1

TEATRUL NATIONAL BUCURESTI

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ

W. Shakespeare

ADAPTARE PETRIKA IONESCO

 2

PROLOG

(Incă lumina aprinsă în sală, Puc intră în scenă terminându-și machiajul. Caută

ceva în buzunare, nu găsește. Se enervează. Își aduce aminte. Din „cochilie” scoate o

telecomandă, o îndreaptă spre decor și o acționează. O bucată din decor se deschide

și intră în scenă. Reprezintă un spatiu/garderobă, unde niste elfi sunt agățați de

umerașe și atârnă ca niște haine. Puc iar acționează telecomanda și elfii treptat se animă și dispar pe

ușile cortinei de fier. Puc continuă la fel și ca zombii apar actorii din piesa.

Sunt parțial îmbrăcați, machiați. Atmosfera asemănatoare celei din culise înainte de

spectacol. 3 peruchieri și 3 costumieri, Tezeu,Hipolita, Egeu, Filostrat, Demetrius,

Lisandru, Hermia, Helena, Chitră, 3 zâne și 3 elfi, care exersează să cânte și să

recite. Puc cu diapazon da nota. Cei trei muzicieni intră în acțiune. Treptat lucrurile

se reglează muzical si o tema ciudată apare. Actorii cânta sau recită ca niste automate, uneori

suprapunându-se.

Ritmul lor crește și vocile din ce in ce mai tari, ajungând la paroxism. Solo,duo, trio, ansambluri.

Text din sonete. Durata max 5 min. Puc îi conduce, răsfoind un manuscris.

DEMETRIUS Create însuși de amor,

Suflara-i buzele « Urăsc »

LISANDRU Spre mine cel tânjind de dor,

Dar când văzu că mă topesc

HELENA Biet suflet, miez în lutu-mi păcătos

De răzvrătite forțe înzauat

HERMIA De ce te rozi și suferi copios

Pictând pe-afar pereții-așa bogat?

TEZEU Trăiește atunci în dauna slugii tale

 3

Să rabde-averea ta se va-mplini

HIPOLITA Răsplăți cerești ți-s orele murdare

Hrănit adânc, pe-afar bogat nu fi

TOȚI Cum ea din noi,din Moarte te-oi hrăni,

Și moartea moartă, nu s-a mai muri

FILOSTRAT S-a dus și disperat aprob, în fine,

Dorința moarte-i, leacul refuzat

HERMIA Iar mintea, ce mi-e doctor în iubire ;

Cum de prescripții nu am ascultat ;

EGEU Dacă-i frumos ce ochii-mi falși l-uimește

Ce rost s-o nege are lumea-acum

LISANDRU De nu-i, atunci iubirea dovedește

Că ochiul ei și-al lor la fel n-au acum

HELENA Nu-i de mirare văzu-mi c-ar greși ;

Nici soarele pe-un cer cu nori nu vede,

3 ELFI Iubire,-O plâng, versato, mă orbești,

Să nu pătrund cât de murdară ești

3 ZÂNE Da-i Timpu-n milioane de-ntâmplări

Rup jurăminte,schimbă legi regale.

TEZEU Vai ! cum, Tiranul Timp temându-l, n-am

Rostit atunci « Cât te iubesc de tare »

HIPOLITA Nori sacri-ntunecă, tocesc sperări,

Minți tari le mână până-și ies din cale ;

HELENA Să te iubesc, drept fie, cum iubești

Pe-acei ochiți,când ochii-mi îți fac silă

HERMIA În inima-adu-ți mila, când o crești,

 4

Și mila-ți demnă-ar fi să afle mila

EGEU Iubindu-te, ca sunt sperjur tu știi,

De-mi juri iubire, dublu mi-ești sperjură

HERMIA Rupi jurâmânt, credința iar sfârșii,

Iubirii noi jurându-i noua ura ;

TEZEU Că două jurăminte-ncalci te-acuz,

Când eu,cel mai sperjur, rup douăzeci ?

HIPOLITA Ca jurăminte să te mint ți-am spus,

Prin tine mi-am pierdut credința-n veci

HERMIA Pe marea-ți bunătate m-am jurat,

Pe-a ta iubire, cinste, fermitate,

EGEU Să-ți dau lumina-orbirii ochi i-am dat,

Ori i-am făcut să jure-n strâmbătate

LISANDRU Două iubiri am, mă alin, mă zbat,

Ca doua spirite ispititoare ;

3 ELFI Să mă câștige iadul, ce ar

Vrea îngerul cu mine sa nu fie

3 ZÂNE Spre-a mi-l corupe-n drac a-l preschimba,

Sedus cel pur de josnica-i trufie

3 ELFI De- îngerul în diavol convertit,

Pot bănui dar, cum eu sunt departe

3 ZÂNE Nu pot să spun,ei prieteni s-au găsit,

Și-un înger, cred, e-n iadul celeilalte

3 COSTUMIERI Nu știu, aștept, doar îndoiala-i clară,

Îngerul rău sa-l dea pe bun afară

3 PERUCHIERI Chiar spui, O crudo ! că nu te iubesc

 5

Când, împotriva mea, eu țin la tine ?

TEZEU Când uit de mine însumi,nu gândesc,

Și-o fac, ce tiranie !Spre al tău bine ?

HIPOLITA Cum m-ai făcut mai mult să te iubesc,

Când văd și-aud atât, motiv de ura ?

TOȚI Mi-e noapte, pân te văd, întreaga zi,

Și-i ziua noapte-n vis când ne-am zări

HIPOLITA O !ce putere te-mputernicește,

Cu slăbiciunile-ți să mă domini ?

TEZEU Vederea-mi s-o reneg când nu greșește,

Să jur că ziua n-o slăvesc luminii ?

LISANDRU Ferice că iubesc și sunt iubit,

Nu pot lipsi, nu pot fi-nlocuit

HERMIA Lasciva grație, rău în chipuri vii,

Fă-mi rău să mor, dar dușman sa nu-mi fi

HELENA Ei se găsesc, mă pierde întâlnirea,

Cu drag,ei doi, m-au și crucificat.

DEMETRIUS Supus, de Timp iubit, de Timp urât,

Ori buruiana-ori floare adunată.

TEZEU/HIPOLITA Potrivnic mie, ție-ți dau dreptate ;

Război e-n mine :ură și amor

TOȚI Ca un actor ce-i imperfect pe scena,

Ori cum pe fiara, de turbare plină

Pe care tracul chiar în rol îl scoate

Prisosul forței s-o slăbească poate.

 6

UN GRUP Cu torța-alaturată Cupidon dormi

ALT GRUP O nimfă a Dianei, fiind pe cale

ALT GRUP Lua flacara Iubirii și-o zvârlii

ALT GRUP Într-o fântâna rece din cea vale

ALT GRUP De sfânt foc al Iubirii fu cuprinsa

ALT GRUP Căldura vie, de atunci și-n veac

TOȚI Și-o baie se făcu,o baie-ncinsă,

Vin oameni, ciudate boli au leac

(După acest « Prolog » brusc toți se opresc și dispar prin uși în spatele cortinei de fier.

Puc acționeaza telecomanda. Chitră apare îmbrăcat în chelner/servitor. Tot din „cochilie” Puc îi dă

un bulb pe care Chitra îl sparge cu un topor , extrage sucul și prepara împreună un cocktail.

Gustă,efectul e imediat. Puc ridică o gigantică tijă cu o sferă în vârf și izbește cu ea

cortina provocând un enorm sunet de gong. Cortina se deschide. Râsete enorme,

agitatie, muzică, balet erotic de nimfe si Centauri, mâncare. Puc își pune mantoul și plecă, suind

pe cadrul scenei pe orizontală, până sus apoi umblând pe el cu capul în jos.Tezeu se

amuza cu dansatoare. Chitră le duce cocktailul. Beau, efectul e instantaneu. Încep să cânte)
 7

ACTUL I

TEZEU Cu torța-alături Cupidon dormi,

O nimfă a Dianei, fiind pe cale,

Lua flacăra iubirii și-o zvârlii

Într-o ființă rece din cea vale.

COR Dar sfânt foc al iubirii fu cuprinsă

Căldura vie, de atunci și-n veac

Și-o baie se făcu, o baie-ncinsă

Vin oamenii, ciudate boli au leac.

TEZEU Și demnitatea scandalos plasată

Virtutea fetei la dezmăț împinsă

COR Perfecțiunea grav dezonorată

Și hotărârea de pervers atinsă

TEZEU Tot mă dezgustă, aș pleca și mâine

De mor iubirea-mi însă cui rămâne?

(Răsete, dezmăț. Brusc urlete, cutremur, intră Hipolita cu două amazoane, spintecă câteva

destrăbălate, se bate și-l învinge pe Tezeu care e obligat să fixeze în sfârșit data căsătoriei

lor în extremis. Chitră pe ascuns ia note într-un carnet, descriind acțiuniile care le vede și

care îi vor servii la scrierea piesei jucată de artizani)

 8

TEZEU În patru zile va fi lună nouă,

Hipolita - și ora nunții noastre.

Dar luna veche prea încet se duce

Dorința-mi lâncezește asemeni unui tânăr

Moștenitor ce-așteaptă...văzând cum cei bătrâni

îi risipesc averea...

HIPOLITA ....Patru zile

care curg repede în patru nopți,- și patru nopți

topesc în visuri timpul,și-l gonesc,

iar luna nouă ca un arc de argint pe boltă

va consemna-această ceremonie-a noastră.

TEZEU Mergi, Filostrat, îndeamnă tineretul

Atenei, să stârnească veselia

Tristețea-ndeamn-o(întoarce-o) către-ngropăciune.

Nu vreau ăst palid oaspe la serbare.

Hipolita,eu te-am curtat cu sabia.

Rănindu-te ți-am câștigat iubirea.

Dar nunta noastră-o vom cânta în altă cheie

în muzică de sărbătoare și triumf.

EGEU Fii fericit, Tezeu, mărite duce!

TEZEU Prea bunule Egeu ce te aduce?

EGEU Revolta, indignarea să ajung eu să mă plâng

 9

de însăși fiica mea, de Hermia.

Vino, Demetrius. Acesta-i omul

cu care am hotărât să o mărit. Acum,

apropie-te tu, Lisandru. Iată-l

pe cel ce capul i-a sucit. Tu, tu Lisandru,

tu i-ai scris versuri, fel de fel de semne

de dragoste-ai schimbat cu ea, sub lună,

tu, la fereastra ei, i-ai susurat

palavre de iubire și-ai scos-o

din minți, dându-i brățări din părul tău,

inele, jucărele sclipitoare,

zorzoane, flecuștețe, bazaconii,

solii irezistibile la care

fragila tinerețe nu poate ține piept.

Iar ascultarea ce mi-o datorează

te-ai priceput s-o schimbi în cea mai dârză

împotrivire. Deci, mărite Duce,

Dacă în fața voastră ea nu consimte

să-l ia de mire pe Demetrius,

vă rog să-mi dați prilejul să uzez

de vechiul drept din legile Atenei

care-mi permite fie s-o mărit

cu cine vreau-fie s-o condamn la moarte.

Fiind a mea- pot să dispun de ea!

TEZEU Hermia, tu ce spui?Ia seama,fată.

El tatăl tău e dumnezeul tău

 10

El te-a făcut frumoasă. Pentru el

ești doar un boț de ceară-n care vrerea-i

și-a pus amprenta - și îi stă în putere

să te formeze sau să te distrugă.

Demetrius e un foarte nobil domn.

HERMIA La fel e și Lisandru.

TEZEU Cumva desigur este.

Dar tată tău de vreme ce l-a ales pe primul

Consideră-l și tu mai valoros.

HERMIA Tata, de l-ar privi cu ochii mei...

TEZEU Tu să-l privești cu-al tatălui tău cuget.

HERMIA Vă cer iertare înălțimea voastră.

Nu știu ce-mi dă această cutezanță

atât de opusă modestiei mele

ca-n fața voastră, aici, să-mi apăr cauza.

Dar vă implor să-mi spuneți ce mă așteaptă

de nu-l accept pe mire, pe Demetrius?

TEZEU Ori moartea, ori ar trebui să părăsești

pe veci ideea de-a avea un soț.

Deci, Hermia, întreabă-te cu grijă

și cercetează-ți firea, tinerețea.

Putea-vei ca, neascultându-ți tatăl,

să-nduri veșmântul strict al schimniciei,

captivă-n umbra unei mânăstiri?

HERMIA Aceasta-mi fie viața, deci, stăpâne,

și aceasta, moartea, capul nu mi-l plec

 11

sub acest jug impus, asupritor.

Astfel destinul meu e fecioria.

TEZEU Mai dă-ți un timp până la lună nouă,

la ceasul hărăzit pecetluirii

unirii dintre mine și iubita-mi

cea care va să-mi fie soață.

Și-atunci, fii pregătită sau să mori

pentru neascultare de părinte

sau să-l accepți ca mire pe Demetrius.

Sau încă, pe-al Dianei cast altar

s-alegi asceza pentru totdeauna

DEMETRIUS Hai, schimbă-ți gândul, Hermia. Lisandre,

renunță dreptul să mi-l negi.

LISANDRU Stăpâne! Sunt dintr-un neam la fel de bun ca dânsul

Iubirea mea-i mai tare ca a lui.

Averile-ca și-ale lui Demetrius,

de nu mai mari. Dar, dincolo de laude,

frumoasa Hermia pe mine mă iubește.

Deci, pentru ce nu mi-aș pretinde dreptul?

Demetrius-și-o arunc în față-

pe Helena intens a curtat-o

și inima i-a cucerit-o, fata-l

adoră, chiar îl idolatrizează

pe omu-acesta van și nestatornic.

TEZEU Da, recunosc am auzit ceva

și cu Demetrius am vrut să stau de vorbă

 12

dar prins cu treburile personale, am uitat.

Tu, Hermia, încearcă să-ți împaci

dorința cu-a-nțeleptului tău tată.

Altminteri, cazi sub incidența legii

(pe care n-am deloc de gând s-o calc)

și vei muri- sau vei rămâne nenuntită.

Vino, Hipolita. Ce-ai iubito?

Demetrius, Egeu, veniți și voi.

Mă tem-că-avem ceva de discutat.

SCENA 2

LISANDRU Ce-ai Hermia? De ce ți-e obrazul palid?

De ce s-au stins petalele de roză?

HERMIA De dor de ploaie, fără îndoială.

Doar lăcrimând aș ști să le înviu.

LISANDRU E trist,dar din păcate iubirea

adevărată n-are un drum ușor,

Ba se ivesc deosebiri de neam

HERMIA Prea nobili se-nsoțesc cu prea umili.

LISANDRU -sau vin prieteni și-ți aleg perechea

HERMIA Să-ți afli dragostea prin ochi străini!?

LISANDRU -Sau dacă, în sfârșit, e potrivire

între cei doi, apar un război,

 13

o boală care le scurtează viața

și-o face trecătoare ca un sunet,

nesigură ca umbra și ca visul.

HERMIA Dacă adevărații-ndrăgostiți

îndură astfel de suplicii,-atunci

să ne privim în față soarta scrisă.

LISANDRU E-adevărat. De aceea ascultă-mi planul.

Am o mătușă văduvă, fără copii,

bogată și departe de Atena.

Asemeni unui fiu mă socotește.

În casa ei, de vei voi, ne cununăm,

acolo unde nu ne poate-atinge

legea Atenei crude. Deci, dacă mă iubești,

la noapte fugi din casa părintească

și în pădure, la o leghe de oraș,

unde ne întâlneam mereu cu Helena,

acolo-am să te aștept.

HERMIA Iubitul meu.

Îți jur pe a lui Cupidon săgeată

cu vârf de aur, cea mai avântată

și, ca femeie, îți mai jur pe toate

făgăduielile de voi bărbați călcate

de-atâtea ori, că nu se pot cuprinde

de o cinstită femeiească minte-

-că-n locul pomenit de tine-aci,

eu,mâine, fără greș te-oi întâlni.

 14

LISANDRU Să-ți ții cuvântul, dragoste. Uite-o pe Helena.

Scena 3

HERMIA Unde grăbești, frumoasă Helena?

HELENA ”Frumoasă” zici? Doar știi că nu-s așa.

Doar chipul lui Demetrius îl vrea

ce fericită frumusețe-a ta!

Ți-s ochii stele. Vocea-melodie

ca pentru un păstor o ciocârlie

când grâu-i verde, muguri dau în floare.

Există boli ce sunt molipsitoare,

De-ar fi și frumusețea ta așa!

De m-aș putea contamina de ea

cu ochii tăi de aș putea privi,

de mi-ar fi ochii, ca ai tăi, la fel de vii,

și de-aș putea cu glasul tău cânta,

da, lumea-ar fi a mea, și-orice aș da

-nu pe Demetrius- dar restu-l dau întreg

dacă-aș putea-n făptura ta să trec.

Spune-mi ce-mbraci, cu ce dichis te porți

de-nlături ale inimii lui porți?

HERMIA Mă-ncrunt la el, el, totuși mă iubește.

HELENA Eu îl urmez- dar inutil fireşte.

 15

HERMIA El mă iubeşte, chiar dacă-l insult.

HELENA Ah, ruga mea de l-ar mișca la fel de mult!

HERMIA Eu îl urăsc-el tot mă urmărește.

HELENA Eu îl iubesc-el însă mă urăște.

HERMIA De mă iubește, nu sunt eu pricina.

HELENA Doar frumusețea-ți!

Asta aș vrea să-mi fie vina.

HERMIA Fii liniștită. N-o să mă mai vadă.

Demetrius, de-acuma,niciodată.

Lisandru și cu mine fugim.

LISANDRU Helena. Ție îți spun acest secret.

Noi,mâine, când crăiasa lună-ncet

și-așterne-n unde chipul de argint,

lichide perle-n iarbă risipind,

la ora care pe fugari i-ascunde

Hermia și cu mine ne vom afla altunde.

HERMIA Și în păduri unde de-atâtea ori,

tu și cu mine-am odihnit în flori

când ne vorbeam în șoapte mai dulci ca trandafirii

-acolo este locul întâlnirii.

Vom șterge din priviri Atena. Poate noi

găsi-vom prin străini, prieteni noi,

Roagă-te pentru mine prietenă. M-am dus.

Ah ! Să-ți meargă bine Demetrius

Nu, până mâine, până la miezul nopții tandre,

de dragoste-i mai bine sa flămânzim, Lisandre.

 16

LISANDRU Adio, Helena, Demetrius să-ți fie

dat pentru-ntreaga viață numai ție.

Scena 4

HELENA Ce fericiți sunt unii! Aci-n cetatea mea

eram considerată frumoasă ca și ea.

Dar la ce bun? Degeaba sunt frumoasă

devreme ce iubitului nu-i pasă

și doar de ochii Hermiei-vrăjit e.

Iubirea se pricepe pasă-mi-te,

să schimbe chiar ce-i rău și josnic poate

în formă pură și în demnitate,

ea nu privește ci imaginează,

și Cupidon e orb, nu are ochi să vază

nici multă judecată n-are amorul-

aripi, nu ochi îi guvernează zborul.

Iată Demetrius pe Hermia o vrea,

uitând ca-a fost cândva perechea mea.

Mă duc să-i spun de fuga Hermiei.

El, sigur, se va duce după ei

dar, pentru că l-am prevenit, firească

purtare-ar fi măcar să-mi mulțumească

chiar dacă gestu-mi e meschin și crud.

Atâta vreau, să-l văd și să-l aud.

 17

Scena 5

Intră Mitru Chitră, dulgher. Culea Fundulea, țesător.Stan Suflete, cârpaci de foale, Gogu

Botrgros, tinichigiu, Lică Cuibărică, tâmplar, Dudă Flămânzilă, croitor.

Cântec artizani

Când muzica, tu muzica mea, cânți

Pe-acel sfânt lemn ce mișcă, sună

sub degetele-ți blânde auzu-mi, de pe strună

Am pica atunci pe clape ca sărind,

suava fața palmei ți-o sărută

Iar buzele-mi culesul, stau, râvnind,

și-s roșii de-ndrăzneala petrecută

Spre-a fi și ele astfel stimulate

loc, fire și-ar schimba c-un lemn vioi,

Fin să le calci cu degetele-și toate,

mort lemnu-i mai slăvit ca buze moi

Ferice-aceste clape cu tupeu

Vor degetele, buzele-ți cer eu.

CHITRĂ S-a strâns toată trupa?

FUNDULEA Mai bine să ne strigi în general, unul câte unul, cum scrie-n pesă.

CHITRA Aici e lista cu numele pe care le-am socotit vrednic să joace în

reprezentația noastră pe care o dăm la Atena, în fața Ducelui și a

Ducesei, noaptea de ziua nunții lor.

FUNDULEA Întâilea și-ntâi, dragă Mitru Chitră, spune-ne ce se petrece-n

 18

pesă,apoi citește numele actorilor și apoi pune punctul pe i.

CHITRĂ Păi, pesa noastră se numește ”Cea mai jalnică comedie și cea mai

crudă moarte a lui Piram și Tisbe.”

FUNDULEA O foarte bună lucrătură, vă asigur, și o comicărie.

Și acum, bunule Chitră, strigă-i pe actori după roluri. Meșteri,

risipiți-vă.

CHITRĂ Răspunde-ți când vă strig. Culea Fundulea, țesătorul!

FUNDULEA Prezent. Spune-mi pe cine joc și dă-i-nainte!

CHITRĂ Pe tine te-am plasat pe Piram. Adică-l joci pe Piram.

FUNDULEA Ce-i Piram? Un îndrăgostit sau un tiran?

CHITRĂ E un îndrăgostit care se omoară foarte galanton din prea multă

iubire.

FUNDULEA Aha, asta dezlănțuie niscaiva lacrimi, dacă joci pe bune. Și dac-o fac

eu, vai de ochii publicului, o să stârnească furtuni, potop. O să fie

jale!...Deși partea mea tare e când joc tirani. Aș fi grozav în

Herculea, rup pisica-n două, sparg tot ce-mi cade în mână.

Stânci înverșunate

bubuie ca norii

pân s-or sparge toate

porțile închisorii

și-al lui Fibus car

va luci-n genune

ca să-mpace iar

sorțile nebune.

V-a rupt gura! Nu zici? Acum strigă-i pe ceilalți.

V-am arătat genul Herculea, genul tiran, se-nțelege

 19

că un îndrăgostit e mult mai mălăeț.

CHITRA Stan Suflete, cârpaci de foale?

SUFLETE Aici, Chitră.

CHITRĂ Suflete, tu trebuie să joci pe Tisbe.

SUFLETE Ce-i Tisbe? Un cavaler rătăcitor?

CHITRA E dama pe care Piram o iubește.

SUFLETE Nu, nu mă pune să fiu femeie, că, uite, îmi crește

barbă, cât ai zice pește.

CHITRĂ N-are a face că o să porți mască, și-o să vorbești cu

voce subțirică.

FUNDULEA Dacă pot să-mi ascund fața, lasă-mă s-o joc și pe

Tisbe. Habar n-ai ce înfiorător de subțire pot să

vorbesc:”Tisbișoară, Tisbulice”, ”Ah, Piram, sunt

eu, dragostea ta, dama ta iubită!”

CHITRĂ Nu, nu, tu-l joci pe Piram, și tu Suflete, pe Tisbe.

FUNDULEA Mă rog, dă-i nainte.

CHITRĂ Dudă Flămânzilă, croitor?

FLĂMÂNZILĂ Aici, Mitu, Chitră.

CHITRĂ Tu, Dudă Flămânzilă , ai s-o joci pe mama

Tisbei. Gogu Botrgros,tinichigiu.

BOTGROS Prezent.

CHITRĂ Tu ai sa fi tatăl lui Piram și eu însumi Tatăl

Tisbei. Tu, Cuibărică, tâmplarul, ai

rolul leului. Și cu asta am cam destrebuit piesa.

CUIBĂRICĂ Ai scrisă partea leului? Aș vrea să mi-o dai din

timp că-s cam încet la ținere de minte.

 20

CHITRĂ Ce sa ții minte? Tu ragi. Ragi și gata.

FUNDULEA Lasă-mă să joc eu și partea leului. O să rag de

o să mă adore toți. Am să rag în așa hal că

Ducele o să spună: ”Să mai ragă odată! Să mai

ragă măcar odată!”

CHITRĂ Și-ai să ragi atât de graoznic că Ducesa și

doamnele o să se sperie și-o să-nceapă să țipe.

Și pe chestia asta , o să ne spânzure de vii pe

toți.

TOȚI O să ne spânzure pe toți!De vii!De vii!

FUNDULEA Vă garantez, fraților, că dacă le-ar băga-n

sperieți pe doamne, da,n-ar avea încotro și ar

trebui să ne spânzure. Dar eu mi-aș sofistica

vocea-n așa fel, aș rage dulce ca o turturea de

țâță, aș rage- cum să zic- ca o privighetoare.

CHITRĂ Nu, tu ai să-l joci pe Piram. Piram e un drăguț, un gentilom, un om

curat ca o zi de vară! Un om bun și binecrescut; si de aceea tu trebuie

să-l joci pe Piram.

FUNDULEA Mă rog, îl pun la punct și pe Piram. Ce barbă crezi că mi s-ar potrivi?

CHITRĂ Oricare-ți place.

FUNDULEA Am să mă expun în cea de culoarea paiului, ori în cea de bronz

portocaliu ,ori în cea de spic roșcat, ori în cea aurie, galbenă ca un

galben.

CHITRĂ Bărbile tale galbene au cam chelit și, afară de asta tu joci nedeghizat

în Fundulea gol. Luați-vă rolurile meșteri. Și am să vă rog, și-am să

va cer, și-am să vă vreau aici mâine noapte; ne-ntâlnim în pavilionul

 21

de la o leghe afară din oraș, la lumina lunii; acolo facem repetiția că,

dacă ne-am întâlni în oraș, ne-ar năvăli tot felul de privitori și ne-ar

fura ideiile. Pân-atunci, eu am să fac o listă cu tot ce ne trebui la

spectacol. Vă rog, să fiți acolo la țanc.

FUNDULEA La țanc vom fi și-om repeta nestingheriți și nerușinați de nimeni. Tu

fă tot ce trebuie și adio.

CHITRĂ Ne-ntâlnim la stejarul Ducelui.

FUNDULEA Gata, ajunge; cine limbă lungă are, ori e lae ori bălaie.
 22

ACTUL II

Scena 2

(Cortina de fier „ondulată” se deschide. Trei zâne sunt atârnate de picioare cu capul în jos,

ieșind dintr-un bulb cleios. Alta, în levitație, doarme în aer pe un nor de fum. Ne aflam tot în

decorul Atenei, doar câțiva copaci, și ei cu capul în jos, atârnă în spațiu. Dialoguriile sunt parțial

cântate)

PUC Ce faci,nebunateco? Rătăcești de una singură?

ZÂNA Peste văi, peste dealuri

-eu colind într-una,

mai iute ca luna

și slujesc reginei mele,

Rămâi cu bine, spirit de rând, eu mă grăbesc,

Vine regina...

PUC Regina aici? Dar tot aici vine si regele-astă seară,

Ai grijă ca regina să n-apară

furat de la un rege indian de catre ea

acest baiat Titania îl tot răsfață, în patu-i diafan

Gelosul Oberon ar vrea băiatul

Cu el să zburde prin pădure dea-lungul și dea-latul,

ZÂNA 1 Mă-nșel sau tu ești Robin-spiridușul,

cel pus pe șotii,hâtru și ghidușul?

ZÂNA 2 Răutăciosul duh care pe călători

îi rătăcește noaptea râzând de jalea lor?

ZÂNA 3 Ești tu acela, zis Puc și zbenghi,

 23

cel care tuturor le joacă-un renghi?

PUC Eu sunt al nopților vesel drumeț.

Chiar Oberon pe hazu-mi pune preț.

Când văd o iapă grasă, hrănită cu oveze,

în mine, armăsarul începe să necheze

de-o vâr în streche; alteori ma bag

în cana unei țațe, ca un măr copt, și-o fac

să-și simtă buza friptă, spuzită,-nboboșată

-de-și varsă-n poale băutura toată.

...dar vine Oberon; dispari pe dată.

ZÂNA 1 De n-ar veni-căci, vine și-a mea stăpână, iată.

(Muzică.Fulgere. Ninge. Puc pune în funcțiune niște ventilatoare mari declanșând un vânt puternic.

Frunze și confetii de aur se învârt în spațiu. Trăsnete.Efecte pe ecrane. Ninge. Pe un tron care da din

aripi, coboară de sus Oberon. Face magie si prin trapele fumegânde care se deschid din mesele

ramase în scenă de la „orgia” lui Tezeu, apar elfii, personaje asemănătoare stafiilor, zombiilor,

vampirilor, mortilor resuscitati. Alte efecte și din zid iese o alta parte la a cărui etaj apare Titania cu

băiatul indian, înconjurată de zâne, un fel de vrăjitoare, vicioase, super sexy. Dialogul e parțial

cântat)

Scena 3

TITANIA Și nu s-a întâmplat să ne-ntâlnim

În miezul acestei veri, pe deal, pe vale,

Fără să provoci o ceartă.

 24

COR ZÂNE (Cântat) De-aceea vântul fluierând în van

Spre noi, aduce ca-ntr-o răzbunare

Ospăț de corbi.

O iarnă timpurie. Nici imnuri, nici colinde.

TITANIA (cântat/vorbit) Drept care, luna împărățind pe ape,

Și albă de mânie, umple lumea

Cu igrasii în oase și molime hidoase.

COR zâne(cântat) Și-n toiul iernii-nmuguresc copacii

Ca-ntr-o batjocură.

TITANIA (cântat/vorbit) Și-acest potop de rele se abate

din cauza discordiilor noastre nelimitate.

OBERON E neplăcut, văd, că mă-ntâlnești sub lună.

Da-mi baiatul.

TITANIA Cum? Tot gelos? Haideți zâne să plecăm.

Nu mai împart cu el nici pat, nici vorbă.

OBERON Stai furie.

Nu sunt eu Stapânul tău?

TITANIA Atunci şi eu îţi sunt Stapână?

(Urmează scena Bătăii/Confruntării dansate/cântate între zâne și elfi, texte din

sonete)

ELFI + ZÂNE Zi, noapte-oase, minte, uite-așa

Nici tu, nici eu odihna n-am afla.

ZÂNE Cu coasa Timpul vine să te ia!

De ce, mărinimos, ți-e dat să dai?

Dai suma sumelor, dar viață n-ai?

 25

ELFI Ori epitaful tău de-s viu l-oi scrie

ZÂNE Ori supraviețuiesc și-oi fi pământ!

ELFI Lasciva grație, rău în chipuri vi!

ZÂNE Atacă dar în primul val să fi!

ELFI Știu toți, știu bine și nimeni nu fuge

de raiul ce pe om în iad îl duce.

La privilegiu, suflet scump, ia seama;

Rău folosit, cuțitu-și pierde lama!

ZÂNE De-un pic de rău mascat dacă n-ai fi,

A inimii regate-ai stăpâni.

ELFI Pun judecata unde-i voluptate

ZÂNE În adversar găsești susținător.

ELFI Potrivnic mie, ție-ți dau dreptate:

Război e-n mine: ură și amor!

ZÂNE Mori de gândești ca încotro nici n-ai

cu coasa timpul vine să te ia!

(Oberon coboară. Titania la fel. Se întâlnesc pe scenă)

TITANIA (vorbit/cântat) Nu uit. Ținutul zânelor l-ai părăsit

Și ciobănițelor le cânți de dor

din fluieraș, ca un banal păstor.

Și acum de te întorci din Indii oare?

E pentru ca amanta ta, Hipolita

urmează cu Tezeu să se mărite

Și ai venit la nunta, pasa-mi-te(retepat de cor)

Să le urezi pat cald și bucurie?(repetat de cor)

OBERON ( vorbit/cântat acompaniat de cor elfi)

 26

Nu ți-e rușine? Tu vorbești? Știind că știu și eu

toată povestea dintre tine și Tezeu?

Nu l-ai făcut să părăsească rând pe rând

Iubitele, ba una, ba alta (repetat de cor)

Să-și calce jurământul, nu odată?

TITANIA Acestea-s născociri de gelozie, să mă provoci la ceartă.

OBERON Atunci pune-le capăt!

De tine doar depinde să-nceteze.

De ce te-mpotrivești lui Oberon?

Atâta-ți cer: acest băiat din Indii

să fie pajul meu.

TITANIA (vorbit/cântat acompaniată de cor)

Nu. Potolește-ți gândul

El nu e de vânzare (corul repetă)

Cu mama lui adesea, nopatea, ne-ntindeam la vorbă

Privind corăbiile cu pânzele umflate-n vânt

ca pântecele femeilor gravide;

Dar ea fiind o muritoare, iată

la naștere s-a prăpădit (corul repetă)

de dragul ei, îi cresc băiatul și

tot de dragul ei, nu mă despart de el.

OBERON Și cât mai ai de gând să stai pe-aici?

TITANIA Aș zice, pân la nunta lui Tezeu

De vrei să joci în hora noastră

(Zânele dansează o „horă”. La fel și Titania cu băiatul/efeb în centru)

Vino cu noi, ești bine venit, iar dacă nu,

 27

evită-mă și te voi ocoli.

OBERON Dă-mi băiatul și te-nsoțesc la horă.

TITANIA Nici pentru-ntreg regatul. Ia mâna! Hai zânelor

iar cearta pregătește.

(Titania și alaiul ei pleacă.Fulgere,Trăznete,Efecte pe ecrane. Scena cu decorul Atena pe

care se afla Titania și zânele coboară. Fum abundent și carbo care curge în gaura scenei și fum în

cer. Ecranul din fund se deschide și decorul „Cubul/Pădure” avansează încet într-un con de elice

laser a cărui punct se află în fund și care se sprijină pe cadrul scenei))

Scena 4

( Lui Oberon i se pune pe cap o instalație/cască care captează energia lui, cu fire și bobine electrice,

cu lumini care se miscă și uneori din care iese aer comprimat sub presiune. Dacă avem practicabilul

din public, această scenă se întâmplă acolo)

OBERON (criza de nervi) Bine, te du. Dar vei plăti din plin pentru

pentru acest afront. Drăguțe Puc,

ia vino-ncoa. Ți-aduci aminte că-am văzut

odată o sirenă călare pe un delfin,

nălțând un sunet negrăit de dulce,

încât și marea aspră se-mblânzi

și-o stea anume-și părăsi orbita

să-i fie muzicii aproape?

( O enormă săgeată de lumină care ca o alarmă, sunetul o acompaniază, se aprinde

și închide coboară de sus)

PUC Mi-amintesc.

OBERON Eu, tot atunci, văzut-am ( tu n-aveai cum să vezi)

 28

zburând între pământ și luna rece

pe însuși Cupidon, și cum acesta

țintii spre o frumoasă vestală, slobozindu-și

săgeata ca și cum ar fi țintit

(și-ar fi străpuns) sute de mii de inimi.

Dar s-a pierdut agila săgeată-n apa lunii

și casta doamnă neatinsă a rămas

în fecioria ei metitabundă

și fără nebunia dragostei.

Dar nimeri săgeata lui Cupidon o floare

de-atunci numită chiar ”pansea de amor”.

Fă-mi rost de floarea asta. Sucul ei

de-i picurat alene pe pleoape,

în somnul de femeie sau bărbat,

îi face să se îndrăgostească de întâia

făptură ce le iese-n cale. Deci,

fă-mi rost de iarba asta negreșit

în timpul cât străbate-o leghe-un chit!

(In acest timp Puc își pune pe spate un motor cu propulsoare dar și aripi și ventilator)

PUC În patruzeci de clipe, încing pământu-ntreg.

(Motoarele tușesc, scot fum negru, se opresc. Puc înnebunește. Oberon scoate o super-telecomanda

și Puc dispare)

OBERON (râde nebun acompaniat de elfi) Așa să faci. Când sucu-l voi avea,

voi aștepta Titania să-adoarmă

 29

și-n ochii ei l-oi picura; iar când

se va trezi, întâia arătare

(fie un leu, un urs, un lup,un taur,

sau o maimuță neastâmpărată)

întâia arătare pe care-o va zări

îi va aprinde inima; și-apoi

când am s-o scot din vrajă(precum pot

s-o fac cu altă iarbă), o să-mi dea-lungul

efebul pentru care ne certăm.

(Decorul Cub/Pădure și copacii răsturnați. Intră Helena alergând)

HELENA Demetrius!

OBERON Dar cine se apropie? Sunt invizibil,

cum de am uitat; vreau să surprind ce spun.

Scena 5

DEMETRIUS Nu te iubesc. Nu mă mai urmări.

Unde-i Lisandru? Unde-i Hermia?

Pe el vreau să-l ucid. Ea mă omoară.

Nu-mi aține calea, pleacă!du-te!

HELENA Nu-i vina mea că mă atragi ca un magnet

care atrage fierul și oțelul.

 30

Dacă ți-ai pierde-atracția, vezi bine

că-n veci nu m-aș mai ține scai de tine.

DEMETRIUS Dar ce-ți fac? Oare nu-ți spun adevărul?

Nu sunt cinstit cu tine când îți spun,

nu te iubesc și nu te pot iubi?

HELENA Ba da, și te iubesc cu-atât mai mult.

Ca o cățea mă simt, Demetrius,

Mă bați și-ți sunt cu atât mai credincioasă.

Fă-mi tot ce vrei, ignoră-mă, lovește-mă

dă-mi voie numai să te însoțesc,

pe post de câine?

DEMETRIUS Te rog, nu-mi pune la încercare ura.

HELENA Iar eu mă-mbolnăvesc când nu te văd.

DEMETRIUS Nu vezi? Te înjosești atât de tare

alegi prilejul nopții, sfatul rău

al unui loc pustiu și îl adaugi,

neprețuită, fecioria ta.

HELENA Când ești de față, nu mai simt că-i noapte

nici nu găsesc că locul e pustiu.

Îl umpli tu-iar tu ești lumea-ntreagă.

DEMETRIUS Mă faci să fug de tine, să te las

pradă sălbăticiunilor pădurii.

HELENA Fugi, dacă vrei-dar s-a schimbat povestea:

Apolo o ia la goană – și Dafne-l urmărește

și porumbița fuge după fiară

și tigrul e vânat de căprioară

 31

erou-o-ntinde - lașitatea după el!

DEMETRIUS M-am săturat de vorbărie;

HELENA Eu te urmez, din iad un rai făcând,

si vreau de mâna ta să mor curând.

Scena 6

OBERON Ce frumusete!!!! Ea nu ne vede. Frumoaso,

fii pe pace. Și totul va fi bine.

(Elfii sunt excitati. Helena nu-i vede, simte doar mâiniile lor pe corpul ei. Țipă dar gura îi este

astupată. O„răpesc”)

Frumoaso. Așa e în pădure.

Dar o sa vezi. Azi fugi tu după frumosul

atenian, dar mâine când te vei trezi, el după tine.

( intră Puc)

Bine-ai venit, drumețule. Ai floarea?

PUC O am aici.

OBERON Ia dă-mi-o. Știu un loc

Acolo obișnuiește să se culce

Titania, pe pat de floare dulce.

Pe ochii-nchiși, voi stoarce în curând

vrăjitul suc, și, astfel, regina, la trezie

va tresări cuprinsă de-o slută fantezie.

Ia din licoare-o parte; vei întâlni o fată

fugind după-un vrednic băiat; și deîndată

 32

pe ochii lui presar-o cu-o o clipă înainte

dea-o vedea pe dânsa. Vei ști, după veșminte,

că e atenian... Și dacă faci cum spun

se va îndrăgosti de ea ca un nebun,

PUC Voi face-n tocmai precum spui, stăpâne.

(Se învârte decorul. Patul Titaniei)

Scena 7

TITANIA (vorbit/cântat, acompaniată de zâne)

Acuma, zâne, cântecul și hora!

Și toate apoi la rostul tuturora!

Să curățați de vierme tot bobocul!

Luptați cu liliecii și le smulgeți

pielea de pe aripi, să se îmbrace

cu ele spiridușii mei iubiți.

Și acum, să amuțească glasul cucuvelei

și voi legănați-mă domol cu cântecele voastre

pân-adorm!

ZÂNA 1(cântat) Șerpi vărgați, țepoși arici,

salamandre verzi, plecați!

Doamna voastră doarme-aici

Nu cumva s-o tulburați.

Corul zânelor(făcând magie) Hai iubitelor în cor,

Să-i cântăm încetișor

 33

Hai, luluia-lui! Dormi ușor

Fie lin

Lin somnul tău

Și-apărat de ceasul rău!

Adormi ușor cu lui-luia-lui!

ZÂNA 2 Voi, jivine și predatori,

Negre spirite, tăceți!

Voi obscuri și țesători

De aici să dipăreți.

Corul de zâne Hai iubitelor în cor,

Să-i cântăm încetișor

Hai, luluia-lui! Dormi ușor

Fie lin

Lin somnul tău

Și-apărat de ceasul rău!

Adormi ușor cu lui-luia-lui!

ZÂNA 3 Toate-s bine!

Hai de-aici!

(Zânele ies, rămâne Titania adormită. Intră Oberon și elfii.)

Scena 8

OBERON (vorbit) La trezire, orice arătare

Vei numi-o dragostea ta mare

OBERON + Corul elfi Fie râs, urs sau cotoi

sau mistreț cu țepi vâlvoi

 34

el îți va părea îndat

că-i ursitul mult visat.

OBERON Când te vei trezi, Titanie,

să zărești o pocitanie.

(Se învârte decorul)

Scena 9

LISANDRU Iubita mea, ai obosit umblând.

Sincer să fiu, m-am rătăcit , se pare.

Să ne-odihnim puțin și în curând,

prinzând puteri, de drum vom fi în stare.

HERMIA Așa să facem. Caută-ți un pat.

Eu,pe-acest dâmb mă culc ne-ntârziat.

LISANDRU Aceeași inimă pulsează-n noi

ajunge-o pernă și-un culcuș pentru amândoi.

HERMIA Lisandru, nu. Te rog, rămână-așa.

. LISANDRU M-ai înțeles greșit. Sunt inocent.

Ce-am spus e că

HERMIA Tu stai deoparte. Nu te apropia

LISANDRU Cu trup și suflet sunt al tău, și,deci,

același pat ne poate-mbrățișa.

De-ncrederea și de credința ta

nevoie am - și-mbrățișați fiind,

cu tine adorm în minte. Nu te mint.

 35

HERMIA Da, potrivești cuvinte, de minune.

Dealtfel, n-am avut de gând a spune

că minți. Nu-mi stă în purtare. Dar Lisandre,

din cuviință și cu gânduri tandre,

stai la distanța care se măsoară

într-un celibatar și o fecioară.

Și-acuma, noapte bună, dragul meu.

Cât vei trăi, să mă iubești mereu!

LISANDRU Amin, amin – și viața-mi va-nceta

de n-o voi mai iubi pe Hermia

ce-n patul ei acum va să se culce.

HERMIA Iar ție, somnul să-ți închidă ochii, dulce.

Scena 10

PUC Căutatu-l-am în van.

N-am dat de atenian

Noapte. Cine-o fi? Ia stai:

parcă ăsta poartă un strai

cum mi-a spus stăpânul. Gata!

Ăsta-i tânărul cu fata.

 36

Săraca fată frumoasă...

Pe pământul ud o lasă.

Ce-o găsi ea de iubit

la un rău și-un nesimțit?!

Și-acum, iute de picor,

plec la Oberon, de zor.

Scena 12

HELENA Îmi iese sufletul de-atâta goană.

Ce fericită-i Hermia, pe unde-o fi,

Nu-i de mirare că Demetrius

fuge de mine. Îl iubesc nespus

dar nu mă pot, nici vorbă, compara

cu farmecul stelarei Hermia.

Dar ce văd? E Lisandru. Mort sau viu?

Nu văd o rană, nu văd sânge, nu.

Dacă ești viu, trezește-te pe loc.

LISANDRU De dragul tău,iubito, aș trece și prin foc.

O, Helena, natura te face străvezie:

văd inima în trupu-ți arzând ca o făclie.

Unde-i Demetrius? Un nume de ocară,

dar am să-l fac de spada mea să piară.

HELENA Cum poți Lisandre să vorbești așa?

 37

Chiar dacă el o vrea pe Hermia,

ea e a ta. Așa că fii ferice.

LISANDRU Cu Hermia, ferice? N-aș prea zice.

Ba chiar regret că-am stat atât cu ea.

Deci cioara eu o schimb pe-o turturea

și inima-mi de mintea-mi o să-asculte.

Tu, decât ea, ai calități mai multe.

În ochii tăi citesc, ca într-o carte,

povești de dragoste; privirea ta mă arde.

HELENA De ce mi-e dat să-ndur bătaia ta de joc?

Purtarea ta mă doare-ngrozitor.

Credeam

că ești un tânăr vrednic și de neam

dar iată : un bărbat când mă refuză

un altul pe spinarea mea se-amuză.

(Iese)

LISANDRU Bine că n-a văzut-o. Dormi, Hermia. De-acum

să nu te prind că-mi mai apari în drum.

Prea multe dulciuri înghițite-n joacă;

nu-i de mirare că mi se apleacă,

Oamenii comit erori peste măsură,

urându-i mai apoi pe cei care le-ndură.

Tu întruchipezi greșala mea de ieri;

de-aceea, te urăsc din răsputeri!

De-acum încolo-am să mă port firesc

numai pe Helena am s-o slujesc.

 38

INTERMEZZO

Să cheltui spirit cu nerușinare

Sperjur, mortal, însângerat, cu tare

Desfrâu-n, extrem, pe el să nu te bizui.

N-apuci să-l savurezi, că te dezgustă,

Pe negândit urât, momeala frustă

Pe negândit vânat, de-ndat-avut

să-nnebunească-acel care l-a vrut

Nebun gonind, nebun de-a stăpânit

Extaz, de-i încercat,iad-dovedit;

Avut, având, să aibă far hotar;

Plăcere sugerată-apoi vis doar.

Știu toți, știu bine și nimeni nu fuge

de raiul ce pe om în iad îl duce.

(Zânele ies și intră elfii.)

Când văd de mâna timpului sfărmate

Semețe turnuri când văd surpate

Mândreți de îngropate-apuse ere

și bronzul sclav etern mâniei grele

când văd flămând oceanul cum și-atrage

și solul largul mării cum desface

țărmuri din al țărmului regat

 39

ce-i strânse pierde, ba e câștigat

când văd astfel de alternanță-n lume,

să meditez ruina îmi impune

statorniciei, dată prăbușirea,

că vine Timpul și-o să-mi ia iubirea.

(Elfii ies. Hermia se scoală țipând dintr-un vis oribil)

Scena 13

HERMIA Lisandre! Ajută-mă!Un șarpe! Nu-l lăsa

să umble peste mine! Dă-l jos, cu mâna ta!

Vai, ce vis rău am avut! Vino lângă

făptura mea, să vezi că tremur încă.

Să-mi muște inima avea de gând -

iar tu priveai la toate, surâzând,

Lisandre, unde ești? Te rog, răspunde.

Dar nu te-aud și nu te văd niciunde.

Dacă te chem și nu-mi răspunzi îndat

cred că ceva cumplit ți s-a-ntâmplat.

Vai, ce să fac și ce mă fac? Nu știu.

Decât să mor – de nu te aflu viu.

 40

ACTUL III

Scena 1

FUNDULEA Suntem toți de față?

CHITRĂ Ia-o-ncet. Acest loc e numa pentru repetiție:

poiana asta o să ne fie scena, crângul ăla care

va să zică culisele- și vom juca acțiunea acum

exact tocmai precum în fața Ducelui.

FUNDULEA Mitru Chitră dulce

CHITRĂ Ce mai vrei, fund fără sac?

FUNDULEA Sunt câteva chestii în comedia asta cu Piram și

Tisbe care n-are să placă. Întâi și întâi, Piram

scoate sabia ca să se omoare. Păi asta, doamnele,

nu prea pot s-o înghită. Ei, ce-ai de zis?

BOTGROS O să se sperie de mama focului!

FLĂMÂNZILĂ Eu zic să-l dăm încolo de omor- sau să-l punem

undeva, după...mai încolo.

FUNDULEA Ba din contră, să-l punem mai încoace. Adică, să-

mi scrii un prolog și prologul ăsta să arate că

sabia nu taie și că Piram nu moare de-

adevăratelea. Și, ca doamnele să se simtă și mai

în siguranță, să, le spui că eu,Piram, nu sunt

Piram ci Fundulea,țesătorul.Asta o să le ia

spaima cu mâna.
 41

CHITRĂ Bine, o să facem un prolog; și o să-l scriu să

meargă pe opt și șase picioare.

FUNDULEA Mai adaogă două picioare; să umble-n opt cu opt.

BOTGROS Dar oare doamnele n-o să se sperie de leu?

FLĂMÂNZILĂ Pe mine mă sperie de moarte!

FUNDULEA Meșterilor, întrebați-mă să vă întreb : dacă-am

băga(ferească-ne)pe ăsta, pe leu, printre cucoane, iese

ceva de groază!Căci pe scenă nu e jivină mai cumplită

decât un leu viu; problema trebuie avută în vedere.

BOTGROS Așa că, ne mai trebuie un prolog care să spună că e

nu-s eu și leul nu e leu.

FUNDULEA Ba nu, îi spunem pe nume, jumătate față să ți se vadă

din grumazul leului – și el însuși, leul, să le

vorbească doamnelor ca să aibă mai

mare efect asupra lor. Să le spună ” Doamnelor” sau

”frumoasele mele Doamne”, aș ”propune” sau ”aș

sugestiona” sau ”v-aș pofti să nu vă

fie frică; e-n joc însăși viața mea! Dacă ați crede că am

venit aici în calitate de leu- ar fi vai și-amar de mine.

Nici vorbă să fiu așa ceva: sunt om ca toți oamenii” și

atunci îți spui pe nume și anume că ești, Cuibărică...

CUIBĂRICĂ ...tâmplaru

CHITRĂ Mă rog, așa să fie. Dar mai sunt cum ar fi două

chestii cam dure : una e, cum aducem luna înăuntru

pe scenă că doară știți, Piram și Tisbe se întâlnesc

pe lună.
 42

BOTGROS Oare o fi lună în noaptea când jucăm?

FUNDULEA Un calendar, un calendar! Uitați-vă-n almanah

și căutați la ”lună”.

CHITRĂ Da, e noapte cu lună plină.

FUNDULEA Simplu. Lăsăm deschisă lucarna din tavan și

pe-acolo o să bată luna.

CHITRĂ Sau, ce-ar fi ca unul dintre noi să vină cu un

tufiș și cu o lanternă și să zică precum că a

venit să prezante să desfigureze persoana

Lunii, și-a doua chestie tare: ne trebuie un

zid în sală pentru că, spune povestea, Piram

și Tisbe își vorbesc printr-o crăpătură-n zid.

BOTGROS N-ai cum s-aduci zidu-n casă. Tu ce zici,

Fundulea?

FUNDULEA Eu zic că s-ar găsi vreunul dintre noi care să se

reprezinte ca zid;să aibă pe el cea mortar sau

ceva lut sau ceva așa, mai zgrunțuros- ca să se

cheme că e zid; și să-și țină degetele nițel

crăcite, crăcănate, răscrăcănate, care va să zică

să aibă prin ce să-și șoptească Piram și Tisbe.

CHITRĂ Atunci totul e în regulă. Acum, luați-vă locurile

și jucați-vă rolurile. Piram, tu începi; spui ce-ai

de spus – și te retragi în culise. Și la fel faceți

toți, când vă vine rândul.

(Intră Puc)
 43

PUC Ce fel de adunătură se adună

atât de-aproape de-al Titaniei sălaj?

A, se repetă-o piesă; deci publicul sunt eu

sau poate și actorul, dacă îmi place rolul.

CHITRĂ Vorbește, Piram. Tisbe, apropie-te.

FUNDULEA O, Tisbe, dulci miesme ce exală...

CHITRĂ Dulci miresme! Miresme!

FUNDULEA ...” dulci miresme ce exală a ta suflare, dragă Tisbe

dar au un glas; așteaptă-mă aici și, în curând din nou

am să-ți apar.

PUC E un Piram cum nicicând nu s-a văzut!

SUFLETE E rândul meu?

CHITRĂ Ba bine că nu; nu înțelegi? Piram a ieșit să vadă un

zgomot pe care l-a auzit, dar o să se întoarcă.

SUFLETE Strălucitoare Piram, mai dalb decât un crin, tu, de

culoarea rozei în crâng triumfător, tânăr semeț,

semit încântător,

cal fără seamăn și fără de dârlogi,

locu-ntâlnirii noastre-i la gropile lui Minus

CHITRĂ Ce gropi, ce Minus? Nici plus, nici minus! E Ninus,

Mormântul lui Ninus, omule! Și asta nici măcar n-o

spui acum, ci i-o răspunzi, mai târziu, lui Piram.

Ce-ți tot turui rolul pe nerăsuflate? Intră Piram!

Ți-a trecut replica de intrare. Tisbe reia de la ”fără

dârlogi.”

SUFLETE Ah! ”Cal fără seamăn și fără dârlogi”.

 44

(Intră Puc și Fundulea cu un cap de măgar)

FUNDULEA ”De-aș fi superb, o, Tisbe,-al tău aș fi!”

CHITRĂ Ce grozăvie! Ce pocitanie! Suntem bântuiți!

Rugați-vă meșteri! Fugiți, meșteri! Ajutor!

(Ies Chitră, Botgros, Suflete, Cuibărică, Flămânzilă)

PUC Vă urmăresc! Vă-nnebunesc – și vreți nu vreți-

Prin crâng, tufiși, poteci, cu dinadins

voi fi când cal, când câine, când mistreț,

când urs fără de cap, când foc aprins

și-am să nechez, și-am să mârâi, și-am să ard,

cal, câine, foc și-am să-i adun, și-am să-i despart.

FUNDULEA De ce-or fi luat-o la goană? Ca să mă sperie. Ce

măgărie.

(Intră Botgros)

BOTGROS Vai de capul tău Fundulea.Vai de capul tău! Ce

cap ai!

FUNDULEA Doar n-oi avea un cap de măgar ca al tău, nu?

(iese Botrgos, Intră Chitră)

CHITRĂ Aoleo, Fundulea, aoleo. Vai de fundul meu.

Ești tare schimbonomit!

 45

Scena 2

FUNDULEA Le-am prins mișcarea: se poartă toți ca niște

măgari ce sunt, ca să mă sperie. Dar n-o să le

meargă. Eu de-aici nu plec, n-au decât să facă

ce-or ști; uite-așa, am să mă plimb de colo-colo

și-am să cânt-asta așa ca să mă bag în seamă că

nu mi-e frică.

”O cioară neagră

ca o soacră

și un scatiu portocaliu

și un mierloi (I-HA)

și-un pițigoi(I-HA)

amândoi

foarte vioi.” (I-HA, I-HA, I-HA)

(Se învârte decorul până la culcușul Titaniei)

TITANIA Ce glas de înger urcă la patul meu de flori?

FUNDULEA ”Un cuc năuc

repetă-o notă

din care nu pricepe o iotă”(I-HA)

și,într-adevăr, prost ai fi să te potrivești cu cucu...

Lasă-l să cucuie până-o face cucuie.

TITANIA Te rog, mai cântă-mi cântecul odată,

tu,dulce muritor fermecător.

Făptura-ți mândră îmi desfată ochii.

 46

Mă mișcă glasul tău; dintr-o privire,

știu și-ți spun, și-ți jur că te iubesc.

FUNDULEA Îmi pare, doamnă, că nu prea aveți de ce. Dar, ca

s-o zic pe aia dreaptă, dragostea și judecata nu

prea fac casă bună în zilele noastre. Așa că

dacă-i cazu pot fi HI-HA, HI_HAIOS!

TITANIA Ești înțelept pe cât ești de frumos.

FUNDULEA Nu cine știe ce-dar dacă mă duce mintea să

ies din pădurea asta știu eu cum să-mi scot

pârleala.

(Apar zânele)

TITANIA Să-ți piară gândul ăsta-ntr-o clipită.

Ai să rămâi aici, chiar de n-ai vrea.

Sunt o ființă neobișnuită:

și vara ascultă de porunca mea.

Eu te iubesc-și o să stai cu mine.

Și te voi despuia de lutu-ți muritor

Vei fi un duh suav – căci te ador.

Hrăniți-l cu caise și cu mure,

cu struguri brumării de prin pădure;

cu miere de albine și cu ceară

să-i ungeți coapsele, iar către seară,

cerul să-i luminați cu licurici;

când mă trezesc îl vreau în pat – aici.

(Decorul se învârte)
 47

Scena 3

(Dacă avem practicabilul în sală, această scenă se joacă pe el)

OBERON Mă-ntreb de s-a trezit Titania

și ce făptură a zărit întâi

pe care s-o considere divină?

(Intră Puc)

Puc, ce poți să-mi spui?

Cum se petrece-n noapte planul nostru?

PUC Titania s-a-ndrăgostit de-un monstru.

În timp ce ea dormea, eu am zărit

un grup de neciopliți cam fără minte

ce repetau o piesă, s-o prezinte

la nunta lui Tezeu. Mi l-am ales pe cel

cel mai mârlan de fel,

și cât stătea de-oparte, cât pân la trei să numeri,

o căpățână de măgar i-am pus pe umeri.

Și astfel Titania se-ndrăgostește de-un măgar!

OBERON E chiar mai bine decât am sperat.

Dar ce-ai făcut cu tânărul bărbat

atenian? I-ai picurat licoarea asta?

PUC I-am picurat, magica licoare,

în timp ce el dormea; și-alături, fata.

Când s-or trezi, se vor iubi și gata.

 48

(Intră Demetrius și Hermia)

Scena 4

OBERON El e. Lucrata-ai, Puc, cu spor și zel.

PUC Ea – o fi ea. El însă – nu e el.

DEMETRIUS De ce-l respingi pe cel ce-n adorare

te-nfășoară? Cruzimea ta e mare.

HERMIA Sunt crudă, poate, dar, în scurtă vreme,

ți-oi arunca nu vorbe, ci blesteme!

De ești scăldat în sânge, de-ai comis

un fapt cumplit, barbar, de nedescris,

De pe Lisandru l-ai ucis în somn, te rog,

ucide-o si pe Hermia pe loc.

E clar. Ești sumbru asasin.

DEMETRIUS Ca un asasinat! Ca mine, deci,

ucis de ochii tăi, și cruzi și reci,

deși tu, ucigașă, strălucești

ca Venus în splendorile-i cerești.

HERMIA Dar lui Lisandru toate acestea-i sunt străine.

Dă-mi-l, Demetrius, îndură-te de mine.

DEMETRIUS I-aș da hoitul la câini în grabă mare

HERMIA Taci, câine! Îmi întreci orice răbdare.

Deci, l-ai răpus

deci l-ai ucis în somn.

Ce faptă vitejească! Întreg, ea mi te-arată..

 49

. Tu ești mai veninos

decât năpârca hâdă – și, decât ea, mai jos.

DEMETRIUS Nu, Patima te face să te-nșeli.

Cu-al lui Lisandru sânge nu sunt mânjit de fel.

Dealtfel nu cred că-i mort deloc.

HERMIA Atuncea spune-mi că e viu, te rog...

DEMETRIUS Și dacă-ți spun mă-aleg cu vreo răsplată?

HERMIA Te răsplătesc : de astăzi, niciodată-

tu n-ai să mă mai vezi. Mult prea urât mi-ești tu.

Să-mi piei din față- dacă Lisandru-i mort sau nu.

DEMETRIUS Ar fi zadar în starea-i s-o urmăresc. Mai bine

să stau aici o clipă. Și somnul dacă vine

poate că n-o să-mi ceară vama grea

pentru mântuitoare, odihna mea.

Poate c-o să se-ndure, poate clipa-i

să-mi ușureze chinul cu aripa-i.

Scena 5

OBERON Ai încurcat-o, Puc, din calea-afară.

PUC Unul cuvântu-și ține – în schimb așa e parcă,

sunt alți, milioane, ce jurământu-și calcă.

OBERON Pe Helena găseşte-mi-o. Hai, du-te

ca vântul şi ca gândul mult mai iute.

Se chinuie de boala de iubire,

 50

e palidă, oftează în neştire;

să faci ce ştii şi s-o aduci aici.

Eu, ochii lui din nou îi voi vrăji.

PUC Eu, Puc,

De-apuc,

mă duc.

Priveşte cum mă duc.

Dispar

mai iute ca săgeata de tătar!

(Iese)

OBERON Floare, sucuri purpurii,

Sol lui Cupidon să-i fii,

ochii lui vrăjeşte-mi-i.

La trezire

Fă-l să fie

dăruit pentru vecie

celeia ce-o să-l îmbie

ca şi Venus în tărie

cu iubirea ei cea vie.

(Intră Puc)

PUC Tu, domn al horelor de zâne

iat-o pe Helena, stăpâne

ca şi pe tânărul pe care

l-am zăpăcit din nerăbdare.

Recunoaşte că muritorii-s foarte proşti!

OBERON Dacă încep să-şi spună ce au de spus,

 51

o să-l trezească pe Demetrius.

PUC Şi-atuncea amândoi o vor iubi pe Helena!

Mă-nebunesc după aşa ceva:

când totul se petrece-anapoda!

Scena 6

LISANDRU Dispreţ şi lacrimi nu fac casă bună.

Cum poţi să crezi că te batjocoresc_

Spun: te iubesc- şi plâng. Deci, nu-i minciună

ci adevărul izvorând firesc.

Cum poţi să crezi că-i ură când, vezi bine,

mă mistui de iubire pentru tine?

HELENA Cu cât mai sfânt, cu-atâta mai drăcesc!

Cu-un adevăr pe altul îl ucizi.

Jurat-a-i Hermiei credință, iar acum

îmi juri credință mie. Dar în zadar am pune

pe-un cântar aceste cuvinte repetate

căci, vechi sau noi, sunt fără greutate.

LISANDRU Eram nebun când o iubeam.

HELENA Îți spun:

acum că n-o iubești ești mai nebun.

LISANDRU Demetrius pe ea o vrea și nu pe tine.

DEMETRIUS (trezindu-se)
 52

O, Helena, privirile-ți divine

n-au seamăn, o, zeiță-a vieții mele;

cristalu-i tulbure față de ele.

Ți-s buzele cireși sărutătoare.

Ispititoare-n coapta lor splendoare,

zăpada de pe crestele semețe

e neagră ca o cioară când alba-ți frumusețe

înalță brațul. Vreau sa te sărut,

o, puritate, o miracol absolut!

HELENA Ce chin! Ce iad! V-ați înțeles numaidecât

să faceți haz pe seama mea.

Că mă urâți, și unul și altul. Știu prea bine, Ce

gest urât!

dar ce nevoie-i să vă bateți joc de mine?

Îmi proslăviți făptura- da , fiecare-n parte-

dar împreună mă urâți de moarte.

Voi amândoi o vreți pe Hermia.

LISANDRU ȘI DEMETRIUS Nu!

HELENA ... și amândoi vă bateți joc de Helena.

Măreață faptă, bărbătească

Un suflet demn și nobil, niciodată

nu și-ar fi râs de-o preacurată fată.

Priviți-i: se distrează, se desfată!

LISANDRU Demetrius, de ce te porți așa?

Tu o iubești pe Hermia, e a ta.

Și, din adâncul inimii, în acest ceas,

 53

eu, fără umbră de regret, ți-o las.

Tu, lasă-mi-o pe Helena pe care

o voi iubi până la ultima suflare.

HELENA Nicicând batjocura n-a răsunat mai tare!

DEMETRIUS Păstrează-ți-o pe Hermia, Lisandre.

Dacă- am nutrit cândva simțiri mai tandre,

s-au dus. A fost un scurt popas pe drum.

Cu Helena mă simt acas-acum.

Și-aici rămân.

LISANDRU Nu-l asculta. Te minte.

DEMETRIUS Ce știi tu de-ale mele simțăminte?

Plăti-vei scump precum ți se cuvine.

- Uite-ți iubita.

LISANDRU Da.

HERMIA Ce noapte neagră!

DEMETRIUS Vine către tine.

HERMIA Nu ochiul, deci, m-aduse ci urechea

m-a ajutat să-mi regăsesc perechea.

Cum m-ai putut Lisandre, lăsa?Ce ne

desparte?

LISANDRU Iubirea m-a chemat în altă parte.

HERMIA Ce dragoste de mine te poate înstrăina?

LISANDRU Marea-mi iubire pentru Helena

a cărei frumusețe în noapte luminează

cu-a ochilor strălucitoare rază.

De ce mă cauți? Seama nu ți-ai dat

 54

că te urăsc? De-aceea am plecat.

HERMIA Nu crezi ce spui. Și să te cred nu pot.

LISANDRU ȘI DEMETRIUS Helena!

HERMIA Helena?

HELENA Aha, și ea-i părtașă la complot

Acum văd:s-au vorbit toți trei să-mi facă

această farsă-amară. Ce crudă,strâmbă joacă!

O, Hermie nerecunoscătoare!

Cum mă jignești!Te-ai înțeles tu oare

cu amândoi, de mine să vă râdeți?

Din timpul împreună petrecut,

nimica n-a rămas? Acele ceasuri

când ca două surori-stăteam de vorbă

și timpul ne părea prea scurt pentru atâtea

câte aveam să ne împărtășim

-au fost uitate oare?

Am fost două cireșe-mpreunate,

deosebite doar în aparență,

unite în făptura lor profundă.

O inimă-mpărțită în două trupuri.

Vrei alianța noastră s-o destrami

și, cu bărbații împreună, să faci haz

de vechea ta prietenă? Rușine.

Nu-i o purtare vrednică de-o fată.

Deși cea care suferă sunt numai eu,

tot sexul femeiesc ți-ar sta-mpotrivă.

 55

HERMIA Mă uluiește patima-ți. Eu n-am

nimic cu tine. Tu îmi cauți pricină.

HELENA Nu l-ai trimis tu pe Lisandru oare

să-mi laude privirile și chipul?

Și-apoi pe celălalt iubit al tău, Demetrius,

ca să mă calce în picioare tu l-ai pus,

să-mi spună nimfă, zână și câte și mai câte

deși mă socotește urâtă-ntre urâte.

Și pentru ce Lisandru acum tăgăduiește

simțirile ce-ți poartă și în schimb,

mă-nconjură cu dragoste pe mine?

O face cu consimțământul tău.

HERMIA Nu înțeleg o iotă din ce spui.

HELENA Bun, dă-i nainte. Ține-o tot așa.

Fă să dureze farsa;

Dar e și vina mea. Rămâi cu bine.

Moartea sau dispariția – doar ele

pot să mă vindece.

LISANDRU Nu, Helena!

Rămâi, iubita mea, frumoasa mea!

HELENA Grozav!

HERMIA Te rog să n-o mai necăjești.

DEMETRIUS De nu te-ascultă, eu am să-l silesc.

LISANDRU Eu nu mă las rugat și nici silit.

Amenințări sau rugi mă lasă rece.

O, Helena, eu te iubesc, ți-o jur

 56

pe viața mea pe care-aș da-o pentru tine

spre-a-ți dovedi că nu te mint.

DEMETRIUS Iar eu

îți spun că te iubesc mai mult ca el.

LISANDRU Atuncea te poftesc s-o dovedești!

DEMETRIUS Sunt gata!

HERMIA Ce se întâmplă-aici, Lisandre?

LISANDRU Tu, arăpoaico, Taci!

DEMETRIUS Deci, te lansezi

dar, ași!Te faci doar că te înfierbânți

- și nu te miști din loc. Fugi că ești laș!

LISANDRU Tu,mâțo, șterge-o. Nu-mi mai sta în cale.

De tine-am să mă scutur ca de-un șarpe!

HERMIA Atât de crud și-atât de brutal!

Cum te-ai schimbat așa, iubitul meu?

LISANDRU Iubitul tău? Piei, tuciurio!

Desgustătoare doctorie- ieși!

HERMIA Glumești pesemne.

HELENA Da, și te de-asemeni!

LISANDRU Demetrius, rămâne cum am spus.

DEMETRIUS Nu cred în spusa ta. Ceva te ține

și te reține. Nu mă-ncred în tine.

LISANDRU Ce-ai vrea? S-o bat? S-o părui? S-o omor?

Da, o urăsc dar nu i-aș face rău.

HERMIA Ce rău mai mare ai putea să-mi faci

decât urându-mă. De ce să mă urăști?

 57

Iubitule, sunt Hermia și ești Lisandru.

Mi-e chipul neschimbat. Azi noapte, mă iubeai

deși tot astă noapte, așa-i!m-ai părăsit.

Să-nsemne asta oare că-i adevărat

ce spui?

LISANDRU Ți-o jur pe viața mea!

De-acum încolo nu vreau să te mai văd!

Nu mai nutri speranțe, îndoieli...

convinge-te că nu pot să te sufăr

și c-o iubesc pe Helena nespus!

HERMIA Vai, sunt pierdută!

De asta îmi ești, mironosițo?

Hoață de dragoste! Te-ai furișat, perfido

în nopate, ca să-mi furi iubitul.

HELENA Bravo!

N-ai pic de modestie sau rușine

sau bunăcuviință? Vrei să-mi smulgi

necugetate vorbe? Bine, va să zică

un fals ești toată. Ești o păpușică!

HERMIA O păpușică? Asta-i este jocul.

Acum am înțeles. Ea ne compară

staturile;

Spune, prăjină, cât de jos căzut-am?

Nu într-atât să n-ajung să-ți scot ochii!

HELENA Hei, domnilor, deși v-ați râs de mine,

nu o lăsați să-mi facă rău. Nu-s bună

 58

de luptă, nu-s brutală, nu-s abilă,

sunt – cum să spun - gingașă; n-o lăsați

să mă atingă – chiar dacă ați crede

că ea, fiind mai mică decât mine,

e și mai slabă.

HERMIA Iar mă face ”mică”!

LISANDRU Nu-ți fie teamă. N-o să te lovească.

DEMETRIUS Nu-mi place că o aperi, dar așa e.

HELENA Voi, poate, n-o cunoașteți. La mânie,

e ca o fiară. Încă-n timpul școlii,

deși e mică, se umfla ca o furtună.

HERMIA Iar ”mică”? Iar mă face ”scundă”, ”joasă”?

De ce-i permiteți să mă ofenseze?

Lăsați-mă s-o pun la punct.

LISANDRU Tu, pleacă!

Pitico, maimuțico, năpârstoc,

bumb, miniatură, ghindă.

DEMETRIUS Cu prea mult zel pe Helena o aperi

când știi, că nu te vrea. Nu-i ține partea

că dacă te-ncăpățânezi s-o faci, să știi

că ai să te căiești.

LISANDRU Așa? Prea bine:

urmează-mă dacă-ndrăznești și-o să vedem

a cui e Helena. A ta? A mea?

DEMETRIUS Nu te ”urmez”, ci pasu-l țin cu tine.

(Ies Lisandru și Demetrius)

 59

HERMIA Vezi, toate astea-s din pricina ta.

Stai nu pleca.

HELENA Ba plec. E mult mai bine

să plec. N-am nici o ncredere în tine.

Ai mâini mai iuți, la păru-mi poți să-ajungi,

dar pot fugi, căci am picioare lungi.

Scena 8

OBERON Vezi pozna ce-ai făcut, zburdalnic ins?

Sau poate ai făcut-o dinadins!

PUC Stăpân al umbrei, crede-mă, e o greșală.

Mi-ai spus sau nu să mă ocup de-un tânăr

atenian?

OBERON S-au dus să lupte. Cerul nopții fă-l

să-și piardă strălucirea. Pune-un văl

de ceață- ntunecată peste stele

și fă-l să rătăcească printre ele.

până ce somnul – moarte falsă-i va cuprinde

îngreunându-le și trup și minte.

Și-atunci pe ochii lui Lisandru, iute

să pici un strop din iarba cu virtute

să-nlăture greșeala dinainite-

și, în priviri, iubirea i-o aprinde.

 60

Vreau, la trezire, totul să apară,

din cele petrecute, un searbăd vis de vară.

PUC Să ne grăbim, stăpâne, căci ora e târzie.

Balaurii noptatetci vin norii să-i sfâșie,

Luceafărul de ziuă va fi să se prezinte

și călătoare duhuri reintră în morminte.

Pe la răscruci și smârcuri, duhuri rele

în paturi viermănoase s-au furișat și ele,

să nu le prindă ziua cu raza ei cerească,

aceea care-acuză și demască;

s-au exilat de bună voie din lumină

până ce neagra noapte-o să revină.

OBERON Noi nu suntem din tagma tuturora,

ci duhuri aliate cu Aurora.

Pot să colind prin codri până când

poarta de răsărit se mișcă și-n curând

roșul de foc în galben trece

sclipind cu verzi scântei pe valul rece.

Dar treaba te așteaptă. Nu mai zăbovi.

S-o termini înainte de a se face zi.

PUC În sus și-n jos, în jos și-n sus,

am să-i port precum mi-ai spus.

Toți mă știu că-s firoscos.

Am să-i port în sus și-n jos.

Uite-l pe unu.

( Fulgere,Traznete. Fum. Puc pune iar în funcțiune ventilatoarele. Părți din cortina de fier ondulat,
 61

ca niște panouri separate deplaseză pe scenă, creând ca un labirint.Proiecții din față)

LISANDRU Trufașule Demetrius, unde te-ascunzi? Răspunde!

PUC Aici sunt, ticălălosule. Dar nu te văd niciunde.

LISANDRU Îți vin de hac îndată!

PUC După mine!

Vreau un teren mai neted.

DEMETRIUS Foarte bine.

Te-ascunzi, Lisandre-n vreun tufiș dosit?

Vorbește, lașule! Oare-ai fugit?

PUC Ba laș ești tu! La stele gură faci,

te lauzi la tufișuri că vrei să lupți cu draci

- dar nu te-arăți! Hai, băiețaș! Îmi vine

să te plesnesc.

DEMETRIUS Zău? Vino, hai să ne luptăm, îți spun.

PUC Urmează-mă! Să căutăm un loc mai bun.

LISANDRU Mă cheamă, mă provoacă, o iau pe urma lui

dar când să-l aflu, ia-l de unde nu-i.

PUC Tu, lașule, ce ai de gând?

DEMETRIUS De ce n-apari? Te vei căi curând.

Nu îndrăznești să-mi ieși în față. Ai?

Mă porți de colo-colo și locului nu stai.

Acuma unde ești?

PUC Sunt chiar aici!

DEMETRIUS Te contrazici în toate câte zici!

Dar n-avea grijă, te găsesc eu pe lumină.

Du-te căci osteneala mi-e deplină

 62

și mă îmbie să mă culc pe-un rece pat.

HELENA Istovitoare noapte-nșelătoare!

Grăbește-ți orele! Să fie soare

când voi porni spre Atena, să fiu cât mai departe

de crudele ființe de care-avut-am parte.

Somnul care-mblânzește durerea și-o alină

să-mi se lase acuma pe pleoape,

să mă despovăreze, de mine să mă scape.

PUC Numai trei până acum.

Dar a patra e pe drum.

Uite-o toată doar alean.

Cupidon i-un paj viclean.

HERMIA Nicicând n-am fost atât de ostenită

Nu mă mai pot târî nicio clipită.

Aici rămân. Iar dacă se vor lupta cei doi,

dea cerul ca Lisandru să-mi vină înapoi

(Puc face magie. Cele 4 „etajere/paturi” pe care dorm tinerii se ridică în aer stau puțin în levitație și

dispar).

PUC Cât dormiți,

stropi vrăjiți

pe ochi îți pun.

E leacul bun,

licoare

vindecătoare.

La trezire

grație mie,
 63

vei fi plin de bucurie

când cu ochii-o să rămâi

pe iubita ta dintâi.

(Precedat de MegaSexul sau suprarealist Fudulea/Măgar apare condus într-o ceremonie care face

turul decorului. Zânele sunt în adulație în fața lui și orice concert de gaze sau balegă produce el

creează o stare de fericire extatica. Muzica. Balet cântat)

ACTUL IV

Scena I

COR ZÂNE + Cele 3 Sunt fără leac, și-acum nu am nici minte

Nebună, turbată din ce în ce mai tare

Jurăm pe frumusețea-ți fermecată

Iad negru ești și noapte-ntunecată

Substanța ta, făcut din ce ești oare

Puzderii, umbre stranii-atragi ușor

Când tot ce-i unu-o umbră, una are

Tu unic, tu le dărui tuturor.

FUNDULEA (vorbit) Unde-i Mazariche?

ZÂNA 1 La picioarele tale.

FUNDULEA Scarpină-mă-n ceafă. Mai jos. Mai. Exact.

Unde-i Painjanis?

ZÂNA 2 Iată-mă.

FUNDULEA Prinde, draga mea, armele-n mână și omoară-mi

 64

albina cu pulpe roșii care-mi stă pe scaiete, colea.

Dar nu te-nfierbânta prea tare, drăguța, în această

ispravă să nu se spargă punga cu miere. Mi-ar

părea grozav de rău să te văd năclăită. Unde-i

Firicel-de-muștar?

ZÂNA 3 Iată-mă-s.

FUNDULEA Lasă reverențele și pune lăbuța ta sprintenă aici. Stai.

ZÂNA 3 Ce porunciți?

FUNDULEA Mai bine să o ajuți pe Mazariche. Da, acolo.

Mmmmm. Exact. Vreau și un bărbier căci mi-a

crescut o claie de păr pe obraz și de felul meu sunt

un măgar foarte subțire. Acu toate să știți ”Cum mă

mănâncă puțin capul, trebuie numaidecât să treceți

toate la scărpinat.”

CORUL ZÂNE +cele 3 (Cântat) Iubirea mea ca febra-i ce râvnește

la ce-alăptează boala, vrând să zacă

Prin hrana-aceea răul se-ntărește

Sucitei pofte suferind să- placă.

TITANIA Vino cu mine în patul meu de flori

Să mângâi obrăjorul tău plăcut

Să te-ncunun de zeci de ori

Și urechile-ți atât de lungi să le sărut.

Îți place muzica dulceață?

FUNDULEA Am o ureche enorm de muzicală. Să vină

talăngile și pârâitoarele. Să cânt ceva?

(Face o tentativă delirantă, acompaniat de ”gaze” și talăngi/pârâitoare)

 65

TITANIA Iubitul meu cel atât de dulce. Nu ți-e foame?

FUNDULEA O baniță de nutreț. Mi-ar plăcea să-ți morfolesc

ovăzul. Dar mai poftă mi-e de finul tău cel dulce,

nu știu nimic mai bun pe lume. Rogu-te să nu fim

deranjați. Mi-e somn.

TITANIA Zâne plecați.

(Ele ies. Apare Obero, apasă pe telecomandă și un ecran coboară în fața lor. Intră și

elfii purtând scaune. Se amuză, ca la cinema, mâncând pop corn, privind și comentând scena de

dragoste între Titania și Măgarul ei iubit, văzută întâi în umbre și apoi în filme pe ecran La sfârșit se

țin de nas de atâta putoare)

O! Dormi, pe când eu te-mpresor cu brațul

La fel și zoreaua se încolăcește

În jurul propriei tuplini și-așa precum

o iederă pe trunchiul ulmului se urcă

așa te voi îmbrățișa în adorare!

(Lumina se închide. Decorul se învârte. Când se deschide lumina Oberon e cu baiatul/efeb.Petrec.

Dacă avem practicabilul în public, scena va avea loc pe el.)

Scena 2

OBERON Priveliște sublimă,

ce zici? Eu am vrăjit-o dar mi se face milă.

. Mă rog, am râs de ea cât am putut

dânsa mă tot ruga să am răbdare-

și-atunci i-am pomenit din nou de-acel băiat

 66

din Indii, și pe loc ea mi l-a dat.

Și acuma am băiatul;

și am s-o scot din vrajă, și-am s-o vindec

și tot ce s-a întâmplat aici să pară

un simplu vis, și crud și fără noimă.

Sucuri rele

să se spele,

cele bune

să se-adune.

Și-acum Titanie, trezește-te.

(Decorul se învârte. Oberon face magie)

TITANIA Ah!! Oberon! De-ai știi ce am visat!

Mi s-a părut că am iubit un urecheat!

OBERON Uite-ți iubitul!

(Fudulea/Măgarul zace într-o baltă de mate, balegă etc)

TITANIA Cum e cu putință?

Numai privindu-l mi se face silă.

OBERON Liniște-te. Puc, scoate-i capul,

iar cei ce dorm,

toți cinci- și mai adânc sa intre-n somn...

TITANIA Iar mie- să-mi destrame visul.

OBERON Vino, regina mea,

Noi mână-n mână să plutim aș vrea!

Acum că suntem împreună tu și eu,

vom dănțui asemeni la nunta lui Tezeu.

Perechile acestea de-îndrăgostiți, să fie,

 67

la rândul lor, unite-n cununie.

PUC Crai al zânelor, grăbește!

Ciocârlia se trezește!

OBERON În tăcere tristă, vino

noaptea s-o urmăm, regino.

Vom știi iarăși împreună

să călătorim sub lună.

TITANIA Vino, și să-mi spui în șoapte

cum se poate că-astă noapte

am dormit pe-acest pământ

lângă muritori de rând?

(Ies)

( Cortina de fier ondulat se închide)

Scena 3

FUNDULEA Când îmi vine replica, anunțați-mă- și răspund. Eu intru după

”Prea frumoase Piram!” Ah-haaaaa(Cască) Chitră? Suflete?

Botgros? Mă, Flămânzilă? Aoleu! Au fugit și m-au lăsat

dormind. Am avut o vedenie nemaivăzută de zici ce-i aia. Am

avut un vis care-ntrece orice idee despre vis am avut. Trebuie să

fi prost ca un măgar ca să te apuci să descâlcești vis ca ăsta.

Mi s-a părut că sunt – ceva ce nu există. Mi s-a părut că am

fost și mi s-a părut că am avut- dar nici prostul satului n-ar fi în

stare să născocească ce mi s-a părut că am avut. Ceva ce

ochiul omului n-a auzit, urechea lui n-a văzut, mâna lui n-a
 68

gustat, limba lui nu și-a închipuit și inima lui n-a cuvântat,

așa a fost visul meu. Am să-l pun pe Chitră să scrie o baladă

despre visul ăsta; Să se numească ”Visul lui Fundulea”,

fiindcă visului ăstuia nu-i dai de fund. Chitră, Suflete...

Scena 4

CHITRĂ Ai trimis după Fundulea? Nu s-o fi întors acasă?

FLĂMÂNZILĂ Ași! Nu se știe de el. E limpede că a fost deturnat.

SUFLETE Dacă nu vine el, piesa s-a-mpotmolit, stă pe loc,

nu mai merge înainte, așa-i că așa-i?

CHITRĂ Fără el, e o jale. Nu-i nimeni în Atena să-l

poată dejuca pe Piram.

SUFLETE Așa e: dintre toți meșteșugarii Atenei, el e cel mai brodit.

CHITRĂ Și cel mai arătos; și are-o voce bine regulată.

SUFLETE Spune ”regalată”, că ”regulată” sună deșănțat, adică a

deșanțată.

( Intră Cuibărică)

CUIBĂRICĂ Meșterilor, Ducele se-ntoarce de la templu, cu încă

două-trei perechi gata cununate. Dacă piesa noastră se

făcea, eram oameni făcuți.

SUFLETE O, drăguțul și ciufulitul de Fundulea! Pierde el șase

bănuți pe zi? Pierde ! I-ar fi putut avea pe viață; nu

 69

scăpa el șase bănuți pe zi cât i-ar fi dat Ducele ca să-l

joace pe Piram! Șase bănuți pe Piram, ori ciu-ciu. I-ar

fi meritat- pe onoarea mea.

(Intră Fundulea)

FUNDULEA Unde-s copilașii? Unde-s drăgălașii?

CHITRĂ Fundulea! O,zi de glorie! O ceas ferice!

FUNDULEA Meșterilor, am să vă comunic minuni; dar nu mă

întrebați ce.

TOȚI Ce?

FUNDULEA ...pentru că, dacă vă spun ați zice că mint ca un

atenian. Și, deci, am să vă povestesc totul precum

s-a întâmplat.

CHITRĂ Fundulea, zi Fundiță, zi Funduliță...

FUNDULEA Chitră, tac chitic. Tot ce am să vă spun e că ducele

și-a terminat cina. Așa că, luați-vă catrafusele,

sforile de prins bărbile, șireturi noi la încălțări și

ne-ntâlnim la palat; fiecare să-și repete rolul căci,

scurtă sau lungă, ne vom juca piesa. Tisbe

să aibă rufe curate, iar acela care-l joacă pe leu să nu-și

roadă unghiile căci ele trebuie să arate ca ghiare de leu. Și

iubiți actori, nu mâncați ceapă, nu tu ceapă, nu tu usturoi,

căci trebuie să răsuflăm în chip plăcut; și sunt sigur că o

să le placă comedia. Hai, gata cu pălăvrăgeala! Duceți-vă!

Plecați!
 70

ACTUL V

Scena 1

(Decorul Atena. Mese. Zid aur. Lisandru se trezește cu greu dormind în brațele lui Demetrius,

Hermia se trezeste în brațele Helenei. Sunt aproape goi, foarte murdari)

DEMETRIUS Ce ireale-mi par acestea toate

ca munții-n zare semănând cu norii.

HERMIA Și ochii mei parcă se ceartă între ei:

Văd totul dublu.

HELENA Mie mi se pare

că pe Demetrius de-abia acum îl aflu:

un giuvaier - e-al meu și nu-i al meu.

DEMETRIUS Ești sigură că suntem treji?

LISANDRU S-ar zice că încă mai dormim și că visăm.

(Sunt vizibil foarte satisfăcuți dar si ușor jenați. Se scuză, râd penibil și revin la

cuplurile normale. Brusc luminile se aprind puternic, un grup muzical zgomotos intră urmați de

Tezeu, Hipolita, Filostrat și alaiul invitațiilor foarte bine dispuși.)

TEZEU După nuntă vânătoarea. E gata prepararea?

FILOSTRAT Da, stăpâne.

TEZEU Iubire, vreau să-asculți

lătratul muzical al câinilor

în văile de-apus.

HIPOLITA Odată-am fost în Creta, la vânat de urși,

și-mi amintesc de

mândrii câini ai Spartei...și de atunci...

(Îi văd pe tineri)

 71

TEZEU Ce fericiți sunteți că v-ați găsit.

Stiu ca sinteti rivali, va dusmaniti

Deci cum se face ca-n deplin acord

Cei ce urasc dorm candizi laolalta

LYSANDER Iertare, Doamne

DEMETRIUS Nici treaz nici adormit nu-s,totusi jur

Nu stiu cum am ajuns aici

TEZEU Vreau să ne spuneți

totul cum a fost.

(Lumina se închide. Toti se regrupeaza. Lumina se deschide. În câteva gesturi tinerii

povestesc esențialul aventurii lor. Tezeu e foarte amuzat.)

TEZEU Egeu va trebui să se supună. Căci azi

în templu, alături de noi, perechile acestea se vor uni

și ele. ......Cu haine noi!!!!

(Tinerii ies să se îmbrace)

HIPOLITA Ce povestesc îndrăgostiții noștri-i foarte straniu.

TEZEU E straniu și nu mi se pare adevărat. Eu niciodată

n-am să pot crede.

Îndrăgostiții și nebunii sunt la fel;

le fierbe creierul de născociri

în care recea rațiune nu pătrunde.

Îndrăgostitul și nebunul, și poetul

sunt deopotrivă imiaginativi Au creierul atât de

înfierbântat încât concep ceea ce mintea rece nu poate

 72

nici percepe. Ei văd mai mulți demoni decât vastul

infern poate cuprinde. Au ochiul poetului care

zburdând într-un dulce delir se plimbă între cer și

pământ, iad și paradis, condus de imaginația sa, dotata

de corpul lucrurilor necunoscute, cărora le găsește,

numai el, formele și acordurile bucuriei.

HIPOLITA Dar ce spun ei prea mult se potrivește

și mintea lor la unison imaginează;

decât un joc al fanteziei, mai degrabă-i

o mărturie coerentă, gravă, dar oricum

ciudată, minunată li-e povestea.

TEZEU Ia să vedem ce dansuri și ce măști

vor umple-aceste ore, trei la număr,

pân la târzia cină și pân la somn? Maestrul

petrecerilor unde-i? Și ce piesă

a pregătit ca să ne trezească timpul?

Unde e Filostrat?

FILOSTRAT Aici, stăpâne.

TEZEU Ia spune, ce divertisment ai în vedere?

Ce măști, ce muzică? Cum să-i dăm pinteni

timpului leneș, dacă nu prin veselie?

FILOSTRAT Vă dau o listă: piesele sunt gata.

Alegeți-o pe cea care vă place.

TEZEU(citește) Deci ” Lupta cu centaurul, cântată de-un

eunuc atenian, la harpă”.

( Muzica. Intra în scenă un obez eunuc Atenian care cântă la harpa, făcând un început de
 73

pantomimă)...

Nici vorbă... și-am mai spus-o iubitei mele-odată,

în amintirea rudei mele Hercule.

(citește)

”Răscoala de bacante, menade mânioase

ce pe Orfeu, poetul trac, l-au sfârtecat!”

(Intră în scenă 3 bacante și 3 menade, apoi Orfeu. Fac câteva mișcări și cântă)

Asta-i o vechitură răsuflată și

s-a mai jucat și răsjucat când m-am întors

biruitor din Teba.

FILOSTRAT ” Cele nouă muze bocind sfârșitul mândrei culturi

în sărăcie?”

(Intră o muză cu nouă capete în linie. Începe un cântec)

Asta-i o satiră și critică și violentă,

nepotrivită cu ceremonia unei nunți.

(Revin tinerii îmbăcați în hainele pentru ceremonia nunții. Sunt vizibil jenați. Hainele îi strâng,sunt

prost croite, prea împopoțonate)

TEZEU Veniți îndrăgostiților și bucurați-vă.

Prieteni dragi, să vă-nsoțească-n viață.

TINERII Dar, mai mult ca nouă, vouă

vă fie drumul, masa și patu-n bucurie.

(Filostrat îi întinde o hârtie, Tezeu citește)

” O scenă scurtă, plicticoasă despre Piram

și dragostea lui, Tisbe, o veselă tragodie?”

Și scurt și plicticos? Vesel și tragic

Cum ar veni”fierbinte gheață”, zăpadă aprinsă

 74

Cum se împacă oare aceste dezacorduri.

FILOSTRAT E-o piesă scurtă. Zece vorbe.

dar alea zece o fac plictisitoare

și ți se pare lungă, întrucât

cuvintele-s inepte și-actorii sunt inapți.

Și-i tragică fiindcă se sinucide Piram.

. TEZEU Și cine-s interpreții?

FILOSTRAT Bărbați cu mâini muncite

ce n-au muncit cu mintea pân-acuma

și cu memoria-ncă nedeprinsă

s-au străduit să-nvețe tot textul pe de rost,

și piesa s-o prezinte aici.

TEZEU Vreau să o aud.

FILOSTRAT Nu-i pentru dumneavoastră. Am auzit-o eu

și nu-i nimic în ea, nici o virtute

TEZEU Doresc să-ascult această piesă.

(Iese Filostrat)

(Muzică. Din fund „artizanii” trag cu frânghii un teatru acoperit cu pânză. Ajuns în

centru îl ”despachetează”. E un mic teatru rudimentar. Se taie scânduri, bat cuie, vopsește rapid,

pune cortina în timp ce vorbește Prologul)

HIPOLITA Nu-mi plac strădaniile excesive

ce parcă însuși scopul îl compromit.

TEZEU Iubito,

așa ceva n-o să se-ntâmple.

HIPOLITA Dar ai auzit că harul lor e nimic.

 75

(Intră Filostrat)

FILOSTRAT De-ngăduiți, prologul e gata să înceapă.

TEZEU Să intre.

PROLOGUL De vă jignim, e că e voia noastră,

să știți că n-am venit să fiți jignit

ci cu pricepere nu prea măiastră,

să-ncepem ce a dus la bun sfârșit.

Cu mult dispreț ne-nfățișăm, firește

-că nu, și nici ca piesa să vă placă

ci vrem să vă distrați împărătește

și să vă pară rău de cei ce joacă.

Actorii-s gata. Piesa învățată

și tot ce știți, veți mai afla odată.

TEZEU Individul ăsta nu stă prea bine cu frazarea.

LISANDRU Nu știe unde să se oprească

Și-a călărit prologul ca un ageamiu;

HIPOLITA Și-a debitat prologul ca un copil care scoate sunete

dintr-un instrument, la întâmplare.

TEZEU Cuvântarea lui a fost ca un lanț încurcat; nici o

verigă lipsă, dar toate puse alandala. Cine

urmează?

PROLOGUL Poate c-o să vă mire povestea noastră. Poate

Mirați-vă că lămuri-s-or toate.

Acesta este Piram, de vreți să știți – iar ea

e prea frumoasa Tisbe, precum se va vedea.

 76

Acesta-n tencuială e zidul - groaznic foarte-

care pe-ndrăgostiți de față îi desparte.

Prin crăpătura-i strâmtă ei își vorbesc în șoapte.

Se mulțumesc și cu atât în câte-o noapte.

Ăsta cu câine, crâng și lampă, este

Lumina Lunii necesară în poveste.

Sub ea, de multe ori s-au întâlnit

acolo, la mormântul lui Ninus cel vestit.

Această cruntă fiară, Leu pe nume

pe-ncrezătoarea Tisbe, când s-a grăbit să vină,

atâta a-ngrozit-o pârdalnica jivină

că ea, în goană oarbă, mantaua și-a pierdut.

Și Leul stofa a sfâșiat-o crud.

Și vine Piram, tânărul înalt;

văzând mantaua Tisbei, însângeratu-i fald,

în pieptul lui clocotitor și-nfige spada

cu lama-i sângeroasă, adânc și cu temei,

iar Tisbe-ascunsă scoate-un pumnal șa rândul ei

și moare în tufișu-i. Și cu aceasta-i gata.

Deci Zid și Leu și-ndrăgostiți și Lună

ce v-am spus eu, pe larg o să vă spună.

TEZEU Mă-ntreb dacă și Leul o să vorbească.

DEMETRIUS Atâția dobitoci o fac; de ce nu și-un leu?

ZIDUL Deci, cum vi s-a descris amănunțit,

eu sunt Botgros pe nume și mă prezint ca zid.

Și-n această calitate, fiind un zid adică,

 77

deschid o crăpătură, o crăpătură mică

prin care-ndrăgostiții-și vorbesc înfrigurat.

Molozul, piatra-arată că-s zid adevărat.

Și-acum deschid sinistra crăpătură

ca ei să stea de vorbă buză-n buză, gură-n gură.

TEZEU V-ați așteptat ca un zid să vorbească mai bine construit?

DEMETRIUS E cel mai ridicol obstacol văzut vreodată-ntr-un spectacol.

(Intră Piram)

TEZEU Piram se-apropie de zid. Tăcere!

PIRAM O, noapte neagră cu zăbranic greu,

O, noapte, care-apari când nu e zi;

O, noapte, vai și-amar și aoleu,

mă tem că Tisbe-a mea nu va veni!

Iar tu, o, zid frumos, o, zid duios, mă ții

departe de iubita mea.

O, zid duios, o, dulce zid frumos,

Dă-mi crăpătura să mă uit prin ea.

Îți mulțumesc. Zeii te aibă-n pază!

Dar ce văd? Tisbe nu-i. O, zid netot

tu, care nu vrei ochii mei s-o vază

fii blestemat cu pietre-ți cu tot!

TEZEU Zidul fiind, zic eu, simțitor, ar trebui să-i

întoarcă blestemul ”cu pietrele-ți cu tot”.

PIRAM Nu, doamne, căci cu ”pietrele-ți cu tot” tot îi

dă Tisbei intrarea; ea vine iar eu o pândesc

prin zid. O să vedeți că totul se va petrece

 78

cum spun eu și nu altfel. Uite-o că vine.

(Intră Tisbe)

TISBE O, zidule, suspinu-mi doar lutu-ți auzea

ades

căci m-ai ținut departe de Piram. Gura mea

ca cireașă pietrele ți-a sărutat

așa cum ești, cu paie, atât de încleiat.

PIRAM Dar parcă văd o voce. Prin crăpătură-acu,

voi încerca s-aud a Tisbei față.

Tisbe?

TISBE Sunt eu. Iubitule, cred că ești tu?

PIRAM Crezi ce poftești, sunt ăla ce-n gânduri te răsfață

întocmai ca Lisandru, al tău sunt pe vecie.

TISBE Ca Helena, a ta sunt pân moartea o să-ți

vie.

PIRAM Ca Cefalus lui Proscris îți sunt sortit.

TISBE Iar eu,

proscrisa lui Cefalus, voi fi a ta mereu.

PIRAM Sărută-mă prin gaura acestui zid, cu jind.

TISBE Sărut, dar numai gaura, căci gura ta n-o simt.

PIRAM La a lui Minus groapă te-oi întâlni îndat!

TISBE Vie sau moartă, vin ne-ntârziat.

ZIDUL Cam ista-mi fuse rolul de zid, cum se scrisese.

Acestea fiind spuse, zidul iese.

TEZEU Deci zidul nu-i mai desparte pe ce doi.

DEMETRIUS Poți să știi? Zidurile au urechi când te aștepți

 79

mai puțin.

HIPOLITA O prostie ca asta nu mi-a fost dat să văd în viața mea!

TEZEU Ce-i bun în piesă rămâne în umbră, iar ce-i rău se

îmbunătățește dacă intră-n joc imaginația.

HIPOLITA Imaginația ta pesemne, nu și a lor.

TEZEU Iată, apar două fiare nobile: un om și-un leu.

LEUL Stimate doamne care vă speriați când jos,

apare șoricelul cel mic și monstruos,

veți tremura acum și vai ce-ați tremura

leul dac-o să ragă în grozăvia sa.

Ci eu mi-s Cuibărică, tâmplarul, ăsta-s eu

în blana unui leu, dar nu sunt leu

căci eu de-aș fi leu, aici n-aș apărea

prea mult m-aș teme pentru viața mea.

TEZEU Ce amabilă fiară.

DEMETRIUS O fiară care nu te înfioară.

LISANDRU Leul ăsta e cam vulpe în ce privește forța.

TEZEU Și ca o gâscă în ce privește judecata. Să ascultăm

luna...

LUNA Lămpașul ăsta-i luna-ncornorată...

DEMETRIUS Mai degrabă ar trebui el să poarte coarne.

TEZEU Dar el nu-i Crai-nou și nu i se văd coarnele pe

capul lui de lună plină.

LUNA Lămpașul ăsta-i luna-ncornorată

iar eu omul din lună totodată...

HIPOLITA Mă plictisește luna asta! Aș vrea să apună mai repede.

 80

TEZEU După mintea lui cam neluminată, s-ar zice că e în declin;

totuși, să fim politicoși și să-l ascultăm până la capăt.

LISANDRU Continuă, Lună.

LUNA Eu cam atâta am avut de spus. Că lămpașul ăsta-i luna,

că eu sunt omul din lună. Că această tufă de măracini,

e tufa mea de mărăcini și că acest câine e câinele meu.

DEMETRIUS Toate astea ar fi trebuit, deci, să se afle în lămpaș

deoarece toate astea se află în lună. Dar liniște, vine

Tisbe.

(Intră Tisbe)

TISBE Aici e Groapa lui Minus. da. Dar unde mi-e iubitul?

LEUL Hooooaaaa!

DEMETRIUS Strașnic răget, leule!

TEZEU Excelentă fugă, Tisbe!

HIPOLITA Bravo pentru lumină, Lună! Luminezi

cu multă tragere de inimă.

TEZEU Nota zece la sfâșiat, leule!

LISANDRU Și-atuncea Piram apăru....

DEMETRIUS Și-atuncea leul dispăru...

(Intră Piram)

PIRAM Îți mulțumesc, o lună, pentru-nsorita-ți rază.

Îți mulțumesc că o pogori, sclipind

căci, datorită ție, o s-o vază

pe Tisbe, ochii mei cei plini de jind.

Dar stai, oh, stai, stai!

Ce văz eu? Vai!

 81

E groaznic! Nu! Nu! Nu!

Ochi hrăpăreți,

au ce vedeți?

O, oaia mea, ești tu?

Mantaua-n sânge?

Ah, mi se frânge

al vieții fir, de tot.

Ursitoare, - a mele zile,

vă implor, sfârși-ți-mi-le

repede, că nu mai pot.

TEZEU O astfel de deznădejde și moartea unui om

drag te pot cu adevărat întrista...

HIPOLITA Recunosc că și mie mi-a stârnit mila.

PIRAM De ce-ai făcut, Natură, leul? Leul hâd

a rupt o floare, deflorând pe aceea

ce-i - nu - a fost iubita și femeia

cea mai, mult mai, și mai decât atât!

Lacrimi șuvoi...

Cu spada voi

străpunge sânu-mi, iată;

Ah! Sânul meu stâng,

în timp ce plâng

și mor, și mor pe dată.

Acuma-s mort.

Spre cer mă port.

Mi-e sufletul ușor.

 82

Stinși, ochii mei.

Tu, lună piei!

(Lumina Lunii iese)

Acum de zor mor, mor, mor, mor,

Eu mor, de zor, de zor, de zor, de zor...

HIPOLITA Lumina Lunii a dipărut. Cum o să-și mai găsească

Tisbe iubitul?

TEZEU O să-l găsească la lumina stelelor.

(Intră Tisbe)

HIPOLITA Sper că, pentru pierderea unui astfel de Piram,

suferința ei va fi scurtă.

DEMETRIUS Un fir de praf ajunge ca să se-ncline balanța; pe

cine-aș regreta mai mult: pe Piram sau pe Tisbe?

Drept să-ți spun m-aș lipsi de amândoi.

LISANDRU L-a și dibuit cu ochii ei cei dulci.

DEMETRIUS Și-o să-l bocească-n lege...

TISBE Tu dormi? Ba nu.

Au mort ești tu?

O, Piram, mut ești oare?

Zi un cuvânt.

Mort? Mort? Curând

va fi înmormântare.

Buze de crin,

năsuc divin,

ce galben ți-e obrazul.

S-au dus, s-au dus

 83

în plâns nespus

ochii tăi verzi ca prazul!

Voi ursitoare

ne-ndurătoare,

cu albe mâini de lapte,

veniți cu jale

surate pale

căci rupt-ați firu-n șapte.

Taci, limbă! Iată,

iubita spadă,

tu viața-mi vei sfârși-o!

Adio, soare,

căci Tisbe moare,

adio-n veci! Adio!

TEZEU Rămâne ca Luna și Leul să îngroape morții.

DEMETRIUS Și să participe și zidul.

FUNDULEA Nu, că zidul care ne despărțea s-a dărâmat.

Vreți să vedeți epilogul sau să auziți un dans

bergamasc jucat de noi?

TEZEU Nu, nu! Fără epilog, vă rog; piesa voastră n-are

nevoie de justificări, devreme ce toți actorii sunt

morți.nimeni nu-i mai poate blama. Lăsați epilogul

și treceți la dansul bergamasc.

( Începe dansul bergamasc. Puc cu telecomanda îi oprește.Toți rămân în stop cadru. După un

moment apare și lumea fantastică. Au alte haine de „gală” Zânele și elfii sunt la fel și au aceiași

coafură. La brațul lui Oberon și al Titaniei îmbrăcați la fel, băiatul/efeb în mireasă. )

 84

PUC Ceasu-i nalt. Ora adâncă

multe se întâmplă încă.

Noapte, răscolești, desferici

gropile și ies din ele

duhurile, bune, rele,

și-o pornesc către biserici.

Noi, elfi, zâne, toți și toate,

prinși la carul lui Hecate,

vom fugi de soare și

noaptea o vom urmări...

ca un vis.

OBERON Răspândiți lumini prin casă

blânde ca tăciuni ce mor

duhuri, forfotă voioasă,

să zburătăciți ușor.

Fiecare pas să fie

o urare și-o solie.

Cântați cu mine acest refren

Și dansați-l în catren.

TITANIA Pentru fiecare notă,

o silabă și o iotă

și lăcașul ăsta-ndat

fi-va binecuvântat.

Dar acum mână-n mână dansați cu noi

Până-n ziua de apoi.

CÂNTEC SI DANS COLECTIV Și acum până în zori

 85

Spirite, elfi, și zâne, zbori

Transformă acest bal nupțial

Într-un delir demențial

Și dansul nostru nesfârșit

Nopți în șir, neobosit

Să ne fie cu belșug

Al nostru ritual pe rug.

Iubirea s-o înflăcăreze

În lună s-o proiecteze

Noaptea să nu se mai termine

Cu delicii, eu cu tine.

Perfecțiunea iubirii

Și cea a îndrăgostirii

Veșnic să o celebrăm.

PUC (Se închide cortina de fier. După un timp Puc apare maturând

accesoriile mici, măștille ramase, confetiile aurite ramase pe podea. Se mai uită din când în când pe

o ușa în scenă, de unde parvine puțină muzică și oftează ridicând ochii în sus dezabuzat și plictisit.

Îndreaptă telecomanda spre decor și o dulapul/depozit costume, înaintează. Tot teleghidati elfii de la

prolog revin, ca niste zombii pe ușiile din cortină ondulata si se duc să se „înmagazineze” în dulap,

suspendați de umarașe. Puc e obosit, extrem de trist. Arunca fara convingere ceva confetii in aer. Isi

șterge câteva lacrimi. Se demachiază)

De v-a supărat povestea,

joc de umbre, toate acestea,

vreau să credeți, doamne, domni,

că ați tras un pui de somn.

 86

Și că-aceste vorbe goale

cu care v-am dat târcoale

care pentru noi s-au scris

sunt atâta doar: un vis.

(Brusc izbucnește in râs)

Dacă mă iertați, eu vă spun

că o iau pe drumul bun,

și, oricât oi fi de Puc,

de-alte șotii nu mă-apuc.

(Bate ceasul. Apare Oberon. Cu telecomanda sa speciala îl „fixează” pe Puc care înțepenește.

Deschide „Dulapul costume”.Puc urlă de jale.Nu vrea acolo. Se aud după cortina râsete demente,

muzici, veselie. Oberon brusc ride. Il saruta cu patos. Oberon da telecomanda unui spectator

sugerindu-i sa o incerce cu Puc si pleaca rizind in hohote. Puc intepenit tipa la spectator, care va

actioneaza telecomanda. Puc sare ca electrocuta, respirind greu ca dupa o apnee. Ia telecomanda.

Deschide luminiile în sală, apoi ușile. Scoate costumul. Își pune un halat. Termină demachiajul.)

PUC Nu vă mint. Dar bate ora.

Noapte bună, tuturora.

Vreau să fim prieteni, frați

- dacă ne aplaudați.

(Cu telecomanda face exercitii comandând aplauzele spectatoriilor. Le declanșează, le oprește etc.

Se joacă un timp, apoi cu telecomanda ridică cortina de fier. Muzică, râsetele izbucnesc tare. Pe

scena orgia e în toi, toți participă, .în timp ce mașiniștii demontează decorul)
87
88