COMUNICAREA CU DUMNEZEU – VIAȚA DE RUGĂCIUNE A CREDINCIOSULUI

a) Ce este rugăciunea
Rugăciunea este mijlocul prin care comunicăm cu Dumnezeu, aducând înaintea lui Dumnezeu
Tatăl, în Numele Domului Isus Hristos, prin Duhul Sfânt mulţumirile şi laudele noastre, cererile şi
mijlocirile, frământările, nevoile şi îngrijorările noastre, cu convingerea că Dumnezeu, în mila Sa,
va îngriji de noi.
- Rugăciunea este o nevoie a sufletului - este respiraţia sufletului;
- Rugăciunea este o expresie a credincioşiei faţă de Domnul şi o întâlnire cu El;
- Rugăciunea este un instrument prin intermediul căruia Dumnezeu a decis să facă schimbări
în cursul evenimentelor şi al circumstanţelor vieţii.

b) Cum să ne rugăm
Ucenicii Domnului Isus au cerut să fie învăţaţi cum să se roage (Luca 11:1). Biblia ne învaţă că:
i. Baza rugăciunii este relaţia cu Dumnezeu a celui care se roagă (1Ioan 3:22; Prov. 15:8);
ii. Rugăciunea trebuie făcută în Numele Domnului Isus (Ioan 14:12-14; 15:16; 16:23);
iii. Rugăciunea trebuie făcută în acord cu voia lui Dumnezeu. Atât atitudinea noastră, cât şi
ceea ce cerem trebuie să fie după voia lui Dumnezeu (Iacov 4:3; 1Ioan 5:14);
iv. Rugăciunea trebuie făcută cu îndrăzneală şi perseverenţă (1Ioan 3:21-22; Luca 18:1;
11:5-10);
v. Rugăciunea trebuie făcută cu pasiune (Iacov 5:16);
vi. Rugăciunea trebuie făcută cu inimă curată şi sinceritate (Iacov 4:2-3; Matei 6:5-6;
23:14);
vii. Rugăciunea trebuie făcută în mod concret şi la obiect. În spatele cererilor foarte
generale se poate ascunde necredinţa (Luca 11:5; 11-13);
viii. Rugăciunea trebuie făcută cu credinţă (Matei 21:22; Marcu 11:22-24; Iacov 5:15);
ix. Rugăciunea se face fără resentimente şi cu un spirit iertător (Matei 11:25-26);
x. Rugăciunea trebuie să fie îmbinată cu postul (Matei 6:16-18; Marcu 9:29).

c) Aspecte practice legate de rugăciune

i. Cui să adresăm rugăciunea

Scriptura ne învaţă că rugăciunea trebuie adresată lui Dumnezeu (Iov 16:20; Romani 15:30; Filipeni
4:6). Când ne referim la Dumnezeu ca „obiect” al rugăciunii nu trebuie să înţelegem că adresăm
rugăciunea doar lui Dumnezeu Tatăl, ci că adresăm rugăciunea Sfintei Treimi. În rugăciune trebuie
să fie implicat Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Biblia ne învaţă să ne rugăm:
- Tatălui Ceresc (Matei 6:6; 9-13; Ioan 17:1-26; Efeseni 1:17);
- Domnului Isus Hristos (Fapte 7:59-60; Ioan 14: 12-14;
- Duhului Sfânt (2Corinteni 3:17; Fapte 10:9-20; Efeseni 6:18).
Observaţie: Deşi nu avem texte biblice în care să se arate explicit că rugăciunea este adresată
Duhului Sfânt, totuşi avem mai multe pasaje în care Duhul este mărturisit ca fiind de natură divină
şi că implicit rugăciunea a fost adusă şi către Duhul Sfânt.
Având în vedere cele de mai sus, forma corectă de adresare a rugăciunii este: „ne rugăm Tatălui
Ceresc, în Numele Domnului Isus Hristos, prin Duhul Sfânt”.

ii. Locul rugăciunii

Biblia ne învaţă să aducem rugăciuni lui Dumnezeu în orice loc ne-am afla (1Tim 2:8). Nu există un
loc ales de Dumnezeu, consacrat ca loc de rugăciune, ca doar în acel loc să ne putem ruga.
Indiferent de spaţiul geografic în care ne găsim, noi putem aduce lui Dumnezeu rugăciuni.
Cu toate acestea trebuie să subliniem următoarele aspecte referitoare la locul în care ne rugăm:
- Rugăciunea în „odăiţă” (Matei 6:6). Rugăciunea în odăiţă este rugăciunea privată în care
credinciosul aflat singur se roagă lui Dumnezeu.
- Rugăciunea în familie. Fiecare casă trebuie să fie şi un loc de rugăciune, în care familia
reunită se închină Domnului.
- Rugăciunea în adunările bisericii. Locul în care se adună Biserica este un loc de rugăciune
(Matei 21:13). În Biserică se fac două feluri de rugăciune:
o Rugăciunea comună – în care toţi cei adunaţi se roagă simultan lui Dumnezeu.
o Rugăciunea publică în numele bisericii – în care cineva din adunare se roagă în
numele tuturor celor prezenţi.

iii. Poziţia corpului în rugăciune

Rugăciunea implică şi corpul nostru. Poziţia corpului în rugăciune trebuie să reflecte evlavie,
seriozitate şi frică de Dumnezeu. În Biblie sunt menţionate câteva referinţe legate de poziţia
corpului în rugăciune:
- Rugăciunea în genunchi (Luca 22:41; Daniel 6:10; Efeseni 3:14);
- Rugăciunea în picioare (Marcu 11:25);
- Cu mâinile ridicate spre cer (1Împăraţi 8:22; 1Tim 2:8);
- Căzut cu faţă la pământ (2Samuel 12:16; Matei 26:39).
Deşi este importantă, poziţia corpului nu este definitorie pentru corectitudinea rugăciunii, ci
definitorie este atitudinea inimii.

iv. Părţile principale ale rugăciunii

Rugăciunea trebuie să conţină următoarele părţi principale:
- Lauda şi închinarea. În această parte a rugăciunii îi aducem lui Dumnezeu laude:
o Pentru ceea ce face Domnul, adică pentru lucrarea şi faptele Lui Dumnezeu;
o Pentru ceea ce este Domnul, adică pentru însuşirile şi persoana Lui Dumnezeu;
o Recunoaştem şi proclamăm ce este şi ce face Domnul şi ne închinăm Lui.
- Mărturisirea şi predarea. Este partea rugăciunii în care:
o ne mărturisim greşelile;
o ne pocăim cerând iertare în Numele Domnului Isus (1Ioan 1:9);
o ne predăm Domnului luând hotărâri noi de sfinţire şi slujire curată.
- Mijlocirea şi cererea. În această parte a rugăciunii aducem înaintea lui Dumnezeu dorinţele
noastre, atât cele legate de viaţa personală cât şi cele legate de semenii noştri.
- Mulţumirea şi adorarea. După ce am adus lui Dumnezeu mijlocirile şi cererile noastre, în
rugăciune trebuie să veni cu mulţumire pentru ajutorul pe care Dumnezeul îl va da şi să
continuăm prin adorarea lui Dumnezeu şi înălţarea sa (Matei 6:13).
- Aşteptarea şi încrederea. Este partea finală a rugăciunii în care:
o afirmăm încrederea că Dumnezeu va lucra ca urmare a rugăciunilor făcute;
o aşteptăm meditând în linişte (câteva minute) la ceea ce Domnul ne pune în inimă în
urma rugăciunilor (Psalmul 5,8);
o luăm decizii de slujire şi sfinţire în acord cu îndemnurile date de Duhul Sfânt.