8.

Sisteme integrate de producţie

8.5 Ingineria simultană

8.5.1 Filozofia ingineriei simultane

Organizarea întreprinderii pe servicii ataşate ciclului de viaţă,

dotarea acestora cu mijloace informatice şi legarea lor în reţea conduce la un
sistem integrat de producţie (CIM-Computer Integrated Manufacturing),
dar constituie o structură liniară, secvenţială (fig.8.9) care lungeşte durata
ciclului, de la momentul sesizării necesităţii până la livrarea produsului.

Fig.8.9

250
Ingineria şi managementul producţiei

Ingineria simultană sparge această organizare liniară şi secvenţială,

pe servicii specializate în activităţile ciclului de viaţă al produsului,
constituind echipe pluridisciplinare care lucrează la ansamblul proiectului,
pe etapele sale principale (fig 8.10): studiul pieţei, concepţie, realizare,
comercializare, service etc.

Fig.8.10
251
 8. Sisteme integrate de producţie

Toţi participanţii, de diferite specialităţi sunt regrupaţi în jurul unei

baze de date comune pe care o creează şi o exploatează, îmbogăţind-o în
permanenţă, inclusiv cu informaţii provenite de la utilizatorii produsului, în
urma asigurării mentenanţei sale preventive şi corective, atât în perioada de
garanţie cât şi după aceea.
Lucrul în echipe pluridisciplinare asigură unitatea soluţiilor, evită
buclajele şi prelungirea termenelor, îmbunătăţeşte calitatea şi reduce
costurile de producţie.
Cercetările actuale în domeniul ingineriei simultane se poartă asupra
activităţilor ce au ca obiectiv concepţia produsului şi a procesului său de
fabricare, activităţi cu cea mai mare incidenţă asupra costurilor globale, în
raport cu cheltuielile reale cumulate.
Ingineria simultană antrenează un flux sporit de informaţii, dar, în
plus faţa de aceasta, este necesar să se asigure comunicarea între diferitele
servicii.
Demersul secvenţial are avantajul că defineşte specificaţiile în mod
clar şi stabil, făcându-le direct utilizabile în continuare. În această
configuraţie, fiecare serviciu dispune, mai mult sau mai puţin, de propriul său
sistem de informare pentru a-şi satisface, printre altele, necesitatea
gestionării datelor. În acest context, incoerenţa parţială sau totală între
sistemele de informare nu constituie un obstacol.
Astfel, biroul de proiectare posedă propriul său CAD, serviciul
pregătirii fabricaţiei foloseşte propriile sale programe de CAPP şi CAM,
serviciul calitate face apel la mijloacele sale de CAQ, în timp ce serviciul
mentenanţă are propriile sale instrumente de lucru. Cu toate acestea, s-a
ajuns în situaţia în care toate compartimentele menţionate formează un
veritabil Turn Babel de mijloace informatice.
În ingineria simultană o activitate poate începe chiar şi atunci când
activitatea care o precede nu s-a încheiat încă. Aceasta impune lucrul cu
baze informaţionale instabile, dar care au avantajul că se poate verifica
întotdeauna impactul muncii altora asupra propriei munci.
De exemplu, serviciul pregătirea fabricaţiei poate începe concepţia
industrializării unei piese încă din faza proiectării sale, fapt ce dă
posibilitatea fiecărui participant să acţioneze în timp real. Este deci absolut
necesar să existe un sistem informaţional coerent, cel puţin pentru etapa de
dezvoltare a produsului, pentru a putea folosi, în toate stadiile proiectului,
mijloacele informatice care asigură comunicarea permanentă între
specialiştii de diferite profesii.
252
Ingineria şi managementul producţiei

Se poate observa importanţa pe care o are gestionarea corectă a

datelor în cadrul unei întreprinderi.
Sistemele de Gestiune a Informaţiilor (SGI) au drept finalitate
obţinerea unei organizări care sa satisfacă performanţele aşteptate, referitoare
la cost, termene şi calitate. Aceasta se poate realiza prin :
1) Gestiunea documentelor. Aceasta înglobează toate faţetele
ingineriei documentelor, fie că este vorba de Gestiunea Clasică sau
Gestiunea Electronică a Documentelor (GED). Finalitatea o constituie
informarea permanentă a participanţilor la proiect asupra stadiului tehnic al
elementelor gestionate, pentru a putea decide calea de urmat.
2) Gestiunea configuraţiei. Este important ca aceasta să fie plasată în
centrul sistemului de informaţii. Gestiunea configuraţiei se deosebeşte de
gestiunea documentelor în sensul că prima se ocupă de conţinutul
documentelor şi evoluţiile acestui conţinut, pornind de la informaţiile
administrate de cea ce-a doua. Pentru a asigura deci o bună urmărire a
produselor şi a informaţiilor asociate este necesar ca acestea să poată fi
identificate în mod univoc de către toţi partenerii proiectului.
3) Baze de date tehnice. Este important ca fiecare membru al echipei
să poată consulta şi folosi datele tehnice pertinente şi fiabile, oricare ar fi
originea lor. Alt interes al gestiunii de date tehnice constă în capitalizarea
informaţiilor ce constituie patrimoniul întreprinderii. Această punere în
comun a informaţiei este realizată pentru toate serviciile, de la proiectare
până la mentenanţă.
Originea acestor date şi mijloacele se află în activităţile ciclului de
viata al unui proiect: CAD, pentru definirea geometrică a piesei; CAE, care
optimizează modelul geometric virtual; CAPP pentru concepţia proceselor
de fabricaţie; CAM, care generează programele ce permit pilotarea automată
a echipamentelor de comanda numerică; CAPS, pentru construirea
nomenclatorului de produs, gestiunea stocurilor şi a producţiei în curs,
calculul necesarului de resurse şi ordonanţarea acestuia; CAQ, care oferă
posibilitatea elaborării matricilor de verificare a performantelor în raport cu
exigenţele.
Fără a fi exhaustivă, această listă arată diversitatea provenienţei
datelor tehnice, rezultând dificultăţile de gestionare a acestora şi necesitatea
de a dispune de un mijloc specializat pentru acest scop.
Se constată că Sistemele de Gestiune a Datelor Tehnice (SGDT)
privesc atât fluxul fizic, care se referă la procesul de fabricaţie al unei piese

253
 8. Sisteme integrate de producţie

finite, începând de la materia primă, cât şi fluxul intelectual, care tratează

numai informaţiile şi furnizează documentaţia.
Este de neacceptat, în raport cu obiectivele fixate de ingineria
simultană, ca două programe să fie "surdo - mute", ca ele să nu poată
vehicula modelul solid al unei piese fără pierderi de informaţii. Pentru acest
scop este necesară impunerea unui standard de comunicare. S-a ajuns astfel
la STEP (STandard for Exchange of Product data), al cărui obiectiv este de
a defini un model de date capabil de a recupera totalitatea informaţiilor care
definesc produsele unei întreprinderi pe întregul lor ciclu de viaţă. În sfârşit,
STEP tratează nu numai crearea datelor, ci şi manipularea şi organizarea lor.
Lipsa de comunicare actuală între Concepţie şi Fabricaţie, ca şi
între sistemele CAD/CAM este datorată următoarelor cauze:
- prima este de natură tehnică: schimburi de date incomplete;
- a doua este de ordin conceptual, tradus prin faptul că se poate
modela orice în CAD, dar nu este niciodată sigur că modelul creat este
prelucrabil.
Pentru a aplana aceste probleme au fost imaginate diferite soluţii
materializate deja prin unele rezultate:
- apariţia unor module software specializate;
- dezvoltarea programelor care integrează cunoştinţele experţilor;
- apariţia programelor CAD care încep să devină mijloace efective de
creaţie;
- furnizarea unor mijloace informatice pertinente, perceptibile de
către inginerii neinformaticieni, modelarea parametrică fiind un prim pas în
această direcţie;
- programele bazate pe modelarea orientată pe obiect care permit
utilizatorilor să conceapă, în acelaşi timp, piesa şi procesul său de fabricaţie.

8.5.2. Premise ce au condus la apariţia ingineriei simultane

Iată câteva din premizele care au generat apariţia ingineriei simultane:

1) Este întotdeauna dificil a se căuta soluţii create în trecut.
Inginerii din proiectare răspund mult mai repede unor comenzi utilizând
sistemele lor CAD în loc să caute soluţii pe hârtii aflate sub cm de praf
într-un sistem liliputan de microfişe. Ei au deci tendinţa de a recrea soluţii
deja create în trecutul întreprinderii, actul de creaţie fiind mult mai
gratificant pentru intelectul lor decât cel de căutare într-un sistem de
arhivare defectuos. Dacă recrearea informaţiei se traduce la nivelul
254
Ingineria şi managementul producţiei

proiectantului în timp şi costuri, consecinţa acestei reproiectării este mult

mai oneroasă pentru fabricare, întrucât lansarea piesei necesită alte utilaje,
uneori foarte costisitoare pentru întreprindere.
2) Există numeroase modificări ale proiectelor/produselor care,
combinate cu ritmul lent al fluxului de informaţie pe întregul lanţ de realizare,
de la proiectare la fabricare, conduce la o gestiune defectuoasă a indicelui
modificării. Consecinţa directă, ar fi că întreprinderea fabrică o piesă
neconformă cu evoluţia finală stabilită de proiectant. O astfel de neglijenţă
poate avea consecinţe deosebit de grave, mai ales în situaţia fabricării unor
produse constituite din ansamble pentru care este suficient ca o singura piesă
sau subansamblu să nu fie conforme cu specificaţiile finale de proiectare.
3) Pentru testarea fiabilităţii, viabilităţii şi fezabilităţii unui proces
nou, întreprinderile recurg deseori la realizarea unui prototip. Elaborarea,
fabricarea şi asamblarea acestui prototip sunt întotdeauna foarte lungi şi
costisitoare.
Documentele originale, cu privire la proiect, sunt multiplicate masiv,
copiile fiind de o manieră anarhică în întreprindere şi devenind, prin ele
însele, indezirabile.
4) Complexitatea crescândă a produselor însăşi (ca şi a metodelor
si procedeelor de fabricaţie utilizate pentru a se realiza produse tot mai
sofisticate) antrenează după sine complexitatea meseriilor care devin
hiperspecializate, creând astfel grave probleme de comunicare şi de
înţelegere. Cum la organizarea pe orizontală a meseriilor se adaugă frontiere
ierarhice, rezultă o întreprindere "culturală închisă", în care se comunică
foarte greu. Această dificultate latentă de comunicare încetineşte toată
funcţionarea întreprinderii.
5) Existenţa întreprinderilor depinde de capacitatea lor de a răspunde
cât mai rapid la cererea pieţii şi de a profita de acest câştig, pentru a concepe
mai devreme noi produse şi de a extinde sfera lor de influenţă comercială.
În contextul actual, timpul a devenit parametrul de măsură cel mai
important al performanţelor întreprinderii. De aici şi până la dictonul valabil
astăzi pentru o întreprindere "a stăpâni timpul înseamnă a stăpâni viitorul
propriu" nu este decât un pas.
6) În contextul actual este dificil a se separa trei mari obiective
urmărite, acestea fiind strâns legate între ele:
- reducerea ciclului de livrare, ("Time to Market");
- reducerea costurilor ("Benchmarking'');
- îmbunătăţirea calităţii.
255
 8. Sisteme integrate de producţie

8.5.3. Instrumentele ingineriei simultane

Ingineria simultană se bazează pe trei categorii de instrumente de

lucru:
- reţelele de calculatoare;
- varietatea sistemelor software CAE/CAD/CAM;
- sistemele software de management al produsului.
 Reţelele de calculatoare reprezintă suportul logistic fundamental
ce permite echipelor de lucru să comunice între ele.
Reţeaua de calculatoare permite oricărui membru, din orice echipă
de lucru, să cunoască tot ceea ce s-a realizat din produs şi, în acelaşi timp, să
propună soluţii proprii de îmbunătăţire a produsului.
 Varietatea sistemelor software CAE/CAD/CAM facilitează
punerea în practică a conceptelor ingineriei simultane.
În trecut, ofertele de produse software erau mai limitate şi orientate
pe domenii înguste. Anumite firme livrau softuri pentru analiză şi simulare,
altele pentru proiectare, iar unele pentru fabricare. Lipsa de integrare a
acestor softuri nu conducea, la nivelul firmelor beneficiare, decât la
automatizarea unor „insule de cercetare-dezvoltate”.
În prezent, există sisteme software care integrează module
CAE/CAD/CAM, permiţând firmelor beneficiare să utilizeze un singur
model master 3D al produsului.
 Sistemele software de management al produsului asigură, în
cadrul ingineriei simultane, următoarele facilităţi:
- permit managementul tuturor informaţiilor privitoare la produs şi
la procesele asociate acestuia;
- asigură schimbul de informaţii între membrii echipelor care
lucrează la proiect;
- automatizează comunicarea între membrii echipelor de lucru şi
cresc eficienţa de ansamblu a companiei.
Ingineria simultană, ca filozofie de dezvoltare a unui nou produs, se
sprijină pe metode proprii, aşa cum ilustrează, într-o viziune sintetică, fig.
8.11.
Pentru implementarea ingineriei simultane se utilizează mai multe
metode de proiectare, ce decurg din conceptul de proiectare pentru X
(Design For X - DFX).

256
Ingineria şi managementul producţiei

Beneficiari

Studii de Proiectarea simultană a Fabricare

marketing produselor şi proceselor

Proiectare pentru
fabricare si
asamblare
Planificarea CAE
productiei Control
logic
Prototipuri Estimare
rapide costuri
Fiabililitate Studii
si
mentenanta ergonomice

Fig. 8.11

În cadrul acestui concept, X poate fi:

- fabricare (proiectare pentru fabricare);
- asamblare (proiectare pentru asamblare);
- mediu (proiectare pentru mediu).
Proiectarea pentru X (DFX) este o latură conceptuală a ingineriei
simultane, susţinută de pachete software ce cuprind diferite componente:
- componenta de analiză a produsului;
- componenta de analiză a procesului (studiu de piaţă, proiectare,
fabricare etc.);
- componenta de interactivitate (examinează interacţiunea între
diferite faze de dezvoltare a produsului);
- rapoarte şi manuale DFX (majoritatea metodelor DFX se
bazează pe rapoarte şi manuale).

257
 8. Sisteme integrate de producţie

În esenţă, metoda DFX urmăreşte examinarea corelată a tuturor

proceselor de dezvoltare a unui produs, în scopul îmbunătăţirii
performanţelor produsului respectiv.
Metodele DFX se bazează pe cele mai noi performanţe ale
sistemelor CAD/CAM/CAE. Aceste performanţe permit realizarea oricărui
tip de reper virtual şi simularea virtuală a asamblării oricărui tip de produs.
Definiţia Produselor Digitale (DPD), combinată cu ultimele
realizări din domeniul comunicaţiilor, face posibil ca echipe de ingineri,
separaţi de distanţe foarte mari, să lucreze împreună. Se conturează, din ce
în ce mai mult, posibilitatea de a lucra la domiciliu şi chiar pentru mai multe
firme simultan.

8.5.4. Entităţile. Fundament al ingineriei simultane

În zilele noastre, centrul de greutate al activităţilor industriale se

deplasează din ce în ce mai mult din atelierele de producţie în birourile de
concepţie.
În aceste condiţii, costul activităţilor de concepţie se majorează
semnificativ în timp ce costul fabricării propriu-zise se micşorează.
Proiectantul de produs trebuie să-şi asume, din ce în ce mai mult,
consecinţele indirecte ale dezvoltării produsului, precum fabricarea,
întreţinerea, reciclarea şi respectul faţă de mediu.
Însă proiectantul nu poate optimiza singur toate etapele de existenţă
din ciclul de viaţă al unui produs, întrucât este dificil să dobândească suma
cunoştinţelor diverselor discipline necesare elaborării produsului.
În ingineria tradiţională se practică lucrul ierarhizat: proiectare,
pregătire tehnologică a fabricaţiei şi fabricaţia propriu-zisă. Existând
specialişti diferiţi pentru fiecare etapă în parte, eventualele modificări ale
produsului se operează cu dificultate.
Cu alte cuvinte, lipseşte flexibilitatea.
Ingineria simultană elimină acest dezavantaj, întrucât dezvoltarea
produsului se realizează prin cooperarea concomitentă a specialiştilor din
domeniile menţionate. Condiţia reuşitei, în acest caz, este aceea ca specialiştii
din diverse domenii să se poată înţelege.
Cu alte cuvinte, specialiştii în cauză trebuie să posede cunoştinţe
temeinice la interfaţa dintre domenii.
O altă modalitate de rezolvare a problemei constă în utilizarea
sistemelor expert, care să asiste proiectantul la concepţia produsului.
258
Ingineria şi managementul producţiei

Dificultatea unei asemenea rezolvări constă în complexitatea sistemului

expert, care trebuie să înglobeze cunoştinţe din diverse discipline, a căror
dezvoltare este extrem de dinamică.
Pentru a putea realiza sisteme expert, care să poată asista
proiectantul de produs, trebuie, înainte de toate, să fie modelate diverse
informaţii: referitoare la produs, la materialul din care se execută produsul,
la metodele şi procedeele de fabricare etc.
Cu alte cuvinte, complexul de cunoştinţe pe care le poate etala
sistemul expert trebuie să acopere tot ceea ce înseamnă flexibilitatea
produsului.
Pentru a reprezenta acest complex de cunoştinţe, se utilizează
elemente geometrice ale produsului, denumite entităţi.
Noţiunea de entitate apare la începutul anilor ’80, ca punte de
legătură între modelul geometric al piesei (realizat de proiectant) şi modelul
de pregătire a fabricaţiei (realizat de tehnolog).
Entităţile pot fi privite ca piesele unui joc de puzzle care, pe baza
unor reguli topologice, conduc la realizarea virtuală a produsului.
În fapt, entitatea reprezintă un mijloc de comunicare între diverse
compartimente ce participă la dezvoltarea unui produs.
Forma geometrică a entităţii este aceeaşi pentru fiecare
compartiment în parte, pe când topologia şi semantica sa diferă în funcţie de
locul de abordare.
În fapt, entitatea este o formă generică care simplifică reprezentarea
obiectelor.
Această simplificare se traduce prin transferul legăturilor de la
nivelul elementelor de bază la cel al formelor complexe (fig. 8.12).
În funcţie de zona în care sunt manipulate, entităţile pot fi împărţite
în două mari categorii:
 Entităţi de concepţie (proiectare), care sunt de mai multe tipuri:
- entitatea de suprafaţă: permite descrierea suprafeţelor pieselor;
- entitatea topologică: permite exprimarea relaţiilor topologice între
entităţi şi parametri acestora (relaţii între dimensiuni, suprafeţe, muchii etc.);
- entităţi de precizie (sau de toleranţă).
 Entităţi de fabricare, care sunt de mai multe tipuri:
- entitatea de prelucrare: definită ca o formă geometrică şi un set de
specificaţii pentru un proces de prelucrare cunoscut;

259
 8. Sisteme integrate de producţie

- entitatea de orientare-fixare piesă: precizează modul de instalare

şi de fixare a piesei în vederea prelucrării.

Reprezentare de bază Simplificare

Elemente manipulate în Piesa

Piesa
stoc

F1 F2 Fj Fn
E1
E2 En
Ei o o o o o o
o o o o

Date Date

Fig.8.12

Atributele asociate entităţii de prelucrare permit definirea completă,

atât a geometriei (geometria entităţii), cât şi a tipului de prelucrare (găurire,
teşire, filetare etc.).
 Proiectarea pe bază de entităţi permite utilizatorului să
construiască modelul geometric al piesei cu ajutorul entităţilor extrase dintr-
o bibliotecă de entităţi (fig. 8.13).
Avantajele acestei metode de lucru sunt următoarele:
- proiectantul dispune de o mare varietate de entităţi încă din faza
de debut a concepţiei;
- eventualele modificări sunt posibile datorită atributului de
asociativitate: schimbarea valorii unui parametru al unei entităţi conduce la
actualizarea modelului piesei, prin propagarea constrângerilor asociate şi
verificarea coerenţelor;
- stocarea semanticii „disciplinei”;

260
Ingineria şi managementul producţiei

- apropiere apriori: fiecare stare a concepţiei este cunoscută

(construcţie cu „cărămizi” predefinite).
Modelarea pe bază de entităţi favorizează integrarea proiectării cu
aplicaţiile situate în aval (fabricare, control, asamblare) şi se înscrie în
conceptul DFX.

Proiectant Modelul piesei

Modelator pe Model cu
bază de entităţi entităţi

Modelator solid Model

solid

Modelator cu Model cu
suprafeţe suprafeţe

Fig. 8.13

 Recunoaşterea automată a entităţilor. În procesul de

recunoaştere automată sau de extragere a entităţilor dintr-un model virtual,
este utilizat un soft ce permite tratarea şi decodarea bazei de date a
modelatorului solid sau cu suprafeţe, cu scopul de a găsi forme geometrice
asociate unei funcţionalităţi particulare (fig. 8.14).
Funcţiile unui sistem de recunoaştere automată a entităţilor sunt:
- căutarea grupărilor de elemente geometrice corespunzătoare unor
entităţi predefinite;
- extragerea entităţilor recunoscute;
- determinarea parametrilor entităţilor;
- completarea modelului geometric (cu entităţi) cu primitive de
legătură;
- combinarea entităţilor simple pentru a obţine entităţi de nivel
superior.
Conceptul de entitate permite abordarea aplicaţiilor CAD-CAM în
cadrul unei Concepţii Integrate a Produselor.

261
 8. Sisteme integrate de producţie

Concepţia integrată exprimă cerinţa de a lua în considerare, încă din

stadiul de proiectare a unui produs, constrângerile legate de fabricarea
acestuia.

Proiectant Modelul piesei

Modelator Modelator cu
solid suprafeţe

Căutare listă

Extragere entităţi

Mai există Da
entităţi

Nu
Entităţi

Fig. 8.14

Într-un sens mai larg, Ingineria Integrată trebuie să se bazeze pe

conceptul DFM. Obiectivul DFM este acela de a obţine, încă din stadiul de
proiectare, o relaţie între nevoile clientului, funcţiile asigurate de produs şi
soluţiile adoptate pentru fabricarea lui.

8.6. Tendinţe în dezvoltarea sistemelor integrate de producţie

8.6.1. Întreprinderea fractală

Din punct de vedere industrial, frontierele întreprinderii depăsesc pe

cele ale unei naţiuni.
Numeroase exemple confirmă zilnic această constatare: diagnosticul
la distantă cu ajutorul transmiterii de date ; comanda directă de materiale
prin fax; montarea de maşini în întreprinderea client ; stocul deportat etc.

262
Ingineria şi managementul producţiei

Nu este greu de constatat că structurile interne ale întreprinderii au

devenit instabile şi că schimbările de mediu au o influenţă directă asupra
angajaţilor.

263