CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing.

Lazăr Anca-Alina

Cap.5 Aspecte privind aplicarea proiectelor de constructii pe teren

Lucrările topografice au un rol şi o importanţă mare în construcţii şi constituie un
punct de plecare pentru orice fel de studii efectuate în legătură cu proiectarea construcţiilor.
La proiectarea construcţiilor se execută în primul rând lucrări topografice, utilizând
instrumente şi metode de măsurare şi de calcul din topografie, în scopul realizării bazei
topografice. Pe planul topografic se reprezintă amplasamentul constructiilor proiectate, iar
acest plan foloseste ulterior si la aplicarea pe teren a proiectului.

5.1 Conţinutul lucrărilor topografice la execuţia construcţiilor

Aplicarea pe teren a proiectelor de construcţii în vederea execuţiei, constă din două
etape: efectuarea pregătirii topografice a proiectului în vederea aplicării lui pe teren şi
trasarea în teren a axelor principale şi secundare şi a punctelor din proiect.
Pregătirea topografică a proiectului se referă la:
- Stabilirea metodelor de legare a proiectului constructiei de punctele de sprijin care au
servit la ridicarea topografică pe baza căreia s-a proiectat constructia;
- Proiectarea si executarea pe teren a retelei de constructii care să usureze trasarea
constructiilor, prin îndesirea retelei și materializarea axelor principale și auxiliare;
- Alegerea celei mai corespunzătoare metode de trasare, care să satisfacă precizia cerută;
- Determinarea tuturor datelor topografice, unghiuri, lungimi, diferente de nivel, necesare
transpunerii pe teren a proiectului.
- Întocmirea proiectului de organizare a lucrărilor topografice care să prevadă ordinea de
execuție a lucrărilor de trasare, instrumentele necesare, metodele de aplicare pe teren a
unghiurilor, lungimilor și a cotelor punctelor, modul de marcare si semnalizare pe teren a
punctelor de control a lucrărilor de trasare, termenele si documentele necesare lucrărilor
de trasare. Schemele de trasare reprezintă sintetic, sub formă grafică, organizarea
lucrărilor de trasare în detaliu a obiectelor sau a unor părţi din ele. Acestea sunt întocmite
la scări convenabile mari şi prelucrate topografic, fiind extrase din planul general al
construcţiei sau din alte detalii de execuţie. Fiind documente oficiale, acestea se predau
pentru a fi executate întocmai.
Astfel, din pregătirea topografică va rezulta planul general de trasare cu ajutorul căruia
se face transpunerea pe teren a punctelor constructiei, lista coordonatelor punctelor retelei de
sprijin a trasării, inclusiv descrierile lor topografice, schemele de trasare pentru fiecare
element al constructiei.
După conţinutul lor, lucrările de trasare se deosebesc de ridicările topografice. La
ridicare, pe baza măsurătorilor din teren se întocmesc planuri şi profile ale terenului, pe când
la trasare se procedează invers, după planurile şi profilele proiectului se aplică pe teren axele
şi punctele caracteristice ale construcţiilor în vederea execuţiei. De aceea, metodele de trasare
se deosebesc oarecum de metodele de ridicare, iar precizia metodelor de trasare este de regulă
mai ridicată.
Baza geometrică a proiectului pentru aplicarea lui pe teren o constituie axele de
trasare ale construcţiilor, faţă de care în desenele de excuţie se dau toate dimensiunile
proiectului. Dintre acestea, axele principale (iniţiale) se leagă de punctele reţelei de sprijin. În
proiectele de clădiri, axele principale sunt considerate axele pereţilor exteriori.
Trasarea pe teren a punctului, conform elementelor date în proiect, se efectuează
astfel: se trasează pe teren unghiul proiectat (adică a doua latură a unghiului, prima latura
fiind latura de referinta). Pe această direcţie se trasează lungimea din proiect şi se marchează
pe teren poziţia în plan a punctului. Pe verticala punctului trasat se transmite cota din proiect,
obţinându-se poziţia în spaţiu a punctului din proiect.

1
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

În vederea creşterii preciziei trasării pe teren a unghiurilor, lungimilor şi cotelor se

începe cu trasarea provizorie a valorilor date în proiect, se continuă cu efectuarea de
măsurători a unghiului, lungimii sau cotei trasate preliminar şi se încheie cu trasarea
definitivă, în scopul corectării poziţiei punctului trasat provizoriu, prin aplicarea pe teren a
mărimilor corecţiilor deduse din compararea valorilor proiectate şi măsurate.
Trasarea pe teren a construcţiilor se desfăşoară în general în trei etape:
În prima etapă se trasează pe teren axele principale ale construcţiei de la punctele
bazei geodezice folosite la ridicarea topografică. Dupa trasarea axelor principale se
construieste o imprejmuire pe care se materializeaza axele initiale.
A doua etapă o reprezintă trasarea în detaliu a construcţiei faţă de axele principale,
stabilind astfel poziţia reciprocă a elementelor de construcţie şi necesită o precizie mult mai
ridicată decât la trasarea axelor principale.
Cea de-a treia etapă este specifică construcţiilor industriale şi se referă la trasarea şi
poziţionarea axelor de montaj şi montarea în poziţie proiectată a utilajului tehnologic
(industrial). Aceată etapă necesită precizia cea mai ridicată a măsurătorilor şi începe după
terminarea turnării fundaţiei şi montării elementelor de construcţie.

5.2 Trasarea pe teren a elementelor topografice din proiect

5.2.1. Trasarea pe teren a direcţiilor
Trasarea pe teren a unei direcţii de mărime cunoscută constă în găsirea celei de a doua
laturi a unghiului, faţă de prima latură fixată pe teren şi considerată latură de orientare.
Trasarea pe teren a direcţiilor (unghiurilor) din proiect se efectuează cu statia totala.

Figura 5.1. Trasarea pe teren a unghiului α de mărime dată în proiect

Pentru trasarea pe teren a unghiului din proiect α, se instalează statia totala în punctul
S (figura 5.1), se vizează cu luneta spre punctul A (latura de orientare S – A) şi se efectuează
citirea HZA la cercul orizontal gradat. Se roteşte statia totala până se obţine citirea
. În aliniamentul găsit al axei de vizare a lunetei aparatului, la distanţa
corespunzătoare din proiect d se fixează pe teren punctul C′. Se repetă aceleaşi operaţii în
poziţia a doua a lunetei. Din cauza erorilor de măsurare, punctul fixat în această poziţie pe
direcţia liniei de vizare se va găsi în C′′ în loc de C′. Se marchează pe teren punctul C′′. La

2
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

jumătatea segmentului C′C′′ se fixează pe teren punctul C, unghiul trasat ASC fiind unghiul
proiectat α.
Precizia trasării pe teren a unghiului α din proiect depinde de erorile de măsurare
propriu-zisă (de vizare), de erorile instrumentale şi de influenţa condiţiilor exterioare (datorită
refracţiei atmosferice laterale, vântului, netransparenţei aerului, etc.). Deşi influenţa erorilor
de centrare a aparatului în punctul de staţie şi de reducţie a semnalului în punctul vizat, cât şi
a erorilor datelor iniţiale (adică a erorilor în poziţia punctelor fixe S şi A) nu se manifestă
direct asupra preciziei de trasare a unghiului din proiect, acestea provoacă o deplasare a
direcţiei SC şi implicit a punctului trasat C.
Calculul preciziei necesare lucrărilor de trasare pe teren a unghiurilor din proiect
porneşte de la toleranţa admisă la trasarea unei direcţii. Toleranţa la trasarea unei direcţii se
poate exprima fie sub formă de abatere unghiulară admisă a direcţiei trasate , fie ca
abatere liniară admisă ∆ a poziţiei punctului C aflat pe direcţia trasată SC la distanţa d de
punctul de staţie S.

5.2.2. Trasarea pe teren a lungimilor din proiect.

Trasarea pe teren a lungimilor din proiect se efectuează:
 Prin măsurare directă folosind benzile de oţel (panglici sau rulete de oţel);
 Cu tahimetre optice de precizie;
 Prin măsurare cu dispozitive electronice de diferite precizii, de tip distomat.
Trasarea pe teren a lungimii (distanţei) unei linii din proiect, faţă de un punct fix al
liniei, constă în transpunerea pe direcţia dată a distanţei a cărei mărime orizontală este egală
cu valoarea din proiect.
Corecţiile lungimii trebuie să fie aplicate direct în procesul trasării pe teren, dar
aceasta îngreunează şi complică lucrurile, mai ales în cazul măsurătorilor de precizie ridicată.
De aceea, pentru trasarea pe teren a lungimii se procedează în acelaşi mod ca şi la trasarea
unghiurilor.
Pe teren, începând din capătul A al direcţiei date se aplică distanţa d din proiect,
fixându-se provizoriu punctul găsit B′ (figura 5.2). Distanţa ̅̅̅̅̅ se măsoară, în funcţie de
precizia necesară, cu benzile de oţel pe pământ (sau pe podine), cu firele de invar (sau rulete
de oţel cu diviziuni milimetrice) în stare suspendată, sau cu tahimetre de precizie , ţinând
seama de toate corecţiile măsurătorilor. Se obţine astfel lungimea d′ a segmentului ̅̅̅̅̅ fixat
pe teren. Prin compararea valorii proiectate a lungimii cu valoarea ei găsită la măsurare se
determină corecţia liniară , care se aplică cu semn corespunzător faţă de
punctul provizoriu B′ al segmentului, obţinând astfel punctul corect B. Pentru control se
măsoară segmentul corectat şi marcat definitiv pe teren ̅̅̅̅ , iar rezultatul măsurătorii d′
trebuie să se încadreze în toleranţa de trasare a lungimii T, adică .

Figura 5.2. Trasarea dreptelor de lungime data

3
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

În cazul liniilor măsurate înclinat, conform înclinării terenului se aplică corecţia de

înclinare pentru a reduce lungimea la valoarea orizontală. La trasarea lungimii este invers:
distanţa proiectată, care este distanţa orizontală trebuie aplicată pe terenul înclinat.
De obicei, la trasarea construcţiilor, pentru a nu se introduce corecţiile de înclinare,
precum şi pentru mărirea preciziei măsurătorilor, aplicarea pe teren a distanţelor proiectate se
face pe podine aşezate orizontal sau pe împrejmuiri orizontale (la trasarea construcţiilor civile
şi industriale).
Calculul preciziei necesare pentru proiectarea lucrărilor de măsurare a lungimilor
porneşte de la toleranţa admisă la trasarea distanţelor din proiect, a cărei mărime este
cunoscută fie din norme, fie este calculată în cadrul preciziei metodei de trasare.

5.2.3. Trasarea pe teren a punctelor din proiect prin metoda coordonatelor polare
Metoda se recomanda in situatiile cand lucrarile se executa in zone in care sunt
posibile atat masuratorile unghiulare cat si cele liniare, iar baza de trasare este alcatuita din
punctele unei drumuiri. Se traseaza pe teren punctele A și B ale unei construcții proiectate
utilizand planul de trasare elaborat la birou unde s-au calculat orientarile si distantele
orizontale din coordonatele punctelor drumuirii (1, 2, 3, 4) și coordonatele punctelor
proiectate ale construcției (A, B). Unghiurile de trasare α și β rezultă din diferența orientărilor;
de asemenea se calculează unghiurile γ și δ necesare în faza de control a trasării.
Valoarea elementelor topografice ce urmeaza a fi trasate (α, β, D2, D4 ) se determina in
faza de pregatire topografica cu relatiile generale:

Y2  Y3
 32  arctg  k  200 g , k=0.1,2
X2  X3

YB  Y3
 3 B  arctg  k  200 g , k=0.1,2
XB  X3
β=θ3-B –θ3-2
Y3  Y2
 23  arctg  k  200 g , k=0.1,2
X3  X2

YA  Y2
 2 A  arctg  k  200 g , k=0.1,2
X A  X2

α=θ2-3 –θ2-A

D3 B  X 32 B  Y32 B

D2 A  X 22 A  Y22 A

4
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Figura 5.3. Trasarea prin metoda coordonatelor polare

Trasarea pe teren a punctului B se face prin aplicarea din punctul 3 al retelei de

trasare, a unghiului β (unghi polar), fata de latura retelei 3-2 (directie de referinta) si a
distantei D4 din proiect (raza vectoare) (fig. 5.3). Se procedează analog cu trasarea punctului
A din punctul 2.
Pentru controlul trasarii se face trasarea punctele A și B din alte puncte de sprijin sau
prin compararea distantelor si unghiurilor dintre punctele trasate, obtinute prin masurarea pe
teren cu cele indicate in proiect.

5.2.4. Trasarea pe teren a cotelor din proiect

Trasarea pe teren a cotelor din proiect se realizează prin nivelment geometric sau
nivelment trigonometric, pornind de la reperul de nivelment de execuţie de cotă cunoscută, cel
mai apropiat.

a. Trasarea pe teren a cotelor din proiect prin nivelment geometric.

Aplicarea pe teren a cotelor din proiect prin nivelment geometric se execută, de regulă,
folosind nivelmentul geometric de mijloc, determinând cota orizontului instrumentului sau a
planului de vizare faţă de care se trasează toate cotele proiectate din staţia respectivă.

5
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Figura 5.4. Trasarea pe teren a cotei din proiect HB prin nivelment geometric de mijloc
Pentru aceasta se instalează instrumentul de nivelment la mijlocul distanţei dintre
reperul de execuţie R şi punctul (figura 5.4), pe verticala căruia urmează a se trasa în
înălţime punctul din proiect B la cota dată HB.
Se determină citirile pe miră în punctul R şi în punctul B. Se calculează cota planului
de vizare Hv a instrumentului, utilizând relaţia:

în care:
Hv – cota planului de vizare;
HR – cota reperului de execuţie;
r – citirea pe mira din acest reper.
Cota Hv se verifică pe un al doilea reper.
Se determină citirea pe miră b, necesară pentru trasarea pe teren a cotei din proiect
HB, conform relaţiei:

Apoi se ridică sau se coboară mira până se obţine la firul reticular nivelor al lunetei
instrumentului, citirea b pe miră. Poziţia tălpii mirei trebuie să corespundă cotei proiectate,
care se fixează pe teren, bătând un ţăruş, înşurubând un bulon sau trasând o linie pe stâlp.
Controlul trasării pe teren a cotelor se efectuează prin determinarea cotelor reale ale
punctelor trasate care se compară cu cele proiectate.
Cotele din proiect se pot transmite pe teren şi cu ajutorul diferenţei de nivel din proiect
∆Hpr care se obţine cu relaţia:

Citirea pe miră b, se determină cu relaţia:

şi la fel, prin ridicarea sau coborârea mirei trebuie să se obţină la firul reticular al
instrumentului, citirea b pe miră. După fixarea punctului B la cota din proiect se efectuează
citiri repetate pe mirele din reperul R şi din punctul trasat B şi se determină diferenţa de nivel
∆H. Ţinând seama de semnul diferenţei (∆Hpr – ∆H) se variază înălţimea punctului B, pentru a
se obţine ∆H = ∆Hpr.
Trasarea cotelor din proiect pe planuri verticale (pe pereţi, pe cofrajele stâlpilor) se
face prin marcarea direct pe plan a orizontului instrumentului. Se măsoară apoi cu mira sau cu
ruleta în sus sau în jos, faţă de aceasă linie, diferenţa de nivel corespunzătoare, fixându-se
astfel punctul la cota prin proiect.
Principalele erori la trasarea pe teren a cotelor din proiect utilizând metoda
nivelmentului geometric sunt:
 Erorile datelor iniţiale, adică erorile cotelor reperelor de execuţie faţă de care s-au
trasat cotele din proiect;
 Eroarea de citire pe mira aşezată în reperul de execuţie;
 Eroarea de aşezare a mirei la citirea b din proiect;
 Eroarea de fixare (marcare) pe teren a punctului din proiect.

6
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

b. Trasarea pe teren a cotelor din proiect prin nivelment trigonometric.

Figura 5.5. Trasarea pe teren a cotei din proiect H1 prin nivelment trigonometric

Pentru trasarea pe teren a cotelor din proiect prin nivelment trigonometric, se

calculează unghiul de înclinare α al lunetei, corespunzător diferenţei de nivel ∆H (figura 5.5),
care se aplică pe teren vizând cu statia totala la înălţimea instrumentului Ii în punctul 1.
În prealabil se determină distanţa orizontală d între reperul de execuţie R şi punctul 1′
pe verticala căruia se va găsi punctul 1 de trasat în înălţime la cota din proiect H1. Distanţa d
se determină prin tahimetrie, din coordonate sau prin măsurare directă. Analizând figura 5.5
se obţine:

în care:
∆H – diferenţa de nivel;
HR – cora reperului de execuţie R pe care staţionează aparatul;
H1 – cota punctului trasat 1.

5.3. Reţele de sprijin pentru trasarea construcţiilor

Reţeaua de sprijin pentru trasare, denumită şi bază de trasare se alcătuieşte pe şantierul

de construcţie în scopul:
 Aplicării pe teren a axelor principale ale construcţiilor;

7
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

 Restabilirii periodice a acestor axe în procesul de construcţie;

 Ca sprijin pentru îndesirea bazei topografice a ridicărilor de execuţie şi a
observaţiilor asupra deformaţiilor construcţiilor şi terenurilor.
Schema de alcătuire a bazei de trasare este condiţionată în principal de planul general
al construcţiei. Punctele bazei de trasare se amplasează în locurile considerate cele mai
stabile, unde ele s-ar păstra, pe cât posibil, pe toată perioada de construcţii – montaj şi unde
pot fi folosite cu maximă eficienţă la lucrările de trasare – montare şi la ridicările de execuţie.
De regulă, punctele bazei planimetrice coincid cu baza altimetrică de trasare.

5.4. Aplicarea pe teren a unui proiect de trasare

Pentru aplicarea pe teren a proiectului construcției, documentul de bază îl reprezintă

planul general de trasare. Acesta se întocmește la scara planului de situație al ansamblului
proiectat și cuprinde următoarele date de trasare: datele topografice de bază (direcția nord,
caroiajul coordonatelor topografice, rețeaua specială de trasare, rețeaua reperelor topografice
existente, inventarul de coordonate și schițele de reperaj), axele construcțiilor de trasat,
coordonatele și bazele de trasare, elementele necesare definitivării lucrărilor de trasare.

5.4.1. Trasarea axelor construcţiei

Documentaţia necesară pentru trasarea construcţiei implică planul general de trasare

pe care se indică toate axele construcţiei ce determină forma ei geometrică.
Se vor avea în vedere următoarele axe: principale, de bază şi intermediare. Axele
principale se constituie din două linii drepte, perpendiculare, dispuse simetric în raport cu
construcţia care se trasează. Axele principale se aplică pe teren, de regulă, pentru construcţiile
ce au o suprafaţă mare şi o configuraţie complexă. Axele de bază sunt denumite şi axe care
formează conturul exterior al construcţiei.
Conturul construcţiei se aplică pe teren prin punctele caracteristice principale,
utilizând metoda de trasare a coordonatelor polare, faţă de reţeaua de trasare. Pentru trasarea
construcţiei se fixează şi se materializează la început pe teren axele principale sau conturul
construcţiei.
Coordonatele punctelor de intersecţie ale axelor principale cu axele de bază, F1, K7,
F12, A7, coordonata punctului de intersecţie a celor doua axe principale, F7, precum şi
coordonatele punctelor de intersecţie ale axelor de bază, A1, K1, A12, K12, obţinute din
proiect au fost introduse în staţia totală în vederea materializării acestora pe teren.
Procedeul de lucru pentru trasarea axelor principale şi a celor de bază ale construcţiei
prin metoda coordonatelor polare este următorul (se exemplifică pentru trasarea punctului A1
din staţia 1004 cu orientare spre 1002 – figura 5.6):
 Se staţionează cu aparatul în punctul 1004 si se vizeaza pentru orientare punctul
1002. Coordonatele rectangulare ale punctului 1004 şi orientarea θ1004-1002 sunt cunoscute de
la alcătuirea bazei de trasare;
 Coordonatele rectangulare ale punctului A1 fiind cunoscute din proiect, se
determină unghiul orizontal dintre baza de trasare şi punctul de intersecţie al axelor
construcţiei. După ce s-a vizat punctul 1002, se roteşte aparatul până se formează unghiul
dorit, rezultând astfel punctul A1;
 De la punctul 1004, pe direcţia stabilită, se va trasa distanţa d1004-A1, cunoscută din
proiect, obţinându-se astfel punctul dorit A1, care se materializează cu un ţăruş.

8
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Se procedează similar pentru determinarea tuturor punctelor intersecţiilor de axe

menţionate, controlul trasării acestor puncte efectuându-se prin trasarea lor din alt punct al
reţelei de trasare. Astfel, staţionând în punctul 1002 cu orientare spre punctul 1004 se trasează
punctele în mod similar procedeului descris.

Figura 5.6. Trasarea punctului A1 din staţia 1004 cu orientare spre 1002

Figura 5.7. Trasarea axelor construcţiei din punctul de staţie 1004 cu orientare spre punctul 1002

9
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Pentru fiecare punct de intersecţie se procedează similar procedeului descris (figura

5.7). Pentru a verifica dacă trasarea a fost făcută corect, se repetă procedeul staţionând în
punctul de staţie 1002, cu viză spre punctul 1004, θ1002-1004 devenind astfel orientare de bază
(figura 5.8).

Figura 5.8. Trasarea axelor construcţiei din punctul de staţie 1002 cu orientare spre punctul 1004

Ultima operaţie constă în verificarea egalităţii lungimii diagonalelor cu o marjă de

eroare de 1 – 2 cm (figura 5.9). Dacă şi această condiţie este respectată, se consideră că
trasarea a fost bine executată.

Figura 5.9. Verificarea trasarii

10
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

5.4.2. Proiectarea şi construirea împrejmuirii de trasare

Axele construcţiilor trebuie trasate una faţă de alta cu o eroare de circa ± 1 – 2 mm.
Pentru asigurarea acestei precizii, după materializarea pe teren a punctelor caracteristice
principale, respectiv a axelor de bază ce delimitează conturul construcţiei, se instalează pe
conturul contrucţiei o împrejmuire specială de lemn, care creează condiţii favorabile pentru
măsurările liniare şi fixarea axelor trasate.
Împrejmuirea are laturile paralele cu axele construcţiei, iar conturul de formă
dreptunghiulară, înconjurând viitoarea construcţie pe toate cele patru laturi la o distanţă de 5 –
10 m faţă de axele de bază. Distanţa dintre marginea exterioară a fundaţiei şi împrejmuire se
determină astfel ca împrejmuirea să nu cadă în zona lucrărilor de terasamente când va fi
săpată groapa de fundaţie.
Împrejmuirea poate fi construită continuu (figura 5.10.a), atunci când înconjoară
continuu conturul materializat al clădirii, sau discontinuu (figura 5.10.b), executată din capre,
realizate din stâlpi care au la partea superioară o scândură. Aceste capre sunt amplasate chiar
pe direcţia axelor de bază ale construcţiei, având aceleaşi dimensiuni, iar partea superioară a
scândurilor trebuie să fie orizontală şi la aceeaşi cotă.

a. Împrejmuire continuă b. Împrejmuire discontinuă

Figura 5.10. Tipuri de împrejmuiri

5.4.3. Trasarea axelor pe împrejmuire

După executarea împrejmuirii se trasează axele de bază, pe aceasta materializând
punctele prin unirea cărora se determină conturul clădirii.
Într-o primă etapă se instalează aparatul într-unul din vârfuri, de exemplu în punctul
A12 şi se îndreaptă luneta spre punctul K12. După vizarea pe punctul matematic (capul
cuiului bătut pe ţăruşi), luneta se înclină într-un plan vertical, însemnându-se cu un creion
punctul 12k pe faţa superioară a scândurii împrejmuirii. În acest fel, axa A12 – K12 este
trasată pe împrejmuire. Din acelaşi punct A12 se vizează punctul A1 şi se trasează pe
împrejmuire axa A12 – A1 prin punctele a1 şi rotind luneta cu 200g, a12. Instrumentul se
mută apoi în punctul K1 şi se trasează în mod analog axele K1 – A1 şi K1 – K12. Pentru
control, se poate instala aparatul şi în celelalte două puncte A1 şi K12.
După ce s-au trasat axele de bază şi s-au materializat, se vor găsi şi trasa pe
împrejmuire şi axele intermediare. După materializarea cu cuie a tuturor punctelor care
determină axele de trasare, pe împrejmuire se trage o linie verticală în stânga punctului, iar în
dreapta se scrie cu litere mari axa. Între cuie se întinde bine o sârmă astfel încât să facă o
săgeată cât mai mică. În punctele de intersecţie a sârmelor se fixează fire cu plumb, care se
deplasează pe sârme şi servesc pentru trasarea detaliilor.

11