STĂNESCU OLIVIA ELENA

RIE, I

ROMÂNIA ȘI PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Primul război mondial a fost o continuare a politicii de expansiune și a acaparare a

claselor conducătoare, dominante, din statele imperialiste.
Conflictul a fost declanșat de Austro-Ungaria. Responsabilitatea revine însă, în egală
măsură, tuturor puterilor imperialiste.
Luând drept pretext atentatul de la Sarajevo din 28 iunie 1914, când principele Franz
Ferdinand a căzut sub gloanțele sârbului Gavrilo Prinkip, Austro-Ungaria a declarat război
Serbiei, la 15/28 iulie 1914. Rând pe rând, în “săptămâna tragică” ce a urmat (28 iulie-4 august),
au intrat în conflict și celelalte mari puteri care aparțineau celor două grupări imperialiste. După
ce, la 18/31 iulie, guvernul rus a decretat mobilizare generală, Germania s-a grăbit să-i declare
război la 19 iulie/1 august. La 21 iulie/3 august, după ce, cu o zi înainte, invadase Belgia,
Germania a declarat război Franței. La rândul ei, Anglia a declarat război Germaniei la 22 iulie/4
august, iar Austro-Ungariei 9 zile mai târziu. La sfârșitul lunii august, conflagrația a devenit
mondială. În vârtejul ei au fost angajate 28 de țări.1
În săptămânile ce au urmat asasinării, la 28 iunie 1914, a arhiducelui Franz Ferdinand,
Regele Carol și politicienii liberali și conservatori au privit cu îngrijorare crescândă deteriorarea
situației internaționale. Aveau motive întemeiate să se teamă de război, deoarece poziția
geografică a României făcea inevitabil ca această țară să se găsească în mijlocul unui conflict
european în expansiune.2
Diplomația ambelor tabere beligerente depunea eforturi pentru a obține colaborarea unei
țări neutre ca România.
Încă dinainte de izbucnirea războiului, având în vedere obiective economice, politice și
militare, diplomația franceză, ca și cea rusă, au urmărit mai mult sau mai puțin insistent să
smulgă România din vechea alianță politico-militară a Puterilor Centrale, să o scoată de sub
influența economică a acestora, pentru a o transforma într-un aliat al său.
România a trebuit să folosească rivalitatea dintre cele două tabere imperialiste, să înceapă
a renunța la politica progermană, pentru a se putea orienta căre o politică profranceză și prorusă -
care ofereau speranța realizării dezideratului legitim al țării – desăvârșirea statului național
unitar.3
În aceste împrejurări critice, este convocat Consiliul de Coroană pentru ziua de 21 iulie/3
august 1914, cu scopul de a preciza și afirma poziția țării. Au participat Regele, principele
Ferdinand și principalii oameni politici. Punând în față tratatul care lega România de Tripla
Alianță, Regele a cerut intrarea țării în război alături de aliații săi. În pofida apelului stăruitor al
Regelui, căruia i s-a raliat doar P.P.Carp, toți participanții s-au pronunțat în favoarea neutralității.
Decizia a fost ușurată și de faptul că, în timpul dezbaterilor, a fost comunicată telegrama care
anunța declararea neutralității Italiei.4
Guvernele rus și francez oferiseră României sprijin în realizarea aspirațiilor sale de
desăvârșire a unității naționale și de stat în schimbul neutralității. Guvernul român primise
_____________________________________________________________________________________________________

1. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.452-453.
2. HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013, p.253.
3. POPA, Mircea N., Primul război mondial. 1914-1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică,1979, p.234.
4. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.454.

1
garanții din partea Antantei că neutralitatea sa va fi primită ca o demonstrație de amiciție. Primul
ministru era sigur că Italia, celălalt membru at Triplei Alianțe, va rămâne neutră.5
Pentru a nu provoca o periculoasă stare de tensiune cu Puterile Centrale, primul ministru
explică Germaniei motivele atitudinii adoptate de guvernul român: România nu a fost consultată
și nici prevenită; casus foederis din tratatul de alianță nu putea, deci, să fie invocat. Cu toate că
România dorește să urmeze “acțiunea germană”, nu poate risca, fără pregătire, o invazie rusă.6
Puterile Centrale au primit cu amărăciune refuzul României de a se alătura efortului lor
de război, dar au decis să interpreteze acțiunea ei în cea mai bună lumină posibilă. La 5 august
1914, miniștrii acestora la București l-au informat pe Brătianu că ei apreciau atitudinea
Consiliului de Coroană ca fiind în deplină concordanță cu relațiile lor tradiționale de prietenie și
că puteau continua să privească România drept aliat. Dar, ambele țări și-au menținut presiunile
asupra României pentru a o determina să intre în război de partea lor.7
La 27 septembrie/10 octombrie 1914, când a murit regele Carol, responsabilitatea politicii
externe a fost asumată de Brătianu. Deși simpatiile sale mergeau spre Antanta, nici el și nici
succesorul lui Carol, Ferdinand, nu aveau vreo intenție de a abandona starea de neutralitate până
în momentul în care cursul războiului devenea clar și ei puteau fi siguri că-și vor realiza
obiectivele naționale.8
În complicatul joc politic ce a pregătit intrarea țării în război, rolul principal i-a revenit lui
I.I.C.Brătianu, primul ministru.
Perioada neutralității (21 iulie/3august 1914 – 14/27 august 1916) a fost dominată de
tratativele politice și diplomatice care au pregătit intrarea României în război.9
În primul an de război, relațiile politice ale României cu Puterile Centrale au devenit din
ce în ce mai încordate din cauza refuzului lui Brătianu de a renunța la neutralitate.
Viața politică internă în timpul celor doi ani de neutralitate a fost dominată de ideea
războiului. Ambele partide politice majore aveau diferențe de opinii cu privire la neutralitate sau
intervenție. Un grup, condus de Alexandru Marghiloman și Titu Maiorescu, se exprima în
favoarea neutralității, dar dorea să fie menținute bunele relații cu Puterile Centrale. Celălalt, un
grup mai mic, strâns în jurul lui Nicolae Filipescu, cerea intrarea imediată a României în război
de partea Antantei. La fel și conservatorii democrați ai lui Take Ionescu, doreau să se treacă la
acțiunea imediată împotriva Austro-Ungariei. La polul opus se afla Petre Carp cu o mână de
suporteri. Aceștia insistau în continuare asupra necesității ca guvernul să-și onoreze
angajamentele asumate prin tratatele cu Puterile Centrale, dar nu au fost luați în seamă.
În primele luni de război, guvernul Brătianu a încercat să-și consolideze poziția
internațională printr-o activitate diplomatică intensă. A încheiat înțelegeri avantajoase cu Italia și
cu Rusia. Aceea dintre România și Italia, semnată la București, la 23 septembrie, reflecta
interesele lor comune în privința Austro-Ungariei. Cu toate că erau aliate cu acestea, ambele
râvneau la teritorii locuite de conaționalii lor. Au căzut de acord, de această dată, să se informeze
reciproc în legătură cu orice schimbări preconizate în politica lor și au promis să nu renunțe la
neutralitate fără consultări prealabile.
________________________________________________________________________________________________________

5. POPA, Mircea N., Primul război mondial.1914-1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979, p.236.
6. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.455.
7. HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013, p.255.
8. BĂRBULESCU, Mihai, DELETANT, Dennis, HITCHINS, Keith, PAPACOSTEA, Şerban, TEODOR, Pompiliu,
Istoria României, Bucureşti, Editura Corint, 2004, p.415
9. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.455.

2
 Acordul cu Rusia a avut o istorie mai lungă. Principala sa prevedere se referea la
cooperarea militară împotriva Austro-Ungariei imediat după intrarea în vigoare a tratatului.
Rusia era de acord să continue lupta până când întreg teritoriul Austro-Ungariei locuit de români
avea să se unească cu România, iar România se angaja să nu facă pace fără consimțământul
Rusiei. În plus, Rusia se oferea să garanteze frontierele României împotriva unui atac din partea
Bulgariei.10
Presiunile Puterilor Centrale și ale Antantei au continuat. Și unele și altele contau pe
România în organizarea unui bloc balcanic sau a unei federații a țărilor neutre. Drept rezultat al
negocierilor secrete purtate în virtutea căruia, în schimbul neutralității binevoitoare, Rusia
recunoștea dreptul legitim al României asupra Transilvaniei și asupra celorlalte teritorii locuite
de români din Dubla Monarhie. De asemenea, se obliga ca acest angajament să fie ratificat de
cabinetele de la Londra și Paris. Deși stabilea doar principii generale, documentul recunoștea
drepturile istorice naționale ale românilor. În declarațiile care au însoțit încheierea acordului, s-a
stabilit ca, în momentul în care va fi posibil, guvernul român va deveni aliat al Antantei, nu
înainte însă ca tratate ferme să recunoască drepturile României asupra teritoriilor din Monarhia
austro-ungară și să stabilească condițiile colaborării militare.11
Brătianu, care își asumase în mod clar, după moartea Regelui Carol, răspunderea pentru
politica externă, a formulat pretenții suplimentare pentru intrarea României în război. El avea un
mare respect pentru puterea militară și economică a Germaniei și era hotărât să nu intre prematur
în război. Cea mai importantă dintre condițiile sale era obținerea unui garanții scrise că România
va primi Transilvania, Bucovina și Banatul ca răsplată pentru serviciile aduse.
Marea Britanie și Franța se pronunțau pentru intrarea imediată a României în război, dar
aveau dubii serioase cu privire la capacitatea armatei române de a duce un război susținut
împotriva Puterilor Centrale. Liderii britanici aveau la rândul lor rezerve în privința pretențiilor
teritoriale ale României față de Austro-Ungaria. Nu se deciseseră încă în legătură cu desființarea
Dublei Monarhii, deoarece doreau să mențină un stat puternic în răsăritul Europei Centrale
pentru a contrabalansa puterea Rusiei. Mai mult decât atât, nu aveau intenția să sacrifice
interesele Serbiei în Banat pentru a satisface cererile exagerate ale României.
Pe măsura desfășurării războiului, s-au intensificat și presiunile diplomatice asupra lui
Brătianu, pentru a-l convinge să renunțe la neutralitate. În primăvara anului 1916, Franța și Rusia
au folosit toate mijloacele pentru a câștiga adeziunea României la Antanta în timp util, astfel ca
ea să coincidă cu ofensiva generală a Aliaților, planificată atât pe frontul de Est, cât și pe frontul
de Vest. 12
Guvernul român, condus de I.I.C. Brătianu, punea în mod justificat o serie de condiții de
ordin politic și militar, privind aprovizionarea cu echipament pentru armată ș.a., ceea ce
nemulțumea Antanta și ducea la amânarea angajării țării în acțiune. Printre altele, Romînia cerea
un ajutor eficace din partea armatei ruse în cazul unui atac al armatei bulgare în Dobrogea.
Existau neînțelegeri privind planul de operațiuni militare: Comandamentul suprem țarist, mai
ales generalul Alexeev, dorea ca armata română să acționeze pe frontul de sud, pe Dunăre, dar
guvernul român nu urmărea decât o acțiune energică în Transilvania pentru a realiza obiectivele
sale naționale.13
_______________________________________________________________________________________________________

10. HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013, p.256-259.
11. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.456.
12. HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013, p.257-262.
13.POPA, Mircea N.,Primul război mondial.1914-1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979, p.241.

3
 Începutul ofensivei germane de la Verdun în februarie 1916 a sporit presiunea franceză
pe lângă comandamentul rus în vederea desăvârșirii negocierilor cu România. Comandamentul
rus, însă, urmărind intenția de a încheia pace separată cu Turcia și de a se apropia de Bulgaria, nu
era dispus să accepte propunerea în virtutea căreia trebuia să sprijine frontul românesc pe
întreaga sa lungime de 1200 km și să apere spatele armatei române; aceasta ar fi atras după sine
un nedorit conflict cu Bulgaria.14
La 16 iunie, ministrul Franței la București, Camille Blondel, l-a informat pe Brătianu că sosise
vremea pentru o decizie. Brătianu a cerut un răgaz, dar și-a dat seama că nu mai putea fi
menținută politica de neutralitate. El a cerut îndeplinirea unei serii de condiții menite să protejeze
țara sa din punct de vedere militar și să garanteze înfăptuirea pretențiilor sale teritoriale. El
dorea: un angajament comun din partea Rusiei și a Italiei de aprovizionare cu 300 de tone de
muniții zilnic pe întreaga durată a războiului, o ofensivă generală aliată pe toate fronturile pentru
a coincide cu atacul României împotriva Austro-Ungariei, o ofensivă rusească în Bucovina și
Galiția pentru a apăra flancul de nord al României, trimiterea de trupe rusești în Dobrogea pentru
a proteja sudul României împotriva unui atac bulgar sau, dacă acest lucru nu era posibil, o
ofensivă comună franco-britanică împotriva Bulgariei, pornită de la Salonic. Brătianu a insistat
de asemenea asupra încheierii unui tratat politic cu Aliații, care să garanteze unirea Transilvaniei
și Bucovinei cu România în concordanță cu frontierele pe care le indicase în negocierile purtate
cu Rusia în 1915. Când i-a prezentat aceste condiții lui Blondel, la 4 iulie 1916, el i-a asigurat pe
Aliați că, dacă acceptă aceste condiții, România ar putea începe operațiunile militare la puțin
timp după 1 august.15
La începutul lunii iulie 1916, presiunile Antantei au atins maximum de intensitate.
României i se adresau cereri ultimative: reprezentatul Angliei primise instrucțiuni să declare că
intrarea României în război trebuie să se producă “acum ori niciodată”. După ce, timp de aproape
o lună au mai fost discutate și precizate clauzele, la 4/17 august 1916 a fost semnată la convenția
politică și cea militară “în ultima sa redacție propusă de Brătianu”.16
Mulți militari și oameni politici francezi considerau că intrarea României în război ar fi
putut fi decisivă în ceea ce privește înclinarea balanței în favoarea Antantei. Din această cauză, ei
au insistat ca Rusia să contribuie eficient la apărarea Dobrogei, iar trupele frontului de la Salonic
să declanșeze o operațiune generală în Balcani.
Guvernul român a cerut însă ca puterile Antantei să dea garanții că nu vor înceta
ostilitățile până ce România nu-și va fi obținut realizarea aspirațiilor sale naționale.17
În cele din urmă, la 17 august 1916, Brătianu și reprezentanții diplomatici ai Franței,
Marii Britanii, Rusiei și Italiei la București, au semnat convenții politice și militare, stipulând
condițiile intrării României în război. De importanță imediată au fost prevederile referitoare la un
atac împotriva Austro-Ungariei, care să înceapă nu mai târziu de 28 august, și recunoașterea
dreptului românilor din Austro-Ungaria la autodeterminare și la unire cu Regatul României.18
Convenția politică, secretă, cuprindea 7 puncte: statele Antantei se angajau să respecte
integritatea teritoriului actual al României. La rândul ei, România se angaja să declare război
Austro-Ungariei și să sisteze relațiile comerciale cu inamicii Aliaților. Articolul al 4-lea delimita
________________________________________________________________________________________________________

14. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.465.
15. HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013, p.262.
16. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.466.
17.POPA, Mircea N.,Primul război mondial.1914-1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979, p.242-
243.
18. HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013, p.263.

4
teritoriile având ca frontiere Tisa (în Transilvania), Prutul (în Bucovina) și Dunărea (în Banat).
Aliații recunoșteau legitimitatea dreptului României de a alipi aceste teritorii, angajându-se că
vor sprijini consacrarea acestui drept la conferința de pace, la care România urma să participe cu
drepturi de perfectă egalitate cu toate celelalte părți semnatare. Toate statele se angajau să
încheie pace simultan. Tratatul a fost semnat de șefii misiunilor aliate acreditați la București.
Convenția militară prevedea că România va intra în război la 15/28 august, 8 zile după
ofensiva de la Salonic.
La 14/27 august 1916, Regele Ferdinand a convocat un Consiliu de Coroană. I.I.C.
Brătianu a adus la cunoștință conțintul înțelegerilor cu Aliații.
Tratatul a reprezentat unul din cele mai mari succese ale diplomației românești. În
elaborarea și desăvârșirea sa, un rol important i-a revenit lui Brătianu, om politic de mare
capacitate.19
Intrarea României în război a fost hotărâtă în dimineața zilei de 14/27 august 1916 în
Consiliul de Coroană ținut în Palatul Cotroceni.
245
La 14/27 august 1916, guvernul român declară război Austro-Ungariei, iar la 17/30
august Germania declară război României. România nu a declarat război Bulgariei, deoarece nu
avea revendicări îm sud, însă Bulgaria, observând pasivitatea armatei române pe Dunăre și în
Dobrogea, a declarat război României la 19 august/1 septembrie. La aceeași dată declară război
și Turcia.20
Planul de campanie român prevedea că scopul general al războiului consta în “realizarea
idealului național, adică reîntregirea neamului, eliberarea teritoriilor locuite de românii aflați
sub dominație habsburgică.”21
Scopul strategic al războiului - potrivit planului de campanie – consta în “a zdrobi
definitiv rezistența inamicului din Transilvania, a debușa apoi în câmpia ungară și a pune
stăpânire pe zona de hrănire a armatelor austro-ungare, adică pe văile Tisei și Dunării”.22
Deși participa la un război imperialist, care viza reîmpărțirea economică și politică a
lumii, România a dus un război drept, de eliberare națională.23
Armata română a intrat astfel în război inadecvat echipată și nesigură în privința surselor
de aprovizionare. Cele mai serioase deficiențe priveau artileria grea, mitralierele și avioanele.24
Când România a intrat în acțiune la 15/28 august 1916, eforturile Aliaților ajunseseră la
limită. Acțiunile de pe frontul occidental, de la Verdun și de pe Somme se încheiaseră. Ofensiva
de pe frontul italian ajunsese la punctul final. Puterile Centrale și-au putut deplasa o parte din
trupe pentru a le opune Rusiei.
Declarând război României, la 19 august/1 septembrie 1916, Bulgaria și-a putut
concentra toate forțele pe frontul român. În aceste condiții, Puterile Centrale au avut posibilitatea
să aducă pe frontul românesc un însemnat număr de unități. 25
_________________________________________________________________________________________________________

19. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.467.
20. POPA, Mircea N., Primul război mondial. 1914-1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979,
p.244-245.
21. ATANASIU, Victor, Unele considerații asupra angajării României în primul război mondial. Ipoteza “Z” în:
“Studii”, Revistă de istorie, tomul 24, nr. 6, 1971, p. 1214.
22. CUPȘA, Ion, Armata română în campaniile din anii 1916, 1917, București, Editura militară, 1967, p. 34.
23. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.468.
24. HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013, p.264.
25. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.469.

5
 Totuși, profitând de șocul provocat de intrarea în război și de superioritatea lor numerică
temporară, trupele române au debușat în Transilvania (15/28 august), au ocupat Brașovul (16/29
august) și Făgărașul și au ajuns în împrejurimile Sibiului. În aceste momente, armata bulgară,
întărită cu unități germane și turcești, intră în acțiune. Lovită dinspre sud, în Dobrogea și
pierzând Turtucaia (19 august/1 septembrie – 24 august/6 septembrie), armata română a oprit
tenporar în septembrie ofensiva din Transilvania pentru a executa pe frontul de sud ‟manevra de
la Flămânda‟ împotriva armatelor germano-bulgaro-turce, comandate de generalul Mackensen.
Consecința a fost că austro-germanii au avut răgazul să-și concentreze forțele de pe frontul de
nord și să preia în scurt timp inițiativa operațiunilor.26
Principalul obiectiv al lui Erich von Falkenhayn, care își asumase la 30 septembrie
comanda armatelor germane și austro-ungare din Transilvania, era acela de a forța trecătorile
Bran și Predeal, la sud de Brașov, pentru o rapidă înaintare spre București, ceea ce, sconta el, va
despărți armatele române din Moldova de cele din Muntenia și va obliga România să capituleze.
Falkenhayn a lansat la 11 noiembrie o viguroasă ofensivă care s-a dovedit a fi începutul
unei catastrofe militare pentru România. Întâmpinând rezistența unei singure divizii române,
germanii au realizat o pătrundere cucerind orașele Târgu Jiu și Craiova la 17 noiembrie și 21
noiembrie.27
În aceste condiții, urmărind să dea o contralovitură și să salveze capitala țării, armata
declanșează una din cele mai mari bătălii desfășurate pe frontul român în timpul campaniei din
anul 1916 - bătălia pentru București (16/29 noiembrie – 20 noiembrie/3 decembrie) –
desfășurată pe Neajlov și Argeș. Armata română pierde însă această bătălie și la 23 noiembrie/6
decembrie Bucureștiul este ocupat.
Într-un timp scurt, armata română fusese înfrântă în mai multe bătălii. Puterile Centrale
demonstraseră încă o dată că armatele lor își păstraseră o forță ofensivă redutabilă. Aproximativ
2/3 din teritoriul românesc fusese ocupat pentru mai mult de 2 ani.28
Campania care începuse sub auspicii favorabile cu aproximativ 4 luni înainte, prin
pătrunderea românească în Transilvania, se terminase astfel într-un mod dezastruos.
Peste jumătate din teritoriul țării, în care se aflau cele mai importante regiuni agricole și
centre industriale, a fost ocupat de către inamic.
Principalele cauze ale înfrâgerii armatei române au fost subdezvoltarea industrială a țării
și lipsa de echipament adecvat pentru armată. Marele Stat Major Român nu pregătise un plan de
operații sufiecint de cuprinzător și de detaliat, care ar fi fost esențial pentru coordonarea forțelor
dispersate pe un front de luptă atât de întins.29
Una din primele acțiuni pe care Brătianu le-a întreprins imediat după evacuarea Regelui
și a miniștrilor de la București la Iași a fost formarea unui guvern de uniune națională, pe 11/24
decembrie 1916. Take Ionescu, om politic conservator de frunte și câțiva alți conservatori
democratici s-au unit cu liberalii, deși majoritatea conservatorilor au rămas de-o parte. Conștient
de moralul scăzut din rândul ostașilor, în urma înfrângerii suferite, și temându-se de tulburări
________________________________________________________________________________________________________

26. POPA, Mircea N., Primul război mondial. 1914-1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979,
p.251-252.
27. HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013, p.266-267.
28. POPA, Mircea N., Primul război mondial. 1914-1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979,
p.251-253.
29. HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013, p.267.
30.BĂRBULESCU, Mihai, DELETANT, Dennis, HITCHINS, Keith, PAPACOSTEA, Şerban, TEODOR,
Pompiliu, Istoria României, Bucureşti, Editura Corint, 2004, p.417.

6
sociale de amploare, cauzate de greutățile extreme cu care se confruntau toate segmentele
populației, Brătianu a făcut din reforma agrară și cea electorală principalele obiective interne ale
guvernului de coaliție.30
În prima parte a anului 1917, confruntat cu o gravă criză politică internă, guvernul s-a
străduit să pregătească condițiile necesare continuării luptei. Totodată, a desfășurat o largă
activitate diplomatică pentru a preveni consecințele, pentru România, ale tratativelor dintre
Puteri, cu privire la încheierea unei păci separate.31
Revoluția rusă din martie 1917 a dat impuls reformelor. Posibilele repercusiuni ale
revoluției asupra soldaților și țăranilor români au stârnit neliniște în cercurile guvernamentale.
Mulți politicieni se temeau că epidemia se va răspândi repede din Rusia în Moldova. Sub
presiunea acestor evenimente, la 23 martie/5 aprilie 1917, Regele a emis o proclamație către
trupele sale, promițându-le pământ și dreptul la vot imediat după încheierea războiului. Gestul
său a fost sușinut atât de liberali, cât și de conservatori și pare să fi avut efectul dorit asupra
moralului armatei.32
Evenimentele revoluționare din Rusia au influențat adânc situația militară din România.
În aprilie 1917, Brătianu împreună cu generalul Prezan, se aflau din nou la Petrograd. Discuțiile
purtate cu reprezentanții gevernului provizoriu au fost atisfăcătoare. Evoluția situației politice
din Rusia și slăbirea capacității de luptă a armatei ruse, înfrângerea Italiei, descompunerea
armatei de la Salonic, lipsa legăturii dintre teritoriile din est și din vest și izolarea României au
agravat situția țării în primele luni ale anului 1917. La toate acestea, se adăuga îngrijorarea
legitimă provocată de continuarea tratativelor de încheiere a unei păci separate.
La sfârșitul primei campanii, situația României era critică. La marile pierderi umane și în
material de război, se adăugau pierderile provocate de boli, consecințele foametei și ale gerului,
problemele grave administrative, politice și militare create de aglomerarea importantului surplus
de populație concentrată în spațiul Moldovei, în urma ocupării de către inamic a restului
teritoriului românesc.
În aceste condiții grele a trebuit să fie desfășurată o uriașă activitate organizatorică.
Efortul principal a fost îndreptat spre reorganizarea armatei în vederea continuării războiului. În
realizarea acestui obiectiv, un rol important a revenit misiunii militare franceze, condusă de
generalul Henri Mathias Berthelot. Membrii misiunii, răspândiți la unități sau în statele majore,
au instruit armata română în asimilarea noilor metode de luptă și pentru folosirea noului material
de război, primit din abundență din Franța, în cea mai mare parte.33
Refăcută rapid cu ajutorul aliaților, care-i furnizaseră armament modern și instructori,
completată cu numeroși voluntari români din Austro-Ungaria, armata română era gata la sfârșitul
primăverii anului 1917 pentru bătălii de mare amploare.34
Succesiunea în timp a acțiunilor a dat naștere la trei operații – operația ofensivă a armatei
a II-a române în zona Mărăști, cunoscută sub numele de Bătălia de la Mărăști; operațiile de
apărare ale armatei I române în zona Mărășești și a aripei drepte a armatei a II-a în zona Oituz,
cunoscute sub numele de Bătălia de la Mărășești și Bătălia de la Oituz.35
________________________________________________________________________________________________________

31. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.473.
32.BĂRBULESCU, Mihai, DELETANT, Dennis, HITCHINS, Keith, PAPACOSTEA, Şerban, TEODOR,
Pompiliu, Istoria României, Bucureşti, Editura Corint, 2004, p.418.
33. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.474-476.
34. POPA, Mircea N., Primul război mondial. 1914-1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979,
p.360.
35. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.477.

7
 Bătălia de la Mărăști a început la 9/22 iulie 1917. La 11 iulie 1917, aliații româno-ruși
au pornit un atac viguros în sectorul Mărăști și au reușit să rupă apărarea inamicului. Ca urmare,
depresiunea Vrancea a fost părăsită de austro-germani, care s-au retras în munți. Victoria
româno-rusă de la Mărăști i-a silit pe austro-germani să renunțe la ofensiva în sectorul
Nămoloasa. Mausoleul ridicat aici, în memoria celor căzuți, reprezintă un cald și vibrant omagiu
adus eroismului ostașului român.36
Bătălia de la Mărășești. Potrivit prevederilor inițiale, începutul ofensivei armatei române
pe frontul de la Nămoloasa fusese fixat pentru dimineața zilei de 13/26 iulie. Acțiunea
inamicului a început la 24 iulie/6 august în momentul în care avea loc o importantă dislocare de
trupe ruse spre Bucovina, pentru a preveni un atac. Armata română împreună cu trupele ruse
rămase pe poziții au repurtat o strălucită victorie. Au dovedit lumii că ‟nici pe aici nu se trece‟.
Aici, generalul Mackensen a cunoscut ce este înfrângerea.
Bătălia de la Oituz a fost declașată la 26 iulie/8 august, după 2 zile de la începutul
ofensivei de la Mărășești. Austro-germanii urmăreau să pună stăpânire pe căile de comunicație
din Valea Trotușului și pe teritorii bogate în resurse de cărbune și petrol.
Victoriile din vara anului 1917 au avut o mare importanță politică și militară, deoarece au
făcut să eșueze planurile de împărțire și desființare a statului român. Aceste victorii, salutate cu
admirație de înalte personalități Aliate, au avut consecințe importante de ordin general; au
stăvilit una din cele mai puternice ofensive pe frontul de est, barând drumul inamicului spre
Rusia.37
Dar s-a ivit un nou pericol. La sfârșitul verii anului 1917, evenimentele revoluționare din
Rusia amenințau să dezorganizeze frontul de luptă și să submineze stabilitatea socială și politică
din Moldova. Revoluția bolșevică din noiembrie a agravat criza. Căderea sistemului țarist îi
pusese pe moldovenii din toate clasele sociale în mișcare. Țăranii începuseră să ocupe și să
împartă pământurile care aparținuseră marilor moșii, în timp ce ofițerii moldoveni din armata
rusă, preoții, intelectualii liberali și proprietarii de pământ conservatori cereau autonomie
politică. Activitățile lor au culminat cu convocarea la 21 noiembrie/4 decembrie a unui Sfat al
Țării ales, în care majoritatea moldovenească a proclamat înființarea unei Republici Democratice
Federative Moldovene între râurile Prut și Nistru.
La 24 ianuarie/6 februarie, Sfatul reînființat a declarat independența Republicii Moldova,
iar la 27 martie/9 aprilie majoritatea moldovenească din Sfat a votat unirea cu România în
anumite condiții.
Guvernul român nu se putea bucura pe deplin de dobândirea iminentă a Basarabiei. La 18
februarie/3 martie 1918, noul guvern bolșevic al Rusiei a semnat pacea de la Brest-Litovsk cu
Puterile Centrale și a ieșit din război, lipsind România de sprijinul rus și izolând-o de Occident.
Două luni mai târziu, guvernul român, acum condus de conservatorul pro-german Alexandru
Marghiloman, a semnat trataul de la București, prin care România devenea dependentă politic și
economic de Puterile Centrale.38
Negocierile de pace între Rusia și Puterile Centrale au fost inițiate de guvernul bolșevic și
au fost semnate la 3 decembrie 1917 la Brest-Litovsk, a pecetluit soarta României.
________________________________________________________________________________________________________

36. POPA, Mircea N., Primul război mondial. 1914-1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979,
p.361.
37. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.477-478.
38.BĂRBULESCU, Mihai, DELETANT, Dennis, HITCHINS, Keith, PAPACOSTEA, Şerban, TEODOR,
Pompiliu, Istoria României, Bucureşti, Editura Corint, 2004, p.418-419.

8
 Pacea, cu toate acestea, se instala greu în ceea ce rămăsese din acea parte a Regatului
României care scăpase ocupației germane. Negocierile dintre România și Puterile Centtrale, de la
Focșani, desfășurate între 7-9 decembrie au condus la o încetare a focului, care cerea armatelor
inamice să-și păstreze pozițiile. Dar guvernul Brătianu nu se grăbea să se ajungă la o
reglementare definitivă de pace, iar tergiversările sale l-au condus în cele din urmă pe
exasperatul Mackensen să dea un ultimatum la începutul lui februarie 1918, cerând să se ia o
decizie în privința războiului sau a păcii în termen de 4 zile. Brătianu și liberalii au demisionat.
Regele a încredințat formarea unui noi guvern generalului Averescu, care nu putea vedea o
alternativă la o pace separată cu Puterile Centrale. El a început negocierile de îndată.39
Tratativele de pace au început la 9/22 martie 1918 și au fost purtate de noul guvern
condus de Al. Marghiloman, care l-a înlocuit pe cel prezidat de generalul Averescu, care-și
prezentase demisia la 27 februarie/12 martie 1918. Tratativele s-au prelugit până la 24 aprilie/7
mai 1918, când a fost semnată pacea de la București, fără ca noul guvern să obțină vreo
concesie. Pacea impusese României condiții înrobitoare. Starea de război a fost înlocuită cu o
stare de ocupație. Țara era împărțită în două: teritoriul ocupat și Moldova, până la Mărășești,
unde administrația română continua să-și exercite atribuțiile și autoritatea.40
Termenii păcii finale, consacrați prin Tratatul de la București din 7 mai 1918, au plasat
România într-o stare de dependență politică și economică față de Germania și Austro-Ungaria.
Confruntări decisive pe câmpul de luptă au achimbat cu rapiditate soarta României.
Eșecul ofensivei germane din iulie 1918 pe frontul de Vest și înaintarea ulterioară constantă a
Aliaților spre Germania, asociate cu o reușită ofensivă italiană împotriva forțelor austro-ungare
în nordul Italiei, au anunțat prăbușirea Puterilor Centrale.
Sub impresia acestor evenimente, Brătianu și liberalii, precum și alți politicieni
proantantiști, s-au grăbit să reintre în război de partea Aliaților. Guvernul Marghiloman, o
piedică în calea unui asemenea act, a fost obligat să demisioneze la 6 noiembrie 1918, iar Regele,
cu sprijinul liberalilor, l-a numit pe generalul Constantin Coandă, care reprezentase Înaltul
Comandament Român pe lângă Marele Stat Major al armatei ruse în 1916 și 1917, să conducă un
guvern de tranziție. Acesta a anulat toate actele guvernului Marghiloman, a luat măsuri în
vederea realizării reformei electorale și a celei agrare, care fuseseră înscrise în Constituție în vara
anului 1917 și a pregătit armata pentru reluarea ostilităților.41
Așadar, data reală a reintrării României în război este 4 noiembrie 1918.
Declarând război Germaniei, trupele române au intrat, simultan, în toate teritoriile
românești ocupate. La Iași se desfășura o febrilă activitate pentru pregătirea condițiilor în
vederea desăvârșirii unității naționale. Legislația adoptată în timpul guvernului Marghiloman a
fost anulată, iar Parlamentul dizovat.
Ocupația militară a 2/3 din teritoriul României de către Puterile Centrale a fost una din
cele mai grave forme de dominație străină pe care le-a cunoscut poporul româan de-a lungul
istoriei.42
Începând cu 10 și 11 noiembrie, armata germană a procedat la retragerea din România
ocupată, pentru ca, la 1 decembrie, ultimele detașamente germane să treacă Munții Carpați. În
aceeași zi, Regele Ferdinand intra în București în fruntea armatei sale.
_________________________________________________________________________________________________________

39. HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013, p.275.
40. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.482.
41. HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013, p.276-279.
42. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.484.

9
 România Mare a luat ființă cu repeziciune. Deoarece monarhia austro-ungară se
dezintegrase, la început românii din Bucovina, la 28 noiembrie, și apoi aceia din Transilvania, la
1 decembrie, s-au pronunțat pentru unirea cu “Țara”. Zece zile mai târziu, Sfatul Țării din
Basarabia a renunțat la toate condițiile formulate în martie pentru unire.43
La 15/28 noiembrie s-a produs unirea Bucovinei cu România.
Evenimentele de la sfârșitul anului 1918 au culminat cu Marea Adunare Națională de la
Alba Iulia din 1 decembrie 1918. ‟Declarația de la Alba Iulia‟, adoptată de Marea Adunare
Națională, a proclamat Unirea Transilvaniei și Banatului cu România.44
Se realiza astfel Unirea cea Mare, act care a concentrat eforturile, speranțele, dar și
sacrificiile a zeci și zeci de generații.
Adunarea de la Alba Iulia a însemnat punctul cel mai înalt al luptei naționale a românilor.
A fost salutată cu entuziasm de români, primită cu simpatie și înțelegere de reprezentanții
înaintați ai naționalităților conlocuitoare, de clasa muncitoare.
Adunarea de la Alba Iulia a fost deschisă de Gheorghe Pop din Băsești; acesta a cerut
celor prezenți să pună, prin votul lor, ‟piatra fundamentală a fericirii neamului românesc‟.45
Totodată, trebuie subliniat că rolul hotărâtor în înfăptuirea unirii l-a avut proletariatul, ce
se afirma tot mai puternic pe arena politică a societății, mișcarea muncitorească și socialistă,
precum și masele țărănimii - care legau de unire atât nădejdea eliberării naționale, cât și a
eliberării sociale.46
A doua zi a fost ales Marele Sfat Național, al cărui președinte a fost Gh. Pop din Băsești.
De asemenea, a fost numit guvernul provizoriu, sub numele de Consiliul dirigent, alcătuit din 15
membri (I.Maniu, președinte, A.Vaida-Voevod, V. Lucaciu, A.Vlad, O.Goga, V.Branisce,
I.Flueraș ș.a.) cu sediul la Sibiu.47
La Conferința de pace de la Paris, care a început la 18 ianuarie 1919, obiectivul
primordial al lui Brătianu a fost acela de a obține recunoașterea internațională a noilor granițe ale
țării sale, asigurându-se că țara sa va primi tot ceea ce Aliații îi promiseseră în tratatul din 1916
și, în plus, Basarabia. Cei patru mari (Marea Britanie, Franța, SUA și Italia), care împreună cu
Japonia formau Consiliul Suprem intenționau să ia singuri hotărârile finale și nu aveau de gând
să trateze România ca partener egal la încheierea acordurilor de pace.
Brătianu a pledat cauza României cu forță maximă. A trimis armata română să pătrundă
adânc în Ungaria până la Tisa. Ofensiva acesteia a dus la căderea Republicii ungare a sovietelor
conduse de Bela Kun la 1 august 1919 și la ocuparea Budapestei trei zile mai târziu. Brătianu
intenționa să instaleze un guvern dornic să încheie pacea în condiții favorabile României, dar din
caua intransigenței sale în problemele teritoriale, Aliații occidentali s-au întors împotriva lui.
În ciuda acestor dificultăți, în decurs de un an problemele teritoriale care au afectat
România au fost rezolvate.
În ceea ce privește Banatul, Consiliul Suprem a trasat granița între România și noua
Iugoslavie, acordând României aproximativ două treimi din această regiune pe care armata
română le-a ocupat în iulie 1920.
________________________________________________________________________________________________________

43. HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013, p.280.
44. POPA, Mircea N., Primul război mondial. 1914-1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979,
p.432.
45. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.496-497.
46. POPA, Mircea N., Primul război mondial. 1914-1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979,
p.432.
47. PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, p.498

10
 Recunoașterea dobândirii Basarabiei de România de către principalii Aliați a întârziat o
vreme, deoarece aceasta a fost condiționată de rezolvarea disputelor majore cu Ungaria. Această
condiție a fost îndeplinită la 4 iunie 1920, când România a semnat Tratatul de la Trianon care
acorda României întreaga Transilvanie și o parte din estul Ungariei, incluzând orașele Oradea și
Arad. Consiliul ambasadorilor, care luase locul Conferinței de Pace a recunoscut dobândirea de
către România a Basarabiei prin Tratatul din 28 octombrie 1920.
Până în toamna anului 1920 toate noile achiziții teritoriale ale României fuseseră
ratificate internațional.48
În lumina acestor evenimente, semnificația participării României la război capătă noi
valențe, căci “războiul de întregire al României, început în anul 1916, a fost un război drept, just,
național, așa cum de altfel au fost toate războaiele poporului român purtate până atunci împotriva
cotropitorilor – un pas important în procesul făuririi statului național unitar, realizat în 1918”.49

____________________________________________________________________________
48. BĂRBULESCU, Mihai, DELETANT, Dennis, HITCHINS, Keith, PAPACOSTEA, Şerban, TEODOR,
Pompiliu, Istoria României, Bucureşti, Editura Corint, 2004, p.419-420
49. LENIN, Vladimir I., Opere complete, vol.24, ediția a II-a, București, Editura Politică, 1964, p. 144.

11
 BIBLIOGRAFIE

 ATANASIU, Victor, Unele considerații asupra angajării României în primul război mondial.
Ipoteza “Z” în: “Studii”, Revistă de istorie, tomul 24, nr. 6, 1971.

 BĂRBULESCU, Mihai, DELETANT, Dennis, HITCHINS, Keith, PAPACOSTEA, Şerban,

TEODOR, Pompiliu, Istoria României, Bucureşti, Editura Corint, 2004.

 CUPȘA, Ion, Armata română în campaniile din anii 1916, 1917, București, Editura militară,
1967.

 HITCHINS, Keith, România: 1866-1947, București, Editura Humanitas, 2013.

 LENIN, Vladimir I., Opere complete, vol.24, ediția a II-a, București, Editura Politică, 1964.

 PLATON, Gh., Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985.

 POPA, Mircea N., Primul război mondial. 1914-1918, București, Editura Științifică și
Enciclopedică, 1979.

12