globulus va contribui la asanarea planului mental, al simţurilor şi
al voinţei, sub ghidarea unui stâlp de lumină. Se instaurează o deplină
încarnare în materie, se degajă un gen de integritate, chiar dacă aceas-
ta nu este întotdeauna recunoscută de către ceilalţi. Elixir antiseptic.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Eucalyptus glo-
bulus, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Perturbare a intestinului gros, probleme respiratorii (infecţii),
astm, bronşită, diaree, paraziţi intestinali, frici, îndoieli, confuzie,
mentalizare excesivă.
FENICUL
A60. Anethum foeniculum,
Foeniculum vulgare
Familia Umbeliferae sau Brassi-
caceae; parte utilizată: fructe
Etimologie: FENICULUL -
numit şi fiica soarelui - Ferrum:
fânuţ, subţirime a frunzişului, aspect
subţiat; Foeniculum de Foeno, fân,
pentru că această plantă, fiind uscată,
se îngălbeneşte şi seamănă cu fânul.
Bătălia de la Marathon a avut loc pe
un câmp de fenicul; acestei plante
i se spune şi Marathon în greacă.
Plinius spune că şerpii mănâncă fenicul când îşi schimbă pielea, că
îi folosesc sucul pentru a-şi limpezi vederea, iar de aici s-a dedus că
acest suc este folositor şi oamenilor pentru a preveni cecitatea. De aici
provine şi interpretarea anumitor etimologi pornind de la originile
greceşti ale cuvântului, potrivit căreia Feniculul ar fi format din verbe
de origine greacă, însemnând a face să strălucească şi a întări ochii;
Feniculul la antici, avea reputaţia de a fi foarte favorabil ochilor. În
Medicina Ayurveda, se consideră că întăreşte chakra splenică (care se
situează la nivelul organelor genitale).
Istoric: Feniculul este o plantă care se cultivă în grădini, în locuri
uscate, calde, mai ales datorită seminţelor sale. Trebuie să fie aleasă
sămânţa de Fenicul nouă, curată, bine hrănită, cu un gust dulce plăcut;
ea conţine mult ulei şi sare volatilă. Frunzele, tulpinile sale şi rădăcina
sa conţin multă limfă, ulei semiexaltat şi săruri: esenţială şi fixă. Se
folosesc vârfurile de crengi, rădăcina, care este unul din cele 5 aperi-
tive (ţelină, sparanghel, ghimpe, pătrunjel), şi sămânţa care este unul
din cele 4 mari seminţe calde (anason, chimion, coriandru).
Vârfurile sunt calde, desicative, aperitive, rezolutive, diuretice,
carminative şi combat tusea; ele întăresc stomacul, lasă un gust plăcut
în gură, fiind mestecate, creşte lactaţia doicilor, stimulează vederea şi
calmează traheea. Rădăcina şi sămânţa sunt calde şi foarte des folosite,
pentru a alunga umorile şi gazele şi a le împinge către circumferinţă.
În afară de aceasta, sămânţa de Fenicul este de obicei alăturată pur-
gativelor, atât pentru a le remedia cât şi pentru a alunga gazele. Frun-
zele de fenicul sunt bune pentru bolile de ochi; ele purifică, întăresc,
luminează vederea, provoacă laptele doicilor; ele calmează căldurile
din piept, întăresc stomacul. Se prepară un lichid oftalmic excelent
împotriva mai multor maladii ale ochilor: se taie capetele feniculului,
apoi se umplu cu zahăr pudră golurile tulpinilor, care se lasă în apă pe
timpul nopţii, iar dimineaţa se consumă această apă.
Proprietăţi: ACŢIUNE BENEFICĂ ASUPRA SFEREI DIGES-
TIVE, EUPEPTIC, CARMINATIV, STOMACAL, tonic al splinei şi
rinichilor, aperitiv, galactogen, expectorant, antiseptic urinar, diuretic
(săruri de potasiu), emenagog (în doze ridicate).
Indicaţii: Eliminare a deşeurilor metabolice, însoţire a regimu-
lui de slăbire, colite, aerofagie, balonări, crampe intestinale, lactaţie
dificilă, dispepsie şi diaree la sugari, cistită. Folosit extern: în decoct,
în caz de inflamaţii ale ochilor şi pleoapelor.
Împotriva „viermilor din cap”, a se pune câteva picături în urechi.
Precauţii: Uleiul volatil fiind epileptizant în doză ridicată, folosit
intern poate provoca efecte depresoare asupra ritmului cardiac şi poate
perturba respiraţia.
Antropozofie: Frunzele sale sunt organe create de aer şi pentru aer.
Feniculul este penetrat de energii luminoase intense, redă suverani-
tatea sa aeriană unui corp astral inert pe un organism de lichide deve-
nit leneş. Acţiune pronunţată asupra sferei senzoriale.
Sămânţa de Fenicul, înmuiată în vin,
Reînsufleţeşte, trezeşte un suflet invadându-l cu iubire;
Ştie să trezească ardoarea în bătrânul întinerit;
Alungă durerea ficatului şi a plămânului;
Folosirea binefăcătoare a seminţei chiar
Înlătură din intestin gazele care provocau durere.
Sufletul, obosit să danseze, adoarme în cruste vechi.
Relaţii psiho-existenţiale: Un început al procesului de transmutaţie
a avut loc, dar desăvârşirea până în conştiinţă lipseşte. Sufletul, obosit
de dans, înţepeneşte în cruste vechi; el abandonează corpul unui lapte
străin. Elixirul spagiric Anethum foeniculum (Foeniculum vulgare)
trezeşte sufletul, îl uneşte din nou cu fluide interne preţioase, vederea
este stimulată. Produce o schimbare radicală în procesele energetice;
reînnoieşte energia sexuală şi folosirea sa. Alte realizări, mai puţin
prinse în cursa stagnării materialiste, pot fi acum imaginate.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Anethum foeni-
culum ( Foeniculum vulgare), va putea fi luat în consideraţie, într-un
mod mai specific, prin aceste cuvinte-cheie:
Sistem digestiv, stomac, intestine, aerofagie, detoxifiant intestinal,
osteopatie a craniului, metabolism, colesterol, diuretic, splină, echili-
bru hormonal, frici, stres.
FRASIN
A61. Fraxinus excelsior
Familia Oleaceae; parte utilizată: frunze şi scoarţă
Etimologie: FRASINUL - Fraxinus: loc umed populat de Frasini.
Arbore mereu verde, este arborele puterii asupra apelor, Băutura
Tinereţii. De la apă, hydra în greceşte şi yggr la nemţi, provine numele
Frasinului mitic: Yggdrasil, care susţine universul. După legendele
nordice, Odin luă un trunchi de frasin pentru a crea omul (Ask) şi
un trunchi de ulm pentru a crea femeia (Ensbla). Ask se aseamănă cu
asche (cenuşă). Este, de asemenea, menţionat că pe acest arbore Odin
îşi atârnă, timp de 9 zile şi 9 nopţi, pântecele străpuns; acest sacrificiu
îi aduse cunoaşterea Runelor. Nouă reprezintă cele nouă lumi nordice.
Frasinul este vechiul soare Fraximus: cel care se simte bine în locu-
rile aspre. După antici, frasinul alunga şerpii şi îndepărta trăsnetele.
Legenda spune că în inima sa trăiesc Parcele, stăpânele destinelor;
şi că, prin ramurile sale, o umbră binefăcătoare ar acoperi Tribunalul
Zeilor pentru ca judecăţile să decurgă în sensul destinului. Freamătul
frunzelor sale vorbeşte de viitor şi simbolizează puterea apei. După
o legendă indiană din America de Nord, primii oameni se născură
dintr-o spărtură făcută în frasin de o săgeată trasă de Creator.
Îl numim şi Quinquina de Europa, recomandat celor care vor să
trăiască la bătrâneţe. Vorbind despre seva dulce a frasinului, un dicton
spune că „Sub frasin, nu domneşte veninul”.
Plantă dulce; scoarţă amară şi astringentă (Medicina chineză).
Istoric: Frasinul sau Fraxinus este un arbore gros şi mare, care creşte
în locurile umede, pe malul râurilor, către pajişti, unde se dezvoltă
mai mult decât în locurile uscate; conţine multă sare şi ulei. Frunzele
sunt desicative şi bune contra muşcăturilor şi înţepăturilor de şerpi; se
înghite sucul acestora şi se aplică drojdia pe rană. Scoarţa sau lemnul
sunt desicative şi atenuante, specifice pentru a slăbi asprimea splinei;
se folosesc în caz de febre intermitente; sunt diuretice şi litotriptice de
minune în decoct. Sarea extrasă din cenuşa lemnului este admirabilă
contra rănilor, atât interior cât şi exterior. Se spune, de asemenea, că
lemnul tăiat în ziua de Sfântul Ion vindecă rănile şi contuziile, doar
atingându-le: după unii, trebuie tăiat înainte ca soarele să răsară, iar
după alţii, la amiază. Sămânţa este numită Limbă de pasăre, din cauza
figurii sale; ea este ataşată frunzelor şi este caldă, desicativă şi foarte
bună pentru ficat, pleurezie, calcul şi impotenţă. Ea trebuie culeasă
toamna. Răşina este seva dulce şi uscată a unei specii de frasin.
Proprietăţi: DIURETIC (ELIMINARE A ACIDULUI URIC),
ANTIINFLAMATOR REUMATISMAL, purgativ, antiartritic, decon-
gestionant hepatic, tonic, febrifug, băutură de tinereţe.
Indicaţii: Reumatisme gutoase, dureri articulare, artrită, artroză,
litiază renală, regim de slăbire, oligurii (diminuare a cantităţii de uri-
nă), arterită.
Antropozofie: Arbore luminos şi solar care, în preistoria creaţiei,
strălucea într-o lume care unifica pământul cu soarele şi întregul cosmos.
Dispreţuirea propriei fiinţe. Se întoarce către trecut. Pierdere
a intuiţiei.
Relaţii psiho-existenţiale: Şi-a pierdut creativitatea, intuiţia, forţa
sa masculină. Este acrit, fixat pe câteva idei, pradă amărăciunii şi
decepţiei. „Îşi scuipă fiinţa”, întors cu totul în trecutul său. Se plasează
în centru şi, în această calitate, beneficiază de potenţialităţile care pot
fi folosite în toate sensurile, fie în bine, fie în rău. Fraxinus excelsior,
în spagirie, este elixirul de echilibru în riscurile existenţei, fără a omite
să păstreze o puternică legătură solară pe acest pământ de experienţe
uneori tenebroase. Sufletul este, din nou, în posesia baghetei magice
şi a folosirii sale corecte. Acţiune fortifiantă şi calmantă, în caz de
hipofuncţionare a ficatului şi rinichilor.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Fraxinus excel-
sior, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Scădere a tonusului, surmenaj, rearmonizare a funcţiilor vitale,
sistem imunitar, reumatisme, gută, dureri articulare, litiază renală,
şolduri, febrifug, infecţii genito-urinare.
FUCUS
A62. Fucus vesiculosus
Familia Fucaceae; parte utilizată: tal
Etimologie: FUCUS VESICULOSUS - Algă, de la algo: corp
cleios. Fucus provine din latinescul phykos, pentru alge nedetermi-
nate. Vesiculosus: vezică urinară, aluzie la veziculele umplute cu aer
ale varecului; medicina le asocia ganglionilor inflamaţi ai gâtului, în
special în caz de oreion. Varec: epavă, în limbă nordică, respingere;
vrac: scrumbii nearanjate în putina lor (olandez), de unde cuvântul
vrac. Alga: Alfa şi Omega.
Alge uscate sunt folosite ca barometru în multe case bretone.
Plantă sărată (Medicina chineză).
Istoric: Fucusul este un gen de plantă care se naşte pe fundul
apelor; în franceză, Vrac sau Varec.
Alga este o plantă care creşte în cantităţi mari, de-a lungul ţărmului
Mării Mediterane şi în alte părţi; ţăranii o pun la uscat şi scot din ea un
bălegar foarte bun pentru pământ.
Sticlarii şi parfumierii îşi acoperă cu ea sticlele.
De asemenea, se face din ea sticlă, aşa cum se face din Kali;
deoarece ea conţine multă sare. Este aperitivă, curativă, desicativă;
se pretinde că ea omoară puricii şi ploşniţele. Altădată, se foloseau de
Fucus pentru tinctură şi pentru a face sodă.
Proprietăţi: REECHILIBRANT GLANDULAR GENERAL,
remineralizant, digestiv, ajută la slăbire, laxativ, diuretic, stimulent
metabolic, tonic, antireumatismal.
Conţine iod (untură arsă, echilibrant psihic).
Indicaţii: Obezitate, celulită, gută, constipaţie, gastrită, hernie
hiatală, hipotiroidie, aport de iod, demineralizare, arterioscleroză,
convalescenţă.
Precauţii: Contraindicat bolnavilor de hipertiroidie.
Antropozofie: Algele armonizează atingerea uşoară a unui corp
astral sănătos către corpurile eteric şi fizic. Ajută la adaptarea celor
două corpuri subtile personale ale copilului la cele două corpuri vitale
inferioare ale sale.
S-a pierdut între începutul şi sfârşitul unei experienţe, despică
firele în patru.
Relaţii psiho-existenţiale: S-a pierdut între începutul şi sfârşitul
unei experienţe; fragmentat în sine, este chemat să despice firele în
patru. Îşi atrage poluări din partea metalelor grele; tranzitul intestinal
este perturbat de constipaţii persistente. Fruntea pare a fi strânsă de un
cerc de fier.
Elixirul spagiric Fucus vesiculosus ajută la păstrarea spaţiului
său interior originar deasupra profunzimilor inconştientului sordid şi
contaminat, de întâlniri şi călătorii mai mult sau mai puţin subite.
Elixirul permite sentimentelor să capteze o lumină nediluată de
răceala sentimentală, lumină ciclică liniştită şi puternică, supusă
ciclului naturii. Centura zodiacală îşi slăbeşte influenţa, sufletul
învaţă din nou să se lase unduit în curentul de viaţă originar.
Elixirul ajută astrologul să găsească al 13-lea eon, persoana ino-
portună (care strică cheful altora).
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Fucus vesiculo-
sus, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Inimă, sistem digestiv, probleme psihologice (nevroză), energii
externe perverse: Foc, Secetă.
FUMARIŢĂ
A63. Fumaria officinalis
Familia Fumariaceae; parte utilizată:
părţi aeriene înflorite, frunze, ramuri
Etimologie: FUMARIŢA - Fumaria
sau Fiere de pământ, deoarece ea s-a
născut dintr-o emanaţie a pământului;
fum urcând din pământ (fumus terrae);
planta are un gust de fum şi de fun-
ingine. Mai este numită şi Iarba Văduvei:
deoarece asprimea sucului său ajută
ochii cei mai uscaţi să plângă, ca şi cum
ar fi în fum. Semn distinctiv: serveşte
împotriva petelor roşii la copii, provoacă
transpiraţia şi curăţă umorile. Arabii o folosesc pentru a da tenului o
nuanţă frumoasă. Culeasă în perioada conjuncţiei lui Venus cu Jupiter
în Leu, serveşte contra leprei şi tuturor bolilor infecţioase. Este un bun
remediu pentru căile biliare, reglându-le fluxul, ca şi pentru migrene.
Istoric: Întreaga plantă este puţin amară şi cu un gust neplăcut; este
foarte comună şi creşte pe câmpuri, în podgorii, în grădini; conţine
multă sare esenţială, ulei şi limfă. Este splenică şi hepatică, atenuează
şi purifică umorile feroase, bilioase şi moştenite; ea desfundă şi
întăreşte intestinele, excită urina şi purifică sângele.
Se foloseşte pentru a vindeca rujeola şi vărsatul; împotriva scor-
butului, a afecţiunilor mezenterului şi ale splinei, gălbinării, litiazei
şi tuturor felurilor de râie, a se infuza în zer, după ce am mărunţit-o.
Fretagius a vindecat mulţi hipocondriaci scorbutici, cărora toate cele-
lalte remedii se dovedeau a fi inutile, cu părţi egale de suc de Fumariţă
şi Lingurea în zer de capră, care se bea primăvara. Fumariţa desfundă
ficatul, curăţă umorile cauterizate şi este bună contra litiazei (Olivier
de Serres).
Proprietăţi: DEPURATIV ŞI DECONGESTIONANT HEPATO-
BILIAR, reglator al fluxului biliar (efect amfocoleretic), tonic, anti-
spasmodic, stomahic, laxativ, diuretic uşor, antipletoric, fluidifiant şi
detoxifiant sangvin, stimulent respirator, antiastmatic, hipotensor.
Indicaţii: Congestie hepatică, litiaze biliare, icter, dispepsii,
pletoră, hiperviscozitate sangvină, hipertensiune arterială, migrene
digestive, greaţă la femeile însărcinate, anemie, maladii ale pielii în
general (dermatoze, eczeme, acnee, furuncul, prurit, urticarie).
Durata tratamentului: Fumariţa are o acţiune tonifiantă la început
(8 zile) şi apoi devine hipostenizantă, antipletorică, calmantă şi cu
efect de somnifer.
Antropozofie: Este o plantă care, sub influenţa crescută a aerului,
luptă împotriva gravitaţiei, neputând fi smulsă din pământ. Ea pluteşte
deasupra pământului, asemeni unui fum de un roz violaceu.
La fel ca în cazul Rostopascăi, planul astral s-a inserat atât de pu-
ternic în corpul fizic al acestor plante, încât ele produc alcaloizi. Este,
în primul rând, un depurativ al sângelui, crearea sângelui fiind atunci
controlată din plin de către Eu. Ea favorizează toate tendinţele secre-
toare, datorate intervenţiei corpului astral în metabolism.
Tensiuni interne, frici mocnite.
Relaţii psiho-existenţiale: Purificator sangvin, elixirul spagiric
Fumaria officinalis dizolvă tensiunile interne şi face să crească fiinţa
care, menţinându-se prudentă şi ataşată de anumite valori, îl eliberează
de vechile greutăţi, de ceea ce rămâne nespus.
Elixir al bunei sănătăţi şi al prudenţei care transformă fricile moc-
nite până acum în energii pentru drum.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Fumaria offici-
nalis, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Calculi în vezicula biliară, diabet gras, hipoglicemie, oboseală, me-
tabolism, sistem hormonal, tristeţe, toxine de diverse origini, protecţie
la nivelul articulaţiilor.
GĂLBENEA
A64. Calendula officinalis
Familia Compositae; partea folosită: capitul floral
Etimologie: Souci - Calendula: floare a tuturor lunilor (a
menstruaţiei). Calendae: prima zi a lunii. Souc, sol, sequia: care
urmăreşte soarele; sau chiar logodnica soarelui.
Capitulele se deschid şi se închid, conectate cu apariţia soarelui;
observaţia petalelor sale ne poate da informaţii despre cât este ora.
Plantă a armoniei, a sufletului într-un corp vital, purificat, regăsit;
pe această nouă şi nobilă bază, luminată cu lumina unei noi dimineţi,
fiinţa umană se poate spiritualiza.
Vrea să i se ofere importanţă şi iubire, să fie răsfăţată, contribuie
la regenerarea forţelor eterice sub îndrumarea unei structuri superioa-
re. Plantă care reintegrează aspectele împrăştiate pe ici pe colo ale
personalităţii în corp.
Plantă dulce (Medicina chineză). Gălbeneaua dulce (Note cheie).
Istoric: Le Soncy, Caltha, Calendula este o plantă foarte cunoscută
şi poate fi plantată în grădini. Există o specie care creşte de una singură
în vii, mult mai mică în toate privinţele decăt cea plantată şi este cea
mai bună pentru întrebuinţarea medicinală.
Conţine mult ulei şi sare esenţială. Se folosesc în special flo-
rile gălbenelei care sunt cardiace, hepatice, aperitive şi astringente;
provoacă urina; sunt recomandate în hidropizie în cantitate de un
gram; sunt sudorifice şi recomandate în cazuri de icter.
Ajută la dezvoltarea foetusului şi întârzie ciclul menstrual.
Seminţele sale sunt recomandate adesea în febrele puternice.
Bulbii florilor sunt buni înainte de a se deschide, se pun la macerat
în oţet şi se mănâncă sub formă de capere. Se mai face şi conservă de
flori de gălbenea şi au fost incluse în seria de flori întăritoare.
Gălbeneaua sălbatică se mănâncă în salate şi se bea cu succes de-
coctul sau siropul pentru scrofule. Provoacă spargerea lor şi adeseori
le vindecă, dar pentru aceasta trebuie utilizat timp îndelungat. În uz
extern este un bun dizolvant sub formă de pulbere pisată, amestecată
cu vin alb, iar aplicată pe tumorile scrofulelor le face să dispară.
Oţetul din gălbenele este un bun protector împotriva ciumei. Pisată
şi aplicată pe bătăturile picioarelor le vindecă, dar pentru aceasta tre-
buie utilizată timp îndelungat.
Sucul de gălbenele amestecat cu puţin vin sau oţet cald este extrem
de eficient pentru a calma durerile puternice de cap şi de măsele dacă
se foloseşte sub formă de fermentaţie sau gargară.
Caltha este un diminutiv al cuvântului Calendula şi această plantă
a fost numită Calendula pentru că ea înfloreşte în mod obişnuit în
primele zile ale lunii pe care o numim calende.
Proprietăţi: EMENAGOG, ANTISEPTIC, ANTIINFLAMATOR,
coleretic, antiviral, antibacterian, antiulceros gastric, calmant şi pro-
tector, antipruriginos, imunostimulent, antitumoral, sudorific, anti-
spasmodic, vasodilatator coronarian, hipotensiv, hipocolesterolemiant.
Indicaţii: Menstre insuficiente, afecţiuni cutanate, răni cangrenoa-
se, arsuri, degerături, eczeme, acnee, fenomene inflamatorii şi su-
purante, probleme nervoase şi digestive, febră, hipertensiune, coles-
terol. Uz extern: antibacterian, cutanat, antiflogistic, vindecă eficient
şi atenuează inflamaţiile pielii şi ale mucoaselor, favorizând cicatri-
zarea rănilor infectate, degerăturilor şi ulcerelor persistente, arsurile,
acneea, eczemele etc.
Antropozofie: Din analiza gălbenelei a reieşit: uleiuri eterice,
mulţi coloranţi din familia Carotenelor, gustul amar în plantă şi floare,
saponină, fitosterină, un pic de acid salicilic, mucilagii; sunt mai
puţine principii active decât simptomele care vorbesc despre procesul
care le-au format.
Esenţele cheamă sfera cosmică şi calorică a Sinelui, carotenul te
duce cu gândul la procesele silicoase şi luminoase, amarul are puterea
să atragă sfera astrală prin corpul eteric, răşinile sunt dovada acţiunii
acestor procese până în planul fizic şi mucilagiile împiedică această
plantă să cedeze unei solidificări, unei mineralizări.
Gălbeneaua ajută Sinele şi corpul astral să refacă partea corpului
care a fost distrusă, de exemplu, prin arsuri; gălbeneaua susţine forţele
eterice să regleze substanţele care au murit în urma unui ordin înalt şi
a unor legi superioare.
Rănit, el vrea să i se acorde importanţă şi să fie iubit.
Relaţii psiho-existenţiale: Rănit, el vrea să i se acorde importanţă şi
să fie iubit, răsfăţat, dar foloseşte modalitaţi forţate şi constrângătoare;
ar vrea să fie stăpânul, ceilalţi să se plieze exigenţelor sale. Nervos
şi înspăimântat, filozofiile şi durerile îl împiedică să-şi înţeleagă
aproapele.
Elixirul spagiric din Calendula officinalis reintegrează aspecte ale
personalităţii în corp, aducându-l la o acceptare a căldurii unui Sine
calm dar puternic şi prezent. Contribuie la regenerarea forţelor eterice
sub îndrumarea unei structuri superioare. Elixirul favorizează spiritul
să prevadă şi să regleze ritmurile naturii.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Calendula offi-
cinalis va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Probleme circulatorii, ulcere varicoase, menopauză, amenoree,
hemoroizi, hipertensiune, imunitate, toxine, infecţii repetate, reglaj
hormonal, migrene digestive, sistem digestiv, piele, (alergie, cicatri-
zare, arsuri).
GENŢIANA GALBENĂ (Ghinţură)

A65. Gentiana lutea
Familia Gentianaceae; parte utilizată: părţi subterane
Etimologie: GENŢIANA - Ar proveni de la Gentius, rege al Iliriei,
primul care i-a descoperit virtuţile; dar, după Henri Leclerc, ea poartă
numele unui medic din antichitate, mort în captivitate la Roma.
Plantă-rădăcină, cu frunze opuse şi fără peri, ea acţionează la
nivel cerebral, clarificând psihicul datorită acţiunii sale tonice asupra
funcţiunii hepatobiliare. Rădăcina sa e subordonată Leului şi Soarelui,
dar planta depinde de Berbec şi Leu, de Soare şi Marte. Amăreala e
dată de Marte, în opoziţie cu Berbecul, la altitudinea polară 47/48/49,
dar gradul 48 este cel mai bun şi pentru recoltă: planta trebuie scoasă
când soarele ajunge la al 12-lea grad din Fecioară. În acel moment
ea este cel mai activă (B. Carrichter, sec. al XVI-lea). Genţiana ajută
oamenii deprimaţi, lipsiţi de încredere în ei înşişi, închişi într-un sine
efemer şi fragil, pentru a merge către un Eu responsabil care-şi va găsi
locul potrivit. Conţine multă genţianoză, care este un zahăr special,
ceea ce ajută la înrădăcinarea în corp. Plantă amară şi picantă; meridi-
ane stomac, ficat, veziculă biliară (Medicina chineză).
Istoric: Genţiana este o plantă care creşte pretutindeni, dar mai ales
în munţi. În medicină se foloseşte rădăcina sa, care ne este adusă uscată
din Alpi, Pirinei şi din Burgundia, unde este foarte comună. Trebuie
aleasă de grosime medie, proaspătă, curată, galbenă înăuntru, foarte
amară; rădăcina se culege în lunile august sau septembrie. Conţine
mult ulei şi sare esenţială. Este caldă şi desicativă, alexifarmaceutică,
aperitivă şi atenuantă. Se foloseşte în principal în caz de ciumă, în
bolile maligne, obstrucţii ale ficatului şi splinei, hidropizie, înfundare
a uterului, imbecilitate (slăbiciune) a stomacului, viermi, febre inter-
mitente, luată înainte de acces, de la o jumătate de dram la un dram
de pulbere; provoacă transpiraţia şi, dacă se mai ia o dată la accesul
de febră următor, ea îl vindecă total; şi ea este mai puţin predispusă la
revenirea bolii decât arborele de chinină, mai puţin costisitoare şi mai
puţin falsificată decât el.
Se foloseşte extern pentru a răcori rănile şi cauterele, pentru a
rezista la cangrenă, şi este aplicată cu teriacul peste muşcătura câinilor
turbaţi şi a altor animale veninoase, pentru a alunga veninul; în acelaşi
timp, se ia intern, pentru a provoca transpiraţia şi a rezista la venin.
Bun tonic şi vermifug, ajută femeile la naştere; este considerat cel mai
bun dintre febrifugele amare.
Proprietăţi: STIMULANT AL SECREŢIILOR GASTRICE ŞI
BILIARE, aperitiv şi tonic, stimulent imunitar, digestiv amar, antiane-
mic, eupeptic, stomahic, febrifug, antiinflamator, depurativ antireu-
matismal, vermifug.
Indicaţii: Inapetenţă, anorexie, convalescenţă, dispepsii de fermen-
taţie, oxiuri, dureri şi atonie gastrice, ulcer gastroduodenal, digestii di-
ficile, insuficienţă şi tulburări hepatobiliare, febră, reumatisme, astm,
gripă, rinofaringite repetate.
Precauţii: În doză ridicată, genţiana poate să împiedice digestia şi
să provoace iritaţii gastrointestinale. A fi evitată de către persoanele
predispuse exceselor de secreţie gastrică. În momentul recoltei, a nu
se confunda cu stirigoaia (Liliacee), care are frunze asemănătoare dar
alternate, în timp ce la genţiană sunt opuse.
Antropozofie: Plantă a cooperării între planurile eteric şi astral,
deoarece amăreala sa predispune corpul eteric al omului să întâmpine
corpul astral.
Organismul lichidelor este tonifiat şi conştiinţa întărită.
Genţiana acţionează, mai ales, asupra zonei intermediare dintre
cap şi organismul ritmic, favorizând respiraţia până în tractusul diges-
tiv; ea acţionează cu putere asupra organizării astrale a zonei diges-
tive. Bogăţia sa în ulei gras măreşte mobilitatea internă a organelor
gastrointestinale.
Lipsă de încredere în sine, de înrădăcinare în corp.
Relaţii psiho-existenţiale: Gentiana lutea, în spagirie, este elixi-
rul încarnării, dispreţuind tentativele de destabilizare care vizează să
demonteze omul din propria sa materie corporală, din experienţa în
planul fizic. Permite ca o fundaţie vitală corporală să se pregătească
să primească mişcările lumii emoţiilor şi a gândurilor puternice, ofe-
rindu-le o bună legătură cu pământul, un sfinx imperturbabil orientat
către lumina care vine.
Ajută oamenii deprimaţi, lipsiţi de încredere în sine, închişi într-un
sine efemer şi fragil, pentru a merge către un Eu care-şi găseşte locul
potrivit. Rădăcina de genţiană conţine multă genţianoză, care este un
zahăr special, ceea ce ajută la înrădăcinarea în corp.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Gentiana lutea,
cuvinte-cheie:
Digestie, inapetenţă, anorexie, stare generală, convalescenţă,
febră, alergie alimentară, ficat, reumatism, sistem cardiovascular, me-
tabolizare a experienţei dobândite.
HARPAGOPHYTUM (Gheara diavolului)

A66. Harpagophytum procumbens
Familia Pedaliaceae; partea utilizată: rădăcinile secundare tuber-
culoase
Etimologie: Harpagophytum - Harpago: cârlig, croşetă, harpon,
Harpagon (Avarul de Moliere). Din rădăcina hart derivă cuvintele
rapax, rapio, rapace. Seamănă cu o coloană vertebrală sau un profil
metalic; este asemenea unei structuri osoase ce înglobează carnea
pentru a alcătui corpul.
Istoric: Rădăcina de Harpagophytum sau Gheara diavolului,
sau rădăcină din Windhoek, nu este cunoscută decât de aproximativ
douăzeci de ani în Europa. Ea poate fi întâlnită în sudul continentului
african: Namibia, Botswana şi Africa de Sud şi creşte de obicei pe
soluri bogate în oxizi de fier, savane semideşertice şi are tendinţa de
a deveni aspră. Rădăcinile sale se află cam la un metru adâncime;
rădăcinile secundare sub formă de tuberculi sunt folosite pentru efec-
tele lor terapeutice. Numele de gheara diavolului vine de la fructele
sale înzestrate cu spini de forma unor cârlige. Aceste gheare se agaţă
în blana animalelor şi le împiedică să se hrănească; înnebunite de du-
rere, animalele se agită frenetic de parcă ar fi posedate. Rădăcina de
Windhoek este cunoscută pentru puternicul său efect antiinflamator
în cazul reumatismului articular şi durerilor cauzate de artroze, pre-
cum şi calmant general al durerilor. Această rădăcină foarte amară
stimulează formarea sucului gastric şi acţionează favorabil asupra în-
tregului sistem digestiv. Indigenii folosesc această plantă în cazuri de
malarie, litiază biliară, probleme ale stomacului, articulaţii dureroase;
ea facilitează de asemenea travaliul.
Proprietăţi: PUTERNIC ANTIINFLAMATOR ŞI ANTIREU-
MATIC, analgezic, spasmolitic, drenor, stimulent şi fortifiant hepato-
biliar, acţiune laxativă, reglator al excesului de colesterol şi acid uric,
diuretic. Cicatrizant în uz extern.
Indicaţii: Reumatism cronic, artroze, inflamaţii venoase şi urina-
re, afecţiuni ORL, dureri digestive şi hepatobiliare, spasme intesti-
nale, hipocolesterolemie, nevralgii, cicluri dureroase, dureri în timpul
şi după naştere, în cazul intoxicaţiei nicotinice cronice.
Precauţii: A nu se utiliza în timpul sarcinii, nici de către persoane
suferind de ulcere ale căilor digestive.
Antropozofie: Harpagophytum aparţine, ca şi susanul, familiei
Pedaliacee. Aici însă, astralul a pus cu forţă stăpânire pe plantă, dar
fără a o putea otrăvi, deoarece etericul compensează efectele toxice
prin glucozide şi nu prin alcaloizi.
Această mare vitalitate favorizează apariţia secreţiilor biliare care
au rolul de a primi mai bine astralul în eteric.
Sufletul s-a ars într-un trecut îndepărtat.
Relaţii psiho-existenţiale: Într-un trecut îndepărtat a fost declanşat
un foc prea puternic şi o căldură incredibilă a pârjolit anumite as-
pecte ale sufletului; acesta s-a uscat parţial şi se ascunde în părţile
moi pentru a supravieţui. Atitudine plină de superficialitate; îi place
să trăiască viaţa ca o legumă, fără griji, fără conflicte, lăsând lucrurile
în voia sorţii. Tendinţă puternică de a se agăţa de alţii, de a-i secătui,
pentru a-i conduce pe căi în care primează atracţia pentru lucruri ste-
rile şi nespirituale. Sufletul a rămas blocat într-o acţiune veche foarte
îndepărtată, el rămâne chinuit interior, dar se agaţă de anturajul său;
este un pic zgârcit în a renunţa la trecutul său.
Elixirul spagiric din Harpagophytum readuce sufletul la axa sa
verticală, la sacrul din sine, viaţa în materie, dozând în mod ideal
schimburile cu cei din jur. Alină durerile, redă elasticitatea, supleţea,
ajută la refacerea corpului.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Harpagophytum
procumbens va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific
prin aceste cuvinte cheie:
Inflamaţii, reumatisme, reglator nervos şi emoţional, degeneres-
cenţă nervoasă, sistemul arterial, îmbătrânire, drenaj, acid uric.
GHIMBIR
A67. Zingiber officinalis
Familia Zingiberaceae; părţi utilizate: rizom
Etimologie: GHIMBIR - Zinziber, Zingiber. Din sanscritul crn-
gavera, care semnifică corp, rădăcină. Prin forma sa aplatizată şi
curbă, ghimbirul aduce puţin cu un corn de animal. Reaprinde focul
încarnării noastre într-un corp animat animal, şi reechilibrează fiinţa
umană astfel încât să fie gata să-şi regăsească misiunea spirituală.
Plantă picantă; stimulează funcţionarea
meridianelor plămân, splină, stomac,
inimă şi rinichi. (Medicina chineză)
Istoric: Originea ghimbirului se află în
Indiile Orientale (Zingibel), iar planta este
o specie de stuf ale cărei frunze sunt mari,
alungite, verzi şi floarea roşu cu verde,
având în centru un fel de punct verde ce
seamănă destul de bine cu pedicuţa; aceas-
ta a făcut ca unii botanişti să o numească
Arundo humilis clavata sau micul stuf cu
floare de pedicuţă.
Planta conţine multe săruri înţepătoare şi ulei. Rădăcina este
puternic încălzitoare, deşi nu pare astfel la prima vedere, deoarece
are părţi apoase grosiere, nonterestre şi umezi. Ea deschide, taie şi
atenuează umorile; este pe placul stomacului, pieptului şi a altor
viscere; trezeşte apetitul şi opreşte degradarea şi vicierea umorilor;
diminuează secreţiile pulmonare grosiere şi temperează limfa care a
devenit prea înţepătoare şi obstrucţionată.
Rădăcina de ghimbir este excelentă în cazul problemelor cronice
şi în special contra astmului. Ea ajută la digestie şi stimulează produ-
cerea sămânţei. De asemenea, protejează de ciumă şi este un remediu
eficace împotriva isteriei.
Ghimbirul confiat este un stomahic excelent care ajută digestia,
încălzeşte aerul, fortifică părţile vitale, bun împotriva scorbutului, îi
reîncălzeşte pe cei bătrâni şi înlătură vederea înceţoşată, care provine
în mod normal de la stomac.
Proprietăţi: STIMULENT CIRCULATOR, TONIC, ANTIVO-
MITIV, stomahic intens, eupeptic, carminativ, antiseptic, colagog,
hepatoprotector, expectorant, sudorific, stimulează peristaltismul şi
tonusul musculaturii intestinale, antireumatismal.
Indicaţii: Digestie dificilă, probleme hepatice, rău în mijloacele de
transport, greţurile datorate gravidităţii, flatulenţă, ulceraţii gastroin-
testinale, diaree, slăbiciune, reumatism febril şi inflamator. În China
ghimbirul are faima de a diminua toxicitatea altor plante.
Precauţii: A se evita dozele mari în cazul ulcerului şi gastritei.
Antropozofie: Cu ajutorul condimentelor omul devine mai
conştient de ceea ce mănâncă; el îşi angajează corpul astral şi eul
cu mai multă putere în acţiunea de a digera, deoarece acestea sunt
părţile care sunt responsabile cu perceperea gustului. Acţiunea lor
este mai întâi de toate deconstructivă (de la nivelul traiectului intes-
tinal). Eul, adică constituentul care îl ridică pe om deasupra naturii
animale, pătrunde şi reglează structura termică (tot aşa cum, la rân-
dul său, corpul astral domneşte asupra aerului, corpul eteric asupra
lichidelor, iar corpul fizic asupra solidelor). Din această cauză proce-
sele calorice joacă rolul principal în arta culinară. În această direcţie,
natura calorică a plantelor aromatice are o influenţă puternică.
Omul este singurul care îşi condimentează şi astfel îşi adaugă
foc hranei sale; aceasta este o acţiune termică la fel ca fier-
berea, înăbuşirea, afumarea etc.; şi aceasta îl diferenţiază pe om
de animale. Inflorescenţa uşor aprinsă a ghimbirului ajunge să
se ascundă în rădăcină. Partea esenţială a plantei este rădăcina.
Ghimbirul arzător se opune cu tărie
Răcelii din stomac, rinichi şi plămâni,
Chiar şi confiat tot face bine.
Mestecat încă de dimineaţa, el ajută pieptului
Ştiind cum să-i înmoaie şi să-i cureţe umorile,
Şi să înlăture mucusul corupător din rinichi.
Folosirea lui frecventă limpezeşte vederea,
Usucă impurităţile şi le împiedică să apară;
Mobilizează sângele care străbate inima;
Cel mai tare împrumută căldură stomacului,
Căldura cea bună pentru a înmuia alimentele ingerate,
Îl curăţă de lichidul amar, dezagreabil;
Stinge setea; reînsufleţeşte şi stimulează creierul;
Şi tinereţii îi trezeşte iarăşi pasiunea.
Disonanţa dintre natural şi supranatural.
Relaţii psiho-existenţiale: Mai întâi vine naturalul, apoi su-
pranaturalul. Fizicul este mai întâi reîncălzit şi, astfel, acum fiinţa
care nu este frustrată poate aborda în mod sănătos spiritualitatea.
Procesele de asimilare care au loc în materie sunt identice cu cele
care se desfăşoară în plan spiritual; ele nu sunt opuse între ele.
Trebuie să încetăm să mai hrănim vampirii şi preceptele care
ne golesc de forţă şi ne transformă aura galben aurie într-un halou
de bilă neagră. Elixirul spagiric din Zingiber officinalis per-
mite simţurilor terestre să găzduiască simţurile celeste, iar cor-
pul să fie străbătut de o căldură plăcută ce îndeamnă la dragoste.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Zingiber officina-
lis va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin aceste
cuvinte-cheie:
Digestie dificilă, probleme hepatice, diaree, anxietate nervoasă,
nevroze, psihoze, perspectivă asupra Sinelui, lipsa curajului, energie
vitală.
GHIMPE
A68. Ruscus aculeatus
Familia Liliaceae; parte utilizată:
rizomi
Etimologie: GHIMPELE (fr. Fragon)
- ar proveni de la frisco, denumirea
galeză a Ilexului. Ruscus: plantă rustică şi
picantă. Oxymyrsine, de la acutus şi Myr-
thus: Mirt spinos şi, de asemenea, Mirt
sălbatic. Myrtacantha, de la Mirt şi spina:
tot Mirt spinos.
Face parte din cele cinci rădăcini ape-
ritive şi diuretice, împreună cu pătrunjelul,
ţelina, sparanghelul şi mărarul.
Lucrări recente arată efectele sale terapeutice în cazul crizelor
hemoroidale.
Ţăranii de altădată îşi protejau mâncarea de şobolani cu această
plantă (Lemery). Plantă dulce (Medicina chineză).
Istoric: Ghimpele este un arbust ale cărui frunze sunt asemănătoare
celor de smirnă, dar mai aspre, ascuţite şi picante, care sunt mereu
verzi; creşte în locurile gloduroase şi pietroase din păduri. Ramurile
sale sunt folosite pentru a se face mături, iar, în medicină, i se folosesc
bacele şi rădăcina care conţin multă sare esenţială şi ulei. Rădăcina
este caldă şi desicativă, fiind şi unul din cele cinci aperitive, cu un gust
aspru, puţin amar, incisiv, atenuant.
Se foloseşte, în principal, în obstrucţia ficatului, a uterului, a spli-
nei şi a altor viscere, şi mai ales în caşexie; pe de altă parte, este re-
comandat în ceaiuri în caz de hidropizie, iscurie, strangurie, disurie şi
piatră la rinichi.
Sâmburii, care se află în fructul ghimpelui luaţi sub formă de pul-
bere în vin alb, sunt buni contra pietrei la rinichi şi vezică, asemeni
decoctului din rădăcina sa, care se potriveşte, în mod special, după toţi
autorii, curei cu scrofule sub formă de pudră.
Se ia un dram în fiecare dimineaţă numai în vin sau cu rădăcină de
Iarbă-neagră sau de aglică. Rădăcina şi, mai ales, bacele de ghimpe
conservate cu zahăr sunt utile pentru gonoree.
Doza este de două dramuri la jumătate de uncie. Ghimpele, semi-
rustic, ca şi cum ai spune plantă rustică; pentru că ţăranii acopereau,
mai demult, cu acesta cărnurile şi alte lucruri pe care vroiau să le pro-
tejeze împotriva şobolanilor; deoarece aceste animale nu puteau să
pătrundă această plantă fără să fie înţepaţi foarte puternic.
Proprietăţi: ACCELEREAZĂ CIRCULAŢIA VENOASĂ LA
NIVELUL PICIOARELOR, vasoconstrictor venos, antiinflamator,
antiedematos, antihemoragic, diuretic, uric.
Indicaţii: Insuficienţă venoasă şi capilariană, hemoroizi cronici,
varice, crampe ale pulpei piciorului, edeme la membrele inferioare,
flebite, picioare greoaie, tulburări premenstruale, tulburări ale meno-
pauzei, gută, artrită, calculi renali, icter, contra cancerului la prostată.
Precauţii: În doze ridicate, risc de vărsături şi de diaree.
Antropozofie: În ceea ce priveşte Liliaceele, avem tot timpul impre-
sia a ceva infantil, primitiv, ba chiar embrionar. Ele se caracterizează
prin acumularea eterică, umflarea apoasă şi mucilaginoasă. Liliaceea
oscilează între procesele Mercur (zonă ritmică foliară) şi Sulf (zonă
metabolică florală). Procesele terestre Sare iau puţin parte la viaţa sa.
Liliaceea este ca o picătură care aşteaptă să fie iluminată şi colorată de
sulful care o ajută să treacă de la sfera mercuriană la procesul floral.
Acţiunea sa are în vedere procesele metabolice, în special părţile
inferioare ale organismului.
Personaj auster, rezervat, pe punctul de a deveni un obiect
aranjat într-un colţ.
Relaţii psiho-existenţiale: Bucuria s-a diminuat, inima face
curbe, resentimentul poartă toată greutatea a ceea ce corpul trăieşte,
înţelegerea e blocată. Personaj auster, „pietros”, otrăvit în pro-
priul sânge; spirit redus şi limitat, ciudat, care nu lasă nimic altuia;
se îngustează până la a deveni un obiect, o comodă într-un colţ al
unei camere; sfârşeşte prin a se lăsa manipulat. Căldurile prieteniei
sunt apărate cu gelozie, până la a părea amar anturajului. Nu-i plac
şobolanii, avarii. Ficat şi splină obstruate, fermentaţii viciate ale masei
sângelui, dificultăţi în a urina. Îl preocupă moartea, iubirea, fricile în
faţa scadenţelor fundamentale ale vieţii. Ruscus aculeatus, în spagirie,
este elixirul deschiderii către celălalt, în sânul iubirii. Ajută la priza de
conştiinţă, pe care această lume n-o oferă decât din pâine şi din jocuri,
punându-ne interior în evidenţă propria imagine. Îndeamnă la respect
de sine, la a se recentra din punct de vedere energetic.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Ruscus aculeatus,
cuvinte-cheie:
Circulaţie venoasă şi capilară, edeme, flebită, menstruaţie, acid
uric, gută, veziculă biliară, sferă digestivă, sistem urinar, resentiment,
chisturi somato-emoţionale.
GHIZDEI
A69. Lotus corniculatus
Familia Leguminoase; părţi utilizate: flori
Etimologie: Cel care reîntăreşte sanctuarul inimii, el trezeşte entu-
ziasmul; entuziasmul este expresia lui Dumnezeu. El mai este numit
sabotul miresei sau papuceii copilului Iisus.
Istoric: Ghizdeiul, numit şi trifoi cornut, este o plantă care creşte
pe pajişti şi pe coline; el conţine mult ulei şi mucus şi cantităţi reduse
de sare. Ghizdeiul este temperat, desicativ, aperitiv, digestiv, protectiv,
antidot pentru veninuri, diuretic, vulnerar. Principala sa întrebuinţare
este în pleurezie, disurie, contracţia matricii, început de hidropizie.
Uleiul preparat prin infuzarea florilor sale, este expus la soare ca şi
cel de sunătoare, este foarte vulnerar şi are efecte remarcabile împotri-
va vechilor ulcere, pe care le curăţă, le vindecă şi le cicatrizează; de
asemenea planta este bună pentru rănile recente, contuzii, hernii la copii
şi poate să prevină inflamarea tumorilor; uleiul sau decoctul de ghizdei
reduce durerile hemoroidale. Planta uscată pusă între haine le fereşte de a
fi roase de molii, iar sucul său distilat picurat în ochi limpezeşte vederea.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC NERVOS, sedativ, astrigent, ci-
catrizant, uşor hipnotic. Fixează azotul, se utilizează ca şi îngrăşământ
verde.
Indicaţii: Angoasă, depresie, nervozitate, tahicardie, distonie neu-
rovegetativă, agitaţie nocturnă. În uz extern: inflamaţii cutanate.
Antropozofie: Florile colorate în galben de către carotenele pe care
le conţin fac ca ghizdeiul să aibă o relaţie specială cu metabolismul
luminii, cu activitatea eterului luminos şi cu influenţele acidului sili-
cic. Carotenele captează lumina şi forţele silicice din materialitatea
carbonului şi transmit energie luminoasă clorofilei din frunze. Aceste
flori reorientează metabolismul spre regăsirea ritmului şi luminii.
Experienţa rupturii, lipsa ritmului, decepţii sentimentale.
Relaţii psiho-existenţiale: Există o anumită precipitare, o înceti-
nire a curenţilor vitali, o pierdere a armoniei şi blocaje. În mod reflex,
fiinţa încearcă să compenseze această stare interioară, luându-şi dife-
rite înfăţişări şi diverse parfumuri emană din sufletul său; îşi schimbă
ţinuta de mai multe ori pe zi.
Fiinţa experimentează ruptura, lipsa de ritm, lumina devine puter-
nic umbrită. Secreţii abundente la nivelul matricii.
Ghizdeiul este în spagirie elixirul zămislirii inimii, exaltând entu-
ziasmul şi focul care dizolvă decepţiile sentimentale. Ideile preconce-
pute care aduc suferinţa sunt puse în mişcare şi se dizolvă în neant.
Sufletul îşi regăseşte ritmul după diapazonul celor şapte emanaţii
planetare.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Lotus cornicula-
tus va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin aceste
cuvinte cheie:
Spasme nervoase, inimă, favorizează somnul, stomac, greţuri,
sistem neurovegetativ, adaptare, informaţii parentale neconştientizate.
GINKGO
A70. Ginkgo biloba
Familia Ginkgoaceae; părţi utilizate: frunzele uscate
Etimologie: GINKGO - Arborele mistic al Extremului Orient, el
reprezintă cea mai veche specie vegetală care mai trăieşte pe planeta
noastră. Arborele cu patruzeci de blazoane, supranumit şi Maestrul
Focului, pentru că este cunoscut ca protejând împotriva ravagiilor fo-
cului. Flăcările îl fac să secrete un fel de lac protector. În plus, pe lângă
foc şi poluare, el rezistă chiar şi radioactivităţii; este singurul care a
supravieţuit bombelor de la Nagasaki şi Hiroshima. Este unul din ar-
borii cei mai preţioşi de pe pământ; frunzele sale în formă de evantai
se dezvoltă pornind de la ace. Ginkgo este o veritabilă fosilă vie care
ne uneşte cu forţa voinţei superioare de tip Foc, ancestrală şi originară,
stimulând irigarea creierului nostru cu sânge. Este recomandat, printre
altele, în cazul problemelor de memorie. Reunifică, reechilibrează axa
cap-inimă, bărbatul şi femeia interioară, Iosif şi Maria, într-un foc ce
nu distruge, ci ajută la construirea fiinţei nemuritoare.
Istoric: Ginkgo este un arbore dioic, originar din China şi Japonia,
descris de Kaempfer în 1972, introdus în Anglia în 1754, el creşte în
prezent în cea mai mare parte a parcurilor şi grădinilor noastre bo-
tanice. Singur supravieţuitor al unui ordin care a fost amplu reprezen-
tat până la sfârşitul erei terţiare, este caracterizat de organe de repro-
ducere specifice şi de un fruct cu miros dezagreabil.
Seminţele sale, numite pa-kwo în China, conţin un ulei dulce, cu
miros plăcut; ele se vând în pieţele orientale pentru proprietăţile lor
antihelmintice. Frunzele conţin glucozamide unice care facilitează
oxigenarea ţesuturilor (în special a celor cerebrale) şi stimulează
sistemul imunitar.
Oare există pe lumea aceasta
Un suflet singuratic, trăind în el însuşi?
În care sălăşluiesc două fiinţe diferite
Atât de strâns unite, că par a fi doar una?
Am găsit răspunsul, de bună seamă,
La această întrebare.
Oare nu-ţi dai seama din cântul meu
Că eu sunt în acelaşi timp unul şi doi laolaltă?
(Goethe)
Proprietăţi: VASODILATATOR ARTERIAL CEREBRAL, vaso-
reglator, antioxidant, revitalizant şi stimulent al circulaţiei capilare,
flebotonic, inhibitor al agregării plachetare, vânează radicalii liberi,
activează metabolismul celular.
Indicaţii: Probleme ale circulaţiei vasculare periferice, varice,
hemoroizi, ulcere ale picioarelor, greutate în picioare, staze venoase,
probleme circulatorii datorate menopauzei, afecţiuni neurosenzo-
riale, îmbătrânirea ţesuturilor, memorie, vertij, probleme cu vorbi-
rea, acufene. O bună asociere de plante ce se poate folosi ca infuzie,
recomandată pentru stimularea circulaţiei cerebrale şi periferice: Viţa
de vie (40 g), Saschiu (20 g) şi Ginkgo biloba (40 g).
Antropozofie: Ginkgo biloba din clasa Gymnosperme (plante
cu seminţele descoperite) reflectă cea mai veche fază evolutivă a
planetei noastre: faza guvernată de bătrânul Saturn. Această clasă dă
o impresie de arhaism şi reîntăreşte familiile dispărute de multă vreme;
ea poartă anumite caractere extrem de primitive.
Sufletul pierdut în gheţurile unui trecut stins, închis în spatele
convingerilor altora.
Relaţii psiho-existenţiale: Sufletul pierdut în cenuşa stinsă, în
gheţurile unui trecut apus, se menţine închis de convingerile altora.
Elixirul spagiric de Ginkgo biloba reuşeşte să trezească procesele
focului, făcându-ne să ne părăsim vechile noastre şabloane mentale
fosilizate în vechi certitudini care nu-şi mai au locul. Arborele este de
asemenea numit Maestrul Focului pentru că protejează împotriva ra-
vagiilor focului. El ne conferă forţa voinţei superioare a focului, care
este ancestrală (se află în simţul apartenenţei la tradiţia strămoşilor
noştri) şi originară, crescând fluxul sanguin cerebral, şi astfel, bucuria
de a fi încarnat în prezent.
Elixirul reîncălzeşte trecutul pentru a-l reactualiza în prezent şi
astfel eliberează viaţa actuală de vechile constrângeri.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Ginkgo biloba
cuvinte-cheie:
Circulaţie, picioare grele, circulaţie limfatică, vertij, probleme
neuro-senzoriale, arterioscleroză, angoasă, depresie, imunitate, mala-
dii auto-imune.
GINSENG
A71. Panax ginseng
Familia Araliaceae; partea utilizată: rădăcinile în vârstă de peste
5 ani
Etimologie: GINSENG - Asemănător siluetei umane, T’ou T’sing,
literal: spiritul venit din pământ sau esenţa pământului. Panax ginseng:
panaceul care vindecă totul datorită formei sale umane. Se spune că
ia naştere din picăturile de sânge căzute pe sol ale unui om drept care
a fost ucis din gelozie, de unde şi numele său: miracolul pământului;
această legendă se aseamănă cu cea a Mandragorei, dar cele două
plante sunt foarte diferite, fie şi numai prin gradul de toxicitate pe
care mandragora îl posedă. „Ginsengul este o carte vegetală care îi
dăruieşte omului cunoaşterea forţelor erotice şi geriatrice; mandra-
gora este mai degrabă o regresie a omului către specia vegetală.” (P.
Lieutaghi, Planta însoţitoare). Ginsengul este numit de către Irochezi
Garentoguen, adică „rădăcina care reprezintă corpul uman”. Ginsengul
este o plantă puternică ce îl deschide pe om către impulsurile univer-
sale şi îl atinge în profunzime în toate părţile diferitelor sale corpuri.
Aceasta este planta caracterizată de totul sau nimic. Plantă dulce, uşor
amară; stimulează meridianele splină, plămân. (Medicina chineză)
Istoric: Ging-ging, Canna, Aureliana Canadensis, Simensibus
Gin-seng, Gimsin sau Nisi, este o plantă din care chinezii prepară re-
medii pentru toate maladiile. Ea purifică sângele, echilibrează spiritul,
înlătură prin transpiraţie umorile viciate, rezistă la venin: doza este de
unul până la două scrupule. Nisi este un nume japonez. Ging-ging sau
Nimging este un nume chinezesc, care înseamnă om; i s-a dat acest
nume din cauză că rădăcina subpământeană seamănă cu o siluetă
omenească. Canna este un nume dat de sălbatici. Rădăcina trăieşte în
regiuni ascunse şi umede, departe de razele soarelui. Se spune că ea
prelungeşte viaţa, fortifică, stimulează; vindecă tuberculoza, anemiile,
pierderile de sânge, reumatismul, problemele intestinale, febra, steri-
litatea. Este de dorit să nu se confunde veritabilul Ginseng chinezesc
cu Sium Ninsi al japonezilor sau Panax quinquefolium care creşte în
Canada şi America.
Proprietăţi: TONIC GENERAL, stimulent cerebral, imunostimula-
tor, antiviral, bactericid, afrodiziac, antispasmodic, împotriva oboselii,
hipoglicemiant, hipotensor, hipocolesterolemiant, echilibrează funcţia
cardiacă şi circulaţia sângelui, antiinflamator, antitumoral.
Indicaţii: Depresie, stres, oboseală intelectuală şi generală, impo-
tenţă, hipercolesterolemie, diabet, hipertensiune, pierderi de memorie,
îmbătrânire, probleme hormonale (menopauză).
Precauţii: A nu se consuma în exces (produce nervozitate), nici
amestecat cu băuturi excitante.
Persoana are probleme în a comunica ceea ce o frământă şi
astfel ajunge să fie rănită.
Relaţii psiho-existenţiale: Totul păstrat în cap, idei întortocheate
şi învechite de când Adam şi Eva. Persoana salivează după toate lu-
crurile pe care ar putea să le realizeze, dar nu poate duce nimic la bun
sfârşit. Ştie cum să se prezinte într-o lumină favorabilă. Are probleme
în a comunica ceea ce îl frământă şi astfel ajunge să fie rănită; întoarce
spatele criticilor şi prezintă o carapace rece.
Elixirul spagiric de Panax ginseng nu încarcă fiinţa, ci remediază
prin tonifiere un spectru larg de stări proaste care au la bază lipsa de
coerenţă şi verticalitate. A fi centrat înseamnă a fi vindecat.
Sufletul nu se mai lasă agitat, nu se mai lasă imobilizat asupra
dublurii sale imaginare. Cei din vechime spun că Ginsengul purifică
sângele şi echilibrează spiritul.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Panax ginseng
cuvinte-cheie:
Deficit de energie vitală, stres, impotenţă, hipercolesterolemie,
diabet, hipertensiune, îmbătrânire.
GOTU KOLA
A72. Centella asiatica
Familia Umbelifere (Apiaceae); parte utilizată: întreaga plantă
Etimologie: GOTU KOLA - Hydrocotyle, din grecescul hydor
(apă) şi kotyle (strachină). Strachină de apă, din latinul ex, aqua, cavi-
tas pentru că această plantă are frunze crestate şi pentru că se simte
bine în mlaştini, într-un mediu saturat de umiditate grea.
O plantă exotică pentru piele tare (Important).
Istoric: Strachina de apă creşte în mlaştini; este puţin acră la gust;
conţine multă limfă şi sare esenţială şi fixă.
Ea este aperitivă, detersivă, de leac.
Proprietăţi: REGENERANT AL ŢESUTULUI CUTANAT, cica-
trizant şi depurativ, antiinflamator, antibacterian, diuretic.
Indicaţii: Dermatoze diverse, crize de eczeme, răni superficiale,
mâncărimi, arsuri uşoare, înţepături de insecte, insuficienţă veno-
limfatică (ulcere ale piciorului), hemoroizi, varice, celulită, obezitate.
Antropozofie: Plantă apoasă inflorescentă care face mari eforturi
pentru a reuni Focul său interior cu elementul Aer, incitând corpul
eteric să primească mai bine corpul astral; substanţele sale amare
favorizează corpul astral aerian să vină către elementul apos eteric.
Oscilează între jocurile apei şi ale aerului, ale umbrei şi ale luminii;
savoarea sa aspră şi arzătoare ne vorbeşte despre conflictele sale.
Utilizată altădată împotriva blocajelor activităţilor abdominale.
A fi atent la propria sa integritate fizică.
Relaţii psiho-existenţiale: A crezut că-şi poate realiza obiec-
tivele, dar rămâne departe de aceasta, decalat în raport cu angaja-
mentele sale; recunoaşte că nu le poate îndeplini. Întâmpină greutăţi
în a avea astâmpăr, în a rămâne în picioare; energiile imunitare sunt
vlăguite şi îl fac incapabil să elimine proasta utilizare a energiei vi-
tale. Atentează asupra propriei sale integrităţi fizice; încercat, el se
murdăreşte în ochii celorlalţi, îngroşându-şi carapacea. Înţepenire,
pierdere a sensibilităţii anumitor teritorii ale sufletului. Energia vitală
e întemniţată de legături, dând naştere în coştiinţă la mici lumi pe care
Eul nu le mai distruge. Situaţie care poate părea că duce la disperare;
atrofii musculare şi osoase pot de asemenea să apară.
Elixirul spagiric Centella asiatica deschide pielea către mişcările
cosmice, dezinflamează fiinţa greu încercată. Aduce încarnarea pe
pământ fără a evita zone de experienţă. I se încredinţează o misiune de
mântuire în teritoriul său corporal. Elixir al longevităţii şi al clarităţii
mentale.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Gotu Kola va
putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin aceste cu-
vinte-cheie:
Eczeme, dermatoze, acnee, cicatrice toxică, circulaţie venoasă,
toxine, acţiune depurativă, digestie a grăsimilor, sucuri digestive (pan-
creas), conflicte emoţionale, îndoială, nehotărâre.
GRÂU
A73. Triticum aestivum
Familia Gramineae; parte utilizată: întreaga plantă
Etimologie: GRÂUL - Ar proveni din galezul blato. Grâu (fr. Fro-
ment) vine de la a forma, desemnând aptitudinea sa de a forma pâinea,
bază alimentară a mai multor ţări din Occident.
Triticum: se separă prin măcinare bobul de grâu de spicul său;
tritum înseamnă zdrobit, măcinat.
Este cea mai veche dintre cerealele lumii occidentale. Un dicton
spune: fetelor, priviţi spicul de grâu: cu cât este mai frumos, cu atât
mai mult se ruşinează; un altul ne arată relaţia sa cu roua care este
semnul unui timp frumos şi durabil: an de rouă, an de grâu.
Istoric: Grâul se cultivă pe pământurile grase. Seminţele aces-
tei plante conţin mult ulei şi sare volatilă sau esenţială. Grâul este
moderat cald, emolient, maturativ, discusiv (înlătură acumularea de
fluide). Se foloseşte sub formă de pâine, pentru că e foarte hrănitor,
exceptând cazul în care înfundă şi blochează. Boabele de grâu sunt
pectorale (combat afecţiunile la plămâni) şi calmante, fiind luate în
decoct; decoctul din grâu se dă copiilor mici, aceasta fiind băutura
lor zilnică. Făina se foloseşte extern pentru a moleşi tumorile şi
a potoli durerile, mai ales pentru inflamaţiile ochilor sub formă de
cataplasmă, pentru erizipel (boală infecţioasă şi contagioasă care
se manifestă prin inflamarea şi înroşirea unei porţiuni delimitate
a pielii) şi durerile de gută, aplicată uscată sub formă de pudră.
Tărâţa se dă în infuzii pentru durerile de piept; sub formă de
cataplasmă sau pliculeţe, curăţă murdăria din cap. Grâul zdrobit şi
aplicat pe muşcătura de câini împiedică evoluţia veninului prin
forţa atracţiei şi omoară furunculele. Dacă un bolnav de gută îşi
pune picioarele până la genunchi în grâu, acesta le va deshidrata
şi el va fi alinat. Făina gătită sub formă de clei este bună împotri-
va hemoptiziei. Grâul de vară serveşte la formarea amidonului.
Proprietăţi: OU VEGETAL, remineralizant, antianemic, tonic.
Indicaţii: Demineralizare, oboseală generală, tulburări de creştere.
Antropozofie: Grâul posedă un caracter solar însoţit cu pământul
în momentul sintezei organice a hidraţilor de carbon. Cerealele sunt
legate de procesul siliciu care este un proces nutritiv.
Lumina ascunsă care aprinde focul discordiei.
Relaţii psiho-existenţiale: O mare forţă a luminii îngropată într-un
colţişor ascuns al fiinţei. Până în prezent, această mică energie a servit
la a aprinde flăcările discordiei, a întreţine războiul între contrarii, a
goli creierul pentru a introduce aici frământarea şi delirurile. Acum
vine momentul de a separa fructul de ramură, de a tăia cordonul om-
bilical. Acum este vremea armoniei contrariilor prin forţa unei căi de
mijloc care va ridica cele două părţi prezente.
Triticum aestivum în spagirie este Elixirul bogăţiei, al potenţia-
lităţilor ascunse. Sufletul îşi urmează soarele interior, culege recolta
din toate timpurile.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Triticum aesti-
vum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Metabolism, digestie, intestin subţire, amenoree, menopauză, de-
mineralizare, depurativ, rinichi (calculi, disfuncţii), angoase, reglator
al sistemului nervos central, tonicitate a venelor, hipofiză, hipotalamus.
GUGGUL
A74. Commiphora mukul
Familia Burseraceae; partea utilizată: răşina
Etimologie: Guggul - Commiphora mukul, din familia Burse-
raceae, guma-răşină uleioasă secretată de această plantă din regiunile
deşertice ale Indiei este un drog la care recurge medicina Ayurveda
pentru tratarea reumatismului, obezităţii şi a diverselor dezechilibre
lipidice.
Istoric: Guggul-ul este un arbust care creşte în tufişuri, cu ramuri
spinoase şi are coaja de culoarea plumbului. Această specie creşte în
zonele aride din nord-estul Indiei şi Pakistan. Drogul este recoltat la
intervale regulate pe parcursul a câtorva săptămâni, în urma incizării
superficiale a scoarţei trunchiului şi a ramurilor mai groase.
Substanţa uscată de bună calitate se prezintă sub forma unor
fragmente ca fideaua, translucide, galben pal sau verzulii, cu miros
aromatic şi amar, balsamic.
Probele cu guggul au dus la comercializarea în India a guggulipi-
dei, recomandată în tratamentul hiperlipidemiilor mixte, a hipertri-
gliceridemiilor şi a hipercolesterolemiilor.
Proprietăţi: HIPOCOLESTEROLEMIANT, stimulent tiroidian
Indicaţii: Dezechilibre lipidice, hipercolesterolemie, reumatism,
obezitate.
Antropozofie: Familia Burseraceelor se remarcă prin existenţa
canalelor prin care curge răşina, în scoarţă şi lemn; cei mai utilizaţi
sunt arborii de talie mică, ce permit incizarea în vederea recoltării
răşinilor nobile şi a balsamurilor: tămâie, smirnă etc.
Vedem aici o pietrificare a superiorului cosmic în interiorul
pământescului; focul originar acceptă să rămână prins în imobilitatea
vegetală.
Întoarcerea la unitatea fiinţei, înainte de a înfrunta diversi-
tatea.
Relaţii psiho-existenţiale: Un asemenea bolovan este greu să
pătrundă în căldura fiinţei interioare păzite cu străşnicie. Aparenţă
minerală, închisă, ca urmare a unei jigniri suportate într-o altă viaţă,
o existenţă îndepărtată mai deschisă elementelor şi vieţii naturale.
Acesta este momentul reîntoarcerii la profunzimile secrete ale fiinţei
înainte de a înfrunta din nou diversitatea.
Commiphora mukul este în spagirie elixirul interiorizării superio-
rului până la nivel corporal.
Nu se poate exprima în cuvinte acea căldură care se trezeşte în el.
Ajută la canalizarea ardorii spiritului în materie.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Commiphora mu-
kul va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin aceste
cuvinte cheie:
Colesterol, obezitate, probleme tiroidiene, ficat, pancreas, stomac,
hipotalamus.
HAMAMELIS
A75. Hamamelis virginiana
Familia Hamamelidaceae; partea
utilizată: frunzele, scoarţa
Etimologie: Hamamelis - Alunul
vrăjitoarelor. Utilizat de multe secole
de indienii din America, nu a fost in-
trodus decât de scurtă vreme şi în me-
dicina clasică. El a fost de asemenea
numit digitalin pentru vene, datorită
proprietăţilor sale. „Ochiul albastru
închis.”
Istoric: Hamamelisul de Virginia este un arbust care creşte din
abundenţă în Statele Unite şi în special în statele Pennsylvania şi Vir-
ginia, şi care a fost adus în Europa în anul 1736 de către Collinson.
El furnizează ca material medical frunzele şi scoarţa.
Frunzele au o nuanţă verde mat şi uneori roşiatic; gustul lor este
uşor amar şi astringent şi sunt lungi de 10 până la 12 centimetri, late de
la 7 până la 8 centimetri; membranoase sau uşor întărite, marcate de
nervuri proeminente pe faţa inferioară. Aceste nervuri poartă perişori
dispuşi sub formă stelată.
Planta este tonică, astringentă, antihemoroidală, bună împotriva
ulcerelor varicoase şi a hemoragiilor uterine. Apa distilată din frunze
şi ramuri de hamei au fost foarte la modă în America pentru îngrijirea
pielii.
Hamamelisul se află de asemenea la baza loţiunilor destinate băilor
pentru ochi.
Proprietăţi: TONIC VENOS (conţine vitamina P), astringent şi
vasoconstrictor, hemostatic, bacteriostatic, antidiareic, cicatrizant.
Indicaţii: Insuficienţă venoasă, hemoragii, fragilitate capilară,
echimoze produse de cel mai mic şoc, cuperoză, hemoroizi sânge-
rânzi, flebite, ulcere ale picioarelor, varice, metroragii, congestii uteri-
ne, probleme de menopauză, congestii ale prostatei.
Antropozofie: Plantă cu un ritm vegetal independent şi invers:
vara îşi păstrează în interior culorile şi parfumurile, iar iarna manifestă
în exterior un proces floral hibernal.
Prin taninurile pe care le conţine, ea consolidează astralul în eteric
şi stăpâneşte excesele metabolice.
Destinul său este diferit de al celorlalţi.
Relaţii psiho-existenţiale: Celui sau celei care nu se supun ordinii
sociale instituite de masele ce-i înconjoară, deoarece vechile dureri
rămân vii chiar şi după trecerea timpului.
Timpul său nu a venit încă, destinul său este diferit de al
celorlalţi.
Hamamelisul este în spagyrie elixirul celui care trebuie să-şi
încheie maturizarea în tăcere înainte de a apărea pe deplin în afară, cu
condiţia ca el să-şi aleagă singur mijloacele.
Este un elixir discret, care nu bate la ochi.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Hamamelis vir-
giniana va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Circulaţie, vene, picioare grele, hemoroizi, flebite, echimoze care
apar la cel mai mic şoc, acumulări toxice în colon, congestia prostatei,
blocaje emoţionale.
HAMEI
A76. Humulus lupulus
Familia Cannabinaceae; parte utilizată: inflorescenţele femele
(conurile)
Etimologie: Hamei - Humulus lupulus. Humulus era cuvântul latin
folosit mai întâi cu sensul de pământ, până în epoca lui Cicero, când a
fost introdus termenul terra; el vine din grecescul chamai, la pământ,
iar în rusă, egal. Rădăcina hem vine din hom-o, locuitor de drept al
pământului, prin opoziţie cu divus, deus, zeu care locuieşte în ceruri.
Humulus lupulus: lup care se ascunde sub ramurile sale, umil; în mod
asemănător, această plantă invadează câmpurile ca un lup. Humulus:
numele sclavului schmeli; în Caucaz, prin secolul al VIII-lea, hameiul
a fost amestecat în fabricarea berii de orz, şi astfel a apărut prima bere.
Numită de asemenea şi viţa nordului sau salsaparila indigenă. Plantă
amară.
Istoric: Hameiul este o plantă ce se caţără şerpuitoare până la
înălţimea unui mic arbore. Există două specii: una femelă şi una
masculă. Partea masculă poartă flori şi fructe, iar cea femelă, care este
mult mai joasă şi mai puţin frumoasă, nu poartă decât arareori fructe.
Ambele cresc pe lângă zăplazuri, de-a lungul drumurilor, pe marginea
apelor curgătoare.
Toate părţile plantei conţin multe săruri esenţiale şi ulei. Se folo-
sesc florile şi părţile înalte ale mlădiţelor de sex masculin care apar în
luna martie.
Florile sunt calde, desicative, amare, blânde şi discusive. Prin-
cipala lor utilizare în uz intern, sub formă de decoct, este în cazul
obstrucţiilor splinei şi ficatului, hepatită, stările de rău datorate ipo-
hondriei, declanşează ciclul menstrual şi purifică sângele, stimulează
producerea urinei, pentru mâncărimi.
În uz extern se foloseşte pentru alinarea durerii, vindecarea contu-
ziilor, luxaţiilor şi a unor tumori.
Hameiul mâncat primăvara sub formă de asparagus sau în salată
purifică sângele şi protejează împotriva râiei. Miezul mlădiţelor, ca şi
seminţele, sunt bune împotriva viermilor intestinali.
Florile macerate în puţin lapte de capră sunt recomandate pentru
purificarea sângelui; sunt remarcabile în caz de scorbut, stare de rău
datorat ipohondriei, în probleme ale splinei, herpes, râie şi alte infecţii
cutanate; decoctul lor vindecă pe de-a-ntregul fermentul patogen care
pare a fi implantat în substanţa sângelui.
Siropul de hamei purifică de asemenea şi sângele, precum şi sucul
din vârfurile mlădiţelor, asemenea sucului de fumariţă. Florile şi
fructele hameiului mascul intră în compoziţia berii.
Cea mai importantă întrebuinţare a hameiului vizează problemele
capului.
Numită şi Lupus salictarius, pentru că se spune că adesea se
înfăşoară în jurul sălciilor, în apropierea cărora creşte.
Proprietăţi: ECHILIBRANT NERVOS, sedativ, hipnotic, ana-
frodiziac, estrogenic, tonic amar, stomahic, echilibrant digestiv, ga-
lactogog, bactericid, antifonic, diuretic.
Indicaţii: Cicluri dureroase, probleme de menopauză, probleme
digestive, dispepsie nervoasă, iritaţii intestinale, anxietate, inapetenţă,
migrenă, anemie, convalescenţă, astenie, surescitare în cazul bărbaţilor,
insomnie, acnee.
Antropozofie: Omul trebuie să ajungă la idealul exprimat de:
„Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi”, să se întoarcă la propriile sale
fundaţii eterice şi vitale graţie în principal gustului amar care
favorizează o încarnare mult mai coerentă în ansamblul astral şi eteric.
Propria lume creată pe spinarea fiinţelor considerate inferioare.
Relaţii psiho-existenţiale: „Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi”
scria pe poarta ce păzea intrarea către mistere; adică este nevoie să
devii umil, cu scopul de a-ţi menţine privirea interioară aţintită asupra
a ceea ce este fiinţa cu adevărat.
Şi de asemenea trebuie să fii om cu adevarat şi să nu te consideri
o fiinţă superioară, zeiească şi orgolioasă, care se foloseşte de ceilalţi
pentru a-şi îndeplini propriile fantasme şi a-şi ridica propria lume pe
spinarea fiinţelor considerate a fi inferioare.
Hameiul este în spagirie elixirul umilinţei; „lupul devine umil” şi
noi trebuie să protejăm această umilinţă a lupului din noi.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Humulus lupulus
cuvinte-cheie:
Circulaţie, maladia Raynaud, sclerodermie, cicluri dureroase, ova-
re, digestie, stomac, insomnie, stres, angoasă, echilibru nervos.
HASMAŢUCHI (Asmăţui)
A77. Cerefolium sativum
Familia Umbelifere; parte utilizată: planta
înflorită.
Etimologie: HASMAŢUCHI - Plantă a
lui Ceres; este aducătoare de bucurie prin
eleganţa frunzelor sale şi delicateţea parfu-
mului său. Din grecescul kairo (bucurie) şi
phyllon (frunză).
Istoric: Plantă potajeră destul de comună,
hasmaţuchi se cultivă în grădini; este, de obi-
cei, în vigoarea sa primăvara; toate părţile sale
au un miros şi un gust dulci şi plăcute; planta
conţine multă limfă, ulei semiexaltat şi sare
esenţială. Hasmaţuchi e cald şi desicativ, rezolutiv, diuretic, aperitiv,
provoacă menstruaţia la femei, atenuează şi scoate piatra de la rinichi;
resoarbe sângele coagulat prin tenuitatea (subţirimea) substanţei sale,
este febrifug; tămăduieşte cancerul, înlătură obstrucţiile şi provoacă
lent somnul. În ceea ce priveşte folosirea sa externă, în cataplasmă
şi fomentaţie, este nemaipomenit în colica nefretică, în reţinerea de
urină şi pentru erizipel.
Proprietăţi: STIMULANT ENDOCRIN GENERAL, diuretic,
depurativ primăvăratic, hipotensiv, emenagog, antihemoroidal.
Indicaţii: Oftalmii, anemie la tinere (cloroză), limfatism, tulburări
ale circulaţiei, insuficienţă hepatobiliară.
Antropozofie: Bogăţie foarte mare a formelor foliare într-o
veritabilă explozie aeriană, este un gen de volatilizare a plantei de la
Apă la Aer, de la eteric la astral. Umbeliferele sunt foarte sensibile
la această confruntare. Înflorirea aeriană merge până la a rupe orice
alianţă cu elementul Apă pentru a se asimila mai bine domeniile aeri-
an, astral, animal. Aici toată energia mirositoare florală e ca densificată
în elementul foliar, într-un parfum mai dens, mai greu, mai aspru decât
dacă energia mirosului ar fi rămas la nivelul florilor, ca în cazul lavan-
dei sau trandafirului, de exemplu. Aceste umbelifere întăresc acţiunea
astrală asupra corpului eteric, favorizând astfel secreţia; ele aduc cor-
pul astral prea ataşat de o zonă organică la o destindere centrifugă,
ceea ce explică şi faptul că aceste plante ajută la a face să se deruleze
mai bine procesele de dezvoltare ale materiilor, în special în digestie.
Uneşte cu mierea cea dulce Hasmaţuchi zdrobit:
Alină un cancer; în vin infuzat,
Zdrobit verde, aplicat pe durere în compresă,
El calmează slăbiciunea unei părţi dureroase;
Eliberează prin vomă stomacul descărcat;
Şi menţine relaxat şi liber un abdomen degajat.
Intensă înflorire a sentimentelor, deschidere a intuiţiei.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixirul spagiric Cerefolium sativum
favorizează deschiderea către simţul intuitiv până atunci găzduit în
structurile pe care fiinţa le credea solide şi protectoare. Necazurile şi
pasiunile care blocau schimburile se transmută într-o intensă înflo-
rire sentimentală, ca nişte parfumuri ale fiinţei interioare care urcă în
zonele sale conştiente şi iau contact cu anturajul. Fiinţa se resimte şi
începe, într-un mod cu totul natural, să se iubească. Aspectele corpo-
rale şi materiale sunt puse în joc şi avansează pe un drum evolutiv,
destinul terestru ia un sens pozitiv. Nu ajunge doar să ştim că fiinţa este
purtătoare de fericire şi iubire, dar este bine să ne şi folosim de aceasta.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Cerefolium sa-
tivum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Circulaţie capilară, sindromul lui Raynaud, probleme oculare, to-
xine, hipertensiune, imunitatea, echilibru hormonal, util în cancer.
HIBISCUS
A78. Hibiscus sabdariffa
Familia Malvaceae; partea utilizată: florile
Etimologie: Hibiscus - Ketmie, vechi nume grecesc al nalbei mari
(ibiskos). Originară din America Centrală, dar probabil că fusese
introdusă dinainte în lumea antică, hibiscusul este cunoscut sub dife-
rite nume: ceai roşu, ceai Karak, măcriş de Guinea, trandafiraş.
Istoric: Aceasta este o specie care creşte tot atât de bine în regiunea
tropicală Santa Cruz (700 m), ca şi în văile calde din Cochabamba
(2500 m) în Bolivia. Frunzele şi florile se folosesc proaspete sau uscate,
în infuzie pentru a facilita digestia şi împotriva durerilor stomacale.
Rădăcina se foloseşte proaspătă sau uscată, bucăţi conice, în de-
cocturi purgative. Caliciul său este foarte dulce şi de aceea creolii îl
folosesc la prepararea dulceţurilor şi jeleului, care sunt foarte eficace
contra afecţiunilor pulmonare; pentru acelaşi motiv îl pun şi în ceai.
Ceaiul din frunze este hipotensiv şi răcoritor. Din punct de vedere
farmacologic, această plantă are o acţiune antibacteriană asupra baci-
lilor ce produc infecţii ale căilor urinare; florile sunt antispasmodice,
antihipertensive şi de asemenea, antihelmintice.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC GASTROINTESTINAL ŞI
UTERIN, laxativ moderat, hipotensor, antihelmintic.
Indicaţii: Hipertensiune, astenii funcţionale, slăbiciune, anorexie.
Antropozofie: Fructele Malvaceelor sunt impregnate de mucilagii
care împiedică înăsprirea şi permit alinarea inflamaţiilor exterioare şi
interioare. Modul foarte blând prin care este separată sfera astrală de
către procesul floral nu îngăduie ca anumite specii de nalbă să devină
toxice. Acţiunile lor terapeutice se adresează în mod logic proceselor
metabolice. Acţiunea tranchilizantă şi sedativă a florilor de nalbă se
explică prin efectul procesului floral care ia naştere prin intervenţia
astralului în corpul vegetal al plantei. În cazul insomniei, fiinţa umană
se confruntă cu dificultăţi în a-şi detaşa corpul astral de cele două cor-
puri inferioare (fizic şi eteric).
Sufletul imatur îşi caută un corp.
Relaţii psiho-existenţiale: Rănit în focul vieţii, în Eul profund.
Forţa unui suflet încă nematurizat se răspândeşte în lumile semi-
obscure şi calde, în căutarea unui corp. Sunt atinse zona afectivă şi
plămânii; bucuriile interioare sunt reprimate până în punctul în care
fiinţa devine un călău interior. Elixirul spagiric de Hibiscus sabda-
riffa tonifică şi reîmprospătează sângele; ajută sufletul să accepte cu
blândeţe corpurile pe care le cuprinde. Deschiderea sferei pulmonare
permite integrarea dorinţelor pentru a le trăi din interior fără tensiune
sau brutalitate. Elixir ce permite expansiunea.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Hibiscus sabda-
riffa va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Hipertensiune, reglator al tensiunii arteriale, probleme de ritm,
risc de infarct, edeme, varice, constipaţie, obezitate, toxine mentale şi
emoţionale, anorexie.
HREAN
A79. Cochlearia armorica
Familia Cruciferae (Brassicaceae);
partea folosită: rădăcini proaspete.
Etimologie: Hrean provine din lati-
nescul raiz, radix, rhiza care înseamnă
rădăcină, şi fars, care înseamnă acru, deci
rădăcină acră. Mai este numită Cohle-
aria din Bretania sau hrean ori muştar.
Rădăcina din hrean trebuie să fie culeasă
la cel mult un an sau cel puţin la doi ani.
Istoric: Hrean sălbatic, Raphanus
rusticanus, Cohlearia folio cubitali este
o plantă pe care D-l Tournefort a plasat-o printre speciile de Cohle-
aria. Rădăcina sa e groasă şi lungă, agaţătoare, albă, cu un gust pu-
ternic acru şi înţepător; creşte în grădinile şi în locurile cu umezeală
şi conţine multă sare esenţială şi volatilă. Dat pe răzătoare, hreanul e
folosit pentru a condimenta carnea, unii îl numesc muştarul nemţilor.
Se foloseşte şi în medicină pentru că amplifică pofta de mâncare; e
o plantă fierbinte, purificatoare, înţepătoare, atenuantă şi are aceleaşi
proprietăţi ca şi ridichea de iarnă dar mult mai puternice. Savoarea sa
penetrantă arată că această plantă este impregnată de o sare volatilă
acră care se degajă şi pişcă ochii celui care o taie, pierzându-se apoi
în digestie. Datorită acestei săruri volatile acre, hreanul se află printre
primele medicamente antiscorbut care acţionează, corectând şi dis-
trugând acidul viciat al scorbutului. Rădăcina de hrean tăiată rondele
o infuzăm în vin simplu. Etmuller spune că ar fi cunoscut un soldat
care a fost vindecat cu această infuzie, la fel şi o femeie hidropică şi
scorbutică, cu picioarele umflate şi cu tuse a fost vindecată după ce
a folosit remedii obişnuite cu rădăcină de hrean sălbatic infuzată în
vin, mărunţit şi zdrobit într-un mojar fără altă licoare; bolnava a băut
lichidul filtrat care a purificat-o, continuând mai multe zile la rând; ceea
ce reiese că hreanul sălbatic are o virtute vomitivă. Hreanul sălbatic
curăţă tartrul mucilaginos, vindecă deci în mod specific scorbutul,
provoacă apariţia urinei, elimină pietrele de la rinichi; hreanul este bun
în caz de colică nefretică, pentru retenţiile urinare, pentru menstruaţii,
pentru întinerire, pentru obstrucţiile splinei, pentru hidropizie. Sucul
sau infuzia în oţet din hrean, băut, îndulcit cu miere şi cu puţină apă
produce instinctul vomitiv.
Această rădăcină, zdrobită şi sucul său extras curăţă mai întâi
contuziile; trebuie oprită aplicarea lui când începe să usture.
Proprietăţi: STIMULANT NUTRITIV ŞI DIGESTIV, stomahic
antiscorbutic (bogat în vitamina C), acţiune anticancerigenă, expec-
torant, diuretic.
Uz extern: lubrefiant în caz de dureri reumatismale, gute, stomatite
(clătiri ale gurii).
Precauţii: În cantitate mare provoacă deranjări şi iritaţii ale
intestinului. În ceea ce priveşte uleiul esenţial: risc de cefalee, acces
de tuse.
Atenţie la iritaţia ochilor (reacţii de hipersensibilitate), foarte iri-
tant pentru piele.
Antropozofie: Atât în cazul rădăcinii de hrean cât şi în cazul
plantei, ca sursă de siliciu, aceasta acţionează în mod esenţial asu-
pra polului neuro-senzorial al omului reparând (datorită sulfului pe
care îl conţine) problemele care apar din cauza proceselor sulfuroase
anormale (inflamaţii), dezlănţuite acolo unde predominau procesele
sărate. Ritmul său vital este rapid şi energic ca toate cruciferele; o
mare dorinţă de viaţă o parcurge.
A gândi este penibil. Se împrăştie, se împarte...
Relaţii psiho-existenţiale: Obosită, uşoară stare febrilă, muşchi
şi articulaţii dureroase, dinţi care se desfac din gingii, dureri de gât,
atrofie, răni care apar fără motiv. Stare flegmatică, a gândi este penibil,
disperat.
Curenţi subtili coboară rapid în sacrum, materia sacră a încarnării
fără creier, înţelegerea procesului care are loc.
Călătorie în capul său, dar uită şi reia contactul; frăgezimea vieţii.
Se împrăştie, se împarte; întărirea ficatului şi splinei. Acumulează
infecţii şi îşi blochează plămânii.
Elixirul spagiric din Cochlearia armorica purifică creierul şi dimi-
nuează mirosurile urâte, fluidificând umorile care nu cedau, obsta-
colele în calea marii dorinţe de a trăi, care acum vor străbate corpul.
Purifică atât la nivel inferior cât şi în partea superioară. Vechile
scheme de viaţă sunt arse de esenţele sulfuroase ale acestei rădăcini;
aduce un bun echilibru bolului alimentar, purifică toate putrefacţiile
interioare. Readuce în forţă frăgezimea sufletului, tinereţea, puterea şi
verticalitatea, înlătură inerţia din jur.
Creşte puternic rezistenţa la entităţile astrale şi inutilităţile create
de furiile implicate într-un umanitarism dogmatic care vrea să impună
un nou ordin de pace mondială.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Cohlearia
armorica va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
Diuretic, rinichi, digestie blocată, căi respiratorii, inflamaţii,
articulaţii, stimulează energia, adaptare la stress, acţiune de drenaj
(combate umiditatea).
IARBĂ NEAGRĂ
A80. Caluna vulgaris
Familia Ericaceae; parte utilizată: flori şi vârfuri de crengi înflo-
rite
Etimologie: IARBA NEAGRĂ - Provine din celticul brwg: tufiş.
Callune, grecescul kallyntron: mătură, având în vedere soliditatea
micilor ramuri. Kallunein: a curăţa. Erica, grecescul ereike: eu zdro-
besc, sparg.
Iarba-neagră curăţă rinichiul, zdrobeşte calculii urinari. Plantă
lunară, ea acţionează asupra celei de-a 2-a chakra (renal); este un pu-
rificator al corpului astral şi al amestecurilor karmice tari ca piatra.
Iarba-neagră este brizantă.
Plantă acidă (Medicina chineză).
Istoric: Iarba-neagră este un copăcel care creşte pe terenurile aride,
în păduri; conţine multă sare şi ulei.
Frunzele şi florile sale sunt potrivite pentru piatra la rinchi, pentru
a excita urina, pentru muşcăturile animalelor veninoase, pentru a rezis-
ta la venin; se iau în decoct. Cu siguranţă, cunosc mai mulţi oameni,
spune Matthiole, care, având o viaţă cumpătată, au fost vindecaţi de
piatra la rinichi şi au expulzat-o în bucăţi mici folosind numai acest
decoct.
Decoctul florilor luat în băutură este eficient în cazurile durerilor
de şale şi burtă; sucul lor distilat este bun pentru slăbiciunea ochilor.
Uleiul aceloraşi flori prin infuzie sau prin coacere este excelent pentru
pecinginile de pe faţă.
Proprietăţi: ANTISEPTIC ŞI SEDATIV URINAR, diuretic, anti-
reumatismal, astringent, antidiareic.
Indicaţii: Prostatite, cistite, colibaciloze, reumatism, gută, infla-
maţie renală, litiaze urinare, diaree.
Antropozofie: Ca şi celorlalte Ericaceae, îi plac lumina, umiditatea
şi prospeţimea reunite; o puternică predominanţă a energiilor cosmice
asupra energiilor terestre slăbite este în acţiune în locurile unde ea
creşte. Ericaceea are o predilecţie pentru terenurile silicioase, gra-
nitice, în care elemente luminoase sunt încorporate în stâncă; siliciul
fiind de la lumina mineralizată.
Impulsul floral cosmic este ca aspirat de planul vegetativ foliar,
fructul se umflă de energiile pământului şi ale apei.
Găsim aici multe taninuri, caracteristică a plantelor care primesc,
în mod special, puternic astralitatea în structura lor eterică, de unde şi
bogăţia lor florală.
Este o plantă care acţionează cu totul particular în inflamaţii,
răcelile lichide, gută, reumatism.
Vechi tabuuri instituite ca sanctuare interioare.
Relaţii psiho-existenţiale: Face să cadă vechile tabuuri ridicate ca
sanctuare neînsufleţite umplute de regrete eterne; acestea invadează
sfera vitală nemailăsând loc prezentului trăit.
Plantă brizantă al cărei Elixir spagiric ajută la curăţarea senti-
mentelor împietrite şi permite redescoperirea altora într-o relaţie mai
atentă, mai plină de respect faţă de celălalt.
Elixirul spagiric Caluna vulgaris deplasează munţii ştiinţei rigide
şi ai împotrivirii.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Caluna vulgaris
cuvinte-cheie:
Reglare hormonală, hipofiză, metabolism, obezitate, intoxicaţii,
gută, sechele de probleme pulmonare, prostatite şi cistite cronice, re-
centrare prin raportare la sine însuşi.
IENUPĂR (bace)
A81. Juniperis communis
Familia Cupressaceae; parte
utilizată: bace uscate
Etimologie: IENUPĂRUL - Ju-
niperus communis. Junior: tânăr,
generat, sau junix: juncă; parere:
a naşte, a crea; deoarece Ienupărul
generează fructe noi, în timp ce al-
tele se coc. Este piticul liniştitor şi
binefăcător printre conifere. Gustul
aspru al bacelor i-a dat plantei denu-
mirea savantă, pornind de la cuvântul
celtic juneprus, care semnifică aspru.
El este consacrat Fecioarei Maria.
Ienupărul este antidotul ispititorului încolăcit pe ramurile arborelui
cunoaşterii binelui şi răului, al dualităţii.
Numit uneori Petron, această plantă era deja considerată, în Evul
Mediu, un remediu universal, un panaceu. După medicina populară,
acela care mănâncă în fiecare zi o bacă de ienupăr va fi cruţat de
boală şi va trăi până la bătrâneţe. Abuzul de bace poate, totuşi, să irite
aparatul urinar.
Plantă dulce (Medicina chineză).
Istoric: Ienupărul este un arbust mereu verde, care creşte pe câm-
puri şi în păduri; el conţine mult ulei şi sare esenţială. Părţile utilizate
sunt lemnul, bacele, goma şi fungusul. Lemnul e cald şi uscat, par-
fumat, mai ales dacă se taie în luna martie. Răzătura sa se foloseşte
pentru a face săculeţi sub formă de bonete, datorită virtuţilor sale ce-
falice şi nervine. Bacele sale sunt calde, uscate, discusive, incisive şi
atenuante; se folosesc, mai ales, pentru a elimina urina, transpiraţia
şi menstruaţia la femei, de a înlătura obstrucţia splinei, a vindeca bo-
lile capului, ale nervilor, pieptului, tusea, colica şi durerile cauzate de
gaze; în sfârşit, de a curăţa mucilagiile vâscoase ale rinichilor şi vezi-
cii; fumul de bace şi ramuri este folosit pe timp de ciumă. Aceste bace
trebuie culese când soarele se află în semnul zodiacal al Fecioarei:
trebuie să le alegem proaspăt uscate, mari, bine coapte, cu un miros
puternic şi aromat. Matthiole spune că a văzut vindecându-se oameni
ţinuţi la pat de guta sciatică, îmbăindu-se până la rinichi, după ce au
fost curăţaţi, într-un decoct concentrat din lemn de ienupăr, tăiat în
bucăţi, făcut în apă, aţâţând cu acesta părţile bolnave.
Acelaşi autor spune că a văzut hidropici vindecaţi, pentru că au
băut 4 sau 5 uncii de leşie, din cenuşă de ienupăr, făcută în vin alb,
care este şi ea excelentă pentru a curăţa rinichii de orice litiază.
Goma de ienupăr, pe care arabii o numesc Sandaracha sau Sanda-
rax, este caldă, uscată şi discusivă; se foloseşte în resorbţia unui chist,
răceală, retracţie şi alte afecţiuni ale nervilor, în răcelile capului. Lacul
lichid se face cu această gomă dizolvată în ulei de in.
Este bun pentru arsură şi pentru a calma durerile, mai ales cele de
hemoroizi.
Nu trebuie să se confunde Sandaracul arabilor, de care vorbim
aici, care este lacul, cu Sandaracul grecilor, care este orpimentul, ar-
senicul roşu. Vinul alb, în care am pus la fiert vârfurile de crengi de
ienupăr, este foarte diuretic şi mai mulţi autori ne asigură că au vinde-
cat hidropici prin acest decoct.
Se fac din bace un lichid, un spirt, un ulei, o sare, o peltea, un ex-
tract, un vin în timpul recoltei viilor. Ceaiul făcut cu lemn de Ienupăr
este sudorific.
Se lasă să ardă în case, asemeni bacelor, pentru a parfuma camere-
le şi pentru a le purifica de mirosul urât.
Fungusul sau ciuperca, care creşte în luna mai pe ienupăr sub
formă de muşchi, serveşte soluţiei oftalmice.
Este una din cele mai de folos plante din Europa. Cofetarii acoperă
bacele cu zahăr şi fac din ele un fel de drajeuri, pe care le numesc
Drajeuri de Saint Roch, din cauză că sunt bune pentru ciumă.
Proprietăţi: ANTISEPTIC SANGVIN, URINAR ŞI RESPIRA-
TOR, expectorant, diuretic, antigutos, eupeptic, stimulant al apetitu-
lui, tonic digestiv, antireumatismal, stimulent uterin, emenagog.
Indicaţii: Afecţiuni ale sângelui şi căilor urinare, exces de acid
uric, cistite, artrită, reumatisme cronice, infecţii bronhopulmonare,
tuberculoză, inapetenţă, menstruaţie dureroasă, efect antiviral asupra
virusului de herpes, acnee.
Dureri reumatismale (fricţiuni cu ulei volatil diluat în alcool de
40°C).
Precauţii: În doză ridicată sau în timpul unor cure prea prelungite,
el provoacă o iritare a rinichilor (risc de hematurie şi albuminurie).
Nu este indicat persoanelor suferinde de insuficienţă renală.
A nu se folosi în timpul sarcinii.
A nu se depăşi niciodată cure de 6 săptămâni consecutive.
Antropozofie: Plantă plină de energie calorică; formatoare şi pro-
tectoare a vitalităţii interioare a omului.
Protejează omul de forţele demoniace ale naturii, abandonată ei
înseşi în jocul dualităţii; ea întăreşte cu căldură conştiinţa în frigul
acestei lumi decăzute.
Bună pentru plămân, baca sa parfumată
Alungă accesul de tuse încă viu şi cronic
Scoate din corp un venin periculos,
Sămânţa sa arsă calmează o durere de cap îngrozitoare.
A uitat de dreptul său de a trăi.
Relaţii psiho-existenţiale: Şi-a uitat dreptul de a trăi, se simte ex-
pus celor mai mărunte boli, atmosferă fizică şi psihică poluate, lipsă
de stabilitate interioară, de perseverenţă. Se zăpăceşte la cea mai mică
furtună, îi pierde lecţia.
Elixirul spagiric Juniperis communis impregnează planul terestru,
pentru ca planul spiritual să se poată naşte în sânul lumii terestre. Vine
să ajute omul care se simte pierdut în această lume, exilat, pentru a-l
reîncălzi, a-l face să-şi accepte corpul, pentru ca Eul spiritual să con-
tinue să muncească în lumea terestră şi pentru ca experienţa sa de viaţă
să-i fie din plin benefică.
Elixir purtător de noroc, care iubeşte omul şi-l consolează în
drumul său către ceea ce este esenţial.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Juniperis co-
mmunis, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Depurativ (piele), acnee, tonic digestiv, apetit, maladii degenera-
tive, sistem renal şi respirator, migrene digestive, depresie, viziune
asupra lumii, afecţiuni ale căilor urinare, cistite, gută, reumatisme.
ISOP
A82. Hyssopus officinalis
Familia Labiatae (Lamiaceae); părţile
utilizate: frunzele, vârfurile înflorite.
Etimologie: Isops - din ebraică: Ezob:
iarbă cu parfum plăcut sau iarbă sacră. Isopul
menţionat în Biblie este în mod cert diferit de
al nostru, care nu creşte în Palestina. Plantă a
purificării la evrei, care era folosită la stropi-
rea ritualică; ea pregăteşte psihicul să devină
receptiv la misiunea sa spirituală mai înaltă.
„Spăla-mă-vei cu isop şi mă vei înălbi”
spune regele Solomon (Psalmii 51, 9). Isopul
poartă semnătura lui Mercur şi se foloseşte în
toate maladiile mercuriene în care plămânii
sunt organul principal vizat. Plantă sărată.
Istoric: Isopul este o plantă aromatică ce se cultivă în grădini. În
medicină se întrebuinţează frunzele şi vârfurile înflorite recoltate în
august. El conţine multe uleiuri exaltate, precum şi săruri volatile şi
esenţiale. Această plantă este caldă, desicativă şi bine înzestrată; ea
taie, deschide şi curăţă. Este tăioasă, aperitivă, vulnerară şi fortifiantă.
Se foloseşte în special în maladiile plămânilor (silicoză), tuse, astmă şi
alte probleme ale pieptului. Se foloseşte adesea isopul cu absint pentru
alinarea stomacului; dar se foloseşte şi sub formă de decoct sau in-
fuzie. Pudra de isop luată cu hidromel este foarte bună pentru afecţiuni
pulmonare. Siropul de isop diluat de patru ori cu apă de paracherniţă
(Parietaria officinalis) ajută al eliminarea pietrelor la rinichi precum
şi a calculilor urinari. Infuzia din isop, smochin, virnanţ, miere şi apă
este recomandată pentru astm şi tuse cronică.
Pentru vânătăi şi contuzii oculare se pisează vârfurile de isop şi
înfăşurate în tifon se fierb, iar apa se aplică pe ochi; aceasta face să
se dizolve cheagurile de sânge care împiedică vederea. Se foloseşte
în uz extern pentru a curăţa matricea. Împotriva acufenelor, se toarnă
picături în ureche cu o pâlnie. Planta pisată şi macerată în ulei este
bună împotriva viermilor; de asemenea se mai foloseşte pentru
curăţarea gurii ca gargarisme.
Proprietăţi: EXPECTORANT, FLUIDIFIANT, antitusiv, tonic,
stomahic, digestiv, antiinflamator intestinal, carminativ, diuretic, as-
tringent, antisudoral.
Indicaţii: Afecţiuni cronice ale căilor respiratorii, cataruri, bronşite,
guturai, tuse, astm, dispnee (dificultăţi în a respira), inapetenţă, atonie
digestivă, leucoree, litiază renală. În uz extern, pentru lovituri şi răni.
Precauţii: Este bine să fim precauţi cu uleiul esenţial, care
provoacă crampe şi convulsii asemănătoare celor epileptice.
Se interzice în cazul femeilor gravide şi al hipertensivilor.
Antropozofie: Prin frunzişul său abundent dezvoltat, puterea sa
curativă se adresează în special sistemului ritmic, inimii şi plămânilor.
Acţiunii sale încălzitoare i se adaugă, din cauza conţinutului său de
camfor, acţiunea sedativă şi antispasmodică.
Isopul curăţă mucusul umed din plămâni;
Plămânul este avid de isop înmuiat în miere,
Atunci când tusea cea cronică el o încălzeşte;
Şi feţei frumoase culoare îi dă.
Un suflet care are ceva de magician, cu aspecte bune şi rele.
Relaţii psiho-existenţiale: Personalitate în acelaşi timp binefă-
cătoare şi malefică; poate fi scandalagiul satului, micuţul cu gură mare
pe care se poate conta ca să se dărâme autoritatea.
Un suflet care are ceva de magician, cu aspecte bune şi rele, se
joacă cu diferite forţe oculte, ajungând uneori până la a se dezechilibra
şi a lua din plin soluţii poluante astrale dificil de evacuat.
De asemenea, este credinciosul oprimat care aspiră către puritate,
alb, pe fondul culpabilităţii şi melancoliei care ajunge până la căderea
lui Adam.
Elixirul spagiric din isop purifică sufletul fiinţei şi mijloacele sale
subtile de comunicare. El determină omul, care este o miniatură, un
microcosmos, să ofere divinităţii interioare o sinteză armonioasă şi
completă a ceea ce este lumea în mare, macrocosmosul.
Elixirul din Hyssopus officinalis este spaima spiritelor duale şi de-
moniace. Mişcarea interioară declanşată de acest elixir persistă de-a
lungul suişurilor şi coborâşurilor acestei experienţe terestre.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Hyssopus
officinalis va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific
Căile respiratorii în general (tuse, astm, bronşită), apetit, acţiune
antispasmodică, inflamaţii intestinale, reglare hormonală, hipofiză,
insuficienţa vezicii biliare.
LAPACHO
A83. Tecoma curialis
Familia Bignoniaceae; părţi utilizate: măduva lemnoasă
Etimologie: Lapacho - arbore divin pentru indieni, rezervor natu-
ral de ozon.
Restructurarea eului şi a celorlalte corpuri mai dense printr-o
reacţie în lanţ. Se adresează eului rămas fără scut protector, fără cara-
pacea solidă care să împiedice pătrunderea lumii exterioare pline de
pretenţii.
Istoric: Abanos de Guyana, Pau d’arco - lemn de arc, în
portugheză, este un arbore mare ce creşte în mod normal în pădurile
primare, în zonele deschise. Creolii prepară din corola florilor
un decoct la care adaugă zahăr până obţin un sirop pectoral pen-
tru combaterea guturaiului, tusei şi gripei. La indigenii Palikur din
America de Sud, scoarţa trunchiului uscată (cea proaspătă nu este
considerată a fi un remediu prea eficace), pisată fin şi aplicată sub
formă de plasture este utilizată ca remediu în cazul brucelozei. Plas-
turele se schimbă în fiecare zi până la completa vindecare a ulceraţiei.
Indigenii Wayapi foloseau scoarţa acestui arbore ca remediu îm-
potriva febrei, strict controlat de către şamani; el este un arbore ce
adăposteşte spiritele şi, prin urmare, este foarte rar retezat. Întotdea-
una la Wayapi el este supranumit „cel care sparge topoarele” datorită
faptului că lemnul său este atât de dur încât ştirbeşte tăişul toporului.
Analizele efectuate de Hegnauer in 1964 menţionează prezenţa
în acest lemn a chinonelor şi, în special, a celei numite lapachol.
Această naftochinonă a fost regăsită în miezul mai multor Bignoni-
acee americane şi asiatice şi constituie un inhibitor al proceselor
respiratorii. Rao (1974) a descoperit că lapachol-ul are o acţiune
antitumorală asupra carcinosarcomului Walker 256 la şobolani ca
şi asupra sarcomului Yoshida. În plus, el prezintă proprietăţi anti-
schistosomale, antiplasmodiale şi antibiotice. Nickell (1959) a sem-
nalat proprietăţi fungicide şi antibacteriene asupra germenilor gram
pozitivi şi negativi şi asupra bacteriilor micotice. În Brazilia i se
atribuie măduvei acestui copac proprietăţi astringente şi este folosită
împotriva stomatitelor şi ulcerelor gâtului, de origine sifilitică.
Se foloseşte scoarţa trunchiului în doze mici, sub formă de decoct,
în gargarisme, împotriva anginei: o linguriţă de pudră la o ceşcuţă, de-
coct, se bea de trei ori pe zi; împotriva ulcerelor gastrice, durerilor intes-
tinale sau colitelor: două linguriţe de pudră în infuzie, pentru spălarea
antiseptică a rănilor purulente şi a ulcerelor varicoase; şi ca pudră, ca
şi hemostatic şi cicatrizant asupra rănilor. Scoarţa acestei specii lati-
no-americane intră în tratamentul diverselor afecţiuni dermatologice.
Proprietăţi: AGENT ESENŢIAL AL SISTEMULUI IMUNI-
TAR, antitumoral şi protector anticanceros, antioxidant, protector
celular, împotriva radicalilor liberi, bactericid, antiviral, antianemic,
hipoglicemiant, antiinflamator, anticoagulant; remediu complementar
preţios în tratamentul artrozelor, artritei, reumatismului, ulcerelor,
eczemelor, psoriazisului etc.; sedativ, diuretic, hipotensor, analgezic.
Indicaţii: Deficit imunitar, cancer, leucemie, diverse infecţii,
ulcere varicoase, diabet, gastrită, reumatism, oboseală, anemie, cure
de dezintoxicare.
Lipsa unei protecţii, a unui scut protector.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixirul spagiric din Techoma curialis
ajută la restructurarea eului şi a celorlalte corpuri mai dense, printr-o
reacţie în lanţ.
Se adresează eului rămas fără protecţie, fără un scut solid în faţa
invaziei lumii exterioare pline de pretenţii sau care este percepută
astfel.
Elixir care fixează.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Techoma curialis
cuvinte-cheie:
Deficit imunitar, drenarea toxinelor, cancer, infecţii diverse, ulcere
varicoase, gastrite, reumatism, probleme psihologice în relaţiile
afective, centrare în raport cu energiile părinţilor.
LAVANDĂ
A84. Lavandula vera; Lavandula officinallis
Familia Labiatae (Lamiaceea); părţi utilizate: florile, vârfurile
înflorite, frunzele.
Etimologie: Lavanda - Lavandula: iarba spălătorilor; din rădăcina
laver‚ a spăla; deci lavanda: a se spăla, a se purifica, a primi apa,
umezeala, umilinţa, umanitatea, care este sigura atitudine interioară
iniţiatică. Îl aduce pe om la punctul de pornire potrivit, la punctul
iniţial: umilinţa.
Paleta energetică şi terapeutică a lavandei este atât de vastă şi de
variată, încât ea îndeamnă la o umilă purificare înainte de a se putea
vorbi despre structura înşeptită a fiinţei umane.
Lavanda ajută omul să dobândească o nouă vitalitate în acord cu
ordinea superioară cea mai înaltă, care este într-adevăr şi va rămâne
Vidul iniţial şi suprem, nobila umilinţă.
Lavanda poartă semnătura zodiei Leului şi ajută în toate proble-
mele de inimă şi stomac. Plantă amară.
Istoric: Lavanda mascul şi femelă, Lavanda mas latifolia şi La-
vandula foemina angustifolia, sunt două plante a căror diferenţă
constă în mărimea frunzelor şi florilor. Masculul, care este numit
aspic, le are mai mari şi mai puternic mirositoare, planta femelă,
numită simplu lavandă, are un miros mai agreabil; ambele sunt
folosite în egală măsură. Se cultivă în grădini în toate ţările. Ambele
tipuri de lavandă conţin mult ulei exaltat şi sare volatilă. În medicină
se folosesc în principal florile, care sunt calde şi desicative, cu un gust
uşor acru şi amar, cu o structură rezistentă, cu proprietăţi nervine şi
antimigrenoase. Folosirea lor principală este în cataruri, reumatism,
paralizii, convulsii, apoplexie, vertij, letargie, tremurături ale mem-
brelor; stimulează producerea urinei şi declanşează ciclul menstrual şi
travaliul; elimină gazele.
Florile de lavandă sunt bune pentru fortifierea creierului şi nervi-
lor; ele alungă umorile rele prin transpiraţie.
În uz extern ca spălături în zona capului pentru afecţiunile capului
şi ale articulaţiilor; mestecată, este bună pentru cataruri, împingân-
du-le şi împiedicându-le să ajungă la nivelul pieptului.
Mirosul lor este de ajuns pentru a alunga păduchii; pentru aceasta
se freacă capul cu ulei din aspic, se lasă aşa acoperit peste noapte,
dimineaţa se spală cu decoct de lavandă şi aceasta face ca păduchii să
cadă cu toţii morţi. Se dă cu acest ulei şi pe lemnul patului pentru a
alunga ploşniţele şi moliile. Lavandula de spălat, pentru că se foloseşte
în băi şi spălături; sau poate pur şi simplu pentru că spălătorii o pun
între lenjeria lor spălată şi înălbită pentru a-i da un parfum plăcut.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC ŞI TONIC NERVOS, relaxant,
antiseptic al căilor respiratorii, coleretic şi colagog, hipotensor, drenor
şi diuretic, antireumatismal, antiseptic în cazul afecţiunilor intestinale
şi genito-urinare.
Indicaţii: Iritabilitate, stres, hipertensiune, palpitaţii nervoase,
insomnie, ameţeli, migrene, diaree, blenoragie, spasme digestive,
afecţiuni ale căilor respiratorii, bronşite, boli infecţioase (ale căilor
respiratorii şi urinare), gripă, tuse normală şi convulsivă, astmă,
laringită. În uz extern: contracţii, dureri musculare.
Precauţii: Există riscul apariţiilor convulsiilor în cazul folosirii în
doze mari a uleiului esenţial.
Antropozofie: Dacă tufişul de rozmarin emană ceva puternic şi
năvalnic, tufa de lavandă emană o pace dulce şi nobilă. Vindecă toate
maladiile care îşi au originile într-un metabolism care nu mai este con-
trolat de Eu şi care, din cauza acestui fapt, moare în faţa acţiunilor
distructive ale unui corp astral dezechilibrat.
Revitalizare ordonată şi amplă conform unor criterii nobile.
Relaţii psiho-existenţiale: Revitalizare ordonată şi amplă conform
unor criterii nobile şi mai înalte. Ocolişurile, precum şi ceea ce nu este
exprimat, sunt vide de substanţă, spălate de petele timpului şi păstrate
în memorie.
Spirtul răzbunător este atenuat şi lasă locul unei armonii bazate pe
un eu sănătos regăsit, structurat pe şapte niveluri. Lavandula vera offi-
cinalis este in spagirie elixirul înălţării care recunoaşte viaţa ca fiind
maestrul cel bun şi drept, ce oferă învăţături infailibile. Deschide fiinţa
către cunoaşterea ezoterică.
Lavanda poartă semnătura Leului şi este bună pentru diferitele rele
ale inimii şi stomacului. Stimulează şi eliberează organizarea Eului,
dar tinde mai degrabă să conducă şi să liniştească corpul astral.
Ea dirijează acolo unde sângele trebuie „să se urce la cap”,
stimulând activităţile metabolice.
Readuce Eul acolo unde corpul astral a invadat una din funcţii
(de exemplu, paralizia unui membru).
Este un bun antispasmodic în cazul tusei şi este un bun antiseptic
pentru căile respiratorii.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Lavandula
Iritabilitate, stres, dereglări hormonale, hipofiză, agitaţie, reglarea
generală a organismului, migrene pe bază nervoasă, spasme digestive,
infecţii ORL.
LĂMÂIŢĂ
A85. Cymbopogon nardus
Familia Poaceae; parte utilizată:
întreaga plantă
Etimologie: LĂMÂIŢA -
Verbină a Indiilor; Iarbă de cămilă,
Stuf parfumat. În latină, Cymbogon citratus, Cymbopogon, pogon:
barbă. Creolii spală corpurile morţilor într-o baie cu decoct cu frunzele
de Lămâiţă, pentru a alunga din ele murdăria şi spiritul rău. Esenţa de
Verbină indiană sau de Lemongrass, produsă de Cymbopogon citra-
tus, are un miros de lămâie foarte pronunţat, culoarea sa e galbenă sau
maro-roşcat, densitatea sa e de 0,89 l. Ea este constituită mai ales din
citral. Se prepară, de asemenea, în Madagascar, Tonkin, în insulele
Antile, Guyana etc.
Istoric: Stuful parfumat este o specie de Iarbă tunsă, care creşte în
aşa mare cantitate în Nabateea, provincie din Arabia Fericită (Yemen),
şi la poalele Muntelui Liban, încât serveşte de furaj şi de aşternut
de paie pentru cămile, ea abundând pe pajiştile din India şi Malae-
zia; sunt specii de paie, scurte şi dispuse în tufe, care i se atribuie
denumirii Andropogon Schoenanthus (spic cu barbă de bărbat). Ea
conţine mult ulei exaltat şi sare volatilă. Tulpinile şi frunzele sale dau
o esenţă aromatică folosită asemeni aceleia de Andropogon Iwaran-
cusa, cu folos în unele ţări împotriva ulcerelor şi reumatismelor.
Ea intră în compoziţia Teriacului. Este incisivă, atenuantă, pene-
trantă, detersivă; rezistă malignităţii umorilor şi este un excitant nervin.
Este de leac, vindecă obstrucţiile, excită urina şi menstruaţia
la femei; se foloseşte extern şi intern. Se foloseşte şi ca infuzie-ceai
pentru răcelile puternice.
Proprietăţi: Bactericid, antiinflamator, antiinfecţios, antireumatis-
mal, antispasmodic.
Indicaţii: Colite spasmodice, enterocolite infecţioase, reuma-
tisme, artrite.
Antropozofie: Pretutindeni, o graminee rămâne o spadă vie de
lumină care a fost plantată în pământ şi a prins rădăcină. Spiritul cos-
mic, solar, al plantelor, Eul lor, acţionează pe axa verticală a creşterii
lor. Această familie de plante posedă o mare forţă vitală pentru verti-
calitate; şi afirmă cu putere acest principiu vertical.
Închis în lumea sa.
Relaţii psiho-existenţiale: Nu mai ascultă de ceea ce vine de la
periferie, e ocupat în totalitate de a nu vrea să reproducă decât ceea
ce aparţine micului său univers. Se inundă în apele stătătoare ale unui
plan relaţional mâlos, ba chiar violent, în detrimentul căldurii unui eu
superior, independent şi luminat.
Hipersensibilitate la stimulii exteriori care vin din grupuri, dar
care-l vor lăsa neterminat în maturitatea sa spirituală individuală. Nu
are ochi decât pentru capacităţile sale de a se revărsa şi a se reproduce
în schemele sale, fraţii şi surorile sale, în religie sau copiii săi.
Elixirul spagiric Cymbopogon nardus face să crească şi
structurează un suflet care miroase frumos; floarea mistică a inimii se
deschide şi se revarsă, deschizând fiinţa către spaţiile superioare, fine,
către depărtările până acum inaccesibile.
Alungă spiritele umflate, rotunjite asupra lor însele şi dezvoltă un
caracter solar unindu-se, printr-o iubire puternică, cu planul terestru
în noi. Matricea noii fiinţe se ridică din obstrucţii; sufletul iese din
balonul său.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Cymbopogon
nardus va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Stări infecţioase, toxine urmate de infecţii, spasmofilie, paratiroide,
inflamaţii ale intestinelor, dureri de stomac (stres), exprimare a
emoţiilor.
LĂSNICIOR
A86. Solanum dulcamara
Familia Solanaceae; parte utilizată: ti-
nere ramuri, frunze
Etimologie: LĂSNICIORUL - Gust
dulce care urmează celui amar, raportân-
du-ne la gustul bacelor sale. Numit şi Viţa
Evreului. Este planta bolilor cronice agra-
vate de condiţiile de umiditate (climă rece
şi umedă, ploioasă, locuri umede). Plantă
dulce (Medicina chineză). Frigul umed şi
efectele sale (Important).
Istoric: Lăsniciorul creşte în locurile ac-
vatice, de-a lungul pâraielor şi al şanţurilor;
el scoate curpeni lungi, de obicei, de două sau trei picioare (1 picior
= 0,324 m); conţine mult ulei şi sare esenţială. Este cald, febrifug,
pulmonic şi omoară viermii. Frunzele şi bacele sale sunt desicative,
digestive, detersive, rezolutive, potrivite pentru obstrucţiile ficatului,
pentru hernii, pentru cei care sunt căzuţi din lună, pentru a dizolva
sângele coagulat, fiind luate sub formă de decoct sau altfel.
Se foloseşte sub formă de cataplasmă asupra tumorilor mamelare
cauzate de coagularea laptelui; zahărul şterge petele de pe faţă.
Indicat în tratamentul bolilor pielii, al ulcerelor, reumatismelor,
gutei, metastazelor lăptoase şi contra sifilisului vechi.
Proprietăţi: DEPURATIV ŞI LICHEFIANT AL SÂNGELUI,
antidiscrazic (stare generală), diuretic, antireumatismal, expectorant,
anafrodiziac.
Indicaţii: Dermatoze, acnee, eczeme, psoriazis, pletoră sangvină,
reumatism, gută, diaree.
Precauţii: În doze ridicate, poate provoca greţuri, palpitaţii şi iri-
tare a tubului digestiv; pot rezulta ameţeli şi tulburări foarte grave.
Antropozofie: Aici, planul astral cedează planului eteric toate
drepturile sale, el nu se insinuează nici prea devreme nici prea
puternic. Ridicatul conţinut de siliciu al lăsniciorului (18 % de acid
silicic în cenuşa sa) îi dă posibilităţi de a acţiona puternic asupra sferei
simţurilor şi asupra ectodermului.
De aici, utilizarea sa în inflamaţiile cutanate, catarale (mucoase
ale căilor respiratorii), în tusea convulsivă, afecţiuni ale mucoasei
intestinului şi ale vezicii.
Ficatul este ajutat de planta pe care o iubeşte,
Dar nu o apropiaţi de oribila apostemă
Al cărei rău îl acreşte; dacă e cald, astringent;
Sucul său îi redă uterului scurgerea.
Este căzut din lună.
Relaţii psiho-existenţiale: După gustul amar vine cel dulce.
Pentru cei care sunt căzuţi din lună. Amortizează prin flexibilitate
pulsiunile de regrete legate de acţiunile noastre trecute; ranchiunile
care vin din sferele noastre subtile găsesc locuri de dezamorsare în
corpul nostru material, fără a fi răpus. Solanum dulcamara, în spagi-
rie, este elixirul care ajută la a pune dig peste cerul care cade pe cap.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Solanum dulca-
mara, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
aceste cuvinte-cheie: circulaţie, sistem circulator, diuretic, gută, re-
umatism, probleme de piele (acnee, eczema etc.), digestie, stomac,
oboseală generală.
LEMN DULCE
A87. Glycyrrhiza glabra
Familia Leguminoase; partea
utilizată: rădăcinile.
Etimologie: Lemnul dulce -
Glycyrrhiza. Glycys - dulce şi
rhiza: rădăcină, rădăcină dulce.
Mai este numită şi Liquirice sau
Requelice, în Evul Mediu. Din
lemn dulce se face o băutură numită
coco. Infuzia obişnuită din spitale
numită „Buna” era un amestec
din Lemn dulce, orz şi pin. Este o
plantă regeneratoare de noi celule
şi protectoare a mucoaselor iritate.
Plantă dulce care armonizează
savorile, uşurează absorbţia altor medicamente, tonifică centrul şi
elimină căldura; acţionează asupra celor 12 meridiane, dar în special
asupra splinei şi plămânilor (Medicina chineză).
Istoric: Lemnul dulce creşte în ţările calde în păduri, în locurile
nisipoase; în medicină se foloseşte doar rădăcina sa; conţine mult ulei
şi sare esenţială. Rădăcina de lemn dulce este moderată între cald şi
rece, umed, pulmonic şi nefretic; domoleşte causticităţile umorilor,
umectează pieptul şi plămânii, uşurează expectoraţia, dezalterează şi
înmoaie burtica copiilor. Se foloseşte pentru tuse, răguşeală, eroziu-
nea vezicii, aciditatea urinei: se foloseşte sub formă de praf, în infuzie
şi decoct. Sucul îngroşat, de obicei fiind prescris în afecţiuni ale gâ-
tului, limbii şi laringelui: se ţine în gură pentru a-l lăsa să se dizolve
puţin câte puţin pentru a corecta mai bine aciditatea limfei.
Proprietăţi: ANTIGASTROLGIC (activitate tipică de pansa-
ment), ANTISPASMODIC (flavonoide), antitusiv, expectorant, emo-
lient, antiinflamator, antiviral, antioxidant hepatoprotector, hipotensiv,
hipolipemiant, imunostimulent (acţionează asupra virusului HIV), an-
titumoral, anorexant în caz de bulimie.
Indicaţii: Ulcere gastroduodenale, constipaţie, halenă, tuse ner-
voasă, bronşite, angine (faringite, tabagism, gripă, artrită, hemoroizi,
dermatite, probleme ginecologice).
Precauţii: În cantitate mare apare risc de hipertensiune arterială,
pierdere mărită de potasiu şi o diminuare a diurezei.
Antropozofie: Ritmul vital al acestei plante alternează între cuce-
rirea înverşunată a terenului şi un proces floral efemer. În rădăcini
sunt transpuse procese vitale pe care alte plante preferă să le consacre
genezei fructului şi seminţelor. De asemenea dinamica particulară a
acestei plante reface activitatea metabolică în regiunea plămânului;
glicerizima care este un fel de saponină acţionează în acest domeniu.
Îmbibă-ţi plămânul cu lemn dulce

În cavitatea lui moale el pătrunde şi alunecă.
Irigă venele şi încălzeşte sângele
Potoleşte setea; sucul său răcoritor
Îndepărtează din stomac orice impuritate
Respiraţia este stimulată şi se purifică.
Apariţia unei ordini interioare.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixirul spagiric din Glycyrrhiza glabra
favorizează apariţia unei ordini interioare pe care fiinţa o intuieşte dar
nu o poate încă recunoaşte întru totul şi nici nu o poate manifesta.
Cu răbdare, progrese au fost realizate în umbră, o mare vitalitate
secretă a fost acumulată, o mare putere de independenţă şi de puter-
nice convingeri interioare fac deja parte din viaţă.
Puterea îi este acum dată pentru a realiza ceea ce trebuie să fie
rea-lizat înainte de a muri prosteşte din nou. Elixir al desăvârşirii.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Glycyrrhiya
glabra va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Stres, simpaticotomie, circulaţie, varice, flebite, hemoroizi, tuse
nervoasă, broşită, protecţia pielii (dermatită, radioterapie), pancreas.
LICHENUL DE ISLANDA (Lichenul de piatră)

A88. Cetraria islandica
Familia Parmeliaceae; partea utilizată: talul.
Etimologie: Lichenul de Islanda - Lichenul zidurilor (din greces-
cul leicho: a linge). Lichenii sunt organisme al căror tal este constituit
prin asocierea dintre o algă şi o ciupercă. Lichenul, pentru că purifică
sângele, vindecă pecinginea, mâncărimile şi alte boli de piele.
Se mai numeşte şi muşchi de Islanda.
Istoric: Lichenul este o micuţă plantă pitică fără flori, care creşte
în regiunile reci şi muntoase; ea conţine mult ulei şi sare esenţială.
Este renumit mai ales pentru folosirea în cazurile de astm, tuse cronică
şi pentru alte maladii pulmonare; planta este vulnerară, astringentă;
ea opreşte hemoragiile, fiind luată sub formă de decoct, şi poate de
asemenea să fie aplicată pe răni.
Proprietăţi: ANTIEMETICĂ, ANTITUSIVĂ, expectorantă, tonic
amar intestinal şi gastric, antianemic, anticanceros.
Indicaţii: Tuberculoză cu tuse ce provoacă vărsături (greţuri),
afecţiuni ale aparatului respirator, migrene cu vomismente, hepatită.
Precauţii: Contraindicat în cazul ulcerelor gastro-intestinale.
Antropozofie: Intermediar între scoarţa arborilor şi scoarţa terestră,
între algă şi ciupercă, lichenul reprezintă încarnarea vegetalului
într-un sol ferm şi mineral.
El este dotat cu o excepţională forţă vitală, trăind în ţinuturi vitrege.
Schimbarea înfăţişării.
Relaţii psiho-existenţiale: Celui care a supravieţuit rigorilor
existenţei şi se pregăteşte să-şi construiască un nou destin după
nenumărate suişuri şi coborâşuri. Plantă a schimbării înfăţişării, li-
chenul de Islanda în elixir spagiric îşi dăruieşte adevărata măsură celui
care porneşte la drum şi nu mai revine înapoi. Ajuns la capătul tuturor
ambiguităţilor, forţe noi se pun în mişcare pentru a pleca într-o solitu-
dine sacră şi plină de forţă care este acum recunoscută a fi noul motor
existenţial.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Cetraria islandi-
ca va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin aceste
cuvinte-cheie:
Toxine, artrită, afecţiuni ale aparatului respirator, colesterol, tri-
gliceride, circulaţia inimii, nevroze, vezica urinară.
LIMBA MIELULUI
A89. Borrago officinalis
Familia Boraginaceae; parte
utilizată: frunze şi flori
Etimologie: LIMBA MIELULUI -
Burra: peri, puf; la bure: stofă groasă
din lână. Abou: părinte, rash: sudoare,
pată; părinte al sudorii din cauza marii
sale puteri diaforetice; vina părintelui,
din trecut, este greu de purtat. Sau ar
fi şi o alterare a sensului cuvintelor
deoarece ago: stimuleză inima,
risipeşte melancolia. Cu floarea sa cu
5 vârfuri, planta este bună în 5 scopuri
pentru a ne fortifica şi a alunga melancolia. Ea este dătătoare de curaj,
aprinzând profunzimile fiinţei pentru a-i degaja energiile care vor face
să iasă tot, vor curăţa până la ieşirile emonctoriale; ea acţionează de
altfel şi asupra cronicităţii problemelor cutanate. Redă curaj şi forţă
de a scoate toate vechile acumulări şi face posibilă o nouă organizare
interioară. Plantă sărată (Medicina chineză).
Istoric: Întreaga plantă este amprentată cu un suc vâscos şi gros,
cu un gust searbăd; se cultivă în grădini şi este o plantă potajeră
destul de cunoscută; conţine mult ulei şi limfă, puţină sare. Se foloseşte
rădăcina, frunzele, florile, care sunt puse în numărul florilor cordiale
(Miluţă). Rădăcina se păstrează decojită. Această plantă e cordială,
caldă şi umedă, redresează melancolia, înveseleşte spiritele vitale
şi animale afectate de melancolie, într-un cuvânt remediază toate
relele pe care le cauzează supărarea, precum şi boala hipocondriei;
este foarte bună pentru obstrucţia menstruaţiei la femei, în cazul
căreia remediile calde fac mai mult rău decât bine.
Moderează asprimile sângelui sau ale altor umori, unindu-le sau
condensându-le sarea cu sucul său vâscos; relaxează abdomenul.
Pleureticii se tratează cu un pahar din sucul său, apoi ei trebuie să se
învelescă bine pentru a produce transpiraţia care-i vindecă. Sucul epu-
rat de Limba Mielului amestecat cu o cantitate egală de vin nu numai
că vindecă râia, dar şi alungă melancolia, întăreşte inima şi ficatul şi
îmbunătăţeşte şi purifică sângele.
Proprietăţi: DIAFORETIC (săruri), EMOLIENT: calmează infla-
marea ţesuturilor (mucilagii) şi a arborelui respirator (antitusiv, expec-
torant), calmant, diuretic, antireumatismal, stimulant adrenalinic al
glandei corticosuprarenale, depurativ al sângelui, galactogen, reglator
menstrual, cicatrizant, elimină bine eczemele, laxativ, antistres. Face
agreabile regimurile fără sare; a se consuma frunze şi flori în salate.
Indicaţii: Stări febrile, scarlatină, afecţiuni pulmonare, tuse seci şi
aspre, inflamaţie a gâtului, bronşite, răceli, tuse convulsivă, pleurezie,
reumatisme, râie, îmbătrânire a pielii, artrită, nefrită.
Precauţii: A filtra ceaiul pentru a elimina perii.
Antropozofie: Limba mielului caută umiditatea, dar şi lumina.
Este foarte vizitată de albine (abundenţă de nectar) şi diseminarea este
asigurată de furnicile care îi adună seminţele. Ea stimulează energiile
formatoare prin procesele silicioase şi prin mucilagii. Ea posedă un
avânt vital, calm, bine structurat şi se întoarce destul de repede către
energiile greutăţii (flori aplecate). Atunci intervine, datorită albinelor
şi furnicilor, sfera astrală pentru a combate ceea ce ameninţă să se
supună stagnării, coagulării, inflamaţiei, înăspririi.
Darurile tale sunt preţioase, excelentă Limba-Mielului!
Tu readuci imediat veselia care se ascunde,
Tu vindeci durerile unui stomac bolnav,
Tu readuci bucuria şi ştergi lacrimile.
Zdrobit sub poveri, îi e greu să redevină stăpân pe sine.
Relaţii psiho-existenţiale: Zdrobit sub greutăţi şi circumstanţe
existenţiale dificile. Melancolie, dureri de burtă, umoarea este acidă
deoarece el nu se gândeşte că poate să se elibereze în sfera aurei sale
de vechile destine legate de altele. Îşi confundă tatăl cu Tatăl lumini-
lor; dă impresia că este mahmur, deoarece îi e greu să redevină stăpân
pe sine. Pieptul e chinuit, opresat şi nu poate să-şi strige cântecul
vindecător. Elixirul spagiric Borrago officinalis vindecă melancolia,
fortifică inima şi ficatul, înveseleşte spiritele vitale purificând sângele.
Este un cordial cald şi umed; prin căldura sa, dizolvă formele mentale
şi astrale împietrite şi, prin apa sa, face să circule energia eliberată.
Fiinţa se apleacă aici asupra ţării de unde provine, nu-şi mai reneagă
experienţele trecute, povara sa terestră, umilirile sale. Păstrează aici
o puternică legătură cu lumina subtilă a cerurilor înstelate, eliberate
de trecutul satelizat artificial (siliciu). Elixir al bucuriei regăsite, al
veseliei inimii. Protejează mediul înconjurător.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Borrago officina-
lis va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin aceste
cuvinte-cheie: Febră, respiraţie, infecţii ORL, pleurezie, bronşită,
răceală, probleme de digestie, stres, emotivitate, probleme afective,
reglator al sistemului nervos vegetativ, constipaţie cronică.
LUCERNĂ
A90. Medicago sativa
Familia Leguminoase (Fabaceae);
Etimologie: LUCERNA - Provine
de la lux, lucis, lumină, deoarece
sămânţa în formă de elice turtită este de
culoare deschisă. Medicago, medica,
iarbă de Medie; Medica provine de la
Media, pentru că sămânţa acestei plante
a fost adusă de la Medie.
Sămânţa are forma unui mic rinichi.
Istoric: Lucerna creşte pe câmpuri. Ea conţine cantităţi mari de
ulei şi cantităţi medii de sare esenţială. Ea temperează ardoarea sân-
gelui şi a altor umori; excită urina, fiind luată in decoct. La Kalla-
wayas, frunzele sunt utilizate proaspete, în salată, ca diuretic; strivite,
ele se aplică în calitate de hemostatic asupra rănilor uşoare. Extrag un
suc din tulpini şi din frunzele proaspete împotriva afecţiunilor ficatu-
lui. Rădăcinile proaspete, zdrobite cu frunzele amestecate cu ulei de
amandă dulce, se utilizează ca dezinfectant al rănilor; pisate în decoct,
rădăcinile servesc, de asemenea, la spălarea părului pentru a-i facilita
creşterea şi a evita calviţia.
Proprietăţi: REVITALIZANT GENERAL, încărcat de energii
solare, antianemic, remineralizant, diuretic, preventiv în hipercoleste-
rolemie. Proprietăţi estrogenice, bogat în minerale şi oligoelemente.
Indicaţii: Demineralizare, decalcificare, osteoporoză, unghii şi
păr fragile, avitaminoză, hemoragii, tulburări hepatice, ulcer gastro-
duodenal, fermentaţii intestinale, constipaţie, astenii, organisme în
creştere, menopauză.
Antropozofie: Familia leguminoaselor, cu caracterul său aerian-
sangvin, este atractivă pentru planul astral; ele îşi însuşesc în mod
direct azotul care este o substanţă de încarnare pentru sferele astrale;
aici astralul penetrează deci, într-un mod intens specific, viaţa vegetală.
Pe de altă parte, leguminoasa tinde cu toată forţa către domeniul
aerului şi al luminii; este aici o întreagă lume animată, excitată de
astralitate, dar în ansamblu uşoară şi care facilitează plutirea. Un
proces floral bogat, intens şi frumos cuprinde, în general, toată planta.
Dependenţă şi deficienţă fizică şi mentală.
Relaţii psiho-existenţiale: Nu se mai sprijină pe cele două picioa-
re ale sale, din cauza unei adeziuni prea rapide la legi noi predicate de
maeştri rafinaţi.
Suferă de deficienţă fizică şi mentală. Are tulburări nervoase şi
întâmpină greutăţi în a digera ceea ce i se impune; lumea sentimente-
lor este ca furată de sufletul interior.
Elixirul spagiric Medicago sativa reîncarcă sufletul cu energie
solară, îl ajută să-şi regăsescă hrana celestă, până la a-l individualiza
aici jos, în carne şi oase, înrădăcinându-l în experienţa unui corp
terestru. Fiinţa învaţă modestia şi se eliberează de stăpânii săi; corpul
său astral se uşurează şi regăseşte o mişcare amplificată, o viteză a
conştiinţei mai mare, sentimente mai sănătoase.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Medicago sativa
cuvinte-cheie:
Astenii, întărire a sistemului imunitar, îmbătrânire, risc de infarct,
demineralizare, osteoporoză, hemoragii.
LUMÂNĂRICĂ
Denumire populară: coada vacii⁄boului
A91. Verbascum thapsus
Familia Scrophulariaceae; parte utilizată:
flori descojite, frunze
Etimologie: COADA-MIELULUI -
Lumânărică (fr. Molene): moale, mucozităţi,
vâscozitate. Candela regia: lumânare regală,
pentru că tulpina plantei serveşte drept fitil
în lămpi. Ea vindecă umflăturile părţilor in-
time; se mai numeşte şi Bon-om. Numită şi
Coadă de lup, Lumânare de Notre-Dame,
Iarbă a Sfintei Trăsuri sau simplu Bonom. În
latină, numele său e Verbascum sau Herbas-
cum, sau Barbatus, deoarece frunzele sale
sunt păroase şi cutate. Tusea zgomotoasă sau
măcăit (Important).
Istoric: Această plantă creşte în locurile
nisipoase, pe câmpuri, la marginile drumuri-
lor; conţine mult ulei şi puţină sare esenţială. Ea este moderat caldă,
desicativă, emolientă, discusivă, anodină şi de leac, deoarece frunza
pisată şi încorporată în ulei de măsline vindecă rănile proaspete dacă
se aplică deasupra lor. Se foloseşte în principal în durerile de piept,
tuse, hemoptizie şi tăieturi ale abdomenului. Se crede că rădăcina luată
timp de 9 sau 10 zile consecutiv opreşte fluxul şi durerile de hemoroizi.
Frunzele şi florile, sub formă internă, sunt foarte utile pentru a linişti
durerile, mai ales cele ale tumorilor anusului. Pentru tenesme (simp-
tom constând în necesitatea ineficientă, neplăcută şi uneori dureroasă
de a urina sau defeca, manifestată în cistite, rectite, fisuri anale etc.)
asociate dizenteriei, boală dificil de vindecat, se găteşte lumânărica în
lapte de vacă pentru a o vindeca. Parfumul sau fumul de lumânărică
este specific aceleiaşi boli. Fomentaţia (aplicarea în scop terapeutic
a unui medicament cald pe o parte a corpului; (pop. oblojire) acestei
plante şi a seminţei de măselariţă gătite în apă a vindecat o durere de
hemoroizi insuportabilă şi rezistentă la toate celelalte remedii. Sucul
şi marcul (pasta) frunzelor de lumânărică pisate şi aplicate este un
cunoscut remediu pentru a vindeca leziunile nervilor şi ale mem-
branelor. Mestecând câteva bucăţi din tulpină, aceasta redă o voce
clară celui care e răguşit. Lumânărica trebuie culeasă pentru toate cele
menţionate mai sus pe lună plină în iunie sau iulie, înainte ca florile
să cadă, pentru că acesta e timpul celei mai mari eficienţe ale sale.
Proprietăţi: ANTITUSIV, EXPECTORANT, ANTIINFLAMA-
TOR, sudorific, calmant şi fluidifiant pectoral, antispasmodic, sedativ,
diuretic.
Indicaţii: Pe cale internă: tuse iritante seci, cronice (tuberculoză,
astm, tuse convulsivă, măgărească), inflamaţie a gâtului, bronşite,
răceală, gripă, mucoasă intestinală iritată, diaree, reumatism, psoriazis,
menstruaţie dureroasă.
Pe cale externă: frunze fierte în lapte sub formă de cataplasme
aplicate asupra furunculelor, panariţiu, arsuri, degerături, hemoroizi.
Precauţii: A strecura ceaiul printr-o pânză fină pentru a reţine perii
care ar irită gâtul.
Antropozofie: Plantă care acţionează ca remediu la excesele pro-
ceselor metabolice în sistemul ritmic (plămâni).
Conceptele unei mame rele care frânează şi împiedică.
Relaţii psiho-existenţiale: Proiectele pe termen lung au fost în-
frânate prin „sfaturile” unei „mame rele”, prin ideiile ei care frânează
şi reduc, prin cuvinte pline de sentimente, dar care de fapt şochează şi
fac rău sufletului. Mama cea rea este o matrice înşelătoare care a res-
pins şi a invadat prezentul. Elixirul spagiric Verbascum thapsus redă
un ax, o forţă mobilizatoare pentru a realiza destinul personal, dincolo
de energiile inconştiente ale bătrânei mame şi firmamentul său.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Verbascum
thapsus va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Veziculă biliară (secreţii şi spasme), reumatism, artroză, bronşită,
inflamaţii ale gâtului, iritaţie a mucoasei intestinale.
MACUL CALIFORNIAN
A92. Eschscholzia californica
Familia Papaveraceae; parte utilizată: întreaga plantă
Etimologie: MACUL CALIFORNIAN - Plantă vivace, cultivată
anual, erbacee şi care înfloreşte din iunie până în septembrie. Este
dedicată botanistului estonian J. F. Eschscholtz (1793-1831). A fost
introdusă în Europa în anul 1790 ca plantă decorativă; aparţine fami-
liei Papaveracee, dar alcaloizii acesteia nu sunt toxici. Este un mare
sedativ şi un antinevralgic fără efect secundar. Energie de substituţie
care dezamorsează încetinelile (stângăciile) corporale, uşurându-ne
legăturile cu planul conştient, ceea ce permite găsirea refugiului în somn.
Istoric: Eschscholtzia sau macul de California este o plantă anuală
originară din California, unde ea invadează vaste întinderi, la fel de
bine în văile aride cât şi în câmpiile şi dunele de coastă.
Din experienţă, ştim că preparatele pe bază de Eschscholtzia
diminuează durata apariţiei somnului şi îi ameliorează calitatea.
Proprietăţi: SEDATIV AL SISTEMULUI NERVOS, somni-
fer ce nu creează dependenţă, analgezic, calmant uşor pentru copii
(surescitaţie).
Indicaţii: Nevropatie şi enurezie nocturnă la copii, surmenaj ner-
vos, somn agitat, anxietate, emotivitate, colici hepatobiliare, dureri de
cap, dureri difuze, spasme nervoase şi intestinale.
Antropozofie: Plantele din familia Papaveraceae încarnează un tip
de vegetală care dă naştere, pornind de la elementul apă, unor spe-
cii erbacee fără a le întări sau lignifica vreodată, unind intens această
natură apoasă-lichidă cu lumina. Bogăţia florală a papaveraceaelor ne
face să ieşim din domeniul apos pentru a intra în acela al proceselor
luminoase şi ale căldurii, pe care aerul le poartă şi le susţine, deoarece
acest tip de plantă trece rapid de la aspectul foliar la unul floral intens
şi luxuriant.
Ele ne smulg din lumea durerilor terestre, dureri creatoare în lumea
solidă şi concretă, pentru a ne duce cu sine către imagini diverse,
variabile la infinit, care emană din sfera dorinţelor noastre, din sufle-
tul nostru către profunzimi necunoscute. Toxicitatea papaveraceaelor
se anulează când planta se maturizează şi formează sămânţa; adică,
părăseşte sfera lunară apoasă pentru sfera solară strălucitoare.
Mental tulbure şi neclar care se agaţă.
Relaţii psiho-existenţiale: Energie de substituţie care ne eliberează
de încetinelile (stângăciile) corporale, uşurându-ne legăturile cu planul
conştient, ceea ce permite găsirea refugiului în somn. Eschscholtzia
california în spagirie este elixirul delăsării pozitive, al nonacţiunii în
sens Zen, al desprinderii de un mental încâlcit şi imprecis.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Eschscholtzia
california, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
prin aceste cuvinte-cheie: somn agitat, dificultate în a adormi, stres,
surescitaţie, surmenaj, sistem nervos, dureri, suferinţă emotivă, pan-
creas, funcţionare celulară, metabolism.
MARGARETĂ (Muşeţel mare)

A93. Chrysanthemum parthenium
Familia Compositae; părţi utilizate: capitulele
Etimologie: Margareta - Muşeţelul mare, Chrysanthemum parthe-
nium: din krusos - aur şi anthemon - floare. Parthenos - fată tânără; este
floarea de aur care vindecă maladiile fetiţelor. Plantă dulce sau amară,
în funcţie de varietate. Stimulează meridianele plămâni, ficat, rinichi.
Istoric: Muşeţelul mare sau muşeţelul comun, numit şi Chamae-
mulum parthenii, Leucanthemum parthenium etc. creşte pe câmpuri
în locuri nisipoase. Întreaga plantă are un miros deloc dezagreabil;
ea conţine mult ulei semiexaltat şi sare esenţială. Este emolientă,
digestivă, carminativă, rezolutivă, îndulcitoare; elimină gazele,
stimulează declanşarea ciclului menstrual, alină durerile, fortifică. În
principal se folosesc florile atât în uz extern cât şi intern, sub formă de
spălături, cataplasme, fumigaţii.
Proprietăţi: PREVINE CRIZELE MIGRENOASE, antiinflama-
tor, inhibitor la serotoninei plachetare.
Indicaţii: Migrene, cicluri dureroase.
Precauţii: Ingerarea plantei proaspete poate provoca iritaţii; nu se
administrează femeilor gravide.
Antropozofie: Acţiune stimulentă în sfera metabolică şi sexuală
datorită esenţelor sale amare puternice.
Obiceiul de a judeca, de a împărţi lucrurile în bun şi rău.
Spirit încăpăţânat.
Relaţii psiho-existenţiale: Margareta corespunde în spagirie unei
stări de criză ce se datorează obişnuinţei de a judeca, de a împărţi totul
în bine şi rău, uneori chiar forţând lucrurile care ne sunt date, prin
lovituri în retur. Elixirul se adresează unei părţi încăpăţânate din noi
înşine, căreia îi place să se separe între un trecut şi un viitor în care nu
există mirosuri neplăcute, ce amintesc că fiinţa s-a supus unor ghidări
greşite, a trecut pe la nişte şcoli greşite ale vieţii. În mijlocul acestor
locuri obositoare, în secretul camerei interioare aflate în vârful Turnu-
lui Misterelor ni se oferă un spaţiu pur. Acum este momentul în care
Floarea de aur se deschide sub ochii noştri şi ne luminează întuneci-
mile umede şi gângăniile, pentru a le transmuta în Focul Prezentu-
lui, după ce le-a mumificat. Îmbrăţişarea pe care ne-o oferă aici viaţa
este dulce şi binefăcătoare, ea ne conduce către mişcarea sufletului
şi, prin aceasta, la odihna justă a corpului. Respinge atacurile astrale,
orientându-le înapoi către cel care le-a iniţiat.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Chrysanthemum
partheneum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific
Migrene, cicluri dureroase, lipsă de energie, dureri în general, artere.
MĂCEŞ (trandafir sălbatic)

A94. Rosa canina
Familia Rosaceae; parte utilizată:
fructe, întreaga plantă
Etimologie: MĂCEAŞA - Măceşul.
Din grecescul kynos: câine şi rhodon:
trandafir. Cynobastos, canis şi rubus în
latină: Mur de câine.
Istoric: Măceşul sau trandafirul sălbatic este o specie de tran-
dafir spinos care creşte, fără a fi cultivat, în gardurile de mărăcini
şi în tufişuri. Florile de măceş au aceleaşi virtuţi ca ale trandafirilor
veritabili, exceptând faptul că acestea sunt mai comprimate; ele
conţin puţin ulei semiexaltat, sare esenţială şi multă limfă. Ele sunt
astringente. Prin distilare, din ele se obţine o apă bună pentru bolile
ochilor. Sunt folosite în secreţiile menstruale sau albe ale uterului.
Fructele conţin sare acidă învelită în mult ulei; acest fruct se
curăţă de sămânţă şi păr. Ele sunt aperitive pentru urină, şi astringente
pentru abdomen; se dau în colica nefretică pentru a atenua piatra la
rinichi şi la vezică, dar şi pentru a opri diareea, sub formă de ceai
sau conservate (antidiareic). Sămânţa este astringentă şi bună pen-
tru piatră la rinichi şi vezică, dată sub formă de pulbere în greutate
de 1 dram în vin alb, după ce a fost infuzată în el pe durata nopţii.
Buretele care se găseşte ataşat pe ramurile trandafirului sălbatic,
numit Gală sau burete de măceş, conţine multă sare esenţială şi
ulei; este recomandat pentru piatra la rinichi şi vezică; pentru
a provoca urina, a se lua în vin alb; pentru scorbut, guşă, viermi,
dizenterie, se ia în vin gros roşu, dacă nu are febră, sau în bulion,
dacă are febră, doza fiind de la 1/24 dintr-o uncie (1 uncie = 28,349g;
1 uncie = 1 dram) până la 1 dram de pulbere.
Pietricelele sau viermişorii care se găsesc în aceste gale sunt
buni pentru a alunga viermii din corp; aceste gale se iau sub
formă de pulbere sau în alte preparate. Perşii le foloseau pen-
tru a dizolva calculii şi pentru a diminua menstruaţia prea
abundentă. Împotriva turbării, era indicat să se mănânce pe
stomacul gol o omletă ce conţinea rădăcină de măceş răzuită.
Proprietăţi: TONIC ŞI STIMULENT AL ENERGIEI RENALE,
astringent, bogat în vitamina C (de 5 ori mai mult decât lămâia), forti-
fiant imunitar, antiinfecţios, depurativ, antidiareic, hipoglicemiant.
Indicaţii: Cure de primăvară, boli infecţioase, disfuncţie urinară,
diarei cronice, stări anemice, gripă, convalescenţă, sarcină, alăptare,
dizenterii, creştere, hemoragii diverse, leucoree.
Antropozofie: Rosei canina îi prieşte un sol sărac unde se
înrădăcinează adânc şi îl traversează din toate părţile. Distrugându-i
fără încetare vârful, se regenerează de la bază şi începe să urce.
Sfera astrală se apropie foarte mult, dar energiile eterice ale plantei
îi aduc echilibru; în aceste condiţii, nu avem de-a face niciodată cu
apariţia de otrăvuri.
Slăbiciune în faţa greutăţilor, boli karmice şi ereditare.
Relaţii psiho-existenţiale: Viaţa întinde o mână asupra bunurilor
terestre, o alta asupra persoanelor iubite; ochii nu văd decât aceasta şi
sufletul se pierde aici. Sfera pulmonară, loc de schimb, este blocată în
această evoluţie, idei stereotipe au coborât în rinichi, până la a aduce
perturbări în Entitatea Naturală şi, prin aceasta, generând boli eredi-
tare. Aspectul pozitiv al elixirului spagiric Rosa canina este acela de
a incita la tenacitate şi energie pentru a găsi o soluţie la tot, într-un fel
sau altul. Marea sa vitalitate se plasează ca o centură de forţă în jurul
rinichilor, pentru a înfrunta nenorocirea şi a ajunge să iasă la lumină.
Elixir al orientării de neclintit adresându-se unui suflet care-şi
regăseşte forţa poetică interioară. Subtilităţile sufletului reapar în eve-
nimentul trăit şi pun capăt riscurilor de boli karmice.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Rosa canina
cuvinte-cheie:
Disfuncţii urinare, stări anemice, gripă, probleme pulmonare,
dizenterii, leucorei, depresie, depurativ sangvin, ameliorează entitatea
naturală (una din cele 5 Entităţi ale lui Paracelsus).
MĂGHIRAN
A95. Origanum majorana
Familia Labiatae; părţi folosite:
frunzele, vârfurile înflorite
Etimologie: Măghiran - din
mlaştini, pentru că această plantă nu
putrezeşte. Ea are aceeaşi origine ca şi
micuţa păpuşă care o reprezintă pe fe-
cioara Maria şi care a devenit odată cu
trecerea timpului, sinonimă cu micuţa
marionetă care este manipulată; inflo-
rescenţele sale seamănă cu nişte micuţe
capete rotunde. Ea reprezintă meta-
morfoza acordată de către zei unui ofiţer grec pe nume Amarakos,
care a murit pe când transporta parfumuri şi a fost lovit de o altă
corabie. Măghiranul reduce anxietatea şi înveseleşte inima. Semnătura:
măghiranul, având forma unui cap, ne arată că este bun în cazul ticu-
rilor faciale, guturaiului şi a tuturor fluxurilor care afectează creierul.
Este o plantă de tip aer, care îl aşează pe om în centrul unui spaţiu
vast; desprinde fiinţa din presiunile şi constrângerile exterioare şi îi
redă spaţiul interior, liniştea sa sacră. „Nu-i lipseşte aerul.”
Istoric: Măghiranul este cultivat în grădini; conţine mult ulei
exaltat şi sare volatilă, şi puţin mucus. Este cald şi desicativ, cu părţi
rezistente, digestiv, atenuant, rezolutiv, antimigrenos, carminativ.
Se foloseşte în principal în afecţiuni ale capului, apoplexie, epilep-
sie, vertij şi alte probleme ale creierului şi nervilor. De asemenea, se
foloseşte în afecţiuni ale organului genital feminin, pentru declanşarea
fluxului menstrual; probleme ale simţului mirosului, guturai şi pier-
derea simţului mirosului.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC moderat al sistemului simpatic,
hipotensor, expectorant, bactericid, antiviral, tonic, digestiv, carminativ.
Indicaţii: Probleme neurovegetative (insomnie, anxietate, spasme,
neurastenie, ticuri nervoase, migrene), hipertensiune arterială, diges-
tie îngreunată, flatulenţă, tuse, astmă, bronşite.
În uz extern: „Uleiul de măghiran este un remediu excelent pentru
a unge nervii şirei spinării, în paraliziile adevărate sau false, acestea
din urmă provocate de colici”. (Schroder)
Antropozofie: Influenţa măghiranului este încălzitoare şi binefă-
cătoare; esenţa sa dulce este amestecată cu substanţe camforate (acţiune
antispasmodică şi sedativă). El intensifică metabolismul şi organele
genitale, fortifică stomacul şi intestinul, vindecă colicile, diareea,
favorizează concepţia şi stimulează declanşarea menstruaţiei. Anti-
spasmodic în caz de astm, ameţeli, paralizii. Stimulează metabolismul.
Fiinţa joacă un rol inconfortabil care nu i se potriveşte.
Relaţii psiho-existenţiale: Fiinţa nu stă într-un loc, inima şi
plămânii sunt plini de insecuritate afectivă; este obligată să joace un
rol inconfortabil care nu i se potriveşte, un rol imaginat de un mental
mistic plin de idei fixe religioase. Este capabil să se dedea exceselor
senzuale, să se lase cu totul în voia pulsiunilor elementare, în
încercarea de a se regăsi, de a deveni independent. Sufletului îi place
să se scufunde în umbre şi să se înconjure cu mirosuri plăcute până
la limita ameţelii.
Elixirul spagiric din măghiran este de mare ajutor în dereglările
nervoase care se manifestă la polul superior al fiinţei; în cazul
mâncărimilor ce apar datorită sentimentului de a fi înţepenit. Aici
coloana vertebrală este îndemnată să construiască un corp mult
mai bine adaptat trăirilor interioare. Corectează insomnia şi secreţiile
abundente. Face ca inimile să se întâlnească într-un spaţiu mult mai
amplu.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Origanum
majorana va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific
Sistem neurovegetativ, ortosimpatic, anxietate, insomnie, astm,
bronşită, infecţii respiratorii, oboseală, restructurarea mentalului
MĂRAR
A96. Anethum graveolens
Familia Umbeliferae; parte utilizată:
fructe
Etimologie: MĂRARUL, Anethum
graveolens - Graveolens: miros puternic;
Aneth, din grecescul anethon, care creşte
repede deoarece această plantă creşte în
foarte scurt timp (Lemery). Plantă erba-
cee care creşte o dată pe an. Se spune că
pentru a face să tacă pe cineva care
sforăie şi care vorbeşte în somn, ajunge
să-i strecori, fără să ştie, Mărar sub cap.
Istoric: Mărarul se cultivă în grădini;
conţine mult ulei şi sare; se foloseşte doar sămânţa.
Este cald şi desicativ, elimină gazele, excită urina, dizolvă,
maturează, îmblânzeşte durerile, provoacă laptele doicilor, diminuează
apetitul amoros şi opreşte sughiţul şi voma, ajută digestia.
Cât despre utilizarea sa externă, se foloseşte în clismele calmante
şi cataplasmele cefalice calmante şi somnifere, punând la fiert vârfu-
rile cu ulei de măsline.
Frunzele sale proaspete sau uscate se folosesc, de asemenea,
la gătit.
Proprietăţi: STOMAHIC (favorizează digestia stimulând sto-
macul), eupeptic (reglează secreţia sucului gastric), carminativ
(favorizează eliminarea gazelor intestinale), diuretic, galactogog.
Indicaţii: Dispepsii (digestie dificilă şi dureroasă), meteorism
(abdomen umflat de gazele intestinale), sforăit la copii, vărsături.
Scleroză în plăci.
Antropozofie: Plantă caldă.
Uleiul său volatil întăreşte energiile conştiinţei unui eu încarnat,
eliberat din trecut de duhoarea vechilor farmece.
Mărarul elimină gazele, micşorează tumorile
Şi risipeşte umflăturile unui pântece gras.
Eul prizonier al unor forme vechi de magie.

Relaţii psiho-existenţiale: Lentoare în conştientizarea experien-
ţelor, întâmpină greutăţi în a digera complet ceea ce, aparent, la
suprafaţă, fusese acceptat.
Eul are greutăţi în a se elibera de un trecut hrănit cu vechi farmece.
Sufletul toarce şi se zbate într-un univers prefăcut impregnat de ten-
siuni debordante; largi plaje astrale congestionate ne paralizează sen-
sibilitatea.
Elixirul spagiric Anethum graveolens ajută sufletul să se depla-
seze, să-şi reia în posesie aria. Intensifică energiile conştiinţei unui eu
prezent în planul fizic; îmblânzeşte durerea. Sufletul e atins uşor de
pana îngerului şi se hrăneşte cu laptele fecioarei. Nu se mai agită şi
devine vigilent în faţa ordinelor exterioare.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Anethum gra-
veolens va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Digestie dificilă, apetit, stomac, aerofagie, balonare, veziculă
biliară, sforăit, ortosimpaticotonie, sistem neurovegetativ.
MĂSLIN
A97. Olea europaea
Familia Oleaceae; părţi utilizate:
frunzele
Etimologie: Măslinul - simbol al
păcii, al victoriei asupra violenţei, al
înţelepciunii şi fecundităţii. Marinarii fo-
loseau uleiul pentru a mai domoli valurile
pe timp de furtună. Simbol al lui Abra-
ham, strămoşul tuturor credincioşilor, fie
ei evrei, musulmani sau creştini. Este arbo-
rele ce semnifică măsura justă, transmută
nervozitatea interioară în armonia vieţii
şi în liniştea siguranţei de sine. Muntele
Măslinilor este locul privilegiat în care s-a
retras Cristos pentru a face pace cu ceea ce
lumea ignorantă aruncase asupra lui, adică,
pentru a disipa iluziile şi greşelile. Dacă cei care se află la guvernare,
fie ea politică, religioasă sau ştiinţifică, ar sta pe un scaun de măslin,
întreaga lume ar fi schimbată.
Măslinul este arborele păcii deoarece el comunică cu focul - soare,
intuiţia - căldură din centrul Iubirii.
El este purtătorul luminii, Luciferul originar care fusese fiul lui
Dumnezeu. „Dezbracă-mă, a spus măslinul, eu te voi îmbrăca pe tine;
unge-mi picioarele, eu îţi voi unge gura.” (proverb din Languedoc).
Uleiul de măsline este cel mai parfumat ulei culinar. Plantă amară.
Istoric: Măslinul este un arbore de înălţime medie, din care există
două specii: una cultivată, alta sălbatică; se cultivă în ţările calde,
în Italia, Spania, Languedoc şi Provence; iubeşte locurile uscate şi
argiloase. Măslinele conţin foarte mult mucilagiu şi sare esenţială,
care este lăsată să se scurgă şi risipească înainte de a fi duse la presat.
Uleiul de măsline se extrage prin presare; este cald şi umed, cel vechi
mai mult decât cel proaspăt, emolient, digestiv, rezolutiv, detersiv, bun
în caz de dizenterie, colici, este vulnerar.
Cea mai frecventă utilizare a sa în uz intern este în clisme, pentru a
debloca intestinele constipate în care s-au acumulat multe excremente
întărite, care odată înmuiate, ies pe cale naturală, astfel vindecându-se
chiar constipaţiile cele mai rebele. Cei care nu se împacă cu clismele,
pot mânca dimineaţa pe stomacul gol un miez de pâine uşor copt şi
îmbibat cu mult ulei de măsline, pentru a obţine acelaşi efect. În cazul
constipaţiilor severe, clismele se pot relua de câteva ori. Măslinele
verzi sunt desicative şi astringente, în special cele sălbatice. Frunzele
sunt răcoritoare, desicative şi astringente; principala lor întrebuinţare
externă este pentru cefalee, scurgeri de tot felul (inclusiv ciclu mens-
trual), herpes şi alte maladii asemănătoare.
Măslinul francez este sălbatic, produce o răşină asemănătoare cu
guma elemi, dar este puţin întrebuinţată.
Proprietăţi: HIPOTENSOR, REGLATOR CARDIOVASCU-
LAR, hipoglicemiant, spasmolitic, diuretic, hepatoprotector, colagog,
cole-retic, febrifug.
Indicaţii: Hipertensiune, aritmie, angină pectorală, diabet, edeme,
ateroscleroză (prevenire), litiază renală. Uleiul de măsline este an-
titoxic şi are efecte bune asupra nivelului de colesterol, diminuând
riscul de infarct miocardic. A se folosi cu moderaţie în caz de calculi
biliari: există riscul declanşării unei colici biliare.
Antropozofie: Arbore foarte terestru, deschis luminii limpezi şi
căldurii Focului cosmic. El îşi dăruieşte toate forţele fructelor sale,
încetând să crească în înălţime şi să mai dea noi ramuri; măslinul
rămâne astfel axat pe propria sa descendenţă, dăruind fructelor sale
un ulei gras. Uleiul gras este substanţa care permite vegetalului să-şi
încheie ciclul şi să materializeze căldura, element suprem al creaţiei
terestre.
Forţe consumate prin lupta contrarilor, războiul perechilor.
Cicluri terestre perturbate.
Relaţii psiho-existenţiale: Forţe consumate prin lupta contrari-
ilor, războiul perechilor, al dualităţii durificate de o voinţă individuală
egocentrică, ce nu ezită să treacă peste alţii pentru a se impune.
Elixirul spagiric din măslin mobilizează energiile pentru a duce la
bun sfârşit ciclul terestru, până la obţinerea roadelor muncii sale, focul
interior, iar nu cel exterior.
Prin armonizarea relaţiilor sale cu mediul exterior, omul poate să
pătrundă mai adânc în sine însuşi, şi în cele din urmă, să se cunoască
pe sine însuşi. Elixir purtător al luminii realizării prin pacea interioară.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Olea europaea
cuvinte-cheie:
Hipertensiune, inimă, aritmie, angină pectorală, retenţie de apă (di-
uretic), sistem limfatic, probleme cu vocea, energie vitală perturbată,
voinţă, probleme de a înfrunta realitatea.
MĂTURĂ VERDE
A98. Sarothamnus scoparius
Familia Papilionaceae (Leguminoase); parte utilizată: flori îmbo-
bocite şi ramuri tinere
Etimologie: MĂTURA VERDE - Sarothamnus scoparius. Saro:
mătură, thamnos: arbust, scoparius: mătură. În celtică, gen semnifică
tufiş; celţii îi consacrau Mătura verde lui Belenos, echivalentul lui
Apollo, zeul luminii. În China, galbenul este culoarea eternităţii. De
la fr. Genet, s-a ajuns la galben (fr. jaune), culoarea aurului, a originii,
a Orientului. Diverse cercetări au ajuns la concluzia că mătura verde
neutralizează veninul. Frunzele sunt culese înainte de a înflori total şi
înainte de formarea păstăilor, dacă nu, există riscul tulburărilor diges-
tive. Când păstaia este coaptă, se aude plesnind către amiază.
Istoric: Mătura verde este un arbust care creşte pe câmpuri, în
locurile nisipoase şi muntoase. Floarea şi sămânţa sa se folosesc în
medicină; ele conţin multă sare esenţială şi ulei. Florile sunt de obicei
galbene şi rareori albe. Mătura verde este splenică, nefretică, hepatică,
caldă, desicativă, aperitivă, atenuantă şi detersivă, ea scoate piatra din
rinichi şi curăţă umorile seroase, atât prin vărsături cât şi prin scaune
şi urină. Se foloseşte cu succes în caz de obstrucţii ale ficatului, splinei
şi mezenterului; în hidropizie, guturai şi gută sciatică, pentru scrofule.
Se spune că sămânţa de mătură verde distruge scrofulele, fiind aplicată
deasupra lor. Luată în proporţie de un dram, sub formă de pulbere, pe
stomacul gol, fiind infuzată de seara până dimineaţa într-o jumătate de
pahar cu vin alb, ea vindecă hidropizia şi curăţă atât de bine rinichii,
încât nu rămâne niciun fir de nisip; ea îi scoate prin scaune, urină şi,
câteodată, prin partea de sus. Produce vărsături bolnavilor de gută.
Primăvara se culeg florile îmbobocite, înainte de a fi înflorit, şi
se conservă cu oţet şi sare sau cu acid etilic; oral aceşti boboci sunt
buni pentru a opri vărsăturile. Sarea fixă scoasă din cenuşa plan-
tei este excelentă în hidropizie, pentru a scoate lichidele prin urină.
Florile sale sunt bune pentru a curăţa murdăriile şi sucurile adunate
din deficienţele splinei, fie luate sub formă de decoct, fie de infuzie,
fie sub formă de esenţă şi elixir. Aceleaşi flori amestecate şi fierte
încet în unt proaspăt, expuse la soare sau deasupra unui cuptor,
formează un unguent excelent pentru a fricţiona membrele paralitice.
Apa lor distilată ajută la evacuarea nisipului şi a calculilor renali
şi vezicali. Dacă se acoperă trunchiul unui arbore cu ramuri verzi
de mătură verde, toate omizile vor fugi. Rozengreuzerus şi mulţi
alţi chimişti ne asigură că se găseşte cositor în cenuşa acestei
plante, după calcinarea sa, dar este acesta cositor adevărat?
Proprietăţi: DIURETIC, CARDIOSEDATIV, ANTIHEMORA-
GIC, antiaritmic, vasoconstrictor, favorizează circulaţia venoasă,
măreşte puterea contracţiilor (inimă, uter), hipertensor uşor, stimulent
al tranzitului intestinal şi stimulent uterin.
Ar procura o anumită imunitate la veninul de vipere (sparteină).
Indicaţii: Edeme cardiorenale, gută, reumatisme, hemofilie, va-
rice, hemoroizi, hipotensiune, excitaţie anormală a inimii, aritmie,
afecţiuni pulmonare (pleurezii, pneumonie), naştere.
Precauţii: Contraindicat în timpul sarcinii şi în caz de hipertensiune.
Antropozofie: Mătura verde abundă în solurile silicioase, nisipoa-
se şi uscate; mult siliciu şi var în cenuşa sa. Aceastei plante îi place
căldura, dar nu suportă seceta. Mătura verde este bogată în taninuri şi
coloranţi. Astralizarea intensă care se manifestă în procesul său floral
o face toxică în toate părţile sale.
Utilizarea ei în doze mici face din ea un remediu în tulburările
datorate unei accelerări a proceselor metabolice, printr-o revărsare
astrală, fapt ce dezorganizează sistemul ritmic cardiac.
Este o plantă care transferă vehiculul eteric (Apă) în vehiculul
astral (Aer); ea creşte secreţia urinară şi este indicată în retenţiile
lichidelor şi în calculii urinari.
Îşi acumulează beneficiile până ce acestea îl blochează.
Relaţii psiho-existenţiale: Întâmpină greutăţi în a se opri şi acumu-
lează beneficii până i se înfundă. Administrând în el dificil aspectul
solar, devine zeul Apollo mereu curăţel şi mizantrop, care ofileşte as-
pectul relaţional. În momentul în care locul său trebuie să fie luat,
lucrurile se destramă, substanţele nu mai circulă, ritmurile interioare
administrate de splină sunt perturbate de deficienţe formale. Elixirul
spagiric Sarothamnus scoparius reaprinde căldura vitală centrală,
deschizând porţile larvelor care blochează mentalul.
Elixir protector al vechiului fluier care vrăjeşte, aducând forţă şi
încredere noi. Acţiune asupra retenţiilor de lichide şi calculilor urinari.
Neutralizează vorbele veninoase.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Saro thamnus
scoparius, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
Plămâni, ficat, imunitate, sedativ cardiac, ritm cardiac, sistem ner-
vos central, probleme hormonale (gonade, ovare), circulaţie venoasă,
sistem limfatic, paratiroide, îndoieli.
MENTĂ (Izmă)
A99. Mentha piperita
Familia Labiatae; părţi utilizate:
Etimologie: Menta piperată - numită de
asemenea şi balsam. Vine de la nimfa Myn-
tha, fiica lui Cocyt, unul din fluviile infernu-
lui; surprinsă de către Persefona în braţele
lui Hades (Pluto), ea a fost transformată de
către zeiţă într-o plantă (menta); regăsim
adesea în mentă forţa sentimentelor, şi de
aceea ea este consacrată lui Venus. Se spune
că ar fi fost acuzată de către Fecioara Maria,
deoarece a vrut să le arate soldaţilor lui Irod
unde se afla ascunsă Sfânta Familie sub snopi de grâu. „Mentă, tu
vei minţi în veci; tu vei înflori, dar nu vei avea seminţe niciodată.”
Oare din cauza acestui blestem fructul sec al acestei plante nu poate
elibera nici o sămânţă? Mentha, adică, ţine de minte, gânduri, deoa-
rece această plantă fortifică creierul, stimulează gândirea şi memoria.
Există o paralelă interesantă între minte (mintal) şi verbul a minţi.
Plantă a trezirii simţurilor spirituale amorţite, închise în trecutul
încarnărilor noastre inferioare, menta ne face să înţelegem o voce
nouă. Printre altele, ea corectează astringenţa şi amarul prin carac-
terul său expansiv, care este latura sa marţiană. Ea deschide porţile şi
paralizează centrii termici; este, prin urmare, recomandat să se pună
puţin ca şi cantitate, atunci când o întrebuinţăm.
Plantă picantă; stimulează meridianele plămân, ficat.
Istoric: Există două categorii de mentă: una domestică, numită
izmă bună, şi altele, sălbatice. Toate tipurile de mentă conţin mult
ulei exaltat, precum şi săruri volatile şi esenţiale. Toate speciile de
mentă sunt calde, desicative, robuste şi puţin astringente. Ele fortifică
creierul, inima, stomacul, înlătură gazele, cresc rezistenţa la otrăviri,
stimulează apetitul, provoacă ciclul menstrual şi travaliul gravidelor,
dar le şi calmează durerile, ajută respiraţia şi digestia, corijează acidi-
tatea şi echilibrul acido-bazic al organismului, pune capăt greţurilor şi
omoară viermii. În uz intern se foloseşte pentru sughiţ, slăbiciune, ar-
suri la stomac şi supraîncălzirea acestuia, în obstrucţia ficatului, colici,
vertij, coagularea laptelui femeilor care alăptează; o linguriţă din apa
de mentă potoleşte agitaţia copiilor. În uz extern, frunzele de mentă
aplicate sub formă de cataplasmă fortifică stomacul, alină colicile, în-
moaie mameloanele şi dizolvă laptele coagulat; de asemenea, vindecă
şi râia localizată în zona capului.
Uleiul obţinut prin infuzarea frunzelor şi florilor de izmă bună este
foarte bun pentru toate felurile de răni şi contuzii, fiind aplicat pe aces-
tea sub formă de comprese.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC DIGESTIV, antiseptic intestinal,
eupeptic, carminativ, stomahic, coleretic, colagog, răcoritor intern, an-
tiviral, tonic, afrodiziac.
Indicaţii: Spasme gastrice, atonia tubului digestiv, indigestii,
greţuri, migrene, rău în mijloacele de transport, aerofagie şi flatulenţă,
intoxicaţii de origine gastrointestinală, hepatita A, halenă fetidă, anal-
gezic, răceală.
Precauţii: Trebuie să avem grijă cu administrarea uleiului esenţial
la copii mici, deoarece poate exista riscul apariţiei spasmelor larin-
gelui şi prin urmare asfixia. Mentolul este toxic în doze mari.
Nu aplicaţi niciodată pe o suprafaţă cutanată mare, deoarece are
efect de răcire (hipotermie).
Antropozofie: Principiul căldurii se luptă aici cu principiul ad-
vers al umidităţii şi răcelii. Este o plantă încălzitoare, de foc şi apă;
stimulantă, încălzitoare, indicată pentru combaterea blocajelor di-
gestive, balonărilor, crampelor, având pe de altă parte şi o acţiune
răcoritoare, tonică şi calmantă, care alină problemele de ritm cardiac.
Menta ar minţi dacă tulpina sa proaspătă
Nu ar distruge viermii tăinuiţi de intestin.
Stomacul găseşte în ea un ajutor surprinzător
Atunci când vrea să-şi trezească apetitul somnoros.
Prea plină de sine, fiinţa vrea să comande tuturor, folosindu-se
de minciuni.
Relaţii psiho-existenţiale: Izma în preparat spagiric răcoreşte fier-
berea celui care vrea să controleze totul, să se agaţe de ceilalţi sub tot
soiul de pretexte, făcând chiar uz de minciună. Deschide porţile celui
care este prea plin de sine, cu un ego super umflat care paralizează
mentalul ducându-l pe căi fără ieşire. Elixir ce calmează agitaţia şi
ciocnirile, ajută la deschiderea fiinţei către alte fiinţe, către aproapele
său. Acţiune calmantă a perechii de contrarii.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Mentha piperita
cuvinte-cheie:
Acţiune calmantă, evacuarea toxinelor, guturai, rinită, migrene,
indigestii, greţuri, reumatism datorat supraîncărcării fiinţei cu toxine,
toxine ce rezultă în urma infectării, rinită alergică, acufene, dureri.
MESTEACĂN
A100. Betula alba
Familia Betulaceae; parte utilizată: frunze, muguri, scoarţă
Etimologie: MESTEACĂNUL - Provine din galezul beto şi
în franceza veche bol, boul. Bedw se apropie de bedd: mormântul,
Mesteacănul este arborele morţilor. Betullus (origine celto-latină): ar-
bore al solurilor nisipoase, cu climat umed. Arbore nefritic (Matiolă).
Mesteacănul ar proveni din ramura pe care Eva a cules-o cu fructul
oprit (Căutarea Graalului); este simbolul zeului tunetului pentru la-
poni. Este de asemenea Arborele Înţelepciunii, purificatorul blocajelor
emoţionale localizate în rinichi; el redă un nou elan către în sus, către
cap, înţelegerea luminată de planul superior. Plantă lunară, acţiunea
sa se exercită prin cea de-a doua chakra (renală), curăţă, spală corpul
astral şi amestecurile karmice tari ca piatra. Iarba neagră, la rândul ei,
este mai degrabă brizantă şi acţionează mai în amonte. Mesteacănul
simbolizează calea prin care coboară energia din cer şi prin care urcă
aspiraţia omului către Înalt, este Axis Mundi, Stâlpul sacru, noua
coloană vertebrală care, prin glanda pineală, intră în relaţie cu ceru-
rile. Plantă amară (Medicina chineză).
Istoric: Acest arbore creşte în păduri, în locurile aspre, umede;
conţine mult ulei şi limfă, moderat sare esenţială. Frunzele sunt ama-
re, calde, desicative, detersive şi aperitive; ele cresc serozităţile şi sunt
recomandate contra hidopiziei şi râiei; se pregătesc şi băi cu frunzele
şi vârfurile de crengi pentru aceleaşi maladii, în cazul cărora aceste
frunze sunt folosite la fel pe cale internă. Lichidul care iese din vâr-
furile ramurilor pe care le punem să ardă este bun pentru a vindeca
crăpăturile sânilor şi ale mâinilor. Scoarţa ca bitumul încălzeşte şi
moleşeşte şi se adaugă parfumurilor care se fac pentru împrospătarea
aerului. Ciuperca ce creşte pe acest arbore este astringentă şi se
presară pe hemoroizi pentru a le opri mai întâi fluxul. Sucul, care se
extrage dintr-o gaură făcută în trunchi primăvara, înainte să-i fi cres-
cut frunzele, în martie când e luna în creştere, în timpul când via îşi
varsă lacrimile, este un remediu dovedit foarte apreciat şi un mijloc de
apărare excelent pentru a sparge calculul rinichilor şi al vezicii, luat
în greutate de 100 g dimineaţa pe nemâncate, şi pentru a şterge petele
de pe piele. Se spune că acest suc curge în aşa mare cantitate, încât
se poate face bere din el şi Hoffman ne asigură că-l distilează în 14
zile, atât cât arborele cântăreşte, înţelegând aici ramurile şi rădăcinile;
sucul de Mesteacăn ajută şi la creşterea părului şi acţionează asupra
bolilor articulaţiilor (artroză).
Este numit Arbor Sapientis, Arbore de Înţelepciune, Sceptru al
dascălilor, pentru că el furnizează nuielele colegiilor; dar la fel Scep-
tru al dascălilor pentru că tinerele sale ramuri se transformau în bici.
Proprietăţi: MARE DRENOR, DIURETIC (acid uric, uree, clo-
ruri), febrifug, sudorific, depurativ, hipocolesterolemiant, coleretic.
Antidepresiv, antiinflamator. Altădată numit arbore nefretic.
Indicaţii: Litiaze renale, reumatisme gutoase, edeme cardio-renale,
celulită, regim de slăbire, stare febrilă, decalcifieri ale oaselor, artroză,
artritism, astenie sexuală, constipaţie, sindrom premenstrual, eczemă.
Sudaţie inhibată, psoriazis (scoarţă). Alergie (muguri foliferi).
Antropozofie: Plantă echilibrantă între omul periferic (analitic,
Pol neurosenzorial) şi omul central (constructor, Pol metabolic), graţie
celor două procese separate ale sale: secretoare de săruri (prin scoarţă)
şi fabricant al albuminei (prin frunze).
Nostalgie după un trecut glorios, vechi eşecuri înăsprite.
Relaţii psiho-existenţiale: A avut, sau mai bine zis a crezut că are,
un trecut glorios; s-a închis în încântări şi pofte; şi-a administrat rău
abundenţa care s-a revărsat asupra lui. Este în relaţie cu apa şi imagi-
nile unei dulci bunăstări care sfârşeşte prin a suscita melancolia, ceea
ce desparte sufletul de influxurile benefice primite mai înainte din ce-
ruri. Elixirul spagiric Betula alba reechilibrează polaritatea sus/jos,
datorită bogăţiei într-un anumit salpetru celest care deschide canalele,
elimină blocajele emoţionale localizate în rinichi; elixir dizolvant al
sucurilor grosiere.
Atenuează trăsnetele care ne cad pe cap, ne regenerează carapa-
cea exterioară (pielea) fără a face din ea o barieră izolantă. Acţiune
cicatrizantă, plantă a artizanilor. Rezistenţă la asalturile exterioare,
ajută la concilierea vătămării timpului şi suscită o bătrâneţe amprentată
de juvenilitate. Maturizare armonioasă a sufletului care acceptă tim-
pul care trece. Eliminare a amestecurilor, a vechilor idei, a vechilor
eşecuri devenite tari ca piatra. Elixir drenant.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Betula alba
cuvinte-cheie:
Probleme urinare, incontinenţă, psoriazis, urticarie, lipsă a energiei,
lene, reechilibrare a primei chakra.
MORCOV (întreaga plantă)

A101. Daucus carota
Familia Umbeliferae; parte utilizată: planta întreagă cu rădăcină
Etimologie: MORCOVUL - Carota provine din caro, carne, pentru
că rădăcina acestei plante este cărnoasă.
Cu 1500 de ani înainte de Hr., ea era folosită ca produs cosmetic
sub formă de pastă sau rondele aplicate pe faţă.
Istoric: Ea conţine mult ulei şi sare esenţială. Sămânţa sa este
caldă şi desicativă; rădăcina şi sămânţa sunt aperitive; frunzele sale
sunt de leac şi sudorifice. Se poate folosi în caz de sughiţ, pleurezie,
cute ale abdomenului, calcul şi pentru a provoca menstruaţia la fe-
mei. Sămânţa de morcov face minuni în caz de naştere dificilă, dureri
după naştere şi obturări ale uterului (secreţii abundente). Plantă a cărei
rădăcină cărnoasă şi foarte dulce ascunde două substanţe cristalizabile
(Arnaud); una incoloră: hidrocarotina, se dizolvă în acid sulfuric dând
o coloraţie roşu-rubinie; cealaltă, de un frumos roşu închis, numită
iniţial carotină, nu este altceva decât carotenul sau provitamina A.
Carotenul se transformă în vitamina A (retinol) în ficat.
Proprietăţi: TONIC, REMINERALIZANT, ANTIANEMIC, an-
tidiareic, vermifug (oxiuri), antiputrid, cicatrizant gastric, întineritor
celular şi cutanat, reglator tiroidian, emenagog.
Indicaţii: Astenie, anemie, tulburări ale vederii, infecţie intes-
tinală, diaree infantilă, viermi intestinali, oxiuri, ulcer gastroduo-
denal, insuficienţă hepatobiliară, dermatoză, acnee, icter, cură de
dezintoxicaţie, afecţiuni pulmonare, cataruri, hipertensiune arterială,
creştere, convalescenţă, gură coclită, litiază biliară şi renală, naştere
dificilă, menstruaţie deficitară, tuse.
Antropozofie: Lumină, acid silicic, apă, humus, căldură, ames-
tecul armonios al acestor elemente conferă acestei clase de plante
posibilităţile sale ideale de dezvoltare. Colorantul său galben, carote-
nul, este o substanţă înrudită cu lumina. Rădăcina morcovului sălbatic,
cu procesele sale luminoase şi silicioase, stimulează zona capului, în
special la copil, şi îl ajută să se dezvolte pornind de la energiile peri-
feriei cosmice, traversând sfera senzorială. În afară de aceasta, Eul şi
corpul astral se pot servi de procesele luminoase şi calorice ale acestei
vegetale pentru a interveni cu putere în procesele eterice constructoare
ale regiunii metabolice şi chiar în formarea oaselor. Într-un metabo-
lism astfel iluminat, paraziţii organelor digestive nu pot trăi (viermi
intestinali). Din aceleaşi motive, morcovul este o plantă alimentară
importantă pentru creşterea tinerelor animale şi Rudolf Steiner a reco-
mandat-o în special din acest punct de vedere. Rădăcina morcovului
sălbatic este considerată a fi diuretică şi afrodiziacă; fructele sale ar
fi favorabile menstruaţiei şi concepţiei, dar şi diuretice; organismul
lichidelor este repus astfel sub controlul corpului astral. Revenim la
motivul: tonifierea corpului astral, specific familiei umbelifere.
Planuri mentale, ezitări, dacă aş fi făcut altfel...
Relaţii psiho-existenţiale: Eşuează în tentativele sale de blândeţe
şi dragoste din cauza unei lipse a voinţei, a ezitării în a îndrăzni, a con-
fuziilor asupra lui însuşi, a fricilor inoculate de natura sa religioasă sau
mistică. Şi-a închis ochii şi nu reţine din tentativele sale către celălalt
decât nişte calcule mentale: „dacă aş fi făcut aşa…” Energiile sale
sunt slăbite, îşi pune un capac pe cap şi rămâne în mirosurile sale,
miasmele sale, până la a se expune infecţiilor. Axa sufletului se înclină
către afacerile terestre, calculele mentale sterile pe plan spiritual. Eli-
xirul spagiric Daucus carota creşte rezistenţa la infecţii, eliminarea
deşeurilor, înfrumuseţează pielea, fortifică dantura. E un autentic re-
mediu atât pentru copii cât şi pentru mamele care alăptează.
Ne ajută să avem percepţia justă în ciuda neclarităţii situaţiei, a
confuziei între adevăruri şi iluzii. Sufletul devine un stâlp de nobleţe
şi de iubire, o coloană vertebrală puternică care primeşte dualitatea în
complementaritate.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Daucus carota
cuvinte-cheie:
Demineralizare, osteoporoză, anemie, convalescenţă, diaree,
infecţie intestinală, pancreas, regenerare celulară şi sangvină, sistem
limfatic, imunitate.
MUIRA PUAMA
A102. Acanthea virilis
Familia Oleaceae; părţi utilizate: tulpinile şi rădăcinile
Etimologie: În limba creolilor: lemnul încordat este arborele
bun pentru erecţie. Pentru Wazapi: wilapilata: de vila - arbore, pila
- arborele încordărilor puternice, referindu-se la proprietăţile sale de
fortifiant muscular.
Istoric: Acestă plantă merită să ne reţină atenţia, tot atât de mult
precum scoarţa arborelui Yohimbe. Muira puama face parte din
Ptychopetalum olacoides, familia Olacacee (din Amazonia). Numită
şi arborele încordat, se deosebeşte de arborele încordat din Antile
(Ri-cheria grandis), este un arbore mijlociu al pădurii primare, prezent
peste tot în Guyana, dar nicăieri din abundenţă. Remediul se găseşte
în bucăţile de tulpină şi rădăcini; ambele au o scoarţă foarte subţire, gri
verzui în exterior, alb gălbui sau maro limpede la interior. Acesta este
un afrodiziac foarte bine cunoscut printre creolii din Guyana; modul
de preparare de bază este prin macerarea rădăcinilor tinere în rom.
La Wayapi, decoctul din scoarţa trunchiului se consumă ca şi ex-
pectorant şi tonic de către persoanele cu afecţiuni pulmonare. Princi-
pala întrebuinţare a decoctului este pentru întărirea dezvoltării muscu-
lare la copiii mici. Planta folosită nu are nici miros, nici gust specific;
totuşi se recomandă ca scoarţa să aibă un gust astringent, iar lemnul
să fie uşor aromat. Poate că aceste proprietăţi depind doar de starea
proaspătă a produsului.
Scoarţa conţine o esenţă, substanţă cristalizată cu gust amar numită
muirapuamină, conţine de asemenea tanin, flobafen şi alte substanţe
lipsite de importanţă medicală. Ea are de asemenea o acţiune vasodi-
latatoare periferică, urmată de o acţiune adrenergică; a putut fi obser-
vata de asemenea şi o uşoară acţiune anti-inflamatoare şi analgezică.
Substanţa se foloseşte atât în interiorul cât şi în exteriorul Braziliei; ea
este un remediu popular contra impotenţei.
Proprietăţi: AFRODIZIAC, STIMULENT DIGESTIV, antireu-
matismal, expectorant.
Indicaţii: Impotenţă, afecţiuni pulmonare.
Prea puţin protejat, imatur, sufletul tânăr fuge.
Relaţii psiho-existenţiale: Prea puţin protejat, imatur, sufletul
tânăr fuge din faţa scadenţei care îl aşteaptă. El trebuie să se scufunde
în spiritul strămoşilor, lăsându-se impregnat cu ceea ce au încarnat
ei. Inima are probleme în a-şi păstra ritmul şi deschiderea afectivă.
Elixirul spagiric din Acanthea virilis întăreşte sufletul tânăr; tonifică
şi redă supleţea structurilor corporale. Ajută sufletul să intre în pose-
sia unei locuinţe corporale eliberate de tarele eredităţii. Întăreşte
aspiraţia de împlinire a misiunii vieţii, în sensul realizării acesteia cu
o forţă eliberată de moştenirea primită prin naştere. Sufletul nu se mai
abandonează în mod pasiv lumii şi educaţiei, ci desfăşoară o activitate
care pentru el are un sens profund.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Acanthea virilis
cuvinte-cheie:
Acţiune tonică, impotenţă, gonade, afecţiuni pulmonare, acţiune
expectorantă, sistem respirator, apărarea teritoriului.
MUR
A103. Rubus fruticosus
Familia Rosaceae; părţi utilizate: frunzele, mugurii florali,
tulpinile tinere
Etimologie: Murul - Rubus fructicosus, Rubus vine din rudth,
roşu, deoarece fructele sale sunt roşii, înainte de maturizare. Numit
de asemenea şi murul gardurilor vii. Întotdeauna preparatele trebuie
filtrate. Plantă dulce.
Istoric: Murul este un arbust ale cărui ramuri sunt împodobite de
ţepi şi care are un fruct asemănător dudelor, dar mult mai mic. Creşte
pe lângă gardurile vii, arbuşti, podgorii, de-a lungul drumurilor, fiind
o prezenţă cunoscută în toate ţările. În medicină se folosesc mai ales
vârfurile, fructele şi uneori rădăcinile care sunt subţiri şi ramificate.
Vârfurile conţin puţină sare esenţială şi ulei; fructele conţin multă sare
esenţială, ulei şi mucilagii. Vârfurile sunt detersive, astringente şi se
folosesc în principal sub formă de gargară în inflamaţii ale gâtului.
Frunzele şi fructele de mur înainte de a se maturiza, sunt răcoroase,
desicative şi foarte astringente. Fructul copt este temperat, mai puţin
astringent şi pectoral; el îndulceşte şi diminuează sucurile acre;
este folositor în caz de esquinancie şi pentru scurgeri; în uz intern
se foloseşte pentru toate scurgerile vaginale, probleme uterine, şi de
asemenea, hemoragii nazale.
Frunzele se folosesc pentru gargară în cazul inflamaţiilor gâtului.
În uz extern se foloseşte pentru spălarea aftelor şi în alte maladii ale
gurii, ulceraţii, herpes, pentru închiderea rănilor, hrănirea părului şi
vindecarea râiei. Decoctul din frunze este utilizat în mod special în
cazul ulcerelor profunde ale picioarelor şi se prepară cu vin, spălându-se
picioarele în mod repetat. Aceleaşi frunze verzi aplicate imediat
pe contuzii, răni vechi, zone cu pecingine şi ulcere ale picioarelor,
vindecă cu repeziciune aceste afecţiuni. Siropul din fructe de mur
este bun in cazul urinei fierbinţi. Rădăcinile de mur sunt aperitive şi
sunt bune în caz de calculi (sunt litotriptice), pentru stimularea pro-
ducerii urinei, şi pentru a opri scurgerile, luate sub formă de decoct.
Se recomandă filtrarea decoctului chiar şi în uz extern.
Proprietăţi: ASTRINGENT, ANTIDIAREIC, diuretic, depurativ
de primăvară, hipoglicemiant.
Indicaţii: Diaree, dizenterie, gastroenterite, colite, hemoroizi,
hemoragii interne, diabet. Sub formă de băi de şezut sau comprese
pentru hemoroizi.
Antropozofie: Plantă din familia Rosacee şi care se înrădăcinează
printr-un proces floral întotdeauna bogat, uneori chiar supraabundent.
Rosaceele se eliberează de sistemul folicular şi se leagă de as-
pectul floral, hipervegetal, adică astralul animal, cu aceeaşi putere cu
care rădăcina sa alungită se ancorează în mineral.
Corpul eteric al plantei rămâne în mod constant la înălţime, rezis-
tând asaltului astral; etericul şi astralul colaborează.
Frunzişul murului, aspru, amar, astringent,
Zăvoreşte uterul, pântecele incontinent.
Forţele vitale irosite în vise nerealizate.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixirul spagiric din mur redă forţele
vitale care au fost irosite în fantasme şi vise nerealizate. Se adresează
fiinţei care a căzut pradă regretelor şi veşnicelor sentimente de
vinovăţie, care o saturează până la paralizarea oricărei forme de
iniţiativă. Se face trecerea pentru a se ajunge acum la realizarea unor
proiecte înălţate şi întemeiate pe ceea ce este esenţial.
Atunci când omul atinge izvorul cald din centrul fiinţei sale, ceea
ce este iluzoriu se topeşte precum gheaţa pusă pe foc.
Elixir al trecerilor.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Rubus fruticosus
cuvinte-cheie: rearmonizează corpul astral şi modul în care acesta
controlează corpurile eteric şi fizic, probleme intestinale, diaree,
acţiune depu-rativă şi detoxifiantă, vaccinări, regularizează somnul,
ajută în cazul modificărilor cerebrale.
MUŞEŢEL
A104. Matricaria chamomilla
Familia Compositae; părţi utilizate: ca-
pitulele florale
Etimologie: Matricaria - Matrix: ma-
trice, mama ierburilor de leac sau iarba
mamelor. Plantă consacrată de către vechii
egipteni zeului soare Ra. Numită de aseme-
nea şi muşeţel nemţesc.
Istoric: Muşeţelul creşte pe soluri
grase, în grădini; conţine mult ulei exaltat
şi sare volatilă, esenţială. Este cald, desi-
cativ, atenuant, penetrant; principala sa
folosire în uz intern este în afecţiuni reci
şi vântoase ale matricii, în blocajele ciclu-
lui menstrual, impotenţă, febră putridă, vertij şi hidropizie. Resoarbe
părţile durificate, înlătură gazele şi vaporii, deblochează obstrucţiile,
curăţă prin intermediul urinei, elimină nisipul şi pietrele de la rinichi
şi vezică; datorită sărurilor sale ea elimină viermii.
Se foloseşte în uz extern în cazul obstrucţionării uterului sub formă
de decoct cu oţet; aplicat comprese pe cap; introdus în interior pen-
tru a declanşa ciclul menstrual; împotriva întăririi mameloanelor, sub
formă de cataplasmă; pentru a reduce căldurile şi febra, ca unguent
aplicat pe şira spinării; şi în durerile provocate de gută.
Se ia oral sub formă de decoct, în spălături sau fomentaţii.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC, ANTIINFLAMATOR, antine-
vralgic, febrifug, tonic amar, stomahic, carminativ, emenagog, ver-
mifug, antifungic, antibacterian, antialergic.
În uz extern, este antireumatismal şi cicatrizant.
Indicaţii: Probleme digestive, balonări, spasme, crampe, ulcer gas-
tro-duodenal, inapetenţă, anorexie rebelă, migrene, probleme legate
de cap înaintea ciclului menstrual, amenoree, dismenoree, surmenaj
intelectual, iritabilitate, hipersensibilitate, dureri insuportabile, mânie.
Antropozofie: În receptaculul bombat al capitulului alb auriu
al muşeţelului se află închisă o picătură de aer. Ea iubeşte lumina,
fuge de umbră şi umiditate. Planta are o creştere rapidă, îndrăgeşte
solurile sărace şi însorite, terenurile nisipoase, argiloase, bogate în
siliciu (Egipt, Ungaria). Are un parfum foarte dulce, conţine puţin ulei
esenţial (chamazulen, albastru, foarte limpede, pe care îl regăsim de
asemenea în frunzele plantei coada şoricelului). Afinitatea sa pentru
elementul aer face ca această plantă să ajute la reglarea proceselor
astrale anormale ale organismului uman. Rădăcina este un remediu
cheie în cazul supraîncălzirii rinichilor, readucând Eul la polul neuro-
senzorial şi ajutând la structurarea şi fixarea corpurilor subtile.
Întreaga plantă nu reprezintă altceva decât o stăpânire asupra
inflamaţiei, o disoluţie supusă, un sulf ţinut în chingi de către o sare.
Sarea şi sulful se întâlnesc în domeniul ritmic mercurian.
Muşeţelul îşi manifestă plenar proprietăţile în florile sale; este o
plantă venusiană care are legătură cu cuprul. La polul opus se află
urzica, spadă răsărită din pământ; plantă marţiană legată de elementul
fier şi foarte bogată în clorofilă.
Receptacul al luminii într-o lume a tenebrelor.
Relaţii psiho-existenţiale: Matrice: mama ierburilor sau iarba
mamelor, muşeţelul era consacrat în antichitate de către egipteni
zeului soare Ra. Reechilibrant al planului emoţional, elixirul spagiric
din Matricaria chamomilla îl face pe om să se simtă din nou un
receptacul al luminii într-o lume a tenebrelor care îl înconjoară.
A se vedea de asemenea şi muşeţelul roman.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Matricaria cha-
momilla va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Probleme digestive, spasme, crampe, ulcer gastroduodenal, inape-
tenţă, anorexie rebelă, migrenă, amenoree, dismenoree, sistem neuro-
endocrin, MRP, cervical, guturai.
NALBĂ
A105. Malva sylvestris
Familia Malvaceae; părţi utilizate: flori şi frunze
Etimologie: Nalba - Malva, moale, bună pentru a înmuia, mucoasă,
mucilagiu. Pitagoreicii vedeau în ea o plantă sacră ce eliberează spiri-
tul înrobit de pasiuni.
Plantă sedativă ce armonizează schimburile, pornind de la o
purificarea a psihicului şi legăturilor sale pasionale, şi mergând până
la activităţile metabolice şi metabolismul pielii. Ea posedă certe
proprietăţi emoliente şi laxative. Plantă dulce.
Istoric: Planta creşte în locuri necultivate, pe pământuri grase,
în cimitire, în grădini; ea conţine mult mucus şi ulei şi puţină sare.
În medicină se folosesc rădăcinile, frunzele, florile şi seminţele.
Nalba reîmprospătează, este umedă şi emolientă; ea alină durerile,
uşurează pântecele şi reduce aciditatea urinei.
Principala sa întrebuinţare în uz intern este în cazul maladiilor
plămânilor, vezicii, intestinelor şi uterului, ftizie, tuse, răguşeală,
piatră la rinichi, exulceraţii ale vezicii, uterului şi intestinelor, di-
surie, anurie, precum şi alte afecţiuni ale rinichilor care se datorează
acidităţii urinei. Este de asemenea utilizată în cazul durificării uteru-
lui, febră etc. Decoctul de nalbă în leşie acră sau în urina proprie este
recomandată în cazul dermatozelor capului, sub formă de loţionări;
remediul va fi mai eficient dacă se adaugă la decoct şi nişte mazăre.
În uz extern nalba se foloseşte la coacerea (maturizarea) acumulărilor
şi calmarea durerilor, a colicilor nefritice sub formă de clismă.
Seminţele şi rădăcina au aceleaşi virtuţi curative şi sunt preferate ca
şi remedii în uz intern. Florile de nalbă pisate cu o cantitate egală
de frunze de salcie, aplicate pe rănile deschise, împreună cu sucul
rezultat din zdrobire, le vindecă foarte repede. Rădăcina fiartă şi
aplicată ca loţiune înlătură cojile uscate de la nivelul pielii capului.
Proprietăţi: EMOLIENT INTESTINAL ŞI PECTORAL (datorită
mucilagiilor), antitusiv, laxativ blând, drenor intestinal, antiinflamator.
Indicaţii: Constipaţie cronică, enterocolită, atonie intestinală,
gas-troenterită, astm, bronşită, răguşeală, tuse, laringită.
În uz extern: pentru iritaţii ale pielii.
Antropozofie: Fructele de nalbă sunt impregnate cu mucilagii care
împiedică durificarea şi permit ameliorarea inflamaţiilor externe şi in-
terne. Maniera extrem de blândă prin care astralul intervine aici în
procesul floral nu permite anumitor specii de nalbă să devină toxice.
Acţiunea lor terapeutică se adresează în mod firesc proceselor meta-
bolice din sistemul ritmic. Acţiunea tranchilizantă şi somniferă a flo-
rilor de nalbă se explică prin efectul procesului floral care ia naştere
din intervenţia astralului asupra corpului vegetal al plantei. În cazul
insomniei, fiinţa umană are dificultăţi în a-şi detaşa corpul astral de
cele două corpuri inferioare ale sale (fizic şi eteric).
Ea înmoaie pântecul cu sucul său mult lăudat
Şi această îi aduce numele pe care îl poartă;
Acest suc face să fie expulzate materiile intestinale
Excită uterul şi fluidele sale fireşti.
Favorizează buna sociabilitate şi îndulceşte schimburile.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixirul spagiric din Malva sylvestris
rearmonizează schimburile dinspre interiorul corpului (intestine)
către exterior (piele), şi permite ca prin această mişcare să fie regăsită
cunoaşterea unei libertăţi care nu exclude pe nimeni.
Favorizează sociabilizarea prin îndulcirea schimburilor şi modului
de a se face trecerile. Ritmurile diurne şi nocturne sunt facilitate prin
acceptare şi detaşare.
Acceptarea limpede a propriei fiinţe este poarta către detaşare şi eli-
berare. Nemurirea se află chiar aici, în miezul lumii noastre muritoare.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Malva sylvestris
cuvinte-cheie:
Stare generală, stări infecţioase, inflamaţii otice, ORL şi respira-
torii, constipaţie cronică, enterocolite, gastroenterite, astm, bronşite,
tuse, laringită.
NALBĂ MARE
A106. Althaea officinalis
Familia Malvaceae; părţi utili-
zate: rădăcini, frunze, flori
Etimologie: Guimauve - gomme
şi mauve - adică mucilagiu, mucus,
mucoasă, moale; numită şi nalbă albă.
În greceşte, Althaino, care înseamnă
a îngriji, a vindeca, deoarece această
plantă este în stare să aline mai multe
tipuri de afecţiuni. După anumiţi au-
tori, numele său provine din latinul
bis-malva: adică nalba cu două frunze.
Istoric: Nalba mare, Althaea vulgaris, Bismalva sau Malva Sylves-
tris Prima este o specie de nalbă ale cărei frunze şi tulpini au perişori;
ea creşte în locuri umede şi se cultivă în grădini. Părţile folosite în
mod curent sunt frunzele şi rădăcina, care se recoltează primăvara sau
toamna, şi seminţele; planta conţine mult ulei şi mucus, puţină sare.
Ea este caldă şi umedă, rădăcina este caldă, emolientă, umezitoare,
pectorală, aperitivă, laxativă, rezolutivă şi blândă; ea face să matureze
tumorile şi corectează acreala. Este foarte folositoare în afecţiunile
rinichilor şi ale vezicii urinare, precum şi ale plămânilor, cum ar fi
pleurezia. Această rădăcină este indicată în bolile rinichilor şi vezicii
urinare, în cazul acidităţii urinei, colicilor nefritice, pentru tuse şi
senzaţiile de acru-acid care coboară în piept. Această rădăcină nu
trebuie fiartă mult timp, pentru că face infuzia mult prea cleioasă.
Mucilagiul său administrat sub formă de tablete îndulcite este bun
împotriva tusei. Frunzele de nalbă mare sau nalbă albă mărunţite în
proporţie egală cu cele de salcie şi aplicate asupra plăgilor împiedică
apariţia inflamaţiilor şi le vindecă cu rapiditate. Dacă se freacă mâinile
cu suc de nalbă, le protejează şi chiar vindecă înţepăturile de viespi şi
de albine; în uz extern se foloseşte sub formă de cataplasme şi spălături.
Proprietăţi: ANTIINFLAMATOARE, ANTIBACTERIANĂ,
emolientă, antitusivă, laxativ blând.
Indicaţii: Iritaţiile mucoaselor intestinale (gastroenterite), afecţiuni
pulmonare, cataruri, tuse iritativă, inflamaţiile căilor urinare.
Rădăcina înmoaie gingiile bebeluşilor.
Antropozofie: Fructele malvaceelor sunt impregnate cu mucilagii
care împiedică durificarea şi permit alinarea inflamaţiilor exterioare
şi interioare. Modul foarte blând în care este separată sfera astrală de
către procesele florale nu dă voie anumitor tipuri de nalbă să devină
toxice. Acţiunile lor terapeutice se adresează în mod logic proceselor
metabolice. Acţiunea tranchilizantă şi sedativă a florilor de nalbă se
explică prin efectul procesului floral care ia naştere prin intervenţia
astralului în corpul vegetal al plantei.
În cazul insomniei, fiinţa umană se confruntă cu dificultăţi în a-şi
detaşa corpul astral de cele două corpuri inferioare (fizic şi eteric).
Althaea, specia recunoscută de nalbă
Conţine vin pur amestecat, ea stopează şi micşorează
Scrofulele, pietrele şi îngroşarea sânilor,
Şi luată cu un vin înţepător, întăreşte dinţii.
Are răspuns la toate şi se mulează pe anturaj.
Relaţii psiho-existenţiale: Iritat, coleric, nu iubeşte copii, întărit
de realităţile materiale seci şi „responsabile” (el are răspuns la toate).
Nu suportă nici boala, nici să depindă de alţii, dar nu vede că insistă
subtil şi chiar şi concret, până ajunge să devină strâns agăţat de antura-
jul său. Elixirul spagiric de Althaea officinalis îndulceşte şi temperează
„conflictul umorilor”, îl face să se relaxeze chiar şi pe moralizatorul
cronic. Elixirul tinde să înlăture slăbiciunea interioară, îndemnând la
o atitudine de a apuca viaţa cu amândouă mâinile şi a o savura cu pa-
siune. Elixir care îndulceşte intrarea în materie, care catifelează totul,
facilitează renunţarea la vechile ataşamente. Lasă să iasă la lumină
copilul interior protejând sufletul de goliciune interioară. Impulsionează
cu blândeţe eliberarea psihicului celui care s-a lăsat invadat de
dogmele înţepenite până când a fost deposedat de liberul său arbitru.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Althaea officinalis
cuvinte-cheie:
Artrită, infecţii, gastroenterită, inflamaţii ORL şi ale căilor urinare,
tuse, calmează mentalul, bulimie, eliberează emonctoriile.
NĂPRAZNIC
A107. Geranium Robertianum
Familia Geraniaceae; părţile utili-
zate: părţile aeriene, planta întreagă
Etimologie: GERANIUM RO-
BERT - Iarba lui Robert; Ciocul
cocorului. În limba greacă Geranion
înseamnă cocor, iar planta a fost
numită astfel datorită asemănării
fructelor cu capul acestei păsări.
Pelargonium: barză (pelargos): cioc
lung. Robertium: culoare roşiatică
(sau rubertiana).
Istoric: Năpraznicul creşte în locuri umbroase, pe lângă ziduri;
conţine multe săruri esenţiale şi ulei.
Această plantă este echilibrată între cald şi rece, este moderat
desicativă, astringentă şi detersivă; ea dizolvă cheagurile de sânge
din corp şi vindecă rănile, oprind sângerarea şi curăţându-le; pentru
dizolvarea sângelui coagulat se aplică sub formă de cataplasmă sau
încălzită şi se administrează intern sub formă de decoct. Cataplasmele
din unele specii de năpraznic mărunţite împreună cu sare şi cu oţet,
aplicate pe labele picioarelor, diminuează febra.
Se aplică de asemenea pe fisurile mamare pentru restabilirea
lactaţiei şi pe ulceraţiile părţilor intime.
Năpraznicul conţine un principiu vulnerar atât interior, cât şi exte-
rior, şi el pătrunde în interior prin toate poţiunile vulnerare, dizolvând
cheagurile sanguine, având un asemenea efect asupra contuziilor şi
rănilor încât favorizează dispariţia, respectiv închiderea rapidă a aces-
tora. El se foloseşte în special pentru a împiedica degenerarea rănilor
în ulcere datorită vicierii produse de aer, sau oricărei alte cauze,
deoarece prin conţinutul său de sare volatilă alcalină corectează şi
inhibă acidul care constituie cauza comună a deteriorării. Hildanus
spunea că apa distilată de năpraznic vindecă cancerul. Această plantă
mai este numită şi Asperula mirositoare, Iarba esquinanciei (formă
complicată de amigdalită), din cauza utilizării sale în cazul acestei
maladii. În Canada creşte o specie de năpraznic care răspândeşte un
parfum minunat în timpul nopţii, ce dispare însă în timpul zilei.
Proprietăţi: HEMOSTATIC, tonic, astringent, antidiareic, hipogli-
cemiant, diuretic uşor. În uz extern: astringent, cicatrizant.
Indicaţii: Astenii, menoragii (reglează cantitatea fluxului menstru-
al), hemoragii intestinale, diabet, gastroenterită, ulcer gastric, litiază
urinară, erupţii cutanate, impetigo, inflamaţii bucale, împotriva unui
virus al poliomielitei.
În uz extern: afecţiuni cutanate, afecţiuni oculare şi bucale.
Antropozofie: Marile forţe ale focului sunt active în frunzele şi
tulpinile sale, de parcă acestea ar fi aprinse. Această plantă degajă un
miros de pârlit din frunzele sale, chiar dacă acestea sunt îngheţate.
Experienţe acumulate şi care sunt pe punctul de a agresa corpul.
Relaţii psiho-existenţiale: Încarnarea a fost experimentată de
numeroase ori, ochii au văzut multe, s-au acumulat atât de multe în
adâncul sufletului, încât acesta a ajuns să se autoamăgească şi să-şi
agreseze corpul. Acesta este stăpânul tenebrelor mistice, al vechilor
ziduri ale plângerii, al locurilor în care sufletele sunt aproape sterile.
Elixirul spagiric din năpraznic acţionează asupra acestui suflet precum
o „apă miraculoasă” ce dizolvă coagulările produse de experienţe care
au fost vii, penetrante, intense. Vindecă în mod plăcut astralul acid,
alterat, care ajunge să umfle corpul şi să-l împiedice să se deplaseze.
Fluidifică sevele sufletului care renaşte. Fiinţa se orientează din nou
asupra copiilor săi şi dăruieşte prietenie atunci când toată lumea doar-
me. Iubeşte în secret şi ştie să răspândească această iubire pe ascuns.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Geranium Rober-
tianum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Diaree, probleme intestinale, ulcer gastric, litiază urinară, epifiză,
detoxifierea ficatului, cicatrice, faringe.
NUCI
A108. Juglans regia fructus
Familia Juglandaceae; părţi uti-
lizate: nucile
Etimologie: a se vedea Nucul
Istoric: a se vedea Nucul
Proprietăţi: FOARTE BOGAT
ÎN MINERALE, tonic, stomahic,
vermifug, drenor cutanat şi limfatic,
laxativ, antiscrofulos, antisifilitic.
Indicaţii: Litiază renală, paraziţi
intestinali (tenie), dermatoze, pe-
cingine (sucul din nuci proas-
pete), scrofuloză, probleme pulmonare, leucoree cronică, metrită cu
ulceraţii, colesterol, fragilitatea oaselor, rahitism, debilitate.
Antropozofie: Vezi nucul: plantă marcată de încarnarea terestră, ea
îşi transmite caracterele astrale în viaţa vegetală. Nuca simbolizează
corpul astral al plămânului uman.
Mândru în convingerile sale mentale dure precum fierul,
dar fragil în fond.
Relaţii psiho-existenţiale: Preparatul spagiric din fructele de nuc
este elixirul fierului care nu se lasă deviat de propriile sale convingeri
mentale dure, dar fragile în fond, ascunse în spatele unei carapace.
Elixir pentru mentalul prizonier ideilor fixe, care se ramifică în vieţile
trecute şi cristalizate sub formă de bube sau afte. Este de asemenea
elixirul care restructurează şi protejează un mental care tocmai se
pune în mişcare din nou, ascultând de un simţ moral reînnoit. Limba
începe să rostească cuvinte pure. Vezi şi nucul.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Juglans regia
fructus va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Drenajul limfatic, sistemul respirator, colesterol, vermifug, con-
flicte emoţionale, probleme cerebrale, edeme cerebrale, acceptare,
structurare psihologică.
NUC
A109. Juglans regia
Familia Juglandaceae; părţile folosite: frunzele
Etimologie: Juglans regia: al lui Jovis, glans: glanda regală a lui
Jupiter. În Evul Mediu, nugarius. Nucă: nuire, a face rău, deoarece
mirosul nucului provoacă dureri de cap şi îi ameţeşte pe cei care
dorm sub el. Puţine plante cresc la umbra nucului. Conform Teoriei
Semnăturilor, nucul era cunoscut pentru vindecarea maladiilor creie-
rului, dată fiind asemănarea fructului cu cele două emisfere cerebrale.
Asemănare nucii cu creierul uman a făcut ca ea să fie recomandată în
deficienţe mentale şi pentru întărirea creierului. Nux regia, deoarece
nucul a fost adus din Persia de către regi şi apoi cultivat în alte ţări.
Nucul este de asemenea legat de incertitudinea vieţii în doi (cele două
emisfere cerebrale), care poate fi dulceaţă sau amărăciune, dacă cei
doi rămân împreună. În anumite tradiţii nu se recomandă deloc să se
doarmă sub un nuc, căci se spune că moartea poate veni pe neaşteptate.
Istoric: Nucul creşte în pământuri grase, pe câmpuri şi în grădini;
acest arbore conţine mult ulei şi sare. Părţile folosite în medicină sunt:
nucile, coaja verde, măduva arborelui, pieliţa care acoperă miezul, mu-
gurii. Nucile verzi sunt calde şi desicative, prin uscare li se amplifică
aceste proprietăţi şi devin greu de digerat, mai puţin hrănitoare,
nerecomandate pentru stomac, bilă, ele dau ameţeli, irită plămânii,
provoacă tusea; se crede că ele apără de ciumă. Coaja verde a nucilor
provoacă voma cu uşurinţă; sucul obţinut şi îngroşat conform artei se
recomandă în diferite probleme ale gâtului, în special în inflamaţii al
luetei, amigdalelor şi în esquinancie; mai ales în cazul acesta din urmă
se foloseşte la declanşarea bolii, pentru a stopa inflamaţia. Măduva
interioară a arborelui şi seva secretată provoacă vărsături violente şi
este sudorifică. Pieliţa care acoperă miezul de nucă vindecă colicile,
utilizată sub formă de poţiune. Mugurii florali provoacă vărsături
uşoare, ameliorează colicile nefritice şi stopează diareea.
Uleiul obţinut din nuci uscate se foloseşte pentru colicile însoţite
de balonare, pentru vindecarea aparatului genital al femeilor care
tocmai au născut, pentru tonifierea nervilor. Două sau trei uncii din
acest ulei vechi de cel puţin un an, amestecat cu ulei de migdale
dulci ajută la eliminarea sub formă de nisip a pietrelor la rinichi.
Administrat sub formă de clismă, acest ulei este un bun remediu
pentru durerile mari care însoţesc colicile nefritice.
Sucul extras din rădăcina de nuc în luna februarie alină ca prin
minune durerile date de podagră şi colici renale şi este bun pentru
durerile de cap. Mugurii florali şi florile nucului sunt astringente,
sudorifice, şi luate sub formă de decoct sunt numai bune pentru a creşte
rezistenţa în faţa perturbării umorilor. Pudra din mugurii florali uscaţi
este extraordinar de eficientă în caz de dizenterie, administrată în
cantitate de o drahmă în vin roşu gros şi pentru colici şi „sufocarea”
uterului, în vin alb.
Proprietăţi: ASTRINGENT, DEPURATIV, hipoglicemiant uşor,
antidiareic, tonifiant digestiv şi muscular, detoxifiant, flebotonic,
hipotensor, febrifug, emenagog, acţiune antitumorală.
Indicaţii: Gută, diabet, anemie, atonie gastrică, anorexie, ameno-
ree, leucoree, probleme hepatice şi digestive, afecţiuni cutanate (ec-
zeme, acnee, scrofule, dermatită herpetiformă, impetigo etc.), reuma-
tism. În uz extern: afecţiuni cutanate, prostatită (băi de şezut).
Antropozofie: Plantă marcată de încarnarea terestră, ea îşi trans-
mite caracterele astrale în viaţa vegetală.
Nuca simbolizează corpul astral al plămânului uman.
O mare forţă de a realiza se află la îndemână.
Relaţii psiho-existenţiale: O mare forţă de a realiza se află la
îndemână, gata să pătrundă în sfera umană. Este vorba de a hotărî
dacă răspunsul este da sau nu! Un nou tărâm al sufletului este gata
să fie cucerit. Ceea ce până atunci fusese văzut ca fiind un proiect
îndepărtat, acum este pe punctul de a se realiza. În spagirie, este eli-
xirul arhitect al locuinţei, al noului locaş al vieţii. Vezi şi nuca.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Juglans regia
cuvinte-cheie: amenoree, afecţiuni cutanate, toxine, astm, ficat,
probleme hepatice şi digestive, slăbiciunea rinichilor.
NUCŞOARĂ
A110. Myristica fragrans
Familia Myristicaceae; părţi utilizate: seminţele frunctelor
Etimologie: Nucşoară - în latină, Myristica; în greacă: Myristikos:
mirositoare; derivată din
Myrigo: a unge cu parfum.
Musc: din cauza mirosului
său plăcut. Fruct narcotic;
în Egipt ea a înlocuit ade-
sea haşişul; intoxicaţia cu
nucşoară era un fapt curent
în Evul Mediu. Ea era
considerată a fi bună pentru
tot şi pentru toţi, sănătoşi
sau bolnavi, vii sau morţi.
Nuca de nucşoară ajută
la dezvoltarea glandei pineale şi prin urmare la deschiderea chakrei
coronare care este situată în creştetul capului. Asemănarea sa cu
creierul, la fel ca şi în cazul nucilor obişnuite, a făcut-o să fie
recomandată pentru stimularea activităţii cerebrale. Era utilizată de
cei din antichitate pentru fortifierea creierului şi a părţilor nobile. Se
spune că ea stopează răul de mare. Este necesară prudenţa în ceea ce
priveşte dozele administrate de nucşoară; salutară în doze mici, poate
deveni o otravă periculoasă în doze mari. A dormi… dormi… dormi…
Istoric: Nucşoara este o specie de nucă, al cărei fruct, aparţinând
unui arbore străin, mare precum părul, ale cărui frunze seamănă cu
cele de păr, numai că sunt mai micuţe. Creşte din abundenţă în insula
Banda şi în Asia. Fructul este acoperit cu o coajă tot atât de compactă
ca şi a nucilor. Această coajă se deschide de la sine atunci când fructul
este copt, lasă să apară o frunzuliţă mică şi subţire în formă de reţea
ce acoperă o scoarţă foarte dură pe care o lasă să se întrevadă; aceasta
este numită nucşoară sau frunzişoară (Macis), şi impropriu, floare
de nucşoară. Există două specii ale acestui arbore: una sălbatică şi
una cultivată. Cea sălbatică are fructe de formă prelungită, care nu au
aproape nici un miros sau gust, şi care prin urmare nu sunt folosite,
numită nucşoară mascul sau sălbatică. Fructele femele care cresc pe
specia cultivată, şi care sunt folosite la condimentarea mâncărurilor
şi ca remedii, sunt mult mai mici decât cele mascule şi forma lor este
scurtă, aproape rotundă sau ovală. Nucşoara femelă, pentru a fi bună,
trebuie să fie proaspătă, grea, plină şi atunci când e găurită cu un ac,
trebuie să scoată un suc uleios; trebuie să aibă un miros agreabil,
gustul uşor acrişor şi culoare portocalie.
Nucşoara este caldă, desicativă, astringentă, stomahică, cu
proprietăţi de tonic nervos şi uterin. Fortifică creierul, inima, stomacul,
înlătură gazele, ajută digestia, îmbunătăţeşte mirosul respiraţiei,
rezistă la putrefacţie, dă o stare bună foetusului, îmbunătăţeşte stările
de leşin şi inima, face să se micşoreze splina mărită, opreşte vomismen-
tele şi scurgerile albe. Pentru prevenirea avorturilor şi crearea unei stări
de confort foetusului, se ia un miez de pâine înmuiat în rachiu pentru
femei sau vin de Malvoisie (vin grecesc, dulce), se pudrează cu
nucşoară, apoi se aplică totul pe ombilicul mamei. Acelaşi remediu
este bun pentru oprirea diareii şi a fluxului menstrual excesiv. Aceleaşi
virtuţi sunt atribuite frunzuliţei; dar cum ea este mult mai rigidă,
acţionează cu mai multă eficacitate şi mai multă forţă penetrantă;
atunci când este aleasă, ea trebuie să fie proaspătă, întreagă, de
culoare galbenă, cu un miros şi gust plăcut, un pic acrişor. Moschata,
de muscho, mosc - astfel a fost supranumită nucşoara datorită mirosu-
lui său plăcut, chiar dacă acesta nu seamănă cu al moscului.
Macis este un nume indian, datorită uscăciunii acestei scoarţe, care
conţine foarte puţină umiditate; sau altfel spus, scoarţă săracă. Pentru
vindecătorii Kallawayas din Anzii Cordilieri, nucşoara este folosită
rasă, în infuzie îndoită cu vin roşu, pentru a uşura travaliul.
Proprietăţi: STOMAHIC, ANTIEMETIC, stimulent digestiv şi al
apetitului, antidiareic, antiinflamator, stimulează ovulaţia, afrodiziac.
Indicaţii: Afecţiuni gastrice psihosomatice, ipohondrie, claustro-
fobie, somnolenţă, cefalee, isterie, dispepsie, greţuri, colici intestinale,
diaree matinală. În uz extern: antireumatismal.
Precauţii: În doze mari este halucinogenă.
conştient de ceea ce mănâncă; el îşi angajează corpul astral şi eul
cu mai multă putere în acţiunea de a digera, deoarece acestea sunt
părţile care sunt responsabile cu perceperea gustului. Acţiunea lor este
mai întâi de toate deconstructivă (de la nivelul traiectului intestinal).
Eul, adică constituentul care îl ridică pe om deasupra naturii animale,
pătrunde şi reglează structura termică (tot aşa cum, la rândul său, cor-
pul astral domneşte asupra aerului, corpul eteric asupra lichidelor,
iar corpul fizic asupra solidelor). Din această cauză procesele calo-
rice joacă rolul principal în arta culinară. În această direcţie, natura
calorică a plantelor aromatice are o influenţă puternică. Omul este sin-
gurul care îşi condimentează şi astfel îşi adaugă foc hranei sale; aceas-
ta este o acţiune termică la fel ca fierberea, înăbuşirea, afumarea etc.;
şi aceasta îl diferenţiază pe om de animale. Plantă solară, nucşoara
atrage conştiinţa-foc a omului în procesul digestiei şi asimilării.
Ea reanimă inima răpusă de mâhnire,
Şi, bună pentru stomac, limpezeşte vederea.
Dorinţa de a-şi părăsi creierul, adormire, trecere.
Relaţii psiho-existenţiale: Fiinţa are dorinţa de a-şi părăsi creierul,
de a dormi, pentru a scăpa de aceste calcule mentale care dau naştere
vieţii sale. Este momentul naşterii unui nou mod de funcţionare a crei-
erului, mai responsabil, mai vizionar, centrat undeva la mijloc între
copilul de ieri şi bătrânul de mâine, mai precis, între infantilism şi
dogmatismul sclerozat. În preparat spagiric, nucşoara este elixirul bu-
curiei care echilibrează, al viziunii corecte ce se bazează pe o inimă
deschisă şi simţuri purificate.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Myristica fragrans
cuvinte-cheie: sistemul cardiovascular, apetit, greţuri, acţiune antiinfla-
matoare în general, reumatism, artroză, melancolie, lipsa de energie.
OREGANO (Şovârf)
A111. Origanum vulgare
Familia Labiatae; părţi utilizate:
vârfurile înflorite
Etimologie: Oregano - Oros, munte
şi garros: bucurie, strălucire, aspect stră-
lucitor. Oregano este strălucirea, frumu-
seţea, găteala munţilor. Este o plantă căreia
îi place la munte. A nu se confunda cu
măghiranul, care nu creşte decât dacă
este cultivat în climatul nostru. Semnătura:
oregano are frunzele străpunse de mici
găuri, asemănătoare cu porii pielii, ceea ce
ne arată că aceste frunze sunt bune pentru
transpiraţie.
Oregano se află în rezonanţă energetică cu a patra chakra, unde
oxigenează inima, deschide sanctuarul inimii până când Apa vie face
să strălucească lumina până în înalturi, pe Muntele Căpăţânii, Golgota
interioară. Focul din cap, omul.
Istoric: Oregano este o specie de măghiran care creşte în locuri
muntoase, dar şi la câmpie, în locuri umbroase; conţine mult ulei
exaltat şi sare esenţială. Este cald şi desicativ, astringent, abstersiv.
Se foloseşte în principal în obstrucţii ale plămânilor, ficatului şi
uterului; în tuse, astm, icter, pentru a stimula laptele femeilor care
alăptează, pentru a produce sudoraţia înainte de baie.
Este o plantă bună în migrene, pentru stomac, este carminativă,
antiisterică, detersivă, aperitivă. Pentru reumatism şi congestii ale
gâtului care împiedică mişcarea, planta proaspăt culeasă trebuie tocată
mărunt, apoi încălzită pe uscat într-o tigaie pusă pe foc, amestecân-
du-se încontinuu şi apoi se aplică caldă pe partea dureroasă, înainte de
culcare, acoperindu-se bine cu o ţesătură caldă împăturită de câteva
ori. În uz extern se foloseşte sub formă de baie pentru uter, pentru cap
şi în caz de râie, pentru întregul corp.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC, TONIC de debut şi apoi sedativ
al sistemului nervos (vagotonic şi spasmolitic), antiseptic pulmonar,
antiinfecţios, expectorant, eupeptic.
Indicaţii: Afecţiuni ale căilor respiratorii, spasme, angine, sinuzită,
tuse violentă, tuse convulsivă, astm, probleme digestive, aerofagie,
migrene, ameţeli.
Antropozofie: Restabileşte autoritatea forţelor Eului în sfera ge-
nitală; are în comun cu măghiranul acţiunile fortifiante, reîncălzitoare,
stimulente, asupra regiunii sexuale în principal.
Oregano se află în legătură cu domeniul nazal, olfactiv, care este
legat de organele genitale.
Sucul său alină durerile de piept;
Scurtează naşterea,
Şi uterul se goleşte expulzând sarcina.
Acest suc înlătură şi durerile costale.
Armonia şi strălucirea specială fiinţei.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixirul spagiric de oregano acţionează
prin armonizarea sferei genitale şi sexuale în lumea dualităţii. Conferă
fiinţei o strălucire specială care vine de foarte de sus, după ce omu-
lui i-au fost date mijloacele de a se reordona şi rearmoniza conform
cu profunzimile sale. Oregano înseamnă de asemenea şi bucurie,
frumuseţe, strălucire pe munte.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Origanum vul-
gare va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Probleme cardiace şi respiratorii, infecţii ORL, astm, nervozitate,
intestinul gros, reglarea activităţii mentale.
ORTHOSIPHON
A112. Orthosiphon stamineus
Familia Labiatae; părţi utilizate: tulpinile înfrunzite, florile
Etimologie: Orthosiphon - Stamineus: mustăţi de pisică, deoarece
Orthosiphon are stamine foarte lungi. Sparge structurile artificiale
care s-au întărit prin repetarea aceloraşi greşeli; planta eliberează cor-
pul vital, prin funcţia sa drenoare. Plantă sărată.
Istoric: Numit şi ceai de Java, Barbiflore, Ocimum grandiflorum,
sau infuzie nefritică indiană, este întâlnit cel mai adesea în locuri ume-
de, în Java şi în câteva părţi ale Indiei şi Australiei. Atinge maxim doi
metri în înălţime; are florile albe, cu o uşoară nuanţă albastru violacee.
Fără îndoială, aspectul şi dispunerea florilor este ceea ce a făcut ca
planta să primească numele de Koemis Ketjing, care înseamnă în tra-
ducere literală, mustăţi de pisică. În Java indigenii îi supun frunzele
aceloraşi proceduri ca cele la care sunt supuse frunzele de ceai, cu
scopul de a le usca păstrându-le aroma. Ei le folosesc apoi ca diuretic,
la fel cum şi europenii stabiliţi în Indiile olandezele le folosesc în
afecţiuni ale rinichilor şi vezicii, pietre la rinichi, artritism etc.
Consumarea regulată a infuziei restabileşte diureza, facilitează
evacuarea deşeurilor azotate, a uraţilor şi fosfaţilor şi în acelaşi timp
reduce durerile date de tenesme, precum şi durerile vezicale. Se
foloseşte în mod curent de către cardiaci şi cei cu afecţiuni renale.
Proprietăţi: DIURETIC, ANTILITIAZIC, drenor hepatorenal, co-
lagog, antiinflamator (al căilor biliare blocate), hipocolesterolemiant
uşor, hipoglicemiant.
Indicaţii: Litiază renală, hipertensiune arterială, artrită, gută, exces
de uree, de acid uric, afecţiuni hepatorenale, probleme hepatice, dia-
bet, hipercolesterolemie, cistalgii, celulită, obezitate, cure de slăbire.
Antropozofie: Această plantă conţine uleiuri eterice, taninuri, o
glucozidă şi multe săruri de potasiu. Ea intervine în procesul meta-
bolic, mai ales în procesele de mineralizare cum ar fi diateza acidului
uric. Plantă cu efecte încălzitoare dizolvante, ea restabileşte un bun
echilibru între inflamaţie şi durificare, sub controlul şi guvernarea
Eului. Este planta funcţiilor renale.
Greşeli repetate, corpul vital supraîncărcat.
Relaţii psiho-existenţiale: Orthosiphon stamineus este în spagirie
un elixir dizolvant care tinde să spargă structurile artificiale care s-au
întărit datorită unor greşeli repetate; el eliberează corpul vital, prin
intermediul funcţiei sale drenoare.
Restabileşte un bun echilibru între inflamaţie şi durificare, sub
controlul şi guvernarea Eului.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Orthosiphon sta-
mineus va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Infecţii ORL, acţiune depurativă, stimularea emonctoriilor, elimi-
narea toxinelor, a ceea ce este de prisos; artrită, la nivel mental: ajută
la revelarea şi clarificarea situaţiilor instabile.
OSU IEPURELUI
A113. Ononis spinosa
Familia Papilionaceae; parte utilizată: rădăcini
Etimologie: OSU IEPURELUI, Ononis
spinosa. Ononis: miros urât de băligar de
măgar (onos); ononis pentru că măgarului
îi place această plantă; onimem: a fi util.
Măgarii se rostogolesc în rădăcinile sale
pentru a se scărpina. Bugrane (fr.): buni,
bou, deoarece rădăcinile sale opresc boul
în momentul trecerii sale blocând brăzdarul
plugului pe care-l trage. Rădăcina proaspătă
are un miros de ţap; osme (miros).
Seminţele sale au forma unui mic rinichi.
Istoric: Osu iepurelui sau Iarba
măgarilor, este o plantă care creşte pe pajişti
şi pe terenurile arate; în Medicină sunt fo-
losite rădăcinile; ele conţin mult ulei şi sare esenţială şi fixă. Rădăcina,
şi în special scoarţa, este caldă şi desicativă, abstersivă, atenuantă,
incisivă, aperitivă. Se foloseşte în cazurile de retenţie a urinei, piatră
la rinichi, gălbinare, obstrucţia ficatului, tumoare canceroasă internă,
hemoroizi interni şi tumoare hemoroidală la anus. Infuzie din această
plantă sub formă de gargarism face bine putrefacţiei din gură şi durerii
de dinţi; înainte să-i crească spinii, se macerează cu sare şi se mănâncă.
Matthiole spune că a cunoscut un bărbat care, continuând mai multe
luni să înghită pulbere de rădăcină de osu iepurelui în vin, şi-a tratat
o hernie cărnoasă sau tumoare canceroasă internă pe care o avea şi pe
care medicii voiau să i-o opereze.
Se face apă distilată din toată planta cu rădăcinile sale, sirop şi
sare, care e puternic diuretică.
Proprietăţi: DIURETIC, colagog, depurativ, antiinflamator, stimu-
lent metabolic, sedativ.
Indicaţii: Reumatism, gută, litiaze renală şi hepatică, cistită,
inflamaţie a căilor urinare, ascite, dermatite.
Antropozofie: Multe energii florale au coborât în puternica rădăcină.
Acestora li se adaugă stagnarea energiilor eterice în formarea spinilor.
Rădăcina stimulează corpul eteric uman, îl împinge să reia în stăpânire
organismul lichid atunci când acesta a devenit prea fizic; astfel, corpul
astral intervine în funcţia renală, mărind diureza.
Funcţionar bine disciplinat, supunere faţă de structuri.
Relaţii psiho-existenţiale: Se adresează funcţionarului bine
înţepenit în propriile sale reguli recunoscute printr-o stare superioară
care îl linişteşte în privinţa propriilor sale poziţii. Logica sa îl determină
să-şi taie craca de sub picioare în numele regulamentului.
Ononis spinosa în spagirie este elixirul „ancoraţilor” şi al celor
orgolioşi, pentru a-i ajuta să facă să circule umorile blocate şi pentru
ca ei să gândească prin ei înşişi.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Ononis spinosa
cuvinte-cheie:
Reumatism, dezintoxicaţie a ficatului, inflamaţii, stimulare a spli-
nei, plămâni (emonctoriu).
OVĂZ
A114. Avena sativa
Familia Gramineae; parte utilizată: grăunţele cu tărâţă
Etimologie: OVĂZUL - Avena este un vechi cuvânt indoeuropean.
Vegetală din vestul Asiei, cunoscută încă din epoca bronzului. Ovăz:
Avere, a dori, deoarece caii vor să-l mănânce când îl miros (Lemery).
E nevoie de un bărbat rapid pentru a semăna ovăzul şi de unul lent
pentru a semăna orzul, spune un dicton; un altul mai spune că, pentru
a fi bun, ovăzul trebuie să germineze de 7 ori.
Istoric: Ovăzul se cultivă pe câmpuri; conţine mult ulei şi sare
esenţială sau volatilă. Este detersiv, astringent, rezolutiv (micşorează
inflamaţiile), calmant, pectoral. Se foloseşte atât extern cât şi intern:
se toacă cu puţin oţet, apoi se aplică fierbinte între două lenjerii pentru
a potoli durerile de colică, de uter şi durerile de şale; le alină pentru că,
deschizând porii, prin transpiraţie, scoate afară umoarea care le cauza.
Se foloseşte şi în decoct, în gargarism sau în spălare. Siropul compus
dintr-un decoct concentrat de ovăz şi zahăr este excelent împotriva
colicii: se numeşte “siropul lui Luther”, pentru că el îl folosea adesea în
colică. Deseori făina gătită cu unt este foarte bună pentru a vindeca râia.
Ovăzul ales şi bătut, fiert în apă, face bine inflamaţiilor gâtului, elimină/
ameliorează răguşeala şi tusea rebelă. Decoctul din aceeaşi făină
poate servi drept băutură pentru copiii mici. Ovăzul este un remediu
care destinde şi calmează, fortifică nervii şi redă forţa. Uscat, se foloseşte
pentru băi şi loţiunile care se prepară pentru molii, râie, ulcere grave
şi lepră.
Proprietăţi: RESTABILIZATOR NERVOS, antiastenic, tonic,
moderator al procentului de colesterol. Fibra solubilă a tărâţei de ovăz
distruge colesterolul vătămător (LDL).
Indicaţii: Lipsă a tonicităţii generale, insomnie, nervozitate, anxie-
tate, surmenaj intelectual, depresii, convalescenţă, hipotensiune,
pierderea poftei de mâncare, colesterolemie, râie.
Antropozofie: Planta cea mai aeriană dintre cereale, cea mai atrasă
de lumina şi focul său. Conţinutul său de saponină ne arată o colabo-
rare intimă între procesele apoase şi cele aeriene; de aici decurge
o armonizare şi o reglare între corpul eteric şi cel astral, ansamblul
supunându-se spontan impulsurilor provenite de la Eul-Foc.
Sufletului epuizat, nervos, şovăielnic.
Relaţii psiho-existenţiale: Celui epuizat nervos, incapabil de a se
concentra asupra unui singur subiect. Celui care şi-a pierdut „tainul”de
impetuozitate, forţa de a merge cu răbdare către centru. Celor epuizaţi
sexual din cauza drogurilor, medicamentelor (morfină), ideilor ego-
centrice împietrite asupra unui mic eu autoritar. Femeii ruinate nervos;
persoanei bătrâne care tremură, alcoolicului insomniac. Bun tonic al
convalescenţilor, elixirul spagiric Avena sativa întăreşte şi echilibrează
inima, sistemul nervos şi timusul (glandă endocrină); stimulează glan-
da tiroidă. Este alimentul-remediu ideal în caz de epuizare, surmenaj,
oboseală sau senzaţia de oboseală. Elixirul determină o bună relaţie
între planurile subtile şi cel fizic în serviciul lui Eu Sunt. Trezeşte
omul care şi-a pierdut destul timpul şovăind; a venit timpul de a se
arunca în propria sa căldură interioară, în Focul Sinelui. Atenuează
tendinţele depresive ale unui spirit zdrobit şi lipsa bunei dispoziţii.
Aduce sensul generozităţii.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Avena sativa
cuvinte-cheie:
Apetit, oboseală, articulaţii, piele (toxine), nervozitate, reglator al
metabolismului.
PARACHERNIŢĂ
A115. Parietaria officinalis
Familia Urticaceae; părţi utili-
zate: părţi aeriene, tulpinile, frunzele
Etimologie: Pariete: zid, pentru
că ea creşte în mod normal pe lângă
ziduri. I-au fost atribuite mai multe
nume: Sparge-piatră, găureşte ziduri,
espargoule, iarba călugăriţelor, iarba
Sfintei Ana, Iarba Sfintei Mame.
Paracherniţa are renumele
de a fi vindecat un sclav care s-a
rănit căzând de pe un zid. Câinii o
mănâncă cu multă plăcere. Plantă sărată.
Istoric: Vitraria, Herba muralis, Helxine, Urceolaris, a fost
numită astfel deoarece ea creşte de obicei între pietrele zidurilor; ea
creşte de asemenea în garduri vii; conţine multă sare şi ulei. Frunzele
sale sunt răcoritoare, un pic umede, emoliente, maturative, abstersive,
uşor astringente. Se foloseşte în uz intern pentru a provoca secreţia
urinei, vindecă rinichii şi elimină calculii; mai ales cea care creşte pe
lângă zidurile vechi, datorită conţinutului de săruri nitrice pe care îl
extrage din var şi care îi conferă proprietăţi diuretice. Englezii prepară
un sirop din sucul de paracherniţă, pe care îl administrează pentru a
elimina prin urină excesul de apă al bolnavilor de hidropizie sau în
caz de ascită sau edem generalizat. Paracherniţa este folosită în cazul
în care există acumulări de mucus la nivelul pieptului, tuse, anurie şi
pietre la rinichi. În uz extern se foloseşte frecvent contra tumorilor,
erizipelului, arsurilor şi rănilor proaspete dacă se aplică pe jumătate
zdrobită. Mai este numită şi Helxină, de traho, deoarece are obiceiul
de a se agăţa de hainele trecătorilor şi de a rămâne acolo. Vitraria, de
vitro, deoarece este o plantă bună pentru a vindeca viermii.
Proprietăţi: DIURETIC, ANTIINFLAMATOR, depurativ, anti-
reumatismal, emolient.
Indicaţii: Litiaze urinare, colici nefritice, reumatism, cistită, gripă,
maladii pulmonare acute.
Antropozofie: Crescând în aceleaşi locuri ca şi urzica, verdeaţa lor
abundentă împiedică să crească şi alte plante. Plantă ce înmagazinează
procesul luminii prin intermediul siliciului.
Fiinţa caută să fie admirată, dar de la distanţă.
Relaţii psiho-existenţiale: Plantă a celui care este neputincios în
faţa unui zid şi care nu acceptă ca atenţia generală să fie aţintită şi asu-
pra altcuiva în afară de el, în acelaşi timp. Entitatea de tip paracherniţă
face tot posibilul pentru a se agăţa (de oameni, de experienţe, de orice
probă), dar nu îngăduie apropierea; ea îşi păzeşte proprietatea şi scoate
ghearele în faţa societăţii.
În spagirie, este elixirul care dezleagă energiile rău orientate.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Parietaria
Eliminarea mirosurilor neplăcute şi a otrăvurilor, anxietate, cistită,
circulaţie, structura dentară, confuzie mentală, hemoroizi.
PAREIRA BRAVA
A116. Chondrodendron tomentosum
Familia Menispermaceae; partea utilizată: rădăcina
Etimologie: Pareira Brava - viţă sălbatică. Chondrodendron tor-
mentosum: chondros - grăunte şi dendron - arbore, referire la aspectul
fructelor. Acestea sunt liane din pădurea Americii tropicale, de la care
se folosesc rădăcinile. Acest medicament brazilian cunoscut pentru
efectele sale hipotermiante şi diuretice a fost introdus în Europa cam
prin secolele XVII - XVIII, dar este foarte puţin folosit în zilele noas-
tre. El mai este numit şi Buta.
Istoric: Pareira brava sau viţa sălbatică, este o rădăcină care vine
din Brazilia, unde localnicii o numesc Botou, sau Botoua. În Franţa
sunt cunoscute două specii, una care se foloseşte mai mult şi care este
brună pe dedesubt şi un galben maroniu deasupra; cealaltă este albă
dedesubt şi galben lămâie deasupra. Ambele sunt alcătuite dintr-o
substanţă dură şi în acelaşi timp poroasă şi spongioasă, de câteva ori
mai groase decât degetul mare, şi cu un gust dulce amărui, precum
lemnul dulce. Această rădăcină este nelipsită din vindecarea colicilor
nefritice; ea le vindecă, dar nu aşa cum pretindeau portughezii, spărgând
pietrele de la rinichi sau de la vezică, ci dizolvând mucozităţile care
fac să se lipească nisipul din care se formează calculii; şi într-adevăr,
după ce se ia această plantă, în mod normal se elimină mult nisip.
Rădăcina este foarte folositoare în cura de vindecare a ulcerelor la
rinichi şi vezică, ea fluidifică urina şi vindecă puţin câte puţin
ulceraţiile. Ea este bună de asemenea pentru astmul umoral produs
de mucusul lipicios care sufocă bronhiile plămânilor şi pentru icterul
produs de îngroşarea bilei. M. Geoffroy a vindecat un bătrân slăbit
de 72 de ani, care era gata să se sufoce din cauza unui mucus ce nu
putea fi eliminat din pieptul său, administrându-i două pahare de
infuzie din această plantă, la interval de jumătate de oră unul de
celălalt; şi aceeaşi infuzie pe care a reuşit să o dea unei femei atacată
de icter, tocmai în momentul unei crize violente, i-a oprit colicile, după
numai trei pahare băute la interval de jumătate de oră unul de celălalt,
lecuind-o de hepatită după numai 24 de ore, timp în care pacienta a
continuat să bea câte un pahar de infuzie din patru în patru ore.
Doza de administrare a acestei rădăcini este de două cupe de bucăţi
mici de scoarţă care se pun la fiert în 1,368 litri, până când această
licoare îşi reduce volumul la 465 ml. Se răceşte decoctul şi se împarte
în trei pahare, care trebuie luate calde, ca şi un ceai obişnuit, cu puţin
zahăr. Se foloseşte această rădăcină luându-se câte 8 zile în fiecare
lună, în cantitate de numai 24 de grăunţe, care se fierb uşor într-o
ceaşcă de apă. Botua este un nume indian ce derivă aparent din Butua,
care este un alt cuvânt din aceeaşi limbă, ce semnifică baston, deoarece
această rădăcină seamănă cu un baston.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC, SEDATIV, diuretic, hipotermiant.
Indicaţii: Colici hepatice şi nefritice, inflamaţii ale căilor urinare,
calculi renali, angină pectorală, astm, dureri reumatismale, cicluri du-
reroase, metroragie, naştere, cistită prostatică, ciclu însoţit de diaree,
hematurie (sânge în urină), hemoragii, hemoroizi.
Precauţii: Toxic în doze ridicate.
Antropozofie: Sfera astrală cosmică poate să pună stăpânire, uneori
chiar cu violenţă, asupra acestei forţe vitale eterice, dar ea nu poate să
o străpungă.
Realitatea materială nu face cadouri.
Relaţii psiho-existenţiale: Bastonul se întoarce cu violenţă după
ce fiinţa a fost satisfăcută de o relaţie limitată în mod voluntar şi
artificial, care oferea un adăpost de critici şi sfaturi şi în care nu era
luată în seamă. Realitatea materială dură care ne face să plătim, fără
a ne face cadouri. Durerea arzătoare iradiază de dincolo de ceea ce
este localizat şi controlat. Pareira Brava este în spagirie preţul plătit
de conştiinţa noastră pentru acţiunile noastre ascunse sau lipsite de
importanţă şi pentru acele zone din noi care nu par a fi la îndemână.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Chondrodendron
tomentosum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific
Febră, cicluri dureroase sau abundente, sistem urinar, dureri,
emoţii negative.
PASIFLORĂ
A117. Passiflora incarnata
Familia Passifloraceae; părţi utilizate: părţile aeriene, frunzele
Etimologie: Passiflora incarnata: floarea care încarnează patimile
lui Cristos. Ea trebuie că îşi datorează numele aspectului său care pare
a semăna cu instrumentele pătimirii lui Cristos: coroniţa ciucurei din
centrul florii seamănă cu coroana de spini pusă pe fruntea Domnului
Nostru, când a fost crucificat. Legenda ne spune că Maria Magdalena
l-a văzut pe Iisus sub formă de Pasiflora după crucificare. Planta a
fost folosită pentru înlăturarea angoasei la soldaţi în timpul primului
război mondial. Floare a pasiunii, ea dinamizează suprasenzorialul
liniştind sensibilitatea şi reducând stresul.
Plantă dulce. Recomandată insomniacului agitat.
Istoric: Floarea pasiunii, Grenadille sau Flos Passionis, este o
frumoasă plantă străină ce creşte în Noua Spanie, în valea numită
Lile; din mijlocul acestei flori se ridică un pistil înconjurat de cinci
stamine, care susţin un fruct tânăr deasupra căruia se înalţă trei corpuri
micuţe ce reprezintă oarecum cuiele. Între frunze şi pistil se află o
coroniţă de ciucuri. Indienii îi deschid fructele aşa cum deschid ouăle
şi îi sorb sucul cu multă plăcere; în limba lor, ei numesc fructul Mu-
rucuja. Granadilla, Granada, deoarece fructul său conţine mai multe
grăunţe învelite într-o pieliţă roşiatică şi seamănă foarte mult cu cea
care acoperă seminţele unei rodii. Flos Passionis, deoarece se spune
că partea interioară a florii reprezintă unul din instrumentele suferinţei
Mântuitorului. Fructele proaspete sau uscate, preparate sub formă
de decoct sunt folosite pentru spălături antiseptice în cazul rănilor şi
ulceraţiilor; fierte în apă şi transformate în pastă se aplică pe abcese
pentru a le face să coacă mai repede. Fructul proaspăt se mănâncă
dimineaţa pe stomacul gol în caz de afecţiuni hepatice; şi tot pentru
afecţiuni hepatice se ia sub formă de decoct şi de asemenea contra
febrei intestinale. Fructele sale sunt numite tintin în Peru, iar frunzele
sale agăţătoare ca ale iederei se folosesc în tratarea rănilor vechi, de-
coctul fiind băut pe stomacul gol sau din oră în oră, timp de cinci ore,
opreşte stazele sanguine datorate căldurii. Pulpa fructului se foloseşte
în tratamentul erizipelului şi se aplică şi pe flegmoane, împreună cu
apă de portocal şi zahăr. Decoctul din rădăcini de Passiflora laurifolia
se consumă rece şi sărat ca şi vermifug energic; frunzele sub formă de
decoct amar au efect emenagog.
La Wayapi, seva extrasă din tijele zdrobite de Passiflora coccinea
se foloseşte ca şi colir în caz de conjunctivită. Ea se folosea în insom-
nia cauzată de intoxicaţia alcoolică, de menopauză sau neurastenie, şi
atunci când somnul este alungat de excitaţia cerebrală.
Proprietăţi: ANTIDEPRESOR NATURAL, antispasmodic gene-
ral, sedativ nervos, anxiolitic, somnifer activ şi inofensiv, fără efecte
secundare.
Indicaţii: Insomnie, surmenaj, spasme digestive, spasmofilie, an-
goasă, isterie, palpitaţii, aritmie cardiacă, tremurături datorate seni-
lităţii, nevralgii, probleme de menopauză.
Caută atenţia şi iertarea pentru sine.
Relaţii psiho-existenţiale: Recomandat celui care îşi construieşte
în tăcere propria sa suferinţă pentru a căuta apoi o formă de iertare,
o formă de a atrage atenţia asupra lui; îşi organizează o formă de
şantaj emoţional pentru a fi în centru. Personaj preocupat şi surmenat.
Elixirul spagiric din pasiflora dinamizează suprasenzorialul liniştind
sensibilitatea şi reducând factorii generatori de stres, mai ales a celui
provocat de propria sa voinţă. Bun calmant pentru maniacul spiritual
care îşi generează propriul său „proces Christic interior”.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Passiflora incar-
nata va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Nervozitate, anxietate, sedativ nervos, somn dificil, nevralgie,
sincronizarea energiilor chakrelor cu funcţiile fizice corespunzătoare.
PĂDUCEL
A118. Crataegus oxyacantha
Familia Rosaceae; parte utilizată:
vârfuri de crengi înflorite, fructe
Etimologie: PĂDUCELUL -
Spina alba: spin alb. Oxyacantha:
spin ascuţit, vegetal agresiv. Cratae-
gus: kratos, forţă, aluzie la duritatea
lemnului său; din lemn de păducel au
fost tăiaţi butucii supliciilor.
În regiunea Sederon (Drome), pentru a vindeca o muşcătură de viperă,
se zgârie pielea în jurul muşcăturii cu o ramură de păducel muiată
într-un decoct de spânz (P. Lieutaghi). După credinţele populare,
alungă vrăjitoarele şi conspiră farmecele. Este simbolul primăverii, al
reînnoirii, al fericirii.
Fecioara Maria şi Iisus s-ar fi refugiat sub un arbust de păducel,
într-o zi vijelioasă, apoi ar fi uscat scutecele copilului cu ramurile,
fapt ce le-a dat florilor parfumul delicat. Se spune că dacă un copil
este slăbit, bolnăvicios fără a se şti bine motivul, mama trebuie să-l
pună sub păducel, pentru a se regenera prin forţele influxului viu care
radiază din spini.
Plantă de încredere şi dulce; meridiane splină, stomac, ficat (Me-
dicina chineză).
Istoric: Arbustul de Păducel creşte pe lângă garduri de-a lungul
drumurilor; înfloreşte în luna mai şi parfumează aerul prin mirosul
frumos al florii sale; fructul său nu se coace decât toamna, servind
de mâncare păsărilor. Lemnul şi fructul păducelului sunt astringente,
seminţele sale mâncate sau luate în băutură opresc diareea. Sâmburii
săi pulverizaţi şi băuţi cu vin alb zdrobesc şi dau afară pietrele. Se
distilează lichidul din fructul său care este bun pentru piatră la rinichi.
Rădăcina aplicată scoate afară din carne orice spin sau alte corpuri
străine rămase în aceasta. Tragus ne asigură că lichidul distilat din flo-
rile sale sau spirtul pe care-l scoatem distilându-le cu vin, în care ele
au stat ca infuzie 3 zile, îi alină mult pe bolnavii de pleurezie şi colică.
Păducelul revigorează mişcarea sângelui.
Proprietăţi: ACŢIUNE REGLATOARE A RITMULUI CARDIAC,
favorizează circulaţia coronară prin vasodilataţie, antispasmodic al
sistemului nervos, reglator al tensiunii arteriale, hipotensiv, cardio-
tonic, conţine cupru (infecţii, tulburări respiratorii).
A se face cure destul de prelungite.
Indicaţii: Inimă slăbită, tulburări ale ritmului cardiac, HTA
(hipertensiune), anxietate, insomnie.
Precauţii: În doze exagerate, apare încetinirea pulsului.
Antropozofie: Păducelul exprimă o vitalitate şi o robusteţe dato-
rate energiilor eterice excesive conţinute în plantă. Primăvara planta
trebuie să facă faţă unui puternic asalt de energii astrale şi tot felul de
animale vin s-o paraziteze. Ea ajută la refularea corpului astral crispat
în sistemul ritmic, al inimii în special. Păducelul favorizează irigarea
inimii şi o eliberează de o povară astrală nemăsurată.
Dualităţi conflictuale, tulburări.
Relaţii psiho-existenţiale: Plantă prietenă a ritmului cardiac, focul
său interior eliberează cordialitatea, bucuria şi speranţa; iubirea se
propagă dincolo de ameninţările morţii. Ea întăreşte ritmul sângelui
şi biruie dualităţile conflictuale ameninţătoare instalate pe două
polarităţi separate. Separarea, tulburarea care dă naştere fricii de
moarte tinde să se diminueze.
În spagirie, Crataegus oxyacantha este elixirul destresant care
eliberează inima de dureri emoţionale şi de amărăciune. Revitalizează
diferitele părţi ale fiinţei, protejându-le de o înăsprime ameninţătoare
asemănătoare depunerilor calcaroase şi incrustaţiilor arteriale.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Crataegus oxy-
acantha va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Nervozitate, insomnie, iritabilitate, tulburări emotive, tahicardie,
aritmie, hipertensiune arterială, palpitaţii, menopauză.
PĂPĂDIE (specie)
A119. Taraxacum dens leonis
Familia Compositae; partea folosită: rădăcinile
Etimologie: Pissenlit - Taraxacum, tarasso: tulburare şi akos:
remediu. Taraxis în greceşte înseamnă ochi tulburi. Alte surse spun
că provine din arabă din tharakhchakon de la numele unei chicoracee
nedeterminata. Numele Gură de leu se datorează formei frunzelor;
este diuretic. Alte denumiri i-au fost date ca Salată de Taup, Florion
de aur, Coroană de Moine.
Plantă jupiteriană care eliberează corpul fizic de un corp astral
prea solicitant şi învăluitor. Păpădia este foc apoi devine aer. Este
planta care redă culorile datorită minunatelor sale virtuţi regenerante
asupra funcţiei hepato-biliare.
Lobul mijlociu al ficatului, limba. (Note cheie).
Istoric: Păpădia sau gura leului este o plantă foarte comună şi
cunoscută; creşte în locurile cu iarbă, necultivate. Se mănâncă în
salate primăvara când frunza începe să crească şi când mai este încă
fragedă. Conţine multă sare indispensabilă şi ulei; în medicină se află
printre chicoracee cu excepţia faptului că este mult mai eficace.
Păpădia este considerată una dintre principalele plante he-
patice, are calitatea de a corecta şi restabili volumul sângelui, este
binefăcătoare în toate tipurile de febră astfel încât dacă se ia înainte
de puseu, acţionează provocând transpiraţia. Se bea sub formă de
infuzie stoarsă sau decoct în vin, căruia febra atât mică cât şi mare
nu-i poate rezista, spune Etmuller.
Decoctul băut din frunzele sale în apă provoacă urina precum
şi sucul care curăţă rănile şi ulcerele murdare care apoi se refac
de la sine; şterge petele, ceaţa şi rezolvă alte probleme ale ochilor,
picurând de trei ori pe zi în ochi lichidul care curge din tulpină când
o rupem, diluat cu apă de mărar.
După Schmuck rădăcina are acelaşi efect, purtată ca amuletă, care
spune că bolnavii simt mai întâi o durere apăsătoare cu senzaţie de
sufocare şi apoi contorsiuni ale ochilor, după care se vindecă de toate
bolile de ochi; dar există o metodă de a o culege; unii fac o scobitură
dedesubt pentru a o scoate mai de jos; alţii, fără să bage de seamă la
modalitatea în care o smulg, o taie în nouă bucăţi pe care le poartă
agăţate la gât timp de 9 zile.
Alţii poartă rădăcina în întregime. Această amuletă alungă febra.
Proprietăţi: DEPURATIV HEPATORENAL, COLAGOG, cole-
retic, eupeptic, stomahic, diuretic, stimulant renal, tonic amar, laxativ
uşor, activitate antivirală blândă.
Conţine fluor (este indicat în osteoporoză, probleme articulare).
Indicaţii: Litiaze biliare, ciroză, hipercolesterolemie, icter, fi-
cat mărit, celulită, regim de slăbire, constipaţie, reumatism cronic,
protecţia ţesutului conjunctiv, gută, eczemă, acnee, cancer, drenaj.
Antropozofie: Păpădia este înzestrată cu o mare putere de atracţie
faţă de influenţele luminoase şi de căldură şi, datorită procesului sili-
cios, comunică plantei influenţele elevate, care emană în special de la
planetele superioare care sunt Saturn, Jupiter, Marte.
Păpădia influenţează procesul apos în om şi caloric.
Acţionează, datorită sucului său amar, asupra tractul digestiv,
combate catarul gastro-intestinal, artritele, normalizează formarea
sângelui.
O mai bună coabitare a diverselor corpuri, armonizând

căldura foarte mare la nivelul glandei pineale.
Relaţii psiho-existenţiale: Căldură puternică la nivelul glandei
pineale; expresia acestor influxuri în corpuri este împărţită; tensiunile
mentale se localizează în muşchi.
Elixiriul spagiric din Taraxacum dens leoni, îl îndeamnă pe om să
se ocupe de sferele mai pământeşti, să-şi aducă din nou, într-o manieră
armonioasă, vibraţiile înalte, în sistemul său sangvinic şi să le repar-
tizeze, în diverse stări şi gânduri.
Elixir al mişcării atât în partea de sus cât şi în partea de jos, el
atenuează tensiunile din corpul fizic, ceea ce permite o mai bună
convieţuire a diverselor corpuri.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Taraxacum dens
leoni va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Drenaj hepatic sau renal, regenerarea ficatului, colesterol, toxine
în sânge, constipaţie, oase şi articulaţii.
PĂTLAGINĂ (Îngustă)
A 120. Plantago lanceolata
Familia Plantaginaceae; partea
folosită: planta întreagă
Etimologie: Plantain lanceole - nu-
mit şi Micul Plantain, Le Plantain este
simbolul venelor, vindecă venele umflate
sau rănite (Lemery); Planta: planta labei
piciorului, numele vine de la forma frun-
zelor anumitor specii de pătlagină.
La indieni, pătlagina lanceolată
este numită urma omului alb pentru că
seminţele acestor plante sunt înzestrate cu straturi exterioare lipicioase
care se lipesc de picioarele fiinţelor umane şi de picioarele animalelor,
aceste seminţe putând astfel să fie duse foarte departe. Frunzele
fragede, lungi şi ascuţite ale micii pătlagine sunt comestibile şi pot fi
mâncate în salate.
Plantă acidă. (Medicina chineză) Gingia inflamată sau incontinenţă
urinară. (Notiţe cheie)
Istoric: Pătlagina este o plantă foarte obişnuită. Există trei specii
din această plantă care sunt folosite; se cunoaşte pătlagina mare, ale
cărei frunze sunt lucioase, late, fiecare frunză fiind trasată în lungime
de şapte nervuri. Pătlagina mijlocie diferă de cea mare, atât în ceea
ce priveşte frunzele, cât şi tulpiniţele, spicele sale sunt acoperite de
un puf alb şi moale iar rădăcina sa este un pic mai groasă; a treia
specie de pătlagină, numită pătlagina lungă din cauza frunzelor sale
lungi, înguste şi ascuţite ca lama unei săbii, de unde şi denumirea
latină Plantago lanceolata.
Pătlagina creşte peste tot, în locurile cu vegetaţie, în special ultimele
două specii. În medicină se foloseşte sămânţa, frunzele şi rădăcina.
Pătlagina aproape că nu are gust, dar este puţin astringentă; conţine
multă spută, ulei şi sare. Această plantă este răcoritoare, desicativă,
purgativă, vâscoasă, hepatică, astringentă şi vindecătoare.
Se foloseşte în toate felurile de scurgeri, de exemplu pentru
diaree, dizenterie, hemoptizie, vărsături, hemoragie puternică, gonoree,
urinat involuntar, menstruaţie abundentă; se mai foloseşte pentru
febră, ulcerele limbii şi ale amigdalelor, ale omuşorului, gâtului şi alte
afecţiuni asemănătoare. Extern se foloseşte pentru a vindeca rănile
şi ulcerele foarte grave; maceratul din pătlagină este folosit pentru
inflamaţiile ochilor.
Proprietăţi: ANTIALERGICĂ ŞI ANTIINFLAMATOARE ale
căilor respiratorii, antitusivă, emolientă, depurativă, hipocolestero-
lemiantă, antiinfecţioasă. În uz extern: cicatrizant, antiseptic pentru răni.
Indicaţii: Alergii, disfuncţii bronşice, rinită, sinuzită, astm alergic,
tuse, diaree, hemoragii, anemie, exces de colesterol, infecţii ale căilor
urinare, reumatisme. În uz extern: hemoroizi, ulcere varicoase, răni,
arsuri, clătiri ale gurii (cu decoct de amestec cu gălbenele şi echinaceea).
Pătlagina-i bună pentru a hemoptizie-i vindecare.
Prin virtutea sa astringentă stinge-un foc afurisit.
Posesivitatea, aroganţa intoxică propria sa aură.
Relaţii psihoexisteţiale: Aroganţă rigidă, moştenitoarea unei
educaţii solide, fie prin absenţă, fie prin agresivitate de tip colonia-
list. Refuzul de a creşte pe pământurile sale. Nu reuşeşte să-şi regleze
conturile cu părinţii sau cu ordinile religioase şi morale şi rămâne
ascultându-şi gândurile negre care îl macină. Simţurile omeneşti sunt
într-o oarecare măsură deteriorate din cauza posesivităţilor. Deochi-
ul produce răni şi influenţează planul relaţional. Arma care poate să
topească cleiul care îngreunează simţurile; s-a reîntors către el însuşi,
se înveninează de unul singur, dar refuză să se exprime, să fie mai
maleabil. Se intoxică în propria-i aură.
Elixiriul spagiric din Plantago lanceolata reînnoieşte sângele, îl
înmoaie prin vâscozitatea sa şi îl usucă datorită taninului; înlătură
rigidităţile minţii. Capul se goleşte de gânduri şi se văd, cu calm,
mecanismele interioare acolo unde planează eşecurile relaţiilor tre-
cute, nearmonioase, unde nu a fost pus suflet. Auzul se ascute şi face
fiinţa să-şi cânte viaţa ca un cântăreţ de operă italiană, o determină să
se exprime, să se suprime, să se nască fără nicio piedică. Atenuează
nevralgiile dentare, inflamaţiile canalelor auditive. Pectoral bun şi un
cicatrizant al unui suflet vulnerabil dar pregătit să se nască.
Repere în sparigie: Utilizarea elixirului spagiric Plantago lanceo-
lata va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Reglare hormonală, probleme ginecologice, detoxifiere, circulaţie
venoasă, bronşite, sinuzite, tuse, diaree, constipaţie, rigiditate mentală.
PĂTRUNJEL
A121. Petroselinum sativum
Familia Umbeliferae; părţi utilizate: frunze, fructe, rădăcini
Etimologie: Petroselinum: de piatră; selinon, selinum: iarbă
aromatică: numită de asemenea ţelina stâncilor. Simbol al victoriei
asupra încercărilor, al spiritelor rele şi morţii. Se spune că ar putea
sparge pietrele la rinichi. Plantă universală care purifică întregul or-
ganism şi trezeşte sexualitatea atunci când este mâncată crudă, tocată
mărunt; este o veritabilă hemoglobină vegetală încărcată cu clorofilă.
Istoric: Pătrunjelul, Apium hortense sau Petroselineum, este o
plantă legumicolă şi cu proprietăţi medicinale; se cultivă în grădina
de zarzavat, în sol umed; conţine o sare atât de pătrunzătoare, încât
corodează sticla; deoarece dacă se ciocnesc paharele în apa în care
a fost spălat pătrunjelul şi în care au mai rămas câteva frunze, este
suficientă apăsarea exercitată pentru a spăla paharele, pentru ca aces-
tea să se facă bucăţi.
Rădăcina şi sămânţa sa se folosesc mai des în medicină decât frun-
zele; rădăcina este una din cele cinci aperitive majore, iar sămânţa este
una din cele patru mici seminţe calde, alături de cele de ţelină, morcov,
ami (ammi visnaga). Rădăcina se culege primăvara, seminţele se cu-
leg în luna august, iar frunzele tot timpul.
Pătrunjelul este cald şi desicativ, atenuant, foarte aperitiv, diuretic,
hepatic. Principala sa întrebuinţare este în obstrucţia plămânilor,
a ficatului, splinei, rinichilor, vezicii, în tuse, icter, caşexie, calculi,
retenţia urinei şi a fluxului menstrual, astm. În uz extern, dizolvă tu-
morile calde şi e bun în special pentru contuzii ale ochilor, împreună
cu Lemnul Domnului, împiedică căderea părului; pus sub sâni, opreşte
secreţia lactică a femeilor care alăptează, fiind un remediu tradiţional
atunci când se doreşte înţărcarea copiilor.
Frunzele de pătrunjel sunt rezolutive şi vulnerare, de aceea se
aplică cu mult succes pe tăieturi oricât de adânci şi pe contuzii, după
ce au fost în prealabil frecate între degete. Pătrunjelul este bun pentru
a alina şi înlătura hemoroizii, fiind zdrobit şi încălzit şi plasându-se
zona deasupra aburilor. Frunzele sale proaspete împrăştiate în apa
fântânilor şi heleşteelor fac bine peştilor bolnavi. Petroselineum,
Petra şi apium, pentru că este o specie de ţelină (Apium) care se spune
că ar putea sparge pietrele la rinichi.
Proprietăţi: DEPURATIV SANGUIN, DIURETIC, stimulent
general, antirahitic, afrodiziac, aperitiv, carminativ, stomahic, emena-
gog, stimulent uterin.
Indicaţii: Probleme circulatorii, anemie, convalescenţă, probleme
menstruale, dismenoree, menopauză, durerile naşterii, reumatism,
gută, edeme, oligurie, celulită, litiază renală. În uz extern: face să
dispară petele roşii (infuzie de pătrunjel cu apă de ploaie)
Precauţii: Contraindicat în timpul sarcinii, în caz de nefrită sau
ciroză hepatică.
Antropozofie: Acţiunea sa analgezică se explică prin puterea pe
care o au umbeliferele de a alina nervii asupra cărora acţionează cu
prea multă putere astralul.
Întăreşte parfumul experienţelor interioare.
Relaţii psiho-existenţiale: Perceperea zonelor de metabolizare
este obstrucţionată, îngreunată de spiritele trezite mult prea devreme,
îndemnate mult prea curând să se pună în valoare în noi. Corpul cade
pradă dorinţelor, dar acestea se sting repede. Fiinţa are o atitudine
paternală, fără însă a cunoaşte starea aceasta. Simptome urinare,
hemoroizi cu mâncărimi puternice, strangularea viscerelor abdomi-
nale. El deschide spaţiul-timp, dizolvă şi eliberează organismul de
însămânţările psihice secundare, care nu şi-au atins ţinta.
Înlătură rămăşiţele morbide ale resentimentelor, victime disperate
ale loviturilor sorţii. Pregăteşte organele şi spiritele înţepenite să se
reîntoarcă la ciclurile naturale. Întăreşte parfumul experienţelor inte-
rioare şi conferă o mare prospeţime şi un curent de aer proaspăt.
Ne pregăteşte de luptă şi controlează tracul; înlătură balonările ab-
dominale. Tonifică musculatura uterină după naştere. Face să moară
tot ceea ce nu provine din inima solară. Mentalul este confruntat cu
moartea sa alchimică, esenţa sufletului se elevează fără a mai fi
necesară nici o altă intervenţie. Această lipsă de intervenţie este
sămânţa cea bună; piere teama de moarte.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Petroselinum
sativum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Oboseală, echilibrare nervoasă, anemie, probleme menstruale,
reumatism, gută, edeme, litiază renală.
PICIORUL COCOŞULUI
Denumire populară: grâuşor, untişor, sălăţică
A122. Ficaria ranuncoloides
Familia Ranunculaceae; parte utilizată: rădăcini tuberizate
Etimologie: PICIORUL COCOŞULUI - Plantă a hemoroizilor,
Mică Rostopască, Scrofularia minor, Plantă a negilor. Ficaria, din lati-
nescul ficus, smochină, datorită aspectului rădăcinilor sale îngroşate
în mici bulbi de câţiva centimetri în lungime, care amintesc de smo-
chine. Specifică pentru hemoroizi. Evocă, de asemenea, acţiunea
binefăcătoare a plantei asupra negilor, voluminoase veruci ale bovinelor.
Scrofularia minor, asemănare a rădăcinilor cu cele de Scrofuloză.
Haemorrhoidum herba, pentru că rădăcinile sale vindecă hemoroizii.
Istoric: Piciorul cocoşului sau iarba-neagră este o mică plantă cu
flori de un galben strălucitor, cu rădăcini mici, care trăieşte în locuri
umede şi umbroase, în păduri, mlaştini sau alte locuri acvatice. Conţine
mult ulei şi sare esenţială. Este umectantă, răcoritoare, rezolutivă,
aperitivă, potrivită pentru bolile splinei, pentru scorbut, gălbinare, fluxul
hemoroizilor şi pentru a calma durerile provocate de aceştia.
Planta este renumită pentru toate felurile de hemoroizi, atât pentru
a le stopa fluxul excesiv, cât şi pentru a calma durerea şi a vindeca
tumoarea. Rădăcina uscată se pune la infuzat în băutura bolnavilor;
şi apa distilată, sucul, uleiul, sau untul proaspăt în care s-a pus la fiert
întreaga plantă mărunţită se aplică peste partea dureroasă.
Numită şi plantă scorbutică, din cauza eficacităţii sale în a vindeca
scorbutul: ea este temperată în sărurile sau principiile sale active şi
mai puţin aspră la gust decât celelalte antiscorbutice, sucul său este
folosit cu spiritul antiscorbutic care derivă din el.
Rădăcinile sale zdrobite şi infuzate de seara până dimineaţa în
vin alb o fac foarte bună pentru piatra la rinichi şi la vezică, dacă se
continuă folosirea ei.
Extern, se foloseşte contra tumorilor hemoroidale cărora le este
specifică, şi contra alterării dinţilor.
Proprietăţi: DECONGESTIONANT VENOS, antiinflamator,
pro-prietăţi vitaminice P vasoconstrictoare şi antihemoroidale.
Indicaţii: Hemoroizi şi alte afecţiuni anale.
Precauţii: A se utiliza moderat în fitoterapie.
Antropozofie: Un intens dinamism se degajă dintr-o întâlnire
puternică între planul apos şi aerian-luminos.
Se realizează armonizarea între umiditatea eliberată, pământul
care iese din tenebrele iernii, cosmosul care caută să se unească cu
acest pământ cu ajutorul energiilor Lunii şi ale Soarelui.
Aici chimismul, mai întâi lichid, al vieţii primeşte însemnul proce-
selor luminoase, aeriene şi calorice; ceea ce provine din polul terestru şi
lunar (rădăcină, mlădiţă şi frunză) se găseşte fortificat de către polul floral
şi solar: rezultă de aici substanţe arzătoare, inflamatoare, foarte volatile,
care dispar deseori în deshidratare; în caz contrar, numeroasele specii de
floare-broştească, care cresc pe pajiştile noastre, ar otrăvi fânul.
Piciorul-cocoşului îşi îndreaptă spre sol frunzele rotunjite, sub gar-
duri de mărăcini, formează bulbili reproducători, dar se eliberează de
o floare galben-aurie cu numeroase petale înguste.
Exigent în relaţiile sale, nu poate accepta să fie arătat cu degetul.
Relaţii psiho-existenţiale: Presiuni interioare neasimilabile şi prea
mult timp ascunse. Dacă cere în relaţiile sale, el preferă mai degrabă
să fugă decât să se „implice”, decât să arate ceea ce a devenit.
Dacă-şi imaginează că ar fi arătat cu degetul, aceasta n-o poate ac-
cepta. În spagirie, Ficaria ranunculoides este elixirul fugarului, totuşi
conştient, care este deţinătorul unui înalt destin. Contribuie la o rear-
monizare a metabolismului care eliberează floarea aurie.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Ficaria ranuncu-
loides, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Circulaţie venoasă şi limfatică, acţiune antiinflamatoare, sferă
urinară, rinichi, vezică, afecţiuni al colonului, secreţii lacrimale, ochi,
îndoieli, dificultăţi în a alege şi a se stabili.
PIN (muguri)
A123. Pinus sylvestris
Familia Coniferae; partea folosită: mugurii
Etimologie: Pin sylvestre (mugurii) - Pinus în latină; pitys în
greceşte; în limba celtă pen desemna capul. Mugurii: burra poils,
dtuve (ca Limba Mielului sau Borago officinalis). Pinul este folosit
pentru catargele corăbiilor (pinul maritim e consacrat lui Poseidon);
scobiţi, ei servesc îmbarcării ca şaicile (ambarcaţie fluvială mică,
cu pânze şi cu fundul plat) din Landes sau penişele (penişă = navă
fluvială, şlep, folosită la transportul mărfurilor). Răşina (peuke) în
greceşte şi mugurii combat afecţiunile plămânilor într-un mod eficient
şi sunt recunoscuţi de Esculape care este reprezentat ţinând un con de
brad în mână. În fuga sa în Egipt, copilul Iisus, ferindu-se de soldaţii
lui Irod, s-a ascuns într-un pin. De atunci amprenta mâinii lui Hristos
binecuvântând este păstrată în inima sa.
Copac mereu verde, înfloritor în ciuda dificultăţilor, pinul este
simbolul fecundităţii. Pinul este ţăruşul sacru, falusul. El ne deschide
către elementul aer, fiind un bun oxigenant al corpului. Face să dispară
limitele rezervei, arată calea lacrimilor care alină marile tristeţi.
Istoric: Pinul este un copac din care fac parte patru specii: unul
plantat, ceilalţi sălbatici. Pinul plantat are fructe care se numesc
seminţe de conuri, în latină Nuces pineae, Strobili pinei. Acest copac
se plantează în grădini în special în ţările calde; celelalte specii
cresc în locurile muntoase şi pietroase. Toţi pinii care cresc în ţările
calde dau multă răşină prin tăierile care i se fac la nivelul scoarţei;
conţine mult ulei şi sare indispensabilă. Coaja şi frunzele de pin
sunt răcoritoare, desicative şi astringente; se intrebuinţează în prin-
cipal sub forma de esenţă în dizenterii şi menstruaţii excesive.
Seminţele de conuri de pin conţin mult ulei şi puţină sare.
Ele sunt calmante, umede, maturative, liniştitoare, pectorante,
potrivite pentru îngrăşat, ceea ce înseamnă că pot fi întrebuinţate
tuberculoşilor fiind bune pentru tuse, sângerări şi în acrimoniile
urinei pentru a o calma; provoacă urina şi sperma. Modifică ulcerele
rinichilor, resoarbe, coace, înmoaie. Sunt binefăcătoare în bo-
lile de plămâni care depind de limfa acră, sărată şi acidă, pentru
tuberculoză, răguşeală, gât roşu. Uleiul din seminţe de conuri de
pin este pectoral şi liniştitor, aproape ca uleiul de migdale dulci.
Proprietăţi: ANTISEPTIC RESPIRATOR ŞI URINAR, calmant,
antitusiv, stimulant al glandelor suprarenale (hormonii sexuali),
diuretic.
Indicaţii: Afecţiuni respiratorii (bronşite, răceli, pneumonii etc.),
cistite, calculi renali, slăbiciune, reumatism, contuzii, contracţii.
Antropozofie: Coniferele se află într-o relaţie profundă cu elemen-
tul Foc (formarea uleiurilor esenţiale, răşina parfumată şi alte tipuri de
răşină). Mugurele de pin favorizează pătrunderea în Sine, în proces-
ele de încălzire internă şi, printre altele, favorizează şi sistemul ner-
vos, care este o zonă rece; esenţele de pin stimulează atât de profund
sistemul nervos încât în organism ceva se eliberează şi devine
independent. Efectul neurotonic al esenţelor de conifere se bazează
pe ceea ce s-a spus mai sus.
Pentru febra trecătoare şi pentru tuse e un bun calmant
Pinul, oboseala cronică o vindecă
Dacă masculul o foloseşte mai bine contra tusei rebele,
Abdomenul relaxat i se potriveşte mai bine femelei…
Autoritate limitată care nu are niciodată răspunsuri.
Relaţii psiho-existenţiale: Sufletul este făcut din materii mentale
şi sentimente complicate; el îşi pierde prima iubire, matricea vieţii,
fericirea sa s-a schimbat în relaţiile cu ceilalţi.
Elixirul spagiric din Pinus sylvestris operează o stimulare a Eului
în sistemul nervos; deschide sfera pulmonară care-l conduce la fanta
către intelect. Idei noi, idei despre independenţă încep să încolţească
în minte. Omul se eliberează în mod conştient de influxuri exterioare
neterminate şi care îi solicită integritatea. Este elixirul înfloririi inte-
rioare pe care niciun anotimp nu poate veni să-l perturbe. Se adresează
autorităţii care nu se mulţumeşte vreodată fără răspunsuri.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Pinus sylvestris
cuvinte-cheie:
Inflamaţii ORL şi respiratorii, sinuzită, astm, psoriazis, polipi,
oboseală, obezitate, trigliceride, acţiune calmantă.
PIPER
A124. Piper nigrum
Familia Piperaceae; partea utilizată: fructele culese înainte de maturitate
Etimologie: Poivre vine de la cuvântul poivriere care este o liană
căţărătoare care se găseşte în India şi Malaezia, numită scumpină.
Piper coctus, piper copt, pentru că piperul a fost ars şi uscat puternic
de razele soarelui. Numele provine din sanscritul pilpali, condiment
iute care stimulează funcţiile reproducătoare, protejează de boli as-
cunse şi scoate spiritele rele prin efectul său de a provoca strănutul.
Condiment care dă gust mâncării, conservă, parfumează.
Pe lângă piperul negru mai există si piperul alb.
Istoric: Piperul este asemănător rochiţei rândunicii şi are nevoie
de un copac pe care să se agaţe. Conţine multe săruri volative şi ulei.
Este pişcăcios, atenuant, resorbant, stimulează pofta de mâncare; este
rezistent la malignitatea umorilor; produce spermă, elimină gazele,
provoacă strănuturi; îl aplicăm pe omuşor când este micşorat de o
umoare care a apărut acolo; piperul o usucă şi întăreşte fibrele slăbite.
Uleiul distilat din piper este foarte pătrunzător şi carminativ, oprind
febra dacă este luat cu două ore înainte şi în condiţiile în care s-a făcut şi
ajută la purificare. În uz extern se foloseşte pentru frecţii în caz de febră,
amestecat în unguente în care se pun câte două, trei sau patru picături.
Proprietăţi: STIMULEAZĂ DIGESTIA ŞI SISTEMUL NER-
VOS CENTRAL, bactericid, vermifug, insecticid, sudorific, febrifug,
fluidifiant bronşic, expectorant.
Indicaţii: Bronşite, febră, tuse, lipsa poftei de mâncare, dispepsie,
reumatisme.
Precauţii: Se recomandă reducerea consumului de piper în alimen-
taţie în caz de hipertensiune, hemoroizi sau probleme gastrice.
Antropozofie: Datorită mirodeniilor omul devine mai conştient de
ceea ce mănâncă. El implică corpul astral şi sinele mai mult în acţiunea
de digestie pentru că ele sunt cele care se bucură de aceasta. Activita-
tea lor este mai întâi de toate de a descompune (este vorba de peretele
intestinal). Sinele, adică constituentul care ridică omul deasupra natu-
rii animale, pătrunde şi fixează structura de reglare termică a corpului
(la rândul său corpul astral reglează aerul, corpul eteric lichidele şi
corpul fizic, masa solidă.) Iată de ce produsele calorice joacă primul
rol în arta culinară, ajutată foarte mult de natura calorică a condimen-
telor iuţi. Omul doar adaugă Focul în fiinţa lui, făcându-şi picantă hra-
na; este vorba aici de o acţiune de încălzire asemănătoare cu acţiunea
de a fierbe, a coace, a afuma etc.; iată ce diferenţiază omul de animale.
Planta agăţătoare tropicală, piperul, dezvoltă un proces floral intens şi
se deschide forţelor calorice astrale până la producerea de alcaloide.
Aprinde metabolismul printr-o intrare în forţă a puterilor Sinelui.
Luat de dimineaţă pe stomacul gol, piperul
Elimină umorile bolnavului, halena face să-i dispară;
Savoarea sa picantă corpul înviorează, căldură îi aduce.
Şi-n ce-l priveşte, piperul negru are activă forţa de a dizolva.
Stomaculu-i conferă calitatea de a digera şi-l curăţă de boli.
Piperul alb e un ajutor binevenit în traumatism nervos,
tuse îndârjită
Durerilor stomacului.
Frisoanele previne şi vederea înceţoşată.
Arde peste tot. Nu se foloseşte de niciun artificiu, probleme
existenţiale.
Relaţii psiho-existenţiale: Neimplicându-se nu se duce, nu se
foloseşte de niciun artificiu pentru a fi apetisant. Este lipsit de orice
griji, grosier şi searbăd. Fierbe totuşi la focul care îl înăbuşe ca şi cum
ar fi sub presiune. Îi este greu să comunice cu prietenie, să se focali-
zeze asupra unui scop precis.
Dureri de cap, vedere înceţoşată, nelinişti asupra adevăratului
sens al existenţei sale. Trebuie să accept eu acest foc interior, această
carbonizare?
Elixiriul spagiric din piper negru deschide în suflet profunzimi şi
adâncimi ale unei stări de bază şi de fericire dincolo de aparenţe: opera
obscură, descinderea către valorile sângelui cald al încarnării, sânge
intoxicat de paraziţi pe care focul deja prezent îi va arde.
Atenuează tristeţea unei stări iniţiatice care nu a fost încă
recunoscută şi acceptată. Recunoaşte arborele vieţii unde el poate
acum să se lase aprins fără să fie distrus. Învaţă să nu mai lase să se
volatilizeze esenţele sufletului său care ia naştere.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Piper nigrum
cuvinte-cheie:
Sistem digestiv, ficat, intestine, sistem nervos, plex solar, tonifică
şi stabilizează planul emoţional, tuse, gât.
PIPERUL BĂLŢII
A125. Polygonum hydropiper
Familia Polygonaceae; părţi utilizate:
partea aeriană
Etimologie: Polygonum hydropiper: pi-
per de apă; Polygonum: de polus: numeros
şi geum: miros agreabil care se degajă; gonu:
genunchi, tulpini noduroase. Hydropiper:
plantă acvatică cu gust de piper. Semnătura:
planta are pe frunzele sale pete roşii pre-
cum picăturile de sânge, pentru a ne arăta
că este bună pentru toate felurile de răni şi
pierderi de sânge. Conform lui Paracelsus,
este bună pentru rănile deschise, atât la
om, cât şi la animale, având aceeaşi natură
cu carnea rănită; ea calmează şi vindecă
fierbinţelile mari, cele care provoacă moartea
cum ar fi cele din zona capului, maniile, agitaţiile şi alte manifestări
asemănătoare. De asemenea, este bună atunci când corpul suferă
de o boală care îl consumă până într-atât că nimic nu mai pare să-l
ajute. Este mijlocul ultim pentru a călători în interiorul fiinţei; vindecă
hidropizia şi face ca sângele să devină mai coagulabil, mai dens.
Istoric: Plantă acră şi arzătoare, numită şi piper de apă sau curaj
de apă, sau iarbă piperată sau iarbă acră, este o plantă ce creşte în
locuri umede şi ape stătătoare; se recunoaşte după tulpina sa roşie şi
frunzele verzi. Această plantă are un gust piperat sau iute; ea conţine
multă sare acră şi ulei. Florile sunt calde şi desicative. Planta este
aperitivă, incisivă, rezolutivă, detersivă, astringentă, vulnerară. Este
foarte eficientă în criza de ipohondrie, scorbut, probleme de splină,
tumori şi obstrucţii ale mezenterului.
Principala sa întrebuinţare în uz extern este împotriva rănilor, tu-
morilor dure, ulcerelor maligne, cronice şi greu de vindecat, sub formă
de cataplasmă sau decoct. Această plantă înlătură umflăturile şi tumo-
rile edematoase de la nivelul picioarelor, coapselor şi altor părţi, prin
aplicarea călduţă a plantei fierte sau a ţesăturilor îmbibate cu decoct.
Sucul din planta zdrobită instilat în interior omoară viermii
localizaţi la nivelul urechii şi vindecă ulcerele oamenilor şi ani-
malelor; iarba atârnată la gâtul unui animal care suferă de râie sau care
are o ulceraţie în care au apărut viermi, face ca acestea să se vindece.
Paracelsus a descris foarte pe larg virtuţile acestei plante, care
serveşte în mod special pentru transferarea bolilor şi dezlegarea
farmecelor şi a paselor magico-naturale; de exemplu, se pune la
macerat în apă planta verde, apoi se pune pe rană sau pe ulceraţie,
până când aceasta este bine încălzită, şi apoi se îngroapă bine în
bălegar pentru ca să putrezească mai iute, iar rănile se vor vindeca şi
ele mai repede.
Se face la fel pentru vindecarea durerilor de dinţi; unii ard ceea
ce rămâne de pe urma gargarismelor şi a decoctului care a servit la
îngrijirea acestora, pentru ca durerea să se calmeze mai iute; rănile
sau ulceraţiile se vindecă pe măsură ce planta putrezeşte, pentru că ea
atrage în ea însăşi tot răul.
Planis Campy ne spune că apa de piperul bălţii extrasă prin
distilarea în Bain Marie a frunzelor şi vârfurile acestei plante, la care
se adaugă sare de cenuşă din plantă rămasă după distilare cu apă de
ploaie, este excelentă pentru toate tipurile de ulceraţii oricât de rele
şi de cronice ar fi ele, chiar şi cele de vărsat de vânt, fistule, cancere,
toate rănile produse de armele de foc, cangrene şi putrefacţii, ulcere
ale cailor etc. Planta tocată şi aplicată pe rănile vechi, care rod din
trup, le curăţă de putreziciune şi viermi.
Este de asemenea bună pentru afecţiuni renale şi apa sa distilată de
mai multe ori din planta proaspătă este un remediu suveran şi dovedit
împotriva calculilor, conform unor englezi. Se mai numeşte persica-
ria, deoarece frunzele sale seamănă cu ale piersicului. Hydropiper: de
aqua şi piper: plantă acvatică cu gust de piper.
Proprietăţi: IMPORTANT HEMOSTATIC, antireumatismal,
diuretic, hipotensor, anticanceros, antihemoroidar.
Indicaţii: Hemoragii interne, vărsături şi hemoptizie, metroragie,
hemoragii ale organelor genitale, hemoroizi sângerânzi, migrenă.
Antropozofie: Conţinutul de taninuri, acid oxalic şi antrachinone
indică faptul că această plantă vine în ajutorul unui metabolism leneş
sau încetinit.
Nevoia de a-şi revărsa maniile asupra semenilor săi, pentru a
le câştiga încrederea.
Relaţii psiho-existenţiale: Dragostea de sine fără măsură a sfârşit
prin a umple zona vitală cu manii, infestând trupul, care este rănit în
permanenţă, cu tot soiul de creaturi fantasmagorice. Nevoia de a se
revărsa, de a se elibera de toate acumulările sale, face să recurgă la
tot soiul de demonstraţii pentru a câştiga încrederea semenilor, pen-
tru ca după aceea să se poată băga mai bine în inima lor. În această
relaţie de o aparentă dulceaţă şi încredere, victima este înţepată fără a
fi prevenită. Piperul bălţii spagiric este elixirul „dulceţii care înţeapă”,
care ar merita să primească numele de apă îngheţată.
Este elixirul care vindecă rănile ce nu vor să se cicatrizeze.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Polygonum hy-
dropiper va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Alergie, rinită, colesterol, ovare, echilibru mintal, agresivitate,
mânie, simpaticotonie, probleme de dominanţă în folosirea unor or-
gane pereche.
PIRUL TÂRÂTOR (Pir gros)

A126. Agropyron repens, Cynodon dactyolon
Familia Gramineae; parte utilizată: rizom
Etimologie: PIRUL - Are formă de dinte ascuţit al mugurilor
terminali ai rizomilor. Plantă purificatoare. Agropyron repens. Agrios:
sălbatic; puros: grâu, sămânţă, grâu sălbatic. Gramen de la gradiendo:
a merge, pentru că rădăcinile acestei plante se întind orizontal mult,
agăţându-se de sol; ea are şi denumirea de grâu agăţător. Pirul provine
de la Cynodon, din grecescul kynos: câine şi odous: dinte. Pir (fr. Chien-
dent), deoarece tinerele mlădiţe albe ale rizomului seamănă cu un cârlig;
şi, de asemenea, deoarece câinii, atunci când se simt rău, au poftă să le
mănânce; ei mănâncă frunzele de iarbă tunsă, care îi curăţă şi-i vindecă.
Iarbă câinească sau susai sunt şi ele denumiri ale pirului. Dificil de
smuls din rădăcină, pirul marchează dificultatea, revenirea aceloraşi
dificultăţi. China antică atribuia albelor sale rădăcini lungi virtuţi
purificatoare. Plantă dulce (Medicina chineză).
Istoric: Pirul este o plantă care se găseşte peste tot, dar în special
pe solurile aride şi nisipoase. Rădăcina de pir este foarte mult folosită
în Medicină: trebuie aleasă cea mai groasă şi cea mai bine hrănită,
recentă, albă, curăţată de filamentele sale, culeasă în mai sau în sep-
tembrie; ea conţine multă sare esenţială, moderat ulei. Rădăcinile sunt
răcoritoare şi desicative, aperitive, astringente şi dotate cu porţiuni
stabile şi pătrunzătoare. Frunzele sunt temperate, între cald şi rece.
Pirul se foloseşte intern în obstrucţiile ficatului, splinei, ureterelor,
pentru a provoca urina, pentru piatră, pentru piatră la rinichi, la vezică,
în hemoptizie (caz în care sucul său face minuni) şi pentru a omorî
viermii la copii, fiind luată sub formă de decoct.
Se foloseşte extern împotriva durerilor de cap, caz în care se
preferă Pirul cu 7 noduri; în inflamaţiile ochilor, se alege Pirul cu 3
noduri, cules în perioada de descreştere a lunii, şi legat în jurul gâtu-
lui; în supurarea urechilor, în caz de dureri de dinţi şi umflătura gutei.
Se distilează un lichid din această rădăcină în luna mai, cu care se
spală abdomenul copiilor, pentru a opri diareea; luat intern, omoară
viermii şi opreşte hemoragiile.
Proprietăţi: ANTIINFLAMATOR URINAR, calmant al mucoa-
selor, diuretic, depurativ al sângelui (creştere a irigării sangvine la
nivel renal), colagog, hepatoprotector lent dar constant, emolient, fe-
brifug, sudorific.
Indicaţii: Litiaze biliare şi urinare, cistită, artrită, reumatisme,
gută, erupţii cutanate, icter, stări infecţioase, afecţiuni ale căilor respi-
ratorii, tuse, hemoroizi, cură de slăbire.
Antropozofie: Plantă al cărei esenţial din forţa sa vitală este concen-
trat în rizom; Focul solar este profund legat de principiul său mineral.
Probleme relaţionale bine ancorate care se ramifică în toate direcţile.
Relaţii psiho-existenţiale: Plantă al cărei esenţial din forţa sa
vitală este concentrat în rizom; Focul solar este profund legat de prin-
cipiul său mineral. Probleme relaţionale bine ancorate, ramificându-se
în toate sensurile. Cel mai mic gând evocă alte gânduri şi, astfel, se
eşafodează mii de poluări mentale pornind de la un fapt foarte simplu:
acela de a continua să se agaţe de o idee, de o persoană, atunci când
a trecut timpul. Agropyron repens, în spagirie, este elixirul ciudaţilor
care-şi sapă anturajul. Ajută la realizarea unei eliminări, fără menaja-
ment, a ideilor secrete răuvoitoare.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Agropyron repens
cuvinte-cheie:
Nefrită, diureză, litiaze urinare, sferă hepatică, piele, eczeme, tuse,
traheite, guturai.
PODBAL
Denumire populară: bruscaris,
cenuşoară, gălbinele, guşa găinii
A127. Tussilago farfara
Familia Compositae; părţi utilizate:
capitulele, frunzele uscate
Etimologie: Numit Bekhion de
către greci, de la Bekhos: tuse, de unde
rezultă bechique (combate tusea). Tu-
sis: tuse, în latină, şi agere: a alunga
sau ago: eu îngrijesc; cu alte cuvinte,
eu îngrijesc sau alung tusea. Farfarus:
făinos, din cauza albeţii pufoase a feţei
interioare a frunzelor sale; acestea sunt
mari şi rotunjite, în formă de unghie de
măgar (de aici vine un alt nume popular
al podbalului).
Florile apar înaintea frunzelor, de unde şi expresia, fiul (floarea)
înaintea tatălui (frunzele). Are semnătura bronhiilor, şi calmează în
mod remarcabil tusea cu expectoraţii abundente. Numită de asemenea
şi iarba Sf. Quirin sau Sf. Guerin (Sf. Ioan D’Aulps din Haute Savoie
şi Sion în Elveţia, care este sărbătorit în fiecare an) sau Taconet în
zona Alpilor. Plantă picantă.
Istoric: Podbalul, Ungula Cabalina, Farfarella, Bechion, este
o plantă ce creşte în locuri umede cum ar fi malul râurilor, pâraie,
şanţuri, rigole, a cărei floare galbenă apare înaintea frunzelor, de unde
expresia latina Filius ante patrem (fiul înaintea tatălui). Ea conţine
mult ulei, mucilagiu şi sare esenţială în cantitate moderată. În medicină
se folosesc frunzele, florile şi rădăcina, care proaspete sunt mai mult
temperate decât răcoritoare; dar atunci când se usucă, devin acre şi
calde. Întreaga plantă este pectorală şi principala sa întrebuinţare este
contra tusei, mai ales a celei însoţite de un mucus grosier şi vâscos; ea
este bună în pleurezie pentru expectorarea mucusului din plămâni şi în
emfizem, sub formă de decoct, oximel (băutură din apă, miere şi oţet)
şi alte preparate asemănătoare, împreună cu alte preparate mai simple.
Planta este bună pentru guturai, pentru stimularea secreţiei sali-
vare, pentru a curăţa şi alina ulcerele pieptului, pentru purificarea sân-
gelui. Fumul de podbal inspirat pe gură opreşte catarul bronşic de la
nivelul traheii sau plămânilor; sau dacă se amestecă frunzele tocate
precum cele de tabac cu chihlimbar galben pisat praf şi seminţe de
anason, pentru a se fuma cu pipa.
Sucul său băut timp de nouă zile îndepărtează frigurile. Frunzele
verzi aplicate direct, vindecă ulceraţiile fierbinţi şi inflamaţiile; de-
coctul din frunze şi flori coapte în vin cu mastic, smirnă şi litarga
(oxid de plumb) stopează cangrenarea picioarelor ulcerate de hidropi-
zie. Tussilago, adică cel care împiedică tusea.
Ungula cabalina sau asinia, pentru că se pretinde că frunza sa
seamănă cu o copită de cal sau de măgar. Bechion, tuse în latină,
pentru că această plantă este bună pentru tuse.
Farfara, farfarella, pentru că frunzele sale seamănă oarecum cu
cele ale plopului alb, pe care cei din vechime îl numeau Farfarus.
Proprietăţi: EMOLIENT, ANTITUSIV, EXPECTORANT, anti-
bacterian, depurativ, antispasmodic, stimulent cardiovascular, inhibi-
tor al agregării plachetare.
Indicaţii: Afecţiuni respiratorii cum ar fi astmul, tusea, răguşeala,
bronşite, traheite, tuberculoză, emfizem pulmonar, silicoză, catar
al căilor respiratorii; se poate amesteca cu Datura şi rula sub formă
de ţigară fumată în caz de astm; afecţiuni ale căilor urinare, febră şi
oboseală la copii şi bătrâni.
Precauţii: Nu se recomandă utilizarea sa îndelungată, mai ales
a frunzelor crude (conţin alcaloizi pyrolizidinici). Contraindicaţii:
insuficienţă hepatică, ciroză hepatică, hepatită virală.
Antropozofie: Dă un impuls metabolic puternic la nivelul polului
ritmic al sanctuarului inimii. Lichefiază mucusul din bronhii; alungă
tusea, de unde şi numele care i s-a dat.
Cenuşa din plantă conţine mult salpetru.
Decalaj în materializarea lucrurilor.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixir al întârzierilor din procesele tem-
porale de materializare a lucrurilor. Reprezintă sosirea prematură la
capăt, la un sfârşit, fără a respecta timpul necesar şi realitatea pentru
a se ajunge acolo. „Fiul (floarea) a venit înaintea tatălui (frunzele)”.
Elixirul spagiric din podbal se adresează celui care se încăpăţânează
să stagneze într-o idee fixă, care nu reuşeşte să se integreze în ritmul
timpului, în desfăşurarea corectă a lucrurilor. Elixir care îl corectează
pe cel care, nerespectând mersul firesc al lucrurilor, sfârşeşte prin a se
autodistruge. Ajută la obţinerea unei bune prize de conştiinţă asupra
nevoilor. Elixir al celui care învaţă adevărata umilinţă şi care nu se
mai teme de închisoare.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Tussilago farfara
cuvinte-cheie:
Reumatism, probleme digestive, depurativ, stimulează emonc-
toriile, infecţii, reglare hormonală, angoase, astm pe bază nervoasă,
bronşite, tuse, limfă, sistem circulator, pancreas, ficat.
POLEN
A128. Pollen
Provine de la albine; partea utilizată: elementul masculin al florii
(sacii polinici ai anterei)
Etimologie: Pollen vine din grecescul pale care înseamnă făină şi
praf de flori ridicate de Eole, zeul vântului. Polenul mai este numit şi
Pâinea albinelor.
Istoric: Polenul este o chintesenţă florală extraordinar de bogată
în aminoacizi, în vitamine din grupa B, în vitaminele C, D şi E, în
provitamina A, caroten, în oligoelementele ( Ka, Cu, Fe, Mg, Mn, P,
K, Si, S), în minerale, în enzime, în substanţe antibiotice active şi în
substanţe care accelerează procesul creşterii. Polenul este stimulant
şi tonifiant, reechilibrând funcţiile metabolice foarte slăbite. Fiind un
puternic detoxifiant general, întăreşte sistemul imunitar.
Acţionează asupra stărilor de oboseală, atât fizică cât şi psihică.
Proprietăţi: STIMULANT AL GLANDEI ENDOCRINE, accele-
rator al procesului creşterii, tonifiant, cardiovascular, hipotensiv,
detoxifiant general, antibiotic natural, reglator intestinal, reechilibrant
funcţional, adevărată bogăţie de vitamine şi săruri minerale.
Indicaţii: Hipertropia prostatei, nicturie, astenie, demineralizare,
convalescenţă, îngrăşare, alăptare, anorexie, stări de carenţă, stări
depresive, pregătire pentru examene, boală de nervi, insomie, gripă,
afecţiuni cutanate, unghii care se rup, căderea părului, geriatrie.
Antropozofie: Particularitatea polenului este că se găseşte la baza
regnului vegetal şi animal. Este asemenea unui produs vegetal pre-
parat în laboratoarele stupilor. Activitatea sa este mai ales orientată
asupra aspectelor vitale ale metabolismului printr-o mare dinamizare
şi mobilizare a forţelor nutritive şi energetice.
Redă sângelui principiul fermentaţiei, al spiritualizării subs-
tanţelor din care este alcătuit corpul.
Relaţii psiho-existenţiale: Dragoste fragmentată, micul eu
încăpăţânat şi elocvent care tinde de fapt să eleveze sufletul. Dragos-
tea este dusă la saturaţie, încetinită în anumite locuri, astfel încât el se
roagă să fie purtat în diversele părţi ale Microcosmosului. Este unit
cu forţele cosmice, dar le adânceşte în el, le face să devină atât de
vâscoase, încât ele atât de efervescente fiind, strică ordinea interioară,
o screlozează, se înfurie şi îşi pierde echilibrul interior. Deşi organizat
în exterior, pierde fineţea, subtilitatea, vivacitatea, acel ceva pentru
care este o fiinţă spirituală, o chintesenţă solară. Nu este fericit când
se naşte un copil. Nu se gândeşte de şapte ori înainte să vorbească.
Învaţă, pune cu usurinţă mâna pe sufletul altuia pentru a-i impregna
echilibrul său precar. În acest scop am spune că un maestru nu ştie nici
măcar că are această forţă. Rămâne pentru noi suprema necunoaştere
care nedăruind nimic ne lasă să pierdem totul. Un maestru, prin pute-
rea focului, nu lasă nicio urmă şi nu se îngrijorează de tradiţii. Nu ne
topeşte în amintirea sa.
Elixirul spagiric din polen face sufletul să trăiască într-o atmosferă
de iubire şi armonie, de colaborare perfectă; impregnează cu iubire
tot ceea ce atinge. Cadou al sinelui pentru un echilibru gândit al
unor diferite regnuri ale naturii. Multiplele concepte colorate se
rezolvă printr-o însufleţire superioară. Favorizează formarea sângelui,
acţiunea dezinfectantă pentru hepatici.
Reduce riscul sclerozei. Redă volumului sanguin, cu organisme,
testate, învechite înainte de vârstă sau nu, principiul efervescenţei
spiritualizării materiei. Ce a mai rămas din om întrevede subtilităţile
unei joncţiuni prin intermediul suflului.
Elixir în care se combină flori, trandafiri celeşti şi albine.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Pollen va putea fi
luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin aceste cuvinte-cheie:
Sistem neuro-endocrin, stare depresivă, oboseală, energie vitală,
hipertensiune, artere, prostată, demineralizare.
PORTOCAL (flori)
A129. Citrus aurantium
Familia Rutaceae; părţi utilizate: frunzele şi florile
Etimologie: Portocalul - Aurantium, de culoare aurie, deoarece
fructul său are în afară culoarea aurului. Simbol al fecundităţii, datorită
numeroşilor sâmburi conţinuţi de fruct, portocalul este de asemenea
asociat cu căsătoria. Este o plantă care expansionează centrul, inima
microcosmosului nostru, dându-i aurei culoarea aurului ce porneşte
din acest foc central, animat de suprasenzorial.
Este un echilibru frumos între yang-ul tonifiant al fructului şi yin-ul
calmant al frunzelor şi florilor.
Istoric: Portocalul sau Aurantia este un arbore veşnic verde, care
are portocale acre şi amare, sau dulci. Portocalul sălbatic este cel mai
folosit în medicină; scoarţa sa superficială, din care se face coji, este
impregnată cu mult ulei exaltat şi cu sare volatilă, care redau aproape
tot mirosul specific fructului; sucul său este acid, şi prin urmare este
alcătuit din sare esenţială. Scoarţa portocalului amar este caldă şi este
bună la colici, disurie, eliminarea gazelor, tonifică şi stimulează sto-
macul şi creierul, se opune malignităţii umorilor şi este bun la febră,
datorită proprietăţilor sale de febrifug sudorific. Doza administrată
este de un scrupul, până la o drahmă, pudră. Sucul de portocale este
umezitor şi tonic pentru inimă; se amestecă cu miere şi apă pentru
a obţine un soi de poţiune calmantă cu gust foarte agreabil, numită
oranjadă. Portocala dulce conţine un suc dulce şi plăcut, care conţine
multe mucilagii, un pic de ulei şi de sare esenţială; ea este umezitoare,
răcoritoare, tonică pentru inimă şi bună pentru a potoli setea în caz de
febră prelungită. Scoarţa portocalului dulce conţine mult ulei semi-
exaltat şi o cantitate modestă de sare volatilă acidă.
Florile de portocal sunt bune pentru dureri de cap, sunt bune pen-
tru nervi la stomac şi contra viermilor. Neroli este un ulei sau o esenţă
din flori de portocal. Aceste flori şi apa distilată obţinută din ele au
aceleaşi proprietăţi (sunt bune pentru dureri de cap, sunt bune pentru
nervi la stomac şi contra viermilor).
Proprietăţi: ANTISPASMODIC, sedativ al sistemului nervos cen-
tral şi cardiac, hipnotic uşor, digestiv, hemostatic, eupeptic.
Indicaţii: Tahicardie, palpitaţii, insomnie, nervozitate, migrene,
crampe, accese de tuse, inapetenţă, aerofagie, aciditate gastrică, dureri
menstruale.
Antropozofie: Tendinţa generală a acţiunilor terapeutice ale acestei
familii a Rutaceelor este de a face pace între organismul caloric şi cel
lichid; ele combat proliferarea şi umflarea amorfă a organismelor de
tip inferior, atenuând procesele inflamatorii şi relaxând, reîntărind Eul
şi corpul astral cu forţele lor ce se mişcă uşor, dinamizate de elementul
aer şi de căldura elementului foc. Frunzele conferă o mângâiere uşor
aspră; pulpa fructului este răcoritoare în mod plăcut.
A se considera drept însuşi soarele.
Relaţii psiho-existenţiale: Orgoliu pe fondul insuficienţelor şi re-
fuzului de a lua la cunoştinţă părerea unui om cu inimă. A se considera
drept însuşi soarele, „care este mereu acolo”. Suflet supus senilităţii
şi răcelii. Anxietate, depresie, cefalee însoţită de greţuri, nevralgii,
simptome cutanate. Senzaţii de greutate pe piept, inima este punctul
său slab. Fiinţei îi lipseşte curajul şi antrenul, este foarte îngustată,
centrată doar asupra sa însăşi, geloasă.
Sunetul şi lumina sunt în capul său. Elixirul spagiric din porto-
cal expansionează centrul microcosmosului şi îi conferă o aură
strălucitoare ce tinde să dizolve aglomerările unui trecut emoţional
forjat în sens unic, sterilizant. El dă ideea unui Întreg coerent, plin de
subtilitate, care cuprinde o inimă bine fixată, reîncălzită, care „vede cu
adevărat”. Orgoliul este pus la locul său, fiind transmutat în curaj, în
deschiderea luminoasă către ceilalţi şi chiar în devoţiune.
Stimulează sinceritatea şi nu mai îngăduie acumularea regretelor
care să-i înăbuşe capacităţile mediumice deja împuţinate. Purifică
relaţiile cu „mama” sa, cu uterul. Căsătoria focului cu apa.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Citrus aurantium
cuvinte-cheie:
Nervozitate, stres, somn, reglarea sistemului nervos central deze-
chilibrat, reglarea funcţiilor cardiace, tahicardie, palpitaţii, apetit,
echilibrul energiilor pământ-cer, funcţia maternă, ajutor în timpul
curelor de radioterapie.
PORUMB
A130. Zea mays
Familia Gramineae; partea utilizată: mătasea
Etimologie: Porumbul - cereală apărută cu 7000 de ani înainte de
Cristos. Cea venită din Mahi: plantă cultivată în Mexic. Zeul Mais:
zeul vieţii. Numele Zea vine de la Zea Francisco, Antonio, botanist
de origine bască născut la Medellin în Columbia în 1776. El a fost
directorul grădinii botanice din Madrid şi titularul catedrei de botanică
în 1805; a fost de asemenea vicepreşedinte al Republicii Columbia, a
doua după Bolivar.
Porumbul mai este numit şi Mala terrestria, Mala canina.
Istoric: În general se consideră că porumbul (sau grâul turcesc)
a fost adus în Europa din America de Sud şi derivă din Teosinthe,
Euchlaena Mexicana. A fost numit grâu turcesc doar printr-o eroare,
de către botanistul flamand Ruellius. Aceasta este o plantă ierboasă
mare, cu tulpină robustă, cu foi largi şi lanceolate, cu inflorescenţă
unisexuată monoică. Inflorescenţa masculină este în partea de sus,
alcătuită din spiculeţe cu trei stamine. Floarea femelă are un stil stig-
matifer lung şi subţire, de culoare brun gălbui. Fructele sunt cariopse
mari, inserate pe axa cărnoasă a ştiuletelui.
Aceste filamente sau mătasea de porumb se folosesc în principal în
durerile acute şi cronice ale rinichilor şi vezicii urinare, sub formă de
extract, infuzie şi sirop. Mătasea de porumb conţine glucoză, maltoză,
ceară, alantoină şi o mare cantitate de săruri de potasiu, cărora li se
datorează proprietăţile diuretice incontestabile, creşterea cantităţii de
urină şi faptul că este analgezic al căilor urinare.
Din boabe se extrage un ulei colorat în galben, o făină alimentară
(mălai) şi un îngrăşământ pentru animale; de asemenea, ele constituie
o sursă industrială pentru fabricarea alcoolului. Uneori, la populaţiile
pentru care porumbul este sursa esenţială de alimentaţie, se constată
apariţia pelagrei. De asemenea, se poate face o băutură foarte
energizantă lăsându-se boabele să fiarbă o oră bună la foc mic, căreia
îi putem adăuga un pic de sos de soia. Boabele de porumb ajută la
refacerea energetică; ele armonizează dezechilibrele tiroidiene.
Făina de porumb este folosită în regiunea Franche-Comte la prepa-
rarea rezedei de terci, care este un fel de supă. Spicele sunt de aseme-
nea folosite pentru confecţionarea saltelelor de paie. Martin Delgar în
lucrarea sa Terapeutica indigena boliviana 1770 (L. Girault, Editura
Orstom) ne spune că indienii din America de Sud îşi numesc grâul
sau porumbul, sara en kechua şi tonco en aymara; acest porumb se
consumă fiert, prăjit, sau sub formă de spice. Sucul obţinut din măduva
ştiuleţilor vindecă rujeola şi alte afecţiuni cutanate.
Sucul frunzelor proaspete închide rănile proaspete, iar boabele
coapte pe grătar, umezite cu oţet, se pun într-un săculeţ de pânză care
se încălzeşte şi se aplică pe abdomen pentru a înlătura durerile.
Cataplasma preparată din mălai, oţet şi apă de trandafiri înlătură
orice fel de umflături şi resoarbe herniile. Daca adăugăm lapte
la această făină, gălbenuşuri de ou şi ulei de trandafiri, în aplicaţii
calde şi dese, atenuează considerabil durerile produse de gută. Mălaiul
amestecat cu apă de nalbă înmoaie bătăturile şi sânii întăriţi ai femei-
lor care sunt gata să nască, iar amestecat cu grăsime nesărată face
să coacă puroiul. Făina de porumb amestecată cu urină şi aplicată
pe frunte înlătură cele mai puternice migrenele cauzate de insolaţie.
Mălaiul amestecat cu pinco pinco, vilayo şi tămâie, ajută la refacerea
fracturilor. Făina de porumb alb înmuiată în apă doar atât cât să fie
o pastă groasă, se scufundă în grăsime de capră, şi se ia pe stomacul
gol, contra dizenteriei. Din mălai se prepară două feluri de chica, una
coaptă, cealaltă mestecată; ele sunt foarte hrănitoare, ameţitoare ca şi
vinul şi se pot face cu rachiu sau oţet. Ele sunt diuretice şi aperitive.
Acest tip de băutură, chica, curăţă căile urinare, împiedică formarea
calculilor în asemenea măsură, încât nu se cunoaşte ca vreun indigen
să fi suferit de acest tip de afecţiuni; luată zilnic pe stomacul gol, după
ce s-au lăsat la macerat în ea ace de pin alb zdrobite, purifică rinichii.
Aceeaşi băutură, băută călduţă, se ia în tratamentul colicilor, împotriva
retenţiilor urinei şi afecţiunilor hepatice.
Proprietăţi: DIURETIC, DEPURATIV, sedativ al căilor urinare,
antihemoragic (conţine vitamina K3, care este unul din factorii de
coagulare), stimulent muscular.
Indicaţii: Litiaze urinare (prevenirea lor), cistita cronică, cistalgii,
edeme (datorate insuficienţei cardiace sau cirozei), afecţiuni circula-
torii, regim de slăbire, reumatism, gută, inflamaţii intestinale, alergii
alimentare, exces de toxine.
În uz extern: face să se vindece rănile cele mai infectate.
Antropozofie: Plantă intens terestră, una din cerealele în care forţa
gravitaţională se manifestă cu putere.
Fiinţa supremă care se crede investită cu lumina solară.
Relaţii psiho-existenţiale: Fiinţa se fixează cu putere asupra
ideii că este o fiinţă superioară investită cu puterea luminii solare şi
convinsă că ceilalţi trebuie să asculte de ea, să îi savureze cuvintele
pe care le rosteşte cu aprindere şi pasiune. Poet atunci când se află în
natura sălbatică, dar citadin convins în adâncul sufletului său.
Elixir al celor care au tendinţa de a se considera trimişi ai lumilor
spirituale, deşi ei nu sunt decât simpli mediumi, cai dresaţi să asculte
de sferele subtile de dincolo, în care domnesc reflexiile şi imaginile
inversate ale lumii noastre terestre.
Elixirul spagiric din Zea Mays readuce înapoi fiinţa care se pier-
duse în lumile spirituale, o învaţă ce este gravitaţia şi ce înseamnă
a asculta. De asemenea, o învaţă să se protejeze, să nu se deschidă
primului venit care dă buzna. Ne ajută să regăsim liniştea pământului
mamă, care este materia primordială.
„Materia este rezultatul voinţei divine” spunea Goethe.
Elixirul spagiric din porumb ne învaţă să interiorizăm cu calm
ceea ce, nefiind supus timpului, îl transcende.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Zea mays, va
putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin aceste
cuvinte-cheie:
Deschiderea emonctoriilor, dezintoxicare, ficat, stomac, gută,
apetit, digestie, inflamaţie, activitate hormonală, epifiză, somn,
cistalgie, purificarea organismului înainte de începerea unui trata-
ment, antihemoragic.
PROPOLIS
A 131. Propolis
Provine de la stupi; partea utilizată: răşină colectată de albine
Etimologie: Propolis literar înseamnă pro polis - înaintea oraşului.
Albina, Apis, este format din „a” şi înseamnă „care indică absenţa”,
pes, adică picioare: deci înseamnă „fără picioare” , muscă fără picioa-
re, pentru că atunci când o ţii ea le pune împreună şi le ascunde atât
de bine sub burtică, încât cu greu se pot separa. (Lemery). Protejează
corpul fizic, localizează şi face să dispară influenţele străine, pericu-
loase, este mare protector al integrităţii corporale.
Istoric: Propolisul este o ceară pură sau un soi de sacâz roşcat
sau galben pe care albinele îl formează şi cu care ele ung şi astupă
crăpăturile şi găurile din stupii lor, pentru a împiedica aerul şi frigul să
pătrundă înăuntru. Această răşină este colectată de albine de pe scoarţa
şi mugurii unor plante bogate în răşină. Aceasta răşină amestecată cu
secreţiile salivare va forma o substanţă cleioasă şi lipicioasă: propo-
lisul; bogat în flavonoide. Această substanţă este sfărâmicioasă şi are
un miros care se apropie de cel al mugurilor de plop; conţine puţină
sare volatilă, acidă şi mult ulei. Este digestivă, atenuantă, resorbantă;
o folosim pentru a sparge abcesele, pentru a extrage schijele din fier
care au intrat în carne, pentru ulcerele maligne; îl folosim în prepara-
rea unguentelor şi pentru plasturi; se foloseşte în inhalaţii fiind încălzit
pentru cei care au tuse puternică; propolisul calmează şi domoleşte.
Proprietăţi: PUTERNIC ANTIBIOTIC NATURAL, antiseptic
excepţional, stimulant al sistemului imunitar, antiinflamator,
antivirus, antifungic, antiparazitar, intensifică metabolismul celular,
antireumatismal, cicatrizant.
Indicaţii: Indicat în toate bolile infecţioase, reumatisme, artrită
cronică, dezintoxicarea ficatului, angină (faringită), gripă, infecţii ale
căilor urinare şi intestinale, ulcere, gută, stafilococi, prostatită, cistită,
oboseală, anemie, migrene, boli de piele, proastă circulaţie a sângelui,
inflamaţii bucale, faringite şi probleme ginecologice, igienă dentară. Pe
cale externă este indicat în răni superficiale, eczeme, arsuri, dermatite.
Antropozofie: Există în propolis o mare intensitate de schimburi
între nivelul superior şi cel inferior, între aspectul sulfuros expansiv
cu parfumurile sale, coloritul său puternic, gustul său pronunţat şi
aspectul sărat, arătându-se mineralizarea forţelor florale în labora-
toarele albinelor. Observăm aici cum sulful este menţinut în echilibru
de principiul sărat, cu ajutorul unei forţe astrale şi de bunăvoie ca o
modalitate de a proteja corpul în întregime de toate excesele de lumină
şi raze nocive care provin de la soare şi din cosmos (infraroşii, ultra-
violete, raze X, gamma etc.).
Protejează corpul fizic, intensitatea schimburilor.
Relaţii psiho-existenţiale: Tulburări datorate traumatismelor
psiho-emoţionale şi fizice. Preparat sub formă de elixir spagiric,
propolisul protejează, localizează şi face să dispară influenţele străine
periculoase. Elixir protector al integrităţii corporale care stimulează şi
reintroduce forţele Eului în sectoarele unde ele sunt absente sau slăbite.
Repere: Utilizarea propolisului va putea fi luat în consideraţie,
într-un mod mai specific, prin aceste cuvinte-cheie:
Infecţii, imunitate, metabolism celular, dezintoxicarea organismu-
lui, oboseală, convalescenţă, hipotalamus, sistem hormonal, prostată.
PSYLLIUM (Ochiul lupului)

A 132. Plantago psyllium
Familia Plantaginacea; partea utilizată: seminţele de psilium
Etimologie: Psyllium reprezintă mici grăunţe asemănătoare puri-
cilor, vine din grecescul psilla şi latinescul pulex‚ pulicaria în Evul
Mediu. Sămânţa este bogată în mucilagiu, pe care prezenţa apei o face
să se umfle şi de aici acţiunea sa laxativă şi care alină ceea ce va pune
în mişcare fecalele. Seminţele de Psyllium erau folosite de medicii
egipteni ca laxativ şi împotriva inflamaţiilor aparatului urinar.
Istoric: Psyllium sau iarba purecilor creşte în mod obişnuit în
locurile necultivate, pe câmpii, la marginea podgoriilor, aproape de
mare. Se cultivă în mai multe locuri pentru sămânţă, care este folosita
în medicină; această sămânţă se culege în octombrie.
Conţine mult ulei şi sare volatilă esenţială. Datorită mucilagiului
elimină bila galbenă şi causticitatea umorilor; este specifică în dizen-
terie, hemoragie, eroziuni ale intestinelor, gonoree.
Doza este de 2 grame/6 pentru a extrage mucilagiul într-o apă
potrivită termic pentru a fi băută sau pentru a se folosi în spălăturile
care se fac în cazul dizenteriei sau în inflamaţiile rinichilor.
Sămânţa de psyllium are ceva în plus faţă de celelalte purgative
pentru că ea reîmprospătează, pe lângă rolul purgativ; aceasta nu o
scuteşte de reprehensiune şi maliţiozitate.
Mucilagiul extras din sămânţa plăntuţei se mai foloseşte în infla-
maţiile gâtului, esquinancie, fierbânţeală şi uscăciunea limbii, pentru
a domoli inflamaţiile erizipelului şi toate bolile de natură flegmatică,
usturimea căilor renale şi fierbânţeala febrei, sub formă de comprese
pe frunte sau în palme. Acest mucilagiu extras cu oţet stinge focul
schimbător şi usucă pitiriazisul, elimină durerile de cap; aplicat pe
pleoape elimină roşeaţa din ochi.
Planta răspândită prin cameră îndepărtează puricii. Se numeşte
Psyllium pentru că sămânţa are forma şi culoarea apropiate într-o
anumită măsură de cea a unui purice.
Proprietăţi: EMOLIENT, LAXATIV, protector al mucoaselor
intestinale (pansament gastro-intestinal eficace), antiinflamator.
Indicaţii: Constipaţie cronică prin insuficienţa mişcărilor peris-
taltice (atonice), dureri gastro-intestinale, ulcere stomacale, colite,
hemoroizi, colesterolemie, trigliceriade, afecţiuni urinare.
Artificii ale puterii pentru a-şi masca mai bine fragilitatea.
Relaţii psiho-existenţiale: Purifică sângele celui care menţine arti-
ficii ale puterii pentru a-şi masca mai bine fragilitatea.
Elixiriul spagiric din Plantago psyllium atenuează şi elimină
conceptele „lungi şi subţiri“ ale celui se oboseşte să găsească soluţii
neclare.
Reper în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Plantago psyllium
cuvinte-cheie:
Intestine, atonie intestinală, sistem urinar, cistite, ATM.
RIDICHE DE IARNĂ (Ridiche neagră)

A133. Raphanus niger
Familia Cruciferae; partea folosită: rădăcini proaspete, suc de
plantă proaspătă
Etimologie: Rădăcină de iarnă; radix, rhiya, rhizome, înseamnă
rădăcină. Raphanus niger: rădăcină neagră . Toate rădăcinile cultivate
care provin din Ravenelle, care înseamnă ridiche sălbatică (Raphanus,
Raphanistrum) şi este de fapt o buruiană ce creşte în locurile neîn-
grijite ale caselor. După Apollon, dacă ridichea sălbatică valorează
cât plumbul şi sfecla albă valorează cât argintul, ridichea de iarnă
valorează cât aurul. Herodot spune că usturoiul şi ridichea neagră erau
împărţite muncitorilor piramidelor. Takuwanul japonez este o ridiche
preparată, foarte apreciată în bucătăria macrobiotică datorită puterni-
cei sale predominanţei Yang. Plantă picantă. (Medicina chineză) Ouf!
Se anunţă ceva promiţător… nu mă mai îngrijorez. 4 (Note cheie). 4
Istoric: Hreanul de cultură. Ridichea de iarnă sau R Stivus este o
plantă cultivată în grădinile de zarzavaturi şi care se scoate din pământ
primăvara atunci când e moale şi plină de suc, uşor de rupt şi bună de
mâncat; conţine, ca toate rădăcinile, multă sare esenţială şi volatilă.
Rădăcina este mult mai cunoscută în bucătărie decât în farmacii,
pentru că din fâşiile presărate cu zahăr se extrage o licoare pe care o
dăm copiilor s-o înghită pentru a le purifica plămânii de mucus.
În medicină se foloseşte rădăcina şi seminţele.
Ridichea cultivată sau ridichea de iarnă are calităţile: caldă,
dezicativă, aperitivă, absterivă şi atenuantă. Rădăcina sa este folosită
în primul rând pentru a sfărâma şi a elimina piatra din rinichi, pentru a
provoca urina şi menstruaţia şi pentru a elimina obturaţiile ficatului şi
ale splinei. Pe lângă aceasta este excelent în a purifica de mucus. Sucul
său este bun pentru bolile de rinichi şi bolile vezicii urinare cauzate de
mucozităţi sau de pietre; şi acelaşi suc amestecat cu puţin zahăr este
remarcabil pentru a curăţa stomacul şi plămânii şi pentru a vindeca
tusea şi astmul cauzate de aceste substanţe vâscoase.
Rădăcina de ridiche de iarnă dată pe răzătoare se aplică pe tălpile
picioarelor pentru febră şi hidropizie şi chiar pe gât pentru durerile de
cap şi temperatură foarte mare. Sămânţa este de asemenea aperitivă,
dar dacă o ţinem singură în gură provoacă strănutul.
Înghiţită, ridichea de iarnă provoacă senzaţia de vomă şi râgâituri;
se consideră una dintre vomitivele uşoare.
Proprietăţi: COLAGOG, DRENOR HEPATOBILIAR, depurativ,
antiacneic, laxativ, diuretic uşor, tonic respirator, aperitiv, stimulant al
sistemului imunitar (antibiotic, pectoral).
Conţine sulf, formează pielea şi cartilajele.
Indicaţii: Probleme hepatobiliare, litiaze biliare şi urinare,
dispepsii, constipaţie, dermatoze, (acnee, eczemă), afecţiuni pulmo-
nare, tuse seacă şi spasmodică, urticarie, artrită cronică, oboseală.
Antropozofie: În familia cruciferelor sunt plante umplute pe toate
părţile de forţele eterice. Ele ajută corpul vital eteric să distrugă ener-
gic albumina din mâncare, să supună şi să domine natura lor străină,
să le ucidă, apoi să revitalizeze ceea ce a fost omorât pentru a-l integra
în organismul uman.
Pentru aceasta sunt folosite plantele care formează substanţe aro-
matice sulfuroase pentru că sulful favorizează vitalizarea albuminei.
Accelerează şi energizează fenomenele vitale. Aici un impuls
caloric pătrunde în procesele vegetative, iar căldura produce substanţe
încărcate cu foc al cărui ciclu vegetal este dus la bun sfârşit.
Pătrunderea în propria locuinţă.
Relaţii psiho-existenţiale: Dureri înţepătoare în ficat şi splină, o
mare acumulare de gaze, senzaţie de balonare care arde în interiorul
corpului.
Nu iubeşte copii, în special fetiţele. Insomnii de origine sexuală la
femei. Elixiriul spagiric din Raphanus niger este un concentrat vital
care permite fiinţei să umanizeze influxurile exterioare care se abat
asupra lui; să răspândească lumina; să scoată comoara ascunsă şi să
intre cu adevărat în locuinţa sa.
Elixir al transformării terestrului în cosmic şi invers.
Binefăcător pentru hepatici.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Raphanus niger
cuvinte-cheie:
Digestie, ficat, vezică, pancreas, detoxifierea organismului, sistem
renal, acţiune antispasmodică, reumatism, energie vitală şi imunitate,
lipsă de motivaţie, percepţia interioară a propriei sale realităţi.
ROIBĂ (Garanţă)
Denumire populară: otrăţel, paţachină, rumenele, etc.
A134. Rubia tinctorum
Familia Rubiaceae; parte utilizată: rădăcini
Etimologie: ROAIBA - Rubia tinctorum. Ruber: roşu, deoarece
colorează în roşu. Planta este un colorant atât de puternic încât
colorează în roşu urina şi, câteodată, chiar şi oasele celor care o
consumă. Paracelsus o preconiza contra tuturor pierderilor de sânge.
Ea facilitează naşterea şi are bune proprietăţi diuretice.
Istoric: Roiba este o plantă căreia-i plac solurile grase; se cultivă
în mai multe ţări din Europa. Se smulge din pământ în lunile mai şi
iunie şi se pune la uscat pentru a o păstra şi a o transporta.
Olandezii fac cu ea un mare negoţ: ea serveşte vopsitorilor, pentru
a vopsi în roşu, de unde vine şi denumirea de Rubia tinctorum; se
foloseşte şi în medicină.
Conţine multă sare esenţială şi ulei. Este caldă şi desicativă,
aperitivă pentru urină, discusivă, disolutivă, astringentă pentru
pântece şi curativă. Se foloseşte, în principal, în obstrucţia ficatului, a
splinei şi a uterului; în caz de gălbinare, piatră, hidropizie, suprimare
de urină şi menstruaţie sub formă de pesar.
Fiind mâncată, ea face urina roşie, după cum reventul o face
galbenă, fără a o schimba totuşi în substanţa ei; ea rezistă la venin.
Ea face parte din poţiunile de leac.
Decoctul din această rădăcină, făcut în oţet şi apă, este salutar în
căderi şi contuzii. Vopsitorii se servesc de ea pentru a vopsi în roşu şi
iese mai frumos şi cu ulei de terbentină, decât cu apă sau acid etilic.
Proprietăţi: ANTIINFLAMATOR AL CĂILOR URINARE,
tonic hepatic, diuretic, aperitiv, emenagog, laxativ, antilitiazic urinar,
proprietăţi antitumorale.
Indicaţii: Insuficienţă biliară, infecţii, cistită, nefrită, calculi
urinari (exceptând calculii oxalici), artrită.
Observaţie: consumarea sa colorează urina în roz, fără pericol.
Antropozofie: În cenuşa de garanţă, s-a găsit potasiu, calciu, dar şi
magneziu şi acid silicic, fapt ce arată strânsa ei relaţie cu lumina. R.
Steiner spune că producerea intensă de culori roşii indică faptul că o
plantă se apără împotriva unor puternice influenţe astrale.
Deposedat de bunurile exterioare, fatalitatea existenţei.
Relaţii psiho-existenţiale: Rubia tinctorum este, în spagirie,
planta-elixir a celui decepţionat, care a lăsat astralul ambiant, bunurile
exterioare, fatalităţile existenţei, să-l deposedeze de Binele său, fără
contraparte satisfăcătoare şi echilibrantă.
Sentimentul dreptăţii este înşelat. Pregătit să refacă o tentativă, o
nouă şi adevărată experienţă până în valorile roşii ale sufletului-sânge,
până în corpul-receptacul fizic.
Lumina începe să licărească în tenebrele ascunse ale corpului
încarnat. Elixir al efortului final.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Rubia tinctorum,
cuvinte-cheie:
Arbore urinar, stomac, respiraţie, homeostazie hormonală, stres,
osteopatie (dorsale).
ROINIŢĂ
(Melisă sau iarba stupilor)
A135. Melissa officinalis
Familia Labiatae; părţi utilizate: frun-
zele, vârfurile înflorite
Etimologie: Roiniţa - ardeiul albinelor
pentru că albinele îndrăgesc această plantă.
Numită de asemenea lămâiţă sau iarba ti-
nerelor fete. Conform lui Avicenna, roiniţa
reînsufleţeşte inima şi trezeşte capacităţile
virile. Pentru Hildegarde de Bingen dacă
femeia ar şti care este valoarea roiniţei, ar
purta-o necontenit în cămaşa sa. Roiniţa
are semnătura matricii (uterului); şi este un
remediu suveran în cazul inflamaţiilor acestui organ. Culeasă atunci
când luna descreşte în Berbec, Leu sau Săgetător, vindecă afecţiunile
inimii. Aceasta este o plantă cordială, care intrând prin dualitatea
emisferelor cerebrale, coboară în sanctuarul inimii. Realizând maria-
jul dintre minte-inimă, foc-apă, ea se aseamănă cu o apă de foc, o apă
a vieţii. Ea acţionează favorabil în cazul distoniilor neurovegetative şi
a problemelor de ritm. Ea a fost numită Celeyos de către Chaldeeni,
sau Casini de către greci (Albert cel Mare).
Roiniţa este o plantă care deschide inima şi aduce optimismul
în viaţă; ea înalţă sufletul dezlegându-l de legăturile sale obscure.
Dinamizează chakra plexului solar, care este asociată cu ficatul şi cu
glandele suprarenale, conform Ayurvedei. Plantă dulce.
Istoric: Roiniţa este o plantă care se cultivă în grădini, ale
cărei frunze miros uşor a lămâie, de unde şi numele de lămâiţă; ea
conţine mult ulei exaltat şi sare esenţială. Această plantă este caldă şi
desicativă, şi este renumită în vindecarea afecţiunilor capului, inimii,
uterului şi stomacului; în caz de melancolie, somn agitat, paralizie,
apoplexie, epilepsie, vertij, lipotimie, arsuri la stomac, retenţia fluxu-
lui menstrual şi lohii (scurgere uterină postnatală), halenă fetidă, febră
malignă, ciumă.
Apa de roiniţă distilată cu vin, aplicată pe cele două zone ale pul-
sului sau pe regiunea inimii e folosită în caz de sincopă sau palpitaţii.
Se recomandă ca în cazul acestor maladii să se înmoaie un săculeţ cu
roiniţă în alcool etilic pentru a-l aplica în zona inimii.
Ea constituie un remediu extern salutar în băi (spălături interne)
ale zonei genitale feminine, şi împotriva înţepăturilor de albine şi
viespi, sub formă de cataplasmă. Roiniţa este una din numeroasele
plante cu efect tonic cardiac (cordiale) şi se află la baza celebrei Ape a
Carmelitelor, remediu cordial şi antispasmodic considerat a fi de mulţi
un adevărat „aur potabil vegetal”.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC, TRANCHILIZANT, coleretic,
neuro-sedativ (al SNC), stimulent general, antidepresiv, carminativ,
emenagog, antiviral (herpes).
Indicaţii: Migrene şi probleme digestive de origine nervoasă,
vomismente provocate de anxietate sau de graviditate, emotivitate,
stres, nervozitate, palpitaţii, vertij, insomnie, acufene, pierderea
memoriei. În uz extern, se foloseşte ca antiviral.
Antropozofie: Planta se manifestă în special în lumea căldurii
şi a apei. Reîncălzitoare, răcoritoare şi mai ales întăritoare, roiniţa
acţionează în special asupra proceselor ritmice, proprietăţile sale
manifestându-se în mod pregnant în frunze. Ea înfloreşte târziu şi odată
înflorită îşi pierde însuşirile aromatice, şi chiar se usucă. Acţiunea sa
evidentă este asupra aparatului ritmic; palpitaţii cardiace, nevroze, an-
gine pectorale. Are de asemenea o acţiune liniştitoare asupra organelor
genitale. Ea pare a avea o dublă acţiune: trezeşte, dar în acelaşi timp,
linişteşte; aliniază înapoi corpurile subtile. Împreună cu muşeţelul, ea
acţionează cu dulceaţă asupra aspectului venusian al fiinţei, anume
sfera renală. Tonifică rinichii, atunci când sunt supraîncălziţi.
Înalţă sufletul, dezlegându-l de legăturile sale obscure
nereuşite, nefinalizate.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixirul spagiric din Melissa officinalis
entuziasmează inima şi corpul aflate în mijlocul dualităţii şi conflic-
telor. Elixir care deschide inima şi aduce optimism vieţii; înalţă su-
fletul dezlegându-l de legăturile sale obscure nereuşite, nefinalizate.
Acţionează favorabil în cazul distoniilor neurovegetative şi proble-
melor de ritm. Redă mobilitate ideilor înţepenite, cu scopul de a le
lichefia şi a le reda energia încătuşată.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Melissa officina-
cuvinte-cheie:
Probleme digestive, indigestii, alergii alimentare, reglator al apeti-
tului, eliminarea toxinelor, tuse alergică, tuse cronică, bronşite, rinită
alergică, gripă, somn, circulaţie cardiacă, sistem cardio-vascular.
ROMANIŢĂ
A136. Chamaemelum nobile
capitule florale
Etimologie: ROMANIŢA - (De-
numire latină: Chamaemelum nobile
sau Anthemis nobilis). Provine din
grecescul cham: pământ, pantă, pitic
şi melon: amestec, cartof. Cartof, în
funcţie de forma capitulelor şi a miro-
sului anumitor varietăţi de romaniţă
care amintesc de cel al cartofului. Este
de asemenea numită şi ochiul soarelui,
având forma unui buric; de asemenea
ea este bună pentru a calma durerile de
burtă şi suturările buricului (Lemery).
Nu mai este buricul pământului, şi-a
pierdut nobleţea, fructul său este în pământ, este ieşirea din Grădina
Edenului. Plantă solară, îşi răspândeşte focul-lumină în organism şi
armonizează dualităţile bine/rău refulate, spasmele convulsive, lucru-
rile lăsate la voia întâmplării. Plantă amară (Medicina chineză).
Groaznicul copil intolerant şi intolerabil (important).
Istoric: Romaniţa creşte în grădini; conţine mult ulei pe jumătate
exaltat şi sare esenţială. Este caldă, desicativă, digestivă, laxativă,
emolientă, anodină; elimină gazele, provoacă menstruaţia la femei şi
iese afară prin urină. Ea face parte din cele 4 flori carminative sau
bune pentru a elimina gazele, împreună cu mărarul, granatul şi sulfina.
Folosirea sa este recunoscută în colică sub formă de decoct, în para-
lizia părţilor inferioare şi tot ce presupune aceasta.
Se foloseşte pe cale externă în clisme şi cataplasme anodine, emo-
liente şi pentru a cauza supurarea. Romaniţa este o excelentă plantă
de leac. Se prepară din ea apă şi ulei prin distilare şi ulei prin infuzia
florilor sale la soare, sare şi sirop.
Proprietăţi:ANTISPASMODIC, antistres, stomacal, sedativ, eupep-
tic, tonic amar, antiinflamator, emenagog, febrifug, sudorific, vermifug.
Indicaţii: Anemie, migrene, insomnii, inapetenţă, indigestii, ba-
lonări, spasme gastrice (dispepsie), intestine iritate (meteorism),
spasmofilie, dureri menstruale, amenoree, menopauză. Cicatrizare a
rănilor (comprese), băi de ochi (decoct).
Antropozofie: Romaniţei îi place lumina, respingând umbra şi
umiditatea. Puternica sa acţiune terapeutică asupra proceselor astrale
anormale ale organismului uman se bazează pe afinitatea sa pentru
elementul aerian (picătură de aer în receptacul) şi pe legăturile sale
specifice cu sfera astrală.
Toată această plantă nu e decât o inflamare controlată, o disoluţie
stăpânită, o Sulfură ţinută în frâu de o Sare. A se vedea şi la Granat.
Dezbină şi stăpâneşte, separă lumina de întuneric.
Relaţii psiho-existenţiale: Totul nu a ieşit la lumină, toracele
rămâne astupat de umori, funcţiunile inferioare încetinite. Tulburări
gastrice şi frisoane în interiorul abdomenului. Impresia că trebuie
să nască a doua oară; ar vrea să fie asistat mai ales atunci când se
pregăteşte să împartă pentru a stăpâni, să păstreze lumina şi să ducă
întunericul într-un alt loc din corpul său sau în altele.
Un fragment de lumină rămâne mereu prezent în fiinţă.
Elixirul spagiric Chamaemelum nobile va lucra, pornind de la
această lumină găzduită în mijlocul cerurilor noastre interioare, pentru
a reconstrui cu polaritatea obscură Focul-Soare interior, dualitatea se
va organiza în jurul unui centru liber.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Chamaemelum
nobile va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Nervozitate, agitaţie, insomnii, palpitaţii, tahicardie, urmări ale
problemelor cardiace, teren alergic, regenerare a ţesuturilor, intestine
iritate, congestie.
ROSTOPASCĂ
A137. Chelidonium majus
Familia Papaveraceae; parte utili-
zată: întreaga plantă
Etimologie: ROSTOPASCA - Iar-
bă a negilor, Iarba Domnului, Iarba
Bunului Dumnezeu, Iarba rândunicii.
Din grecescul chelidonion. Chelidon:
rândunică, deoarece înfloreşte la veni-
rea lor. Dar al cerului pentru alchimişti,
care vedeau în culoarea rădăcinilor
sale semnul pietrei filozofale. Potrivit
unei legende, mama rândunică vărsa
suc galben de rostopască peste ochii
răniţi ai micului său pui pentru a-i reda vederea. Poartă simbolul fierii;
stinge febra bilioşilor şi vindecă gălbinarea producând transpiraţie.
„Ea este numită Aquilaire de către caldeeni, deoarece ea apare în timp
ce vulturii îşi fac cuiburile; de către greci, Valis; această plantă apare,
de asemenea, când rândunelele îşi fac cuiburi” (Albert le Grand).
Rostopasca este o plantă viguroasă, care restabileşte fierea într-un
metabolism corect, deblocând funcţiile sistemului hepatobiliar;
plantă de foc activă la unirea corpurilor astral şi eteric. Plantă picantă
(Medicina chineză). „Lobul drept al ficatului” (Important).
Istoric: Rostopasca creşte în mărăcini, în crăpăturile zidurilor
groase ale vechilor edificii; ea conţine multă sare esenţială şi ulei.
Este caldă şi desicativă, puternic detersivă, atenuantă şi cu un gust
aspru şi amar. Ea curăţă fierea prin săruri şi urină şi clarifică vederea.
Din această cauză se foloseşte în gălbinare şi în obstrucţiile splinei,
ficatului şi uretrelor.
Rădăcina este alexifarmaceutică; se aplică sub formă de supozitor,
se foloseşte extern pentru oboseală, ulcere şi celelalte afecţiuni ale
ochilor. Iar unii se mulţumesc să pună în ochiul bolnav suc galben care
iese din tulpinile acestei plante când este ruptă.
Se spune că această plantă pusă sub talpa piciorului gol vindecă
gălbinarea. Vinul în care s-a pus la infuzat această rădăcină tocată
mărunt devine galben; şi fiind băut de cei care suferă de gălbinare,
îi vindecă în mod inevitabil; se poate îndulci acest vin cu struguri
trecuţi, care sunt la fel de buni în această boală; într-un cuvânt, nu
există deloc un remediu mai specific în gălbinarea galbenă şi neagră
decât sucul, infuzia, decoctul şi toate celelalte preparate din această
plantă, mai ales dacă îi adăugăm şi fierul.
Rădăcina de rostopască ţinută în gură şi mestecată calmează dure-
rea de dinţi. Sucul de rostopască se foloseşte pentru a vindeca negii,
pecinginile, râia, fiind aplicat extern. Această plantă este bună pentru a
fi aplicată pe vechile ulcere şi rănile grave, pe care le închide.
Fretagius scrie că, fiartă în oţet, ea a vindecat şi a apărat singură
mai multe persoane de ciumă. Se distilează din ea un lichid care e
puternic preţuit şi folosit pentru bolile ochilor.
Proprietăţi: STIMULENT ŞI DRENOR HEPATOBILIAR,
colagog, coleretic, analgezic şi antispasmodic stomacal şi intestinal,
diuretic, purgativ, depurativ, preventiv anticanceros.
Indicaţii: Litiaze biliare, spasme gastrointestinale şi bronhice,
angină pectorală, astm, arterioscleroză, hipertensiune, reumatism,
gută, icter, scaune galbene, migrene hepatice.
Extern: sucul său prospăt aplicat pe negi, bătături.
Precauţii: Toxic în doză mare (iritare a tractului gastrointestinal),
a se folosi cu prudenţă şi moderaţie.
A nu se aplica pe rănile deschise. Nerecomandată copiilor.
Antropozofie: Plantă a cărei astralitate îi conferă relaţii intime cu
regnurile animal şi uman.
Procesele-rostopască în natură, după antropozofie, se pot pune
în paralel cu procesul ficat-fiere în fiinţa umană: procesele construc-
toare care se desfăşoară în ficat sunt realizate de către corpul eteric;
la rândul ei, fierea este separată prin descompunere în procesul
digestiv, graţie intervenţiei corpului astral.
Rostopasca este un remediu care conţine un principiu vegetal
inamic al tuturor blocajelor; ea reorientează fierea din interior spre
exterior.
Puişorilor săi privaţi de lumină,
Rândunica, spune Pliniu, abilă şi tandră mamă,
Graţie Rostopascăi pusă în ochii lor,
Chiar şi atunci când sunt bolnavi, le redă lumina cerului.
Înţelegere încetinită de vechi răni, care încă mai bântuie fiinţa.
Relaţii psiho-existenţiale: Cap greu, ochi livizi, înţelegere
încetinită de către vechi răni încă neeliminate şi care îl mai obsedează;
somnolenţă, vertijuri, senzaţie dureroasă ridicând ochii spre cer.
Refuză să vadă clar şi-şi face sânge rău, perseverând încă în a rămâne
orb şi mărginit; un zid.
Persoana este deseori energică, cu un bun simţ practic, neîmpie-
dicându-se de abstracţiuni şi speculaţii intelectuale. Echilibru pertur-
bat între a lua şi a lăsa, care sfârşeşte prin a măcina aspectele bune ale
personalităţii.
Elixirul spagiric Chelidonium majus reorientează energiile
emoţionale într-o sferă debarasată de idei grosiere; el transmite în
mod clar informaţiile şi favorizează exprimarea, schimbul, dialogul.
Tendinţa depresivă cu privire la un viitor înspăimântător se preface
într-o deschidere către un viitor mai bine înţeles, mai bine acceptat.
Riscurile de a evacua în exterior părţi din sine se reduc, degajându-se
de aici o mai mare responsabilitate, o viziune mai globală a naturii
noastre.
Vechile răni, rupturile devin acum o mişcare de fermentaţie
spirituală interioară, o metamorfoză; fructele vieţii nu au rămas în-
chise şi seci.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Chelidonium
majus va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Antispasmodic (spasme vezică biliară şi intestine), ulcere la
stomac, probleme de ficat-vezică biliară, atonie digestivă, digestie
dificilă, constipaţie, colică nefretică, oboseală intelectuală, surmenaj,
lipsă de energie, precardialgie, urticarie, gută, migrenă hepatică.
ROZMARIN
A138. Rosmarinus officinalis.
Familia Labiatae; partea
folosită: vârfurile înflorite, frun-
zele
Etimologie: Rozmarinul - ros,
de rhus sau rhous vine din greacă:
copăcel, tufiş şi marinus, de la
mare, se simte ca marea. Plantă
care primeşte vaporii mării sub
formă de roze. Este numit rosema-
rin sau Rozmarinul trubadurilor.
Legenda spune că în momentul
în care au fugit în Egipt, Fecioara
Maria a găsit refugiu lângă un
rozmarin sub care şi-a lasat
veşmântul albastru. De atunci, ar-
bustul a făcut flori albastre şi a fost numit Copacul Sfintei Maria.
Simbol al imortalităţii şi renaşterii, se sărbătoreşte în ziua de Florii,
odată cu intrarea lui Iisus în Ierusalim şi reprezintă speranţa Învierii.
Însemnare: Rozmarinul are nişte frunzuliţe groase şi pline care
ne duc cu gândul la organele ficat şi pancreas; frunzele de rozmarin
sunt un remediu bun pentru obstrucţiile acestor două organe (Lemery).
Rozmarinul ajută la reunificarea: inimă/cap, Betleem/Golgota, la
schimburile celulare, la purificare, la respiraţie. Plantă foarte completă,
rozmarinul este un antiseptic pulmonar şi intestinal, care va activa
procesele sangvine, va echilibra temperatura corpului şi are acţine
digestivă. Clădeşte ceea ce este descompus (excesele intelectuale).
Rozmarinul calmează ficatul încărcat adeseori de emoţii.
Componenta sa subtilă face să apară o entitate care nu stă liniştită
la locul ei şi care trebuie să fie combătută pentru a fi eliminată.
Fortifică Eul şi corpul astral prin căldura sa; infuziile amare ajută
corpurile astral şi vital să se unească în mod armonios.
Rozmarinul este expresia a ceva foarte puternic şi înflăcărat.
Istoric: Rozmarinul este un copăcel lemnos, înmiresmat şi aro-
matic, care se cultivă în grădină şi care îşi păstrează frunzele verzi şi
în timpul iernii; dar el apare fără să fi fost cultivat, în mod abundent în
ţările calde şi uscate. În medicină se folosesc adesea frunzele şi florile
de rozmarin numite de farmacişti Anthos, dar sunt de preferat cele din
Languedoc celor din Paris, pentru că clima caldă le face să fie mai
bune şi mai spirtuoase; uneori sunt folosite de asemenea şi seminţele.
Conţine mult ulei şi sare esenţială sau volatilă. Rozmarinul este cald
şi purificator, pişcăcios, are un gust amestecat de acru cu amar, astrin-
gent şi este unul din principalele cefalice şi uterine.
Principala sa întrebuinţare este în apoplexie pentru fortificarea
creierului, epilepsie, paralizie, ameţeală şi celelalte afecţiuni specifice
capului şi psihicului şi pentru tulburări isterice. Luminează vederea,
corectează mirosul urât al halenei, dezobstrucţionează ficatul şi splina,
remediu pentru probleme feminine, cum sunt scurgerile albe, pentru
uter, pentru icter şi întăreşte inima.
Remediile extrase din rozmarin mai sunt bune pentru fortificarea
feotusului şi pentru a preveni avortul.
Extern se foloseşte pentru a întări încheieturile şi nervii, pentru a
lupta împotriva cangrenei, pentru a resorbi umorile reci.
Apa vieţii extrasă prin distilaţie din vinul în care au fost puse la
macerat frunze şi flori de rozmarin, vindecă scabia, spune Arnaud
de Villeneuve în Tratat despre vinurile medicinale, vindecă cance-
rele şi fistulele rezistente la alte remedii; dacă frecăm des mâinile şi
alte membre paralitice cu infuzie din frunze şi flori de rozmarin, se
încălzesc şi uneori chiar pot fi vindecate.
Extern se foloseşte sub formă de parfum pentru catare şi afecţiunile
corelate cu acestea şi pentru a întări uterul. Florile de rozmarin se
pot păstra doi ani. Rozmarinul este un cuvânt compus din roz, roză
şi marin din cauza faptului că această plantă, care creşte adeseori pe
lângă mare, resoarbe vaporii care cad sub formă de cristale de apă în
formă de trandafiri.
Mai este numită şi Coronarius pentru că în trecut floarea de roz-
marin era folosită pentru alcătuirea coroniţelor şi pălăriilor din flori.
Proprietăţi: COLAGOG, COLERETIC, hepatoprotector, diuretic
uşor, stimulent general, tonicardic, eupeptic, antispasmodic, antioxi-
dant (vânător al radicalilor liberi), antiseptic, antiinflamator, emena-
gog, activitate contraceptivă, antigonadotrop.
Indicaţii: Probleme hepatobiliare, dispepsii, astenii, pierderi
ale memoriei, cefalee, migrene, ameţeli, astmă, boli ale aparatului
respirator, surmenaj psihic şi intelectual, stări depresive, amenoree. Pe
cale externă: băi cu decoct pentru o stimulare generală.
Precauţii: În cantităţi mari apar riscuri de iritaţii gastro-intestina-
le, nefrite.
Antropozofie: Parfumul răspândit de rozmarin este fortificant
pentru conştiinţă. Radiaţia sa puternică fortifică eul activând proce-
sele sangvine. Organele fiind mai bine irigate cu sânge şi mai bine
încălzite, eul şi corpul astral pot acţiona mai bine. Esenţa de rozmarin
este una din substanţele cunoscute cele mai bogate în hidrogen (aspect
călduros). Este bradul labratelor după R. Steiner. Iată câteva indicaţii
ale lui Rudolf Steiner:
1. Eul cosmic al plantei acţionează în formarea uleiurilor eterice.
2. Astralitatea cosmică a plantei acţionează în formarea taninurilor,
printre altele, care sunt organele de mediere între impulsurile astrale şi
corpul eteric vegetal. O intervenţie foarte intensă a astralităţii în fizic,
încălcând domeniul forţelor formatoare eterice, conduce la alcaloide
şi otrăvuri vegetale.
3. Etalarea forţelor de atracţie asupra astralului în sânul corpului
eteric se exprimă prin producerea unor substanţe amare. Uleiurile
eterice, în special cele din rozmarin au, din această cauză, o acţiune
vindecătoare care consistă în a stimula eul. Taninul determină corpul
astral să se lege de corpul eteric.
Amarul incită corpul eteric să ia în el corpul astral.
Rozmarinul vindecă tenesmele (dureri anale) dureroase
Întăreşte stomacul; însufleţeşte şi înveseleşte
Nu se simte în siguranţă, trebuie să se lupte pentru a nu fi
eliminat.
Relaţii psiho-existenţiale: Nu se simte în siguranţă acolo unde
este, trebuie să lupte pentru a nu fi eliminat. Elixirul spagiric din Ros-
marinus officinalis fortifică Eul şi corpul astral datorită căldurii sale.
Taninul şi gustul amar al acestei plante ajută corpurile astral şi vital
să se unească în mod armonios. Este un dezobstruant al ficatului şi
pancreasului; are proprietăţi tonicardice. Rozmarinul exprimă putere
şi înflăcărare şi ajută fiinţele devitalizate şi dezorientate.
Pe de altă parte, simbol în zilele de nuntă şi solemnităţi, rozmarinul
stimulează Ajna chakra, viziunea filozofică, percepţia.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Rosmarinus offi-
cinalis acacia va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai spe-
cific, prin aceste cuvinte-cheie:
Probleme hepatobiliare, dispepsii, asteni, pierderi de memorie
cefalee, migrene, astmă, aparat respirator, surmenaj, stări depresive,
tiroidă şi paratiroidă, amenoree.
SALCÂM
A139. Robinia pseudo acacia
Familia Leguminoasae; partea folosită: florile
Etimologie: Salcâm - Fals acacia. O zicală populară spune că
atâta timp cât salcâmul e verde, toamna nu vine. Ph acid (note cheie)
Istoric: Pseudosalcâmul este un copac mare, unul din cele mai
plăcute ornamente ale grădinilor datorită întinderii şi frumuseţii
ramurilor sale, prin mirosul plăcut al florilor sale şi prin umbra sa.
L-am putea numi Glycyrrhiza arborescens pentru că nu se deosebeşte
de lemnul dulce decât prin faptul că este un copac şi lemnul dulce
o plantă. Frunzele sale sunt alungite, dispuse pe perechi, florile
sale sunt frumoase, lungi, leguminoase, albe, cu un miros dulce şi
foarte plăcut; când ele se scutură, le urmează nişte fructe sub formă
de păstăi plate, care conţin seminţe, sub forma unui mic rinichi.
Se spune că primul salcâm care ar fi fost adus în Franţa din
America a fost plantat în grădina regelui, în Paris, sub îngrijirea lui
M. Robin, unde mai există încă, puternic, mare, viguros; de aceea
este numit salcâmul lui Robin, părintele tuturor salcâmilor din Paris.
Florile sale sunt emoliente, laxative, aperitive, resorbante şi anti-
isterice. Rădăcina sa este pectorală.
Proprietăţi: ANTIINFLAMATOR, ANTISPASMODIC, diuretic,
colagog, emolient tonic.
Indicaţii: Hiperaciditate gastrică care produce crampe la nivelul
stomacului şi intestinului, gastrită, ulcer gastroduodenal, meteorism.
Precauţii: Restul plantei este toxic.
Antropozofie: Format datorită aerului şi pentru aer, iubind lumi-
na, este atât delicat cât şi puternic. Leguminoasă foarte astralizată,
folosită când corpul astral al omului este prea activ, în căile digestive
superioare, producând un exces de acid gastric, chiar şi ulcer.
Idei care rămân în aer, teamă că cerul ar putea să-i cadă în cap.
Relaţii psiho-existenţiale: Aciditate la copii, râgâială chinuitoare,
stomac şi intestine dilatate, cefalee frontală. Obstacol psiho-emoţional
în experienţe, înainte ca acestea să fie asimilate în întregime de or-
ganism. Nu se lasă timp subtilului şi fluidului să se încarneze; ideile
rămân în aer. Elixirul spagiric din salcâm este elixirul unui destin care
se derulează, fără a fi oprit de frica de a vedea cerul care „cade” dea-
supra capului.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Robinia pseudo
acacia va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Inflamaţii (ORL, pulmonare, piele), dificultate respiratorie, simţul
mirosului, efect diuretic, purificator al sângelui, protecţie hepatică,
aciditate gastrică.
SALCIE ALBĂ
A140. Salix alba
Familia Salicaceae; partea folosită: coaja, mâţişorul
Etimologie: Salcia albă - Arborele care se împotriveşte durerii.
Se mai numeşte şi Răchită albă sau Saux alb. Este copacul cu crengi
flexibile (Răchita), consacrat zeiţei Diana - Artemis, căreia îi plăcea
să se odihnească la marginea râurilor. Simbol al castităţii în Grecia,
Salcia albă este considerată incompatibilă cu dragostea. Este şi sim-
bolul longevităţii, imortalităţii, renaşterii, prosperităţii, dar şi copacul
durerii, doliului, separării. Fumul din coaja de salcie invocă entităţi
de pe lună şi fiinţe acvatice. Cu ocazia fugii în Egipt a Sfintei Familii,
salcia plângătoare îşi va apleca crengile. Salix: eu sar, pentru că salcia
creşte atât de repede şi în scurt timp, încât pare ca şi cum ar sări. Coaja
sa are reputaţia că este febrifugă, medicament înlocuitor al chininei,
fără însă a-l egala pe acesta. Plantă amară (Medicina chineză).
Istoric: Salcia sau Saulax, Salix este o plantă iubitoare de locuri
umede şi mlăştinoase, păduri umede de-a lungul râurilor; conţine mult
ulei şi flegmă, puţină sare. Se folosesc frunzele, mâţişorii, coaja şi
vâscul. Frunzele sunt răcoritoare, dezicative, astringent. Decoctul
său este recomandat pentru hemoragii şi pentru a opri pasiunile lui
Venus. Se foloseşte în dizenterii sub formă de spălături. Se spală de
asemenea gambele şi tălpile cu un decoct pentru insomnii şi febră
puternică sau pentru căldurile febricitelor, pentru a opri hemora-
giile rănilor nasului şi ale altor părţi ale corpului. Se presară prin
camerele bolnavilor pentru a reîmprospăta aerul. Pentru obturările şi
obstrucţiile ficatului şi pancreasului şi pentru a curăţa stomacul, se
fierbe un pumn de coajă de salcie într-o jumătate de litru de apă până
se consumă o treime din această cantitate, adăugând puţin zahăr în
lichidul filtrat pentru a-i lua din amăreală, se înghite pe stomacul gol
în fiecare dimineaţă până la vindecare. Pentru durerea de pancreas se
aplică comprese cu frunze de salcie, pisate cu puţină sare.
Decoctul din coajă de salcie sau răchită în care amestecăm vin
roşu sau apă aburindă este un remediu recomandat în menstrele
femeilor. Cenuşa cojii de salcie amestecată cu oţet tare este bună
pentru bătături şi pentru negi, fiind aplicată sub formă de compresă.
Salcia de natură masculină nu are decât mâţişori, cea de natură
feminină are doar seminţe; aceşti mâţişori sau flori aplicate extern
opresc toate felurile de hemoragii.
Vâscul din salcie este recomandat pentru a uşura naşterile.
Dacă este stropit cu urina unui bolnav de gută sau de reumatism,
trunchiul unei sălcii bătrâne plină de vigoare face să dispară boala.
Coaja de salcie trebuie păstrată în bucăţi mari şi apoi transfor-
mată în pulbere în momentul folosirii ei. Să nu se păstreze niciodată
coaja sub formă de pulbere.
Proprietăţi: ANTIINFLAMATOARE, ANTISEPTICĂ, antiter-
mică (febrifugă), antispasmodică, sedativ al organelor genitale, anti-
nevralgică, tonic astringent, antireumatismală, anafrodiziacă.
Indicaţii: Stare febrilă, gripă, răceli, bronşite, dureri uterine şi
menstruale, menopauză, cistită, artritism articular, reumatisme, gută,
angoasă, nevralgie, afecţiuni gastro-intestinale, diaree.
Antropozofie: Plantă a umezelilor proaspete, luminoase şi aerate.
Partea sa eterică, vegetală are înclinaţie către lumea astrală. Favori-
zează transmiterea forţelor interioare unor procese superioare.
Evoluţia lichidă este atunci asumată de corpul astral şi prin acest fapt
astralul se pune mai bine la dispoziţia Sinelui.
Sucul ajunge la microbii din ureche şi-i omoară.
Oţetul din coajă înmoaie negii;
Floarea luată ca tinctură îngheaţă plăcerea
Şi amorului îi stinge dorinţa puternică şi arzătoare.
Iar Amorul dispare ca şi flacăra sa care se stinge.
Nemainăscându-se niciun fruct al dorinţei, ea dispare
Floarea usucă din germeni copilul nedorit
Frunza închide rana desfăcută.
Suflet gol, de ornament, fără forţă după ce a excelat prea
devreme.
Relaţii psiho-existenţiale: Influenţabil de atmosfera dezagreabilă,
capricios până la isterie; apetit amoros neînfrânat la femeie. Se interesează
de cei care se plâng, reîmprospătează înflăcărarea mâinilor şi pasiunilor.
Se recomandă celui care a reuşit prea devreme în ochii celor din jur.
Melancolie care se amplifică în timp ce bucuria de a trăi şi forţele
vitale sunt diminuate.
Sufletul este gol, fără ornamente, fără forţă, fără flexibilitate.
Apostolii şi-au spălat picioarele în apă înainte să pună în practică
legile compasiunii, care se rezumă la aceste cuvinte christice: „iubiţi
oamenii”. Umilinţă.
Elixirul spagiric din salcie albă se aseamănă unei baghete de ghi-
citor care ajută la descoperirea comorilor interioare în ciuda viziunilor
rele şi vicilor care există printre oameni.
Face să se vadă partea ascunsă a misticii emoţionale şi religioase a
inimii locuită de un cler care se ocultează de trei ori.
Evită indiciile false despre prezenţa intimă a curentelor de apă vie,
umila forţă care ne face ca fără ea noi să fim handicapaţi ai inimii.
Protejează sufletul de pierderea strălucirii sale spirituale, care apare
atunci când se trăieşte o castitate prost înţeleasă, forţată dintr-o proastă
educaţie.
Se recomandă fiinţelor abandonate sau private prea devreme de
căldura sufletească, orfanilor, celor abandonaţi care au puţină tărie,
melancolicilor al căror astral este stagnant.
Acţiune benefică asupra copiilor cărora li s-au făcut farmece.
Elixir care vindecă rănile, calmează durerile şi ajută la dăruirea
compasiunii, pentru că redă căldura care vindecă.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Salix alba va
putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin aceste
cuvinte-cheie:
Reglaj hormonal, sistem digestiv (ficat etc.), reumatisme, sisteme
osoase, circulaţie, vezică.
SALVIE
A 141. Salvia officinalis
Familia Labiatae; partea folosită:
Etimologie: Sauge - Salvia: a salva
de unde şi numele său de Iarbă sfântă.
Este floarea sacră a incaşilor, aşa cum e
Lotusul pentru egipteni. O zicală spune
că cel care nu a căutat ajutorul salviei,
nu-şi mai aminteşte de Fecioară. A fost
numită de asemenea şi planta „bună la
toate”, după ce a fost binecuvântată de
Fecioara Maria pentru că ar fi ascuns-o
de soldaţii lui Irod, fiind împreună cu
Iisus. Poartă de asemenea şi denumiri-
le de ceai al Franţei, al Europei, al Gre-
ciei. “Cine are salvie în grădina sa nu
are nevoie de niciun medicament”, spune o zicală provensală. Simbol:
salvia are şi simbolul limbii şi vindecă tumoarea benignă situată sub
limbă şi redă glasul celui care l-a pierdut. Salvia proaspătă, zdrobită,
sub formă de cataplasmă regenerează rănile infectate, greu de vinde-
cat (P. Lieutaghi).
Energie a vieţii, a iubirii vieţii pământeşti; plantă care expansionează
conştienţa venirii noastre aici, pe pământ, pentru a fi salvaţi.
Stimulează funcţia sexuală pentru ca să fie trăită din plin, pentru
a recunoaşte aici ceva din uniunea spirituală interioară, în scopul de
a da Cezarului ce este al Cezarului şi pentru a-i da lui Dumnezeu ce-i
revine Lui. În caldeeană o numim colorio sau coloricon, în greacă cla-
mor, în latină salvia şi în general în Franţa, salvie (Albert cel Mare).
Restabileşte o bună conexiune între corpul astral şi luminează viitorul.
Frunză dulce, rădăcină amară. Meridianele inimă şi pericard.
(Medicina chineză).
Istoric: Salvia este o plantă care are mai multe specii ce diferă în-
tre ele prin măreţia şi culoarea frunzelor sale. Vorbim aici de o plantă
care creşte în mod obişnuit în grădini şi pe care o folosim în medicină,
se disting două specii: una mare şi una mică; aceasta mică este cea
mai apreciată, cea mai bună şi este numită salvie proaspătă sau micuţa
salvie. Ambele conţin mult ulei, sare volatilă şi fixă şi putină flegmă.
Salvia iubeşte pământurile argiloase; este bine să fie plantată la
intersecţia străzilor pentru a îndepărta şerpii şi broaştele (care caută
salvia). În medicină se folosesc frunzele şi florile acestei plante care
sunt calde, purificatoare, astringente, abstersive, cefalice şi diuretice.
Pune în mişcare fluxul menstrual oprit în substanţă grosieră şi chiar îi
micşorează cantitatea dacă este excesivă.
Salvia este recomandată în paralizii, reumatisme, ameţeală,
epilepsie, tremuratul membrelor, catare, apoplexii şi alte afecţiuni
ale creierului; ne folosim de ea în modul în care ne folosim de ceai.
Bând acest ceai timp de mai multe zile, dimineaţa, pe stomacul gol,
nu are efecte benefice numai pentru problemele de mai sus, ci este
foarte utilă şi în suprimarea ciclului menstrual, în digestie, slăbiciunile
stomacului, pentru flatulenţă şi colici, pentru a omorî viermişorii şi
pentru a curăţa plămânii astmaticilor. În decoct, cu lingurea şi hrean,
se foloseşte pentru vindecarea scorbutului şi sub formă de gargară
pentru gingiile umflate şi ulcerate. Fumându-se salvie cu o pipă, seara
şi dimineaţa, alină în general toate bolile capului.
Farestus spunea că el a cunoscut un meşteşugar care s-a vindecat
de un tremurat grav prin folosirea berii preparate din salvie, salvie
crudă, mărunţită, mâncată cu pâine şi unt şi, în fine, punând salvie în
toate alimentele. Apa distilată cu salvie închide rănile; trasă pe nas
opreşte hemoragia, fortifică creierul şi membrele, vindecă înţepăturile,
alină durerea de dinţi, restrânge gingiile, purificând cavitatea bucală,
curăţă ulcerele şi aftele prin gargară.
Proprietăţi: PROTECTOARE HEPATICĂ, COLERETICĂ, eu-
peptică, emenagogă, antisudorală (repară pierderile de yin care se
fac prin pierdere de lichid), tonic, astringent, acţiune estrogenică,
ameliorează fertilitatea, antilăptoasă, tonifiant pentru piele, antibiotic
natural, antiseptic general, antispasmodic, diuretic, hipoglicemiant.
Indicaţii: Dispepsie, astenie, menstre dureroase, dismenoree,
menopauză, sterilitate, transpiraţia din timpul nopţii a picioarelor şi a
mâinilor, stări depresive, surmenaj, distonie neurovegetativă, hipoten-
siune, inflamarea căilor respiratorii, astm, dermatoze.
Precauţii: Uleiul esenţial din salvie poate provoca convulsii care
prezintă simptomele epilepsiei.
Antropozofie: Stimularea sinelui printr-o creştere a căldurii pro-
prie Labiatelor, care, plină de putere, întăreşte corpul astral datorită
taninelor conţinute în salvie şi care reactivează procesele glandulare.
Răşinele, care sunt ca nişte esenţe solidificate, mumificate, stimulează
activitatea sinelui în sistemul neurosenzorial. Decoctul de salvie are
proprietăţi abortive, ea mai era numită şi Planta fructului pierdut.
Datorită acţiunii sale tonifiante asupra uterului, este recomandată pen-
tru că uşurează concepţia, calmând durerile, şi după naşteri pentru că
reglează ciclul şi face să reapară acesta.
Omule, de ce mori
Atâta timp cât în grădina ta creşte salvia?
Pentru moarte nu există remediu, dar
Salvia întăreşte nervii, opreşte tremuratul nervos al mâinilor
Înlătură febra. Salvie care ne aperi de
Toate bolile rele!
Suferinţelor psihice tu le aduci alinare
Antidotul Adrien oferă chiar salvare.
Se supraestimează, umplându-se cu propriile sale sfaturi, uită
spaţiul său vindecător, gol; regrete.
Relaţii psiho-existenţiale: Salvia este recomandată fiinţei care se
supraestimează şi care se umple cu propriile sale proiecţii mentale. Ea o
salvează redându-i un spaţiu gol în care fiinţa umană poate să măsoare
până la ce punct se înşeală, dacă uită de acest spaţiu vindecător, gol,
această „primă iubire”, acest purgatoriu, cum l-ar numi Paracelsus.
Elixirul spagiric din Salvia officinalis stabileşte o bună legătură între
corpul astral şi eteric, aducând organismului o căldură subtilă.
Regretele sunt lăsate deoparte, viitorul se luminează cu mare
uşurinţă. Elixirul spaţiului pur care nu mai tolerează umidităţile şi
emanaţiile care vin dintr-o lume a conflictelor.
Elixir cu care trecutul e lăsat în urmă pentru totdeauna.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Salvia officinalis
cuvinte-cheie:
Astenie, lipsă de energie, probleme digestive, intestine, funcţie
pancreatică, pancreatită, nervozitate, emfizemă, eczemă, structura
ţesuturilor, sterilitate.
SASCHIU (Brăbănaş)
A142. Vinca Minor
Familia Apocinaceae; partea folosită: frunzele
Etimologie: Saschiul - Micuţa Vinca Minor înseamnă a triumfa.
Pervenche: per vincere înseamnă „pentru a birui”; aceasta din cauza
foliarului veşnic verde care rezistă la asprimile iernii. Vrăjitoarele
o foloseau în băuturile lor magice, de aici şi numele Toporaşul
vrăjitoarelor sau Toporaşul morţilor. De asemenea mai este numită
Păstoriţa sau Condurul Doamnei. Caldeeni o numeau Vetisi sau Iterisi,
grecii Vorax, iar latinii Proventale (Albert cel Mare).
Îi era greu să-şi exploreze propriul suflet, se simţea ţinut la distanţă
de propria sa sursă de afectivitate şi, ca urmare a acestui lucru, ideile îi
erau nişte bucăţi solide, greu de urnit pentru ca el sa triumfe în lumina
unei înţelegeri afective şi raţionale.
Plantă amară (Medicina chineză). Pieliţa de la lapte (notiţe cheie).
Istoric: Saschiul, numit de asemenea şi Clematitis daphnoides,
creşte în păduri, în locurile umede; conţine mult ulei şi, într-o măsură
moderată şi indispensabilă, sare. Saschiul este o floare răcoritoare,
desicativă, detersivă, astringentă şi un excelent leac. Se întrebuinţează
în principal pentru dizenterie, hemoroizi, hemoptizie, pentru puri-
ficarea sângelui, pentru ulceraţiile plămânului, pentru pleurezie. Se
foloseşte pentru serozităţile care abundă în răni la ulceraţii. Sucul
său se poate folosi pentru clisme, împotriva dizenteriei şi, când este
folosită din timp, pentru fortificarea micilor ulceraţii din intestin. Ex-
tern se foloseşte pentru a opri hemoragiile din orice parte a corpului.
Agricola estimează că saschiul este specific afecţiunilor amigdalelor
şi ale omuşorului. Dacă omuşorul este inflamat şi alungit, aproape să
sugrume bolnavul, se fierbe planta în apă şi se face gargară pentru tu-
moare. Timpul potrivit pentru a fi culeasă este în jurul zilei de 15 sep-
tembrie. Această gargară scoate o cantitate uimitoare de mucozitate şi
astfel reface zona respectiva şi permite intrarea aerului proaspăt.
O frunză sau două de saschiu puse sub limbă opresc hemora-
giile nazale. În acelaşi mod ea serveşte pentru a vindeca miraculos sub
forma de loţiune. Plantă rezistentă la frig o mai numim de asemenea
Daphnoides Clematitis, de clematis, palmes virg, pentru ca această
plantă se extinde, ca o viţă de vie şi Daphnoides, de la Daphne,
Laurier, pentru ca seamănă la frunze cu un laur.
Proprietăţi: TONIC ŞI OXIGENATOR CEREBRAL ŞI SEXUAL,
vasodilatator coronian, reglator al tensiunii, hipoglicemiant, tonic
amar şi astringent, analgezic, antitumoral.
Indicaţii: Insuficienţă a circulaţiei cerebrale şi coroniene, acci-
dente vasculare, hemoragii, hipertensiune arterială uşoară, diabet,
anxietate, ameţeli, migrene, tulburări ale memoriei, anemii, anorexie,
impotenţă sexuală, inflamaţia mucoasei bronşice, colite, gastro-ente-
rite. Afecţiuni ale amigdalelor şi omuşorului (sunt bune gargarele),
remediu pentru afecţiunilor cutanate (acnee şi eczeme).
Antropozofie: Acţiunea terapeutică a apochinaceelor se manifestă
în cazurile în care corpul uman astral a pătruns foarte puternic dincolo
de limita de sănătate, în partea eterică a organismului ritmic.
Lupta procesului vegetal împotriva greutăţii, mai ales în lichidele
plantei, asigură o diminuare a greutăţii dar şi o vitalizare, atunci când
organismul lichid al omului este prea slab eterizat.
Sensibilitatea rămâne blocată într-un labirint de idei compli-
cate.
Relaţii psiho-existenţiale: Energiile solare care urcă din inimă îşi
pierd subtilităţile celeste într-un labirint de idei complicate în genul
profesorului Turnesol, care se încântă de unul singur şi suferă de
scleroză. Blochează tranziţia melancoliei, a sentimentului, în idei;
de aici diferitele probleme corelate polului neuro-senzorial, piele
sensibilă, ameţeli, stele verzi în faţa ochilor, urechi care vâjâie şi ţiuie,
păr dezordonat.
Viziunea spirituală nu mai este decât o dulce amintire, facultatea
intelectuală eliberatoare este diminuată. Sufletului îi este greu aici să
îşi exploreze propria inimă; ea se simte îndepărtată de propria sa sursă
emoţională. Ideile sunt ca nişte bucăţi mari greu de urnit. Elixirul spa-
giric din Vinca Minor redinamizează partea sensibilă a sufletului, forţa
sa poetică, fidelitatea faţă de ceea ce nu s-a născut niciodată, până la o
susţinere interioară care nu piere. Ajută la anihilarea părţii instinctuale
din noi. Coborârea Sfântului Duh îşi face efectul mult mai armonios,
poezia şi frumuseţea se trezesc. Intensifică fluxurile sangvine ale ca-
pilarelor cerebrale, reducând diviziunile celulare. Dinamizează forţele
planetare, prin urmare, mult mai umane al zodiacului interior care nu
mai evoluează. Elixir al reîntoarcerii şi triumfului Sinelui.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Vinca Minor
cuvinte-cheie:
Inflamaţii ORL, vezică biliară, digestie dificilă, picioare obosite,
varice, ameţeli, sistem cardiovascular, mânie, acţiune calmantă,
dureri, angoase, tulburări de memorie, osteopatia craniului.
SAXIFRAGĂ
A143. Saxifraga granulata
Familia Saxifragaceae; partea folosită:
rădăcinile
Etimologie: Saxifraga: provine din lat.
de saxum: stâncă şi margini; a sparge. Nu-
mele i-ar veni de la puterea sa de a sfărâma
calculii datorită bulbilor adunaţi la piciorul
tulpinii şi care te duc cu gândul la calculi.
Celelalte nume ale sale sunt: spărgătorul de
pietre (Grâul potârnichii) şi iarba pietrelor
la rinichi.
Istoric: Saxifraga albă este o plantă
căreia îi cresc frunze aproape rotunde şi
cu marginile dantelate, semănând puţin cu
frunzele silnicului, dar mai mari şi mai albe; are floricele albe în vârful
unei tulpini destul de înaltă. Rădăcina sa este plină de mici tuberculi
puţin mai mari decât seminţele de coriandru pe care le numim grăunţe
sau seminţe de saxifragă. Creşte în locurile pline cu iarbă, necultivate,
pe munţi, în văi; conţine multă sare esenţială şi ulei.
Această plantă este caldă şi dezicativă, diuretică şi aperitivă.
Se foloseşte în special pentru înlăturarea pietrelor la rinichi şi din
vezică, pe care le fărâmiţează şi le scoate afară; pentru înlăturarea mu-
cusului prin urină; se fierbe un pumn din rădăcinile sale într-o oca de
apă sau se infuzează o jumătate de uncie în timpul nopţii într-o cană de
vin alb sau chiar se fierbe un pumn din rădăcinile sale cu Hasmaţuchi,
cu atâta apă încât să rămână un castron după fierbere. Ceaiul se bea
dimineaţa pe stomacul gol; aceasta a vindecat mulţi oameni de râie.
Este recomandată şi pentru obstrucţiile uterului.
Extern se poate folosi în băile diuretice.
Proprietăţi: DIURETIC, ANTILITIAZIC, alcalinizant urinar,
colagog, astringent amar, stimulent, bogat în vitamina C, emenagog.
Indicaţii: Litiaze biliare şi renale, colici nefretici, probleme hepa-
tobiliare.
Antropozofie: Plantă care înfruntă corpurile minerale pietroase
(procese silicoase şi calcaroase), mineralele pot fi lichefiate, absorbite
şi apoi eliminate cu ajutorul saxifragei. Saxifraga permite un echilibru
normal între acţiunile cosmice prin procesele siliciului şi acţiunile terestre,
prin procesele calcarului; ea se dezvoltă în mod viguros în armonia pro-
ceselor minerale arhetipale ale celor două proprietăţi complementare:
acidul cosmic cu bazicul terestru; de exemplu ca în cazul granitului.
Mânii care reîncep, dorinţa de a sparge totul.
Relaţii psihoexistenţale: Ar vrea să fie rezistent şi să aibă o
atitudine de neperturbat astfel încât, dincolo de mâniile sale care
i-au revenit, să aibă dorinţa de a sparge totul.
Elixirul spagiric din Saxifraga granulata se recomandă celui
care este pregătit să-şi deschidă stăvilarele pentru a face să dispară
reţinerile viscerale ale unui nivel de sus (energii subtile blocate), ca şi
ale unui nivel de jos (forţe fizice blocate în calculi).
Elixirul desface amestecurile care vin din cer ca şi pe cele care vin
de la om împotriva aproapelui său.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Saxifraga gra-
nulata va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Muncă asupra energiei de bază, epuizare, litiaze biliare şi renale,
probleme hepatobiliare, toxine.
SAW PALMETTO (Palmierul pitic)

A144. Sabal serrulata (Serenoa repens)
Familia Arecaceae; partea utilizată: fructele coapte
Etimologie: Sabal serrulata - numită în latină Serenoa repens sau
serrulata, este palmierul pitic numit şi palmierul de Florida. Fructul
său este ca o măslină neagră. Era folosit de către indienii din America
de Nord şi are acţiune antiinflamatoare asupra aparatului genito-uri-
nar. Prostatic (note cheie).
Istoric: Palmierul de Florida este un palmier cu frunzele dispuse
sub formă de evantai, de o culoare verde albăstruie, foarte alungite
şi prinse de o tulpiniţă căptuşită pe margini cu mici ace ascuţite şi cu
smocuri de floricele. Fructul care, constituie medicamentul, este sub
formă sferică, având un sâmbure albăstrui negru când e copt. Această
specie de palmier creşte în pământurile nisipoase din statele sudice ale
Americii. Are acţiune antiinflamatoare şi antiedematoasă; se recomandă
ca tratament pentru simptomele de hipertrofie benignă a prostatei la
pacienţii care nu se restabilesc după operaţie. Efectul asupra polakiu-
riei (creşterea frecvenţei micţiunilor) nocturne este superior efectului
placebo; are efect asupra disuriei, asupra algiilor perineale şi genitale
şi asupra reziduului postmicţional. Toleranţa produsului este excelentă
în majoritatea cazurilor tratate. Recomandarea sa este următoarea: în
manifestări funcţionale ale adenomului prostatic (polakiurie, disurie,
greutate pelviană) - Jean Bruneton, Farmacunoaştere (Ed. Lavoisier).
Proprietăţi: SEDATIV AL CĂILOR URINARE, antiinflamator,
antiedematos, afrodisiac, favorizează creşterea sânilor, pectoral.
Indicaţii: Probleme funcţionale ale vezicii (prostată hipertrofiată),
micţiuni nocturne frecvente, cistită cronică, insuficienţă sexuală,
erecţii dureroase, litiaze renale, afecţiuni pulmonare.
Antropozofie: Fructele sale, în raport cu polul metabolismului şi
membrele, au o acţiune selectivă asupra hipertrofiei prostatei, forti-
ficând procesul de hrănire.
Teamă de a se desprinde, de a înmâna torţa, de a merge la culcare.
Relaţii psiho-existenţiale: Teamă de a se desprinde, de a înmâna
torţa, de a merge la culcare; pierderea puterii sexuale; organe genito-
urinare iritate. Are oroare de a fi compătimit; o mulţime de idei se
încurcă în capul său. Elixirul spagiric din Sabal serrulata contribuie
la creşterea potenţialului natural şi amplifică puterea asupra propriului
destin. Elixir care transformă eşecul, slăbiciunea şi grijile acumulate
în forţe fluide şi iubire de sine.
Împăcarea opoziţiilor interioare; o mai bună apropiere faţă de
celălalt, evitându-se a se mai da sfaturi despre viaţa lui.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Sabal serrulata
cuvinte-cheie:
Prostată, calculi renali, circulaţie limfatică.
SĂPUNARIŢĂ
A145. Saponaria officinalis
Familia Caryophyllaceae; partea folosită:
rizomii şi rădăcina; planta întreagă
Etimologie: Saponaire: Iarbă pentru fe-
tru, iarbă de săpun, din lat. Sapo (săpun),
pentru că această plantă face spumă în apă.
Istoric: Săpunariţa, Odagaci, Lych-
nis sylvestris este o specie de Lychnis care
creşte aprope de râuri, de iazuri, de viituri,
de-a lungul râurilor în locurile nisipoase; se
cultivă de asemenea şi în grădini, în special
săpunariţa a cărei floare este dublă; înfloreşte
în lunile iunie şi iulie; conţine multă sare
esenţială, ulei şi flegmă. Această plantă este
caldă, atenuantă, aperitivă şi sudorifică.
Este bună pentru producerea urinei şi pentru menstruaţie la femei,
este potrivită şi pentru astm, fiind luată sub formă de pulbere de către
epileptici când e lună nouă, timp de trei luni consecutive, o dată în
fiecare lună; diminuează considerabil numărul şi violenţa acceselor
lor. Provoacă strănutul extern; tot pe cale externă vindecă tumorile,
pitiriazisul, o formă uşoară de râie şi alte mâncărimi, folosindu-se de-
coctul său în fermentaţii; mai este bună şi pentru a împrăştia tumorile
organului sexual masculin.
Sucul din frunzele sale este atât de puternic purificator încât scoate
petele de pe haine, de aici şi numele său de săpunariţă, Saponaire, care
provine din italianul sapone, săpun, pentru că această plantă curăţă şi
scoate petele de pe piele, aşa cum ar face un săpun.
Proprietăţi: PURIFICATOR, DIURETIC, EXPECTORANT,
diaforetic, antitumoral, hipocolesterolemiant, vermifug.
Indicaţii: Afecţiuni respiratorii, reumatisme, gută, dermatoze,
probleme sangvine, anemie.
Precauţii: Luată în cantităţi mari există riscul apariţiei unor pro-
bleme gastro-intestinale (vărsături, diaree).
Antropozofie: În săpunariţă întâlnim un proces floral care se pro-
duce neîncetat, refulat către vârf; există aici o înflorire marcată de o
erupţie cu putere a astralului care aduce o uşoară toxicitate; aceasta
rămâne moderată pentru că astralul este atras de un sistem ritmic bine
organizat; nu se formează alcaloide, ci saponine.
Se recomandă organelor respiratorii şi sângelui, polului ritmic,
datorită înclinaţiei sale de a se adapta aerului (Saponine).
Propovăduitor moralizator, suflet împotmolit, indiferenţă.
Relaţii psiho-existenţiale: Ceea ce este aerian şi liber în mişcarea
şi ritmurile vieţii, aici este ca şi întemniţat; se reduce la o lume închisă,
tot căutând să arunce praf în ochii celorlalţi cu aceasta.
Nu are un fond rău, însă cu toate că este mort îl respinge pe celălalt,
iar durerea îl lasă indiferent. Bineînţeles, păstrează o legătură cu re-
gretele şi doliul, dar se schimbă repede în mod radical.
Propovăduitor care moralizează, care se bate pentru puritate,
pentru albeaţa templului interior şi exterior, pentru structurile care
funcţionează bine; bucuros furnizor de hrană spirituală. Se crede cel
care are cheile. Subiect de depresie pentru că pe moment îşi dă seama
de lâncezeala apatică în care a alunecat şi în care şi-a împotmolit su-
fletul.
Elixirul spagiric din Saponaria officinalis este un calmant eteric
care echilibrează în profunzime faptul de a lua şi a lăsa. Limpezeşte
vederea, „goneşte” umorile maligne care îmbolnăvesc plămânii.
Reduce pierderea de substanţe protectoare ale organelor, cauzată
adesea de spiritul critic.
Acţiune tonifiantă pentru bolile cu transmisie sexuală, ulcere şi
erupţii uscate.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Saponaria officinalis
cuvinte-cheie:
Astm, reumatism, detoxifiere, colesterol, probleme hepatice,
circulaţie hepatică.
SCHINDUF
A146. Trigonella foenum - graecum
Familia Leguminoase; parte utilizată:
seminţe
Etimologie: SCHINDUFUL - Specie
de papilonacee. Provine de la trigonus: tri-
unghiular, aspect al corolei Schindufului.
Foenumgraecum, adică Fân de Grecia; i
s-a dat acest nume Schindufului pentru că,
fiind uscat, seamănă cu fânul şi pentru că
sămânţa sa a fost adusă din Grecia. Este nu-
mit şi Buceras, de la bos şi cornu: Corn de
bou, pentru că păstăile sale sunt sub formă
de coarne; sau chiar Aegoceras, de la capra
şi cornu: corn de capră, din aceleaşi motive.
Era mai ales administrat femeilor orientale pentru a dobândi o rotun-
jire a trupului avantajoasă, semn de prosperitate a stăpânului lor.
Seminţele au fost numite şi seminţe voioase, probabil datorită
virtuţilor lor afrodiziace. Schinduful are semnul distinctiv al Peştilor
şi vindecă toate bolile de picioare şi mâini care sunt guvernate de acest
semn.
Plantă amară şi picantă (Medicina chineză).
Istoric: Sămânţa de Schinduf cultivat se foloseşte în medicină;
ea conţine mult ulei şi puţină sare esenţială sau volatilă. Sămânţa de
schinduf domestic este caldă, uscată, emolientă, digestivă şi anodină;
ea se maturizează şi se transformă, fiind atât de des folosită încât nu
există cataplasmă în chirurgie unde schinduful sau mucilagiul său
(care se obţine punând sămânţa la muiat în apă caldă) să nu fie incluse.
El intră, mai ales, în clismele emoliente, pentru a înmuia caus-
ticitatea umorilor şi a domoli eroziunea intestinelor. Acelaşi mucilagiu
aplicat pe vânătăile ochilor le vindecă puternic.
Această sămânţă trebuie să fie aleasă nouă, groasă, bine crescută,
de culoare galbenă, deoarece, dacă o păstrăm mult timp, ea devine
întunecată sau neagră. Se spune că indienii prepară un vin dulce cu
sămânţa de Schinduf.
Proprietăţi: STIMULENT ALIMENTAR, FORTIFIANT, HIPO-
GLICEMIANT. Tonic digestiv şi general, antiinflamator, antiacneic,
stimulent neuromuscular (bogăţie în fosfor), încălzeşte rinichii şi or-
ganele genitale, hipocolesterolemiant, galactogen.
Indicaţii: Convalescenţă, slăbiciune, tulburări ale metabolis-
mului, denutriţie, astenie, dureri abdominale, ulcer gastric, mentruaţie
dureroasă, menopauză (slăbire a Qi-ului rinichilor), diabet, colesterol,
acnee. Pe cale externă: decoct de seminţe bogate în mucilagii de apli-
cat în caz de hemoroizi, cicatrizare a leziunilor cutanate (plesnituri ale
pielii, celulită, furuncule etc.), articulaţii dureroase.
Antropozofie: Familia leguminoaselor, cu caracterul său aerian-
sangvin, este puternic atractivă pentru planul astral; ele îşi apropriază
direct azotul, care este o substanţă de încarnare pentru sferele astrale;
aici planul astral penetrează deci, într-un mod specific intens, în viaţa
vegetală. Pe de altă parte, leguminoasa tinde cu toate puterile sale
către domeniul aerului şi al luminii; e vorba aici de o lume animată,
ba chiar excitată de astralitate, dar în ansamblu uşoară şi aducătoare
de stări plăcute.
Un proces floral bogat, intens şi frumos pune stăpânire, în general,
pe întreaga plantă. Schinduful acţionează asupra coeficientului de
zahăr din sânge, pe care îl reduce. Este un bun fortifiant pentru
convalescenţi. Un miros de ţap caracterizează această plantă.
Cu Schinduf se tonifică un stomac avid,
Ia-l cu succes contra flegmei umede.
Buncăr de sentimente înnodate în reguli rigide, puţină iubire
îndreptată către planul terestru.
Relaţii psiho-existenţiale: Tinde cu toată puterea către înaltele
satisfacţii ale spiritului şi ale afectului; sufletul tinde către lejeritate
şi frumuseţe, în vreme ce corpul rămâne înlănţuit într-o materie prost
înţeleasă. Încarnarea eului este respinsă, deoarece este prea dură şi
fără blândeţe. Zona ritmică a inimii şi a plămânilor este un buncăr
de sentimente înnodate în reguli rigide. E vorba şi de nehotărâre, de
dualitatea unei situaţii nerezolvate, deoarece este îndreptată puţină
iubire către planul terestru. Ştiinţa logistică (de detaliu) este dezvoltată
la infinit, dar întrebările fundamentale rămân fără răspuns. Elixirul
spagiric Trigonella foenum - graecum restabileşte triunghiul Gândire,
Simţire, Voinţă şi tinde să arate sufletului că el trebuie să continue să se
manifeste în corpul carnal. Asigură sănătatea membrilor aceleiaşi fa-
milii, al tuturor celor care trăiesc sub acelaşi acoperiş. Elixirul vindecă
arsurile unui spirit prea incisiv şi dominator, în mod normal chiţibuşar.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Trigonella
foenum - graecum, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai
specific, prin aceste cuvinte-cheie:
Diabet, pancreas, perturbare a metabolismului, colesterol, muşchi,
inimă, sistem cardiovascular, drenaj limfatic, acţiune depurativă,
dismenoree.
SCLIPET
A147. Potentilla erecta
Familia Rosaceae; partea folosită:
rizomii fragezi
Etimologie: Tormentile: potentille,
potens: puternic, foarte activ; tormenta,
tourmenti, dureri sau tormina: colici.
Sclipetul este bun pentru dizenterie şi este
cel mai eficace pentru această boală. În
vechime era numit Heptaphyllon: şapte
frunze pe o codiţă. În mod excepţional
nu are decât patru petale galbene în
loc de cinci cum au Rosaceele, de aici
suferinţa sa. Era considerată de mitolo-
gia greacă ca fiind o plantă magică din cauza sucului său alb ca zăpada
rizomilor, care se transformau imediat în culoarea sângelui roşu.
Istoric: Tourmentille este o plantă care cuprinde două specii cunos-
cute: cea salbatică care este o specie cu cinci frunze şi creşte în păduri,
în locurile nisipoase şi de asemenea pe pajişti şi locuri umede; şi apoi
cea din Alpi şi Pirinei care diferă de prima prin frunzele care sunt mai
mari şi rădăcina care este mai groasă; se foloseşte sub formă uscată, în
medicină. Conţine sare esenţială şi ulei. Rădăcina este dezicativă fără
a fi prea caldă, astringentă, vindecatoare, diaforetică şi alexifarmică.
Se foloseşte în special pentru ciumă şi pentru alte boli grave care sunt
însoţite de dizenterie, diaree, hemoragii nazale frecvente. Pe de o
parte, ea rezistă nocivităţii şi, pe de altă parte, opreşte scurgerea sân-
gelui şi este cea mai folosită dintre toate plantele în toate tipurile de
scurgeri, în catare, variolă, răni, în otrăviri.
Se amestecă şi cu remediile cardiace.
Extern se foloseşte în aceleaşi afecţiuni şi împotriva vărsăturilor,
rănilor; Tormentille de tormento, tourment pentru că s-a pretins că
rădăcina acestei plante, pisată şi amestecată cu puţin Pyrethre şi alun,
ţinute în gură, ar vindeca suferinţele cauzate de durerea de măsele.
Proprietăţi: ASTRINGENT, ANTIINFLAMATOR, antidiareic,
tonic, aperitiv, putere imunostimulentă şi inductoare de interferon.
Indicaţii: Inflamaţii gastro-intestinale, ulceraţii, diaree, enteroco-
lite, gastroenterite, dizenterii, vărsături, hemoragii intestinale, enure-
zie, iritaţii ale căilor urinare, leucoreea tinerelor fete, diabet.
Antropozofie: Plăntuţă rizomatoasă concentrată asupra ei însăşi,
cu micuţele sale flori de un galben strălucitor cu patru petale. Organul
principal este rizomul de un roşu intens care conţine mult tanin. Aici
procesele florale sunt cele care coboară în rădăcină.
Folosit pentru diaree, inflamaţii, sângerări interne, catare ale
tractului digestiv cât şi pentru toate slăbirile mucoasei abdominale.
R. Steiner vedea acest rizom într-o diluţie foarte puternică, un spe-
cific al Sinelui care reglează funcţiile reproducătoare şi mai ales pro-
blemele legate de menstruaţie şi cele ginecologice.
Ambianţă despotică care-l face să piardă teren.
Relaţii psiho-existeţiale: Menţinerea unui sistem constrângător,
plin de suferinţă, condus cu forţă de o entitate cu o mână de fier.
Este o fiinţă a puterii care nu caută să înţeleagă planul din fundal
al legilor stabilite, şi care, din contră, vrea să le aplice altfel propriului
său sistem interior egocentric.
Elixirul din Potentilla erecta este elixirul despotului care se afirmă
şi îi este teamă de propriile profunzimi sau, din contră, a celui care
este învins de un mediu despotic care-l face să piardă teren.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Potentilla erecta
cuvinte-cheie:
Artrită, stimularea stării generale, sistem imunitar, alergie, depura-
tiv puternic, enterocolite, gastro-enterite, vărsături, diabet, colesterol,
circulaţie arterială şi venoasă, varice, ulceraţii.
SCORŢIŞOARĂ
A148. Cinnamomum zeylanicum
Familia Lauraceae; parte utilizată:
scoarţă de tulpină (scorţişoară)
Etimologie: SCORŢIŞOARA -
Trestie (Canne): vegetală cu tulpină
găurită; Scorţişoară (Cannelle):
vegetală cu tulpină găurită cu dia-
metru mic. Cinnamomum: kinein,
a înfăşura; a: fără; momum: defect;
este planta care se înfăşoară fără cu-
sur. Scorţişoara, leac preţios, intră în
prepararea uleiurilor sfinte şi era o
componentă a unui lemn parfumat
sacru; ea simbolizează dulceaţa balsamică a Înţelepciunii; mai este
numită Cacynnama, adică lemn parfumat, de către ebraici. În Exod
30. 23, Moise primeşte ordinul divin să o integreze în uleiul sfânt.
Plantă a farmecelor şi a vrăjitoarelor, dedicată lui Venus, îşi transmite
energia parfumată prin cea de-a cincea chakra, chakra gâtului, va
dilata sanctuarul capului prin aromele sale şi va readuce fiinţa în faţa a
ceea ce este esenţial din misiunea sa pe pământ: Întâlnirea cu Celălalt.
De aici provine faptul că scorţişoara este considerată afrodiziac pentru
a ne impulsiona să mergem către celălalt în planul fizic.
În medicina chineză, ea este o plantă picantă şi dulce.
Acţionează asupra meridianelor inimă, plămân, vezică; Cortexul
interior al scorţişoarei chineze acţionează asupra meridianelor ficat,
rinichi, splină (Medicina chineză).
Istoric: Scorţişoara conţine mult ulei exaltat şi sare volatilă. Ea
încălzeşte, usucă, deschide, risipeşte, grăbeşte menstruaţia la femei
şi naşterea, înveseleşte viscerele şi spiritele şi ajută la digestie. Se
foloseşte în cazul slăbirii energiilor, lipotimiei (leşinului) şi răcelilor
capului, stomacului şi uterului. Este potrivită pentru a întări creierul,
inima, stomacul, pentru a rezista veninului, pentru a elimina gazele.
Proprietăţi: TONIC AROMATIC, stimulant general, afrodiziac
uşor, carminativ, remediu digestiv cald, sudorific, antiseptic, antispas-
modic, proprietăţi hipoglicemiante, tonifiant renal, stimulant uterin.
Indicaţii: Atonie gastrică, atonie intestinală (indigestie, diaree
cronică), halitoză (respiraţie urât mirositoare), astm, slăbiciune renală,
diabet, perturbări datorate menopauzei.
Antropozofie: Cu ajutorul condimentelor, omul devine mai
conştient de ceea ce mănâncă; el angajează mai puternic corpul astral
şi eul în acţiunea digestivă, deoarece acestea sunt acelea care gustă.
Activitatea lor este la început deconstructivă (din punctul de vedere
al atoniei intestinale). Eul, adică acea parte care ridică omul deasupra
naturii animale, pătrunde şi reglează organizarea termică (şi, după el,
corpul astral stăpâneşte astfel aerul, corpul eteric lichidul, iar corpul
fizic solidul). De aceea procesele calorice joacă rolul cel mai impor-
tant în arta culinară. Natura calorică a plantelor aromatice ajută aici
foarte mult.
Singur omul foloseşte Focul atunci când îşi condimentează
mâncarea; este vorba aici de o acţiune termică asemenea celei de a
fierbe, celei de a prăji, de a afuma etc.; este de asemenea şi ceea ce
diferenţiază omul de animale. Ca toate condimentele, ea angajează
deci mai puternic procesele de conştiinţă în funcţia digestivă;
Focul condimentelor stimulează această funcţie şi o reglează.
Scorţişoară:
O scorţişoară pură oferă multiple avantaje:
Întăreşte funcţia ficatului şi a vocii;
Prin ea dispar palpitaţiile;
Renaşte vigoarea plămânului şi a spiritului.
ARBORE DE SCORŢIŞOARĂ:
Patru varietăţi de Scorţişoară se spune că
Există: cea mai bună are cea mai fină aromă;
Pe limbă totodată mai picantă şi mai dulce,
Reprimă fluxul diareii,
Dă stomacului o nouă forţă,
Trezeşte dragostea apatică şi rebelă,
Se bea cu lapte de vacă proaspăt;
Dinamizează memoria şi spiritul amorţit.
Mestecată, Scorţişoara răspândeşte în gură
Un parfum suav care distruge mirosul suspect,
Redă spiritului epuizat vechea sa ardoare,
Şi simţurilor apatice le redă vigoarea;
Reaprinde flacăra iubirii stinse
Şi curăţă stomacul când înviorează sufletul.
Îşi pregăteşte un loc pentru a muri; răceli în zona capului.
Relaţii psiho-existenţiale: Îşi împrăştie sângele, energia şi vine
să-şi pregătească un locşor ca să moară. N-a găsit o linie de mijloc
între întuneric şi lumină; şi-a pierdut mercurul interior, tinctura sa,
libertatea sa sangvină unde se află eul său. Îşi simte capul îngreunat
de umori rele, agonizează, energiile sunt slăbite, nu are chef de nimic.
Spiritul nu este nimic fără forţa ardentă a inimii, fără glasul inimii.
Cancer însoţit de durere şi miros greu, cu pielea intactă. Hemora-
gii în caz de sarcină, stare tumorală. Elixirul spagiric Cinnamomum
zeylanicum trezeşte spiritele şi face să revină conştiinţa de sine,
vindecă răcelile capului, nu mai adăposteşte idei obosite.
Excelent tonic, are o relaţie pozitivă cu durerile cauzate de vinde-
care. Face ca roşul soare interior să se nască în centru, după coborâre
(primul stadiu în alchimie: disocierea de materie) şi urcare (următorul
stadiu în alchimie: purificarea).
Elixirul aduce o mare forţă de strălucire a fiinţei, începând cu o
bună digestie interioară a evenimentelor exterioare. Lumea raţională
este integrată, dizolvată, într-o plăcută căldură interioară.
Elixir al luminii strălucitoare şi ordonate, care bucură atât visce-
rele cât şi spiritele.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Cinnamomum
zeylanicum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
Circulaţie, menopauză, stare generală, oboseală, imunitate, infla-
maţii respiratorii, piele (tonicitate, aspect), asimilare a energiei ali-
mentelor, energie sexuală, impulsionează corpul fizic, diureză, diabet,
hipofiză, stomac, element Foc, parazitaj astral.
SFECLĂ ROŞIE
A149. Beta vulgaris var. rufa
Familia Chenopodiaceae; parte utilizată: frunze şi rădăcini
Etimologie: SFECLA ROŞIE - Beta vulgaris rufa provine de la
litera greacă Beta, pentru că această plantă, în timp ce este încărcată
de seminţe, reprezintă imaginea acestei litere.
Istoric: Sfecla roşie se cultivă în grădinile de zarzavaturi, pentru
că ea se foloseşte foarte mult la gătit; conţine multă limfă, ulei şi sare
esenţială. Este o plantă caldă şi desicativă, laxativă şi bună pentru
eliminarea mucozităţilor din nas prin părţile sale nitroase. Ea conţine
o sare esenţială sau nitroasă, care fortifică intestinele şi uşurează
stomacul.
Purifică sângele şi este indicată celor care sunt incomodaţi de
splină; gătită şi mâncată cu usturoi, omoară viermii din stomac. Sucul
său bine trecut şi purificat folosit în clismă ajută la evacuarea materiei
fecale, care rezistă celorlalte clisme laxative, împingând-o afară prin
intermediul limfei înţepătoare de care abundă. Chiar sucul de sfeclă
singur, sau amestecat cu cel de scânteiuţă cu flori albastre, pus în
căuşul palmei şi aspirat prin nas, produce strănutul, descarcă creierul
şi elimină mucozităţile care cauzează înfundarea nasului şi durerile de
cap. Frunzele se aplică pe piele când aceasta este băşicată de vreun
vezicator sau remediu caustic.
Se aplică de asemenea şi asupra micilor ulcere ale râiei; ele întreţin
lent curgerea umorilor prin glandele pielii.
Proprietăţi: REGENERATOR HEPATIC ŞI RENAL, aperitiv şi
digestiv, bogat în minerale, antiinflamator al peretelui stomacal, al in-
testinului, reconstituant sangvin, facilitează metabolismul grăsimilor,
conţine Litiu (instabilităţi şi deficienţe mentale).
Indicaţii: Arterioscleroză, tulburări ale circulaţiei, anemie, demi-
neralizare, colesterol.
Antropozofie: Atrage şi acumulează în rădăcina sa zahărul pe care
frunzele sale îl produc din abundenţă; este, pe scurt, o fructificare
la nivelul rădăcinii. Sfecla roşie controlează procesele-zahăr graţie
proceselor saline ale rădăcinii sale. Familiei Chenopodiacee îi place
sarea. Ingerând această plantă, procesele digestive se pun mai puternic
sub controlul energiilor capului, care le ordonează.
Dizarmonie între intelect şi sensibilitatea inimii.
Relaţii psiho-existenţiale: Comunicare dizarmonioasă între inte-
lect şi sentiment; lucruri care stau în gât. Iritat, înţepat de cel ce caută
să restabilească unitatea. Mentalul hrănit puternic în meandrele sale
păstrează tot şi lasă puţin pentru restul corpului. Energiile vitale sunt
deturnate pentru a alimenta un trecut care te face să uiţi că totul este
UNUL; trecut, prezent, viitor izvorăsc din faptul de a trăi.
Actorul încarnării a devenit spectator şi crede că ştie asta mai bine
decât ceilalţi, atunci când vine prea târziu şi prin procură.
Elixirul spagiric Beta vulgaris (rufa) deschide splina către ener-
giile de dincolo ale sistemului solar, nediferenţiate şi globalizante.
Fortifică intestinele şi moleşeşte durităţile reziduale datorate unui ego
care păstrează totul pentru el. Elixirul deschide trecerea către totali-
tatea expresiei fiinţei.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Beta vulgaris
(rufa) va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Reumatism, demineralizare, glicemie, cistite, inflamaţii stoma-
cale, nervozitate, angoase, anumite nevroze şi psihoze.
SILNIC (Rotunjoară)
A150. Glechoma hederacea
Familia Labiatae; partea utilizată: părţile
aeriene înflorite şi frunzele.
Etimologie: Celelalte nume ale sale sunt
Iarba omului cumsecade, Rotunda.Glechoma,
din grecescul glekhon (busuiocul cerbilor);
a constituit obiectul superstiţiilor printre
populaţiile germanice ale Evului Mediu.
He-dera, care era numele vechi al rotungioa-
rei, a fost numită „Dumnezeu care merge”.
Pentru greci, aceasta era o plantă apreciată,
fiind unul din atributele lui Dyonisos, al
poeţilor şi un simbol al nemuririi. Fructele sale în formă de mici boabe
rotunde vindecă guşa.
Istoric: Silnicul este o plantă mirositoare cu tulpini joase, târâtoare,
ce susţin frunze rotunde, cu marginile dantelate. Ea creşte în locuri
umbroase şi umede, pe lângă ziduri, garduri vii, pe lângă arbori bătrâni şi
conţine multă sare esenţială şi ulei. Această plantă acră şi amară, caldă,
desicativă, vulnerară, aperitivă, detersivă, foarte pectorală este foarte
recomandată pentru a disloca şi dizolva depunerile silicice din plămâni,
rinichi şi alte părţi; ea este un remediu puternic în cazul obstrucţiilor
produse de aceste depuneri, în cazul hepatitei şi al ulcerelor viscerelor
pe care le curăţă şi le consolidează; remediază tusea, ftizia, emfizemul,
ulceraţiile rinichilor, pieptului, plămânilor, bună pentru astm, scorbut.
Pudra de rotungioară băută cu apa distilată din aceeaşi plantă
la mijlocul lui mai sparge pietrele de la rinichi şi îi curăţă în pro-
funzime. În cazul căderilor, când sângele coagulat împiedică
respiraţia, rotungioara este un remediu sigur. M. Boyle spunea că a
văzut efecte surprinzătoare ale acestei plante în cazul afecţiunilor
pulmonare şi ale pieptului, acolo unde toate celelalte remedii nu
ajutaseră cu nimic, nici chiar cele recomandate de cei mai savanţi
doctori. Uleiul în care frunzele au fost lăsate la infuzat la soare vara,
într-o sticlă cu pereţii dubli, este foarte bun pentru colici, luat atât
ca băutură, cât şi sub formă de spălături. Aceleaşi frunze tocate
mărunt şi lăsate la soare chiar fără ulei, într-un recipient de sticlă bine
închis, fermentează şi dau un lichid excelent pentru răni. Se pune
în decocturi în băi, pentru dizolvarea pietrelor la rinichi la bătrâni,
şi se foloseşte în clisme pentru a calma durerile date de colici.
Proprietăţi: EXPECTORANT, lichefiază secreţiile bronho-
pulmonare şi le reduce apariţia, antispasmodic, antitusiv, tonic şi
stimulent respirator, diuretic, diaforetic, antiulceros, antitumoral.
În uz extern, este vulnerabil.
Indicaţii: Bronşită cronică, afecţiuni bronhice, tuse, astm, gripă,
stări febrile, nervozitate, diaree. În uz extern: hemoroizi, răni, contuzii.
Antropozofie: Silnicul este una din primele plante care creşte şi
înfloreşte primăvara; şi este prima dintre Labiate care transformă
încălzirea cosmică a pământului în calităţi calorice vegetale. Această
plantă a pământului care năpădeşte pământul graţie stolonilor săi, este
un bun stimulent primăvăratic al metabolismului general.
Eul amorţit oricât de puţin de iarnă se reorganizează.
Stimulează expiraţia, ieşirea a ceea ce este deja mort în fiinţă.
Relaţii psiho-existenţiale: Silnicul în preparat spagiric este elixirul-
plămân care acompaniază încarnarea în lumea terestră; favorizează
legătura cu elementul solid, forma corporală. Ajută de asemenea la
înlăturarea tendinţei de a adăposti în sfera sa dezvoltarea unor paraziţi.
Stimulează expiraţia, ieşirea a ceea ce este deja terminat din fiinţă;
este momentul naşterii. Calmează nerăbdarea, ticurile, mişcările in-
voluntare, vorbăria, teama de a pierde. Ajută la desprinderea unui corp
emoţional care este mult prea ataşat de cele fizic şi vital.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Glechoma hede-
racea va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Oboseală, tonus scăzut, convalescenţă, bronşită cronică, afecţiuni
bronhice, tuse, astmă, gripă, stări febrile, diaree, nervozitate.
SIMINICHIE (senna)
A151. Cassia angustifolia
Familia Leguminoaseae (Fabaceae), partea folosită: păstăile şi
foliculii
Etimologie: Sene - Senna, sana: pentru că această frunză este bună
pentru sănătate. Folosită împreună cu Aloe pentru purificare, încă din
vremea egiptenilor; ei o introduceau în anus cu ajutorul unei trestii fru-
mos mirositoare, imitându-i pe ţigănuşii de pe Nil; astfel s-ar fi inven-
tat prima clismă şi prima spălătură intestinală. Acetona (Note cheie).
Istoric: Siminichia este o frunză mică şi lunguiaţă care se poate
aduce uscată din mai multe locuri, din Alexandria, unde este cea mai
bună, din Italia. Frunzele şi foliculii plantei conţin mult ulei şi sare.
Este purgativul cel mai folosit; purifică cu uşurinţă umorile apoase
care au reapărut şi mucozitatea nazală, la nivelul mezenterului (me-
zenter = îndoitură a peritoneului care fixează organele digestive de
peretele posterior al abdomenului), stomacului, bilei, pancreasului şi
la încheieturi. Purgativul arde datorită mucilagiului său vâscos care
se prinde de intestine; de aceea nu se recomandă niciodată siminichie
fără să i se adauge sare de tartru cât un vârf de cuţit. Pentru a se de-
sprinde acest mucilagiu, planta se recomandă sub formă de substanţă
sau infuzie. Acest mucilagiu de siminichie se descompune astfel: dacă
îl fierbem, decoctul este gros şi mucilaginos; acesta, băut, produce
doar răni, fără să aibă vreun efect. Dacă însă i se adaugă sare de tartru,
decoctul va deveni foarte purgativ şi nu va mai răni deloc; Siminichia
se recomandă totuşi sub formă de infuzie, decât ca decoct, cu toate că
acesta din urmă este foarte purgativ.
Pentru că siminichia este caldă şi uscată, o amestecăm cu violete şi
flori de limba mielului şi pentru a o împiedica să vătămeze stomacul,
se poate adăuga scorţişoară, galongo, ghimbir etc.
Se recomandă pentru orice vârstă şi chiar femeilor plinuţe.
Cantitatea care se ia sub formă de substanţă este un gram şi
jumătate; în infuzie două grame şi jumătate sau un gram şi jumătate.
M. Chomel spunea că siminichea purifică foarte bine toate tipurile
de umori, dar că nu trebuie folosită în caz de hemoroizi, hemoragii şi
boli de piept şi nici în problemele inflamatorii.
Siminichia nu poate face rău nimănui, spune dimpotrivă M. du
Bue, ea nu aprinde cu căldura sa umorile, nu erodează intestinele şi nu
arde pântecele; ea purifică cu blândeţe toate tipurile de umori. Aplicată
extern sub formă de loţiune, face să dispară stările de melancolie.
Proprietăţi: LAXATIV, DEPURATIV, EMENAGOG.
Indicaţii: Constipaţie gravă (să fie utilizată conform sfaturilor
medicului).
Precauţii: Să se evite folosirea ei în cazuri de obezitate şi alăptare,
ca şi în cazuri de hemoroizi, enterite, colite, spasme, cistite.
Antropozofie: Siminichia conţine tipuri de răşină purgativă (care
există de asemenea şi în alte plante laxative, cum este revantul şi
cruşinul); activează peristaltismul intestinal, dar este şi diuretică şi
colagogă, aşa cum se aşteaptă de la o plantă atât de unită cu ritmici-
tatea floristică. Acestea sunt calităţi sulfurice (comprimate în dome-
niul mercurian-ritmic) al acestei plante sud-tropicale.
Pierderea stării de mulţumire şi a bucuriei inimii.
Relaţi psiho-existenţiale: Forţa vitală a fost captată de un puternic
sentiment de melancolie şi angoasă, tristeţea a pătruns în minte şi în
suflet, umorilor şi umorului le este greu să circule.
Stări de demult, blocaje vechi aproape uitate, într-atât fiinţa s-a
obişnuit să se strângă până la a-şi reproşa asta.
Îşi supără sufletul. Elixirul spagiric din Cassia augustifolia redă
starea de mulţumire şi bucuria inimii şi ajută la eliminarea ideilor
glorioase, dar fără substanţa de altădată. Planurile de viitor au astfel
mai multă forţă să se realizeze. Alungă melancolia, aromatizează rit-
mica sanctuarului sufletesc. Cea mai puternică voinţă rezonează cu
amintirea plină de recunoştinţă.
Purifică umorile, bolile cronice, febra care durează mult. O
puternică acuitate a percepţiilor nonintelectuale, filozofii nu se mai
refulează într-un mental sec. Sufletul este îndrumat să aibă experienţa
momentului începutului lucrurilor.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Cassia augusti-
folia va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Intestinul gros, acţiune purificatoare, purifică emoţiile care stânje-
nesc, vezica biliară, personalitatea.
SMILAX
A152. Smilax aspera
Familia Smilacaceae; partea folosită: rădăcinile
Etimologie: Salsepareille - aparţinând genului Smilax. Era
considerată de către latini o plantă nu de un prea bun augur, dar cu
toate acestea era mult utilizată pentru durerile de cap şi protectoare
împotriva veninului (boabele); tinerele mlădiţe se consumau ca şi
sparanghelul. Smilax: urmărită de Apollo, nimfa Smilax ceru ajutor
Pământului; rugămintea i-a fost îndeplinită şi ea a fost transformată
într-o plantă agăţătoare cu ghimpi. Zarsa, murul şi parilla, micuţa vie,
e mai bine să se evite amestecul lor. (Note cheie).
Istoric: Salsepareille sau Sarcepareille, Smilax aspera, Peruviana
este o plantă care creşte din abundenţă în Peru, în locurile umede.
Rădăcina trebuie aleasă cu fibre lungi, bine hrănită şi uscată, groasă
cam cât un creion de scris, flexibilă, gri pe dinafară, un pic uscată,
uşor de tăiat, albă în interior, dar mărginită de două linii roşiatice,
foarte sănătoasă, moale, fără urme lăsate de carii şi fără să se separe
în mici bucăţele, nici să se facă praf; trebuie aleasă rădăcina proaspătă
care este puţin neagră, fără carie care să aibă greutate şi să fie greu de
rupt; ea conţine multă sare esenţială şi ulei. Este caldă, purificatoare,
sudorifică. Se foloseşte în special în catare, reumatisme, gută, sciatică,
hidropizie pentru a stopa gonoreea, pentru scrofule, pentru a atenua
accidentele sifiliticului. Se poate lua ca decoct sau sub formă de pul-
bere. Sarsaparilla este un cuvânt compus din două cuvinte indiene:
zarsa care înseamnă mur şi parilla care înseamnă vie mică, ca şi cum
ai spune o plantă care provine din vie şi din mur.
Proprietăţi: PURIFICATOR AL SÂNGELUI, activator al meta-
bolismului, aperitiv, tonifiant, diuretic urolitic, sudorific, laxativ uşor.
Indicaţii: Sindrom premenstrual, menopauză, uremie, reumatism
gutos, calculi renali, colesterol, probleme de digestie, nefrită, derma-
toze, herpes, psoriazis, eczemă, sifilis.
Precauţii: Să se evite consumul boabelor care pot produce văr-
sături.
Antropozofie: Această Liliacee volubilă este foarte mercuriană
prin importanţa dată aparatului foliar. Rizomul său conţine saponină,
ulei gras, răşină, zahăr. Saponina este o substanţă care absoarbe aerul
din apă, este un adevărat Mercur vegetal.
Comunicativitatea celui care de fapt rămâne prins într-o tristă
rutină.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixirul spagiric din Smilax aspera
este recomandat celui care se întoarce în străfundurile sale impenetra-
bile, în diferite ascunzişuri, după ce a atras, datorită impresionantei
sale vitalităţi şi formei sale exterioare, una sau mai multe legături.
Aceste legături sunt făcute cu multă forţă, asemenea unor
şomoioage de foc care ard în aer, apoi sunt duse în lumile ac-
vatice, lumi ale emoţiilor şi amintirilor. Aspectele subtile ale e-
lementului masculin (voinţă de nezdruncinat) sunt domolite în
apele elementului feminin pasiv şi neschimbător. Aparenta co-
municativitate a celui sau a celei care de fapt rămâne prinsă într-o
tristă rutină a ideilor fixe, ale funcţionarului pentru care nimic
nu se schimbă cu adevărat. Probleme urinare, piele îmbătrânită
şi ridată, erupţii supurante, acestea pot fi simptomele aparente.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Smilax aspera
cuvinte-cheie:
Acţiune purificatoare, toxine în sânge, metabolism general,
funcţionarea intestinului, constipaţie, dismenoree, psoriazis.
SMIRNĂ
A153. Balsamodendron myrrha
Familia Amyridaceae; părţi utilizate: guma-răşină
Etimologie: Smirna - myrrhe: eu curg; după unii, numele vine de
asemenea de la amăreala sa: amar se spune murr în arabă, murra în
aramaică. Myron în limba greacă înseamnă parfum. Mai poetic, se
spune că numele se datorează Myrrha-ei, care s-a culcat cu tatăl său,
regele Ciprului, şi care a fost transformată în arborele care îi poartă
numele; de atunci ea îşi plânge încontinuu păcatul săvârşit.
Ofrandă a regilor magi şi parfum al preoţilor.
Plantă amară şi neutră; stimulează meridianul ficat.
Istoric: Smirna este o gumă răşinoasă care apare prin incizarea
unui arbore spinos ce creşte în Arabia Felix (Yemenul de azi), Egipt,
Etiopia, Abisinia şi la toate popoarele ce locuiesc în scobiturile stân-
cilor, de unde provine cea mai bună smirnă, smirna troglodiţilor. Smir-
na conţine mult ulei şi sare esenţială, puţine mucilagii. Ea încălzeşte,
usucă, deschide, restrânge, atenuează, maturează, rezistă la putrezire
şi este vulnerară. Stimulează producerea urinei şi are efect astringent
asupra pântecelui. Declanşează ciclul menstrual, grăbeşte travaliul
şi fortifică placenta; pătrunde, atenuează, dizolvă, rezistă la putrezi-
ciune, este bună în caz de hernii. Principala sa întrebuinţare este
în cazul obstrucţiei uterine, expulzarea foetusului, mucilagiilor din
intestine şi plămâni, răguşeală, tuse, pleurezie, colici, viermi, diaree,
dizenterie, frisoane datorate febrei şi în mod special în cazul paludis-
mului, care la început produce friguri. Mestecată şi înghiţită, vindecă
halenele fetide. Doza luată este de la jumătate de scrupul (1 scrupul =
aprox. 1,3 g nota trad.) până la două scrupule sau o drahmă. (1 drahmă =
aproximativ 3,9 g nota trad.).
Smirna se foloseşte din plin împotriva ulcerelor şi a alterării
părţilor interne, ftizie, emfizem, ulceraţii ale rinichilor şi alte afecţiuni
de aceeaşi natură. În uz extern se foloseşte în caz de febră, cangrenă,
tumori şi ulcere maligne, răni recente şi vechi, mai ales în zona capu-
lui şi ea intră în mod obişnuit în alcătuirea plasturilor astringenţi.
Ea modifică ulcerele maligne, urâte, cangrenoase care au deja
viermi, fie sub formă de decoct, fie ca şi unguent sau plasture, la care
se adaugă smirnă. Atunci când se pune smirnă într-o compoziţie,
trebuie avut grijă ca ea să nu se pună decât după ce amestecul a fost luat
de pe foc, deoarece prin coacere sau fierbere îşi pierde proprietăţile.
Smirna pe care au oferit-o magii Mântuitorului când se afla în iesle,
se pare că era diferită de a noastră, ea fiind un parfum foarte preţios şi
aromat; în loc de asta, smirna noastră este cât se poate de obişnuită,
fără miros sau gust plăcut. Unii afirmă că aceasta era Smirna Stacta,
alţii că era Storax, iar alţii pretind că era o gumă sau un balsam miro-
sitor foarte rar. Smirna, “de fluo” eu curg, pentru că această gumă
se prelinge din arbore; sau mai degrabă unguent, pentru că această
gumă constituie materie primă pentru multe unguente. Unii pretind că
numele ei provine din povestea fetei unui rege al Ciprului care pentru
a fi salvată de mânia tatălui său cu care s-a culcat, fu transformată
într-un arbore care creşte în Arabia şi care îi poartă numele, iar acum
îşi plânge păcatul comis, cu lacrimi de smirnă.
Proprietăţi: În uz intern: EXPECTORANT, ANTISPASMODIC,
anticataral. În uz extern: vulnerar balsamic şi dezinfectant, astringent
(pentru răni care se cicatrizează greu)
Indicaţii: Uz intern: infecţie, febră, catarul căilor respiratorii.
Uz extern: inflamaţii ale cavităţii bucale, stomatite, gingivite, cica-
trizarea rănilor.
Precauţii: A se evita în perioada sarcinii (stimulează contracţiile
uterine).
Antropozofie: Ca toate răşinile, smirna reprezintă o pietrificare
a superiorului în sfera terestră; scoarţa este solidă şi grea. Aspectul
încălzitor originar acceptă să fie imobilizat în nemişcarea vegetală.
Fiinţa se sufocă în fantasme stufoase, în practici oculte.
Cuvinte deformate şi jignitoare.
Relaţii psiho-existenţiale: Fiinţa este înţepenită în concepte cărate
prin tradiţii şi valori familiale. Copleşită şi oprimată, ea se usucă, se
mumifică, îşi pierde propriul aur, propria origine, bucuria interioară.
Este supusă fantasmelor stufoase, practicilor oculte, cuvintelor care
jignesc şi deformează. Este ca şi cum vitalitatea sa terestră a folosit
icoanele încremenite ale lui Dumnezeu pentru a-şi pune gândurile
în mişcare, acestea putând deveni chiar malefice. Elixirul spagiric
din smirnă ne readuce la curenţii calzi ai lumilor aflate dincolo de
mişcările religioase şi dogmele seculare. Vechiul burduf este parfumat
pentru a primi vinul cel nou. Elixirul redinamizează caracterul reli-
gios, conectează din nou sufletul şi corpul, sub conducerea spiritului.
Ne învaţă modestia care face să se topească sufletul împietrit.
Aduce sufletul la punctul în care acceptă şi apoi consolidează
corpul terestru, pentru a-l armoniza. Elixir care prelungeşte viaţa,
oferindu-i acea calitate spirituală preţioasă şi rară.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Balsamodendron
myrrha va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Febră, infecţii ORL, cicatrizare, dureri de stomac, aciditate, sistem
hormonal, funcţionarea celulelor.
SOC NEGRU
A154. Sambucus nigra
Familia Caprifoliaceae; partea folosită: florile
Etimologie: Socul negru - Sambucus nigra. Plantă nitrofilă căreia
îi place vecinătatea omului, este una din cele mai vechi plante fo-
losite de om; s-ar părea că exista şi în preistorie. Sambuke în greacă
este un flaut făcut din ramuri de soc. Copac protejat de un elf numit
Elle pe care nu trebuie să-l supărăm culegând florile sau fructele fără
a-i cere voie. Socul negru este consacrat lui Thor, zeul trăznetului;
el îndepărtează relele şi atrage entităţile benefice pentru casele lângă
care este plantat. După o tradiţie engleză ar fi lemnul din care era
făcută crucea lui Iisus şi după o alta, copacul de care s-a spânzurat
Iuda. Planta Chelului: vrea să fugă din faţa existenţei grele. A doua
coajă, frunzele şi florile sunt diuretice şi laxative.
Peştele în borcanul său. (Note cheie).
Istoric: Socul negru este un copăcel destul de obişnuit care creşte
în locurile umbroase, pe lângă gardurile caselor, canale, în oraşe şi în
vâlcele. Conţine mult ulei şi sare esenţială. În medicină se folosesc
florile sale, boabele sale care sunt negre la maturitate, coaja verde,
vârfurile şi bureţii săi. Toate părţile socului sunt calde şi dezicative,
vindecătoare şi specifice în hidrofizie. Florile sunt tonice, carminative,
discursive, emoliente, rezolutive, sudorifice şi calmante, folosind pe
cale internă la prevenirea şi vindecarea herpesului şi pentru a scădea
febra. În uz extern se întrebuinţează pentru colici, herpes şi arsuri.
Boabele sale sunt sudorifice; sunt bune pentru dizenterie, luate intern.
Coaja internă sau a doua coajă verde purifică umorile seroase ale celor
bolnavi de hidropizie şi scorbut, luată sub formă de infuzie sau decoct;
ceea ce se extrage din rădăcină este considerată ca fiind cea mai bună;
elimină şi serozităţile volumului de sânge care produce râia. Folosirea
pe cale externă a acestei coji, sub formă de infuzie sau decoct în ulei
este un remediu excelent pentru arsuri.
Mugurii sau vârfurile se mănâncă în salate; purifică de jos şi une-
ori de sus pentru că sunt culese de sus. Pulberea din aceste vârfuri are
acelaşi efect. Buretele care creşte pe soc şi care se numeşte popular
Urechea lui Iuda vindecă bolile de ochi; îl punem să se înmoaie în apă
potrivită pentru a-l aplica apoi ca şi compresă.
Unii beau infuzia din acest burete în vin alb pentru vindecarea
hidropiziei. Infuzia acestui burete este foarte bună pentru epilepsie la
copii, pentru durerile de gât şi pentru alte inflamaţi ale acestei zone.
Se pune la macerat în oţet cu care se fac gargare pentru gât. Bureţii
socului sunt foarte mici, dar fiind infuzaţi în orice lichid devin mari şi
moi; apa în care se face infuzia este uimitoare, atât în uz intern cât şi
extern, împotriva tuturor tumorilor gâtului.
Măduva care se găseşte în interiorul crenguţelor, fărâmiţată şi
înghiţită, provoacă urina şi scoate nisipul din rinichi şi vindecă adesea
nefrita şi hidropizia. Se crede că Socul care a crescut pe Salcie în
formă de vâsc este bun contra epilepsiei.
Proprietăţi: EMOLIENT, SUDORIFIC, PECTORAL, laxativ
uşor, diuretic, antireumatismal, antispasmodic, galactogog.
Indicaţii: Răceşte (scade temperatura), răceli, bronşite, stare
febrilă, gripă, afecţiuni reumatismale şi cutanate.
Antropozofie: Socul este o plantă cu o mare suprafaţă floristică,
ale cărei forţe reflectă universul periferic, influxurile cosmice. Florile
conţin uleiuri esenţiale şi mult Sulf; acesta stimulează etericul, fiind
perceptibil datorită activităţii aeriene a corpului astral.
Viermii intestinali şi limbricii pier cu ajutorul Socului
Dar mai mult cu ajutorul florii decât cu copăcelul
Floarea păstrează un miros acru şi e mai otrăvitoare.
Stomacului îi redă o moliciune blândă,
Vindecându-l de o apatică umoare
Compresa din frunze îi înlătură tumoarea.
Teamă de imagini din sfera sa de viaţă.
Relaţii psiho-existenţiale: Când, închizând ochii, el încearcă să
vadă punctul, se înspăimântă de imaginile adunate în sistemul său
central; apar teama şi crizele de sufocare: Fiinţei îi lipseşte atunci în-
crederea în ea însăşi şi se reţine să revină asupra sieşi, căutând să fugă.
Pentru proprile decizii el cere aprobarea altuia. Altuia care, fără doar
şi poate, îl va face să asude. Coloana sa vertebrală, Şarpele său de
foc nu rezistă să rămână canalul de transmutaţie între întunecimea din
partea de jos şi lumina din partea superioară; lumina care s-a ivit din
tenebre este blocată în elanul său.
Fiinţa, la care elixirul spagiric din Sambucus nigra răspunde,
încetează puţin câte puţin să mai fie un stâlp de biserică plină de
imagini adunate; el devine cu o anumită uşurinţă o coloană în templul
Dumnezeului său interior. Atrage entităţi benefice, existenţa sa se des-
chide, fiind în vecinătatea focului.
Elixirul spagiric din soc favorizează şi visele premonitorii.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Sambucus nigra
cuvinte-cheie:
Reglaj hormonal şi emoţional, nervozitate, astm, tabagism, ovare,
hemoroizi, reumatisme, probleme ale pielii, atonia vezicii biliare, in-
testinul gros.
SPANACUL CIOBANILOR
Denumire populară: fierul plugului
A155. Chenopodium bonus henricus
Familia Chenopodiaceae; parte utilizată: întreaga plantă
Etimologie: SPANACUL Bunul Henri - Numele Henri era
altădată dat plantelor care alegeau vecinătatea omului, în locurile din
apropierea locuinţelor. Chenopode (Spanac) provine din grecescul
chen (gâscă) şi podion (labă); numit şi Labă de Gâscă sau Spanacul
ciobanilor, din cauza frunzelor sale de diferite feluri.
Istoric: Spanacul ciobanilor este o plantă pe care botaniştii au
clasificat-o printre brusturi (Lapathum), care creşte în locuri neculti-
vate, aspre, pe ziduri şi de-a lungul drumurilor; are frunza asemănătoare
celei a rodului pământului. Conţine mult ulei şi sare esenţială.
Ea înmoaie abdomenul celor care o mănâncă gătită ca spanacul;
ea este vindecătoare, potrivită pentru a omorî viermii; rădăcina este
puţin laxativă, rezistentă la venin, vindecă râia; se foloseşte extern şi
intern.
Această plantă este foarte bună pentru a curăţa şi a vindeca
ulcerele: sucul rădăcinii sale aplicat vindecă furia şi, cu oţet, vindecă
petele de pe piele. Este recunoscută în vindecarea muşcăturilor de
animale veninoase.
Proprietăţi: ANTIANEMIC ( bogat în Fier şi Vit. C), emolient,
răcoritor, depurativ, laxativ uşor.
Indicaţii: Anemie, constipaţie.
Precauţii: Nerecomandat în doze ridicate bolnavilor de gută şi
celor cu probleme renale, artriticilor şi reumaticilor.
Antropozofie: Întâietate a principiului Sare şi atrofie a pincipiului
Sulf. Puternică legătură cu regnul mineral.
Lipsă de echilibru, rămâne ataşat de idei perimate abandonate
de alţii.
Relaţii psiho-existenţiale: Lipsă de ritm, de balans, deoarece se
ataşează ideilor abandonate de alţii, perimate. Se pune cu modestie la
picioarele unui maestru care cunoaşte tot şi devine pentru autoritate ca
o funcţie metabolică, în ciuda unor condiţii foarte vitrege.
Multă asprime se manifestă pe măsură ce îmbătrâneşte, deoarece
buna vitalitate care însoţeşte această fiinţă este readusă într-un „puter-
nic trecut”.
Elixirul spagiric Chenopodium bonus henricus stimulează secreţia
pancreatică, desfundă ceea ce nu aparţine Eului, relaxează nodurile
din stomac.
Dăruieşte inteligenţă misticii inimii şi sentiment nobil ideilor.
Ceea ce stagnează în potenţialităţile noastre vitale este depăşit şi mai
bine asimilat.
Abandonează norii New-Age-ului.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Chenopodi-
um bonus henricus va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai
specific, prin aceste cuvinte-cheie:
Dismenoree, anemie, constipaţie, reglare intestinală, gripă, elimi-
nare a toxinelor, urmă de vaccinări.
STRUGURII URSULUI
A156. Arctostaphylos uva-ursi
Familia Ericaceae; parte utilizată:
frunze
Etimologie: STRUGURII URSULUI
- Arctostaphylos. Arktos: urs şi staphule:
ciorchine de struguri; strugure de urs, uva
ursi.
Anticii cunoşteau puternicele sale
virtuţi diuretice şi antiseptice ale căilor uri-
nare.
Istoric: Strugurii ursului este un arbust
care seamănă cu afinul, dar frunzele sunt
mai groase, lunguieţe, rotunjite, apropiate
de cele ale merişorului, mai înguste, dungate
pe două părţi, fibroase, cu un gust astringent însoţit de amăreală. Fruc-
tele, aproape rotunde, moi, roşii, cuprind fiecare câte cinci oscioare;
aceste fructe au un gust astringent. Această plantă creşte în ţările calde.
Frunzele sale, fructele şi rădăcina sunt foarte astringente.
Proprietăţi: ANTISEPTIC ŞI ANTIINFLAMATOR AL CANA-
LELOR URINARE, diuretic uşor, eliminator al acidului uric, astrin-
gent (taninuri). Acţiune mai pronunţată dacă se ţine regim vegetarian
care va alcaliniza urina.
Indicaţii: INFLAMAŢII GENITO-URINARE, uretrite bleno-
ragice, cistite acute şi cronice, gută, prostată hipertrofiată, litiază
renală, afecţiuni ale veziculei biliare, infecţii intestinale, leucoree.
Precauţii: Produce greaţă dacă se ia în doze foarte mari.
A se evita folosirea sa îndelungată (de la 10 la 12 zile cel mult).
Antropozofie: Avem în aparatul rinichi-vezică o regiune organică
în care corpul astral pune stăpânire pe organismul lichidelor şi-l
organizează, descompunându-l în interior, apoi secretând în afară.
Asupra acestui aparat acţionează preparate din frunze de Strugurii-
ursului, când legile lumii organice se insinuează prea repede şi prea
puternic în procesul secretor; urina nu ar trebui să se supună acestor
legi decât atunci când a ieşit din corp şi această anomalie poate să
se manifeste sub forma calculilor, a descompunerilor şi putrefacţiilor.
Timiditate, lipsă de siguranţă, decepţie.
Relaţii psiho-existenţiale: Arctostaphylos uva-ursi în spagirie este
Elixirul timidităţii şi al lipsei de siguranţă pentru acela care ar vrea
să se deschidă către celălalt. Se adresează celui decepţionat care s-a
închis în suferinţa unei relaţii mai profunde.
Celui care uită că procesele interioare se ameliorează în procesele
exterioare; interior şi exterior în echilibru sunt Unul.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Arctostaphylos
uva-ursi va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Eliminare, emonctorii, toxine, piele, psoriazis, cistite, parasimpati-
cotonie, reglare hormonală, epifiză, hipofiză, paratiroide.
SUNĂTOARE
A157. Hypericum perforatum
Familia Hyperaceae; părţile utilizate:
vârfurile înflorite, frunzele
Etimologie: Sunătoarea - Iarba sfântului
Ioan. Hypericum sau perforata, străpunsă de
numeroase găuri, numită de asemenea planta
celor o mie de perforaţii, impresie datorată
existenţei „buzunarelor” din frunze ce conţin
esenţă. Altă semnificaţie etimologică: Hypo
- aproape, şi ereike - bălărie, mărăciniş;
care seamănă cu o bălărie. Pentru alţii,
semnificaţia vine din grecescul hyper (dea-
supra) şi eikon (imagine). Semnătura: ea dă
prin macerare un lichior asemănător sânge-
lui; natura ne dă astfel de înţeles că planta
este un remediu bun împotriva hemoragi-
ilor şi pentru reducerea ciclurilor menstruale.
Numită de asemenea şi Fuga daemonum (Alungă demonii), este ex-
trem de eficace în cazul stărilor depresive şi angoaselor nocturne.
Coloana de lumină celestă care s-a coborât asupra lui Ioan
Botezătorul atunci când l-a botezat pe fiul lui Dumnezeu. Supranumită
şi Alungă-demonii şi “planta înţepăturilor”, ea era considerată de către
druizi ca fiind o plantă binecuvântată, al cărei miros era de ajuns pen-
tru a pune pe fugă spiritele rele. Recomandată traiectului nervos.
Istoric: Hypericum sau sunătoarea este o plantă foarte cunoscută,
care creşte în păduri şi în alte locuri necultivate; vârfurile sale înflo-
rite sunt adesea folosite în medicină; ele colorează în roşu uleiurile,
alcoolul din vin şi alte lichide sulfuroase; ele conţin mult ulei balsamic
şi sare esenţială. Această plantă este caldă, desicativă, cu o structură
robustă, diuretică şi vulnerară; folosirea ei atât în uz intern, cât şi în
uz extern, duce la curăţarea şi închiderea rănilor, dizolvarea sângelui
coagulat şi a cheagurilor, ea este bună în cazul rănilor sau ulceraţiilor
tuturor părţilor interne, în special contra ulcerelor rinichilor; elimină
piatra de la rinichi şi viermii atunci când este culeasă în timpul perioa-
dei sale de exaltare, altfel nu posedă această ultimă proprietate; se dă
copiilor mici să bea apă de sunătoare cu apă de pir contra viermilor.
Din florile de sunătoare şi alcool etilic se prepară o esenţă de
culoare roşie care este numită în mod obişnuit tinctură de flori de
sunătoare, care, în afară de proprietăţile vulnerare şi nefritice, are
anumite însuşiri ce o fac să fie folosită în mod special în cazuri de
delir, manii, melancolie şi alte afecţiuni asemănătoare. Există obiceiul
de a se amesteca împreună cu esenţă de scânteiuţă împotriva ideilor
fixe. Pentru sciatică, reumatism şi alte maladii asemănătoare, se freacă
partea afectată cu un amestec format din două uncii (aprox. 56,8 ml,
nota trad.) de ulei de sunătoare şi o uncie (aprox. 28,4 ml, nota trad.) de
alcool etilic. Acest ulei de sunătoare obţinut prin macerarea florilor de
sunătoare în ulei de măsline şi lăsat astfel la soare timp de o lună, deşi
este simplu, este absolut remarcabil în cazul tuturor rănilor, în contuzii,
în special în afecţiuni ale nervilor, tremurături şi naşteri dificile.
Planta este de asemenea utilizată sub formă de parfum. Paracel-
sus a aşezat sunătoarea între plantele de leac ce dezleagă farmecele
şi alungă duhurile, motiv pentru care trebuie culeasă întotdeauna în
zorii zilei, sub influenţa lui Marte, Jupiter şi Venus, niciodată a Lunii;
din această cauză se foloseşte ca şi amuletă, pusă la pălărie, la căpătâi,
noaptea, mirosită adesea, presărată prin toată casa, atârnată pe perete.
Proprietăţi: Uz intern: ANTIINFLAMATOARE, SEDATIVĂ
(favorizează producerea melatoninei, care reglează ritmul somnului),
astringentă, antiseptică, decongestionantă, balsamică, antidepresoare,
antidiareică, digestivă, colagogă, fortifiant nervos, cicatrizant intern.
Se foloseşte în pediatrie contra poluţiilor nocturne.
Paracelsus o recomandă împotriva viermilor.
Indicaţii: Uz intern: probleme de circulaţie, arterite, astmă,
afecţiuni ale bronhiilor, perturbări în sfera hepatobiliară, digestie
dificilă, distonie neurovegetativă, depresii simptomatice, enurezis,
cistită cronică, calculi renali, insomnia persoanelor în vârstă, trata-
mentul sau prevenirea cancerului, diminuează simptomele dureroase
în gută, sciatică, reumatism, viermi.
Uz extern: uleiul roşu de sunătoare (preparat din vârfurile culese
în ziua de Sf. Ioan, la prânz, 200 g, adăugate la 500 ml de ulei de
măsline, expuse la soare timp de aproximativ 28 de zile, apoi filtrat şi
închis etanş) constituie un remediu tradiţional important în cicatrizare
(arsuri, răni, ulcere varicoase, crăpături, fisuri).
Precauţii: Hypericina este o substanţă fotosensibilă. Evitaţi expu-
nerea prelungită la soare după folosirea acestei plante.
Antropozofie: Singurul lucru către care se îndreaptă această plantă
este lumina; ea fixează forţa solară care se află în momentul său ma-
xim de Sf. Ioan. Plantă ce energizează pe termen lung corpul astral şi
căile nervoase (în special organele genitale).
Regulator şi coagulator al secreţiilor lichide.
Sufletul este sensibil la ceva mai bun pentru a renaşte, teamă
de întuneric.
Relaţii psiho-existenţiale: Frământat, sufletul aşteaptă ceea ce
apare din senin, ca o lovitură de trăsnet; neliniştea sa a sfârşit prin a
deprima sistemul nervos greu pus la încercare. Supus durerilor acute
excesive, intolerabile, agravate de cea mai mică atingere. Sufletul se
deschide influenţei unui soare exterior, unui maestru exterior, sensibil
deochiului, care îl face să doarmă şi îi inoculează vise care uneori
chiar ajung să se realizeze. Bogăţiile interioare sunt lăsate la o parte,
necultivate, insensibile la lumina focului interior. Capul este atras spre
în sus, zona sacrală este comprimată. Elixirul spagiric din sunătoare
ajută sufletul să-şi găsească calea, la capătul chinurilor sufleteşti,
după ce a căutat ceva mai bun pentru a renaşte, îndreptându-se
către tărâmuri mai spirituale, mai elevate în vibraţie. Acum privirea
scânteiază mai presus de imaginaţie, sufletul înghite şi dizolvă sorii,
inima se deschide către seva originară, plin de umilinţă şi nerăbdare.
Adaptată focului său interior, fiinţa nu se mai teme acum de arsurile
spiritelor, predicatorii-prădători nu mai pătrund acum în lăcaşul său.
Elixirul dizolvă entităţile nefaste şi celelalte larve. Sfera aurică se
umple de cantităţi masive de lumină solară care vor repara şi echilibra
diferitele corpuri subtile. Recomandată pentru copiii cărora le e teamă
de întuneric, care au somnul agitat sau în caz de enurezis.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Hypericum per-
foratum va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Hipofiză, depresie, acţiune antiseptică şi anti-inflamatoare, diaree,
dureri reumatismale, prostată, angoasă, plexul solar, metabolizarea
energiilor alimentare.
ŞTEVIE (Iarbă dulce)

A158. Stevia rebaudiana
Familia Compositae (Asteraceae); partea folosită: întreaga plantă
Etimologie: Stevia rebaudiana - plantă de zahăr, plantă dulce din
Paraguai sau Kaa Kee, Eupatorium rebaudianum.
Istoric: Plantă de 40-80 cm înălţime, puternică datorită rădăcinii
sale; frunzele alungite sunt zimţate, într-un mod uşor pubescent (care
este acoperit cu peri fini şi mici, ca un puf şi cu un gust puternic dulce.)
Inflorenscenţele sunt capitule de flori colorate în culori pale. Această
plantă este originară de pe înaltele platouri din Nordul Paraguaiului.
Primele lucrări asupra principiului dulce în Kaa Kee au reînceput la
mijlocul secolului al XX-lea. În afară de steviozide, Kaa Kee ascun-
dea şi seponosidele. În Paraguai, frunzele din ştevie sunt amestecate
în cantităţi mici cu cele de Mate pentru a masca gustul amar. Unele tri-
buri indiene le folosesc ca şi anticoncepţional. Planas şi Kuc (1968) au
observat o diminuare a fecundităţii la animalele care au primit un de-
coct din aceste frunze. Steviozida pare puţin toxică pentru om; laxativ
uşor, este eliminat fără să apară vreo modificare în corp (P. R. Paris şi
H. Moyse, Substanţă medicală, Ed. Masson). Niciun efect glicemiant.
Proprietăţi: LAXATIV UŞOR, ANTICONCEPŢIONAL.
Indicaţii: Constipaţii trecătoare, diabet.
Antropozofie: Viaţa în sfera florală este legea principală care con-
duce existenţa Compozitelor; speciile, genurile în care botanistul îm-
parte această familie sunt determinate în mod unic de studiul structurii
lor florale. Tipul Compozitelor nu are nicio rigiditate, este conectată
intens la lumea plină de lumină şi nu are legătură cu întunericul, umi-
ditatea sau reproducerea. Aici, forţe ale principiului superior al Si-
nelui, care ordonează şi structurează, se unesc unei astralităţi care se
armonizează fără violenţă corpului eteric.
Îi este greu să treacă la acţiune.
Relaţii psiho-existenţiale: Îi este greu să treacă la acţiune deşi
nimic nu-l trage înapoi. Are mii de posibilităţi la dispoziţie, mii de
forţe de reînnoire constantă, dar se blochează făcând din personali-
tatea sa un joc de puzzle fărâmiţat în care imaginea vie dispare.
Stare de criză puternică pe ultima sută de metrii. V - vine de la
victorie la capătul mâinii ridicate, dar acţiunea nu îi urmează.
Elixirul spagiric din Stevia rebaudiana întăreşte voinţa creatoare
într-un corp armonizat cu forţele solare neatinse de concepte, forţe
foarte actuale, aproape fără trecut. Ajută la reculegerea celor mai înal-
te vibraţii pentru a fecunda un corp cu mai multe aspecte: „haina fără
modă” a iniţiaţilor. Cicatrizează contuziile, loviturile, rănile.
Îl face să se simtă bine în corpul său.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Stevia rebaudi-
ana va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
aceste cuvinte-cheie: Acţiune tonică, eforturi, sporturi, dureri muscu-
lare, constipaţie, respiraţie, ritm cardiac, inerţie.
TALPA GÂŞTEI
A159. Leonurus cardiaca
Familia Lamiaceae (Labiatae); parte utilizată: părţi aeriene, frunze
Etimologie: TALPA GÂŞTEI - denumirea sa ar proveni de la lo-
curile rău cultivate; alţii spun că talpa gâştei semnifică frunză palmată
cu lobi ascuţiţi. Leonurus: leon, leu şi oura: coadă, coadă de leu. Car-
diaca, cor, deoarece această plantă este recomandată pentru inimă.
Este, de asemenea, numită de către antici Lycopus, lupus, pes, picior
de lup, deoarece frunza are forma unei labe de lup.
Sămânţa tălpii gâştei seamănă cu o inimă umană. Este, de aseme-
nea, numită iarba dogarilor. În mod tradiţional, este utilizată pentru
calmarea palpitaţiilor. Plantă acidă, amară, uşor rece; Meridiane Ficat,
Stăpânul Inimii (Medicina chineză).
Istoric: Talpa gâştei sau Cardiaca are un
miros puternic şi un gust amar; ea creşte în
locurile necultivate, noroioase, pietroase,
lângă garduri şi ziduri; ea este în vigoare
toată vara; conţine multă sare esenţială şi
ulei. Frunzele sunt calde şi uscate, atenu-
ante şi rezolutive, desicative, detersive, re-
comandate pentru inimă, vindecă în special
distensia hipocondrelor11 şi cardialgia12 la
copii, ele provoacă urinarea şi mentruaţia,
curăţă flegma pectorală şi facilitează
naşterea dificilă.
Cardiaca înlătură palpitaţiile inimii,
reface spiritele şi omoară viermii când este
luată sub formă de pulbere sau decoct13. S-a
dovedit că trei sau patru picături din sucul
său băut singur sau amestecat cu puţin vin,
vindecă pleurezia14.
Proprietăţi: SEDATIV CARDIAC ŞI
AL NERVILOR ÎN GENERAL, tonifică
muşchiul cardiac, hipotensiv, stimulant
intestinal şi uterin, carminativ, emenagog,
astringent, cicatrizant (pe cale externă).
Indicaţii: Palpitaţii cardiace (şoc emoţional), angină pectorală,
anxietate, tulburări nervoase în timpul menopauzei (contracţii
uterine), travaliu greu la naştere, hipertiroidie, gaze intestinale,
dismenoree.
11
hipocondru - regiune a peretelui abdominal la mamifere şi la păsări,
situată la dreapta şi la stânga regiunii epigastrice, sub ultimele coaste.
12
cardialgie - durere acută de stomac sau de inimă.
13
decoct - soluţie apoasă obţinută prin fierberea anumitor plante alimen-
tare sau medicinale, în vederea extragerii principiilor active din acestea.
14
pleurezie - boală care constă în inflamaţia acută sau cronică a pleurei
pulmonare, însoţită adesea de o abundentă secreţie de lichid seros, puru-
lent sau hemoragic.
Antropozofie: Plantă cu gust foarte amar, acţiunea sa se orientează
către sistemul ritmic şi procesele sale cardiace: palpitaţii, dispnee15,
angoasă, slăbiciune a inimii, angină pectorală.
Spirite rău cultivate.
Relaţii psiho-existenţiale: Leonurus cardiaca, în spagirie, este un
Elixir reparator al spiritelor slab cultivate, stagnante şi diseminate în
zonele aurei. Până acum aceste spirite dăruiau ca o rezervă de forţe
superioare, fără a fi posibil de a repune în discuţie această stare de
fapt. Acest tip de a fi ar avea tendinţa de a vrea să regăsească o veche
superioritate monarhică asupra vechilor sale spirite, dar ora a sosit, e
acum chemat să redevină regele unui regat interiorizat, echilibrat, de
mână cu Doamna Linişte.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Leonurus car-
diaca va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Reglare hormonală şi circulatorie generală, palpitaţii cardiace (şoc
emoţional), angină pectorală, anxietate, tulburări nervoase în timpul
menopauzei, hipertiroidie, Zona Zoster.
TARHON
A160. Artemisia dracunculus
Familia Compositae (Asteraceae);
parte utilizată: frunze, întreaga plantă
Etimologie: TARHONUL - Dracun-
culus: aspect foarte pătrunzător. I se mai
spune Serpentin sau Iarba dragonilor.
Istoric: Tarhonul este o plantă care
se cultivă în grădini, pentru a o folosi
în salate, în timp ce ea este încă tânără
şi fragedă. Ea conţine multă sare şi
ulei. Este cordială, stomacală, inci-
sivă, detersivă, aperitivă, sudorifică,
provoacă urina şi menstruaţia la femei,
15
dispnee - stare patologică constând în tulburări respiratorii cauzate de
insuficienţe cardiace sau de stări nervoase.
alungă gazele, produce pofta de mâncare, rezistă la venin, este bună
pentru scorbut, te face să scuipi dacă e mestecată.
Iată ce spunea inimitabilul Henri Leclerc despre acest subiect
(Spicele, Ed. Masson): „Vânzătorii de legume din secolul al XVI-
lea spuneau că tarhonul provenea din seminţele de in, pe care le
închiseseră într-o ridiche sau o ceapă, după care le-au băgat în pământ.
Tarhonul a fost menţionat pentru prima dată în secolul al XIII-lea de
către Ibn El-Beithar; tharkhoum în arabă a dat targon şi dragon.
Pentru medicii arabi, planta elimina gazele, rupea umorile grosiere
şi vâscoase, restabilea puritatea aerului viciat de ciumă.
În Anglia era considerată drept unul din cele mai sigure
mijloace de apărare împotriva ciumei. Ea pune la dispoziţie tuturor,
bogaţi sau săraci, un accesoriu al artei culinare în măsură să rival-
izeze cu mirodeniile cele mai rare şi cele mai preţioase.
Ar lua prea mult să enumerăm multiplele combinaţii care-şi
împrumută vraja de la contactul său magic, de la jigoul pe care l-a umplut
cu o crenguţă de tarhon până la sosurile bearnez, veneţian, remulad, sos
picant cu usturoi, pe care le înnobilează cu parfumul şi mirosul său.
Fără tarhon, oţetul s-ar încrunta în rigiditatea monotonă a unui
produs chimic, muştarul ar evoca amintirea dezolantă a cataplasmelor,
castraveciorii nu ar fi decât nişte avortoni de castravete îndopaţi cu
acid acetic, amatorii de salate ar ignora plăcerea pătrunzătoare pe
care o procură o lăptucă proaspăt culeasă, unde formează cvartet
pătrunjelul, hasmaţuchiul, cebareaua şi tarhonul.
Să adăugăm meritelor sale că stimularea pe care o exercită asupra
organelor digestive nu este însoţită de niciun efect iritant, că poate,
într-o anumită măsură, să înlocuiască piperul, oţetul şi sarea şi să
figureze, în consecinţă, printre condimentele a căror folosinţă trebuie
să o permitem şi chiar să o recomandăm bolnavilor dispeptici şi
bolnavilor justiţiabili ai regimului declorurat”.
Proprietăţi: ANTISPASMODIC DIGESTIV, eupeptic, carmina-
tiv, stimulent general, antiinflamator, antiinfecţios, antiviral, antibac-
terian, antialergic, emenagog, vermifug.
Indicaţii: Gastralgie, dispepsie, colită inflamatoare, spasme
intestinale, sughiţ, distonie neurovegetativă, rinită, paraziţi intestinali,
dismenoree, dureri premenstruale, spasmofilie, nevrită, sciatică.
Antropozofie: Plantă condimentară uşoară a cărei amăreală este
foarte atenuată, cu o predominanţă aromatică şi un gust uşor picant
care aminteşte de anason.
A se avea în vedere şi absintul care aparţine aceleiaşi familii.
Lipsă acută a puterii de a se putea prelungi în celălalt.
Relaţii psiho-existenţiale: Dragonii profunzimilor noastre as-
cunse nu sunt lăsaţi în voia lor, ci gâdilaţi; ei îşi scuipă focul şi intră în
contact cu personalitatea noastră şi planul ei relaţional extern. Capul
este sediul şocurilor de retur pe plan afectiv şi sexual. Resimte lipsa
puternică de a nu se putea prelungi în celălalt.
O energie terestră este forţată să migreze în zonele mentale.
Pot rezulta de aici rigidităţi ale cefei şi ale articulaţiilor, migrene,
urechi care ţiuie. Simţurile amorţesc şi sfârşim prin a ne obişnui să
înghiţim poţiunea amară a timpului risipit, în afara contactului cu
viaţa. Elixirul spagiric Artemisia dracunculus restabileşte o mai bună
armonie interioară şi exterioară, sine şi non-sine, mascul şi femelă.
Favorizează liniştirea şi ajută la reconstruirea fragmentelor care au
fost împrăştiate de refularea continuă.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Artemisia dra-
cunculus, va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific,
Sistem digestiv, aerofagie, dificultăţi de digestie, veziculă biliară,
sughiţ, coccis.
TEI
A161. Tilia sylvestris (cortex), Tilia cordata, Tilia tometosa, Tilia
europaea
Familia Tiliaceae; partea folosită: alburnul (miezul - coaja privată
de partea sa externă)
Etimologie: Teiul - simbol al iubirii conjugale, al tenebrei fidelităţi,
mai mult decât al pasiunii. Este de asemenea împreună cu ulmul un
copac care simbolizeaza libertatea regăsită; în timpul Eliberării din
1945 teii şi ulmii erau plantaţi în numeroase oraşe şi sate din Franţa.
După spusele legendei (“Metamorfozele” lui Ovidiu) Baucis devine
Tei, aspect feminin, dedicat Fecioarei Maria şi Philimon, aspect mas-
culin care devine Stejar (sau Frasin dupa alte surse). În gr. i se spune
Philyro, care seamănă cu philio, prietenie. Philyre, fiica lui Oceanos
era iubită de Cronos, ea îl aduce pe lume pe centaurul Chiron. Terifiată,
ea roagă zeii s-o transforme în Philyra, în tei. Tei, Tilier, creion şi
Illum, săgeată. Copac vechi, el este memoria popoarelor nordice.
După spusele legendei, Siegfried a fost rănit de moarte în locul unde
o frunză de tei l-a atins cand se scălda în sângele dragonului, care
ar fi trebuit să-l facă invulnerabil. Teiul comunică omului ceva din
trecutul îndepărtat; energia sa vibratilă originară reanimă sufletul omu-
lui după ce i-a calmat aura care a fost până în acel moment invadată şi
bulversată de paraziţi. Plantă dulce (Medicina chineză).
Istoric: Tilleul sau Teiul, Tilia este un copac frumos care cuprinde
două specii, ca să se deosebească, masculul are frunzele late şi fe-
mela este cu frunzele înguste. Teii au nevoie de un pamânt roditor, se
plantează în grădini şi pe alei.
Conţin multă sare esenţială şi ulei. Masculul e steril, nu se foloseşte
şi se întrebuinţează copacul femelă care are flori şi seminţe.
În medicină se folosesc florile şi frunzele, seminţele şi a doua coajă
(după Alburn Tei). Florile sunt calde, dezicative, discusive, cefalice.
Se recomandă în special în epilepsie, apoplexie şi ameţeală.
Frunzele şi coaja se usucă, repercutează; provoacă ciclul menstrual
şi urina; o femeie cohectică a fost vindecată complet cu decoctul din
coajă de tei, în vin.
Mucilagiul extras din aceeiaşi coajă este recomandat pentru arsuri
şi ulcere. Sămânţa remediază dizenteria şi toate felurile de scurgeri,
iar hemoragia nazală se opreşte fiind aspirată sub formă de pulbere.
Lemnul conţine cantităţi mici de carbon şi, stins în oţet, înmoaie sân-
gele închegat. Frunzele de tei se folosesc în mod obişnuit în săculeţe
pentru infuzii şi poţiuni cefalice.
Frunzele sale aplicate pe tumorile picioarelor sunt bune pentru a
le vindeca. Decoctul din frunze se foloseşte contra durerii de tenesme,
aplicat sub formă de fermentaţie în rect; strânge stomacul şi elimină
dorinţa de a merge des la toaletă. Vâscul din tei este recomandat pen-
tru convulsiile epilepticilor; este la fel de antiepileptic ca cel din alun.
Se întrebuinţează şi contra căderii părului.
Proprietăţi: DRENOR HEPATOBILIAR ŞI URINAR, coleretic,
antispasmodic, antireumatismal, uşor dilatator, coronian, hipotensiv.
Indicaţii: Litiaze biliare şi renale, migrene şi afecţiuni de origine
hepatobiliară, reumatism, celulită, gută, arterioscleroză.
Antropozofie: Se luptă cu aspectul pământesc, dur, pentru a eli-
bera o circulaţie vitală şi eterică.
Mare putere de împăcare, unificare.
Relaţii psiho-existenţiale: O mare putere de împăcare, de uni-
ficare a contrariilor distructive pe care le-a simţit până acum. Pace
provizorie, dar pe de altă parte binevenită a acestei etape din drumul
vieţii. Elixirul din tei redinamizează legăturile lăsate în urmă înainte
de a vedea toate dedesubturile şi detaliile.
* A se vedea Tei (flori şi frunze).
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Tilia sylvestris
cuvinte-cheie:
Drenaj, rinichi, vezică biliară, sistem limfatic, reumatisme, acid
uric, prostată, schelet care nu se dezvoltă.
TEI (Frunze şi flori)

A162. Tilia sylvestris (Fol & flos), Tillia cordata
Familia Tiliaceae; partea folosită: flori şi bractee
Etimologie: Tei (frunze şi flori) idem ca la Tei.
Istoric: Idem ca la Tei.
Proprietăţi: SEDATIV, ANTISPASMODIC, emolient şi calmant
(datorită mucilagiului), antitusiv, diuretic, hipotensiv, activitate
estrogenică.
Indicaţii: Nervozitate, spasme digestive de origine nervoasă,
ameţeli, palpitaţii, insomnie, migrene biliare, arterioscleroză (fluidifi-
ant sangvin).
Antropozofie: Se află într-o luptă cu principiul pământului, dur,
pentru a elibera o circulaţie vitală şi eterică.
Regăsiri interioare de rădăcini cosmice şi pământeşti.
Relaţii psiho-existenţiale: Elixirul din tei este elixirul care
realizează o rearmonizare pentru cei care şi-au pierdut atât rădăcinile
terestre cât şi cereşti şi care se aprind uşor. Ajută la ridicarea coloanei
templului interior; reintroduce sufletul în matricea sa cerească, spaţiul
vid, purgatoriul său, după cum îl numea Paracelsus.
Se recomandă celui care se retrage într-o mare singurătate după
eşecul iubirilor pieritoare. Regăsiri interioare de forţe fidele şi de
neclintit, care nu-l vor mai părăsi pe căutător pe drumul său. Aceste
forţe par noi, dar de fapt ele sunt vechi.
Este elixirul forţei prieteniei constante care durează în timp;
calitaţile sale sunt calmante, păstrând în fiinţă un punct sensibil şi fragil
care este ca o poartă de intrare a dialogului interior cu Transcendenţa.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Tilia sylvestris
cuvinte-cheie:
Nervozitate, acţiune sedativă, calmează mintea, somn, hiperten-
siune, vezică biliară, greaţă, volum sangvin.
TOPORAŞ
A163. Viola odorata
Familia Violaceae; părţi utilizate:
florile, frunzele, rădăcina
Etimologie: Violetta - Iode, deo-
arece culoarea margaretei seamănă cu a
iodului. Din Ion, termen ce desemnează
la greci diverse flori colorate. De la nu-
mele Iamos, copilul Violetei, fiu al lui
Apolo, abandonat de mama sa Evadue şi
care a fost hrănit cu miere de către şerpi.
Cuprinsă de remuşcări, ea îşi va regăsi co-
pilul într-un câmp de violete; semnătura
sa este venusiană, se foloseşte în toate
bolile venerice şi de rinichi. Ea realizează purificările fundamentele
ale acestei încarnări la nivelul primei chakra, unde se află încolăcită
Kundalini, în partea inferioară a Sanctuarului Bazinului.
Istoric: Numită şi micşunică, violeta de martie, Viola martia pur-
purea este o plantă foarte cunoscută şi creşte la umbră, de-a lungul
drumurilor, al gardurilor vii, zidurilor; se cultivă de asemenea în
grădini; ea înfloreşte la începutul primăverii cam prin luna martie, de
unde şi numele său: violeta de martie; ea conţine mult ulei şi sare
esenţială. În medicină se utilizează frunzele şi seminţele, şi în princi-
pal florile pentru a prepara un sirop care este foarte mult folosit.
Trebuie alese florile simple, nou culese, umede de rouă, cu miros
puternic şi culori vii. Aceste flori proaspete sunt răcoritoare şi umede;
uscate sunt mai puţin regenerative, dar sunt mai desicative, emoliente,
laxative, pectorale şi tonice pentru inimă.
Se folosesc pentru a tempera bila, mai ales cea neagră, pentru a
diminua fierbinţelile în caz de febră şi durerile de cap care le însoţesc,
ameliorează tusea, sunt aspre şi înţepătoare pentru gât, sunt bune în caz
de cataruri agresive, pleurezie, fiind un purgativ blând; ele uşurează
pântecul. Florile aparţin celor patru tonice cardiace, celelalte fiind:
limba mielului, limba boului şi garofiţa; la care se adaugă şi filimica.
Siropul obţinut din mai multe infuzii de violete diluat în apă curăţă
pântecele şi este foarte bun în ulceraţii ale rinichilor, la fel ca şi tinc-
tura, care se extrage din aceeaşi apă de violete.
Frunzele şi florile de toporaş se folosesc în uz extern sub formă
de loţiuni, cataplasme, clisme şi alte remedii asemănătoare, deoarece
sunt emoliente, umectante, rezolutive.
Seminţele de violete sunt purgative şi, în afară de aceasta, ele au
o proprietate specială de a curăţa rinichii şi de a stimula eliminarea
urinei şi a calculilor. Emulsiile obţinute din aceste seminţe preparate
cu apă de ventrilică sunt un remediu recunoscut în toate cazurile de
dificultăţi de eliminarea a urinei generate de nisip, mucus sau orice
alte cauze. Atunci când tocmai se declanşează o colică nefritică, este
bine ca abdomenul să fie ţinut liber şi se prepară o emulsie din trei
drahme de seminţe de toporaş în apă de violete, care curăţă rinichii,
eliminând nisipul prin urină curăţând în acelaşi timp şi pântecul.
Seminţele măcinate de toporaş, la care se adaugă zahăr şi suc de
ventrilică, sub formă de electuar, are aceleaşi efecte.
Doza de seminţe este de una până la trei drahme.
Proprietăţi: EMOLIENT, ANTITUSIV, mucolitic expectorant
(catar bronhic), emetic, sudorific, antiinflamator digestiv şi urinar,
laxativ.
Indicaţii: Staze bronşice, afecţiuni respiratorii în general, pleure-
zii, tuse uscată, guturai, cură antitabac, migrenă, cistită.
Antropozofie: Conform lui Rudolf Steiner, toporaşul primeşte
parfumul cosmic al lui Mercur şi îl degajă în atmosferă pentru ca
noi să-l putem respira. Plantă modestă care în transformările sale
rămâne înconjurată de o înaltă astralitate cosmică. Prin intermediul
toporaşului, Universul „îşi bagă nasul” în chestiunile pământeşti; este
una din primele plante medicinale terestre care scot capul din pământ
la plecarea iernii şi debordează de energiile primăvăratice. Ea readuce
în limite corecte metabolismul, mai ales cel al plămânilor.
Daţi toporaşi împotriva senzaţiilor de greutate,
Căci ea alungă complet aburii beţiei.
Roşul vindecă de asemenea relele vechi,
Şi mai presus de toate, copilul care îi bea sucul cu apă;
Ea aduce un somn bun celui bolnav;
Ajutorul său este sigur în caz de vărsături.
Pieptul şi laringele perturbate de entităţi parazite.
Fiinţa a uitat măreţia ce se află în simplitate.
Relaţii psiho-existenţiale: Celui care are pieptul şi laringele per-
turbate de entităţi astrale parazite, îi seacă cuvintele şi organele de
percepţie. Acestea sunt afectate şi în special auzul. Îl face să simtă din
nou pe cel melancolic, căruia îi lipseşte umilinţa şi pune capul mai
presus de inimă. Fiinţei îi lipseşte dulceaţa şi este nestatornică în senti-
mente, înclinată către orgii şi chiolhanuri. Celui care este foarte ataşat
şi nu renunţă la nimic şi care împiedică o comunicare fluidă şi uşoară.
Celui care nu hrăneşte cu uşurinţă sufletele care i-au fost încredinţate
şi pe care s-a angajat să le crească. Fiinţa a uitat măreţia care se află în
a fi mic, delicata fragilitate a încarnării sale terestre, modestia.
Elixirul spagiric din toporaş relaxează influenţele, reconfortează
sistemul ritmic şi fluidifică circulaţia în zona capului, pe care o curăţă.
Sunt temperate căldurile şi efervescenţa sângelui, se instalează o
mai bună ascultare. Ajută la regăsirea unei căi de comunicare în-
tre modestie şi măreţie, între o stare sălbatică, ascunsă, vulnerabilă
şi afirmarea acestei bogăţii interioare în sânul comunităţii. Permite
păstrarea sincerităţii şi a respectului de sine fără a se renega pe sine;
se eliberează de o prea mare discreţie, fără a-şi pierde totuşi inima.
Este bună de asemenea pentru copii fragili şi delicaţi, care suferă de
paraziţi intestinali.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Viola odorata
cuvinte-cheie:
Bronşită, expectorant, inflamaţii digestive şi urinare, asimilarea
emoţiilor, parazitare astrală, dificultate de exprimare.
TRAISTA CIOBANULUI
A164. Capsella bursa pastoris
Familia Cruciferae (Brasicaceae);
Etimologie: TRAISTA CIOBA-
NU-LUI - Din cauza fructului său care
seamănă cu o desagă, o pungă, pe care
oierii o poartă la centură. Caldeenii o
numesc Loromborot, grecii Allomos
(Albert cel Mare). Mai este numită şi
Punga-papei, Moletă sau Mii de flori;
este considerată a fi planta sângerărilor.
Plantă sărată (Medicina chineză). Uterina
însângerată (Important).
Istoric: Această plantă creşte peste
tot pe câmpuri, în grădini, în locurile ne-
cultivate şi pustii; ea conţine mult ulei,
moderat sare. Frunzele sunt desicative, astringente şi de leac. Se
folosesc în hemoragia nasului, hemoptizie, diaree, dizenterie, urinarea
cu sânge, gonoree, menstruaţie abundentă la femei.
Se foloseşte extern pentru a închide rănile, pentru a opri sângerarea
nasului, dându-i-se bolnavului s-o miroase strivită între degete,
punând-o la subsuoară, la ceafă şi sub talpa piciorului gol.
Se fac din ea cataplasme febrifuge pentru a se aplica pe cele două
încheieturi ale mâinii, adăugându-i-se frunze de pătlagină, puţin şofran
şi camfor, totul pisat împreună. Ea este, în afară de asta, potrivită
pentru tumorile organelor genitale masculine.
Proprietăţi: VASOCONSTRICTOR, ANTIHEMORAGIC, he-
mostatic, astringent, stimulant uterin, hipotensiv, tonic digestiv,
accelerează naşterea.
Indicaţii: Probleme ginecologice, menstruaţie neregulată (metro-
ragii) sau abundentă (menoragii), dureri menstruale (dismenoree),
sensibilitate uterină, cistită, diaree cronică, atonie intestinală, hemo-
roizi, varice, tensiune dereglată, hemoragie nazală (epistaxis).
Antropozofie: Aici procesul-rădăcină influenţează puternic planta
până în regiunea florală.
Traista ciobanului proiectează puternic spre înalt energiile
rădăcinii sale, într-o puternică forţă multiplicativă în regiunea florilor
şi a fructelor.
Are o mare putere hemostatică.
Proiecţii asupra altora, lipsuri, dureri de inimă.
Relaţii psiho-existenţiale: Capsella bursa pastoris ca elixir spa-
giric stabilizează visele, face să înceteze proiecţiile asupra celuilalt
sau asupra unor situaţii nerealiste, perimate.
Elixir care reduce durerile de inimă datorate lipsei şi redă încre-
derea într-un sine eliberat de vină.
Uşurează închisoarea temporală construită de fii subtili şi stabili.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Capsella bursa
pastoris va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Ovare, menstruaţie neregulată, HTA (hipertensiune arterială),
varice, vene, picioare grele, circulaţie, anxietate, stare anxioasă cu
hiper-somnie, obsesie, hipotalamus, pierderi de energie.
TRANDAFIR ROŞU SĂLBATIC

(specie de Măceş)
A166. Rosa gallica
Familia Rosaceae; partea folosită: petalele
Etimologie: Rosa rouge de Provins (fr.) - provine de la rădăcina
indoeuropeană vrod: flexibil, suplu datorită tulpinei sale. Floarea sa
este un simbol al frumuseţii, iubirii, purităţii feciorelnice; al fragilităţii
existenţei, efemerităţii şi deci al morţii. Tradiţia pretinde că provine
din Siria, adus în Franţa în sec. al 13-lea de Thibault al 4-lea, zis şi
Cântăreţul.
După înţelepciunea chineză, trandafirul nu are spini decât pentru
acela care vrea să-l rupă. După unele legende, se spune că spinii au
apărut în momentul neascultării lui Adam şi Eva. În plan simbolic se
poate spune că înainte ca trandafirul să înflorească, bobocul seamănă
cu capul unui om ceea ce arată că poate fi folosit în toate durerile de
cap ce provin din egocentrismul nostru, din închiderea noastră faţă
de lumea exterioară, în care trăiesc cei asemeni nouă. Omul închis
în el însuşi şi deci în boboc îşi face rău în aşteptarea de a se deschide
parfumului său interior; acest parfum interior nu apare decât după ce
îşi deschide inima şi sufletul faţă de lumea exterioară; după ce a avut
proba lumii provizorii, fragile şi efemere a creaţiei temporale care
ne-a făcut să fim din carne şi sânge, supuşi bolilor şi morţii.
Trandafirul roşu este de asemenea planta ezoterismului occidental,
la Rosa Mystica, Trandafirul Mistic. De asemenea este o plantă care
deschide inima lui Venus şi pasiunile, atunci când esenţa inimii nu este
folosită în întregime, ci doar unele rămăşiţe.
Deschide sufletul Focului care reanimă (bucurii, parfumuri,
gingăşii) şi arde (condimente, suferinţa amantului provizoriu). Este
numit Eglerisa de către caldeeni, Isaphinus de către greci (Albert cel
Mare).
În Ayurveda, trandafirul roşu este cunoscut pentru că repune în
putere chakra inimii (chakra asociată timusului).
Istoric: Copăcelul este bun pentru cultură sau sălbatic. (Aici noi
vorbim de măceşul de cultură).
Florile diferitelor specii au diverse calităţi; unii le consideră având
calităţile de cald şi acru; alţii le consideră având calitatea de rece şi
susţin cum că acea căldură care rezidă la suprafaţă sau recele care l-au
crescut se pierd pe măsură ce ele se usucă. În general florile de măceş
sunt răcoritoare şi astringente; fortifică şi trezesc instinctele.
Florile de o culoare mai pală sau roşu stacojiu uşurează stomacul;
cele roşii şi albe îl strâng. Intern se foloseşte în special în scurgeri, febră,
sete, dezgust etc. Intern este foarte bun pentru întărirea stomacului,
pentru oprirea vărsăturilor, diareei, hemoragiilor; pentru cefalalgie,
insomnii, dureri ale urechilor şi gingiilor, intestinului gros.
Poate fi folosită de asemenea şi extern pentru lovituri la cap şi în
alte părţi, după lovituri sau căderi; pentru dislocări, pentru entorse la
picioare şi la mâini, pentru vânătăi, pentru întărirea articulaţiilor şi
nervilor; fierbând florile în vin pentru a le aplica în fermentaţie.
Au aceeaşi întrebuinţare pentru ulcere şi inflamaţiile cavităţii
bucale, ale gâtului, ochilor. Floricelele galbene sau firicelele din mijloc,
fiind uscate, se amestecă cu prafurile pentru întărirea gingiilor. Florile
de măceş trebuie culese dimineaţa înainte să răsară soarele, pentru că
atunci substanţele lor esenţiale sunt concentrate de prospeţimea din
timpul nopţii şi soarele nu a împrăştiat încă o parte din acestea.
Proprietăţi: ASTRINGENT UŞOR, CICATRIZANT, reglator
intestinal, antidiareic, reglator menstrual, expectorant, antiseptic.
Indicaţii: Diaree, stomac leneş, hemoragie, tuberculoză pulmonară,
leucoree. Multiple utilizări pe cale externă pentru îngrijirea pielii.
Antropozofie: Plantă floriferă care, unindu-se cu impulsurile
cronice ale Focului pentru a produce hidraţi de carbon, acţionează
asupra proceselor metabolice inflamatorii.
Sămânţă deoparte decojită, trandafirul roşu e calmant
Pentru hemoroizi, oferă o răcorire binefăcătoare
Alină accesul de colici intestinali
Atât la nivelul capului, cât şi la nivelul gurii
Obţine un dublu succes.
Floarea creuzetului interior.
Relaţiile psiho-existenţiale: Este floarea creuzetului interior unde
zeii şi maeştrii se aprind şi se topesc, unde forţa revine. Elixirul spa-
giric din măceş pregăteşte sufletul eliberat pentru revelaţiile Focu-
lui interior; cuvinte secrete care vor fi spuse despre măceş. Pieptul,
sternul, asemenea unui vitraliu de catedrală, încep să vibreze, o forţă
centrală care nu aparţine niciunui zeu uşurează conceperea unei noi
fiinţe, regenerată de mişcările fluidice ale Iubirii.
Iubirea poate orice şi dă totul. Rigidităţile şi sfaturile autoritare pot
cădea, dogmele nu mai sunt hrănite.
Trandafirul simbolizează chintesenţa, a 5-a esenţă.
Aflarea secretului, indicatoare puse pe căile exilului nostru teres-
tru. Elixirul favorizează ascultarea interioară, impulsionează o mai
bună aprindere a iubirii, a vieţii în felul în care ea se prezintă într-o
profundă acceptare, într-o mistică autentică.
Religia, arta, cunoaşterea reprezintă un fapt al iubirii interioare.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Rosa gallica
cuvinte-cheie:
Infecţii, organe genitale feminine, probleme menstruale, afectivi-
tate, stare emoţională, tranzit intestinal.
TREI FRAŢI PĂTAŢI

A165. Viola tricolor
Familia Violaceae; părţile fo-
losite: părţile aeriene înflorite
Etimologie: Viola tricolor: vio-
leta cu trei culori. Herba Trinitas.
Simbol al amintirilor, al meditaţiei
asupra totalităţii naturii sale com-
plete, asupra celor trei sanctuare:
de la nivelul capului, al inimii şi al
bazinului.
Istoric: Herba trinitatis, este cultivată în grădini; ea conţine multă
sare esenţială şi ulei: Este caldă, desicativă, acră, puţin amară, şi prin
urmare, abstersivă, penetrantă, incisivă, discusivă, vulnerară şi su-
dorifică.
Se foloseşte pentru a potoli fierbinţelile la copii, pentru râie şi
mâncărimi; pentru a reduce mucusul vâscos din ulcerele plămânilor şi
pentru a înlătura obstrucţiile uterului.
În uz extern se foloseşte pentru mâncărimi şi răni pe care le
vindecă. Se numeşte Herba trinitas şi Viola tricolor, pentru că este o
specie de violetă a cărei flori are trei culori.
Proprietăţi: DEPURATIV SANGUIN ŞI CUTANAT, diuretic,
coleretic, antiinflamator, antispasmodic, acţiune antialergică ORL şi
pulmonară, expectorant.
Indicaţii: Afecţiuni cutanate (acnee juvenilă, eczeme, impetigo,
psoriazis, prurit), tuse, rinită alergică, bronşite, probleme urinare, re-
umatism, gută, artroză cu probleme ale circulaţiei venoase.
Antropozofie: Plantă mercuriană care îndrăgeşte solurile silicoase
şi are o înclinaţie vizibilă în special faţă de zinc.
Recentrează corpul astral şi activitatea metabolică.
Erori de judecată şi de comportament bine înfipte în fiinţă.
Relaţii psiho-existenţiale: Erorile de judecată şi de comportament
sunt adânc înrădăcinate, devenind valori ce ajung să facă activităţile
vieţii de zi cu zi să pară dificile şi insurmontabile.
Ar vrea să îşi fabrice noi idei care să le înlăture pe cele vechi şi
pentru a fugi de reîncarnare.
Elixirul spagiric din trei fraţi pătaţi recentrează corpul astral şi
activitatea metabolică, readunând ideile împrăştiate.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Viola tricolor
cuvinte-cheie:
Probleme cutanate, toxine în sânge, vezică biliară, gută, alergii
ORL, astm, relaţii sociale, probleme de exprimare.
TRIFOI DE BALTĂ
(Trifoişte)
A167. Menyanthes trifoliata
Familia Gentianaceae; părţi utilizate:
frunzele
Etimologie: Men - lună şi anthos -
floare, deci floare de lună; O altă interpre-
tare: de minutho - a reduce, a diminua şi
anthos - floare, deci: care înfloreşte puţin
timp, în scădere. Plantă bogată în vitami-
na C antiscorbutică. Mai este numită de
asemenea şi trifoi de febră. Plantă de apă,
mercuriană, care acţionează într-un mediu
în mişcare, dar totuşi fixând valorile astrale
în corpul eteric. Plantă picantă.
Istoric: Numită de asemenea trifoi de baltă, de mlaştină sau trifoi-
ul castorului, trifoiştea creşte în mlaştini şi în alte locuri acvatice, pe
soluri sărăcăcioase; ea variază în mărime în funcţie de diferitele locuri
în care creşte. Se foloseşte în principal pentru toate maladiile cauzate
de obstrucţii, cum ar fi icterul, hidropizia, în cazul colicilor şi scorbu-
tului. Ea stimulează eliminarea urinei, este indicată în cazul pietrelor
la rinichi, durerilor renale, purifică umorile grosiere diminuându-le;
în caz de boală, se bea decoctul sau se ia o cantitate de pudră egală cu
o drahmă (1 drahmă = aproximativ 3,9 g nota trad.), de trei ori pe zi.
Seminţele sale sunt bune împotriva tusei, pentru afecţiuni ale
pieptului; este detersivă, indicată pentru a reteza şi înlătura umorile
grosiere; se foloseşte şi pentru a opri hemoragiile.
Proprietăţi: DEPURATIV HEPATO-BILIAR, tonic amar, antimi-
grenos, digestiv, laxativ, hipoglicemiant, calmant nervos, emenagog,
febrifug.
Indicaţii: Crize de ficat, migrene de origine digestivă, convales-
cenţă, anorexie, cicluri neregulate, stări gripale.
Precauţii: În doze mari este emetic şi diareic.
Antropozofie: Elementul apă determină această formă de
Genţianacee. Apa favorizează apariţia vegetală şi îi conferă acestei
vegetaţii caracterul său mercurian. Amărăciunea sa este echilibrată de
somptuozitatea înfloririi sale.
Acţionează în principal asupra traiectului gastrointestinal.
Senzaţie de greutate în zona capului, dureri nervoase spastice,
fiinţa ia ce o interesează şi nu se gândeşte la viitor.
Relaţii psiho-existenţiale: Senzaţie de greutate în zona capului, du-
reri nervoase spastice. Fiinţa ia ce o interesează şi nu se gândeşte la
viitor; răceală a stomacului şi a extremităţilor. Dacă continuă să refuze
să pună degetul pe rană, este condamnată să sufere mai departe. Plantă
de apă, mercuriană, care acţionează într-un mediu în mişcare, dar totuşi
fixând valorile astrale în vitalitatea noastră corporală. Este asemenea
unei înfloriri efemere care captează esenţialul din energia subtilă şi care
mai apoi se reorientează asupra sie însăşi. Valorile eterice nemateriale
sunt de asemenea readuse pe pământ, mai precis, în acest corp încarnat.
Elixirul spagiric de trifoişte favorizează emergenţa unei naturi solide
care pune în valoare potenţialităţile spirituale îngropate şi care până
atunci fuseseră percepute doar prin intermediul durerii şi a frigului.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Menyanthes tri-
foliata va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Tranzit intestinal, digestie, criză de ficat, migrene de natură
digestivă, stomac, convalescenţă, anorexie, cicluri neregulate, proble-
me de încredere în sine.
TUO CHA
A168. Tuo cha
Familia Teaceae; partea folosită: frunzele.
Etimologie: Tuo Cha, vezi Ceai verde de China.
Istoric: Tuo Cha, vezi Ceai verde de China.
Proprietăţi: LIPOLITIC, HIPOCOLESTEROLEMIANT, diure-
tic, previne bolile cardiovasculare,
Indicaţii: Exces de colesterol, hipertrigliceride, arteroscleroză, li-
tiaze biliare şi renale.
Antropozofie: Elixirul spagiric Tuo cha are acţine diuretică, se
foloseşte pentru colesterol, trigliceride, previne bolile cardiovascu-
lare, digestiv, adjuvant în curele de slăbire.
Viziune adolescentină asupra vieţii, infantilism.
Relaţii psiho-existenţiale: Lipsă de maturitate psiho-spirituală,
rămâne cu o viziune adolescentină asupra vieţii, confundă infanti-
lismele cu tinereţea sufletului. Se rigidizează, se agaţă într-o manieră
nepotrivită de această viziune de pseudo-tinereţe limitată la aspectul
fizic. Îşi duce cu sine corpul şi creierul care nu se mai transformă, cu o
încetineală în gândire şi cu corp dizproporţionat, în dezavantajul laturii
spirituale. Sufletul rămâne mic, împietrit. Mânia şi critica erau antura-
jul său, el refuzând să se interiorizeze, să se simtă şi astfel pierde ceea
ce temporalitatea îi impregnează fiinţa la fiecare trezire. Ceea ce este
rezistent devine nerezistent, iar ceea ce este flexibil se ridigizează.
Elixirul spagiric Tuo cha eliberează corpul de senzaţii şi emoţii;
eliberează sufletul din înlănţuirile unui corp cu tendiţe de rigiditate.
Elixir al transformării, al asimilaţiei care favorizează dezvoltarea unei
conştiinţe vaste. Acţionează ca mediator care va înconjura capsulele
suprarenale cu o funcţie superioară, unde creierul şi sistemul nervos
devin sinergice. Regenerarează pielea, ovarele, capsulele suprarenale,
arterele.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Tuo cha va putea fi
luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin aceste cuvinte-cheie:
Trigliceride, metabolism, sistem digestiv, litiaze renale.
URZICĂ ALBĂ (Urzică moartă)

A169. Lamium album
Familia Labiatae; partea utilizată: corola curăţată
Etimologie: Lamium album - urzica albă. Lamium vine din limba
greacă şi înseamnă spiriduş, sau fetiţă spiriduş, numită Lilith în limba
ebraică. Cu ea erau speriaţi copiii, spunându-li-se că ea îi caută ca să-i
devoreze.
Urzica albă a mai fost numită şi urzica moartă pentru că se
presupunea că florile ei seamănă cu faţa acestui spirit; se vede astfel
că la originea numelui acestei plante nu este altceva decât o himeră
copilărească. Lamier înseamnă a devora; prin extensie, Lamium:
gâtlej, gură deschisă.
Istoric: Urzica albă creşte de-a lungul drumurilor, pe lângă ziduri
şi garduri vii, pe câmpuri, în grădini, prin mlaştini, în locuri neculti-
vate; în medicină se folosesc frunzele şi florile; ele conţin mult ulei şi
destul de puţină sare.
Acestea sunt desicative şi astringente, recomandate sub formă de
decoct pentru oprirea scurgerilor albe feminine. Sunt aplicate de ase-
menea sub formă de cataplasme calde pentru a vindeca.
Proprietăţi: DEPURATIV AL CĂILOR DIGESTIVE ŞI URINARE
(acid uric), tonic uterin, astringent, colagog, vasoconstrictor, antiin-
flamator, antidiareic, cicatrizant, diuretic, hipotensor.
Indicaţii: Gută, exces de acid uric, probleme ginecologice, leu-
coree, metroragii (cicluri menstruale prea abundente), probleme men-
struale în general, probleme digestive şi hepatobiliare, hemoroizi, va-
rice, prostatită, cistită. În uz extern, pentru contuzii şi răni.
Antropozofie: Urzica albă nu păstrează decât urme ale proprietăţilor
calorice ale Labiatelor. Ea este asemenea unui foc molcom exilat în-
tr-un context terestru, acvatic şi răcoros. El acţionează în principal
asupra sferei renale, zonei genitale şi de asemenea asupra aparatului
respirator prin proprietăţile sale emoliente.
Dizarmonie între aspectele masculin-feminin printr-o revăr-
sare necontrolată a aspectului feminin.
Relaţii psiho-existenţiale: Prin amplificarea excesului aspectului
feminin în fiinţa noastră se ajunge la punctul în care procrearea devine
imposibilă; forţele acvatice care dau năvala au suprimat aproape com-
plet focul masculin fecundant.
Zâmbetul şi râsul au fost înlocuite de un rictus de convenienţă,
capul se mişcă afirmativ; iar la mânie apare o gură deschisă ce
devorează. Elixirul spagiric din urzică albă contribuie la rearmoniza-
rea celor doi curenţi ai vieţii care împreună formează mişcarea divină:
Dumnezeu, sau doi într-unul. Pentru femeile epuizate fizic şi psihic
care nasc înainte de termen. Probleme uterine.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Lamium album
cuvinte-cheie:
Detoxifiant general, acid uric, colesterol, tensiune arterială, gineco-
logie (dismenoree, metroragie, menopauză, probleme menstruale), di-
gestie, cistită, adaptare la stres, probleme în relaţia cu mama, somn agitat.
URZICĂ VIE
A170. Urtica dioica
Familia Urticaceae; părţi utilizate: partea aeriană
Etimologie: Urtica urens. Uro: a arde. Consacrată lui Thunas, zeul
tunetului şi al căsătoriei la Germani. Un proverb ungar spune că tu-
netul nu atinge urzicile, pentru că ar însemna să se înfrunte un diavol
cu alt diavol. Semnătura: miile de ace mici care se află pe frunzele sale
arată că este bună pentru crampe şi senzaţie de arsură a intestinelor.
Mugurii sunt bogaţi în vitamina C, frunzele au un efect diuretic şi
acţionează asupra metabolismului. Antidot al efectelor negative ce
survin în urma consumului de scoici.
Este o plantă ce aparţine lui Marte (are un conţinut important de
fier) care reglează nivelul fierului din fiinţa noastră. Strânge aura până
la a comprima a patra chakra, chakra cardiacă, care este o sursă de
apă-vie şi face să circule energia până la nivelul sanctuarului capului,
chakra coronară, a 7-a, sau sediul Marelui Preot, glanda pineală. Ajută
eul să se încarneze şi să accepte să înlăture distanţele faţă de ceilalţi.
„Numită Royb de către Chaldeeni, Olievibus de către greci; cel care
va ţine această plantă în mână împreună cu sunătoarea, nu va mai
avea nici un pic de teamă, nu va mai fi înspăimântat la vederea nici
unei fantome.” (Albert cel Mare). Plantă acidă. „Cea care te face să te
scarpini peste tot.”
Istoric: Există trei specii principale de urzică, cea mare, ale cărei
flori sunt în formă de ciorchine; cea mică, care creşte tot anul, numită
urzică sfrâncioc; şi cea romană, care are micuţe globule sau fructe
rotunde, mari cât mazărea, ce conţin o sămânţă asemănătoare celei
de in. Aceste tipuri de urzică cresc în locuri necultivate, nisipoase, în
zăplazuri, pe lângă ziduri, în grădini. Părţile folosite sunt rădăcina şi
seminţele de la cea mare - acestea din urmă se culeg în august; frun-
zele celei mici şi sămânţa celei romane. Urzicile conţin multă sare
esenţială şi ulei. Întreaga urzică este caldă şi desicativă, cu o structură
zdravănă, aperitivă, abstersivă, emolientă, diuretică, litotriptică şi este
un antidot în caz de otrăvire cu măselariţă şi cucută.
Rădăcina urzicii mari este recomandată în caz de icter; băută sub
formă de decoct e bună în caz de cangrenă; vârfurile puse în ciorbă
sau în salată eliberează pântecul, curăţă rinichii, elimină calculii,
stimulează expectorarea şi erupţia rujeolei; ea este bună pentru
plămâni şi în caz de ftizie, pentru piatră la rinichi şi la vezică, pentru
purificarea sângelui, pentru gută, reumatism.
Sucul de urzică, mai ales cel obţinut din urzica mare, este un reme-
diu sigur împotriva hemoragiilor, fie ele bucale, nazale, hemoroidale
sau de alte tipuri. Sămânţa de urzică romană este folosită în afecţiunile
pulmonare, astm, tuse uscată, tuse cronică, pleurezie şi peripneumo-
nie. În uz extern, urzica se foloseşte pentru a vindeca inflamaţia luetei,
sub formă de gargarisme; sucul din urzică mică pus în nas ameliorează
cangrena; fricţiunile cu urzică stimulează circulaţia sanguină în părţile
respective şi remediază atrofiile.
Frunzele de urzică pisate peste care se pune puţină sare se aplică
imediat pe muşcăturile de câine, pe cangrene, pe şancre, pe ulcere ma-
ligne şi urâte şi pe parotide. Uleiul de urzică vindecă uşor pişcăturile
de urzică. Urtica, de urere, a arde, deoarece urzica este acoperită cu
nişte perişori foarte fini, ascuţiţi şi ţepeni, care se ataşează de pielea
celui ce o atinge, şi penetrând-o are aceeaşi acţiune asupra nervilor ca
şi cum partea respectivă ar fi atins focul.
Proprietăţi: FORTIFIANT ŞI DECONGESTIV HEPATOBILIAR,
antianemic, hipogliceminat, colagog, remineralizant, tonic, diuretic,
uricolitic, anti-inflamator, astringent, depurativ alcalinizant al sânge-
lui (elimină reziduurile acide), antihemoragic, anticataral, digestiv,
galactogen, regulator intestinal. Conţine calciu (bun pentru fragilitatea
oaselor, carii dentare) şi siliciu (redă verticalitatea).
Indicaţii: Anemie, litiază renală, artroză, infecţii urinare, prostată,
gută, eczeme, hemoragii, hemoroizi, reumatism asociat sau nu cu
erupţii de urticarie, diaree, constipaţie, nevrită, căderea părului,
dermatoze, eczeme, acnee.
Antropozofie: Plantă ritmică prin excelenţă, predomină aspectul
frunzos, rădăcina şi florile sunt aproape inexistente. Planta se com-
place într-o repetiţie eternă, fără a ajunge la o metamorfoză decisivă.
Elementele predominante sunt tulpina şi frunzele, întâlnirea apă-aer.
Florile sunt extraordinar de receptive la jocul dintre lumină şi umbră,
umiditate şi uscăciune din mediul înconjurător. Plantele cresc în zone
de frontieră în care găsim un echilibru între lumină şi obscuritate,
apă şi aer, eteric şi astral. Sucul său picurat în nări opreşte sânger-
area nazală. Aceasta este planta sângelui, a Eului, a asimilării (con-
trastul verde-clorofilă - roşu-sânge). Urzica creşte pe un sol care a fost
cândva cultivat, iar apoi abandonat, pentru a-l echilibra (prin puter-
ea sa ritmică); îi place să trăiască în locuri prin care a trecut omul.
Spadă înfiptă în pământ, forţa sa vitală eterică este atât de puternică
încât stăpâneşte complet pătrunderile astralului. Există o relaţie între
muşeţel (plantă venusiană) şi urzică (plantă marţiană).
Ea îmblânzeşte efectele vomismentelor îndelungate;
Recheamă somnul demult dispărut;
Sămânţa dată prin miere alină colicile,
Băutura sa luată adesea calmează tusea cronică;
Reîncălzeşte plămânul; înmoaie tumoarea;
Vindecă toate durerile articulare.
Angoase produse de mediul înconjurător, alergie la a avea
contact cu alţii, contact animalic.
Relaţii psiho-existenţiale: Fiinţa surprinde prin felul său de a pleca
şi de a veni; părăseşte un loc, o ambianţă, se face că uită, apoi revine,
spre surpriza tuturor. Are alergie la a avea contact cu alţii, la cei care
vin să se încarneze pe această planetă. Indolenţă. Planta îl înţeapă pe
cel care visează cu ochii deschişi, îl face să se pună în mişcare, face să
circule energia vitală prin corpul său fizic, până în actele sale. Contact
animal cu alţii.
Elixirul face să se atenueze efectele divorţului, tensiunile, con-
flictele, sentimentele de trădare trăite de-a lungul timpului. Bun redin-
amizant al corpului vital, elixirul spagiric de urzică va ajuta Eul să se
încarneze şi să accepte să reducă distanţele ridicate în mod artificial
faţă de ceilalţi. Lucrurile murdare care au fost abandonate sunt asu-
mate acum cu forţă şi vitalitate, mergând până la a schimba în mod
pozitiv mediul. Elixirul este recomandat în caz de psihoză obsesivă,
dezechilibre emoţionale, angoase produse de mediul înconjurător
şi la modul general, tot ceea ce pătrunde în plămâni. Fiinţa devine
conştientă că are o datorie importantă faţă de aproapele său şi faţă de
tot ceea ce reprezintă omul.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Urtica dioica
cuvinte-cheie:
Tonus nervos, eliminarea toxinelor, arderea toxinelor intestina-
le, intestin slab, reglator al tensiunii (hipotensor), reumatism, ficat,
vezică biliară.
USTUROI
A171. Allium sativum
Familia Liliaceae; parte utilizată: bulbi
Etimologie: USTUROI - Este Teriacul săracului şi, la greci,
Trandafirul împuţit. Din celticul all: usturător. Ar fi originar din Asia
Centrală şi răspândit din timpurile preistorice.
Herodot spune că constructorii Marii Piramide din Egipt consumau
câte un căţel de usturoi în fiecare zi; Keops a pus să se graveze unul
în vârful monumentului; fiind legumă sacră, se depunea jurământ pe
ea sau pe ceapă.
Este respins de seducători şi seducătoare, dar folosit pentru a
îndepărta vampirii. Plantă picantă (Medicina chineză).
Istoric: În medicină, se utilizează fructul şi rădăcina usturoiului.
Ele conţin multă sare volatilă, acidă, picantă, moderat ulei şi flegmă;
sunt incisive şi atenuante; elimină gazele, provoacă urinarea, scoate
piatra de la rinichi şi vezică după ce a zdrobit-o; rezistă mirosului
neplăcut fiind luat interior.
Este un mijloc de apărare contra ciumei. Rădăcina este caldă,
desicativă, incisivă, aperitivă, rezolutivă, indicată în alexie16; se
foloseşte intern în colica biliară, împotriva viermilor; în caz de ciumă
cu oţet şi contra tusei; consumă vâscozităţile stomacului şi provoacă
pofta de mâncare. Face sperma mai abundentă.
16
alexie - incapacitate de a citi, cecitate verbală provocată de unele leziuni
în centrii nervoşi.
Extern, este recomandată în cazuri de râie, în eliminarea urinei, în
obturări de uter, când se unge buricul cu sucul său; în tuse, când se ung
tălpile cu acelaşi suc, amestecat cu grăsime albă sau untură de porc.
Se aplică în spatele urechilor şi pe locul unde se simte pulsul în
durerile de dinţi.
Usturoiul plantat şi smuls din pământ în timp ce luna este pe cer
are o savoare mai dulce.
Pentru a face să nu se simtă usturoiul după ce l-am mâncat, trebuie
să se mestece virnanţ17 şi curcumă.
Usturoiul şi ceapa gătite cu ulei şi aplicate pe regiunea pubisului
înlătură eliminarea urinei.
Fructul şi rădăcina usturoiului se folosesc exterior pisate aplicân-
du-le în pumn în timpul frisoanelor sau la începutul accesului de febră
intermitentă; sunt bune şi pentru a arde bătăturile picioarelor, fiind
sfărâmate şi aplicate deasupra lor.
Apa în care usturoiul s-a înmuiat sparge paharele când sunt
ciocnite, după cum acţionează apa în care s-a spălat pătrunjel,
fapt ce nu poate să se întâmple decât printr-o calitate foarte
penetrantă a sării sale.
Proprietăţi: HIPOTENSIV, ANTIBACTERIAN, VERMIFUG,
FUNGICID, fluidifiant sangvin, hipolipemiant, hipoglicemiant,
fibrinolitic (antiagregant plachetar), antiateromatos, antiseptic pulmo-
nar şi intestinal, diuretic, stomahic, colagog18 şi coleretic, expectorant,
tonic general, stimulant al sistemului imunitar, conţine seleniu (anti-
radicali, anti-îmbătrânire), preventiv al tumorilor maligne.
Indicaţii: Maladii infecţioase, bronşite, prevenirea trombozelor19,
protecţie şi întărire a miocardului, hipercolesterolemie, hipertensiune,
arterioscleroză, diabet, diaree, fermentaţii intestinale, astm, răceală,
gripă, vertijuri.
Precauţii: Nu este indicat a se folosi în doze mari în caz de
hemoragie (rană) sau menstruaţie abundentă, precum şi în caz
de sarcină.
17
virnanţ - rută
18
colagog - (substanţă) care favorizează evacuarea bilei în duoden.
19
tromboză - boală provocată de astuparea unui vas sangvin cu un cheag de sânge
Antropozofie: Graţie acţiunii usturoiului, eul şi corpul astral
des-compun total mâncarea şi o prepară perfect (graţie proceselor
sulfuroase) pentru a fi oferită corpului eteric.
Orice astralitate bizară şi orice parazit sunt înlăturate, iar flora
intestinală rămâne normală. Usturoiul provoacă o sănătoasă colabo-
rare între domeniul respirator astral şi domeniul etericolichid.
Usturoiul, mestecat dimineaţa, înnoieşte savoarea
Licorilor şi lichidelor noi ale băutorului,
Înlătură mirosul urât, reînviorează faţa,
Copt, crud, îndulceşte vocea răguşită.
Muştarul picant este bun pentru ochi,
Şi Usturoiul pentru piept este un tonic fericit.
Apăsare mentală, frici difuze.
Relaţii psiho-existenţiale: Materialele vitale care ne înconjoară se
încurcă, se cristalizează şi devin tari ca pietrele; concepte şi idei fixe
se satelizează în sfera noastră aurală şi ne răzbat din priviri.
O carapace uniformă şi seacă se formează în exterior; uşa către
celălalt se închide; în interior vedem o umezeală, o lipsă de siguranţă.
Rezultatul: o senzaţie de piatră la stomac însoţită de frici difuze, o
apăsare mentală, care poate merge până la a-l înşela pe celălalt asu-
pra zăpăcelii noastre interioare, deoarece noi putem poza ca fiind
câteodată „om de viaţă”. Creaturi imaginare născute din superstiţii îşi
fac cuibul în această greutate mentală.
Veritabil Teriac al săracilor, elixirul spagiric Allium sativum este
totodată aliment, remediu, chiar şi un talisman împotriva pietrelor
noastre interioare vătămătoare.
Îndepărtează paraziţii astrali, îi arde şi le descompune influxu-
rile, limpezind o sferă aurală până acum în solda „ochiului dracului”,
„monoculum”, cum îi spune Paracelsus.
Elixirul Allium sativum se află la răspântia drumurilor pentru a ne
da forţa de a contribui la construirea noului corp. El protejează nou-
născutul, noul suflet, de veninuri şi de „deochi”, decuplând energiile
Focului interior.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Allium sativum
cuvinte-cheie: reumatisme, sisteme limfatice, digestie în general, anti-
septic, gripă, fermentaţii intestinale, HTA, tonic cardiac, sport şi efort
muscular, zona Zoster, vermifug.
VALERIANĂ
Denumire populară: odolean, guşa
porumbelului, năvalnic, etc.
A172. Valeriana officinalis
Familia Valerianaceae, părţi utilizate:
rizomii şi rădăcinile
Etimologie: Valeriana - Valer: care are
mari virtuţi, mare valoare. Valeo: a fi efi-
cient. Cei din antichitate o numeau Phu
din cauza mirosului său foarte neplăcut.
Numită şi iarbă pentru tăieturi sau planta
pisicilor; poate din cauza faptului că pisi-
cile erau ameţite de valeriană. Numită şi
iarba loviturilor sau planta Sf. George.
Poartă semnătura zodiei Berbecului, ea
vindecă problemele de cap şi gât; culeasă atunci când Soarele şi Luna
se află în conjuncţie, este un antidot bun pentru otrăvuri, şi vindecă ciu-
ma şi epilepsia. Plantă care linişteşte omul care este ars de un foc inte-
rior neplăcut, fiind supus unor influxuri subtile parazite ce îl împiedică
să fie el însuşi. Plantă amară.
Istoric: Există două specii principale de valeriană ce se folosesc
în medicină; se cunoaşte valeriana liberă, care se cultivă în grădini,
având florile albe, numită în latină Valeriana hortensis, Phu folio
olusatri Dioscoridis, care este cea mai apreciată; cea de-a doua, este
marea valeriană sălbatică, numită în latină Valeriana sylvestris major,
ale cărei flori sunt aproximativ la fel cu ale celeilalte. Ambele specii
conţin mult ulei exaltat şi sare volatilă sau esenţială.
Marea valeriană liberă este caldă, desicativă, atenuantă, aperitivă,
antidot pentru otrăvuri, sudorifică şi diuretică.
Principala sa întrebuinţare este împotriva slăbiciunilor vederii,
pudra din rădăcina uscată la soare, prizată în fiecare dimineaţă
restabileşte vederea la cei bătrâni. Această valeriană fortifică creierul,
stomacul, înlătură gazele, declanşează ciclul menstrual, îmbunătăţeşte
respiraţia, e bună în caz de ciumă, astm, pleurezie, obstrucţii ale
ficatului, splinei, ureterelor, transpiraţii, hernii, de care a vindecat
numeroase persoane cărora li s-a administrat în fiecare dimineaţă
câte o drahmă de pudră de rădăcină. Frunzele zdrobite şi aplicate alină
durerile de cap, reduc buboanele şi tumorile date de Charbon, permit
extragerea din corp a gloanţelor şi săgeţilor şi, de asemenea, a spinilor
intraţi adânc în carne; ele vindecă ulcerele înveterate.
Aceeaşi aplicaţie realizată dimineaţa şi seara pe picioarele umflate
şi inflamate de gută, alină durerile. În ceea ce priveşte rădăcina marii
valeriene sălbatice, este una din cele mai sigure remedii recomandate
pentru vindecarea epilepsiei.
Pentru a avea aceste efecte, rădăcina trebuie culeasă în luna martie
înainte să-i dea tulpinile, se usucă la umbră, se macină până ajunge
pudră, apoi bolnavului i se administrează purgative şi chiar şi tartru
emetic, dacă acesta este suficient de înalt şi voinic, după aceea i se dă
timp de trei zile consecutiv, pe stomacul gol, de la o jumătate de gros
(1 gros = 3,824 g, nota trad.) până la un gros şi jumătate, în funcţie
de vârstă, cu o lingură de vin sau lapte; apoi se fac aceleaşi spălături
bolnavului a doua oară şi i se mai administrează încă trei reprize de
pudră. M. Chomel a vindecat în acest fel mai mulţi bolnavi de diferite
vârste şi sexe; unul dintre aceştia, în vârstă de doisprezece ani, care
în ultimii trei-patru ani avusese crize convulsive de câte două-trei ori
pe lună, de pe urma cărora rămăsese cu un tremur continuu şi care s-a
vindecat fără a mai avea vreodată reveniri.
În uz extern se foloseşte pentru a reconforta vederea, pentru a
înlătura petele de pe ochi, durerile de cap, stimularea ciclului mens-
trual şi a transpiraţiei sub formă de băi; pentru a usca catarurile, sub
formă de parfum. Rădăcina spânzurată de gât sub formă de amuletă,
vindecă febra obişnuită.
Proprietăţi: SEDATIV AL SISTEMULUI NERVOS CENTRAL,
hipnotic, antispasmodic, stomahic, antitumoral. Observaţie: maceratul
la rece are o acţiune sedativă superioară infuziei calde.
Indicaţii: Probleme de origine nervoasă (excitaţie nervoasă, iste-
rie, insomnie, neurastenie, palpitaţii), surmenaj intelectual, anxietate,
stres, angoase, astm, hipertensiune, depresie nervoasă, cefalee, vertij,
spasme gastrice, colici, probleme de menopauză, bufeuri, dezintoxicaţie
tabagică, tratament complementar al epilepsiei, dureri reumatismale,
tensiuni musculare.
Precauţii: Dă iritaţii gastrice, cefalee, dacă este folosită o perioadă
lungă de timp şi în exces; în doze normale nu are efecte secundare.
Antropozofie: Plantă de apă cu o puternică tendinţă aeriană, prin
inflorescenţa sa aeriană. Activitatea sa vital eterică aduce lichidele
vii şi substanţele maleabile la întâlnirea cu sfera astrală activă. Ea se
dizolvă complet aici, rezultând un proces floral intens ce se întinde
în întreaga plantă, până la rădăcină, o pătrunde cu forţe calorice, lu-
minoase şi aeriene. Acest proces floral se uneşte cu cel din regiunea
rădăcinii, care este orientat către solidificare şi salifiere. Însoţeşte
substanţele camforoase, care reprezintă sulful de la nivelul Sării, ca
să spunem aşa, în limbajul alchimiştilor. Prin urmare aceste substanţe
reprezintă procese ale focului şi aerului solidificate.
Preparatele din rădăcină de valeriană armonizează în om relaţia
dintre corpul eteric şi cel astral, atenuând excesul influenţei astrale asu-
pra domeniului organizării neurosenzoriale, supunând-o supremaţiei
Eului. Din acelaşi motiv (eliberarea corpului astral), aceste preparate
diminuează crampele şi aduc somnul. Această acţiune este susţinută
de alte substanţe, formate sau acumulate în rădăcina plantei: amidon,
zahăr, gume şi mucilagii, deoarece zahărul şi toate substanţele pe care
organismul le transformă în zahăr depind de activitatea eului şi de
stimulul primit. Acidul tanic şi taninurile joacă şi ele un rol important:
ele sunt substanţele a căror prezenţă este determinată de astral. Li se atri-
buie o putere calmantă în caz de catar intestinal. Planta reglează relaţia
eteric/astral şi creează condiţiile favorabile accederii la un Eu superior.
Acceptarea comunităţii, ţinând cont de fiecare.
Relaţii psiho-existenţiale: Valeriana este elixirul spagiric al
liniştirii, stabilizării, al acceptării comunităţii dincolo de meschinării,
critici, de relaţii glaciale, ţinând cont de fiecare persoană.
Îl face pe cel singuratic să schimbe întregul grup, evoluând cu
căldură către tărâmuri superioare, către lumile unui Eu central, în care
fiecare devine conştient de rolul esenţial care îi este rezervat, dincolo
de stresul nervos şi de răceală.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Valeriana
Inimă, sistem nervos în general, angoasă, nervozitate, echilibrarea
mentalului, insomnie, senzaţie de greutate, celulită, reglator al apeti-
tului, constipaţie, hipertiroidie, menopauză, bufeuri.
VARGA-CIOBANULUI
A173. Dipsacus sylvestris
Familia Dipsacaceae; parte utilizată: rădăcina şi planta înflorită
Etimologie: VARGA-CIOBANULUI - Numit şi „pieptene de lup”,
deoarece spinii săi au servit pentru răsucirea lânii, de unde şi numele
său; Cabaretul păsărilor sau Varga ciobanului. Dipsacus - provine din
grecescul dipsakos, a-i fi sete şi scaiete. Provine de la Dipsao: eu po-
tolesc setea. Frunzele, unite două câte două la bază, reţin apa de ploaie
ca nişte mici cupe, de unde provin celelalte denumiri ale sale: Lavoa-
rul lui Venus, Cabaretul păsărilor. Dipsacus: pentru că această plantă
conservă mereu în subsuorile frunzelor sale mici rezervoare de apă ca
pentru a potoli setea. Se mai numeşte şi Agheasmatar şi apa pe care o
strânge ar avea aceleaşi virtuţi ca apa binecuvântată de Paşti. Se pare
că fructele sale se deschid când aerul este uscat şi se închid dacă e
prea multă umiditate. Apa acumulată în subsuoara frunzelor (numită
„apă de noapte” în Charente) serveşte la calmarea ochilor iritaţi, la
reducerea urmelor timpului asupra feţei (cearcăne, riduri), la spălarea
pecinginilor şi împotriva pistruilor. Plantă amară, picantă; meridiane
ficat, rinichi (Medicina chineză).
Istoric: Varga-ciobanului creşte în locuri acvatice, de-a lungul
şanţurilor şi pe terenurile nisipoase; ea conţine multă sare şi ulei.
Floarea şi rădăcina sunt sudorifice şi aperitive.
Rădăcina e desicativă şi abstersivă, după Matthiole; fiind gătită
în vin şi pisată sub formă de cerat (alifie pe bază de ceară şi ulei),
ea ajută în mod special la sudarea fisurilor, a crăpăturilor şi fistulelor
anusului, precum şi a negilor care atârnă şi a celor care au baza largă,
fiind aplicată deasupra lor. Găsim câteodată toamna în floarea acestei
plante, după ce a fost uscată, un mic vierme pe care unii îl consideră
bun pentru febra cvartă, fiind pus la gât sub formă de amuletă sau legat
de braţ în timpul accesului, închis într-un săculeţ de pânză.
Este un depurativ antioftalmic care se poate utiliza în caz de
conjunctivită.
Proprietăţi: DEPURATIV CUTANAT şi SANGVIN, diuretic, dia-
foretic, tonic al ficatului şi al stomacului.
Indicaţii: Dermatoze, eczeme, descuamări, psoriazis, acnee, fistule
anale, edeme, hidropizie, acid uric, artrită.
Energii vitale reţinute.
Relaţii psiho-existenţiale: Idei explozive reziduale care circulă în
sânge şi de care rămânem agăţaţi ţinând neapărat să le organizăm,
să le administrăm. Afişăm anturajului o atitudine socială care se vrea
a fi corectă şi în care totul “se scaldă”. Mare reţinere a energiilor
vitale sexuale; tentativă de a le secătui prin idei şi atitudini denatu-
rate. Totuşi fiinţa interioară rămâne puternic agăţată de curenţii şi in-
stinctele iubirii. Nevrând să se lase pradă, îmbătrâneşte şi moare în
singurătatea sa. Elixirul spagiric Dipsacus sylvestris pune în circulaţie
apa-vie, antrenând şi eliminând stagnări şi idei primite.
El întinereşte fiinţa atât de mult încât şi anturajul remarcă aceasta.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Dipsacus syl-
vestris va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific, prin
Imunitate, boli degenerative, circulaţie a inimii, tonic şi regene-
rare generală, rezistenţă, eczeme, boli de piele, angoasă, probleme
emoţionale.
VARGA DE AUR (Splinuţă)

Denumire populară: floare boierească
A174. Solidago virga aurea
Familia Compositeae (Asteraceae); părţi fo-
losite: vârfurile înflorite
Etimologie: Varga de aur: iarbă evreiască
sau Solidago. Solidum et agere: a consolida, în
sensul de a îngriji rănile; legat de proprietăţile
vulnerare ale acestei plante, care, după cei din
vechime, reuşeşte să facă să se închidă rănile
căscate, evitându-le inflamarea. Se numeşte ver-
gea aurită din cauză că tulpinile sale sunt drepte
şi ferme precum o vergea, acoperite de flori gal-
bene sau aurii.
Plantă sărată. Meridianele rinichi şi ficat.
Istoric: Varga de aur sau Solidago virga aurea sau iarba evreiască,
este o plantă din care există mai multe specii ce diferă între ele în
funcţie de înălţime şi de mărimea frunzelor.
Tulpinile lor sunt înalte de aproximativ trei picioare, drepte, având
în vârf flori dispuse sub formă de spic, de culoare galben aurie. Planta
creşte în locuri muntoase, umbroase, umede, în păduri; conţine multă
sare esenţială şi ulei. În medicină se folosesc frunzele şi florile acestei
plante; ambele sunt calde şi desicative, detersive, astringente, aperi-
tive, vulnerare atât în uz intern, cât şi extern, litotriptice şi diuretice.
Se folosesc în caz de diaree şi dizenterie, hemoragii - pentru oprirea
acestora, pentru curăţarea mucilagiului din rinichi şi uretre, împotriva
colicilor nefritice, pentru a vindeca mâncărimile gingiilor, pentru
întărirea dinţilor care se clatină, curăţarea şi vindecarea rănilor,
recente sau vechi.
Administrată sub formă de pudră, cam o drahmă, într-un ou gătit
moale, sau lăsată la macerat de seara până dimineaţa într-un pahar
de vin alb, sunt foarte bune contra dificultăţii de a urina, precum şi
pentru pietre la rinichi şi la vezică. Arnaude de Villeneuve afirmă chiar
că frunzele şi florile acestei plante, prizate în continuu timp de doi-
sprezece sau cincisprezece zile, fac să se spargă pietrele de la vezică;
iar frunzele şi florile proaspete mărunţite şi aplicate pe vechile ulceraţii
ale picioarelor, le vindecă după numai nouă zile de aplicare, cata-
plasmele fiind schimbate dimineaţa şi seara.
Proprietăţi: DRENOR HEPATOBILIAR ŞI RENAL, diuretic,
astringent, depurativ sanguin, expectorant, antidiareic, hipocoleste-
rolemiant, antiexudativ, antitumoral.
Indicaţii: Afecţiuni dureroase ale rinichilor, litiază renală, nefrită,
edeme renale, cistită, oligurie, artrită, reumatism, gută, exces de uree
şi colesterol, menoragii (cicluri abundente), diaree, enterite.
Antropozofie: Splinuţa conţine saponozide, substanţe care semna-
lează interacţiunea dintre aer şi apă, adică intervenţia impulsurilor as-
trale în domeniul eteric.
Locurile de întâlnire ale acestor două sfere se află în plămâni, sân-
ge, glande, piele şi în rinichi. Se poate observa în toate aceste organe
efectul saponozidelor: acţiune diuretică, distrugerea pietrelor şi cal-
culilor urinari, acţiune în cazul atrofierii rinichilor, în astmul uremic,
albuminurie şi hidropizie.
Purificarea astralului şi a corpului fizic, solitudine sacră,
fecundantă.
Relaţii psiho-existenţiale: Impulsuri puternice ale corpului astral,
care, pe de o parte, tinde spre atemporalitate şi pe de altă parte tinde să
penetreze locurile vitale susceptibile de a-l metaboliza, de a-l încarna.
Locul de întâlnire: sfera pulmonară. Senzaţie de slăbiciune, rinichi
sensibili la presiuni. Elixirul spagiric din splinuţă creşte încrederea în
sine, ajutând fiinţa să-şi purifice atât părţile fizice, cât şi cele astrale.
Aici nu mai este vorba de recunoaşterea şi acceptarea de către me-
diul social sau spiritual înconjurător dorit, ci de naşterea fiinţei în sine
însuşi, în fiecare clipă a vieţii şi a morţii.
Aici, idealistul ajuns pe culmi sublime şi insesizabile, dar care cu
timpul se lasă devorat de mânie până la ajunge numai o umbră, lasă în
urmă luminile oraşului şi se cufundă în solitudinea sacră şi fecundantă.
Cele mai mari lucruri se fac în secret.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Solidago virga
aurea va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Toxine, emonctorii, reumatism, sinuzită, eczeme, uree, acid uric,
litiază renală, enterită, mânie, resentimente.
VÂSC
A175. Viscum album mali
Familia Loranthaceae; partea utilizată: frunzele
Etimologie: Vâscul pomilor, vâsc. Creşte adesea departe de sol
pentru a se sustrage influenţei malefice a lui Loki, duhul tenebrelor,
cel care aduce răul. Într-adevăr, în mitologia nordică, Balder, zeul
luminii, pe care Creatorul l-a limitat astfel încât să reprezinte doar
lumina pentru că el a refuzat în fiinţa lui şi umbra sfântă, a fost ucis
de o ramură de vâsc aruncată de zeul orb Hoder, dirijat de Loki, zeul
tenebrelor, care era gelos pe Balder. De fapt, cei doi sunt inexorabil
atraşi unul de celălalt până la sfârşitul acestor timpuri în care domneşte
dualitatea. Considerat la început drept o plantă malefică, pentru că era
perceput doar în aparenţele temporale, vâscul devine, pentru cel care
deschide ochii, simbolul renaşterii. La origine, vâscul a fost un arbore
de talie mare, sădit în pământ sfânt; legenda spune că însăşi crucea lui
Cristos a fost croită din lemn de vâsc, de aceea el mai este numit şi
Lemnul sfintei cruci. Vâscul este rădăcina cerului înfiptă în pământ.
În unele credinţe străvechi, vâscul poartă semnul bolilor venerice, pe
care însă le vindecă prin sudoraţie. El este o plantă ce simboliza eter-
nitatea lumii şi nemurirea sufletului la druizi.
Plantă aer-apă, mercuriană, intermediară între focul celest şi
pământul încarnării noastre, ea ajută la o nouă respiraţie - aspiraţie şi,
printr-o nouă armonie între ceea ce este sus şi ceea ce este joc, unifică
lumina vieţii cu umbrele vieţii. Plantă a păcii interioare care pătrunde
până în nucleul celulelor noastre, vâscul ignoră legile gravitaţiei şi se
poate înălţa în orice direcţie; el pare a scăpa de legea fotosintezei şi
poate să rămână verde chiar şi la întuneric. Alcaloizii pe care îi conţine
variază de-a lungul anului, conform fazelor lunare.
Această plantă a fost numită de către chaldeeni Luperax, Elisena de
către greci şi Gui de către francezi. Ea creşte în arbori care sunt crestaţi
şi, fiind foarte apropiat de aceştia, a fost numit Sylphium, cel care des-
cuie toate uşile (Albert cel Mare). Plantă cu gust amar, stimulează
funcţionarea meridianelor ficat şi rinichi. (Medicina chineză)
Istoric: Vâscul este o plantă ce se naşte pe trunchiul sau ramurile
groase ale celor mai multe specii de arbori cum ar fi stejarul (rar),
mărul, părul, salcia, plopul, moşmonul, gutuiul, prunul sălbatic, scoru-
şul, alunul, măceşul, păducelul; dar cel mai apreciat în medicină este
cel care creşte pe stejar. Acesta este numit viscum quercinum, focul
lemnului sfintei cruci. Fructele sunt nişte boabe mici rotunde sau ova-
le, moi, albe, lucioase, semănând cu micuţele noastre coacăze albe,
pline cu un suc pe care cei din vechime îl foloseau pentru a face clei.
În mijlocul acestui fruct se află o mică sămânţă dură şi plată,
în formă de inimă. Vâscul nu pare a avea o rădăcină vizibilă; ea se
confundă cu substanţa arborelui; el rămâne mereu verde, iarna sau
vara; preoţii păgâni din vechime se adunau sub stejarii încărcaţi cu
vâsc pentru a-şi face rugăciunile şi adorau vâscul ca plantă sacră. Lem-
nul vâscului este adesea folosit în medicină; pentru aceasta trebuie
aleasă o plantă groasă, bine hrănită, tare, grea şi, dacă se poate, încă
ataşată de o bucată de stejar, suficientă ca să-i asigure supravieţuirea.
Adesea pe piaţă se vinde vâscul comun drept vâsc de stejar.
Vâscul conţine mult ulei şi săruri esenţiale sau volatile.
El este folosit în uz intern pentru a tonifia creierul, în cazuri de
epilepsie, paralizie, apoplexie, letargie, convulsii, viermi intestinali.
El intră de asemenea în alcătuirea unor remedii de uz extern, cum ar fi
comprese, unguente, pentru a fortifica, hrăni, pentru a face să coacă şi
apoi pentru a dizolva puroiul sau tumorile.
Vâscul care creşte pe alţi copaci are virtuţi asemănătoare celui care
creşte pe stejar, dar mult mai slabe.
Boabele de vâsc sunt acre şi amare; cleiul lor este bun pentru a face
să coacă abcesele şi le grăbeşte supurarea; dar nu se administrează
niciodată pe cale orală, deoarece ele conţin un anumit tip de otravă;
dacă ar fi să dăm crezare celor din vechime, ele au un efect purgativ
foarte puternic şi opresc inflamaţia dinăuntrul viscerelor; eu nu le-am
probat niciodată. Vâscul mai este numit şi vâsc clei, pentru că sucul
său intră în alcătuirea cleiului.
Proprietăţi: HIPOTENSOR, CARDIOTONIC, vasodilatator peri-
feric, anticanceros (vâscul alb fermentat), diuretic.
Indicaţii: Nervozitate, tahicardie, dureri pericardiace, palpitaţii,
acufene, vertij, cefalee, astmă, menopauză, arterioscleroză, îmbătrâ-
nire, cancer, stări canceroase (conform antropozofilor), reumatism şi
artroze cronice.
Precauţii: Boabele de vâsc sunt otrăvitoare şi acţionează direct
asupra inimii şi nervilor.
Antropozofie: Plantă care încetineşte ritmul vegetativ, vâscul nu
se poate încarna în mineralul mort, ci într-un sol care este viu prin
el însuşi. Seva sa este un element al luminii aeriene care se înalţă
spre claritatea cosmică. Vâscul se ţine departe de fiinţele focului şi ale
pământului, el se menţine în elementele intermediare mercuriane aer
şi apă. Sămânţa sa, dacă ajunge pe pământ, nu poate prinde rădăcini.
Impulsul de a se revolta în faţa închisorii temporale.
Relaţii psiho-existenţiale: Voinţa de a sparge ritmurile stabilite şi
conservatoare ale unei societăţi care este percepută ca fiind plină de
capcanele regulilor rigide, care fac să se usuce totul. Mare impuls de a
se revolta în faţa închisorii temporalităţii; voinţa de a ieşi din dualitate
şi de a se uni cu rădăcina care se află în cer. Eliberarea din strânsoarea
falsei lumini, pentru a se îndrepta spre umbra sacră şi astfel către focul
esenţial care înglobează lumina şi umbrele în mişcare.
Elixirul spagiric din vâsc este complet impregnat de acest sim-
bol al reînnoirii („vâscul noului an”). Noul este încetarea chinurilor
pământene, regăsirea ermitului interior. Elixir al renaşterii şi reînvi-
erii, această plantă, în anumite aspecte, reprezintă trisomia 21 în reg-
nul vegetal, la fel cum măgarul realizează aceasta în regnul animal.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Viscum album
mali va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Circulaţia arterială şi capilară, sindromul Raynaud, arterioscleroză,
palpitaţii, nervozitate, cefalee, reumatism, inflamaţii violente.
VERBINĂ
A176. Verbena officinalis
Familia Verbenaceae; părţi utilizate: frunzele
Etimologie: Verbina - iarbă sfântă, nume dat de către cei din
vechime, care o consacrau mai multor divinităţi. Verbina, de la ve-
rrere: a îmbăia, a spăla; sucul de verbină servea la purificarea altarului
dedicat lui Jupiter. Numită mai ales iarba lui Venus, zeiţa frumuseţii şi
a iubirii, ea este simbolul încântării şi intra în compoziţia filtrelor de
iubire. Preoţii lui Isis, care negociau încheierea ostilităţilor, agitau în
aer o ramură de verbină în semn de pace, de unde li se şi trăgea pore-
cla de verbenari. Grecii şi latinii ţineau la loc de cinste verbina pentru
puterile sale benefice de a alunga spiritele rele şi de a atrage protecţia
zeilor. Cel care o purta la centură era astfel înarmat împotriva răului.
Numele său celtic era Ferfaen; mai era numită de asemenea “iarba
sângelui”, “iarba vrăjitoarelor” sau “iarba miracolelor” în Provence.
În mod simbolic, ea este planta renunţării, care taie cordonul ombili-
cal. Plantă mercuriană, adică a mişcării, contradicţiilor, încântării şi
curiozităţii. În medicina Ayurvedică se spune că dinamizează chakra
gâtului (asociată cu glanda tiroidă).
Caldeenii o numeau Verbina Olphanas, iar grecii Hilioron.
Magicienii spuneau că această plantă îi vindecă pe cei bolnavi de
epilepsie dacă este culeasă când soarele se află în semnul Berbecului
şi este amestecată cu seminţe de bujor vechi de un an. (Albert cel
Mare). Verbena odorante este acidă; Verbena officinalis este amară
şi picantă.
Istoric: Verbina, numită şi “iarba tuturor relelor”, sau “vindecă-
tot”, este o plantă ce creşte de-a lungul drumurilor, pe lângă gardu-
rile vii, pe lângă ziduri şi alte locuri necultivate; ea înfloreşte la mij-
locul lui iunie; conţine multă sare esenţială şi ulei. Această plantă este
caldă, desicativă, cu gust amar; este aperitivă, incisivă, atenuantă,
astringentă, antimigrenoasă, rezolutivă şi vulnerară; ea stimulează
secreţia lactată a femeilor care alăptează şi este bună pentru crampe şi
balonări. Principala sa întrebuinţare este împotriva durerilor şi a altor
afecţiuni ale capului date de răceli, în bolile de ochi şi de piept, tuse
cronică, obstrucţii ale ficatului şi ale splinei; icter, dureri abdominale,
dizenterie, unde planta se administrează sub formă de decoct şi este
un remediu verificat; ea dizolvă şi elimină calculii, trezeşte apetitul
sexual, alungă frigurile, alină guta, vindecă rănile şi uşurează naşterea.
Sucul proaspăt stors este purgativ, el elimină masiv mucusul.
În uz extern se foloseşte împotriva durerilor de cap, tocată şi aplicată
simultan pe frunte şi pe tâmple; se foloseşte în dureri de dinţi, alopecie
sau căderea părului, melancolie, roşeaţă, slăbiciunea ochilor; împotriva
esquinanciei şi a răguşelii, sub formă de cataplasmă în jurul gâtului;
împotriva durerilor de splină sub formă de unguent preparat cu osânză
de porc, pentru alinarea bolnavilor de gută, curăţarea şi închiderea
rănilor murdare, împotriva prolapsului anal şi a cicatricelor fibroase
rămase pe urma hemoroizilor. Planta zdrobită se pune pe coaste pentru
a lina durerile în caz de pleurezie; ea lasă o culoare roşie pe piele.
Unii folosesc verbina pentru a vindeca accesele de febră din
friguri, atât cele care survin la două zile, cât şi cele care survin la
interval de trei zile. Pentru cele care apar la două zile, se consumă
planta începând cu al treilea nod numărat pe tulpină de jos în sus, iar
pentru cele care apar la trei zile, începând cu al patrulea nod. Se spune
că verbina ar vindeca scrofulele, purtată ca amuletă; pentru aceasta,
Marcel, vindecător empiric, recomandă ca rădăcina să fie tăiată de-a
lungul în două părţi, iar trunchiul de con de jos să se poarte la gât, iar
cel de sus să se suspende deasupra căminului şi, pe măsură ce acesta
se usucă, se vor usca şi scrofulele; dacă după aceea se aruncă într-un
râu cele două bucăţi, se spune că scrofulele vor reveni cu siguranţă.
Verbina purtată la gât este foarte eficientă pentru calmarea dure-
rilor de cap. Paracelsus spunea că verbina domoleşte sângele
Proprietăţi: STIMULENT DIGESTIV, ANTINEVRALGIC, uşu-
rează naşterea, galactogog, stomahic, antiinflamator, antispasmodic,
hipotensor, diuretic lejer, fortifiant.
Indicaţii: Spasme digestive, migrene, iritaţii gastrice, aerofa-
gie, insomnie, nevralgie, palpitaţii, oboseală, anxietate, agresivitate,
insuficienţa secreţiei lactice, dureri reumatismale, sinuzite.
Lucruri neterminate, stânjenitoare, adunate în faţa uşii noastre.
Relaţii psiho-existenţiale: Tot ce nu a fost terminat se adună pe
masa noastră de lucru, împiedicându-ne viziunea asupra lucrurilor şi
secându-ne de energie. În acest caz de secătuire energetică noi trebuie
să apelăm la altcineva, atrăgându-le atenţia prin orice mijloace şi altfel
furându-le energia.
Afecţiuni cutanate, probleme nervoase, surzenie, indispoziţii, du-
reri ale sacrumului care iradiază în întreg spatele.
Elixirul spagiric din Verbena officinalis acţionează în sensul
armonizării prin raportare la sine însuşi.
Din această cauză această plantă a fost numită plantă sacră, deo-
arece ne permite să facem curat în faţa uşii noastre, evitând ames-tecul
în treburile altora, care ar duce uneori la fanatism. Este mai dificil să te
cucereşti pe tine însuţi decât să cucereşti un oraş. Plantă mercuriană,
adică a mişcării, contradicţiilor, încântării şi curiozităţii.Dinamizează
chakra vorbirii, a exprimării verbului.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Verbena officina-
cuvinte-cheie:
Drenaj hepatic, regenerarea ficatului, digestie (stomac), reuma-
tism, constipaţie, oboseală, anxietate, agresivitate, echilibrarea men-
talului, iritabilitate gastrică, nevralgii.
VINARIŢĂ
A177. Asperula odorata
Familia Rubiaceae; parte utilizată: întreaga plantă
Etimologie: VINARIŢA - Aspero: înţepător, aspru; mică plantă
înţepătoare la atins. Este numită de cei vechi Lăcrimioara pădurilor,
Regina pădurilor sau Crucea voinicului (în Elveţia). Plantă vivace sau
anuală, rustică, care intră în compoziţia Vinului de Mai nemţesc.
Istoric: Vinariţa este o specie de turiţă. Această plantă înflorită dă
un puternic miros dulce şi plăcut; creşte în locurile muntoase; conţine
mult ulei exaltat şi sare volatilă şi esenţială. Este potrivită pentru a
întări şi a înveseli inima, pentru a înlătura obturările, pentru a provoca
urina şi menstruaţia la femei, pentru a grăbi naşterea, fiind luată sub
formă de infuzie sau decoct.
Este plantă de leac şi se aplică exterior pe răni; era numită Iarba
contra oboselii.
Proprietăţi: REGLATOR AL SISTEMULUI NERVOS VEGETA-
TIV, sedativ, antispasmodic, facilitează digestia la persoanele agi-
tate, vasodilatator periferic, diaforetic, antiinflamator (reumatisme),
insuficienţă hepatobiliară, antilitiazic al canalelor biliare şi urinare,
fluidifiant sangvin.
Indicaţii: NERVOZITATE, tulburări şi dureri hepatobiliare,
tromboflebite, insomnie la copii, bătrâni şi persoane slăbite, proble-
me digestive minore, stres, palpitaţii cardiace datorate emoţiilor,
dezintoxicaţie de primăvară, litiaze biliare şi renale, infecţii urinare.
Precauţii: Conţine cumarină; prudenţă în folosirea simultană de
antiflogistic (acid acetilsalicilic, de exemplu).
Antropozofie: Asprimea contactului nu pare să corespundă parfu-
mului său delicat, atunci când ea este proaspăt culeasă.
Odată cu ofilirea, etericul apos se duce şi parfumul său ne împinge
la astralizare, la animarea energiilor vitale primite şi nu la a lăsa aceste
energii să se cristalizeze în asprime, să se reîntoarcă la duritatea lu-
crurilor. Dispare frica de a fi lipsit de bunurile terestre concrete. Omul
respiră bogăţia sa interioară şi îşi doreşte daruri celeste.
Duritate terestră, dulceaţă interioară, suflet complicat.
Relaţii psiho-existenţiale: Realităţile materiale se amalgamează
şi se înghesuie. Apare atunci o imagine limitată numai la problemele
existenţei terestre. În mod paradoxal, fiinţa este cu totul altfel în inte-
rior; asprimea vieţii exterioare este decalată în raport cu blândeţea şi
delicateţea astrală interioară care ia naştere.
Sufletul îşi întinde acum parfumul, fiinţa nobilelor sentimente
crescute în mijlocul unei asprimi terestre care nu face cadouri.
Elixirul spagiric Asperula odorata ajută sufletul să-şi administreze
mai bine vitalitatea.
Cerul aurei se deschide, se ajunge la un luminiş în mijlocul pădurii,
forţa verticală îşi deschide un drum până în inimă.
Încercările sufletului său îl transformă în cavaler redresat.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Asperula odorata
cuvinte-cheie:
Sistem nervos vegetativ, spasme digestive, crampe, insomnie, dureri
cronice, colică nefretică, extrasistole (de origini vagale şi emoţionale),
anxietate, nervozitate, depresie, probleme de ritm.
VIŢĂ DE VIE
A178. Vitis viniferis
Familia Ampelidaceae ( Vita-
ceae}; părţi utilizate: frunzele
Etimologie: Viţa de vie - Vitis,
liană suplă, de la vieo flecto:
cedez, mă curbez. Uio, uiere: a
împleti, deoarece viţa se pliază,
se curbează şi încolăceşte în jurul
aracilor sau al plantelor din
apropiere. Vinifera: care dă vinul. Pentru greci, ea era planta civilizaţiei
şi constituia obiectul unui veritabil cult. Plantă de apă care pătrunde
în centrul fiinţei omului şi îi imprimă ritmul vieţii plecând de la
elementul foc.
Prin acest ritm bun, focul este distribuit în toate cele patru corpuri,
amplificând forţele vieţii. Plantă amară.
Istoric: Viţa de vie este un arbust care nu are nevoie să fie descris
pentru a fi recunoscut. Viţa conţine în toate părţile sale multă sare şi
ulei. Frunzele de viţă şi cârceii sunt răcoritori şi astringenţi; în uz intern
se foloseşte pentru scurgeri, dizenterie, pofte nesănătoase, vărsături,
epistaxis şi alte hemoragii; se bea sucul, decoctul sau pudra frunzelor
culese în luna octombrie, în cantitate de o drahmă amestecată cu un
lichid corespunzător. În uz extern este răcoritoare şi reduce durerile
de cap, provoacă somnul dacă este folosită în formă de loţiune aplicată
pe picioare sau pe cap.
Atunci când vârfurile de viţă sunt tăiate primăvara, este produsă în
mod natural seva (lacrimile viţei de vie), care este aperitivă, detersivă,
bună pentru pietre (calculi), fiind asimilată intern. Distilată şi picurată
în ochi vindecă oftalmia şi roşeaţa ochilor, petele (de pe cornee),
înceţoşarea vederii şi limpezeşte vederea. Ameliorează mâncărimile
dacă le spălăm după ce în prealabil le-am frecat cu salpetru.
Este reconfortantă în febrele maligne. Spălăturile cu această sevă
vindecă râia precum şi alte afecţiuni ale pielii. Câteva picături puse
în ureche, vindecă surzenia. Aceste suc lăsat la soare timp de un an
capătă consistenţa mierii şi este un balsam excelent pentru curăţarea
şi vindecarea tuturor tipurilor de răni şi ulceraţii.
Mugurii de viţă, cu frunzuliţe şi cârcei sunt numiţi în latină Pampi-
ni Capreoli, iar în franceză Pampres. Ei sunt astringenţi, răcoritori,
buni pentru scurgeri şi hemoragii sub formă de decoct; de asemenea
din ei se fac fumigaţii la picioare; frunzele provoacă somnul. Curmei-
ele de viţă de vie sunt foarte aperitive, sub formă de decoct. Strugurii
verzi se numesc în latină Agresta, în franceză Verjus; sunt astringenţi,
răcoritori şi desicativi; stimulează apetitul, şi sunt buni în caz de febră
ridicată şi pentru oprirea scurgerilor, dar provoacă indigestie. Strugu-
rii copţi stimulează apetitul şi eliminarea; din ei se extrage mustul din
care se face vinul; acesta este cald şi umed, dar mai întâi inflamează
stomacul, provoacă arsuri, diaree şi alte probleme asemănătoare.
Mustul sau Mustum în latină, conţine mult mucilagiu, ulei şi sare
esenţială; favorizează eliminarea, calmează iritaţiile pielii, este tonic
cardiac şi pectoral. Strugurii uscaţi, lipsiţi de mucusul lor, sunt mai
degrabă temperaţi decât calzi; sunt buni pentru îndulcirea senzaţiilor
de acreală a pieptului şi pentru tuse, pentru a înmuia şi decongestiona
abdomenul, domolesc atitudinea arţăgoasă, sunt buni pentru stomac,
plămâni şi ficat şi calmează tusea; se folosesc în ceaiuri pectorale pen-
tru stimularea secreţiei salivare.
Curăţate de sâmburi, boabele făcute compot sunt foarte plăcute
pentru bolnavi şi potolesc setea; sâmburii sunt foarte astringenţi şi
sunt buni în vărsături, scurgeri de diferite feluri. Acestea se prăjesc,
apoi se pisează şi se administrează o drahmă din pulbere într-o băutură
plăcută sau se bea un decoct din sâmburi pisaţi.
Resturile care rămân după stoarcerea strugurilor pentru obţinerea
mustului se numesc în latină Vinacea; se pun la păstrare până
fermentează şi se încălzesc; atunci se învelesc membrele cu acest
amestec sau chiar întregul corp, pentru a vindeca de reumatism, para-
lizie, gută sciatică, pentru a provoca transpiraţia şi pentru tonifierea
nervilor; dar adesea provoacă ameţeli prin esenţa sa sulfuroasă (care
se urcă la cap).
Proprietăţi: REGLATOR AL CIRCULAŢIEI SANGUINE, tonic
venos, acţiune vitaminică, protector vascular, astringent, diareic, anti-
septic urinar, hemostatic, hipotensor.
Indicaţii: Fragilitate capilară, menoragie, flebite, varice, picioare
grele, hemoroizi, probleme de menopauză, hemoragii uterine, ulcere
varicoase, cuperoză, diaree, hipertensiune, infecţii genito-urinare cu
streptococ.
Antropozofie: Apa, căldura şi procesele de zaharisire fac ca Viţa
de vie să se apropie de funcţionarea ficatului. Băutura rezultată din
fermentarea sucului său îi oferă omului curajul de a-şi relua legăturile
cu pământul renunţând la forţele magice de clarviziune moştenite.
Această misiune încheiată, omul trebuie să regăsească el însuşi lumile
spirituale fără alte artificii.
Alcoolul, produs toxic, paralizează viaţa fermentativă care i-a dat
naştere şi sfârşeşte prin a o ucide pentru a se menţine; pentru a se
menţine în natura sa. Alcoolul ne ridică de la pământ, dar sfârşeşte
prin a ne bloca în stagnarea proprie, într-o sferă dilatată, dar în
acelaşi timp foarte închisă în sine însăşi, dacă noi nu o controlăm,
redându-i funcţia corectă de instrument mercurian şi care, din această
perspectivă, are un început şi un sfârşit.
Regăsirea verticalităţii prin integrarea ritmurilor dualităţii.
Relaţii psiho-existenţiale: Apa şi focul, aspecte feminin şi masculin,
materia şi spiritul, Eva ivită din coasta lui Adam, aceste aspecte
diferite ale dualităţii aduc echilibrul şi forţa de a ne îndeplini misiu-
nea pe acest pământ. Este vorba de regăsirea verticalităţii pentru a se
reintegra în ritmurile vieţii noastre terestre moderne orizontale.
Elixirul spagiric din viţă de vie permite construirea şi punerea
în practică într-o manieră suplă şi ritmată a mesajelor pline de forţă
primite din lumile spirituale, fără a se îmbăta cu sine însuşi într-o
manieră egocentrică. Reîmprospătează şi diminuează durerile de cap,
curăţă corpul de mizeriile acumulate datorită lăcomiei.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Vitis viniferis
cuvinte-cheie:
Fragilitate capilară, menoragii, flebite, varice, picioare grele,
hemoroizi, menopauză, hemoragii uterine, ulcere varicoase, cuperoză,
hipertensiune, infecţii genito-urinare, structură celulară.
VULTURICĂ
A179. Hieracium pilosella
Familia Compositae; partea utilizată:
planta întreagă în stare proaspătă
Etimologia: Piloselle (fr.): ureche
de şoricel (iarba vulturului). Hieracium
pilosella. După spusele bătrânilor, uliul îşi
ascuţea privirea pătrunzătoare mâncând
planta proaspătă din această specie.
Vulturica este o plantă micuţă, plină de
puf, ale cărei frunze se aseamănă cu urechile
unui şoricel. Favorizează purificarea hipofizei
şi a hipotalamusului (corpul mental) şi astfel
întreg sistemul renal.
Plantă care echilibrează atât partea supe-
rioară a corpului cât şi partea inferioară.
Se utilizează numai în stare proaspătă.
Istoric: Vulturicii i se mai zice de asemenea şi Auricula muris pentru
că frunzele sale seamănă cu urechile unui şoricel. Este o plantă
agăţătoare, cu rădăcinile în pământ şi ale cărei frunze sunt acoperite de
puf. Florile sale sunt galbene, creşte în locurile muntoase, în câmpii;
conţine mult ulei şi moderat sare. Este fierbinte, uscată şi detersivă,
astringentă, purgativă, provoacă strănutul şi lecuieşte. Opreşte diareea
şi menstruaţia, hemoragiile pasive, elimină piatra de la rinichi, opreşte
accesul de paludism din trei în trei zile; este bună şi pentru durerile
de piept, pentru calculi renali, reîmprospătează bila, curăţă umorile
şi vindecă herniile copiilor. Gargara cu vulturică vindecă ulcerele
cavităţii bucale, iar în combinaţie cu salvie şi brunel inflamaţiile
amigdalelor, ulcerele gâtului şi partea inferioară a omuşorului.
Opreşte hemoragiile nazale dacă se inhalează sub formă de praf.
Forma: ea are forma unui canal prin care se scurge urina; de asemenea
are rolul de a provoca şi elimina urina, dar nu cu fracţionări dureroase.
Proprietăţi: DIURETIC, favorizând eliminările urinare ale cloru-
rilor şi ureei, depurativ al sângelui, astringent, are acţiune antibiotică,
antibacteriană, antiinfecţioasă, convulsivă.
Indicaţii: Insuficienţe renale, exces de uree, acid uric, hipertensiune,
oligurie colibaciloză, bruceloză, cistită, celulită, hernie, cure de slăbire,
gripă, febră aftoasă, catar bronşic, diaree, greţuri, migrene, insomnie.
Antropozofie: A trăi în sfera florală este legea generală care
guvernează existenţa Compozitelor. Aceasta specie nu este câtuşi de
puţin rigidă, ea se află în legătură cu lumea de lumină, se sustrage
tenebrelor, umidităţii, proliferaţiei.
Acolo, o entitate eterică plină de vigoare şi perfect sănătoasă
prinde rădăcini pe planeta Pământ.
Sfera astrală o abordează şi îşi orientează puterile sale formatoare
în direcţia unei evoluţii florale intense, dar fără să-l brutalizeze, ea
nu trece peste limitele forţelor formatoare eterice (ceea ce ar provoca
apariţia peştilor).
Închide şi purifică rana unei inimi care se simte ameninţată.
Relaţii psiho-existenţiale: S-a fofilat peste tot, a ascultat absolut
tot şi nu s-a reţinut de la a-şi face locul său, după ce a respins adesea
cu hotărâre şi pasiune propunerile altora. Încheie relaţia, umple re-
uniunile, nu-i este teamă să se aşeze în faţa cuiva mai solid decât el.
Pronunţă cu uşurinţă pedepse: cine e cu el va trăi, ceilalţi la moarte!
Sfârşeşte prin a se inhiba pe el însuşi prin cuvintele sale veninoase şi
se elimină de unul singur. Elixirul spagiric din Hieracium pilosella
elimină obturaţiile şi deşeurile care blochează posibilităţile de schim-
bare şi de comunicare, atât pe plan intelectual cât şi afectiv sau sexual.
Alină sfera toracică, echilibrează sternul prin puterea sa radiantă între
a primi şi a face. Împrăştie scrofulele, risipeşte, închide şi purifică
rana unei inimi care se simte în pericol.
Dezinflamează puternic radiaţia renală, dozându-şi forţa luminoasă
în sfera metabolică.
Reduce excrescenţa ieşită din cavitatea sa originară (Hernie).
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Hieracium
pilosella va putea fi luat în consideraţie, într-un mod mai specific prin
Acid uric, uree, depurativ al sângelui, rinichi, sistem urinar, vezică
urinară, sistem urinar, gripă, infecţii ale plămânului şi ORL, sinuzită,
homeostazie hormonală, conştiinţa Sinelui.
ZEDOAR
A180. Curcuma zedoaria
Familia Zingiberaceae; părţile folosite: rizomii
Etimologie: Zedoar - Zedoaria, este un nume de origine indiană.
Istoric: Zedoarul este rădăcina plantei Zadura herba. Această
plantă are frunzele lungi, ascuţite, asemănătoare cu cele ale ghim-
birului, ceea ce a făcut să fie numită de unii ghimbir sălbatic. Există
două specii din această plantă; cea dintâi, numită zedoar lung, este
o rădăcină lungă şi groasă ce seamănă cu degetul mic, de culoare
albicioasă sau cenuşie, cu un gust aromat; cea de-a doua, numită ze-
doar rotund, este o rădăcină tăiată bucăţi şi uscată, de culoare gri, şi cu
gust aromat. Aceste două rădăcini nu sunt de fapt decât una singură;
zedoarul rotund, sau Zerumbeth, este partea de sus, sau capul de dea-
supra pământului; zedoarul lung este partea de jos. Zedoarul lung tre-
buie ales cu atenţie ca să fie bine hrănit, gros, greu de rupt, fără viermi,
care obişnuiesc să o roadă, cu gust aromat cald asemănător cu cel al
rozmarinului.
Zedoarul rotund, sau Zerumbeth, trebuie să fie ales astfel încât să
fie gros, dificil de rupt, cu gust aromat: este ceva mai puţin folosit
în medicină decât celălalt. Ambele tipuri conţin multă sare şi ulei
exaltat. Aceste rădăcini sunt calde, desicative, carminative, cu un
gust foarte samar, şi sunt un bun antidot pentru otrăvuri. Se folosesc
împotriva colicilor şi a durerilor de stomac, muşcăturilor veninoase,
stopează expulzarea prin diaree a alimentelor în stare aproape intactă,
şi vărsături; declanşează ciclul menstrual, vindecă problemele de uter,
omoară viermii intestinali şi intră în compoziţia antidoturilor. Din
aceste rădăcini se extrage cu alcool o frumoasă tinctură de culoare
roşie, care este foarte bună pentru colici şi alte afecţiuni ale intestinu-
lui şi stomacului. Zedoarul ţinut în gură de către doctori îi împiedică
să fie contaminaţi de aerul respirat de câtre bolnavi.
Oţetul de zedoar protejează foarte bine împotriva ciumei. Se
administrează aceste sub formă de infuzie în vin alb, sau decoct în apă
în cantitate de 7,6 ml până la 30 ml, cu 568 ml de lichior. Sub formă
de pudră sau rădăcina ca atare, în cantitate de 0,8 până la 1,06 g. Se
administrează aproximativ 3,8 g extract cu rachiu sau alcool etilic.
Proprietăţi: STIMULENT AL SECREŢIEI GASTRICE, carmi-
nativ, coleretic, colagog.
Indicaţii: Probleme hepatobiliare, hepatită virală, icter, digestie
dificilă.
Precauţii: A se evita excesul de către pacienţii care suferă de ulcer
la stomac sau hiperaciditate. A se evita folosirea în timpul sarcinii.
conştient de ceea ce mănâncă; el îşi angajează corpul astral şi Eul cu
mai multă putere în acţiunea de a digera, deoarece acestea sunt părţile
care sunt responsabile cu perceperea gustului.
Acţiunea lor este mai întâi de toate deconstructivă (de la nivelul
traiectului intestinal).
Eul, adică constituentul care îl ridică pe om deasupra naturii ani-
male, pătrunde şi reglează structura termică (tot aşa cum, la rândul
său, corpul astral domneşte asupra aerului, corpul eteric asupra lich-
idelor, iar corpul fizic asupra solidelor).
Din această cauză procesele calorice joacă rolul principal în arta
culinară. În această direcţie, natura calorică a plantelor aromatice are
o influenţă puternică.
Omul este singurul care îşi condimentează şi astfel îşi adaugă foc
hranei sale; aceasta este o acţiune termică la fel ca fierberea, înăbuşirea,
afumarea etc. Zedoarul nu-şi coboară inflorescenţa, şi prin urmare,
fiinţele de foc, în regiunea rădăcinii, aşa cum fac alte Zingiberacee.
Rădăcina şi frunzele de zedoar sunt condimente stomahice.
Într-un moment de pauză, luaţi această rădăcină:
Ea combate răul cronic şi-l înlătură;
Întăreşte stomacul contra scârbei
Şi-l goleşte dacă s-a umplut cu umori;
Alimentele se digeră.
Odată ce pauza s-a încheiat, luaţi Zedoar:
El va regla cursul noilor alimente;
Va îndulci contururile pântecului;
Alungă greţurile.
Astfel, această plantă dată bolnavului
Îi surâde şi-i face bine.
Dificultăţi de a se naşte împreună cu altcineva.
Relaţii psiho-existenţiale: Fiinţa are dificultăţi de a se naşte
împreună cu altcineva, de a găsi un domeniu de interes comun cu alt-
cineva, de a ieşi din sine însuşi.
Căile de comunicaţie către planurile subtile sunt închise până la
a inhiba plăcerile care ar putea să apară din acest schimb. În starea
corespunzătoare acestei plante, mentalul rămâne încă relativ în afara
blocajelor care rămân la nivelul emoţional (sanctuarul inimii) şi al
voinţei (sanctuarul bazinului).
Elixirul spagiric din Curcuma zedoaria acţionează curăţând
vechile însămânţări astrale care gravitează în sfera sentimentelor;
sufletului i se dă şansa de a-şi umple din nou cu sentimente spaţiul
inimii; cicatrizează rănile care dezechilibrau arhitectura completă a
Eului.
Repere în spagirie: Utilizarea elixirului spagiric Curcuma zedoaria
cuvinte-cheie:
Digestie (stomac, ficat), splină, articulaţii, reumatism, viermi.
ANEXE
Anexe 403
Tincturile
Tinctură afrodiziacă: damiană, isop, eleuterococ, pasifloră, talpa
gâştei, scorţişoară, brânca-ursului, chimen, ghimbir.
Tinctură antidiabetică: ciumărea, frunze de afin, eucalipt,
ţintaură, păpădie, (rădăcini), mentă.
Tinctură antireumatică: urzică vie, castan sălbatic, mesteacăn,
coacăz negru (frunze), harpagophytum, frasin, barba ursului.
Tinctură antistres: roiniţa, pasiflora, păducel, valeriană,
măghiran, ienupăr (boabe).
Tinctură pentru căile respiratorii:
1) Cimbru, scorţişoară, cimbrişor, isop, urzică vie.
2) Pătlagină, nalbă mare, nalbă, silnic, lumânărică, trifoi de baltă.
Tinctură pentru circulaţie: castan sălbatic, traista ciobanului,
coada şoricelului, păducel, verbină parfumată.
Tinctură digestivă: fenicul, roiniţă, busuioc, armurariu, nalbă,
mentă, oregano.
Tinctură diuretică: orthosiphon, barba ursului, mesteacăn, isop,
chimion, rozmarin, bătrâniş, iarbă neagră, strugurii ursului.
Tinctură pentru drenarea organismului: mesteacăn, anason,
nalbă mare, ienupăr, scorţişoară, păducel, barba ursului, cicoare
sălbatică.
Tinctură feminină: muşeţel, hamamelis, păducel, lemn dulce,
creţişoară, ghizdei, valeriană, castan sălbatic, traista ciobanului.
Tinctură hepatică:
1) anghinare, ciumărea, valeriană, isop, brusture, anason, viţă de
vie, roiniţă, curcumă.
2) anghinare, gălbenea, barba caprei, păpădie, vinariţă, genţiană,
ginkgo.
Tinctură pentru hipertensiune şi inimă: păducel, roiniţă, rozma-
rin, merişor mic, barba caprei, măslinul, gălbenea, valeriană.
Tinctură de înfrumuseţare: brusture, salcie, gălbenea, anghi-
nare, pipirig de baltă, lăsnicior, scaiete, ienupăr (boabe), isop.
Tinctură imunostimulentă: barba ursului, echinacea, ginkgo,
gălbenele, urzică vie, păducel, armurariu.
Tinctură laxativă: anason, nalbă mare, talpa gâştei, cimbrişor, eu-
calipt, rozmarin, lemn dulce, trifoi de baltă, gălbenea, ghimbir.
Tinctură remineralizantă: pin (muguri), lucernă, barba ursu-
lui, echinacea, harpagophytum, coacăz negru (frunze), armurariu,
valeriană.
Tinctură renală: pir, eucalipt, varga de aur, coacăz negru (frun-
ze), viţă de vie, barba caprei, frasin.
Tinctură de slăbit: frasin, fucus, lemn dulce, anason, viţă de vie,
smilax, orthosiphon, gălbenea, rozmarin.
Tinctură pentru sportivi: mentă, rozmarin, coacăz negru (frun-
ze), ginkgo, harpagophytum, eleuterococ, genţiană, păducel.
Tinctură tonică: scorţişoară, rozmarin, castan sălbatic, iarba
neagră, eleuterococ.
Modul de întrebuinţare al tincturilor

Acela care foloseşte tincturile este liber să folosească o plantă sau
alta în amestecurile pe care le va consideră bune, în funcţie de ceea ce
caută. Infuzia este destinată pentru plantele cu flori fragile şi care sunt
foarte aromate (menta, verbina, anason, cimbrişor, coriandru, chimen,
rozmarin etc.)
În schimb, decoctul este destinat plantelor sau părţilor plantelor
care sunt mai tari, cum sunt rădăcinile, tulpiniţele, cojile, fructele şi
frunzele groase care au o aromă mult mai slabă (păducel, pipirig de
baltă, harpagophytum, păpădie, trifoi.
În cea mai mare parte din cazuri pentru plantele propuse, se poate
face din ele un decoct mai slab (câteva minute de fierbere la foc mic).
Nu este necesar să existe liste mari de plante pentru a obţine o
acţiune terapeutică; una sau două plante pot avea rezultate satisfă-
cătoare. Unele amestecuri de tincturi în care intră mai mult de şase,
şapte plante pot fi împarţite în două şi luate rând pe rând.
Se înţelege de la sine că ceea ce noi obţinem prin tinctură reprezintă
Anexe 405
doar ceea ce poate fi extras din apă. Un elixir din plante făcut după
metoda spagirică permite să se păstreze potenţialităţile plantei în ceea
ce priveşte mişcarea energetic dinamizată după cum s-a spus mai sus.
Elixirul fitospagiric poate fi folosit singur sau cu o tinctură
recomandată.
De reţinut: utilizarea uleiurilor esenţiale în băile aromatice va fi
înlesnită punând picăturile într-o linguriţă de lapte praf; pentru căile
respiratorii se pot face inhalaţii deasupra unui vas de apă fierbinte sau
cu ajutorul unei lămpi aromatice; este o bună metodă de relaxare, sti-
mulare, purificare sau armonizare a mediului interior cât şi exterior.
Mai multe plante sau elixiruri pot răspunde problemelor puse, vă
ramâne să le folosiţi una câte una, în funcţie de cum simţiţi în urma
unui sfat sau a unui test terapeutic.
Eficienţa în ceea ce priveşte o stare foarte bună nu ţine doar de
principiile active, ci şi de alegerea liberă, de voinţă şi determinare, mai
ales în ceea ce priveşte substituenţii alimentari sau produsele naturale
care nu sunt medicamente.
Anexe 407
Culesul plantelor
Din bătrâni se vorbea despre Calendarul floral pentru a găsi mo-
mentele propice culesului plantelor.
Pentru a evita anumite confuzii care ar putea fi periculoase, este
bine să se ceară sfatul unui cunoscător în ceea ce priveşte plantele; cu
sănătatea nu se poate juca.
Plantele destinate păstrării trebuie culese când e vremea uscată şi
temperaturile sunt moderate, niciodată pe ploaie sau pe ceaţă; acest
lucru cu scopul de a uşura uscarea şi păstrarea lor. E indicat să nu se
rupă niciodată plantele cărora li se iau frunzele şi florile şi să nu se
distrugă natura care se oferă cu generozitate, culegând doar cantităţile
care ne sunt necesare.
Nu ne costă nimic să întrebăm în gând spiritul plantei de a ne da
permisiunea de a pune o parte din corpul său în regnul uman pen-
tru sănătate. Este indicat să se evite culesul plantelor în locurile care
prezintă riscuri de poluare, cum sunt autostrăzile, oraşul sau zonele
industriale.
Să se usuce plantele într-un loc aerisit, întunecos, să fie întoarse de
două, trei ori pe zi, apoi trebuie păstrate într-un borcan din sticlă sau un
vas din cositor, foarte curate şi uscate. Puneţi etichete cu data clară pe
fiecare borcan. Plantele nu se păstrează mai mulţi ani (2 ani maxim).
Florile: se culeg în plină prospeţime, fără să fie veştejite, pe timp
uscat, dis-de-dimineaţă, imediat ce se evaporă roua.
Vârfurile pline de flori: se culeg la început, când înfloresc.
Mugurii: se culeg la începutul primăverii cand înmuguresc (şi au
între 1 şi 3 cm.).
Frunzele: se culeg înainte de apariţia primelor flori, dimineaţa
după ce se evaporă roua şi înainte să se încălzească vremea.
Unele plante (din familia labiatelor) trebuie culese în momentul
înfloririi.
Tulpinile: se culeg toamna.
Cojile: se culeg primăvara sau toamna.
Alburnurile20: se culeg de la sfârşitul lui mai până la sfârşitul lui
iulie.
Grăunţele, seminţele: se adună atunci când sunt în plină
desicare21.
Fructele: se culeg când sunt coapte bine sau înainte de a se coace,
din arbori, sau arbuşti, de pe jos, cele căzute.
Rădăcinile, rizomii, bulbii: se culeg la sfârşitul toamnei şi la
începutul primăverii, sunt despământiţi, pentru că au o anumită
consistenţă, semn al unei foarte mari vitalităţi.
Plantele întregi: se culeg fiind tăiate înainte de înflorire.
20
strat lemnos care se găseşte între coaja unui copac şi inima acestuia.
21
a desica - a elimina apa (dintr-un corp)
Anexe 409
Stilul de viaţă
Pentru un mod de viaţă echilibrat omul trebuie să se poarte
chibzuit şi să nu facă excese.
De la masă să plece mai degrabă cu poftă de mâncare decât sătul.
În felul acesta, regula „mai bine sătul decât flămând” nu este mereu un
bun exemplu de urmat.
Stomacul nu trebuie să fie nici plin nici gol, pentru că cea mai
mare saturaţie şi cea mai mare abstinenţă, spune Hipocrate, dăunează
dacă ceea ce mâncăm depăşeşte capacitatea organismului sau este mai
puţin decât are el nevoie.
Dacă alegem saturaţia, ea încarcă şi împovărează forţele prin
abundenţa umorilor, iar abstinenţa slăbeşte, usucă sau consumă materia.
Corpul fiind astfel slăbit este mai puţin rezistent în faţa bolii, dar
alterarea organismului, cauză a bolilor, se creează cu uşurinţă de la
prea multă abundenţă de hrană, dacă suntem de acord cu Galin care
spune:
„Mai multă umoare, mai multă dezintegrare, mai multă dezinte-
grare, un pericol mai mare”.
Sănătatea înseamnă echilibru şi aceasta este adevarata regulă
demnă de urmat, deci e necesar compromisul de a adapta modul de
viaţă şi toate activităţile corpului, acestuia.
Somnul excesiv, trândăvia provoacă o supraabundenţă care tulbură
simţurile şi spiritul; nopţile pierdute îngreunează digestia alimentelor.
Excesul este împotriva firii şi duce la ruina corpului.
Cumpătarea dimpotrivă întreţine corpul, îl fortifică, îl ajută să
crească, să fie împlinit.
În ceea ce priveşte calitatea cărnurilor, e necesar să fie însoţite de
un suc bun, pentru că altfel ele se alterează repede din cauza aerului.
De aceea carnea este îmbibată cu oţet sau suc de aguridă, sărată,
spălată înainte de a fi gătită, friptă sau fiartă, cu aguridă sau măcriş, cu
suc de portocale, lămâie sau oţet.
Fructele nici ele nu sunt bune sau sănătoase în exces cu excepţia
cireşelor, mărului roşu de sezon; măslinele fortifică stomacul, curăţă
ficatul şi splina, prunele sunt bune pentru fierbinţelile ficatului,
smochinele, strugurii, migdalele purifică şi sunt purgative, fiind reco-
mandate şi pentru venele înfundate, purifică plămânii şi pieptul. Toate
aceste fructe împiedică degradarea.
Setea încălzeşte sângele, ceea ce înseamnă că trebuie să se bea
moderat pentru a se evita această inflamare a sângelui care ar putea să
ducă la febră. Se bea un vin roşu mai degrabă decât unul tare, oricât ar
fi acesta de aromat şi chiar se poate pune apă în el.
Ne vom menţine mereu spiritul vesel şi vom evita toate motivele
de supărare, ne vom strădui pe cât posibil să nu fim trişti sau îndureraţi
şi să avem sufletul liniştit, pentru că odihna trebuie întotdeauna să
însoţească sufletul şi face corpul sănătos.
Anexe 411
Medicina antropozofică
Medicina antropozofică este o dezvoltare a medicinei, o Artă de a
vindeca pe baza unui demers de observare ştiinţifică a vieţii spirituale.
A fost definită de fondatorul său Rudolf Steiner (1861 - 1925) ca o
modalitate de dezvoltare interioară, ca o modalitate de cunoaştere care
„ar vrea să reunească spiritul din om cu spiritul Universului.”
Antropozofia, termen care defineşte înţelepciunea oamenilor, nu
este o înţelepciune menită erudiţilor, nici o religie, ci o metodă care
are în vedere dobândirea unei cunoaşteri vaste şi globale a fiinţei uma-
ne şi a lumii, cunoaştere care are nişte consecinţe practice în organiza-
rea vieţii de zi cu zi.
Punctul său de plecare este o anumită imagine a omului, o
reprezentare a modului în care omul se înţelege pe el însuşi. Acest
mod se întemeiază pe convingerea că adevărata natură a omului este
de ordin spiritual.
În primul rând, nu materialul şi corporalul formează fiinţa umană,
ci sinele său individual, spiritual pe care antropozofia îl numeşte eu.
Acesta este, la rândul său, împărţit în trei învelişuri corporale sau
„părţi ale fiinţei” şi anume corpul exterior, fizic corpul vital sau eteric,
corpul sufletesc sau astral. Singur, corpul fizic exterior este perceput
de simţuri.
Celelalte învelişuri corporale şi spirituale ale fiinţei sunt de natură
suprasensibilă şi nu pot fi sesizate în mod direct cu ajutorul celor cinci
simţuri obişnuite ale noastre. Cum ştiinţele fizice şi naturale se ocupă
doar de ceea ce la fiinţa umană este perceptibil de simţuri sau prin
metode fizico-chimice, celelalte trei corpuri care alcătuiesc fiinţa nu
sunt subiecte de studiu pentru acestea.
Pe scurt iată imaginea celor patru compuşi ai fiinţei umane con-
form antropozofiei:
Structura eului: categorie funcţională care îşi face din corpul uman
suport al individualităţii spirituale.
Corpul sufletesc sau astral: categorie funcţională care îşi face din
corpul astral uman suportul puterilor mentale.
Corpul vital sau eteric: categorie funcţională care face din corpul
uman baza vieţii metabolice individuale.
Corpul fizic: categorie funcţională care face din corpul uman
suportul substanţelor minerale.
Interacţiunea dintre plante şi fiinţa umană
arterelor
Anexe 413
Index de relaţii psiho-existenţiale

A) 28 Complexe
C1 - STIMOS: „Lovitură de oprire în situaţii latente, confuze.”
C2 - VITALOS: „Emergenţă (apariţie) a unei citadele solide, a
unui corp puternic, a unei integrităţi”.
C2 - EUCALYPTUS COMPLEX: „Reconstrucţie în jurul unui
soare central; deschiderea plămânilor către o energie fină”
C4 - PINUS COMPLEX: „Fiinţa s-a închis într-un mediu lipsit de
iubire; noi schimburi emoţionale”
C5 - TARAX COMPLEX: „Transformarea carapacei noastre
(a pielii) rănite de vechi structuri mentale şi emoţionale“
C6 - HEPA ROSMARINUS: „Elimină supărările ascunse, vechile
eşecuri traumatizante. Restabileşte o justă dualitate.
C7 - BIL-C RADIX: „Elimină vechile concepte, rigide ca piatra,
ale orgoliosului care nu se conduce decât după reguli reci şi seci.
C8 - DEPUROS: „Eliberează corpul redându-i energia vitală;
senzaţie puternică de a se regăsi după o uitare îndelungată”.
C9 - PANC-BETA RUFA: „Întâlnire cu sine însuşi în mijlocul vijeliei”.
C10 - ANGELICA COMPLEX: “Reactivează în inimă o înaltă
valoare morală. Gust al adevărurilor simple”.
C11- MIGOS-MENTHA: „Elimină tensiunile datorate unei sexua-
lităţi înfrânate, fricilor generate de o falsă morală.”
C12 - DIGESTOS: „O mai bună asimilare a alimentelor şi a ide-
ilor. Bună reîncarnare în prezentul viu, Sinele actual. Iubire de Sine.”
C13 - GASTROS: „Împăcare cu sine, protecţie a teritoriului inte-
rior. Certitudine interioară şi acceptare a schimbării”.
C14 - MALVA-TRANS SP: „Elixir al justei măsuri între abandon
şi încrâncenare”.
C15 - HIBIS-TENSIO SP: „Probleme emoţionale ancorate de
mult timp. Tensiune între minte şi suflet, între masculin şi feminin”.
C16 - GINGKCO COMPLEX: „Restructurează un mental sănătos
care ne ajută să fim responsabili în prezent prin analize corecte.”
C17 - MENOPOSIS SP: „Restabileşte o nouă ordine matricială,
un nou pol al feminităţii; elixir al maturizării armonioase graţie
acceptării aspectului feminin”
C18 - MATRIX SP: „O bună primire în matricea eului care va
regenera diversele noastre aspecte vitale în jurul esenţei ”:
C19 - HEMOS: „Elixirul bucuriei de a trăi în mijlocul neprevăzu-
tului vieţii”.
C20 - CASSIS COMPLEX: „Libertate de mişcare fără a-şi impune
limite; capacitatea de a iubi”
C21 - DIUROS COMPLEX: „Vindecă vechile decepţii, curăţă
artificiile egoului centrat asupra lui însuşi”.
C22 - TRITICUM COMPLEX: „Celui care vrea întotdeauna mai
mult, făcându-i să sufere pe cei din jurul lui”
C23 - CYSTIC COMPLEX: „Antidot al angoasei, al lipsei de
siguranţă faţă de celălalt; elixir al renunţării”.
C24 - PARIETRIX COMPLEX: „Unirea contrariilor în jurul unei
lumini centrale, şi a unei viziuni juste”
C25 - ZINZIBER TONIC: „Previne angoasele destructurării şi
pierderii forţelor vitale; stabilizează aura”
C26 - SVELTEX SP: „Nu este capabil să-şi controleze sentimen-
tele şi-i face pe alţii să se simtă vinovaţi. Restabileşte fiinţa în comple-
titudinea sa, insuflându-i un sentiment puternic de independenţă”.
C27 - CHOLEXOS: „Evită să se piardă în abstract, precum şi în
situaţiile «cleioase şi gelatinoase». Ne deschide către celălalt.”.
C28 - SOMNOS SP: „Îngustare a personalităţii, permite pecetlu-
irea unui proiect, calmează jocul mental trezind entuziasmul inimii.”
B) 180 unitare
ABSINT - „Ruina corpului”
AFIN (fructe) - „Experienţe întunecate şi pline de duritate ale
vieţii, lipsă de comunicare şi de încredere”
AFIN (frunze) - „Experienţele întunecate şi pline de duritate ale vieţii”
ALOE - „Spărturi în aură, seva vitală epuizată”
ALUN - „Lipsa întoarcerii la sine însuşi, de ancorare în pământ”
Anexe 415
AMĂREALĂ - „Condiţii exterioare opacizate la maximum,
natura primordială rămâne ascunsă, resemnată”
ANASON - „Poartă vechi poveri”
ANGELICĂ - „Fascinat de către cei inspiraţi, atitudine disimulată”
ANGHINARE (frunze) - „Idei monstruoase, abdomen contractat”
ARBORELE DE CAFEA - „Înmagazinare a superficialităţii, a
iritabilităţii, a pesimismului”
ARDEI IUTE - „Puţină forţă de a reacţiona, a trăi în rutină”
ARMURARIU - „Stăpânirea unei lumi efemere”
ARNICĂ - „Încercări puternice, lipsa de acţiune în planuri subtile”
BĂDIAN - „Bogăţii îngropate, principii celeste latente”
BĂLBIŞĂ - „Vrăjit de practicile magice, strivit de corp, simţuri
tulburate şi rănite”
BAMBUS - „Stagnează într-o familie spirituală autoritară”
BARBA CAPREI - „Lumi separate, mici speculaţii, critici, resentimente”
BARBA URSULUI - „Sufletul îşi caută starea de bine”
BĂTRÂNIŞ - „Fiinţa nu se mai iroseşte în mod dureros pentru a
face plăcere celorlalţi”
BRÂNCA URSULUI - „Forţă cerebrală, rigidizare într-o ploaie
de idei debile”
BRÂNCUŢĂ - „Se învinovăţeşte că nu este ascultat şi se închide
în muţenia sa încăpăţânată”
BRUSTURE - „Suflet tulburat de lupte oculte”
BUCHU - „Se lasă exploatat, vrând să se dea mare faţă de ceilalţi”
BUSUIOC - „Lipsa comunicării, minciuni”
CALOMFIR - „Ofilire din punct de vedere intelectual”
CARDAMON - „Muţenie, dezinteres, stări depresive nevindecate
legate de copilărie”
CASTAN SĂLBATIC - „Prizonier într-o lume a puterii impuse
de alţii”
CEAI VERDE - „Indispoziţie, absenţă, lipsă de vigoare, inima îl
părăseşte”
CEAPĂ - „Fiinţa abuzată care se înconjoară cu piei succesive”
CEBAREA - „Amabilitatea prodigioasă a anturajului”
CHIMEN - „Vapori astrali acizi în aură, piedică în calea încarnării
sufletului”
CHIMION - „Mari energii ale realizării blocate, riscuri de auto-
distrugere”
CHIPAROS - „Închidere faţă de relaţiile cu celălalt”
CHRYSANTELLUM AMERICANUM - „Rănit, strivit de lovitu-
rile pe care le acumulează”
CICOARE SĂLBATICĂ - „Uitarea simplităţii, relaţii cu lucruri
fade care trenează de mult timp”
CIMBRIŞOR DE CÂMP - „Înţelegere vie într-o relaţie trupească”
CIMBRIŞOR DE CULTURĂ - „A fi tras înapoi, depresiv, trăieşte
într-o lume rece”
CIMBRIŞOR LĂMÂIOS - „Lâncezeli care te trag înapoi, mediu
ostil”
CIMBRU - „A pluti în derivă, a se afunda în noapte”
CIREAŞĂ (cozi) - „Voinţa de a putea, ego repliat asupra lui însuşi”
CIUMĂREA - „Este aproape de sursă, dar refuză să pătrundă”
COACĂZ NEGRU (fructe) - „Îşi face sânge rău pentru că este
prizonier al materiei”
COACĂZ NEGRU (frunze) - „Legat cu mâinile şi picioarele de
planul terestru”
COADA ŞORICELULUI - „Eul congestionat”
COADA-COCOŞULUI - „Vechi angajamente colective în detri-
mentul sufletului individual”
COLA (NUCĂ) - „Caută să integreze adevărurile spirituale veş-
nice”
CONDURANGO - „Încăpăţânare, oţelire şi închidere în sine”
CORIANDRU - „Dezorganizat de încercările vieţii”
CREŢIŞOARĂ - „Naşterea sănătoasă a sinelui”
CRUŞIN - „Paravan de cuceriri şi de bunuri materiale”
CUIŞOARE - „Lipsa iubirii de sine, rămâne prins şi nu mai avansează”
CURCUMĂ - „Continuă să fie o autoritate falsă”
DAFIN - „Rearmonizarea celor două emisfere cerebrale, victorie
asupra sa însuşi, prin sine însuşi”
DAMIANĂ - „Toropeala unei ambianţe seducătoare, pierderea
adevăratei sacralităţi”
DRACILĂ - „Perioadă impetuoasă şi instabilă în care caracterului
temerar iese în evidenţă. Se îmbată cu propriile cuvinte”
Anexe 417
DROSERĂ - „Izbucnire a naturii emoţionale care sfârşeşte prin a
secătui mentalul”
ECHINACEA - „Situaţii exterioare limitatoare, elixir imuno-stimulent”
ELEUTEROCOC - „Angoasat că este ţinut pe loc”
EUCALIPT - „Lipsa unei integrări în sfera pământului, a
integrităţii, mentalizare excesivă”
FENICUL - „Sufletul, obosit să danseze, adoarme în crustele
vechi”
FRASIN - „Dispreţuirea propriei fiinţe, se întoarce spre trecut,
pierderea intuiţiei”
FUCUS - „S-a pierdut între începutul şi sfârşitul unei experienţe,
despică firul în patru”
FUMARIŢĂ - „Tensiuni interne, frici mocnite”
GĂLBENEA - „Rănit, vrea să fie luat în seamă şi iubit”
GENŢIANĂ - „Lipsa de încredere în sine, de înrădăcinare în corp”
GHIMBIR - „Disonanţă între natural şi supranatural”
GHIMPE - „Personaj auster, rezervat, pe punctul de a deveni un
obiect aranjat într-un colţ”
GHIZDEI - „Experienţa rupturilor, lipsa ritmului, decepţii senti-
mentale”
GINKGO - „Suflet pierdut în răceala unui trecut stins, închis în
spatele opiniei altcuiva”
GINSENG - „Probleme în a comunica ceea ce îl preocupă şi
ajunge să fie rănit”
GOTU KOLA - „A fi atent la propria sa integritate fizică”
GRÂU - „Lumină ascunsă care aprinde focul discordiei”
GUGGUL - „Întoarcerea la unitatea fiinţei înainte de a înfrunta
diversitatea”
HAMAMELIS - „Destinul său este diferit al celorlalţi”
HAMEI - „Propria lume creată pe spinarea celorlalţi, pe care îi
consideră inferiori”
HARPAGOPHYTUM - „Sufletul s-a ars într-un trecut îndepărtat”
HASMAŢUCHI - „Intensă înflorire a sentimentelor, deschiderea
intuiţiei”
HIBISCUS - „Suflet imatur aflat în căutarea unui corp”
HREAN - „A gândi este penibil. A se dispersa, a se împrăştia”
IARBĂ NEAGRĂ - „Vechi tabuuri instituite ca sanctuare interioare”
IENUPĂR - „A uitat că are dreptul de a trăi”
ISOP - „Suflet care are ceva de vrăjitor, cu aspecte bune şi rele”
LĂMÂIŢĂ - „Închis în lumea sa”
LAPACHO - „Lipsa unei protecţii, a unui scut protector”
LĂSNICIOR - „Este căzut din lună”
LAVANDĂ - „Revitalizare ordonată şi amplă după nişte criterii
nobile”
LEMN DULCE - „Apariţia unei ordini interioare”
LICHENUL DE ISLANDA - „Schimbarea înfăţişării”
LIMBA MIELULUI - „Zdrobit sub poveri, îi e greu să redevină
stăpân pe sine”
LUCERNĂ - „Dependenţă şi deficienţă fizică şi mentală”
LUMÂNĂRICĂ - „Concepte care frânează şi împiedică ale unei
mame rele”
MĂCEAŞĂ - „Slăbiciune în faţa greutăţilor, boli karmice şi ereditare”
MACUL CALIFORNIAN - „Mental tulbure şi neclar care se agaţă”
MĂGHIRAN - „Joacă un rol inconfortabil care nu i se potriveşte”
MĂRAR - „Eul prizonier al unor forme vechi de magie”
MARGARETĂ - „Obiceiul de a judeca, de a împărţi lucrările în
bun şi rău. Spirit încăpăţânat”
MĂSLIN - „Forţe consumate prin lupta contrariilor, războiul pere-
chilor. Cicluri terestre perturbate”
MĂTURĂ VERDE - „Îşi acumulează beneficiile până ce acestea
îl blochează”
MENTĂ - „Prea plină de sine, fiinţa vrea să comande tuturor, fo-
losindu-se de minciuni”
MESTEACĂN - „Nostalgie după un trecut glorios, vechi eşecuri
înăsprite”
MORCOV (întreaga plantă) - „Planuri mentale, ezitări, dacă aş fi
făcut altfel…”
MUIRA PUAMA - „Prea puţin protejat, imatur, sufletul tânăr fuge”
MUR - „Forţele vitale irosite în vise nerealizate”
MUŞEŢEL - „Receptacul al luminii într-o lume a tenebrelor”
NALBĂ - „Favorizează buna sociabilizare şi îndulceşte schimburile”
NALBĂ MARE - „Are răspuns la toate, se mulează pe anturajul
în care se află”
Anexe 419
NĂPRAZNIC - „Experienţe acumulate care sunt pe punctul de a fi
dăunătoare pentru corp”
NUCI - „Mândru în convingerile sale mentale dure precum fierul,
dar fragil în fond”
NUCŞOARĂ - „Dorinţa de a-şi părăsi creierul, adormire, trecere”
NUC - „O mare forţă de a realiza se află la îndemână”
OREGANO - „Armonia şi strălucirea specială fiinţei”
ORTHOSIPHON - „Greşeli repetate, corpul vital supraîncărcat”
OSU IEPURELUI - „Funcţionar bine disciplinat, supunere faţă de
structuri”
OVĂZ - „Sufletului epuizat, nervos, şovăielnic”
PĂDUCEL - „Dualităţi conflictuale, tulburări”
PĂPĂDIE - „O mai bună coabitare a diferitelor corpuri, armoni-
zând căldura foarte mare la nivelul glandei pineale”
PARACHERNIŢĂ - „Fiinţa caută să fie admirată, dar de la distanţă”
PAREIRA BRAVA - „Realitatea materială nu face cadouri”
PASIFLORĂ - „Caută atenţia şi iertarea pentru sine”
PĂTLAGINĂ - „Posesiunea, aroganţa intoxică aura propriei fiinţe”
PĂTRUNJEL - „Întăreşte parfumul experienţelor interioare”
PICIORUL COCOŞULUI - „Exigent în relaţiile sale, nu poate
accepta să fie arătat cu degetul”
PIN (MUGURI) - „Autoritate limitată care nu are niciodată
răspunsuri”
PIPER - „Arde tot, nu se foloseşte de nici un artificiu, incertitudini
existenţiale”
PIPERUL BĂLŢII - „Nevoia de a-şi revărsa mâniile asupra
semenilor săi, pentru a le câştiga încrederea”
PIR - „Probleme relaţionale bine ancorate care se ramifică în toate
direcţiile”
PODBAL - „Întârziere în materializarea lucrurilor”
POLEN - „Redă masei sanguine principiul fermentaţiei, spiritua-
lizarea masei corporale”
PORTOCAL (flori) - „A se considera drept însuşi soarele”
PORUMB - „Fiinţă supremă ce se crede investită cu puteri solare”
PROPOLIS - „Protejează corpul fizic, intensitatea schimbărilor”
PSILIUM - „Artificii de putere pentru a-şi masca fragilitatea”
RIDICHE DE IARNĂ -„A intra în propria locuinţă”
ROIBĂ - „Deposedat de bunurile exterioare, fatalitatea existenţei”
ROINIŢĂ - „Înalţă sufletul, dezlegându-l de legăturile sale
obscure nereuşite, nefinalizate”
ROMANIŢĂ - „Dezbină şi stăpâneşte, separă lumina de
întuneric”
ROSTOPASCĂ - „Înţelegere încetinită de vechi răni care încă mai
bântuie fiinţa”
ROZMARIN - „Nu se simte în siguranţă, trebuie să se lupte pentru
a nu fi eliminat”
SALCÂM - „Ideile rămân în aer, teamă că ar putea să-i cadă cerul
în cap”
SALCIE ALBĂ - „Suflet gol, decorativ, lipsit de forţă, după ce a
excelat prea devreme”
SALVIE - „Se supraestimează şi se umple cu propriile sale sfaturi,
îţi uită spaţiul său gol vindecător, regrete”
SĂPUNARIŢĂ - „Predicator moralizant, suflet scufundat în nisip,
indiferenţă”
SASCHIU - „Sentimentul este blocat de încurcătură de idei com-
plicate”
SAW PALMETTO - „Teamă de a se desprinde, de a înmâna torţa,
de a merge la culcare”
SAXIFRAGĂ - „Mânii ascunse, dorinţă de a sparge tot”
SCHINDUF - „Buncăr de sentimente înnodate în reguli rigide,
puţină dragoste îndreptată către planul terestru”
SCLIPEŢI - „Ambianţă despotică ce-l face să-şi piardă teren”
SCORŢIŞOARĂ - „Îşi pregăteşte un loc pentru a muri, răceli în
zona capului”
SFECLĂ ROŞIE - „Dizarmonie între intelect şi sensibilitatea inimii”
SILNIC - „Stimulează expiraţia, ieşirea a ceea ce este deja termi-
nat în fiinţă”
SIMINICHIE - „Pierderea mulţumirii şi a bucuriei inimii”
SMILAX - „Aparentă volubilitate a celui sau celei care de fapt
rămâne agăţat de o tristă rutină”
SMIRNĂ - „Fiinţa se sufocă în fantasme stufoase, în practici oculte.
Cuvinte deformate şi jignitoare”
SOC NEGRU - „Teamă de imagini din sfera sa de viaţă”
Anexe 421
SPANACUL CIOBANILOR - „Lipsă de echilibru, a rămâne ataşat
de idei perimate abandonate de alţii”
ŞTEVIE (iarbă dulce) - „Îi este greu să treacă la fapte”
STRUGURII URSULUI - „Timiditate, lipsa de siguranţă,
decepţie”
SUNĂTOARE - „Sufletul este sensibil la ceva mai bun pentru a
renaşte, teamă de întuneric”
TALPA GÂŞTEI - „Spirite rău cultivate”
TARHON - „Lipsă acută a puterii de a se prelungi în celălalt”
TEI (cortex) - „Mare forţă de împăcare, de a unifica”
TEI (frunze şi flori) - „Regăsirea interioară a rădăcinilor celeste şi
terestre”
TOPORAŞ - „Pieptul şi laringele perturbate de entităţi parazite.
Fiinţa a uitat măreţia ce se află în micime”
TRAISTA CIOBANULUI - „Proiecţii asupra altora, lipsuri, dureri
de inimă”
TRANDAFIR ROŞU SĂLBATIC - „Floarea creuzetului interior”
TREI FRAŢI PĂTAŢI - „Erori de judecată şi de comportament
bine înfipte în fiinţă”
TRIFOI DE BALTĂ - „Senzaţie de greutate la cap, dureri ner-
voase spastice, fiinţa ia ce-o interesează şi nu se gândeşte la viitor”
TUO CHA - „Viziune adolescentină asupra vieţii, infantilism”
URZICĂ ALBĂ (MOARTĂ) - „Dezechilibru între aspectele
masculin/feminin printr-o revărsare necontrolată a aspectului
feminin”
URZICĂ VIE - „Angoase produse de mediul înconjurător, alergie
la a avea contact cu alţii, contact animal”
USTUROI - „Apăsare mentală, frici difuze”
VALERIANĂ - „Acceptarea comunităţii, ţinând cont de fiecare”
VARGA DE AUR - „Purificarea astralului şi a corpului fizic; soli-
tudine sacră, fecundantă”
VARGA-CIOBANULUI - „Energii vitale reţinute”
VÂSC - „Impulsul de a se revolta în faţa închisorii temporale”
VERBINĂ - „Lucruri neterminate, stânjenitoare, adunate în faţa
uşii noastre”
VINARIŢĂ - „Duritate terestră, dulceaţă interioară, suflet complicat”
VIŢĂ DE VIE - „Experienţe întunecate şi pline de duritate ale
vieţii, lipsă de comunicare şi de încredere”
VULTURICĂ - „Închide şi vindecă rănile inimii care se simte
ameninţată”
ZEDOAR - „Dificultăţi de a se naşte împreună cu altcineva”
Anexe 423
Lexic de termeni medicali şi diverşi alţi termeni

A
Abortiv: substanţă care poate produce avorturi.
Absorbant: usucă lichidele şi absoarbe gazele fixându-le în propriile
sale molecule.
Abstersiv: protejează ţinând la distanţă.
Achen: fruct sec indehiscent (care nu se deschide la maturitate)
conţinând o sămânţă unică.
Acid uric: produsul final al degradării purinelor, care se acumulează
în sânge în caz de gută.
Acidoză: uşoară aciditate a sângelui (scăderea pH-ului)
Acnee roşiatică: vezi Cuperoză.
Acnee: inflamaţie a foliculilor pielii.
Acolie: încetarea secreţiei biliare.
Acufene: senzaţii auditive anormale.
Adenopatie: maladie în care se tumefiază ganglionii limfatici.
Adipogen: favorizează producerea şi acumularea grăsimilor în
ţesuturi şi creşterea în greutate (aport de lipide)
Adjuvant: care susţine, întăreşte acţiunea unui remediu.
ADN: acid dezoxiribonucleic: substanţă a cărei moleculă, în dublu
helix foarte lung, este suportul caracterelor ereditare.
Adrenalină: hormon important al organismului, care intervine în
funcţionarea sistemului nervos.
Adsorbant: fixează la suprafaţă o substanţă lichidă sau gazoasă
pentru a favoriza eliminarea ei.
Aerob: care poate să trăiască şi să se dezvolte în contact cu aerul.
Aerofagie: înghiţirea exagerată a aerului în aparatul digestiv.
Aerogastrie: prezenţa aerului în stomac.
Afazie: pierderea capacităţii de a-şi aminti cuvintele prin care
doreşte să-şi exprime gândurile.
Afecţiuni soporifice: afecţiuni caracterizate printr-o somnolenţă
profundă
Afonie: imposibilitatea de a vorbi (datorată fie unei emoţii prea vii,
fie inflamaţiei faringelui, paraliziei sau excesului vorbirii).
Afrodiziac: care trezeşte sau amplifică dorinţa şi activitatea sexuală.
Aftă: ulceraţie superficială a mucoasei bucale, în general dureroasă.
Agorafobie: teamă maladivă de spaţii deschise.
Agranulocitoză: dispariţia globulelor albe din sânge.
Albeaţă: theke, înveliş. Pată care se găseşte pe corneea ochiului.
Albumină: nume generic dat unei substanţe compuse din carbon,
azot, oxigen, hidrogen (grupa proteine). Rolul său în serul sanguin
este de a menţine presiunea osmotică a sângelui.
Alburn: parte moale a lemnului situată între lemnul dur şi scoarţă;
bogată în apă şi culoare limpede.
Alcalin (sau bazic): principiu chimic opus acizilor (o bază
neutralizează un acid, un acid neutralizează o bază).
Alcaloză: modificarea reacţiei sângelui sau a urinei la alcalinitate
(creşterea pH-ului).
Alergenic: care conţine substanţe ce pot provoca alergia.
Alergie: reacţie exagerată a organismului care întâlneşte o substanţă.
Alexifarmac: remediu care anihilează otrăvurile, antidot (alexein,
a respinge şi pharmakon, venin).
Algie: durere.
Alopatie: metodă terapeutică ce se supune legii contrariilor
Alopecie: căderea părului.
Amar: tonic vegetal care stimulează apetitul şi stimulează funcţiile
gastrice, adesea febrifug.
Amauroză: diminuarea sensibilităţii ochiului, fără obstacol în for-
marea imaginii retiniene.
Amenoree: absenţa ciclului menstrual.
Amfocoleretic: reglează secreţia biliară.
Amfolit: compus chimic care se poate comporta, după caz, ca o
bază sau ca un acid (ex. acizii aminici).
Amfoter: se spune despre un corp chimic ce poate prezenta carac-
teristici opuse.
Amigdalită: stare inflamatorie a amigdalelor.
Amnezie: pierderea memoriei.
Anafrodiziac: inhibitor al activităţii sexuale, calmează dorinţele sexuale.
Analeptic: remediu capabil să stimuleze momentan forţele reac-
tivând una sau mai multe din funcţiile organismului (convalescenţă).
Analgezic: care înlătură durerea.
Anexe 425
Anasarcă: edem generalizat.
Anchilozare: suprimare mai mult sau mai puţin completă a
mişcărilor unei articulaţii (artrită, reumatism, consecinţă a fracturilor)
Anemie: scăderea numărului globulelor roşii în sânge, secătuind
vitalitatea.
Anemofilie: din anemo (vânt) şi filie.
Anestezic: substanţă care suprimă sau atenuează durerile.
Anevrism: dilatare a peretelui unei artere, care provoacă o scădere
a rezistenţei (durere, amorţeală, nevralgie)
Angină pectorală: stare în care obturarea spasmodică a unui vas
sanguin din vecinătatea inimii provoacă o durere vie însoţită de angoasă.
Angină: inflamaţie acută a faringelui.
Angiocolită: inflamaţie a căilor biliare.
Angiom: tumoare datorată proliferării/creşterii patologice a vaselor
capilare.
Anorexie: pierderea sau diminuarea apetitului.
Anosmie: pierderea mirosului.
Antalgic: care atenuează durerea.
Antianemic: care se opune anemiei aducând un aport de fier şi
vitamine.
Antibacterian: care se opune bacteriilor patogene fie distrugându-le
(bactericidele), fie împiedicându-le proliferarea (bacteriostaticele).
Antibiotic: opus vieţii şi care distruge microorganismele. Se opune
dezvoltării microbilor.
Anticorpi: agenţi de apărare a organismului produşi de un antigen.
Antidiabetic: care face să scadă glicemia; hipoglicemiant.
Antidiareic: combate şi opreşte diareea printr-un efect astringent,
adsorbant, sau chiar antibiotic sau inhibitor al tranzitului.
Antidot: anihilează otrava.
Antiemetic: care opreşte vărsăturile.
Antiflogistic: substanţă calmantă care combate şi atenuează infla-
maţiile excesive ale organismului; acţiune antiinflamatoare.
Antifungic: care distruge ciupercile parazite, micozele.
Antigalactogen: care opreşte lactaţia.
Antigen: substanţă străină de organism care provoacă formarea
anticorpilor şi declanşează mecanismele defensive imunitare.
Antigonadotrop: reduce activitatea gonadelor.
Antigutos: diuretic eliminator al acidului uric (criză de gută).
Antihelmintic: care distruge şi elimină viermii şi paraziţii intesti-
nali, vermifug.
Antihemoragic: înlătură hemoragia favorizând coagularea printr-o
acţiune astringentă de contracţie a vaselor sanguine.
Antiinfecţios: vezi, antiseptic.
Antiinflamator: vezi, antiflogistic.
Antilactos: remediu ce poate opri producere laptelui în momentul
înţărcării.
Antileucoreic: care stopează leucoreea sau scurgerile albe.
Antilitiazic: care se opune formării calculilor la rinichi şi vezică.
Antimalaric: distruge microorganismele responsabile cu apariţia
paludismului (malariei).
Antimitotic: împiedică mitoza, diviziunea celulară (dezvoltarea
cancerului).
Antinevralgic: combate durerea situată pe traiectul unui nerv sen-
sibil sau într-o zonă pe care acesta o inervează.
Antioxidant: care împiedică oxidarea (responsabilă de râncezirea
substanţelor grase).
Antiparalitic: care acţionează asupra amorţelilor date de paralizii.
Antiparazitar: care expulzează viermii şi amibele din intestin.
Antipiretic: care previne sau luptă cu febra.
Antipletoric: acţionează asupra stărilor pletorice (vezi Pletora).
Antiputrid: care luptă cu putrefacţia.
Antireumatismal: care ajută la combaterea durerilor reumatismale.
Antiscorbutic: care combate scorbutul (lipsa de vitamina C).
Antiseptic: distruge germenii patogeni (infecţiile).
Antispasmodic: care combate spasmele şi convulsiile, crampele,
contracturile, afecţiunile nervoase involuntare.
Antisponic: care înlătură răguşeala.
Antisudoral, antisudorific: diminuează secreţia de transpiraţie (re-
duce transpiraţia excesivă).
Antitusiv: care calmează şi combate tusea.
Antiviral: care acţionează împotriva viruşilor.
Antivomitiv: care împiedică vărsăturile.
Anexe 427
Antivomitiv: care se opune greţurilor şi vărsăturilor.
Antrax: confluenţa mai multor focare purulente la nivelul glandelor
sebacee vecine.
Antropozofie: literal: „Înţelepciunea omului”. Cale modernă
inaugurată de Rudolf Steiner şi care propune alăturarea unui Spirit
înnobilat unei materii întotdeauna originale. Cale a cunoaşterii şi
experimentării ce respectă lumea terestră sub diversele sale aspecte.
Anurie: absenţa aproape completă a urinei, datorită unei perturbări
a funcţiei renale.
Anxiolitic: care combate anxietatea.
Aortă: trunchi comun al tuturor arterelor; principalele sale afecţiuni
sunt aortita (inflamaţia aortei) şi anevrismul.
Aperitiv: care stimulează şi creşte pofta de mâncare (vezi amar).
Apnee: oprirea respiraţiei.
Apoasă (fază): parte a unor celule sau ţesuturi constituite din apă
şi substanţe care sunt solubile în ea (hidrofile).
Apoplexie: pierderea parţială sau totală a senzaţiilor şi mişcării,
urmată adesea de paralizie locală, mai mult sau mai puţin persistentă.
Apostim: din latinul apostema (în greacă, aphistemi, a separa),
acest termen acoperă toată gama de abcese, tumori purulente, ulcere
interne şi externe.
Apozem: din greceşte apozein, a face să fiarbă; o foarte puternică
decocţie din mai multe tipuri de rădăcini, frunze, flori, fructe şi seminţe
şi de alte remedii corespunzătoare, în funcţie de boli.
Arhetip: aici se înţelege starea primordială a plantei readuse la
viaţă prin procese spagirice.
Arhonte: suveranul ierarhiei de eoni.
Aritmie: anomalie a ritmului cardiac sau respirator.
Aromatică: substanţă sau miros puternic şi agreabil.
Arterioscleroză: îngroşare a pereţilor arterelor prin depunerea
grăsimilor.
Arterită: inflamaţie a peretelui intern al arterelor.
Artroză: inflamaţie acută sau cronică a articulaţiilor.
Ascită: revărsarea lichidelor în peritoneu (în insuficienţă hepatică,
cardiacă sau renală).
Asistolie: maladie în care bătăile inimii sunt slabe şi neregulate.
Astazie: pierderea capacităţii de a sta în picioare.
Astenie: slăbire a stării generale datorită pierderii forţelor şi care
antrenează insuficienţe funcţionale multiple; imposibilitatea de a face
eforturi.
Astm: maladie caracterizată de crize de sufocare, în general nocturne.
Astringent: care strânge şi întăreşte ţesuturile vii, favorizând
cicatrizarea rănilor şi reducând inflamaţiile. Acţiune hemostatică,
antidiareică (datorită conţinutului de taninuri).
Atavism: apariţia caracterelor ereditare.
Atenuant: relaxant.
Ateroscleroză: arterioscleroza arterelor mari. Risc de infarct,
accidente cerebrale sau periferice.
Atonie: stare de slăbiciune datorită unei diminuări a tonusului
normal al ţesuturilor sau unui organ contractil (stomac).
Aura: stare fiziologică şi nervoasă specifică ce precedă o criză.
Azotemie (vezi Azoturie): acumulare de produse azotate de
excreţie metabolică, în exces în sânge (uree, acid uric).
Azoturie sau hiperazotemie: exces de substanţe azotate (uree) în
sânge (depăşeşte 0, 40 g la litru). Vezi Uremie.
B
Bacifer: care poartă fructe bace (boabe).
Bactericid: care distruge bacteriile.
Bacteriostatic: care împiedică proliferarea bacteriilor.
Balneoterapie: băi terapeutice.
Balsam, unguent: medicament pentru uzul extern care trebuie să
fie folosit în pansament sau cel mai adesea, fricţiuni.
Balsam: preparat pentru îngrijirea maladiilor cutanate, a durerilor
nevralgice, reumatismelor.
Balsamic: substanţă mirositoare ce conţine balsamuri şi răşini ce
calmează ţesuturile, în special cele ale trunchiului respirator.
Basedow (boala lui): guşă exoftalmică; afecţiune a tiroidei etc.
Behic: care calmează tusea şi iritaţiile bronhiilor şi faringelui.
Besoardic: stomahic, care favorizează digestia gastrică.
Bila albă sau umoarea albă: vezi flegmă, mucus.
Bila neagră sau umoarea neagră: vezi Venin negru.
Anexe 429
Bila roşie sau umoarea roşie: vezi Sânge.
Bilă: bila galbenă sau umoarea galbenă în antichitate, secretată de
ficat; elementul foc.
Biocatalizator: corp a cărui prezenţă accelerează reacţiile vitale ale
organismului (vitamine, oligo-elemente, hormoni, fermenţi)
Bouillaud (boala lui): reumatism articular cronic.
Bractee: frunză asociată unei flori sau inflorescenţe.
Bradicardie: încetinirea bătăilor inimii.
Bright (boala lui): nefrită cronică caracterizată de hidropizie şi
albuminurie.
Bronşită: inflamaţie acută sau cronică a mucoasei bronhiilor;
insuficienţă respiratorie.
Brucelle: bacterie patogenă (bruceloză sau febră de Malta).
Bubon: din grecul boubon, abdomen; un ganglion mare infectat
(în lepră, sifilis). Adenopatie.
Bulimie: senzaţie de foame excesivă şi nevoia de absorbi o mare
cantitate de alimente.
C
Cacoetic: de la kakos, rău.
Caduc: vezi marele rău sau rău caduc.
Calculi biliari sau renali: vezi litiază.
Calculi: solidificări renale la scară mică.
Calmant: care calmează ţesuturile iritate. Vezi sedativ.
Cancer: tumoare malignă.
Cangrenă: moartea şi putrezirea ţesuturilor având tendinţa de a se
generaliza.
Capilarită: inflamaţie a vaselor capilare.
Cardialgie: durere profundă la nivel cardiac.
Cardie: orificiul care face esofagul să comunice cu stomacul.
Cardiotonic: care tonifică muşchiul cardiac, crescându-i puterea.
Carie: osteită cronică de natură tuberculoasă, caracterizată de
distrugerea ţesutului osos.
Carminativ: care resoarbe sau ajută la îndepărtarea gazelor
provenite din fermentaţiile intestinale.
Carus: vezi coma carus.
Caşexie: alterare profundă a organismului care se traduce printr-o
slăbire şi slăbiciune considerabilă.
Catalepsie: pierdere a mişcărilor voluntare, membrele rămânând în
poziţia în care sunt puse.
Catar: secreţie anormală a unei mucoase inflamate (mucoasă respi-
ratorie, vaginală)
Cataractă: opacifierea cristalinului.
Caustică: substanţă care pusă în contact cu pielea, o arde.
Cefalgie sau cefalee: durere de cap.
Cefalic: la nivelul capului. Care acţionează împotriva migrenelor
şi durerilor de cap în general.
Celulită: inflamaţie a ţesutului celular subcutanat, se manifestă
prin induraţii dureroase (în special pe coapse şi fese).
Chakre: centri de percepţie ai corpului astral, numit de asemenea
şi corpul sentimentelor sau corpul dorinţelor; au aspect de vârtejuri
colorate. Există 7 chakre corelate cu glandele endocrine din corpul
fizic.
Charbon: maladie infecţioasă comună omului şi animalelor, produsă
de o bacterie a cărbunelui, numită de asemenea şi antrax malign. Se
manifestă printr-o tumoare dură extrem de dureroasă, care se trans-
formă într-o crustă negricioasă cangrenoasă. Necroza se întinde
rapid.
Cheratită: inflamaţie a corneei.
Chil: din grecescul khulos, suc. Substanţă lăptoasă constituită din
limfă şi grăsimi. Lichidul şi produsele absorbite de intestinul subţire.
Chilurie: prezenţa chilului în urină.
Chim: produs al digestiei stomacului.
Chist: tumoare benignă formată într-un organ şi conţinând un
lichid.
Cianoză: coloraţie albastră a tegumentelor (piele şi mucoasă)
datorată unor probleme circulatorii.
Cicatrizant: care favorizează cicatrizarea rănilor. Vezi, vulnerar.
Ciroză: scleroză a ficatului ce favorizează proliferarea fibroasă a
ţesutului conjunctiv (ţesutul care uneşte organele între ele).
Cistită: inflamaţie a vezicii urinare.
Citoplasmă: structură complexă cu consistenţă de gel, care
Anexe 431
constituie „corpul” celulei şi care conţine nucleul şi diverse organite.
Citostatic: care inhibă sau stopează proliferarea anarhică a
celulelor (în special a celor canceroase).
Citotoxic: toxic pentru celule.
Clorofilă: pigment verde conţinut în cloroplaste; moleculele de
clorofilă captează energia luminoasă utilizată apoi pentru sinteza
glucidelor.
Cloroză: anemie manifestată în mod special la tinerele fete în mo-
mentul pubertăţii, datorită unei diminuări a producţiei de hemoglobină;
din kloros, verde, din cauza unei tente de o paloare extremă.
Colagen: proteină fibroasă ce alcătuieşte substanţa intercelulară a
ţesutului conjunctiv.
Colagenoză: boală datorată deteriorării colagenului.
Colagog: care facilitează şi dinamizează evacuarea bilei prin
contracţia vezicii biliare.
Colaps: încetarea sau diminuarea brutală a activităţii unui organ
(creier etc.)
Colecist: inflamaţie a vezicii biliare.
Colecistokinetic: care acţionează asupra contracţiilor vezicii biliare.
Colemie: prezenţă a elementelor componente ale bilei în sânge.
Coleretic: care provoacă şi creşte secreţia biliară, în special fluidi-
ficând-o la nivelul celulelor hepatice; favorizează digestia grăsimilor.
Colestrol: vezi hipercolesterolemie.
Colibaciloză: boală produsă de colibacilul patogen (Escherichia
coli) care se instalează în organele digestive, intestin şi căile genito-
urinare.
Colică: durere abdominală.
Colici uterine: dureri abdominale puternice.
Colici: acces violent de durere.
Colir: remediu de uz extern pentru combaterea anumitor afecţiuni
oculare sau inflamaţiilor pleoapelor.
Colite: inflamaţii ale colonului.
Colon: partea intestinului gros situată intre cecum şi rect.
Colostru: primul lapte al unei femei care alăptează.
Colurie: prezenţa bilei în urină.
Coma carus: comă foarte profundă în care reflexele sunt total abo-
lite; însoţite de probleme circulatorii şi respiratorii grave.
Coma: pierdere a cunoştinţei şi capacităţii de mişcare, cu păstrarea
circulaţiei şi respiraţiei.
Condiloame: mici tumori inflamatorii (veruci) având forma unei
excrescenţe cărnoase dureroase care se situează în jurul sau în inte-
riorul anusului, perineului şi organelor genitale.
Conjunctivă: membrană care acoperă faţa posterioară a pleoa-
pelor şi partea anterioară a ochiului.
Convulsivă, tuse: accese de tuse însoţită de vomă vâscoasă; mala-
die infecţioasă acută şi contagioasă.
Coprologie: studiul materiilor fecale.
Cordial: tonic stimulant, care deschide inima, dinamizează
circulaţia sanguină şi chiar şi funcţiile digestive.
Coree: din khoreia, dans.
Coricid: produs care se aplică pe bătături.
Coronare: artere care irigă peretele inimii.
Corticosuprarenală: parte externă a glandei suprarenale ce secretă
hormonii responsabili cu metabolismele importante din organism.
Crampă: contracţie involuntară şi dureroasă a unui muşchi.
Cretinism: slăbiciune intelectuală şi fizică datorate unei atrofieri a
glandei tiroide.
Criză de sânge: apoplexie sau hemoragie cerebrală, criză de
mânie.
Cromozom: filament constituit în principal din ADN unde carac-
terele ereditare sunt transmise de gene.
Crup: laringită pseudo-membranoasă, adesea difterică.
Cuperoză: numită şi acnee rozacee; mici dilataţii ale vaselor cuta-
nate ale feţei, înroşire.
Cutanat: al pielii.
D
Dansul lui Saint Guy: vezi coree.
Decalcifiere: diminuarea conţinutului de calciu din organism.
Decoct: fierberea unei plante timp de 10-20 de minute într-un solvent.
Decontractant: relaxează şi reîncălzeşte muşchii, calmând
contracţiile prin acţiune revulsivă ţi antispasmodică.
Depresie: tristeţe mentală, sentiment de eşec, tonus psihic scăzut.
Anexe 433
Depurativ: care purifică sângele favorizând eliminarea toxinelor şi
a deşeurilor; acţiune diuretică, sudorifică, laxativă.
Dermatită: inflamaţie a pielii.
Dermatoză: afecţiune cutanată.
Descuamaţie: exfolierea epidermei.
Desicativă: acţiune a unei substanţe care provoacă sau favorizează
deshidratarea, uscarea, sau care absoarbe puroiul unei răni printr-o
acţiune astringentă asupra ţesuturilor (taninuri). Vezi detersiv şi as-
tringent.
Detersiv: din detersus, a curăţa; remediu care curăţă rănile şi
ulceraţiile şi le favorizează cicatrizarea. Desicativ, detergent.
Dezobstrua: a deschide, a destupa.
Diabet zaharat non-insulino dependent: datorat insuficientei pro-
duceri de insulină de către pancreas.
Diaforetic sau sudorific: care produce transpiraţia.
Diaforeză: transpiraţii abundente.
Diafragmă: medicament pentru uter; dispozitiv introdus în vagin,
destinat a remedia toate deviaţiile uterului.
Prezervativ anticoncepţional pentru femeie.
Diagnostic: arta de a recunoaşte o maladie.
Diastolă: dilatarea inimii şi a arterelor datorită sosirii sângelui în
cavităţile inimii şi relaxării fibrelor cardiace, care urmează.
Diateză: stare particulară; sinonimă cu temperamentul.
Digestiv: care stimulează sau favorizează digestia; acţiune carminativă.
Diplopie: vedere dublă.
Dismenoree: cicluri dureroase, neregulate.
Dispepsie: digestie îngreunată şi dureroasă.
Dispnee: dificultate de a respira, sufocare.
Distonie neuro-vegetativă: perturbare a tonusului echilibrului
neuro-vegetativ.
Distonie: perturbarea a tonusului.
Disurie: micţiune dificilă.
Diuretic: care favorizează sau creşte funcţia urinară de eliminare a
deşeurilor provenind din activitatea rinichilor.
Diureză: eliminarea urinei.
Dizarmonie: perturbarea echilibrului care, la un individ normal,
există între dezvoltarea relativă a diferitelor organe şi intensitatea
funcţionării lor.
Drastic: laxativ energic; evacuare importantă a sărurilor, adesea ca
urmare a supradozării unui remediu.
Duoden: începutul intestinului subţire, care îi urmează stomacului
imediat după pilor.
E
Ecbolic: nume grec al unei băuturi cu proprietăţi abortive.
Echimoză: acumulare a sângelui deasupra unor ţesuturi ca urmare
a unui şoc sau lovituri.
Ectazie: dilatarea unui organ gol.
Edem pulmonar acut: maladie acută, caracterizată printr-un aflux de
lichid spumos în alveolele pulmonare şi conducând la moarte prin asfixie.
Edem: infiltraţie de lichid care provoacă o umflare a ţesuturilor
subcutanate sau în mucoasele viscerale.
Efelide: pete brune pe piele.
Egregor: ansamblu de proiecţii mentale şi emoţionale ale oame-
nilor încarnaţi care se întinde în toate domeniile subtile din lumea de
dincolo în căutarea scopurilor, fie ele spirituale sau nu.
Embolie: obliterare a unui vas de către un corp străin (cheaguri de
sânge, fragmente de neoplasm),
Embriocardie: ritm cardiac al adultului comparabil cu al foetusului.
Emenagog: provoacă şi reglează ciclurile menstruale.
Emetic sau vomitiv: care provoacă sau stimulează vărsăturile tera-
peutice.
Emfizem pulmonar: plămân umflat din cauza unei infiltraţii
gazoase în alveole.
Emfizem: infiltraţie gazoasă în ţesutul celular, umflătură.
Emolient: care calmează, înmoaie ţesuturile cutanate; reduce
inflamaţia ţesuturilor iritate şi răcoreşte zonele inflamate.
Emonctorii: organe care elimină deşeurile organismului (piele,
rinichi, plămân).
Empiem: de la empuema, abces
Emulgator: care favorizează formarea emulsiilor şi le stabilizează.
Emulsie: amestec de apă şi ulei sau răşină, menţinut în suspensie
Anexe 435
sub formă de picături.
Enathem: erupţie localizată pe mucoase.
Encefalită: inflamaţie a unei părţi mai mult sau mai puţin întinse
din creier.
Encefaloid: se spune despre tumorile având aspectul şi consistenţa
creierului.
Endartrită: inflamaţie a tunicii interne a arterelor.
Endemie: maladie contagioasă permanentă, specifică unei anumite
zone geografice.
Endocardită: inflamaţie a tunicii interioare a inimii.
Enteralgie: durere intestinală.
Enterită: inflamarea mucoasei intestinale.
Enteroragie: hemoragie intestinală.
Enurezis: micţiuni nocturne involuntare.
Eoni: grupe ierarhizate în lumile spaţiului şi timpului şi care
dirijează umanitatea să iasă din starea de iluzie voluntară şi organizată
de la păcatul originar al omului. Totul este astfel aranjat încât roata
naşterilor şi morţilor succesive să continue să se învârtă.
Epigastru: scobitura stomacului.
Epilepsie: contracţii musculare bruşte şi necontrolate însoţite de
pierderea cunoştinţei.
Epispasdias: din epi şi span, a sfâşia, a rupe; deschidere anormală
a uretrei în spatele penisului.
Epispastic: vezi Epispasdias.
Epistaxis: sângerarea nasului.
Epitem: aici, în mod special, înseamnă un fel de compresă din
stofă sau bumbac înmuiată în sucul unei plante sau în decoctul său şi
aplicată în mod special pe zona ficatului.
Eritem: stare a pielii manifestată printr-o roşeaţă ce dispare la presiune.
Erizipel: maladie cutanată infecţioasă datorată unui streptococ, ce
se manifestă prin apariţia unor leziuni roşii şi edemului la nivelul feţei
sau piciorului.
Errhin (în nas): care provoacă strănutul.
Escară: crustă negricioasă formată de ţesutul necrozat.
Esquinancie: din grecul kunankhe, zgardă de câine. În antichitate
acesta era numele dat amigdalitei şi anginei. Năpraznicul şi Asperula
odoranta erau numite iarba pentru esquinancie.
Estrogen: care provoacă o dinamizare a funcţiilor sexuale feminine.
Estrogenic: care acţionează asemenea estrogenului provocând o
dinamizare a funcţiilor sexuale la femeie.
Etilism: intoxicaţie cu alcool.
Eupeptic: sau digestiv; care facilitează digestia.
Eupneic: care reglează respiraţia decongestionând mucoasele.
Eventraţie: hernie ce se formează în regiunile anterioare şi laterale
ale abdomenului.
Excitant: care stimulează spiritul sau organismul fizic.
Expectorant: favorizează expulzarea secreţiilor bronhice, degajă
căile respiratorii.
Exsudat: lichid organic care se prelinge de la nivelul unei suprafeţe
inflamate.
Extrasistolă: neregularitate a ritmului cardiac provenind dintr-o
contracţie anormală prematură şi care survine între contracţiile normale.
Exulceraţie artificială: leziune provocată care nu permite evacu-
area substanţelor vătămătoare.
F
Fagocite: din phag, a mânca, celule care pot absorbi şi digera
particulele străine.
Faringe: canal situat între partea din spate a gurii şi esofag în
spatele traheii; punctul de întâlnire a căilor respiratorii şi digestive.
Faringită: inflamaţie a faringelui, punctul de întâlnire a căilor res-
piratorii şi digestive.
Farmacodinamie: ştiinţă experimentală ce studiază efectele reme-
diilor asupra unui organism viu.
Febră Malteză sau melitococie: maladie infecţioasă datorată Bru-
cellei melitensis, caracterizată printr-o febră intermitentă neregulată.
Febră terţiară, febră qvartă: accese de febră intermitentă care apar
la interval de două sau trei zile (paludism)
Febrifug: previne sau face să scadă febra.
Fenol: component al uleiurilor esenţiale cu proprietăţi antiseptice.
Fitoterapie: metodă de tratare a bolilor cu plante sau preparate
din plante
Flatulenţă: balonare datorată gazului acumulat în intestin şi stomac.
Anexe 437
Flavonoide: pigmenţi în general de culoare galbenă produşi de
marea parte a vegetalelor. Din acestea fac parte şi pigmenţii florilor şi
fructelor (antocianine). Flavonoidele sunt practic lipsite de toxicitate
pentru oameni şi animale.
Flebită: inflamaţie a unei vene antrenând formarea unui cheag de
sânge. Dacă se desprinde peretele interior al venei, există riscul de
embolie pulmonară.
Flegmă: bila sau umoarea albă în antichitate, element apă, secretat
de către creier.
Flegmon: inflamaţie a ţesutului conjunctiv care separă organele.
Fluidifiant: care dizolvă, lichefiază mucozităţile şi secreţiile, ceea
ce le facilitează expectorarea.
Fluxiune: congestie, vine de la flux.
Fobie: teamă sau dezgust maladiv de un lucru.
Focul serpentiform sau şarpele de foc: sistem creator ce îşi are
reşedinţa la nivelul coloanei vertebrale a omului şi care circulă de-a
lungul măduvei spinării controlând prin intermediul nervilor întreaga
viaţă a omului şi manifestările sale.
Focul Sf. Anton: zona
Fomentaţie: folosirea acestui termen este adesea însoţită de noţiunea
de „mici băi calde”. Aceasta este de fapt o baie (caldă) aplicată local cu
ajutorul unei comprese sau săculeţ impregnat cu preparat. (din latinul
fomenta: pansament cald)
Fortifiant: care redă forţele organismului; tonic.
Fotofobie: teamă de lumină.
Ftizie: din grecescul phtisis, tuberculoză pulmonară
Furnicături: senzaţie de înţepături multiple. Datorate unei poziţii
greşite, alteori, unei afecţiuni a vaselor sanguine.
G
Galactogen: care creşte secreţia lactată.
Galactogog: care favorizează sau activează producerea laptelui de
către lăuze.
Galactoree: secreţie anormal de abundentă de lapte.
Ganglioflegic: blocarea trecerii influxului nervos la nivelul gan-
glionilor simpatici.
Gastralgii: dureri vii la nivelul stomacului localizate în regiunea
epigastrului (în hiperaciditate).
Gastrită: inflamaţie a peretelui stomacului.
Gastro-enterită: inflamaţie simultană a mucoaselor stomacului şi
intestinului.
Gastroragie: hemoragie a feţei interioare a stomacului.
Gastroree: regurgitarea lichidului acid secretat de către stomac
(ulcer piloric).
Geriatrie: medicina bolilor vârstnicilor.
Glaucom: afecţiune a ochilor.
Glicemie: cantitatea de sânge conţinută de sânge.
Glicozurie: prezenţa glucozei în urină.
Glomerul: o mică aglomerare de vase sanguine la nivelul rini-
chiului.
Gloseită: leziune inflamatorie a limbii.
Gnoză: suflul a ceea ce există, dincolo de credinţe, dogme, ierarhii.
Sursa sa se află în acel Eu Sunt, perfect acceptat şi înţeles de omul
încarnat, este Sfinxul interior. Nici o grupă anume nu aparţine Gnozei,
doar pregătirile.
Gonoree: scurgere de puroi produs de gonococ (sinonim cu ble-
noragie)
Granuloză: formă acută şi generalizată de tuberculoză
caracterizată de prezenţa în aproape toate organele a granulaţiilor
tuberculoase.
Grenouillette: vocea deformată (ca a unei broaşte) de o tu-
moare închistată lichidă apărută sub limbă, datorită unui calcul care
obstrucţionează glandele salivare.
Gumă: producţie a ţesuturilor sau lichide cu aparenţă gumoasă.
Guşă: hipertrofie a tiroidei care este cauzată fie de hipofuncţia
(guşă simplă sau endemică sau mixedem) fie de hiperfuncţia (guşă
exoftalmică sau maladia Basedow) al acestei glande.
Gută: afecţiuni articulare dureroase datorate unui exces de acid
uric în sânge.
Guturai: inflamaţie a mucoasei nazale sau bronhice. Coriza.
Guturaiul (febra) fânului: guturai de origine alergică (polenul
anumitor plante).
H
Anexe 439
Habitus: aparenţă generală a corpului.
Hemartroză: scurgere sanguină în articulaţii.
Hematemeză: hemoragie a stomacului, sângele fiind eliminat prin
vărsături sau fecale.
Hematii: globule roşii.
Hematoză: oxidarea sângelui în plămân.
Hematozoar: animal parazit trăind în sânge având formă de bas-
toane fusiforme.
Hematurie: sânge în urină.
Hemicranie: migrenă unilaterală.
Hemiplegie: paralizia unei jumătăţi de corp.
Hemofilie: predispoziţie congenitală către hemoragii grave carac-
terizate de un timp mare de coagulare.
Hemoglobinurie: prezenţa hemoglobinei în urină (fără hematii).
Hemolitic: provoacă hemoliza; care distruge globulele roşii (în caz
de anemie, icter).
Hemoliză: distrugerea peretelui globulelor roşii, însoţită de elibe-
rarea hemoglobinei (în cazuri de intoxicaţii, infecţii).
Hemoptizie: izbucniri ale sângelui prin căile respiratorii.
Hemoroizi: dilataţie varicoasă la nivelul anusului, ce poate an-
trena dureri şi sângerări.
Hemostatic: care opreşte hemoragia favorizând coagularea sânge-
lui (vasoconstricţia); ajută la cicatrizare.
Hepatic: remediu ce vindecă afecţiunile ficatului.
Hepatită virală: afecţiune inflamatorie a ficatului, de origine virală.
Hepatizare: modificare a plămânului care îi conferă aspectul de ficat.
Hepatocancerogenicitate: provoacă cancere la nivel hepatic.
Herbacee (plantă): plantă în general verde cu o consistenţă suplă,
moale şi umedă.
Hermafrodită (plantă): care are ambele sexe, ambele funcţionale.
Hernie: deplasarea anormală a unui organ sau unei părţi dintr-un
organ, din cavitatea care-l conţine în mod normal, printr-un orificiu
(sfincter).
Herpes: erupţie cutanată de vezicule în zone inflamate (datorită
unei scăderi a imunităţii).
Hesperanopie: viziune crepusculară slabă.
Hidrartroză: revărsarea unui lichid seros într-o cavitate articulară.
Hidremie: creşterea cantităţii de apă din sânge.
Hidropizie: acumulare de lichide într-o cavitate naturală a corpu-
lui, în ţesutul celular. Umflare generalizată, edem.
Hiperazotemie: creşterea azotemiei la un nivel patologic, în spe-
cial în insuficienţele renale grave (vezi azoturie).
Hiperclorhidrie: exces de acid clorhidric în stomac.
Hiperestezie: sensibilitate exagerată.
Hiperhidroză: transpiraţie exagerată.
Hipersomnie: somn anormal prelungit.
Hipertensiune: prea mare presiune arterială.
Hipertensiv: care provoacă creşterea tensiunii arteriale.
Hipertricoză: dezvoltare anormală a pilozităţii.
Hipnotic: care provoacă somnul.
Hipoaciditate: producţie insuficientă de acid gastric.
Hipocolesterolemiant: care favorizează reducerea concentraţiei de
colesterol în sânge; prevenirea aterosclerozei.
Hipocondru: fiecare din părţile laterale ale abdomenului, situate
sub coaste.
Hipoglicemiant: sau antidiabetic; care face să coboare conţinutul
de glucoză din sânge.
Hipotensiune: insuficienţă a presiunii arteriale.
Hipotensiv: care face să coboare tensiunea arterială.
Hipotensor: care face să coboare tensiunea arterială.
Hipotermie: scăderea temperaturii corporale.
Hipotiroidie: insuficienţa secreţie hormonală a glandei tiroide.
Homeopatie: metodă terapeutică ce utilizează doze foarte diluate
şi dinamizate de produse care în doză normală (alopată) declanşează
simptomele aceleiaşi maladii.
I
Icter: gălbinare.
Ictus: apariţia bruscă a unor probleme nervoase, datorată în gene-
ral unei hemoragii cerebrale.
Idiosincrasie: predispoziţie specială în virtutea căreia fiecare in-
divid resimte într-un mod specific influenţele diverşilor agenţi tera-
Anexe 441
peutici.
Ignipunctură (moxibustie): aplicarea de foc pe diferite puncte.
Ihtioză: afecţiune ereditară; este o uscare a pielii care îi dă aparenţa
de solzi de peşte.
Impetigo: maladie cutanată contagioasă care se manifestă prin
erupţii de pustule gălbui ce se usucă formând cruste îngroşate.
Imunitate: proces de rezistenţă naturală a organismului contra
viruşilor, paraziţilor, microbilor, agenţilor infecţioşi, graţie anticor-
pilor.
Imunodepresor: care diminuează procesele naturale de autoapărare
ale organismului în faţa unui agent patogen.
Imunostimulant: întăreşte procesele de rezistenţă naturală a orga-
nismului contra viruşilor, paraziţilor, microbilor, agenţilor infecţioşi,
graţie anticorpilor.
Inapetenţă: reducerea apetitului.
Incisiv: care taie.
Indehiscent: fruct care nu se deschide la maturitate.
Infarct: loc insuficient irigat prin circulaţia sanguină şi care se
necrozează.
Inhalaţii: tratament extern al anumitor maladii cu ajutorul unor
uleiuri esenţiale sau decocturi de plante.
Inhibiţie: fenomen nervos sau substanţial în care este încetinită sau
suprimată funcţia unei anumite părţi a organismului.
Inotrop pozitiv: care dă putere contracţiilor inimii.
Insecticid: care omoară un anumit gen de insecte. În general, prin-
cipiile insecticide sunt conţinute de uleiurile volatile.
Instilaţie: aplicaţie, picătură cu picătură, a unui lichid pe o suprafaţă
bolnavă.
Intertrigo: inflamaţie a pielii la nivelul încheieturilor.
Invaginare: pătrunderea unei porţiuni dintr-un tub flexibil in tubul
însuşi, în forma de deget de mănuşa întors pe dos.
Inveterat: care se adânceşte şi se întăreşte cu timpul.
Involuţie: regresul unui organ sau a unei funcţii.
Ipohondrie: neurastenie datorată unei probleme de ficat sau de
stomac. Formă de depresie nervoasă caracterizată prin atribuirea unei
importanţe excesive indispoziţiilor, în absenţa unei maladii reale.
Angoasă obsesivă ce vizează starea de sănătate şi afecţiunile proprii.
Ipohondru sau ipohondriac: persoană nevrozată care se plânge fără
un motiv real de dureri.
Ischemie: anemie locală.
Isterie: nevroză complexă cu convulsii ce se datorează unor pro-
bleme de ordin emoţional şi psihic, influenţată de sugestii. Rău
sufletesc.
Isurie: suspendarea excreţiei urinei (imposibilitate de a micţiona).
J, K
Julep: poţiune pe bază de apă şi zahăr, aromatizată cu ajutorul unei
esenţe vegetale. Serveşte drept suport de administrare a unor anumite
remedii.
L
Laringe: partea superioară a arterei traheii până la nivelul coar-
delor vocale.
Laringită: inflamaţie a laringelui, partea superioară a arterei traheii
până la nivelul coardelor vocale.
Laxativ: purgativ lejer care acţionează asupra evacuării intestinale,
fără iritarea acestuia.
Lecitină: substanţă capabilă de îngloba globulele roşii.
Lemnoasă (despre o plantă): ale cărei organe sunt lignificate,
ţesuturile sunt întărite.
Lenitiv: calmant.
Lentigo: pete roşii.
Letal: care produce moartea.
Letargie: stare patologică de somn profund, asemănătoare cu mo-
artea, dar fără încetarea funcţiilor vitale.
Leucemie: maladie în care apare o creştere a numărului de globule
albe (leucocite) în sângele care are o formă modificată şi un deficit al
numărului de globule roşii.
Leucocitoză: maladie în care apare o creştere a numărului de glo-
bule albe (leucocite) în sângele care rămâne într-o formă normală.
Leucom: pată albă pe cornee.
Leucopenie: din grecescul leukos, alb şi penia, sărăcire. Diminu-
area numărului de leucocite în sânge.
Leucoplazie: afecţiune cronică a mucoaselor care sunt acoperite
Anexe 443
de plăgi albicioase.
Lichen: dermatoză caracterizată de prezenţa unor papule pruri-
ginoase.
Lieuterie: leios, neted, şi enteron, intestin; diaree care expulzează
alimentele în stare aproape intactă; substanţele care au alunecat prin
intestin.
Limfă: vezi flegmă, mucus.
Limfatism: distrofie a copilăriei caracterizată de o mărire a orga-
nelor limfoide, o anumită moliciune, împleticire, paloare.
Lipitude: lopo, grăsime, obezitate, supraponderalitate.
Lipolitic: care dizolvă grăsimile, depunerile şi supra-acumulările.
Lipotimie: primul grad al unei sincope.
Litiază: formarea de concreţii solide (calculi) în vezica biliară,
căile urinare sau glandele salivare. Calculi ce provoacă colici hepatice
(la ficat) sau nefritice (la rinichi).
Litolitic: care dizolvă calculii, fie ei renali, biliari sau vezicali.
Litotriptic: care sparge calculii.
Lixiviere: trecerea unui lichid într-o substanţă pulverizată pentru a
extrage principiile active solubile (percolare).
Lombalgii: dureri în regiunea lombară.
Lupus: afecţiune a pielii de origine tuberculoasă.
M
Macerat: planta şi solventul aflate în contact la rece, urmate de o
filtrare.
Macrocosmos: întreaga lume, câmpul viaţii din ansamblul
manifestării.
Malarie: paludism
Malign: sinonim pentru grav.
Mamită: inflamaţia mamelelor (mastită).
Marele rău: rău caduc (numit şi sacru sau divin): criză de epilepsie
generalizată, însoţită de cădere, rigidizarea corpului, convulsii, apoi
comă şi revenire spontană.
Marisc: hemoriod vechi care s-a fibrozat (cicatrizat) şi formează o
mică tumoare în zona anusului.
Masticator: substanţă care se mestecă pentru a stimula secreţia salivară.
Mastită: toate infecţiile inflamatorii ale mamelei.
Mastopatie: desemnează toate modificările patologice ale mamelei.
Megalomanie: delirul grandorii.
Melancolie: stare intensă de depresie.
Meningită: inflamaţie a meningelui.
Menopauză: încetarea ciclurilor menstruale la femeie.
Menoragie: scurgere menstruală abundentă, ciclu abundent.
Metabolism: ansamblu de reacţii chimice şi energetice aparţinând
structurilor vii.
Metastază: localizare secundară, departe de focarul primitiv, a unei
boli - răspândire la distanţă a unei tumori maligne.
Meteorism: umflarea abdomenului de către gazele intestinale.
Metroragie: ciclu neregulat, hemoragie ce survine în afara ciclului
menstrual.
Mezenter: din mesos, mijloc, şi enteron, intestin; cută a peritoneu-
lui care leagă jejuno-ileonul de peretele abdominal posterior.
Miasme: gaze putride care se acumulează în locuri supralocuite şi
prost aerisite.
Miastemie: maladie auto-imună datorată unei probleme de trans-
mitere a influxului nervos la nivelul legăturii nerv-muşchi. Slăbiciune
extremă a muşchilor.
Micoză: afecţiune provocată de o ciupercă parazită a unui orga-
nism animal (drojdie, mucegai).
Microcosmos: universul în mic, câmpul vieţii creator indi-
vidual unde se află tot ceea ce este creat şi tot ceea ce este necreat.
Omul încarnat în planul fizic se află în centrul acestei ordini
microcosmice şi manifestă doar unele aspecte foarte limitate în
cursul vieţilor sale succesive.
Este un sistem viu foarte vast şi complex în formă de sferă care îl in-
clude pe om în manifestarea sa fizică, vitală, emoţională şi mentală.
Micţiune: acţiunea de a urina.
Midriază: dilatarea pupilei (contrariul miozei).
Midruatic: care provoacă dilatarea pupilei.
Migrenă: durere de cap însoţită uneori de greţuri şi vărsături,
agravată de lumină şi zgomot.
Miocard: muşchiul inimii.
Anexe 445
Miom: tumoare formată în ţesutul muscular.
Miozită: inflamaţia ţesutului muscular.
Mithridatism: imunitate la otrăvuri obţinută prin obişnuirea cor-
pului cu ingerarea repetată a unor doze mici de otravă.
Mitilism: intoxicaţie datorată planctonului, care apare atunci când
se consumă midii.
Mucilaginos: conţinut de hidraţi de carbon care se umflă în contact
cu apa formând o soluţie vâscoasă, mucilagiul.
Mucilagiu: consistenţă vâscoasă datorată unei soluţii de gumă în
apă, obţinută prin fierberea anumitor plante (fenugrec, lichen de Is-
landa, nalbă, psyllium etc.)
Mucozităţi: produse vâscoase secretate în mod exagerat de către
organele respiratorii, organele genitale feminine, intestine etc.
Mucus: lichid tulbure, compus din salivă şi secreţii esofagiene
acumulate în timpul nopţii, eliminat dimineaţa pe stomacul gol, ca
urmare a unui spasm al cardiei (în gastrita alcoolică).
Eliminarea mucusului prin vărsături de dimineaţă.
Mucus: secreţie normală a organelor.
N
Narcotic: care provoacă artificial un somn profund; amorţeşte simţurile.
Narcoză: somn artificial.
Necroză: moartea ţesuturilor (oase, cartilagii etc.)
Necrozant: care distruge (omoară) ţesuturile.
Nefrită: maladie inflamatorie a rinichilor (acută sau cronică).
Nefritic: care ţine de rinichi.
Nefroză: leziune degenerativă a rinichiului, fără inflamarea acestuia.
Neoplasm: tumoare.
Neurastenie: slăbirea tonusului nervos.
Neuroleptic: medicament care relaxează sistemul nervos vegetativ
pentru a calma stresul şi agitaţia din psihoze.
Neurosedativ: care calmează nervii.
Nevralgie: durere vie care urmează traiectul unui nerv.
Nevrită: leziunea nervilor.
Nevrom: tumoare formată pe ţesutul nervos.
Nevroză: problemă a sistemului nervos; comportament anormal pe
care bolnavul nu şi-l poate controla, chiar dacă este conştient de acesta.
Nodozităţi: sfere dure care se observă sub piele.
Noevus: pată cutanată datorată unei dezvoltări vasculare sau pig-
mentare.
Nucleol: organită conţinută în nucleu şi care joacă un rol esenţial
în funcţionarea celulei.
O
Ocitocic: care favorizează contracţiile uterine în momentul naşterii.
Odontalgie: durere la nivelul unui dinte.
Oftalmic: utilizat pentru afecţiuni ale ochilor şi pleoapelor.
Oligurie: reducerea volumului urinei.
Oreion: maladie infecţioasă, contagioasă care se manifestă, in
principal, printr-o parotidită (inflamaţia glandelor parotide, princi-
palele glande salivare).
Organită: structură sau corpuscul conţinut în citoplasma unei ce-
lule şi având un rol determinant.
Orhită: inflamaţie a testiculelor.
Osteomielită: maladie a măduvei osoase.
Osteopatie: toate afecţiunile oaselor.
Osteoporoză: pierderea ţesutului, antrenând o fragilizare a osului.
Otită: infecţie a urechii.
Otoree: scurgere din urechi.
Oxiuri: viermi minusculi ce se găsesc din abundenţă în intestine,
mai ales la copii.
Ozenă: afecţiune a mucoasei nazale caracterizată prin aceea că
este emanat un miros fetid.
P
Micul rău: epilepsie parţială.
Palpitaţii: accelerarea bătăilor cardiace.
Panariţiu: inflamaţie acută a degetului.
Pancreatită: inflamaţie a pancreasului.
Papile: mici excrescenţe naturale pe piele sau mucoase (ex: papile
gustative)
Papilom: leziune inflamatoare a pielii sau a mucoaselor, caracteri-
Anexe 447
zată prin hipertrofia papilelor.
Parasimpatic: parte a sistemului nervos involuntar autonom
controlată de către creier (nervii cranieni) şi măduva spinării (nervii
rahidieni).
Parasimpaticolitic sau vagotonic: care stimulează activitatea siste-
mului nervos parasimpatic.
Parasimpaticotonie sau vagotonie: hiperexcitabilitate a parasim-
paticului sau nervului bag. Transpiraţii abundente, tendinţă către
constipaţie şi crampe musculare.
Paraziticid: care omoară paraziţii.
Pareză: paralizie uşoară constând într-o slăbire a contractibilităţii.
Pecingine: afecţiune cutanată însoţită de o descuamare fină.
Pectoral: care acţionează împotriva tusei şi inflamaţiilor aparatului
respirator; stimulează respiraţia deschizând pieptul.
Pediculoză: prezenţa păduchilor. (vezi pitiriazis)
Peladă:dermatoză ce atinge zonele piloase ale corpului.
Pelagie: vezi pelagism.
Pelagism: din latinul pelagos, mare; rău de mare.
Pepsină: ferment secretat de stomac.
Periostită: inflamaţie a periostului.
Peristaltice (mişcări): contracţii care fac să avanseze bolul alimen-
tar şi fecalele prin tubul digestiv.
Peristaltism: contracţii care fac să avanseze bolul alimentar şi fe-
calele prin tubul digestiv.
Peritoneu: membrană seroasă ce tapisează cavitatea abdominală şi
care înveleşte organele.
Peritonită: inflamarea peritoneului.
Peteşie: mici pete datorate hemoragiilor pielii, rupturii capilarelor.
Pica:de la pie, coţofană, deoarece această pasăre mănâncă orice;
obicei maladiv de a consuma substanţe nealimentare.
Pilor: sfincter situat la ieşirea stomacului care se leagă de intestinul
subţire.
Pitiriazis: dermatoză provocată de păduchii laţi.
Piurie: prezenţa puroiului în urină.
Placenta: tot ceea ce este eliminat la naştere după expulzarea co-
pilului.
Plachete: vezi hematoblaste.
Plantă erbacee: vezi herbacee.
Plantă hermafrodită: vezi hermafrodit.
Plantă lemnoasă: vezi lemnos.
Plantă vivace: vezi vivace.
Plasmă: parte lichidă ce intră în alcătuirea anumitor ţesuturi. Se
referă în special la partea lichidă a sângelui.
Plasmodium: parazit al sângelui transmis de ţânţarul anofel şi re-
sponsabil de apariţia malariei (paludism).
Pletoră: supraabundenţă a sângelui sau a altei umori lichide în or-
ganism (obezitate).
Pleurezie: inflamaţie a membranei seroase situate între cuşca tora-
cică şi plămâni (pleură).
Plex: reţea de linii nervoase, vasculare etc.
Pneumonie: inflamaţie acută a plămânului datorită unor germeni
infecţioşi.
Podagră: gută localizată la picioare.
Polachiurie: frecvenţa exagerată a unor mici cantităţi de urină.
Polen: corpuscule diferenţiate în interiorul anterei staminei.
Polifenol: substanţă organică ce prezintă mai multe funcţii feno-
lice în aceeaşi moleculă (taninuri, flavonoide).
Poliomielită: maladie contagioasă a meningelui ce provoacă para-
lizii musculare care uneori pot fi definitive.
Polip: tumoare benignă pediculată.
Poliurie: creşterea anormală a cantităţii de urină eliminate.
Polivalent: remediu cu un spectru larg de acţiuni.
Pronostic: previziunea evoluţiei viitoare a unei boli.
Prostatită: inflamaţie a prostatei; evacuarea urinei este încetinită
prin urmare de creşterea în volum a prostatei, glandă a aparatului geni-
tal masculin.
Prurit: afecţiune cutanată caracterizată de mâncărimi şi leziuni
date de scărpinare.
Psihotrop: medicament orientat direct asupra psihicului.
Psihoză: dezintegrare relativ profundă a personalităţii fără ca bol-
navul să fie conştient de aceasta.
Psoriazis: dermatoză ce se prezintă sub formă de pete roşii
îmbrăcate de scuame albicioase sau sidefate uscate ce se desprind.
Ptisane: din grecescul ptisane; orz curăţat; era infuzia obişnuită a
Anexe 449
celor din antichitate, termen care la ei desemna doar decoctul de orz.
Ptoză: relaxarea muşchilor de susţinere, care provoacă coborârea
unor organe.
Purgativ: care provoacă evacuarea fecalelor din intestin şi le face
mai fluide. Laxativ puternic.
Purine: produc acidul uric şi prin aceasta probleme artritice. Ele
provin din deşeurile metabolizării proteinelor.
Purpura trombopenică: purpură caracterizată de scăderea numă-
rului de plachete sau trombocite.
Purpură: hemoragie capilară ce se întinde în adâncimea pielii.
Pustulă: ridicătură la suprafaţa epidermei ce conţine puroi.
Q
Quintesenţă: literal, a cincea esenţă, al cincilea element; focul,
apa, aerul şi pământul sunt cele care fac să se nască chintesenţa.
R
Răcoritor: care dă o impresie de prospeţime prin acţiunea sa diuretică
sau febrifugă, calmează setea şi scade temperatura organismului.
Rahitism: carenţă de vitamina D şi calciu, din timpul copilăriei,
care duce la o insuficientă calcificare a osului. Deformaţii ale sche-
letului şi întârzierea creşterii. Îmbătrânire prematură.
Râie sau scabie: maladie cutanată provocată de prezenţa paraziţilor
la nivelul pielii (sarcopt) şi însoţită de mâncărimi.
Rect: porţiunea terminală a intestinului gros.
Regurgitaţie: vomă fără efort (la bebeluşi).
Remineralizant: aduce săruri minerale şi oligoelemente; acţiune
profundă asupra solului.
Reumatism articular acut (RAA): provocat de toxina unui strepto-
coc. Mai ales bărbaţii tineri sunt afectaţi de acesta. Această maladie
infecţioasă atrage adesea complicaţii cardiace. Dacă, ca urmare a unei
scarlatine sau angine, apar dureri articulare însoţite de temperatură,
trebuie chemat medicul fără întârziere.
Reumatism:afecţiune inflamatoare care atinge mai ales articula-
ţiile; cauzele sale sunt variate.
Revulsiv (acţiune externă): care provoacă un aflux de sânge într-o
anumită zonă, fără de care aceasta ar fi bolnavă (sinapisme, cautere,
moxe, ventuze, cataplasme).
Rezolutiv: care resoarbe şi vindecă rănile sau infecţiile fără
supuraţii, alungând inflamarea ţesuturilor sau astuparea glandelor. A
fundamenta.
Rinită: inflamarea mucoase nazale însoţită de curgeri, guturai.
Rinofaringită: inflamaţie a rinofaringelui sau părţii superioare a
faringelui.
Rizom: tulpină subterană, în general îngroşată, care are unele
frunze reduse, şi din care apar apoi rădăcinile şi tulpinile drepte, de la
suprafaţa pământului.
Rubefiant: care irită pielea prin dilatarea vaselor sanguine, pro-
vocând o roşeaţă a pielii în care s-a stimulat circulaţia sângelui
(senzaţie de căldură).
Rubefiere: acţiunea unui revulsiv asupra pielii.
Ruderal: care creşte în mod natural printre ruine sau prin locuri
degradate de cultivarea solului.
Rujeolă: erupţie de pete roşii cutanate.
S
Salidiuretic: diuretic ce elimină apa şi clorurile (în caz de edem,
hidropizie, ascită, insuficienţă renală).
Salmoneloză: intoxicaţie alimentară microbiană.
Salpingită: inflamaţie a uneia din trompele uterine.
Sânge: bila roşie la cei din antichitate sau umoarea roşie, secretată
de intestine; elementul aer.
Sarcom: tumoare a ţesutului conjunctiv.
Sarcopt: parazit ce determină apariţia râiei.
Saturnism: intoxicaţie cu plumb.
Scabie: vezi râie.
Sciatică: durere are pleacă de la nivelul fesei, coboară de-a lungul
coapsei şi merge pe gambă în jos până la talpă.
Scleroză: durificarea unui organ sau ţesut.
Scolioză: deformare laterală a coloanei vertebrale, coloană în
formă de S. Vezi şi decalcifiere.
Scorbut: afecţiune datorată lipsei de vitamina C.
Anexe 451
Scrofulă: stare limfatică sau tuberculoasă proprie copilăriei şi
adolescenţei.
Scrofuloză: maladie care face să se îngroaşe gâtul. Tuberculoză
cronică a ganglionilor gâtului. Adenită cervicală şi abcesul pe care îl
provoacă.
Scuamă: foiţă epidermică ce se desprinde.
Seboree: producţie exagerată de sebum care conferă pielii şi
părului un aspect uleios.
Secretolitic: care favorizează producerea secreţiilor suficient de
fluide în bronhii.
Sedativ: care provoacă o uşoară depresie a sistemului nervos cen-
tral şi care face pacientul mai calm, fără însă a-l adormi; calmează
durerile în general.
Septic: care conţine microbi.
Septicemie: infecţie microbiană generală fără reacţii locale.
Sevă elaborată: seva care coboară îmbogăţită cu schimburile care
au loc între plantă şi cosmos.
Sfera aurică: este câmpul vieţii care înconjoară şi pătrunde mani-
festarea noastră fizică încarnată, adică corpul nostru, sufletul şi spiri-
tul nostru.
Simpatic: parte a sistemului nervos involuntar autonom controlată
de măduva spinării şi ramificată în două lanţuri de ganglioni de-a lun-
gul întregii coloane vertebrale.
Simpatolitic: inhibă acţiunea sistemului nervos simpatic (ortosim-
patic).
Sinapism: cataplasmă cu făină de muştar umectat cu apă călduţă
pentru obţinerea unui efect revulsiv.
Sindrom: o grupare de simptome care se repetă într-un anumit
număr de maladii.
Sinergie: asocierea componentelor active care se completează şi
se pun în valoare.
Sinuzită: inflamaţie a unui sinus al feţei.
Sistolă: contracţia muşchiului cardiac ce împinge sângele prin artere.
Somnifer: care provoacă somnul.
Soporific: care tinde să provoace somnul.
Spasme: contracţii musculare involuntare excesive şi prelungite.
Spasmofilie: hiperexcitabilitate care poate fi datorată unei scăderi
a conţinutului de calciu. Crize de contracţii neuro-musculare urmate
de oboseală sau de mai multe şocuri psihologice. Dereglare endocrină
a glandelor paratiroide.
Spasmolitic: care atenuează sau suprimă crampele, spasmele mus-
culare involuntare.
Spermatoree: emisie involuntară de spermă.
Splenic: care se referă la splină.
Splenizare: modificarea ţesutului pulmonar care îl face să semene
cu splina.
Splenomegalie: hipertrofie a splinei.
Squinancie: vezi esquinancie.
Stază: oprire sau încetinire a circulaţiei.
Steroizi: constituenţi esenţiali ai fiinţelor vii, derivând dintr-un
nucleu cu patru cicli (colesterol, acizi biliari, hormonii produşi de
capsulele suprarenale, hormoni sexuali).
Stimulent: care excită şi creşte temporar activitatea fizică şi
nervoasă sau fizică.
Stiptic: care are proprietăţi astringente şi hemostatice.
Stomahic: activează digestia gastrică şi stimulează stomacul.
Stomatită: inflamaţia mucoasei bucale.
Stomatologie: medicină consacrată afecţiunilor bucale şi
dinţilor.
Strangurie: urină foarte redusă vezi Anurie.
Strănutător: care provoacă strănutul.
Stupefiant: care acţionează asupra centrilor nervoşi şi provoacă
slăbirea voinţei. Folosirea prelungită produce o deteriorare psihică şi
o stare de dependenţă întotdeauna foarte pronunţată.
Subicter: icter uşor.
Sudorific sau diaforetic: care face să apară transpiraţia.
Sufocarea uterului: prezenţa unor secreţii abundente la nivelul
uterului.
Suprarenale: glande endocrine situate deasupra rinichilor, com-
puse din două părţi: medulo-suprarenala, (secretă adrenalina) şi corti-
cosuprarenala (secretă corticosteroizii).
T
Anexe 453
Tahicardie: ritm cardiac accelerat.
Tal: structură de bază a organismelor care sunt lipsite de tulpină,
frunze sau rădăcini diferenţiate.
Taninuri: substanţe polifenolice non azotate prezente în nume-
roase plante (au acţiune astringentă).
Tegument: care serveşte la învelirea corpului.
Tendinită: inflamaţie a unui tendon datorită reumatismului loca-
lizat într-o articulaţie.
Tenesme: senzaţii de arsură; dureri la nivelul anusului sau gâtului
vezicii urinare.
Tenifug: care provoacă expulzarea teniilor.
Tensiune intraoculară: presiune în interiorul ochiului. Atunci când
creşte, poate să genereze glaucom.
Teriac: (din grecescul ther, fiară sălbatică, şi akeomai; eu vindec).
Se spune că a fost introdusă în practica medicală de către Nican-
der din Colophon (sec II î. e. n.), poet grec şi preot al lui Appolo.
Reţetă atribuită lui Andromac, medic al lui Nero, se pare că se refe-
rea la Mithridat, care a modificat şi perfecţionat (73 de ingrediente!).
Considerată a fi un remediu universal contra tuturor otrăvirilor şi
muşcăturilor de şerpi, a fost preparatul farmaceutic cel mai celebru.
De-a lungul anilor, ea a cunoscut numeroase variante, dar principalul
său constituent a rămas opiumul.
Tetanie: contractura extremităţilor.
Tiflită: inflamaţie a cecumului.
Tifoidă: acea stare particulară întâlnită în caz de febră tifoidă.
Tofus: acumulare de acid uric sub piele.
Tonic nervin: stimulează sistemul nervos.
Tonic venos: astringent şi decongestionant al circulaţiei venoase.
Tonic: care stimulează tonusul organismului şi îi redă forţele vitale
într-un mod durabil.
Tonicardiac: vezi cardiotonic.
Topic: remediu ce acţionează local, la exteriorul afecţiunii.
Torticolis: poziţie defectuoasă a capului ce provoacă o durere a
muşchilor gâtului.
Toxemie: acumularea în sânge a otrăvurilor de origine endogenă
sau exogenă.
Traheită: inflamaţie relativ dureroasă a traheii ce provoacă şi tusea.
Tranchilizant: vezi sedativ.
Trombofenic: vezi purpură.
Tromboză: formarea unui cheag de sânge ce obstrucţionează însuşi
vasul sanguin.
Tuberculoză: maladie infecţioasă gravă provocată de bacilul Koch
care poate atinge plămânii, oasele şi articulaţiile, organele genitale şi
rinichii.
Tumefacţie: umflătură.
Turniol: panariţiu care are tendinţa de a încercui unghia.
U
Ubicvist: care creşte la fel de bine indiferent de mediu.
Ulcer gastric: pierderea de substanţe prin mucoasa gastrică.
Ulcer varicos: ulcer al gambei, adesea legat de varice. Slabă
tendinţă de cicatrizare.
Ulcer: pierderea de substanţă din căptuşeala cutanată sau mucoasă
care nu manifestă tendinţa de a se cicatriza.
Umori: sunt în număr de patru: albă, galbenă, roşie şi neagră.
Unguent: remediu cu consistenţă păstoasă pentru uz extern.
Uremie: toxine în sânge pe care rinichii nu le mai elimină
normal din cauza unei insuficienţe renale; creşterea cantităţii de uree
din sânge (vezi Azotemie).
Uricemie: exces de acid uric în sânge.
Uricolitic: care dizolvă acidul uric. În legătură cu guta, insuficienţa
renală, afecţiunile măduvei osoase. Poate fi datorată şi unei alimen-
taţii grase şi bogate în purine (carne, mezeluri, scrumbii), excesului de
alcool.
Urobilinurie: prezenţa urobilinei în sânge.
Urticarie: din cauza alergiilor, alimentaţiei, medicamentelor,
paraziţilor, şocuri emoţionale.
V
Vaginalită: inflamaţia tunicii vaginale a testiculului.
Vaginism: contracţie spasmodică a muşchilor constrictori ai
vaginului.
Vaginită: inflamaţia mucoasei vaginului.
Anexe 455
Varice: dilatarea permanentă a unei vene, în principal la nivelul
picioarelor sau anusului (hemoroizi).
Vasoconstrictor: care diminuează diametrul vaselor sanguine prin
contracţia fibrelor sale musculare şi poate provoca paloarea.
Vasodilatator: care creşte diametrul vaselor sanguine şi poate pro-
voca roşeaţa.
Venin negru: bila neagră sau umoare neagră, melancolie, ea este
reţinută de splină; elementul pământ.
Vergeturi: striaţii cutanate datorate unei întinderi exagerate a pielii.
Vermifug: care combate şi elimină viermii intestinali.
Vezicant sau vezicator: care provoacă băşici pe piele; rubefiant sau
revulsiv violent.
Vitiligo: afecţiune cutanată caracterizată de zone decolorate.
Vivace (plantă): plantă ce trăieşte mai mulţi ani.
Vomitiv: vezi emetic.
Vulnerar: care stimulează circulaţia şi vindecarea rănilor.
Z
Zona: dureri violente de-a lungul traiectelor nervoase care pot
persista şi după dispariţia veziculelor. Virus înrudit cu cel al varicelei.
Index de identificare unitară prin radiestezie1

Abces: coada şoricelului, lumânărică, limba mielului, iarba
neagră, osu iepurelui, strugurii ursului, coacăz (frunze), coacăz
(fructe), mărar, nalbă, harpagophytum, dungăreaţă, porumb, smirnă,
pareira brava, saschiu, ardei iute, propolis, salvie, gălbeneaua, sclipet.
Abces cald: coada şoricelului, lumânărică, limba mielului, iar-
ba neagră, osu iepurelui, strugurii ursului, coacăz (frunze), coacăz
(fructe), mărar, nalbă, harpagophytum, dungăreaţă, porumb, smirnă,
pareira brava, saschiu, ardei iute, propolis, salvie, gălbeneaua, sclipet.
Abces dentar: coada şoricelului, gălbeneaua.
Abces rece: coada şoricelului, gălbeneaua.
Acnee: brusture, varga-ciobanului, morcov (planta întregă),
lăsni-cior, schinduf, cuişoare, hamei, nuc, ceapă, trei fraţi pătaţi,
saschiu, păpădie, ridiche de iarnă, gălbeneaua.
Acufene: bălbişă, mărar, ginko biloba, vâsc, roiniţă.
Adenită: nuc.
Aerogastrie: mărar, anason, busuioc, romaniţă, chimion, condu-
rango, coriandru, fenicul, cuişoare, mentă, portocal (flori), oregano,
amăreală, pătlagină, salcâm, verbină.
Afecţiuni pulmonare: limba mielului, morcov (planta întreagă),
nalbă mare, muira puama, cebarea, ridiche de iarnă, saw palmetto.
Afonie: arnică, echinaceea, brâncuţă, genţiană, nalbă, propolis,
lemn dulce, podbal.
Agitaţia la copii: fumariţă, hamei.
Agitaţie: vinariţă, ovăz, bălbişă, vâsc, cola, lavandă, silnic, ghizdei,
muşeţel, roiniţă, portocal (flori), polen, tei (frunze şi flori), verbină.
Agregare plachetară: arnică.
Anexe 457
Alăptare: măceş, ciumărea, sunătoare, polen.
Albuminurie: scorţişoară, măceş, varga de aur (solidago),
bătrâniş.
Alcoolism: morcov, armurariu, chrysantellum americanum.
Alergie: porumb, pătlagină.
Alopecie: lucernă, bambus, brusture, polen, barba ursului.
Amenoree: absint, coada şoricelului, angelică, brânca ursului,
lu-mânărică, traista ciobanului, romaniţă, morcov, chimion, bălbişă,
schinduf, ienupăr, muşcată, harpagophytum, hamei, urzică moartă,
muşeţel, trifoi de baltă, nuc, pareira brava, margaretă, rozmarin,
salvie, gălbenea, varga de aur, viţă de vie.
Amigdalită: arnică, genţiană.
Amnezie: ginseng siberian, ginseng, romaniţă.
Anchilostom: morcov, gotu kola, măceş, echinacea, tarhon, eu-
calipt, mărar, muşcată, lapacho, sunătoare, nucă, cimbru, salcie albă,
valeriană, verbină, viţă de vie.
Anemie: coada şoricelului, creţişoară, angelică, anghinare (frun-
ze), brânca ursului, sfeclă roşie, romaniţă, morcov, coacăze (fructe),
hasmaţuchi, spanac, cicoare sălbatică, chrysantellum americanum,
lăsnicior, fumariţă, ienupăr, hamei, lapacho, nuc, urzică vie, pareira
brava, piperul bălţii, pătrunjel, saschiu, cebarea, pătlagină, barba ur-
sului, propolis, hrean, săpunariţă, tei (frunze şi fructe).
Angină (orl): lumânărică, limba mielului.
Angină pectorală: talpa gâştei, rostopască, măsline, pareira bra-
va, valeriană.
Angoasă: coada şoricelului, talpa gâştei, creţişoară, lucernă, ovăz,
bambus, brânca ursului, romaniţă, scorţişoară, chiparos, bălbişă, mac,
schinduf, ghimpe, ginkgo biloba, ginseng, vâsc, hamamelis, hamei,
ghizdei, măghiran, castan, nucşoară, pasifloră, pătrunjel, saschiu, smi-
lax, salvie, salcie albă, valeriană, verbină, viţă de vie.
Anorexie: absint, coada şoricelului, aloe, ovăz, condurango, tur-
1meric, ienupăr, genţiană, hibiscus, hamei, isop, muşeţel, trifoi de baltă,
sau prin orice alt mijloc de testare precum kineziologie, puls, diverse
nuc, portocal
antene (flori), Kiron,
(Rod-master, saschiu,Lecher).
piper, polen.
Această listă de plante recoman-
dateAnurie: scorţişoară,
pentru fiecare măceş,
simptom a fostdracilă, frasin,
realizată pătrunjel,
pe baza rubricii vulturică,
Indicaţii,
barba ursului, sânziană.
corespunzătoare fiecărei plante fără a se ţine cont de datele rubricii Re-
pereAritmie:
în spagirie.
păducel, mătură verde, măslin, pasifloră.
Arsuri stomacale: mărar, busuioc, condurango, cuişoare, amă-
reală, pătlagină, salcâm.
Arterioscleroză: usturoi, creţişoară, sfeclă roşie, coacăz (fructe),
coacăz (frunze), rostopască, frasin, fucus, vâsc, sunătoare, ceapă,
măslin, ceai verde, tei (auburn), tei (flori şi frunze), tuo cha.
Artrită: varga-ciobanului, cireşe (cozi), pir, lămâiţă, roibă, ienu-
păr, orthosiphon, barba ursului, propolis, ridiche de iarnă, lemn dulce,
creţuşcă, varga de aur, bătrâniş.
Artroză: mesteacăn, coacăz (frunze), coacăz (fructe), vâsc,
harpagophytum, urzică vie, trei fraţi pătaţi, barba ursului, creţuşcă.
Ascaris: morcov (planta întreagă), gotu kola, măceş, echinacea,
tarhon, eucalipt, mărar, lapacho, sunătoare, nuc, cimbru, calomfir,
cimbrişor de cultură.
Ascită: osu iepurelui.
Astenie: lucernă, arnică, anghinare (frunze), busuioc, brânca ur-
sului, hrişcă, mesteacăn, cafea, scorţişoară, morcov (planta întreagă),
coacăz (frunze), coacăz (fructe), mac, schinduf, năpraznic, cuişoare,
hibiscus, hamei, cola, măghiran, muşeţel, nuci, pasifloră, polen, roz-
marin, cimbru, salvie, ceai verde, cimbrişor de cultură, valeriană.
Astenie sexuală: brânca ursului, mesteacăn.
Astm: usturoi, angelică, anason, lumânărică, limba mielului,
scorţişoară, cardamon, morcov (planta întreagă), rostopască, chrysan-
tellum americanum, droseră, brâncuţă, eucalipt, genţiană, vâsc, nalbă
mare, isop, lavandă, silnic, măghiran, nalbă, sunătoare, muira puama,
oregano, pareira brava, cebarea, pătlagină, amăreală, ridiche de iarnă,
hrean, rozmarin, saw palmetto, cimbru, salvie, cimbrişor de cultură,
podbal.
Atonie generală: lucernă, ovăz.
Azoturie: anghinare (frunze), brusture, scorţişoară, măceş, fuma-
riţă, orthosiphon, vulturică, smilax, sânziană, bălbişă, ginkgo biloba,
vâsc, hamamelis, castan sălbatic, roiniţă, smirnă, afin (frunze), saschiu,
coada şoricelului, viţă de vie.
Blefarită: lucernă, anghinare (frunze) brânca ursului, mesteacăn,
cafea, morcov (planta întreagă), coacăz (frunze), coacăz (fructe),
mărar, schinduf, năpraznic, cuişoare, hibiscus, hamei, cola, măghiran,
afin (frunze), polen, rozmarin, cimbru, salvie, ceai verde, cimbrişor de
cultură, valeriană.
Anexe 459
Blenoragie: buchu, strugurii ursului, scorţişoară, măceş, lavandă,
varga de aur.
Botricefaloză: morcov (planta întreagă), gotu kola, măceş, echi-
nacea, tarhon, eucalipt, mărar, năpraznic, lapacho, sunătoare, nuc,
cimbru, calomfir, cimbrişor de cultură.
Bronho-pneumonie: mătură verde, isop, pin.
Bronşită: usturoi, angelică, anason, lumânărică, limba mielului,
buchu, scorţişoară, cardamon, morcov (planta întreagă), rostopască,
chrysantellum americanum, chiparos, droseră, echinacea, brâncuţă,
eucalipt, genţiană, vâsc, nalbă mare, isop, dafin, lavandă, silnic,
măghiran, nalbă, sunătoare, muira puama, ceapă, oregano, pareira
brava, panseluţă, cebarea, pin, pătlagină, piper, amăreală, ridiche de
iarnă, hrean, lemn dulce, rozmarin, saw palmetto, cimbru, salvie, sal-
cie albă, soc negru, lămâiţă, cimbrişor de cultură, podbal, violetă.
Bufeuri de căldură: valeriană.
Calculi biliari: pin.
Calculi renali: ilice, roibă, sunătoare, pareira brava, varga de aur.
Cancer: condurango, ilice, vâsc, lapacho, castan sălbatic, sună-
toare, păpădie.
Capilare (fragile): chiparos.
Carenţe: polen, hrean.
Cefalalgie: creţişoară, armurariu, mac, vâsc, muşeţel, nucşoară,
vulturică, rozmarin, valeriană.
Celulită: mesteacăn, cruşin, gotu kola, fucus, orthosiphon, vultu-
rică, păpădie, creţuşcă, tei.
Chist: sunătoare.
Circulaţia sângelui: coada şoricelului, creţişoară, arnică, anghi-
nare (frunze), brânca ursului, coacăz (fructe), chrysantellum america-
num, lăsnicior, fumariţă, ienupăr, ginkgo biloba, pareira brava, piperul
bălţii, saschiu, cebarea, barba ursului, propolis, săpunariţă, tei.
Cistită: arnică, traista ciobanului, iarbă neagră, buchu, osu iepure-
lui, strugurii ursului, scorţişoară, cireşe (cozi), cicoare sălbatică,
pir, măceş, eucalipt, mărar, roibă, ienupăr, urzică moartă, porumb,
sunătoare, afin (frunze), orthosiphon, urzică vie, pareira brava,
parachelniţă, vulturică, pin, barba ursului, propolis, creţuşcă, saw pal-
metto, salcie albă, cimbrişor de câmp, varga de aur (solidago), bătrâniş.
Cloroză: hasmaţuchi.
Coleocistită: arnică, cicoare sălbatică.
Colesterolemie (hiper): usturoi, anghinare (frunze), păducel,
sfeclă roşie, chrysantellum americanum, curcumă, schinduf, ginseng,
guggul, harpagophytum, ceapă, păpădie, pătlagină, smilax, gălbenea,
ceai verde de China, tuo cha, varga de aur (solidago).
Colibaciloză: scorţişoară, măceş, afin (fructe), vulturică, varga de
aur (solidago).
Colici intestinali: nucşoară.
Colită: badian, lumânărică, romaniţă, chrysantellum americanum,
lămâiţă, tarhon, mărar, nalbă mare, hamei, hamei, nalbă, pătlagină,
cimbru, sclipet.
Colostază hepatică: fumariţă.
Congestie cerebrală: creţişoară, coacăz (fructe), saschiu.
Conjunctivită: lecernă, anghinare (frunze), brânca ursului,
mesteacăn, cafea, morcov (planta întreagă), coacăz (frunze şi fructe),
hasmaţuchi, mărar, schinduf, muşcată, cuişoare, hibiscus, hamei, cola,
măghiran, afin (frunze), polen, rozmarin, cimbru, salvie, ceai verde,
cimbrişor de câmp, valeriană.
Constipaţie: absint, aloe, busuioc, mesteacăn, cruşin, spanac,
fucus, nalbă, urzică vie, păpădie, pătlagină, ridiche neagră, lemn
dulce, siminiche, ştevie.
Contuzie: coada şoricelului, creţişoară, arnică, coacăz (fructe),
Convalescenţă: ovăz, morcov (planta întreagă), coacăz (frunze şi
fructe), măceş, damiană, ginseng, schinduf, fucus, genţiană, hamei,
cola, trifoi de baltă, polen, lămâiţă.
Coriza: usturoi, lumânărică, mesteacăn, limba mielului, carda-
mon, echinacea, tarhon, genţiană, isop, ceapă, trei fraţi pătaţi, pin
(muguri), pătlagină, soc negru, violetă.
Crampe musculare: talpa gâştei, brânca ursului, harpagophytum,
castan sălbatic.
Crampe stomacale: busuioc.
Cuperoză: hamamelis, afin (frunze), viţă de vie.
Cură de slăbire: cruşin, cireşe (cozi), schinduf, hibiscus, orthosi-
phon, vulturică, ceai verde.
Degerătură: gălbenea.
Anexe 461
Demineralizare: lucernă, bambus spinos, sfecă roşie, hrişcă,
mesteacăn, fucus, polen, barba ursului.
Depresie nervoasă: ginseng, ghizdei, măghiran, sunătoare,
valeriană.
Dermatoze: anghinare (frunze), brusture, varga-ciobanului,
gotu kola, pir, lăsnicior, fumariţă, năpraznic, ridiche de iarnă, lemn
dulce, smilax, săpunariţă, salvie.
Diabet: anghinare (frunze), brusture, varga-ciobanului, gotu kola,
pir, lăsnicior, fumariţă, năpraznic, ginseng, lapacho, mur, afin (frunze
şi fructe), nuc, ceapă, orthosiphon, coada şoricelului, sclipet.
Digestie dificilă: vinariţă.
Dismenoree: coada şoricelului, creţişoară, brânca ursului,
lumâ-nărică, traista ciobanului, morcov (planta întreagă), chimion,
bălbişă, tarhon, schinduf, ienupăr, năpraznic, harpagophytum, hamei,
urzică moartă, castan sălbatic, muşeţel, trifoi de baltă, pareira brava,
margaretă, pătrunjel, smilax, salvie, gălbenea, calomfir, varga de aur
(solidago), viţă de vie.
Dispepsie hiperstenică: romaniţă, scorţişoară, mentă, trandafir roşu.
Dispepsie hipostenică: absint, chimion, isop.
Disurie: scorţişoară, măceş, varga de aur (solidago).
Dizenterie: creţişoară, brânca ursului, lumânărică, traista cio-
banului, iarbă negră, scorţişoară, morcov (planta întreagă), coacăz
(frunze şi fructe), chimion, măceş, chiparos, lăsnicior, mărar, ghimbir,
lavandă, silnic, mur, nucşoară, afin (frunze şi fructe), ceapă, urzică
vie, pareira brava, vulturică, ardei iute, cebarea, pătlagină, trandafir
roşu, salcie albă, ceai verde, sclipet, varga de aur (solidago), bătrâniş,
viţă de vie.
Drenaj: parachelniţă, păpădie.
Eczemă: brusture, varga-ciobanului, lăsnicior, fumariţă, nuc,
urzică vie, trei fraţi pătaţi, saschiu, păpădie, amăreală, ridiche neagră,
smilax, gălbenea.
Edeme: coacăz (frunze şi fructe), ghimpe, fumariţă, ginko biloba,
hamamelis, castan sălbatic, afin (frunze), viţă de vie.
Emfizem pulmonar: isop, podbal.
Emotivitate: talpa gâştei, chimion, mac, harpagophytum, cola,
muşeţel, roiniţă, podbal.
Enterită: creţişoară, busuioc, brânca ursului, tarhon, năpraznic,
nalbă mare, lapacho, castan sălbatic, nalbă, afin (frunze şi fructe), sal-
câm, cimbru, sclipet, varga de aur (solidago).
Epilepsie: valeriană.
Eretism genital: saw palmetto.
Erupţii cutanate: pir, năpraznic.
Faringită: arnică, echinacea, brâncuţă, genţiană, propolis, lemn dulce.
Febră: absint, mesteacăn, cireşe (cozi), eucalipt, genţiană, silnic,
smirnă, vulturică, piper, hrean, salcie albă, gălbenea, soc negru, podbal.
Ficat (insuficienţă hepatică): anghinare, coacăz (frunze şi fructe),
trifoi de baltă, sunătoare, păpădie, propolis.
Fisuri anale: varga-ciobanului.
Fisuri: condurango, sunătoare.
Flebită: usturoi, vinariţă, chiparos, ghimpe, hamamelis, alun, viţă de vie.
Frigiditate: brânca ursului, mesteacăn, damiană, lămâiţă.
Furuncul: lumânărică, fumariţă.
Gastralgie: absint, mărar, busuioc, romaniţă, condurango, tarhon,
cuişoare, mentă, portocal (flori), amăreală, pătlagină, salcâm, valeriană.
Gastroenterită: creţişoară, busuioc, brânca ursului, năpraznic,
nalbă mare, lapacho, castan sălbatic, nalbă, salcâm, cimbru, sclipet.
Gât: lumânărică, limba mielului.
Graviditate: condurango, măceş, ghimbir, roiniţă, polen.
Greţuri: anason, condurango, ghimbir, lichen de Islanda, mentă,
nucşoară, vulturică.
Gripă: cardamon, eucalipt, mentă, creţuşcă, salcie albă, soc negru,
usturoi, angelică, lumânărică, măceş, echinacea, ginseng siberian,
genţiană, dafin, lavandă, silnic, ceapă, parachelniţă, vulturică, polen,
propolis, lemn dulce.
Guşă simplă: fucus.
Gută: anghinare (frunze), brusture, mesteacăn, iarbă neargră,
osu iepurelui, strugurii ursului, varga-ciobanului, coacăz (frunze şi
fructe), cireşe (cozi), rostopască, pir, lăsnicior, dracilă, mărar, ilice,
frasin, fucus, mătură verde, urzică moartă, porumb, sunătoare, nuc,
orthosiphon, urzică vie, trei fraţi pătaţi, pătrunjel, vulturică, păpădie,
propolis, hrean, creţuşcă, smilax, săpunariţă, salcie albă, tei, varga de
aur (solidago), bătrâniş.
Guturai de fân: mesteacăn, tarhon, trei fraţi pătaţi, pătlagină.
Anexe 463
Halenă fetidă: anason, scorţişoară, mentă, lemn dulce.
Hematurie: scorţişoară, măceş, pareira brava, cebarea, varga de aur.
Hemofilie: coada şoricelului, creţişoară, arnică, anghinare,
brânca ursului, coacăz (fructe), chrysantellum americanum, lăsnicior,
fumariţă, mătură verde, ienupăr, pareira brava, piperul bălţii, saschiu,
cebarea, barba ursului, propolis, săpunariţă, tei.
Hemoragie: lucernă, măceş, năpraznic, hamamelis, mur, urzică
vie, piperul bălţii, pătlagină, trandafir roşu, sclipet.
Hemoroizi: coada şoricelului, arnică, traista ciobanului, coacăz
(frunze şi fructe), gotu kola, armurariu, pir, chrysantellum america-
num, chiparos, dracilă, piciorul cocoşului, ghimpe, mătură verde,
ginkgo biloba, hamamelis, urzică moartă, castan sălbatic, mur,
afin (frunze), alun, urzică vie, pareira brava, piperul bălţii, ardei iute,
cebarea, barba ursului, lemn dulce, viţă de vie.
Hepatită virală: curcumă.
Hepatomegalie: anghinare (frunze), cocăz (frunze şi fructe), trifoi
de baltă, păpădie, propolis.
Hernie: vulturică.
Herpes: dracilă, ienupăr, smilax.
Hidropizie: varga-ciobanului, creţuşcă.
Hiperhidroză: salvie.
Hipertensiune arterială: păducel, morcov (planta întreagă),
hasmaţuchi, măghiran, saschiu.
Îmbătrânire: ginkgo biloba, ginseng, vâsc, pasifloră, polen.
Icter: morcov (planta întreagă), cireşe (cozi), rostopască, pir, cur-
cumă, ghimpe, fumariţă, lichen de Islanda, păpădie, curcumă.
Impetigo: nuc, trei fraţi pătaţi.
Impotenţă: brânca ursului, mesteacăn, chrysantellum americanum,
damiană, ginseng siberian, ghimbir, ginseng, muira puama, saschiu,
pin, cimbru, lămâiţă.
Inapetenţă: schinduf.
Indigestie: aloe, curcumă.
Infecţii: brusture, busuioc, echinacea, piciorul cocoşului,
năpraznic, lapacho, pătlagină, propolis, smilax.
Insomnie: angelică, vinariţă, ovăz, romaniţă, mac, hamei, lavandă,
ghizdei, măghiran, roiniţă, sunătoare, portocal (flori), pasifloră,
vulturică, polen, tei (frunze şi flori), valeriană, verbină.
Insuficienţă cardiacă: cafea, porumb.
Insuficienţă respiratorie: isop, rozmarin, podbal.
Isterie: nucşoară, pasifloră, valeriană.
Lactaţie (hiper): măceş, ciumărea, polen.
Lactaţie (hipo): măceş, mărar, ciumărea, polen, verbină.
Laringită: angelică, anason, arnică, lumânărică, limba mielului,
cardamon, morcov (planta întreagă), bărboaţă, chiparos, droseră, echi-
nacea, brâncuţă, eucalipt, genţiană, nalbă mare, isop, lavandă, lichen
de Islanda, silnic, măghiran, nalbă, muira puama, afin (frunze), porto-
cal (flori), oregano, trei fraţi pătaţi, cebarea, pătlagină, piper, amăreală,
propolis, ridiche neagră, lemn dulce, saw palmetto, cimbrişor de câmp,
cimbrişor de cultură, podbal, violetă.
Leucopenie: coada şoricelului, creţişoară, arnică, anghinare,
brânca ursului, coacăz (fructe), chrysantellum americanum, lăsnicior,
fumariţă, ienupăr, pareira brava, piperul bălţii, saschiu, cebarea, barba
ursului, propolis, săpunariţă, tei (frunze şi flori).
Leucoree: coada şoricelului, creţişoară, brânca ursului, lumânărică,
traista ciobanului, buchu, strugurii ursului, morcov (planta întreagă),
chimion, măceş, schinduf, ienupăr, năpraznic, harpagophytum, hamei,
isop, urzică moartă, muşeţel, trifoi de baltă, nuci, nuc, pareira brava,
mar-garetă, trandafir roşu, salvie, coada-cocoşului, gălbenea, sclipet,
varga de aur, viţă de vie.
Leziuni: creţişoară, arnică, gotu kola, bălbişă, ghimbir, porumb,
sunătoare, smirnă, nuci, pătlagină, gălbenea, sclipet.
Limfatism: hasmaţuchi.
Lipotimie: usturoi, anason, ginseng, ginkgo biloba, vâsc, lavandă,
roiniţă, oregano, saschiu, rozmarin, tei (frunze şi flori), valeriană.
Litiază biliară: vezi calculi biliari.
Litiază urinară sau renală: vezi calculi renali.
Lumbago: bătrâniş.
Mastită: sunătoare.
Menopauză: coada şoricelului, talpa gâştei, creţişoara, lucernă,
bambus, romaniţă, scorţişoară, chiparos, bălbişă, schinduf, ghimpe,
ginkgo biloba, ginseng, vâsc, hamamelis, hamei, castan sălbatic,
pasifloră, pătrunjel, smilax, salvie, salcie albă, valeriană, viţă de vie.
Menoragie: traista ciobanului, năpraznic, varga de aur.
Anexe 465
Menstruaţie: coada şoricelului, creţişoară, arnică, anghinare
(frunze), brânca ursului, lumânărică, traista ciobanului, morcov,
coacăz (fructe), chrysantellum americanum, chimion, lăsnicior, schin-
duf, fumariţă, ienupăr, năpraznic, harpagophytum, hamei, urzică
moartă, muşeţel, trifoi de baltă, pareira brava, margaretă, piperul
bălţii, saschiu, cebarea, barba ursului, propolis, săpunariţă, salvie,
gălbenea, tei (frunze şi flori), varga de aur, viţă de vie.
Meteorism: usturoi, mărar, angelică, anason, romaniţă, coriandru,
chimion, ghimbir, dafin, mentă, afin (fructe), ceapă, salcâm, cimbru,
cimbrişor de câmp.
Metrită: coada şoricelului, brânca ursului, lumânărică, traista
ciobanului, morcov (planta întreagă), chimion, schinduf, ienupăr,
năpraznic, harpagophytum, hamei, urzică moartă, muşeţel, trifoi de
baltă, nuc, pareira brava, margaretă, salvie, gălbenea, sclipet, varga de
aur, viţă de vie.
Metroragie: coada şoricelului, brânca ursului, lumânărică, trai-
sta ciobanului, buchu, morcov (planta întreagă), armurariu, chimion,
chiparos, dracilă, schinduf, ienupăr, năpraznic, hamamelis, harpag-
ophytum, hamei, urzică moartă, muşeţel, trifoi de baltă, pareira brava,
margaretă, piperul bălţii, ardei iute, cebarea, barba ursului, salvie,
gălbenea, varga de aur, viţă de vie.
Migrenă: angelică, anason, cafea, romaniţă, rostopască, fumariţă,
lavandă, lichen de Islanda, măghiran, muşeţel, roiniţă, mentă, trifoi
de baltă, portocal (flori), oregano, margaretă, piperul bălţii, propolis,
rozmarin, tei (alburn), tei (frunze şi flori), violetă.
Naştere: talpa gâştei, morcov (planta întreagă), mătură verde,
harpagophytum, pareira brava, pătrunjel.
Negi: rostopască.
Neurastenie: măghiran, valeriană.
Nevralgie: coada şoricelului, talpa gâştei, creţişoară, arnică, bam-
bus, busuioc, morcov (planta întreagă), coacăz (fructe), bărboaţă,
echinacea, bălbişă, mac, tarhon, piciorul cocoşului, ghimpe, frasin,
fumariţă, mătură verde, năpraznic, ginkgo biloba, vâsc, hamamelis,
harpagophytum, lapacho, porumb, măghiran, roiniţă, smirnă, afin
(frunze), orthosiphon, urzică vie, pareira brava, pasifloră, pătrunjel,
saschiu, pătlagină, propolis, ridiche de iarnă, creţuşcă, salcie albă,
verbină, viţă de vie.
Obezitate: coacăz (frunze şi fructe), gotu kola, fucus, guggul,
orthosiphon, ceai verde.
Oboseală intelectuală: ginseng.
Ochi: lucernă, anghinare, brânca ursului, mesteacăn, cafea, mor-
cov, coacăz (frunze şi fructe), mărar, schinduf, năpraznic, cuişoare,
hibiscus, hamei, cola, măghiran, afin (frunze), polen, rozmarin, cim-
bru, salvie, ceai verde, cimbrişorul de cultură, valeriană.
Osteită: bambus.
Otită: mărar.
Otrăvire: cafea.
Oxiuroză: absint, morcov (planta întreagă), gotu kola, măceş,
echinacea, tarhon, eucalipt, mărar, genţiană, năpraznic, lapacho,
sunătoare, nuc, cimbru, calomfir, cimbrişor de cultură.
Palpitaţii cardiace: talpa gâştei, vinariţă.
Paludism: absint.
Panariţiu: lumânărică.
Paralizie (sechele): măghiran.
Păduchi: sunătoare, oregano, piperul bălţii, lemn dulce.
Păr: lucernă, bambus, brusture, polen, barba ursului.
Păr încărunţit: lucernă, bambus, brusture, polen, barba ursului.
Perioada examenelor: cola.
Piele: osu iepurelui, varga-ciobanului, chimion, fumariţă, hama-
melis, afin (frunze), nuc, ceapă, pătrunjel, propolis, gălbenea, ceai
verde, viţă de vie.
Pişcătură de insectă: gotu kola, ceapă.
Pitiriazis: năpraznic, nuci.
Pletoră-obezitate: lăsnicior, fumariţă.
Pleurezie: limba mielului, morcov, mătură verde, nalbă mare,
isop, sunătoare, muira puama, cebarea, ridiche de iarnă, saw palmetto,
violetă.
Pregătirea examenelor: polen.
Probleme ginecologice: traista ciobanului, urzică moartă.
Prostată (hipertrofiere): polen.
Prurit: fumariţă, trei fraţi pătaţi, ceai verde.
Psoriazis: lumânărică, mesteacăn, varga-ciobanului, lăsnicior, trei
fraţi pătaţi, amăreală, smilax.
Anexe 467
Rahitism: nuci.
Râie: ovăz, limba mielului.
Rău de călătorie: ghimbir, mentă.
Reumatism: anghinare, brusture, brânca ursului, lumânărică,
mesteacăn, limba mielului, iarbă neagră, osu iepurelui, strugurii ursu-
lui, varga-ciobanului, chimion, coacăz (frunze şi fructe), cireşe (cozi),
rostopască, pir, lămâiţă, lăsnicior, dracilă, mărar, ghimpe, frasin, fucus,
mătură verde, ienupăr, genţiană, ghimbir, guggul, vâsc, harpagophy-
tum, urzică moartă, lapacho, porumb, sunătoare, nuc, orthosiphon,
urzică vie, parachelniţă, trei fraţi pătaţi, pătrunjel, vulturică, păpădie,
pătlagină, piper, barba ursului, propolis, hrean, creţuşcă, smilax,
săpunariţă, salcie albă, coada-cocoşului, tei, varga de aur, bătrâniş.
Reumatism articular acut: creţuşcă.
Rinichii şi aparatul urinar: scorţişoară, măceş, dracilă, varga de aur.
Rinofaringită: genţiană.
Salpingită: coada şoricelului, brânca ursului, lumânărică, traista
ciobanului, morcov, chimion, schinduf, ienupăr, năpraznic, harpag-
ophytum, hamei, urzică moartă, muşeţel, trifoi de baltă, pareira brava,
margaretă, salvie, gălbenea, varga de aur, viţă de vie.
Sânge: coada şoricelului, creţişoară, arnică, anghinare, brânca ur-
sului, coacăz (fructe), chrysantellum americanum, lăsnicior, fumariţă,
ienupăr, ginkgo biloba, pareira brava, piperul bălţii, saschiu, cebarea,
barba ursului, propolis, săpunariţă, tei (frunze şi fructe).
Sâni: sunătoare.
Sâni (reîntărire): sunătoare.
Scarlatină: limba mielului.
Sciatică: tarhon, sunătoare.
Scolioză: bambus.
Scorbut: coacăz (fructe), hrean.
Seboree: brusture.
Secreţii lactate: verbină.
Sinuzită: eucalipt, oregano, pătlagină, lămâiţă.
Sistemul imunitar: arnică, lapacho.
Sistemul neurovegetativ: cimbrişorul de cultură.
Spargerea vaselor de sânge: peraira brava, piperul bălţii,
cebarea, barba ursului.
Spasmofilie: tarhon, pasifloră.
Sport: ghimbir, cola, mentă.
Stomac: usturoi, mărar, anason, busuioc, rozmarin, condurango,
coriandru, chimion, ghimbir, cuişoare, dafin, mentă, ceapă, amăreală,
pătlagină, salcâm, cimbru, cimbrişor de câmp.
Stomatită: smirnă, hrean.
Stres: vinariţă, echinaceea, ginseng siberian, ginseng, lavandă,
roiniţă, valeriană.
Sufocare: nucşoară.
Sughiţ: mărar, anason, tarhon.
Tabagism: eucalipt, violetă.
Tahicardie: vâsc, ghizdei, portocal (flori).
Tensiune arterială: păducel, morcov, hasmaţuchi, măghiran,
saschiu.
Torticolis: coada şoricelului, talpa gâştei, creţişoară, arnică,
morcov, coacăz (fructe), bălbişă, mătură verde, ginkgo biloba, vâsc,
hamamelis, harpagophytum, roiniţă, smirnă, afin (frunze), pareira
brava, pătrunjel, saschiu, viţă de vie.
Traheism: podbal.
Traumatism: talpa gâştei, arnică, hamamelis.
Tuberculoză pulmonară: barba ursului, trandafir roşu.
Tuse convulsivă: lumânărică, limba mielului, droseră, lavandă,
oregano, amăreală.
Ulcer gastroduodenal: mărar, busuioc, morcov, condurango,
genţiană, cuişoare, muşeţel, amăreală, pătlagină, salcâm.
Ulcer varicos: coada şoricelului, armurariu, condurango, chipa-
ros, lapacho, castan sălbatic, sunătoare, viţă de vie.
Urechi: mărar.
Urticarie: pir, fumariţă, năpraznic, ridiche de iarnă.
Varice: creţişoară, traista ciobanului, gotu kola, armurariu,
chrysantellum americanum, chiparos, ghimpe, mătură verde, ginkgo
bilo-ba, hamamelis, urzică moartă, castan sălbatic, afin (frunze), alun,
viţă de vie.
Vedere (slăbirea vederii): lucernă, anghinare, brânca ursului,
mesteacăn, cafea, morcov, coacăz (frunze şi fructe), mărar, schinduf,
năpraznic, cuişoare, hibiscus, hamei, cola, măghiran, afin (frunze),
Anexe 469
polen, rozmarin, cimbru, salvie, ceai verde, cimbrişorul de cultură,
valeriană.
Vergeturi: creţişoară.
Viermi: morcov, gotu kola, măceş, echinacea, tarhon, eucalipt,
mărar, năpraznic, lapacho, sunătoare, nuci, cimbru, calomfir,
cimbrişorul de cultură.
Vomă: mărar, anason stelar, busuioc, droseră, lichen de Islanda,
roiniţă, afin (frunze), pareira brava, piperul bălţii, cebarea, sclipet.
Bibliografie
Anonim - Aurea Catena Homeri sau Nature dévoilée (Dervy)
Bardeau F. - La Pharmacie du Bon Dieu (Stock)
Bernardet M. - Phyto-Aromathérapie pratique (Dangles)
Binet C. - Oligo-éléments et Oligothérapie (Dangles)
Bouche P. - Les mots de la médecine (Belin)
Boucherle A., Josserand L. - Des mots pour la pharmacie (Ed. de
Santé)
Bouquet A., Debray M. Plantes médicinales de la Cote d’Ivoire
(Orstom)
Cazin F. J. - Traité pratique et raisonné des plantes médicinales
indigènes (Ed. de l’Envol)
Ceron T. - Spagyria, santé et équilibre pour l’esprit, l’àme et le
corps; Phyto-Spagyrie, une médecine qui aime l’homme; Sphinx-
Grande pyramide, l’Alchimie intérieure; La Silencieuse Coincidence
- la maison de médecine (Ed. Col du Feu)
Conservatorul oraşului Geneva - De la plante au médicament
Crollius O. - Traicté des Signatures (Arche)
Daems W. F. - L’homme et les plantes (Publications Weleba)
Debuigne G. - Dictionnaire des plantes qui guérissent (Larousse)
Deglos A. - Les merveilleux secrets des plantes (Andrillon)
Delaveau P. - La mémoire des mots (Louis Pariente)
Dogna M. - Manuel du nouveau thérapeute (Tredaniel)
Dorvault - L’Officine (Vigot 1948)
Dr. Pamplona-Roger - Guide des plantes médicinales (Ed. Vie et
Santé)
Duraffourd C., D’Hervicourt L., Lapraz J. C. - Cahiers de Phy-
tothérapie clinique (Masson)
Elixalp (Brochures) - L’Alchimie végétale des Anciens; La Dy-
namique des 5 Mouvements
Ettmuller M. - Nouvelle chymie raisonnée (1693)
Ferrari J. P. - Dictionnaire étymologique de la flore française
(Lechevalier)
Fort G. - Guide de traitement par les plantes médicinales et phyto-
cosmétologie (Heures de France)
Diagrame: Unităţi spagirice 471
Diagrame utilizate
pentru determinarea
prin radiestezie
sau alte mijloace spagirice
specifice
a tratamentului bolilor
472
e
plex
Com girice
sp a
ia
Ser
p
ric e
3
a gi lex
C
ria
sp om
Se
180 elixire spagirice
e
ia
giric
m
1
Ser
Co
spa plexe
Indicator
ROS
C6
R UFA
C5
HEP
EX
TA
C7 BIL-C RA
ETA
PL
R
C8 DEPU
M
A RO
-B
A
C4
S
DIX
AX
CO
PI
TH
ANC
CO
EN
NU
IC
MAR
S
M
M
Diagrame: Unităţi spagirice
S-
C3
EL
PL
C9 P
CO
O
S
INU
G
EU
M
IG
S
TO
EX
CA
AN
PL
LY ES
0
IG
11
P
EX
C
TU 2D
C1
C2 S C1 13
VIT CO
A LO MP O SC
S LE STR
X GA
C1 ST
IMOS C14
-TRA NS SP
MALVA
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
Numărul de picături la fiecare doză Numărul de doze pe zi
1 3 5 7 10 15 20 50
Durata tratamentului în zile

473
474
C20
C23
X C22
C
4
EX
19
C21 DIURO
C2
H
ASS
PL
X
IS
C
EM
LE
COMPLE
18
25
COM
C
OS
M
MP
IC
COM
AT
N
CO
TIC
RI
TO
X
C1
IX
PLE
S COMPLEX
7M 6
X
ER
CYS
SP
C2
TR
B
TRITICUM
EN
IE
SP
ZI
OP
R
N
O EX
ZI
LT
PA
SI
C16 S E
GIN SP SV C 27
KG
O OS
CO LEX
MP C HO
LEX
C15 H 28
IBIS-T C
ENSIO OS SP
SP SOMN
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
1 3 5 7 10 15 20 50

Ă SPAG
Y-FORŢ Y-SU
P
SPAG LEŢE
SP
E N AG
DR Y-
Y- FL
AG UX
SP
R
I
ELI
E R
ILO
G
UI
DI
XIR
SUE
SPA N
IRI
UL
AQ
IGIN UL
XIR C
ELI LEX,
E
R
Z
O
ILE
BUR E
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
1 3 5 7 10 15 20 50

475
476
ANG
L
IUTE
AN
A
AS
RIU
ELIC
EIUL
CA
MĂ
Ă
RA
ON
E DE CAFE
R
NI
ANGHINAREA
A
EA
AR
ARD
LU
L
RM
N
A
LA
A NU
UL
AL
O DI
BA
ARBOREL
EA
OS
IN
AF SP
INU L
L( SU I
FR BU RE
UN AM C AP
ZE B BA
AFI ) R
NUL
(FR BA
LUI
UCT
E) RSU
BA U
ABSINT BAR
UL
BĂLBIŞA
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
1 3 5 7 10 15 20 50

PA
RDE
CAR
CA
UA
CEA
B
LO
DAM
EA
US
UL
U
AR
FIR
EN
CASTANUL SĂ
ONU
IO
BU
M
CEAIUL VE
L
L
UL
CE
HI
CU
CH
C
NU
U
BR IO
IM
LBATIC
US L
TU CH SU
RE O
BR LE AR
ÂN IP
CU CH UM
ŢA AN
IC
BRÂ ER
NCA AM
URS L UM Ă
ULU T EL LB ATIC
I N A SĂ
SA ARE
BĂTRÂ
NIŞ RY CICO
CH CÂMP
ORUL DE
CIMBRIŞ
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
1 3 5 7 10 15 20 50

477
478
CO
COLA
CO
UL
ANG
A
ADA
C
DR
CĂ
N
OA
ŞO
RA
DUR
C
ZU
OA
CI
RIA
ĂZ
Ş
L
LN
RICE
CON
U
UM
ŢI
CO
UL
N
COADA-COCOŞUL
ĂR
ŞI
E
U
GR
NE
CI
UI
CR
R
RE
G
LULU
AU
C
I
E
U(
A
AŞ
A
RU
AR
(
O
FR
(C
CIM IŞ
FR
OZ
UN
IL CU
U
BR
UL E) A
ZE
UM
CT
URC
E)
CIM C
BRI
ŞOR
INUL
UL L
ĂMÂ DAF
CIMBRIŞ IOS
ORUL D
E CULT DAMIANA
URĂ
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
1 3 5 7 10 15 20 50

A
AUA
FR
FUCU
UM
ŢIAN
F
AS
YT
L
FUMARIŢA
SUL
EN
I
INU
GEN
PH
I RU
L
O
CU
GĂLBENE
EU
MB
I
LU
LE
AG
CA
L
PE
LI
GH
RP
P
IM
EL
TU
HA
EU
L
TE I UL
RO DE
EC CO IZ
HIN CU GH
AC L O
EA KG
GIN
DR
OS
ER A ENG
GINS
DRAC
ILA LA
GOTU KO
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
1 3 5 7 10 15 20 50

479
480
IARB
HR
ÂIŢA
ISOPUL
HO
EA
C
HI
L
A NE
LĂM
BI
PA
IENUPĂRUL
NU
S
RU
L
LA
IO
CU
AGR
HA
C
A
Ă
D
SU
SM
NI
N
L
S
AŢ
VA
HA
U
LĂ
M
LA
E
CH
EI
I
UL LC
HA DU
MA UL
ME
E MN A
LIS L A ND
SL
GU EI
GG U LD
UL EN I
H ULU
LIC A MIEL
LIMB
GRÂU
L A
LUCERN
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
1 3 5 7 10 15 20 50

UL
MĂT
ĂNUL
MĂ
MA
COV
SL
URA
MA
UA
UL
R
P
IENUPĂRUL
INU
R
MOR
M
GA
MU
IRA
R
MESTEAC
VERD
L
ĂR
E
ET
LU
MU
AR
A
M E
EŢ
ĂG
H Ş A
IR U
A M LB
MA NU NA
CU L
LC E
AL AR
IFO B AM
MĂ RN L
CEA IAN NA
ŞA L
NICU
RAZ
NĂP
LUMÂ
NĂRIC
A NUCILE
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
1 3 5 7 10 15 20 50

481
482
PA
PARE
ĂDI
R
INA
IR
OV
AC
PĂP
AG
Ă
PASIFLORA
UL
H
L
PĂDUCELUL
A BR
EL
ZU
O
ER
ĂT
J
L
P
SU
I
UN
AVA
NIŢ
IE
LU
A
TR
PU
OR ŞU
O
PĂ
RE
TH C L
L
OS O NU
C
UI
IP
H L PI
OR U
EG ON R
AN U L IO UL
O C ER
PI PIP
NUC
ŞOA
RA II
ĂLŢ
R UL B
NUCU PIPE
L
PIRUL
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
1 3 5 7 10 15 20 50

SCA
ROIB
RID
A
A
UL
ROINIŢA
PS
ICH
RIN
ROMANIŢA
TOP
UL
ILI
EA
P
ÂM
ZM
UM
C
ROS
RO
Ă
RO
AL
PO
E IA
LB
S
A
LI
PO
S
RN
RU IA
Ă
M LC IA
BU SA LV
PO L SA
RT
OC
AL H IUL
UL SC
PO SA
LEN
UL GA
IFRA
SAX
PODB
AL O
LMETT
SAW PA
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
1 3 5 7 10 15 20 50

483
484
SMIL
I
CUL
SIM
SMIRNA
LU
AX
NA
SI
A
SU
INIC
LN
R
SPA
RE
IC
HIA
SF
II U
SOCUL NEGR
OA
UL
E
IA
ĂT
UR
CL
EV
A
SC
UG
ŞT
SU
RO
R
OR
EI
ŞI
ŢI
ST
E
ŞO ŞT
SC AR GÂ
LIP A L PA
ET L
UL TA NU
R HO
SCH TA
IND
UFU )
L URN
ALB
TEI (
SĂPU
NARIŢ I)
A ŞI FLOR
TEI (F RUNZE
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
1 3 5 7 10 15 20 50

A
I
U
ULU
URZIC
RZ
UR
IC
TU
L
EA
BAN
O
USTUROIUL
VALERIAN
D
A VIE
AA
CU
IO
S
CH
TR
LB
GA
A
VÂ
A
IF
Ă
A-C
R
O
IN
G
B
VA
IU
R
L
TR
EI VE
VAR
DE
FR ŢA
RI
BA
AŢ
TR I NA
LT
PĂ VI
Ă
AN TA
DA
FIR Ţ I VIE
UL A DE
TRA RO
ŞU VIŢ
ISTA
CIO SĂ ICA
BAN LB TUR
ULU AT VUL
TOPO I IC
R AŞUL R
ZEDOA
Indicator
20 15 10 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
1 3 5 7 10 15 20 50

485
Girault L. - Kallawaya, guérisseurs itinérants des Andes (Orstom)
Girre L. - La santé par les plantes (Ouest France)
Grenant P., Moretti C, Jacqemin H. - Pharmacopées traditionnelles
en Guyane (Orstom)
Husemann F şi Wolff O - La médecine à l’image de l’homme (Ed.
Triades)
Kabir - Le fils de Ram et d’Allah (Les Deux Oceans)
Le Breton - Les clefs de la philosophie spagyrique (J. C. Brailly)
Leclerc H. - Précis de Phytothérapie (Masson); Les epices (Masson)
Leene H. - Les sept sceaux (Col du Feu)
Leene M. şi H. - Origine et sagesse des chiffres (Col du Feu)
Lemery N. - Cours de Chymie (1756); Dictionnaire universel des
drogues simples (1733)
Lieutachi P. - Jardin des savoirs, jardin d’histoire (Les Alpes de
lumière, 05 Mane); Les simples entre nature et société (Epi, 05 Mane)
Luu C. şi V. - Cours Imderplam, F-34130 Candillargues
Manuila L., Manuila A, Nicoulin M. - Dictionnaire médical
(Ed. Masson)
Marié E. - La Médecine hermétique de Paracelse (Paracelse)
Maveric J. - La Médecine hermétique des plantes (Ed. Bélisane)
Nisargadatta - Je suis (Les Deux Océans); A la source de la con-
science (Les Deux Océans)
Osmont A. - Plantes médicinales et magiques (Champs-Elysées
1944)
Pagot J. - Le Caractère Philosophique (Chez l’auteur)
Pancaldi A. - Alchimia practica (à paraitre aux Ed. Col du Feu)
Paracelse - Oeuvres complètes (Ed. Traditionnelles); De natura re-
rum libri novem (Z. Palthenius 1605); Oeuvres médico-chimiques ou
Paradoxes (Ed. Sebastiani)
Paris R. R. şi Moyse H. - Matière médicale (Masson)
Pelikan W. - L’homme et les plantes médicinales, 3 Tomes (Ed.
Triades)
Pinto R. - Manuel pratique d’homéopathie (Maloine)
Platearus - Le livre des Simples Médecines (Vilo - Bibliothéque
Nationale)
Poletti A. - Fleurs et plantes médicinales (delachaux et Niestlé)
Bibliografie 487
Raynal-Roquea A. - La botanique redécouverte (Belin)
Reader’s Digest - Secrets et vertus des plantes médicinales
Requena Y. - Acupuncture et Phytothérapie, 3 Tomes (Maloine)
Revista „Thérapeutiques naturelles” Nr. 102 (Ian 1993), nr. 121
(feb/mar 1996), nr. 123 (iun/iul 1996)
Rhumelius J. Ph. - L’Antidote chymique (J. Huttner 1648)
Riviere P. - La Médecine spagyrique (Savoir pour etre); La Méde-
cine de Paracelse (Ed. Traditionnelles)
Salle J. - Le totum en phytothérapie (Frison Roche)
Schauenberg, Paris - Guide des plantes médicinales (Delachaux et
Niestle 1977)
Schroder - La Pharmacopée raisonnée (1698)
Şcoala din Salerne - (J. B. Bailliere et Fils 1861)
Sctrick L. - L’Oligothérapie exactement (Roger Jollois)
Steiner R. - Oeuvres parues chez: Triades (Paris), Editions Anthro-
posophiques Romandes (Geneva), les Trois Arches (Chatou), Novalis
(78362 Montesson)
Valnet J. - Phytothérapie (Maloine)
Van Hellemont J. - Compendium de Phytothérapie (APB)
Vial B. - Dictionnaire affectif des plantes (Sauramps medical)
Von Bernus A. - Médecine et Alchimie (Ed. Ediru)

Elixire Alchimice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Elixire Alchimice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

214 elixire alchimice

Traducere: Lucia Mocanu

Editura ARS AMANDI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

© Copyright Toni Ceron - 1997

Copyright © 2008 Editura ARS AMANDI

Pentru informaţii actuale şi comenzi contactaţi-ne la:

Spagiria: Date de bază

A. Origini ale spagiriei

G. Cele Trei Principii

H. Aprofundarea celor Trei Principii

Sare primordială/Mamă misterioasă

3 Principii active: Sare – Mercur – Sulf

I) Exemplu de preparare a elixirului spagiric

Comparaţii cu alte terapii

Cele 34 de combinaţii complexe

C10 ANGELICA COMPLEX

C16 GINKGO COMPLEX

C20 CASSIS COMPLEX

C21 DIUROS COMPLEX

C22 TRITICUM COMPLEX

C23 CYSTIC COMPLEX

C24 PARIETRIX COMPLEX

C25 ZINZIBER TONIC

AQUILEX ELIXIRUL ORIGINILOR

Componentă subtilă a SPAGY-DREN-ului

Componentă subtilă a SPAGY-FORŢEI

Componentă subtilă a SPAGY- SUPLEŢEI

Componentă subtilă a SPAGY-FLUX-ului

ELIXIRUL SPAGIRIC DIN IERBURI SUEDEZE

Experienţe întunecate şi pline de duritate ale vieţii.

BĂDIAN (Anason stelat)

BAMBUS SPINOS (Tabashir)

BARBA CAPREI (Creţuşcă)

BARBA URSULUI (Coada calului)

CHIMION (Chimenul roman)

CIMBRU (de munte)

COACĂZ NEGRU (fructe)

COACĂZ NEGRU (frunze)

COLA (Nucă de Cola)

CURCUMĂ (specie de Turmeric)

DROSERĂ (Roua cerului)

GENŢIANA GALBENĂ (Ghinţură)

HARPAGOPHYTUM (Gheara diavolului)

Îmbibă-ţi plămânul cu lemn dulce

LICHENUL DE ISLANDA (Lichenul de piatră)

MARGARETĂ (Muşeţel mare)

MĂCEŞ (trandafir sălbatic)

Eul prizonier al unor forme vechi de magie.

MORCOV (întreaga plantă)

O mai bună coabitare a diverselor corpuri, armonizând

PIRUL TÂRÂTOR (Pir gros)

PSYLLIUM (Ochiul lupului)

RIDICHE DE IARNĂ (Ridiche neagră)

SAW PALMETTO (Palmierul pitic)

ŞTEVIE (Iarbă dulce)

TEI (Frunze şi flori)

TRANDAFIR ROŞU SĂLBATIC

TREI FRAŢI PĂTAŢI

URZICĂ ALBĂ (Urzică moartă)

VARGA DE AUR (Splinuţă)

Modul de întrebuinţare al tincturilor

Interacţiunea dintre plante şi fiinţa umană