MIHAI BOGDAN CURELEA FLORIN IONESCU PETRU ȘTEȚCU

GHID ANTICORUPȚIE

EDITURA CONCORDIA
2022

1
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Manual de prevenire a consumului de droguri și alte dependențe/Mihai
Bogdan Curelea, Florin Ionescu, Petru Ștețcu - Turnu: Concordia, 2022
Conține bibliografie
ISBN: 978-606-627-192-9

Editura Concordia Arad

Tel/Fax: 0257-533143; Mobil: 0743-881063
e-mail: office@edituraconcordia.ro; stetcupetru@yahoo.com
web: www. edituraconcordia.ro
Editură înregistrată la Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din
Învăţământul Superior
Editor: Petru Şteţcu
Tipărit la: Tipo STAMPA S.R.L. Arad
Tel.: 0257-349004; Mobil 0743-258782
e-mail: stampasrl@yahoo.com

Concepere și culegere: Mihai Bogdan Curelea, Florin Ionescu, Petru Ștețcu

Procesare computerizată: Petru Ștețcu, Dănuț Iva
Corectură: Mihai, Bogdan Curelea, Petru Ștețcu
Machetare: Petru Ștețcu
Coperta: Claudia Rațiu

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorilor. Reproducerea, fie şi

parţială şi pe orice suport, este interzisă fără acordul prealabil al editorului,
fiind supusă prevederilor legii drepturilor de autor.

2
 CUPRINS

CAPITOLUL I DESPRE CORUPȚIE...................................................9

Secțiunea 1 Definiția corupției.........................................................9
Secțiunea 1 Niveluri de corupție....................................................10
1.1. Introducere................................................................................10
1.1.1. Corupția administrativă............................................................11
1.1.2. Corupția politică.......................................................................13
1.1.3. Corupția economică.................................................................14
1.1.4. Corupția în justiție....................................................................16
1.2. Marea şi mica corupţie.............................................................17
1.2.1. Marea corupție.........................................................................17
1.2.2. Mica corupție...........................................................................17
1.3. Corupția sistemică şi cea sporadică.......................................20
1.3.1. Corupție sistemică..................................................................20
1.3.2. Corupția sporadică...................................................................21
1.4. Corupţia funcţională şi cea disfuncţională............................21
1.5. Corupţia în sectorul public şi cea în sectorul privat.............21
1.6. Corupţia activă şi cea pasivă...................................................22
1.7. Corupţia neagră, cenuşie şi albă.............................................22
Secțiunea a 2-a Corupția din diferite sectoare..............................23
2.1. Corupția în guvern și sectorul public.....................................23
2.2. Corupția în politică...................................................................23
2.3. Corupția în poliție.....................................................................23
2.4. Corupția în justiție....................................................................24
2.5. Corupția din sistemul educațional..........................................24
2.6. Corupția în sindicate................................................................25
2.7. Corupția în religie.....................................................................25
Secțiunea a 3-a Formele de corupție.............................................26
3.1. Introducere................................................................................26
3.2. Darea și luarea de mită.............................................................28
3.3. Traficul de influență..................................................................29
3.4. Abuzul în serviciu.....................................................................30
3.5. Conflictul de interese...............................................................30
3.6. Protecționismul.........................................................................31
3
3.7. Primirea de cadouri..................................................................32
3.8. Ungerea.....................................................................................32
3.9. Folosirea informaţiilor confidenţiale.......................................32
3.10. Comision reciproc (kickbacks)..............................................32
3.11. Delapidare, furt și fraudă.......................................................32
3.12. Extorcare și șantaj..................................................................33
3.13. Favoritism, nepotism și clientelism......................................33
3.14. Networking în afaceri.............................................................34
Secțiunea a 4-a Mijloace de corupere............................................35
Secțiunea a 5-a Modalităţi de corupere.........................................36
Secțiunea a 6-a Scopul coruperii...................................................37
Secțiunea a 7-a Cauze ale corupției..............................................38
7.1. Deficitul de informații...............................................................38
7.2. Ineficiențe ale guvernului.........................................................38
7.3. Ineficiențe economice..............................................................40
7.4. Condiții sociale.........................................................................41
7.5. Mass-Media...............................................................................41
7.6. Mărimea sectorului public.......................................................42
Secțiunea a 8-a Măsuri pentru limitarea fenomenului..................43
Secțiunea a 9-a Efectele corupției..................................................45
9.1. Introducere................................................................................45
9.2. Efectele corupției pentru public şi societate în general.......45
9.3. Efectele corupției pentru sistemul juridic..............................47
9.4. Efectele corupției pentru personalul din justiţie...................47
CAPITOLUL II CORUPȚIA ÎN ROMÂNIA.........................................49
Secțiunea 1 Istoria corupţiei la români..........................................49
Secțiunea a 2-a Cauzele corupției în România.............................54
2.1. Introducere................................................................................54
2.2. Clasificarea cauzelor generale ale corupției, percepute de
români...............................................................................................57
2.3. Factori generatori de corupție.................................................58
2.3.1. Factori cu rol determinant în fenomenul de corupție..............58
2.3.2. Factori cu caracter agravant în amplificarea corupției............60
2.3.3. Factori generali și specifici care influențează sau determină
fenomenul de corupție.......................................................................60
4
Secțiunea a 3-a Efectele corupției în România.............................61
3.1. Introducere................................................................................61
3.2. Clasificarea efectelor corupției în România...........................63
3.3. Percepția efectelor corupției...................................................65
Secțiunea a 4-a Consecințele corupției în România.....................65
4.1. Introducere................................................................................65
4.2. Consecințe asupra vieții personale și familiale.....................66
4.3. Consecințe asupra vieții profesionale....................................69
4.4. Consecințe privind societatea și comunitatea.......................69
4.5. Percepția consecințelor corupției...........................................73
4.6. Concluzii....................................................................................74
CAPITOLUL III PREVENIREA ȘI COMBATEREA CORUPȚIEI.....77
Secțiunea 1 Prevenirea și combaterea corupției la nivel
european...........................................................................................77
1.1. Introducere................................................................................77
1.2. Principalele provocări..............................................................82
1.2.1. Măsurarea corupției.................................................................82
1.2.2. Prevenirea corupției.................................................................85
1.2.3. Asigurarea unui răspuns eficient la corupție prin intermediul
dreptului penal...................................................................................85
1.2.4. Sectoare de politică selectate..................................................86
1.3. Pârghii pentru depășirea provocărilor....................................88
1.3.1. Utilizarea politicilor de prevenire..............................................89
1.3.2. Mecanisme externe și interne riguroase de verificare
administrativă.....................................................................................91
1.3.3. Declararea averilor și a intereselor..........................................91
1.3.4. Abordarea conflictelor de interese...........................................92
1.3.5. Protejarea eficientă a denunțătorilor........................................93
1.3.6. Investigarea, urmărirea penală și sancționarea corupției........94
1.4. Examinarea comparativă a stadiului actual al politicilor......95
1.4.1. Promovarea activă a integrității sectorului public în Țările de
Jos.....................................................................................................96
1.4.2. Sistemul de declarare a averii și a intereselor din România....96
1.4.3. Protejarea denunțătorilor în Irlanda și în Regatul Unit.............96

5
1.4.4. Transparența și utilizarea datelor deschise și a achizițiilor
electronice pentru prevenirea și identificarea corupției în Croația,
Estonia, Portugalia și Slovenia..........................................................97
1.4.5. Urmărirea penală a dării de mită la nivel transnațional în
Regatul Unit.......................................................................................98
1.5. Instrumente de prevenire și combatere a infracțiunilor de
corupție.............................................................................................96
1.6. Principii directoare pentru lupta împotriva corupţiei..........106
Secțiunea a 2-a Prevenirea și combaterea corupției în
România..........................................................................................109
2.1. Introducere..............................................................................109
2.1.1. Obiectivele specifice..............................................................111
2.1.2. Cercetarea fenomenului corupției..........................................116
2.2. Controlul corupției prin crearea unui sistem eficient de
prevenire a acesteia......................................................................117
2.2.1. Reformă instituţională............................................................117
2.2.2. Crearea unui sector privat competitiv....................................125
2.2.3. Reforma legislativă................................................................126
2.2.4. Cooperarea instituțiilor statului cu societatea civilă...............127
2.3. Mecanisme de prevenire și combatere a corupției..............128
2.4. Combaterea corupției.............................................................135
2.4.1. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu.......................................137
2.5. Instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii
corupției..........................................................................................145
2.5.1. Instituii anticorupție naționale................................................146
CAPITOLUL IV MANAGEMENTUL RISCURILOR DE CORUPȚIE
DIN CADRUL INSTITUȚIILOR PUBLICE.......................................161
Secțiunea 1 Introducere................................................................161
Secţiunea a 2-a identificarea şi descrierea riscurilor de
corupţie………………………………………………………………....166
Secţiunea a 3-a Evaluarea riscurilor de corupţie………………..170
Secţiunea a 4-a Determinarea şi implementarea măsurilor de
prevenire/control al riscurilor de corupţie………………………..172
Secţiunea a 5-a Monitorizarea şi revizuirea riscurilor de
corupţie………………………………………………………………….174
6
Secţiunea a 6-a Reevaluarea riscurilor de corupţie………….…175
Secțiunea a 7-a Concluzii finale………………………………..…..177
CAPITOLUL V CODUL DE CONDUITĂ ANTICORUPȚIE………..179
Secțiunea 1 Introducere................................................................179
Secțiunea a 2-a Aplicarea codului, cunoaștere și cooperare....180
Secțiunea a 3-a Prevenirea și interzicerea corupției active și a
comportamentelor similare...........................................................180
3.1. Corupția activă și comportamente similare.........................180
3.2. Selecția furnizorilor................................................................181
3.3. Activități și contribuții politice..............................................181
3.4. Cadourile și invitațile oferite terților (clienți, furnizori,
parteneri, autorități publice sau private).....................................181
Secțiunea a 4-a Prevenirea și interzicerea corupției pasive și
conflictele de interese...................................................................182
4.1. Corupția pasivă.......................................................................182
4.2. Conflictele de interese...........................................................182
4.3. Primirea de beneficii (cadouri sau invitații).........................183
Secțiunea a 5-a Alte situații de risc supuse unor reguli
particulare......................................................................................184
5.1. Sponsorizare și mecenat.......................................................184
5.2. Reprezentarea intereselor (lobby-ul)....................................185
5.3. Intermediari, furnizori și parteneri........................................186
5.4. Reguli privind controlul contabil și financiar.......................187
Secțiunea a 6-a Alerte de etică.....................................................188
CAPITOLUL VI SFATURI ANTICORUPȚIE...................................189
Secțiunea 1 Introducere................................................................189
Secțiunea a 2-a Sfaturi anticorupție de la FBI.............................190
Secțiunea a 3-a Sfaturi anticorupție pentru cetățeni..................192
3.1. Modalităţi de apărare de funcţionarul corupt.......................192
3.1.1. Curmarea intenţiei funcţionarului de a cere mită...................192
3.1.2. Adresarea după ajutor la organele de drept în cazul în care
funcţionarul pretinde mită ori pune cetăţeanul în situaţia de a da
mită..................................................................................................193
3.2. Modalităţi de antrenare a cetăţeanului în demascarea
funcţionarului care săvârşeşte acte de corupţie........................199
7
3.2.1. Întreprinderea anumitor acţiuni până la înştiinţarea organelor
de drept............................................................................................199
3.3. Înştiinţarea organelor de drept..............................................201
3.4. Protejarea persoanei în caz de corupţie...............................203
3.5. Accesul la informaţie..............................................................207
ANEXA 1 LEGISLAȚIE………………………………………………..211
Legea nr. 364 din 15 septembrie 2004 privind organizarea si
functionarea politiei judiciare.......................................................211
Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie................................................215
Ordonanța de Urgență nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul
National Anticoruptie....................................................................223
BIBLIOGRAFIE...............................................................................235

8
 CAPITOLUL I

DESPRE CORUPȚIE

Secțiunea 1 Definiția corupției

Corupție se numește un abuz, activ sau pasiv, al funcționarilor

publici (fie numiți fie aleși), în scopul obținerii de avantaje financiare
private sau de alte beneficii.
Corupția reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul
satisfacerii unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial,
corupția este foarte frecvent întâlnită în societate și este deosebit de
gravă deoarece favorizează interesele unor particulari, mai ales în
aria economică, afectând interesele colective prin: însușirea,
deturnarea și folosirea resurselor publice în interes personal,
ocuparea unor funcții publice prin relații preferențiale, încheierea
unor tranzacții prin eludarea normelor morale și legale.
Corupția vizează un ansamblu de activități imorale, ilicite,
ilegale realizate nu numai de indivizi cu funcții de conducere sau care
exercită un rol public, ci și de diverse grupuri și organizații, publice
sau private, în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale
sau unui statut social superior prin utilizarea unor forme
de constrângere, șantaj, înșelăciune, mituire, cumpărare, intimidare.
Printre cauzele care favorizează apariția corupției se regăsesc
și: slăbirea autorității statului datorită ineficienței instituțiilor acestuia,
degradarea nivelului de trai al indivizilor, lipsa unor valori sociale
însoțită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme
la nivelul instituțional și legislativ care să fie în concordanță cu
condițiile socio-economice.
O inscripție romană descifrată recent de arheologi în Bulgaria
pare primul certificat oficial al corupției. E vorba de un mesaj trimis pe
la 190 de împăratul Septimius Severus unei colonii romane de la
Dunăre. Împăratul mulţumeşte pentru o donație de 700 de mii de
dinari. O sumă uriașă întâmpinată de arheologi cu un strigăt unanim:
corupţie! Și încă imperială!
9
 Adevărat, banii au cumpărat favoruri imperiale, dar povestea
nu se oprește aici. Banii au fost plătiţi împăratului de un oraș care a
încercat să îl răstoarne prin forță, susținând un alt pretendent la tron.
Banii au fost puși să șteargă păcate și să oprească justiția. Morala
acestei descoperiri neașteptate spune că etichetele înșală. Așa cum
n-a fost istoria luptei de clasă, istoria nu e nici istoria luptei anti-
corupție. În plus, uneori, corupția e exact ce pare, dar pe dos.

Secțiunea 1 Niveluri de corupție

1.1. Introducere
Corupția poate avea loc la diferite scări. Există corupție care
apare ca mici favoruri între un număr mic de persoane (mica
corupție), corupția care afectează guvernul la scară largă (marea
corupție), cât și corupția care face parte din structura de zi cu zi a
societății (corupția sistemică), inclusiv corupția care permite existenta
unor rețele de crimă organizată.
În funcţie de amploarea faptelor de corupţie, în literatura de
specialitate, dar și în documentele naționale privind combaterea și
prevenirea corupției întâlnim o divizare a acestei în „corupţie mare” şi
„corupţie mică”. Corupţia mare este asociată atât funcţiilor de nivel
înalt şi factorilor de decizie majoră, cât şi formelor grave de fraude,
extorcări de fonduri, mergând până la criminalitatea organizată.
Corupţia mică are cel mai puternic impact pentru percepţia publică,
deoarece este cea mai răspândită formă de corupție manifestată prin
luarea de mită de funcționarii publici din diferite domenii, cum ar fi
învățământul, instituțiile medicale, poliție etc.
În legislaţia anticorupţie din România, distincţia dintre cele
două niveluri ale corupţiei are la bază un sistem complex de factori
constând în calitatea persoanei vizate, valoarea sumei sau bunului
care formează obiectul infracţiunii de corupţie şi cuantumul pagubei
materiale cauzate prin infracţiunea respectivă.
Atât în România, cât și în alte țări, corupția s-a răspândit în
toate domeniile și în toate ramurile activității. În funcţie de domeniul

10
de activitate se face distincţie între corupţia administrativă, corupţia
politică, corupţia economică și corupția din justiţie.
1.1.1. Corupția administrativă
Corupţia administrativă - priveşte activitatea administraţiei
publice centrale şi locale, autorităţilor vamale, sănătate şi asistenţă
socială, cultură şi învăţământ, instituţiilor din domeniul apărării, ordinii
publice şi siguranţei naţionale. Corupţia administrativă se referă la
mita plătită în schimbul câştigării unor licenţe, uşurării procedurilor
vamale, câştigării contractelor de achiziţii publice sau pentru
acordarea priorităţii la prestarea unei întregi varietăţi de alte servicii
guvernamentale. La rădăcina acestui tip de corupţie stă puterea pe
care o au aceste persoane publice de a acorda scutiri preferenţiale,
de a stabili ordinea priorităţilor în furnizarea serviciilor publice sau de
a aplica în mod discriminatoriu norme şi alte reglementări.
În cazul acestor delicte, persoanele care îndeplinesc funcţii
publice primesc diferite avantaje materiale, ori acceptă tacit sau
expres, direct sau indirect, promisiunea unor avantaje materiale sau
morale, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea condiţionată a obligaţiilor
legale sau ca urmare a exercitării unor influenţe.
Prin corupția serviciilor publice se înțelege devierea sistematică
de la principiile de imparţialitate şi echitate care trebuie să stea la
baza funcţionării administraţiei publice şi care presupune că bunurile
publice să fie distribuite în mod universal, echitabil şi substituirea lor
cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a
unei părţi disproporţionate a bunurilor publice în raport cu contribuţia
lor. Încercând a identifica factorii generali cu impact negativ care
generează corupția în administrația publică vom menționa:
- persistența mentalităților conservatoare atât la nivelul
autoritarilor publice, cât și al societății în ansamblul ei;
- personalul autorităților publice, provenind, în mare parte, din
structurile fostului regim, a continuat și mai continua încă să
acționeze într-o maniera discreționară, specifică unui regim
dictatorial;
- la nivel social, este, destul de puternic, înrădăcinată
obișnuința de a se aștepta directive de la organele statului, acestuia
11
revenindu-i, potrivit unei asemenea mentalități, sarcina de a rezolva
toate problemele.
În corupția administrativă există sectoare vulnerabile:
În administrația publică locală, avem următorii factori de risc:
• repartizarea locuinţelor;
• aplicarea legilor fondului funciar şi a retrocedării imobilelor;
• eliberarea de autorizaţii şi certificate;
• contracte de concesionare, asociere şi închiriere;
• contracte de achiziţii publice de lucrări, bunuri şi servicii;
• gestionarea patrimoniului public;
• transferul de patrimoniu între instituţii publice;
• valorificarea bunurilor patrimoniale ale instituţiilor publice
aflate în exces;
• acordarea de ajutoare în caz de dezastre şi acordarea de
facilităţi populaţiei în diverse domenii (încălzire, agricultură, ajutoare
sociale sau de urgenţă);
• înmatriculări autoturisme;
• eliberarea permiselor de conducere auto;
• selectarea/promovarea personalului.
În cadrul autorităților centrale ale administrației publice avem
următorii factori de risc:
• privatizări;
• achiziţii publice;
• acordarea de licenţe;
• contingentări;
• autorizaţii;
• scutiri şi eşalonări de taxe şi impozite;
• valorificarea controalelor.
În autoritățile vamale avem următorii factori de risc:
• control vamal;
• evaziune fiscală;
• contrabandă.
În apărare, ordine și siguranță avem următorii factori de risc:
• trafic de influenţă;

12
 • avansări în grad şi în funcţie în mod preferenţial sau pe alte
criterii, altele decât cel al competenţei;
• activitatea de cercetare penală.
În cultură și învățământ avem următorii factori de risc:
• preluarea de spaţii;
• proliferarea instituţiilor de învăţământ superior particulare
grefate pe societăţi comerciale;
• neplata taxelor şi impozitelor;
• promovarea examenelor de bacalaureat şi de licenţă în mod
fraudulos;
• repartizarea burselor în mod preferenţial;
• primirea unor foloase necuvenite.
În sănătate și asistență socială avem următorii factori de risc:
• neplata contribuţiei de asigurări sociale;
• folosirea acestor fonduri în alte scopuri;
• achiziţionarea (importul) de tehnică şi aparatură medicală şi
neutilizarea acestora;
• lipsa de medicamente şi a asistenţei medicale;
• proliferarea bolilor şi a accidentelor de muncă.
1.1.2. Corupția politică
Corupția politică - defineşte ansamblul de acte, fapte şi
comportamente care deviază moral şi ilegal de la îndatoririle oficiale
ale exercitării unui rol public de către anumite persoane sau care
transgresează normele privind interdicţia exercitării anumitor forme
de influenţă politică în scopul obţinerii unor avantaje personale. Spre
deosebire de corupția administrativă, susține Igor Munteanu, corupția
politică ar putea fi denumită drept un sistem care favorizează
cumpărarea loialității politice sau administrative prin mijloace ilicite,
furnizate prin intermediul unor relații de autoritate.
Corupţia politică este legată în special de activitatea
parlamentară şi a partidelor politice, aici incluzându-se: efectele
negative ale imunităţii parlamentare, influenţarea iniţiativelor
legislative, finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. În
cazul unei campanii electorale lipsite de corupție cetățenii fac
alegerea între programele partidelor politice și candidații care, după
13
părerea lor, le-ar satisface mai deplin interesele, servind, totodată,
scopurilor dezvoltării statului. Dar în caz de corupție, de folosire a
fondurilor secrete de mituire a alegătorilor, susține cu bună dreptate
Valeriu Pascaru, partidele politice și candidații ajung la putere nu
datorită propunerii unor platforme acceptabile pentru majoritatea
populației, ci în urma coruperii electoratului. Acest fapt antrenează
distrugerea principiilor democrației, căci are loc nu concurența
programelor politico-sociale, ci concurența surselor.
În cadrul corupției politice se includ:
- activitățile de finanţare şi subvenţionare ilegală a campaniilor
electorale;
- cumpărarea voturilor cu ocazia alegerilor;
- promovarea preferenţială în funcţii guvernamentale pe criterii
politice;
- acţiuni ilicite de înființare a unor partide, de alegere şi
realegere a anumitor candidaţi.
În corupția politică există sectoare vulnerabile, unde avem
următorii factori de risc:
În parlament avem următorii factori de risc:
• efectele imunităţilor parlamentare;
• activităţile de lobby;
• interese de grup sau clientelare care pot influenţa iniţiativele
legislative.
La partide politice avem următorii factori de risc:
• finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale;
• formele de control asupra surselor de finanţare a partidelor
politice şi a modului de cheltuire a resurselor.
1.1.3. Corupția economică
Corupţia economică - denumită şi criminalitatea economico-
financiară include actele şi faptele ilicite şi ilegale comise de indivizi,
asociaţii, societăţi sau organizaţii în legătură cu derularea unor
afaceri și tranzacții financiare, bancare, vamale, comerciale, prin
utilizarea înşelăciunii, fraudei, abuzului de încredere. În urma acestor
activităţi sunt prejudiciate interese economice colective sau

14
particulare (cazul tipic al delicvențelor de fraudă bancară, evaziune
fiscală, bancară, concurenţă şi reclamă neloială).
Corupţia economică, în cea mai simplă accepţie, poate fi
percepută ca totalitatea actelor de infracţionism care se derulează
sau care au loc în legătură cu efectuarea unor tranzacţii sau afaceri.
În corupția economică există sectoare vulnerabile, unde avem
următorii factori de risc:
În sectorul financiar-bancar avem următorii factori de risc:
• acordarea ori facilitarea acordării unor credite în condiţii
nelegale;
• eşalonarea rambursării creditelor;
• emiterea de documente de plată fără a exista garanţia sau
acoperirea reală;
• acordarea de credite cu dobândă bonificată;
• executarea silită.
În metalurgie-siderurgie avem următorii factori de risc:
• creşterea artificială a preţurilor la utilaje şi materii prime
importate;
• scăderea preţurilor la produsele exportate;
• casări nejustificate;
• licitaţii pentru vânzarea, achiziţia şi concesionarea lucrărilor
de investiţii;
• privatizări;
• verigile intermediare şi firmele căpuşă.
În sectorul petrolier avem următorii factori de risc:
• dirijarea unor contracte economice de la firme de prestigiu
către societăţi private conduse de foştii salariaţi ai firmei sau rude ale
conducerii firmei;
• neîncasarea de la agenţii economici a contravalorii produselor
vândute;
• schimbarea destinaţiei fondurilor alocate de stat pentru
importul de ţiţei;
• neurmărirea executării întocmai şi la timp a contractelor
economice.
În agricultură și silvicultură avem următorii factori de risc:
15
 • concesionări, vânzări, asocieri;
• privatizarea;
• regimul subvenţiilor;
• exploatarea masei lemnoase;
• importul de produse agricole cu scutiri de taxe.
1.1.4. Corupția în justiție
Corupția din justiție - Prin corupţia din justiție se înțelege orice
act de influenţare negativă a persoanelor care îşi desfăşoară
activitatea în sistemul juridic, prin care este afectată imparţialitatea
procedurilor judiciare în scopul de a obţine un beneficiu nelegitim de
către ele sau pentru părţi. Este de subliniat faptul că există două tipuri
de asemenea influenţe negative asupra justiţiei.
Primul tip priveşte influenţele nepotrivite prin care se afectează
independenţa justiţiei ca sistem şi/sau independenţa judecătorilor ca
indivizi - ne referim la factorii de presiune asupra justiţiei. Includem
aici, de exemplu, implicarea politicului în modalitatea de recrutare şi
numire a judecătorilor, afectarea negativă a salariului acestora,
influenţarea modului de repartizare a dosarelor ori de desemnare a
judecătorilor în complete. Combaterea lor se realizează prin garanţii
menite să protejeze independenţa funcţională a sistemului şi
independenţa individuală a judecătorilor (cum ar fi inamovibilitatea,
existenţa unui consiliu judiciar etc.), garanţii a căror analiză nu intră în
scopul prezentei lucrări.
Al doilea tip de influenţe nepotrivite asupra corectitudinii
procedurilor judiciare se referă la încălcarea conduitei etice de către
agenţii din sectorul juridic ori a cumpărării bunăvoinţei lor.
Din formele de corupție menționate în administrația publică se
desfășoară corupția administrativă deși are tangențe atât directe, cât
și indirecte cu corupția politică și cea economică, grație faptului că,
adeseori, subiecții formelor de corupție nominalizate sunt funcționarii
publici, persoanele cu funcții de răspundere, deținătorii de demnități
publice.
Cea mai periculoasă formă de corupție, bineînțeles este
corupția politică, deoarece în rezultatul acestea are loc degradarea
societății afectate.
16
 Cea mai răspândită formă a corupției o are corupția
administrativă.
Dependența și interdependența între toate formele de corupție.
Dacă elitele politice sunt percepute ca fiind corupte, omul
simplu nu poate să vadă de ce nu ar trebui să reproducă și el același
tip de comportament pentru a-și acumula bunuri, sau, eventual,
bogății prin mijloace mai puțin legale, pentru sine și pentru apropiații
săi.
Din acest motiv, corupția în ansamblul elitelor imprimă o
decădere dramatică asupra standardelor pe care publicul le
consideră drept rezonabile, forțând publicul să întreprindă acțiuni de
auto-protejare și auto-reținere în susținerea acestor elite.
În cadrul corupției în justiție, la autoritățile judecătorești avem
următorii factori de risc:
• trafic de influenţă;
• influenţarea cercetărilor penale;
• influenţarea deciziilor judiciare;
• executarea hotărârilor judecătoreşti.
În ceea ce priveşte tipurile de corupţie, sunt posibile mai multe
clasificări, care nu sunt în afara criticii tocmai datorită naturii
complexe a fenomenului de corupţie:
1.2. Marea şi mica corupţie
1.2.1. Marea corupție
Prin marea corupție se înțelege corupția la nivel înalt a unui
funcționar, demnitar etc. Acest gen de corupție are ca și caracteristică
principală efectul asupra întregului stat și a indivizilor care îl compun.
Urmările acestui gen de corupție se pot traduce în costuri directe sau
indirecte care vor fi suportate într-un final de toți contribuabilii.
Sistemul guvernamental din multe țări este împărțit în ramurile
legislative, executive și judecătorești în încercarea de a furniza
servicii independente care sunt mai puțin supuse marea corupție din
cauza independenței lor unul față de celălalt.
1.2.2. Mica corupție
Prin mica corupție se înțelege acel sector din corupție care nu
aduce atingere intereselor majorității indivizilor unui stat. În această
17
categorie poate fi inclusă corupția unui cadru medical, a unui
funcționar, etc care prin deciziile lor favorizează un individ sau grup
de indivizi în detrimentul altora, dar acest gen de nedreptate este
limitată în timp și spațiu.
Ne deranjează foarte tare corupția, dar mai bine de jumătate
dintre noi declarăm că nu avem nimic împotrivă să oferim un cadou,
să facem un favor pentru a obține un serviciu de la administraţia
publică. Cum se explică asta? Probabil prin faptul că atunci când
vorbim despre corupție ne gândim doar la politicieni, la marii oameni
de afaceri, la tunurile imobiliare. Nu și la plicurile pe care, uneori, unii
dintre noi le dau. În strategia națională anticorupție, sănătatea și
educația au fost adăugate ca domenii vulnerabile.
Tinerii români nu au cunoștințe clare despre ce înseamnă
corupția și nu fac diferența între corupția mică și corupția mare, dar
cei mei mulți dintre ei recunosc că au dat bani sau cadouri pentru a-și
rezolva mai repede anumite probleme.
Există trei criterii pentru a diferenţia marea corupţie de mica
corupţie:
a) Poziţia ierarhică pe care o ocupă făptuitorul
Mare corupţie este aşa-numita corupţie politică sau de nivel
înalt, care se întâlneşte la nivelul organelor de conducere ale statulu,
adică cele ce alcătuiesc politicile, strategiile, legile. Corupţia politică
acoperă o paletă largă de practici, de la finanţarea ilegală a partidelor
politice şi a campaniilor electorale, la cumpărare de voturi sau
traficarea influenţei de politicieni sau cei aleşi în funcţii publice.
Aceste persoane îşi pot utiliza poziţia oficială pentru a-şi îmbunătăţi
propria bunăstare (de exemplu, se emite un act normativ pentru
scutirea de taxe pe termen de 24 ore a importurilor unor anumite
bunuri de către anumite societăţi cu care politicienii sunt în relaţii sau
se manipulează procesele de privatizare; se falsifică acte normative
prin îndepărtarea sau adăugarea ilegală a unor texte), ori pentru a-şi
îmbunătăţi statutul sau propria putere (cumpărarea locului la alegeri,
cumpărare voturi). În legătură cu justiţia, corupţia politică se poate
manifesta prin manipularea modului de numire, promovare,

18
transferare, revocare a magistraţilor, în influenţarea salarizării
acestora şi în modul de repartizare a cauzelor către aceştia.
Mijlocul de garantare a protecţiei faţă de influenţa politicului în
scopul asigurării independenţei instituţionale a justiţiei este separarea
puterilor în stat şi autoguvernarea justiţiei, de regulă prin consilii
judiciare care să asigure gestionarea carierei magistraţilor şi prin
autonomia instanţelor care să asigure gestionarea propriilor probleme
administrative.
Mica corupţie este corupţia birocratică sau administrativă, care
se întâlneşte la nivelul administraţiei publice, datoare să aplice
politicile publice şi legile create de politicieni. Se întâlneşte zi de zi,
acolo unde cetăţeanul are contact direct cu oficialii, inclusiv cu cei din
justiţie. Acest tip de corupţie se produce cel mai des prin darea-luarea
de mită. Sumele variază, dar de regulă acestea sunt de o valoare
redusă. E specifică ţărilor aflate în tranziţie.
Legiuitorul român a considerat că o anumită calitate a
persoanelor din sistemul juridic atrage competenţa efectuării urmăririi
penale. Este vorba de preşedintele unei ţări, parlamentari, miniştri,
înalţi funcţionari (inclusiv din serviciile de siguranţă şi militare),
judecători. În unele opinii ar trebui incluse aici şi autorităţile locale:
prefect, primar, membrii în consiliile judeţene şi locale. În Algeria,
judecătorii prea independenţi sunt penalizaţi şi transferaţi în alte
localităţi. În Peru şi Sri Lanka, dosare au fost transferate la judecători
mai pliabili. Până în 2006, şeful justiţiei britanice era şi membru al
guvernului. În SUA, campaniile de alegere ale judecătorilor sunt
finanţate din surse private.
Rezoluţia privind starea financiară şi situaţia administrativă a
instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, supusă de CSM adoptării în
cadrul adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor de către
Direcţia Naţională Anticorupţie. Potrivit acestui criteriu, sunt cazuri de
mare corupţie, indiferent de valoarea sumei sau a bunului care
formează obiectul infracţiunii de corupţie, dacă aceasta implică:
judecătorii ICCJ şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi
procurori; membrii CSM; ofiţeri de poliţie; conducătorii autorităţilor şi
instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control
19
din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi
instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor
cu funcţii de control din cadrul acestora; avocaţii; comisarii Gărzii
Financiare; personalul vamal; persoanele care exercită funcţii
judiciare în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este
acceptată de România, precum şi funcţionarii de la grefele acestor
instanţe; lichidatorii judiciari; executorii Autorităţii pentru Valorificarea
Activelor Statului. Restul personalului va fi cercetat de unităţile
obişnuite de parchet.
b) Valoarea obiectului faptei de corupţie
Marea corupţie poate interveni, de exemplu, în domeniul
achiziţiilor publice, spre deosebire de mica corupţie întâlnită la vamă,
plata taxelor, obţinerea de autorizaţii, permise. Prin voinţa legiuitorului
nostru, dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul
infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a
10.000 de euro, competenţa urmăririi penale aparţine Direcţiei
Naţionale Anticorupţie (art. 13 alin. 1 pct. a O.U.G. nr. 43/2002).
c) Gradul de impact al faptei de corupţie
Cum ar fi contractarea ilicită a unei firme de iluminat poate
prejudicia toţi contribuabilii dintr-un oraş; sau individual, cum ar fi
şpaga de la ghişeu care nu afectează decât pe mituitor şi pe cei care
solicită eliberarea unei licenţe asemănătoare. Din acest punct de
vedere, infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (art. 13
alin. 11 O.U.G. nr. 43/2002).
1.3. Corupția sistemică şi cea sporadică
1.3.1. Corupție sistemică
Corupția sistemică (sau corupția endemică) este corupția pe
care se datorează în primul rând punctelor slabe ale unei organizații
sau a unui proces. Acesta poate fi în contrast cu funcționari sau
agenți care acționează corupt în mod individual în cadrul sistemului.
Factorii care încurajează corupția sistemică includ conflictele de
interese, puterile discreționare, puterile monopoliste, lipsa de
transparență, salariile mici și o cultură a impunității. Printre actele
specifice de corupție se numără luarea de mită, șantajul, și
20
deturnarea de fonduri, într-un sistem în care ,,corupția devine regula,
mai degrabă decât o excepție". Oamenii de știință disting între
corupția sistemică centralizată și descentralizată, în funcție de nivelul
din stat sau din guvern la care are loc actul de corupție; în unele țări
precum statele post-sovietice ambele tipuri au loc.
Corupţia sistemică (endemică) este corupţia care este parte
integrantă şi esenţială a sistemului economic, social şi politic. Practic,
majoritatea instituţiilor şi a activităţilor sunt folosite şi dominate de
indivizi şi grupuri de indivizi corupţi neexistând altă alternativă pentru
cetăţeni decât a accepta şi a se implica în aceste acte de corupţie.
Raportat la o singură instituţie, corupţia sistemică apare atunci când
întreaga organizaţie, cultura sau leadership-ul său îngăduie practici
corupte, închid ochii în faţa acestor acte şi chiar încurajează
asemenea comportamente inadecvate.
1.3.2. Corupția sporadică
Corupţia sporadică (ocazională) se petrece în mod neregulat,
ocazional, şi influenţează nu mecanismul, ci individul, afectând doar
morala celor implicaţi. În aceste cazuri, nu se poate vorbi de o reţea,
nici măcar la nivel teritorial.
1.4. Corupţia funcţională şi cea disfuncţională
Corupţia funcţională are ca scop facilitarea îndeplinirii legale a
unor acte, e comisă pentru a „unge” mecanismul birocraţiei, aşa cum
am arătat mai sus. Sumele vehiculate sunt mici. Este mai degrabă o
chestiune legată de cultură, societatea însăşi legitimând uneori astfel
de conduite. Corupţia disfuncţională este corupţia ce are ca efect
îngreunarea activităţilor. Foloasele oferite/primite în acest caz au o
valoare ridicată.
1.5. Corupţia în sectorul public şi cea în sectorul privat
Corupţia în sectorul public este cea care cuprinde:
- corupţia administrativă: priveşte activitatea administraţiei
publice locale şi centrale, autorităţile vamale, sănătatea şi asistenţa
socială, cultura şi învăţământul, instituţiile din domeniul apărării,
ordinii publice şi siguranţei naţionale;
- corupţia în justiţie: priveşte autorităţile judecătoreşti,
parchete şi instanţe;
21
 - corupţia economică: se întâlneşte în special în domeniul
financiar-bancar, în agricultură, silvicultură şi în unele ramuri ale
industriei, metalurgie-siderurgie, precum şi în prelucrarea şi
comercializarea petrolului;
- corupţia politică: este legată în special de activitatea
parlamentară şi a partidelor politice: efectele negative ale imunităţii
parlamentare, influenţarea iniţiativelor legislative, finanţare partidelor
politice şi a campaniilor electorale.
Corupţia în sectorul privat implică activităţile comerciale
desfăşurate de societăţile naţionale sau companiile multinaţionale.
Ea afectează competiţia corectă şi regulile economiei de piaţă,
scade calitatea produselor şi serviciilor, scade investiţiile economice.
În actele de corupţie sunt deseori implicaţi oficiali (mita privat-
public), mituiţi pentru a acorda facilităţi fiscale sau anumite contracte
unor firme, de la achiziţii mărunte la contracte de producere de
armament şi la concesionări pentru exploatarea resurselor naturale.
Dar la fel de periculoasă este şi corupţia în interiorul societăţii sau
între firme (mita privat-privat).
1.6. Corupţia activă şi cea pasivă
Corupţia activă constă în propunerea sau oferirea de foloase
decidentului (darea de mită, cumpărarea de influenţă). Corupţia
pasivă constă în acceptarea acestor foloase (luarea de mită, primirea
de foloase necuvenite, traficul de influenţă).
1.7. Corupţia neagră, cenuşie şi albă
Corupţia neagră se referă la comportamentele repudiate atât
de opinia publică, cât şi de elite.
Corupţia cenuşie priveşte condamnarea corupţiei dorită doar
de elitele societăţii.
Corupţia albă priveşte fapte sau comportamente antisociale a
căror sancţionare nu este dorită de nicio categorie socială, corupţia
fiind găsită tolerabilă. Intră aici activitatea de lobby, dar şi mici
„atenţii” (de exemplu, flori) date profesoarei, doctorului etc.
Corupţia în sectorul privat face obiectul Deciziei-cadru a
Consiliului UE nr. 2003/568/JH.

22
 Secțiunea a 2-a Corupția din diferite sectoare

Corupția poate apărea în multe sectoare precum administrații

publice, companii private sau chiar ONG-uri. Cu toate acestea, numai
în instituțiile controlate în mod democratic, există un interes al
publicului (proprietar) să dezvolte mecanisme interne de combatere a
corupției.
2.1. Corupția în guvern și sectorul public
Corupția din sectorul public include corupția proceselor politice,
a agențiilor guvernamentale precum poliția cat și corupția proceselor
de alocare a fondurilor publice pentru contracte, subvenții și angajare.
2.2. Corupția în politică
Corupția politică este abuzul de putere publică, de funcție sau
de resurse ale oficialilor guvernamentali pentru câștig personal,
pentru deturnare de fonduri, solicitare sau oferire de mită. De
asemenea, este considerat corupție politică actul unor oficiali de a se
menține în funcții prin schimbarea abuziva a unor legi. Studiile
sugerează că fenomenul corupției poate avea și consecințe sociale -
cetățenii cărora li se cere mită sunt mai puțin probabili să se identifice
cu țara sau regiunea lor de origine.
2.3. Corupția în poliție
Corupția din organele de poliție reprezintă un abuz de funcție
pentru obținerea de beneficii financiare, câștiguri personale sau
avansare în carieră. Aceste abuzuri pot urmării blocarea unei anchete
sau un arest selectiv. O formă comună de corupție a poliției este
solicitarea sau acceptarea mitei pentru a nu raporta rețele de
traficanți de persoane, droguri sau alte activități ilegale. Un alt
exemplu îl reprezintă încălcarea de către agenți de poliție a codul de
conduită, în scopul de a asigura condamnări pentru anumiți suspecți -
inclusiv prin utilizarea probelor falsificate. Mai rar, anumiți ofițeri de
poliție pot participa ei înșiși în rețele de crimă organizată. În cele mai
multe orașe există departamente speciale pentru a investiga corupția
internă a poliției sau greșelile de anchetare.

23
 2.4. Corupția în justiție
Corupția judiciară se referă la abateri ale judecătorilor legate de
corupție, prin primirea sau darea de mită, condamnarea
necorespunzătoare a criminalilor condamnați sau judecarea
argumentelor în mod părtinitor.
Corupția guvernamentală a justiției este prezentă în multe țări
în curs de dezvoltare, deoarece bugetul este aproape complet
controlat de către executiv. Acesta din urmă subminează separarea
puterilor în stat, deoarece creează sistemului judiciar o dependență
financiară critică. Buna distribuire națională a cheltuielilor
guvernamentale privind sistemul judiciar este subiectul economiei
constituționale. Corupția din sistemul judiciar poate fi folosită de
guvernul de la putere și pentru a oprima partidele de opoziție în
detrimentul cetățenilor.
Este important să se facă distincție între două metode de
corupție a sistemului judiciar: guvernul (prin planificări bugetare și
diverse privilegii) și mediul privat. Corupția din mediul judiciar poate fi
dificil de eradicat complet, chiar și în țările dezvoltate.
2.5. Corupția din sistemul educațional
Corupția în sistemul de educație este un fenomen la nivel
mondial. Corupția în sistemul de admitere la universități este
considerată în mod tradițional ca fiind una dintre zonele cele mai
corupte din sectorul educației. Încercări recente în unele țări precum
Rusia și Ucraina de combatere a corupției educaționale, prin
eliminarea examenelor de admitere universitare și introducerea
testelor computerizate gradate și standardizate au eșuat în mare
măsură. Unele regimuri autoritare încurajează corupția și controlează
politic instituțiile de învățământ, în special în timpul campaniei
electorale.
În unele țări, precum anumite țări din Europa de Est și din Asia,
corupția apare frecvent în universități. Acest lucru poate include
luarea de mită pentru a ocoli procedurile birocratice, trecerea
examenelor sau mărirea notelor. Dorința de a se angaja în actul de
corupție scade dacă indivizii percep mita ca pe o încălcare a normelor
sociale și dacă se tem de sancțiuni precum pierderea funcției.
24
 2.6. Corupția în sindicate
Corupția sindicatelor se manifestă prin dominație, manipulare și
controlul unei mișcări sindicale, în scopul de a afecta întreprinderile și
industriile conexe. Aceasta poate duce la negarea drepturilor
lucrătorilor și cauzează o pierdere economică la nivel de muncitori,
afaceri, industrie, asigurări sau consumatori.
Implicarea istorică a Cosa Nostra în corupția forței de muncă a
fost bine documentată: Mai mult de o treime din cei 58 de membri
arestați în 1957 la Conferința Apalachin din New York aveau înscris
ca loc de muncă ,,muncitor sau trei ,,relații de management al forței
de muncă. Importantele investigații ale Senatului Statelor Unite au
documentat implicarea Cosa Nostra în corupția muncii. Una dintre
acestea, Comitetul McClellan, la sfârșitul anilor 1950, a constatat
înșelătorii sistemice atât în Frăția Internațională Teamsters, cât și la
nivelul angajaților hotelului și restaurantului Uniunii Internaționale. În
1986, Consiliul Prezidențial privind Crima Organizată a raportat că
cinci sindicate-inclusiv sindicate majore ca Teamsters și muncitori ai
Uniunii Internaționale din America de Nord, au fost dominate de crima
organizată. La începutul anilor 1980, fostul șef al Familiei Gambino,
Paul Castellano, a fost auzit spunând ,,Treaba noastră este de a face
sindicatele să funcționeze.
Sindicatele oferă o sursă bogată de grupuri infracționale
organizate care exploatează fondurile de pensii, asistență socială și
sănătate. Există aproximativ 75.000 de sindicate locale în SUA, și
multe dintre ele au casele de ajutor reciproc. La mijlocul anilor 1980,
Teamsters controla mai mult de 1.000 de fonduri de active totale de
peste nouă miliarde de dolari.
FBI-ul are în prezent mai multe tehnici de investigație de
eradicare a încălcărilor dreptului muncii: supravegherea electronică,
operațiuni sub acoperire, surse confidențiale, și interviuri ale
victimelor. Ei dispun de asemenea, de numeroase legi penale și civile
împotriva corupției sindicale.
2.7. Corupția în religie
Istoria religiei cuprinde numeroase exemple de lideri religioși
care atrag atenția asupra corupției care din practicile religioase și
25
instituțiile din timpul lor. Profeții evrei Isaia și Amos critică consiliul
rabinic al Iudeii Antice pentru că nu se ridica până la
idealurile torei (cărțile sfinte ale lui Moise). În 1517 Martin Luther
acuză Biserica Catolică de corupție la scară largă, inclusiv datorita
vânzării de indulgențe.
În 2015, profesorul Kevin M. Kruse de la Universitatea
Princeton avansează teza că liderii de afaceri din anii 1930 și 1940
au colaborat cu clerici ai bisericii, inclusiv James W. Fifield Jr., ca
aceștia să dezvolte și să promoveze o nouă abordare a scripturii care
ar minimaliza evanghelia socială și s-ar concentra pe teme
precum mântuirea individuală, care era mai potrivită pentru
întreprinderile libere.
„Liderii de afaceri au lucrat mult timp la ,,comercializarea lor"
prin însușirea religiei. Organizații precum Mobilizarea spirituală
(Spiritual Mobilization) sau Fundația Libertăți (Freedoms Foundation)
au legat capitalismul cu creștinismul și, în același timp, au asemănat
statul social cu un păgânism lipsit de Dumnezeu.” Kevin M. Kruse

Secțiunea a 3-a Formele de corupție

3.1. Introducere
Analizând diferite aspecte ale corupției inserate în multiple
definiții, precum și aprecierile legislative ale actelor de corupție, se
face necesară generalizarea anumitor componente specifice actului
de corupție. Printre acestea vom evidenția: abuzul în serviciu; luarea
de mită; darea de mită; primirea de foloase necuvenite; traficul de
influență; conflictul de interese; protecționismul.
În funcţie de amploarea faptelor de corupţie, în literatura de
specialitate, dar și în documentele naționale privind combaterea și
prevenirea corupției întâlnim o divizare a acesteia în „corupţie mare”
şi ,,corupţie mică”. Corupţia mare este asociată atât funcţiilor de nivel
înalt şi factorilor de decizie majoră, cât şi formelor grave de fraude,
extorcări de fonduri, mergând până la criminalitatea organizată.
Corupţia mică are cel mai puternic impact pentru percepţia publică,
deoarece este cea mai răspândită formă de corupție manifestată prin
26
luarea de mită de funcționarii publici din diferite domenii, cum ar fi
învățământul, instituțiile medicale, poliție etc.
Corupția este prezentă atât în statele sărace şi în curs de
dezvoltare, cât şi în cele dezvoltate, iar lupta pentru combaterea ei a
devenit o problemă serioasă, deoarece aceasta se extinde foarte
rapid, cuprinzând, mai întâi, câteva sectoare, câteva domenii şi apoi
întreaga societate, devenind un stil de viaţă, un labirint din care nu se
mai poate ieşi, o mentalitate.
Amploarea, dimensiunea şi formele fenomenului de corupţie
cunosc ritmuri şi tendinţe diferite de la o societate la alta, iar
evaluarea intensității şi gravităţii sale depinde, în mare măsură, de
forţa şi persistenţa unor tradiţii şi practici sociale şi culturale, de
modelul etic şi normativ existent, de moravurile şi mentalităţile
dominante, de gradul de receptare, acceptare şi respectare a
normelor de bază ale societăţii respective.
În România fenomenul corupţiei sare peste orice bănuită
rigiditate, dovedindu-se expansiv în numeroase domenii, ceea ce
constituie un obstacol în calea dezvoltării libere a societății în baza
exigențelor statului de drept și a democrației pluraliste.
Pentru ca prevenirea şi combaterea fenomenului de corupţie să
fie eficientă, este necesară concentrarea pe înţelegerea cauzelor
profunde ale diferitelor manifestări ale actelor de corupţie, precum şi
pe găsirea unor metode de eliminare sau de diminuare a acestui
fenomen. Buna funcţionare a administraţiei publice este condiţionată
şi de prevederile legale în domeniu. Cu cât acestea sunt mai clare şi
mai eficiente, cu atât arbitrariul şi ilegalitatea vor fi mai puţin prezente
în acţiunile acesteia. În acest scop se face necesară a identifica
componentele și formele acestui flagel.
Sunt acte conexe actelor de corupţie și următoarele acţiuni
săvârșite în legătură directă cu actele de corupţie:
a) abuzul de putere sau abuzul de serviciu;
b) excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu;
c) legalizarea veniturilor obţinute din acte de corupţie;
d) împiedicarea înfăptuirii justiţiei;
e) însuşirea de bunuri;
27
 f) cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau prin abuz
de încredere;
g) distrugerea sau deteriorarea de bunuri;
h) protecţionismul;
i) falsificarea rezultatelor votării.
Legea României pentru prevenirea, descoperirea și
sancționarea faptelor de corupție, la fel califică în calitate de
infracțiuni de corupție luarea de mită, darea de mită, primirea de
foloase necuvenite și trafic de influență. Legea menționată stabilește
un șir întreg de infracțiuni care sunt calificate ca fiind în legătura
directă cu infracțiunile de corupție. Printre acestea se numără și
abuzul în serviciu contra intereselor publice. Analizând diferite
aspecte ale corupției inserate în multiple definiții, precum și
aprecierile legislative ale actelor de corupție, se face necesară
generalizarea anumitor componente specifice actului de corupție.
Printre acestea vom evidenția: abuzul în serviciu; luarea de mită;
darea de mită; primirea de foloase necuvenite; traficul de influență;
conflictul de interese; protecționismul.
Există mai multe forme de corupţie ce se pot întâlni în orice
domeniu, inclusiv în procesul de luare a deciziilor judiciare, a celor
administrativ-judiciare şi a celor pur administrative. Coroborând
datele obţinute din investigaţiile oficiale efectuate şi sancţiunile
aplicate până în prezent cu situaţiile ipotetice deduse din
vulnerabilităţile de sistem dezvăluite mai sus, formele de corupţie
prezente în sistemul de administrare a justiţiei sunt următoarele:
3.2. Darea și luarea de mită
Mituirea implică utilizarea improprie a cadourilor și favoruri în
schimbul câștigului personal. Acest lucru este, de asemenea,
cunoscut sub numele de comisioane ilegale sau, în Orientul Mijlociu,
de bacșiș. Mituirea este cea mai comună formă de corupție. Tipurile
de favoruri oferite sunt diverse și includ bani, cadouri, favoruri
sexuale, acțiuni ale companiei, divertisment, ocuparea forței de
muncă sau beneficii politice. Scopul mituirii poate varia de la a oferi
tratament preferențial unor persoane până la a trece cu vederea o
crimă.
28
 Darea și luarea de mită poate sa fie parte dintr-un proces mult
mai generalizat de corupție, fiind folosită adesea pentru a acoperi
furturi sau fraude. Luarea de mită poate face mai mulți oficiali
susceptibili la șantaj sau extorcare.
Darea și luarea de mită implică două persoane, cea care
promite sau dă un bun sau alt folos şi cea care îl solicită sau primeşte
pentru îndeplinirea licită sau ilicită a unui act care intră în atribuţiile de
serviciu, neavând importanţă cui aparţine iniţiativa actului de
corupere.
Luarea de mită este fapta funcționarului care, direct sau
indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin,
ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în
scopul de a îndeplini, sau a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui
act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un
act contrar acestor îndatoriri. (art. 289 Codul Penal al României).
Darea de mită (art. 290 Codul Penal al României) consta în
promisiunea de oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în
condițiile arătate în art. 289.
3.3. Traficul de influență
Art. 291 alin.(1) din Codul penal al României stabilește ca
infracțiune pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani
sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul,
săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se
creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite
că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească,
să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle
sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor
îndatoriri.
Art. 292 din Cod fixează ca infracțiune și cumpărarea influenței
prin promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, direct
sau indirect.
Traficul de influenţă priveşte un folos procurat celui care face
promisiunea că va interveni pe lângă un agent public pentru a
îndeplini sau nu un act ce intră în competenţa sa.

29
 3.4. Abuzul în serviciu
Art. 17 lit. d) din Legea României nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea si sancționarea faptelor de corupție,
stabilește că abuzul în serviciu contra intereselor publice, săvârşit în
realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune este în legătură directă
cu infracţiunile de corupţie sau cu infracţiunile asimilate acestora. Art.
297 din Codul penal al României califică abuzul în serviciu ca fapta
funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu
îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin
aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane
juridice.
Din aceste definiții trebuie să înțelegem că folosirea situației de
serviciu presupune că persoana cu funcție de răspundere comite sau
nu comite fapte contrar atribuțiilor de serviciu.
Obiectul abuzului în serviciu îl constituie relațiile referitoare la
buna desfășurare a activității organelor autorităților publice centrale și
locale, a organelor de drept și persoanelor cu funcții de răspundere,
în scopul îndeplinirii de către acestea a atribuțiilor lor de serviciu în
mod corect, cu respectarea intereselor legale ale persoanelor fizice și
juridice.
3.5. Conflictul de interese
Conform art. 70 din Legea nr.161 din 19 aprilie 2003 privind
unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,
prevenirea si sancționarea corupției [9], conflictul de interese constă
în situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o
funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar
putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin
potrivit Constituției și altor acte normative.
Art. 301 din Codul penal al României declară conflictul de
interese ca infracțiune săvârșită prin fapta funcționarului public care,
în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat
la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos
patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un
30
afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a
aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din
partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură.
Conflictul de interese poate să apară și în formă ,,personală”,
în sensul că un funcționar poate avea competența legală de a realiza
un anumit act, dar datorită unei situații/ circumstanțe personale nu
poate fi obiectiv. Funcționarul public este în conflict de interese dacă
se află într-una dintre următoarele situații:
a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe
la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are
relații cu caracter patrimonial;
b) participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii,
cu funcționari publici care au calitatea de soț sau rudă de gradul I;
c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de
gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea
funcției publice.
La nivel de administrație publică locală aleșii locali se află în
conflict de interese dacă:
a) emit un act administrativ;
b) încheie un act juridic;
c) emit o dispoziție în exercitarea funcției care produce un folos
material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.
Consilierii locali se află în conflict de interese, dacă fie
personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea
inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor
consiliului local.
Nerespectarea dispozițiilor privind conflictul de interese
constituie abatere disciplinară, dacă nu este o faptă mai gravă. Dacă
rezultă că cel în cauză a realizat foloase materiale prin săvârșirea
abaterii administrative, persoana căreia i-a fost adresată sesizarea va
dispune sesizarea organelor de urmărire penală.
3.6. Protecționismul
Legea respectivă avea ca scop nu numai preîntâmpinarea și
combaterea corupției, dar și depistarea şi curmarea protecţionismului,
definind protecționismul ca o acțiune sau o inacțiune a factorului de
31
decizie vizând protejarea în rezolvarea unor probleme a persoanelor
interesate, prin atitudine favorabilă față de ele, indiferent de motivele
de care s-a condus, care nu conține elemente ale infracțiunii.
3.7. Primirea de cadouri
Implică primirea unor foloase în timpul exercitării atribuţiilor,
fără un scop neapărat de deturnare a modului de soluţionare a
dosarului, dar care poate favoriza crearea unor legături neetice.
3.8. Ungerea
Este vorba de foloase date agenţilor oficiali pentru a grăbi
desfăşurarea legală a unei proceduri sau pentru ca nu cumva partea
adversă să intervină ea mai înainte.
3.9. Folosirea informaţiilor confidenţiale
Se referă la utilizarea pentru sine sau prieteni a informaţiilor
cunoscute în exercitarea atribuţiilor de serviciu (de exemplu, un
executor judecătoresc cumpără printr-un intermediar imobilul scos la
licitaţie pe care îl atribuie acestuia la un preţ mic).
3.10. Comision reciproc (kickbacks)
O persoană face un favor ilegal unei alte persoane, iar aceasta
din urmă procedează şi ea la fel, ilegal, în favoarea primei persoane;
de exemplu, o persoană este promovată de conducătorul instituţiei pe
un anumit post ca să faciliteze acestuia sustragerea anumitor bunuri
prin intermediul său sau administratorul instituţiei cumpără
consumabile fără licitaţie de la un producător care îl recompensează
cu un comision din suma încasată de la instituţie.
3.11. Delapidare, furt și fraudă
Delapidarea și furtul constau in însușirea sau folosirea ilegală
de către un angajat a unor sume de bani aflate în gestiunea sau
administrarea sa. Frauda poate implica și înșelăciune, pentru a
convinge un proprietar sa își dea fondurile sau activele unor persoane
neautorizate. Printre exemple se numără direcționarea greșită a
fondurilor companiei în ,,societăți fantomă" (și apoi în buzunarele
angajaților corupți), spălarea de bani ce provin din ajutoare externe,
escrocherii și alte activități corupte.
Delapidare priveşte și deturnarea fondurilor publice.

32
 Frauda se referă la falsificarea de date sub forma falsului
intelectual, falsului în înscrisuri, favorizarea infractorului.
3.12. Extorcare și șantaj
Presupune obţinerea de foloase prin presiuni sau forţă - de
exemplu, se poate ameninţa cetăţeanul incorect cu uzul armei,
aplicarea unor sancţiuni administrative sau demararea unui dosar
penal dacă nu adoptă o anumită conduită;
În timp ce mita reprezintă utilizarea de stimulente pozitive
pentru scopuri corupte, șantajul se folosește de elemente negative
precum amenințări. Aceste amenințări pot include amenințări cu
violență sau cu închisoarea precum și expunerea secretelor unui
individ sau crime anterioare. Exemple de șantaj includ: o persoană
influentă amenință să meargă la mass-media în cazul în care nu
primesc tratament medical rapid (în detrimentul altor pacienți),
amenințarea un funcționar public cu expunerea secretelor lui/ei în
cazul în care nu votează într-un anumit mod sau pretinderea de sume
de bani în schimbul menținerii unui secret.
3.13. Favoritism, nepotism și clientelism
Desemnează ajutorul dat celor apropiaţi (prieteni, asociaţi)
pentru numirea în anumite posturi pe criterii ce ţin de relaţii de
amiciţie şi nu de competenţă. Din acest punct de vedere, cele mai
vulnerabile decizii sunt cele de numire în posturi ce se ocupă fără
examen sau unde probele orale sunt decisive: transferul judecătorilor
la alte instanţe, numirea procurorilor la DNA sau DIICOT, promovarea
judecătorilor la Înalta Curte, numirea inspectorilor judiciari la CSM,
numirea primului-grefier la instanţe;
Favoritismul, nepotismul și clientelismul implică favorizarea
ilegală a unui prieten, membru de familie sau membru al unei
asociații. Exemple ar include angajarea sau promovarea unui
membru de familie sau membru al unui partid politic pentru un rol
pentru care nu este calificat, indiferent de merit. Acest tip de corupție
poate apărea și in companii sau firme, unde o persoană este
angajată datorită legăturilor familiale sau de prietenie, în loc de criterii
de merit și profesionalism. Unele companii au un cod de etică ce
interzice nepotismul sau favoritismul, iar deciziile de angajare sunt
33
luate de persoane care nu nicio legătură de familie sau de prietenie
cu persoanele angajate.
3.14. Networking în afaceri
Networking-ul în afaceri (din eng. Business networking) îl
reprezintă acțiunile de socializare care au ca scop crearea de
oportunități în afaceri, căutarea de parteneri de afaceri sau
comunicarea unor informații. În procesul de căutare a unui loc de
muncă, acest networking poate fi o modalitate eficientă de a obține
un avantaj competitiv asupra altora. Ideea principală este de a cultiva
relații personale cu eventuali angajatori care vor lua interview-uri sau
decizii de angajare, în speranța că aceste afecțiuni personale vor
influența deciziile viitoare de angajare. Networking-ul a fost descris ca
fiind o încercare de a corupe procesele formale de angajare, care
oferă tuturor candidaților în mod egal posibilitatea de a-și demonstra
meritele. Networker-ul este acuzat de căutarea unor avantaje non-
meritocratice față de alți candidați; Acest avantaj se bazează mai
degrabă pe atașament personal decât pe o evaluare obiectivă a unui
candidat.
Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia
semnată de România la data de 27 ianuarie 1999 defineşte corupţia,
în cele două modalităţi de săvârşire, activă şi pasivă:
Corupţia activă: „promisiunea, oferirea sau darea, cu intenţie,
de către orice persoană, direct sau indirect, a oricărui folos necuvenit,
către un funcţionar public, pentru sine ori pentru altul, în vederea
îndeplinirii ori abţinerii de la a îndeplini un act în exerciţiul funcţiilor
sale”.
Corupţia pasivă: „solicitarea ori primirea, cu intenţie, de către
un funcţionar public, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru
sine sau pentru altul, sau acceptarea unei oferte sau promisiuni a
unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii ori abţinerii de la a îndeplini
un act în exerciţiul funcţiilor sale”.

34
 Secțiunea a 4-a Mijloace de corupere

Cazurile instrumentate de organele judiciare ne permit să

formulăm anumite constatări cu privire la bunurile sau serviciile ce
constituie obiect al infracţiunilor de corupţie şi cu privire la situaţiile în
care acestea se oferă sau se primesc. Astfel, foloasele ce au
constituit mijloace de corupere au fost:
- bani (lei, euro sau dolari americani, cash ori pe card, plată
facturi, cota parte din afacerile „protejate”, împrumut de bani);
- bunuri date sub formă de cadou sau vândute cu preţ diminuat
(bijuterii, produse alimentare, produse electronice, produse
electrocasnice, mobilă, autoturisme, set anvelope, combustibil,
îmbrăcăminte, cosmetice, materiale de construcţie, animale, arme de
vânătoare, icoane) ori date în folosinţă (autoturisme);
- servicii (sejururi la mare, excursii în străinătate, facilitarea
procurării unei locuinţe, a unui loc de muncă, asigurare menaj în
locuinţă);
- favoruri (nedepunerea unei plângeri administrative sau penale
împotriva celui mituit, favoruri sexuale, transfer). Din cauzele
instrumentate de organele judiciare până acum, se observă că
valorile cele mai mari ale acestor foloase sunt în dosarele cu miză
mare - cele comerciale, unde sumele de bani din proces sunt foarte
mari şi cele penale, unde în joc este libertatea persoanei.
În Albania, oferirea de cadouri unui judecător, inclusiv de către
cei implicaţi în procedurile judiciare, nu este considerată un act ilicit,
chiar dacă aceasta vine din partea celor care au beneficiat de o
hotărâre pronunţată de judecătorul respectiv.
În unele localităţi din România, există asemenea practici din
partea marilor firme de avocatură sau de insolvenţă, cu prilejul unor
sărbători, ori practica oferirii unui buchet de flori sau a unui pachet de
cafea magistratului. În măsura în care valoarea darului este simbolic
şi asemenea comportamente sunt tolerate, se poate purta mai
degrabă o discuţie dacă un asemenea comportament este etic sau
nu, mai degrabă decât a se discuta dacă este vorba despre un act de
corupţie.
35
 Valoarea diferă şi în funcţie de poziţia celui care efectuează
cercetarea penală (grad superior, funcţie de conducere) şi de
posibilităţile celui cercetat (cetăţean străin, om de afaceri). Suma
pretinsă este aproape întotdeauna mai mare decât suma primită.
Foloasele care constituie mijlocul de corupere pot proveni din
domeniul privat (banii plătiţi de justiţiabili) sau din fondurile publice
(deturnare de fonduri).
Momentul în care se poate interveni pentru afectarea
corectitudinii procedurii este fie la începutul, fie la sfârşitul acesteia.
De regulă, se intervine la organele care deţin monopolul demarării
procedurilor (organe de constatare precum Garda Financiară sau
poliţia din serviciul circulaţie; organe judiciare cum sunt poliţia
judiciară şi procurorii) şi la cele care iau hotărârea decisivă, finală
(instanţele de recurs).
De asemenea, folosul se poate da şi după îndeplinirea, în
condiţii legale, a actului de către organul judiciar (primire de foloase
necuvenite). Un astfel de folos dat în mod repetat, creează un obicei
şi devine de fapt o promisiune de mituire.

Secțiunea a 5-a Modalităţi de corupere

Atunci când corupţia implică cel puţin două persoane, contactul

dintre ele se poate produce în două modalităţi:
- direct: ceea ce fie necesită o mare încredere între cei
implicaţi, de regulă bazată pe relaţii de prietenie sau contacte
precedente, ori pe recomandarea din partea unei alte persoane în
care agentul public are încredere; fie presupune un mijloc de
presiune, rezultat din relaţii de autoritate sau chiar în urma şantajului;
- indirect: în această modalitate se apelează la intermediari.
Aceştia pot fi actuali sau foşti colegi, membrii familiei sau persoane
cu care oficialul intră des în contact, cum ar fi personalul auxiliar sau
avocaţii în cazul magistraţilor, ori chiar vecinii acestuia. Contactul
poate fi pentru un singur act de corupere, sau poate fi repetat
(infracţiune continuată).

36
 Secțiunea a 6-a Scopul coruperii

a) Se poate cere/oferi mită pentru a distorsiona procedura

judiciară sau a exercita atribuţii administrative în vederea obţinerii
unui act ilegal. Astfel, intră în primă categorie neaplicarea unei
sancţiuni deşi legea a fost încălcată, eliberarea unui arestat deşi s-ar
fi impus menţinerea privării lui de libertate, schimbarea unei încadrări
juridice în afara temeiurilor legale, consemnarea unei alte stări de fapt
în procesul-verbal încheiat, sustragerea sau distrugerea unor probe
de la dosar, neemiterea unei citaţii, nedepunerea sau sustragerea din
dosar a dovezii de îndeplinire a procedurii de citare sau a comunicării
hotărârii, tergiversarea soluţionării unui dosar, scurgerea de
informaţii, menţinerea inculpatului privat de libertate în arestul poliţiei
deşi trebuia transferat în penitenciar, stabilirea unui diagnostic
favorabil unui deţinut pentru a obţine întreruperea executării
pedepsei, diminuarea frauduloasă a patrimoniului unei societăţi
comerciale aflate în lichidare.
Intră în cealaltă categorie, privind deciziile administrative:
declararea drept câştigător al unei licitaţii a unui concurent ce avea o
ofertă inferioară celorlalţi, eliberarea unei adeverinţe cum că
autoturismul prezentat la înmatriculare nu este procurat ilicit deşi
realitatea e contrară, asigurarea protecţiei unui grup criminal de către
autorităţi, folosirea deţinuţilor la construcţia casei funcţionarilor A.N.P.
sau a magistraţilor, pontajul personalului în zile lipsă.
b) Dar folosul se oferă nu de puţine ori şi pentru a fi îndeplinite
acte legale. Astfel, în Raportul Global asupra Corupţiei din al
asociaţiei Transparency International, din 21 ţări cuprinse în sondaj
au declarat că au plătit mită pentru a obţine o soluţie dreaptă. De
exemplu, se poate da mită pentru ca inculpatul, vinovat de comiterea
unei infracţiuni uşoare, să se asigure că judecătorul va decide
executarea pedepsei cu închisoarea nu în penitenciar, ci în libertate
în condiţii de suspendare condiţionată sau sub supravegherea unui
consilier de probaţiune; sau pentru ca judecătorul să îi aplice
sancţiunea închisorii în limite legale, dar spre limita minimă sau chiar
mai jos de aceasta, prin reţinerea circumstanţelor atenuante care
37
sunt facultative; sau pentru ca organul judiciar să dea curs unei
plângeri şi să demareze cercetările contra autorilor unei fapte ilicite,
ori ca judecătorul să acorde termene mai scurte sau să grăbească
redactarea soluţiei. Sau, se poate da mită fără a cere organului
judiciar să facă ceva ilegal, doar ca nu cumva partea adversă să
intervină la acesta să-l corupă pentru a comite un act ilegal.

Secțiunea a 7-a Cauze ale corupției

7.1. Deficitul de informații

Lipsa legislației ce oferă libertate de informare. În contrast, spre
exemplu, Actul Indian privind Dreptul la Informații din 2005 este
perceput că ar fi ,,generat deja mișcări de masă din toată țara și a
dus la supunerea corupției letargice și schimbarea completă a unor
jocuri de putere."
Absența unei prese locale de investigație.
Lipsa libertății de exprimare și a libertății presei.
Lipsa unor instrumente de măsurare a corupției. De exemplu,
sondajele periodice ale populației sau întreprinderilor, cu scopul de a
cuantifica gradul de percepție a corupției, duc la creșterea gradul de
conștientizare a corupției și la crearea presiunii necesare pentru a o
combate. Acest lucru va permite, de asemenea, o evaluare a
funcționarilor care luptă împotriva corupției și poate evidenția
metodele utilizate de aceștia. A se vedea și indicele de percepție a
corupției publicat de Transparency International.
Paradisurile fiscale care își taxează proprii cetățeni și propriile
companii, dar nu companiile străine și refuză să dezvăluie informațiile
necesare pentru impozitare internațională. Acest lucru permite
existența corupției politice și evaziunii fiscale la scară largă în țări
străine.
7.2. Ineficiențe ale guvernului
Nivel ridicat de birocrație și structuri administrative ineficiente.
Lipsa unei societăți civile active și a organizațiilor
neguvernamentale care monitorizează guvernul.

38
 Lipsa implicării cetățenilor în politică și prezența slabă la vot, în
special la alegerile naționale, deoarece alegătorii se gândesc că
fiecare vot are o greutate mică.
Lipsa reformelor din administrația publică.
Lipsa statului de drept.
Un sistem judiciar care nu este independent, vezi independența
judiciară și separarea puterilor în stat.
Lipsa protecției avertizorilor de integritate.
Lipsa de benchmarking, ce reprezintă evaluarea continuă și
detaliată a procedurilor unui departament ce sunt apoi comparate cu
alte departamente care fac lucruri similare, în special în comparație
cu cei care fac cel mai bun lucru. Spre exemplu, organizația
peruviană Ciudadanos al Dia a început să măsoare și să compare
transparența, costurile și eficiența în diferite departamente
guvernamentale din Peru. În fiecare an, cele mai bune practici au fost
premiate și au primit multă atenție în mass-media. Acest lucru a creat
o concurență între agențiile guvernamentale, în scopul de a-și
îmbunătăți serviciile.
Folosirea de bani lichizi pentru efectuarea plăților, în loc
de transferuri electronice, care sunt mult mai atent supravegheate și
mai greu de ascuns.
Fondurile publice sunt centralizate, în loc sa fie distribuite. De
exemplu, dacă 1,000 de lei sunt deturnați de la o agenție locală, care
are în total 2,000 de lei, este mai ușor de observat decât de o agenție
națională cu fonduri de 2,000,000 de lei. A se vedea principiul
subsidiarității.
Investiții publice de proporții care nu sunt atent supravegheate
de societatea civilă.
Practici contabile slabe și neriguroase, inclusiv lipsa unor
deadline-uri în managementul financiar.
Salariile mici ale funcționarilor publici, care îi fac susceptibili la
luare de mită.
Licențe guvernamentale necesare pentru a desfășura o
activitate, de exemplu, licențele de import, încurajează mita.

39
Renunțarea la aceste documente nu ar mai oferi ocazia pentru
diverse acte de corupție.
Lipsa de legislație care obligă oficialii de rang înalt, funcționarii
din stat sau directorii unor companii să fie schimbați periodic în alte
funcții. Menținerea aceleiași persoane într-o funcție de conducere pe
termen lung duce la crearea unor relații cu oficiali guvernamentali,
ceea ce încurajează și ajută să acopere corupția și favoritismul.
Mutarea periodică a acestor persoane în alte funcții ajută la evitarea
unor astfel de relații. De exemplu, anumiți oficiali din guvernul francez
(e.g. trezorierii) trebuie să se rotească o dată la câțiva ani.
Campanii politice costisitoare, având cheltuieli peste limitele
normale, mai ales atunci când sunt finanțate cu bani publici.
Un singur grup sau o familie care deține principalele funcții
politice sau guvernamentale. Lipsa de legi care interzic membrilor
aceeași familii să lucreze în același departament sau să
interacționeze în scop profesional, prevenind riscul unui conflict de
interese.
Interacțiunea dintre cetățeni și funcționari publici este ridicată.
Scăderea acestei interacțiunii reduce posibilitățile de a comite acte de
corupție. De exemplu, se poate folosi Internetul pentru a trimite
aplicații la primărie, documente sau formulare fiscale, iar aceste
documente pot fi procesate automat prin sisteme informatice. Acest
lucru poate, de asemenea, mări viteza de procesare și posibilitatea
de a face erori umane. A se vedea e-guvernare.
7.3. Ineficiențe economice
Prezența unui sector public mare, în care nu există competiție
cu alte companii interne sau externe.
Lipsa libertății economice.
Nivel scăzut de integrare cu economia globală (i.e. globalizare).
Lipsa competiției pe piață.
Drepturi scăzute de proprietate.
Exploatarea și exportul unor resurse naturale abundente, ce au
fost recent descoperite, pot încuraja corupția.

40
 7.4. Condiții sociale
Sărăcia.
Prezența unor cercuri de interese închise care nu se preocupă
decât de propria bunăstare.
Structuri sociale centrate pe familie sau clanuri,
unde nepotismul și favoritismul devin ,,tradiții" și sunt social
acceptate.
O economie bazată pe cadouri, înțelegeri informale sau
conexiuni cu partidul de la putere, așa cum se proceda în perioada
comunistă din Romania și Europa de Est.
Lipsa de educație și rata ridicată de analfabetism în rândul
populației.
Cazuri frecvente de discriminare și intimidare în rândul
populației.
Crearea unui sistem în care o familie deține puterea. De
exemplu, în sistemul politic din India, conducerea partidelor naționale
și regionale sunt transmise din generație în generație.
Inegalitatea și discriminarea între sexe.
Războaie sau alte forme de conflict ce se corelează cu o
scădere a securității publice.
Access scăzut la internet.
7.5. Mass-Media
Cercetările recente au dovedit că libertatea presei este corelată
cu reducerea corupției, conform unei analize a unui grup larg de țări.
De asemenea, s-au prezentat dovezi care sugerează că direcția de
cauzalitate pornește de la o libertate mai mare a presei către
reducerea corupției. Un alt studiu a constatat că, în aproximativ 100
țări și în diferite state din SUA, creșterea numărului de cititori de ziar
a condus la creșterea responsabilității politice și la reducerea
corupției.
Snyder și Strömberg au găsit că, în SUA, ,,nepotrivirea dintre
piețele de ziare și raioane politice reduce nivelul de acoperire al
presei politice. ... Funcționarii care sunt mai puțin vizați de presa
locală lucrează mai puțin pentru circumscripțiile lor și sunt mai puțin
probabili sa se prezinte ca martori înaintea unor audieri din congres.
41
Cheltuielile federale sunt de asemenea mai mici în zonele în care se
scrie mai puțin în presă despre membrii congresului."
Thomas Jefferson, unul dintre fondatorii Statelor Unite,
susținea că:
„Guvernul caută să controleze libertatea și proprietatea privată a
oamenilor. Nu există nicio garanție [pentru libertate și proprietate] ...
fără informații. Doar atunci când presa este liberă, și fiecare om este
capabil să citească, totul este în siguranță.” Thomas Jefferson
7.6. Mărimea sectorului public
Cheltuielile publice de amploare sunt expuse la un risc ridicat
de corupție precum nepotism, mită sau deturnare de fonduri.
Reglementările complicate și arbitrare, precum și conduita oficială
nesupravegheată nu fac decât să exacerbeze problema. Acestea
sunt argumente pentru privatizare și de reglementare. În contrast,
oponenții privatizării susțin că nu este neapărat adevărat, întrucât
există țări, cum ar fi țările Nordice, cu un nivel scăzut sau chiar non-
existent de corupție dar și cu sectoare publice mai mari. Aceste țări
au în schimb o birocrație foarte scăzută, reglementări simple, care
ușurează deschiderea și gestionarea afacerilor (conform indicelui
,,Ease of Doing Business"), precum și un stat de drept bine stabilit.
Prin urmare, din cauza lipsei corupției ele pot rula mai eficient
sectoarele publice. Studii recente care au în vedere atât mărimea
cheltuielilor cât și complexitatea reglementărilor au constatat că, într-
adevăr, țările democrate cu venituri mari dar cu sectoare publice care
se măresc au niveluri mai ridicate de corupție.
Privatizarea, dar și alte activități economice cum ar fi în
vânzarea de proprietăți guvernamentale, sunt expuse foarte mult la
forme de corupție precum nepotism, favoritism sau clientelism.
Privatizările ce au avut loc în România, Rusia, America latină sau în
Germania de Est au fost însoțite de corupție pe scară largă în
decursul vânzării unor companii de stat. Acele persoane care aveau
conexiuni politice au câștigat pe nedrept averi imense, ceea ce a dus
la pierderea încrederii pentru privatizare în rândul oamenilor. Cu toate
acestea, studiile susțin că privatizarea a dus în timp la scăderea
corupției în rândul acestor companii și la creșterea eficienței
42
operaționale, și că corupția este mai răspândită în sectoarele non-
privatizate. În plus, există dovezi care sugerează că activitățile
neoficiale și extrajudiciare sunt mult mai răspândite în țările care au
privatizat mai puțin.
În Uniunea Europeană se aplică principiul subsidiarității: un
servici guvernamental este furnizat de către cea mai mică autoritate
locală care îl poate oferi. Un exemplu ar fi distribuirea fondurilor
europene de către macro-regiuni sau sub-regiuni. Această practică
descurajează deturnarea de fonduri pentru că inclusiv sumele mici de
bani vor fi ușor de observat. În schimb, într-o autoritate centralizată
care gestionează sume mari de bani, lipsa unor sume mici de bani
poate trece neobservată.

Secțiunea a 8-a Măsuri pentru limitarea fenomenului

Fenomenul corupție nu poate fi definit ca fiind propriu doar

anumitor forme de guvernare. Corupția este întâlnită atât în
societățile democratice cât și în cele totalitare. Deși există o oarecare
tendință de a considera un regim autoritar ca fiind capabil să elimine
corupția, realitatea este că într-un astfel de regim corupția este parțial
limitată, ea regăsindu-se în anumite cercuri privilegiate, fiind
accesibilă anumitor grupuri de indivizi.
Limitarea fenomenului corupției, stoparea totală a fenomenului
este considerată utopică, poate fi obținută prin mecanismul costurilor.
Aceste costuri pot fi pecuniare sau sub forma recluziunii și au ca idee
centrală indezirabilitatea efectuării unor fapte reprobabile datorită
costurilor mari pe care trebuie să lă plătească un individ sau grup de
indivizi atunci când faptele acestora sunt descoperite. Accentuând
această idee, legiuitorul, din dorința de a descuraja un astfel de
comportament, a definit corupția printr-o serie de fapte cu caracter
penal.
R. Klitgaard postulează că corupția va avea loc în cazul în care
câștigul corupt este mai mare decât pedeapsa înmulțită cu
probabilitatea de a fi prins și judecat:

43
 Câștigul corupt = Pedeapsa x Probabilitatea de a fi prins și
judecat
Gradul de corupție va fi atunci o funcție de gradul de monopol
și discreția în a decide cine ar trebui să ia și cât de mult pe de o
parte, și gradul în care această activitate este responsabilă și
transparentă pe de altă parte. Totuși, aceste ecuații (care ar trebui să
fie înțelese într-un sens calitativ, mai degrabă decât un mod
cantitativ) pare a le lipsi un aspect: gradul ridicat de monopol și
discreție însoțite de un grad scăzut de transparență nu conduce în
mod automat la corupție, dacă nu există o slăbiciune morală sau o
insuficientă integritate. De asemenea, sancțiuni scăzute în combinație
cu o probabilitate scăzută de a fi prins va duce la corupție doar în
cazul în care oamenii au tendința de a neglija etica și angajamentul
moral. Prin urmare, ecuația inițială Klitgaard a fost modificată de C.
Stephan în:
Gradul de corupție = Monopol + Discreție – Transparență –
Moralitate
Conform lui Stephan, dimensiunea morală are o componentă
intrinsecă și una extrinsecă. Componenta intrinsecă se referă la o
problemă de mentalitate, iar componenta extrinsecă la circumstanțe
externe, cum ar fi sărăcia, remunerarea necorespunzătoare, condiții
de muncă inadecvate, și proceduri inoperabile sau excesiv de
complicate, care demoralizează oameni și îi fac să caute soluții
,,alternative".
Conform ecuației Klitgaard modificată, limitarea monopolului și
a puterii decizionale a persoanelor de reglementare, și un grad ridicat
de transparență prin supravegherea independentă de către
organizațiile non-guvernamentale și mass-media, plus accesul
publicului la informații fiabile, ar putea reduce problema. Orice
aspecte extrinseci care ar putea reduce moralitatea ar trebui să fie
eliminate. În plus, fiecare țară ar trebui să stabilească o cultură de
conduită etică în societate cu guvernul ca un bun exemplu, în scopul
de a spori moralitatea intrinsecă.

44
 Secțiunea a 9-a Efectele corupției

9.1. Introducere
Creșterea corupției este puternic asociată cu scăderea
investițiilor private și, prin urmare, reduce rata de creștere
economică. În plus, corupția duce la creșterea inegalității sociale,
ceea ce generează frustrare pentru cei defavorizați, și duce la
scăderea nivelului de investiții, a locurilor de muncă sau a altor
oportunități.
Corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, pentru
preeminenţa dreptului şi drepturile omului, subminează principiile de
bună administrare, echitate şi justiţie socială, denaturează
concurenţa, împiedică dezvoltarea economică şi pune în pericol
stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele morale ale societăţii.
Costurile sociale ale corupţiei sunt sumele de bani pierdute pentru
comiterea faptei, cheltuielile de investigare ale actului infracţional,
înşelarea încrederii populaţiei şi corupţia generată de corupţie
(formarea lanţurilor de corupţi). Prin încălcarea regulilor, îndatoririlor
şi moralităţii, corupţia dezintegrează societatea, comunităţile, căci
afectează responsabilitatea, transparenţa socială, erodează
încrederea socială. În acelaşi timp, încălcarea duce la pierderea
integrităţii indivizilor, care vor trăi în minciună şi standarde
contradictorii. Corupţia judiciară afectează integritatea profesionistului
din justiţie, dar şi a sistemului ca atare. Ea atinge imparţialitatea ce ar
trebui să caracterizeze exercitarea atribuţiilor de serviciu şi, în
general, afectează responsabilitatea pe toate planurile. Efectele şi
costurile ridicate pe care le implică corupţia judiciară, atât direct, cât
şi indirect, se pot grupa astfel:
9.2. Efectele corupției pentru public şi societate în general
Are loc un declin moral al valorilor - noţiunile de bine şi rău se
relativizează, se furnizează un model negativ tinerei generaţii,
protecţia drepturilor devine iluzorie, democraţia se erodează:
- percepţie negativă de ansamblu: existenţa chiar şi a unui
număr redus de cazuri de corupţie în sistemul juridic va avea un
impact negativ asupra populaţiei, pentru că acest sistem este tocmai
45
cel chemat să sancţioneze corupţia din celelalte domenii. Aceasta
duce la scăderea încrederii în justiţie, creşte incertitudinea asupra
rostului justiţiei şi finalităţii unui proces când nu există predictibilitate
şi transparenţă, când sistemul nu funcţionează, când procurorii îşi
cumpără posturile de şefi iar judecătorii iau mită, când marii corupţi
sau marii infractori sunt sancţionaţi mult prea uşor sau scapă
sancţionării. Crescând suspiciunile, justiţia îşi pierde legitimitatea şi
astfel scade eficienţa aplicării legilor;
- sărăcirea celor săraci: în cazul corupţiei de zi cu zi, costurile
afectează mai ales populaţia săracă, ce nu are posibilităţi de plată
suplimentară. În acest sens este şi opinia Comisarului European
pentru Drepturile Omului, exprimată în Punctul de vedere din data de
24.06.2008 asupra corupţiei judiciare, ce este cuprins în Anexa II a
prezentului studiu; - perpetuarea practicilor neintegre: nesancţionarea
de către justiţie în mod exemplar şi la timp a actelor de corupţie face
ca acestea să se extindă atât la persoane individuale (prieteni, rude,
colegi), cât şi în domenii importante, precum politică, educaţie,
sănătate, protecţia mediului. Ca urmare, scade încrederea generală
în celelalte instituţii şi autorităţi. Presupusele legături cu justiţia vor
determina populaţia să nu aibă încredere în calitatea şi autoritatea
instituţiilor statului şi vor crea impresia că numai prin acte de corupţie
se poate obţine un serviciu de calitate, vor îndemna populaţia să
corupă la rândul său; orice post, orice serviciu, orice resursă (politică,
economie, presă) se va cumpăra, erodându-se astfel însăşi
democraţia.
În paralel, are loc o inhibare a dezvoltării economice: investiţiile
vor fi mai puţine sau pe bani negri, ajutoarele externe se vor reduce,
fondurile publice vor fi puţine pentru domenii importante, corupţia
devine sistemică şi instituţionalizată;
Corupţia îi afectează în special pe săraci, întrucât pentru ei
este un efort deosebit găsirea resurselor în vederea mituirii agenţilor
publici, spre deosebire de persoanele avute. 54 - scăderea protecţiei
drepturilor: reclamând justiţiei acte de nedreptate cauzate de anumite
persoane care ajung în final să se sustragă răspunderii datorită unor
acte de corupţie, persoanele vătămate nu mai pot să îşi apere prin
46
justiţie drepturile sau interesele; firmele care nu plătesc mită nu îşi pot
asigura realizarea şi protejarea intereselor economice. Practic, legea
nu se mai aplică, iar părţile sunt tratate în mod discriminatoriu, prin
favoritisme. Supremaţia legii, care ar trebui asigurată de instituţii, este
compromisă. Criminalitatea este încurajată: corupţia nesancţionată va
genera nu numai comiterea altor acte de corupţie, ci va permite şi
încuraja comiterea şi a unor fapte ilicite grave cu care corupţia este în
legătură, precum traficul de droguri şi de persoane, spălarea de bani,
crima organizată, şantajul, neplata taxelor către stat etc.
9.3. Efectele corupției pentru sistemul juridic
Pentru sistemul juridic, corupţia afectează însăşi independenţa
acestuia:
- afectarea capacităţii funcţionale: justiţia devine una privată
(preferenţială), sau una ineficientă (ceea ce echivalează tot cu
injustiţia); sistemul devine imprevizibil şi nesigur;
- găsirea unor metode de autoprotecţie de către politic: în
marile cazuri de corupţie, se va încerca mituirea magistraţilor,
imixtiunea în activitatea acestora sau chiar în cariera lor;
- scăderea calităţii serviciilor: din moment ce personalul
găseşte o cale suplimentară de câştig pentru anumite servicii,
preferenţiale, nu are interes să asigure o calitate sporită a serviciilor;
- creşterea numărului de cauze de corupţie pe rol: în măsura în
care există organisme profesioniste de combatere a corupţiei,
investigaţiile vor fi mai numeroase.
9.4. Efectele corupției pentru personalul din justiţie
Corupţia afectează integritatea, profesionalismul şi
responsabilitatea acestuia:
- scăderea pregătirii, a calităţii muncii: personalul nu va mai fi
interesat să îşi sporească pregătirea cât timp serviciul deja prestat îi
aduce venituri suplimentare;
- extinderea corupţiei la alţi colegi: comportamentul ilicit, dar
aducător de venituri suplimentare va fi copiat în lipsa unor politici de
stopare de către alţi colegi; justiţia devine servilă;
- perpetuarea în timp a practicilor neintegre: actele de corupţie
nesancţionate, vor determina salariatul să le repete în timp;
47
 - scăderea curajului: nesancţionarea corupţiei şi perpetuarea
acestor acte slăbesc încrederea propriului personal în reformarea
sistemului, duc la pierderea curajului de a denunţa aceste acte şi la
resemnare.

48
 CAPITOLUL II

CORUPȚIA ÎN ROMÂNIA

Secțiunea 1 Istoria corupţiei la români

Am fost tentați, iniţial, să afirmăm că fenomenul corupţiei, al

,,putreziciunii", ţine în primul rând de moştenirea regimului comunist.
Până în decembrie 1989, România a cunoscut regimul unei dictaturi
comuniste. Iar această moştenire a fost toxică, în multe privinţe.
Corupţia face parte din această moştenire. Am observat că ideea
moştenirii comuniste, deşi dezbaterea este atât de veche şi pare că
totul s-a spus, a atras atenţia. Şi nu întâmplător. E avantajos să pui
corupţia pe seama comunismului, din mai multe motive. Pe de o
parte, înlături ipoteza cea mai incomodă şi mai tulburătoare, potrivit
căreia a existat mereu în societăţile româneşti o dublare a normei
oficiale cu una neoficială, uneori mai puternică. Un număr, din
ianuarie 1985, al revistei ,,Limite", publicaţie a românilor din exil
condusă de Virgil Ierunca, publica fragmente din jurnalul lui Mircea
Vulcănescu privitoare la experienţa sa de director al Vămilor. Omul
de carte era siderat de insistenţa şi ingeniozitatea acelora care
căutau derogări de la lege. Cine nu convingea de unul singur, venea
cu un deputat şi, dacă nu reuşea nici atunci, comanda apariţia în
presă a unor atacuri calomnioase. Supus acestui asalt neîndurător,
directorul Vămilor din 1935 ajunsese să se culpabilizeze singur că
este prea rigid, prea ,,kantian" şi că prin intransigenţa sa legalistă nu
ar face decât să se opună vieţii înseşi. Ba mai mult, ajunsese să
creadă că angajamentul său legalist îl îndepărtează de ataşamentul
său etnic, trădând astfel ,,dispreţul specific românesc faţă de norma
abstractă, necesară şi universală şi predilecţia noastră pentru
hatâruri." Iar la finalul unei note găsim: ,,Nu-ncape îndoială că, la fel
cu tata, lucrez azi pentru România modernă, pentru europenizare.
Trădător?" Hamletisme de intelectual, desigur, dar realitatea în care
trăia trebuie să fi fost destul de apăsătoare. Prin urmare, a pune
corupţia pe seama comunismului ne scuteşte de aceste incursiuni
49
istorice, cu toate că ele sunt mereu necesare pentru a ne înţelege
mai bine pe noi înşine.
Pe de altă parte, a vorbi de originea comunistă a viciului este
convenabil, căci dacă răul se găseşte în trecut, mai ales într-unul pe
care l-am condamnat la unison, responsabilitatea noastră este mai
mică. Cu toate acestea e adevărat că în timpul comunismului corupţia
se generalizase. Atâta doar, că lucrurile luaseră o înfăţişare cu totul
neobişnuită.
Specificul epocii era că toate căile de a obţine resurse vitale,
de la alimente, îmbrăcăminte, până la avize, permise, aparate
electronice sau cărţi erau considerate legitime, deşi transgresau
regula oficială. Erau puţini aceia care refuzau mita sau traficul de
influenţă. Să nu-i uităm pe cei atât de săraci, încât nu puteau
cumpăra nici cartuşul de Kent cu care puteau deschide o uşă sau
alta, dar în general lumea ,,se descurca". Mita şi traficul de influenţă
deveniseră forme de rezistenţă, în condiţiile unui sistem totalitar.
Un alt aspect era furtul generalizat. Se fura de la CAP, se fura
din fabrică, de peste tot. Ca urmare, ,,furtul din avutul obştesc" era
considerat oficial o infracţiune extrem de gravă, deoarece, aşa cum
se spunea în presa epocii, ,,socialismul se construieşte cu oameni
harnici şi cinstiţi". Uneori apăreau şi relatări, pe un ton moralizator,
despre cazurile unor lucrători comerciali care furaseră din gestiune. În
fine, în efortul lor de a combate corupţia, autorităţile comuniste
stimulaseră producţia unor filme de genul ,,BD la munte şi la mare",
dar eficacitatea era zero, căci, în esenţă, corupţia devenise o cale de
supravieţuire. Talentul actorilor şi complicitatea secretă a societăţii,
reuşiseră destul de bine să deturneze mesajul propagandistic. În acei
ani, corupţia era însăşi societatea civilă.
Fără să înţelegem aceste lucruri, nu vom pricepe nici ce s-a
petrecut ulterior. În comunism, cetăţeanul se opunea statului opresiv,
prin mijloacele soft şi lipsite de riscuri mari ale mitei şi traficului de
influenţă. Esenţa, stătea în opoziţia dintre stat şi cetăţean.
După Revoluţie, a intervenit liberalismul, care s-a prezentat
imediat ca protector al cetăţeanului, delegitimând statul din nou, de
data aceasta dintr-o altă perspectivă. Dar, deşi nu îşi propusese
50
acest lucru, liberalismul contribuia din plin la reproducerea vechilor
practici, căci frauda fiscală şi mai ales toate privatizările frauduloase,
puteau fi justificate prin emanciparea individului şi eliberarea lui
economică.
Am auzit, de multe ori, cu stupoare, în primii ani de după 1989,
aceste justificări viciate, care utilizau rudimentele doctrinei liberale
pentru a legitima conchista rapace a resurselor publice. Dacă statul e
rău, el poate fi demantelat şi împărţit. În comunism, se produsese o
delegitimare radicală a statului şi a noţiunii de bun public. Or,
liberalismul aterizat pe un teren care pierduse cu totul sensul vieţii
publice, a binelui comun, a solidarităţii sociale, a comunităţii de
interese, a încurajat fără limite individualismul până la transgresarea
tuturor normelor. Statul, care fusese un spaţiu oprimant căruia i se
sustrăgeau mici resurse de libertate, a devenit un teren de pradă.
Teren de paradă, dar de mult pregătit pentru prădători după cum vom
vedea în scurta incursiune în istoria corupţiei la români.
Corupţia este un fenomen a cărei istorie începe odată cu
formarea primelor societăţi umane. Etimologia, latină - coruptio, -onis
- a termenului, relevă faptul că exista corupţie încă din antichitate. În
literatura de specialitate, sunt unele opinii care susţin faptul că
fenomenul corupţiei a apărut încă din cele mai vechi timpuri, odată cu
primele forme incipiente de organizare a societăţii. Există corupţie în
orice stat al lumii, indiferent de continent, de nivelul de dezvoltare
socială, economică, culturală, de nivelul de civilizaţie etc., oricum
nivelul corupţiei fiind mai ridicat în statele subdezvoltate, cu un grad
de sărăcie extremă. În funcţie de diferiţi factori cauzali de perpetuare,
corupţia este percepută diferit, de la stat la stat şi de la o categorie
socială la alta.
Corupţia nu este un fenomen românesc, dar acesta s-a
înrădăcinat rapid în părţile noastre, găsind un sol extrem de fertil, atât
datorită dominaţiei străine, cât şi a luptelor interne pentru putere. Nu
ne rămâne decât să consemnăm şi să încercăm să nu repetăm
greşelile înaintaşilor noştri. Corupţia la români este mult mai veche
decât ne închipuim. Originile ei se ascund undeva în istoria
îndepărtată a poporului român, fiind legată de începuturile dominaţiei
51
otomane şi de practica cumpărării scaunului de domnitor în Moldova
şi Ţara Românească.
Fenomenul pe care îl numim corupţie şi este interzis prin
legislaţia penală, avea o cu totul altă conotaţie în Evul Mediu
românesc. În acea vreme, primirea şi oferirea banilor sau a altor
obiecte de valoare în scopuri ,,ilegale", mai degrabă ,,imorale", a
devenit un atribut al domniei şi, implicit, al statului. Cu toate acestea,
nu toţi domnii şi dregătorii din trecut au fost corupţi, după cum nu toţi
cetăţenii şi funcţionarii de astăzi aleg să dea sau să ia mită. Există
percepţia eronată că fanarioţii au introdus corupţia în Ţările Române,
deşi mai degrabă dânşii au găsit aici condiţii favorabile pentru
amplificarea şi răspândirea fenomenului. Odată cu achitarea primului
tribut către Poarta Otomană (la 1395 în Muntenia şi la 1456 în
Moldova), statele medievale româneşti au devenit dependente de
obligaţiunile externe, încetinindu-şi considerabil ritmul de dezvoltare.
Deşi, atât Mircea cel Bătrân, cât şi Ştefan cel Mare, s-au împotrivit
acestei forme de asuprire economică, ambii au reluat plata tributului
în schimbul păcii (primul la 1417, iar al doilea la 1486). Haraciul
Moldovei era iniţial de 2.000 de galbeni, ajungând în timpul lui Petru
Rareş la 10.000, pentru ca la 1583 să fie tocmai 66.000. În 1541,
Ţara Românească achita 20.000 de galbeni turcilor, iar peste doar 35
de ani această sumă depăşea 100 de mii de galbeni, anual. Astfel,
sub presiunea birurilor otomane, sistemul de administrare fiscală din
Ţările Române s-a înrăutăţit, taxele şi impozitele fiind majorate
abuziv, creând condiţii pentru înflorirea corupţiei, nu doar la nivel
înalt, dar şi în cazul populaţiei de rând.
În Ţările Române din secolul XVII, şpăgarii sfârşeau în chinuri
groaznice. IstoriaŢărilor Române arată că funcţionarii corupţi erau
aspru pedepsiţi.
Lupta împotriva corupţiei la români are o istorie veche de peste
400 de ani. Dacă astăzi există un organism special care-i pedepseşte
pe corupţi, în trecut situaţia era cu totul alta. Pentru orice încercare de
a lua mită un funcţionar sau un domnitor îşi putea pierde viaţa.
Corupţia este un fenomen al cărei istorie începe odată cu
formarea primelor societăţi umane. Făcând un arc peste timp, s-ar
52
părea că ea a apărut în Ţările Române odată cu instaurarea domniilor
fanariote. Vorbim despre acei domnitori aleşi de Imperiul Otoman din
cartierul Fanar al Constantinopolului care cumpărau pe bani grei,
oferiţi drept şpagă sultanilor, scaunul de domnie în Moldova sau Ţara
Românească.
Totuşi, iniţiatorul primelor legi împotriva fenomenului corupţiei
din Ţările Române ar fi fost Matei Basarab (1580 - 1654). În anul
1632, el emite o Pravilă (n. red. precursoarea legii în formă actuală )
în care specifică foarte clar că luarea de mită sau orice altă formă de
corupţie era aspru pedepsită.
Şi nu este vorba despre reţinere sau arestare aşa cum se
întâmplă astăzi. Modul în care corupţii răspundeau pentru faptele pe
care le-au comis în urmă cu mi bine de patru sute de ani era de-a
dreptul uluitor.
Fără să aibă un sistem al pedepselor bine stabilit, totul
depindea de învoiala domnitorului sau a judecătorului care, de cele
mai multe ori, avea un rol decorativ. Dacă furia domnitorului faţă de
corupt era mare sau dacă fapta era destul de gravă, pedepsitul putea
fi schingiuit sau bătut până îşi dădea obştescul sfârşit.
Cei mai corupţi domnitori din istorie
În cazul domnitorilor corupţi de cele mai multe ori se aplica
pedeapsa cu moartea. I-a întâmplat domnitorului fanariot al Ţării
Româneşti, Constantin Hangerli. În scruta sa domnie în fruntea
principatului românesc (1797 - 1799) el a reuşit performanţa de a fi
considerat cel mai corupt domnitor din istoria întregilor Ţări Române.

El a reuşit să inventeze un sistem propriu de colectare a dărilor

şi birurilor, banii ajungând în propriile sale buzunare. Evident toate
sumele erau colectate de la ţăranii şi boierii Ţării Româneşti care,
văzând cum se petrec lucrurile, au somat Înalta Poartă. Furia
sultanului a fost atât de mare încât acesta a ordonat ca domnitorul
Hangerli să fie omorât prin decapitare.
Aceeaşi soartă pare să fi avut-o un alt domn al Ţării
Româneşti, Ioan Vodă Caragea. La fel de corupt ca şi Constantin
Hangerli, Vodă Caragea s-a remarcat, din păcate prin sens negativ,
53
prin inventarea sistemului de plată al funcţiilor. Orice persoană cu
stare care dorea să deţină o funcţie la curtea sa trebuia să ofere
domnitorului bani grei. Mai mult, el a impus noi biruri şi taxe în mod
abuziv. Modul corupt în care domnitorul a condus Ţara Românească
a dat naştere şi expresiei „se fură ca-n vremea lui Caragea”.
Comparativ cu femeile, mai ales acelea fără studii, care
consideră, cu o intensitate relativ mai mare, că fenomenul de corupţie
a apărut în perioada comunistă, bărbaţii, cu prioritate cei cu studii
minime, sunt de acord, în cea mai mare parte, că un asemenea
fenomen îşi are geneza în actuala perioadă de tranziţie. Această
ultimă apreciere este susţinută, cu precădere, de vârstnici,
comparativ cu cei mai tineri, mai ales cei cu studii superioare, care
tind să considere, într-o măsură relativ mai mare, că fenomenul de
corupţie este o trăsătură permanentă a mentalităţilor româneşti.
În funcţie de ocupaţie şi statutul ocupaţional, cea mai mare
parte a subiecţilor investigaţi sunt de acord că fenomenul de corupţie
trebuie asociat cu perioada actuală de tranziţie, apreciere care este
susţinută, cu precădere, de agricultori, tehnicieni sau maiştri.
Funcţionarii tind să susţină, mai degrabă, opinia că acest fenomen
este o trăsătură permanentă a mentalităţilor româneşti, iar patronii
(managerii) şi cei cu ocupaţii intelectuale consideră că el a apărut în
perioada comunistă.
Comparativ cu cei din mediul urban, care susţin, într-o
proporţie relativ mai mare, opinia conform căreia acest fenomen este
o trăsătură permanentă a mentalităţilor româneşti, cei din mediul rural
sunt de acord, într-o mai mare măsură, că fenomenul de corupţie
este un produs distinct al perioadei de tranziţie.

Secțiunea a 2-a Cauzele corupției în România

2.1. Introducere
Cercetarea criminologică a fenomenului corupției are drept
obiectiv imediat identificarea și explicarea cauzelor de ordin obiectiv
și subiectiv care determină săvârșirea unor astfel de fapte antisociale,

54
iar ca finalitate, propunerea unor măsuri și programe eficiente de
prevenire și controlare a acestui fenomen.
Există o complexitate cauzală a genezei corupției, pe
ansamblul său și pe diferite forme concrete de manifestare în virtutea
căreia pot fi explicate nu numai explozia infracțională din prezent, ci și
evoluția sa probabilă.
Etiologia devianței și delincvenței nu poate fi abordată în
termenii unor indicatori distincți, luați separat, ci numai ținându-se
seama de interacțiunea și intercondiționarea factorilor bio-psiho-
sociali. Factorii criminogeni se localizează la nivelul macrosocialului,
socialului cu grad mediu de generalizare, microsocialului și
individualului, iar relaționarea lor configurează complexitatea cauzală
generală și complexitatea cauzală a unor tipuri distincte de fapte
penale. Procesul complex și dificil, uneori contradictoriu, de
transformări și restructurări radicale pe care îl implică trecerea de la
un sistem politic la altul, de la economia hipercentralizată la economia
de piață, are în conținutul său intense fenomene de dezorganizare
socială, inerente oricărei noi organizări. De aceea, ca și în cazul altor
tipologii infracționale, cauzele de ordin individual și social ale actelor
de corupție trebuie privite într-o strânsă interdependență și raportate
la procesele schimbării profunde care afectează ansamblul societății
românești.
Specialiștii privesc corupția ca un fenomen complex și aproape
universal. Ceea ce nu înseamnă că flagelul corupției se manifestă în
același grad și cu aceleași forme pretutindeni. În realitate, formele,
cauzele și intensitatea fenomenului de corupție diferă în funcție de
anumiți factori economici, sociali, culturali și comportamentali. Altfel
spus, corupția ca dimensiune și forme de manifestare sunt
întotdeauna expresia unui anumit context socio-cultural.
Măsurile de aplicare a strategiei naţionale anticorupţie din ţara
noastră au şi trebuie să aibă la bază analize în profunzime ale
percepţiilor interne şi internaţionale cu privire la amploarea şi
intensitatea fenomenului de corupţie în România. Sondajele de opinie
constituie un mijloc important de măsurare a percepţiilor populaţiei
asupra acestui fenomen, evidenţiind diverse opinii sau atitudini ale
55
acelora care s-au confruntat cu experienţa corupţiei şi care cunosc
cel mai bine costurile şi riscurile unui asemenea fenomen. Ca şi în
cazul altor probleme sociale, nu atât evaluările experţilor (ca
outsideri), cât, mai ales, acelea ale actorilor sociali implicaţi (în
calitate de insideri) pot aduce informaţii pertinente. Percepţia cauzelor
şi efectelor corupţiei de către populaţie este, de exemplu, ilustrativă în
acest sens.
Principalele cauze specifice ale corupţiei, percepute în mare
măsură şi foarte mare măsură de către subiecţii investigaţi sunt
următoarele: lăcomia şi dorinţa celor aflaţi la putere de a se îmbogăţi
rapid (91,9% dintre subiecţi au indicat această cauză ca fiind cea mai
importantă), nivelul scăzut al salariilor celor care lucrează în sectorul
public (82,0%) şi lipsa de interes a celor de la putere de a lupta
împotriva acestui veritabil flagel social (80,4%).
Dintre alte cauze percepute, considerate la fel de importante,
dar care întrunesc ponderi mai mici, situate între circa 71-77%, pot fi
menţionate: birocraţia excesivă din instituţiile româneşti (77,4%),
implicarea unor politicieni în lumea afacerilor (77,2%), lipsa de
fermitate în aplicarea legii de către instituţiile care se ocupă de
sancţionarea actelor de corupţie (77,1%), absenţa unor sancţiuni sau
pedepse mai severe aplicate persoanelor vinovate de acte de
corupţie (76,8%), nivelul ridicat al taxelor şi impozitelor (73,7%) şi
unele mentalităţi tipic româneşti (de pildă, atitudinea unor români,
care cred că oferind bani sau cadouri pot obţine un tratament special
din partea funcţionarilor publici) (71,3%).
Cauze precum sunt: exemplul oferit de alţii (35,6%),
neimplicarea directă a cetăţenilor în lupta contra corupţiei (32,2%) şi
nedeclararea veniturilor suplimentare (30,6%) sunt relativ mai puţin
importante în opinia celor investigaţi, peste o treime dintre subiecţi
apreciindu-le pe fiecare ca fiind importante numai în mică şi foarte
mică măsură.
În mod preliminar, am încercat să efectuăm o tipologie a
subiecţilor investigaţi, distingând două categorii principale: aşa-numiţii
optimişti, care consideră că există numeroase modalităţi prin care
corupţia poate fi diminuată, şi aşa-numiţii fatalişti (sau pesimişti), care
56
apreciază că, indiferent de măsurile luate şi de înăsprirea
sancţiunilor, acest fenomen va continua să se manifeste cu
intensitate maximă.
Optimiştii, de exemplu, sunt de părere că principalele cauze ale
corupţiei în România sunt absenţa unor pedepse mai severe pentru
cei corupţi, lipsa de implicare a cetăţenilor în combaterea
fenomenului şi absenţa controalelor administrative sau financiare. La
rândul lor, pesimiştii susţin ideea că, în primul rând, lipsa de interes a
celor de la putere de a lua măsuri contra corupţiei este o cauză
esenţială a amplificării acesteia.
2.2. Clasificarea cauzelor generale ale corupției, percepute
de români
Regruparea cauzelor specifice evaluate de subiecţi, în funcţie
de stabilirea unor categorii cu caracter mai general, a permis
următoarea clasificare:
- Cauze care depind de factorii politici, mai ales de putere;
- Cauze instituţionale (dependente de carenţele instituţionale);
- Cauze legislative;
- Cauze dependente de politica fiscală;
- Cauze care îşi au originea în mentalităţile şi atitudinile
oamenilor.
Principalele cauze ale corupției percepute de români amintim:
- Lăcomia şi dorinţa celor de la putere de a se îmbogăţi rapid;
- Lipsa de interes a celor de la putere de a lupta contra
corupţiei;
- Birocraţia excesivă;
- Lipsa controalelor administrative şi financiare;
- Neaplicarea legilor de către instituţiile abilitate;
- Nivelul scăzut al salariilor celor care lucrează în sectorul
public;
- Absenţa unor sancţiuni mai severe pentru cei vinovaţi;
- Incoerenţa legislaţiei;
- Nivelul ridicat al taxelor şi impozitelor;
- Nedeclararea la stat a veniturilor suplimentare;

57
 - Atitudinea unor români care cred că, oferind mită, pot obţine
un tratament special;
- Imoralitatea oamenilor;
- Neimplicarea directă a cetăţenilor;
- Exemplul oferit de alţii;
- Toleranţa faţă de corupţie) etc.
Peste 3/4 din subiecţii investigaţi apreciază că factorii politici, în
special aceia legaţi de putere, constituie cea mai importantă cauză a
fenomenului de corupţie, iar circa 70% consideră că factorii
dependenţi de carenţele instituţionale reprezintă cauza principală.
Cele mai puţin importante cauze sunt, în opinia subiecţilor, acelea
care vizează politica fiscală, precum şi mentalităţile şi atitudinile
oamenilor.
Spre deosebire de bărbaţi, femeile tind să creadă, într-o
măsură relativ mai mare, că principala cauză a corupţiei o constituie
mentalităţile şi atitudinile oamenilor.
Indiferent de vârsta, nivelul de instrucţie, ocupaţia sau statutul
ocupaţional (persoane active/inactive), subiecţii investigaţi apreciază,
într-o măsură mai mare, că printre cele mai importante cauze ale
corupţiei din România se numără, cu precădere, cele care depind de
factorii politici, mai ales de putere.
În raport de mediul de rezidenţă, cele mai puţine diferenţe de
opinii între subiecţii din mediul urban şi cei din mediul rural apar în
legătură cu cauzele de natură fiscală şi legislativă, iar cele mai mari
diferenţe apar în legătură cu cauzele dependente de factorii politici.
2.3. Factori generatori de corupție
2.3.1. Factori cu rol determinant în fenomenul de corupție
Transformările structurale produse în societatea românească în
ultimii ani au dezvăluit lipsa unor principii morale solide și a unui
redus sentiment de responsabilitate la unii indivizi, ca urmare a unei
educații și a unei formări spirituale grav afectate de intenția de
depersonalizare, într-o societate care-și propunea uniformizarea prin
reducerea pretențiilor de viață ale omului la nevoile sale primitive.
Corupția nu poate fi desprinsă din cortegiul proceselor
antrenate de profundele schimbări care afectează societatea din
58
zilele noastre. Astfel, o primă cauză este negarea ordinii sociale și a
legilor, ceea ce conduce la procese destructive, neurmate în timp util
de procese de restructurare pe baze noi ale statului de drept.
Principala cauza a corupției, ca fenomen social, se află în zona
politicului. S-a manifestat din plin incoerența politică în materia
adoptării legilor necesare funcționării statului de drept și, în special, a
legilor destinate să asigure cadrul corect de desfășurare a vieții
economice. Abrogarea unora din legile anterioare și neadoptarea
rapidă a altora, ori adoptarea unor legi cu serioase vicii de fond, au
creat un vid legislativ tactic care a încurajat disoluția ilicită a avuției
publice (vânzarea flotei, a întreprinderilor rentabile, a terenurilor, a
valorilor care trebuiau protejate etc.).
Incapacitatea factorilor politici s-a suprapus peste o situație-
premisă deosebit de bine organizată, anume complexul birocratico-
totalitar. Format timp de decenii, acest complex nu a putut fi înlăturat
de evenimentele revoluționare. Consolidat, greoi și complicat, acest
aparat funcționează încă la toate nivelele administrației de stat. În
plus, în condițiile democratice, el acționează fără reținere, în interes
propriu, fără riscul de a mai fi supravegheat și tras la răspundere de
cineva. Așa s-a ajuns la obligativitatea obținerii ,,bunăvoinței"
funcționarului public pentru soluționarea oricărei probleme
administrative, situație înrăutățită uneori de utilizarea funcțiilor publice
ca recompensă pentru clientele partidelor politice, ducând, în final, la
politizarea administrației. Neaplicarea criteriului profesionalismului și
competenței afectează serios activitatea administrației de stat și,
implicit, a instituțiilor abilitate să depisteze sau să sancționeze
corupția.
Starea de criză economică rezultată din starea de dereglare a
normelor care guvernează aria economicului, a favorizat apariția unui
,,homo economicus" hrăpăreț, necinstit, agresiv, incapabil să
recunoască valoarea unei norme legale sau morale.
Corupția își mai are sorgintea și în descentralizarea deciziilor și
a structurilor administrative, autonomia funcțională și liberalizarea
economică la nivelul instituțiilor publice și al agenților economici, în
condițiile lipsei de fermitate și de autoritate a organelor de control și
59
instituțiilor publice, precum și în întârzierea restabilirii legalității
încălcate, în absența unei legislații corespunzătoare, în implicarea
directă în acte de corupție și alte infracțiuni a celor desemnați să
apere legea, în imoralitatea unor funcționari ai statului. Legislația este
și ea un factor coruptogen în sensul că unele acte normative incită la
ilegalități.
2.3.2. Factori cu caracter agravant în amplificarea
corupției
Factorii care generează amplificarea corupției sunt multipli. Se
consideră că, în perioada actuală, corupția este favorizată, în special
la nivel local, în principalele sfere de activitate socială, constând în
scăderea controlului social și normativ, criza de autoritate și
credibilitate a unor instituții și organe, slaba influență a normelor
legale asupra conduitei indivizilor, toleranța manifestată de cei care
controlează aplicarea legii, implicarea unor funcționari publici în
activități ilegale și abuzuri.
De amplificarea corupției sunt responsabile vechile structuri și
grupări ale vechiului regim care dispun de resurse financiare
importante, ca și modul defectuos, inadecvat și chiar ilicit în care se
desfășoară procesul de privatizare. După câștigarea puterii în urma
alegerilor generale, libere și democratice, factorii de putere au eșuat
în planul competenței celor numiți în posturile cheie ale proceselor
economice majore. Așa că, dacă legislația incită la fapte de corupție,
atunci administrația este un amplificator al fenomenului corupției.
2.3.3. Factori generali și specifici care influențează sau
determină fenomenul de corupție
Ca și în cazul altor tipologii infracționale, cauzele de ordin
individual și social ale actelor de corupție trebuie privite într-o strânsă
interdependență și raportate la procesele schimbării profunde care
afectează societatea românească în ansamblul ei.
Astfel, avem cauze economice: starea de sărăcie, deteriorarea
nivelului de trai, criza din economie (haos economic, absența
controlului, a legislației, modul inadecvat de privatizare, insuficienta
delimitare între proprietatea de stat și cea privată), șomajul,

60
incompetența profesională, menținerea vechilor structuri în economie
etc.
Dintre cauzele morale se desprind dorința de parvenire și
îmbogățire prin mijloace ilicite, deficiențele morale generale ale
indivizilor (lăcomia, necinstea, imoralitatea etc.), mentalitățile
moștenite în perioada regimului comunist; lipsa de moralitate a
factorilor de putere și a apărătorilor legalității, perceperea schimbării
ca o excelentă oportunitate pentru săvârșirea unor fapte antisociale
orientate spre profit, pasivitatea opiniei publice etc.
Dar, principalele cauze care determină și amplifică fenomenul
corupției (favorizează corupția ca fenomen social) se află în zona
politicului: lipsa de competență și de fermitate a autorităților politice și
economice în exercitarea unui control eficient, implicarea directă a
puterii și liderilor politici în acte de corupție, perpetuarea vechilor
structuri la nivelul puterii, ineficiența funcționării instituțiilor politice,
,,setea" de putere politică, chiar cu riscul tolerării corupției, ritmul lent
imprimat de autorități procesului de democratizare.
Fenomenul de corupție este privit astăzi ca o ,,maladie" a unui
organism social bolnav, măcinat de conflicte endemice și dominat de
o puternică tendință de dereglare în toate planurile și la toate nivelele.

Secțiunea a 3-a Efectele corupției în România

3.1. Introducere
Corupția reprezintă o abatere de la normalitate și este parte
indisolubilă a fenomenului criminal din orice societate, reprezentând
un model comportamental deviant și dăunător foarte răspândit în
rândul funcționarilor oficiali și a reprezentanților aleși de comunitate.
Cifrele privind corupția sunt colosale și de neimaginat pentru cineva
neavizat. Astfel, anual, în lume, prin acte de corupție se fură 2600
miliarde de dolari, așa cum rezultă dintr-un raport al ONU din 2017.
Și, tot anual, la nivel mondial, alte 1000 miliarde dolari sunt date drept
mită. În total, 3600 miliarde dolari. La nivelul UE, conform statisticilor,
corupția costă între 179 și 990 de miliarde de euro pe an. De
asemenea, ca o confirmare, Banca Mondială afirmă că aproximativ o
61
mie de miliarde de dolari se plătesc în fiecare an ca mită în întreaga
lume, menționând în același timp că pierderea economică totală
provenită din corupție este estimată a fi mult mai mare decât această
cifră. Mai mult, din cauza corupției, costul total al contractelor
comerciale crește cu până la 20-25%. În România, corupția este
estimată a fi între 8 şi 11 miliarde de dolari, însemnând o medie pe an
de 7% din PIB, mai mult decât bugetul oricărui minister din Guvernul
României, motiv pentru care, deocamdată, cel mai mare „minister” din
România este considerat a fi corupţia. Corupția este foarte
periculoasă pentru orice societate, având în vedere că nu există
victime și este greu de depistat, astfel încât prin trecerea timpului
aceasta se dezvoltă continuu ca urmare a „contaminării” și altor
persoane din mediul de muncă. Prin acest studiu ne-am propus să
punem în evidență principalele efecte și consecințe ale corupției din
România contemporană, cu luarea în considerare a diverselor studii
și analize de specialitate efectuate în acest important domeniu al
criminologiei.
Este foarte important de înțeles și mai ales de conștientizat, în
același timp, că fenomenul corupției este unul extrem de extins în
țările sărace și mai puțin dezvoltate, astfel că aceasta ajunge să
consume extrem de mult din resursele și potențialul societăților
respective. De asemenea, așa cum atrage atenția și ONU, toți trebuie
să conștientizăm faptul că, fiecare dintre noi plătim costurile corupției
atât la nivelul macro cât și la nivelul micro al societății, prin lipsa
îngrijirilor medicale la ce mai înalt nivel de calitate din spitale, prin
lipsa calității serviciilor din sistemul de educație, prin lipsa calității
infrastructurilor de transport, prin sărăcie și nivel redus de trai al
populației față de media UE și neîndeplinirea criteriilor reale de
convergență stabilite la Maastricht, și exemplele pot continua. În
măsura în care nu sunt conștientizate toate aceste efecte negative la
nivel macro și micro, tot ceea ce se spune nu rămân decât vorbe…
care se repetă la nesfârșit, în raport cu diferite tipuri de interese, în
general politicianiste, doar cu diferite efecte manipulatorii în rândul
populației, în vederea rezolvării acelor interese.

62
 Și, din toate mesajele organismelor internaționale, se
desprinde concluzia că multiplele efecte ale corupţiei sunt valabile pe
termen lung, pentru că aceasta conduce la instaurarea unor guverne
slabe care, în schimbul ajungerii și menținerii la putere, se aliază cu
grupări infracţionale organizate şi închid ochii la diferite infracţiuni,
cum sunt abuzul în serviciu, crima organizată reprezentată prin
traficul de persoane și traficul de droguri, etc.
Iar în România, țară în curs de dezvoltare, dar nu săracă, și
membră a clubului select numit UE, în același timp, situația nu este
cu mult diferită de viziunea organismelor internaționale. Astfel, în
România, în procesul de aderare la UE, după anul 2007, s-au pus în
evidență evoluții pozitive constante și progrese în lupta împotriva
corupției, însă avântul tuturor acestor reforme s-a pierdut pe
ansamblu în anul 2017, fiind inversat sensul progreselor ca urmare a
pașilor înapoi făcuți în ceea ce privește reforma și independența
sistemului judiciar, precum și combaterea corupției la nivel înalt.
Principalul mesaj al organismelor internaționale, în contextul
menționat, este reprezentat de faptul că oamenii politici și de stat din
România, în dezacord cu populația și cu exigențele UE, dau dovadă
în continuare de comportamente corupte și lipsite de etică, ceea ce
duce la scăderea încrederii și respectului cetățenilor față de instituțiile
legitime ale statului, precum și, în consecință, la erodarea democrației
și a statului de drept din România.
3.2. Clasificarea efectelor corupției în România
Importante efecte negative ale corupției, valabile și mai ales
demonstrate în România, sunt reliefate de Programul de Dezvoltare a
Națiunilor Unite (UNDP). Astfel, conform UNDP, „corupția fură
resursele și subminează dezvoltarea umană prin împiedicarea
accesului la serviciile publice, împiedică dezvoltarea economică prin
denaturarea piețelor și deteriorarea integrității sectorului privat,
subminează instituțiile democratice, încetinește dezvoltarea
economică și contribuie la instabilitatea guvernamentală”. De
asemenea, conform UNDP, „corupția atacă fundația instituțiilor
democratice ale statului prin denaturarea proceselor electorale, prin

63
pervertirea statului de drept și crearea de structuri birocratice, al căror
singur motiv de existență este solicitarea de mită”.
În consens cu cele menționate mai sus, efectele negative cele
mai reprezentative privind corupția din România postrevoluționară,
sunt următoarele:
- polarizarea drastică a societății românești, prin îmbogățirea
ilicită și excesivă a persoanelor corupte și aducerea în stare de
sărăcie cruntă a unei mari părți din populația țării; creșterea diverselor
fenomene ale criminalității în societate și amplificarea economiei
subterane (corupție și infracțiuni legate de corupție cum ar fi: fraude
financiare cu fonduri naționale și europene, delapidare, evaziune
fiscală, contrabandă, trafic de droguri și de persoane, spălarea
banilor, criminalitate organizată, etc.) și consolidarea lipsei de
încredere a populației în liderii politici și instituțiile statului.
Dintre efectele economice grave ale corupției din România, le
menționăm pe următoarele:
- utilizarea ineficientă a resurselor;
- descurajarea investițiilor naționale productive;
- descurajarea investițiilor străine;
- distorsionarea piețelor;
- împiedicarea creșterii economice și erodarea nivelului de trai
etc.
De asemenea, nu mai puțin periculoase considerăm că sunt și
efectele politice și sociale ale corupției din România, printre care
menționăm:
- subminarea statului de drept și a democrației;
- punerea în pericol a indicatorilor privind buna guvernare;
- consolidarea unei administrații publice ineficace și ineficiente;
- afectarea negativă a guvernanței corporative;
- amenințări cu privire la respectarea drepturilor fundamentale
ale omului;
- subminarea activității instituțiilor fundamentale care
garantează stabilitatea, securitatea și dezvoltarea durabilă a țării etc.
Din punct de vedere etic, corupția, reprezentând o încălcare a
principiilor general valabile ale vieții politice, economice și sociale, ori
64
o respingere a principiilor care și-au dovedit viabilitatea în decursul
timpului, după caz, apreciem că are ca efect și „învățarea negativă”,
în ceea ce privește membrii societății și ai comunităților locale, pe
baza exemplului oferit de membrii societății, în general, dar mai ales
a exemplului negativ oferit de elitele societății, la nivel central și local,
ceea ce face ca și misiunea de prevenire și combatere a corupției să
fie extrem de dificilă în România.
Alte efecte importante ale corupției generalizate, considerăm
că sunt reprezentate de diferite tipuri de amenințări la adresa
siguranței naționale a României, precum și diminuarea șanselor țării
noastre de a fi primită în Spațiul Schengen, ca urmare a riscurilor
potențiale de exportare a corupției și a răspândirii efectelor negative
ale acesteia în țările UE.
3.3. Percepția efectelor corupției
În ceea ce priveşte percepția efectelor corupţiei, percepute de
români, amintim următoarele:
- îmbogăţirea fără muncă a unor persoane;
- sărăcirea populaţiei;
- creşterea criminalităţii în societatea românească;
- lipsa de credibilitate în rândul populaţiei a acelora aflaţi la
putere;
- ameninţarea siguranţei naţionale;
- demoralizarea cetăţenilor cinstiţi;
- scăderea prestigiului legii și autorităților;
- încetinirea ritmului de dezvoltare a economiei;
- creșterea imoralității;
- creşterea economiei subterane.

Secțiunea a 4-a Consecințele corupției în România

4.1. Introducere
Cele mai importante consecințe negative ale corupției, care se
manifestă în România, în opinia noastră, sunt următoarele:
- scăderea continuă a prestigiului legii și a autorităților care
aplică legea;
65
 - reducerea ritmului de dezvoltare a economiei și a
convergenței cu statele dezvoltate ale UE;
- creșterea imoralității la nivelul populației urbane și rurale;
- demoralizarea cetățenilor cinstiți;
- scăderea calității serviciilor publice, creșterea neîncrederii
cetățenilor în instituțiile publice, inclusiv în ceea ce privește justiția și
înfăptuirea dreptății etc.
În consonanță cu toate consecințele legate de corupție,
menționate pe parcursul acestei lucrări, alte consecințe importante
ale corupției considerăm că sunt cele asupra vieții personale și
profesionale a persoanelor implicate în actele de corupție, precum și
consecințele care privesc societatea și comunitatea, în ansamblul lor,
pe care le prezentăm în continuare.
4.2. Consecințe asupra vieții personale și familiale
În general, viața personală este complexă și are mai multe
planuri de manifestare, cum ar fi: planul fizic și psihic al unei
persoane, planul afectiv prin care persoana își exprimă sentimentele
și emoțiile, planul individualității care include toate preocupările și
modalitățile specifice personalității intelectuale, planul relațional de
familie, de cuplu, de prietenie, cu șefii și colegii de serviciu, relații
profesionale, relații conjuncturale sau accidentale, planul mental-
relațional care relevă toate gândurile filosofice ale unei persoane,
planul spiritual care se axează pe cunoașterea de sine și credință,
planul creativității și al inspirației în care fiecare persoană se
manifestă ca ființă creatoare etc., toate acestea fiind afectate în
proporții diferite în cazul în care o persoană este urmărită penal,
reținută/arestată și condamnată pentru fapte de corupție.
Luând în considerare toate aceste planuri, în primul rând,
trebuie conștientizat și ținut cont de faptul că intervenția organelor
judiciare pentru constatarea și sancționarea faptelor de corupție cu
care au fost sesizate, începând cu realizarea flagrantului, continuând
cu desfășurarea activităților de urmărire penală, reținere/arestare și
până la condamnarea definitivă, sunt de natură a produce schimbări
totale în evoluția naturală a acestor planuri, precum și în viața
persoanelor cercetate și a membrilor de familie, până la a considera
66
viața un calvar. În acest sens, stările emoționale și sentimentele pot fi
diferite, începând de la mustrări de conștiință și supărare față de
fapta comisă și consecințele care urmează, și până la frustrare și
furie determinată de faptul că este anchetat și urmează să suporte
consecințele legale, ceea ce în cazul persoanelor din elita societății,
cu funcții decizionale în stat, se ajunge până la dorința de schimbare
și chiar schimbarea în sens convenabil a legilor și la lupta dintre
puterile statului, luptă inegală în ceea ce privește justiția, care nu își
poate apăra și consolida legislația anticorupție.
Indiferent de poziția socială a persoanelor implicate în actele
de corupție, în funcție de statutul obținut pe parcursul urmăririi penale
(suspect, inculpat, reținut, arestat la domiciliu sau în penitenciar,
condamnat, închis în penitenciar etc.), principalele consecințe din
viața personală și familială, se referă la:
- suportarea oricărei pedepse legal aplicate, consecință
inevitabilă la care se expune oricine încalcă legea penală;
- reducerea drastică a cercului apropiat de prieteni, din diferite
cauze, inclusiv pentru a nu le fi afectată imaginea personală, dar în
special din cauza lipsei de interes pe care o mai prezintă persoanele
cercetate și condamnate pentru corupție, în legătură cu realizarea
unor interese și aspirații care erau posibile cu sprijinul acestora până
la acea dată;
- dezaprobarea publică a faptelor și afectarea gravă a propriei
imagini personale, precum și a membrilor de familie, care ar putea fi
în situația să suporte diferite manifestări ale oprobriului public, situație
care poate avea efecte de natură psihică inimaginabile, în special în
ceea ce privește copiii din familie;
- retragerea din mediile sociale, lipsa de relaționare și
accentuarea unor afecțiuni de natură psihică, determinată de
manifestarea unor sentimente de rușine față de familie, de
persoanele cunoscute și de membrii comunității;
- suferințe psihice proprii, inerente perioadei de desfășurare a
activităților de urmărire penală de către organele judiciare și
momentelor condamnării și executării pedepsei, care pot conduce la
apariția unor boli de natură psihică iremediabile (depresii, tulburări de
67
anxietate, psihopatii etc.), ce sunt privite de către societate ca fiind o
afecțiune rușinoasă, chiar reprobabilă;
- pierderea stimei de sine, a respectului și demnității, cu
potențiale consecințe grave în ceea ce privește satisfacerea nevoilor
specifice din Piramida lui Maslow, respectiv a nevoii de actualizare
din vârful acestei piramide, a nevoilor de stimă, de apartenență,
precum și, după caz, a celor mai puternice și de nelipsit dintre nevoi,
acelea fiziologice și de securitate, care se află la baza piramidei;
- suferințe fizice proprii, inerente executării pedepselor cu
închisoare, în special ca urmare a condițiilor din penitenciarele
românești, care au și determinat condamnări severe ale CEDO în
ceea ce privește România pentru condițiile din penitenciare, inclusiv
pentru tratamentele din acestea, considerate ca fiind inumane și
degradante, în numeroasele cazuri cu care CEDO a fost sesizată;
- suferințe grave aduse familiei și copiilor ca urmare a pierderii
serviciului și a veniturilor care stau la baza întreținerii acestora, ca
urmare a lipsei din familie în urma reținerii, arestării și condamnării cu
executarea pedepsei în penitenciar, etc., toate acestea fiind de natură
a genera, după caz, serioase mustrări de conștiință, remușcări și alte
suferințe de natură psihică persoanei implicate în actele de corupție;
- pierderea legăturii cu familia (soț/soție, copii, părinți) și, prin
aceasta, lipsa ajutorului din partea familiei în ceea ce privește
mângâierea și alinarea suferințelor, lipsa posibilității de a împărtăși
binele și răul, a bucuriei și întristării, acestea fiind unul din scopurile
principale ale căsătoriei și relațiilor de familie, care nu pot fi înlocuite
de alte medii;
- încheierea relațiilor de familie prin divorț sau separare, cu
toate consecințele legale, morale și sociale care derivă din acestea;
- mustrări de conștiință combinate cu diferite tipuri traume
personale, cu pierderea încrederii și stimei de sine, care pot avea
multe alte consecințe nefaste, inclusiv în zona tendințelor suicidale;
- blamul public, prin care oamenii care au luat cunoștință de
ancheta în curs de derulare și prin care te consideră infractor și
vinovat, care te urmărește toată viața, inclusiv în orice alte împrejurări

68
în care dorești să te reafirmi și să-ți construiești, onest, o nouă
carieră;
- lipsa majoră de credibilitate, atât în sistemul public cât și în
cel privat, care se transformă în cea mai importantă frână a nevoilor
de dezvoltare și consolidare a unei noi cariere profesionale de succes
etc.;
4.3. Consecințe asupra vieții profesionale
În paralel cu viața personală fiecare persoană are și propria
viață profesională care, în mod normal, ambele, sunt esențiale pentru
echilibrul fiecărei persoane. Dezechilibrele în viața personală conduc,
de regulă și implicit, la dezechilibre în viața profesională, și invers.
În corelație cu consecințele și dezechilibrele din viața
personală, principalele consecințe din viața profesională, se referă la:
- pierderea eficienței și randamentului la locul de muncă, ceea
ce afectează organizația și, în același timp, face imposibilă atingerea
obiectivelor personale și de familie;
- pierderea locului de muncă și a veniturilor din muncă, cu
consecințe asupra cuantumului pensiei la data pensionării, în funcție
de condițiile pe care le îndeplinește la acea dată;
- întreruperea și distrugerea carierei profesionale, care se
putea dovedi a fi una de succes până la data când au început
ancheta organele de urmărire penală;
- pierderea clienților și închiderea afacerilor și, odată cu
aceasta, pierderea unor surse importante de venit pentru sine și
pentru familie;
4.4. Consecințe privind societatea și comunitatea
În fine, având în vedere multiplele consecințe ale corupției
prezentate mai sus, în măsura în care acestea se produc, pe fondul
generalizării corupției, apreciem că acestea sunt apte să afecteze în
mod grav și toate echilibrele societății, inclusiv echilibrul celor trei
puteri ale statului, ceea ce, în opinia noastră, reprezintă cele mai
grave consecințe ale corupției, care stau la baza perpetuării continue
a corupției și a consecințelor acesteia.
Principalele consecințe ale corupției generalizate care
afectează societatea și comunitatea, apreciem că sunt următoarele:
69
 a) Corupția endemică - este legată, sistematic și pe termen
lung, de risipa banului public în toate domeniile vieții economico-
sociale și de escaladarea criminalității organizate a gulerelor albe,
ceea ce constituie o problemă extrem de gravă în multe țări, aceasta
având multiple dimensiuni transfrontaliere; este de natură a afecta
securitatea națională;
b) Corupția din sistemul educațional - afectează
performanțele elevilor și studenților, conducând la perpetuarea
comportamentelor ne-etice și a corupției, ca urmare a reproducerii
atitudinii și comportamentelor similare nepedepsite ale profesorilor și
elitelor societății; determină lipsă de respect față de profesori, de
școală și educație, în general; formele sofisticate ale corupției din
școli determină continuarea manifestărilor de acest fel în toate sferele
societății; determină calitatea îndoielnică a deciziilor și activității
viitorilor politicieni, profesori, medici, magistrați, miniștri, parlamentari
și funcționari etc.; determină slabele performanțe ale societății
românești, în ansamblul său;
c) Corupția din sistemul de sănătate - face diferența dintre
viață și moarte, deoarece un sistem sanitar afectat de corupție nu are
capacitatea de a asigura o îngrijire medicală eficace, eficientă și de
calitate persoanelor care au cea mai mare nevoie, respectiv copiii,
bătrânii și săracii care suferă de boli cronice; poate determina, după
caz, agravarea stării de sănătate a populației, cu consecințe negative
în ceea ce privește productivitatea în muncă și bunul mers al
economiei;
d) „Corupția vulnerabilizează statul” - generează prejudicii
economiei și afectează potențialul de dezvoltare a țării, buna
guvernanță, decizia în folosul cetățenilor și comunităților, precum și
încrederea în actul de justiție și în instituțiile statului. În plan extern,
persistența corupției are impact negativ asupra credibilității și imaginii
țării noastre;
e) Corupția constituie una dintre sursele directe și
indirecte importante prin care sunt încălcate drepturile omului -
fiind cea mai mare amenințare pentru democrație, pentru statul de
drept, pentru supremația dreptului, a echității sociale și a justiției.
70
Aceasta erodează principiile unei administrații eficiente, conduce la
subminarea economiei de piață și pune în pericol stabilitatea
instituțiilor democratice ale statului;
f) Corupția, corelată strâns cu deficiențele statului de drept
și ale bunei guvernanțe - subminează eficacitatea instituțiilor și
entităților care au sarcina de a asigura sistemul de control și echilibru,
precum și respectarea principiilor democratice și a drepturilor omului,
cum ar fi Parlamentul, Guvernul, autoritățile judiciare și societatea
civilă;
g) Corupția și încălcările drepturilor omului - implică de
obicei, abuzul de putere, lipsa de răspundere, obstrucționarea
justiției, utilizarea influenței în mod necorespunzător și
instituționalizarea unor forme diverse de discriminare, clientelismul și
denaturarea mecanismelor pieței;
h) Ca sursă de încălcare a drepturilor omului - corupția
persoanelor care dețin diferite niveluri de putere încredințată prin lege
(polițiști, ofițeri vamali, polițiști de frontieră, etc.), facilitează traficul de
ființe umane, prin ignorarea, tolerarea, organizarea și participarea
acestora la traficul de persoane, după caz;
i) Mai mult, în condițiile în care statul de drept este
subminat de corupție - atât punerea în aplicare, cât și consolidarea
sistemului judiciar este împiedicată și de juriști, procurori, judecători,
polițiști, avocați și experți care sunt corupți; în acest fel este
obstrucționată grav și activitatea justiției; în aceste condiții, prin
corupție, este subminată în mod efectiv și eficacitatea tuturor
instituțiilor și entităților care au sarcina de a asigura sistemul de
control și echilibru în societate, cum sunt: parlamentul, autoritățile de
aplicare a legii și societatea civilă;
j) Corupția în sistemul judiciar - încalcă principiul egalității,
nediscriminării, accesului la justiție, precum și dreptul la un proces
echitabil și la o cale de atac efectivă, care sunt esențiale pentru
apărarea tuturor celorlalte drepturi ale omului și pentru prevenirea
impunității;
k) Corupția reprezintă - de asemenea, un obstacol sistemic
important pentru realizarea și consolidarea democrației, pentru
71
respectarea statului de drept și a libertății politice și pentru realizarea
dezvoltării durabile, precum și în ceea ce privește respectarea tuturor
drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, având în
vedere că fenomenul corupției conduce și la încălcări numeroase și
repetate ale drepturilor omului; în acest sens, este de precizat faptul
că corupția alimentează lipsa de răspundere, injustiția și inegalitatea,
inclusiv în ceea ce privește resursele financiare și economice,
încurajează impunitatea, acțiunile arbitrare, extremismul politic și
religios, precum și conflictele;
l) Prin faptul că amenință consolidarea democrației și
asigurarea respectării drepturilor omului, precum și prin
subminarea autorităților de stat - corupția poate conduce la revolte
sociale, inclusiv la acte de violență, proteste civile și instabilitatea
politică majoră;
m) Corupția și îmbogățirea ilicită a persoanelor aflate în
funcții de conducere ale statului - conduc la acapararea puterii și la
perpetuarea cleptocraților în fruntea statului, pe de o parte, iar pe de
altă parte, în ceea ce privește populația majoritară a țării, atrage
numai sărăcie, inegalitate, prejudicii aduse reputației, reducerea
investițiilor externe și compromiterea șanselor în viață ale tinerilor;
n) Nivelurile ridicate ale corupției - conduc la un nivel scăzut
de dezvoltare umană, socială și economică, la niveluri scăzute de
educație, precum și la servicii publice, drepturi civile și politice
limitate, competiție politică și libertate a mass-mediei slabă sau
inexistentă, precum și multe alte deficiențe în ceea ce privește statul
de drept;
o) Corupția - are repercusiuni specifice și afectează în mod
disproporționat grupurile cele mai defavorizate, marginalizate și
vulnerabile din societate, cum sunt femeile, copiii, persoanele cu
handicap, persoanele în vârstă, persoanele sărace, indigene sau care
aparțin minorităților, privându-le de un acces egal la participarea
politică, la programele și serviciile publice și sociale, la justiție,
siguranță și resurse naturale, inclusiv la locuri de muncă, educație,
asistență medicală și locuințe corespunzătoare;

72
 p) Corupția denaturează dimensiunea și compoziția
cheltuielilor guvernamentale - afectând grav capacitatea statului de
a exploata cu maximum de eficiență toate resursele disponibile,
pentru a garanta drepturile economice, sociale și culturale,
funcționarea adecvată a democrației și statul de drept, precum și
dezvoltarea unei etici comune;
q) Corupția determină realizarea unui grad redus de
colectare a veniturilor la bugetul statului - ca procent din Produsul
Intern Brut (PIB), datorită exemplului negativ dat de instituțiile statului
care au un nivel ridicat al datoriilor, inclusiv datorită companiilor de
stat cărora le sunt șterse marile datorii pe care le au la bugetul
statului;
r) Consecințele economice și sociale ale corupției sunt
extrem de negative - mai ales din punctul de vedere al impactului
asupra creșterii sărăciei și inegalităților în rândul populației, al calității
serviciilor publice, în special în ceea ce privește securitatea, accesul
egal la asistență medicală completă și la un standard înalt de
educație, al accesului la infrastructură, al oportunităților socio-
economice pentru emanciparea individuală și colectivă, în special
creșterea economică, crearea de locuri de muncă și de oportunități
de angajare și al descurajării antreprenoriatului și pierderii investițiilor;
s) Corupția endemică, generalizată la nivel instituțional -
este de natură să genereze și să consolideze marea criminalitate
economico-financiară, prostituția, traficul și consumul de droguri,
traficul de arme, precum și alte infracțiuni, care pot avea consecințe
nefaste în ceea ce privește pierderile de vieți omenești, afectând grav
economia și societatea.
4.5. Percepția consecințelor corupției
Percepția consecințelor corupţiei, este la fel de reprezentativă,
dar întrunind opinii cu intensitate relativ mai scăzută. Dintre acestea
amintim:
- scăderea prestigiului legii, implicit a autorităţilor care aplică
legea;
- încetinirea ritmului de dezvoltare a economiei româneşti;
- creşterea imoralităţii şi demoralizarea cetăţenilor cinstiţi;
73
 - scăderea calităţii serviciilor publice.
4.6. Concluzii
În România, încă din perioada comunistă, s-a creat o cutumă
specifică a șpăgii și mitei, perpetuată prin intermediul pachetului de
țigări Kent, a cunoștințelor, pilelor și relațiilor strict necesare rezolvării
diverselor probleme, de la încadrarea în serviciu, obținerea buteliei de
aragaz și până la achiziția diferitelor bunuri raționalizate (pâine, lapte,
carne, ulei etc.) și a celor cu stoc limitat (televizoare color, frigidere,
mașini de spălat, etc.). În acest fel, în comunism s-a dezvoltat tiparul
omului descurcăreț care, prin diferite rețele de pile, relații, interese și
șpăgi, reușea să obțină tot ceea ce dorea, fără a se supune regulilor
puterii politice de la acea vreme.
După 1989, calitatea de om descurcăreț și instinctul de
supraviețuire s-au dezvoltat pe o nouă și veritabilă placă turnantă,
astfel încât corupția și formele de manifestare ale acesteia au
cunoscut traiectorii de nebănuit înainte, fiind implicate persoane din
elita societății, sumele vehiculate inițial fiind, în medie, de la câteva
sute și mii de dolari, culminând în timp cu sume de ordinul zecilor de
milioane de euro, aferente unor procente de 5, 10, 20 și chiar 30%
din valoarea contractelor încheiate, în favoarea elitelor societății
aflate, în mod efemer, la putere și la conducerea societății și a
comunităților.
În ciuda activităților de prevenire și combatere a actelor de
corupție desfășurate de instituțiile judiciare ale statului, sunt încă mulți
oameni care oferă sau, după caz, acceptă și primesc, cu nonșalanță,
mită. În cele mai multe cazuri, persoanele care sunt implicate în
săvârșirea infracțiunilor de corupție nu cunosc, nu apreciază suficient
de corect sau, după caz, subestimează consecințele actelor de
corupție la care participă în calitate de instigatori, autori, coautori și
complici. Ca urmare, apreciem că din partea instituțiilor judiciare ale
statului, precum și în cadrul tuturor organizațiilor publice și private, se
impun a fi luate măsuri active și continue de educație anticorupție a
funcționarilor și angajaților, sens în care un accent deosebit ar trebui
pus și pe prezentarea, analizarea și conștientizarea tuturor
consecințelor pe care le implică asemenea fapte, nu numai în ceea
74
ce privește societatea, ci mai ales, consecințele din plan personal,
familial și profesional, care sunt extrem de numeroase, față de
enumerarea limitativă a acestora în prezenta comunicare.
Dar, în primul rând, pentru ca acțiunea de conștientizare în
masă a consecințelor corupției, să aibă efecte pozitive pe termen lung
în limitarea și eradicarea corupției din toate structurile organizaționale
publice și private.
Este necesar ca voința politică să fie răspunsul pentru
combaterea corupției în mod eficient, și, în acest sens, toți politicienii,
indiferent de afilierea lor politică, trebuie să conducă prin puterea
exemplului, conștientizând la rândul lor toate consecințele grave la
care se expun personal și la care expun și țara, în cazul în care se
implică în săvârșirea actelor de corupție, indiferent de cauzele care îi
determină spre o asemenea conduită, coruptă.
În al doilea rând, renunțarea la „dar” și la „dacă”, două dintre
conjuncțiile comunicării care stau la baza inițierii actelor de corupție,
poate avea loc numai în condițiile bunei-credințe și a interesului
general care trebuie să stea la baza tuturor deciziilor elitelor aflate la
putere.
În al treilea rând, renunțarea la actele de corupție și abuz, ar
trebui să conducă la consolidarea bunului-simț din partea tuturor
românilor, indiferent de poziția lor socială și oriunde s-ar afla ei, care
să stea la baza construirii ordinii și armoniei din România, la fel ca în
Japonia și în orice alt stat civilizat și dezvoltat.

75
76
 CAPITOLUL III

PREVENIREA ȘI COMBATEREA CORUPȚIEI

Secțiunea 1 Prevenirea și combaterea corupției la nivel

european

1.1. Introducere
Aşa cum mulţi dintre dumneavoastră, cei care citiţi acest Ghid,
ştiţi cu siguranţă, oamenii de afaceri se confruntă adesea cu
provocări dificile, aparent imposibil de depăşit în încercarea de a
asigura nu doar prosperitatea, ci şi supravieţuirea afacerii lor. Mulți
spun că eliminarea corupţiei este o provocare imposibilă. Deşi
eradicarea unei practici care a afectat civilizaţia de la începuturile
sale este poate imposibilă, credem că nivelul la care corupţia
afectează oamenii, reduce credibilitatea instituţiilor şi blochează
afacerile poate fi redus semnificativ.
Reprezentanţii mediului de afaceri cunosc în mod direct povara
corupţiei. Din cauza ei există infrastructură şi produse de proastă
calitate, care pun în pericol siguranţa. Corupţia subminează
credibilitatea instanţelor civile şi penale. Ea permite actorilor negativi,
de la birocraţi necinstiţi până la grupuri infracţionale organizate
violente sau chiar terorişti, să capete influenţă.
Ţările în care corupţia înfloreşte au economii cu o creştere mai
lentă şi se confruntă cu grave probleme infracţionale. Cetăţenii
acestora sunt dezamăgiţi de guverne, iar reputaţia internaţională a
ţărilor are de suferit. Corupţia împiedică inovaţia şi scade
competitivitatea şi eficienţa mediului de afaceri.
Fără îndoială, pentru a avea succes în lupta împotriva corupţiei
va fi nevoie de măsuri substanţiale în plan naţional şi internaţional
care să asigure progresul pe care companiile, ţările şi cetăţenii
acestora îl merită şi la care au dreptul.
În luna noiembrie, a avut loc Convenţia ONU împotriva
Corupţiei (UNCAC), unde peste 160 de ţări s-au adunat pentru a

77
propune, discuta şi adopta măsuri practice de luptă împotriva
corupţiei.
Pentru ca aceste naţiuni să prospere întru totul, ele trebuie nu
doar să aplice în totalitate standardele privind lupta împotriva
corupţiei şi transparenţa, ci şi să permită societăţii civile să-şi
îndeplinească importantul şi adecvatul rol de asigurare a integrităţii
autorităţilor şi sporire a transparenţei, în beneficiul cetăţenilor. Luarea
acestor măsuri va asigura nu doar adoptarea de legi
corespunzătoare, ci şi aplicarea şi respectarea lor de către poliţie şi
instanţe şi faptul că societatea civilă va avea permisiunea de a-i
prezenta public pe cei care nu aderă la aceste standarde.
Observăm unele progrese în campania anticorupţie a mai
multora dintre ţările partenere.
Guvernele îşi valorifică experienţa în e-guvernare şi securitate
cibernetică pentru dezvoltarea de proiecte de asistenţă destinate
combaterii corupţiei şi sporirii transparenţei în multe țări din Uniunea
Europeană. Însă mai sunt multe de făcut.
Conform unui recent studiu al Transparency International,
corupţia afectează un procent ridicat din proiectele de dezvoltare
finanţate din fonduri europene, ceea ce reduce semnificativ impactul
benefic pe care aceste investiţii l-ar putea avea asupra economiei şi
societăţii.
Deşi s-au semnalat multe cazuri de corupţie în rândul
reprezentanţilor instituţiilor statului, nici un demnitar nu a fost încă pus
sub urmărire penală sau tras la răspundere pentru aceste infracţiuni.
Însă nu doar guvernele trebuie să acţioneze. Cei mai afectaţi
de corupţie sunt reprezentanţii companiilor şi oamenii de rând. Ei sunt
cei care folosesc produse defecte, care plătesc mită pentru servicii de
bază şi cărora nu li se face dreptate atunci când solicită acest lucru.
Prin urmare, credem că societatea civilă, care include, dar nu se
limitează la organizaţiile non-guvernamentale, are de îndeplinit un rol
cheie. Credem că reprezentanţii societăţii civile trebuie să fie
observatori în cadrul Convenţiei ONU împotriva Corupţiei şi al
grupurilor de lucru ale acesteia, dar şi participanţi activi la iniţiativele

78
anticorupţie, pe măsură ce elaborăm, punem în aplicare şi urmărim
progresul stabilirii de reguli globale în eforturile de limitare a corupţiei.
Alături de o monitorizare serioasă a aplicării acestor reguli şi
standarde, este nevoie de o capacitate robustă de a trage la
răspundere şi a-i pune sub urmărire penală pe cei corupţi şi este
nevoie ca bunurile obţinute în mod ilicit să fie returnate, în cea mai
mare măsură posibilă, victimelor actelor de corupţie.
Pentru a elimina din rădăcină corupţia avem nevoie de o dublă
abordare: autorităţile trebuie să-i urmărească în justiţie pe cei corupţi,
de la demnitari până la micii funcţionari, iar societatea civilă trebuie
să funcţioneze liber, pentru a schimba atitudinile, de la cele ale
cetăţenilor de rând până la cele ale demnitarilor.
Corupţia este o problemă extrem de amplă, iar beneficiile
reducerii efectelor sale negative sunt la fel de mari. Stă în puterea
noastră să încercăm şi le datorăm acest lucru firmelor, ţărilor,
guvernelor noastre, şi, mai presus de toate, cetăţenilor noştri.
Corupția este un obstacol în calea creșterii economice. Prin
deturnarea resurselor de la rezultatele productive din punct de vedere
economic, aceasta subminează eficiența cheltuielilor publice. În plus,
mai ales atunci când resursele publice sunt limitate, corupția
subminează sustenabilitatea bugetelor publice și reduce fondurile
publice destinate investițiilor. În scenariile de deficit, costul serviciului
acelei părți a datoriei care rezultă din corupție are un impact
suplimentar pe termen lung asupra fondurilor publice.
Costurile corupției pentru economia UE sunt estimate la 120 de
miliarde EUR pe an, sumă nu cu mult mai mică decât bugetul anual al
Uniunii Europene. Deoarece corupția și nivelul scăzut de creștere
favorabilă incluziunii se potențează reciproc, combaterea corupției
este de o importanță capitală pentru sustenabilitatea reformelor
structurale. Publicul larg și întreprinderile se așteaptă ca UE și statele
membre să protejeze economia împotriva criminalității organizate, a
fraudelor financiare și fiscale, a spălării banilor și a corupției.
În mediul de afaceri, corupția creează incertitudine, încetinind
procesele și putând să ducă la costuri suplimentare. Astfel, locul
respectiv devine mai puțin atrăgător pentru desfășurarea afacerilor,
79
nivelul investițiilor private și al competitivității scade în consecință, iar
economia nu își poate valorifica întregul potențial. Corupția are și rolul
de factor de descurajare a contribuabililor în ceea ce privește plata
impozitelor. Toate aceste efecte se propagă asupra finanțelor din
sectorul public, reducând veniturile fiscale și limitând și mai mult
capacitatea de investiție a sectorului public.
Diminuarea resurselor ca urmare a unor practici de corupție
poate avea efecte negative asupra protecției sociale și a serviciilor
publice, deoarece micșorează bugetul disponibil și perturbă accesul
echitabil la serviciile publice. În timp, corupția alimentează și
adâncește inegalitățile sociale, erodând încrederea în stat, în instituții
și în administrația publică. În ultimă instanță, în cazuri extreme,
corupția poate constitui o amenințare la adresa democrației înseși.
Adevăratul cost social al corupției nu poate fi măsurat doar prin
cuantumul mitelor plătite sau al fondurilor publice deturnate. Acesta
include și pierderile de producție din cauza alocării greșite a
resurselor, a denaturării stimulentelor și a altor ineficiențe cauzate de
corupție. De asemenea, corupția poate produce efecte negative
asupra distribuției veniturilor și neglijarea protecției mediului. Dar cel
mai important lucru este că ea subminează încrederea în instituțiile
legitime, diminuându-le capacitatea de a furniza servicii publice
corespunzătoare și de a asigura un mediu favorabil dezvoltării
sectorului privat. În cazuri extreme, corupția poate atrage după sine
nerecunoașterea legitimității statului, ducând la instabilitate politică și
economică. Incertitudinea rezultată descurajează angajamentul
întreprinderilor private față de o strategie de dezvoltare pe termen
lung, ceea ce face mai dificilă realizarea unei dezvoltări durabile.
În schimb, un nivel crescut de transparență și de integritate în
sectorul public creează mai puține situații prielnice corupției. Aceasta
se traduce printr-o mai mare competitivitate, o eficiență crescută în
colectarea impozitelor și în cheltuielile publice și o consolidare a
statului de drept. Ca urmare, concurența pe piața bunurilor și a
serviciilor se îmbunătățește odată cu reducerea barierelor în calea
comerțului și a investițiilor.

80
 O definiție general acceptată a corupției este „abuz de putere
în scopul obținerii unui câștig personal”. Deși definiția se aplică și
sectorului privat, corupția este în general înțeleasă ca referindu-se la
folosirea abuzivă a unei funcții în administrația publică sau a
legăturilor cu aceasta în vederea asigurării unor beneficii necuvenite
pentru sine sau pentru un terț. Marea corupție implică schimburi între
eșaloanele superioare ale administrațiilor naționale și locale, înalții
reprezentanți ai partidelor politice, politicienii aleși și interesele
sectorului privat. Mica corupție apare în interacțiunea dintre
eșaloanele inferioare ale administrației publice și cetățeni.
Voința politică reală este o condiție esențială pentru o reformă
națională cu rezultate pe termen lung. Aceasta înseamnă
conștientizarea problemelor legate de corupție la nivel politic,
prioritizarea resurselor pentru aplicarea politicilor anticorupție,
stabilirea unor obiective clare și tangibile și crearea unui climat
general de responsabilitate politică. Măsurile de reducere a corupției,
a conflictelor de interese și a favoritismului trebuie să fie asociate cu
schimbări structurale și de mentalitate profunde în cadrul
organismelor publice și al societății în general, și nu cu simpla
adoptare a unor acte legislative și asigurarea unei conformități
formale. Legislația anticorupție este necesară, dar provocarea
principală constă mai ales în punerea sa în aplicare. Corupția poate
avea impact atât asupra politicilor și fondurilor naționale, cât și asupra
celor ale UE. Acest fapt reiese din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, care recunoaște corupția ca domeniu al
criminalității în care UE ar putea să fie nevoită să acționeze pornind
de la o bază comună.
Pe lângă punerea unui accent mai mare pe corupție în
rapoartele și recomandările semestrului european, Comisia sprijină
eforturile de reformare ale statelor membre prin publicarea Raportului
anticorupție al UE5 și prin organizarea în întreaga UE a unor ateliere
de schimb de experiență pe teme relevante pentru experți. Un set de
instrumente privind calitatea administrației publice, ilustrat prin
aproape 170 de studii de caz, îi ajută pe practicieni să promoveze
integritatea.
81
 O serie de aspecte relevante și pentru corupție, cum ar fi
administrația publică și sistemele judiciare eficace, sunt tratate
separat.
Legislația europeană
Conform legislației comunitare, statele membre iau măsurile
necesare pentru ca actele menționate în continuare, săvârșite cu
intenție în cadrul activităților profesionale, să fie considerate
infracțiuni:
(a) faptul de a promite, de a oferi sau de a da, direct sau prin
intermediul unui terț, unei persoane care exercită o funcție de
conducere sau o activitate de orice fel pentru o entitate din sectorul
privat, un avantaj nemeritat de orice natură, pentru ea însăși sau
pentru o terță persoană, cu scopul ca această persoană să
îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act, cu
încălcarea obligațiilor sale;
(b) faptul că o persoană, în exercitarea unei funcții de
conducere sau a unei activități, sub orice formă, pentru o entitate din
sectorul privat, solicită sau primește, direct sau prin intermediarul unui
terț, un avantaj nemeritat de orice natură, pentru ea însăși sau pentru
o terță persoană, sau faptul de a accepta promiterea unui asemenea
avantaj cu scopul de a îndeplini sau de a se abține de la îndeplinirea
unui act, cu încălcarea obligațiilor sale.
1.2. Principalele provocări
Corupția este un fenomen complex, cu dimensiuni economice,
sociale, politice și culturale. Un răspuns eficace în materie de politici
trebuie să se bazeze pe dovezi privind răspândirea și formele sale
într-o anumită țară, condițiile care o favorizează și stimulentele
instituționale și de altă natură care pot fi utilizate împotriva acesteia.
Lupta împotriva corupției nu poate fi redusă la un set standard de
măsuri universal valabile. Cu toate acestea, pentru ca răspunsul să
își atingă scopul, trebuie să existe instrumente care să prevină, să
identifice, să reprime și să sancționeze corupția.
1.2.1. Măsurarea corupției
Pentru a elabora o strategie de combatere a corupției, este
esențial să înțelegem nivelul corupției și formele pe care le îmbracă
82
aceasta într-o anumită țară și să identificăm sectoarele cu risc ridicat,
precum și factorii determinanți. Cu toate acestea, culegerea de date
credibile cu privire la nivelul corupției reprezintă o provocare
deosebită, dat fiind că aceasta înflorește exact atunci când rămâne
ascunsă. Există puține statistici oficiale transnaționale comparabile cu
privire la infracțiunile de corupție. Culegerea experimentală de către
Comisie a unor date statistice la nivelul UE a evidențiat numeroase
diferențe între statele membre în ceea ce privește definirea
infracțiunilor, indicatorii disponibili și metodologia de înregistrare a
datelor.
Măsurarea corupției este o sarcină complexă. Dacă majoritatea
aspectelor care caracterizează sănătatea și bogăția unei economii
pot fi măsurate prin indicatori econometrici obiectivi, în cazul corupției
lucrurile stau altfel. Deși este posibilă evaluarea situației, de obicei nu
este posibilă cuantificarea întregii dimensiuni a problemei.
Prin urmare, evaluările cantitative se bazează pe anchete prin
sondaj asupra experiențelor legate de corupție, combinate cu evaluări
ale experților bazate pe cercetări. Aceste evaluări ale experților sunt
utilizate de regulă împreună cu analize ale caracteristicilor sistemice
care afectează riscurile de corupție sau ale măsurilor de protecție
împotriva unor asemenea riscuri instituite în diferite contexte.
Sondajele de opinie privind percepțiile oferă și un indiciu important
asupra răspândirii problemei de-a lungul timpului. În cazurile în care
întreprinderile sau publicul larg percep corupția ca fiind larg
răspândită, acest lucru poate constitui în sine un obstacol major în
calea investițiilor, amplificând efectele corupției asupra economiei.
Potrivit sondajului Eurobarometru Flash privind Atitudinea
întreprinderilor față de corupție în UE, situația se prezintă astfel:
• 40 % dintre companiile din UE declară că corupția reprezintă
o problemă pentru ele în desfășurarea activității;
• 71 % dintre companii declară că corupția este larg răspândită
în țara lor;
• 44 % dintre respondenți declară că singura modalitate de a
reuși în afaceri este de a avea legături politice;

83
 • 34 % dintre companiile care au participat la licitații publice
sau la proceduri de achiziții publice în ultimii 3 ani au considerat că
corupția le-a împiedicat să câștige un contract;
• 68 % dintre companii au fost de acord că favoritismul și
corupția obstrucționează concurența în afaceri în țara lor;
• 4 % dintre întreprinderi au declarat că li s-a cerut sau s-a
așteptat din partea lor să plătească mită pentru a primi anumite
servicii publice sau autorizații în ultimele 12 luni.
În comparație cu anii trecuți, există în medie o ușoară
îmbunătățire a percepțiilor asupra nivelului corupției la nivelul UE (de
exemplu, în prezent 71 % dintre respondenți consideră corupția ca
fiind larg răspândită, față de 75 %). Rezultatele la nivelul statelor
membre variază considerabil. Ca tendință generală, întreprinderile se
confruntă cu corupția și o percep mai mult în sudul și estul Europei
decât în nordul și vestul continentului.
Rezultatele sunt în mare măsură corelate cu cele obținute prin
aplicarea altor indicatori compoziți utilizați pe scară largă.
Un astfel de indicator global menționat adeseori este indicele
de percepție a corupției stabilit de Transparency International, care se
calculează folosind 12 surse de date de la 11 instituții care
înregistrează percepția asupra corupției din ultimii 2 ani.
Un alt indicator utilizat pe scară largă este cel privind „controlul
corupției”, produs de Banca Mondială ca parte a indicatorilor săi
privind guvernanța la nivel mondial. Acești indicatori se bazează pe
câteva sute de variabile privind percepțiile în materie de guvernanță,
obținute din 31 de surse diferite de date.
Un al treilea studiu utilizat frecvent este Raportul privind
competitivitatea globală. Acesta este elaborat anual de către Forumul
Economic Mondial pentru a stabili nivelul de productivitate al
economiilor din întreaga lume și cuprinde o serie de indicatori axați
pe instituțiile relevante din perspectiva riscurilor asociate corupției.
Punctajele se bazează pe răspunsurile mediului de afaceri la sondajul
realizat în rândul cadrelor de conducere, ponderate în funcție de
mărimea eșantionului și cuprinzând răspunsurile din ultimii 2 ani.

84
 1.2.2. Prevenirea: mai puține situații prielnice corupției
Prevenirea reprezintă un pilon principal în lupta împotriva
corupției. Multe state membre au creat norme și instituții specifice
pentru a preveni corupția și a consolida integritatea în sectorul public.
O provocare majoră pentru eficacitatea măsurilor de prevenire
constă în asigurarea faptului că au la bază o diagnosticare atentă a
riscurilor și a vulnerabilităților. Măsurile de prevenire trebuie să se
axeze pe problemele pe care caută să le remedieze și să fie utilizate
atunci când există o nevoie reală. În caz contrar, ele se pot
transforma într-un simplu exercițiu birocratic. Fără o punere în
aplicare și o monitorizare corespunzătoare, chiar și cea mai complexă
strategie de prevenire va rămâne pur formală și va avea un impact
redus asupra incidenței corupției.
O altă provocare este legată de fragmentare. Adesea, măsurile
de prevenire nu duc la rezultate vizibile dacă nu fac parte dintr-o
abordare cuprinzătoare. De exemplu, instruirea cu scop de
sensibilizare va avea un efect minor dacă angajații care se confruntă
cu dileme de integritate nu primesc îndrumări și sprijin permanent sau
dacă instruirea nu este însoțită de reforme ale serviciului public care
să introducă recrutarea pe bază de merit sau rotația personalului în
cazul posturilor sensibile.
În sfârșit, sunt importante asumarea și responsabilitatea.
Măsurile de prevenire pot să nu producă efectele dorite dacă nu
există o direcție clară din partea conducerii și dacă regulile nu sunt
aplicate și pe teren. O strategie de prevenire eficientă începe cu
luarea de măsuri prompte și proporționale în urma incidentelor,
inclusiv de proceduri disciplinare dacă este cazul, însoțite de
comunicare și de gestionarea aparițiilor în mass-media în funcție de
sensibilitatea aspectelor implicate.
1.2.3. Asigurarea unui răspuns eficient la corupție prin
intermediul dreptului penal
Consiliul Europei, ONU și UE au instituit standarde
internaționale pentru incriminarea corupției. Multe state membre au
introdus reforme legislative substanțiale ca răspuns la aceste
standarde, pentru eficientizarea procedurilor și consolidarea
85
dispozițiilor anticorupție (acestea includ o mai bună definire a
infracțiunilor, aplicarea unor sancțiuni mai severe în unele cazuri și
instaurarea unor proceduri accelerate).
În ciuda acestor eforturi permanente, unele state membre se
confruntă în continuare cu dificultăți. Prima analiză a punerii în
aplicare de către statele membre a Convenției Organizației Națiunilor
Unite împotriva corupției (UNCAC) evidențiază o serie de provocări.
Este extrem de important nu doar să existe dispoziții juridice, ci
și ca instituțiile însărcinate cu aplicarea lor să funcționeze într-o
manieră eficace și imparțială. Este esențial ca organele judiciare, de
urmărire penală și de aplicare a legii să fie independente și să
dispună de finanțarea, resursele umane, capacitatea tehnică și
profesionalismul necesare.
De asemenea, găsirea unui echilibru corect între privilegiile și
imunitățile funcționarilor publici și asigurarea faptului că acestea nu
sunt utilizate ca obstacole în calea investigării și a urmăririi penale
efective a acuzațiilor de corupție încă reprezintă o problemă în unele
state membre.
Capacitatea unui sistem judiciar de a impune sancțiuni penale
disuasive joacă un rol major de descurajare și face dovada unei
politici eficace de toleranță zero față de corupție.
1.2.4. Sectoare de politică selectate
Secțiunea de față analizează mai în profunzime provocările
existente în două sectoare specifice: achizițiile publice și asistența
medicală. Și unele sectoare economice, precum construcțiile și
industriile extractive, reprezintă domenii cu risc ridicat. Dintre
sectoarele administrației publice locale, cele mai predispuse la riscuri
de corupție sunt planificarea și autorizațiile Achizițiile publice
reprezintă o parte semnificativă a economiilor naționale din UE.
Având în vedere nivelul fluxurilor financiare generate și
interacțiunea strânsă dintre sectorul public și cel privat, achizițiile
publice sunt extrem de vulnerabile la fenomenul corupției.
După cum remarca OCDE: „o guvernanță defectuoasă în
domeniul achizițiilor publice blochează concurența pe piață și
mărește prețul plătit de către o administrație pentru bunuri și servicii,
86
ceea ce se repercutează direct asupra cheltuielilor publice și, prin
urmare, asupra resurselor contribuabililor”.
Raportul anticorupție al UE a concluzionat că domeniul
achizițiilor publice pare a fi cel mai vulnerabil în fața corupției în
sectoare precum construcțiile, energia, transporturile, apărarea și
asistența medicală. Urmărirea penală a cazurilor de corupție în
domeniul achizițiilor publice din statele membre arată că cele mai
frecvente probleme se întâlnesc în etapa anterioară prezentării
ofertelor. Printre cele mai frecvente practici se numără:
• elaborarea unor caiete de sarcini adaptate pentru a favoriza
anumiți ofertanți;
• împărțirea licitațiilor publice în loturi mai mici pentru a evita
procedurile concurențiale;
• conflictele de interese care îi afectează nu doar pe
funcționarii din domeniul achizițiilor, ci și pe funcționarii superiori din
cadrul autorităților contractante;
• utilizarea nejustificată a procedurilor de urgență sau a
scutirilor de la obligația de publicare a licitațiilor.
În același timp, ridică probleme și slaba monitorizare și
verificare a etapei ulterioare atribuirii, lăsând loc pentru acțiuni cum ar
fi justificarea insuficientă a amendamentelor la contractele de achiziții
publice, modificarea intenționată a calității livrabilelor și plata unor
comisioane ilegale.
Un sondaj Eurobarometru, privind întreprinderile confirmă
faptul mai multe dintre aceste probleme continuă să provoace
îngrijorare în rândul jucătorilor economici din statele membre ale UE.
În mod evident, utilizarea procedurilor de negociere și de
atribuire directă este justificată în anumite circumstanțe, însă în unele
cazuri acestea sunt folosite anume pentru a evita procedurile
concurențiale obligatorii. În unele state membre, utilizarea
procedurilor neconcurențiale depășește cu mult media UE.
Utilizarea nejustificată a procedurilor de negociere poate crește
riscul practicilor de corupție. De asemenea, licitațiile cu oferte unice
pe piețele concurențiale pot fi utilizate ca indicator al unor posibile

87
riscuri de corupție în domeniul achizițiilor publice, mai ales atunci
când există și alte semnale de avertisment.
Corupția în domeniul asistenței medicale
Sectorul asistenței medicale este unul dintre sectoarele în care
mica corupție reprezintă un risc în anumite circumstanțe. Aceasta ia
forma unor plăți neoficiale pentru obținerea unui tratament diferențiat.
Acest tip de corupție pare să fie larg răspândit în doar câteva state
membre ale UE, însă acolo unde există, are consecințe negative
considerabile pentru accesul universal la asistența medicală. Mai
multe state membre au reușit să înregistreze progrese semnificative
în ultimii ani. Unele state membre au înregistrat progrese în
reducerea plăților informale printr-o combinație de campanii de
sensibilizare, investigare și urmărire penală activă a cazurilor și
acoperire mediatică. Deși cauzele profunde ale acestui fenomen sunt
complexe, în țările cele mai afectate ele cuprind o acceptare generală
a mitei ca practică adânc înrădăcinată, salarii mici pentru
profesioniștii în domeniul sănătății, structuri de conducere ineficiente
și mecanisme de control ineficace. De asemenea, fragmentarea
cadrului juridic poate crea portițe de scăpare și incertitudine,
permițând proliferarea plăților neoficiale.
Sondajele efectuate în rândul locuitorilor Uniunii privind
experiența lor directă legată de corupție confirmă acest tablou, deși
mai multe state membre continuă să se lupte cu riscuri semnificative
de corupție în sectorul asistenței medicale. Pe lângă plățile informale,
riscurile de corupție în domeniul asistenței medicale se referă și la
aspecte precum accesul privilegiat și practica duală, marketingul
incorect, achiziționarea și certificarea dispozitivelor medicale și
achiziționarea și autorizarea medicamentelor.
1.3. Pârghii pentru depășirea provocărilor
Transparența și responsabilitatea sunt, fără îndoială, cele mai
importante ingrediente pentru reducerea la minimum a corupției. Alte
elemente esențiale în acest sens sunt integritatea în alegeri și un
regim transparent și responsabil de finanțare a partidelor politice.
Urmărirea penală efectivă a cazurilor de corupție, procesele
echitabile și aplicarea fermă a unor pedepse disuasive pentru
88
infracțiunile legate de corupție sunt de importanță majoră în
promovarea prevenirii. O protecție juridică eficace a denunțătorilor și
prezența mass-mediei independente și a societății civile reprezintă
părți esențiale ale unui cadru anticorupție de succes.
Asigurarea respectării legii trebuie să fie completată de o
politică de prevenire riguroasă, care poate fi pusă în aplicare numai în
contextul îmbunătățirii calității instituțiilor și a guvernanței în sectorul
public.
Măsurile politice adecvate diferă de la o țară la alta. Măsurile
detaliate în secțiunea de față sunt necesare, dar nu sunt exhaustive
și nici nu constituie o garanție pentru eradicarea corupției. O condiție
esențială pentru reușita oricărei politici este voința politică de la vârf,
atât din partea politicienilor aleși, cât și a funcționarilor desemnați. De
asemenea, trebuie să existe un sistem judiciar independent și
imparțial care să demonstreze disponibilitatea și capacitatea de a
investiga, de a urmări penal și de a sancționa corupția.
Corupția poate fi redusă atunci când există o schimbare reală
de mentalitate în cadrul organismelor publice și al societății în
ansamblu. Simpla adoptare a unor acte legislative statutare sau a
unor măsuri administrative nu este suficientă, dar aplicarea acestora
cu eficiență și consecvență va aduce rezultate concrete în
combaterea corupției. Unele state membre care s-au confruntat cu
provocări majore în combaterea corupției au instituit cadre juridice și
instituționale complexe și sofisticate și au adoptat numeroase strategii
sau programe țintite. Alte state membre dispun de cadre mai puțin
cuprinzătoare, dar se confruntă cu riscuri mai mici de corupție. Acest
lucru se datorează mecanismelor, practicilor sau tradițiilor de
prevenire consacrate, constând de exemplu în implicarea furnizorilor
și a beneficiarilor serviciilor publice sau în niveluri ridicate de
transparență.
1.3.1. Utilizarea politicilor de prevenire
Transparența este un instrument deosebit de puternic în lupta
împotriva corupției. Libertatea de acces la informații îmbunătățește
buna guvernanță și contribuie la responsabilizarea administrației
publice. În domeniile cu risc deosebit, cum sunt asistența medicală și
89
achizițiile publice, prezentarea promptă și proactivă a datelor
relevante într-un format clar și care înlesnește căutarea poate elimina
într-o mare măsură situațiile prielnice corupției și poate permite
supravegherea de către cetățeni a deciziilor cu impact financiar
major.
Există o tendință generală către o guvernare mai deschisă și o
disponibilitate pe scară mai largă a datelor publice. 21 de state
membre ale UE sunt părți la Parteneriatul pentru o guvernare
deschisă, o inițiativă multilaterală care are ca scop asigurarea unor
angajamente concrete din partea administrației publice în sensul
promovării transparenței, al consolidării poziției, al combaterii
corupției și al valorificării noilor tehnologii pentru consolidarea
guvernanței.
Consolidarea integrității în administrația publică, inclusiv prin
întărirea componentei bazate pe merit și prin aplicarea unei politici
eficace de prevenire a corupției, presupune rezolvarea unor probleme
precum conflictul de interese, clientelismul și favoritismul. Doar astfel
poate fi împiedicară apariția unui mediu favorabil traficului ascuns de
influență necuvenită între jucătorii publici și cei privați.
În lumea complexă a elaborării politicilor publice, administrațiile
publice doresc să se angajeze într-un dialog permanent cu părțile
interesate externe pentru a se asigura că toți cei interesați se fac
auziți. Deoarece activitățile de lobby pot crește riscul de corupție și de
deturnare a dispozițiilor legale, este de dorit să fie instituite
mecanisme de monitorizare a acestor activități și de asigurare a
transparenței, fie prin legislație, fie prin înregistrarea voluntară a
persoanelor care desfășoară activități de lobby. Generând claritate cu
privire la relația dintre autorități și părțile interesate externe, astfel de
mecanisme pot contribui la reducerea riscului de corupție. Până în
prezent, relativ puține state membre au adoptat astfel de măsuri, deși
unele planifică elaborarea de acte legislative sau norme ori pun în
discuție posibile mecanisme noi.

90
 1.3.2. Mecanisme externe și interne riguroase de verificare
administrativă
Mecanismele de verificare din cadrul organismelor publice au
un rol important în prevenirea și identificarea corupției. Deși
asigurarea respectării legii este extrem de importantă în lupta
împotriva corupției, corupția adânc înrădăcinată poate fi combătută
eficient numai printr-o abordare cuprinzătoare, menită să intensifice
mecanismele de prevenire și de verificare la toate nivelurile
administrației publice. Curțile de audit puternice și independente pot
avea un rol principal în promovarea reformelor anticorupție, în
elaborarea de analize ale riscului de corupție și în sesizarea altor
autorități relevante cu privire la cazurile de corupție suspectate. În
mai multe state membre, verificările interne (în special la nivel local)
sunt încă slabe și necoordonate și ar putea fi consolidate în
combinație cu politici de prevenire solide pentru a obține rezultate
concrete și durabile.
1.3.3. Declararea averilor și a intereselor
Declararea averilor funcționarilor aflați în posturi sensibile este
o practică ce contribuie la consolidarea răspunderii funcționarilor
publici, asigură o mai mare transparență și facilitează depistarea
potențialelor cazuri de îmbogățire ilicită, conflicte de interese și
incompatibilități, precum și identificarea și investigarea potențialelor
practici de corupție. Un sistem eficace de declarare a averilor poate
contribui la transparentizarea serviciului public, care se va bucura de
o mai mare încredere din partea oamenilor.
În ceea ce privește declararea averilor de către funcționarii
aleși, există diferite abordări, de la obligația de a face public un volum
considerabil de informații până la politici de declarare mai limitată sau
de nedeclarare. Declararea averii nu implică automat publicarea,
aceasta trebuind să fie pusă în balanță cu dreptul la protecția datelor.
Unele state membre care aplică sisteme de declarare a averilor nu
publică toate aceste declarații. Ele impun însă ca funcționarii publici
să transmită autorităților competente declarații de avere detaliate.
Pentru funcționarii publici de specialitate din anumite sectoare,
declararea averii ar putea fi o soluție pentru evitarea conflictelor de
91
interese. În toate aceste abordări diferite, există o tendință generală
de a impune cerințe mai stricte de declarare a averii pentru
funcționarii publici.
Verificarea reprezintă o componentă importantă în orice sistem
eficient de declarare a averii. În unele state membre, organismele
care monitorizează declararea averilor dispun de competențe și de
instrumente limitate. În altele, există puține dovezi care să ateste
aplicarea activă sau asigurarea respectării acestor norme. În câteva
țări, sistemul de verificare este complex și greoi, ceea ce îi reduce
eficacitatea. Puține state membre dispun de un sistem de verificare
amănunțită. În cele care dispun de un astfel de sistem, controalele
substanțiale sunt realizate de agenții anticorupție/de integritate
independente, care dispun de competențele și de instrumentele
necesare pentru a verifica originea averilor funcționarilor publici în
cauză cu ajutorul unei game largi de baze de date (administrația
fiscală, registrul comerțului etc.) în vederea identificării eventualelor
declarații incorecte.
1.3.4. Abordarea conflictelor de interese
Conflictele de interese în procesul decizional, în alocarea
fondurilor publice și în achizițiile publice, în special la nivel local,
constituie un model recurent în numeroase state membre. Conflictele
de interese reflectă o situație în care funcționarii publici acționează
sau intenționează să acționeze ori lasă impresia că acționează în
interes personal. Prin urmare, chestiunea conflictului de interese a
fost inclusă în sfera de aplicare a unei game largi de instrumente
anticorupție și de mecanisme de revizuire, inclusiv în cele prevăzute
de Convenția ONU împotriva corupției (UNCAC), de GRECO și de
OCDE.
Reglementările și sancțiunile aplicabile conflictelor de interese
variază pe teritoriul UE. Unele state membre dispun de o legislație
specifică ce vizează o paletă largă de funcționari publici aleși și
desemnați, precum și de agenții specializate însărcinate cu
efectuarea de controale.
Conflictul de interese este abordat și în legislația sectorială,
cum ar fi cea din domeniul achizițiilor publice. Nivelul de control
92
variază de la un stat membru la altul, unele state având agenții
independente de monitorizare, iar altele bazându-se pe comisii de
etică din subordinea parlamentului țării.
La fel ca în cazul declarațiilor de avere, este esențial ca
declarațiile să fie verificate pentru a se preveni în mod efectiv
conflictele de interese. Aceasta înseamnă o capacitate de
monitorizare adecvată și existența instrumentelor necesare pentru o
verificare eficientă. Dificultățile deosebite care apar în unele cazuri
sunt generate de faptul că sancțiunile aplicabile funcționarilor aleși
sunt ușoare și insuficiente.
Un domeniu concret de risc se referă la mobilitatea forței de
muncă între sectorul public și cel privat. Interdicțiile privind
desfășurarea anumitor activități de către funcționarii publici pe durata
exercitării mandatului pot contribui la eliminarea acestor îngrijorări.
Printre normele clare de combatere a fenomenului „ușilor turnante” se
numără perioadele existenței stării de incompatibilitate și realizarea
efectivă a verificărilor și a transferurilor între cele două sectoare,
precum și aplicarea de sancțiuni disuasive pentru încălcarea
normelor. Astfel de norme sunt esențiale pentru promovarea
integrității și eliminarea situațiilor prielnice corupției.
1.3.5. Protejarea eficientă a denunțătorilor
Protejarea denunțătorilor contribuie la prevenirea și
identificarea corupției și a altor fapte ilegale din sectorul public și din
cel privat. În unele state membre ale UE, normele culturale
descurajează uneori dezvăluirile din partea personalului. Protejarea
denunțătorilor înseamnă mai mult decât consacrarea conceptului în
prevederile juridice - este nevoie de schimbări de mentalitate pe
termen lung. Pe termen scurt, țările pot adopta și pune în aplicare legi
pentru a stabili clar faptul că nu sunt tolerate represaliile împotriva
denunțătorilor. Consiliul Europei a emis o recomandare detaliată, în
care a stabilit 29 de principii privind protecția denunțătorilor, cum ar fi
acela că sarcina probei trebuie să îi revină angajatorului în cazurile
de presupuse represalii.
Denunțătorii au nevoie de asistență juridică și psihologică.
Alegerea între finanțarea din fonduri publice sau private pentru
93
serviciile de consultanță și de sprijin ridică întrebări complexe cu
privire la impactul asupra independenței acestora. Exemplele din
Regatul Unit și Țările de Jos arată că există modalități diferite de a
asigura sprijinul. În Regatul Unit, un rol principal este jucat de o
organizație caritabilă cu autofinanțare numită Public Concern at
Work. Țările de Jos au înființat recent o Casă a denunțătorilor în
cadrul instituției Ombudsmanului național, care gestionează
rapoartele venite din sectorul public și privat, oferă consiliere și
demarează investigații privind faptele ilegale semnalate.
La fel ca în alte domenii, punerea în aplicare este esențială.
Despre unele țări se consideră în general că au o legislație bună
privind denunțătorii, dar că nu o pun în practică suficient. Una dintre
concluziile unui atelier de schimb de experiență organizat de Comisie
în 2015 este aceea că o lege se dovedește cu atât mai eficientă cu
cât adoptarea ei este rezultatul unei dezbateri publice ample și al unui
efort de sensibilizare, societatea civilă având un rol esențial în
dezbaterile respective.
1.3.6. Investigarea, urmărirea penală și sancționarea
corupției
Capacitatea unui sistem judiciar de a impune sancțiuni penale
disuasive joacă un rol major de descurajare și reprezintă un semn
clar al intoleranței față de corupție.
Pentru eliminarea obstacolelor care împiedică sistemul judiciar
să urmărească penal în mod efectiv și să pedepsească corupția pot fi
necesare măsuri de combatere a problemelor procedurale, bugetare
și legate de calitatea personalului. Alte măsuri implică îmbunătățirea
dispozițiilor legale excesive sau neclare privind ridicarea imunităților,
precum și a termenelor de prescripție care împiedică finalizarea
cazurilor complexe, în special în combinație cu procedurile greoaie
sau normele inflexibile privind accesul la informații bancare, care
obstrucționează investigațiile financiare și cooperarea
transfrontalieră.
Dar elementul esențial pentru gestionarea eficace a cazurilor
de corupție, inclusiv la nivel înalt, este capacitatea sistemului judiciar

94
de a acționa independent, făcând dreptate în cazurile de corupție într-
un mod obiectiv și imparțial, fără influențe nejustificate.
Independența reală și percepută a sistemului judiciar are
impact și asupra prevenirii criminalității în general, inclusiv a
infracțiunilor din sfera corupției.
Integritatea în cadrul sistemului judiciar este esențială pentru
asigurarea independenței și a imparțialității. Corupția nu apare numai
în relația dintre personalul din justiție și alte părți (entități publice și
private, procurorii și acuzații din cauzele penale), ci și în relațiile
interne din sistemul judiciar, de exemplu la nivelul numirilor, al
repartizării cauzelor și al posibilităților de avansare în carieră.
Existența unor așteptări clare privind integritatea, a unui parcurs
profesional bine definit și a unor proceduri de numire credibile și
bazate pe merite la toate nivelurile contribuie în mare măsură la o
justiție independentă și performantă.
1.4. Examinarea comparativă a stadiului actual al politicilor
La fel ca în cazul tuturor legilor și modificărilor instituționale, pot
exista unele implicații bugetare legate de resurse (în special de cele
umane) și de costurile pe termen scurt, cum ar fi cele pentru noile
sisteme informatice. Modificările structurale și legislative produc
rezultate în special pe termen mediu și lung, iar beneficiile pe termen
lung au fost evaluate ca depășind în mod substanțial costurile pe
termen scurt. Politicile de reducere a corupției sunt în beneficiul
întreprinderilor dinamice și competitive, al contribuabililor și al
societății în general, limitând totodată situațiile prielnice abuzului de
către persoane cu interese private.
Următoarele exemple din statele membre ilustrează o serie de
politici care au fost sau sunt în curs de a fi puse în aplicare. Deși nu
există o soluție universal valabilă pentru problema corupției, aceste
scurte exemple ar trebui considerate studii de caz despre ceea ce se
poate obține cu suficientă voință politică și cu atenție la detaliile
tehnice.

95
 1.4.1. Promovarea activă a integrității sectorului public în
Țările de Jos
Integritatea, transparența și asumarea responsabilității sunt
promovate în mod activ în administrația publică neerlandeză. Înființat
de Ministerul de Interne și al Relațiilor din cadrul Regatului, Biroul
pentru Promovarea Integrității Sectorului Public (BIOS) este un
institut independent care încurajează și sprijină sectorul public în
conceperea și punerea în aplicare a politicilor de integritate.
În plus, multe orașe și comunități neerlandeze aplică politici
locală de integritate, ceea ce a îmbunătățit identificarea cazurilor de
integritate. Politicile locale în materie de integritate au evoluat în
ultimii 20 de ani, devenind o parte integrantă a guvernanței la nivel
local.
1.4.2. Sistemul de declarare a averii și a intereselor din
România
În România s-a înființat Agenția Națională de Integritate (ANI),
având scopul de a verifica declarațiile de avere și eventualele
incompatibilități și conflicte de interese ale titularilor de funcții publice.
Drumul către instituirea unei agenții funcționale a fost dificil, dar s-au
depus eforturi semnificative pentru a dezvolta și consolida
capacitatea instituțională a agenției și o jurisprudență consistentă în
instanțele de judecată. ANI și-a construit un palmares consistent de
investigații, constatări/sesizări și sancțiuni. De asemenea, agenția a
creat un portal public unde sunt publicate toate declarațiile de avere
și de interese depuse de titularii de funcții publice, o măsură
importantă pentru transparență. În total, agenția prelucrează anual
peste jumătate de milion de declarații. De asemenea, s-au luat
măsuri pentru a oferi îndrumări privind incompatibilitățile și conflictele
de interese, privind completarea declarațiilor de avere și de interese
și pentru instruirea punctelor de contact din instituțiile publice, în
vederea sensibilizării și a îmbunătățirii eficienței și a exactității
procedurii de depunere a declarațiilor.
1.4.3. Protejarea denunțătorilor în Irlanda și în Regatul Unit
Legea din Regatul Unit privind divulgarea informațiilor în interes
public este considerată deschizătoare de drumuri în UE. Această lege
96
vizează protejarea interesului public prin apărarea la locul de muncă
a persoanelor care fac dezvăluiri despre fapte ilegale, nu numai
legate de corupție. Legea din Regatul Unit oferă un model bun și din
alt punct de vedere: abordarea sa etapizată încurajează în primul
rând raportarea la nivel intern sau către autoritățile de reglementare
atunci când este posibil, permițând divulgarea pe scară mai largă în
cazurile în care se justifică. Divulgarea externă necesită o
fundamentare mai riguroasă.
Legea Irlandei privind protecția divulgării informațiilor se
bazează pe sistemul din Regatul Unit și merge mai departe,
impunând ca organismele din sectorul public să instituie politici în
materie de denunțare care să îndeplinească cerințele legii. Legea se
aplică angajaților din sectorul public și privat, contractanților,
stagiarilor, personalului agențiilor, foștilor angajați și persoanelor
aflate în căutarea unui loc de muncă. Spre deosebire de legile din
alte țări, care impun ca denunțătorii să demonstreze că acționează
„cu bună-credință” sau „în interesul public”, în Irlanda motivația
dezvăluirii este irelevantă. Dispozițiile încurajează toate categoriile de
persoane enumerate mai sus să semnaleze faptele ilegale și
ușurează apărarea celor care le raportează. Sunt disponibile măsuri
provizorii pentru persoanele concediate pentru că au divulgat
informații sub protecție. Legea irlandeză prevede, de asemenea,
existența unui „destinatar independent al informațiilor divulgate” - un
judecător în funcție sau pensionat - care să primească informațiile
conținând materiale deosebit de sensibile.
1.4.4. Transparența și utilizarea datelor deschise și a
achizițiilor electronice pentru prevenirea și identificarea
corupției în Croația, Estonia, Portugalia și Slovenia
Culegerea, monitorizarea și publicarea regulată și sistematică a
unor date cuprinzătoare privind achizițiile publice intensifică
transparența și contribuie la prevenirea corupției.
Aplicația online a Comisiei de prevenire a corupției din Slovenia
(„Supervizor”) oferă informații despre tranzacțiile comerciale ale unei
mari varietăți de organisme publice, indicând părțile contractante,
beneficiarii cei mai importanți, entitățile juridice afiliate, datele, sumele
97
și scopul tranzacțiilor. Aceasta oferă o imagine de ansamblu asupra
cheltuielilor de miliarde EUR efectuate anual de sectorul public pentru
bunuri și servicii. De asemenea, aplicația prezintă detalii cu privire la
consiliile de administrație și de supraveghere ale tuturor societăților
deținute și controlate de stat și la rapoartele anuale ale acestora.
Acest sistem de asigurare a transparenței facilitează depistarea
neregulilor în contractele de achiziții publice și în cheltuielile publice.
Portugalia are un portal web național, BASE, în care sunt
centralizate informațiile privind achizițiile publice. BASE primește date
privind procedurile deschise și restrânse anterioare atribuirii de la
ediția electronică a Jurnalului Oficial al Portugaliei și de la platformele
electronice certificate. Toate autoritățile publice contractante
utilizează domeniul rezervat din portal pentru a înregistra date privind
contractele, pentru a încărca contractele și pentru a introduce
informații privind executarea acestora.
1.4.5. Urmărirea penală a dării de mită la nivel
transnațional în Regatul Unit
Statele membre care combat în mod eficient corupția din
interiorul granițelor proprii se confruntă adesea cu provocări în ceea
ce privește comportamentul societăților lor comerciale în străinătate,
în special în țările în care practicile de corupție sunt larg răspândite.
Legea Regatului Unit privind darea sau luarea de mită creează
un cadru juridic care nu se limitează șa cerințele Convenției OCDE
privind combaterea mituirii. Autoritățile au publicat, de asemenea,
ghiduri care ajută întreprinderile să se adapteze la Legea privind
darea sau luarea de mită.
Concret, Legea privind darea sau luarea de mită introduce o
răspundere strictă pentru întreprinderile care nu reușesc să prevină
acte de mituire comise în numele lor de persoane asociate pentru a
obține sau a păstra un avantaj comercial sau conex. Astfel,
organizațiile comerciale comit infracțiunea de neprevenire a dării de
mită dacă angajații sau alte persoane asociate lor comit infracțiuni de
dare de mită. Dacă organizația comercială are instituite proceduri
corespunzătoare, ea poate folosi acest lucru în apărarea sa. Stabilind
astfel de stimulente puternice pentru ca întreprinderile să prevină
98
darea de mită, legea este considerată un factor de descurajare
eficace și a determinat adoptarea unor proceduri de prevenire
cuprinzătoare de către societăți.
1.5. Instrumente de prevenire și combatere a infracțiunilor
de corupție
Combaterea corupției este una dintre prioritățile fundamentale
ale programelor de guvernare, care prevăd un spectru de măsuri
complexe și bine centrate pe domenii vulnerabile: politici anticorupție,
independența și eficiența instituțiilor, combaterea corupției politice,
consolidarea practicilor de transparență a raportării financiare din
partea partidelor, combaterea corupției în organele de ocrotire a
normelor de drept și justiție, combaterea îmbogățirii ilicite și
confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni de corupție și cele
conexe, combaterea fraudelor în utilizarea fondurilor externe,
controlul averilor, al intereselor personale și al conflictelor de interese,
integritatea instituțională și servicii publice oferite prin intermediul
platformelor electronice.
La nivel internațional, prevenirea și combaterea corupției a
devenit o sarcină a entităților interguvernamentale, guvernamentale,
iar această preocupare din ce în ce mai mult a crescut după anii 80 -
90 ai secolului XX. Ca răspuns la acest fenomen instituțiile
internaționale au dezvoltat o serie de instrumente, care constituie
instrumente juridice obligatorii pentru statele părți în dreptul
internațional, instrumente care stabilesc standarde și angajamente
politice de acțiuni împotriva corupției.
Noțiunea de instrument de prevenire și combatere a
infracțiunilor de corupție este abordată de mai mulți autori, iar în
majoritatea lucrărilor de specialitate instrumentele anticorupție sunt
asociate cu mecanisme, măsuri, politici și procedee anticorupție.
Astfel, unii autori consideră că conceptul de prevenire și control al
corupției trebuie privit ca un ansamblu de activități și obiective
separate, dar cu un scop final comun, iar prin controlul corupției
menționează totalitatea de instrumente și mecanisme menite să
depisteze în mod rapid și complet cazurile de corupție în diferite
sectoare publice. În alte publicații autohtone, noțiunea de instrument
99
de prevenire a corupției este definită ca un element descriptiv al unui
mecanism anticorupție, totodată instrumentul anticorupție este
asociat cu tehnicile de prevenire a corupției, care fiind puse în
practică ar putea aduce un rezultat pozitiv în prevenirea corupției la
nivel național.
Noțiunea de instrument anticorupție poate fi definită ca o
măsură, un mijloc sau procedeu, utilizat de către organisme
internaționale, instituții, autorități naționale și locale, cetățeni, în scop
de prevenire și combatere a infracțiunilor de corupție și celor conexe,
faptelor cu caracter corupțional.
Instrumentele anticorupție pot fi utilizate în diferite etape ale
unei strategii anticorupție, precum și în diverse combinații, în funcție
de nevoile și contextul fiecărei țări sau regiuni. Totodată, ele sunt
concepute și elaborate pornind de la premiza că utilizatorii acestora
vor fi autoritățile responsabile de punerea în aplicare și evaluarea
strategiilor anticorupție. În unele cazuri, instrumentele de prevenire a
corupției prevăd standarde internaționale, utilizate de societatea
civilă, mediul academic și organizații nonguvernamentale la
evaluarea corupției și acțiunilor autorităților.
Prin urmare, instrumentele de prevenire și combatere a
corupției se pot clasifica în:
- instrumente de nivel internațional și regional, instituite de
organisme internaționale și regionale în baza acordurilor și tratatelor,
convențiilor internaționale;
- instrumente de nivel național și local, instituite și aprobate
prin legi, decizii ale organelor publice centrale, dispoziții ale Prim-
ministrului, Hotărâri de Guvern, Hotărâri ale Parlamentului, decizii ale
autorităților publice locale;
- instrumente de nivel instituțional, create la nivel de instituții
și autorități, care au ca obiectiv prevenirea și combaterea corupției.
La nivel internațional primele instrumente de prevenire și
combatere a infracțiunilor de corupție, au fost adoptate de
Organizația Națiunilor Unite, care duce o luptă susținută împotriva
corupției, adoptând o serie de documente strategice, precum: Codul
de conduită pentru funcționari publici (Rezoluția nr. 51/59 din
100
12.12.1996), Declarația Organizației Națiunilor Unite împotriva
Corupției și Mitei în Tranzacțiile Comerciale Internaționale (Rezoluția
nr. 51/191 din 21.02.1997), Acțiunea împotriva Corupției și Mitei în
Tranzacții Comerciale Internaționale (Rezoluția nr. 53/176 din
25.01.1999), Rezoluția cu privire la Prevenirea și Combaterea
practicilor coruptive și transferului ilegal de fonduri (Rezoluția nr.
55/188 din 20.12.2000).
Printre instrumentele de luptă împotriva corupției, adoptate în
cadrul Uniunii Europene, la nivel regional, putem menționa: Pactul de
preaderare privind criminalitatea organizată cu tarile candidate din
Europa Centrală și de Est și Cipru, Convenția privind lupta împotriva
corupției în care sunt implicați funcționari ai Comunităților Europe- 62
Revista Națională de Drept ne sau funcționari ai statelor membre ale
Uniunii Europene, Protocolul încheiat în temeiul articolului K.3 din
Tratatul Uniunii Europene, adițional la Convenția cu privire la
protejarea Intereselor financiare ale Comunităților Europene,
Acțiunea comună din 22 decembrie 1998, adoptată de Consiliul
Europei în temeiul articolului K.3 din Tratatul Uniunii Europene privind
corupția în sectorul privat (98/742/JAI).
Cu referire la principalele instrumente internaționale de
prevenire și combatere a corupției, menționăm: Convenția civilă cu
privire la corupție, ratificată prin Legea nr. 542-XV din 19.12.2003,
Convenția penală cu privire la corupție, ratificată prin Legea nr. 428-
XV din 30.10.2003, Protocolul adițional la Convenția penală cu privire
la corupție, ratificat prin Legea nr. 157-XVI din 06.07.2007, Convenția
Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției, ratificată prin Legea
nr.158-XVI din 06.07.2007.
Alte documente adoptate la nivel internațional de către
Organizația Națiunilor Unite, care prevăd mecanisme și instrumente
anticorupție sunt: Codul de conduită pentru persoanele oficiale
însărcinate cu asigurarea aplicării legii, Liniile directorii privind rolul
procurorilor, Codul internațional de conduită al agenților publici,
Standardele de responsabilitate profesională și declarația privind
îndatoririle și responsabilitățile esențiale ale procurorilor, Convenția
Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției, Manualul privind
101
măsuri practice anticorupție pentru procurori și ofițeri de urmărire
penală, Setul de instrumente anticorupție ale ONU, Ghidul tehnic
pentru implementarea Convenției ONU împotriva Corupției, Manualul
cu privire la responsabilitatea, supravegherea și integritatea poliției,
Setul de instrumente privind integritatea poliției.
Unele din aceste instrumente anticorupție sunt descrise de
Bostan G. și Pavlov S. în studiul ,,Instrumente de prevenire a
corupției în sectorul justiției”, efectuat în scopul identificării noilor
instrumente eficiente de prevenire a imixtiunii în activitatea de
înfăptuire a justiției, precum și de prevenire a comportamentului
corecțional al actorilor din sectorul justiției. Totodată autorii studiului
menționează unele instituții pe care le consideră instrumente
anticorupție regionale, instituite în baza documentelor adoptate de
Consiliul Europei și anume: Grupul de state contra corupției
(GRECO), Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept
(Comisia de la Veneția), Consiliul Consultativ al Judecătorilor
Europeni (CCJE) și Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni
(CCPE), Adunarea Parlamentară și Comitetul de Miniștri a Consiliului
Europei.
În calitate de instituții sau parteneriate interstatale de rang
global care promovează eficient mecanisme anticorupție putem
menționa: Organizația Națiunilor Unite, Biroul Națiunilor Unite pentru
Criminalitate și Droguri (UNODC), Banca Mondială, Fondul Monetar
International, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
(OCDE), Forumul Global de Luptă împotriva Corupției, Interpol,
Asociația Internațională a Autorităților Anticorupție (IACA) și instituții
regionale: Organizația Statelor Americane (OSA), Convenția
Interamericană împotriva Corupției (IACAC), Uniunea Africană (UA),
Inițiativa Anticorupție pentru Asia-Pacific, Consiliul Europei Grupul de
State împotriva Corupției (GRECO), Inițiativa Regională Anticorupție
(RAI), Oficiul de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) sau organizații non-
guvernamentale: Transparency International (TI).
O prezentare complexă a instrumentelor anticorupție, care ar
putea fi adoptate la nivel de state și instituții, este realizată de experții
Oficiului Organizației Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate,
102
care repartizează aceste instrumentele în 8 grupuri distincte:
evaluarea corupției si a capacitaților instituționale de combatere a
corupției, consolidarea instituțională, măsuri de prevenire, prevenirea
socială și responsabilizarea cetățenilor, aplicarea legii, legislația
anticorupție, cooperarea judiciară internațională, repatrierea fondurilor
ilegale. Totodată, în calitate de instrumente anticorupție, experții ONU
menționează următoarele:
- evaluarea corupției, prin utilizarea metodelor specifice,
inclusiv interviuri, analize documentare, studii de caz și alte mijloace,
care pot fi utilizate pentru colectarea de informații privind corupția,
pentru a sprijini atât evaluările cantitative, cât și cele calitative;
- evaluarea capacităților instituționale și a răspunsurilor la
corupție, care are menirea să ofere informații cu privire la măsura în
care instituțiile sunt afectate de corupție și dacă acestea pot fi utilizate
în punerea în aplicare a măsurilor anticorupție;
- instrumentul specializat privind agențiile anticorupție,
care este destinat să fie utilizat pentru a evalua dacă o țară ar trebui
să înființeze o agenție specializată de combatere a corupției, dacă ar
trebui să adapteze instituțiile existente de aplicare a legii pentru a
combate corupția sau dacă ar trebui să utilizeze o anumită
combinație a celor două;
- auditul și instituțiile de audit, care examinează aspecte
juridice și financiare, asigurând conformitatea cu standardele stabilite
sau revizuind performanța instituțiilor în domeniul anticorupție;
- instituția avocatului poporului (ombudsman), în unele țări
instituția ombudsmanului are un rol activ în studierea politicilor de
eficiență și funcționare ale instituțiilor publice, în efortul de a preveni
apariția nedreptăților;
- consolidarea sistemului judecătoresc, în scopul de a nu fi
admise cazuri de corupție în rândurile judecătorilor, care trebuie să fie
un exemplu pentru societate;
- reforma administrației publice, pentru a consolida
activitatea de prestare calitativă a serviciilor publice și remunerarea
corespunzătoare a funcționarilor publici;

103
 - codurile de conduită, care ar stabili norme suplimentare
aplicate funcționarilor din sectorul public, procurorilor și judecătorilor
etc.;
- comisiile naționale anticorupție, înființate pentru a pune în
aplicare și a administra elementele de prevenire și asigurare a
respectării prevederilor unei strategii naționale, altor documente de
politici anticorupție;
- instrumentul de declarare a averilor de către funcționarii
publici, pentru a descuraja îmbogățirea ilicită din surse ilegale,
această obligație poate fi stabilită prin mijloace legislative sau ca o
condiție contractuală a angajării;
- autoritatea de monitorizare a achizițiilor din sectorul
public, specializată pentru a monitoriza contactele și tranzacțiile
cheie în domenii în care corupția este larg răspândită;
- pactul de integritate, care constă într-un contract în care
autoritatea publică contractantă și alți ofertanți sau părți interesate
convin să se abțină de la practici de corupție;
- reducerea procedurilor, scopul instrumentului este de a
identifica modalitățile prin care complexitatea procedurilor
administrative excesive poate fi redusă;
- accesul la informații, care sporește accesul publicului la
informații și este un mecanism puternic de responsabilizare pentru
instituțiile statului;
- educarea și sensibilizarea, care prevede mobilizarea
societății civile și implicarea în supravegherea instituțiilor statului;
- formarea în domeniul mass-media și jurnalismul de
investigație, care are un rol esențial în consolidarea credibilității și
capacității mass-mediei de a transmite în mod nepărtinitor și
responsabil cazurile de corupție și inițiativele anticorupție;
- instrumentul controlului social, mecanism care implică
societatea în monitorizarea activităților publice și ajută guvernele să
funcționeze mai eficient;
- independența operațională a personalului de investigație
și urmărire penală care cercetează cazurile de corupție, este

104
important ca funcționarii sau instituțiile responsabile de investigarea
corupției să fie independente sau autonome;
- investigațiile financiare și monitorizarea activelor, care
pot fi utilizate ca punct de plecare pentru investigații suplimentare sau
ca probe pentru acuzațiile de corupție;
- testarea integrității, care este o procedură utilizată pentru a
determina dacă un funcționar public se implică în practici de corupție;
- acte juridice internaționale și regionale, care conțin
dispoziții anticorupție.
- instrumentele juridice naționale în materie penală, care
reglementează sancționarea corupției și a actelor conexe și stabilește
sancțiuni adecvate împotriva acestora;
- standardele de prevenire și control al spălării banilor,
care reglementează măsuri de prevenire și de combatere a spălării
banilor proveniți din acte de corupție;
- protecția avertizorilor de integritate, instrument care oferă
protecție celor care, cu bună credință, raportează cazuri de
administrare defectuoasă, corupție și alte comportamente ilicite în
cadrul instituțiilor publice;
- studii privind furnizarea serviciilor, care este un proces de
audit social, conceput pentru a stabili nivelul de satisfacție a
populației față de serviciile publice, remunerările ilegale achitate și
sugestiile privind îmbunătățirea acestora;
- evaluarea de țară a Organizației Națiunilor Unite, care are
ca scop realizarea unei imagini clare și coerente a condiției unei țări
în ceea ce privește nivelurile, locațiile, tipurile și costurile corupției,
cauzele și măsurile de prevenire și combatere a corupției;
- recuperarea fondurilor ilegale, instrument care prevede
recuperarea și repatrierea activelor liderilor politici corupți și
asociaților acestora;
- asistența judiciară reciprocă, care este un instrument de
cooperare internațională prin care statele solicită și oferă asistență în
investigarea și urmărirea penală a cazurilor de corupție, în urmărirea,
sechestrarea și confiscarea averilor provenite din fapte de corupție.

105
 Mecanismele anticorupție internaționale și naționale sunt
orientate spre prevenirea fenomenului corupției prin crearea unor
standarde și instituirea bunelor practici preventive și de combatere a
corupției, prin reprimarea comportamentelor deviante sau neintegre.
1.6. Principii directoare pentru lupta împotriva corupţiei
Examinând declaraţia adoptată cu ocazia Summitului şefilor de
state şi de guverne, care a avut loc la Strasbourg, în perioada zilelor
de 10 şi 11 octombrie 1997, în conformitate cu prevederile Planului
de Acţiuni, în special cu cele specificate în secţiunea III, nr. 2, „Lupta
împotriva corupţiei şi crimei organizate";
Conştienţi de faptul că fenomenul corupţiei reprezintă o
ameninţare serioasă la adresa principiilor şi valorilor Consiliului
Europei, subminează încrederea cetăţenilor în democraţie, provoacă
eroziunea ordinii de drept şi constituie o respingere a drepturilor
omului, subminând dezvoltarea economică şi socială;
Convinşi că lupta împotriva corupţiei trebuie să reprezinte un
efect multidisciplinar şi, în acest sens, ar trebui să se inspire din
Programul de acţiune împotriva Corupţiei, precum şi din alte rezoluţii
adoptate de către Miniştrii Europeni de Justiţie, la Conferinţele lor,
care au avut loc în data de 19 şi 21 octombrie, respectiv la Valetta şi
Praga;
Stabilind drept temei pentru iniţiativă cele 20 de principii
directoare pentru lupta împotriva corupţiei, elaborate în cadrul
Grupului Mulţi disciplinai' pentru Corupţie (GMC); Convinşi de
importanţa deosebită a voinţei de a conjuga eforturile ţărilor noastre
împotriva corupţiei, SUNTEM
DE ACORD SĂ ADOPTĂM CELE 20 DE PRINCIPII
DIRECTOARE PENTRU LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI, DUPĂ
CUM URMEAZĂ:
1. să luăm măsurile cele mai efective pentru prevenirea
corupţiei şi, în acest sens, să contribuim la educaţia publică şi la
promovarea bunei conduite (etice);
2. să asigurăm o incriminare adecvată a corupţiei naţionale şi
internaţionale;

106
 3. să asigurăm ca toţi cei responsabili de prevenirea,
investigarea, urmărirea şi adjudecarea cazurilor de corupţie să se
bucure de gradul necesar de autonomie şi independenţă, pentru a-şi
putea îndeplini funcţiile lor corespunzătoare, vor ti feriţi de orice
imixtiuni şi influenţe nepotrivite şi vor avea la dispoziţie mijloace
efective pentru colectarea probelor necesare, protejând persoanele
care vor ajuta autorităţilor în vederea combaterii corupţiei şi păstrării
confidenţialităţii investigaţiilor;
4. vor asigura măsuri potrivite pentru identificarea şi
confiscarea produselor actelor de corupţie;
5. vor asigura măsuri adecvate pentru prevenirea utilizării
persoanelor juridice în scopul acoperirii contravenţiilor legate de
corupţie;
6. vor limita imunitatea, în cazul investigaţiilor iniţiate, urmărirea
ori adjudecarea contravenţiilor legate de corupţie până la nivelul
considerat a fi drept minim pentru o societate democratică;
7. vor promova specializarea persoanelor sau a organelor
responsabile de lupta împotriva corupţiei şi le vor asigura cu
mijloacele adecvate şi instruirea corespunzătoare, pentru a-şi
îndeplini sarcinile statutare;
8. vor asigura ca legislaţia fiscală şi autorităţile responsabile de
implementarea acesteia să contribuie la combaterea corupţiei într-un
mod cât mai eficient şi coordonat, în special prin neacordarea
facilităţilor fiscale, prin legi sau practici administrative, care ar putea fi
utilizate pentru extragerea de mită şi alte avantaje neloiale şi
contravenţionale;
9. vor asigura ca organizarea, funcţionarea şi procesul de luare
a deciziilor în administraţia publică să ţină cont de necesitatea
stringentă a combaterii corupţiei, în special prin stabilirea unei cât mai
mari transparenţe consistente cu nevoia de a asigura mai multă
eficienţă instituţională;
10. vor asigura ca regulamentele care privesc drepturile şi
responsabilităţile funcţionarilor publici să se inspire şi să ia în
consideraţie cerinţele generale cunoscute pentru lupta împotriva
corupţiei, asigurând o serie de măsuri disciplinare adecvate şi
107
efective; vor promova o dezvoltare a încadrărilor juridice foarte
specifice în ceea ce priveşte comportamentul care se aşteaptă din
partea funcţionarilor publici prin mijloacele cele mai potrivite, după
cum ar fi Codurile de conduită;
11. vor asigura folosirea pe scară largă a procedurilor
corespunzătoare de audit, aplicabile tuturor activităţilor din domeniul
administraţiei publice şi al sec torului public;
12. vor susţine rolul esenţial pe care-1 au procedurile de audit
în ceea ce priveşte prevenirea şi depistarea corupţiei în afara
organelor administraţiei publice;
13. vor asigura ca sistemul răspunderii publice sau de
responsabilitate a funcţionarilor publici să ţină cont de consecinţele
comportamentului corupt al oficialilor publici;
14. vor adopta procedurile cele mai potrivite pentru asigurarea
transparenţei procedurilor la achiziţiile publice, necesare să asigure o
concurenţă cât mai cinstită şi să prevină tentaţia pentru corupţie;
15. vor încuraja adoptarea, de către reprezentaţii aleşi, a
diferitor coduri de conduită şi vor promova reguli stricte pentru
finanţarea partidelor politice şi de organizare a campaniilor electorale,
care să prevină corupţia;
16. vor asigura ca presa să aibă libertatea de a obţine şi de a
difuza informaţie relevantă asupra chestiunilor legate de corupţie în
societate, fiind pasibilă de anumite restricţii sau limitări numai în
cazurile care sunt acceptabile pentru o societate democratică;
17. vor asigura ca legislaţia civilă să ia în consideraţie
necesitatea luptei împotriva corupţiei şi, în particular să ofere remedii
eficiente pentru a proteja drepturile şi interesele care sunt afectate de
corupţie;
18. vor încuraja cercetarea fenomenului corupţiei;
19. vor asigura ca în orice aspect al luptei împotriva corupţiei,
orice conexiuni posibile cu crima organizată şi spălarea de bani să fie
luate în consideraţie;
20. vor dezvolta cât mai mult posibil cooperarea internaţională
în toate domeniile care au tangenţă cu obiectivele de luptă împotriva
corupţiei.
108
 ŞI, IN ACEST SENS, VOR PROMOVA UN PROCES DINAMIC
PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA EFICIENTĂ A
CORUPŢIEI COMITETUL DE MINIŞTRI
1. invită autorităţile naţionale să aplice aceste principii în cadrul
legislaţiei lor interne, dar şi practicile pe care le formulează;
2. dă indicaţii Grupului Multidisciplinar pentru prevenirea
Corupţiei (GMC) să completeze cât mai rapid elaborarea unor
instrumente legale internaţionale în conformitate cu Programul de
Acţiuni împotriva Corupţiei;
3. dă indicaţii Grupului Multidisciplinar pentru prevenirea
Corupţiei (GMC) să trimită fără întârziere un proiect de text în care va
propune stabilirea unui mecanism potrivit şi eficient, sub auspiciile
Consiliului Europei, în vederea supravegherii modului în care se
respectă aceste principii şi implementarea riguroasă a instrumentelor
legale internaţionale care vor fi adoptate.

Secțiunea a 2-a Prevenirea și combaterea corupției în

România

2.1. Introducere
Corupția este o disfuncție de sistem care își are proveniența și
afectează cadrul normativ, sistemul instituțional și relațiile interumane
specifice instituțiilor publice. Fiind un fenomen complex, e nevoie de
măsuri specifice de luptă contra acesteia. Acțiunile anticorupție sunt
atât de natură legală, cât și administrativă, implicând oficialii, dar și
întreaga populație. Politica anticorupție trebuie să se adreseze în
primul rând personalului din instituțiile publice al cărui comportament
integru trebuie pretins și încurajat: pe de o parte angajații trebuie
determinați să fie imparțiali și responsabili, iar pe de altă parte ei
trebuie avertizați cu privire la consecințele comiterii unor fapte ilicite
sau contrare standardelor de conduită.
În prezent, la nivel naţional, sunt continuate demersurile de
prevenire și combatere a faptelor de corupție, atât prin promovarea,
dezvoltarea și extinderea măsurilor prevenire și a bunelor practici
identificate până în prezent, cât și printr-o abordare mai conjugată,
109
multidisciplinară și axată pe promovarea integrității la nivelul
sectorului public.
Corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, pentru
supremaţia dreptului, echităţii sociale şi a justiţiei, erodează principiile
unei administraţii eficiente, subminează economia de piaţă şi pune în
pericol stabilitatea instituţiilor statale.
Experienţa românească, din ultimul deceniu, ca şi a altor ţări
din Europa Centrală şi de Est, demonstrează că majoritatea acţiunilor
anticorupţie s-au concretizat, în principal, în măsuri de combatere,
punitive, al căror efect nu a fost, nici pe departe, cel scontat.
Civilizaţia mileniului trei este pusă, şi în acest domeniu, într-o dilemă:
să continue o politică a controlului social represivă sau să amplifice
practicile consensuale şi multisectoriale de prevenire a corupţiei. Aria
tot mai largă, complexitatea şi continua diversificare a formelor de
manifestare a acestui fenomen, împreună cu tendinţele de
globalizare, impun conceperea şi elaborarea unor strategii adecvate,
care să abordeze ştiinţific şi sistematic sursele criminogene şi
efectele criminalităţii şi să ofere instrumentele eficiente pentru
prevenire şi control social.
Guvernul României are înscrisă printre priorităţile programului
de guvernare, combaterea corupţiei prin măsuri radicale, care să
determine o reducere efectivă a ariei de manifestare a acestui
fenomen.
Această voinţă politică clară susţine necesitatea declanşării
unei ofensive pe frontul prevenirii corupţiei şi urmăreşte reducerea
oportunităţilor de comitere a faptelor de corupţie şi oprirea evoluţiei
extrem de riscante a corupţiei spre formele sale cele mai grave prin
care persoane, grupuri de persoane, entităţi publice sau private ar
putea influenţa, prin acte de corupţie, procesele de guvernare şi de
adoptare a legislaţiei în scopul obţinerii unor profituri ilicite.
Politica globală anticorupţie se exprimă, în modul cel mai
eficient, printr-un program naţional de prevenire a corupţiei, articulat
în strategii sectoriale de prevenire orientate spre cele mai vulnerabile
ţinte: politica, administraţia şi justiţia.
Succesul implementării unui astfel de program depinde de
conjugarea demersurilor instituţiilor statului, precum şi de realizarea
unui parteneriat permanent cu societatea civilă, cu O.N.G.-urile, în
vederea diminuării surselor criminogene şi consecinţelor corupţiei la
toate nivelele şi în toate sectoarele. Prin Hotărârea de Guvern nr. 763
din 26 iulie 2001, s-a înfiinţat Comitetul Na ional de Prevenire a
110
Criminalităţii, cu rolul de elaborare, integrare, corelare şi monitorizare
a politicii Guvernului de prevenire a criminalităţii la nivel naţional.
Grupul Central de Analiză şi de Coordonare a Activităţilor de
Prevenire a Corupţiei, constituit în cadrul Comitetului, va asigura
implementarea şi monitorizarea Programului Naţional de Prevenire a
Corupţiei precum şi a Planului Naţional de Acţiune împotriva
Corupţiei.
Comitetul Naţional de Prevenire a Criminalităţii exprimă voinţa
politică de aplicare coordonată a reformelor care conduc la
prevenirea corupţiei, pe de o parte, şi necesitatea parteneriatului cu
grupurile sociale interesate de aplicarea şi monitorizarea acestor
reforme, pe de altă parte.
2.1.1. Obiectivele specifice
Obiectivul general este acela de a crește transparența actului
administrativ prin implementarea de mecanisme și măsuri de
prevenire a fenomenului de corupție, precum și pregătirea
personalului din instituțiile publice în acest sens. Beneficiile pe care le
aduce pentru grupul țintă sunt acelea că vor utiliza proceduri clare
prin care să se asigure transparența în administrația publică locală,
acestea fiind implementate la nivelul instituției în care aceștia își
desfășoară activitatea. Concomitent grupul țintă va participa la
sesiuni de formare profesională în domeniul anticorupției, dar și la
campania de educație anticorupție.
Implementarea unei proceduri interne specifice care are ca
finalitate dezvoltarea spiritului etic si integritatea funcționarilor în
exercitarea actului administrativ.
Elaborarea unui ghid de bune practici în instituție cu scopul de
a preveni corupția și conflictele de interese în administrația publică
locală și de a stabili indicatori specifici de evaluare.
Organizarea unei campanii de educație anticorupție, al cărei
scop este promovarea transparenței în administrația publică locală.
Formarea personalului instituției în vederea prevenirii și limitării
fenomenului de corupție în instituțiile publice locale.
În acest ghid sunt oferite exemple relevante de mecanisme
stabilite la nivel central şi local în domeniul prevenirii şi combaterii
corupției.

111
 La elaborarea ghidului au fost urmărite obiectivele Strategiei
Naționale Anticorupție aplicabile administrației publice locale, după
cum urmează:
1. Dezvoltarea unei culturi a transparenței pentru o guvernare
deschisă la nivel local;
2. Creşterea integrităţii instituţionale prin includerea măsurilor
de prevenire a corupţiei ca elemente obligatorii ale planurilor
manageriale şi evaluarea lor periodică ca parte integrantă a
performanţei administrative;
3. Creşterea gradului de cunoaştere şi întelegere a
standardelor de integritate de către angajaţi şi beneficiarii serviciilor
publice;
4. Creşterea gradului de implementare a măsurilor anticorupţie
la nivelul instituţiei şi a celor subordonate/coordonate/aflate sub
autoritate, precum şi a întreprinderilor publice;
5. Implementarea de măsuri administrative pentru cei care nu
respectă legea;
6. Cresterea gradului de implementare a măsurilor anticorupție
prin aprobarea planului de integritate și autoevaluarea periodică la
nivelul tuturor instituțiilor publice centrale și locale.
Prezentarea din acest ghid se face cu evidențierea valorilor și
principiilor care stau la baza implementării SNA 2016-2020. Valorile
fundamentale sunt:
- voinţa politică - toate cele trei puteri în stat, respectiv
puterea executivă, judecătorească şi cea legislativă, înţeleg
importanţa unei societăţi lipsite de corupţie şi vor conlucra pentru
ducerea la îndeplinire a măsurilor prevăzute de strategie;
- integritatea - reprezentanţii instituţiilor şi autorităţilor publice
au obligaţia de a declara orice interese personale care pot veni în
contradicţie cu exercitarea obiectivă a atribuţiilor de serviciu.
Totodată, aceştia sunt obligaţi să ia toate măsurile necesare pentru
evitarea situaţiilor de conflict de interese şi incompatibilităţi;
- prioritatea interesului public - reprezentanţii instituţiilor şi
autorităţilor publice au datoria de a considera interesul public mai
presus de orice alt interes în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
112
Aceştia nu trebuie să se folosească de funcţia publică pentru
obţinerea de beneficii necuvenite patrimoniale sau nepatrimoniale,
pentru ei, familiile lor sau persoane apropiate;
- transparenţa - reprezentanţii instituţiilor şi autorităţilor publice
vor asigura accesul neîngrădit la informaţiile de interes public,
transparenţa procesului decizional şi consultarea societăţii civile în
cadrul acestui proces.
Fiecare măsură luată la nivel local se subsumează
următoarelor principii, a căror respectare este esenţială pentru
realizarea unei administraţii publice moderne şi eficiente:
- principiul statului de drept în baza căruia este consacrată
supremaţia legii, toţi cetăţenii fiind egali în faţa acesteia. Acesta are la
bază respectarea drepturilor omului şi presupune separaţia puterilor
în stat;
- principiul răspunderii potrivit căruia autorităţile statului
răspund pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, respectiv pentru
modul de implementare şi eficienţa strategiilor;
- principiul gestionării responsabile a riscurilor generate de
comportamente lipsite de integritate, ca parte integrantă din procesul
managerial desfăşurat de către fiecare organizaţie;
- principiul proporţionalităţii în elaborarea şi punerea în
aplicare a procedurilor anticorupţie: Instituţiile publice trebuie să
elaboreze, să implementeze şi să menţină proceduri puternice, care
să fie proporţionale cu riscurile şi vulnerabilităţile instituţionale şi
dimensionate în funcţie de resursele şi complexitatea organizaţiei;
- principiul răspunderii la cel mai înalt nivel de angajament:
Politicile ,,anti-mită" nu vor fi eficiente dacă nu există un mesaj clar
dat de administraţie de la nivelul cel mai înalt că mita nu este tolerată.
Nivelul superior al conducerii pe fiecare palier al administraţiei trebuie
să iniţieze, să supravegheze şi să conducă, prin puterea exemplului,
punerea în aplicare a unei politici de respingere a corupţiei,
recunoscând faptul că mita este contrară valorilor fundamentale ale
integrităţii, transparenţei şi responsabilităţii şi că aceasta subminează
eficacitatea organizaţională;

113
 - principiul prevenirii săvârşirii faptelor de corupţie şi a
incidentelor de integritate potrivit căruia identificarea timpurie şi
înlăturarea în timp util a premiselor apariţiei faptelor de corupţie sunt
prioritare şi imperative. Atât instituţiile publice, cât şi cele private
trebuie să dea dovadă de diligenţă în evaluarea partenerilor, agenţilor
şi contractorilor. Fiecare entitate ar trebui să evalueze riscurile de
luare de mită asociate cu intrarea într-un parteneriat sau de
contractare a unor acorduri cu alte entităţi şi este datoare apoi să
efectueze evaluări periodice ale riscurilor. La încheierea de
parteneriate sau aranjamente contractuale trebuie să verifice dacă
respectivele organizaţii au politici şi proceduri care sunt în
concordanţă cu aceste principii şi orientări;
- principiul eficacităţii în combaterea corupţiei, care se
bazează pe evaluarea continuă a activităţii instituţiilor cu atribuţii în
domeniu, atât din punctul de vedere al îndeplinirii cât mai complete a
obiectivelor asumate pentru a produce efectele pozitive pe care
societatea le aşteaptă, cât şi al managementului organizaţional;
- principiul cooperării şi coerenţei, în baza căruia instituţiile
implicate în prevenirea şi combaterea corupţiei trebuie să coopereze
îndeaproape, asigurând o concepţie unitară asupra obiectivelor ce
trebuie îndeplinite şi a măsurilor ce urmează a fi luate;
- principiul parteneriatului public - privat, care recunoaşte
importanţa cooptării societăţii civile şi a mediului de afaceri în
activităţile concrete de implementare a măsurilor de prevenire a
corupţiei;
- principiul accesului neîngrădit la informaţiile de interes
public şi al transparenţei decizionale.
La nivel național, punerea în aplicare a acțiunilor, măsurilor și
liniilor directoare stabilite în SNA, se face în deplină concordanță cu
alte strategii naționale și sectoriale care acționează atât în plan
central cât și în plan local.
Prevenirea săvârșirii faptelor de corupţie reprezintă
identificarea timpurie şi înlăturarea în timp util a premiselor apariţiei
acestora, Strategia Națională Anticorupție stabilind sub formă de
principiu faptul că aceste activități sunt prioritare şi imperative.
114
 Prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și
sancționarea faptelor de corupție menționează trei categorii de
infracțiuni, anume:
a) infracțiuni de corupție: luarea și darea de mită, traficul de
influență, primirea de foloase necuvenite;
b) infracțiuni asimilate celor de corupție: stabilirea unei
valori diminuate a bunurilor aparținând operatorilor economici la care
statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar,
comisă inclusiv în cadrul acțiunii de executare silită, reorganizare sau
lichidare judiciară; acordarea de credite sau de subvenții cu
încălcarea legii sau a normelor de creditare; utilizarea creditelor sau a
subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate;
folosirea unei funcții de conducere într-un partid, sindicat sau patronat
ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, pentru a
obține foloase necuvenite etc.;
c) infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de
corupție: tăinuirea bunurilor provenite din săvârșirea unei infracțiuni
de corupție sau asimilate; spălarea banilor; abuzul în serviciu;
bancruta frauduloasă; evaziunea fiscală; traficul de droguri; traficul de
persoane ș.a.
Prevenirea faptelor de corupție reprezintă unul dintre cele două
domenii principale de activitate ale Direcției Generale Anticorupție,
cele mai
relevante categorii de activități de prevenire fiind:
Activităţi de informare şi instruire anticorupţie a personalului
Ministerului Afacerilor Interne;
Campanii/acţiuni de prevenire a corupţiei pentru
conştientizarea cauzelor şi consecinţelor implicării în fapte de
corupţie, adresate personalului ministerului şi cetăţenilor;
Managementul riscurilor de corupţie;
Evaluarea reacţiei instituţionale la corupţie;
Activităţi de educaţie pentru promovarea integrităţii;
Efectuarea testelor de integritate.
Gestionarea Call Center-ului anticorupție 0800.806.806.

115
 Activitatea direcției este orientată atât către funcționar, cel de la
care se așteaptă un comportament integru în mod constant, cât și
către cetățean, în calitatea acestuia de beneficiar al serviciilor
publice, din partea căruia se dorește o atitudine caracterizată prin
cinste și moralitate.
Documente care stau la baza activității de prevenire a corupției:
Strategia Națională Anticorupție 2021-2025;
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 62/2018 privind
organizarea și desfășurarea activităților de prevenire a corupției în
cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției Generale
Anticorupție, aprobat prin Ordinul MAI nr. 158 din 19 decembrie 2017;
Protocoale de cooperare cu diverse instituții, asociații sau
organizații neguvernamentale.
2.1.2. Cercetarea fenomenului corupției
Adoptarea unor măsuri adecvate de prevenire a fenomenului
corupţiei necesită cunoaşterea dimensiunii reale a acestui fenomen, a
complexităţii sale, a mecanismelor de declanşare şi a consecinţelor
produse.
Evaluările Băncii Mondiale sunt rezultatul unui studiu de
percepţie socială a fenomenului. Un proces de investigare
criminologică şi sociologică trebuie să completeze datele obţinute pe
această cale şi să ofere imaginea completă, ştiinţific susţinută.
Rolul Institutului Naţional de Criminologie, instituţie care se va
înfiinţa, potrivit Programului de guvernare, va fi acela de a asigura
activitatea ştiinţifică de diagnoză şi prognoză a fenomenului
criminalităţii, în general şi a corupţiei, în particular.
Măsurile de prevenire se vor fundamenta pe rezultatele
cercetării orientate spre următoarele direcţii:
a) stabilirea complexului criminogen care alimentează
creşterea fenomenului de corupţie, a factorilor de risc şi oportunităţilor
care determină sau favorizează săvârşirea acestor infracţiunilor, a
dinamicii producerii acestora, cu evidenţierea soluţiilor de control şi
reducere;

116
 b) identificarea punctelor de vulnerabilitate în domeniile
esenţiale ale vieţii economice, sociale şi politice;
c) evaluarea tehnicilor şi a instrumentelor de prevenire pe care
legislaţia în vigoare le pune la dispoziţia instituţiilor cu atribuţii în
domeniu, a eficienţei acestora şi a posibilităţii de adaptare, în
contextul creşterii complexităţii fenomenelor infracţionale;
d) evaluare periodică a dimensiunii şi complexităţii fenomenului
corupţiei, prin elaborarea unui instrument de tipul „indice al corupţiei”,
prin interpretarea datelor statistice, a rezultatelor anchetelor de
victimizare şi a sondajelor de percepţie.
2.2. Controlul corupției prin crearea unui sistem eficient de
prevenire a acesteia
Controlul corupţiei în România implică adoptarea de măsuri
preventive care să vizeze factorii criminogeni şi înlăturarea punctelor
de vulnerabilitate la corupţie.
Măsurile necesare a fi adoptate sunt orientate spre următoarele
domenii:
2.2.1. Reformă instituţională
Crearea unui sistem instituţional eficient în prevenirea săvârşirii
faptelor de corupţie vizează înfăptuirea reformelor în domeniile
fundamentale ale exercitării autorităţii statului: justiţia, administraţia
publică şi finanţele publice.
Reforma sistemului judiciar
Exerciţiul independent şi imparţial al actului de justiţie
reprezintă un deziderat spre care Guvernul României îşi va concentra
permanent eforturile, cu atât mai mult cu cât acesta constituie
premisa unei bune administrări a justiţiei. Cea de a doua premisă -
existenţa unei magistraturi de elită - se va realiza printr-un sistem de
recrutare, formare şi perfecţionare profesională bine fundamentat, în
care numirea şi promovarea se vor realiza numai pe baza
competenţei şi a eticii profesionale.
Buna organizare şi funcţionare a justiţiei presupune existenţa
unei legislaţii clare şi coerente, armonizată cu acquis-ul comunitar.
Modificările legislative preconizate vor avea în vedere:
• asigurarea celerităţii actului de justiţie;
117
 • garantarea executării hotărârilor judecătoreşti;
• întărirea siguranţei cetăţeanului şi creşterea încrederii în actul
de justiţie.
Obiective:
• Sporirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii în
procesul de selecţie, promovare şi eliberare din funcţie a magistraţilor
precum şi în implementarea codului deontologic pentru magistraţi;
• Creşterea responsabilităţii magistraţilor prin crearea unor
sisteme de monitorizare a comportamentului şi a profesionalismului;
• Adoptarea unui Plan de Acţiune sectorial de prevenire a
corupţiei şi creştere a integrităţii în sistemul judiciar, în colaborare cu
Centrul ONU de Prevenire a Criminalităţii Internaţionale;
• Institutul Naţional al Magistraturii şi facultăţile cu profil juridic
îşi vor adapta programele de învăţământ în sensul aprofundării
studiului fenomenului criminalităţii şi a formelor sale de manifestare:
corupţie, criminalitate organizată, spălarea banilor, trafic de fiinţe,
trafic şi consum de droguri;
• Dezvoltarea programelor de management al
instanţei/parchetului şi creşterea transparenţei în sistemul judiciar prin
introducerea unor metode moderne de repartizare a cauzelor precum
şi verificarea soluţionării cu celeritate a acestora;
• Informatizarea sistemului judiciar, prin crearea unei reţele
computerizate la nivel naţional.
Consolidarea capacităţii de prevenire şi control al corupţiei
Adoptarea în anul 2000 a legii nr. 78 privind prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a condus la
instituirea Secţiei de combatere a corupţiei şi a criminalităţii
organizate, în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă, ca
structură specializată în acest domeniu la nivel naţional. Secţia
coordonează şi controlează activitatea structurilor teritoriale
specializate în acest domeniu, înfiinţate prin aceeaşi lege, respectiv,
servicii în cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel şi birouri în
cadrul parchetelor de pe lângă tribunale.
În scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a
activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor de corupţie şi
118
a infracţiunilor asimilate acestora, legea prevede obligaţia organelor
care au competenţe legale în descoperirea şi urmărirea acestor
infracţiuni de a delega, pe timp de un an, la cererea procurorului
general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie,
numărul necesar de persoane specializate în acest domeniu, pentru a
îndeplini sub directa conducere, supravegherea şi controlul nemijlocit
al procurorilor din structurile specializate actele procesuale conferite
de lege. Aceste prevederi au fost transpuse în practică prin
constituirea de echipe mixte, în baza protocoalelor semnate cu
Ministerul de Interne şi Ministerul Finanţelor Publice, din acestea
făcând parte ofiţeri de poliţie şi specialişti în domeniile financiar,
bancar şi vamal.
Această structură specializată este similară altor structuri
europene care activează spre exemplu în Spania (Parchetul Special
Anticorupţie, independent de celelalte parchete), Italia (Direcţia
Naţională Anti-Mafia), Franţa şi în ţările din Centrul şi Estul Europei
(Ungaria, Polonia, Slovacia).
Performanţele instituţiilor chemate să prevină şi să combată
fenomenul corupţiei depind, în mare parte de consolidarea capacităţii
efective de acţiune, prin măsuri concrete ce vizează:
• statutul reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul
prevenirii şi controlului social al corupţiei;
• deontologia şi pregătirea profesională;
• reglementarea unor tehnici de investigare moderne;
• asigurarea dotărilor necesare aplicării acestora;
• promovarea cooperării şi coordonării eforturilor instituţionale.
Obiective:
a) Statutul reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în
domeniul prevenirii şi controlului social al corupţiei
• Procurorul să aibă acces la toate informaţiile necesare
anchetei privind săvârşirea faptelor de corupţie, inclusiv la cele
deţinute de structurile informative şi de investigaţie;
• Subordonarea poliţiei judiciare Ministerului Public; •

119
 Elaborarea şi promovarea unor mijloace eficiente de protecţie
a reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi
controlului social al corupţiei;
• Alinierea fondurilor bugetare la necesităţile funcţionării
eficiente şi performante a sistemului judiciar şi asigurarea unui nivel
de salarizare corespunzător pentru persoanele cu atribuţii în
domeniul prevenirii şi controlului social al corupţiei.
b. Deontologia şi pregătirea profesională
• Implementarea codurilor deontologice pentru toate categoriile
de persoane cu atribuţii în domeniul prevenirii şi controlului social al
corupţiei;
• Instituirea unor norme de confidenţialitate şi sancţiuni pentru
încălcarea acestora de către persoanele ce-şi desfăşoară activitatea
în cadrul structurii naţionale şi teritoriale, specializată în controlul
social al corupţiei;
• Efectuarea de stagii de pregătire şi specializare profesională
a practicienilor;
• Crearea unor modalităţi efective de cooperare internă şi
internaţională între specialiştii în domeniu, în vederea schimbului de
informaţii şi de experienţă.
c. Tehnici de investigare
• Modificarea cadrului legal actual în sensul introducerii de
reglementări privind utilizarea agentului sub acoperire, agentului
provocator şi a informatorilor în investigarea cazurilor de corupţie;
• Crearea unui sistem de protecţie reală a victimelor şi a
martorilor infracţiunilor de corupţie.
d. Mijloace tehnice
• Dotarea instituţiilor cu competenţe în domeniu, cu mijloace
moderne de lucru, care să sprijine activitatea de descoperire şi
investigare a actelor de corupţie: aparatură electronică de
supraveghere audio şi video, crearea de baze de date informatizate
conectate la o reţea computerizată naţională şi internaţională.
e. Cooperarea instituţională
• Consolidarea, la nivelul Secţiei de combatere a corupţiei şi a
criminalităţii organizate, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea
120
Supremă de Justiţie, precum şi a structurilor din teritoriu, a echipelor
mixte formate din procurori, poliţişti, experţi în domeniile financiar,
bancar şi vamal, specializaţi în prevenirea şi controlul corupţiei şi a
criminalităţii organizate;
• Asigurarea coordonării eforturilor instituţiilor cu atribuţii în
domeniul prevenirii şi controlului corupţiei, în sensul evitării
paralelismelor şi a dificultăţilor de comunicare;
• Încheierea de protocoale de colaborare între aceste instituţii şi
participarea la programe comune în domeniul prevenirii şi controlului
social al corupţiei.
Reforma administraţiei publice
Reforma administraţiei publice, centrale şi locale se constituie
într-un obiectiv fundamental al Programului de Guvernare, în acest
sens Guvernul României promovând principiile restructurării
administraţiei publice, descentralizării serviciilor publice şi consolidării
autonomiei administrative şi financiare, întăririi autorităţii statului şi a
răspunderii acestuia precum şi ale coerenţei actului administrativ şi
perfecţionării managementului în administraţie.
Obiective:
• Realizarea stabilităţii instituţionale, corelată cu stabilitatea
funcţionarilor publici în scopul asigurării continuităţii activităţilor şi
programelor derulate de către autorităţile şi instituţiile publice;
• Accelerarea procesului de descentralizare a serviciilor
publice, însoţită de mecanisme eficiente de angajare a răspunderii;
• Constituirea la nivelul ministerelor şi al altor instituţii publice a
unor structuri cu atribuţii în implementarea măsurilor preventive
cuprinse în planurile sectoriale de acţiune împotriva corupţiei;
• Instituirea unor proceduri interne, în cadrul fiecărei instituţii
publice, prin care să se reglementeze obligaţii clare şi precise privind
modul de sesizare a faptelor de corupţie;
• Reglementarea activităţii compartimentelor cu atribuţii de
control, organizate la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice;
• Organizaţii de audit, care să investigheze şi să publice
rapoarte cu privire la orice deturnare a destinaţiei fondurilor publice,
urmând a fi prezentate spre analiză comisiilor parlamentare;
121
 • Transparenţa şi existenţa căilor de atac în procesul decizional
administrativ. Procedurile administrative trebuie să fie previzibile,
transparente şi dublate de mecanisme de angajare a răspunderii
organului emitent. Ele trebuie să asigure transparenţa deciziilor,
răspunsuri adecvate la petiţiile formulate de cetăţeni şi existenţa
căilor de atac, care includ: sesizarea organului administrativ ierarhic
superior, apelul judiciar şi avocatul poporului.
A. Reforma în managementul sectorului public
Prevenirea corupţiei în administraţia publică trebuie
fundamentată pe reformarea managementului sectorului public prin
instituirea şi dezvoltarea unui sistem obiectiv de selecţie, promovare
şi evaluare a funcţionarilor publici, îmbunătăţirea calităţii serviciilor
publice, reconsiderarea relaţiei cetăţean-funcţionar public, stoparea
birocraţiei, şi nu în ultimul rând eliminarea surselor de corupţie din
administraţia fiscală şi vamală.
Obiective:
a. Instituirea unui sistem obiectiv de selecţie, promovare şi
evaluare a funcţionarilor publici
• Instituirea unui sistem de selectare, promovare şi evaluare a
funcţionarilor publici precum şi a unui sistem de control, bazate
exclusiv pe recunoaşterea obiectivă a meritelor şi performanţelor
profesionale;
• Elaborarea şi implementarea codului deontologic pentru
funcţionarii publici;
• Realizarea unei stricte şi precise delimitări a atribuţiilor de
serviciu prin intermediul fişei postului, pentru fiecare funcţionar;
• Stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din
sectorul bugetar în funcţie de pregătirea profesională, gradul de
răspundere şi complexitate a atribuţiilor şi în raport cu condiţiile în
care se desfăşoară munca, bazat pe recompensarea performanţelor.
Se va avea în vedere şi regularizarea beneficiilor non - salariale;
• Asigurarea transparenţei veniturilor persoanelor care îşi
desfăşoară activitatea în sectorul bugetar.

122
 b. Îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice
• Reproiectarea sistemului de management din instituţiile care
oferă servicii publice, în funcţie de cererea de servicii şi de nevoile
consumatorilor;
• Crearea unui sistem de supraveghere şi control a instituţiilor
care desfăşoară servicii publice;
• Descentralizarea serviciilor publice;
• Reducerea tranzacţiilor efectuate cash;
• Continuarea reformelor în sistemului sănătăţii publice şi
educaţiei;
• Întărirea controlului public asupra prestării serviciilor publice
(inclusiv prin sondaje de opinie publice, pe baza cărora să se
redacteze topuri ale companiilor care activează în acest domeniu).
c. Relaţia cetăţean - funcţionar public
• Modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarului public, cu prevederea simplă şi clară a drepturilor şi
obligaţiilor ce îi revin în relaţia cu cetăţeanul;
• Monitorizarea implementării Codului etic al funcţionarilor
publici;
• Creşterea rigurozităţii în motivarea şi formularea
răspunsurilor, precum şi scurtarea termenelor în care autorităţile şi
serviciile publice au obligaţia să răspundă solicitărilor cetăţenilor;
• Prevederea în regulamentele de organizare şi funcţionare ale
autorităţilor şi instituţiilor publice a unor norme care să reglementeze
relaţia cetăţean - funcţionar public;
• Adoptarea unei noi legi cu privire la exercitarea dreptului la
petiţionare;
• Asigurarea accesului permanent la informaţiile publice şi
elaborarea unor programe de informare a opiniei publice care să
vizeze o mai bună cunoaştere a rolului şi atribuţiilor instituţiilor,
precum şi a procedurilor şi formalităţilor care trebuie respectate
pentru a se putea beneficia de un serviciu public.
d. Stoparea birocraţiei
• Raţionalizarea circuitului documentelor;

123
 • Simplificarea procedurilor de emitere de către autorităţile
administrative a avizelor, autorizaţiilor sau licenţelor necesare
desfăşurării unor activităţi specifice (ex. avize de urbanism, autorizaţii
de construcţie);
• Înfiinţarea în fiecare instituţie din administraţia publică a
oficiului unic de primire a solicitărilor cetăţenilor.
e. Corupţia în administraţia fiscală şi cea vamală
• Cadrul legislativ care reglementează scutirile de impozite va
cuprinde şi metodologii clare şi precise care să permită aplicare
unitară tuturor beneficiarilor acestora;
• Reducerea fiscalităţii, prin diminuarea numărului de taxe şi
impozite; • Înfiinţarea cazierului fiscal al contribuabililor, ca mijloc de
evidenţă şi de urmărire a contribuabililor cu risc fiscal ridicat;
• Constituirea unei baze de date la nivel naţional, cu agenţii
economici care au restanţe mari la bugetul de stat;
• Dezvoltarea şi implementarea unui program coerent de
educaţie etică a personalului autorităţii vamale precum şi
intensificarea activităţii organismului propriu de control şi aplicarea
fermă a măsurilor de prevenire a corupţiei în domeniul vamal;
• Dezvoltarea fluxului de raportare, informare şi popularizare,
atât a performanţelor, cât şi a cazurilor de conduită inadecvată a
personalului vamal
• Standardizarea procedurilor de vămuire şi de percepere a
taxelor vamale precum şi folosirea sistemelor computerizate de
control la punctele de trecere a frontierei;
• Înfiinţarea ghişeului unic de încasare a taxelor în punctele de
control la trecerea frontierei;
• Folosirea frecventă a sondajelor de opinie în rândul plătitorilor
de taxe şi impozite.
B. Reforma sistemului de management al resurselor
financiare publice
Obiective:
• Instituirea unor proceduri transparente în domeniul achiziţiilor
publice şi al privatizării precum şi specializarea funcţionarilor publici
însărcinaţi cu aplicarea legislaţiei în aceste materii;
124
 • Asigurarea unui control eficient al execuţiei bugetare (sistemul
trezoreriei);
• Limitarea fondurilor şi a tranzacţiilor extra-bugetare;
• Fundamentarea temeinică a prevederilor bugetare pentru
venituri;
• Asigurarea unui sistem performant de audit intern şi extern
care să furnizeze Guvernului şi Parlamentului rapoarte privind modul
de gestionare şi administrare al fondurilor publice.
2.2.2. Crearea unui sector privat competitiv
Concentrarea puterii economice la nivelul unui număr redus de
societăţi comerciale precum şi neparticiparea sectorului privat la
procesul de luare a deciziilor fundamentale pentru mediul de afaceri,
conduce la vulnerabilitatea statului în faţa mecanismelor de
acaparare „state capture”. Crearea unui sector privat competitiv
constituie o prioritate a politicii economice a României, în acest sens
impunându-se reformarea legislaţiei comerciale, reglementarea
strictă a regimului societăţilor comerciale cu capital de stat,
promovarea competiţiei economice şi cooperarea cu asociaţiile
patronale.
Obiective:
a. Reforma legislaţiei comerciale
• Simplificarea şi sistematizarea legislaţiei comerciale;
• Reglementarea corespunzătoare a activităţii regiilor autonome
şi a altor entităţi care nu îşi desfăşoară activitatea în condiţii depline
de concurenţă;
• Reducerea birocraţiei în domeniul înregistrării societăţilor
comerciale, inclusiv prin concentrarea procedurilor ce trebuie
efectuate într-o singură clădire;
• Simplificarea şi clarificarea procedurilor de realizare a
inspecţiilor asupra agenţilor economici;
• Necesitatea introducerii unor proceduri puţin costisitoare de
atacare a deciziilor administrative de către agenţii economici.
b. Regimul societăţilor comerciale cu capital de stat
• Declararea publică a proprietăţii acţiunilor;

125
 • Introducerea publicării de rapoarte de audit standardizate,
elaborate de către entităţi independente;
• Stabilirea unui cadrul legal eficient pentru a asigura exerciţiul
drepturilor creditorilor;
• Aplicarea susţinută a standardelor etice în afaceri.
c. Promovarea competiţiei economice
• Transparenţă în domeniul privatizării şi al reglementărilor în
materie;
• Necesitatea privatizării structurilor economiei de stat, mai ales
cele din domeniul extragerii şi prelucrării resurselor şi în cel al
infrastructurii;
• Restructurarea competitivă prealabilă a agenţilor economici
supuşi procesului de privatizare;
• Elaborarea legii anti-monopol şi împotriva practicilor
comerciale neloiale;
• Creşterea transparenţei în ceea ce priveşte structura
parteneriatului agenţilor economici şi a operaţiunilor comerciale şi
bancare, în special prin: declararea patrimoniului, ţinerea unor
registre eficiente, supravegherea operaţiunilor comerciale de către o
structură independentă.
d. Asociaţii patronale
• Cooperarea cu asociaţiile patronale ca structuri legitime de
reprezentare a intereselor colective în procesul de elaborare a actelor
normative în materie.
2.2.3. Reforma legislativă
Reforma legislativă urmărită de Guvernul României contribuie
la consolidarea statului de drept, la stabilitatea şi securitatea vieţii
sociale şi la dezvoltarea unei economii de piaţă viabile.
Obiective:
• Modificarea şi completarea legislaţiei privind prevenirea şi
controlul corupţiei şi al spălării banilor, pentru deplina armonizare a
legislaţiei interne cu acquis-ul comunitar;
• Elaborarea şi adoptarea legislaţiei speciale privind prevenirea
şi controlul criminalităţii, cu referire specială la prevenirea şi controlul

126
traficului de persoane şi a criminalităţii prin intermediul sistemelor
informatice;
• Modificarea şi completarea legislaţiei în sensul asigurării
protecţiei martorilor şi a victimelor;
• Elaborarea unui nou Cod penal, în contextul unificării
legislaţiei penale la nivel european. Noul Cod penal trebuie să fie un
instrument funcţional de realizare a politicii penale prin care
societatea să fie mai bine apărată împotriva unor fenomene cu
profunde implicaţii asupra societăţii cum este fenomenul corupţiei;
• Modificarea şi completarea Codului de procedură penală, în
lumina deciziilor Curţii Constituţionale şi a jurisprudenţei Curţii
Europene a Drepturilor Omului;
• Îmbunătăţirea legislaţiei comerciale, reforma cadrului legislativ
privind falimentul, precum şi a procedurii falimentului judiciar cu
caracter transnaţional;
• Crearea unui mecanism eficient de consultare şi de informare
a comunităţii cu privire la adoptarea legislaţiei (accesul publicului la
proiectele de lege de interes general).
2.2.4. Cooperarea instituțiilor statului cu societatea civilă
Un obiectiv major al politicii de prevenire îl constituie implicarea
societăţii civile în acţiunile de prevenire a corupţiei şi informarea
opiniei publice cu privire la costurile, cauzele şi consecinţele corupţiei.
1. Rolul ONG-urilor
• Elaborarea şi derularea unei campanii permanente care să
aibă ca obiect conştientizarea de către opinia publică, a pericolului
reprezentat de corupţie;
• Formularea şi promovarea, de către aceste organizaţii, a unor
planuri de acţiune împotriva corupţiei;
• Elaborarea şi publicarea de materiale informative privind
legislaţia şi măsurile împotriva corupţiei;
• Monitorizarea de către aceste organizaţii a acţiunilor şi
deciziilor Guvernului care au relevanţă în domeniul prevenirii şi
controlului social al corupţiei;
• Utilizarea sondajelor de opinie şi a evaluărilor - diagnostic
privind evoluţia fenomenului corupţiei.
127
 2. Rolul mass-media
• Informarea corectă a opiniei publice cu privire la fenomenul
corupţiei şi la demersurile autorităţilor în domeniul prevenirii şi
controlului social al corupţiei, inclusiv prin organizarea de seminarii,
conferinţe şi ateliere de lucru pe această temă;
• asigurarea libertăţii presei, ale cărei eforturi de a descoperi
fapte de corupţie trebuie încurajate;
• participarea reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în
prevenirea şi controlul social al corupţiei la conferinţe de presă,
emisiuni informative de radio sau televiziune şi alte acţiuni de acest
gen.
3. Educaţia civică
Promovarea educaţiei civice, în special în rândul tineretului,
reprezintă o latură importantă a prevenirii fenomenului corupţiei şi
impune derularea unor programe specifice în centrele de învăţământ,
în special licee şi universităţi.
Obiectiv:
• Includerea în programele şcolare şi universitare a unor cursuri
de educaţie civică care să asigure studiul elementelor de bază privind
sistemul judiciar, administraţia publică, legislaţia.
2.3. Mecanisme de prevenire și combatere a corupției
Prin urmare, mecanismele de prevenire a fenomenului corupției
într-un stat pot fi grupate în mecanismele de prevenire a corupției în
domeniul public, caracteristice tuturor instituțiilor și autorităților
publice și mecanismele de prevenire aplicate de instituțiile
specializate în prevenirea și combaterea corupției, această clasificare
fiind susținută și de autori autohtoni.
Deși nu sunt legi, care ar stabili norme juridice complexe și
responsabilități specifice pentru încălcarea acestor norme, la situația
anilor 1992-2001, aceste decrete reprezintă un pas important în ce
privește atitudinea autorităților față de corupție.
Transformările inițiate după anii 90 pe plan economic și social,
au dat naștere unui flux de activități corupte, care au impus
necesitatea elaborării de politici și aplicării măsurilor de prevenire și

128
combatere a fenomenului corupției. Sistemul național anticorupție
este axat pe politici centrate, pe cadrul normativ și instituțional.
În perioada menționată, aceste acte normative au constituit
instrumente naționale importante, care au avut ca scop prevenirea și
combaterea infracțiunilor de corupție.
La nivel național, posibile soluții care ar putea fi luate în
considerație în calitate de instrumente de prevenire a corupției mai
sunt: amnistia, avertizorii de integritate, combaterea îmbogățirii ilicite
și răspunderea civilă pentru corupție.
Un instrument eficient în prevenirea și combaterea corupției
poate fi considerat și lustrația, care constituie un mijloc prin care
unele țări se ocupă de moștenirea abuzurilor la drepturile omului, prin
descalificarea în masă a celor asociați cu abuzurile din regimul
anterior.
La nivel local, fenomenul corupției este caracteristic procesului
de gestionare administrativă a bunurilor publice și a resurselor
financiare publice, precum și procesului de eliberare a autorizațiilor
sau documentelor ce țin de proprietatea persoanelor fizice. Aceste
concluzii au fost expuse de experții Centrului Național Anticorupție,
menționând că prevenirea și combaterea fenomenului corupției este
un proces complex, în care trebuie să participe toți actorii sociali,
inclusiv și administrațiile publice locale, la nivelul cărora, se impune
implementarea unui sistem de asigurare a integrității instituționale și
de asigurare a transparenței funcționale și decizionale, în scopul
sporirii încrederii sociale în reprezentanții autorităților de nivel local.
În pofida faptului că majoritatea instituțiilor publice locale au
adoptate Coduri de conduită sau deontologice, inclusiv Coduri de
conduită a funcționarilor publici, acestea rămân doar simple declarații
de principii neaplicate în realitate. Faptul dat, impune realizarea unor
acțiuni ample privind prevenirea fenomenului corupției în
administrația publică locală prin verificări minuțioase, din partea
instituțiilor competente, a situațiilor de incompatibilitate a funcțiilor,
conflictelor de interese, declararea averilor și veniturilor, dar și
eficientizarea sistemului de achiziții publice la nivel local, precum și
creșterea transparenței în activitate etc. Actele și regulamentele
129
interne ale administrațiilor publice locale necesită a fi revizuite și
standardizate, în vederea introducerii modificărilor, care ar defavoriza
comiterea încălcărilor și ar asigura apărarea proprietății publice.
Reieșind din rezultatele analizelor la capitolul prevenirii și
combaterii corupției la nivel local se impune dezvoltarea următoarelor
măsuri și instrumente anticorupție:
- sporirea transparenței proprietăților publice, deținute de o
autoritate publică locală și instituțiile subordonate, prin elaborare unor
registre publice de clasificare și de evidență a bunurilor funciare,
mobile și imobile;
- reglementări clare privind procedurile de acordare a bunurilor
publice în locațiune sau folosință, de către autorități, cu includerea
unor indicatori de estimare a prețului de arendă, dependenți de prețul
de piață;
- efectuarea procedurilor de vânzare-cumpărare, locațiune a
bunurilor publice doar prin intermediul licitațiilor publice;
- revizuirea normelor și reglementărilor ce țin de procedura de
eliberare a autorizațiilor de construcție și demolare a imobilelor, în
vederea excluderii factorilor de risc;
- revizuirea procedurii de primire a lucrărilor de
construcție/reparație la nivel local, prin sporirea rolului instituțiilor
abilitate și extinderea perioadelor de asigurare/garantare a calității
lucrărilor efectuate.
Experții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OCED) consideră corupția ca o problemă universală, iar
administrația locală din întreaga lume pare a fi cu deosebire
vulnerabilă fată de ea. De exemplu, în Japonia, potrivit unui studiu,
administrația provincială are de trei ori mai mulți angajați decât cea
națională, dar pe seama ei se raportează de cincisprezece ori mai
multe cazuri de corupție pentru care sunt arestați de patru ori mai
mulți funcționari.
Municipalitățile sunt adesea acuzate nu numai de proasta
gestionare a fondurilor, dar și de utilizarea acestora pentru a favoriza
anumite firme private și de o varietate a activităților ilegale admise,
precum:
130
 - mită pentru alocarea preferențială a locuințelor subvenționate;
- comisioane ilicite încasate pentru acordarea contractelor
publice unor firme preferențiale;
- utilizarea de către funcționarii municipali a bunurilor publice în
scopuri personale;
- facilitarea obținerii în regim de urgență sau vinderea
autorizațiilor și licențelor;
- mită pentru a nu reacționa la nereguli în siguranța
construcțiilor, protecția muncii, siguranța anti incendiară sau alte
încălcări, care pot avea consecințe grave de nivel social;
- condiționarea furnizării de servicii publice prin achitarea unor
sume ilegale;
- nerespectarea prevederilor incluse în documentațiile de
urbanism ale localităților.
Autorii Klitgaard R., MacLean-Abaroua R. și Parris H., propun
în calitate de instrumente de prevenire și combatere a infracțiunilor de
corupție de nivel local și național, următoarele măsuri:
- eliminarea prin triere pe cei necinstiți (pe bază de carieră,
teste sau elemente de predicție a onestității);
- creșterea salariilor pentru a reduce nevoia de venituri ilicite;
- îmbunătățirea perspectivelor de promovare în carieră în
dependență de performanțele obținute;
- culegerea dovezilor despre posibile acte de corupție (cu
ajutorul stegulețelor roșii, analizei statistice, analizei unor eșantioane
aleatorii de lucrări și inspecții);
- efectuarea de „evaluări ale vulnerabilității”;:
- consolidarea personalului de specialitate (auditori, specialiști
IT, investigatori, supraveghetori și agenți de securitate internă):
- crearea unui climat în care funcționarii să sesizeze nereguli;
- colectarea informațiilor de la clienți (inclusiv asociații
profesionale;
- definirea mai clară a obiectivelor, regulilor, procedurilor și
publicarea acestora;
- distribuirea agenților în echipe de lucru și impunerea
supravegherii lor pe cale ierarhică;
131
 - recurgerea la instruire și programe educative, adoptarea
codurilor de etică.
Cu referire la instrumentarul anticorupție de nivel instituțional, a
fost sistematizat într-o variantă reușită în Legea integrității. Astfel, în
sensul acestei legi, climatul de integritate instituțională se cultivă prin
realizarea următoarelor măsuri:
a) angajarea și promovarea agenților publici în bază de merit și
de integritate profesională;
b) respectarea regimului juridic al incompatibilităților, restricțiilor
în ierarhie și al limitărilor de publicitate;
c) respectarea regimului juridic al declarării averii și intereselor
personale;
d) respectarea regimului juridic al conflictelor de interese;
e) neadmiterea favoritismului;
f) respectarea regimului juridic al cadourilor;
g) neadmiterea, denunțarea și tratarea influențelor
necorespunzătoare;
h) neadmiterea, denunțarea manifestărilor de corupție și
protecția avertizorilor de integritate;
i) intoleranța fată de incidentele de integritate;
j) asigurarea transparenței în procesul decizional;
k) asigurarea accesului la informații de interes public;
l) gestionarea transparentă și responsabilă a patrimoniului
public, a finanțelor rambursabile și nerambursabile;
m) respectarea normelor de etică și deontologie;
n) respectarea regimului de restricții și limitări în legătură cu
încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu și cu
migrarea agenților publici în sectorul privat (pantuflajul).
Totodată, o serie importante de instrumente anticorupție de
nivel instituțional, cum sunt:
- efectuarea expertizei anticorupție a proiectelor de acte
legislative și a proiectelor de acte normative ale Guvernului, precum
și a altor inițiative legislative prezentate în Parlament, în vederea
corespunderii lor cu politica statului de prevenire și combatere a
corupției;
132
 - asigurarea desfășurării evaluării riscurilor de corupție în
cadrul autorităților și instituțiilor publice prin instruire și consultare,
monitorizare și analiză a datelor referitoare la evaluarea riscurilor de
corupție, precum și coordonarea elaborării și executării planurilor de
integritate;
- efectuarea analizei operaționale și strategice a actelor de
corupție, a actelor conexe corupției și a faptelor de comportament
corecțional, a informației privind studiile analitice ale fenomenului
corupției;
- efectuarea evaluării integrității instituționale în condițiile legii
privind evaluarea integrității instituționale, monitorizarea implementării
planurilor de integritate și aprecierea progreselor realizate;
- recuperarea bunurilor infracționale.
Conform Raportului de activitate al Agenției Naționale
Anticorupție, unul din principiile de activitate al Centrului reprezintă
aplicarea prioritară a metodelor de prevenire a corupției fată de cele
de combatere, iar în acest sens, măsurile de prevenire implementate
de către instituție sunt următoarele:
- sensibilizare și educație anticorupție;
- expertiza anticorupție a actelor normative;
- evaluarea integrității instituționale;
- testarea integrității profesionale;
- analiza strategică și operațională a corupției;
- monitorizarea și evaluarea politicilor anticorupție;
- cooperarea internațională.
Astfel, la capitolul instrumentului de sensibilizare şi educație
anticorupţie, printre factorii care favorizează corupţia se evidențiază
nivelul înalt de acceptabilitate socială a comportamentului
corupţional, dar și sensibilizarea redusă a agenților publici cu privire
la etică și integritate. În acest sens, educația anticorupţie este
orientată spre activităţi de instruire/formare şi informare a grupelor
țintă, campanii de sensibilizare, suport consultativ şi metodologic
entităţilor publice la implementarea standardelor de integritate,
conlucrarea cu societatea civilă şi partenerii externi în vederea sporirii
eficienţei mecanismelor de prevenire.
133
 Expertiza anticorupție a actelor normative, constituie o acțiune
preventivă specifică și deosebit de importantă, care are ca scop
analiza nivelului de coruptibilitate a proiectelor de acte normative.
Astfel, efectuând evaluarea în fond a proiectelor supuse expertizei,
sunt identificați factori și riscuri de corupție și anume: formulări
ambigui, care admit interpretări abuzive, lipsa/ambiguitatea
procedurilor administrative, lacune în drept, atribuții care admit
derogări și interpretări abuzive, precum și riscuri ce se referă la
conflicte de interese și/ sau favoritism, depășirea atribuțiilor de
serviciu, influențe necorespunzătoare, trafic de influentă, corupere
activă, corupere pasivă etc. Totodată, din totalul recomandărilor
înaintate în rapoartele de expertiză anticorupție și acceptate de autorii
proiectelor, eficiența expertizei anticorupție este de circa 50 -70 %.
Evaluarea integrității instituționale constituie un alt instrument
important de prevenire a manifestărilor de corupție în activitatea unei
entități publice, prin identificarea riscurilor de corupție și de analiză a
factorilor care le generează, precum și oferirea recomandărilor de
înlăturare a acestora.
Testarea integrității profesionale, fiind un instrument
anticorupție, a fost utilizat cu unele deficiențe în aplicare. Anterior,
testul de integritate profesională era aplicat ca un instrument
independent, doar cu aprobarea coordonatorului activității de testare.
La momentul actual acesta reprezintă o etapă a procesului de
evaluare a integrității instituționale care se supune controlului judiciar.
La capitolul analiza strategică și operațională a corupției,
Agenția realizează o activitate amplă, fiind analizată corupția, atât ca
fenomen în general, cât și ca acte concrete de corupție în particular.
Sunt studiați factorii care generează amenințările potențiale și
vulnerabilitățile, nivelul și tendințele corupției în domeniile social-
economice și în activitatea autorităților publice, instituțiilor și
organizațiilor de drept public și privat.
Un alt instrument important este monitorizarea și evaluarea
politicilor anticorupție, activitățile realizate în acest scop fiind
coordonate în cadrul unui document național unic.

134
 Cu privire la cooperarea internațională în calitate de instrument
anticorupție, ANA a continuat implementarea acțiunilor, care conduc
la atingerea obiectivelor generale prin preluarea bunelor practici
internaționale. Extinderea cooperării internaționale, regionale și
bilaterale în domeniul prevenirii și combaterii corupției constituie un
obiectiv prioritar al Agenția care a fost materializat prin semnarea
unui șir de acorduri de colaborare semnate cu instituțiile/organizațiile
similare de peste hotare, menite să faciliteze schimbul de informații
dintre statele semnatare, precum și împărtășirea cunoștințelor și
bunelor practici.
În final, constatăm că instrumentele de prevenire și combatere
a infracțiunilor de corupție sunt diverse și se află în proces de
dezvoltare continuă, fiind importantă preluarea experienței
internaționale și identificarea instrumentelor anticorupție.
2.4. Combaterea corupției
Fenomenul corupției este o problematică profundă, mai acută
în societățile postcomuniste unde cleptocrația, clientelismul,
nepotismul, patronajul, traficul de influență, mita și deturnarea de
fonduri erau instituționalizate, dezastruoasă în toate formele ei,
acționau prin sugrumarea întregii societăți și a conștiinței poporului.
Prezentă atât în statele în curs de dezvoltare cât și în cele dezvoltate,
fenomenul degradează mentalități și stiluri de viată, stăvilește
dezvoltarea democrației și a economiei bazată pe o piață liberă,
prevenirea și combaterea fenomenului de corupție fiind primordială
pe agenda europeană.
Mecanismele de combatere a fenomenului de corupție nu pot fi
restrânse la precepte sau șabloane general aplicabile, dat fiind faptul
că amploarea corupției este imposibil de determinat deși evaluarea
circumstanțelor este cuantificabila. Esențial, atunci, este să
conștientizăm, să identificăm, să prevenim și, acolo unde se impune,
să sancționăm operativ și eficient faptele de corupție.
Astfel, s-a născut conceptul de strategie de combatere a
corupției, strategie anticorupție, care să țină seama de formele variate
și complexe pe care corupția le înfățișează într-un stat de drept, care
să pună accent pe domeniile cu cel mai mare risc la expunere și care
135
să indice factorii determinanți care generează și întrețin - uneori chiar
promovează - corupția.
Prin procesul de reformare instituțională și de adaptare la
valorile UE, Romania s-a angajat, printre altele, la consolidarea
administrației publice și a sistemului judiciar și la îmbunătățirea
radicală a mecanismelor de luptă împotriva corupției în toate formele
sale, drept pentru care Comisia Europeană (CE) a instituit un
instrument de monitorizare și evaluare a progreselor, denumit
Mecanismul Cadru de Cooperare și Verificare (MCV).
Un instrument de maximă importanță pentru dezvoltarea
României și diminuarea disparităților față de statele membre UE
dezvoltate, l-a constituit sprijinul financiar nerambursabil acordat din
bugetul UE, atât în perioada de pre-aderare cât și în perioada post-
aderare. dacă în perioada de pre-aderare a României (perioada 2000
- 2006) utilizarea sprijinului financiar UE nerambursabil s-a înfăptuit
fără deficiențe majore, în perioada post-aderare 2007 - 2013, de
implementare a instrumentelor structurale, s-au constatat abateri și
deficiențe grave în gestionarea fondurilor UE nerambursabile, cu
impact negativ major asupra absorbției fondurilor de la bugetul
comunității europene.
Cel mai important factor endogen care a condus la apariția
unor abateri și deficiențe grave în gestionarea instrumentelor
structurale și la protecția deficitară a acestor fonduri, a fost
incapacitatea de prevenire, detectare și combatere a faptelor de
corupție, cu precădere a celor de natură frauduloasă. Din perspectiva
protejării intereselor comunitare și a fondurilor de la bugetul UE de
fenomenul corupției și din perspectiva realizării intereselor de
siguranță și securitate națională, România a preluat fundamente și
practici specifice devenite reglementari internaționale, normative care
la rândul lor, prin angajamente necondiționate ale statului român, au
determinat nașterea și dezvoltarea unei legislații temeinice naționale.
Apariția și dezvoltarea normelor și reglementarilor
internaționale și naționale sunt prezentate sub forma unui istoric, prin
raportare la date, fundamente și obiective generale privind prevenirea
și combaterea corupției și a practicilor frauduloase. Prin conjugarea
136
simultana a fundamentelor și practicilor internaționale și a legislațiilor
consistente ale altor state, România a elaborat Strategii Naționale
Anticorupție și a implementat, prin autoritățile centrale, seturi de
instrumente specifice prevenirii corupției, dintre care amintim:
mecanisme de evaluare a instituțiilor/autorităților publice,
implementarea standardelor de integritate și elaborarea codurilor de
etică și conduita specifice gestionarii fondurilor UE, dezvoltarea
metodologiei de evaluare a riscurilor de corupție, dezvoltarea de
instrumente specifice de verificare și control încrucișat, și altele.
2.4.1. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu
Capitolul I Infracțiuni de corupție
Luarea de mită
Art. 289. (1) Fapta funcţionarului public care, direct sau indirect,
pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte
foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de
foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea
îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în
legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau
activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele
prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este
comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act
privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui
act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării,
iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin
echivalent.
Darea de mită
Art. 290. (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte
foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea
de la 2 la 7 ani.

137
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când
mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat
mita.
(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca
organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei
care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin.
(2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse
confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune
confiscarea prin echivalent.
Traficul de influenţă
Art. 291. (1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de
bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul,
săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se
creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite
că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească,
să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle
sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor
îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării,
iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin
echivalent.
Cumpărarea de influenţă
Art. 292. (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte
foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă
să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l
determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să
urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle
sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor
îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca
organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

138
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a
dat, dacă au fost date după denunţul prevăzut în alin. (2).
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse
confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune
confiscarea prin echivalent.
Fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau
în legătură cu aceştia
Art. 293. Dispoziţiile art. 289 şi art. 290 se aplică în mod
corespunzător şi persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj,
sunt chemate să pronunţe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este
dat spre soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă
procedura arbitrală se desfăşoară în baza legii române ori în baza
unei alte legi.
Fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură
cu aceştia
Art. 294. Prevederile prezentului capitol se aplică în privinţa
următoarelor persoane, dacă, prin tratatele internaţionale la care
România este parte, nu se dispune altfel:
a) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe
baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii
similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care
România este parte;
b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale
la care România este parte;
c) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe
baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii
similare, în cadrul Comunităţilor Europene;
d) persoanelor care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor
internaţionale a căror competenţă este acceptată de România,
precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe;
e) funcţionarilor unui stat străin;
f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat
străin.

139
 Capitolul II Infracţiuni de serviciu
Delapidarea
Art. 295. (1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un
funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau
alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Purtarea abuzivă
Art. 296. (1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o
persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în
condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o
treime.
Abuzul în serviciu
Art. 297. (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în
mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale
unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani
şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului
public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte
exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o
situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere,
vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie
HIV/SIDA.
Neglijenţa în serviciu
Art. 298. Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a
unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin
îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă
ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane
140
fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de
la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual
Art. 299. (1) Fapta funcţionarului public care, în scopul de a
îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act
contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură
sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele
acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3
ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică
sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a
săvârşit fapta.
(2) Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către
un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de
autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia
deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie
publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia
a săvârşit fapta.
Uzurparea funcţiei
Art. 300. Fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului,
îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-
a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepseşte cu
închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Conflictul de interese
Art. 301. (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei
decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial,
pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la
gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în
raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia
a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte
cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de
a ocupa o funcţie publică.

141
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau
adoptării actelor normative.
Violarea secretului corespondenţei
Art. 302. (1) Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau
reţinerea, fără drept, a unei corespondenţe adresate altuia, precum şi
divulgarea fără drept a conţinutului unei asemenea corespondenţe,
chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă
din greşeală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă.
(2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări
efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite de
un funcţionar public care are obligaţia legală de a respecta secretul
profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor
drepturi.
(4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă
persoană sau către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri
sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat
cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(5) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie
la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru
viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai
mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
Divulgarea informaţiilor secrete de stat
Art. 303. (1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de
stat, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu,
dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice

142
dintre cele prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoarea de la
2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Deţinerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui
document ce conţine informaţii secrete de stat, dacă poate afecta
activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete
de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice
prevăzute în art. 176, nu se pedepseşte dacă predă de îndată
documentul la organul sau instituţia emitentă.
Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice
Art. 304. (1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de
serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le
cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt
afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau
care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de
acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă.
(3) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit
o infracţiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului
protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a
martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a
comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este
închisoarea de la 5 la 12 ani.
Neglijenţa în păstrarea informaţiilor
Art. 305. (1) Neglijenţa care are drept urmare distrugerea,
alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine
informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei
persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art.
303 alin. (1) şi art. 304, dacă au fost săvârşite din culpă.

143
 Obţinerea ilegală de fonduri
Art. 306. (1) Folosirea ori prezentarea de documente sau date
false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau
garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din
fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor
fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Deturnarea de fonduri
Art. 307. (1) Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a
resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii
publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi schimbarea, fără
respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor provenite din
finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte
persoane
Art. 308. (1) Dispoziţiile art. 289-292 şi ale art. 297-
301 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi
faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care
exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o
însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre
cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane
juridice.
(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Faptele care au produs consecinţe deosebit de grave
Art. 309. Dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art.
298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs
consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei
prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

144
 2.5. Instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și
combaterii corupției
Cadrul instituţional pentru combaterea corupţiei este conceput
pe segmentele coordonare - monitorizare, aplicarea legislaţiei penale
anticorupţie, controlul administrativ, culegere de date.
Din prima categorie fac parte:
- Comitetul Naţional de Prevenire a Criminalităţii, organ
interministerial cu rolul de a elabora, integra, corela şi monitoriza
politica Guvernului de prevenire a criminalităţii la nivel naţional,
precum şi de a implementa Programul naţional de prevenire a
corupţiei şi a Planul naţional de acţiune împotriva corupţiei;
- Consiliul Superior al Magistraturii este responsabil pentru
asigurarea independenţei justiţiei şi pentru rezolvarea problemelor
privind cariera magistraţilor;
- Ministerului Justiţiei, are atribuţii în elaborarea legislaţiei,
prevenirea şi controlul fenomenului corupţiei la nivel naţional şi
sectorial, identificarea sectoarelor vulnerabile, monitorizarea
implementării măsurilor anticorupţie, alinierea la standardele impuse
de integrarea în NATO şi UE.;
- Institutul Naţional pentru Criminologie are ca obiect de
activitatea cercetarea ştiinţifică, diagnoza şi prognoza criminalităţii.
În a doua categorie se regăsesc:
- Parchetul Naţional Anticorupţie, organ în cadrul Ministerului
Public specializat în urmărirea penală a cazurilor de corupţie la nivel
înalt;
- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
competent în infracţiunile de corupţie care nu intră în competenţa
Parchetului Naţional Anticorupţie,
- Inspectoratul General de Poliţie şi Protecţie Internă, la nivelul
căruia a fost creată o structură anticorupţie specializată;
- Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor.
A treia categorie include:
- Autoritatea Naţională de Control, constituită ca organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea

145
Guvernului, instituţie care aplică strategia şi programul Guvernului în
domeniul bunei guvernări şi activităţilor de control.
- Are în subordine directă Corpul de Control al Guvernului, cu
atribuţii de verificarea sesizărilor privind conflictul de interese, de
coordonare a luptei antifraudă şi de protejare a intereselor financiare
ale Uniunii Europene în România, în calitate de punct unic de contact
cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF),
- Garda Financiară, anumite structuri din cadrul Autorităţii
Naţionale a Vămilor şi alte instituţii.
- Tot din aceasră categorie face parte şi Oficiul Naţional de
Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
Din cea de-a patra categorie fac parte:
- Serviciul Român de Informaţii;
- Serviciul Român de Informaţii Externe;
- Serviciul de Informaţii şi Protecţie al Ministerului Justiţiei.
2.5.1. Instituii anticorupție naționale
Direcția Națională Anticorupție
Direcția Națională Anticorupție, înființată în anul 2002,
reprezintă parchetul specializat în actele de corupție care, deși se află
sub egida Parchetului General, posedă totuși un anumit grad de
autonomie în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe
lângă acestea, deținând propria personalitate juridică. Referitor la
activitatea acestei instituții, Direcția Națională Anticorupție a fost
creată după modelul adoptat de numeroase state europene, precum
Norvegia, Spania și Belgia, pentru a se ocupa de descoperirea,
investigarea și soluționarea cazurilor de corupție la nivel mediu și
înalt, contribuind astfel la reducerea corupției, proces necesar în
consolidarea unei societăți democratice. Deși studiile de specialitate
demonstrează că mica corupție este un fenomen resimțit de cetățeni
mult mai accentuat, utilitatea creării acestei structuri independente și
specializată în reducerea corupției la nivel înalt derivă din faptul că
cest fenomen este alimentat, la toate nivelurile, atunci când
persoanele aflate în diverse funcții de conducere recurg la acest tip
de acte ilegale, astfel că prin rezultatele acestei instituții se dorește
descurajarea și prevenirea actelor de corupție la toate nivelurile.
146
 Direcția Națională Anticorupție (DNA) este
un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt,
o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea
infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000
de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de
bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr.
43/2002 a Guvernului României. La înființare parchetul a fost
numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 -
martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele
organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare
a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și
Belgia.
Începând cu anul 2013, DNA a investigat sute de cazuri în
sfera politică. Potrivit unui raport al Uniunii Europene, Departamentul
Național Anticorupție românesc este în primele cinci instituții
anticorupție din UE, ce ,,a obținut rezultate impresionante în
soluționarea cazurilor de corupție la nivel înalt și mediu". Conform
unui sondaj INSCOP, încrederea românilor în DNA este foarte
ridicată (59.8%), în comparație cu alte instituții precum Parlamentul
(12.6%) sau Guvernul (22.6%).
Jurisdicție
Prin cadrul legislativ creat de legea care înființa această
organizație, Parchetului i s-a oferit jurisdicție(autoritate) în vederea
combaterii corupției la nivel înalt și mediu. DNA este o entitate
independentă în raport cu branșele (ramurile) judiciare, cu parchetele
de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități
publice.
Infracțiunile care intră în jurisdicția (sub autoritatea) Parchetului
sunt cele care au ca obiect al infracțiunii bunuri sau sume care sunt
echivalentul a peste 10.000 de euro, în acest caz putând fi cercetate
persoane indiferent de calitatea acestora. Parchetul poate cerceta și
infracțiunile conectate actelor de corupție dacă aceste infracțiuni au
147
cauzat o dauna mai mare de 200.000 de euro sau dacă aceste tipuri
de activități au compromis grav bunul mers al autorităților publice,
instituțiilor publice. DNA are jurisdicție exclusivă și nelimitată în
combaterea corupției la nivel înalt, inclusiv în urmărirea membrilor
Parlamentului.
Prin modificările legislative ulterioare jurisdicția(autoritatea)
Parchetului a fost redusă în ceea ce privește corupția mică, fiind
eliminată jurisdicția în ceea ce privește primarii orașelor și comunelor,
agenți de poliție și notari. Direcția Națională Anticorupție este
condusă de către un Procuror șef (asimilat prim-adjunctului
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție), doi procurori șefi adjuncți (asimilați adjunctului
procurorului general) și 4 procurori șefi de secție. Aceștia sunt
propuși de către Ministrul Justiției, fiind apuntați (puși in funcție) de
către Președintele României și sunt avizați de Consiliul Superior al
Magistraturii, pentru o perioadă de 3 ani, existând posibilitatea de a
fi reapuntați (puși în funcție din nou) o singură dată.
Acte de corupție comise de cei care sunt incluși în aceste
ultime categorii revin procurorilor de la celelalte parchete de pe lângă
instanțe.
Orice tip de act de corupție este investigat de DNA, dacă cel
care comite acest tip de infracțiune se încadrează în una din aceste
categorii:
Demnitari publici: deputați, senatori, membri ai Guvernului,
secretari de stat ori subsecretari de stat și asimilații acestora,
consilieri ai miniștrilor, consilierii prezidențiali și consilierii de stat din
cadrul Administrației Prezidențiale, consilierii de stat ai Primului-
ministru, președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene, primarul
general și viceprimarii municipiului București, primarii și viceprimarii
sectoarelor municipiului București, primarii și viceprimarii municipiilor,
consilierii județeni, prefecții și subprefecții;
Juriști: judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai Curții
Constituționale, ceilalți judecători și procurori; membrii Consiliului
Superior al Magistraturii, președintele Consiliului Legislativ și
locțiitorul acestuia, Avocatul Poporului și adjuncții săi;
148
 membrii și controlorii financiari ai Curții de Conturi și ai
camerelor județene de conturi, guvernatorul, prim-viceguvernatorul și
viceguvernatorul Băncii Naționale a României, președintele și
vicepreședintele Consiliului Concurenței, comisarii Gărzii Financiare,
personalul vamal, persoanele care dețin funcții de conducere, de la
director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes național, al
companiilor și societăților naționale, al băncilor și societăților
comerciale la care statul este acționar majoritar, al instituțiilor publice
care au interes în procesul de privatizare și al unităților centrale
financiar-bancare, persoanele prevăzute la art. 81 din Legea nr.
78/2000 cu modificările și completările ulterioare, lichidatorii judiciari,
executorii Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS);
Militari și polițiști: ofițeri, amirali, generali și mareșali; ofițeri
de poliție;
conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale
și persoanele cu funcții de control din cadrul acestora, cu excepția
conducătorilor autorităților și instituțiilor publice de la nivelul orașelor
și comunelor și a persoanelor cu funcții de control din cadrul
acestora, avocați etc.
DNA are autoritatea de a ancheta și infracțiunile îndreptate
împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, indiferent
de valoarea pagubei, precum și infracțiunile de macrocriminalitate
economico-financiară, dacă acestea au cauzat o pagubă materială
mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 de euro, în cazurile
de: fraudă, formele abuzului în serviciu, anumite infracțiuni prevăzute
în Codul Vamal, infracțiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru
prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Prezentare
Direcția Națională Anticorupție este condusă de către un
Procuror șef (asimilat prim-adjunctului procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), doi
procurori șefi adjuncți (asimilați adjunctului procurorului general) și 4
procurori șefi de secție. Aceștia sunt propuși de către Ministrul
Justiției, fiind apuntați (puși in funcție) de către Președintele
României și sunt avizați de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru
149
o perioadă de 3 ani, existând posibilitatea de a fi reapuntați (puși in
funcție din nou) o singură dată. După expirarea mandatului, în cazul
în care nu există alte propuneri, delegarea procurorilor în aceleași
funcții pe care le-au îndeplinit este o practică obișnuită.
Conform legislației care permite funcționarea acestei organizații
în conceperea dosarelor de corupție și în alte activități specifice
activității de urmărire penală, procurorii direcției sunt sprijiniți atât de
ofițeri și agenți de poliție judiciară, cât și de alți specialiști calificați în
domeniile: economice, financiare, bancare, vamale, informatice etc.
Acești specialiști activează în cadrul unor echipe operative conduse,
supravegheate și controlate de procurorul responsabil de caz.
Din punct de vedere al resurselor financiare necesare
desfășurării activităților, DNA are, prin lege, independență financiară,
fondurile fiind asigurate de la bugetul de stat și sunt distribuite prin
intermediul unui buget distinct în bugetul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul șef al direcției este
ordonator secundar de credite.
Sursele de informații ale DNA
Direcția Națională Anticorupție poate fi sesizată atât de cetățeni
și persoane juridice cât și de alte autorități publice. De asemenea,
DNA se poate sesiza din oficiu, ca urmare a informațiilor obținute de
procurori în activitatea curentă sau ca urmare a materialelor publicate
în mass-media.
Sesizări din partea cetățenilor și a persoanelor juridice
Sesizările din partea cetățenilor și a persoanelor juridice pot fi
de trei tipuri:
Plângerea - situația în care o persoană contactează DNA cu
privire la o vătămare care i s-a cauzat printr-o infracțiune de
competența acestei direcții
Denunțul - situația în care o persoană, care deține informații
despre săvârșirea unor infracțiuni de corupție, le comunică DNA
Autodenunțul - situația în care o persoană, care a săvârșit o
infracțiune de corupție și dorește să beneficieze de circumstanțe de
atenuare sau de exonerare a răspunderii penale, anunță autoritățile

150
judiciare despre comiterea infracțiunii, înainte ca acestea din urmă să
fi aflat din alte surse.
Sesizări din partea autorităților și instituțiilor publice
Următoarele autorități pot de asemenea sesiza DNA:
Autoritățile cu atribuții de control, cum ar fi Garda
Financiară, Agenția Națională de Administrare
Fiscală sau Departamentul de Lupta Anti-fraudă
Organele de poliție
Alte parchete
Alte servicii specializate în culegerea de informații
Activitate
În ianuarie 2009, procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare
de arest preventiv, pe Alexandru Kiss, procuror șef al secției de
urmărire penală în cadrul Parchetului Tribunalului Covasna, acuzat
de luare de mită și favorizarea infractorului. Acesta a pretins unui
denunțător suma de 4.000 lei pentru ca în schimb să-i restituie câteva
obiecte reprezentând probe materiale într-un dosar, în care
denunțătorul fusese trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni,
între care și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Structura condusă de Laura Codruța Kövesi în perioada mai
2013 - mai 2014 a pornit 4183 de dosare pe numele persoanelor cu
funcții înalte în stat, în decurs de un an fiind condamnați 4 miniștri, un
fost europarlamentar, patru deputați, un senator, 11 primari, 5
judecători și 3 procurori.
Raportul de activitate pe anul 2016, perioadă în care DNA a
fost condusă de Laura Codruța Kövesi, a inclus următoarele aspecte.
Cauzele trimise în judecată au crescut cu 13% față de anul
2015;
- 426 persoane ocupau funcții de conducere, control sau
demnități publice la momentul trimiterii în judecată sau la data faptei;
- măsurile asiguratorii au crescut cu 72% față de 2015 în sumă
totală de 667 milioane euro;
- 879 inculpați au fost condamnați definitiv și 226.8 milioane
euro obținuți pentru confiscare și recuperare de produse infracționale
având rechizitoriile emise de procurorii DNA;
151
 - 1% dosare restituite și 10,5% soluții de achitare.
Structură
DNA este format dintr-o structură centrală situată în București,
mai multe servicii teritoriale aflate în localități unde se află sedii ale
curților de apel și un birou teritorial.
Structura centrală: Secția de combatere a corupției, Secția de
combaterea a infracțiunilor conectate de corupție, Secția de
combaterea actelor de corupție comise de militari, Secția judiciară
penală;
Servicii teritoriale în: Alba Iulia, Bacău, Brașov, București,
Cluj,
Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, T
ârgu Mureș, Timișoara;
Birou teritorial în: Baia Mare.
Cadrul juridic
În aprilie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
a stabilit că procurorii anticorupție nu au încălcat dreptul la viață
privată atunci când au interceptat un medic militar care solicita șpagă.
CEDO a reținut că interceptarea audio-video realizată de procurori nu
a încălcat articolul 8 din Convenția Drepturilor Omului care
legiferează Dreptul la respectarea vieții private și de familie.
Conducerea
DNA este condusă de un procuror șef și doi procurori șefi
adjuncți.
Principalele atribuții ale procurorului șef DNA sunt:
Verificarea repartizării cauzelor procurorilor, care trebuie să
țină cont de: specializarea procurorului, volumul de activitate al
procurorului, complexitatea și operativitatea soluționării cauzelor,
evitarea conflictelor de interese sau a incompatibilităților în
exercitarea funcțiilor
Înființarea și desființarea secțiilor DNA, cu avizul Consiliul
Superior al Magistraturii (CSM), precum și a serviciilor, birourilor și a
altor compartimente de activitate ale DNA
Numirea și revocarea procurorilor DNA, cu avizul CSM

152
 Propune CSM numirea sau revocarea procurorilor în funcții de
conducere în cadrul DNA
Numește și revocă ofițerii de poliție judiciară ai DNA detașați
prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative
Numește, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă
calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic,
precum și în alte domenii
Încadrează personalul auxiliar de specialitate și personalul
economic și administrativ din cadrul DNA
Repartizează procurorii și celelalte categorii de personal din
cadrul DNA pe secții, servicii, birouri și alte compartimente de
activitate
Prezintă CSM și ministului justiției raportul anual privind
activitatea DNA
Procurorii șefi ai DNA:
2002 - 2005 -- Ioan Amarie
august 2005 - mai 2013 -- Daniel Morar
în 2012, când Daniel Morar a preluat conducerea interimară a
parchetului general, Laura Oprean a devenit procuror șef interimar al
DNA.
mai 2013 - iulie 2018 -- Laura Codruța Kövesi
iulie 2018 - ianuarie 2019 -- Anca Jurma (interimar)
ianuarie 2019 - februarie 2020 -- Călin Nistor (interimar)
februarie 2020 - prezent -- Crin-Nicu Bologa
Controverse
DNA a fost criticat pentru utilizarea măsurii de arest preventiv
ca pârghie împotriva suspecților, în unele cazuri, până la 180 de
zile. Au existat de asemenea cazuri de arest preventiv îndelungat, dar
în urma procesului respectivele persoane au fost achitate definitiv (de
exemplu, Dan Radu Rușanu).
Direcția Generală Anticorupție
Direcția Generală Anticorupție (DGA) este o structură din
cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România, specializată în
combaterea și prevenirea corupției din cadrului ministerului. DGA a
fost înființată cu scopul de a se ocupa strict de prevenirea și
153
combaterea corupției în cadrul Ministerului Administrației și Internelor
(MAI).
Instituția a fost creată prin legea nr. 161/2005 și a fost susținută
de către Uniunea Europeană, cu ajutorul unor specialiști din Regatul
Unit și Spania.
În ceea ce privește Direcția Generală Anticorupție, a cărei
înființări în anul 2005 a fost susținută de către Uniunea Europeană
prin oferirea asistenței din partea unor specialiști, aceasta reprezintă
structura Ministerului Afacerilor Interne specializată în prevenirea și
combaterea corupției din cadrul personalului ministerului. Pe lângă
această atribuție, Direcția Generală Anticorupție desfășoară activități
de cercetare penală, în baza ordonanței de delegare elaborată de
procuror, conform prevederilor legale. Mai mult, aceasta testează, în
conformitate cu legile interne, integritatea profesională a personalului
Ministerului Afacerilor Interne, totodată analizând evoluția actelor de
corupție și trimițând ocazional conducerii acesteia propuneri pentru
soluționarea problemelor identificate.
De asemenea, Direcția Generală Anticorupție întreprinde
activități specifice de afaceri europene și cooperare internațională
pentru reducerea corupției, participând la diverse evenimente
internaționale din domeniul de activitate aferent. Acest corp
administrativ se ocupă și cu gestionarea și soluționarea reclamațiilor
cetățenilor ce fac referire la acte de corupție ale personalului
Ministerului Afacerilor Interne și, spre deosebire de Direcția
Națională Anticorupție care se axează pe cazurile de corupție la nivel
mediu și înalt, acesta își desfășoară activitatea și în cadrul corupției la
nivel mic.
Agenția Națională de Integritate
Referitor la Agenția Națională de Integritate, înființarea acesteia
în 2007 a reprezentat una din măsurile pentru reformarea sistemului
judiciar și pentru reducerea corupției la nivel național, impuse de
calitatea de stat membru al Uniunii Europene, astfel că în Raportul
Comisiei Europene din 2007 referitor la măsurile de acompaniere în
România după aderarea era specificată necesitata creării „unei
agenții de integritate cu competențe de verificarea averii, a
154
incompatibilităților și a potențialelor conflicte de interese, care să
emită hotărâri cu caracter obligatoriu pe baza cărora să se poată
aplica sancțiuni disuasive”.
Prin urmare, Agenția Națională de Integritate reprezintă o
instituție autonomă cu personalitate juridică, finanțată integral din
bugetul de stat, având competența exclusivă în gestionarea
sistemului național de declarații de avere, prevenind astfel corupția
instituțională. Totuși, întrucât competențele acesteia țin în special de
monitorizarea și prevenirea actelor de corupție, în situațiile în care se
descoperă abateri ce constituie infracțiuni penale, ele sunt înaintate
către organele de urmărire penală. Această instituție are atribuții în
colectarea și gestionarea declarațiilor de avere și de interese,
controlând totodată depunerea la timp a acestora. De asemenea, o
altă atribuție a Agenției Naționale de Integritate este asigurarea
accesului public la declarații.
Agenția Națională de Integritate (A.N.I.) este o instituție
independentă operațional din România, ce exercită un control
administrativ, specializată în verificarea averilor dobândite în timpul
exercitării unei funcții publice, conflictelor de interese și a
incompatibilităților.
Agenția a fost înființată în anul 2007 prin adoptarea Legii
nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției
Naționale de Integritate. Începând cu anul 2021 Funcția de
Președinte al Agenției Naționale de Integritate este deținută de Florin
Ionel Moise iar cea de Secretar General de către Silviu Ioan Popa.
Istoric
Adoptarea Legii nr. 144/2007
Controlul averilor și adoptarea unui mecanism eficient de
verificare a declarațiilor de avere, a constituit o recomandare
constantă a Uniunii Europene, de-a lungul procesului de aderare a
României la Uniunea Europeană, fapt consemnat și în documentul de
poziție comună al Uniunii pe domeniul justiției și afaceri interne
(capitolul 24).
Grupul Statelor Anticorupție al Consiliului Europei (GRECO) a
adoptat o poziție similară. Una dintre recomandările GRECO, ca
155
urmare a evaluării din 2005, se referea la necesitatea îmbunătățirii
mecanismului de verificare a averilor și conflictelor de interese.
Ca urmare a acestor recomandări, unul dintre obiectivele
prevăzute în Strategia Națională Anticorupție 2005-2007, adoptată
de Guvernul României prin H.G. nr. 231/2005, a fost „Combaterea
corupției prin mijloace administrative”.
Conform planului de acțiune pentru implementarea Strategiei,
una dintre măsurile aflate în sarcina Ministerului Justiției era
revizuirea cadrului legislativ în sensul desemnării unei instituții
abilitate să verifice și să controleze declarațiile de avere, de interese
și stările de incompatibilitate.
În iulie 2006, proiectul de lege a fost aprobat de Guvern și
înaintat Parlamentului. Astfel, la data de 9 mai, a fost adoptată Legea
nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției
Naționale de Integritate.
Decizia Curții Constituționale și legea ulterioară
Legea nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și
funcționarea Agenției Naționale de Integritate a fost atacată de mai
multe ori la Curtea Constituțională. În perioada 2008 - 2010, Curtea
Constituțională a respins 9 excepții de neconstituționalitate referitoare
la această lege. Prin Decizia nr. 415/2010, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, excepțiile de
neconstituționalitate ridicate cu privire la prevederile Capitolului I cu
art.1-9, art.11 lit.e), f) și g), art.12 alin.(2), art.14 lit.c), d), e) și f),
art.42 alin.(2), (3) și (4) și Capitolul VI cu art.45-50 au fost admise.
Prin Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea
funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea
Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea
Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și
completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, dispozițiile constatate
neconstituționale au fost înlocuite.
Competențe
Agenția exercită următoarele atribuții:
- verifică declarațiile de avere și de interese;
156
 - efectuează controlul depunerii la termen a declarațiilor de
avere și a declarațiilor de interese de către persoanele prevăzute de
lege;
- constată că între averea dobândită pe parcursul exercitării
funcției și veniturile realizate în aceeași perioadă există o diferență
vădită, care nu poate fi justificată și sesizează instanța competentă
pentru stabilirea părții de avere dobândită sau a bunului determinat
dobândit cu caracter nejustificat, a cărui confiscare o solicită;
- constată nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de
interese și regimul incompatibilităților;
- sesizează organul de urmărire penală dacă există probe sau
indicii temeinice privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea
penală;
- aplică sancțiunile și ia măsurile prevăzute de lege în
competența sa sau, după caz, sesizează autoritățile ori instituțiile
competente în vederea luării măsurilor și aplicării sancțiunilor
prevăzute de lege;
- elaborează studii, analize, întocmește statistici anuale privind
declarațiile de avere, declarațiile de interese precum și cu privire la
verificarea acestora, efectuată de către cei în drept și dezvoltă relații
de parteneriat cu persoanele care exercită demnitățile și funcțiile
prevăzute de prezenta lege, inclusiv prin acordarea de servicii de
asistență;
- elaborează și difuzează ghiduri practice sau alte materiale în
domeniu, întocmind propriile materiale în acest sens, având în vedere
practica organelor judiciare.
Ca și proceduri instituite de lege, în cazul averilor nejustificate,
dacă inspectorii de integritate constată că există o diferență vădită
(10.000 Euro) între averea dobândită și veniturile câștigate, ei se vor
adresa instanței, solicitând confiscarea părții dobândite în mod
nejustificat.
Ca pedeapsă complementară deciziei de confiscare, se aplică
interdicția dreptului de a mai exercita o funcție sau o demnitate
publică, cu excepția celor elective, pe o perioada de trei ani.

157
 În cazul conflictului de interese, actele juridice sau
administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu
încălcarea legii, sunt lovite de nulitate absolută, sancțiunile
disciplinare putând merge până la eliberarea din funcție. În plus,
persoana care a încălcat obligațiile legale privind conflictul de
interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o
demnitate publică, cu excepția celor elective, pe o perioadă până la 3
ani de la data eliberării sau destituirii din funcția sau demnitatea
publică respectivă. Interdicția se dispune, la solicitarea Agenției, către
instanța competentă, ca sancțiune complementară, în cazul
confiscării unei părți din averea dobândită sau a unui bun determinat,
ori în cazul conflictului de interese. Prin adoptarea Legii nr. 144/2007,
România a devenit prima țară europeană care a creat o instituție
specializată în verificarea averilor, conflictelor de interese și
respectării regimului incompatibilităților. Cu toate că obligativitatea
declarării averilor exista încă din anul 1996 și că declarațiile de avere
au devenit documente publice încă din anul 2003, mecanismele de
control erau greu de utilizat iar controlul conflictelor de interese nu
fusese niciodată exercitat în mod sistematic.
Odată cu înființarea A.N.I., aceste deficiențe sunt înlăturate,
instituția monitorizând permanent declarațiile de avere/interese,
conflictele de interese și regimul incompatibilităților în vederea
asigurării exercitării funcțiilor și demnităților publice în condiții de
imparțialitate, integritate, transparență.
Declanșarea investigațiilor
Agenția poate declanșa investigațiile:
- din oficiu;
- la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice interesate.
Sesizarea din oficiu se face pe baza unui proces-verbal de
sesizare, întocmit de Președintele Agenției.
Sesizarea de verificare depusă de persoana fizică sau juridică
trebuie semnată și datată, sub sancțiunea neluării în considerare.
Aceasta trebuie sa indice dovezile și informațiile pe care se
întemeiază, precum și sursele de unde acestea pot fi solicitate.

158
 Principii de funcționare
Agenția își desfășoară activitatea pe baza principiilor legalității,
imparțialității, independenței, celerității, dreptului la apărare, al bunei
administrări și al independenței operaționale.
Potrivit principiului independenței operaționale, președintele,
vicepreședintele și inspectorii de integritate nu vor solicita sau primi
dispoziții privind derularea verificărilor de la nicio autoritate publică,
instituție sau persoană.
Consiliul Național de Integritate
Consiliul Național de Integritate este organismul care
monitorizează activitatea ANI. CNI are un rol de coordonare a
activității Agenției. El a fost construit pe principiul reprezentării egale
a tuturor categoriilor de persoane supuse verificărilor. Consiliul se
reunește trimestrial sau de câte ori este necesar, iar ședințele CNI
sunt publice.
Consiliul Național de Integritate are calitate de garant al
independenței operaționale a Agenției Naționale de Integritate.
Atribuțiile CNI:
- propune Senatului numirea și revocarea din funcție a
președintelui și vicepreședintelui ANI;
- constată suspendarea din funcție a președintelui și
vicepreședintelui ANI;
- aprobă regulamentul de desfășurare a concursului pentru
selectarea președintelui ANI, tematica de concurs și componența
comisiilor, corectarea lucrărilor și soluționarea contestațiilor;
- analizează trimestrial activitatea Agenției în baza informărilor
președintelui ANI;
- formulează recomandări referitoare la strategia și activitatea
ANI privind controlul averilor și a conflictelor de interese;
- analizează raportul anual de audit extern.
Din punct de vedere al reprezentativității, membrii Consiliului
sunt desemnați, după cum urmează:
- un membru desemnat de către fiecare grup parlamentar din
Senat, plus grupul minorităților naționale din Camera Deputaților;
- un reprezentant al Ministerului Justiției;
159
 - un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice;
- un reprezentant al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din
România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului;
- un reprezentant al Asociației Municipiilor din România,
desemnat de adunarea generală, potrivit statutului;
- un reprezentant al Asociației Orașelor din România,
desemnat de adunarea generală, potrivit statutului;
- un reprezentant al Asociației Comunelor din România,
desemnat de adunarea generală, potrivit statutului;
- un reprezentant al înalților funcționari publici și un
reprezentant al funcționarilor publici, desemnați de Agenția Națională
a Funcționarilor Publici;
- un reprezentant desemnat de comun acord de asociațiile
magistraților, legal constituite;
- un reprezentant desemnat de organizațiile societății civile
legal constituite, cu activitate în domeniul drepturilor omului, juridic
sau economico-financiar.
Cadrul legislativ
În iunie 2014, Parlamentul României a încercat promovarea
unei legi prin care deputații i-au pus la adăpost pe primarii și pe
președinții de Consilii Județene de dosarele de incompatibilitate în
care riscau să fie condamnați definitiv pentru conflict de interese. În
iulie 2014, președintele Traian Băsescu a trimis în Parlament, pentru
reexaminare, proiectul de lege.

160
 CAPITOLUL IV

MANAGEMENTUL RISCURILOR DE CORUPȚIE DIN CADRUL

INSTITUȚIILOR PUBLICE

Secțiunea 1 Introducere

În înţelesul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos

se definesc după cum urmează:
a) structuri ale instituției - structuri ale aparatului central şi
instituţii şi unităţi subordonate/coordonate, respectiv structuri
subordonate acestora ai căror conducători au calitatea de ordonatori
de credite;
b) unitate de muncă - formă de organizare structurală ce
reuneşte un ansamblu de angajaţi care realizează acelaşi gen de
activităţi, permiţând în consecinţă expunerea la riscuri similare.
Unitatea de muncă poate fi regăsită în structura organizatorică a
instituției sub denumiri variate: direcţie generală, direcţie, serviciu,
birou sau la structurile subordonate/coordonate sub denumirea de
compartiment, comisie, catedră, consiliu, dar şi funcţie unică, aşa
cum sunt, de exemplu, funcţiile de psiholog sau consilier juridic;
c) coordonator al unităţii de muncă - directorul/şeful ori
responsabilul cu organizarea activităţilor din cadrul unei unităţi de
muncă, care furnizează informaţiile solicitate de către Comisia
Naţională de Prevenire a Actelor de Corupţie pe tot parcursul
activităţilor de management al riscurilor de corupţie;
d) activitate - ansamblu de acte fizice, intelectuale şi morale
realizate în scopul obţinerii unor rezultate;
e) ameninţare de corupţie - acţiunea sau evenimentul
potenţial de corupţie ce poate să apară în cadrul unei activităţi a
instituției sau a unei structuri subordonate/coordonate;
f) risc de corupţie - ameninţare de corupţie, vizând un
angajat, colectiv profesional sau domeniu de activitate, determinat de
cauze/vulnerabilităţi specifice şi de natură să producă un impact cu
privire la îndeplinirea obiectivelor/ activităţilor unei structuri;
161
 g) vulnerabilitate - slăbiciune în sistemul de reglementare ori
control al activităţilor specifice, care ar putea fi exploatată, stând la
baza şi putând declanşa săvârşirea unei fapte de corupţie. Spre
deosebire de ameninţare, care este potenţială, vulnerabilitatea/cauza
există permanent în cadrul activităţii unei structuri;
h) materializarea riscului - translatarea riscului din domeniul
incertitudinii, al situaţiei potenţiale de corupţie în cel al certitudinii,
respectiv săvârşirea unei fapte de corupţie;
i) incident de integritate - eveniment produs la nivelul unei
structuri a instituției, urmat de dispunerea faţă de personalul implicat
a uneia dintre următoarele măsuri: trimiterea în judecată, hotărârea
definitivă de condamnare pentru fapte de corupţie, respectiv aplicarea
unei sancţiuni disciplinare ca urmare a efectuării unui test de
integritate ori a întocmirii unui raport de evaluare, rămas definitiv, de
către Agenţia Naţională de Integritate;
j) impact - efectele produse în cadrul activităţii unei structuri în
cazul în care un risc de corupţie se materializează;
k) responsabil de risc - personalul de conducere al structurii
instituției, responsabilizat prin Registrul riscurilor de corupţie pentru
implementarea măsurilor de prevenire/control.
Managementul se aplică în scopul adoptării la nivelul tuturor
structurilor instituției a unor măsuri de control şi/sau prevenire,
adaptate cauzelor care determină posibilitatea de apariţie a unor
fapte de corupţie, astfel încât să fie menţinute la un nivel acceptabil
atât probabilitatea de apariţie a acestora, cât şi impactul resimţit la
nivelul activităţilor structurilor subordonate/coordonate.
Conducătorii structurilor instituției sunt obligaţi să asigure
implementarea managementului riscului şi să aplice măsuri de
prevenire/control care să limiteze expunerea la riscuri de corupţie a
personalului.
Instituția poate coopera la nivel central şi teritorial cu structurile
specializate ale Direcţiei Generale Anticorupţie şi ale Serviciului
Român de Informaţii, în vederea:
a) planificării şi organizării de cursuri ori stagii de formare
destinate dobândirii sau perfecţionării cunoştinţelor şi
162
competenţelor/abilităţilor personalului instituției/structurilor
subordonate/coordonate, pentru aplicarea managementului risculuilor
de corupție;
b) adaptării metodelor şi instrumentelor utilizate pentru
culegerea, analiza, interpretarea şi evaluarea categoriilor de date şi
informaţii privind riscurile de corupţie la particularităţile funcţionale
sau operaţionale ale instituției şi ale structurilor
subordonate/coordonate;
c) elaborării de ghiduri şi proceduri destinate să asigure
atingerea obiectivelor activităţilor şi sustenabilitatea rezultatelor;
d) accesării fondurilor structurale, pentru atingerea obiectivelor
propuse.
Instituția asigură monitorizarea, coordonarea şi evaluarea
stadiului de implementare a prezentului management şi a măsurilor
de prevenire/control al riscurilor de corupţie de către structurile
instituției, pe baza datelor şi informaţiilor transmise de acestea ori a
rapoartelor de monitorizare şi reevaluare.
Activităţile de management al riscurilor de corupţie au drept
scop atingerea următoarelor obiectivelor:
a) promovarea integrităţii, transparenţei instituţionale şi a bunei
desfăşurări a activităţilor specifice;
b) stabilirea priorităţilor de intervenţie în domeniul prevenirii
corupţiei;
c) asumarea răspunderii de către personalul de conducere cu
privire la implementarea măsurilor de prevenire/control al riscurilor de
corupţie.
Managementul riscurilor de corupţie presupune parcurgerea
următoarelor etape:
a) instruirea persoanelor din instituție (personal de conducere,
membri ai consiliilor de administraţie cu privire la modalităţile de
prevenire şi combatere a corupţiei, la importanţa integrităţii);
b) pregătirea activităţilor;
c) identificarea şi descrierea riscurilor de corupţie;
d) evaluarea riscurilor de corupţie;

163
 e) determinarea şi implementarea măsurilor de prevenire/
control;
f) monitorizarea şi revizuirea periodică a riscurilor;
g) reevaluarea riscurilor.
În vederea realizării activităţilor de management al riscurilor de
corupţie, şefii structurilor dispun, prin decizie, constituirea de comisii
pentru prevenirea actelor de corupţie în instituție, denumite în
continuare comisii.
Componenţa fiecărei comisii se stabileşte în funcţie de
dimensiunea şi caracteristicile organizatorice ale structurilor instituției
avându-se în vedere următoarele categorii de funcţii:
a) coordonatorul comisiei este conducătorul structurii sau o
persoană desemnată de către acesta;
b) membrii comisiei sunt desemnaţi din rândul personalului de
conducere sau sunt persoane desemnate de la nivelul principalelor
direcţii, servicii, birouri ori similare;
c) şeful/reprezentantul structurii de control managerial intern;
d) şeful/reprezentantul structurii de management resurse
umane - la nivelul instituției/structurii subordonate/coordonate;
e) consilierul pentru integritate;
f) secretarul comisiei, numit de coordonatorul comisiei;
secretarul comisiei este şi persoana responsabilă cu raportarea
stadiului de implementare a Strategiei anticorupţie.
Consilierul pentru integritate este persoana desemnată la
nivelul structurilor aparatului central şi al structurilor aflate în
subordinea/ coordonarea instituției, respectiv al structurilor
subordonate acestora ai căror conducători au calitatea de ordonatori
de credite, pentru sprijinirea activităţilor de prevenire a corupţiei.
Şefii structurilor pot dispune desemnarea consilierilor pentru
integritate şi la alte structuri din subordine, având la bază criteriile
minimale reprezentate de:
a) volumul şi complexitatea activităţilor structurii;
b) numărul angajaţilor din cadrul structurilor subordonate sau
aflate în coordonare;
c) posibilităţile concrete de prevenire a corupţiei;
164
 d) distanţa dintre sediul structurii subordonate/coordonate şi
sediul structurii ierarhic superioare.
Consilierul pentru integritate se desemnează prin dispoziţie a
conducătorului structurii din rândul personalului care respectă
normele de deontologie profesională, procedurile de lucru în
activitatea desfăşurată sau prevederile legale privind
incompatibilităţile, interdicţiile, declararea averilor ori conflictul de
interese.
Consilierul pentru integritate are următoarele atribuţii:
a) prezintă materialele transmise de către instituție cu privire la
activitatea de prevenire şi combatere a corupţiei personalului din
structurile aflate în subordinea;
b) ţine evidenţa nominală a personalului care participă la
activităţile de informare şi de instruire anticorupţie;
c) propune şefului structurii organizarea şi desfăşurarea unor
activităţi de instruire;
d) sprijină membrii comisiei în realizarea activităţilor de
monitorizare, evaluare/reevaluare a riscurilor ori de realizare a
studiilor de caz.
Fişa postului persoanei desemnate consilier pentru integritate
se actualizează cu atribuţiile prevăzute, ori de câte ori este necesar,
în condiţiile legii.
Şefii structurilor instituției au obligaţia de a comunica în scris
Comisiei Naţionale de Prevenire a Actelor de Corupție, în termen de
30 de zile, orice modificări cu privire la persoanele desemnate
consilieri pentru integritate sau a persoanelor responsabile cu
raportarea stadiului de implementare a Strategiei anticorupţie în
educaţie.
În vederea realizării activităţilor referitoare la managementul
riscurilor de corupţie, fiecare comisie beneficiază de sprijinul
coordonatorilor unităţilor de muncă, aceştia având obligaţia de a
transmite, în termenele şi cu respectarea condiţiilor specifice,
informaţiile sau documentele solicitate.

165
 La stabilirea unităţilor de muncă ce se includ în procesul de
identificare şi evaluare a riscurilor de corupţie se au în vedere
categoriile de activităţi.
Implementarea metodologiei managementului riscurilor de
corupție vizează, în etapa de pregătire, următoarele aspecte:
a) constituirea şi stabilirea componenţei comisiilor;
b) informarea personalului privind prevederile prezentei
metodologii;
c) instruirea membrilor comisiei cu privire la aspectele
conceptuale şi metodologice specifice managementului riscurilor de
corupţie;
d) fixarea principalelor repere ale activităţilor: delimitarea
unităţilor de muncă ce se includ în procesul de analiză, rolul şi
responsabilităţile fiecărui membru al comisiei, precum şi planificarea,
desfăşurarea şi evaluarea activităţilor.

Secţiunea a 2-a identificarea şi descrierea riscurilor de

corupţie

Identificarea şi descrierea riscurilor constau în evidenţierea

ameninţărilor de corupţie, precum şi a vulnerabilităţilor/cauzelor
prezente în cadrul activităţilor curente ale structurilor instituției care ar
putea conduce la săvârşirea unor fapte de corupţie.
Pentru identificarea ameninţărilor de corupţie se desfăşoară
următoarele activităţi:
a) chestionarea conducerii structurilor instituției;
b) evaluarea activităţii şi a situaţiilor specifice de muncă ale
angajaţilor;
c) descrierea ameninţărilor de corupţie.
Pentru identificarea opiniilor cu privire la riscurile de corupţie şi
eficacitatea măsurilor de prevenire/control existente, membrii comisiei
realizează chestionarea întregului personal de conducere de la
nivelul structurii instituției, exclusiv a coordonatorilor unităţilor de
muncă, utilizând întrebările din Chestionarul pentru identificarea
ameninţărilor/riscurilor de corupţie (ghid de interviu pentru
166
conducerea structurii/componentelor, exclusiv coordonării unităţilor
de muncă).
Membrii comisiei analizează obiectivele specifice ale structurii
instituției completând, pe baza documentelor interne şi/sau, după caz,
a consultării coordonatorilor unităţilor de muncă, Fişa de analiză a
activităţilor vulnerabile la corupţie.
Sunt considerate vulnerabile la corupţie toate activităţile care
prezintă slăbiciuni în sistemul de control intern/managerial, de natură
a fi exploatate de către angajaţii structurii sau de către terţi, pentru
comiterea unor fapte de corupţie.
În procesul de analiză de la nivelul unei structuri a instituției vor
fi incluse următoarele categorii de activităţi, după caz:
a) contacte frecvente cu exteriorul instituţiei, cu diversele
categorii de beneficiari ai serviciilor publice;
b) gestionarea fondurilor externe ale programelor/proiectelor, a
fondurilor;
c) gestionarea informaţiei - deţinerea şi utilizarea informaţiei,
accesul la informaţii confidenţiale, gestionarea informaţiilor clasificate;
d) gestionarea mijloacelor financiar-contabile;
e) achiziţia/gestionarea de bunuri, servicii şi lucrări;
f) gestionarea şi funcţionarea bunurilor aflate în administrare şi
a bazei materiale a instituției;
g) acordarea unor aprobări ori autorizaţii;
h) gestionarea actelor şi a documentelor de evidenţă;
i) îndeplinirea funcţiilor de control, monitorizare, evaluare şi
consiliere;
j) competenţa decizională exclusivă;
k) recrutarea şi selecţia personalului;
l) constatarea de conformitate sau încălcare a legii, aplicarea
de sancţiuni;
m) respectarea eticii profesionale;
n) sancţionarea atitudinilor neadecvate funcţiei personalului;
o) orice alte activităţi prevăzute în regulamentele şi metodologiile
specifice.

167
Membrii comisiei şi/sau, după caz, coordonatorii unităţilor de muncă
întocmesc pentru fiecare activitate inclusă în Fişa de analiză a
activităţilor vulnerabile la corupţie o sinteză a ameninţărilor de
corupţie susceptibile să se manifeste în acel context profesional,
având în vedere, cel puţin, următoarele elemente:
a) sursele posibile de riscuri de corupţie la care personalul
poate fi expus: persoane, grupuri interesate de serviciile oferite,
avantajele sau dezavantajele potenţiale pentru terţi, materiale ori de
altă natură, ce pot fi generate de activităţile desfăşurate;
b) acţiunile ori demersurile premergătoare săvârşirii unei
infracţiuni;
c) fapte de corupţie care au fost comise anterior în cadrul
domeniului de activitate;
d) cazuri de conduită necorespunzătoare sau încălcări ale
procedurilor, înregistrate la nivelul structurii.
Pentru descrierea ameninţărilor de corupţie, membrii comisiei
au în vedere enunţurile utilizate în cadrul Raportului privind riscurile şi
vulnerabilităţile la corupţie specifice structurilor instituției.
Pentru identificarea cauzelor aferente fiecărui risc se au în
vedere informaţiile rezultate în urma derulării etapelor prevăzute în
cele de mai sus, precum şi orice alte observaţii sau analize privind
cultura organizaţională sau conduita angajaţilor.
În vederea identificării vulnerabilităţilor/cauzelor care determină
expunerea la riscuri de corupţie, membrii comisiei parcurg
următoarele etape:
a) identificarea cadrului normativ;
b) analiza incidentelor de integritate;
c) analiza eficacităţii sistemului de control intern/managerial al
structurii.
Obiectivele analizei sunt:
a) identificarea prevederilor ce conţin factori potenţiali de
manifestare a corupţiei;
b) avansarea de propuneri pentru eliminarea normelor care
favorizează sau pot favoriza corupţia;

168
 c) propunerea unor măsuri de prevenire/control pentru a
reduce expunerea la riscuri de corupţie.
Membrii comisiei, în colaborare cu personalul specializat din
cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Agenţia Naţională de
Integritate sau alte structuri specializate, realizează o analiză
generală a incidentelor de integritate care s-au manifestat în cadrul
structurilor instituției, ţinând cont de următoarele elemente:
a) evoluţia probabilă a diferitelor fenomene infracţionale din
sfera corupţiei, a nivelului de gravitate ori a impactului asociat
acestora;
b) activităţile expuse riscurilor de corupţie analizate şi gradul lor
de vulnerabilitate;
c) modurile de operare utilizate şi măsurile pe care făptuitorii le-
au adoptat pentru a-şi disimula actele infracţionale;
d) măsurile de prevenire/control care au fost adoptate în cadrul
domeniilor de activitate unde s-au produs incidente de integritate şi
gradul de eficacitate a acestora.
Membrii comisiei şi/sau, după caz, coordonatorii unităţilor de
muncă identifică şi consemnează în fişele întocmite, eventuale
deficienţe în cadrul sistemului de control intern/managerial utilizat,
având în vedere:
a) constatări rezultate din activităţi de control ori sesizări
anterioare, care au identificat deficienţe ori vulnerabilităţi ale
sistemului de control intern/managerial, de natură a favoriza apariţia
unor fapte de corupţie;
b) eficacitatea implementării de către conducerea
structurii/instituției a concluziilor şi recomandărilor furnizate în urma
activităţilor de control;
c) vulnerabilităţi la corupţie pe care terţii le-ar putea exploata în
planurile reglementării, organizării, desfăşurării şi controlului
activităţii, al formării, instruirii şi experienţei personalului.

169
 Secţiunea a 3-a Evaluarea riscurilor de corupţie

Evaluarea riscurilor de corupţie se realizează cu scopul de a

fundamenta decizia cu privire la prioritatea de stabilire a măsurilor de
prevenire/control, prin estimarea nivelurilor de probabilitate şi impact
asupra rezultatelor aşteptate şi a prestaţiei profesionale a
personalului.
Activitatea de evaluare se desfăşoară pentru fiecare dintre
riscurile înscrise în fişele de identificare, descriere şi evaluare a
riscurilor de corupţie.
Pentru evaluarea riscurilor de corupţie se parcurg următoarele
etape:
a) estimarea probabilităţii de materializare a riscurilor de
corupţie;
b) determinarea impactului asupra obiectivelor şi activităţilor
structurii;
c) aprecierea caracterului adecvat al măsurilor de control
existente pentru fiecare risc de corupţie;
d) determinarea expunerii la riscuri şi a priorităţii de intervenţie;
e) clasificarea şi ordonarea riscurilor de corupţie.
Estimarea nivelului de probabilitate se realizează prin
aprecierea şanselor de materializare a riscurilor de corupţie în cadrul
activităţilor structurii, utilizând informaţiile şi analizele colectate în
etapa de identificare şi descriere a riscurilor.
În scopul arătat, membrii comisiei şi/sau, după caz,
coordonatorii unităţilor de muncă determină şi consemnează în Fişa
de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie nivelul de
probabilitate, utilizând o scală de evaluare în 5 trepte, corespunzător
valorilor şi indicatorilor descriptivi asociaţi acestora.
Estimarea impactului global al unui risc de corupţie constituie
activitatea de cuantificare a efectelor posibile ale acestuia asupra
obiectivelor, activităţilor, sarcinilor sau rezultatelor aşteptate ale
structurii, corespunzător următoarelor componente/dimensiuni:
a) impact asupra nivelului de performanţă a activităţilor şi
obţinerea rezultatelor aşteptate;
170
 b) impact asupra calendarului activităţilor ori întârzieri posibile
în termenul de realizare a obiectivelor activităţii;
c) consecinţe exprimate în termeni de buget;
d) consecinţe în planul imaginii instituţiei.
Pentru determinarea impactului riscurilor de corupţie, membrii
comisiei au următoarele responsabilităţi:
a) stabilirea tuturor dimensiunilor posibile ale impactului global,
pentru fiecare risc de corupţie identificat;
b) stabilirea, sub formă procentuală, pentru dimensiunile
identificate, a importanţei relative a fiecăreia în cadrul impactului
global;
c) estimarea şi consemnarea în Fişa de identificare, descriere
şi evaluare a riscurilor de corupţie a impactului global în cazul
materializării, utilizând indicatorii descriptivi conform Scalei de
estimare a impactului global al riscului.
Membrii comisiei şi/sau coordonatorii unităţilor de muncă, după
caz, evaluează dacă măsurile de prevenire/control care se adresează
riscurilor de corupţie identificate au fost proiectate corespunzător şi
puse în practică în mod eficient.
Pentru îndeplinirea prevederilor legale, membrii comisiei şi/sau
coordonatorii unităţilor de muncă, după caz, cuantifică şi
consemnează în Fişa de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor
de corupţie nivelul perceput de eficacitate a fiecărei măsuri de
prevenire/control existente, utilizând corespondenţa.
Membrii comisiei calculează nivelul de expunere la riscuri de
corupţie, constând în produsul dintre valorile probabilităţii şi
impactului global, completând valoarea rezultată în Fişa de
identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie.
Utilizând scala de evaluare a expunerii la riscuri de corupţie şi
corespondenţa asociată intersecţiei valorilor impactului şi
probabilităţii, membrii comisiei stabilesc şi consemnează în Fişa de
identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie prioritatea de
intervenţie.

171
 Pe baza priorităţii de intervenţie, în ordinea valorii nivelului de
expunere, membrii comisiei clasifică şi ordonează riscurile de
corupţie în următoarele categorii:
a) riscuri minore - care pot fi considerate tolerabile şi inerente
activităţilor instituției/structurii, faţă de care nu este necesară
adoptarea unor măsuri suplimentare, ci doar aplicarea celor
existente;
b) riscuri moderate - care pot fi monitorizate sau controlate,
prin creşterea eficacităţii măsurilor existente ori, după caz, prin
adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire/control;
c) riscuri înalte - caracterizate, simultan, cu o mare
probabilitate de apariţie şi cu o gravitate foarte mare a impactului,
care necesită concentrarea atenţiei conducerii structurii pentru
adoptarea/implementarea unor măsuri urgente de prevenire/control
adecvate.

Secţiunea a 4-a Determinarea şi implementarea măsurilor

de prevenire/control al riscurilor de corupţie

În baza clasificării realizate şi a rezultatelor activităţilor de

identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie, membrii
comisiei propun măsuri pentru prevenirea/controlul acestora.
Principalele categorii de măsuri de prevenire/control sunt
următoarele:
a) măsuri preventive - sunt cele care vizează cauzele
identificate şi au ca rezultat limitarea probabilităţii de comitere a unor
fapte de corupţie de către un terţ/angajat interesat:
- măsuri de protecţie fizică şi monitorizare a accesului la
informaţii, documente ori resurse;
- planificarea şi organizarea în mod transparent şi uşor de
verificat a activităţilor şi a modalităţii de adoptare a deciziei:
separarea responsabilităţilor, aprobarea activităţii, supervizarea,
pregătirea personalului cu rol de coordonare;
- supervizarea documentelor întocmite şi a performanţelor
individuale ale personalului;
172
 - separarea atribuţiilor de autorizare, înregistrare ori revizuire
pentru a fi evitate riscurile de corupţie;
- asigurarea comunicării adecvate către terţi a obligaţiilor de
conduită a personalului;
- dezvoltarea, comunicarea şi monitorizarea aplicării de
proceduri clare în activitatea curentă;
- promovarea schimbării de atitudine a personalului privind
riscurile de corupţie, asigurându-se informarea şi instruirea adecvată
privind obligaţiile legale şi măsurile de prevenire/control implementate
în vederea minimizării riscurilor de corupţie;
- dezvoltarea de sisteme informatice pentru serviciile oferite;
- promovarea canalelor de sesizare a unor eventuale fapte de
corupţie, precum şi a măsurilor de protecţie a personalului stabilite
prin Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile
publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări
ale legii;
b) măsuri realizate în scopul depistării unor eventuale
nereguli, după ce riscurile de corupţie s-au materializat:
- realizarea/solicitarea realizării de către structurile competente
a unor teste de integritate sau alte activităţi de verificare a respectării
normelor legale;
- realizarea de verificări aleatorii ale documentelor şi activităţilor
desfăşurate;
- realizarea unor activităţi de control/verificare privind accesul
sau implementarea de informaţii în bazele de date;
- activităţi de control de fond ori tematic, activităţi de inventar.
Măsurile suplimentare de prevenire/control se propun în scopul
de a reduce probabilitatea de materializare ori de a minimiza impactul
riscurilor de corupţie, vizează, cu prioritate, riscurile înalte şi cele
moderate şi se înscriu în fişele de identificare, descriere şi evaluare a
riscurilor de corupţie.
Informaţiile rezultate în urma implementării prezentei
metodologii se includ în Registrul riscurilor de corupţie, care se
întocmeşte de către comisie şi se aprobă de către conducătorul

173
structurii instituției, cuprinzând responsabilităţi pentru toate nivelurile
ierarhice ale acesteia.
După aprobare, un exemplar al Registrului riscurilor de
corupţie, câte un exemplar al fişelor de identificare şi descriere a
riscurilor de corupţie, precum şi al raportului se transmit forului
superior instituției.
În baza documentelor transmise de către structurile instituției şi
a altor informaţii privind manifestarea corupţiei în cadrul acestora,
Comisia Naţională de Prevenire a Actelor de Corupţie întocmeşte şi
actualizează Raportul privind riscurile şi vulnerabilităţile la corupţie în
activitatea instituției.

Secţiunea a 5-a Monitorizarea şi revizuirea riscurilor de

corupţie

Activitatea de monitorizare şi cea de revizuire a riscurilor de

corupţie se realizează anual de către structurile instituției, în scopul
de a asigura eficacitatea procesului de management al riscurilor de
corupţie, respectiv pentru a formula recomandări privind măsuri de
prevenire/control.
Monitorizarea riscurilor de corupţie se realizează de către
comisie, la nivelul structurii unde aceasta este constituită.
În vederea realizării activităţii de monitorizare, responsabilii de
risc stabiliţi în Registrul riscurilor de corupţie transmit consilierilor
pentru integritate rapoarte de evaluare cantitative şi calitative privind
implementarea măsurilor de prevenire/control al riscurilor de corupţie,
care conţin cel puţin următoarele informaţii:
a) indicatori cantitativi aferenţi măsurilor propuse pentru
prevenirea/controlul riscurilor de corupţie;
b) modificările intervenite în privinţa valorilor de expunere la
riscuri de corupţie, corespunzătoare nivelurilor de probabilitate şi
impact;
c) informaţii privind fapte de corupţie sesizate ori constatate în
cadrul domeniului de activitate;

174
 d) propuneri de măsuri suplimentare de prevenire/control al
riscurilor de corupţie;
e) modificări semnificative intervenite în privinţa reglementărilor
specifice activităţilor desfăşurate, de natură a genera analize
suplimentare privind eventuale noi riscuri de corupţie.
În situaţia apariţiei unor riscuri noi de corupţie, respectiv a unor
informaţii care pot să modifice nivelul de expunere ori să afecteze
eficacitatea activităţii de prevenire/control, membrii comisiei
întocmesc în mod corespunzător fişele de identificare, descriere şi
evaluare a riscurilor de corupţie, reluând etapele aferente prevăzute
în prezenta metodologie.
Pe baza documentelor rezultate în urma aplicării măsurilor,
comisia întocmeşte Raportul de monitorizare a riscurilor de corupţie
la nivelul instituției.
Activitatea de monitorizare se finalizează prin adoptarea unui
registru revizuit.

Secţiunea a 6-a Reevaluarea riscurilor de corupţie

Atunci când la nivelul structurilor instituției se constată

recurenţa unor forme de manifestare a corupţiei, se pot realiza
misiuni de reevaluare.
Misiunile de reevaluare se realizează în scopul identificării
eventualelor disfuncţionalităţi privind managementul riscurilor de
corupţie şi al formulării unor recomandări de măsuri de
prevenire/control în domeniul de activitate evaluat.
Activitatea de reevaluare, constă în:
a) interviuri realizate de personalul de specialitate;
b) sondaj de opinie, pe un eşantion reprezentativ de angajaţi;
c) focus grup, realizat cu participarea personalului structurii ori
a altor factori interesaţi;
d) analiza documentelor realizate conform prezentei
metodologii şi a eficacităţii activităţilor de prevenire/control privind
riscurile de corupţie.
Misiunea de reevaluare se realizează prin:
175
 a) analiza şi evaluarea documentelor întocmite de către
structurile instituției, în scopul cunoaşterii activităţilor, proceselor ori
procedurilor ce urmează a fi evaluate;
b) analiza cazuisticii de corupţie înregistrate în domeniul de
activitate;
c) stabilirea obiectivelor misiunii şi a instrumentelor ce urmează
a fi utilizate pentru reevaluarea riscurilor de corupţie;
d) planificarea activităţilor, întâlnirilor, discuţiilor ori interviurilor
cu personalul din cadrul domeniului evaluat ori a celorlalte metode ce
urmează a fi utilizate;
e) realizarea vizitelor de reevaluare;
f) analiza şi prelucrarea informaţiilor rezultate în urma vizitelor
de reevaluare;
g) realizarea raportului de reevaluare.
(2) Raportul de reevaluare trebuie să cuprindă cel puţin
următoarele elemente:
a) scopul şi obiectivele misiunii de reevaluare;
b) datele de identificare a misiunii: structura instituției care face
obiectul misiunii, echipa, durata misiunii de reevaluare;
c) metodologia de realizare a reevaluării: documentarea,
metodele, tehnicile şi instrumentele utilizate;
d) documentele evaluate ori cele întocmite în cursul misiunii de
reevaluare;
e) constatările rezultate;
f) raţionamentele şi deducţiile formulate;
g) concluzii şi recomandări de măsuri de prevenire/control al
riscurilor de corupţie.
Rapoartele de monitorizare şi rapoartele de reevaluare
realizate se prezintă conducerii instituției, respectiv structurilor, în
vederea dispunerii măsurilor destinate să îmbunătăţească procesul
de management al riscurilor de corupţie.

176
 Secțiunea a 7-a Concluzii finale

În vederea prevenirii faptelor de corupţie, personalul de

conducere din cadrul instituției/structurilor subordonate are
următoarele responsabilităţi:
a) implementează prezenta metodologie şi aplică măsurile de
prevenire şi control al riscurilor la corupţie;
b) solicită sprijinul instituţiilor specializate cu privire la măsurile
ce pot fi dispuse pentru prevenirea faptelor de corupţie din domeniul
de competenţă;
c) asigură participarea personalului din subordine la activităţile
de informare şi de instruire anticorupţie organizate de instituție;
d) sprijină membrii Comisiei Naţionale de Prevenire a Actelor
de Corupţie în realizarea studiilor de caz cu privire la faptele de
corupţie săvârşite de personalul angajat;
e) furnizează documente referitoare la organizarea şi
funcţionarea structurii, precum şi alte date necesare pentru pregătirea
activităţilor de prevenire a faptelor de corupţie;
f) promovează campaniile anticorupţie iniţiate de Comisia
Naţională de Prevenire a Actelor de Corupţie, prin postarea acestora
la avizier şi pe prima pagină a site-urilor proprii de internet şi intranet.
Documentaţia privind implementarea prezentei metodologiei
managementului riscurilor de corupție se păstrează de către
consilierul pentru integritate, pentru a fi disponibilă în cazul evaluării
activităţii de management al riscurilor de corupţie.
Metodologia furnizează instrumente-suport pentru stabilirea
cauzelor unui risc de corupţie (analiza cadrului normativ, a
incidentelor de integritate, analiza eficacităţii sistemului de control
intern/managerial al structurii etc.), fiind necesar ca pentru fiecare
ameninţare descrisă să fie surprins contextul de desfăşurare a acelei
activităţi care ar putea permite manifestarea acesteia.
Pentru a structura activitatea de descriere a
cauzelor/vulnerabilităţilor, comisiile pentru prevenirea actelor de
corupţie vor avea în vedere următoarele:

177
 - cauze din domeniul reglementărilor (inclusiv procedurile)
aplicabile activităţii: multe dintre riscuri îşi au cauza în lipsa
procedurilor, de multe ori fiind invocată ca explicaţie pentru
materializarea riscurilor de corupţie necunoaşterea sau ambiguitatea
unor reguli. În acest context trebuie identificate toate normele şi
procedurile aplicabile domeniului care prezintă elemente de
vulnerabilitate şi care pot fi exploatate sau interpretate subiectiv,
astfel încât riscurile descrise să se producă;
- slăbiciuni la nivelul capacităţii de prevenire/control al
riscului: sunt frecvente cazurile în care circumstanţele care
favorizează apariţia unor riscuri ţin de un control defectuos al
activităţii. Orice conducător trebuie să se asigure că domeniul de care
este responsabil funcţionează, iar personalul trebuie să aibă
convingerea că activitatea acestuia este supravegheată. În procesul
de analiză a riscurilor de corupţie trebuie să fie identificate
particularităţile care determină vulnerabilitatea sistemului de control
intern/managerial, fie pentru că măsurile nu sunt bine cunoscute de
către cei care ar trebui să le aplice, fie pentru că acestea nu sunt
aplicate în mod consecvent, fie că ele nu pot răspunde în totalitate
situaţiilor de risc;
- surse de ameninţare - persoane, de regulă, din exteriorul
instituţiei care prezintă un interes ridicat pentru obţinerea unor
avantaje prin presiuni la nivelul angajaţilor: presiuni politice, presiuni
ierarhice, interes ridicat din partea unor grupuri infracţionale,
contactul cu publicul interesat de un serviciu sau de a scăpa de
aplicarea unei sancţiuni, interesul comercial ridicat al unui serviciu
public (un contract de achiziţie, o autorizaţie, un permis), prezenţa
permanentă a intermediarilor sau reprezentanţilor unor societăţi
comerciale în interacţiunea cu angajaţii etc.;
- particularităţi privind cultura organizaţională şi resursele
umane: carenţe educaţionale ori de conştientizare (lipsa
cunoştinţelor privind faptele de corupţie, toleranţa unor
comportamente non-etice care nu sunt percepute), cauze sociale,
cunoştinţe insuficiente, procedurile ori regulile aplicabile etc.,
conştientizare insuficientă a măsurilor de control ce sunt aplicate etc.
178
 CAPITOLUL V

CODUL DE CONDUITĂ ANTICORUPȚIE

Secțiunea 1 Introducere

Onestitatea, integritatea și loialitatea sunt valori esenţiale care

ne ghidează toate activităţile.
Acest Cod de conduită descrie principiile și actele menite să
respecte angajamentul grupului de a interzice, fără rezerve, toate
formele de corupţie și comportamente similare sau echivalente și de
a respecta reglementările și cele mai bune practici în acest sens.
Este o parte integrantă a politicilor și procedurilor interne existente
care trebuie, de asemenea, respectate. Se aplică tuturor companiilor
și în toate ţările, care sunt infiinţate sau desfășoară activităţi,
indiferent de forma lor juridică.
Indicațiile din codul de conduită anticorupţie „Acţionând
împotriva corupţiei”, are ca scop să ajute pe toată lumea să înţeleagă
obligaţiile pe care le are, să identifice comportamentele riscante și să
le evite.
Respectarea lor strictă aduce valoare, deoarece creează
încredere în rândul părţilor interesate: angajaţii noștri, acţionarii
noștri, partenerii noștri, clienţii noștri ... În cele din urmă, pentru mine,
mândria a ceea ce facem este de asemenea și în modul în care o
facem. De aceea, este indicat să nu facem compromisuri în
respectarea acestor standarde etice și de conformitate care fac parte
din baza nenegociabilă a valorilor.
Respectarea codului anticorupție este o garanție a asigurării
faptului că toate activităţile noastre sunt desfășurate cu stricta
respectare a standardelor etice și de conformitate, indiferent de
contextul geografic sau economic..
Nerespectarea acestor standarde ar putea genera un risc
inacceptabil asupra intereselor, angajaţilor, imaginii și performanţei.

179
 Secțiunea a 2-a Aplicarea codului, cunoaștere și cooperare

Dispoziţiile prezentului Cod se aplică direct și personal tuturor

managerilor sau angajaţilor și, în general, oricărei persoane
susceptibile să angajeze sau să reprezinte, indiferent de mediul în
care își desfășoară activitatea sau de ţara în care sunt desfășurate
activităţile.
Managerii sau angajaţii trebuie să se asigure că, pe cât posibil,
prevederile prezentului cod sau cel puţin dispoziţii echivalente sunt
aplicate de fiecare parte terţă cu care are o relaţie de afaceri
(furnizor, client, partener, organizaţii non-profit etc.).
Managerii sau angajaţii care încalcă prezentul cod sau
managerii care, prin necunoașterea metodelor de control și
monitorizare, sunt responsabili pentru astfel de încălcări, sunt supuși
unor măsuri disciplinare, care pot duce la concediere sau încetarea
relaţiilor lor contractuale.
Pentru a asigura conformitatea cu prevederile prezentului cod,
grupul poate, în orice moment, să efectueze o examinare mai
detaliată a oricărei tranzacţii efectuate în numele sau sub
responsabilitatea sa.

Secțiunea a 3-a Prevenirea și interzicerea corupției active

și a comportamentelor similare

3.1. Corupția activă și comportamente similare

Se interzice categoric orice act de corupţie, indiferent dacă este
vorba de un organism public, de o companie sau de o persoană
fizică, precum și orice act care poate fi asimilat unui astfel de
comportament, în special traficul de influenţă. În general, se interzice
orice comportament care constă în încercarea de a obţine orice
favoare de la un terţ în schimbul unui avantaj ilicit, promis, acordat
sau presupus.
În ceea ce privește corupţia, sunt interzise în mod special
„plăţile de facilitare”, adică plăţile ilicite și/sau ascunse care vizează

180
asigurarea sau accelerarea unui proces administrativ, chiar dacă
obiectivul care trebuie atins este legitim.
De asemenea, sunt interzise acte care constau în acordarea
unor favoruri unei terţe părţi (de exemplu: angajare, contract pentru
furnizarea de bunuri sau servicii) fără justificare economică dovedită
sau în afara acţiunilor sociale sau umanitare întreprinse, în special a
acţiunilor sale de sponsorizare sau mecenat.
3.2. Selecția furnizorilor
Se interzice orice practică care vizează sau care poate duce la
restricţionarea libertăţii de acces și a egalităţii candidaţilor în cadrul
achiziţiilor publice, precum și exercitarea liberă și loială a concurenţei.
Ca atare, orice acţiune care vizează, în afara cadrului de
reglementare specific aplicabil consultării, să obţină în mod
necorespunzător informaţii de la cumpărător și, în general, să obţină
un avantaj nejustificat este interzisă.
Orice acţiune care vizează sau conduce la restricţionarea
concurenţei este, de asemenea, interzisă, în special în contextul unui
acord ilicit cu unul sau mai mulţi candidaţi sau orice altă practică
anticoncurenţială.
3.3. Activități și contribuții politice
Se interzice orice activitate politică sau contribuţie către un
partid politic sau către un candidat la alegeri. Niciun manager, angajat
sau terţ nu poate angaja sau utiliza, în niciun fel, resursele pentru o
astfel de activitate sau o astfel de contribuţie.
Activităţile și contribuţiile politice includ în special orice avantaj
sau donaţie (în numerar sau în natură) către o organizaţie sau un
partid politic sau către o persoană angajată cu ocazia unei campanii
politice electorale.
3.4. Cadourile și invitațile oferite terților (clienți, furnizori,
parteneri, autorități publice sau private)
Managerilor sau angajaţilor, precum și terţilor care acţionează,
li se poate cere să ofere cadouri sau invitaţii în semn de curtoazie
partenerilor de afaceri.
Cei care le oferă trebuie să facă acest lucru în interesul
exclusiv al Grupului, în limitele puterilor și delegărilor lor, în beneficiul
181
unei persoane identificate și cunoscute și să demonstreze că iniţiativa
de a oferi cadou sau invitaţie aparţine în mod clar grupului.
Trebuie să existe discernământ și să se ia în considerare
circumstanţele comerciale care justifică cadoul sau invitaţia, precum
și funcţia persoanei căreia îi este destinat cadoul sau invitaţia. Aceste
cadouri trebuie să aibă o natură și o valoare rezonabilă și pot fi
asumate public atât de grup, cât și de persoana care le primește;
acestea nu trebuie să poată fi considerate ca fiind susceptibile de a
avea o influenţă asupra unei decizii.
Managerii și angajaţii trebuie să se asigure în mod riguros că
natura și cantitatea acestor cadouri și invitaţii sunt conforme cu legile
și reglementările locale, în special atunci când persoana care le
primește deţine o funcţie publică și/sau politică.
Se interzice în mod oficial oferirea oricărui cadou sau invitaţie
în condiţii menite să ascundă existenţa cadoului sau invitaţiei
menţionate sau a cărei natură ar putea disimula o formă financiară
sau cvasi financiară (numerar, certificate de cadou, cupoane de
călătorie sau bunuri mobile negociabile, împrumuturi etc.). În limitele
stabilite în prezentul cod și, după caz, în normele legale aplicabile,
administratorii filialelor sau sediilor pot, sub autoritatea superiorilor lor
și cu acordul ofiţerului de conformitate, să stabilească praguri
orientative sau obligatorii.

Secțiunea a 4-a Prevenirea și interzicerea corupției pasive

și conflictele de interese

4.1. Corupția pasivă

Se interzice în mod oficial tuturor managerilor sau angajaţilor
săi și terţilor care acţionează în numele său orice formă de corupţie
pasivă, adică actul de solicitare sau acceptare a unui avantaj ilegal
sau ascuns, oricare ar fi natura sau suma, în schimbul unui act
favorabil din partea unei terţe părţi.
4.2. Conflictele de interese
Nicio decizie luată nu trebuie să fie afectată de un conflict de
interese aparent sau real. Astfel de conflicte pot apărea în special
182
atunci când interesele personale (pecuniare, familiale) ale unui
manager sau angajat, sau ale unei terţe părţi care acţionează în
numele său sunt potenţial sau efectiv afectate de o chestiune pe care
el o tratează în cadrul funcţiilor sale.
Oricine susceptibil să se afle într-o astfel de situaţie trebuie,
înainte de orice acţiune sau, cel puţin, de îndată ce devine conștient
de situaţia conflictului de interese, să-și informeze imediat superiorul
ierarhic în scris și să se abţină de la orice acţiune până la emiterea
unei autorizaţii exprese, dacă este cazul. Atunci când situaţia de
conflict de interese se referă la un cadru executiv superior, această
autorizaţie poate fi emisă numai după consultarea oficială cu ofiţerul
de conformitate sau cu directorul de conformitate.
În situaţiile care necesită o confidenţialitate specială (în special
în cazul unei chestiuni legate de viaţa privată), persoana afectată de
conflictul de interese poate consulta direct ofiţerul de conformitate
sau Comitetul de etică. Grupul se angajează să examineze problema
în strictă confidenţialitate și să ofere asistenţă pentru ca situaţia
conflictului să poată fi rezolvată, limitând în același timp cât mai mult
posibil prejudicierea intereselor grupului sau al persoanei în cauză.
De îndată ce aveţi cea mai mică îndoială cu privire la un
conflict de interese, este foarte important să împărtășiţi aceste situaţii
cu superiorii dvs. și, dacă este necesar, cu ofiţerul de conformitate.
Gestionarea unui conflict de interese nu poate în niciun caz să se
bazeze pe buna-credinţă a persoanelor în cauză: situaţia și soluţiile
oferite trebuie să fie documentate în scris și confirmate de către o
terţă parte.
4.3. Primirea de beneficii (cadouri sau invitații)
Managerii și angajaţii, precum și terţii care acţionează pot, cu
respectarea următoarelor reguli, să primească cadouri sau invitaţii în
semn de curtoazie de la partenerii de afaceri.
Se interzice formal:
- orice formă de solicitare de cadouri sau invitaţii,
- orice cadou sau invitaţie primite într-o manieră ocultă sau de
către o persoană necunoscută sau care nu este identificată cu
exactitate;
183
 - orice cadou sau invitaţie primite în numerar sau în produse
(de exemplu, bonuri cadou sau obiecte negociabile);
- orice cadou sau invitaţie care încalcă reglementările locale
aplicabile (în special datorită sumei, a naturii, a persoanei care ar fi la
origine sau a persoanei care le-ar primi);
Cadourile și invitaţiile pot fi acceptate numai dacă au o valoare
și o natură rezonabile, având în vedere circumstanţele și persoana
care le oferă sau le primește; în orice caz, ele trebuie să poată fi
asumate public, atât de cel care se află la origine, cât și de cel care le
primește.
În limitele stabilite în prezentul cod și, după caz, în normele
legale aplicabile, administratorii filialelor pot, sub autoritatea
superiorilor lor și cu acordul ofiţerului de conformitate, să stabilească
praguri orientative sau obligatorii.
Persoanele cărora li se oferă cadouri și invitaţii susceptibile de
a ridica întrebări (în special cu privire la valoarea sau natura lor sau
având în vedere circumstanţele) trebuie să-și informeze imediat
superiorii și, dacă este necesar, ofiţerul de conformitate.
Cadoul sau invitaţia care nu respectă regulile de mai sus
trebuie să fie refuzate și, dacă este cazul, cadoul returnat (ofiţerul de
conformitate examinează împreună cu ierarhia măsurile care trebuie
luate dacă această returnare se dovedește a fi imposibilă din punct
de vedere material sau rezonabil).

Secțiunea a 5-a Alte situații de risc supuse unor reguli

particulare

5.1. Sponsorizare și mecenat

Acţiunile de sponsorizare și mecenat constau în sprijin financiar
sau în natură, în scopuri necomerciale (filantropice, umanitare,
sociale, culturale etc.) pentru realizarea evenimentelor sau
funcţionarea organizaţiilor. Aceste acţiuni pot fi efectuate numai în
numele Grupului în cadrul strict prevăzut de politicile și procedurile
interne și sunt supuse în special autorizării prealabile. Ele trebuie să
fie destinate exclusiv promovării mărcii sau imaginii
184
cu și / sau în beneficiul organizaţiilor legitime a căror reputaţie pe plan
etic nu poate fi pusă sub semnul întrebării în etică.
Managerii și angajaţii trebuie să se asigure cu stricteţe că
aceste operaţiuni de sponsorizare și mecenat nu pot fi exploatate în
mod nejustificat în beneficiul intereselor personale ale unei terţe părţi
și, în special, ale unei persoane care deţine un mandat public,
candidat sau potenţial candidat la un astfel de mandat. În caz de
îndoială, operaţiunea trebuie întreruptă imediat și ofiţerul de
conformitate trebuie informat.
5.2. Reprezentarea intereselor (lobby-ul)
Lobby-ul constă în desfășurarea unei activităţi de reprezentare
a intereselor în faţa oricărei autorităţi publice pentru a promova
imaginea, produsele și serviciile ale companiilor sau entităţilor sale.
Reprezentantul intereselor poate fi un funcţionar sau angajat, sau un
terţ care acţionează în numele acestuia în cadrul unei misiuni
contractuale; buna sa reputaţie trebuie evaluată, dacă este cazul, în
conformitate cu procedurile prevăzute de lege. Oricare ar fi
denumirea acestei activităţi de reprezentare a intereselor, aceasta
trebuie să fie desfășurată în condiţii care respectă criteriile etice,
reglementările locale, procedura și prezentul cod și evitând cu
rigurozitate orice risc de trafic de influenţă.
Reprezentanţii intereselor trebuie să clarifice persoanelor pe
care le întâlnesc și terţilor că acţionează în numele grupului și să
evite orice confuzie cu alte activităţi care pot fi desfășurate în calitate
privată, profesională.
În ceea ce privește persoanele întâlnite și anturajul lor imediat,
reprezentanţii intereselor care acţionează trebuie să se abţină de la
orice încercare de a obţine informaţii prin mijloace frauduloase, să se
abţină de la orice comunicare deliberată a informaţiilor false sau
înșelătoare.
În anumite ţări sau faţă de anumite persoane sau instituţii
naţionale sau internaţionale, reglementările specifice impun obligaţii
acestei activităţi de reprezentare a intereselor, în special în ceea ce
privește persoanele care exercită misiunea, termenii și condiţiile
acesteia sau persoanele cu care s-au întâlnit (în special persoanele
185
expuse politic și aleși). Este responsabilitatea fiecărei persoane
responsabile de reprezentarea intereselor (indiferent dacă este
efectuată de un ofiţer sau angajat sau de o terţă parte) să verifice
dacă misiunea în cauză este susceptibilă să se încadreze în astfel de
reglementări și, dacă este cazul, să se asigure că termenii sunt
respectaţi cu stricteţe.
5.3. Intermediari, furnizori și parteneri
Grupul își dorește ca activitatea partenerilor săi comerciali
(clienţi, furnizori, furnizori de servicii, intermediari etc.) să nu
constituie un risc pentru acesta, în special în cazul nerespectării
reglementărilor, politicilor internaţionale și naţionale și bunele practici
recunoscute în prevenirea corupţiei și comportamentelor similare.
În acest context, directorii și angajaţii grupului trebuie să se
asigure că fiecare relaţie de afaceri cu unul dintre acești parteneri
este supusă unei evaluări prealabile și rezonabile în ceea ce privește
riscul prezentat, în special în ceea ce privește corupţia și
comportamentele similare.
Contractele încheiate cu aceștia trebuie să includă clauze
specifice, menite să impună respectarea bunelor practici în acest
domeniu și să prevadă că încălcarea dovedită a terţei părţi cu privire
la acest punct poate constitui o cauză a încetării imediate a relaţiei
comerciale.
Este responsabilitatea derulatorului relaţiei comerciale să
asigure integritatea în aceste aspecte a partenerilor selectaţi. În caz
de îndoială, este important să raportaţi fără întârziere ierarhiei și
raportaţi fără întârziere ierarhiei și ofiţerului de conformitate, astfel
încât să poată efectua o procedură de evaluare. Pentru a preveni
orice risc de corupţie, o astfel de procedură de evaluare este
recomandată în orice relaţie comercială, cu excepţia cererilor de
oferte sau a operaţiunilor curente, cu o persoană expusă politic
(PEP).
Cu excepţia unei urgenţe absolute și validate în mod expres de
către ofiţerul de conformitate, de fiecare dată când se efectuează o
evaluare (în special în cazurile în care procedurile interne prevăd o
obligaţie în acest sens, cum ar fi în materie de intermediere sau
186
consiliere comercială), niciun angajament contractual nu poate fi luat
înainte de validarea partenerului, având în vedere rezultatele evaluării
menţionate, de către managerul autorizat.
5.4. Reguli privind controlul contabil și financiar
Standardele și procedurile puse în aplicare în ceea ce privește
controlul contabil și financiar vizează în special să se asigure că
registrele și conturile nu sunt utilizate pentru a ascunde acte sau
fapte ilegale în special de natura corupţiei sau traficului de influenţă.
În acest scop, orice plată sau beneficiu acordate trebuie să aibă un
scop legal și bine definit și să fie efectuate beneficiarilor reali și
cunoscuţi și în conformitate cu:
- legislaţia internaţională privind sancţiunile; embargouri,
prevenirea spălării banilor și finanţarea terorismului;
- delegări de competenţe de angajament și competenţe
bancare emise în conformitate cu procedura grupului;
- circuite de validare/aprobare (comandă, livrare, plată)
descrise în proceduri.
Este interzisă orice plată ascunsă, adică neînregistrată în
conturi sau menţionarea cu bună știinţă a unui obiect sau a unui
beneficiar fals sau a cărui obiect sau beneficiar efectiv nu este
cunoscut cu precizie. Ca o extensie a acestei reguli, cu excepţia unei
situaţii locale specifice, validate anterior și expres de către
departamentul financiar și departamentul de conformitate, orice plată
în numerar sau prin intermediul unor titluri similare (metale preţioase
sau titluri de valoare transferabile sau listate etc.) sau în natură este,
de asemenea, strict interzisă.
În măsura în care este posibil, orice persoană autorizată să
efectueze o plată ar trebui să se asigure că beneficiarul său respectă
legile și reglementările la care este supus; condiţiile de plată
acceptate nu trebuie să vizeze în niciun caz eludarea acestor legi și
reglementări. Cu excepţia cazului în care există excepţii validate în
mod expres de către departamentul financiar și departamentul de
conformitate, toate plăţile trebuie efectuate în ţara în care prestatorul
de servicii este efectiv domiciliat sau în ţara în care este furnizat
serviciul.
187
 Secțiunea a 6-a Alerte de etică

Orice manager și angajat, precum și colaboratori externi sau

ocazionali, observând sau având motive întemeiate să suspecteze o
încălcare a regulilor de mai sus, pot notifica prin unul dintre
următoarele canale:
- prin ierarhia normală sau - prin trimiterea către Comitetul de
Etică, destinatarul alertelor.
Grupul se angajează să protejeze confidenţialitatea
elementelor acestor alerte și, în special, a denunţătorului și, după
caz, a persoanei în cauză, precum și a faptelor denunţate. Sub
rezerva limitelor prevăzute de orice reglementări locale aplicabile,
procedura de alertă oferă, de asemenea, posibilitatea de a rămâne
anonim atunci când acest lucru pare necesar. În aceste cazuri și cu
excepţia cazului de rea-credinţă dovedită din partea denunţătorului,
Se interzice orice măsură (în special disciplinară și
profesională) împotriva unei persoane care face un raport cu bună-
credinţă, chiar dacă faptele denunţate se dovedesc a fi inexacte. În
plus, în cazurile în care responsabilitatea denunţătorului este probabil
implicată în faptele raportate, Grupul se angajează să ia în
considerare, în tratarea cazului și posibilele sale consecinţe, existenţa
acestui raport și colaborarea ulterioară a angajatului.
Oricine care abuzează de procedura de alertă menţionată mai
sus, în special făcând rapoarte de rea-credinţă (intenţie maliţioasă,
defăimare sau acuzaţii în mod clar eronate sau repetate) este pasibil
de măsuri disciplinare sau chiar de urmărire penală în conformitate cu
legea aplicabilă.

188
 CAPITOLUL

SFATURI ANTICORUPȚIE

Secțiunea 1 Introducere

Țările care mizează pe ajutoare internaționale pentru a se

dezvolta, așa ca Ucraina aflată acum în așteptarea ajutoarelor
salvatoare de miliarde de dolari, trebuie să demonstreze deseori că
luptă contra corupției. Donatorii și organizațiile anticorupție ca
Transparency International au de obicei pentru aceste țări unul și
același set de recomandări. Alexandru Eftode vă prezintă în rezumat
relatarea corespondentului Europei Libere, Ron Synovitz care a trecut
în revistă cele mai importante recomandări anticorupție.
O recomandare este întărirea responsabilității în sectorul
public. În practică, aceasta înseamnă că demnitarii și funcționarii
publici trebuie să-și declare averile și conexiunile, pentru a evita
conflictul de interese. Adică - situația când demnitarii pot lua decizii în
favoarea propriilor firme sau rude, spune Carl Dolan, directorul secției
pentru Uniunea Europeană la organizația neguvernamentală
Transparency International.
O altă recomandare este să se asigure un sistem de achiziții
publice transparent și competitiv. Cu alte cuvinte să se știe ale cui
firme câștigă bani din contracte cu statul și de ce a fost aleasă o firmă
și nu alta pentru prestarea vreunui serviciu public.
Primele două sfaturi, dacă se ține cont de ele, ar trebui să ajute
la prevenirea actelor de corupție. Următorul vizează actele de
corupție deja comise și recomandă crearea unui sistem de justiție
independent, care dispune de suficiente resurse și este capabil să
ancheteze și să pedepsească vinovații.
Un alt element esențial este introducerea unor reguli
transparente de finanțare a partidelor, așa încât ele, odată ajunse la
putere, să nu fie în situația de a-și răsplăti binefăcătorii prin tot felul
de favoruri.

189
 Corupția poate scăpa nepedepsită mai ușor acolo unde
guvernul este mai secretos. De aceea, o ultimă, dar nu cea din urmă
recomandare a activiștilor anticorupție și organizațiilor donatoare este
adoptarea și aplicarea legilor care asigură accesul la informația de
interes public.

Secțiunea a 2-a Sfaturi anticorupție de la FBI

Camera de Comerț și Industrie a României a organizat

conferința ,,Cele mai bune practici anticorupție din S.U.A. - educație
și prevenire". Șeful FBI pentru România a declarat că în SUA,
fenomenul corupției generează pierderi anuale de miliarde de dolari.
Președintele CCIR: ,,Din perspectiva mediului de afaceri, corupția
reduce oportunitățile pieței pentru afaceri legitime, crește nejustificat
costurile activităților de afaceri”
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), împreună
cu Secția Comercială a Ambasadei SUA la București a organizat, în
data 11 ianuarie 2022, conferința ,,Cele mai bune practici anticorupție
din S.U.A. - educație și prevenire”, eveniment ce a avut ca subiect
central corupția la nivelul mediului de afaceri și mijloacele de
combatere a practicilor neconforme în companiile românești.
Discuțiile au fost concentrate pe importanța educației sș
prevenirii, plecând de la modelele de succes de peste ocean, oferite
de către Biroul Federal de Investigații - FBI pentru România și
Moldova, din cadrul Ambasadei SUA la București.
,,În numele Guvernului SUA, felicit Camera de Comerț și
Industrie a României pentru organizarea sesiunii de astăzi. Este
întotdeauna important să abordăm subiectul luptei împotriva corupției
în mediul de afaceri global. La nivel mondial, corupția și lipsa de
transparență cresc costurile și riscurile de a face afaceri:
descurajează investițiile, denaturează prețurile, perturbă dezvoltarea
economică și compromit achizițiile publice. Trebuie să ne unim forțele
pentru a contracara amenințările globale la adresa securității noastre
colective. Pentru a face acest lucru, trebuie să promovăm și să
sprijinim sisteme și instituții care sunt puternice, care se susțin
190
reciproc și sunt lipsite de corupție. Pentru România și Statele Unite,
aceste valori sunt esențiale pentru apartenența noastră comună la
NATO”, a declarat însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, David
Muniz.
Corupția reduce oportunitățile pieței pentru afaceri
legitime
,,CCIR promovează, în rândul comunității de afaceri din
România, o cultură bazată pe respingerea tuturor formelor de
corupție în relațiile cu sectorul public și privat, prin aplicarea unor
mecanisme instituționalizate de prevenire și combatere la nivelul
companiilor din România. Din perspectiva mediului de afaceri,
corupția reduce oportunitățile pieței pentru afaceri legitime, crește
nejustificat costurile activităților de afaceri, creează un mediu de
operare neospitalier și imprevizibil, creează riscul de urmărire penală
pentru încălcarea legii, crește riscul de deteriorare a reputației,
afectează substanțial întreprinderile mici și furnizorii. Trebuie să avem
o corelare mai bună între Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției în
ceea ce privește bilanțul anual depus de către companiile active. La
nivelul lunii noiembrie 2021, din totalul de 1.102.777 companii active,
au depus bilanțul doar 768.367 de societăți comerciale active.
Vorbim, astfel, de peste 334 de mii de societăți care nu depun bilanțul
anual și care, în acest fel, eludează controalele ANAF. Nu există
sancțiuni semnificative pentru nedepunerea bilanțului anual”, a
declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.
Șeful FBI pentru România a participat la dezbatere.
,,Pentru FBI, combaterea fenomenului corupției rămâne o
prioritate pentru că reprezintă un real pericol la nivel mondial.
Corupția poate afecta securitatea granițelor, poate afecta viața
noastră de zi cu zi prin inducerea unei lipse de siguranță atunci când
pur și simplu mergi pe stradă sau atunci când treci peste un pod. În
SUA, fenomenul corupției generează pierderi anuale de miliarde de
dolari. Pentru a combate acest fenomen nu este necesar numai să
investigăm, ci și să oferim informații importante despre care sunt noile
trenduri, despre care sunt amenințările sau care sunt noile scheme
de eludare a legii. FBI-ul trebuie să facă primul pas și să vină către
191
mediul privat și să întrebe cu ce îi poate ajuta. Numai împreună cu
mediul de afaceri, prin coordonare și prin educare putem să
construim o adevărată reziliență împotriva acestui flagel”, susține
șeful FBI pentru România și Moldova, Departamentul de Justiție al
SUA, Monika A. Wasiewicz.
,,O singură companie coruptă poate duce la distrugerea
industriei din care face parte. La fel cum câteva persoane corupte
dintr-o țară pot distruge din multe puncte de vedere întregul stat.
Programul Foreign Corrupt Practices Act (FCPA) a luat ființă în anul
1977 pentru că, până în acel moment, nu aveam echipe dedicate
combaterii corupției internaționale. O componentă a acestui program
vizează și furtul de fonduri guvernamentale de către politicienii
corupți. Foarte des, aceștia spală bani în SUA, ceea ce face ca
intervenția FBI să poată fi extinsă și în afara granițelor. Orice atinge
sistemul bancar american sau piața imobiliară atrage după sine
intervenția FBI. Este o luptă constantă, dar pe care o câștigăm pas cu
pas”, susțin reprezentanți ai FBI.

Secțiunea a 3-a Sfaturi anticorupție pentru cetățeni

3.1. Modalităţi de apărare de funcţionarul corupt

A te apăra de un funcţionar corupt se poate pe două căi, în
funcţie de specificul situaţiei concrete, şi anume: prin curmarea
intenţiei funcţionarului de a cere mită sau prin solicitarea ajutorului
organelor de drept, în cazul în care funcţionarul pretinde mită ori îl
pune pe cetăţean în situaţia de a o da.
3.1.1. Curmarea intenţiei funcţionarului de a cere mită
În multe cazuri, funcţionarii din cadrul instituţiilor,
întreprinderilor, organizaţiilor publice sau private pretind mită, fiind
convinşi că cetăţeanul este dispus să îndeplinească cerinţa lor.
Intenţia acestora se coace însă definitiv în momentul în care intră
nemijlocit în relaţie cu persoana fizică.
Din aceste considerente, modul de comportament al
cetăţeanului constituie un factor important în curmarea intenţiei
funcţionarului de a cere mită.
192
 Recomandări privind comportamentul cetăţenilor în relaţiile cu
angajaţii din cadrul instituţiilor, întreprinderilor, organizaţiilor publice
sau private:
• Salutaţi-l politicos pe funcţionar şi expuneţi-i într-un mod clar
motivul adresării dvs. Totodată, precizaţi dacă acest funcţionar este
împuternicit a efectua actul necesar sau a vă acorda serviciul de care
aveţi nevoie;
• Aflaţi detaliile procedurii de acordare a serviciului de care
aveţi nevoie (documentele care trebuie prezentate, ordinea de
depunere a lor, termenul de examinare etc.);
• Dacă funcţionarul vă răspunde imprecis, atunci insistaţi până
obţineţi un răspuns clar;
• Daţi-i de înţeles funcţionarului că doriţi să respectaţi
procedura stabilită de lege, pentru a beneficia de serviciul solicitat;
• Dacă vi se explică precum că există şi alte posibilităţi de a
beneficia mai rapid, mai simplu şi mai convenabil de serviciul solicitat
atunci arătaţi că acestea nu vă interesează;
• Dacă îndeplinirea solicitării dvs. legale întârzie, atunci
adresaţi-vă din nou funcţionarului şi cereţi explicaţii privind cauzele
unei atare situaţii, arătându-vă totodată, într-un mod paşnic,
dezacordul şi nemulţumirea faţă de felul în care este soluţionată
cererea dvs. De asemenea, cereţi ca situaţia să fi e corectată într-un
timp cât mai scurt;
• Dacă funcţionarul nu acordă atenţie pretenţiilor dvs., atunci
întrebaţi-l cine este şeful lui şi adresaţi-vă acestuia.
3.1.2. Adresarea după ajutor la organele de drept în cazul
în care funcţionarul pretinde mită ori pune cetăţeanul în situaţia
de a da mită
Din momentul în care un angajat al unei instituţii, întreprinderi,
organizaţii publice sau private pretinde mită de la cetăţean sau îl
pune în situaţia de a da mită el săvârşeşte un act de corupţie care se
pedepseşte de Codul penal.
Dar, pentru ca cei care recurg la acte de corupţie să fi e traşi la
răspundere, este necesar să aduceţi la cunoştinţa organelor de drept
acest fapt şi să cereţi ajutor.
193
 Informaţia de mai jos arată cum este mai bine să faceţi acest
lucru, pentru a cunoaşte unele chestiuni elementare despre:
• acţiunile dvs. până a vă adresa la organul de drept;
• organele de drept la care puteţi solicita ajutor;
• ordinea şi procedura de adresare la organul de drept;
• acţiunile dvs. în cazul în care nu sunteţi mulţumit de măsurile
întreprinse de organul de drept.
Acţiunile cetăţeanului pînă a se adresa la organul de drept
După forma şi caracterul lor, infracţiunile de corupţie, în special
cele care presupun o relaţie între funcţionar şi cetăţean, se
deosebesc de alte tipuri de infracţiuni. De aceea, este puţin diferită şi
procedura de documentare a lor.
În practica judiciară sunt recunoscute deja o serie de tehnici şi
procedee specifice pe care le aplică organele de drept în vederea
acumulării probelor convingătoare pentru a dovedi fără rezerve în faţa
instanţei de judecată vinovăţia celor care pretind, acceptă sau
primesc mită.
Astfel, în cazul infracţiunilor de corupţie care presupun o relaţie
între funcţionar şi cetăţean, este foarte important dacă organul de
drept reuşeşte să-l surprindă pe funcţionarul corupt în momentul (sau
imediat după) primirii banilor sau altor bunuri materiale. Dar, pentru
aceasta este necesar şi aportul persoanei de la care funcţionarul
pretinde mită.
În continuare sunt prezentate o serie de sfaturi pe care ar fi
bine să le urmeze persoana de la care se pretinde mită, pentru ca
funcţionarul corupt să-şi primească pedeapsa meritată:
- În cazul în care se ajunge în situaţia în care funcţionarul vă
cere mită, nu-l ameninţaţi că vă veţi plînge împotriva lui la organele
de drept, deoarece în acest caz el va lua imediat măsuri de protecţie
şi va căuta cum să vă pedepsească;
- Daţi-i de înţeles că sunteţi de acord să îndepliniţi cererea sa,
dar nu o faceţi prea deschis, pentru că în asemenea caz funcţionarul
ar putea să bănuiască din start că i se întinde o capcană şi în aşa caz
el ar putea să-şi ia măsuri suplimentare de precauţie;

194
 - În nici un caz nu-i oferiţi imediat banii sau bunurile pretinse,
deoarece în atare situaţie va fi dificil a dovedi în judecată faptul
pretinderii şi primirii de către funcţionar a banilor sau a altor bunuri
materiale;
- Spuneţi-i funcţionarului că nu aveţi la dvs. suma solicitată şi
că o să reveniţi, iar în cazul în care este vorba de o sumă mică de
bani, găsiţi un alt pretext credibil, pentru a amâna tranzacţia.
Organele de drept de la care se poate solicita ajutor
În cazul în care cetăţenii se decid să facă plângere împotriva
funcţionarilor corupţi, ei se pot adresa, după ajutor, următoarelor
organe de drept:
• Direcția Națională Anticorupție (DNA);
• Poliție;
• Parchet.
De aceea, cetăţenii care s-au pomenit în situaţia de a fi victime
ale actelor de corupţie din partea funcţionarilor, pot să se adreseze
după ajutor la acest organ de drept.
În cazurile în care cetăţenii nu au posibilitatea de a apela la
DNA, ei se pot adresa organelor de poliţie sau organelor procuraturii.
Organele de poliţie au obligaţia, conform prevederilor Codului
de procedură penală, de a înregistra chiar şi plângerile referitoare la
infracţiuni a căror cercetare nu ţine de competenţa lor, inclusiv
plângerile în legătură cu infracţiunile de corupţie, şi de a efectua
acţiunile de urmărire penală care nu suferă amânare.
Organele procuraturii conduc activitatea de urmărire penală
atât a subdiviziunilor DNA, cât şi a subdiviziunilor organelor de poliţie
şi au dreptul de a cerceta orice tip de infracţiune, inclusiv cele de
corupţie. Mai mult decât atât, potrivit Codului de procedură penală,
doar procurorul are dreptul de a efectua urmărirea penală în privinţa
infracţiunilor săvârşite de o categorie specială de subiecţi. De aceea,
în cazurile în care fapta de corupţie este săvârşită de unul dintre
subiecţii, este recomandabil ca persoana să se adreseze direct
organelor procuraturii. În cazul în care nu are o asemenea
posibilitate, se poate de adresat totuşi subdiviziunilor Ministerului
Afacerilor Interne, care au obligaţia de a înregistra plângerea şi a
195
efectua acţiunile de urmărire penală care nu suferă amînare cu
transmiterea cauzei penale organului procuraturii în termen de 3 zile
Ordinea şi procedura de adresare organelor de drept
Adresarea către organele de drept urmează să se facă într-un
termen cât mai scurt, pentru ca ele să dispună de timp suficient
necesar efectuării măsurilor pregătitoare în vederea organizării şi
realizării surprinderii în flagrant a funcţionarului corupt, precum şi
documentării actului de corupţie. Potrivit prevederilor din Codul de
procedură penală oricare persoană fizică (un simplu cetăţean) sau
persoană juridică (firmă, instituţie etc.), căreia i-a fost cauzat un
prejudiciu moral, material sau fi zic printr-o infracţiune, este în drept
să înştiinţeze despre acest fapt organele de urmărire penală. În
temeiul prevederilor acestei legi, persoanele care au suferit un
prejudiciu moral sau material de pe urma unui act de corupţie au
dreptul de a se adresa cu o plângere, verbal sau în scris, la una
dintre subdiviziunile organelor de drept sus menţionate. Potrivit
regulilor generale, plângerea urmează a fi prezentată la subdiviziunea
organului de drept din raza locului unde a fost săvârşită infracţiunea
sau locului unde domiciliază victima, dar aceasta nu împiedică
pătimitul să depună plângerea la orice subdiviziune a organului de
drept, indiferent de locul săvârşirii faptei.
Plângerea scrisă se întocmeşte sub formă liberă, indicând în
conţinutul ei:
- denumirea organului de drept la care se depune plângerea;
- numele, prenumele petiţionarului şi domiciliul acestuia;
- descrierea faptei de corupţie prin care petiţionarului (victimei)
i-a fost cauzat un prejudiciu moral sau material;
- data la care a fost săvârşită fapta de corupţie;
- numele autorului faptei infracţionale, instituţia în care acesta
activează şi funcţia ocupată;
- solicitarea petiţionarului privind întreprinderea de către
organul de drept a măsurilor prevăzute de lege pentru tragerea
autorului faptei de corupţie la răspundere juridică şi asigurarea
reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune;

196
 - data întocmirii plângerii şi semnătura petiţionarului (modelul
de plângere se anexează).
La plângerea depusă urmează a fi anexate (în cazul în care
există) documente, alte acte sau înscrisuri, înregistrări audio sau
video ori obiecte care pot servi la dovedirea vinovăţiei funcţionarului
(mijlocitorului acestuia) care a încercat să vă corupă.
Plângerea scrisă poate fi depusă direct la organul de drept sau
trimisă prin poştă. În cazul infracţiunilor de corupţie este
recomandabil a recurge totuşi la prima modalitate, aceasta fiind mai
eficientă din următoarele considerente:
• dacă plângerea va fi expediată prin poştă, ea va ajunge timp
de câteva zile la organul de drept, însă în cazul infracţiunilor de
corupţie, sesizarea organelor de drept urmează să se facă într-un
termen cât mai scurt, pentru ca acestea să dispună de timp suficient
pentru luarea măsurilor de surprindere în flagrant a funcţionarului
corupt, precum şi documentarea actului de corupţie;
• potrivit Codului de procedură penală, organul de drept este
obligat să elibereze victimei infracţiunii certificat despre faptul că ea s-
a adresat cu plângere. Depunând personal plângerea la organul de
drept, persoana va solicita eliberarea unui asemenea certificat, care
va servi drept dovadă a primirii plângerii. Ca urmare, în cazul în care
petiţionarul nu va fi de acord cu decizia luată de organul de urmărire
penală asupra cazului descris în petiţie şi va hotărî să o atace la
judecătorul de instrucţie, acest certificat va confirma faptul primirii şi
înregistrării unei atare plângeri. În cazul în care persoana doreşte să
facă plângere verbal, ea urmează să se prezinte la organul de drept
şi să ceară audierea din partea angajatului de serviciu. În acest caz,
plângerea făcută verbal urmează a fi consemnată într-un proces-
verbal pe care îl semnează petiţionarul (victima) şi persoana oficială a
organului de drept. O copie a procesului-verbal urmează a fi
înmânată în mod obligatoriu petiţionarului, în timp ce dvs. aveţi
dreptul să cereţi acest lucru.
Dacă organul de drept refuză să primească şi să înregistreze
plângerea cu privire la actul de corupţie, invocând drept motive lipsa
competenţei teritoriale sau materiale, petiţionarul este în drept să
197
insiste asupra acceptării plângerii, deoarece conform prevederilor din
Codul de procedură penală organul de urmărire penală este obligat
să primească plângerile referitoare la infracţiuni săvîrşite, pregătite
sau în curs de pregătire chiar şi în cazul în care cercetarea cazului nu
este de competenţa acestuia. Refuzul organului de urmărire penală
de a primi plângerea poate fi atacat imediat la judecătorul de
instrucţie, dar nu mai târziu de 5 zile de la momentul refuzului.
În practică nu sunt excluse şi situaţiile în care persoanele care
au promis, au oferit sau au dat, de bună voie, mită unui funcţionar îşi
dau seama că nu au procedat corect şi, neştiind că organele de drept
sunt la curent cu actul săvârşit, intenţionează să denunţe fapta la
autorităţile competente. În astfel de cazuri persoanele au dreptul de a
se autodenunţa la organul de drept printr-o declaraţie de
autodenunţare făcută în scris sau verbal.
În cazul în care autodenunţarea se face verbal, despre aceasta
se întocmeşte un proces-verbal semnat de persoana care face
autodenunţarea şi de lucrătorul de serviciu al organul de urmărire
penală, cu înregistrarea audio sau video a declaraţiei de
autodenunţare.
Procedând în aşa mod, persoanele date urmează a fi liberate
de răspundere penală, în temeiul articolelor din Codul penal, potrivit
căruia persoana care a promis, a oferit sau a dat mită este eliberată
de răspundere penală dacă s-a autodenunţat, neştiind că organele de
urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea de corupţie săvîrşită
sau mita i-a fost extorcată.
Acţiunile cetăţeanului în cazul în care nu este mulţumit de
măsurile întreprinse de organul de drept
În cazul în care nu sunteţi mulţumiţi de modul în care organul
de drept a reacţionat la plângerea dvs., care se poate manifesta prin:

• refuzul de a primi plângerea cu privire la actul de corupţie

săvârşit de funcţionar;
• refuzul de a începe urmărirea penală;
• emiterea în cursul cercetării cauzei penale deja pornite a
ordonanţei privind încetarea urmăririi penale;
198
 • alte acţiuni care vă afectează drepturile şi libertăţile
constituţionale - aveţi dreptul de a înainta judecătorului de instrucţie al
instanţei judecătoreşti de la locul examinării plângerii sau efectuării
urmăririi penale, în termen de 15 zile, plângerea împotriva acţiunilor
menţionate.
Plângerea urmează a fi examinată de judecătorul de instrucţie
în termen de 15 zile, cu participarea procurorului şi cu citarea dvs.
Trebuie luat în consideraţie faptul că neprezenatarea dvs. la şedinţa
judiciară nu împiedică examinarea plângerii.
În cazul în care judecătorul de instrucţie consideră plângerea
întemeiată, adoptă o încheiere prin care îl obligă pe procuror să
lichideze încălcările depistate ale drepturilor dvs. şi, după caz,
declară nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate.
În cazul în care judecătorul de instrucţie constată că actele sau
acţiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea şi că
drepturile dvs. nu au fost încălcate, pronunţă o încheiere despre
respingerea plângerii înaintate, expediindu-vă copia de pe încheiere.
3.2. Modalităţi de antrenare a cetăţeanului în demascarea
funcţionarului care săvârşeşte acte de corupţie
3.2.1. Întreprinderea anumitor acţiuni până la înştiinţarea
organelor de drept
Spre deosebire de faptele care presupun pretinderea mitei de
către funcţionar, infracţiunilor de corupţie de genul delapidării averii
străine cu folosirea situaţiei de serviciu, abuzului de serviciu şi falsului
în actele publice le sunt proprii alte particularităţi. De aceea, diferă
procedura, tactica, metodica de cercetare şi documentare a acestora.
Rolul societăţii în demascarea şi tragerea la răspundere a
funcţionarilor care recurg la asemenea fapte este foarte important, iar
organele de drept mizează pe ajutorul acordat de cetăţenii cărora nu
le este indiferent modul în care este gestionat patrimoniul public de
angajaţii instituţiilor, întreprinderilor şi organizaţiilor publice.
Totodată, sunt numeroase cazurile în care cetăţenii suferă
direct sau indirect de pe urma unor fapte de corupţie săvârşite de
funcţionari în beneficiul personal ori al altor persoane. Ca urmare,
apare interesul nemijlocit al cetăţenilor de a cere ajutorul organelor de
199
drept, pentru a-şi restabili drepturile încălcate, precum şi a-şi repara
daunele pricinuite prin actele de corupţie ale funcţionarilor.
În continuare prezentăm unele sfaturi cu privire la acţiunile pe
care ar fi bine să le întreprindă persoana, până la înştiinţarea
organelor de drept, astfel încât aportul ei la demascarea
funcţionarului corupt să fi e cât mai mare.
1) În cazul în care dvs. cunoaşteţi nemijlocit despre
săvârşirea actelor de corupţie, ar fi bine să faceţi următoarele:
• Acumulaţi cât mai multe informaţii despre faptele respective.
Străduiţi-vă să obţineţi informaţii cât mai precise, de exemplu, firma
constituind obiectul tranzacţiei, persoanele de contact;
• Încercaţi să clarificaţi (descifraţi) mecanismul faptelor de
corupţie, adică modul de realizare a acestor acte, în special
următoarele elemente:
- etapele de realizare a activităţii infracţionale;
- persoanele implicate în activitatea dată;
- mijloacele folosite la desfăşurarea activităţii criminale;
- metodele (schemele) folosite de participanţii la activitatea
ilegală;
- localizarea în timp şi în spaţiu a acţiunilor criminale concrete;
• Dacă aveţi acces la materialele probatorii, încercaţi să faceţi
copii şi să le păstraţi, dacă nu, încercaţi să memorizaţi detaliile
importante ale acestor documente;
• Încercaţi să clarificaţi dacă cineva mai cunoaşte despre actele
de corupţie săvârşite şi este dispus să ofere detalii noi, precum şi să
facă declaraţii la organele de drept;
• Nu ezitaţi să folosiţi un dictafon sau videocamera telefonului
mobil pentru a înregistra mecanismul de săvârşire a actelor de
corupţie, în cazul în care dispuneţi de mijloacele tehnice sus-
menţionate;
• Înscrieţi permanent într-un carnet, caiet sau în alt obiect aflat
la îndemână informaţiile care vă devin cunoscute pe parcursul
efectuării observării, pentru a nu uita anumite amănunte importante în
momentul înştiinţării organelor de drept şi depunerii depoziţiilor în
cursul procesului penal.
200
 2) În cazul în care dvs. aflaţi de la altcineva despre
săvârşirea actelor de corupţie, ar fi bine să faceţi următoarele:
• Clarificaţi dacă ceea ce vi s-a spus este adevărat sau numai
un zvon neîntemeiat;
• Încercaţi să clarificaţi personal unele lucruri, pe cât este
posibil;
• În baza recomandărilor sus-menţionate, explicaţi-i persoanei
care va povestit despre săvârşirea actelor de corupţie ce ar fi bine să
facă până la înştiinţarea organelor de drept.
3.3. Înştiinţarea organelor de drept
Organele de drept pe care le poate înştiinţa cetăţeanul au fost
deja menţionate.
Ordinea şi procedura de înştiinţare a organelor de drept
Deoarece faptele de corupţie care nu presupun o relaţie între
funcţionar şi cetăţean (abuz, delapidare) pot cauza, direct sau
indirect, atât prejudicii persoanelor fizice şi juridice, cât şi intereselor
publice, sunt diferite motivele şi interesele care îi determină pe
cetăţenii activi să denunţe aceste ilegalităţi la organele de drept.
Astfel, într-o situaţie, cetăţenii se adresează organelor de drept după
ajutor, deoarece au suferit direct sau indirect de pe urma actelor de
corupţie ale funcţionarului şi doresc să le fie reparate daunele
cauzate. Într-o altă situaţie însă, cetăţenii se hotărăsc să-i denunţe pe
funcţionarii corupţi la organele de drept, tocmai datorită faptului că nu
le sunt indiferente interesele publice şi ale societăţii în general.
Pornind de la motivele şi interesele care îi determină pe
cetăţeni să-i denunţe pe funcţionarii corupţi, există două modalităţi de
adresare la organele de drept:
• cu plângere;
• cu denunţ.
Diferenţa dintre denunţ şi plângere constă în următoarele:
- În cazul în care face denunţ, persoana doar înştiinţează
organul de drept despre săvârşirea unei infracţiuni. Persoana nu
suferă vreo pagubă de pe urma infracţiunii săvârşite, ea află, pur şi
simplu, despre acest fapt în diferite împrejurări (fie este martor ocular,
fie a aflat din alte surse) şi ia decizia să anunţe organul de drept, din
201
diverse motive (ori doreşte să contribuie la demascarea şi pedepsirea
celor corupţi, ori deţine o funcţie ce o obligă să facă acest lucru);
- În cazul în care face plângere, persoana înştiinţează organul
de drept despre săvârşirea unei infracţiuni de pe urma căruia ea a
suferit un prejudiciu material, fizic sau moral. În astfel de situaţie,
persoana apare în rol de victimă a infracţiunii şi este interesată
nemijlocit în demascarea şi tragerea la răspundere a autorului
infracţiunii, precum şi în repararea prejudiciului care i s-a cauzat prin
fapta dată.
a) Înştiinţarea organelor de drept prin intermediul plângerii
Procedura de înştiinţare a organelor de drept prin intermediul
plângerii este identică cu cea descrisă, diferă puţin doar conţinutul
plângerii scrise. Astfel, plângerea scrisă se întocmeşte, de
asemenea, sub formă liberă, în conţinutul ei indicându-se:
• denumirea organului de drept la care se depune plângerea;
• numele, prenumele petiţionarului şi domiciliul acestuia;
• descrierea mecanismului faptei (faptelor) de corupţie, adică a
modului de realizare a acestor acte, evidenţiindu-se, în special,
următoarele elemente:
- etapele de realizare a activităţii infracţionale;
- persoanele implicate în activitatea dată, instituţiile în care
acestea activează şi funcţiile deţinute;
- mijloacele folosite la desfăşurarea activităţii infracţionale;
- metodele (schemele) folosite de persoanele implicate în
activitatea infracţională;
- localizarea în timp şi în spaţiu a acţiunilor infracţionale
concrete;
• solicitarea petiţionarului privind întreprinderea de către
organul de drept a măsurilor prevăzute de lege pentru tragerea la
răspundere juridică a persoanelor implicate în săvârşirea actelor de
corupţie şi asigurarea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune
(infracţiuni);
• data întocmirii plângerii şi semnătura petiţionarului.
b) Înştiinţarea organelor de drept prin denunţ

202
 Procedura de înştiinţare a organelor de drept prin denunţ este
asemănătoare cu procedura de înştiinţare prin intermediul plângerii.
Astfel, denunţul în scris se întocmeşte, de asemenea, sub formă
liberă, în conţinutul acestuia indicându-se:
• denumirea organului de drept la care se depune denunţul;
• numele, prenumele autorului denunţului şi domiciliul acestuia;
• descrierea mecanismului faptei (faptelor) de corupţie, adică a
modului de realizare a acestor acte, evidenţiindu-se în special
următoarele elemente:
- etapele de realizare a activităţii infracţionale;
- persoanele implicate în activitatea dată, instituţiile în care
acestea activează şi funcţiile deţinute;
- mijloacele folosite la desfăşurarea activităţii infracţionale;
- metodele (ori schemele) folosite de persoanele implicate în
activitatea infracţională;
- localizarea în timp şi în spaţiu a acţiunilor infracţionale
concrete;
• data întocmirii denunţului şi semnătura autorului (modelul
denunţului se anexează).
Denunţul poate fi făcut şi verbal, procedura fiind asemănătoare
cu procedura de declarare a plângerii verbale.
3.4. Protejarea persoanei în caz de corupţie
Contracararea corupţiei poate fi însoţită de eventuale pericole
la care se pot expune persoanele antrenate în acest proces sau în
legătură cu săvârşirea infracţiunii. Cetăţenii trebuie să ştie că în
cazurile respective legislaţia prevede măsuri de protecţie din partea
statului.
Asigurarea protecţiei din partea statului a persoanelor este
reglementată de Legea privind protecţia de stat a părţii vătămate, a
martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal.
Potrivit legii, protecţia de stat a persoanelor care au participat
la depistarea, prevenirea, curmarea, cercetarea şi descoperirea
crimelor, la examinarea judiciară a dosarelor penale se asigură prin
înfăptuirea de către organele de stat abilitate a măsurilor juridice,
organizatorice, tehnice şi de altă natură, menite să apere viaţa,
203
sănătatea, averea, precum şi alte drepturi şi interese legitime ale
persoanelor menţionate şi ale membrilor familiilor acestora ori ale
rudelor lor apropiate, împotriva acţiunilor şi atentatelor ilegale.
Drept motiv pentru aplicarea măsurilor privind protejarea de
stat a persoanei serveşte declaraţia acesteia şi primirea de către
organul ce asigură protecţia de stat a informaţiei operative sau a altor
date despre ameninţarea securităţii persoanei respective, iar drept
temei - stabilirea datelor despre existenţa reală a ameninţării cu
moartea, a aplicării violenţei, a nimicirii sau deteriorării averii ori alte
acţiuni nelegitime în legătură cu acordarea de ajutor de către
persoana respectivă în procesul penal.
De protecţia de stat beneficiază:
a) persoanele care au declarat organelor de drept despre
crimele comise, au participat la depistarea, prevenirea, curmarea,
cercetarea şi descoperirea acestora;
b) martorii;
c) părţile vătămate şi reprezentanţii lor legali în procesele
penale;
d) persoanele bănuite, învinuite, inculpaţii şi reprezentanţii lor
legali în procesele penale, persoanele condamnate;
e) rudele apropiate ale persoanelor enumerate la lit. a), b), c) şi
d) (soţul/soţia, părinţii şi copiii, înfietorii şi înfiaţii, fraţii şi surorile
drepte, bunicii şi nepoţii), iar în cazuri excepţionale şi alte persoane,
prin intermediul cărora se fac presiuni asupra persoanelor enumerate.
În funcţie de circumstanţele concrete, pentru asigurarea
securităţii persoanelor protejate, pot fi aplicate următoarele măsuri de
protecţie din partea statului:
1) ordinare:
a) paza personală, paza locuinţei şi averii;
b) eliberarea mijloacelor speciale de apărare individuală, de
legătură şi de informare privind pericolul;
c) plasarea temporară în locuri lipsite de pericol;
d) tăinuirea datelor despre persoana protejată;
2) extraordinare:
a) schimbarea locului de muncă (serviciu) sau studii;
204
 b) strămutarea în alt loc de trai, cu acordarea obligatorie a
locuinţei (casă, apartament);
c) schimbarea actelor de identitate prin schimbarea numelui,
prenumelui şi prenumele tatălui; schimbarea exteriorului
Măsurile date pot fi aplicate numai cu consimţământul
persoanei protejate şi fără a-i leza drepturile, libertăţile şi demnitatea
personală.

Protecţia din partea statului a persoanei protejate, aflate în

stare de arest sau în locuri de detenţie se asigură prin măsurile
ordinare (lit. a), b) şi d)) şi extraordinare (lit. c)). Suplimentar mai pot fi
aplicate următoarele măsuri:
• strămutarea dintr-un loc de ţinere sub arest sau de detenţie în
altul;
• schimbarea măsurii preventive, în modul stabilit de legislaţia
în vigoare.
Protecţia din partea statului a persoanelor protejate este
asigurată de organele care decid aplicarea măsurilor de protecţie de
stat sau care efectuează măsurile de protecţie de stat.
Decizia privind aplicarea faţă de persoanele protejate a
măsurilor de protecţie de stat din categoria celor ordinare se ia de
către şeful organului în a cărui procedură se află declaraţia
(informaţia) despre crimă sau dosarul penal.
Decizia privind aplicarea măsurilor de protecţie de stat din
categoria celor extraordinare se ia de către şefii organelor în a căror
componenţă există subdiviziuni operative speciale care înfăptuiesc
protecţia de stat a persoanelor protejate în temeiul unei ordonanţe
(încheieri) motivate, emise de judecătorul, procurorul sau ofiţerul de
urmărire penală, în a cărui procedură se află declaraţia (informaţia)
despre crimă sau dosarul penal, iar după ce sentinţa devine definitivă
- şi de către organul corespunzător de la locul unde persoana
protejată îşi ispăşeşte pedeapsa.
Aplicarea măsurilor de protecţie de stat privind persoanele
protejate este pusă în sarcina DNA; organelor ministerului afacerilor
interne; Serviciul Român de Informaţii pentru dosarele aflate în
205
procedura acestora sau atribuite în competenţa lor, precum şi potrivit
dosarelor aflate în procedura instanţelor judecătoreşti sau a
parchetului în temeiul deciziei judecătorului sau a procurorului,
precum şi în sarcina altor organe de stat.
Măsurile de protecţie de stat privind militarii şi rudele lor
apropiate se aplică, de asemenea, şi de către comandamentul unităţii
militare respective, iar în ceea ce priveşte persoanele aflate în stare
de arest sau în locuri de detenţie - şi de către organele instituţiilor
respective.
Măsurile de protecţie de stat sunt aplicate în temeiul declaraţiei
despre ameninţarea securităţii persoanei. Ofiţerul de urmărire penală,
procurorul sau judecătorul, primind declaraţia (informaţia) despre
ameninţarea securităţii persoanei protejate, este obligat să verifice
această declaraţie (informaţie) şi, în termen de 3 zile, iar în cazurile
ce nu permit tărăgănarea, de îndată, să ia decizia despre aplicarea
sau refuzul de aplicare a măsurilor de protecţie de stat privind
persoana respectivă. Asupra deciziei luate se emite o ordonanţă
(încheiere) motivată, care este executorie pentru organele ce
efectuează măsurile de protecţie. Organul în a cărui sarcină a fost
pusă efectuarea măsurilor de protecţie de stat stabileşte măsurile
necesare şi modalităţile de realizare ale acestora în funcţie de
circumstanţele concrete.
În cazul luării deciziei privind aplicarea măsurilor de protecţie
de stat, între persoana protejată şi organul care aplică măsurile de
protecţie de stat se încheie un contract, în care se stabilesc condiţiile
de aplicare a măsurilor de protecţie, drepturile şi obligaţiile părţilor.
Supravegherea executării legii în procesul efectuării măsurilor
de protecţie de stat este exercitată de către Procurorul General şi
procurorii subordonaţi acestuia.
În scopul asigurării protecţiei persoanei, Codul de procedură
penală prevede judecarea cauzei în şedinţă închisă, accesul în sala
şedinţei de judecată fiind interzis presei sau publicului pe parcursul
întregului proces sau al unei părţi din proces, iar în corespundere -
audierea martorului fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul
de urmărire penală sau în sala, în care se desfăşoară şedinţa de
206
judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice într-o cauză penală
privind o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de
gravă, comunicând altă informaţie despre identitatea sa decât cea
reală.
Pe lângă măsurile de protecţie de stat menţionate, de legislaţie
este stipulată protecţia socială a persoanelor protejate. Astfel, în
conformitate cu legea:
• viaţa, sănătatea şi averea persoanei protejate sunt supuse
asigurării de stat obligatorii din contul bugetului de stat;
• în cazul morţii persoanei protejate, legate de acordarea de
ajutor în procesul penal, familiei ei şi persoanelor întreţinute de
aceasta li se acordă o indemnizaţie unică în mărime de 6 salarii medii
lunare pe ţară din luna anterioară morţii;
• în cazul pierderii întreţinătorului, în conformitate cu legislaţia
în vigoare, se stabileşte o pensie pentru pierderea întreţinătorului;
• în caz de schilodire în legătură cu acordarea de ajutor în
procesul penal, persoanei protejate i se plăteşte o indemnizaţie unică
în mărime de 3 salarii medii lunare pe ţară din luna anterioară
schilodirii;
• în caz de pierdere a capacităţii de muncă, i se stabileşte, de
asemenea, o pensie de invaliditate în conformitate cu legislaţia în
vigoare.
3.5. Accesul la informaţie
Accesul la informaţia de interes public reprezintă obţinerea de
către orice persoană a informaţiilor aflate în posesia autorităţilor sau
instituţiilor publice. Existenţa, cunoaşterea, respectarea şi exercitarea
dreptului de acces la informaţie constituie bază pentru asigurarea
transparenţei procesului de guvernare. Luând cunoştinţă de
informaţia de interes public, fiecare persoană îşi poate da seama
dacă autoritatea publică sau funcţionarul ei respectiv îşi exercită
întocmai atribuţiile, care este calitatea deciziilor şi cum este
respectată legislaţia.
În multe cazuri limitarea accesului la informaţie de interes
public este legată fie de prezenţa insuficienţelor în activitatea
instituţiilor publice, fie de corupţia în sectorul public, adică de teama
207
că acestea vor fi relevate. Accesul la informaţia de interes public ar
asigura scoaterea la iveală a unor deficienţe, a încălcărilor de
legislaţie şi a actelor de corupţie. De aceea, accesul la informaţie
contribuie la sporirea responsabilităţii funcţionarilor şi la prevenirea
abuzurilor sau altor acte de corupţie din partea acestora. Astfel,
accesul la informaţia de interes public reprezintă un mijloc de
prevenire a corupţiei recunoscut de lege, ca una din „garanţiile de stat
pentru preîntâmpinarea corupţiei şi protecţionismului”.
Modul de realizare a dreptului de acces la informaţie este
reglementat de legea privind accesul la informaţie. Potrivit legii,
oricine, în condiţiile legii, are dreptul de a căuta, de a primi şi de a
face cunoscute informaţiile oficiale.
Exercitarea acestor drepturi poate fi supusă unor restricţii
pentru motive specifice, ce corespund principiilor dreptului
internaţional, inclusiv pentru apărarea securităţii naţionale sau vieţii
private a persoanei.
Informaţii oficiale sunt considerate toate informaţiile aflate în
posesia şi la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice (furnizorilor
de informaţii), care au fost elaborate, selectate, prelucrate,
sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau
puse la dispoziţia lor în condiţiile legii de către alţi subiecţi de drept.
Drept documente purtătoare de informaţii sunt considerate:
1) oricare dintre următoarele (sau o parte dintre acestea):
a) orice hârtie sau alt material pe care există un înscris;
b) o hartă, un plan, un desen, o fotografie;
c) orice hârtie sau alt material pe care sunt marcaje, fi guri,
simboluri sau perforări care au un sens pentru persoanele califi cate
să le interpreteze;
d) orice obiect sau material din care pot fi reproduse sunete,
imagini sau înscrisuri cu sau fără ajutorul unui alt articol sau
mecanism;
e) orice alt înregistrator de informaţie apărut ca rezultat al
progresului tehnic;
2) orice copie sau reproducere a purtătorilor de informaţii
menţionaţi la punctul 1);
208
 3) orice parte a unei copii sau reproduceri menţionate la
punctul 2).
Informaţii oficiale cu accesibilitate limitată sunt:
a) informaţiile ce constituie secret de stat;
b) informaţiile confidenţiale din domeniul afacerilor;
c) informaţiile cu caracter personal, a căror divulgare este
considerată drept o imixtiune în viaţa privată a persoanei, protejată de
legislaţie;
d) informaţiile ce ţin de activitatea operativă şi de urmărire
penală a organelor de resort, dar numai în cazurile în care divulgarea
acestor informaţii ar putea prejudicia urmărirea penală, interveni în
desfăşurarea unui proces de judecată, lipsi persoana de dreptul la o
judecare corectă şi imparţială a cazului său, ori ar pune în pericol
viaţa sau securitatea fizică a oricărei persoane - aspecte
reglementate de legislaţie;
e) informaţiile ce reflectă rezultatele finale sau intermediare ale
unor investigaţii ştiinţifice şi tehnice.
Potrivit Legii privind accesul la informaţie, persoana care
solicită informaţii cu caracter public este absolvită de obligaţia de a-şi
justifica interesul pentru informaţiile solicitate.

Totodată, conform legii, funcţionarul public nu are dreptul să refuze

acordarea către persoane fizice şi juridice a informaţiei permise prin
acte normative, să tărăgăneze furnizarea ei ori să le dea informaţie
eronată sau selectivă. Informaţiile sau documentele solicitate sunt
puse la dispoziţia solicitantului din momentul în care sunt disponibile
pentru a fi furnizate, dar nu mai târziu de 30 zile lucrătoare de la data
înregistrării cererii de acces la informaţie.

209
210
 ANEXA 1 LEGISLAȚIE

Legea nr. 364 din 15 septembrie 2004 privind organizarea si

funcționarea poliției judiciare

Art. 1. Politia judiciara este organizata si functioneaza in cadrul

structurilor specializate ale Ministerului Administratiei si Internelor.
Art. 2. (1) Politia judiciara este constituita din ofiteri si agenti de
politie, specializati in efectuarea activitatilor de constatare a
infractiunilor, de strangere a datelor in vederea inceperii urmaririi
penale si de cercetare penala.
(2) Ofiterii si agentii specializati prevazuti la alin. (1) au calitatea de
organe de cercetare ale politiei judiciare.
(3) Ca organe de cercetare ale politiei judiciare functioneaza lucratori
specializati din Ministerul Administratiei si Internelor anume
desemnati de ministrul administratiei si internelor, cu avizul favorabil
al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de
Casatie si Justitie, si isi desfasoara activitatea sub autoritatea
procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de
Casatie si Justitie sau sunt desemnati si functioneaza in alt mod,
potrivit unor legi speciale.
(4) Parchetele de pe langa instantele judecatoresti conduc si
supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare.
(5) Politia judiciara a Parchetului National Anticoruptie se organizeaza
si functioneaza potrivit legii speciale a Parchetului National
Anticoruptie.
Art. 3. (1) Politistii care nu fac parte din politia judiciara au dreptul si
obligatia de a efectua orice act de constatare a savarsirii infractiunilor,
conform legii.
(2) Politistii prevazuti la alin. (1) au obligatia de a incunostinta de
indata procurorul sau organele de cercetare ale politiei judiciare cu
privire la constatarea savarsirii infractiunilor si de a le inainta,
totodata, actele de constatare.
Art. 4. (modificat de modificat de Art. 2 din Legea 161/2005)
Organele de cercetare ale politiei judiciare sunt organizate si
211
functioneaza in structura Inspectoratului General al Politiei Romane,
Inspectoratului General al Politiei de Frontiera Romane si a unitatilor
teritoriale ale acestora.
Art. 5. In desfasurarea celorlalte activitati profesionale decat cele
conduse si controlate, potrivit legii, de catre procuror, politistii din
cadrul politiei judiciare se subordoneaza ofiterilor ierarhici numiti
potrivit normelor de competenta aprobate prin ordin al ministrului
administratiei si internelor. Art. 6. (1) Numirea, promovarea si
eliberarea politistilor in/din functiile structurilor politiei judiciare se fac
potrivit normelor de competenta aprobate prin ordin al ministrului
administratiei si internelor, cu avizul procurorului general al
Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
(2) Pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare de
catre lucratorii politiei judiciare a obligatiilor ce le revin in activitatea
desfasurata in calitatea de organ de cercetare penala al politiei
judiciare, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte
de Casatie si Justitie poate propune ministrului administratiei si
internelor eliberarea din functia de lucrator de politie judiciara.
Art. 7. (1) Pentru faptele de indisciplina savarsite de organele de
cercetare penala ale politiei judiciare, procurorul general al
Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie poate
solicita ministrului administratiei si internelor declansarea cercetarii
prealabile pentru angajarea raspunderii disciplinare.
(2) Procedura cercetarii prealabile se reglementeaza prin ordin al
ministrului administratiei si internelor.
Art. 8. (1) Organele de cercetare ale politiei judiciare isi desfasoara
activitatea sub conducerea, supravegherea si controlul procurorului,
fiind obligate sa duca la indeplinire dispozitiile acestuia.
(2) Sefii ierarhici pot da politistilor care fac parte din politia judiciara
dispozitii si indrumari in efectuarea activitatilor de constatare a
infractiunilor si de strangere a datelor in vederea identificarii autorilor
infractiunilor si inceperii urmaririi penale.
(3) Organele ierarhic superioare ale politistilor care fac parte din
politia judiciara nu pot sa dea indrumari sau dispozitii privind
cercetarea penala, procurorul fiind singurul competent in acest sens.
212
Art. 9. (1) Lucratorii de politie judiciara din structurile teritoriale isi
indeplinesc atributiile, in mod nemijlocit, sub autoritatea si controlul
prim-procurorilor parchetelor de pe langa judecatorii si tribunale,
corespunzator arondarii acestora.
(2) Procurorii generali ai parchetelor de pe langa curtile de apel isi
exercita autoritatea si controlul nemijlocit asupra lucratorilor de politie
judiciara din circumscriptia curtii de apel.
(3) Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de
Casatie si Justitie isi exercita autoritatea si controlul direct sau prin
procurori desemnati asupra organelor de politie judiciara din intregul
teritoriu.
Art. 10. Lucratorilor politiei judiciare li se aplica prevederile Statutului
politistului si ale celorlalte acte normative in vigoare care
reglementeaza activitatea structurilor din care fac parte. Aceasta lege
a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor
art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.

213
214
 Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie

CAP. I Dispozitii generale

Art. 1 (1) Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi
sanctionare a faptelor de corupţie şi se aplică urmatoarelor persoane:
a) care exercită o functie publică, indiferent de modul în care au fost
investite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;
b) care indeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o functie
sau o insarcinare, în măsura în care participa la luarea deciziilor sau
le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome,
societatilor comerciale, companiilor naţionale, societatilor naţionale,
unităţilor cooperatiste sau al altor agenti economici;
c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii;
d) care acorda asistenţa specializata unităţilor prevăzute la lit. a) şi b),
în măsura în care participa la luarea deciziilor sau le pot influenţa;
e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acorda
asistenţa specializata, în măsura în care participa la luarea deciziilor
sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antreneaza circulatia
de capital, operaţiuni de banca, de schimb valutar sau de credit,
operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual
ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzactii
comerciale interne şi internationale;
f) care deţin o functie de conducere într-un partid sau intr-o
formatiune politica, într-un sindicat, intr-o organizaţie patronala ori
intr-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundatie;
g) alte persoane fizice decat cele prevăzute la lit. a)-f), în condiţiile
prevăzute de lege.
CAP. II Reguli speciale de comportament privind anumite
categorii de persoane, în scopul prevenirii faptelor de corupţie
Art. 2 Persoanele prevăzute la art. 1 sunt obligate sa indeplineasca
indatoririle ce le revin din exercitarea functiilor, atribuţiilor sau
insarcinarilor încredinţate, cu respectarea stricta a legilor şi a
normelor de conduita profesionala, şi să asigure ocrotirea şi
realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetatenilor, fără să se
215
foloseasca de functiile, atribuţiile ori insarcinarile primite, pentru
dobandirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau
alte foloase necuvenite.
Art. 3. (1) Persoanele prevăzute la art. 1 lit. a), precum şi persoanele
care deţin o functie de conducere, de la directori inclusiv, în sus, în
cadrul regiilor autonome, companiilor naţionale, societatilor naţionale,
societatilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei
publice locale este acţionar, instituţiilor publice implicate în realizarea
procesului de privatizare, Băncii Naţionale a României, băncilor la
care statul este acţionar majoritar, au obligaţia să îşi declare averea
în condiţiile prevăzute de Legea nr. 115/1996 privind declararea şi
controlul averii demnitarilor, magistratilor, functionarilor publici şi a
unor persoane cu functii de conducere.
(2) Nedepunerea declaraţiei de avere de către persoanele prevăzute
la alin. (1) atrage declanşarea din oficiu a procedurii de control al
averii în condiţiile Legii nr. 115/1996.
Art. 4. (1) Persoanele prevăzute la art. 1 lit. a) şi c) au obligaţia sa
declare, în termen de 30 de zile de la primire, orice donatie directa ori
indirecta sau daruri manuale primite în legătură cu exercitarea
functiilor sau atribuţiilor lor, cu excepţia celor care au o valoare
simbolica.
(2) Dispozitiile Legii nr. 115/1996 referitoare la modalitatea depunerii
declaraţiei de avere se aplică în mod corespunzător şi în cazul
prevăzut la alin. (1).
CAP. III Infractiuni
SECŢIUNEA 1 Categorii de infractiuni
Art. 5. (1) În înţelesul prezentei legi, sunt infracţiuni de corupţie
infracţiunile prevăzute la art. 289-292 din Codul penal, inclusiv atunci
când acestea sunt comise de persoanele prevăzute la art. 308 din
Codul penal.
(2) În înţelesul prezentei legi, sunt infracţiuni asimilate infracţiunilor de
corupţie infracţiunile prevăzute la art. 10-13.
(3) Dispoziţiile prezentei legi sunt aplicabile şi infracţiunilor împotriva
intereselor financiare ale Uniunii Europene.
SECŢIUNEA a 2-a Infractiuni de corupţie
216
Art. 6. Infracţiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din Codul
penal, dare de mită, prevăzută la art. 290 din Codul penal, trafic de
influenţă, prevăzută la art. 291 din Codul penal, şi cumpărare de
influenţă, prevăzută la art. 292 din Codul penal, se pedepsesc potrivit
prevederilor acelor texte de lege. Dispoziţiile art. 308 din Codul penal
se aplică în mod corespunzător.
Art. 6^1. Abrogat.
Art. 7. Faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o
persoană care:
a) exercită o funcţie de demnitate publică;
b) este judecător sau procuror;
c) este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori
de sancţionare a contravenţiilor;
d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal
se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din
Codul penal, ale cărei limite se majorează cu o treime.
Art. 8. Abrogat.
Art. 8^1. Abrogat.
Art. 8^2. Abrogat.
Art. 9. Abrogat.
SECŢIUNEA a 3-a Infractiuni asimilate infracţiunilor de corupţie
Art. 10. Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la
10 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt
săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani,
bunuri ori alte foloase necuvenite:
a) stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea
comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la
care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este
acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare
silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei
operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau
instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau
de executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de
administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori
lichidare judiciară;
217
b) acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea,
conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiilor;
c) utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost
acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din
fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri
publice.
Art. 11. (1) Fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a
controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat,
îndeplineşte pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori
înlesneşte efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare ori
participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta
este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5
ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită într-un interval de
5 ani de la încetarea însărcinării, pedeapsa este închisoare de la 6
luni la 3 ani sau amendă.
Art. 12. Sunt pedepsite cu inchisoarea de la 1 la 5 ani urmatoarele
fapte, dacă sunt savarsite în scopul obtinerii pentru sine sau pentru
altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comert,
incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o
indeplineste o persoană ori incheierea de tranzactii financiare,
utilizand informaţiile obtinute în virtutea functiei, atributiei sau
insarcinarii sale;
b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt
destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane
neautorizate la aceste informaţii.
Art. 13. Fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere
într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane
juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în
scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte
foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

218
Art. 13^1. În cazul infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 din
Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute
la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Art. 13^2. În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a
funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul
un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o
treime.
Art. 14. Abrogat.
Art. 15. Tentativa la infractiunile prevăzute în prezenta secţiune se
pedepseste.
Art. 16. Dacă faptele prevăzute în prezenta secţiune constituie,
potrivit Codului penal sau unor legi speciale, infractiuni mai grave,
acestea se pedepsesc în condiţiile şi cu sanctiunile stabilite în aceste
legi.
SECŢIUNEA a 4-a Infractiuni în legătură directa cu infractiunile
de corupţie
Art. 17. Abrogat.
Art. 18. Abrogat.
SECŢIUNEA a 4^1-a Infracţiuni împotriva intereselor financiare
ale Uniunii Europene
Art. 18^1. (1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de
documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta
are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al
Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în
numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea
unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de
a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de
fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele
administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat
obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe
deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu
jumătate.

219
Art. 18^2. (1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a
destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene
sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor
drepturi.
(2) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei
unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală
a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele
administrate de aceasta ori în numele ei, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută la alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe
deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu
jumătate.
Art. 18^3. (1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de
documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca
rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul
general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de
aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani
şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de
a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii, dacă fapta are ca
rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul
general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de
aceasta ori în numele ei. (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2)
au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu jumătate.
Art. 18^4. Tentativa infracţiunilor prevăzute la art. 18^1-18^3 se
pedepseste.
Art. 18^5. Încălcarea din culpă de către directorul, administratorul
sau persoana cu atribuţii de decizie ori de control în cadrul unui
operator economic a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea
acesteia sau îndeplinirea ei defectuoasă, dacă fapta a avut ca
rezultat săvârşirea de către o persoană care se află în subordinea sa
şi care a acţionat în numele acelui operator economic a uneia dintre
infracţiunile prevăzute la art. 18^1 - 18^3 sau săvârşirea unei
220
infracţiuni de corupţie ori de spălare a banilor în legătură cu fondurile
Uniunii Europene, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă.
SECŢIUNEA a 5-a Dispozitii comune
Art. 19. Abrogat.
Art. 20. În cazul în care s-a savarsit o infractiune dintre cele
prevăzute în prezentul capitol, luarea masurilor asiguratorii este
obligatorie.
CAP. IV Dispozitii procedurale
SECŢIUNEA 1 Dispozitii generale
Art. 21. Abrogat.
Art. 22. În cazul infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, urmarirea
penala se efectueaza în mod obligatoriu de către procuror.
SECŢIUNEA a 2-a Dispozitii speciale privind descoperirea şi
urmarirea infracţiunilor
Art. 23. (1) Persoanele cu atribuţii de control sunt obligate sa
instiinteze organul de urmărire penala sau, după caz, organul de
constatare a savarsirii infracţiunilor, abilitat de lege, cu privire la orice
date din care rezultă indicii ca s-a efectuat o operaţiune sau un act
ilicit ce poate atrage raspunderea penala, potrivit prezentei legi.
(2) Persoanele cu atribuţii de control sunt obligate, în cursul efectuării
actului de control, sa procedeze la asigurarea şi conservarea urmelor
infractiunii, a corpurilor delicte şi a oricăror mijloace de proba ce pot
servi organelor de urmărire penala.
Art. 24. Persoanele prevăzute la art. 1 lit. e), care cunosc operaţiuni
ce antreneaza circulatia de capitaluri sau alte activităţi, prevăzute la
art. 1, privind sume de bani, bunuri sau alte valori ce se presupune ca
provin din infractiuni de corupţie sau asimilate acestora ori din
infractiuni ce au legătură cu acestea, au obligaţia sa sesizeze
organele de urmărire penala sau, după caz, organele de constatare a
savarsirii infractiunii ori organele de control, abilitate de lege.
Art. 25. (1) Indeplinirea cu buna-credinta a obligaţiilor prevăzute la
art. 23 şi 24 nu constituie o încălcare a secretului profesional sau
bancar şi nu atrage raspunderea penala, civila sau disciplinara.

221
(2) Dispozitiile prevăzute la alin. (1) se aplică chiar dacă cercetarea
sau judecarea faptelor semnalate a condus la neinceperea sau
încetarea urmaririi penale ori la achitare.
Alin. (3) al art. 25 a fost abrogat.
(4) Neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiilor prevăzute la art. 23 şi
24 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
5 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(5) Dacă fapta prevăzută la alin. (4) a fost săvârşită din culpă,
pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Art. 26. Secretul bancar şi cel profesional, cu excepţia secretului
profesional al avocatului exercitat în condiţiile legii, nu sunt opozabile
procurorului, după începerea urmăririi penale, şi nici instanţei de
judecată.
Art. 26^1. Abrogat.
Art. 27. Abrogat.
Art. 28. Abrogat.
Art. 29. (1) Pentru judecarea în prima instanţa a infracţiunilor
prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate.
SECŢIUNEA a 3-a Dispozitii comune
Art. 30. Abrogat.
Art. 31. Abrogat.
CAP. V Dispozitii finale
Art. 32. Abrogat.
Art. 33. Orice prevedere contrara prezentei legi se abroga. Această
lege a fost adoptata de Camera Deputatilor şi de Senat în sedinta
comuna din 12 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.
(1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României.

222
Ordonanța de Urgență nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul
National Anticoruptie

In temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia Romaniei,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
CAP. 1 Dispozitii generale
Art. 1. (1) Prin prezenta ordonanta de urgenta se infiinteaza, la nivel
national, Parchetul National Anticoruptie, ca parchet specializat in
combaterea infractiunilor de coruptie.
(2) Parchetul National Anticoruptie are sediul in municipiul Bucuresti
si isi exercita atributiile pe intregul teritoriu al Romaniei prin procurori
specializati in combaterea coruptiei.
(3) Parchetul National Anticoruptie se organizeaza ca structura
autonoma, cu personalitate juridica, in cadrul Ministerului Public, este
condus de un procuror general si este coordonat de procurorul
general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
Procurorul general al Parchetului National Anticoruptie este asimilat
adjunctului procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie.
(4) Parchetul National Anticoruptie isi desfasoara activitatea potrivit
principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub
autoritatea ministrului justitiei.
Art. 2. (NECONSTITUTIONALITATE RESPINSA DEZ. 421/2003)
Parchetul National Anticoruptie este independent in raport cu
instantele judecatoresti si cu parchetele de pe langa acestea, precum
si in relatiile cu celelalte autoritati publice, exercitandu-si atributiile
numai in temeiul legii si pentru asigurarea respectarii acesteia.
Art. 3. Atributiile Parchetului National Anticoruptie sunt urmatoarele:
a) efectuarea urmaririi penale pentru infractiunile prevazute in Legea
nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor
de coruptie, in conditiile prevazute in Codul de procedura penala, in
Legea nr. 78/2000 si in prezenta ordonanta de urgenta;
b) conducerea, supravegherea si controlul actelor de cercetare
penala, efectuate din dispozitia procurorului de catre ofiterii de politie

223
judiciara aflati sub autoritatea procurorului general al Parchetului
National Anticoruptie;
c) conducerea, supravegherea si controlul activitatilor de ordin tehnic
ale urmaririi penale, efectuate de specialisti in domeniul economic,
financiar, bancar, vamal, informatic, precum si in alte domenii, numiti
in cadrul Parchetului National Anticoruptie;
d) studierea cauzelor care genereaza si a conditiilor care favorizeaza
coruptia, elaborarea si prezentarea propunerilor in vederea eliminarii
acestora, precum si pentru perfectionarea legislatiei penale;
e) elaborarea raportului anual privind activitatea Parchetului National
Anticoruptie si prezentarea acestuia in fata Parlamentului;
f) constituirea si actualizarea bazei de date in domeniul faptelor de
coruptie.
(2) Parchetul National Anticoruptie exercita drepturile si indeplineste
obligatiile procedurale prevazute de lege, in cauzele privind
infractiunile atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in
competenta sa.
CAP. 2. Organizarea si functionarea Parchetului National
Anticoruptie
Art. 4. (1) Parchetul National Anticoruptie este condus, potrivit
prevederilor art. 1 alin. (3), de un procuror general, ajutat de un
procuror general adjunct, asimilat cu procurorul consilier al
procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de
Justitie.
(2) Procurorul general al Parchetului National Anticoruptie este
ordonator secundar de credite.
(3) Finantarea cheltuielilor curente si de capital ale Parchetului
National Anticoruptie se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Public.
Art. 5. (1) Parchetul National Anticoruptie se organizeaza in sectii
conduse de procurori sefi de sectie, si anume:
a) sectia de combatere a coruptiei;
b) sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de
coruptie.

224
(2) In cadrul sectiilor se pot organiza servicii si birouri, prin ordin al
ministrului justitiei, la propunerea procurorului general al Parchetului
National Anticoruptie, cu avizul procurorului general al Parchetului de
pe langa Curtea Suprema de Justitie.
(3) In cadrul Parchetului National Anticoruptie se infiinteaza un birou
pentru studierea cauzelor care genereaza si a conditiilor care
favorizeaza coruptia, subordonat direct procurorului general al
Parchetului National Anticoruptie. Art. 6. Parchetul National
Anticoruptie se incadreaza cu procurori, ofiteri de politie judiciara,
specialisti in domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic
si in alte domenii, personal auxiliar de specialitate, precum si
personal economic si administrativ, in limita posturilor prevazute in
statul de functiuni, aprobat potrivit legii.
Art. 7. (1) La nivelul parchetelor de pe langa curtile de apel se
infiinteaza servicii ale Parchetului National Anticoruptie.
(2) Serviciile Parchetului National Anticoruptie sunt conduse de
procurori-sefi, care sunt in subordinea directa a procurorului general
al Parchetului National Anticoruptie.
(3) Numarul procurorilor, al ofiterilor de politie judiciara si al
specialistilor mentionati la art. 6, incadrati in serviciile prevazute la
alin. (1), este stabilit de procurorul general al Parchetului de pe langa
Curtea Suprema de Justitie, la propunerea procurorului general al
Parchetului National Anticoruptie, pentru fiecare serviciu, in functie de
volumul si de complexitatea activitatii de urmarire penala, in limita
numarului total de posturi aprobat.
Art. 8. (1) Procurorul general al Parchetului National Anticoruptie este
numit pe o perioada de 6 ani, cu posibilitatea reinnoirii o singura data
a mandatului, si eliberat din functie de Presedintele Romaniei, la
propunerea ministrului justitiei.
(2) Procurorii Parchetului National Anticoruptie sunt numiti pe o
perioada de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii incadrarii in functie cu
acordul lor, si eliberati din functie de ministrul justitiei, la propunerea
procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de
Justitie, pe baza recomandarii procurorului general al Parchetului
National Anticoruptie.
225
(3) Dupa incetarea functiei la Parchetul National Anticoruptie, prin
expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorita unor cauze
neimputabile, procurorul are dreptul sa revina la postul ocupat
anterior, rezervarea acestuia fiind obligatorie.
Art. 9. (1) Pentru a fi numiti in Parchetul National Anticoruptie
procurorii trebuie sa aiba calitati profesionale deosebite, sa se bucure
de o buna reputatie, sa aiba o conduita morala ireprosabila si o
pregatire specializata in combaterea infractiunilor de coruptie.
(2) Conditiile minime de vechime pe care trebuie sa le indeplineasca
procurorii Parchetului National Anticoruptie sunt:
a) pentru functia de procuror general al Parchetului National
Anticoruptie, o vechime in functia de procuror sau de judecator de 10
ani;
b) pentru functia de procuror in cadrul Parchetului National
Anticoruptie, o vechime in functia de procuror sau de judecator de 6
ani.
Art. 10. (1) In scopul efectuarii cu celeritate si in mod temeinic a
activitatilor de descoperire si de urmarire a infractiunilor de coruptie,
in cadrul Parchetului National Anticoruptie functioneaza ofiteri de
politie, constituind politia judiciara a Parchetului National Anticoruptie.
(2) Ofiterii de politie judiciara isi desfasoara activitatea numai in
cadrul Parchetului National Anticoruptie, sub autoritatea procurorului
general al Parchetului National Anticoruptie.
(3) Ofiterii de politie judiciara efectueaza actele de cercetare penala
sub directa conducere, supraveghere si controlul nemijlocit al
procurorilor din Parchetul National Anticoruptie.
(4) Dispozitiile procurorilor din Parchetul National Anticoruptie sunt
obligatorii pentru ofiterii de politie judiciara prevazuti la alin. (1).
Actele intocmite de ofiterii de politie judiciara din dispozitia scrisa a
procurorului sunt efectuate in numele acestuia.
(5) Numirea ofiterilor de politie judiciara in cadrul Parchetului National
Anticoruptie se face prin ordin al procurorului general al Parchetului
de pe langa Curtea Suprema de Justitie, la propunerea procurorului
general al Parchetului National Anticoruptie, cu avizul ministrului de
interne, dintre ofiterii de politie care au absolvit o forma de invatamant
226
superior si au minimum 6 ani vechime in structuri cu atributii de
constatare, investigare si cercetare a infractiunilor de coruptie.
(6) Ofiterii de politie judiciara sunt numiti pe o perioada de 6 ani, cu
posibilitatea prelungirii numirii in functie cu acordul acestora.
(7) Ofiterii de politie judiciara nu pot primi de la organele ierarhic
superioare nici o alta insarcinare in afara unor situatii si evenimente
exceptionale. In aceste cazuri calitatea lor de ofiter de politie judiciara
se suspenda, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe
langa Curtea Suprema de Justitie, pana la incetarea situatiei
exceptionale care a determinat primirea altor insarcinari.
(8) Ofiterii de politie judiciara, pe perioada numirii in cadrul
Parchetului National Anticoruptie, au drepturile si obligatiile prevazute
de lege pentru ofiterii de politie, cu exceptiile prevazute in prezenta
ordonanta de urgenta. Atributiile prevazute de lege pentru ministrul
de interne privind acordarea drepturilor si raspunderilor ce revin
ofiterilor de politie judiciara se exercita de procurorul general al
Parchetului National Anticoruptie. (9) Dispozitiile art. 8 alin. (3) se
aplica in mod corespunzator.
Art. 11. (1) In cadrul Parchetului National Anticoruptie sunt numiti,
prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie, la propunerea procurorului general al
Parchetului National Anticoruptie, cu avizul ministerelor de resort,
specialisti cu inalta calificare in domeniul economic, financiar, bancar,
vamal, informatic, precum si in alte domenii, pentru clarificarea unor
aspecte tehnice in activitatea de urmarire penala.
(2) Specialistii prevazuti la alin. (1) au calitatea de functionar public si
isi desfasoara activitatea sub directa conducere, supraveghere si
controlul nemijlocit al procurorilor din Parchetul National Anticoruptie.
(3) Actele intocmite de specialistii prevazuti la alin. (1) din dispozitia
scrisa a procurorului pot constitui mijloace de proba.
Art. 12. Functia de procuror, ofiter de politie judiciara sau de
specialist in cadrul Parchetului National Anticoruptie este
incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia
functiilor didactice din invatamantul superior.

227
CAP. 3 Competenta Parchetului National Anticoruptie
Art. 13. (1) Procurorii specializati din cadrul Parchetului National
Anticoruptie efectueaza in mod obligatoriu urmarirea penala in cazul
infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000.
(2) Sunt de competenta Parchetului National Anticoruptie, care
functioneaza la nivel national, infractiunile prevazute in Legea nr.
78/2000, savarsite in una dintre urmatoarele conditii:
a) daca, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au
cauzat o paguba materiala mai mare decat echivalentul in lei a
100.000 euro sau o perturbare deosebit de grava a activitatii unei
autoritati publice, institutii publice sau oricarei alte persoane juridice;
b) de catre deputati, senatori, membrii Guvernului, secretari de stat si
asimilatii acestora, judecatorii Curtii Constitutionale, membrii,
judecatorii, procurorii si controlorii financiari ai Curtii de Conturi si ai
camerelor de conturi judetene, presedintele Consiliului Legislativ,
avocatul poporului, guvernatorul si viceguvernatorii Bancii Nationale a
Romaniei, presedintele Consiliului Concurentei, magistrati, ofiteri
superiori, generali, maresali, amirali, notari publici, executori
judecatoresti, consilieri judeteni si locali, primari, prefecti, subprefecti,
persoane cu functii de conducere si de control in cadrul autoritatilor
publice centrale si locale sau in cadrul institutiilor publice, membrii
consiliilor de administratie si persoane care detin functii de conducere
de la director, inclusiv, in sus in cadrul regiilor autonome de interes
national sau local, al companiilor si societatilor nationale, societatilor
comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice
locale este actionar, institutiilor publice care au atributii in procesul de
privatizare si al unitatilor centrale financiar-bancare.
(3) Sunt de competenta serviciilor Parchetului National Anticoruptie,
care functioneaza la nivelul parchetelor de pe langa curtile de apel,
infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000, cu exceptia celor
prevazute la alin. (2).
CAP. 4 Dispozitii procedurale
Art. 14. (1) Persoanele cu atributii de control sunt obligate sa
sesizeze Parchetul National Anticoruptie cu privire la orice date sau
informatii din care rezulta ca s-a savarsit una dintre infractiunile
228
atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta
Parchetului National Anticoruptie.
(2) Persoanele cu atributii de control sunt obligate ca in cursul
efectuarii actului de control, in situatiile prevazute la alin. (1), sa
procedeze la asigurarea si conservarea urmelor infractiunii, a
corpurilor delicte si a oricaror mijloace de proba ce pot servi organelor
de urmarire penala.
(3) Serviciile si organele specializate in culegerea si prelucrarea
informatiilor au obligatia de a pune la dispozitie Parchetului National
Anticoruptie, de indata, datele si informatiile detinute in legatura cu
savarsirea infractiunilor privitoare la coruptie.
(4) Serviciile si organele specializate in culegerea si prelucrarea
informatiilor, la cererea procurorului general al Parchetului National
Anticoruptie sau a procurorului anume desemnat de acesta, ii vor
pune la dispozitie, la sediul lor, datele si informatiile prevazute la alin.
(3), neprelucrate.
(5) Nerespectarea obligatiilor prevazute la alin. (1)-(4) atrage
raspunderea juridica, potrivit legii.
Art. 15. Daca in efectuarea urmaririi penale procurorii parchetelor de
pe langa instantele judecatoresti constata ca infractiunea care
constituie obiectul cauzei este una dintre infractiunile atribuite prin
prezenta ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National
Anticoruptie, acestia au obligatia de a sesiza de indata procurorii
acestui parchet.
Art. 16. (1) Cand sunt indicii temeinice cu privire la savarsirea uneia
dintre infractiunile atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in
competenta Parchetului National Anticoruptie, in scopul strangerii de
probe sau al identificarii faptuitorului, procurorii Parchetului National
Anticoruptie pot sa dispuna, pe o durata de cel mult 30 de zile:
a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare si a conturilor
asimilate acestora;
b) punerea sub supraveghere sau sub ascultare a liniilor telefonice; c)
accesul la sisteme informationale.

229
(2) Pentru motive temeinice masurile prevazute la alin. (1) pot fi
prelungite de procuror prin ordonanta motivata, fiecare prelungire
neputand depasi 30 de zile.
(3) Dispozitiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedura penala se
aplica in mod corespunzator. (4) Procurorii Parchetului National
Anticoruptie pot dispune sa li se comunice inscrisuri, documente
bancare, financiare ori contabile, in conditiile prevazute la alin. (1).
Art. 17. (1) In cazul in care exista indicii temeinice ca s-a savarsit sau
ca se pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele atribuite prin
prezenta ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National
Anticoruptie, care nu poate fi descoperita sau faptuitorii nu pot fi
identificati prin alte mijloace, pot fi folositi, in vederea strangerii
datelor privind existenta infractiunii si identificarea persoanelor fata de
care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, investigatori
sub acoperire, in conditiile legii.
(2) Persoanele prevazute la alin. (1) sunt ofiteri de politie din cadrul
Ministerului de Interne, special desemnati in acest scop, si pot
efectua investigatii numai cu autorizarea motivata a procurorului
general al Parchetului National Anticoruptie.
Art. 18. Pentru buna desfasurare a urmaririi penale procurorii
Parchetului National Anticoruptie pot dispune masuri specifice de
protectie a martorilor, a expertilor si a victimelor, potrivit legii.
Art. 19. Persoana care a comis una dintre infractiunile atribuite prin
prezenta ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National
Anticoruptie, iar in timpul urmaririi penale denunta si faciliteaza
identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care
au savarsit astfel de infractiuni beneficiaza de reducerea la jumatate
a limitelor pedepsei prevazute de lege.
Art. 20. (1) Dupa inceperea urmaririi penale secretul bancar si cel
profesional nu sunt opozabile procurorilor Parchetului National
Anticoruptie. Datele si informatiile solicitate de procuror se comunica
la cererea scrisa a acestuia.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si cu privire la
instanta de judecata.

230
(3) Verificarea conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora
poate fi efectuata numai la cererea procurorului general al Parchetului
National Anticoruptie sau a procurorului anume desemnat de acesta.
Art. 21. Persoanele care efectueaza urmarirea penala, specialistii
prevazuti la art. 11, precum si personalul auxiliar de specialitate sunt
obligati sa respecte secretul profesional cu privire la datele si
informatiile obtinute in aceasta calitate.
Art. 22. (1) In cazul infractiunilor atribuite prin prezenta ordonanta de
urgenta in competenta Parchetului National Anticoruptie se aplica
dispozitiile art. 118 din Codul penal privind confiscarea bunurilor.
(2) Daca bunurile care fac obiectul infractiunilor prevazute la alin. (1)
nu se gasesc, se confisca echivalentul lor in bani sau bunurile
dobandite in locul acestora.
(3) Pentru a garanta aducerea la indeplinire a confiscarii bunurilor se
pot lua masurile asiguratorii prevazute de Codul de procedura penala.
Acestea se aduc la indeplinire de indata de persoanele anume
desemnate din cadrul Parchetului National Anticoruptie.
Art. 23. Persoanele arestate preventiv in cauzele de competenta
Parchetului National Anticoruptie sunt detinute in locuri anume
stabilite in cadrul Parchetului National Anticoruptie sau, dupa caz, in
sectiile de arest preventiv ale penitenciarelor.
Art. 24. Dispozitiile din Codul de procedura penala si dispozitiile
procedurale din Legea nr. 78/2000 se aplica in mod corespunzator si
in cauzele atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta
Parchetului National Anticoruptie.
CAP. 5 Cooperare internationala
Art. 25. Prin prezenta ordonanta de urgenta se instituie procurori de
legatura la nivelul Parchetului National Anticoruptie, care sa asigure
consultarea reciproca in cazul infractiunilor privitoare la coruptie cu
procurori de legatura care functioneaza in alte state, in scopul
coordonarii actiunilor acestora in cursul urmaririi penale.
Art. 26. In vederea schimbului de date si de informatii cu privire la
investigarea si urmarirea infractiunilor atribuite prin prezenta
ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National Anticoruptie

231
se constituie un punct de contact in cadrul acestui parchet cu institutii
similare din alte state.
CAP. 6 Dispozitii finale
Art. 27. Parchetul National Anticoruptie functioneaza cu urmatorul
numar total de posturi:
a) 75 de posturi de procurori;
b) 150 de posturi de ofiteri de politie judiciara;
c) 35 de posturi de specialisti;
d) 50 de posturi de personal auxiliar de specialitate;
e) 10 posturi de personal economic si administrativ.
Art. 28. (1) Procurorii din cadrul Parchetului National Anticoruptie
sunt salarizati potrivit anexei nr. 1, cap. A nr. crt. 1-11, la Legea nr.
50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din
organele autoritatii judecatoresti, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare.
(2) Specialistii prevazuti la art. 11 sunt asimilati din punct de vedere al
salarizarii cu procurorii de la parchetul de pe langa curtea de apel si
primesc o indemnizatie lunara care reprezinta unica forma de
salarizare.
(3) Ofiterii de politie judiciara beneficiaza de drepturile banesti si
materiale prevazute in Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte
drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare
nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea
unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii, cu
modificarile si completarile ulterioare, precum si de drepturile
prevazute de legislatia speciala pentru personalul militar.
(4) Personalul prevazut la alin. (1)-(3), precum si judecatorii care
compun completele specializate in infractiunile de coruptie, potrivit
art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea
specializata de combatere a infractiunilor de coruptie un spor de 30%
din indemnizatia de incadrare lunara, respectiv solda lunara, in cazul
ofiterilor de politie judiciara.
(5) Salarizarea personalului auxiliar de specialitate si a personalului
economic si administrativ este cea prevazuta de lege pentru aceleasi

232
categorii de personal al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de
Justitie.
Art. 29. Fondurile necesare aplicarii prezentei ordonante de urgenta
se asigura din bugetul Ministerului Public aprobat pe anul 2002, care
se suplimenteaza prin hotarare a Guvernului din Fondul de rezerva la
dispozitia Guvernului.
Art. 30. Dispozitiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea
judecatoreasca, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,
se aplica si in cazul Parchetului National Anticoruptie, in masura in
care prin prezenta ordonanta de urgenta nu se prevede altfel.
Art. 31. (1) Guvernul si Consiliul General al Municipiului Bucuresti vor
lua masuri imediate pentru asigurarea sediului Parchetului National
Anticoruptie.
(2) Ministerul Justitiei, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de
Justitie, Ministerul de Interne si Ministerul Finantelor Publice, in
termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei
ordonante de urgenta, vor lua masurile necesare pentru organizarea
Parchetului National Anticoruptie.
(3) Parchetul National Anticoruptie va incepe sa functioneze pe data
de 1 septembrie 2002.
Art. 32. (1) Pentru cauzele privind infractiunile prevazute in Legea nr.
78/2000, aflate in curs de urmarire penala la data de 1 septembrie
2002, urmarirea penala se efectueaza de catre procurorii Parchetului
National Anticoruptie. Actele si lucrarile efectuate pana la data de 1
septembrie 2002 raman valabile.
(2) Cauzele privind infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000, aflate
in fata instantelor de judecata, trimise, potrivit Codului de procedura
penala, organelor de urmarire penala, sunt de competenta
Parchetului National Anticoruptie.
Art. 33. Pana la data de 1 septembrie 2002 Guvernul va adopta prin
hotarare regulamentul de aplicare a dispozitiilor prezentei ordonante
de urgenta.
Art. 34. Pe data de 1 septembrie 2002 dispozitiile art. 28 si ale art. 29
alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificarile si completarile
ulterioare, se abroga.
233
234
 BIBLIOGRAFIE

Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York,

la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365 din 15
septembrie 2004;
Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg, la 27
ianuarie 1999, ratificată de România prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie
2002, publicată în M.Of. nr. 65 din 30 ianuarie 2002;
Convenția civilă asupra corupției, adoptată la Strasbourg, la 04
noiembrie 1999, ratificată de România prin Legea nr. 147/2002;
Constituția României;
Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcționarea poliţiei
judiciare, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 78 din 8 mai 2000 (*actualizată*) pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare;
OMAI nr. 72 din 15 iunie 2017 privind aprobarea Planului de
integritate pentru implementarea, la nivelul Ministerului Afacerilor
Interne, în perioada 2017-2020, a Strategiei naționale anticorupție;
Larousse Dominique Colas, Dicționar de gândire politică. Univers
enciclopedic 2003;
Lorena Alcazar, Raul Andrade, Diagnosis corruption, 2001;
Klitgaard, Robert, Controlling Corruption, University of California
Press, Berkeley, 1998;
H. Benaissa, "Corruption and the Socio-Cultural Context" (Coruptia si
contextul socio-cultural), A cincea conferinta internationala
anticoruptie. Amsterdam, 1992;
J. Blalock, "Mismanagement and corruption" (Proasta organizare si
coruptia), A cincea conferinta internationala anticoruptie. Amsterdam,
1992;
V. Dobrinoiu, "Coruptia in dreptul penal roman", Ed. Atlas Lex,
Bucuresti, 1995;
235
Dorinica Ioan (coord.), Percepția publică a fenomenului de corupție,
studiu realizat de Institutul Național de Criminologie din cadrul
Ministerului Justiției, 2006;
D. Ioan, D. Banciu, S.M. Rădulescu, Corupţia în România. Actualitate
şi percepţie socială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005;
Niță Nelu, Corupţia endemică-cauză principală a subminării
democraţiei din România, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
Niță Nelu, Corupţia - mijloc de dezvoltare perpetuă a criminalităţii
economico-financiare, Tribuna Economică, 2008;
Sorin M. Rădulescu, Percepția principalelor cauze și efecte ale
fenomenului de corupție, studiu prezentat în Revista Română de
Sociologie, București, 2005;
Stelian Valentin Bădescu, Scurte consideraţii privind istoricul corupţiei
în România, Universul Juridic, 2021;
Valeriu Cușnir, Corupția: Reglementări de drept. Activitate de
prevenire și combatere, Partea I, Chișinău, 1999;
Abraham, P. Corupţia, Editura Detectiv, Bucureşti, 2005;
Igor Munteanu și alții, Corupția politică: context și semnificații, Editura
Cartier, Chișinău, 2001;
Valeriu Pascaru, Corupția în Republica Moldova. Aspecte juridice.
Mecanisme de prevenire a fenomenului, Editura ARC, Chișinău,
2000;
Ani Matei, Ion Gh. Roșca, Andrei T. Corupția. O analiza economică și
socială, Editura Economica, Bucureşti, 2008;
Cristi Danileţ, Corupţia şi anticorupţia în sistemul juridic, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2009;
Emilian Baciu, Corupția Românească un pericol național, Editura
Universității din Pitești, 2003;
Popa, V., Munteanu, Ig., Izdebschi, N., Cuhal, I. Corupția politică:
context și semnificații, Editura Cartier SRL, Chișinău, 2001;
Alina Mungiu-Pipidi, În căutarea bunei guvernări - cum au scăpat alte
țări de corupție?, Studii și eseuri, 2017;
Coruptia in lumea buna a afacerilor internationale, 4 decembrie 2007,
business24.ro;
http//:www.wikipedia enciclopedia liberă;
236
http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2009_2014/documents/com/
com_com(2011)0308_/com_com(201 1)0308_ro.pdf
https://www.transparency.org.ro/politici_si_studii/indici/ipc/index.html;
http://www.mai-dga.ro/prevenire-2/sondaje-sistudii;
http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2016/579319/
EPRS_STU%282016%29579319_EN.pdf.
https://www.undp.org/content/undp/en/home/ourwork/democratic-
governance-andpeacebuilding/responsive-and-accountable-
institutions/anti-corruption/
https://www.caleaeuropeana.ro/ziua-internationala-anticoruptie-
presedintele-greco-marin-mrcelapoliticienii-indiferent-de-afilierea-
politica-trebuie-sa-conduca-prin-puterea-exemplului-fara-dar-sau/
https://www.oecd.org/corruption/acn/ACN-Liability-of-Legal-Persons-
RO.pdf

237