Sunteți pe pagina 1din 1

 

    Printul Fericit traia intr-un palat, unde zidurile inalte care-l inconjurau l-au ferit de mizeria si
uratenia cetatii in care a trait. Era cea mai stralucitoare si brilianta statuie din acel orasel.

Intr-o toamna, un randunel intarziat se odihni pentru o noapte la picioarele statuii. Printul il ruga
pe randunel sa le duca oamenilor sarmani aurul, rubinul si safirele care-i impodobeau statuia.
Astfel ii scapa de greutati pe croitoreasa cu un copil bolnav, pe studentul sarac, pe fetita trimisa
sa vanda chibrituri.

Inghetul ii este insa fatal micului randunel, iar tristetea frange inima de plumb a printului. Statuia,
nemaiavand stralucire si maretie, este topita din ordinul primarului orasului, care planuiest sa
inalte una cu propria sa infatisare. Doar inima din plumb ramane neatinsa, iar mesterul topitor o
asaza alaturi de corpul randunelului inghetat. Astfel, cei doi prieteni raman impreuna si dupa
moarte.

Mica Printesa

Sara este o fetiţă înţeleaptă, cu un suflet de o frumuseţe rară. A trăit în India până la vârsta de
şapte ani, fiind crescută de tatăl său, căpitanul Crewe, căci fusese lipsită de mamă încă de la
naştere. Primii ani ai copilăriei i-a trăit fericită, nu numai pentru că tatăl său i-a oferit o educaţie
aleasă, bazată pe cultivarea valorilor morale precum dragostea, respectul, cinstea,
generozitatea, ci şi pentru că, fiind bogat şi dăruindu-i întreaga sa afecţiune, a avut grijă ca
micuţei Sara să nu-i lipsească nimic, de la păpuşi elegante şi cărţi frumoase, până la o
garderobă rafinată şi strălucitoare.

Primele pagini ale romanului o prezintă pe Sara sosind, împreună cu tatăl său, din ţinuturile
calde ale Indiei în climatul umed şi răcoros al Londrei, unde o nouă viaţă o aşteaptă, la
internatul pentru tinere domnişoare al lui Miss Minchin. Între colegele ei mai puţin privilegiate,
Sara se distinge ca o „mică prinţesă”, având propria cameristă şi propria recuzită, alcătuită din
toate mărunţişurile cochete la care visează o fetiţă. Pe lângă asta, e o elevă deosebită: are
cunoştinţe excelente de limba franceză, citeşte cu plăcere din orice domeniu, iar pasiunea ei
este să inventeze şi să spună cu voce tare poveşti.

Nu peste mult timp, însă, un eveniment nefericit îi schimbă radical existenţa: tatăl ei moare
ruinat, fără să-i lase nimic, nici avere, nici vreo rudă care să-i poarte de grijă. Acum că a devenit
săracă, Miss Minchin începe să o dispreţuiască şi să o supună la munci grele, lăsând-o de
multe ori flămândă. Sara este pusă în faţa unei alegeri: să nu accepte umilinţa şi să se revolte,
sau să rămână senină, blândă şi modestă; să le întoarcă spatele celor mai norocoşi decât ea,
sau să se apropie de ei cu demnitate şi dăruire.

S-ar putea să vă placă și