FONETICA – recapitularea noțiunilor cunoscute

1. Sunetele limbii române – vocale = 7 →[a], [ă], [î ], [e], [i], [o], [u]: a-er; *Se pronunță fără ajutorul altor sunete.
Se pot prelungi.
Pot forma singure silabă.
*În limba română, o silabă are
obligatoriu o vocală, dar numai una.
Deci nr. vocalelor unui
cuvânt = nr. silabelor.
* [a], [ă], [î ] sunt mereu vocale.

- semivocale = 4 → [ḙ], [ḭ, [ǫ], [ṷ]: sea-ră; *Se pronunță împreună cu o vocală.
Nu se pot prelungi.
Nu pot forma singure silabă.
*Apar în diftongi și triftongi.
*[i] final scurt / șoptit / devocalizat nu e
semivocală (nici vocală), având un
statut aparte: [pomi], [oricât].

- consoane = 22 → [b], [k], [d], [f], [g], [h], [ʒ], [l], [m], [n], [p],
[r], [s], [ʃ] , [t], [ţ], [v], [z],[č], [ğ], [k´], [g´]:
re-gle-men-ta-re. *Se pronunță cu ajutorul altor sunete.
Nu se pot prelungi.
Nu pot forma singure silabă.
*A nu se confunda unele litere ale
alfabetului cu o consoană (de exemplu,
„y”, „x”)!
2. Literele. Alfabetul

* Literele sunt semnele grafice corespunzătoare sunetelor: sunetul [a] ↔ litera „a”.

* Totalitatea literelor ordonate convențional reprezintă alfabetul. Alfabetul limbii române are 31 de litere: a,
ă, â, b, c, d, e, f, g, h, i, î, j, k, l, m, n, o, p, q, r, s, ș, t, ț, u, v, w, x, y, z.

* Un sunet poate fi notat prin litere diferite: [î]/î, â → început, român, neîntrecut, bineînțeles, a coborî, a vârî
[i]/i, y → doi, yală
[v]/v, w → vară, watt
[k]/c, q, k → coș, Quatar, koala
[k´]/che, chi, ke, ki, que, qui → chel, chin, Kenia, kiwi, Quebec,
quintal
3. Corespondenţa sunet-literă

* În limba română, de obicei, fiecărui sunet îi corespunde o literă, iar nr. de sunete dintr-un cuvânt este egal
cu al literelor: [teank]→teanc (5 sunete, 5 litere).

EXCEPȚII :

* Grupurile de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi notează :
- un sunet, dacă apar în aceeași silabă cu o vocală
# sunt urmate de vocală în aceeași silabă
(ceas, ciur, geam, ma/giun, cheag, chiar, ghea/tă, sur/ghiun);
1 1 1 1 1 1 1 1

# apar la sfârşitul cuvântului, fără a forma singure silabă

(treci, pungi, unchi, unghi);
1 1 1 1
 - două sunete, în restul situațiilor :
# sunt urmate de consoană în aceeași silabă
(cer, circ, gem, gir, chef, chin, ghem, ghin/dă);
2 2 2 2 2 2 2 2

# formează singure silabă

(ce/re/re, ci/rea/dă, ge/ne/ral, gi/ra/fă, che/ma/re, chi/pa/ros, ghe/pard, ghi/ni/on);
2 2 2 2 2 2 2 2

# apar la sfârșitul cuvântului, iar [e], [i] sunt vocale urmate de semivocale
(cer/cei, zap/ciu, a/po/geu, han/gii, la/cheu, ra/chiu, bur/ghiu).
2 2 2 2 2 2 2

* Litera x transcrie două sunete – [ks], [gz] (pix, e/xa/men).

2 2

* Consoanele duble transcriu, uneori, un sunet (watt, pizza, dar port trabuc, trans siberian...).
1 1 1 1=2 1 1=2

* Litera e se pronunță [ḭe]= semivocală+vocală în cuvintele este, eram, erai, era, erați, erau, eu, ea, el, ei, ele
și [e] în cuvinte precum eră, esență, elogios, erbivor, duel... (neologisme).

4. Grupurile de sunete

a) Diftongul – grupul de două sunete (v,s) pronunţate în aceeaşi silabă : - ascendent (sv) – soa/re, de-aş
avea ;
- descendent (vs) – doi.
- nu apare în cuvinte ca ceas, cheag, dar apare în situaţii precum chioară, de-aş avea.

b) Triftongul – grupul de trei sunete (v,s,s) pronunţate în aceeaşi silabă : - ssv (lă/cră/mioa/ră) ;
- svs (le/oai/că, mi-au cerut).
- nu apare în cuvinte precum chioară, dar apare în situaţii precum aricioaică, mi-ai dat.

c) Hiatul – două vocale alăturate pronunţate în silabe diferite (i/de/e, pri/e/ten) ;

- nu apare în stituaţii ca sfi/oa/să, zme/oai/că, mi-a cerut, dar apare în situaţii precum de acum, vi/oi,
geam/gi/ii.

5. Despărţirea cuvintelor în silabe

* Silaba este un sunet/grup de sunete pronunţate cu un singur efort expirator.

Există cuvinte monosilabice (ac) şi cuvinte plurisilabice (a-e-ro-port).

* Regulile fonetice ale despărțirii cuvintelor în silabe sunt:

v-v (a/er, al-co-ol);

v-dift./trift. (vo/ios, vo/ioa/să); dift.- dift. (stea-ua)
v-cv (a/pă);
vc-cv (ar/tă, for/tis/si/mo, ex/tins)
[excepţii : v-ccv (b,c,d,f,g,h,p,t,v+l,r : a/brupt, o/blic,
e/cler, a/cru, Co/dlea, co/dru, A/fri/ca, a/flu/ent, o/glin/dă, a/gri/col, ne/hră/nit, chi/hlim/bar, a/ple/cat,
a/pre/tat, a/tlet, po/tri/vit, e/vla/vi/e, e/vreu) + consoane duble din cuv. străine : Se-vi-lla] ;
vc-ccv (sub/stan/tiv)
[excepţii : vcc-cv (lpt, mpt, mpţ, ncş, nct, ncţ, ndv, rct, rtf,
stm : sculp/tor, somp/tu/os, re/demp/ţi/u/ne, sfinc/şii, sanc/tu/ar, func/ţi/e, sand/vici, arc/tic, jert/fă,
ast/ma/tic)] ;
vc-cccv (con/struc/ţi/e) [excepţie : vcc-ccv (gang-ster)].
* Nu se acceptă despărțirea la capătul rândului în cazurile :
- cuvintelor monosilabice (nu po/mi) ;
- secvenţelor iniţiale şi finale formate dintr-un sunet (nu a/ur, lo/cu/i);
- abrevierilor (nu NA/TO, a./c., S-/E, plt.-/maj.);
- derivatelor scrise cu cratimă de la abrevieri (nu ONG-/ist);
- numelor proprii de persoane (nu Măr/culescu, Sado/veanu);
- numeralelor ordinale scrise cu cratimă (nu al X-/lea, a /40-a).

* Nu este recomandabilă despărțirea la capătul rândului în cazurile (se admite doar dacă spaţiul nu
permite evitarea) :
- prenumelor şi numelor de familie (nu Radu/Ionescu);
- notaţiilor care includ abrevieri (nu 2/kg);
- grupurilor ortografice scrise cu cratimă (nu dintr-/un);
- cuvintelor cu apostrof când acesta ar coincide cu cratima (nu dom´/le);
- cuvintelor compuse/derivate scrise cu cratimă / locuţiunilor (nu luare-/aminte, franco/-vest-german, ex/-
rege, de/-a-ndoaselea);
- împrumuturilor la care articolul şi desinenţele se adaugă cu cratimă (nu show/-ul, show/-uri) .

6. Accentul – este pronunţarea mai intensă a unei silabe (a-pói, dó-uă, tré-ce-re, pái-spre-ze-ce, şáp-te-spre-
ze-ce);
- în DOOM, se marchează prin sublinierea literei corespunzătoare vocalei accentuate: putere;
- în limba română nu se notează decât pentru a diferenția sensul cuvintelor, în cazul omografelor:
ácele / acéle, ve-se-lă / ve-se-lă, hai-nă / ha-i-nă...(forme sonore diferite pentru sensuri diferite);
- uneori, se deplasează în timpul flexiunii: zé-ro / ze-ró-uri;

# Atenționări! * Există variante accentuale, ambele corecte (forme sonore diferite, același sens): tra-fic /
tra-fic, an-tic / an-tic, in-tim / in-tim, gin-gaș / gin-gaș, ji-lav, ji-lav, fi-rav / fi-rav, can-did / can-did, pre-ca-
ut / pre-ca-ut, pro-fe-sor / pro-fe-sor, a-ca-tist / a-ca-tist, mij-loc / mij-loc, pe-nu-ri-e / pe-nu-ri-e, hal-te-ră /
hal-te-ră, po-lip / po-lip…
* Există variante accentuale dintre care doar una este corectă: sim-bol, ca-rac-ter, bol-nav,
ma-tur, se-ver, mi-ros, e-di-tor, co-li-bri, ta-xi, vat-man… (accentul pe ultima silabă), re-gi-zor, mo-tto, pre-
ve-de-re, pe-nul-tim… (accentul pe penultima silabă), a-va-ri-e, bu-te-li-e, ma-fi-e, fu-ri-e, du-mi-ni-că, ba-zi-
li-că, a-ri-pă… (accentul pe antepenultima silabă), că-lu-gă-ri-ță, găr-gă-ri-ță, ve-ve-ri-ță, doc-to-ri-ță…
(accentul pe a patra silabă de la sfârșit)…