Romanul traditional MARA, de Ioan

Slavici, roman realist obiectiv

Proza lui Ioan Slavici conturează o frescă a moravurilor şi a comportamentului

specifice locuitorilor din Ardeal, o lume în care triumfă binele şi adevărul, cinstea şi
dreptatea. Prozator ardelean, Slavici este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de
tipologii.
Romanul "Mara" de Ioan Slavici a fost publicat în 1894, în revista "Vatra", iar în
volum a apărut abia în 1906, fiind considerat "cel mai bun roman al nostru, înainte de
«Ion»" (Şerban Cioculescu) şi "aproape o capodoperă", (George Călinescu), deoarece
destinul eroilor şi mediul social sunt evocate cu o remarcabilă artă a detaliului şi cu o
mare forţă de construire a ansamblului.
Ca orice roman, "Mara" este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu
acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri narative organizate prin alternanţă
sau înlănţuire, cu o intrigă amplă şi complicată. Personajele numeroase, de diverse
tipologii şi etnii dar bine individualizate, sunt angrenate în conflicte puternice, iar
structura narativă realistă profilează o imagine consistentă şi profundă a vieţii.
Perspectiva tradiţională a romanului valorifică monografia etnografică, prin
descrierea obiceiurilor ardeleneşti, atât cele religioase cât şi acelea referitoare la cultura şi
mentalitatea oamenilor de diferite etnii, ce convieţuiau pe aceste meleaguri: români, saşi,
unguri.
Cele 21 de capitole ale romanului au titluri semnificative pentru conţinutul acestora:
"Sărăcuţii mamei", "Maica Aegidia", "Furtuna cea mare", "Ispita", "Datoria",
"Blestemul casei", "Norocul casei", "Pace şi linişte" etc.
Titlul este reprezentat de personajul care dă numele operei, întrucât această creaţie
este, mai întâi, "romanul Marei", al cărei destin constituie axa fundamentală a epicii. Pe
ea n-o interesează averea, ci banii, care îi aduc respect şi împăcare. Mara se încadrează în
vederile etice ale autorului, care considera că oamenii trebuie să fie chibzuiţi, harnici şi
virtuoşi, ea întruchipând un adevărat exemplu de moralitate.
Tema susţine caracterul tradiţional şi realist al romanului, ilustrând fresca socială a
lumii ardeleneşti, cu moravurile ei specifice, într-un spaţiu real aşezat la interferenţa
satului cu oraşul, într-un târg transilvănean, Radna, situat lângă Lipova şi aproape de
Arad.
 Acţiunea romanului se axează pe succesiunea secvenţelor epice, înlănţuite
prin naraţiune, descriere şi dialog şi pe mai multe planuri narative care urmăresc
destinele personajelor.
In expoziţiune, incipitul constă în prezentarea personajului principal, Mara
Bârzovanu, "o precupeaţă" din Radna şi prin fixarea locului unde urmează să se petreacă
acţiunea, caracteristici specifice romanului tradiţional. Mara rămăsese văduvă cu doi
copii, dar era încă tânără, voinică, harnică şi nu se plângea de noroc. Bărbatul său,
Bârzovanu, fusese "mai mult cârpaci decât cizmar" şi-şi petrecuse viaţa stând mai ales "la
birt decât acasă", lăsându-le copiilor o livadă de "vreo două sute de pruni", o vie pe
dealul Păuliş şi casa, care era a Marei, primită ca zestre când se măritase.
Pentru a-si castiga traiul , Mara era nevoita sa plece mereu de acasa pentru a face negot.
Ca să nu-i lase singuri, Mara îi poartă după ea pe cei doi copii, Persida şi Trică, prin
târguri, de aceea ei sunt \"nepieptănaţi şi nespălaţi şi obraznici, sărăcuţii mamei\", dar îi
iubeşte mult şi este foarte mândră de ei: \"Tot n-are nimeni copii ca mine!\".
Mara îşi strânge banii cu îndârjire şi-i păstrează în trei ciorapi:"unul pentru zilele de
bătrâneţe şi pentru înmormântare, altul pentru Persida şi al treilea pentru Trică". Avea
ambiţia să-şi vadă fata preoteasă, iar pe Trică ajuns staroste în breasla cojocarilor. Pe
fată o duce la mănăstirea din Radna şi o dă în grijă maicii Aegidia pentru o educaţie
aleasă, iar pe Trică îl angajează ucenic la Bocioacă, starostele cojocarilor djn Lipova.
Frumuseţea şi farmecul Persidei îl fascinează pe Naţl, feciorul lui Anton Hubăr,
măcelar la Lipova, declanşând intriga romanului. Tânărul fusese ucenic, de doi ani
ajunsese calfă. Persida se îndrăgosteşte, la rândul ei de Naţl şi refuză cu fermitate să se
mărite cu teologul Codreanu, spre marea supărare a Marei, care voia s-o vadă preoteasă.
Pentru dragostea ei, Persida sfidează cu hotărâre şi brutalitate prejudecăţile vremii, între
care aceea că Naţl era neamţ. Autorul consacră pagini memorabile iubirii aprinse dintre
cei doi tineri. Când împlineşte optsprezece ani, Persida se căsătoreşte, în taină, cu Naţl şi
fug împreună la Viena, ca el să-şi termine perioada de călătorie, care îi va da dreptul să
devină maistru măcelar.
Desfasurarea actiunii ne prezinta intoarcerea tinerei familii la Lipova. Cei doi, persida si
Natl, deschid un birt, pe care-1 conduce mai ales Persida, deoarece Naţl începuse să bea,
să joace cărţi şi să trândăvească, ba chiar îşi bate soţia atunci când îi reproşează că
prietenii de băutură nu plăteau şi că socotelile pe care le făcuse însumau datorii foarte
mari. Persida pierduse mult din înfăţişarea aleasă şi gingaşă pe care o căpătase la
mănăstire, se făcuse mai voinică şi mai puternică din cauză că muncea din greu toată ziua.
Persida naşte un băieţel, bucuria evenimentului şi botezul o împacă pe Mara cu
părinţii lui Naţl, episod ce constituie punctul culminant al romanului.
În alt plan epic, naratorul omniscient relatează în mod obiectiv destinul lui Trică.
Angajat ucenic la Bocioacă, starostele cojocarilor, Trică este cuminte şi harnic, devine
calfă, dar refuză să devină ginerele stăpânului, deşi acesta şi-ar fi dorit să-1 însoare cu
singura lui fiică. Trică rezistă cu stoicism şi avansurilor pe care i le face soţia patronului,
Marta, şi vrea\"numai să devină meşter cojocar pentru a avea o viaţă independentă.
Mara refuză să-i plătească lui Trică stagiul militar şi băiatul pleacă pe frontul din Italia,
este rănit \"în şold de o ţandăra de bombă\" şi internat într-un spital din Verona. Întors
acasă, Mara vede că flăcăul se schimbase, avea obrazul ras şi o mustăcioară răsucită,
nimic din înfăţişarea lui nu mai amintea de \"prostălanul motolog din care putea orişicine
să facă ce vrea\", în postul Paştelui, \"amândoi cumnaţii au fost scoşi maistri\", Trică
devine maistru cojocar, iar Naţl maistru măcelar.
Deznodământul este dominat de violenţă, bătrânul Hubăr fiind ucis de fiul său
nelegitim, Bandi, care l-a lovit cu un umar in piept, apoi cuprins de un fel de turbare, s-a
năpustit asupra lui şi l-a muşcat de gâtlej. Persida 1-a găsit pe Hubăr prăbuşit în mijlocul
casei, cu ochii închişi, iar pe Bandi apăsând pieptul tatălui său şi râzând demenţial..
Hubăr-măcelarul avusese o legătură amoroasă ascunsă cu tânăra Reghina, care fusese
servitoare la Radna. Femeie voinică şi frumoasă, îl născuse pe Bandi dar rămăsese
paralizată de o mână şi de un picior, i se strâmbase gura şi se smintise, aşa că nimeni nu
putuse afla cine era tatăl. Maicile îi ţineau la mănăstire şi îi hrăneau pe amândoi, din milă
creştină. Reghina murise când băiatul avea opt ani, iar când crescuse, Mara îl lua de
ajutor ca să-i care coşurile şi să-i fie util la treburi. Bandi semăna din ce în ce mai mult
cu Naţl şi toţi şi-au dat seama că iubitul misterios al Reghinei fusese Hubăr-măcelarul.

Mara Bârzovanu este personaj principal şi eponim (care da numele romanului),

complex şi tipic pentru concepţia artistică a lui Slavici. Fin psiholog, observator atent al
sufletului omenesc, Slavici conturează un personaj realist, viabil, de o vigoare
surprinzătoare, care-şi dă seama că singura cale de a izbuti în viaţă şi de a se bucura de
stima oamenilor este puterea banului. încă din incipit, naratorul omniscient o
caracterizează direct şi uşor ironic pe Mara, care, \"sărăcuţa\", deşi rămăsese văduvă cu
doi copii, \"sărăcuţii de ei\", era încă \"tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai
lăsat să aibă şi noroc\". Trăsăturile morale reies în mod indirect, din faptele, vorbele şi
gândurile eroinei. Mara este precupeaţă, deoarece îşi câştigă existenţa cu
negustoria, \"vinde ce poate şi cumpără ce găseşte\", ca o adevărată femeie de afaceri,
conducându-se după o regulă specifică economiei de piaţă, aceea că \"vinde mai bucuros
cu câştig puţin decât ca să-i clocească marfa\". Calitatea de mamă iubitoare, o include pe
Mara în concepţia morală auctorială, ea fiind foarte mândră de Persida şi Trică,
exclamând cu satisfacţie: \"Tot n-are nimeni copii ca mine!\"
Persida, fiica Marei, este una dintre cele mai reuşite, mai strălucitoare figuri feminine
din literatura română şi este ilustrată de narator în evoluţia sa de la copilărie la maturitate,
argument ce conferă operei însuşirea de bildungsroman. Caracterizarea directă făcută de
naratorul omniscient conturează portretul fizic, ale cărui caracteristici sugerează
trăsăturile morale - puritate, candoare, gingăşie-, având efecte surprinzătoare asupra celor
din jur. Prin caracterizare indirectă, din atitudinea, gândurile şi vorbele eroinei, se
conturează portretul etic. Persida trăieşte o iubire pasionantă, o emoţie puternică,
naratorul sondând sufletul omenesc cu o neobişnuită forţă de sugestie a cuvântului şi o
deosebită măiestrie artistică.
Celelalte personaje, Naţl, Hubăr, Bocioacă, Bandi, preotul Codreanu sunt firav
conturaţi. Numai Trică este un erou mai prezent în roman prin fapte şi integritate morală.
Personajele episodice se raportează, într-un fel sau altul, la destinul Persidei, evidenţiind
nobleţea sufletească şi forţa personajului.
Concluzionând, în spirit tradiţionalist, naratorul omniscient şi omniprezent nu poate fi
în totalitate obiectiv, părtinirea şi afectivitatea auctoriale faţă de personaje fiind evidente
prin stilul indirect liber, prin implicarea propriei concepţii etice în evoluţia eroilor. Astfel,
Slavici ocroteşte hărnicia, iubirea de mamă şi cumpătarea Marei, dar pedepseşte drastic
răutatea şi laşitatea măcelarului Huber.
Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifică a spaţiului
ardelenesc, în toate laturile vieţii omeneşti. Cu o impresionantă forţă a detaliului, autorul
construieşte imagini sugestive privind etnografia, obiceiurile, tradiţiile, mentalitatea
oamenilor de etnii diferite, care convieţuiesc în acelaşi spaţiu etic ce-i cuprinde şi-i
supune pe toţi. Romanul este, aşadar, tradiţional, realist şi social, ilustrând relaţia dintre
individ şi societate, în spiritul legilor ancestrale înrădăcinate în spaţiul . spiritual
ardelenesc.