2.

GRAFURI ŞI MATRICE DE INCIDENŢĂ

2.1. Grafurile circuitelor electrice

Graful unui circuit electric este reprezentarea geometrică a configuraţiei

acestuia, obţinută prin asocierea câte unui punct (numit nod al grafului) pentru
fiecare nod al circuitului şi a câte unui arc de curbă (numit latură a grafului) pentru
fiecare latură de circuit. Modul în care laturile sunt legate la noduri este identic
pentru circuit şi pentru graful asociat (fig. 2.1). Pentru elementele de circuit
multiport se asociază fiecărei porţi câte o latură în graf, nodurile terminale ale
acesteia corespunzând bornelor porţii.

n1 3 n3 I8 I9 n6

11
2 U8 12
1 4 U9
10
5 6 13
n8
n2 n4 n5 n7

7 14
(a)

n1 3 n3 n6
11
2 8 12
1 4 9 10
5 6 13
n5 n8
n2 n4 n7

7 14
(b)

Fig. 2.1
Dacă pentru laturile grafului nu sunt precizate sensuri de parcurs, acesta se
numeşte graf neorientat. Dacă se aleg sensuri arbitrare de parcurs pentru laturi, se
obţine un graf orientat sau digraf (fig. 2.1.b).
Latura incidentă la un nod al grafului este latura pentru care acel nod
constituie una din extremităţi. Un nod la care nu este incidentă nici o latură se

38
 2. Grafuri şi matrice de incidenţă

numeşte nod izolat al grafului. Gradul unui nod este egal cu numărul laturilor care
îi sunt incidente. Nodul de grad unitate se numeşte nod suspendat.
Subgraful unui graf dat este constituit dintr-o submulţime de laturi şi noduri
ale acestuia. Pentru graful din fig. 2.2.a sunt indicate două subgrafuri ale acestuia
(fig. 2.2.b şi c).
n2 n2 n2

n1 n3 n4 n1 n3 n1 n3 n4

(a) (b) (c)

Fig. 2.2
Două subgrafuri ale aceluiaşi graf care, împreună, conţin toate laturile şi
nodurile grafului, fără a avea vreo latură comună, se numesc subgrafuri
complementare.
Bucla este o curbă închisă, formată din laturi ale grafului, ce poate fi
parcursă respectând sensurile laturilor şi trecând o singură dată prin fiecare nod al
ei. În graful din fig. 2.1.b, de exemplu, laturile (1, 2, 5), (1, 3, 4, 6, 7) şi (11, 12)
formează bucle. O buclă formată dintr-o singură latură se numeşte buclă proprie.
Calea este un subgraf fără bucle, format dintr-un ansamblu de laturi ce
unesc două noduri, trecerea de la un nod la celălalt presupunând parcurgerea
fiecărei laturi o singură dată. De exemplu, în fig. 2.1.b, laturile (2, 6), (3, 8) şi (3, 4,
6) formează căi între nodurile n1 şi n5.
Graful conex este graful care conţine cel puţin o cale între oricare două
noduri ale sale (de exemplu, graful din fig. 2.2.a). În caz contrar, se numeşte graf
neconex (de exemplu, graful din fig. 2.1.b). Un graf neconex conţine două sau mai
multe subgrafuri separate, care nu au elemente (laturi sau noduri) comune.
Arborele unui graf este un subgraf conex fără bucle care conţine toate
nodurile grafului. Laturile grafului care nu aparţin arborelui se numesc coarde,
ansamblul lor alcătuind coarborele. Împărţirea laturilor în ramuri şi coarde nu este
unică, în general existând mai mulţi arbori pentru un graf dat. De exemplu, graful
din fig. 2.2.a poate prezenta arbori radiali (fig. 2.3.a şi b) sau arbori de tip cale
(fig. 2.3.c şi d). Arborii unui graf conex cu n noduri conţin fiecare ( n − 1) laturi.

(a) (b) (c) (d)

Fig. 2.3

39
METODE DE ANALIZĂ ÎN CIRCUITE ELECTRICE COMPLEXE

Arborele normal este format selectând, în circuitul considerat, toate sursele

ideale independente de tensiune, cât mai multe condensatoare posibil, cât mai
multe rezistoare posibil, cât mai puţine bobine şi nici o sursă ideală independentă
de curent. Se consideră că fiecare element ideal de circuit constituie o latură.

2.2. Matrice de incidenţă

Se pot defini mai multe categorii de matrice de incidenţă, unele fiind

importante pentru caracterizarea completă a unui digraf fără bucle proprii, altele
pemiţând formularea matriceală a ecuaţiilor unui circuit dat sau analiza diakoptică
(prin secţionare) a circuitelor de mare complexitate.
Sistem complet de suprafeţe închise (secţiuni) asociat unui circuit electric
este reuniunea tuturor suprafeţelor închise ce nu trec prin dielectricul vreunui
condensator, pentru care se obţine un set complet de ecuaţii independente prin
aplicarea legii conservării sarcinii electrice. Pentru un circuit conex, numărul
suprafeţelor închise ale unui astfel de sistem este egal cu numărul r de ramuri ale
unui arbore asociat circuitului.
Sistem complet de bucle închise asociat unui circuit electric este reuniunea
tuturor curbelor închise, alcătuite în exclusivitate din linii ale tensiunilor la bornele
laturilor, pentru care se obţine un set complet de ecuaţii independente prin
aplicarea teoremei tensiunilor la borne.

2.2.1. Incidenţa laturi-secţiuni

Se consideră un sistem complet de suprafeţe închise asociat unui circuit

electric reprezentat prin digraful său.
Matricea Σ este, prin definiţie, matricea coeficienţilor de incidenţă a
laturilor digrafului la suprafeţele de secţiune considerate:

Σ = [σ ij ] . (2.1)

Această matrice are un număr de linii egal cu numărul r al ramurilor

arborelui (i = 1, r ) şi un număr de coloane egal cu numărul l al laturilor digrafului
( j = 1, l ) .
Elementul σ ij al matricei Σ are valoarea:

0 - dacă latura j nu traversează suprafaţa Σ i ;

+1 - dacă latura j traversează suprafaţa Σ i în sensul de referinţă ales
pentru această suprafaţă;
–1 - dacă latura j traversează suprafaţa Σ i în sens contrar sensului de
referinţă (pozitiv) ales.

40
 2. Grafuri şi matrice de incidenţă

Dacă fiecare din suprafeţele Σ i intersectează câte o ramură, dacă se ia

sensul de referinţă al ramurii ca sens de referinţă al respectivei suprafeţe şi dacă se
ordonează laturile astfel încât primele r laturi să fie ramurile unui arbore al
grafului, atunci matricea Σ admite partiţionarea:

Σ = 1r Λ , (2.2)

unde 1 r este matricea unitate de ordinul r.

Matricea Λ , numită matricea incidenţelor esenţiale, este matricea
coeficienţilor de incidenţă a coardelor digrafului la sistemul complet de suprafeţe
considerat astfel încât partiţionarea (2.2) să fie valabilă. Matricea Λ are
dimensiunile r × c , unde c este numărul coardelor digrafului.
Pentru exemplificare, se consideră schema tiristorizată de comutaţie cu
condensatoarele de stingere legate în stea şi diode de corecţie a curentului, utilizată
pentru alimentarea prin impulsuri a motoarelor de inducţie (fig. 2.4.a).
2 Σ2

8 5 8
2 5 Σ1
3 Σ3
3 6
9 6
9
4 7
4

10 7 10
Σ4
1 1

(a) (b)
Fig. 2.4
Se asociază digraful din fig. 2.4.b, în care s-au trasat cu linie plină ramurile
arborelui ales şi cu linie punctată coardele. Deoarece r = 4 , numărul suprafeţelor
ce formează sistemul complet este patru. Suprafeţele Σ1 ,..., Σ 4 au fost alese astfel
încât fiecare intersectează o singură ramură. Se obţine astfel matricea Σ în forma
(2.2), adică
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Σ1 1 -1 1 1
Σ = Σ2 1 -1 -1
Σ3 1 -1 -1
Σ4 1 -1

unde, pentru simplificarea scrierii, elementele nule nu au mai fost marcate.

41
METODE DE ANALIZĂ ÎN CIRCUITE ELECTRICE COMPLEXE

2.2.2. Incidenţa laturi - bucle

Se consideră un sistem complet de curbe închise, asociat digrafului unui

circuit electric dat.
Matricea Γ este, prin definiţie, matricea coeficienţilor de incidenţă a
laturilor la sistemul complet de curbe închise considerat:

Γ = [γ ij ] . (2.3)

Această matrice are un număr de linii egal cu cel al coardelor digrafului şi

un număr de coloane egal cu numărul laturilor l ale acestuia. Elementul γ ij are
valoarea:
0 - dacă latura j nu aparţine curbei Γ i ;
+1 - dacă latura j face parte din curba Γ i , existând concordanţă între
sensul de referinţă al laturii şi sensul de referinţă al curbei;
–1 - dacă latura j face parte din curba Γ i , sensul de referinţă al laturii
fiind contrar sensului de referinţă al curbei considerate.
Se consideră că fiecare latură a digrafului este asociată unei tensiuni la
bornele unei laturi a circuitului.
Dacă fiecare din curbele Γ i conţine câte o singură coardă, dacă se alege
sensul de referinţă al curbei identic cu sensul de referinţă al coardei şi dacă se
ordonează laturile astfel încât primele r să fie ramurile arborelui ales, atunci
matricea Γ admite partiţionarea:

Γ = Γ1 1c , (2.4)

în care 1 c este matricea unitate de ordinul c = numărul coardelor digrafului.

Matricele Λ şi Γ1 satisfac relaţia:

Λ = − Γ 1t , (2.5)

t semnificând transpusa, dacă se consideră un acelaşi arbore la formarea lor.

Dacă, pentru graful din fig. 2.4.b, se alege un sistem de bucle astfel încât
fiecare să conţină o singură coardă, rezultă:
l 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
c
5 1 1 1
6 –1 1 1
7 –1 1 1
Γ=
8 1 1
9 1 1
10 1 1

42
 2. Grafuri şi matrice de incidenţă

deci o matrice având structura indicată în (2.4).

Conform relaţiei (2.5), rezultă imediat matricea incidenţelor esenţiale:

−1 1 1
−1 −1
Λ = −Γ1t =
−1 −1
−1 −1

Se numeşte buclă a circuitului un contur închis format din laturi de circuit.

Buclele pentru care, aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff, se obţin ecuaţii liniar
independente se numesc ochiuri.
Matricea B este, prin definiţie, matricea coeficienţilor de incidenţă a
laturilor circuitului la buclele independente ale acestuia:
B = [bij ] . (2.6)

Această matrice are un număr de linii egal cu numărul o al ochiurilor circuitului şi

un număr de coloane egal cu numărul l al laturilor acestuia.
Elementul bij al matricei B are valoarea:
0 - dacă latura j nu aparţine ochiului i;
+1 - dacă latura j aparţine ochiului i şi sensul laturii coincide cu sensul
de parcurs al ochiului;
–1 - dacă latura j aparţine ochiului i, dar sensul acestei laturi nu
concordă cu sensul ochiului.
Se definesc similar matrice de incidenţă asociate grafului curenţilor şi
grafului tensiunilor, grafuri ce intervin distinct în analiza circuitelor cu surse
comandate. Dacă se adoptă scheme echivalente cu nulori, la construirea acestor
două grafuri se consideră că nulatoarele constituie întreruperi, respectiv
scurtcircuite, iar noratoarele scurtcircuite, respectiv întreruperi.
Astfel, selectând un arbore în graful curenţilor GI , se definesc matricele
Λ I şi Γ1I . Selectarea unui arbore în graful tensiunilor GU permite definirea
matricelor de incidenţă ΛU şi Γ1U .

2.2.3. Incidenţa laturi - noduri

Se consideră digraful unui circuit electric având n noduri şi l laturi.

Matricea A0 este, prin definiţie, matricea coeficienţilor de incidenţă a
laturilor digrafului la nodurile acestuia:
A 0 = [aij ] . (2.7)

Această matrice are un număr de linii egal cu numărul nodurilor, numărul

coloanelor matricei fiind egal cu numărul laturilor digrafului.

43
METODE DE ANALIZĂ ÎN CIRCUITE ELECTRICE COMPLEXE

Elementul aij al matricei A0 are valoarea:

0 - dacă latura j nu este incidentă la nodul i;
+1 - dacă latura j este incidentă la nodul i şi sensul de referinţă al laturii
"iese" din nod (latură divergentă);
–1 - dacă latura j este incidentă la nodul i şi sensul de referinţă al laturii
"intră" în nod (latură convergentă).
Matricea A, numită matricea redusă de incidenţă a laturilor la noduri, se
obţine, prin definiţie, suprimând o linie a matricei A0. Nodul căruia îi corespunde
linia suprimată se numeşte nod de referinţă.
Majorul An-1 este, prin definiţie, determinantul format prin luarea în
considerare a unui număr de coloane egal cu numărul liniilor din matricea A.
Pentru exemplificare, se consideră circuitul cu girator din fig. 2.5.a şi
digraful asociat acestuia (fig. 2.5.b).

R5 r R4 n1 n2 4 n3
→
1
1 2 2
E5 6
R6 n4
5 7
3
C3
L7 R7
n5
(a) (b)
Fig. 2.5

Ţinând seama de modul în care s-a definit matricea A 0 , se obţine:

1 2 3 4 5 6 7
n1 1 1
n2 1 1
A0 = n3 –1 1 1
n4 –1 –1 1 –1
n5 –1 –1 –1

Alegând un nod de referinţă, de exemplu n5, rezultă matricea A prin

suprimarea ultimei linii din matricea A 0 .

2.2.4. Sinteza digrafurilor

Dată fiind o matrice de incidenţă, se poate sintetiza digraful căruia această

matrice îi corespunde.
Dacă se dă matricea A, sinteza grafului este imediată. Se marchează
nodurile, apoi se desenează laturile grafului, în concordanţă cu poziţia şi semnul

44
 2. Grafuri şi matrice de incidenţă

coeficienţilor aij. În timpul sintezei digrafului, citirea matricei A se face pe

coloane. Fiecare latură este incidentă la două noduri, fapt ce corespunde prezenţei
a cel mult doi coeficienţi nenuli pe coloana corespunzătoare laturii, în dreptul
liniilor ce corespund nodurilor la care aceasta este legată. Laturile cărora, în
matricea A, le corespund coloane cu un singur element nenul sunt incidente în graf
la nodul de referinţă.
Dacă se dă matricea Σ , se pot înlocui unele linii prin combinaţii liniar
independente ale tuturor liniilor matricei, urmărindu-se obţinerea a cel mult doi
coeficienţi nenuli (unul +1, celălalt –1) pe fiecare coloană. Se ajunge astfel la o
matrice de incidenţă a laturilor la noduri, problema reducându-se la cea anterior
prezentată.
De exemplu, dacă se dă matricea de incidenţă:
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
a 1 1 –1
b –1 1 1
Σ= ,
c 1 –1 –1 1 –1
d 1 –1 1 –1

scăzând liniile a, respectiv b, din liniile c, respectiv d, se obţine matricea:

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
a 1 1 –1
b –1 1 1
A=
c –1 –1 1 1
d 1 –1 1 –1

căreia îi corespunde digraful din fig. 2.6.

1 8
4 5
2 9
a b
e
3 10
6 7

Fig. 2.6

Dată fiind matricea Λ , se poate imediat obţine matricea Σ , ţinând seama

de partiţionarea (2.2), în continuare procedându-se ca în exemplul anterior.

45
METODE DE ANALIZĂ ÎN CIRCUITE ELECTRICE COMPLEXE

Astfel, cunoscându-se matricea

4 5 6 7 8
a 1 –1 –1
Λ= b 1 –1 1 –1
c 1 1 –1

se obţine imediat
1 2 3 4 5 6 7 8
a 1 1 –1 –1
Σ= b 1 1 –1 1 –1
c 1 1 1 –1

apoi A, printr-un procedeu similar celui din exemplul anterior, care permite
construcţia digrafului căutat.
Dacă se dă matricea Γ , se vor permuta coloanele acesteia până când
matricea ultimelor c coloane este nesingulară, lucru totdeauna posibil dacă
ecuaţiile corespunzătoare sunt independente. Se ajunge la matricea partiţionată:

Γ = Γa Γc . (2.8)

În concordanţă cu teorema tensiunilor la borne, se obţine

(
Λ = −Γ1t = − Γ c−1 Γ a , ) t
(2.9)

unde s-a ţinut seama de relaţiile (2.4) şi (2.5).

În continuare, problema se reduce la cazul precedent.

2.2.5. Incidenţe diakoptice

Una din metodele de analiză a circuitelor de mare complexitate presupune

descompunerea în multipoli, procedeu ilustrat în fig. 2.7.
Fie ( p + 1) numărul polilor de interconexiune (noduri în care se suprapun
accesurile multipolilor componenţi).
Matricea Cpk este, prin definiţie, matricea coeficienţilor de incidenţă a
accesurilor multipolului Mk la cei p poli de interconexiune:
C pk = [cij ] . (2.10)

Această matrice are p linii şi un număr de coloane nk egal cu numărul

accesurilor multipolului Mk.
Elementul cij are valoarea 0 sau +1, după cum accesul j este suprapus ori nu
polului de interconexiune i.

46
 2. Grafuri şi matrice de incidenţă

M2
M1

* *
M3

M4

M2

1 3
M1 2 M3
5 4

M4

Fig. 2.7
Matricea Cp se constituie, prin definiţie, astfel:

C p = C p1 ... C pk ... C pm , (2.11)

unde m este numărul multipolilor ce rezultă din descompunerea prin secţionare a

circuitului analizat.
Fie o numărul ochiurilor (buclelor independente) ale ansamblului de
multipoli interconectaţi şi b numărul contururilor de acces în multipoli.
Matricea Co este, prin definiţie, matricea coeficienţilor de incidenţă a
contururilor de acces în multipoli la cele o bucle independente menţionate anterior:
Co = [coij ] . (2.12)

Această matrice are o linii şi b coloane.

Elementul coij are valoarea:
0 - când conturul de acces j nu aparţine ochiului i;
+1 - când conturul de acces j aparţine ochiului i, având acelaşi sens de
referinţă cu acesta;

47
METODE DE ANALIZĂ ÎN CIRCUITE ELECTRICE COMPLEXE

–1 - când conturul de acces j aparţine ochiului i, dar are sens de

referinţă contrar sensului ochiului.
Pentru exemplificare, se consideră schema electrică a unui oscilator cu doi
tranzistori (fig. 2.8.a) şi descompunerea în multipoli a acesteia (fig. 2.8.b).

E
R1 R5 R2 C3

T1 C4

T2 C2 M
C1
R3
* *
C5 L1 L2 Rs
R4

(a)

1a 1b 1c

E
R1 R2 2c C3
R5
3b
2a T1 C4
3c

T2 C2 M
R3
5a 5b * *
C1 L1 L2 Rs
R4 C5

4a 4b 4c

(b)
Fig. 2.8
Există 5 poli de interconexiune, în care se suprapun accesurile celor trei
cuadripoli rezultaţi prin descompunerea propusă. Se consideră polul 4 ca fiind de
referinţă pentru potenţiale. În vederea determinării matricelor Cp şi Co, se
consideră schema bloc a conexiunii cuadripolilor componenţi (fig.2.9).

48
 2. Grafuri şi matrice de incidenţă

b5
1a 1b 1c

U1a U1c
b1 U3b b3
2a 2c
U2a U1b U2c
a b c

5a 5b 3b 3c

b2 b4
U5b
U5a U3c

4a 4b 4c

Fig. 2.9

Matricea Cp de incidenţă a accesurilor multipolilor la polii de

interconexiune este:

1a 2a 4a 5a 1b 3b 4b 5b 1c 2c 3c 4c
1 1 1 1
2 1 1 1
Cp = 3 1
5 1 1

În fig. 2.9 s-au pus în evidenţă cele cinci bucle de acces în multipoli
(b1,…,b5), precum şi tensiunile între accesuri. Conform definiţiei, se obţine
matricea:

1a 2a 5a 1b 5b 3b 1c 2c 3c
b1 –1 –1 1
b2 –1 1
Co = b3 1 1 1
b4 1 1 –1 –1 –1
b5 –1 1

Descompunerea circuitului în multipoli, în vederea obţinerii formei

canonice a ecuaţiei de stare pentru circuite de mare complexitate, presupune
selectarea unui arbore normal, despicarea unui număr de noduri ale acestuia şi
introducerea unor seturi de surse fictive adecvate. În fig.2.10 se poate urmări
modul în care se despică un nod (k) cu o suprafaţă (S) ce intersectează numai
coarde.

49
METODE DE ANALIZĂ ÎN CIRCUITE ELECTRICE COMPLEXE

(1) 1 (1)
1
2 n
2
(2) (2)

(k) (k1)
(k2)

m m
(m) (m)
(S)

Fig. 2.10

S-a indicat sensul normalei pozitive n la suprafaţa de secţiune.

Matricea Σ s de incidenţă a coardelor secţionate la suprafaţa de secţionare
se defineşte ca o matrice diagonală, pătratică, de dimensiuni m × m , unde m este
numărul coardelor secţionate:

Σ s = diag.[σ 11... σ jj ... σ mm ] . (2.13)

Elementele σ jj ale matricei au valoarea +1 sau –1, după cum sensul

coardelor secţionate coincide sau nu cu sensul normalei pozitive n .
Secţionarea cu o suprafaţă închisă (S) a unui nod (k) din arborele normal
conduce la formarea a doi multipoli, coardele secţionate atribuindu-se unuia din ei.
Sursele fictive introduse au valorile astfel alese încât ecuaţiile partiţiilor circuitului
să nu se modifice. Sursele fictive de curent vor forma bucle cu ramurile arborelui
normal ce aparţin multipolului care deţine astfel de surse în urma secţionării (fig.
2.11).
Matricea Γ s de incidenţă a ramurilor la buclele surselor fictive de curent se
defineşte ca o matrice cu m linii şi rs coloane (rs fiind numărul ramurilor adiacente
la cel puţin o buclă a surselor fictive de curent):

Γ s = [γ sij ] . (2.14)

Elementul γ sij are valoarea:

+1 - dacă ramura rj este incidentă la bucla i şi are sensul de referinţă în
concordanţă cu sensul de parcurgere a buclei;
–1 - dacă ramura rj este incidentă la bucla i şi are sensul de referinţă
contrar sensului buclei;
0 - dacă ramura rj nu este incidentă la bucla i.

50
 2. Grafuri şi matrice de incidenţă

Prin convenţie, sensul de parcurgere a unei bucle va coincide cu sensul în

care debitează sursa fictivă conţinută în buclă. Ramurile ce aparţin acestor bucle se
consideră orientate, sensul de referinţă fiind ales:
- identic cu sensul tensiunii la borne, pentru ramurile formate din surse
ideale independente de tensiune sau din condensatoare;
- identic cu sensul curentului, pentru ramurile de rezistoare sau de bobine.

1 (S) v21 (1)

v11
v22 r1
2
v12 (2)
n
(k1) (k2)

m
v2m
v1m
(m)

1 2
Fig. 2.11

De exemplu, pentru secţionarea ilustrată în fig. 2.10 şi fig. 2.11, se obţin

matricele de incidenţă

1
Σs = −1
1

şi
r1 r2 rm
v 21 1 −1
Γ s = v 22 −1 .
v2m 1

51