Haina de nuntă
                     de Vasile Militaru
De Mâ ntuitor gră ită , pilda nunţii din Scriptură , 
Stră bă tâ nd a lumii veacuri, a trecut din gura-n, gură … 
Mai întâ ii ai Lui apostoli, apoi mii şi mii de clerici 
Au rostit-o la ră spâ ntii, au citit-o prin Biserici, 
Au câ ntat-o-n, Evanghelii, să primească fiecare, 
Tâ nă r şi bă trâ n în viaţă , bun şi ră ul, mic şi mare, 
Aurul înţelepciunii ce L-a dat Mâ ntuitorul, 
Gră ind pilda cu Împă ratul care şi-a nuntit feciorul.
 
Mii şi iară şi mii de oameni, vieţuind, au stat s-asculte 
Pilda lui Isus, în sine cu înţelesurile-i multe; 
Însă oamenii-ascultâ nd-o, au fă cut ce fac într-una, 
Primind razele de soare, razele ce le dă luna, 
Binele ce li-l dă apa, - fie mă ri, fie izvoare, 
Sau mireasma-mbă tă toare ce le-o dă suava floare, 
Că ci aceasta: fie apă , fie soare, fie lună , 
Fie floare miresmată , - toate vor ceva să spună … 
Dar, câ ţi oameni, privind Cerul cel cu soare, lună , stele, 
Şi pă mâ ntul cu-ale sale, înţeleg ce le spun ele?…
 
Că ci şi-acestea spun o pildă cu-înţeles adâ nc, de taină , 
Şi de-o nuntă unde omul va să aibe-anume haină … 
Nunta - o viaţa ce pă mâ ntul poate da cu-întreaga-i sevă , 
Precum nunta era Viaţa ce tră iau Adam şi Eva, 
Nuntă însă pentru care, - dezbră cat de-a vieţii tină , 
Omul trebuie să poarte haină albă , de lumină , 
Haină care tuturora o dă Cerul ca s-o poarte 
Pe pă mâ nt pâ nă la Nunta cea cu Viaţă fă r-de moarte!
 
Haina-aceasta pentru nuntă , fericiţi au fost purtat 
În Eden întâ ii oameni pâ n-a nu se fi-ntinat, 
Dar ei au pierdut aceasta, îmbră câ ndu-se-n alt port 
Ţesut tot cu mă iestrie-n de-ntuneric fir de tort. 
Meşterul fiind Satana ţesă tor de-asemeni strai, 
Pierzâ nd cei ce-au vrut să -l poarte, dreptul vieţuirii-n Rai!
 
Haina nunţii despre care spune pilda lui Isus, 
E ţesută din lumina sorilor cei mai de sus, 
În ră zboi ce ţese raze. Cercuit de-un curcubeu, 
Şi la care stă să ţeasă Însă şi Sfâ ntul Dumnezeu!
 
O asemeni ţesă tură nu se strică , nu se rupe, 
Şi pe veci împodobeşte un potop de pietre scumpe! 
O asemeni haină scumpă a purtat şi Lucifer, 
Pâ nă l-a-ntinat trufia şi-a fost pră buşit din Cer.
 
Ea e haină despre care lui Ioan în gură -i pune 
Chiar Isus a Lui cuvinte ce-n ”Apocalipsa”-i spune:
“...Să -mbraci haină de lumină ca să nu se dea pe faţă  
Goliciunea de ruşine care-ai îmbră cat-o în viaţă . 
Cel ce biruie pă catul, - din virtuţi fă câ ndu-şi salbă , 
Va umbla la fel ca Mine îmbră cat în haină albă !…
 
“Celor cari în sac se poartă , celor trişti şi apă saţi, 
Să le dă rui haină albă şi cunună de-împă raţi; 
Să petreacă -n bucurie între îngeri şi-ntre sfinţi, 
“Sad”, al Domnului să fie, - neprihanei trebuinţi”, 
Să slujească ”Celui Veşnic”, spre a Lui slavă -n veşnicie, 
Toţi, de apă să ri să uite şi de plâ ns să nu mai ştie!”
 
Haină ce-n Eden purtâ nd-o mai ‘nainte cei doi inşi, 
Deşi goi, nu ştiu ce e: de ruşine-a fi cuprinşi:
 
Dar pe care s-o dezbrace prin pă cat câ nd au ajuns, 
S-au vă zut goi şi de-ndată Tată lui I s-au ascuns.. 
S-au vă zut goi de lumină şi îmbră caţi deci amâ ndoi, 
Spre ruşinea lor de Tată l, cu-al pă catului noroi! 
Nu s-au ruşinat că goi sunt în a trupului lor piele, 
Ci: că erau goi de raze, goi de sori şi goi de stele!…
 
Iată -n ce fel vrea împă ratul pilduirii, care-nfruntă  
Pe cel ce, venind la nuntă , nu era-n veşmâ nt de nuntă … 
(Că -n vechime, împă raţii, într-al nunţilor avâ nt, 
Îmbră cau pe toţi chemaţii la ospă ţ în alb veşmâ nt.
 
Astfel că , la nunta pildei, unul a fă cut pă catul 
De-a nesocotii veşmâ ntul tuturor dat de-împă ratul)… 
După cei cuprinşi în pildă şi-n Eden, pe urmă , noi 
Şi-n aşa veşmâ nt să mergem am vrea toţi în acea vreme 
Câ nd la nunta-împă ră tească să nu fie dat afară . 
Şi-mbră cat, ca şi-Împă ratul, pe aleile gră dinii, 
La ospă ţ mergâ nd, să fie tot asemenea cu crinii!
 
Nunta nu este departe…La cerescul Lui ră zboi, 
Împă ratul ţese-ntr-una haine albe pentru noi… 
Cei ce şti-vor să se-mbrace pentru Nuntă deci cu ele, 
Se vor îmbră ca cu soare, cu luceferi şi cu stele 
Vor nunti-n afara vremii; vor bea Vinul Nemuririi; 
Se vor veseli cum nimeni n-a mai fost în firea firii, 
Ră mâ nâ nd mereu la Nuntă , ce fiind în veşnicie, 
Duhul meu în lut, nu poate nici s-o spună , nici s-o scrie!