Sunteți pe pagina 1din 2

CONDIȚII DE REDACTARE A REFERATULUI

LA DISCIPLINA DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE (I)


– pentru evaluare la seminar –

I. TITLUL REFERATULUI
Titlul referatului este lăsat la alegerea studentului, dar trebuie să fie în legătură cu
domeniul tematic al disciplinei Drept constituțional și instituții politice.
Titlul se scrie, pe primul rând din partea de sus a primei pagini, cu majuscule, Times
New Roman, caractere de 14, bold, centrat, în limba română.

II. AUTORUL REFERATULUI


Prenumele şi numele autorului se scriu în dreapta, la două rânduri distanţă sub titlu, cu
Times New Roman, caractere de 12, bold. Numele de familie se va scrie cu majuscule.
Numele va fi urmat de indicarea grupei de apartenență a studentului şi a adresei de
e-mail, scrise cu Times New Roman, caractere de 12, bold, italic.

III. CORPUL REFERATULUI


Textul referatului se va redacta în limba română, cu Times New Roman, caractere de
12, justify şi spaţiere la un rând distanţă. Lucrarea nu va depăşi 3 pagini.
Lucrarea poate fi structurată pe secțiuni, având fiecare un titlu, fără a fi, însă,
obligatoriu. În prima parte a lucrării, cea introductivă, se va realiza o scurtă prezentare a
problemei abordate și a utilității acesteia în domeniul dreptului constituțional sau al unei părți
a acestuia.
La sfârșitul lucrării va fi inserată o secțiune de concluzii în care se prezintă, în sinteză,
opinia autorului cu privire la tema abordată, precum și eventuale propuneri privitoare la
problematica tratată (inclusiv propuneri de lege ferenda).
Conținutul referatului nu va cuprinde reproduceri, integrale sau parțiale, ale unor texte
ale altor autori din literatura de specialitate, ci se va concentra pe o prezentare a viziunii
proprii a studentului relativă la problematica abordată.

IV. NOTELE DE SUBSOL


Notele de subsol se redactează cu Times New Roman, caractere de 10, justify şi
spaţiere la un rând distanţă. Notele de subsol se vor numerota în mod continuu pentru întreaga
lucrare şi nu prin reluarea numerotării la fiecare pagină.
Toate lucrările şi jurisprudenţa citate se vor indica numai în notele de subsol. În cazul
lucrărilor citate, se menţionează numele complet al autorului sau autorilor materialelor
bibliografice citate, urmat de titlul materialului (carte, articol), editura/revista, oraşul, anul
apariţiei/numărul revistei, numărul paginii/paginilor. Denumirile editurilor, precum şi cele ale
cărţilor şi revistelor se scriu complet, nu prescurtat. Titlurile cărţilor şi articolelor se culeg
cursiv/italic, în limba în care acestea au fost publicate. Denumirile revistelor se vor culege
între ghilimele. Dacă se folosesc articole, rapoarte, documente oficiale, care sunt disponibile
online, citarea acestora se va face după regulile de mai sus, cu menţiunea că „documentul este
disponibil online la adresa...” şi indicarea datei ultimei accesări.
În cazul jurisprudenţei, se menţionează denumirea actului, numărul şi data
pronunţării/emiterii, emitent (instanţă), locul publicării (Monitorul Oficial, culegere/buletin de
practică judecătorească etc.).

V. BIBLIOGRAFIA
Lucrările de referinţă utilizate vor fi indicate într-o scurtă bibliografie la sfârşitul
articolului.

VI. ASPECTUL PAGINILOR


Paginile vor avea formatul A4, portrait, cu marginile: sus/jos/stânga/dreapta 2 cm.
Paginile vor fi numerotate cu numere arabe în mod continuu, de la prima la ultima pagină.

VII. EVALUAREA REFERATULUI


Criteriile de evaluare și punctajele aferente:
1 punct se acordă din oficiu
1. Originalitatea și creativitatea manifestate în alegerea și prezentarea temei/subiectului
ales(e) – 1,5 puncte
2. Complexitatea și coerența prezentării, precum și acuratețea exprimării ideilor din
conținutul referatului – 4 puncte
3. Relevanța concluziilor și propunerilor – 2 puncte
4. Respectarea condițiilor și criteriilor impuse pentru redactarea referatului – 0,5 puncte
5. Depunerea în termen a referatului pentru evaluare – 1 punct

VIII. ADRESA DE CORESPONDENȚĂ ȘI DATA LIMITĂ PENTRU


DEPUNERE
Referatele se vor trimite, centralizat pe fiecare grupă, prin intermediul șefului
grupei, până cel mai târziu la data de 16 ianuarie 2022, orele 18.00, în format electronic
(format ”.doc” sau similare) la adresa de email: valentin.minoiu@drept.ase.ro .
Studenții care nu vor depune în timp util la șeful grupei referatul pentru a fi transmis
centralizat, îl pot trimite individual, ulterior termenului indicat, dar nu mai târziu de data
de 18 ianuarie 2022, orele 18.00, direct la adresa de email prezentată, însă, fără a mai primi
la evaluare punctajul aferent criteriului nr. 5.
Nedepunerea în termenele indicate a referatului atrage neevaluarea acestei probe în
cadrul evaluării activității la seminar pentru semestrul I.

S-ar putea să vă placă și