Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută
și influentă personalitate din literatura română.
     Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni
din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, pe când proza sa conține și elemente sociologice.
   Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care în cazul lui Eminescu este
privită prin prisma folclorului autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau
neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.
       S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se în adolescență la Cernăuți pentru a urma
cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.
    La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.
    Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.
     Epuizat de munca de zi cu zi și probabil suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din gazetărie
în iunie 1883. În urma unei căderi nervoase în anul 1886, probleme sale de sănătate mintală au fost
interpretate, probabil eronat, ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu injecții de clorură de mercur.
     Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două zile
mai târziu la cimitirul Bellu din București. Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.
Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,.
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.
Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.
Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
(Din noaptea...-Mihai Eminescu)
Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.
Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.
Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?.
Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii.. vin' la sânu-mi.
(Iubind în taină...-Mihai Eminescu)