PARTICIPAREA ROMANIEI LA PRIMUL RAZBOI MONDIAL

Deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din

1883, România alege să se declare neutră la izbucnirea ostilităților, în iulie
1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative la „casus foederis”.

În august 1916, România primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se

alăture Antantei „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative,
guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, deși situația de
pe fronturile de luptă nu era una favorabilă.

După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forțe austro-
ungare copleșite din punct de vedere numeric, armata română va suferi în
toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, ceea ce va forța
autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând inamicului să ocupe
două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București.

Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reușindu-se, în faza
inițială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăști, Oituz și
Mărășești. Planificatorii militari români intenționau ca în continuare să dezvolte
această ofensivă pentru a începe eliberarea teritoriului ocupat, dar izbucnirea
revoluției în Imperiul Rus a dus la abandonarea acestor planuri și trecerea din
nou la defensiva strategică.

La sfârșitul Primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar a fost desființat;

astfel a fost posibilă formarea României Mari prin Unirea Banatului, Bucovinei
și Transilvaniei cu România.
Mărășești 1917, în presa
britanică: "Românii au luptat cu
un curaj mai presus de cuvinte"

Bătălia de la Oituz, lupta

care a permis Marea
Unire

Unirea cu Transilvania la 1
Decembrie 1918 a fost momentul
culminant al constituirii României
Mari.