Domnule Preşedinte,

Subsemnatul SURUGIU P. ION, cu CNP: 1600428400356, domiciliat si

cu domiciliul procesual ales - adresă de corespondență - în mun. Craiova, str
Frații Goleşti, nr 98, bl. J8, sc.1, ap.10, cod postal 200060, tel. 0745385901, e-
mail: surugiuivan@gmail.com, în calitate de reclamant, formulez cerere de
chemare in judecata a,
1 - pârâtului Guvernul României cu sediul in Bucuresti , Palatul
Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, Sector 1, Bucureşti, cod postal 011791 si
2 - pârâtului Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor
Interne, cu sediul in municipiul Bucureşti, Strada George Georgescu, nr.3,
sector 4, Bucureşti, cod 040131,

Solicitand :

I. sa constatati vătămarea drepturilor și intereselor mele legitime, in

sensul actualizarii pensiei, prin măsura reglementată de:
ART. VII din OUG 59/2017, care prevede
“Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, după litera k) se introduc două noi litere, literele l) şi m), cu
următorul cuprins:
"l) solda/salariu lunar net - solda/salariul lunar brut prevăzută/prevăzut la art.
28 alin.(1) din care se deduce contribuţia individuală la bugetul de stat,
contribuţia individuală la bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi impozitul pe
venit, potrivit legislaţiei în vigoare;
m) pensia netă - pensia militară de stat stabilită în cuantum brut din care se
deduce impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare."

Articolul 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:

" Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în

fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data
de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul
Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei
mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată."

Articolul 60 se modifică şi va avea următorul cuprins:

" La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare
decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor
lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei”

II. obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri

pentru restituirea sumelor prevazute prin indexarea si actualizarea pensiei, daca
nu interveneau modificarile aduse de OUG 59/2017 asupra prevederilor la
art.59 si art.60, din Legea 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii 153/2017,
privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie,
respectiv 12.09.2017,si HG nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad
publicată în MO nr. 41 din 13.01.2023.
Astfel:
“ art.59
(1) Cuantumul pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din
rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a
câştigului salarial mediu brut realizat.
(6) Începând cu anul 2021, cuantumul pensiilor militare de stat se
indexează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 45% din
creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, realizate pe anul precedent.
(7) Începând cu anul 2030, cuantumul pensiilor militare de stat se
indexează anual cu 100% din rata inflaţiei realizată pe anul precedent.
art. 60
(1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte
ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de
funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici
cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de
vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, “
 III. obligarea pârâtului Casa Sectorială de Pensii a Ministerului
Afacerilor Interne sa restituie sumele reținute din pensie rezultate din
indexarea si actualizarea pensiei raportat la prevederile art.38 din Legea
153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, daca nu interveneau
modificarile aduse de OUG 59/2017 asupra prevederilor la art.59 si art.60, din
Legea 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017,
si HG nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în MO nr.
41 din 13 01 2023, art 1 si art 2, conform gradului de colonel (r.) detinut,
sume actualizate cu indicele de inflatie, daca este cazul, si a platii dobinzii
legale penalizatoare prevazute de art.3 alin (2) din OG 13/2011.

Invoc exceptia de neconstitutionalitate extrinsecă a disp. art. VII, pct.2

şi 3 din OUG nr.59/2017, prin raportare la dispoziţiile art.1 alin.(3) şi (5) şi ale
art.79 alin.(1) din Constituţie, care afectează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.59/2017 în ansamblul său.

Susțin că dispozițiile actelor normative criticate sunt contrare următoarelor

prevederi din Constituție: art.1 alin.(3) și (5) privind statul de drept și obligația
respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art.79 alin.(1) privind
Consiliul Legislativ, și art.147 alin.(4) privind deciziile Curții Constituționale.

In fapt ,
Rog instanta sa aiba in vedere:

a) Decizia 50 din 15.02.2022 a Curtii Constitutionale , publicata in

Monitorul Oficial 291 din 25.03.2022, conform careia avizul
Consiliului Legislativ este unul deosebit de important pentru că
observaţiile formulate au drept finalitate sistematizarea, unificarea şi
coordonarea întregii legislaţii, astfel că acesta trebuie să fie solicitat în
prealabil adoptării actului normativ.
b) art.4 alin.(1) din Legea nr.73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.1122 din 29 noiembrie 2004, prevede că „Proiectele
de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare
Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ cu privire la
legalitatea măsurilor preconizate şi la modul în care sunt realizate
cerinţele prevăzute la art.3 alin.(3), care se aplică în mod
corespunzător.”as acum este mentionata in DECIZIA 95/2018 a CCR.
 c) Curtea Constituțională a apreciat că din conţinutul prevederilor
constituţionale şi legale mai sus arătate se desprinde ca fiind evidentă
obligaţia Guvernului ca, înainte de a adopta o ordonanţă de urgenţă,
să solicite avizul Consiliului Legislativ. Nerespectarea acestei obligaţii
duce la neconstituţionalitatea actului normativ adoptat

Să urmărim considerentele pentru care CCR a declarat

neconstituțională  OUG 192/2020 prin Decizia nr. 50/2020.

“……42. Prin urmare, procedând la analizarea cu prioritate a criticilor de

neconstituționalitaten extrinsecă formulate, Curtea reține că un prim aspect
invocat de autorul excepției privește încălcarea prevederilor constituționale ale
art.1 alin.(1) și (5) și ale art.79 alin.(1) din Constituție cu prilejul
adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020.
43. Cu privire la rolul constituțional al Consiliului Legislativ, Curtea
Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, așa cum sunt Decizia nr.83
din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.187 din 25 martie 2009, Decizia nr.304 din 4 mai 2017, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.520 din 5 iulie 2017, Decizia
nr.221 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.594 din 7 iulie 2020 sau Decizia nr.229 din 2 iunie 2020, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.602 din 9 iulie 2020. Curtea a reținut
că prin art.79 alin.(1) din Constituţie Consiliul Legislativ este consacrat ca
„organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiecte
de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii
legislaţii”.
Concretizând aceste prevederi constituţionale, art.4 alin.(1) din
Legea nr.73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr.1122 din 29 noiembrie 2004, prevede că „Proiectele de ordonanţe şi de
hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului numai
cu avizul Consiliului Legislativ cu privire la legalitatea măsurilor
preconizate şi la modul în care sunt realizate cerinţele prevăzute la art.3
alin.(3), care se aplică în mod corespunzător.”
De asemenea, art.9 alin.(2) din Legea nr.24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010, stabileşte că „După
elaborarea lor şi încheierea procedurii de avizare prevăzute la alin.(1),
proiectele de legi, propunerile legislative, precum şi proiectele de ordonanţe
şi de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului se supun în mod
obligatoriu avizării Consiliului Legislativ.”
 Curtea a apreciat că această din urmă dispoziţie legală
subliniază importanţa rolului pe care Consiliul Legislativ îl are în cadrul
procesului de legiferare, prin aceea că avizul acestui organ este emis doar
după ce procedura de elaborare a actului normativ a fost încheiată,
înglobând eventualele modificări propuse prin avizul altor autorităţi
competente în materie, astfel că reprezintă o evaluare finală şi globală a
actului normativ înainte de a fi supus adoptării.
44. Curtea Constituțională a apreciat că din conţinutul prevederilor
constituţionale şi legale mai sus arătate se desprinde ca fiind evidentă obligaţia
Guvernului ca, înainte de a adopta o ordonanţă de urgenţă, să solicite
avizul Consiliului Legislativ. Nerespectarea acestei obligaţii duce
la neconstituţionalitatea actului normativ adoptat.

45. Ca urmare a solicitării adresate, Consiliul Legislativ, în îndeplinirea

atribuţiilor sale constituţionale ce privesc asigurarea sistematizării, unificării şi
coordonării întregii legislaţii, are posibilitatea de a-şi exprima opinia cu privire
la: legalitatea măsurilor preconizate; concordanţa reglementării propuse cu
Constituţia, cu legile-cadru în domeniu, cu reglementările Uniunii Europene
şi cu actele internaţionale la care România este parte, iar în cazul proiectelor de
lege şi al propunerilor legislative, natura legii şi care este prima Cameră ce
urmează a fi sesizată; asigurarea corectitudinii şi clarităţii exprimării juridice,
înlăturarea contradicţiilor sau necorelărilor din cuprinsul proiectului de
act normativ, asigurarea caracterului complet al prevederilor sale, respectarea
normelor de tehnică legislativă, precum şi a limbajului normativ; prezentarea
implicaţiilor noii reglementări asupra legislaţiei în vigoare, prin identificarea
dispoziţiilor legale care, având acelaşi obiect de reglementare, urmează  să fie
abrogate, modificate sau unificate, precum şi prin evitarea reglementării unor
aspecte identice în
acte normative diferite [art.3 alin.(3) din Legea nr.73/1993].
46. Deşi avizul Consiliului Legislativ este consultativ, art.10 alin.(4) din
Legea nr.24/2000 prevede că observaţiile şi propunerile privind respectarea
normelor de tehnică legislativă vor fi avute în vedere la definitivarea
proiectului de act normativ, iar neacceptarea acestora trebuie motivată
în cuprinsul actului de prezentare a proiectului sau într-o notă însoţitoare.
47. Potrivit dispoziţiilor art.4 alin.(3) ultima teză din Legea nr.73/1993, în
cazul ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, Consiliul Legislativ trebuie să
emită avizul său în 24 de ore, dar dacă avizul nu este dat în acest termen,
aceasta nu împiedică desfăşurarea procedurii legislative.
48. Prin urmare, Curtea a reținut că avizul Consiliului Legislativ este unul
deosebit de important pentru că observaţiile formulate au drept finalitate
sistematizarea, unificarea şi coordonarea întregii legislaţii, astfel că acesta
trebuie să fie solicitat în prealabil adoptării actului normativ. Urmărirea şi
implementarea cerinţelor impuse de Legea nr.24/2000 asigură coerenţa
întregului sistem de drept, iar Consiliul Legislativ este cel care, în mod primar,
realizează această activitate. Consiliul Legislativ are obligaţia de a contribui la
asigurarea coerenţei şi unificării legislaţiei.
Avizul Consiliului Legislativ este de natură să contribuie la unitatea şi
coerenţa textului actului normativ care urmează a fi adoptat, astfel că art.79 alin.
(1) din Constituţie nu se poate interpreta decât în sensul că solicitarea
avizului trebuie să fie anterioară adoptării actului normativ vizat.
49. Mai mult, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că
„termenul în care trebuie exprimat punctul de vedere al Consiliului Legislativ
curge de la data înregistrării la Consiliul Legislativ a solicitării de avizare a
proiectului de act normativ. Nu este suficient ca solicitarea de aviz privind
proiectul de ordonanţă de urgenţă să fie înregistrată la Secretariatul General
al Guvernului în ziua emiterii ordonanţei de urgenţă şi să se considere că de
la această dată curge termenul de emitere a avizului, ci ea trebuie dublată, în
mod obligatoriu, de înregistrarea solicitării la Consiliul Legislativ înainte de
emiterea ordonanţei de urgenţă, pentru că altfel s-ar compromite chiar rolul
Consiliului Legislativ, deoarece ar putea apărea situaţia ca la momentul
primirii solicitării de aviz actul normativ să fi fost deja adoptat.” Prin
urmare, atât solicitarea avizului, cât și înregistrarea acestei solicitări
la Consiliul Legislativ trebuie să aibă loc înainte de emiterea ordonanţei de
urgenţă a Guvernului.

51. Curtea observă că atât data la care a fost înaintată solicitarea de aviz
către Consiliul Legislativ, cât și cea la care această solicitare a fost înregistrată
la această instituție sunt ulterioare adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului
nr.192/2020. Chiar dacă avizul Consiliului Legislativ a fost emis în aceeași zi,
respectiv pe data de 6 noiembrie 2020, Guvernul nu ar fi putut opera
eventualele observații, înainte de publicare, decât cu respectarea dispozițiilor
art.38 alin.(1) și (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind
Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.555 din 5 iulie 2019, potrivit cărora „Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe
în prezenţa majorităţii membrilor săi. Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin
consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte prim-ministrul.” Or, Curtea
constată că data adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020, așa
cum apare indicată în Monitorul Oficial al României, este 5 noiembrie 2020.
52. Prin urmare, Curtea apreciază că adoptarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr.192/2020 s-a realizat cu încălcarea prevederilor constituționale
ale art.79 alin.(1) coroborate cu cele ale art.1 alin.(3) și (5) din Constituție,
Guvernul, cu acest prilej, atribuind un rol formal atât Consiliului Legislativ, cât
și legalității procedurii de adoptare a ordonanțelor de urgență.
53. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă,
reţinută prin raportare la dispoziţiile art.1 alin.(3) şi (5) şi ale art.79 alin.(1) din
Constituţie, care afectează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.192/2020 în
ansamblul său, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze şi celelalte
motive de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei
de neconstituţionalitate."…….

Asadar, observam ca si in cazul adoptarii OUG 59.2017 ne aflam in

situatia supusa controlului constitutional prin Decizia 50/2022 si aratam
urmatoarele:
La data de 04.07.2017, pe pagina de web a Guvernului Romaniei, a fost publicat
comunicatul Guvernului Romaniei prin care se face public faptul ca s-a adoptat
o ordonata de urgenta care va plafona pensile de serviciu la nivelul salariului net
incasat de cei care beneficiaza de pensii de serviciu, si pe viitor vor fi indexate
doar cu rata media anuala a inflatiei. Cee ace denota faptul ca OUG 59/2017 a
fost adoptat inca din data de 04.07.2017.
Mergind pe firul initiative legislative identificam pe site-ul Senatului
Romaniei , documentul numit E114, prin care Secretariatul General al
Guvernului Romaniei trimite Secretarului General al Senatului proiectul de
Lege privind adoptarea OUG 59, privind modificarea unor acte normative din
domeniul pensiilor de serviciu.( a se urmari titulatura)
Tot din studiul documentelor identificate pe pagina Senatului Roamniei, a
fost identificat documentul numit E 114, care in fapt este adresa de inaintare a
proiectului de lege dedus din OUG 59/2-17 pentru adoptare in Parlamentul
Romaniei. prin inscrisul cu nr E 114 din 04.08.2017, Guvernul Romaniei a
si adoptat Hotararea privind supunerea spre adoptare a proiectului de
Lege pentru aprobarea OUG nr 59/2017 privind modificarea unor acte
normative din domeniul pensiilor de serviciu, ceea ce arata faptul ca OUG
59 a fost adoptat de Guvern, fara avizul Consiliului Legislativ.
Tot la data de 07.08.2017, Guvernul Romaniei , prin adresa
183/07.08.2017 trimite OUG privind unele masuri din domeniul pensiilor de
serviciu, deja adoptata Consiliului Legislativ pentru avizare. In aceiasi zi
Consiliul Legislativ avizeaza favorabil OUG 59.2017 din 04.07.2017, dar mai
observa la pct.4 ultimul aliniat Consiliul Legislativ faptul ca:
” Totodată, constatăm că prezentul proiect de ordonanță de urgență nu
este însoțit de avizul de oportunitate care trebuie emis de Ministerul pentru
Relația cu Parlamentul și nici de adresele ministerelor prin care acestea au
formulat observații și propuneri cu ocazia avizării acestui proiect”, or Curtea
Constitutionala prin aceasta Decizie 50 /2022, stabileste:
”Curtea a apreciat că această din urmă dispoziţie legală
subliniază importanţa rolului pe care Consiliul Legislativ îl are în cadrul
procesului de legiferare, prin aceea că avizul acestui organ este emis doar
după ce procedura de elaborare a actului normativ a fost încheiată,
înglobând eventualele modificări propuse prin avizul altor autorităţi
competente în materie, astfel că reprezintă o evaluare finală şi globală a
actului normativ înainte de a fi supus adoptării”
O.U.G 59/2017, este publicata in Monitorul Oficial nr.648, in aceiasi
zi de 07.08.2017.
Aceasta situatie de fapt prin care Guvernul Romaniei, transmite
Senatului Romaniei spre dezbatere proiectul de Lege privind aprobarea actului
normativ adoptat 04.08.2017 si trimis Parlamentului prin adresa 183 din
07.08.2017, indica o diferenta in punct de vedere al tehnicii legislative, in sensul
lipsei avizului Consiliului Legislativ.
Avind in vedere faptul ca in momentul adoptarii OUG 59/2017 (04
august 2017) Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ, potrivit
dispozitiilor imperative sus invocate, apreciez ca s-au incalcat prevederile
art.79 raportat la art 1 alin (5) din Constitutie, motiv pentru care
sanctiunea este neconstitutionalitatea actului normative in discutie in
asamblul sau.
Observăm că, atât data la care a fost înaintată solicitarea de aviz către
Consiliul Legislativ prin adresa de trimitere nr 183/07.08.2017, cât și cea la care
această solicitare a fost înregistrată la această instituție, sunt ulterioare adoptării
Ordonanței de urgență a Guvernului nr.59/2017. Chiar dacă avizul Consiliului
Legislativ a fost emis în aceeași zi, respectiv pe data de 07.08.2017, Guvernul
nu ar fi putut opera eventualele observații, înainte de publicare, decât cu
respectarea dispozițiilor art.38 alin.(1) și (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.555 din 5 iulie 2019, potrivit cărora „Guvernul
adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi. Hotărârile
şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul,
hotărăşte prim-ministrul.” Or, constatăm că data adoptării Ordonanței de
urgență a Guvernului nr.59/2017, așa cum apare indicată în Monitorul Oficial al
României, este 07 august 2017.
Prin urmare, apreciem că adoptarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr.59/2017, s-a realizat cu încălcarea prevederilor
constituționale ale art.79 alin.(1) coroborate cu cele ale art.1 alin.(3) și (5)
din Constituție, Guvernul, cu acest prilej, atribuind un rol formal atât
Consiliului Legislativ, cât și legalității procedurii de adoptare a
ordonanțelor de urgență.”………

Pe aceste considerente solicit instantei sa inainteze exceptia in cauza spre

competenta solutionare Curtii Constitutionale, potrivit art.146, lit.d din
Constitutia Romaniei.
 In drept,
Imi intemeiez cererea pe prevederile art.7, alin(5) si art 9, alin(1), alin
(2), alin(4) si alin(5), din Legea 544/2004, privind contenciosul
administrativ,

LEGEA nr. 554 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrative:

“Articolul 7: Procedura prealabila
(5) In cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului,
Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici, al celor care
privesc cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau dispozitii din
ordonante sau al actiunilor indreptate impotriva actelor administrative care nu
mai pot fi revocate intrucat au intrat in circuitul civil si au produs efecte
juridice, precum si in cazurile prevazute la art. 2 alin. (2) si la art. 4 nu este
obligatorie plangerea prealabila.

Articolul 9: Actiunile impotriva ordonantelor Guvernului

(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin
ordonante sau dispozitii din ordonante poate introduce actiune la instanta de
contencios administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate, in masura
in care obiectul principal nu este constatarea neconstitutionalitatii ordonantei
sau a dispozitiei din ordonanta .
(2) Instanta de contencios administrativ, daca apreciaza ca exceptia indeplineste
conditiile prevazute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sesizeaza, prin
incheiere motivata, Curtea Constitutionala si suspenda solutionarea cauzei pe
fond
(4) In situatia in care decizia de declarare a neconstitutionalitatii este urmarea
unei exceptii ridicate in alta cauza, actiunea poate fi introdusa direct la instanta
de contencios administrativ competenta, in limitele unui termen de decadere de
un an, calculat de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I.
(5) Actiunea prevazuta de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de
despagubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonante ale Guvernului, anularea
actelor administrative emise in baza acestora, precum si, dupa caz, obligarea
unei autoritati publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei
anumite operatiuni administrative.”
 Imi sustin cererea pe considerentele Deciziei 95 din 2018, a Curtii
Constitutionale care stabileste:
1. Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din lege, „Persoana
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau
dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios
administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în
care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei
sau a dispoziţiei din ordonanţă“, în limitele unui termen de decădere de un
an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
2. Obiectul acţiunii este cel prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege şi
poate viza acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin
ordonanţe ale Guvernului
3. de art. 9 alin. (1) din lege, atunci când persoana vătămată
formulează acţiunea principală, însoţind această cerere de excepţia de
neconstituţionalitate a ordonanţei simple sau de urgenţă a Guvernului. Într-o
atare situaţie, acţiunea de chemare în judecată nu este condiţionată de
parcurgerea procedurii administrative prealabile sau de respectarea unor
termene

Decizia 95/2018 a C.C.R

“…….26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie

prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7
decembrie 2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au
următorul cuprins:
    "(4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este
urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă
direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui
termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii
Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului,
anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz,
obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la
realizarea unei anumite operaţiuni administrative.“"

    27. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale

criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) în
componenta sa privind principiul securităţii raporturilor juridice, art. 16 privind
egalitatea în drepturi şi în art. 147 alin. (4) potrivit căruia „Deciziile Curţii
Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data
publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor“.

28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai

pronunţat asupra prevederilor art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, prin
raportare la critici similare.

29. Astfel, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 8 mai 2017, Curtea a reţinut că
dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate fac parte din art. 9
din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acţiunile împotriva
ordonanţelor Guvernului“, şi reprezintă norma cu caracter special care
evidenţiază raportul dintre caracterul de act administrativ al ordonanţei simple
sau de urgenţă a Guvernului, care atrage competenţa instanţei de contencios
administrativ sub aspectul remedierii vătămării create prin adoptarea acestui act,
şi calitatea sa de act normativ de reglementare primară, care atrage competenţa
Curţii Constituţionale sub aspectul controlului de constituţionalitate în raport cu
Legea fundamentală.

    33. În continuare, analizând dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea
a reţinut că acestea reglementează o situaţie diferită de cea prevăzută de art. 8
din acelaşi act normativ şi au o incidenţă limitată, circumstanţiată situaţiei în
care ordonanţa simplă sau de urgenţă a Guvernului vatămă în mod direct
un drept ori un interes legitim. Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din lege,
„Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin
ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa
de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în
măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii
ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă“.

    34. În jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015, precitată,
Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că art. 9 din Legea nr.
554/2004 reprezintă expresia prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (6)
teza a doua potrivit cărora „Instanţele de contencios administrativ sunt
competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau,
după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale“ şi
reglementează o procedură specială, determinată de natura actelor adoptate de
Guvern pe calea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie.
Prin art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 554/2004,
legiuitorul a optat pentru încadrarea acţiunilor persoanelor vătămate prin
ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale în mecanismul
acţiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul
obligaţiei de reparare a vătămării constă în însăşi adoptarea ordonanţelor
neconstituţionale. Cu alte cuvinte, art. 9 din Legea nr. 554/2004 vizează
situaţiile în care o persoană se consideră vătămată în mod direct printr-o
ordonanţă a Guvernului, actul administrativ individual adoptat în baza
ordonanţei sau refuzul privind emiterea unui act administrativ sau realizarea
unei anumite operaţiuni administrative constituind doar materializarea formală
a vătămării persoanei în cauză. Atât timp cât acţiunea reclamantului are ca
scop înlăturarea efectelor ordonanţei Guvernului care se produc direct asupra
unui drept sau interes legitim, vătămându-le, reclamantul are deschisă
procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede
sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de
constituţionalitate al actului Guvernului.
    35. Analizând conţinutul normativ al art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a
observat că alin. (1) prevede posibilitatea persoanei vătămate într-un drept al
său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe de a
introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ. Obiectul acţiunii este
cel prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege şi poate viza acordarea de
despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului,
anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz,
obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la
realizarea unei anumite operaţiuni administrative. Acţiunea poate fi formulată
oricând pe perioada de activitate a actului normativ (cât timp acesta
continuă să producă efecte juridice), începând cu data intrării sale în
vigoare. Acţiunea principală va fi însoţită de excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei Guvernului.
Potrivit alin. (2), instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că
excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr.
47/1992, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă
soluţionarea cauzei pe fond. După pronunţarea Curţii Constituţionale, potrivit
alin. (3), instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen,
cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost
declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei, în caz
contrar acţiunea respingându-se ca inadmisibilă. Astfel, soluţia pronunţată în
urma efectuării controlului de constituţionalitate constituie, în mod invariabil, o
condiţie de admisibilitate a acţiunii adresate instanţei de fond: o soluţie de
admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind o ordonanţă sau o dispoziţie
dintr-o ordonanţă a Guvernului permite instanţei analizarea pe fond a
pretenţiilor reclamantului, în vreme ce soluţia de respingere a criticii de
neconstituţionalitate constituie un fine de neprimire, ce obligă instanţa de
contencios administrativ la respingerea acţiunii. Cu alte cuvinte, în această
materie, decizia Curţii are efecte asupra înseşi admisibilităţii acţiunii
principale, astfel că măsura suspendării de drept a acesteia din urmă, pe
durata desfăşurării procedurii în faţa instanţei de contencios constituţional,
constituie o condiţie mai mult decât necesară, fiind decisivă pentru
continuarea litigiului (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 1.106 din 22
septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
672 din 4 octombrie 2010).
    36. În continuare, Curtea a observat că alin. (4) al art. 9 din Legea nr.
554/2004, dispoziţie criticată prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate,
prevede că, în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii
este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea care are obiectul
prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege poate fi introdusă direct la instanţa de
contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere
de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în
Monitorul Oficial al României, Partea I.

    37. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 544/2004,
Curtea a constatat că ordonanţa simplă sau de urgenţă, care reprezintă sursa
vătămării într-un drept ori într-un interes legitim al persoanei, poate constitui
temei al acţiunii în contencios administrativ în două situaţii. Prima este cea
reglementată de art. 9 alin. (1) din lege, atunci când persoana vătămată
formulează acţiunea principală, însoţind această cerere de excepţia de
neconstituţionalitate a ordonanţei simple sau de urgenţă a Guvernului. Într-o
atare situaţie, acţiunea de chemare în judecată nu este condiţionată de
parcurgerea procedurii administrative prealabile sau de respectarea unor
termene. A doua situaţie este cea reglementată de art. 9 alin. (4) din lege şi este
posibilă doar în cazul în care persoana vătămată a rămas în pasivitate,
neformulând acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (1), situaţie în care
legiuitorul îi pune la dispoziţie acţiunea principală cu acelaşi obiect, care va fi
însoţită, de data aceasta, de decizia Curţii Constituţionale prin care se constată
neconstituţionalitatea actului normativ emis de Guvern. În această ipoteză,
legiuitorul condiţionează însă admisibilitatea acţiunii de respectarea unui termen
care începe să curgă de la data publicării actului jurisdicţional al Curţii
Constituţionale. Acţiunea reglementată de art. 9 alin. (4) nu constituie
nicidecum o repunere în termen a persoanei vătămate, aşa cum susţine autorul
sesizării, [de altfel, acţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) nici nu este
condiţionată de respectarea unui termen] sau o aplicare retroactivă a deciziei
Curţii Constituţionale, ci are scopul de a disciplina conduita procesuală a
persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului, sub aspectul termenului în
care acestea pot formula acţiunea în contencios administrativ în vederea
remedierii vătămării produse prin actul declarat neconstituţional. Legiuitorul nu
face decât să limiteze dreptul la acţiune al persoanei vătămate sub aspect
temporal, tocmai ca expresie a principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor
juridice, în lipsa dispoziţiilor art. 9 alin. (4), acţiunea în contencios
administrativ împotriva ordonanţelor Guvernului întemeindu-se exclusiv
pe norma cuprinsă în art. 9 alin. (1), deci putând fi admisibilă oricând. Or,
tocmai o astfel de situaţie a evitat legiuitorul, condiţionând remedierea
prejudiciilor cauzate prin actele normative cu caracter de reglementare primară
adoptate de Guvern de exercitarea dreptului la acţiune în termenul de un an de
la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale.
    38. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 9
alin. (4) nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este
rezultatul înseşi adoptării ordonanţei Guvernului, iar nu şi în ipotezele în
care vătămarea este mediată prin actul/acţiunea/omisiunea autorităţii
administrative, cazuri în care sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr.
554/2004 şi, implicit, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de
procedură civilă, referitoare la revizuirea hotărârii pronunţate, dacă Curtea a
declarat neconstituţională prevederea ce a făcut obiectul excepţiei invocate în
acea cauză. Aşa fiind, Curtea a reţinut că sfera de incidenţă a celor două norme
legale - art. 8, respectiv art. 9, este diferită, legiuitorul distingând, prin ipoteza
de aplicare a acestora, situaţiile juridice care sunt guvernate de fiecare dintre
ele.

    39. Pentru toate aceste argumente, Curtea a considerat neîntemeiată critica de

neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 147 alin. (4) din Legea
fundamentală, potrivit căreia incidenţa deciziei de admitere pronunţate de
instanţa de contencios constituţional într-o cauză soluţionată de instanţa
judecătorească definitiv, până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în
Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în care nu a fost dispusă sesizarea
Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi
obiect, ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicţional al
Curţii şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată
hotărârilor judecătoreşti definitive, întrucât, prin ipoteza de incidenţă a
dispoziţiei art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, o asemenea situaţie este
exclusă. De asemenea, nu a fost reţinută nici pretinsa lipsă de corelare dintre
termenul de un an în care poate fi introdusă acţiunea la instanţa de contencios
administrativ competentă, calculat de la data publicării deciziei Curţii
Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi termenul prevăzut
pentru contestarea actului, reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, întrucât, aşa cum s-a arătat în prealabil, acestea vizează acţiuni
diferite, cu temeiuri juridice distincte.

    40. Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi

(2) privind egalitatea în drepturi, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 9 alin. (4)
din lege nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul
înseşi adoptării ordonanţei Guvernului, acţiunea principală fiind indisolubil
legată de înlăturarea efectelor ordonanţei Guvernului care se produc direct
asupra unui drept sau interes legitim al persoanei, vătămându-l, ceea ce
determină obligatoriu sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării
controlului de constituţionalitate asupra actului Guvernului. Efectul specific al
deciziei Curţii Constituţionale pronunţate într-o atare împrejurare se justifică
tocmai prin faptul că, în această ipoteză, actul administrativ care a determinat
lezarea unor drepturi sau interese legitime este însăşi ordonanţa Guvernului, iar
nu actul administrativ individual subsecvent, iar legiuitorul limitează dreptul la
acţiune al persoanei vătămate în considerarea unor principii inerente statului de
drept, precum securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice.

    41. În ceea ce priveşte situaţia premisă de incidenţă a dispoziţiilor art. 9 alin.

(4), respectiv existenţa unei decizii de declarare a neconstituţionalităţii ca
urmare a unei excepţii ridicate în altă cauză, care ar limita accesul la instanţa de
contencios administrativ doar la ipoteza pronunţării unei decizii a Curţii
Constituţionale în cadrul unui control de constituţionalitate a posteriori a
ordonanţei Guvernului, Curtea a constatat că fundamentul acţiunii în justiţie,
întemeiate pe această normă legală, este decizia de declarare a
neconstituţionalităţii ordonanţei Guvernului. Astfel, indiferent de calea pe care
s-a realizat controlul de constituţionalitate, determinantă este decizia de
admitere pronunţată de Curtea Constituţională pentru ca remediul procesual
prevăzut de alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004 să opereze.

    42. Cu privire la controlul de constituţionalitate al ordonanţelor Guvernului,

potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, acesta se poate efectua atât pe
calea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, invocate în temeiul art.
146 lit. d) din Constituţie, cât şi pe calea soluţionării unei obiecţii de
neconstituţionalitate, formulate în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, în
cadrul controlului de constituţionalitate a priori declanşat anterior promulgării
legii de aprobare a ordonanţei Guvernului.

    43. Ordonanţele simple sau de urgenţă ale Guvernului aprobate de Parlament

prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie,
încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al
aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege,
chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare,
conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern
(a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau
Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 582 din 21 august 2009). Aşadar, Curtea este competentă să
analizeze în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, care priveşte legea
de aprobare a ordonanţei, îndeplinirea de către ordonanţa simplă sau de urgenţă
a Guvernului a condiţiilor prevăzute de art. 115 din Constituţie (în acest sens, cu
titlu exemplificativ, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.533
din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
905 din 20 decembrie 2011).
Prin urmare, constatarea neconstituţionalităţii nu are numai o funcţie de
prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează, în primul rând, situaţia
concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale şi, ca atare, indiferent de
modalitatea în care s-a realizat controlul de constituţionalitate, control a priori
declanşat anterior promulgării legii de aprobare a ordonanţei, în condiţiile art.
146 lit. a) din Constituţie, sau a posteriori, declanşat în condiţiile art. 146 lit. d)
din Legea fundamentală, decizia de admitere a Curţii Constituţionale produce
efecte erga omnes, întrucât efectele vătămătoare sunt produse prin însăşi
ordonanţa Guvernului, iar nu prin lege, în sensul formal de act al Parlamentului.
    44. În final, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate reprezintă, pe de o
parte, o transpunere la nivel infraconstituţional a prevederilor art. 126 alin. (6)
teza a doua din Constituţie, iar, pe de altă parte, o garanţie a dreptului de acces
liber la justiţie a persoanei vătămate printr-o ordonanţă sau, după caz, prin
dispoziţii dintr-o ordonanţă a Guvernului declarată neconstituţională şi
contribuie la crearea unei practici corecte de legiferare prin ordonanţe ale
Guvernului.

In concluzie,
Rog instanta sa observe ca ne aflam in conditiile prevazute de art.9
alin(1), alin(2), alin(4) si alin(5), din Legea 544/2004,ca obiect principal al
actiunii si conditiilor de neconstitutionalitate stabilite de Curtea Constitutionala
a Romaniei in Decizia 50/2022, si sa admita actiunea asa cum a fost formulata
in prezenta cerere, termenul de decadere este de un an de zile fata de cel al
publicarii Deciziei nr 50/2020 a Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial,
respective 25.03.2023.

Precizez ca am calitate de pensionar, sens in care fac dovada cu copie a

cuponului de pensie pe care il atasez, impreuna cu copia actului de identitate,
seria DZ nr. 346247.
Intrucat solicit sesizarea Curții Constituţionale, în acest sens înţeleg să
solicit și suspendarea judecării cauzei, conf. disp. art. 9 alin.2 din Legea
nr.554/2004, până la soluționarea excepției invocate.
Potrivit dispozitiilor art.7 alin(5), din Legea nr 554/2004, plangerea
prealabila nu este obligatorie.
Atasez, urmatoarele documente in copie, identificate pe portalul Senatului
Romaniei si Guvernului Romaniei, amintite anterior:
- documentul, intitulat E114 din 07.08.2017
 - Avizul Consiliului Legislativ care are stampilat un numar de intrare la
Secretariatul Senatului nr. 355/07.08.2017.
Se observa pe documentul ce reprezinta OUG 59/2017, data de
04.07.2017 in subsolul ultimei pagini.
- Hotărâre Guvernului Romaniei privind supunerea spre adoptare a
proiectului de lege din 04.07.2017
- documentul publicat de Guvernul Romaniei pe site-ul propriu in data
de 04.08.2017.
În drept, inteleg sa invoc art.9 alin(1), alin(4) si alin(5) din Legea
nr.554/2004.
In conformitate cu disp. art. 29 al. 1, lit. a, din OUG nr. 80 din 2013-
privind taxele judiciare de timbru, în referire la art. 105, din Legea nr. 223/2015
– privind Pensiile Militare de Stat, prezenta cerere de chemare în judecată este
scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Fara cheltuieli de judecata.
Solicit judecarea cauzei in lipsa mea , potrivit disp. art 411 alin 1 pct 2 c pr
civ.
Depun prezenta actiune in 4 exemplare.

Domnului Presedinte al Tribunalului Dolj , Sectia de Contencios

administrativ si Fiscal

Data Semnatura