CAPITOLUL 4

TRASAREA CĂILOR DE COMUNICAŢII

4.1 Generalităţi
Construcţia căilor de comunicaţii necesită un însemnat volum de lucrări topografice la
proiectare, trasare şi execuţie. Etapele de realizare a acestor lucrări sunt prezentate în [5], şi
constau în:
 proiectarea pe plan a axei căii, la scara 1:5 000  1:25 000;
 trasarea pe teren a axei proiectate;
 ridicările topografice de detaliu în jurul axei, necesare întocmirii proiectului
definitiv;
 stabilirea unui traseu definitiv;
 trasarea curbelor de racordare;
 trasarea pe teren, în plan şi în înălţime, a căii de comunicaţie.
În cazul drumurilor mai puţin importante, traseul se alege şi se pichetează direct pe teren,
simultan cu ridicările topografice de detalii ale profilului longitudinal şi ale profilelor
transversale.

4.2 Aplicarea pe teren a traseului provizoriu şi ridicarea în plan a benzii de

studiu.
Traseul stabilit pe hartă, sub formă de linie frântă, denumit şi poligonul de bază, se aplică
pe teren prin metoda drumuirii. Când traseele sunt lungi, neîncadrate între puncte cunoscute, sau
fără vize de referinţă, se vor efectua intersecţii înapoi nu numai la capete ci şi pe parcurs, ori de
câte ori este posibil. Unele staţii de drumuire se vor repera faţă de detaliile existente pe plan şi pe
teren (fig. 4.1)

 d3
C F
 
E D4  B
 D5
 D3 H
D6

1
d
d2

D1
A

D2


Fig. 4.1 Pichetarea traseului provizoriu

Fâşia de teren din lungul acestui traseu, denumită bandă de studiu, se ridică în plan prin
metoda radierii, pe o lăţime corespunzătoare, obţinând în final un plan de situaţie cu curbe de
nivel, pe care se alege traseul definitiv.

4.3. Pichetarea traseului definitiv

Marcarea vârfurilor de unghi V1, V2, V3...Vn, ale liniei poligonale se face prin metoda
polară, din punctele de drumuire D1, D2, D3... Dn (fig.4.2.), executată în scopul trasării axei căii de
comunicaţie. Uneori se apelează şi la coordonate echerice sau reperaj prin distanţe faţă de detaliile
existente pe teren.
 5 B
D4 x5
D3 
y5 d5
D1 
y3 d3 D5
 2
y1 D2 x3
d1

y2 3
x1 V1 d2
A
x2
V2

Fig. 4.2 Pichetarea traseului definitiv

După materializarea vârfurilor de unghi (de frângere a aliniamentelor) se marchează
corespunzător punctele caracteristice ale traseului: începutul şi sfârşitul căii de comunicaţie,
punctele obligate (intersecţii), hectometri întregi, punctele principale ale curbelor de racordare,
schimbările de pantă, lucrările de artă etc. şi se întocmeşte carnetul de pichetaj.
În cele ce urmează se va insista mai mult asupra problemelor referitoare la trasarea
curbelor de racordare,a profilului longitudinal şi a profilelor transversale.

4.4 Trasarea punctelor principale ale curbelor de racordare

Pentru asigurarea circulaţiei diferitelor mijloace de transport, traseul căii de comunicaţie,
compus din aliniamente care se intersectează în vârfurile de unghi V i necesită racordarea
aliniamentelor prin curbe de racordare. Cele mai folosite curbe de racordare sunt cele în arc de
cerc. În cazul vitezelor mari de circulaţie între aliniament şi curba de racordare circulară se
introduc, pentru evitarea şocurilor, curbe de tranziţie sau curbe progresive (parabola cubică,
clotoida, lemniscata, etc.). Punctele principale ale curbei de racordare sunt: vârful de unghi V,
punctul de intrare în curbă Ti, punctul de ieşire din curbă Te, punctul de vârf al curbei (bisector)
B şi centrul de racordare O.

4.4.1 Trasarea punctelor principale ale curbelor de racordare, când

vârful de unghi V este accesibil

În funcţie de raza de racordare aleasă R şi unghiul dintre aliniamente  (fig. 4.3) se

calculează:
 unghiul la centruEquation Chapter 4 Section 1
 = 200g -  (4.1)
 lungimea tangentei (T):
 
T1  T2  VTi  VTe  R  tg  R  ctg (4.2)
2 2

 lungimea bisectoarei (b):

R   
b  VO  BO   R  R  sec  1 (4.3)
  2 
cos
2
 lungimea curbei (lC):
 R
lC  (4.4)
200 g
 depăşirea tangentei (D):
 D  2T  lC (4.5)
Pentru verificarea trasării punctului B se calculează coordonatele rectangulare pe
tangentă:
 X B  R  sin  / 2
 (4.6)
Y  R 1  cos  / 2 

Fig. 4.3 Trasarea punctelor principale (vârf accesibil)

Elementele de trasare ale curbelor de racordare în arc de cerc au fost calculate în funcţie
de raza de racordare R şi unghiul dintre aliniamente  şi prezentate sub formă tabelară [25].
Trasarea efectivă se face cu teodolitul şi ruleta. Astfel, din vârful de unghi V, pe direcţia
celor 2 aliniamente se aplică cu ruleta lungimea tangentelor, obţinând punctul de intrare în
curbă Ti şi punctul de ieşire din curbă Te.
Trasând cu teodolitul unghiul  / 2 , faţă de direcţia aliniamentului, se obţine direcţia
bisectoarei pe care se trasează lungimea b, obţinând punctul de mijloc al curbei B. Pentru
verificarea trasării punctului B se măsoară din punctul de intrare în curbă, pe direcţia
aliniamentului, coordonatele rectangulare pe tangentă (XB, YB).

4.4.2 Trasarea punctelor principale la racordarea în arc de cerc, când

vârful V este inaccesibil
Atunci când, vârful de unghi este inaccesibil, ca elemente de trasare ale punctelor de
intrare şi ieşire din curbă, se calculează distanţele HTi şi GTe.
Pentru a calcula aceste elemente pe direcţia aliniamentelor A1, F1 şi B1F1 se aleg punctele
H şi G. Se măsoară distanţa de la H la G şi unghiurile  si  (fig. 4.4).
 Fig. 4.4 Trasarea punctelor principale (vârf inaccesibil)

Funcţie de aceste elemente se deduc unghiurile  ' si  ' .

 ' = 200 -  ;  ' = 200 -  (4.7)

Unghiul dintre aliniamente  se calculează cu relaţia:

 = 200g -  '   '  (4.8)

Unghiul la centru va fi egal cu unghiul de frângere al aliniamentelor şi se calculează cu
relaţia:
  200g     '   ' (4.9)

În continuare se calculează lungimea segmentelor VH şi VG aplicând teorema sinusului:

GH GV HV
  (4.10)
sin  sin  sin  '
'

de unde rezultă:
sin  '
GV = GH (4.11)
sin 
sin  '
HV = GH (4.12)
sin 
Elementele de trasare se calculează din tangenta T, calculată cu relaţia 4.2 şi lungimea
segmentelor calculate cu relaţiile 4.11 şi 4.12, rezultând:
HTi  T  VH si GTe  T  VG (4.13)
Care aplicate pe teren din punctele H şi G definesc poziţia punctelor de intrare şi de ieşire
din curbă. Pentru trasarea punctului de vârf a curbei se calculează tangenta auxiliară:

t = R tg (4.14)
4
Măsurând din punctele de intrare şi de ieşire din curbă, pe direcţia celor două aliniamente,
valoarea tangentei auxiliare t, se obţin punctele F1 şi E1, iar la jumătatea segmentului F1 B1 se
pichetează punctul de vârf al curbei B.

4.4.3 Trasarea punctelor principale a curbelor de racordare în cazul

când nu există vizibilitate între punctele H şi G
În cazul când nu există vizibilitate între punctele H şi G se va executa o drumuire pe
traseul G-201-202-203-H cu vize îndepărtate spre E şi F (fig. 4.5). În traseul poligonal se
măsoară unghiurile 1,2,3, ...5 şi distanţele d1 , d2 , d3 , d4 .
Coordonatele punctelor G şi H se determină din punctele reţelei de triangulaţie prin una
din metodele cunoscute.

Fig. 4.5 Trasarea punctelor principale a curbelor de racordare cu vârf inaccesibil şi obstacole între
punctele G şi H
Unghiul  dintre aliniamente se va calcula cu relaţia:
i 5
  200 g   n  2    i (4.15)
i 1

Unghiul la centru   200g   .

În punctele G şi H se calculează unghiurile  ' si  ' cu relaţiile:
 '   GH   EG (4.16)

 '   FH   HG (4.17)
Orientările din relaţiile (4.16) şi (4.17), se calculează din coordonatele punctelor. Distanţa
de la G la H se calculează de asemenea din coordonate iar apoi problema se reduce la cazul
anterior tratat.

4.5 Trasarea în detaliu a curbelor de racordare

Execuţia viitorului drum presupune pichetarea pe teren nu numai a punctelor principale ci
şi a unor puncte intermediare, suficient de dese pe arcele TiB şi TeB. Trasarea în detaliu se poate
face prin metode diferite pe baza unor tabele special întocmite, date în literatura de specialitate
[5],[25].
Trasarea punctelor de detaliu se face de la punctele de intrare şi ieşire din curbă spre
punctul de vârf al curbei şi, întrucât trasarea este simetrică, se va prezenta în continuarea doar
trasarea de la punctul de intrare spre punctul de vârf al curbei.
La trasarea punctelor de detaliu, se aplică mai multe metode printre care se pot aminti:
 coordonate rectangulare pe tangentă (abscise şi arce egale);
  metoda polară;
 metoda coardelor prelungite;
 metoda coordonatelor rectangulare pe coardă;
 metoda sfertului etc.

4.5.1 Metoda coordonatelor rectangulare pe tangentă, ordonate sau

abscise egale
Pentru materializarea pe teren a punctelor de detaliu, este necesar să se calculeze, mai
întâi, elementele de trasare ale acestora.
În funcţie de densitatea impusă a punctelor de detaliu, se alege valoarea ordonatei X1, faţă
de care se vor calcula celelalte ordonate şi abscisele. Astfel conform (fig. 4.6) se pot scrie
relaţiile:

x1  2, 4,5...20 m; y1  R  R 2   x1 
2

x2  2 x1; y2  R  R 2   2 x1 
2

…………………………………………………………………

xn  n  x1; yn  R  R 2   nx1 
2

Fig. 4.6 Metoda absciselor egale

Pentru trasarea punctelor de detaliu, în punctul de intrare în curbă, pe direcţia tangentei se
măsoară abscisele x1, x2, …din care se ridică perpendiculare pe direcţia cărora se măsoară
ordonatele y1, y2, … obţinând în final punctele de detaliu 1, 2, ….
Metoda se aplică în cazul când există vizibilitate spre punctul de frângere al
aliniamentelor şi terenul este orizontal.

4.5.2 Metoda coordonatelor rectangulare pe tangentă, arce egale

La această metodă, trasarea punctelor de detaliu se face în mod similar cu metoda
precedentă, însă elementele de trasare se obţin diferit (fig. 4.7).
 Fig. 4.7 Metoda arcelor egale
În funcţie de densitatea punctelor de detaliu, se alege lungimea arcului l ca fiind egală cu
5,10 … 20 m, faţă de care se calculează unghiul la centru  . Cu unghiul la centru şi raza de
racordare impusă, se calculează coordonatele rectangulare pe tangentă aplicând relaţiile:

 xi  R  sin i

 (4.18)
 yi  R  R cos i  R 1  cos i 

unde:
i - numărul punctului de detaliu (i = 1, 2, …)

4.5.3 Metoda polară

Metoda se aplică în cazul terenurilor accidentate (ramblee înalte şi deblee adânci) şi
respectiv când există vizibilitate spre punctul de frângere al aliniamentelor V. La această
metodă elementele de trasare ale punctelor de detaliu se calculează în funcţie de lungimea corzii
S, care poate fi de 2, 5 sau 20 m şi raza de racordare R.
Unghiul polar de trasare se calculează cu relaţia:
  S 
 arcsin   (4.19)
2  2R 
unde:

- unghiul format de tangentă şi coarda S, fiind egal cu jumătatea unghiului la centru
2
care subîntinde coarda S.
Pentru trasarea punctelor de detaliu, se staţionează cu teodolitul în punctul de intrare în
curbă (fig. 4.8) se vizează vârful de unghi V, cu 0 în aparat, după care se roteşte aparatul cu
mişcarea înregistratoare până când la microscopul de lectură se va executa o citire egală cu
valoarea unghiului  / 2 - calculat.
 V





1 2
S

S S
Ti 3

T R 
  R

Fig. 4.8 Metoda polară

Cu ruleta se măsoară pe aceeaşi direcţie lungimea corzii S obţinându-se punctul 1. Se
trasează apoi unghiul 2 / 2 iar cu un capăt al ruletei în punctul 1, cu lungimea ruletei egală cu
valoarea S, se aduce cel de-al doilea capăt al ruletei pe direcţia de viză, obţinând poziţia
punctului 2.
În continuare se trasează unghiul 3 / 2 , iar cu un capăt al ruletei în punctul 2 se aduce cel
de-al doilea capăt pe direcţia de viză, materializând punctul 3.
Similar se procedează pentru trasarea celorlalte puncte de detaliu.
Întrucât erorile de trasare se acumulează, după 5-6 puncte trasate, se amplasează teodolitul
în punctul 5, se dă viză spre punctul de intrare în curbă şi se trasează unghiul 6 / 2 . Pe această
direcţie se materializează punctul 6 la distanţa S.
De remarcat că, această metodă este diferită de metoda polară clasică prin faptul că
utilizează aceeaşi distanţă polară S iar transpunerea acesteia se face în apropierea curbei.

4.5.4 Metoda coardelor prelungite

Metoda prezintă particularitatea că operaţiile de trasare se realizează în apropierea curbei
de racordare, cu ajutorul a două rulete. În funcţie de densitatea punctelor de detaliu care trebuie
asigurată se alege lungimea corzii S. Primul punct de detaliu se trasează prin metoda
coordonatelor rectangulare pe tangentă (fig. 4.9)

2' 3'
K S
K
S
2
S
3
S
y1
1
R
R
R
x1 S



Ti R
0
 Fig. 4.9 Metoda coardelor prelungite
Pentru trasarea celorlalte puncte de detaliu, se calculează lungimea segmentului k din
asemănarea triunghiurilor O12 cu 12'2. Astfel se poate scrie:
S K
 (4.20)
R S
de unde:
S2
K (4.21)
R
Pentru trasarea punctului 2 se prelungeşte coarda Ti1 cu o lungime egală cu S obţinând
punctul 2', iar în continuare cu ajutorul a două rulete, prin metoda intersecţiei liniare, având ca
elemente liniare de trasare S şi k se obţine punctul 2.
Pentru trasarea celorlalte puncte se procedează în mod similar.

4.5.5 Metoda coordonatelor rectangulare pe coardă

Metoda se aplică atunci când tangentele T sunt inaccesibile din cauza obstacolelor
existente pe teren, dar în schimb există vizibilitate şi accesibilitate pentru măsurarea distanţelor
pe direcţia corzii TiTe (fig. 4.10).
X

Ti yTi
y3

y' 2 y2
XTi
x3

y' 1 y1
x2
x' 2

'

x1
x' 1


 Y

B' B


Te

Fig. 4.10 Trasarea în detaliu a curbelor prin coordonate pe coardă

Deoarece trasarea punctelor de detaliu este simetrică faţă de punctul bisector B se va
prezenta în continuare metodologia de trasare de la punctul de intrare în curbă spre punctul
bisector.
După ce se stabileşte densitatea de pichetare din care rezultă lungimea de arc l, se
calculează într-o primă fază unghiurile  şi  ' :
l
  (4.22)
R

'   i (4.23)
2
unde :
 ' - unghiul la centru corespunzător arcului rămas;
 i - numărul punctelor de detaliu.
Se calculează apoi coordonatele pe tangentă cu relaţiile:

 xi  R sin  i 

 (4.24)
 yi  R 1  cos  i  

Din figura 4.10 rezultă coordonatele pe coardă cu originea în B':
 xi'  xi

 '     (4.25)
 yi  yTi   yi  R 1  cos 2   R 1  cos  i    R cos  i   cos 2 
    
Trasarea arcului BTi se face prin coordonatele rectangulare pe coardă, pentru x de la B '
spre Ti aplicând x1' , x2' , x3' ... xi' şi cu yi1 , perpendicular pe coardă.
Controlul tasării se face aplicând pe coarda TiB' ordonatele  xTi  xi  în care:

xTi  R sin
2

4.5.6 Metoda sfertului

Este o metodă expeditivă de intercalare a punctelor de îndesire pe arce de cerc întinse
între punctele intermediare fixate anterior la distanţe prea mari.
Calculul elementelor de trasare se va baza pe consideraţiile matematice deduse din
teorema înălţimii înscrise în triunghiul dreptunghic BTeM (fig 4.11)

Fig. 4.11 Metoda sfertului

Conform acestei teoreme se obţine:
2
S
   h  2 R  h   2 Rh  h
2
(4.26)
 
2
Deoarece săgeata h1 are o valoare mică în comparaţie cu raza, în al doilea termen din
relaţia (4.26) poate fi neglijată, iar relaţia devine:
2
S
   2h1 R (4.27)
2
de unde rezultă:
 S2
h1  (4.28)
8R
În mod similar se poate scrie:

T B   BTe 
2 2

h2  i  (4.29)
8R 8R
Valorile segmentelor TiB şi BTe se pot obţine din triunghiurile TiBD şi TeBD, aplicând
teorema lui Pitagora:
2
S
Ti B    BTe   h  
2 2 2
1 (4.30)
2
Ţinând seama de relaţiile (4.27) şi (4.30) se obţine:

Ti B    BC   2h1R
2 2
(4.31)

Înlocuind relaţia (4.31) în relaţia (4.29) se obţine:

2h1R h1
h2   (4.32)
8R 4
Potrivit acestei relaţii (4.32) a doua săgeată reprezintă un sfert din prima de unde derivă şi
denumirea metodei. Similar se pot scrie relaţiile pentru celelalte săgeţi.
hi  1
hi  (4.33)
4
Trasarea constă în ridicarea unor perpendiculare pe mijlocul corzilor AB şi BC pe direcţia
cărora se măsoară lungimea săgeţilor h2 obţinând punctele E şi I s.a.m.d.