România în Primul Război Mondial

La izbucnirea conflictului, în anul 1914, România și a declarat

neutralitatea, deși avea încheiat un tratat secret cu Puterile Centrale din anul
1883.
În perioada neutralității (1914-1916), au avut loc dezbateri politice privind
tabăra la care era mai bine să se alinieze țara, precum și pregătiri de război.
În august 1916, România se alătură Antantei, care s-a angajat să i recunoască
drepturile asupra teritoriilor românești din Austro-Ungaria. În același timp,
Antanta promitea sprijijn României atât prin livrări de armament, cât și prin
acțiuni pe front.
În aceste condiții, armata română atacă în Transilvania și se menține în
defensivă pe linia Dunării. În Transilvania, armata austro-maghiaro-germană
respinge atacul românilor, străpunge apărarea pe Jiu și Olt și, în toamna anului
1916 ocupă capitala. La aceasta a contribuit și înfrângerea trupelor române din
Dobrogea (Turtucaia).
În aceste condiții, regele, guvernul, parlamentul, armata, precum și o
parte a populației civile, s au retras în Moldova, la Iași.
Refăcută cu sprijinul unei misiuni militare franceze, armata română stopează
atacurile Puterilor Centrale în încercarea acesteia de a ocupa Moldova în urma
bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz (iulie-august 1917).
Evenimentele revoluționare din Rusia (revoluția bolșevică - octombrie-
noiembrie 1917) au dus la destrămarea armatei țariste. Mai mult, Rusia încheie
încheie o pace separată cu Puterile Centrale, fapt care a atras după sine și
capitularea României, rămasă fără sprijin militar aliat.
Pacea semnată la Buftea (aprilie 1918) nu a fost recunoscută de către
regele Ferdinand, iar în condițiile în care Antanta obținea victorii pe toate
fronturile, a ordonat reintrarea armatei române în război.
Încheierea războiului a creat cadrul favorabil realizării principalului obiectiv
național - Marea Unire -, realizată prin deciziile locuitorilor din Basarabia,
Bucovina și Transilvania de a se alătura României.