3.

5 Trasarea fundaţiilor
Trasarea în detaliu a fundaţiilor cuprinde: trasarea gropilor de fundaţii, trasarea corpului
fundaţiei şi ridicările de execuţie ale fundaţiilor.
Gropile de fundaţii se execută pe întreaga suprafaţă a construcţiei proiectate (fig.3.9.a) sau
numai pe direcţia zidurilor portante sau de compartimentare (fig.3.9 b)

Fig. 3.9.a. Trasarea fundaţiilor pe întreaga suprafaţă a construcţiei

Fig. 3.9.b. Trasarea fundaţiilor pe direcţia zidurilor portante

Trasarea gropilor fundaţiei se face de la axele de bază ale construcţiei materializate pe
împrejmuiri, de la care se măsoară distanţele până la axele fundaţiilor, de o parte şi de altă parte
a axelor de bază. Prin întinderea unor fire de sârmă între cuiele bătute pe împrejmuiri se obţine
conturul fundaţiei. Transmiterea la sol a conturului fundaţiei se face cu ajutorul firelor cu
plumb, iar materializarea se face cu ţăruşi.
În timpul executării gropii de fundaţie, periodic se controlează adâncimea cu teuri sau
şabloane faţă de cota împrejmuirii.
Groapa de fundaţie se consideră terminată după ce s-a controlat lărgimea şi adâncimea ei
şi nu s-au constatat abateri inadmisibile de la proiect. Toleranţele admise de la dimensiunile
proiectate ale gropii fundaţiei sunt în limitele de ±3-5 cm.
Când groapa de fundaţie este gata se trece la ridicarea de execuţie a acesteia. Faţă de axele
longitudinale şi transversale ale fundaţiei se măsoară distanţele până la marginile taluzurilor şi
se efectuează nivelmentul geometric al fundului săpăturii pe pătrate cu laturile de 5-8 m. Pe baza
acestor date se întocmeşte schema de execuţie a gropii de fundaţie, în care se arată dimensiunile
acesteia faţă de axele fundaţiei şi se trec cotele suprafeţei terenului înainte de excavarea gropii şi
cotele de execuţie ale bazei gropii.
După terminarea şi verificarea gropii de fundaţie se trece la trasarea corpului fundaţiei care
se prezintă sub forma unei fundaţii continue, fundaţii pe piloţi, fundaţii din prefabricate de beton
armat, fundaţii tip pahar etc.
În funcţie de tipul fundaţiei se montează cofrajul pentru montarea armăturilor şi turnarea
betonului (fig.3.10). Poziţia în plan a cofrajului se controlează în raport cu axele de trasare şi se
consideră bună, atunci când devierea axelor fundaţiei nu este mai mare de ±1.5-2 cm. Lăţimea
cofrajului nu se admite mai mică decât cea proiectată, iar majorarea sa se admite de maxim 5
mm.

Axa de
Mira
trasare

Mira

Cofrag

Reper de
nivelment
de
a re
Ax sa
tra
Fig. 3.10 Trasarea cofrajelor
Cu ajutorul firului cu plumb se controlează verticalitatea cofrajului, iar cu instrumentul de
nivelat se dau cote pe pereţii cofrajului. Abaterea de la verticală a cofrajului nu trebuie să
depăşească ±2 mm/m.
După ce cofrajul a fost recepţionat se trece la executarea betonării. După turnarea
fundaţiei, se determină câteva cote prin nivelment geometric care se compară cu cele proiectate.
Se acceptă o diferenţă între aceste cote de ±2-3 cm.

3.6 Trasarea cotelor la fundaţii şi planşee

3.6.1 Trasarea cotelor la fundaţii

Se poate realiza în funcţie de adâncimea gropii de fundaţie prin nivelment geometric de la
mijloc sau cu ajutorul unui late şi a unui boloboc, atunci când gropile nu sunt foarte adânci, fie
utilizând metoda citirilor simultane pe o ruletă lestată la partea inferioară atunci când adâncimea
gropilor de fundaţie este mare (fig 3.11).
lR
a

lF
HR
b

H Fpr
NM
Fig. 3.11 Trasarea cotelor în groapa fundaţiei
De pe figură se poate deduce relaţia de calcul a cotei fundaţiei, astfel:
HF = HR+lR-(a-b)-lF Equation Chapter 3 Section 1 (3.1)
unde:
HR - cota reperului de lucru;
lR - citirea pe mira din punctul R;
lF - citirea pe mira plasată în groapa de fundaţie;
a, b - lecturi pe ruletă;
 Atunci când cota gropii de fundaţie este impusă prin proiect, se calculează citirea pe miră
(element de trasare) necesară trasării cotei impuse prin proiect:
lF = HR+lR -(a-b)- HFpr (3.2)
HFpr - cota gropii de fundaţie impusă prin proiect

3.6.2 Trasarea cotelor la planşee

Pentru transmiterea cotelor la planşee (fig 3.12) se foloseşte metoda citirilor simultane la
două instrumente de nivelat. Citirile se efectuează pe o ruletă sau panglică lestată la partea
inferioară pentru a o fixa în poziţie verticală. Cota planşeului se obţine cu relaţia:
HA = HR1 +r1 +  d-c  -a (3.3)
unde:
HA- cota planşeului
r1- lectura pe mira amplasată în R
a - lectura pe mira amplasată în A
c,d - lecturile pe ruletă

Fig. 3.12 Trasarea cotelor la planşee

Atunci când, cota planşeului este impusă prin proiect se va calcula lectura pe mira din
punctul A care va trebui să satisfacă cota proiectată (HApr). Vom avea:
a pr  H R1  r1   d  c   H Apr (3.4)

Unde semnificaţia termenilor ce intră în relaţie este cea prezentată anterior.

Cu elementul de trasare calculat, se va trasa înălţimea planşeului conform metodei 2.3.1.1
Eroarea medie pătratică de transmitere a cotei la planşee este dată de relaţia

M =  m1  m2  m3  m4  m5  m6  m7
2 2 2 2 2 2 2
(3.5)
m1 şi m2 - erori de lectură pe ruletă jos şi sus;
m3 şi m4 - erori de citire pe mirele de jos şi sus;
m5 şi m6 - erori de comparare a celor 2 mire;
m7 - eroarea de comparare a ruletei.
3.7 Urmărirea comportării construcţiilor
Constă în realizarea determinărilor privind trasarea şi înclinarea acestora.

3.7.1 Determinarea modului de tasare a construcţiilor

Constă în observaţii de nivelment efectuate repetat asupra unor mărci de urmărire, fixate
pe construcţia luată în studiu, pe baza proiectului întocmit la fiecare lucrare în parte.
Măsurarea deplasărilor pe verticală se realizează prin parcurgerea următoarelor etape:
 Crearea unei reţele speciale de nivelment
 Amplasarea reperelor de control şi a mărcilor de tasare;
 Alegerea instrumentelor, a metodelor şi a preciziei de executare a nivelmentului;
 Stabilirea tranşelor de măsurători;
 Executarea observaţiilor;
 Compensarea observaţiilor;
 Calculul tasării şi deformaţiei la fundaţiile construcţiilor.
1. Reţeaua specială de nivelment - se realizează din:
a) repere mobile fixate pe construcţia care se tasează şi repere de control amplasate în
afara zonei de influenţă. (fig.3.13)
Asfalt
Perete

30
40 mm

110

Fig. 3.13 Mărci de tasare

b) repere de control amplasate în afara zonei de influenţă a construcţiei.
Amplasarea reperelor de control, faţă de care se determină deplasările mărcilor de tasare,
depinde de, condiţiile geotehnice, hidrologice, şi de sistematizarea terenului din jurul
construcţiei urmărite, precum şi de necesitatea asigurării condiţiilor optime pentru efectuarea
citirilor.
Numărul minim al reperelor de control va fi de 3, dispuse astfel încât să acopere cât mai
uniform zona înconjurătoare a construcţiei.
Mărcile de tasare au rolul de a reda cât mai fidel deplasările pe verticală a unor elemente
ale construcţiei ce se cercetează, şi de a da posibilitatea de măsurare a tasărilor. Ele sunt
încastrate în elementele de rezistenţă ale construcţiei (colţurile construcţiei, din imediata
vecinătate a rosturilor de tasare) precum şi în alte puncte caracteristice ale construcţiei, iar
pentru construcţiile metalice se materializează prin puncte de sudură.
2. Alegerea instrumentelor
La executarea observaţiilor se folosesc instrumente de nivelment de înaltă precizie (Ni
004, Ni 002, Ni 007) şi stadii speciale de invar.
3. Tranşele de măsurători
Acestea vor fi stabilite în funcţie de evoluţia fenomenului de tasare, fiind mai dese la
început şi din ce în ce mai rare pe măsură ce fenomenul se stabilizează, iar primul ciclu de
observaţii va începe imediat după realizarea fundaţiei construcţiei.

4. Executarea observaţiilor
 Se vor efectua cu instrumente de nivelment de înaltă precizie, efectuate la intervale de
timp bine stabilite. Efectuarea observaţiilor constă în realizarea unui nivelment geometric de la
mijloc de ordinul I sau II executat în condiţii atmosferice favorabile, în sens direct şi invers sau
cu 2 planuri de vizare, obţinându-se astfel cotele tuturor mărcilor de tasare. Neînchiderile
trasărilor de nivelment trebuie să se încadreze în toleranţa T  0,5 mm n , unde n = numărul
staţiilor.
Observaţiile se fac la anumite intervale (lunar, trimestrial şi anual în funcţie de evoluţia
tasărilor).
5. Prelucrarea observaţiilor

Pentru calculul deplasărilor pe verticală ale mărcilor de tasare se folosesc 2 procedee:

 calculul tasărilor pe baza diferenţelor de nivel între punctele urmărite
 calculul tasărilor pe baza cotelor absolute a mărcilor de tasare
Tasările absolute sau totale ale fiecărei mărci (Ti) se calculează ca diferenţă dintre cotele
ciclului de observaţii curente ( H ii ) şi cotele ciclului de observaţii iniţiale ( H i0 ). Astfel putem
scrie:
Ti  H ii  H i0 (3.6)
Tasarea medie a întregii construcţii se determină cu relaţia:
T1 S1  T2 S 2  T3 S 3  ...  Tn S n
Tm = (3.7)
S1  S 2  S 3  ...  S n
unde:
T1, T2, T3 ... Tn - sunt tasările absolute ale mărcilor;
S1, S2, S3 ... Sn - suprafeţele tălpilor fundaţiilor aferente elementelor de rezistenţă pe care
s-au fixat mărcile.
În practică tasarea medie poate fi calculată, ca medie aritmetică a tasărilor tuturor
mărcilor:
n

T
i 1
i
Tm = (3.8)
n
în care „n” - numărul mărcilor
Rezultatele fiecărui ciclu de observaţii se trec într-o fişă specială şi se întocmeşte pentru
fiecare reper un grafic al evoluţiei sale în timp (fig. 3.14) obţinându-se curbele de tasare ale
reperilor.
Fig. 3.14 Evoluţia tasării unor mărci amplasate pe construcţii