Sunteți pe pagina 1din 4

Creștinismul

Superstiția
• În pravila bisericească ortodoxă se spune că “superstiţia este o
credinţă de prisos (falsă), prin care Dumnezeu este defăimat.
Superstiţiile sunt moştenite de la strămoşii păgâni şi s-au păstrat în
popor de cei neştiutori. Cine crede în ele săvârşeşte un păcat, căci
prin ele se falsifică adevărul dumnezeiesc şi se canonisesc ca şi
vrăjitoria”. Superstiţiile reprezintă unul din cele mai des întâlnite tipuri
de credinţe populare cu care s-au obişnuit poporul nostru. Chiar dacă
majoritatea creştinilor frecventează astăzi slujbele Bisericii, se roagă
zilnic acasă, aprinzând lumânări în faţa sfintelor icoane, în acelaşi timp
foarte mulţi cred şi în unele „semne” care le-ar prevesti ghinioane sau
succese şi care nu au nimic comun cu credinţa creştină.
• Deci puteţi mătura liniştiţi seara prin casă, să daţi foc împrumut, să spălaţi şi să coaseţi
vinerea, să începeţi un lucru marţea sau sâmbătă, să cheltuiţi bani lunea, să vă întoarceţi
din drum şi să rămâneţi nepăsători atunci când pisica neagră vă taie calea.
• Nu de puţine ori şi sub îngrijorător de complexe forme iese la iveală, în concepţiile şi
manifestările unor creştini din zilele noastre, o perspectivă marcată de ocultism. Avându-
şi de cele mai multe ori cauza într-o crasă ignoranţă şi superficialitate religioasă ori în
„creaţiile” folclorului arhaic, fenomenul superstiţiei se dovedeşte negândit de vast. De la
simpla teamă a întoarcerii din drum până la aceea de a te căsători în luna mai, de la a-ţi
adăpa copilul din acioaie pentru a-i grăbi vorbirea până la ascultarea cu regularitate a
horoscopului zilnic, de la celebrele vineri 13 cu ghinion şi marţi trei ceasuri rele până la
„urmările” spargerii unei oglinzi, de la superstiţiile funebre şi cele matrimoniale până la
„puterea” şi „efectele” blestemului până la al nouălea neam (!), de la credinţa în strigoi
până la groteasca vrăjitorie (punerea cuţitului, turnarea cositorului sau argintul viu,
legăturile, farmecele, descântecele), toate (şi, din păcate, multe alte astfel de rătăciri)
induc celor care le dau crezare o stare de anxietate şi dezechilibru emoţional care nu are
nimic în comun cu viziunea creştină asupra vieţii.

• Dacă o pisică neagră iți taie calea e semn că ceva rău se va întâmpla;
• Dacă te mănâncă palma stângă dai bani, dacă te mănâncă palma dreaptă primești bani;
• Dacă spargi o oglindă te așteaptă 7 ani de ghinion;
• Dacă plouă în ziua nunții atunci vei avea o căsnicie fericită și noroc de bani;
• Dacă ți se bate ochiul stâng e semn că vei primi vești proste sau ceva rău e pe cale să se
întâmple;
• Dacă te mănâncă nasul urmează să te cerți cu cineva cât de curând;
• Dacă îți dorești să alungi ghinionul sau să eviți ca ceva rău să se întâmple bate într-un
lemn;
• Dacă fluieri în casă tragi a pustiu și vei atrage ghinionul;
• Dacă îți iese cineva în cale cu o găleată plină de apă, atunci îți va merge bine toată ziua;
• Dacă găsești un trifoi cu 4 foi, atunci vei avea parte de noroc și dorințele și se vor împlini.

S-ar putea să vă placă și