Romania in primul război mondial

Participarea României la Primul Război Mondial acoperă perioada dintre 13/28 iulie 1914 și 28
octombrie/11 noiembrie 1918, perioadă în care statutul de beligeranță al României a fost pe rând
de țară combatantă, în stare de armistițiu, țară necombatantă și din nou țară combatantă, la
finalul războiului.

La izbucnirea Primului Război Mondial, România avea să fie prinsă în jocurile de putere din
sistemul internațional. Pe de o parte ea era un obiect al rivalităților imperiilor vecine, care aveau
pregătite planuri anexioniste pentru diferite părți ale teritoriului său, pe de altă parte România
căuta să își creeze condițiile propice pentru îndeplinirea idealului național, de adunare într-un
singur stat a tuturor provinciilor istorice românești.

Din punct de vedere militar, România venea după o victorie fără glorie în Al Doilea Război Balcanic,
euforia victoriei făcând să se treacă cu ușurință peste lipsurile manifestate în domeniul conducerii
militare, organizării și instruirii trupelor și mai ales a înzestrării cu armament și tehnică de luptă
moderne.
Deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din 1883, România a ales să
se declare neutră la izbucnirea ostilităților, în iulie 1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor
relative la „casus foederis”. În anii neutralității, guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu a
adoptat o atitudine de expectativă, în ciuda faptului că toate părțile implicate în conflict au făcut
presiuni asupra României combinate cu promisiuni, pentru a li se alătura

IÎnn August 1916, România primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se alăture Antantei
„acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român acceptă să intre în război de
partea Antantei, la 14/27 august 1916, deși situația de pe fronturile de luptă nu era una favorabilă.