Sunteți pe pagina 1din 9

Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova

Extras din Registrul de evidență a cadourilor admisibile


Trimestrul IV, a. 2022

Nr. Nr. Data, luna Numele, Numele, Descrierea Descrierea Descrierea cadoului Valoarea Decizia luată Soarta
d/o de și anul prenumele prenumele relației împrejurărilor admisibil de piață a în raport cu cadoului (se
înreg predarii beneficiarului persoanei/ (personală, în care a fost cadoului cadoul indică, după
cadoului primit cadoul admisibil (se caz, returnat
istra denumirea profesională) admisibil
admisibil, admisibil indică una beneficiarului,
re instituției, care dintre (lei)
funcția deținută dintre cele returnat
al a oferit cadoul beneficiar și trei decizii beneficiarului
admisibil
cado persoană/ luate de ca urmare a
ului instituția Comisie* răscumpărării
(denumirea), precum și sau trecut în
care a oferit numărul și gestiunea
data organizației
cadoul
procesului publice**) și
admisibil verbal) data
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1. 184. 04.10.2022 Igor Grosu, Vasile Dîncu, Profesională În cadrul Placă din metal cu 300,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Președintele Ministrul întrevederii din însemnele Ministerului lit. b) al transmiterea
Parlamentului Apărării 01 octombrie Apărării Naționale al Regulamentului, ulterioară în
Republicii Naționale al 2022 României, dim. 15 cm x gestiunea
proces-verbal
Moldova României desfășurată în 10 cm, amplasată în muzeului
incinta cutie căptușită cu stofă nr. 14 din Parlamentului/
Parlamentului de culoare albastră 07.10.2022 Transmis în
Republicii muzeu, proces-
Moldova verbal de
predare-primire
nr. 8 din
30.12.2022
2. 185. 04.10.2022 Igor Grosu, Vasile Dîncu, Profesională În cadrul Culegere „Poesii de 300,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Președintele Ministrul întrevederii din Mihail Eminescu”. lit. b) al transmiterea
Parlamentului Apărării 01 octombrie Republicare a primului Regulamentului, ulterioară în
Republicii Naționale al 2022 volum tipărit în timpul gestiunea
proces-verbal
Moldova României desfășurată în vieții poetului, pag. 307, muzeului
incinta amplasată în cutie nr. 14 din Parlamentului/
Parlamentului căptușită cu catifea 07.10.2022 Transmis în
Republicii neagră muzeu, proces-
Moldova verbal de

1
Nr. Nr. Data, luna Numele, Numele, Descrierea Descrierea Descrierea cadoului Valoarea Decizia luată Soarta
d/o de și anul prenumele prenumele relației împrejurărilor admisibil de piață a în raport cu cadoului (se
înreg predarii beneficiarului persoanei/ (personală, în care a fost cadoului cadoul indică, după
cadoului primit cadoul admisibil (se caz, returnat
istra denumirea profesională) admisibil
admisibil, admisibil indică una beneficiarului,
re instituției, care dintre (lei)
funcția deținută dintre cele returnat
al a oferit cadoul beneficiar și trei decizii beneficiarului
admisibil
cado persoană/ luate de ca urmare a
ului instituția Comisie* răscumpărării
(denumirea), precum și sau trecut în
care a oferit numărul și gestiunea
data organizației
cadoul
procesului publice**) și
admisibil verbal) data
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
predare-primire
nr. 8 din
30.12.2022
3. 186. 04.10.2022 Igor Grosu, Vasile Dîncu, Profesională În cadrul Pictură în ramă: 400,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Președintele Ministrul întrevederii din Ministerul Apărării lit. b) al transmiterea
Parlamentului Apărării 01 octombrie Naționale București, Regulamentului, ulterioară în
Republicii Naționale al 2022 autor Loredana Stancu, gestiunea
proces-verbal
Moldova României desfășurată în certificat de muzeului
incinta autenticitate, dim. ramei nr. 14 din Parlamentului/
Parlamentului 38 cm x 22 cm, 07.10.2022 Transmis în
Republicii amplasată în cutie muzeu, proces-
Moldova căptușită cu stofă de verbal de
culoare cafenie predare-primire
nr. 8 din
30.12.2022
4. 187. 19.10.2022 Igor Grosu, Markéta Profesională În cadrul Bol din cristal, suflat 28000,00 Art.22 pct.3 Primit cu
Președintele Pekarová întrevederii manual, ecologic, fără lit. b) al transmiterea
Parlamentului Adamová, din 18 octombrie plumb, diametrul 25 cm, Regulamentului, ulterioară în
Republicii Președinta 2022 desfășurată prod. –Fabrica de sticlă gestiunea
proces-verbal
Moldova Camerei în incinta Moser, Cehia, amplasat muzeului
Deputaților a Parlamentului în cutie de culoare nr. 15 din Parlamentului/
Parlamentului Republicii vișinie 21.10.2022 Transmis în
Republicii Cehe Moldova muzeu, proces-
verbal de
predare-primire
nr. 8 din
30.12.2022

2
Nr. Nr. Data, luna Numele, Numele, Descrierea Descrierea Descrierea cadoului Valoarea Decizia luată Soarta
d/o de și anul prenumele prenumele relației împrejurărilor admisibil de piață a în raport cu cadoului (se
înreg predarii beneficiarului persoanei/ (personală, în care a fost cadoului cadoul indică, după
cadoului primit cadoul admisibil (se caz, returnat
istra denumirea profesională) admisibil
admisibil, admisibil indică una beneficiarului,
re instituției, care dintre (lei)
funcția deținută dintre cele returnat
al a oferit cadoul beneficiar și trei decizii beneficiarului
admisibil
cado persoană/ luate de ca urmare a
ului instituția Comisie* răscumpărării
(denumirea), precum și sau trecut în
care a oferit numărul și gestiunea
data organizației
cadoul
procesului publice**) și
admisibil verbal) data
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
5. 188. 19.10.2022 Igor Grosu, Delegația Profesională În cadrul Tavă ovală din cositor, 1600,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Președintele Congresului întrevederii din gravată cu simbolul lit. b) al transmiterea
Parlamentului Statelor Unite ale 19 octombrie Casei Reprezentanților Regulamentului, ulterioară în
Republicii Americii, 2022 ale SUA, Salisbury – gestiunea
proces-verbal
Moldova condusă de desfășurată în Fine Metal Artisans, muzeului
Congressmanul incinta dim. 24 cm x 16 cm, nr. 15 din Parlamentului/
David Price Parlamentului amplasată în cutie de 21.10.2022 Transmis în
Republicii culoare albastră muzeu, proces-
Moldova verbal de
predare-primire
nr. 8 din
30.12.2022
6. 189. 27.10.2022 Igor Grosu, Organizatorii Profesională În cadrul Farfurie din ceramică 200,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Președintele Primului Summit participării la ornamentată cu flori și lit. b) al transmiterea
Parlamentului Parlamentar Primul Summit cu inscripția Regulamentului, ulterioară în
Republicii „Platforma Parlamentar evenimentului, diametru gestiunea
proces-verbal
Moldova Internațională „Platforma 24 cm, amplasată în muzeului
Crimeea” Internațională cutie din carton albastru nr. 16 din Parlamentului/
Crimeea”, 31.10.2022 Transmis în
organizat de muzeu, proces-
către Ucraina verbal de
și Republica predare-primire
Croația, nr. 8 din
eveniment 30.12.2022
desfășurat la
Zagreb,
Republica
Croația

3
Nr. Nr. Data, luna Numele, Numele, Descrierea Descrierea Descrierea cadoului Valoarea Decizia luată Soarta
d/o de și anul prenumele prenumele relației împrejurărilor admisibil de piață a în raport cu cadoului (se
înreg predarii beneficiarului persoanei/ (personală, în care a fost cadoului cadoul indică, după
cadoului primit cadoul admisibil (se caz, returnat
istra denumirea profesională) admisibil
admisibil, admisibil indică una beneficiarului,
re instituției, care dintre (lei)
funcția deținută dintre cele returnat
al a oferit cadoul beneficiar și trei decizii beneficiarului
admisibil
cado persoană/ luate de ca urmare a
ului instituția Comisie* răscumpărării
(denumirea), precum și sau trecut în
care a oferit numărul și gestiunea
data organizației
cadoul
procesului publice**) și
admisibil verbal) data
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
7. 190. 31.10.2022 Igor Grosu, Majestatea Sa Profesională În cadrul Carte „Margareta. Trei 300,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Președintele Margareta, întrevederii din decenii ale Coroanei lit. b) al transmiterea
Parlamentului Custodele 28 octombrie 1990 – 2020”/ Sandra Regulamentului, ulterioară în
Republicii Coroanei 2022 Gătejeanu Gheorghe. - gestiunea
proces-verbal
Moldova Române și Alteța desfășurată în București: Curtea Veche bibliotecii
Sa Principele incinta Publishing, 2019/ ISBN nr. 16 din Parlamentului/
Radu Parlamentului 978-606-44-0453-4 31.10.2022 Transmis în
Republicii bibliotecă,
Moldova proces- verbal
de predare-
primire nr. 9
din 30.12.2022
8. 191. 31.10.2022 Igor Grosu, Majestatea Sa Profesională În cadrul Farfurie decorativă de 250,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Președintele Margareta, întrevederii din culoare albă cu lit. b) al transmiterea
Parlamentului Custodele 28 octombrie imprimeul Ordinului Regulamentului, ulterioară în
Republicii Coroanei 2022 Carol I, Apulum Royal gestiunea
proces-verbal
Moldova Române și Alteța desfășurată în Collection, diametru 26 muzeului
Sa Principele incinta cm nr. 16 din Parlamentului/
Radu Parlamentului 31.10.2022 Transmis în
Republicii muzeu, proces-
Moldova verbal de
predare-primire
nr. 8 din
30.12.2022
9. 192. 11.11.2022 Igor Grosu, Roberta Metsola, Profesională În cadrul Medalie de bronz 600,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Președintele Președinta întrevederii din gravată cu însemnele lit. b) al transmiterea
Parlamentului Parlamentului 11 noiembrie Parlamentului Regulamentului, ulterioară în
Republicii European 2022 European, amplasată în gestiunea
proces-verbal
Moldova desfășurată în suport din sticlă muzeului
incinta nr. 17 din Parlamentului/
15.11.2022
4
Nr. Nr. Data, luna Numele, Numele, Descrierea Descrierea Descrierea cadoului Valoarea Decizia luată Soarta
d/o de și anul prenumele prenumele relației împrejurărilor admisibil de piață a în raport cu cadoului (se
înreg predarii beneficiarului persoanei/ (personală, în care a fost cadoului cadoul indică, după
cadoului primit cadoul admisibil (se caz, returnat
istra denumirea profesională) admisibil
admisibil, admisibil indică una beneficiarului,
re instituției, care dintre (lei)
funcția deținută dintre cele returnat
al a oferit cadoul beneficiar și trei decizii beneficiarului
admisibil
cado persoană/ luate de ca urmare a
ului instituția Comisie* răscumpărării
(denumirea), precum și sau trecut în
care a oferit numărul și gestiunea
data organizației
cadoul
procesului publice**) și
admisibil verbal) data
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Parlamentului organică, dim. 9 cm x 11 Transmis în
Republicii cm muzeu, proces-
Moldova verbal de
predare-primire
nr. 8 din
30.12.2022
10. 193. 24.11.2022 Adrian Konstantinos Profesională În cadrul Suvenir/ Tablou în sticlă 500,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Lebedinschi, Vlasis, deputat în deplasării în organică – Monumentul lit. b) al transmiterea
deputat în Parlamentul perioada 22-23 lui Lysicrates din Atena, Regulamentului, ulterioară în
Parlamentul Republicii Elene noiembrie dim. 25,5 cm x 12 cm, gestiunea
proces-verbal
Republicii curent la gros. – 3 cm, muzeului
Moldova Atena, amplasat în cutie din nr. 18 din Parlamentului/
Republica carton albastru 29.11.2022 Transmis în
Elenă pentru muzeu, proces-
participarea la verbal de
cel de-al 12-lea predare-primire
Simpozion nr. 8 din
Internațional 30.12.2022
al Mării Negre
cu genericul
„30 de ani de
cooperare
economică la
Marea
Neagră”,
organizat de
Centrul
Internațional
de Studii al
Mării Negre
(ICBSS)

5
Nr. Nr. Data, luna Numele, Numele, Descrierea Descrierea Descrierea cadoului Valoarea Decizia luată Soarta
d/o de și anul prenumele prenumele relației împrejurărilor admisibil de piață a în raport cu cadoului (se
înreg predarii beneficiarului persoanei/ (personală, în care a fost cadoului cadoul indică, după
cadoului primit cadoul admisibil (se caz, returnat
istra denumirea profesională) admisibil
admisibil, admisibil indică una beneficiarului,
re instituției, care dintre (lei)
funcția deținută dintre cele returnat
al a oferit cadoul beneficiar și trei decizii beneficiarului
admisibil
cado persoană/ luate de ca urmare a
ului instituția Comisie* răscumpărării
(denumirea), precum și sau trecut în
care a oferit numărul și gestiunea
data organizației
cadoul
procesului publice**) și
admisibil verbal) data
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
11. 194. 25.11.2022 Igor Grosu, Ilia Profesională În cadrul Plăcuță din cupru, 350,0 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Președintele Darchiashvili, întrevederii din pictată cu imaginea lit. b) al transmiterea
Parlamentului Ministrul 24 noiembrie orașului vechi Tbilisi, Regulamentului, ulterioară în
Republicii Afacerilor 2022 înrămată, dim. ramei 22 gestiunea
proces-verbal
Moldova Externe al desfășurată în cm x 18,5 cm, amplasată muzeului
Georgiei incinta în cutie neagră din nr. 18 din Parlamentului/
Parlamentului carton 29.11.2022 Transmis în
Republicii muzeu, proces-
Moldova verbal de
predare-primire
nr. 8 din
30.12.2022
12. 195. 25.11.2022 Igor Grosu, Ilia Profesională În cadrul Butoni de manșetă, 830,0 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Președintele Darchiashvili, întrevederii din confecționați din argint lit. b) al transmiterea
Parlamentului Ministrul 24 noiembrie emailat, cu inscripții Regulamentului, ulterioară în
Republicii Afacerilor 2022 inspirate din alfabetul gestiunea
proces-verbal
Moldova Externe al desfășurată în georgian, dim. 17 mm x muzeului
Georgiei incinta 17 mm nr. 18 din Parlamentului/
Parlamentului 29.11.2022 Transmis în
Republicii muzeu, proces-
Moldova verbal de
predare-primire
nr. 8 din
30.12.2022
13. 196. 02.12.2022 Tamara Viacheslav Profesională În cadrul Monedă comemorativă 1000,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Gheorghița, Shtuchnyi, vizitei la din argint, valoarea lit. b) al transmiterea
Secretar general Secretar general Parlamentul nominală – 10 hrivne, Regulamentului, ulterioară în
al Parlamentului al Radei European, la emisia Băncii Naționale gestiunea
proces-verbal
Republicii Supreme a Bruxelles, a Ucrainei, anul 2013, muzeului
Moldova Ucrainei Regatul diametrul 38,6 mm, nr. 19 din Parlamentului/
06.12.2022
6
Nr. Nr. Data, luna Numele, Numele, Descrierea Descrierea Descrierea cadoului Valoarea Decizia luată Soarta
d/o de și anul prenumele prenumele relației împrejurărilor admisibil de piață a în raport cu cadoului (se
înreg predarii beneficiarului persoanei/ (personală, în care a fost cadoului cadoul indică, după
cadoului primit cadoul admisibil (se caz, returnat
istra denumirea profesională) admisibil
admisibil, admisibil indică una beneficiarului,
re instituției, care dintre (lei)
funcția deținută dintre cele returnat
al a oferit cadoul beneficiar și trei decizii beneficiarului
admisibil
cado persoană/ luate de ca urmare a
ului instituția Comisie* răscumpărării
(denumirea), precum și sau trecut în
care a oferit numărul și gestiunea
data organizației
cadoul
procesului publice**) și
admisibil verbal) data
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Belgiei, în greutatea 31,1 g, cu Transmis în
perioada 28 – certificat de muzeu, proces-
30 noiembrie autenticitate, amplasată verbal de
2022 în cutie din piele de predare-primire
culoare verde închis nr. 8 din
30.12.2022
14. 197. 09.12.2022 Tamara György Such, Profesională În cadrul Farfurie decorativă din 400,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Gheorghița, Directorul vizitei de porțelan, cu imprimeul lit. b) al transmiterea
Secretar general general al studiu la clădirii Parlamentului Regulamentului, ulterioară în
al Parlamentului Adunării Adunarea Ungariei, Budapesta, cu gestiunea
proces-verbal
Republicii Naționale a Națională a margini bordo și aurii, muzeului
Moldova Ungariei Ungariei în diametru 19 cm, pe nr. 20 din Parlamentului/
perioada 05 – verso – text în limba 13.12.2022 Transmis în
06 decembrie maghiară și limba muzeu, proces-
2022 engleză despre clădirea verbal de
Parlamentului Ungariei, predare-primire
prod. Hollóháza nr. 8 din
Hungary, amplasată în 30.12.2022
cutie căptușită cu stofă
de culoare albastru
închis
15. 198. 09.12.2022 Tamara György Such, Profesională În cadrul Album „The remarkable 150,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Gheorghița, Directorul vizitei de hungarian Parliament lit. b) al transmiterea
Secretar general general al studiu la Building”, autori: Regulamentului, ulterioară în
al Parlamentului Adunării Adunarea András Török, Támas gestiunea
proces-verbal
Republicii Naționale a Națională a Wachsler, pag. 149, bibliotecii
Moldova Ungariei Ungariei în fotogr. color, dim. 26,5 nr. 20 din Parlamentului/
perioada 05 – cm x 21,5 cm 13.12.2022 Transmis în
06 decembrie bibliotecă,
2022 proces-verbal

7
Nr. Nr. Data, luna Numele, Numele, Descrierea Descrierea Descrierea cadoului Valoarea Decizia luată Soarta
d/o de și anul prenumele prenumele relației împrejurărilor admisibil de piață a în raport cu cadoului (se
înreg predarii beneficiarului persoanei/ (personală, în care a fost cadoului cadoul indică, după
cadoului primit cadoul admisibil (se caz, returnat
istra denumirea profesională) admisibil
admisibil, admisibil indică una beneficiarului,
re instituției, care dintre (lei)
funcția deținută dintre cele returnat
al a oferit cadoul beneficiar și trei decizii beneficiarului
admisibil
cado persoană/ luate de ca urmare a
ului instituția Comisie* răscumpărării
(denumirea), precum și sau trecut în
care a oferit numărul și gestiunea
data organizației
cadoul
procesului publice**) și
admisibil verbal) data
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
de predare-
primire nr. 9
din 30.12.2022
16. 199. 12.12.2022 Adrian Organizatorii Profesională În cadrul Imprimare artistică pe 120,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Lebedinschi, celei de-a 60-a deplasării în hârtie 42 cm x 29,7 cm lit. b) al transmiterea
deputat în Adunări perioada 05 – (A3), BEOGRAD, de Vuk Regulamentului, ulterioară în
Parlamentul Generale a 09 decembrie Vučkovic Wolf, gestiunea
proces-verbal
Republicii APCEMN – 2022 la amplasată în cutie muzeului
Moldova Parlamentul Belgrad, tubulară din carton nr. 20 din Parlamentului/
Republicii Serbia Republica 13.12.2022 Transmis în
Serbia, pentru muzeu, proces-
participarea la verbal de
cea de-a 60-a predare-primire
Adunare nr. 8 din
Generală a 30.12.2022
APCEMN

17. 200. 12.12.2022 Adrian Organizatorii Profesională În cadrul Suvenir/Opincă – 325,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Lebedinschi, celei de-a 60-a deplasării în încălțăminte lit. b) al transmiterea
deputat în Adunări perioada 05 – tradițională a poporului Regulamentului, ulterioară în
Parlamentul Generale a 09 decembrie sârb, confecționată la gestiunea
proces-verbal
Republicii APCEMN – 2022 la școala pentru copii cu muzeului
Moldova Parlamentul Belgrad, dizabilități de dezvoltare nr. 20 din Parlamentului/
Republicii Serbia Republica „Bubanj” Nis, ambalată 13.12.2022 Transmis în
Serbia, pentru în cutie din carton muzeu, proces-
participarea la verbal de
cea de-a 60-a predare-primire
Adunare nr. 8 din
Generală a 30.12.2022
APCEMN

8
Nr. Nr. Data, luna Numele, Numele, Descrierea Descrierea Descrierea cadoului Valoarea Decizia luată Soarta
d/o de și anul prenumele prenumele relației împrejurărilor admisibil de piață a în raport cu cadoului (se
înreg predarii beneficiarului persoanei/ (personală, în care a fost cadoului cadoul indică, după
cadoului primit cadoul admisibil (se caz, returnat
istra denumirea profesională) admisibil
admisibil, admisibil indică una beneficiarului,
re instituției, care dintre (lei)
funcția deținută dintre cele returnat
al a oferit cadoul beneficiar și trei decizii beneficiarului
admisibil
cado persoană/ luate de ca urmare a
ului instituția Comisie* răscumpărării
(denumirea), precum și sau trecut în
care a oferit numărul și gestiunea
data organizației
cadoul
procesului publice**) și
admisibil verbal) data
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
18. 201. 12.12.2022 Adrian Organizatorii Profesională În cadrul Cravată, mătase 100%, 750,00 Art. 22 pct. 3 Primit cu
Lebedinschi, celei de-a 60-a deplasării în culoare roșie cu lit. b) al transmiterea
deputat în Adunări perioada 05 – pătrățele albastre, Regulamentului, ulterioară în
Parlamentul Generale a 09 decembrie amplasată în cutie de gestiunea
proces-verbal
Republicii APCEMN – 2022 la culoare gri muzeului
Moldova Parlamentul Belgrad, nr. 20 din Parlamentului/
Republicii Serbia Republica 13.12.2022 Transmis în
Serbia, pentru muzeu, proces-
participarea la verbal de
cea de-a 60-a predare-primire
Adunare nr. 8 din
Generală a 30.12.2022
APCEMN

S-ar putea să vă placă și