Curs online Conversie Matematică

Cursul nr. 2
Tehnici pentru rezolvarea unor probleme de analiză
matematică

1. Să se calculeze limita şirului următor:

n
an = √ .
n
n!
2. Şirul an este definit prin următoarea relaţie de recurenţă:
√ q
a1 = 2, an = 2 + an−1 , n ∈ N, n > 1.
Să se studieze convergenţa şirului. Daca şirul este convergent, să se afle limita sa.

3. Să se calculeze următoarea limită:

 1
 
2
lim x − 4x + 3
x→1 x2 − 3x + 2
4. Funcţia f : R → R este definită prin relaţia:
(
x3 + 3, x ∈ Q
f (x) =
3x2 + 1, x ∈ R \ Q
Să se afle punctele sale de discontinuitate.

5. Se consideră funcţia f : [a, b] → [a, b], f continuă pe [a, b].

Să se arate că f are cel putin un punct fix.

6. Se dau a şi b două constante reale şi funcţia f : R → R, definită prin relaţia:
(
x3 + 2ax + 3, x < 0,
f (x) =
2b + 1 + ln (1 + x4 ) , x ≥ 0.
Să se determine a şi b astfel ı̂ncât f sa fie derivabilă pe R.

7. Fie 1, x2 , x3 , ..., xn rădăcinile ecuaţiei xn − 1 = 0. Să se calculeze suma:

1 1 1
S= + + ... + .
x2 − 1 x3 − 1 xn − 1
8. Fie numerele reale strict pozitive a1 , a2 , a3 , ..., an cu proprietatea:

ax1 + ax2 + ... + axn ≥ n, ∀x ∈ R.

Să se calculeze produsul P = a1 a2 ...an .

√ √
5
9. Să se compare numerele 3 şi 5 3 .

10. Să se demonstreze inegalitatea

 
x arctg(x) ≥ ln x2 + 1 , ∀x ∈ [0, ∞).

2
Soluţii ale problemelor propuse

1. Să se calculeze limita şirului următor:

n
an = √
n
.
n!
Soluţie.

Limitele, de şiruri sau de funcţii, se calculează cu ajutorul unor criterii, numite şi limite
fundamentale. În cazul de faţă vom folosi criteriul ”radicalului”, sau criteriul lui Cauchy,
pentru că el l-a propus. Se aplică la un şir de forma
q bn
an = n bn ⇒ n→∞ lim an = n→∞
lim .
bn−1
În cazul de faţă scriem şirul dat ı̂n forma:
s
nn
n bn
an = ⇒ lim an = lim =
n! n→∞ n→∞ bn−1
nn (n − 1)! nn−1
= lim = lim =
n→∞ n! (n − 1)n−1 n→∞ (n − 1)n−1
n−1 n−1
n 1
 
= lim = lim 1 + = e.
n→∞ n − 1 n→∞ n−1
2. Şirul an este definit prin următoarea relaţie de recurenţă:
√ q
a1 = 2, an = 2 + an−1 , n ∈ N, n > 1.
Să se studieze convergenţa şirului. Daca şirul este convergent, să se afle limita sa.

Soluţie.

Şirul dat este unul recurent, deci nu se cunoaşte expresia sa, ci doar legătura dintre
termenul său general şi termenii anteriori, de cele mai multe ori doar primul termen
anterior, cum e şi cazul in exerciţiul de faţă. Un şir este convergent dacă este mărginit
şi monoton. Şirul an este mărginit dacă există numerele a şi b astfel ı̂ncât a ≤ an ≤ b.
Dacă pentru şirul an avem an ≥ an−1 , atunci şirul este monoton crescător, iar dacă
an < an−1 , atunci şirul este monoton descrescător. În cazul de faţă √ se vede că an ≥ 0.
Să demonstrăm că an ≤ √ 2, prin inducţie
√ matematică.
√ Avem a 1 = 2 < 2, dacă adunăm
2 obţinem 2 + a1 < 2 + 2√< 4 ⇒ 2 √ + a1 < 4 = 2. Presupunem că an ≤ 2, adunăm
2 deci 2 + an < 4 şi atunci 2 + an < 4 = 2, deci an+1 < 2. În final avem 0 ≤ an < 2,
deci şirul este mărginit. Studiem monotonia. Facem diferenţa
q 2 + an−1 − a2n−1
an − an−1 = 2 + an−1 − an−1 = √ =
2 + an−1 + an−1
− (an−1 + 1) (an−1 − 2)
= √ ≥ 0,
2 + an−1 + an−1

3
deci şirul este monoton crescător, fiind şi mărginit, este convergent, deci are limită şi
notăm cu x limita sa. Trecem la limită ı̂n relaţia de recurenţă:
q q
lim an = lim 2 + an−1 = 2 + lim an−1 ⇒
n→∞ n→∞ n→∞
√ 2
⇒ x = 2 + x ⇒ x − x − 2 = 0 ⇒ x = 2,

cealaltă rădăcină este −1, deci nu poate fi limita unui şir de numere pozitive.

3. Să se calculeze următoarea limită:

 1
 
2
lim x − 4x + 3 2
x→1 x − 3x + 2
Soluţie.

Folosim următoarea proprietate a parţii ı̂ntregi: orice nr. real a este suma dintre partea
sa ı̂ntreagă si partea sa fracţionară: a = [a] + {a}, {a} ∈ [0, 1). De aici [a] = a − {a}. În
cazul de faţă
1 1 1
   
= 2 − .
x2 − 3x + 2 x − 3x + 2 x2 − 3x + 2
Înmulţim această egalitate cu (x2 − 4x + 3):
 1 (x2 − 4x + 3)  2 1
    
2
x − 4x + 3 2
= 2
− x − 4x + 3 2
.
x − 3x + 2 x − 3x + 2 x − 3x + 2
Ultimul termen din dreapta are limita 0 pentru că {a} ∈ [0, 1), deci finit ı̂nmulţit cu 0
dă 0. Atunci limita devine
1  (x2 − 4x + 3)
 
2
lim x − 4x + 3 = lim =
x→1 x2 − 3x + 2 x→1 x2 − 3x + 2
(x − 1) (x − 3) (x − 3) −2
= lim = lim = = 2.
x→1 (x − 1) (x − 2) x→1 (x − 2) −1
4. Funcţia f : R → R este definită prin relaţia:
(
x3 + 3, x ∈ Q
f (x) =
3x2 + 1, x ∈ R \ Q

Să se afle punctele sale de discontinuitate.

Soluţie.

a. Studiem continuitatea ı̂ntr-un punct arbitrar x0 ∈ Q:

 
lim f (x) = lim x3 + 3 = x30 + 3;
x→x0 ,x∈Q x→x0
 
lim f (x) = lim 3x2 + 1 = 3x20 + 1.
x→x0 ,x∈R\Q x→x0

4
Ca să fie continuă, trebuie ca cele două limite√”laterale” să fie egale: x30 + 3 = 3x20 + 1,
iar ecuaţia are rădăcinile: x1 = 1, x2,3 = 1 ± 3, dar numai x1 = 1 ∈ Q.
b. Studiem continuitatea ı̂ntr-un punct arbitrar x0 √ ∈ R \ Q. Se repetă calculele de mai
sus, se obţine aceiaşi ecuaţie dar numai x2,3 = 1 ± 3 ∈ R \ Q. √
În concluzie, funcţia dată este discontinuă pe R, mai punctele x1 = 1 şi x2,3 = 1 ± 3
ı̂n care este continuă.

5. Se consideră funcţia f : [a, b] → [a, b], f continuă pe [a, b].

Să se arate că f are cel putin un punct fix.

Soluţie.

Definim funcţia
g : [a, b] → [a, b], g(x) = f (x) − x.
Este clar că g este funcţie continuă pe [a, b]. De asemenea, avem g(a) ≥ 0 şi g(b) ≤ 0,
deci putem aplica teorema lui Darboux:
Daca o funcţie este continua pe un interval ı̂nchis [a, b] şi are valori de semn contrar
la capetele intervalului, atunci funcţia respectiva are o rădăcină pe intervalul (a, b).
În cazul funcţiei g există un c ∈ (a, b) astfel ı̂ncât g(c) = 0. Din definiţia lui g deducem
f (c) − c = 0, deci f (c) = c, adică c este punct fix pentru f .

6. Se dau a şi b două constante reale şi funcţia f : R → R, definită prin relaţia:
(
x3 + 2ax + 3, x < 0,
f (x) =
2b + 1 + ln (1 + x4 ) , x ≥ 0.

Să se determine a şi b astfel ı̂ncât f sa fie derivabilă pe R.

Soluţie.

Întâi se face continuitatea funcţiei şi apoi derivabilitatea. Funcţia f este continuă ı̂ntr-un
punct x0 dacă
∃ x→xlim f (x) = f (x0 ).
0

Continuitatea se studiază numai ı̂n punctele care ”rup” funcţia. În cazul de faţă, 0 este
punctul care ”rupe” funcţia. Facem limita ı̂n 0 şi o obligăm ca valoarea limitei sa fie
egală cu valoarea funcţiei ı̂n 0, adică 2b + 1. Calculăm limitele laterale:
 
lim f (x) = lim x3 + 2ax + 3 = 3,
x→0,x<0 x→0
h  i
lim f (x) = lim 2b + 1 + ln 1 + x4 = 2b + 1,
x→0,x>0 x→0

deci f este continuă in 0 dacă 2b + 1 = 3, deci b = 2 (∗).

Acum studiem derivabilitatea lui f , care se face tot ı̂n punctele care ”rup” funcţia, ı̂n

5
cazul de faţă, 0. Reamintim definiţia derivabilitatii unei funcţii ı̂ntr-un punct.
Funcţia f este derivabilă ı̂ntr-un punct x0 dacă
f (x) − f (x0 )
∃ lim = f init.
x→x0 x − x0
Calculăm derivatele laterale ı̂n 0:
f (x) − f (0) x3 + 2ax + 3 − 3 x(x2 + 2a)
lim = lim = lim = 2a.
x→0, x<0 x−0 x→0 x x→0 x
f (x) − f (0) 3 + ln (1 + x4 ) − 3
lim = lim =
x→0, x>0 x−0 x→0 x
ln (1 + x4 ) ln (1 + x4 ) x4
= lim = lim = 0 ⇒ a = 0.
x→0 x x→0 x4 x
7. Fie 1, x2 , x3 , ..., xn rădăcinile ecuaţiei xn − 1 = 0. Să se calculeze suma:
1 1 1
S= + + ... + .
x2 − 1 x3 − 1 xn − 1
Soluţie.

Folosim următoarea tehnică, foarte utilă: Dacă o funcţie f are rădăcinile x1 , x2 , ..., xn ,
atunci f se scrie ı̂n forma f (x) = (x − x1 ) (x − x2 ) ... (x − xn ).
Calculăm derivata lui f cu regula produsului:

f 0 (x) = (x − x2 ) (x − x3 ) ... (x − xn ) + (x − x1 ) (x − x3 ) ... (x − xn ) + ...

f (x) f (x) f (x)
+ (x − x1 ) (x − x2 ) ... (x − xn−1 ) = + + ... + =
x − x1 x − x2 x − xn
1 1 1
 
= f (x) + + ... + ⇒
x − x1 x − x2 x − xn
1 1 1 f 0 (x)
⇒ + + ... + = .
x − x1 x − x2 x − xn f (x)

În cazul de fată avem xn − 1 = (x − 1) (xn−1 + xn−2 + ... + x + 1), deci folosim funcţia

f (x) = xn−1 + xn−2 + ... + x + 1 = (x − x2 ) (x − x3 ) ... (x − xn ) .

Conform cu relaţia de mai sus

1 1 1 f 0 (x)
+ + ... + = .
x − x2 x − x2 x − xn f (x)
Pentru x = 1, avem
1 1 1 f 0 (1)
+ + ... + = ⇒
1 − x2 1 − x2 1 − xn f (1)
1 1 1 f 0 (1)
+ + ... + =− .
x 2 − 1 x3 − 1 xn − 1 f (1)

6
Dar
f 0 (x) = (n − 1)xn−2 + (n − 2)xn−3 + ... + 2x + 1,
deci
f 0 (1) = 1 + 2 + ... + (n − 1) = (n − 1)n/2.
La fel, f (1) = 1 + 1 + .. + 1 = n, deci suma căutată este
n−1
S= .
2
8. Fie numerele reale strict pozitive a1 , a2 , a3 , ..., an cu proprietatea:

ax1 + ax2 + ... + axn ≥ n, ∀x ∈ R.

Să se calculeze produsul P = a1 a2 ...an .

Soluţie.

Se foloseşte definiţia punctului de extrem al unei funcţii. Punctul x0 este punct de

minim pentru funcţia f : Df → R dacă este satisfăcută relaţia:

f (x) ≥ f (x0 ), ∀x ∈ Df .

Analog, punctul x0 este punct de maxim pentru funcţia f : Df → R dacă este satisfăcută
relaţia:
f (x) ≤ f (x0 ), ∀x ∈ Df .
Pentru ca un punct x0 sa fie punct de extrem pentru funcţia f (punct de minim, sau
punct de maxim), este necesar să avem f 0 (x0 ) = 0.
În cazul nostru luăm funcţia

f (x) = ax1 + ax2 + ... + axn .

Se constată că f (0) = n, deci inegalitatea din enunţ devine f (x) ≥ f (0), ∀x ∈ R, deci
0 este punct de minim, deci trebuie să anuleze derivata. Dar

f 0 (x) = ax1 ln a1 + ax2 ln a2 + ... + axn ln an ⇒

⇒ f 0 (0) = ln a1 + ln a2 + ... + ln an = ln (a1 .a2 ....an ) ,

deci f 0 (0) = 0 dacă ln (a1 .a2 ....an ) = 0 = ln 1, deci a1 .a2 ....an = 1.

√ √
5
9. Să se compare numerele 3 şi 5 3 .

Soluţie.

Este o aplicaţie la modalitatea de a obţine monotonia unei funcţii, adica pe ce interval

o funcţie creşte şi pe ce interval descreşte. Este o alta aplicaţie frumoasă a derivatei.
O funcţie f este crescătoare pe un interval [a, b] daca f 0 (x) ≥ 0, ∀x ∈ [a, b] şi funcţia f

7
este descrescătoare pe un interval [c, d] daca f 0 (x) ≤ 0, ∀x ∈ [c, d].
Să presupunem că
√ √ √ √
5 3
3 >5 ⇒ ln 3 5 > ln 5 3 ⇒
√ √ ln 3 ln 5
⇒ 5 ln 3 > 3 ln 5 ⇒ √ > √ .
3 5
Avem nevoie de monotonia funcţiei
ln x 2 − ln x
f (x) = √ ⇒ f 0 (x) = √ .
x 2x x

Dacă x < e2 ⇒ ln √ x < 2 √⇒ f 0 (x) > 0, deci f este crescătoare şi cum 3 < 5 deducem
f (3) < f (5), deci 3 5 < 5 3 .

10. Să se demonstreze inegalitatea

 
x arctg(x) ≥ ln x2 + 1 , ∀x ∈ [0, ∞).

Soluţie.

Una dintre cele mai importante aplicaţii ale derivatei este demonstrarea de inegalităţi,
ştiind că problemele cu inegalităţi sunt mai dificile.
Formal, o astfel de problemă se defineste astfel: Să se demonstreze că:

E1 (x) ≥ E2 (x), ∀x ∈ [a, b],

evident, inegalitatea poate avea şi semn contrar. De asemenea ı̂n loc de x ∈ [a, b] putem
scrie a ≤ x ≤ b.
Demonstraţia se face ı̂n trei etape:
i) ee foloseşte notaţia f (x) = E1 (x) − E2 (x);
ii) se stabileşte monotonia lui f , folosind semnul derivatei;
iii) se aplica monotonia lui f pe intervalul exerciţiului:
- dacă f este crescătoare: a ≤ x ≤ b ⇒ f (a) ≤ f (x) ≤ f (b);
- dacă f este descrescătoare: a ≤ x ≤ b ⇒ f (a) ≥ f (x) ≥ f (b).
În cazul nostru:
 
f (x) = x arctg(x) − ln x2 + 1 , ∀x ≥ 0 ⇒
x 2x x
⇒ f 0 (x) = arctg(x) + 2
− 2
= arctg(x) − .
1+x 1+x 1 + x2
Ca să găsim semnul lui f 0 , trebuie să arătăm că
x
arctg(x) ≥ , ∀x ≥ 0,
1 + x2
sau
x
arctg(x) ≤ , ∀x ≥ 0,
1 + x2

8
Abordăm prima situaţie. Notăm
x
g(x) = arctg(x) − ⇒
1 + x2
1 1 − x2 2x2
⇒ g 0 (x) = − = ≥ 0,
1 + x2 (1 + x2 )2 (1 + x2 )2

deci g este crescătoare astfel că: x ≥ 0 ⇒ g(x) ≥ g(0) = 0, deci f 0 (x) ≥ 0, deci f este
crescătoare astfel că:
   
x ≥ 0 ⇒ f (x) ≥ f (0) = 0, ⇒ x arctg(x) − ln x2 + 1 ≥ 0 ⇒ x arctg(x) ≥ ln x2 + 1 .