ROMÂNIA ÎN

PRIMUL RĂZBOI
MONDIAL

Profesor: Mihaela Georgeta Ţurcănaşu

Proiect realizat de elevii:
Bîrzu Dragoş George, a X-a C
Grosu Alexandru, a X-a C
România – ţară neutră (28 iulie 1914 - 27 august 1916)
În 1914, pe plan intern, România era o ţară cu o democraţie incipientă,
cu resurse naturale importante, cu o economie bazată pe agricultură
tradiţională, cu o aristocraţie funciară ce domina populaţia rurală şi
analfabetă, cu puţine elite politice şi intelectuale care depuneau un efort
de sincronizare a ţării cu Occidentul european. Era condusă de regele
Carol I.
La izbucnirea Primului Război Mondial, declanşat de rivalitatea dintre
marile puteri pentru controlul lumii europene şi extraeuropene, România
era aliată cu Puterile Centrale printr-un tratat secret, semnat de regele
Carol I. Germania (principala putere pe continent) și Austro-Ungaria au
cerut României, în baza tratatului din 1883, să intre în război alături de
ele. Alianţa având caracter defensiv, România nu a fost obligată să
participe armat, deoarece Austro-Ungaria a declarat război Serbiei şi nu
invers.
În cadrul dezbaterilor privind politica de participare, se formează mai multe tabere:
- germanofilii (Constantin Stere, Titu
Maiorescu, Petre P. Carp, Alexandru
Marghiloman) erau pentru intrarea în
război de partea Puterilor Centrale
(Germania şi Austro-Ungaria), datorită
puterii Germaniei şi pentru că se
temeau de tendințele expansioniste ale
Rusiei în sud-estul Europei;

- antantofilii (majoritatea politicienilor-

Nicolae Iorga, Octavian Goga, Barbu
Delavrancea, Nicolae Filipescu; ca şi
opinia publică), erau favorabili Antantei
(Franța, Anglia, Rusia), legat de idealul
făuririi unităţii naţionale prin eliberarea
Ardealului;
- socialiştii (cerc restrâns) erau pentru menţinerea neutralității până la
sfârşitul războiului;
- guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu considera că România
trebuie să intre în război doar într-un moment care să permită realizarea
unității naționale prin eliberarea românilor din Transilvania, Banat şi
Bucovina.
Părţile erau de acord cu necesitatea evitării războiului, deoarece
România nu avea o armată bine pregătită şi doreau să observe cursul.
Împotriva opiniei regelui Carol I, care a
comunicat despre existenţa tratatului din 1883 abia atunci, în urma
Consiliului de Coroană de la Peleş, Sinaia (3 august 1914), guvernul
român a hotărât să adopte oficial o politică de neutralitate armată
față de războiul mondial. Carol I moare în 10 octombrie 1914.
Noul rege al Regatului României, Ferdinand I, sub influenţa soţiei
sale, regina Maria, a fost mai dispus să asculte glasul majorităţii. Chiar
va alege să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt
care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzollern de
către împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. La 15 octombrie 1922,
la Alba Iulia, va fi încoronat rege al României Mari.
Perioada neutralității este caracterizată de:

- o expectativă armată, timp în care s-au realizat investiţii importante în dezvoltarea acesteia; asta deoarece
„armata noastră n-avea cadre suficiente, rezervele ei nu erau organizate, lipseau echipamentul, muniţiile,
armamentul, artileria grea, serviciile dinapoi, medicamentele” (Ion G. Duca).
Cu un buget al Ministerului de Război de 838.841.215 lei, conform planului de mobilizare, România putea
mobiliza cinci corpuri de armată (15 divizii), două divizii de cavalerie şi cinci brigăzi de călăraşi. În total,
301 batalioane cu 260 mitraliere, 99 escadroane cu 22 mitraliere şi 227 baterii din care două de obuziere
grele şi nouă de asediu, cu un efectiv de 630.000 oameni, dintre care 488.000 formau armata de operaţii.
- puternice presiuni diplomatice exercitate de ţările beligerante pentru a obţine colaborarea armată a
României:
-Ţările Antantei ofereau provinciile românești din Austro-Ungaria;
- Puterile Centrale recunoşteau graniţele Moldovei anterioare anului 1812.
- negocieri secrete între Guvernul Liberal condus de lon C. Brătianu şi Aliaţi, dar şi cu Puterile Centrale, în
perioada 1915-1916, la Bucureşti, Paris, Londra şi Petersburg, amânând intrarea în război în aşteptarea unui
moment prielnic.
România – ţară beligerantă de partea Antantei (27 august 1916 – 9 decembrie 1917)
România intră în război de partea Antantei, datorită idealului de unitate naţională
şi convingerii clasei politice româneşti că alături de Antanta are cele mai mari
şanse de reuşită.
Din imprejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă şi mare; România nu
poate fi întreagă fără Ardeal; România nu poate fi mare fără jertfă... Ardealul e
leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul
care i-a susținut viata... Ardealul nu e numai inima României politice; priviți
harta: Ardealul e inima României geografice... Ne trebuie Ardealul, dar ne
trebuie cu jertfă ! Nu se lipește carne de carne fără să curgă sânge! Nu se ia
Ardealul cu neutralitatea! Neutralitatea și-a avut rostul, dar și-a trăit traiul !
(Nicolae Titulescu, 1915)
Succesele Antantei din vara lui 1916 și cererea ultimativă a acesteia – „acum ori niciodată” - au determinat
guvernul român să încheie Convenţia Militară din 17 august 1916 cu Antanta, angajându-se să declare război
Austro-Ungariei şi înceapă ofensiva pe frontul din Transilvania în 28 august 1916, sprijinită de intervenția
rusească în Galiția și de cea anglo-franceza în Salonic. Printre condițiile intrării României în război contra
Puterilor Centrale se stipula şi satisfacerea dezideratului unirii cu România a teritoriilor româneşti din
Austro-Ungaria.
1916. Armata română a început trecerea Carpaţilor în noaptea de 14-15 august 1916. Fiind un element
surpriză, primele acţiuni militare au fost încununate de succes.
În Transilvania s-a
înaintat după un plan
stabilit, încât la 19 august
1916, soldaţii români au
ocupat Topliţa, Braşovul
şi zona secuiască, alţii
înaintând spre Sighişoara,
Sibiu, Hunedoara şi
Orşova.
Soldaţii au fost primiţi cu speranţă de către românii transilvăneni.
Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman şi Bulgaria s-au mobilizat
şi au declarat război României. În august au atacat împreună Dobrogea,
la Turtucaia (8 septembrie 1916) şi Silistra (10 septembrie 1916). Chiar
dacă forţele inamicului erau semnificativ inferioare numeric, armata
română nu era pregătită şi dotată conform cu tipul de război purtat ( a se
vedea fotografia Regimentului de Cavalerie lângă Ditrău ) ; mai mult,
forma geometrică de „L” a României ar fi necesitat deschiderea unui
front de 1200 km, ceea ce era dificil fără o conducere tactică superioară.
 Nerespectarea angajamentelor asumate de Aliați şi intrarea în luptă a trupelor germane comandate în nord de
generalul Erich von Falkenhaym, iar la sud de generalul August von Mackensen, au schimbat rapid soarta
ofensivei române din Transilvania. România pierde bătălie după bătălie.
În septembrie 1916, românii sunt respinși pe crestele Carpaților, iar sudul Dobrogei este pierdut.
După un eșec în pasul Oituz, trupele Puterile Centrale forţează trecătorile dinspre Muntenia şi Oltenia,
înaintând pe Valea Oltului. În paralel, Dunărea este forţată la Zimnicea şi Dobrogea este ocupată până la linia
Constanţa-Cernavodă. Trupele germane înving în a doua bătălie de la Târgu Jiu (17 noiembrie 1916) şi fac
joncţiunea cu trupele lui Mackensen.
Retrăgându-se spre est, armata română a
evitat încercuirea, dar după bătăliile de pe
Neajlov şi Argeş („Operaţiunea de apărare de
pe Argeş-Neajlov” sau „Bătălia pentru
Bucureşti”), Bucureştiul este ocupat
(6 decembrie 1916). A fost ultima bătălie din
1916 între forţele Puterilor Centrale
(preponderent Armata a 9-a germană) conduse
de generalul Erich von Falkenhayn şi
Armata Română, sub comanda generalului Constantin Prezan, alături de doar un contingent din armata rusă.
În octombrie-decembrie 1916, Regele, Parlamentul şi Guvernul s-au mutat la Iaşi, al doilea oraş ca
mărime al Regatului României, cu 75.000 de locuitori, care devine Capitală, în vreme ce frontul se stabiliza
în Moldova de sud, lăsând în mâna inamicului trei sferturi din ţară. Tezaurul este trimis în Rusia. În Iaşi au
ajuns şi circa 200.000 de refugiaţi. Clădirile importante şi-au schimbat
parţial destinaţia pentru instituţiile statului, au fost preluate şi locuinţe ale
unor particulari înstăriţi, şcolile s-au transformat în spitale pentru răniţi.
Supraglomerarea oraşului a condus la penurie de alimente, răspândire de
boli – epidemia de tifos, mortalitate mare, distrugeri.

Regina a locuit doi ani în

casa Cantacuzino-Paşcanu,
astăzi Palatul Copiilor.
Regele- în Casa Creditului Funciar, astăzi Muzeul Unirii. Aula
Universităţii a găzduit lucrările Senatului, în încăperi ale
Universităţii au funcţionat Ministerul de Război şi alte
Ministere. În Teatrul Naţional au avut loc şedinţe ale
Guvernului, a fost sediul Camerei Deputaţilor şi a Senatului.
Guvernul Liberal s-a reunit la „Clubul Concordia” de pe strada
Ştefan cel Mare şi în alte case particulare.
Autorităţile retrăgându-se în Moldova, aceasta a devenit centru al rezistenţei româneşti, iar armata română şi
detaşamente ruseşti au fost plasate pe linia Carpaților, apoi de-a lungul Milcovului, Putnei şi Siretului.

Dobrogea până la
gurile Dunării,
Muntenia şi Oltenia au
fost ocupate.
1917. În teritoriul liber al Moldovei a avut loc,
în prima parte a anului 1917, refacerea armatei
române, care a fost dotată cu mijloace de luptă
moderne, asemănătoare cu cele ale inamicului.
Misiunea militară franceză, condusă de
generalul Henri Mathias Berthelot, i-a instruit
pe ofiţerii şi soldaţii români asupra metodelor
moderne de luptă caracteristice războiului de
tranşee, folosite pe frontul apusean.

Regele Ferdinand a adresat

soldaţilor proclamații menite a le
ridica moralul, prin care îi asigura de
înfăptuirea reformelor agrară și
electorală.
 Încă de la începutul
Războiului, Regina Maria
a României s-a implicat în
organizarea serviciului de
Cruce Roșie, care se afla
sub Înaltul Său Patronaj,
organizând și coordonând
serviciile de ambulanță care
trebuia să îi preia pe răniții de pe front. În fiecare zi se îngrijea de răniţi, vizitând deopotrivă şi barăcile în
care zăceau bolnavii de tifos. Şi asta în ciuda morţii de tifos a Principelui Mircea, cel mai mic dintre copii.
Contele de Saint-Aulaire, ministrul Franței la București:“În fiecare dimineață, Regina, în uniformă de
infirmieră, însoțită de o doamnă de onoare și de un grup de brancardieri voluntari se duce la gară pentru a-
i primi pe răniți. Regina înfruntă moartea și ceea ce este fără îndoială cel mai greu, depășește oboseala unei
zile nu de opt ore, ci a unei zile care se întinde până noaptea târziu, cu șaisprezece, șaptesprezece sau
optsprezece ore de muncă, pe cât de respingătoare pe atât de periculoasă, în mijlocul emanațiilor infecte ale
cangrenelor.”.
În vara anului 1917, sub celebra deviză „Pe aici nu se trece!”, armatele române conduse de
generalii Alexandru Averescu, Eremia Grigorescu, Constantin Christescu, Arthur Văitoianu,
dând act de mare curaj, au obţinut victoriile din „triunghiul eroic“ Mărăşeşti, Mărăști, Oituz,
stopând ofensiva austriacă şi germană și salvând astfel Moldova şi existenţa viitorului stat român.
 Divizia 5 Infanterie

Fort Pasul Oituz

Regimentul Vânători de munte

„Principele Carol”

Post telefonic

Bucătărie mobilă Frizerie mecanică

 Sublocotenent General
Ecaterina Teodoroiu Ioan Dragalina

Monumentul Eroilor
Cavalerişti de la Oituz

Mausoleul de la Mărăşti

Copil Măriuca Zaharia

Mausoleul de la Mărăşeşti
România – stare de armistiţiu (9 decembrie 1917 - 7mai 1918)

Planificatorii militari români

intenţionau să dezvolte ofensiva până
la eliberarea teritoriului ocupat, dar
izbucnirea revoluţiei în Imperiul Rus a
dus la abandonarea acestor planuri şi
trecerea din nou la defensiva
strategică. Situaţia pe frontul de est a
evoluat negativ, încât după ce Rusia a
încheiat Pacea de la Brest-Litovsk în 3
martie 1918 cu Puterile Centrale,
România a fost nevoită să ceară
armistiţiul.
România – ţară necombatantă (7 mai – 9 noiembrie 1918)
Revoluţia bolşevică din Rusia din octombrie 1917 a
dus la retragerea sa din război, a lăsat România
singură pe frontul de est şi a obligat-o să accepte
condiţiile grele impuse de Pacea de la Buftea,
București (7 mai 1918) prin pierderea temporară de
teritoriu şi a 70% din populaţie.
Conform tratatului, România pierdea Dobrogea şi o
fâşie de munte cu crestele mai importante ale
Carpaților (Negoiul, Caraiman, Ceahlăul).
Din punct de vedere economic, ţara era înfeudată
Germaniei, care urma să controleze industria, comerţul
şi finanţele pentru următorii 90 de ani. Prin urmare,
participarea României la război se încheia printr-un
dezastru de mari proporții, singura împlinire fiind
recunoaşterea unirii Basarabiei cu ţara. Tratatul de pace
nu a fost niciodată promulgat de regele Ferdinand I.
România – ţară beligerantă de partea Antantei (9 noiembrie 1918 – 11 noiembrie 1918)
Refuzul regelui Ferdinand I, care a amânat la nesfârşit gestul formal de a semna tratatul de la Bucureşti a
făcut posibilă reînceperea ostilităţilor în ultimele două zile ale războiului, prezervând în acest mod statutul
României de stat beligerant la Conferinţa de Pace de la Paris.

În condițiile victoriilor Aliaților din vara anului 1918, s-au creat

condiții favorabile reintrării României în război. La sfârşitul lunii
octombrie 1918, guvernul român, prezidat de generalul
Constantin Coandă, denunță Pacea de la Bucureşti, iar armata
română este mobilizată din nou şi se pregătește să treacă munții
pentru eliberarea Transilvaniei.

La sfârşitul războiului, Imperiul Austro-Ungar a fost desfiinţat. În

noiembrie 1918, România a reînceput mişcarea pentru reîntregire
națională.
Efectele Primului Război Mondial asupra României

-Principala urmare o constituie

formarea Statului Naţional Român,
prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi
Transilvaniei cu patria mamă;
-Teritoriul şi populaţia României s-au
dublat;
-În Primul Război Mondial, România
a pierdut aproximativ 335.000 de
soldaţi, iar alţi 650.000 de civili au
murit din cauza bolilor, foametei,
represaliilor şi execuţiilor puse la cale
de trupele de ocupaţie;
-Economia ţării a fost puternic
afectată de război.
Surse:
Istoria Ilustrată a Românilor pentru Tineri, Ioan-Aurelian Pop, Editura Litera
Atlas de Istorie Universală, Plopeanu Sorina, Editura Steaua Nordului
Atlas istoric şcolar, Mihai Manea, Editura Cartographia
Istorie Modernă, trad. Modern History, Editura Corint
Istorie Universală, Minodora Perovici, Editura Corint
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Mondial
https://ro.wikipedia.org/wiki/Participarea_Rom%C3%A2niei_la_Primul_R%C4%83zboi_Mondial
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_I.C._Br%C4%83tianu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Opera%C8%9Biile_Armatei_Rom%C3%A2niei_pentru_ap%C4%83rarea_Bucure%C8%99tiului_%C3%AEn_campania_anului_1916
https://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_I_al_Rom%C3%A2niei
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_I_al_Rom%C3%A2niei
https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/11/29/primul-razboi-mondial-prima-parte/
http://femeiinrazboi.rfi.ro/regina-maria-front-crucea-rosie/index.html
https://iasicapitaladerazboi.ro/site/iasi-capitala-de-razboi/
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/imagini-inedite-de-pe-frontul-romanesc-in-primul-razboi-mondial
https://playtech.ro/2018/fotografii-primul-razboi-monidal-campania-gallipoli/
http://limbimoderne.blogspot.com/2018/03/armata-romana-in-primul-razboi-mondial.html
https://www.bzi.ro/poze/imagini-inedite-din-primul-razboi-mondial-foto-763378?pic=6

Vă invităm la Kahoot:
https://create.kahoot.it/details/278e763a-47c0-4fa4-baa8-2b2948575141

Thank you for your attention!