CURS 3

ASAMBLĂRI DEMONTABILE

A. ASAMBLĂRI FILETATE

Asamblările filetate sunt asamblări demontabile realizate cu ajutorul unor

piese filetate (şuruburi şi piuliţe). Datorită avantajului lor major, de a putea fi montate
şi demontate foarte uşor, ele sunt cele mai răspândite asamblări din construcţia de
maşini.
Filetul se obţine prin înfăşurarea unui profil generator de-a lungul unei elice
directoare, pe o suprafaţă de revoluţie (de obicei un cilindru, dar poate fi şi con).
Desfăşurata elicei directoare este un plan înclinat.
Avantajele îmbinărilor filetate sunt:
- gabarit redus;
- forţe de strângere mari;
- tehnologie simplă de fabricaţie.
Principalele elemente geometrice ale filetului, indicate în secţiunea prin şurub
+ piuliţă, figura 1, ce apar în secţiunea prin îmbinare, figura 2 sunt menţionate în
tabelul 1. Secţiunea reprezintă un filet triunghiular (metric), cel mai des folosit în
practică, figura 2.

Tabelul 1

Elementul principal Simbol Definire

Profil filet - Triunghiular
Unghi profil filet α
Pasul p
Număr de începuturi i
Pasul elicei pE pE = i.p
Diametrul exterior d; D
Diametrul interior d1; D1
Diametrul mediu d + d1
d2; D2 d2 =
2
Înălţimea totală H
Unghiul de înfăşurare pE
β tgβ =
π ⋅ D2
Sensul de înfăşurare stânga, dreapta stânga, dreapta

1
 p
varful
filetului

fundul
filetului
d d2 d1

Filet exterior Filet interior

Figura 1

Piuliţă

urub
d
d2
D
D2

p
d1
D1

Figura 2

În funcţie de destinaţie, filetele se clasifică conform tabelului 2.

2
Tabelul 2
Denumire Destinaţia Formă profil Tip filet
metric normal (M)
Triunghiular metric fin (M)
FIXARE
(figura 3a) în ţoli (Whitworth)
pentru ţevi (G)
F Trapezoidal – Tr cu pas normal

I (figura 3c) cu pas mărit

normal
Pătrat – Pt
L (figura 3e)
fin
cu pas mare
E Dinte de fierăstrău - S
cu pas normal
MICARE cu pas fin
T (figura 3d)
cu pas mărit
normal
E Rotund – Rd
(figura 3b)
pentru şurub cuplă cale ferată
pentru biciclete
filet Edison
filet pentru recipiente sticlă

Figura 3

Există o mare diveristate de şuruburi, ce se pot clasifica astfel, figura 4 şi 5:

după formă: cu cap, (fig. 4a), prezon, (fig. 4f), cu tijă filetată, (fig. 4a,b,c), cu
ochi, de fundaţie, elastic, de păsuire;

după direcţia filetului: cu filet dreapta şi cu filet stânga;

3

după forma capului: semirotund, (fig. 4b), tronconic (înecat), (fig. 4c), cu nas,
ciocan, semiciocan etc.;

Figura 4

În figura 5 sunt prezentate o serie de tipuri de şuruburi şi anume:

- şuruburi cu cap hexagonal partial filetate, fig. 5 a, b;

- şurub cu cap pătrat, fig. 5c;
- şuruburi cu cap hexagonal complet filetate, fig. 5d;
- şurub de păsuire cu cap hexagonal, fig. 5e;
- şurub cu cap înecat şi gât pătrat, fig. 5f;
- şurub cu cap mare înecat şi gât pătrat pentru lemn,fig. 5g;
- şurub cu cap semirotund şi nas, fig. 5h;
- şuruburi fără cap,(prezoane), fig. 5i;
- elemente filetate pentru asamblarea flanşelor, (prezoane), fig. 5j;
- prezoane, fig. 5k;
- şurub cu cap ciocan şi gât pătrat, fig. 5l;
- şuruburi cu cap bombat şi gât pătrat, pentru lemn, fig. 5m;
- şurub cu şaibă şi piuliţă pentru curele, fig. 5n;
- şurub pentru fundaţii, fig. 5o.

4
a
i

b
j

n
g

h o
Figura 5

5
 De asemenea, piuliţele pot fi şi ele clasificate astfel, figura 6:

după formă: hexagonale, fig. 6a,b, rotunde, speciale;

după înălţime: normale (h = 8,8d ), înalte (h = 1,5d ) şi joase (h < 0,8d );

după destinaţia specială: înfundate, fig. 6e, crenelate, striate, cu caneluri, cu
găuri, cu crestături, fluture, fig. 6c etc.

Figura 6

În figura 7 sunt prezentate o serie de tipuri de piuliţe:

- piuliţă hexagonală pentru asamblarea flanşelor, fig. 7a;

- piuliţă pătrată, fig. 7b;
- piuliţă hexagonală înaltă, fig. 7c;
- piuliţă hexagonală, fig. 7d;
- piulişă crenelată joasă, fig. 7e;
- piuliţă înaltă pentru şuruburi de canale T, fig. 7f;

6
 Figura 7

Piuliţele cele mai răspândite sunt cele hexagonale. aibele (rondelele) pot fi
uzuale, cu rolul de a mări suprafaţa de contact dintre piuliţă şi piesele asambalte, de
siguranţă cu rolul de a împiedica desfacerea piuliţelor ori a şuruburilor, grower (ori
elastice) care asigură forţa de frecare în filet şi nu permit deşurubarea piuliţelor sau a
şuruburilor.
Câteva tipuri de şaibe sunt prezentate în figura 8.

7
 şaibă plată şaibă elastică Grower

şaibă elastică crestată şaibă elastică dinţată

Figura 8

Pentru a preîntâmpina autodesfacerea îmbinărilor se utilizează mijloace de

asigurare a piuliţelor care sunt prezentate în figura 9:

- asigurare cu piuliţă şi contrapiuliţă, fig. 9A;

- asigurare cu şaibe, fig. 9D, E, F, G, H (dinţată, grower, plană);
- asigurare prin formă cu ajutorul unui splint, fig. 9K, L, M;
- asigurare prin deformarea piuliţei cu ajutorul unui şurub suplimentar, fig. 9N;

8
 Figura 9

uruburile utilizate pentru fixare se folosesc înşurubate în piuliţe, figura 10,

într-una din piesele asamblate, figura 11, sau sunt speciale.

Materiale şi tehnologie de execuţie

Pentru şuruburi şi piuliţe se utilizează oţeluri carbon obişnuite OL 37, OL 50,
fontă, sau oţeluri carbon de calitate OLC 30, OLC 40, când sunt necesare
tratamente termice ori termochimice.
După tehnologia de prelucrare, şuruburile pot fi brute, executate prin forjare
sau matriţare fără prelucrare ulterioară şi prelucrate prin aşchiere sau matriţate.
Prelucrarea filetului se realizează prin aşchiere ori rulare. Aşchierea se
realizează cu tarozi şi cuţite pentru filetarea piuliţelor şi cu filiere ori cuţite profilate
sau disc, pentru filetarea şuruburilor, după caz putând a se face şi o rectificare finală.
uruburile din oţel puternic solicitate se supun tratamentului termic de călire
sau îmbunătăţire. uruburile din fontă se pot obţine prin turnare de precizie.

9
Figura 10

Figura 11

10
Calculul asamblărilor filetate
Cauzele principale de scoatere din uz a şuruburilor sunt:
- ruperea tijei la filet în zona primei spire în contact cu piuliţa;
- în zona de trecere de la partea filetată la cea nefiletată a tijei şi în zona de
racordare a tijei de capul şurubului;
- deteriorarea şi distrugerea spirelor şurubului şi piuliţei.
Ruperea respectivă este generată de oboseală.
Criteriul principal al siguranţei în exploatare în cazul şuruburilor este
rezistenţa şurubului la întindere, iar în cazuri deosebite, rezistenţa spirelor filetului la
forfecare şi strivire.
În funcţie de modul de acţionare a sarcinii exterioare, faţă de axa şurubului se
redau două cazuri de calcul:
a. uruburi montate fără prestrângere iniţială, solicitate de forţe axiale centrice
Acesta este cazul asamblărilor la care piuliţa se strânge cu mâna (şuruburi cu
ochi, manşoane întinzătoare) şi care sunt solicitate când asupra lor acţionează o
sarcină exterioară.
Efortul unitar de întindere în tija şurubului este:

F 4F
σt = = ≤ σ at (1)
A s π ⋅ d12

unde: F – forţa axială din şurub;

A – aria secţiunii şurubului, cu diametrul d1;
σ at - efortul unitar admisibil la întindere.
Diametrul interior d1nec al tijei filetate este:

4⋅F
d1nec = (2)
π ⋅ σ at

b. uruburi montate cu prestrângere iniţială, solicitate de forţe axiale centrice

Este cazul majorităţii asamblărilor cu şurub. La aceste tipuri de asamblări, cu
ocazia montării, se creează o forţă iniţială Fo de întindere, cauzată de prestrângere,
atât în tija şurubului, cât şi în piesele asamblate.
După aplicarea forţei F de exploatare, vor rezulta forţe diferite care întind
şurubul şi comprimă piesele strânse.

Ft = Fo + Fv - forţa totală din şurub (3)

Dacă Fv este sarcina variabilă ce produce oboseala materialului şurubului,

efortul unitar din şurub va fi:

11
 Ft 4Ft
σt = = ≤ σa (4)
A s π ⋅ d12

Ca urmare a momentului de răsucire ce apare în şurub, datorită strângerii, σ t

se majorează cu un coeficient de echivalenţă K, ce ţine seama şi de solicitarea de
răsucire, unde: K = 1,3, iar σ e = 1,3 ⋅ σ t .
Diametrul necesar va fi:

4 ⋅ 1,3F
d1nec = (5)
π ⋅ σ at

În cazul solicitării variabile cu sarcina Fv se calculează valorile eforturilor

unitare:

1 Fv ℵ ⋅ F
σv = ⋅ = (6)
2 A a 2A 2

Fv
Fo +
σm = 2 = 2Fo + ℵ ⋅ F (7)
As 2A s

Ft Fo + ℵF
σm = = (8)
As As

Fo
σ min = (9)
As
unde: ℵ reprezintă coeficientul de rigiditate al asamblării, având valori uzuale
cuprinse între 0,2…..0,3.
Pentru mărirea rezistenţei la oboseală a asamblărilor cu şurub, se recomandă
utilizarea şuruburilor elastice, prestrângerea iniţială mare, îmbunătăţirea zonelor de
trecere de la zona filetată la cea nefiletată a tijei şi de la tijă la capătul şurubului.
Solicitarea la încovoiere este redusă, astfel încât verificarea filetului nu este
necesară.

B. ASAMBLĂRI PRIN PENE

Asamblările prin pene (sau prin suprafeţe profilate) sunt asamblări

demontabile, care îmbină sau reglează poziţia relativă a două piese, de obicei prin
efectul înclinării feţelor care preiau încărcarea.
Aceste asamblări au avantajul unor forme constructive simple, precise, de
gabarit redus şi care se pot monta şi demonta uşor.

12
 După poziţia penelor faţă de axa pieselor asamblate, se deosebesc:

pene transversale (se montează perpendicular pe axa pieselor şi pe direcţia
sarcinii , figura 12a);

pene longitudinale (se montează paralel cu axa pieselor şi transmit momente
de răsucire), figura 16 şi 17.
Un caz particular de pene îl reprezintă ştifturile, figura 12b, care au secţiunea
circulară şi formă conică sau cilindrică.

d
h1

Lp/2
hp

Lp b

h2

a b

Figura 12

În funcţie de montare, ştifturile pot prelua pe lângă forţe axiale şi momente de

răsucire sau momente de încovoiere.
Penele se execută din oţeluri cu rezistenţă mare la rupere (OL 60, OLC 45),
care se prelucrează ulterior prin aşchiere.
Ele se folosesc pentru fixare, reglare ori siguranţa pieselor.
Penele cu strângere realizează îmbinări prin forţă. Dimensiunile lor sunt, de
regulă, standardizate, alegerea făcându-se funcţie de lungime, secţiune (iar uneori
prin calcule de forfecare şi încovoiere).

13
Calculul penelor transversale şi al ştifturilor
În cazul penelor şi al ştifturilor fără prestrângere, în îmbinare acţionează forţe
datorită sarcinilor exterioare. La asamblările cu prestrângere, relaţia dintre forţa de
prestrângere şi forţa de exploatare se determină din condiţia de echilibru cu frecare
pe plan înclinat, cu relaţia:

Fo = F[tg (α1 ± φ1 ) + tg (α 2 ± φ 2 )] (10)

unde: α1 şi α2 sunt unghiurile de înclinare ale penei, figura 12a, iar φ1 şi φ2 unghiurile
de frecare (semnul minus pentru forţa de scoatere).
Pentru pana trapez isoscel şi ştiftul tronconic, (α1 = α2 = α) respectiv pana
trapez dreptunghic (α2 = 0), rezultă:

Fo = 2 ⋅ F ⋅ tg (α ± β ) (11)

respectiv:

Fo = F[tg (α ± β ) ± tgφ] (12)

Condiţia de autofixare se obţine punând condiţiile:

tg (α − φ) < 0 şi tg (α − φ) < 0 (13)

de unde rezultă: α < φ , respectiv α < 2φ .

Asamblările cu prestrângere se utilizează în cazul în care sarcinile sunt
variabile.
În acest sens, forţa de calcul Ft se determină în funcţie de forţa de exploatare
F, cu relaţia:

Ft = (1,25 − 1,5)F (14)

Calculul de rezistenţă al penelor transversale şi al ştifturilor se efectuează în

funcţie de modul de solicitare al îmbinării.
În cazul în care pana transversală (ştift) preia o forţă axială, figura 13 aceasta
se consideră ca o bară simplu rezemată, încărcată cu o sarcină uniform distribuită, cu
momentul încovoietor maxim şi modulul de rezistenţă dat de relaţiile:

Ft ⋅ D b ⋅ h 2p
Mi = , respectiv Wz = (15)
8 6

14
 Figura 13

Dimensionând la încovoiere, rezultă înălţimea penei:

3 ⋅ Ft ⋅ D
hp = (16)
4 ⋅ b ⋅ σ ai

Verificarea la presiune de contact între pană (ştift) şi suprafaţa piesei cu care

vine în contact se face cu relaţia:

Ft
σ s ef = ≤ σ as (17)
b ⋅ da

În cazul ştifturilor, se determină diametrul ds.

La asamblarea prin ştift transversal, care preia moment de răsucire, figura 14
se face verificarea la forfecare şi la presiune de contact cu relaţiile:

F 4 ⋅ Mr 4 ⋅ Mr
τ ef = = ≤ τa σ ef = ≤ σ as
A d a ⋅ π ⋅ d s2 ( )
d s ⋅ d 2b − d a2
(18)

15
 F

db da
Mr

Mr
F

ds

Figura 14

tiftul longitudinal, care transmite un moment de răsucire, figura 15 este un caz

particular de pană longitudinală.
Aceasta se verifică la forfecare şi la presiune de contact, cu relaţiile:

2 ⋅ Mr 4 ⋅ Mr
τ ef = ≤ τa σ ef = ≤ σ as (19)
d a ⋅ ls ⋅ d s d s ⋅ ls ⋅ d a

Figura 15

16
Calculul penelor longitudinale
Penele longitudinale se utilizează ca organe de îmbinare demontabile, care
transmit momente de răsucire. Se folosesc la montarea pe arbori a roţilor de curea,
roţilor dinţate, semicuplajelor etc.
Din punct de vedere al modului de montaj se deosebesc pene cu strângere şi
pene fără strângere.
Penele longitudinale cu strângere, figura 16a se clasifică în: înclinate (obişnuite
cu nas sau fără, fig. 17A,B), concave şi tangenţiale. Montajul se realizează prin
baterea penei în lungul canalului. Penele tangenţiale se montează perechi: pană şi
contrapană, figura 16b şi transmit momente de răsucire într-un singur sens. În cazul
schimbării sensului de rotaţie în timpul funcţionării trebuie montată o a doua pereche
de pene.

Figura 16

Figura 17

17
 Din categoria penelor longitudinale, montate fără strângere, figura 18, fac parte
penele paralele, penele disc şi penele cilindrice (ştifturile).

Figura 18

Calculul unei asamblări prin pene longitudinale se face în etape:

- În funcţie de diametrul arborelui, se aleg din STAS dimensiunile transversale
ale penei b x h.
- La penele cu strângere, se alege în prealabil o lungime standardizată, în funcţie
de lungimea butucului şi se compară momentul de răsucire capabil, cu
momentul de răsucire Mr, necesar de transmis. Lungimea de calcul a penei
longitudinale lc se determină din condiţia de rezistenţă la strivire, alegându-se
ulterior o lungime standardizată. Dacă lungimea lc este mai mare decât
lungimea butucului, se pot monta două pene identice, de lungime lc/2, dispuse
diametral opus.
- La penele paralele se efectuează şi un calcul de verificare la forfecare în
dreptul secţiunii limitrofe arbore-butuc.

C. ASAMBLĂRI PRIN SUPRAFEŢE PROFILATE

Din categoria îmbinărilor prin suprafeţe profilate, se utilizează frecvent

suprafeţe cu caneluri cu profil triunghiular (K) şi cu profil pătrat.

18
Asamblări prin caneluri
Au avantajul centrării precise, a unei capacităţi portante mari şi rezistenţă
mare la oboseală. După forma profilului canelurii se disting: caneluri dreptunghiulare,
triunghiulare şi în evolventă, figura 19.

Figura 19

În funcţie de modul de centrare, se deosebesc caneluri cu centrare interioară,

cu centrare exterioară şi cu centrare pe flancuri.
Asamblările prin caneluri dreptunghiulare sunt standardizate în funcţie de
capacitatea portantă şi de modul de cuplare în trei serii: uşoară, mijlocie şi grea, care
diferă prin dimensiuni, mod de centrare şi număr de caneluri.
În funcţie de condiţiile de funcţionare se alege seria asamblărilor canelate, iar
în funcţie de diametrul arborelui se aleg parametrii asamblării, figura 20 şi anume
numărul de caneluri, diametrul interior şi diametrul exterior al arborelui canelat (z x d
x D).

Figura 20

19
 Calculul de rezistenţă se efectuează din condiţia de presiune de contact şi are
drept scop determinarea lungimii butucului canelat.

Mr
L nec = (20)
rm ⋅ S′ ⋅ σ as

unde:

D+d
rm = raza medie şi (21)
4

D−d 
S′ = K ⋅ z ⋅  − 2g  suprafaţa portantă a flancurilor canelurii (22)
 2 

K=0,75 este coeficientul efectiv de încărcare al canelurilor.

20