Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Haina de Nuntă
Haina de Nuntă
Haina de nuntă
de Vasile Militaru
De Mâ ntuitor gră ită , pilda nunţii din Scriptură ,
Stră bă tâ nd a lumii veacuri, a trecut din gura-n, gură …
Mai întâ ii ai Lui apostoli, apoi mii şi mii de clerici
Au rostit-o la ră spâ ntii, au citit-o prin Biserici,
Au câ ntat-o-n, Evanghelii, să primească fiecare,
Tâ nă r şi bă trâ n în viaţă , bun şi ră ul, mic şi mare,
Aurul înţelepciunii ce L-a dat Mâ ntuitorul,
Gră ind pilda cu Împă ratul care şi-a nuntit feciorul.
Mii şi iară şi mii de oameni, vieţuind, au stat s-asculte
Pilda lui Isus, în sine cu înţelesurile-i multe;
Însă oamenii-ascultâ nd-o, au fă cut ce fac într-una,
Primind razele de soare, razele ce le dă luna,
Binele ce li-l dă apa, - fie mă ri, fie izvoare,
Sau mireasma-mbă tă toare ce le-o dă suava floare,
Că ci aceasta: fie apă , fie soare, fie lună ,
Fie floare miresmată , - toate vor ceva să spună …
Dar, câ ţi oameni, privind Cerul cel cu soare, lună , stele,
Şi pă mâ ntul cu-ale sale, înţeleg ce le spun ele?…
Că ci şi-acestea spun o pildă cu-înţeles adâ nc, de taină ,
Şi de-o nuntă unde omul va să aibe-anume haină …
Nunta - o viaţa ce pă mâ ntul poate da cu-întreaga-i sevă ,
Precum nunta era Viaţa ce tră iau Adam şi Eva,
Nuntă însă pentru care, - dezbră cat de-a vieţii tină ,
Omul trebuie să poarte haină albă , de lumină ,
Haină care tuturora o dă Cerul ca s-o poarte
Pe pă mâ nt pâ nă la Nunta cea cu Viaţă fă r-de moarte!
Haina-aceasta pentru nuntă , fericiţi au fost purtat
În Eden întâ ii oameni pâ n-a nu se fi-ntinat,
Dar ei au pierdut aceasta, îmbră câ ndu-se-n alt port
Ţesut tot cu mă iestrie-n de-ntuneric fir de tort.
Meşterul fiind Satana ţesă tor de-asemeni strai,
Pierzâ nd cei ce-au vrut să -l poarte, dreptul vieţuirii-n Rai!
Haina nunţii despre care spune pilda lui Isus,
E ţesută din lumina sorilor cei mai de sus,
În ră zboi ce ţese raze. Cercuit de-un curcubeu,
Şi la care stă să ţeasă Însă şi Sfâ ntul Dumnezeu!
O asemeni ţesă tură nu se strică , nu se rupe,
Şi pe veci împodobeşte un potop de pietre scumpe!
O asemeni haină scumpă a purtat şi Lucifer,
Pâ nă l-a-ntinat trufia şi-a fost pră buşit din Cer.
Ea e haină despre care lui Ioan în gură -i pune
Chiar Isus a Lui cuvinte ce-n ”Apocalipsa”-i spune:
“...Să -mbraci haină de lumină ca să nu se dea pe faţă
Goliciunea de ruşine care-ai îmbră cat-o în viaţă .
Cel ce biruie pă catul, - din virtuţi fă câ ndu-şi salbă ,
Va umbla la fel ca Mine îmbră cat în haină albă !…
“Celor cari în sac se poartă , celor trişti şi apă saţi,
Să le dă rui haină albă şi cunună de-împă raţi;
Să petreacă -n bucurie între îngeri şi-ntre sfinţi,
“Sad”, al Domnului să fie, - neprihanei trebuinţi”,
Să slujească ”Celui Veşnic”, spre a Lui slavă -n veşnicie,
Toţi, de apă să ri să uite şi de plâ ns să nu mai ştie!”
Haină ce-n Eden purtâ nd-o mai ‘nainte cei doi inşi,
Deşi goi, nu ştiu ce e: de ruşine-a fi cuprinşi:
Dar pe care s-o dezbrace prin pă cat câ nd au ajuns,
S-au vă zut goi şi de-ndată Tată lui I s-au ascuns..
S-au vă zut goi de lumină şi îmbră caţi deci amâ ndoi,
Spre ruşinea lor de Tată l, cu-al pă catului noroi!
Nu s-au ruşinat că goi sunt în a trupului lor piele,
Ci: că erau goi de raze, goi de sori şi goi de stele!…
Iată -n ce fel vrea împă ratul pilduirii, care-nfruntă
Pe cel ce, venind la nuntă , nu era-n veşmâ nt de nuntă …
(Că -n vechime, împă raţii, într-al nunţilor avâ nt,
Îmbră cau pe toţi chemaţii la ospă ţ în alb veşmâ nt.
Astfel că , la nunta pildei, unul a fă cut pă catul
De-a nesocotii veşmâ ntul tuturor dat de-împă ratul)…
După cei cuprinşi în pildă şi-n Eden, pe urmă , noi
Şi-n aşa veşmâ nt să mergem am vrea toţi în acea vreme
Câ nd la nunta-împă ră tească să nu fie dat afară .
Şi-mbră cat, ca şi-Împă ratul, pe aleile gră dinii,
La ospă ţ mergâ nd, să fie tot asemenea cu crinii!
Nunta nu este departe…La cerescul Lui ră zboi,
Împă ratul ţese-ntr-una haine albe pentru noi…
Cei ce şti-vor să se-mbrace pentru Nuntă deci cu ele,
Se vor îmbră ca cu soare, cu luceferi şi cu stele
Vor nunti-n afara vremii; vor bea Vinul Nemuririi;
Se vor veseli cum nimeni n-a mai fost în firea firii,
Ră mâ nâ nd mereu la Nuntă , ce fiind în veşnicie,
Duhul meu în lut, nu poate nici s-o spună , nici s-o scrie!