RAZBOAIELE DACO-ROMANE SI URMARILE LOR

Războaiele daco-romane (101-102, 105-106) au fost două războaie între Imperiul

Roman și Dacia (Regatul Dac), în timpul domniei împăratului Traian.

În timpul domniei împăratului Domițian, izbucnesc o serie de războaie cu dacii.

Conform lui Iordanes, în Getica, geții au încetat alianța "foedus" încheiată cu romanii
și au devastat malul Dunării sub comanda lui Duras, nimicind armatele și pe
comandanții lor, în provincia Moesia condusă de Agrippa și Oppius Sabinus. Romanii
au fost învinși, iar Oppius Sabinus a fost decapitat.

Războaiele dacice au reprezentat un triumf uriaș pentru Roma și armatele

sale. Traian a anunțat 135 de zile de sărbătoare în întreg imperiul. Minele de aur
bogate ale Daciei au fost folosite de romani, și se estimează ca Dacia a contribuit
atunci cu 700 milioane de dinari pe an la economia romană[1], asigurând surse
importante de finanțare pentru alte campanii romane. Cele două războaie au
reprezentat victorii importante în cadrul campaniilor expansioniste ale Romei,
câștigând sprijinul și admirația oamenilor pentru Traian. Prin cuceririle ulterioare din
Asia, Traian a realizat cea mai mare întindere din istoria Imperiului Roman. O mare
parte a populației masculine a Daciei a fost ucisă în luptă, trecută în sclavie sau
înrolată în legiuni romane și trimisă să lupte la mare distanță de Dacia, în parte
pentru a descuraja alte rebeliuni. Mai puțin de jumătate din Dacia a fost oficial
anexată și apoi organizată ca provincie a imperiului (Dacia romană).
Perioada de după războaiele dacice a fost, prin folosirea tezaurului dacic și prin
preluarea și extinderea exploatării aurului din Carpații Apuseni, una de creștere
economică susținută și de relativă pace la Roma. A fost început un mare proiect de
construcții, îmbunătățind infrastructura Romei în general. Traian a devenit cu
adevărat un împărat civil, deschizând drumul unor întăriri interne ulterioare în cadrul
imperiului, ca stat unitar si puternic.