Informatica manageriala

Prezentare 6

‹1›
 Modelul fântână
pentru
dezvoltarea
produselor
software

‹#›
 Cele trei mari etape: analiza, proiectarea i implementarea continuă să fie
prezente şi în ciclul de via ă al programelor orientate spre obiecte. Deosebirea
constă în faptul că aceste etape nu se mai succed într-o ordine fixă şi fiecare dintre
ele se poate repeta de mai multe ori. În cadrul oricărei faze pot fi incluse activităţi de
experimentare, testare, revizuire cod sau documentare.
A a cum unele limbaje de programare orientate pe obiecte se află încă în
faza de evoluţie, căutările continuă şi în domeniul dezvoltării aplicaţiilor orientate
spre obiecte. Faza de analiză şi-a găsit o relativă independen ă faţă de limbajele de
programare, însă procesul proiectării continuă să fie dependent de limbajul ales
pentru implementare. Se fac mari eforturi pentru mărirea independe ei proiectării
fa ă de limbajele de programare, dar această sarcină nu este deloc uşoară.
În literatura de specialitate există trei metode importante de dezvoltare a
produselor software având la bază modelul fântână, cunoscute ca O-O-O, F-O-O şi O-
O-F. Literele O şi F descriu modul de analiză, proiectare şi implementare al
produsului software: O - obiectual sau F - funcţional (procedural).
Varianta (O-O-O) este pur obiectuală ( toate cele trei procese se fac de
manieră obiectuală) .
Varianta (F-O-O) se bazează pe o analiză funcţională urmată de o proiectare
şi implementare obiectuală.
Varianta (O-O-F) se concretizează printr-o implementare procedurală, o
analiză
‹#›
i o proiectare orientate spre obiecte.
 4.5. Implementarea sistemului informational proiectat
Implementarea de sisteme informatice bazate pe
computer într-o organizaţie implică, din punct de vedere
managerial schimbări majore în procesele comerciale, în
structurile organizaţionale precum şi în relaţiile de muncă.
Activităţile principale ale procesului de implementare sunt:
1. Achiziţionarea de software, hardware şi servicii;
2. Dezvoltarea de software;
3. Pregătirea (trainingul) personalului;
4. Elaborarea documentaţiei de sistem;
5. Elaborarea sistemului pilot.
1. Achiziţionarea de software, hardware şi servicii
Achiziţiile de software, hardware şi servicii informatice sunt o activitate deosebit de
importantă. Sursele de achiziţie pot fi firmele mai mari sau mai mici cu avantaje sau
dezavantaje pentru fiecare (în general preţ şi servicii).

‹#›
• 4.6. Evaluarea eficienţei sistemelor informatice
Volumul mare al activitãtii necesare pentru a dezvolta si întretine
programele (si deci implicit nivelul înalt al costurilor asociate), justificã
interesul din ce în ce mai larg pentru asigurarea unei calitãti
corespunzãtoare aplicatiilor precum si minimizarea costurilor de
elaborare a acestora. Sunt utilizate metode si instrumente adecvate
analizei în detaliu a cerintelor software si de elaborare sau testare a
programelor, ce asigurã un minimum de erori admisibile si o
productivitate cât mai mare.
Evaluarea de software, hardware şi servicii
Pentru a evalua şi selecta achiziţiile de soft şi hard trebuie:
􀁚 să se ceară furnizorilor oferte şi propuneri bazate pe specificaţiile
de sistem;
􀁚 să se prezinte necesarul minim din punct de vedere al
performanţelor pentru toate produsele achiziţionate;
􀁚 dacă sunt oferte asemănătoare, pentru determinarea celei mai
bune se va elabora un sistem de punctaj în funcţie de anumiţi factori de
‹#›
evaluare.
Atunci când se evaluează hardware-ul trebuie să se
analizeze performanţele fiecărui echipament din punct de vedere al
caracteristicilor sale:
- performanţele: viteza de lucru, componentele, capacitate, fiabilitate;
- cost: preţul total al componentelor;
- disponibilitate: data livrării ( posibilitatea de livrare imediată);
- compatibilitate: cu echipamentele existente sau cu alte echipamente
ce urmează a fi achiziţionate;
- modularitate: posibilitatea de a interschimba echipamentele;
- tehnologie: data fabricaţiei şi generaţia din care face parte
echipamentul;
- ergonomie: uşurinţa în exploatare, confortabilitatea, lipsa radiaţiilor;
- relaţia cu mediul: nu afectează mediul, consum redus de energie;
- software: compatibilitate cu soft-ul necesar, existenţa driverelor;
- service şi documentare: existenţa de suport on-line, documentaţii,
perioada de garanţie.
‹#›
Factorii de evaluare pentru software:
- eficienţa: rezultatele oferite în urma prelucrării, viteza de prelucrare, performanţele;
- flexibilitatea: posibilitatea de a prelucra datele oferite de alte soft-uri sau de a folosi
rezultatele prelucrării altor programe;
- securitate: măsura în care datele nu sunt afectate de atacuri informatice, viruşi şi
posibilitatea de a asigura secretul acestora;
- limbaj: dacă soft-ul se găseşte în limba locală;
- hardware: existenţa de conflicte cu hardware;
- cost: preţul de achiziţie;
- disponibilitate: posibilităţile de livrare imediată sau data livrării;
- compatibilitate: cu alte soft-uri sau sisteme de operare existente sau în curs de
achiziţie;
- tehnologie: data fabricaţiei, versiunea programului sau generaţia din care face parte;
- documentaţia: dace este completă, forma în care se găseşte, limba în care este
scrisă;
- ergonomie: dacă softul este uşor utilizabil în exploatare şi accesibil;
- suport: dacă există asistenţă on-line, perioada cât durează aceasta.

‹#›
Ciclul de viatã al produsului software poate fi exprimat si prin procentul
de timp alocat fiecãrei etape din procesul de dezvoltare. Un exemplu
tipic ar fi urmãtorul:
Analiza cerintelor: 7%
Elaborarea specificatiilor pentru programe: 12%
Proiectarea programelor: 21%
Implementarea programelor: 20%
Instalarea si testarea programelor: 40%
Pentru a învinge concurenta produsele trebuie sã coste cât mai putin, sã
fie de calitate si sã aparã pe piatã cât mai repede. Acest obiectiv se
poate atinge doar printr-o abordare organizatã, planificatã, a procesului
de dezvoltare. Unul din primii pasi realizati atunci când se ia decizia de
elaborare a unui nou program este evaluarea calitativã si cantitativã a
acestuia pentru a stabili în mod corect necesarul de resurse umane,
materiale si de timp. Iatã în continuare o descriere a celor mai recente
metode de evaluare, impuse pe scarã largã. Atentia se va concentra în
special asupra metodelor de evaluare dimensionalã si functionalã,
acestea
‹#› fiind cel mai des utilizate datoritã performantelor lor.
Metode de evaluare a sistemelor informatice de catre dezvoltatori
Sistemul informatic poate fi evaluat în mod direct fie indirect. Prin evaluarea directã a procesului
de inginerie software se întelege determinarea costurilor si a eforturilor asociate. Ea presupune
calculul numãrului liniilor de cod (LOC - lines of code) scrise, determinarea vitezei de executie, a
dimensiunii memoriei, precum si a numãrului de defecte raportat într-un anumit interval de
timp.
Evaluarea indirectã a produsului reprezintã în fapt o analizã a functionalitãtii, calitãtii,
complexitãtii, eficientei, fiabilitãtii, întretinerii si multor altor caracteristici.
Costul si efortul necesar pentru a dezvolta software, calculul numãrului de linii de cod (LOC)
precum si alte estimãri directe sunt relativ usor de estimat initial. Totusi, calitatea si
functionalitatea sau eficienta si întretinerea sunt mult mai dificil de evaluat si pot fi mãsurate
doar în mod indirect. Metodele de evaluare ale produsului pot fi descrise dupã cum urmeazã:
Evaluarea productivã se concentreaza asupra rezultatelor finale ale procesului de inginerie
software;
Evaluarea calitativã oferã o indicatie a cât de aproape este produsul software de cerintele
implicite si explicite ale clientului;
Evaluarea tehnicã evidentiazã mai degraba caracteristicile produsului software (ex.:
complexitatea logicã, gradul de modularizare) decât procesul prin care acesta a fost dezvoltat;
Evaluarea dimensionalã este utilizatã pentru a "colecta" evaluãrile directe ale rezultatelor si
calitãtii procesului de inginerie software;
Evaluarea functionalã oferã o evaluare indirectã;
Evaluarea orientatã pe resursele umane oferã informatii asupra modului în care programatorii
dezvoltã un produs software precum si asupra perceptiei eficientei instrumentelor si modelelor
‹#›
de dezvoltare.
Metoda evaluãrii dimensionale
Evaluarea dimensionalã a produsului software reprezintã o estimare directã a acestuia precum si a
procesului prin care el este dezvoltat. Daca un manager de proiect mentine înregistrãri simple, poate fi
creat un tabel cu datele ordonate dupa criteriul dimensiunii. Pentru fiecare proiect, datele dimensionale
uzuale sunt: efortul estimeazã necesarul de resurse umane si se mãsoarã în programatori-pe-lunã sau
programatori-pe-an;
KLOC (Kilo Lines of Code) - mii de linii de cod;
valoarea este exprimarea bãnescã a efortului;
pagini de documentatie;
numãrul de erori raportate de utilizatori într-o perioadã de timp (de pildã un an).
numãrul de programatori care au lucrat la dezvoltarea produsului software.
Productivitatea = KLOC / Programatori-pe-lunã
Calitatea = Numãr de erori / KLOC
În completare, pot fi calculati alti parametrii interesanti:
Cost = Valoare / KLOC
Documentatie = Pagini de documentatie / KLOC
Utilizarea parametrilor dimensionali (KLOC, efort, etc.) este controversatã si ei nu sunt universal acceptati
ca reprezentând cea mai bunã metodã de evaluare a procesului de dezvoltare software. Controversa se

învârte în jurul utilizãrii liniilor de cod LOC ca mãrime principalã. Sustinãtorii variabilei LOC afirmã cã
aceasta este un artefact al tuturor proiectelor de dezvoltare software si poate fi usor calculatã, cã multe
modele de estimare utilizeazã LOC sau KLOC ca date de intrare principale si cã existã deja o literaturã
imensã (plus date asociate) dedicatã LOC. Pe de alta parte, opozantii reclamã cã variabila LOC este
dependentã de limbajul de programare, cã LOC poate penaliza programe bine proiectate dar scurte, cã nu
se poate asocia usor limbajelor neprocedurale si cã utilizarea ei în estimare necesitã un nivel de detaliere
care
‹#› poate fi dificil de obtinut (ex: managerul de proiect trebuie sã estimeze numãrul de linii de cod ce
trebuie produse cu mult înainte ca analiza si proiectul programului sã fi fost încheiate).
Evaluarea Functionalã
Parametrii ce caracterizeazã din punct de vedere functional produsul software reprezintã o evaluare
indirectã a acestuia si a procesului prin care el este dezvoltat. Evitând calculul LOC, parametri functionali se
concentreaza asupra "functionabilitãtii" sau "utilitãtii" programului. Acest tip de evaluare a fost propus
pentru o abordare prin mãsurarea productivitãtii, numitã metoda scorului functional. Scorul functional (SF)
este obtinut utilizând o relatie empiricã bazatã pe estimãri calculabile ale domeniului de informatie al
produsului precum si pe evaluãri ale complexitãtii aplicatiei.
Valorile domeniului de informatie se definesc în urmãtorul mod:
Numãrul de intrari a utilizatorului: Fiecare intrare a utilizatorului care furnizeazã aplicatiei date distincte
orientate cãtre aceasta este luatã în calcul. Intrãrile vor trebui distinse de interogãri, care sunt calculate
separat.
Numãrul de iesiri a utilizatorului: Fiecare iesire cãtre utilizator, care furnizeazã acestuia informatii orientate
cãtre aplicatie, este luatã în calcul. În acest context termenul "iesire" se referã la rapoarte, ecrane, mesaje de
eroare, etc. Datele individuale ale unui raport nu sunt calculate separat.
Numãrul de interogãri a utilizatorului: O interogare este definitã ca o intrare on-line ce are drept rezultat
generarea unui rãspuns imediat al aplicatiei sub forma unei iesiri on-line. Fiecare interogare distincta este
luatã în calcul.
Numãrul de fisiere: Fiecare fisier logic de tip "master", cum ar fi o colectie logicã de date care poate fi parte a
unei baze de date largi sau a unui fisier individual, este luat în calcul.
Numãrul de interfete externe: Toate interfetele citibile de cãtre masinã (fisiere de date pe bandã sau disc
dur) care sunt utilizate pentru a transmite informatii cãtre alt sistem sunt luate în calcul.
Odatã ce datele de mai sus au fost colectate, un indice de complexitate este asociat fiecãrui calcul.
Organizatiile care utilizeazã metoda scorului functional dezvoltã criterii pentru a stabili faptul dacã o anumitã
intrare este simplã, medie sau complexã. Bineinteles, determinarea complexitãtii este un proces relativ
subiectiv. Pentru a calcula scorul functional, este utilizatã urmãtoarea relatie:
SF = totalul-de-calcul * 0.65 + 0.01 * SUM (Fi);
‹#›
unde totalul-de-calcul este suma rezultatelor partiale obtinute prin ponderarea valorilor domeniului de
informatie (vezi caseta "Calculul Scorului Functional"). Valorile constante din ecuatia de mai sus precum si
 Evaluarea sistemului informatic de catre
organizatia beneficiara
După alegerea şi implementarea unui sistem informatic, atenţia
agentului economic trebuie îndreptată asupra evaluării eficienţei
sistemului cu ajutorul următorilor indicatori:

•Indicatorul de satisfacere a cerinţelor informaţionale

Acest indicator, pe care convenţional îl vom denumi coeficientul
de satisfacere a cerinţelor informaţionale, ca raport dintre cantitatea
de informaţie proiectată a fi furnizată de către sistemul informatic şi
cantitatea de informaţie a cerinţelor informaţionale, exprimă de fapt
gradul de utilizate a lucrărilor cu caracter informaţional ce urmează a
fi realizate de către componentele funcţionale ale sistemului
informatic.

‹#›
 •Indicatorul timpului de răspuns
Este de reţinut că timpul de răspuns al sistemului informatic reprezintă de fapt timpul
necesar execuţiei lucrării lor cu caracter informaţional ce fundamentează deciziile şi
/acţiunile pentru controlul şi reglarea unui anumit proces operatoriu.
Nivelul timpului de răspuns al componentelor unui sistem informatic este influenţat de
o serie de factori specifici din care menţionăm:
•structura funcţională a sistemului informatic în ansamblul său şi a fiecărei
componente în parte, care trebuie să fie corelată cu structura ierarhic funcţională a
unităţii economice şi mecanismul său de conducere;
•nivelul tehnico-economic al metodelor, tehnicilor şi procedurilor preconizate a fi
utilizate în organizarea şi gestiunea fondului de date şi funcţionarea proceselor de
prelucrare a datelor;
•structura şi performanţele tehnico-funcţionale ale echipamentelor de prelucrare a
datelor (colectare, pregătire, prelucrare, stocare şi transmitere), ale metodelor de
prelucrare şi sistemelor de operare;
•nivelul de pregătire a personalului de conducere şi operatoriu al utilizatorului şi
proiectantului;
•concepţia de organizare şi funcţionare a activităţii de informatică.

‹#›
 •Indicatorul eficienţei economice
Raportul dintre efectele economice potenţiale anuale şi valoarea resurselor informatice
proiectate pentru funcţionarea sistemului informatic şi /a componentelor sale, constituie
principalul indicator de fundamentare tehnico-economică a variantelor de realizare a
sistemului şi / a componentelor lui deoarece el exprimă cel mai sintetic economicitatea
concepţiei şi soluţiilor tehnice proiectate (structură, metode, proceduri şi mijloace) şi implicit
rentabilitatea.
Efectele economice potenţiale totale ale unui sistem informatic, ce conduc în mod
nemijlocit la creşterea venitului net al unităţii economice, se compun din:
1. Efecte economice ce pot fi obţinute din creşterea volumului de producţie marfă
ca urmare a contribuţiei componentelor sistemului.
2. Efecte economice ce pot fi obţinute din reducerea cheltuielilor directe de
producţie ca urmare a contribuţiei componentelor sistemului la: diminuarea consumurilor de
resurse umane, materiale, energetice; creşterea nivelului de normalizare, standardizare a
reperelor şi subansambelor; scurtarea refluxurilor tehnologice de fabricaţie; optimizarea
programelor de fabricaţie; reducerea cheltuielilor de transport şi depozitare; reducerea
cheltuielilor neeconomicoase; etc.
3. Efecte economice ce pot fi obţinute din reducerea cheltuielilor generale ale
unităţii economice ca urmare a contribuţiei componentelor sistemului la: raţionalizarea
sistemului de evidenţă operativă, contabil-financiar şi statistic; utilizarea eficientă a
personalului muncitor de specialitate tehnico-economic şi reducerea relativă a personalului
muncitor administrativ - funcţionăresc etc.
‹#›
 •Indicatorul duratei de recuperare
Raportul dintre valoarea resurselor informatice proiectate pentru funcţionarea
sistemului informatic şi /a componentelor sale şi efectele economice potenţiale
totale, pe durata de viaţă a sistemului, constituie unul din indicatorii complementari
de fundamentare tehnico-economică a variantelor de realizare a sistemului, din
punct de vedere al posibilităţilor de perfecţionare continuă a sistemului în
concordanţă cu ciclul de dezvoltare a resurselor informatice.
•Indicatorul economiei de personal
Raportul dintre economia potenţială de timp de muncă a personalului muncitor
de conducere şi specialitate din organismele funcţionale, ca urmare a introducerii
sistemului informatic şi timpul de muncă consumat anterior pentru execuţia
lucrărilor cu caracter informaţional, constituie cel de-al doilea indicator
complementar de fundamentare tehnico-economică a variantelor de realizare a
sistemului, din punct de vedere al economiei directe de personal ca urmare a
creşterii productivităţii muncii în procesele informaţionale.
•Indicatorul tehnico-economic
Indicatorul cel mai sintetic pentru fundamentarea deciziei de selecţie a
variantei optime de realizare a unui sistem informatic şi/a componentelor sale este
coeficientul tehnico-economic, în condiţiile în care nici una din variante nu asigură
nivelul maxim al celor cinci coeficienţi tehnici şi economici prezentaţi.
‹#›