Romanul "Mara" de Ioan Slavici

Romanul "Mara" de Ioan Slavici a fost publicat in 1894, in revista "Vatra", iar in volum a
aparut abia in 1906.
Proza lui Ioan Slavici contureaza o fresca a moravurilor si a comportamentului
specifice locuitorilor din Ardeal, o lume in care triumfa binele si adevarul, cinstea si
dreptatea, norme etice pe care omul trebuie sa le respecte.
Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, un fin
psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, ca adept inflacarat al lui
Confuciu, aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de acesta; sinceritatea,
demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, cumpătarea, iubirea de adevar etc,
afirmand ca filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora
sfaturi". ("Educatia morala") intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul
moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si
pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sancționată
de autor.
Romanul "Mara" de Ioan Slavici este "cel mai bun roman al nostru, înainte de «Ion»",
conform afirmatiei lui Serban Cioculescu si "aproape o capodopera", in viziunea lui George
Calinescu, deoarece destinul eroilor si mediul social sunt evocate cu o remarcabila arta a
detaliului si cu o mare forta de construire a ansamblului
Semnificatia titlului este sugestiva, deoarece aceasta creatie este, mai intai, "romanul Marei",
al carei destin constituie axa fundamentala a epicii, fiind si "prima femeie-capitalist din
literatura noastra" (Nicolae Manolescu). Pe ea n-o intereseaza averea, ci banii, care ii aduc
respect si împăcare. Mara se incadreaza in vederile etice ale autorului, care considera ca
oamenii trebuie sa fie chibzuiti, harnici si virtuosi, ea intruchipand un adevarat
exemplu de moralitate.

Tema romanului o constituie fresca sociala a lumii ardelenesti, cu moravurile ei specifice,

asezata la interferenta satului cu orasul, intr-un targ ardelenesc, Radna, situat langa Lipova si
aproape de Arad. Actiunea este plasata la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului
al XX-lea, cand relatiile capitaliste incipiente evolueaza spre structuri sociale mestesugaresti,
cu o anumita psihologie, proprie burgheziei aflate in ascensiune.

Structura romanului
Romanul "Mara" de Ioan Slavici este structurat in 21 de capitole, purtand titluri semnificative pentru
continutul acestora: "Saracutii mamei", "Maica Aegidia", "Furtuna cea mare", "Ispita", "Datoria",
"Blestemul casei", "Norocul casei", "Pace si liniste" etc.
Opera se constituie prin imbinarea dintre romanul Marei, care urmareste destinul eroinei si romanul iubirii,
care ilustreaza formarea si consolidarea cuplului erotic Persida-Natl. Relatarea actiunii se face din
perspectiva auctoriala, adica naratiunea este la persoana a III-a, Slavici fiind omniscient si omniprezent.
Romanul are si o certa valoare etnografica, prin descrierea obiceiurilor ardelenesti, atat cele religioase cat si
acelea referitoare la cultura si mentalitatea oamenilor de diferite etnii, ce convietuiau pe aceste meleaguri:
romani, sasi, unguri.

Subiectul romanului
Romanul incepe prin prezentarea personajului principal, Mara Barzovanu, "o precupeata" din Radna si prin
descrierea locurilor unde urmeaza sa se petreaca actiunea. Mara ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de
ei", dar era inca tanara, voinica, harnica si nu se plangea de noroc. Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai
mult carpaci decat cizmar" si-si petrecuse viata stand mai ales "la birt decat acasa", lasandu-Ie copiilor o
livada de "vreo doua sute de pruni", o vie pe dealul Paulis si casa, care era a Marei, primita ca zestre cand se
maritase.Radna este situata pe malul drept al Muresului, iar peste rau, pe malul stang, se afla Lipova, de
unde, pana la Arad se fac numai "doua ceasuri". Pe coasta dealului se afla manastirea minoritatilor "Maria
Radna", iar biserica romaneasca este numai la Lipova. Mara face negot, "vinde ce poate si cumpara ce
gaseste", duce de la Radna "ceea nu gasesti la Lipova ori la Arad" si aduce de la Arad "ceea ce nu gasesti la
Radna ori la Lipova.". Marti dimineata isi asaza "satra (macat, covor - n.n.) si cosurile pline in targ la Radna,
joi trece Muresul si-si intinde marfa la Lipova, iar vineri noaptea pleaca la Arad, "in piata cea mare", unde se
aduna lume multa, din sapte tinuturi. Adesea, Mara mai castiga si dreptul de a-si pune masa si cosurile la
capul podului, pe unde trecea toata lumea, cu sau fara treaba. Ea respecta, instinctiv, un principiu esential al
economiei capitaliste, prefera sa dea tot ce are de vanzare pe "castig putin", decat sa-i "cloceasca" marfa si
sa se intoarca acasa cu ea. Ca sa nu-i lase singuri, Mara ii poarta dupa ea pe cei doi copii, Persida si Trica,
prin targuri, de aceea ei sunt "nepieptanati si nespalati si obraznici, saracutii mamei", dar ii iubeste mult si
este foarte mandra de ei: "Tot n-ar nimeni copii ca mine!". Mara isi tinea banii stransi pana acum repartizati
in trei ciorapi: "unul pentru zilele de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea
pentru Trica" si nu trecea nici o zi fara ca ea sa nu puna in fiecare macar cate un creitar. Avea ambitia ca sa-
si vada fata preoteasca, iar pe Trica ajuns staroste in breasla cojocarilor. Persida este dusa la manastirea din
Radna si data in grija maicii Aegidia pentru o educatie aleasa, iar pe Trica il angajeaza ucenic "pe patru ani"
la Bocioaca, starostele cojocarilor din Lipova. Copiii s-au facut mari si, odata cu ei "au crescut si ciorapii".
Frumusetea si farmecul Persidei il fascineaza pe Natl, feciorul lui Hubar, macelar la Lipova. Natl fusese
ucenic, de doi ani ajunsese calfa, iar acum, asa cum erau randuielile breslei, trebuia sa mai faca "doi ani de
calatorie" ca sa ajunga patron. Persida se indragosteste, la randul ei de Natl si refuza cu fermitate sa se
marite cu teologul Codreanu, spre marea supararea a Marei, care voia s-o vada preoteasa. Pentru dragostea
ei, Persida sfideaza cu hotarare si brutalitate prejudecatile vremii, intre care aceea ca Natl era neamt. Ioan
Slavici consacra pagini memorabile iubirii aprinse dintre cei doi tineri. "Dragostea Persidei este de un
dramatism rascolitor. Nimeni pana la Slavici n-a descris dragostea in tot ceea ce are mai dramatic, grav, cu
atata adancime si vigoare realista, cu atata poezie", afirma Pompiliu Mareea. Cand implineste optsprezece
ani, Persida se casatoreste, in taina, cu Natl si fug impreuna la Viena, ca sa-si termine el perioada de
calatorie, care ii va da dreptul sa devina maistru macelar. intorsi la Lipova, tanara familie deschide un birt,
pe care-1 va conduce mai ales Persida, deoarece Natl incepuse sa bea, sa joace carti si sa trandaveasca, ba
chiar isi batu sotia, atunci cand ii reproseaza ca prietenii de bautura nu plateau si ca socotelile pe care Ie
facuse insumau bani foarte multi. Persida pierduse mult din infatisarea aleasa si gingasa pe care o capatase la
manastire, se facuse mai voinica si mai puternica din cauza ca muncea din greu toata ziua. Schimbarea se
produsese si in sufletul ei, contactul permanent cu slugile si clientii din carciuma o inasprisera, "nu se mai
rusina cand auzea vorbe proaste, nu se simtea jignita cand i se zicea vreo vorba aspra". Fata are mustrari de
constiinta pentru cununia lor facuta fara binecuvantarea parintilor, avand complice pe preotul Codreanu care
facuse slujba pentru ca era un om slab si nu putuse rezista rugamintilor Persidei. Dupa ce Persida naste un
copil, Mara si parintii lui Natl se impaca, dar, nu mult dupa aceea, batranul Hubar este ucis de fiul sau
nelegitim, Bandi. Hubar-macelarul avusese o legatura amoroasa ascunsa cu Reghina, care fusese servitoare
la Radna. Femeie voinica si frumoasa, ea il nascuse pe Bandi dar ramasese paralizata de o mana si de un
picior, i se strambase gura si se smintise, asa ca nimeni nu putuse afla cine era tatal. Maicile ii tineau la
manastire si ii hraneau pe amandoi, din mila crestina. Reghina muri cand baiatul implinise opt ani, iar cand
crescuse, Mara il ia de ajutor ca sa-i care cosurile si sa-i fie de folos la treburi. Bandi semana din ce in ce
mai mult cu Natl si toti si-au dat seama ca iubitul misterios al Reghinei fusese Hubar-macelarul.
Paralel cu destinul Persidei, Slavici relateaza viata lui Trica.
Angajat uncenic la Bocioaca, starostele cojocarilor, Trica este cuminte si harnic, ajunge calfa, dar refuza sa
devina ginerele stapanului, desi acesta si-ar fi dorit sa-l insoare cu singura lui fiica. Trica rezista cu stoicism
si la avansurile pe care i le facea sotia patronului, Marta, si vrea numai sa devina mester cojocar pentru a
avea o viata independenta.
Mara refuza sa-i plateasca lui Trica stagiul militar si baiatul pleaca pe frontul din Italia, este ranit In sold de
o tandara de bomba" si internat intr-un spital din Verona. intors acasa, Mara vede ca flacaul se schimbase,
avea obrazul ras si o mustacioara rasucita, nimic din infatisarea lui nu mai amintea de "prostalanul motolog
din care putea orisicine sa faca ce vrea", in postul Pastelui, "amandoi cumnatii au fost scosi maiestri", Trica
devine "maiestru" cojocar, iar Natl "maiestru" macelar.
Finalul romanului ilustreaza intalnirea dintre Bandi si Hubar, care recunoaste, in sfarsit, ca este tatal lui. În
clipa aceea, Bandi "il lovi cu pumnul in piept, apoi cuprins de un fel de turbare, se napusti asupra lui si-1
musca in gatlej". Persida il gasi pe Hubar prabusit in mijlocul casei, cu ochii inchisi, iar pe Bandi apasand
pieptul tatalui sau si razand demential. Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera
specifica a spatiului ardelenesc, in toate laturile vietii omenesti. Cu o impresionanta forta a detaliului,
autorul construieste imagini sugestive privind etnografia, obiceiurile, traditiile, mentalitatea oamenilor de
etnii diferite, care convietuiesc in acelasi spatiu etic ce-i cuprinde si-i supune pe toti: "Colectivitatea face
legea pe care individul e tinut sa o respecte". (Nicolae Manolescu)

Caracterizare de personaj
Protagonista este caracterizată în mod direct: de către narator, de către alte personaje, precum și prin
autocaracterizare. Mara este personajul principal și complex al romanului, un personaj eponim (cu același
nume), fiind, în același timp, personaj individual și feminin.

Mara a rămas văduvă destul de devreme, întrucât, în momentul povestirii, naratorul o descrie ca fiind încă
puternică, tânără și muncitoare („era tânără și voinică și harnică și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc”).
Statutul ei social este modest („e săracă și ea, c-a rămas văduvă cu doi copii”), parțial datorită morții soțului
(„A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei”), dar mai ales din cauză că aparține „clasei de
jos”, fiind o femeie simplă de la țară. Cu toate acestea, ea reușește să se ridice deasupra greutăților prin care
trece, datorită inteligenței, a hărniciei și a perseverenței de care dă dovadă.

Femeia are o dragoste nemărginită pentru cei doi copii, Persida și Trică. Tot ceea ce întreprinde este pentru
binele lor, iar tendința de a economisi până la ultimul bănuț se datorează tot dorinței de a le asigura celor doi
un trai demn și îndestulat. Pentru Mara, cei doi copii sunt o adevărată bucurie și o motivează să treacă peste
toate dificultățile, aducând zâmbetul pe chipul ei ostenit („Umblă Mara prin lume, aleargă sprintenă, se
târguiește și se ceartă cu oamenii, se mai ia și de cap câteodată, plânge și se plânge c-a rămas văduvă, și apoi
se uită împrejur să-și vadă copiii și iar râde.”). Banii reprezintă un mijloc pentru ea, și nu un scop, ceea ce
evită ca preocuparea pentru câștigul material s-o dezumanizeze. Altruistă și dedicată copiilor, ea nu strânge
banii pentru sine, ci pentru ei, dorind să-i vadă împliniți și mulțumiți („Tot n-are nimeni copii ca mine!”).
Protagonista este credincioasă („creștină adevărată”) și ține mult la propriile valori și principii, aflate în
concordanță cu cele tradiționale. Între latura spirituală și cea materialistă a Marei nu există contradicții,
astfel încât personalitatea ei este una echilibrată și armonioasă. Inteligența ei rămâne una pragmatică, mai
ales când este vorba de a inventa noi strategii pentru a-și asigura traiul de zi cu zi.