2.4.2.

Trasarea liniilor înclinate cu ajutorul teodolitelor

Metoda se aplică în cazul când panta de trasat este mare, iar trasarea cu ajutorul nivelelor
ar fi dificilă.
Pentru materializarea înălţimii punctelor de capăt ale liniilor înclinate se determină
elementele de trasare (unghiul vertical şi înălţimea aparatului).

iA
h
A

p%
iA

Fig. 2.16 Trasarea liniilor înclinate cu ajutorul teodolitelor

Unghiul vertical se calculează din expresia pantei, iar înălţimea aparatului se determină:

 p% 
 = arctg   (2.96)
 100 
Z  100   (2.97)
Pentru trasare se introduce la cercul vertical al teodolitului unghiul vertical sau unghiul
zenital Z, după care operatorul dirijează muncitorul topo să ridice sau să coboare mira din
punctul B până când se citeşte pe ea, la firul reticular orizontal o lectură egală cu înălţimea
aparatului (fig.2.16).Se bate un par sau o şipcă în acel loc şi se face verificarea trasării.
Dacă panta dată prin proiect este mai mare decât panta terenului în punctul B, se va
executa o tranşee.
În cazul când panta proiectată trebuie să fie egală cu panta terenului, figurantul deplasează
mira pe teren, prin tatonări, până când operatorul va efectua la firul reticular orizontal o lectură
egală cu înălţimea aparatului.

2.4.3. Trasarea liniilor înclinate cu ajutorul setului de teuri

Setul sau completul de teuri este alcătuit din minim trei teuri, din care unul are la partea
de sus o lăţime dublă pentru o mai bună precizie la trasare.
Pentru a trasa o linie înclinată, de panta dată, între punctele de capăt A şi B, materializate
prin una din metodele anterioare cunoscute, se aşază în punctele principale A şi B două teuri
(fig.2.17), iar al treilea teu se deplasează în lungul liniei, în punctele 1, 2, etc. Operatorul, plasat
în spatele teului din A, va viza prin tangenţă cele două teuri şi va dirija figurantul să ridice sau să
coboare teul al treilea astfel încât muchia superioară a teului să se găsească pe linia de vizare .
 3

p%

A 1 2

B
Fig. 2.17Trasarea liniilor înclinate cu ajutorul setului de teuri

2.4.4. Precizia de trasare a liniilor înclinate

Precizia de trasare a liniei înclinate este dată de eroarea medie pătratică de trasare a
pantei.
Eroarea medie de trasare a pantei se determină pornind de la relaţia pantei (p =Δh/D),
aplicând propagarea erorilor la funcţii de mărimi măsurate direct.
Aplicând metoda diferenţială obţinem:
1
mp   mh2  p 2  mD2 (2.98)
D
în care:
mp - eroarea medie pătratică la determinarea pantei p%;
mh - eroarea medie pătratică la determinarea diferenţei de nivel dintre punctele principale
A şi B;
mD - eroarea medie pătratică de determinare a distanţei orizontale D între punctele
principale.
Relaţia (2.98) se poate exprima sub forma erorii relative:
2
mp m  m 
   h  D  (2.99)
p  h   D 
Dacă toleranţa la trasarea liniei de pantă dată este p , iar valoarea ei relativă
p
  , eroarea totală admisă va trebui să îndeplinească condiţia:
p
mp 
 (2.100)
p 2
Dacă eroarea medie relativă mD/D la măsurarea distanţelor este cunoscută, se poate
calcula din relaţia (2.99.) abaterea relativă admisă la aplicarea pe teren a diferenţei de nivel h
dintre cele două puncte principale:
2
 m p   mD 
2
mh
     (2.101)
h  p   D 
Întrucât eroarea relativă de măsurare a distanţelor este mai mică în raport cu eroarea
relativă de determinare a diferenţei de nivel ( h / h ), relaţia (2.101) devine:
mh m
 p (2.102)
h p
 Pentru a calcula eroarea relativă de trasare a liniilor înclinate în relaţia (2.102.) se va
înlocui mt, prin relaţiile (2.84), în cazul nivelmentului geometric sau prin relaţiile (2.88.) în
cazul nivelmentului trigonometric.
Aplicaţia 1. Să se traseze panta unei rigole de scurgere a apelor, prin nivelment geometric
de la mijloc. Se cunosc: panta rigolei p=5%o, lectura pe mira din A, punct situat în axul rigolei,
lA=l. 142 m, distanţa între punctele de capăt ale rigolei DAB =100 m şi distanţele dintre punctele
intermediare egale cu 20 m.

Rezolvare: Trasarea pantei constă în materializarea înălţimii punctelor de capăt ale

rigolei şi a punctelor intermediare. În vederea trasării pantei se parcurg etapele:
– se pichetează axa rigolei cu ţăruşi din 20 în 20 m;
– se calculează diferenţele de nivel dintre A şi punctele intermediare 1,2,...B.
Astfel putem scrie:
hA1  0.005  20  0.1 m
hA2  0.005  40  0.2 m
hA3  0.005  60  0.3 m
hA4  0.005  80  0.4 m
hAB  0.005 100  0.5 m
– se calculează elementele de trasare a înălţimii punctelor 1,2,...B.
Elementele de trasare corespunzătoare pantei rigolei se obţin adunând la citirea pe mira
din punctul A, diferenţele de nivel dintre punctul A şi punctele 1,2,...B.
l1  l A  hA1  1.142  0.1  1.242
l2  l A  hA2  1.142  0.2  1.342
l3  l A  hA3  1.142  0.3  1.442
l4  l A  hA4  1.142  0.4  1.542
lB  lA  hAB  1.142  0.5  1.642
Materializarea pantei se face cu ajutorul ţăruşilor care vor fi bătuţi până se realizează
lecturile pe miră egale cu cele calculate.

2.5. Metode de trasare a punctelor caracteristice aferente obiectivelor

industriale şi civile
În funcţie de modul de obţinere a elementelor topografice de trasare, metodele de trasare a
punctelor caracteristice se împart în:
 metode numerice;
 metode grafice;
 metode combinate.
Metodele numerice sunt cele mai precise. La aceste metode coordonatele se calculează
numeric, iar elementele topografice de trasare se calculează din coordonatele punctelor. Precizia
în determinare este omogenă şi nu depinde de scara planului de reprezentare.
Metodele grafice sunt mai puţin precise întrucât elementele de trasare sunt obţinute prin
măsurători grafice pe planuri. Precizia acestor metode depinde de scara planurilor utilizate la
proiectare.
Metodele combinate sunt folosite acolo unde în trasarea punctelor se impun precizii
diferite. Pentru punctele importante se folosesc metodele numerice, iar pentru punctele mai
puţin importante se folosesc metode grafice.
Trasarea în plan a punctelor obiectivelor proiectate se realizează prin una din următoarele
metode: 1) coordonate polare; 2) coordonate rectangulare; 3) intersecţii unghiulare înainte; 4)
metoda triunghiului; 5) intersecţii unghiulare înapoi; 6) intersecţii liniare; 7) intersecţii reperate;
8) metoda traseelor poligonale.

2.5.1. Metoda coordonatelor polare

Această metodă se aplică atunci când, reţeaua de sprijin se prezintă sub forma unor trasee
poligonale sau sub forma unei reţele de construcţie.
Pentru trasarea pe teren a punctului C, (fig.2.18) în timpul pregătirii topografice a
proiectului, se calculează elementele polare de trasare   şi d BC  :

  400   BA   BC  (2.103)

X C  X B YC  YB
d BC    x 2  y 2 (2.104)
cos BC sin  BC
în care orientarea  BC se obţine cu relaţia:
YC  YB
tg BC    BC (2.105)
XC  X B
Pentru verificarea calculului se aplică relaţia:
xBC  yBC

tg  BC  50 g   xBC  yBC
  BC  50 g (2.106)

Coordonatele punctului B şi orientarea θBC sunt cunoscute de la alcătuirea bazei de

trasare, iar coordonatele punctului C, sunt date în proiect.
Metoda polară se reduce la trasarea pe teren a unghiului de direcţie şi a distanţei polare
d BC .
Controlul trasării punctului C se efectuează prin:
1) trasarea punctului C din alt punct de sprijin;
2) trasarea punctului C printr-o altă metodă de trasare;
3) compararea distanţelor şi unghiurilor dintre punctele trasate, obţinute prin măsurare
pe teren, cu valorile cunoscute din proiect.
A

C mC C'

m
d BC mD

B m
Fig. 2.18 Metoda coordonatelor polare
 Eroarea medie totală de poziţie a punctului trasat se calculează cu relaţia:
2
 m 
mC   m 2
D   mf
2
(2.107)
D
  
în care:
mD - eroarea de trasare a distanţei dBC;
m - eroarea de trasare a unghiului;
mf - eroarea de fixare pe teren a punctului C.

Observaţie: Folosind dispozitive de centrare optică şi executând o chirnăruire îngrijită,

punctul C se poate fixa pe teren cu o eroare m f   1  2  mm . La folosirea firului cu plumb,
eroarea creşte până la m f    3  5 mm .