Sunteți pe pagina 1din 262

Primarul din Cirlibaba

M-am trezit dimineata in liniste. Se potolise furtuna de afara. Fusese o furtuna de zapada vreme de citeva zile , timp in care n-am iesit aproape deloc din pestera. Numai cit am iesit odata citeva minute si am simtit ca parca ma taie vintul cu zeci de lame de gheata caci era asa de puternic incit trecea prin orice haine si in citeva secunde deja nu ma puteai misca miinile in manusi. Dar astazi parea sa fie o zi frumoasa dupa lumina stralucitoare ce razbatea prin straturile de gheata ce imi acopereau geamurile. Am iesit din sacul de dormit si m-am imbracat . Apoi am pus lemne in soba, am aprins focul si am pus de cafea. Am scrijelit cu muchia toporului stratul gros de gheata de pe geam si apoi am topit gheata cu degetele pina ce am facut o gaurica asa ca un vizor prin care ma uitam afara . Parea sa fie foarte frumos. Dar totusi nu ma induram sa ies caci usile imi erau etansate frumos de jur imprejur cu un strat de gheata iar asta oprea vintul sa bata prin casuta mea. M-am apucat atunci de alte lucrari interioare. Iarna oricum nu-i un anotimp de stat pe afara. si aveam multa treaba inauntru pe care o neglijasem in timpul verii cind am fost preocupat mai mult sa imi aduc lemne din padure. Adusesem cred toata vara vreo 4 tone de lemne si acuma puteam sta linistit in casuta mea linga soba sa prajesc turte in ceaunel. Ma apucasem sa lucrez la al doilea rind de usi fiindca voiam sa imi fac inca un rind de usi in interior mai etanse decit primele . Deodata aud niste voci afara. Era tata. Nu intelegeam ce cauta tata aicea ca doar cu citeva zile in urma coborisem in vale si ma intilnisem cu mama . Ce se intimplase de venise acuma din nou ? Am luat ciocanul si am desclestat zavorul din gheata deschizind usa. Impreuna cu tata mai era un om si un politist in uniforma. I-am poftit inauntru. - Ce s-a intimplat ? De ce ati venit aici ? - Ce sa se intimple ? zice tata tre sa te hotarasti , Ori la bal ori la spital. - Da doar a fost mama acum 3 zile si totu era bine. Mi-a dat bani mi-a dat mincare . Stabilisem cu ea ca mai vine incoace de craciun. Ce ati patit asa deodata ? - Nu stiu nici eu zice tata. De data asta eu n-am nici o vina. Eu n-am venit acuma ca am vrut eu ci fiindca am fost chemat aici de catre Primarul din Cirlibaba . Am primit telefon acasa si mi s-a spus sa vin de urgenta acolo. - Adica ce treaba ar putea sa aibe primaria cu mine ? - Eu sint Viceprimarul din Cirlibaba spune civilul si am fost trimis de domnul Primar sa te invit la o discutie cu dumnealui. - Si ce anume vrea domnu Primar de la mine ? - Nu stiu , asta trebuie sa discuti cu dumnealui personal. - Si daca nu vreau sa vin , aveti de gind sa ma luati cu forta ? - Ei , nu noi am venit doar asa ca sa te invitam - Si era nevoie de un politist ca sa ma invitati ? Mda cunosc , am mai fost eu odata invitat de politie politicos cu catusele pe mini Am sa vin totusi sa vad ce vreti de la mine. Nu de alta dar n-am de gind sa ma lupt doar cu un singur politist. Daca erau mai multi poate ma luptam cu ei , dar asa cu unu singur n-are nici un rost - Asa care va sa zica ? Daca-i numa unu nu te lupti cu el Da daca erau mai multi ce aveai de gind sa lupti cu ei ? - Poate ca da - Si adica cum voiai tu sa te lupti cu politistii ? Voiai sa folosesti baioneta asta ? - Nu , mai degraba as prefera ciocanul asta mare. Merge excelent pentru scutieri din aia cu scuturi si casti pe cap.

240

- Ha , ha , ha , ride politistul. Ce misto ! Adica aia au scut si poti sa lovesti linistit in scuturile lor cu ditamai ciocanul ... Mai baiete mai , fii serios ! Ce ti-as face eu acuma daca as avea voie ! Numa cit m-ai chinuit sa urc pina aicea pe zapada... - Nu faci o cafea ? intreaba tata. Sa bem ceva cald . - Ba da , cum sa nu , numai ca sa stiti ca n-am apa decit din asta din zapada topita pe soba. Dar e buna merge la cafea. - Nu mai bine lasa . Maia stam asa oleaca cit sa ne incalzim nitel si pe urma mergem. - Ce-i chestia asta intreaba viceprimarul luind de pe masa o placuta electronica . - Asta e un montaj cu microcontroler din alea de care lucram la fabrica. Le-am adus incoace ca sa ma apuc din nou de electronica , asa ca hobby. - Dar cum poti tu aicea sa faci electronica ? Ce ai letcon sa lipesti piese ? - Da am . - Si unde il bagi in priza ? - Pai acasa il bagam in priza aicea il bag in soba in jeratic si cu el pot lipi. Iar curent am in acumulatorul asta. Dar trebuie neaparat sa-mi produc eu singur curent inainte sa se descarce ca altfel ramin pe intuneric. Am discutat multe cu viceprimarul ala despre construirea unei centrale eoliene si chiar zicea ca ar putea sa ma ajute ca are un atelier de mecanica in sat. Eu m-am bucurat ca uite de aia au venit aicea ca sa gasesc eu ajutorul acesta si sa am un atelier unde sa-mi fac unele parti ale centralei electrice. Apoi am coborit cu ei la vale desi totusi ma deranja prezenta politistului. Daca primaru voia sa vorbeasca cu mine putea sa-mi dea un telefon , nu inteleg de ce a trebuit sa trimita iarasi politia dupa mine ? Hai ca prima data cind au venit politistii nu stiau ce-i cu mine dar acuma stiau toti , le-am dat si o carte de-a mea la politisti inca din vara. Asadar de ce au venit din nou politistii ? Imi era cam frica oleaca sa merg cu dinsii. Eu in urma conflictelor ce le avusesem cu parintii eram hotarit ca daca o sa trimita politia pe munte o sa ma lupt cu ei . Fiindca gindeam si eu ca Decebal cine vine aici cu prietenie il primesc cu prietenie , cine vine cu gind rau o sa ma lupt cu el. Ca doar au venit turisti pe acolo si am stat frumos la povesti. Dar daca vine cineva sa imi puna catuse pe miini asta nu mai accept. Cu ce am la indemina iau si dau in el ca si cum ar fi un lup sau un urs. Desigur stiu ca nu am voie sa fac asa ceva crestineste gindind. Dar mi-e si mie de acuma destul. Am fugit aici la mama dracului si m-am bagat in gaura asta in cel mai nedorit loc de nimeni , macar aici lasati-ma sa traiesc. Daca nici aicea nu am voie sa stau apoi da-o naibii de treaba ca nu mai am unde sa ma duc . Nu mai am alta solutie decit sa ma apar oricum si cu orice. Caci pe munte sint alte legi nu mai sintem in civilizatie , acolo sint doar simt legile naturii si in natura orice fiinta are dreptul sa se apere de un agresor. Totusi simteam cumva ca asa-i voia lui Dumnezeu sa merg cu ei la vale ca doar El le-a permis intrusilor sa urce pe munte. Fiindca daca voia Dumnezeu sa nu urce nimeni atunci ii aruca la vale morti pe toti trei caci in furtuna care fusese se dezlantuisera stihiile naturii atit de cumplit cu asa un ger si asa un vint de puternic si taios incit daca iesam afara din pestera imi inghetau intr-un minut miinile in manusi. In doua minute nu mai puteam misca degetele in manusi groase de blana. In jumate de ora afara as fi murit fiindca vintul trece prin orice haine si racea fortat trupul cu un jet de aer inghetat . Nimeni n-ar fi putut urca pe munte pe o asemenea vreme. Ba chiar am vazut si o avalansa acolo . De aceea zic ca nimeni nu ar fi putut urca acolo iarna fara sa-i dea voie Dumnezeu. Pe drum la vale mai glumea mai rideam , ma simteam totusi oarecum bine. Si fiindca era un soare asa de frumos si asa de minunat era totul in jur , asa ca aerul dupa furtuna de o puritate si de o frumusete extraordinara , mi-a venit asa deodata cheful sa ma dau de-a dura la vale prin zapada. Si indata bucuros m-am aplecat am pus capul in zapada 241

si am inceput sa fac bucuros tumbe la vale. Era minunat . Ailalti mi-au spus sa ma opresc , si deodata m-am oprit brusc rusinat de ceea ce facusem. Ei gindesc despre mine ca eram nebun si iata ca nebunu si-a dat in petic a inceput sa faca tumbe la vale prin zapada , dovada ca este chiar bolnav mintal. M-am ridicat rusinat de jos regretind ca nu am tinut seama ca sint intre oameni. Cind esti singur poti face ce vrei , dar in public nu ai voie sa faci asa ceva. Simtind penibilul situatiei la care ma expusesem viceprimarul a zis , chiar ca parca mi-as da si eu drumu asa la vale. Si s-a apucat si dinsul sa faca tumbe la vale rizind prin zapada. Acuma eu nu stiu daca o fi fost doar asa un gest de politete sau chiar i-o fi placut si lui sa faca tumbe , la urma urmei e asa de minunat sa fim din nou copii si sa ne jucam. Dar ailalti doi tata si cu politistu sa uitau acri la Domnul Viceprimar cum face tumbe prin zapada om batrin si serios in loc sa se poarte respectabil , a dat si dinsu de acuma in mintea copiilor ... Ajungem la Primar. Ma simteam cam neplacut. Cu viceprimarul discutasem foarte prieteneste , fiindca imi vorbise asa de la om la om fara aere de superioritate si fiindca acolo la pestera era oarescum el musafir in casa mea. Dar cu Primarul nu mai era acelasi lucru. Acuma eram eu musafir in casa lui si impozant de la biroul oficial decorat cu drapele uriase mi-a spus pe un ton aspru si poruncitor care parca nu admitea absolut nici o replica : - Uite care-i treaba domnu Oliver. Trebuie sa intelegi ca orice gluma are un sfirsit. Gata s-a terminat. Nu mai ai voie sa stai acolo la pestera . - De ce adica sa nu fie voie ? Nu deranjez pe nimeni acolo. - Intelege ca ai ocupat in mod ilegal un domeniu public. Nu ai autorizatie sa stai acolo si prin urmare trebuie sa parasesti acel loc. - Uite cum sta treaba domnu Primar. In primul rind eu n-am ocupat nimic caci nu ma consider proprietar pe nimic de acolo. Sint un simplu turist ce sta si el o vreme acolo. In al doilea rind scuteste-ma cu domeniul public fiindca pamintul apartine lui Dumnezeu fiindca El l-a facut si de aceea Dumnezeu este proprietar pe tot pamintul. Iar in al treilea rind. dumneata nu ai dreptul sa-mi poruncesti mie nimic. Fiindca eu sint om al lui Dumnezeu care aud direct Vocea Lui , si ascult direct de El. Prin urmare eu nu primesc ordine de la nici un Primar. Clar ? - Pai da ce fel de om al lui Dumnezeu esti tu caci eu stiu ca Iisus a spus ca oamenii trebuie sa asculte de autoritati. - Da desigur , categoric oamenii trebuie sa fie supusi autoritatilor. Prin urmare conform legii dumneata trebuie sa imi fii supus mie fiindca eu sint autoritatea aici. Eu fac legile pe lumea asta si nu dumneata. - Nu te supara dar eu sint totusi aicea ales de catre oameni ca Primar. - Oamenii sint prosti , asa ca dumneata esti numai Alesul Prostimii , in vreme ce eu sint Alesul lui Dumnezeu. Eu am primit porunca direct de la Dumnezeu sa stau acolo pe munte. Nu ai nici o autoritate sa schimbi asta. - Mai baiete hai lasa gluma , lasa povestile ca nu glumim aicea. Tu acuma trebuie sa intelegi cu binisorul ca trebuie sa pleci de acolo. - Da mai lasa tu gluma nu eu ! Caci s-ar putea ca nici Dumnezeu sa nu glumeasca. Ce n-ai vazut atitea inundatii si dezastre la televizor ? Ce vrei si aici sa ai parte de asa ceva ? Vrei sa nu mai ai nici un oras ? Poate vrei sa-ti stearga de pe harta complet Dumnezeu localitatea asta - Hai sa nu incepem cu de astea

242

Da de ce nu ? Eu am trait asa ceva odata. Oamenii dintr-un oras m-au suparat si pe urma Dumnezeu a distrus tot orasul , l-a ras complet de parca ar fi cazut o bomba atomica in acel oras. A ramas uite asa loc drept neted acolo unde cindva erau case si magazine . - Ce oras ? - La Costinesti . Acu doi ani s-a intimplat asta. - Uite , hai totusi sa ne intelegem cumva , ca sa nu ajungem la alte metode. Sa incercam fim putin seriosi si sa vorbim pe aceeasi limba. Intelege ca vara ai avut voie sa stai acolo cit ai vrut tu. Dar acuma este iarna. Este periculos acolo. Am primit telefon din Iasi de la Protectia Sociala si mi s-a comunicat sa rezolv cazul tau. Eu nu vreau sa imi asum riscul ca tu sa patesti ceva. De aceea trebuie sa pleci de aici. - Dar domnule , in primul rind nu am unde sa plec. Apartamentul din Iasi este inchiriat si cu parintii nu pot sta. Asa ca decamdata aceea este singura locuinta pe care o am. Si apoi riscul mi-l asum eu nu dumneata. Daca eu patesc ceva ce te intereseaza pe dumneata ? - Pai dar nu intelegi ca eu ca primar raspund de tot ce se intimpla in comuna asta? Eu raspund de viata fiecarui om de aici. - Adica cum raspunzi in ce fel ? Te condamna cineva la vreo pedeapsa daca eu patesc ceva ? Care-i problema ca nu inteleg . De ce nu pot sta acolo ? - Mai omule ! Dar tu nu vrei sa pricepi ca eu trebuie sa-mi asum raspunderea pentru ca tu stai acolo ? - Atunci domnule Primar daca asa spui ca neaparat asa trebuie atunci Asuma-ti domnule raspunderea !!! Probabil din cauza tonului cu care am spus-o ori nu stiu din ce alt motiv dar stiu ca toata lumea care era in camera a izbucnit in ris. Da un ris din ala bolnav rau de tot isteric cu lacrimi ca rideau toti in hohote de nu se mai puteau opri. Se tineau toti cu miinile de burta de ris . Si tata si politistul si viceprimarul si primarul rideau de se prapadeau de parca as fi spus cea mai grozava gluma posibila : Ca un Primar sa-si asume raspunderea ! Chiar si dupa ce se oprisera din ris si tot ii mai bufnea cite un hohot intr-atit de comica li se paruse ideea . Era logic ce am spus dar toata lumea stie ca nimeni nu-si asuma niciodata raspunderea si desi chiar asta trebuia sa faca primarul toata lumea stia ca e absolut imposibil. Toti oamenii fug de raspundere , ca dracu de tamiie , dar culmea e ca datoria unui primar chiar este sa-si asume raspunderea si toti stiau ca nu o va face. - Uite cum o sa facem . Acuma ai sa mergi la Iasi cu tatal tau. Eu am sa intrunesc consilierii intr-o sedinta extraordinara sa rezolvam cazul tau si peste trei zile ai cuvintul meu ca vin eu personal in Iasi si te aduc inapoi cu masina. - Ha , ha , ha , a fost rindul meu sa izbucnesc in ris. Adica o sa vii tu Primarul din Cirlibaba pina in Iasi special ca sa ma aduci pe mine inapoi la pestera ? Hai ca asta-i chiar culmea. Si te astepti sa cred eu asa ceva ? Stiu ca ma crezi nebun dar chiar asa nebun n-am cum sa fiu ca sa cred asa o prostie. Ori tu ce-ti inchipui despre mine ca as fi un om lipsit de discernamint incit sa ma poti pacali asa ca pe un copil ? Nici macar un copil n-ar putea crede asa o prostie. - Peste trei zile am niste treburi de rezolvat in Iasi si oricum vin in Iasi. - Fugi de aicea domnule ca nu cred asa ceva in ruptul capului. - Domnule iti dau cuvintul meu , ca peste trei zile te iau eu personal cu masina din Iasi. 243

Hai ca asta-i poveste , las-o moarta , nu te cred pentru nimic in lume. Domnule iti dau cuvintul meu de Primar. Cuvintul tau de primar si cit valoreaza asta ? Asta-i cuvint de politician. E ca si cum ai zice : Iti dau Cuvintul meu de Mincinos. - Domnule , eu ti-am vorbit frumos pina acum . Eu te respect , da ? Dumneata ma respecti pe mine ? - Nu , absolut deloc. Adica pentu ce motiv ai merita dumneata ca eu sa te respect ? - Pai daca eu te respect , nu trebuie sa ma respecti si tu ? - Daca ma respectai nu trimiteai Politia pe munte sa ma alunge de la pestera. Daca ma respectai nu-mi vorbeai pe tonul asta poruncitor cu care imi vorbesti. Si daca ma respectai nu-ti bateai joc de mine cu glume de astea ca vii tu sa ma iei de acasa din Iasi cu masina dumitale personala. Imi dau si eu seama ca daca eu acuma refuz sa plec la Iasi atunci probabil ca domnu politist imi pune catusele pe miini si ma trimite legat la Iasi. Iar asa ceva nu mi se pare deloc respect. Dar macar ai putea avea bunu simt sa nu-ti bati joc de mine cu glume de astea ridicole ca vii tu in trei zile sa ma iei din Iasi sa ma aduci inapoi la pestera. Asta zi-io lu mutu ... - Eu sa stii ca nu am glumit. Daca am promis ceva sa stii ca eu ma tin de cuvint. Iti dau cuvintul de Om ! Intelegi ? Cuvintul meu de om ! - Cuvintul tau de Om ? - Da mai , uite iti garantez ca ai Cuvintul meu de OM ! Sigur vin ! Se inrosise la fata tremura tot de emotie si era atit de pornit si sigur pe el atit de convingator vorbea incit chiar m-a impresionat. Chiar am inceput sa-l cred ca vorbeste serios. Poate ca totusi un Primar ar putea sa fie si el om ? Nu cred , dar fiecare are dreptul la o sansa , nu ? - Bine Domnu Primar. Hai s-o vedem si pe asta. Poftim iti dau ocazia sa dovedesti ca esti om si dumneata. La urma urmei daca nu te tii de cuvint oricum vin inapoi cu primul tren. Si oricum as fi vrut sa fac niste cumparaturi din Iasi. Hai sa vad si eu cita valoare are cuvintul unui Primar. Poate gresesc eu si poate ca meriti respectul meu. Poate ca ar fi posibil ca chiar si un Primar sa fie Om. Hai sa vedem adevarul domnule daca esti om sau nu. Cum ne vom intilni in Iasi ? - Uite asta e numarul meu de telefon , in a treia zi la ora 10 dimineata ma suni si ne intilnim in Iasi. E bine ? - Acceptabil. Nici n-am pornit bine spre Iasi ca tata a vrut sa se opreasca sa doarma la o pensiune ca era obosit. A vrut sa ia si mincare acolo la pensiunea aia . Iar eu m-am cam suparat si i-am zis : Mai da voi asa va distrati cu banii aia ai mei ? Eu mi-am vindut apartamentul ca sa va distrati voi cu mincare prin restaurante si camere de hotel ? Eu mi-am vindut casa pentru carte si nu am vazut decit 10 carti din 500 pe care le-am cerut. Pai da eu am dormit in sant ca boschetarul atita vreme pentru banii astia si tremur de frig aacolo in intr-o gaura de stinca acoperita de gheata iar voi va permiteti asa usa un lux sa stati la hotel ca lorzii ? Dar de cind v-ati boierit voi asa ? Ca pina acuma erati saraci trageati si voi de-o pensie amarita si acuma cheltuiti pe distractii de lux niste bani care nu sint ai vostri si pe care mi i-ati furat. Parintii mei erau modesti inainte dar dupa ce s-o vazut cu sute de milioane in banca le-o cam intrat niste fumuri in cap ca ei ar fi nste domni superiori Eu ma cred un superior datorita inteligentei mele dar ei se cred superiori ei datorita banilor pe care mi iau furat. Cind am ajuns acasa a doua zi a inceput panarama cu maica-mea . Numa cit m-a vazut ca intru pe poarta ca a si inceput sa tipe la tata : 244

- De ce l-ai adus aicea ? De ce nu l-ai lasat acolo sa-l lege aia si sa-l interneze la spital ? Tipete scanadal panarama . Degeaba ii mai zicea tata , stai mai femeie linistita calmeaza-te dar ea nu si nu . Iar cind pe mama o apuca isteria tipatoare pur sisimplu nu mai ai cu cine discuta daca vrei sa vezi un om lipsit de discernamint trebuie s-o vezi pe mama cind incepe sa tipe. Cred ca doar Mioara Cortez de la opera era capabila sa tipe mai tare decit mama dar macar la opera era fumos. Insa scandalurile de familie sint asa de agresive si violente asa de corozive psihic incit eu pur si simplu fug. Cind era mai tinara mama tipa asa de tare ca se aduna tot cartieru la usa noastra si chemau militia ca sa vina sa-i desparta. Tata e doar oleaca mai tacut dar la fel de agresiv el nu tipa chiar asa tare dar da zdravan cu pumnu . Eu cind vad asa ceva fug oriunde ies din casa ma duc sa ma plimb plec oriunde numai sa nu traiesc in asa o panarama. Viata aceea a familiei mele e un cosmar de groaza pe care pur si simplu nu vreau s-o mai traiesc nici macar o singura clipa. Prefer sa dorm afara in sant in boscheti oricit de frig ar fi dar vreau sa stau linistit vreau sa nu-mi tipe nimeni isteric in urechi. Mai placut este de zeci de ori la spitalul de nebuni decit acasa subt acelasi acoperis cu parintii mei. Ca si la spital unii tipa si ailalti ii pocnesc ca sa taca , dar nebunii nu tipa asa de tare ca mama iar infirmierii aia cit de sadici or fi ei totusi nu sint chiar asa de nervosi ca tata. Am dat telefon unui prieten sa-l intreb daca pot sta la el pentru o seara , ultimul prieten , dar nu era posibil sa stau la el ca nu era casa lui ci a familiei lui si ei n-au fost de acord sa ma primeasca. Oricum am plecat imediat de acolo de la tara cu scuza ca trebuie sa merg totusi in iasi sa ma intilnesc cu editorul. Cu vreo 6 luni in urma ii dadusem textul si el urma sa il pregateasca pentru publicare. I-a si platit inainte mama 10 mil. Acuma il intreb pe editor : - Cum merge cu publicarea cartii mele ? - Binisor , am ajuns cam pe la pagina 70 cu prelucrarea textului. Trebuie sa intelegi ca e o munca grea , eu trebuie sa citesc fiecare cuvint in parte ca sa corectez greselile gramaticale. - Adica in jumate de an dumneata ai facut doar 70 pagini ? Eu de atunci am mai scris inca 300 pagini la cartea mea. Daca tu faci 70 pagini in vreme ce eu scriu 300 cum ai sa poti vreodata publica cartea asta ? Peste citi ani ? Eu am nevoie de ea acum nu peste 7 ani. Apoi inseamna ca o sa fiu mort de mult cind o sa termini dumneata de corectat cartea asta. In fine ne-am inteles sa publicam doar un mic fragment din carte. Si a publicat doar cind a aflat ca sint in spital , a luat asa textul necorectat si i-a dat drumu asa la publicare. Cred ca daca nu ajungeam la gratii nu se publica niciodata nici macar fragmentu ala. Oricum nu s-a vindut nici un exemplar din cartea mea , desi nu cred ca-i o carte proasta. Ca tot veni vorba de arta hai sa zic parerile unor critici literari despre cartea mea. In Cirlibaba dupa ce iesisem de la Primar a venit o doamna la mine acolo in poarta primariei si mi-a spus ca e doctorita in sat si ca facuse rost de una din cele 11 carti mari pe care le dadusem acolo in sat. Si fiindca are un copil de 12 ani vrea sa-l incurajeze catre lectura dar copilu nu prea vrea sa citeasca. Si i-a dat cartea mea din care a inceput sa citeasca cu asa o pasiune incit nu mai putea sa-l desparta de carte , nu putea sa-i mai ia cartea din miini . Un copil de 12 ani sa citeasca o carte de 4 kile asta e mare minune. Mama spune ca ea nu poate citi cartea mea fiindca nu poate sa o tina pur si simplu in mina e prea grea pentru dinsa o doare spatele. Imi amintesc ca si eu eram asa cind eram mic daca prindeam o carte buna citeam incontinuu pina ce-o terminam , nici nu dormeam pina nu terminam cartea. Imi amintesc cum citeam Shogunu intepenisem acolo de ma dureau toate cele si mi se inchideau ochii de somn dar pina ce n-am terminat-o nu m-am putut opri. Si tot pentru comparatie citeva zile dupa asta in gara in sala de asteptare o fata citea o carte. O intreaba cineva : Ce citesti ? Mara de Ion Slavici . Si iti place ? Nu absolut deloc , ma plictiseste ingrozitor , 245

dar imi trebuie la bac. Atunci am zimbit in sufletul meu stiind ca totusi am scris o carte buna. In orice caz mult mai buna decit cartile Marilor Calsici Romini ale caror statui umplu parcurile si ale caror carti sint ingrozitor de plictisitoare dupa parerea copiilor. Am plecat tirziu de la editor afara ploua cu galeata. Am stat vreo jumate de ora in ploaie si nu mai venea nici un autobuz. Probabil ca era ora prea tirzie si nu mai circulau. Era o ploaie calda de Noiembrie , calda pentru cineva care traieste pe virf de munte ingropat in gheata si care pentru a-si face dimineata cafeaua pune in ibric un turture de gheata ce atirna de tavanul pesterii sale dar totusi oricit de calda era ma udase leoarca si nu stiam ce sa fac. Trebuia sa ma intorc la tara in casa parintilor mei. Daca nu era ploaia aia as fi dormit afara cred. Ma gindeam sa ma duc printr-un bar si sa stau acolo pina dimineata. Eram obosit foarte obosit trecusem prin multe in ziua de azi , si stateam in ploaie nestiind ce sa fac si unde sa ma duc. Pina la urma mi-am calcat pe marele meu orgoliu si am facut semn la masini la ocazie. Dar n-a oprit nici una. Imi era rusine sa fac semn la masini , eu marele imparat al lumii sa ajung la asa o umileala sa fac semn la o masina sa ma ia cersind indurare de la un scirbos de bogatan care nici macar nu ma baga in seama si trece asa in viteza pe linga cel mai mare om al istoriei omenesti de la Iisus incoace . Si totusi ploaia nu mai contenea turna suvoaie puternice din cer asa ca eram obligat mereu si mereu sa fac semn iar ei treceau in viteza pe linga nemurire si accelerau cind ma vedeau. Fereasca-va Dumnezeu sa fiu eu pus Judecator la poarta raiului ! Si stind asa dupa vreo ora in ploaia aceea ma gindeam la Nicu cum lua in masina pe absolut orice om pe care il vedea ca face semn si il ducea fara bani . Abia in conditiile astea ingrozitoare in care ma aflam acum imi dadeam seama ce mare este pina si acel mic gest de a lua un om la ocazie. Cit de mult conteaza sa fii un om bun ! Simteam rautatea oamenilor care treceau in masini prin noapte si nu le era mila deloc de ala pe care il vedeau facind si el semn din suvoaiele de apa ce curgeau de sus. Nu se gindea nimeni ca omu ala se chinuie acolo ud in ploaie ci se gindeau doar ca le-as murdari scaunele masinutelor lor cu apa ce curgea siroaie de pe mine. Ma gindeam sa incep a merge pe jos . 23 km n-ar fi fost o problema dar pe ploaia asta era urit de tot. Ma gindeam la casuta mea de departe din munti ca la un paradis pierdut si ma intrebam daca o sa mai ajung acolo vreodata. Nu-mi era mie bine sa stau acum acolo in casuta mea , sa dorm linistit la caldurica uscat in patutul meu tare de scindura . Uite in ce cosmar am ajuns aici sa ajung acuma sa umblu acuma toata noaptea 23km prin ploaie . Si drept sa spun mai degraba as fi dormit in ploaie decit sa ma duc in casa aceea a iadului unde locuiau parintii mei. Tata cind a venit la pestera s-a ingrozit de conditiile in care locuiam eu si se intreaba cum poate un om sa steie in asemenea conditii casa mea nefiind prea mult diferita de vizuina vreunui animal. Eu ma intreb dimpotriva cum poate un om sa steie in casa aia a lui . Unii sint de parere ca ar fi cea mai frumoasa casa din sat dar nicaieri pe lumea asta nu am gasit mai multa ura si dusmanie si chin sufletesc decit in casa parintilor mei. Si ce bucurie si pace sufleteasca era in vizuina mea . Ce confort sufletesc aveam eu acolo ! Nicaieri pe lumea asta nu m-am simtit mai confortabil sufleteste decit acolo. Era ceva ca in Boema , cind se ridica cortina la opera exact asta vezi acolo pe scena exact atmosfera din pestera mea cu un student sarac intr-o cameruta darapanata cu o soba ruginita de tabla si poetu tremura de frig infasurat intr-o patura ordinara flamind nebarbierit si jerpelit tot. Cita saracie crunta si totusi ce bucurie era acolo ce voie buna , ce distractie. La fel si in pestera mea era multa bucurie. Calugarii ii zic petrecere duhovniceasca da la mine nu stiu cit de duhovniceasca o fi fost ca eu ma distram taind lemne cu toporul in timp ce cintam cit ma tinea gura fericit ca pot sa cint oricit de tare ca nu ma poate auzi nimeni. La taiat lemne megea muzica rusasca Katiusa sau Kalinka sau corul tiganilor din 246

Trubadurul , Cind imi era frig cintam din Boema Che gelida manina ... Ori Ne la mia freda stanta bate il vento di tramontana Cind ma simteam trist simi venea sa pling cintam din Tosca Vissi d-arte visi d-amore si plingeam mai ceva ca Mioara Cortez . Iar cind iesam uneori noaptea pe afara cintam Lucevanno le stelle ... E asa de frumos sa cinti subt cerul instelat ... Si totusi cu toate ca Gioconda era una din operele mele preferate totusi niciodata n-am simtit nevoia sa cint aria Suicidio ... Pentru prima data in viata mea acolo nu mai simteam nevoia sinuciderii . Eu cint foarte prost nu stiam toate cuvintele si unde nu stiam ori inventam eu cuvintele mele proprii ori lalaiam asa fara cuvinte dar niciodata nu pot cinta nicaieri daca stiu ca este vreun om pe o raza de un kilometru in juru meu. Dar aicea pe munte deasupra norilor era ca si cum oamenii erau locuitorii de pe lumea ailalta , acolo scufundati jos departe subt oceanul de nori care isi spargau valurile de stinca insulei mele. Asa se vede lumea de acolo de fiecare data cind iesi dimineata desi esti la munte ai senzatia ca esti la mare se vad numai citeva insule care strapung norii dintr-un ocean , si tot restu lumii e scufundat departe jos in adincurile marii incit iti vine uneori sa crezi ca esti ultimul supravietuitor al unei specii disparute scufundate in adincurile unui nou potop si imi parea ca toti oamenii sint morti si zac acolo cadavre imputite pe fundul marii in cosciuge de tabla. Uneori cind norii sa dadeau deoparte si vedeam orasele oamenilor ma apuca scirba si ura fata de oameni si de pe stincile acelea cintam catre oameni aria din rigoletto Cortigiani ! Che razza damnata ! A quel preto vendeste il mio bene ? Acuma stateam in ploaie umilit si batjocorit inr-o scirba plina de groaza traind senzatia ca ma aflu intr-o groapa plina de cacat in care se zbat viermii si tre sa ma rog sa implor mila fiecaruia din acesti viermi spurcati ce merg in cosciugele lor de tabla colorata. Acum eram mut nu mai puteam cinta nimic. Stateam doar in ploaie si plingeam. A oprit in cele din urma un taxi si am platit o avere din banii mei ca sa ies din iadu ploii si sa intru in al iad al scirboasei case de la tara unde panarama a continuat trebuind sa fug prin gradina sau sa stau prin masina sau in grajd numai sa scap de nebunia oamenilor aceia care se pretind a se numi parintii mei . A doua zi am mers la Asistenta Sociala caci ei dadusera telefon la Primar. Acolo am aflat ca mama fusese acolo si le spusese vedeti ca un om sta in munti in pestera si poate muri acolo eu v-am anuntat ca sa stiti in caz ca se intimpla ceva cu el voi raspundeti. Ei s-au gindit de ce sa raspundem noi ? Daca e in Cirlibaba sa se ocupe Primarul de acolo ce treaba avem noi de aici din Iasi cu un om de nu stiu unde din muntii patriei ? Iar primaru a trimis problema la Iasi. Aici eu pur si simplu nu aveam locuinta. Nu aveam unde sa stau nicaieri. Une vrei sa stau in parc in gara unde ? Apartamentul era inchiriat si nu aveai cum sa dai oamenii afara asa deodata neanuntat. Deci efectiv era imposibil de stat in Iasi. Doar i-am zis asta la Primaru din cirlibaba dar el nu-l interesa nimic , de la Iasi ai venit la Iasi te duci , nu ma intereseaza pe mine ca ai sau nu unde sa stai. Ca si politistii de pe malu marii Sens giratoriu ! Stii ce-i aia , nu ? Cum ai venit asa te duci ! Adica era vechea si eterna problema ca un om lipsit de proprietati nu are dreptul sa stea nicaieri si e pur si simplu fugarit incontinuu toata viata de oriunde si nu intereseaza pe nimeni ca omu ala tre sa traiasca si el undeva. Eu pina acuma am trait din chiria apartamentului vindut. Odata acela disparut a disparut sursa de venit care ma tinea in viata. De aia am gindit ca e bine sa inchiriez apartamentul meu iar eu sa stau la pestera ca sa poata exista alta sursa de venit. Fiindca banii de pe apartament eu credeam ca o sa-i cheltui aproape toti pe carte . Daca as fi avut 4 milioane pe luna la pestera as fi trait acolo ca un lord. Dar n-aveam banii astia ca parintii nu voiau sa-mi dea banii de pe chirie . In orice caz bine ca erau . Adica dupa parerea mea

247

am gindit foarte bine si chibzuit ca trebuie sa-mi asigur totusi o sursa de bani nu se poate sa ramin asa fara nimic. Doar ca mama n-a putut suporta ideea sa ma stie la pestera. Cei de la Astenta Sociala m-au intrebat despre conditiile in care locuiam acolo . Le-am explicat ca locuiesc intr-o incapere in stinca de suprafata toala de 8 metri patrati , la care am usa , inauntru am soba am adus 4 tone de lemne si mai mult de un sfert de tona de provizii de mincare . Imi fac singur piine am un sac de faina de griu am 10 borcane cu dulceata 20 conserve , 100 ciocolati , un sac cu orez altu cu faina de porumb , pungi de fasole , ceapa , un sac de cartofi , roti de cascaval , borcanele cu castraveti , brinza de mai multe feluri , 12 litri de ulei , 20 kilogame de zahar vreo 5 kilograme de pastrama si cirnati ingropate in gheata , cutii cu napolitane , deci totul era minunat aveam provizii indestulatoare pina la primavara. Apoi am doi saci de dormit pe care in caz de nevoie ii pot pune unul in altul si cu care cred ca pot rezista chiar si pe geruri puternice , cu atit mai mult cu cit pestera fiind o locuinta subt pamint e totusi protejata de gerurile puternice. Asadar presupun eu ca as putea rezista foarte bine acolo. Le-am explicat ca nu este o nebunie ceea ce fac acolo ci este doar un fel de turism , e drept ca mai excentric dar ca scriitor trebuie sa traiesc lucruri deosebite ca sa pot scrie carti bune de aceea doresc sa traiesc acolo o experienta desebita. Mi-am dorit intotdeauna sa traiesc ca in cartile lui Jules Verne sau Jack London o aventura polara ca in Tara Blanurilor sau Colt alb si acuma chiar aveamm ocazia sa-mi implinesc aceasta fantezie pe care mi-am dorit-o toata viata. Totusi daca ar fi posibil sa fiu ajutat cu ceva nu mi-ar strica deloc un ajutor din partea societatii. Este intr-adevar un risc sa locuiesti acolo Din spusele localnicilor se poate ajunge si la un ger de - 60 grade. Sint inca o multime de lucruri de care as avea nevoie si daca ar fi posibil sa fiu ajutat sa li se puna in vedere parintilor sa-mi dea inapoi banii pe care mi i-au furat. Ca daca ai bani traiesti si pe Luna dar daca n-ai bani mori oriunde ai fi. Le-am spus ca as avea nevoie de niste haine potrivite cu acel climat ca eu acolo port acelasi palton subtire pe care il am de la virsta de 18 ani si de acuma are gauri . Ei au spus ca nu ma pot ajuta cu absolut nimic in cazul parintilor , iar material au considerat ca nu este nevoie. Si sincer nici nu era nevoie ca aveam absolut tot ce-mi trebuia. Mi-au oferit daca doresc o consultatie medicala gratuita. Eu am refuzat rizind si spunind ca in viata mea n-am fost mai sanatos decit acuma. N-am absolut nici o boala si nici o problema de sanatate ci dimpotriva ma simt de o vitalitate extraordinara . Problema mea e doar sociala lipsa posibilitatii de a ma exprima cumva in mod public. Foarte amabili ei m-au invitat la o emisiune televizata unde daca doresc imi pot spune si eu parerea sau problemele mele in mod public. Am fost de acord si urma sa ne intilnim citeva ore mai tirziu . Intre timp am sunat la ora stabilita la Domnul Primar din Cirlibaba si l-am intrebat daca ne intilnim ca sa ma duca cu masina Domniei Sale inapoi la pestera conform Cuvintului de Om pe care si-l daduse cu atita convinegere cu trei zile in urma. Mi-a raspuns ca ii pare rau dar a nins tare in munti si n-a putut trece cu masina peste Mestecanis. Desigur stiam asta dinainte dar a trebuit sa-l sun ca sa-mi tin promisiunea. Caci cu o zi in urma sunasem la Cirlibaba sa intreb daca chiar vine ca sa stiu ce cumparaturi sa fac . Se pare ca a raspuns altcineva si apoi l-a chemat la telefor pe viceprimar si s-a auzit cind a intrebat Cine-i ? Nebunu ? Iar apoi cind a venit la telefon i-a zis lui tata : Domnule noi vi l-am scos de acolo de pe munte , de acuma descurcati-va ! Si va rog sa nu ne mai deranjati !

248

M-a durut faptul sa-mi dau seama ca pina si viceprimaru ma crede nebun desi se purtase asa de bine cu mine. Dar probabil asa e orice politician doar un mincinos abil. Asa ca stiam dinainte ca primarul nu va mai veni. Deci trebuia sa iau trenul inapoi. Am fost totusi la locul unde trebuia sa fie emisiunea aia televizata era o actiune caritabila in care se ofereau ajutoare de catre Stat unor batrini saraci. Acolo au venit vreo 10 batrinele si niste copii cu mandoline. Am intrebat si eu in ce consta actiunea caritabila. Fiecare batrinica primea o paturica dupa care copiii urmau sa tina un spectacol muzical ce consta intr-un cintecel la mandolina. Ma uitam si eu ce gluma stupida , adica din toti banii Statului alocati pentru saraci care eu cred ca totusi sint miliarde multe , dar in final din miliardele alea date de Stat saracilor desigur ca ciupesc in fel si chip angajatii Asistentei Sociale iar la saraci ajung bani doar de o paturica si un cintecel la mandolina ! Ce bataie de joc ! Adica credeti ca un cintecel la mandolina si o paturica schimba cu ceva viata acelor oameni ? Pai Constitutia Rominiei prevede obligatia statului de a asigura cetatenilor conditii de viata decente. Si paturica aia credeti ca inseamna viata decenta ? Si stati oleaca ca paturica aia daca se darieste pe gratis asta tebuie filmat si difuzat la televiziune in primu rind sa-si faca reclama firma distribuitoare de paturele si apoi sa vada toata tara ca ei sint bunii samariteni care iata ca impart la saraci banii Statului , se filmeaza ca sa arate la populatie ca ei chiar ajuta oamenii cu adevarat chiar le dau pe gratis ajutoare celor saraci. Din pacate televiziunea n-a venit , am asteptat degeaba. Am fost cam suparat. Si iam intrebat : - Apoi pentru ce venii eu aicea la Iasi ? Voi sinteti constienti ca ati chemat un om tocmai de la 200 km aici intr-un oras in care nu are unde sa stea ? Pina cind o fi trenu inapoi eu unde stau ? In gara ? Si daca trenu e abia miine eu fac ? Voi sinteti constienti cita cheltuiala de bani am facut eu ca sa ma plimb incoace si incolo de aiurea ? Prin cit chin sufletesc si cite umilinte si batjocuri a trebuit eu sa sufar din cauza plimbarii astea aiurea ? Spuneti-mi si mie sa stiu si eu totusi pentru ce m-ati chemat aicea ? Cu ce drept v-ati permis voi sa aduceti cu forta un om intr-un oras in care pur si simplu nu aveti ce-i oferi. Acolo aveam casuta mea aicea nu am nimic. Am umblat toata ziua azi numa pe strazi ca boschetarul. - Noi am vrut doar sa te ajutam ... - Si cu ce m-ati ajutat ? A tacut si n-au raspuns nimic. - Mi-ati facut numai rau si m-ati chinuit in loc sa ma ajutati ! Pentru asta sinteti platiti ca sa faceti rau la oameni ? - Noi am avut intentii bune si ne-am facut doar datoria . Daca am gresit cu ceva fata de tine Dumnezeu ma va pedepsi. - Ma indoiesc ! Dumnezeu pedepseste Sfintii pentru pacatele oamenilor. Asa-i Dumnezeul crestin , Sfintii platesc pentru pacatele lumii. Ei, asta e! De acuma ce mai conteaza ce a fost? La revedere toate cele bune , si sa auzim de bine ! - Domnul sa te ajute ! Auzi la ei Domnul sa te ajute ! Cita nerusinare ! Adica in loc sa ma ajute dinsii ca doar asta le e meseria sa ajute oameni de asta sint platiti de la Stat ca sa ajute pe oameni iar ei ma lasa in grija lui Dumnezeu. Halal Asistenta Sociala ! Meditind la subiectul acesta inteleg si eu realitatea ca este imposibil sa existe o Asistenta Sociala reala caci daca ar fi existat o institutie care sa dea bani la oameni pe gratis fiindca sint saraci , atunci toata lumea s-ar fi declarat saraci ca sa primeasca bani. Si 249

de fapt chiar asta se si intimpla , probabil ca sint asaltati mereu de tot felul de sarlatani si excroci care le cer bani. Chiar maica-mea a facut asa o excrocherie si atunci cind am stat eu in strada ea a jumulit cumva de la Asistenta Sociala vreo trei milioane. Cum ? Pai era cineva e acolo , tot cersetor si el , care a invatat-o cum se face sa scoti bani de la aia . Tre sa depui nu stiu ce acte si cereri si chiar primesti bani pe gratis. Iti dai seama ca in conditiile astea angajatii sociali sint intr-o permanenta lupta impotriva excrocilor de aceea conditiile de primire a banilor trebuie sa fie cit mai greu de indeplinit. Dar desigur excrocii se adapteaza imediat la orice regulamente ar inventa angajatii sociali si tot scot bani. Dar saracul nu o sa stie el procedurile sofisticate prin care se extrag bani din Asistenta Sociala. Asadar incit niciodata saracii nu vor fi ajutati iar Asistenta sociala va ramine intotdeauna un cimp de batalie pentru banii publici intre doua grupuri de sarlatani ( angajatii si cersetorii ) in care fiecare va cauta sa puna mina pe acesti bani prin cele mai ingenioase metode posibile. Va dati seama daca pina si eu care am o oarescare moralitate si mindrie dar tot ma coborisem si eu la nivelul de cersetor-sarlatan si incepusem sa ma milogesc ca e frig de 60 grade pe munte , doar doar oi scoate si eu vreun banut gratuit. Ca daca e de scos un ban de la Stat de ce sa nu iau ? Ce daca-s Sfint ? Pai nu mi-e datoare oricum societatea ? Macar acolo de-o suta de ciocolate daca imi dadeau si mie niste bani ... Si daca eu sint asa apoi ailalti cum or fi ? Incit realitatea e ca de fapt angajatii Asistentei Sociale desi teoretic ei sint platit ca sa dea bani la oameni , insa practic ei se lupta cu indirjire sa nu dea bani la nimeni. Ce comedie umana ! Intrebarea e de ce mai eista totusi asa o absurditate de institutie ? De ce plateste lumea bani multi ca sa sustina asa o stupiditate ? Exista pentru ca cetateanul sa stie ca exista totusi o Asistenta Sociala iar in situatia in care cetateanul trece pe linga un boschetar ce doarme pe jos in strada sa poata trece linistit cu constiinta impacata gindind : Nu-i treaba mea sa ajut pe acel om asta e treaba Asistentei Sociale , ca doar de aia platesc impozit ! Aia au metode specializate sa ajute oamenii si asta le e meseria de dimineata si pina seara ei sint platiti ca sa ajute oameni. Deci cetateanul trece linistit cu constiinta curata pe linga omul aflat in nevoie caci exista Asistenta Sociala ! Conform Constitutiei ! Ma minunez cit de curata e constiinta angajatilor Asistentei Sociale care se cred niste sfinti lipsiti de pacat incit isi permit sa spuna : Daca am gresit cu ceva sa ma pedepseasca Dumnezeu ! Adica ca si cum ei se considera total curati si neprihaniti complet fara nici o pata incit ei cred ca s-ar supune oricind cu fruntea sus Judecatii lui Dumnezeu.

Intoarcerea la pestera
A oprit tenul in gara la Iacobeni. Era ora 12 noaptea. Am sarit jos in zapada , si ma uitam in jur prin noapte nestiind incotro s-o apuc. Am mers pina in gara sa incerc sa stau in sala de asteptare pina dimineata ca sa iau vreun autobuz spre Cirlibaba. Dar sala de asteptare era mica , numai un holisor cu 2 scaunele si avea usa stricata era deschisa larg si nu se putea inchide. Tot frigul de afara intra inauntru , era si zapada pe jos. Nu se putea sta acolo , pina dimineata inghetam. Am hotarit ca decit sa stau sa inghet acolo mai bine sa pornesc la drum pe jos catre Cirlibaba gindind ca macar o sa ma mai incalzesc mergind pe drum. Am pornit voiniceste la drum plin de curaj. Habar n-aveam citi km erau de mers , stiam doar ca-s mai putin de 50 km adica oricum era mai putin decit de la Iasi la Vaslui . Era foarte frig , ger puternic , asa cum poate fi o noapte de iarna in munti. Cerul era senin , sticleau stelele pe cerul inghetat. Eu mergeam bucuros ca ma intorc acasa. Nu conteaza cit de departe o fi , oricum ajung.

250

Am vazut o vulpe mergind pe linga sosea. Ma miram ca nu ma vazuse. M-am oprit din mers si m-am uitat la vulpe cum mergea repejor prin zapada . Cu nasul in jos , asa ca un om adincit in gindurile sale , tiriind dupa ea coada stufoasa , alerga repejor , fuguta , fuguta , la treburile sale. De odata se opreste , ciuleste urechile . Era o masina care trecea pe strada. Indata vulpea se ascunde in umbra unui gard facindu-se nevazuta. Dupa ce a trecut masina , vulpea a iesit din umbra si a continuat sa mearga mai departe de-a lungul soselei asa cu capul plecat in jos ca un om adincit in gindurile sale. Am zimbit , simtinduma cumva parca infratit cu vulpea aceea. Acestia sint fratii mei , animalele padurii si nicidecum oamenii. Simtea ca am si eu ceva din spiritul vulpii in mine. Sint si eu ca o salbataciune alergind fuguta fuguta spre vizuina mea din munti , fugind de oameni sa ma ascund inapoi in siguranta codrilor troieniti de zapada. Au trecut citeva masini pe strada , dar n-am facut semn , ca eram prea mindru. Dar dupa o vreme m-a luat frigul , si asta mi-a mai scazut din mindrie . Am facut pina la urma semn la o masina. Nu ma asteptam sa opreasca caci cine ar opri la o asemenea ora tirzie de noapte. Dar asta a oprit si m-a luat. Insa n-a mers prea mult , citiva kilometri numai si dupa aia la o intersectie a luat-o in alta directie decit mergeam eu . N-a vrut sa-mi ia bani . Mi-am continuat drumul pe jos. Era frig . Mergeam si mergeam incontinuu prin noapte kilometri dupa kilometri si imi era din ce in ce mai frig. Nu ma puteam aseza jos nicaieri sa ma odihnesc fiindca era zapada peste tot si era rece sa ma asez in zapada. Asa ca trebuia sa merg incontinuu fara nici un popas. Imi inghetasera degetele in manusi , aproape ca nu mai puteam misca degetele de la miini. Ma gindeam amuzat ca uite ca am ajuns si eu ca-n povestile lui Jack London cu exploratori nordici care de la ger nu mai puteau misca degetele de la miini . Dupa o vreme am inceput sa fiu mai putin amuzat frigul devenise durere. Pantalonii erau subtiri , blugi din astia de vara , iar haina n-avea fermoar ca de la virsta de 18 ani port haina asta. Orice atingere a trupului de haine era dureroasa , in special la gnunchi si la coate , cit despre picioare si miini nici nu mai vorbesc. Manusile imi erau rupte si le tineam ghem ca sa nu iasa degetele afara. Noroc ca nu batea vintul deloc. Nu era nici un nor pe cer. Scrisnea gheata subt talpi. Iar drumul nu se mai termina. Mergeam si mergeam , parca la infinit. Ramineau sate in urma si alte sate ieseau in calea mea. Peisaje nocturne , munti se aratau inaintea mea departare ca apoi sa ramina departe in urma mea. Eu ma credeam mare sportiv , dar simteam ca incep sa cedez , nu mai puteam merge , si era crincen de frig. As mai fi facut semn la vreo masina dar nu mai trecea nici una. Nimic nu mai tulbura linistea de gheata a noptii. Totul era nemiscat , parca gerul inclestase toata firea nici o creanga nu se clintea , nici un sunet nu tulbura tacerea noptii. Intr-un tirziu am ajuns la o statie de benzina pe care o cunosteam , si am rasuflat parca mai usurat gindind ca gata de acuma am ajuns la Cirlibaba , de aicea nu mai e mult , mai am numai 7 km. Dar 7 km pe gerul acela cumplit s-au dovedit mult mai lungi decit imi imaginam eu. Cind am ajuns in Cirlibaba suferinta fizica ajunsese la un fel de extrem . Nu mai simteam frig ci era pur si simplu un fel de durere groaznica . Asa ceva nu mai citisem in cartile de Jack London , nici nu stiu cum sa descriu in cuvinte asa ceva. Pina nu traiesti asa ceva n-ai cum sa-ti dai seama cum este oricit talent ar avea un scriitor. Era ceva poate comparabil ca nivel de suferinta cu o durere groaznica de masea , din aia care iti vine sa te urci pe pereti de durere, numai ca asta era cu totul si cu totul altfel in aproape tot trupul , si cel mai tare se resimtea in extremitati , miini si picioare. Parca eram ars pe rug. Odata ajuns in Cirlibaba , am vrut sa ramin acolo pina dimineata. Oricum acuma noaptea unde sa ma duc pe munte ? N-am cum sa merg noaptea prin padure. Trebuie sa astept dimineata aici sa ma duc la Primar sa-l intreb de sanatate , si sa il intreb cum ramine cu promisiunea ce o facuse ? Unde era Cuvintul lui de OM ? 251

Timpul trecea ingrozitor de greu acolo in fata primariei din cirlibaba. Nu puteam sta jos nicaieri ca era groaznic de frig si orice atingere de orice lucru era foarte dureroasa ca si cum ai incerca sa te asezi pe un obiect incins inrosit in foc. Se pare ca focul si gheata au efecte similare , cu deosebirea ca la frig amortesti. La foc nu stiu cum o fi caci desi mam fript de vreo citeva ori in viata totusi niciodata nu am fost asa sa ma ard complet pe tot trupul si vreme de multe ore incontinuu dar la gheata intepenesti si nu te mai poti misca. Nu stiam daca o sa ma supravietuiesc pina dimineata , probabil ca miine o sa ma gaseasca Domnul Primarul mort acolo la usa primariei sale. sint destui boschetari care mor asa si in Iasi , ii gaseste Politia dimineata tepeni pe strada , morti de frig . A trecut un om pe strada. S-a uitat lung la mine si m-a intrebat : - Ce faci aici ? - Stau ! Nu am unde sa ma duc. Am venit acuma de la Iacobeni pina aicea pe jos . Astept sa vina dimineata sa vorbesc cu primarul vostru ca datorita lui sint aici in situatia asta. Omul a tacut si a plecat mai departe. Pe urma am vazut o lumina slaba care s-a aprins intr-o camera de la cladirea primariei. Nemaiputind de frig dincolo de orice mindrie am batut la usa primariei ca un cersetor ca sa ma primeasca inauntru caci nu mai puteam suferi frigul cumplit. In linistea inghetata a noptii am auzit vorbe inauntru : Oare ce-o fi cu ala acolo ? E nebun ! N-a deschis nimeni. Lumina s-a stins si s-a lasat iarasi linistea mortii. Nici un sunet nu se auzea era asa o liniste incit imi auzeam doar respiratia. Nici macar un ciine nu latra de parca murisera toti de frig. Simteam ca o sa cad in curind nu mai rezistam sa stau in picoare. Mersesem si foarte multi kilometri fara de popas. Ma gindeam acuma ce simt boschetarii de pe strazi caci la fel se poarta lumea cu ei. Aceeasi indiferenta cumplita . Nimeni nu-si imagineaza ce suferinta indura omul acela si oricum nu le pasa. Dupa o vreme s-a aprins din nou lumina acolo in camera aceea de la primarie si a iesit un om. - Buna dimineata. Puteti sa ma lasati sa stau inauntru pina miine dimineata ? Ca nu mai pot de frig sint inghetat complet , am venit pe jos tocmai de la Iacobeni. - Nu se poate , eu acuma tocmai tre sa plec de aici si nu pot sa te las inauntru. - Atunci pune mina pe telefon si suna-l pe domnu Primar , trezeste-l acuma din somn si spune-i sa vina aici. Sa-si asume raspunderea ! Ca datorita lui ma aflu acum in situatia asta. Nu plec de aicea pina ce nu vine Primarul ! incepusem eu sa strig nervos. - Calmeaza-te uai ! Primaru ii plecat din localitate. O plecat de ieri la Iasi . - E plecat , deci ? Atunci intr-adevar n-are nici un rost sa-l mai astept. Uite te rog da-i asta din partea mea , si am scos din rucsac una din cartile mele cele mari. Ca i-am promis ca o sa-i aduc si lui o carte din asta iar eu imi tin intotdeauna promisiunile. - Da din partea cui , sa-i zic ca e cartea asta ? - Ei , lasa ca stie dumnealui. De la nebunu cela de pe munte ... Apoi raminind iarasi singur acolo am decis sa plec totusi spre munti catre pestera caci gindeam ca mai mari sanse am sa supravietuiesc daca merg decit daca stau pe loc. Miscarea totusi mai incalzeste oleaca . Oricum pina la muntele de subt pestera era inca mult de mers , 7 km pe drum iar apoi cine stie cite ore direct prin padure in sus prin munti . Am pornit la drum foarte pesimist. Abia mai puteam merge. Ma dureau groaznic de tare picioarele si tot trupul ma ustura de la frig. Era bezna si ma uitam in jur la peisajul hibernal cu brazi incarcati de zapada. Ar fi fost tare frumos peisajul asa cu brazii si cu stelele ce sticleau crunt pe cerul de gheata. As fi vrut sa stau jos . Asa de mult voiam sa 252

stau jos incit pur si simplu incercam sa ma asez in genunchi dar cum coboram genunchii in jos simteam cum dogoarea gerul din zapada de subt genunchii mei , dogorea frigul asa cum simti ca te arde cind te apropii de o soba incinsa era ca si cum as fi vrut sa ma asez cu genunchii pe un strat de jeratic , si simteam ca ma arde incit nu indrazneam sa ating pamintul cu genunchii ma ridicam iarasi inapoi , mai mergeam oleaca si apoi iar voiam sa ma las in genunchi dar nu puteam. Mi se facuse un somn , un somn cumplit , pur si simplu nu mai puteam sa stau treaz nu mai puteam tine ochii deschisi mergeam asa parca dormind si luptindu-ma sa mai deschid ochii din cind in cind sa vad drumul. As fi vrut sa iau zapada si sa ma frec pe fata ca sa imi treaca somnul. Dar deja fata imi era acoperita cu gheata , toata barba si mustata se facuse un sloi de gheata aproape compact. De la respiratie se condensase aburul si se intarise gheata pe fata mea incit ce rost ar mai fi avut sa ma frec cu zapada pe fata daca deja fata imi era acoperita pe jumatate cu un sloi de gheata. Ma gindeam in orice clipa sa pasesc in afara drumului in padure si sa ma las in zapada sa dorm. Stiam ca daca fac asta nu ma mai trezesc poate niciodata sau ramin cu bucati de trup degerate. Deja aproape nu-mi mai simteam miinile. Imi aminteam de cartile cu martiri crestini arsi pe rug si ii invidiam pentru moartea usoara si placuta ce le-o oferise societatea. Suparati fiind ca mor prea usor oamenii pe rug doar racneau citeva minute si apoi se termina prea repede spectacolul de asta autoritatile inventasera arderea pe rug la foc mic , in care il legau pe eretic peste un strat de jeratic cam asa cum se prajesc micii pe gratar si reuseau sa prajeasca un om citeva ore in sir s-al faca sa racneasca si sa se zvircoleasca de durere multa vreme spre placerea si distractia publicului spectator. Asa ma simteam si eu acuma. Ma simteam de parca eram ars de viu la foc mic. Si nu datorita mie ori nechibzuintei mele se intimplau aceste lucruri ci datorita interventiei autoritatilor care au vrut sa ma ajute. Caci eu acolo pe munte la pestera stiam cum sa ma protejez de frig , pe o vreme ca asta nu ieseam afara nici macar sa ma pis. Aveam un butoias cu capac etans pe care il foloseam pe vreme rea. Adica eu de bunavoie si nesilit de nimeni nu m-as fi expus niciodata la un asemenea ger nici macar un minut. Dar am fost scos de autoritati cu politia afara din pestera si obligat sa stau in gerul asta groaznic aproape 12 ore. Imi aminteam ca doar cu citeva ore in urma Directorul Asistentei Sociale imi oferea o consultanta medicala gratuita , iar acuma la citeva ore dupa vizita la acea institutie ajutatoare de oameni , muream la propriu si nu la figurat. Erau 7 km pina la muntele de subt pestera dar se parea ca nu voi mai ajunge. Mergeam cu ochii inchisi si asteptam sa vina odata rasaritul , ca doar trecuse atita vreme de cind sarisem jos din tren in gara la Iacobeni , atitea orizonturi vazusem in fata mea si apoi le lasasem departe in urma si atita vreme patrulasem prin fata primariei din Cirlibaba , trecuse asa de multa vreme . Dar nu mai venea odata ziua ? Poatea ca nu. Poate ca nu o sa mai rasara niciodata soarele pentru mine. Cum mergeam asa cu ochii inchisi pe care aproape ca nu-i mai puteam deschide incepusem sa ma gindesc ca poate ca deja am murit si ma aflu in iad. Poate ca nu mai pot deschide ochii fiindca nu-i mai am , si sint asa doar un suflet chinuit care se zbate in focul iadului , poate ca toata durerea asta usturatoare din jurul meu o fi nu de la frig ci de la foc. Si nu se va mai termina niciodata , o sa ma chinui asa etern fiindca m-a pedepsit Dumnezeu ca nu mi-am facut datoria. Am murit fara sa reusesc sa dau in lumea Legea Existentei si de aia probabil Dumnezeu m-a osindit la iad fara nici o judecata , fiindca am esuat sa-mi implinesc misiunea pe pamint. M-am impiedicat de ceva aproape sa cad si asta m-a facut sa deschid ochii , si am vazut sus in cer stinca mea , pestera. Nu sint mort inca ! Inca nu sint in iad ! Ori poate ca am fost si asta o fi inca o sansa ce mi s-a dat. Am ajuns la muntele de subt pestera. Acum 253

trebuie sa ajung tocmai acolo sus departe tocmai sus in cer pe virful muntelui ala . Daca ajung acolo ... vai ce bine ar fi ... sa ma bag in pat ... si sa dorm ... sa nu ma mai doara nimic. Dar o sa mai pot eu oare sa ajung acolo ? Daca vara si tot e greu de urcat , acuma iarna la capatul puterilor , ce sanse mai am sa ajung acolo ? Probabil o sa cad in zapada prin padure si acolo o sa ramin , or sa ma manince lupii. Drumul trecea printr-un satuc ma uitam la casele oamenilor. Din unele iesea fumul pe horn si ma gindeam ce bine stau oamenii aceia in cautele lor , le e cald si bine stau in pat si inca viseaza , in vreme ce eu ma chinui aicea pe drumul asta. Asta nu era nicaieri in povestile lui Nansen sa Jules Verne sau Jack London. Oamenii care mureau de frig in zapada , mureau fiindca erau departe la sute de kilometri de orice asezare omeneasca. Exploratorul Scott cind a murit in gheata impreuna cu toti oamenii expeditiei sale se gaseau la mii de kilometri de orice sat sau oras. Dar eu muream aici la numai un pas de oameni. Culmea era ca pentru mine salvarea de la moarte era cit mai departe de oameni salvarea mea din ghearele mortii era tocmai pe acolo sus pe stinca cea mai de sus de pe virful unui munte inghetat. Pentru exploratorul Scott a trimis lumea o expeditie de salvare grandioasa de nu stiu cite ori mai scumpa decit propria lui expeditie fiindca Scott nu era un boschetar ca mine ci Mare Profesor Universitar al Academiei Regale din Anglia. Dar eu care sint nimeni pe lumea asta desi tot om sint si eu ca si Scott totusi iata ca eu mor aici intre oameni si nimanui nu-i pasa de mine ba inca am implorat disperat pe angajatul primariei din sat sa ma lase inauntru la caldura si n-a vrut. Presupun ca daca angajatul de la primarie nu m-a primit , atunci probabil ca nici un om din satu asta nu m-ar fi primit in casa la el. Am trecut si pe linga casa lui Paiut cei la care mai statusem uneori dupa ce ma certasem cu Nicu dar n-am putut merge la dinsii fiindca imi aminteam vorbele viceprimarului Va rugam foarte mult sa nu ne mai deranjati ! Viceprimarul e fiul lor , si daca el a zis asa probabil ca asta e valabil si pentru parintii lui. Acuma gindesc ca poate ca totusi m-ar fi primit , dar atunci nu gindeam asa. Ma mai gindeam sa merg la deal inca 4 km pe drum pina la Brindusa , sora lui Nicu , macar sa stau citeva clipe linga o soba si sa beau o cafea calda sa ma descongelez inainte a incepe escaladarea muntelui , dar noaptea spre dimineata tre sa trezesti lumea din somn la ora asta nu esti binevenit nicaieri , plus ca imi aminteam vorbele ce le spusese Nicu alor lui : Fiindca Oliver este asa de mindru si se crede asa mare si tare atunci cind are sa vina la iarna sa ceara ajutor de la voi sa-l primiti dar totusi sa rideti cit puteti de el sa taxati mindria asta a lui. Omu asta trebuie neaparat lasat sa steie cu fundu in gheata ca sa-i vina mintea la cap caci probabil de aia l-a pus Dumnezeu sa faca asa ceva ca sa-l vindece de mindrie . Acuma la rascruce de drumuri nestiind ce sa fac , am intrebat pe Dumnezeu , Doamne spune-mi unde sa ma duc ? Sa ma duc la Brindusa , ori sa merg sa bat la usa casei de aici , ori sa urc catre pestera ? Este oare adevarat ca vrei sa ma vindeci de mindrie si de asta ma chinui asa ? Uite nu mai am nici o mindrie , spune-mi ce sa fac ? Si mi-a raspuns : Urca in sus pe munte ! Am inceput sa urc panta abrupta , si culmea e ca parca mi-au revenit oleaca puterile. Pesemene ca urcatul la deal asa abrupt necesita un efort mult mai mare decit mersul pe teren plat si asta ma mai descongelase oleaca. Dupa ce am intrat mai adinc in padure s-a luminat de ziua. Ma incalzisem destul incit am indraznit sa ma asez oleaca pe o buturuga. Eram istovit . Imi era foame. Trupul meu era slab ca un schelet nu avea nici un pic de grasime asa ca nu avea de unde sa-si traga energie pentru atita efort. Am scos din rucsac niste prajiturele. Am incercat sa maninc dar nu puteam deschide gura. Era inclestata in gheata ce-mi acoperea fata. M-am speriat am intrat in panica si am inceput sa ma sufoc 254

ca nu puteam deschide gura , deodata mi se parea ca nu mai aveam aer destul si nu puteam deschide gura ca sa rasuflu decit foarte putin. De frica ca nu pot respira am inceput sa lovesc cu miinile peste fata pina ce am sfarimat gheata si apoi tragind cu miinile mi-am deschis gura smulgind dureros multe fire de par din mustati care se incurcasera cu barba . Apoi am putut din nou sa respir . Am mincat citeva prajiturele inghetate si am inceput sa urc din nou la deal. Cind am ajuns pe culme si am iesit din padure eram complet lipsit de puteri. Era extrem de frumos peisajul , poate cel mai frumos peisaj pe care l-am vazut in viata mea. In lumina rasaritului toata zapada devenise de un roz stralucitor si pe jos sclipeau nenumarate stelute roz din stinci atirnau coloane unriase de gheata rosie ca luminile rasaritului. Dar pe mine ma lasa rece frumusetea pesajului , nu mai puteam merge. Cazusem in zapada si pur si simplu nu mai puteam sa ma mai misc de acolo. Ma gindeam Ce fac acuma? Nu mai era mult pina la pestera doar vreo jumatate de ora , dar nu mai puteam merge. Pe culme zapada era inalta cu mult mai sus de genunchi si orice pas era un efort cu mult prea mare pentu trupul meu istovit. In clipa in care mi-am dat seama ca nu mai pot face nici macar un pas am inteles ca gata , aici ramin. Am abandonat orice lupta m-am resemnat si stateam asa cazut in zapada. Ma uitam nauc in jurul meu la minunatul paradis roz-bombon decorat cu mii de diamante stralucitoare si ma gindeam ca nu mi-am imaginat niciodata ca moartea cuiva poate fi asa de roza. Pesemene asta o fi pentru mine la vie en rose se pare ca moartea mea e cea mai frumoasa clipa a vietii mele. Am ramas asa acolo cazut in zapada pina ce s-a ridicat sus soarele pe cer si a inceput a incalzi oleaca. Era o zi frumoasa senina si soarele avea putere oleaca. Incit pina la urma stind acolo si vazind ca tot nu mai mor odata , atunci am inceput sa mai merg oleaca , sau poate sa ma tirii caci cadeam o data la 3-4 pasi . Oricum zapada fiind asa de mare acolo mai degraba innotai prin ea cu miinile decit sa incerci sa mergi. Nu mi-a venit sa cred cind am ajuns la pestera. Ultima bucata de drum desi era scurta totusi a durat o jumatate de zi. Am avut noroc de soarele stralucitor care ma incalzea si imi dadea putere. Daca era noapte cred ca muream acolo dar asa pe soare n-am putut muri. Cind m-am vazut inauntru acasa am stat asa o vreme pe o gramada de leme fara sa fiu in sare sa ma bag in pat apoi cu greu m-am bagat in sacul de dormit si am cazut intr-un somn adinc . Doua zile am dormit aproape incontinuu , stiu ca au trecut doua zile caci ma mai trezeam oleaca si vedeam intuneric sau lumina si stiam ca au trecut zile de cind stau acolo. Ma ustura tot trupul ca si cum ar fi fost fripta aproape toata pielea cel mai tare ma ustura fata. Din fericire puteam misca toate degetele , trupul imi ramasese intreg nu degerase nimic.

255

Socola 2007
Frica Durere Suferinta Ma doare sufletul ... Ma doare tare ca si cum as avea rupt un picior . Ma simt groaznic . Ma simt complet sfarimat sufleteste , calcat in picioare si facut terci. E ingrozitor ce pot face niste oameni din tine in numai 3 saptamini de tortura. Imi pare foarte rau ca n-am murit acolo . Era mai bine daca muream decit sa traiesc in halul asta. Eu pe munte ma obisnuisem cu senzatia de-a fi imparatul lumii , pentru simplul motiv ca nu era nimeni in jurul meu. Traiam acolo experienta unei libertati totale. Nimeni nu imi poruncea acolo nimic , nimeni nu-mi zicea da-te mai incolo. Obisnuit fiind cu acest fel de a fi eu nu mai suport deloc sa-mi porunceasca cineva ceva. Cu ce drept sa-mi porunceasca mie cineva ? Eu sint o fiinta libera si consider ca nu are nimeni nici un drept asupra mea. Eram hotarit sa lupt fizic cu oricine va indrazni sa-mi porunceasca ceva si la nevoie chiar sa ucid pe oricine imi va calca in picioare libertatea mea de om. Dar eu ma gindeam ca voi lupta cu politistii , nu cu tata. Insa se pare ca cei mai mari dusmani ai mei sint proprii mei parinti. Acestia sint cei care vor sa-mi controleze viata , vor sa-mi porunceasca , vor sa fie stapini pe viata mea. Eram slab fizic. Toate suferintele pe care le-am trait in ultima vreme m-au slabit. Pai cu citeva zile in urma m-a chinuit Primarul din Cirlibaba mai rau decit pe martirii crestini , m-a condamnat la 10 ore de mers noaptea printr-un ger cumplit incit m-a adus pina aproape de moarte. Fiindca Primarul a mintit eu am fost obligat sa merg de la Iacobeni si pina la pestera mai mult de 30 km noaptea pe jos prin ger. A fost ceva cumplit , era asa de frig incit simteam de parca ma ardea gerul acela si ma gindeam cu invidie la martirii arsi pe rug fiindca aceia mureau repede in citeva minute, in vreme ce la mine tortura dura ore in sir. Daca mai stateam inca vreo citeva ore in gerul ala muream , cadeam jos in zapada si muream. Nici n-aveam haine potrivite, eram imbracat subtire. Am ajuns la pestera aproape tiriindu-ma, cadeam la fiecare 3 pasi , si ma zbateam disperat prin zapada si gheata sa ajung acasa la pestera , la caldura. Am dormit pe urma incontinu doua zile si doua nopti ca sa-mi revin. Dupa tortura asta ma durea tot trupul de parca as fi fost batut crunt , ma usturau miinile si urechile si fata ca si cum as fi fost ars. Iar dupa asemenea suferinta cred si eu ca eram slabit fizic si neputiincios. Oricum eu niciodata n-am fost prea puternic fizic , dar acuma eram inca mai slab decit de obicei. Nu-i de mirare ca tata m-a invins atit de usor. Oricum parintii voiau sa ma bage la gratii , dar nu prea aveau cum caci nu aveau nici un motiv. Au venit si mi-au facut scandal , eu m-am enervat si-am vrut sa plec din casa sa ma duc inapoi la pestera. Eu venisem in iasi dupa calculator nu venisem iarasi la panarama si scandal , sint satul de asa ceva de-o viata intreaga , nu mai suport asa ceva. Toata viata de mic copil a trebuit sa suport scandalurile din casa cu tipetele si urletele isterice ale mamei iar tata cu injuraturi si pumni. Toata viata am vrut sa scap sa plec din mediul asta ingrozitor al familiei mele. Oare n-am dreptul sa traiesc si eu linistit sa nu-mi mai tipe nimeni la ureche ? Din cauza lor sint un bilbiit si-un speriat de viata. Din cauza lor am plecat la pestera aia , am vrut sa fug cit mai departe de parinti fiindca nu-i mai suport. Am vrut sa ies din casa sa scap de panarama. Dar nu m-au lasat sa plec. Am luptat cu tata si a fost mai tare cu mine. A reusit sa ma tina , iar eu am cedat. Au profitat de-un moment de nervi cind am facut si eu un mic gest de violenta macar ca a fost in legitima aparare, si gata imediat au chemat Politia si m-au dus la spitalul de nebuni. M-au dus imediat sus la gratii. Acolo m-am intilnit cu doamna doctor care a fost si la internarea de anul trecut. 256

- Oliver ! Da ce-i cu tine aici ? Ce s-a intimplat ? - Pai am stat la o pestera in munti , am venit in Iasi sa mai cumpar niste lucruri , iar parintii n-au mai fost de acord sa-mi mai dea voie sa plec inapoi in munti , si m-au retinut cu forta , si m-o adus aici. Daca ma internati aici , o sa protestez cu Greva Foamei , si solicit sa ma legati de pat. - Adica de ce vrei sa te leg de pat ? - Pai daca nu ma legati de bunavoie atunci trebuie sa pocnesc un gardian si atunci o sa trebuiasca sa ma legati. - Atunci poftim loveste in mine. De ce sa sufere personalul de paza ? Daca vrei sa bati pe cineva atunci loveste in mine , ca eu sint responsabila de internarea ta , nu-s vinovati gardienii cu nimic. Am apucat-o de mina pe doctorita , si am zgiltiit-o oleaca de mina dar nu prea tare ci cam asa ca si cum ai da noroc , si i-am zis : - Poftim , uite am facut un gest violent am fost agresiv , deci ai motiv sa ma legi. - Imi pare rau da nu-i suficient. Nu mi se pare corect si nici nu este legal sa leg o fiinta umana de pat daca nu am nici un motiv serios. - Ha . ha ! Ia te uita ce corectitudine in capul vostru ! Adica de pat nu poti sa ma legi , dar ca sa ma tii aicea la gratii prizonier asta se poate , nu ? - Domnu Oliver , in maxim 72 ore ai dreptul legal la o comisie de expertiza care va decide daca ramii sau nu internat in spital. Deci comisia decide si nu eu. - Bine o sa stau atunci nelegat de pat , sa vad ce zice comisia. Dar oricum pina atunci am sa protestez impotriva internarii mele prin Greva Foamei. Eu nu ma consider bolnav. Dumneata ai dreptul sa retii fortat aici doar pe cei care sint bolnavi psihic , dar daca eu nu sint bonav psihic atunci asta este o infractiune si un abuz complet ilegal. - Domnu Oliver ! Nici un nebun nu-si da seama ca este nebun. De aia Legea confera medicului dreptul sa decida asupra sanatatii mintale a unui om. Prin urmare eu sint aicea reprezentantul Legii , si eu decid cine este sau nu bolnav. Iar eu consider ca tu esti grav bolnav psihic si ca trebuie sa urmezi neaparat un tratament. Asta este decizia mea in calitate de medic iar totul este absolut si perfect legal . - Dar eu nu vreau sa iau tratament. Refuz tratamentul ! In cartea mea scrie ca este crima sa dai tratament psihiatric fortat unui om. - Pe mine nu ma intereseaza ce scrie in cartea dumitale ! In cartea mea scrie ca este o crima daca nu-i dai unui bolnav medicamentele. Eu in calitate de medic nu am voie sa te las sa-ti irosesti viata. Esti bolnav si trebuie neaparat sa urmezi un tratament ! - Nu ! Nu iau tratament. Nu iau pastile ! Nu deschid gura , nu inghit nici o pastila. Ce o sa faci ? O sa mi le bagi pe git cu forta ? - Nu-i nici o problema. Daca ma pui in aceasta situatie atunci iti prescriu un tratament complet injectabil. - Sinteti niste criminali ! N-aveti nici un drept sa faceti asta. - S-a votat lege in parlament ca avem dreptul sa dam tratament fortat impotriva vointei pacientului. Asa ca totu-i conform legii. - Sa stiti ca voi face Greva Foamei in semn de protest. - Esti liber sa faci ce vrei. Pe urma am mers in salon. M-am asezat in pat. In pijamale de spital , la gratii. Eu omul liber din munti , care traiam acolo liber ca pasarea cerului incit ajunsesem ca animalul salbatic de nu mai sufeream nici macar sa ma apropii la o distanta de kilometri de oameni , intr-asa scirba si frica de lume capatasem , iata ca ma gaseam acuma inchis intr-o cusca cu 50 de nebuni. Regretam amarnic ca am parasit adapostul meu sigur din munti si ca venism 257

in oras. N-as fi crezut ca pot fi prins cu atita usurinta. Dar in mod sigur a fost voia lui Dumnezeu sa ajung aici , nu stiu de ce dar prea usor a mers totul , prea imediat a venit politia de parca asteptau la usa . Si prea slab am fost in lupta cu tata. Nu-mi vine sa cred cit de slab am fost. E imposibil sa fiu chiar asa de slab. Cred ca Dumnezeu m-a facut sa fiu atit de neputiincios ca sa fiu prins si sa ma aduca aici la gratii. Si la urma urmei , El m-a trimis la Iasi . Eu m-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea calculator sa pot scrie din nou , iar El mi-a raspuns : Vrei calculator ? Atunci du-te si ia-ti ! Pe cind iesisem din pestera si coboram la vale mi-a zis: Nu vei mai vedea niciodata aceste locuri ! Iar eu am ris de dinsul crezind ca glumeste. Cum adica sa nu mai vad niciodata aceste locuri , aici e casa mea , aici locuiesc. Cum adica sa nu mai vad niciodata aceste locuri ? E imposibil asa ceva. Orice s-ar intimpla oricum ma intorc aici. M-am legat foarte mult sufleteste de locurile acestea. Si oricum eu nu mai suport sa traiesc intre oameni , nu mai vreau sa stau in inghesuiala aia din oras , am claustrofobie sociala , ma sufoc intre oameni. Eu am nevoie de mult spatiu ca sa traiesc , m-am obisnuit sa traiesc asa in spatii deschise , spatii , mari enorme , ma simt in siguranta si in liniste numai atunci cind stiu ca nu-i nici un om in jurul meu pe o raza de citiva kilometri. Asa ma simt eu bine. In fata pesterii mele cit vezi cu ochii pina departe la orizont , nu-i nimic , nici o asezare omeneasca , nici un bec , nici un sat si nici un om nu tulbura linistea muntilor. Doar in spatele pesterii daca te urci pe virfurile de stinca se vede satul din vale , ingrijorator de aproape. Dar la urma urmei ii cunosc aproape pe toti oamenii din sat , si aceia nu-s oameni rai , ei ma lasa in pace. Dar tot ma tem de dinsii. Si oare n-am motive sa ma tem de oameni ? Pai uite ce mi-au facut oamenii ! Uite unde m-au adus oamenii ! M-au prins ca pe un animal si m-au bagat aicea intr-o cusca , impreuna cu 50 nebuni care racnesc ca toti dracii. Nu doar parintii m-au bagat aicea , ci si vecinii de la bloc , iehovistii astia de alaturi au sunat la politie. Si de ce au sunat ? Fiindca ma cred nebun ! Aicea in oras toata lumea ma crede nebun . Dar acolo in satu cela de munte parca ma credea lumea mai putin nebun , fiindca ma puteau intelege altfel. Acolo in satul acela traiesc oamenii cu cerbul in curte , si de aceea ei mai pot intelege nevoia de libertate din sufletul meu , si chiar ma respecta pentru asta. Dar aici in oras nu traieste nimeni cu cerbul in curte ci traiesc toti bagati in custi supraetajate. Orasenilor lor li se pare nebunie faptul ca eu refuz sa mai traiesc intr-o cusca. Nici un orasean nu poate sa inteleaga de ce m-am bagat eu intr-o gaura de stinca pe-un virf de munte si imi place sa traiesc acolo mai degraba decit intre oameni. Odata am iesit dimineata din pestera si am vazut un cerb care pastea iarba alaturi de pestera mea. Era un animal frumos , mindru si incoronat ca un rege al muntilor. A ridicat capul si m-a privit citeva clipe. Apoi a rupt-o la fuga in galop spre padure. Era atit de superb animalul acela cum galopa liber pe pajistea muntelui , imi dadea asa o bucurie sa-l privesc , o fiinta libera alergind liber printr-o lume lipsita de garduri. Asa imi doresc sa traiesc si eu precum cerbul acela. E oare o crima sa vreau sa traiesc intr-o lume lipsita de regulamente oficiale ? Acolo pe munte singura lege era doar vointa mea. Faceam orice voiam eu si acolo nu era nimeni care sa-mi zica Nu-i voie ! Toata viata mea inca de mic copil am fost chinuit mereu de oameni care mi-au poruncit ce sa fac. Acasa ma chinuiau parintii , la scoala profesorii , la servici sefii, poruncindu-mi mereu : Fa aia sau fa ailalta. Toti oamenii pe care i-am cunoscut au incercat sa ma subjuge si sa ma faca sa fiu sclavul lor. Dar acolo pe munte la pestera pentru prima data in viata nu-mi mai poruncea nimeni. Pentru prima data nu mai eram sclavul nimanui si eram propriul meu stapin. Era un confort psihic pe care pur si simplu nu-l puteam gasi nicaieri in alta parte decit acolo la pestera. 258

Prima zi a fost mai usoara , nu imi faceau inca tratament , fiindca eram programat pentru comisia de expertiza . Oricum timpul s-a dilatat enorm , o zi trecea extrem de greu. Imi era groaza sa stau acolo. Eu venind din pustietatea muntilor unde cit vezi cu ochii nu se vede nici un om si unde luni intregi nu ma intilneam cu nimeni eram obisnuit cu libertatea totala. Sa te trezesti asa brusc intr-o camera cu 50 nebuni e ceva greu de suportat pentru orice om , si cu atit mai greu pentru mine care veneam din pustietate. Dar ma straduiam sa nu-mi fie frica.. La urma urmei ce-mi pot face ? Nici chiar de tratament nu ma temeam prea chiar asa de tare caci la urma urmei cartea mi-e scrisa. Am spus tot ce-am avut de spus. De acuma pot sa ma si omoare ca nu-mi mai pasa. Au scapat deja 11 carti si le-a citit lumea. Daca eu mor aici o se descurce Dumnezeu sa duca cartea inainte. O sa-l puna poate pe Nicu sa aibe grija de carte sau cine stie la cine va ajunge . Chiar daca eu as muri cartea mea n-o sa moara. Deci nu ma mai tem ca ma vor ucide cu tratamentul. Fiindca pentru mine ar fi totuna cu moartea sa ajung sa nu mai pot vorbi cu Dumnezeu. Eram pregatit sa ma lupt cu ei in toate felurile posibile , incepind cu Greva Foamei si continuind apoi cu Greva Totala . Am citit prin cartile de psihiatrie despre pacienti care refuzind viata se retrag total in mintea lor adica refuza sa ma vorbeasca , refuza sa se mai miste si intra intr-o stare catatonica de imobilitate totala. Daca altii au putut face asa ceva atunci inseamna ca sint si eu in stare sa fac asta. Daca ma obliga la tratament fortat atunci ma voi retrage inauntrul capului meu ca intr-o ultima cetate a libertatii si voi trai liber in lumea viselor mele. Ce-mi pot face ? Pot sa-mi chinuie trupul dar sufletul meu e liber. Macar inauntrul capului meu am dreptul sa fiu liber ! Nu ? Si de fapt la urma urmei ce dramatizez eu in halul asa ? O sa ma tina o vreme aici si dupa aia o sa-mi dea drumul ca doar n-o sa ma tina aici la infinit. Nu ? Cind am mai gasit o clipa de liniste , noaptea , am intrebat pe Dumnezeu : - Doamne , ce se intimpla cu mine ? De ce am ajuns aici ? - Ti-a venit vremea. E timpul sa mori. M-am cutremurat oleaca. Cind Dumnezeu iti zice ca vei muri inseamna ca asa va fi . Chiar urmeaza sa mor. Dar la urma urmei asta e. Sint soldat asta mi-e datoria , sa mor la porunca lui Dumnezeu. Daca El imi cere viata acum atunci trebuie s-o dau. Oricum nu am de ales. Oricum sint inchis aici si oricum urmeaza sa bage injectii otravitoare in mine. - Totusi Doamne , de ce nu mi-ai spus dinainte ce voi pati ? - Daca ti-as fi spus atunci nu tu mai coborai deloc de pe munte. Lui Iisus i-am spus dinainte cind si cum va muri pentru ca stiam ca el o sa asculte de Mine. Dar tu nu esti ca El , tie daca iti spuneam dinainte, fugeai de datorie. - Nu-i prea cinstit. M-ai bagat intr-o capcana fara acordul meu. Nu mi-ai dat deloc de ales. Tu parca te laudai ca esti un Dumnezeu drept si ca dai intotdeauna dreptul de libera alegere celor cu care vorbesti. Unde-i libera alegere ? - Pai , uite chiar acuma ai dreptul la alegere. A venit vremea sa dovedesti ca esti Fiu de Dumnezeu si Imparat al lumii. Acum ai apucat vipera de coada. Tine-o bine sa nu scape , si stringe-o tare de coada , fa-o sa te muste cit mai tare ca sa te ucida. ( Fac o paranteza aici sa povestesc ce-i cu vipera. Asta vara dupa ce ma certasem cu Nicu si cu familia lui , ma facusera prooroc mincinos , plecasem din casa lor si chiar alaturi de casa dincolo de pod am dat peste o vipera in iarba , era aproape sa calc pe ea. Era chiar vipera se vedea clar un v pe cap , si era un sarpe mare incolacit. Am ramas la un pas de ea si m-am uitat la ea multa vreme. Se uita si ea la mine sisiind. Am fost ispitit sa intind mina si sa iau sarpele in mina. Ca sa verific daca sint prooroc sau nu. Este scris in Evanghelie ca 259

oamenii lui Iisus nu sint afectati de otrava sarpelui , Pavel asa a dovedit odata ca este om sfint , a luat o vipera in mina si n-a patit nimic . Eu ma laud ca sint mai mare decit Pavel. Deci eram ispitit sa verific. Daca mor atunci asta e, inseamna ca sint prooroc mincinos si nu trebuie sa creada nimeni in cartea mea , dar daca traiesc atunci inseamna ca chiar sint prooroc adevarat si ma duc cu vipera in mina sa i-o arat lui Nicu , sa-i zic : Uite , mai , vezi ca sint mai mare ca Pavel ? Am stat multa vreme in cumpana si m-am uitat la vipera aia , dar totusi n-am pus mina pe ea . Caci ma gindeam si la povestea cu Diavolul care ispitise pe Iisus zicindu-i Daca esti tu Fiul lui Dumnezeu atunci arunca-te de pe templu ca nu vei pati nimic. Dar Iisus nu s-a aruncat. Si la urma urmei nici chiar Pavel nu s-a dus el ca sa puie mina pe vipera din proprie initiativa , ca sa se laude ca uite ce grozav este , ci a fost un accident involuntar. ) Ei , la intimplarea asta se referea Dumnezeu cind mi-a zis Acum ai apucat vipera de coada. Acum dovedeste lumii ca esti Om al lui Dumnezeu. Eu oricum aveam in program sa tai copacul din fata primariei , adica eu oricum intentionam sa provoc societatea sa ma distruga. Adica oricum odata si-odata pina la urma tot trebuia sa iau vipera de coada. Dar nu acum ! Nu eram pregatit acum. Abia la anul trebuia sa fie. Eventual poate peste mai multi ani. Poate chiar niciodata. Taiatul copacului din fata primariei era un gest de protest social prin care voiam sa protestez impotriva taierilor de copaci din oras. Mda dar eu nu mai stau in oras de multa vreme. Acolo pe munte eu am copaci destui. Cit vezi cu ochii e numa padure pina la orizont. La urma urmei daca orasenii n-au fost in stare sa opreasca un primar nebun , ce vrei sa le fac eu ? E orasu lor , faca ce vor. Daca asa le place lor atunci asa sa traiasca , fara copaci. De ce sa ma mai duc eu la ei sa-i invat cum sa traiasca bine ? Acolo pe munte eram preocupat de cum sa-mi amenajez eu pestera cit mai confortabil , cum sa-mi fac curent electric , centrala eoliana , voiam sa mai sap in pereti ca sa-mi largesc pestera , sa mai fac o camera , apoi sa-mi aduc scindura sa-mi plachez peretii pesterii cu scindura iar peste scindura sa pun si-un strat de tapet , visam sa-mi fac acolo o pestera de lux , cu tot confortul. Cam incepeam sa uit de razboiul meu social , nu prea mai aveam chef de conflicte cu lumea ci as fi vrut sa traiesc bine. Dar uite ca dodata asa brusc a venit razboiul peste mine fara sa-l fi chemat eu. Acuma trebuie sa mor stupid ca un erou aici in spitalul asta de nebuni. Dimineata m-au chemat sa-mi ia singe. Eu nu suport chestia asta , niciodata n-am putut suferi sa tin asa mina intinsa si sa-mi bage acul in vena. Eu de mic copil am avut o groaza de injectii , am fugit intotdeauna de la scoala cind veneau sa ne faca vaccinuri. Dar cel mai tare imi era nesuferita injectia in vena pentru luare de singe. Nici nu suport sa ma uit cind baga acul in vena mi se pare ceva ingrozitor. Oricum e stupid . Daca sint la psihiatrie de ce imi fac analize la singe ? Ce treaba are singele cu sanatatea psihica ? Ei , si ce pot sa fac ? Oricum nu pot sa refuz , sint obligat sa suport mizeria asta. Prea multe absurditati sint obligat in spitalul asta ! M-am asezat pe scaun , am intins mina M-au legat cu garou Frecau cu vata muiata in spirt Imi era groaza. Ma gindeam Iata singele meu care se varsa pentru voi Au bagat acul , si brusc am simtit deodata ceva asa ca un fel de caldura , m-am simtit deodata moale , imi cadea capul in jos , am soptit Mi-e rau Si gata ! Totul s-a facut negru , am lesinat. Cind am deschis ochii , citava vreme n-am putut sa reactionez cu nimic. Auzeam , vedeam simteam cum imi trage palme asistenta dar nu puteam reactiona . Abia pe urma mi-am revenit complet. Cind m-am ridicat de pe scaun mi-am dat seama ca aveam pantalonii de la pijama uzi Ma pisasem pe mine !

260

M-au dus la pat , si pe cind stateam sa-mi revin , ma gindeam ca pentru prima data in viata gustasem moartea. Niciodata n-am fost atit de aproape de moarte ca acum. Oricite tentative de sinucidere am avut eu la viata mea , niciodata n-am pasit atit de aproape de marginea papastiei nefiintei. Atit de usor se moare ? O intepatura in vena si in 3 secunde totul se face negru Fara nici o durere , nimic decit o moleseala placuta si gata pe urma dispare totul Asa deci se moare... Prin urmare daca imi tai gitul si reusesc sa tai artera atunci in 3 secunde se termina totul. Eu imi inchipuiam ca-i o durere groaznica si ca te chinui mult pina mori. Dar nu . Se moare foarte usor . Ca sa ma sinucid usor trebuie doar sa-mi bag un ac in vena Nu doare deloc 3 secunde ! N-am apucat sa-mi revin prea bine ca imediat am fost chemat in fata comisiei de expertiza care sa ma examineze si sa decida asupra sanatatii mele mintale. Cam prost ales momentul , pai tocmai lesinasem , trecusem printr-un fel de moarte , eram pisat pe mine , intr-o stare de soc psihic , si in halul asta vrei sa examinezi un om ? Dupa parerea mea conditiile de examinare modifica considerabil realitatea. In momentul acela nu mai eram deloc acelasi om ca in ziua dinainte. Dupa ce am fost terorizat o noapte la gratii , a doua zi torturat pina la lesin , dupa aia hai sa examinam ce-a mai ramas din pacient. In Fizica problema asta se numeste Principiul de nedeterminare al lui Heisenberg care spune ca nu putem determina niciodata pozitia si viteza unui electron nici chiar daca am dispune de o tehnologie ideala , fiindca noi ca sa putem vedea electronul acesta trebuie iluminat , adica trebuie sa ciocnim un foton de electron. Iar prin aceasta ciocnire evident ca se modifica si viteza si pozitia electronului deoarece insasi metoda de observatie modifica realitatea intr-un mod complet incontrolabil. Prin urmare Heisenberg , trage concluzia ca aceasta este limita maxima a cunoasterii umane , si niciodata nu vom putea trece de limita asta oricita tehnonogie am inventa noi. Daca in Fizica care e o stiinta extrem de precisa si exacta dar totusi uite ca avem o situatie de nedeterminare , in care nu se poate masura realitatea nici cu tehnologii ideale , atunci de ce nu s-ar aplica si in Psihiatrie principiul asta ? Regulamentul spitalului prescrie, mai intii internarea omului si abia pe urma examinarea lui de catre o comisie. Nu se accepta examinarea oamenilor in libertate neinternati in spital. Ori asta mi se pare nu doar absurd ci e deja o tentativa de a denatura din start adevarul. Interactiunea om spital poate face in numai citeva ore pe un om normal si sanatos sa devina un bolnav psihic. Orice om care ajunge internat acolo la Socola-gratii , innebuneste. Bolile psihice sint foarte molipsitoare pentru oamenii slabi . Nebunia incepe sa intre in om in clipa in care a imbracat prima data pijamaua de nebun . Pe urma nu mai esti normal niciodata. Te transformi psihic , in spital incepi sa imprumuti nebunie de la colegii din salon , imprumuti fara sa vrei detalii din comportamentul lor , urletele nebunilor iti intra in minte si devin urletele tale , se transforma in spaime irationale. Te transformi dintr-un om normal intr-un prizonier isteric care vrea sa scape. Acum sint acasa. Ratiunea imi spune ca sint liber. Dar frica nu trece. Vreau sa scap. Ma simt ca si cum n-am scapat de acolo. Mi-e frica. Mi-e frica ca o sa ajung inapoi, parintii tirani ma ameninta incontinuu ca ma duc inapoi la gratii daca nu ascult de ei , iar mie mi-e groaza , am o frica isterica , claustrofobica. Vreau sa fug , vreau sa scap ! Urletele nebunilor de acolo imi rasuna in minte. Eu am stat de tot la spital Nu vreaau ! Aaargh! si gemetele aluia care era paralizat de 15 ani in pat. Nu se pot descrie in cuvinte urletele alea toata disperarea si suferinta aia. Mi-e groaza ca o sa ajung sa stau si eu de tot la spital urlind incontinuu Nu vreaaauu ! Aaaargh ! Dupa ce ai stat o noapte acolo intre nebuni , este imposibil sa mai fii normal psihic ! E ceva ca si cum pentru a verifica daca un om are sau nu hepatita , il internezi mai 261

intii fortat intr-un salon plin cu bolnavi de hepatita , astepti citeva zile ca sa se imbolnaveasca si dupa aia ii faci analizele sa ii dovedesti ca uite este bolnav. In Psihiatrie este un permanent conflict intre medic si pacient , fiindca pacientul niciodata nu se considera bolnav si intotdeauna vrea cu disperare sa scape de medic , iar medicul se lupta din rasputeri sa-i dovedeasca pacientului cu orice pret ca este bolnav. De ce numai in Psihiatrie se intimpla asa ceva ? De ce cind ma duc la stomatolog nu ma declar sanatos , nu o fac criminala pe doamna doctor stomatolog , ci dimpotriva ii multumesc din suflet , ii mai dau si bani , inca mi se pare ca ii dau prea putini bani pentru binele care mi l-a facut. De ce numai in Psihiatrie este acest conflict groaznic inte medic si pacient ? Am ajuns sa-i urasc atit de tare pe medicii psihiatri , incit as fi in stare sa-i ucid , si inca nu asa usor , ci daca as putea i-as ucide in chinuri groaznice , i-as extermina pur si simplu pe toti. Daca as avea putere politica extrema , atunci i-as baga pe toti psihiatrii in puscarie pe viata si i-as declara bolnavi pe toti fiindca asa am eu chef. In orice Stiinta avem aparate de masura pentru orice lucru. Chiar si in medicina masuram destul de precis tensiunea , temperatura , pulsul , alcoolemia. Dar daca pentru alcolemie avem un alcoolmetru , adica un aparat precis exact si total obiectiv atunci pentru schizofreinie ce fel de aparat folositi ? Unde-i schizometrul ? Adica daca te-a prins politistul baut la volan si iti cere carnetul , evident ca oricine ii va zice : Nu-i adevarat , eu nu sint beat ! Nu am baut nimic ! Ei , si atuncea politistul scoate fiola ti-o pune la gura si iti cere sa sufli ca sa dovedesti ca nu esti beat. Adica are un aparat de masura obiectiv , nui doar asa o apreciere dupa impresia politistului. Ce s-ar intimpla daca politistul nu ar avea fiola si nici o alta tehnologie de a masura alcoolemia ? Atunci politistul ar fi neputiincios si ar trebui sa lase pe toti betivanii sa conduca masini. Dar cum asa ceva este inacceptabil , atunci in aceasta situatie Statul ar fi obligat sa emita o Lege prin care sa dea autoritate totala politistului , de a opri pe oricine si de a retine permisul de conducere oricui i se pare ca este baut doar asa dupa simpla apreciere subiectiva. Ori sa dai o asemenea putere discretionara unui politist in mod sigur va duce la abuzuri de putere iar politistul va lua carnetul uite asa absolut oricui are el chef zicind : Mie mi se pare ca esti beat ! Eu decid ! si daca asa mi se pare mie , cu asta am inceiat orice discutie ! Asa ceva ar transforma politistii in niste monstri , fiindca e imposibil sa ai putere si sa nu abuzezi de ea. Dar macar daca iti ia permisul de conducere , asta nu-i chiar asa grav , se mai poate trai si fara masina. Insa in cazul schizofreiniei iti ia complet dreptul de decizie asupa propriei tale persoane. Nu mai ai dreptul sa-ti conduci viata. Devii in mod legal proprietatea altcuiva care are drept sa decida total asupra ta. In cazul meu am devenit jucaria unor parinti tirani care oricum toata viata m-au chinuit. Visul lui mama este sa ma tina incuiat intr-o camera subt controlul ei pentru toata viata. Inca de mic copil au facut asta cu mine , m-au tinut in singuratate fortata , nu m-au lasat sa ies afara sa ma joc cu alti copii de la bloc , ca sa nu invat obiceiuri rele de la ei. Au vrut un copil cuminte si de asta m-au condamnat inca de mic copil la singuratate. Pentru ca asa sint ei . Asa stiu ei sa traiasca . La ei in casa nu vine nimeni , nici un musafir . Ei insisi ca parinti sint niste singuratici si niste speriati de lume. Asta din cauza ca ambii parinti au crescut lipsiti de familie , mama a fost orfana si a crescut in orfelinat , tata a fost alungat de acasa de mic la scoala in alt oras si de aceea pentru ca au crescut printre straini ei au invatat ca toti oamenii sint niste dusmani si ca nu exista prieteni , si ca nu trebuie sa ai incredere niciodata in nimeni si ca trebuie sa urasti pe cei din jur ca sa supravietuiesti. Toata viata lor parintii mei s-au urit unul pe altul, s-au furat, s-au mintit , s-au batut in fiecare zi era scandal si panarama la noi in casa cu geamuri sparte , scaune si mese sfarimate , cutite infipte in usa , mincare azvirlita pe jos sau chiar afara pe geam. Odata 262

mama a aruncat un intreg cofraj cu oua pe geam. Tata o batea groaznic pe mama si pe mine. Odata tata i-a rupt un picior lui mama. A stat doua luni in ghips. Niciodata n-a fost liniste in familia noastra, aproape ca nici macar o zi de liniste n-a fost. Si pentru ca erau atit de plini de rautate au incercat sa indeparteze de mine pe orice om . Au incercat sa-i indeparteze de mine pe toti prietenii pe care i-am avut. Cind mi-am gasit o fata si am vrut sa ma insor , mama nu mi-a dat voie sa ma insor cu fata care mi-a placut mie , ea voia sa ma insor cu fata care ii placea ei. Cind eram mic ma obliga sa maninc mincarea care ii placea ei nu care imi placea mie. Ma obliga sa maninc brinza cu smintina fiindca zicea ea sanatoasa. Dar mie nu-mi placea , nu puteam suferi mincarea aia , imi era greata , scirba sa maninc brinza cu smintina. Iar mama ma obliga , statea cu varga linga mine ca sa maninc mincare sanatoasa . Iar eu mincam plingind. Oare chiar era sanatoasa mincarea aia mincata asa cu forta si cu lacrimi pe obraz ? Dar oare consecintele psihice care or fi ? Pai daca tu ca parinte profitind de faptul ca esti mare si copilul e mic si nu se poate apara iti impui asa brutal vointa , prin bataie si pedepse , atunci ii strivesti personalitatea si il faci un handicapat psihic , care nu va fi in stare niciodata sa infrunte viata. Daca parintii s-au impus prea mult asupra copilului , atunci copilul cind creste mare nu mai poate sa se impuna in societate , ci ramine asa un om slab si nevolnic cu care face oricine orice ce vrea din el. Ca sa poti sa traiesti bine in lumea asta trebuie sa fii in stare sa te impui. Fie ca esti la un interviu pentru o slujba , fie ca esti in prezenta unei femei pe care vrei s-o cuceresti , in orice situatie ca ai succes atunci trebuie sa fii in stare sa te impui. Iar daca tu esti un stilcit psihic inca de mic , si obisnuit sa traiesti mereu in frica , atunci n-ai absolut nici o sansa sa traiesti societate. Fiindca lumea e o jungla crunta , iar cei slabi sint imediat mincati de ceilalti. Acuma parintii mei sint pusi in situatia disperata de-a avea un fiu care nu-i in stare sa traiasca o viata normala , si acuma alearga disperati de la un psihiatru la altul ca sa le repare copilul. Dar ei nu se considera vinovati cu nimic de starea mea ci dimpotriva ei ma considera tot pe mine vinovat . Caci daca s-ar fi considerat vinovati atunci nu ma mai internau pe mine la azil , ci se duceau ei sa se interneze pe ei insisi. Dar asa ei gindesc Noi sintem corecti , noi sintem niste parinti exemplari , copilu e rau , el trebuie schimbat fiindca cu el e ceva e in neregula , el e nebunul , nu noi. Noi am fost sintem si vom ramine in continuare niste parinti perfecti. Eu n-am fost asa de mic , eu n-am avut pobleme psihice de la nastere. Ca dovada este insasi bilbiiala. Pina la virsta de 7 ani , eu vorbeam bine , vorbeam normal ca orice om. Fiindca pina la 7 ani eu n-am locuit impreuna cu parintii , ma dadusera de mic spre ingrijire la o matusa , iar acolo era liniste si pace , erau niste oameni buni , era un mediu familial plin de iubire si intelegere. De ce acolo la batrinii aceia linistiti am putut sa vorbesc normal ca orice om si imediat ce m-au luat parintii la ei acasa am devenit bilbiit ? De fapt parintii mei m-au dus la Socola pentru ca ei fac ceea ce face toata lumea , incearca sa fuga de raspundere. In lumea in care traim plina de iresponsabili toti joaca un fel de fotbal cu responsabilitatea. Nimeni nu-si asuma niciodata raspunderea. Aflind de aventura mea la pestera un psihiatru a avertizat-o pe mama : Fii atenta , ca raspunzi penal ! Daca pateste ceva acolo la pestera , dai socoteala in fata legii ! Parintii ca sa scape de raspundere au mers mai intii la politie si au anuntat situatia. Politistii au venit , mi-o pus catuse pe miini, m-o dus la sectie , au completat niste acte mi-o luat amprentele , m-o verificat si pe urma mi-o dat drumul zicind ca ca nu era de responsabilitatea lor. Vazind ca nu merge cu Politia mama s-o dus Protectia Sociala si au incercat acolo sa le paseze raspunderea lor. Om la pestera ! Voi raspundeti ! Cei de la Protectia Sociala , au pasat raspunderea mai departe Primarului din Cirlibaba : Alo domnu Primar ? Om la pestera ! 263

Tu raspunzi ! Primarul o trimis Politia sa ma aduca iarasi de pe munte si m-o incredintat parintilor zicind : Eu vi l-am adus , de acuma voi raspundeti ! Disperati ca responsabilitatea a ajuns iarasi inapoi la ei , parintii m-au sutat mai departe la Socola. Nici acolo nu si-o asumat nimeni raspunderea si de aceea m-o retinut la gratii. A elibera pe cineva dintr-un spital de nebuni inseamna asumarea unei raspunderi foarte mari si nimeni nu-si asuma o asemenea raspundere. Deci eu am ajuns la gratii fiindca toti oamenii din lumea asta sint niste iresponsabili ! Pai dar cind devii parinte al unui copil , atunci trebuie sa-ti dai seama ca trebuie sa-ti asumi responsabilitatea , trebuie sa fii constient ca tot ceea ce faci cu acel copil ii va afecta in mod direct viitorul , daca tu gresesti , copilul plateste. Iar cind esti numit Director al Asistentei Sociale , apoi trebuie sa iti dai seama ca esti pus acolo ca sa-ti asumi responsabilitatea si nu sa fugi de ea. Cind esti numit Primar al unei localitati , apoi ti s-o dat o responsabilitate si trebuie s-o porti ! In orice situatie tu ca Primar trebuie sa-ti asumi responsabilitatea ca de aia esti Primar , nu ? Ca doar asta inseamna functia ta , nu ? Responsabilitate ! Iar ca medic sef al unui pvilion de nebuni trebuie sa-ti asumi responsabilitatea de a discerne cine este nebun si cine nu. De aia esti pus acolo ca medic sef pentru ca se considera ca poti discerne . Dar tu ca medic esti constient ca n-ai cum sa stii niciodata cei in capul unui om si de aceea pentru ca iti lipseste posibilitatea de discernamint de aceea tu ii retii la gratii pe absolut toti cei pe care ti-i aduce societatea la poarta spitalului, fiindca ti-e frica sa-ti asumi raspunderea. Criteriul de a interna sa nu pe un om la gratii ar trebui sa fie acela ca internezi fortat un om numai daca constati fie lipsa discernamintului , fie ca omul reprezinta un pericol la adresa celor din jur sau a lui insusi . Atit ! Cine nu se incadreaza in una din categoriile astea doua , nu are ce cauta la gratii ! Ori eu atunci nu voiam nici sa ma sinucid si nici sa fac ceva cuiva. Voiam doar sa ma intorc acasa in munti , si atit. Oricum doamna medic a fugit imediat de raspunderea internarii mele caci pasat si ea raspunderea mai departe comisiei de expertiza. Fuga asta de raspundere e veche inca de pe vremea lui Pilat cind si acela fiind obligat de societate sa-l rastigneasca pe Iisus , el s-a spalat pe miini de responsabilitate oferind altora posibilitatea de decizie asupra rastignirii. Mai intii l-a aranjat oleaca si pe urma l-a prezentat comisiei de expertiza. Eu venind de la pestera aratam oricum ca un salbatic, caci de multa vreme nu miam mai vazut chipul intr-o oglinda , fiindca la pestera n-am oglinda. Dar macar la pestera aveam piptene si foarfec. Acolo imi mai taiam unghiile , imi mai aranjam mustata uneori. Acuma eram nepieptanat si bine smuls de cap , dupa cum mi-a rupt tata din par , eram in pijamale , eram pisat pe mine , probabil duhneam a urina , si eram confuz abia imi revenisem dintr-un lesin . Fusesem bine aranjat pentru comisie. Comisia ? Aia nu se cheama comisie. Erau numai 3 golani batrini care mi-o pus citeva intrebari scurte : Auzi voci ? Ai vazut lucruri care nu exista ? Si fara prea multa discutie imediat in 5 minute m-o condamnat la 2 sapatamini de internare fortata la gratii. Ei , cum se poate chiar asa sa cunosti un om in 5 minute ? Am mai discutat eu cu medici dar discutam totusi parca mai mult. Macar doamna doctor Nita a citit 100 pagini din cartea mea , macar are habar despre ce-i vorba cunoaste situatia mea de multa vreme. Adica are dreptul sa aibe o parere . Dar medicii astia noi ce puteau ei sa afle despre mine in 5 minute incit sa se poata numi comisie de expertiza ? Insa cu cit un medic este mai inalt in functie , cu atit discuta mai putin fiindca e ingimfat se crede Atoatestiutor si Atoatejudecator. Si in fata unui om in pijamale Psihiatrul se crede Dumnezeu . Nu mai este nici o lege si nici un criteriu , nu se mai discuta de la fiinta umana la fiinta umana , ci 264

de la zeu la vierme. Exista o singura lege in Socola si anume Legea Pumnului in Gura. Nu te afli acolo , asa ca sa discuti teorii, ori ca sa ai pareri, ci te afli acolo ca sa fii strivit , zdrobit pina la ultima limita psihica. Trebuie sa iesi de acolo , o leguma perfecta , lipsit de orice vointa si de orice initiativa, caci legumele nu fac probleme . Eu le-am spus ca voi protesta impotriva acestui diagnostic, impotriva tratamentului fortat si impotriva detentiei in spital prin Greva Foamei iar daca imi baga perfuzie in vena voi protesta prin Greva Totala , dar pe golanii aia de medici nu i-a interesat . Ba chiar inca au zimbit amuzati. Am urcat sus. M-am asezat pe pat. Am inchis ochii ochii. Si gata ! Incepind din momentul acesta nu voi mai misca nici un muschi , nu voi mai deschide ochii , voi sta asa ca paralizat pentru multa vreme , pina la moarte ori pina ce ma vor scoate din spital. Stateam asa nemiscat de ceva vreme. Nu era rau , era cam la fel cum stateam si-n pestera in sacul de dormit. Pot sta asa multa vreme cred. Dupa o vreme a inceput sa fie cam incomod sa stau nemiscat , voiam sa ma misc sa ma rasucesc , sa ma intorc in pat. Dar mi-am impus sa stau in continuare nemiscat. Trebuie sa reusesc sa ma autoparalizez , sa devin asa ca un mort viu asa cum am citit in cartile de psihiatrie. Pe cind ma chinuiam eu asa sa ramin complet nemiscat a venit o asistenta la mine si mi-a zis : - Baiatu , hai scoala , ca trebuie sa-ti pun perfuzie. Eu am ramas in continuare nemiscat . - Haide mai scoala ca n-am timp sa stau dupa tine ! Alo , baiatu ! Scoala ! M-a ciupit de mina , m-a tras de nas , daca a vazut ca nu misc , si ca sint necooperant a chemat infirmierul ca sa ma lege de pat sa-mi poata pune perfuzia. A venit infirmierul si m-a legat strins de pat cu miinile intr-o parte si-n alta. Apoi in vreme ce imi stergea mina cu vata muiata in spirt imi zicea : - Adica tu protestezi adica tu refuzi te crezi smecher ai ? Esti un prost ! Si zicind astea a infipt acul. M-au busit lacrimile. Nu ca ar fi durut cine stie ce fizic , dar am gindit in clipa cind au bagat acul in mine : Gata ! A inceput ! Aici in patul de spital imi va fi lupta mea ! Tot ce am de facut e sa rezist pina la sfirsit , sa protestez pina la moarte. Daca reusesc sa mor aici devin nemuritor. Mi-a venit vremea sa-mi urc si eu acum Golgota mea ! Nu doare tare cind baga acul in vena , da-i oribil , trebuie sa stai mereu cu mina intinsa si cu un tub infipt in vena. Nici n-am dechis ochii sa vad , incercam sa vad aceasta chinuiala ca pe ceva exterior fiintei mele. Adica chinuie pe altcineva nu pe mine. Eu nu sint trupul meu , eu nu sint maldarul acesta de mate si singe. Eu sint fiinta spirituala , si atita vreme cit nu ma dezmint de Dumnezeu sint in siguranta. Trebuie doar sa rezist asa pina la moarte si pe urma drept rasplata o sa fiu primit intre nemuritori. La urma urmei si Eminescu a murit intr-un spital de nebuni, probabil asa se obisnuieste, ca societatea sa-si ucida geniile. Cindva ii legau de cruce , acuma ii leaga de pat , nu s-a schimbat aproape nimic decit ca-i oleaca mai moale crucea. Dar daca stai total nemiscat doare si asta. Ma dureau miinile prinse in legatori si ma durea si acul infipt in vena. Dar era suportabil. Dupa o vreme mi-a venit sa ma pis. Acuma-i acuma ! Ce ma fac ? Nu vreau sa renunt la protestul meu , nu vreau sa ma mai misc niciodata , vreau sa ramin asa paralizat. Solutia e sa ma pis pe mine. Da-i oribil. O vreme am rezistat. Necazul era ca imi bagau mereu perfuzie in vena multe pungi mari cu glucoza , litri intregi de lichid bagau in mine si lichidul asta trebuie sa se elimine pe undeva. Ce sa fac ? Sa ma pis pe mine ? Da-i patul curat , si mi se uda si hainele , ce fac ramin pe urma asa toata noaptea intr-o balta de urina ? E scirbos. Dar asta-i alegerea ori renunt la protest ori ma pis in pat. Durerea devenise insuportabila.Oare sa le cer sa ma dezlege ca sa pot merge la baie ? Mai era unu in salon legat de pat in delir si care striga la asistenti sa-i dea drumu ca se pisa pe el , dar 265

nu-l baga nimeni in seama. Se ruga ala de asistenti de mai mare mila , striga, urla , era ceva de groaza. Dar tot degeaba , inca rideau de el asistentii. Deci chiar daca as cere sa-mi dea drumul tot zadarnic ar fi. Mi-am facut curaj gindindu-ma la vorbele Evangheliei cind zicea Iisus ca Trebuie sa fiti precum copilasii ca sa ajungeti in inparatia cerurilor. Deci asta e , copilasii mici se pisa pe ei in pat , daca noi trebuie sa fim precum copilasii atunci crestinii tre sa se pise in pat? ca asa a zis Iisus ? In orice caz durerea era prea mare trebuia sa scap de durere. Am incercat sa-mi dau drumul dar nu puteam. Era reflexul de a ma opri , ceva invatat de-o viata care acuma trebuia dezvatat , trebuia sa ma intorc la virsta de 2 ani cind n-aveam reflexul asta. Mi-a trebuit un mare efort de vointa ca sa inving reflexul asta , dar pe urma am vazut ca tot nu pot din cauza hainelor prea strinse pe trup nu avea cum sa iasa urina. Disperat de durere am trecut peste interdictia nemiscarii totale si m-am rasucit in pat pina cind am reusit sa ma eliberez si mi-am dat drumul. Pe masura ce durerea se potolea , ma umpleam de greata si dezgust. Zaceam legat intr-o balta de urina si-mi era greata si groaza . Asta-i nemurirea mea ? Pe Hristos l-au rastignit pe cruce , pe mine m-au rastignit intr-o balta de urina ! Paturile sint special facute ca sa ramina balta , cind leaga pe cineva de pat ii pune subt cearsaf o prelata de plastic impermeabila ca sa nu se scurga mizeria in saltea ori sa curga pe jos ci sa ramina asa toata balta acolo in pat. In loc de premii Nobel, in loc sa fiu respectat ca scriitor, sau macar sa fiu respectat ca simplu om , iata ce rasplata imi ofera lumea pentru ca am scris cartea aceasta. Macar daca ma lasau acolo linistit in pestera mea. Pentru ce m-au adus aicea sa ma chinuie in halul asta ? Timpul trecea greu. Nici macar nu se facuse seara iar eu aveam senzatia ca stau asa de o eternitate. Incepusem sa numar secundele , si incercam sa calculez cite secunde mai am pina mor. Aici te pot mentine si citiva ani viu legat de pat. Cit secunde sint intr-un an ? Sa stai citiva ani legat intr-o balta de urina cu un tub infipt in vena Asa ceva mi se pare iadul pe pamint. E prea multa suferinta. Nici un martir crestin n-a indurat asa ceva , orice martir oricit de groaznic a fost chinuit a murit totusi in numai citeva ore de tortura. Eu trebuie sa rezist citiva ani in protestul asta al meu impotriva lumii. Citiva ani sa stai an sa in pat paralizat Citiva ani Bine , voi sta citiva ani ! Oare nu asa scriam in cartea mea ca pentru Legea Existentei as fi in stare sa ard si-n iad ? Iata ca acuma nu o eternitate ci numai citiva ani trebuie sa stau in iad si pe urma cartea mea va izbuti sa isi capete puterea de care are nevoie ca sa ajunga la oameni. Bine , voi rezista citiva ani. Numaram secundele , 1 , 2 , 3 , 60. A mai trecut un minut. Doamne cit de greu a trecut un minut. Hai sa mai numar unul. 1 , 2 , 60 ! Uf ! a mai trecut unul. Mai am de suferit inca un milion de minute si gata Un milion de minute Oare pot sa numar pina la un milion ? Trebuie doar sa numar inca de un milion de ori pina la 60 si gata pe urma sint izbavit si cu datoria facuta in fata lui Dumnezeu. Doamne ! nici macar nu s-a innoptat afara ! Nu-i nici macar ora 5 ? E imposibil ! Nici macar o jumatate de zi n-a trecut ? S-a oprit timpul in loc , ori ce naiba se intimpla ? Nu mai trece odata ziua asta ? Ma doare trupul de la nemiscare , mi-au intepenit miinile prinse in legatori. M-au legat strins tare, ma doare, imi stranguleaza miinile , imi amortesc degetele. De ce or fi strins asa de tare legatorile? Oricum eu nu ma misc deloc. De ce sa legi un om care nu misca ? La urma urmei nu asta am vrut ? La internare cerusem sa fiu legat de pat , si n-au vrut sa ma lege. Ei uite acuma m-o legat zdravan asa cu ura ca sa ma doara . Ei dar asta e crestinismul nu ? Asa a fost intotdeauna si asa va fi pina la sfirsitul lumii. Ce ma pling eu de asa o durerica mica , daca ma gindesc la torturile atroce pe care le-au indurat ceilalti Sfinti asta nici nu se poate numi durere. Pai daca imi amintesc de 266

Sfinta Fervonia , mai intii au legat-o deasupra unui foc si au prajit-o incetisor , pe urma au dat-o jos de pe foc si i-au zgiriat tot trupul cu niste piepteni cu dinti de fier. Apoi cu un cleste i-au smuls dintii din gura unul cite unul , toti dintii , fara anestezic. Pe urma i-au taiat o mina , apoi si a doua mina , apoi un picior . Eu nu inteleg cum de mai traia inca , caci mie numai cit mi-o bagat un ac in vena si era sa mor , dar Fervonia era un trup hacuit complet care se zbatea intr-o balta de singe si inca mai traia. Si inca in situatia aia groaznica , fara ambele miini si fara un picior , desi nu mai putea vorbi nimic ca avea gura plina de singe , tot a mai gasit puterea sa-i sfideze pe asupritori, a intins si ultimul picior ramas in trup catre butuc sa-l taie si pe acela ca semn ca ea tot nu vrea sa se lepede de Hristos . Dar tot n-au vrut s-o omoare , tot au mai chinuit-o. I-au taiat si ultimul picior. Apoi i-au taiat sinii . In final i-au taiat capul si in sfirsit a scapat de suferinta . Ei , uite asa se facea pe vremuri tratamentul psihiatric ! Asa ca suferinta mea e zero. Nu-i nici macar a mia parte din ce trebuie sa indure un Sfint. Eu ar trebui sa ma bucur de suferinta aceasta , caci Dumnezeu vede totul , imi vede suferinta . Asta-i pretul care trebuie platit pentru intrarea in ceruri. Nimeni nu-i primit in Hristos daca nu plateste pretul acesta. Exista o singura cale spre ceruri si asta este crucea. Ar trebui sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru suferinta asta si pentru ca mi-a dat sansa asta de-a muri ca un martir. Da , dar totusi nu-i prea cinstit ! E prea groaznic sa fiu chinuit asa ani in sir. Daca nu rezist ? Numai cei care rezista pina la capat vor fi mintuiti. Si daca e vorba de citeva zeci de ani ? Daca traiesc asa inca 60 ani legat de pat ? Ce fericire pe Sfintul Stefan ca a murit in citeva clipe omorit cu pietre ! Ce fericire de martirii arsi pe rug , ca au murit in citeva minute ! Si chiar Fervonia a murit in citeva ore numai. Dar eu oare voi reusi sa rezist citiva ani de suferinta ? 1, 2 , 3 60 inca de un milion de ori ! Si nici macar o zi n-a trecut In sfirsit a venit si seara. Cind s-a facut schimbul de gardieni , noul venit cind m-a vazut legat de pat s-o bucurat nespus zicind : - Ia uite l-o legat pe asta ! Ce bine ca l-o legat ! Ce ma bucur ! Gata mi-am revenit , eram nervos da mi-am revenit cind l-am vazut pe asta legat. Ma certasem cu gardianu asta cu o seara inainte , aproape sa ajungem si la bataie. Fiindca lovise intr-un bolnav , total nejustificat. Era un tinar plapind si anemic , sedat puternic cu pastile si il lega gardianul de pat. Iar Mihaita se impotrivea la legare , dar asa slab si anemic , abia daca tragea si el acolo olecutica de un picior putin de tot ca sa nu-l lege de picior , era o scena care inspira asa o mila , iar gardianu trosc un pumn intrinsul cu toata puterea. Iar eu am sarit cu gura : - Da de ce tragi ma in omu asta ? Ce-a facut ? - Vezi-ti de treaba ta ! - Pai da asta-i treaba mea ! Eu is scriitor ! - Hai lasa vorba ! Treci in pat si taci din gura ! - Ca daca nu ce-mi faci ? Tragi si in mine ? - Ci-i cu tine uai ? Te-o trimis acuma Dumnezau aicea sa faci tu dreptate ? - Poate ca m-o trimis . - Hai lasa gargara. Treci in pat si stai cuminte. Nu ma enerva ! Nu prea ma simteam deloc in putere sa lupt cu el , si oricum incetase sa mai loveasca in bolnav , asa m-am dus in pat si am tacut. Dar macar am fost multumit ca am sarit cu gura si mi-am mai spalat oleaca din rusinea de anul trecut. Caci anul trecut cind am fost la gratii am asistat la o bataie crunta , da nu asa doar un pumn ca acuma ci urit de tot. L-a batut gardianul pe Marius fiindca se daduse noaptea jos din pat si umbla prin salon. Iar eu am asistat la bataia aceea groaznica si n-am facut nimic , n-am miscat un deget , n-am spus un cuvint , am stat ca un las si-am tremurat de frica subt patura. Intotdeauna mi-a fost rusine 267

sa-mi amintesc scena aceea cum eu , Marele Om al lui Dumnezeu si ditamai Imparatu Lumii tremura de frica subt patura , in timp ce un om nevinovat era batut groaznic. Intotdeauna mi-am spus ca daca as mai trai asa o scena m-as comporta altfel , m-as da jos din pat , m-as duce la gardian si nu ca l-as bate , l-as ucide , l-as da cu capul de ciment pina il omor acolo. De aia am cerut sa fiu legat de pat , ca stiu ce se intimpla in spital , si oricit de slab si anemic sint eu acuma tot trebuie sa ma lupt cu infirmierii aia caci nu vreau sa mai traiesc a doua oara rusinea de a asista impasibil la o asemenea scena. Eu la internare am cerut sa fiu legat de pat , ca sa nu devin complice cu temnicerii mei , fiindca a sta nelegat inseamna sa accepti toate conditiile pe care ti le impun ei. La Auschwitz erau 10.000 de oameni paziti de 100 soldati. Daca se repezeau aia zece mii de oameni impotriva celor o suta de paznici , pai n-aveau pur si simplu gloante in mitraliere ca sa-i omoare pe toti. Detinutii din Auschwitz ar fi putut evada oricind. Dar ei au preferat sa se supuna si se duceau singuri sa se bage in camera de gazare. Si-au acceptat conditia de detinuti . Ei uite eu daca eram la Auschwitz as fi gindit asa : Oricum ma baga in camera de gazare , oricum ma omoara , atunci decit sa ma duc sa ma bag singur ca prostul in camera de gazare , mai degraba ma duc sa ma bat cu un nazist. Desigur el are mitraliera eu nu , si-i totuna , dar macar am luptat , macar n-am acceptat ticalosia lor . A trecut o luna de cind ma tot straduiesc sa scriu povestea cu spitalul , si nu pot. Oricit de mult ma straduiesc eu aicea si ma strofoc sa scriu nu mai pot , de parca mi-s legate miinile si mintea. Scriu despre Heisenberg despre Auschwitz , despre copilaria mea , scriu despre orice , dar nu pot scrie despre ce am trait acolo in spital. Ca sa scrii trebuie sa retraiesti acele clipe , si nu vreau , nu pot , e ceva ca si cum mintea parca imi interzice accesul la acele amintiri , e ca si cum as fi uitat. Dar n-am uitat. Nu , n-am uitat nimic . Atita doar ca mi-e groaza sa-mi amintesc. Nimeni nu cred ca ma poate intelege , ce a fost asa de groaznic acolo de nu pot scrie ? La urma urmei am stat 3 saptamini intr-un pat si atita tot. Ce poate fi asa de groaznic ? Sint atitia oameni care vin acolo si stau citeva saptamini , dar pe ei nu-I afecteaza chiar asa de tare. La urma urmei nu m-a batut nimeni , in afara de citeva injectii neuroleptice nu a fost nici o agresiune fizica. Dar psihic , am fost zdrobit , si calcat in picioare definitiv . Acum nu-mi doresc altceva decit sa mor simt ca nu mai pot sa traiesc , nu mai pot continua viata. Ca sa pot exprima ce simt am sa fac o comparatie. E ca si cum un om , un barbat , aflat intr-o puscarie , ar fi violat sexual de catre alti barbati. Problema pe care o are pe urma acel om nu este fiziologica , nu a trait cine stie ce durere fizica extraordinara ci problema in cazul unui viol este psihica. In urma unei astfel de intimplari un om mai sensibil poate ramine cu niste sechele psihice de nedepasit. Va ramine in urma acestei intimplari cu o rusine si o durere psihica groaznica. Rusinea ca n-a fost in stare sa se apere de asa ceva . Omul acela nu o sa mai poata niciodata considera egal cu ceilalti oameni , din cauza ca demnitatea lui de fiinta umana si de barbat a fost calcata in picioare intr-un mod urit de tot. Singurul mod prin care acel om isi poate recistiga inapoi onoarea si demnitatea lui de barbat este sa-i ucida pe violatori. Fara indoiala ca daca i-ar cere cineva sa povesteasca in scris si cu lux de amanunte scena violului , s-ar putea sa-i vina foarte greu sa scrie asa ceva , caci ii va fi rusine si groaza sa-si aminteasca , mintea ii va bloca pur si simplu accesul la acele amintiri . Pentru un barbat e ceva oribil sa-si aminteasca asa o scena cum cineva baga ceva in el cu forta. Tratamentul psihiatric fortat este tot un fel de viol in care cineva te leaga si pe urma iti baga ceva in tine cu forta . Iar eu cred ca este ceva cu mult mai groaznic violul psihiatric decit un viol sexual fiindca in cazul violului sexual iti violeaza curul , in vreme ce in cazul psihiatriei iti violeaza creierul. Iar eu cred ca este mult mai pretios creierul 268

decit curul. In creier este sediul ratiunii , acolo este personalitatea , amintirile , sufletul , tot ceea ce sint eu se afla in creier. As prefera moartea mai degraba decit tratamentul psihiatric. Nu stiu altii cum sint dar pentru mine ceea ce am trait acolo la Socola a fost ceva cred ca mai urit decit un viol sexual. Iar consecintele psihice sint cam asemanatoare , acuma nici nu mai am curajul sa mai vorbesc cu vreun om. Degeaba mai zic parintii sa ma duc sa vorbesc cu editorul , ori sa-mi pun internet , eu simt ca nu mai pot . Mi-e rusine pina si la un avocat sa ma duc. Pai da cum sa mai vorbesc eu cu un om ? Dar ce eu mai sint om ? Pot eu sa mai vorbesc vreodata de la egal la egal cu cineva dupa ce am stat acolo la gratii ? Eu sint o cirpa de acuma , nu mai sint om. Toti oamenii de acuma or sa se uite de sus in jos la mine fiindca eu am fost la gratii la nebuni. Iar asta nu se mai poate sterge. Si totusi trebuie sa scriu. Neaparat . Trebuie. Prima injectie in picior. N-am simtit nimic deosebit , nici macar n-am adormit in noaptea aia. Eram asa de tensionat si incrincenat in durere incit plingeam incontinuu si problabil ca prin lacrimi se elimina toxina psihiatrica. Ceea ce ma durea acolo asa de tare erau amintirile. Zaceam acolo legat de pat imi aminteam scene din viata mea de pe munte cu numai citeva zile in urma. Imi aminteam de libertatea aceea totala si de bucuria de-a trai viata acolo liber ca pasarea cerului. Imi aminteam cum ma trageam cu ligheanul pe zapada. Imi dadeam drumul din virful muntelui si zburam cu ligheanul la vale chiuind de bucurie pina jos la izvor . Panta era foarte abrupta si prindeam o viteza de ziceam ca zbor. Iar in vale ma opream intr-un troian mare de zapada si rideam fericit . Acuma aici in spital cu miinile legate si cu acul infipt in vena plingeam amar amintindu-mi cum rideam fericit acolo pe munte. Apoi umpleam sticlele cu apa de la izvor. Apa inghetase in jurul izvorului , formind un fel de pidestal de gheata asa ca un fel de masa de marmura sprijinita pe coloane de gheata , era ca un fel de cascada de gheata revarsata in multe suvite involurate iar printre coloanele de gheata se strecurau suvoaie apa cristalina stralucind vesel in razele soarelui . Iarna imi impodobise asa de frumos izvorul incit luam apa cu sfiala parca nevenindu-mi a crede ca iau apa obisnuita , ci fara indoiala ca trebuie sa fie apa fermecata ca aceea din basme. Era asa o prospetime in jur , era acolo un aer rece si atit de curat si placut la miros incit il respiram ca pe un fel de parfum al prospetimii , era o bucurie fiecare respiratie. Aici in spital duhneste a urina si a murdarie , miroase a lacrimi si a moarte , iar eu ma zbat tragind de fringhii plingind si amintindu-mi cum porneam de la izvor sa sui inapoi pe cararea din padure. Innotam prin zapada mai sus de genunchi sarind in sus la fiecare pas ca sa pot inainta. Brazii incarcati de zapada imi pareau un fel de mosnegi batrini care isi scuturau uneori crengile bufnind si frematind intr-o ploaie de stelute stralucitoare. In orice loc imi indreptam privirile mi se bucura sufletul de frumusetea din jur. Era liniste . Abia auzit ciripea cite vreo pasare ratacita prin inaltimile acelea. Linistea maiestuasa a muntilor se strecura in suflet si ma opream din cind in cind din mers ca sa ascult linistea. Auzeam cum sforaie 50 de oameni inghesuiti in cusca asta de nebuni , mosnegi batrini horcaind , alcoolisti in delir gemind prin somn , nebuni boscorodind vorbe de nedeslusit , gardieni rizind in camera de alaturi o multime de sunete nefiresti si oribile . As fi vrut sa-mi astup urechile cu palmele dar aveam miinile legate Miini legate Nu pot sa misc miinile... Zadarnic trag de legatori . Nu se pot rupe. Iar acolo in munti mergeam uneori prin intinderi mari de zapada , libere cit vezi cu ochii imaculate neatinse de picior omenesc. Incit mi se parea ca nici nu mai sint oameni pe lume. Ma uitam in jos spre vale si nu era nimic in vale , toata lumea era scufundata in nori , iar eu ma aflam deasupra norilor pe o insula care iesea din oceanul de nori. Toata 269

viata m-au durut jignirile oamenilor , dar acolo desupra norilor batjocura lumii nu ma mai putea ajunge , acolo in lumea mea ma simteam ca si cum as fi ajuns in imparatia cerurilor Iar acuma am cazut deodata brusc din cer direct in iad Nu , nu se poate sa fiu aici in spital. Cum adica sa ajung de acolo din paradisul norilor din palatul meu de clestar sa ajung aici in cusca asta legat intr-o balta de urina ? Nu se poate ! Nu-i real , e doar un vis . N-are cum sa fie real, e prea stupid , e prea imposibil. Doamne ! Doamne ! Doamne ! Doamneeee ! Spune-mi ca nu-i adevarat ! Nu sint aici ! Nu-i asa Doamne ? Nu sint aici ! E doar un vis totul ! Nu se poate sa fiu aici . E imposibil sa fiu aici. E doar un cosmar al noptii. Da e doar un cosmar din care o sa ma trezesc. Da sigur ca da , doar am mai avut cosmaruri vise inspaimintatoare , cu oameni rai care voiau sa ma oblige sa fac ce vor ei , si intotdeauna ma trezeam ingrozit bijbiind prin bezna nestiind unde ma aflu. Cautind in jur dadeam cu miinile de peretele de stinca si atunci rasuflam usurat gindind : Pestera ! Sint la pestera ! Slava Domnului ! Sint in siguranta , Aici nimic rau nu mi se poate intimpla fiindca nu-i nimeni aici , sint numai eu si cu Dumnezeu aici. Da in mod sigur sint acasa in patutul meu , doar ca inca nu m-am trezit . Inca dorm . Dar ma voi trezi in curind. O sa imi aprind luminarea de linga pat , si o sa-mi fac cafeaua de dimineata. Intotdeauna e intuneric cind ma trezesc , noptile de iarna sint lungi. Voi bea linistit cafeaua si voi scoate din cutie si citeva din pretioasele napolitane din care am atit de putine. Dar acuma ca sa sterg amintirea visului asta urit o sa fac o orgie , am sa sacrific multe napolitane , o sa maninc multe pina ma satur. Da ! Azi n-o sa mai fac economie de napolitane , azi o sa le maninc pe toate ! Apoi voi face focul in soba si am sa stau intins in patul meu asteptind sa se lumineze de ziua. O sa ascult ca de obicei vuietul vijeliei de afara , si o sa ma uit cu lanterna spre usa sa vad pina unde a crescut zapada . Ieri era pina la jumatatea usii , acuma trebuie sa fi acoperit complet intrarea . E asa bine ! Dumnezeu are grija de mine si imi inveleste casuta cu o patura groasa de zapada , si tot El imi sigileaza in fiecare noapte usile cu gheata ca sa nu mai bata vintul inauntru. In fiecare dimineata imi pare rau ca deschid usile fiindca stric etansietatea usilor care sint inclestate in gheata de jurimprejur , peretii sint albi pudrati cu boabe de gheata in jurul usii pina la jumatate de metru inauntru si turturi atirna de tavan. Numai cu ciocanul pot desclesta zavorul din strinsoarea ghetii. Daca-i vreme rea afara cu furtuna de zapada , nici nu mai ies afara , stau inauntru linga soba si mestersc moristi eoliene. Ia sa vedem , ce voi face azi ? Lemnele sint taiate , apa am adus Nu prea mai e nimic de facut , toate lucrarile au fost terminate Azi trebuia sa merg in vale la Iasi dupa calculator Oh , nu ! Nu ! Nu , mai vreau ! Nuuuu ! Nuu mai vreaau ! Nu se poate , nu-i adevarat ! Nuuu ! Si deodata ma trezesc brusc inapoi in realitate cu groaza tragind cu disperare de fringhiile de la miini sa le rup sa scap. Nu-i vis , nu-i cosmar , e real totul ! Aaaaaaa ! Racneam in tacere , numai inauntrul mintii mele Am tras de fringhii cu toata puterea pina ce m-au durut miinile. Pe urma am inceput sa pipai imprejur cu degetele si la una din miini am reusit sa ajung la nod. M-am chinuit mult incercind sa dsfac nodul si-am reusit. Cu mina libera am dezlegat-o si pe celalata. M-am dat jos din pat si am fugit la baie. Pe urma m-am bagat inapoi in pat. Ma simteam oleaca mai linistit. Puteam misca minile , ma puteam intoarce in pat Imi aminteam ca eu trebuia sa protestez prin nemiscare completa. N-ar fi trebuit sa fac asta , n-ar fi trebuit sa ma misc deloc , nu trebuia sa ma dezleg Pe cind gindeam asa a trecut gardianul prin salon. Eu stateam in pat cu o chii inchisi. Vazind ca m-am dezlegat , a venit la patul meu si m-a legat inapoi , de data asta mai bine. Oricum a doua oara n-am mai incercat sa ma mai dezleg. Am intrat inapoi in starea de nemiscare.

270

A venit si dimineata. Alta injectie. Nu mai stiu ce-a fost dar imi mai amintesc ca voiau sa stropeasca in salon pentru gindaci. Si trebuiau sa ma scoata de acolo. M-au tras de miini pina ce m-au saltat in picioare si vazind ca ma tin pe picioare dupa aia m-au dus asa mergind fara voia mea , mergeam fara sa vreau din reflex . M-au dus in sala de mese si m-au pus pe-un scaun . M-au uitat acolo multa vreme . Stateam asa ca o jucarie stricata cu capul cazut intr-o parte. Imi aminteam de opera cum intr-un spectacol , era un Arlechino mecanic care statea la fel asa pe-un scaun , nemiscat si cazut asa intr-o parte. Pe urma venea cineva invirtea o cheita si Arlechino incepea sa dansesze , dar dupa aia cadea iarasi in amortire. Cam la fel si eu acuma jucam un fel de teatru , numai ca la mine era un teatru real jucat pe viu . Trebuia sa ramin asa pina la moarte. Cind m-au adus inapoi in salon m-au schimbat de haine au schimbat lenjeria de pat si m-au legat iarasi , bagind din nou in mine tubul perfuziei. Am simtit ceva ca merge pe fata mea. Apoi altul. Erau gindacii care se refugiasera de pe dusumea pe paturi ca sa scape de otrava mortii. E oribil sa se plimbe gindacii pe fata ta. Eram legat si n-aveam cum sa-i alung. Sinteam un fel de compasiune pentru gindacii care mi se plimbau pe fata fiindca si ei la fel ca si mine erau omoriti in spitalul asta. Asa cum gindacii n-au voie sa traiasaca asa nici eu nu aveam dreptul sa traiesc , eram si eu un gindac al societatii care deranjeaza lumea si care trebuia injectat cu otrava , omorit psihic . Stateam acolo chinuit rau si asteptam sa treaca timpul. Cu toate ca era ceva simplu doar sa stai in pat totusi ma simteam groaznic de rau , nu numai psihic ci pur si simplu fizic. Ma mai chinuia si o durere de burta , de data asta , treaba mare. Plus ca litrii de perfuzie bagati in vena se adunasera iarasi si eram din nou in situatia oribila de a face pe mine in pat , de data asta cu doua nevoi fiziologice. Si nu puteam nu mai voiam sa fac asa ceva. Patul era curat nou schimbat , pijamalele erau si ele curate , nu voiam sa stau din nou in mizerie si duhoare. Asa ca ma chinuiam sa rezist , si imi era groaza ca oricum va trebui sa imi dau drumul pina la urma. Si imi era o scirba si o repulsie , traiam asa intr-o durere ca sint obligat sa fac asa ceva. Ma gindeam cit de mult imi cere mie Dumnezeu sa sufar pentru nemurire , si cit de diferit predica preotii si predicatorii despre nemurirea care se obtine pe gratis numai asa simplu prin botez si impartasanie. Dupa preoti conditia vietii vesnice e sa apartii Sectei lor si sa respecti regulamentul Sectei si pe Sefii Sectei. As fi vrut sa-l vad pe Nicu pus intr-o situatie de felul asta , sa-i zica si lui Dumnezeu o porunca de genul acesta : Mori aici legat de pat , pentru slava imparatiei Mele. Asta-i religia adevarata , daca vrei sa faci religie nu brambureli si ritualuri si cintecele de slava , rugaciuni si alte prostii din astea. Ce i-ar fi raspuns oare Nicu lui Dumnezeu ? I-ar fi zis cred ca Piei Satana ! Dumnezeu imi da mie nemurirea pe gratis , eu nu trebuie sa sufar cu nimic , nu trebuie sa fac nici un sacrificiu , nu trebuie sa lupt pentru nici o cauza eu is copil de Dumnezeu si mie mi se cuvine totul pe degeaba ! Pot sa fiu si Patron de firma ca tot in rai merg. Fiindca oamenii vor totul pe gratis , mentalitatea rominului vrem ceva ieftin si bun ! Iar preotii si predicatorii ofera lumii o nemurire ieftina si buna. Dar de obicei ceea ce este bun este si foarte scump. Oare nu zicea Iisus ca Imparatia Cerurilor este precum o perla neasemuita incit un negustor care doreste acea perla trebuie sa vinda tot ce are ca sa o poata cumpara ? Sfintul Petru cind a aflat direct de la Iisus conditiile groaznice pe care trebuie sa le indeplineasca cineva s-a inspaimintat si a zis : Pai daca numai asa se devine nemuritor atuncea cine are sa se mintuiasca ? Caci absolut nimeni nu poate sa faca ceea ce zici Tu ! Iar Iisus i-a raspuns ceea ce este cu neputiinta pentru oameni este cu putiinta la Dumnezeu ! Acuma preotii oficiali si predicatorii protestanti au interpretat acest lucru stilcind adevarul si zicind ca omul nu poate sa se mintuiasaca prin faptele sale , ci numai prin mila lui Dumnezeu. Prin urmare 271

noi putem fi chiar si contemplativi ca oricum nu conteaza faptele omului in aceasta viata. Dar ceea ce a spus Iisus a fost ca omul pentru a deveni nemuritor trebuie sa faca niste fapte extraordinare dincolo de limita imposibilului , si deoarece omul este neputiincios atunci nu va reusi sa faca acele fapte extraordinare decit numai cu ajutorul lui Dumnezeu si numai prin mila si ajutorul Lui omul se va invrednici sa faca acele fapte imposibile dar absolut necesare trecerii in nemurire. Fara faptele alea nu se trece nicaieri decit la Gheena. Prin urmare omul trebuie sa vrea sa faca acele fapte si trebuie sa se zbata pina la limita extrema a vointei sale ca sa faca acele fapte cerute de Iisus. Insa oamenilor le place mai mult o minciuna placuta decit un adevar oribil , fiindca oricum nimeni nu crede in Iisus. Nimeni nu crede cu adevarat in viata cea vesnica. Sincer nici eu nu cred. De asta nici n-am fost in stare sa merg pina la capat si sa mor acolo in spital asa dupa cum a poruncit Dumnezeu. A fost un test al credintei , caci numai asa se poate afla adevarul in conditii extreme. Iar eu am dovedit ca nu cred. Am picat la testul credintei. Indiferent ce as spune eu in scris , ori ce as spune verbal , insa faptele in situatia extrema mi-au aratat adevarul. Am cedat. Am renuntat pur si simplu la protestul meu. Poate de la injectia aia psihiatrica mi-a slabit vointa. Sau poate ca imi place sa dau vina pe drogul psihiatrilor ca gasesc vreun tap ispasitor si sa-mi ascund eu lasitatea si necredinta , incerc poate sa ma scuz ca injectia a fost de vina si nicidecum necredinta mea. Nicu zicea odata : ca sa fii nemuritor e destul doar sa declari public pe Iisus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu , si ma acuza pe mine ca nu am primit botezul si impartasania Sectei lui. Dar eu l-as intreba pe Nicu : De unde stim ca acel om nu minte ? Poate ca se minte pina si pe el insusi. Eu uite , mi-am declarat public credinta , atit verbal cit si in scris , ba chiar am vindut o locuinta ca sa-mi public in mod public declaratia mea de credinta. Si va spun sincer ca eu chiar am crezut tot ceea ce am spus si am scris. Dar cind am fost pus la incercare s-a dovedit adevarul ca am mintit , si ca eu de fapt eu in realitate nu cred in Hristos . Fiindca daca credeam , muream fara nici o ezitare. Au incercat acuma unii sa ma consoleze si sa-mi zica ca si Petru s-a lepadat de Hristos si totusi a ajuns pina la urma in cer. Da dar imaginati-va oleaca scenariul cum Hristos este rastignit pe cruce si dupa o vreme nu mai rezista si incepe sa strige : Dati-ma jos de pe cruce ca nu mai suport ! Reneg tot ce am spus vreodata ! Gata nu mai sint nici un Fiu de Dumnezeu , nu mai sint Imparatul lumii , va rog numai fie-va mila si dati-ma jos de pe cruce ! Spun orice vreti voi sa va spun numai dati-ma jos de pe cruce ! Vreau sa traiesc , nu vreau sa mor in chinuri ! Va marturisesc ca v-am mintit pe toti , nu exista nici o imparatie a cerurilor , era doar o gluma de-a mea , doar un basm. Ei cam asa ceva a m facut eu. Si pentru ce ? Fiindca voiam sa ma duc la baie. Or fi multe lucruri eroice pe lumea asta dar chiar sa ajung sa ma cac pe mine in pat asta nu mi s-a parut absolut deloc ceva eroic. Oricum suferinta fizica era destul de mare , ma dureau miinile de la leagatori si trupul de la nemiscare , si acul ala oribil in vena. Plingeam incontinuu si ma durea capul de la la plins , dar nu plingeam suficient de repede ca sa elimin lichidul care imi intra in vena prin perfuzie. Cred ca bagau in mine cam vreo 2 litri de lichid pe zi. Trebuia sa ma pis incontinuu. Si nu voiam sa fac asta in pat. Prinurmare i-am spus lui Dumnezeu : - Doamne , imi pare rau , dar eu nu pot sa fac ce-mi ceri. Eu gata , cedez , imi dau demisia , nu mai pot , vreau sa renunt la protestul meu . Trebuie sa ma duc la baie acuma imediat ! Nu mai pot ! Nu mai pot ! Trebuie sa cedez ! - Nici macar sa nu te gindesti la asa ceva. Trebuie sa rezisti. - Nu , nu se poate , pur si simplu nu mai pot. Intelegi ? Nu mai pot !

272

Ba poti , n-ai atins nici pe departe limita suportabilitatii tale. Esti abia la inceput. Nici macar n-ai inceput sa suferi cu adevarat. Dar poate ca nici nu vreau sa ating limita aia. Mi-e destul deja ce traiesc acuma si nu vreau mai mult. Trebuie sa ma duc la baie , si n-am incotro , Trebuie ! Nu pot sa ma cac pe mine in pat ! Intelegi ? Nu pot , nu vreau ! Pentru binele omenirii Lasa-ma cu binele omenirii. Nu fac asa ceva ! Atunci in ce fel asculti tu de Mine ? Nu ziceai tu intotdeauna Doamne faca-se voia Ta ? Pai in ce fel vorbeai , era numai o vorba spusa in vint asa cum zic popii ? Daca chiar crezi ce spui atunci fa ce iti cer. Fa acum voia Mea ! Zceai ca esti soldat al lui Dumnezeu. Ce fel de soldat e ala caruia i-e frica sa sufere si sa moara ? Pai Doamne nu asa imi inchipuiam eu un soldat al lui Dumnezeu. Nu un om legat intr-un pat de spital si a carui lupta e sa plinga si sa-si faca nevoile in pat. Eu imi imaginam un Soldat al lui Dumnezeu ceva asa ca in filmul ala cu 300 Sparatans precum regele Leonidas , aia e imaginea mea despre un erou. Asa imi doresc sa mor si eu intr-o lupta adevarata , un om puternic sfarimind totul in jurul sau si lasind in urma un munte de cadavre. Asta e un erou ! Nu mi se pare deloc un erou un om in pijamale cacat si pisat pe el , bocind incontinuu , si murind incet in zeci de ani cu trupul scofilcit , stilcit si deformat de nemiscare. E scirbos e oribil ti se face greata de asa ceva. Dupa cum zicea si Portos in filmu Cei trei muschetari : Prefer sa mor intr-o lupta decit de batrinete intr-un pat inecat in propria-mi urina ! Dar tu de cine asculti de muschetarul Portos ? Ori de Hristos ? Asta este religia ta in care crezi cu adevarat ? Filmul Cei trei muschetari ? Pai da nu asa am scris in carte ? Ca facem un crestinism viking ? Adica un erou puternic , cu o sabie mare , taie tot in jur si moare impuscat de politisti ? Nu asa era scenariul ? Nu asta era crestinismul nostru ? Mda , e adevarat ca omul trebuie sa moara intr-o lupta. Eu nu mi-am schimbat principiile. Cind ma numea lumea Odin tot la fel eram ca si acum. Singura schimbare e doar arma de lupta. Trebuie sa lupti cu o carte nu cu o sabie. Trebuie sa fie o lupta pasnica. Aici in pat stind linistit si nemiscat lupti cu mult mai tare decit un erou cu o sabie. Daca mori aici dupa porunca Mea cartea ta va capata putere si va schimba lumea. Nu cred asa ceva. E o prostie totul ! Daca mor aicea , mor in mod stupid si absurd. Nimeni niciodata nu va sti ca eu am crapat aici in chinuri. Macar tu Iisuse ai fost rastignit in vazul intregii lumi , dar eu aicea sint ascuns , legat si acoperit cu patura sa nu ma vada nimeni. Doar o data pe zi trece doctorita si arunca o privire indiferenta. La ce foloseste sa mor aici? Cine va sti vreodata ? Se va afla , ca ai murit aici. Da , si cit le pasa oamenilor Ii doare in cot pe toti de moartea mea. Nu-i chiar asa. De pilda cum se va simti Nicu cind are sa afle de moartea ta aici si in acest fel ? Probabil ca va gindi ca Bine i-a facut Dumnezeu ca l-a omorit acolo sa nu mai stie nimeni de el , ca oricum era un nebun , se credea mai mare decit Pavel si se dadea Mare Imparat al lumii , era oricum un pericol pentru crestinism , avem deja un Imparat al lumii si nu mai avem nevoie de altul iar Tata l-a omorit pentru mindria lui. Asa o sa gindeasca. 273

Nu s-ar zice ca ai o parerea prea buna despre Alesii Mei. Alesii Tai ? Ha , ha ! Pai daca aceia erau alesii Tai , de ce m-au renegat total si au ris de mine ? Fiindca asa trebuia sa se intimple. Nu inteleg. Mie mi-ai spus ca intr-adevar si ei sint ai Tai dar mie mi-ai zis ca eu sint Principalul Ales al Tau dintre toti Alesii vremurilor acestea. Si cum adica ti se pare normal ca atunci cind ma intilnesc cu ceilalti care se lauda ca sint si ei fiii tai , acestia in loc sa-mi fie prieteni trebuie sa rida de mine si sa ma batjocoreasca ? Si sa-mi zica ei mie ca eu nici macar n-am fost vreodata prooroc ? Ei care aud si ei Vocea Ta si care cu totii se cred Fii de Dumnezeu sa ajunga sa-mi zica mie ca eu daca n-am contract de infiere (adica nu-s botezat in Secta lor) de asta eu nu pot fi Fiu de Dumnezeu asa ca ei ci eu sint numai un fel de sluga in casa Tatalui lor. Ti se pare normal asa ceva ? Da , exact asa trebuia sa se intimple. E o nebunie fara sens totul. Nu mai pricep absolut nimic. Ci oare nu stii tu ca in Imparatia Mea cel care vrea sa fie cel mai mare dintre toti trebuie sa fie cel mai mic dintre toti ? Uite cum stau lucrurile. Cel mai bun mcanism ca sa faci pe cineva sa te urmeze este ca acel om sa te renege . Petru m-a renegat fiindca asa trebuia sa se intimple. Eu eram pe cruce si Petru striga in gura mare ca el nici macar nu m-a vazut vreodata. Dupa ce eu am murit intrun mod atit de groaznic si in chinuri cumplite , asta l-a facut pe Petru sa-i fie asa de rusine de comportamentul lui incit rusinea aceasta l-a motivat extrem de puternic sa ma urmeze pe parcursul intregii sale vieti. Prin urmare daca Petru nu ma renega atunci nu mai avea rusinea si fara rusine nu mai avea motivatia sa ma urmeze. Daca Petru n-ar fi strigat in gura mare Nu-l cunosc pe Iisus ! Bine ii faceti ca il rastigniti pe sarlatanul acela care se da drept Mesia ! daca n-ar fi facut asta atunci Petru s-ar fi intors acasa linistit la familia lui si la viata lui de pescar si nu mai exista nici un Sfintul Petru , si poate chiar nici crestinism nu mai era deloc. Caci daca nu era Petru ailalti apostoli se imprastiau si lumea uita imediat totul. Dar acel om Petru tocmai de asta a avut puterea sa-i tina pe ceilalti impreuna si sa continue sa creada in Mine. Totul a fost gindit dinainte. Eu l-am facut pe Petru sa ma renege , eu l-am facut pe Iuda sa ma tradeze , eu l-am facut pe Caiafa sa ma condamne , eu i-am facut pe toti oamenii din jurul meu sa faca ce am vrut eu , fiindca am fost mai destept ca toti. Acelasi lucru trebuie sa-l reusesti si tu. Dar dupa cum vezi tu nu esti prea destept , fiindca nicodata nu pricepi nimic si de asta este mai bine sa faci intocmai exact ceea ce-ti spun Eu. Si totusi Doamne daca Tu imi ceri ceva ce eu nu pot face ? N-o sa-ti cer niciodata ceva ce nu poti face. Pai da mi-ai cerut sa mor aici. Nu pot face asta. Nu sint in stare sa fac asa ceva. Uite il vezi pe ala citeva paturi mai incolo ? E paralizat acolo de 15 ani in pat. E atrofiat e oribil e chinuit in mod ingrozitor si tot n-a murit. Vezi ? Aici nu se poate muri. Nici dupa 15 ani de paralizie in pat si tot nu se moare. Eu stau numai de-o zi in pat si gata nu mai suport. Tu iti dai seama ce insemna 15 ani de paralizie in pat ? Tu iti dai seama ca imi ceri imposibilul ? Daca omul acela a putut sta 15 ani asa atunci inseamna ca nu-i peste puterile omenesti ceea ce cer de la tine. Daca acela a putut inseamna ca poti si tu.

274

Nu ! Eu nu pot ! Nu pot asa ceva ! Nu stau 15 ani in patul asta ! E cea mai mare suferinta imaginabila. Oare Tu Doamne care te auzi ca esti atit de bun si drept cum de poti condamna pe cineva la o asemenea suferinta ? Pentru ce i-ai dat acelui om paralizat de 15 ani o asemenea soarta cumplita ? Acel om este acolo paralizat de 15 ani si a trebuit sa indure acesta suferinta cu scopul de a-ti da tie puterea si curajul de-a muri in acest fel. Tie nu-ti cer 15 ani de suferinta. Stai macar citeva saptamini aici si pe urma ai sa mori Cum o sa mor ? Aici nu ai voie sa mori. Tu nu vezi ca mi-o pus perfuzie ? Aici nu se poate muri. Oamenii astia de aici sint specialisti in a mentine in viata pe cei care vor sa moara. Eu hotarasc cine moare si cine nu. Ieri cind ti-au luat singe , ai vazut ce usor ai cazut ? Intr-o clipa totul era gata. Numai cit te-au intepat oleaca cu un acusor si ai cazut pe loc aproape mort. Deci da-ti seama ca Eu fac legea aicea si nu ei. Cind e vorba de viata si de moarte nu medicii hotarasc ci Eu , Dumnezeu. Eu cred ca am lesinat cind mi-au luat singe fiindca eram anemic si slabit de la frigul din pestera si de la nemincare. Atunci daca asta crezi ai niste explicatii de dat. Iti amintesti busteanu ala mare si gros pe care l-ai taiat acuma 3 zile ? Ca sa faci surcele asa un butuc mare numai cu toporul a fost de munca strasnic. Cum un anemic poate face asa ceva o asemenea munca grea ? Iar pe urma vreme de 3 zile ai stat numai la caldura si ai mincat bine. De ce ai fi fost oare anemic ? Eu te-am facut sa lesini doar ca sa te incurajez sa-ti arat cum se moare incit sa-ti dai seama ca moartea e ceva placut , sa nu-ti mai fie frica de moarte. Bine Doamne , daca zici ca tu mi-ai dat acel lesin atunci , fa-o din nou. Si de data asta ai grija sa nu ma mai trezesti. Hai sa terminam odata. Mai asteapta numai putin si se rezolva. De ce nu acum ? Daca chiar poti , atunci fa-o. Ia-mi viata acum. Daca mori acum doctorii vor da vina pe pestera , vor zice ca : A stat prea mult in frig si cind l-au adus aicea era in ultimul hal de slabiciune , nici n-am apucat sa-l legam ca a si murit imediat. N-am avut ce-i face , n-a fost vina noastra. Dar insa daca tu ramii citeva saptamini viu protestind in acest fel si medicii refuza sa ia in consideratie protestul tau si daca pe urma chiar mori , atunci acest lucru va fi considerat crima. A intrat in spital un om viu , intreg la minte si la trup , si in citeva saptamini a iesit un cadavru. Om care nu s-a sinucis ci a fost omorit in mod foarte clar de catre medici prin incapatinarea lor de a-si impune cu forta metodele lor brutale de tratament. Intelegi acuma ce vreau de la tine ? Intelgi ce ai de facut si de ce trebuie sa faci asta ? Si daca nu mor in citeva saptamini ? Daca ma minti ? La urma urmei tu m-ai tradat si m-ai bagat in capcana asta fara sa-mi spui dinainte. Esti un mincinos. N-am incredere ca iti vei tine cuvintul. Poate ca nici nu existi , poate ca totul e doar imaginatia mea ,si vrei ca eu sa merg inainte avind deplina incredere in imaginatia mea De atitea ori , ti-am dovedit ca imaginatia ta e adevarata. Ti-am dat atitea argumente si dovezi. M-ai vazut. Ai vazut pe Dumnezeu , ceea ce nici un om n-a vazut vreodata. Mai mult de atit ce vrei ? Mai mult de atit as vrea sa nu mi se mai bage injectii tranchilizante in creier ! Am uitat totul. Nu-mi mai amintesc nimic acum . Si sint confuz , sint lipsit de inteligenta si chinuit. In halul in care ma aflu acum nu mai pot gindi . Iarta-ma 275

Doamne dar acuma sint prost. Poate cu alta ocazie o sa mai rediscutam problema asta cind o sa fiu mai lucid. Nu pot avea incredere in Tine daca sint prost. Cind am sa fiu in stare normala de functiune , pe picioarele mele fara durerile astea trupesti si cu o cana de cafea in mina , atunci o sa pot gindi , si o sa pot lua o hotarire. Nu esti prost acum. Doar faci pe-a prostul. Nu vrei sa pricepi ca trebuie sa mori neaparat in acest fel . Da-i groaznic ! De ce n-ai ales alta metoda mai rapida de a muri ? Nu Eu am ales asta. Ci lumea in care traiesti. In lumea civilizata nu mai exista condamnare la moarte si echivalentul unei sentinte de condamnare la moarte este decizia tratamentului psihiatric fortat. Adica: Nu avem voie sa mai omorim oameni da lasa ca-i aranjam noi altfel Dar ca sa apoti arata adevarul trebuie sa faci in asa fel incit sa mori in miinile medicilor. Numai asa murind nevinovat , vei face pe oameni sa te urmeze. Oare nu la fel am invatat eu pe ucenicii Mei cind le-am spus : Cine nu moare acela ramine singur ! Pai da asa si Teuda a murit , dar tot degeaba a fost. Teuda n-a fost geniu si nici macar erou. Teuda nu si-a gindit dinainte planul cu ce va fi dupa moartea lui . Teuda a fost prins si omorit , nu s-a sacrificat el insusi , de aceea nu-i un erou. Eu insa mi-am creat singur scenariul mortii , si m-am bagat eu singur in propria mea capcana pe care mi-am construit-o eu insumi . Eu m-am jertfit in mod constient , si m-am folosit de jertfa mea spre a controla lumea. Eu am gindit post-mortem de aia am devenit nemuritor.

( tot ce scriu acuma e doar imaginatie de scriitor. Nu-mi mai amintesc ce am vorbit atunci cu Dumnezeu. Imi amintesc doar ca El s-a suparat tare pe mine. M-a dat afara din functia de prooroc , zicindu-mi : Fa ce vrei , dar daca tu ma tradezi atit de usor atunci Mie nu-mi poti fi de nici un folos . De acuma Eu nu mai am nevoie de tine , fiindca nu esti bun de nimic. ) Au trecut doua luni de atunci , dar tot nu mi-am revenit. De asta spun ca ma simt de parca as fi fost violat psihic , fiindca m-au obligat sa tradez pe Dumnezeu. M-au obligat sa fac ceva impotriva vointei mele . Iar eu n-am fost destul de puternic ca sa ma impotrivesc. Si ma doare , mi-e rusine. Nu ma pot impaca cu ideea ca am fost atit de slab . In fine. Cind a venit Doctorita la vizita , i-am comunicat ca vreau sa renunt la protestul meu si ca vreau sa ma dezlege si sa scoata acul din vena , caci o sa accept sa maninc. Insa abia abia puteam vorbi , intr-asemenea hal ma simteam de slabit. Si chiar pe cind vorbeam imi parea rau de ce spun , fiindca ma gindeam ca daca sint atit de slabit dupa numai 24 ore atunci intr-adevar poate ca era adevarat ca as putea muri in citeva saptamini. Dar era prea tirziu sa dau inapoi , hotarisem sa tradez si imi duceam gindul la capat. Pe urma m-au dezlegat. Am fugit imediat la baie. Ma gindeam ca multi oameni or fi tradat in viata lor pe Dumnezeu dar nici unul nu l-a tradat asa de rau ca mine. Macar Iuda l-a vindut pe Dumnezeu pe 30 arginti , dar eu eu l-am vindut pe Dumnezeu pentru un cacat. Si stai sa vezi , ca nici hirtie igienica nu era macar la baie. Oribil ! Si asta cica se cheama lume civilizata ? Macar pe munte daca n-aveam hirtie de sters la fund foloseam zapada , era cam rece dar era foarte igienica. Aicea insa ce ma fac ? Si mai era si o camera video in baie , adica erai filmat cum te scremi pe buda , si inregistrat in calculator. 276

Asa ceva e subt limita oricarei decente umane ! Om fi la nebuni dar oare nu-i o nebunie sa pui camere video la buda ? Chiar si acolo trebuie sa fiu supravegheat si filmat ? Spitalul am auzit ca e sponsorizat de UE , iar ei au cheltuit banii UE ca sa monteze camere video in baie , dar nu-s in stare sa puna o bucata de hirtie igienica acolo. Pe urma citeva zile nu-mi mai amintesc nimic am dormit aproape incontinuu de la injectiile tranchilizante. Imi amintesc numai ca dupa citeva zile simteam o stare de seninatate si linist totala , era ceva ca si cum nici n-as fi existat . Un om fara nici un sentiment acela nu exista , caci a exista inseamna a trai ceva , a simti ceva. Ori sa-ti anulezi toate sentimentele si toate trairile sufletesti e ca si cum esti mort. Ma gindeam ca la urma urmei poate ca nu-I asa de rau tratamentul asta psihiatric. Asta e un fel de Nirvana e ceea ce urmaresc sa obtina toti budistii si taoistii , echilibrul perfect. Probabil aceeasi senzatie o cauta si drogatii . Nu-i rau , nu mai simt nici o durere in suflet. Daca nu mai doare atunci , e bine ? Asta o fi fericirea ? Absenta durerii ? La urma urmei asa a spus si Iisus : Fericiti cei blinzi ca aceia ca aceia ca aceia Cum era vorba aia ? Fericiti cei blinzi ca aceia ca aceia ca aceia Ce urmau sa pateasca aia blinzi ? Aoleu , ce-i cu mine ? Am uitat asa ceva ? Eu care stiam la perfectie Evanghelia am uitat o fraza asa de mare si importanta ? Nu se poate , daca am uitat o asemenea fraza mare si principala atunci inseamna ca jumate de memorie mi s-a sters. Am uitat vorbele lui Dumnezeu. Mi-au sters din minte Vorbele lui Dumnezeu. De data asta chiar mi-au sters mintea din cap ! De data asta nu mai e gluma chiar ma omoara astia aici. Si atunci sufletul a inceput sa se trezeasca a inceput sa doara a inceput sa se revolte si sa se chinuie din nou. Seara la tratament asteptam cu groaza injectia ucigasa , asistenul mi-a strigat numele si mi-a spus sa ma pregatesc pentru injectie. Imi era frica imi era groaza , si in mintea mea strigam dupa Dumnezeu cu toata puterea , sa ma ajute sa ma scape , sa nu mi se stearga mintea. Si am vazut cum asistenul umple injectia cum vine spre mine si deodata cineva il opreste sa-l intrebe ceva , il tine oleaca de vorba si pe urma asistentul uita de injectie si pleaca inapoi cu injectia plina. Dupa care continua sa dea tratamentul celorlalti bolnavi. Nu-mi venea sa cred ca am scapat credeam ca m-a aminat sa imi faca injectia la urma , dar nu . In seara aceea nu mi-a mai facut injectie ! Deloc ! Nici un fel de tratament. Iar de a doua zi mi-au dat pastile in loc de injectia neuroleptica. Imi faceau pe urma numai vitamine inofensive injectabile , otrava psihiatrica era subt forma de pastile. Si evident ca n-am luat nici o pastila am reusit sa le ascund pe toate si sa evit astfel tot tratamentul. Dar citeva zile cit a fost injectabil , n-am avut cum sa evit otrava. Decit poate prin lacrimi la inceput. Daca plingi mult si te impotrivesti psihic atunci tratamentul nu are efect. Dar dupa ce am incetat sa mai pling tranchlizantul m-a invins , m-a adormit . Eu n-am mai luat nici o pastila de foarte multi ani. Nici un fel de pastila , nu ma refer la pastile psihiatrice ci nici macar o aspirina. Fiindca in pimul rind asa-I mentalitatea mea. Ca sa fii sanatos nu trebuie sa iei pastile nici macar in caz de boala. Organismul trebuie lasat sa lupte cu boala si sa invete sa invinga boala prin fortele proprii. Numai asa iti poti forma un organism rezistent cu un sistem imunitar puternic. Doar in cazurile foarte grave cind organismul e in pericol sa piarda lupta doar atunci trebuie ajutat cu medicamente. Altfel nu. In lumea moderna tendinta este sa se faca abuz de medicamente. Oamenii se indoapa cu pastile de toate felurile crezind ca asa vor deveni mai sanatosi , dar realitatea e ca devin mai bolnavi. Am o verisoara a carei mama este farmacista , si care lucrind la farmacie are o mentalitate de farmacista , si-a tinut copilul intr-un mediu farmaceutic , adica perfect igienic , alimentata cu tot felul de medicamente dintre cele mai bune. Consecinta ? Copilul nici macar nu poate sa mearga pina la scoala singura ca lesina pe strada , si incontinuu ramine dependenta de pastile de toate felurile. Daca nu ia pastile 277

moare fiindca conditiile de igiena perfecta i-au distrus sistemul imunitar. In cazul meu parintii cind eram mic m-au dus la tara la bunici si acolo ma jucam in noroi in praf si in mizerie , mincam toate fructele nespalate , bunicii mei sint niste tarani murdari si betivani dar sint foarte sanatosi. Chiar extrem de sanatosi ! De aia eu am devenit un om sanatos fizic , din cauza ca am trait in acea mizerie de la tara. Cind venisem de la pestera am vazut la TV o reclama in care o femeie turna ceva in WC si pe urma ieseau din WC un roi de fluturasi roz care zburau prin toata camera , iar eu ma uitam gu groaza si cu scirba la aceasta manifestare de igiena a lumii civilizate. Cum sa zic , si la mine acolo in munti erau multi fluturasi de toate culorile , dar nu erau iesiti din WC. Lumea voastra e plina de microbi si de murdarie. Cum sa va zic , la mine in pestera pe jos e pamint , adica noroi. Si asta pare mizerabil. La voi este faianta stralucitoare spalata zilnic cu detergenti. Iar asta pare curat. Dar daca masuram concentratia de microbi in cele doua medii , in pestera mea si in civilizatia voastra o sa vedeti ca sinteti cu mult mai infecti si mai mizerabili voi astia care va credeti curati. Dovada e ca m-am imbolnavit imediat in spital de toate bolile. In mediul vostru curat si igienic in pat la caldura , m-am imbolnavit in ultimul hal , tuseam , horcaiam ma durea capul aveam febra . Ori asa ceva pe munte n-am trait. Pe munte nu m-am imbolnavit nicodata vreme de 6 luni , desi am trecut prin suferinte crunte datorate frigului , de nenumarate ori am mers prin ploaie sapatmini in sir dar tot nu m-am imbolnavit. Explicatia e simpla , in mediul natural plantele emana niste substante fitoncide care distrug microbii , in mod infinit mai eficient decit detergentii vostri . Acolo pe munte totul este curat , aerul , apa , totul in jur este numai curatenie si perfectiune. Caci acolo lumea este asa cum a facut-o Dumnezeu. De aceea un om care vine din padure in oras , efectiv nu rezista la un mediu atit de nociv si murdar. E ca si cum ai veni din rai in iad. Faptul ca voi aveti gresia aia stralucitoare si reclamele voastre cu fluturasi roz care ies din WC va dau voua iluzia ca traiti in curatenie dar nu-i deloc adevarat , e doar o minciuna. Realitatea e ca sinteti niste murdari imputiti. Mizerabililor ! M-am imbolnavit de riie in civilizatia voastra ! In spitalul ala de nebuni mi-au aparut pe trup siraguri de bube cara ma maninca si ma scarpin pina la usturime. Eu acolo pe munte n-am facut o baie de 6 luni , doar atita cit ma mai balaceam vara prin riurile si piraiele de munte. Si totusi trupul meu era curat. Fiindca foloseam metoda naturala de igiena pe care a lasat-o Dumnezeu omului. Unghiile . Ma scarpinam cu unghiile si in felul acesta curatam toata mizeria de pe mine , intocmai precum un animal. Dumnezeu n-a creat lumea cu detergenti si sapun. Pisica nu face baie nicodata si nu este ea oare cel mai curat animal ? Dar in spital mi-au taiat unghiile cu forta impotriva vointei mele. Eram rastignit de pat cu miinile prinse in legatori si astfel mi-au taiat unghiile ca asa li se pare lor civilizat. Dupa ce mi-au taiat unghiile n-am mai putut sa ma mai scarpin , mi-au oprit metoda naturala de igiena pe care a lasat-o Dumnezeu si in consecinta m-am imbolnavit imediat de-o boala de piele , care eu cred ca-i riie. Ma scarpin acuma pina la usturime , si injur pe toti nenorocitii de civilizati . Cacatu vostru de civilizatie ! Ei acuma nu sint nici eu chiar absurd , nu propovaduiesc de acuma scarpinarea igienica , cind am avut bani m-am dus si mi-am cumparat un lighean mare , pe care in afara de utilizarea lui pe post de sanie , il umpleam cu zapada il puneam pe soba pina se incalzea oleaca apa si faceam si eu baie ma spalam cu sampon si sapun. Era groaznic de frig , suiera viscolul prin pestera mea spulberind pulbere de zapada inauntru , iar eu faceam baie. Si tot n-am avut nimica nu m-am imbolnavit de nimic. Eram sanatos tun ! Cum de aici in spital m-o lovit deodata toate bolile ? Cum de aici la caldura horcai si tusesc cu febra , iar acolo pe munte faceam baie in viscolul iernii si nici o boala nu se atingea de mine ? Si mai ales riia asta, in lumea vostra din care ies fluturasi roz din WC ! 278

Riiosilor si murdarilor ! Scirbosilor ! Mi-e greata sa traiesc intre voi. Cind ma uit pe geam imi vine sa vomit de scirba numa cit vad orasu asta nenorocit si hidos. Reclamele voastre va arata la TV o lume excelenta si voi va inchipuiti ca asa e. Va arata la TV cum mincati fructe si legume proaspete culese din boabe de roua , si din puritatea naturii , dar in realitate voi mincati numa chimicale si otravuri. Apai eu pe munte iesam dimineata afara din pestera cu castronelul imi culegeam fragi si afine care se gaseau din belsug pe pajistile muntelui. Asta era la mine micul dejun. Sanatos si proaspat. Dar eu chiar le culegeam proaspete din roua diminetii asa cum e in reclamele voastre. Pe cind voi cumparati capsuni din alea moderne UE , care stau pe tarabe proaspete si perfecte saptamini in sir. Pai cum poate sta o capsuna proaspata saptamini in sir decit numai daca este atit de otravita incit nici macar bacteriile nu mai vor sa o manince. Pina si microbilor le este scirba sa manince mincarea voastra civilizata. Iar ceea ce pina si microbilor le este greata sa manince voi dati la copii vostri ? Nebunilor ! Si pe urma imi spuneti mie ca sint nebun ? Ma legati de pat fiindca eu vreau sa traiesc normal ? Imi ziceti voi mie ca eu am un comportament deviant fiindca vreau sa traiesc ca un animal salbatic si nu ca un om civilizat ? Adevarat va zic voua , ca animalul salbatic este o fiinta cu mult mai nobila si mai perfecta decit omul. Numai cit imi amintesc de cerbul acela pe care l-am intilnit acolo pe munte. Cerbul acela n-a facut baie in viata lui , nu se spala cu sapun , nu-si freaca zilnic dintii cu periuta , nu se tunde , nu se rade , nu poarta haine ci este natural asa cum l-a facut Dumnezeu. Si acea creatura a lui Dumnezeu era o fiinta atit de superba era o fiinta perfecta simbolizind putere , mindrie si noblete incit eu consider ca ar fi o mare onoare sa ma pot asemana si eu cu un animal salbatic. Eu nu predic curentul hippie cu intoarcerea la natura. Mie imi place tehnologia , si vreau sa traiesc in natura cu tot cu tehnologie. Caci nu tehnologia distruge natura ci dispretul si ura oamenilor fata de creatia lui Dumnezeu. A venit Duminica in spital. Cineva avea un aparat mic de radio si asculta slujba religioasa de Duminica . Cintau preotii la radio si toti nebunii din salon se adunasera in jurul acelui aparat de radio , care fiind mic se auzea foarte slab si trebuia sa stai aproape ca sa auzi ceva. Pe cind ascultam noi slujba aceea navalese deodata in salon un gardian si incepe sa urle la noi : - Ce-i cu voi aicea ? Ce v-ati adunat asa aicea ? De ce nu stati la paturile voastre ? - Pai ascultam si noi slujba ! - Inchide imediat aparatul de radio ! Daca vrei asculta la casti ! - Dar de ce sa inchida aparatul ? - Noua ne place muzica vrem sa ascultam ! - Nu-i voie ! - Cum domle sa nu fie voie ? Da ce rau facem daca ascultam slujba de Duminica ? - Tu nu intelegi ca aicea sint oameni bolnavi? Care au nevoie de odihna ! Ati venit aicea ca sa va odihniti ! Asa ca treceti la paturile voastre si odihniti-va ! - Cu tot respectul domnu gardian dar nu putem sa ne odihnim tot timpul - Maaa!!! Da tu comentezi cu mine? Nu ti-e bine ? Mars in patu tau si te odiheste! S-a inchis imediat aparatul si s-au imprastiat toti cuminti pe la paturile lor. Fiindca acolo nu se glumeste , daca ciripesti mai mult si se enerveaza gardianu te leaga instantaneu de pat si baga injectia in tine . Nu-i deloc gluma , ori imaginatie de scriitor. Scena de mai sus este edificatoare asupra regimului Socola-Gratii. Daca nu ai voie macar sa asculti o slujba religioasa de Duminica si aia incetisor in surdina abia auzit, daca nici macar acest lucru nu ai voie atunci intrebarea e ce ai voie sa faci acolo ?

279

Raspunsul evident : La Socola gratii nu ai voie sa faci nimic ! Orice incercare de a face ceva se pedepseste imediat cu legarea de pat si tranchilizarea cu injectii. Acolo la Socola singurul lucru pe care ai voie sa-l faci este sa stai in pat si sa te odihnesti. Daca te plimbi prin salon deja se uita gardienii cu ochi rai la tine . Nu glumesc. Era acolo un bolnav , Iulian , care statea in pat tot timpul. Era un tinerel innalt si slab ca un schelet. Odata Iulian s-a dat jos din pat . A facut citiva pasi in jurul patului. Ce-i drept niste pasi asa olecutica mai brusti , care denotau o stare de nervi. Asistenta era cu ochii pe el si il privea cu atentie. Pe urma Iulian s-a trintit in pat. S-a trintit probabil oleaca cam tare adica s-a miscat patul cu vreo citiva centimetri. El era cam innalt si-a dat drumu cam de sus . Dar oricum n-a facut nimic rau decit doar ca s-a asezat in pat. Atita tot a facut , s-a pus in pat. Ei dar in clipa in care baiatul acela s-a trintit in pat asistenta a racnit de parca ar fi injunghiat-o cinva : Gardiaaan !!! Vino imediat si leaga-l pe Iulian ! A venit imediat gardianul cu fringhiile ca sa-l lege de pat dar Iulian a protestat stirigind : Da de ce sa ma legati ? Eu n-am facut nimic ! Gardianu s-a repezit la el sa-l lege cu forta , Iulian a inceput sa se zbata , a tras un sut in gardian , dar au sarit imediat ceilati bolnavi sa-l tina ca sa-l poata lega. O gramada de zdrahoni solizi se repezisera pe bietul baiat si unii il tineau atii ii trageau pumni iar altii il legau. Dupa care toti care participasera la operatiune se simteau eroi si cetateni onorabili cu simt de raspundere care facusera o fapta buna. De fapt cine erau aia care au intervenit sa-l prinda ? Niste betivani ordinari care ori fusesera adusi in coma alcoolica ori care la bautura batusera crunt pe cineva pina la singe si astfel au ajuns la Socola-Gratii. Astia erau eroii care ajutasera autoritatile sa lege pe bietul om. Dupa parerea mea si conform legislatiei din aceasta tara , acel om se gasea in legitima aparare. Nu facuse nimic absoult nimic rau nimanui , si daca in urma agresiunii gardianului Iulian a tras un sut in gardian a facut acest gest in legitima aparare. Prin urmare gardianu ala ar trebui sa faca puscarie pentru fapta lui. Dar evident daca legea nu se respecta nici macar la Judecatorie apoi cum o sa se aplice Legea la spitalul de nebuni? Acolo Legea este inlocuita de Cheful personalului. Daca un infirmier are el Chef sa-ti traga un pumn ti-l trage ! Si nu exista absolut nici o lege care sa-l pedepseasca , fiindca infirmierul va zice ca esti nebun ca erai agresiv si ca a trebuit sa te linisteasca . Iar lucrul cel mai culmea dintre toate este ca acolo te poate bate si pe urma in citeva sapatamini te poate face sa uiti complet ca ai fost batut. Cind a venit familia sa-l scoata pe Mihaita din spital , eu fiind linga patul lui le-am zis parintilor ca copilul lor a fost batut de gardieni. Iar ei l-au intrebat : Asa-i Mihaita ? Te-au batut ? Iar el a raspuns : Nu mai stiu , nu-mi mai amintesc Nu-mi amintesc sa ma fi batut cineva. Iata efectul Tratamentului ! Eu am vazut cind au tras in el dar el nu-si mai amintea absolut nimic ! Dupa tratamentul psihiatric nu-ti mai amintesti nimic , nici macar ca ai primit citiva pumni zdraveni acolo in spital. Eu imi amintesc deoarece eu n-am luat cacaturile lor de pastile , eu n-am primit tot tratamentul , ca daca luam si eu nenorocitele lor de pastile , atunci nici eu nu imi mai aminteam acuma nimic. Si asa de la numai citeva injectii si tot mi-au facut goluri mari in creier , dar daca luam tot tratamentul nu mai scriam eu acuma nimic. Si asa imi vine foarte greu sa scriu. Pentru prima data nu imi mai place sa scriu. E o munca silnica sa scriu textul asta . Urasc sa mai scriu ! Nu mai sint omul care eram inainte. Acolo la Socola este mai rau decit la Auschwitz . Vezi zice ca exagerez si ca dramatizez aiurea. Veti zice ca la urma urmei n-am facut decit sa stau citeva saptamini intr-un pat , de ce dramatizez eu chiar in halu asta ca-i mai rau decit la Auschwitz ? Fiindca la Auschwitz , macar aveai voie sa mori. Oricind te puteai oferi voluntar sa mergi sa faci un dus Ori puteai fugi oricind spre gard si te impuscau pe loc. Nemtii erau 280

niste adevarati gentlemani. Macar iti ofereau dreptul la o moarte decenta fara suferinta. Macar atita respect aveau nazistii fata de fiinta umana. Preferam de o mie de ori mai mult sa fi fost in lagarul de la Auschwitz . Fiindca aici la Socola nu ai voie nici macar sa mori. Asta-i groaza cea mai mare ca nu te lasa sa mori , te tine viu si te chinuie la infinit. Sint acolo oameni care de 15 ani se chinuie incontinuu in mod ingrozitor si nu li se permite sa moara ca asa-i regulamentul. Asta-i iadu pe pamint ! Aici in Romania e ca in bancul acela cu Ceausescu , cind se duce odata in vizita in America si mergind in vizita la un penitenciar aude deodata un racnet groaznic si pe urma liniste. Speriat intreaba ce-a fost asta. I se raspunde ca a fost un detinut executat pe scaunul electric. Dupa ce se intoarce in Rominia da porunca sa se puna si la noi scaune electrice. Mergind pe urma in vizita intr-un penitenciar rominesc aude deodata un racnet groaznic. Apoi iarasi alte racnete , Valeuuu ! Auleuu ! Aaaaaa ! Si tot tipa asa omul fara incetare. Speriat Ceausescu intreaba ce se intimpla. I se raspunde ca este executat un detinut pe scaunul electric. Atunci Ceausescu intreaba : Dar bine mai , de ce nu moare odata ? Ce tot racneste atita ? I se raspunde : Pai sa vedeti ca s-a oprit curentul si il ardem cu luminarea. Ei , cam asa ceva e si cu Socola. In loc sa te omoare cinstit si repede te arde cu luminarea vreme de citeva zeci de ani. Iar mie asta mi se pare ceva foarte inuman niciodata in toata istoria lumii nu s-a imaginat o tortura asa de mare. Oricit de crud ar fi fost sistemul in absolut orice regim te puteai sinucide macar. Dar aici la Socola nu. A ucide un om in citeva zeci de ani administrindu-i zilnic otrava este o crima dar fiind o crima atit de lenta nu se observa ca este crima. Iar criminalii scapa nepedepsiti subt masca ca ar fi medici care trateaza bolnavi. Dar in realitate ei sint ucigasi platiti. Lagarul de exterminare a existat dintotdeauna si in oricare sistem politic. Fiindca ce este un lagar de exterminare ? Este groapa de gunoi a societatii unde sint aruncati toti nedoritii. Toate specimenele defecte sint aruncati acolo nu cu scopul ca sa fie tratati ci ca sa fie distrusi , ca sa scape lumea de ei. Atita vreme cit va fi societate umana va exista si o groapa de gunoi unde pe diverse motive unii sint aruncati de altii. Cindva se numeau eretici pe urma se numeau evrei , pe urma se cheama schizofreinici , intotdeauna niste oameni o incaseaza de la societate. Intotdeauna niste oameni au vrut sa scape cumva de altii si au inventat diverse metode. Unii lideri politici au ridicat aceasta groapa de gunoi pe culmile celebritatii precum nazistii sau comunistii . Dar macar aia erau sinceri ca sint ucigasi . In vreme ce voi va amagiti constiinta cu ideea ca nu ii ucidem ci ii tratam. Eu n-am vazut nici un om iesind normal pe poarta spitalului acela. Nimeni nu este tratat acolo de vreo boala. In orice spital intri bolnav si iesi sanatos. Dar de la spitalul asta nu iese nimeni sanatos. Am vazut destui oameni intrind acolo. Si i-am cunoscut indeaproape asa cum nici macar doctorita nu-i poate cunoaste. Fiindca doctorita discuta cu bolnavul doar o singura data la internare si dupa aia mai trece o data pe zi la vizita acordind fiecaruia citeva secunde , maxim un minut. E si normal sint 100 de nebuni acolo nu poate sa stea sa vorbeasca cu fiecare in parte prea mult ca sa afle ce-i cu fiecare in detaliu. Fiind 100 ea trebuie sa-i transeze rapid pe fiecare pac , pac , nu sta niciodata sa se intinda prea mult la vorba cu cineva ca sa afle ce-i in sufletul omului. Si nu sta doctorita 24 ore din 24 sa urmareasca cum se comporta un bolnav si in ce stare este. Pe cind eu care eram acolo in salon eram de fata 24 ore din 24 aveam timp indelungat sa vorbesc cu ei si vedeam prin ce stari trec colegii mei si de asta pot spune ca cunosc chiar mai bine decit doctorita ce se petrece in spitalul acela. Am vazut un om care la intrare vorbea normal si se comporta normal , era perfect sanatos. In prima noapte i s-au dat medicamentele. Si a doua zi ma uitam la el cum se 281

chinuia molesit sa se miste , nu mai putea vorbi , nu mai stia ce-i cu el. A vrut sa se dea jos din pat. Si de neputiincios ce era a cazut din pat cu capul in jos si s-a lovit tare cu capul de ciment. Apoi dupa asa o bufnitura urita cu capu de ciment numa sanatos nu mai e ala. Si cine-i de vina pentru bufnitura omului cu capul de ciment ? Sedativele , spitalul si doctorita. Daca nu-i dadeau tratamentul nu se lovea cu capu de dusumea. L-au adus la tratament si aproape ca a iesit aproape cu capul spart de acolo din spital. Alt caz , un tigan batrin. In prima zi mergea prin salon cintind , si cinta foarte frumos cintece tiganesti , era un talent muzical. Era un om foarte de treaba si arata foarte normal. A doua zi umbla prin tinindu-se cu mina de o falca plingind si vaietindu-se Aouleu ! Valeleu ! Il batusera gardienii fiindca la Socola nu se cinta neautorizat si au vrut sa-l faca sa inteleaga ca nu se afla acasa la el sa faca ce vrea. A treia zi la masa era complet doborit de tratament , nici nu era in stare sa mai duca lingura la gura , ci numai statea asa semiconstient cu capu plecat in farfurie si ii curgeau balele din gura , iar din cind in cind gemea sau horcaia , era o imagine oribila. Imi pare rau ca n-am avut o camera video sa fi facut trei mici filmulete in care sa arat cum era omul in prima zi , in a doua zi si in a treia zi. Numai asa as putea arata oamenilor ce inseamna un spital psihiatric si in ce hal spitalul desfiinteaza un om in doar trei zile. Dintr-un om normal , in trei zile acolo te aduce in ultimul hal de degenerare umana. Ce este la urma urmei tratamentul psihiatric ? Hai sa o luam istoric. Primul tratament psihiatric din istoria omenirii se facea prin luare de singe. Cind un om intra intr-o criza de nervi , il prindeau ceilalti ii taiau o vena curgea singe pina ce omul se molesea si pe urma vreme de citeva zile zacea linistit fiindca nu mai avea putere sa se enerveze. Pe urma a aparut lobotomia , in care medicul taia cu fierastraul craniul omului si dupa aia baga cutitul direct in creier taia o bucata de creier si o scoatea afara din cap cu scopul de a linisti bolnavul. Asa se obisnuia sa se practice Psihiatria cu ceva vreme in urma. Lobotomia era ceva obisnuit , se aplica oricui , asa era moda atunci sa-ti taie doctorul o bucata de creier ca sa fii mai sanatos. Prin aceasta metoda cu taiatul creierului puteai transforma un criminal periculos si nervos intr-un mielusel blind si linistit. Si atunci daca se poate , de ce sa n-o facem ? Ca sa tii un criminal intr-o puscarie e scump , ca sa-l condamni la moarte e iarasi rau ca-i imoral. Asa cu o simpla taietura pe creier ai rezolvat problema ieftin si bun , nici nu-l omori si nici nu-i platesti mincarea in puscarie. Dupa lobotomie oamenii au inventat electrosocurile. Citiva electrozi aplicati pe frunte si se da drumul la curent de 110 V in creier. Se prajesc niste bucati de creier exact ca pe scaunul electric , numai ca omul ramine viu. Il omoara numai putin. E mult mai estetic si mai simplu si mai ieftin decit lobotomia. Dar totusi pentru ca unii au protestat ca ar fi inuman , e mult prea asemanator cu scaunul electric sa prinzi omul sa-l legi si sa-l bagi la 110 V se zgiltiie destul de urit , daca ati vazut filmul Beautiful Mind. De aia odata cu evolutia stiintei au aparut pastilele psihiatrice , cu care omul nu se mai zgiltiie cu electrozi , nu-i mai taie craniul cu fierastraul sa-i smulga o bucata de creier din cap , acuma cu ajutorul chimicalelor omul este aranjat finut , fara nici o manifestare exterioara oribila. Acuma omul adoarme linistit si pare ca nu i se intimpla nimic rau. Dar in realitate tratamentul chimic este absolut identic ca efect cu lobotomia si cu electrosocurile , iti distruge o bucata de creier. Daca eu ma duc la doctorita si ii tai cu toporul o mina de exemplu. E un lucru rau nu-i asa ? E o mutilare groaznica. Fiindca pe urma trebuie sa traiesti toata viata fara o mina si esti un handicapat. Dar cu cit este mai rau sa ti se reteze o bucata de creier ? Cu cit mai rau este sa fii un handicapat cerebral ? Eu as prefera mai degraba sa mi se taie o mina

282

sau un picior decit sa mi se faca injectii psihiatrice. Tin la creierul meu mai mult decit la o mina sau la un picior. Savantii sint de parere ca in mod normal omul foloseste doar 4% dintre toti neuronii creierului. Adica din cei 4 miliarde de neuroni cit se gasesc in creier omul foloseste numai 40 milioane de neuroni in viata obisnuita. Ceilalti 3 miliarde 960 milioane de neuroni dorm sint inactivi. Savantii se intreaba ce s-ar intimpla daca omul ar reusi sa foloseasca mai mult de 4 % din creier ? Ce s-ar intimpla daca in loc de 40 de milioane ar fi activi 60 milioane ? Pai ar fi un om si jumatate nu ? Daca se dubleaza numarul de neuroni activi atunci incap doi oameni in acelasi creier Nu ? Adica asta se numeste schizofreinie , omul care aude voci , creierul in care traiesc mai multi oameni. Daca ii intrebi pe psihiatri ce-i aia schizofrenie nimeni nu-ti poate da un raspuns clar fiindca nici lor nu li-e prea clar ce se intimpla acolo in capul omului. Singurul specialist care stie pe lumea asta foarte precis precis ce-i aia un creier uman este doar inginerul proiectant de microprocesoare. Schemele hardware ale calculatoarelor sint lucruri foarte exacte precise pina la cel mai mic detaliu nu se umbla cu confuzii aiurea ca in psihiatrie , ci intr-o schema de calculator totul este perfect clar si perfect inteles. Priviti o placa de calculator. Sint milioane de fire. In inauntrul microcipurilor sint miliarde de fire. Iar inginerul stie foarte exact si precis ce este cu fiecare fir in parte si cum sint legate intre ele si intelege cum functioneaza totul. Daca un singur fir lipseste sau nu este legat corect unde trebuie atunci nimic nu functioneaza. De asta eu in calitate de inginer care am proiectat si am construit sisteme cu microprocesoare pot spune ca inteleg cum functioneaza un creier. Ceea ce psihiatrul nu are cum sa stie. Psihiatrul repara creiere la fel ca si cum un inginer incapabil care nu se pricepe ar incerca sa repare calculatoare turnind o cescuta de acid sulfuric peste placa de baza. Care evident distruge si nu repara nimic. Ati mai vazut probabil reparatori din astia taranoi care dau cu pumnu in tlevizor ca sa mearga. Cam asta e nivelul de cunoastere al psihiatului ca al taranului care da cu pumnu in televizor. Fiecare schema de microprocesor este o reflectare a modului de functionare a creierului omenesc. De fiecare data cind inginerul a proiectat un microprocesor el de fapt a cautat sa raspunda la intrebarea : Cum gindesc eu ? Cum functionez eu ? Iar evolutia calculatoarelor nu inseamna altceva decit o evolutie a cunoasterii omului despre el insusi. Fiecare pas inainte in schemele de microprocesoare a fost un nou raspuns pe care l-a gasit omul despre functionarea propriului sau creier. Eu stiu ca un creier trebuie sa contina o memorie video , un decodor de sunet , un bloc de comanda , o unitate centrala de prelucrare a datelor. De asta eu ca inginer pot pricepe ce e aia schizofreinie fiindca am studiat diverse scheme de procesoare si unele scheme erau schizofreinice. Cu vreo 10-15 ani in urma tehnica calculatoarelor ajunsese la micoprocesorul Intel 486 , care se parea ca este limita maxima si ca acolo se va opri evolutia calculatoarelor. Problema era ca nu se mai putea creste viteza unui singur procesor. Dar odata cu evolutia tehnologica a devenit disponibil un numar mai mare de tanzistoare intr-un microchip. Insa cu toate astea schema veche clasica cu sistem monoprocesor nu mai putea fi imbunatatita ajunsese la nivelul maximum posibil. Chiar daca erau disponibile mai multe tranzistoare in acelasi microchip , totusi pe schema veche nu se mai putea evolua deloc. A fost necesara dezvoltarea unor structuri complet noi. Astfel a aparut pricipiul microprocesorului dublu si mai apoi multiplu. De aia se cheam Pentium fiindca avea cinci microprocesoare functionind simultan. Problema este aceeasi si in creierul uman. Daca creste numarul de neuroni activi atunci creierul cauta sa evolueze. Cum creste numarul de neuroni activi ? Pai prin utilizare. 283

Asa cum daca ridici o haltera iti cresc muschii , tot la fel sfortindu-te sa gindesti iti activezi din ce in ce mai multi neuroni din creier. Cind un om sta degeaba , nu munceste nimic , citeste mult si gindeste mult , atunci creierul se dezvolta puternic. Fara indoiala performantele ceierului vor creste , dar pina la un anumit punct. Dincolo de acest punct nu se mai poate evolua cu structura clasica. Insa daca prin antrenament s-a ajuns sa se depaseasca un anumit numar critic de neuroni activi atunci creierul va cauta sa evolueze si va incepe sa dezvolte structuri noi. Iar daca inginerii au gasit ideea multi-procesorului , evident ca si creierul uman va merge pe acelasi tipar de dezvoltare. Se vor forma structuri interne de multi-constiinta moment in care omul incepe sa auda voci si se instaureaza schizofreinia. Eu ca sa reusesc sa proiectez si sa construiesc un sistem cu microprocesor am ars citeva microprocesoare pina am reusit sa fac o schema corecta. Daca as proiecta o schema cu dublu-microprocesor , asta ar fi un proiect atit de dificil incit cred ca as arde o suta de microprocesoare pina sa gasesc o schema corecta care sa functioneze. Adica ceea ce vreau sa zic este ca nu orice schema functioneaza . Din 100 de proiecte numai unul merge , din restul de 99 de proiecte iese fum. In cazul creierului schizofreinic , da creierul va incearca sa dzvolte structuri noi , dar majoritatea structurilor noi nu sint functionale. Structurile acestea noi pot duce intradevar uneori chiar la moartea individului sau la comiterea unor fapte grave . In cel mai bun caz se soldeaza doar cu un comportament straniu. In orice caz insa daca individul supravietuieste unei scheme gresite de gindire atunci creierul continua sa caute si modifica structura gresita cu alta noua cautind in continuare proiectul functional. Iar daca reuseste sa supravietuiasca la mai multe astfel de incercari , si daca are noroc , atunci poate gasi pina la urma o schema de gindire multi-constiinta functionabila. Iar in acest caz , avem dea face cu un supra-om care foloseste o canitate dubla de creier fata de omul normal. Ce inseamna capacitate dubla de gindire ? Nu inseamna neaparat ca joci sah mai bine , nu inseamna ca ai o memorie mai buna nu inseamna ca esti mai smecher decit altii. Ci inseamna ca poti combina altfel notiunile despre lume , poti avea o imagine mult mai superioara asupra realitatii. Ai o altfel de constiinta o constiinta superioara. Tot la fel precum vrabia nu poate sa isi imagineze vreodata cum gindeste un om fiindca vrabia nu are minte de om , tot la fel nici un om normal nu poate intelege cum vede lumea un astfel de supraom . Acesti oameni sint foarte rari , de obicei sint unici in istoria omenirii si de obicei fiecare lasa cite ceva omenirii. O idee. Un gind. Pare putin. Dar oamenii acestia au facut lumea. Un nebun a inventat roata. Un alt nebun a inventat focul. Alt nebun a inventat fierul. Si tot asa din nebun in nebun s-a facut lumea asa cum este acum. Stie cineva cine a facut prima masina ? Toti psihiatrii au masini de lux , dar stie oare vreun psihiatru cine este acela care a facut prima masina din lume si ce a patit ? A fost un eneglez pe nume Jhon Thompson care pentru prima data in istorie a construit o masina , un automobil. Era ceva extraordinar pe vremea aceea o masina care mergea pe drumuri pe dealuri pe cimpiii. Thompson a fost foarte fericit de reusita lui. A invitat pe prietenii sai sa calatoreasca si ei cu automobilul. Dar nimeni n-a vrut sa se urce in masina. La toti le era rusine sa fie vazuti de societate mergind cu asa o dracovenie. Jhon Thompson a ajuns de risul si de rusinea intregului oras. Toata lumea ridea de ciudatul ala care mergea fara cai la trasura. Atita ura si excludere sociala a fost impotriva lui incit pina la urma Thompson si-a taiat bucati masina si a vindut-o la fier vechi. Prima masina din lume ! Facuta de un om considerat nebun la vremea lui. Da, desigur acuma il consideram un geniu dar la ce-I mai foloseste lui acuma ? E mort de un secol. Oare nu trebuia sa fie respectat la vremea lui cit timp era 284

in viata ? Acuma doamna doctorita psihiatru se suie la volan si merge cu masinuta dar se gindeste ea vreodata ca masinuta a fost creata de un bolnav psihic ? Masina a fost creata de unul din ala de sus de la gratii la care ii baga injectii tranchilizante fortate din aia care aud voci si se comporta ciudat. Daca doctorita asta traia pe vremea lui Thompson atunci in mod categoric il declara imediat nebun si il baga la gratii la tratament fortat pe motiv de comportament deviant. Fiindca asa era mentalitatea epocii. Bine , Thompson a facut o masina , alt schizofreinic a inventat roata. Intrebarea ar fi ce am facut eu de ma cred asa de deosebit si extraordinar ? Prin ceea ce am scris deja consider ca merit 3 premii Nobel si pentru ultima teorie nescrisa inca as mai merita inca un Nobel. Deci eu ma consider un om de nivelul a cel putin 4 Premii Nobel. 1. Premiu Nobel pentru fizica : Desfiintarea Teoriei Relativitatii prezentata la pag. 907 a cartii mele. Daca ceea ce am scris acolo este corect , atunci asta inseamna sa stergi cu buretele un secol de istorie a stiintei. Vreme de un secol oamenii au crezut in Einstein. Si daca este adevarat ce scriu eu acolo , atunci Einstein a gresit , si nu asta ar fi problema caci este omeneste a gresi. Dar problema e ca oamenii au perseverat un secol in aceasta greseala. Iar aceasta perseverare ma face acum sa fiu superior peste zeci de laureati Nobel care au acceptat Teoria Relativitatii. Adica nu sint un Laureat Nobel obisnuit ci un Superior peste toti Laureatii Nobel care au existat de la Einstein incoace. 2. Premiul Nobel pentru medicina : Electrodul neuronal prezentat la pag. 343 Desigur premiile Nobel se dau pentru idei care functioneaza si nu pentru teorii neverificate. Ori teoria mea e deocamdata doar o ipoteza. Pina nu-i pusa in practica nu se poate sti daca functioneaza sau nu. Dar daca ideea functioneaza , atunci asta ma ridica nu la nivel de geniu ci la nivel de zeu , la nivel de Mesia. Fiindca ideea aceea poate oferi omului tinerete fara batrinete si viata fara de moarte plus inca o mie de alte avantaje optionale. Daca omul va reusi sa treaca in realitatea virtuala nu va mai trebui sa poarte acest trup omenesc si sa traiasca in aceasta lume , ci isi va putea alege orice forma doreste si va putea alege sa traiasca in orice fel de lume va dori. 3. Premiul Nobel pentru pace : Legea Dreptului la Existenta. E o idee mica cu consecinte extrem de mari asupra societatii si a vietii individului. Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru pace , fiindca a avut grija de citeva mii de boschetari. Prin Legea Dreptului la Existenta , pot fi ajutati citeva zeci de miliarde de boschetari. Prin urmare eficienta acestei legi este de citeva milioane de ori superioara fata de ce-a facut Maica Tereza. Asta inseamna o Lege de la Dumnenzeu , ceva infinit superior fata de ceea ce poate face un om. Si de fapt Premiul Nobel pentru aceasta lege ar trebui sa ii fie dat lui Dumnezeu , nu mie. Dar fiind eu mesagerul divin , consider ca deoarce Dumnezeu oricum nu poate primi premiul atunci as merita sa primesc tot eu si acest premiu nobel. 4. Premiul Nobel pentru fizica : Geneza Universului Aceasta teorie nu am scriso inca niciodata nicaieri si nu am spus-o inca nimanui. Dar este aici in capul meu . Este complicat de spus , si as fi avut nevoie de niste conditii ca sa pot scrie teoria asta. Aveam nevoie de o perioada de liniste , ca sa pot gindi netulburat de nimic si sa pot scrie. Dar societatea umana in loc sa-mi ofere linistea de care am nevoie ca sa pot scrie , ma hartuieste incontinuu , si ma chinuie mereu. Dobitocii de parinti inca ma mai trimit la munca si ma condamna la foame daca nu vreau sa muncesc. Iar psihiatrii imi baga injectii in creier care distrug inteligenta si sterg memoria , astfel ca pina la urma omenirea s-ar putea sa piarda teoria asta. Desigur valoarea unei idei e ceva foarte relativ , e ca si valoarea unui diamant. Diamantul de fapt e doar un simplu ciob de sticla colorata , numai fiindca oamenii au

285

hotarit de comun acord sa ii atribuie o anumita valoare , de aceea este pretios. Daca s-ar gasi diamante cu lopata pe malul riului atunci n-ar valora cu nimic mai mult decit balastrul de constructii. La fel e si cu ideile stiintifice. Valoarea lor e data de raritatea lor si de importanta pe care o are o idee asupra lumii. Un om care are o idee extraordinara este la fel ca un om care are un diamant din ala mare , extrem de valoros. O idee de nivelul unui Nobel valoreaza un milion de dolari si chiar cu mult mai mult avind in vedere toate avantajele pe care le are in viata un Laureat Nobel. Valoarea unei idei ar trebui masurata prin comparatie cu celelalte idei. Cum de exemplu am aratat despre Legea dreptului la existenta ca este de un milion de ori mai eficienta decit ideea pentru care a primit premiul Maica Tereza. Asta inseamna comparatie rationala si pur obiectiva. Ei , ca realitatea lumii e complet alta cu coruptia birocratilor si cu reavointa oamenilor asta e cu totul si cu totul alta poveste care nu are de-a face deloc cu stiinta ori cu valoarea unei idei. Dar eu ca om sint constient de valoarea mea , prin comparatie logica cu valorile ideilor altora si nimeni nu ma poate convinge ca nu merit cel putin 4 Premii Nobel . In afara acestor 4 Premii Nobel pe care le-as merita insa oricum mi-am dovedit inteligenta si in scoala si in munca. De ce inteligenta mea nu a fost nicodata rasplatita ? De ce eu am ajuns sa fiu judecat de niste oameni mai prosti decit mine ? Adica nu inteleg de ce doamna doctorita Nita e Mare Sefa in spitalul acela si eu nu am dreptul sa fiu nimic pe lumea asta ? Pai dar eu sint mai inteligent decit ea. Cu ce drept ea este Sefa si eu nu ? Cu ce drept ma comanda ea pe mine ? De ce ea are un salar si eu nu ? De ce ea are o functie sociala si eu nu ? Pai da oricare din membrii comisiei este cu mult mai prost decit mine. Cu ce drept judeca prostul pe destept ? Pai ce nivel de inteligenta au medicii aia ? Zero barat ! Is numai niste nulitati care n-au realizat absolut nimic in viata. Cu ce drept poruncesc niste tantalai cuiva care ar merita 4 Premii Nobel ? Psihiatrul nici macar nu sta la discutii , din doua vorbe te leaga si baga injectia in tine. Mai multe am discutat acolo in spital cu o doamna psiholog care mi-a zis : Dar de ce dai vina pe noi ? Ce crezi ca noi vrem sa te tinem aici ? Crezi ca noi personalul de la Socola sintem vinovati de problema ta ? Crezi ca noi am creat medicamentele astea ? Crezi ca eu personal am inventat testele astea psihologice? Sau crezi ca noi am facut principiile psihiatriei dupa care tu esti declarat nebun? Ori crezi macar ca noi am facut regulamentul spitalului ? Nu ! Intelege ca nu noi am facut aceste lucruri. Noi sintem doar niste simpli angajati care mincam si noi o piine. Noi aicea nu facem ce vrem noi ci noi sintem obligati sa facem munca pentru care am fost angajati. Sintem obligati sa primim toate cazurile care ni se aduc , sintem obligati sa respectam un regulament sintem obligati sa judecam dupa criteriile acestea , sintem obligati sa administram medicamentele acestea. Noi nu facem aicea ce vrem noi ! La a doua discutie cu psihologul , citind despre atitudinea mea de imparat al lumii m-a criticat ca as fi un egocentrist , un om rau care incearca sa ii comande pe cei din jurul sau. Imi zicea : Adica cum tu ai vrea asa ca noi sa fim toti marionetele tale si sa facem ce zici tu ? Pai da iti dai seama ca este ceva rau ca un om sa stapineasca pe toti oamenii ? Si apoi a gasit o multime de argumente cu care a reusit sa ma convinga ca sint un om rau , care vreau sa fac rau oamenilor din jurul meu prin aceasta atitudinea a mea . Atuncea n-am stiut ce sa raspund ca eu gindesc mai greu. Dar acuma ii pot raspunde : Spui ca nu vreti sa fiti marionetele mele ? Dar voi oricum sinteti niste marionete. Educatia voastra inca de mici copii este sa deveniti marionete. La scoala sinteti educati sa fiti marionete. Voi nici macar nu aveti constiinta libertatii. Si daca nu vreti sa fiti marionetele mele , atunci ale cui marionete sinteti ? Cine va conduce , cine va controleaza voua vietile ? Nici macar nu stiti , fiindca nici macar nu aveti un conducator ci o multime 286

de conducatori care va comanda si se contrazic unii cu altii . Eu sint geniu , daca ascultati de mine , faptele voastre vor fi geniale , dar daca veti asculta de un prost faptele voastre vor fi proaste. Iar prostia se plateste intotdeauna. Aveti o lume groaznica in care traiti , si suferiti fiindca ati ales sa fiti marionetele unor prosti si fiindca va internati geniile in azile de nebuni. Abia atunci cind veti sti sa respectati geniul abia atunci o sa traiti bine. Necazul e ca trebuie sa traiesc si eu rau impreuna cu voi in lumea vostra timpita. Daca voi ati fi acceptat sa ma respectati si sa fiti marionetele mele , traiati si voi bine traiam si eu bine. Eram si eu liber , aveam si eu un ban asigurat. Caci Legea Dreptului la Existenta este aceeasi pentru toti. Daca in loc sa ma bagati la gratii si sa ma otraviti cu tratamentul vostru , daca in loc de batjocura asta asta m-ati fi respectat , si m-ati fi pretuit la valoarea mea atunci consecinta directa a acestui respect ar fi fost aplicarea legilor scrise de mine iar asta duce la reducerea numarului de internari la Socola cu un sfert. Fiindca dintre cei internati la Socola cam jumatate sint cazuri de betivani care au chefuit prea mult , un sfert sint oameni saraci care din cauza saraciei nu mai fac fata vietii , si doar un sfert dintre internari chiar sint intr-adevar bolnavi cu probleme psihice. Ei , si aplicarea Legii Dreptului la Existenta , inseamna ca toate cazurile de criza generate de saracie ar dispare. Vreti un exemplu ? Era acolo un tinar adolescent , boschetar , fara casa fara servici fara absolut nici un viitor. Si-a taiat venele de la mina ca sa se sinucida si fiindca n-a murit a fost adus de Politie aici la Socola. L-am intrebat de ce a vrut sa se sinucida si mi-a raspuns : De frig ! Adica baiatul acela nu era in nici un conflict cu nimeni , nu protesta impotriva vreunor autoritati , ci pur si simplu a vrut sa se sinucida fiindca n-a mai putut suporta frigul. Acest lucru imi este bine cunoscut si mie ca si eu am stat 6 luni in frig si am vrut sa ma sinucid si eu fiindca ploua. Astea sint niste motive stupide ca sa-ti iei viata. Niciodata n-am avut un motiv atit de stupid sa ma sinucid fiindca ploua . Era prea frig eram ud de o spaptamina si nu mai puteam indura frigul. Adica eu stiu ce inseamna frigul care te poate duce la sinucidere si de aia eu il pot intelege pe baiatul ala . Si stai ca ala era la mine numai frigul de vara , dar iarna sa stai afara pe ger e si mai crunt. E greu sa descrii o senzatie noua pe care oamenii n-o cunosc. Am citit Jack London sau Jules Verne , ori chiar istorisirile unor exploratori polari precum Nansen ori Scott. Dar nimic nu se compara cu ceea ce am trait pe pielea mea in drumul de la Iacobeni la Cirlibaba noaptea prin ger . Asa ceva n-am citit in nici o carte fiindca nici Jules Verne si nici Scott n-au trait vreodata asemenea senzatii tari. Chiar daca exploratorul polar Scott chiar a murit in Antarctica si a scris pina in ultima clipa tot ce traia , el n-a murit de frig ci de foame. Fiindca exploratorii polari aveau cel mai bun echipament posibil , haine special create sa reziste la friguri extreme de aia ei n-au trait niciodata experienta frigului in haine de copil fugit de acasa. Eu am trait asta. Si va pot spune ca e o experienta foarte dureroasa. Metaforic vorbind e ca si cum ai fi aruncat intr-un cazan cu ulei incins , si te ustura groaznic tot trupul e o durere pur si simplu insuportabila. Iar daca esti boschetar si nici macar nu ai speranta ca suferinta asta sa se termine vreodata atunci e urit tare de tot . Nu ma mir ca cineva aflat intr-o asemena suferinta ia cutitul si isi taie gitul. Mi se pare firesc. Sint multe astfel de cazuri. Pe cind ma uitam la TV vedeam mereu oameni care isi dadeau foc in fata Primariei fiindca nu aveau locuinta , ori altii care se urcasera pe acoperisul Primariei si amenintau ca se arunca jos si se sinucid daca nu li se da locuinta. Altii au fost gasiti pe strada morti de frig. Cu toate astea nimeni nu se grabeste sa rezolve problema locuintelor sociale. Primaria are acuma in vedere proiecte grandioase exorbitant de scumpe , pentru care cer bani de la guvern si de la UE , dar nimanui nu-i 287

pasa de nenorocitii care ajung la Socola din cauza lipsei de locuinta. Oamenii aceia nu sint bolnavi psihici. Nu au ce cauta la Socola. Ei au nevoie de o locuinta si nu de pastile. Dar societatea are nevoie de o linistire a constiintei. Oamenii au neaparat nevoie sa creada ca acei oameni sint bolnavi . Si-a dat foc in fata primariei ? Era bolnav psihic ! Nu si-a luat tratamentul de aia si-a dat foc ca era bolnav . Altii care voiau sa se arunce de pe acoperisul Primariei ? Erau bolnavi psihici si aceia , au fost imediat prinsi , internati si tratati fortat. Au murit oameni de frig pe strada ? Probabil ca erau bolnavi psihici si aceia. Iar asta se intimpla din cauza ca oamenii doresc sa nu se simta ei vionovati de cazurile acestea , nu vor sa accepte adevarul ca dramele astea au drept cauza indiferenta lor. Oamenii gindesc ca e de datoria Primarului sa se ocupe de cazurile acestea. Dar Primarul considera ca asta e raspunderea Directorului de la Asistenta Sociala , iar acela considera si el mai departe ca e de datoria Sptitalului Socola sa se ocupe de astfel de cazuri. Si ca totusi cineva sa primeasca pina la urma responsabilitatea pentru cazurile acestea , atunci au facut Lege incit spitalul de nebuni nu are voie sa refuze internarile. Asadar orice caz le aduce Politia la poarta spitalului ei sint obligati sa-l interneze. Era un mosnegut tare comic , nea Vasile , nu prea era el nebun , era asa un fel de pomanagiu de felu lui. I-au dat drumul din spital. Dupa trei zile Nea Vasile era inapoi , tremurind tot si lovit la fata. Familia i-a luat pensia , apoi l-au batut si l-au dat afara din casa iar Politia l-a adus inapoi la Socola. Mai era si unu Profesorul , un fost profesor de literatura , ajuns boschetar in urma divortului de sotie. Avea multe internari la Socola din cauza ca iarna trebuia sa se aciueze pe undeva ca nu avea unde locui. Adica ceea ce vreau sa zic cu asta e ca sint o gramada de cazuri acolo care au prea putin treaba cu boala psihica ci cu saracia si lipsa unei locuinte. Omul cind nu are cele strict necesare vietii , casa si masa , atunci incepe sa para ca o ia razna. Eu cind ajunsesem in fata primariei din Cirlibaba la vreo 4 dimineata eram congelat de frig , aproape cadeam jos. Si ce au spus oamenii care m-au vazut acolo ? Ce-I cu asta ? E nebun ! Adica eu muream de frig la propriu simteam cum aproape cad jos , si traiam o suferinta fizica cumplita , iar ei ma credeau bolnav psihic. Dar eu nu ma aflam acolo asa de cheful meu ca sint eu bolnav psihic ci am ajuns in situatia aceea datorita invitatiei Priamarului care a vrut sa ma alunge de la pestera fara sa isi puna intrebarea daca am unde sa ma duc. Iar eu atunci practic nu aveam unde sa stau. Apartamentul din iasi era inchiriat , cu parintii nu se poate sta nici o clipa , efectiv nu aveam unde sa stau decit la pestera , aceea era singura mea locuinta. Iar Primarul voia sa scape de responsabilitate si m-a pus in situatia de a ma intoarce pe jos noaptea 30 km. Iar lumea care m-a vazut acolo in loc sa-l ia de guler pe Primar , ma acuza pe mine ca sint nebun. Asa si cu boschetarii de la Socola , nu ei sint nebuni ci Primarul Iasului este nebun fiindca nu le da locuinte. Baiatul acela care si-a taiat gitul de frig era oare nebun ? Daca viata omului este asa de importanta si pretioasa incit e interzisa si sinuciderea prin lege atunci de ce nu se construiesc locuinte sociale pentru toata lumea ? Ca sa poata trai omaneii. Asta trebuie sa fie lege ! Orice om trebuie sa aibe asigurata o casa unde sa stea. Caci asta inseamna asigurarea vietii cuiva. Nu bagi omu la gratii il indopi cu pastile vreo doua saptamini si pe urma il scoti inapoi in strada. In ce fel iti pasa de viata acelui om ? Baiatul acela care si-a taiat gitul de frig a stat vreo doua zile pina ce si-a revenit si dupa aceea a inceput s-o roage pe doctorita sa-i dea drumul ca nu se mai sinucide. Ii zicea: - Va rog frumos doamna doctor sa-mi dati drumul , ca am un copil mic , si acusi este Craciunul poate reusesc sa gasesc si eu ceva de munca sa ii duc nste bani la copilul meu pentru Craciun. - Dar cind ai facut gestul sa te tai , nu te-ai gindit ca ai un copil ? 288

Am avut si eu un moment de descurajare. Dar acu ce sa fac ? Eu nu pot sa-ti dau drumul de aici. Daca tu iesi afara din spital acolo ce faci ? N-ai unde sa stai , afara e frig si daca patesti ceva eu raspund de tine. Doar daca vine cineva din familie sa semneze pentru tine doar asa iti pot da dumul. Altfel nu. Si-a stat baiatul doua saptamini ca n-avea nici o familie. Pe urma s-a rugat de un infirmier sa vorbesca el cu doctorita sa-I dea drumul . Iar la vizita infirmierul a intervenit in favoarea baiatului si i-a zis doctoritei. - Uite doamna doctor baietu asta zice ca n-o sa mai faca prostii , am vorbit eu cu el. Nu s-ar putea sa-i dati drumul ? - Daca iti asumi dumneata raspunderea , atunci da ii dau drumul. - Pai uite atunci imi asum eu raspunderea ca nu-i baiat rau. - Bine ! Atunci semneaza aici actul asta ! - Sa semnez ? Da de ce sa semnez ? - Pai semnezi ca orice prostie ar face el , tu raspunzi. - Aaaa ! Asa e treaba care va sa zica. Pai asa nu , nu semnez eu nimic. Da eu pot sti ce-o sa faca el daca iese de aici ? Nu , nu pot sa semnez asa ceva. Asa ca baiatu a ramas internat in continuare pina cind a gasit pe cineva care i-a dat o semnatura ca sa poata parasi spitalul. Oricum ideea e ca doctoritei nu-i pasa deloc de soarta baiatului acela. Pe ea o interesa numai semnatura cuiva ca sa nu fie ea responsabila. Pe ea n-o interesa deloc ca omul acela va trebui sa doarma afara in ger , poate sa si moara ca pe ea n-o intereseaza asa ceva pentru doctorita conta doar sa nu fie ea responsabila de moartea lui. Adevarul e ca nu-I deloc usor sa fii doctorita sefa la un spital de nebuni. Acolo se scurge tot gunoiul societatii , toata mizeria vietii se sparge in capul psihiatrului. Metaforic vorbind e ca si cum un muncitor ar sta undeva jos in canalizarea unui oras si tot cacatul orasului i-ar curge incontinuu in cap. In aceste conditii omul ca sa poata rezista trebuie neaparat sa isi dezvolte o nesimtire totala , o abrutizare completa a simturilor. In cazul psihiatriei interniste medicul trebuie sa fie sufleteste precum calaul mediaval care taia capete , adica un om lipsit de orice mila si de orice constiinta. Altfel nu rezisti la o asemenea meserie. Problema e ca nu mai rezist eu ca prooroc sa descriu atita mizerie umana. Ma simt asa de obosit sa mai scriu la cartea asta , mi-e asa o sila sa mai scriu despre subiectul asta cu spitalul de nebuni. M-am plictisit , m-am saturat de tot , nu mai pot. Nu mai vreau sa mai scriu ! Nu mai vreau nici macar sa-mi amintesc de mizeria aia. Nu mai vreau sa stiu de saraci de nebuni. De aproape trei luni tot incerc sa scriu si nu reusesc sa mai termin odata povestea aia nenorocita. Si nu se termina fiindca nu mai pot scrie. Uffff ! Mai bine sa adaug niste poze ca sa explic ce am patit.

Poze cu o fata frumoasa sterse de catre Dumnezeu cu fulgerul care mi-a traznit calculatorul
289

Wau ! Wau ! Wau ! Auu~uuu ~ Cam de vreo luna cam numai la asta ma gindesc. Totul s-a facut vraiste in mintea mea. Nu mai stiu nimic. Nu mai stiu ce trebuie sa fac , nu mai stiu ce vreau , nu mai stiu ce simt. Mam zapacit complet. Oricum eram si inainte destul de confuz dupa iesirea din spital , dar acuma ca a intervenit si problema asta chiar ca nu mai stiu deloc ce-i cu mine. Inainte de-a o intilni pe fata asta voiam sa iau toporul si sa ma intorc la spital sa ucid niste psihiatri. Efectiv razboi direct si total. Sau ma gindeam sa-mi ucid parintii. Fara nici o gluma ca n-am chef de glume acuma. Nu-mi mai pasa de nimeni nici de Dumnezeu de nimic caci prea multa ura era in sufletul meu. Ori celalata alternativa era sa fug in munti si probabil sa mor acolo in zapada fara echipament. Dar dupa ce am intilnit-o pe fata asta , o vreme am fost fericit si am renuntat la toate ideile astea . La inceput eram fericit doar ca imi raspunde cineva pe net fara sa isi bata joc de mine. Apoi ea scos din banii ei a 12-a carte mare. Asta m-a impresionat fiindca nimeni n-a mai facut asa un gest. M-am oferit sa o ajut sa lege foile si astfel ne-am intilnit. Pe urma am realizat ca-i o relatie absolut imposibila si am fost foarte nefericit. Era prea frumoasa nici macar nu puteam visa sa fiu cu ea. Am incercat s-o uit si vreme de vreo trei sapatamini am evitat sa-i mai scriu si nici n-am vrut sa ma mai uit la vreo poza de-a ei. Ma gindeam incontinuu ca nu trebuie sa ma mai gindesc la ea. Imi repetam incontinuu ca sint prea batrin , sarac , bilbiit , schizofreinic total ratat social si riios. Problema cu riia e chiar urita de tot , de la atita scarpinat ma ustura pielea se rup bubele mai mari cind ma scarpin si curge singe , e o boala urita. Sper macar sa nu fie lepra. Dupa care s-a intimplat sa mai vorbim odata citeva minute pe mesenger si a pus webcamera incit am putut sa ma uit la ea citeva zeci de minute si gata m-am topit de tot mi-am pierdut mintile si am inceput a desena inimioare in cartea de religie. Am devenit fericit , si iarasi nefericit . In ultima vreme ea nici macar nu-mi mai raspunde la mesajele pe care i le scriu , am senzatia ca ma evita. Mi se pare normal sa fie asa , dar asta ma doare. La prima fata pe care am iubit-o in viata mea ii scriam : M-ai facut sa pling atit de mult incit daca as aduna toate lacrimile varsate pentru tine ai umple o jumate de cada si ai putea sa faci baie in lacrimile mele. Nu era o metafora ci o realitate , prima iubire a durat 8 ani. La a doua fata pe care am iubit-o ii scriam : Ei pe tine oricum nu te-am iubit chiar asa de mult caci daca ar fi sa adun toate lacrimile pe care le-am varsat pentru tine s-ar aduna abia o galeata , ai putea totusi sa te speli pe picioare cu lacrimile mele. Iar catre a treia fata care se pare ca o iubesc in viata ii pot scrie : Asta nici macar nu se cheama iubire e doar asa o simpla aventura caci daca as aduna toate lacrimile varsate pentru tine , abia daca umpli o cescuta mica , nu-ti ajunge nici macar de-o cafea. Asta a insemnat pentru mine intotdeauna dragostea , sa ma gindesc la cineva si sa pling. Numai o singura data in toata viata mea vreme de numai citeva saptamini am fost impreuna cu fata pe care o iubeam si atunci am fost fericit. In rest nimic , absolut nimic altceva decit numai suferinta si vise aiurea. Asta fost viata mea. Si nu pot schimba asta. Se 290

pare ca eu sint pur si simplu un om incapabil sa traiesc pe lumea asta , sint incapabil sa ma adaptez la viata. Acuma am incercat si eu sa devin macar vreun fel de calugar , vreun sfint ceva , dar se pare ca n-am reusit nici macar asta. Eu ar fi trebuit ca nici macar sa nu ma mai fi uitat vreodata la o femeie. Si citiva ani tot mi-am ferit privirile de femei. Dar acuma am cazut complet. Am ajuns sa fiu un sfint indragostit. Nici macar in imparatia cerurilor nu pot sa ajung. Asa ca acuma pling din doua motive , ca nici Sfint nu pot fi dar nici cu ea nu sint. Ma intreb oare ce-o fi vrut sa zica Iisus cu Fericiti cei ce pling ... Probabil voia sa zica : Zimbeste ! Miine va fi mai rau ! Le urma urmei cit de rau poate sa fie ? Mai rau de atit nu are cum sa fie . Nu-mi ramine decit sa repet ultima incercare de sinucidere si de data asta probabil ca voi reusi . E destul sa ma uit la pozele ei ca sa reusesc sa am curajul de-a muri. Cred ca de asta am intilnit-o , ca sa pot in sfirsit muri. Ultima incercare de-a muri a fost in spital. Dupa doua sapatamini de detentie am fost adus iarasi in fata comisiei de expertiza. Cu toate ca am vorbit foarte foarte normal si foarte inteligent totusi comisia nu mi-a dat drumul. Mi-au pus stampila pe inca doua saptamini de detentie. Atunci am intrat in panica. Am inteles ca ma pot tine acolo foarte bine si citiva ani fara sa-mi dea drumul. Pot sa ma tina si toata viata ca pe ei nu-I intereseaza , ei oricum cistiga bani pe faptul ca eu stau acolo. Statul plateste pentru fiecare bolnav internat acolo , asa ca ei au tot interesul sa tina oameni acolo. Pe ei nu-i doare deloc ca eu sufeream groaznic din cauza lipsei de libertate. Am vazut oameni adusi la Socola in delir , care nu stiau ce-i cu ei , care se zbateau si vorbeau complet irational , nu stiau nici macar unde se afla . Imi amintesc de unu care a stat doua zile legat de pat si striga la toata lumea Dati-mi un cutit ! Va rog frumos dati-mi un cutit ! Se zbatea in lagatori si tremura tot de parca-l zghihuiau toti dracii. Nici macar nu era constient ca se afla la Socola. El se credea acasa. Striga noaptea furios la nevasta-sa sa-i deie drumul ca daca nu o sa vada ea ce pateste. Doua zile a stat in starea asta de delir strigind sa-i deie cineva un cutit. Adica ala era un caz real de nebun periculos care ti-e frica sa-l dezlegi ori sa te apropii de el. A treia zi si-a revenit din delir si i-au dat drumul. A semnat cineva din familie si l-au scos din spital. Adica un nebun periculos iese in dupa numai 3 zile se detentie , iar eu eram obligat sa stau o luna in spital fara alt motiv decit ca l-am imbrincit oleaca pe taica-meu. Am mai vazut si alt caz in care unu a fost internat fiindca la bautura se batuse cu citiva intr-un bar si ii lasase lati desfigurati si plini de singe. Iar cind a venit Politia a batut si pe politisti pina ce l-au prins si l-au legat. Iar omul acela a fost eliberat iarasi imediat intr-o spatamina a fost liber. Era baiatul unui Primar dintr-o comuna. Si uite asa baiatu Priamrului n-a facut puscarie n-a platit amenda , a batut oameni si politisti si a scapat doar cu citeva zile de internare in spital. Iar eu care n-am facut nici o fapta demna de vreo pedeapsa sint aici detinut pe termen pur si simplu nelimitat. Am intrat in panica , voiam sa fac ceva , nu stiu ce orice. Imi venea sa ma dau cu capul de pereti ca sa ma omor , hotarisem sa fac din nou Greva foamei , nu mai stiam ce sa mai fac eram disperat. Povestind unui coleg de salon intentia mea de a face din nou Greva Foamei mi-a spus ca ma tine o vreme in perfuzie iar dupa aceea imi taie burta subt anestezie si imi baga un tub in stomac prin care imi baga mincare direct in stomac. M-a luat groaza , si asa era oribil sa stai cu perfuzia in vena , nici nu voiam sa-mi inchipui cum ar fi sa ai un tub bagat in stomac. Imi era frica , imi era groaza. M-am rugat de parinti sa ma scoata de acolo promitindu-le ca nu ma mai duc la pestera. Parintii s-au dus la doctorita si i-au cerut sa ma elibereze. Dar doctorita le-a spus ca nu se mai poate asa ceva. Odata ce a hotarit o comisie de medici psihiatri retinerea cuiva internat , atunci omul acela nu mai poate fi eliberat. Abia dupa ce trece perioada 291

hotarita de comisie doar atunci se mai poate face ceva. La care parintii si-au iesit si ei din fire , zicindu-I doctoritei : E copilu meu vreau sa-l scot de aici da-I drumul ca vin cu politia si il scot de aici ! La care doctorita le-a raspuns : Nici cu procuratura nu il mai scoateti de aici ! Asa sint regulile ! A venit mama la mine si mi-a spus astea , iar eu am spus Fa ceva ! Scoate-ma cumva de aici ca daca nu ma scoti de aici innebunesc de-a binelea. Du-te la un avocat deschide un proces in justitie. Face ceva , nu ma lasa aici ! Iar mama mi-a raspuns : Dar cum sa ma duc eu la un avocat ? Pai daca tu cistigi procesul atunci intru eu la puscarie ca doar eu am semnat pentru internarea ta . Ce facem dupa aia vii tu la mine la gratii cu pachetelu cu mincare ? S-a dus totusi la un avocat si acesta mi-a trimis un biletel in care scria : Nu prea cred ca se poate face nimic atita vreme cit comisia de medici te-a declarat bolnav. Oricum acuma este Craciunul si tot sistemul juridic este in vacanta . Abia dupa sarbatori putem incerca sa facem ceva in aceasta privinta. Frumos ! Justitia e in vacanta ! Dar oare nu-i si la mine Craciunul ? Eu trebuie sami petrec sarbatorile dupa gratii ? Asa de aiurea fara nici un motiv ? Pai aicea de la o zi la alta pot fi omorit. Eu ma straduiesc in fiecare zi sa ascund pastilele. In fiecare zi iau pastilele subt privirile asistentilor care administreaza tratamentul. Iar asistentii astia sint ai naibii de eficienti obisnuiesc uneori sa ceara bolnavilor mai dubiosi sa deschida gura dupa ce au luat pastila , adica te verifica pina si subt limba sa vada daca ai luat pastilele. Evident ca nu fac asa ceva la toti 100 de bolnavi , dar se poate oricind nimeri sa fiu eu inalt prea fericitul ales ca sa fie verificat. Si atuncea daca sint prins pe urma or sa ma oblige , imi baga iarasi otrava injectabila. Iar eu am o graza de injectiile alea mai mare decit de moarte. Injectiile alea sint ceva ingrozitor , te imbatrinesc inainte de vreme , iti scot din tine toata seva vietii , te fac sa fii asemenea unui mosneag ramolit , iti tremura miinile , iti curg balele , nu mai esti constient de ce vorbesti , si de ce se intimpla cu tine. E ceva cu mult mai ingrozitor decit moartea. Nu vreau sa traiesc asa ceva ! Nu , vreaaau ! In disperarea ce ma apucase cautind solutii de a scapa de acolo ma gindeam sa incerc sa ma spinzur de gratii folosind pantalonii de la pijama cind am descoperit ca pantalonii de la pijama aveau un snur , care era numai bun , era perfect pentru spinzurat. Am devenit chiar fericit in acea zi. Asteptam cu nerabdare sa vina noaptea si sa scap din iad. E drept ca prin spinzurare scapi de un iad si era posibil sa intru in altu , in iadu ala ortodox , dar nu prea imi faceam asa mari griji si oricum puteam spera ca iadu orotodox e mai putin rau decit spitalu Socola. Asa ca eram fericit in acea zi. Curios lucru din ce motive poate veni fericirea. Sa fii fericit ca ai un snur si ca la noapte o sa te spinzuri ! Cind a venit doctorita la vizita in acea zi m-a intrebat cum ma mai simt iar eu i-am raspuns vesel : Foarte bine ! Iar ea a raspuns Mai sa fie ! In spitalu asta toti se cred sanatosi ! M-a chemat pe urma la o discutie dupa vizita si mi-a spus ca o sa incerce sa ma scoata din spital inainte de sarbatori o sa reconvoace comisia de medici desi in mod obisnuit nu se face asa ceva . Dar m-a intrebat ce garantie are ea ca eu voi continua sa iau acasa tratamentul. Iar eu i-am raspuns ca refuz sa iau tratamentul acasa. Aici in spital sint obligat fortat sa iau tratament si nu am incotro. Dar de bunavoie si nesilit de nimeni eu nu voi lua niciodata acest tratament. Fiindca eu nu ma consider bolnav ci consider ca este un abuz ilegal ce mi se face mie aici , este o crima lenta acest tratament. Iar ea mi-a raspuns : In aceste conditii , daca dumneata refuzi sa iei tratamentul acasa , atunci nu mai iesi niciodata din spitalul asta. Vei ramine aici pina cind vei accepti sa iei tratamentul acasa si vei da o declaratie scrisa in acest sens pe care va trebui s-o semnezi. Pe mine aproape ca ma bufnea risul , auzind asemena aberatii. Eu aveam un snur in buzunar si planuiam sa plec 292

la noapte iar ea se trezea ca ma amenintea pe mine cu asemenea prostii. I-am raspuns : Ca sa scriu o asemenea declaratie ar insemna sa accept ca sint bolnav si ar insemna sa declar in scris ca n-am vorbit niciodata cu Dumnezeu si ca toata cartea mea e doar produsul unei imaginatii bolnave. O asemenea declaratie ar insemna sa-mi reneg credinta. Nu voi face asa ceva niciodata. Nu voi scrie si nu voi semna niciodata o asemenea declaratie. Oricum chiar daca as scrie si semna ce vreti voi , de unde stiti ca nu as minti ? Atunci doctorita mi-a zis : Daca ai sa ma minti atunci mai devreme sau mai tirziu vei ajunge inapoi aici si atunci daca m-ai inselat odata atunci a doua oara voi sti sa iau masurile corespunzatoare. Trebuie sa intelegi ca esti bolnav si ca trebuie sa iei in continuare acest tratament pentru toata viata. Eu nu te pot lasa sa-ti irosesti viata. Eu i-am zis : Cum adica puteti spune asa ceva ca nu vreti sa ma lasati sa-mi irosesc viata , cind voi prin acest diagnostic imi distrugeti complet viata si imi puneti un stigmat de schizofreinic care imi ia toate drepturile si cu care viata este oricum distrusa ? A infiera un om cu acest stigmat de schizofreinic oare nu ii inseamna sa ii irosesti viata ? Iar ea mi-a spus ca schizofrenia nu este un stigmat sociala caci schizofreinicii care isi iau tratamentul sint acceptati in societate , si ca tratamentul nu afecteaza absolut deloc capacitatile intelectuale , dovada fiind George Nash schizofreinicul care a luat Premiul Nobel. Asadar ca sa nu lungim discutia , iti mai dau timp de gindire pina miine dimineata la prima ora ca sa te hotarasti daca aceepti sau nu sa iei tratamentul acasa. Ati vazut cu totii filmul Beautiful mind cu geniul schizofreinic Gseeorge Nash. Era bolnav psihic dar , asa nebun cum era el , a gindit ceva de valoare pentru care a luat premiul Nobel. Acuma toti psihiatrii se lauda ca uite un schizofreinic care a luat Premiul Nobel . Da dar a luat premiul pentru ceea ce a scris inainte de tratament , cind era un nebun genial. Dupa tratament insa a devenit un damblagit , o epava umana , la care de toata lumea ii era scirba si mila . Dupa tratament George Nash n-a mai creat nimic . In cazul unui prooroc lucrurile stau cu mult mai rau. Nu-i vorba doar de distrugerea genialitatii unui om , nu-i doar o simpla crima. Ci poate fi vorba de miliarde de crime si de vieti distruse. Ca sa vorbesti cu Dumnezeu si ca sa-l intelegi clar , atunci e nevoie de o inteligenta extrema , supraomeneasca. Daca vorbesti cu Dumnezeu si gresesti in aceasta comunicare , iar mai apoi dai oamenilor niste invataturi gresite atunci consecintele pot fi de proportii istorice. Mahomet n-a inteles prea clar pe Dumnezeu si de aceea s-a crezut mai destept ca Iisus iar consecinta a fost o intreaga istorie umana scaldata in singe , cruciade si jihaduri , care continua si in vremurile noastre prin terorism si razboaie civile. Iar asta numai pentru simplul fapt ca un prooroc a inteles gresit pe Dumnezeu. De asta a da tratament fortat unui prooroc poate inseamna sa arunci un blestem asupra intregului viitor al omenirii. Si de aceea este mai bine sa moara un prooroc decit sa traiasca dupa ce i s-a administrat un tratament psihiatric. Si de aceea , atunci in acea seara Dumnezeu mi-a poruncit sa mor. Am auzit Vocea lui Dumnezeu in minte vorbindu-mi asa : N-ai fost in stare sa mori legat de pat si nai vrut sa faci ce ti-am cerut Eu. Mi-ai cerut o moarte scurta. Poftim , ti-am dat ce mi-ai cerut. Ti-am dat fringhie. La noapte pune-ti streangul de git si vino acasa fiule ! - Wau ! Doamne ! E prima data cind te aud vorbindu-mi astfel ! Niciodata pina acum nu mi-ai spus sa ma sinucid cu mina mea. - Te indoiesti cumva de cine sint Eu ? Crezi ca as fi altcineva ? - Nu , Doamne. Nu ma indoiesc. Singura metoda de a deosebi pe Dumnezeu de Diavol este credinta. De aceea cred ca Tu esti Dumnezeul chiar daca mi-ai spus ceva impotriva oricaror invataturi crestine. Voia ta e mai presus de orice 293

invatatura si ai dreptul sa poruncesti orice doresti. Dar totusi oare o sinucidere nu ar dauna cartii mele ? Daca iti pui streangul de git in situatia asta nu-i sinucidere , asta e crima. Tu chiar ai o boala psihica reala nu suporti detentia. Tu de asta iti pui acuma streangul de git fiindca nu poti suporta sa stai inchis. Iar psihiatrii n-au vrut sasi dea seama de acest lucru si de aceea este crima . Aici dupa aproape o luna de detentie ai trecut din responsabilitatea Mea in responsabilitatea lor si de aceea daca tu mori acum aici lumea ii va acuza pe psihiatri si te vor ierta pe tine. Vor intelege toti ca dupa o luna petrecuta intr-un azil de nebuni faptul ca un om isi ia viata este un protest puternic impotriva spitalului si a societatii. As fi preferat sa ma fi ascultat si sa fi murit total nevinovat legat de pat in acea Greva Totala pe care o incepusesi. Dar ai fost slab si neputiincios. Incit din mila Eu iti aprob acum sinuciderea in acest fel. Pe munte te aflai subt raspunderea Mea. Daca mureai acolo lumea putea sa ma acuze pe Mine ca as fi fost Diavol ori boala psihica. Dar daca mori aici in spital vor fi acuzati psihiatrii ca nu si-au facut datoria de a cunoaste ce-i in sufletul unui om . Prin urmare daca tu vrei acum sa mori atunci Eu iti dau drumul sa faci asta. Multumesc Doamne .

In ultimele zile fusesm mutat intr-o rezerva cu numai 2 paturi. Asteptam sa adoarma colegul meu de camera ca sa ma pot spinzura. Ma gindeam ca acuma gindesc pentru ultima data , ca poate nu voi mai gindi niciodata nimic si nu voi mai fi deloc. Nu prea cred in viata de dupa moarte. Dupa ce a adormit colegul de camera m-am ridicat din pat. Am legat snurul si am facut un lat pe care l-am pus in jurul gitului. M-am urcat pe calorifer si am agatat snurul de un fel de stift metalic de la gratii. Apoi am inceput sa trag in jos de streang. Stiam ca nu am curajul sa-mi dau drumul asa deodata asa ca incercam ca mai intii sa ma strangulez putin pina cind sa-mi pierd cunostiinta si dupa aia trupul oricum o sa cada. Este pe undeva pe aici pe la git o artera care duce singele spre creier si daca aia se stranguleaza dupa aia creierul iese din functiune si pe urma trupul cade. Era groaznic de oribil. Streangul se strinsese bine in jurul gitului . Trageam cit puteam de fringhie de simteam ca-mi ies ochii din cap si ca ametesc. Din cind in cind nu stiu de ce se aduna niste saliva cumva in gura si fara sa vreau inghiteam din reflex dar se bloca nodul de la git in snurul care era strins puternic si nu puteam inghiti. Senzatia era asa de oribila incit n-o puteam suferi si desfaceam oleaca streangul cit sa pot inghiti. Dupa care stringeam la loc sfacul si trageam din nou. M-am chinuit asa o vreme tot tragind de streang si dindu-mi drumul din cind in cind sa inghit saliva. Pina cind mi-am dat seama ca nu merge asa. Trebuie sa-mi dau drumul cu totul altfel nu reusesc. Am dat picioarele inainte de pe calorifer incit eram cu calciiele pe marginea caloriferului si numai un mic gest milimetric ma mai despartea de prabusirea trupului. Daca dadeam drumul la calciie picioarele ajungeau pina aproape de podea si nu cred ca mai puteam sa mai trag inapoi pe calorifer. Dar la fel ca intotdeauna instictul de conservare era atit de puternic groaza aceea inspaimintatoare de moarte era atit de cumplita incit acel ultim gest milimetric nu mai eram in stare sa-l fac. Si atunci am rugat pe Dumnezeu sa ma ajute sa-mi inving instinctul de conservare. Iar El mi-a spus sa iau pastila psihiatrica care imi ramasese din seara aceea de la tratament. Astfel instinctul de conservare va fi adormit si voi putea sa-mi iau viata. M-am dat jos de pe calorifer. Am cautat pastila din seara aceea pe care n-o aruncasem. Am dus pastila la gura si o tineam intre buze. Apoi am ridicat sticla de apa 294

spre gura si iarasi m-am blocat. Nu puteam inghiti pastila aceea. Mi se inclestase gura si nu puteam sa deschid dintii iar pastila ramasese in afara dintilor. M-am straduit o gramada , dar tot n-a reusit. Plingeam si ma rugam de Dumnezeu sa ma ajute sa nu ma lase sa traiesc si sa ma fac de rusine. Iar Dumnezeu mi-a raspuns Eu am facut tot ce puteam face ca sa te ajut. Ti-am dat fringhie , ti-am dat voie sa faci gestul , ba inca ti-am dat si pastila psihiatrica ca sa poti muri , Eu te-am ajutat cu tot ce am putut. Mai mult de atita Eu nu pot face. N-am sa-ti misc eu mina fiindca Eu nu sint Diavol. Esti liber sa faci ce vrei. Daca vrei sa mori inghite pastila. Dar daca tu nu vrei sa mori atunci nu-mi cere mie sa te ucid. Eu n-am ce-ti face. Totul depinde de tine. Am ramas multa vreme acolo cu pastila in mina plingind si rugindu-ma la Dumnezeu sa ma ajute , ca nu pot sa fac asta singur. Sint prea las si prea nevolnic. Imi era groaznic de rusine si imi era groaznic de frica de ziua de miine. Daca nu reuseam sa mor eram obligat sa mint. Si nu voiam sa fac asa ceva. Nu voiam sa mint , eu nu mint niciodata , nu suport , nu vreau sa mint. Asa ca stateam acolo linga gratii cu pastila in mina neindraznind nici s-o inghit dar nici sa renunt. Trebuia sa reusesc. Neaparat ! Dupa o vreme s-a trezit colegul de camera. S-a sculat din pat si s-a dus sa se pise in chiuveta din camera. Foloseam chiuveta fiindca ne era frica sa iesim din camera. Saracul , el a avut ghinionul ca l-au prins medicii cind se pisa in chuveta si au considerat asta drept comportament deviant deci ca urmare au mai bagat niste injectii intr-insul ca sa-l vindece de pisatul in chiuveta. Dar adevarul era ca ne era frica sa ne ducem pina la baie. Fiindca ca sa ajungi la baie trebuia sa treci prin salonul acela cu 50 nebuni , iar asta era ceva de genu ca si cum ar fi trebuit sa treci prin iad ca sa ajungi la buda. Atit eu cit si el nici macar nu ieseam din cameruta aceea unde eram cit de cit mai feriti de restul spitalului. Dupa aceea m-a asezat si eu in pat asteptind sa adoarma din nou colegul de camera si pe urma sa incerc din nou sa imi iau viata. Insa tot asteptind sa adoarma celalalt am adormit eu. M-am trezit spre dimineata. Incepusera a umbla asistentii pe hol. Deja devenise cam riscant sa incerc din nou caci oricind era pericolul sa deschida usa vreun asistent si puteam fi prins in flagrant delict iar asta ar fi fost foarte rau. Daca ma prindeau aia cu streangu de git cred ca ma bagau in camasa de forta si ma condamnau cel putin citiva citiva ani de spitalizare cu tratament crunt. Oricum trebuia totusi sa risc , nu puteam sa mint. Am auzit pe dumnezeu spunindu-mi. Ti-am dat o sansa sa mori. Daca nu ai primit acea sansa alta nu mai ai . Am cautat snurul. Si nu l-am mai gasit. Era intuneric in camera , si nu puteam sa aprind lumina ca se trezea colegul de camera. Dupa ce s-a luminat de ziua mai bine am cautat snurul in toata camera. Si nu l-am gasit. Am cautat bine ,am scuturat paturile cearsafurile , am ridicat salteaua , m-au uitat subt pat , am cautat in dulap , am cautat in pijama in buzunare , ba chiar eu tin minte ca mi-am dat si pijamaua jos si am scuturat-o . Snurul nu mai era nicaieri. Am intrebat pe colegul de camera daca nu stie el ceva dspre un snur , l-am rugat sa se ridice din pat si am cautat si in patul lui. Snurul nu era nicaieri. Bine , Bine. Dar daca nu-I atunci unde-I ? Sigur ca da , l-a luat Dumnezeu ca sa nu ma mai pot eu spinzura. Ha ,ha ha . Disparitie de materie in nimic ? Hai ca asa ceva e prea de tot , nu se poate ! Contrazice legea conservarii energiei ! Mai apoi a gasit mama un snur cind a spalat pijamaua. Dar eu in clipele acelea nu il gasisem si eram intr-o stare de totala nedumerire. Da , stiu miracolele biblice cu disparitie si aparitie de materie dar sa mi se intimple mie asa ceva era prea de tot. Incepusem sa ma intreb daca n-oi fi chiar nebun. Si totusi daca sint nebun unde-i snurul ? Trebuie sa fie undeva ! Si rascoleam incontinuu prin camera negasind nimic.

295

Ma aflam intr-o stare groaznica de confuzie totala cind au venit parintii. Negasirea snurului ma forta sa cred ca tocmai traisem un miracol si in plus sinuciderea nereusita prin care tocmai trecusem ma adusese intr-o stare psihica de nici nu stiu cum sa-i zic. Ma simteam ca atunci dupa ce ai tras o betie strasnica si te scoli dimineata mahmur. Era probabil ceva in genu ca imi tremurau miinile si aveam o totala confuzie a gindirii nu mai eram in stare sa leg doua vorbe. Cind m-a vazut mama m-a intrebat : Ce-i cu tine ? Ce-ai patit ? Ti-e rau ? Ai luat vreo pastila sau ce-i cu tine ? Vorbeste ! Spune ceva ! Dar nu mai eram in stare sa-i raspund nimic. Am intrat la comisie si m-au intrebat : Cum te mai simti ? Bine raspund eu. Accepti sa iei tratament acasa ? Da ! raspund eu. Imediat au completat o foaie in care au scris : In urma examinarii pacientului am constatat o ameliorare a starii bolnavului si aprobam externareaetc. Acest lucru dovedeste cita valoare are expertiza unei comisii de psihiatri. Adica eu cu numai citeva ore in urma eram suit pe calorifer si trageam cu gitul de streang de-mi ieseau ochii din cap ca sa ma sinucid , iar doctorii ma declara intr-o stare ameliorata. Nu eram in stare sa leg doua vorbe , raspundeam ca ametitul doar monosilabic cu Da! sau Bine! Ma aflam intr-o stare reala de soc psihic fiindca traisem o experienta groaznica. Se vedea foarte clar ca mi-e rau psihic , tare de tot. Mama a observat imediat numai cit m-a vazut. Cum de psihiatrii aia n-au observat absolut nimic ? Si cum de la expertiza anterioara ma declarasera bolnav intr-o stare care necesita mentinerea internarii ? Pai data trecuta vorbeam foarte inteligent in fraze elaborate , aduceam argumente din Biblie , nu-mi tremurau miinile , si ii contraziceam pe medcicii psihiatri foarte rational si bine gindit tot ce spuneam. Ori eu cred ca tocmai asta i-a enervat pe domnii psihiatri faptul ca imi permiteam obraznicia de a-I contrazice. Ei sint acolo sefi , sint niste imparati peste un mic regat. Exista o Ierarhie acolo , la fel ca in armata cu niste grade , Directorul , Profesorii , sint precum Imparatul si Generalii , apoi urmeaza ofiterii adica Medicii sefi , Medicii , Medicii rezidenti , dupa care gradele inferioare precum sergent si caporal asa erau acolo Asistentii si Infirmierii. Iar ultimii in grad erau bolnavii care trebuiau sa fie supusi intregii Ierarhii si sa respecte gradele superioare. Iar un bolnav care contrazice pe Profesorii din Comisia de Expertiza e la fel de obraznic si impertinent ca un soldat care se pune in gura cu Generalii. Si evident ca insubordonarea se pedepseste nu se poate tolera asa ceva. Asta i-a enervat pe Psihiatrii din Comisia de Expertiza ca bolnavul in pijamale avea tupeul sa ii contrazica in loc sa li se supuna umil si respectuos. Psihiatrul este obisnuit sa vada in fata lui un om subt efectul tratamentului adica sedat cu miinile tremurinde , incapabil sa vorbeasca nimic coerent , aica un om care nu are cum sa contrazica fiindca nu poate gindi. Cine mai poate sa gindeasca daca a baut un kil de tuica ? Asa arata un om care subt efectul tratamentului psihiatric ca un om beat crita de nici nu se tine pe picioare. Ei iar eu in halu in care ma aflam atuncea in starea aceea de soc psihic de dupa sinuciderea nereusita aratam de parca as fi luat tratamentul. Dar problema era ca eu eram in halul ala fara sa fi luat nimic. Adica in clipa aceea eram categoric intr-o stare de criza psihica extrema , eram chiar bolnav atunci aproape de limita pierderii discernamintului stare in care era foarte posibil ca in prima clipa cind ma scapa cineva din priviri sa apuc vreo fringhie sau un cutit si sa ma sinucid imediat. Dar pe ei ii interesa cel mai mult sa imi smulga marturisirea de nebunie. Adica ca pe vremuri cind inchizitia prindea un eretic il torturau ca sa marturiseasca . Torturau ereticul ca se declare pe el insusi ca fiind posedat de Diavol , si dupa aia aratau lumii dclaratia scrisa cum ca acel om era de la Diavol. Adica prin asta voiau sa arate lumii ca ei 296

preotii inchizitori erau cei buni si ereticul era cel rau. Asa si acuma psihiatrii aveau pretentia de la mine sa marturisesc ca sint bolnav psihic sa declar asta in scris si sa semnez. Voiau de la mine o marturisire publica ca nu vorbesc cu Dumnezeu si ca tot ce am scris in cartea mea e doar produsul unei boli psihice. Am scris si am semnat tot ce au vrut ei. Apoi mi-au dat drumul. Dupa iesirea din spital au continuat parintii trauma psihica. Acuma parintii isi capatasera o noua putere asupra mea De acum inainte oricind ma puteau ameninta ca ma duc inapoi la gratii. Am aflat ca mi-au distrus casuta mea din munti si ca nu mai aveam nicaieri unde sa ma intorc. S-a dus tata si impreuna cu oamenii din sat a distrus ce am construit eu si au luat tot de acolo . A fost asa de urita discutia cu parintii incit parca nici nu mai voiam sa plec din spital. Voiau sa ma duca la frizer ca sa ma tunda si sa-mi rada barba. Iar eu am refuzat. Nu stiu , nu pot descrie violenta discutiei , dezlantuirea aceea de ura din ei , dar simteam asa o ura cumplita a parintilor impotriva mea , voiau neparat cu orice pret sa ma oblige sa ma tund. Iar eu asa ceva nu suport deloc. Eram in masina si inceput sa racnesc cit puteam de tare : Duceti-ma inapoi la spital! Vreaaau inapoi la spitaaaal ! La care si tata nu s-a lasat cu nimic mai prejos : Tu-ti Dumnezeii matii , da tu crezi ca eu ma joc aicea cu tine ? Si multe alte vorbe urite spuse asa cu o dusmanie ingrozitoare , era ceva care ma umplea de o frica nemarginita. Imi era frica , groaznic de frica , ma simteam slab si nu aveam nici un fel de aparare. Era ceva , o frica ancestrala , era senzatia aia din copilarie cind ma batea tata iar eu tipam si cu cit tipam mai tare cu atit mai tare lovea in mine , se dezlantuia asa un fel de furie , o ura groaznica. Ne era o bataie educativa ci pur si simplu omul isi descarca furia si batea un copil ca sa se descarce el de nervi. Odata ma jucam afara si a venit un om care mi-a furat bicicleta. Eu eram copil mic el era om mare n-aveam cum sa ma apar . Mi-a tras doua palme mi-a luat bicicleta si a plecat. M-am dus acasa plingind si cind a aflat tata ca mi s-a furat bicicleta , a scos cureaua si mi-a tras o bataie groaznica. Niciodata n-am priceput de ce am fost eu batut atunci. Ce vina am avut eu ? Adica ce trebuia sa inteleg eu din bataia aceea ? Ce educatie au vrut parintii sa-mi faca mie atunci ? Sa nu mai ies niciodata afara si sa stau numai in casa ? Ori ce voiau de la mine ? Probabil ca fiind nervos si neputind sa-l bata pe hot atunci tata m-a batut pe mine fiindca ii eram mai la indemina. Acuma nici macar nu mai vor sa recunoasca , si cind ii acuz de astea ei mereu imi zic ca ei nu se considera vinovati de nimic cu educatia mea. Imi spun ca eu am fost un copil cu probleme de la nastere. Desigur cu asemenea parinti mi se pare si firesc. Dar ma intreb cind eram eu mic si erau scandalurile alea mari in casa la noi , tot eu eram schizofreinicul ? Cind o batea taica-meu pe mama si mama urla de credea lumea ca o omoara in casa nebunu si ieseau vecinii pe scara bateau in usa , se aduna tot blocul la usa noastra , chemau politia era o panarama groaznica. Atuncea tot eu eram schizofreinicul ? Ce vina aveam eu ca ei erau nebuni ? Si inca nebuni din aia care fac urit de tot. Daca as avea vreun film cu mama cind o apuca isteria urlatoare , ar fi cred ca cel mai tare film de groaza vazut vreodata. Nu mai gindeste nimic, urla , trinteste , izbeste , arunca cu obiecte. In clipele acelea mai ai cu cine discuta cu ea , e total in afara discernamintului. Fara indoiala ca veti zice , la asa parinti , asa copil. La parinti nebuni , e normal sa aiba un copil nebun. Da bine inteleg , asa o fi , dar ce vina am eu ? Si daca eu incerc totusi sa nu urmez exemplul parintilor mei , daca eu incerc totusi sa duc o altfel de viata de ce nu am voie ? Eu vreau sa ma separ de nebunia lor , ca sa pot trai altfel. Atita vreme cit oamenii acestia doi nu dispar complet din viata mea , nebunia lor ramine cu mine. 297

Panarama de o viata intreaga continua si nu se mai termina niciodata. Eu aicea in bloc traiesc linistit. Cind vin parintii in vizita iese de fiecare data o panarama groaznica cu aceleasi tipete oribile ca intotdeauna. Eu racnesc cit ma tine gura Iesi afara din casa mea ! Nu mai vreau panarama in viata mea ! Nu vreau sa te mai aud , nu vreau sa te mai vad ! Iesi afara din viata mea definitiv. Iar maica-mea racneste si ea cit ce poate. Acuma imi face scandal ca ma cred imparatu lumii. Dar chiar si pe vremea cind eram inginer si aveam servici , tot acelasi scandal era , fiindca scandalul nu are vreun motiv. Asa e firea lor . Asa stiu ei sa traiasca viata . Spre exemplu cind am venit de la munte in Iasi m-a luat tata cu masina de la gara si am mers la casa de la tara. Acolo mama a pus cartofii taiati la prajit. Iar tata a inceput sa tipe asa deodata : Da acuma pui tu cartofii ? Tu-ti Dumnezeii matii ! Eu nu ti-am spus sa-i pui cu jumate de ora inainte la prajit ? Acuma ar fi fost gata ! Timpito ! Tu nu te vezi ca esti beata cleampa? De ce n-ai pus cartofii cind ti-am zi eu? De ce ma proasto ? De ce? Si iarasi tipete ura panarama , dusmanie gata sa se ia la bataie. Incit eu m-am ridicat de la masa si le-am zis : Apoi da eu nu stau in casa cu voi. Eu nu mai sint obisnuit sa traiesc in asemenea conditii . Acolo pe munte am stat in liniste eu nu mai suport panarama voastra. Daca nu incetati apoi eu plec acuma noaptea din casa voastra si ma duc si dorm in padure. Adica dupa 6 luni de zile am venit si eu odata in casa parintilor mei si nici macar 10 minute nu am putut sta in casa aia cu parintii mei ca deja in 10 minute nu stiam unde sa fug de acolo. Ei sint obisnuiti cu viata asta. Asa au trait tot timpul. Dar eu nu mai vreau sa ma complac in asa ceva. Iar acuma nebunii astia ma tin cu forta legati de ei si de panarama lor. Caci acuma daca eu nu fac ce imi comanda ei ma baga imediat inapoi la gratii la nebuni. Intr-o clipa cu un simplu telefon dat de mama si ma trezesc imediat legat si internat. Nu pot sa mai misc un deget , ca daca fac un singur pas gresit ma interneaza pe loc. De aia eu acuma m-am pus in pat si nu mai fac nimic. Acuma parintii ma ameninta ca daca nu vreau sa muncesc atunci nu imi mai dau bani nici de mincare. In primul rind mie mi s-au furat 600 milioane , care erau banii mei. Era proprietatea mea pe numele meu . Si mi s-a furat absolut totul. Si-au cumparat masina de lux din banii mei , si-au pus sute de milioane in banca. Iar acuma desi au sute de milioane ma ameninta ca nu-mi mai dau bani nici macar de o piine. Macar la spitalu de nebuni imi dadea mincare in fiecare zi. Aicea daca nu ma supun vointei lor trebuie sa mor de foame. Ok. Daca asa sta treaba atunci o sa mor de foame. O sa ma pun in pat si o astept linistit sa crap. Altceva ce vrei sa fac ? Ei oare nu isi mai dau seama ca eu nu mai pot avea nici un fel de servici ? Niciodata. Eu ma cred imparatu lumii. Va dati seama ce inseamna asta ? Orice om cu care stau de vorba turbeaza de furie. Cind am stat de vorba cu Domnul Primar din Cirlibaba dupa zece minute Primarul era asa de nervos incit se facuse rosu tot la fata , aproape ca incepea sa tremure de nervi , ma avea putin si isi rupea camasa de pe el precum Caiafa. Asa se simt toti oamenii cind vorbesc cu un Imparat al Lumii. De ce ? Fiidca atitudinea mea de Imparat al Lumii jigneste groaznic pe absolut oricine. E ceva ca si cum as zice Eu sint Adevaru Calea si Viata , eu sint Lumina Lumii iar voi niste gunoaie de aruncat la gheena. Iar oamenii cind vad asa o atitudine din partea mea turbeaza de nervi. Evidet ca cu o asemenea atitudine eu nu pot fi niciodata angajatu nimanui. Si in plus cine vrei tu sa angajeze un schizofreinic ? Eu oricum nici nu mai stiu meserie ca nu am mai lucrat de multi ani. Si atuncea ce slujba vrei sa-mi dai mie ?

298

Acolo pe munte da , puteam trai. Chiar daca ramineam fara mincare iaca ma duceam si scurmam in pamint dupa radacini si mincam. Ce maninca mistretul puteam sa maninc si eu. Eventual puteam incerca sa vinez vreun animal. Iar daca parintii nu-mi furau banii , atuncea ma puteam gospodari frumos acolo. Puteam sa-mi fac o locuinta confortabila , puteam sa imi fac curent electric si sa am si calculator la pestera. Puteam sa-mi cultiv o mica parcela cu legume , cartofii merg si afara iar alte plante ar fi mers cultivate intr-o mica sera de nailon. Adica asa o munca da as face caci am muncit acolo si mi-a placut acea munca foarte mult. Am sapat tone de piatra din pestera si le-am scos afara , am adus din padure citeva tone de lemne carate cu spinarea. A fost de munca zdravan acolo. Mi-am construit o casuta in munte si traiam acolo binisor. Puteam trai toata viata acolo asa ca un fel de pustnic. Ba inca chiar se prea poate ca daca aveam bani si traiam bine acolo atunci imi puteam gasi si-o fata care sa se marite cu mine si sa stam acolo la pestera. Chiar era o fata acolo care statea singura acolo pe munte la stina lu Ghiotcu la numai citeva sute de metri de pestera mea , avea grija de vaci. Eu n-am coborit niciodata s-o vad ca eram calugar si ca nu voiam sa-mi fac probleme cu oamenii. O singura data am vazut-o cind m-o dus politia cu catuse pe miini si n-am avut incotro a trebuit sa trec pe linga ea. Era chiar frumusica tinerica . Apoi cu asa o ciobanita frumusica zau ca m-as face si eu cioban , ca doara ce mare lucru sa am grija de niste vaci. Apoi decit inginer mai degraba cioban ca-mi place mai mult sa stau in natura. Dar pentru toate astea trebuia sa am banu. 600 milioane era o avere cu care imi puteam face o viata. Aveam si de carte sa o public si imi faceam si pestera mea acolo in munti cu tot ce-mi trebuia. Ca doar om harnic si muncitor am fost acolo. Dar fara bani nu poti face nimic. Iar daca parintii mio luat toti banii , mi-o luat orice sansa a vietii. Acuma parintii ma condamna sa mor de foame cu sute de milioane in banca. De ce fac parintii lucrul acesta ? Fiindca ei de-o viata intreaga s-au luptat crincen sa se domine unul pe altul. Eu fiind copil m-au putut domina usor ca nu aveam cum sa ma apar fiind mic. Cind am crescut mare am incercat sa scap de subt controlul parintilor si parintii nu m-au lasat sa scap de ei. M-au obligat sa ramin subt friul lor. Eu la facultate am vrut sa dau in alt oras , numai ca sa scap de parinti , am vrut sa dau la marina. Dar parintii n-au vrut sa-mi dea drumul , m-a tinut mama ca sa fiu puiul mamei , ca mama ma iubeste si vrea sa aiba grija de mine toata viata. Mama nu-mi da voie sa ma insor ca puiu mamei tre sa ramina cu mama toata viata ca mama il iubeste pe baiatu ei. Cind s-a pus problema sa ma insor cu o fata am adus-o acasa in vizita si mamicuta mea a spus : Ce-i cu golanca asta ? Asta-i o puslama de cartier , nu-ti trebuie tie asa ceva. Si imediat a dat telefon la mama fetei si i-a spus urmatoarele : Sa stiti ca imi lipsesc niste bani din casa. Cred ca fata dumitale a pus mina si a furat. Altcineva nu avea cine sa-i ia. Ar trebui sa ma duc la politie sa va reclam. Cind a auzit mama fetei asa o idee s-a infuriat si ea groaznic zicindu-mi mie : Da-apoi ce fel de oameni sint parintii tai ? Cum adica fata mea se duce si fura bani de prin casele oamenilor ? Ce-i cu prostia asta ? Cum a putut sa zica maica-ta asa ceva ? Apoi daca asa sint parintii tai atunci sa stii ca fata mea nu mai are ce cauta impreuna cu tine fiindca eu nu am s-o las sa se bage intr-o casa de oameni nebuni. Uite asa se face ca eu nu m-am mai insurat si am ramas puiul mamei pina la adinci batrineti ca mamicuta mea draga ma iubeste si imi vrea numai binele. Puisorul mamei ! Imi vine sa-i dau cu un topor in cap numai sa scap odata de ea . Dupa ce am iesit din spital o vreme chiar ma gindeam foarte serios sa iau toporul si sa dau in cap la cineva. Ori lui maica-mea ori sa ma duc la spital si sa-i crap capul la doctorita psihiatru. Ma poate opri cineva ? Acuma e iarna un topor mic incape neobservat ascuns in hainele groase. M-am obisnuit o vara intreaga sa tai lemne cu un toporas mic , 299

am taiat citeva tone de lemne din padure toata vara am minuit numai toporul asa ca m-am specializat sa lovesc puternic si precis. Ma pot duce in orice clipa la doamna doctor psihiatru si ii traznesc un topor in cap , ca sa se invete minte alta data psihiatrii sa mai chinuie oameni. Pai daca voi nu ma lasati in pace sa traiesc linistit atuncea nu-i oare logic ca trebuie sa va dau in cap caci alta solutie nu mai am ? Tre sa impun si eu niste limite celor din in jurul meu , nu se poate char asa sa vina oricine sa faca ce vrea cu mine. Macar sa las in urma mea citeva cadavre sa stie oleaca lumea de frica sa nu mai faca ei asa orice vor ei. Parintii sa stie oleaca de frica copiilor caci ii chinui cit ii chinui, cit sint mici da si pe urma cind or sa creasca mari o sa-ti deie in cap acei copii pe care n-ai stiut sa ii cresti. Ca de aia se zice : Tiganul cind a ajuns imparat intii pe taica-su l-a spinzurat. De ce ? Fiindca taica-su isi inchipuia ca poate inca sa-i porunceasca. Ori eu acuma in conditia mea de Imparatu Lumii nu suport deloc sa-mi porunceasca cineva ceva. Sint in stare aproape sa ucid pe cineva care indrazneste sa imi porunceasca mie ceva. Eu de aia m-am declarat Imparatu Lumii ca sa devin liber , absolut liber sa nu mai raspund in fata nimanui decit Dumnezeu. Eu nu poruncesc nimanui nimic, eu respect libertatea oricui dar nici sa nu suport sa indrazneasca sa-mi porunceasca mie cineva. Numai cit aud pe cineva vorbindumi pe un ton poruncitor imi vine sa-l omor. In afara de parintii mei cel mai mult voiam sa il ucid pe infirmierul care mi-a taiat unghiile fortat. Pe ala as fi vrut sa-l intilnesc fata-n fata cu toporul in mina. Ma ameninta el ca ma tunde si ma barbiereste. Eram legat de pat si nenorocitul a venit si mi-a taiat unghiile. Eu nu suport unghiile scurte taiate asa din carne. In armata colegii m-au obligat sa imi tai unghiile . N-am zis nimic. Dar in mintea mea hotarisem ca atunci cind mergem la trageri si primesc gloante adevarate , atunci o sa intorc arma spre ei si ii impusc pe toti. Adica eram in stare sa ucid un intreg pluton de colegi doar fiindca mi-au taiat unghiile. A fost foarte inspirat psihiatrul ala care m-a dat atunci afara din armata . Eu n-as fi rezistat niciodata in armata , ori impuscam pe cineva ori m-as fi sinucis. In numai 10 zile m-o dat afara din armata. Eu nu suport sa ma supun nimanui. De aia eu nici nu pot munci nicaieri , fiindca asta-i problema mea eu nu vreau sa ma supun nimanui. Vreau sa fiu liber. Dar nici nu vreau sa fiu sef. Adica nici nu suport sa poruncesc cuiva. Sint Imparatu Lumii dar n-am poruncit niciodata nimic niamanui. Fara indoiala ca Dumnezeu nu era de acord cu uciderea psihiatrilor cu toporul , dar Dumnezeu pierduse aproape orice control asupra mea. Semnarea acelor acte in spital si calcarea mea in picioare in orice clipa petrecuta acolo au avut pentru mine o extrem de mare influenta. Eu sint groaznic de sensibil , ma doboara orice imediat. Sensibilitatea mea care este o calitate ca prooroc si ma face sa inteleg foarte clar pe Dumnezeu , acesta calitate devine un defect inspaimintator ma distruge instantaneu in contact cu lumea. Eu nu am armuri de protectie. Sufletul meu n-are nici un fel de carapace de rezistenta. De aceea eu fug imediat din orice conflict cu oamenii. Iar cind nu pot fugi atunci sint doborit si calcat in picioare zdrobit complet sufleteste. Toate principiile si credinta mi se prabusesc . Fara Dumnezeu devin un descreierat. Iar eu acolo in spital semnasem un act oficial de dezmintire de Dumnezeu. Ori asta mi se parea ceva ingrozitor era ca si cum as fi pierdut totul. Era ca in vremurile acela in care li se cerea Sfintilor crestini sa Jertfeasca Zeilor iar acestia refuzau cu incapatinare sa faca asa ceva indiferent la oricite torturi ar fi fost supusi. In vreme ce eu facusem gestul aceala pe care n-ar fi trebuit sa-l fac niciodata , prin acea semnatura Jertfisem Zeilor , care in cazul nostru sint Psihiatrii moderni si comisiile lor de expertiza. Ma purtasem in cel mai rusinos mod cu putiinta ca sa scap de acolo si imi era rusine inaintea lui Dumnezeu. Aveam senzatia ca fusesem dat afara din functia de prooroc. De aceea imi pierdusem total orice principii de om sfint. Si asa se tot straduiesc oamenii sa imi spuna si sa ma convinga 300

ca nu sint un Sfint. Atunci foarte bine , daca nu sint un Sfint atunci iau toporul si va tai pe toti bucatele ! Nimic fizic nici un obstacol nu ma opreste sa tai capul doctoritei psihiatru care mi-a facut tratamentul fortat. Daca protestul cu Greva Foamei nu mi s-a luat in consideratie atunci poate ca protestul cu taierea capului Psihiatrului are sa-mi fie luat in considerare de societate. Caci vreau sa afle toata tara asta ca eu nu sint de acord cu tratamentul fortat si ca protestez vehement si violent impotriva acestor legi si regulamente. Iar daca tai capul psihiatrului atunci am sanse sa apar pe prima pagina a ziarelor cu capul psihiatrului intr-o mina si cu securea in ailalta. In felul asta imi fac o extraordinara reclama la cartea care tocmai s-a publicat. Or s-o cumpere toti. Mi s-a publicat pina la urma un mic fragment din carte dar si ala stilcit si deformat in cele mai importante puncte. Urasc editurile si regulamentele lor nenorocite ! Mi-au transformat cartea mea din Carte Sfinta intr-o brosurica beletristica ieftina de duzina Oricum cartea mica nu s-a vindut deloc iar care au primit-o pe gratis au spus : Intr-adevar omul aceste este bolnav psihic periculos si trebuie internat intr-un ospiciu. Asa ca toata lupta mea a fost zadarnica. Am esuat pe toate planurile. Nici macar nu am reusit sa-mi public cartea mea asa dupa cum am vrut eu. Adica 500 carti mari imprastiate pe strazi . In loc de aceasta rezultatul luptei mele n-a fost decit ca un taran dobitoc care-i taica-meu si-a o cumparat masina de lux din banii mei furati. Iar acuma dupa ce m-a furat taranoiul dobitoc ma trimite la munca. Sa muncesc ca sa traiesc ! Hotul dracului ! In loc sa se fi publicat cartile lui Dumnezeu , se plimba un dobitoc cu masina . Taica-meu crede despre Iisus ca a fost un homosexual cu apostolii ca de aia zice Iubiti-va unii pe altii ! Iar acest mizerabil de om care si-a batut toata viata nevasta si copilul , care injura pe Dumnezeu in orice clipa , este foarte respectat de societate. Oriunde s-ar duce lumea il trateaza ca pe un Domn Respectabil fiindca are masina de lux si bani. Nu se uita nimeni nici la sufletul lui de diavol betivan , nici la cultura lui de taran imbecil , nu se uita nimeni la credinta lui care-i o blasfemie la adresa lui Dumnezeu , ci toti il respecta fiindca are bani multi furati de la un Sfint. Acest om a avut dreptul sa ma bage la nebuni fiindca el este considerat normal de societate. Desi el a fost agresorul iar eu am vrut doar sa-mi apar libertatea mea de om cu toate astea politia m-a acuzat pe mine si nu pe el. De ce ? Fiindca eu aveam barba si plete de aceea eu eram nebunul. Iar el fiindca era tuns si barbierit parea un om normal. A venit la spital si a declarat in scris in calitate de parinte : Bolnavul refuza sa ia tratamentul si a devenit agresiv . Cer internare urgenta. Vedeti voi , eu nu sint un Sfint prin voia mea. Daca era dupa mine de mult omoram pe cineva si as fi devenit un criminal. Dar eu sint Sfint prin voia lui Dumnezeu. Caci Domnul nu m-a lasat sa fac vreo fapta rea. Vazind ca a pierdut controlul direct a facut in asa fel incit m-am indragostit de-o fata si astfel m-a legat cu niste lanturi psihice incit n-am mai putut face nimic rau nimanui reusind sa obtina atfel un control indirect

Indicele Ketler versus Indicele Oliver


Am intilnit pe net un alt scriitor o persoana oarecum cunoscuta si celebra care s-a oferit sa ma ajute. N-am intilnit si am discutat la un paharel de coniac. Era un tip grozav. Campion national la sah , premiul intii la olimipade de fizica , si in plus fata de mine el a reusit sa supravietuiasca singur in natura un timp mai indelungat si numai din vinatoare cu arcul cu sageti . In plus a scris mai multe mii de pagini de carti pe care le-a publicat si care se vind foarte bine. Face si diverse afaceri , e un fel de director la o fundatie naturista , care vindeca oameni prin metode naturiste , adica ce mai la deal la vale , un om cu adevarat superior mie din toate punctele de vedere. Un campion natonal la sah e cel mai destept om din tara. Nu ? Ne-am contrazis putin despre teoria relativitatii si el mi-a inchis gura imediat zicindu-mi : Nu te supara dar am studiat si eu subiectul asta asa ca stiu ce 301

spun . N-am facut facultate de fizica dar in liceu am luat premiul intii la olimpiade de fizica. Asa ca nu poti tu contrazice pe mine. La rindul meu eu i-am spus Nu stiu ce fel de olimpiade de fizica ai fi cistigat tu dar dupa parerea mea habar n-ai ce-a zis Einstein , nici macar nu cunosti teoria relaitiviatii. Si era aproape sa ne certam. Mi s-a parut un om cam nesuferit si ingimfat cu care nu m-as fi putut intelege niciodata din cauza orgoliilor. Pe mine ma enerveaza oamenii astia care dupa ce ca habar n-au nimic despre teoria relativitatii fiindca nimeni pe lumea asta n-a priceput-o , dar toti se dau experti in problema asta. Chiar si domnisoara Psiholog Roxana era experta in teoria relativitatii , mai era si un profesor de literatura internat la Socola si el mare expert relativist. Cred ca pina si cersetoarea de la poarta bisericii o fi si ea mai experta ca mine in Teoria Relativitatii caci fiecare om care are o gura se crede in stare sa contrazica absolut orice. Si problema mea cea mai mare e ca daca esti asa un fel de boschetar pe ultima treapta asocietatii atunci oricine te poate contrazice indifernt de ratiune. Fiindca lumea se uita la conditia sociala pe care o ai. Daca esti un prapadit pe ultima treapta a societatii atunci te contrazice oricine , orice taran orice dobitoc oricit de prost si incult ar fi . Adevarat va spun voua ca daca cersetoarea de la poarta bisericii se pune in gura cu mine sa ma contrazica public despre teoria relativitatii , adevarat va spun ca reuseste sa ma contrazica. Fiindca stie sa vorbeasca cu oamenii , stie sa se impuna si are un statut social superior mie. Ea este cersetoare eu sint schizofreinic. Pe mine nu ma mai crede nimeni indiferent ce-as spune. Si intr-o eventuala disputa stiintifica intre mine si cersetoare toata lumea o va crede pe cersetoare. Fiindca argumentele pe care le aduce cersetoarea le poate intelege toata lumea fiindca toata lumea are acelasi nivel de gindire cu cersetoarea. Argumentele mele par evident dubioase fiindca eu sint schizofreinic . Pe mine a inceput sa ma calce tare pe nervi faptul ca eu nu ma pot impune nici macar in fata vreunui cersetor ori cioban. Toti ma privesc ca niste superiori absoluti. Care imi dau mie lectii , care imi dau mie ordine. Nenorocitii dracului ! Macar pe un cioban pot sa-l iert ca zic si eu ca Iisus Iarta-l Doamne ca-i prost. Dara pe campionu asta national la sah , printre cei mai dstepti oameni din tara , pe asta cum sa-l mai ierti ? Ca nu mai e prost. Asta ar fi trebuit sa inteleaga. De fapt cred ca a inteles el ceva dupa ce a citit , ca a fost de acord cu mine dupa ce a citit ce-am scris , insa oricum mi-a spus ca ideile mele , da , pot fi acceptate dar eu ca om nu , niciodata. Oricum ii sint foarte recunoscator fiindca m-a ajutat mult de tot. Povestindu-i eu ca am riie el s-a uitat sa vada daca chiar este riie si mi-a spus ca a vazut ceva miscind in parul meu , ceva ca un gindacel mic de vreo 3 mm care a intrat imediat intr-o ureche . Neam gindit ca poate o fi cazut de pe strada vreun gindacel pe mine. Mi-a dat un tub cu vaselina pentru riie. Eu nu prea voiam sa primesc tubul fiindca ziceam ca riia este data de la Dumnezeu , ca boala asta e o cruce pe care trebuie s-o port. Adica prin aceasta riie de fapt Dumnezeu vrea sa acuze spitalul si psihiatrii , iar eu am datoria sa port aceasta riie ca asa mi-e soarta. Cind o vrea Dumnezeu sa ma vindece atunci o sa ma vindece , pina atunci rabd si nici macar nu ma rog Lui sa ma vindece ca doar n-o sa ma rog eu pentru ceva impotriva Voii Lui . Insa mi-a explicat ca poate ca Dumnezeu vrea acum sa ma vindece si ca de aia l-am intilnit pe el si ca de aia el avea un tub cu vaselina contra riiei. A doua zi m-a sunat sa-mi spuna : Mi-am amintit ce era gindacelul ala pe care l-am vazut ieri. Era un paduche. Du-te imediat la farmacie si cumpara-ti ceva pentru paduchi. Imi pare rau da sa stii eu nu te pot accepta ca Mesia , esti paduchios si riios . Ia si scapa mai intii de astea si dupa aia mai vorbim. Pina atunci nu mai ai ce cauta la mine. M-am dus imediat la oglinda si cautind prin par am reusit sa capturez un paduche. Deci chiar am asa ceva. Mi-a fost foarte rusine sa merg la farmacie si sa cer ceva pentru 302

paduchi. M-am dat eu cu toate alifiile de riie si de paduchi iar dupa aia am facut baie ca asa trebuie sa faci baie in fiecare zi cita vreme te dai cu vaselina pentru riie. Dupa ce am facut baie m-am pieptanat dasupra unui lighean. Si pe cind ma pieptanam eu cadeau paduchii unii morti altii inca mai miscau. Imi era groaza sa vad cum curg atitia paduchi din capul meu. De unde au aparut atitia ? Asta-i urgie biblica ca pe vremea lui Moise. De unde asa de multi ? Eu nici macar nu stiam ca am asa ceva ! Cam vreo aproximativ 50 de paduchi mari au cazut din parul meu aia mici erau puzderie nu se puteau numara. Dupa ce s-a scurs apa din cada au mai ramas alti paduchi morti pe fundul cazii , inca si mai multi decit cei din lighean. Ma uitam inspaimintat la puzderia de paduchi din cada si din ligean nevenindu-mi sa cred ca pot fi asa de multi intr-un singur cap de om. Unde au incaput atitia ? Cred ca erau 10 paduchi mari pe centimetru patrat ! Cum de am trait atita vreme cu toata colonia asta pe cap si nici macar nu mi-am dat seama ca am asa ceva ? Si privind cu atentie in oglinda am vazut ca n-au murit toti. Am vazut unul mare inca viu si n-am reusit sa-l prind a fugit si s-a ascuns. Plus altii mici care traiau si miscau. Adica inca nu scapasem de ei . Am dat cu sparay ca disperatu pina ce mi s-a facut rau imi venea sa vomit de la atita otrava cit turnasem pe mine. Pe urma am luat toate hainele si le-am aruncat in cada. Ar trebuie sa le spal si sa le fierb pe toate. Dar ce ma fac cu plapuma cu , pernele ? In mod sigur sint si alea pline de paduchi. Ar trebui sa fac ceva asa ca un fel de curatenie generala sa scot covoarele sa sterg praful sa spal si sa fierb toate hainele . Dar nu cred ca pot face asta de unul singur. De obicei venea mama si numai impreuna cu ea faceam o asemenea curatenie. Acuma insa eu n-o mai pot suferi pe maica-mea nici o clipa. La urma urmei din cauza ei am paduchii astia. De la spital am luat mizeriile astea. Ca doar la pestera n-am avut asa ceva. La pestera nu aveam nici o buba pe trup , aveam pielea neteda si catifelata , chiar tin minte cum ma miram de perfectiunea naturii. Acolo la pestera aveam un trup perfect din toate punctele de vedere. Eram doar oleaca cam slab dar in rest eram perfect. Iar acuma sint tot trupul numai bube peste tot. Cred ca nu am riie , bubele astea cred ca sint toate de la paduchi. Am crezut ca am riie fiindca imi amintesc cum in spital un coleg de suferinta imi zicea : Eu cred ca ar trebui sa dau in judecata spitalul asta , cred ca am luat o boala de piele aici in spitalul asta ,mi-au aparut pe trup niste bube care ma maninca tare de tot. Si mi-a aratat bubele de pe el. Pe urma cind am vazut ca mi-au aparut si mie aceleasi bube am crezut ca am luat si eu boala de piele. Nu mi-am dat seama ca bubele astea-s de la paduchi. Iar la mine fiindca am parul lung s-a facut colonie de mii de paduchi in capul meu . Eu doar fac baie odata pe saptamina ca orice om obisnuit. Mi se pare destul odata pe saptamina sa faci baie. Nu sint cu nimic nici mai murdar si nici mai curat decit alti oameni. Asadar nu-i vina mea ca am paduchii astia. E vina societatii in care traim. Acolo la spital oamenii stau cite 50 in aceeasi camera unii sint obligati sa stea cite doi in pat , multi dintre ei sint boschetari culesi de Politie de pe strazi. E si normal vine boschetarul sta in pat si pe urma pleaca si eu sint obligat sa stau in acel pat ba chiar am fost legat cu forta de patul cu paduchii altuia. Efectiv am fost obligat sa iau acesti paduchi. Si orice om o sa ma acuze pe mine ca tu esti un murdar un paduchios si un riios ! Fara sa va ginditi ca voi sinteti cei care tolerati lagarul de exterminare Socola. Voi cetatenii onorabili acceptati acest spital , si regulamentele acestuia. Voi cei care munciti platiti salariile medicilor si a gardienilor care m-au legat de pat. Eu sint vinovat de acesti paduchi sau voi cetatenii onorabili ? Ce puteam eu sa fac daca am fost legat de un pat plin cu paduchi ? Cum puteam eu sa ma apar de paduchi daca am fost obligat sa stau acolo aproape o luna ? Aici in libertate am fugit imediat la farmacie si mi-am luat ceva de paduchi , dar acolo ce puteam face ? 303

Iar pe urma de unde sa stiu ca am asa ceva ? Daca voi toti oamenii m-ati exclus dintre voi cum puteam eu sa-mi dau seama ca am paduchi ? Eu nu am cum sa ma vad singur trebuia sa fie cineva care sa ma vada ca sa-si dea seama de asta. Dar in pustietatea vietii mele cine sa se uite la mine ? Dumnezeu ? Uite ca El n-a vrut sa-mi spuna , fiindca a vrut sa lase altora aceasta favoare. Ma amaraste faptul ca datorez unui baiat vindecarea asta de paduchi. Altfel as fi vrut sa fie scrisa altfel povestea. As fi vrut sa fi fost fata cea frumoasa cea care sa aibe grija de mine. Sa fi fost asa ca in basme printesa care saruta pe broscoiul cel riios Ea ar fi trebuit sa fi fost aceea care sa ma convinga sa ma duc la farmacie sa ma vindec de riie. Nu stiu de ce am avut senzatia ca ii pasa oleaca de mine , macar asa ca prieten. Mai discutind eu cu minuantul campion national la sah mi-a spus ca eu sint un incult si ca am un indice Ketler (IQ) scazut. Ce-i drept trebuie sa admit ca are dreptate. Coeficientul meu de inteligenta masurat este de 60 % adica sint un om obisnuit , mediocru. Pai omu ala ma bate la sah de ma face praf. Eu ma laud uneori ca as fi cult. Si sint intradevar foarte cult fata de un cioban , ori fata de un taran. Dar se prea poate ca fata de campionul national de sah s-ar putea sa nu mai fiu chiar asa de cult. Asadar nu e o insulta ce mi-a spus ci e doar purul adevar. Totusi m-a deranjat asa oleaca adevarul asta. Pai eu ma consider cel mai destept om din intreaga istorie a lumii de la Hristos incoace. Cam nasol sa-mi zica cineva ca-s prost macar ca are dreptate. Iata opinia lui despre cartea mea : Ai cateva idei, in rest e o carte destul de ieftina, saraca i idei si scrisa de un om cu lipsa vadita de cultura si cu o exprimare greoaie. Indice Ketler auzi la el. Adica cine-o fi Ketler ala de se crede mai destept ca mine ? Ce adica daca joaca sah mai bine inseamna ca este mai destept ? Pai da si calculatoru joaca sah mai bine decit orice om , si totusi ramine mai prost calculatorul deci omul. De cind si pina cind ma judeca pe mine un oarescare Ketler de care abia acuma aud pentru prima data in viata mea. Cine-o fi Ketler asta si cum isi permite el sa-mi puna mie indice ? Dar ce este Ketler egal cu mine ca sa-si permita asa ceva ? Ia mai bine hai sa-i pun eu lu Ketler un Indice Oliver adica uite asa inventez acuma eu Indicele Oliver , ca doar eu is mai marele istoriei astor vremuri eu sint Judecatorul , si in acest caz daca eu am un indice Ketler scazut atunci foarte simplu eu il declar pe Ketler cu un Indice Oliver scazut. Ha ! Ha ! Ha ! Ce bine-i sa fii zeu ! La care el s-a enervat s mi-a raspuns urmatoarele : indicele oliver este ridicat pentru catelusi; dar cam slabut pentru spaiens. Tu ai dreptul de a judeca, acolo in spasmele tale schizoide, nu si in lume. Si de unde un ignorant superifical asa ca tine poate decide cine e mai destept fara a studia ? Pai daca imi permiti sa-ti raspund iti amintesc cum te laudai ca ai citit micul capitol scris de mine legat de teoria relativitatii , si ai fost complet de acord cu cele scrise acolo. Si atunci ce fel de indice Ketler superior ai matale daca nu iti dai seama cu cine vorbesti ? Ca sa-ti explic altfel daca tu care esti Campion National la sah ai juca sah cu Campionul Mondial , si daca il invingi intr-un concurs , atuncea nu se cheama ca ai devenit tu Campionul Mondial la sah ? In acelasi fel daca intelegi ce se intimpla acolo in alea 4 pagini care le-ai citit eu m-am pus sa joc un mic sahulet oficial cu domnul Albert Einstein , concurind pentru titlul de cel mai destept om care a trait vreodata pe acest pamint de la Iisus incoace . Iar in aceasta mica competitie eu l-am facut sah mat pe Einstein din 4 pagini si m-am ridicat de la masa victorios. Acum eu sint Campionul Mondial in Inteligenta Absoluta . Si vreau sa-ti reamintesc ca tu insuti cu gurita matale ai declarat ca fiind corecte rezultatele mele de acolo.

304

Atunci ? Ai o problema in a accepta pozitia mea in cultura umanitatii ? Se pare ca oamenii au foarte mari dificultati in a accepta valoarea cuiva superior lor insisi. De fapt oamenii nu accepta niciodata valoarea cuiva decit daca sint obligati sa o faca. Oricum eu i-am multumit foarte mult pentru insultele lui spunindu-i ca m-a facut foarte fericit cu aceste insulte. El a incercat niste scuze vagi , dar eu i-am raspuns : Nu , nai inteles ! Chiar mi-au facut o mare placere insultele tale. De fapt mi-au placut asa de mult incit le-am dat copy/paste de pe mesenger si o sa le adaug in cartea mea ca sa le stie toata lumea La care el s-a infuriat groaznic si a spus : - Atunci nu mai avem ce discuta , asta-i ultimul meu cuvint . - Dar ce-ai patit , ce te-ai suparat asa frate ? - Eu nu mai discut cu niste oligofreni ca tine care musca mina care i-a ajutat. - Dar stai oleaca ce am spus rau ? Eu vreau doar sa citez vorbele tale , copiate identic de pe mesenger. Ce rau fac eu ? N-am adaugat nimic n-am scos nimic ci sint doar vorble tale. Identice ! Doar eu nu te jignesc cu nimic. Sint doar propriile tale vorbe . Sa inteleg oare ca iti este rusine de propriile tale vorbe ? - Pai da credeam ca sintem prieteni , nu ? Iar tu vrei sa faci publice niste discutii intime ? - Pai de ce nu ? Insultele tale dau valoare cartii mele. Sint foarte bune aceste insulte spuse de tine sint superbe , nimeni altcineva decit un om superior ca tine nu putea spune asemenea insulte fiindca altii nu au chiar asa de multa incerdere in ei insisi ca sa ma insulte atit de vehement. De aia discutia asta e un material excelent de adaugat in cartea mea. Si iti multumesc foarte mult. Am incercat eu sa-i explic cum e cu mecanismul acela folosit de Iisus asupra lui Petru renegare rusine loialitate si am incercat sa-i explic ca desi acuma ma critica vehement pe urma dupa ce voi muri ca un erou o sa ma laude la fel de vehement fiindca sint multiple avantaje de cistigat atit materiale cit si spirituale. Intr-o buna zi el va spune lumii intregi despre mine ca am fost un Sfint , cu scopul sa cistige alegerile in vreo cariera politica. Dar in ciuda inteligentei sale superioare el n-a priceput un astfel de mecanism psihologic a refuzat vehement sa se faca publice afirmatiile sale si mi-a raspuns urmatoarele : Eu voi spune intregii lumi ca esti dereglat. Da, iti face placere sa fii un gunoi. Iisus era iubit de oameni, nu schizofrenic ca tine; asat nu poti intelege tu. Acest mecansm psihologic este pentru boschetarii din canale, ca tine; foarte valorosi si nemuritori, si nesaplati. Din pacate eu n-am putut fi de acord cu nepublicarea acestor afirmatii fiindca eu sint subt Legea Adevarului . Eu ca om al adevarului nu am dreptul sa detin nici un gind ascuns nici macar un gindulet mic . Doar cunoasterea despre Diavol mi-a interzis Dumnezeu in mod direct s-o scriu , din cauza imaturitatii spirituale a oamenilor. Dar in rest eu nu am voie de la Dumnezeu sa ascund nimic din ce gindesc . La mine nu exista secrete. Fiindca ceea ce se sopteste in unghere ascunse va fi strigat de pe acoperisurile caselor. Am incercat eu sa-l linistesc pe domnul politician ca n-o sa-i sifonez imagininea publica daca public aceste afirmatii ale domniei sale fiindca oricum cartile mele nu le cumpara nimeni. Eu public intr-o alta lume nu in realitatea contemporana. La care el s-a laudat ca cartile sale se cumpara si chiar se vind bine : si se vor vinde spre desebire de tine care nu-si va vinde nicio carte vreodata. desigur, vor fi cunoscute de boschetari; doar in calitate de cur papir. I-am cerut totusi sa-mi explice ca nu inteleg absolut deloc de ce adica sa nu public afirmatiile lui ? Ce-i gresit in asta ? La care campionul la sah mi-a raspuns :

305

-Fiindca nu-i decent sa publici discutii intime. De aia Iisus a publicat pilde nu cum o sugea el la gagici - Eu nu cred ca Iisus a facut asa ceva. - Ba da , a facut si el , cum nu De ce crezi c-a propovaduit chestia aia cu inmultirea ? Mda. Adica in imaginea domniei sale de respectabila celebritate actuala , Iisus zicea predici pe munte de genu Este pacat pina si sa te uiti la o femeie dupa care Iisus perversul fugea cu credincioasele crestine prin tufisuri si o sugea la gagici Imi pare rau dar eu asa ceva nu cred despre Iisus. Daca ar fi fost atunci s-ar fi povestit. Eu de pilda am ramas consternat sa citesc un adevar ingrozitor in Evanghelie si anume ca Mama lui Iisus voia sa-l prinda pe fiul ei si sa-l bage la nebuni. Ori acest lucru consemnat in Evenghelie poate duce la concluzia ca Iisus nu a fost facut cu Sfintul Duh ci cu vreun alt barbat. Adica acea afirmatie din Evanghelie este echivalenta logic cu ideea ca Iisus ar fi avut un tata lumesc. Caci numai mama lui Iisus stia taina aceasta , iar daca ea insasi care stia ca-i nascut din Sfintul Duh l-a renegat pe fiul ei , atunci inseamna ca ea stia ceva ce noi nu stim. Adica daca Maica Domnului i-a spus lui Iisus ca nu-i Fiul lui Dumnezeu atunci ??? Pai , nu era ea singura fiinta care sa stie adevarul adevarat despre Iisus ? Toata lumea citeste evanghelia si nimeni nu vede acest adevar fiindca oamenii citesc nu gindesc. Eu am observat imediat problema asta dar nu m-a deranjat prea mult. Abia cind m-am intors din spital si mi-am amintit ca si Maica Domnului voia sa-l prinda pe Iisus sa-l bage la nebuni , m-am cutremurat de grozavia faptului. Ce fel de mama poate fi aceea care sa-si interneze copilul la nebuni ? Nu exista crima mai mare decit acesta. Si de la asta am inceput sa urasc pe Maica Domnului. De fapt insasi Iisus se poarta foarte rece si distant fata de maica-sa nici macar nu vrea s-o accepte niciodata drept mama. Intotdeauna ii zice Eu nu sint fiul tau ! Asa ca adevarul despre Iisus este ca este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu dar nu datorita provenientei sale ereditare divine ci datorita invataturilor pe care ni le-a dat prin vorbele si faptele sale. Caci valoarea unui om e data de vorbe si de fapte nu de ereditate. Nu are nici o importanta daca Iisus a avut un tata lumesc ori ceresc. Cine il declara pe Hristos fiul lui Dumnezeu datorita nasterii sale din fecioara acela este un om lipsit de ratiune incapabil sa judece masura valorilor. Ce folos ar fi avut originea divina daca Iisus n-ar fi facut faptele sale si daca n-ar fi lasat aceste invataturi ? Am intrebat insa pe Dumnezeu direct despre acesta problema si mi-a raspuns ca este adevarat ca Iisus nu a avut nici un tata lumesc. Si ca adevarat este ca daca Iisus nu-si facea faptele sale pina la capat atunci cu tot cu originea sa divina ar fi fost un nimeni si-un nimic. Si din aceasta sa se stie ca nemurirea se obtine prin fapte nicidecum prin contemplatii transcedentale si ereditati divine ori impartasanii ritualice cu turte uscate. Dumnezeu mi-a spus ca Maria cu toate ca stia adevarul , a avut momente de indoiala si a vrut totusi sa-l protejeze pe fiul ei , ca sa nu se autodistruga. Si mi-a mai spus sa nu fac cumva greseala sa aseman pe mama mea cu a Lui caci nu sint absolut deloc la fel ci dimpotriva . Adica eu va spun foarte clar un lucru. Daca ar fi fost s-ar fi povestit in Evanghelie caci iata ca evanghelia este o carte a adevarului in care nu se afla minciuna. Apostolii au scris totul intocmai dupa cum si-au amintit ca a fost. Aceasta afirmatie referitoare la Maria este una dintre marturiile care arata adevarului apostolilor. Adica nu doar laude eterne lui Hristos ci uite ca si gunoiul a fost consemnat , fiindca a existat. Daca lipsea gunoiul atunci nu era adevarata acea carte. 306

De aia imi permit acum foarte rational si foarte lucid sa zic ca Iisus n-a avut nici o femeie fiindca daca ar fi fost s-ar fi povestit. Deci Iisus nu o sugea la gagici Asa ca domul campion la sah de o inteligenta superoara si de o cultura extraordinara care imi zici mie : de unde un ignorant superifical asa ca tine poate decide cine e mai destept fara a studia ? Eu iti spun ca studiul meu a fost doar sa citesc o singura data evanghelia. Nu de doua ori ! Dar vezi pina in ce detalii ascunse am ajuns eu cu gindirea ? Eu nu am povestit intimplarea cu Maica Domnului pentru a zapaci mintile oamenilor ci pentru a arata cit de mare a fost luciditatea cu care eu am citit evanghelia. Desigur ca tot Dumnezeu mi-a daruit aceasta luciditate de a vedea toate detaliile acestea. Oricum tine mine eruditule : A studia inseamna a gindi nu a citi .

Intilnirea
Cind am primit mesajul de la ea in care imi promitea ca ne vom intilni si ca vom petrece impreuna ziua mea am fost extrem de fericit. N-am mai avut parte de-o petrecere de foarte multa vreme. Orice sarbatoare , fie ea Craciun sau Pasti sau ziua mea era sumbra si trista fiindca o petreceam singur , sarbatorile ma faceau intotdeauna sa ma simt mai rau decit in mod normal. Dar de data asta avea sa fie altfel , de data asta aveam sa petrec ziua mea impreuna cu cea ma frumoasa fata din lume. Eram asa de bucuros ca am inceput petrecerea cu o saptamina inainte. Dansam incontinuu prin casa , cintam, nu mai puteam de bucurie ca o sa ma intilnesc cu ea. Cred ca starea asta ar fi tinut toata saptamina, dar din nefericire a venit mama. Aproape instantaneu a inceput scandalul , nici n-a apucat sa intre bine in casa ca am si inceput sa tipam unii la altii. Ea m-a amenintat ca nu-mi mai da bani de mincare daca nu ma duc la munca , iar eu m-am enervat groaznic si am inceput si eu sa tip la ea ca dupa ce ca mi-a furat 600 milioane si mi-a distrus si casuta de la pestera acuma mai are pretentia de la mine sa mai si muncesc ? Asta-i chiar culmea ! Cind aud pe cineva ca ma trimite la munca imi ies din fire. Nu exista jignire mai mare decit sa ma trimita cineva pe mine la munca ! Eu sint geniu ! Cum puteti voi macar sa va permiteti sa ginditi o asemenea idee ? Sa trimiteti un geniu la munca ? Lumea in care traiti este un haos si o brambureala totala. Ceea ce are cel mai mare nevoie aceasta lume este sa vina un om si sa puna o ordine in acest haos , sa vina un om care sa spuna citeva idei bune. Iar cartea mea contine cele citeva idei bune care pot pune ordine in haosul vostru de lume. Aceste idei sint produsul unei munci de gindire si de cautari de ani intregi. Eu consider ca mi-am facut munca mea , mi-am implinit datoria fata de societate. Ca voi nu sinteti in stare sa apreciati aceste idei nu-i vina mea. Eu v-am dat ideile faceti ce vreti cu ele. Daca voi nu vreti sa-mi dati nici macar o piine in schimb pentru cartea mea , atunci ce pot eu face ? In loc sa ma rasplatiti voi vreti sa ma puneti la munca ? Dar de cind porunceste boul omului ? Cum isi permite prostul sa porunceasca desteptului ? Mai bine mor de foame decit sa muncesc. Sa-mi scrieti pe urma pe mormint Geniu ! Mort de foame ca n-a vrut sa munceasca . 307

Dar oare n-am muncit si eu ? Nu doar cartea dar ce oare la pestera aceea n-a fost munca ? Ca sa fac o casuta dintr-o groapa cu pietris a trebuit sa muncesc pe rupte toata vara. Am sapat tone de piatra din pestera , am adus citeva tone de lemne din padure carate cu spinarea. Am muncit de mi-a trecut os prin os. E totusi mare lucru sa faci o casa Dar tot degeaba a fost caci lumea mi-a furat si mi-a distrus toata munca mea. Asadar nu sint un puturos si un lenes ci dimpotriva , m-am dovedit a fi un o foarte harnic si muncitor chiar la lopata nu doar intelectual. Atita doar numai ca eu nu vreau sa fiu sluga cuiva. Daca muncesc atunci muncesc doar pentru mine insumi. Sau pentru Dumnezeu. Eu n-am sa fiu niciodata angajatul nimanui. Am asa o ura contra parintilor mei incit nu pot suferi nici sa-i mai vad , nici macar nu suport sa le aud glasul la telefon. Asa incit imediat am spus mamei Iesi afara din casa mea ! Iesi afara din viata mea ! Nu vreau sa te mai vad niciodata ! Tu mi-ai distrus pestera , mi-ai furat banii m-ai bagat in spitalu ala de nebuni unde m-am umplut de riie si de paduchi. Cind aflat maicamea ca am paduchi si riie a facut criza de nervi. M-a pocnit cu poseta peste cap si a inceput sa urle ca aduce Politia sa ma lege , aduce Sanipidul. Pe urma chiar s-a dus imediat la Sanipid. A doua zi a venit cu o niste sticlute cu doctorii de riie si paduchi si m-a pus sa fac curatenie si s-a apucat sa fiarba si sa spele toate hainele din casa. Incit oricit de nesuferita imi era totusi am mai tacut si eu din gura fiindca ca sa scapi de riie si paduchi trebuie spalat si dezinfectat absolut totul prin casa. Iar eu nu puteam sa fac asa ceva. Numai o femeie poate sa faca o asemenea curatenie . Ma gindeam si eu ca daca o sa vina fata aceea aici totusi poate ca-i bine sa fie totul dezinfectat sa nu se molipseasca si ea de bolile astea . De aceea am acceptat-o pe mama pentru scurta vreme. Insa pe urma mi-a aplicat tratamentul pentru paduchi. Indicatiile de folosire spuneau ca trebuie sterse cu un tampon suvitele de par. Scria ca trebuie evitat orice contact cu pielea. Iar ea m-a pus sa bag tot capul in ligheanu cu otrava. Pe ceafa si pe git eu aveam o rana datorata scarpinatului intensiv. Iar rana asta a intrat in contact cu otrava. Si a inceput sa usture din ce in ce mai tare. Am rabdat multa vreme usturimea. Era ceva ca si cum as fi frecat pielea cu ardei iuti , ustura de ma zvircoleam in pat de durere , abia ma abtineam sa nu tip. Ma gindeam ca o fi si asta o slujba in functia de imparat al lumii , sa indur o astfel de suferinta groazanica pentru pacatele lumii. Caci asa e regula , pentru pacatele lumii Sfintii platesc . Suferinta asta de acum se datora desigur tot spitalului si mamei . Ei m-au internat , si m-au chinuit o luna de zile acolo la gratii , ei m-au umplut de riie si paduchi si m-au chinuit 2 luni sa ma scarpin incontinuu , iar acuma tot ei ma chinuie cu usturimea asta ingrozitoare. Deci trebuie sa rabd si sa platesc pentru binele lumii. A tinut usturimea asta o ora , doua , trei , zece ore , pe urma n-am mai rezistat si de atita usturime am inceput sa injur pe Dumnezeu : Du-te naibii de Dumnezeu nenorocit ca nu mai pot ! Nu mai vreau sa sufar pentru lume ! N-am putut sa dorm toata noaptea de durere. Nu dormisem de doua nopti si ma sinteam groaznic de rau. Ma gindeam ca doua zi tre sa ma intilnesc cu fata cea frumoasa , a doua zi trebuia sa fie cea mai frumoasa zi a vietii mele , iar eu eram bonav in ultimul hal , datorita mamei. Pai cum o sa pot eu miine sa fiu in stare sa am o petrecere daca pe mine inca ma mai ustura rana de pe git ? O sa fie un dezastru ziua de miine. Iarasi mama a stricat totul ! Are un talent deosebit in a-mi distruge viata vrind sa-mi faca bine. Am inceput iarasi sa strig la ea sa iasa afara din casa mea , ea a inceput iarasi sa racneasca ca aduce Politia si ma leaga sa ma interneze iarasi la nebuni. Incit am mers amindoi la Politie . Acolo sectoristul mi-a spus : Mai baietele baga-ti mintile in cap. Fiindca odata ce ai fost internat la Socola pe urma foarte usor intri din nou acolo. La cel 308

mai mic gest ciudat ai si intrat imediat inapoi la gratii la nebuni. Iar acolo e mai rau decit la puscarie. Caci am infractori care au stat la amindoua si la puscarie si la nebuni , iar cind prind cite unu din asta se roaga de mine sa-l duc la puscarie si nu la Socola. Asa ca vezi ce faci , ai grija sa n-o patesti din nou. Apoi am fost sa caut un avocat sa vad ce drepturi mai am si in ce fel m-as putea apara , dar nu l-am gasit. In cele din urma mama a plecat amenintindu-ma ca nu-mi mai da niciodata bani. Am ramas intr-un asemena hal de deprimare incit imi venea sa iau fringhia si sa ma spinzur imediat. Cu ce tupeu sa ma mai duc eu miine la o intilnire cu o fata ? Nu poti sa treci asa deodata brusc de la un scandal monstru la o intilnire romantica. Parca nici nu mai am curajul sa ma mai duc deloc. Am fost asa de stresat si surescitat gindindu-ma la intilnirea de a doua zi incit noaptea aceea n-am putut dormi. Asta facea sa se adune aproape trei nopti nedormite. Dimineata m-am dus dupa cumparaturi. Era ciudat sa cumpar sampanie si fursecuri scumpe gindindu-ma ca poate n-o sa mai am bani nici de piine desi am sute de milioane. Era ceva in genu ca ma aflam intr-o situatie de lux , saracie , bogatie. Oricum pe cind cumparam sampanie si alte bunataturi ma gindeam ca tre sa mai pastrez totusi niste bani pentru fringhie. Ca daca n-o sa am bani atunci indiferent de rezultatul intilnirii nu tot la fringhie ajung ? Destepti parintii astia ai mei , ei cica imi vor binele , ei vor sa ma ajute. Pai daca erau niste parinti normali dadeau si ei vreo 10 milioane asa de ziua mea ca doar au de unde. Sa am si eu s-mi cumpar niste haine , sa ma duc si eu la o intilnire macar asa cu siguranta unui buzunar plin. Ca daca imi gasesc o fata care sa fie cu mine , pe urma probabil ca si viata mea s-ar reface. Dar asa daca eu ma duc la o intilnire cu gindul ca am cheltuit toti banii pe o ultima petrecere si dupa aia ma asteapta fringhia, nu prea vad cum sa afisez eu macar o bruma de incredere incit sa cuceresc o fata. Cine sa iubeasca pe asa un nenorocit ? Numa Dumnezeu ca altcineva n-are cum. Ajuns acasa cu proviziile pentru petrecere ma uitam cam dezamagit. Mi se parea ca-i prea putin , e o masa asa de saracacioasa. O sampanie, o cutiuta cu fursecuri si o punga cu alune , asta era toata mareata mea petrecere. Ar mai fi trebuit sa fi avut un tort , trebuia si un platou cu pastrama si cascaval , mai trebuia sa fi cumparat si niste pahare din alea cu picior. Nu se poate bea sampanie daca nu ai un pahar elegant. Mai trebuiau si niste luminari . Poate si niste betisoare parfumate din alea chinezesti. O vaza cu flori proaspete . As fi vrut ca totul sa fie perfect. Eram foarte emotionat si ingrijorat. Parca nu-mi venea sa cred ca e adevarat. Oare chiar o sa vina ? Oare chiar va fi ? Da va fi. A promis si o sa vina. O sa fie o petrecere din aia ca pe vremurile cind eram copil si sarbatoream ziua mea cu prietenii. Si poate cu putin noroc chiar mai mult Mi se parea ca imi crescuse olecutica burta caci in ultimele zile nu mai facusem sport si ma temeam ca ea o sa observe asta , asa ca ma apucasem sa fac exercitii abdominale ca sa dispara. Eu ma straduiesc sa fac o burta cu patratele asa ca eroii din filme si mi se parea ca mincasem prea mult aseara. A sunat la telefon si a trimis un mesaj. Voia sa ne intilnim si imi cerea sa-i aduc cartea. Instantaneu am inteles ca nu o sa vina. Am simtit asa un fel de rau , de parca ma lovise cineva. Ce rost ar fi avut sa-mi ceara sa-i aduc cartea daca urma sa vina acasa la mine ? Pe urma m-a sunat si mi-a spus ca nu are timp sa stea prea mult. Atunci am inteles , ne intilnim doar asa oleaca , nu va fi nici o petrecere . Cel mult citeva zeci de minute stam undeva ca sa-si tina ea promisiunea si dupa aia Pa ! probabil pentru totdeauna. Deci , gata s-a terminat totul inca inainte de a fi inceput. Ne intilnim numai ca 309

sa-mi zica Pa ! Ma simteam de parca ar fi cazut cerul in capul meu. Apoi m-a apucat frica , groaza aia cumplita de dinaintea mortii. Acuma se termina totul. Cind ma intorc acasa ce o sa fac ? O sa beau sampania singur ? Nu gata nu mai pot . Intotdeauna a fost asa , numai rau si rau si rau. De data asta ma spinzur si termin odata cu prostia asta de viata. Nu se poate trai o viata in care nu este niciodata bine. Nu mai pot , prea mult rau e in viata mea , prea mult ghinion si suferinta , nu mai pot duce. Nu mai vreau. Gata ! Acum o sa se termine. M-am dus la intilnire plingind pe strada. Imi era rusine de oameni aveam senzatia ca sint groaznic de ridicol , calugaru indragostit. Mi-a fost foarte rusine sa cumpar niste flori dar ma gindeam ca de 10 ani n-am mai avut ocazia sa ofer flori unei fete si poate asta va fi ultima data cind mai am sansa sa ofer asa ceva. Pe masura ce ma apropiam de locul intilnirii imi era din ce in ce mai frica , parca ma duceam la esafod sa fiu executat , nu la o intilnire. Si de frica ce ma apucase am strigat la Dumnezeu in mintea mea : - Doamneee ! Ajuta-ma ! Te rog ! Fa un miracol ! Fa-o sa vina ! - Stai linistit nu te agita . Totul va fi bine . Va veni acasa la tine. - Minti ! Nu-i adevarat ! Esti un mincinos . N-o sa vina ! - Ba da o sa vina. - Nu te cred. Nu cred ca o sa fie vreodata bine in viata mea. Nici macar o clipa de bine nu va fi. N-are cum sa fie bine . Numa rau si rau si rau Am ajuns la locul intilnirii , in fata la Opera . Stateam acolo pe o banca si ma uitam la cladirea aceea a Operei. Acuma era inchisa era in renovare. Imi aminteam de toate clipele extraordinare pe care le petrecusem acolo in cladirea aceea , in acel cuibusor de nebunii. Probabil ca de asta sint eu asa , acolo la opera toti eroii de pe scena sint niste nebuni exaltati care se sinucid in final. Si totusi poate exista ceva mai frumos pe lumea asta decit acei nebuni ? Stind asa acolo pe banca imi veneau in minte toate finalurile dramatice petrecute acolo pe scena operei. Uite ca am ajuns si eu acuma precum Gioconda cum tremura cu cutitul in mina la marginea vietii, asa puteam cinta si eu acuma : Suicido In questi fieri momenti tu sol mi resti e il cor mi tenti. Ultima voce del mio destino , ultima croce del mio camin. Dar totusi parca nu mi se potriveste muzica asta e prea teatrala prea artistic . Nu asa ma simt eu acuma . Poate mai potrivit ar fi finalul din Ernani care cinta inainte de a-si infinge cutitul in piept : E bene ! Compisi il mio destin fatale. Frumos sfirsit totusi nu mi se potriveste nici asta. Eu nu sint asa de curajos ca Ernani. Poate finalul mai linistit din Aida ? Adio terra , adio vale di pianti a me si schuiude il ciel. Dar nu , nu merge nici asta , e prea linistit. Cel mai grozav final din toate operele era in Tosca. Cind mi-o amintesc pe Mioara Cortez asa o vad intotdeauna ca in finalul acela in care Tosca urcata pe un turn inainte sa se arunce jos ridica bratele spre cer si striga Avanti a Dio ! Era asa fantastica scena aceea asa o forta avea Mioara Cortez in spirit in voce ori nu stiu in ce dar nimic pe lumea asta nu se compara cu ea. Era o adevarata forta a naturii o dezlantuire totala si extrema a sufletului omenesc. Eu n-am nici pe departe asemenea putere ca eroii de pe scena operei. Finalul care mi se potriveste ar fi acela mai modest din Domnisoara fluturas. Mioara Cortez nu a jucat niciodata in Madama Buterfly fiindca avea o fire prea puternica pentru acel rol sensibil si finut. Moartea domnisoarei fluturas nu e nici eroica nici furioasa , nici duioasa , nici artistica ci e o moarte intr-o frica cumplita. Atunci cind bat tobele alea Dum dum dum dind asa o senzatie de groaza , asta e senzatia reala mortii , o frica ingrozitoare frica de nefiinta , o frica infinita fara de inceput si fara de sfirsit , e cea mai mare frica care poate exista. Frica puternica inseamna o luciditate superioara. Inseamna sa fii extrem constient de ceea ce faci inseamna sa ai constiinta vietii si a mortii. 310

Ailalti eroi de opera care se sinucid din furie ori din eroism sint oleaca cam inconstienti nu prea isi dau seama de ceea ce fac. De aceea ca sa te sinucizi in luciditate trebuie un curaj mult mai mare . Odata ca sa-i spun ei cum ma simt i-am trimis prin net un fragment din Madama Buterfly , iar ea mi-a raspuns ca nu prea intelege opera. Atunci sa povestesc eu putin. Domnisoara fluturas era o fata care iubea pe cineva. El era plecat departe si ea il astepta sa se intoarca. L-a asteptat multi ani sa se intoarca. Lumea a inceput sa-i zica : Mai fata vezit-ti de viata ta , nu-l mai astepta , ca baietu cela nu se mai intoarce . S-a dus si dus ramine. Dar ea le raspundea la toti : Nu-i adevarat , ma iubeste si se va intoarce. Mi-a jurat ca se va intoarce cind o sa faca plopul pere. Ea fiind japoneza acolo nu stia nimeni ca plopii nu fac pere niciodata. Ala era un marinar dintr-o tara straina care isi batuse joc de ea inca de la inceput. Iar ea l-a crezut. Le povestea la toti cum isi inchipuia ea intoarcerea lui. In aria aceea celebra Un bel di vedremo cum vine o barcuta pe mare trage in port iese un omulet si incepe sa urce la deal, ajunge in fata casei si striga de departe Buterfly ! Buterfly ! Iar atuncea eu n-am sa ies afara , nu. Am sa stau ascunsa pe aici pe undeva. Iti da senzatia ca e asa un fel de gluma , o copilarie , ca si cum s-ar juca de-a va-ati ascunselea , ca si cum domnisoarei fluturas ii arde de joaca. Muzica e placuta linistita , draguta , te relaxeaza ea zimbeste visator , si te face sa zimbesti si tu ingaduitor asa ca in fata unui copilas care se joaca. Apoi vine si explicatia : E per che ? Si deodata muzica rabufneste intr-o durere suprema : Per non morire al primo incotro ! Adica atit de mult suferise si atita de multa durere se adunase in sufletul ei incit se temea ca ar putea muri pur si simplu de fericire la prima intilnire cu el . Pe urma chiar asa se si intimpla cum povestise ea. Chiar moare la prima intilnire . El se intoarce insurat cu alta si atunci ea se sinucide. Exact asa cum spusese ea ca va fi , el ajunge in fata casei, striga Buterfly , Buterfly ! Ea nu raspunde , si nu iese inaintea lui. El intra in casa si o gaseste moarta cazuta pe jos intre florile de cires. E ceva urit de tot inspaimintator si nefiresc precum sinuciderea unui copil . Acuma la intilnirea asta a mea reala din fata Operei cam asa ma simteam si eu ma aflam in situatia de Morire al primo incontro Sint si la mine 10 ani de cind astept si eu aceasta intilnire . Cam nu mai pot nici eu de acuma. In sfirsit a vent si ea. Am intrebat-o : - Care-i sentinta mai traiesc sau nu ? - Imi pare rau da acum trebuie sa mori . Desigur dialogul real a fost altul dar asta a fost semnificatia lui in mintea mea. Am invit-ato la mine acasa si mi-a raspuns ca nu poate veni ca trebuie sa mearga in alta parte la o petrecere la matusa ei. Sigur ca da , la matusa , si pentru matusa a mers la coafor sa se faca frumoasa , pentru matusa purta o rochie cu decolteu asa frumos de tot ca sa se vada bine sinii , asa strinsi frumos sa aibe ce vedea matusa aia Ca doara nu s-a aranjat asa frumos pentru mine. Probabil adevarul era cel pe care il banuisem dinainte , urmeaza sa se intilneasca cu un barbat adevarat si sa mearga la o petrecere adevarata , nu are ea timp de pierdut cu Imparatul Lumii la o petrecere patetica . M-a invitat totusi sa stam citeva minute intr-un restaurant , asa din politete ca sa nu ma simt chiar demolat de tot. Eu cam voiam sa refuz , ma gindeam sa-i zic , hai sa scurtam povestea asta ce rost are sa stam impreuna daca oricum nu-ti place sa stai cu mine ? Doar asa ca sa te simti tu ca ai facut un gest umanitar , caritabil si ai stat 10 minute cu un nenorocit ? Apoi dupa o luna de zile te intilnesti si tu odata cu mine si atuncea imi zici : Hai ca tre sa plec repede , ca n-am timp prea mult sa stau cu tine.

311

Iar eu nici macar nu am dreptul sa ma supar . Ce drept am eu sa ma supar pe ea cind ea are 20 ani , eu implinesc 33 ani , ea are toata viata inainte in vreme ce eu am toata viata in urma. In plus eu mai am si o gramada de calitati superbe precum riie paduchi , schizofrenie , si multe altele asmenea . Ce drept am eu sa ma supar ? Nici unul , n-am cum sa ma supar pe ea. Orice ar face si orice ar spune este total indreptatita. Ba inca eu trebuie sa zic mersi chiar si pentru 10 minute petrecute in prezenta ei . Asa ca m-am trezit asa deodata inghesuit intr-un colt de bar , inconjurat de oameni , si obligat sa sustin o conversatie care sa para cit de cit normala. Apoi ea mi-a cerut sa deschid cadoul pe care mi-l facuse . Deschid eu cutia si cind ma uit la cadoul acela ramin asa blocat. L-am perceput ca pe un fel de jignire ca pe o batjocura urita . Era o statueta cu doi indragostiti goi sarutindu-se. Ceva pe jumatate erotic si jumatate romantic , foarte frumos , dar total nepotrivit situatiei in care ma gaseam. Eu in clipa aceea traiam cu senzatia ca mai am de trait doar citeva minute. Citeva minute mai stau aici , pe urma in citeva minute ajung acasa si dupa aia sint mort . Asta era hotarirea luata in mintea mea ca nu ma suport nici macar o clipa sa mai traiesc in felul asta. Gata nu mai vreau ! Sfirsit ! Simteam parca cum Ingerul Mortii statea linga mine si astepta linistit sa-mi termin berea ca sa ma ia de pe lumea asta. De aceea am perceput acel cadou ca pe o batjocura hidoasa era ca si cum ea mi-ar fi spus : Uite Fraiere ! Priveste la fericirea pe care tu n-ai avut-o niciodata si nici n-o vei avea vreodata. Vazind ca nu mi-a placut cadoul ea s-a scuzat spunind ca nu ma cunoaste deloc , ca sa poata sti ce gusturi am. Apoi vazind ca ma simt asa de rau mi-a promis ca o sa isi faca timp si ca o sa vina acasa la mine data viitoare cind ne vom mai intilni. Cu greu si-a facut loc in mintea mea ideea ca o sa fie alta intilnire cu ea in care poate va fi mai bine. Atunci Ingerul Mortii a plecat de la mine si eu am inceput sa-mi revin incetul cu incetul. Nu mai urma sa mor acum ci mai incolo. Ea mi-a explicat ca nu are timp sa se intilneasca cu mine din cauza diverselor probleme ale vietii. Ca are mult de invatat la scoala ca ea tre sa plateasca 16 milioane pe an la facultate si daca invata bine poate sa scape de aceasta plata si de aia se lupta mult sa invete bine. Lucru care mie mi se pare extrem de stupid. Mai circula vorba aia prin popor: Ne stricam toata viata sanatatea ca sa producem bani si dupa aia cheltuim banii ca sa ne refacem sanatatea. Se plinge ca are vreo doua boli un ulcer si o boala de oase si ca umbla de la un spital la altu. Apoi de aia ai boli ca nu duci o viata normala , ai boli fiindca te chinui sa inveti mult la scoala in loc sa te distrezi si sa-ti traiesti viata. Daca mi-ar fi zis : Nu am timp sa ma intilnesc cu tine ca am alt prieten si imi place mai mult de el atunci oricit de trist as fi fost totusi mi s-ar fi parut firesc caci Asta-i viata ! Dar sa zici ca Nu ma pot intilni cu tine ca am de invatat la scoala asta e culmea absurdului. Asta nu-i viata ! Asta e nebunie curata. De boala asta sufera intreaga omenire , munca zadarnica pentru nimic. Hai sa punem in balanta ce se cistiga si ce se pierde : Invatind bine la scoala : Cistigi 16 milioane pe care nici mcar nu-i sigur ca ii vei cistiga Pierzi Anii tineretii pe care nimeni niciodata nu ti-i mai poate da inapoi Sanatatea + banii cheltuiti pe spitale + timpul pierdut prin spitale Iubirea (oricine ar fi in viata ta n-ai timp) Faci un om sa sufere inutil 312

Per total

Cistigi nimic

Pierzi totul

Sa recapitulam putin. Anii tineretii Cit costa un an din viata ? Ce valoare are in bani un an din viata ? Daca esti batrin si pe moarte poti sa iti mai cumperi inca un an de viata ? Cam nu prea. Oriciti bani ai avea nu poti sa mai adaugi vietii tale nici macar o zi. Nici macar cu zece mii de miliarde de dolari nu mai poti cumpara macar o secunda de viata dupa ce ti-a sunat ceasul. Prin urmare fiecare secunda din viata unui om valoreaza mai mult de zece mii de miliarde de dolari. Pai daca aceste este pretul unei secunde cum se poate ca sa sacrifici stupid un an din viata pentru niste amariti de 16 milioane adica nici macar 500$ ? Eu iti spun ca ai sa ajungi zilele batrinetii cind ai sa vrei sa dai si 100 mil numai sa-ti cumperi un an de tinerete si n-ai sa poti. Realitatea vietii este ca oamenii isi sacrifica tineretea in scoli si viata la servici ca sa cistige in final pensia. Si aia pe caz de boala Oare n-ar fi mai avantajos sa sacrificam pensia pentru tinerete ? Adica sa chiulesti de la scoala , sa nu te angajezi in servici , iar cind vine batrinetea iaca nu mai ai pensie. Ce sa zic mare pierderemai bine mori de foame decit de cancer. Dar poti avea in schimb niste amintiri extraordinare despre viata. Pe urma Sanatatea Zici ca ai un ulcer si o boala de oase. Merita ca pentru 16 milioane sa suporti aceste boli si suferinti ? Cit te costa medicamentele si consultatiile ? Iti face asa o mare placere sa umbli prin spitale ? Apoi tu daca de la virsta asta o incepi asa de bine , ce o sa te faci mai incolo ? Ca doar viata nu urca in sus , acuma la 20 ani te afli in cea mai frumoasa perioada a vietii tale. Pe urma viata incepe sa tot coboare in jos si va fi din ce in ce mai rau , pina ce vei muri. Adica daca tu acuma ai doua boli atunci mai incolo ai sa ai si mai multe boli daca nu reusesti sa iti normalizezi viata. Ulcerul l-ai facut de la nefericire iar boala de oase de la stat prea mult pe scaun. Ai sa te vindeci de ulcer atunci cind ai sa fii fericita iar pentru boala de oase iti recomand sa te duci la discoteca nu la biblioteca. Dar la o discoteca de nefumatori ori in aer liber cum sint acelea de la mare de pe plaja. Iar cel mai inportant lucru Dragostea Dupa cum zicea Sfintu Pavel : daca dragoste nu e nimic nu e. Iar dragostea asta depinde foarte mult de timpul liber. Stiu ca traim in secolu vitezei in care dragostea e asa in fuga , iesi de la servici , fugi la o intilnire , sari imediat in pat dai din fund de citeva ori si gata , asta-i toata dragostea. Ca pentru altceva oricum nu mai ai timp. Am intilnit in viata multi experti in dragoste care imi ziceau ca ei au avut sute de femei si se pricep bine la dragoste. Eu numa una am avut , si nici macar nu m-am culcat niciodata cu ea. Dar a fost o dragoste Wau ! Sa va zic o faza. Odata eram cu ea si cu toata familia ei iar eu le zic : Vreti sa vedeti ca eu o pot face sa rida numa cit ii arat un deget ? Iar ei raspund Hai sa vedem ! Si atunci ridic eu un deget spre ea si iizic Uite ! Vezi ? Un deget ! Rizi ! Hai Rizi ! Iar ei ii venea sa rida de faptul ca eu cred ca ea ar putea ride de la un deget. Dar fiind in public nu voia sa rida incerca sa se abtina. Atunci ei i-am zis Aha incerci sa rezisti Atunci uite : Misc olecutica degetul ! Si a bufnit-o un ris , si ridea din ce in ce mai tare , ridea de faptul ca ride de un deget. Au inceput toti sa rida si ne-a apucat asa un ris din ala teribil , ea cazuse pe jos dadea din picioare si se tinea cu miinele de burta , nu mai puteam de atita ris. A inceput sa ne doara burta nu mai puteam respira si a trebuit sa fugim in camere separate ca sa ne putem linisti. Acuma expertii in dragoste or sa fie nedumeriti gindind Pai asta nu-i dragoste caci dragostea inseamna sa faci sex nu inseamna sa rizi mult. Ce treaba are risul cu dragostea ? 313

Parerea mea e ca dragostea e acea bucurie care se naste intre doi oameni , acea voie buna si dezinvoltura incredere si prietenie. Intre mine si ea era asa o distractie intotdeauna , asa de bine ne stiam unul pe altul incit o puteam face sa rida oricind voiam eu. Numa cit am ridicat un deget si s-a prabusit pe jos de ris. Iar asta in public. Cum s-a ajuns la o asemenea relatie extraordinara ? Pai in primul rind eram amindoi lipsiti de orice grija si cu timp liber infinit. Eram amindoi copii la parinti , nu duceam lipsa de nimic , nu aveam absolut nici una din grijile vietii , eram in vacanta de vara si aveam timp liber de dimineata si pina seara . Ne intilneam in fiecare zi si stateam impreuna cite cel putin 4-5 ore pe zi cautind tot felu de metode de a ne distra. Datorita timpului liber eram amindoi plini de viata plini de energie. Am ajuns sa o iubesc abia dupa o luna intreaga petrecuta in aceste conditii . Pentru comparatie viata mi-a dat si alta prietena pe care n-am putut sa o iubesc nici dupa un an intreg de stat impreuna. Desi am vrut sa o iubesc n-am putut. Cu ea ma culcam in fiecare zi , dar de iubit n-o iubeam. De ce ? Fiindca eu eram copil ea era femeie batrina macar ca era mai tinara ca virsta decit mine. Eu inca si acuma tot copil am ramas fiindca nu muncesc. Eu inca ma mai joc. Ea avea servici si statea in gazda , trebuia sa se intretina singura din banii ei nu prea multi si ii venea extrem de greu. Era incontinuu obosita si surmenata de la munca si nu mai avea chef de nici o distractie . Mie imi ardea de joaca de distractie de discutii de hirjoneala dar n-aveam cu cine. Cu ea puteam face numa sex si atit. Acuma lumea va zice : Bine dar daca faceati sex , nu asta inseamna distractia ? Nu asta e hirjoneala ? Nu asta e dragostea ? Ba sa fiti voi sanatosi expertilor in dragoste ca dragostea nu-i nicidecum asa ceva. Dragostea e Am aflat asa deodata brusc ca a doua zi dupa ce s-a intilnit cu mine a avut o criza de ulcer si a fost luata cu salvare la spital. M-am speriat. E a doua oara cind patesc asa ceva. Am mai patit asta odata la fel cu o fata s-a intilnit cu mine mi-a placut de ea si ei de mine , totul parea sa fie perfect intre noi dar a doua zi a luat-o salvarea si a dus-o la spital bolnava cu inima. Obisnuiam sa povestesc asta ca pe o gluma ziceam ca eu am ghinion in dragoste fiinca Dumnezeu trazneste pe orice femeie care se apropie la mai mult de un pas de mine. Dar acuma gluma asta mi s-a inimplat din nou . Nu pot sa mai cred ca-i o coincidenta. M-am aruncat in pat cu miinile la ochi si-am strigat in mintea mea : - Doamnee ! Vorbeste-mi ! Ce se intimpla ? Ce-i asta ? Cum de s-a intimplat asa ceva ? S-o ia cu salvarea ? - Dar ce vina am Eu ? E bolnava si asta e. Ce vrei acuma de la Mine ? - Pai de ce s-a intimplat sa fie luata cu salvarea imediat dupa ce s-a intilnit cu mine ? Tu ai facut asta ! Tu ai imbolnvit-o. - Eu nu imbolnavesc pe nimeni. Sint alte duhuri se ocupa cu asta. Sa zicem doar ca Eu mi-am retras temporar protectia de pe ea. - De ce ai facut asta ? - Fiindca m-ai rugat tu . Nu-ti amintesti ? - Cind te-am rugat eu asa ceva ? - Atunci cind stateai cu ea la masa si ea s-a plins ca o doare spatele. Iar tu ai chicotit in sufletul tau si ai gindit : Asa-ti trebuie las sa doara ca te duci la matusa in loc sa vii la mine. N-are decit sa te vindece matusa de boli ! Recunosti ca asa ai gindit si ai simtit in clipa aceea ? - Da dar - Atunci ce mai vrei de la Mine ? Ti-am implinit dorinta. 314

Nu-i adevarat , eu nu vreau asta. A fost doar asa o clipa de slabicine , doar o secunda de rautate , dar nu vreau asta. Nu-i asta dorinta mea ! Cind esti un om care vorbeste cu Dumnezeu , ai grija ce-ti doresti . Dar , dar ce ce tocmai dorinta asta ai implint-o ? De ce nu alte o mie de alte dorinte pe care ti le-am cerut si nu mi le-ai dat ? De ce nu ai omorit politistii care m-au legat cu catuse , de ce nu ai imbolnavit pe Primarul care si-a batut joc de mine , de ce nu i-ai traznit pe psihiatrii care m-au chinuit , ca doar ti-am cerut astea si nu mi le-ai dat. Si doar ti-am cerut ore in sir sa lovesti in politistii aia ba chiar zile in sir te-am rugat si n-ai vrut sa le faci nimic . De ce acuma tocmai dorinta aia stupida de-o clipa nerostita si negindita te-ai hotarit sa mi-o implinesti ? Nu-i cinstit ! Am sa-ti raspund de ce . Fiindca daca loveam in politisti t-ai fi bucurat. Pe cind asa daca am lovit-o pe ea , iti pare foarte rau. Scopul Meu e in primul rind sa te modelez sa te fac sa devii un om bun. De aceea nu am lovit deloc in politisti si alti dusmani ai tai caci bucuria razbunarii nu ti-ar fi imbunatatit deloc sufletul. Pe cind daca am lovit in ea , acuma regreti groaznic micuta clipa de rautate pe care ai avut-o. Iar regretul asta te face mai bun , te va face sa nu mai doresti alta data raul nimanui. Si in plus mai e ceva. Eu implinesc numai acele dorinte care sint si ale Mele. Adica atunci cind tu imi ceri un lucru pe care il vreau si Eu doar atunci eu il voi implini. Adica sa inteleg ca si tu doreai sa fie bolnava ea ? Dar ce motiv ai fi avut Tu ? Ai zis un lucru foarte neplacut Mie. I-ai spus ei ca o iubesti pe ea mai mult decit pe Mine. Dupa ce ai intilnit-o pe ea ti-ai aruncat crucea de la git si ai spus ca Gata ! Nu mai sint Om al lui Dumnezeu ! Vreau sa ma insor cu ea si sa traiesc fericit pina la adinci batrineti. Sau sa ma sinucid din dragoste. Ori Mie nu-mi convine sa mi se sinucida proorocul din dragoste pentru o fatuca. Asta e o blasfemie. Nci o femeie de pe lumea asta nu poate fi mai presus de Dumnezeu. Eu ti-am spus ca ai voie sa fii cu o femeie numai daca aceasta nu te impiedica cu nimic sa-ti faci datoria in fata Mea. Adica ai voie sa fii cu o femeie dar ea sa nu uiti niciodata ca ea trebuie sa fie intotdeauna pe locul doi. Adica tu trebuie sa asculti de Mine si nu de ea. Iti e permis sa fii cu o femeie numai daca ea te-ar ajuta sa-ti implinesti datoria in fata Mea. Dar nu pot admite sa fii cu una care sa te impiedice sa asculti de Mine. Dar Doamne , tu ai spus intotdeauna ca oamenii au libera alegere Unde-i libera alegere ? Daca eu vreau sa renunt sa mai fiu Om al lui Dumnezeu si sa devin om obisnuit ca toata lumea , ce nu am voie ? Sigur ca ai voie Numai ca Am sa iti dau o pilda. Iti amintesti filmul acela cu Superman cind voia sa se insoare ? Trebuia sa isi piarda toate puterile si sa devina om obisnuit ca sa poata fi impreuna cu cea pe care o iubea. Dar pe urma se intimpla niste lucruri asa de rele incit intreaga lume avea nevoie de Supermen sa salveze lumea. Si inclusiv fata respectiva avea nevoie de ajutorul lui. Ca om obisnuit nu putea sa o protejeze nici pe ea si nici lumea. Da sigur ca da te pomenesti ca oi fi si eu vreun Supermanapoi uite vezi? de aia ma leaga aia la gratii ca imi zici tu pilde din astea Era numai o pilda o metafora artistica. In realitate tu nu esti deloc nici un Superman. Nici macar nu te poti compara nici pe departe cu el. Pentru ca in realitate esti infinit mai puternic decit un biet Superman.

315

Ha , ha , ha ! Hai termino odata cu comedia asta ! Tu nu vezi ca degeaba ma strofoc eu sa fac muschi cu haltera ca am facut scandenberg cu orice om pe care lam intilnit si toti m-au doborit. Sint cel mai slab om din lume ! Puterea de a cistiga la un scandenberg nu se compara cu puterea de a schimba o lume. Tu oare nu stii ce am zis Eu ca acela care vrea sa fie cel mai mare trebuie sa fie cel mai mic ? Uf , Iisuse Iisuse ! Ce de-a prostii ai mai spus in Evanghelia aia ... Nu pot Doamne , nu mai pot duce nimic inainte. Lasa-ma in pace. Lasa-ma sa mor linistit nu mai chinui atita , ca nu mai pot. Nu mai vreau. Nu mai cred in toata prostia asta. Nu mai cred ca pot schimba ceva. Degeaba as face eu gestul ala stupid pe care mi-l ceri tu. Nu va schimba nimic. E o aiureala totul. Nu mai vreau. Nu mai pot sa cred in povestile pe care mi le spui Tu. Sigur , dar ca ea are ulcer asta crezi ? Da. Evident asta e o certitudine. A fost luata cu salvarea la spital , iar asta e alta certitudine. Crezi ca este o conexiune logica intre internarea ei imediat dupa intilnirea cu tine ? Nu e oare logic ca Eu Domnul nu ti-am dat voie sa fii impreuna cu ea ? Crezi asta ? Presupun ca alta explicatie logica nu pot gasi. N-a fost coincidenta. E prea de tot , ma intilnesc si eu odata cu o fata in 10 ani si atunci ea e luata cu salvarea la spital. Data trecuta cu alta fata cu ani in urma s-a intimplat la fel. N-are cum sa fie coincidenta. Doua intilniri in 10 ani ambele sfirsite la fel. Atunci care crezi ca va fi continuarea logica daca tu refuzi in continuare sa faci ce-ti cer Eu ? Nu stiu. Poate imi spui Tu ? Cred ca starea sanatatii ei se va inrautati daca Tu nu vrei sa asclti de Mine. Ar putea chiar muri. Ia asta e ceva real. Ce-i asta ? Un fel de santaj ? Am nevoie de tine , am nevoie sa-ti faci datoria. Nu te cred. Nu moare nimeni de la ulcer. Avem medicina , avem tehnologie , nu moare nimeni de la ulcer. Toti muriti pina la urma. Daca doresti ulcerul poate deveni cancer Vrei ? Hei ! Opreste-te ! Nu doresc asta ! Atunci fa ce-ti spun Eu. Dar nu pot Doamne nu pot ! As face dar nu pot. Tu iti dai seama ce imi ceri ? Imi ceri sa fiu mai puternic decit Superman Iar eu nu pot asta. Nu pot pur si simplu oricit as vrea. Hai sa-ti spun eu de data asta care-i realitatea cu Supersupermanul Ma leaga de pat cu perfuzie si ma tine asa legat in pat ani intregi. Ba inca imi taie stomacul si imi baga si tub ca sa ma hraneasca artificial. Tu iti dai seama ce chin trebuie sa indur ? Nu pot , nu sint asa puternic. Si chiar daca fac asta oricum o sa ma doboare cu injectiile lor neuroleptice , o sa ma faca varza , si o sa ma faca sa zic tot ce vor ei. Nici macar nu o sa mor. O sa ies din spital tremurind si cu mintile imprastiate. O sa ajung si eu doar un ramolit din ala ca George Nash. Sau nu , nici macar ca George Nash ca ala a luat Nobel ala era cineva inca dinainte de a fi internat. Eu nici macar atita n-am sa fiu. Nici macar nu va fi drama pe care o vrei Tu. Adica nu o sa fie posibil sa fiu omorit de societate. Nu mai sintem in timpurile alea cind erau omoriti oameni si deveneau eroi si martiri. Acuma e o porcarie de viata se musamalizeaza totul. Degeba fac prostia aia de plan al Tau ca oricum nu 316

iese nimic. N-are rost Doamne. M-as chinui degeaba. Nu mai bine ar merge la finalul cartii mele o sinucidere din dragoste ? E mai romantic , mai frumos , e dramatic. Un final excelent. Nu-mi foloseste la nimic finalul asta. Nu sint de acord cu asa ceva. Dar tu nu intelegi ca din planul Tau nu va iesi nimic ? Absolut nimic. Tu ia si fa ce-ti cer Eu , si lasa in seama Mea restul. Da e groaznic de mult de suferit. Numa cit ma gindesc la tubu in stomac prin care o sa fiu hranit artificial ani in sir , ma ia groaza. Mi-e frica ! Si ulcerul e o boala urita. Vrei sa sufere ea ? Poti alege sa suferi tu in locul ei. Mizerabila treaba ! Dar presupun ca as putea accepta asta. N-as vrea sa sufre ea din cauza lasitatii mele. In plus mai salvez si lumea. Dar daca fac astea , sigur o sa o vindeci pe ea de boli ? Da. Bine. Vrei sa ma duc acum ? Nu . Ramine in August asa cum am stabilit. Dar pina atunci ? Ea ramine bolnava ? Jura ca vei face. Iisus spune sa nu juri. Eu sint Dumnezeu si sint mai presus de orice lege. Pot cere orice deasupra oricarei legi si deasupra oricarei invataturi. Iar Eu acum iti cer sa juri. Si ce garantie ai tu ca eu mi-as tine juramintul ? De ce sa jur ? N-ai zis tu daca da , da daca nu , nu. Pot sa jur si pe urma sa nu-mi mai implinesc juramintul. Sa zicem ca ea o sa fie garantia juramintului tau. Daca tu nu iti faci datoria atunci ea o sa plateasca pentru pacatele tale. Mafiotule ! Santajist nenorocit ! Ce fel de prieten imi esti Tu ? Ce fel de Dumnezeu esti Tu ? Nu-i deloc corect sa ma santajezi in felul asta ! Nu esti deloc un Dumnezeu bun. Esti rau. Abia acuma inteleg de ce m-ai facut sa ma indragostesc de ea. Ca sa ma poti santaja dupa cum vrei Tu. Esti o mizerie ! A fi Dumnezeu nu-i un lucru usor. Trebuie si Eu sa fac niste alegeri. Iti mai amintesti cind ti-am spus ca daca ar fi nevoie sa dezlantui un intreg razboi mondial si sa ucid 50 milioane de oameni , pentru Legea Dreptului la Existenta as face-o fara absolut nici o ezitare. Sint dispus sa sacrific vietile a 50 milioane de oameni pentru Legea Dreptului la Existenta cu care pot sa schimb si salvez vietile a multe zeci de miliarde de oameni. E o simpla contabilitate 50 milioane versus 10 miliarde. Intelegi ? 50 milioane de oameni inseamna doar 0.5% din 10 miliarde. Deci sint absolut dispus sa sacrific 0.5% din populatia lumii ca sa imbunatatesc vietile a celorlalti 99.5% din populatia planetei. Imagineaza-ti cite drame si orori se intimpla intr-un razboi mondial si totusi chiar daca as face toate aceste lucruri asta se cheama Eu ca sint un Dumnezeu Bun . Dar sint Bun la o alta scara , planetara si raportat la milenii de existenta umana. Pentru cei 50 milioane de sacrificati as fi un Dumnezeu ingrozitor de rau. Ei , in conditiile astea , si judecind in felul acesta ce valoare ar avea pentru mine viata unei fatuci oarecare ? Ori viata unui incapatinat de prooroc care nu vrea sa faca ce-i cer ? Sa nu ma intelegi gresit. Nu te urasc , nu iti vreau raul , te iubesc , de fapt esti cel mai iubit dintre paminteni , dar nu am de ales. E mult prea important. Prin urmare n-o sa am voie niciodata sa fiu fericit , nici macar o clipa ? Totul in viata mea va fi numai suferinta si durere ?

317

Nu , neaparat. Doar atunci cind esti de servici cind iti faci datoria in fata Mea. Dar in rest in timpul liber poti sa fii si fericit. La urma urmei acolo pe munte ai fost destul de fericit , nu ? Pai da nu sint fericit deloc ! Imi trebuie o fata ca sa fiu fericit. Altfel nu se poate. Tu nu vezi ca nu-mi dai voie sa fiu cu vreo fata ? Sa inteleg sa eu nu mai am voie la asa ceva ?

Bine Doamne. Faca-sa voia ta. Jur ca voi implini planul stabilit. Altfel mai vreau sa juri. Fa o mie de flotari intr-o singura zi ca sa intaresti si cu bratele juramintul facut doar cu gindul. Nu pot o mie de flotari intr-o zi. Nu mai sint deloc puternic . Acuma abia fac cite 20 odata. Nu pot face o mie. Asta-i si ideea. Dovedeste-mi ca o sa fii in stare sa-ti implinesti juramintul. Fa un lucru pe care crezi ca nu-l poti face. De la rasaritul Soarelui si pina la asfintit sa faci o mie. Corecte. Atunci voi considera juramintul tau implinit. E o nebunie totul. Dar bine. Voi face.

Apoi am uitat de tot de cele o mie de flotari fiindca la numai 2 ore dupa discutia asta m-am intilnit cu alta fata in oras. Frumusica. Dupa 20 minute m-a zapacit si asta.

Pretty women
A fost o idee proasta s-o invit la mine acasa. Femeile astea nu poti trai impreuna cu ele dar nici nu poti trai fara ele. Mi s-a parut tare simpatica cind a venit la usa mea cu un rucsacel cu haine toata averea ei , si un ursulet alb dragut Pentru cineva care duce o viata asa de urita ursuletul alb e induiosator Dar imediat ce a intrat pe usa ursuletul alb a inceput sa-si arate coltii Parca era maica-mea : Drepti ! Nu comenta ca esti idiot , tre sa revii cu picioarele pe pamint ! Mai intii esti mudar mars la baie si spala-te. Cind am iesit de la baie deja toata casa era intoarsa pe dos ceea ce insemna curatenie generala. Apoi mi-am dat seama ca nu mai am calculator , ea s-a instalat confortabil la calculatorul meu iar eu nu mai am dreptul sa mai scriu nimic fiindca sint prea gentleman si am prea mult bun simt ca sa-i zic ceva . Apoi m-am trezit ca nu mai am voie sa ascult opera ca nu-i place ei , ea prefera muzica rock care nu imi place chiar asa mult . Apoi nu mai am voie sa dansez , ea uraste dansul , e oleacutica cam grasa si evident ca nu prea ii place sa danseze , iar eu nu pot sa ma mai zbintui asa prin casa in toata libertatea ca atunci cind sint singur. Pai da eu ma distrez grozav cind sint singur , fac o petrecere minunata in singuratatea mea. Acuma in doi trebuie sa stau stingher pe un scaunel si sa ma uit la ea cum discuta cu altii pe msg. Probabil isi cauta deja pe altu . Discuta cu cite 4-5 deodata si are sute de prieteni si nu mai termina niciodata de discutat cu ei . Acuma eu doar nu-s gelos dar ma simt asa aiurea sa stau cu o fata care vorbeste cu altii. Nu ma mai simt in 318

largul meu ca inainte. Am facut ceva aluzii despre gatit mincare , si mi-a spus ca uraste sa gateasca mincare dar daca vreau pot sa-i fac totusi niste cartofi prajiti Eu adica sa-i fac ei mincare ! Eu nu-mi fac nici macar mie mincare. Cum sa-i fac ei mincare ? Doar n-o iubesc ! A vrut iarasi sa doarma noaptea cu mine in pat dar n-am mai suportat de data asta am trimis-o in camera cealalta. Nu pot sa dorm in pat cu o fata care nu vrea sa se culce cu mine. Pai in prima noapte a sarit direct in patul meu pe jumate goala , avea pe ea numa un capotel sumar si nic pe dedesupt. Eu i-am propus sa doarma in camera alaturata , dar ea mi-a zis : Daca nu ma primesti in pat cu tine atunci o sa dorm pe jos linga patul tau Ce puteam sa mai raspund in asa o situatie ? I-am raspuns : Atunci daca asta iti doresti hai incoace . Cind am vazut-o ca chiar vine in patul meu m-am bucurat mi se parea ceva de necrezut. Era frumusica , nici chiar cine stie ce dar totusi suficient ca sa ma faca sa fiu super-fericit. Gindeam ca dupa 10 ani de lipsa a unei femei acuma a venit si pentru mine in sfirsit noaptea decernarii celor 10 premii Nobel pe care le merit. Cind colo ma trezesc ca primesc doar sincera prietenie. Voia sa o tin in brate dar prieteneste total ne-erotic. Statea asa cumva ghemuita cu capul pe pieptul meu. Daca incercam sa o sarut imi oferea fruntea , sa o sarut pe frunte . In rest nu voia nimic. Prietenie totala ! Ma exaspereaza femeile astea cu prietenia lor. Totate vad in mine prietenul ideal si perfect. Au asa o mare incredere in mine incit se arunca aproape goale in patu meu cu incredere totala ca eu sint un om extraordinar si n-am sa-i fac nimic. De parca eu as fi Jesus Hrist ! La naiba ! Cred ca ar trebui sa ma tund si sa ma barbieresc ca prea am un aspect asa de fraier absolut. Eu sint doar Oliver sint un om normal ca orice om. Oi fi eu Imparatu Lumii dar dupa zece ani de lipsa imi doresc o femeie ca pe nu stiu ce. Acuma stind cu ea in pat am incercat eu de toate ca multe se intimpla noaptea intr-un pat. Dar daca n-a vrut ce puteam sa-i fac ? Doar nu era s-o oblig cu forta. Nu pot sa fac asa ceva. Eu sint genul de om care daca simt ca o femeie nu ma vrea atunci nici eu n-o mai vreau . De aia eu nu suport sa am o prostituata fiindca simt ca nu ma vrea si atunci ma simt foarte jignit. Cu zece ani in urma in vremurile de dinainte de Dumnezeu am vrut si eu sa iau o prostituata si dupa ce i-am platit inainte pe urma fiindca m-a vazut mai fraier a inceput sa se plinga ca o doare capul ca i-e rau , ca nu se simte bine , si atuncea mi s-a facut si mie sila si i-am zis : Daca ti-e asa rau cu mine atunci , gata nu mai vreau nimic . Dispari din fata mea ! Du-te si lasa-ma in durerea mea ! Ia-ti banii si fugi de aici ca nu te mai pot suferi nici macar o clipa linga mine. Cam la fel ma simteam si acuma , desi nu ii platisem doar , nu am chemat-o eu in patu meu ci s-a aruncat ea asa singura de bunavoie in patul meu . De ce ? Ca sa-si bata joc de mine in halu asta ? Sa ma puna pe jar , sa ma innebuneasca de cap si pe urma sa rida de mine ca Ia mina de acolo Cuviosia ta , ca te laudai ca esti Sfint nu ? Ce sfint ? Care sfint ca una doua trebuia sa fug la baie sa pacatuiesc singur ca nu mai puteam imi venea sa ma dau cu capu de toti peretii. Apoi asta chiar ca era pacat strigator la cer sa fii cu o femeie frumoasa in pat si sa fii obligat sa mergi la baie sa pacatuiesti singur ca ea nu vrea nimic. Iar eu nu vreau , nu sint in stare sa oblig cu forta pe cineva. Asa ca de asta atunci cind s-a prezentat si a doua noapte la patul meu cu pretentia sa doarma cu mine in sincera prietenie am alungat-o sa doarma in camera celalata , n-am mai primit-o cu mine. I-am zis : Daca te culci cu mine atunci te primesc in patu meu. Daca nu atunci ai alaturi camera ta , stai frumusel acolo. Cind ai sa te hotarasti sa fii impreuna cu mine atuncea sa vii in patu meu. Pina atunci nu ! Apoi ce vrei sa ma chinui iarasi toata noaptea de sa-mi iasa creierii din cap ?

319

A doua zi s-a trezit foarte suparata zicindu-mi ca n-a putut dormi deloc. Probabil s-o fi simtit jignita sa doarma in camera cealalta , asa precum catelu scos afara sa doarma pe presu de la intrare. Dar ce vina am eu ? Eu doar am vrut sa fiu cu ea dar daca ea n-a vrut sa fie cu mine ce pot eu face ? Pe urma am vrut sa vedem un film impreuna. I-am pus cel mai frumos film al meu Lord of the Rings dar ea inca de la primele secvente a spus ca nu-i place asa ceva. Am intrebat-o ce fel de filme ii plac si mi-a raspuns ca filmele de groaza. Dar alea nu-mi plac mie deloc. Se pare ca nu ne putem uita impreuna la acelasi film. Dar nici macar nu incercam. Cindva cu zece ani in urma cind eram cu o fata imi amintesc ca eu citeam cartile care ii placeau ei si ea citea cartile care imi plac mie. Nu ca mi-ar fi placut cartile ei , dar le citeam fiindca voiam sa o cunosc , sa vad ce gindeste , ce-i in capu ei. Ei si dupa asta am putut fi si prieteni aveam niste subiecte comune de discutie aveam un limbaj comun. Dar acuma cu fata asta eram total straini si nu puteam lega nici o conversatie decit despre cit de naspa e viata. Am lasat-o pe urma in pace sa stea la msg. Mie nu-mi placea sa stau sa ma uit la dinsa cum vorbeste cu altii asa ca m-am dus in camera de alaturi. Din pacate camera ailalta este nelocuibila , fiindca n-are calculator. Acuma era rindu meu sa ma simt precum catelu scos afara sa doarma pe presu de la intrare. Am lasat-o toata ziua pe ea , iar spre seara miam cerut si eu dreptul sa mai stau la calculator. Mi-am pus si eu un Heroes dar nu mi-a tihnit nici o clipa. A venit s-a uitat si mi-a zis : Ce-i cu prostia asta ? I-am explicat ca e un joc pe care eu il joc incontinuu de 10 ani. Asa ma relaxez eu. Ma lupt , cistig niste victorii si ma simt bine. Ea a ris de mine si mi-a zis : Si cum te simti cind iti dai seama ca de fapt nu ai cistigat nimic ? Am incercat eu sa-i explic ca daca ma simt bine inseamna ca am cistigat totusi ceva dar nu prea a inteles. Ca sa ma lase citeva clipe in pace sa-mi tihneasca jocul am incercat s-o indemn iarasi catre bucatarie sa faca ceva de mincare dar mi-a spus iarasi ca uraste sa faca mincare. In schimb m-a invitat sa iesim in oras sa stam la un bar. Eu n-am vrut. In primul rind ca eram suparat pe ea ca a venit in casa la mine ca sa stea de vorba cu altii. Si in al doilea rind ce sa fac la bar ? Sa bei o bere , o cafea , asculti o muzica Pai dar toate astea le pot avea si acasa unde ma simt mult mai bine decit la un bar. Dar ea voia neaparat sa iasa din casa fiindca se plictisise sa stea in casa. Atunci am propus sa mergem sa ne plimbam pe la Ciric pe malul lacului. Dar ea nu , ca nu vrea sa se plimbe pe malu lacului , ea vrea la un bar cu rokeri. Eu am refuzat categoric sa merg la un bar cu rokeri. I-am spus ca acuma nu ma simt prea bine si nu am deloc dispozitia necesara sa merg la asa ceva. Ea , nu si nu , ca vrea neaparat sa mearga acum. Atunci du-te singura , ce vrei sa-ti fac eu ? Ea nu ca nu poate sa mearga singura , neaparat trebuie sa merg cu ea. Eu i-am zis : Ai stat toata ziua de dimineata si pina seara la discutii cu alti baieti pe msg. de parca cu mine n-aveai nimic de discutat , iar acuma te-ai trezit ca ai nevoie de mine sa te scot in oras ? N-ai decit sa te duci cu aceia cu care ai vorbit toata ziua . Ce treaba ai cu mine ? Ea a inceput sa rida si a spus : Adica tu crezi ca eu nu am cu cine sa ma intilnesc ? Eu voiam sa ies cu tine , dar daca tu nu vrei , ia hai sa-ti arat cum sta treaba. Deschide msg , avea 300 prieteni in lista si le trimite la toti mesajul : Iesim la o bere ? Intr-o clipa s-a umplut tot ecranul de apeluri , raspunsesera asa de multi incit nici nu le mai putea raspunde la toti. Cam 20 de baieti au fost de acord intr-o secunda sa iasa cu ea la o bere. Din 20 a ales unu si a stabilit intilnirea cu el in mai putin de cinci minute. Pe urma ea jubila de fericire si cauta prin hainele ei cu ce sa se imbrace pentru intilnire si ma intreba pe mine cu ce ii sta mai bine. Eu ma uitam la ea bosumflat gindind : Si eu acuma ce fac ? Stau ca prostul in casa in vreme ce ea se duce la intilnire cu altul ?

320

Probabil ca ar trebui sa o astept la intoarcere zimbitor cu mincarea calda si cu flori pe masa Dar ea parca ghicind ce gindeam imi zice : - Sa nu ma astepti ca nu mai vin in asta seara , o sa vin miine. Ok ? - Ok ! Nici o problema . Numai ca miine cind treci pe aici te rog sa-ti iei lucrurile si sa-ti cauti in alta parte unde sa stai. Atunci deodata brusc i-a pierit orice bucurie de pe fata. - Te-ai suparat pe mine ? - Nu. Deloc. De ce sa ma supar ? Ce am vreun motiv sa fiu suparat pe tine ? Nu. E totul Ok. Du-te unde vrei si cu cine vrei. - Te rog sa nu ma intelegi gresit. - Dar nu te inteleg deloc gresit. Te duci la intilnire cu altu si vii miine. Ce-i de inteles gresit in asta ? Esti libera sa faci orice doresti. Du-te si lasa-ma in pace. - Nu , ca de fapt o sa stau la soru-mea , de aia nu mai vin in seara asta. - Treaba ta , faci ce vrei. Ce ma intereseaza pe mine ? Pe urma a plecat. Am ramas singur si ma gindeam : Mai da ce haimana ! Probabil ca si pe mine tot la fel m-o fi racolat ca in mai putin de 5 minute m-a chemat si pe mine la inilnire. Abia intrase in lista mea de prieteni ca din citeva vorbe m-a si chemat sa iesim in oras. Cind am intilnit-o si am vorbit cu ea la inceput se dadea lovita , adica se straduia sa inspire o gramada de mila si compasiune cu copilaria ei oribila , si se plingea ca e singura si nenorocita , ca n-are familie , n-are parinti , n-are casa , n-are bani , n-are nic . Imi zicea ca aseara astat la o sala de net ca a primt-o cineva pe gratisIncit am gindit : Mai fata asta e intr-o situatie aproape disperata. La urma urmei si eu sint intr-o situatie disperata stau singur intr-o casa pustie de 10 ani , nu mai pot nici eu. Poate ca o nacajita ca ea m-ar accepta si pe mine asa cum sint ca oricum nu are absolut nimic altceva. Poate ca eu i-as putea oferi tot ceea ce isi doreste. Da , sint eu indragostit de alta dar aia e prea frumoasa pentru mine , e ca si cum as iubi Luna de pe cer. Poate ca trebuie sa mai reduc si eu din pretentii daca vreau sa fiu cu cineva . Asa ca am chemat-o sa vina acasa la mine. La inceput sa vad o femeie in casa la mine mi se parea ceva superextraordinar incredibil si imposibil , o femeie in casa mea era ceva aproape in genul Primul om care a pasit pe Luna Dar apoi a inceput sa fie din ce in ce mai putin extraordinar. Probabil ca a fost si vina mea am adoptat si eu atitudinea mortului : Nu te iubesc ! Deci daca ma vrei , atunci fa-ma cumva sa te iubesc ! Dar nici ea n-a facut nimic care sa ma faca s-o iubesc. La inceput sex nu ca sintem la inceput. Nici macar un sarut ca sintem tot la inceput chiar si dupa trei zile impreuna. Apoi nici macar niste cartofi prajiti. Nici macar nu avem ce discuta nimic impreuna ca sintem prea diferiti. Apoi se mai duce si la intilnire cu altu ca sa rida de mine si ma lasa balta sa o astept singur acasa . Poate oi fi fost si eu de vina , dar asa ceva nu pot accepta oricit de disperat as fi eu. Mai bine singur decit cu o asemenea haimana . A venit a doua zi amarita si necajita. Mi-a spus ca de fapt nu s-a intilnit cu nimeni , ala n-a venit la intilnire si ea s-a plimbat singura . A dormit la sora ei. Mie mi-a venit sa rid : - Hai lasa-ma ca de acuma imi dau lacrimile de emotie de la atita inocenta , nu-mi mai turna mie gogosi de astea ca n-are nici un rost. - Nu , ca nu-i ceea ce crezi tu. - Da eu nu cred nimic, fiindca pe mine nu ma intereseaza ce faci tu. E viata ta , treaba ta ce faci cu ea. Din partea mea esti libera sa faci ce vrei. Ce treaba am eu cu tine ? - Dar tu nu intelegi ca eu n-am nici o treaba cu ala ? Era insurat avea copii

321

Acuma eu vazind-o asa de necajita m-am gindit ca poate de data asta chiar spune adevarul. Poate incepe sa-si dea si ea seama ca totusi chiar daca are 300 prieteni si chiar daca 20 se reped intr-o secunda sa iasa cu ea in oras , totusi un barbat asa de fraier ca mine nu-i chiar asa usor de gasit. A vrut ea sa-mi dovedeasca mie ca e cine stie ce Mare Lady da se pare ca nu prea i-a reusit . Asa ca i-am spus : - Uite cum sta treaba. Eu nu te dau afara neaparat acuma. Daca vrei poti sa mai ramii. Mai vorbim , ne mai gindim si mai vedem noi ce va mai fi. Pe urma eu m-am intors la calculator. Gasisem ceva foarte misto pe net niste videoclipuri faine care imi dadeau asa o bucurie incit ma faceau sa rid si chiar sa fredonez si eu oleaca A ia ia ia (cielito lindo) Ma distram grozav, dar ea s-a simtit jignita cred. Probabil isi inchipuia ca eu rid de dinsa si ca ii fac asa in ciuda cumva ca ma simt asa de bine. Incit furioasa a inceput sa-si adune hainele de prin casa si sa le puna in rucsac. - Deci pina la urma te-ai hotarit sa pleci ? o intreb eu. - D-apoi ce vrei sa fac aici ? - Imi pare rau ca n-ai ce face eu te inteleg ca te plictisesti dar am un singur calculator si la asta acuma vreau sa stau eu. Sint in casa la mine si vreau sa stau la calculatoru meu. Ai ceva impotriva ? Mai am pe la tara un calculator o sa le zic la parinti sa-l aduca aici si o sa ai si tu calculatorul tau. - Dar parca era vorba ca ma dai afara ? Acuma ce faci imi aduci calculator ? - Eu ti-am zis ca nu te dau afara. Ti-am zis ca poti sa ramii. - Cred ca-i mai bine sa plec. - Nici o problema. Din partea mea fa ce vrei. Te rog numai cind iesi sa ma chemi sa inchid usa dupa tine. - Mai stau putin , nu plec chiar acum. - Cum doresti . Pe urma a scos un ziar si a spus ca vrea sa-si caute de lucru. A inceput sa citeasca cu voce tare de la rubrica de locuri de munca comentind . Pe scurt adevarul strigat in gura mare era cam urmatorul : Aicea nu ma primeste ca n-am nici o scoala , aicea daca ma duc ma fute, dincolo daca ma duc muncesc degeaba fara sa cistig nimic. O camera cu chirie costa mai mult decit un salariu . Ce dracu vrei sa fac ? - Dar tu nu intelegi ca ti-am spus ca poti sa stai ? Nu te alunga nimeni. Poti sa ramii cu mine daca doresti. - Si ce vrei sa fac cu tine ? Sa stau toata ziua in casa si sa ma cert cu tine ? - Am putea sa mergem impreuna in padure in munti. Acusi se face primavara. S-a uitat la mine acru de parca ii ofeream mere padurete. Eu i-am explicat ca eu nu sint un om care traieste in lumea asta eu nu vad viata asa in felu asta stupid cu bani cu joburi si alte prostii din astea. Eu sint Om al lui Dumnezeu din ala ca Iisus , stii povestea cind Iisus a avut nevoie de bani a zis lu Petru : Du-te si arunca undita in balta aia , ai sa prinzi un peste si in gura lui o sa gasesti un ban de aur , pe care il dai sa platim taxele. Vezi ? Asa sint si eu. Dumnezeu o sa-mi dea tot timpul tot ce-mi trebuie ca sa traiesc. Uite de exemplu cineva pe net mi-a propus sa imi asigure piinea zilnica gratuit ca eu sa nu mai duc grija vietii. Insa eu am refuzat fiindca eu am tot ce-mi trebuie. Nu duc lipsa de nimic. Cit timp vei fi mine n-ai sa mai ai niciodata nici o grija nici o boala si nici nu va mai trebui vreodata sa muncesti. Fiindca oricind voi avea nevoie de ceva eu stiu sigur ca ma pot duce la orice balta arunc undita si o sa prind un peste cu un ban de aur in gura . Intelegi ? Cu mine ai sa fii in perfecta siguranta materiala

322

Atunci ea s-a asezat jos pe covor si a inceput sa plinga. M-am apropiat de ea si ma uitam cum ii curgeau lacrimile din ochi. As fi vrut sa o pot ajuta cumva dar ma simteam atit de slab si neputiincios. N-am putut sa fac altceva decit sa ii sterg lacrimile de pe obraji. Apoi i-am spus : Eu voi muri in curind. Dupa moartea mea tu vei avea o casa a ta unde sa stai si bani ca sa traiesti . - Inceteaza odata cu prostiile astea. Nu esti Sfint ! Intelegi ? Nu esti ! Cine te crezi tu de acuma ? Mingiietorul ? Nu esti nimic , absolut nimic. Esti poate doar un om bun , dar nimic altceva , nimic Poti sa ma mai lasi oleaca la calculator pe msg. ? Ca vreau sa raspund la unu din ziar cu locurile de munca. - Sigur ca da. Eu o sa ma duc sa-mi fac ceva de mincare . - Poti sa-mi faci si mie ceva ? - Da , bine o sa iti fac si tie ceva de mincare Dupa ce-a mincat s-a intins in pat si a adormit citeva ore. Ma uitam la ea cum doarme lungita in patul meu. Semana cu un fel de pisica uriasa si sforaia incetisor intocmai ca o pisica care toarce. Cine stie pe unde o fi hoinarit in noaptea asta de e asa de obosita si doarme acuma. Asta seamna cu pisicile alea de la tara care noaptea hoinaresc pe cine stie unde si dupa aia vin dimineata acasa obosite miorlaie cersind mincare de la stapin iar dupa ce au mincat bine se tolanesc confortabil pe soba si dorm linistite. A doua seara o iau de la capat. Asa e si fata asta precum o pisica vagaboanda. Asta n-o sa stea niciodata cu un singur barbat intr-o singura casa. Nu-i firea ei. La urma urmei nu am de ce sa ma simt eu jignit cu nimic ca a fost ea cu altu in seara asta. Doar nu-i femeia mea , ea e pentru mine doar asa un simplu om care doarme in patul meu. Ce motiv as avea eu sa ma supar ? Apoi a sunat telefonul. A raspuns , si-a luat rucsacelu cu haine si ursuletul ei alb dragut si a plecat. M-am simtit foarte rau dupa ce a plecat. M-a apucat asa o frica de singuratate. Ma obisnuisem cu o prezenta umana alaturi de mine. Oricit de rau ar fi fost cu ea era totusi cineva acolo alaturi de mine. Acuma plecase si ma simteam groaznic de singur. Niciodata in toti astia 10 ani nu m-am simtit asa de singur. Incercam sa mai joc Heroes si nu mai puteam sa ma mai bucur de victoriile din joc caci imi aminteam mereu de risul ei cind imi zicea : Si cum te simti atunci cind iti dai seama ca de fapt n-ai cistigat nimic ? Ei si ? incercam eu sa gindesc. Ce daca a plecat ? Iaca nu mai pot eu ca a plecat ea. Doar n-o sa ma sinucid si pentru asta ! S-ar fi asteptat de la mine sa o iubesc dar nici macar nu a fost in stare sa-mi faca acolo o strachina de cartofi prajiti. Eram nenorocit gindindu-ma ca prin aventura asta stupida am distrus si relatia cealalta cu fata pe care o iubeam. Oricum nu era nici o relatie cu ea dar macar mai vorbeam cu ea pe net. Desigur ca aflase despre aventura asta a mea caci imediat ce asta a venit la mine eu i-am scris imediat ce mi s-a intimplat si am intrebat-o : Spune-mi ce sa fac ? Dar ea nu mi-a dat nici un raspuns. Probabil ca s-o fi suparat pe mine ca asa deodata brusc am primit pe cineva in casa la mine. Ma simteam groaznic de rau. Ma simteam ca am pierdut totul. Nu-mi mai raminea decit datoria oribila de implinit pentru Dumnezeu. Sigur ca da o sa imi implinesc ce am jurat. Dar asa de proba am legat o fringhie de teava de sus de la calorifer si am facut un streang. M-am urcat pe un scaunel. Mi-am potrivit streangul de git. Nu , nu voiam sa ma sinucid , voiam doar asa , sa ma distrez. Balanganeam scaunul subt picioarele mele si rideam de Dumnezeu zicind : Uite Doamne ! Uite-te la mine ! Vezi ? Sint mai puternic ca Superman ! Sint Imparatul Lumii ! Cel mai puternic om din lume ! Ha ! Ha! Ha! Si ce ai sa 323

faci Doamne daca eu am sa cad de pe scaunel ? Ai ? Ce-ai sa faci ? Ai sa trimiti ingerii sa rupa fringhia ? E nailon tare , nu se rupe asta asa usor. Dar nu te teme Doamne , ca nu o sa fac asta. Doar rideam si eu , asa. Ma distram si eu nitel. O sa imi fac datoria pina la urma. Am jurat si am sa-mi tin juramintul facut. Dar sa stii Doamne ca nu te iubesc. O fi spus Pavel ca Dumnezeu bate pe cei care-i iubeste , dar Doamne eu nu te pot iubi daca ma chinui mereu. Macar o clipa de fericire puteai sa-mi fi daruit si mie. Asa numai rau si rau , niciodata bine. Numai amar si nenorocire imi dai Doamne. O sa imi fac datoria , dar de iubit nu te pot iubi Doamne. Apoi timpul a mai trecut Si am mai inceput sa vorbesc din nou cu fata aceea pe care o iubeam. S-a aratat destul de prietenoasa incit am inceput sa cred ca poate o sa fie totusi bine pina la urma. Dar am vazut ca totusi nu merege. Am batut-o o vreme la cap cu cereri de intilnire pina cind s-a decis sa-mi raspunda in sfirsit ce simtea pentru mine. Si mia raspuns urmatoarele : Uite care e problema Oliver! Am anumite pretentii de la mine si anumite pretentii de la cel care imi va fi mereu alaturi.Nu pot fi cu cineva caruia nu ii convine ideea de a munci, care nu vrea sa-si facva griji pentru ziua de maine, caruia nu ii pasa decat ca vrea sa fie cu cineva dar nu are timp sa stea sa se gandeasca daca nu cumva inima acelui cineva e strivita de fiece probleme. Inteleg ca te doare tot , inteleg ca te deranjeaza ca nu sunt deschisa oricari invitatii de ale tale,dar am si eu o viata. Nu sunt materialista dar imi doresc sa am alaturi un om care sa imi poata asigura un trai cel putin decent.Am suferit destul de saracie in cadrul familiei si nu mai vreau asta.Crezi ca de ce fac facultatea asta? Ca sa nu ajung o femeie mediocra cum sunt parintii mei si sa ma duc sa muncesc cu ziua ca sa imi pot permite sa imi intretin copii si eventual si SOTUL care nu accepta ca in viata asta trebuie sa muncesti.Tu ti-ai luat o idee in cap cu Legea dreptului la existenta si nimic nu iti mai pasa....tu vb. cu Dumnezeu si faci numai ce iti cere EL si crezi ca te va hrani suficient in fiecare zi...dar oare familia ta ce va face daca tu continui pe drumul asta? In plus , pentru ca ma intrebai despre ce simt pt. tine si ce parere am ...SINCER aspectul tau exterior nu reprezinta chiar tocmai ceea ce cautam.Imi place ca barbatul de langa mine sa fie unul puternic dar si sensibil in acelas timp, unul prezentabil, atragator,inclinat spre stilul elegant clasic, Absolut cu parul scurt si barbierit.Daca voiam imaginea unui calugar sau a unui preot mergeam la fac. de teologie si gaseam acolo10 iubiti asa nu unul singur. Cat despre mine si viata mea....voi fi sincera si iti voi marturisi ca ceea ce traiesti TU cu mine si durerea pe care zici ca ti-o provoc mi-o provoaca si mie cineva.Iubesc fara limite un barbat care din pacate e departe de mine ...si care imi arata adesea indiferenta si lipsa de sentimente insa ma urca si ma coboara pe scara iubirii cum ii place lui. Ma ridica sus sus si apoi imi da drumul de acolo , ma lasa sa ma izbesc de pamant fara sa-i fie mila de durerea mea.Iarta-ma ca te refuz adesea dar universul meu e in jurul acelui om: il iubesc cum nu am mai iubit vreodata si simt pentru el ce nu am simtit pentru nimeni altcineva, si daca vrei sa ma crezi nici pentru Shery nu am simtit ce simt pt. acesta. Poti sa ma condamni, poti sa ma blestemi....asta e realitatea vietii mele si cred ca era timpul sa ti-o dezvalui. Iarta-ma ! Of ! Ce bine m-am simtit sa aud astea. Stiam , le banuiam asa pe toate le simteam in sufletul meu dar nu aveam nici o confirmare. Intotdeauna ea s-a purtat foarte dragut cu mine a fost intotdeauna foarte prietenoasa. Dar oricit de prietenoasa era in mesaje totusi nu era cu mine. Ma gindeam si eu ca daca ei ii era de mine apoi ar fi venit ea de mult. Sigur ca a avut o gramada de motive foarte serioase a fost plecata in Italia , apoi a fost bolnava grav si chiar ultimul motiv ca am invitat o fata la mine care a stat la mine trei zile 324

mi se pare chiar un motiv chiar foarte intemeiat sa nu accepte prea usor sa fie alaturi de mine. Dar cu toate motivele astea simteam eu ca ceva nu-i bine , stiam cumva totul , chiar si fara sa fiu prooroc. Acuma hai sa-i raspund si eu in mod asa public adica in carte. Scumpi ! Faptul ca iubesti pe altcineva este un sentiment foarte nobil si minunat pentru care sa stii ca te respect. Dar cu restul mesajului ai cam incurcat nitelus borcanele. Tu iti imaginezi ca esti o fata realista si cu picioarele pe pamint si imi zici mie ca eu sint un poet visator care le spune la fete doar asa niste basme frumoase si romantice cu protectia divina a unui Dumnezeu binevoitor Eu spun ca alaturi de mine o fata ar fi in perfecta siguranta materiala caci un Dumnezeu magic va avea grija intotdeauna de mine. Eu spun ca eu cred in miracole si ca sint convins ca oricind ma pot duce la orice balta arunc undita in apa si o sa prind un peste fermecat cu un ban de aur in gura. Sigur ca da , Dumnezeu ajuta pe oameni cum sa nu in special ii ajuta pe aceia care au in banca un cont de vreo citeva sute de milioane , nu stiu citi , dar stiu ca numai dobinda lunara se ridica la 4 milioane. Am bani destui pentru toata viata. Pentru ce sa muncesc ? Ori mai bine spus pentru cine sa muncesc ? Daca as fi avut o familie si copii atunci as fi muncit pentru ei , dar asa pentru ce sa muncesc ? De aiurea ? Apoi te plingi de barba si pletele mele ? Scumpi ! Dar asta era rezolvabila in 30 minute frizeria nu-i asa departe. Si tot in 30 minute ajungea si tata de la tara cu masina. A spus ca daca ma tund imi da masina. Deci tot ce era nevoie ar fi fost numai sarutul magic al iubirii adevarate acordat unui broscoi riios , si exact ca in poveste Fat-Frumos se da de trei ori peste cap si se preface din broscoi intr-un print fermecator , tuns ras barbierit , imbracat la costum si cravata , cu masina bani si casa. Vrei sa muncesc ? Sigur , imediat as munci , pentru iubirea mea as face orice . Dumnezeu m-a intrebat cum ramine cu salvarea lumii , cu cele 10 miliarde de oameni pe care i-as putea ajuta. Am raspuns ca nu-mi pasa , poa sa crape toti cei 10 miliarde de oameni in chinuri groaznice ca eu aleg sa fiu cu fata asta si sa-mi traiesc viata. Daca ea vrea sa fie cu mine atunci gata ma fac om normal si renunt la toate prostiile astea cu Imparatu Lumii. Vazind ca nu mai are cu cine discuta atunci Dumnezeu a lovit cu o criza de boala peste blonda cea frumoasa care ii strica planurile incit a luat-o cu salvarea la spital. Apoi mi-a spus simplu de tot : Viata ei e in miinile Mele , daca vrei sa traiasca si sa se faca sanatoasa atunci faci ce iti cer Eu. Altfel moare. Am incercat eu sa zic , hai ca nu se poate , hai ca nu-i adevarat , hai ca glumesti. Insa el mi-a spus Vrei sa vezi ca chiar se va intimpla ? Iti doresti asa de mult sa mergi sa depui flori la mormintul ei ? Mi-e foarte usor sa fac asta. Iar eu am raspuns , mai bine nu. Mai bine sa nu aflu daca-i adevarat. Nu vreau sa risc asta. (fac o paranteza sa arat ce am patit mai demult mergeam pe strada si vad o masina pe care scria mare Emanoil , Dumnezeu e cu noi. Era o masina a vreunei secte ori fundatii crestine. Iar eu zic in gindul meu cu rautate , voi sinteti bogati aveti masini si va scaldati in bani , Dumnezeu nu-i cu voi , Dumnezeu e cu mine. Asta s-a intimplat pe la prinz. Seara in aceeasi zi la stiri am vazut la rubrica accidente rutiere masina respectiva . Am recunoscut-o dupa inscriptia Dumnezeu e cu noi. Era sfarimata aproape complet. Si zicea reporterul , se pare ca Dumnezeu n-a fost cu ei. Au murit toti pasagerii. Adica numai cit am gindit asa o gluma un simplu gind Dumnezeu nu-i cu voi si aproape imediat oamenii din masina aceea au murit toti. ) Am mai trait multe de felul asta . Asa ca mai bine prefer sa nu risc sa aflu daca-i advarata amenintarea spusa de Dumnezeu. Asa ca iubirea mea , eu nu sint unu oarecare din 10 studenti la teologie. Sint o ciudatenie. Daca eu acuma iau foarfeca si ma tund atunci tu s-ar putea sa mori. Dumnezeu uneori e timpit. Nu-i pasa aproape deloc de vietile oamenilor ca are destui. Poate ucide asa din gluma , numai ca sa dovedeasca ceva cuiva. 325

Ceea ce ma doare cel mai tare e faptul ca ma crezi nebun. Ca iubesti pe altul da ma doare si asta dar mai putin. Insa tu nu crezi aproape nimic din toate balivernele astea ciudate pe care ti le spun. Si fiindca tu nu ma crezi , si fiindca nimeni nu ma crede de aceea o sa ajung inapoi la gratii. Daca macar citiva oameni m-ar fi crezut si ar fi pus umarul sa fie alaturi de mine si ma ajute in ceea ce fac atunci altfel s-ar pus problema . Daca macar citiva oameni ar fi fost alaturi de mine atunci eu scapam definitiv de amenintarea internarii psihiatrice. Iar o femeie ar fi fost lucrul cel mai important in viata mea si chiar si in misiunea mea pe lumea asta. Tu ti-ai luat o idee in cap cu Legea dreptului la existenta si nimic nu iti mai pasa.... Uite vorba asta ma doare cel mai tare din tot mesajul tau. Caci orice om din aceasta lume ar trebui sa isi ia in cap ideea asta cu aceasta Lege si sa nu-i mai pese de nimic altceva. Aceasta este datoria fiecarui om in fata lui Dumnezeu si in fata propriei sale constiinte. As fi avut nevoie de cineva care sa ma ajute sa reusesc in lupta asta a mea. As fi avut nevoie de o femeie care fie alaturi de mine chiar in sensul asta adica sa isi ia si ea in cap ideea asta a Legii Dreptului la Existenta si sa lupte alaturi de mine pentru aceasta idee. Eu te-am cerut in casatorie nu doar asa ca mi s-a sculat mie acuma sa fiu romantic la virsta a treia, ci am gindit ca pentru a reusi ceea ce mi-am propus imi trebuie sa am o femeie alaturi , o femeie pe care sa o iubesc si care sa fie in stare sa ma faca puternic. In spatele unui barbat de succes se afla intotdeauna o femeie care l-a iubit. Adica eu nu vad intr-o femeie o aventura romantica ci mai degraba un suport logistic intrun razboi. Viata e precum un sah. Regele e cea mai slaba piesa de pe tabla si toate celelalte piese au un singur scop sa protejeze regele. Dintre toate piesele regina e cea mai puternica piesa din sahul vietii. Hai sa iti povstesc un caz. Filmul O minte sclipitoare. O studenta se indragosteste de profesorul ei fiindca era asa mai ciudat si i-a placut asta la el. Dupa casatorie descopera ca sotul ei era schizofreinic. Il duce la tratament si accolo il distrug pur si simplu medicii. Inainte era un tip interesant , pe urma devine o epava totala , un ramolit complet . Iar ea ramine cu el. Duce o viata urita de tot alaturi de omul acela. Era un om bun si blind dar foarte ciudat. Ea munceste ca sa il intretina pe el si pe copii , caci el nu putea munci . In vreme ce el era sa-si omoare copilul , il uitase in cada si era sa moara. Om bolnav psihic , nu ca mine , mai rau. In finalul vietii lor la batrinete schizofreinicul primeste Premiul Nobel si acolo la decernarea premiului spune un foarte mare adevar. Datorez acest premiu sotiei mele care m-a ajutat si m-a sustinut toata viata asa cum eram. Daca nu era ea nu ajungeam niciodata aici. Si intr-adevar daca nu era nevasta-sa atunci acel om nu ar fi putut sa traiasca in lume. Era incapabil sa traiasca, era bolnav. Geniu si o minte extraordinara dar intr-adevar nebun. Ar fi sfirsit in mod sigur inchis intr-o camera de azil pentru totdeauna. Aproape niciodata nu se intimpla ca o femeie sa iubeasca un schizofreinic in halul asta de bolnav. Faptul ca acea femeie a putut iubi un asemenea om a fost un miracol. Iar Dumnezeu nu a lasat nerasplatita iubirea ei . Ideile schizofrenului au schimbat lumea . Uite asa poate o femeie sa schimbe o lume prin simpla iubire fata de sotul ei. Intr-adevar iata o Regina a Lumii o femeie mediocra dupa cum zici tu care a muncit ca proasta sa intretina un schizofreinic , sotia unui laureat Nobel adica o Prima Doamna a Lumii. Ar fi putut sa-i zica si ea cum imi zici si tu mie : Mai baiete am si eu viata mea , mai du-te naibii ca eu nam sa stau sa-mi irosesc viata dupa un nebun. Daca tu veneai alaturi de mine inca de la inceput atunci cind ma intilneam cu direcorul ala de ziar eu nu as mai fi avut paduchi si riie iar fara astea as fi putut fi acceptat ca om . Asa daca tu ai facut mofturi ca nu-mi place schizofreinicu atunci cind eu am mers sa vorbesc cu directoru de ziar ala m-a vazut cu paduchi si riie incit imediat mi-a spus sa ies afara din casa lui oricit de destept as fi fost eu. Eu m-am suparat , m-am certat cu el , si 326

am pierdut astfel un om care putea sa ma sprijine puternic. Ala putea deschide un proces la curtea europeana sa scuture oleaca spitalul si apoi alta putere si alt context ar fi avut gesturile mele de protest social. Atunci as fi putut face intr-adevar gestul acela idiot cu copacul cartea si politistii fara sa fiu in absolut nici un pericol. Nu mai trebuia sa mor , nu-i obligatorie rastignirea unui Mesia , e intotdeauna alegerea lumii daca il accepta sau il omoara. As fi putut sa schimb ceva in lumea asta , ca sint intr-adevar o minte extraordinara . Dar ca sa pot sa fac ceva pe lumea asta trebuia sa fiu sprijinit in viata. In primul si in primul rind de o femeie. Asa ca scumpo lumea o sa se schimbe atunci cind o femeie frumoasa o sa vina sa curete de paduchi un schizofreinic. Cind or zbura porcii nu-i asa ?

Nina
Ma simteam groaznic de rau dupa refuzul acestei fete. Simteam asa cum mi se intuneca orizontul vietii . Nu cred ca mai eram in stare sa mai ajung pina in August , voiam sa ies acuma cu cartea in strada sa tai copacul si sa ma lupt cu politistii. Voiam sa ajung mai repede la spital sa imi faca tranchilizante ca sa nu mai sufar asa de tare , sa nu ma mai doara atit de ingrozitor. Voiam din tot sufletul sa mi se stearga creierul , sa uit. Ca daca de murit tot nu pot sa mor macar sa-mi amortesc mintea cu tranchilizante. Si-n disperarea ce ma cuprinsese am rugat pe Dumnezeu : Doamne , nu ma lasa sa ma prabusesc Ajuta-ma caci ma duc la vale cu totul. Si deodata asa intr-o clipa a aparut pe msg. pretty woman si am schimbat citeva vorbe. A venit apoi pe la mine cu sora ei si m-au scos in oras. Se agatasera amindoua fetele de mine si ma tineau amindoua de brat de-o parte si de alta incit imi era rusine de oameni sa merg asa pe strada la brat cu doua fete. Eu schizofreinicul barbosul urit si hulit de lume sa merg asa pe strada cu doua fete era asa de nefiresc incit parca imi venea sa intru in pamint de rusine . Ma gindeam eu ca risesem de dumnezeu pe cind eram cu gitul in strang si blanganeam scaunul subt picioarele mele zicindu-i : Si ce-ai sa faci doamne ai sa trimiti ingerii sa ma ajute ? Uite ca nu o singura fata ci doua mi-a trimis Dumnezeu care mau apucat amindoua de de miini si m-au scos la plimbare in oras. Am mers la un bar cu rokeri unde mai erau multi baieti cu barba si plete incit am inceput sa ma simt mai putin nefiresc. Apoi pretty woman a mers in acea seara inapoi acasa cu mine si a ramas peste noapte . De data asta a acceptat sa se culce cu mine . Si a fost asa de bine , m-am linistit m-am detensionat parca de tot raul adunat vreme de 10 ani de lipsa a unei femei. M-a invaluit asa o pace si o senzatie de bine infinit Ma gindeam sa o cumpar pur si simplu pentru cele 5 luni cit mai presupuneam ca mai am de trait. Daca s-ar fi maritat cu mine si daca eu muream pste 5 luni ii raminea casa mea in valoare de aproape un miliard. Deci voiam sa o cumpar ca pe o prostituata platita cu 200 milioane / luna ca sa joace rolul de Regina Lumii. Caci se zice ca pentru bani femeile fac orice si se vehiculeaza mitul ca femeile ar fi matrialiste. Aiurea ! Sex pervers ar face pe bani dar sa joace rolul de Regina a Lumii sa fie pretuie iubite si respectate ca o regina a lumii mele asta e o perversiune prea mare , nu admite nici o femeie sa fie iubita ca o Regina a Lumii , indiferent citi bani i-ar oferi cineva. Mi-a spus Nu vreau sa te jignesc, insa tu te crezi Imparatul Lumii, si eu, nu sunt vrednica sa vorbesc cu Imparatul Lumii Tin la tine, esti un om superb, dar atunci cand tu te crezi Imparatul Lumii, sau atata timp cat tu ai parerile acestea despre tine, NU AVEM CE DISCUTA NU AM INCREDERE IN TINE ! LA CATE AM CITIT DESPRE TINE, IMI E TEAMA SA NU MA STRANGI NOAPTEA DE

327

GAT Esti Oliver, deacord, insa nu esti un om normal ca si ceilalti Nu stii nimic despre viata! Nu stii cum sa vorbesti si nici nu stii cum sa te porti!!! Esti copilaros si ai sa ai de pierdut A doua zi a venit pe la mine asa deodata neanuntata sora ei , Nina . Simteam eu ca lui Nina ii place foarte mult de mine dar locul deja era ocupat eram cu sora-sa , i-am spus ca urmeaza sa ma casatoresc cu sora ei. Dar sora ei n-a mai vrut sa se marite cu mine , zicind ca ea se teme de mine. Si-a schimbat opinia fiindca a dat cartea mea aia mica la un profesor si dupa ce a citit-o profesorul le-a zis la amindua surorile : Nu va ma duceti pe la individu ala ca e periculos , e un om foarte grav bolnav , ala e nebun din ala care daca va duceti pe la el o sa va lege , va bate si va violeaza. De aceea Pretty Woman se temea de mine ca eram schizofreinic. Asa ca m-a abandonat imediat si m-a facut cadou lui sora-sa. Nina nu era prea frumoasa , dar ii placea de mine. Asta imi placuse la ea inca de la inceput faptul ca ii placea de mine oarecum mult de tot . Dar totusi ma simteam destul de rau sa fiu aruncat asa ca o jucarie de la una la alta. Prea multe schimbari bruste in viata mea in ultima perioada. Incercind eu sa ma consolez cu Nina cind incercam eu s-o duc catre pat ma trezesc cu surpriza ca-mi zicea ca ea nu vrea din astea ca-i virgina. Am inceput a ride. Virgina la 25 ani asa ceva e imposibil. Apoi mi-a povestit ca a intrat la manastire la virsta de 15 ani si a jurat in fata lui Dumnezeu sa ramina toata viata virgina. Mi se parea mie olecutica ciudata si nu stiam de ce. M-am uitat eu mai bine la ea si imi dau seama ca : nu are parul vopsit , nu-i rujata si nici machiata , nici macar gauri in urechi pentru cercei nu avea semn ca nu purtase in viata ei cercei. Plus asa un fel de copilarie in caracter , o chestie greu de definit , dar simteam cumva ca era ca mine psihic , adica ii ardea mereu de joaca de distractie din aia copilareasca. Rideam impreuna fara sa vrem asa de la orice. O gramada de semne care indicau ca spune adevarul si chiar e virgina. Mi-a zis ca are niste rochii de tiganca si i-am zis sa vina imbracata cu ele. Cind am vazut-o in fusta tiganeasca rosie inflorata cu vesta rosie stridenta si cu niste panglici rosii stridente impletite in cozi m-am speriat , am avut asa o clipa de repulsie , o semnzatie ca fata asta e foarte grav bolnava psihic. Era foarte anormala si foarte nefireasca e diferita mult de ceilalti. Dar mai apoi am pus niste muzica tiganeasca si am inceput sa dansam veseli ca niste calugari scapati de la manastire si ce frumos se rotea fusta aceea de tiganca si zornaia din salba de bani aurii legata de briu incit a inceput a-mi place nespus de mult. Pai eu eram pustnic coborit de la pestera unde traisem viata grea de ocnas la sapat piatra iar ea fugita din manastire ca nu mai putuse suporta rigorile vietii calugaresti si acuma scapasem amindoi la libertate si la fericire. Ea la manastire invatase meserie de croitorie iar acuma isi confectiona singura rochiile. Fiind calugarita vreme de 7 ani in manastire ea nu s-a putut adapta nicidecum la imbracamintea moderna a zilelor noastre. Nu suporta sa aiba trupul descoperit. De aceea poarta numai rochii lungi pina la pamint . Vrind totusi sa arate si ea cumva bine a incercat sa copie rochiile tiganesti dar nereusind perfect de fapt a inventat un stil de moda complet original. A mai venit odata cu o rochie asa de superba de am ramas cu gura cascata. Era o rochie lunga din catifea neagra cu niste valuri de sclipici . Avea tot felul de taieturi si falduri decorate cu dantele albe care contrastau superb cu negrul . La git si la briu purta niste salbe cu multi banuti argintii si aurii stralucitori care zornaiau la fiecare miscare . Pe cap avea un lantisor argintiu care ii tinea parul si de care atirnau alte lantisoare argintii. De piept atirna un fel de brosa aurie foarte frumoasa. Era asa de fantastica incit nu cred ca mai vazusem nicaieri in realitate asa ceva. Numai prin filme vezi asa ceva. Parca era un fel de printesa indiana ori o vrajitoare tiganca , ori o zina din povesti . 328

Am intrebat-o de unde a luat o asemenea rochie fantastica. A raspuns ca materialul l-a capatat de la cineva pe gratis si si-a facut-o singura rochia. Salbele cu banuti le-a gasit ieftin pe la tonete , lantisoarele de pe cap le-a inadit din niste vechituri de lantisoare rupte ale surorilor ei , brosa de pe pipt e un cercel pe care l-a gasit pe jos intr-o biserica . Adica asa din ciurucuri si gunoaie gasite pe jos ori aruncate de altii , din bucati de material capatate de pomana , isi facuse cea mai frumoasa rochie pe care am vazut-o vreodata in realitate. Si doar am vazut eu ceva rochii la viata mea caci am fost mare amator de mers la opera. Dar nici pe scena n-am vazut vreo primadona sa straluceasca in asa o frumusete originala. E foarte mare lucru sa ai curajul sa porti asa ceva pe strada . Arata intr-adevar ca o adevarata Regina a Lumii , caci dupa cum se zice hainele fac pe om in special atunci cind aceste haine sint facute chiar de miinile ei . Am inceput s-o respect asa deodata foarte mult , gindind ca asta-i o fata deosebita. Caci multa lume zice despre partenerul lor de viata : E o persoana deosebita ! desi e un om foarte banal si obisnuit care nu se deosebeste cu absolut nimic de ceilati. Dar fata asta cind merge pe strada ii fac poze oamenii si se uita uluiti dupa ea. Chiar i-a zis cineva : Dar tu cine esti draga ? Zina Zinelor ? Eu insumi cind merg pe strada aud vorbe din astea si vad privirile oamenilor atintite dupa ea. Si dupa mine. Alcatuim o pereche de ciudati. Ea se bucura ca-mi plac rochiile ei , caci alti baieti nu apreciaza asa ceva li se pare prea ciudat. Nu le place sa mearga pe strada cu o fata asa de stranie macar ca-i sta asa bine. Mda , intradevar numai unu care se crede Imparatu Lumii se potriveste cu o asemenea mindrete de fata. Ea nu-i prea frumoasa la chip , dar rochiile astea de printesa m-au vrajit. Eu ma simt mindru cind merg pe strada cu o fata asa de ciudata care straluceste de frumusete la propriu si nu la figurat. Pentru o fata e mare lucru sa faci pe toti barbatii de pe strada sa intoarca capul dupa tine fara sa-si arate fundul de subt vreo fusta prea scurta. Dupa ce a vazut ca am pus botul si m-am cam indragostit de ea , pe urma frumoasa printesa a inceput a face mofturi. Ca ea nu mai e asa sigura daca vrea sa se casatoreasca cu mine desi ii place de mine cum arat. Adica ii place ca am barba si plete. Intotdeauna am stiut ca sint un barbat frumos. Mie imi placea cum arat asa cu barba si cu plete , dar ma huiduiau oamenii pe strada , parintilor le era rusine sa ma primeasca asa in satul unde locuiesc ca si cum as fi fost o mare rusine , iar la Socola cind faceam eu Greva Totala s-au speriat asistentii de mine caci imi cazuse parul peste fata si zicea una : Maaa ! Da ce ingrozitor arata ! Doamne Dumnezeule Mare ! Am mai vazut eu nebuni la Socola dar asa ceva inca n-am vazut! Trebuie sa-l tundem pe asta! Alti asistenti rinjeau la mine amenintindu-ma ca am prescris in program foarfec si lame de ras. Si pe net cind mi-am pus poza multa lume m-a sfatuit Tunde-te si rade-te. Tre sa fii in ton cu lumea , nu se poate sa arati asa. Vrei sa ajungi iarasi inapoi acolo la nebuni ? Acuma am intilnit o fata care sta ore in sir si se joaca cu parul meu (mi-a impletit parul in cozi , 4 codite in fata legate cu fundite roz si ce bine imi statea ! ) si imi mingie noaptea barba zicindu-mi ca daca n-as fi fost asa cum sint nu i-as fi placut. E normal ea a stat de mica in manastire si acolo toti oamenii respectabili preotii si calugarii poarta barba si plete. Toate icoanele au barba si plete. Aproape zece ani asa s-a obisnuit sa vada barbatii . De aceea ea nu suporta barbatii rasi si tunsi are senzatia ca chelbosii moderni sint niste golani perversi nici nu vrea sa aiba de-a face deloc cu barbati tunsi si barbieriti. Mai are inca doua surori si toate trei umbla cu barbosi pletosi , preoti sau rokeri. Dupa parerea mea barbatii chelbosi si rasi sint uriti hidosi , arata ca niste porci gretosi . Dumnezeu a facut omul cu barba. Numai un om bolnav de un defect genetic , o greseala a lui Dumnezeu , este barbat fara barba. Pina si numele de barbat vine de la cuvintul barba adica purtator de barba. Deci oamenii fara barba sint anormali nefiresti . Mie nu imi place sa fiu 329

ras si tuns. Gustul meu estetic e sa port barba si plete. Intotdeauna toata viata mea din adolescenta eu am purtat barba fiindca asa mi-a placut mie. Cu ce drept sa ma oblige acuma cineva sa ma tund si sa ma rad ? Adica daca iubita mea ii place in special de barba si pletele mele cum mai puteti voi sa ma declarati nebun ca port barba si plete ? Uneori o urasc pe Nina si mi-e scirba de ea , caci reversul medaliei este ca datorita vietii sale la manastire a devenit mult prea traditionalista ortodoxa . Posturi rugaciuni, impartasanie spovedanie , ba inca mai tine si pravila din manastire cu cine stie ce rugaciuni. Mi-a fost tare greu sa stau impreuna cu Nina vreme de o luna intreaga dormind noaptea in acelasi pat , fara sa facem sex. Ca nu-i voie decit casatorit si nu se fac nunti in post. Dupa astfel de nopti multe din ele nedormite si traite in tensiune si pofta infrinata ma sculam dimineata cu dureri de cap. Mie nu mie se pare deloc normal asa ceva. Dar ea spune ca chiar daca ar fi fost casatorita cu mine oricum n-ar face sex in timpul postului ortodox. Adica 40 zile inainte de Pasti fara sex plus o multime de alte si alte posturi si sarbatori de-a lungul anului. Asa ceva nu mi se pare deloc firesc. Am senzatia ca Mitropolitul ala scirbos s-a bagat in patul meu ca sa-mi faca el mie reguli cind sa ma culc eu cu nevasta. Dar cu ce drept ? Adica i-a venit asa ideea unui Scirbos de Episcop , ca hai sa ma bag si eu in patu mirenilor ca sa nu se mai fie normali oamenii 40 zile . Dar de ce prostia asta ? Dar Iisus n-a tinut nici un post oficial niciodata si nici unul dintre ucenicii sai n-a tinut nici un post. Oamenii lui Iisus adica sfintii cei mai mari traiau normal mincau , beau vin , poate chiar faceau si sex. Caci a fi Sfint inseamna in prmul rind a fi om normal asa dupa cum Dumnezeu a facut omul. Chiar m-am certat cu Nina pe tema asta incit era chiar sa ne despartim. Daca Iisus n-a tinut post atuncea cu ce drept sa postesc eu ? Dar ce sint eu mai sfint decit Hristos ? Daca El n-a tinut post oficial atunci nici eu nu voi tine vreun post. Eu sint si eu pe lumea asta la fel ca Hristos un Sef Total intre cei vii sint asa cum se spune despre capitanii de corabie Al doilea dupa Dumnezeu. Eu fac legea eu hotarasc ce trebuie facut si ce nu. Nu suport sa-mi comande mie Biserica cum sa-mi traiesc eu viata. Urasc rinduielile ortodoxe care nu sint poruncite de Dumnezeu. Eu ar trebui sa poruncesc Bisericii si nicidecum sa imi porunceasca biserica mie. De aceea Nina ma jigneste incontinuu intotdeauna cind discutam religie fiindca imi refuza aceasta autoritate si aproba in schimb autoritea unor popi prosti. Desi trebuie sa admit ca totusi Duhul lui Dumnezeu este impreuna cu ea. Caci uneori pe cind facem si noi sex calugaresc adica asta insemnind ca stam in pat noaptea unu deasupra celuilalt complet imbracati si discutam cu multa pasiune despre Dumnezeu , in acele clipe uneori Nina imi sopteste la ureche vorbe direct de la Duhul , care vorbe le simt clar ca nu sint din capul ei. Caci desi eu ma cred marele Imparatu Lumii , totusi Dumnezeu poate vorbi prin absolut oricine. Adevarul este ca in ultima vreme eu m-am indepartat complet de Dumnezeu. Din cauza internetului am acces in orice clipa la mii de filme porno , si m-am scapat complet la vale , incit de acuma m-am obisnuit cu acestea si chiar ma plictisesc sa ma mai uit la asa ceva. Cindva imi era frica sa ma uit la asa ceva ca ma vede Dumnezeu dar acuma nu mai am nici o jena de asemenea filme . Desigur tot ma cred Sfint ca doara ce treaba are sexul cu Sfintenia ? Prin urmare am fost foarte surprins ca o femeie poate sa ma indemne catre Dumnezeu si inca intr-un fel chiar corect. Numai ca eu cred ca desi vorbea corect ea intelegea cu totul altceva. Ea probabil ca vede intoarcerea mea catre Dumnezeu ca o intoarcere catre Biserica si catre traditiile Bisericii in vreme ce eu vad aceasta intoarcere a mea catre Dumnezeu ca pe a-mi implini datoria cu moartea dupa gratiile spitalului de 330

nebuni. Caci nu cred ca Nina m-ar indemna la moarte , ea nu-si da seama ce vorbeste nu pricepe ce inseamna intoarcerea mea catre Dumnezeu. Ea ma ideamna probabil la posturi si rugaciuni ortodoxe , dar ce-mi folosesc mie acestea ? Acuma eu voiam o femeie sa ma culc cu ea ca sa fiu fericit sa traiesc si eu o bucatica de viata inainte de-a muri . Caci sint legat cu juramint sa tai copacul din fata primariei , sa pocnesc politistii cu cartea pentru ca in final sa merg inapoi in spitalul de nebuni la gratii si de data asta sa imi duc lupta pina la sfirsit si sa mor acolo muceniceste dupa cum voieste Dumnezeu. Aceste invataturi ale preotilor au zapacit lumea si i-au indreptat spre niste directii gresite, au indoctrinat cu niste invataturi false indepartind-i pe oameni de la adevaratul crestinism. Sectele protestante care se pretind fiecare ca sint anti-bisericesti nu fac nici o diferenta tot invaturi aiurea predica la oameni. Iisus nu a tinut post , nu era un pocait , de aceea nici eu nu voi tine post decit atuncea cind am nevoie de el. Cind voi vrea sa vorbesc cu Dumnezeu mai clar atuncea voi tine post ca sa fiu mai inteligent. Postul nu are drept scop decit cresterea coeficientul de inteligenta. Un om cu burta goala e mai destept decit unul imbuibat cu mincare. Fiindca atunci cind esti flamind esti agitat esti treaz , gindesti limpede , pe cind daca esti umflat cu mincare ti se face somn si gindesti confuz si greoi. Asta e toata smecheria cu postul , se tine post doar atunci cind vrei sa gindesti lucid . Adica postul crestin se tine doar neoficial. Cine tine post oficial este jidan. Asa ca toti orotodoxii si catolicii si pocaitii protestanti au ramas tot evrei. Mie imi place foarte mult Pastele ortodox , dar numai partea cu mincarea si sarbatoarea imi plac cozonacii pasca si ouale rosii , insa urasc postul habotnic si pe cei care il respecta chiar la modul aberant. Pai in cazul problemei mele cu Nina eu inebunesc sa stau cu dinsa fara sa fac sex , si tesiunea asta ma face aproape s-o urasc. Iar acest lucru poate sa distruga relatia dintre mine si ea. Prin urmare datorita postului acesta stupid ratezi casatoria si iti distrugi viata. Nu vreau sa ma insor cu o femeie proasta. Pina la urma dupa indelungi discutii a recunoscut si ea ca am dreptate si ca nu-i prea logic acest post ortodox dar asa e obisnuta ea. Cica in prima saptamina din post si in ultima nu-i voie sa se manince absolut nimic decit o singura data pe zi numai martea si joia mincare de post fara untdelemn. Adica numai 2 mese pe saptamina ! Si alea sarace ! Asta e deja Greva Foamei. Daca-i posibil cica nu trebuie sa se bea nici macar apa S-a bucurat tare mult cind a aflat de la un preot de pe mesenger ca e voie sa maninci in fiecare zi dar numai o singura data pe zi si fara untdelemn. Nina se plinge ca are lipsa de calciu. Spune ca ii place foarte mult brinza si laptele ca i-e pofta foarte tare de aceste alimente , semn ca corpul ii cere calciu. Dar nu are voie sa manince 40 zile aceste alimente. Adica e complet nesanatos postul acesta eu un fel de automutilare inutila si stupida. Dumnezeu nu vrea asta. Voi spuneti ca este o jertfa postul vostru. Dar jertfa aceasta nu este primita . Faceti ceva inutil si nedorit de Dumnezeu. El cere alte lucruri alte jertfe pe care voi nu le faceti. Ce folos ca faci ceva ce Dumnezeu nu vrea si sa nu faci deloc cele cerute de Dumnezeu ? I-am reprosat ca este habotnica , iar ea mi-a raspuns : Nu ma cunosti cum eram inainte. Acuma se cheama ca sint foarte libertina fata de cum eram inainte cind eram la manastire in munti. Am stat la Petru Voda si pe vremea aceea nu erau turisti ca acuma era singuratate si liniste acolo. Am purtat 7 ani numai haine negre de calugarita ortodoxa . Nam indraznit sa port niciodata o rochie din asta laica colorata. Inainte nu lipseam de la nici o slujba faceam o gramada de rugaciuni pe zi si pe noapte , era program in fiecare zi pina si noaptea de rugaciune. Erai trezit din somn ca la armata si chemat la biserica la rugaciunile de noapte. Uneori adormeam acolo in Biserica in genunchi si cu cartea de rugaciuni in mina. Nu ascultam nici un fel de muzica in afara muzicii bisericesti , fiindca nu 331

era voie sa asculti muzica laica in manastire. Si imi placea foarte mult muzica , dar nu aveam voie sa ascult asa ceva fiindca ascultarea de muzica laica era un pacat. Am fugit citeva zile odata din manastire dar fiindca n-aveam unde ma duce a trebuit sa ma intorc inapoi iar cind m-am intors mi-au dat canon de facut ca sa ma pedepseasca pentru tentativa mea de evadare. Asadar incearca sa ma intelegi in ce regim strict de viata am fost eu educata sa traiesc.

Un inger cam dobitoc


Mare necaz am cu Nina ca nu accepta sa faca sex , nici maritata. Un juramint catre Dumnezeu e un lucru important si ea nu se grabeste sa-l incalce prea usor. Plus o gramada de alte probleme traditionalist-ortodoxe, plus alte probleme materialist-laice. Adica ortodoxia interzice sexul de placere lipsit de procreatie. Adica daca nu vrei copii atunci nu ai voie sa faci sex. Toate metodele contraceptive sint interzise de Biserica Ortodoxa si probabil de majoritatea sectelor crestine. Toate campaniile astea moderne anti-avort ca ucidem suflete nevinovate . Eu i-am explicat ca in cartea mea Dumnezeu insusi este de acord cu unele metode contraceptive. Decit sa se ajunga la un avort ori si mai rau , la aducerea pe lume a unui copil nedorit care sa ajunga sa sufere in viata si sa se distruga sufleteste si care apoi sa mearga in iad , atunci mai bine sa nu se fi nascut. Eu insumi imi doresc sa nu ma fi nascut niciodata . Imi doresc sa nu exist , as dori sa mor imediat si nici chiar in rai nu vreau sa merg caci urasc pe Dumnezeu care si-a batut joc de mine in acest fel. Eu i-am cerut o fata potrivita pentru mine si El mi-a dat un calugar . Nina e un calugar din ala adevarat care nici nu concepe ca are sex , si nu face deloc asa ceva. Iar despre laici ea este de parere ea ca nici macar laicii nu au voie sa faca sex decit numa rareori cam asa din an in Paste si daca e sa iei in serios tot regulamentul Bisericesc atunci inseamna ca omul laic are voie sa faca sex numai de citeva ori in viata. Cel mai bine e sa nu faca deloc. Asta-i mentalitatea calugareasca. Calugarul Nina traieste cu mentalitatea ca toate placerile sint niste pacate placerile sint niste ispite ale Dusmanului , si ca trebuie luptat impotriva placerilor si poftelor de orice fel. Toate poftele trebuiesc infrinate , si toate placerile trebuiesc combatute asta insemnind la ea curatenia sufletului. Fata asta ma aduce la disperare. O iubesc. Si culmea e ca cel mai mult iubesc la ea tocmai credinta ei in Dumnezeu. Dar din pacate credinta ei in Dumnezeu e amestecata cu o multime de reguli si obisnuinte bisericesti care nu mai sint de la Dumnezeu ci sint inventate asa de aiurea de niste patriarhi tembeli din lipsa de ocupatie. Dupa parerea mea orice invatatura care nu-i de la Dumnezeu spurca sufletul omenesc printr-o mutilare absurda. Parerea mea e ca omul nu trebuie sa-si reprime placerile decit atunci cind e necesar. Prin reprimarea inutila a placerilor nu cistigi nicidecum un suflet mai curat ci obtii un suflet diform , bolnav , un suflet stilcit mortificat si chinuit , total nesuferit lui Dumnezeu. Oricum eu acuma sint prins asa intr-un fel de capcana nesuferita. Pe de o parte de iubit o iubesc si sint disperat dupa ea , n-as vrea nicidecum sa ma despart de ea. Dar pe de alta parte diferentele dogmatice dintre noi care sint de netrecut si ironia ei in faptul ca eu as auzi direct vocea lui Dumnezeu asta face relatia aproape imposibila. Nici nu stiu ce sa mai fac. Imi vine sa ma spinzur in fiecare zi. Relatia dintre noi a devenit nesuferita si chinuitoare. Nu-mi ramine decit sa cer sfat la Dumnezeu ce sa fac. Necazul e ca impreuna cu ea simt mare tulburare in suflet si nu mai pot vorbi cu Dumnezeu limpede. Insa fara ea simt si 332

mai mare tulburare devin disperat fara ea dupa citeva zile daca n-o mai vad. Urasc femeile care nu vor sa faca sex cu mine. Dar nici nu ma pot desparti de ea. Asa ca prin ceata neclar si dubios am simtit ca Dumnezeu imi zice ca trebuie s-o violez , adica sa o fortez impotriva vointei ei. Iar acest lucru in afara de faptul ca mi s-a parut mult prea dubios in plus este si total impotriva firii mele. Incit am gindit ca refuz total asa un gind mai bine ma sinucid decit sa fac asa ceva. Acuma insa vorbind iarasi cu Domnul mai limpede am inteles mai multe. - Doamne ce ma fac cu Nina ? Innebunesc alaturi de dinsa , iar fara ea simt ca mor. Pentru ce ai adus in viata mea o calugarita frigida si habotnica ? - Intotdeauna femeile sint aducatoare de probleme , de cind este lumea femeile au creat numai probleme mereu. Asa ca ai vrut femeie , ti-am dat trebuie sa te obisnuiesti cu ideea si sa cauti sa rezolvi problemele. - Dar ce pot face cu ea ? Tu nu vezi ca nu vrea nici sa se marite cu mine ? Ea vrea sa ramina virgina din cauza ca ea zice ca Maica Domnului a fost virgina si inainte si dupa nastere si tot restul vietii. - Eu Iisus nu inteleg ce va intereseaza pe voi virginitatea Mamei Mele. Acest lucru il gasesc foarte necuviicios din partea voastra ca va preocupa atit de mult ce a fost intre picioarele lui Maica-mea. Voua nu va este oare rusine sa va bagati unde nu trebuie ? Acest lucru este o taina a lui Dumnezeu pe care numai El o cunoaste si nu se cuvine a discuta prea mult despre acest lucru. Faptul ca niste fatuci zburdalnice vor a se lauda si ele cu virginitatea lor asemenea Maicii Mele este o mindrie putin cam neplacuta Mie caci dupa cum vad eu despre Nina ea se foloseste de juramintul virginitatii nu din asa multa iubire pentru Mine , ci mai degraba ca sa poata fugi de toate responsabilitatile vietii. Lui Nina nu-i place sa aiba un copil fiindca nu sufera obligatia de a-l creste , nu sufera sa aiba un barbat fiindca doreste sa ramina libera. Toate bune si frumoase , fiecare om este liber sa faca ce vrea dar sa nu se mai laude ca ea paseste pe calea Maicii Mele caci Mama Mea a crescut un copil si a ascultat de un barbat. Prin aceste obligatii pe care si le-a asumat Mama Mea ea si-a facut datoria ei in fata lui Dumnezeu. - Deci virginitatea e pina la urma o prostie totala ? Ori foloseste la ceva ? - Este adevarat ca virginitatea calugarilor foloseste totusi la aceea ca este o jertfa prin care Biserica isi cistiga o anumita autoritate asupra populatiei laice, care in acest fel respecta Biserica Preotii si calugarii. Dar cum Nina nu vrea sa steie in manastire atunci nu-i nici o jertfa inchinata nimanui , ca doar nu orice fata batrina a sa mearga in rai. Dar pentru credinta ei si mai ales vazind-o si pe ea in mare necaz cu dragostea si pe tine la fel de disperat atunci v-am facut sa va intilniti si i-am dat o slujba de facut sa te ajute pe tine in viata si astfel sa-si cistige si ea un rost intru imparatia Mea. - Dar tu nu vezi ca ma innebuneste de cap ? De ce nu ma ajuti ? - Eu cred ca te-am ajutat destul , v-am facut cunostiinta , mai departe descurcati-va ca doar n-o sa fac Eu acuma miracole la tot pasul numai asa ca sa nu va certati voi. Incercati sa va intelegeti. - Dar ea a facut juramint de virginitate catre Tine. Si nu va intelege niciodata oricit i-as spune ca Tu nu ai nevoie de asa ceva. - Juramintele daca se fac atunci trebuiesc tinute. - Si eu ca fac ? Ca nu mai pot ! - Tu ar trebui sa nu mai faci pacatele alea sexuale de unul singur. 333

Pai daca nu as face din alea , cum as mai rezista alaturi de ea ? Presupun ca nu ai mai rezista. Dar nu pot sa ma despart de ea ! Atunci nu te desparti ! Si ce fac ? Ai sa te descurci tu , ca esti baiat mare. Adica sa o violez ? Nu cred ca-s in stare sa fac asa ceva. Eu sint un om bun urasc agresivitatea. Nu suport asa ceva ! Eu consider ca intre oameni trebuie sa existe respect si intelegere. Stai tu vreo doua saptamini si abtine-te sa mai pacatuiesti de unul singur si pe urma ai vedea tu ce are sa fie. Ai sa fii un om asa de bun ca ai sa rupi patul cu dinsa. Deci tot ce ai de facut este sa te abtii de la pacatele tale pentru o vreme si pe urma totul va veni normal de la sine. Si sa stii ca daca tu nu ai fi facut pacatele astea atunci totul intre voi ar fi fost deja bine si relatia ar fi decurs normal si firesc. Parca nu prea as crede asa ceva. Daca ea nu vrea e urit de tot s-o oblig. Si asta ma nedumereste : Cum poti tu care esti Dumnezeu si Hristos sa indemni pe vreun om sa faca ceva rau ? Atunci cind vreau sa fac niste Sfinti se poate intimpla sa indemn pe alti oameni sa faca rau. Pe Iuda oare nu Eu l-am indemnat direct sa faca rau ? Nu i-am zis oare Eu : Du-te si fa ce ai de facut ! ? Nu prea inteleg ce vrei sa spui ? Ce legatura are asta cu problema mea ? Pai daca ea isi tine juramintul si totusi se intimpla fara voia ei , poate ca ar putea fi privit acest lucru ca o mucenicie intru Hristos He , he , hai ca glumesti de acuma. Chiar asa de usor sa se ajunga in rai ? Doara nu ajunge cineva martir numai dint-atita. Intr-adevar nu. Dar daca pe urma ea fiind cu tine te va ajuta sa te linistesti si sa-ti implinesti cu bine datoria ta pe aceasta lume , si daca tu vei reusi sa indeplinesti cu bine tot ce ti-am cerut Eu , atunci si ea va fi rasplatita pentru ajutorul pe care l-a dat cauzei tale. Ea nici macar nu crede in cartea mea si ne certam mereu pe dogme. N-o fi crezind in cartea ta dar crede in Mine. Isi va da seama ca are de ales intre a umbla fleaura toata viata fara de nici un rost , caz in care la judecata nas avea deloc pentru ce s-o primesc intru nemurire , caci nu orice fata batrina merge neaparat in rai. Ori poate alege cealalta cale sa-si implineasca datoria aceasta pe care i-am dat-o si atunci reusita ei catre nemurirea cereasca va depinde de reusita ta. Dar Doamne nu-i bine ce zici. Daca ea alege calea ailalta inseamna ca eu ma duc naibii. Ca nu mai pot , nu mai rezist. Ma spinzur . Fiecare om are dreptul sa faca propriile sale alegeri. Daca tu te spinzuri atunci ai sa ma superi foarte tare. Ti-am mai spus ca nu-mi convine ca aceasta carte sa apartina unui sinucigas caci ar deveni imposibil de acceptat de catre Biserica. Acolo in spital era alta poveste , acolo se putea crede ca te aflai subt efectul tratamentului si ca de aia fiind inconstient de la sedative de aceea ai facut acel gest. Dar asa in libertate nu ai voie sa faci nicidecum asta. Asa ca vezi ca sintem noi prieteni dar pina la un punct. Daca-mi strici cartea aceasta prin purtarea ta nechibzuita atunci vei da socoteala. Iar daca tu ai ajunge sa te spinzuri din cauza ei , atunci si ea va da socoteala inaintea Mea pentru 334

smintirea mintii unui om de-al Meu. Caci asa am zis voua Vai de voi cei care veti face sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti Vai de acela prin care va veni pacatul Si totusi eu ce trebuie sa fac ? S-o violez ori nu ? Asta-i intrebarea ! Eu nu ti-am spus niciodata sa faci asa ceva. Eu ti-am spus doar sa nu mai pacatuiesti de unul singur. Este foarte urit sa faci acest lucru cita vreme esti impreuna cu o femeie. Cita vreme ai fost singur te-am inteles ca nu aveai incotro. Dar atita vreme cit esti cu ea nu mai ai voie sa faci acest lucru. Atit trebuie sa faci si pe urma ai sa vezi ca totul se va rezolva de la sine. Nici macar nu trebuie sa te ingrijorezi deloc ce trebuie sa faci. Renunta la pacat si pe urma rezolvarea va veni singura caci trupul va sti sa aibe grija de el insusi. Adica cum va fi rezolvarea asta ? O sa dau asa buzna peste ea ? Sau cum ? Tu spui ca trupul va sti sa aibe grija de el insusi. Dar oare trupul nu trebuie infrinat ? Ea reuseste sa se infrineze de la toate poftele. Eu ca Dumnezeu am facut tot ce puteam face ca sa va fac sa fiti impreuna cu bine. V-am facut sa va intilniti desi asta era imposibil. Apoi am pus in sufletul vostru multa dragoste unul pentru celalalt ca sa puteti fi fericiti impreuna. Ba chiar am trimis Ninei si un inger care sa-i spuna direct intr-un vis ca Fercirea in viata este sa-ti indeplinesti datoria cu placere. In cazul ei i-am dat o datorie foarte placuta pentru o vreme. I-am dat datoria sa fie fericita si sa faca pe un om fericit , incit sa va gasiti impreuna pacea sufletului, si astfel tu pe urma sa-mi poti sluji Mie cu inima impacata si fara sa Ma mai urasti. Foarte putini oameni au aceasta sansa in viata de-a iubi si de-a fi iubiti. Este mare pacat ca cineva sa batjocoreasca acest dar al Meu , atit de rar intilnit in viata. Voi aveti impresia ca a-ti face datoria e ceva intotdeauna neplacut si chinuitor ca trebuie sa suferi ca sa-ti faci datoria. De obicei intr-adevar asa si este. Insa acest lucru nu-i valabil chiar tot timpul . Uneori pe unele portiuni ale vietii datoria poate insemna si ceva placut. Este adevarat ca a-ti face o datorie va inseamna pina la urma si o suferinta caci altfel nu se poate. Dar asa este orice viata. Atit in viata lumeasca cit si in viata intru Dumnezeu ai parte si de fericire si de suferinta. Faptul ca cineva fuge de fericire de teama ca sa nu sufere este complet lipsit de intelepciune fiindca nici viata aceasta de aici nu si-o va trai si nici nemurirea nu o va avea. Caci cum ar putea trai vesnic cineva care toata viata s-a temut sa traiasca de frica suferintei ? Cine nu-si asuma suferinta vietii acela nu va gusta nici fericirea in aceasta viata si pe urma nici macar in ceruri nu va fi primit fiindca cine nu-si asuma suferinta nu-si poate face datoria cereasca. Insa oricite as face Eu, nu pot obliga pe cineva sa-si asume o datorie. Daca cineva nu vrea sa-si asume nici un fel de datorie nici lumeasca si nici intru imparatia Mea si doreste sa traiasca o viata lipsita de orice sens cautindusi placeri de-o clipa atunci este liber s-o faca. Eu i-am spus Ninei in mod direct si personal in vis ca fericirea este sa-ti faci in primul rind datoria. Dar daca nu accepta sa-si faca datoria , atunci asta este alegerea ei si Eu nu am ce face. Eu am facut deja tot ce puteam Eu face pentru ca voi sa fiti impreuna si totul sa fie bine intre voi. Mai departe insa este treaba voastra cum alegeti sa va traiti viata.

Vreo citeva zile Nina nu a mai trecut pe la mine iar asta m-a facut iarasi sa sufar groaznic de tare. Plingeam toata ziua si voiam sa mor. Ma doare orice clipa fara ea iar ea fuge de 335

mine desi zice ca ma iubeste. E groaznic sa fii indragostit de-o calugarita. Incit nemaiputind suferi durerea sufletului mi-am luat niste bautura si am baut mult pina ce mam imbatat tare de tot. Dar desi eram beat durerea tot nu-mi trecea incit am rugat pe Dumnezeu sa ma ajute. Eu nu citesc carticele de rugaciuni cum face Nina , nu merg in biserica sa ma inchin la icoane , nu stau in genunchi , nici macar nu spun vreun cuvint , ci doar asa inauntrul sufletului cind ma doare peste puterea de-a suporta atunci strig dupa Dumnezeu sa ma ajute Ajutorul lui Dumnezeu a fost foarte simplu. Mi-a spus Si cum ai vrea tu sa te ajut ? Nu ti-am dat oare Eu oare tot ce puteam sa-ti dau ? Mai mult de atit ce pot Eu face ? Sinteti amindoi oameni maturi intregi la cap de ce nu sinteti in stare sa va rezolvati singuri problemele dintre voi ? Tu pe de o parte esti un obsedat sexual si in plus ai in tine convingerea non-violentei , iar ea crede in toate invataturile Bisericesti care au indemnat-o la castitate. In situatia asta unul dintre voi trebuie sa cedeze la principiile sale altfel va veti distruge amindoi. Daca nu rezolvati problema dintre voi atunci tu o sa suferi groaznic si vei ajunge sa te sinucizi iar ea va ramine ca sa sufere pentru tot restul vietii ei. Nu va mai luptati prosteste ca nu aveti nici un motiv. V-am pus impreuna , va iubiti , atunci fiti impreuna firesc ca barbat si femeie si nu ca sfintii caci de aia v-am pus impreuna. Tu ca barbat ai datoria sa rezolvi problema asta. Cind mai vine pe la tine pune-o in pat si culca-te cu ea fie ca vrea fie ca nu vrea. Iti cer sa juri ca vei face acest lucru cu prima ocazie. Iar eu am jurat ca voi face asta. Ce misto tablou ! Un Dumnezeu pervers vorbind unui Sfint beat cleampa si indemnindu-l sa violeze o calugarita virgina. Wau ! Toata lumea va spune ca este Diavolul cel care vorbeste asa. Diavolul amagitor care ispiteste pe un pacatos cu scopul de-a o corupe pe ea. Caci nu se poate ca Dumnezeu sa fie asa. In primul rind exista mentalitatea ca Dumnezeu vorbeste doar Sfintilor iar un om beat si desfrinat nu poate fi nicidecum un Sfint. Apoi exista mentalitatea ca Dumnezeu interzice sexul , de aia Sfintii nu fac sex deloc. Se crede ca prin ascetism si prin automutilarea sufletului numita in manastiri infrinarea voii ori prin posturi si abstinente de tot felul se devine mai Sfint. Apoi exista mentalitatea ca Dumnezeu interzice cu desavirsire orice violenta de orice fel si de aceea un Sfint nu poate sa faca absolut nici un lucru agresiv . Si mai vorbeste iarasi Domnul : Acest lucru am voit sa se intimple pentru ca sa sparg astfel sabloanele mintii voastre. Voi Ma cautati acolo unde nu sint ! Ma cautati in mincare , dar eu nu sint in mincare ! Nu cautati pe Dumnezeu cu stomacul ! Asadar n-am nevoie de posturile voastre , caci pe Mine nu Ma intreseaza ce mincati voi ! Ma cautati in sex dar Eu nu sint in sex. Nu mai cautati pe Dumnezeu cu sexul ! Pe Mine nu ma intereseaza cu cine faceti voi sex. Ma cautati in imbracaminte , dar eu nu sint in hainele voastre ! Nu mai cautati pe Dumnezeu cu hainele ! Caci Eu Domnul nu sint un creator de moda ! Ma cautati in Biserica dar eu Domnul nu sint in Biserica ci in sufletul vostru. Degeaba mergeti la Biserica si faceti ritualuri daca nu ma primiti pe Mine in inima voastra ! Fiecare religie invata pe oameni ce sa manince cum sa faca sex si cum sa se imbrace. Dar toti acestia gresesc si ar trebui interzise orice invataturi si rinduieli de felul acesta referitoare la stomac sex si haine fiindca acestea acopera adevarata esenta a religiei si indruma lumea pe niste directii inutile. Eu cer de la voi un singur lucru. Sa ma iubiti , si cine ma iubeste pe Mine va iubi pe toti cei din jurul sau. Fiecare om trebuie sa aiba grija de toata lumea din jurul sau. Cine ma iubeste pe Mine ii pasa de tot ce se intimpla in lumea asta si va lupta sa impiedice raul de oriunde din lume. Faceti bine in jur , atit binele cel mic cit si binele cel mare. Si nu va 336

amagiti singuri degeaba ca faceti bine ci judecati mult si departe. De multe ori a face un bine inseamna sa faci un rau. Caci o fapta buna poate sa aiba consecinte rele si un gest rau poate avea consecinte bune. Cum se poate cunoaste ce este bine si ce este rau ? Cum se poate deosebi Dumnezeu de Diavol ? O singura regula v-am lasat Eu : Pomul se va cunoaste dupa roadele lui. Prin urmare iata fraza aceasta care dupa toate aparentele pare sa fie lucrarea Diavolului : Un Dumnezeu pervers vorbind unui Sfint beat cleampa si indemnindu-l sa violeze o calugarita virgina. A trebuit sa-l indemn mai intii pe Oliver sa bea mult peste masura ca sa-l fac sa jure ca va face acel gest caci altfel nu-l puteam smulge din prejudecati , caci oamenii nu aud vocea Mea clar fiindca sint murdari de prejudecati. A trebuit sa-i spal mintea cu putin alcool . Care vor fi roadele acestei intimplari daca ea se va petrece ? Odata problema asta consumata pe urma relatia se va normaliza fiindca vor putea sa fie impreuna fara sa-si mai produca suferinta reciproca ci dimpotriva isi vor darui multa fericire unul altuia. Dar cel mai important lucru pentru Mine ar fi acela ca pe urma Oliver nu o sa ma mai urasca pe Mine ca l-am chinuit si astfel va putea scrie in continuare la aceasta carte lipsit de ura impotriva oamenilor. Fiind iubit si iubind va putea sa daruiasca la rindul lui iubirea Mea oamenilor. Caci el este precum un mesager precum un postas , intre Mine si oameni dar daca el este plin de ura atunci va zice : Mai bine inghit scrisoarea asta sa n-o mai citeasca nimeni si sa nu se mai faca Voia Domnului si nici oamenii sa nu mai primeasca ajutor. Caci amindoi si Dumnezeu si lumea au fost rai cu mine si m-au chinuit pina dincolo de cit puteam eu suporta. De aceea nu imi mai este de nici un folos sa-l mai chinui caci daca imi moare omul prosteste atunci mi-as strica toata lucrarea de pina acum. Degeaba am scris aceasta scrisoare daca ea nu ajunge la oameni. Caci nu se pot trimite scrisori de la Dumnezeu la oameni decit prin sacrificarea mesagerului. Altfel nu sint valabile. Dar acuma mesagerul mi-a innebunit de la primavara si imi cere neaparat o femeie , altfel refuza sa-si mai faca datoria . E precum vaca cea buna care da mult lapte dar pe urma da cu piciorul si rastoarna galeata varsind tot laptele pe jos. Pentru ca Eu Domnul respect vointa omului de a-si decide singur faptele sale de aceea Eu nu pot interveni direct in hotarirea lui. De aceea eu sint complet neputiincios oricit de atotputernic sint Eu. Noroc ca totusi am prevazut aceste lucruri dinainte si astfel ma voi folosi de aceste intimplari pentru a mai da niste invataturi oamenilor. Trei fete au fost acum in viata lui Oliver si fiecare simbolizeaza cite ceva despre Mine. Prima fata de care s-a indragostit Oliver acea Sclifosita blonda machiata si vopsita , reprezinta lumea laica. I-ar fi placut si ei de Dumnezeu dar in primul rind n-a avut timp pentru Dumnezeu ca era prea ocupata cu cariera si cu machiajul , iar mai apoi cind in rarele momente ce s-au intilnit lumea laica si cu Dumnezeu , ea a cheltuit o gramada de bani ca sa-i faca un cadou scump lui Dumnezeu pe care i l-a oferit zicindu-i : Eu nu te cunosc deloc ca sa stiu ce-ti doresti Tu ! Dar Oliver nu voia nici un cadou materialist el o voia pe ea sa-i fie alaturi si sa-l iubeasca . Mai precis Oliver voia de la ea un singur lucru : SEX ! Iar ea i-a oferit un simbol al sexului o statueta cu doi indragostiti goi care fac sex. Adica l-a refuzat dar i-a oferit un simbol. Iar Oliver a turbat de necaz simtindu-se jignit groaznic. La fel de jignit ma simt si Eu Dumnezeu atunci cind voi donati bani bisericii si imi oferiti simboluri luxoase ale iubirii voastre extrem de scumpe precum catedralele voastre aurite si mindre. Ma uit si eu la catedralele si la bisericile voastre luxoase la fel precum se uita Oliver furios si disperat la statueta cu cei doi indragostiti care fac sex gindind : Nu asta voiam eu ! 337

A doua fata care a iubit-o Oliver , Pacatoasa acea pretty woman reprezinta tot neamul pacatosilor de pe aceasta lume , toti desfrinatii betivanii si aiuritii acestei lumi care duc o viata lipsita de orice temelie. Culmea este ca aceasta femeie pacatoasa i-a oferit lui Oliver ce-si dorea atit de mult , adica sex. La fel este si intre Mine si oameni culmea este ca printre aceia pacatosi se intimpla sa-mi gasesc Eu uneori placerea . Aceia care si-au dat foc de vii in fata primariei , aceia au facut exact ce voiam Eu. Asta cer Eu de la absolut toti oamenii. A-ti da foc de viu in fata primariei inseamna cumva sa faci sex cu Dumnezeu. Un protest dus pina la extrem pentru o cauza dreapta inseamna o impreunare a omului cu Dumnezeu. Asta este Voia Mea , asta este Hristosul , asta este religia , asta e spiritualitatea cea mai innalta , asta e nemurirea asta este ceea ce vreau Eu in primul rind de la voi. Nu incercati alte lucruri caci alta cale spre cer si spre rai nu exista decit sacrificiul suprem in Numele Meu. Necazul cu pacatosii care fac uneori astfel de gesturi este ca desi fac aceste gesturi disperate placute Mie totusi ei nu le fac in Numele Meu. Asadar daca te hotarasti sa-ti dai foc in fata primariei atunci fa-o pentru Dumnezeu , nu pentru locuinta ta ci pentru locuintele tuturor in Numele Meu. Caci daca aceste gesturi nu sint facute intru Hristos atunci degeaba le faci caci Eu asa am spus : Orice mladita care nu ramine in Mine va fi taiata si azvirlita in foc. De aceea Pacatoasa pretty woman oricit de buna la pat a fost nu si-a putut cistiga dreptul de a purta un Nume in aceasta carte in care nu oricine are un Nume datorita faptului ca desi s-a culcat cu Oliver n-a ramas impreuna cu el. A treia fata de care s-a indragostit Oliver si anume Nina , povestea lor reprezinta povestea de dragoste dintre Mine si Biserica. La inceput totul a fost bine. Nina si Oliver stateau tot timpul impreuna si erau nespus de fericiti. Pe cind vorbeau despre casatorie : Nina zicea atunci Abia astept sa ma casatoresc cu tine ! Dar din cauza indoielii din sufletul Ninei (lipsa de credinta a Bisericii) de aceea Nina a mers la un Duhovnic sa se spovedeasca si ceara sfat. Adica in loc omul sa faca aceea ce simte si-au cautat oamenii Hristosi falsi , Duhovnici si Preoti. De aici inainte a inceput sa-si bage coada dracul. Duhovnicul a sfatuit-o pe Nina sa mai astepte cu casatoria adica indemnat-o la indoiala. La fel Duhovnicul a indemnat Biserica la indoiala fata de Mine zicind : Cind iti apare un inger de lumina nu-l crede niciodata caci este dracul ! Mai ales daca esti tulburata nu-l crede. Asteapta pina ce te vei linisti si pe urma ai sa poti vedea clar adevarul. Uite asa s-a rupt si legatura directa dintre Mine si Biserica prin indoiala si necredinta si prin interventia unor intermediari care s-au bagat intre Mine si Biserica. Pe urma Nina a fugit de linga Oliver si s-a dedat la niste perversiuni antihristice precum postul oficial si rugaciunea falsa traditionalista. Postul oficial programat de biserica si rugaciunile de ochii lumii de la slujbele oficiale sint exact acelea pe care Eu Hristosul v-am poruncit in mod foarte clar si precis sa nu le faceti niciodata. Iar voi incalcati cu nerusinare si completa orbire porunca Mea. Daca Eu Hristosul ti-am poruncit ceva tu de ce nu faci ce ti-am poruncit Eu ? De ce faci din capul tau toate prostiile astea pe care Eu nu le vreau ? Nina zice Este bine ca sa traim dupa o rinduiala. Da , este bine. N-ar fi nimic rau in aceastea daca ati fi si impreuna cu Mine. Necazul este ca voi Ma parasiti pe Mine pentru aceste Rinduieli ale voastre. As vrea sa fiu si Eu impreuna cu voi in Biserica dar voi nu ma primiti. Caci Eu Domnul vin cind am Eu chef , nu cind vreti voi. Degeaba ma rugati cind Eu nu vreau sa vin. Si degeaba vreau Eu sa vin cind nu ma primiti voi. Voi v-ati facut o rinduiala programata dar cum indrazniti sa-mi impuneti Mie programul vostru ? Ce fel de Stapin mai sint eu daca voi imi faceti Mie programul de activitate ? Daca m-ati iubi atunci voi ar trebui sa va faceti programul dupa Mine si nu Eu dupa voi . In noaptea de Inviere am facut in asa fel ca Nina sa mearga singura la Biserica fara Oliver ca sa arat astfel adevarul ca voi 338

mergeti singuri la Biserica si petreceti singuri dar pe Dumnezeu l-ati uitat acasa. Tot asa cum Oliver uraste sa intre in orice Biserica in care Preotul se crede mai mare decit Proorocul , tot la fel si Eu urasc sa intru intr-o Biserica in care preotul se crede sef peste oameni si nu sluga. Caci mindru este Oliver dar preotul este si mai mindru decit Oliver. Caci mindria se vede dupa viata omului. Acela de care lumea asculta este mindru , acela caruia toti ii dau sfaturi acela este smerit. Degeaba un Patriarh ori un preot se arata a fi smerit caci nu-i. E doar o smerenie prefacuta. Si degeaba Oliver se mindreste caci daca nu asculta nimeni de el , atunci ramine fara voia lui jos pe scara mindriei. Caci oare cine e mai sfint , un sarac ce doreste bani sau un bogat care nu-i iubitor de bani ? Preotul va zice ca conteaza ce-i in sufletul omului nu in buzunarul sau. Dar Eu Domnul judec dupa fapte nu dupa intentii. La fel ca si Politia nu aresteaza pe nimeni pentru gindul de a face o crima , dar aresteaza pe cel ce face crima chiar daca acela n-a vrut s-o faca. In noaptea de inviere preotul petrece in mijlocul multimii de oameni slujind oamenilor , si fiind in centrul atentiei tuturor dindu-se mare artist in vreme ce Oliver trebuie sa stea singur intr-o camera plingind de durerea singuratatii lui. Caci ar fi vrut si el sa fie intre oameni dar oamenii nu l-au primit intre ei ci toti l-au parasit. Unde credeti oare am sa fiu Eu Domnul ? Alaturi de voi cei care petreceti in bucurie noaptea de Inviere sau alaturi de cel care-i singur , care plinge si sufera ? Iata ca pina si femeia care se lauda ca-l iubeste l-a parasit ca sa se alature petrecerii duhovnicesti parasind pe barbatul ei desi acesta tare mult ar fi vrut sa mearga impreuna cu ea. Dar oare ce pretrecere duhovniceasca o fi aceea cind lasi un om in suferinta si in disperare iar tu te duci sa te bucuri ? Asta este oare crestinismul ? Voi oare chiar nu intelegeti ca gresiti ? Curios lucru este ca toate acestea Nina le-a citit dar in loc sa-si vada greseala ea si mai tare s-a impietrit la inima. Tu Nina spui ca in acea noapte de inviere te-ai simtit extraordinar de aproape de Mine incit ai fost foarte fericita atit de fericita incit ai simtit ca nu-ti mai trebuie nimic din cele lumesti Oare chiar ai fost tu sufleteste alaturi de Mine ? Dar adevarat iti spun ca Eu n-am fost cu tine atunci. Adevarat iti spun ca alaturi de tine a fost un diavol imbracat in inger de lumina , pe care acuma am sa ti-l arat in lumina adevarului. Iata mesajul tau trimis lui Oliver in acea seara prin telefon : Partea cea buna e ca acum esti singur si ai ocazia sa te regasesti , sa vorbesti cu tine insuti si sa-ti dai seama cu ce l-ai suparat pe Dumnezeu si sa te indrepti El vrea sa-l iubim si sa-l primim in inimile noastre sa nu mai incapa nimic acolo , asta e partea profunda a lucrurilor Iar cind il vom iubi pe el mai mult decit orice , din dragoste pentru El ii vom iubi si pe oameni , capodopera creatiei lui si ii vom ajuta dar toate astea le vom face in Numele Lui Iata ce mesaj frumos scris de cineva cu sufletul in pace si bucurie duhovniceasca. Numai ca pe cind tu scriai aceste lucruri catre Oliver capodopera creatiei Mele tocmai se urcase pe un scaunel isi pusese streangul de git si se zbatea in groaznice crampe de durere sufleteasca plingind si fiind gata in orice clipa sa moara fiindca l-ai parasit si fiindca ii spuneai Partea cea buna e ca acum esti singur Cum poti spune asa ceva unui om care a suferit 10 ani de singuratate aproape absoluta ? Dar oare nu a avut omul acesta destula singuratate in viata lui? Nu a suferit oare destul de singuratate ? Nu-i oare culmea ironiei si batjocurii sa-i spui Partea cea buna e ca acum esti singur ? Cum ai putut spune asa ceva ? E ca si cum ai zice unui sarac nenorocit care moare de foame ca partea buna e ca acuma tii post negru si ai sa mergi indata in rai. Foarte putin a lipsit sa il gasesti teapan mort. Si daca omul acesta ar fi murit din cauza fericirii tale duhovnicesti , crezi oare ca ar mai fi 339

fost aceasta fericire duhovniceasca de la Mine ? A iubi pe cineva este totuna cu a face fericit pe cineva. Daca tu l-ai facut pe Oliver sa sufere atit de mult atunci in ce fel l-ai iubit ? Ori in ce fel m-ai iubit tu pe Mine daca ai adus atita suferinta in viata lui ? Crezi ca Mie Personal mi-a folosit la ceva faptul ca tu erai acolo in Biserica ? Crezi ca asta am Eu nevoie ? Ca sta un om in Biserica si asculta o muzica si se extaziaza divin? Adica de asta am murit Eu pe cruce in chinuri ca sa va extaziati voi divin ? Pentru extazul vostru mistic am murit Eu ? Daca tu nu daruiesti fericire oamenilor atunci in ce fel iubesti oamenii sau pe Mine ? Daca nu ajuti nici macar pe cel care ti l-am dat sa fie al tau atunci la ce folosesc mesajele acestea frumoase si gindurile acestea aparent curate ? Daca tu faci oamenii sa sufere atunci unde este curatenia sufletului tau ? In ce fel oare ai fost tu aproape de Mine daca tu in acele clipe in care te credeai in extaz divin in realitate tu faceai pe cineva sa sufere groaznic , impingind pe cineva la sinucidere si prin aceasta pacatuiai foarte mult. Fiindca iti place sau nu esti responsabila de viata lui fiindca ai facut tot posibilul ca sa-l cuceresti. Sufletul lui e in miinile tale si de aceea esti responsabila inaintea Mea de viata lui. Iata ca tu desi te credeai in extaz divin si intr-o mare innaltare spirituala in realitate tu in clipa aceea erai in groapa celui mai mare pacat al vietii tale . Daca Oliver ar fi murit datorita tie , acest pacat nu ti s-ar fi iertat nicodata fiindca era o crima. Eu Domnul pedepsesc pe ucigasii sinucigasilor. Asadar iata ca tu te credeai la portile raiului dar in realitate tocmai se pregatea sa te ia dracul. Voi spuneti ca atunci cind ti se infatiseaza Hristos trebuie sa simti pace in suflet ? Dar adevarat va spun ca in majoritatea cazurilor de aparitie a Mea intr-o vedenie atunci cind un om isi simte sufletul plin de divinitate si simte asa o fericire , bucurie si o pace minunata in suflet , un extaz mistic tocmai atuncea dracul sta calare pe inima lui . Dimpotriva cind intr-o viziune in care ma infatisez Eu ori vreun inger de-al Meu iar omul simte spaima si frica in suflet , ei uite tocmai atuncea este Dumnezeu. De ce oare am spus pilda vamesului si a fariseului ? Fiindca fariseul se simtea bine in templu netulburat si in pace ufleteasca si multumire bucurie deoarece fariseul se credea fara de pacat fiindca respectase toate legile Domnului. Numai un om care se crede fara de pacat se poate simti bine cind se crede aproape de Mine. Dracul prefacut in inger de lumina se arata intotdeauna oamenilor care din mindria virtutii lor nepatate de nici un pacat ei se cred corecti inaintea Domnului. Dar orice om care este constient de pacatele sale va fi foarte inspaimintat in prezenta Mea , caci se simte vinovat. Oliver a trait tot timpul in groaza la inceput vorbind cu Mine iar cind m-am infatisat lui direct a paralizat de frica. Fiindca tocmai se uitase la un film pornografic in care un barbat ca facea sex cu 3 femei si Oliver mi se ruga pe urma sa-i dau si lui asa o fericire ca in film Si pe cind el ma ruga asemenea lucruri in acel moment m-am infatisat Eu lui intr-o viziune puternica. Iar el simtindu-se vinovat a inlemnit de groaza si de rusine . Atunci era exact momentul cel mai potrivit ca sa-l pot schimba in sufletul sau. De aceea va spun ca orice om care se crede pacatos se va inspaiminta inaintea Mea. Si orice om care se crede un Sfint va ramine netulburat la apropierea Mea . Dar ceea ce crezi tu nu-i totuna cu ceea ce cred Eu despre tine. Numai aceia de prin puscarii in mucenicie si aflati in nenorocire si deznadejde adinca si care varsa lacrimi amare doar aceia sint cu adevarat Sfinti , doar aceia vor simti apropierea Mea cu bucurie si va fi adevarat ca sint Eu. Dara toti credinciosii astia de prin biserici care se extaziaza divin la slujbele duminicale astia se cred Sfinti fara sa fie. Asadar Nina care te lauzi ca Eu in noaptea de Inviere as fi fost impreuna cu tine , te crezi chiar asa Sfinta ca sa meriti sa Ma apropii Eu de tine iar tu sa simti la apropierea Mea bucurie si pace si innaltare spirituala ? Erai cumva vreo martira ? Cumva sufereai cu 340

ceva pentru Mine ? Adevarat iti spun ca si la cluburile de paranormali si yoghini simt si aceia de acolo exact aceleasi fel de inaltari spirituale , simt si aceia prezenta lui Dumnezeu din belsug cu o extraordinara bucurie. Sau sa vezi ce bucurie extraordinara este la adunarile Martorilor lui Iehova. Si toate spiritualismele moderne inclusiv Biserica induc aceasta falsa fericire in sufletele oamenilor. Dar ala e dracul luminos e o minciuna. Iti da popa o impartasanie si te crezi mai Sfintita. Dar impartasania voastra este ca un drog care te ameteste de cap ca sa iti amorteasca inima si sa adoarma constiinta. Caci adevarata apropiere de Mine , adevarata Sfintire a unui om este foarte dureroasa , caci Eu sint precum un foc care arde si cu cit se apropie cineva de Mine cu atit mai mult ii va arde sufletul si ii va insingera inima de durere. Atunci cind un om este aproape de Mine , atunci acela urla de durere. De aceea zic ca numai fariseul cel mindru si ingimfat se va simti bine si netulburat inaintea Mea. Numai cineva cu inima impietrita se va simti bine cind ia vreo impartasanie sau bea apa sfintita ori cind participa la vreo slujba religioasa. Toate aceste terapii ale bucuriei le gasiti in toate sarlataniile si excrocheriile lumii. Stiu ca-i greu de crezut ca Dracul e Stapin in Biserica , iar Dumnezeu e undeva aiurea plingind pe marginea santului dar acesta-i adevarul. Vrei sa gasesti pe Dumnezeu atunci nu-l cauta la Biserica ca de obicei nu-i acolo. Foarte rare sint exceptiile in care vreun om de-al Bisericii sa aibe in el Duhul Meu . Caci Eu urasc sa lucrez cu orice om oficial si pe caile oficiale. Nu exista nici un Sfint netrecut printr-o puscarie si nebatjocorit de oameni. Toti cei slaviti si laudati de oameni sint exact Anti-sfinti. Asadar lasati textele astea idealiste inventate de antisfinti . Biserica scoate si ea tot felu de texte din astea stupide precum mesajul Ninei de mai sus. Aceste texte par corecte si par foarte frumoase dar sint complet idioate fiindca sint rupte de realitate sint teorii nepractice. Sint idealisme, dracul in haine de lumina. Asta duce intotdeauna la dezastru fiindca pericolul e ca seamna cu Dumnezeu dar nu-i El. Nici un om nu are sa fie vreodata asa ca in textele acelea , iar daca este asa inseamna ca-i doar o exceptie care confirma regula. Ori religia nu-i doar pentru oamenii exceptionali ci dimpotriva religia e ceva pentru toti oamenii. Oliver in calitate de barbat indragostit patimas de-o femeie n-o sa se linisteasca niciodata cu texte din astea idealiste pe care i le trimite ea. Numai atunci cind o sa se culce cu femeia pe care o iubeste in fiecare noapte , doar atunci ura si dusmania din sufletul sau se va linisti si va incepe sa iubeasca si pe Dumnezeu si pe oameni. Pina atunci nu . Asta-i realitatea fie ca va place sau nu. Adica lumea se schimba cu lucruri simple clare si concrete nu cu poezioare absurde. Eu n-am zis prea multe poezioare din astea idealiste ci Eu am crapat pe cruce , ca sa va arat voua calea , sa va arat voua drumul. Atunci cind o sa muriti si voi la fel ca Mine , cu miile de sfinti rastigniti pe diverse feluri de cruci in Numele Meu , doar atunci lumea se va schimba concret. Pina atunci nu. Degeaba va rugati ca nu inseamna aproape nimic rugaciunile voastre. Am nevoie de fapte nu vorbe . Tot asa cum Oliver are nevoie de Nina si cu trupul nu e suficient doar asa cu mesaje telefonice. La fel si Eu Domnul am nevoie concret de niste soldati ai Mei , de niste luptatori pentru adevar si normalitate. Nu doar palavragii utopisti ci luptatori directi cu trupul si cu spiritul. Oliver nu-i doar un utopist a pus si trupul in lupta , deocamdata putin dar va fi si mult cind ii va veni vremea lui . Imi trebuie macar citeva milioane de Sfinti Adevarati care sa lupte unul cite unul razboinici solitari doar cu Mine si atit , fiecare sfindind de unul singur lumea si murind pe crucea Mea. Numai asa pot Eu schimba ceva in aceasta lume. Degeaba va impartasiti voi ritualic in Biserici , caci nu-i aceea Piinea Vietii ci e doar o amagire. Mincati doar niste turte uscate si beti vin rosu. Impartasania Mea cea 341

adevarata este data numai de Mine in mod direct si pe aceea Eu o dau doar numai acelora care va veti jertfi la propriu suferind si murind pentru Adevar asemnea Mie Doar atuncea veti minca cu adevarat din Piinea Vietii . Adevarat va spun voua ca veti bea singele Meu doar atunci cind o sa va varsati singele vostru pentru cauza Mea , si veti gusta din trupul Meu doar atuncea trupul vostru va patimi pentru Mine (dar chinuit de altii nu de voi insiva dobitocilor ! ) Doar cind veti face acest lucru trupul Meu va deveni totuna cu trupul vostru si singele Meu va curge prin sufletul vostru. Caci numai prin Mine Cel Adevarat lumea poate fi Mintuita. Alta cale nu-i.

Nebunia muncii
Voi astia care mergeti la munca sinteti niste nebuni. Chiar nebuni de legat. Fiecare om din asta foarte muncitor si harnic ar trebui oleaca prins de politie si bagat o vreme la gratii la nebuni fiindca munceste prea mult. Oamenii muncesc nu fiindca ar avea nevoie sa isi intretina existenta ci din cauza ca sint niste bolnavi psihici niste maniaci ai muncii si ai autopersecutiei. Daca vezi un om pe strada care se taie cu lama ce faci ? Nu chemi politia sa-l prinda si sa-l interneze la nebuni ? Ei , cam tot la fel e si omu care munceste pe lumea asta , e la fel ca unu care se taie singur cu lama doar asa ca sa-si provoace suferinta dintr-un delir psihotic practico-materialist. Hai sa luam un exemplu concret sa studiem de cita munca are nevoie un om ca sa poata trai bine. Cu multi ani in urma am lucrat si eu o vreme ca taximetrist. Lucram pe un traseu exterior orasului un traseu pe care il facuse tata impreuna cu citiva oameni. Exista un autobuz dar ei cu masinile se bagau in fata autobuzului si luau oamenii cu un pret mai mic facind astfel concurenta autouzului si reusind pina la urma sa elimine autobuzul de pe traseul acela. Pe urma odata ce traseul a ramas liber pentru taxiuri fiind foarte rentabil au inceput sa vina si altii sa se bage pe traseul acela. Se facea acolo cite un rind si de 20 masini uneori incit asteptam ore in sir sa prind o cursa. Tata se lupta sa-i elimine pe ceilalti si sa-i alunge de acolo prin absolut toate metodele imaginabile. Se baga in fata si le lua clientii , le punea cuie la roti ca sa le sparga , ii injura si in ultima faza ii lua si la bataie cu pumnii ori cu ce avea la indemina. Adica lupta directa pentru supravietuire si pentru bani. In plus tata era inteles si cu politia imparteau cistigurile impreuna numai ca ei sa ii opreasca pe cei care il deranjau pe tata si sa ii amendeze ori chiar sa le ia permisul. Adica era o micuta mafie . Eu eram pe acolo cam asa ceva in genul , baiatul sefului de trib caci datorita tatei beneficiam de o oarecare protectie si respect din partea celorlalti. Cu toate astea trebuia sa muncesc in fiecare zi inclusiv duminica cite 14 ore pe zi. Adica de dimineata de dinainte de rasaritul soarelui si pina seara dupa apus , mai mult decit o zi lumina. Asa muncea tata. Eu eram mai lenes si nu voiam sa muncesc nici atuncea. Pe vremuri in timpul comunsimului mergeam in concedii in fiecare an la mare ori la munte. Acum de foarte multi ani nu mai exista nici un concediu pentru tata. Muncea incontinuu ca disperatul nu din saracie ca se cistiga destul de bine ci muncea asa din disperarea lacomiei. Ii placea sa cistige bani multi si sa cheltuie bani multi. Acuma eu am zugravit asa acest mic tablouas al unei bucatele de lume pe care fara indoiala il cunoasteti toti oriunde ati fi. Peste tot exista aceasta dusmanie intre oameni si exista o lupta cumplita pentru resursele vietii. Oamenii se maninca unu pe altu oriunde ar fi , apoi exista copruptie , exista nebunia lacomiei. Toate astea voua vi se par normale , voi considerati ca asa-i viata si ca altfel nu poate fi. Dar ia hai sa vedem ce ar s-ar intimpla in lumea asta daca voi ati aplica practic crestinismul. In cazul micului trib de taximetristi daca ei s-ar fi inteles intre ei si ar fi acceptat toti sa lucreze nu pentru binele individual ci pentru binele comun ar fi putut sa faca o 342

intelegere intre ei incit din cele 20 masini care se aflau pe traseu sa vina la lucru numai 3 masini intr-o zi. Asta ar fi acoperit necesarul de transport al populatiei si , fiecare masina ar fi cistigat bani intr-o singura zi cit in 7 zile. Fiindca munca cea mai grea in taximetrie este asteptatul la coada. Prin urmare fiecare individ ar fi cistigat aceiasi bani dar ar fi muncit doar o singura zi pe sapatamina. Pai oare nu ar fi super o asemenea viata ? Saptamina de lucru sa fie numai o zi lucratoare si 6 zile sa fie libere ? Ba inca mai mult , daca se intelegeau intre ei puteau sa vinda masinile sa cumpere un autobuz si atunci puteau sa lucreze fiecare numai cite o singura zi pe luna si sa cistige aceiasi bani. Adica o zi muncesc si o luna am concediu Acuma toata lumea a sa rida cu gura pin ala urechi cititnd asa ceva gindind ca asta e visul puturosilor. Sa muncesti doar o singura zi pe luna si eventual sa ai si bani mai multi decit daca muncesti o luna intreaga non-stop. Fiindca daca in pilda de mai sus taximetristii se intelegeau intre ei omeneste atunci nici nu mai era nevoie sa plateasca birul la politisti ca sa faca ei legea mafiei politiste. Adica in cazul intelegerii inter-umane ar disparea si coruptia fiinca nu mai este necesara , iar asta inseamna un cistig de bani in plus pentru fiecare membru al societatii. Adica fiecare dintre teximetristii aia ar fi muncit doar singura o zi pe luna si ar fi cistigat mai multi bani decit daca ar fi muncit 30 zile pe luna. E destul de logic ce vorbesc . Fiindca trebuie sa intelegeti . Coruptia costa ! Ura costa ! Prostia costa ! Toate astea le platiti fiecare din buzunarul vostru . Fiindca nu vreti sa ginditi deloc si fiindca sinteti orbiti de ura atroce unii fata de altii de aceea voi munciti de o suta de ori mai mult decit ar fi necesar in realitate pentru a trai bine si traiti oricum mai rau. Voi incercati cu disperare sa va adaptati la o lume nebuna si deveniti voi insiva foarte nebuni. Atit de nebuni incit nici macar nu va mai dati seama cit de tare sinteti nebuni. Societatea voastra e bazata pe principiul concurentei si nu al prieteniei. Iar principiul concurentei este complet si total gresit , cel putin in economie. Eu va spun ce este normal si firesc iar voi rideti de mine si ma credeti nebun. Hai sa mai zic o pilda. Stit cu totii ce-i aia un motor de masina in patru timpi cu patru cilindri. Asta inseamna ca unul singur cilindru munceste si produce energie si in vreme ce unu munceste ailati 3 cilindri se distreaza nu produc nimic ci consuma energie. Prin urmare asemanarea dintre un motor de masina si scocietatea umana este ca in ambele sisteme in vreme ce unu munceste , trei freaca menta . Diferenta consta in faptul ca nu mai schimba rolurile intr ei. Nu ca ailati cilindri ar fi niste chiulangii corupti care nu vor sa munceasca ci pentru ca asa a proiectat inginerul sistemul. Deci intr-un motor care functioneaza perfect si la capacitate maxima iata ca trei sferturi dintre indivizi stau degeaba. Imaginati-va ce s-ar intimpla daca toti cilindrii dintr-un motor ar lucra unul impotriva celuilalt ? Adica dupa principiul concurentei cilindrii dintr-un motor si-ar face concurenta unul altuia. Adica cind unu trage in sus altu trage in jos , cind unu trage inainte , altu trage inapoi. Pai atunci s-ar impiedica unu pe altu sa functioneze. Daca fiecare cilindru ar incerca sa se impuna asupra celorlalti cilindri asa cum facem noi in societate atunci consecintele ar fi in primul rind masina ar consuma enorm de mult combustibil , ar avea o putere cu mult mai slaba iar daca intilneste un deal nici nu-l mai poate urca. Fiindca oricit de puternici ar fi cilindrii aia oricita benzina bagi in ei dar daca nu sint sincronizati corect si daca nu se ajuta unu pe altu atunci nu ar merge aproape deloc motorul. Dar daca motorul asta ar fi reparat si cilindrii s-ar sustine unul pe altul , atunci ar fi nevoie de foarte putin combustibil ca motorul sa functioneze cu putere mare.

343

La fel este si cu societatea umana. In momentul in care oamenii se urasc unii pe altii atunci e nevoie de 100 ori mai multa munca ca sa functioneze societatea si oricum va functiona foarte prost. Deci solutia ar fi impartirea rationala a cantitatii de munca la fiecare individ. Cind unii muncesc altii trebuie sa stea degeaba sa se odihneasca . Nu este corect ca unii sa fie someri si altii sa munceasca non-stop. Trebuie exclusa mentalitatea ca un om nu poate fi platit daca nu munceste. Asta e o idee complet gresita si din cauza acestei idei gresite se ajunge la situatia de munca absurda . Fiindca in situatia unei lumi suprapopulate si tehnologizate se ajunge in situatia comica de a inventa locuri de munca imaginare ori absurde ca sa putem plati niste oameni. Exemplul cel mai frumos al muncii absurde era acela al calugarului pe care l-a pus staretul sa care niste galeti cu nisip. I-a zis : Iei nisipul de aici in galeti si il cari acolo. Dupa ce termini , iei tot nisipul de acolo si il aduci inapoi. Dupa ce termini de adus nisipul inapoi , il duci iarasi acolo , si il aduci iar inapoi , si tot asa mereu trebuie sa muncesti toata viata , ca sa iti mintuiesti sufletul. Acuma calugarul ala facea o munca total absurda si nebuneasca. Sa tirii toata viata niste nisip de ici colo asa de aiurea fara nici o finalitate fara sa construiasca nimic , fara sa foloseasca nimanui. Munca absurda. Intrebare e calugarul ala era platit , nu ? Primea mincare si haine ca doar nu traia cu aer si nu umbla gol. Dar el nu avea grija mincarii ori a hainelor caci munceau altii ca sa ii ofere mincare si bautura si haine. Adica altu trebuia sa sta in cimp si sa munceasca in agricultura pentru ca dumnealui calugarelu sa frece nisipu de ici colo. Dar nu mai bine oare ar fi pus mina si calugarul sa il ajute pe acela care muncea munca utila ? Adica in loc sa frece menta sa puna si el mina la prasit cartofi ? Pai desigur ca nu , fiindca din agricultura se cistiga putin , pe cind din aiureli din astea se cistiga foarte multi bani . Voi credeti ca staretul era prost ? Nicidecum. Lumea il vedea pe calugarul care cara galeti cu nisip , nu intelegeau ce face , si fiindca nu il intelegeau il credeau Sfint De aceea mii de tarani aduceau daruri bogate manastirii . In felul acesta staretul reusea sa pacaleasca mii de tarani ca sa munceasca pentru el si pentru manastirea lui. Plus ca cei bogati cadeau si ei in capcana si ofereau si aceia daruri bogate. Deci in povestea cu caratul galetilor de nisip aiurea totul era nu o munca nevinovata si nu o neintelegere inocenta a principiilor crestine ci o foarte bine gindita excrocherie . Daca acest caz este simplu de inteles pentru oricine , insa la nivelul societatii actuale cu atitea si atitea infrastructuri si institutii de stat ori particulare , deja se pierde complet capacitatea de a discerne munca utila de munca inutila. Adica mica excrocherie a unui staret de manastire este acuma imprastiata si puternic ramificata in intreaga societate. La ce folosesc Politicienii ? La ce folosesc Profesorii ? La ce folosesc Calugarii ? La ce folosesc Bancherii ? La ce folosesc Inginerii ? La ce folosesc Contabilii si o mie una de alti functionari de stat ? La ce folosesc Agentii de toate felurile , imobiliari , de asigurari de vinzari , de asistenta sociala ? Desigur teoretic au fiecare cite vreun rost. Dar practic o imensa gramada din acesti oameni doar se prefac ca isi exercita meseria. De pilda eu si colegii mei din fabrica , eram ingineri. Stateam degeaba 9 ore pe zi , si eram platit. Toata lumea in birouri statea degeaba la calculator , pierdeam vremea pe msg. jucam jocuri la servici si eram platiti ca ingineri. In tara la noi nu exista industrie , de aceea nu exista posturi reale de ingineri ci doar asa niste posturi imaginare care sint sponsorizate de Stat. Pentru angajarea unui somer absolvent de facultate Statul plateste unei firme o subventie de nu stiu cit pe luna. Asadar firmelor le convine uneori sa angajeze oameni ca sa stea degeaba fiindca oricum sint platiti de Stat. 344

Adica eu cind va spun voua despre Legea Dreptului la Existenta imi urlati ca e nefireasca , dar pe de alta parte voi platiti o multime mare de oameni care sau degeaba si se prefac doar ca muncesc. Desigur cind trecea vreun sef pe acolo ascundeam imediat joculetele si ne prefaceam si noi ca munceam cite ceva. Ba inca eu fiind mai harnic din fire faceam si ore suplimentare stateam peste program ca ramineam singur in birou si ma puteam uita la filmulete pornografice de pe net si imi pontam orele suplimentare care erau platite. Adica eu la servici eram platit ca sa joc jocuri si sa ma uit la filme porno. Pentru asta imi luam eu salariul meu de inginer. Culmea era ca in fabrica respectiva in sectie oamenii chiar munceau pe rupte de le ieseau ochii din cap cu norma piese la strung si suduri si alte munci grele. In vreme ce noi astia din birouri , numa cafelute , ciocolate , fotolii elegante , numa lux. Adica noi ne plictiseam in vreme ce altii chiar munceau din greu. Apoi imaginati-va lumea universitara. Esti platit ca sa scrii si sa publici , desigur nimic nou ca doar nu e nimeni geniu ci doar asa tai fragmente de articole de pe net si le publici mai departe. Adica frecat menta total degeaba si complet aiurea. Esti platit sa inveti niste lucruri inutile. Este o lume total absurda si nefireasca , complet rupta de realitate , o lume nebuneasca. Da , dar este nebunie oficiala. Cam la fel se petrec lucrurile in aproape orice institutie de Stat si chiar si in firmele mari apar astfel de aberatii cu munca absurda ori munca prefacuta. Noi traim int-o societate a minciunii. Deoarece tehnologia ne permite sa asiguram toate necesitatile populatiei cu un numar redus de oameni , restul adica majoritatea populatiei in conditiile mentalitatii Cine nu munceste sa nu manince ! atunci acesti oameni nu au alta solutie decit sa se prefaca ca muncesc si ei ceva ca sa poata fi platiti. De voie de nevoie sint obigati fie sa minta fie sa innebuneasca. Asa ca ca fiecare inventeaza tot ce-l poate duce minte ca sa stoarca bani . Unii au venit cu ideea ca trebuie sa-ti asiguri casa gradina si viata , asa s-au nascut companiile de asigurari. Adica in loc sa-ti asiguri viata prin credinta in Dumnezeu tu iti pui credinta in compania de asigurari. Altii au scos perla antihristica ca omu tre sa-si adune bani de Pensie si au innebunit oamenii de cap sa le deie bani toata viata ca or sa li-i dea inapoi la prima pensie. Si eu cind n-aveam bani ceream de la prieteni si le promiteam ca le dau banii inapoi la prima pensie. La fel si Statul jumuleste oamenii de bani cu ideea asta cu Pensia . Dar un crestin tre sa asculte de invatatura lui Hristos : Nu va ingrijorati ce ce va fi miine. Ajunge zilei necazul ei. Apoi alti sarlatani au scornit ideea ca uite iti imprumut niste bani si mi-i dai inapoi cu dobinda inventind astfel Bancile , fara sa tina cont ca Moise a interzis acest lucru . Altii au venit cu ideea ca hai sa te ajutam sa-ti vinzi casa si terenurile scornind agentiile imobiliare foarte prospere in zilele noastre prin care omul e ajutat sa ajunga in strada. Nimeni nu-si mai aminteste de faptul ca Moise a declarat proprietetile imobiliare drept nevandabile adica terenul nu era voie sa-l vinzi caci era smecheria aia cu anu de bucurie cind chiar daca il vindeai oricum il primeai inapoi. Apoi si Legea Dreptului la Existenta era scrisa tot de Moise inca cu trei mii de ani in urma si-i intarita si de Hristos , dar cum se face ca eu cind va spun aceasta lege care-i intru totul in spiritul Bibliei ( mai putin Pavel ) atunci imi sariti cu totii in sus urlind ca e o prostie legea mea ? Fiindca Dumnezeu v-a dat o legislatie corecta inca de acuma 3 mii de ani dar voi ati inventat Politica ca sa va puneti voi niste conducatori falsi care sa va faca alte legi invers decit cele ale lui Dumnezeu. De aceea voi acuma nici macar nu mai stiti a deosebi nebunia de inteleciune fiindca voi ati trait toata viata intr-o nebunie incit credeti ca asa-i lumea credeti ca asa-i normal sa fie. Dar asta nu-i adevarat. E doar in mintea voastra. Inchipuiti-va ca mergeti la un spital de nebuni si acolo vdeti niste nebuni care se dau cu capul de pereti urlind de durere : Zbang ! Zbang ! 345

Vaaleuu ! Zbang ! Aoleuuu ! Zbang si iar Zbang! Vaaleleeiii ! Te uiti la nebuni vazi ca de acuma si-au spart capul de pereti , le curge singele siroaie pe fata , dar ei tot nu vor sa se opreasca din izbit cu capul de pereti. Evident ca s-ar putea sa iti vina sa le zici : - Mai nebunilor , de ce va dati cu capul de pereti ? Nu vedeti ca va doare ? Va place asa sa va chinuiti inutil si sa urlati de durere ? Cit o sa mai continuati asa ? De ce nu va opriti odata ? Gata ! Destul ! - Nebun esti tu nu noi ! Trebuie sa ne dam cu capul de pereti ca sa traim ! - Da de ce ? - Fiindca asa-I viata ! Ne-am nascut ca sa suferim ! - Cum adica asa-i viata ? Daca ce te impiedica acuma in clipa asta sa te opresti din dat cu capu de pereti ? Uite asa te opresti si gata ! Nu te mai doare ! Macar oleaca cit vorbesti cu mine n-ai putea sa te opresti nitelus din izbit cu capu de ciment ? - Uai prostule ! Da tu crezi ca eu am timp sa stau la discutii cu tine ? Eu am treburi serioase de facut , tre sa ma dau cit mai tare cu capul de peretele asta . N-am vreme de pierdut ! Zbang ! Zbang ! Valeuuu! Zbang ! Zbang ! Aaaauuu ! - Si totusi ce urmaresti sa obtii de te dai cu capu de perete ? Ce speri sa cistigi? Nemurirea sufletului ori ce ? - Daca ma dau cu capul de perete , astia de la spital o sa ma creada ca sint nebun si o sa-mi dea zilnic mincare pe gratis trei mese pe zi si un pat unde sa dorm. Asa ca eu nu ma dau aicea cu capu de pereti fiindca as fi eu nebun si nici ca mi-ar placea ci pentru ca asa trebuie. Daca eu nu mai fac treaba asta atunci ma dau astia afara din spital si nu mai am ce minca si unde dormi. Deci vreau nu vreau , Trebuie ! Zbang Valeeeuuu ! Zbang ! Aoleuu Doamneee ! Valeuuu ! Aauuuu ! Zbang ! Vazind o astfel de prostie inteleptul se duce la doctorul psihiatru si ii zice : -Uite Doamna doctor pacientii matale nu sint nebuni ci doar se prefac. Hai sa le zicem ca le dam oricum mincare ca sa nu-si mai sparga capul aiurea de pereti. Macar sa nu mai stea dupa ei infirmierii sa-i bandajeze incontinuu la cap. La care doctorita raspunde : - Pai daca astia nu se mai dau cu capul de pereti atunci de unde mai cistig eu bani? Daca imi vine o inspectie de la minister si ii vede pe astia ca nu se mai dau cu capu de pereti atunci ma da afara si pe mine si pe ei . Ce vrei sa murim toti de foame ? - Dar n-am putea vorbi cu cei de la minister sa dea de mincare la toti asa pe degeaba ? Si voua si lor ? Ca si asa voi oricum nu produceti nimic ci doar cheltuiti niste bani aiurea pentru dat cu capu de pereti. Ce rost are toata panarama asta ? - Nu-i nimeni prost sa faca asa ceva ce spui tu. Mincarea o produc o mina de tarani prosti care sint singurii prosti de pe lumea asta. Noi astilalti trebuie sa furam cumva mincarea aceea de la taranii cei prosti. Trebuie sa ne prefacem si noi ca sintem utili societatii. Aia se dau cu capu de pereti ca sa se prefaca ca muncesc , eu ma prefac ca ii ingrijesc , iar aia de la minister se prefac ca ne conduc. Deci toti ne prefacem ca facem ceva numai ca sa fraierim pe citiva tarani si ciobani si muncitori care chiar produc ceva real. Asadar daca noi am face ce zici tu s-ar distruge intreaga societate umana. Daca nu ne mai prefacem ca muncim atunci am muri toti de foame. -Dar totusi a te preface ca muncesti , asta nu-i un fel de furt ? - Pai inteligentul fura , prostul munceste. Asta-i viata. Furi ori esti furat. De aia eu sint psihiatru ca eu prefer sa fur si sa traiesc in lux decit sa muncesc ca prostul in agricultura si sa ma zbat in saracie si mizerie. Deci in lumea asta totul pare o nebunie dar in realitate nu-i nimeni nebun. Facem pe-a nebunii ca sa putem fura cit mai mult. Singurul nebun in lumea asta esti numai tu , omu adevarului. De aceea te uraste toata lumea , 346

pentru ca in lumea minciunii adevarul este precum o otrava toxica iar lumea fuge de tine ca de un sarpe veninos. Adevarul doare , si de aceea nimeni nu-l poate suferi . Oamenii urasc adevarul. Odata eram in munti la o stina si vazind eu cit de mult muncesc ciobanii le-am spus urmatoarele : Tare prosti mai sinteti , apoi la cita munca facet voi aicea ar trebui sa vindeti brinza de 10 ori mai scump. Ar trebui sa coste macar un milion kilu de brinza , daca nu cumva chiar si mai mult. Sa vie si cei din orase sa puie mina la munca nu sa umble fleaura si sa se prefaca aiurea ca muncesc . La care ciobanii m-au crezut nebun , cum adica sa fie kilu de brinza un milion ? Dar adevarul cam asa-i. Sa se duca pensionaru in piata si sa-l coste piinea 100 mii iar brinza un milion kilu , ca sa vada oraseanu ce este munca si ce nu-i munca. Caci poate la fel de greu munceste si oraseanul la servici , dar daca munca lui e inutila la ce bun sa munceasca inutil ? Degeaba tai frunza la ciini ca asta nu e munca. Deci pasii catre o lume normala sint : 1. Impartirea muncii in mod rational la toti indivizii. 2. Eliminarea muncii inutile a muncii prefacute si a muncii absurde. Munca este de o gramada de feluri si este greu a decide care munca merita mai multi bani. Dar un nivel de apreciere al muncii reale ar trebui sa fie utilitatea ei. Munca absolut utila : taranul ciobanul stomatologul si constructorul de locuinte. Omul are nevoie in primul rind de mincare locuinta si sanatate. Munca de lux : artistul timplarul , arhitectul , inginerul , muncitorul din fabrica. Astia fac lucruri utile sau frumoase dar totusi se poate supravietui si fara ei Munca inutila : functionarul de Stat , contabilul , bancherul , agentii publici Astia invirt niste hirtii aiurea cu pretentia ca folosesc si ei la ceva Munca absurda : profesorul politicianul jurnalistul Acestia sint nebuni , maniaci rupti de realitate. De pilda profesorii aia de liceu care ma obligau sa invat sute de ecuatii si teoreme incontinuu teme pt acasa si invata invatat invatat ca si cum astea ar folosi la ceva in viata. Erau maniaci psihopati. Politicienii fac mereu legi desi legile nu ar trebui sa se schimbe niciodata ca nimeni nu are voie sa faca legi decit Dumnezeu. Iar jurnalistii ne spun ceva ce oricum stiam . Munca daunatoare : traficantii de droguri , psihiatrii , hotii directi si afaceristii Psihiatrii sint excroci nu medici fiindca nu vindeca pe nimeni dintre cei bolnavi dar obliga pe cei sanatosi sa se prefaca bonavi ca sa poata ei pretinde pe urma ca i-au vindecat. Iar afaceristii nu-s altceva decit hoti legali. Somaj : handicapatii batrinii , copiii , betivanii , drogatii si geniile Astia sint oricum platiti pe gratis de catre Stat prin diverse ajutoare sociale fara nici o munca. Macar astia is sinceri ca nu muncesc nimic. Mai apare si cite vreun Mesia o data la doua mii de ani care nu-i nici macar somer ca oricum nu-l plateste nimeni ca scrie prostiile astea. Dar fiind asa de rar oricum nici nu conteaza macar ca e asa de important. De ce o fi asa important ? Daca eu ii zic laui tata ideea cu taxiurile el imi va zice imediat : Nu merge asa ceva. Pai daca erau numa 3 masini pe capat veneau imediat din oras alte 20 masini si se umplea inapoi. Adica nu merge utopia crestina. Unii au incercat sa faca practic utopii din astea crestine , concret si a iesit intotdeauna foarte prost. Cazul cel mai evident a fost o secta de crestini care fiind scirbiti de lumea asta au pus bani impreuna si si-au cumparat un teren mare undeva departe de lume unde s-au dus cu totii , incercind sa isi alcatuiasca acolo o societate utopica. Conditiile de viata acolo au devenit imediat foarte groaznice , incit in scurt timp s-au sinucis absolut toti .

347

Ce a fost gresit in toate utopiile alea ? Un lucru foarte simplu era gresit. Utopia crestina nu merge facuta pe bucatele , adica nu poti face crestinism doar intr-un singur punct al lumii. Ori o faci deodata in toata lumea ori daca nu atunci mai bine nu o mai faci deloc. Chiar Iisus spune ca imparatia cerurilor se va instaura deodata brusc de la un capat la altul al lumii. Fiindca utopia crestina inseamna sa devii bun si daca un grup de oameni devin buni atunci ii maninca imediat rechinii din jur. Deci orice incercare de a aplica practic principiile crestine in lume va fi sortita din start esecului. Deci oricare din voi care va pretindeti ca traiti crestineste , daca inca mai traiti in lume inseamna ca sinteti falsi crestini. Un om care a trecut in mentalitatea crestina ori se izoleaza de lume ori moare instantaneu . Plus inca un lucru al naibii de important. Societatea e un lucru complicat. Nici o minte omeneasca nu o poate judeca si intelege in totalitate. Foarte multi oameni se straduiesc sa faca o societate functionala dar nimeni nu reuseste. Politicieni , filosofi , se straduiesc mereu sa repare defectele societatii. Fiindca chiar si asa corupti totusi conducatorii si liderii de institutii se straduiesc sa faca lucrurile sa functioneze . Chiar in cazul in care unii lideri reusesc sa aiba succes acest succes este doar aparent si local fiindca in majoritatea cazurilor succesul unei institutii ori a unui individ inseamna dezastrul si distrugerea altora. De obicei distrugerea care se face este cu mult mai mare decit succesul. Adica repari societatea intr-un loc dar crapa in alte 10 locuri. Un om care se imbogateste o face pe intotdeana baza saracirii altora. O institutie de succes inseamna falimentul altor zeci de institutii , si ruina a mii de angajati .

Un miliardar = un milion de saraci.


Curiozitatea e ca chiar daca miliardarul ar decide sa-si imparta averea la saraci tot nu ar reusi sa faca o societate normala fiindca nu ar sti cum sa-si imparta averea. Sfinta Parascheva si-a impartit toata averea la saraci dar lumea a ramas la fel. Gestul ei ramine un gest frumos , ea a devenit o Sfinta , dar tot degeaba a fost. Ea a avut drept scop inaltarea si glorificarea crestinismului dar nu aplicarea lui practica. Care-i solutia ma veti inteba atunci ? Exista o singura solutie si absolut numai una singura. Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu e simplu. 1. Mesia Hristos si introducerea in lume a ideilor crestine. 2. Intarirea acestor idei prin propovaduire si martiri. 3. Imprastierea in intreaga lume a crestinismului 4. Dupa ce crestinismul va ajunge sa fie cunoscut in intreaga lume pe urma Dumnezeu a promis ca va trimite niste lideri de la El ca sa va invete cum sa faceti practic aplicarea concreta a crestinismului in lume . Deci solutia ar fi numai acesti lideri trimisi de la Dumnezeu ca sa va conduca. Sa nu va asteptati ca acesti lideri sa fie presedinti ori inalti functionari , ori preoti cu ranguri inalte sau calugari respectabili sau profesori universitari sau orice altceva de acest fel. Caci dupa cum a spus Hristos ceea ce este inaltat intre oameni este o uriciune inaintea lui Dumnezeu. Asa ca liderul trimis de Dumnezeu o sa fie aproape intotdeauna vreun vagabond zdrentaros si plin de paduchi ce doarme pe marginea santului va fi intotdeauna ultimul pe scara sociala caci cine vrea sa fie cel mai mare acela trebuie sa fie cel mai mic. Va veti intreba atunci Bine dar cum acesti nimeni sociali vor fi in stare sa schimbe lumea daca ei nu au nici o putere ? Raspunsul vi-l da tot Hristos cind zice Cind veti zice Laudat fie cel ce vine in Numele Domnului atunci ma voi intoarce Eu la voi. (adica cu alte cuvinte cind or zbura porcii ) Adica solutia schimbarii lumii in bine va fi doar atunci cind veti sti sa respectati si sa pretuiti pe adevaratii lideri si nu pe aceia falsi. Adica cind o sa va supuneti alora si nu astora. 348

Nicu m-a intrebat odata in batjocura : - Adica tu ai vrea sa ne inchinam la tine ? Ha , ha , ha ! Pe vreme cind traia Iisus pe pamint cam la fel se purtau si fariseii cu El. Cam tot aceeasi atitudine abordau si ei : Adica tu ai vrea sa ne inchinam la tine? Si nu doar fariseii ci chiar prietenii apropiati si ucenicii sai s-au scandalizat cind cineva s-a inchinat la El (cind cu mirul ). Adica pe vremea cind Iisus era un om viu intre oameni nu concepea nimeni nici macar ideea ca ar trebui sa se inchine la El. Abia dupa ce a murit Iisus s-au apucat oamenii sa se inchine la El fiindca e tare usor sa te inchini la cineva mort fiindca un mort nu mai poate vorbi , e scos in afara competitiei umane. Desi Iisus nu-i mort ci va vorbeste acuma prin mine voi refuzati sa credeti acest lucru fiindca va macina ura si competitia umana. Va macina ideea ca adica de ce eu sa fiu mai mare decit voi ? Cum adica un paduchios bilbiit care nu-i in stare sa lege doua vorbe un schizofreinic ultimul nenorocit al vietii sa fie superior tuturor oamenilor ? E imposibil de acceptat asa ceva desi este adevarat. Ei , atuncea cind o sa acceptati acest lucru , adica conducerea mea si a oamenilor asemenea mie , asta insemnind de fapt conducerea lui Dumnezeu abia atunci lumea voastra se va schimba. Asta nu inseamna sa fiu eu Presedinte ci inseamna sa vina presedintele la mine si sa ma intrebe : Invatatorule , spune-mi ce trebuie sa fac ca sa fie bine in tara. Caci intelepciunea e data unora si conducerea altora. Iar conducatorul trebuie sa asculte de intelept. Pina nu veti face asa pina cind prostul nu se va supune desteptului veti suferi groaznic si o sa zbierati toata viata de durere ca vitele la abator . Asa pedepseste Dmnezeu dobitoceala vostra . Voi traiti intr-o lume in care prostul este sef . Asa ca suferiti fiindca va supuneti prostilor. Suferiti pentru ca meritati. Exista mentalitatea ortodoxa care zice ca : Nu este voie sa fie declarat cineva Sfint inainte de moarte ! Explicatia cica ar fi ca nu care cumva sa se mindreasca Sfintul si sa isi piarda astfel sfintenia Dar adevarul stiti care-i ? Nu este declarat nici un om Sfint fiindca cine are autoritatea sa declare pe cineva Sfint ? Desigur numai Episcopul. Dar daca ar declara pe cineva Sfint atunci ar Episcopul ar trebui sa i se supuna caci un Sfint este superior unui Episcop. Si de aceea Episcopului nu-i convine niciodata sa faca pe cineva Sef peste el. Episcopul e Mare Stab si se lupta din toate puterile sa ramina in functia de Mare Stab. De aceea nu-i convine sa declare pe nimeni Sfint cita vreme este in viata caci daca un calugar ar fi Sfint atunci Episcopul ar trebui sa abdice de pe tronul sau si sa-i dea functia sa calugarului. Tot la fel e si cu Geniul numai Profesorul Universitar poate declara pe cineva Geniu si daca nenorocitul de Geniu e un student fara functie ar trebui sa-I dea studentului functia sa de Profesor si evident ca nu-I convine. Deci smecheria ca nu apreciem valoarea unui om cit e viu este o mentalitate inventata de Sefi ca sa-si pastreze locul lor fals in functiile lor inalte. Aceasta este o mentalitate gresita. Dar eu va spun invatatura ca trebuie sa apreciati oamenii valorosi vii. Lasati-i pe morti ca ei nu mai au nevoie de slava. Mortii cu mortii si viii cu viii. Apreciativa valorile vii. Pe cei sfinti nu-i mai rastigniti ci puneti-i preoti , pe cei inteligenti nu-I mai trimiteti la munca ci puneti-i profesori , iar pe cei buni la suflet si blinzi nu-i batjocoriti ci puneti-i politicieni si conducatori . Nu asteptati sa moara omul ca sa il laudati ci invatati-va sa apreciati instantaneu valoarea. Caci adevarat va spun ca Dumnezeu n-ar fi vrut sa-l rastigniti pe Fiul Sau. Ci ar fi vrut mai degraba sa-l primiti si sa-l acceptati ca om de valoare ca sa va invete cum sa traiti bine si corect. Iar daca El a fost rastignit a fost tocmai pentru aceea ca voi sa invatati ca ati gresit si ca pe viitor sa nu mai cadeti in aceeasi greseala , ca pe viitor sa nu mai rastigniti valoarea ci s-o pretuiti.

349

Daca ti-e stricata masina te duci la un mecanic auto ca sa ti-o repare si de obicei il platesti destul de generos pe mecanicul auto. Dar daca lumea intreaga e stricata si vine un om capabil sa repare lumea , cit ar merita sa fie platit acel om ? Odata un patron cheama un inginer vestit la el in fabrica sa-l ajute sa repare o instalatie. Inginerul vine se uita apoi se aseaza confortabil pe un scaun si se gindeste citeva ore. Apoi ia o creta si trage citeva semne cu creta pe instalatia respectiva si le zice muncitorilor Taiati aici , legati firele acolo si o sa mearga. Apoi inginerul se duce la patron si isi cere plata , cere 10 000 $ pentru munca lui. Patronul cam zgircit din fire nu prea este de acord sa ii dea banii si il intreaba : Nu te supara domnu inginer , dar totusi ce munca ai facut dumneata ca sa meriti banii astia ? Ai tras acolo doua linii cu creta si pentru asta vrei 10.000 $ ? Da nu-i oare totusi cam prea exagerat ? Pai angajatii mei muncesc o luna intreaga non-stop pentru numai 100 $ pe luna , si tu vrei asa deodata chiar 10.000 $ fara nici o munca ? Nici macar o zi n-ai muncit. Oi fi dumneata destept dar nici chiar in halul asta nu te pot plati. La care inginerul ii raspunde : Pentru ca am desenat acele semne cu creta merit 1 $. Dar pentru ca am stiut unde sa trag acele semne merit 9999 $. Fiindca daca eu nu stiam punctul exact unde trebuie facuta reparatia atunci dumneata ar fi trebuit sa pui oamenii sa demonteze complet toata instalatia de la un capat la celalalt sa caute defectul si sa o monteze apoi la loc. Iar ca sa demontezi asemena hardughie imensa si sa o montezi la loc ti-ar fi luat citeva luni de munca timp in care nu produci nimic si pierzi foarte multi bani incit te-ar fi costat de o mie de ori mai mult decit acesti 10.000$ pe care ti-i cer eu. Iar instalatia asta fiind atit de complexa si veche atunci daca o demontai toata nu se stie daca mai reuseai sa o refaci la loc. Iar daca nu reusesti sa o repari atunci da-ti seama ca nu mai ai bani sa-ti cumperi alta noua si ai fi dat faliment , incit pierdeai totul , toata uzina, erai ruinat complet. Asadar eu cred ca merit cu prisosinta acesti bani pe care iam cerut. Acuma ma gindesc si eu daca un simplu inginer care a tras citeva dungi pe o instalatie dintr-o uzina si a meritat 9999$ apoi eu care am scris cel 4 legi care pot schimba lumea oare cit as merita ? Oare ce valoare in bani are o ideea de-a mea ? Pai daca ne gindim numa la ideile scrise in acest capitol daca aplicind ideile mele se reduce saptamina de lucru la o zi pe saptamina atunci mi se cuvine cam 80 % din salariul fiecarui angajat din lumea asta. Adica hai sa zicem 3 miliarde angajati activi fiecare cistigind 100 $ / luna deci 3 miliarde x 80 = 240 miliarde dolari pe luna. Deci stimati contemporani voi ar trebui sa ma platiti pe mine ca geniu cu 240 miliarde de dolari lunar numai pentru ca am scris aceste 2 fraze : 1. Impartirea muncii in mod rational la toti indivizii. 2. Eliminarea muncii inutile a muncii prefacute si a muncii absurde. Iata deci valoare in bani a numai doua simple idei. 240 miliarde dolari. Atit merit eu pentru ca am scris aceste doua fraze ! Voi oare v-ati gindit vreodata daca stiti sa apreciati valoarea unei idei ? O gramada de oameni au tot felul de idei. Unele mai bune altele mai rele. Cum apreciati voi valoarea unei idei ? Cum faceti diferenta ? Prin tot felul de experti , critici artistici , preoti , profesori savanti. Si aia ce oare nu sint tot oameni ? Nu tot subiectivi sint si ei ? Credti ca expertii sint genii ? Nu nicidecum ! Expertii vostri sint la fel de prosti ca si voi ba chiar in majoritatea cazurilor expertii sint cu mult mai prosti decit oamenii obisnuiti. De pilda in arta s-a ajuns in pictura la niste mizerii de picturi incit ti se face sila sa le privesti si caruia oricarui om ii displac. Dar fiindca expertii in pictura le-au declarat arta frumoasa atunci toata lumea se holbeaza la ele ca la o frumusete extraordinara. In stiinta arta economie sinteti subiectivi in aprecierea valorii ideilor. Eu sint obiectiv. Am demonstrat logic. Daca fac eu legile si regulile de viata atunci veti munci cu 350

80 % mai putin deci imi datorati banii pe zilele de munca libere. Asta inseamna obiectivism matematic. Valoarea ideilor lui Iisus este inca si mai mare fiindca ideile Lui sint radacina ideilor mele. Deci Iisus este un om extraordinar din cauza valorii ideilor Lui . Dar voi nu sinteti capabili niciodata sa masurati valoarea unei idei. Iar ca sa masori valoarea unei idei nu se poate altfel decit punind-o in practica si masurind apoi consecintele. Eu stiu ca daca voi veti aplica acele vorbe in lume multe prostii sociale se vor indrepta. Fiindca in pilda de mai sus nici patronul si nici muncitorii nu puteau pretui munca inginerului. Muncitorii se pricep sa dea cu ciocanul , patronul se pricepe sa invirta banii , dar astea-s viclenii si indeminari marunte. Numai o minte superioara poate intelege lucrurile pina la capat in toata complexitatea lor. Credeti ca ar putea vreodata un muncitor sa inteleaga o instalatie super-complicata ? Deschideti va rog capacul unui calculator si priviti inauntru. Vedeti ce complexitate e acolo ? Cite mii si mii de fire si trasee in toate partile. Dati-va seama ca acel lucru tot un om l-a gindit , dar nu-I un om obisnuit ca voi , de fapt un supra-om, un Zeu. Dati-va oleaca seama cit de prosti si inapoiati sinteti voi astia ciobanii si taranii care imi porunciti mie cu superioritate . Dati-va seama ca oamenii nu sint deloc egali . Unii sint cu foarte mult deasupra vostra. Maimutelor ! Nenorocitilor ! Imi ziceti voi mie ca-s un barbos nebun paduchios si riios ? Naiba sa va ia ! Ticalosilor ! Sa dea Dumnezeu sa ardeti in iad cu totii ! Va urasc fiindca voi nenorocitilor inca ma trimiteti la munca ! Pe mine care am scris atitea idei geniale ! Taica-meu urla la mine sa ma duc la munca caci nu-mi mai da bani de mincare. Nenorocitul ! Nici macar n-a citit cartea mea ! Imi vine sa-l ucid de furie numai pentru ca indrazneste sa-mi vorbeasca astfel. Si nici macar nu pot sa-mi public cartea. Fiindca chiar daca o public n-o citeste nimeni si chiar daca o citeste tot nu face nimic. Va spun nenorocitilor ca daca exista Judecata de apoi , si daca eu voi fi acolo Judecator inainte de Hristos , apoi eu voi ruga pe Dumnezeu sa va deie la Gheena pe toti cei care nu vor fi luptat activ in viata lor pentru aceasta carte. Voi ziceti ca Sfintii care merg in cer se roaga la Dumnezeu pentru iertarea pacatelor voastre ? Ce convenabil , nu-i asa ? Numa minciuni convenabile inventam ca sa putem ramine pacatosi . De ce ar face Sfintii oare acest lucru ? Au fost buni asa pe pamint dar in ceruri gata s-a terminat . Sfintii sint pusi in cer ca sa va judece faptele vietii voastre dupa masura Sfinteniei lor. Si comparativ cu aceia eu nu cred ca faptele voastre vor gasi iertare inaintea lui Dumnezeu. Eu sint un Sfint caci eu am vazut pe Dumnezeu si eu va promit ca n-o sa va iert niciodata daca nu meritati iertarea. Dumnezeu a spus ca nimeni dintre contemporanii mei nu va trece de mine. Adica pina sa ajungeti sa va judece Hristos , mai intii tre sa treceti de mine ca sa ajungeti la El.

351

Ultima teorie
Unele lucruri sint foarte importante pe lumea asta dar prea putina lume le poate intelege. De aceea n-as fi vrut sa scriu niciodata aceasta teorie despre facerea lumii. Caci nu intereseaza pe nimeni. Toti oamenii sint niste dobitoci prosti si imbecili. Cui sa scriu daca nu-i nimeni care sa ma inteleaga ? Am spus tuturor ca eu Am vazut pe Dumnezeu , ca eu am fost de fata la facerea lumii si am vazut cum s-a facut si am vazut inainte de facerea timpului. As fi asteptat din partea oamenilor sa ma intrebe despre aceste lucruri. Exista o lege Cere si ti se va da ! Nu poti sa dai nimic cuiva care nu-ti cere. Eu am primit aceasta cunoastere fiindca am cerut-o. Am cerut sa stiu din curiozitate. Voiam sa stiu totul. Dar pe urma am inceput sa ma mindresc cu aceasta cunoastere. Am inceput sa urasc oamenii si mai tare fiindca nu ma respecta pentru aceasta cunoastere. Si am inceput sa-i dispretuiesc pe toti oamenii fiindca nimeni nu-i intersat de aceste lucruri. Omul obisnuit e interesat de bani , sex , si pozitie sociala. Cite oleaca mai e interesat si de arta de distractie dar prea putin. Insa n-am intilnit pe nimeni curios sa stie ce-a fost inaintea lumii noastre. Prin curios inteleg adica sa vina sa stea de vorba cu mine citeva zile ori saptamini despre asta. M-au mai intrebat asa unii in bascalie Cum arata Dumnezeu ? Iar eu le-am raspuns ca le pot raspunde daca discutam mai multa vreme , cam vreo saptamina. Dar lumea mi-a zis : daca nu stii sa zici acum atunci inseamna ca nu stii deloc. Nimeni n-a avut nici macar 10 minute libere sa discute despre asta. Aica eu voiam sa gasec un om macar un singur om care sa vrea cu adevarat sa stie chestiile astea. Dar nimeni nu vrea. De aceea hotarisem sa mor cu ele si sa nu le scriu niciodata din ura si dispret fata de specia umana. Oricit mi-a cerut Dumnezeu sa le scriu eu n-am vrut. Si atunci Dumnezeu mi-a spus ca nu voi muri pina cind nu oi scrie si aceste lucruri. Mi-am dorit mult sa mor dar tot nu am putut scrie. Nu pot scrie din obligatie. Acuma insa vreau sa le scriu fiindca de cind sint cu Nina sint fericit si impacat. Vreau sa multumesc pe Dumnezeu pentru ca mi-a daruit aceasta clipa de viata fericita. Deci cum oare sa incep ? Cumva cu inceputul. Stiinta admite numai 2 feluri de forte principale forta gravitationala si forta electromagnetica. Noi ne-am obisnuit sa vedem lumea asa cum o percepem cu simturile noastre. Ne-am obisnuit sa punem mina pe obiecte 352

si ne inchipuim ca mina noastra atinge obiectul. Ori acest lucru este ireal. Noi nu putem sa atingem fizic niciodata un obiect caci atingerea propriu zisa este doar respingerea electrica dintre straturile de electroni. Ati incercat vreodata sa apropiati doi magneti cu acelasi pol unul de altul ? Probabil ca da si ati vazut cum se resping atit de puternic incit e foarte greu sa-i apropii. La fel si noi apucam obiectele cu aceste cimpuri electrice. Deci un lucru foarte important de observat este acela ca tot ce exista in lumea asta este practic compus din aceste doua elemente principale , gravitatie si electromagnetism. Obiectele materiale au amindoua elementele si gravitatie si electromagnetism in vreme ce radiatiile sint alcatuite doar din electromagnetism. Deci ca sa avem o imagine clara asupra lumii si a obiectelor care exita in lumea noastra putem spune cam asa : 1. Gravitatie Dimensiuni primordaiale ale lumii 2. Electromagnetism 1. Obiect in dimensiunea gravitatie : neutrinul aceasta este o particula elementara complet nedetectabila cu nici un aparat din lumea noastra. De unde stim ca exista ? Fiindca in masuratorile savantilor in unele reactii ceva dispare niste energie sau apare. Deci savantii au tras concluzia ca aceasta particula exista fiindca legea de baza a stiintei este Nimic nu apare nimic nu dispare totul se transforma. 2. Obiectele in dimensiunea gravitatie + electromagnetism aceasta categorie cuprinde toate obiectele materiale , ceea ce numim in mod obisnuit materie. 3. Obiect in dimensiunea electromagnetism lumina si toate radiatiile Stiinta actuala a descoperit o gramada infinita de proprietati ale materiei , a descris foarte exact matematic proprietatile acestor forte . Dar nimeni si niciodata nu a reusit sa afle vreodata din ce este alcatuita materia. Inca de la inceputurile lumii , oamenii si-au pus problema asta din ce e facuta materia. Filosofii greci au inventat diverse teorii si combiantii de apa-foc-aer cu care au prostit pe contemporanii lor asa de tare incit au fost tinuti minte 3 mii ani. Dar cu toate ca au trecut atitea mii de ani inca nimeni n-a reusit sa raspunda vreodata la aceasta intrebare. Cu toata stiinta voastra moderna nici macar savantii aia geniali geniile planetei care lucreaza in institute de fizica atomica si sint platiti cu multe zeci de mii de euro pe luna dar tot neputiinciosi sint. Aici e granita cunoasterii umane de care nimeni n-a trecut niciodata. Nimeni nu stie din ce este alcatuita materia. Uite de ce tot racnesc eu de zeci de ani ca merit as merita zece premii Nobel. Fiindca eu stiu si sint constient de faptul ca sint absolut singurul om din intreaga istorie a lumii care stie acest lucru. De fapt al doilea. Dar primul care stia , a murit fara sa scrie nimic. Gravitatia este cel mai bine ilustrata in figura urmatoare. Inseamna o concentrare a spatiului in jurul unui obiect. Dupa formula clasica a lui Newton F= k (m0 x m1 / r x r )

Obiectul in universul

Obiectul numai in universul 353

gravitational+electromagnetic

gravitational

De ce se atrag obiectele gravitational ? Fiindca

Imi pare rau ca in word nu pot desena mai bine decit atita ar fi tebuit sa fac o simulare in C++ dar oricum desi desnul e imperfect ideea era ca prin dreptunghiul acela cenusiu am imaginat spatiu ca fiind un mediu elastic. Adica modelul intuitiv a unei suprafete de de cauciuc elastic in care in doua puncte alaturate stringem acest cauciuc in jurul unor puncte. Puteti chiar incerca acasa acest experiment , luati un balon de cauciuc apucati cu degetele si stringeti cauciucul in doua puncte alaturate asa ca in desen. O sa vedeti ca atunci cind stringeti cauciucul punctele se atrag se apropie unul de celalalt. Cu cit stingeti mai tare cu atit se vor apropia mai mult. Cind ma gindesc ca aceste teorii vor fi citite de un psihiatru ma ingrozesc. Nu pot sa uit nici o clipa ca vorbesc unor dobitoci absoluti . Si nici macar un profesor universitar de fizica nu le poate accepta ca teorii stiintifice fiindca nu e scris in limbajul standard oficial cu formularaie si fraze tipice gen se da functia F definit pe R cu valor in R unde F (x)= k ( m0 x m1 / r x r ) si asa incepe o brambureala ingrozitoare prin care unii oameni se dau destepti fiindca altii nu pot intelege nimic. Dar cine vrea sa inteleaga ceva atunci se duce isi cumpara un balon de cauciuc si se apuca sa traga de el ca in desen , si va intelege totul clar si simplu fara nici o formula. Deci daca acest lucru se intimpla pe un balon de cauciuc , daca doua puncte se atrag atunci cind se concentreaza saptiul intre ele si daca formula gravitatiei este similara cu concentrarea spatiului in jurul unui punct atunci tragem concluzia ca spatiul este elastic. Mai bine sa repet ca psihiatrii is tare idioti oricum or sa ma lege iarasi de pat si or sa-mi injecteze neuroleptice ca sa-mi distruga mintea si sa stearga orice informatie. Caci prostii vor sa oblige pe toti sa fie ca ei adica prosti. Va urasc oameni si n-am sa va iert niciodata pentru tot ce mi-ati facut. 1. Deoarece gravitatia are formula F= k (m0 x m1 / r x r ) 2. Deoarece stringerea unei bucati de cauciuc are formula similara cu F= k (m0 x m1 / r x r ) 3. Deoarece pe suprafata de cauciuc cele doua puncte se atrag 4. Deoarece in cimp gravitational doua obiecte se atrag Concluzie : Datorita acestor similitudini intre suprafata de cauciuc si cimpul gravitational putem trage concluzia ca spatiul este o structura elastica. Einstein a propus ideea ca ar spatiul fi deformabil , eu adaug ca in plus spatiul este si elastic adica spatiul se opune deformarii sale. Iar aceasta deformare a spatiului este insasi gravitatia. Va reamintesc ca Einstein a dovdit faptul ca gravitatia deformeaza spatiul. O raza de lumina care parcurge un cimp gravitational puternic este curbata nu mai este dreapta. Prin similitudinile de mai sus eu am aratat ca nu numai ca gravitatia curbeaza spatiul dar chiar deformarea spatiului este insasi gravitatia. Nu stiu daca pricepeti ce spun. Daca a = b , 354

atunci ar putea fi adevarata si ideea ca b = a. Numa ca aici e putintel altfel in sensul ca Einstein a dovedit ca a => b iar eu zic ca este exact invers b => a. Aici ar ramine de verificat ecuatiile si masuratorile exacte referitoare la curbura spatiului si ar trebui facuta o teorie despre propagarea luminii prin cimpuri gravitationale. Referitor a gravitatie mai sint si alte probleme . Una ar fi ce se intimpla cu obiectele in miscare ? Isi mai pastreaza aceeasi forma cimpul gravitational din jurul lor ? Desigur scoatem complet din discutie clasica teorie a relativitatii care am demonstrat anterior ca este complet falsa. Dar dupa cum stim in miscare accelerata apare forta de inertie (cind pune frina tramvaiul ) ori aceasta forta de inertie dupa cum tot Einstein spune pare sa fie foarte asemanatoare cu forta gravitationala. Iata cum imi imaginez eu deformarea spatiului in jurul unui obiect aflat in miscare : Viteza accelerata

Deoarece spatiul este compresat in fata directiei de miscare si relaxat in spatele directiei de miscare , datorita acestei diferente apare un gradient de concentratie a spatiului similar cu cel gravitational pe dirctia de deplasare. Apare astfel forta de inertie care se manifesta asemanator gravitatiei. Totusi exista o diferenta intre gravitatie si inertie. Dupa cum observati gravitatia este identica in toate directiile in jurul obiectului in vreme ce inertia este diferita pe toate directiile. Smecheria asta se numea in stiinta izotrop si anizotrop. Ce-au inventat astia, savantii, de-a cuvinte noi ca sa nu mai pricepapa nimeni ce vorbesc ei si sa-si dea aere de intelctuali. Adica ce nu puteau spune la fel in toate directiile si diferit in toate directiile ei isi inchipuie ca-s mai smecheri daca zic izotrop si anizotrop. Mai apare si intrebarea , dar daca obiectul insasi e anizotrop ? Adica daca obiectul nu-i o mingiuca rotunda ci o sticla de bere ? Intotdeauna in fizica se lucreaza cu ideea punctului material adica tot obiectul e condensat intr-un punct in centrul sau de greutate. Dar cum in realitate avem de-a face cu obiecte reale sticla de bere fiind total anizotropa ne punem intrebarea cum arata deformarea spatiului in jurul unei sticle de bere ?

Imi pare rau ca nu pot desena in word mai bine de atit , e total diferit de realitate dar daca as fi platit cu zeci de mii de euro atunci poate m-as chinui sa fac o simulare calumea sa va arat deformarea reala a spatiului in jurul unei sticle de bere , dar asa pe gratis atunci fac si eu acolo o caramida si zic ca-i sticla de bere iar cimpul ala din jur e total aiurea dar numai asa pot desena in word. In orice caz voiam sa arat ca daca obiectul e anizotrop atunci si cimpul din jurul sau este anizotrop. Deci daca recapitulam putin aveam o deforamre a spatiului gravitatonala o deformare a spatiului de miscare , o deformare a spatiului de forma obiectului. Iata 3

355

deformari care in acelasi timp definesc si 3 energii. Energia masei , energia vitezei si energia formei. Foarte interesanta as zice eu ideea ca o forma contine energie. Pentru astea trei desene de mai sus as merita cite 10 milioane de dolari , eventual si mai mult. De fapt ideile noi sint nepretuite fiindca nici o suma de bani nu poate rasplati o idee noua care duce mai departe cunoasterea omului despre lume. Dar tin sa va amintesc ca in momentul de fata ma ameninta parintii ca nu-mi mai dau bani de mincare ca sa ma oblige sa ma duc la munca. Nici n-au citit cartea mea si chiar daca ar citi-o tot imbecili ramin fiindca nu inteleg nu-I duce mintea sa inteleaga ce am desenat eu acolo. Un dreptunghi inconjurat de ceata asta vede orice om si toti se minuneaza de ce oare crede nebunul asta ca merita 10 milioane de dolari fiindca a desenat un dreptunghi inconjurat de o ceata ? Cred ca oamenii care inteleg ce am spus eu aici si isi dau seama de valoarea desenelor astora cred ca ii pot numara pe degetele de la o singura mina. Din 6 miliarde de oameni cred ca mai putin de 5 ma pot intelege. Doar un geniu poate intelege pe alt geniu. Restul oamenilor sint dobitoace care rag de prostie. De aia urasc sa scriu aceste lucruri. Nu vreau sa le scriu. Nu m-ati platit cu nimic pentru cele pe care le-am scris inainte decit cu intenari la nebuni la gratii. M-ati rasptatit numai cu batjocuri si cu umilinte. De ce sa va dau ceva pe gratis ? Nu mai bine e sa mor si sa nu va spun nimic ? Blestematilor ! Il urasc si pe Dumnezeu fiindca imi cere sa va dau astea. Nu voiam sa le dau. Mi-e groaznic de greu sa scriu in ura fata de oameni . Sint bolnav de ura. Aici trebuie sa scriu despre iubire sa arat in teoria asta ce inseamna iubirea crestina. Vedeti voi eu am ajuns la teoriile astea pornind nu de la realitate ci de la nimic. Adica daca avem un spatiu din asta elastic precum o fisie de cauciuc ce alte forme am putea imagina pe el ? Adica daca presupunem ca ar exista ceva atunci ce anume ar putea exista ? Pai hai sa rotim oleaca punctul acela in spatiul de cauciuc in jurul centrului sau de gravitatie. Intuitiv agatam cauciucul intr-un punct si rotim apoi in jurul acelui punct cauciucul , ceva de genul :

Desenele astea arata iarasi aiurea , incit aproape ca nu se intelege ce vreau sa arat , sint foarte limitat de word , aveam nevoie de un desenator , sau macar de un scanner sa le pot desena cu mina. Asa ca din pacate va trebui sa explic mai mult in cuvinte. Apare ceva ca un fel de virtej al spatiului dar anizotrop adica e ca atunci cind bati maioneza cu telul , se obtin niste cercuri nesimetrice. Daca deplasam punctul din pozitia sa initiala apare o deformatie inertiala fiindca orice miscare produce inertie. Daca rotim acest punct in jurul unui centru obtinem o distributie de gradienti in miscare cu un maxim de concentrare al spatiului pe o anumita directie. Simplificat in al treilea desn de mai sus am aratat doar vectorul de concentratie maxima care se roteste in jurul punctului intocmai ca un ac de ceasornic din ala vechi. Marea mea descoperire a fost ca daca pun alaturea doua astfel de virtejuri ale spatiului. L-eam tot rasucit eu in cap multa vreme virtejurile astea pina cind am observat ca in anumite conditii ele se atrag ori se resping. Iata cum 356

Daca se rotesc in acelasi sens se resping

Daca se rotesc in sensuri diferite se atrag Ori singurele lucruri din fizica pe care stiam eu ca se resping cind sint la fel si care se atrag cind sint diferite erau doar celebrele plus si minus electrice despre care nimeni nu are habar ce sint. Le-am denumit asa noi oamenii plus si minus ca sa le putem deosebi dar nimeni nu sie de ce se atrag si de ce se resping. Nu exista absolut nici o teorie care sa explice din ce este alcatuita o sarcina electrica. Eram foarte tinar cind am facut descoperirea asta si dindu-mi seama de importanta ei dupa parerea mea fiind o descoperire extraordinara ceva ce nimeni n-a gindit vreodata , am alergat intr-un suflet la prietenul meu fizicianul sa-i zic . Aproape ca nu puteam vorbi de emotie roteam ca disperatul doua degete in aer zicind mereu Uite asa se invirte spatiul , in sensuri opuse se atrag in acelasi sens se resping. Am descoperit electricitatea ! Stiu ce este un electron si un pozitron ! Stiu ceea ce nimeni n-a stiut vreodata inaintea mea ! La care Marele meu Prieten Fizician , cu toate notele lui de 10 de la facultate si din liceu , cu premii de locul doi pe tara la olimpiadele de fizica a ris de mine zicndu-mi : Mai Oliverache , vezi ma ca ti se invirte virteju spati-timpului in cap ! Ha ha ha ! Cum crezi tu ca ai sa descoperi tu ceva vreodata in fizica ? Tu esti corijentul si repetentul. Tu nu ai deloc capacitate intelectuala. Daca nici eu nu pot sa descopar nimic care sint cu mult mai destept ca tine , cum ai sa descoperi tu ceva ? Asa ca lasa-te de prostiile astea ca tu nu ai sa descoperi niciodata nimic , si nici macar nu vreau sa mai discut niciodata cu tine despre timpeniile astea. Gata incepind de acuma nu mai discutam niciodata stiinta ! Apoi oricit lam rugat a refuzat pur si simplu sa ma asculte. De aceea n-am avut nicodata cui sa vorbesc absolut nimanui despre aceste lucruri. Oamenii sint atit de incuiati la minte incit nici macar o idee asa de simpla ca aceasta nu poate fi acceptata din partea mea cel care eram corijent la fizica si repetent , care am fost intotdeauna Prostul Clasei. De aceea as fi vrut sa iau cu mine in mormint aceste idei. Dar se pare ca nici mormintul nu vrea sa ma primeasca pina ce nu scriu prostiile astea. Caci aceste idei au o mare importanta pentru crestinism. Revenind la virtejurile spatio-temporale. Daca intram mai mult in miezul problemei observam ca apar niste complicatii. Problema nr 1 . Observam in primul rind ca e vorba de o altfel de respingere si atractie decit cele obisnuite. La rotatia in acelasi sens , deoarece unul incearca sa dilate spatiul si altul sa-l contracte pe aceeasi portiune de aceea actiunile lor sint contrare si deci necesita un effort mai mare pentru a fi efectuate.

357

La rotatia in sensuri inverse , deoarece unul incearca sa contracte spatiul si altul sal tot sa-l contracte pe aceeasi portiune de aceea actiunile lor sint asemanatoare si deci necesita un efort mai mic pentru a fi efectuate. De c un obiect cade ? Fiindca tinde sa ajunga la un efort mai minim de a isi contracta spatiul din jurul sau. Prin urmare scopul acestor entitati materiale este acela de a cauta o pozitie de efort minim. Problema nr 2. Toata teoria asta nu e valabila decit daca aceste rotatii ar fi toate perfect sincronizate adica sa mearga intocmai ca niste ceasornice in sens direct si in sens invers.

Sincronizarea sarcinilor de acelasi semn

Sincronizarea sarcinilor de semne opuse Apare intrebarea ce anume le face pe aceste virtejuri sa stea asa sincronizate perfect ca la carte . Caci numai daca sint sincronizate astfel teoria mea functioneaza. Eu initial am gindit problema asta cu virtejuri nesincronizate si nu puteam gasi nici o relatie clara intre ei. Ori sansa ca toate virtejurile astea din univers sa fie toate sincronizate impreuna este infiorator de mica. Caci daca ne gindim la citi electroni sint in universul nostru nu s-au inventat inca numere asa de mari , si ca sa fie toti sincronizati asa ca in teoria mea era absolut imposibil. Deci intrebarea e : Ce anume ii face sa fie sincronizati ? Ce forta din acest univers ii tine asa in friu pe toti de se rotesc identic ? Problema nr 3. Eu initial am gindit ca deformarea spatiului se transmite instantaneu de la un punct la altul. Dar se pare ca deformarile prin spatiu se tansmit cu o viteza finita. Lumina spre exemplu are o viteza finita. La fel putem gindi ca o deformare din asta are o viteza finita de propagare. Atunci toata problema se da peste cap . Iata cum :

La o anumita distanta d propagarea deformatiei ajunge corect

358

La o distanta mai mare propagarea ajunge desincronizata Deci teoria nu merge in acest caz Alta desincronizare Teoria nu merge Dar totusi daca nu vrem sa renuntam la aceasta torie atunci continuam sa rotim si obsevam ca la o distanta de doua ori d obtinem iarasi o sincronizare.

Apoi iarasi la odistanta de 3 ori d obtinem iar alta sincronizare

Deci daca aceste structuri ar sta cumva fiecare in pozitia sa de sincronizare adica in punctele multiplu al distantei d Pentru ca teoria mea sa mearga atunci electronii nu ar avea voie sa se gaseasca decit in anumite puncte ale spatiului si nu ar avea voie sa existe in afara acestor puncte. Asta inseamna ca deplasarea unui electron ar trebui sa se faca in salturi bruste de la un punct la altul. Prin urmare ar trebui sa existe o retea de puncte de existenta a electronilor in spatiu , niste pozitii posibile de existenta ceva in genul acesta :

Acest lucru prezentat mai sus este dupa cum stiti cu totii imposibil. Un electron poate sa circule liber oriunde nu exista nici un motiv ca sa stea el neaparat in acele pozitii fixate de mine. Si chiar daca ar sta acolo oricum ca sa se deplaseze ar trebuie sa sara brusc de la o pozitie la alta , adica sa dispara dintr-un punct si sa apara in altul iar asa ceva nu se poate. Nu poate sa dispara cu totul un obiect si sa apara in alta parte. Asa ceva este total imposibil. Totusi cum nu voiam sa ma las invins impotriva tuturor ratiunilor numai asa fiindca voiam eu neaparat sa ma cred geniu am continuat sa gindesc mai departe. Problema nr. 4 Contitia in structura anterioara era ca toate acele puncte sa se gaseasca intre ele la distante care sa fie multiplul unei distante elementare. Adica 1d , 2d , 3 d , nd 359

Problema era ca , in cazul structurii desenate anterior , cu patratele diagonala nu este egala cu laturile si nici cu un multiplu de latura. D d rad 2

patrat

Am incercat si cu triunghuri si cu hexagoane cu orice numai n-am reusit sa gasesc nici o structura de puncte geomtrica posibila in care oricite puncte am avea distanta intre doua puncte sa fie egala cu multiplul celei mai mici distante dintre doua puncte alaturate. Deci era o problema de geometrie complet lipsita solutii. O problema irezolvabila nici macar teoretic. Iata deci cit de multa incapatinare absurda in a se crede geniu trebuie sa aibe cineva ca sa poata ajunge pina la urma geniu. Tot ce am spus pina acuma sint toate niste lucruri complet si total imposibile. Iata lista nebuniilor : 1. Virtejurile nu au absolut nici o sansa sa fie sincronizate 2. Virtejurile nu au nici un motiv sa stea exact in punctele alea 3. Virtejurile nu pot sa dispara si sa apara 4. Pozitiile necesare teoriei mele sint geometric imposibile Deci teoria mea este total imposibila rational vorbind. A trebuit sa accept toate aceste 4 nebunii imposibile si irationale doar din incapatinarea de-a ma crede eu geniul care a descoperit natura electricitatii. Dar hai sa facem ce-a facut Einstein . Declaram postulate nebuniile de mai sus si le presupunem adevarate ca sa vedem unde ajungem. Pai daca toate nebuniile alea ar functiona atunci daca fiecare punct se afla la distante egale cu multiplul unei distante atunci inseamna ca toate aceste oscilatii ale fiecarui electron s-ar transmite corect si sincron de la un electron la altul si atunci toate aceste oscilatii s-ar aduna impreuna si ar produce o vibratie generala a intreg spatiului din tot Universul care cit este el de mare si infinit ar vibra identic cu un electron. Aceasta vibratie generala a spatiului cred ca este chiar ceea ce noi numim cimp electromagnetic. Deci aceste valuri ale spatiului pe care le produce un electron in jurul sau si care se imprastie in tot universul reprezinta cimpul electric. Ce s-ar intimpla daca la un moment dat un electron ar avea el chef sa se desincronizeze ca sa fie el altfel decit ceilati ori sa nu-si mai pastreze pozitiile exacte in spatiu ? Pai acest cimp electric universal ar impinge inapoi in pozitiile permise de existenta pe orice electron care ar incerca sa iasa din aceasta retea. Iar daca ar apare in univers o particula neelectrica (adica un virtej de alta forma ) cu mult diferita de aceste reguli electrice de existenta ale materiei atunci acesta particula ar fi imediat anihilata adica distrusa de acest cimp electric universal. Nu pot desena spirale in word dar chiar daca as putea nu as reusi sa le desnez decit unidimensional , insa in plan desenul ar fi imposibil euclidian. In spatiu 3D ar fi si mai complicat de imaginat asa ceva. De aceea trebuie a va folositi imaginatia , in desenul de mai jos incercati sa va imaginati cite o spirala care pornind din oricare punct trece prin toate celelalte punctele ale desnului. Si apoi imaginati-va toate aceste spirale simultan.

360

Nici macar sa nu indrazniti sa incercati a imagina acest lucru cu gindirea geometrica obisnuita , ci pur si simplu incercati sa vedeti esenta cum fiecare dintre acele puncte isi trimite valurile in jur la fiecare din celelalte si cum toate valurile emise de toate punctele se aduna toate intr-un singur punct oricare ar fi el. Adica mai pe intelesul vostru orice electron emite niste valuri spiralice in jurul sau care ii ajuta pe absolut toti ceilalti electroni din tot universul sa oscileze. Imaginati-va aceste valuri pornesc din electron si se indeparteaza de el (precum cercurile in apa cind arunci o piatra ) aceste valuri ajutind in drumul lor pe toti ceilalti electroni pe care ii intilneste in cale ( numai daca se afla in pozitiile regulamentare matematic vorbind de a primi acest ajutor si de a-l da mai departe ) Mai jos am desenat cu cercuri cimpurile electrice de la numai 3 electroni dar ei pot exista si in pozitiile intrmediare acelea cu gri. Daca as desena cercurile la toti 7 electroni posibil din figura atunci nu s-ar mai intlege nimic din desen asa ca am desenat doar pentru 3 electroni cei cu negru.

Daca ne gindim ca aceste nu sint cercuri ci spirale in miscare va dati seama ca realitatea reala e foarte greu de desenat si de imaginat. De aceea raminem pe modele simplificate la extrem ca sa nu pierdem esenta. Observam din acest desen ca fiecare ajuta pe fiecare dintre toti ceilalti si toti il ajuta pe unul singur. Eu cind am inceput sa simulez in minte astfel de virtejuri la inceput am vazut ca virtejurile se distrugeau unele pe altele. Era ca si cum as fi fost acolo , inainte de facerea lumii noastre si vedeam traiam eram eu insumi un virtej intre alte virtejuri din acestea. E greu pentru un om sa-si imagineze cum este sa fii un virtej al spatiului , fiindca nu are nimic omenesc in el o asemenea imaginatie. Doar sentimentele erau aceleasi in rest toata perceptia fizica este foarte diferita. Nu mai ai trup nu mai ai miini nu mai ai ochi sau urechi , ai doar niste valuri pe care le imprastii in jurul tau. Ii impingi pe altii si altii te imping pe tine , e ca o lupta ori ca un dans , e ca o simfonie fara sunete. Si la inceput toate 361

aceste virtejuri apareau din dezechilibrul nimicului apareau din zero apoi se luptau sa existe si apoi erau distruse de celelalte. Fiindca nu stateau fiecare la locul lui si fiindca nu erau sincronizati , de aceea fiecare se lupta pentru el insusi , erau fiecare de capul lui si de aceea se anihilau incontinuu unii pe altii. Temporar unele virtejuri nimereau in niste pozitii in care reuseau sa adune in ei insisi puterea luptei celor din jur. Cumva fiecare impingea pe fiecare dar unii se situau in pozitiile in care aceste interactiuni ii ajutau sa capete putere. Din pacate puterea aceasta era temporara caci deoarece ajutatorii puternicului se luptau intre ei , se sfarimau reciproc si puternicul isi pierdea stapinirea. Multa vreme m-am rasucit si chinuit in lumea aceea. Caci era ca si cum eram acolo. Uitasem de lumea asta. A fost odata o vacanta de iarna pe cind eram student singur acasa. In casa caloriferele erau defecte si era aproape ger in casa. Stateam numai in pat subt plauma zile in sir ghemuit intr-o bezna calduta , din care nu mai ieseam. Imi pusesem linga pat o oala mare cu cafea tare pe care o beam in loc de apa si mincam numai ciocolata. Am gindit atit de intens si mi-am incordat mintea atit de tare ca sa gindesc incit dupa o vreme nu mai stiu ce-a a fost cu mine, am intrat intr-o satare de parca as fi murit . Nu mai stiu daca am mai mincat ceva ori daca am mai baut apa. Imi mai amintesc numai odata ca am constientizat asa deodata ca ma zbateam furios in pat si trageam cu dintii de plapuma. Dar in afara de asta nu-mi mai amintesc nimic. Am pierdut complet orice contact cu realitatea. M-am trezit la viata dupa aroape o luna. O luna in care traisem in alte lumi , in care vazusem multe si insasi timpul poate trecuse altfel. Caci in lumile acelea pe care le exploram imi aminteam asa vag ca de o amintire indepartata ca ar exista lumea aceasta cu oameni copaci , cladiri , dar era asa de indepartata si improbabila incit aveam senzatia ca nici nu exista lumea asta reala. Fiindca pentru mine atunci realitatea era alta. Imi amintesc trezirea la lumea reala a fost un soc sa redevin din nou om. Cind am deschis ochii inapoi in lumea atsta am vazut mai intii niste forme nedeslusite care nu intelegeam ce sint si imi produceau frica. Apoi am realizat ca sint prins in ceva ma gaseam intr-un fel de invelis ciudat din care nu puteam iesi. Voiam sa ies si nu puteam iesi , am inceput sa ma zbat sa scap de acolo si am vazut ca punga aceea in care ma gaseam se misca atunci cind ma zbat eu. Traiam o senzatie de goaza asemanatoare cu aceea daca un om ar fi bagat intr-un sac de plastic plin cu carne singe si mate. Iar omul se zbate sa iasa din sacul cu singe carne si mate dar nu poate iesi si simte asa un fel de claustrofobie de frica groaznica . Apoi am vazut ca pot controla miscarile unor extremitati ale pungii in care ma gaseam . Mi-am amintit apoi ca acela era un trup si care era al meu. Miscam miinile prin fata ochilor uimit ca am asa ceva . Apoi privind in jur mi-am amintit ce erau formele alea ingrozitoare care ma inspaimintasera asa de tare la inceput . Era camera mea si obiectele din ea. M-am rostogolit din pat si mi-am amintit repede regulile lumii in care ma gaseam , precum gravitatia , atingerea obiectelor , apucarea . M-a ridicat de jos si am invatat repede sa folosesc din nou picioarele . Am iesit afara din casa si ma uitam lacom la tot ce era in jurul meu uimit si extaziat ca lucrurile acestea exista. Si cind imi aminteam din ce erau facute toate lucrurile , si cum erau toti electronii aia , cum se nascusera din lupta primordiala si cucerisera universul , iar acum uite-i in jurul meu pe acei prieteni din lumea valurilor , alcatuiti in materie si alcatuind minunate si extraordinare structuri. Mergeam pe strazi si ma uitam asa de bucuros la fiecare copac la fiecare om , la fiecare piatra. Eram bucuros ca toate aceste lucruri exista si mi se pareau atit de minunate Pina cind am intrat in conflict cu fiintele acestea minunate care se cheama oameni si am vazut ca desi erau facuti din particule electrice , ei inca tot fiinte ale haosului au ramas . Caci revenind la povestea nasterii electronilor din virtejurile haotice , electronii nu existau la inceput. La inceput orice particula se nastea traia si murea. Toate se zbateau si 362

se luptau sa traiasca cit mai mult. Se parea ca singura solutie de a trai mult era sa acumulezi putere. Dar nici o putere nu dainuia vesnic. In universul virtejurilor haotice se dezvoltasera felurite structuri de inter-relationare toate cautind stabilitatea structurii lor. Indivizii erau inglobati in stucturi dupa caracteristicile lor. Era ca si cum universul insasi cauta solutia stabilitatii materiei si incerca toate schemele posibile sa faca materia sa existe. La fel ca un calculator care cauta solutia unei ecuatii prin diversi algoritmi. Dar la un moment dat a aparut in univers primul electron. Prin ce era deosebit acest electron de celelalte particule ale haosului ? Fiindca continea in el ecuatia stabilitatii virtejurilor , nasterea primului electron din univers insemna intruparea informatiei necesara creatiei lumii noastre. De fapt a fost prima pereche pozitron electron. Am fost martor la nasterea aceasta , am vazut-o acolo izbucnind din nimic. As putea chiar sa desenez cum am vazut ca a fost. In cuvinte descris a fost ceva asa ca un fel de impuls care a lasat in urma doua virtejuri simetrice si de sensuri opuse. Foarte interesant era ca acestia s-au nascut printr-un dezechilibru al nimicului , un fel de zero impartit in doua. Adica daca un electron s-ar ciocni perfect frontal cu un pozitron ar dispare amindoi complet . Se anuleaza complet amindoi si energia lor ar dispare total. Legea conservarii energiei nu se mai poate aplica la geneza lumii. Stiu ca in laboratoare savantii au ciocnit electroni cu pozitroni si in urma acestei ciocniri se emit doua radiatii gama , dar asta se intimpla deoarece ciocnirea este imperfecta. As putea sa va desenez ce se intimpla. Eu pur si simplu vad aceste lucruri asa direct cu ochii mintii. Se prea poate ca de-a lungul infinitului sa se fi nascut mai multi electroni , dar desi toti au avut intrupata in ei aceeasi ecuatie , numai unul s-a intimplat sa aibe norocul sa reuseasca a-si dezvolta o structura de particule dupa ecuatia lui. Electronul isi raspindeste in jur aproape toata energia lui. Foarte putina gravitatie are , asta facindu-l foarte mobil , in schimb este mult specializat in a emite energie in jurul sau. Acest fel de particula ar trebui sa dispara foarte repede fiindca generind aceste valuri electrice in jurul sau energia i se consuma imediat si moare foarte repede. Prin urmare primul electron a murit imediat . Insa valurile raspindite de primul electron au inceput sa calatoreasca prin univers . Unele particule in special vizate fiind particulele mici si slabe au fost intimplator aproape pe aceeasi lungime de unda si mai fiind si impinse spre instabilitate de altii exact in momentul in care valul electric le-a atins atunci au primit putere de la el si s-au sincronizat dupa acest val . Apoi devenind ele insele electroni au murit dar au continuat sa emita valuri electrice mai departe. A fost o lupta intre structuri. Caci mai existau si alte sincronizari asemanatoare. Fiecare sincronizare cauta forma , si locatiile de existenta si pozitia-viteza vectorului de rotire. Dar fiindca celelalte sincronizari erau imperfecte ori neavind noroc sau distrus , in vreme ce sincronizarea electrica avind in ea ecuatia perfectiunii se dezvolta incontinuu , la inceput dezvoltindu-se obisnuit ca si oricare alta structura normala furind putere de la celelalte structuri . Dar la un moment dat s-a intimplat ca electronii n-au mai murit. Cind au fost suficienti de multi electroni atunci valurile pe care le raspindeau au inceput sa se mai intoarca si inapoi sustinind viata electronului generator de energie. Atunci electronii devenind astfel nemuritori si nemaiputind nimic sa-i mai opreasca s-a intimplat o adevarata explozie a materiei electrice care a supus direct prin forta toate celelalte particule si structuri haotice. Toate celelalte particule au fost fie sincronizate fie anihilate . Incit dupa un timp n-a mai ramas nimic din vechiul haos , orice particula neelectrica a fost complet desfiintata. Atunci odata cu aparitia materiei noastre a inceput si timpul nostru. Pina atunci timpul era inexistent in felul actual. Odata cu materia electrica nu doar spatiul s-a 363

cuantificat in pozitii posibile de existenta ci si timpul s-a structurat in cuante. Deoarece intregul univers pulsa identic cu un singur electron de aceea toate fenomenele si interactiunile care au loc in univers au inceput sa se desfasoare numai intre doua pulsatii ale universului. Adica intre doua pulsatii consecutive ale universului nu poate exista nimic din lumea noastra adica nu exista deloc timp de-al nostru intre doua clipe. Fiindca timpul minim de interactiune intre doua particule , ori de deplasare dintr-o pozitie in alta este de 1 cuanta de timp. Prin urmare am putea discuta deja despre existenta unui timp electric si al unui un timp gravitational , aica doua feluri de timp foarte diferite intre ele. Generalizind putem gindi ca fiecare dimensiune a universului are atasata o dimensune-timp specifica. Desigur putem filosofa asa la nesfirsit orice dar nu asta-i scopul. O idee care ar mai merita totusi amintita ar fi aceea a sarcinilor pozitive inglobate in neutroni si protoni. Eu as presupune ca pozitronii care si ei se dezvoltasera in aceasi cimp electric au fost inglobati in niste combinatii .

2 pozitroni + 1 electron Proton

2 pozitroni + 2 electroni Neutron

Va puteti imagina usor sper fortele de atractie si respingere care mentin impreuna aceste structuri de mai sus. Ideea ar fi ca deformatiile spatiului pe care le produc aceste structuri , in primul rind au o componenta continua mare adica gravitatie , masa mare. ( Analogie curent alternativ monofazat si trifazat , in care desi curentul trifazic este compus tot din curenti monofazici totusi combinatia lor este cu mult mai puternica ) apoi au o componenta de oscilatie electrica , si se pare ca mai creeaza niste componente spectrale noi adica niste forme noi precum forta tare si forta slaba. De mentionat ca in aceasta interactiune complexa se deformeaza spatiul si atunci particulele care intervin in reactie isi pierd proprietatile initiale si nu mai sint electroni si protoni. Am auzit cu totii despre teoria quarcurilor , care a cazut deoarece nimeni si niciodata nu a reusit sa puna in evidenta un quarc. Explicatia ar fi ca un quarc exista numai in combinatie , scos din combinatie , redevine elctron sau pozitron. Tin sa amintesc aici despre dezintegrarea beta , in care un neutron se descompune eliberind un proton si un electron. Deci asta sprijina cele spuse mai sus. Cam asta ar fi tot deocamdata. Desigur ar trebui sa mai amintesc aici depre toate ideile stiintei care sprijina afirmatiile mele facute mai sus. Ar trebui sa povestesc despre fizica cuantica , despre viteza luminii, despre o infinitate de detalii. Insa acestea n-aveti decit sa le cautati voi. Totate detaliile stiintifice care sprijina teoriile mele sint deja scrise si daca nu le stiti atunci deja vorbesc la pereti. Daca nu aveti o cultura stiintifica solida si clara atunci sinteti complet dobitoci si degeaba vorbesc. Insa , chiar si pentru dobitoci absoluti , un lucru tot se poate intelege. Primul electron de la care a pornit totul acela a fost Hristosul. Acum intelegeti tot ce am scris eu aicea ? Intelegeti ca Lumea intreaga este facuta din Hristos ? Adica din electroni identici cu primul. Pentru popchi asta o sa sune ca un fel de blasfemie sa zici ca Hristosul a fost primul electron care a aparut in universul nostru. Cum are sa fie Hristos doar o particula elementara din fizica atomica a savantilor moderni ? Hristos e un inger , e Fiul lui Dumnezeu si arata ca un omustean imbracat in haine albe ca doara n-o sa fie gol ca e impudic , si eventual mai are si niste aripioare albe cu pene de gisca si mai are si-o limba 364

lunga ca o sabie cu doua taisuri ca asa l-a vazut apostolul Ioan. Asa gindesc toti popchii si toti credinciosii crestini. Lasind la o parte popii dobitoci , ideea e ca materia este alactuita pe principiul fiecare particula electrica ajuta sa existe pe fiecare alta din jurul sau indiferent cit de departe si cit de putin , dar cert este ca un singur electron isi daruieste valurile sale intregului univers. In schimb intregul univers il ajuta pe acel electron sa ramina in viata daruindu-i cite o farima din energia tuturor electronilor din univers. Adica regula Toti pentru unul si unul pentru toti. Toti electronii lucreaza pentru Univers si Universul lucreaza pentru toti. Cele doua legi primordiale ale lui Hristos suna asa : Iubeste pe Dumnezeu din toata inima. Ce inseamna asta ? Ce inseamna a iubi pe Dumnezeu din toata inima ? Si atunci Iisus spune ce inseamna sa iubesti pe Dumnezeu si anume : Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti Acuma omul desigur se gindeste bine iubim pe cei din jur si ? Pai daca iubesti trebuie sa-i ajuti , sa le dai de la tine sa te sacrifici pentru cei din jurul tau. Intrebare e cui dam ? Cine merita si cine nu merita sa fie ajutat ? Hristos zice : Nu judeca ! Iar in structura electrica povestita mai sus fiecare electron da la toti ceilalti , nu judeca cui sa dea si cui sa nu dea , ci pur si simplu fiecare da la toata lumea , aproape tot ce are. Iisus Hristos a dat lumii aceste invataturi de neinteles pentru unii , dar aceste invataturi vin dintr-o alta lume din lumea aceea a fizicii particolelor elementare . Fiindca El cunostea in detaliu cum a fost facuta lumea fiindca isi amintea cum El Insusi fusese un Mesia-electron , la inceputul timpului de aceea a dat oamenilor efectiv aceeasi reteta de construit societatea umana. Multa lume gindeste ca Hristos si crestinismul e doar asa o utopie a unui visator . Dar acum cind daca ati priceput aceste povesti , va dati seama ca insasi materia este facuta exact dupa aceleasi legi crestine pe care le-a propovaduit Iisus , atunci poate ca o sa va dati seama ca nu-i utopie crestinismul. Priviti in jurul vostru , priviti-va miinile , sint lucruri reale concrete. Toate acestea nu ar putea exista daca nu ar respecta regulile de baza ale lui Dumnezeu. Fiecare particula elementara electrica iubeste pe Dumnezeu si asculta de poruncile sale. Adevarul este ca lupta de intemeiere a crestinismului a mai fost purtata odata la facerea lumii in acelasi fel ca si acuma , iar pina la urma Hristos a fost victorios caci altfel noi nu am fi existat niciodata. Slaveste-ma Tata cu slava ce-o aveam inainte de facerea lumii acesteia. Fiul Omului se va intoarce deodata , brusc fiindca la fel s-a mai intors odata in univers. Vezi mai sus despre moartea primului electron si apoi dupa o indelunga lupta furisata , pe urma explozia brusca a electricitatii. Iisus spunea aceste lucruri cu siguranta cunoasterii a ceea ce El mai facuse cindva. Cind se va intimpla asta ? Atunci cind electronii n-au mai putut fi anihilati. La fel zice si Iisus Atunci cind veti zice Laudat fie cel ce vine in Numele Domnului (cind nu veti mai ucide pe oamenii lui Dumnezeu) , abia atunci intreaga lume se va schimba din temelii. Prin urmare eu pot spune cu certitudine despre Iisus ca era Fiul lui Dumnezeu deoarece eu am vazut pe Hristos la intemeierea lumii , la inceputul timpului. Voi ziceti ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu ba fiindca s-a nascut din fecioara , ba ca a facut miracole. Dar eu eu n-am de unde sa stiu acestea ca nu m-am uitat intre picioarele Fecioarei Maria sa stiu daca-i virgina sau nu , asadar de ce as vorbi despre ceva daca nu am vazut ? Ori acele miracole facute de Iisus , eu nu am fost acolo de fata ca sa le vad , si chiar daca ar fi oricum medicina moderna poate face miracole inca cu mult mai mari , poate face si ca o 365

virgina sa aibe un copil , poate face tot felul de minuni. Prin urmare chiar daca ar fi fost toate aceste lucruri reale acestea nu ar fi un motiv ca sa-l declar pe Iisus , Fiul lui Dumnezeu. Ci eu insa macar ca am fost cel mai indaratnic si mai necredincios dintre oameni , spun asta despre Iisus fiindca am fost de fata la facerea lumii. Am fost uite asa cum se zice rapit cu duhul si mi s-au aratat toate cite au fost si cum s-au facut acestea. De aceea zic ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu fiindca daca Dumnezeu este Creatorul , atunci Fiul Lui este acela care intrupeaza in el legile Creatiei. De aceea spun , fiindca am vazut si fiindca cunosc. Si mai mult decit atita. Eu pe urma am vazut si pe Dumnezeu Tatal , dar aceasta ar fi alta teorie pe care nu cred c-o voi mai scrie vreodata. Oricum n-am vrut sa o scriu nici pe asta. Fiindca batjocura lumii impotriva mea este direct proportionala cu valoarea lucrurilor pe care le-am scris. Pentru un lucru de valoare daruit lumii un om ar merita respect si iubire. Dar voi in loc de acestea rasplatiti valoarea cu dispretul si ironia voastra. N-am vrut sa scriu aceasta teorie fiindca in primul oamenii nici macar nu se deranjeaza sa cieteasca. Apoi cititnd vor gasi erori gramaticale in loc sa inteleaga ce am vrut sa spun. Si in fine chiar si aceia care vor intelege , tot nimic nu vor face. Asadar de ce naiba m-am chnuit eu s-o scriu ? Ca sa pot muri , ca asa a zis Domnul ca nu voi muri pina ce nu voi scrie toate aceste lucruri. Acma am scris deci gata pot muri in pace. Cum era fraza aia Slobozeste Doamne pe robul tau in pace Unii oameni sint foarte prosti , atit de prosti in cit nu mai pot suferi prostia lor. Nina se lauda ca ea iubeste pe Dumnezeu si ca de aceea vrea sa ramina virgina toata viata si sa nu se casatoreasca niciodata caci ea se crede mireasa lui Hristos. Asta e ceva total stupid e ca si cum eu as avea niste pesti intr-un acvariu si unii s-au trezit cu ideea ca trebuie sa ramina virgini ca astfel vor deveni Miresele stapinului acvariului. Ei , la fel de mult il intereseaza si pe Dumnezeu virginitatea voastra cit m-ar interesa pe mine virginitatea pestilor de acvariu. Umilitor este ca fiind om , cu toata cunoasterea mea din pacate sint supus tuturor nevoilor trupului omenesc si fiind indragostit de Nina , ma face sa sufar acuma ingrozitor ca nu mai vrea sa se marite cu mine zicind ca ea iubeste pe Dumnezeu. Asa ca pina la urma o sa ma duc dracului. Cred ca o sa ma sinucid caci nu mai suport umilinta si batjocura la care ma supune lumea si in primul rind Nina . Mai astept sa mai vina pe la mine inca o data si cind o sa vina o sa ma urc pe un scaunel imi pun gitul in streang si o sa ii spun : Ori te dezbraci si te culci cu mine ori ma spinzur ! Si atunci ori ma spinzur si ma duc in iad ori ea se dezbraca si merg in rai. Of , ca nu mai vine odata mor de dorul ei , s-a dus si pierde vremea pe la o manastire. Are acolo un nenorocit de duhovnic imputit de care ea asculta ca o sclava si face orbeste intocmai tot ce-i zice dobitocul ala de duhovnic. Turbez de suparare ! Eu sint imparatul lumii si ea nenorocita asculta de un biet duhovnic in loc sa asculte de mine. Simt ca mor , intr-atita de tare ma simt jignit . Caci fiindca o iubesc inima mi-e deschisa inaintea ei si de aceea sageata batjocurii ei intra adinc departe in inima mea si ma ranste foarte dureros. Ma acuza ca eu as cata slava oamenilor ! Dar pentru Numele lui Dumnezeu oare nu o merit ? Adica de ce Duhovnicelu ala merita sa-l pupe toata lumea in fund cu sutele de oameni ce vin pe la el sa-l inconjoare cu respect si apreciere , in vreme ce eu sint condamnat la acest dispret inconitnuu ? Cum oare sa mai pot rabda ? Nu mai pot. Sint imparatul lumii , sint cea mai inalta minte a acestei lumi si nesuferitii de farisei calugari ma invata ca eu nici macar n-ar trebui sa-mi doresc slava lumii . Dar dupa propriile lor obiceiuri datoria acestor farisei ar fi nu sa-mi dea ei mie invataturi ci ar trebui sa se puna in

366

genunchi inaintea mea si sa-mi sarute picioarele caci asa trebuie sa te porti cu om care a vazut pe Dumnezeu . Nu sa-l umilesti si sa-l batjocoresti pina la moarte. Am dreptul si eu la slava lumii , cum si Hristos ar fi avut dreptul acesta . Mie nu-mi foloseste la nimic slava lumii dupa moarte , cit eram viu trebuia sa ma slaviti si sa ma pretuiti. De ce la duhovnic ii dati slava cit este viu si mie nu ? De ce iubita mea asculta de blestematul de Duhovnic ? Care-i prost Doamne Dumnezeule cit de prost poate sa fie ! Iar lumea asculta orbeste de asa un prost ca el. De ce mai traiesc oare ? De ce nu mor indata chiar acuma ? Pentru ce Doamne ai mai inventat si aceasta noua suferinta ? Nu ti-a fost destul pina acuma ? Cit ai sa ma mai chinui doamne ? Cit ? De ce n-as ispravi chiar acum ! Sa nu mai apuc ziua de miine ! De ce s-o mai astept pe Nina cind stiu ca oricum nu are absolut nici un rost sa discut cu ea? Ce mai sper inca ? Nu oare asa e soarta de imparat al lumii , ca numai batjocura si durere sa primeasca de la toti cei din jurul sau ? Daca stiu ca niciodata nu are sa fie bine in viata mea atunci pentru ce sa mai traiesc ? Vai cit de mult mi-as dori sa ma rastigneasca si pe mine cineva ca pe vremuri ! Ce usoara a fost suferinta lui Iisus fata de durerea vietii mele ! Macar Iisus n-a iubit niciodata o femeie si-a scapat astfel de durerea asta. Desi tare amar ii era si Lui sufletul uneori ca la fel se purtau fariseii cu el cum se poarta Nina acuma cu mine , si ma doare asta fiindca o iubesc. Ce nenorocire e ca m-am indragostit de un fariseu calugar , caci Nina e mai ingimfata chiar si decit mine , dar ea se crede smerita ea nu-si vede absolut deloc ingimfarea nebuneasca. Eu ma cred imparatul lumii fiindca aceasta imi e datoria , asta imi e crucea . Dar nu mai ajung odata la capatul vietii ! Nu mai rezist sa ma merg inainte , nu mai pot Dupa cum vedeti in teoria electronilor povestita mai sus fiecare electron este imparatul universului deoarece intreg universul slujeste unui singur electron. Toti electronii sint complet identici nu exista nici o diferenta intre ei. Nu exista un nici un sef fiindca nu exista un electron mai mare decit altul. Toti sint perfect egali si astfel toti sint imparati ai universului. Si deoarece Dumnezeu vrea sa faca acest lucru si in lumea oamenilor va veni o vreme cind fiecare om va fi imparatul lumii. De aceea eu trebuie sa port acuma acest stindard al imparatiei cerurilor in care fiecare om va fi imparat , caci fiecare om va fi cite un Hristos atunci cind vor purta in ei legile Lui. Atunci cind veti trai in prietenie unii cu altii atunci fiecare dintre voi va fi imparat. De aceea din cauza cunoasterii mele despre acea lume eu am datoria sa fiu imparatu lumii fiindca aceasta este invatatura mea pentru toti cei care o vor urma si anume ca fiecare urmas de-al lui Hristos trebuie sa se considere un imparat al lumii. Fiindca asa este normal , dreptul de imparat al lumii se da omului la nastere si de aceea lumea cu tot ce este in ea apartine in totalitate fiecarui om. La fel cum universul apartine fiecarui electron. Deci faptul ca eu ma cred imparatul lumii , nu-i doar mindrie ci in primul rind datorie. Asa trebuie sa fiti toti ca si mine. Sa fiti responabili. Macar ca nu reusesc sa-mi implinesc datoriile ce le am , nu pot sa renunt la conditia de imparat al lumii decit odata cu viata. Caci daca orice om este un imparat al lumii atunci a renunta la conditia mea de imparat ar fi totuna cu a renunta la conditia de om. Alegerea e simpla : Ori imparatul lumii ori sclavul haosului. Cine nu isi accepta datoria de-a fi imparat al lumii atunci acela devine in mod sigur sclav al haosului !

367

Vaduva neagra
Am fost azi la psihiatru sa cer pastile sa ma tratez de iubire. Dar n-am avut buletinu la mine si nu mi-a dat decit 5 pastilute si mi-a zis sa vin joi cu buletinul la mine ca sa primesc tratamentul complet. Ce sa fac eu cu cinci pastile ? N-are nici un rost sa le iau . Mie la iubirea mea imi trebuie foarte multe pastile cam vreo suta de pastile luate toate deodata ca sa aibe vreun efect si sa ma vindece definitiv de amor. Dar pina joi nu pot face nimic. Ca nici bani nu mai am deloc. I-am dat ei ultimii bani ce-i mai aveam caci n-am crezut ca as mai avea nevoie vreodata de bani , credeam ca daca am fringhie am tot ce imi trebuie. Dar uite ca nu merge cu fringhia. M-am lasat in jos cu toata greutatea in streang pina la limita suportabilitatii durerii , dar de aruncat scaunelul de subt picioare n-am fost in stare s-o fac. S-a clatinat asa din greseala scaunelul aproape sa cada accidental dar , n-am avut noroc, n-a cazut. Se pare ca moartea prin spinzurare este foarte dureroasa. Daca numai cit m-am lasat asa in streang in jos cu toata puterea si era o senzatie asa de oribila si dureroasa apoi daca imi dadeam drumul de tot era cu mult mai dureros si chinuitor. Si nu poti sti cit timp te zbati acolo in streang ca aicea nu sintem in filme sa mori imediat. Cred ca in streang se moare de la axfisiere si inseamna ca te chinui citeva minute bune inainte sa iti dai sufletul dracului. Poate chiar zeci de minute. Nu , e prea oribil mi-e frica de suferinta aia de citeva minute caci trebuie sa fie groaznica. Nu pot s-o fac. Nu pot , sint incapabil sa imi dau drumul de pe scaunel. As prefera uite asa sa ma asez in pat si sa adorm linistit si sa nu ma mai trezesc niciodata. Asa ca de aceea m-am dus la psihiatru sa imi cer si eu dreptul legal de tratament gratuit . Intr-o societate civilizata ar trebui sa existe un serviciu de eutanasiere in care oamenii sa poata muri in mod civilizat la cerere si fara sufernta. Ce placuta a fost injectia aceea in vena din spital cind am lesinat ! Wau ce placere a fost , sa te molesesti asa deodata si sa se faca totul negru in doar 3 secunde nu mai existam. Ce bine a fost sa nu mai exist ! Ce placuta era moartea ! Cred ca-i cea mai mare fericire sa nu existi deloc.Uite asa as vrea sa mor , placut , si linistit , sa imi pun o muzica placuta sa ma asez in pat si sa inchid ochii linistit. Ciudat e ca durerea s-a dus. Sint linistit acum desi n-am luat nici o pastila. Nu inteleg unde s-a dus durerea. Pina mai inainte durerea era aici imi sfirteca sufletul si ma zbateam de durere plingind incontinuu , iar acum asa deodata nu ma mai doare nimic , decit oleaca capul de la plins si gitul de la streang. Dar sufletul s-a linistit pentru moment. Joi o sa am toate pastilele neccesare si o sa adorm asa dupa cum imi doresc. Nu exista alta cale. N-as mai putea incepe viata iarasi de la capat , nu dupa tot ce-a fost intre mine si ea. M-a iubit. Si poate inca ma iubeste . Dar e calugarita . A jurat sa ramina toata viata virgina . E o nebunie , e mai nebuna decit mine. In ce capcana am putut sa ma bag ! Daca as fi stiut dinainte ce o sa patesc o dadeam afara din prima clipa cind a intrat in viata mea. Acuma e prea tirziu , mi-a intrat

368

mult prea adinc in inima , nu o mai pot scoate de acolo decit odata cu viata. De fapt chiar am dat-o afara in prima zi cind a venit la mine . Eu eram impreuna cu sora-sa ma culcasem cu ea si voiam de acuma sa ma insor cu sora-sa cind asa nepoftita a venit ea deodata acasa la mine pe cind eu eram singur. Apoi cind a venit sora ei si ne-a gasit impreuna singuri acasa si s-a cam suparat pe mine. Atuncea i-am zis sa plece ticaloasei , dar ea era asa de nenorocita si topita dupa mine incit nici nu voia sa plece desi ii spusesem sa se duca acasa la ea. Statea acolo si parca ii era frica sa plece. Am crezut ca ii place de mine. Cu sora ei era doar o afacere , voiam doar sa-i las un apartament , in schimb sa fie cu mine citeva luni pina ce urma sa mor . Casatoria mea era de fapt doar un fel de prostitutie pur si simplu voiam sa cumpar o femeie , o prostituata platita la pretul de 200 milioane pe luna vreme de cinci luni pentru fantezia mea erotica de a se juca de-a Regina Lumii impreuna cu mine. La pretul asta cred ca pot pretinde orice de la o femeie. Dar vipera asta ce venise la mine nu voia nici banii mei nici casa mea , ea ma voia pe mine. Cred ca ea a fost insasi Diavolul care a vrut sufletul meu . A reusit superb m-a distrus complet. Am fost orb , complet orb si n-am vrut sa vad adevarul despre ea. Am vrut sa cred ca ma iubeste si pe mine cineva asa cum sint eu. Dar era prea frumos ca sa fie adevarat. Am dorit drept rasplata de la Dumnezeu sa fiu macar pentru o vreme cu o femeie. Am crezut ca merit asta sa fiu si eu macar o clipa fericit in viata asta. Daca nu am aceasta rasplata aici in lumea asta , atunci nu mai am puterea sa ajung in rai fiindca nu mai pot sa iubesc pe Dumnezeu. Daca nu iubesc macar pe unul dintre oameni atunci nu pot iubi oamenii si nici pe Dumnezeu Si ca sa pot iubi trebuie sa fiu iubit. Daca nici un om nu ma iubeste atunci nici eu nu pot iubi pe nimeni si nici pe Dumnezeu nu pot iubi cu adevarat. Aveam nevoie de o femeie ca sa imi pot duce la capat misiunea. Dar de acum s-a ispravit. Nu cred ca mai pot iubi alta . Am sarutat o vipera si mi-a inveninat inima. Vreme de o luna intreaga a dormit in fiecare noapte in patul meu. A dormit in fiecare noapte cu capul pe inima mea si astfel mi-a furat-o. Cind imi amintesc cum o tineam in brate , ma arde iarasi durerea in piept. Acuma il urasc pe Dumnezeu caci e pur si simplu rivalul meu in dragoste. Stupid dar adevarat. Ea zice ca se pastreaza virgina pentru Dumnezeu. Mi-am dat jos crucea de la git si i-am dat foc. Am crezut ca nu va arde , dar a ars de tot pina ce s-a facut scrum. Ne vedem joi Doamne , si-am sa te judec Doamne la Judecata de Apoi ca eu n-as fi vrut sa ma fi nascut niciodata. De ce m-ai creat Doamne daca n-am reusit sa implinesc Voia Ta ? Tu trebuia sa stii dinainte ca nu voi reusi. Ti-am spus Doamne ca nu trebuia sa ma alegi pe mine eu nu eram bun. Eu sint un om slab. Nu trebuia sa ma alegi pe mine. De ce m-ai adus Doamne pe aceasta lume sa traiesc atita suferinta inutila ? De ce Doamne ? De ce ? Degeaba a fost totul. Degeaba am scris cartea asta , degeaba m-am straduit sa fac ceva pe lumea asta. Sint invins . Ne vedem joi Ce nenorocire ! N-am murit ! Luao-ar dracu de viata ! Dar nici macar dracu nu are nevoie de moartea mea. De cind sint cu Nina am inceput sa ma molipsesc de la ea de indoiala si sa cred ca se poate vorbi si cu dracu. Asa ca am dat foc la cruce si am cerut ajutor de la Diavol ca sa ma sinucid. . Dar eu care am vazut pe Dumnezeu stiu ca dracul si Dumnezeu sint una si aceeasi fiinta de aceea nici dracu nu m-a putut ajuta sa ma sinucid fiindca eu stiu ca Diavolul e tot Dumnezeu asadar eu nu pot crede niciodata ca vorbesc cu dracul. Decit doara omul este drac caci omul e impotrivitor lui Dumnezeu.

369

Cind am facut rost de bani am mers farmacie sa iau pastile. Citisem pe net despre tot felul de medicamente minunate cu care se moare usor adormi linistit si nu te mai trezesti Dar la farmacie nu mi-au dat , ca imi cereau o foaie verde o reteta de la medic. Data trecuta cind fusesem la psihiatru incepuse sa completeze o foaie din aia verde dar s-a oprit ca nu aveam buletin. Asadar am hotarit sa merg iar la psihiatru sa iau foaia verde si ma gindeam sa completez eu reteta in plus cu un pix identic imitind scrisul doctoritei ca sa iau de la farmacie medicamente puternice. Dar doctorita nu mi-a mai dat foaie verde. Mi-a dat numa niste prostii insuficient de toxice , cu foaie alba cu care nu pot cumpara nimic. Eram disperat , daca nu fac rost de pastile ce ma fac ? Tre sa ma intorc la spinzuratoare si-i oribil tare de tot. Ma simteam groaznic de rau caci simteam in suflet o durere atroce si o disperare fara de margini. Voiam sa scap , sa nu mai exist . Viata mea e sfirsita , nu mai poate continua , nu mai am pentru ce trai. Nici pentru Dumnezeu si nici pentru mine. Trebuie sa dispar ! Intors inapoi acasa ma gindeam sa incerc iarasi sa ma spinzur cind m-a sunat un prieten si m-a scos afara in oras. Mi-am mai revenit oleaca dar oricum situatia ramine sumbra. Nu vad nici un viitor posibil. Nu mai am cum sa continui viata. Cum oricum a trecut saptamina am decis totusi sa mai astept sa vad totusi poate se intoarce pina la urma. Dar chiar daca s-ar intoarce oricum relatia intre noi ramine imposibila. Si cum as putea s-o iert pentru suferinta atroce pe care mi-a pricinuit-o ? Aproape ca m-a omorit . A fost o durere asa de groaznica de parca mi-ar fi taiat cineva un picior sau o mina. S-a rupt o bucata din mine si doare cumplit . Doamne spune-mi , de ce s-a intimplat asa ceva ? De ce am intilnit o fata asa de rea ? Mi-a facut asa de mult rau , asa de mare suferinta mi-a adus Zicea ca a vrut sa ma ajute. Dar nu inteleg in ce fel sa ma ajute ? Acuma a plecat si nici nu mai vrea sa vorbeasca cu mine. Nici la telefon nu mai raspunde. - Ti-am mai spus doar ca povestea dintre tine si Nina este intocmai povestea de dragoste dintre Mine si Biserica. Asa cum te-a chinuit Nina pe tine la fel de tare M-a facut si pe Mine sa sufar pe vremurile Inchizitiei cind omorau Sfinti protestanti . Pe vremurile acelea niste oameni care se credeau foarte iubitori de Dumnezeu smulgeau bucati de carne din trupurile Sfintilor protestanti care erau impotriva traditiilor impartasaniei . Adica Sfintii aceia protestau impotriva Sfintei impartasanii , si au suferit matriraj cumplit devenind astfel Sfinti. Datorita acelor Sfinti Eu as vrea sa opresc obiceiul impartasaniei si toate tainele euhratistiei fiindca nu sint nicidecum de la Mine atita vreme cit a curs atita singe nevinovat pentru oprirea acestor obiceiuri. Caci nu este voie sa se ucida in cazne oameni fiindca refuza obiceiul impartasaniei. Prin aceasta atitudine criminala si cruzime nemarginita sustinatorii traditiilor si euharistiilor s-au dovedit ei insisi ca fiind de la Diavol iar Sfintii Protestanti mucenici ai adevarului. Dar Biserica nu vrea sa aculte de glasul Meu , si-a astupat urechile si si-a impietrit inima facindu-se surda la vocea Mea crezind ca Sfintii mei protestanti au fost eretici de la Diavol. Oamenii Bisericii continua sa-si faca obiceiurile lor dupa cum le place lor fara sa admita ideea ca Eu Domnul nu vreau sa se mai faca aceste lucruri. Voi nu aveti dreptul sa oferiti nimanui impartasanie deoarece voi nu sinteti capabili sa discerneti cine merita impartasanie si cine nu. Caci voi considerati pacate cele care nu sint pacate inaintea Mea si considerati nebunie ceea ce Eu Domnul consider virtute. Preotii spun ca un om care isi da foc in fata primariei in semn de protest social este nebun , in vreme ce Eu Domnul il pun pe acela aproape alaturi de Sfintii cei adevarati. Voi nu sinteti capabili sa deosebiti Binele de Rau , de aceea nu va este ingaduit sa oferiti voi insiva impartasanie cuiva. Caci trupul si singele Meu sint ale Mele si numai Eu in mod direct le pot oferi cuiva. Voi nu va puteti substitui Mie si sa dati voi cuiva aceste lucruri 370

fiindca nu puteti sti cui vreau Eu sa-i dau aceste lucruri si cui nu. Ci pentru ca voi vreti sa vi le luati singuri si sa va amagiti singuri ca sinteti sfintiti si impartasiti de aceea voi incercati sa le luati cu japca ca niste hoti fara sa le meritati prin nimic. Inchizitorii aceia care omorau oameni smulgindu-le bucati de carne din trup cu clesti inrositi in foc primeau impartasanie si se credeau oameni sfinti si placuti lui Dumnezeu. Ei faceau toate aceste lucruri ingrozitoare din iubire fata de Dumnezeu. La fel acuma si Nina te crede pe tine ca fiind un fel de eretic vorbitor cu Diavolul de aceea ea la fel ca inchizitorii te chinuie in acest fel de groaznic ca sa te ajute. Si inchizitorii la fel le spuneau victimelelor ca Eu vreau sa te ajut dar daca tu nu vrei sa te intorci la Dumnezeu atunci eu n-am ce-ti face. Si la fel de impietrita este si inima ei , ca si a acelora care torturau oamenii. Faptul ca inchizitorii primeau sfinta impartasanie asta dovedeste valoarea sfintei vostre impartasanii. Fiindca chiar daca inchizitia a trecut calugarii se chinuie inca si acuma unii pe altii cu diverse ascultari si canoane. Daca ar putea ei ar chinui pe toti oamenii chiar si pe laici cu regulile lor . De aceea ti-am spus sa-ti arzi crucea fiindca la fel cum tu ti-ai ars acuma crucea de la git la fel si prostestantii si-au ars crucile in semn de protest impotriva simbolisticii fara sens. Eu Domnul nu sint niste simboluri , ci Eu sint o fiinta vie aici impreuna cu voi. Eu pot vorbi direct oricui vrea sa ma auda. Dar nu pot vorbi acelora care nu vor sa ma auda. La fel cum Nina nu vrea sa vrbeasca cu tine la fel nici Biserica nu vrea sa vorbeasca cu Mine. Nu pentru ca nu as putea vorbi ci pentru ca Bserica e indaratnica vrea sa fie libera de capul ei si sa nu se supuna lui Dumnezeu. Asa cum Nina ii place sa decida ea singura si sa faca ce vrea fara sa-i pese de tine care o iubesti la fel Sefii Bisericii vor sa comande ei , si nu le pasa daca Eu sint de acord ori nu cu poruncile lor , imi interzic sa le vorbesc prin faptul ca ei nu accepta sa admita existenta Proorocilor . Caci prooroci sint mereu , intotdeauna au fost. Eu vorbesc multor oameni. Atita doar ca din cauza Bisericii proorocii nu sint acceptati si in vremurile acestea proorocii umplu azilele de nebuni. Calugarii vor slava oamenilor de aceea se fac calugari. Nu din iubire pentru Mine se face un om calugar ci pentru confortul sau psihic. Caci sint si oameni laici saraci care nu fac nici sex care postesc fiindca n-au bani si nu se mai lauda cu postul lor asa cum se mindreste un calugar care isi pune haine negre ca sa se mindreasca inaintea oamenilor cu castitatea lui ori cu Sfintenia sa , ori cu iubirea lui de Dumnezeu. Calugarul prin faptul ca s-a calugarit el se mindreste ca este mai mare inaintea lui Dumnezeu decit laicul si din start cade mai jos. - Doamne dar spune-mi totusi ce o sa ma fac eu fara Nina ? Ce viitor mai am eu inainte caci mi se pare ca s-a inchis tot viitorul. Nu mi-am implinit acel juramint nu am violat-o si am pierdut totul. Va trebui sa ma sinucid ca alta cale inainte nu cred ca mai am. Nu mai am putere sa fac nimic , fiindca nu mai vreau. Daca oamenii sint asa de rai si fiindca nici un om nu este de partea mea de aceea nu mai vreau sa mai lupt pentru nimic. Nu mai am nici un viitor. Nu mai am pentru ce sa lupt. - N-ai sa te desparti de Nina fiindca nici eu nu am sa ma despart vreodata de Biserica oricite necazuri imi face si oricit de rea ar fi. Caci daca Eu m-as desparti vreodata de Biserica atunci ar trebui sa distrug lumea. Cam asa cum te simti tu cind vrei sa te sinucizi la fel ma simt si Eu cind ma gindesc sa dau Apocalipsa peste voi. Si de multe ori m-am miniat gata sa va nimicesc , dar m-am oprit. Iar cit despre juramintul acela cu violul , a fost un dublu test. Am testat si credinta ta si neprihanirea. Ai crezut ca Eu Domnul iti vorbesc desi spuneam ceva absolut imposibil sa fie de la Hristos , si mai intii credinta ta ti s-a trecut ca neprihanire. Apoi fiindca n-ai ascultat , ai dovedit neprihanire. Caci daca iti mai amintesti premiul cel mare atunci cind ti-am aratat Chipul Meu tu ai primit acest premiu tocmai pentru impotrivire la o porunca de-a Mea si nu pentru ascultare. Caci ai dovedit 371

astfel un suflet curat . Avraam m-a ascultat , dar fiindca m-a ascultat si mi s-a supus intocmai poruncii Mele de aceea el nu a fost neprihanit. Un om neprihanit nu isi jertfea copilul ci ar fi spus : Nu-i de la Dumnezeu asa o porunca ci este de la diavol . Ca l-am rasplatit totusi pe Avraam pentru credinta , asta-i altceva . Dar curat la suflet nu a fost caci Eu l-am incercat pe Avraam sa vad ce-i poate capul. Am vrut sa vad Oare isi va da seama ca e o porunca gresita sa-si ucida copilul ? Iar el nu a stiut sa discearna a ascultat orbeste. De aceea Avraam n-a vazut niciodata Chipul Meu. Pe cind tu ai hotarit in mod clar Este de la Dumnezeu aceasta porunca dar nu voi respecta porunca asta a Lui . Mai bine ma sinucid decit sa o violez. Deci ai avut si credinta si neprihanire. - Ce misto e sa fii scriitor , imi inventez singur tot felul de idei ca sa ies eu bine in carte. Ca doar in carte e scris numai punctul meu de vedere, si eu ma laud singur. - Si totusi ce rau crezi ca ai facut ? - Am ars crucea , am chemat pe Diavol , am incercat sa ma sinucid - Ai ars nimic , desi ai chemat pe Diavol tot n-ai putut sa crezi in el ci tu vorbeai cu Diavolul dar credeai ca tot Eu sint , si din cite vad inca nu te-ai sinucis. Prin urmare nici un rau n-ai facut nimanui asadar nu ai de ce sa te autoacuzi inutil. Da intr-adevar este pacat ca a trebuit sa suferi asa mult din iubire. Dar pacatul acesta nu-i al tau ci al acelora care teau facut sa suferi. Nu este nici un pacat in a iubi pe cineva. - Poat ca este un pacat sa iubesti o fata mai mult decit pe Dumnezeu. Dar asa iubesc eu intotdeauna. Dumnezeu ramine un lucru nefiresc si strain de fiinta omeneasca. Si poate o fi un pacat iubirea mea ca eu doream pe linga iubire si placcerea trupului. - De data asta nu o iubeai mai mult decit pe Mine. Caci daca data trecuta promiteai fetei pe care o iubeai ca te tunzi si te razi , ca mergi la servici , acesteia nu-i promiteai nimic altceva decit ca o sa mori in curind pentru Mine. Iar cit despre placerea trupeasca acest lucru este ceva normal omenesc. Orice abatere de la normalitate este o perversiune. Asadar castitatea calugareasca fiind o abatere de la normalitate este o perversiune care de obicei duce la pacate grave. Din cauza abstinentei sexuale dintre voi doi tu ai ajuns cu gitul in streang incercind in repetate rinduri sa te sinucizi. Prin urmare castitatea autoimpusa este o perversiune , o boala psihica la fel de mare ca si desfrinarea ori homosexualitatea. Pavel a spus : Cine poate sa se abtina. Dar poate ca Pavel nu simtea chiar asa de mare nevoie de o femeie si i-a fost usor sa se abtina. Dar cine nu poate atunci acela sa nu fie obligat neaparat sa se abtina. Caci Eu Hristosul am zis ca Este drept ca un barbat sa se bucure de sotia lui. - Da dar ea n-a vrut sa se marite cu mine. Asa ca nu era sotia mea. - Doi oameni sint casatoriti inaintea Mea atunci cind se iubesc caci iubirea e singurul certificat de casatorie. Fiindca nici ritualul bisericesc si nici actele laice nu valoreaza nimic inaintea Mea. Asadar ea era sotia ta fiindca o iubeai si te iubea. - Ea nu m-a iubit niciodata. Daca ma iubea atunci se marita cu mine. Si apoi n-ai zis Tu Doamne ca un om care vrea sa te umeze pe tine trebuie sa-si urasca sotia si copiii ? - Sigur ca trebuie sa-ti urasti familia care te impiedica sa urmezi pe Dumnezeu. Dar e bine sa fii cu cineva care te ajuta sa urmezi pe Dumnezeu. Dupa cum ai vazut Nina te-a incurajat sa porti barba si plete , si chiar sa te jertfesti pentru Mine daca este necesar. Te-a indemnat mereu sa comunici cu Mine. Iar tu nu mai voiai deloc sa mai vorbesti cu Mine la nivel mai innalt caci te gindeai prea mult la fundul ei. Si ca sa te pot trezi si aduce inapoi la Mine a fost necesara toata durerea asta prin care ai trecut. Altfel nu se putea. Intelegi acum rostul tuturor intimplarilor din ultima vreme ? Eu te-am pus sa juri ca ai s-o violezi stiind ca tu o sa-i spui ei ce ti-am zis Eu, stiind ca ea va spune duhovnicului aceste lucruri si aflind asta duhovnicul o va intoarce impotriva ta si ea te va parasi , iar atunci tu ramas 372

singur nu vei avea incotro decit sa te intorci la Mine. Vezi care era scopul final ? Stiu ca Ma urasti fiindca te chinui. Dar dupa cum vezi de murit nu poti muri , si nici de trait nu poti trai. Caci vezi tu ca orice lucru din viata ta il poti pierde dar numai Eu ramin intotdeauna cu tine fiindca am nevoie de tine. Eu nu te-am creeat degeaba. Imi pare rau pentru tine dar n-am ce-ti face tu esti instrumentul Meu de scris cu care vorbesc oamenilor. Tu daca ai un stilou oare nu il iei in miinile tale si il zdruncini in toate directiile apasindu-l pe foaie nu foarte tare ca sa nu-l strici dar nici foarte slab ca sa nu lase direle de cerneala. La fel si Eu nu te las sa stai linistit ci te zdruncin in toate directiile strvindu-te de lume ca sa lasi dire de durere in urma ta , ca sa pot spune lumii voia mea. Cerneala Mea sint lacrimile tale . Acuma imagineaza-ti un stilou fericit care nu mai are cerneala si care nu mai sta in miinile Mele ci se rasuceste in fel si chip ca sa scape de datorie si sa nu mai scrie nimic. Pai ce faci cu el ? Il arunci la gunoi ? Nu , nicidecum ! Il incarci inapoi cu cerneala . La fel si pe tine te-am incarcat din nou cu durere ca sa pot scrie din nou cu tine. - Dar daca eu nu mai vreau de ce ma obligi ? De ce oare Doamne nu as putea sa scriu cu fericire in loc de durere ? De ce imi faci atita rau si ma torturezi in asemnea hal ? Parca ziceai ca imi esti prieten. Ce fel de prieten e acela care se poarta ca un dusman ? - Aminteste-ti ce ai scris in propria ta carte. Drept inaintea Mea este numai acela care nu-i invidiat de nimeni. Iti amintesti ce-l criticai pe americanul acela care a scris un bestseller cu aceeasi carte ca si a ta si care la inceput scria Multumesc Doamne ca mi-ai daruit o sotie minunata alaturi de care sint atit de fericit ! Plus ca se imbogatise din vinzarea cartilor inspirate de Mine. Ai zis despre acel om ca este un excroc. Si asa este , vrei sa devii si tu ca el ? Vrei sa fii fericit si sa-ti traiesti viata in bunastare si placere ? Atunci iti vei distruge cartea . Fiindca desi cartea lui e un bestseller si o cunoaste toata lumea iar el e o celebritate totusi acea carte nu are nici o putere sa schimbe nimic in lume. - Dar nu pot si nu vreau sa fiu asa. Vreau o femeie sau moartea. Refuz orice , refuz totul daca nu sint cu o femeie. Nu-mi pasa nici de Tine Doamne si nici de oamenii lumii. Vreau sa fiu impreuna cu o femeie macar pentru o vreme altfel nu voi face nimic pentru Tine. Asta e decizia mea finala si n-ai sa poti sa ma obligi. Chiar daca nu ma pot sinucide atunci o sa stau uite asa in pat degeaba toata viata , dar nici nu voi face niciodata ce vrei Tu. Daca as fi fost impreuna cu Nina as fi facut tot ce-mi cereai Tu. - Oare ? Cu Nina ai fi inceput sa iti iubesti viata si n-ai mai fi facut nimic pentru Mine. - Fara Nina imi urasc intr-adevar viata dar te urasc si pe Tine Doamne . - Ce folos aveam ca ma iubeai daca nu mai vorbeai deloc cu Mine ? Mai bine prefer sa ma urasti dar sa comunici cu mine decit sa ma iubesti dar sa nu mai fii cu Mine. - Doamne te rog , gaseste o solutie ca sa fiu impreuna cu Nina . Voi fi vreodata cu ea ? - Ti-am mai spus ca povestea de iubire dintre tine si Nina va reflecta identic relatia dintre Mine si Biserica Mea. Ce va fi intre tine si Nina va reflecta viitorul lumii. Crezi ca vreodata Biserica se va lepada de averi si de slava desarta ? Crezi ca vreodata biserica va asculta de mine ? Daca aceste lucruri se vor intimpla atunci vei fi si tu impreuna cu Nina. - Mai degraba ar putea zbura porcii decit sa se lepede preotii de bani si slava personala. Este complet imposibil ca preotii cei mari sa decida ei singuri sa se dea jos din functiile lor innalte si sa-si elimine singuri toti banii ce le dau oamenii. Niciodata nu se va intimpla asa ceva. Adica asta inseamna ca nici eu nu voi fi niciodata impreuna cu Nina. - Acest lucru nu-mi convine nici Mie. Nu vreau nici Eu o Biserica nesupusa Mie si care nu m-a cunoscut niciodata. Atunci cind Biserica ma va cunoaste , atunci se va cobori imparatia cerurilor pe pamint. - Adica dupa apocalipsa ?

373

- Da. Doar ca e altfel de apocalipsa nu distrugerea totala a lumii. Va fi razboiul sfintilor impotriva dracilor si ii vor scoate din biserica . - Da de unde sfinti ? Nu exista asa ceva ! In vremurile noastre nu mai e dispus nimeni sa se sacrifice pentru Dumnezeu. Nu mai avem credinta. Sfintii moderni se sacrifica doar pentru placerile lor duhovnicesti . Daca nici eu nu sint in stare sa fiu un exemplu cum ai vrea sa fie altii ? Nu se poate ! Nu mai are cum sa existe nici un razboi al Sfintilor fiindca nu mai poate nimeni sa fie Sfint si sa implineasca Voia Ta cu adevarat. Credinciosii sint indoctrinati in niste prostii , ateii nu cred in nimic , pacatosii sint pacatosi. In cine vrei Tu sa-ti pui speranta sa lupte pentru Tine ? N-a mai ramas nimeni care sa faca voia ta in lumea asta. Nici macar eu nu pot. - Scrie . Lege : Se interzice preotilor sa aiba masini de orice fel. Cine vrea sa mearga in rai sa mearga Duminica la slujba , si in timpul ceremoniei sa mearga la un preot care are masina si sa il ia la bataie cu un ciomag in timpul slujbei si de fata cu toata lumea in semn de protest impotriva posesiunii de automobil. Pe toti cei care vor avea curajul sa faca acest lucru ii voi primi direct in imparatia cereasca indiferent de pacatele vietii lor. Totusi atentie sa nu-l ucida pe preot caci altfel gestul isi pierde valoarea. Si iarasi atentie ! Daca preotul nu are masina si nici familia sa nu are atunci sa nu va atingeti de el. Ii altoiti doar pe cei care nu respecta legea asta micuta. In urma acestei fapte daca o comiteti veti intra in mod sigur la puscarie ori la nebuni si veti fi distrusi de societate dar nu va temeti caci Eu voi fi cu voi , si astfel pentru ca ati fost prigonti pentru dreptate , Eu insumi va voi deschide direct portile raiului pentru toti cei care vor avea curajul sa lupte astfel pentru adevar. Fapta aceasta am facut-o si Eu insumi cind am lovit cu biciul in negustorii de la templu , asadar aceasta este o fapta intru totul crestineasca si evanghelica. Daca Eu Hristosul am facut astfel de fapte atunci trebuie sa le faceti si voi intocmai . - Doamne eu nu am curajul sa fac asta. De fapt eu nu mai am curajul sa fac nimic. Ma simt zdrobit sufleteste total. Sint o fleasca totala. Am senzatia ca nu mai pot face nimic. Si nu cred ca cineva o sa asculte de cartea asta. De fapt nici nu cred ca va afla lumea de ea. N-am cum s-o dau lumii. Intreg sistemul este in asa fel conceput incit cartile de felul acesta nu se vor putea publica niciodata pe cale oficiala. Asta inseamna instigare la violenta si intoleranta religioasa. Si chiar daca vor citi oamenii tot nu se va gasi nimeni sa faca asemenea fapte. Nimeni nu are curajul sa lupte impotriva Sistemului actual. Stiu cu totii ca-i rau dar toti se complac sa traiasca asa . Ba inca Nina a aparat in mod vehement necesitatea masinilor preotesti zicind ca un preot are absolut nevoie de o masina si ca nui nici un pacat sa aibe un preot masina. - Desigur nu e nici un pacat . Si orice om al Bisericii o sa isi apere averea . De ce crezi ca Nina vrea face scoala de soferi ? Fiindca invirtindu-se prin cercurile Bisericesti ea spera sa capete vreo masina de pe la vreo manastire ca sa fie maicuta-sofer pe masina . E normal ca ciinele sa miriie cind ii iei osul din gura. Dar am Eu asa un chef sa imi impun o porunca a Mea asupra Bisericii , ca sa vedem cine este stapin in casa Mea , Eu ori slujitorii Mei ? Se vor gasi destui care sa creada si sa faca aceste lucruri. Recomandat in primul rind bolnavilor de cancer si in special celor care au pacatuit mult in viata care vreti sa va rascumparati greselile inainte de a muri , luati ciomagul mergeti la preot si loviti . Sa va prinda moartea in puscarie suferind pentru adevarul Meu caci numai astfel sufletele voastre vor fi mintuite. Desigur ca preotii or sa va invete invers si vor zica ca sint Diavol caci ei isi apara masinutele lor cele scumpe. Dar n-o sa le mearga. Va fi ! - Mda , poate ca ar merge daca as avea cancer poate ca m-as mai gindi sa ma duc. Dar totusi cred ca nici daca as avea cancer tot nu m-as duce. Fiindca nu vreau sa-ti fac pe plac Doamne caci si Tu numai rau mi-ai dat in aceasta viata. Niciodata nu am avut macar 374

o clipa de fericire. De ce sa mor pentru Tine ? Mai bine mor degeaba ! As fi acceptat sa mor pentru Tine daca as fi avut vreun motiv sa te iubesc. Tot ce am vrut in viata era o femeie care sa ma iubeasca macar inainte de-a muri. Dar nimeni nu m-a iubit niciodata. Am vrut inainte sa fac Voia Ta fiindca voiam oricum sa mor. Dar acuma de cind iubesc o femeie nu mai pot muri pentru Tine fiindca te urasc ca mi-ai luat-o. As fi vrut atit de mult sa fiu impreuna cu ea - Oricum tre sa ma sinucid , nu mai vreau sa mai traiesc fara sa fiu iubit.

A doua Spovedanie
Sint un om pierdut cu desavirsire. Am intrebat pe Dumnezeu ce pacate am. Iar El mi-a raspuns ca nu am nici un pacat. Iar asta e groaznic. Daca ma duc cu spovedania asta la duhovnic acela o sa ma acuze de o mindrie peste masura , si o sa-i interzica lui Nina sa se mai intilneasca cu mine. Iar Nina asculta de el orbeste. Am cerut lui Dumnezeu sa-i 375

spuna duhovnicului adevarul despre mine , dar Dumnezeu mi-a spus ca asa ceva este aproape imposibil. Dumnezeu nu poate vorbi aproape niciodata duhovnicilor fiindca ca cineva sa poata auzi vocea lui Dumnezeu si sa il poata intelege are nevoie de un timp foarte indelungat petrecut in singuratate totala numai cu Dumnezeu , iar duhovnicul nu are timp sa vorbeasca cu Dumnezeu fiindca este prea ocupat sa vorbeasca cu oamenii. Sfintul Serafim din Sarov a stat 16 ani in singuratate absoluta si abia dupa aia a iesit intre oameni sa le fie duhovnic. Dumnezeu vorbeste celor din puscarii fiindca aceia au timp liber foarte mult. Dar un duhovnic care-i asaltat incontinuu de sute de oameni si care e ocupat cu slujbele bisericesti si mai alearga si de colo colo prin tara cu treburi , un om mereu ocupat , acela nu mai are timp ca sa mai vorbeasca cu Dumnezeu , si de aceea un orb conduce lumea. Daca eu am suferit asa de groaznic cu Nina nu-i din cauza pedepsei lui Dumnezeu pentru pacatele mele ci datorita orbeniei acestui orb care conduce pe altii. Eu incercut sa discut cu Nina am intrebat-o : Ce crezi tu ca vrea Dumnezeu de la oameni ? Ce vrea Domnul de la noi ? Iar ea mi-a raspuns Nu-i treaba mea sa stiu asta ! Eu ascult de duhovnic , am incredere in omul acela si treaba mea e sa fac ce-mi spune el. In aceasta situatie orice discutie cu ea a devenit total imposibila. Nici macar nu vrea sa citeasca cartea mea si ma batjocoreste incontinuu orice as spune. Adica Nina si-a astupat urechile si si-a inchis ochii devenind surda si oarba si si-a pus toata increderea intr-un alt om complet orb care nu stie nimic despre mine. E ca si cum un orb se afla la volanul unui autobuz , si eu fiind un pieton pe strada orbul nevazindu-ma m-a izbit din plin , m-a strivit complet si a trecut mai departe linistit fara sa cunoasca macar ce dezastru a lasat in urma lui. Ca atunci cind mergi pe strada si calci un melc . Il omori fara sa vrei si aproape fara sati dai seama produci o suferinta ingrozitoare. Am intrebat-o pe Nina cum de poate fi asa de sigura ca sint corecte sfaturile duhovnicului ? Oare nu-i si el om ? Nu poate si el gresi ? Ea mi-a raspuns ca de fiecare data cind a mers la el s-a rugat la Dumnezeu sa il lumineze pe acel om ca sa ii dea sfaturile corecte si de aceea ea este convinsa ca tot ce ii spune duhovnicul e de la Dumnezeu. Si atunci ea din start ea exclude ideea ca duhovnicul ar putea gresi vreodata. De parca duhovnicul nu ar fi si el tot un om supus greselii . Adica Nina si-a facut un Dumnezeu dintr-un om. Pe de alta parte Duhovnicul fiind obisnuit sa sfatuiasca sute de oameni , a capatat asa tupeul de a hotari transant vietile oamenilor ca un sef sigur pe el. Porunceste cu foarte mare incredere ca este bine ceea ce zice dinsul. Faci cutare este bine cutare si in inima lui nu incape niciodata loc de indoiala . Chiar duhovnicul a spus cuiva odata : Sfaturile mele sint intotdeauna bune . Asta dovedind o ingimfare si o mindrie cu mult mai mare decit a mea. Eu ma cred cel mai destept om din lume si sint acuzat de o mindrie luciferica si cu toate astea eu recunosc ca oricit de destept as fi eu totusi am gresit de multe ori in cartea mea si recunosc ca multe din sfaturile ce le-am dat lumii nu sint tocmai perfecte. Am scris o carte mare de o mie de pagini , la care am gindit vreme de 4 ani , si in final am spus ca doar 4 propozitii din toata cartea sint corecte si bune. Restul pot fi gresite sau nu , nici macar eu nu stiu. Dar iata un duhovnic ingimfat care zice ca orice sfat al sau va fi intotdeauna bun si corect si crede ca el nu greseste niciodata. Eu uite ca am rugat si eu pe Dumnezeu sa-l lumineze pe acel om cind ma voi duce la el sa-i vorbesc. Dar fiindca mie imi poate si raspunde direct Dumnezeu mi-a raspuns urmatoarele: Ceea ce imi ceri tu nu se poate , trebuie ani de pustnicie ca un om sa poata cunoaste pe Dumnezeu . Nu pot da deodata cuiva intelegerea despre Mine fiindca Dumnezeirea se invata in timp prin incercarile vietii. Acel om ar trebui sa isi ia macar o luna de zile de timp liber in completa siguratate , timp in care sa citeasca complet toata cartea ta si apoi sa gindeasca mult la cele scrise acolo. Abia dupa ce cunoaste si intelege 376

despre ce-i vorba abia atunci va fi in masura sa judece si sa dea un sfat. Dar el nu o sa vrea sa faca asa ceva ca nu are timp. Asadar degeaba imi ceri tu sa-l luminez asa deodata pe acel om caci nu pot imi este aproape total imposibil sa luminez pe cineva daca acel om nu are timp sa gindeasca si sa inteleaga voia Mea in lume. Stiti voi oare clar ce anume vreau Eu Domnul de la voi oamenii ? As vrea sa va iubiti unii pe altii. Voi spuneti ca Eu Domnul sint atotputernic si ca pot orice ? Iata ca nu pot face nici macar doi oameni sa se iubeasca intre ei intr-atit de neputiincos sint. Asadar care Atotputernic ? Daca Nina ar fi facut ceea ce simtea in inima ei , ar fi ramas cu mine caci ma iubea si ne-am fi casatorit dupa Pasti asa cum planuiam. Dar ea ascultind de sfatul duhovnicului si-a infrinat dragostea si-a omorit toate sentimentele ce le avea pentru mine gindind ca asa e mai bine. Inainte eram asa de fericiti impreuna , iar acuma sintem amindoi nefericiti cu sufletul sfarimat de durere din cauza sfatului duhovnicului. Ce bine a facut acel om ? Omul acela a indraznit la fel ca si mine sa se substituie lui Dumnezeu si sa dea sfaturi. Dar pomul se cunoaste dupa rodele lui . Acel om a omorit iubirea cea curata si frumoasa si a adus drept roada numai desnadejdea si dezastrul moral. Acel om m-a impins pe mine cu gitul in streang si a pus in pericol toata lucrarea lui Dumnezeu facuta prin cartea mea. Iata roadele pe care le-au adus sfaturile sale. Culmea ironiei este ca acuma eu trebuie sa merg la duhovnic si sa imi spovedesc pacatele ca Nina s-a rupt asa de tare de mine nici nu mai vrea sa discute cu mine deloc pina nu vorbesc cu el. Adica nu inteleg cineva aproape ca m-a omorit si tot eu sint acela care trebuie sa-mi cer iertare ? Daca un tilhar vine si il bate pe un om si ii ia tot ce are lasindu-l sa zaca lat si plin de singe aproape mort , trebuie oare victima sa-si ceara iertare de la tilharul care l-a batut si l-a furat ? Cum sa ma duc eu la omul acela si sa ma spovedesc dupa ce el mi-a facut atit de mult rau si a adus o asemenea durere in viata mea? Eu nu pot sa imi cer iertare duhovnicului ca am incercat sa ma sinucid ci dimpotriva imi pare rau ca n-am reusit sa mor. Regret amarnic ca mai traiesc . Mai bine eram mort si gata. Ce nenorocire este sa iubesti pe o fata care asculta orbeste de un duhovnic. Nu vreau sa traiesc cu asa ceva , caci iata ca ajung sa fiu si eu sclavul duhovnicului. Daca vreau sa mai vorbesc cu Nina tre sa ma duc sa ma pun in genunchi inaintea duhovnicului si ar trebui sa fac tot ce-mi va zice el. Si chiar daca fac tot ce-mi zice el tot n-are sa-mi dea voie sa fiu impreuna cu Nina ca asa-s duhovnicii. Daca poate sa chinuie pe cineva atunci prefera sa chinuie pe un om decit sa-l lase sa fie fericit. Asadar oare nu-i mai bine moartea decit asa ceva ? Nu vreau sa ajung sclavul unui duhovnic. Nina ma innebuneste de cap zicindu-mi ca de ce nu ascult de Dumnezeu ? Dar pentru dinsa Dumnezeu este totuna cu duhovnicul. Insa pentru mine nu-i deloc totuna Dumnezeu cu duhovnicul. Eu daca vorbesc cu Dumnezeu direct nu am nevoie de intermediari duhovnici intre mine si Dumnezeu. Eu am intrebat acuma : - Doamne spune-mi cu ce am gresit inaintea Ta ? Cu ce te-am suparat de mi-ai adus asa o mare nenorocire in viata Mea ? De ce Doamne ai adus in viata mea pe fata aceasta care ma chinuie si sa ma distruga intr-un asa hal ? Ce pacate am facut ? - Pacate ? Unde vezi tu pacate in faptele tale ? Iubesti o femeie si vrei sa te mariti cu ea , ce pacat vezi tu in asta ? In plus ai scris cartea aceasta de care sint destul de multumit , se putea si mai bine dar oricum ai muncit pentru Mine si de aceea orice pacate ai avut sau vei mai avea ti le voi ierta pe toate. Caci eu iert pacatele si pe gratis , cu atit mai mult o sa iert pacatele cuiva care a muncit cava pentru Mine. Dar oricum nu ai facut acuma pacate. Iubirea nu este un pacat.

377

- Ba o gramada de pacate am facut in ultima vreme. Fiindca ea m-a parasit atunci eu de suparare m-am lepadat de Dumnezeu , m-am apucat de bautura , am vrut sa ma sinucid , mi-am dat foc la cruce si am chemat dracii sa ma ajute ... Numa rele am facut. - Cind eram pe cruce insasi Eu Hristosul m-am lepadat de Dumnezeu. Caci atunci cind trupul si sufletul se afla in asa o mare durere si suferinta atuncea vorbeste gura singura si spune prostii. De aceea Eu nu te condamn deloc pentru acestea caci Eu cunosc prin ce durere ai trecut si Eu iti stiu sufletul tau pina in adincurile sale , si un om in asa o durere extrema poate spune multe in astfel de chinuri. Dar acestea nu se tin ca pacate caci atuncea cind mintea insasi s-a prabusit de suferinta atunci nu mai am pe cine sa judec nu mai am pe cine condamna caci e doar glasul nebuniei durerii. Oare atunci cind te-a usturat pielea de la otrava de riie nu tot la fel a fost ? Ai rabdat durerea cit ai putut de mult pina cind dupa citeva zeci de ore de durere n-ai mai rezistat ai cedat psihic si ai inceput sa ma injuri pe Mine. E doar o chestiune de timp si de intensitate a durerii oricine cedeaza daca se depaseste o limita si de aceea eu nu acuz pe nimeni de pacate cit se afla intr-o astfel de durere peste limita. Important este ca ai luptat sa rezisti important e ca ti-ai revenit imediat ce durerea a incetat . Asadar nu ai facut nici un pacat acuma caci durerea pe care ai trait-o a biruit pacatul si lacrimile tale ti-au spalat sufletul. In plus de aceste pacate este direct raspunzatoare si Nina. Daca ea nu te-ar fi ranit in acest fel atunci nu se mai intimplau toate aceste lucruri. Trebuie sa intelegeti ca in aceasta lume deoarece traiti impreuna , suportati si pacatele impreuna. Nu puteti fi dezlegati unul de altul atita vreme cit faptele unuia duc la pacatele altuia , De aceea de un pacat nu-i vinovat doar acela care face pacatul ci si acela care l-a impins pe altul in pacat . Voi ati vrea sa fiti dezlegati unul de altul dar nu se poate cita vreme faptele voastre le comiteti impreuna. Tu te-ai spalat de pacat cu durerea ta. Dar Nina ramine cu toate pacatele acestea . Si fiindca Nina a ascultat de un duhovnic atunci si aceluia ii revine responsabilitatea asupra acestor fapte. Asadar cind esti duhovnic cata sa judeci foarte bine ce sfaturi dai oamenilor. Chiar daca dai cuiva sfaturi bune si intelepte raspunzi de toate consecintele pe care le produc sfaturile tale. Daca prin sfaturile duhovnicesti impingi un om intr-un pacat atunci pacatul revine in totalitate duhovnicului. - Dar de unde ar fi putut el sa stie ce se va intimpla cu mine ? - Pai daca nu putea sti atuncea de ce indrazneste sa dea sfaturi oamenilor ? Este o mare raspundere sa fii duhovnic. Nu-i o slujba oarecare. Ai niste suflete in miinile tale si vai de acela prin care vine pacatul. Daca si-a asumat responsabilitatea , si s-a crezut destept atunci sa plateasca . Cine nu-i vrednic sa judece acela sa nu se faca duhovnic . Daca nu era duhovnicul , tu erai acuma insurat cu Nina si totul ar fi fost bine si fumos intre voi. Dragostea dintre voi era curata si frumoasa. De ce sa nu-si fi gasit implinirea ? Atit pentru tine cit si pentru ea era de folos duhovnicesc casatoria. In cazul tau te vindecai astfel de pacatul tau sexual pe care il faci singur si de la care nu te poti abtine. Cine nu se poate abtine e mai bine sa se insoare. Si iti gaseai si linistea sufletului sa nu mai zbieri atita impotriva Mea. Iar pentru ea se vindeca de pacatul smintirii mintii barbatilor , fiindca ea se leaga de toti baietii care ii plac ii face sa se indragosteasca de ea le fura o bucata de viata , le cheltuie banii si ii face sa ii ofere cadouri scumpe , apoi ii paraseste bucurindu-se de suferinta lor si mindrindu-se chiar cu durerea lor. Daca nu se marita o sa mai faca incontinuu aceste fapte chiar si fara sa vrea. Daca nu porti hainele negre calugaresti atunci baietii se indragostesc de ea ca asa-i firea lucrurilor. Si ce folos are sa produci cuiva o suferinta inutila ? Acei oameni pe care ii lasa in urma ei se inraiesc la suflet si se razbuna apoi pe alte femei sau pe ei insisi. Deci daca ea ramine nemaritata o sa aduca doar tulburare in lume si asta e un pacat. Prin urmare daca te insurai cu ea nu mai exista nici un pacat . Daca nu te-ai insurat atunci o multime de pacate au aparut . Deoarece duhovnicul a 378

oprit casatoria a doi oameni care se iubeau atunci va raspunde de toate pacatele care vor apare din asta. - Dar Nina are fagaduinta aceea - Eu Domnul nu i-am primit fagaduinta.Caci daca o primeam atunci se calugarea oficial. Asa insa faptul ca n-a ajuns sa depuna juramintul oficial nici dupa 10 ani de manastire inseamna ca Eu Domnul nu i-am primit calugaria fiindca am alta soarta pentru ea. - Casatoria cu mine , e problematica. Daca eu ascult de Tine Doamne atunci conform cartii mele ar trebui sa lupt si este posibil sa mor peste 3 luni sau sa fiu foarte grav ranit. Daca ma leaga aia iarasi in spital de pat si baga in mine injectiile lor atuncea pot iesi de acolo cu mintile aiurea handicapat pentru toata viata. Iar lui Nina i-e frica sa-si asume datorii grele de purtat.Daca nu mor atunci tot va trebui sa imi continui lupta . Nu ar fi o casatorie obisnuita si nici o viata obisnuita. Ei nu-i convine asta. Se teme de asa ceva. - Ea oricum nu s-ar putea casatori niciodata cu un om laic obisnuit fiindca nu-i pentru ea casatoria laica. E prea calugar pentru o viata laica. Dar nici in manastire nu poate sa stea ca-i prea neastimparata pentru o viata calugareasca. Tu fiind prooroc nu esti nici calugar nici laic , ba chiar nici macar om normal nu mai esti. Caci pentru a-mi face dintr-un om un prooroc bun trebuie sa-i fac niste modificari mentale , trebuie sa-i zdrobesc total sufletul , si sa-l fac moale cit mai moale si sensibil cu putiinta. Iisus a fost special creat. Dar altii nu pot fi ca Iisus. Cind fac dintr-un om obisnuit un prooroc intotdeauna e o improvizatie o cirpaceala , nu iese niciodata perfect fiindca exista intotdeauna o contradictie de necesitati si anume : Daca un om are sufletul tare nu mai poate sa fie prooroc bun ca nu poate auzi limprede Vocea Mea. Pe de alta parte daca un om e prea moale mi-l distruge lumea. Astfel cu cit un om va fi mai aproape de Mine cu atit mai mult va suferi din cauza oamenilor care il vor rani fiindca nu inteleg ca acela este facut moale special ca sa auda cit mai clar Vocea Mea. Iar cind un om este ranit si are sufletul innebunit de durere nici nu mai poate fi un prooroc bun caci durerea intuneca judecata. De aceea intotdeauna problema in a vorbi cuiva a fost Cit de moale (sensibil) il pot face pe un om fara sa-l pierd. De aceea ca tu sa poti ramine asa moale si copilaros si sa poti scrie lucruri bune si limepezi aveam nevoie de altcineva pe care sa il pot pune drept scut de aparare intre tine si lume , ca sa imi apere proorocul de ispitele vietii. Asadar o femeie ar fi de bun folos daca reuseste sa ajute si nu sa distruga pe un om. Insa adaugarea unei femei in povestea asta complica si mai tare relatia intre Mine si prooroc. Nu-i destul ca are proorocul nebunelile lui personale , acuma mai trebuie sa descilcesc si nebunelile din capul femeii . Acuma Nina zice o vorba: Nu se poate si cu aia in cur si cu sufletul in rai ! Dar voi oamenilor uitati ca si trupul cu toate poftele si nevoile sale tot Eu l-am facut. Adica eu Domnul am facut si curul si raiul fiecare cu rostul sau . De aceea fiecare lucru e bine sa ajunga acolo unde ii este locul dupa rinduiala pe care Eu Domnul am lasat-o fiecarui lucru pe care l-am creat. Daca cele ale trupului nu sint acolo unde le este locul , atunci nici sufletul nu va putea ajunge unde trebuie caci toate sint legate intre ele. Daca trupul este in neorinduiala si sufletul va fi tulburat. Sfintenia nu tine de mincare bautura sex haine ori comportament. Caci am avut Sfinti de toate felurile , unii postind altii nepostind cu mincarea. Eu insumi am mincat si am baut fara sa postesc deloc. Am avut sfinti goi , care s-au dezbracat in fundu gol in oras ca sa va dovedeasca voua ca Sfintenia nu tine de haine. Am avut sfinti nebuni care au avut un comportament total aiurea , ca sa va arate voua ca nu comportamentul corect da Sfintenia. Si am avut Sfinti casatoriti , ca sa va arat si prin aceia ca Sfintenia nu inseamna neaparat castitate. Unde este dar Sfintenia unui om ? Ce il face pe un om sa fie un Sfint ? Doua lucruri simple : Sa cunoasca voia Mea ! Si sa o indeplineasca ! 379

O alta vorba pe care o zice Nina este : Ne-am nascut ca sa suferim ! Ca si cum suferinta ar fi insasi sensul vietii. Dar adevarat va zic Eu Domnul acum voua ca sensul vietii voastre este sa imi slujiti Mie fiecare in felul sau. Omul trebuie sa isi afle rostul sau pe aceasta lume si apoi sa isi implineasca rostul pentru care a fost creat. Uneori suferinta este folositoare pentru ca omul sa-si gaseasca rostul vietii , iar alteori este necesara suportarea unei suferintei pentru a-si implini datoria . Dar nicidecum suferinta nu este un scop in sine. Suferinta trebuie sa aibe intotdeauna un rost. Daca nu are nici un rost sa suferi atunci nu cautati suferinta cu orice pret. Un om care munceste indura o suferinta , dar face acest lucru pentru a cistiga ceva. Deci scopul pentru care omul indura suferinta este intotdeauna un cistig fie material fie duhovnicesc , dar scopul suferintei este cistigul. Acuma din cauza acestei legaturi suferinta-cistig multa lume are impresia ca suferind oricum va cistiga ceva si prin urmare isi provoaca suferinta inutila. Oamenii se chinie ca sa aibe senzatia ca isi fac datoria in aceasta viata. Dar nu orice suferinta este mintuitoare. Daca un om se taie cu lama ca sa-si provoace durere nu inseamna ca va ajunge in rai . Autopersecutia inutila se numeste masochism si este o boala psihica si masochistii merg in iad nicidecum in rai. Amintiti-va ca Eu Hristosul nu mi-am dorit suferinta ci dimpotriva am rugat pe Tatal , sa indeparteze paharul durerii de la Mine. Dar a trebuit sa primesc suferinta fiindca asa a fost Voia Lui. Asadar inainte de a face orice in viata , inainte de a lua orice decizie importanta chibzuiti foarte bine daca este voia lui Dumnezeu sa faci sau nu , acel lucru. Trebuie sa chibzuiti si cu inima si cu mintea dar mai ales trebuie sa chibzuiti cu inima Duhului Meu . Ginditi-va in primul rind la binele celor din jurul vostru si abia pe urma la propria voastra fiinta caci acesta este inima Duhului Meu. Cind iei o decizie gindeste-te bine cui foloseste , tie insuti ori oamenilor din jurul tau. Cind vei lua o decizie pentru binele tau propriu atunci Duhul Meu nu este cu tine ci slujesti altui stapin. - Pai Doamne daca eu acuma vreau sa ma insor asta inseamna ca nu mai sint cu Tine ? - Daca ai fi decis sa te insori ca sa iti traiesti viata in tihna si pace , da asa ar fi fost. Dar tu ai hotarit sa te insori chiar si fara sa fii deloc indragostit , doar cu scopul de a-ti gasi un sprijin in viata . Fiindca esti constient ca pur si simplu cedezi psihic intelegi ca nu mai ai putere sa poti ajunge la capatul misiunii tale , conflicul cu lumea si conflictul interior din tine a devenit atit de puternic incit ajungi sa cedezi psihic si sa ajungi fie la o crima fie la o sinucidere. Si ai hotarit ca decit sinucidere mai degraba casatorie. Asta e o decizie inteleapta , atita doar ca nu orice femeie se poate apropia de tine. Dupa cum ai vazut Eu Insumi am indepartat orice femeie din viata ta , in mod chiar direct fara menajamente , ai vazut ce-au patit pur si simplu orice fata s-a apropiat de tine mai mult decit trebuia , imediat le-a apucat o criza de boala si au fost luate cu salvarea la spital . Deci nu poti fi impreuna cu orice femeie decit cu aceea cu care trebuie sa fii. - Oare sa fie Nina sortita sa fie cu mine ? Sa fie ea potrivita cu mine ? Ma gindesc ca e cam proasta totusi . Nu prea gindeste deloc. Are minte exact cit o vrabiuta. E drept ca o iubesc dar ma gindesc si eu : Cum o sa traiesc eu impreuna cu asa o fiinta de proasta ? - Iti voi da o pilda . Cind ati mers impreuna la Gradina Botanica si politistul a vrut sa va amendeze ca ati calcat pe iarba , tu incepusesi sa te revolti si sa te enervezi. Daca erai singur te certai cu politistul , ca tu esti imparatul lumii ca nu-ti comanda tie nimeni , si de la cearta se ajungea la violenta , eventual si la crima. Ai trecut prin multe mizerii sociale ai fost mereu hartuit de politie incit acuma esti ca un resort intins la maxim. Esti capabil sa ucizi in orice clipa pe oricine iti porunceste ceva. Daca politistul acela indraznea sa-ti dea amenda erai in stare sa-l omori. Il pocneai pe neasteptate ii luai pistolul si il impuscai fiindca a indraznit sa-ti interzica tie sa mergi pe iarba. Astfel o simpla plimbare intr-un parc putea deveni o tragedie absurda. Dar fiindca a fost Nina cu tine a stiut sa vorbeasca 380

frumos cu politistul ca sa nu va dea amenda si asfel ai scapat. Asadar o minte de vrabiuta valoreaza uneori foarte mult. Nina are exact mintea care-ti lipseste tie. Prin aceasta nu vreau sa spun ca esti bolnav psihic ori ca n-ai asculta de Mine ori ca ai fi posedat de demoni ci dimpotriva , esti prea aproape de Mine. Intr-adevar Eu Domnul am facut Pamintul si iarba si orice om are dreptul sa calce pe iarba oriunde caci iarba este prorprietatea Mea. Eu am facut-o , Eu dau ploaia , Eu dau lumina , Eu fac sa creasca fiecare firicel de iarba. Prin urmare daca un om intrezice altora sa mai mearga pe iarba pamintului , acel om dupa dreptatea Mea trebuie omorit imediat fara nici o ezitare. Deci Eu Domnul ar trebui sa ucid toti politistii care dau amenzi pentru calcatul ierbii. Ar trebui sa ucid pe toti politicienii care au dat astfel de legi , si ar trebui sa ucid pe toti cei care siau ales conducatorii , adica din cauza interdictiei de calcat iarba atunci Eu Domnul ar trebui sa ucid toata suflarea omeneasca a unei tari intregi. Daca Eu as intra cu Dreptatea Mea peste voi nici un om n-ar mai trai pe lumea aceasta. De aceea zic ca Oliver este foarte drept si foarte aproape de sufletul Meu fiind citusi de putin nebun. Gestul de ucidere a politistului era corect , firesc si drept dupa Dreptatea Mea. Dar totusi Eu Domnul am hotarit sa rabd oamenii in faradelegea lor nebuneasca si sa astept sa se indrepte cindva. Dar ca sa pot schimba ceva am nevoie de niste oameni vii care sa lupte pentru schmbarea lumii. Nu-mi foloseste prea mult un om drept daca-i mort. Caci am destui morti drepti imi trebuie si citiva vii drepti ca sa lucreze in lume dupa cum le zic Eu. De aceea vreau sa-l pastrez inca pe Oliver in viata caci imi trebuie o gura prin care sa pot vorbi lumii. Si de aceea am nevoie de cineva care sa mi-l pastreze in viata si intreg la minte trup si suflet si sa mi-l intareasca ca sa poata lupta in continuare. - Dar Doamne Nina crede ca eu vorbesc cu cu dracul. Ea crede ca ma aflu intr-o foarte mare inselare. - Intr-adevar aici e problema care nu va lasa sa fiti impreuna. Lipsa de credinta a Ninei care ti se transmite si tie. Acolo unde este credinta nu exista inselare. Iar credinta se bazeaza pe cunoastere si judecata. Credinta fara cunoastere este nebunie. Iar Dracul este totuna cu indoiala , fiindca cind ai indoiala nu ai credinta . Nina trebuia sa cunoasca mai intii despre ce-i vorba sa citeasca toata cartea ta si abia pe urma sa decida. - Pai da e a auzit de sinucidere si de dat foc la cruce si s-a speriat. - Adevarat iti zic , ca mai degraba ajunge in rai cineva care se sinucide din iubire decit cineva care ramine virgin din egoism. Caci aceluia care se sinucide din iubire i se poate ierta pacatul fiindca a iubit mult. Nina spune ca iubeste pe Dumnezeu ? Unde este iubirea ei pentru mine ? A iubi pe Dumnezeu e totuna cu a iubi oamenii din jurul tau. Cine nu iubeste oamenii acela nu iubeste nici pe Dumnezeu. - Dar eu Doamne nu iubesc oamenii ci ii urasc pe toti. - Ai fi dispus sa mori pentru oameni ? Ti-ai da viata pentru o lume mai buna ? - Sa mor pentru lume da asta as accepta imediat. Daca m-ar rastigni si pe mine cineva ca pe vremuri sau daca mi-ar taia capul , da as accepta asta. Unde n-as avea si eu un asemenea noroc ? Chiar m-as duce bucuros la moarte pentru Dumnezeu si pentru lume. Numai ca eu nu accept sa sufar pentru oameni. Caci acuma in vremurile noastre nu te mai omoara ci te chinuie , te tine rastignit 15 ani legat de pat in spitalul psihiatric cu perfuzii in vena. Asa ceva e peste puterile mele de-a suporta. Nu pot iubi oamenii chiar asa de mult incit sa sufar intr-un asemenea hal pentru ei. Si nu pot suporta viata mea nici macar asta de acum , caci viata mea mi se pare mai rea decit moartea. In fiecare dimineata cind ma trezesc din somn imi pare rau ca ma trezesc si-mi doresc sa adorm inapoi sa nu ma mai trezesc niciodata . Nu vreau nici una din zilele vietii mele. De aia ar fi o bucurie daca as muri pentru oameni ca macar sa le fac in ciuda sa ma razbun pe dinsii platindu-le cu bine 381

pentru tot raul pe care mi l-au facut. Dar nu pot muri pentru lume. Nu mai am putere sa mai ajung in contextul necesar unei asemenea fapte . - Vezi , iubirea nu inseamna vorbe dulci si declaratii de dragoste verbale. Ci inseamna fapte. Iata ca tu esti in stare sa-ti dai viata pentru oameni , desi zici ca-i ii urasti. - Ei , eu oricum vreau sa mor , de aia mi-as da viata atit de usor . Eu m-as bucura ca ma ajuta cineva sa ma sinucid. Asa ca nu valoreaza mai nimic sacrificiul meu. - Totusi , este ceva. Ori a iubi pe Dumnezeu asta inseamna sa daruiesti ceva lumii. Nina zice ca iubeste pe dumnezeu. Atunci sa faca ceva pentru Mine prin care sa-si dovedeasca iubirea. Pastrarea virginitatii nu inteleg cum ajuta asta oamenii ? Daca tu faci sacrificiul tau , hai ca are o logica , faci Greva Foamei pentru a cere de la guvern sa dea Legile Mele si pentru ca oamenii saraci sa primeasca locuinte si ajutoare banesti. Dar virginitatea unei fete , necalugarite , la ce foloseste ? Hai ca virginitatea calugarilor se poate zice ca-i o lauda adusa Fecioarei Maria si Mie Insumi. Dar in afara manastirii ce folos imi aduce Mie sau oamenilor virginitatea unei fete oarecare ? O fi si asta vreo lauda adusa Mie ? Mai ales cind faci pe cineva sa se indragosteasca de tine si apoi il impingi la sinucidere probabil ca tre sa fie o mare lauda adusa Mie. Femeia care a iubit asa de mult pe Dumnezeu incit a ucis pe barbatul care o iubea Se aseamna mult cu insecta aceea care tot calugarita se cheama si care dupa o partida de sex isi ucide barbatul si il maninca. Interesant mod de a vedea iubirea Calugaritele omenesti , sint de fapt acele femei care au fost asa de rele incit n-au putut iubi pe nimeni si si-au ascuns egoismul in iubirea de Hristos. Sint de fapt niste scorpii inchise in manastiri asa la fel ca nebunii in azile ca sa nu ucida oameni. Nina e si ea o scorpiuta tinara ce a scapat de la manastire si iesind in lume si-a pus haine rosii stralucitoare si a inceput sa ucida oameni. Pozeaza ca nevinovata si copilaroasa , ca sa-si atraga victimele ii zapaceste cu sarutari si imbratisari , iar dupa ce i-a prins in capcana apoi ii lasa sa moara de mihnire. Ii ucide doar pe aceia slabi la suflet care iubesc prea mult. E un simplu mecanism de selectie naturala prin care cei slabi trebuiesc eliminati din competitia vietii . Nina e un drac scapat din cusca. - Si de ce Doame ai lasat sa ma intilnesc cu dracul acesta ce mi-a furat inima ? - Fiindca era mai romantic asa . Cartile de religie sint de multe ori cam searabde si plicitisitoare pentru oamenii laici. De aia trebuia adaugat si putin piper in mincare ca sa-i dea gust mai picant sa placa si laicilor. Caci aceia citind romantisme din astea ieftine or sa primeasca astfel si invataturile duhovnicesti ce le dau lumii prin aceste romantisme. - Adica de aia pentru un romantism ieftin a trebuit sa sufar eu in halul asta ? Ca sa dai Tu gust la carte ? De aia a fost totul ? - Nu. As fi vrut ca sa fie totul bine intre voi si sa fiti fericiti impreuna. Dar daca tot s-a intimplat sa fie rau atuncea macar caut sa scot vreun cistig de pe urma acestui rau. - Spune-mi Doamne ce sa fac ca sa pot sa fiu din nou impreuna cu ea ? - Nu vei fi cu ea pina ce ea nu va accepta ca esti prooroc si ca Eu acesta care iti vorbesc tie acuma nu sint nici Diavol , nici imaginatie ci Dumnezeu Hristos. - Dar ea nu poate sa accepte asa ceva. - Atunci ai sa mori. - Mai bine as fi murit deja. De ce nu m-ai ajutat Doamne? De ce nu mi-ai luat inca viata ? Nici un om nu este alaturi de mine. Fug toti oamenii de mine ca de dracu. - Problema asta e veche de cind e lumea. Oamenilor nu le place un Dumnezeu Viu care vorbeste. Oamenii intotdeauna si-au dorit un vitel de aur la care sa se inchine. Avantajul vitelului de aur este ca acela fiind mort nu poate vorbi nimic si atuncea lumea plateste pe vreun preot care sa vorbeasca de la vitelul de aur si sa le spuna oamenilor ceea ce doresc ei sa auda. Preotul vitelului de aur le va zice intotdeauna oamenilor doar binecuvintari si le 382

va spune ca au noroc si sanatate si ca toti vor fi nemuritori. Insa un Dumnezeu viu care sa zica ce vrea El de obicei va spune lucruri pe care oamenilor nu le place sa le auda. Caci un Dumnezeu Viu le va spune oamenilor adevarul si oamenii nu sufera adevarul. Ii arde precum o otrava . De aceea oamenii intotdeauna sint indirjiti impotriva Mea .Voi ziceti intotdeauna proorocilor Mei ca : De unde stim noi ca omul acesta vorbeste de la Domnul ? Dar a fost o vreme cind am vorbit oamenilor Eu Insumi in mod direct . Cind erau evreii la Sinai au auzit toti direct Vocea Mea. Si intr-atit de indirjiti au fost impotriva Mea incit mi-au cerut sa tac ! N-au putut suferi sa auda Vocea Mea. Nu din cauza ca era prea tare ori altceva , ci fiindca nu puteau suferi deloc cele ce le ziceam caci vorbele Mele ii ardeau la suflet fiindca erau alcatuite din adevar. De aceea au rugat pe Moisa ca mai degraba sa vorbeasca el. Caci Moise mai indulcea adevarul cu oleaca de diplomatie ca sa poata suporta oamenii Vorbele Mele. Dar oamenilor nu le-a convenit nici macar de Moise , ca nu le placea de Mine. Si de aceea si-au facut vitel de aur si au inceput a asculta de Aaron ca sa-si faca ei religie de capul lor fara de stapin ceresc. Caci ei voiau sa fie ei insisi stapini si sa-si faca singuri legi si regli de viata. Nu voiau sa se supuna unui Dumnezeu Viu. Si cita vreme a fost Moise cu Aaron mereu a fost conflict intre dinsii de la conducerea poporului caci Preotul incontinuu voia sa-l inlature pe Prooroc. Dupa Moise s-au bagat in seama o multime de prooroci mincinosi care desi erau cu Dumnezeu in gura nu il aveau si in inimile lor si chiar daca nu aveau idoli , ei de fapt tot vitelului de aur ii slujeau caci vorbeau oamenilor ceea ce voiau ei sa auda si astfel se faceau placuti oamenilor. Omul cind vine la templu vrea sa I se spuna ca totul va fi bine , si ca el este in perfecta armonie cu divinitatea. Altceva nu vrea sa auda. Dupa cum zice si Nina acuma cind o intrebi : De ce te duci la biserica la slujbe ? Si ea raspunde : Pentru ca ma simt bine , ma duc fiindca imi place. Deci omul vine la templu ca sa ii placa ca sa se simta bine , nu vine nimeni sa auda adevarul . Nu vine nimeni sa i se spuna in fata ca : Esti fiul Diavolului si esti blestemat pe vecie. Ai sa mori si nu ai sa mai existi deloc . Nici un om n-ar mai veni la templu daca ar auzi glasul adevarului. Asa ei vina acuma si primesc vreo bucatica de piine uscata si oleaca de vin si se cred si ei crestini sfintiti ce vor merge in rai. Asa oamenii se amagesc singuri , si isi adorm constiinta , isi pierd frica de moarte ei cauta sa se simta bine. Iar preotul crestin le ofera acest confort spiritual , aceasta adormire a sufletului in pace si tihna duhovniceasca. Preotul ii pacaleste pe oameni ca vor merge cu totii in rai daca tin nu stiu ce post alimentar ori sexual , lesne de tinut , si oamenii se lasa pacaliti fiindca isi doresc o minciuna frumoasa. Caci oamenii nu cred in Mine dar le place o minciuna frumoasa ca sa isi amorteasca frica de moarte. Dar voi uitati cu totii ce va spun Sfintii ca frica de moarte e mintuitoare. Cei care aud Vocea Mea se inspaiminta si traiesc intr-o continua frica nu sint deloc linistiti si nu se simt deloc bine. Caci zicea un mare Sfint Eu voi ajunge subt iad de pacatos ce sint ! Dar frica si nelinistea si tulburarea ce o au cei care aud vocea Mea ii face sa se zbata sa se lupte , caci omul cind are frica se lupta , dar acela care are pace in suflet se leneveste. De aceea lui Nina nu-I place ca o critici si-I spui adevarul : Ce-ti foloseste sa mergi la Biserica ? Ce-ti foloseste sa tii post ? Ce-ti foloseste sa ramii virgina ? Caci Nina ca si oricare alt om e incapatinata sa creada ca fleacurile acestea ii vor aduce mintuirea sufletului. Cind ii spui ca nu-i chiar asa se supara. La fel ca aceia care cumparind margeluse de la Nina iar dinsa le zice : Vedeti ca astea nu va aduc noroc daca nu va rugati , iar oamenii se supara ca le zice adevarul si-I zic : Apoi tu nu stii sa iti vinzi marfa ! Ar fi trebuit sa nu ne spui ! Si se suparau pe dinsa si nu mai cumparau. Adica oamenii ar fi preferat mai degraba sa fie pacaliti , sa-si cumpere margeluse si sa creada ca sint sfintite si ca sint aducatoare de noroc asa simplu fara alte complicatii. Caci ei n-au timp si nici chef sa faca rugaciuni. Daca e cu rugaciune atunci nu mai cumpara 383

margeluse ! La fel se supara oamenii pe un prooroc care le zice : Degeaba tii post , degeaba mergi la biserica , degeaba ramii virgina , degeaba esti chiar si calugar , pina cind nu faci Voia lui Dumnezeu nu mergi nicaieri in nici un rai. Sufletele nu sint nemuritoare si nici nu se reincarneaza , decit daca vreau Eu. Problema este ca Eu Domnul sint o fiinta , adica cum ziceti voi o persoana si de aceea Eu fac ce vreau Eu , nu puteti sa-mi impuneti Mie reguli . Nu puteti sa-mi impuneti voi Mie regula ca sufletele voastre sint nemuritoare. Caci daca Eu vreau sa nimicesc un suflet atunci il nimicesc in nefiinta iar daca vreau sa-i dau viata ii dau viata . Nu puteti zica ca exista ori nu exista reincarnare fiindca daca Eu vreau sa reincarnez un suflet atunci Eu ii pot da oricind o alta viata unui suflet incit sa traiasca din nou pe aceasta lume . Dar daca Eu nu vreau atunci nu-mi poate impune nimeni regula reincarnarii voastre . Nu puteti sa-mi impuneti mie ideea ca nu ar exista iad , caci Eu Domnul pot oricind crea iadul chiar daca nu ar exista . Nu puteti sa-mi impuneti Mie ca un sinucigas ar merge neaparat in iad si o virgina in rai caci pot face oricind si invers. Asadar toate ideile si regulile voastre despre spiritualitate se lovesc de Mine care o sa fac intotdeauna ce Vreau Eu . Prin urmare Nina afla ca indifernt ce vei crede tu despre Mine , fie ca sint Dumnezeu ori Doavol ori imaginatie , un lucru tine minte : Daca tu nu voiai sa te mariti atunci nu trebuia sa te duci in casa unui barbat , sa-l desparti de femeia cu care era atunci si care acceptase deja sa se casatoreasca cu el . Tu ai dat-o afara si pe sora ta din casa lui Oliver iar mai apoi ai scos-o afara si din casa ta , obligind-o acuma sa steie pe drumuri caci ea nu are locuinta. Adica nici tu n-ai vrut dar nici pe alta n-ai lasat. Daca tu nu voiai nici sa te mariti si nici sa faci sex atunci nu trebuia sa stai in pat cu un barbat vreme de o luna intreaga in fiecare noapte , nu trebuia sa il saruti si nici sa va jucati toate jocurile erotice pe care le-ati jucat , ca sa il innebunesti de cap , caci multe se intimpla noaptea intr-un pat intre doi oameni ce se iubesc. Daca insa tu acuma ai facut toate aceste lucruri si ai facut tot posibilul sa faci pe un barbat sa te iubeasca ca un disperat si pe urma vrei sa dai inapoi subt pretextul iubirii de Dumnezeu si daca in urma acestor fapte ce s-au petrecut intre voi se ajunge ca barbatul sa-si doreasca sinuciderea sa se lepede de Dumnezeu si sa-si dea foc la cruce , sa stii ca esti vinovata de toate pacatele acestea . Iar daca esti vinovata trebuie sa platesti. Recomand duhovnicului sa-ti dea un canon foarte aspru si anume urmatorul : Pentru pacatul ca ai stat impreuna cu Oliver vreme de o luna intreaga , pedeapsa sa fie sa mai stai impreuna cu el inca doua luni. Pentru pacatul ca l-ai sarutat in fiecare zi de 10 ori , pedeapsa sa fie sa il saruti de acum inainte de 100 de ori in fiecare zi. Iar pentru pacatul ca l-ai iubit atunci pedeapsa sa fie sa il iubesti si mai mult. Numai asa iti vor fi iertate pacatele inaintea lui Dumnezeu. - Asta n-o sa se intimple niciodata Doamne. Cum are sa dea duhovnicul canon cuiva ca sa pacatuiasca si mai mult ? - Spune-i duhovnicului acela si urmatoarele lucruri : Ca daca nu o lasa pe Nina in pace cu sfaturile sale , daca nu o elibereaza din ascultare , si daca mai distruge vietile oamenilor cu sfaturile sale atunci o sa-l ridic la ceruri la Judecata . Daca vrea duhovnicul sa fie dinsul sef peste oameni cu orice pret si se crede atotstiutor atunci iata ce-ti poruncesc. Daca nu vrea sa repare ce a stricat si daca nu-si recunoaste vina de a fi distrus niste vieti omenesti asumindu-si rolul de stapin peste vieti , atunci pui mina pe cutit si mergi Duminica la slujba si il ucizi pe acel duhovnic de fata cu toata lumea si le spui pe urma motivul l-ai omorit fiindca n-a dat voie la o fata sa se marite. Mai intii mergi la dinsul cuviincios , discuta totul cu rabdare. Apoi lasa-i timp sa citeasca si sa gindeasca la toate aceste lucruri. Dar daca nu intelege , atunci iti iei sabia si pornesti la razboi direct. Asa cum Sfintul Gheorghe a taiat capul balaurului , asa vei taia si tu capul duhovnicului cel stricator de vieti. - Ma sperii Doamne. Niciodata nu te-am auzit vorbind asa. 384

- Oare ? Nu mai stii pilda cu via si vierii care au ucis pe robii stapinului si apoi pe fiul Stapinului si carora le-am promis ca ii voi ucide pe toti ? Adevarat este ca am mai vorbit din astea si sint chiar scrise in evanghelie. Este scris sa nu ispitesti pe Domnul. Asadar nu ma ispititi . - Ma simt gol Doamne fara cruce la git. Mi-e rusine de mine insumi. Nu asa trebuia sa fie. Dar daca altii m-au impins sa fac asta , drept e sa-i iau cu mine la Judecata. Tot ce voiam era sa fi putut trai si eu o viata normala citusi de putin . Voiam si eu sa ma plimb c-o fata frumoasa pret de-o clipa pe o pajiste verde . Ce rau era in asta ? Dar asa ba vine politistul si imi interzice sa ma plimb pe iarba , ca Nu-i voie ! ba vine duhovnicul si imi interzice sa fiu fericit cu o femeie ca Nu-i voie ! Trebuie sa fac razboi pe lumea asta ca nu se mai poate. Trebuie sa ucid si sa ma sinucid caci alta cale nu mai vad sa fie. Si tot pentru descilcirea mintilor omenesti sa zic si despre despre Meg si Jupiter. Nina are o sora ce se mai intilneste cu un calugar de la manastire. Iar duhovnicul i-a poruncit lui Nina sa nu-l mai primeasca in casa ei pe respectivul calugar zicind ca ce rost are sa se intilneasca cu sora-sa ca si asa n-o sa se insoare cu ea fiindca e calugar. Si atuncea mai bine sa nu se mai intilneasca aceia doi. Acuma calugaru Jupiter este si el om. Vrea si el un ban si un loc in lumea asta de aceea e calugar. Si fiind om mai discuta si el c-o fata. Toate aceste lucruri sint omenesti si firesti . Iar duhovnicul se straduieste sa dea sfaturi bune oamenilor ca sa-i ajute , dar fara sa accepte firea lucrurilor . Adevarul. Trebuie sa vezi lucrurile in lumina adevarului nu cum presupui tu ca ar trebui sa fie adevarul. Caci in lumina adevarului Jupiter nu-i calugar. De fapt numai sfintii sint calugari restul sint excroci. Nu are absolut nici o treaba Jupiter cu Dumnezeirea. Ce daca cinta si el acolo pe la vreo slujba a sa ajunga de acuma in rai ? Numai sfintii merg in rai , restul nu-i cunosc. Daca n-o sa se mai intilneasca Jupiter cu Meg , tot degeaba va fi , ca doar n-o sa-l innalte asta spiritual prea mult. El tot la fel va ramine. Acest ajutor duhovnicesc este ca si cum ai lua un sarpe si l-ai arunca in sus catre cer ca sa zboare. Dar sarpele nu are sa zboare fiindca oricum nu-i facut pentru asa ceva , tot nu va ajunge nicaieri. Daca arunci un sarpe spre cer el are sa se inalte oleaca dar apoi are sa cada jos si se va lovi de pamint si se va rani dureros. Asadar in ce fel l-ai ajutat pe bietul sarpe ? Ai nenorocit pe sarpe si l-ai mutilat inutil caci nici in cer nu a ajuns si nici pe pamint nu se mai poate tiri. Ce folos i-ai adus ? Nici unul ci numai rau ai facut. Trebuie sa intelegi ca duhovnic ca pentru a ajuta cu adevarat oamenii trebuie sa ii ajuti pe fiecare in firea lui. Lasa sarpele sa se tirasca in continuare iar pasarile ajuta-le sa zboare. Numai in acest fel vei face cu adevarat bine in jurul tau . Altmiteri daca lucrezi impotriva firii lucrurilor lasate de Mine vei face numai rau imprejurul tau si vei aduce lumii numai suferinta nefolositoare. Caci adevarat Eu am spus : Daca mina ta te face sa pacatuiesti atunci tai-o , daca ochiul tau te face sa pacatuiesti atunci scoate-l. Caci mai bine sa ajungi in imparatia cereasca fara un ochi decit sa pierzi mintuirea. Iar acuma voi duhovnicii v-ati apucat sa scoateti ochii tuturor oamenilor ca sa-i mintuiti pe toti. Dar voi nu intelegeti firea Mea ca Dumnezeu. Caci Eu privesc din ceruri catre pamint si vad oamenii Pe aceia care stralucesc si care sint frumosi inaintea Mea numai pe aceia ii culeg , in jurul acelora ma straduiesc sa-i lustruiesc si sa-i innalt . Cui are i se va mai da iar cui n-are i se va lua pina si ceea ce are. Adica pe cine il vad ca se straduieste catre Mine pe acela il ajut si Eu , dar cine nu are nici o rivna aceluia ii iau orice sansa de mintuire. Caci foarte putini oameni se transforma in ingeri si merg in rai. Restul sint pleava in vint. Care om si-ar aduce gunoaie in casa lui sa-si umple casa de gunoi ? Cei bun pastrez ce-i rau arunc. Iar duhovnicul se straduieste sa mintuiasca pleava . Atentia duhovnicului e indreptata catre cistigurile cele marunte duhovnicesti. Asa dupa cum 385

ziceam cindva ca voi platiti zeciuiala din izma , ( adica frecati menta ) de aceea nici voi nu va mintuiti si nici pe altii nu vreti sa lasati sa se mintuiasca. Eu v-am indemnat catre cistigul duhovnicesc cel mare caci am zis : Pentru multe lucruri va ingrijorati voi degeaba, dar numai un singur lucru trebuie. Lasa pe Meg sa ramina cu Jupiter caci lasa mortii sa-si ingroape mortii . Voi treziti-va acuma la ce vi s-a dat sa faceti. V-am dat lege noua acum care-i porunca Mea asupra veacului acesta. Inaltati-o pe aceasta caci in asta va sta acum mintuirea voastra. Caci daca voi aplicati practic legea bisericii atuncea Jupiter o sa se lase de calugarie ca daca nu mai iese banul la ce ar mai sta calugar ? Si atuncea si Jupiter ar putea fi cu cine-i place si Eu Domnul m-as bucura de intrarea Sfintilor in Biserica. Caci acuma multi oameni placuti Mie nu pot fi preoti din cauza banilor si regulilor bisericesti. Adica legile acestea chiar ar schimba ceva in vreme ce poruncile voastre duhovnicesti marunte nu schimba absolut nimic. Asadar schimbati lumea nu pe Meg si Jup.

Duhovnicul
A trebuit sa trec pe la Nina ca sa aflu cum sa ajung la duhovnic. N-am apucat sa stau prea mult ca a venit la ea un calugar tinerel. Cel putin avea haine de calugar. Ca si la astia sint cu tot felul de grade ca in armata , mai intii e gradul de frate , apoi inca nus ce grad apoi alt grad ce se cheama rasofor , si abia la urma dupa ce ai depasit toate gradele monahicesti abia atunci ajungi calugar oficial hirotonit cu drepturi depline. Iar asta la fel ca si Nina era numai in cel mai mic grad de frate. Vorbind eu cu el desigur intram imediat in obisnuitele contradictii teologice de genul darwinism-creationism , ortodoxie-sectarism. Acuma eu nu aveam chef de discutii din astea caci inima imi era ranita si sufeream din cauza Ninei. Asa ca i-am zis lasa-ma acuma cu prostiile astea ca numa de teologie nu-mi mai arde mie acuma. Toata ortodoxia voastra e cea mai mare prostie ce a existat vreodata si urasc din tot sufletul biserica si ortodoxia. Atunci el m-a intrebat ce am impotriva bisericii ortodoxe ? Eu i-am raspuns ca urasc ortodoxia din cauza ca Nina nu vrea sa se marite cu mine si nici culce cu mine ca zice ca-i virgina si ea a jurat sa ramina virgina toata viata. Iar calugarul incepe sa rida. Si zice : Da de unde ti-a venit tie ideea ca-i virgina ? Pai asa mi-a zis ea ii raspund eu. Iar el incepe sa rida si mai tare ca aproape se tinea cu miinile de burta de ris zicindu-mi : Si tu chiar ai crezut-o ? Eu ma simteam foarte prost , sa-l vad ca ride cu atita convingere de mine. Ca si cum stia el ce stia . Am raspuns : Pai da ! Eu am crezut-o Daca asa mi-a spus ea Dar ce stii ceva despre ea ? Iar el mi-a zis Eu nu stiu nimic , tu stii mai bine ! Eram in alta camera asa ca Nina n-a auzit discutia asta. Pe urma Nina m-a dat repede afara ca era noapte si tirziu iar ea voia sa se culce. Pe mine m-a dat afara dar calugarul a ramas la ea , singuri in casa. Desigur nu era nimic intre ei , dar totusi. Neplacuta situatie ! Adevarul e ca printre bancurile la moda in ziua azi e o lista cu cele mai frecvente minciuni folosite de indragostiti sint si vorbele : Hai dezbraca-te ca nu-ti fac nimic ! Iar ea raspunde : Hai lasa-ma ca sint virgina ! Iar astea sint bancuri la care ride toata lumea. Da dar un calugar nu trebuia sa rida la bancuri din astea fiindca el ar fi trebuit sa le creada posibile. Si apoi ridea cu prea multa convingere , cu mult prea mare siguranta , de parca si el insusi s-ar fi culcat cu ea de cine stie cite ori caci ridea de nu mai putea , se tinea cu

386

miinile de burta rizind de ideea ca ea ar fi fost virgina. Foarte urit imi rasuna in minte risul calugarului acela. De ce o fi ris acela asa ? La urma urmei , pe mine nu ma intereseaza daca-i virgina sau nu. Eu o iubesc asa cum e , o iubesc fiindca m-a iubit. Si ma gindesc asa la ideea ca daca pe mine ca barbat nu prea ma intereseaza virginitatea ei , cum ar putea sa il intereseze pe Dumnezeu acest lucru ? Ce naiba , doar nu face Dumnezeu sex cu ea ! Auzi la ea ce mentalitate ! Ca ea cica se pastreaza virgina pentru Hristos ! Si cine stie care-o fi adevarul despre ea ! Cine stie ce golanca o fi si cu citi calugari si-a tras-o pina acuma , si vine sa-mi pozeze mie ca virgina , iar eu ca prostul s-o cred. De ce a ris calugarul ala asa ? Ca doar calugarul n-are voie nici macar sa rida deloc , si cu atit mai putin sa rida de asa ceva ! Iar calugarul ala zicea ca o cunoste pe Nina de vreo 3-4 ani. Asadar stia el ce stia de ridea asa. In fine a doua zi m-am dus la duhovnic. Nici nu mai stiam ce-i cu mine imi era rau. Acolo duhovnicul mai intii nu vrea sa discute nimic cu mine ca m-a vazut agitat si ma trimite sa stau in biserica la slujba mai intii. M-am mai linistit oleaca la slujba. Dupa slujba duhovnicul imi cere sa stau la rind caci venise multa lume la spovedanie. Am inceput sa ma enervez iarasi. Adica iarasi tre sa stau la rind dupa toate babele ? Da eu is iparatu lumii , is Marele Oliver cum o sa stau eu in rind cu toate babele la spovedanie ? Da ce io-s baba bisericoasa ori ce naiba ? Imi venea sa il bat pe omul acela numai fiindca m-a pus sa stau la rind. Cum pui tu pe Imparatu Lumii sa stea la rind cu toate babele ? Imi venea sa-l omor si imi parea rau ca nu luasem cutitul cu mine. Dupa ce ca omul asta si-a batut joc de mine si mi-a distrus viata acuma nici macar nu vrea sa vorbeasca o clipa cu mine ? Fir-ar el sa fie ! Si cine stie ce relatie o fi intre el si Nina ? Ca Nina imi zicea ca-i un preot batrin dar cind colo nu imi pare deloc batrin. De fiecare data cind se ducea pe la dinsul Nina statea acolo citeva zile odata aproape o saptamina intreaga . Ce facea ea acolo ? Ce treaba avea ea cu duhovnicul ? Hai ca inteleg te duci la spovedanie , dar la ce naiba stai acolo saptamini intregi ? Cind vorbeam cu ea la telefon si o chemam sa vina inapoi in Iasi ea imi zicea mereu ca : A zis parintele sa mai stau ! Eu urlam la ea disperat : Dar de ce sa mai stai ? Iar ea raspundea Ca miine e slujba ! Si a zis parintele ca e bine sa stau la slujba. Iar eu ii ziceam Dar vino in iasi si mergem impreuna la slujba ! Iar ea imi zicea ca Imi pare rau dar nu pot ! N-am cum sa vin ! Miine vin si niste cunostiinte de ale parintelui trebuie sa fiu aici , nu pot sa vin la Iasi Iar eu nu puteam pricepe ce treaba era intre dinsii ? Ce treaba avea ea sa steie saptamini intregi acolo ? Ce treaba aveea ea cu cunostiintele duhovnicului ? Mai pe urma am aflat ca a primit autorizatie de la Biserica sa isi vinda margelusele ei. Adica ea din asta traieste , face niste margele de sfoara si apoi imbracata in maicuta le vinde in piata ca obiecte sfinte. De citeva ori a prins-o politia si fiindca nu avea autorizatie de la Biserica i-au confiscat marfa si banii , eventual nu stiu daca nu i-or fi dat si vreo amenda. Adica ea se dadea si ea ca ar fi calugarita dar era cam ilegala. Acuma insa tot invirtindu-se pe acolo se pare ca a reusit sa primeasca autorizatie . Bun , dar intrebarea e ce le-a oferit in schimb calugarilor pentru autorizatie ? Fiindca ca sa primesti ceva atunci trebuie sa dai ceva in schimb. Nimeni nu-ti da nimic pe gratis , nici Dumnezeu ca pina si El iti cere sa faci ceva in schimb pentru ajutorul Lui. Asadar ce-a dat oare Nina la calugari pentru ca sa ii dea autorizatie ? Intrebarea asta combinata cu risul calugarului de ieri , care ridea de se tinea cu miinile de burta cind eu ii ziceam ca Nina e virgina , asta duce la o foarte foarte oribila concluzie. La urma urmei povestisem eu prin carte despre un caz vazut la televizor in care un preot ortodox a fost prins de enoriasi in timp ce facea sex in altar cu o credincioasa ce venise la spovedanie. Ei ala era un caz in care preotul a fost prins. Dar cine stie cite cazuri in care preotul nu-i prins asupra faptului ? Oare asa o fi si 387

spovedania dintre Nina si preotul asta ? Pai atuncea pentru ce a primit autorizatie de la calugari sa vinda margele ? Si de ce rid calugarii in halul asta cind eu le zic ca Nina e virgina ? Doamne Dumnezeule ! Oare chiar asa sa fie ? Oare asta o fi realitatea ? Sau am innebunit eu ? Apoi la spovedanie erau asa niste camerute mici cit niste cabine de WC public si inchise , intunecate luminate obscur de lumina unei luminari . Iar o spovedanie poa sa dureze si juma de ora , usa se inchide si poa sa faca ce vrea calugaru cu credincioasa. Intuneric , luminari , are credincoasa pina si pernuta ca sa stea in genunchi , acoperita cu patrafirea popei Simteam ca innebunesc. Eram asa de agitat incit incepusem sa caut un ciomag prin curtea manastirii. Voiam sa dau navala printre credinciosi si intru peste el acolo la spovedanie si sa-l pocnesc pe preot cit ce pot ! (Imparatia cerurilor se ia cu navala ce-o fi vrut sa zica Iisus cu asta ? ) Oricum nu mai puteam de nervi voiam sa-l bat pe preot chiar si fara ciomag. Fiindca indiferent ca s-a culcat ori nu cu Nina oricum omul acela mi-a distrus viata ! Imi dadeam seama ca o sa ma aresteze daca fac asta , dar fie ce-o fi , ca nu mai pot ! In cele din urma m-a primit si pe mine ca sa vorbim. Eu i-am zis sa iesim afara sa vorbim in curtea manastirii. Nu voiam sa intru in cameruta aceea mititica si intunecata. Eu nu am secrete. Daca e sa-l ciomagesc pe popa vreau s-o fac afara de fata cu toata lumea. Mie nu-mi place sa ma ascund in incaperi din astea intunecate. Caci Dumnezeu este afara in lumina soarelui , nu in obscurantismul manastiresc. Incaperea aceea mica cit un WC public im dadea asa o senzatie de claustrofobie , era un spatiu inchis si mic , asa ca si mentalitatea calugareasca ingradita cu reguli stricte. Ori eu pe Dumnezeu il simt cel mai bine in spatii largi intinse , unde privirea sa cuprinda nemarginirea , undeva pe un virf de munte undeva unde sa nu fie nici un gard si nici o restrictie , acolo este Dumnezeu , nu in WC-ul vostru public. Dar Duhovnicul a insistat sa ma bage in WC-ul lui , ii zic asa ca erau insirate pe un coridor niste camerute din astea de spovedanie foarte mici si semana foarte mult ca arhitectura cu o buda publica. Coridor si camerute. Acolo el vrea sa ma puna in genunchi eu refuz , incep eu sa bilbii ceva aproape ca nici nu puteam vorbi. Ii zic eu de Nina si de ce am patit cu ea , iar el spune : Eu nu ma amestec in viata nimanui. Ea este libera sa faca ce vrea. Atuncea pe loc m-a prostit si am inceput sa-l cred , caci mi se parea logic ce zicea. Si mi s-a parut nevinovat , ca el zicea ca nu s-a amestecat deloc in viata Ninei caci este interzis de legea Bisericii ca duhovnicul sa se amestece in casatoria cuiva. Dar acum judecind mai limpede imi amintesc ce-mi zcea Nina : Am vrut sa vin in noaptea de inviere sa mergem impreuna la slujba dar n-am putu sa vin fiindca asa a zis parintele. A zis sa stau la slujba aici de Inviere. Eu i-am zis Parinte dar nu pot sa ramin ca ma asteapta Oliver ! Dar el a insistat sa ramin , a zis ca este bine sa stau la slujba acolo. Si daca asa a zis el atunci eu am ramas , caci eu ascult de el fiindca el imi vrea binele. Asadar duhovnicule cum zici ca nu te-ai bagat daca totusi eu vad ca te-ai bagat? Prin sfaturile tale duhovniciesti ai facut in asa fel incit eu sa ma cert cu Nina. Caci voiam foarte mult sa fiu impreuna cu ea in noaptea de Inviere ca sa mergem impreuna la slujba. Iar daca ea nu a fost cu mine eu m-am suparat foarte tare pe ea , si de fapt din noaptea aceea s-a rupt totul intre noi. Asa ca cum poti spune ca nu te-ai bagat ? Tu ca duhovnic trebuia sa stii ca locul ei in seara aceea nu era la manstire ci alaturi de baiatul care o iubea si pe care ea il iubea. Zici probabil ca nu i-ai poruncit direct , sa ma paraseasca dar dar oricum ai bagat niste fitile in asa fel incit sa se rupa relatia dintre noi. Cind m-am intors de la Suceava , ea n-a mai vrut sa vorbeasca cu mine absolut nici un cuvint. Am mers pe la ea dar nu mi-a mai dat drumul la interfon. Am mers de mai multe 388

ori si am sunat la interfon. Stiam ca este acasa si ca nu vrea sa-mi dea drumul . Am sunato dar n-a raspuns la telefon. I-am trimis mesaje , a raspuns numai odata ceva neimportant deci primea totusi mesajele si telefoanele dar pur si simplu nu mai voia sa mai vorbeasca absolut nici un cuvint cu mine. Probabil ca a vorbit la telefon cu duhovnicul inainte sa ajung eu la Iasi si el i-a poruncit sa nu mai vorbeasca nici un cuvint cu mine. Sau poate ca cititnd de prin cartea mea s-o fi suparat foarte tare pe mine incit sa nu mai vrea sa vorbeasca nici un cuvint cu mine. I-am cerut totusi cheile de la apartamentul meu si a coborit s mi-a dat cheile impreuna cu o carticica ortodoxa salvarea din iad fara sa zica nici un cuvint cu privirea asa in jos fara macar sa se uite la mine si nici n-a iesit afara din scara ci doar a intins asa mina pe dupa usa de mi-a dat cheile. Am ramas si eu prostit de asa un comportament. Chiar nici un cuvint ? Da ce-am facut oare ca sa merit asa ceva ? Ne despartiseram in buna intelegere doar , si hotarisem sa vorbim a doua zi , iar ea imi spusese clar , despre mine sa vedem ce va zice parintele despre tine. Ea imi zicea : daca-mi da voie duhovnicul poate o sa mai fim impreuna . Iar acuma omul acela vad ca s-a amestecat iarasi. Altfel nu-mi explic comportamentul Ninei. Ala e un om serios care se crede important. El se crede asa un fel de zeu pe lumea asta , un zeu cu mult mai mare decit mine fiindca el e oficial si un om oficial are o putere extraordinara de convingere. Un preot oficial intr-o catedrala din aia mare si luxoasa de la episcopie se crede dumnezeul dumnezeilor. Si daca Nina zicea ca asteapta raspunsul lui ca sa ia o decizie in ce ma priveste atunci inseamna ca raspunsul lui a fost un raspuns prost. In acest caz Dumnezeu a poruncit sa-l tai pe duhovnic de fata cu toata lumea. Fiindca inseamna ca s-a bagat unde nu avea voie sa se bage. Acuma si Nina e o scorpie , rea de tot. Adica nu-i doar vina duhovnicului , ci e si egoismul feroce din Nina , rautatea fara de limite in ce priveste suferinta altuia si minciuna lipsita constiinta. Ea minte incontinuu dar nici macar nu accepta niciodata ca a mintit. Cind a citit despre ea isasi ca profita de baieti ca le ia banii si ii lasa sa plinga apoi dupa ea a sarit in sus zicind ca nu-i adevarat ca ea nu ia bani de la baieti. Era asa de furioasa ca voia sa-mi taie textul cu pixul zicindu-mi ca mint. Pai da doar eu vorbesc atit din proprie experienta dar mai ales din cele ce mi-a povestit ea isasi. Un fost iubit i-a luat o rochie de 4 milioane in care ea arata superb ca o printesa , si ea la parasit pe acela dar a pastrat rochia. Apoi se lauda ca se mai plingea unu ca a cheltuit o gramada de bani cu ea si ea nic. Adica bani stie sa ieie dar sa ofere ceva in schimb asta nu mai stie. Macar sora-sa s-a culcat cu mine de banii astia si daca ma gindesc bine nu stiu daca nu cumva a cheltuit ea mai mult cu mine decit eu cu ea. Dar Nina a luat bani asa degeaba. E drept ca erau putini bani doar 500 mii , dar aceia erau toti banii mei. I-am dat banii astia fiindca dupa ce a stat o luna impreuna cu mine pe urma a plecat si se plingea ca nu mai are bani deloc. Iar eu mam simtit vinovat ca nu-i dadusem nimic. Am crezut ca din cauza banilor ma parasise. Si atunci i-am dat toti banii ce-i aveam la mine in acel moment. Iar ea i-a luat si nici n-a mai trecut vreodata pe la mine. Probabil ca a considerat ca merita banii aceia asa ca plata pentru prietenia ei. Asa ca de ce te superi cind scriu adevarul ? Ti-am platit prietenia ! E ca un fel de Traviata la modul calugaresc. Eco pagato il mio amor Si tot ca in Traviata acu tre sa ma duc sa-l tai pe duhovnicul protector Daca am fi trait in alte vremuri l-as fi provocat la duel pe calugar . De la o femeie Caci lumea zice ca-i Dracu de vina. Dar aici nu-i vorba de Drac ci de femeie , si asta ii mai rea ca Dracu. Ca ea calugarita sfinta virgina a mai avut si alti prieteni in afara de mine. Unul dupa ce ea l-a parasit acela s-a calugarit. Altu dupa ce l-a parasit sfinta fecioara inca mai umbla si acuma dupa dinsa sunind-o pe la usa si pe la telefon , la fel cum am ajuns si eu . Ea inainte de mine a mai fost indragostita inca de unu , de un calugar si 389

era disperata dupa el , umbla sa se omoare voia sa se arunce de pe bloc ca n-o iubea calugaru. Dupa aia m-a gasit pe mine sa se consoleze ca n-o iubeste calugaru si dupa ce a stat o luna intreaga in patul meu acuma vrea iarasi s-o ia de la capt si sa innebuneasca pe altii. Un barbat daca nu face sex innebuneste. Nu stiu altii cum sint dar eu cind ma gindesc la titele ei cum atirnau in gura mea , si la fundul ei gol pe care il framintam in miinile mele , si la sarutarile ei patimase ce ma innebuneau de cap , si cum ma stringea in brate si cum nu ma lasa nici o clipa noaptea din bratele ei Nu voia sa faca sex ca zicea dupa casatorie. Iar casatoria dupa Pasti ca acuma e post . Iar eu ii ziceam ca in prima zi dupa pasti ne casatorim si ea imi zicea fericita : Abia astept ! Dar s-a dus la nenorocitul de duhovnic , cica sa se impartaseasca si nus ce i-a facut porcul ala dar a tinut-o acolo in noaptea de inviere , si in noaptea aia mi-a zis la tel printrun mesaj : Nu te-am lasat singur , te-am lasat cu Dumnezeu ! Si gata a fost totul. Pe urma nimic nu a mai mers intre noi. De aceea urasc eu acuma din tot sufletul meu ortodoxia si impartasania si Biserica. De la femeia asta nu de la altceva. Asa ca nu ma luati voi cu Dracu ori ca as fi vreun sectar ori alte prostii din astea , ca aicea e problema de fundu muierii , si asta le depaseste pe toate. Acuma am ajuns un turbat , nu mai pot trai cu amintirile astea . Si nici nu pot sami mai gasesc alta fata. Ca numai ea a fost singura careia i-a placut de mine. Alta nu mai este , si n-are cum sa mai fie. Asa ca neaparat tre sa mor ca nu mai pot suferi viata. Voi poate vezi zicea ca asta e lucrarea Diavolului , dar eu va zic ca numai Diavolul e singurul vinovat de nenorocirile oamenilor. Un Dusman cu mult mai de temut decit Dracul este Prostia Umana. Voi una doua aruncati vina pe Dracu numai ca sa nu va asumati voi insiva raspunderea. Voi l-ai inventat pe Dracu numai ca sa nu credeti in Dumnezeu si ca sa aveti pe cine sa aruncati vina pentru gresalele voarte. Ca una doua ziceti : Dracu m-a pus Dracu m-a ispitit Dar ia mai vedeti-va si voi gresalele voastre proprii. Ia mai ziceti si voi , Eu am gresit ! Eu am fost prost ! Iar eu recunosc , am fost prost ca am stat cu ea atita vreme si nu m-am culcat cu ea . Trebuia poate oleaca de violenta dar cred ca era necesara. Recunosc ca am fost prost si ca am gresit ca n-am violat-o si acuma o sa platesc pentru greseala asta cu viata. Acuma Nina mi-a dat carticica asta ortodoxa Evadarea din iad cu o nebuna care are niste imaginatii aiurea si prin asta ea vrea sa ma acuze ca eu as fi si eu un demonizat un sectar si un eretic. Daca il ucid pe duhovnic atunci or sa ma acuze si mai tare . Dar ce pot face ? Vreau sa mor odata si asta nu din cauza Dracului ci din cauza Ninei care-i cu mult mai a dracului decit dracu. Totusi , dupa mai multa chibzuiala. N-o sa-l tai pe calugar desi o merita cu prisosinta porcul caci el mi-a stricat fericirea. O sa ii pun doar cutitul la git si il iau ostatic ca-n filmele cu teroristi. Cind or sa vina politistii or sa ma impuste. Si astfel voi muri corect crestineste fara sa fac nici un pacat. Daca nu-l ucid pe duhovnic nu fac nici un pacat nu ? Asa ma pot duce linistit la moarte. Nu voi face nici un rau nimanui , nici macar nu ma sinucid , ci or sa ma impuste politistii in biserica asa dupa cum se cuvine sa moara un sfint. Totul pare sa fie perfect. In felul acesta cartea mea ramine curata , desi contine o gramada de greseli facute din neputiita mea de-a fi intru totul corect dupa voia Domnului. As fi vrut foarte mult sa-mi pot gasi pacea sufleteasca fie in pestera din munti fie intr-o casatorie cu Nina si sa pot sa scriu mai limpede sa corectez toate greselile cartii mele. Dar n-am reusit sa imi mai gasesc linistea ca sa mai pot gindi limpede. Dar sper ca oamenii sa stie totusi sa judece corect si sa deosebeasca ce-i gresit de ce-i drept in cartea mea.

390

Pe cintarul lui Dumnezeu


Dis de dimineata am scris pe net pe forum ca iau cutitul si merg la duhovnic. Caci eu daca fac terorism nu il fac nicidecum la modul viclean si ascuns ci dimpotriva imi postez intentiile pe forum unde le poate vedea o tara intreaga si le trimit la toti cunoscutii discutind cu toti despre acest lucru. Majoritatea oamenilor au fost amuzati de intentiile mele teroriste , doar citiva m-au impiedicat cu sfaturi impotriva. Restul se bucurau ca o sa vada miine la stiri ceva senzational . In urma publicarii pe forum a capitolului anterior lumea aspus despre calugar urmatoarele cuvinte citez caci nu sint vorbele mele : Duhovnicul tau, asa cum il descrii, are mai mult aspect de peste iar Ninutei se pare ca-i cam place sa se joace cu lumina stinsa. Ei acuma eu nu cred chiar ca asa stau lucrurile desi in lumea asta te poti astepta la orice , dar eu cred impotriva oricaror ratiuni ca totusi Nina este virgina , ca duhovnicul e om serios si ca Dumnezeu exista. Si cred cu toata convingerea ca Dumnezeu mi-a spus sa merg azi la Suceava cu cutitul la mine. Fiindca asa am simtit direct in sufletul meu ca trebuie sa fac neaparat gestul acesta. Eu l-am intrebat Doamne , ai sa ma ajuti sa fac ce mi-am pus in gind ? Iar Domnul mi-a spus nu te teme , mergi cu toata increderea si fa acest gest . Nu avea nici o teama caci toti ingerii vor fi cu tine , si vei avea de la Mine mai mult decit doar ajutor. Asadar mi-am pus cutitul in rucsac si am plecat la duhovnic. Pe drum ma gindeam cum vor decurge lucrurile si imi faceam vise de genul ca stai sa vezi ce poate iesi din asa o isparava. Daca iau un ostatic o sa fie ca in filme , vine politia si daca nu le ofer o pozitie buna de tras atunci s-ar putea sa nu traga si sa stea la discutii , negocieri cu teroristul. Asa daca dureaza mai multa vreme luarea de ostatic , vreo citeva ore , atunci asta ajunge la stiri si afla toata tara despre gestul meu si inclusiv despre cartea mea. In aceste conditii as putea cere sa vina presedintele tarii sa discut cu el , si ar fi posibil sa vina caci el obisnuieste sa se implice in cazurile astea cu luari de ostatici. Si daca as ajunge sa discut cu presedintele i-as putea zice despre Legile lui Dumnezeu din cartea mea si in felul asta ar afla intreaga tara despre aceste legi. Ar fi destul de posibil ca presedintele sa accepte legile astea fiindca presedintele este cel mai liber om din tara el fiind sef el comanda si asta ii da o libertate de gindire aproape egala cu a mea. Asadar daca ii explic si fiind pus intr-o situatie de decizie publica atunci ar putea fi de acord cu legile mele. Ei si daca legile astea ar ajunge sa fie acceptate intr-un Stat atunci pe urma se vor extinde in toata lumea. Deci prin gestul asta de a lua preotul ostatic as putea schimba o lume intreaga. Si in plus presedintele si oamenii ar putea pe urma sa ma ierte de gestul ca l-am amenintat pe popa , si poate chiar sa-i rog sa ma ajute in problema cu Nina. Si poate daca ar ruga-o si duhovnicu si presedintele atunci poate ar accepta sa se marite cu mine. Si atunceea uite asa de la terorism ajungem sa jucam la nunta. Prin urmare cu gestul asta as putea sa schimb si lumea , sa ma insor si cu Nina , si poate sa ma impac si cu oamenii. Ei si tot visind eu asemenea lucruri minunate , ma trezesc in Suceava Pe drum insprea manastire incepuse sa-mi fie cam frica si ma gindeam : Mai oare eu imi dau seama de ceea ce vreau sa fac ? Oare eu sint constient ca ma duc cu un cutit la un om ? Dar ce altceva as putea sa fac ? Ea nu mai vorbeste cu mine deloc , deci ceva trebuie sa fac ! Si apoi , ma gindeam eu , stai ca docamdata cutitul este in 391

rucsac , deocamdata ma duc asa doar sa vorbesc cu un om , sa aflu si eu macar ce s-a intimplat. Caci nici macar nu stiu ce s-a intimplat intre Nina si Duhovnic si ce a patit Nina asa deodata de nu-mi mai vorbeste deloc ? Fiindca Simbata trecuta cind am mers la Duhovnic m-am despartit de ea in conditii destul de bune . Imi amintesc ca ea imi spusese ultimele sale cuvinte inainte de a ne desparti : Miine sa treci pe la mine sa-mi zici ce ti-a zis parintele , da ? Vorbim miine ! Ei iar a doua zi cind am venit la ea , n-a mai dat drumul la usa. Am revenit si mai tirziu si am sunat la interfon dar tot degeaba. Mi-am incarcat telefonul si am sunat-o dar na raspuns. I-am trimis nenumarate mesaje dar n-a raspuns . Aproape ca ajunsesem sa ma gindesc ca a patit ceva vreun accident o fi bolnava , o fi murit cine stie ce s-a intimplat. Poate s-o fi axfisiat de la tamiie ori o uitat gazu deschis ori o fi omorit-o fostul ei iubit care mai suna pe la usa ei. Chiar ma gindeam sa merg la politie sa anunt ca a patit ceva sa mearga politia la ea acasa sa sparga usa. Noroc a am primit un semn de viata o singura data cind am intrebat-o intr-un mesaj : ti-a zis parintele ceva rau de mine ? ea a raspuns zicind : Nu mi-a zis , nu are obiceiul sa spuna altora ce vorbeste la spovedanie. Asa miam dat seama ca n-a patit nimic , ca primeste mesajele , dar nu vrea sa raspunda. Desigur fiecare om e liber sa faca ce vrea , dar totusi eu cautam sa inteleg ce s-a intimplat voiam o explicatie a schimbarii sale bruste de atitudine. Am nceput a face presupuneri dupa presupuneri , ba ca si-a gasit pe altu , poate s-o fi intors la ea calugaru acela care zicea ca-l iubeste , ba ca s-o fi suparat de ce-a citit prin cartea mea , ba ca i-o fi zis Duhovnicul ceva rau de mine , ba ca o fi innebunit si tot asa presupuneri presupuneri care te innebunesc de cap . Si de aia voiam mai intii sa vorbesc cu Duhovnicul sa aflu mai intii ce s-a intimplat ce discutie a fost intre el si Nina. Si pe urma sa vad ce voi face. Oricum stiam ca situatia necesita cutit caci alta solutie pur si simplu nu mai exista dar totusi speram ca poate printro discutie inca as mai putea schimba ceva. Inainte de a intra la duhovnic am baut o sticla de ceai de yerba mate , pe care mi-l facusem de acasa in concentratie dubla. Asta e un fel de drog legal care il gasesti in orice magazin care iti da putere fizica , il foloseam ca sa car greutati mari pina sus pe munte la pestera si masurind distantele pe care le parcurgeam fara popas am constatat ca un singur pliculet de ceai din asta aproape iti dubleaza forta fizica. Iar eu acuma pusesem doua plicuri de ceai. Plus ca in ultima vreme am tras ca disperatul de greutatea aia de 15 kile incit a devenit o jucarie in miinile mele. Deci sint un barbat puternic , bine antrenat , bine facut, nu mai sint asa anemic ca asta iarna. Acuma nu ar mai putea sa ma mai tina nimeni. Si oricum politistii nu fac ei zilnic antrenamente cu haltera si nici nu beau ceaiuri magice. Iar daca ma mai ajuta si Dumnezeu cu ingerii sai atunci voi fi un om absolut invincibil fizic. Mai ales ca am si ditamai cutitul in miini atunci nimeni nu-mi mai poate face nimic decit sa ma impuste. Iar de gloante nu mi-e frica ci dimpotriva chiar le doresc. Mi-as expune bucuros pieptul in fata gloantelor caci doar de asta am venit aici . Totusi imi era frica . Cind am intrat in Biserica Duhovnicul era la spovedanie si lam asteptat in Biserica. Imi era frica de ceea ce voiam sa fac dar stiam ca nu exista alta solutie. Trebuie sa fac asta ! Trebuie ! Ma uitam la sfintii aceia desenati pe pereti cu sabii in miini si cu sulite si cu priviri incruntate si ma gindeam : Vezi si sfintii au purtat sabii , acuma cu cutitul meu voi deveni si eu precum un sfint din acestia. Si ma rugam la dinsii Ajutati-ma Sfintilor Ajuta-ma Hristoase ! Si Maica Domnului ajuta-ma! Dati-mi putere sa fac ce mi-am pus in gind . Nu ma lasati singur ca nu pot face nimic singur ! Ajutati-ma ! Indata a venit duhovnicul si m-a luat asa deodata frica de ce voiam sa fac. Incit am stat mai intii de vorba cu dinsul ne-am asezat pe niste scaunele linga altar si am vorbit. Eu i-am zis de Nina ca nu mai vorbeste deloc cu mine. El mi-a raspuns ca nu poate interveni 392

cu nimic in decizia ei ca ea doreste o viata linistita retrasa si ca el crede ca ea se va intoarce in cele din urma la manastire. Eu am mai incercat sa discut ba una ba alta sa-I explic ca ne potrivim , ca sintem asa de fericiti impreuna , ca o iubesc ca nu pot fara ea dar el a ramas total intransigent si convins ca cel mai bine pentru ea este sa se intoarca inapoi la manastire. Eu sincer as fi asteptat de la el sa ma ajute cumva. Sa ii dea un telefon ei si sa incerce sa mai vorbeasca cu ea. Cit de greu o fi sa-I zici : uite mai fata baietu asta zice ca vrea sa fie cu tine, sfatul meu e sa te mariti cu el si sa-ti vezi de viata ta inainte. Daca duhovnicu facea gestu asta Nina se insura automat cu mine caci ea asculta orbeste si total de omul acesta. Dar el a ramas hotarit ca este cel mai bine pentru ea sa ajunga inapoi la manastire. Atunci am inteles ca de la inceput el a urmarit acest lucru s-o intoarca pe ea inapoi la manastire. Caci alti duhovnci ii porunceau Ninei direct : treci inapoi la manastire fara alte discutii. Nu ai voie sa porti rochii rosii de tiganca este mare pacat ce faci ! In vreme ce acest Duhovnic a luat-o usurel cu duhul blindetii , i-a dat voie sa poarte rochii de tiganca , si a lasat-o mai libera , ca sa-I cisige increderea iar mai apoi pas cu pas si sfat cu sfat fara sa-i porunceasca direct o mina inapoi catre manastire. Caci un duhovnic calugar va sfatui intotdeauna pe orice om ca este mai binein viata sa fie calugar decit laic. Dar eu care o cunosc pe Nina ca femeie indragostita eu imi dau seama ca ea a r fi foarte nefericita inapoi la manastire. Pai eu n-am intilnit niciodata o femeie mai pasionala si mai dornica de viata decit Nina. Cum o sa fie asta calugarita cind asta e cea mai femeie dintre femei ? Ea cica a stat 10 ani in manastire in niste conditii monahale. Spre exemplu nu avea voie sa asculte muzica laica deloc de nici un fel. Ei , si acuma cind a scapat de la manastire stiti ce face ? Asculta non stop muzica rusasca din asta hramalaie mare cu toate difuzoarele date la maxim incit se aude pe toata scara blocului. Ii fac scandal vecinii ca-i prea tare muzica iar ea le raspunde Stii ceva ? Mai lasati-ma in pace ! 10 ani am stat la manstire si am facut ce vor altii acuma sint libera sa fac ce vreau eu. Si in acesti ani de frustrare si-a dorit asa de mult sa asculte muzica laica incit acuma doarme cu muzica asta rusasca zdupaiala de aia cronica data la maxim , asa de mult si-a dorit muzica. Apoi cu rochiile mi-a spus ca foarte multa vreme ea n-a putut sa accepte ca ii place culoarea rosie la o rochie. Desi ii placea foarte mult nu putea admite ca ii place. Dar si cind a scapat la rosu si-a facut niste rochii tiganesti asa de strident colorate si atit de inflorate incit te sperii ti se face groaza de la atita rosu. Adica dupa ce a scapat de la o infrinare a exagerat in cealalta directie pina la extrem. Eu m-am speriat la inceput de hainele ei dar pe urma au inceput sa-mi placa la nebunie. Fiindca visul meu dintotdeauna a fost o femeie imbracata in rochii din astea vechi de epoca , asa visam eu sa imi imbrac o nevasta daca as fi avut vreodata. Numai Dumnezeu stia de visul acesta din inima mea si de aceea cind a aparut Nina in viata mea am gindit ca uite asta este exact ceea ce am dorit eu sa am , inseamna ca ea special mi-a fost trimisa de Dumnezeu ca sa fie a mea. In toata tara asta nu mai este alta ca ea si vorbesc adevarul. Este o fata total nebuna special creata pentru un nebun ca mine. Si ma iubea ca o disperata. Cind mai pleca uneori de la mine cind se intorcea inapoi cind deschideam usa se repezea la mne si ma lua in brate si ma saruta si ma stringea in brate cit putea de tare , si stateam asa vreo 5 minute pe hol , uneori chiar si mai mult fiindca nu se putea indura sa ma lase din brate ca sa se descalte si sa intram in casa. Nimeni si niciodata nu m-a iubit in halul asta cu atita pasiune ca ea. Era chiar incredibil ca asa o dragoste poate sa existe si ca eu sa fiu obiectul unei asemenea pasiuni. Imi spunea ca n-o sa ma paraseasca niciodata. Eu ii ziceam ca in August va trebui sa mor pentru Dumnezeu , iar ea

393

imi zicea ca vine cu mine atunci cind merg sa ma lupt cu politistii , si cind o sa fiu internat in spital la gratii , o sa vina si ea cu mine in spital. Prin urmare eu n-am cunoscut pe nimeni cu o mai mare pofta de viata decit ea , si cum adica sa imi zica duhovnicul ca ea trebuie sa se intoarca la manastire ? Cum fiinta asta asa de vie sa ajunga in manastire ingropata acolo ? Asta e crima . Duhovnicul zice este decizia ei fara sa arate ca de fapt adevarul e o manipulare psihica abila a unui om foarte diplomat si viclean. Caci Nina mi-a spus odata : Daca Duhovnicul asta ma sfatuia sa ma intorc la manastire il scuipam in fata ! ( intr-atita de mult uraste Nina manastirea ) dar fiindca Duhovnicul a stiut sa fie diplomat si a lasat-o libera sa aleaga ce vrea ea , de asta ea l-a crezut un om superior si a inceput sa asculte de el. Si incetul cu incetul el o duce inapoi la manastire si o face sa creada ca asta e ceea ce isi doreste ea insasi. Mai intii i-a spus sa astepte cu casatoria ca nu-i bine sa ia decizii pripite ca aste e o hotarire importanta si trebuie chibzuit mai mult inainte de a face un asemnea pas. Apoi cind eu am devenit nerabdator la sex , duhovnicul a sfatuit-o ca e mai bine sa nu mai stea impreuna cu mine ca ne tulburam prea tare , si de aia Nina a plecat de la mine . Apoi cind am inceput sa ne certam pe urma duhovnicul a sfatuit-o ca nici macar sa nu se mai intilneasca deloc cu mine caci oricum nu este pentru ea o relatie cu un baiat. Si asa ne-a despartit total. Acuma imi zice ca Eu nu m-am amestecat cu nimic. Iar eu ii zic dar cum poti sa spui asa o minciuna cind Nina mi-a spus ca tu i-ai interzis in mod direct sa se mai intilneasca cu mine ? Eram odata in oras cu ea la ultima noastra intilnire si trebuia sa se intilneasca cu sora-sa si mi-a zis sa plec ca sa n-o vada sora ei impreuna cu mine ca o sa o spuna la duhovnic ca s-a intilnit cu mine. Iar eu am ramas uluit : Cum adica ce ea n-are voie sa se intineasca cu cine vrea ea ca: Vai de mine afla duhovnicul ? Sau sa ma trimita ea la duhovnic si sa-mi zica : Vorbesti cu el si sa stii ca totul intre noi depinde de raspunsu lui. Eu nu pot pricepe nu pot intelege ce se intimpla. Stiu ca in manastiri exista un obicei numit ascultare. In care un calugar pentru asi dovedi supunerea fata de Dumnezeu se supune altui calugar intocmai ca un sclav total si complet , ca sa reuseasca sa-si infrineze voia proprie. Iar cind traiesti 10 in manastire de la virsta de 15 ani atunci toate obiceiurile de acolo iti intra in singe in constiinta si foarte greu le mai poti scoate. Iar Nina asa mi-a zis Eu toata viata am cautat e cineva de care sa fac ascultare iar acuma l-am gasit pe acest om deosebit si am hotarit sa fac ascultare de el caci el imi vrea binele. Deci Nina a hotarit pur si simplu sa-i fie sclava omului acesta. Asa se obisnuieste in manastiri. Ascultare Pentru un om laic asa ceva este o nebunie totala. Nina mi-a spus odata : Eu n-as merge niciodata sa ma spovedesc la un preot de mir ( adica la un preot din asta obisnuit din asta din cartier sau din sat ) fiindca un preot de mir m-ar crede nebuna. Un preot de mir e insurat are familie , el nu poate intelege niciodata ispitele unui calugar. Asadar iata ca pina si un preot il crede nebun pe un calugar. Iar acuma Nina vede toata dragostea si fericirea minunata ce a fost intre noi ca pe ceva demonic , satanic , tot ce a fost intre noi a fost ispita diavolului care duce la pierzania sufletului si la flacarile iadului. Si pe mine ma vedea acuma ca pe un demon ca pe un sectar eretic , si gindeaste ca de aia i-am pacut asa de mult fiindca eram diavolul care o ispitea. Probabil acuma gineste despre mine : Vai ce bine ca mi-a dschis ochii duhovnicul la timp ca sa vad prapastia in care era sa cad. Era sa ma insor cu Dracul De aceea orice i-as mai spune eu acuma ea nu ma mai asculta , fiindca traditia clasica ortodoxa spune ca nici macar nu trebuie sa lasi gindul sa inceapa sa gindeasca la 394

ispita. Ci trebuie imediat cum apare macar inceputul gindului la ispita sa il scoti imediat din minte ca nu care cumva sa inceapa sa se dezvolte si sa creasca ispita inauntrul mintii. Caci daca lasi sa creasca gindul inauntrul mintii pe urma nu mai poti opri pacatul sa se infaptuiasca. De aceea Nina acuma nici macar un cuvint nu mai accepta sa vorbeasca cu mine nici macar un semn de viata nu mai da. E complet moarta pentru mine. Asadar calugarul Duhovnic din aceste motive si poate si altele , anume ca ii place sa aibe o sclava , e placut sa ai pe cineva supus tie , si e placut sa distrugi fericirea altora ca sa iti refulezi propriile tale frustrari . De aceea oricit discutam cu el duhovnicul era ferm convins ca Nina este calugar si trebuie sa ajunga inapoi la manastire si ca este decizia ei si ca el nu poate interveni cu nimic. Adica cu alte cuvinte Nina este jucarica lui personala si n-are chef s-o dea altuia. Eu as fi asteptat de la el sa ma ajute cumva cu ceva sa isi dea seama cit de mult sufar si sa-i fie mila de suferinta mea. Dar calugarii n-au mila. Sint fiinte de-o cruzime absoluta. As fi asteptat sa isi dea seama ca el mai are destui oameni in jurul lui , ca are dstui calugari in ascultare , dar eu n-am pe nimeni pe lumea asta decit pe ea. Dar el nimic imi era un dusman total si complet. I-am explicat ca daca Nina nu se intoarce inapoi la mine atunci eu trebuie sa mor caci altceva nu-mi mai ramine de facut. Iar el mi-a zis : - Eu stiu ca tu vrei sa ma omori caci am citit ce-ai scris. Dar asta nu-ti va folosi la nimic. O sa te lege de pat si o sa ramii asa toata viata. N-ai s-o intorci pe ea inapoi la tine ci dimpotriva are sa te urasca si mai mult. - Stiu si eu asta , de aceea nu vreau sa te omor caci n-are nici un rost. Vreau doar sa curm suferinta mea. Vreau sa nu mai traiesc. Si vreau sa ma ajuti sa mor fara pacate. Am un fel de plan de a muri fara pacate , daca vrei sa ma ajuti. - Ce plan ai ? - Am adus cutitul cu mine . As putea sa scot cutitul sa iti pun cutitul la git si apoi sa mergem afara in curte . Vor veni indata politistii si ma vor impusca. Astfel eu as putea muri fara pacatul sinuciderii. Atunci preotul a tacut fara sa mai zica nimic. Am tacut amindoi o vreme. Mie mi se facuse frica o frica din aia paralizanta care ma apuca intotdeauna inaintea mortii. Ar fi trebuit sa scot cutitul si imi era frica sa fac gestul asta. Am mai zis : - Mi-e si nu stiu cum sa scot cutitul din rucsac Doar sintem oameni vorbim asa linistiti si cum sa ma apuc eu sa fac asa ceva ? Dar trebuie sa fac asta . Nu exista alta solutie. Intelege parinte ca am scris o carte , si acuma cartea asta imi cere viata. Trebuie sa mor omorit de altii. Asa trebuie sa fie Nu este alta cale. Asa trebuie sa fie Am bagat mina in rucsac si am scos cutitul . M-a apucat asa o slabiciune in trup sio lesuiala incit abia ma mai puteam misca. Am zis : - Uite parinte vezi ? Asta e cutitul Ai vrea sa ma ajuti ? - Cum vrei sa te ajut ? - Sa imi dai voie sa iti pun cutitul asta la git ca sa te iau ostatic si apoi sa mergem afara sa vina politistii si sa ma impuste Preotul n-a zis nimic. Am stat o citeva clipe amindoi asa in tacere , eu nefiind in stare sa fac nimic , nici macar nu puteam sa ma apropii de el ci stateam asa la distanta de 1 metru de el cu cutitul atirnind in jos intr-o mina moale si eram coplesit de frica . Vazind ca nu fac nimic pe urma preotul s-a ridicat si a spus : Asteapta-ma putin aici si a iesit repede pe usa de la altar. In timp ce iesea eu i-am spus : - Dar va rog sa nu chemati politia - Nu , nu ! Nu chem

395

Apoi am ramas singur in biserica cu cutitul in miini colesit de rusinea esecului meu. Iarasi nu fusesem in stare sa fac nimic. Iarasi degeaba a fost totul. Dumnezeu imi poruncise sa tai capul duhovnicului iar eu nu fusesem in stare sa fac nimica. Sint complet neputiincios. Pacat de muschii mei si de ceaiurile magice caci degeaba e totul. Am pus inapoi cutitul in teaca lui din rucsac si asteptam sa se intoarca parintele. Am inceput sa ma gindesc , oare unde s-a dus asta ? Probabil ca s-a dus afara ca sa ii dea un telefon lui Nina si sa vorbeasca cu ea despre situatia asta. Si totusi de ce intirzie asa de mult ? A zis sa astept numai putin si el sta cam mult. Oare sa se fi dus sa anunte politia ? Nu cred , n-are cum , fiindca a spus doar ca nu cheama politia. Si apoi e duhovnic , e calugar , e un om a lui Dumnezeu. N-ar putea sa cheme politia. Asa zicea Nina despre el ca este un om deosebit extraordinar , ca el nu-i la fel ca alti preoti. Deci nu cred ca el o sa cheme politia. La urma urmei eu nici nu i-am facut nimic , eu l-am rugat doar. Desigur o rugaminte mai deosebita cu cutitul in mina , dar totusi l-am rugat frumos nu i-am pus cutitul la git. Si totusi cum timpul trecea fara sa vina nimeni am inceput sa inteleg in cele din urma ca adevarul era acela ca urmeaza sa vina politia sa ma prinda. Or sa ma acuze de tentativa de crima. Mi s-a facut frica de ceea ce urma sa patesc. Imi aminteam cu groaza de spitalul de nebuni unde cu atita suferinta am rezistat abia 3 saptamini , acuma or sa ma inchida citiva ani acolo pentru ca am venit cu cutitul la preot. Poate chiar niciodata n-o sa-mi mai dea drumul de la gratii caci la nebuni este alta lege , pe un nebun il poate tine doctorul toata viata la gratii. Mi s-a facut groaza voiam sa scot cutitul din rucsac si sa imi strapung gitul ca sa scap sa nu fiu prins viu sa nu ma inchida iarasi acolo in iadul acela. Si-a auzit atunci pe Dumnezeu vorbindu-mi si zicind : Stai linistit nu fa nimic, nu te misca de aici si accepta linistit absolut tot ce ti se va intimpa in continuare. Mi-a trecut prin minte sa incerc sa fug de acolo , ori macar sa incerc sa ascund cutitul undeva , dar n-am facut nimic caci Dumnezeu imi spusese sa nu fac nimic. Stateam acolo doar si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute. In biserica era liniste . Am auzit deodata deschizindu-se usa bisericii si intrind oameni multi galagiosi si vorbind tare si am stiut ca venisera dupa mine sa ma prinda. Indata au ajuns la mine si primul lucru pe care l-au facut politistii a fost sa-mi ceara sa predau cutitul. Le-am dat cutitul , apoi m-au perchezitionat sa vada daca nu mai am altceva. In vreme asta duhovnicul le zicea politistilor : A vrut sa ma omoare ! Uitati ca am si scrisoare de la el in care m-a amenintat ca vrea sa ma omoare ! Va arat dovada scrisoarea ca a vrut sa ma omoare. Norocul meu a fost ca am avut inspiratia sa stau de vorba cu el in biserica si am putut fugi pe usa de la altar caci daca intram acolo la spovedanie nu mai scapam viu.

396

Mie imi venea sa-i zic : Mai de ce minti ? Caci doar ti-am spus ca nu vreau sa te omor ci numai eu imi doream sa mor, si te-am rugat doar sa ma ajuti sa mor fara de pacat. Dar am tacut si n-am mai zis nimic. Dupa ce politistii au terminat perchezitia i-am intrebat : - Si care-i pedeapsa pentru fapta pe care am comis-o ? - Puscaria. M-am mai inseninat parca oleaca la suflet incepind parca a simti un fel de bucurie. Deci asta era ceea ce-mi promisese Dumnezeu ca voi primi mai mult decit ajutor de la el , iata ca Dumnezeu voia acuma sa ma incununeze cu cununa muceniciei. Am sa ajung sa petrec cine stie citi ani in inchisoare pentru tentativa de crima desi eu n-am facut nici un rau nimanui. Asa ca m-am urcat bucuros in masina Politiei si ma gindeam ca totusi e bine ca am muschi si conditie fizica buna caci imi va folosi acuma sa pot sa ma apar in puscarie de homosexuali. Ma gindeam la cit de mare dusman imi era duhovnicul acesta , mai intii ma despartise de Nina , apoi ma adusese in pragul sinuciderii , si uite acuma m-a bagat in puscarie sa fiu violat de homosexuali. Ce mult rau a fost in stare sa-mi faca omul acesta desi eu nu i-am facut lui nimica rau ! De ce mi-a distrus duhovnicul viata in halul asta ? De ce omul acela mi-a facut asa de mult rau ? De ce ? De ce atita cruzime si rautate ? Este infiorator cit de mult rau poate sa faca un om altuia fara absolut nici un motiv si culmea sa faca asta prin niste sfaturi duhovnicesti care trebuiau sa aibe rolul sa ajute oamenii in viata si nicidecum sa-i distruga. Imi era frica de puscarie , dar aveam totusi bucuria nevinovatiei mele . I-am trimis Ninei un mesaj in care ii ziceam ca am fost arestat si ca voi face puscarie. Dar ea n-a raspuns nimic. Politia m-a dus la sectie si m-au pus vreme de citeva ore sa scriu o multime de declaratii. Apoi m-a intrebat unu mai direct ce s-a intimplat. Eu i-am zis Am avut o prietena trebuia sa ne casatorim si duhovnicul ei a indemnat-o sa amine casatoria iar eu nam putut sa mai astept ca ea nu voia sa se culce cu mine decit casatorita si atunci am inceput sa ne certam eu am inceput sa-l injur pe duhovnicul ei care ii dadea asemenea sfaturi si atunci ea m-a parasit. Ma enerva la culme , ce se baga popa in patul omului ca sa-l invete ce sa faca barbatu cu femeia lui ? Sa-si vada popa de popia lui si sa nu se mai bage in paturile oamenilor. Si de aia voiam sa fac acest gest ca sa mor si sa nu mai sufar dupa fata aceea. La care politistu a zis : Ahaa ! Gata am inteles totul. Adica tu acuma voiai sa vii sa mori ca un erou impuscat de politie ca sa-i para ei rau dupa tine. Ei lasa mai , ca sint destule fete pe lume. Nu merita sa-ti dai viata pentru o femeie. Uite noi acuma o sa-ti dam drum sa pleci acasa ca n-ai facut nimica grav. - Cum asadar nu mai fac puscarie ? - Nu. Ca tu ai internarile acelea la psihiatrie si nu raspunzi penal. Iar cum fapta nu este grava nu avem nici un motiv sa te retinem. La care eu m-am mohorit asa in sufletul meu simtindu-ma parca insultat ca nu mai intru la puscarie. Ca si cum eu as fi asa un bleg incit nu se teme nimeni de mine. Nici macar n-au vrut sa se gindeasca la ideea ca as putea sa-mi cumpar alt cutit si sa merg iarasi sa-l tai pe popa. Nimeni nu ma crede in stare sa fac vreun rau si imi era foarte rusine de asta. Si am incercat sa mai insist zicind : - Dar totusi nu se poate sa-mi dati drumul , am facut o tentativa de crima , nu ? Cum se poate sa ma lasati asa sa plec liber fara nici o pedeapsa ? Cum sa imi dati drumul ? Sint un posibil criminal , nu ? - Adica fa-ma sa pricep tu iti doresti sa intri la puscarie ? M-a intrebat politistul uluit. Daca iti doresti asa de mult atunci putem aranja si asta nu-i nici o problema pentru noi zice el rizind. 397

- Ei , nu , totusi nu vreau. Chiar asa din proprie initiativa nu vreau sa intru la puscarie. Daca era sa fie sa fiu condamnat de nevinovat atuncea da era altceva dar asa din proprie initiativa sa ma bag eu singur dupa gratii prosteste fara nici un motiv asta mai bine nu . - Acuma dupa ce iti dam drumul unde te duci ? - Nu stiu , nu m-am gndit inca. Probabil o sa ma duc in munti. - Lasa muntii , du-te mai bine acasa. - Dar ce sa fac acasa ? - Du-te la Nina ca te asteapta. Am vorbit eu cu Nina la telefon sia zis ca sa vii in Iasi ca te consoleaza ea ca sa nu faci vreo prostie. Asa ca du-te acasa si vorbeste cu ea. - Da , asa a spus Nina ? Chiar ati vorbit cu ea ? Dar de ce ati vorbit cu ea ? - Ca sa verificam daca te cunoaste. Si asa a spus sa mergi la Iasi ca te astepata. Am plecat de acolo bucuros . Ma gindeam uite a zis ca o sa ma consoleze ea . Oare cum o sa ma consoleze ? O sa vina sa stea din nou cu mine ? Sau poate o sa se marite cu mine ? Oricum bine macar ca o sa mai vorbeasca din nou cu mine. Iata ca m-a ajutat Dumnezeu cu adevarat. Nu numai ca am scapat nearestat ci ma intorc bucuros la Nina care o sa vorbeasca din nou cu mine. Ce bine ! Ce bine ca am ascultat de Dumnezeu! Daca nu veneam aici cu cutitul Nina nu mai vorbea niciodata cu mine. Asa o sa ne impacam si totul va fi minunat. Oare nu asa mi-a zis Dumnezeu ca voi avea mai mult decit doar ajutor ? Iata ca prin gestul asta Nina o sa vorbeasca din nou cu mine ! Multumesc Doamne , multumesc din tot sufletul ca mare-i puterea Ta . Abia asteptam sa ajung in vreun loc mai linistit unde sa o pot suna pa Nina la telefon. Plingeam de emotie. Ajung in gara si ma duc intr-un loc mai retras peste liniile de calatori acolo unde erau trenurile de marfa si acolo ii trimit Ninei un mesaj : Mi-au dat drumul si politistii au spus ca au vorbit cu tine si mi-au spus ca tu le-ai zis sa vin la tine. E adevarat ? Dupa ce am trimis mesajul am asteptat o vreme. Apoi am sunat-o. Dar n-a raspuns. Atunci am inteles deodata brusc totul . Politistul a mintit doar ca sa ma trimita inapoi la iasi sa nu le mai fac lor probleme acolo. A fost o lovitura asa de brusca incit m-a ranit groaznic. Imi dadeam seama ca ei nici macar nu i-a pasat de faptul ca eu am fost arestat , nici macar n-a incercat sa ma sune sa vada ce-i cu mine. Am vazut in fata mea un tren de marfa care mergea incet si ma uitam la rotile trenului. Mergea suficient de incet ca sa am timp sa pun gitul pe linia de tren si suficient de repede ca sa-mi reteze capul intr-o secunda. Apoi trenul s-a oprit. Am hotarit sa astept sa plece trenul si ma gindeam ca in clipa in care porneste sa ma reped sa pun gitul pe linia de tren. Ma apucase asa un tremur si-o groaza din aia infinita. Ma holbam la rotile acelea si imi inchipuiam cum va fi si ce o sa simt , ma gindeam ca e oricum e mult mai bine asa decit prin spinzuratoare. Mori intr-o clipa. In trei secunde nu mai simti nimic. Dar oricum in alea trei secunde ce durere ingrozitoare trebuie sa simti cind iti striveste roata trenului gitul Imi era apoi frica , ca daca ramii asa pe urma cu durerea aceea ? Daca nu mori daca iadul chiar exista si ramii asa intr-o suferinta vesnica ? Si-mi era o frica ingrozitoare. I-am mai trimis lui Nina un mesaj : Te rog , Nina , spune-mi macar un cuvint N-a raspuns nimic. Iar eu stateam asa acolo in groaza mortii astepind sa plece trenul. Si de frica am mai trimis un mesaj : Te rog Nina spune macar un singur cuvint Dar ea nu raspundea nimic. Si ma gindeam cita rautate este intr-insa apoi m-am gindit ca daca totusi n-a primit mesajele ? si i-am zis Trimite-mi macar un pa ca sa stiu ca ai citit mesajele. Iar ea mi-a raspuns Roaga-te la singurul Dumnezeu viu Isus Hristos ! Atunci am inteles ca ea n-o sa ma ierte niciodata si ca n-o sa mai vrea niciodata sa vorbeasca cu mine si ca neaparat trebuie sa mor acum si aici. Sa ma rog la Iisus Hristos ? Hai sa sa ma rog. Si-am zis Doamne Iisuse Hristoase , spune-mi ce sa fac ? Si atunci Iisus Hristos mi-a 398

raspuns Arunca-te subt tren caci altceva nu mai ai ce face ! Ai pierdut totul , ai esuat pe toate planurile , n-ai fost in stare sa faci nimic din ce ti-am cerut Eu , n-ai reusit nimic in viata asta nu-ti mai ramine altceva de facut decit sa te arunci subt tren in clipa in care va porni. Atunci ce era sa sa mai zic ori sa mai gindesc ? Daca pina si Iisus Hristos imi zice sa ma arunc sub tren ca nu sint bun de nimic inseamna ca asa este. Deodata trenul s-a smuncit si a inceput sa mearga . Mi-am incordat tot trupul intr-un spasm de groaza Acum ! Trebuie ! Trebuie sa ma arunc ! Trebuie ! Imi era inca si mai frica de moarte de faptul ca pierd momentul. Dar nu ma puteam misca de acolo , nu ma puteam nici macar clinti din loc. Apoi trenul a trecut si eu am rams acolo cazut pe jos paralizat de regret ca nu fusesem in stare , de rusine si durere ca mai traiesc . Abia dupa o vreme am gasit puterea sa ma ridic de acolo de jos . Nu stiam ce sa fac. Unde sa ma duc ? As fi plecat in munti. As fi vrut sa merg pe la Nicu , simteam nevoia sa vorbesc cu cineva dar n-am vrut sa il implic cu ceva si pe dinsul in povestea asta. Asa ca trebuind totusi sa plec undeva am plecat catre Iasi. Imi era asa o rusine sa merg printre oameni. Ma simteam groaznic de slab si neputiincios. Nu sint in stare sa fac absolut nimic. Nici macar sa traiesc nu pot , si nici sa mor nu pot. Nu-mi ramine decit sa ma inchid in casa pentru totdeauna si sa ramin acolo stind asa in pat fara sa mai fac nimic contemplind streangul atirnat deasupra patului ca simplu dcor inutil. Mergeam cu trenul catre Iasi coplesit de rusine si deznadejde gindind ca sint lepadat si de oameni si de Dumnezeu. Dar aveam asa o senzatie total nepotrivita situatiei mele caci parca auzeam asa cum multi ingeri rideau de bucurie in jurul meu si mi se parea ca Dumnezeu imi zicea : Mai Oliver, ce bine ar fi daca toti oamenii ar fi asa ca tine! Ce m-as bucura ca toti oamenii sa fie atit de neputiinciosi in a face raul. Caci daca oamenii ar fi asa cum esti tu atunci nu ar mai exista pe lumea asta nici o crima nici un viol nici un terorist , nici o violenta nici o sinucidere si nici un lucru rau de nici un fel. Nu te mai rusina degeaba de tine insuti caci nu se afla nimic in tine de care sa-ti fie rusine. Dar eu atunci in tren nu prea intelegeam vorbele acestea si mi se pareau ca nu-si au locul in situatia in care ma gaseam fiindca eu imi simteam sufletul zdrobit de durere ca ninei nu-I pasa deloc de mine si ca poate n-am s-o mai vad niciodata. Era asa de frumos afara erau atitea cimpuri verzi acoperite cu maci rosii si o multime de flori , si ce mult ma dura frumusetea aceea , ce mult as fi vrut sa ma plimb prin acele piesaje minunate Dar fara ea nu pot merge caci ma doare lipsa ei. Ce frumos ar fi fost sa fi mers impreuna asa prin lumea asta frumoasa si sa fi dormit afara subt cerul instelat , sa ne fi trezit dimineta si sa ne fi spalat chipurile cu roua , apoi sa alergam toata ziua printre flori si prin paduri minunate. Sa ridem toata ziua si ea sa-si impleteasca coronite din toate florile cimpului. Ce minune ar fi fost viata in acest fel Si ce durere este acuma cind stiu ca toate acestea nu vor fi niciodata. Acuma nici macar un cuvint nu imi mai vorbeste Si ma doare Ajungind in Iasi coborind din tren am mers spre casa cufundat in ginduri si asa deodata mi-am dat seama ca ma aflam apropape de blocul ei , ma dusesera picioarele asa singure incolo. Am vrut sa trec mai departe dar n-am putut ma duceau pasii asa fara voia mea direct catre ea. Incercam la fiecare pas sa ma opresc si sa schimb directia dar nu puteam . Atunci am intels ca vechea mea boala obsesia revine din nou. Dragostea incepe de acuma sa devina obsesie. Intocmai ca o rana care in loc sa se vindece se infecteaza si da in cangrena si apoi se intinde in tot trupul. De acuma stiu care-I urmarea bolii ca am mai trecut prin asa ceva. Am sa ma apuc sa-i trimit si lu asta in fiecare zi buchetele de flori legate de clanta usii , mii de scrisori , am sa o pindesc pe la colturi de bloc sa o mai vad din nou si am sa o urmaresc pe strazi sa vad ce face si unde se duce. O sa imi fac planuri cum s-o rapesc. O sa pling iarasi galeti intregi de lacrimi pentru ea vreme de 10 ani de 399

acum inainte. Asa se manifesta obsesia. Si stai putin ca iubirile anterioare n-au fost nicidecum de nivelul asteia , niciodata n-am iubit o fata asa de perfecta si n-am trait niciodata o relatie asa de frumoasa cum am trait cu ea. Durerea o sa creasca si o sa sufar groaznic inca cu mult mai tare decit acuma. Obsesia nu mai e dragoste e boala psihica si ca orice boala este puternic destructiva. Mai bine muream decit sa traiesc din nou asa ceva. Iisus Hristos avea dreptate cind mi-a zis sa ma arunc subt tren caci de o mie de ori e mai bine sa mor decit sa fac din nou obsesie. Caci as chinui-o si pe ea si nu vreau . Dar nu ma puteam opri sa nu ma duc la ea desi nu voiam ma duceam la ea sa sun la interfon asa ca un catel care scheauna pe la usa. Am mers la ea si am urcat sus caci usa de la interfon era deschisa . Am sunat la ea dar nu era acasa . Caci daca ar fi fost acasa s-ar fi auzit muzica rusasca data la maxim . I-am lasat in posta capitolul anterior cu Duhovnicul si am plecat acasa. Am scris aceste rinduri si le-am postat pe net. Iata ce mi-au raspuns oamenii : Voi inceta sa mai ma straduiesc sa te ajut,Oliver. Esti trufas,si te comporti ca si cum ,marea ta problema e faptul ca nu esti destul de,,mai presus''...cand problema principala,e ca te vrei mai presus de toti si toate...Tu urasti adevarul,traiesti o minciuna totala,si nimeni nu te poate covinge sa o abandonezi. Esti profund nespiritual...nu ai nici o traire divina,respingi divinul chiar...Singurul lucru pe care il mai pot face pentru tine,este sa pun in fata ta aceasta oglinda cumplita a goliciunii tale spirituale. Nu doar ca nu esti special,si cred ca stii asta...dar nu m-ai convins ca esti macar un om bun...nu esti deloc mai presus decat altii.Ma intreb daca ai macar habar,ce este bunatatea...,,dumezeul'' tau este un criminal,crud si cinic... vocea din mintea ta,e diavolul. Peste noapte mi-a vorbit Dumnezeu si mi-a spus urmatoarele incerc sa reconstituti discutia de acum citeva zile : - Oliver mai intii vreau sa-mi cer iertare ca te-am chinuit si te-am facut sa treci prin tot ce ai trecut in ultima vreme fara sa-ti spun de ce a trebuit sa treci prin toate aceste intimplari.Dar a trebuit sa fac toate acesta pentru a arata adevarul despre cine sint Eu. Deci ce spune lumea despre Mine ? Cine cred ei ca sint Eu ? - Apoi , Doamne toti de la un capat la altul mi-au spus ca esti Diavolul. Pai m-ai indemnat sa violez o femeie , sa ucid cu cutitul un preot , apoi m-ai indemnat la sinucidere sa ma arunc subt rotile trenului , iata vorbele oamenilor care au citit aceste fapte ...,,dumezeul'' tau este un criminal,crud si cinic... vocea din mintea ta,e diavolul. - Si cine crezi tu ca sint Eu ? - Ei , Doamne ce faci glume din astea ? Pe mine nu ai cum sa ma pacalesti Doamne fiindca eu te-am vazut acasa la tine in lumea ta. Eu stiu cine esti. Eu am vazut pe Dumnezeu si de aceea nu ma mai poate pacali nimeni. Eu stiu ca tu esti Dumnezeu Hristos si asta nu ai cum s-o schimbi orice ai face tu. Eu vorbesc fiindca cunosc si si de aceea eu stiu ce spun fiindca eu am vazut pe Dumnezeu Tatal. - Am intrebat asta doar pentru oameni caci Eu stiu ca ai crezut tot timpul ca sint Hristosul chiar si atunci cind ti-am spus sa te arunci subt rotile trenului. Iar acuma sa se arate adevarul. Voi spuneti ca Eu sint Diavolul. Acolo unde este Diavol este si pacat. Deci daca Eu sint Diavol atunci aratati-mi va rog unde este pacatul ? Da , am indemnat la viol , crima , sinucidere . Dar s-a petrecut vreuna din aceste fapte ? Macar s-a incercat savirsirea vreouneia din aceste fapte ? Ai brutalizat-o cu ceva pe Nina ? ai incercat macar sa o violezi ? Nu. Poate marturisi si ea insasi . Sau ai incercat sa ucizi pe preot ? Macar te-ai apropiat de el incit sa apropii cutitul de dinsul ? Nu. Poate marturisi insasi preotul ca ai stat la un metru distanta de el cu cutitul in mina vreme de un minut si n-ai facut nimic. 400

Apoi cind ti-am spus sa te arunci subt rotile trenului , ai miscat macar vreun deget sa faci gestul ? Nu , nici macar un muschi n-ai clintit ca sa te arunci inainte. Asadar Unde este pacatul ? Ce pacat ai savirsit tu ? Daca eram Diavol trebuia neaparat sa existe pacat. Asadar unde este pacatul ? - Probabil ca intentia de a savirsi un pacat este totuna cu pacatul - Daca politistii nu te-au pedepsit pentru intentie atunci cum Eu Domnul as pedepsi vreun om pentru gindurile sale ? Adica politistii care sint prosti si rai te-au gasit nevinovat cind te-au cercetat , cum oare eu Domnul care sint intelept si bun sa te gasesc vinovat cu ceva? Caci doar n-oi fi Eu Domnul mai prost si mai rau decit Politia ! Asa cum Politia pedepseste oamenii doar pentru faptele lor dar le da libertatea de a gindi orice doresc tot la fel si Eu Domnul consider pacate doar faptele omului si nicidecum gindurile sale . - Ei dar calugarii zic ca pina si gindurile omului sint pacate - Atuncea de ce am zis Eu pilda celor doi fii pe care tatal ii trimite sa munceasca in vie ? Unul zice Ma duc indata , dar nu s-a dus. In vreme ce altul zice Nu ma duc ! dar pe urma i-a parut rau si s-a dus. Care este pacatosul ? A constituit un pacat gindul ca Nu vreau sa ma duc ? Nicidecum ! Fapta conteaza , nu gindul. Pacatele se fac numai cu fapta , dar cu gindul ai voie sa gindesti absolut orice. - Calugarii zic ca de la gind se ajunge la fapta. Deci nici macar gindul nu trebuie lasat sa se infiripe in minte Deci este pacat chiar si daca lasi gindul sa prinda radcini in minte. - Atunci cum iti explici ca tu n-ai comis pacatul ? Desi ai lasat gindul sa prinda radacina si l-ai lasat sa creasca in minte cit de mare se poate ba inca te-am incurajat si Eu Insumi care ma credeai Dumnezeu Hristos sa faci pacatul. Cum iti explici ca totusi nu ai facut pacatul ? - Presupun ca asa sint eu sint eu bleg si neputincios - Nu merge explicatia asta. Aminteste-ti numai de soba de fonta pe care ai dus-o pina in virful muntelui. Cine e in stare sa faca asa ceva ? Citi oameni pot sa urce un munte cu o soba de fonta in brate ? Ia pune tu 40 kg pe un om si pune-l sa urce muntele sa vezi cum cade neputiincios ca nu are vointa destula. Foarte putini oameni sint in stare sa urce un munte cu o soba de fonta in brate , si totusi foarte multi sint in stare sa comita crime violuri si sinucideri. Aproape toti oamenii sint capabili de aceste de fapte . Deci nu-i asta explicatia. Ai o vointa foarte puternica , nu esti deloc bleg si neputiincios. Dar mai ai si ceva in plus. Credinta. Tu ai credinta ca Eu duhul acesta care iti vorbesc sint Iisus Hristos , Dumnezeu. Si oare n-am zis Eu ca daca un om crede in Mine din tot sufletul sau atunci Eu voi cobori in acel om si imi voi face locuinta in inima lui ? Iar daca Eu Hristosul ma aflu intr-un om atunci credeti ca are sa poata comite acel om vreun pacat ? Pai daca Eu Hristosul chiar sint in el , nu il opresc ? Vedeti voi atit Eu insumi Hristosul cit si mai apoi Pavel v-a spus despre cele doua stari ale omului despre starea subt lege si starea subt har . Eu te-am trimis la preot cu cutitul in mina cu scopul de a arata oamenilor practic intr-un exemplu viu , despre ce inseamna aceste doua stari ale sufletului omenesc. Atunci cind un om se afla in starea subt lege omul cunoaste cu mintea toate legile lui Dumnezeu si sint scrise in mintea lui iar el le respecta intocmai punct cu punct si paragraf cu paragraf , atita vreme cit mintea lui functioneaza. Pe de alta parte omul subt har el indiferent daca cunoaste ori nu legea cu mintea el chiar daca n-ar sti de nici o lege dar daca in sufletul lui sint Eu Hristosul atunci omul acela nu va putea niciodata sa incalce vreo lege si prin urmre omul subt har va fi intotdeauna incapabil de a face vreun pacat. De aceea eu i-am poruncit lui oliver Violeaza ! Ucide ! Sinucide-te ! ca sa va dovedesc voua ca un om aflat subt har este absolut incapabil de orice pacat fiindca indiferent ce gindeste si oricit de turbat de pofte si patimi ar fi omul care este subt harul Meu nu va pacatui 401

niciodata. De aceea Eu am zis ca am venit sa va salvez pe voi din robia pacatului. Fiindca cine ma primeste pe Mine in inima sa nu va mai pacatui niciodata fiindca nu va mai putea. In starea subt lege omul nu poate niciodata sa scape de pacat deoarece atunci cind vine ispita sau incercarea ori cum vreti voi sa-i spuneti , adica cind iti place de-o femeie ori cind vine cineva cu un cutit asupra ta sa te omoare , in clipele acelea mintea rationala este complet scoasa din functiune si intervine direct doar sufletul cu toate poftele si patimile sale. Si daca legile sint scrise doar in mintea omului si asta nu mai functioneaza in acele clipe naprasnice de ispita de aceea legile lui Dumnezeu sint complet uitate in acele clipe si de aceea omul nu le mai stie. Caci cind cineva ridica un cutit asupra ta sa te omoare nu mai stai sa iti amintesti ce scria prin evanghelie capitolu cutare paragrafu cutare punctu cutare , ori cine stie ce alte citate din cele 1200 pagini ale bibliei ci daca nu ai direct pe Hristos in tine atunci vei comite imediat pacatul. In cazul duhovnicului pacatul pe care l-a comis imediat a fost in primul rind fuga din fata cutitului care este un mare pacat pentu un calugar , apoi chemarea politiei care iarasi este nepotrivit pentru un calugar , apoi a depus marturie mincinoasa impotriva aproapelui sau . Cum poti tu ca preot crestin aflat in fata altarului bisericii sa fugi de un eretic posedat de diavol ce vine sa te ameninte cu cutitul ? Nu ai voie sa faci asa ceva ! Legea crestina iti interzice sa fugi de orice persecutie ci dimpotriva trebuie sa te bucuri de orice persecutie care vine asupra ta. Pai oare nu m-am aratat Eu in cartea lui Oliver a fi drac eretic caci am batjocorit crucea ortodoxa , si impartasania ortodoxa , deci preotul daca avea credinta in ortodoxie tebuia sa stea neclintit in fata cutitului si sa-si apere credinta in fata ereticului chiar si cu pretul vietii. Eu inteleg ca este omeneste sa fugi din fata mortii , dar oare asa am facut Eu insumi ? Asa au facut Sfintii Mei ? Au fugit ca sa-si scape viata din fata amnintarii ? Sau au stat si si-au primit moartea ci cinste si neprihanire ? priveste preotule pe peretii bisericii tale si ii vezi acolo taiati pe toti de sabie cu capetele cazute in lumina. Asa trebuie sa fie un calugar . Iar cind vine sabia asupra lui sa multumeasca lui Dumnezeu ca a vut un asemnea noroc incit sa ajunga deopotriva cu sfintii. Daca preotul avea constiinta curata in fata Mea atunci n-ar fi facut nici macar un pas inapoi ci ar fi stat drept cu pieptul in fata cutitului cu frica dar si cu bucurie. Faptul ca a fugit il dovedeste ca fiind un viclean si un fals credincios ce nu crede deloc in Hristos. Aici nu-i vorba de frica ci de lipsa de credinta in Dumnezeu Hristos. Nu ti-a fost rusine sa fugi din fata Mea si a Sfintilor zugraviti pe toti peretii si care erau chiar atuncea cu totii prezenti acolo ? Iata ca noi Sfintii iti ofeream atunci cununa muceniciei , daca te omora Ereticul Oliver ai fi fost declarat un Sfint intru ortodoxie iar cartea ereticului Oliver ar fi fost nimicita dintru fiinta datorita pacatului sau. Asadar tu fugind din fata sabiei ce se ridicase asupra ta tu te-ai declarat nedemn de-a sta inaintea Mea a Hristosului a devenit Oliver un Sfint si tu eretic. Nu ti-ai aparat Sfinta cruce si nu ai aparat Sfinta impartasanie pe care ereticul le batjocorise in cartea lui ! Nu ai urmat intru nimic faptele Mele si nici ale Sfintilor Mei ! Rusine sa-ti fie ca ai fugit , caci asta a fost totuna cu lepadarea de Hristos. Voi stiti ce pedeapsa a hotarit Sfintul Pahomie cel Mare pentru aceia care isi refuza cununa muceniciei si care fug din fata unei morti crestinesti ? Cind un calugar a fost amenintat cu moartea ca sa-si tradeze credinta el cind niste tilhari au ridicat sabiile asupra lui ca sa-l omoare acela de frica s-a lepadat de Hristos. Intorcindu-se apoi la Pahomie acesta l-a condamnat la inchisoare pe viata in intuneric complet si fara sa mai vorbeasca niciodata cu nimeni. Adica l-a ingropat de viu in mormint pentru tot restul vietii sale ! Aceasta ar trebui sa fie si canonul tau preotule ca sa fii iertat de pacatul ca ai fugit acuma din fata cutitului unui eretic care te amnenita cu moartea !

402

Apoi alt pacat a fost chemarea politiei de catre preot ca sa se apere. A dovedit ca este un om lipsit de iertare. Te rogi zilnic Mie Iarta-mi gresalele precum si eu iert gresitilor mei. Iata ca Oliver a gresit inaitea ta fiindca intr-un moment de tulburare. Dar ai iesit din biserica erai afara , pericolul trecuse , iar tu erai cu telefonul in mina. Acuma rolurile se inversasera. Acuma tu erai cu puterea in mina acuma tu erai agresorul cu cutitul in mina caci soarta lui Oliver era acuma in miinile tale. Puteai sa ierti. Caci asa am spus Eu iarta gresalele aproapelui tau de 7 ori cite 77 de ori . Dar tu n-ai iertat nici macar o singura data ci cum ai avut ocazia cum ai lovit inapoi fara absolut nici o mila. A suna la politie intr-o asemnea situatie nu-i deloc o gluma caci politistii sint niste brute fara minte. Cum dai tu un om pe miinile lor ? N-ati citit atitea carti cu lagare si puscarii incit nu stiti ce inseamna politistii ? Chiar daca te-ar fi taiat Oliver si tot nu trebuia sa faci asa ceva. Chiar daca erai cazut pe jos intr-o balta de singe trebuia a zici lumii : Iertati-l ca n-a stiut ce face ! Caci Eu insumi am facut asa . Sfintii mei au facut asa. Si chiar Oliver insusi a facut asa te-a iertat , caci inainte sa vina la tine asa hotarise in mintea lui : N-o sa-l omor pe popa , ci o sa-l scot afara sa-l vada toata lumea il pun sa steie in genunchi si cind vine politia sa traga in mine incit cind voi muri sa curga singele meu peste preot , si astfel sa ramiie macar cu constiinta incarcata ca sa-si dea seama cit de mult rau mi-a facut. Oliver la fel ca si Mine a vrut sa-si verse singele ca sa iti arat tie greseala ta si astfel sa te caiesti si prin regretul de faptele tale sa te mintuiesti. In schimb tu ai chemat politistii sa-l prinda si sa-l bage la puscarie impreuna cu homosexualii . Iti dai seama ce groaznica pedeapsa i-ai dat tu lui Oliver care te iertase si care voia acum sa se jertfeasca pentru mintuirea ta ? - Ei Doamne hai ca exagerezi aici . Eu nu am gindit niciodata asa ceva. Nu m-am gindit la mintuirea lui. Dar drept e ca m-am gindit ca daca reusesc sa duc la capat planul acela o sa ajunga sa ii para rau popii de faptele sale. Si mai ales credeam ca o sa-i para rau lui Nina ca m-a parasit si ma gindeam ca o sa ma iubeasca macar post-mortem. - Adevarat iti spun ca daca tu mureai asa cum iti imaginasesi tu , adica pui cutitul la gitul preotului mergeti afara , acolo ii cereai preotului sa stea in genunchi alaturi de usa bisericii , si sa asteptati venirea politiei dupa care le ziceai scoateti pistoalele si trageti in mine ca altfel il tai pe popa. El fiind in genunchi si tu in picioare aveau pozitie libera unde sa traga si cadeai mort peste popa. Incit se ridica popa de acolo plin de singele tau . Iar dupa o astfel de intimplare s-ar fi schimbat popa in inima lui si ar fi avut mult mai mare grija ce sfaturi da oamenilor la spovedanie. Iar daca cainta lui ar fi mers mai departe putea chiar pe urma sa devina popa un Sfint . Dar Eu aveam alte intentii acolo , nu sfintirea popei cu singele tau ci dimpotriva blestemarea popii cu propriile lui fapte si vorbe. Nu doar ca a chemat politia sa te aresteze ci pe urma ca sa te infunde cit mai adinc in puscarie a depus si marturie mincinoasa impotriva aproapelui sau declarind ca a fost vorba de o tentativa de crima. Desi Oliver i-a spus clar dinainte de a scoate cutitul : Nu vreau sa te omor ! preotul nu a declarat deloc asta politiei ci dimpotriva se grabea sa aduca dovezi ca sa sustina exact opusul acestei afirmatii . Voia sa dovedeasca neaparat ca Oliver voia sa-l omoare . Se lauda politiei ca avut inca mare noroc ca mai traieste , caci l-a pazit Dumnezeu si-a stat in biserica de unde a putut fugi caci daca intra la spovedanie nu mai scapa cu viata de acolo Iata dar un om care are scrise pe usa de la spovedanie poruncile lui Dumnezeu printr care scrie mare si clar sa nu aduci marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau . De fiecare data cind vine la serviciu vede inaintea lui poruncile alea , dar in clipa incercarii iata ca a incalacat Legea lui Dumnezeu. Iata dupa cine se conduce Nina , si iata omul la care merg sute de oameni pentru a primi sfaturi duhovnicesti.

403

Pe de alta parte Oliver in care ma gaseam Eu , duhul acesta ce ma acuza lumea ca sint Dracul , iata ca omul in care era Dracul nu a schitat nici macar un gest violent catre preot , apoi Omul in care era Dracul a vorbit intotdeauna cuviincios si blind ba chiar cu frica , apoi Omul in care era Dracul a dat dovada de iertare fiindca inca inainte de a veni la duhovnic deja il iertase de raul pe care i-l facuse si nu mai voia sa-i faca nici un rau dupa cum scrisese in carte , apoi Omul in care era Dracul nu a fugit de la locul faptei ci si-a asteptat pedeapsa oricit de frica i-ar fi fost de pedeapsa incit prefera mai degraba moartea decit internarea la gratii pe citiva ani , dar totusi nu s-a ferit ci a stat drept acolo un sfert de ora asteptindu-si pedeapsa , implinind astfel porunca Mea : Daca cineva te loveste peste un obraz tu intoarce-l si pe celalalt. Iata ca preotul l-a lovit pe Oliver crunt cind i-a luat-o pe Nina si in schimb Oliver a intors si celalalt obraz oferindu-i popii si posibilitatea de a-l baga la puscarie. Iar preotul n-a ezitat nici o clipa sa loveasca si a doua oara. Apoi Omul in care era Dracul ar fi putut sa ascunda cutitul oriunde caci Biserca era goala si putea sa iasa si afara chiar sa ascunda cutitul undeva ca sa nu fie gasit nici un cutit asupra lui . Dar fiindca Eu eram in el n-a mintit n-a fugit , si nici n-a facut nimic rau nimanui. Iar pe urma s-a bucurat ca merge la puscarie dupa cum am zis Eu voua : bucurati-va cind va vor prigoni pentru ca ati implinit poruncile Mele. Caci Oliver a mers acolo la porunca Mea. Deci el se stia complet nevinovat inaintea lui Dumnezeu. Eu desi i-am cerut lui Oliver sa pacatuiasca nu era intentia Mea sa se savirseasca aceste pacate fiindca Eu stiam ca Oliver nu va face nici un pacat. Acuma multi vor zice despre Mine , iata Dracul a impins pe om in pacat si fiindca n-a reusit de aceea zice acum ca el nici macar nu voia sa se faca acele pacate si inventeaza tot felul de motive ca sa scape basma curata. Dar iata ca va pot dovedi ca Eu n-am avut niciodata intentia de a se face aceste lucruri. Pe la inceputul cartii acesteia Oliver m-a intrebat de ce Doamne m-ai ales pe mine dintre toti oamenii ? Iar Eu i-am raspuns : fiindca ai fost de trei ori in pat cu fete virgine care voiau sa faca sex , si nu ai fost in stare sa te culci cu ele din cauza ca nu ai fost in stare sa faci pe cineva sa sufere o durere cit de mica. Ti-a pasat mai mult de aproapele tau decit de tine insuti. Nu ai fost capabil sa faci nici macar atita rau cuiva in viata ta. Iata acesta este nivelul neprihanirii tale. Si nici un alt om nu este asa. In conditiile in care ai fost cu acele fete , nici un barbat nu s-ar fi putut opri. Adica erai turbat de pofta , perfect din punct de vedere fiziologic , si totusi n-ai fost capabil sa faci macar atita suferinta cuiva. Asadar Eu cind l-am trimis sa faca o crima stiam perfect neprihanirea sufletului sau . Daca el este incapabil sa strapunga o virgina de frica sa n-o doara cum are sa poata el ucide pe cineva ? Asa ca l-am trimis linistit la crima fiind perfect convins ca e incapabil de asa ceva. Fara indoiala ca oamenii vor ride de asa o intimplare si li se va pare ceva tare comic. Dar Pavel si Petru cei mai mari sfinti ai crestinismului credeti ca erau la nivelul acesta de neprihanire ? Nu erau. Chiar dimpotriva Pavel a facut o multime de crime. Petru a taiat si el urechea unui soldat cind venisera sa ma prinda pe Mine , deci iata ca nici cei mai mari sfinti ai crestinatatii nu sint la nivelul acesta de Sfintenie precum omul acesta . - Doamne , cam ma laud singur , si de data asta nu pare sa fie la modul de gluma. - De aceea Eu nu am scris nici o carte ca sa nu ma laud Eu singur. Dar tu fiind mai mic ca Mine si mai putin diplomat , te-am pus sa scrii tot adevarul fara ocolisuri. Si oare ai uitat ca ai vazut Chipul Tatalui ? De aceea esti ce ti-am spus ca esti. Povestea cu fetele virgine e doar asa de prostit lumea. Fiindca oamenii cind e vorba de sex devin al naibii de interesati. Nimeni nu intelege ce ai scris in teoriile stiintifice , desi aceea este adevarata ta Sfintenie si cea mai mare. Insa povestea cu fetele virgine o pricepe tot prostul si de aceea te vor crede

404

chiar Sfint mai mare ca Pavel , pentru o mica prostioara. Asa sint oamenii. Trebuie sa le oferim ceea ce ei pot intelege . - Ma tem sa nu inteleaga altceva. Sa nu creada oamenii ca sint impotent. - Ai avut acuma recent o relatie cu o femeie. Povesteste cum a decurs. - Pai foarte bine chiar. Un aspect interesant care nu mi s-a mai intimplat niciodata a fost acela ca nici nu stiu cum sa zic. Dupa vreo 10 minute de sex , a urmat descarcarea , dupa care se pare ca puteam continua sa fac sex , adica nu-mi trecuse nici pofta si nici obiectul muncii nu se relaxase. Puteam trece direct la runda a doua fara nici o pauza. - Destul atit. Deci nu se pune nici o problema de impotenta ci dimpotriva . De obicei cam nici un barbat nu poate sa faca asa ceva. Deci esti incapabil sa produci vreo suferinta unei femei in schimb daca e vorba sa o faci sa se simta bine esti performant. Asta inseamna Om al lui Dumnezeu , neputiincios in a face orice rau si performant in a face bine cuiva. Chiar si in pat. - Totusi Doamne , acela nu a fost un pacat ? Ca m-am culcat cu o fata fara sa fiu casatorit cu ea ? - Nu , acela nu a fost nici un pacat. Ce este pacatul ? Este savirsirea unui rau cuiva. Asadar spune-mi ce rau ai facut tu atunci ? - Nu stiu. Dar in mod sigur toti habotnicii astia crestini or sa ma acuze ca am pacatuit. - Eu Domnul , nu vad nici un fel de pacat in aceasta fapta. Nu ai facut nici un rau nimanui , nici ei , nici tie , nici altora , si nici Mie. Asadar unde este vreun pacat aici ? Ea ti-a daruit acest lucru de bunavoie , nu ai obligat-o cu nimic si nici nu ai platit-o. Sa stii insa ca daca ai fi platit-o pentru acest lucru atunci era un pacat caci era prostitutie si asta e totuna cu un viol , fiindca obligi pe cineva sa faca ceva ce nu doreste sa faca. - Totusi i-am dat niste bani zilele urmatoare. - Ei , asa un dar de multumire nu-i totuna cu o plata . - Dar totusi sex in afara casatoriei nu este acesta un pacat ? - Sa stii ca multi pacatuiesc facind din casatorie o prostitutie. Orice femeie care se marita pentru bani , este o prostituata cumparata pe termen lung. Aceasta curvie se pedepseste cu iadul si nu se numeste casatorie nici chiar daca este facuta cu preot si cu acte la primarie. Asadar singurul fel de sex care nu inseamna un pacat este acela facut din iubire . - Atunci cam tot sexul din lume este un pacat . Fiindca iubire impartasita nu exista. Aici Doamne cred ca ai cam gresit lumea. Ai facut lumea cam prost Creatorule. - Desi sint Dumnezeu nu sint nici Eu perfect oricit ma atotperfectionizati voi. Daca nu va place lumea faceti-o voi sa fie mai buna. - Si spune-mi Doamne sexul de placere fara iubire este pacat ori nu ? - Da este pacat ca oamenii se iubesc atit de putin. Dar sa revenim la probleme mai serioase. Sa nu uitam de cel mai mare dintre toate pacatele. Pacatul impotriva lui Dumnezeu , pacatul lui Iuda. Celelalte pacate se mai pot ierta dar acesta nu se iarta niciodata nimanui . Este vorba despre acel pacat despre care am zis ca nu va fi iertat nici in cer si nici pe pamint. Orice om savirseste pacatul lui Iuda faca ca macar sa-si dea seama ca face acest lucru. Numai Sfintii sint singurii oameni care nu au facut pacatul lui Iuda in rest absolut toti oamenii il fac , inclusiv calugarii. Ce insemneaza acest pacat ? Inseamna ca omul nu crede ca poate sa schimbe lumea in bine si nici macar nu incearca. Fiecare om gindeste : Asa este lumea si nu o pot schimba eu ! Cine sint eu sa pot schimba o lume ? Nici macar Dumnezeu n-a putut schimba lumea , cum dar o sa pot eu un simplu om ? De aceea sfintii adevarati au fost Sfinti fiindca au crezut ca pot schimba lumea. Si fiindca au crezut atunci chiar au reusit sa o schimbe. La ora actuala datorita Sfintilor Mei avem o lume crestina , e drept ca fals crestina , dar totusi atorita Sfintilor , Numele Meu este 405

cunoscut acum pe tot cuprinsul lumii de la un capat la celalalt. Vreau sa arat acuma in Oliver si nesavirsirea pacatului impotriva lui Dumnezeu. Caci el cind mergea cu cutitul la manastire inca tot se gindea ca va reusi sa schimbe intreaga lume. Se gindea ca ia ostatic vine presedinte da legi in tara si de la o tara se vor imprastia legile si in celelalt tari si astfel intreaga lume va fi schimbata in bine si nu va mai exista saracie si disperare. Deci iata ca nici n cele mai negre clipe de deznadejde totusi Oliver nu s-a lepadat de credinta ca va reusi sa schimbe lumea. Si chiar cind a vrut sa se arunce subt tren a gindit : Cine stie ce planuri are Dumnezeu ? Poate ca sinuciderea mea ii va folosi la schimbarea lumii deci daca asa a zis El sa ma arunc atunci asta trebuie sa fac. Deci niciodata nici in cele mai grele incercari el n-a facut Pacatul impotriva lui Dumnezeu . Voi va veti intreba unde scrie in Evanghelie despre acest pacat capital ? Atunci cind cineva a venit la Mine si m-a intrebat ce sa fac sa ma mintuiesc ? Eu i-am zis respecta legile lui Dumnezeu . El mi-a raspuns leam respectat pe toate. Si intr-adevar acel om era complet neprihanit , nu facuse nici cel mai mic rau niciodata si facuse numai bine cit a putut el de mult. Parea sa fie un om perfect. Atunci i-am zis Un singur lucru iti mai lipseste. Vinde tot ce ai si hai dupa Mine. Ce inseamna hai dupa mine ? Insemna alaturarea lui la planul Meu de a schimba lumea. Insemna sa capete si el credinta ca impreuna cu Mine poate schimba o lume inteaga. Adica ridicarea mintii si a intereselor de la nivelul personal la nivelul intereselor omenirii intregi pe milenii de istorie umana. Asta am cerut de la toti. Unii au inteles si au facut ce le-am zis , altii nu m-au inteles dar m-au urmat si s-au mintuit si ei. Toti cei ce m-au urmat au fost imparati ai lumii ca si Mine , caci interesele lor au fost interesele lumii. Au facut ce era bine pentru omenire nu pentru ei insisi. - Doamne dar eu eu nu sint asa . Eu tot ce as vrea acum e sa fiu impreuna cu Nina din nou. Nu ma intereseaza prea mult binele omenirii decit asa ca plan secundar - De aia nu vei fi niciodata din nou impreuna cu ea atita vreme cit vei gindi asa. - Si cum anume ar trebui sa gindesc ca sa fiu din nou impreuna cu ea ? - Ar trebui sa te gindesti la ea ca la un soldat al Meu care sa te sprijine in lupta de schimbare a lumii. Dar asta inseamna sa o sacrifici si pe ea impreuna cu tine in suferinta si moarte. Inseamna sa o implici direct in conflictul dintre tine si oameni si asta ii va distruge viata complet . Mergind dupa tine va ajunge si ea legata de pat in spital de psihiatrie si va suferi urit de tot in viata . Vrei sa-i faci un asemenea rau ? - Presupun ca nu. Nu vreau sa-i fac asa un rau. Mai bine nu. - Vezi ? Aici gresesti. E singurul punct gresit din toata gindirea ta. Si anume ca tu nu crezi in imparatia cerurilor. Nu crezi in viata de dupa moarte. Daca ai crede ai conduce-o bucuros catre suferinta si moarte caci ai sti ca-i faci un mare bine. Pe cind tu te gindesti cum sa-i faci viata fericita in loc s-o indemni la sacrificiu pentru binele omenirii. - Esti inspaimintator Doamne. Esti de-o rautate infioratoare. Esti un demon. - De ce ? Ce rau fac daca ofer viata vesnica cuiva ? E drept ca pretul de platit este mare dar totusi si rasplata este mare. Mai bine sa devina cineva un Sfint decit sa fie nimic. - Doamne , eu nu vreau asta de la ea. Tot ce mi-as dori ar fi sa fie impreuna cu mine macar astea doua luni sa mergem pe dealuri si pe munti. Apoi in August eu voi face voia ta si ea se va duce la manastire. Lasa-ma doar astea doua luni de vara sa fiu cu ea. Nu am nevoie nici macar sa ma culc cu ea. Doar sa fie cu mine. - Daca ea ar face asta pe urma nu s-ar mai putea desparti de tine caci te-ar iubi prea mult iar daca tu vei intra in conflict cu lumea ea te va urma. Daca vei fi impreuna cu ea ii vei distruge viata. Dar ii oferi nemurirea caci ar fi folositor pentru carte asa o poveste. O pereche de sfinti rastigniti impreuna in iubire de Dumnezeu si in iubire unul fata de altul. Ar iesi o poveste foarte frumoasa. Pentru scopul asta da as fi de acord sa fiti impreuna. 406

Insa nu pot sa te las sa te casatoresti cu ea pentru a va asterne pe viata si a construi casa in munti cu familie si gospodarie asta nu pot lasa sa se intimple. - De ce Doamne ? De ce nu ? De ce sa nu traiesc si eu fericit ? Am scris cartea Ta . Gata mi-am facut datoria. Acuma oamenii treaba lor, daca nu vor s-o accepte de ce sa-i oblig ? Lasa-ma Doamne s-o iau pe Nina si sa fug in munti cu ea , undeva unde sa nu ne mai stie nimeni si sa traim acolo fericiti. - Nu. Daca vreti sa fiti impreuna stati in lume si faceti panarama toata viata cu oamenii pina ce va omoara. Asa precum au fost nebunii intru Hristos , asa vreau sa fiti si voi , sa enervati pe oameni incontinuu si sa-i scoateti din sabloanele gindirii lor. Tai copacul din fata primariei imbracat cu patura colorata , pocnesti politistii cu cartea , te aresteaza , apoi a doua zi ea poate sa continue lupta ta , poate sa se suie in copacul din fata primariei in vreuna din rochiile cele frumoase si sa faca Greva Foamei ca te-au arestat pe tine. Poate sa faca si ca buha in copac ca tot ii place. Iar cind vine politia s-o deie jos din copac sa tipe cit o tine gura si sa nu se lase data jos decit cu forta. Si uite asa intra si ea la gratii. Iar acolo continuati sa protestati pina cit de mult rezistati in greva foamei. Daca scapati vii din lupta asta , mai faceti o excursie prin munti ca sa va reveniti , apoi iarasi alta lupta , alta panarama cu societatea. Si tot asa toata viata faceti gesturi din astea poruncite de Mine intocmai ca nebunii intru Hristos. pentru a scoate lumea din sabloane pentru a arata ca nu asa se traieste viata in munca si adunare de bani si prostie eterna. Ci viata trebuie sa fie precum o joaca. Trebuie sa traiti pentru Dumnezeu si nu pentru bani ori alte minuni. - Frumos , nu zic nu , dar e periculos. E multa suferinta la gratii e urit tare de tot si oricum iti distruge creierul cu pastile. Si oricum ea nu vrea asa ceva , ea vrea cica la manastire. - Calugari am destui si mi-e scirba de dinsii asa precum iti era tie scirba de paduchii ce traiau in capul tau. Asadar nu este mintuire prin calugarie. Doar daca calugarul reuseste sa devina Sfint doar asa se mintuieste. Altfel imi pare rau de voi dar calugarii nu sint primiti in cer. N-am nevoie de calugari ! Eu vreau Sfinti nu calugari ! Eu de aceea te-am trimis la popa cu cutitul in miini ca sa pari ca esti nebun asa cum ai citit despre Andrei Nebunul intru Hristos. De ce fac asa ceva ? Fiindca este singurul mod de a arata adevarul despre oameni. In momentul in care Eu am un Nebun intru Hristos care asculta direct de Mine atunci pot sa creez oricind situatii inedite in care nimeni nu mai stie ce sa faca si atuncea oamenii se arata cine sint si sint obligati sa inceapa sa gindeasca ce ar fi normal sa faca si ce nu. In acest fel pot schimba mentalitatile oamenilor. - Doamne mi-a spus Nina odata sa te intreb cu ce am gresit inaintea Ta de te-am suparat asa de tare ? Si chiar ma intreb si eu , ce am facut oare de am trait asa de multa suferinta in ultima vreme ? Am pacatuit cred ca am pus-o pe Nina mai presus de Dumnezeu ? Asta am gresit nu-i asa ? - Spune-mi oare cu ce am pacatuit Eu Insumi cind ma aflam pe cruce ? Cu ce gresisem Eu inaintea lui Dumnezeu Tatal de mi-a dat asa o suferinta ? - Pai tu trebuia sa platesti pentru pacatele oamenilor - Aha si tu de ce crezi ca ai suferit ? Vrei sa stii cu ce M-ai suparat ? Haide sa-ti spun care sint crimele tale. M-ai suparat in primul rind cu sinceritatea ta absoluta. Sa spui tot ce gindesti fara sa minti nimic e cea mai mare crima posibila. Nimeni nu poate suferi adevarul si de aceea toata lumea te uraste caci jignesti pe toata lumea. Eu sint Adevarul si oamenii te urasc pe tine deoarece ei ma urasc pe Mine caci Eu ii jignesc pe toti prin Sfintenia Mea. Apoi m-ai suparat foarte tare ca nu vrei sa fii sectar de nici o culoare . Nu esti acceptat de nimeni fiindca toti sint Sectari care spun ca Secta lor e singura dreapta inaintea lui Dumnezeu si pentru ca tu nu faci parte din nici o Secta de aceea nici un om nu te poate accepta. Apoi ma superi foarte tare ca refuzi cu indirjire sa fii prost tu te crezi mai destept 407

ca toti Sfintii si nu vrei sa accepti sex-sfintenia crestina . Tu chiar crezi asa ca poti sa faci sex si sa ramii un Sfint ? Imi pare rau pentru tine daca crezi asa ceva , dar trebuie sa intelegi adevarul . Ti-a spus si Nina si calugarii , si toate babele bisericoase , si martorii lui Iehova si toate carticelele sfinte ce le-ai citit arata Marele Adevar crestin. De ce nu vrei sa asculti ? De ce nu vrei sa intelegi Marele Adevar al Crestinismului ? Nemurirea crestinului se afla in sexul lui ! Acolo se gaseste toata sfintenia unui om intre picioare. Ei dar daca tu nu vrei sa asculti nici de toate babele bisericoase si nici de toti hodorogii de duhovnici , te crezi mai destept ca toti pocaitii si iti doresti ceea ce n-ar fi trebuit sa-ti doresti niciodata atunci iata ca suferi. Nu conteaza ce gindesti , nu conteaza ce suflet ai , nu conteaza cit suferi pentru umanitate , conteaza doar sexul. Ai vazut doar ce sfat minunat ti-a dat calugarul acela celebru de la birnova. Daca nu poti sa te abtii de la sex leaga-te cu ceva. De ce nu vrei sa asculti ce te-a invatat calugarul ? Fa-ti asa o centura de castitate faina din tabla groasa , inchide-o cu un lacat si cu lanturi zdravene apoi arunca cheia . Uite de asta sa stii ca m-ai suparat foarte tare ca nu vrei sa ti-o legi cu lanturi . Cel mai indicat ar fi sa ti-o tai caci asa a zis Pavel , mai bine fara. - Tu chiar vorbesti serios ? - Din pacate da. Vorbesc foarte serios . Asa gindesc toti oamenii despre Sfintenie. Si e foarte trist ca s-a ajuns la o asemenea conceptie despre crestinism. Este o adevarata rusine ceea ce ati facut din Evanghelia Mea. A devenit evanghelia crestina cartea tuturor frigidelor si a impotentilor si a mosnegilor . Nu mai intelege nimeni ce voia Dumnezeu de la ei caci ei sint cu totii asa de preocupati de sex incit nu se mai gindeste nimeni la altceva. Religia pentru toata lumea e infrinarea placerilor . Pe cind Voia Mea ca Dumnezeu este tocmai invers de ce faceti voi. Scopul religiei este ca sa creeze o lume in care oamenii sa traiasca bine si sa nu mai sufere nimeni. Eu nu doresc suferinta voastra! Nu am dorit nici macar suferinta Fiului Meu. As fi vrut sa nu fie necesara . De aceea inainte de a va baga in religie intreabati-va mai intii Ce vrea Dumnezeu de la noi ? Iar Eu domnul v-am raspuns : sa va iubiti unii pe altii. Deci atentie putin ! Actiunile unui om religios nu este neaparat sa iubeasca el pe altii si altii pe el. Nu trebuie neaparat sa dai pomana la saraci sau cine stie ce alte actiuni caritabile sa faci . Ci in primul rind un om care se ocupa de religie trebuie ca prin actiunile sale sa faca pe oameni sa se iubeasca intre ei. Fiindca tot e vorba despre Nina o voi da chiar pe ea de exemplu cu o actiune din aceasta religioasa placuta Mie. Ea poarta rochii tiganesti. Prin asta uluieste lumea fiindca ea nu este tiganca dar totusi poarta asemenea rochii. Deoarece in general reuseste sa lase in urma ei vo impresie placuta de aceea toti rominii pe urma cind intilnesc tigani sint mai toleranti cu ei fiindca isi amintesc de ea. ( nu vorbesc de Oliver ca de acuma se gindeste sa isi caute prietena tiganca :) Si invers tiganii cind o vad cred ca-i de-a lor si cind afla ca este rominca se mira si se bucura ca o rominca poarta haine ca ei si devin astfel mai toleranti fata de romini. Uite asa toti cei care intra in contact cu Nina se vindeca de ura inter-etnica. Deci purtarea acestor rochii tiganesti duce la o toleranta intre doua natii de oameni ce nu se pot suferi si se urasc. Nimeni nu s-a gindit vreodata nici duhovnicii ei si nici ea insasi ca purtarea rochiilor tiganesti de catre Nina este o fapta cu ratiuni crestine inspirata dela Mine si care se include in categoria evanghelica Fericiti facatorii de pace ca aceia Fiii Lui Dumnezeu se vor chema. Lumea o crede nebuna dar daca ar fi mai multe femei care sa urmeze acest exemplu , lumea ar deveni poate un pic mai buna si mai frumoasa. Prin urmare una din misiunile ei de la Mine e purtarea de rochii din astea tiganesti si frunzareala prin lume. Nu mi-ar fi de nici un folos sa stea intr-o chilie in negru zicind rugaciuni caci asta nu face cu nimic oamenii sa se iubeasca unii pe altii ci dimpotriva toate calugaritele ar trebui sa iasa din manastiri si sa mearga prin lume imbracate in tiganci si sa faca tot felul de gesturi 408

nastrusnice comice sau dramatice , sa-i uluiasca pe oameni ca sa le puna oleaca mintea in miscare, sa caute sa-i faca pe oameni mai buni , mai toleranti , sa-i smulga din prejudecati , sa le arate oamenilor adevarul si sa-i poata indrepta catre o viata normala . Trebuie sa intelegeti ca calugaria este o Sfintenie pasiva si nebunia hristica e o Sfintenie activa. Pentru mintuire trebuiesc neaparat amindoua. Mai intii trebuie sa fii pasiv ca sa gindesti si sa inveti , pe urma parasesti scoala si aplici in fapte tot ce ai invatat. - Ia uite doamne Nu mi-a trecut niciodata prin cap ca rochiile tiganesti sint crestine Adica Tu ii vorbesti si ei ? - Nu. Dar pot inspira oamenii sa faca anumite lucruri. - Aha deci sa inteleg ca nu duhovnicul ci Tu esti acela care ai despartit-o de mine ? - N-as vrea sa ma urasti. Mai bine fii furios pe duhovnic decit pe Mine - De ce ai facut asta ? Din ce motive ? - Fiindca tu o luai aiurea intr-o directie care Mie nu-mi convenea . Tu voiai sa te insori sati faci gospodarie serioasa , casa in munti , copii , vaci agricultura Iar asa ceva nu am nevoie de la tine. Eu am nevoie sa ramii un luptator pentru cauza crestina. De aceea a trebuit sa te despart de ea ca sa te limpezesti la minte si sa intelegi ca nu iti pot darui o soarta de om obisnuit. Un imparat al lumii nu poate avea o viata de om obisnuit. Daca vrei sa fii impreuna cu Nina trebuie s-o vezi ca pe o partenera de lupta intr-un razboi , nu ca pe o nevasta. - Ea oricum nu-i de acord cu Legea Existentei si nu crede nimic din tot ce-i zic eu. - Asta e a doua problema. Daca nu crede atunci nu are ce cauta impreuna cu tine. - Pai dar cum ai vrea sa creada ca esti Hristos daca zici asmenea timpenii ca sa o violez ? Pai ea cind a citit ce mi-ai spus tu sa scriu s-a speriat si a fugit . - Sigur ca da Si de ce crezi oare ca te-am pus sa scrii acele lucruri ? - Aoleu Nu ! Nu se poate M-ai pus sa scriu stiind ca eu ii voi arata ei si ea se va speria si ma va parasi Deci asta era intentia ta cind m-ai pus sa scriu acele lucruri ? Sa ma desparti de ea ? De aia m-ai pus sa scriu toate alea ? - Nu se putea sa fiti impreuna pina cind nu aveati amindoi clar in minte ce aveti de facut. Trebuia sa-ti limpezesti mintea. - Dar acuma am pierdut-o definitiv. Ce mai foloseste acum ca am mintea limpede si inteleg ce s-a intimplat daca nu mai sint impreuna cu ea ? N-o sa se mai intoarca niciodata inapoi. Ea zice oricum ca Tu esti Diavolul si a zis ca nu vrea sa mearga impreuna cu mine pe calea perzarii a zis ca vrea sa mearga la manastire. - Fiecare om are dreptul sa-si aleaga calea vietii sale. Viata la manastire e frumoasa si placuta , sint flori multe , ai o colectivitate umana , muzica frumoasa , slujbe si o multitudine de alte avantaje care fac viata de calugar sa fie foarte confortabila. Impreuna cu tine ar ajunge legata de pat in spitalul psihiatric intr-o atmosfera oribila cu nebuni urlatori cu tuburi infipte in ea in chinuri groaznice mucenicesti. Cine ar vrea asa ceva ? Cine ar da locul din manastire pe gratiile unui spital de nebuni ? Desigur luptind pentru cauza ta ar ajunge o Sfinta o Regina a Lumii alaturi de tine dar daca ea nu vrea de ce s-o oblig ? Trebuie curaj mare pntru asa ceva si drumul e aspru. Calugaria e mult mai usoara. Pe poarta manastirii intra multa lume , dar pe poarta raiului putini intra. Ai sa-i dai textul de acuma si las-o sa-si aleaga singura drumul. - Si eu ce fac Doamne ? Fara ea nu am nici un rost de-a trai. Lasa-ma macar astea doua luni cit mai am pina in August sa mai fiu cu ea. Iti promit ca pe urma voi fi al Tau , dar pina atunci lasa-ma sa fiu cu ea . Da-mi Doamne macar sa traiesc visul unei excursii fumoase prin munti cu ea Te rog Doamne ! - Lucrul asta depinde de ea , nu de Mine. 409

- Dar Tu poti face orice ! Te rog ! Nu fi si tu rau ca Duhovnicul ala Te rog ! Doar o excursie ! N-am nevoie sa ma culc cu ea ! Doar sa fie cu mine , si mi-ar fi destul. - Da sigur ca da Dumnezeu poate orice. Chiar asa credeti una doua ca totul se face cit ai bate din palme ? Ia pune mina si fa si tu alea 1000 de flotari intr-o singura zi ca sa vezi ce greu imi este si Mie ca sa fac un miracol. Pentru un miracol trebuie sa muncesc , sa consum tot felul de energii Nu prea imi place sa fac miracole. Tu esti constient macar in ce te-ai bagat ? Esti constient macar de ce imi ceri ? Pot sa fac acest miracol dar o sa te coste prea mult. Pot sa ti-o aduc pe Nina in orice clipa indiferent de alegerea ei. Dar asta nu-i o lucrare de inger. Trebuie sa cer asta de la draci. Si daca cer de la ei le ramin dator si pe urma trebuie sa le platesc. Si crede-ma ca nu se merita. Daca vine ea sa vina singura. Dar intelege odata omule ca ea nu poate sa vina si nu va veni niciodata decit daca accepta adevarul. - Si care este adevarul ? - Eu sint Adevarul. Atit. Eu. Hristosul . Altceva nimic. Preotii au alt adevar in afara de Mine. Ei au spus ca un preot poate face pacate si totusi nu-si pierde harul lui Hristos. Iar asta este o minciuna. Dupa cum am aratat acuma prin faptele care le-ai facut tu un om care are harul Meu nu poate comite nici un pacat. Prin urmare un preot care comite vreun pacat nu are harul Meu si nici macar nu l-a avut vreodata. Voi spuneti ca la hirotonire se primeste Harul . Dar eu va spun clar si simplu ca Eu Hristosul dau harul Meu doar acelora cu inima curata si neprihaniti. Nu dau nicidecum Harul Meu tuturor golanilor care vin sa se faca popi pentru bani si umbla dupa o viata buna. Si cum preotia se obtine cu bani grei si se invirte in jurul banilor atunci aproape ca nici un preot nu are harul Meu. Unii preoti totusi au putere si lumea crede ca este de la Mine. Dar puterea lor este tot de acolo de unde aveau putere si preotii Egiptului. De la Dracu. Exista totusi intr-adevar si unii preoti care au harul Meu. Dar de aceia nu vei auzi niciodata ca au facut nici un pacat niciodata. Pacat in sensul stiut de Mine nu fleacurile voastre de pacate mincat carne vinerea. Fiindca dupa ce un om a primit Harul Meu nu mai poate pacatui niciodata. Oliver a incercat sa se arunce subt tren si a intepenit acolo aproape paralizat. Asta-i Harul Pur si simplu nu-i dau Eu voie sa pacatuiasca si nu are cum sa miste un deget macar ca sa infaptuiasca pacatul. E imposibil ca un om subt Har sa pacatuiasca vreodata. Fiindca Eu nu sint o gluma ori vreo imaginatie. Sint pur si simplu Hristos si cind Eu am intrat intr-un om s-a terminat cu pacatele pentru tot restul vietii sale. Acuma Oliver da-ti seama in ce situatie se gaseste Nina. A gasit si ea dupa indelungi cautari un duhovnic mai rasarit oleaca decit altii si iata ca l-am dovedit ca este fara har. Adica tu o pui pe Nina in situatia de a-i pune in fata ochilor adevarul ca 99% din Biserica Ortodoxa apartine Satanei. Doar citiva preoti de ai Mei sint strecurati in biserica asa in secret ca daca i-ar sti astilalti i-ar da imediat afara. Si de multe ori chiar sint dati afara Sfintii Mei. Iar mintea ei nu poate accepta asa un adevar este prea monstruos asa ceva. Nu poate fi adevarat. Chiar daca ai dovedit cu faptele tale confruntate cu faptele duhovnicului ca tu esti neprihanit iar preotul este pacatos , ea tot pe duhovnic il va crede un Sfint si pe tine un Diavol. Fiindca duhovnicul are autorizatie de la episcop. Are uniforma de om Sfint ! Tu ce ai ? O patura colorata pe care nici macar nu ai curajul s-o porti si nici macar cruce la git nu mai ai. Apoi daca n-ai uniforma , n-ai autorizatie , n-ai semnul sfint la git , degeaba ai tu inma curata ca asta nu valoreaza nici doi bani in fata Ninei. Degeaba sint Eu Hristosul in tine daca tu nu ai autorizatie de la Episcop sa ma porti pe Mine. Degeaba Eu Iisus Hristos sint in inima ta daca tu nu ai o cruce mare la git ca sa se vada de la distanta ca esti crestin. De aceea oricit de neprihanit ai fi tu vei ramine intotdeauna doar o fleandura in ochii Ninei , o cirpa aruncata pe marginea santului, iar ea va continua sa mearga sa ingenuncheze smerita si evlavioasa in fata 410

Dracului. Doar din mila ar putea Nina sa fie impreuna cu tine , dar Dracul nu o va lasa niciodata sa aibe mila. Pentru ca Nina sa fie impreuna cu tine in acelasi duh , ar trebui sa faca o revolutie spirituala in existenta ei si anume sa dea jos de pe peretii camerei ei pe toti dracii , pe toti popii . Dar ea a amestecat dracii cu sfintii. A pus popii si episcopii deopotriva cu mucenicii si de aceea a intrat in inselare. - O intrebare Doamne. Da si pe serafim din Sarov ar trebui sa-l dea jos ? - Ala a fost Prooroc nu popa. Iar mesajul sau ai vazut ca se referea direct la tine. Ortodoxii au facut eroarea sa-l declare Sfint fara sa inteleaga importanta mesajului pe care el l-a transmis lumii. Serafim din Sarov a spus ca Duhul Sfint este un material si nu o persoana. Asadar Mingiietorul care este o persoana nu poate fi Duhul Sfint . Deci mesajul lui Serafim din Sarov decodificat logic spune ca Mingiietorul va fi un om . Nu degeaba am trimis mesajul acela al lui in toata lumea. Ci fiindca venise vremea. - Da sigur , ca da , sa vezi ce-ar ride Nina de mine citind asta - Sa rida cit pofteste dar dogma ortodoxa zice ca Duhul Sfint este o persoana a Sfintei Treimi , iar Serafim contrazice asta in mod clar. Spalati-va pe cap acuma cu problema ca ati acceptat un sfint care contrazice dogma Sfintei Treimi. Iar Serafim fiind un Sfint este mai mare decit orice Episcop si deci nu are voie nici un Episcop sa-l mai contrazica vreodata. Deci nu mai exista nici o Sfinta Treime , decit in felul aratat in cartea lui Oliver care reprezinta adevarul despre Mine . - Auzi Doamne ? Ia da-mi tu te rog un raspuns la carticica asta cu Evadarea din iad cu care isi face mare propaganda ortodoxia. Ei spun ca ortodoxia e singura credinta adevarata. - Da ? asa zic ? Hai sa lamurim cartulia. O femeie penticostala trecind prin multe greutati ale vietii mi-a cerut sa-i arat calea spre mintuire. Eu Hristosul m-am infatisat ei si i-am aratat calea spre mintuire : Trei cruci pe un deal . Adica mintuirea se obtine doar prin mucenicie pentru Mine. Ea insa n-a priceput si imi cerea din nou sa-I spun cum sa se mintuiasca. A doua oara m-am infatisat iarasi ei si i-am aratat o inima omeneasca plina de mizerie vrind astfel sa-I spun N-ai priceput ce ti-am aratat inainte cu cele trei cruci fiindca nu ai o inima curata. Aceea era singura cale nu cauta alta. Ea insa nu a priceput nici a doua vedenie. Dupa care deoarece ea nu voia sa gindeasca si sa priceapa si nu m-a primit pe Mine, a venit atunci la ea Diavolul care a inceput sa o chinuie. A cautat ajutor la o biserica ortodoxa si a avut norocul sa dea peste un preot bun cu Har de la Mine si la rugaciunile sale Diavolul era obligat sa plece din femeie. Dar inainte sa paraseasca diavolul pe femeie a mai purtat o ultima conversatie cu femeia ca sa ii lase ultimele sale invataturi. Deschide te rog carticica si citeaza de aici : I-am zis diavolului : Bine , raspunde-mi care este calea cea adevarata spre mintuire ? Diavolul mi-a raspuns : Ortodoxia este dreapta credinta , iar biserica catolica este aproape sora. Aceste cuvinte sint identice cu cele scrise in cartea de propaganda ortodoxa. Deci priviti clar scris alb pe negru invatatura Satanei : Ortodoxia este dreapta credinta . Mai ortodoxilor mai ! stiam eu ca sinteti prostalai si-mi erati dragi pentru asta dar chiar in halul asta n-as fi crezut sa apuc a vedea vreodata o asemena dovada de prostie . Apoi daca diavolul insusi iti vorbeste , si recunoaste ca este diavol doar nu iti inchipui ca Diavolul zice Adevarul. Sinteti chiar culmea ! Nu se poate niciodata ca diavolul sa zica Adevarul si sa arate cuiva calea catre mintuire. Ci diavolul va cauta intotdeauna sa insele pe om. Cuvintul diavol este totuna cu inselator. Orice cuvint care iese din gura diavolului este inselare si minciuna , si nu are drept scop decit distrugerea si desbinarea oamenilor. Cuvintele care ies din gura diavolului vor face oamenii sa se urasca intre ei. 411

Aceasta invatatura a Satanei ca Ortodoxia este dreapta credinta si catolica ca o sora , duce la dusmanie intre protestantii moderni si biserica veche. Au fost razboaie groaznice in istoria lumii din cauza acestor afirmatii , in care s-au omorit oamenii intre ei cu sutele de mii , si inca si acum este razboi in lume din cauza acestei invataturi Satanice. Iata invatatura Mea a Hristosului care v-o dau Eu acum voua : Calea spre mintuire este cea aratata mai sus : cele trei cruci adica mucenicia intru hristos. Indiferent din ce secta sinteti , si din ce grupare religioasa , nu este alt drum spre cer decit prin martiraj si mucenicie adica prin suferinta si moarte silnica , napraznica pentru Mine. Mintuirea o gasiti nu la biserica ci la puscarie si la spitalul de nebuni la gratii. Nu merge nimeni in cer daca n-a trecut cel putin printr-o puscarie si o prigonire pentru credinta. Acesta e adevarul fie ca va place ori nu. Exemplu : preotii ortodoxi din lagarele comuniste care au protestat impotriva ateismului, nebunii intru Hristos precum Andrei Nebunul care au protestat impotriva nebuniei , Martorii lui Iehova din lagarele naziste care au protestat impotriva razboiului Acestia sint toti in cer. Restul imi pare rau de voi dar nu ati suferit pentru Mine , si nu ati murit pentru Mine. Asa ca la revedere si la gheena cu voi. Alta cale de mintuire in afara de cruce nu exista. Iar in vremea voastea crucea inseama puscaria si azilul de nebuni. Desigur Dracul o sa va invete altceva. Nu ma intereseaza din ce secta sinteti ci ma intereseaza doar inima voastra. Cine este om bun si iubitor de Mine se va mintui oricum indiferent de ce secta apartine. Diavolul mi-a zis : a fi ortodox e lucru mare (vorbele dracului nu ale Mele ). Trebuie sa te impartasesti in fiecare luna cu sfintele taine. (invatatura satanei caci din gura lui au iesit aceste vorbe ) Sa te spovedesti de tot ceea ce ai facut si dupa aceea daca duhovnicul iti permite , sa te impartasesti (satana va inseala amarnic). Uite la dinsii cum isi fac propaganda cu vorbele dracului ! E lucru mare a fi om bun indiferent daca e ortodox ori neortodox. Apoi cu impartasania. Ce inseamna aceasta ? Inseamna ca atunci cind primesti asa ceva trupul tau devine trupul Meu si singele tau devine singele Meu. Adica cind Eu Hristosul ofer impartasanie cuiva atunci Eu Insumi ma intrupez in acel om. Prin urmare acel om se va comporta exact cum m-as fi comportat Eu insumi daca as fi fost in locul lui. Eu am dat apostolilor mei impartasania o singura data in viata si le-a fost destul. Exista o singura fiinta autorizata care are dreptul sa ofere unui om trupul Meu si singele Meu. Si anume doar Eu insumi Iisus Hristos. Desigur preotul ofera omului niste simboluri , dar singura impartasanie adevarata o dau doar Eu Insumi. Si o dau doar o singura data in viata unui om. Cine o primeste pe cea adevarata acela nu va mai pacatui niciodata. Acuma preotul ofera simbolurile acestea aproape oricui in fiecare luna si il amageste pe om ca se va mintui. Dar rareori este chiar adevarat in majoritatea cazurilor este doar o amagire. Daca un om a mai pacatuit dupa prima impartasanie atunci inseamna ca nu a primit-o pe cea adevarata . Acuma insa , trebuie sa admit ca din punct de vedere medical psihologic este sanatoasa aceasta traditie ortodoxa , oferind oamenilor o relaxare psihica , dar mintuire nu ofera acest lucru. Si e cam necinstit sa oferi relaxare cuiva care se afla intr-un pericol de moarte. Caci frica de moarte e mintuitoare , daca omul se crede curatat de pacate isi pierde frica de moarte se multumeste cu inselarea aceasta si nu mai cauta deloc mintuirea adevarata. Desigur majoritatea oamenilor n-au nici o treaba cu mintuirea si de aceea oricum e mai bine pentru ei sa traiasca linistiti in inselare decit sa se amarasca pentru ceva ce oricum nu vor avea niciodata. Pacat mare este insa pentru acestia cum este Nina cu rivna mare pentru Mine care ar fi putut ajunge la mintuire insa care se inseala cu aceste 412

ritualuri false de impartasanie. Ninuta draga , afla ca nu ai primit niciodata impartasania adevarata dela Mine daruita caci daca o primeai erai incapabila de a mai face vreun rau cuiva. Afla ca esti cea mai norocoasa intre femeile acestor vremuri caci esti singura careie i-am permis sa stea alaturi de Oliver. Stiu ca tu nu poti sa vezi pe Oliver asa cum il vad Eu Hristosul care cunosc viitorul lumii si stiu ce va deveni acest biet Oliver pe care il batjocoresti tu acuma. Dar iti spun , macar din mila nu-i fa rau .

Diavol prostie sau nebunie ?


Ma confrunt cu o problema ce depaseseste nivelul meu de intelgere si slava Domnului ca doar am destula. M-am intilnit din nou cu Nina. Dupa ce ne-am intilnit de citeva ori am inceput a crede ca totul va fi din nou ca inainte . I-am cerut sa vina sa stea din nou la mine asa ca inainte. Atunci Nina fiind nehotarita si nestiind ce sa faca ca sa decida daca mai vina acasa la mine a luat un ban si l-a aruncat in sus ca sa afle astfel voia lui Dumnezeu. Mie imi era tare frica ca Dumnezeu are sa fie rau cu mine dar banul a cazut ca sa vina din nou acasa la mine. Eu eram foarte bucuros si fericit saream in sus de bucurie , iar ea era cam acra de necaz ca eram eu asa de bucuros. Si atuncea a hotarit sa mai arunce inca odata cu banul zicind ca stai , ca banul a cazut ca sa vin , dar ia sa vedem daca e voia lui Dumnezeu si sa ramin peste noapte. Aruncind banul a doua oara a cazut sa nu ramina , si acuma ea era tare fericita ca ma face pe mine sa sufar. Caci Nina e dusmanca fericirii si a placerilor si e mare iubitoare a suferintei si a infrinarilor. Lui Nina ii place iubirea asta de genul te iubesc nespus de mult dar nu pot fi cu tine niciodata. Venind ea acasa la mine sprea seara a vrut sa plece si eu am inceput sa ma rog de ea sa ramina cu mine. Am bocit eu o vreme pina ce s-a induplecat sa ramina cu mine peste noapte. Pe urma insa Nina a intrat intr-o stare ciudata a inceput sa tremure si sa plinga. Eu am intrebat-o ce a patit , ce-i cu ea ? Ea mi-a raspuns ca nu se simte bine. Eu ii explic ca nu ii fac nimic , nici macar nu intentionez sa o sarut , si ca poate avea incredere totala in mine. Ea imi zice ca are incredere in mine dar e ca e vorba de altceva. Eu ii cer sa-mi zica ce-i ea imi spune ca nu poate. Eu ii cer sa discutam sa comunicam ca sintem oameni , sintem prieteni ne putem spune orice unul altuia. Orice problema ar fi o putem rezolva daca discutam. Ea imi raspunde : As vrea foarte mult , dar nu ma lasa. Eu o intreb Cine nu te lasa ? Ea insa plingea si tremura tresarind de frica cind se auzea orice zgomot prin camera. Erau lumina stinsa si geamurile deschise prin care batea oleaca vintul si mai fosneau niste pungi , mai scirtiia o usa iar ea sarea speriata cu o frica groaznica de parca o taia cineva. Eu ii zic , calmeazat-te ! Ce ai patit ? Ce te sperii asa de la orice ? Nu-i nimeni aici sintem doar noi in camera. Nu te mai speria de orice usa care scirtiie. Si spune-mi si mie cine nu te lasa sa vorbesti cu mine ? Duhovnicu tau ori cine ? La care ea imi raspunde in cele din urma : Nu ma lasa sa fiu cu tine Diavolul cu care vorbesti tu. Eu ii raspund ca eu vorbesc doar cu Iisus Hristos si nu am nici o tangenta cu Diavolul. Ea ma intreaba si atunci de ce ma sit asa rau acuma ? Daca Iisus ar fi cu tine ar fi imposibil sa ma simt rau. Eu ii zic te simti rau fiindca iti lipseste credinta in Dumnezeu. Nu ai credinta de aia simti frica. Esti tulburata fiindca tu crezi in Diavol mai mult decit in Dumnezeu si fiindca desi esti acuma cu mine tu nu te-ai lepadat de Duhovnicul tau . Pe urma ea a vrut imediat sa plece , am luat un taxi si am dus-o acasa. Imi era si frica sa o las singura in starea in care se afla , dar se pare ca frica ii era data tocmai de mine. Ma gindeam ca acasa la ea intre peretii ei acoperiti cu icoane o sa se simta mai bine. Are sute de icoane pe peretii camerei ei , pur si simplu sint acoperiti peretii cu icoane de sus si pina jos. Probabil ca acolo se va simti in siguranta. E ceva de speriat cite icoane are pe pereti de acuma asta nu mai inseamna credinta e o nebunie a icoanelor e ceva infiorator ca in fimul acela cu George

413

Nash care avea peretii acoperiti cu mii de hirtii semn al nebuniei sale. Asa si Nina are sute de icoane pe pereti ingramadite unele peste altele. Am plecat spre casa ingindurat. Ce-i cu fata asta ? E oare nebuna ? E demonizata? Sau e pur si simplu proasta ? Cred ca e cite putin din toate. Ce criza urita a facut ! Hai ca si eu sint cum sint caci recunosc ca am si eu crizele mele psihice depresive referitoare la femei dar macar astea au o explicatie , trecutul atit de dureros si frica ca s-ar putea repeta acel trecut. Dar despre ea ce sa gindesc ? Ce sa inteleg ? Cred ca ea fugind de la manastire a ramas cu un sentiment de vinovatie ca l-a abandonat oarecum pe Dumnezeu prin abandonul manastirii. Sentimentul de vinovatie ca a parasit manastirea era ascuns in adincul sufletului ei devenind o frica inconstienta irationala. Se teme ca Diavolul o va urmari mereu oriunde si o va pedepsi fiindca a plecat de la manastire. Probabil traieste mereu cu senzatia ca este urmarita de draci . De aceea sia pus atitea icoane pe pereti din frica de Diavol s-a baricadat cu icoane si cruci ca si cum si-a facut un fel de zid de Sfintenie inauntrul caruia este in siguranta. Iar cind a intilnit in viata fericirea i-a fost frica de fericire fiindca vede in iubirea mea ispita diavolului care vrea sa o distruga si sa o piarda. Nina crede ca Dumnezeu e Diavolul. Mai exact ea crede ca eu vorbesc cu Diavolul si ca tot ce este scris in cartea aceasta este opera Diavolului. De aceea ea nici macar nu vrea sa citeasca cartea mea. Acuma eu stiu ca omul specialist in ceva o sa citeasca intotdeauna dupa specializarea lui. Spre exemplu un psihiatru citind aceasta carte va cauta la tot pasul argumente ca sa isi dovedeasca lui insusi ca e o boala psihica , fiindca specializarea psihiatrului este sa vada cite un posibil nebun in fiecare om. Psihiatrul nu-si da seama ca el insusi a innebunit din cauza deformatiei profesionale. De aceea el vede nebunia din toata lumea fiindca in primul rind nebunia se gaseste in el insusi. Un Mare Psihiatru Celebru a spus odata : Eu imi dau sama ca fiecare om are cite o boala psihica Adica in delirul sau psihic psihiatrul vede numai nebuni in jurul sau. Stiti cum sint nebunii de aceia de prin filme arahnofobi care cind ii apuca criza delirului vad numa paianjeni imaginari in jurul lor si incep sa urle de groaza ? Ei , la fel si psihiatrul asa cum arahnofobul in delir vede numai paianjeni in jurul lui chiar daca ei nu exista in realitate , la fel si psihiatrul vede numai nebuni in jurul lui chiar daca acestia nu exista in realitate ci doar in imaginatia lui. Boala psihiatrului e frica de nebuni. Psihiatria nu este o stiinta ci o boala psihica ce ar trebui numita nebunofobie. La fel se pune problema si in religie. Un calugar este un om care traieste toata viata in frica de Diavol. Dracofobie. Pentru calugar orice lucru frumos si placut este o ispita a Diavolului. Orice clipa de fericire implinita e desfrinare Diavoleasca . Un calugar are mereu senzatia ca Diavolul este pretutindeni in jurul sau si il urmareste incontinuu si il impinge mereu catre placeri , il pindeste la fiecare colt de strada sa-l chinuie mereu ca sa ii piarda sufletul. Asa cum arahnofobul cind intra in criza vede numai paianjeni in jurul sau , la fel si calugarul cind intra in delir mistic vede numai draci in jurul sau . Diferenta intre un Sfint si un calugar e aceea ca Sfintul cind intra in criza psihica deliranta de extaz mistic vede numai ingeri in jurul sau in vreme ce calugarul cind intra in delir vede numai draci in jurul sau. De aceea eu prefer sa fiu Sfint si nu calugar ! Ce bine de mine ca ma cred Sfint ! Dumnezeu nu prea exista pentru calugari , fiindca este interzis de catre Biserica sa vorbeasca omul cu Dumnezeu. Invatatura bisericii este ca doar Diavolul poate vorbi cuiva si Dumnezeu nu vorbeste niciodata nimanui si de aceea trebuie sa asculte calugarul numai de seful ierarhic de arhiepiscopi si duhovnici. Nici un calugar nu-si pune problema ca acel arhiepiscop ori duhovnicu este si el om ca toti oamenii si deci poate fi si el inselat de draci. 414

Iar dracu evident ca numai cu arhiepiscopii o sa se combine fiindca daca le ia mintile la aceia atunci a luat mintile tuturor. Si daca te conduci dupa un duhovnic care-i condus de dracu atunci tu insuti devii condus de dracu. Toate astea le-am spus si le-am explicat in toate detaliile posibile de-a lungul intregii mele carti. Dar Nina nu vrea sa citeasca ! Fiindca din start ea si-a pus pe Diavolul inaintea ochilor si altceva ea nu mai poate sa vada. Daca ea asa a fost educata o viata intreaga acuma nu mai poate sa se mai schimbe. Ceea ce a patit Nina este precum moda aceea din China cind erau la moda domnisoarele cu picioare mici. Asa se considera ca fiind de rasa nobila femeile care aveau picioruse mici. Din acest motiv parintii in special aceia saraci legau picioarele copiilor inca de mici , ca sa nu creasca si sa ramina mici. Suferinta pe care o traia copilul era groaznica , nu putea sa mearga decit cu foarte mare greutate si traia toata viata intr-o durere contnua. Parintii erau foarte cruzi si rai cu copilul ca sa ii asigure astfel un viitor minunat sa ajunga sa se marite cu un barbat bogat si fata lor sa ajunga o Mare Doamna. De aceea isi persecutau copilul fara absolut nici o mila si cu o cruzime de neimaginat. Ca sa ii faca un bine Cum aveau o fata mai frumusica cum il legau picioarele incit frumusetea fetelor devenise blestemul lor. Aratau la televizor piciorusele mici ale domnisoarelor din China si era ceva monstruos. Laba piciorului era indoita complet , fiiindca piciorul crescuse dar nu avusese loc unde sa creasca s-a indoit in asa fel incit degetele de la picioare ajunsesera la calciie infipte in carne. Toata laba piciorului era un fel de mototol de carne contorsionata, incit iti era groaza sa vezi asa ceva. Probabil ca incaltate cu papucei erau dragute dar descaltate erau ceva infiorator. Le-a intrebat reporterul pe domnisoarele cu picioruse mici ajunse acuma la virsta de aproape 100 ani : Si totusi , macar daca ati suferit atit de ingrozitor , macar ati cistigat banii pe care i-ati visat ? V-ati maritat totusi pina la urma cu un barbat bogat asa cum au sperat parintii vostri ca va fi ? S-a meritat oare sacrificiul pe care l-ati facut ? La care ele au raspuns : Nu , fiindca atunci cind am ajuns noi la virsta de maritat s-a schimbat moda in China si domnisoarele cu picioruse micute n-au mai fost la moda in comunism de acea nimeni nu s-a mai casatorit cu noi niciodata fiindca eram niste handicapate. Dar vreau sa spun - zicea femeia - ca oricum nu se merita nici pentru toti banii din lume sa traiesc toata suferinta ce am trait-o in viata. Caci pe cind eram copil as fi vrut si eu sa alerg , sa ma joc cu ceilalti copii , dar nu puteam , orice pas era durere si suferinta. Daca as fi avut de ales nu as fi facut niciodata asa ceva , pentru nici o suma de bani , dar nu am avut de ales , eram copil si paritii au facut cu mine ce-au vrut. Parintii au facut din noi niste handicapate pentru a-si implini ei ambitile lor. Un alt obicei la fel de inspaimintator ce se obisnuieste in unele secte crestine este operatia de virginitate eterna in care copilul de mic , fetele , este supus unei operatii in care i se coase pur si simplu sexul definitiv , in asa fel incit se lipeste pielea si carnea , incit fata cind creste mare nu mai are cum sa faca sex niciodata. Aceasta operatie este ilegala si este inclusa direct in categoria penala de mutilare de minori de aceea nici un medic legal nu este dispus sa faca asa ceva. Prin urmare operatia este facuta in mod clandestin si fara personal calificat . Din povestirile martorilor care au asistat la asa ceva au spus ca sint folosite cutite ordinare fara anestezic , fara nici un dezinfectant , fara nici o precautie medicala , probabil ca nici nu-i permisa medicatia de religia lor crestina , ci pur si simplu leaga un copil il taie si il coase, in vreme ce copilu urla si se zbate intr-o balta de singe. Iar ei fac asta ca sa ii faca un bine copilului ca sa ii asigure mintuirea sufletului ca nu care cumva sa pacatuiasca vreodata. Fiindca parintii din iubire fata de copilul lor isi doresc ca fetita lor sa fie asemenea Fecioarei Maria vesnic fecioara. Problema e ca nimeni nu

415

intreaba pe copil daca doreste acest lucru ori nu. Ei fac operatia si gindesc lasa ca e mai bine asa Ca sa va dati sama pina unde a ajuns nebunia crestina. Ei cu Nina lucrurile sint cam la fel. Ea de la virsta de 15 ani a stat in manastire. Cit era mica i se parea ca-i o joaca calugaria. Imi povestea cum ii placea sa bata toaca ori cum se suia noaptea in copac si facea ca buha ca sa sperie maicile. Dar crescind acolo in mediul acela s-a indoctrinat puternic cu mentalitatea manastirii. Pentru o maica cea mai mare rusine este sa paraseasca manastirea si sa se marite. Era ceva ca si cum n-a reusit sa isi pastreze locul ceresc , e ca un fel de tradator de Dumnezeu ca un fel de Iuda . Pentru o maica a-si abandona manastirea si a se marita este totuna cu esecul in viata. Daca una dintre maici facea lucrul acesta celelalte o birfeau si rideau de dinsa pina nu mai puteau. Iar Nina traind asa 10 ani in aceste birfe a crescut si s-a format in aceasta mentalitate. Cind auzeau ca maicuta fugara mai are si un copil iarasi rideau celelalte maici de dinsa ca si cum ar fi cea mai mare rusine posibila sa ai un copil . Acuma Nina este este o femeie pur si simplu oripilizata de ideea de a avea ea un copil. Fiindca o calugarita insarcinata e cea mai mare rusine imaginabila. Ea fiind crescuta acolo in manastire a devenit precum domnisoarele cu picioruse mici din China care aveau picioarele malformate intr-un asemenea hal ca osul piciorului era indoit incit degetele de la picioare erau infipte in carnea calciiului. Asa este acum si sufletul Ninei crescut in mentalitatea manastireasca. Asa s-a format in cei 10 ani de educatie manastireasca . Cel mai elocvent exemplu al acestei malformatii psihice este felul in care se scalda Nina. Ii place foarte mult apa si vrea si ea ca tot omul sa se scalde vara. Dar nu poate sa-si de jos hainele de pe dinsa. Nu rochiile astea tiganesti ci alealalte , hainele cele negre de maicuta. Si a intrat in apa imbracata asa in haine de maica. Ea se bucura cind imi povestea ca facuse baie se scaldase nu stiu unde. Eu am intrebat-o cum ai facut baie , daca tu nu te dezbraci niciodata ? Iar ea mi-a raspuns , am intrat asa imbracata in apa. Eu m-am ingrozit , numai cit imi inchipui scena cu o maicuta care se scalda intrind in apa imbracata complet inclusiv capul invesmintat in batic negru. Si imi zice ca ii place si sa sara in apa din copac Ce misto ar fi de filmat asa o scena la strand o maicuta imbracata complet in negru si cu capul infasurat in broboada neagra sarind de la trambulina Ar fi comedia secolului Ar face inconjuru lumii asa o scena Eu am intrebat-o uluit : Dar cum ai putut sa faci baie asa imbracata ? Iar ea mi-a raspuns firesc : Pai daca era cald ce voiai sa fac ? Eu i-am zis : Pai sa te dezbraci , sa faci su tu baie ca toti oamenii in costum de baie . La care ea s-a ingrozit : Doamne fereste ! Dar cum o sa fac eu asa ceva ? Ce am innebunit ? Eu am incercat sa-i explic ca este normal si firesc sa stai in costum de baie la plaja . Nu poti sa mergi la mare la plaja si sa stai imbracata in haine negre calugaresti. Iar ea Nu ! ca asta e sfatul Diavolului care duce sufletul la pierzanie si la chinurile cele vesnice ale iadului. Adica cum bre daca ma duc la mare sa fac si eu o baie ce o sa merg de acuma in iad ca mi-am dat blugii jos si am ramas la plaja in slip si ispitesc lumea. Io-te bre ! Apoi daca pina si pentru asta tre sa merg in iad , ca merg la plaja ca tot omul normal apoi mai duca-se naibii de religie. Ia mai lasati-ma voi in pace cu Diavolu vostru ca de acuma sinteti prea de tot. Nici nebunii de la Socola nu sint chiar asa de nebuni ca religiosii astia fanatici. Ca asta de acuma nu mai este religie este boala mintala. Dar ea mindra si ingimfata nu accepta nicidecum ca am dreptate si ca e ceva foarte firesc sa faca oamenii baie in slip si nicidecum imbracati in haine negre calugaresti. Ea se crede cuvioasa si mare evlavioasa ca face baie imbracata complet. Dumnezeu a facut omul in curul gol . Dumnezeu nu i-a facut haine omului , ci Diavolul , Sarpele acela din Rai este acela care l-a invatat pe om sa-si faca haine. Hai ca 416

acuma asa e lumea , acuma purtam toti haine si asta e si n-ai ce-i face. N-am sa ma apuc acuma sa predic nudismul absolut . Dar chiar de acuma sa ajung sa ma scald imbracat , asta-i prea de tot. Ea zicea ca cele ale lumii sint ale lumii , noi calugarii nu avem nci o treaba cu nebunelile lumii. Da fa ! Dar sa te scalzi iti place nu ? Adica tot om esti si tu nu esti alta dihanie oricit ai incerca tu sa zici ca esti altceva. Tu incerci sa zici ca la manastire nu exista femeie sau barbat ci toti sint calugari. Tu incerci sa-ti renegi umanitatea din tine , incerci sa fii altfel decit cum te-a facut Dumnezeu de aia suferi. Si tot de aia ma faci si pe mine sa sufar. Intre mine si Nina problema este Dumnezeu. Ea crede ca Dumnezeul meu este Dracul , iar eu cred ca Dumnezeul ei este Dracul. Ea ma iubeste foarte mult si eu o iubesc inca si mai mult , dar intre noi e problema asta. Caci eu ma cred Sfint dar Nina se crede SuperSfinta. Parerea mea despre ea e ca intr-adevar este Super !!! , Sfinta mai putin. Eu ma cred oricum mai Sfint decit ea iar ea se crede mai Sfinta decit mine ca este mindra de faptul ca ea are 10 ani de manastire incit ea deja se crede se crede o vedeta in religie vorbeste cu mine de sus in jos fata de mine care sint cica om laic . Astia 10 ani de manastire ii dau ei o mindrie de nici cu prajina nu-i mai ajunge nimeni la nas. Ea de acuma se crede profesoara de religie si nu asculta decit de unii preoti batrini ce se dau mari jmecheri in fata lumii ca sint Mari Duhovnici. Ce pot eu sa mai fac in situatia asta ? Nu mai stiu ! Uf ! Drace Iisuse Hristoase ia mai spune si tu ceva ca eu nu mai stiu ce sa mai zic ? Spune-mi cum pot s-o fac pe Nina sa fie cu mine ? - Eu am facut tot ce am putut ca sa arat adevarul. Daca Nina este oarba atunci Eu nu mai am ce-i face. Caci Eu am spus ca vor fi Hristosi mincinosi care vor veni la voi precum lupii acoperiti cu blanuri de oaie si au sa va insele. Caci oamenii se pot preface in fel si chip , pot minti oricind , pot juca teatru oricind , oricine poate mima evlavia si neprihanirea. Dar adevarul se gaseste in spatele mastilor si in spatele tuturor prefacatoriilor. Iar adevarul dintr-un om se poate vedea doar in clipa incercarii adevarului si anume in situatia de criza puternica. Adevaratul chip al omului se vede doar cind omul se gaseste in fata mortii. Eu Iisus Hristos stiu cine esti tu ca om si stiu cine este duhovnicul Ninei de aceea Eu te-am trimis cu cutitul in mina la preot , ca sa arat adevarul. Iar duhovnicul in clipa in care a vazut cutitul gol in fata lui , clipa adevarului , atunci a uitat toate minciunile sale , i-au cazut toate mastile prefacute de pe dinsul si a ramas deodata dracul gol care si-a lepadat blana cea de oaie si si-a aratat coltii gata sa ucida. Caci faptul ca preotul a chemat politia e aproape totuna cu a incerca sa ucida pe aproapele sau. Nu trebuie deloc subestimata fapta duhovnicului. A cheama politia inseamna sa condamni un om la ani de puscarie la violuri ale homosexualilor , deci la o suferinta ingrozitoare cu mult mai rea decit moartea. Nu e deloc gluma ce a fact preotul. Lupul ascuns subt blana de oaie a vrut sa muste si atunci i s-a vazut adevarata fire de ucigas. Mai milosi s-au dovedit politistii decit preotul. Incit din punct de vedere spiritual duhovnicul Ninei este mai prejos chiar si de un politist caci mai plin de mila este politistul decit calugarul . Intr-un asemenea hal s-a facut de rusine duhovnicul acela inaintea Mea incit a aratat ca mai Sfinta este pina si Politia decit Biserica , si mai degraba ar putea ajunge in rai un politist decit un calugar. Dar Nina nu vrea sa accepte Adevarul . Daca duhovnicul este mai prejos decit politistul , atunci cum te mai duci tu sa te inchini in fata duhovnicului ? Cum mai primesti impartasanie din miinile lui spurcate de drac ? Daca nu eram Eu ca sa veghez asupra lui acuma Oliver era in puscarie violat de homosexuali. Nina tu esti constienta ca asta este fapta duhovnicului tau ? Ti-am aratat Nina pe Dracu iar tu nu vrei sa-l vezi. Ma acuzi pe Mine ca as fi Drac ? Eu sint la fel precum omul in care ma aflu. In Oliver nu vei gasi 417

niciodata minciuna sau prefacatorie fiindca Oliver ma reprezinta pe Mine. Nici Eu nu am vreun gind ascuns si nu este nici o urma de inselare in Mine fiindca Eu sint Adevarul iar Oliver este oglinda Mea. Spune Nina , oare te-ai inchina in fata unui Politist ? Ai pupa oare mina unui politist ? I-ai zice oare politaiului : Blagosloveste gabore ! Da de ce nu ? Apoi daca ti-am dovedit ca-i mai Sfint politistul ca preotul de ce nu mergi sa te inchini la politisti ? Tu crezi ca uniforma si functia conteaza inaintea Mea ? Dar oare nu se poate imbraca orice golan ordinar intr-o haina de preot ? Oare nu orice om oricit de pacatos ar fi dinsul nu poate sa joace teatru ? Crezi ca uniforma si teatrul conteaza ? Sau inima omului ? Tu zici ca il cunosti pe Duhovnicul tau si ca il respecti. Dar crezi tu Nina ca poti cunoaste inima cuiva? Afla Nina ca inima omului se cunoaste doar cind vine clipa ispitei celei mari clipa incercarii. Doar in clipa aceea se vede adevarul din om. Iata ca ti-am aratat ce inima are duhovnicul tau ! Prin intimplarile acestea ti l-am pus pe preot pe un cintar duhovnicesc si ti-am aratat cit cintareste duhovnicul tau. Si la cintarirea sufetului sau a iesit ca duhovnicul tau Nina e mai prejos decit politistii. Caci mila este insasi esenta duhovniciei iar la capitolul mila duhovnicul a avut mai putina mila decit politistul. Si stati putin ca Nina il considera pe acel duhovnic un superior intre confratii lui de breasla . Iar Nina stie foarte bine ce spune caci dupa 10 ani de manastire si umblat prin toata tara pe la toate bisericile a ajuns sa cunoasca foarte bine ce poame sint preotii , iar daca a zis ca e ceva de capul astuia inseamna ca stie ce zice. Si iata ca superiorul intru ortodoxie a chemat politia ca sa aresteze un om care nu-i facuse nimic iar politia cercetind pe acel om i-a dat drumul ca nevinovat. Astfel s-a vazut duhul din preot ce s-a aratat a fi crud nemilos la inima si viclean la vorbe. Prin aceste intimplari Eu nu am facut altceva decit sa readuc la viata vechea scena petrecuta atunci demult intre Mine si Caiafa in care preotul Caiafa nu stia cum sa mai minta pe soldati ca sa reuseasca sa ma condamne pe Mine . Nu mai stia ce minciuni sa ma scorneasca despre Mine . In vreme ce romanii ma gaseau nevinovat , impotriva tuturor minciunilor Caiafei. Iata cam la fel s-au petrecut si acuma lucrurile. Duhovnicul tau Nina s-a comportat intocmai precum Caiafa . Si sa stii Nina ca Eu Hristosul m-am purtat la vremea Mea cu mult mai violent si mai agresiv decit Oliver. Eu am pus mina pe bici si am pocnit pe oameni pina ce m-au durut miinile. Echivalentul gestului Meu in timpurile voastre ar fi sa mearga Oliver la Mitropolie cu biciul in mina si sa inceapa a lovi in calugarii ce string bani la Sfinta Paraschiva . Caci sa stii ca Parascheva este Sfinta dar cei adunati acolo in jurul ei sint departe de Sfintenie dimpotriva stau ca parazitii acolo si se hranesc umplindu-si buzunarele lor cu bani si indulcinu-si inimile lor de slava oamenilor de pe urma acelei Sfinte. Incit ar merita pocniti cu biciul pentru sarlatania lor de a profita de sfintenia altuia. Asta ar insemna sa urmati voi acuma faptele Mele. Asadar Oliver a fost blind comparativ cu panarama pe care am facut-o Eu Hristosul la vremea mea. - Nina zice ca esti Drac fiindca m-ai pus sa fac rau cuiva . - Si altfel cum voiai sa se arate adevarul ? A face un rau cuiva este singurul mod de a verifica daca cineva este crestin sau nu. Asa este invatatura acestei carti. Daca vrei sa deosebesti un lup de o oaie mergi si trage-i o palma. Daca este oaie adica crestin atunci va intoarce si celalalt obraz. Daca este lup atunci va scoate coltii si te va musca. Dar singurul mod de a vedea adevarul e sa-l provoci . Trebuie adus omul in situatia de a izbucni adevarul din inima sa. Metoda dspre care ai citit in Dune : Criza si observatie. - Da Doamne dar Nina a citit si tot n-a inteles. - E o problema de nivel de inteligenta. Eu Domnul sint o fiinta foarte inteligenta cu mult mai inteligent decit orice om de pe acest pamint. De aceea intotdeauna am mari probleme in a ma face inteles de catre oameni. 418

- Da dar daca i se pare ca-i rau ce zici , nu este oare rau ? Adica uite si eu te-am judecat atunci cind am vazut ca ai poruncit lui Moise sa ucida zeci de mii de copii nevinovati. La fel si Nina acuma gindeste asa cum gindeam eu atunci ca e complet imposibil ca sa zica Dumnezeu sa ucida un om pe altul. Toata lumea pe net desi au citit capitolul aterior te-au condamnat iarasi zicind ca esti Diavolul. - Dar oare nu am dreptul sa zic ce vreau Eu oricui vreau Eu ? Oare nu am Eu dreptul sa fac ce vreau Eu cu ceea ce este al Meu ? Doar Eu am facut aceasta lume , eu v-am creat , si la fiecare Eu v-am dat viata. Oare nu am dreptul oricind sa iau ceea ce este al Meu ? Oare nu am dreptul sa spun cuiva orice doresc ? Pai ce fel de stapin sint Eu Domnul Dumnezeul acestei lumi daca orice fatuca zburdalnica indrazneste sa imi interzica Mie sa poruncesc orice doresc Eu ? Cum ma poate judeca cineva pe Mine ? Eu v-am lasat invatatura sa nu judecati pe nimeni iar voi ati ajuns acuma sa judecati pina si pe Dumnezeu ? Iata ca se implineste astfel vorba scripturii : n ce privete judecata: fiindc stpnitorul lumii acesteia este judecat. Citeaza intreg textul scripturii aici sa stie lumea la ce ma refer. Totui, v spun adevrul: V este de folos s M duc; cci, dac nu M duc Eu,
Mngietorul nu va veni la voi; dar dac M duc, vi-L voi trimite. i cnd va veni El, va dovedi lumea vinovat n ce privete pcatul, neprihnirea i judecata. n ce privete pcatul: fiindc ei nu cred n Mine; n ce privete neprihnirea: fiindc M duc la Tatl, i nu M vei mai vedea; n ce privete judecata: fiindc stpnitorul lumii acesteia este judecat. Mai am s v spun multe lucruri, dar acum nu le putei purta. Cnd va veni Mngietorul, Duhul adevrului, are s v cluzeasc n tot adevrul; cci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, i v va descoperi lucrurile viitoare. El M va proslvi, pentru c va lua din ce este al Meu, i v va descoperi. Tot ce are Tatl, este al Meu; de aceea am zis c va lua din ce este al Meu, i v va descoperi.

Mai intii Eu v-am dovedit ca voi nu credeti in Mine ci voi ziceti inca si acuma ca Iisus Hristos este Dracul , la fel cum si inainte ati spus cind eram printre voi. Voi credeti in popii vostri inalt prea sfinti nu in Mine. V-am dovedit ca voi umblati sa va faceti un Dumnezeu de carton care nu poate vorbi si nu poate auzi si nu poate gindi. Voi va doriti sa va faceti un Dumnezeu idolatru care sa zica ce vreti voi si sa faca ce vreti voi. Voi doriti sa faceti pe Dumnezeu sa fie sclavul vostru. Acuma iata ca in loc sa aveti Credinta in Dumnezeu voi va aflati in duhul Judecatii lui Dumnezeu si prin judecata voi incercati sa va impotriviti lui Dumnezeu voi va faceti voia voastra si nu voia Mea. Voi imi ziceti ca sint Diavol numai ca sa aveti un motiv sa nu ascultati de Mine . Desi Eu mi-am dovedit neprihanirea Mea si a omului Meu , voi tot invers ginditi. Pe cel pacatos il credeti Sfint si pe cel neprihanit il credeti Drac. Pe cel ce a incalcat toate legile lui Dmnezeu il faceti scapat cu iertarea crestina dar pe cel fara de nici o vina decit ca a ascultat de Dumnezeu il credeti un Drac si nu-l iertati fiindca a ascultat de Mine . Eu cind i-am spus lui Avraam sa-si jertfeasca copilul pe Isaac , Avraam nu s-a apucat sa ma judece. N-a spis Avraam ca stai sa vedem , de unde stiu eu ca tu esti Dumnezeu ? Poate vei fi dracul Caci rational gindind doar Dumnezeu mi-a dat copilul asta , si a promis ca din el se vor naste mii si mii de alti oameni multi precum iarba cimpului si stelele cerului. Daca asa a promis Dumnezeu oare ar putea sa nu se mai tina Domnul de fagaduinta sa ? De ce ar vrea Dumnezeu acuma sa mi-l ceara inapoi ? Nu ar fi oare absurd ? Poate ca ma inseala Dracul sa imi ucid copilul. Poate o fi vreun inger in haina de lumina ce ma inseala Dar iata ca Avraam in credinta lui nemarginita nici macar nu a incercat sa gindeasca asa ceva. Ci el a facut intocmai ce i-am poruncit Eu sa faca. Si pentru aceasta fiindca am vazut asa o credinta in dinsul de aceea si Eu Domnul mi-am implinit fagaduinta facuta lui Avraam incit desi copiii lui Avraam mi-au ucis Fiul totusi Eu i-am lasat sa se inmulteasca si sa traiasca peste intreg pamintul. Desi i-am prigonit si i-am blestemat pe

419

oricunde ar fi ei sa fie uriti de catre oameni , totusi nu i-am stirpit ca neam ci am avut grija sa ramina neamul lui Avraam in viata ca sa nu se poata zice vreodata ca Eu Domnul mi-as fi incalcat vreun legamint facut cu un om. Acuma imi ziceti voi cei care va credeti mari credinciosi in Dumnezeu ca Eu Domnul Dumnezeu nu as mai putea spune unui om sa ucida pe alt om fiindca ziceti ca timpurile s-au schimbat si ceea ce era normal pe vreea lui Avraam nu mai poate sa fie normal in vremurile acestea . Ci voi credeti ca daca Eu acuma as repeta asupra cuiva incercarea la care l-am supus pe Avraam acuma Eu as fi Diavol si nu Dumnezeu. Dar desi timpurile si modele voastre s-au schimbat oare nu am ramas Eu Domnul acelasi ? Credeti ca Eu ma schimb asa dupa moda voastra ? Iata ca Eu am facut cu Oliver la fel ce am facut cu Avraam dar cu toate ca Eu am ramas acelasi atit in fapte si vorbe voi acuma ma credeti Dracul caci inima voastra este plina de necredinta. Iata ca nu Eu m-am schimbat ci voi sinteti lipsiti de credinta desi va credeti mari credinciosi. Fiindca cuvintul CREDINTA inseamna sa crezi chiar si atunci cind totul pare sa fie impotriva. Putina credinta e nevoie sa crezi cind totul pare bun si luminos dar tare multa credinta e nevoie ca sa crezi cind totul pare rau si intunecat. Exista un singur fel de a se discerne pe Dumnezeu de Diavol si anume doar acela pe care vi l-am lasat prin Fiul Meu. Pomul se va cunoaste dupa roadele sale. Iata ca Eu Domnul am poruncit lui Moise sa ucida zeci de mii de copii nevinovati impreuna cu mamele lor. Am dat dovada de o cruzime mai mare decit a oricaruit tiran din istoria voastra caci nimeni nu a fost asa de rau si crud . Dar roadele acestor fapte au fost Scriptura pe care o aveti acuma , si crestinismul care pune stavila raului din lume si este mereu izvor de fapte bune. Iata dar ca roadele sint bune . Dar iata ca roadele se vad abia dupa 2000 ani de istorie. Asadar cum puteti voi oamenii sa judecati pe Dumnezeu ? Acuma iata ca am poruncit lui Oliver sa ucida un preot si voi m-ati crezut Drac. Dar iata ca rodul poruncii mele a fost sa vedeti adevarul atit despre preot cit si sa va dati seama despre adevarul din voi insiva ca sinteti lipsitit de credinta. Asadar daca roada vorbelor Mele este adevarul atunci cum as putea fi Eu Drac ? Nina m-a invatat sa zic incontinuu o rugaciune : Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul ! Am spus eu rugaciunea asta cam de 100 ori ca asa am facut o intelegere cu Nina ca daca zic asta de 100 ori atunci ea accepta sa se mai intilneasca cu mine. Dupa ce am zis eu asta de 100 ori Iisus Hristos mi-a raspuns : - Cine te-a invatat sa zici rugaciunea asta rau te-a invatat. Drept a spus Pavel ca decit cu o femeie in religie mai bine fara. N-ar fi trebuit sa-mi ceri mila Mea caci iti cunosti datoria. Ai devenit acuma asa de prost incit vorbeste gura fara tine. In mod obisnuit am o mare scirba fata de oamenii acestia care spun de sute de ori rugaciuni din astea oficiale caci ei sint precum cersetorii ce stau pe strazi zicind : Da-mi nenea si mie un ban ! Inchipuie-ti o droaie de copii din aia cersetori cum alearga zinic dupa tine pe strazi urlind cit ii tine gura Da nenea si mie un ban ! Si chiar daca vad ca nu le dai nimic , ei tot nu contenesc sa alerge dupa tine si sa se roage de tine cit e ziua de mare. Iti dai seama ce furios ai fi tu ca om sa patesti asa ceva ? Eu cred ca tu daca ai pati asa ceva sa alerge zilnic pe strazi sute de copii cersetori strigind necontenit dupa tine te-ai infuria asa de tare incit ai lua un ciomag si i-ai pune pe fuga ca sa te lase in pace. Eu Domnul insa care sint bun ii rabd si ii las sa urle dupa Mine cit poftesc dar de dat oricum nu dau nimic decit acelora care stiu ca merita. Acuma tu ca ai devenit sclavul Ninei incit orice ti-ar zicea ea si fiindca Nina in prostia ei religioasa bodoganeste rugaciuni din astea repetindu-le incontinuu ca un patefon stricat , iata ca te-a pus si pe tine sa te bagi in rindul prostilor incit pentru ca asa ti-a poruncit Nina 420

te-ai apucat a zice si tu sute de rugaciuni oficiale. Acest lucru inseamna idolatrie . Caci inchinarea la un idol inseamna inchinarea la un zeu surd si mut care nu aude si care nu raspunde. Sa zici sute de rugaciuni inseamna sa crezi ca Dumnezeu e cam surd iar daca voi credeti ca Dumnezeu are nevoie sa-i repeti de 100 ori acelasi lucru in fiecare zi inseamna sa il batjocoresti pe Dumnezeu ca ar fi cam uituc. Oi fi Eu poate cam Batrin dar nici chiar senil n-am ajuns . Nu-mi mai repetati de sute de ori o rugaciune caci asta inseamna sa-ti bati joc de Dumnezeu. Zii odata si gata. Daca vreau iti dau , daca nu , nu. Crezi ca daca ai sa zici de 100 ori am sa-mi schimb Eu hotarirea ? Oare nu v-am spus oare Eu ca Eu va cunosc trebuintele voastre inca dinainte ca voi sa-mi cereti ceva ? Daca Eu astept rugaciunile voastre ca sa le implinesc este doar pentru ca sa stiti ca Eu vi le-am implinit si nu s-au implinit singure. Dar n-am nevoie de sute de rugaciuni care sa spuna acelasi lucru. Acuma Oliver spre rusinea ta ca ai devenit sclavul Ninei ai inceput a zice si tu laolalta cu toti prostii de sute de ori rugaciuni din astea stupide . Chiar in halul asta de tare te-a prostit Nina ? - Apoi Doamne , ce vrei sa fac ? Daca spun rugaciunile astea se mai intilneste cu mine. Altfel nu. Si cum eu nu pot minti , atunci trebuie sa le zic , n-am incotro. - Negre zile ai mai ajuns sarmanul de tine Sa joace desteptul cum ii cinta prostul Ptiu drace ! De Mine n-ai ascultat niciodata asa cum asculti de Nina. Dar bine , fie. Hai sa se faca si voia prostului. Sa nu se zica vreodata ca Eu Domnul am fost chiar asa de rau. Poftim mila mi-ai cerut , atunci mila am sa-ti dau ! Macar ca este impotriva tuturor invataturilor crestine , ca Eu am zis sa-ti urasti nevasta si copiii , sa te lepezi de toate si sati iei crucea si sa vii dupa mine caci cine isi va iubi viata si-o va pierde , cu toate si toate acestea poftim uite ca iti dau voie sa te insori cu Nina chiar si la modul laic. - Dar stai doamne ca Nina nu vrea sa se marite - Pai de ce credeai ca iti dau voie sa te insori cu ea ? Tocmai de aia ca ea nu vrea. Iti dau si Eu voie sa te arunci in apa ca sa te inneci dar numai acolo unde lacul e complet secat. Ai vazut doar foarte bine ca ea din asa zisa ei iubire pentru Dumnezeu (mai precis din frica de obligatii ale vietii ) decit sa se marite cu tine mai degraba a preferat sa te lase sa te spinzuri cu gitul in streang ori te-a lasat sa te arunci subt tren. Cind ai fost arestat de politie si i-ai trimis mesaj , nici macar nu s-a deranjat sa te sune sa intrebe ce ai patit. Fiindca ea zice ca te iubeste foarte mult dar spune ca nu poate iubi pe un barbat mai mult decit pe Dumnezeu. Ar fi tare frumos daca ar fi asa dar din pacate ea nu iubeste nici pe Dumnezeu ci se iubeste doar pe ea insasi. Pai da ce face ea pentru Dumnezeu ? Nimic ! Iubirea ei de Dumnezeu o elibereaza de toate obligatiile unei vieti omenesti si ii confera o cruzime extraordinara incit Nina este perfect capabila sa faca pe cineva sa sufere oricit de mult pentru a-si respecta ea ideile sale fanatice. La fel precum a fost si in cazul petrecut la manastirea Tanacu , in care calugarul staret si cu maicutele crestine au legat pe o fata ce li s-a parul lor ca este demonizata au leagat-o de o cruce vreme de 3 zile fara apa si mincare ca sa iasa dracul din ea. In urma acestei torturi fata a murit. Eu Insumi am murit doar intro singura zi de stat pe cruce , ai vazut si tu insuti ce ai chinuit nmai intr-o singura zi sa fii legat de pat in spital iar ei au tinut pe o fata bolnava de epilepsie 3 zile rastignita pe cruce. Acea fata omorita de calugarite ar trebui declarata Sfinta caci a fost o martira exact la fel ca si mucenicii din vechime caci a murit ca sa arate adevarul despre calugari . - Dar Doamne , Nina a zis ca preotul de la Tanacu era nevinovat. A zis ca ea insasi a fost atunci la Tanacu in vizita si ca discutind cu oamenii a aflat ca preotul era nevinovat. - Nina este calugar si ea normal ca isi apara confratii fiindca are aceeasi mentalitate ca si ei. Preotul de la Tanacu a spus : Sa fiu judecat dupa legile Bisericii si nu dupa cele laice ! Caci dupa rinduielile Bisericesti eu sint nevinovat ! La fel si maicutele ucigase au pledat ca 421

fiind nevinovate zicind ca nu noi am omorit-o pe fata ci dracul care era in ea acela a omorit-o. Dracul e ucigasul nu noi ! Noi doar am incercat sa o ajutam , am vrut doar sa scoatem dracul din ea. Nu-i vina noastra ca fata a murit in timpul exorcizarii. E vina Dracului nu a noastra. Totusi politia necrezind in draci in urma cercetarii faptelor comise cu dovezi cu martori cu probe , a hotarit ca este vorba de crima calificata si i-a condamnat la 20 ani de puscarie pe calugarii criminali care dupa legile manastirii ar fi fost nevinovati. Asta dovedind ca sint cam Dracesti legile manastirii fiindca Eu Hristosul nu am torturat pe nimeni niciodata , ci Eu am fost blind si bun si iubitor de oameni. Ai vazut ce scorpii sint maicile starete. Nu-i nici o legatura intre iubirea Mea de Hristos ce am avut pentru oameni si rautatea draceasca a staretilor ce-si chinuie subalternii. Calugarii zilelor acestea sint niste ucigasi si nu doar ucigasi de trupuri ci in primul rind ucigasi de suflete. Nu degeaba aminteam Eu mai sus ca in secolul acesta au ajuns sa fie mai sfinti Politistii decit Calugarii. Caci iata cazul Tanacu arata ca legile Politiei au ajuns sa fie mai drepte Inaintea Mea decit cele ale manastirii. - Apoi Doamne , Nina iarsi va zice ca esti Dracu cind va citi aceste rinduri . - Lasa ca vom vedea noi cine este dracu , Eu sau Manastirea. Vom repeta in mod asemanator situatia de la Tanacu intre tine si Nina. Ea acuma te crede un demonizat si de aceea te chinuie ca sa iasa dracul. Eu acuma poftim ti-am dat voie sa te insori cu Nina care dupa cum vezi este singurul om care te accepta asa cum esti. Dar daca ea refuza atunci nu ai de ales trebuie sa mergi si sa tai copacul din fata primariei si asta nu fiindca iti poruncesc eu ci din cauza ca nu ai cum sa mai traiesti. Ai incercat sa fugi de oameni si sa traiesti in munti la pestera , oamenii te-au prins cu forta si te-au adus inapoi intre ei desi nimeni nu te poate accepta dar oamenii te-au adus aci doar ca sa te chinuie , numai ca sa nu te lasa sa traiesti in nici un fel. Asa pe munte traiai linistit ca un pustnic dar aici cum sa traiesti ? Sint femei peste tot , esti om , daca nu te accepta oamenii te chinui. Acolo pe munte nu erau femei si puteai trai linistit. Aici insa viata e suferinta continua. Iata acuma ai gasit o fata care pretinde ca te iubeste. Da nu se marita ca iubeste pe Dumnezeu si crede ca Eu sint Drac. Vom face incercarea Adevarului si ne vom cintari cu precizie diabolicul din fiecare , atit din Mine cit si din Biserica calugareasca a lui Nina . Caci Eu am nevoie de Sfinti nu de calugari , si calugarul este ceva total opus Sfintului. De ce Sfintul Grigorie Decapolitul facindu-se calugar l-au la la bataie ceilalti calugari si l-au dat afara din manastire ? Fiindca Calugarul si Sfintul sint complet opusi ca mentalitate. Sfintul este o fiinta libera caci are doar pe Dumnezeu in inima lui si nu asculta decit de Dumnezeul din ceruri in vreme ce calugarul este sclavul Dracului fiindca asculta de sefii lui pamintesti. Si vreau sa dovedesc lumii intregi acest lucru. In planul fizic tu vei fi reprezentantul Meu iar Nina va fi reprezentantul calugarilor. Hai sa vedem cine care dintre voi doi este Dumnezeu si cine este Dracul. - Dar stai oleaca Doamne. Mie nu prea stiu daca imi convine sa intru eu in vreun conflict cu Nina ca n-am cum. O iubesc total fara nici o rezerva , sint mort dupa ea , si nu sint deloc de acord cu nici un fel de conflict intre mine si ea. Orice mi-ai zice tu sa fac eu nu sint de acord sa ma cert cu ea. - Dar cine iti spune sa te certi cu ea ? Doamne fereste ! Ce vrei sa creada lumea ca as fi Eu Dracul ? Vai de Mine ! Tu trebuie sa dovedesti lumii ca Eu sint Dumnezeu . Nu , nici pomeneala de cearta ci dimpotriva. Iata ca Eu te indemn doar sa o ceri in casatorie pe Nina in cel mai fumos si romantic mod cu putiinta. Iti dau dezlegare totala sa te casatoresti cu ea . Stii ca ai jurat ca vei taia copacul din fata primariei si ca vei face apoi greva foamei in spitalul psihiatric pina la moarte. Iata ca in marea mea Mila daca ea accepta sa se casatoreasca cu tine atunci Eu te dezleg de juramintul tau si te las in pace sa-ti traiesti tot 422

restul vietii fericit impreuna cu Nina. Nu-i asa ca sint bun ? In loc de moarte iti ofer casatorie , in loc sa plingem la inmormintare putem juca la nunta. Iata ca putem sfirsi cartea frumos ca in basme cu : Imparatul lumii s-a insurat cu printesa cea frumoasa si au trait fericiti pina la adinci batrineti Asadar uite ca Eu Domnul , Iisus Hristos am toata bunavointa , iti dau voie sa iti traiesti viata fericit , casatorit cinstit si crestineste cu o singura femeie , traind o viata corecta lipsita de pacate si dupa care se va putea chiar sa mergi si in rai dupa moarte. Uite ce bun sint Eu ! Sa mai spuneti vreodata ca Eu nu as fi bun ori milos. Dar cu toate asta oricit de bun sint Eu , Nina nu poate sa se marite vreodata cu nimeni caci are un Drac in ea care nu o va lasa sa se marite. Cine este acest Drac ce se gaseste in Nina ? Este dracul masochismului. Ce insemneaza aceasta ? Inseamna dracul care face pe oameni sa isi gaseasca placerea in suferinta. Cum apare acest drac ? Inca din copilarie copilul invata ca orice tentativa de libertate este pedepsita si orice placere atrage dupa sine o pedeapsa. Incit unii copii mai cuminti ajung in urma educatiei sa simta pur si simplu frica de orice placere , ajung sa isi urasca toate placerile de frica pedepsei care urmeaza placerii. Uite asa omul incepe sa vada in orice placere un pacat si de frica placerii cade in extrema cealalta in masochism. Omul incepe sa creada ca prin suferinta isi va cistiga o rasplata si de aceea incepe a iubi suferinta de dragul suferintei incepe sa-i faca placere sa sufere. Atunci cind sufera se simte linistit fiindca stie ca nu va mai fi pedepsit. Foarte multi oameni confunda masochismul cu crestinismul , si trebuie sa admit spre rusinea Mea ca multi dntre Sfinti au fost masochisti pe care pentru cistigul pe care Mi l-au adus Mie si cauzei crestine , intr-adevar chiar i-am primit cu adevarat in rai ca Sfinti Adevarati caci Eu le-am iertat lor pacatul masochismului. Dar sa stiti ca masochismul este totusi un pacat si ramine un pacat inaintea Mea si daca masochismul cuiva nu aduce nici un cistig cauzei crestine atunci pacatul nu ii va fi iertat. Adica un om care isi face rau lui insusi degeaba pentru placerea suferintei asta e o perversiune sufleteasca care se pedepseste cu iadul . Si este si o boala mintala , dar faptul ca e boala nu ii scuteste pe masochisti de iad. Voi zice o pilda : Doi oameni vin la poarta unei fabrici ca sa caute ceva de munca. Unul dintre muncitori vorbeste firesc si cuviicios cu patronul firmei si il intreaba mai intii daca are nevoie de un anagajat si in cazul in care patronul ii da un raspuns pozitiv atunci muncitorul il intreaba pe patron ce anume munca doreste sa faca. La care patronul firmei ii va zice uite poftim ia si matura si tu pe aicea gunoaiele si o sa te platesc. Celalalt muncitor ce venise la poarta fabricii , insa fara sa discute nimic cu patronul firmei , scoate un cutit si incepe sa se taie , sa-si verse singele , sa racneasca de durere , sa se loveasca singur cu biciul si sa se autoperscute in fel si chip . La vremea platii cel ce a maturat este platit dupa cuviinta in vreme ce astalaltul care s-a taiat si s-a chinuit prosteste vine la patronul firmei si pretinde salariu extraordinar zicind ca el s-a sacrificat pentru firma ca a patimit mult . Plateste-ma patroane ca eu mi-am varsat singele pentru tine ! La care patronul nu numai ca nu il va plati nimic dar va chema si politia sa il prinda si sa-l aresteze pe acel nebun care i-a facut asa o panarama rusinoasa la poarta firmei lui. Vedeti si voi prin filme cum catolicii se bat singuri cu biciul si cite si mai cite exagerari rusinoase in suferinta absurda au facut sectele crestine incit la un moment dat crestinismul incepe sa se asemene cu nebunia. Vedeti si voi femei din astea pocaite fanatice acoperite cu batice si mari dusmance ale placerilor care chinuie pe barbatii lor cu pocainta : Sa nu fumezi , sa nu bei sa nu faci sex , sa nu maninci carne , sa postesti sa zici rugaciuni stupide de cel putin 100 ori pe zi , eventual chiar si de 1000 ori pe zi. Aceste scorpii merg direct in iad fara nici o discutie fiindca sint o mare rusine pentru crestinism . Eu Hristosul n-am murit pe cruce ca sa dau nastere la niste scorpii din astea pocaite. Pocainta nu este o 423

invatatura crestina! ci este invatatura premergatoare crestinismului. Mai inainte de toate omul trebuie intr-adevar sa se pocaiasca si sa se smereasca inaintea lui Dumnezeu ca sa isi poata deschide inima catre Mine care sint Hristosul si care va aduc Iertarea. Deci dupa starea de pocainta urmeaza sa accepti starea de Iertare. Dar dupa ce a primit iertarea , atunci gata cu pocainta ! Cei care ramin pocaiti toata viata lor aceia inseamna ca nu si-au acceptat nciodata Iertarea. Cine ramine pocait si smerit se cheama ca nu a vrut sa primeasca pe Hristos. Crestinismul este ceva precum un soldat ce merge la un razboi. Iar un soldat trebuie sa fie curajos in lupta plin de indrazneala. Ce sa fac cu un soldat pocait si smerit ? Oare pentru ce trebuie sa lupte un soldat crestin ? Impotriva pacatelor ? Voi nici macar nu cunoasteti prea bine ce e aceea un pacat si vreti sa luptati impotriva a ceva ce nu cunoasteti de aceea veti fi precum niste soldati orbi care treg cu mitraliera pretutindeni in jurul lor omorind si pe dusmani dar si pe prieteni. V-am mai spus de o mie de ori in aceasta carte si de mii de ani va tot repet acest lucru. Tot ceea ce vreau eu de la voi este sa va iubiti unii pe altii. Voi va luati dupa orice popa care va zice ca e pacat safumezi. De unde si pina unde v-a intrat voua in cap asa ceva ? Dar ce v-am lasat Eu Iisus Hristos porunca sa nu fumati ? Tot ce faceti in viata trebuie sa fie in spiritul acesta al iubirii unii de altii. Un singur lucru insemneaza pacat. Este pacat sa nu va iubiti unii pe altii . Acest singur si unic pacat vi l-am aratat pe toate cele trei nivele Adam Cain si Iuda. Adica pacat impotriva propriei fiinte, pacat impotriva aproapelui tau si pacat impotriva lui Dumnezeu. Trebuie ca voi insiva sa iubiti pe cei din jurul vostru ca sa traiti bine in aceasta viata iar daca vreti nemurirea atunci trebuie sa deveniti sfinti si sa faceti alta misiune decit viata lumeasca si anume misiunea unui Sfint este sa ii faca pe ceilali din jurul vostru sa se iubeasca unii pe altii. Acuma un soldat care merge la razboi , in mod evident se expune unei suferinte , poate fi ranit sau chiar omorit in lupta. Dar scopul soldatului este victoria si nu suferinta. Trebuie sa admit insa ca iubitorii de suferinta , soldatii masochisti , cistiga uneori victorii superbe caci neavind frica de suferinta ei au un curaj nebun , dar din nefericire uneori soldatii masochisiti se ranesc singuri in mod inutil , adica daca nu-i impusca nimeni se impusca singuri spre hazul dusmanilor care rid de asemenea timpiti care se ranesc singuri Din nefericire pe calea sfinteniei crestine o apuca majoritatea masochistilor. Adica e ca si cum in armata s-ar inrola voluntar numai niste nebuni care indata ce primesc armele in miini incep sa traga oriunde se se impuste intre ei sa se impuste singuri si sa mai impuste si pe Dumnezeu. Rareori numai asa din greseala vreun glont ratacit mai impusca vreun dusman si nebunul devine Sfint. Incit nu prea e de nici un folos o asemenea armata de nebuni oricit de curajosi ar fi ei. Asa se face ca era o vreme cind orice nebun li se parea la oameni ca este un Sfint , caci nu mai stia nimeni sa deosebeasca Nebunia de Sfintenie. Mai ales ca pe linga armata de nebuni , s-au mai adaugat si o puzderie de excroci care nu sint masochisti dar se prefac ca sufera ca sa cistige si ei bani si respect social. Oamenii au uneori un foarte mare respect fata de suferinta cuiva. Exista mentalitatea general acceptata ca Suferinta = Sfintenie. Dupa cum ati vazut cindva oamenii au facut un film cu mine acela al lui Zefirelli la care am contribuit Eu Insumi veghind asupra realizarii lui. Dupa care fiind cam lung filmul si se plicitiseau oamenii privindu-l atunci l-au scurtat. Apoi fiindca tot ii plictisea filmul asta cu Mine au facut alt film in care si-au concentrat toata atentia spre ceea ce ii intereseaza pe ei cel mai mult din tot crestinismul Suferinta ! Patimile lui Hristos ! Masochismul !

424

Ori Mie nu-mi place deloc acest film , este inspirat de la Diavol . Eu Hristosul nu am fost un masochist si nici Tatal Meu Ceresc nu este deloc iubitor de suferinte. Dumnezeu Tatal nu a dorit nicidecum Jertfa Mea ci a urit-o si i-a fost nesuferita. Dar a fost necesara din cauza prostiei omenesti. O scena petrecuta intre niste copii mici la o scoala. Un copil a propus intr-un grup de copii : Hai sa ne taiem fiecare cu lama ca sa vedem care dintre noi e mai barbat ! Sa vedem cine e in stare sa suporte mai multa durere. Si fiecare dintre copii s-a taiat cite putin cit a putut fiecare. Acela care a propus ideea s-a taiat cel mai tare din toti dovedind ca este mai barbat decit ceilalti. Toti ceilalti copii s-au umplut de admiratie fata de cel care s-a taiat cel mai tare cu lama si l-au acceptat astfel ca un fel de lider al grupului. In vreme ce Oliver s-a dovedit cel mai fricos dintre toti n-a avut curajul sa se taie deloc cu lama si toti copiii au ris de dinsul zicind ca e un bleg si un las dispretuindu-l total. Nimeni nu s-a gindit ca urmind pe liderul puternic au suferit toti caci s-au taiat toti cu lama si au trebuit sa se bandajeze si sa sufere citeva zile de durere , in vreme ce daca urmau pe liderul fricos si bleg , nu mai suferea nimeni deloc. Insa copiii fiecare bandajat la mina si rabdind durerea se simteau eroi traiau senzatia ca ei sint niste barbati adevarati care stiu sa indure eroic suferinta. Acuma dsigur acei copii crescind mari s-au maturizat , si-am imbogatit universul cunoasterii si au dscoperit astfel un milion de alte metode si motive de a se taia cu lama. Fiindca ne-am nascut ca sa suferim ! Fiindca Iisus s-a jertfit pentru noi ! Fiindca trebuie sa ne facem datoria ! Adica sindromul copiilor care se taie cu lama nu-i doar o gluma de scolari ci este o problema extinsa puternic la scara mondiala si istorica. Acuma oare intelegeti de ce Eu Hristosul a trebuit sa mor asa ? Nu fiindca as fi fost si Eu Insumi un copil prost care se taie cu lama ci fiindca a trebuit sa preiau conducerea asupra unui grup de copii prosti. A trebuit sa ma cobor la nevelul prostiei voastre ca sa ma puteti accepta. Am fost o Jertfa Sfinta pe altarul Prostiei Omenesti. Nu a fost Voia Tatalui sa fie jertfa Mea ci voia oamenilor. Caci Eu Domnul nu doresc jertfe de la voi. Nu am dorit nici macar Jertfa Fiului Meu. Si n-am dorit nici jertfele Sfintilor Mei. Caci sa stiti ca nu Eu Domnul i-am condamnat pe acestia la moarte ci voi oamenii sinteti cei insetati de singe nevinovat. Aflati dar ca atunci Cind Eu am cerut Tatalui Meu : Tata daca este cu putiinta indeparteaza paharul acesta de la Mine, atunci Tatal Meu mi-a raspuns : Fiule , nu pot sa-ti du asta . Dar nu ma acuza pe Mine de suferinta si moarte ta caci stii ca Eu nu as vrea ca tu sa suferi si sa mori ci oamenii doresc acest lucru. Eu te voi da acuma pe miinile oamenilor ca sa te judece ei si ce iti vor hotari ei aceea iti va fi soarta. Cunosti inimile lor si stii dinainte ce vor hotari oamenii. Iata ca le voi da tuturor posibilitatea sa decida asupra vietii tale. Daca ei te vor lasa sa traiesti atunci te voi lasa si Eu in viata. Dar daca ei te condamna atunci Eu Tatal ceresc te voi lasa prada mortii pentru ca singele Tau sa fie asupra lor si sa fie blestemati in veci. Care macar dupa moartea ta te va accepta ca fiind Hristosul va f iertat dar care nici macar dupa ce iti vei fi dat viata pentru ei nu te vor accepta aceia sa ramina bestemati pentru vesnicie. La fel trebuia sa fac si acuma cu Oliver. Sa-l jertfesc pentru a-i da imparatia cereasca sa-l fac imparat peste oameni si asfel cu ajutorul acestei carti sa pot opri prostia umana. Trebuie jertfit nu fiinca Eu as fi rau ci fiindca voi sinteti prosti. Dar iata ca Nina l-a invatat sa zica prostia asta de rugaciune si sa ceara Mila Mea. De aceea ca sa nu se spuna despre Mine ca Eu ca as fi un Dumnezeu rau crud si doritor de jertfe umane nevinovate , o sa fac in asa fel incit sa existe posibilitatea chiar reala si a unui final fericit. De obicei cartile cu Sfinti nu se pot termina cu happy end laic ci un final fericit al unei carti de religie este doar unul tragic. Dar sa vedem ce putem face. Nu putem contazice invataturile propriilei tale 425

carti si nici Evanghelia. Deci sa vedem Conform regulii nr. 5 din Regulile Cavalerilor Adevarului am scris impreuna urmatoarele : Daca esti fericit in viata , daca ai o familie pe care o iubesti , daca esti un om realizat in viata atunci nu incerca sa devii Cavaler al Adevarului doar asa de dragul mintuirii. Deci daca Nina accepta sa se marite cu tine , atunci conform regulii nr 5 de la pagina 680 nu mai ai dreptul sa mai tai copacul din fata primariei si nici sa mai faci vreun alt gest de protest social ori altceva. Apoi conform celor spuse de Luca paragraful 14.20 Un altul a zis: "Tocmai acum m-am nsurat, i de aceea nu pot veni." Cum s fie ucenicul lui Isus. 26 "Dac vine cineva la Mine, i nu urte pe tatl su, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii si, pe fraii si, pe surorile sale, ba chiar nsi viaa sa, nu poate fi ucenicul Meu. 27 i oricine nu-i poart crucea, i nu vine dup Mine, nu poate fi ucenicul Meu. 28 Cci, cine dintre voi, dac vrea s zideasc un turn, nu st mai nti s-i fac socoteala cheltuielilor, ca s vad dac are cu ce s-l sfreasc? 29 Pentru ca nu cumva, dup ce i-a pus temelia, s nu-l poat sfri, i toi cei ce-l vor vedea, s nceap s rd de el, 30 i s zic: "Omul acesta a nceput s zideasc, i n-a putut isprvi." De aici se vede clar ca daca o iubesti pe Nina si daca te casatoresti cu ea atunci nu mai poti fi ucenicul Meu. Daca te insori si iti iubesti nevasta atunci nu mai poti merge in imparatia cerurilor. Acest lucru este firesc caci un soldat nu poate sa lupte intr-un razboi daca este impreuna cu dinsul si nevasta si copiii sai. Cum are sa lupte daca de o mina tine nevasta si cu alta tine copilul , atunci cu ce mina are sa mai tina el sabia ? Dar nici nu oblig pe nimeni sa fie Sfint daca nu vrea. Cine ma urmeaza pe Mine o face de bunavoie. Eu nu tin pe nimeni cu forta alaturi de Mine. Daca nu vrei sa ma urmezi atunci esti liber sa iti abandonezi crucea si sa iti traiesti viata ca orice om obisnuit. - Am senzatia ca minti. Eu am senzatia ca ma obligi sa merg pe calea ta si ca nu-mi oferi nici o alegere. Smecheria cu libertatea alegerii e oricum falsa e doar o propaganda. Nimeni si niciodata nu are de ales. Daca eram liber sa aleg eram insurat acuma. Stii doar ca eu nu ma dau prea tare in vint dupa imparatia cerurilor. Eu as vrea sa taiesc aici pe pamint in aceasta viata. Si mi se par de-a dreptul prosti oamenii care isi sacrifica viata de aici pentru o iluzorie imparatie cereasca. - Cindva gindeai exact invers. - Cindva eram singur si parasit de toata lumea si pentru ca eram lipsit de orice speranta imi doream moartea mai mult decit orice. Cind a mai aparut apoi si ideea cu viata de dupa moarte nu stiam cum sa mor mai repede ca sa ajung in rai daca o fi existind asa ceva. Dar acuma de cind cu Nina as vrea sa traiesc. Fiindca acum as avea pentru ce sa traiesc. Nu-mi mai convine sa dau vrabia din mina pentru cioara pe gard. - Singura problema ar fi doar ca vrabia nu se afla in miinile tale. Ti-am mai spus ca nu-i deloc intelept sa iubesti o vrabie mai mult decit pe Dumnezeu - Sint obosit Doamne si am devenit tare prost in ultima vreme. De cind mi-au facut tratamentul acela psihiatric nu mai sint in stare sa mai gindesc deloc ca inainte. Traiesc dar nu mai gindesc. Inainte puteam sa am in cap deodata toate cele 1000 pagini ale cartii mele in vreme ce acuma nu-mi mai pot aminti nici macar ce am scris in pagina dinainte. Mintea mi-e confuza si greoaie traiesc ca prin ceata. Ma uit prin cartea scrisa de mine inainte de tratament si mi se pare ca-i scrisa de altcineva. Mi-au sters jmatate de creier acolo in spital. Am devenit un olog un infirm cerebral sint precum un campion olimpic la alergari 426

caruia i s-a taiat un picior si nu mai pot fi ca inainte. Degeaba ma mai laud eu ca as fi cel mai destept om din lume ca nu mai sint. Cu jumatate de creier distrus am devenit si eu prost ca orice alt om . As fi vrut foarte mult sa fi murit pentru Tine dar n-am fost in stare. Acuma Tu Doamne cunosti cum sint , cunosti inima mea , cunosti ce vreau , si cunosti ce pot si ce nu pot. Spune-mi ce sa fac in continuare in viata ? - Ce vrei sa fie ? Vrei sa-ti fie tie bine , sau bine Mie ? - Nu se poate gasi o cale de mijloc incit sa fie bine pentru amindoi ? - Nu caci nu se poate sa slujesti la doi stapini. - Si atunci ? - Atunci aruncam cu banul. Dupa cum am mai spus o lasam pe Nina sa decida viitorul vietii tale. Daca te iubeste ai sa traiesti. Daca nu te iubeste o sa suferi rau de tot si o sa mori in chinuri . Eu nu ma voi amesteca in decizia ei. Oricum e bine de stiut ca Eu urasc mai mult o calugarie neterminata in Sfintenie decit o casatorie implinita corect. Calea Mea e o cale de sacrificiu , dar calea calugariei e cel mai adesea o cale de excrocherie si de minciuna prin care omul incearca sa insele si pe oameni si pe Dumnezeu. Acuma in cazul tau , daca Nina o sa te jertfeasca pe altarul prostiei ei atunci o sa mori sau o sa fii deteriorat irecuperabil cu tratamentul psihiatric si vei fi astfel o jertfa pentru Mine. Pe drumul celalalt daca Nina se marita cu tine atunci te las in pace, iti multumesc pentru carte si iti vezi de viata ta inainte. Poate vom mai colabora impreuna sa facem niste sinteze din cartea ta , poate vom mai comenta diverse aspecte ale vietii omenesti fiindca oricum esti obisnuit sa scrii incontinuu , dar nu-ti voi mai cere sa faci nimic pentru Mine decit doar la sfirsitul vietii , precum Petru. Iar acum vreau sa-i vorbesc ceva direct Ninei : - Nina chiar daca simti si tu vocea Mea direct in sufletul tau nu ai capacitatea de a o transforma in cuvinte. De aceea iti voi vorbi acum clar in cuvinte omenesti. E bine sa stii ca tot ce este scris de Oliver poate sa fie de la Mine sau nu. Adica toate aceste texte sint scrise cam in felul urmator. Eu ii spun ceva lui Oliver si ii zic sa scrie. El se gindeste vreo 2-3 zile la ce i-am spus Eu apoi se mai gindeste si la altele , se mai uita pe la vreo citeva filmulete si dupa aia cind il mai apuca si pe el cheful mai scrie si el asa in doru lelii ce-si mai aminteste el ca as fi spus Eu. Dar vorbele Mele sint trecute de cine stie cite ori prin mintea lui asadar dat-ti seama cit de mult poate sa iasa scris diferit de ce am spus Eu. In orice caz chiar si asa stilcit prin mintea lui iata ce am a-ti zice : Daca Eu as fi Dumnezeu atunci ar trebui sa fii imperuna cu Oliver pentru a sluji lui Dumnezeu. Iar daca Eu as fi Dracul atunci cu atit mai mult ar trebui sa fii alaturi de Oliver ca sa il scapi din ghearele Mele . Deci in ambele cazuri fie ca Eu as fi inger fie as fi drac tot ar trebui sa fii impreuna cu omul acesta daca chiar tii la el. Insa Eu n-am sa te las niciodata sa fii impreuna cu Oliver pina cind nu vei avea credinta in Dumnezeu si in Iisus Hristos. Tu spui ca ai credinta dar te minti singura , nu ai destula credinta in Dumnezeu ca sa te pot lasa sa fii impreuna cu Oliver. Afla ca toti oamenii care merg pe calea credintei toti sfintii au trecut prin incercarea Diavolului. Inclusiv Eu Insumi. Nimeni nu este scutit de la aceasta incercare . Este exact ca la scoala de soferi , dai examenul si daca il treci ai trecut daca nu reusesti atunci platesti si mai vii alta data. Diavolul e precum politistul care te testeaza la examen sa vada daca iti da permisul sau nu. Politistul desigur iti vrea raul si se bucura cind gresesti dar este spre binele tau sa nu iti dea voie sa conduci daca nu stii sa conduci. Tu nu trebuie sa te temi de politisti ci dimpotriva trebuie sa-l invingi trebuie sa-i demonstrezi diavolului ca poti sa-ti conduci corect masina vietii tale. Duhovnicul e precum instructorul , nu poate sa iti conduca viata in locul tau fiindca in viata tu esti la volanul propriei tale fiinte. La fel este si Dracul in religie precum politistul el sta si pindeste 427

greselile voastre . Dar Diavolul este pus acolo de Mine ca sa va testeze pe voi. Avraam a fost testat cind Diavolul i-a poruncit sa isi ucida copilul. Eu Insumi Hristosul am fost testat atunci cind am fost sfatuit sa ma arunc de pe templu ca sa ma sinucid. Petru a fost testat cind i-am poruncit sa paseasca peste marginea barcii si sa vina mergind pe apa spre Mine. Este vorba de testarea credintei. Tu Nina te lauzi ca ai o credinta foarte mare in Dumnezeu dar asta e doar o mindrie desarta . In seara aceea cind ai fost la Oliver si ti-a fost frica de Diavol , unde ti-a fost credinta in Hristos ? Pai stii doar ca Eu Hristosul am biruit pe Diavol si de aceea oricind ii pot porunci orice vreu Eu iar el e oligat sa mi se supuna Mie. Fiindca Eu l-am biruit pe urma Diavolul a devenit slujitorul Meu. Asadar cine are o credinta puternica in Hristos nu mai are nici o frica de Diavol caci stie ca Diavolul este doar slujitorul lui Hristos si ca de aceea Diavolul nu va misca nici macar un deget fara sa-i fie permis acest lucru de Dumnezeu. Tu daca ai avut asa o mare frica de Diavol in acea seara ai dovedit ca nu ai deloc credinta in Hristos. Pai tu crezi ca Iisus Hristos abandoneaza chiar asa usor in miinile Diavolului pe oamenii care cred sincer din toata inima lor in El ? In seara aceea a fost incercarea credintei tale si ai picat examenul. Daca ai fi citit cartea ai fi vazut ca Oliver a trecut aceeasi incercare cu ani in urma cu mult mai dur decit tine si a biruit . Credinta in Dumnezeu a triumfat deasupra fricii de Diavol. De ce ar trebui sa ai asa o mare credinta in aceasta situatie cu Oliver ? Fiindca tu Nina nu esti in stare nici macar sa-ti planifici ziua de miine in vreme ce Eu Hristosul a trebuit sa planific intreaga istorie a omenirii pe milenii de existenta. Eu nu am stiut dinainte ce va fi ci Eu am decis Eu Insumi ce va trebui sa fie. Am fost si Eu om si oricit de destept am fost Eu totusi a fost greu sa gindesc cu doua milenii inainte. Am scris inainte soarta lumii de la mine si pina la Oliver a strapuns cu mintea Mea cu doua mii de ani inainte. Dar atit , mai mult nu mai merge. De aici incolo sint necesare alte invataturi. Am dat lui Oliver datoria de a conduce lumea pe secole inainte cu ajutorul Meu. Odata cu omul asta si cu cartea lui incepe o era noua in istoria lumii. Asadar intr-o problema de o asemenea importanta nu mai joc cu Diavolul. In povestea asta Diavolul nu are permisiunea sa se amestece decit cu porunca de la Mine. Aici e vorba de soarta a miliarde de suflete , si asta nu e deloc jucarie. De aceea in povestea aceasta Diavolul sta drepti inaintea Mea si nu misca nici macar o gheruta fara sa ii poruncesc Eu. Tu zici lui Oliver : Cu ajutorul tau Dracul ma va corupe si pe mine si astfel va impusca doi iepuri dintr-un foc. Dar gindeste-te Nina ca multe lume va citi cartea asta , voi avea grija Eu Insumi sa se raspindeasca si sa fie citita de foarte multi oameni incit nu-i vorba doar de doi iepuri ci de miliarde de iepuri impuscati din acelasi foc. Deci cele ce se scriu aici au o foarte mare importanta. Pe Mine nu ma intereseaza aproape deloc de soarta si de fericirea lui Oliver si nici de mintuirea lui. Nici nu ma intereseaza de fericirea sau mintuirea ta . Ci pe mine ma intereseaza de soarta si fericirea si mintuirea a celorlati multe miliarde de suflete . Pe Mine ma intereseaza doar succesul cartii in felul corect si nicidecum nu ma intereseaza de succesul al omului care a scris-o. Deci Nina intelege ca indiferent ca as fi Dumnezeu sau Diavol miza este cu mult mai mare decit voi doi. Pina nu pricepi acest lucru nu iti dau voie sa fii impreuna cu Oliver fiindca strici prea mult. Hai sa iti explic si de ce nu ai voie sa fii cu el ca sa intelegi limpede. Iti voi zice o pilda Tu zici : Eu trebuie sa dorm noaptea ca noaptea se doarme ! si ai impus regula asta asupra lui Oliver ca asa trebuie. Oliver fiind foarte slab din fire si fiindca asculta de tine si-a schimbat programul incit doarme si el noaptea. Dar el noaptea trebuia sa scrie fiindca atunci mintea omului este mai limpede si poate comunica mai usor si mai clar cu Dumnezeu. Eu am nevoie de un om cu o minte limpede si clara . Daca scrie ziua o sa aiba mintea incetosata si confuza incit nu va mai auzi clar vorbele Mele si va scrie altceva decit ce voiam Eu sa spun. Dupa aceea tu citesti ce scrie el confuz si evident 428

ca nerecunoscind pe Dumnezeu tu zici ca este Diavolul fara sa vrei sa intelegi ca confuzia si inselarea provine tocmai din faptul ca te-ai bagat cu brutalitate in viata lui si ai stricat comunicarea clara dintre Mine si el. Tot ce spun Eu este trecut prin mintea lui si daca mintea lui e la fundul tau , atunci o sa iasa un cacat indiferent de ce-as spune Eu . Oliver e de o sensibilitate si o slabiciune psihica extrema. Eu am avut nevoie de un om prin care sa scriu clar citeva lucruri si pentru asta l-am modificat sufleteste si l-am facut special pentru comunicarea cu Mine. L-am facut extrem de slab psihic sensibil , pasional si sincer. Astea il fac perfect pentru comunicarea cu Mine. Dar toate aceste caracteristici il fac complet incapabil de a trai intre oameni. Orice contact cu orice om il raneste puternic si asta distruge comunicarea dintre Mine si el. E destul o vorba aruncata de un om pe strada si mi l-a facut terci . De aceea Eu ma straduiesc sa-l tin cit mai izolat de toti oamenii. Voi oamenii obisnuiti aveti niste mecanisme psihice de aparare impotriva celorlalti oameni. Oliver vorbind cu Mine a trebuit sa-i scot toate aceste mecanisme de aparare psihica. In fata Mea poate fi sincer absolut. In fata Mea poate fi copilaros si naiv . Dar daca se comporta cu oamenii la fel cum vorbeste cu Mine atunci oamenii il lovesc cu mare rautate . Eu de pilda accept sa-mi zica oricind Tu Doamne esti un tembel cretin ! Si Eu nu ma supar. Dar daca zice acelasi lucru unui om ar primi un pumn in fata ! Si oriunde a fost si cu oricine a vorbit toti l-au lovit. Daca ai fi citit cartea ai fi vazut ca de fapt toata cartea e doar un sir neintrerupt de pumni in fata . De aceea nu te las inca sa fii impreuna cu Oliver pina ce nu te dumiresti despre ce este vorba cu el fiindca daca iti dai seama despre ce-i vorba o sa il ranesti mai tare decit toti ceilalti oameni la un loc. Tu trebuie sa fii precum o sora medicala care are grija de un ranit si nu sa-l pocnesti si tu la fel ca ceilalti oameni. Daca ai fost aleasa dintre alte femei pentru rolul acesta este datorita invataturilor si mentalitatii ce le-ai cistigat in manastire printre care se numara credinta si iubirea de Dumnezeu. Dar printe aceste invataturi manastiresti sint si unele mentalitati false si gresite inventate de staretii conducatori ca sa poata supune pe calugari vointei lor. Printre aceste invataturi gresite se numara si smerenia calugareasca care este radacina ascultarii . Iti voi spune o pilda ca sa intelegi de ce este gresita smerenia calugareasca. Atunci cind fiul risipitor s-a intors acasa tatal lui l-a primit cu bratele deschise bucurindu-se de intoarcerea fiului pierdut. Fiul cel intors inapoi era smerit in fata tatalui sau caindu-se de faptele sale cele rele si cerind iertare tatalui sau rugindu-l macar sa-I deie o slujba de sluga in casa lui. Dar tatal nu doar ca l-a iertat ci l-a poftit sa stea la masa cu el si a dat o petrecere in cinstea intoarcerii fiului sau. Insa fiul cel risipitor fiind smerit si caindu-se de gresalele lui avind asa o mare rusine in inima lui a inceput a plinge si s-a pus in genunchi inaintea tatalui sau zicindu-i : Vai tata tu esti asa de bun cu mine iar eu am fost asa de rau , nu merit sa stau la masa cu tine si sa ma veselesc. Ci asa de mare cainta am in suflet ca vreau sa ma pun aici intr-un colt al camerei in genunchi si sa pling pentru pacatele mele. Iar tatal ii va zice Lasa fiule ce a fost a afost , eu te-am iertat , primeste iertarea mea . Dar fiul plingind amarnic ii raspunde Nu tata nu pot sa primesc ieratrea ta caci sint asa de pacatos incit nu merit sa fiu iertat. Si zicind acestea se pune intr-un colt al camerei in genunchi incepind a se plinge si a boci : Vai mie pacatosul ! Acuma tatal are sa se mihneasca caci in loc sa petreaca cu cei doi fii ai sai nu mai are pe nici unul. Caci unu s-a suparat ca l-a primit pe fiul ratacit si nu mai vrea sa vina la masa cu el iar astalaltu plinge intr-un colt al casei urlind disperat Vai mie pacatosul ! Uite asa tatal a pierdut pe amindoi dintre fiii sai si amindoi l-au mihnit. La cteva zile de la aceasta intimplare tatal il vede pe fiul cel pocait stind tot in genunchi si plingind amar urlind mereu Vai mie pacatosul ! Atunci tata merge la dinsul si ii zice : Fiule a trecut o saptamina de cind tot te plingi si bocesti si stai in genunchi. Nu ai de 429

gind sa iti revii ? Cit ai sa mai ramii in starea asta ? La care fiul ii raspunde Tata eu vreau sa ramin toata viata in starea asta fiindca mi-a zis mie o voce ca trebuie sa ramin toata viata in genunchi urlind incontinuu Vai mie pacatosul ! Atunci tatal intelege ca copilul sau a innebunit si nu mai are ce-i face asadar tot ce va mai face pe urma este doar sa aibe grija de dinsul asa nebun cum este. Am spus aceasta pilda ca sa va pot vorbi despre smerenie. In momentul in care un om exagereaza cu smerenia apare dracul smereniei . Caci orice lucru bun are si dracul sau Iar acest drac al smereniei va invata pe om sa nu mai iasa niciodata din smerenie. In pilda de mai sus , tatal ar fi vrut ca fiul sau sa se indrepte sa ramina desigur cuviincios si sa nu mai greseasca alta data , dar nu voia un om distrus si bolnav ce se tavaleste pe jos urlind Vai mie pacatosul ! Asa ceva nici un tata nu vrea de la copilul sau. Cu toate astea majoritatea Sfintilor intra in boala aceasta psihica molipsitoare care se transmite prin scris. Citind cartile Sfintilor se imbolnavesc si altii de boala asta. Prin aceasta carte fara ca Oliver sa-si dea seama m-am straduit sa vindec pe multi de boala smereniei calugaresti. Cum ? Indemnindu-l sa se creada imparatul lumii , ca si Mine. Iata principalele caracteristici ale dracului smereniei calugaresti : 1. Smerenia obsesiva ( atunci cind smerenia devine un scop in sine in care dracul iti zice smereste-te ca sa fii placut lui Dumnezeu ) 2. Smerenia falsa ( in care dracul invata pe om sa zica tuturor celor din jurul sau Eu sint smerit ! ba inca sa isi mai dovedeasca smerenia si prin ascultare ) 3. Smerenia mindra ( in care dracul iti zice Ce smerit esti ! Mai ai putin si ajungi un Sfint ) 4. Smerenia folosita ca arma asupritoare , asta fiind cea mai periculoasa si mai destructiva arma a diavolului si care distruge pe absolut toti calugarii doar cei care ajung la Sfintenie reusesc sa scape de asta restul sint distrusi fara putiinta de scapare. Oliver necitind cartile Sfintilor nu s-a molipsit de boala smereniei calugaresti . Orice calugar zicind prin vorbe si fapte Eu sint smerit , de fapt el este mindru fiindca stie ca smerenia e o virtute si el in felul acesta se lauda. Oliver daca zice cuiva ca el este Imparatul lumii si Sfintul Sfintilor o zice cu rusine fiindca se simte vinovat ca spune asta. Calugarul declarindu-si smerenia la toata lumea primeste slava oamenilor si respect si admiratie bani casa masa uniforma functie si putere sociala de staret sau alte inlesniri. Oliver declarindu-si Super-Sfintenia la toata lumea primeste batjocura oamenilor , rusinea , insulte , excludere sociala , statut social de nebun , si lipsirea de orice drepturi sociale considerat ca fiind un animal lipsit de disceranamint incit li-e frica oamenilor sa se mai apropie de dinsul . Care-i smeritul adevarat si care-i smeritul prefacut ? Acuma am facut sa ajunga la Oliver cartea lui Siluan Athonitul. Un Sfint real ale carui invataturi sint chiar bune. Acuma Eu ca Dumnezeu cui sa dau Sfintenia ? La Staretul care se declara smerit sau la nebunul care se declara Super-Sfint ? Pai eu parca ziceam fraza din astea ca Cine este inaltat inaintea oamenilor este o uriciune inaintea lui Dumnezeu. Acuma uite Siluan este corect in ce zice , dar are o problema majora. E Staret . Conform legii de mai sus e cam uriciune inaintea Mea. A poruncit la alti oameni. Adica Siluan chiar a fost imparat peste o mica lume. In pozitia lui de calugar declarindu-si smerenia prin hainele sale si prin comportamentul sau si-a cistigat respectul oamenilor si o functie oficiala grasa de sef peste oameni. Nu-i vorba e bani ci e vorba de slava . Ca Staret ai subt comanda ta sute de calugari , esti Mare Stab pe lumea asta. Daca pina si un mic Duhovnic simplu calugar cum are Nina si se lauda cu ingimfare ca la mine vin sute de oameni , apoi dati-va seama ce Zeu este un staret. 430

Oliver imparatul lumii , nebun descult c-o zdreanta de patura colorata in patratele galbene si rosii semanind mai degraba cu Arlechino de la circ decit cu vreun Sfint n-a poruncit nimanui nimic niciodata. Certificatul de nebunie il face mai prejos decit toti oamenii. Cu ce scop poarta mantia de Sfintu Oliver ? Ca sa se mindreasca ca-i Sfint ? Dar ce scrie in carte Ca Eu Domnul i-am poruncit sa se imbace asa si sa se laude cu Sfintenia ca sa obtina batjocura oamenilor ca sa se faca de rusine inaintea lor. Deci Oliver se mindreste ca sa cistige batjocura lumii si pedeapsa oamenilor. Deci scopul mindriei sale e sa-si cistige umilinte si suferinte cit mai multe si cit mai nemeritate . Cu ce scop cauta acest om sa isi cistige Sfintenia ? Cu scopul de a merge in rai ? Iata ca nu fiindca el nu crede in rai. Atunci cu ce scop ? Cu scopul masochismului ? Ii place sa sufere si sa fie umilit de oameni ? Nu , ca nu poate suferi asta. Atunci care-i motivatia care il determina sa faca toata panarama asta ? Pai fiindca spera sa dea Legea Existentei adica sa dea bani si locuinte la cei saraci. Fiindca vrea sa faca bine oamenilor. Caci asa l-am invatat Eu cind ma intrebat cum pot sa dau legea existentei aceasta in lume ? Iar Eu i-am zis : Spune-le oamenilor adevarul. Spune-le ca esti Imparatul Lumii . Si atunci oamenii vor ride de tine intr-un asa hal si te vor prigoni si pedepsi asa de urit incit te vor incorona cu o coroana de umilinte si suferinti nemeritate. Asa se cistiga imparatia cereasca. Adevarul este ca omul pe care il smereste Dumnezeu este fara voia lui mai smerit decit acela care straduieste sa se smereasca singur. Adica Sfintii Naturali facuti de Dumnezeu sint intotdeauna cu mult mai mari decit Sfintii Artificiali care sint facuti de ei insisi. Omul acela care ajunge fara voia lui sarac si parasit de lume , boschetar in strada fara bani fara prieteni fara nici un ajutor de nicaieri , ce plinge in ploaie dormind in noroi ca ultimul nenorocit al vietii ala este cel mai smerit dintre toti oamenii , si nu Staretul celebru la care vin mii de oameni sa-i pupe miinile si sa ingnuncheze in fata lui. Sfintii sint aceia ce racnesc inconstienti din spitalele de nebuni. Sfintii sint golanii acestia pe care ii vedeti dormind pe strazi in saracie totala. Astia sint adevaratii smeriti pe lumea aceasta. Care multi habar n-au de Dumnezeu si se vor trezi ca ajung deodata in rai si se vor minuna ca ei nici macar nu crezusera vreodata in Dumnezeu. Dar au fost in lumea aceasta batjocoriti si chinuiti de ceilalti oameni , si de aceea li s-au iertat lor pacatele. Nu calugarii si nu preotii vor ajunge in rai ci nebunii si saracii toti nenorocitii cei mai de jos din aceasta lume aceia vor ajunge cei mai de sus la Judecata. Asadar invataurile lui Siluan Athonitul sint perfecte si dupa ele il voi judeca. (cu ce msur msurai, vi se va msura. Matei 7.2 ) Iata pe cel care a scris o carte numai despre smerenie si il gasesc lipsit de smerenie. Faptul ca a purtat haina de calugar asta e o fala in ochii lumii si e o mindrie. Daca porti haina de calugar te mindresti fata de alti oameni ca esti fi smerit. Daca mai ajungi si staret te ia dracu. Rareori , extrem de rar am iertat pe vreun om de pacatul Sefiei peste oameni. Cine este Sef aici va merge in iad dincolo. Cea mai mare inventie a dracului a fost pervertirea smereniei curate duhovnicesti si transformarea ei intr-o smerenie draceasca perfecta de omorit suflete si anume smerenia folosita ca invatatura asupritoare. Smerenia intr-adevar este un lucru bun corect si curat inaintea lui Dumnezeu . Dar in miinile oamenilor devine o arma nimicitoare caci oamenii o folosesc ca sa supuna vointei lor pe alti oameni si sa-i transforme in sclavi. Oamenii dintotdeauna au incercat sa supuna pe alti oameni vointei lor si este o permanenta lupta intre ei. Pentru a supune pe altii oamenii au inventat o infinitate de metode. Prima metoda de supunere a fost violenta si agresivitatea , ciomagul cu alte cuvinte. Alta metoda de a face oamenii sclavi sint banii. Mai sint multe alte metode de a face sclavi , politica scoala psihiatrie , mafie , si multe 431

multe altele. Dar cea mai perversa metoda de a face sclavi este religia. Orice om care face religie va incerca in fel si chip sa se dea drept reprezentantul lui Dumnezeu cu scopul de ai face pe altii sa asculte de voia lui. Orice preot orice predicator orice profet orice evanghelizator se lupta sa-si faca sclavi care sa-l respecte si sa asculte de el . Inclusiv Oliver ar vrea tare mult sa-si faca astfel de sclavi. Norocu lui ca n-a reusit . Eu cind am venit pe pamint am vazut perversiunea asta si am incercat sa va scap de ea. Eu v-am zis ca Dumnezeu e iubire. Asta insemnind ca acolo unde este iubire nu este sclavie. Insemnind ca Dumnezeu nu obliga pe nimeni sa asculte de dinsul fortat. Venirea Mea pe pamint a avut rolul sa va fiu voua ca un Frate si nu ca un Tata. Adica Eu Hristosul sint Fratele vostru si nu Tatal vostru. Adica sa vedeti pe Dumnezeu ca pe un Prieten si nu ca pe un Stapin. Relatia de robie de sclavie nu-i totuna cu relatia de iubire. Un stapin uraste pe sclav fiindca il obliga sa faca ce vrea el iar sclavul uraste pe stapin fiindca i-a rapit libertatea. Doar in cazurile bolnave patologice nefiresti poate apare iubire intre stapin si sclav , precum cazurile masochiste care inseamna iubiri demonice. Ati vazut probabil prin filme cam ce inseamna masochismul. Cum de pilda o femeie stapina are o relatie cu un barbat sclav. Adica femeia il leaga pe barbat si il bate cu biciul , il pocneste in fel si chip il umileste si-l batjocoreste in orice mod imaginabil de o minte omeneasca in vreme ce barbatul chinuit astfel simte o placere extraordinara. Asta e masochismul nebunia placerii produse de suferinta. Aceasta este ceva demonic este iubirea dracului. Mai putin spectaculos decit prin filme sine cazurile obisnuite de femei batute de barbatii lor zilnic de le rupe oasele si ele tot ramin cu acel barbat rau il iarta si inca il mai si iubesc nespus de mult. Iubire de Satana. Iubirea celui Rau . Deci tineti minte ce va spun acuma : orice relatie de gen stapin-sclav este de la Diavolul de la Satana. Orice iubire bazata pe stapinire si robie este demonica. Iubirea lui Dumnezeu este precum iubirea cea frumoasa din filmele romantice cu indragostiti , in care fiecare cauta sa faca fericit pe celalalt in care exista egalitate intre parteneri si in care ficare este sclavul celuilalt si nu exista nici un stapin in care nu este nimeni obligat de catre altul si nu isi produc suferinta unul altuia. Iubirea lui Dmnezeu este prietenia omului cu Dumnezeu este libertatea omului fata de Dumnezeu. Daca vreun om vrea sa faca ceva pentru Dumnezeu sa faca asta din iubire si nu din obligatie. Eu am spalat picioarele ucenicilor Mei din iubire , ca sa va eliberez de ascultarea in fata celor care se dau Dumnezei si care vor sa va supuna astfel vointei lor. Dar din pacate oamenii au corupt evanghelia intorcind invers sensul gestului Meu aratind oamenilor ca Eu am fost smerit si umil spalind picioarele ucenicilor Mei si de acuma staretii de manastiri si sefii oricarei Secte pretind si ei de la ucenicii lor inainte de toate umilinta si smerenie si ascultare . A existat un obicei monahal zice despre templieri ca la hirotonirea calugarului se cerea drept semn al supunerii si ascultarii ca proaspatul calugar sa il pupe in cur pe cel care il hirotonea. Adica Episcop sau Staret sau ce o fi fost el isi dadea pantalonii jos si calugarul trebuia efectiv sa il pupe in cur pe staret in mod fizic ca sa isi dovedeasca calugarul iubirea pentru Dumnezeu. Adica iata pina unde a putut ajunge perversiunea religiei. Mentalitatea vremurilor prezente a ramas identica caci si in vremurile noastre omul cu iubire de Dumnezeu este indrumat catre manastire si acolo i se prezinta aceeasi situatie daca vrei sa mergi in rai tre sa-l pupi in fund pe staret. Desigur metaforic , dar tot aia e. Ascultare infrinarea voiei daca aceste sint intr-adevar caile care duc la Dumnezeu atunci va dati seama la ce nivel de inaltare spiritala duhovniceasca se gasea calgarul templier cind pupa curu staretului ? Cit de mult a reusit acela sa-si infrineze voia firii omenesti , cit de extraordinar de mult si-a calcat pe mindria lui acel barbat si la ce nivel extraordinar de smerenie era calugarul care reusise sa-si clace pe mindrie incit sa 432

atinga cu buzele lui curu altuia ? Mai ales ca pe vremea aia nici nu era inventata hirtia igienica si macar nici nu prea se spalau oamenii deloc. Deci daca ascultarea si smerenia omului in fata altor oameni ar fi calea spre dumnezeire atunci nici unul dintre Sfinti nu este asa de smerit ca acei calugari templieri caci nici un sfint n-a dat dovada de asa o smerenie ca acei pupincuristi catolici Din pacate nu-i o gluma si a trebuit sa scriu exemplul aceste hidos oricit de urit ar fi el ca sa va amintiti de fiecare data cind va ginditi la dumnezeu , ca indumnezeirea nu inseamna deloc ascultare fata de alti oameni si nici smerenie fata de alti oameni. Cine se smereste va fi innaltat Dar in fata cui te smeresti in fata aceluia vei fi inaltat. Daca te smeresti in fata oamenilor vei fi inaltat de catre oameni si vei ajunge mare intre oameni Episcop ori cine stie ce alta slava omeneasca dar vei raminea mic inaintea lui Dumnezeu caci ai catat slava oamenilor si nu pe a lui Dumnezeu. Caci smerenie inseamna ascultare si cine asculta de oameni nu mai poate asculta de Dumnezeu. Eu am zis ca omul sa se rupa de familia si de nevasta lui tocmai ca sa nu aiba nici un stapin si sa devina liber sa poata face ce-i cer Eu , dar calugarindu-se omul intra intr-o robie inca mai mare si ma crincena caci de subt papucul nevestei intra subt papucul staretului. Iara la manastire e ca la armata. Mai intii iti zice staretul Predat-te in fata lui Dumnezeu al caruit reprezentant sint eu. Apoi Staretul-Dumnezeu te dezbraca de mindrie pretinzind ca te imbraca cu haina smereniei. Dar in realitate te face sclavul lui ca sa te impiedice sa jungi la Dumnezeu. Fiindca ce este mindria ? Este un invelis al sufletului precum o armura protectoare. La ce foloseste aceasta ? Te apara de ceilalti oameni. Daca nu ai mindrie oricine poate face cu tine orice. Daca ne gindim spre exemplu la o femeie. Cea care-i mindra n-o sa primeasca pe orice barbat sa se culce cu ea si n-o sa-i faca toate poftele ci o sa se pastreze doar pentru acela care-i va merita dragostea ca sa se marite . Cea care n-are mindrie atunci o s-o tavaleasca toti barbatii si vor face cu ea orice va pofti fiecare incit se va face o zdreanta incit oricarui barbat o sa-I fie scirba sa se insoare cu ea. Orice barbat doreste o femeie smerita in fata lui insusi dar nimeni nu vrea ca nevasta lui sa fie smerita catre toti barbatii din oras. La fel si Eu Domnul nu ma voi incurca niciodata cu oamenii cei smeriti in fata altor oameni. Prin urmare iata ca mindria are si ea rostul ei pe lumea asta. Caci Eu Domnul nu am facut nimic pe aceasta lume inutil si daca am pus mindria in sufletul omenesc am facut-o fiindca isi are rostul ei. Oamenii trebuie sa-si tina mindria pe ei in relatiile cu alti oameni. Nu prea multa ca sa nu devina mindrie agresiva , dar nici prea putina ca sa nu te calce altii in picioare. Daca va lepadati mindria in fata altor oameni veti fi calcati in picioare si prefacuti in zdrente omenesti , veti deveni niste cirpe murdare cu care toti oamenii se vor sterge pe picioare . Exista o singura fiinta pe lumea asta in fata careia nu trebuie sa ai mindrie deloc fiindca este singura fiinta de care nu trebuie sa te temi pentru ca nu iti vrea raul. Dumnezeu. Doar in fata lui Dumnezeu omul poate sa-si lepede mindria fara nici un pericol , caci numai asa se poate ajunge sa vorbeasca omul cu Mine. Ce este mindria ? Este o impotrivire . Este un refuz . De aceea ca sa poata omul sa ma cunoasca pe Mine este sa isi lepede aceasta impotrivire sufleteasca. Dar tineti minte ! Doar in fata lui Dumnezeu ai voie sa faci asta ! Dar sa nu care cumva sa faci acest lucru in fata altui om. Invatatura acestei carti este sa nu care cumva sa va lepadati mindria in fata oamenilor. Caci daca ti-ai lepadat mindria in fata cuiva atunci acela iti devine Dumnezeu si va profita de tine. Caci daca in fata lui Dumnezeu te poti dezbraca de armura mindriei fara sa fii in pericol , daca faci acelasi lucru in fata oamenilor vei fi mincat de viu instantaneu.

433

Ce se intimpla cu un om fara mindrie ( impotrivire ) ? Cazul pe care l-a trait Oliver cu pretty woman dupa trei zile statea drepti in fata ei ii facea mincare la comanda voia sa-i dea absolut toti banii ce-i avea in casa si inclusiv casa voia sa i-o dea unei fete necunoscute pe care abia o intilnise si care nici macar un sarut nu-i oferise in schimb. Adica avea incredere totala in primul om ce l-a intilnit la fel de mult ca in Dumnezeu. Iar daca il lasam cu oricare fata il facea instantaneu sclav total si complet fiindca nu are mindrie reala deloc e moale psihic nu are deloc capacitate de impotrivire in fata altei minti. Daca n-as fi fost Eu Oliver ajungea sclav in fata primului om pe care il intilnea. Dar pentru ca sint Eu cu el atunci orice om ce incearca sa muste din el crezind cai moale se trezeste ca musca din otel si isi sfarma coltii . Caci smerenia unui Sfint este precum gluma aceea pe care o fac unii elevi din liceu care baga o caramida intr-o minge si apoi o lasa pe strada si apoi care trecator nu-i linisit si nu isi vede de drumul lui vine bucuros sa dea un sut in minge crezind ca mingea e usurica. Cind colo lovind in minge el loveste in caramida si isi rupe piciorul incit pleca de acolo urlind de durere direct la spital. Asta se intimpla ca sa se invete minte sa nu mai dea cu sutul in altii. Caci voi vedeti patimile sfintilor pricinuite de oameni , dar daca ati vedea ce chinuie dicolo aceia care au batjocorit pe sfinti v-ar trece cheful de a mai facea vreodata vreun rau cuiva. Adica patimile sfintilor batuti si batjocoriti de oameni sint precum suferinta mingii cu caramida in ea care nu pateste aproape nimic , dar ala care a tras sutul in minge urla o luna de durere cu piciorul in ghips. La fel si cu cei ce lovesc in sfinti de mii de ori mai tare li se intoarce pedeapsa inapoi . Suferinta batjocoritorilor de sfinti este aproape eterna si reala. Eu nu ma laud cu iadul fiindca nu vreau sa-mi stric imaginea Mea propagandistica de Dumnezeu bun , dar totusi mai sa bine nu riscati sa aflati. Ca daca nu-I rai nu-I asa grav dispari si gata. Dar daca este iad e mai rau decit in toate lagarele si puscariile voastre si e vesnic. Nu va amagiti singuri zicind : Nu exista Iad ! Caci chiar daca nu ar exista Iad , Eu Domnul las putea crea oricind .Uite ca si Oliver a priceput in sfirsit cum e posibil ca Eu ma rugam pe cruce pentru iertarea dusmanilor Mei. Nu era doar o propaganda , ca sa ma dau Eu mare. Ci pur si simplu gindeam Daca ei imi fac Mie asa ceva atunci ce le va face lor Tatal Meu ? Si pentru ca cunoasteam ce vor pati ei de acea mi se incretea pielea pe Mine de groaza pedepsei lor imi era asa de frica de suferinta ce urmau ei sa patimeasca incit parca nici nu mai simteam durerea Mea. Iadul este chiar real pentru aceia care batjocoresc pe sfinti. De aceea e mai bine sa nu judecati si sa nu batjocoriti pe nimeni ca nu cumva din greseala sa batjocoriti pe vreun Sfint caci nu aveti voi de unde sa stiti daca nu cumva omul de care rideti este sau nu un Sfint de-al Meu. Scopul Sfintilor este de-a educa oamenii. Precum aveti voi acuma in politie echipele anti-coruptie care cind afla despre un infractor il momesc sa greseasca ca sa il poata prinde in flagrant declict , asa trebuie sa faca si Sfintii . Adica spre exemplu daca un profesor ia mita de la elevi ca sa il prinda politia da la un student niste bani marcati ca sa ii deie ca mita la profesor. Cind apoi vine politia si il prinde profesorul corupt va zice ca e nevinovat si ca nu-i adevarat. Atunci politia il controleaza si daca gaseste asupra lui banii marcati il dovedeste astfel corupt si il baga la puscarie. La fel si cu Sfintii sint capcanele Mele de dovedit infractori. Andrei Nebunul i-am poruncit sa se prefaca nebun chiar daca nu era. Am intins astfel dracilor o capcana . Le-a oferit oamenilor o victima slaba si lipsita de aparare si i-am invitat sa muste din ea. Si care a muscat a primit pedeapsa vesnica. Care l-au batut pe Andrei Nebunul si care l-au batjocorit au ajuns in chinuri vesnice . Daca nu era Andrei Nebunul cu care sa-i dovedesc atunci oamenii aceia ar fi trecut ca oameni cinstiti si corecti. Asa insa si-au aratat firea adevarata. Asta ar fi trebuit a fie o invatatura de minte pentru toti cei care batjocoresc pe nebuni si ar fi trebuit sa-I faca pe oameni mai 434

blinzi fata de cei nebuni. Din pacate fiindca nu l-a respectat nimeni la vremea lui si a ramas doar sa lupte post-mortem cu prigonitorii de nebuni adica a ramas o cartulie cu Viata Sfintului pe care din pacte prea putina lume o citeste si prea putina lume ia atitudine sa faca ceva. Nimeni nu ia atitudine sa faca ceva pe lumea asta deoarece toti sint smeriti. Inca din copilarie parintii smeresc pe copii obligindu-i sa asculte de ei prin diverse pedepse incercind sa se impuna ca fiind Dumnezei in fata copiilor lor. Apoi dupa copilarie urmeaza scoala unde profesorul se lupta sa ii smereasca pe scolari ca sa asculte de dinsul si sa se faca astfel pe el insusi un fel de Dumnezeu. Dupa scoala urmeaza smerenia la servici ori la manastire unde sefii se dau drept dumnezei in fata anagajatului si il smeresc amenintindu-l cu somajul , respectiv staretul in fata calugarilor pe care-i ameninta cu iadul daca nu asculta de ei. Deci oamenii pretind de la voi smerenie si ascultare toata viata si de mici pina ce muriti toti se lupta sa faca din voi sclavii lor iar cei cuminti si prostuti le cad in capcana. Stiti cum ii sperie parintii pe copii ? Fii cuminte ca daca nu te ia Bau-Bau ! Iar copilu se sperie ca se teme de Bau-Bau ! La fel si conducatorii religiosi ca sa isi impuna stapinirea asupra oamenilor l-au inventat pe Diavolul. Staretii si Duhovnicii zic calugarilor : Asculta de noi in primul rind ca noi sintem aicea pusi de Dumnezeu si sa nu care cumva sa asculti de altceva ca orice altceva in afara de noi este Dracul. Deci rostul invataturilor despre inselarile calugaresti nu este ca sa-i conduca pe oameni spre Dumnezeu ci dimpotriva rostul lor este ca sa mentina calugarii subt papucul staretului. Caci daca vreo carte ar invata pe oameni cum sa ajunga sa vorbeasca cu Dumnezeu atunci Staretul ori episcopul ar interzice-o imediat caci la Stareti le este frica sa nu inceapa a se crede toti oamenii Sfinti caci si-ar pierde ei stapinirea. Un om care se crede Sfint asa precum Oliver este precum un om care vede un munte si isi zice in gind Eu voi urca pe muntele acela si voi ajunge pina sus in virful lui ! Si urcind inainte cu credinta ca va ajunge sus iata ca chiar urca. Mai cade se mai impiedica dar chiar urca in sus. Pe cind calugarii nu pot sa urce fiindca nu le da voie Staretul si le zice : Nu aveti voie sa urcati pe muntele acela ! Stati aicea jos in vale cu noi sa va chinuim noi toata ziua cu nevointe fara de rost. Lasati urcatu pe munti ca e periculos . Caci numai Diavolu e acela care va cheama sa urcati pe Muntele Sfinteniei ca sa va insele sa va mindriti si sa va arunce in vreo prapastie ! Si uite asa degeaba au calugarii iubire Dumnezeu ca Staretul nu le da voie sa devina Sfinti. Si totusi invataturile lui Siluan Athonitul sint perfecte in ce priveste diavolul si inselarile sale . Iata ce zice acesta impreuna cu alti sfinti de acelasi fel : 1. sa nu ai frica de diavol 2. daca vezi ori simti diavoli ignora-i fa-te ca nu-i vezi 3. Daca pacatuiesti sa-ti fie gindul tot la Dumnezeu chiar si in pacat Deci invataturile Sfintilor sint ca niciodata sa nu ai pe diavol in mintea ta si nici in inima ta. Acesti sfinti au dobindit aceasta cunoastere in urma unor lupte pe care le-au cistigat. Iata niste invataturi corecte. Dar de ce nu le aplica nimeni ? Cum aude un om o voce cum merge la popa si popa imediat il invata E dracu ! E inselare ! si uite asa dracu azi dracu miine , ajunge omul asa precum Nina obsedata de draci : Dracu , inselare , dracu , inselare , dracu si numai dracu peste tot. Dracu-n stinga dracu-n dreapta , dracu-n sus , dracu-n jos , dracu ici dracu colea. Mereu face glume cu draci , toata ziua Nina discuta cu Oliver numai despre draci la fiecare pas : Uite dracii cum rid de tine , uite-i acolo ii vezi ? Oliver rapunde Dar eu sint Sfint de aia nu am nici o frica de draci . La care Nina face criza de nervi strigind : Nu te mai crede Sfint ca te bat ! Oliver 435

ride si zice : Poti sa ma si bati ca eu tot Sfint ramin si de aia dracii sint slujitorii mei nu dusmanii mei. Nina se sperie : Vai de tine cum poti sa crezi asa ceva ca dracii sint slujitorii tai ? Apoi chiar ca se vede clar ca vorbesti cu Scaraotchi ca dracii sint slujitorii lui Satan nu ai lui Dumnezeu. Iar Oliver zice Ba dracii sint slujitorii lui Dumnezeu fiindca tot Dumnezeu i-a facut si pe draci si doar i-a facut ca sa-i slujeasca nu ca sa-l incurce. Caci doar nu-i asa prost Dumnezeu ca sa-si bage singur bete in roata. Diavolii sint doar politia lui Dumnezeu. Gaborii. Dracii ii amendeaza doar pe aceia care ii prinde ca circula fara credinta de siguranta , ori in stare de ebrietate. Poti sa te crezi Sfint numai sa ai grija sa nu ti se urce sfintenia la cap ca pe urma faci accidente. Accidentele in religie sint foarte urite fiindca imi pot strica o lume intreaga. Cel mai urit accident e atunci cind un Sfint ajunge acceptat de oameni ca Sfint si apoi greseste si astfel pacatul ajunge sa fie considerat ca virtute si astfel atrage pe toti oamenii in greseala lui. Cel mai periculos lucru pentru omenire este Pacatul unui Sfint. Cea mai periculoasa carte este care ajunge considerata scrisa de un Sfint si deci crezuta corecta dar in care se amesteca virtutile cu pacatele in mod nedeslusit fiindca atuncea impreuna cu invataturile cele bune se strecoara si serpii catre inimile oamenilor. Oliver n-a stiut nimic despre Sfintii crestini multa vreme . Abia la urma a capatat ceva carti despre Sfinti. I-a adus cineva un teanc de carticele cu vietile sfintilor. Si atuncea pe cind rascolea cu miinile printre carticele alegind pe care sa citeasca Eu l-am indrumat direct pe care sa citeasca si pe care nu. Una dintre acele carti cu Sfinti i-am interzis direct si total sa o citeasca. De mai multe ori i-am poruncit : Nu deschide cartea aia ! Nu citi ce scrie acolo ! Dar asta facind-l curios la culme nu s-a putut opri sa nu citeasca. In acea carte era vorba despre un Sfint care se afla atunci in timpul acela la volanul lumii si conducea crestinatatea care a fost bun la inceput dar care devenind sef , i s-a urcat puterea la cap si l-a imbatat puterea si sfintenia incit ajungind in stare de ebrietate a intrat pe contrasens si a facut un accident urit care s-a continuat apoi de-a lungul istoriei omenesti asa ca masinile pe autostrada daca se izbeste una atunci toate care vin din urma ei se izbesc si ele toate de dinsa , iar in cazul religiei dureaza milenii pina se opreste sirul de accidente . Ma refer la Sfintul Pahomie cel Mare si invatatura sa despre inselarea Diavolului. Povesteste acest Pahomie ca la un moment dat are o vedenie in care ii apar Eu Iisus Hristos care voiam sa ii vorbesc ceva. Insa sfintul Pahomie simtind tulburare in sufleul sau se intreaba cum poate sa fie acesta Iisus Hristos daca eu simt tulburare in sufletul meu ? Si atunci ii zice vedeniei Piei din fata mea Satano ! La care vedenia dispare si in urma ei ramine un miros de pucioasa. Intrebarea care ramine in urma aceste povesti este aceea Cine a fost in vedenie ? Iisus sau Dracul ? Hai sa presupunem ca era Iisus si ca a fost respins de Sfint. Ce ar fi facut oare Iisus in aceasta situatie ? Ar fi stat sa-l convinga cu ceva ca el e adevaratul Iisus ? Ori sa-l ameninte ori sa-i dovedeasca ori ce ati fi vrut sa faca ? Era foarte firesc ca daca Iisus a fost refuzat sa plece fara alte discutii fiindca asa a facut si in viata in Iudeea , unde n-a fost primit si-a scuturat praful de pe picioare si-a plecat din acel loc. Nici n-a pedepsit pe cei care l-au alungat dar nici n-a staruit sa-i convinga ca el e Dumnezeu. Ramin in continuare doua intrebari. Prima De ce a apratut mirosul de pucioasa dupa disparitia vedeniei ? Si de ce a simtit Sfintul acea tulburare ? Mai intii vedeti prin toate filmele ca persoanele care au intrat in contact cu Diavolul au simtit mai intii un miros de ars , un miros de pucioasa acesta fiind considerat un semn al venirii demonilor. Daca din inima unui om a plecat Iisus fiindca omul insusi l-a dat afara atunci omul ramine cu poarta inimii deschisa si acolo unde nu-i Hristos dau 436

imediat navala dracii. Mai ale fiind vorba de un Sfint adica fiind o tinta mare caci daca Dracul corupe un sfint prin el poate corupe milioane de oameni de aceea dracii imediat sau napustit peste el in clipa in care a alungat pe Hristos. Mirosul de pucioasa a aparut dupa plecarea Hristosului ca vedenie. Deci dupa ce a plecat Hristos a venit Dracul si asta s-a simtit prin aparitia acelui miros de pucioasa. Acuma totul depinde de credinta adica de cum vrei sa vezi lucrurile. Un om s-a lepadat de ortodoxie si a mers sa se boteze intr-o secta. Chiar cind s-a intors de la botezul in secta protestanta ii ardea casa. Toata lumea a zis : Uite l-a batut Dumnezeu fiindca s-a lepadat de ortodoxie si a trecut la pocaiti ! Dar omul a zis : Nu-i adevarat ! Nu m-a batut Dumnezeu ci s-a suparat Dracul pe mine ca am trecut la religia corecta ! Asadar orice lucru poate fi vazut oricind in ambele sensuri. Depinde de ceea ce vrei sa vezi. Dar sa raspundem si la intrebarea De ce Sfintul Pahomie a avut acea tulburare la apropierea Hristosului de el ? Inaintea de a raspunde la asta vreau sa va intrebati putin ce motiv as avea Eu Hristosul sa ma arat unui om sau sa vorbesc cu el ? Daca ginditi oleaca o sa intelegeti ca Eu Domnul ma arat unui om doar atunci cind am un motiv foarte serios. Nu o sa ma arat lui orisicare Gigel ca a tinut si el odata post intr-o vineri si se crede de acuma vreun Sfint. Ci doar cind motivul este foarte adinc tmeinic si serios doar atunci ma voi cobori chiar Eu Insumi din cer ca sa ma arat vreunui om. Altfel nu prea. Ce motiv serios am Eu ca sa ma arat cuiva ? Atuncea cind vreau sa dau niste indrumari omenirii pentru o perioada mare de timp adica istorica. Era oare atunci in cazul lui Pahomie cel Mare o asemenea situatie de o importanta istorica ? Da caci acest pahomie era unul dintre intemeietorii calugariei crestine si in acele vremuri se intemeiau principiile manastirilor pe care le voiam a fi niste scoli pentru sfinti si prooroci. De aceea era foarte important ce invataturi da lumii Pahomie cel Mare caci dupa el urmau sa fie alcatuite toate celelalte manastiri care aveau sa se infiinteze apoi in lume. Deci era o situatia de importanta majora. Care era problema pentru care Ma coborisem Eu din cer ca sa vin sa vorbesc cu Sfintul Pahomie cam Mare ? Pai la inceputul carierei sale cind era calugar tinerel era un om bun si blind am colaborat frumos impreuna si i-am dat invataturi despre cum sa intemeieze o manastire. Dupa ce s-a adunat lumea si Pahomie a devenit Staret atunci indata ce s-a vazut sef cu autoritate peste calugari cum indata Pahomie al Meu s-a inrait la suflet si s-a facut aspru si extrem de crud si pedepsitor uitind de orice smerenie si blindete omeneasca. Ca staret Pahomie a facut fapte urite Mie. Printre care mi-a darimat o biserica . A pus Pahomie pe calugari sa construiasca o biserica si a iesit foarte frumoasa. Iar calugarii se bucurau ca uite ce frumoasa biserica am facut noi. Iar Staretul Pahomie vazindu-i ca se bucura le zis : aha , va mindriti cu lucrul miinilor voastre ia darimati-o voi ca sa nu va mai mindriti. Atunci Eu m-am suparat pe Pahomie caci Biserica Mea nu-i proprietatea lui ca sa faca ce vrea cu Biserica Mea. Daca un om tocmeste o sluga si il plateste ca sa-i construiasca o casa , iar sluga aduna oameni cheltuie banii si materialele si face o casa foarte frumoasa cum dar mai apoi sluga netrebnica sa vina sa-i darime casa zicind ca a iesit prea frumoasa haidem dar s-o darimam si sa facem alta mai urita ? Ca doar cu Harul Meu coborit asupra miinilor calugarilor se facuse asa frumoasa biserica . Asa cum am dat cindva har la mesterii evrei sa faca chivotul legamintului tot la fel si acuma dadusem har la mesteri sa aibe pricepere si indeminare. Cum sa se apuce Sfintul sa darime o Biserica ? Da ce-i comunist ? Cam intrase deja in nebunie de acuma Pahomie al Meu , dar l-am lasat totusi sa faca ce vrea. Apoi un calugar a gresit cu ceva si nebunul de Pahomie l-a condamnat la o inchisoare pe viata in intuneric deplin si fara sa mai vorbeasca niciodata cu nimeni. Adica 437

Sfintul Pahomie cel Mare a ingropat pe un om de viu. Apoi asa ceva Eu nu doream sa se intimple. Asta nu mai era deloc o pedeapsa inaltatoare spiritual ci total distructiva. Adica era de acuma o crima sadica si nu duhovnicie. Apoi in acelasi spirit de nebunie tiranica pe cind mergea in inspectie sa vada ce au mai muncit calugarii erau vreo doi care fiind mai plini de rivna muncisera mai mult decit ceilalti si se laudau ca impletisera mai multe rogojini decit erau planificate si se bucurau ca muncisera mai mult fiind fruntasi in munca. Iar Pahomie a zis : Da pentru ce ati facut voi mai mult decit v-am poruncit eu ? Ei zic ca am vrut sa facem mai multe rogojini , lasa ca dam la saraci daca-s prea multe. Dar Pahomie le-a zis voi trebuia sa faceti ce v-am poruncit eu si nu ce vreti voi . Dati foc la tot ce ati muncit ca sa nu va mai mindriti ! Si alta data sa nu mai indrazniti sa iesiti din cuvintul meu ! (de acuma se credea zeu Pahomica ) Asemenea fapte s-au inmultit peste masura in manastirea aceea. Oamenii de din afara vazind aceste fapte erau socati dar gindeau despre el , Iata ce Sfint strasnic ne-a dat Dumnezeu ! Mai ales ca facea miracole toata lumea il credea de acuma Sfint. Insa multi dintre calugari incepusera sa se revolte impotriva lui si se afla in mare cearta cu dinsii. Atunci am hotarit ca trebuie sa intervin Eu Insumi sa ma cobor din cer si sa ma arat din nou lui Pahomie in vedenie ca sa il mustru pentru purtarea lui si sa ii dau sfaturi pentru indreptare. Pahomie in inima lui simtea ca-i vinovat il mustra constiinta pentru cele ce facuse. In fiecare zi se gindea la calugarul pe care il bagase intr-un beci de ani de zile in intuneric fara sa vorbeasca nimeni cu el si ii aruncau mincare acolo , il mustra constiinta pentru crima ce facea cu acel om dar nu voia sa revina asupra deciziei sale , gindind ca asa doresc Eu sa fie chinuit acel calugar. Voi oare cind cititi o carte pricepeti ceea ce cititi ? Voi va ginditi olecaca ce a simtit acel calugar inchis in beci de catre Pahomie ? Ca era si el doar om ca si voi , va puteti imagina cum e sa fii ingropat de viu in bezna eterna ? Si sa traiesti asa zeci de ani ? sinteti oare constienti de ce drame nebunesti se petreceau in manastirea lui Pahomie ? Asadar cind m-a vazut ca am aparut Eu Hristosul in fata lui l-a apucat spaima frica si o tulburare puternica fiindca avea constiinta incarcata de pacate foarte grele . Cind copilu stie ca a facut pozne grave si vine tata acasa doar n-ai vrea sa se simta copilul bucuros si in pace si in dulceata duhovniceasca ci e normal sa-i fie frica si spaima ca o sa ieie bataie de la tata pentru poznele sale. Dar Pahomie n-a vrut sa-si recunoasca gresalele, el se credea perfect. Atunci daca eu sint corect a gindit Pahomie - de ce simt tulburarea asta cind vad pe Hristos ? De aceea neintelegind de unde provenea frica din inima lui a alungat vdenia crezind ca este Dracul. Iar Eu daca l-am vazut asa de impietrit la inima am plecat de la dinsul . Apoi fiindca facea minuni cu putere de la draci ca sa nu mai greseasca si sa nu-mi strice tot ce construise l-am luat indata din aceasta lume. Dar din pacate invataturile sale au prins radacini in inimile oamenilor precum neghina in lanul de griu. Iar Eu nu am stricat neghina ca nu care cumva sa vatam si griul. Le-am lasat sa creasca amindoua. Dar acuma a venit vremea . Acum smulg neghina aceasta si o arunc in foc asa dupa cum am promis ca voi face. Orice om este supus greselii si toti ce ce au urmat dupa Mine au avut fiecare dintre ei greselile lor caci nu au fost perfecti. Dar voi ati inceput a-I crede perfecti si i-ati facut asemenea Zeilor , le-ati pus cite un cerc de lumina in jurul capului si ati luat de-a valma impreuna sfaturile lor bune impreuna cu sfaturile lor gresite si nu mai stiti sa deosebiti binele de rau caci pentru voi greseala a devenit totuna cu datoria iar rusinea e totuna cu virtutea. Dam citire putin din Evanghelia dupa Matei Nu ce intr n gur spurc pe om; ci ce iese din gur, aceea spurc pe om." 438

Cum sa zica un om lui Dumnezeu Piei Satana ! Oare nu acelasi lucru l-a facut si Caiafa ? Si de ce l-a facut ? Fiindca Caiafa era sef peste oameni si a vrut sa fie el insusi dumnezeu , n-a vrut sa primeasca un stapin deasupra lui. Caifa s-a temut de inselare Deci acela care se teme de vreo inselare este fiul lui Caiafa si frate cu Iuda. si La fel si Pahomie s-a obisnuit mult prea tare ca sa porunceasca altora prea tare sef se credea incit n-a mai putut suferi sa i se porunceasca si lui de catre Altcineva. Confundind pe Dumnezeu cu Satana , Pahomie s-a spurcat pe el insusi prin vorbele lui precum Iuda Caiafa si toti fariseii. Alungind pe Hristos s-a facu mai rau decit aceia din Sodoma si Gomora . Caci dintre toate pacatele de pe lumea asta acesta este cel mai mare sa confunzi Binele cu Raul lumina cu intunericul si apoi sa te ma crezi si mare intelept incit sa dai lumii invataturi gresite despre Dumnezeu zicindu-le ca sint perfecte . Acela care confunda pe Dracul cu Dumnezeu inca mai poate fi iertat caci are cine sa-l ierte fiindca oricind de Dracu te poate scapa Dumnezeu. Dar daca ai suparat pe insasi Dumnezeu atunci nici macar Dracu nu te mai poate scapa . Adica daca ai pacatuit dar iti dai seama ca ai gresit atunci te mai poti indrepta. Dar daca pacatuiesti si crezi in loc sa-ti vezi greseala tu crezi ca ai facut o fapta buna si virtuoasa atunci nimic nu te mai poate indrepta din asa o greseala. Si nu este nici o fapta buna darimarea unei biserici , chinuirea absurda a unor oameni si izgonirea lui Hristos. Acestea sint pacate si nu virtuti. 12 Atunci ucenicii Lui s-au apropiat, i I-au zis: "tii c Fariseii ( calugarii ) au gsit pricin de poticnire n cuvintele, pe care le-au auzit?" 13 Drept rspuns, El le-a zis: "Orice rsad, pe care nu l-a sdit Tatl Meu cel ceresc, va fi smuls din rdcin. 14 Lsai-i: sunt nite cluze oarbe; i cnd un orb cluzete pe un alt orb, vor cdea amndoi n groap." Orice calugar este asemenea unui fariseu caci este ingimfat de superioritatea lui asupra oricarui laic. Calugarul se crede mai mare decit laicul inaintea lui Dumnezeu . Niciodata un calugar nu va primi lectii de la un om laic , apropo , stiati ca si Eu Hristosul eram un om laic ? Adica Eu nu eram preot oficial ci un om simplu care mergea si el pe strada , fara nici o pozitie sociala , fara nici o scoala si fara nici un titlu oficial. Dar calugarii de acuma au haine speciale prin care sa se arate Sfinti in ochii lumii si fac scoli de teologie unde isi obtin diplome de carton , si au titluri de monahi si ieromonahi si toate titlurile ierarhiei Bisericesti. Ei predica smerenia altora dar nici unul dintre calugari nu primeste lectii de la oamenii laici asadar oricit de smerit ar fi un calugar el este dintru inceput mai mindru decit orice om laic. Caci omul laic ingenncheaza inaintea calugarului dar calugarul nu ingenuncheaza inaintea omului laic. Iata Oliver Imparatul Lumii pe care Eu Domnul l-am pus imparat peste voi fiindca asa Vreau Eu impotriva vointei voastre a tuturor , iata ca Imparatul Lumii a ingenuncheat in fata calugarului Duhovnic spre rusinea duhovnicului Cine e oare mai smerit ? Un imparat in genunchi ? Sau un calugar in picioare ? Calugarii predica smerenia dar n-o practica. Atunci Isus, pe cnd cuvnta gloatelor i ucenicilor Si, 2 a zis: "Crturarii i Fariseii ed pe scaunul lui Moise. 3 Deci toate lucrurile, pe care v spun ei s le pzii, pzii-le i facei-le; dar dup faptele lor s nu facei. Cci ei zic, dar nu fac. 4 Ei leag sarcini grele i cu anevoie de purtat, i le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor s le mite. 5 Toate faptele lor le fac pentru ca s fie vzui de oameni. Astfel, i fac filacteriile late, i fac poalele vemintelor cu ciucuri lungi; 439

6 7

umbl dup locurile dinti la ospee, i dup scaunele dinti n sinagogi; le place s le fac oamenii plecciuni prin piee, i s le zic: "Rabi! Rabi!" 8 Voi s nu v numii Rabi! Fiindc Unul singur este nvtorul vostru: Hristos, i voi toi suntei frai. Pentru ce sinteti voi invatatori si sefi asupra oamenilor daca doar Eu sint invatatorul ? Ori ce credeti voi ca Eu Hristosul am murit si nu mai pot vorbi? Pai cine l-a invatat pe Oliver tot ceea ce stie ? Caci nu i-am dat voie sa citeasca carti decit la urma dupa ce l-am invatat Eu insumi totul despre Mine. Iata ca Eu sint un duh viu si real care pot Eu Insumi invata direct pe orice om. Si cum sinteti voi ca fratii daca sint sefi prntre voi ? Se poate oare ca intre fati sa fie un Frate-Sef ? Sa stiti ca frati se cheama doar aceia care sint egali intre ei. Deci cine este sef intre frati este precum lupul intre oi si acela nu este de la Mine . 9 i "Tat" s nu numii pe nimeni pe pmnt; pentru c Unul singur este Tatl vostru: Acela care este n ceruri. Pentru ce voi preotii va numiti in fata oamenilor Parinte care-i acelasi lucru cu Tata , daca Eu v-am spus sa nu va mai numiti asa ? Iata-va cum sinteti neam de farisei chiar si aceia care va credeti drepti caci primiti slava lumii spre rusinea voastra. Stiu ca imi veti zice ca sint Drac fiindca va mustru , dar oare nu vorbele evangheliei vi le arunc in fata ? Voi va credeti drepti si Sfinti caci slujiti pe niste Inalti Prea Efinti Episcopi Stareti si Patriarhi mindri peste poate. Predicati tuturor smerenia dar nu sinteti in stare sa o purtati nici unul dintre voi insiva. Pina si cel mai mic frate calugarel s-a luat de chept cu Oliver batjocorindu-l cu trufie pe cel mai destept om al lumii care prin puterea Mea este desteptcaci nu de la el vorbeste Pina si Nina o micuta sora fugita de la manastire ii porunceste cu superioritate si il batjocoreste incontinu . 10 S nu v numii "Dascli"; cci Unul singur este Dasclul vostru: Hristosul. V-am mai spus doar ca nici un om nu este perfect atunci cum poate sa se pretinda cineva profesorul altora ? Eu sint un Duh Viu. Primiti-ma pe Mine ca profesor si nu pe alti oameni. Cine vrea sa fie preot si om religios sa stea singur citiva ani si am sa-l invat eu direct tot ce este de stiut. Nu de la Duhovnici si nu indrumatori omenesti ci direct de la Dumnezeu din cer sa primiti toata invatatura. Caci dupa Pahomie au gresit altii si acuma toti duhovnicii vostri sint gresiti dar va invata omul trebuie sa asculte de un duhovnic dindu-se astfel ei insisi ca ar fi niste Dumnezei perfecti si incalcind astfel porunca evangheliei amintita mai sus. Ei nu urmaresc decit sa va supuna lor si sa va insele ca sa ii slaviti pe ei si sa va inchinati lor. Calugarii nu se supun evangheliei ci datinii lor. 11 Cel mai mare dintre voi s fie slujitorul vostru 12 Oricine se va nla, va fi smerit; i oricine se va smeri, va fi nlat. 13 Vai de voi, crturari i Farisei farnici! Pentru c voi nchidei oamenilor mpria cerurilor: nici voi nu intrai n ea, i nici pe cei ce vor s intre, nu-i lsai s intre. Iata ca v-am trimis pe Oliver de la Mine si ce ati facut cu el ? N-ati vrut sa-l primiti , ba inca ati trimis politia asupra lui si l-au apcat de miini si de picioare bagindu-l in ospiciu de nebuni. Incit pina la urma il veti ucide fiindca va implini poruncile Mele. 30 i zicei: Dac am fi trit noi n zilele prinilor notri, nu ne-am fi unit cu ei la vrsarea sngelui proorocilor. 31 Prin aceasta mrturisii despre voi niv c suntei fiii celor ce au omort pe prooroci. 32 Voi dar umplei msura prinilor votri! 33 erpi, pui de nprci! Cum vei scpa de pedeapsa gheenei?

440

34

De aceea, iat, v trimit prooroci, nelepi i crturari. Pe unii din ei i vei omor i rstigni, pe alii i vei bate n sinagogile voastre, i-i vei prigoni din cetate n cetate; Pentru ce dar voi ati facut dogme in care spuneti si invatati pe oameni ca nu mai pot exista prooroci in aceste vremuri daca iata Eu v-am promis ca vor mai fi ? Pentru ce ziceti , Sa nu se creada nimeni intelept ! daca Eu Insumi am promis ca voi trimite intelepti si ca Eu Domnul cu miinile mele le voi darui lor intelepciunea ? 35 ca s vin asupra voastr tot sngele nevinovat, care a fost vrsat pe pmnt, de la sngele neprihnitului Abel pn la sngele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care lai omort ntre Templu i altar 36 Adevrat v spun, c toate acestea vor veni peste neamul acesta. 37 Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci i ucizi cu pietre pe cei trimii la tine! De cte ori am vrut s strng pe copiii ti cum i strnge gina puii sub aripi, i n-ai vrut! 38 Iat c vi se las casa pustie; 39 cci v spun c de acum ncolo nu M vei mai vedea pn cnd vei zice: "Binecuvntat este Cel ce vine n Numele Domnului!" Degeaba ziceti binecuvintat fie cel ce vine in numele Domnului asa in rugaciuni oficiale. Ci oamenilor pe care vi-I trimit in Numele Meu sa le ziceti asa si asa sa ii primiti. Caci am trimis pe Oliver si printr-insul Eu insumi am mers la cel mai vestit preot al regiunii acesteia considerat de lume un Sfint , mare celebritate actuala . A stat Oliver doua zile la rind la coada sa intre la celebrul Sfint. Se bateau oamenii la rind ca sa ajunga la Sfintia Sa iar cind a a juns Oliver i-a zis : Eu vorbesc cu Dumnezeu si cred ca El m-a trimis aici. Atunci Celebrul Sfint i-a raspuns : Stii ceva mai baietele ? Hai iesi afara ca n-am timp sa discut cu tine prostii din astea. Incit pe urma a iesit Oliver plingind pe poarta manastirii de la atita batjocura si necredinta. Iar pe cind Oliver iesea plingind pe poarta manastirii tocmai se auzea cintind corul calugarilor Laudat fiind cel ce vine in numele Domnului. Apoi cui spuneti voi vorbele astea ? La peretii vostri vopsiti ? Ori cui cintati voi ? Cum cintati asa ca prostii cind omul venit in Numele Meu tocmai il batjocoriserasti si il alungaserati ? Dar adevarat va zic voua , ca nu el plingea ci Eu plingeam. Eu am venit acolo si am intrat in manastire asa ca un hot intrind furisat pe cararea din spate si pe urma am iesit pe poarta cea mare a manastirii plingind de ceea ce gasisem acolo. Caci mai mare credinta si rusine aveau aceia din Sodoma si Gomora , caci macar aceia se stiau ca sint pacatosi , si se macar se stiau vinovati inaintea Domnului. Dar calugarii acestia nici o rusine nu au si nici credinta deloc ci sint cu mult mai rai decit fiii pacatului. Si daca asta e manastirea cea mai buna a ortodoxiei din aceasta zona si daca acela era cel mai bun dintre preotii cu har , atuncea in ce stare vor fi fiind celelalte manastiri ? Veti zice de unde stim noi ca Oliver este ceea ce spune ? Cum dovedeste Oliver ca este de la Dumnezeu ? Dar ce v-a zis oare Eu insumi despre Mine ? Cum m-am dovedit Eu Insumi ca sint Mesia ? Dac Eu mrturisesc despre Mine nsumi, mrturia Mea nu este adevrat. 32 Este un Altul, care mrturisete despre mine; i tiu c mrturisirea, pe care o face El despre Mine, este adevrat. 33 Voi ai trimis la Ioan, i el a mrturisit pentru adevr. 34 Nu c mrturia, pe care o primesc Eu, vine de la un om; dar spun lucrurile acestea pentru ca s fii mntuii. 35 Ioan era lumina, care este aprins i lumineaz, i voi ai vrut s v nveselii ctva vreme la lumina lui. 441

36

Dar Eu am o mrturie mai mare dect a lui Ioan; cci lucrrile, pe care Mi le-a dat Tatl s le svresc, tocmai lucrrile acestea, pe care le fac Eu, mrturisesc despre Mine c Tatl M-a trimis. Prin urmare Oliver este nu fiindca zice el insusi ori vreun alt om marturiseste despre el ci datorita celor ce a scris in aceasta carte. Cele scrise in Ultima Teorie nici o minte omeneasca nu le putea sti vreodata prin propria ei putere. Numai de la Dumnezeu Tatal putea veni asemenea cunoastere. Macar ca a fost scrisa in scirba caci n-a vrut sa scrie si e scrisa asa ca un om care si-a bagat degetele in git si a vomat dar totusi a scris , si de aceea cunoasterea se gaseste asa precum niste diamante intr-o voma , boritura . Nu l-am certat si nu i-am cerut sa scrie mai bine caci intr-adevar poate ca asa merita oamenii sa primeasca acea cunoastere. Dar acel text este un miracol in sine. Eu nu dau miracolele pe care le vreti voi ci acelea pe care le puteti primi la o anumita epoca. Acuma traiti in lumea stiintei , de aceea am dat stiinta si cunoastere. Iar cit despre Nemurirea Tehnologica cind acele lucruri se vor intimpla , si milioane de oameni nu vor mai muri ci vor trai abia atunci veti vedea importanta acestor scrieri. 4V-am spus aceste lucruri, pentru ca, atunci cnd le va veni ceasul s se mplineasc, s v aducei aminte c vi le-am spus. Si s-au scris acestea pentru ca atunci cind se vor implini sa nu va fie frica si sa nu va pierdeti credinta. Acesta a fost rostul principal al cartii acesteia. Intarirea credintei inainte de-a veni sfirsitul si inceputul .

Ginduri
Deciziile au fost facute. Nu se va marita cu mine. A citit tot ce-am scris pina acum si nu s-a schimbat . Si char daca s-ar marita n-as vrea eu sa mai fiu asa cu ea cum sint acum. Sintem aproape doi straini. A mai ramas intre noi loc de buna ziua dar nu mai este nimic din tot ce a fost intre noi la inceput. Acuma fiecare intilnire seamana cu o despartire . E acra si rece si foarte rea. Nici macar un sarut nu mi-a mai dat si nu vrea sa stea cu mine aproape deloc. Nu vreau asa ceva. As vrea sa nu ma mai intilnesc cu ea niciodata , dar n-am putere destula sa ma despart definitiv de ea. Am intrebat pe Domnul : - De ce Doamne ? De ce a trebuit sa ma intilnesc cu ea ? De ce nu m-ai lasat doamne sa stau sus in munti la pestera ? De ce m-ai amagit sa vin in oras ? - Trebuia sa vii in oras ca sa treci prin spital ca sa scrii dinainte. Fiindca voiam sa ramina scris dinainte ce va fi cu tine daca o sa intri definitiv in spital. Ai vazut ca in spital legat de pat suferi groaznic si nimeni nu stie ce simti , nimanui nu-i pasa ca esti acolo toti sint indiferenti totul este acoperit si musamalizat e o rastignire ascunsa de ochii lumii , esti acoperit cu patura si nimeni nici macar nu stie ca existi. Dar tot eroism este si acolo. Fie ca esti legat de-o cruce fie ca esti legat de patul spitalului psihiatric tot eroism ramine oricit ar incerca oamenii sa spuna ca este boala psihica. De aia am vrut sa treci prin asa ceva ca sa scrii dinainte cum va fi cind vei ramine acolo de adevaratelea ca sa devina astfel publica rastignirea ta. - Adica ceea ce a fost in iarna a fost doar o descriere inainte a mortii mele ? Oricum nu va sti nimeni Doamne. Nu sint deloc puternic fizic incit sa lupt cu vreun politist incit sa reusesc sa fac vreo agitatie publica serioasa. Nici nu stiu daca o sa fiu in stare sa fac gestul de a lovi macar un politist cu cartea. N-o sa-mi pot face reclama la carte asa cum visam eu. Chiar daca ma duc sa tai copacul din fata primariei tot n-o sa ma dea la stiri si oricum cui ii pasa ? - Intr-adevar nesimtirea oamenilor este uriasa. Dar macar sa ramina scris totul pentru cei ce vor mai apuca si ei pe calea asta. De aia am vrut sa ramina scris dinainte prin ce vei 442

trece in spital. Fiindca in felul daca ai scris dinainte acesta e ca si cum rastignirea ta ar fi filmata dinainte si vizionata de orice cititor al cartii tale. - Vor exista macar cititori ai cartii mele ? Desi presupun ca da. Daca eu mor parintii mei poate or sa publice atunci cartea fiindca altceva nu mai au ce face cu banii. Numai sa reusesc sa mor de data asta in mod corect. Cind sa ma duc ? - In orice zi doresti din August anul asta. - O sa fie rau tare acolo. Crezi ca o sa am putere sa rezist ? - N-o sa ai incotro. De data asta nu o sa mai depinda deloc de tine. Daca faci un scandal public suficient de puternic atunci n-o sa-ti mai de nimeni drumul de acolo netratat serios. Stii ce ti-a promis doctorita , ca data viitoare gata cu gluma. Si apoi data trecuta ai scapat fiindca te-au scos parintii dar stii ce au patit chiar si parintii cind li s-a spus Nici cu procuratura nu il mai puteti scoate de aici ! Asadar acuma cind vei fi internat de politie cine sa te mai scoata de acolo ? Nimeni nu te va mai putea elibera chiar de ar vrea. Parintii nu vor mai avea nici o putere de data asta. - Si asa mi-au prajit creierul deja. Ma uit in cartea mea aia veche si mi se pare ca-i scrisa de altul nu de mine. Oricum nu mai sint acelasi om ca inainte de tratament. - Deocamdata inca nu-i o distrugere fiziologica. Acum e doar un efect placebo , deocamdata prostia de care te plingi tu e doar din cauza autosugestiei ca ti-au prajit creierul de aceea ti-a scazut inteligenta fiindca asta crezi si se intimpla precum crezi. Daca iti fac tratament psihiatric puternic atunci ar fi mai bine sa mori mai degraba decit sa traiesti ca sa sa nu daunezi apoi cartii tale. Caci altfel ai continua sa scrii asa cu mintile imprastiate si ai scrie numai greseli. Sfatuiesc pe cititori sa nu mai ia in seama nimic din ce va mai fi scris ori facut de Oliver dupa tratament . - Eu o sa implinesc ce-mi ceri si o sa rezist cit pot de mult. De data asta sper sa reusesc sami fac datoria pina la capat. O sa rezist pina la capatul vointei mele. Cit va trebui sa rezist ? - Mergi mai bine cu gindul ca vei ramine acolo toata viata. Mergi cu gindul ca vei ramine acolo 70 ani legat de pat. Asa vei fi mai linistit. Un soldat cind merge la razboi e mai bine sa-si accepte dinainte moartea ca sa nu aibe frica in lupta. - Moartea da insa 70 ani legat de pat asta-i cam mult. N-ar fi totusi posibil sa ma impuste politia cind merg cu toporul sa tai copacul ? Poate or sa se sperie de un nebun cu mantie colorata si cu un topor in mina - N-ai voie sa lovesti in politisti decit cu cartea. - Ei parca cine mai tine cont de ce-i voie si ce nu. Macar de-as putea lovi cu ceva cu orice. Ar trebui poate sa-i amenint ca ii lovesc cu toporul daca se apropie de mine . O sa iau su cutitul asta mare cit o sabie. Daca am mantie colorata , le spun ca sint nebun si mai am si o sabie int-o mina si un topor in ailalta atunci ce poltist o sa mai aibe curaju sa se apropie de mine ? Poate totusi ma impusca pina la urma caci mi-e frica de spital . Vreau moartea cit mai repede . - Trebuie sa vrei moartea cit mai corect nu cit mai repede. Si de fapt trebuie ca nici macar sa nu vrei deloc moartea. - Pai nu ai spus Tu sa ne urim viata ? Iata ca din cauza femeilor imi urasc viata din tot sufletul. Si ma gindesc si eu asa putin cind incerc sa-mi inchipui in minte scena cum va fi. Bine ma duc eu acolo si ma apuc a taia la copac. O sa vina indata politia. Si atunci crezi Tu oare ca o sa mai las eu toporul din mina ca sa apuc cartea ? Eu cred ca exagerezi cind zici ca nu pot face rau cuiva. Eu cred ca de frica macar si tot nu voi mai lasa toporul din miini si cind s-or apropia de mine tot traznesc un politist cu toporul. Fiindca mi-e frica , mi-e groaznic de frica sa fac gestul asta. Sa te apuci sa tai o creanga din magnolia din fata 443

primariei e ca in bancul acela Culmea curajului : sa te caci la usa unui boxer si apoi sa suni la usa sa-i ceri hirtie. Cam asa ceva fac si eu. Iar daca moartea o pot accepta , insa 70 ani de rastignire in patul de spital nu am curajul sa infrunt asa o tortura. Mai bine fac o crima caci oricum ai zis ca imi ierti toate pacatele vietii mele pentru ca am scris cartea asta. - Era mai putin rau casatoria decit sa faci o crima. - Dar daca ea nu vrea ce pot sa fac ? M-am gindit eu o gramada cum sa o rapesc si sa fug cu ea in munti , dar nu merge nimic. Chiar daca as fura un cal alb si as reusi sa plec cu ea , si chiar daca ea ar fi de acord sa fie furata , pe urma tot imi trebuie bani iar asta depinde de parinti asa ca oricum nu pot rezolva nimic asa. Nu am ce face. Sint legat intr-un hatis de laturi sociale incit doar cu toporul imi mai pot deschide drumul spre ceruri. Alta cale nu mai vad. Daca ma prinde politia ma tine citeva luni ori ani in spital pina ce ma biruie cu medicamentele si ies de acolo un om vindecat care nu va mai gindi niciodata nimic. Asadar nici chiar asa cum spui Tu nu merge sa ajung in rai ca tot nu mor. Numai cu toporul pot iesi dracului odata din lumea asta ! - Ai mai incercat acuma cu preotul si n-ai reusit. De ce crezi ca acuma ai sa reusesti ? - Mai incerc odata . Ce ma costa ? - Am sa-ti spun Eu ce te costa. Daca ai sa ramii cu toporul in miini atunci nu vei avea curajul sa lovesti in nimeni si te vor prinde iarasi fara nici o lupta in acelasi mod jalnc si patetic cum te-au prins si in arestarea de dinainte. Si fiind bolnav psihic or sa-ti dea iarasi drumul fara nici o pedeapsa cum ai patit si inainte. Eventual or sa primeasca parintii vreo amenda si atita tot. Asa ca daca mergi cu toporul atunci iti ratezi iarasi mintuirea. Daca pe Duhovnicul acela care il urai de moarte si nu ai fost in stare sa-i faci nimic , cum crezi tu ca ai sa poti omori un politist nevinovat care nu ti-a facut nici un rau ? Nu te mai crede mare criminal terorist ca nu esti. Nu sintem in filme. Cu toporul ai sa te faci doar de rusine in mod penibil si atit . Pe cind daca apuci cartea atunci cu cartea s-ar putea sa ai curajul chiar sa pocnesti pe cineva. Iar daca lovesti tare cu toata puterea atunci , iti asiguri o internare lunga si serioasa dupa gratii in spital. Trebuie sa intelegi ca drumul mintuirii crestine este extrem de ingust e precum o sirma intinsa pe deasupra unei prapastii. Orice pas la stinga ori la dreapta de la calea cea dreapta te face sa cazi. Calugarii au luat-o la dreapta si-au picat in prapastie , acuma tu vrei sa pasesti spre stinga spre terorism. Dar calea cea dreapta spre nemurirea crestina se gaseste exact intre cele doua atitudini extreme intre calugaria ascetica si terorismul fanatic. Adica trebuie sa reusesti sa devii un terorist cuminte . - Auzi doamne ? Tu stai acolo in cerul tau luminos si de acolo din confortul raiului e tare misto sa dai sfaturi altora. Ce simplu e sa zici Fa aia ! Sau fa ailalta ! Dar ce oribil e sa ajung iarasi in spital. Daca oricum imi ierti toate pacatele atunci de ce sa nu merg si eu mai repede in rai ? - Atunci sinucide-te si gata. - Nu pot. - Daca nu te poti sinucide atunci cum crezi ca o sa fii in stare sa faci o crima ? - Uf ce timpenie totala ! Viata e o capcana oribila din care nu se poate scapa ! Asta e chiar iadul viata asta. Alte drumuri in afara de astea nu mai sint ? - Ba cum sa nu , o multime de drumuri sint in absolut toate directiile. Dar numai unul singur duce la mintuire celelalte nu. - Care-s celelalte optiuni ? - Calea 1 Poti ramine asa in situatia in care esti. Imparat al lumii inchis vesnic intr-o camera cu mici evadari vara. Calea 2. Te tunzi , te razi , iti iei o slujba modesta , si te insori cu vreo femeie cam urita si cam proasta. Calea 3 Te calugaresti si te smeresti Calea 444

4 Te faci un fel de pustnic in munti si traiesti departe de oameni. Trebuie sa intelegi un lucru simplu indiferent ce cale ai urma in viata. Cine este mindru nu poate trai intre oameni. Exista si oameni mindri in lume dar mindria lor are un suport omenesc adica banii si pozitia sociala. Tu vrei sa fii mindru fara alt suport decit Dumnezeu iar asta nu se poate fiindca Eu nu sint din lumea asta. Nu am ce-ti face si nu am cum sa te ajut cu nimic. Asta e ralitatea lumii ori ii pupi in cur politicos pe toti oamenii daca vrei sa traiesti intre oameni ori ii sfidezi pe toti si mori ca un erou in chinuri groaznice daca vrei sa traiesti vesnic. - De stat in casa degeaba mi s-a urit. Mai bine stau la spital si ma chinui ca martir decit in casa unde putrezesc degeaba si scriu numai prostii. Calugar nu ma fac niciodata. De insurat cu o femeie pe care sa n-o iubesc nu vreau mai bine prefer moartea. Daca era Nina asa da , voiam sa traiesc dar altfel nu. Pustnic in munti as vrea sa fiu dar n-o sa ma lase niciodata lumea . Se pare ca n-am alta cale decit spitalul. - As mai avea insa ceva de spus catre Nina. - Ia mai las-o Tu in pace pe Nina si nu-i mai zi nimic caci ea crede ca esti Diavol si orice spui va fi interpretat impotriva Ta si o sa se supere pe mine. N-o mai amesteca pe ea in povestea asta. Ea si-a facut datoria in mod corect si ireprosabil. Scopul pentru care ai adus-o in viata mea a afost acela de-a ma tine in viata pina in August in echilibru psihic. Si-a indeplinit datoria , de acuma gata , las-o in pace. Stiu ca Tu nu ai vrut sa fie casatoria intre mine si ea. Asa ca ea a implinit voia Ta. Caci in seara aceea in care ea a simtit un diavol de fapt nu a fost nici un diavol. A fost un inger acela care a oprit-o sa ramina cu mine in seara aceea. Te-ai folosit de ea doar asa ca sa demonstrezi lumii ca uite Oliver nu e un masochist nebun. Ai vrut sa dovedesti lumii despre mine ca Oliver nu isi doreste suferinta de dragul suferintei ci doar ceilalti sint vinovati de suferinta lui. El ar fi vrut sa se insoare si sa traiasca fericit dar ea n-a vrut ca era habotnica si indracita. Vrei sa ajunga precum Iuda ca sa o condamne lumea pe ea si nu pe Tine. Dar eu cred ca Tu esti cel care doreste jertfa mea . Eu sint de acord sa-mi dau viata pentru Tine , inteleg ca este necesar pentru binele omenirii , dar numai sa pot. Caci in secolu asta pervers nici macar dreptul la moarte nu mai exista. Sint de acord cu toate Doamne. Dar nu sint de acord sa ma minti ori sa minti lumea. Vrei viata mea ? Ia-o odata ! Dar nu te mai prefa ca esti bun cu mine. Poate cu altii o sa fii bun dar cu mine esti rau . - Tocmai de aia mai am ceva de spus. N-as vrea sa ma acuze lumea pe Mine de atitudinea pe care o are Nina. Daca voi faceti pacate e treaba voastra , dar nu mai dati vina pe Dumnezeu pentru pacatele voastre ! Nu-mi convine sa zica Nina ca eu nu pot sa ma marit cu Oliver fiindca sint fagaduita lui Dumnezeu. Asa ceva n-am sa permit sa creada nici unul dintre cititorii acestei carti . Fiindca orice om gindeste asa : Daca Domnul a ales pe un om atunci omul acela va fi chinuit toata viata pina la moarte asa precum a fost si Hristosul si nu va exista niciodata loc de iertare pentru el nu poate fi casatorit si nici fericit niciodata un om ales de Dumnezeu. Ci lumea gindeste ca un Sfint trebuie sa fie la fel rau si aspru cu el insusi la fel ca si Hristosul care a iertat pe toti dar nu s-a iertat pe El Insusi. Prin urmare Nina si-a facut datoria in fata lui Dumnezeu chinuind pe Oliver caci el trebuie sa fie jertfit si nu fericit si prin urmare orice om ar putea gindi ca Nina a facut ceea ce trebuia si ca asa trebuia sa fie , altfel nu putea fi. Caci unde s-a mai vazut Sfint casatorit ? Nu se poate si cu aia in cur si cu sufletul in rai ! Iata cele ce am de spus catre Nina Sfintul Pavel fiind odata criticat de careva ca de ce se da el mare smecher intru Hristos spunea urmatoarele ca sa dovedeaca lumii ca el e mai sfint chiar si decit Petru 1Corinteni 9 1 Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am vzut eu pe Isus, Domnul nostru? 3 Iat rspunsul meu de aprare mpotriva celor ce m cerceteaz. 445

4 5

N-avem dreptul s mncm i s bem? N-avem dreptul s ducem cu noi o sor, care s fie nevasta noastr, cum fac ceilali apostoli, i fraii Domnului, i Chifa? Deci iata ca Sfintul Petru si cu apostolii ceilati au fost insurati toata viata lor pe toata vremea cit au propovaduit crestinismul si au purtat pe nevestele lor cu dinsii oriunde s-au dus. Textul nu este interpretabil ci este scris negru pe alb la fel de clar precum un certificat de casatorie. Asta inseamna ca toata viata lor atit Sfintul Petru cit si apostolii celalti au facut sex cu nevestele lor . Si totusi iata ca au ajns in rai toti . Wau ! Sfintul Pavel vrea sa se arate pe sine insusi superior in Sfintenie fata de toti Sfintii acelei epoci birfind pe Petru si pe Apostoli ca ei sint insurati si au neveste in vreme ce el e celibatar adica aratind astfel spre el insusi ca este asemenea Hristosului si ca el respecta mai mult poruncile Hristosului decit Petru. Pavel se mindreste cu ascetismul sau , si se mindreste cu suferintele sale , se mindreste cit il tine gura si bate toba cit ce poate despre suferintele sale. Este mindru si bine face. Datorita mindriei sale si laudelor pe care si le-a scris singur a facut pe oameni sa-l declare Al doilea dupa Hristos ! Cel mai aproape de Dumnezeu dintre toti oamenii. Asa a auzit Oliver cu urechile sale la predica unui IPS ortodox si asa au racnit la el furiosi proorocii protestanti ca Prin Pavel vorbeste Insasi Hristos ! Intr-adevar e corect ce spune ca decit insurat mai bine celibatar. Caci la cit de scorpii sint femeile moderne nici Eu care-s Dumnezeu nu mai recomand nimanui sa se insoare Dar ce ati vrea acuma sa-l dau afara pe Sfintul Petru din rai ca asa vrea Nina ? Apoi daca Sfintu Petru a ajuns in rai insurat inseamna ca se poate. Intr-adevar Sfintul Pavel a avut ambitia sa fie mai mare decit Sfintul Petru. Nu-i de mirare caci nici nu murisem Eu bine si deja apostolii se certau intre ei despre care sa fie mai mare inaintea Mea. Iata ca Pavel s-a zbatut cit ce-a putut ca sa se faca mai mare ca altii si pina la urma a reusit . Intr-adevar in istoria crestinismului Eu Domnul am hotarit ca Pavel sa fie mai mare decit Petru. Problema majora e ca de acuma orisice calugarel ce se hirotoneste fagaduindusi viata lui Dumnezeu si jura sa nu mai faca sex niciodata , deci el are din start pretentia sa fie si el mai mare decit Sfintul Petru. Adca daca Petru a fost insurat calugarul gindeste Eu merg dupa Pavel deci o sa fiu superior si eu lui Sfintu Petru Acuma Eu Domnul nu sint zgircit ci dimpotriva sint foarte generos cind e vorba sa dau oamenilor locuri cit mai inalte intru sfintenie. Vreti sa fiti mai mari decit Sfintu Petru ? Va dau cum sa nu ! Numai sa puteti duce ce v-ati luat in spinare. Ca Eu va dau dar daca nu duceti va arunc direct in iadul cel mai adinc. Pavel sa stiti ca nu a facut nici o fagaduinta lui Dumnezeu de celibat. Adica Pavel nu a jurat sa fie celibatar , ci el putea sa se insoare oricind ar fi dorit. Eu Hristosul am spus : Sa nu juri ! ca nu cumva sa fiti nevoiti sa incalcati juramintul si astfel sa pacatuiti. Caci voi nu aveti nici o putere sa stapiniti soarta voastra. Iar Pavel nu nu a jurat niciodata caci s-a temut gindind : daca nu voi fi in stare sa imi tin juramintul ? Asadar cine face vreun juramint incalca sfatul Meu si se crede mai destept decit insasi Hristosul . Cine v-a invatat pe voi sa jurati castitate ? Sfintii Parinti si traditia ortodoxa Dar iata ce scrie in evanghelie despre juraminte ( fagaduinta e totuna cu juramint faptul ca ai schimbat termenul din juramint in fgaduinta nu schimba si semnificatia ) Matei 5 : Despre jurmnt. 33 Ai mai auzit iari c s-a zis celor din vechime: "S nu juri strmb; ci s mplineti fa de Domnul jurmintele tale."

446

Dar Eu v spun: S nu jurai nicidecum; nici pe cer, pentru c este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; 35 nici pe pmnt, pentru c este aternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru c este cetatea marelui mprat. 36 S nu juri nici pe capul tu, cci nu poi face un singur pr alb sau negru. 37 Felul vostru de vorbire s fie: "Da, da; nu, nu"; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel ru. Asadar cine te invata sa juri ? Cel Rau adica Sfintii vostri Parinti ce au facut traditia si datina ortodoxa si catolica. Precum Pahomica Cel Mare si altii ca el. Si totusi calugarii jura castitate la hirotonire impotriva evangheliei ca asa e traditia bisericii. Jura din start ca ei vor fi mai mari decit Sfintu Petru. Jura cu o trufie si cu un curaj pe care nici chiar Marele Sfint Pavel parintele crestinismului nu l-a avut de parca fiecare dintre calugareii proaspat hirotoniti ar fi deja cu mult mai mare decit Sfintul Pavel. Si jura chiar si impotriva sfatului Meu de Hristos neavind nici o frica. Ca Eu nu am dat niciodata porunci nimanui ci sfaturi. Vrei le urmezi , daca nu , nu. Dar daca gresesti atunci raspunzi de greselile tale. Ca Eu nu degeaba am vorbit ci am vorbit cunoscind sufletul omenesc si stiind ce este bine sa faca un om si ce nu. Dar voi fiindca mergeti dupa capul unor Sfinti Parinti care contrazic pe Hristos atunci uite de aia iadul este plin de calugari. cnd un orb cluzete pe un alt orb, vor cdea amndoi n groap. Matei 16 fiindca n-au respectat nici pe Petru nici pe Pavel si nici macar pe Mine. Apoi Eu vad ca mi-am batut gura degeaba cu voi. V-am vorbit si voi nu ati auzit. Am murit pe cruce pentru voi iar voi tot n-ati priceput. Au murit si mii de sfinti martiri pentru Evanghelie dar voi tot ce va taie pe voi capul faceti. Voi calugarii respectati traditiile ? Dar iata cum am grait Eu Hristosul despre datinile stramosesti : "Pentru ce calc ucenicii Ti datina btrnilor? Cci nu-i spal minile cnd mnnc." 3 Drept rspuns, El le-a zis: "Dar voi de ce clcai porunca lui Dumnezeu n folosul datinii voastre? (Matei 15) La fel va intreb si acuma pe toti calugarii si preotii cei care jurati la hirotonire : de ce clcai porunca lui Dumnezeu n folosul datinii voastre? Daca e poruncit sa nu juri atunci de ce juri ? Tu asculti de Hristos ori de IPS ? Daca IPS iti porunceste sa juri , tu nu vezi ca e scris ca o asemena porunca vine de la cel ru ? Acuma uite Nina este pusa in situatia foarte reala de a decide asupra vietii unui om dar se eschiveaza ca ar fi legata cu un juramint de castitate si nu poate sa se marite. De fapt realitatea e ca nu vrea ea sa se marite din frica de obligatii , dar asa pretinde ca din cauza fagaduintei catre Dumnezeu nu se poate marita. La fel obisnuiau si fariseii sa faca , cind venea careva sa ceara vreun ajutor de la dinsii ei ii raspundea nu te pot ajuta cu nimic fiindca "Ori cu ce te-a putea ajuta, l-am nchinat lui Dumnezeu" Marcu 15.5 Veti zice ca acea fraza se referea numai la relatia dintre copii si parinti dar Eu ma referam la multe astfel de obiceiuri dupa cum e scris in continuare 13i aa, ai desfiinat Cuvntul lui Dumnezeu, prin datina voastr. i facei multe alte lucruri de felul acesta!" Cai la fel faceau fariseii si cu cersetorii care veneau pe la portile lor le ziceau fariseii le ziceau : Nu va pot milui cu nimic fiindca toata averea mea i-am inchinat-o lui Dumnezeu. Si daca eu nu dau la parintii mei o para chioara atunci cum vreti sa dau unor milogi ? Ei exact ca fariseii acestia face acuma si Nina zicind Nu ma pot marita cu Oli ca sint inchinata lui Dumnezeu
34

447

Acuma Nina zice despre Mine ca sint Diavolul care incearca sa o ispiteasca si sa o corupa ca sa isi calce juramintul si sa se marite. Dar iata cun insasi vorbele Evangheliei iti stau impotriva caci Eu atit prin aceeste scrieri directe cit si prin vorbele directe ale Evanghelie iti spun ca : Dracul te-a pus sa juri ! Iara acuma zici ca dracul te ispiteste la casatorie ? Dar ce zice oare Pavel despre casatorie ? Macar ca Oliver e dusman cu Pavel si macar ca din Pavel s-au nascut invataturile anti-casatoriei ia uite ce zice chiar dusmanul casatoriei. 2 Totui, din pricina curviei, fiecare brbat s-i aib nevasta lui, i fiecare

femeie s-i aib brbatul ei.


3

Brbatul s-i mplineasc fa de nevast datoria de so; i tot aa s fac i nevasta fa de brbat. 4 Nevasta nu este stpn pe trupul ei, ci brbatul. Tot astfel, nici brbatul nu este stpn peste trupul lui, ci nevasta. 5 S nu v lipsii unul pe altul de datoria de soi, dect doar prin bun nvoial, pentru un timp, ca s v ndeletnicii cu postul i cu rugciunea; apoi s v mpreunai iari , ca s nu v ispiteasc Satana, din pricina nestpnirii voastre. 6 Lucrul acesta l spun ca o ngduin; nu fac din el o porunc. Macar ca mi-am permis sa subliniez niste fragmenete de text si sa le combin impreuna a fel precum toti excrocii sectari trebuie sa admiteti totusi ca asta e intelesul invataturii lui Pavel : Oamenii sa se casatoreasca ca sa nu fie ispititi de Satana. Asadar casatoria este o arma a lui Hristos impotriva Satanei. Prin urmare dracul nu are sa indemne niciodata pe nimeni la casatorie ci dimpotriva Diavolul va cauta sa-i dezbine pe oameni ca separati fiind sa-i poata ispiti mai usor. Nina inainte sa se intilneasca cu Oliver se gindea sa se arunce de pe bloc fiindca se indragostise de un calugar care n-o iubea. Oliver iarasi voia sa se spinzure din cauza fetei de dinainte de Nina. Amindoi erau ispititi puternic de Satana . Pentru aceea v-am pus sa fiti impreuna tocmai ca printr-o casatorie sa inchid astfel poarta Satanei spre inimile voastre . Insa impreuna nu puteti fi decit daca sinteti casatoriti , caci altfel dimpotriva se face Satana inca de zece ori mai puternic asupra voastra dupa cum s-a si vazut. Sa stea impreuna in acelasi pat un barbat si o femeie in acelasi pat fara sa faca sex e un pacat mai mare decit curvia. Fiindca atunci cind era singur Oliver pacatuia in mod obisnuit o data pe zi , dar cit timp a stat impreuna cu Nina a pacatuit de 3 ori pe zi din cauza poftei neimplinite. Asadar pacatul a devenit mai mare impreuna cu Nina decit fara ea. Ori scopul Meu nu era sa il faca sa fie si mai pacatos decit era ci dimpotriva sa se insoare si astfel sa nu mai pacatuiasca deloc. Pe Mine nu ma intereseaza asa de mult de voi doi cit de cartea scrisa de Oliver Si asa lumea ride acuma de dinsul batjocorindu-l pe buna dreptate pentru pacatul lui , pacatul masturbarii. De la 14 ani si pina la 33 , in medie o data pe zi a pacatuit in acest fel , si de aceea lumea va ride de dinsul nu doar acum ci si in viitor daunind astfel cam prea mult cartii sale. De aceea voiam ca sa se poata zice ca uite ca pina la urma l-a ajutat Dumnezeu de s-a mintuit de pacatul lui insurindu-se cu o fata potrivita lui. Eu am ales pe un om care din firea lui este neinfrinat de la nici o pofta spre a-l da de exemplu calugarilor ca nicidecum infrinarea de la pofte face pe un om sa fie un sfint. Ci un Sfint este doar acela care vorbeste cu Dumnezeu si care face bine lumii. Atit ! Restul sint gunoaie umane , dupa cum am spus Eu Insumi in evanghlie despre cei drepti ce erau de o mie de ori mai rai decit fiul pacatului adica despre toti pocaitii , toti infrinatii de la pofte care se sparg in figuri ca sint evlaviosi (vorba Ninei ) toti acestia merg la gunoi

448

fiindca sint gunoi de ce mai joasa categorie. Macar omul laic are grija de o familie macar acela isi duce o cruce , creste niste copii dar calugarii cu pretentii de Sfinti si chiar Inalt prea Sfinti nici macar atita grija nu au de purtat. Se lauda ca ar ei fi jertfe inchinate lui Dumnezeu dar ei traiesc mai bine decit orice om laic lipsiti de toate chinurile omului laic . Nu-s in stare sa aibe grija nici de-o pisica intr-atita de rai si catraniti sint la suflet . Calugarii au o foarte bogata viata sentimentala fiind adesea indragostiti . Nina povestea odata pe vreme cind era maica la manastire si umbla invesmintata in negru cum se plimba oftind de dor pe linga fereastra chiliei unui calugar frumos pe care ea il iubea si ii scria poezii : Pe vechi alei printre chilii Adesea am trecut Ma cunosteau monahii toti Tu nu m-ai cunoscut Frumos n-am ce zice da tu de asta te-ai dus la manastire ? Ca sa ispitesti pe monahi umblind pe sub geamurile lor si scriindu-le poezioare dn astea romantice ? Hei , hei , opreste-te ! Ce prostii tot scrii tu acolo in Numele Meu ? Tu nu vezi ca ai schimbat perosoana? Acuma scrii tu nu Eu. Ai mincat ca un porc de te-ai ghiftuit si ti-ai ingreunat sufletu si apoi te-ai apucat sa scrii si tu religie cu mintea in doru lelii. Atrag iarasi atentia cititorilor ca desi voi cititi textul acum totusi poate sa fie si o diferenta de citeva zile intre doua cuvinte scrise in aceasta carte. Adica spre exemplu tocmai scria ce ii ziceam Eu cind deodata suna telefonu iar Oli fuge sa se intilneasca cu Nina lasaind balta si Dumnezeu si credinta si tot. Asa de batjocura am ajuns Eu Domnul Dumnezeul lumii incit la cel mai mic beep de la Nina prooorocul a si fugit imediat de dinaintea lui Dumnezeu dupa o fetisoara zburdalnica. Oare unde ar fi ajuns lumea asta daca si Moise pe muntele Sinai in loc sa stea cu Mine , ar fi fugit asa intr-o clipa la orice telefon primit de la vreo fatuca ? Iar dupa aceea proorocul mai vine si inapoi cu mintea aiurea si scrie tot felu de prostioare in cartea de religie si pe urma se plinge ca nu-l crede lumea Sfint , si ca nu-l crede nimeni ca vorbeste cu Dumnezeu. Oliver e si el acuma precum magarul acela care m-a purtat pe Mine in spinare cind am intrat Eu in Ierusalim. Sa vazi ce mindrie pe capul bietului magar , caci unde s-a mai vazut pe lumea asta un magar purtator de Dumnezeu. Incit a inceput a se crede imparatul magarilor. Si trebuie sa admit ca acel magar care m-a purtat pe Mine in spatele lui a fost intr-adevar imparatul magarilor din toata istoria omenirii . Dar si cind se apuca magarul sa raga ca dobitocul crezind ca poate tine el predici lumii Uite de aia mi-e frica Mie sa vorbesc cu oamenii. - Ei lasa Doamne ca mai ride si lumea de magarul predicator . - Da , frumos dar acuma am ceva de spus , asa ca stai linistit , nu mai rage si scrie ce-ti spun Eu nu ce vrei tu. Citam iarasi pe Sfintul Pavel cu urmatoarele vorbe : Fiecare la locul lui. 17ncolo, fiecare s rmn n starea n care l-a aezat Domnul, i n care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rnduiala pe care am aezat-o n toate Bisericile. La fel va zic si Eu Domnul acuma tuturor. Fiecare sa-si urmeze soarta sa si nimeni sa nu se impotriveasca destinului sau si sa incerce sa devina ceea ce nu-i este dat sa fie. Caci fiecare acolo unde se gaseste stie ce are de facut cu viata lui. Cit despre Nina ca sa talmacesc porunca aceasta a lui Pavel si a Mea. Nina ai stat 10 ani la manastire ? Ai devenit calugar ? Adica ai fost hirotonita in monahie ? Nu ! Apoi ai in dulap rochie de mireasa ? Ai. Deci calugar n-ai reusit sa ajungi nici in 10 ani de manastire si ai in dulap deja pregatita rochia de mireasa 449

- Ar fi o mica problema Doamne. Nina zice ca nu are in palma linia casatoriei. Si ea crede in asfel de lucruri. - Sa creada in Dumnezeu nu in prostii din astea. Ghicitul in palma nu este o invatatura crestina. Chiromantia este de la draci nu de la Dumnezeu. Asadar daca ea se conduce dupa ceea ce ghiceste in palma se inseala caci se conduce dupa dracu . - Si inca o intrebare mai am. Daca Pavel zice sa ramina omul asa cum este , nu zice el oare ca o fecioara e mai bine sa ramina fecioara ? - Si daca mama lui Pavel ar fi ascultat de invataturile fiului ei si ar fi ramas fecioara ? Atunci cum ar mai fi existat Pavel ? Fiecare om trebuie sa-si urmeze destinul care ii este dat de la Dumnezeu. Cui ii este dat sa fie un famen va fi , dar cui nu ii este dat sa nu incerce sa devina caci daca totusi incearca sa fie atunci va pacatui . Chiar daca reuseste sa devina tot pacatuieste caci nu si-a implinit menirea sa . Am avut un vis peste noapte . Am vazut un acvariu plin cu apa care era acoperit cu un geam de sticla si in care traiau felurite animale cu blana , pisici , iepuri , dihori care se chinuiau sa traiasca acolo precum pestii . Erau niste animale chinuite groaznic ce se sufocau si aveau blana uda smotocita si ochii inrositi de la apa . Se ridicau in sus cu boturile catre aer ca sa respire si apucau cite o gura de aer apoi cadeau inapoi pe fundul acvariului. Apoi iar se sufocau si iar se aruncau in sus ca sa mai apuce inca o gura de aer. Nu puteau dormi niciodata fiindca se innecau . Si tot asa se chinuiau incontinuu fara odihna. Nu puteau sa iasa de acolo fiindca erau acoperite cu un geam gros de sticla si nici aer nu aveau decit numai oleaca vreo doi centimetri intre sticla si apa. Era asa o senzatie de chinuiala sufocata oribila Apoi Domnul mi-a talmacit visul acesta in felul urmator : O pisica daca se straduieste poate sa invete pina la urma sa innoate si indurind un chin groaznic poate chiar trai toata viata intr-un acvariu printre pesti. Dar este pacat fiindca nu pentru asta a fost creata. Rostul pisicii e sa stea pe linga casa omului sa se joace sa fie alintata si sa prinda soareci. Cine pune pisica in acvariu pacatuieste. La fel e si cu aceia care insista sa faca calugari (fameni) din niste oameni car nu sint facuti pentru asa ceva. Unii insa sint maniaci dupa curatenie si gindesc ca pisica este ma bine sa stea in apa in acvariu ca sa fie intotdeauna curata. Asa e mai bine pentru pisica sa se chinuie ca de aia treieste ! Ne-am nascut ca sa suferim. Uite de aia manastirea duce direct la iad pentru majoritatea calugarilor , fiijndca se baga la calugarie cine nu era facut pentru asa ceva. Cind Oliver s-a dus la un Mare Duhovnic Celebru recunoscut peste toata zona Iasului acela l-a intrebat mai intii de ale sexului. - Ia spune drept mai baietele tu ai cazut vreodata in pacatul masturbarii ? - Da , normal ca da . Dar ce ma iei asa cu de astea ? Ce eu aicea am venit la dumneata sa vorbsc despre Dumnezeu ori despre sex ? - Apoi da nici nu poate fi vorba despre Dumnezeu pina ce nu te lepezi de pacate. Nu se poate sa mergi pe calea mintuirii daca faci pacate din astea. Tu stii ca ceea ce faci tu este un mare pacat , este Liturghia Satanei ? - O fi nu zic nu , ca imi zice si Dumnezeu ca nu-i bine ce fac ca ma slabeste de la scris si scriu mai prost. Dar daca nu ma pot abtine ce ai vrea sa fac ? - Ai incercat sa te abtii ? - Da . Sigur ca am incercat. Dar nu pot. - Ei , nu se poate ! Cum adica sa nu poti ? Trebuie sa poti ! - Dar daca nu pot , tu nu intelegi ca nu pot ? N-am cum sa ma abtin de la asta . - Incearca sa te legi cu ceva , ca sa nu mai faci pacatul.

450

Cum adica sa ma leg ? Uite asa simplu te legi ca sa nu mai poti sa pui mina. Nu pricep , cum anume ar trebui sa ma leg ? Pai daca eu ma leg nu tot eu ma pot dezleg ? Cum sa ma leg eu singur ? - Uite mai baietele , tu nu ai vrea sa te calugaresti ? Vino la noi la manstire si o sa te ajutam noi ca sa te legi sa nu mai pacatuiesti. - Da sigur ca da, cum sa nu ? Sa ma legati voi ca pe ceea de la Tanacu ? Da ce am innebunit? Multumesc parinte da n-am nevoie ! Sarumina si la revedere ! Acum vorbind despre astea Eu Acela mare din ceruri care sint Iisus Hristos si care ma laudati voi mereu. Cum oare va puteti voi imagina ca asa ceva este crestinismul ? Cum va puteti voi inchipui ca Eu Domnul vreau asa ceva de la voi ? Sa il lege niste calugari pe un om cu fringhii ca sa nu mai faca sex ! Si astia sint invatatorii duhovnicesti celebri in ziua de azi pe care ii respecta o tara intreaga ca fiind crezuti aproape niste Sfinti. Un duhovnic intelept si indumnezeit ar fi spus : Mai omule daca tu nu poti sa te abtii de la acest pacat atunci tu neaparat trebuie sa te insori caci categoric tu nu esti facut pentru calugarie ! Dar el nu ca hai neaparat sa legam omul cu fringhii ca sa nu mai pacatuiasca intr-asa un hal de indirjit impotriva oamenilor sa nu faca nimeni sex. Adica cu alte cuvinte hai sa bagam pisica in acvariu ca asa trebuie. Asa e bine Cel mai mare nivel de prostie umana se atinge atunci cind oamenii lauda prostia cuiva. La fel ca si in cazul copiilor ce se taiau cu lama . Ei in loc sa rida de cel ce se taia singur cu lama ca prostul ei dimpotriva se extaziau la vederea prostiei lui facindu-l sef peste dinsii pe cel mai prost dintre ei. Acest lucru este al doilea motiv principal care sta in calea mintuirii voastre. Doar pestii se pot baga in acvariu. De aceea sa stiti ca doar oamenii destepti pot intra in imparatia cerurilor. Prostii sint aruncati la gheena si la fel vor pati si aceia care se lasa sa fie condusi de un prost caci cnd un orb cluzete pe un alt orb, vor cdea amndoi n groap." Eu v-am dat pilda celor 10 fecioare ca sa va indemn la intelepciune adica sa judecati intotdeauna actiunile pe care le faceti si sa nu fiti prosti. Si v-am indemnat sa nu va lasti prostiti de altii. Caci cele 5 fecioare proaste nu le era destul ca fusesera ele insele proaste dar acuma voiau sa le prosteasca si pe celelalte ca sa le strice si pe ele . Daca voi aveti niste mere ce le pastrati intr-o lada pentru iarna si unul dintre ele este stricat nu il scoateti imediat din lada ca nu care cumva de la acela se sa strice si celelalte ? De ce atunci voi daca intr-un grup de oameni unul este stricat voi il faceti imediat sef peste voi si ii dati aceluia putere peste voi sa sa va strice pe toti ? Toti conducatorii Bisericii voastre sint corupti fapt dovdit de nenumarate ori , au fost dovediti ca sint colaboratori cu securitatea comunista si se fac vinovati de crime grave si evidente dar cu toate acestea ii pastrati conducatori peste voi pe niste criminali si nelegiuiti. Veti raspunde la judcata de toate pacatele lor ! Caci pe balanta judecatii voi pune oricarui om in plus pe linga pacatele sale proprii si toate pacatele sefului sau. Iar intro secta daca un om pacatuieste si nu il dati afara dintre voi atunci toti veti fi gasiti vinovati la judecata de apoi la fel precum merele cele bune care daca nu e scos marul stricat dintre ele atunci se vor strica toate si vor fi date la gheena. In vremurile moderna aveti pe Sfintu Glicherie , care fiindca nu s-a supus unei mici schimbari calendaristice a produs o sfisiere a ortodoxiei in doua secte. Important este ca in conflictul care a urmat s-a vazut in mod evident atunci ca 99% din conducerea bisericii ortodoxe sint draci , dar nu metaforic ci efectiv draci curati , demoni car vor merge in iad si care vor trage dupa dinsii pe toti cei ce i-au urmat si acceptat ca 451

conducatori peste dinsii. Preotii din comunism sint acuzati pntru acelasi motiv ca si Duhovnicul Ninei. Ca erau mult prea obisnuiti preotii sa telefoneze la Scuritate si sa ceara ajutorul jandarmilor. Atrocitatile pe care le-au facut conducatorii bisericii ortodoxe impreuna cu securitatea comunista sint greu de imaginat . Desi aveti sute de carti care povestesc ce au patimit oamenii in lagarele comuniste voi nu va imaginati cum a fost in realitate. Pe vremea Mea era simplu te omorau si gata , cel mult te torturau oleaca ca sa fie exemplu celorlalti. Dar erau totusi cu mult mai umani cei din vremurile Mele fiindca executiile erau publice si le vedea toata lumea. Acum fiindca executiile sint ascunse de ochii lumii se poate face orice cu un om in ascuns. De asta zic , ca Martirii de azi nu doar ca nu sint cu nimic mai prejos de cei din vechime dar chiar s-ar putea sa fie mai mari. Iar ucigasii acestor Sfinti Mari sint inca vii si inca stau in functiile lor. Ati avut chiar in Iasi un IPS autor de astfel de crime pe care l-ati dovedit ca a semnat contracte de colaborare cu securitatea comunista. A fost pedepsit cu ceva ? Nu , ci dimpotriva criminalul a fost inaltat inca si mai sus in functie devenind Patriarh peste toata tara adica sef suprem al Bisericii ortodoxe din tara . Adica voi in loc sa-l condamnati la puscarie pe viata dupa cum ar fi meritat acel om , voi l-a-ti facut Patriarh al intregei tari ? Sfintul Glicherie marturiseste prin viata lui impotriva lui IPS dovedindu-l ca fiind un ucigas condus direct de Satana. Nina si-a facut o icoana din chipul fostului IPS acuma devenit Mare Patriarh un tablou urias gigantic mult mai mare decit cele cu Hristos si cu Sfintii Crestini. Si la fel precum Icoana IPS e mai mare pe perete decit iconitele cele mici cu Hristos la fel e si in innima Ninei. Ea nu isi da seama ca aceea este icoana Dracului care inseala pe oameni si care stapineste peste biserica Mea. Iar Nina cind se inchina la icoanele cu Sfinti se inchina in acest fel si la icoana Dracului. La fel precum povestea Sfintul Siluan Athonitul ca atunci cind voia sa se inchine la icoane vedea un drac o forma intunecata ce se aseza intre dinsul si icoana in asa fel ca daca se inchina la icoana s-ar fi inchinat si la Drac. Dar acela fiind Sfint a avut putere sa vada pe dracul care cauta sa-l insele sa i se inchine lui , insa Nina fiindca nu vede asemenea lucruri de aceea ea se inchina deopotriva si la Dracu si la Dumnezeu. Dupa Nina aia il intreaba pe Oliver : De ce Dumnezeul tau nu este acelasi cu al meu ? Fiindca asculti de Hristosi Mincinosi. IPS nu este unsul lui Dumnezeu oricit s-ar unge ei intre ei cu toate uleiurile lor sfintite. - Sa intelg Doamne atunci ca Protestantii ar fi mai buni ? - Sfintii protestantilor sint buni , insa protestantii nu sint buni fiindca nu se deosebesc prin absolut nimic de ortodoxi si catolici. - Totusi sint diferente de obiceiuri inte ei. - Obiceiurile nu sint de la Mine ! Datinile nu sint de la Hristos ! Am spus Eu vreodata sa tina post omul vinerea si miercurea ? Nu ! Dimpotriva ! Atunci pentru ce tineti post daca Eu nu am spus sa faceti asa ceva ? Fiindca va conduceti dupa alti invatatori care v-au facut alte legi ca sa va insele. Din partea Mea sinteti liberi sa tineti orice datini vreti , mai multe sarbatori nu strica omului. Tot ce nu-i interzis este permis. Numai sa nu care cumva sa credeti ca veti merge in rai daca tineti post miercurea. Si nici sa nu credeti ca veti fi primiti in rai daca sinteti stilpi de biserica nelipsiti de la nici o slujba. Ca degeaba mergi la Biserica daca tot prost ramii. E bine sa mergi dar sa inveti acolo ceva. Si cum are sa te invete cineva cind el insusi preotul este un inselator ? Uite Duhovnicul Ninei cum l-am demascat intr-o clipa ce repejor il maninca palma dupa telefonul politiei. Uite ce indrumator si-a ales evlavioasa copila ortodoxa. Oare preotii care sunau la jandamerie sa vina sa-l aresteze pe Sfintul Glicherie si pe altii ca el erau oare aceia niste preoti buni ? Si 452

oamenii aceia credinciosi ortodoxi care venisera cu furci si cu topoare impotriva preotului Glicherie condusi de un alt preot ortodox incit au facut crime printre credinciosii de stil vechi , le-au rupt miinile si i-au batut crunt . Unui om i-a bagat un par in gura si l-au omorit in acest fel. Altii au fost impuscati. Iar Sfintul Glicherie a fost batut cu ciomegele pina ce a cazut jos si apoi au dat cu bocancii in el pricinuindu-i rani asa de grave incit a ramas toata viata aproape un handicapat. Au sa mearga oare si acesti ucigasi in rai ? Pai da erau doar ortodoxi nu ? Si mai indrazniti sa ziceti Ortodoxia e dreapta fiindca orto inseamna drept. De ce au ajns acei ortodoxi in iad ? Fiindca au ascultat de un preot Satanic ce se prefacea ca-i preot ca sa insele pe oameni si sa-i duca la pierzare cnd un orb cluzete pe un alt orb, vor cdea amndoi n groap Apoi cind in urma atrocitatilor comise credinciosii lui Glicherie au protestat in mod pasnic impotriva crimelor facute de jandarmi , superiorii preoti ortodoxi au intervenit cerind primariei sa cheme armata sa imprastie pe demonstrantii pasnici . Adica superiorul preotului era inca si mai Satanic decit subalternul sau. De aceea toti ortodoxii vor merge direct in iad fiindca sint toti complici la crimele impotriva Sfintilor din puscariile comuniste si post-comuniste. Sinteti cu totii criminali fiindca ati tacut cu totii si inca taceti si va supuneti nelegiuirii. Ortodoxia este condusa de un criminal cu mult mai rau decit criminalii obisnuiti si de aceea veti plati cu totii fiindca il slaviti si acceptati ca Patriarh . Acest Mare Criminal nu a omorit cu miinile lui ci el neprihanitul inocent doar a sunat la politie . Si nici macar nu a sunat el insusi ci el a fost asa de inocent incit a poruncit altora sa sune la politie Vedeti de ce mie asa de urita aceasta atitudine a preotilor de a suna repejor la politie ? Fiindca ei fac crime dar in ochii lumii scapa de pedeapsa si ramin priviti cu respect ca fiind curati si onorabili. 15 Isus le ddea n grij, i le zicea: "Luai seama, s v pzii bine de aluatul Fariseilor i de aluatul lui Irod!" Si Iisus vorbea , Iisus auzea. Ca ei aveau urechi si nu auzeau , aveau ochi si nu vedeau , aveau minte dar nu gindeau cu ea. Nu ma refer la altii ci tocmai la tine adica tu cel care asta care citesti acuma textu asta. Caci nu va aflati pe lumea aceasta la cinematograf ci la judecata. Si veti fi judecati pentru toate faptele care le faceti dar si pentru acelea pe care nu vreti sa le faceti ! Fiindca tacerea si nonactiunea inseamna de fapt complicitatea la crimele altora . Culmea este ca Nina nu zice despre preoti ca ar fi fost in vreo inselare demonica . IPS are intotdeauna dreptate din cauza functiei sale de Mare Sef. Fiindca regula sociala nr. 1 e Seful are intotdeauna dreptate ! De aceea cica nu e vinovat IPS ci dimpotriva Oliver este intr-o mare inselare demonica fiindca ii critica pe Sefi ca ar fi criminali si colo el e mai criminal decit toti. Pai nu a fost el cu cutitu la preot ? 4 Cum poi zice fratelui tu: "Las-m s scot paiul din ochiul tu", i, cnd colo, tu ai o brn ntr-al tu?... Farnicule, scoate nti brna din ochiul tu, i atunci vei vedea desluit s scoi paiul din ochiul fratelui tu. Asadar Nina da mai intii jos icoana lui IPS ca acea e birna care iti sta in ochi si te impiedica sa vezi adevarul. Pina ce nu vei da jos toate icoanele tuturor preotilor Inalt Prea Nesfintiti de pe peretii camerei tale pina atunci n-ai voie sa critici pe Oliver. Caci un prooroc este indreptatit sa pacatuiasca cind asta e spre mintuirea altora. Eu Insumi am pacatuit ca sa mintuiesc pe altii . 19A venit Fiul omului mncnd i bnd, i ei zic: "Iat un om mnccios i butor de vin, un prieten al vameilor i al pctoilor!" Totui, nelepciunea a fost ndreptit din lucrrile ei." Oare cind i-am poruncit lui Ezechiel sa manince piine cu cacat am fost Eu Domnul oare Diavol ? Ezechiel 4 .12 : Hrana s-o mnnci ca turte de orz, pe care le vei coace n faa lor cu baleg de om. i Domnul a zis: "Aa i vor mnca pinea spurcat copiii lui Israel printre neamurile printre care i voi izgoni." Asadar un prooroc chiar 453

daca pacatuieste din porunca Mea el este indreptatit sa faca aceasta daca faptele sale sint mintuitoare pentru ceilalti. Caci prin faptele si vorbele sale el arata astfel Voia Mea. Cum spre exemplu acuma prin Oliver si Nina arat cum este relatia dintre Mine Domnul Dumnezeu si Biserica Mea crestina . Eu Hristosul si cu Biserica Mea am fost impreuna la inceput cind Biserica accepta pe prooroci , si cind prin oameni dadeam sfaturi directe bisericii dupa cum vedeti prin Pavel si prin Petru dar si prin multi altii Eu vorbeam mereu Bisericii si totul era bine intre noi. Dar dupa o vreme Biserica Mea a inceput sa nu ma mai respecte fiindca a fost corupta de catre draci . Satana a oferit autorizatie oficiala de functionare Bisericii si de atunci Biserica Oficiala a fost si cu Dracu si cu Dumnezeu dar mai mult cu Dracu si mai rar cu Dumnezeu. Imparatii Constantin si Elena au batjocorit pe Dumnezeu oferindu-i autorizatie de existenta iar Satana i-a inselat pe oameni numindu-i Sfinti pe Constantin si Elena. Oare are Dumnezeu nevoie de autorizatia cuiva ca sa existe si sa vorbeasca ? Cine da autorizatie lui Dumnezeu se situeaza pe el insusi deasupra Lui Dumnezeu. Imparatii Constantin si Elena s-au crezut mai mari decit Dumnezeu caci oferind autorizatie Bisericii au supus-o astfel autoritatii lor. Deoarece Biserica era oficiala era supusa Statului si imparatilor de aceea nu a putut sa mai asculte de Dumnezeu si de aceea Biserica in loc sa fie Imparateasa Lumii a devenit Curva Statului. Desigur ca Biserica are sa nege ca nu-i adevarat si va zice ca ea nu s-a lepadat inca de Dumnezeu cum si Nina ii zice lui Oliver : Dar nu sint oare eu impreuna cu tine ? E drept ca ma mai intilnesc uneori Eu si cu Biserica Mea dar asa foarte rar din an in paste precum Oliver se intilneste cu Nina. Si macar daca ar fi bine la acele rare intilniri dar Nina mare credincioasa il tiriie fortat pe Oliver la Biserica chiar daca el nu are chef si il pune sa stea sa se uite la ea in vreme ce ea face mare spectacol de evlavie si credinta inchinindu-se artistic la niste cartoane si la cadavre de sfinti. Iar Oliver se uita la ea si simte scirba fata de ea gindindu-se : Ce proasta de femeie , este impreuna cu un Sfint Viu iar ea se inchina la niste Sfinti morti desenati pe pereti . In loc sa ma respecte pe mine care sint aici viu si real in carne si oase impreuna cu ea , ea respecta niste cartoane vopsite pe pereti (vorba ceea umbla dupa cai verzi pe pereti) si in loc sa ma sarute pe mine ea saruta niste cadavre La fel si Eu simt scirba fata de Biserica Mea fiindca este idolatra si ipocrita. Se preface a iubi de ochii lumii pe Sfinti inchinindu-se la niste moaste de Sfinti morti cind exista atitia Sfintii vii care chinuie prin puscarii si care sint prigoniti de lume. Pe aceia de ce nu-i iubeste nimeni ? Ca doar voi i-ati omorit pe Sfinti , si cum mai intii ii omoriti si apoi ii slaviti ? Voi scuipati pe Dumnezeu si apoi lingeti unde ati scuipat ? Caci asta inseamna sarutul vostru pe icoanele Mele. Voi m-ati omorit atunci fiindca si acuma ma omoriti de fiecare data cind treceti pe linga un sarac si nu va intereseaza . Ma omoriti in fiecare clipa cind aflati de o nedreptate si nu va amestecati de frica . De aceea orice Sfint este scuipatul vostru pe obrazul Meu ! Ci voi va credeti tare smecheri caci asteptati ca mai intii sa se usuce scuipatul vostru de pe obrazul Meu si apoi sa lingeti unde ati scuipat prefacindu-va ca ii cinstiti pe Sfinti. De aceea ziceti : Nu slaviti pe nici un om viu si nu il credeti Sfint pe nimeni dintre cei vii ca nu care cumva sa i se urce mindria la cap. Daa ? Atunci de ce slaviti pe IPS ? Daca Sfinta Parascheva ar fi fost vie si contemporana cu voi cum credeti ca s-ar fi purtat Biserica si oamenii fata de ea ? Iata ca Nina fiind si ea fara sa-si dea seama proorocita in Numele Meu a aratat cum s-ar purta Biserica Ortodoxa fata de Sfinta Parascheva daca ar fi fost in viata : Vazind odata Oliver pe o fata tinara imbracata 454

calugareste in negru si cu capul acoperit i-a spus Ninei : Ia uite o colega de-a ta , pesemene o fi o maica de la manastire. La care Nina a raspuns : Maica ? Asta ? Tu nu vezi ce sclifosita este ? Se sparge si ea in figuri ca ar fi evlavioasa ! Vai ce as bate-o ! La care Oliver mirat zice : Dar de ce vrei s-o bati cu ce ti-a gresit ? Iar Nina zice : Fiindca tine nasul pe sus de aia ma enerveaza. Ce asa se poarta o maica ? Cu nasul pe sus ? Daca e maica atuncea tre sa mearga cu fata aplecata in jos ! N-are voie sa ridice privirea in sus ! Nesuferita ! Uite tocmai cine vorbeste ! Nina , calugarita vesela scapata de la manastire

Poze cu Nina sterse de catre Dumnezeu cu fulgerul care mi-a traznit calculatorul

Adica lui Nina ii era ciuda ca maica aia era mai evlavioasa decit ea si era invidioasa ca rochia aleia era mai neagra si mai urita decit a ei. Nina ar fi vrut sa fie si frumoasa si evlavioasa . Voia s-o bata pe maica ! De ciuda ca era mai sfinta decit ea ! Asadar daca Sfinta Paraschiva ar fi trait acuma in timpurile voastre fara indoiala ca Nina ar fi vrut s-o bata si pe Parascheva ! Daca Nina ar fi fost de fata cind Paraschiva isi dadea rochiile cele frumoase la saraci si se imbaca in saci si in zdrente indata Nina ar fi zis : Ia uite ce se sparge asta in figuri sa se arate ca e evlavioasa si ar fi crapat de ciuda. Caci Nina dimpotriva cauta sa se imbrace in rochii cit mai frumoase si stralucitoare uitind de evlavie. Dar aceasta se intimpla pentru ea ca prooroceste prin comportamentul ei despre cum este Biserica. Caci sint pe lumea asta mai mult de o mie de secte crestine dar toate sint la fel aceeasi Marie cu alta palarie. De aceea Nina ca sa poata fi asemanata cu Biserica lui Dumnezeu a

455

trebuit sa aibe si sa poarte hainele tuturor natiilor de oameni si ale tuturor sectelor crestine sau nu. Rochia cea negra precum cerul noptii plin de stele si parul impetit in cozi traditionale simbolizeaza secta ortodoxa caci arata asemenea unei domnite ortodoxe din vechime. Rochia cea alba imaculata cu flori rosii si cu parul desfacut cazind in valuri ondulate pe umeri simbolizeaza secta catolica caci arata precum o madona catolica. Rochia cea crem moderna si simpla fara podoabe deloc cu parul strins in coc simbolizeaza secta iehovista caci arata precum o credincioasa iehovista. Rochia lipoveneasca traditionala simbolizeaza biserica ruseasca caci arata precum o taranca rusasca. In rochia cea rosie cu broderii aurite arata ca o senhorita spaniola de prin Cordoba si Granada . Rochia cea albastra simbolizeaza tara nemtilor si a austriecilor. Fusta cea rosie inflorata simbolizeaza tiganii si indienii. Poarta si fusta scurta dar mai rar asta simbolizind americanii. Cind se imbraca in calugarita cu batic dar fara palarioara de maica arata precum o turcoaica. Ii mai lipseste numai un chimonou japonez ca sa acopere in reprezentare pe toate popoarele lumii dar asta lipseste numai fiindca aceia nu cred deloc in Dumnezeu. Si mai are Nina inca o rochie pe care nu a purtat-o niciodata pina acum si nici nu prea se grabeste sa o poarte , rochia cea complet alba imaculata de mireasa. De aceea chiar daca este necrestina asa o bogatie de haine totusi ea asa trebuia sa fie ca sa poata juca acest rolul ei in aceasta carte , trebuia sa fie fata care poarta rochiile tuturor popoarelor si ale tuturor religiilor din intreaga lume. Caci voi spuneti ca Oliver este delirant mistic psihopat traind in alta realitate dar rochiile astea sint reale si fiecare simbolizeaza ceva. Alta fata ca Nina nu mai este nici in tara si nici in lume , caci fiecare femeie poarta hainele neamului sau si ale grupului ei social. Nu-i doar imaginatia de indragostit a lui Oliver ca Nina ar fi unica in lume. Pozele de mai sus fiind dovada caci nu au fost facute de Oliver ci mergind Nina pe strada a oprit-o cineva si a rugat-o sa o lase sa ii faca acele poze , lucrul acesta repetindu-se de mai multe ori. Cite femei cunoaseti care fara sa fie vedete celebre ci asa anonime care mergind pe strada socheaza pe oameni asa de puternic ca le opreste lumea pe strada ca sa le faca poze ? Caci multe fete sint frumoase dar nimeni nu-i asa stranie ca Nina. Sint multe tiganci frumos colorate si stralucitoare dar totusi nu le opreste nimeni ca sa le faca poze fiindca se vede ca sint tiganci. Dar Nina nu poate fi incadrata in nici o categorie sociala . Dupa cum a spus cineva despre ea : Fiinta asta nu este om ! Asadar o fata speciala pentru un om special si amindoi avind un rost special de a fi prefacuti in Vocea lui Dumnezeu. Prin Oliver arat cum ma simt Eu fata de Biserica iar prin comportamentul si vorbele Ninei arat comportamentul si vorbele Bisericii fata de Mine dar tot Eu vorbesc prin ea. O piesa de teatru cu niste actori. Voi veti zice fata asta este nebuna . Veti zice ca are o in mod sigur o boala psihica. Intr-adevar Nina este bolnava mintal dar nu intimplator ci fiindca boala ei reprezinta boala bisericii. Si anume aceasta boala mintala a Ninei este autocefalia. Adica independenta. Biserica s-a proclamat singura Autocefala ! ceea ce inseamna ca se conduce dupa capul ei. Pai daca Biserica se conduce de capul ei atunci unde mai e loc si pentru Dumnezeu in viata Bisericii ? Pai din cite gindesc Eu Domnul ar trebui sa fiu Capul Bisericii , si Ea sa asculte de poruncile Mele iar Eu sa implinesc rugaciunile ei. Asa insa Biserica se conduce dupa Capul Ei . Caci Biserica nu asculta de nimeni. Desi intretine relatii cu Statul si cu politica ea este independenta. Isi bate joc de toti sfintii si de toti proorocii dar este ipocrita prefacindu-se ca ii respecta . Face mereu declaratii de dragoste spre Dumnezeu dar nu le sustine cu nimica in fapte.

456

De vreo citeva luni se tot roaga Oliver de ea : Haide Nina vino pe la mine si sa fami si mie un bors ca eu nu stiu sa fac Iar ea zice mereu Da o sa vin ! Dar n-a venit nicodata sa faca borsul fagaduit . Zice Oliver Hai vino si stai impreuna cu mine ! iar Nina raspunde Te iubesc nespus de mult dar nu pot sa stau impreuna cu tine caci ma tem de vreo inselare din partea dracului. Decit sa ma insele Dracul este mai bine sa nu vorbesc nici cu Dumnezeu ! Asa ca Oliver gindeste : Ce folos am eu de la fata asta ? Sex ? Nu fiindca Biserica nu da de pomana la saraci ca tot ce are e fagaduit lui Dumnezeu si de aia sta Oliver preum calicul la poarta bisericii cersind mila de la preotii cei bogati care nu dau nimic la nimeni. Apoi mincare Nina nu face ca nu are timp si daca face oricum e numai de post fara carne deloc. Apoi macar sa iesim la o plimbare mai intii nu vrea deloc incit tre sa te rogi de dinsa ca de nu stiu ce sa iti acorde o intilnire si apoi daca in final acepta sa iasa la o plimbare te jigneste incontinuu zicind ca nici n-ar fi trebuit sa accepte asa ceva ca toate scrierile tale sint un rahat si in loc sa mearga pe pajisti inflorite ea te duce la Biserica si te obliga sa spui rugaciuni oficiale. Ei precum o femeie din asta imposibila si a dracului la fel este si Biserica Mea. N-o pot schimba cu alta fiindca , la fel ca si Oliver , alta nu am. Mi-e necaz pe Biserica Mea caci ma supara in fiecare zi dar nici n-o pot parasi si nici n-o pot avea ca ea face ce vrea ea , e independenta bolnava de autocefalie. De aceea Nina este asa cum este , fiindca ea prooroceste intocmai cum a fost si cum este Biserica Mea. Ce-a fost intre Nina a si Oliver s-a intimplat intocmai in istoria omenirii intre Mine si Biserica Mea. La inceput a fost bine , apoi dupa ce a inceput sa asculte Biserica de alti stapini decit Dumnezeu , lucrurile s-au stricat. M-a suparat asa de tare Biserica pe vremea inchizitiei catolice care chinuia martiri si prin asta ma chinuiau direct pe Mine incit am ajuns de m-am suparat asa de tare pe Biserica incit mi-am dat singur foc la cruce si am indemnat protestantii sa i-o traga fortat Bisericii catolice ca sa o cuminteasca. In razboiul ce a urmat dintre Mine si Biserica Mea pe vremea lui Luther au fost atunci 300 mii de morti. Dar n-am fost in stare sa duc lucrul pina la capat caci tot nu l-am desfiintat pe Papa si conducerea ierarhica . Prin gestul de a-l trimite pe Oliver sa taie capul Duhovnicului , am simbolizat razboiul protestant in care Eu insumi voiam sa tai Capul Bisericii. Biserica a cautat sprijin din partea Statului si intotdeauna a colaborat cu politia nemaifiind deloc crestina. Prin arestarea lui Oliver am simbolizat arestarea tuturor Sfintilor care s-a facut la porunca Bisericii. Dupa cum am mai spus toti preotii din lagarele comuniste au fost arestati la porunca directa a capilor bisericesti prin marturii mincinoase. Acuma relatia dintre Oliver si Nina a ajuns la momentul prezentului istoric , in care Oliver ii da cartea lui Ninei si in acest fel simbolizez cum Eu Domnul voi da Cartea Mea Bisericii. Voi lasa Biserica sa citeasca cartea aceasta si sa se gindeasca la ea vreme de aproximativ un secol . Apoi Biserica va trebui sa decida definitiv. La fel si Oliver ii va da cartea Ninei si o va lasa sa o citeasca si sa se gindeasca vreme destula , dupa care ii va cere un raspuns . Nina este singura persoana care poate schimba ceva in viata lui Oliver , si la fel Biserica Mea este singura care poate sa schimbe ceva in aceasta lume daca ar vrea. Caci Oliver are soarta lui pe care o are de purtat inainte pentru ca la fel si omenirea isi urmeaza destinul ei iar in curind vin vremuri foarte dificile pentru lume si numai Biserica ii va putea ajuta atunci pe oameni ca sa nu se destrame mental . Dar pentru ca Biserica sa ii poata ajuta pe oameni trebuie sa decida sa fie impreuna cu Dumnezeu , caci acuma nu este. Va fi Biserica impreuna cu Mine doar atunci cind vor intra Sfintii in Biserica. Adica atunci cind se va aplica Legea Bisericii in mod practic adica 457

cind se vor elimina total banii si puterea din religie , doar atuncea numai Sfintii vor putea intra in Biserica si vor fi preoti . Caci acuma Sfintii Mei nu pot fi preoti si nu sint primiti in biserica din cauza excrocilor religiosi care nu lasa pe nici un Sfint sa devina preot si daca totusi reusesc sa ajunga Sfintii preoti atunci excrocii nesuferind neprihanirea lor ii prigonesc neincetat pina ce ii dau afara din Biserica de multe ori ajungind in puscarii preotii neprihaniti din cauza excrocilor. Sa nu va asteptati ca vreodata Biserica sa accepte de bunavoie si nesilita de nimeni sa fie impreuna cu Mine. Caci 99 % adica aproape toti preotii actuali sint preoti mincinosi , sint excroci care niciodata nu vor accepta de bunavoie sa se lepede de bani si de slava ce o primesc de la oameni. De aceea ei trebuiesc siliti de catre Sfinti prin razboi crestinesc sa plece din functiile lor. Asa cum am mai spus cu ciomagul trebuiesc scosi afara din Biserica preotii excroci. Eventual puteti folosi in loc de ciomag si un bici crestinesc intocmai ca Mine dupa cum povesteste Evanghelia : A fcut un bici de treanguri, i i-a scos pe toi afar din Templu a vrsat banii schimbtorilor, i le-a rsturnat mesele. Ioan 2.14 Puteti folosi si rosii stricate sau oua clocite cu care sa aruncati in preotii excroci in timpul slujbei sau absolut orice gest va puteti imagina de acest gen. Preotii excroci vor apela la politie ca sa ii apere de Sfinti si asta ii va face de rusine caci astfel Sfintii vor fi arestati si se vor face mucenici si prin aceasta vor intoarce pe credinciosi impotriva preotului turnator la politie. Dar se interzice conflictul intre secte diferite. Cine are ceva de facut sa faca fiecare in Secta lui. Biserica trebuie fortata sa accepte Legea Bisericii si sa o aplice la modul serios , preotul crestin trebuie sa fie cel mai sarac om dintre toti oamenii. Numai atunci Eu Domnul voi fi impreuna cu Biserica. Nina va trebui sa aleaga intre a fi impreuna cu Oliver sau nu si prin aceasta va decide astfel viitorul lumii si va prooroci astfel asupra Bisericii din viitor. Special este aleasa pentru acest rost de a testa cartea scrisa de Oliver fiindca dupa cum s-a vazut Nina este foarte indaratnica si puternic blocata in felurite prejudecati si traditii. Asta o face perfecta pentru a testa cartea lui Oliver. Daca ea reuseste sa se schimbe citind cartea aceasta atunci inseamna ca este scrisa bine cartea si multi oameni vor reusi sa se schimbe in bine. La fel precum Nina , Biserica este pusa acum in situatia de a deveni Regina Lumii sa isi preia rolul pentru care a fost creata si sa foloseasca oamenilor ori poate alege sa ramina doar o zdreanta colorata care isi va folosi doar ei insasi . - Ce misto , uite ca m-am scos iarasi de unul singur neprihanit. Cine imparte parte-si face iar eu fiind scriitorul cartii mele desigur ca o sa inventez orice ca sa ma dau nevinovat si inocent , si orice lucru rau as face o sa zic ca de fapt stai sa vezi ca totul era un plan secret al lui Dumnezeu care voia sa arate nus ce pilda. In loc sa admit ca m-am certat cu femeia si m-am dus sa tai popa ca sint eu nebun , in loc sa accept realitatea eu imi inventez felurite basme . - Asta inseamna a fi prooroc. Inseamna sa cauti sa descoperi din orice lucru din jurul tau planul secret al lui Dumnezeu. Daca cade o frunza dintr-un copac atunci un prooroc se va intreba imediat ce a vrut sa-mi spuna Dumnezeu prin frunza aceea ? Care era planul secret al lui Dumnezeu din caderea unei frunze ? Si atunci proorocul va scoate o mare invatatura spirituala din caderea unei frunze , si va zice ca omul trebuie sa se rupa de viata lui si sa se lase condus de duhul lui Dumnezeu asa precum frunza se rupe din copac si se lasa purtata unde o duce vintul. Dar un om obisnuit si banal nu o sa vada nimic , decit ca a cazut o frunza iar asta nu inseamna nimic pentru el. Orice om are de ales intre a trai viata fara nici un sens intr-o realitate abjecta sau sa traiasca intr-un basm minunat , sa caute mereu sensul

458

vietii , sa caute planul secret al lui Dumnezeu din orice lucru , sa caute mereu sa vada extraordinarul din banal. - Si totusi Doamne daca eu sint prooroc pina la urma care va fi viitorul lumii ? - Viitorul va fi acela pe care o sa vi-l faceti voi . Nu-l decid Eu ci voi. - Dar eu ? Care va fi viitorul meu personal ? Ce va decide Nina ? Se marita sau nu ? - Va decide ce o sa vrea ea. Intr-un caz o sa fii martir crestin , iar in celalalt caz daca se marita cu tine atunci nu mai am nevoie de martirajul tau. - Dar cum or sa ma mai creada oamenii ca sint crestin daca nu mai sint martir ? Nu ai spus tu ca cine nu moare ramine singur ? Nu ai spus tu ca cine isi va iubi viata o va pierde ? Cum poate un sfint crestin sa aibe o viata fericita ? - Scopul martirajului nu-i suferinta degeaba ci are rostul este sa faci oamenii sa te urmeze prin aceea ca ii faci sa se simta vinovati. Adica scopul muncii este cistigul si nu suferinta. Ma intereseaza rezultatele si nu suferinta. Daca cineva poate sa cistige mult muncind (suferind) cit mai putin atunci este bine. Exista 3 metode de a manipula psihic pe oameni , fie prin amenintare cu o pedeapsa , fie prin promisiunea unei rasplati fie prin a-i face pe oameni sa le fie rusine de ei insisi . Daca te insori cu Nina atunci e si acesta un mod de a-i faca pe oameni sa te urmeze caci ar fi un exemplu de rasplata ce poate oferi Dumnezeu cuiva pentru mici lupte crestine. Cei care au cancer nu mai poti sa le oferi nici o rasplata caci nu mai au de trait , si aceia pot fi martiri. Cei care isi urasc familiile si insasi viata lor iarasi nu mai ai ce sa le ofer ca resplata . In vremea Mea erau multi oameni care isi urau viata asa de mult incit isi doreau sa moara. Dar ceilalti ? Cei care sint tineri si sanatosi ? Ce motiv ar avea acestia sa te urmeze ? De aceea poate ca ar putea fi si aceasta o cale si anume calea promisiunii unei rasplati. Un motiv serios ca sa te urmeze chiar si un ateu ar fi ca orice barbat tinar si-ar dori sa aibe si el parte in viata sa se indragosteasca de el o frumoasa calugarita virgina pastrata special in manastire pentru el. De aceea daca oricum nu vreti sa luptati pentru viata vesnica atunci luptati macar sa aveti parte de vreo rasplata in viata asta. Nina ar putea fi un frumos exemplu pentru o fata. Poate ca ar fi o idee buna ca parintii sa-si trimita fetele de mici la manastire si sa ramina acolo neprihanite , pina cind le-a veni vremea sa se marite daca vreti sa mai exista casatorie adevarata pe lumea aceasta. Astfel daca te insori cu Nina si daca oamenii or sa vada ca urmind pe Dumnezeu pot primi o rasplata si aici pe lumea asta si dincolo atunci or sa se ingramadeasca multi sa faca si ei lupte crestine din astea mici. Nu-i mare lucru sa iei o patura colorata si sa mergi descult prin oras cu cartea asta in mina si sa tii post negru vro 7 zile si sa cele stai 7 zile in genunchi la poarta unei biserici , cerind de la oameni Legea Draptului la Existenta. Desigur e un gest marunt e o joaca de-a Sfintul. Dar va fi rasplatit si acesta . Caci orice gest din acesta social de sustinere a Legii Dreptului la Existenta il voi pune in ziua Judecatii de Apoi pe balanta judecatii si acolo va cintari ca fiind 10 miliarde de fapte bune. Caci de-a lungul vremurilor cam 10 miliarde de oameni foarte saraci vor primi ajutor de la aceasta Lege si prin urmare cu un singur gest poti ajuta zeci de miliarde de oameni. De aceea orice pacat iti va fi iertat in ziua Judecatii de Apoi daca ai luptat in viata pentru aceasta lege. Si la fel daca prin faptele tale vei dauna legii adica te vei impotrivi si vei batjocori Legea de la Dumnezeu atunci aceasta ti se ve trece ca fiind miliarde de fapte rele caci ai lovit astfel in miliarde de saraci incercind sa le furi pina si ultimul banut din palma. Si de aceea cine se va ridica impotriva Legii Dreptului la existenta acela nu va a vea iertare nici in cer si nici pe pamint. Nina si-a dat jos de pe perete icoana lui IPS ! Acuma nu stiu daca s-o cred caci nu am vazut personal cu ochii mei minunea asta , dar mi se pare un miracol asca ceva. Fiindca a dat icoana IPS jos cu vreo trei zile inainte de a citi aceste rinduri , adica tocmai pe cind 459

eu le scriam ea le si facea deja ca si cum ea ar fi stiut ce scriu eu . Asta m-a umplut de mirare caci se dovedeste astfel ca si ea e condusa de acelasi duh ca si mine. Si am mai patit asa o data cu ea de parca mi-ar citi gindurile , tocmai scrisesem despre Nina ca poarta hainele cele negre calugaresti numai la produs bani ori la facut cunostiinte cu popi , dar a venit pe la mine si fara sa stie ce scrisesem eu despre ea mi-a zis ca s-a hotarit sa nu mai poarte niciodata hainele negre , nici chiar la vinzare de margele. Iar eu a trebuit pe urma sa sterg din carte ce scrisesem despre ea fiindca nu mai era adevarat. Asta insemnind ca este cumva condusa si ea de duhul lui Dumnezeu , care o inspira ce sa faca . Probabil ca de aia nu vrea sa stea impreuna cu mine fiindca e pacat sa stea impreuna doi oameni necasatoriti. Asa ca daca si ea e inspirata de la Dumnezeu atuncea cine stie poate o fi avind vreun rost tot ceea ce face. Poate ca asa o fi voia lui Dumnezeu sa fie sa nu fim inca impreuna. Poate ca inainte sa ma insor o fi trebuind sa-mi cistig si eu vreo pensie pe caz de boala. Un imparat al lumii ar merita si el o pensie nu ? Daca rezist nu stiu cite luni internat in spital cica imi da pe urma o pensie de schizofreinic. Da dar te nenoroceste acolo cu pastile si cu otravurile lor. Intreg la minte nu mai iesi de acolo. Deja eu ma simt acuma ca si cum as fi alt om , sint prost nu mai sint ca inainte. Adica deja m-o nenorocit aia cu tratamentul lor. Si mi-i ciuda ca nu-i nici un fel prin care sa pot dovedi ca mi-o sters creieru si ca m-o facut prost. Macar daca ma omorau era bine dar asa fiindca mai traiesc inca cu jumate de creier scriu prostii si ma fac de rusine. Macar daca as lua pensie de schizofreinic ar fi si asta un mod de-a face de rusine societatea umana pentru a le dovedi lor cum se poarta lumea cu un geniu. In loc de premii Nobel ei dau geniului statutul umilitor de schizofreinic . Vreo doua milioane pe luna primeste schizofreinicul iar insotitoru de schizofreinic primeste vreo 3 milioane. E putin dar decit nimic ar fi buni si astia. Oricum la banii astia numai o sfinta s-ar putea casatori cu un schizofreinic. Ca orice barbat tre sa ofere si ceva material femeii cu care sa se casatoreasca. Ca daca Nina se marita pe urma nu mai poate sa poarte hainele calugaresti si fara alea nu prea mai are din ce trai. Ca ea traieste de pe urma uniformei calugaresti. Nina traieste din impletit metanii pe care le vinde prefacindu-se ca e calugarita . Dar daca n-o sa mai poarte hainele calugaresti atunci nu mai are cum sa vinda margeluse religioase ca lumea cumpara de la ea doar fiindca o crede maica de la manastire si crede ca sint sfintite margelele alea impletite de ea. Dar fara haine de calugar are sa mai cumpere cineva matanii de la ea ? De aia poate se teme sa se casatoreasca cu mine caci ce-i pot oferi eu decit o nesiguranta totala a vietii? De aceea daca ma lupt cu politistii si tai magnolia din fata primariei poate imi cistig astfel o pensie pentru amindoi plus ca fac o reclama la carte si foloseste Legii Dreptului la Exisenta. Caci cine stie poate n-a sa ma lase Nina sa stau 70 ani in spital , in greva foamei , poate accepta sa se marite cu mine pina la urma . Sau depinde ce o sa vrea Dumnezeu sa fie cu mine ca nu stiu ce are sa fie. Daca El o sa vrea sa fiu martir atunci o sa ramin definitiv in spital. Ce mi-a fi sa fie , oi duce inainte cit oi putea. Soarta mea e in miinile Lui , si eu pot doar sa fac ce mi-e dat de la El .

Intoarcerea la Dumnezeu
Pe cind ma plimbam odata cu Nina pe strada a fost oprita de niste oameni ca de obicei ca sa vorbeasca cu ea ca purta rochii tiganesti. Iar acestia au intrebat-o despre mine cine sint , daca sint prietenul ei. Iar ea a spus ca nu sint. Adica s-a facut ca nici nu ma cunoaste. Vorba asta m-a mihnit foarte mult. Daca nici macar prietenul ei nu sint atunci ce sint eu pentru ea ? Probabil ca eu sint pentru ea doar un schizofreinic cu care se intilneste numai asa din mila. Adica cum ? Esti cu mine , ma tii de mina , dar daca ne intilnim cu 460

cineva atunci tie- rusine ca esti cu mine si declari public ca nu sint prietenul tau ? Adica tu ma declari in mod public schizofreinic in fata tuturor oamenilor de fata cu mine ? Nici macar Sfintu Petru nu s-a lepadat chiar in halul asta de Iisus. Macar Iisus nu era de fata cind Petru zicea ca nici nu-l cunoaste nici nu l-a vazut vreodata. Dar tu esti cu mine si rizi impreuna cu altii de mine de fata cu mine ? Nu era destul ca lumea intreaga isi bate joc de mine acuma ai inceput si tu ? E ca si cum ai fi spus oamenilor despre mine : Nu e prietenul meu ! Cum puteti gindi macar asa ceva ? Ca eu as fi cu un asemenea nebun ? Omul asta e pentru mine doar asa ... un biet nebun schizofreinic , doar un bolnav cu care ma intilnesc numai asa din mila fata de el , fac asa un act caritabil de mila crestina sa-l scot o data pe saptamina la o plimbare , dar de fapt eu n-am absolut nici o treaba cu el . Probabil ca a vazut ca fiind impreuna cu mine intreaga lume s-a intors si impotriva ei si toti o dispretuiesc fiindca este cu mine. Toti cei din anturajul ei o critica fiindca este cu mine Probabil ca-i zic toti : Tot cu ratatu ala esti ? Ce ai gasit la nebunu ala ? Cind mergeam impreuna pe strada a strigat cineva la noi : Ia uite cum arata astia doi ! Nu vi-e rusine sa mergeti asa pe strada ? Uai mai treci pe la frizer , uai ! Uritilor ! Si se pare ca vorba asta strigata la noi cu atita dispret a afectat-o destul de mult ca obisnuia sa-si mai aminteasca vorba asta si o mai repeta uneori Uritilor ! De unde pina mai inainte toata lumea o oprea pe strada sa-i faca poze de frumoasa ce era in hainele ei ciudate , acuma fiind impreuna cu mine devenise o Urita ! Incit pina la urma a trecut si ea de partea celorlalti , si prefera sa rida impreuna cu ei de mine . Ea imi zice mereu ca nu-i adevarat ca ea nu ma batjocoreste. Se pare ca nu intelege ca de fapt cea mai mare batjocura pe care mi-o face Nina este ca nu accepta sa se culce cu mine. Asta este batjocura cea mai mare pe care o poate face o femeie unui barbat. Ea imi zice mereu ca ma iubeste , dar ce fel de iubire o mai fi si asta ? O vreme m-a innebunit de cap cu Dumnezeu ca si cum de aia nu face sex ca din cauza credintei crestine. Si tot din cauza credintei nici nu vrea sa se marite niciodata cu nimeni. Cind i-am aratat scris in Evanghelie ca toti Sfintii apostoli au fost insurati , si au ramas insurati chiar si dupa moartea lui Iisus , numai Pavel a fost un famen un ciudat mai excentric , dar toti ceilalti Sfinti Apostoli au avut familii. Sfintul Petru ! Inca unii sint de parere ca Petru ar fi avut doua neveste , fiindca scrie destul de clar alb pe negru in Sfinta Scriptura Ortodoxa ca Sfintul Petru si-a luat alta nevasta dintre surorile crestine. Asadar nu este deloc cinstit sa spui ca din cauza lui Dumnezeu nu te poti tu marita cu mine. Nina cica inca este cu mine dar ma jigneste si ma batjocoreste prin orice vorba. Ma face sa ma simt ultimul gunoi pe lumea asta. De fapt toti oamenii se poarta asa cu mine toti ma dau deoparte din viata lor , dar chiar asa in halul asta sa ma faca de ris in fata oamenilor ca sa-mi fie rusine sa mai ies din casa sa rida lumea de mine . Am hotarit ca data viitoare cind o sa vina pe la mine sa inchei odata pentru totdeauna cu povestea asta. O sa o pun sa se hotarasca odata pentru totdeauna Ori se marita ori incheiem definitiv panarama asta de viata. Cind a venit pe la mine mai intii am discutat . Ea mi-a spus clar ca nu vrea sa se marite. Iar asta e o rana care ma doare de o viata intreaga. Nu mai vreau sa suport durerea asta. M-am dus in camera alaturata si mi-am pus gitu in streang , apoi am chemat-o pe ea sa vina sa se decida o data ori se marita ori imi dau drumul de pe scaunel ? Dar ea n-a vrut sa vina din camera ailalta. Si stind asa cu gitul in streang ma gindeam ce sa fac ? Sa-mi dau drumu si gata ? M-am gindit ca la urma urmei pot sa ma spinzur si miine . Hai sa mai vorbesc cu ea pina miine. Si am hotarit sa o tin cu mine in seara aceea. M-am dat jos din streang si i-am zis ca nu n-o mai las sa plece acasa si ca o sa o tin cu mine pina miine sa mai vorbim. Ea s-a suparat si a vrut sa plece , eu am tinut-o cu forta , ea s-a luptat sa 461

scape eu am insistat sa imi impun vointa cu forta , si a fost foarte foarte urit oribil de tot. Am tinut-o cam vreo 5 minute dupa care i-am dat drumul . Am crezut ca o sa plece si ca nu am s-o mai vad niciodata. Dar n-a plecat chiar imediat. Am rugat-o sa ma ierte ca Iisus zice sa ierti si ea a spus ca ma iarta. Asa ca am ramas cica prieteni. Am condus-o apoi pina acasa la ea si ne-am despartit ca buni prieteni. Fiinta asta m-a innebunit de cap. S-a bagat in viata mea ca sa nu-mi dea voie nici sa ma insor dar nici sa ma sinucid. Zice ca ma iubeste dar nu vrea sa se marite cu mine. Intun fel ea face exact voia lui Dumnezeu , ca ma face sa-mi urasc viata , dar totusi imi face asa de mult rau si ma doare asa de tare felul in care se poarta cu mine. Daca o sa ajung sa fac pina la urma voia lui Dumnezeu cu lupta aia sociala asta se datoreaza ei ca ma chinuie in halul asta. Nina ma face sa am asa o scirba de viata incit o sa ajung sa-mi fie scirba de orice femeie. Destinul meu era oricum lupta sociala . Ca sa am putere sa pornesc lupta asta si sa o duc la bun sfirsit atunci tebuie sa fiu incarcat cu o durere sufleteasca atit de mare incit orice alta durere fizica sa mi se para usoara. Daca m-as fi casatorit cu ea oricum m-ar fi mustrat constiinta toata viata ca nu mi-am facut datoria in fata lui Dumnezeu. Nu se putea sa las cartea asa in voia sortii ca sa faca altii lupta crestina pe care eu nu-s asa de fraier sa o fac. Adica nu poate sa prinda la oameni o invatatura teoretica pe care autorul nu o respecta nici macar el insusi. Am plecat a doua zi in munti ca sa ma linistesc . Am mers mai intii la Nicu. M-am bucurat ca m-a asteptat la gara. Macar atita respect am avut si eu sa ma astepte cineva la gara ca si cum as fi un fel de prieten. Imi era parca un fel de frica sa merg la pestera. Stiam ca era distrus totul acolo si imi era frica sa merg sa vad realitatea. Asa ca am hotarit sa fac un ocol sa merg si prin alti munti inainte de a merge la pestera mea. Am urcat pe Rarau. Eram foarte indiferent la frumusetea peisajului , imi era sila parca de orice , caci inima imi ramasese acasa. Merita amintit numai calugarul ala care pastea vacile la o manastire. Am trcut pe linga un calugar batrin cu parul carunt ce statea pe o banca si citea din Noul Testament . Am simtit asa o ura fata de dinsul si o scirba . Da cind sint impreuna cu Nina numai cit vad un calugar si imi vine sa vomit de scirba si ii urasc pe calugari mai ceva decit pe draci. Uite la el scirba dracului cum sta si citeste din Noul Testament! Imi venea sa-i zic Nu ti-e rusine golanule la virsta ta sa citesti Evanghelia ? Porcul dracului ! Toata viata ta ai citit Evanghelia si tot nesuferit ai ramas caci faptul ca inca mai citesti dupa ce ai citit de mii de ori aceleasi lucruri dovedeste ca tot nimic n-ai inteles . Un calugar aude de mii de ori vorbele lui Iisus rostite la slujba , si inca le mai citeste mereu de mii de ori si nu vede exasperarea lui Iisus Hristos cind zice acestor boi de calugari dobitoci : 46De ce-Mi zicei: "Doamne, Doamne!" i nu facei ce spun Eu? Caci asa cum ar citi boul din Evanghelie asa citeste si calugarul , asa cum eu as vorbi unui bou si acela se uita la mine cu o privire inteligenta si blinda dar nu intelege nimic , la fel si lumea aude Evanghelia dar n-o pricepe. A sluji lui Dumnezeu nu-i slujbe preotesti ci lupta sociala pentru dreptate si adevar. Toata lumea cinta cintece si tine sarbatori face ritualuri spune rugaciuni , ca si cum asta ar insemna religia. Dar nu asta e religia ! Religia este o politica divina si un razboi psihologic cu lumea pentru a implementa aceasta politica a lui Dumnezeu. Religia este un alt fel de politica si un alt fel de razboi. Aia inseamna slujirea lui Dumnezeu , lupta sociala , nu preotia. Daca toti acesti calugari ce se pretind ca sint oameni ai lui Dumnezeu ar fi fost acuma pregatiti pentru misiunea lor atunci toti m-ar fi ajutat sa imi implinesc voia lui 462

Dumnezeu si sa dau acele legi si atunci misiunea mea ar fi fost foarte usoara. Daca orice om care se declara public crestin ar fi fost de partea mea sa ma ajute atunci era de mult data legea asta in tara asta. Dar fiindca in realitate toti oamenii sint impotriva lui Dumnezeu de aceea nu ma ajuta nimeni. De aceea as vrea si eu sa-l abandonez pe Dumnezeu fiindca toti oamenii sint impotriva mea. Religia mea nu-i deloc asemanatoare cu religia nici unui crestin din lumea asta. Mergeam prin munti singur caci desi Dumnzeu era cu mine eu nu mai voiam sa fiu cu El se produsese de multa vreme o ruptura in sufletul meu inceputa cu tradarea mea din spitalul psihiatric in care m-am lepadat de Dumnezeu ca sa scap de acolo si apoi ruptura sa adincit cu toate dramele sentimentale pe care le-am trait cu femeile. Ii ziceam lui Dumnezeu : - Ia-ti Doamne alt prooroc ca eu nu mai vreau sa fiu , nu sint in stare sa fiu Sfint si Prooroc. - Si crezi ca altul ar fi mai bun decit tine ? Nu toti aceiasi oameni sinteti cu totii ? - Pai de ce nu l-ai ales pe sfintu ala care si-a dat foc la deget ca sa nu mai pacatuiasca sexual ? Ala era potrivit sa fie Sfint . Ce nu l-ai facut pe ala imparatu lumii ? Ce ma chinui pe mine ? - Ala avea un caracter prea puternic si sufletele tari nu pot auzi niciodata Vocea Mea. - Da , dar sufletele slabe degeaba le vorbesti ca desi aud nu pot implini voia ta. Asa ca pina la urma tot n-ai sa te alegi cu nici un folos de pe urma mea . Mai bine lasa-ma sa-mi traiesc viata. - Dar nu te impiedica nimeni. Esti liber ! Traieste-ti viata ! Era foarte frumos in jurul meu dar nu-mi pasa deloc de frumusetea peisajului aproape ca imi era scirba de frumusetea din jurul meu caci sufletul imi era chinuit. Nici cu Nina nu sint si nici cu Dumnezeu. Cautam disperat un trifoi cu patru foi ca sa-mi pun o dorinta sa se marite Nina cu mine. Caci ea imi daduse unul si imi pusesem dorinta asta. Dar din greseala pusesem trifoiul acela in cartea pe care i-am dat-o Duhovnicului. Si mi-a zis Nina ca daca pierzi trifoiul ori daca il dai altcuiva atunci nu se mai implineste dorinta. Asa ca am cautat o saptamina intreaga prin cimpuri intregi cu trifoi ca sa imi pun din nou dorinta asta dar zadarnic nici unul nu avea patru foi. Ce stupid , in loc sa cer de la Dumnezeu eu imi puneam credinta intr-o ... frunza de trifoi. Dupa vreo saptamina de umblare aiurea prin munti mi se umpluse limba de bube ca mincasem numai conserve. Si m-am dus la o stina sa cumpar lapte. Imi era asa o pofta de lapte proaspat de munte. Si la stina ma intilnesc cu un cioban care tocmai venea cu goua galeti de lapte proaspat muls de la vaci inca cu spuma pe ele proaspat asa cum imi place cel mai mult. Si ii cer s-mi dea si mie o sticla de lapte. Dar ciobanu imi zice ca nu poate ca nu este seful acolo si nu are cum sa-mi dea. Degeaba i-am oferit bani oricit de multi ca nu a vrut sa-mi deloc nici un strop de lapte. Nu mi-a venit sa cred asa ceva sa nu-mi dea ciobanu nici macar o cana de lapte! Anul trecut cind eram boschetar sarac imi dadeau ciobanii pe gratis si lapte si brinza si urda , ba inca ma pofteau si la masa cu ei. Asa pe degeaba. Iar acuma cu atitia bani in buzunar si nu puteam sa-mi cumpar o sticla de lapte desi imi era asa o pofta ! Am plecat de la stina aceea foarte nenorocit simtind ca Dumnezeu nu mai este cu mine. Alta data cind nu aveam nimic altceva decit pe Dumnezeu cu mine aveam de toate si eram sanatos. Mincam bureti stricati de prin paduri dar eram sanatos. Acuma maninc conserve si am limba plina de bube si mi-e rau la stomac. Ce disperare e sa am bani si sa nu-mi pot cumpara o cana de lapte ! Cum o sa traiesc eu fara Dumnezeu ? Nu se poate trai

463

cu banii ca uite ce excursie nenorocita am parte cu bani in mina ! Daca ma lepad de Dumnezeu ce viata voi avea ? Simteam paca din plin ironia lui Dumnezeu ce imi zisese Traieste-ti viata ! Asa de disperat eram dupa o cana cu lapte incit am parasit muntii si m-am dus imediat direct in centrul unui oras mare in Vatra Dornei si culmea ironiei mi-am cumparat lapte prost de la magazin. Apoi am cautat vreun loc unde sa stau pe ste noapte. M-am tras mai catre munte si am sarit gardul in gradina cuiva . Conform legii ! In cartea mea este lege ca am voie sa stau oriunde in lumea asta. In opozitie cu legea capitalista care prevede ideea ca un proprietar are dreptul sa ucida pe absolut orice om care face un pas pe terenul lui. Pe foarte multe proprietati private am vazut semnul acesta cu o tabla pe care scria Atentie proprietate privata ! Si era desenat un omulet cu pusca care tragea in alt omulet care fugea disperat . Adica prin desenele astea simbolice capitalistul feroce arata turistului iubitor de plimbari ca are dreptul sa ucida pe oricine calca un pas pe proprietatea lui. Nu e gluma deloc avem deja cazuri reale de oameni impuscati fiindca au calcat pe proprietatea altcuiva. Prietenii mei chiar au patit asa ceva au auzit glontul proprietarului trecind suierind pe linga urechile lor. Pe cind eram studenti ne placea sa mergem in excursii la Birnova. Iar eu ii bateam mereu la cap sa stam si noaptea in excursie sa facem foc linga padure pe o pajiste unde obisnuiam noi sa stam de obicei. Nu era nici un gard pe acolo era asa niste dimburi cu iarba departe de orice casa. Ne mai certasem noi cu niste tarani pe acolo care pretindeau ca e pamintul lor , dar ce treaba veam noi cu pamintul lor ? Noi veneam si noi acolo de 2-3 ori pe vara si stateam citva ore pe o patura si prajeam niste cirnati la foc. Dar intr-o zi se hoatarasc prietenii sa ramina acolo noaptea la foc. Iar eu tocmai in seara acee n-am vrut eu sa stau. Instinctul meu imi zicea ca in noaptea aia nu-i bine de stat acolo. Si eu am plecat prietenii au ramas birfindu-ma ca sint un fricos. Peste noapte insa o venit un taran cu paduraru si le-a zis sa plece de acolo. Iar baiatii mai comentau ca de ce sa plecam ca nu stiu ce si nu stiu cum. Iar paduraru a tras cu pusca spre ei de au auzit glontul trecind suierind pe linga ei. Atuncea au rupt-o toti la fuga de nu mai stiau incotro s-o apuce. Si mi-a zis prietenu ala : Abia atuncea cind chiar am auzit glontul trecind pe linga mine abia atunci mi-am dat seama ca lumea s-a schimbat si ca nu mai este cum era. Pina atunci prietenul ala era ferm convins ca capitalismul este o societate corecta si ne contraziceam in principii eu fiind comunist convins dar in clipa cind a auzit glontul acela trecind pe linga el si-a dat seama ce nebunie inseamna capitalismul. Caci capitalismul da omului libertatea de a fi animal salbatic . Noi cita vreme am fost copii am trait in comunism adica am trait intr-o lume lipsita total de ideea proprietatii private. Ideea proprietatii private era ceva asa ireal era de pe lumea ailalta din filmele cu americani. Si cum granitele erau inchise atunci americani sau martieni era cam totuna pentru noi. Aca ca ideea prrprietatii private era ceva despre cum traiesc martienii. Noi copiii ne jucam peste tot , tot terenul din jurul blocului era locul nostru de joaca , si locuind in zona industriala ne jucam prin toate fabricile de pe acolo. Saream absolut toate gardurile pe care le intilneam in cale si nu ne zicea aproape niciodata nimeni nimic fiindca totul apartinea Statului. Saream cu foarte mare usurinta chiar si gardurile alea de 4 metri . Ne fugareau paznicii dar daca ne prindeau nu ne faceau nimica. Eram copii , ne jucam pe terenu Statului , ce voiai sa ne faca ? Acuma insa desi tot copii eram proprietarii capitalisti au tras cu pusca sa ucida pe oricine calca pe terenul devenit asa deodata peste noapte al lor .

464

Iar in cartea mea eu am predicat oamenilor datoria sfinta in fata lui Dumnezeu sa incalce in mod ostentativ orice proprietate de teren a oricui. Am discutat cu Nina problema asta si i-am spus ca in mod obligatoriu noi avem in viata obligatia sa incalcam toate legile capitaliste nedrepte , iar Nina mi-a spus ca ea nu vrea sa intre in conflict cu autoritatile si mi-a zis ca asta e o idee inspirata de la Diavol si nu de la Dumnezeu. Mie mi se pare normal sa iti fie frica sa intri in conflict cu politia , dar una e sa iti fie frica si sa iti recunosti cinstit lasitatea si alta e sa pretinzi ca este total gresit sa fii corect. Nu va fie cu suparare dar absolut toti Sfintii crestini toti au fost in puscarii. Nici un suflet nu a ajuns vreodata in rai daca nu a fost intr-o puscarie ! Asadar crestinismul inseamna sa sari gardurile oamenilor si sa intri in gradinile lor in semn de protest impotriva proprietatii private. Dar in momentu in care ai o nevasta careia i-e frica sa sara gardurile nu mai ai cum sa mai fii un crestin corect fiindca femeia te trage in pacat , femeia lipsita de credinta in Dumnezeu te invata sa stai cuminte in banca ta sa-ti vezi de familia ta si sa nu mai sari gardurile oamenilor . Pare corecta asa o atitudine dar asta inseamna rautate si cruzime groaznica caci multi oameni pe lumea asta sint lipsiti de proprietati si sint batjocoriti si haituiti de lume ca niste animale. Eu am trait eu insumi asemenea experiente in care fiind boschetar oriunde ma duceam oamenii imi ziceau Pleaca de aici ! Pleaca de aici ca e pamintu nostru ! N-ai voie sa stai aici ! Si hai ca am plecat de ici am plecat de colo , dar pina la urma de peste tot ma alungau oamenii. Si stai oleaca dar totusi exist pe lumea asta unde vrei sa ma duc ? Caci orice coltisor de pamint este proprietatea cuiva , nu exista pamintul nimanui. Si atunci eu un de stau daca tot pamintul este proprietate privata ? Vreti sa plutesc in aer sau cum ? E o nebunie totala mentalitatea proprietatii pamintului. Cateogoric orice proprietar de pamint trebuie imuscat imediat ca pe un ciine turbat ca sa se stirpeasca insasi mentalitatea din capul oamenilor ca un om poate detine pamint. Pamintul apartine toturor. Ca un taran lucreaza pamintul asta are tot dreptul sa fie proprietar pe roadele muncii lui , dar nu pe teren. Noi am trait in comunism si s-a vazut ca e perfect posibil sa traim fara proprietati de terenuri. Tot terenul era al statului , nu exista nici o proprietate privata. Taranii care aveau gradini erau chiriasi pe pamintul Statului. Asa ca nu-i utopie ci chiar am trait asa ceva vreme de 40 ani. Si era pace intre oameni nu se omorau de la pamint , turismul era liber si taranii erau buni si blinzi la suflet. Bunicii mei erau niste oameni buni la suflet in comunism. Dar in capitalism cind si-au luat pamintul inapoi au devenit deodata niste scirbe de oameni rai la suflet si dusmanosi. Acuma daca mergi la tara vine taranu cu toporul la tine sa-ti dea in cap si te dea afara de pe pamintul lui. Dumnezeu insasi este impotriva proprietatii terenurilor si a dovedit-o . Eu am scris legea proprietatii prin care toti oamenii sint desproprietariti si se pare ca Dumnezeu a semnat legea asta prin urmatoarea intimplare : Pe cind locuiam la pestera s-a intimplat odata fara voia mea sa fiu nevoit sa intru in barul de acolo din sat si sa stau la o bere. Am intrat in vorba cu oamenii , si din vorba in vorba le-am spus despre mine. Oamenii ca de obicei au ris de mine mai mult sau mai putin politicos ca nu mai vazuse nimeni un calugar care in loc sa faca rugaciuni , el face muschi sa se bata cu politia . Au facut toti scandenberg cu mine si erau toti infinit mai puternici decit mine. Unu chiar a facut o gluma si m-a curentat destul de tare cu un fel de lanterna anti-infractor. Altul care statea acolo pe bancuta linga mine s-a apucat sa se laude ca acolo sus in munte unde am eu pestera este pamintul lui si ca eu de fapt stau pe pamintul lui. Adica ca si cum eu acolo stau in mod ilegal pe proprietatea lui. Iar eu i-am spus : Nu pamintul i-a tau ci tu esti al pamintului . Eu ma referam la ideea ca pe toti pina la urma 465

ne inghite pamintul asa ca pina la urma de fapt pamintul este proprietarul nostru. La citeva sapatmini dupa vorba asta omul acela a murit intr-un accident a murit omorit chiar de pamintul sau. Adica obiectul mortii sale a fost insasi pamintul care se laudase ca-i al lui . Se intorcea din padure cu caruta plina de lemne si a cazut subt caruta. A trecut roata carutei peste pieptul lui iar calul s-a oprit brusc si roata a ramas pe pieptul lui strivindu-l acolo infundindu-l in pamintul lui. A murit asa acolo zdrobit de imbratisarea pamintului peste care s-a crezut stapin. Oamenii ziceau ca daca ar fi mers calul inainte se alegea doar cu niste coaste rupte dar asa calul s-a oprit exact tocmai cu roata carutei pe piptul lui si omul n-a mai putut sa mai respire. Accidentul s-a petrecut la doar citeva sute de metri de pestera mea. Caci oamenii dupa ce aflasera ca stau acolo incepusera sa ma hartuiasca cautind sa ma alunge cumva de acolo de la pestera. Ciobanii imi furau incontinuu mincarea si lucrurile , iar cineva a trimis politia sa ma alunge de acolo. Cine i-o fi trimis nu stiu dar cert ca politia nu a venit acolo asa singura , cineva a avut ceva cu mine de i-a trimis . Au venit politistii sus pe munte si mi-au pus catuse pe miini si asa cu lanturi pe miini m-au dus prin tot satul pina la sectia de politie ca pe un criminal . Pe urma mi-au dat drumul dar cind m-am intors inapoi la pestera am gasit totul furat , culmea ca nu obiectele de valoare ci imi furasera doar uneltele ca sa nu mai pot sa continui munca acolo . Adica m-a legat politia ca sa ma poata fura hotii . Pe urma cind le-am zis la oamenii din sat despre vorba aia ce ii spusesem acelui om : Nu-i pamintul tau ci tu esti al pamintului ! oamenii s-au suparat foarte tare pe mine si mau repezit cu vorbele zicindu-mi ca : Nu ne temem noi de tine ! De parca eu i-as fi amenintat cu ceva pe dinsii. Dar ce vina am eu in toata povestea asta ? Ca doar nu eu l-am omorit eu pe omul acela ! Nu am facut eu vreo vraja , eu habar n-aveam nici cum il cheama doar o singura data l-am vazut in viata mea si am stat intr-un bar la o bere si la citeva vorbe. Ca am spus si eu o vorba asa mai filosofica ca noi sintem ai pamintului , asta a fost asa ... o filosofie la bere. Ca pe urma Dumnezeu a dat greutate mare vorbei asteia prin acel accident asta nu e vina mea. Asa ca de Dumnezeu trebuie sa va temeti nu de mine. Caci nu aveam nimic cu omul acela ca doar nu mi-a zis sa plec de acolo , ci doar asa filosofic zicea ca e pamintul lui iar eu tot filosofic ziceam ca nu omul nu poate avea pamint ca nu am facut noi pamintul. Iar Dumnezeu s-a bagat si El in discutie filosofind si El ca intr-adevar noi oamenii sintem doar niste musafiri in Casa Lui si deci trebuie sa ne comportam ca niste musafiri in casa altuia pe acest pamint. Nu putem fi proprietari pe nici unul din lucrurile Lui. Ca daca te lauzi ca esti proprietar pe cee ce este al lui Dumnezeu atunci El oricind te poate da afara din casa Lui . Adica prin aceasta intimplare Dumnezeu a spus lumii: Nu va mai laudati ca e pamintu vostru , caci acusi va ia si pe voi pamintu in brate. Nu va mai ajunge pamintu ? Veti sa fiti proprietari de pamint ? Ei lasa ca o sa va dau Eu voua pamint de o sa va saturati de el ! Intimplarea asta nu mi se pare ca a fost un accident. Logica elementara imi spune ca daca un om cade din caruta atunci cade linga caruta nu prea are cum sa cada subt ea si inca cu pieptul sa ajunga subt roata. Ar trebui sa fiu acrobat ca sa reusesc asa o aruncare subt caruta. Si apoi calul de ce s-a oprit tocmai asa cu roata pe pieptul lui ? Destul de mici probabilitatile sa se intimple asa ceva. Asa ca eu cred ca nu a fost accident firesc ci o magie , un miracol. Lumea imi va zice ca tu incerci sa ne sperii ca noi sa ascultam de tine. Poate asa o fi. Dar asta imi e menirea mea ca prooroc sa caut sensul vietii . Sa caut rostul a tot ce se intimpla pe lumea asta si sa dovedesc ca viata noastra nu e un accident ci are un rost , ca

466

fiecare ne nastem pe lumea asta cu o misiune si nu din intimplare. Faptul ca eu vad mai multe intelesuri ale vietii este fiindca gindesc mai mult timp decit voi. De aceea eu consider moartea acelui om ca un fel de pecetluire de catre Dumnezeu a legii scrise de mine . Omul acela a fost ca si o bucata de ceara pe care Dumnezeu a pus-o intre foile cartii mele in contextul legii proprietatii pamintului si l-a apoi l-a strivit pe acel om in paginile cartii mele de pamint pecetluind astfel legea ca fiind si de la El nu doar de la mine. Asadar si Legea Pamintului cam poate fi trecuta de acuma intre legile cele Sfinte adica aprobate nu numai de mine ci si de Dumnezeu. Deci obligatia crestinului in viata e sa sara toate gardurile proprietatilor private pina cind se va desfiinta insasi mentalitatea proprietatii private. Omul poate detine doar obiectele facute cu munca lui , adica masini case obiecte orice altceva dar nu pamint si nu oameni. Totusi in seara aceea in Dorna speram sa nu ma vada nimeni ca n-aveam nici un chef de politica atunci. Eram epuizat si frint de oboseala sfirsit de toate puterile caci mersesem toata ziua ca sa ajung tocmai de pe virfu muntelui pina in buricu tirgului ca sa beau o gura de lapte de la magazin. Nu aveam unde sa ma duc caci nu puteam sta in parc in oras , si am crezut ca o sa scap neobservat in gradina aia. Insa n-am apucat sa stau prea mult caci imediat a venit proprietarul si m-a intrebat : Ce-i cu tine aici ? Mi-am ceut iertare politicos ca am intrat in gradina lui scuzindu-ma ca fiind turist venit tocmai de la Rarau nu am unde sa stau in oras si a trebuit sa imi gasesc un loc de stat peste noapte. Omul insa a fost foarte binevoitor si ospitalier nu numai ca m-a lasat sa stau dar inca mi-a dat si lapte proaspat muls direct de la vaca si am stat mai mult de vorba cu el. Discutind despre politica parerea lui era ca statul isi bate joc de oamenii care muncesc El era obligat de Stat sa vinda laptele de vaca cu 5 mii lei litrul ! De ce ? La magazin laptele costa 50 mii la cutie si 30 mii la punga dar e scoasa din el toata smintina si untul incit ramine doar o apa chioara plina cu conservanti toxici. Adica comerciantul care nu munceste nimic cistiga 90 % din pretul produsului. Iar omul cu terenul lui cu vaca lui cu munca lui e obligat sa isi dea munca pe nimic. De ce ? Ca asa e legea , prin lege i se interzice sa comercializeze laptele direct in piata ca nu are mulgatoare electrica. Adica Statul ii distruge pe micii producatori si le da avantaje doar Marilor Stabi care au ferme mari . Marii Stabi doar de ce au facut legi ? Si-au facut legi in folosul lor sa cistige doar ei si sa sugrume pe altii. Legeile astea sint pur si simplu un furt de la oameni. Omul a spus ca prin munca cinstita nu se face niciodata avere si s-a declarat a fi comunist convins fiind de parere ca in scurta vreme comunismul va reveni inapoi ca orinduire politica. Singura diferenta intre comunism si crestinism este Dumnezeu care nu e acceptat de comunisti dar in rest e acelasi lucru. Am citit o carte cu un Sfint , un preot deportat in Siberia care in lagar se intilneste cu comunisti adevarati convinsi sincer de valorile comunismului. Intrebarea e desigur , daca aceia erau si ei arestati politic desi erau comunisti convinsi atunci pentru ce erau arestati daca erau comunisti ? Raspunsul este evident pentru ca cei care se aflau la putere nu erau nicidecum comunisti ci niste impostori care se prefaceau ca sint comunisti si care au deportat imediat in lagare pe adevaratii comunisti ca sa nu le fie descoperita minciuna lor. Deci tineti minte voi toti astia care criticati comunismul ca adevaratii comunistii pe vremea regimului comunist se gaseau in lagarele de exterminare. Deci niciodata nu au fost comunisti la guvernare ci doar impostori . Voi oamenii sinteti intotdeauna niste nebuni orbi si asa de prosti sinteti incit niciodata nu vedeti adevarul si va duce de nas oricine stie sa minta. Eu desi sint destept nu pot sa va

467

duc de nas fiindca eu nu mint si pe mine nu ma puteti suferi fiindca va zic in fata adevarul ca rageti de prostie . In comunism totusi exista lege si ordine lumea stia de o autoritate iar oamenii erau totusi obligati sa fie blinzi pin lege. Caci la urma urmei acesta este scopul pentru care exista legi ca sa impiedice pe oameni sa-si faca rau unul altuia. Desigr spune Pavel ca Noi traim subt harul lui Dumnezeu si nu mai traim subt lege. Da desigur asta e o stare superioara a moralitatii umane. Dar starea de a fi "subt har" nu o poti impune obligatoriu tuturor caci harul il da Dumnezeu numai acelora care vor sa-l primeasca. Insa pentru ceilalti care nu sint subt har pentru aia trebuiesc neaparat legi foarte drastice ca sa-i opreasca sa se omoare intre ei. Iar in comunism existau astfel de legi si oamenii stiau de frica Statului. Pe vremea comunismului orice om care incerca sa faca vreo afacere sa cumpere si sa vinda ceva mai scump acela era imediat arestat fiind numit "bisnitar" iar activitatea lui era considerata un furt caci fura si de la cel de la care cumpara si de la cel caruia ii vinde. Iar in capitalism acest furt s-a legalizat si din bisnitar , hotul a devenit buisnes-man adica om de afaceri. Hotul in loc sa mai fie bagat dupa gratii ca un criminal acuma e cel mai respectat om din societate. Si astfel furtul si rautatea devenind legale si chiar respectate de oameni atunci oamenii s-au furat unii pe altii pina ce unii s-au inbogatit iar altii au saracit. Eu daca as fi presedinte as fi cred ca o combinatie intre Hitler si Vlad Tepes. As porunci sa fie trasi in teapa toti oamenii bogati. Caci eu am trait aproape moartea de frig in strada ca boschetar si stiu ce inseamna de aceea va spun ca este foarte blinda pedeapsa tragerii in teapa fata de crima de a ucide un om prin lipsirea lui de o locuinta si inghetarea lui iarna in strada. Eu il inteleg pe baiatu ala de la psihiatrie are a vrut sa se sinucida de frig ca nu mai putea indura frigul a vrut pur si simplu sa-si taie gitul intr-asa o suferinta este de mare. Si inainte sa-l trag in teapa pe bogatas l-as intreba in mod public : Tu cind te-ai imbogatit teai gindit vreodata la ce suferinte condamni pe altii ? Te-ai gindit ca acumulind acesti bani vei saraci pe foarte multi oameni aducindu-i in pagul disperarii si pe multi dintre dinsii ii vei duce chiar la moarte in niste chinuri cumplite ? Ai gindit oare asa ceva cind ti-ai facut firma si afacere privata domnu patron ? Cumperi de la unu si vinzi la altu hotule ? Dar ce asta se cheama munca la tine ? Adica cupara lapte cu 5 mii litrul si il vinde cu 50 mii litrul plus smintina si untul care le scoate din lapte. Afacere nu gluma ! Buisness man ! Ei uite acesti oameni trebuiesc trasi in teapa in mod public. Nu lagare comuniste , nu decenta nazista de la Auschwitz ca mureai frumos adormit placut cu gaze toxice , ci teapa originala stramoseasca ca pe vremea lui Vlad Tepes. Sa ramiie acolo boierii in teapa sa-i vada lumea pina ce putrezesc si se umplu de viermi. Asta ar cu adevarat justitie ! Si asta ar fi pedeapsa nu pentru crima ori furt ci pedeapsa doar pentru afaceri. Caci criminalul omoara un singur om , hotul fura doar pe citiva dar fura doar de cei bogati de la care e chiar drept sa fure asa incit criminalul si tilharul sint aproape nevinovati si inocenti fata de afaceristul bogat care distruge vietile a mii de oameni de aceea pedepasa pentru o afacere de succes trebuie sa fie de mii de ori mai mare decit aceea pentru crima. Nu este oare just ce vorbesc ? Eu as vrea sa-l intreb pe un om din asta bogatas cum de poate sa faca asa ceva ? Chiar nu gindeste ceea ce face ? Nu0ti dai seama ca atunci cind prodci bani lovesti practic in altii ? Cum adica poate exista in capul omului ideea ca hai sa-mi fac o firma sa pornesc o afacere ca sa produc bani ? Voi sinteti oare normali la cap ? Adica hai sa pun niste angajati la munca sa faca bani si eu in primul rind sa iau partea leului din munca angajatilor

468

iar pe de alta parte angajatii sa produca banii de unde ? Din buzunarul altora ca nu pica nimic din cer. Adica deja cind ai pornit cu ideea hai sa-mi fac o firma tu deja incepi sa gndesti hai sa fiu eu superior peste alti oameni . Voi stiati ca asta este o boala psihica ? Asa mi saspus de catre medicii psihiatri ca un om care vrea sa fie superior altor oameni este un bolnav mintal . Deci voi deja cind ati plecat la drum in viata cu ideea ca hai sa-mi fac o afacere voi deja ati inceput sa innebuniti caci ati luat-o razna de la normalitate pentru ca deveniti niste agresori ai celor din jurul vostru. Un tilhar da cu pumnu si baga mina in buzunarul cuiva dar ajunge la puscarie. Un afacerist zimbeste politicos dar baga mina pina la cot in buzunarele tuturor oamenilor si fura de mii de ori mai mult decit tilharul dar lumea in loc sa-l pedepseasca pentru furt culmea e ca il respecta si il slaveste chiar il mai face si presedinte pe cel mai zimbitor dintre hoti. Fiindca toti oamenii sint de fapt niste hoti din fire de aceea au facut o gramada de legi ca sa poata ocoli legile lui Dumnezeu si au facut legi prin care se poate fura legal. Politica inseamna principiile de viata dupa care traim , iar religia stabileste principiile dupa care ar trebui sa traim. In politica absolut orice nebunie poate fi acceptata ca fiind normalitate. Daca un numar mare de nebuni se aduna impreuna atunci nebunia devine lege. Exista legi politice care permit casatoria oficiala si legala intre barbati , asta e o nebunie totala dar e o nebunie legala. Insa in religie nu se pot face astfel de lucruri Exista o singura normalitate aceea care este lasata de la Dumnezeu si in armonie cu regulile de convietuire umana . Eu nu fac decit sa va reamintesc aceleasi legi vechi de 3000 ani de pe vremea lui Moise. De aia va zic ca nu tot ce hotaraste politicianul este si normal inaintea lui Dumnezeu. Afacerea capitalista adica privatizarea este ceva la fel de normal inaintea lui Dumnezeu ca si casatoria intre barbati. Eu am fost de-a dreptul socat sa ma trezesc acuzat de catre un homosexual ca sint eu as fi omul dracului fiindca pe motiv ca sint impotriva homosexualilor. Stati putin dar din cite stiam eu Dumnezeu e contra homosexualitatii , de ind si pina cind a aparut in lume deea ca Dumnezeu ar fi protectorul si incurajatorul homosexualitatii ? Pai probabil ca s-a aprobat in guverne legea casatoriei intre barbati si care se face cu preot crestin. Daci daca preotul crestin casatoreste doi barbati inseamna ca Dumnezeu e de acord. Adica pentru el era ca si cum ar fi Lege de la Dumnezeu sa fim homalai si cine e impotriva homosexualitatii e Diavol. Oricum eu nu condamn asa de tare nici pe homosexuali nici pe tilhari si nici pe hoti . Caci in conflictul om - om se mai poate aplica ideea iertarii crestine. Dar in conflictul de nivel superior om - populatie aicea nu mai e crima ci asta este genocid. Iar asa ceva trebuie pedepsit de mii de ori mai aspru decit orice crima. In cazul genocidului nu se mai poate aplica iertarea. Din acest motiv spun ca orice om de afaceri (buisness man = bisnitar) trebuie pur si simplu omorit sau macar internat la psihiatrie si distrus complet cu medicamente fiindca omul de afaceri este cel mai agresiv dintre toti nebunii societatii iar oamenii trebuie sa se apere de indivizii agresivi. Caci rolul psihiatriei intr-o societate este de fapt a extermina psihic indivizii nedoriti . Nu-i omorim dar ii drogam ca sa doarma acolo intr-un pat tranchilizati si sa nu mai deranjeze niciodata pe nimeni caci se scoala de acolo damblagiti tremurind luni in sir dupa tratament . In felul acesta pe nedoriti nu-i omorim da ii aranjam noi cumva. Ca sa va dati seama ca voi de fapt sinteti niste hoti ar trebui cumva facuta o gluma sociala si anume sa se opeasca orice livare de mincare de la tarani , oprite si importurile de mincare , incit sa se goleasca pur si simplu toate magazinele de mincare complet , sa nu mai fie nici piine de cumparat asa ca prin filmeale apocaliptice. Si atnci sa va vad ce o sa 469

faceti ? Poftim munciti si mincati ! Esti psihiatru ? Maninca pastile sa iti treaca foamea , esti profesor universitar maninca carti , esti avocat ori judecator sau notar maninca acte ! Esti frizer ? Maninca parul ce-l tunzi de pe oameni ! Esti taximetrist ? Maninca benzina ! Taranu sa-si tina mincarea doar pentru el ! Desigur as da dreptul sa fure mincare oamenii de la altii din oras. Adica de la sa fure legal mincare unu de la altu ca nici macar Marii Stabi care au bani sa nu ramina cu nimic de mincare. Si atunci sa te vad ce faci? Te duci si furi de la taran mincare cu forta ? Pai da stai oleaca ziceai ca nu esti ot ziceai ca esti om superior , nu ? Ziceai cca muncesti si ca munca ta superioara merita mai multi bani decit prostul de taran. Iar cind o sa-ti ghioraie matele de foame atunci ai sa vezi adevarul adevarat ca de fapt nu esti altceva decit un parazit social care de fapt nu muncesti absolut nimic. Daca chiar muncesti atunci poftim maninca ! Daca nu ai ce minca din munca ta inseamna ca nu muncesti nimic. Si atunci cind la domnul judecator sau la domnu ministru sau la domnul psihiatru sau la domnia sa profesor universitar doctor docent honoris causa sau la Inalt Prea Sfintitu Patriarh si Arhiepiscop o sa ii ghioraie matele de foame si o sa se vada redus la egalitate cu cersetoru de la poarta bisericii , atunci sa ii iasa odata din cap fumurile astea de a se crede mare superior de a crede ca el este vreun mare cacat pe lumea asta . Si atunci cind o sa-l apuce foamea si disperarea domnia sa mare judecator avocat profesor ori preot , cu foamea in el sa isi dea seama de realitatea reala nu nebnia deliranta in care traieste acuma abia atunci va zice : Adevarat este ca sint precum un cersetor pe lumea asta sint un doar parazit social caci iata adevarul despre mine caci nu aduc mai mult folos nu aduc societatii decit un cersetor. Si dupa asa o experienta pe urma oamenii ar incepe sa vada altfel realitatea valorilor sociale . Sa isi puna fiecare intrebarea Oare munca mea chiar merita banii pe care ii cistig ? Pe ce motiv trebuie sa imi dea mie cineva de mincare ? Majoritatea oamenilor de la orase stau in birouri picior peste picior la o cafea si ei pretind ca asta e munca. De pilda angajatii de la Asistenta sociala , ce fac ? Stau intr-o camera eleganta cu aer conitionat , la cafea si la ciocolata. Din cind in cind mai vine cite un nenorocit si bate la usa lor iar ei stau de vorba cu el si il asculta citeva zeci de minute , apoi ii spun "Dumnezeu sa te ajute !" Ei ce munca vedeti voi in asa ceva ? Asta se cheama munca la voi ? Ori asistentu ala de la spitalu de nebuni care ultima data imi spunea cu un glas incarcat de ura : Ai face bine sa iei pastilele alea ca chiar ai mare nevoie ! Ce munca facea el ? Statea pe un scaun cu un caiet in fata si scria in caiet numele tuturor celor care veneau acolo. Si asta se numeste oare munca ? Adica altu munceste de ii ies ochii din cap , in vreme ce el frumuselu sta pe scaun si pretide bani fiindca scrie ceva intr-un caiet. Este aia munca ? O fi si acela intelectual pesemene , munceste cu creierul ? Ori ce fel munceste omul ala ? Ca eu nu pricep unde este munca lui . Merita ala o bucata de brinza si piine si cartofi ? De ce ? Da tu stii ce greu sa face bucata aia de brinza ? La tara intre tarani nu te plateste nimeni ca sa stai de aiurea pe un scaun cu cafeaua in fata , ci te plateste numai daca curge sudoarea de pe tine cit e ziua de mare. Pai o fi oare egala munca aluia care sta pe scaun si scrie in caiet numele citorva oameni cu munca taranului care trage la coasa de diminata si pina seara ? Si culmea e ca taranu e sarac abia daca are din ce trai in vreme ce parazitu social traieste ca lordul de oras in tot luxul. De aia racneste parazitu la mine : Ai grija sa iei pastilele alea ca chiar ai nevoie de ele ! Ca daca lumea s-ar trezi oleaca la realitate atunci n-ar mai plati oameni care stau degeaba la birouri cu cafeaua in fata prefacindu-se ca ar munci si dinsii ceva. Atunci oameni ca dinsul ar trece din categoria intelectualilor in categoria parazitilor adica 470

cersetoru de la poarta bisericii si asistentu de la usa spitalului nu ar mai fi nici o diferenta intre ei. Asta e adevarul . Chiar si Directorul Asistentei Sociale tot cersetor se cheama ca este caci salariul lui e platit tot din mila oamenilor care muncesc. Credeti ca taranul care este obligat de Stat sa vinda lapte cu 5 mii de lei litrul ii convine asa ceva ? Nu , dar este obligat de Stat pentru ca trebuie sa traiasca si altii din laptele ala. Daca taranul nu ar fi obligat sa vinda laptele cu 5 mii litrul , atunci de unde ar trai toti frecatorii de menta ce stau si ei prin birourile oraselor ? Adica omul cind merge si cumpara un litru de lapte el da de fapt da doar 5 mii lei la taranul care a facut laptele si restul de 45 mii il da la parazitii sociali care stau degeaba prin orase si se prefac ca muncesc si ei ceva. Adica pe lumea asta la un om care chiar munceste altii 9 freaca menta. Adica unul produce laptele asta insemnind ca : un singur om mulge vaca rineste balegar coseste fin il aduna , si mai e si proprietar pe vaca si pe pamintul lui. Adica un om pune de la el pentru societate atit munca lui zilnica cit si toate proprietatile lui. Ailalti de la oras nu pun nimic pentru societate decit fundu pe scaun nimic altceva nici munca si nici proprietati. Stau cu fundu pe scaun si beau lapte si fac scandal ca sint prost platiti si cer salarii mai mari ca sint intelectuali. Pe cind taranu nu are timp sa faca greve ori proteste sociale ca el tre sa munceasca incontinuu , ca la vaci nu poti sa faci greva . Cum ar trebui oare sa fie alcatuita o lume normala ? Fiindca de criticat critica toata lumea dar ce ar trebui facut ca sa fie normalitate in luma asta ? Primii pasi catre o lume normala sint cele patru legi ale cartii mele. Legea Legilor ca legile sa se supuna normalitatii si nu intereselor unor grupuri politice , apoi Legea Scolii ca sa se destupe mintile copiilor si sa inceapa a gindi liber , apoi Legea Bisericii ca sa intre Sfintii in Biserica si sa fie scosi afara dracii din Biserici , si apoi Legea Dreptului la Viata prin care orice om sa aiba dreptul sa traiasca daca nu a facut nimic rau nimanui. Aceasta lege a vietii pote fi izvorul schimbarii lumii caci desi la incput ar lua fiinta ca un mic ajutor social suplimentar de la Dumnezeu , apoi in faza a doua dupa ce ar creste in importanta aceasta lege ar inlocui toate pensiile si toate ajutoarele de somaj si orice alte protectii sociale pe motivul bine intemeiat ca cei care nu muncesc trebuie sa primeasca sume egale de bani fiindca oricum toti nu muncesc deci sint egali , iar in ultima faza Legea Vietii ar ajunge la situatia in care ar inlocui si salariile celor care muncesc , pe motiv ca nu putem masura niciodata valoarea muncii cuiva si nu putem diferentia munca . Incit pina la urma toata lumea ar primi acelasi salar de la Stat indifrent ca muncesc sau nu , si fiecare om va face ce-i place. Adica s-ar construi o societate corecta , gen Star Trek in care nici nu existau bani deloc. Oamenii se luptau desigur pentru pozitia sociala si pentru aprecierea celorlalti dar nu exista nici macar ideea proprietatii si nu isi punea nimeni problema acumularii de valori decit spirituale. De fapt acolo nici nu existau valori materiale. Toata lumea avea mincare si locuinta asa din oficiu. Nu platea nimeni mincarea si nici locuinta. In Star Trek lumea era ceva asa cum imi imaginez eu ca este la o manastire. Calugarul nu plateste mincarea ori locuinta. El pur si simplu fiind membru al comunitatii atunci comunitatea are grija de el. Desigur munceste pentru comunitate fiecare dupa puterile si capacitatile sale. Care are talent la pictura picteaza , care stie sa cinte cinta , care stie sa pasca vacile paste vacile Adica fiecare se duce la activitatea catre care este destinat. Daca un calugar se imbolnaveste , sau imbatrineste el nu are nici asigurari medicale si nici pensie ci comunitatea are grija de el pina la moarte. Nu sta nimeni sa-i masoare exact cit a trait cit a muncit si cit merita. Adica cum sa spun eu in manastre nu sta nimeni sa masoare cantitatea de munca a cuiva , indiferent ca unu a pascut vacile si altu a cintat in biserica , altu a stat degeaba ca e batrin , desi munca lor este diferentiata desi se poate intimpla sa fie unii care nu muncesc deloc totusi plata nu este diferentiata. Acelasi 471

castron cu mincare il maninca toti la bucataria manastirii. Si in momentul in care ai o astfel de comunitate care are grija de tine atunci poti scapa de grija gindului "Ce voi minca miine? " caci stii ca miine o sa fie acelasi castron cu mincare pe masa fiindca traiesti in comunitate si nu singur. Daca ne gindim ca de fapt ncesitatile zilnice ale unui om sint doar un blid de mincare si ca un om nu poate minca mai mult decit acel blid de mincare atunci ne dam seama ca nu se justifica niciodata sa aduni averi si bogatii mari. Fiindca omul de ce isi aduna avere ? Din instinct la fel ca si ciinele care dupa ce a mincat daca ii mai ramine vreun os se duce si-l ingroapa ca sa mai aibe si miine de mincare. La fel si omul isi aduna mincare ca sa aibe si miine ce minca. Stiti cum se zice punem deoparte niste bani albi pentru zile negre. Acsta este un instinct animalic. Omul ca sa-si satisfaca acest instinct spre deosebire de ciine nu ingroapa un os ci isi pune niste bani la banca sa aibe rezerve. Iar aceasta existenta a unor metode de a face rezerve nelimitate duce la nebunia care se cheama capitalism. Un rechin ucide exact atit cit incape in stomacul lui. Daca rechinul ar putea sa-si faca rezerve , adica daca ar putea prefaca in bani pestii pe care-i ucide si sa-i depoziteze la o banca atuci rechinul acela ar ucide incontinuu din instinct toata viata pina cind ar decima complet toata fauna apelor apoi rechinii sa-ar omori intre ei si la urma ramine unul singur viu care moare si el de batrinete si astfel toata poplatia marii ar fi complet decimata. Noroc ca rechinul nu poate sa vinda pe bani pestii pe care ii ucide si nu are banca unde sa depoziteze banii ca altfel de mult nu ar mai fi existat nici un peste in mare. De aia nu trebuie niciodata sa le permitem rechinilor umani sa faca rzerve ! Si toate metodele de a acumula capital rebuiesc combatute si desfiintate ca sa nu innebuneasca oamenii. De aia Dumnezeu in Biblie interzice bancile si bancherii. De aia Dumnezeu in Biblie interzice vinzarea si cumpararea pamintului prin smecheria aia cu anu de bucurie cind absolut orice pamint vindut se intorcea gratuit inapoi la proprietarul initial , incit prin lege nu puteai vinde niciodata pamintul . Deci intr-o lume a lui Dumnezeu nu este voie sa isi faca omul rezerve , fiindca Dumnezeu considera ca un om care isi face rezerve materiale este ... nebun. Am vazut la Socola un caz in care un nebun fura piine de la masa si o baga in salteaua de pe patu lui. Probabil ca ii era frica ca miine poate nu va mai fi mincare si isi facea rezerve de piine ca sa aibe si miine ce minca. Cind l-o prins infirmierii cu atita piine bagata pe subt pat i-o impuscat o bataie de n-o stiut ce-i cu el. Asa o sa patiti si voi cind o sa va ajunga clipa mortii si atunci veti da socoteala de tot ce ati facut in viata , iar cind o sa va prinda ingerii cu atitia bani bagati in banci o sa va traga o bataie mai ceva decit infirmierii la nebunu ala. Dar imaginati-va ca asa o nebunie ar fi fost respectata si pretuita pusa pe pidestalul valorilor sociale superioare, unde s-ar fi ajuns ? Pai la ... Bill Gates cel mai bogat om de pe planeta . Un singur om avea un venit mai mare decit bugetul SUA. Adica nu stiu daca realizati ce inseamna asta . Din bugetul staului american sint platiti toti functionarii de stat , armata , universitatile , spitalele , cercetarea , NASA , si absolut tot ce inseamna America e platit din bugetul statului american , Iar un singur om are mai multi bani decit toata America . Cind si-au dat seama de acest lucru i-a luat frica pe sefii statului American. Fiindca America se crede cea mai mare putere a lumii , si iata ca un singur om devenise mai puternic decit intreaga America. Cu banii lui putea nu doar sa-si faca o armata mai puternica dar el ar putea sa cumpere America aproape cu totul pur si simplu. Si speriati de puterea asta mai mare decit a guvernului Statul l-a dat in judecata si i-a confiscat pur si simplu jumatate de avere si i-a retezat venitul anual la jumatate. Bill s-a scuzat spunind ca 472

nu e el vinovat de venitul sau ci banii ii vin pur si simplu singuri adunati din toate firmele si infrastructurile capitaliste pe care le detine. Nu mai lupta el pentru bani , deja nu-l mai intereseaza banii. Dar a intrebat totusi asa ca idee cu ce drept imi luati jumatate din avere si din venit ? La care guvernul i-a raspuns Fiindca e anormal si imoral sa ai asa de multi bani. Ei iata deci ca pina si capitalistii au recunoscut ca capitalismul e ceva anormal si imoral. Desigur cu cei 50 % bani jumuliti de la saracu Bill isi fac alte arsenale de bombe atomice si silozuri de rachete nucleare si sumbarine bine ascunse la adpost subt gheata nordului ... de ce ? Din acelasi instinct primitiv ca si al ciinelui care ingroapa un os din instinctul de a-si face rezerve de putere militara. Ciinele ingroapa un os , guvernul ingroapa vreun sumarin atomic in gheturile polare . Nu exista nici o diferenta de esenta intre nebunul de la spital care aduna piine in saltea si generalii americani care aduna rachete nucleare in adincurile oceanelor. Singura diferenta e ca nu se duc niste infirmieri solizi sa le traga o bataie la generalii aia psihopati. Voi toti oamnenii racniti la mine ca eu sint nebun cind va zic sa dam Legea vietii , Legea Dreptului la Existenta. Caci din ura fata de aproapele vostu va ginditi cu dusmanie cum sa dau eu 10 % din salariul meu la saraci ? De ce am innebunit ? Sa munceasca ! La munca golanilor ! Dar nu va ginditi deloc ca prin legea asta daca voi dati 10 % din banii vostri la cei saraci , atunci si Bill Gates ar trebui sa dea 10 % din venitul lui pentru legea asta daca si impreuna cu el toti marii magnati si miliardari in dolari si in euro ar fi obligati sa dea lumii 10 % din toata piinea ce au adunat-o in salteluta lor , ei si atuncea dati-va seama ca ar dispare complet foamea din lume. E destul numai unul singur ca Bill Gates sa dea banii astia si deja toata planeta ar avea ce minca. Ca noi saracii nu mincam asa mult. Se zice ca in India cu un singur dolar traieste o familie o saptamina intreaga . Se vede ca aia fac yoga nu gluma. Ca guvrnu american i-a luat 50 % din venit lu Bill e bine dar ce face guvernu ala cu aia ? In loc sa ni-i dea noua sa luam si noi o bere sa bem in sanatatea lu Bill , ei ii pastreaza tot pentru ei ca sa-si faca alte bombe atomice moderne . Voi ma batjocoriti pe mine cind va spun de Legea Vietii zicind ca nu-i buna ca prin legea asta "dam de baut la golani" Dar decit sa dam bani pentru bombe atomice nu mai cuminte e sa dam bani de baut la golani ? Hai ca guvernu nostru nu face bombe atomice dar fura si astia cit ce pot si dupa ce au furat pe urma din ce-a ramas isi bat joc de banii publici bagindu-i in felurite alte nebunii. Primarul orasului meu face proiecte extraordinar de grandioase si extraordinar de scumpe in vreme ce oamenii isi dau foc in fata prmariei sale din disperarea saraciei altii se suie pe acoperisul primariei si se arunca de acolo in gol zdrobindu-se de trotuar cerind toti sa li se dea locuinte ca nu au unde sa stea. Drept dovada ca nu vorbesc prostii poate vedea oricine in orasul meu cum scara de incendiu a primariei retezata deasupra pamintului la doi metri incit sa nu mai poata nimeni sa se urce pe acoperisul primariei fiindca prea multi oameni se atuncau de pe primarie in semn de protest. Citiva au ajuns vazuti si la stiri , dar presupun ca ala e numai virful aisbergului , fiindca de obicei cazurile astea nu ajung niciodata in massmedia ci sint ascunse si musamalizate iar la televizor li se arata oamenilor doar iluzii . La televizor se arata in reclame ca oamenii traiesc intr-o lume perfecta in care toti sint multumiti si fericiti. Adica bani are guvernu foate multi dar nu vor sa-i dea la oameni. chiar daca n-au ce face cu banii , tot nu-i dau la oameni. Mai bine ii arunca decit sa-i dea la saraci. Le place sa se joace cu banii aiurea , faraonii faceau piramide ca semn al nebuniei lor , astia ai nostri fac cuburi gigantice si inutile. Eu ma uit la cubul ala inalt cit un bloc din mijlocu orasului si ma intreb ce nebunie o fi in mintea alora care l-au facut ? Citi bani bagati in asa 473

o prostie stupida si ce urit arata . Macar Faraonu folosea piramida la ceva ca mormint dar cubu stupid din orasu meu ala la ce naiba foloseste ? Oamenii mor ingetati de frig pe strazi iarna ii gaseste dimineata politia incovrigati de frig tepeni iar acuma vara de fiecare data cin ies din casa vad oameni care scormonesc in tomberoanele de gunoi cautind mincare si ma uit cu groaza cum scot mincarea din tomberon si o baga in gura si o maninca , iar in vremea asta primaru se joaca cu banii publici si face ... cuburi. Si culmea ! Toti oamenii sint de acord cu el ! De aia primarul e reprezentantul oamenilor fiindca fiecare om este la fel de rau la suflet ca si acel primar. Nimanui nu-i pasa de saraci , toata lumea ii uraste , si i-ar omori daca ar putea. Caci toti fara exceptie v-ati declarat impotriva Legii Existentei numai ca sa nu-i ajutati pe oamenii astia. Chiar si cei cu cele mai mari pretentii de crestini tot impotriva legii vietii s-au declarat. De ce am ajuns eu sa traiesc in pestera ? Fiindca voi oamenii m-ati alungat dintre voi . Dupa ce clownul ala de la televizor m-a declarat nebun on fata intregei tari pe urma au inceput toti oamenii sa racneasca la mine pe strada Uai Nebunulee ! Satanaa ! Opriti Diavolul ! L-as rade pe asta in cap cu o sticla ! Nu glumesc ci toate vorbele astea nu sint inventii de scriitor ci chiar le-am auzit cu urechile mele si spuse cu o incarcatura de ura cumplita impotriva mea. De aia am fugit dintre oameni fiindca nu mai stiam unde sa ma ascund de batjocura lor. Am fugit in gaura de sarpe ca sa scap de gura lumii. Am fugit pe virful muntelui si in m-am ascuns in adincul pamintului precum Gollum ca sa scap de batjocura oamenilor , dar nici acolo nu m-au lasat in pace , pina si acolo in pestera de deasupra norilor m-au urmarit oamenii ca sa isi bata joc de mine. Au venit oamenii acolo si mi-au pus catuse pe miini si m-au tirit asa prin tot satul sa ma vada lumea cu catuse pe miini si mi-au luat amprente ca unui criminal . Iar in vreme ce politistii ma batjocoreau in acest fel , altii mi-au furat pina si putina mincare ce aveam prin pestera , mi-au furat chiar si chiar si cele citeva unelte ruginite si vechi dar tot mi le-au furat pina si pe acelea. Vorba aia : Fie piinea cit de rea , tot ti-o fura cineva. Si nu s-au multumit doar cu atit , m-au prins apoi si m-au bagat dupa gratii la nebuni , si apoi au urcat sus pe munte si mi-au distrus casuta mea , toata munca mea de jumatate de an. Cind m-am intors la pestera as fi vrut sa nu ma vada nimeni , nu voiam sa va pe absolut nici un om din satu ala. Dar din nefericire m-au vazut absolut toti care ma cunoasteau. M-a vazut si politistul si m-a salutat rinjind in batjocura. Simteam asa un fel de rusine care ma inconjura de peste tot. Nu stiam cum sa ies mai repede din sat sa ajung pe munte. Dar Dumnezeu mi-a spus ca vrea sa trec pe la toti cei pe care ii cunosteam acolo sa ma vada toti ca m-am intors. Cind am ajuns sus pe munte si am vazut cu cita ura si salbaticie distrusesera oamenii munca mea , a fost ca si cum m-ar fi lovit ura lor direct in suflet , asa ca un pumn direct in fata. Nemaiputind indura atita dusmanie si atita rautate din partea lumii , m-a apucat asa o durere de mare incit m-am pus jos in genunchi pe taciunii arsi ce fusesera cindva casuta mea , am scos cutitul si l-am pus la git. Am impins cutitul in git , mai intii usor apoi mai tare , si chiar mai tare , dar culmea ca nu voia sa intre. Se deformase gitul de intrase lama cutitului mult aproape pina la o treime din diametru gitului dar pielea nu voia sa se strapunga. Mirat de asa o rezistenta a pielii m-am oprit. Poate ar fi trebuit sa apas mai tare cu toata puterea , dar oricum ramesesem uluit de faptul ca desi apas asa tare totusi nu se strapunge gitul . Imi aminteam de calugarii aia shaolini care mai fac demonstratii de Qi Kong , care reusesc sa faca miracole umane , am vazut odata un calugar din asta shaolin care se 474

asezase cu burta pe virful unei suliti ascutite si ridicare miinile sau picioarele de pe pamint. Statea asa in echilibru cu burta pe virful sulitii si totusi nu il strapungea desi era toata greutatea trupului 70 kg apasau pe un singur punct. Evident ca nu orice om poate sa faca asa ceva ci asta era obtinuta printr-un antrenament special de concentrare psihica e o chestiune cumva de credinta ca si karatistul care sfarma caramizi cu miinile goale . Eu nu cred ca apasasem chiar cu 70 kg forta pe git , dar totusi apasasem destul e tare . Insa stiu ca eram convins ca nu ma pot sinucide , aveam in mine credinta sigura ca Dumnezeu numi permite asa ceva. Dar nu ma asteptam sa aibe puterea sa ma opreasca chiar asa de direct. Orice om probabil traieste o suferinta cind isi vede casa distrusa , dar pestera aceea era pentru mine mai mult decit doar o casa. Era ultimul refugiu din fata realitatii astea abjecte . Era un vis construit cu o munca supraomeneasca si nu doar munca ci si o multime de miracole. Totul acolo era construit prin miracole prin munca si magie. Orice om care construieste o casa isi pune sacu de ciment intr-o masina si l-a dus la locul constructiei. Eu a trebuit sa car saci de ciment si de nisip din vale si pina pe munte cu spinarea. Iar un munte nu inseamna 10 etaje cit un bloc. Nu inseamna 100 etaje cit un zgirie nori ci inseamna cit o suta de blocuri obisnuite adica 1000 de etaje urcate zilnic cu sacul de ciment in spinare . N-a vrut nimeni din satu ala sa-mi dea un cal sa duc materialele ca nu poti sa dai un cal unui nebun si nici n-au vrut sa ma ajute sa fac ceea ce lor li se parea o nebunie. Asa ca a trebuit sa car singur in spinare tone intregi de materiale din vale si pina pe virful muntelui. De fiecare data cind ajungeam sus cu poverile nu aratam cu nimic mai prejos decit Iisus cind isi ducea crucea. De multe ori abandonam pur si simplu materialele prin padure ca nu le puteam duce si ma intorceam sa le iau in alta zi. De unde am avut atita putere sa fac asa ceva ? Fiindca la fiecare pas pe care il faceam in sus pe munte ma rugam incontinuu : Doamne ajuta-ma ! Doamne ajuta-ma ! Doamne nu ma lasa , Doamne da-mi putere ! Domne ajuta-ma ! Si asa ziceam incontinuu toata ziua , caci imi lua o zi intreaga sa ajung cu sacul din vale si pina in virful muntelui. Aveam umerii vineti de la chingile rucsacului. Spun ca au fost miracole chiar mari pe care le-am trait acolo fiindca spre exemplu cind am dus soba de fonta , era grea de vreo 30-40 kg , am trait un miracol . Caci una e sa ridici soba de jos cu miinile si alta e sa o duci pina pe virful unui munte. Adica halterofilu ridica haltera dar nu fuge cu ea in brate pina pe virful unui munte. Eu a trebuit sa fac asta. Si fiindca era ploaie afara m-am impiedicat. Si cum tineam soba pe umar a cazut soba peste mine si a venit cu muchia peste mina zdrobindu-mi mina de pamint. M-a luat asa o durere incit am crezut ca mi-a rupt mina. Ma tavaleam pe jos de durere strigind inauntrul mintii mele Doamnee ! Doamnee ! Si deodata am auzit pe Dumnezeu vorbindu-mi zi mi-a spus : Scoala-te de jos caci te-am vindecat , ia-ti soba in spinare si du-o sus. Si alta data sa ai grija pe unde calci . M-am ridicat de jos si m-am uitat la mina , ma mai durea inca oleaca dar durerea cea mare trecuse puteam misca toate degetele. Pentru mine atunci a fost un mare miracol. Desigur lumea va zice ca nu-i nici un miracol probabil ca nu patisem nimic ci doar m-am speriat eu. Atunci recomand necredinciosilor sa verifice experimental daca a fost miracol sau nu , luati o greutate de fier de 40 kg cu o muchie in unghi drept si dati-i drumul peste minuta de la inaltimea de aproape doi metri ... Acuma nu mai era nimic decit un morman de darimaturi in locul unde fusese sobita mea. Si geamul era sfarimat in bucati cu asa o rautate ... Plingeam amintindu-mi cum carasem geamu asta la deal. Aveam atunci bagaj extra-greu in spinare plus geamul pe care il tineam in miini si mergeam cu foarte mare grija ca nu cumva sa ma impiedic si sa sparg geamul. M-a prins noaptea in padure cu geamul dua mine . Era noapte fara luna si era o 475

bezna de nu vedeam unde calc si ma impleticeam la fiecare pas. Si mi s-au rupt chingile de la rucasac. Nu puteam lasa geamul acolo ca era in drumu oilor si il sfarimau a doua zi cind treceau pe acolo. Nu puteam lasa nici rucsacul ca aveam lucruri de oarescare valoare in el. Nu puteam lua rucascu in miini ca aveam geamul. Trebuia neaparat sa ajung in seara aia si cu rucasacu si cu geamul sus la pestera. Aveam ata si ac la mine si voiam sa incerc sa cos inapoi chingile de la rucsac. Dar cum sa bag ata in ac pe intuneric ? Am incercat sa fac lumina cu un chibrit aprins , si tineam intr-o mina cutia si ata iar in cealalta chibritul si acul. Mai batea si vintu si imi stingea chibritu si trebuia sa tin dos cu palmele. Ei in conditiile astea am incercat vreun sfert de ora sa pun ata in ac si era ceva imposibil. Incercati si voi sa tineti in aceleasi miini si chibritu si ata si acu si cutia sa vedem daca reusiti pe bezna si pe vint sa bagati ata in ac. Eu unu ajunsesem la concluzia ca mai degraba trece camila prin urechile acului decit ata in conditiile acelea. Atunci fiindca eram disperat si nu mai stiam ce sa fac m-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute. Si cum m-am rugat cum dodata a intrat ata in ac. Am cusut chingile si apoi am urcat noaptea prin padure cu geamul in mina sarind peste trunchiuri de brazi rasturnati si mergind printre stinci si hirtoape , ca atunci nu stiam de nici un drum mergeam asa de aiurea prin padure. Si culmea e ca am ajuns in noaptea aia cu geamul intreg sus . Si iata-l acum sfarimat in bucati cu o ura de neinchipuit. Cum au reusit sa-l sfarme in halul asta ? Adica din tocul geamului erau bucati rupte asa din el sfarmaturi care erau imprastiate pe afara necarbonizate. Cita munca au trebuit sa depuna oamenii ca sa il sfarme in felul asta ? De ce atita ura ? Au dat foc la tot ce era inauntru. Aveam 20 litri de motorina pntru iluminat cu lampa si se vedea ca turnasera motorina aia peste tot si apoi dadusera foc. Totul pe jos era numai carbune ars si peretii erau negri afumati complet . Pina si crucile pe care eu le pusesem deasupra usilor fusesera doborite , smulse si aruncate . Numai tata putea sa faca asa ceva . Mai simteam groaznic , ma simteam calcat in picioare si jignit pina in adincurile sufletului. Traiam din nou senzatia aia de rusine ingrozitoare , ma simteam ca si cum as fi fost violat si batjocorit in ultimul mod imaginabil. Prea mare fusese munca mea acolo si prea mult suflet pusesem in stincile alea. Era exact ceea ce tata imi facuse prima data cind am vrut sa ma sinucid in viata mea , acuma repetase din nou acelasi gest. Asa cum la virsta de 12 ani imi aruncase animalutele acelea pe care le cresteam eu , la fel mi-a facut si acuma , mi-a distrus jucaria mea , visul meu pentru care muncisem asa de mult . Pentru mine pestera de deasupra norilor era ceva magic , locul ala era parca desprins dintr-un basm frumos. Era refugiul din abjectul lumii reale. Acolo ma simteam asa ca in Lord of the Rings , traiam acolo exact ca Bilbo Baggins in casuta lui , si toate basmele devenisera realitate acolo. Dar acum vazind imaginile alea de cosmar din ceea ce fusese visul meu , traiam snzatia ca cineva s-a cacat in visu meu. Toata demnitatea mea de om imi fusese calcata in picioare si acolo in pestera aia am hotarit ca trebuie sa-i pedepsesc pe parintii mei pentru fapta asta. Pina cind parintii mei si in special tata nu este pedepsit pentru ce a facut eu nu mai pot fi om pe lumea asta. Nu pot sa-i dau in judecata pe cei care mi-au distrus casuta fiindca pestera nu reprezenta o proprietate juridica. Tocmai asta era farmecul pesterii ca nu mai traiam intr-o proprietate din asta scirboasa oficiala , ci traiam intr-o casuta de jucarie si eram la fel de proprietar pe ea cum e proprietar copilu pe castelu de nisip ce l-a construit pe malul marii . Nu poti sa dai in judecata pe un badaran care ti-a stricat castelu de nisip. Pot doar sa pling . Am decis sa abandonez orice gind de casatorie cu Nina si absolut orice gind de a-mi reface viata vreodata . Pedeapsa mea impotriva parintilor mei va fi sa intru in spitalul de nebuni si sa nu mai ies niciodata de acolo. Oamenii acestia nu 476

merita sa aibe un fiu caci prea badarani sint. Nu ma sinucid dar nici n-o sa mai traiesc . Fiindca nu am cum pe lumea asta sa mai traiesc , nu pot avea demnitatea de om. Am stat acolo doua zile si am plins mereu fiindca mi-am vazut viitorul. M-am vazut legat de patul spitalului de mini si de picioare si ma chinuiam ingrozitor. Oamenii nu se vor multumi doar cu raul acesta ci imi vor face si mai mult rau . Blestematii ! Pina cind nu sint trasi la raspundere toti oamenii acestia care ma chinuie incontinuu pur si simplu nu am cum sa mai traiesc. Toti oamenii trebuiesc pedepsiti ! Toti de la primul si pina la ultimul om ! Peste doua zile eram in Iasi si aparuse un cort mare in fata magzinului de unde fac eu cumparaturile si nu-l bagam in seama cind intr-o zi se intimpla sa citesc ce scria pe un mic afis din fata cortului : Sa raspundem strigatului disperat dupa ajutor al fratilor nostri din Maramures si Suceava ! Donati ajutoare pentru sinistrati ! Se pare ca indata ce am plecat eu de acolo , dupa mine a fost potopul peste acele judete unde era pestera mea. Caci piscul de munte unde era casuta mea pe care mi-o distrusese lumea se gasea chiar la granita dintre Maramures si Suceava. Intr-o parte a muntelui era Suceava , in partea cealalta de munte incepea Maramuresu. N-am vazut nici o imagine de acolo ca eu n-am mai deschis televizorul de multa vreme cred ca de un an n-am mai dat drumu la televizor. Dar se pare ca a fost destul de rau pe acolo. Macar de-ar fi distrus Primaria dinCirlibaba sa ii ia masina politaiului ala si sa i-o fi facut terci , sa-i piara rinjetul de pe fata. Ca aveam senzatia ca ride de mine cind m-a intrebat : Iar te duci la deal ? m-a intrebat el rizind vesel ... Iar ! am raspuns eu scurt intorcindu-i spatele dar neputind scapa de amintirea rinjetului ala ironic si batjocoritor. Acuma nu stiu ce-o fi fost acolo la Cirlibaba , da sper sa ii fi trecut pofta de a-si mai bate joc de Sfinti. Vai daca ar fi puterea asta pa miinile mele ! Dar la urma urmei ce ar putea dori un om mai mult de atit ? Lumea mi-a distrus casuta mea iar Dumnezeu a distrus casutele la toata lumea din doua judete. Se pare ca dumnezeu mi-a redat demnitatea de om . Sincer nu stiu absolut nimic despre ce a fost acolo , insa din amintirile mele despre inundatii stiu ca cortul acela al sinistratilor nu aparea la orice ploaie ci aparea numai cind era vorba de numere foarte mari de sinistrati si de distrugeri foarte puternice. Nu are cum sa fie un accident sau o coincidenta , ca la doua zile dupa plecarea mea de acolo a venit poptopul asta. Caci am trait acolo si eu durerea de a-mi vedea distrusa casuta si chiar atunci asta iarna chiar inainte sa fiu prins si bagat la gratii am fost mai intii adus de politie in fata Primarului de Cirlibaba care mi-a poruncit direct : - Gata baietele ! Nu mai ai voie sa stai acolo la pestera ! Ai ocupat in mod ilegal un domeniu public si nu ai voie sa stai acolo. - Dar Dumnezeu m-a trimis sa stau acolo ... - Haide lasa gluma ca n-am nici un chef de glume acuma . - Da mai lasa tu gluma ! m-am rastit eu la dinsul , Ce n-ai vazut atitea inundatii la televizor ? Vrei sa ai parte de inundatii si aici ? Poate vrei sa-ti stearga Dumnezeu de pe harta localitatea asta ? - Hai te rog sa nu incepem cu de astea . Nu ma obliga sa folosesc alte metode intelege cu binisorul ca trebuie sa pleci de aici. Martori imi sint toti cei care erau acolo de fata ca i-am spus in mod direct Primarului de Cirlibaba ca daca supara pe Dumnezeu ii va da inundatii . Dar el a sfidat puterea lui Dumnezeu ca si cum nici nu ar exista vreun Dumnezeu ci e numai asa un basm pentru copii. Daca nu i-as fi spus de fata cu toata lumea de acolo ati putea zice ca a fost intimplare ori un accident aceste inundatii. Acuma uite chiar au fost inundatiile pe care eu i le-am promis ca vor fi daca ma alunga de la pestera . Si nu oricind au fost ci exact cind am 477

fost eu acolo , ca sa se stie ca eu sint motivul pentru care dumnezeu a dat aceste ploi nimicitoare. Caci putea sa fie oricind in mod accidental in orice zi din primavara sau in toamna lipsite de orice semnificatie caci dezastre se intimpla si in mod natural. Dar potpul acesta fost imediat dupa momentul in care am cazut eu in genunchi pe taciunii casutei mele cu cutitul la git incercind sa imi tai gitul de rusine si durere . A trebuit sa astepte Dumnezeu sa plec eu de acolo ca sa nu ma loveasca si pe mine odata cu oamenii. Dar imediat dupa ce am plecat de acolo a sfarimat doua judete pedeapsind pe toata lumea pentru distrugerea casutei mele. Acela era un loc sfint nu trebuia sa se atinga nimeni de el caci pestera mea era si ea o biserica a lui Dumnezeu cu mult mai sfinta decit orice catedrala de-a voasta. Ce daca peretii pesterii mele nu erau poleiti cu aur si zugraviti in culori ca bisericile voastre ? Nu avea oare pestera mea si cruci deasupra usilor ca orice biserica ? Ori ce daca eu nu aveam haine negre de preot ? Ce daca un om nu poarta haine negre calugaresti credeti ca nu poate sa fie om al lui Dumnezeu ? Nebunilor care va uitati la haina omului si nu la inima lui ! Drept e ca inima mea e totusi olecutica cam strimba si indata ce m-am intors de la pestera m-a traznit Dumnezeu si pe mine ca sa ma mai indrepte putin. Caci altii sint sfinti fiindca s-au facut ei insisi sfinti , pe cind eu sint Sfint fiindca ma face Dumnezeu . Cind am venit din excursie primul lucru pe care l-am facut in iasi a fost sa imi deschid internetul care fusese oprit de la firma pentru neplata. Si indata ce m-am vazut din nou pe net am inceput iarasi sa copii si sa ma uit la filme pornografice , gindind ca sexul e si el facut tot de Dmnezeu si prin urmare nu-i nici un pacat sa ma uit la filme din astea. Dumnezeu mi-a spus in repetate rinduri sa ma opresc de la asa ceva , ca nu-i bine ce fac , dar eu nu-l ascultam. Era noapte afara ploua . Usa de la balcon era deschisa .M-am ridicat de la calculator si m-am dus la bucatarie sa-mi fac o cafea. Cind m-a intors inapoi in camera eram chiar in usa camerei si paseam inautru cind deodata un fulger a lovit chiar in balconul meu cu un plesnet asurzitor am vazut descarcarea electrica chiar in fata mea la numai trei pasi de mine si orbindu-ma cu o lumina extrem de puternica incit citeva clipe n-am mai vazut nimic. M-am speriat groaznic si am fugit cit colo cit mai departe de geam pe holul de la intrare cautind sa ma bag cit mai inauntrul blocului care deodata parea sa nu mai ofere nici o protectie in potriva trasnetelor. Dupa ce mi-am revenit am indraznit sa ma intorc in camera . Mirosea puternic a ars , un miros din ala specific de ozon si calculatorul era mort stins complet. Imi era frica si sa pun mina pe el asa o spaima intrase in mine. Un traznet are puterea sa sperie foarte tare. Am apasat totusi pe buton de mai multe ori si a pornit , a mai facut citeva figuri si in sfirsit a intrat in windows , dar un beculet m-a avertizat ca nu mai am sursa de alimentare. Fiind laptop mergea pe acumulator. Adica juma de ora si gata. Am luat sursa in mina si mirosea puternic de la distanta a ars a ozon , si mi-am dat seama ca e prajita complet. Si internetul era mort . Am intrebat pe Dumnezeu : - Ce a fost asta Doamne ? De ce mi-ai traznit calculatorul ? - Ar trebui sa-mi multumesti ca nu te-am traznit pe tine. Ti-am spus sa nu te mai uiti la filme din alea. Nu sint normale si nu iti fac deloc bine. Eu ti-am spus o data , ti-am spus de doua ori , dar tu nici nu ma bagi in seama. A trebuit sa-ti atrag atentia cu ceva. - Dar asa Doamne ? Chiar in halu asta ? Cu fulgeru ? Parca ai fi Zeus ca numa ala isi facea deptate cu fulgeru. Daca eram la trei pasi mai incolo ma prajeai si pe mine. - Daca nu te lasi de filmele astea chiar o sa te prajesc si pe tine. Nu-ti mai amintesti ca data trecuta cind te uitai la filme din astea ti-a crapat un ochi de nu mai puteai vedea nimic citeva zile ? Anu trecut a fost asta , ai uitat asa repede ? Tu esti ales sa fii un Sfint nu sa te faci de rusine in halul asta inaintea Mea , si sa te innebunesti iarasi de cap cu femeile . Ai o 478

misiune ai o datorie de facut pe lumea asta. Cui vrei tu sa lasi datoria asta ? Nimeni altcineva nu poate face asta in locul tau. - Da stiu .... sigur ca o sa-mi fac datoria la vremea cuvenita . Dar pina atunci nu pot fi si eu om ? - Da , dar fii om nu porc . - Ca sa fiu om trebuia sa am o nevasta sa fiu insurat nu timpenia asta de viata. Uff ! Ce prostie e sa fii om al lui Dumnezeu. Eu as fi preferat sa fiu imparat de alalaltu ca in vechiu Testament ca Solomon carea avea o mie de neveste. Ala om al lui Dumnezeu ! Ce nasol crestinismul asta ! Sfint ! Dar poate nu vreau sa fiu Sfint , poate vreau sa fiu si pacatos uneori . Unde mi-i libertatea de decizie ? - Ai toata libertatea de decizie. Esti liber sa faci ce vrei . Dar nu mai ai calculator. A doua zi am mers cu el la firma , era in garantie. Dupa ce a vazut despre ce-i vorba reparatorul a spus sumbru ca nu poate face nimic. Nu avea alta sursa la fel , trebuia aduca de cine stie unde de prin strainatate ... Mi-a spus sa revin mai tirziu sa vorbesc cu seful lui. Pe de o parte eram bucuros ca imi traznise fulgerul calculatorul fiindca Dumnezeu imi dovedise ca El chiar exista cu adevarat si nu-i imaginatia mea. Daca ar fi existat nu se putea sa ma lase sa ma uit la filmele alea trebuia sa ma trazneasca , nu ? Caci probabil ajunsesem si eu ca Mussolini care a spus : Daca Dumnezeu exista atunci sa ma trasneasca . Dar daca nu ma trazneste inseamna ca nu exista. Asa ca eram bucuros ca m-a trasnit. Totusi fiindca era rau tare fara calculator m-am rugat sa mi-l repare si a promis ca sterg toate filmele alea. Apoi cind m mers la firma a mers calculatoru asa deodata fara reparatie. Cit despre Nina se pare ca povestea s-a terminat. Cind am mai mers la ea mi-a spus Ce mai vrei de la mine ? Ce ma avem noi de impartit ? Oricum nu mai voiam sa ma ma insor cu ea fiindca am datoria mea de indeplinit , dar vorbele astea mi-au picat greu peste inima. Desigur am lasat loc de buna-ziua intre noi dar totul s-a sfirsit. De fapt durerea asta e motivatia principala a scirbei de propria-mi viata si voi folosi durerea asta ca sa am putere sa imi duc datoria la capat. Voi protesta impotriva societatii in mod public impotriva saraciei si a nedreptatilor sociale conform datoriei mele de imparat al lumii ales de carte Dumnezeu , dar de fapt subt masca altruista de suprafata , in realitate imi voi trage puterea de luptator social din durerea si nefericirea in dragoste . Realitatea e ca eu pur si simplu nu mai vreau sa traiesc fara o femeie care sa ma iubeasca si sa o iubesc.

Respectul social
Meditind asupra tuturor lucrurilor traite pina acum am inteles ca toata fericirea in viata inclusiv banii si dragostea femeilor depind de respectul social pe care reusesti sa-l acumulezi. Daca eram singuri si munceam individual fiecare pentru el independent unii de altii , atunci fiecare ar fi avut exact atit cit munceste. Dar deoarece oamenii traiesc adunati impreuna intr-o societate ei produc o anumita cantitate de bunuri sociale comune care mai apoi se imparte inapoi la oameni nicidecum dupa munca lor ci dupa respectul social pe 479

care il detine fiecare. Respectul social nu se obtine prin munca ci prin niste fapte care sint : 1. Sa te crezi tu insuti ca meriti respectul oamenilor. 2. Sa iti faci multe relatii cu oamenii. 3. Sa cistigi prin ceva respectul oamenilor. Pina la urma totul in viata depide de a avea in primul rind un caracter puternic , si apoi cu ajutorul inteligentei sa ai abilitatea de a te strecura prin sistem. Daca un om vrea sa fie foarte corect moral complet sincer si cinstit atunci e imposibil sa se strecoare prin sistem si sa cistige respectul oamenilor. Fara minciuna Iisus a sfirsit tragic tocmai fiindca e imposibil ca un om cinstit sa se strecoare prin sistemul social. Cei care sint respectati traiesc bine cei care nu sint respectati traiesc rau , iar cei care nu sint respectati chiar deloc atunci aceia ce se intimpla cu ei ? Se pare ca in urma experientelor prin care am trecut eu insumi si le vad la altii deduc ca cei care nu au deloc respect social sint condamnati la niste chinuri groaznice si la moarte . Un om fara bani si fara proprietati si de care nu are nimeni nevoie ce poate face ? Daca nu ai nici o proprietate de terenuri ori de imobile atunci nu ai voie sa stai nicaieri , nu ai voie sa existi pe acest pamint daca nu ai o proprietate a ta . Iar daca nu ai bani atunci nu ai voie sa maninci. Adica daca nu ai respect social esti pus in niste situatii absolut imposibile. De asta e nevoie pentru fiecare om de un minim de respect social penru fiecare om indiferent de conditia lui. Acest respect social insemnind insemnind intr-o prima faza in primul rind bani si locuinta. Intr-un organism sanatos toate celulele sint alimentate cu singe adica li se ofera la toate necesarul de energie si oxigen pentru a supravietui. Desigur ca celulele utilizate intr-o activitate de catre organism adica celulele care muncesc vor primi mai mult. Dar intr-un organism sanatos si celelalte celule care nu muncesc sint si ele alimentate cu singe chiar daca nu fac nimic. Ce s-ar intimpla daca nu ar fi alimentate si acestea ? Ar muri , ar putrezi ar deveni un focar de infectie si intregul organism ar avea de suferit. Asadar mentalitatea : "Cine nu munceste sa nu manince" o lege total impotriva firescului unui organism sanatos. Spre exemplu daca un intelectual sta pe scaun , el nu isi foloseste deloc muschii , dar totusi corpul alimenteaza muschii cu singe desigur putin atita cit sa nu moara dar sint totusi alimentati chiar daca nu fac nici o miscare. Ce s-ar intimpla daca corpul uman ar aplica legea "Cine nu munceste ala sa nu manince !"? Chiar se intimpla acest lucru uneori cind omul sta intr-o pozitie nepotrivita care stranguleaza alimentarea cu singe si atunci iti amorteste piciorul ori mina . Daca aceasta strangulare ar fi mai indelungata zile intregi atunci o mare parte din celule acelui memebru al trupului ar muri si atunci piciorul s-ar invineti si apoi s-ar infecta fiindca putrezeste. Prin urmare deoarece societatea umana este si ea un organism trebuie sa respecte legile de alcatuire a organismelor si anume ca toate celulele trebuiesc alimentate cu energie indiferent ca lucreaza sau nu. Daca nu li se se da energie se instaureaza starea de boala infectia , in care celulele moarte pun in pericol viata organismului. La fel si in societate , oamenii care sint lipsiti de respect social devin dusmanii societatii la fel precum o celula din trupul nostru careia i se taie alimentarea cu singe atunci moare si devine sursa de infectie devine dusman al organismului. Insa cel mai stupid lucru imaginabil este ca desi legea dreptului la existenta este corecta totusi absolut nici un om nu este de acord cu ea. Fiindca oamenii se urasc unii pe altii nu pot suferi ideea sa munceasca pentru altii care stau degeaba. Si de aceea din aceasta ura fata de cei din jurul lor oamenii nu pot suferi legea dreptului la existenta. Adica oamenii refuza sa se respecte unii pe altii , si mai ales refuza sa ii respecte pe cei saraci. 480

Aceasta mizerie umana trebuie dusa pina la capat ca sa se vada adevarul , sa se vada ce monstri oribili sint cei care isi inchipuie ca ar fi oameni onorabili , ba chiar inca au pretentia ca ar fi crestini. Nu ma refer la citiva si nici macar la o majoritate , ci ma refer la absolut toti oamenii , deoarece toti au refuzat categoric Legea Dreptului la Existenta. O zicala latina spune : Vox populi vox Dei ! adica vocea poporului e vocea lui Dumnezeu. Dar de data asta , Vox Populi e impotriva lui Dumnezeu. Sint singur , toti s-au indeparatat de mine. N-am reusit sa cistig pe nici un om de partea mea. Oamenii ma urasc fiindca sint ciudat. Va trebui sa lupt complet singur . De asta nu am absolut nici o sansa sa reusesc ceva. Daca ar fi fost macar citiva oameni in jurul meu care sa ma sustina atunci nu mai puteam fi declarat nebun si poate ca as fi reusit. Dar asa de unul singur , fara absolut nici un om de partea mea n-am nici o sansa . Si totusi trebuie sa merg inainte , trebuie sa-mi cer dreptul meu de a trai pe lumea asta. Sa fug nu am unde ca nu ma lasa nimeni sa traiesc in padure. Sa muncesc inseamna sa devin sclavul unora mai prosti ca mine si nu pot face asta caci sint prea mindru. Sa fiu sef as fi imoral. Cum atunci sa traiesc? Sa ramin toata viata un cersetor de la parinti ? Nu pot , viata asta nu mai poate continua asa. Trebuie sa imi cistig in primul rind dreptul meu de a trai pe lumea asta . Acuma ma intreb totusi , eu fiindca imi cer dreptul meu la un respect social minim trebuie sa fiu declarat nebun ? Fiindca practic prin toate gesturile mele de protest social eu imi cer si eu dreptul meu de a fi respectat de societate. Toata lumea imi zice ca ma respecta ca sint inteligent si ca au o parere buna despre mine si ca le place ce am scris. Dar de platit ma plateste cineva ? Imi ofera cineva ceva pentru inteligenta mea ? Pai eu gindesc ca un simbol al respectului social il reprezinta suma din banii publici care i se dau lunar unui om. Un puscarias primeste lunar o suma de bani prin mincarea si locuinta care i se ofera gratuit de catre societate. Eu ca om care sint totusi un scriitor destul de laudat de lume de ce nu am dreptul asta ? Sint oare nebun fiindca imi cer si eu dreptul sa primesc niste bani din banii publici ? Dar nu ca pensie de schizofreinic ! Nu admit ajutoare sociale ! Nu admit sa fiu platit de societate nici ca nebun , si nici ca pomanagiu ! Imi cer dreptul la decenta . Chiar daca as fi un parazit social , macar as fi un parazit sincer declarat pe fata , nu ca ceilalti paraziti sociali care se prefac ca muncesc ca sa fie platiti . Aproape toti oamenii din orase sint niste paraziti sociali care nu muncesc nimic. Doar taranul munceste si vreocitiva prin fabrici . In rest toata functionarimea , toata preotimea , tot invatamintu , armata , politie , politica , justitie , toti sint paraziti sociali care nu muncesc absolut nimic dar au pretentii sa fie platiti gras de tot ca sint toti valori superioare. Eu parazitul social sincer declarat nu va cer salarii mari ca profesorul ori ca preotul care oricum nu produce nimic dar maninca din munca altora. Eu nu vreau sa-mi cumpar masina din banii publici ci va cer doar sa am dreptul la o punga de biscuiti pe zi . Am dreptul macar la atit ? Macar atita respect social merit si eu ? Sau ma condamnati la moarte ca nu vreau sa muncesc ? Asadar ... sint nebun fiindca imi cer dreptul la o viata decenta ? Cum se obtine respectul social si respectiv cum se cistiga acesti bani publici ? Pai este exact ca atunci cind intr-un cuib de puisori vine pasarea mama cu un viermisor , si isi pune intrebarea carui pui sa-i dea mai intii ? Desigur toti puisorii tipa fiecare cit pot de tare si casca gurile mari. Iar pasarea mama o sa dea viermisorul la acela dintre pui care tipa mai tare si care are gura mai mare. La fel e si in societatea umana. Fiecare tipa cit de tare poate ca merita bani , toti fac greve si proteste ca sa ceara bani de la Stat , ba e greva profesorilor ca vor salarii mai mari , ba e greva feroviarilor ca vor si ei salarii , ba e greva medicilor ca nu le mai ajung spagile , iar cind e vremea de campanie electorala ies toti 481

stabii in strada sa se fraternizeze cu oamenii. Pina si doamna doctor psihiatru care m-a internat pe mine adica sefa aia mare de la spital a candidat pentru campania electorala pentru functia de primar. Ca nu-i mai ajunge salariul de medic sef vrea slalariu mai mare si functie si mai innalta . Asa ca doamna doctor psihiatru a iesit in strada sa isi ceara dreptul ei la respect social ! Si-a pus un scaunel linga un gardut si un cortulet ca sa n-o bata soarele si statea acolo impartind la oameni cartonase colorate si vorbind cu oamenii. Deci care are gura mai mare si face mai mare agitatie ala primeste toti banii publici . Eu cind am iesit in strada tot asta faceam , ceream si eu un ban , ceream si eu un respect social , ceream sa fiu si eu bagat inseama pe lumea asta. Si eu imparteam la oameni foi , ca sa imi fac reclama la carte . Religia este politica saracului . Dar eu nu am voie sa imi cer depturile. Nu am dreptul sa imi cer nici macar minimul de respect social. Adica in cuibul cu puisori cel mai mic nu are dreptul sa tipe deloc caci ii dau imediat ceilalti in cap sa-l faca sa taca din gura zicindu-i : Ciocu mic ! Eu am fost acuzat ca as tulbura linistea publica , desi am fost complet tacut si cuminte. Dar politicienii cind sint in campanie electorala trimit masini cu boxe si megafoane care urla pe strazi Votati pe Cutarescu ! Aceia oare nu tulbura linistea publica ? Pe aia de ce nu ii aresteaza politia ? De ce nu ii interneaza si pe aceia la nebuni ? Eu acuma dupa cit chin am avut am reusit cu mari sacrificii sa public in sfirsit o carte . Din care nu s-a vindut nici un exemplar. Fiindca lumea nu stie de mine iar eu nu am voie sa imi fac reclama la carte deoarece cum fac un pas gresit afara din casa cum ajung iarasi la nebuni . Eu ca sa fac reclama la carte ar trebui sa ma imbrac iarasi in patura mea colorata de clown si sa merg sa stau acolo descult in fata primariei sa vorbesc cu oamenii. Si asa intr-adevar mi-as face reclama la carte lumea ar sti ca eu exist. As putea protesta in mod public sa fac greva foamei sa imi cer drepturile de om. Dar fiind acoperit cu stigmatul acesta de nebun nu pot face nimic. Cum incerc ceva orice as face cum ma leaga iarasi. De aceea mai intii va trebui sa ma lupt cu spitalul si cu medicii pentru a scapa de acest stigmat de nebunie. Pina nu scap de aceasta insulta sociala a schizofreniei nu pot avea nici un fel de viata . De aceea ori desfiintez definitiv toata sarlatania psihiatriei ori ramin in spital legat de pat pina la moarte si astfel o sa devin martir si o sa lupt postmortem impotriva stigmatizarii oamenilor cu aceasta acuzatie a bolilor psihice. In comuna primitiva nebunii erau liberi si erau respectati de societate. Cei agresivi erau omoriti iar nebunii neagresivi erau lasati liberi si nu erau otraviti zilnic cu cite putina otrava. Tratamentul psihiatric modern este o otravire lenta a unui stigmatizat social. Nu-l mai arde pe rug pe eretic ci il otraveste incetisor ca sa nu se observe. E o crima lenta si scirboasa. De aceea se pare ca erau cu mult mai civilizate triburile de salbatici din comuna primitiva decit societatea moderna stiintifica si cu pretentii innalte de moralitate si crestinism. Minciuna libertatii constiintei (citate de legi extrase din constitutia Rominiei) ARTICOLUL 23 (1) Libertatea individual si siguranta persoanei sunt inviolabile. Atunci pe mine de ce m-au arestat politistii de atitea ori ? Daca eu n-am incalcat nici o lege atunci cu ce drept am fost retinut la gratii la nebuni ? Sa inteleg ca exista doua constitutii una pentru oamenii normali si alta pentru oamenii bolnavi ? Oare bolnavii psihici nu mai sint cetateni ai acestei tari ? Nu beneficiaza de aceleasi drepturi in fata legii ?

482

(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai n cazurile si cu procedura prevzute de lege.

Daca eu n-am incalcat absolut nici o lege atunci cu ce drept am fost retinut la gratii ?
(3) Retinerea nu poate depsi 24 de ore . De ce la mine a tinut aproape o luna retinerea la gratii ? (4) Arestarea preventiv se dispune de judector si numai n cursul procesului penal. Si de ce in cazul meu o comisie de medici a avut dreptul sa inlocuiasca un judecator ? (7) ncheierile instantei privind msura arestrii preventive sunt supuse cilor de atac prevzute de lege. Si daca nu ai bani sa platesti un avocat si nici relatii sus puse atunci cum poti sa te aperi ? Sau sa inteleg ca legea nu exista deloc pentru oamenii saraci ? (8) Celui retinut sau arestat i se aduc de ndat la cunostint, n limba pe care o nelege, motivele retinerii sau ale arestrii, iar nvinuirea, n cel mai scurt termen; nvinuirea se aduce la cunostint numai n prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Nu mi s-a prezentat nici un avocat sa ma apere ca erau in vacanta de craciun si oricum nebunii degeaba cer avocat ca nu-i asculta nimeni. (9) Punerea n libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, dac motivele acestor msuri au disprut, precum si n alte situatii prevzute de lege. Motivele arestarii mele disparusera caci cazusem de acord cu parintii sa nu mai plec la pestera . Dar desi motivele disparusera tot nu mi s-a dat drumul de la gratii. Deci medicii si spitalul au incalcat absolut toate prevederile constitutiei acestei tari , deoarece Regulamentul spitalului este mai presus de Constitutia Tarii. (10) Persoana arestat preventiv are dreptul s cear punerea sa n libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune. Eu degeaba am cerut sa mi se dea drumul . Am cerut sa mi se dea drumul macar sa merg la stomatolog impreuna cu parintii adica cu paza cu tot , caci ma durea o masea. Si nu mi s-a dat voie nici macar acest lucru . (11) Pn la rmnerea definitiv a hotrrii judectoresti de condamnare, persoana este considerat nevinovat. Eu n-am avut parte de nici un proces si nici de vreo hotarire judecatoreasca. (12) Nici o pedeaps nu poate fi stabilit sau aplicat dect n conditiile si n temeiul legii. Medicii au incalcat absolut toate legile Constitutiei Rominiei . Nu exista nici macar o singura prevedere a constitutiei pe care ei sa n-o fi incalcat. Deci ceea ce fac

483

psihiatrii in spitale este impotriva tuturor legilor scrise si nescrise laice si divine. In momentul ce ai fost declarat nebun dispare absolut orice lege. (13) Sanctiunea privativ de libertate nu poate fi dect de natur penal.

Atunci cu ce drept aplici privarea de libertate unui om care n-a facut nimic rau si nici nu are intentia de a face nimic rau ? Eu nu aveam decit intentia sa stau linistit in casuta mea. Nu faceam nici un rau nimanui si nici nu voiam sa-mi fac mie insumi vreun rau. Traiam si eu acolo linistit departe de oameni. Pentru ce am fost bagat la gratii ? Pentru cheful parintilor ? Pentru ce a trebuit sa traiesc aceasta trauma psihica din care nici acuma nu miam revenit ? Si nici acuma nu pot deschide vreun proces in justitie impotriva spitalului ca nu am bani , prin diagnosticul medicilor de schizofrenie mi s-au furat absolut toti banii si toate drepturile. Eu am vazut oricum adevarul ca nici macar la Judecatorie Judecatorul nu respecta legile . Daca nici macar acolo in Casa Legilor nu se respecta legea atunci cum ar putea vreodata sa fie respectate Legile Constitutiei in afara tribunalului ? Pina nu veti avea o Justitie care sa respecte Legea pina atunci nu se vor respecta Legile nicaieri . Eu ca sa imi pot face dreptate pe cale judecatoreasca ar trebui sa dau in judecata mai intii Judecatoria si Judecatorii . Si atunci cine sa-mi faca mie dreptate ? La judecatorie si la Tribunal se judeca cam 60 procese in 3 ore. Asta inseamna ca fiecare proces dureaza 3 minute ! Ce dreptate vrei in 3 minute ? Nici nu are timp judecatorul sa isi dea seama despre ce este vorba ! Daca nu ma credeti mergeti si vedeti realitatea e o panarama totala acolo la tribunal , asta nici nu se poate numi justitie ci golaneala . Libertatea constiinei ARTICOLUL 29 (1) Libertatea gndirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ngrdite sub nici o form. Nimeni nu poate fi constrns s adopte o opinie ori s adere la o credin religioas, contrare convingerilor sale. Iata o lege buna si dreapta ! Conform acestei legi acuz spitalul Socola ca a incercat in mod fortat prin injectare de neuroleptice sa imi intervina direct in constiinta mea si sa imi schimbe in mod fortat convingerile religioase. A incalcat atit constitutia tarii cit si drepturile omului. Acuz Spitalul ca mi-au traumatizat creierul cu otravurile lor si mi-au afectat puternic capacitatea de gindire. De asemenea mi s-au sters amintiri. Acuz spitalul Socola de viol psihic si traumatizare psihica in urma caruia am ramas cu handicapuri psihice foarte grave printre care foarte multe tentative de sinucidere . Caci tentativele de sinucidere nu se datorau vreunei boli psihice ci se datorau batjocurii si umilintei insuportabile care mi se facea de catre societate prin internarea mea in acel spital . Eram redus la situatia de animal si tratat mai rau decit un ciine. Exista caz in justitie in care un ciine a muscat un copil si l-a ranit foarte grav desfigurindu-l pe viata. Parintii copilului au cerut sa fie omorit ciinele dar totusi catelul nu a fost omorit fiindca a avut parte de un proces in justitie in care a fost declarat ca este lipsit de discernamint si achitat. Ei , iar eu acuma sint redus la acelasi nivel social ca si catelul adica lipsit de discernamint , ba inca eu sint considerat mai prejos decit catelul fiindca eu nu am cum sa deschid proces juridic daca nu am bani si daca toti oamenii sint impotriva mea. Deci dati-va seama ca respectul social pe care mi-l acordati este mai prejos decit al unui ciine ! Diferenta e ca eu n-am facut nici un rau nimanui ! Doresc sa deschid proces in justitie fiindca eu ma cred fiinta umana si nu pot 484

admite sa fiu egal cu un ciine ! Nu sint un animal ! Cei care mi-au dat cu forta statutul social de animal trebuiesc pedepsiti conform legii ! Pentru infractiunea de privare de libertate , sa raspunda penal ! Cer ca toata comisia de medici care m-a internat sa faca puscarie ! Asa cum au fost in stare sa ma tina la gratii sa fie si ei pusi la gratii ! Exact cit timp am stat eu in spital sa fie si comisia de medici detinuta in puscarie. Asa mi se pare just ! Refuz alte comisii de medici deoarece chiar daca alti medici m-ar declara sanatos eu contest insasi principiile psihiatriei , adica declar aceasta stiinta ca fiind o excrocherie totala care trebuie scoasa in afara legii ! Chiar daca as gasi o comisie de medici care m-ar declara sanatos psihic as renega chiar si acest diagnostic fiindca nu accept dreptul nici unei comisii de psihiatri sa decida daca un om este normal sau anormal. Nu doar eu consider asta ci si Iisus spune: Dar Eu va spun ca oricine va zice fratelui sau: "Nebunule", va cadea sub pedeapsa focului gheenei. (Marcu 5.22) Fiecare om are propria lui personalitate propriile sale idei si convingeri despre cum trebuie sa se comporte si despre cum vrea sa-si traiasca viata. Nu avem dreptul sa decidem ca cineva este normal sau anormal si cu atit mai putin sa instituim comisii oficiale de decizie asupra normalitatii cuiva. De aceea nici o comisie de medici nu are dreptul sa stabileasca starea de normalitate a cuiva fiindca asta este o monstruozitate . Eu am propria mea personalitate sint eu insumi , sint un original imi place felul in care sint si asa vreau sa ramin ! Prima internare la psihiatrie a fost facuta fiindca purtam o mantie colorata in patratele rosii si galbene pe strada ! Nu inteleg care-i problema voastra ? Daca vreau sa port mantie de bufon pe strada am tot dreptul sa fac asta fiindca nu incalc nici o lege ! Pentru ce vreti sa ma obligati sa fiu ca voi si sa gindesc dupa standardele voastre ? Aveti oare vreun drept sa ma declarati bolnav fiindca pur si simplu am alte idei in cap decit cele pe care le aveti voi ? Unde este libertatea constiintei ? Psihiatria este o stiinta foarte empirica lipsita complet de orice aparat de masura obiectiv , de aceea orice diagnostic este complet subiectiv adica dupa cheful psihiatrului. Nu aveti nici un un aparat de masura a gradului de nebunie ! Va amintesc ca psiho inseamna pe greceste suflet , si cum nimeni nu stie ce e aia suflet , si nimeni nu a vazut vreodata cum arata sufletul , de aceea toate stiintele sufletului sint complet empirice lipsite de orice discernamint si de orice posibilitate de control fiindca nimeni nu a vazut vreodata obiectul acestei stiinte adica nimeni nu a vazut sufletul. Pina nu exista o definitie clara precis descrisa matematic despre ce este sufletul si pina nu aveti un aparat obiectiv de masurat sufletul pina atunci psihiatria nu se poate numi stiinta ci ramine doar o vinatoare de vrajitoare Psihiatrul nu se poate numi medic ! Fiindca orice medic vede obiectul cu care lucreaza ! Stomatologul vede maseaua stricata. Psihiatrul e ca un stomatolog orb legat la ochi care incearca sa scoata o masea stricata . De unde poti sti ca nu scoate o masea buna si ca ramine maseaua stricata ? Intervii in creier dar ai vreun control asupra a ceea ce faci ? Te gindesti ca ai putea sa faci cuiva mai mult rau decit bine ? Si ai oare dreptul sa intervii cu forta in creierul cuiva sa-i stergi amintirile ? La stomatolog ma duc ca vreau eu dar cum ar fi sa fiu obligat fortat sa merg la stomatolog sa-mi scoata el dintii sanatosi fiindca asa decide medicul ca e mai sanatos sa nu ai dinti deloc ? Este oribil si monstruos ! Psihiatrul se preface ca ar fi si el medic ca apeleaza la tomografie , dar pe tomografie nu se vede sufletul ! Bolile sufletului nu se pot vedea pe nici o tomografie ! De 485

aceea nu poti trata sufletul cu pastile ! Pastilele psihiatrice distrug creierul , omul este practic omorit nu mai gindeste nimic decit in ceata si confuz si prin asta situatia e rezolvata caci un om mort psihic nu mai creeaza probleme . Daca as detine bani multi si daca as vrea neaparat sa cistig un proces in justitie as putea plati orcind o comisie de medici psihiatri care sa ma declare normal , si i-as putea acuza pe cei care m-au internat de malpraxis , tocmai fiindca in problema asta nu exista nici un adevar absolut nu se poate masura nimic concret si nu exista absolut nici o dovada ca un om e nebun sau nu. Daca eu cred ca vorbesc cu Dumnezeu am tot dreptul sa cred ce vreau , si nu are nimeni dreptul sa ma oblige in mod fortat prin interventie brutala directa injectind otravuri direct in creier si indirect prin amenintari , detentie si tortura prin injectii dureroase cu vitamine . Comisia de medici psihiatri m-a amenintat ca daca nu accept ca sint bolnav atunci , nu voi mai fi eliberat niciodata din spital. Intentionez sa protestez categoric impotriva legii din constitutie care da dreptul medicilor psihiatri sa faca tratament fortat cuiva impotriva vointei omului . Acest lucru este o crima , si o violare a constiintei umane. Iar acea lege care permite asa ceva este nedreapta si trebuie sa fie desfiintata fiindca poate duce la niste abuzuri foarte grave din partea psihiatrilor incit devine pur si simplu un instrument periculos prin care orice om poate fi omorit oricind in mod legal si fara drept de apel. Stergerea creierului tot crima se cheama ca este chiar dca trupul ramine viu. Consider ca si un bolnav psihic este tot om si trebuie sa i se aplice aceeasi lege ca si celor asa zis sanatosi. Chiar daca un om nu are disceranamint totusi trebuie pedepsit sau aparat dupa aceeasi lege ! Trebuie sa fie o singura lege pentru toata lumea ! Ce dovada aveti ca sint eu sint nebun ? Ca am scris o carte ? Dar un scriitor are dreptul sa scrie orice ! Ca ma cred profet ? Conform legii am dreptul sa cred orice deoarece Libertatea credintei si a constiintei este garantata prin lege ! Iar cind am mers la avocat a zis : daca medicul a pus parafa , eu nu pot face nimic peste decizia medicului . Doar alt medic poate combate decizia medicului. Justitia nu poate face nimic in asemnea cazuri desi afirmam sus si tare ca Libertatea credintei si a constiintei este garantata prin lege! asta e doar un slogan demagocic caci in realitate justitia este oarba si nu vede realitatea decit daca primeste vreo spaga , sau ma rog onorariu sau cum s-o mai fi numind plata avocatului eventual si a judecatorului. Asadar daca sint sarac atunci medicul are libertate totala sa faca orice ce vrea cu mine , indiferent de orice lege. Libertatea de exprimare ARTICOLUL 30 (1) Libertatea de exprimare a gndurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare n public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzis. (3) Libertatea presei implic si libertatea de a nfiinta publicatii. (4) Nici o publicatie nu poate fi suprimat. (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare n mas obligatia de a face public sursa finantrii. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particular a persoanei si nici dreptul la propria imagine.

486

(7) Sunt interzise de lege defimarea trii si a natiunii, ndemnul la rzboi de agresiune, la ur national, rasial, de clas sau religioas, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violent public, precum si manifestrile obscene, contrare bunelor moravuri.

Se pare ca punctul 7 e in contradictie directa cu punctele 1 2 4 6 . Ce sa inteleg din asa ceva ? Legea se contrazice pe ea insasi ? Mai intii se declara ca libertatea de exprimare este inviolabila si cenzura este interzisa apoi se intoarece foaia si se interzice o gramada de lucruri care tocmai fusesera declarate de neinterzis adica inviolabile. Ori in momentul in care exista in constitutie legi contradictorii inseamna ca nu se respecta nici una si nici alta. fiindca daca ai pus in constitutie si legea si contradictia legii atunci dreptatea devine ceva asa la cheful judecatorului care poate sa respecte fie legea fie contradicitia legii. Si prin urmare ... nu exista nici o lege !
(8) Rspunderea civil pentru informatia sau pentru creatia adus la cunostint public revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestrii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, n condiiile legii. Delictele de pres se stabilesc prin lege.

Care va sa zica de asta cind am mers la edituri m-am trezit cu surpriza sa aflu ca nu accepta nimeni sa imi publice cartea mea fiindca mi s-a spus ca defaimez institutiile statului si Biserica. Se pare ca chiar in clipa de fata defaimez pina si Constitutia tarii ca fiind nu tocmai perfecta. Aceasta Constitutie a Tarii este totusi facuta de oameni si cum nimeni nu este perfect atunci e omeneste a gresi. Dar amintiti-va ca desi Humanum erare est ! totusi Perseverare est Diabolicum ! Iar daca vine vreun om ca sa va arate o greseala in Lege trebuie sa ginditi problema iar daca e gresita legea atunci trebuie schimbata. Autoritatea de a schimba legi o au cei alesi in functiile respective , dar autoritatea de a analiza si de a comenta legile si chiar de a le critica daca e necesar , trebuie sa o aibe orice om fiindca asta inseamna democratia. Nu poti interzice unui om sa comenteze Constitutia Tarii . Si daca critica este corecta si bine intemeiata cu efecte benefice asupra societatii atunci nu ai dreptul sa o interzici. Pe ce motive critic oare eu institutiile statului ? Pe motivul ca eu nu am nici o sursa de venit si nici un loc social pe lumea asta iar institutiile statului sint incapabile sa rezolve aceasta problema . Nivelul de trai ARTICOLUL 47 (1) Statul este obligat s ia msuri de dezvoltare economic si de protectie social, de natur s asigure cettenilor un nivel de trai decent. (2) Cettenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate pltit, la asistent medical n unittile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurri sociale publice sau private, prevzute de lege. Cettenii au dreptul si la msuri de asistent social, potrivit legii. Iata ca nu doar oamenii trebuie sa respecte niste legi fata de Stat ci in Constitutie sint prevazute si obligatiile pe care le are Statul fata de oameni. Fiindca la urma uma urmei pentru asta a fost creat Statul ca sa fie o entitate care sa aibe grija de oameni si sa le ofere un nivel de viata superior fata de situatia de anarhie totala cind am fi fost fiecare de capul lui si fiecare ar fi trait dupa regulile sale proprii. Statul e obligat prin lege sa asigure oamenilor un nivel de viata decent.

487

Eu prin protestul pe care intentionez sa-l fac vreau in curind intentionez sa atrag atentia Statului ca nu isi face datoria. Eu de multi ani nu am absolut nici un venit oficial. Cred ca este obligatia Statului sa imi asigure acest venit lunar din care sa traiesc. Acum traiesc din pomana parintilor dar asta nu poate continua la infinit. Pretind Statului sa isi respecte obligatiile pe care le are fata de oameni conform Constitutiei. Am scris Legea Dreptului la Existenta care inseamna un sistem de protectie sociala realist si drept deoarece institutiile actuale de ajutor social sint fie nedrepte fie ireale. Situatia mea de om fara venit social a fost adusa de mai multe ori in atentia angajatilor de la Asistenta Sociala dar niciodata nu s-a rezolvat nimic. Prin urmare asistenta sociala actuala este o institutie utopica incapabila sa ajute pe nimeni , exista dar nu functioneaza . Apoi situatia cu pensiile si ajutorul de somaj sint nedrepte fiindca sint sume diferite acordate unor oameni care nu muncesc. Deoarece decizia apartine unor persoane particulare , adica pe romineste spus fiindca medicul decide acordarea sau nu a pensiei pe caz de boala atunci apare evident spaga si coruptia. Oricine poate primi ajutor social daca da o spaga la cei autorizati sa imparta banii sociali. Cu cit dai mai multa spaga cu atit sumele primite ca ajutoare sociale sint mai mari (vezi gradele de pensie ) Asta stiti cu totii ca este realitatea. Prin Legea Dreptului la Existenta se elimina toti acesti intermediari intre banii publici si oamenii saraci. Astfel dispare total si realist orice coruptie si orice nedreptate. In plus dispare umilinta si jignirea care se aduce fiintelor umane prin ajutoarele sociale fiind considerati pomanagii si cersetori si paraziti sociali. La urma urmei directorul de la asistenta sociala , nu tot din banii statului isi cumpara vila si masini de lux ? De ce ala nu este pomanagiu si cersetor ? Eu nu mai vreau sa mai fiu un cersetor pe lumea asta. Nici sclavul cuiva nu vreau sa devin. Nici bolnav psihic nu admit ca sint ! Nu admit ajutor social fiindca este umilitor , nu admit pensie pe caz de boala fiindca nu sint bolnav , nu admit sa ma angajez ca subaltern nicaieri fiindca sint cel mai destept om de pe planeta si nu pot fi subalternul nimanui ! Si nici sef nu vreau sa fiu nimanui . Nu vreau nici un alt ban decit cei proveniti din Legea Dreptului la Existenta ! Dupa ce se accepta legea asta de catre oameni abia dupa aia o sa si muncesc si eu pentru societate. Dar pina cind nu exista in lume Legea asta a dreptului la Viata , pina atunci este o mare rusine ca un om sa munceasca si sa isi vada de familia sa fiindca prin munca pentru sustinerea Sistemului devine complice la toate crimele sociale facute impotriva saracilor. Daca un boschetar moare inghetat afara iarna aceea este o crima de care sintem vinovati noi toti care am asistat indiferenti la moartea acelui om. Dar mai rau decit moartea e toata suferinta psihica pe care o traieste acel om aceea este adevarata crima . Fiecare din cei care asistam indiferenti la astfel de drame si ne vedem in continuare de viata noastra ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat sintem fiecare cite un criminal prin indiferenta . De aceea nu poti fi judecator sau avocat daca tu mai intii esti un criminal prin idiferenta . Nu poti fi nici preot fiindca mai intii esti criminal prin idiferenta . De psihiatri nici nu mai vorbesc ca aia sint criminali oricum fiindca ei sint platiti sa fie criminali , sint calaii societatii. Aia sint linia intii de contact cu toate cazurile disperate de nedreptate sociala si sint platiti sa suporte toate dramele crunte pe care le creeaza indiferenta voastra. Psihiatrii sint platiti de catre voi pentru ca voi sa aveti constiinta impacata , ca nu voi sinteti ucigasii saracilor ci ca saracii sint bolnavi psihici si sufera datorita bolilor mentale nu datorita indiferentei voastre si furturilor voastre. Fiindca voi cei care aveti o viata decenta sau buna , (imi inchipui ca un avocat sau un judecator nu traieste tocmai rau ) voi 488

sinteti aceia care ati furat acesti bani din care traiti voi bine , de la cei care mor pe strada inghetati de frig si care umplu spitalele de nebuni din disperarea saraciei . De aceea toti cei care mergeti la munca sinteti in fata lui Dumnezeu niste hoti si niste criminali ! Mai intii trebuie sa luptam pentru o lume dreapta si doar dupa ce reusim sa facem lumea sa aiba macar un minim de bun simt si onestitate abia pe urma putem munci si pentru noi insine. Eu nu sint un idealist sa visez la o lume perfecta. Eu pretind o lume doar un pic mai buna decit rahatu asta de lume in care traiesc acum. Pretind sa dea Statul la cei saraci macar o punga de biscuiti pe zi oricui , dar real nu utopii constitutionale pe care oricum nu le respecta nimeni . E prea mult oare sa am si eu dreptul macar la o punga de biscuiti pe zi ? Pentru asta ma lupt nu pentru altceva. Nu pentru o lume perfecta nu pentru nemurirea sufletului ci pentru o nenorocita de punga de biscuiti pe care cu toate prevederile constitutionale si cu toate declaratiiile voastre religioase ca sinteti crestini totusi nimeni nici Statul si nici oamenii nu admit sa-mi deie o punga de biscuiti fara munca . Eu pretind de la voi sa va respectati tocmai propriile voastre legi , propria voastra Constitutie legislativa si propria voastra religie crestina ! Culmea ca pentru asta ma internati mereu in spital fiindca imi cer si eu dreptul la o punga de biscuiti pe zi ! Eu o sa incerc sa deschid un proces in justitie impotriva spitalului psihiatric si chiar impotriva Statului fiindca Statul nu imi garanteaza drepturile de om prevazute in constitutie care si aia e vai de capul ei plina de defecte. Dar macar aia daca s-ar respecta ! Dar ce sanse am eu macar sa deschid procesul ? Nu imi pun problema sa cistig procesul in justitie , dar macar daca as putea sa-l deschid . Eu mi-am vindut apartamentul gindind ca acei bani o sa am reprezinte o putere pe care s-o folosesc atit ca sa-mi public cartea cit si sa ii investesc intr-un proces impotriva Statului ca sa reusesc sa fac astfel suficienta agitatie publica incit sa ajung sa pun problema acestei Legi in atentia si in discutia intregei tari. Dar in loc sa foloseasca acesti bani in astfel de scopuri nobile au ajuns sa fie furati de un taranoi betivan care se cheama tatal meu ca sa isi cumpere el masina de lux si sa se laude el ca-i mare boier in fata lumii. M-au furat cu ajutorul psihiatriei declarindu-ma nebun si luindu-mi toti banii Nu cred ca o sa-mi dea vreun ban ca sa deschid eu vreun proces , fiindca daca eu cistig procesul atunci si parintii ar trebui pedepsiti fiindca ei m-au internat si m-au furat de bani. Poate doar sa incerc sa vind calculatorul pe care scriu acum sa fac rost de bani de proces dar odata ce am intrat acolo inapoi la spital ma leaga de pat baga injectiile in mine si sint ca si mort . Ar fi trebuit sa fie si un alt om de partea mea care sa ramina in afara spitalului si care sa se ocupe de problema asta a procesului in justitie. Adica eu fac pe-a martirul in spital , altu sa faca agitatie pe afara. Ca ar avea si cu ce , un om nevinovat e legat de pat si torturat de niste maniaci oficiali mai nebuni decit nebunii . Caci e groaznic de chinuitor sa fii legat de pat. Sfintu Andrei a fost legat de cruce doar cu fringhii si a murit in doua zile. Fata de la Tanacu a fost si ea legata de cruce si a murit in 3 zile. Asadar e foarte chinuitor sa fii legat imobilizat total e o suferinta scirboasa si mortala. In cazul meu probabil ca voi avea parte de o rastignire prelungita prin diverse metode medicale care vor permite o suferinta cu mult mai indelungata si cu mult mai chinuitoare decit rastignirea antica pe cruce. Plus ca fiind legat n-ai incotro si datorita perfuziilor trebuie sa te pisi in pat care ramine balta subt tine ca este pusa o folie de plastic subt cearsaf . Asadar in timpurile moderne se practica rastignrea de foarte lunga durata intr-o balta de urina si voi fi legat si de miini si de picioare si de cap. Nu cred ca-mi pot imagina ceva mai oribil ca mod de muri . Ar merita sa stie oamenii de crima care se petrece chiar subt nasul lor in mod oficial . Dar din pacate alaturi de mine nu este nici un om , sint complet singur. Daca mai era inca 489

cineva cu mine as fi putut face multe. Dar fiindca sint complet singur , sint complet condamnat. Asadar probabil ca nu-mi ramine decit sa deschid proces inaintea lui Dumnezeu. Singurul mod prin care mi se poate face dreptate este sa prind criminalii in flagrant delict si astfel sa-i dovedesc ca sint criminali si nu medici. Conform celor scrise in cartea mea protestul meu social o sa inceapa prin taierea unei crengi din copacul din fata primariei. Desigur taierea unei crengi dintr-un copac este un act de vandalism dar Primarul orasului a taiat crengile la toti copacii din oras deci normal ar fi sa fie acuzat mai intii primarul de vandalism si apoi eu. Apoi la interventia politiei voi refuza sa fiu arestat si daca utilizeaza forta atunci ma voi apara considerinduma in legitima aparare. Spre rusinea societatii ca aresteaza un scriitor ma voi lupta cu politistii folosind drept arma cartea mea fiindca sint un intelectual iar cartea mea are 1200 pagini si cintareste 4 kg. Deci ca intelectual voi lovi in politisti doar cu o carte , nu cu pumnii nici cu picioarele ci numai cu cartea . Atit ! Pentru aceasta infractiune deosebit de grava de a fi lovit un politist cu o carte voi ajunge imediat internat in spitalul de nebuni. Acolo in spital o sa protestez in continuare impotriva societatii prin Greva Foamei si prin impotrivire fizica la detentie. Adica fiindca eu ma consider o fiinta libera si consider ca nu are nimeni nici un drept asupra mea , deoarece in conflictul cu politia am fost in legitima aparare asadar n-am incalcat nici o lege atit de grav in cit sa fiu retinut la gratii . Si atunci pentru a protesta in continuare in spital si pentru a ma declara in continuare nevinovat o sa iau vreun obiect sa incerc sa sparg usa spitalului de nebuni. Fiindca daca sint nevinovat atunci ar trebui sa fiu liber sa ies de acolo si nu are nimeni dreptul sa ma retina . Deci pur si simplu nu voi accepta detentia nu voi coopera cu temnicerii . Fiindca daca eu accept detentia si daca accept regulamentul spitalului inseamna ca nu mai protestez. Deci voi protesta lovind cu ceva in usa. Si atunci ma vor lega de pat si nu-mi vor mai da drumul niciodata fiindca cum imi da drumu iarasi sparg usa. Vor trebui sa ma lege si de miini si de picioare si de cap. Fiindca daca protestez prin greva foamei atunci or sa vrea sa-mi puna perfuzie. Daca am picioarele libere atunci conform protestului sint obligat sa-mi scot tubul din vena cu picioarele sau cu dintii . Caci altfel se cheama ca am renuntat la protest daca accept sa colaborez cu medicii . Deci voi fi un ceea ce numesc ei bolnav necooperant asupra caruia toate legile si toti oamenii le dau medicilor drepturi totale. Ma intreb daca medicii au si dreptul de a ucide pe un bolnav necooperant. Desigur legal nu exista condamnarea la moarte si la tortura dar practic acolo la nebuni este un loc uitat de lege. Suferinta pe care o traieste un om legat de pat e oribila fiindca nu poti sa te intorci in pat si asta devine dupa o vreme foarte dureros. Am facut odata asa un protest si stiu ce inseamna , e aproape ca un fel de rastignire pe cruce de chinuitor ce este. Dupa 24 ore nu am mai rezistat am cedat . Dupa numai 24 ore ma simteam asa de rau aproape incit nici nu mai puteam vorbi , probabil si de la otravurile care imi fusesera administrate subt numele de tratament Acuma sper sa rezist multa vreme. Singurul mod in care pot dovedi lumii ca medicii psihiatri sint niste criminali si nicidecum medici este doar acela de a muri pur si simplu asa legat acolo de pat. Numai asa pot desfiinta definitiv psihiatria ! Caci aceasta activitate umana trebuie desfintata total si fara nici un compromis. Psihiatria trebuie sa dispara din lumea asta odata pentru totdeauna. Trabuie sa punem capat odata pentru totdeauna la vinatoarea de vrajitoare si la arderile pe rug si la stigmatizarile sociale. Odata ce voi intra in spital nu voi pleca de acolo si nu mai voi opri din protestul meu pina ce nu deschid usile acelei temnite ilegale . Sa fie toti nebunii liberi ! Cine a facut o infractiune acela sa plateasca legal pentru infractiunea lui , dar cine nu a facut nici un rau si nu a incalcat nici o lege acela trebuie obligatoriu sa fie liber si cu drepturi legale depline ! 490

Chiar si aceia intr-adevar bolnavi trebuie sa fie liberi. Sa aibe dreptul sa mearga pe strada liberi chiar si inconstientii si societatea sa aibe grija de ei nu sa-i inchida pe cei inconstienti 50 oameni intr-o camera cu 30 paturi unde sint batuti in fiecare zi de catre niste infirmieri sadici si care fiind nevinovati traiesc intr-un regim de teroare si chin sufletesc groaznic. Citez pe nebunul Marius , un tinar de 20 ani inconstient care urla incontinuu Nu vreauuu ! Nu-mi placeee! Altceva nu cred ca stie sa zica , nu cred ca stie cum il cheama. Dar stiu ca este batut aproape in fiecare zi de catre infirmieri ca sa il faca sa taca sa nu mai racneasca. Dar el fiind inconstient degeaba il bati ca nu poate sa inteleaga si tot racneste incontinuu Nu vreauuu ! Nu-mi placeee ! Arghhh ! Nu-i agresiv ci doar racneste asa urit de tot inspaimintator. Este intr-adevar nebun. Dar oamenii se poarta cu el mai rau decit daca ar fi un animal. Eu cred ca chiar si acel om care este intr-adevar bolnav trebuie sa fie liber atita timp cit nu a savirsit nici o infractiune. Nu este drept sa condamnati un om la puscarie pe viata fara nici o judecata numai asa fiindca nu va place voua sa vedeti un astfel de om liber pe strada. Daca un om face o crima sa fie pedepsit condorm legii indiferent ca are sau nu discernamint. Dar nu ai voie sa pedepsesti niciodata un om inainte de a face vreo fapta penala. Daca nu a savirsit nici o crima atunci nu ai voie sa tii un om intr-o puscarie pe viata. Dati-va seama ca o boala totusi nu este o crima. Un om bolnav are si el dreptul sa traiasca pe lumea asta . Iar voi pedepsiti un om bolnav inconstient cu mult mai groaznic decit pe un criminal . La puscarie macar nu iti da tratament psihiatric dar in spitalul de nebuni iti administreaza fortat de doua ori pe zi cite o portie de otrava . Asta este crima ! Eu stau si ma intreb daca acei bolnavi psihici de la Socola nu cumva au fost imbolnaviti chiar de medici cu tratamentul lor. Fiindca dai niste chimicale la un om dar nu poti sti niciodata ce efect au nu ai cum sa-ti dai seama ce conexiuni distrug acele chimicale in capul cuiva. Nu puteti fac experimente pe oameni nevinovati asta este crima. Si trebuie dovedit concret ca este crima , cu un cadavru pe masa caci numai asa medicii chiar pot fi condamnati la puscarie si la rusine publica. Cum a fost spre exemplu cazul de la Tanacu. Calugarii erau considerati oameni Sfinti si orice ar fi sus oricine si orice pacate ar fi facut calugarii ei tot oameni Sfinti ramneau in ochii lumii. Ca doar exorcizari au mai facut de multe ori , nu era prima data cind faceau astfel de fapte si nu s-a legat nimeni de ei crezind ca e corect ceea ce fac. Ei doar si-au respectat regulamentul manastirii si al calugariei lor ! Dar in clipa in care au avut un cadavru pe masa doar atunci toti oamenii au putut vedea adevarul despre calugari ca sint niste criminali . La fel trebuie aratat adevarul si despre psihiatri. Nu sint medici ci sint criminali. Ceea ce fac ei in fiecare zi acolo este crima nu medicina. Fac rau oamenilor nu fac nici un bine nimanui. Dar nu am cum sa dovedesc asta decit expunindu-ma pe mine insumi la intreg arsenalul lor de metode de tortura . Numai daca ies de acolo teapan mort doar asa pot dovedi crimele lor . Caci doar nu ma leg eu singur de pat ! Eu doar protestez si eu pentru drepturile mele. Cer si eu o punga de biscuiti ! Dar voi de ce ma legati de pat ? De ce nu-mi dati punga mea de biscuiti ? Omoriti un om pentru ca a cerut o punga de biscuiti ? Atunci care este nebunul eu sau voi ? Majoritatea oamenilor care au citit cartea mea completa m-au declarat foarte inteligent si talentat iar jumatate dintre cititorii mei m-au declarat chiar geniu. Si ? Si nu ar trebui sa primesc si eu ceva pe lumea asta ? Ceva prin care sa vad si eu ca sint respectat de societate , vreo functie vreun premiu adica vreun ban vreo dreptate sociala ceva , o recunoastere sociala ? 491

Se pare ca nu . Soarta geniului e clasica. Intotdeauna geniul moare de foame si este tinta intregii batjocuri a omenirii. Ei dar de data asta apoi chiar de foame o sa mor la propriu . Geniu legat de pat de miini si de picioare , condamnat la moarte in chinuri fiindca a taiat o creanga . Ca va vedeti voi rusinea voastra ca macar sa nu mai aveti pretentia ca sinteti corecti. De nu stiu citi ani tot imi cer si eu vreun drept social si nu mi-l da nimeni. De ce ? De ce Doamna Doctor are dreptul sa traiasca si eu nu ? De ce domnu judecator are dreptu sa traiasca si eu nu ? Raspunsul e simplu : Fiindca oamenii sint mirlani. Nu ne intereseaza ! De ce credeti ca doamna doctor ma declara imediat nebun ? Ca sa nu fie obligata sa-mi dea inapoi banii mei. Caci daca dumneaei are un salar si cistiga bine atunci din banii mei a furat. Toti traim in aceasta lume si banii statului sint ai nostri si avem toti dreptul la ei. Dar unii fura acesti bani pretinzind ca numai ei merita si altii nu . Ca sa poata fura atunci declara nebuni pe cei care isi cer si ei dreptul de a trai. Adica doamna doctor psihiatru ma va ucide pe mine ca sa traiasca ea. Am intilnit acolo un caz in care un tinar de vreo 20 ani a incercat sa se sinucida fiindca era boschetar fara locuinta si era iarna si nu mai putea suferi frigul si a vrut sa se sinucida de frig. Iar doamna doctor il declara pe acel baiat nebun fiindca altfel ar trebui sa recunoasca adevarul ca acel baiat nu are casa si bani si nu are o viata decenta fiindca doamna doctor cistiga bine , dar ca sa cistige ea bine altu tre sa fie saracit si furat de tot ce are. Banii nu cad din cer nu vin asa din neant ci banii se iau din buzunarul altor oameni iar daca baiatu ala a vrut sa se sinucida de saracie este fiindca doamna doctor i-a bagat mina in buzunar si i-a furat absolut tot. Dupa ce l-a furat acuma il declara nebun ca sa nu poata nimeni sa o acuze de furt. Iar acuma o sa ma acuze pe mine de delir mistic fiindca spun acest simplu adevar. Toata lumea , dar absolut toti oamenii fara exceptie sint impotriva Legii dreptului la Existenta fiindca oamenii se urasc unii pe altii . Oamenii nu pot concepe ideea comica sa isi dea bani unii altora pe degeaba fiindca oamenii traiesc in mentalitatea de a-si lua banii unii altora. Fiecare om daca poate vrea sa ia bani , nu sa dea. Adica fiecare om in viata asta isi pune toata intelignta de care e in stare ca sa gaseasca o solutie prin care sa ia banii altor oameni din buzunarul lor si sa ii treaca in buzunarul lui. Iar acuma ideea sa dea altora bani din buzunarul lui pe gratis asta e ceva impotriva intregii educatii de o viata intreaga. Oamenii vor sa se fure unul pe altul si sintem o societate de hoti si mincinosi , iar acuma hotii evident ca sint impotriva unei legi drepte care i-ar obliga sa fie corecti si sa returneze pagubasilor o parte din bunurile furate. De aia pur si simplu oamenii rid cind aud de legea asta li se pare cea mai buna gluma pe care au auzit-o vreodata. Ca oamenii sa se iubeasca unii pe altii e ceva complet inacceptabil si imposibil desi toti se pretind mari crestini si crdinciosi in Hristos. Doctorita psihiatru are icoane pe peretii cabinetului ei , iar judecatorii au cruce mare de lemn in tiribunal pusa in fata tuturor oamenilor ca sa arate crestinismul lor. Dar nu sinteti decit niste mincinosi ipocriti , si datoria mea este sa va dovedesc voua aceasa minciuna in care traiti. Nu vrea nimeni sa-mi dea o punga de biscuiti pe gratis fiindca punga mea de biscuiti oferita in mod legal ar inseamna o crestere a impozitului pe salar la fiecare om cu vreo 10% . Doamna doctorita psihiatru ar putea fi de acord sa dea uneori o tigara lu nea Vasile si chiar se crede generoasa spera probabil sa ajunga si in raiu crestin pentru tigara aia data la cite un bolnav cind trece prin salon. Dar daca se pune problema sa deie cam 10 % din salar obligatoriu prin lege pentru cersetori asta e deja prea mult . E in stare sa ucida un om pentru 10 % din salariul ei lucru pe ce care il voi demonstra concret. O sa va dovedesc ca mai degraba ma omoara decit sa-mi dea mie 10 % din salariul ei. Si stai putin 492

ca nu-i vorba numai de salarul oficial. Daca se aplica Legea Dreptului la existenta asa precum am scris eu in carte atunci doamna doctor va trebui sa dea impozit si din toate spagile pe care le ia ca doar nu traieste nimeni numai cu salariul oficial. Fiecare fura cum poate iar eu am pus impozit si pe ceea ce fura lumea ca am scris in aplicarea legii sa se ia impozit si pe avere pentru sustinerea Legii Dreptului la Existenta. Asa incit e vorba de sume cam mari date pentru saraci. De aia o sa ma omoare doamna doctor si toti angajatii spitalului si toti judecatorii si toti vocatii si toti directorii de edituri si absolut toti oamenii cu care am vorbit despre aceasta lege. Fiindca e prea mare sacrificiul care li se cere oamenilor sa dea sume mari de bani din buzunarul personal pentru binele general . In statele civilizate este un impozit foarte mare pe venit. In Franta se ajunge pina la 50 % si de asta acolo in acele tari protectia sociala chiar functioneaza. Dar pina si acolo in acele tari ceva tot ramine putred in Danemarca. Oamenii si-au facut singuri o viata buna dar au pierdut pe Dumnezeu si fara Dumnezeu oamenii incep sa innebuneasca isi pierd reperele normalitatii. De aceea pina si acolo trebuie Legea Dreptului la Existenta in felul scris de mine adica data de la Dumnezeu si nu de la oameni. Caci nu se poate sa construim o lume lipsita de Dumnezeu. E noapte. Mi-am luat o sticla de vodca. Stau pe balcon si ma uit cu groaza la Spitalul Socola. Teoria e usoara , practica ne omoara. Trebuie sa ma duc acolo peste citeva zile. Beau si pling de frica. Ascult muzica corul din Aida procesul de judecata a lui Radames . Ma simt de parca m-as fi intors cu ani in urma cind exista opera in oras si parca s-au coborit din amintire acum in jurul meu judecatorii aceia lugubri de la opera invesmintati in haine de calugari ce stateau in intuneric luminati doar de niste flacari ce le tineau in miini care le dadeau un aspect de spectre ale mortii si cintau greoi si strivitor ca si zidurile destinului care ma inconjoara. Mi-e frica si pling de frica caci ma uit de pe balcon la spitalul Socola se vad luminile in noapte si gindul ma poarta inapoi si inainte prin timp acolo in iadul acela. Ma vad deja acolo legat de pat caci amintindu-mi trecutul imi vad viitorul si simt parca deja durerile fringhiilor care o sa imi lege miinile si picioarele. Simt chinuiala aia sleita si timpul ala care capata valori infinite acolo. O sa ma chinuie mai rau decit pe Hristos , o sa ajung ca Prometeu titanul care a furat focul din cer si l-a daruit oamenilor iar pentru asta zeii l-au pedepsit legindu-l mii de ani pe stinca Elbrus unde in fiecare zi venea vulturul lui Zeus si ii smulgea carnea de pe trup . Nenorocirea lui era ca era nemuritor si chinul lui era vesnic. Logica imi spune ca desi nu o sa maninc nu o sa mor si atunci cine stie citi ani voi sta legat si chinuit in fiecare zi cu tratamentul medicilor prin care iti smulge in fiecare zi o bucata de creier. Ma uit prin intunericul noptii la luminile spitalului care sclipesc stins in noapte ca un monstru care ma pindeste in bezna tacut si linistit sigur pe prada lui care o sa ma inghita definitiv peste citeva zile. Asta e viata. E o lupta crunta pentru supravietuire fara de mila si fara de iertare. Trebuie sa ucizi pe altii ca sa traiesti si traieste cine este mai puternic. Daca refuzi sa ucizi pe aproapele tau atunci platesti crunt pentru luxul de a fi fost bun la suflet. Asta e soarta ce te asteapta daca refuzi sa musti din aproapele tau. Gratiile spitalului de nebuni ! Cei care pierd lupta vietii ajung acolo in maruntaiele monstrului acela care pindeste in bezna noptii ca un fel de balaur sa infasce pe toti cei slabi si buni la suflet pe toti cei saraci cu duhul . Acolo e locul in care nu as vrea sa mai ajung niciodata acolo e iadul pe pamint. Si tocmai acolo trebuie sa reusesc sa ajung . Acolo ma duce destinul . O sa ma bag eu singur in pintecul monstrului acela ca sa-l distrug . E datoria mea si destinul meu . Voi schimba lumea sau macar voi muri incercind.

493

Ultimele zile
Mai sint doar trei zile pina la momentul conflicului dintre mine si lume. Nu-mi vine sa cred ca inca mai scriu , probabil ca o sa scriu pina in ultima clipa. Dupa cum zicea si Nina : Tu scrii asa de mult fiindca esti singur si nu ai cu cine sa vorbesti. Azi am fost la psihiatri si le-am dus absolut tot ce am scris in ultima vreme cu scopul de a nu putea spune ca nu au stiut ce fac. Eu le-am oferit absolut tot ce am scris , atit cartea mare cit si ultimele scrieri. Dar nu stiu daca le-o fi citit cineva. Fiindca eu cind m-am prezentat a doua oara la comisia de medici am scris dinainte tot ce aveam de spus pe o foaie , deoarece eu ma bilbii le-am dat scris tot ce am avut de spus. Dar ei s-ai uitat la foaia aceea si au spus Este prea mult de citit , noi nu avem timp sa citim tot ce ai scris tu aici. Era doar o singura foaie , o singura hirtie scrisa pe ambele parti , oferita unei comisii de medici , dar totusi nu au fost in stare nici macar sa citeasca o singura foaie. Pai atunci cum judeci tu un om daca nu citesti nici macar pe scurt rezumatul a ceea ce am avut de spus ? Eu am scris 1300 pagini , iar tu ca judecator psihiatric ai obligatia sa citesti toate cele 1300 pagini inainte de a da un verdict , altfel nu ar trebui sa ai voie sa te pronunti asupra unui om pina nu cunosti in detaliu totul despre el. Acuma doamna doctor pe care o stiam eu nu era acolo era plecata in concediu , asa ca i-am dat scrierile mele la sefa ei , aia care de fapt a pus prima stampila pe internarea mea. Fara sa stie absolut nimic despre mine , fara sa ma fi vazut niciodata in viata ei , numai cit a intrat mama pe usa la e in cabinet si a inceput a vorbi mama , cica doctorita ar fi spus : Cum ? Sta intr-o pestera ? Vai , de mine ! Dar cum se poate asa ceva ? Cum sa stea un om intr-o pestera? Bine ca l-ati adus la noi ! si imediat a trintit stampila pe hirtie aprobind internarea mea de urgenta. Fara sa ma fi vazut macar niciodata , fara sa fi citit macar un rind din scrierile mele. Nici macar nu a vazut pe om si deja il considera nebun inainte de a-l vedea. Va dati seama ce inseamna sa ai putere absoluta si sa nu raspunzi in fata nimanui de faptele tale ? Practic nu exista nici o autoritate care sa o poata contrazice pe ea si de aia face absolut ce vrea fara absolut nici o frica si fara nici o retinere ca ea e mare sefa. In societate oamenii se tem sa faca rau unul altuia fiindca stiu ca poate exista o pedeapsa , fie se apara omul direct in legitima aparare fie intri in vreun proces de justitie. Dar aicea nu se teme nimeni sa faca vreun rau deoarece daca esti declarat nebun ti-ai pierdut deja definitiv orice sansa sa te mai aperi veodata , nici macar post mortem nu ti mai face dreptate. Adica daca politia gaseste un cadavru iti mai face dreptate ,dar daca mori in spital subt diagnosticul de schizofreinic , nu condamna nimeni pe medici. Voi stiti cum s-a nascut psihiatria moderna ? Au prins odata politia un vagaond pe

494

strada si l-au dus la azilul de nebuni. Acolo o comisie de medici mai intii la-u interogat si au aflat ca este singur si nu are pe nimeni nici rude nici prieteni nici cunoscuti. Pe urma lau poftit sa se aseze pe un pat si pentru prima data in istoria omenirii au pus electrozi pe un om si au experimentat sa vada ce se intimpla cu un om daca ii electrocutezi creierul. Au pus ei acolo mai intii 80 volti , si dupa ce l-au zgiltiit bine pe urma au oprit curentul si l-au intrebat cum se simte . Iar omul a spus E oribil ceea ce faceti ticalosilor ! La care psihiatrul a zis : Cum ? E oribil ? Mariti va rog tensiunea si dati drumul din nou la curent a spus domnul medic ( va dati seama ca nu puteau sa-i dea drumul in halul asta caci ar fi mers la politie sa-i reclame , deci trebuia anihilat cumva omul ala definitiv )Cind au ajuns la 110 volti , l-au intrebat iarasi Cum te simti ? Dar omul nu mai puea raspunde , era treaz , avea reflexe , era sanatos si intreg la trup , nu se observa nici o urma de arsura , dar nu mai era constient. Pe urma domnii doctori s-au felicitat reciproc pentru reusita experimentului , si culmea culmilor e ca si-au publicat cercetarile si s-a instaurat in psihiatrie moda electrosocurilor. In loc oamenii aceia sa fie arestati pentru crima ei au devenit celebri , si parintii psihiatriei actuale. Au inventat practic o metoda de a ucide un om fara sa ii poata condamna absolut nimeni. Fiindca uite omul nu e mort , inca se misca , maninca , ba chiar mai poate sa spuna si citeva cuvinte ... Crima psihiatrica este permisa si chiar incurajata de societate. Oamenii vor sa scape de niste indivizi nedoriti si au gasit o metoda de a-i elimina pe nedoriti fara sa-i omoare de tot. Si politistul are dreptul sa ucida legal are voie sa poarte pistol si sa traga. Dar totusi nu trage cu prea mare usurinta in oameni , fiindca stie ca va trebui sa de socoteala de fiecare glont ce il trage intr-un om , va trebui sa raspunda pentru ce motive a tras si daca motivele nu sint foarte bine intemeiate atunci politistul face puscarie. Dar psihiatrul este precum un politist ce a primit un pistol si are dreptul sa traga in absolut oricine in se pare suspect. Incit psihiatrul chiar trage in oameni absolut toate gloantele pe care le are in arma si pe urma mai da si in cap cu arma aia chiar daca nu mai are gloante in ea. Adica ea are 30 paturi in camera de nebuni la gratii , deci are 30 cartuse in arma de vinatoare , si in mod legal nu ar mai avea voie sa interneze oameni peste numarul de locuri in spital , dar pentru ea nu mai conteaza baga 50 oameni in 30 paturi. Si mai vine si asistenta dimineata vesela si zice : Buna dimineata ! Ati facut sex baieti ? V-ati tras-o bine in noaptea asta ? si ride singura hohotind sinistru , ca si cum ar fi facut o gluma extraordinara . Acuma m-am intilnit cu doctorita sefa vrind sa-i sau scrierile mele. Nu a vrut nici macar sa vorbeasca cu mine , nici macar nu voia sa deloc primeasca foile ce voiam sa i le dau. Am avut noroc de o doctorita mai prapadita ce era pe acolo ca a luat ea foile de la mine si le-a dat la marea sefa . Aia e sefa mare de tot , a candidat chiar si la functia de Primar a orasului iti dai seama ca nu se coboara o asemenea mare personalitate ca ea sa discute cu mine iar ideea ca ar sta vreodata ea sa citeasca tot ce am scris eu e de domeniul absurdului hilar . Eu am tinut neaparat sa-i pun in mina toate scrierile mele ca sa nu fiu obligat sa zpun si eu ca Iisus Iarta-i Tata caci ei nu stiu ce fac ! O , nu , de data asta stiti pentru ca v-am dat tot in minuta eu mi-am facut datoria sa va aduc la cunostiinta totul. Daca voi nu cititi asta e problema voastra. In fata lui Dumnezeu eu voi cere osinda voastra vesnica , fiindca de data asta ati stiut ce faceti . Deodata imi dau seama ca nu puteam sa ma mai misc si nu mai stiam unde ma aflu. Eram confuz si ametit. Mi-am dat seama deodata ca eram legat de pat cu fata in jos , gura imi era infundata cu o cirpa amara ca sa nu pot sa tip si nici nu puteam vorbi nimic. Cineva imi freca spatele cu o bucata de vata muiata in spirt si imi zicea cu o voce blinda : Stai linistit baietele nu te agita iti facem doar o mica injectioara si imediat o sa te linistesti . O sa te faci bine ... Ai sa vezi ... Totul o sa fie bine ... Eu ma zbateam ingrozit incercind sa 495

scap . Au bagat injectia in mine si m-am molesit tot , mi se intuneca mintea , si nu puteam sa mai gindesc , nu puteam sa-mi amintesc ce s-a intimplat , cum de m-au prins , cind m-au prins , cum de m-au legat de pat ? Imi aminteam doar ca m-am dus la doctorita sefa sa-i dau foile cu scrierile mele , si apoi nu-mi mai amintesc nimic. Nu mai stiu cum am ajuns aici in spital . Ultimul lucru pe care mi-l aminteam era cum puneam foile in mina doctoritei. Probabil ca m-au prins atunci pe loc cind ii dadeam foile in mina la sefa o fi infipt injectia in mine vreun infirmier pe la spate ca nu l-am vazut si probabil am cazut imediat tranchilizat fara sa-mi mai pot da seama ce s-a intimplat si de aia nu-mi mai pot aminti nimic . Altfel nu-mi pot explica cum am ajuns asa deodata aici . N-am mai apucat sa tai nici un copac , m-au prins asa deodata brusc. Si nici macar nu-mi pot aminti cum m-au prins. Probabil asta e tot farmecul psihiatriei , poti sa bati pe un om poti sa faci orice cu el ca el nu are niciodata cum sa te auze vreodata fiindca oricum uita absolut tot daca bagi injectia in el . Am vazut cu ochii mei acolo oameni batuti de infirmieri care peste citeva zile de tratament nu-si mai aminteau deloc ca au i-ar fi batut cineva. Asa cred ca am patit si eu acuma . Probabil ca oi fi spus la psihiatri ca urmeaza sa tai copacul ala si cine stie cum doctorita o fi facut semn la vreun infirmier din spatele meu si au bagat pe loc injectia in mine. Asa-i mentalitatea lor spusa de nenumarate ori : Doar n-o sa asteptam sa faca bolnavul vreo prostie , trebuie legat imediat inainte de a apuca sa faca ceva. Deci mau prins , gata , s-a sfirsit totul. La urma urmei ce importanta avea copacul ? Poate e chiar mai bine asa ca acuma sint si mai nevinovat decit daca as fi taiat creanga aceea. Stateam intins pe pat legat cu fata in jos si ma resemnasem , traiam senzatia ca mi-am implinit datoria inaintea lui Dumnezeu. Am facut ce trebuia sa fac. De acuma gata nu mai pot face nimic sint legat , trebuie doar sa-mi astept moartea aici. Deodata am inceput sa simt niste intepaturi si o mincarime puternica pe spate. Probabil ca ma napadisera paduchii. Si ce tare ma piscau , ma zbateam neputiincios in fringhii si nu puteam sa ma scarpin. Nu stiu cum am reusit sa ma dezleg si m-am intors in pat cu fata in sus si atunci am vazut ca tot patul era plin de viermi , si trupul meu era acoperit de viermi ce mergeau pe mine , niste viermi negri si mici cu colti lungi si cu chipuri omenesti care se urcasera pe trupul meu si muscau din mine cu rautate. Am inceput sa tip si sa dau cu miinile sa dau viermii de pe mine. Si cum ma zbateam asa si tipam cit puteam de tare , m-am trezit deodata in camera mea de acasa inca tipind si zbatindu-ma. M-am uitat in jur neintelegind unde sint si unde au disparut deodata viermii si spitalul , apoi am inteles. Adormisem. A fost doar un cosmar. Nu m-au prins inca. Dar cit de real a fost totul ! Asa de realist a fost visul mai putin partea cu viermii , incit era absolut imposibil sa fac diferenta intre vis si realitate. Apoi mi-a spus Dumnezeu : Scoala-te din pat si du-te la avocat ! Du te rog si justitiei omenesti scrierile tale. Sa aibe si ei dinainte scris totul , sa nu care cumva sa se strezeasca cineva , sa-mi spuna cineva la Judecata de Apoi ca n-au stiut . Du-te ! Am intrat foarte stingher pe usa biroului de avocat simtindu-ma chiar ca nebun cu adevarat . Caci cunosc ce inseamna Justitia in tara la noi , am fost si la Judecatorie , am facut recurs si la Tribunal , am vazut , si mi-a fost deajuns. Stiu ca e absolut inutil sa discut macar cu vreun reprezentant al legii. Dar fiind trimis de Dumnezeu m-am dus. Am balmajit eu acolo ceva despre cauza mea. Doamna avocata cunostea deja cazul , fusese asta iarna mama la ea , si ar fi vrut sa deschida un proces impotriva spitalului care nu voia sa-mi mai dea drumul cu toate ca daca deschidea atunci procesul ar fi fost impotriva ei insisi , dar era aproape in stare sa se dea pe ea in judecata incit sa scap eu din spital. Asta iarna avocata i-a spus mamei Doamna eu l-as apara in instanta , dar pe cine sa apar ? Pe Imparatu Lumii ? Dumneata iti dai seama ca nici un avocat de pe planeta asta nu se baga in asa un caz ? 496

Evident , e ceva hilar in genu Imparatu Lumii da in judecata Planeta Pamint pe motiv ca nu il accepta nimeni ca imparat. De aceea nici nu m-am mai dus la nici un avocat fiindca nu avea absolut nici un rost , asa ceva nu-i de domeniul avocatului. Problema mea e ca nu pot sa reneg faptul ca sint Imparatul Lumii. Poate ca nu-i tocmai potrivita denumirea asta de Imparatu Lumii poate ar fi trebuit sa gasesc alta expresie de genu asta insa asta mi s-a parut cea mai potrivita sa ma autodenumesc tocmai fiindca are un oarescare simt al umorului. Motivul pentru care ma cred asa ceva sint teoriile acelea stiintifice cu Einstein . Dupa cum am spus in cartea mea eu sustin ca am reusit sa contrazic complet si definitiv teoria relativitatii. Cindva erau doar 2 oameni care citisera despre ideea asta ambiii absolventi ai facultatii de fizica si amindoi imi dadusera dreptate. Acuma au mai citit multi oameni aceste idei , si aproape toti mi-au dat dreptate multi dintre ei fiind oameni foarte destepti si culti. Problema unde nu ne-am mai inteles a fost ca daca ideile mele in fizica sint corecte atunci inseamna ca sint mai destept decit Einstein , deci sint Imparatu Lumii. Oricine imi zice : stai putin daca ai niste idei stralucite in stiinta asta asta nu inseamna ca esti de acuma imparatu lumii. Dar eu asa consider , ca a fi mai destept ca Einstein inseamna sa fii cel mai destept om de pe planeta si acesta este automat Imparatul Lumii . Atunci toti oamenii mi-au intors spatele si mi-au spus , ne pare rau esti destept , esti scriitor talentat , dar daca tu te crezi Imparatu Lumii atunci nu mai avem ce discuta. Dar stati putin , ca nu inteleg , oare nu aveti si voi un presedinte al tarii ? Pe acela cum de il acceptati , cum de ala nu este nebun ? Caci si acela se crede Imparatul Tarii . Pina si doamna medic psihiatru voia sa fie Imparateasa Orasului Iasi adica a candidat la functia de primar. Asa ca de ce ma acuzati pe mine ca ma cred si eu acolo imparatu lumii ? Voi v-ati ales tot felu de lideri bogati care majoritatea sint departe tare de inteligenta . Daca urmati pe niste lideri prosti este evident ca veti trai prost. Cine se lasa condus de un orb va cadea in groapa. Dar lasind la o parte asta , eu va intreb , un imparat al lumii mai are oare dreptul sa traiasca si el sarmanul imparat ? Acuma la avocat am mers ca simplu om amarit si speriat cae tocmai s-a trezit dintr-un cosmar tipind de frica . Stiu ca desi acuma a fost numai un vis peste trei zile visul asta va deveni realitate si mi-e frica mi-e groaznic de frica. De aia am mers la avocat sa vad si eu ca omu speriat daca pot sa ma apar cu ceva. Eu in trei zile trebuie sa iau toporu si ma duc sa tai creanga copacului. Nu pot schimba asta sint legat si cu un juramint in fata lui Dumnezeu dar hai ca nu asta ar fi problema , dar sint multe foarte multe motive pentru care trebuie sa fac asta. Adica Imparatu Lumii o sa deranjeze acuma putintel lumea . Iar lumea o sa il ia de minuta pe Imparatul Lumii o sa ii puna catuse pe miini si o sa il duca la lagarul de exterminare psihiatrica. Ca doar nu ma duce nimeni undeva sa-mi faca un bine , ma duce sa ma lege de pat si sa bage otrava in mine. Eu am fost acolo in spital si am vazut ce inseamna tratamentul . Intri acolo ca om normal si daca mai iesi vreodata atunci iesi de acolo tremurind incontinuu si esti obligat prin lege sa iei tratamentul acela al lor tot restul vietii. Ce vezi acolo in spitalul acela la sectia de gratii e ceva asemanator cu filmele despre lagarele de exterminare naziste. Daca nu taci esti batut , nu ai dreptul sa dai un telefon , nu ai dreptul sa asculti muzica , nu ai dreptul sa te dai jos din pat noaptea , iar la WC trebuie sa te scremi in fata camerelor de luat vederi adica esti supravegheat chiar si in WC . Daca te impotrivesti citusi de putin te leaga imediat de pat si baga injectii in tine. Iar daca nu vrei sa maninci iti baga cutitu in burta iti face o gaura prin care iti baga un tub in stomac si te hraneste fortat . Ia eu acuma urmeaza sa intru in lagarul asta de exterminare si sa infrunt tot ce 497

poate fi mai rau acolo. Si am mers la avocat sa vad in ce fel m-as putea apara. Totusi sa am iertare dar dupa aperea mea , a taia o creanga totusi nu e chiar o crima , este oare drept sa fiu pedepsit cu mult mai rau decit un criminal fiindca am taiat o creanga imbracat intr-o patura colorata ? Eu de aia ma duc acolo ca sa va fac pe voi sa va dati seama de nedreptatea lumii in care traiti , si mai ales in calitate de Imparatu Lumii sa va acuz moral de mirsavie , caci ati mai omorit pe unu ca mine pe cruce acum doua mii de ani. Dar in calitate de simplu om si nu de imparat a lumii am oare vreo sansa sa aduc la cunostiinta lumii nedreptatea care mi se va face ? Adica sa stiu macar ca chiar daca mor acolo cazul meu o sa ajunga in fata unui tribunal omenesc ? E vreo sansa ca vinovatii sa fie vreodata pedepsiti ? Daca tot urmeaza sa mor acolo in chinuri groaznice vreau sa incerc sa ma asigur cumva ca macar post mortem mi se va face dreptate. Discutind cu avocatul , nu prea am putut gasi un vinovat clar si nici niste motive clare de a acuza pe cineva anume. Mi-a propus sa ii consideram inculpati pe medicii care erau de garda in ziua internarii mele si sa-i acuzam penal de privare de libertate. Eu nu am acceptat asa ceva , eu am spus ca vreau sa dau in judecata Psihiatria insasi ca stiinta si nu medicii. La care avocata a facut o mutra din aia de genu : Imparatu Lumii da in judecata Planeta Pamint ! Dar totusi eu vreau dreptate , adica Justitie , nu vreau doar un tap ispasitor , nu vreau doar sa imi vars eu nervii mei pe cineva , vreau justitie nu razbunare , nu vreau sa dau in judecata pe un om nevinovat. Eu vreau sa dau in judecata spitalul si nu medicii . Cind am discutat cu doamna psiholog de acolo ea mi-a spus urmatoarele : Ce scrii tu aicea ? Ca sintem noi criminali si ca o sa ne acuzi in fata lui Dumnezeu ca te otravim aicea ? Dar stai putin ! Eu aicea sint doar un simpu angajat , de ce ma acuzi pe mine ? Eu doar maninc si eu o piine aici , am un servici sa imi cresc si eu copiii . Nu am facut eu pastilele astea , nu facut eu chstionarele astea psihologice , nu am creat eu Psihiatria , nu am facut eu regulamentul spitalului. Cind m-am angajat mi s-au pus in fata pastilele astea , chestionarele astea , sabloanele acestea de judecata , si mi s-a poruncit sa distribui aceste pastile dupa criteriile cutare si cutare. Eu aicea nu sint de capu meu , eu fac ce sint platita sa fac. Crezi ca eu stiu ce inseamna cartonasele astea colorate pe care ti le pun in fata la testu psihologic ? Eu fac ce mi s-a spus sa fac. Nu conteaza parerile mele personale , nu are nici o importanta daca eu sint sau nu de acord cu toate chestiile astea eu aici sint pur si simplu obligata sa le fac daca vreau sa am un servici. Asa ca nu ma acuza pe mine in fata lui Dumnezeu de suferintele tale. Acuza pe cine vrei tu dar nu pe mine ca eu nu am absolut nici o vina. Eu nu vin aici de placere , nu-mi place deloc ceea ce fac aici , dar nu am incotro trebuie sa muncesc aici sa imi cresc copiii . Daca eu as fi libera sa fac ceea ce vreau eu aicea ti-as da drumu acuma pe loc sa te duci acasa sa nu ma mai enervezi pe aicea ca am destui nebuni nu mai am nevoie si de tine . Dar nu pot fiindca eu aicea sint obligata sa respect niste reguli. Asa ca nu ma mai acuza pe mine in fata lui Dumnezeu ca nu-s vinovata eu. Acuma , merita oare femeia aia sau alta ca ea care munceste ca sa isi creasca copiii sa ajunga sa faca puscarie pentru ca s-a supus regulilor absurde ale Psihiatriei ? Atita vreme cit toti oamenii au acceptat aceste reguli absurde si aceasta Crima Mascata care este Psihiatria , este oare drept sa acuzi doar pe un singur om de crima ca si-a facut meseria ? Pe de alta parte insa daca i-as vedea dupa gratii la puscarie pe medicii din comisia de expertiza care m-au condamnat si inca pe vreo citiva infirmieri si asistenti de pe acolo care se purtau urit cu bolnavii , cred ca m-as duce in fiecare zi la puscarie in vizita la ei 498

pentru placerea de a-i vedea dupa gratii si sa-i intreb in fiecare zi : Cum va mai simtiti azi domnilor ? Pentru ca au fost asa de aroganti si scirbosi , atit de simplu au facut o nedreptate ingrozitoare cu atita ingimfare si chiar placere de a face rau cuiva incit tare mias dori sa-i vad dupa gratii . Accolo la Socola exista si angajati sadici carora le place sa chinuie oameni , se simt bine cind pur si simplu ii fac pe altii sa sufere. Si aia ar trebui pedepsiti oricit de crestin as fi eu. Am fost intrebat cum anume m-a afectat aceasta internare ? In primul rind acuma cind scriu am devenit atit de imbecil incit nu mai pot tine minte nici macar ce am scris in pagina dinainte , pe cind inainte de tratament tineam minte perfect toate cele 1000 pagini ale cartii mele. Apoi mintea mi-a devenit foarte confuza capacitatea de gindire se pare ca a scazut cu mult . Ce dovada am ca tratamentul psihiatric mi-a distrus creierul ? Pai dupa tratamentul psihiatric am scris in cartea mea citeva dovezi ale descreierarii mele : 1. Iisus Hristos mi-a spus sa iau cutitul si sa ucid un preot 2. Iisus Hristos mi-a spus sa ma arunc in fata trenului ca sa ma sinucid 3. Iisus Hristos mi-a spus sa violez o femeie 4. Iisus Hristos mi-a spus Pune-ti streangul pe git si spinzura-te caci asa vei merge in rai Vedeti voi de ce mie mi-a fost asa o mare frica de tratament ? De asta , fiindca eu stiam ce inseamna comunicarea cu Dumnezeu stiam ca e o legatura atit de fragila incit cea mai mica interventie psihiatrica o poate distruge. Ca sa vorbesti cu Dumnezeu trebuie sa ai un discrenamint supraomenesc , trebuie sa ai o minte de o luciditate extraordinara si de o inteligenta suprema. Iar in momentul in care ai bagat injectia ucigatoare intr-o asemenea minte si ai deteriorat-o cu neuroleptice pe urma ramine din omul ala doar un trup fara creier care intr-adevar vorbeste maninca dar omul tratat psihiatric nu mai are discernamint , fiindca uite ce nebunii poate sa debiteze : 1. Iisus Hristos mi-a spus sa iau cutitul si sa ucid un preot 2. Iisus Hristos mi-a spus sa ma arunc in fata trenului ca sa ma sinucid 3. Iisus Hristos mi-a spus sa violez o femeie 4. Iisus Hristos mi-a spus Pune-ti streangul pe git si spinzura-te caci asa vei merge in rai Voi spuneti ca Diavolu ... Lasa Diavolu , eu cred mai degraba ca imi lipseste o bucata de creier din cap , cred ca jumate de creier imi lipseste daca eu am putut sa scriu asa ceva ca fiind de la Dumnezeu. Practic eu acuma nu mai sint Oliver , eu acuma sint OliverDescreieratu , ar trebui sa-mi schimb numele din buletin si sa imi pun numele Descreieratu in loc de Oliver ca nu care cumva sa creada lumea ca timpeniile astea scrise de mine sint de la Iisus Hristos. Practic injectia aia iti extirpeza o bucata de creier iti ucide niste neuroni. Si cind te-ai trezit din tarament esti un om nou , ca un nou nascut . Si iata ce gindeste omul nou nascut psihiatric , proaspat descreierat , trezit din somnul neuroleptic : 1. Iisus Hristos mi-a spus sa iau cutitul si sa ucid un preot 2. Iisus Hristos mi-a spus sa ma arunc in fata trenului ca sa ma sinucid 3. Iisus Hristos mi-a spus sa violez o femeie 4. Iisus Hristos mi-a spus Pune-ti streangul pe git si spinzura-te caci asa vei merge in rai

499

Deci concluzia foarte clara esta ca tratamentul psihiatric duce la pierderea discernamintului. Nimeni de pe lumea asta nu poate sa ma acuze ca inainte de tratament nu aveam discernamint pentru ca inainte de tratament nu veti gasi in cartea mea asa ceva ci dimpotriva. Chiar daca eu am mai avut eu intentii rele dar intotdeauna Dumnezeu ma oprea de la rau , acuma vad ca ma incurajeaza la tot ce-i rau si eu se pare ca nu mai pot deosebi binele de rau. Fiindca in clipa tratamentului cind au bagat injectiile in mine am adormit citeva zile in sir fara sa mai stiu nimic de mine fara sa-mi mai pot aminti nimic din ce am trait in acele zile. Cind m-am trezit mi-a dat seama ca uitasem complet Evenghelia , nu mai stiam aproape nimic din ce a spus Hristos. Paractic psihiatrul mi-a scos din cap cu o simpla injectie toate vorbele de la Dmnezeu plus cine stie cite alte amintiri oi fi avut. Mi-a sters efectiv memoria . Mergeam zilele astea cu trenu si ma gindeam ca prin zona aia era o manastire celebra cu pretetii albastri , la care fusesem cindva in vizita , dar nu-mi mai puteam aminti cum se numea acea manastire. Este celebra o stie toata tara , daca opresc orice om pe strada stie cum se cheama manastirea celebra cu pereti albastri din nordul Moldovei. Dar oricit ma chinuiam nu-mi puteam aminti numele acelei manastiri. Acuma intr-adevar poate fi un lapsus firesc caci orice om are asa ceva. Dar pot eu sti oare ca nu e sters numele din creier de la injectiile psihiatrice ? Eu cred ca mi-au sters memoria. Doamna avocat mi-a spus : adu-mi acte care sa dovedeasca asa ceva. Caci in Justitie actele vorbesc , nu literatura ce-o scrii tu. Ca in Justitie nu sta nimeni sa citeasca literatura. Ce scrii tu nu citeste nimeni. Ai acte ca ai fost internat ? Ai diagnosticul medicului ? Ce acte ? Eu habar n-am de nici un act , de unde sa iau acte ? Sa ma duc poate la doamna doctor sefa de la spital si sa-i spun Dati-mi va rog niste acte doveditoare , ca sa va pot da in judecata ... Am plecat de la avocat usurat ca scapasem dintr-o o discutie imposibila. Macar stiu ca mi-a facut datoria in fata lui Dumnezeu sa vorbesc cu un avocat macar asa sa nu se poata zice ca n-am fost. Daca oi muri in spital omorit de medici sa se poata insa zice ca am fost omorit cu avocat cu tot , intr-atita de inexistenta este justitia pe lumea asta incit moare omu cu Justitia instiintata dinainte . Singura mea speranta de dreptate este doar sa existe cu adevarat Dumnezeu sa nu fie un basm si sa existe vreo alta lume dincolo de moarte. Atita tot mai pot sa sper. Imi este frica , groaznic de frica. Ma gindesc totusi poate as avea sansa sa ma impuste politistii. Decit injectiile mai bine gloantele. La urma urmei am un topor in mina. O sa port si patura mea pe umeri . Ce-ar fi sa ma prefac ca sint nebun si ca vreau sa ii atac cu toporul ? N-ar avea incotro decit sa traga in mine . Dar pot eu sa arat ca un nebun ? Mam dus in fata oglinzii si am incercat sa imi compun o mutra de nebun cit mai dement pregatindu-mi rolul ca actorii din teatru. Ma strimbam in fel si chip in oglinda cu toporul in miini cautind sa par cit mai nebun , dar nu reuseam , ma bufnea imediat risul de cit de comic aratam . Daca mi-as fi facut o poza aratam mai caraghios decit Einstein cind l-au pozat cu limba scoasa. Semnam cu regele ala din Heroes 4 , Spazmaticus , un nebun bucuros asa ca un fel de joker , cu o privire dementa . Comic dar totusi nu se sperie nimeni de asa ceva. Nu ma impusca numa pentru mutra asta. Trebuia sa mimez un nebun mai serios . Nu reuseam sa mimez un nebun din ala posomorit si rau suparat tare furios si nervos. As fi vrut sa incerc sa exersez si niste racnete de nebun. Daca as putea sa fac si eu ca ala din spital Aaarrrrggghhh ! atuncea cred ca sigur as primi imediat citeva gloante in cap pentru talentul meu actoricesc. Dar nu puteam exersa racnetele de nebun decit asa in 500

soapta ca sa nu ma auda vecinii. Ma mir ca mai pot inca sa rid. A venit ziua de care m-am temut cel mai mult . Din prima clipa cind am inceput a vorbi cu Dumnezeu am stiut ca va veni ziua asta. Nu miine dar poimiine ma duc. Am scris ca in vara anului asta va fi. Acuma pe 31 august e ultima zi din vara asta. Si simt asa o frica cum parca ma lesina la stomac . Intreg trupul imi e cuprins asa de o frica instinctiva trupul se teme de mintea pe care o poarta si pe care o slujeste . Imi simt trupul ca si cum ar fi o fiinta diferita de mine un animal speriat de propria sa minte care a hotarit sa il omoare pe trup. Niciodata n-am mai simtit asa o frica ciudata fiindca de data asta nu ma aflu in nici o criza psihica. Adica de obicei cind voiam sa ma sinucid sufletul imi era sfisiat de durere , si atunci nu mai simteam ce vrea trupul nu mai simteam asa animalul speriat din mine care tremura de frica. Niciodata n-am avut intentia sa ma sinucid cind eram linistit si calm . Adica momentan nu am nici o problema de viata. Nu m-am certat cu nimeni , nu am nici o durere sufleteasca , cu Nina m-am resemnat , sint linistit , bani am , nu ma plictisesc caci am destule jocuri pe calculator si filme. Chiar as fi vrut sa ma apuc sa construiesc niste harti noi de heroes. E drept ca ma simt foarte singur dar totusi asta n-ar fi un motiv sa imi doresc moartea. De fapt nici nu imi doresc moartea. Nici macar nu as vrea sa ma duc acolo. Dar omul trebuie sa-si faca pe lumea asta si datoria. Asa cum si voi mergeti la servici in fiecare zi desi nu va place si n-ati vrea sa mergeti , dar totusi va faceti datoria asa si eu trebuie sa merg acum acolo si sa fac aceste fapte . Eu nu am facut nici o fapta buna in viata mea. Nu am dat nici macar o moneda la nici un cersetor. De fiecare data cind un cersetor a intins mina spre mine strigind da-mi nenea si mie un ban eu am gindit in mintea mea. Nu-ti dau nici un ban fiindca eu imi voi da viata pentru tine ! Asa a spus in gind fiecarui cersetor de pe strada vreme de 4 ani . Acuma a venit vremea sa-mi platesc datoria la toti cei carora nu le-am dat banutul. Eu in adincul sufletului meu cred totusi ca prin sacrificiul meu in felul acesta oamenii vor putea accepta in cele din urma aceasta lege si atunci poate ca lumea va deveni mai buna. Si atunci cred totusi ca pot sa fiu multumit ca n-am trait degeaba si poate nu voi muri degeaba. Sincer nu stiu ce va fi , nu stiu cum vor decurge lucrurile acolo , nu stiu nici daca asta e neaparat cea mai buna solutie , dar altceva mai bun decit aceasta idee nu am gasit. Daca oamenii ar fi fost de partea mea cu legea asta atunci era altfel. Dar asa toti oamenii mi-au intors spatele iar eu a trebuit sa gasesc o metoda de a reusi sa schimb lumea chiar si de unul singur . Iar eu cred ca voi reusi pentru ca Dumnezeu e cu mine. Ma duc acolo pentru Legea Dreptului la Existenta !

501

S-ar putea să vă placă și