6.

ÎMBINĂRI CU ŞURUBURI
Îmbinările cu şuruburi sunt utilizate în mod curent datorită avantajelor pe care le
prezintă, dintre care pot fi menţionate următoarele :
• sunt demontabile şi se execută uşor;
• sunt îmbinări sigure;
• se pot realiza la orice temperatură;
• nu necesită un personal cu înaltă calificare;
• nu modifică structura otelului (cum este cazul sudurii).
Îmbinările cu şuruburi s'e utilizează în următoarele cazuri:
- pentru realizarea îmbinărilor de şantier;
- la îmbinări ce produc eforturi de întindere în tija şurubului;
- la îmbinarea pieselor groase (I t 2 5d );
- la realizarea construcţiilor provizorii;
- la îmbinări în spaţii înguste unde nu se poate efectua sudura.
Pentru îmbinarea podurilor şi construcţiilor metalice se folosesc următoarele tipuri
de şuruburi: şuruburi obişnuite (grosolane, semiprecise, păsuite) , şuruburi de Înaltă
rezistenţă (SIRP), şuruburi de ancoraj, şuruburi de articulaţie .

6.1. ŞURUBURI OBIŞNUITE

6.1.1. Piesele de Îmbinare

Şuruburile obişnuite sunt realizate dintr-o tijă cilindrică prevăzută la o extremitate cu
un cap de secţiune transversală hexagonală, iar la cealaltă parte cu o porţiune filetată pe
care se înşurubează piuliţa, figura 6.1 , asigurându-se astfel strângerea pieselor.

Fig. 6.1

137

I
 Capul se racordează cu tija cu o rază de 2 mm, fata capului dinspre tijă fiind plană,
iar cea opusă teşită printr-o suprafaţă conică. Înălţimea c~pului este de aproximativ 0.65d.
Piuliţa are aceeaşi formă ca şi capul, având teşituri conice la ambele feţe. Forma
filetului în secţiune poate fi triunghiulară, trapezoidală sau rotundă, în construcţii fiind
utilizate în mod curent şuruburile cu filet triunghiular, figura 6.2 [50].

TÎÎ
o .._

"ll
Fig. 6.2

Porţiunea filetată a tijei se termină cu o calotă sferică. Filetul este tă i at pe o

lungime de tijă, astfel încât după montarea şurubului, începutul filetului să rămână în
grosimea şaibei.
Lungimea totală a tijei, f , este egală cu lungimea de strâns es (suma grosimii
pieselor din pachet), la care se adaugă grosimea şaibei (s), înălţimea piuliţei (m) şi o
porţiune de 3 ...7 mm ce reprezintă înălţimea calotei şi porţiunea din tijă care iese în afara
piuliţei (figura 6.1 ):
f = es +s+m+(3 ... 7) mm (6 .1)

Obişnuit, în construcţii se utilizează şuruburi cu filet metric, simbolul pentru acestea

fiind litera M, urmată de un număr ce reprezintă diametrul exterior al filetului în mm.
Funcţie de modul de prelucrare al tijei şi funcţie de raportul între diametrul tijei şi
diametrul găurii, şuruburile obişnuite pot fi împărţite în următoarele categorii:

- ş u r u b u r i b r u t e (grosolane), ce au tija neprelucrată, aşa cum rezultă din

confecţionare; diametrul exterior al filetului este egal cu diametrul tijei; diametrul găurii se
va realiza cu 1 ... 2 mm mai mare decât diametrul tijei. Datorită diferenţei mari între
diametrul găurii şi diametrul tijei, aceste şuruburi lucrează dezavantajos la forfecare şi
strivire , recomandându-se pentru îmbinările solicitate la întindere în tijă.

- ş u r u b u r i p ă s u i t e, ce au tija şi faţa dinspre tijă a capului prelucrate fin

sau mediu, diametrul exterior al tijei fiind ceva mai mare decât diametrul filetului. Aceste
şuruburi se introduc, prin batere, în găuri alezate , diferenţa între diametrul găurii şi al tijei
fiind de numai 0.3 mm . Datorită diferenţei mici între diametrul găurii şi diametrul tijei ,
şuruburile păsuite se consideră că lucrează analog niturilor, atât la forfecare cât şi la
presiune pe gaură. Se recomandă utilizarea acestor şuruburi, atât pentru îmbinările
solicitate în planul îmbinării (îmbinarea lucrând la forfecare sau presiune pe gaură) , cât şi
în plan normal pe planul îmbinării (îmbinări ce produc eforturi de întindere în tija şurubului).
Materialele din care se confecţionează şuruburile trebuie să aibă calităţile necesare
realizării unei îmbinări cu rezistenţe corespunzătoare rezistenţe i pieselor.
Calitatea unui şurub este evidenţiată prin grupa acestuia , notată printr-un grup de
două cifre, produsul lor reprezentând, în [daN/mm 2 ], rezistenţa de curgere a oţelului din
care este confecţionat şurubul.
Pentru elementele din oţel 5235, şuruburile se realizează tot din oţel 5235, iar
pentru elementele din oţel 5355, şuruburile se realizează tot din 5355.

138

I
 Pentru realizarea îmbinărilor cu şuruburi se folosesc şi unele accesorii cum ar fi:

- ro n de Ie Ie (şaibele), ce se aşează sub piuliţă astfel încât filetul să nu

pătrundă în gaura piesei, forfecarea tijei fiind împiedicată să se producă în zona filetată, ce
reprezintă o secţiune slăbită a şurubului.
Şaibele ob i şnuite au suprafeţele fin prelucrate şi următoarele dimensiuni:
- grosimea s 2-6 mm ;=
- diametrul exterior Ds 2 ·d1; =
=
- diametrul găurii d 5 d0 + (1 ... 2) mm; (do - diametrul găurii).

- ş a i b e I e t e ş i t e. Pentru îmbinările cu şuruburi ale profilelor dublu T şi

U se folosesc şaibe teşite , şaibe ce au una din feţe înclinată corespunzător înclinării tălpii
profilului, figura 6.3 (15] .
r~ a ~"~
I I
~r

-
I
!tl

~ J_

Tip I Tip U
_c i= c:G:rJ ~
1 I

p=14% · · ·· r _cf ~ ; T::J ~~

' p=8% j

Fig. 6.3. Şaibe (rondele)

La îmbinările
cu şuruburi, este necesar, în anumite cazuri (cu precădere în cazul
solicitărilor dinamice), să se ia măsuri pentru împiedicarea deşurubării piuliţei. Asigurarea
piuliţe i se face cu şaibe resort , cu piuliţă dublă (contrapiuliţă) sau cu şplint, figura 6.4.

~·· ·. T
I
-l w
Lt
a) - şaibă resort b) - contrapiuliţă c) - şplint

Fig. 6.4

Alte sisteme pentru asigurarea împotriva deşurubării piuliţei, utilizate mai ales în
industria construcţiilor de maşini, sunt prezentate în figura 6.5.

139
 Fig. 6.5

6.1.2. Comportarea şuruburilor

şi a im bi nărilor cu şuruburi

Prin strângerea piuliţei în tija şurubului se dezvoltă un efort de întindere de ordinul

zecilor de daN, asigurându-se astfel o bună alipire a pieselor.

Eforluri de lunecare
Sub acţiunea solicitărilor exterioare din planul îmbinării, după ce eforturile depăşesc
forţele de frecare dintre piese, acestea se deplasează, astfel că şuruburile lucrează prin
contactul tijei cu peretele găurii, îmbinarea cedând prin forfecarea tijei sau prin strivirea
peretelui găurii. În cazul şuruburilor obişnuite, diametrul găurilor fiind mai mare decât
diametrul tijei, se produc deplasări mari şi o repartizare neuniformă a solicitărilor între
şuruburile îmbinării. Din această cauză nu se indică aceste şuruburi pentru îmbinări ce
lucrează la forfecare, fiind recomandate doar pentru îmbinări la care şurubul este solicitat
la întindere (îmbinări solicitate normal pe planul îmbinării).
Şuruburile păsuite, din cauza diferenţei mici între diametrul găurii şi al tijei şi
datorită prelucrării tijei şi găurii se comportă la forfecare ca şi niturile, figura 6.6.

N/2 1~
N/2

a) - forfecare
1~ • V

b) - presiune pe gaura

Fig. 6.6

140
 Îmbinările cu şuruburi supuse la solicitări în planul îmbinării se calculează
asemănător cu îmbinările cu nituri dar, luându-se rezistenţele corespunzătoare şuruburilor.

Eforluri de Întindere

La îmbinările solicitate normal pe planul îmbinării , eforturile de compresiune nu

produc solicitări în şuruburi, aceste eforturi fiind preluate prin contactul direct dintre piese.

În cazul solicitării la întindere, efortul

N N
de întindere acţionând în centru de greutate
al îmbinării, se consideră că acesta se
repartizează în mod egal la toate şuruburile,
figura 6.7.
Efortul într-un şurub va fi:
N
F1 = -
n
(6.2)
N
E lI

t
Fig. 6.7
.....N

Forţă tăietoare şi efori axial

Se consideră situaţia în care forţa tăietoare şi efortul axial de întindere acţionează
în centrul de greutate al îmbinării, figura 6.8.

Aceste solicitări se repartizează în

mod egal la toate şuruburile îmbinării, iar N N
eforturile ce revine unui şurub vor fi: E j
V
- din forţa tăietoare: Fv = - (6.3)
n

- din forţa axială: (6.4)

Fig. 6.8

Eforturile ce iau naştere în şuruburi au direcţia solicitării exterioare ce le produce.

Verificarea şurubului trebuie efectuată atât în zona filetată (sub acţiunea efortului de
întindere) cât şi în zona nefiletată (sub acţiunea efortului de întindere şi de forfecare).

Îmbinări solicitate la M, N şi V
Se consideră o îmbinare solicitată la moment încovoietor, forţă axială şi forţă
tăietoare ,figura 6.9.
Un calcul suficient de exact, verificat de date experimentale, admite că axa neutră ,
respectiv linia de rotire a prinderii, coincide, fie cu linia şuruburilor marginale din zona
comprimată - în cazul unor prinderi relativ elastice, fie cu centrul de greutate al tălpii
comprimate, în cazul unor prinderi rigide, cu plăci de capăt puternice (profile laminate,
grinzi alcătuite sudat, etc., cu plăci de capăt relativ groase).

141

I
 -
~

li
11
---

I< 1
F1.M FN
~p 't
~/
I+li
=-

z, Ll tf I I

Li1
I
i ; Fv I
I ! i

punct (linie) de
V tl
-~- ---

rotire a îmbinării
I< 1
L......, __ . _ _ _ _ ,

L1 - 1 I
11
I< 1
I
F1.M FN
I
t =a I1

11
II

Fi.M / i

1f
z,
=-1 t
~ Fv t
I

11
Ul_ I punct (linie) de
I i
1 I
Hi
i
I

tl
.• „ .• __ L L „„ . ............. ..„.-~ ~ -- ·-
rotire a îmbinării

Fig. 6.9

Condiţia de echilibru între momentul exterior şi eforturile din îmbinare, conduce la

relaţia:
M =m ·I FLM ·zi (m - numărul şirurilor verticale) (6.5)
1
Având în vedere relatia
, de proportionalitate
, z = F .M , se obtin
FLM , eforturile (tortele)
,
i Z1
de întindere în şuruburile cele mai solicitate, respectiv în şuruburile cele mai depărtate faţă
de axa de rotire a îmbinării:

(6.6)

Forţa axială şi forţa tăietoare se repartizează uniform la şuruburile din îmbinare:

142
 N V
FN =- Fv =- (n - numărul total de şuruburi) (6.7)
n n
Eforturile de întindere din acţiunea momentului încovoietor şi a forţei axiale se
cumulează (cu semnul lor) şi se obţine efortul de întindere total :

(6.8)

Transmiterea momentului
Încovoietor prin placa de capăt
Transmiterea momentului încovoietor de la un element de tip consolă sau grindă, la
elementul de care se îmbină (ex. stâlp), se realizează prin intermediul unor plăci de capăt,
care trebuie să fie dimensionate corespunzător solicitărilor ce le revin.

În cazul în care elementul de legătură, de exemplu un stâlp, are talpa subţire,

aceasta se deformează excesiv, figura 6.1 O.a [50], ceea ce face ca îmbinarea să nu
funcţioneze corespunzător (din punct de vedere al rezistenţei şi al exploatării de serviciu).
Acelaşi lucru se întâmplă în cazul în care placa de capăt nu are grosimea
corespunzătoare şi prin urmare se deformează pe distanţa dintre două prinderi
consecutive, figura 6.1 O.b.

b)
a)

Fig. 6.10

Încovoiere locală
a tălpii stâlpului

În ansamblu, zona de îmbinare

stâlp - grindă este solicitată complex, figura Zonă cu posibilă
intrare în curgere
6. 11 şi, în general, se impune rigidizarea
acesteia, figura 6.12 [50].
Zonă din inimă
supusă la forfecare
Fig. 6.11 accentuată
Voalare locală
a inimii

143
 1
,..._..t.-~-
A
V
1

- f- I-
-
- f- r-
r-
/./ y,,
""
a) d b) c) , d)
' V

a); b) - Rigidizări c) - Placă suplimentară pe talpă d) - Plăci sudate pe inimă

Fig. 6. 12. Rigidizarea stâlpului În zona de prindere a grinzii

În figura 6.13 se prezintă soluţii de transfer a forţei tăietoare (reacţiunii verticale) de

la grindă
la stâlp, în cazul de schemă statică simplă rezemare, iar în figura 6.14, soluţii de
simplă rezemare grindă-grindă [50].

a) b)
//
J- fi
Placă de rezemare ("scaun") Placă de capăt pe grindă

y 1ţ

c) d)

Eclise prinse cu şuruburi şi sudură

1
Corniere prinse cu şuruburi şi sudură

Fig. 6.13. Rezemare grindă-stâlp În soluţia simplă rezemare

Eclise prinse cu şuruburi şi sudură Corniere prinse cu

şuruburi şi sudură

~~

•+
I
I
I
I+
I
,
I

V V :+
=
a) b) c) d)

Fig. 6.14. Rezemare grindă-grindă În soluţia simplă rezemare

144

I
 Pentru stabilirea dimensiunilor necesare a pieselor
de legătură se consideră cazul simplu a două profile T,
îmbinate cu două şuruburi, solicitate la întindere de un efort
Ft , care se deformează aşa cum se prezintă în figura 6.15.
Modelul de calcul este prezentat în figura 6.16 [50].

Fig. 6.15

SCHEMA DE CALCUL

f ·lungimea efectiva cf. EC 1993- 1-8

Fig. 6.16

Considerând că efortul de întindere Fi se repartizează în mod egal la cele două

şuruburi din îmbinare ( F8 = 0.5 ·Fi), rezultă:

1 2
Mpe =-e·tt .fy=0.5·Ft·m (6.9)
4

Se obţine grosimea necesară a tălpii :

tf= ~ (6.1 O)
~ e.fy

Dacă şuruburile au rezistenţa ridicată, modelul de calcul poate fi cel din figura 6.17.

Ft/2
t
1
M pi' Q

1~ m;,IEn~ I
Fig. 6.17

În acest caz avem:

1 2
2 ·Mpe =2 - f ·tt ·fy =0.5 ·Ft·m (6.11)
4

145
 Se obţine grosimea necesară a tălpii:

tf= ~ (6 .12)
~ e.fy
În funcţie de raportul între capacitate la încovoiere a tălpii şi rezistenţa la întindere a
şuruburilor din îmbinare există situaţiile prezentate în Tabelul 6.1 [50].

Tabelul 6.1
CAPACITATEA
CAZ SCHEMA OBSERVATU
ÎMBINĂRII '
t Ft

"Qf~tQ
F - 4 ·Mp e Talpă subţire -
1 t - şuruburi puternice
''/ m

t Ft

'l?~
2 ·Mpe +nIF8
2 Ft =
m+n
o
Q Fs Q
tF

3 [1IT ·~I Ft = IFs

Talpă groasă
şuruburi
-
slabe
/Y B e )),.

i F8 !. Fs
1
F8 - rezistenţa la întindere a unui şurub; Mpe = -4 e.tt2 . fY'· e= f, eff
Observatie: Calcul îmbinărilor conform EN 1993-1-8 va fi prezentat în capitolele următoare

Starea de eforturi În şuruburile Întinse

În figura 6.18 [50] se prezintă modul de comportare mecanică a unei îmbinări tip
flanşă, realizată cu şuruburi obişnuite solicitate la întindere, presupunând că plăcile de
capăt (flanşele) au o rigiditate foarte mare.

Fig. 6.18. Comportarea unei Îmbinări cu flanşe utilizând şuruburi obişnuite

146
 În cazul nepretensionării, când de asemenea nu există forţă de compresiune pe
suprafeţele de contact, forţa de întindere exterioară Fi, aplicată îmbinării va fi transferată
şuruburilor prin forţele Fb. Prin urmare, modificarea forţei de întindere Fi va fi urmată de
modificarea forţelor în şuruburi şi, în acelaşi timp, se produce o deplasare relativă a
plăcilor de capăt (flanşelor).
În figura 6.19 [50] se prezintă modelul mecanic pentru o îmbinare pretensionată şi
efectul pretensionării şuruburilor asupra stării de eforturi din îmbinare.

Fig. 6.19. Îmbinare cu şuruburi pretensionate

În cazul pretensionării cu o forţă Fv, această forţă, iniţial va fi în echilibru cu forţa de

compresiune dezvoltată la suprafaţa de contact, Fc · Cele două flanşe vor lucra ca o piesă
monolită, atâta timp cât forţa exterioară Fi este mai mică decât forţa de pretensionare Fv.
Ca urmare, la aplicarea unei forţe exterioare, eforturile în şuruburi se vor modifica foarte
putin (se presupune că flanşele au o rigiditate mare, datorită ariei mari, comparativ cu cea
a Şuruburilor). În acest caz numai o modificare a deformaţiei flanşelor va produce
modificarea efortului în şuruburile pretensionate.

Efortul în şuruburi se va modifica însă foarte rapid după depăşirea efortului de

pretensionare de către forţa de întindere exterioară, când suprafeţele de contact se vor
separa şi comportarea ulterioară va fi identică cu a şuruburilor nepretensionate.

În graficul din figura 6.19, va fi respectată relaţia: Fb = Fc + Ft .

Se poate constata faptul că, o creştere a forţei de întindere din îmbinare, este
compensată de o micşorare a efortului de compresiune dintre plăcile de contact şi , într-o
măsură foarte m i că de modificarea eforturilor din şuruburi. Situaţia este cu atât mai
favorabilă cu cât şuruburile sunt mai elastice în raport cu piesele îmbinări i , astfel că,
utilizarea unor şuruburi mai lungi sau interpunerea unor şaibe (eventual de tip arc), face să
crească elasticitatea şuruburilor, iar plăcile vor trebui, în acest scop, să aibă o grosime
mare pentru a avea o rigiditate ridicată la încovoiere.
Pentru o comportare corespunzătoare a îmbinării , în special în cazul solicitării la
oboseală a îmbinării, se recomandă ca efortul de pretensionare în şurub să fie mai mare
decât efortul de întindere din actiunile exterioare.
În acelaşi timp, trebuie luată în considerare poziţia zonei de contact dintre piese;
acest lucru este ilustrat în figura 6.20, unde grosimea plăcilor de capăt este mult mai
redusă decât în cazurile anterioare.

147

I
 .J.
i 2Ft

ţ 2Ft

b)

Fig. 6.20. Zona de contact Între piese

Când contactul se realizează la mijloc, figura 6.20.a, situaţia este cea prezentată
anterior. Dacă contactul dintre piese se realizează la exterior, figura 6.20.b , este situatia
unor plăci de capăt flexibile. În acest caz o majorare a forţei exterioare de întindere ~a
modifica efortul în şuruburi cu aproximativ aceeaşi mărime .

În figura 6.21 sunt prezentate îmbinări care lucrează în unul sau altul din modelele
prezentate, sau cu o comportare intermediară între cele două cazuri.

t ţ t
r - ' ' - '\
t t

b) + •
'--.,,-----"

Fig. 6.21

148

I
 În figura 6.22 se prezintă relaţia dintre alungirea şurubului şi scurtarea pachetului
de piese asamblate , ca urmare a pretensionării cu o forţă F1 [50] şi aplicarea unei forţe
exterioare de întindere Fe-

Alungirea Scurtarea (contracţia)

şurubului pachetului

Fig. 6.22

f\tunci când se aplică o forţă exterioară îmbinării, Fe, forţa din şurub F1 va creşte.
ln acelaşi timp creşte alungirea (deformaţia) şurubului şi se micşorează contracţia
pieselor din îmbinare; ca rezultat se reduce farta în ansamblul îmbinării.
În realitate , rigiditatea pachetului îmbin~t este de aproximativ 4 ori mai mare decât
rigid itatea şurubului pretensionat.
Relatia dintre forte este ilustrată prin triunghiul forţelor, figura 6.23 [50].
În fig'ura 6.23.a, ~ontactul este limitat pe zona centrală a îmbinării. În acest caz nu
se produce creşterea tortei în şurub până când are loc deplasarea relativă a pieselor.
În figura 6.23.b, c~ntactul este dezvoltat în zonele marginale ale îmbinării .
În acest caz orice forţă de Întindere va creşte Încovoierea plăcii şi de asemenea va
creşte atât Fc, cât şi efortul din şurub, L1Fb.

Fv - Forţa iniţială în şurub

Fb[kN]
~ Fb - Creşterea forţei în şurub Fb [kN]
150
150

Ft - Forţa de întindere

+'
100
exterioară pe şurub

F. - Forta de contact
c răm~să pe şurub
v2 Ft
Ft [kN]
o b)
100 130 &.-~-"--"-~~~~~---~
o 100 130 [kN]

Fig. 6.23

149

I
 Procentul (proporţia) în care se transmit forţele, depinde de modul de comportare
elastică a îmbinării, în general fiind important modul a), prin contact în zona şuruburilor.

6.2. ŞURUBURI DE ÎNALTĂ REZISTENŢĂ

PRETENSIONATE (SIRP)
La podurile şi construcţiile metalice se folosesc, în mod curent, şuruburi de înaltă
rezistenţă pretensionate, cărora , după montare li se introduc eforturi de întindere în tijă.
Şuruburile de înaltă rezistenţă se confecţionează din oţeluri cu caracteristici
mecanice superioare (oţeluri slab aliate, oţel carbon de calitate).
SIRP au forma şi dimensiunile şuruburilor obişnuite, cu unele prevederi de
prelucrare; tija este prelucrată normal, filetul realizându-se prin rolare.
Se cere o prelucrare mai bună a feţei interioare a capului şi a piuliţei în scopul
repartizării cât mai uniforme a presiunilor pe suprafaţa pieselor. Piuliţele şi şaibele se
confecţionează, în general, din acelaşi material ca şi şuruburile.
Şuruburile de înaltă rezistenţă au aceleaşi caracteristici dimensionale ca şi
şuruburile obişnuite, figura 6.24, grosimea şaibei fiind ceva mai mare.
Se vor dispune şaibe atât sub capul şurubului cât şi sub piuliţă , figura 6.25.

u- F

!
Fig. 6.24

~~~~~..,...,....,,..~~-..,..d N/2
.....,,.__ t2
N Fig. 6.25. Îmbinare cu şurub
~
de Înaltă rezistenţă

Aşezarea şuruburilor de înaltă rezistenţă, distanţele între şuruburi şi de la axul lor la

marginea pieselor sunt aceleaşi ca la şuruburile obişnuite .
Se recomandă distanţe apropiate de cele minime pentru o repartizare uniformă a
presiunilor de contact între piese. Găurile sunt executate obişnuit şi au diametrul cu 1-2
mm mai mare decât diametrul tijei.
Prin strângerea puternică a piuliţei, în tija şurubului se introduce un important efort
de întindere, a cărui valoare este de cca. 70-75% din limita de curgere a materialului din

150

I
 care se confecţionează şurubul, pe suprafeţele în contact ale pieselor exercitându-se
presiuni pe o zonă în jurul şurubului (fig . 6.26) [50].

/ şaibă
transferul
încărcării\:""'7-~~~~b777?"7'"TT77,.J N/2
N
N

N/2

Fig. 6.26

Datorită acestui fapt, piesele ce se îmbină sunt strânse foarte puternic, astfel încât,
sub acţiunea unui efort normal pe tija şurubului, deplasarea relativă a pieselor este
împiedicată de forţele de frecare ce se produc pe suprafeţele în contact.
Prin urmare, spre deosebire de îmbinările cu nituri şi şuruburi obişnuite, îmbinările
cu şuruburi de înaltă rezistenţă supuse la solicitări exterioare vor rezista prin frecarea
dintre piese. Valoarea forţelor de frecare depinde de presiunile ce se exercită pe piese,
deci implicit de efortul de preîntindere (Fp.c) din tija şurubului şi de coeficientul de frecare.
Efortul de preîntindere creşte prin creşterea caracteristicilor mecanice ale oţelului
din care este confecţionat şurubul. Din această cauză , aşa cum s-a mai precizat,
şuruburile se confecţionează din oţeluri cu caracteristici superioare .
Coeficientul de frecare depinde de modul de prelucrare al suprafeţelor în contact.
Realizarea unui coeficient de frecare mărit se asigură prin lăsarea acestor suprafeţe
în stare nevopsită şi printr-un tratament special al acestora .
Suprafeţe în contact se vor prelucra prin sablare sau decapare cu flacăra. Sablarea
se poate face cu nisip cuartos sau printr-un tratament superficial cu alice din fontă.
Îmbinările cu şurub~ri de înaltă rezistenţă pretensionate au o comportare elastică,
cu deformaţii mici ce se menţin până la valori mari ale eforturilor. Modul de comportare al
îmbinării nu se deosebeşte de modul de lucru al pieselor în afara îmbinării. Datorită
acestui mod de comportare, se admite combinarea şuruburilor de înaltă rezistenţă şi a
sudurii în aceeaşi îmbinare.

6.3. TEHNOLOGIA DE MONTAJ

şi CONTROLUL CALITĂŢII
Îmbinările cu şuruburi obişnuite au cel puţin la partea capului cu piuliţă o şaibă,
aceasta asigurând o mai bună repartizare a eforturilor sub piuliţă şi împiedică partea
filetată să pătrundă în gaura piesei.
Şuruburile obişnuite trebuie strânse bine; o strângere este corespunzătoare atunci
când în tijă apar eforturi unitare de întindere având valoarea comparabilă cu cele ce apar
în cazul niturilor bătute la cald, adică 400-800 daN/cm .
2

Pentru şuruburile obişnuite şi SIRP există şaibe speciale denumite şaibe

compresibile pentru indicator de efort, figura 6.27 , care indică operatorului care efectuează

151

I
 strângerea (prin deformarea striaţiunilor şaibei), faptul că şurubul este strâns
corespunzător (pentru prima fază de strângere în cazul SIRP), deoarece o strângere prea
mare poate duce la cedarea tijei.
Aceste şaibe se montează sub capul fabricat al şurubului, sub piuliţă fiind montată
o şaibă obişnuită.

Fig. 6.27

În cazul îmbinărilor cu SIRP, piesele ce se îmbină trebuie să fie în acelaşi plan şi să

nu prezinte deformaţii, contactul dintre eclise şi piese să fie perfect pentru a permite
dezvoltarea forţelor de frecare.
După strângerea cu cheia de mână, prealabilă începerii pretensionării tijei
şuruburilor, lama unui spion de 0.2 mm şi de 0.1 mm grosime , nu trebuie să pătrundă pe o
adâncime mai mare de 20 mm după strângerea definitivă, măsurată de la marginea
pieselor, sau în jurul şuruburilor pe o rază egală cu diametrul şuruburilor, figura 6.28.

,----------,
I
:
~ j
-----A- -.-· d
~ 1!
--vr.T I~E-
.
I

„.
/, .!

t-------.../ '. . zonă

mm. 1 · 2 ~ do ...J
„
.........•

..----------------
.
o de)/ / .
I

--------.. . ' '.. ----------1I

limită de acces·
a spionului de 0.2 mm
. „ •. ---
1
I

I
t
Fig. 6.28

I I
Un control atent şi bine organizat este I I I
necesar să fie efectuat în cazul îmbinărilor cu I 11+ 5+ +5 +11 I
şuruburi de înaltă rezistenţă, întrucât eficienţa I
I
îmbinării depinde de modul de execuţie al 9+ J+ +J +9
acesteia. Suprafeţele pieselor ce se îmbină trebuie I I
curăţate în prealabil cu substanţe degresante şi I 1+ 1+ +1 +1
apoi supuse unui tratament de sablare sau ardere I
I s+ 2+ +2 +s
cu flacăra oxiacetilenică .
Strângerea cu cheia de mână are ca scop I 10+ 4+ +4 +10 I
realizarea contactului între piese. Strângerea I 12+ 6+ i +6 +12 I
pentru pretensionare se face în general în două I I
etape, pentru a se evita deformarea ecliselor, I I I

I I
strângerea începând de la mijlocul îmbinării spre Fig. 6.29
margini, figura 6.29.

152

I
 Operaţiile tehnologice de strângere a şuruburilor şi de realizare a unei îmbinări cu
şuruburi sunt prezentate în figura 6.30.

1 2 3 4

Fig. 6.30. Operaţiile tehnologice de realizare a Îmbinării

Strângerea trebuie realizată progresiv de la partea cea mai rigidă a îmbinării către
partea cea mai puţin rigidă. Pentru a ajunge la o pretensionare uniformă, pot fi necesare
uneori mai mult de două cicluri de strângere.
Strângerea piuliţei se poate face cu chei dinamometrice, figura 6.31, care dau
valoarea momentului de strângere Mt, sau permit măsurarea rotirii piuliţei.
De asemenea există utilaje (dispozitive) speciale de strângere (hidraulice sau
pneumatice), care realizează şi o măsurare a efortului din şurub.

153
 La atingerea momentului de strângere, dispozitivul se poate decupla automat sau
poate emite o atenţionare luminoasă sau sonoră .

• Fig. 6.31

Nivelul de pretensionare asigurat de forţa nominală minimă de pretensionare Fp.c

trebuie utilizat pentru toate îmbinările pretensionate rezistente la alunecare şi pentru toate
celelalte îmbinări pretensionate, în afara cazului când se specifică un nivel mai scăzut al
pretensionării.
În cazul specificării unui nivel mai scăzut al pretensionării, metoda de strângere,
parametrii strângerii şi cerinţele cu privire la verificare trebuie de asemenea, specificate.
Pretensionarea se poate utiliza pentru rezistenţa la alunecare, pentru îmbinări
antiseismice, pentru rezistenţă la oboseală, pentru a servi executării lucrării, sau ca o
măsură cu privire la calitate (de exemplu pentru durabilitate).
În Tabelul 6.2 sunt date valorile forţelor de pretensionare Fp c [kN], pentru cele două
grupe uzuale de şuruburi de înaltă rezistenţă.

Tabelul 6.2
Grupa Diametrul exterior al şurubului [mm)
şurubului 12 16 20 22 24 27 30 38
8.8 47 88 137 170 198 257 314 458
10.9 59 110 172 212 247 321 393 572

Între efortul de întindere Fp.c şi momentul de strângere Mt există relaţia:

M1 = k · d · Fpc (coeficientul k se poate lua aproximativ 0.2). (6.13)

Tabelul 6.3

Nr. Diametrul
crt. nominal
M1 M2
În conformitate cu prevederile din 1 M12 6 13
C 133-82 "Instrucţiunile tehnice privind 2 (M14) 10 20
Îmbinarea elementelor de construcţii 3 M16 15 32
metalice cu şuruburi de Înaltă rezistenţă 4 (M18) 20 42
pretensionate", strângerea şuruburilor IP se 5 M20 30 60
va face în doua faze . 6 (M22) 45 90
În tabelul 6.3 sunt prezentate valorile 7 M24 55 110
momentelor de strângere pentru cele două 8 M27 80 160
etape, în cazul şuruburilor grupa 10.9.
9 (M30) 110 220
M1 - Momentul iniţial de strângere (cca. 50%
din momentul capabil de strângere), în [daN·m)
M2 - Momentul final de strângere, în [daN·m]

154
 Conform C133/82, verificarea momentului de strângere se face pe cel puţin un
şurub din fiecare zonă caracteristică a îmbinării.
În cazul în care valorile momentelor de strângere efectiv realizate la controlul
pretensionării şuruburilor se abat de la valorile normate, se va verifica în continuare un un
număr dublu de şuruburi de înaltă rezistenţă alese în acelaşi mod ca la prima verificare.
După efectuarea strângerii şurburilor de înaltă rezistenţă pretensionate suprafeţele
expuse mediului sunt protejate împotriva coroziunii prin grunduire şi vopsire la fel ca
întreaga confecţie metalică.
Controlul execuţiei îmbinărilor cu şuruburi de înaltă rezistenţă se face pe parcurs,
începând de la operaţia de curăţire a pieselor, asamblare, strângere până la strângerea
definitivă. Alte metode de strângere (de exemplu, pretensionarea axială cu dispozitive
hidraulice sau tensionarea cu examinare cu ultrasunete) trebuie calibrate conform
recomandărilor producătorului de echipament.
Având în vedere faptul că prin tratarea suprafeţelor de contact ale pieselor prin
sablare, aceste suprafeţe devin sensibile la coroziune, se vor lua măsuri pentru a
împiedica pătrunderea factorilor corosivi la aceste suprafeţe.

6.4. ÎMBINAREA BARELOR SOLICITATE AXIAL

Barele grinzilor cu zăbrele

În figura 6.32 [4] este prezentată îmbinarea de montaj cu SIRP a unei tălpi
superioare, a unei grinzi cu zăbrele, secţiunea barei fiind realizată ca şi cheson deschis la
partea inferioară , alcătuit sudat.

A Bi Vedere A-A
--1 ~B

l.c
Fig. 6.32. Îmbinarea
C-C de montaj cu SIRP a
Vedere B-8 tălpii superioare

155
 În figura 6.33 este prezentată îmbinarea de montaj cu SIRP a unei tălpi inferioare, a
unei grinzi cu zăbrele, secţiunea barei fiind realizată de asemenea ca şi cheson deschis la
partea inferioară, alcătuit sudat [4].

Vedere A-A
r
iB
- &23

Vedere BmB
t l'___,
f ~=i
·f,- '
-i;!fr. 1':

Fig. 6.33. Îmbinarea de montaj cu SIRP a tălpii inferioare

În figura 6.34 [4] este prezentată înnădirea unei tălpi inferioare. Aceasta se
realizează în apropierea unui guseu de nod, prin întreruperea , în aceeaşi secţiune, a
tuturor elementelor componente ale barei.

Înnădirea elementelor secţiunii se face cu eclise de acoperire amplasate pe ambele

fete ale fiecărui element al sectiunii; în acest fel , elementele de îmbinare lucrează la dublă
' '
forfecare.
Compensarea pierderilor de secţiune la elementele componente ale barei se
realizează cu compensatori de grosime; în consecinţă, lăţimea ecliselor este egală cu cea
a elementelor de bază întrerupte.

Grosimea lor se stabileşte din condiţia: 2A e > 1.2 Ab.

Pentru realizarea îmbinării, în faţa inferioară se practică un gol de acces de

dimensiuni suficient de mari pentru introducerea mijloacelor de eclisare.
Eclisele corespunzătoare vor avea la rândul lor prevăzute goluri. În final , pentru
asigurarea etanşeităţii casetelor, acestea se închid cu două diafragme de etanşare
transversale, sudate pe cele patru laturi cu cusături mici de colţ. Golul de acces se închide
cu un capac cu garnituri etanşe, prins cu şuruburi .

156

I
 c f i\ c- c

al

D- D el
VEDEH EA

b)

p=====:~::'::::':!:~::=::'.'===~~~~~=====:;;;:x::='='=!:=:~ e)
PREZON ,CAPAC
SECTIUf\lEA 8- 8 PREZOANE
/7 "' '

,~ ..........,........._7
... ~~ (20
c)
[·~-\! .,- -iÎ
~ * ' ,,.. \; '* """- *

Fig. 6.34. Înnădirea unei secţiuni casetate Închise

Compensatori de pierdere de secţiune

În cazul prinderii barelor în noduri cu nituri sau şuruburi se produce slăbi rea
secţiuniibarei în zona de prindere datorită găurilor care trebuie practicate.
Pentru ca bara să aibă aria netă egală cu aria din restul lungimii ei, în dreptul
îmbinărilor se realizează "compensatori de pierdere a secţiunii".
Compensarea sectiunii, constă în înlocuirea elementelor curente ale barelor cu
altele mai groase sau mai late, sau cu ajutorul unor elemente suprapuse, astfel încât aria
netă a sectiunii în dreptul slăbirilor să fie cel putin egală cu aria brută a sectiunii curente.
În figurile următoare [4] se prezintă sol~ţii se rezolvare a prinderii barelor în noduri
cu compensatori de pierdere de secţiune.

y
Al BI
A-A B-B

h„,

Al
s
1' 5
BI
h12
J If"I}
·· · - - 1
I- -1 t, ~ - tt2
Fig. 6.35. Compensator realizat prin
mărirea grosimii platbande/or
(varianta I)
r-------.-1rrr-~- - - - - - -, I
- ~:=+=;;,=l
i--------Ll.U.:...--1..~ ~ _+ __1:..J
}biI
- --- _J

157
 ~ --- --1
-- - - - - - 1 Fig. 6.36. Compensator realizat
L
1---
----
----
----
- -~~=+=~=: 1I}b prin mărirea grosimii
platbandelor (varianta li)
,___ _...............~ +_____
-t + + J

_ _j

·:=<
Jr========:===x=~1
!
8

___ r_u_n~u_J_,
1:,:::u:v:,m:i:::,,:.::·:
Al al
I I l
'+A-A }
~ I
8

b2
8

Fig. 6.37. Compensator realizat

prin mărirea lăţimii platbandelor

A-A
3 3

Fig. 6.38. Compensator

cu eclise de adaos

---i

Observaţie: Problema compensării pierderii de secţiune se pune în cazul barelor solicitate la eforturi de
întindere. în cazul barelor comprimate unde dimensionarea s-a făcut îndeosebi din condiţia
de stabilitate, capacitatea portantă a barei nu se reduce prin găurile practicate la capete.

158
 6.5. ÎMBINAREA GRINZILOR CU INIMĂ PLINĂ
Aspecte generale
Grinzile cu inimă plină au dimensiuni în sectiunea transversală care, în general, nu
depăşesc gabaritul de transport pe cale ferată. Î~ ceea ce priveşte lungimea, aceasta
poate depăşi posibilităţile de transport (cazul grinzilor principale), fapt care impune
împărţirea grinzii în tronsoane care să se înscrie în gabaritele de transport pe cale ferată
sau şosea. Alte cauze care pot impune împărţirea grinzii în tronsoane sunt capacitatea
mijloacelor de ridicat şi de manipulat, spaţiul disponibil pentru manipulare , condiţii
tehnologice etc.
De asemenea în cazul în care grinda sau tronsonul are dimensiuni mai mari decât
produsele laminate din care se alcătuiesc , se impune realizarea unor îmbinări de atelier pe
lungimea acestora , care trebuie proiectate şi realizate corespunzător .
Prin urmare, după locul unde se execută, se disting două tipuri de îmbinări:
îmbinări de şantier sau de montaj, prin care se îmbină tronsoanele între ele,
adică toate elementele componente ale grinzii;
îmbinări de uzină sau atelier, prin care pe secţiunea transversală se îmbină
unele elemente ale grinzii.
La stabilirea poziţiei îmbinărilor trebuie avute în vedere următoarele considerente:
• numărul îmbinărilor să fie minim, pentru a evita consumul suplimentar de
material şi manoperă pentru realizarea acestora ;
• dacă elementul se realizează din mai multe tronsoane, acestea trebuie să fie cât
mai multe identice, pentru a simplifica construcţia şi montajul;
• îmbinările de atelier se vor stabili funcţie de lungimile reale de livrare a
sortimentelor de laminate (acestea diferă de la un laminat la altul, sau în cadrul
aceluiaşi produs sunt funcţie de mărimea secţiunii);
• îmbinările se vor plasa în zone cu solici tări cât mai reduse, având în vedere
faptul că ele conduc în general la o reducere a secţiunii active, de care trebuie
să se tină seama.
'
Pe lângă respectarea acestor principii, trebuie avute în vedere următoare condiţii:
• conditia capacitătii portante: în zona îmbinării elementul să prezinte cel puţin
capacitatea portantă ca şi restul barei;
• conditia de simetrie a elementelor de îmbinare: centrul de greutate al
elementelor de îmbinare să coincidă sau să fie cât mai apropiat cu cel al grinzii ;
• în cazul îmbinărilor de şantier , toate părţile componente ale sectiunii trebuie
acoperite cu eclise, astfel încât să se asigure o trecere cât mai directă a
eforturilor de la un tronson la celălalt;
• conditia constructivă şi economică: îmbinările să fie cât mai simple din punct de
vedere constructiv, uşor de realizat, să fie cât mai scurte.

Îmbinarea cu şuruburi a grinzilor alcătuite sudat

Pentru adaptarea secţiunii grinzii la variaţia momentului încovoietor se determină

mai întâi înfăşurătoarea momentelor maxime.
Aşa cum s-a arătat în cazul îmb i nării grinzilor nituite, pentru cazul grinzilor simplu
rezemate se admite că înfăşurătoarea momentelor maxime are un palier central de 0.12· L
şi două ramuri parabolice de câte 0.44· L.

159

I
 Rezultă punctul teoretic de variaţie a secţiunii grinzii, în care momentul încovoietor
are valoarea Mx:

X= 0.44·L·(1- ~1- Mmax

M, J = 0.44·L·(1- ~J
-w;:;;;
~
1 (6.13)

în care:
x - distanţade la reazem la punctul teoretic de schimbare a secţiunii;
Wx- modulul de rezistenţă al secţiunii reduse.
Secţiunile grinzilor cu inimă plină alcătuite sudat fiind mult mai simple în comparaţie
cu a celor asamblate nituit, rezolvarea îmbinărilor se realizează de asemenea mai simplu.
Îmbinările şuruburi sunt utilizate pentru îmbinările de montaj, unde nu se poate
conta pe o calitate corespunzătoare a sudurii (în cazul în care ar fi utilizată ca mijloc de
îmbinare), iar îmbinările sudate sunt utilizate pentru îmbinările de atelier (uzină) .
În figura 6.39 este prezentată o îmbinare cu şuruburi a unei grinzi alcătuite sudat.
1 1-1
I--i

Fig. 6.39. Îmbinare

cu şuruburi

r,--

6.6. ÎMBINAREA STRUCTURILOR

COMPUSE OTEL-BETON
'
În figurile următoare sunt prezentate soluţii de principiu şi detalii pentru îmbinarea
elementelor şi structurilor compuse oţel-beton.

I I
• ~J • ' c .I. -
„ . - .~~ ·. . "' . - . I 1„ . -. „·
' • I° I ' • ~ .•- I. I . ' . ~ .

' I

a) b)

Fig. 6.40. a) - Detaliu rezemare grindă compusă; b) Rezemare grindă-stâlp cu placă scaun

160

I
 a)

b)

-·-- - ~ --- --· - ----- -· - - - - - - - -· T""

Fig. 6.41. Planşee compuse oţel-beton

1-1 1-1

alls r ~11BJ~J
Fig. 6.42. Îmbinare stâlp compus - grinzi metalice

161

I
 Îmbinări cu şuruburi

162