CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing.

Lazăr Anca-Alina

Cap.5 Aspecte privind aplicarea proiectelor de constructii pe teren

Lucrările topografice au un rol şi o importanţă mare în construcţii şi constituie un punct
de plecare pentru orice fel de studii efectuate în legătura cu proiectarea construcţiilor. La
proiectarea construcţiilor se execută în primul rând lucrări topografice, utilizând instrumente şi
metode de măsurare şi de calcul din topografie, în scopul realizării bazei topografice. Pe planul
topografic se reprezintă amplasamentul constructiilor proiectate, iar acest plan foloseste ulterior
si la aplicarea pe teren a proiectului.

5.1 Conţinutul lucrărilor topografice la execuţia construcţiilor

Aplicarea pe teren a proiectelor de construcţii în vederea execuţiei, constă din două
etape: efectuarea pregătirii topografice a proiectului în vederea aplicării lui pe teren şi trasarea
în teren a axelor principale şi secundare şi a punctelor din proiect.
Pregătirea topografică a proiectului se referă la:
- Stabilirea metodelor de legare a proiectului constructiei de punctele de sprijin care au servit
la ridicarea topografică pe baza căreia s-a proiectat constructia;
- Proiectarea si executarea pe teren a retelei de constructii care să usureze trasarea
constructiilor, prin indesirea retelei si materializarea axelor principale si auxiliare;
- Alegerea celei mai corespunzătoare metode de trasare, care să satisfacă precizia cerută;
- Determinarea tuturor datelor topografice, unghiuri, lungimi, diferente de nivel, necesare
transpunerii pe teren a proiectului.
- Intocmirea proiectului de organizare a lucrărilor topografice care să prevadă ordinea de
executie a lucrărilor de trasare, instrumentele necesare, metodele de aplicare pe teren a
unghiurilor, lungimilor si a cotelor punctelor, modul de marcare si semnalizare pe teren a
punctelor de control a lucrărilor de trasare, termenele si documentele necesare lucrărilor de
trasare. Schemele de trasare reprezintă sintetic, sub formă grafică, organizarea lucrărilor de
trasare în detaliu a obiectelor sau a unor părţi din ele. Acestea sunt întocmite la scări
convenabile mari şi prelucrate topografic, fiind extrase din planul general al construcţiei sau
din alte detalii de execuţie. Fiind documente oficiale, acestea se predau pentru a fi executate
întocmai.
Astfel, din pregătirea topografică va rezulta planul general de trasare cu ajutorul căruia
se face transpunerea pe teren a punctelor constructiei, lista coordonatelor punctelor retelei de
sprijin a trasării, inclusiv descrierile lor topografice, schemele de trasare pentru fiecare element
al constructiei.
După conţinutul lor, lucrările de trasare se deosebesc de ridicările topografice. La
ridicare, pe baza măsurătorilor din teren se întocmesc planuri şi profile ale terenului, pe când la
trasare se procedează invers, după planurile şi profilele proiectului se aplică pe teren axele şi
punctele caracteristice ale construcţiilor în vederea execuţiei. De aceea, metodele de trasare se
deosebesc oarecum de metodele de ridicare, iar precizia metodelor de trasare este de regulă mai
ridicată.
Baza geometrică a proiectului pentru aplicarea lui pe teren o constituie axele de trasare
ale construcţiilor, faţă de care în desenele de excuţie se dau toate dimensiunile proiectului.
Dintre acestea, axele principale (iniţiale) se leagă de punctele reţelei de sprijin. În proiectele de
clădiri, axele principale sunt considerate axele pereţilor exteriori.
Trasarea pe teren a punctului, conform elementelor date în proiect, se efectuează astfel:
se trasează pe teren unghiul proiectat (adică a doua latură a unghiului, prima latura fiind latura
de referintă). Pe această direcţie se trasează lungimea din proiect şi se marchează pe teren
poziţia în plan a punctului. Pe verticala punctului trasat se transmite cota din proiect, obţinându-
se poziţia în spaţiu a punctului din proiect.
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

În vederea creşterii preciziei trasării pe teren a unghiurilor, lungimilor şi cotelor se

începe cu trasarea provizorie a valorilor date în proiect, se continuă cu efectuarea de măsurători
a unghiului, lungimii sau cotei trasate preliminar şi se încheie cu trasarea definitivă, în scopul
corectării poziţiei punctului trasat provizoriu, prin aplicarea pe teren a mărimilor corecţiilor
deduse din compararea valorilor proiectate şi măsurate.
Trasarea pe teren a construcţiilor se desfăşoară în general în trei etape:
În prima etapă se trasează pe teren axele principale ale construcţiei de la punctele bazei
geodezice folosite la ridicarea topografică. După trasarea axelor principale se construieste o
imprejmuire pe care se materializează axele initiale.
A doua etapă o reprezintă trasarea în detaliu a construcţiei faţă de axele principale,
stabilind astfel poziţia reciprocă a elementelor de construcţie şi necesită o precizie mult mai
ridicată decât la trasarea axelor principale.
Cea de-a treia etapă este specifică construcţiilor industriale şi se referă la trasarea şi
poziţionarea axelor de montaj şi montarea în poziţie proiectată a utilajului tehnologic
(industrial). Aceată etapă necesită precizia cea mai ridicată a măsurătorilor şi începe după
terminarea turnării fundaţiei şi montării elementelor de construcţie.

5.2 Trasarea pe teren a elementelor topografice din proiect

5.2.1. Trasarea pe teren a direcţiilor.
Trasarea pe teren a unei direcţii de mărime cunoscută constă în găsirea celei de a doua
laturi a unghiului, faţă de prima latură fixată pe teren şi considerată latură de orientare.
Trasarea pe teren a direcţiilor (unghiurilor) din proiect se efectuează cu statia totală.

Figura 5.1. Trasarea pe teren a unghiului α de mărime dată în proiect

Pentru trasarea pe teren a unghiului din proiect α, se instalează statia totala în punctul S
(figura 5.1), se vizează cu luneta spre punctul A (latura de orientare S – A) şi se efectuează
citirea HZA la cercul orizontal gradat. Se roteşte statia totală până se obţine citirea
𝐻𝑍𝐶 = (𝐻𝑍𝐴 + 𝛼). În aliniamentul găsit al axei de vizare a lunetei aparatului, la distanţa
corespunzătoare din proiect d se fixează pe teren punctul C′. Se repetă aceleaşi operaţii în
poziţia a doua a lunetei. Din cauza erorilor de măsurare, punctul fixat în această poziţie pe
direcţia liniei de vizare se va găsi în C′′ în loc de C′. Se marchează pe teren punctul C′′. La
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

jumătatea segmentului C′C′′ se fixează pe teren punctul C, unghiul trasat ASC fiind unghiul
proiectat α.
Precizia trasării pe teren a unghiului α din proiect depinde de erorile de măsurare (de
vizare), de erorile instrumentale şi de influenţa condiţiilor exterioare (datorită refracţiei
atmosferice laterale, vântului, netransparenţei aerului, etc.). Deşi influenţa erorilor de centrare
a aparatului în punctul de staţie şi de reducţie a semnalului în punctul vizat, cât şi a erorilor
datelor iniţiale (adică a erorilor în poziţia punctelor fixe S şi A) nu se manifestă direct asupra
preciziei de trasare a unghiului din proiect, acestea provoacă o deplasare a direcţiei SC şi
implicit a punctului trasat C.
Calculul preciziei necesare lucrărilor de trasare pe teren a unghiurilor din proiect
porneşte de la toleranţa admisă la trasarea unei direcţii. Toleranţa la trasarea unei direcţii se
poate exprima fie sub formă de abatere unghiulară admisă a direcţiei trasate ∆𝛼 , fie ca abatere
liniară admisă ∆ a poziţiei punctului C aflat pe direcţia trasată SC la distanţa d de punctul de
staţie S.

5.2.2. Trasarea pe teren a lungimilor din proiect.

Trasarea pe teren a lungimilor din proiect se efectuează:
 Prin măsurare directă folosind benzile de oţel (panglici sau rulete de oţel);
 Cu tahimetre optice de precizie;
 Prin măsurare cu dispozitive electronice de diferite precizii, de tip distomat.
Trasarea pe teren a lungimii (distanţei) unei linii din proiect, faţă de un punct fix al
liniei, constă în transpunerea pe direcţia dată a distanţei a cărei mărime orizontală este egală cu
valoarea din proiect.
Corecţiile lungimii trebuie să fie aplicate direct în procesul trasării pe teren, dar aceasta
îngreunează şi complică lucrurile, mai ales în cazul măsurătorilor de precizie ridicată. De aceea,
pentru trasarea pe teren a lungimii se procedează în acelaşi mod ca şi la trasarea unghiurilor.
Pe teren, începând din capătul A al direcţiei date se aplică distanţa d din proiect, fixându-
se provizoriu punctul găsit B′ (figura 5.2). Distanţa ̅̅̅̅̅𝐴𝐵 ′ se măsoară, în funcţie de precizia
necesară, cu benzile de oţel pe pământ (sau pe podine), cu firele de invar (sau rulete de oţel cu
diviziuni milimetrice) în stare suspendată, sau cu tahimetre de precizie , ţinând seama de toate
corecţiile măsurătorilor. Se obţine astfel lungimea d′ a segmentului ̅̅̅̅̅ 𝐴𝐵 ′ fixat pe teren. Prin
compararea valorii proiectate a lungimii cu valoarea ei găsită la măsurare se determină corecţia
liniară ∆𝑑 = (𝑑 − 𝑑′), care se aplică cu semn corespunzător faţă de punctul provizoriu B′ al
segmentului, obţinând astfel punctul corect B. Pentru control se măsoară segmentul corectat şi
marcat definitiv pe teren ̅̅̅̅
𝐴𝐵 , iar rezultatul măsurătorii d′ trebuie să se încadreze în toleranţa de
trasare a lungimii T, adică (𝑑 − 𝑑 ′ ) ≤ 𝑇.

Figura 5.2. Trasarea dreptelor de lungime data

CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

În cazul liniilor măsurate înclinat, conform înclinării terenului se aplică corecţia de

înclinare pentru a reduce lungimea la valoarea orizontală. La trasarea lungimii este invers:
distanţa proiectată, care este distanţa orizontală trebuie aplicată pe terenul înclinat.
De obicei, la trasarea construcţiilor, pentru a nu se introduce corecţiile de înclinare,
precum şi pentru mărirea preciziei măsurătorilor, aplicarea pe teren a distanţelor proiectate se
face pe podine aşezate orizontal sau pe împrejmuiri orizontale (la trasarea construcţiilor civile
şi industriale).
Calculul preciziei necesare pentru proiectarea lucrărilor de măsurare a lungimilor
porneşte de la toleranţa admisă la trasarea distanţelor din proiect, a cărei mărime este cunoscută
fie din norme, fie este calculată în cadrul preciziei metodei de trasare.

5.2.3. Trasarea pe teren a punctelor din proiect prin metoda coordonatelor polare
Metoda se recomanda in situatiile cand lucrarile se executa in zone in care sunt posibile
atat masuratorile unghiulare cat si cele liniare, iar baza de trasare este alcatuita din punctele
unei drumuiri. Se traseaza pe teren punctele A și B ale unei construcții proiectate utilizand
planul de trasare elaborat la birou unde sau calculat orientarile si distantele orizontale din
coordonatele punctelor drumuirii (1, 2, 3, 4) și coordonatele punctelor proiectate ale construcției
(A, B). Unghiurile de trasare α și β rezultă din diferența orientărilor; de asemenea se calculează
unghiurile γ și δ necesare în faza de control a trasării.
Valoarea elementelor topografice ce urmeaza a fi trasate (α, β, D2, D4 ) se determina in
faza de pregatire topografica cu relatiile generale:

Y2  Y3
 32  arctg  k  200 g , k=0.1,2
X2  X3

YB  Y3
 3 B  arctg  k  200 g , k=0.1,2
XB  X3
β=θ3-B –θ3-2
Y3  Y2
 23  arctg  k  200 g , k=0.1,2
X3  X2

YA  Y2
 2 A  arctg  k  200 g , k=0.1,2
X A  X2

α=θ2-3 –θ2-A

D3 B  X 32 B  Y32 B

D2 A  X 22 A  Y22 A

CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Figura 5.3. Trasarea prin metoda coordonatelor polare

Trasarea pe teren a punctului B se face prin aplicarea din punctul 3 al retelei de trasare,
a unghiului β (unghi polar), fata de latura retelei 3-2 (directie de referinta) si a distantei D4 din
proiect (raza vectoare) (fig. 5.3). Se procedează analog cu trasarea punctului A din punctul 2.
Pentru controlul trasarii se face trasarea punctele A și B din alte puncte de sprijin sau
prin compararea distantelor si unghiurilor dintre punctele trasate, obtinute prin masurarea pe
teren cu cele indicate in proiect.

5.2.4. Trasarea pe teren a cotelor din proiect

Trasarea pe teren a cotelor din proiect se realizează prin nivelment geometric sau
nivelment trigonometric, pornind de la reperul de nivelment de execuţie de cotă cunoscută, cel
mai apropiat.

a. Trasarea pe teren a cotelor din proiect prin nivelment geometric.

Aplicarea pe teren a cotelor din proiect prin nivelment geometric se execută, de regulă,
folosind nivelmentul geometric de mijloc, determinând cota orizontului instrumentului sau a
planului de vizare faţă de care se trasează toate cotele proiectate din staţia respectivă.

Figura 5.4. Trasarea pe teren a cotei din proiect HB prin nivelment geometric de mijloc
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Pentru aceasta se instalează instrumentul de nivelment la mijlocul distanţei dintre

reperul de execuţie R şi punctul 𝐵1 (figura 5.4), pe verticala căruia urmează a se trasa în înălţime
punctul din proiect B la cota dată HB.
Se determină citirile pe miră în punctul R şi în punctul B. Se calculează cota planului
de vizare Hv a instrumentului, utilizând relaţia:

𝐻𝑣 = 𝐻𝑅 + 𝑟
în care:
Hv – cota planului de vizare;
HR – cota reperului de execuţie;
r – citirea pe mira din acest reper.
Cota Hv se verifică pe un al doilea reper.
Se determină citirea pe miră b, necesară pentru trasarea pe teren a cotei din proiect HB,
conform relaţiei:
𝑏 = 𝐻𝑣 − 𝐻𝐵
Apoi se ridică sau se coboară mira până se obţine la firul reticular nivelor al lunetei
instrumentului, citirea b pe miră. Poziţia tălpii mirei trebuie să corespundă cotei proiectate, care
se fixează pe teren, bătând un ţăruş, înşurubând un bulon sau trasând o linie pe stâlp.
Controlul trasării pe teren a cotelor se efectuează prin determinarea cotelor reale ale
punctelor trasate care se compară cu cele proiectate.
Cotele din proiect se pot transmite pe teren şi cu ajutorul diferenţei de nivel din proiect
∆Hpr care se obţine cu relaţia:
∆𝐻𝑝𝑟 = 𝐻𝐵 − 𝐻𝑅
Citirea pe miră b, se determină cu relaţia:
𝑏 = 𝑟 − ∆𝐻𝑝𝑟
şi la fel, prin ridicarea sau coborârea mirei trebuie să se obţină la firul reticular al instrumentului,
citirea b pe miră. După fixarea punctului B la cota din proiect se efectuează citiri repetate pe
mirele din reperul R şi din punctul trasat B şi se determină diferenţa de nivel ∆H. Ţinând seama
de semnul diferenţei (∆Hpr – ∆H) se variază înălţimea punctului B, pentru a se obţine ∆H =
∆Hpr.
Trasarea cotelor din proiect pe planuri verticale (pe pereţi, pe cofrajele stâlpilor) se face
prin marcarea direct pe plan a orizontului instrumentului. Se măsoară apoi cu mira sau cu ruleta
în sus sau în jos, faţă de aceasă linie, diferenţa de nivel corespunzătoare, fixându-se astfel
punctul la cota prin proiect.
Principalele erori la trasarea pe teren a cotelor din proiect utilizând metoda
nivelmentului geometric sunt:
 Erorile datelor iniţiale, adică erorile cotelor reperelor de execuţie faţă de care s-au
trasat cotele din proiect;
 Eroarea de citire pe mira aşezată în reperul de execuţie;
 Eroarea de aşezare a mirei la citirea b din proiect;
 Eroarea de fixare (marcare) pe teren a punctului din proiect.

b. Trasarea pe teren a cotelor din proiect prin nivelment trigonometric.

CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Figura 5.5. Trasarea pe teren a cotei din proiect H1 prin nivelment trigonometric

Pentru trasarea pe teren a cotelor din proiect prin nivelment trigonometric, se calculează
unghiul de înclinare α al lunetei, corespunzător diferenţei de nivel ∆H (figura 5.5), care se aplică
pe teren vizând cu statia totala la înălţimea instrumentului Ii în punctul 1.
În prealabil se determină distanţa orizontală d între reperul de execuţie R şi punctul 1′
pe verticala căruia se va găsi punctul 1 de trasat în înălţime la cota din proiect H1. Distanţa d se
determină prin tahimetrie, din coordonate sau prin măsurare directă. Analizând figura 5.5 se
obţine:
∆𝐻 = (𝐻𝑅 − 𝐻1 )

∆𝐻
𝑡𝑔𝛼 = 𝑑

în care:
∆H – diferenţa de nivel;
HR – cora reperului de execuţie R pe care staţionează aparatul;
H1 – cota punctului trasat 1.

5.3. Reţele de sprijin pentru trasarea construcţiilor

Reţeaua de sprijin pentru trasare, denumită şi bază de trasare se alcătuieşte pe şantierul

de construcţie în scopul:
 Aplicării pe teren a axelor principale ale construcţiilor;
 Restabilirii periodice a acestor axe în procesul de construcţie;
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

 Ca sprijin pentru îndesirea bazei topografice a ridicărilor de execuţie şi a

observaţiilor asupra deformaţiilor construcţiilor şi terenurilor.
Schema de alcătuire a bazei de trasare este condiţionată în principal de planul general
al construcţiei. Punctele bazei de trasare se amplasează în locurile considerate cele mai stabile,
unde ele s-ar păstra, pe cât posibil, pe toată perioada de construcţii – montaj şi unde pot fi
folosite cu maximă eficienţă la lucrările de trasare – montare şi la ridicările de execuţie. De
regulă, punctele bazei planimetrice coincid cu baza altimetrică de trasare.

5.4. Aplicarea pe teren a unui proiect de trasare

Pentru aplicarea pe teren a proiectului construcției, documentul de bază îl reprezintă

planul general de trasare. Acesta se întocmește la scara planului de situație al ansamblului
proiectat și cuprinde următoarele date de trasare: datele topografice de bază (direcția nord,
caroiajul coordonatelor topografice, rețeaua specială de trasare, rețeaua reperelor topografice
existente, inventarul de coordonate și schițele de reperaj), axele construcțiilor de trasat,
coordonatele și bazele de trasare, elementele necesare definitivării lucrărilor de trasare.

5.4.1. Trasarea axelor construcţiei

Documentaţia necesară pentru trasarea construcţiei implică planul general de trasare

pe care se indică toate axele construcţiei ce determină forma ei geometrică.
Se vor avea în vedere următoarele axe: principale, de bază şi intermediare. Axele
principale se constituie din două linii drepte, perpendiculare, dispuse simetric în raport cu
construcţia care se trasează. Axele principale se aplică pe teren, de regulă, pentru construcţiile
ce au o suprafaţă mare şi o configuraţie complexă. Axele de bază sunt denumite şi axe care
formează conturul exterior al construcţiei.
Conturul construcţiei se aplică pe teren prin punctele caracteristice principale, utilizând
metoda de trasare a coordonatelor polare, faţă de reţeaua de trasare. Pentru trasarea
construcţiei se fixează şi se materializează la început pe teren axele principale sau conturul
construcţiei.
Coordonatele punctelor de intersecţie ale axelor principale cu axele de bază, F1, K7,
F12, A7, coordonata punctului de intersecţie a celor doua axe principale, F7, precum şi
coordonatele punctelor de intersecţie ale axelor de bază, A1, K1, A12, K12, obţinute din proiect
au fost introduse în staţia totală în vederea materializării acestora pe teren.
Procedeul de lucru pentru trasarea axelor principale şi a celor de bază ale construcţiei
prin metoda coordonatelor polare este următorul (se exemplifică pentru trasarea punctului A1
din staţia 1004 cu orientare spre 1002 – figura 5.6):
 Se staţionează cu aparatul în punctul 1004 si se vizeaza pentru orientare punctul
1002. Coordonatele rectangulare ale punctului 1004 şi orientarea θ1004-1002 sunt cunoscute de la
alcătuirea bazei de trasare;
 Coordonatele rectangulare ale punctului A1 fiind cunoscute din proiect, se
determină unghiul orizontal dintre baza de trasare şi punctul de intersecţie al axelor
construcţiei. După ce s-a vizat punctul 1002, se roteşte aparatul până se formează unghiul dorit,
rezultând astfel punctul A1;
 De la punctul 1004, pe direcţia stabilită, se va trasa distanţa d1004-A1, cunoscută din
proiect, obţinându-se astfel punctul dorit A1, care se materializează cu un ţăruş.
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Se procedează similar pentru determinarea tuturor punctelor intersecţiilor de axe

menţionate, controlul trasării acestor puncte efectuându-se prin trasarea lor din alt punct al
reţelei de trasare. Astfel, staţionând în punctul 1002 cu orientare spre punctul 1004 se trasează
punctele în mod similar procedeului descris.

Figura 5.6. Trasarea punctului A1 din staţia 1004 cu orientare spre 1002

Figura 5.7. Trasarea axelor construcţiei din punctul de staţie 1004 cu orientare spre punctul 1002
CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Pentru fiecare punct de intersecţie se procedează similar procedeului descris (figura

5.7). Pentru a verifica dacă trasarea a fost făcută corect, se repetă procedeul staţionând în
punctul de staţie 1002, cu viză spre punctul 1004, θ1002-1004 devenind astfel orientare de bază
(figura 5.8).

Figura 5.8. Trasarea axelor construcţiei din punctul de staţie 1002 cu orientare spre punctul 1004

Ultima operaţie constă în verificarea egalităţii lungimii diagonalelor cu o marjă de

eroare de 1 – 2 cm (figura 5.9). Dacă şi această condiţie este respectată, se consideră că trasarea
a fost bine executată.

Figura 5.9. Verificarea trasarii

CURS 1 TOPOGRAFIE 2 sef lucr. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

5.4.2. Proiectarea şi construirea împrejmuirii de trasare

Axele construcţiilor trebuie trasate una faţă de alta cu o eroare de circa ± 1 – 2 mm.
Pentru asigurarea acestei precizii, după materializarea pe teren a punctelor caracteristice
principale, respectiv a axelor de bază ce delimitează conturul construcţiei, se instalează pe
conturul contrucţiei o împrejmuire specială de lemn, care creează condiţii favorabile pentru
măsurările liniare şi fixarea axelor trasate.
Împrejmuirea are laturile paralele cu axele construcţiei, iar conturul de formă
dreptunghiulară, înconjurând viitoarea construcţie pe toate cele patru laturi la o distanţă de 5 –
10 m faţă de axele de bază. Distanţa dintre marginea exterioară a fundaţiei şi împrejmuire se
determină astfel ca împrejmuirea să nu cadă în zona lucrărilor de terasamente când va fi săpată
groapa de fundaţie.
Împrejmuirea poate fi construită continuu (figura 5.10.a), atunci când înconjoară
continuu conturul materializat al clădirii, sau discontinuu (figura 5.10.b), executată din capre,
realizate din stâlpi care au la partea superioară o scândură. Aceste capre sunt amplasate chiar
pe direcţia axelor de bază ale construcţiei, având aceleaşi dimensiuni, iar partea superioară a
scândurilor trebuie să fie orizontală şi la aceeaşi cotă.

a. Împrejmuire continuă b. Împrejmuire discontinuă

Figura 5.10. Tipuri de împrejmuiri

5.4.3. Trasarea axelor pe împrejmuire

După executarea împrejmuirii se trasează axele de bază, pe aceasta materializând
punctele prin unirea cărora se determină conturul clădirii.
Într-o primă etapă se instalează aparatul într-unul din vârfuri, de exemplu în punctul
A12 şi se îndreaptă luneta spre punctul K12. După vizarea pe punctul matematic (capul cuiului
bătut pe ţăruşi), luneta se înclină într-un plan vertical, însemnându-se cu un creion punctul 12k
pe faţa superioară a scândurii împrejmuirii. În acest fel, axa A12 – K12 este trasată pe
împrejmuire. Din acelaşi punct A12 se vizează punctul A1 şi se trasează pe împrejmuire axa
A12 – A1 prin punctele a1 şi rotind luneta cu 200g, a12. Instrumentul se mută apoi în punctul
K1 şi se trasează în mod analog axele K1 – A1 şi K1 – K12. Pentru control, se poate instala
aparatul şi în celelalte două puncte A1 şi K12.
După ce s-au trasat axele de bază şi s-au materializat, se vor găsi şi trasa pe împrejmuire
şi axele intermediare. După materializarea cu cuie a tuturor punctelor care determină axele de
trasare, pe împrejmuire se trage o linie verticală în stânga punctului, iar în dreapta se scrie cu
litere mari axa. Între cuie se întinde bine o sârmă astfel încât să facă o săgeată cât mai mică. În
punctele de intersecţie a sârmelor se fixează fire cu plumb, care se deplasează pe sârme şi
servesc pentru trasarea detaliilor.