CURS 9

TRANSMISII PRIN ANGRENARE

Transmisiile prin angrenare sunt transmisii mecanice la care transmiterea

mişcării de la arborele motor la cel condus se realizează prin intermediul unor roţi
dinţate direct sau prin intermediul unui organ intermediar (lanţ, curea dinţată).
Angrenajul definit prin STAS 915/2-81 este un mecanism elementar format
din două organe de maşini (roţi dinţate) mobile în jurul a două axe cu poziţii relative
invariabile, unul antrenându-l pe celălalt prin acţiunea dinţilor aflaţi succesiv în
contact.
În figura 1 se prezintă un angrenaj cu roţi dinţate cilindrice.

Roată
Roată condusă
conducătoare

Figura 1

Transmisii prin roţi dinţate

Roţile dinţate sunt corpuri de revoluţie (cilindrice, conice, hiperbolice) pe
suprafaţa cărora sunt executate proeminenţe echidistante şi sintetice denumite dinţi.
În angrenajul cu raport de transmitere diferit de unitate (i ≠ 1) roata cu număr
mai mic de dinţi (roata mică) se mai numeşte pinion, iar roata conjugată, simplu
roată.
După poziţia relativă a axelor geometrice ale arborelui care se fixează roţile
se deosebesc:

angrenaje cu axe paralele realizate cu ajutorul roţilor dinţate cilindrice, cu
dantură dreaptă figura 2a, sau înclinată, figura 2b.

1

angrenaje cu axe concurente, realizate cu ajutorul roţilor dinţate conice, figura
2c.

angrenaje cu axe încrucişate realizate cu ajutorul roţilor dinţate elicoidale, figura
3d.

z1 z1

ω1 z 1 A
A i12 = =
ω2 z 2

z2 z2

a
b

z1

z2

c d
Figura 2

Avantajele transmisiei prin roţi dinţate:

dimensiuni reduse; randament direct;

raportul de transmitere riguros constant;

durabilitate mare şi siguranţă în funcţionare;

posibilitatea utilizării într-o gamă largă de puteri; viteze şi rapoarte de
transmisie.
Dezavantaje:

necesitatea executării roţilor cu precizie exactă;

zgomot mare la viteze ridicate;

raportul de transmitere nu poate lua orice valoare deoarece numărul de dinţi
al roţilor trebuie să fie număr întreg.

Materiale şi tehnologii de execuţie

Materialele roţilor dinţate se aleg ţinând seama de condiţiile de solicitare şi
funcţionare, procedeul de fabricaţie şi de eficienţa economică. Cel mai frecvent
material utilizat pentru roţi dinţate este oţelul.

2
 Astfel se utilizează:
- oţeluri turnate OT 45-3; ; OT 50-3 OT 55-3 netratate termic pentru roţi de
dimensiuni mari;
- oţeluri de uz general pentru construcţii: OL 42, OL 50, OL 70, care se
tratează termic prin normalizare;
- oţeluri carbon de calitate şi superioare: OLC 10, OLC 15, OLC 20, tratate prin
cementare, călire-revenire, OLC 35, OLC 45, OLC 60, normalizat, OLC 45X,
OLC 55X, OLC 60X, tratate prin îmbunătăţire (călire + revenire) şi durificarea
flancurilor prin călire superficială.
- oţeluri aliate sau aliate superior pentru construcţia de maşini;
- fontă cenuşie : Fc 200, Fc 250, Fc 300, şi fontă cu grafit nodular, Fgn 45-5,
Fgn 50-7, Fgn 60-2, pentru angrenaje de dimensiuni mari, cu funcţionări
silenţioase şi în condiţii de solicitare redusă.
- aliaje neferoase. Se utilizează în condiţiile în care se cere un mers silenţios şi
condiţii de antifricţiune. Acestea sunt bronzul fosforos şi alamele pentru roţi
melcate.
- materialele plastice. Se utilizează pentru funcţionări silenţioase şi rezistenţă
la agenţii chimici şi atmosferici. Acestea sunt textolitul, lignofoliul,
poliamidele.

Tehnologii de prelucrare a roţior dinţate

Prelucrarea roţilor dinţate din oţel se face prin aşchiere din semifabricate
laminate sau forjate, iar a celor din fontă din semifabricate turnate. Danturarea se
poate executa prin metoda copierii sau a rostogolirii. Prin copiere golul dintre dinţi se
realizează cu ajutorul unor scule speciale: freză modul disc, freză deget, broşă.
Danturarea prin rostogolire este mai avantajoasă şi se execută cu freză melc sau
cuţit roată.

Danturarea prin deformare plastică

Danturarea prin deformare la cald
Această metodă de prelucrare constă în obţinerea danturii într-un proces de
rulare, care are loc între piesa încălzită superficial, pe o anumită adâncime, până la
temperatura de forjare şi o sculă de forma unei roţi dinţate conjugate. Piesele
obţinute sunt în general semifabricate, deoarece, ulterior mai suferă prelucrări de
finisare a danturii prin aşchiere.
Prelucrarea se execută pe maşini speciale prevăzute cu instalaţie de încălzire
prin inducţie electromagnetică.
La prelucrarea roţilor dinţate cilindrice se cunosc două procedee de lucru:
♦ primul dintre procedee, figura 3 constă în aceea că semifabricatul 2 este
aşezat pe dornul 1 şi are un avans continuu prin inductorul 3 şi roţile dinţate 4.
Roata dinţată 5 este o roată etalon care asigură, la începutul prelucrării,
rularea semifabricatului cu cele două role dinţate. Pe măsură ce are loc
avansarea axială, roata etalon este înlocuită treptat, de primul semifabricat,
apoi de următorul ş.a.m.d.

3
 Figura 3

♦ în cazul prelucrării după al doilea procedeu, semifabricatul, întâi este încălzit

prin inductor, pe adâncimea necesară, la temeperatura de forjare, după care
începe rularea danturii, prin acţionarea mecanismelor de rotire şi avans.

Danturarea roţilor dinţate cilindrice prin aşchiere

Frezarea danturii prin copiere
Frezarea danturii prin copiere este un procedeu de prelucrare specific
producţiei de serie mică şi unicat. Se execută cu freze profilate, disc-modul, figura 4
şi disc-deget.

Figura 4

4
 Frecvenţa cea mai mare o au prelucrările cu freze disc-modul. Acestea se
construiesc până la modulul m=24 mm. Peste acestă valoare, frezele disc-modul
devin neraţionale, din cauza dimensiunilor exagerat de mari şi sunt înlocuite cu
frezele deget-modul. Frezele deget modul se utilizează începând de la m=10 mm.

Frezarea danturii prin rulare

Frezarea danturii prin rulare se execută pe maşini specializate, cu scule
numite melc-modul. Prelucrarea cu freza melc-modul, figura 5, se bazează pe
proprietatea melcului evolventic de a avea ca înfăşurătoare a danturii, când rulează
pe un plan, o cremalieră cu flancuri rectilinii. În timpul prelucrării, această cremalieră
fictivă, fiind în angrenare cu roata dinţată de prelucrat, generează dantura.
Secţiunea A-A

A
A

Freza melc-modul

Roata dinţată prelucrată

Figura 5

Mortezarea danturii prin copiere

Mortezarea danturii prin copiere se poate realiza dinte cu dinte sau simultan
întreaga dantură.

Mortezarea danturii prin rulare cu cuţitul roată

Prelucrarea danturii cu cuţitul roată se bazează pe generarea profilului cu
roată dinţată generatoare, figura 5.7. Cuţitul roată este de forma unei roţi dinţate
conjugate celei aflate în prelucrare, având o anumită geometrie a danturii, care să
permită prelucrarea prin aşchiere.

5
 Figura 6

Cauzele ieşirii din uz a angrenajelor

Cauzele ieşirii din uz a angrenajelor pot fi grupate în două categorii:
- cauze care duc la ruperea dinţilor;
- cauze care produc distrugerea flancurilor;
Ruperea dinţilor este un fenomen deosebit de periculos de distrugere a
angrenajului, uneori şi a altor organe conexe şi este cauzată de suprasarcini cu
acţiune statică sau de şoc şi de oboseala materialului roţilor dinţate.
Ruperea dinţilor la oboseală, figura 7a, este cauzată de încovoierea repetată
sau alternantă a dintelui ce poate conduce la formarea unor fisuri de oboseală în
zona racordării dintre dinte şi corpul roţii, figura 7a unde dealtfel are loc o
concentrare puternică de eforturi unitare datorită formei.
Aceste fisuri se dezvoltă până la ruperea totală a dontelui. Ca măsură de
prevenire se amintesc:
- calculul dinţilor la rupere prin oboseală;
- deplasări pozitive de profil (corijarea danturii);
- mărirea razei de racordare; mărirea modulului;
- alegerea materialului cu rezistenţă ridicată la oboseală.
Ruperea statică, figura 7b este cauzată atât de suprasarcini şi/sau şocuri cât
şi de erorile inerente de execuţie şi montaj. Datorită acestora din urmă încărcarea
dintelui este neuniformă pe lăţimea sa. Ca urmare este posibilă ruperea bruscă a
unei porţiuni dinspre capătul dintelui. Aspectul rupturii este cristalin.

6
 Distrugerea flancurilor dinţilor este cauzată de oboseala superficială, de uzura
prin gripare, de uzura abrazivă de deformaţie plastică a flancurilor.
Oboseala superficială (ciupire, pitting), figura 7c este cauza principală de
deteriorare a flancurilor dinţilor, deci de ieşire din uzură a angrenajelor şi constă în
desprinderi locale de material şi formarea concomitentă a unor denivelări sub formă
de gropiţe sau ciupituri.
Mărirea rezistenţei la oboseală superficială se poate obţine prin deplasări de
profil, prin durificarea flancurilor, prin călire superficială, cianurare sau nitrurare,
utilizarea unor lubrifianţi activaţi.
Griparea este o deteriorare a flancurilor ce constă în formarea unor adâncituri
cauzate de suduri locale ca urmare a presiunilor de contact ridicate, al lipsei
lubrifiantului şi la solicitărilor termice ridicate în special la viteze mari, figura 7d.

Figura 7

Calculul angrenajelor
Pentru proiectarea unui angrenaj trebuie să se cunoască următoarele date:

caracteristica de încărcare (curba de sarcină) a angrenajului exprimată prin
dependenţă de timp a puterii rezistente a momentului rezistent sau a forţei
rezistente: P = f1 (t ) , M r = f 2 (t ) , Fp = f 3 (t ) pentru sarcini variabile sau puteri
variabile, momentul rezistent variabil, respectiv forţa periferică nominală pentru
sarcini cunoscute Pn; Mrn; Fpn.

condiţiile cinematice exprimate prin turaţiile n1 şi n2 ale roţilor (sau o turaţie şi
raportul de transmitere);

cerinţe funcţionale ca durabilitatea, regimul de lucru, precizia cinematică, nivelul
de zgomot, condiţiile de angrenare (simplă sau multiplă).

dimensiuni de gabarit limitative (după caz).

7
 În general ipotezele de calcul adoptate sunt valabile în cazuri ideale de
solicitare şi funcţionare, respectiv sarcină constantă, încărcare uniformă a dinţilor,
angrenare fără şocuri, execuţie şi montaj precis. În realitate toate aceste condiţii nu
pot fi asigurate şi pentru a se ţine seama de situaţia reală de încărcare şi
funcţionare, în calcule se va lucra cu o mărime convenţională de calcul a sarcinii. La
stabilirea sarcinii de calcul valoarea sarcinii nominale se corectează prin coeficienţi
ce ţin seama de situaţia reală de încărcare şi funcţionare.
Elementele geometrice ale dinţilor unui angrenaj cilindric cu dinţi drepţi sunt
prezentate în figura 8.

Lungimea
dintelui
Grosimea Cercul de
dintelui rostogolire
Vârful dintelui

Faţa spate dinte

Faţa dintelui
Cercul de vârf
Flancuri

Înălţimea capului ha Baza dintelui

dintelui
hr
Înălţimea piciorului
dintelui po

Cercul de
Cercul de fund rostogolire
Interstiţiu
racordare
Cercul de bază
d1,2

Figura 8

Mărimile care intervin în figura 8 sunt:

b – lăţimea roţii (lungimea dintelui);
sw – grosimea dintelui pe cercul de rostogolire;
po – pasul (distanţa între două flancuri consecutive pe cercul de rostogolire);
m – modulul:
p
m= o (1)
π
d1,2 – diametrele de divizare ale roţilor z1, z2 (z1, z2 reprezintă numărul de dinţi);
d1, 2 = m ⋅ z 1, 2 (2)
ha – înălţimea capului dintelui;
ha = m (3)

8
hr – înălţimea piciorului dintelui;
h r = 1,25 ⋅ m (4)
α – unghiul de angrenare
α = 200 (5)
A – distanţa dintre axe
d + d 2 m( z 1 + z 2 )
A= 1 = (6)
2 2
i1,2 - raportul de transmitere
n ω d z
i1, 2 = 1 = 1 = 2 = 2 = ct . (7)
n 2 ω 2 d1 z 1

Gradul de acoperire ε reprezintă sub aspect fizic numărul mediu de perechi de

dinţi aflaţi în angrenare. Pentru ca angrenarea să fie continuă, mişcarea să fie
uniformă şi raportul de transmitere i să fie constant trebuie ca: ε > 1.
În procesul transmiterii de energie de la roata motoare la cea condusă prin
intermediul dinţilor aflaţi în angrenare asupra dinţilor va acţiona o forţă Q având
direcţie normală la profilul evolventei sau direcţia liniei de angrenare, figura 9.

Mm

d1

Ft

Fr
Q

d2

Mr
2
Figura 9

Din figura 9 se deduc valorile componentelor Ft şi Fr astfel că :

Ft = Q cos α ; Fr = Q sin α (8)

9
unde: α este unghiul de angrenare.
Ţinând seama de relaţiile Ft = f (M rn ) şi Ft = f (Pn ) se deduce valoarea
nominală a forţei Q şi anume:

2 ⋅ 95500Po
Qn =
Ft
=
2M rn
= [daN] (9)
cos α Dd1 cos α n1mz1 cos α

unde s-a substituit:

Dd1 = mz1 cu - Dd1 diametrul de divizare a roţii conducătoare;
- m modulul;
- z1 numărul de dinţi ;
- Po puterea [KW ] ;
- n turaţia [rot/min].
Ţinând seama de faptul că distanţa între axe A este :

D d + Dd 2 D d1
A= 1
= (i ± 1) (10)
2 2

se deduce:

2A
Dd1 = (semnul- pentru angrenaje interioare) (11)
i ±1

Se obţine:

Qn =
(i ± 1)M rn = (i ± 1)95500Pn (12)
A cos α An1 cos α

Valoarea de calcul a forţei Q este:

Qc = KQ n =
(i ± 1) ⋅ k ⋅ M rn = (i ± 1) ⋅ 95500 ⋅ k ⋅ Pn (13)
A cos α An1 cos α

Calculele prezentate în continuare se referă la roţi dinţate cilindrice, cu dinţi

drepţi, celelalte angrenaje putând fi echivalente cu acestea.
Calculul angrenajelor la solicitarea de încovoiere se efectuează în ipoteza că
dintele real se asimilează cu o grindă încastrată la un capăt (la racordarea dintelui la
corpul roţii) şi liberă la celălalt, fiind solicitat de către forţa Q c , figura 10.

10
 Figura 10

Componenta tangenţială Ft solicită dintele la încovoiere, iar componenta Fr la

compresiune. Considerând că efortul unitar echivalent pe partea întinsă a dintelui
este egal cu efortul unitar de încovoiere σ e ≅ σ i , (efectul solicitării de compresiune
fiind redus în comparaţie cu cel al încovoierii) valoarea sa în secţiunea periculoasă
(corespunzătoare corzii a , definită prin tangentă dusă la suprafeţele de racordare)
este:

M i Qc h cos α
σi = = (14)
Wz 1 2
a B
6

unde B - lăţimea dintelui

α2
2
Înlocuind h=α1p; a= α2p; (p fiind pasul danturii) şi expresia: = y se
6α1 cos α
obţine:

Qc
σi = (15)
Bpy

11
unde: y- coeficientul de formă al danturii.
Valorile coeficientului de formă y sunt date în diagrame în funcţie de numărul
de dinţi z1 şi de coeficientul de deplasare specifică de profil ξ .
Egalând:

σ i ⋅ Bpy =
(i ± 1)95500kPn
An1 cos α
de unde în urma substituţiilor se obţine:

2A
p= ; B = ψAA (16)
z1 (i ± 1)

ψ A - coeficient de lăţime ales din tabele în funcţie de felul angrenajului.

σ i = σ ai ; cos α = 0,94 se deduce:

k ⋅ (i ± 1) ⋅ z1 ⋅ Pn
2
A nec = 25 ⋅ [cm] (17)
y ⋅ n1ψ A σ ai

unde : σ ai este rezistenţa admisibilă la rupere prin oboseală.

Valoarea sa se determină ţinând seama de faptul că ciclul de solicitare al
dintelui este pulsator sau alternant simetric (la duble angrenări).
Mărimea A determină capacitatea portantă a unui angrenaj depinzând de
produsul m(z1 ± z 2 ) .
Pentru aceeaşi valoarea lui A se preferă module mici (pentru transmisii de
putere este necesar ca m ≥ 2 din condiţia precizării de execuţie) şi număr mare de
dinţi.
Numărul optim (sau critic) de dinţi (zcr) pentru pinion se determină din condiţia
ca dintele să fie solicitat la limită la ambele solicitări.
Calculul geometric şi cinematic se efectuează având determinată distanţa
între axa A; se alege numărul de dinţi z1 şi se determină modulele, dar în aşa fel ca
pentru transmisii de putere m ≥ 2, din condiţia preciziei de execuţie.

12