2.

CALCULUL REGIMURILOR PERMANENTE DE

FUNCŢIONARE AL SISTEMELOR ELECTRO-
ENERGETICE VASTE

2.1 Aspecte generale

Regimul normal sau permanent de funcţionare a sistemelor
electroenergetice este un regim de durată cu variaţii lente în timp şi
restrânse ca valoare a tensiunilor nodurilor şi a puterilor de
transfer.
Calculul reprezintă o necesitate atât în activitatea de
planificare a dezvoltării sistemului, pentru stabilirea configuraţiei
reţelelor electrice, cât şi în activitatea de exploatare, pentru
alegerea regimului de funcţionare.
Se consideră că regimul permanent de funcţionare a unui
sistem electroenergetic este cunoscut atunci când în toate nodurile
acestuia se cunosc valorile a patru mărimi: tensiunea în modul şi
argument (calculat faţă de axa de referinţă aleasă arbitrar) sau
componentele lungitudinală şi transversală, puterea activă Pi şi
puterea reactivă Qi. Aceste mărimi electrice se numesc parametrii
activi sau parametrii regimului.
Dacă se cunosc parametrii regimului se pot determina
valorile curenţilor care circulă prin diferite elemente, pierderile de
tensiune prin acestea, pierderile de putere şi energie electrică. Se
pot verifica condiţiile de funcţionare sigură economică şi de
calitate de energie a energiei electrice.
Din cauza interdependenţei care există între cele patru
mărimi electrice, într-un nod este suficient să se impună două
dintre patru mărimi electrice, celelalte două rezultând din
rezolvarea ecuaţiilor de funcţionare.
În funcţie de alegerea celor două mărimi impuse în nod
există următoarele tipuri de noduri caracteristice:
- Noduri de tip consumator de tip P, Q, pentru care puterea
activă şi reactivă sunt cunoscute, iar în urma calcului de regim
rezultă modulul şi argumentul tensiunii. Nodurile de tip
consumator sunt cele mai numeroase, cuprinzând mai mult de 80%
din mulţimea nodurilor sistemului electroenergetic.
1
 - Noduri de tip generator sau noduri de tip P, U, sau cu
tensiune controlată, la care se impun puterea activă şi modulul
tensiunii şi limitele puterii reactive nodale, iar în urma calculului
rezultă puterea reactivă şi argumentul tensiunii. Mărimile P şi U
sunt controlate prin sistemele de reglare automată a vitezei şi
tensiunii RAV, RAT ale turbinei şi generatorului sincron. Tot în
categoria nodurilor cu tensiune controlată întră şi nodurile, în care
reglarea tensiunii nu se face prin intermediul excitaţiei
generatorului, ci prin reglajul prizelor unui transformator.
- Nodul de echilibru sau nodul U, δ la care se impune
tensiunea ca modul şi argument, iar în urma calculului se obţine
puterea activă şi reactivă. Introducerea unui asemenea nod este
impusă de necesitatea de a satisface echilibrul puterilor în sistem.
Funcţional acest nod corespunde unui generator adaptabil care îşi
păstrează tensiunea la borne, modificându-şi încărcarea după
necesităţi. Alegerea nodului de echilibru nu trebuie să fie
întâmplătoare, ci pe baza atât a unor considerente tehnice, cât şi
matematice (având influenţa asupra convergenţei la unele metode).
- Nodul de referinţă sau nodul U, δ la care se impune
tensiunea ca modul şi argument, iar în urma calculului se obţine
puterea activă şi reactivă. Spre deosebire de nodul de echilibru în
calitate de nod de referinţă se poate alege şi unul din nodurile de
tip consumator. Tensiunea acestui nod se consideră ca referinţă
(origine de fază) pentru argumente celorlalte tensiuni.
Ca de obicei nodul de echilibru coincide cu nodul de
referinţă şi ca rezultat matricea admitanţelor nodale este simetrică
(dacă rapoartele de transformare sunt reale).
Determinarea regimului permanent de funcţionare a SEE
presupune rezolvarea următoarelor grupe de probleme:
- alegerea modelului matematic sau a schemei echivalente
pentru fiecare element de bază a reţelei, precum şi determinarea
parametrilor schemelor echivalente;
- alegerea mărimilor electrice necunoscute şi alcătuirea
ecuaţiilor de funcţionare ale SEE (curenţii din ramuri, tensiunile
nodale, mărimile determinate şi altele);

2
 - alegerea metodei numerice de calcul;
- îmbunătăţirea soluţiei de bază prin modificarea
rapoartelor de transformare reale sau complexe, a injecţiilor de
puteri reactive.
În practica de calcul mai des sunt utilizate ecuaţiile nodale
(forma directă şi indirectă).
În ipoteza reprezentării generatoarelor şi consumatorilor prin
puteri ecuaţiile de funcţionare ale SEE sunt neliniare. Acest sistem
se rezolvă prin aproximaţii succesive.
Nelinearitatea ecuaţiilor de funcţionare duce la apariţia a
patru probleme şi anume:
- existenţa soluţiilor;
- unicitatea soluţiilor;
- convergenţa iteraţiilor;
- legătura între existenţa, unicitatea şi
convergenţa iteraţiilor cu stabilitatea statică aperiodică.
Calculul regimului permanent de funcţionare al sistemelor
electroenergetice constituie punctul de plecare în orice analiză de
sistemă fie în calculul regimurilor perturbate, fie în optimizarea
regimurilor. Acest fapt a condus la dezvoltarea a diverse metode
de calcul şi tehnici de lucru prezentate în numeroase manuale şi
articole.

2.2. Ecuaţiile de stare ale regimurilor permanente

2.2.2.Ecuaţiile curenţilor din laturi

Folosind matricele de incidenţă [M] şi [N] se scriu două

ecuaţii topologice, care sunt consecinţe ale teoremelor Kirchhoff:
; (2.1)
. (2.2)
Din (2.2) rezultă că:
sau ,
unde [M] este prima matrice de incidenţă;
[N]– a doua matrice de incidenţă;

3
 – matricea diagonală a impedanţelor laturilor;
– matricea coloană a curenţilor injectaţi în nodurile
independente;
– matricea coloană a curenţilor din laturi;
– matricea coloană a tensiunilor electromotoare incluse
în laturile reţelei electrice.
La rândul său ecuaţia matriceală în baza legii lui Ohm se
poate scrie sub forma:
(2.3)
unde este matricea coloană a căderilor de tensiune prin
laturile reţelei electrice.
Utilizând noţiunea de matrice compusă relaţiile (2.1) şi (2.2)
se scriu sub forma:

, (2.4)

sau
, (2.5)
de unde se obţine:
. (2.6)

2.2.2. Ecuaţiile căderilor de tensiune prin laturile reţelei

electrice
Dacă din (2.3) se exprimă matricea curenţilor din laturi ,
cu
, (2.7)
atunci ecuaţiile alcătuite în baza legilor lui Kirchhoff devin:
; (2.8)
. (2.9)
Ecuaţiile (2.8) şi (2.9) se pot pune şi sub forma:

4
 , (2.10)

sau

, (2.11)

de unde rezultă:

. (2.12)

Ecuaţiile (2.6) şi (2.12) corespund aşa numitei metodei

„directe” de soluţionare a ecuaţiilor Kirchhoff.

2.2.3. Ecuaţiile tensiunilor nodale

Folosind matricea de incidenţă totală transpusă [M∑t] legătura

între matricea coloană a tensiunilor nodale din toate nodurile
reţelei electrice şi matricea coloană a căderilor de tensiune
prin laturi se poate exprima cu:

sau
. (2.14)
În ipoteza că matricea coloană este nulă din (2.14)
rezultă:
. (2.15)
Prin înmulţirea cu matricea de incidenţă totală a
relaţiei (2.15) se obţine:
, (2.16)
sau

5
 , (2.17,a)
unde este matricea admitanţelor nodale, iar – matricea
curenţilor injectate în toate nodurile reţelei analizate.
Ecuaţia (2.17,a) în formă desfăşurată se scrie sub forma:

(2.17,b)
Examinând matricea de admitanţe nodale se constată
următoarele proprietăţi:
– este o matrice pătrată de dimensiune n×n, unde n fiind
numărul total de noduri;
– termenii diagonalei principale se calculează prin însumarea
admitanţelor tuturor laturilor incidente în nod (longitudinale şi
transversale);
– în afară diagonalei principale termenii sunt nuli dacă nu
există o latură incidenţă în nodurile j şi k;
– dacă există o latură incidentă în nodurile j şi k termenul jk
este egal cu admitanţa laturii cu semn schimbat;
– dacă lipsesc laturile cu transformatoare cu rapoarte
complexe de transformare şi nu se consideră laturile transversale
atunci suma admitanţelor pe linii sau pe coloane este nulă;
– dacă lipsesc laturile cu transformatoare cu rapoarte
complexe de transformare matricea este simetrică faţă de diagonala
principală.
Este o matrice rară, coeficientul de umplere a matricei de
admitanţe nodale se determină cu relaţia:

6
 ,
unde Nreal este numărul de elemente ce deferă de zero, iar Ntotal –
numărul total de elemente.
Numărul real de elemente al matricei , în ipoteza ca
l≈1,5n se determină cu relaţia:
.
Ţinând seama ca numărul total de elemente este egal cu n2
coeficientul de umplere se poate estima cu relaţia:
.
Dacă toate tensiunile nodale se vor înmulţi cu curenţii
din laturile reţelei electrice nu se modifică, deoarece ei se
calculează în funcţie de diferenţa tensiunilor nodurilor adiacente şi
nu de valorile absolute ale tensiunilor nodale. Pentru a elimina
incertitudinea în determinarea tensiunilor nodale (a elimina
mulţimea de soluţii) apare necesitatea de a alege axa de referinţă,
adică de a impune tensiunea într-un nod, şi de eliminat această
tensiune din componenţa necunoscutelor. Întrucât atunci, numărul
ecuaţiilor depăşeşte cu unul numărul variabilelor necunoscute
trebuie din sistemul de ecuaţii nodale de eliminat o ecuaţie ce
corespunde unui nod. Nodul în care se impune tensiunea se
numeşte nod de referinţă, iar nodul ecuaţia căruia nu se include în
sistemul de ecuaţii nodale se numeşte nod de echilibru.
După eliminarea primei ecuaţii, ce corespunde nodului de
echilibru (2.17,b) devine:

7
 ,

(2,18,a) sau în formă generală:

, (2.18,b)
unde este prima coloana a matricei , după eliminarea
liniei aferente nodului de echilibru (în cazul analizat – nodul unu).
Matricea se obţine din prin eliminarea liniei şi
coloanei aferente nodului unu – nodului de echilibru, iar şi
se obţin din şi prin înlăturarea liniei eferente
nodului de echilibru. Ecuaţia (2.18,b) se poate pune şi sub forma:
,
(2.18,c) unde este matricea diagonală a
admitanţelor transversale, iar - matricea coloană elementele
căreia sunt egale cu tensiunea în nodul de echilibru.
Ecuaţia (2.18) este denumită prima forma de scriere a
ecuaţiilor nodale. Din (2.18,c) se poate obţine:
, (2.19a)
unde este matricea impedanţelor nodale, iar –
matricea unitară scrisă în forma diagonală.
Ţinând seama că matricea coloană a tensiunilor nodale
determinată faţa de neutrul reţelei electrice, poate fi scrisă
sub forma:
,
relaţia (2.19,a) devine:

8
 , (2.19,b)
unde - matricea coloana a tensiunilor nodale determinate
faţă de nodul de echilibru.
Întrucât matricea coloană se poate pune sub forma:
,
din relaţia (2.19,b) se obţine:

(2.19,c)
Ecuaţia (2.19) este denumită a doua formă (forma inversă) de
scriere a ecuaţiilor nodale.

2.2.4. Ecuaţiile curenţilor ciclici

Dacă graful reţelei electrice este ordonat atunci ecuaţia (2.1)

se poate pune sub forma:

, (2.21)

sau
, (2.22)
unde este matricea de legătura latri arbore noduri
independente;
– matricea de legătura a coardelor în nodurile
independente;
– matricea coloană a curenţilor din laturile arbore;
– matricea coloană a curenţilor din coarde.
Din relaţia (2.22) rezultă:
. (2.23)
Ţinând seama de expresia topologică
relaţia (2.23) devine:
. (2.24)
9
 Prin urmare matricea coloană a curenţilor din laturile reţelei
electrice se poate pune sub forma:

, (2.25)

unde este matricea curenţilor ciclici.

În ipoteza că este o matrice unitară .
Înlocuind (2.25) în (2.2) se obţine:

, (2.26)

sau

, (2.27)

în care este matricea impedanţelor de contur.

Ecuaţia (2.27) reprezintă forma directă a ecuaţiei curenţilor
ciclici.
Ecuaţia (2.27) poate fi pusă şi sub forma:

, (2.28)

unde este matricea admitanţelor de contur.

Relaţia (2.28) reprezintă forma inversă a ecuaţiei curenţilor
ciclici.

2.3. Formele de scriere ale ecuaţiilor nodale

Ecuaţiile tensiunilor nodale pot să exprime atât bilanţul
puterilor nodale cât şi bilanţul curenţilor nodali. În funcţie de
modul de exprimare al tensiunilor, există varianta polară şi
rectangulară a ecuaţiilor tensiunilor nodale.
Deci, ecuaţiile tensiunilor nodale pot fi exprimate prin una
din următoarele forme de scriere
- bilanţul puterilor nodale în varianta rectangulară de
exprimare a tensiunilor;

10
 - bilanţul puterilor nodale în varianta polară de exprimare a
tensiunilor;
- bilanţul componentelor reale şi imaginare ale curenţilor în
varianta rectangulară de exprimare a tensiunilor;
- bilanţul componentelor reale şi imaginare ale curenţilor în
varianta polară de exprimare a tensiunilor;
- bilanţul părţilor active şi reactive ale curenţilor în varianta
rectangulară de exprimare a tensiunilor;
- bilanţul părţilor active şi reactive ale curenţilor în varianta
polară de exprimare a tensiunilor.

2.3.1. Bilanţul puterilor nodale în varianta rectangulară de

exprimare a tensiunilor

(2.29)

(2.30)

2.3.2. Bilanţul puterilor nodale în varianta polară de

exprimare a tensiunilor

(2.31)

(2.32)

11
 2.3.3. Bilanţul componentelor reale şi imaginare ale
curenţilor în varianta rectangulară de exprimare a tensiunilor
(2.33)

. (2.34)

Bilanţul componentelor reale şi imaginare ale curenţilor în

varianta polară de exprimare a tensiunilor
(2.35)

(2.36)

Bilanţul părţilor active şi reactive ale curenţilor în varianta

rectangulară de exprimare a tensiunilor
; (2.37)

, (2.38)

unde .

Bilanţul părţilor active şi reactive ale curenţilor în varianta polară

de exprimare a tensiunilor

12
 ; (2.39)

. (2.40)

2.3.4. Ecuaţii nodale în formă complexă

2.3.5. Ecuaţiile nodale utilizând procedeul de lărgire

algebrică (cuaternioni)

2.3.6. Ecuaţiile nodale utilizând funcţii adiţionale

Pentru rezolvarea sistemului (2.108) de ecuaţii nodale
(bilanţul puterilor la noduri, folosind varianta rectangulară de
reprezentare a variabilelor se propune de utilizat funcţii adiţionale-
funcţiile Iacovski:

(2.152)
Din (2.152) se poate exprima:
,
(2.153)
.
(2.154)
Se poate deduce cu uşurinţă că diferenţa pătratelor dintre
variabilele W şi V este 2.

13
 ;

. (2.155)

Din (2.155) rezultă:

. (2.156)
Din relaţia (2.154) rezultă:

(2.157)
Luând în consideraţie (2.157), relaţia (2.156) primeşte forma:

sau
, (2.158)
În matematică este bine cunoscută următoarea relaţie:

Conform acestei relaţii, ecuaţiile (2.158) se pot scrie:

(2.159)
14
sau (2.159) poate fi scris:
sau în formă complexă:
, (2.160)
Luând în consideraţie (2.153) ecuaţia nodală pentru nodul j
se poate pune sub forma:

, (2.161)

Luând în consideraţie relaţia (2.160) relaţia (2.161) primeşte

forma:

, (2.162)

sau

, (2.163)

sau
, (2.164)
sau
. (2.165)
Dacă se admite notaţia:
atunci sistemul (2.165) poate fi scris
în forma:
.
(2.166)

15
 Dacă matricea este pătrată şi determinantul ei este

diferit de zero atunci există şi matricea care este egală cu

iar din (2.166) se obţine:

.
(2.167)
Deoarece, componentele conţin necunoscutele ,
sistemul de ecuaţii (2.167) nu poate fi soluţionat direct.
Soluţionarea acestui sistem de ecuaţii se efectuează pe cale
iterativă. La iteraţia i necunoscutele se determină în
dependenţă de necunoscutele determinate la iteraţia i-2.

2.3.7. Compararea formelor de scriere ale ecuaţiilor

tensiunilor nodale

16
 2.5. Considerarea transformatoarelor cu rapoarte
complexe de transformare în calculul regimului permanent

Transformatoarele cu rapoarte complexe de transformare pot

fi reprezentate în calculele de regim permanent printr-o impedanţă
conectată în serie cu un transformator ideal cu raport complex de
transformare (fig.1).
17
 Fig.2. Reprezentarea transformatorului cu două înfăşurări şi
raport complex de transformare

Curenţii ce străbat elementul longitudinal se exprimă sub

forma:
; (1)
. (2)
Ecuaţiile (1) şi (2) pot fi scrise sub forma:

. (3)

În baza ecuaţiei (3) se poate alcătui schema echivalentă

galvanică a transformatorului cu două înfăşurări şi raport complex
de transformare.

Fig.2. Schema echivalentă galvanică a transformatorului cu

două înfăşurări şi raport complex de transformare
Parametrii schemei echivalente se determină cu relaţiile:

; ; ; .
Dacă se doreşte considerarea pierderilor în miez şi a
curentului de magnetizare, se poate introduce în nodul j parametru
corespunzător, , care se calculează cu:

18
 ,

Şi atunci .

2.6. Simetrizarea matricei parametrilor generalizaţi

2.7. Metode iterative de calcul

2.7.2. Metoda Gauss-Seidel

2.7.2. Metoda Newton-Raphson

Această metodă este utilizată pentru rezolvarea sistemelor de

ecuaţii neliniare. Ea se bazează pe linializarea funcţiilor neliniare
utilizând dezvoltarea acestor funcţii în seria Taylor. Din cursul de
matematică se cunoaşte că funcţia neliniară f(x) se poate dezvolta
în serie Taylor în vecinătatea soluţiei.

, i = 1,... n. (2.91)

Din (3.29) rezultă:

i = 1,2,...,n, (2.92)
sau folosind în formă matricială se obţine:
, (2.93)
unde matricea numită Jacobianul sistemului de ecuaţii
neliniare.

19
 Accelerarea procesului iterativ de soluţionare a sistemului de
ecuaţii neliniare se poate realiza prin luarea în consideraţie în
relaţia (2.91) a termenilor de ordinul doi din seria Taylor. În acest
caz se obţine:

, i = 1,2,...,n. (2.94)

Sistemul de ecuaţii se alcătuieşte în baza ecuaţiilor

tensiunilor nodale (2.76).

Bilanţul puterilor, folosind varianta rectangulară de

exprimare a tensiunilor

Din disciplina B.T.E. cunoaştem expresiile în formă

rectangulară:

, (2.95)

; ; . (2.96)
Utilizând expresia (2.95) din ecuaţia (2.76) se obţine:
, (2.97)
în continuare expresia (2.97) se înmulţeşte cu şi se obţine:
. (2.98)
Utilizând relaţiile (2.96) din (2.98) se obţine:

În continuare se determină abaterile de putere, care rezultă

din expresiile (2.100) şi (2.101).

20
 Tensiunile în noduri conform metodei Newton – Raphson se
determină cu relaţia:
, (2.104)
unde se determină cu relaţia:
; (2.105)

J este matricea Jacobi, iar W matricea coloană a abaterilor de

putere.
Elementele matricei J se determină în felul următor:
;

21
 ;

Analizând elementele Jacobianului se observă că elementele

nediagonale pot fi înlocuite una prin alta şi anume:

; .

Aceste înlocuiri ne dă posibilitate de reduce timpul de lucru

asupra calculelor.

Bilanţul puterilor, folosind varianta polară de exprimare a

tensiunilor

La fel amintindune de disciplina B.T.E. expresiile în formă

rectangulară se scriu în felul următor:
;
; . (2.106)
Utilizând relaţiile (2.106) din (2.100) se obţine:

22
Ţinând cont de expresiile următoare:
=1;

expresia (2.107) primeşte forma:

În continuare se separă partea reală de cea imaginară.

Abaterile de putere se vor scrie în următoarea formă:

Jacobianul J şi matricea abaterilor de putere W va avea

următoarea formă:

23
 ;

J este matricea Jacobi.

Elementele matricei J se determină în felul următor:

24
 După o analiză amplă a Jacobianului se observă că
elementele nediogonale se pot înlocui unul prin altul, şi anume:

; .

Aceste înlocuiri ne dă posibilitate de a reduce numărul de

operaţii.

Bilanţul curenţilor, folosind varianta rectangulară de

exprimare a tensiunilor

Sistemul de ecuaţii conform acestei metode se alcătuieşte

conform expresiei (2.76).
Din disciplina B.T.E. cunoaştem expresiile în formă
rectangulară:

; (2.113)

; ;
. (2.114)
Utilizând expresiile (2.113) expresia (2.114) ia forma:

Din relaţia (2.115) reiesă că:

. (2.116)

25
Utilizând relaţiile (2.116) şi (2.114) relaţia (2.76) primeşte forma:

; (2.118)
. (2.119)
În continuare utilizând relaţiile (2.116) relaţiile (2.118) şi
(2.119) se scriu sub următoarea formă:
; (2.120)
. (2.121)

Tensiunile în noduri se determină cu expresia (2.104).

; .

Elementele matricei J se determină în felul următor:

26
 ;

Aici la fel se pot efectua următoarele înlocuiri:

; .

Bilanţul curenţilor, folosind varianta polară de exprimare a

tensiunilor

Utilizând expresiile de mai jos

; ;
. (2.122)
expresia (3.51) ia forma:

27
Deoarece =2.
Din relaţia (2.123) reiesă că:

(2.124)
Utilizând relaţiile (2.123) şi (2.124) relaţia (2.76) primeşte forma:

În continuare utilizând relaţiile (2.124) relaţiile (2.126) şi

(2.127) se scriu sub următoarea formă:

28
 ;

Elementele matricei J se determină în felul următor:

29
 .

Pot fi efectuate următoarele înlocuiri:

; .

2.7.3. Metoda Newton-decuplată

Simplificările se pot face pentru bilanţul puterilor folosind

varianta polară de exprimare a tensiunilor.

. (2.140)

Conform propunerii Van Ness-Griffin, sistemul (2.140) de

mai sus se poate exprima şi adoptând variabile adimensionale
(modulele tensiunilor în unităţi relative), sub forma:

30
 , (2.141)

unde abaterile se determină cu următoarea relaţie:

. (2.142)

Avantajul unei asemenea exprimări constă în reducerea

numărului de operaţii necesare pentru calculul jacobianului. În
acest caz:
;

.
Plecând de la constatarea că.

şi

31
 Carpentier a propus diagonalizarea pe blocuri a matricei
jacobiene, prin neglijarea matricelor şi . În acest caz
(2.142) devine:

, (2.143)

unde ;

2.7.4. MetodaNewton- decuplată rapidă

Scott şi Alsace au propus o serie de simplificări faţă de
metoda decuplată. Acestea sunt justificate fizic şi nu conduc la o
pierdere semnificativă de precizie. Astfel se poate admite că.
; ; .

unde ; ;

; .
Deoarece convergenţa iterativă a metodei Newton-Raphson
este influenţată de valorile iniţiale a mărimilor dependente pentru a

32
reduce numărul de iteraţii la etapa iniţială se determină valorile
iniţiale ale mărimilor dependente.
2.7.5. Metoda de calul în curent continuu

2.7.6. Calculul regimului permanent de funcţionare a

sistemului electroenergetic utilizând diagramele circulare

În paragrafele precedente s-a demonstrat că ecuaţia bilanţului

de puteri la nodul j se scrie sub formă:
. (1)
Exprimând admitanţele şi tensiunile în coordonatele
rectangulare, sistemul (1) devine:
(2)
unde
. (3)
Sistemul de ecuaţii (2) se poate scrie şi sub forma:
; (3a)
, (3b)
sau

; (4a)
. (4b)
Expresiile obţinute reprezintă ecuaţiile circumferinţelor în
spaţiul componentelor reală şi imaginară a tensiunii din nodul
analizat. Ecuaţia (4a) este ecuaţia circumferinţei cu centrul în

punctul şi raza egală cu , iar expresia (4b) este

ecuaţia circumferinţei cu centrul în punctul şi raza egală cu

33
 . Întrucât, ;

; şi

punctul se află în cuadrantul patru iar punctul se află în

cuadrantul unu (fig.1).

Fig.1. Diagramele circulare de tensiune pentru nodul sarcină j

34
 Pentru nodul generator cu tensiunea impusă ecuaţia
(3b) se întocmeşte cu ecuaţia:
. (5)
Expresia (5) de asemenea este ecuaţia unei circumferinţe,
însă cu centrul în punctul (0;0) şi cu raza .
Diagramele circulare de tensiune pentru nodul generator
sunt reprezentate în fig.2.

Fig.2. Diagramele circulare de tensiune pentru nodul generator j

În caz general, pentru diverse valori ale puterilor activă şi

reactivă impuse în nod, soluţia ecuaţiilor de stare ale regimului
35
permanent există numai dacă circumferinţele din fig.1 şi fig.2 se
intersectează. Trebuie de menţionat că punctul 1 din fig.1 şi
respectiv punctul 3 din fig.2 corespund, ca de obicei, regimurilor
stabile din punct de vedere al stabilităţii statice aperiodice.

36
2.8. Corelaţia dintre matricele Iacobi pentru diferite forme de
scriere ale ecuaţiilor nodale

Pentru o reţea electrică cu două noduri independente (fig.1),

ecuaţiile de bilanţ ale curenţilor la noduri (componentele reale şi
imaginare) pot fi scrise sub forma:

; (1)

, (2)

sau sub formă matriceală:

. (3)

Fig.1. Schema echivalentă a reţelei electrice

De asemenea, ecuaţiile de bilanţ ale puterilor active şi

reactive la noduri se pot scrie sub forma:

37
 ; (4)
, (5)
sau sub formă matriceală:

, (7)

sau în formă generalizată:

, (8)
unde - matricea coloană a abaterilor puterilor active şi
reactive la nodurile reţelei electrice (mărimi complex conjugate);
- matricea coloană a abaterilor componentelor reale şi
imaginare ale curenţilor injectaţi în nodurile independente ale
reţelei electrice;
- matricea diagonală a tensiunilor nodale (mărimi
complex conjugate).
Separând părţile reale şi imaginare ale abaterilor puterilor şi
curenţilor la noduri precum şi utilizând reprezentarea tensiunilor în
varianta rectangulară , relaţia (7) devine:

, (9)
sau în formă generalizată:

. (10)

Derivând relaţia (10) în raport cu variabilele şi

se obţine:

38
 , (11)
sau

. (12)

Întrucât în punctul soluţiei şi , atunci relaţia

(12) poate fi scrisă în felul următor:

, (13)

unde , , , , , , ,
- sunt matrice pătrate, având numărul de linii şi coloane egal
cu numărul nodurilor independente (n-1); elemente ale matricei
Iacobi.
Din relaţia (13) rezultă că dacă în punctul soluţiei Iacobianul
uneia din forme de scriere a ecuaţiilor nodale este egal cu zaro,
atunci şi Iacobianul celeilalte forme de scriere a ecuaţiilor nodale,
la fel este egal cu zero.
Deci din cele arătate mai sus, se poate constata următoarele:
 forma de scriere a ecuaţiilor nodale influenţează asupra
convergenţei procesului iterativ;

39
  forma de scriere, din punct de vedere teoretic nu
influenţează asupra gradului de apropiere de regimul
limită.
Calculele efectuate ne-au adeverit aceste afirmaţii.
Prin împărţirea relaţiei (4) la şi relaţiei (5) la , se
obţine:

(14)

, (15)
sau în formă matriceală:

, (16)

sau în formă generalizată:

, (17)
unde - matricea coloană a curenţilor activi injectaţi în
nodurile independente;
- matricea coloană a curenţilor reactivi injectaţi în
nodurile independente.
Luând în consideraţie (7) expresia (17) se poate scrie sub
forma:
. (18)
Dacă se utilizează varianta polară de exprimare a
variabilelor, atunci luând în consideraţie expresiile (8) şi (18), se
poate obţine:
; (19)
40
 ; (20)

. (21)

41
 2.9. Utilizarea echivalenţilor în analiza regimului
permanent

2.9.1. Aspecte generale

Studiile de dezvoltare a unui SEE şi conducerea on-line a
acestuia necesită analize complexe de regimuri, care implică
modelarea sistemelor exterioare, cu care este interconectat sistemul
analizat.
Interconexiunea unui sistem în studiu cu un sistem extern se
reprezintă schematic în fig.1 în care s-au folosit simbolurile: S-
pentru mulţimea nodurilor sistemului în studiu; E – pentru
mulţimea nodurilor sistemului extern; F – pentru mulţimea
nodurilor de frontieră, situate pe legăturile de interconexiune.

Noduri esenţiale Noduri neesenţiale

Noduri de frontieră

Sistem de studiu
Sistem extern
(intern)

Se reprezintă Linii de Se reprezintă printr-un

complet interconexiune model redus
(echivalent) de reţea

Fig.1. Reprezentarea diferenţială a unui sistem

electroenergetic vast interconectat

Diferenţa între informaţiile despre sistemul în studiu şi

sistemul extern face imposibilă modelarea uniformă a ansamblului.
Deoarece reţelele funcţionează interconectate, modelarea lor
izolată (ignorând interconexiunile) poate introduce erori
inacceptabile. Se mai poate imagina un model „rigid” pentru
reţeaua externă, constând din introducerea unor injecţii de curenţi
sau de puteri constante, în nodurile de frontieră. Este preferabil ca
sistemul cunoscut doar aproximativ, denumit aici sistem extern să
42
fie reprezentat fie şi printr-un model mai puţin detaliat,
interconectat cu sistemul în studiu.
Actualmente se utilizează trei variante de echivalenţi:
1. Echivalenţii Ward propus în anul 1949 de către I.B.
Ward, cercetător american.
2. Echivalenţii REI (radial, echivalent, independent)
introdus în teoria sistemelor electroenergetice de către
cercetătorul român P. Dimo în anul 1974
3. Echivalenţii cu transformatoare ideale (ETI) propuşi în
anul 1977 de către cercetătorii americani R. Podmore şi
A. Germond.

2.9.2. Echivalentul Ward

După cum s-a menţionat mai sus se acceptă un sistem în
studiu (SS), nodurile de frontiera (F) şi sistemul extern (SE).
Nodurile de frontieră pot fi de tip generator, consumator sau pasivi
funcţie de modalitatea în care s-a delimitat sistemul în studiu. Prin
urmare sistemul de ecuaţii, utilizând matricele de admitanţe nodale
se poate scrie astfel:
;
; (1)
,
în care , şi sunt matricele de admitanţe nodale
ale SS, F şi SE;
, şi respectiv , sunt matricele
care conţin admitanţele laturilor de legături SS-F şi SE-F;
, , sunt matricele tensiunilor nodale pentru
nodurile SS, F şi SE;
, , sunt matricele curenţilor injectaţi pentru
SS, nodurile de frontieră F şi respectiv SE.
Pentru construcţia unui echivalent al sistemului extern din a
treia ecuaţie a sistemului (1) se exprimă matricea :

43
 , (2)
şi se înlocuieşte în a doua ecuaţie a sistemului (1) şi se obţine:

(3)

sau
; (4)
unde
; (5)
. (6)
În consecinţă sistemul de ecuaţii (1) devine:

. (7)

Respectiv injecţiile de puteri în nodurile de frontieră se

determină cu relaţiile:
. (8)
După cum se observă, printr-o reducere a nodurilor externe
E, pe baza unei eliminări Gauss se obţin matricele (5) şi
(6). Vectorul conţine injecţii fictive adăugate la
injecţiile iniţiale din nodurile F (fig.2). la rândul său matricea
, defineşte reţeaua echivalentă a reţelei externe, ce se
sprijină pe nodurile de frontieră, această reţea cuprinde laturi
fictive între nodurile de frontieră (fig.2).
Linii de interconexiune

Sistem
în studiu

S'F
Fig.2. Reprezentarea sistemului extern prin echivalentul Ward
cu injecţii de puteri
44
 Echivalentul Ward cu injecţiile de puteri în nodurile de
frontieră, descris mai sus, are o serie de avantaje:
- se obţine relativ simplu;
- raportul R/X pentru laturile echivalentului este apropiat
de cel al reţelei externe, astfel încât nu se pune probleme
de convergenţă.
Are însă şi dezavantaje, prin care:
- necesită cunoaşterea tuturor datelor despre reţeaua
externă;
- pierderile de putere în reţeaua echivalentă sunt diferite de
cele din reţeaua sistemului extern (nu se conservă
pierderile);
- matricele reţelei sunt pline;
- nu ţine cont de particularităţile nodurilor PU şi PQ din
reţeaua externă.

2.9.3. Echivalentul REI-Dimo

Ideea echivalentul REI- Dimo, cu un singur nod fictiv sau cu
mai multe, se bazează pe utilizarea aşa numitei reţele cu bilanţ
energetic nul (RBN). Aceasta reţea se ataşează la nodurile
sistemului extern, considerate necesităţile (N) care urmează a fi
eliminate, în locul injecţiilor de putere din aceste noduri (fig.3a şi
b). În nodul fictiv f (nodurile fictive) se va plasa suma injecţiilor de
putere din nodurile (N).
Se prezintă în continuare, ca exemplu, etapele algoritmului
de calcul al parametrilor echivalentului REI-Dimo cu un singur
nod fictiv. Elementele schemei RBN se calculează, dintr-un regim
de referinţă, cu următoarele relaţii:

; (9)

; (10)

; (11)

45
 ; (12)

a)

b)

c)

Fig.3. Echivalentul REI-Dimo cu un singur nod fictiv

46
 . (13)

. (14)

Valoarea tensiunii U0 poate fi aleasă arbitrar. Considerând

U0=0 relaţiile (12) şi (14) se simplifică:

; (15)

, (16)

unde este puterea aparentă injectată în nodul k;

Uk – tensiunea nodului k;
Ik0 – curentul prin admitanţa Yk0, identic cu curentul injectat
în nodul k;
Yk0, Yf0 – admitanţe ale schemei RBN.
În schema RBN pierderile sunt nule, aşa cum rezultă din
relaţia (17), obţinută din relaţiile (13), (15) şi (16):

. (17)

Prin ataşarea schemei RBN la nodurile neesenţiale N,

sistemul de ecuaţii (1) corespunzător reţelei în studiu, nodurilor de
frontieră şi reţelei externe, se poate scrie sub formă:

, (18)

în care
;
;
47
 - matrice coloană, cu elementele
(determinate cu relaţia (16)).
Echivalentul REI-Dimo cu un nod fictiv (fig.3,c) se obţine
printr-o eliminare Gauss aplicată sistemului de ecuaţii (18),
păstrându-se nodurile S, F şi f. Sistemul (18) după eliminare,
devine:

(19)
Trebuie de remarcat faptul că elementele pasive care leagă
elementele de frontieră (componentele matricei sunt
diferite de cele al echivalentului Ward.
Pe de altă parte, admitanţele reţelei RBN (fig.3,c) pot avea
valori ale raportului R/X diferite de cele ale laturilor reţelelor reale.
Acest lucru poate crea dificultăţi la calculele de contigenţe pe baza
metodei Newton – decuplată rapidă.
Avantajul echivalentului REI-Dimo este evident în
modelarea puterilor: pierderile de putere în echivalentul REI-Dimo
sunt identice cu cele din reţeaua echivalentă , pentru regimul de
referinţă (conservă pierderile).

48
 2.9.4 Echivalentul de tip ETI
Se consideră o RE graful căreia este reprezentat în fig.1

Fig.4 Graful RE
Pentru reţeaua din fig.1 sistemul de ecuaţii are următoarea
formă:

(20)
sau în formă generală:
,
(21)
49
unde ;
; ;
; ;
; .
Nodurile 4, 5, 6 sunt noduri externe.
Pentru a obţine reţeaua echivalentă se procedează în felul
următor: în nodurile externe se ataşează nişte transformatoare
ideale cu rapoartele de transformare complexe kT4, kT5, kT6.

Fig.5 Schema echivalentă a RE

unde f este nod fictiv.

Din analiza schemei echivalente din fig. 5 rezultă că matricea

coloană a tensiunilor nodale se poate determina în felul următor:

50
 . (22)

Luând în consideraţie relaţia (22) relaţia (20) primeşte forma

următoare:

(23)
În formă generală se obţine.
, (24)

– matricea admitanţelor nodale;

Coeficienţii de transformare kT se determină cu relaţiile
următoare:

; ; .

În continuare se determină transpusa matricei [L].

51
 .

Relaţia (24) se înmulţeşte la .

, (25)

(26)

52
 Deci matricea admitanţelor nodale pentru reţeaua echivalentă
se determină cu:

53
(27)
unde

54
 În baza relaţiei (27) se poate de alcătuit schemă echivalentă:

Fig.6 Schema echivalentă

1)

2)

55
3)

4)

5)

56
6)

7)

În ipoteză că G46 = G64, B46 = B64, G56 = G65, B56 = B65 se

obţine:

57
 Se observă că relaţiile de calcul pentru şi sunt
diferite, deci şi valorile lor vor fi diferite. Admitanţele nodale
pentru schema iniţială (fig.4) diferă de admitanţele nodale din
schema echivalentă.
; .
În această ipoteză schema echivalentă din fig.6 poate fi
prezentată în felul următor.

58
 Fig.7. Schema echivalentă

2.9.5. Clasificarea echivalenţilor de sistem

59
60
 2.10. Utilizarea metodei diacopticii în calculul şi analiza
sistemelor electroenergetice vaste

Descompunerea sistemului poate fi organizată atât prin

secţionarea laturilor, cât şi prin secţionarea nodurilor. Se prezenta
în continuare descompunerea în subsisteme prin secţionarea
laturilor cu includerea acestora atât în una, cât şi în cealaltă
subreţea pe care le secţionează (fig.1,a). Unul din nodurile
adiacente ale laturilor secţionate se leagă la nodul – pământ
(fig.1,b) şi ca rezultat matricele admitanţelor nodale pentru fiecare
subreţea sunt nesingulare. La descompunerea sistemului în
subsisteme pot fi evidenţiate patru variante de scheme de
descompunere:
- descompunere, la care sistemul nesecţionat se prezintă ca o
totalitate de subsisteme legate radial (fig.2,a);
- descompunere, la care sistemul nesecţionat se prezintă ca o
totalitate de subsisteme legate consecutiv (fig.2,b);
- descompunere, la care sistemul nesecţionat se prezintă ca o
totalitate de subsisteme legate sub forma de arbore
(fig.2,c);
- descompunere, la care sistemul nesecţionat se prezintă ca o
totalitate de subsisteme izolate (fig.2,d).
Se consideră schema electrică monofilară a sistemului
electroenergetic (fig.1,a) care este secţionat în două subsisteme
prin laturile 2-4 şi 3-5. Din fig.1,a se constată că nodurile primului
subsistem 2 şi 3 sunt noduri de frontieră pentru al doilea
subsistem, iar nodurile subsistemului doi 4 şi 5 sunt noduri de
frontieră pentru primul subsistem.
Pentru sistemul întreg se alege un nod de echilibru care
corespunde cu nodul de referinţă. Numerotarea nodurilor se face în
ordinea crescătoare, începând cu nodurile primului subsistem şi
terminând cu ultimul subsistem.
Ecuaţiile nodale care descriu funcţionarea subsistemelor unu
şi doi din fig.1,b sub forma matricială detailată sunt:

61
(1)

(2)
sau sub formă generalizată:
(3)
. (4)
Utilizând noţiunea de matrice compusă se poate scrie:

(5)

sau
, (6)
unde - este o matrice cvazidiagonală, iar - matricea
coloană a curenţilor suplimentari în nodurile subreţelelor.

Matricea coloană a curenţilor suplimentari injectaţi în

nodurile subreţelelor se determină din următoarea relaţie
matricială:

62
sau sub formă matricială:
, (7)
unde - matricea de incidenţă noduri independente laturi
secţionate.
Substituind relaţia (7) în (6) rezultă:
. (8)
După cum se observă din relaţia (7) matricea coloană a
curenţilor ce parcurg laturile secţionate poate fi determinată
utilizând relaţia:
, (9)
sau
.
(10)
dacă vom folosi noţiunea de matrice compusă, atunci relaţiile
(6) şi (10) pot fi grupate şi scrise sub forma:

. (11)

Relaţia (11) reprezintă forma matriceală directă a sistemului

de ecuaţii de stare a sistemului electroenergetic prin
descompunerea în subsisteme.

63
 a)

b)
Fig.1. Descompunerea sistemului în subsisteme

64
 a)

b)

c)

d)

Fig.2. Modalităţile de prezentare a schemelor prin

secţionarea în subreţele

65
 S F E 0 f
S
F
E
0
f

66
 Metoda Newton Rafhson

Pentru a ilustra principiul calculului regimului permanent de

funcţionare a reţelei electrice, se consideră o linie electrică de
tensiune continuă din fig.1, pentru care se cunoaşte tensiunea de
alimentare a sursei ,Ug , valoarea rezistenţei, R şi puterea absorbită
de consumator, PC. Se doreşte de determinat tensiunea nodului
consumator, UC.

Figura 1 - Circuit de tensiune continuă

Puterea absorbită de consumator se determină cu relaţia:

, (1)
Relaţia (1) se poate pune şi sub forma:
, (2)
unde este dezechilibru de putere în nodul consumator.
Soluţionarea ecuaţiei (2) constă în determinarea valorii
tensiunii UC , care asigură:
. (3)
Deoarece relaţia (2) este o ecuaţie algebrică neliniară
soluţionarea ei se poate realiza numai pe cale iterativă. Algoritmul
iterativ prin care se realizează acest deziderat constă în următoarea
succesiune:
1. Alegerea valorii iniţiale (i=0) a variabilei
necunoscute, .

67
 2. Liniarezarea funcţiei neliniare prin
dezvoltarea în serie Taylor în jurul punctului . Reţinând numai
termenul liber şi cel linear, se obţine:

. (4)

3. Soluţionarea ecuaţiei linearizate (4). Din (4) rezultă

că abaterea de tensiune faţă de soluţia UC se poate exprima
prin

. (5)

4. Actualizarea valorii tensiunii pe barele

consumatorului la ciclul iterativ i cu relaţia:
. (6)
5. Testarea convergenţei procesului iterativ prin
compararea diferenţei cu o eroare aşteptată. În cazul
în care eroarea reală depăşeşte cea aşteptată se revine la (5). Se
poate uşor observa ca funcţia (2) descrie o parabolă, reprezintă în
figura 2. Întrucât aceasta are două puncte de intersecţie cu axa
absciselor, ecuaţia (2) are două soluţii.
Este evident că dintre cele două soluţii, în exploatarea
reţelelor electrice, interesează cea de tensiune mai mate, adică S2.
Obţinerea soluţiilor S1 sau S2 este condiţionată de alegerea
punctului de pornire. Dacă se doreşte S2 trebuie aleasă o estimare
iniţială , şi respectiv dacă S1 atunci trebuie aleasă o

valoare iniţială .
În caz dacă prin linie se tranzitează puterea limită cele două
soluţii coincid (fig.2). pentru încărcări peste puterea maximă
transmisibilă, problema nu mai are soluţie.

68
 Figura 2- Soluţiile ecuaţiei neliniare (2)

În cazul multidimensional al reţelelor electrice de tensiune

alternativă (dezechilibrul (PC) este o funcţie de mai multe
variabile), pot apărea probleme de convergenţă a procesului
iterativ. În această situaţie, datorită numărului mare de soluţii,
avantajul metodei Newton-Rapshon (de a putea accede orice
soluţie, în funcţie de pornire) se poate transforma în inconvenient.
Programele software comerciale destinate calculului
regimului permanent de funcţionare al sistemelor electroenergetice
utilizează, în marea lor majoritate, o variantă a metodei Newton-
Rapshon – ce poartă denumirea de metodă rapidă.

69
 Această metodă se deosebeşte de metoda Newton-Rapshon
tradiţională prin aceea că nu se recalculează valoarea derivatei în
fiecare ciclu iterativ.

Figura 3- Reprezentarea grafică privind utilizarea metodei

Newton-Rapshon rapide la soluţionarea ecuaţiei
(PC) =0

Din figura 3 se poate constata că metoda Newton-Rapshon

rapidă conduce la creşterea numărului de iteraţiei pentru obţinerea
soluţiei , însă la fiecare iteraţie să evită recalcularea derivatei.
Totodată trebuie de menţionat că în cazul reţelelor electrice
multdimensionate are loc reducerea timpului de calcul deoarece să
evită recalcularea numeroaselor elemente ale jacobianului (ce
70
reprezintă cea mai mare parte din calculele corespunzătoare
fiecărei iteraţii).
În figura 4 este prezentat un caz caracteristic pentru care nu
se poate obţine soluţie.

Figura 4 – Divergenţa procesului iterativ a metodei Newton-

Raphson condiţionată de valoarea mică a derivaţiei , în

vecinătatea punctului derivata tinde spre zero şi din

relaţia (5) nu se poate obţine abaterea
Pentru reţelele electrice multedimensionate de tensiune
alternativă se utilizează mai multe forme de scriere a relaţiei (2). În
continuare vom analiza mai detaliat formele de sciere ale ecuaţiilor
nodale utilizate din practica de calcul.

71