Poezie

De Constantin Onsism

Când am fost tăcut, priveai de sus cu lacrimi...

Când umblam nepăsător prin lume,

Dragostea Ta încă mă striga pe nume.

Când disperam cu lacrimi,

Erai cu mine întinzându-mi mâna...

Când priveam în gol, departe,

Ochii Tai ma întâlneau cu pace...

Când ocoleam vădit Cuvântul,

Vocea Ta de Tată, mă copleșea încet,

Cu gândul spre Acasă!

Când în răni adânci deschise

Mă ascultam în liniște, pierdut in minte,

Tu ma mângâiai încet pe umăr,

Legându-mi rănile cu Apa...

Când suferința m-a răspuns și mă răpune,

Răspunsul Tău deschide ușa:

“Destul ai plâns cu lacrimi amare;

Destul...

Ridica-te, alergând uitându-te la Mine”.