Institutul de

Relaţii Internaţionale ANUAR ŞTIINŢIFIC

AVIZ
la teza de doctor habilitat în drept,
elaborată de Alexei Barbăneagră,
cu tema Răspunderea penală pentru infracţiunile contra păcii
şi securităţii omenirii, infracţiunile de război,
specialitatea 12.00.08 – drept penal

Teza de doctor habilitat în drept cu tema Răspunderea penală pentru

infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiunile de război, elaborată de
domnul Alexei Barbăneagră este o lucrare valoroasă din punct de vedere ştiinţific, în
care autorul s-a manifestat ca un adevărat şi profund cercetător ştiinţific, o
personalitate de influenţă, dezvoltînd şi modernizînd doctrina penală contemporană.
Alexei Barbăneagră foloseşte o vastă listă de literatură bibliografică:
monografii, articole, speţe penale, dicţionare, publicaţii periodice, enciclopedii,
adrese pe internet etc.
Autorul foloseşte un element de noutate, tratarea temei respective prin prisma
precedentului judiciar, al jurisprudenţei înaltelor instanţe internaţionale de drept.
Această modalitate de tratare a multiplelor teme din dreptul penal ţine de viitor, mai
ales că vom adera, sper eu, cât mai curând, la Statutul de la Roma al Curţii Penale
Internaţionale, care va judeca cele mai grave crime, inclusiv infracţiunile care au
investigat obiectul cercetării tezei discutate: genocidul, crimele de război, crimele
contra umanităţii etc. În acest sens, teza domnului Alexei Barbăneagră este o cale
spre care tinde Republica Moldova.
Lucrarea este valoroasă şi sub aspectul clarificării terminologice pe care le face
autorul, clarificări de importanţă majoră pentru ştiinţa dreptului penal, mai ales acum
când se face racordarea legislaţiei naţionale la legislaţia internaţională, şi mai ales
punând la bază şi confruntând actele internaţionale (tratate, convenţii, acorduri,
protocoale etc.) cu legile din legislaţia Republicii Moldova sau din alte ţări:
România, Rusia, Ucraina, Franţa, Spania, Polonia, Israel, Belarus etc. (pag. 16-37,
49-98).
Importanţa şi valoarea tezei se manifestă prin actualitatea investigaţiei care ia ca
bază corelaţia dintre drept internaţional penal şi drept penal internaţional sau
naţional (cred că sintagma a doua este mai încetăţenită la noi, decât cea folosită de
autor) drept argument la incriminarea, calificarea şi sancţionarea infracţiunilor
contra păcii şi securităţii omenirii, a infracţiunilor de război, acestea fiind nişte
norme juridice stabilite de dreptul internaţional penal şi, după cum bine ştim,
acceptate de dreptul penal al Republicii Moldova.
Partea cu adevărat nouă a investigaţiei autorului este, totuşi, cea în care se
efectuează o analiză juridico-penală, distinctă, a tipului de infracţiuni prevăzute de
legea penală a Republicii Moldova în Capitolul I al părţii speciale a Codului penal al
Republicii Moldova (a se vedea Capitolele III, IV şi V din teză, pag. 62-211).
Afirmând acest lucru, nu înseamnă nicidecum că primele două capitole nu sunt de

346
 Institutul de
VOLUMUL V Relaţii Internaţionale

valoare. Ele au valoare mare şi un rol deosebit de a pregăti la nivel teoretic, ştiinţific
şi metodic terenul respectiv ajungînd la Capitolele III-V.
În primele două capitolele au fost motivate, explicate şi argumentate
conceptele sociale ale apariţiei, evoluţiei, existenţei şi dezvoltării infracţiunilor
care au constituit obiectul studiului efectuat de domnull Alexei Barbăneagră. Tot
în partea întâi a tezei (Capitolul II, paragraful doi), autorul analizează fenomenul
răspunderii penale. Aici autorul examinează baza teoretică, conceptuală, care va
sta la temelia analizei propriu-zise efectuate de autor în Capitolele III, IV şi V.
Analizând acest concept, autorul pune la baza analizei confruntarea celor trei
doctrine ale răspunderii internaţionale:
1. Răspunderea internaţională a statului.
2. Răspunderea cumulativă a statului şi a persoanei fizice.
3. Răspunderea exclusivă a persoanelor fizice.
Cât priveşte răspunderea internaţională a statului, autorul menţionează că
aceasta este generată de complexitatea relaţiilor internaţionale care se dezvoltă
vertiginos în societatea internaţională şi este impusă statelor, ca subiecte de drept
internaţional, fiindcă statele nu acţionează într-un spaţiu oarecare, dar într-o
comunitate internaţională de state, aşa încât acţiunile acestora sunt evaluate şi
valorizate prin norme sociale în funcţie de scopul propus, de rezultatul obţinut şi de
semnificaţia normei în sine. În cazul în care domeniile de activitate şi de
comportament al statelor sunt fixate în acte convenţionale, determinarea răspunderii
subiecţilor de drept internaţional este simplă, răspunderea fiind guvernată de
reglementările concrete convenţionale. Deşi actualmente răspunderea internaţională
acoperă cele mai diverse zone şi domenii de activitate a statelor, în istoria recentă
există, totuşi, cazuri de comportament al statelor rezultatul cărora nu se axează pe
răspunderea pentru un prejudiciu imediat, ci pe încălcări sau abateri de la normele
internaţionale recunoscute de către state. Autorul are dreptate când afirmă că statul
poartă răspundere pentru faptele penale comise de către agenţii săi, dar răspunderea
sa nu poate lua forma unei răspunderi penale. Ea poate fi materială şi politică.
În continuare, autorul propune soluţia diferenţierii acestor tipuri de răspundere
internaţională care se face în baza naturii şi importanţei valorilor sociale protejate,
fapt aplicat răspunderii internaţionale cumulative a statului şi a persoanei fizice şi,
desigur, răspunderii exclusive a persoanelor fizice.
Pentru stabilirea răspunderii internaţionale s statelor a fost adoptată o Rezoluţie
specială a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu numărul 56/589 din 12 decembrie 2001
pe care o invocă autorul în cercetarea sa.
Următoarea etapă în investigaţia autorului a fost cea de elucidare a
răspunderii penale în contextul răspunderii internaţionale. Autorul cercetează
caracterul penal al infracţiunilor internaţionale şi răspunderea pentru ele prin
prisma principiilor de bază ale acestei ramuri de drept: principiul represiunii
universale, principiul legalităţii, principiul răspunderii penale individuale,
principiul imprescriptibilităţii crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război,
principiul neretroactivităţii legii penale.
Explicaţiile asupra raportului şi conţinutului juridic de responsabilitate,
obiectului juridic de responsabilitate generată de complexitatea relaţiilor
347
 Institutul de
Relaţii Internaţionale ANUAR ŞTIINŢIFIC

internaţionale, de tipul infracţiunii, locul infracţiunii etc sunt convingătoare şi denotă

discernământ ştiinţific şi meticulozitate în cercetare.
După cum prevăd exigenţele şi rigorile, autorul fundamentează actualitatea
temei de cercetare, caracterizează gradul de studiere a acesteia, conturează scopul şi
obiectivele, configurează noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute în rezultatul
cercetării, elucidează semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării şi
relatează despre aprobarea rezultatelor.
Vreau să remarc aspectul merituos al cercetării domnului Barbăneagră şi să-mi
exprim plăcut admiraţia că a reuşit să supună analizei cele 10 infracţiuni din
Capitolul I al părţii speciale a CP al RM prin prisma criminologiei, ştiinţă care, după
cum se cunoaşte, studiază fenomenul criminalităţii, cauzele şi condiţiile ei şi găsirea
metodelor pentru prevenirea şi combaterea acestui flagel al contemporaneităţii. Un
simplu exemplu ar fi cel al elucidării conceptului de victimă – persoană fizică,
precum şi cea juridică, căreia i s-a cauzat, direct ori indirect, o daună prin
infracţiuni, acestea fiind relevante sau latente sau/şi materiale sau nemateriale.
Imediat după aceasta, autorul elucidează specificul victimei infracţiunii de genocid
în accepţiunea Convenţiei cu privire la genocid, Curţii Penale Internaţionale pentru
fosta Iugoslavie, al Curţii Penale Internaţionale pentru Ruanda etc, speţa concretă de
bază fiind cea a generalului Krstic, în care Curtea a definit conceptul de victimă a
unei infracţiuni de genocid drept un grup de oameni şi a precizat că nu este vorba de
un număr mai mare sau mai mic de oameni, care sunt afectaţi dintr-un anumit motiv,
dar de un grup ca atare. De altfel, anume la elucidarea infracţiunii de genocid şi de
tratamente inumane autorul şi-a exemplificat din abundenţă afirmaţiile cu speţe din
practica instanţelor internaţionale de drept, fapt uşor de înţeles, fiindcă, deocamdată,
instanţele naţionale de drept nu au pronunţat nici o hotărâre cu privire la infracţiunile
de genocid, ecocid, donare sau activitate a mercenarilor, de exemplu.
Remarc drept pozitiv faptul de clasificare a infracţiunilor din Capitolul I al părţii
speciale a Codului penal al Republicii Moldova în infracţiuni contra păcii,
infracţiuni contra umanităţii şi infracţiuni de război.
Tratarea constă în combinarea şi argumentarea infracţiunilor pentru a putea fi
incluse în acea sau în altă categorie. Argumentele autorului sunt convingătoare,
acestea fiind incluse în paragrafe de deschidere a capitolului respectiv care se
numesc Consideraţiuni generale (p. 62-71, 90-110, 152-169).
Aşadar, în Capitolul III – Analiza juridico-penală a infracţiunilor contra păcii –
sunt abordate problemele şi aspectele pe care autorul le-a considerat a fi cele mai
importante şi care se cer a fi înţelese corect şi aplicate în mod pertinent în practică.
Acest capitol este compus din patru paragrafe.
Latura obiectivă a infracţiunilor contra păcii se manifestă prin acţiuni de
periclitare a relaţiilor sociale de menţinere a păcii. Infracţiunile contra păcii de multe
ori includ în conţinutul lor ca mijloc sau modalitate de săvârşire fapte care au
incriminare distinctă ca infracţiuni contra persoanei sau proprietăţii (omorul,
vătămarea corporală gravă, distrugerea proprietăţii etc). În timp de război sau
conflict armat internaţional, infracţiunile contra păcii se vor califica prin cumul de
infracţiuni.

348
 Institutul de
VOLUMUL V Relaţii Internaţionale

În paragraful doi din Capitolul III se face o analiză juridică, ştiinţifică, a

infracţiunii de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului, prevăzute de
articolul 139 CP al RM. Este interesantă părerea autorului care susţine că, analizând
latura obiectivă a componenţei de infracţiune prevăzută de alin. l al art.139 CP, s-a
ajuns la concluzia că modalitatea ei de realizare, prevăzută prin sintagma
planificarea, se include obiectiv în etapa activităţii infracţionale pregătirea
războiului şi nu necesită o evidenţiere aparte, în caz contrar, componenţa de
infracţiune prevăzută de art.139 CP contravine prevederilor doctrinare ce se referă la
etapele activităţii infracţionale. Specificul construcţiei acestei norme oferă
posibilitatea da a menţiona şi excepţia ce se referă la calificarea infracţiunii. În cazul
pregătirii de infracţiune, răspunderea penală a făptuitorului se stabileşte, ca regulă,
conform articolului corespunzător din partea specială a CP, cu trimiterea la art. 26
CP. Calificând acţiunile făptuitorului ca pregătire a războiului, conform alin. l al
art.139 CP, nu este necesar a face referire la art. 26 CP, deoarece etapa de pregătire a
infracţiunii este indicată direct în dispoziţia legii. În baza acestei observaţii
ştiinţifice, autorul formulează o propunere de modificare a legii penale prin care
optează pentru reformularea acestei incriminări, după cum urmează:
Articolul 139. Pregătirea, declanşarea sau purtarea războiului
(1) Pregătirea războiului se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(2) Declanşarea sau purtarea războiului se pedepseşte cu închisoare de la 16 la
25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
În paragraful trei din Capitolul III se supune analizei juridico-penale infracţiunea
de Propaganda războiului prevăzute de art. 140 CP şi se încheie cu propuneri
concrete de modificare a dispoziţiei legii date. Autorul se apropie cu responsabilitate
de prevederile aceste incriminări şi găseşte că în dispoziţia acestei componenţe de
infracţiune se conţin acţiuni de natură diferită. Argumentele sunt invocate, iar
propunerea de modificare a CP al RM este formulată (a se vedea lista de propuneri
de lege ferenda de la sfârşitei tezei, p. 211-217).
Tot cu o propunere de lege ferenda se încheie şi analiza infracţiunii prevăzute de
art. 142, analizată în paragraful patru din Capitolul III. Această infracţiune se
numeşte Atacul asupra persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie
internaţională şi conţine o analiză juridică efectuată în condiţiile confruntării
prevederilor legislaţiei internaţionale cu legislaţia statului nostru.
Confruntând textul ce descifrează conţinutul infracţiunii conţinute în art. 142 CP
cu cel al Convenţiei, autorul găseşte diferenţe esenţiale. Asupra lor se opreşte şi
despre ele ne-a vorbit deja în cuvântul Domniei sale. De aceea exclud pasajul pe
care l-am pregătit drept argument.
Şi Capitolul IV, intitulat Analiza juridico-penală a infracţiunilor contra
securităţii omenirii, este constituit din patru paragrafe şi propune cercetarea a trei
dintre componenţele de infracţiuni, stipulate de legiuitorul naţional în primul capitol
al părţii speciale a noului CP, fiind pregnant subordonate conceptului de infracţiune
contra umanităţii: genocidul, ecocidul şi donarea.
Consideraţiunile generale de la acest capitol pun în evidenţă trăsăturile comune
şi definitorii ale genocidului, ecocidului şi ale donării ca fapte infracţionale ce cad
sub incidenţa conceptului de infracţiuni contra securităţii omenirii, aşa cum le vede
349
 Institutul de
Relaţii Internaţionale ANUAR ŞTIINŢIFIC

autorul, evident, în mod evolutiv: de la apariţie până la ultimele prevederi legale

internaţionale. Astfel, conceptul de infracţiune contra umanităţii a fost definit în
Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Niirnberg (art.6) şi Carta
Tribunalului de la Tokio (art.5), iar conţinutul acestor categorii de infracţiuni include
faptele de maximă violenţă, comise intenţionat de către indivizi împotriva statului
sau împotriva altor indivizi în scopul încălcării securităţii internaţionale a
comunităţii umane.
În paragraful doi al Capitolului IV, Genocidul, se conţine analiza ştiinţifică, sub
aspect istoric, evolutiv, contrastiv, dar şi al prevederilor actelor internaţionale şi al
conţinutului unor importante decizii ale instanţelor internaţionale de drept penal a
infracţiunii de genocid care atacă relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi
dezvoltare sunt condiţionate de apărarea existenţei şi securităţii colectivităţilor sau
grupărilor umane constituite pe criterii naţionale, etnice, rasiale sau religioase,
precum şi relaţiile sociale referitoare la viaţă, integritatea corporală, libertatea
membrilor colectivităţilor sau grupărilor naţionale, etnice, rasiale sau religioase,
dacă atacul are drept scop nimicirea în totalitate sau în parte gruparea respectivă.
Anume la analiza juridico-penală a infracţiunii de genocid autorul confruntă,
mai des decât în alte paragrafe, modalităţile de realizare a laturii obiective a
genocidului în legislaţiile mai multor ţări.
Din această cauză, pe paginile tezei, sunt foarte multe exemple, cu referinţe
de subsol, cu explicaţii suplimentare care-i dau lucrării originalitate. Şi la această
componenţă de infracţiune autorul găseşte imperfecţiuni în actuala lege penală.
De exemplu, autorul consideră că legiuitorul nu a evidenţiat un element
constitutiv al infracţiunii, şi anume pe cel de săvârşire în vederea executării unui
plan. Motivarea fermă a autorului constă în faptul că nu este uşor să se
săvârşească un genocid fără un atare plan şi organizare. Este imposibil să se
comită crima de genocid fără o implicare directă sau indirectă din partea statului.
Pentru a săvârşi actul de genocid, individul trebuie să cunoască toate detaliile
planului de genocid sau ale politicii de genocid. Bazându-se pe această idee,
autorul propune modificarea incriminării de genocid şi, în viziunea mea, o face
într-un mod reuşit (a se vedea p. 124).
Întrucât şi ecocidul, şi donarea atentează asupra relaţiilor care protejează
securitatea omenirii, legiuitorul Republicii Moldova a incriminat aceste fapte,
incluzându-le în Capitolul I al părţii speciale a CP al RM. Aceste două componenţe
de infracţiune sunt supuse analizei în paragrafele trei şi, respectiv, patru ale
Capitolului IV.
Infracţiunea de ecocid atentează asupra securităţii întregii omeniri, urmările
infracţiunii fiind catastrofale pentru natură şi om.
Comunitatea este îngrijorată şi îşi exprimă protestul faţă de problema protecţiei
omului şi cea de poluare a mediului. Cu toate că Republica Moldova este parte la
multe acte internaţionale care au menirea de a proteja mediul, aici sunt încă destule de
făcut, accentul ar trebui pus pe avertizare, pe informare, pe păstrarea naturii. În caz
contrar, vom ajunge şi la incriminarea biocidului, esenţa căruia este elucidată în teză.
Cât priveşte infracţiunea de donare analizată în paragraful patru al Capitolului
IV, trebuie să recunosc, am citit cu interes acest paragraf. Este foarte interesant şi
350
 Institutul de
VOLUMUL V Relaţii Internaţionale

pentru că în subsolul tezei sunt foarte multe note suplimentare, pe care juriştii nu
întotdeauna le cunosc, dar care ajută extrem de mult la înţelegerea juridică a
fenomenului respectiv şi care, de ce să nu o spunem, îmbogăţesc cunoştinţele
cititorilor. Analizând latura obiectivă a acţiunii de donare, autorul o formulează ca
orice intervenţie care are drept scop crearea unei fiinţe umane identice din punct de
vedere genetic cu altă fiinţă umană.
Motivele care i-au determinat pe membrii Consiliului Europei la interzicerea
experimentului de donare a fiinţei umane au servit drept raţiuni şi pentru
legislatorul Republicii Moldova pentru a incrimina şi sancţiona donarea fiinţelor
umane. Aşadar, în legislaţia Moldovei fenomenul donării este interzis prin
prevederea normei din art.144 al CP. Unele tehnici biomedicale folosite în
clinicele din republică sunt reglementate prin acte normative departamentale. La
19 iulie 2002, Parlamentul RM a ratificat Convenţia europeană pentru protecţia
drepturilor omului şi a demnităţii umane faţă de aplicaţiile biotehnologiei,
încheiată la Oviedo la 4 aprilie 1997, şi a Protocolului adiţional la Convenţia
europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii umane faţă de
aplicaţiile biotehnologiei, încheiat la Paris la 12 ianuarie 1998.
Şi acest paragraf se încheie cu o menţiune a autorului, cea de perfecţionare a
formulării textului incriminatoriu. Argumentul ar fi că în codurile penale ale altor
ţări interdicţiile sunt mai extinse, iar prevederile mai ample. Drept exemplu, autorul
aduce Codul penal al României.
Autorul susţine că legea penală a Republicii Moldova este mai indulgentă decât
cea a României, ea sancţionând doar crearea fiinţelor umane prin donare. În viziunea
autorului, donarea este rezultatul final al unui şir îndelungat de
experimente. Pentru a interzice rezultatul final, trebuie interzise, la modul
rezonabil, şi experimentele de etapă, susţine autorul. Mai mult decât atât, autorul
propune un capitol aparte pentru toate infracţiunile ce se referă la manipularea
genetică (a se vedea lista propunerilor de lege ferenda de la p. 213).
În ultimul capitol al tezei, Capitolul V, care poartă titlul de Analiza juridico-
penală a infracţiunilor de război, sunt cercetate infracţiunile cele mai vechi, în
comparaţie cu crimele contra umanităţii. Infracţiunile de război pot fi comise numai
în perioada unui conflict armat sau în legătură cu conflictul armat, pot fi comise
împotriva soldaţilor, combatanţilor, dar şi a populaţiei civile ce reprezintă aşa-zisul
duşman. Infracţiunile de război nu pot fi comise împotriva propriei populaţii.
Autorul propune şi metoda de deosebire dintre infracţiunile de război şi cele
împotriva umanităţii, susţinând: dacă pe un teritoriu ocupat de duşman în timp de
război se săvârşesc infracţiuni contra civililor, acestea sunt calificate drept
infracţiuni de război, dar dacă după gradul de cruzime, amploarea şi mobilul lor
acestea sunt majore, pot fi calificate şi drept infracţiuni contra umanităţii (p. 93).
Capitolul V este compus şi el din cinci paragrafe în care, consecutiv, sunt
analizate în mod evolutiv şi contrastiv, următoarele componenţe de infracţiuni
prevăzute de Capitolul I al părţii speciale a Codului penal al Republicii Moldova.
În paragraful unu al Capitolului V – Consideraţiuni generale – a fost supus
cercetării fenomenul complex al războiului şi al efectelor lui.

351
 Institutul de
Relaţii Internaţionale ANUAR ŞTIINŢIFIC

Noţiunile şi definiţiile infracţiunilor de război sunt analizate în confruntare

cu actele internaţionale (art.6 al Statutului Tribunalului de la Nurnberg, prin
care, pentru prima dată, aceste infracţiuni au fost calificate într-o categorie de
crime aparte; art. 8 al Statutului Curţii Penale Internaţionale, în care noţiunea de
crimă de război este pusă în aplicare în accepţiunea Primului Protocol Adiţional
la Convenţiile de la Geneva, iar încălcările grave ale instrumentelor Convenţiilor
de la Geneva şi ale Primului Protocol Adiţional sunt considerate drept crime de
război (a se vedea şi p. 5 din art. 85 PPA), jurisprudenţa instanţelor
internaţionale de justiţie (CPIPI, CPIR).
Paragraful doi, Tratamente inumane, din Capitolul 5 supune analizei juridico-
penale comparate incriminarea de tratament inuman în legea noastră penală cu
legislaţia internaţională şi legislaţia penală a altor ţări.
Apreciind că legea penală a Republicii Moldova a urmărit şi ideea de
aplicabilitate practică a prevederilor stabilite în actele normative, de asigurare a
unui mecanism real de realizare a concordanţei normelor penale ale republicii cu
standardele şi principiile internaţionale, ratificate de Republica Moldova, cum ar
fi Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, Convenţia Europeană pentru
prevenirea torturii, altor tratamente inumane sau degradante, Regulile Europene
asupra sancţiunilor şi măsurilor comunitare, alte convenţii şi tratate la care
Republica Moldova este parte, pretendentul la gradul de doctor habilitat, în
calitatea sa de membru al Comisiei guvernamentale de elaborare a noului Cod
penal, afirmă că infracţiunea de tratament inuman este incriminată în actuala
lege penală ca urmare a obligaţiilor asumate prin ratificarea unor convenţii
internaţionale. Dar, susţine mai departe autorul, la acest moment actuala lege
penală este depăşită şi s-a creat premisa de a modifica prevederile articolului 137
CP al RM. Aşa a ajuns autorul la formularea unei noi propuneri de lege ferenda,
pe care o consider bună şi actuală (p. 214-215).
Infracţiunea de încălcare a dreptului umanitar internaţional (art.138 CP al
RM) este analizată în paragraful trei al Capitolului V. În cercetarea sa, autorul
porneşte de la faptul că legea penală a Republicii Moldova incriminează, prin
articolul 138, încălcarea dreptului umanitar internaţional şi o plasează în raport
direct cu normele prevăzute în articolul 137: tratamentele inumane. La
confruntarea, efectuată de pretendent, a dispoziţiilor art.137 CP, art.138 CP cu
cele ale art. 7 din Statutul Curţii Penale Internaţionale, a observat, pe bun cuvânt,
că nu toate crimele contra umanităţii prevăzute de Statul CPI sunt incriminate în
legislaţia internă a Republicii Moldova. Nu este incriminat omorul; supunerea la
sclavie; transferarea forţată de populaţie; violul, sclavajul sexual, prostituţia
forţată, graviditatea forţată, sterilizarea forţată sau orice altă formă de violenţă
sexuală de o gravitate comparabilă; persecutarea oricărui grup sau a oricărei
colectivităţi identificabile din motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic,
cultural, religios sau sexual; dispariţiile forţate de persoane; vătămări grave ale
integrităţii fizice şi mintale etc. Confruntarea componenţei de infracţiune,
incriminate de alin. l al art.138 CP cu prevederile art. 33 din Statutul CPI 1-a dus
pe pretendent la concluzia că incriminarea penală respectivă trebuie să fie
schimbată, propunere pe care o face cu tact şi cunoştinţă de cauză (p. 215-216).
352
 Institutul de
VOLUMUL V Relaţii Internaţionale

În paragraful patru al Capitolului V, Activitatea mercenarilor, au fost supuse

cercetării prevederile art.141 CP al RM. Autorul a acceptat noţiunea şi conţinutul
termenului de mercenar în accepţiunea articolului 47 al Primului Protocol Adiţional
la Convenţiile de la Geneva, semnat la 12 august 1949, referitor la protecţia
victimelor conflictelor armate internaţionale.
Şi în acest paragraf, ca şi în celelalte, este bine ajustată legislaţia, acte
internaţionale şi naţionale, referinţele de subsol, argumentările logice care se axează
pe ideea că actualmente fenomenul de mercenariat, prin dimensiunile şi formele pe
care le ia, a ajuns a fi o problemă a întregii comunităţi.
Paragraful cinci, ultimul din acest capitol, dar şi din teză, poartă denumirea
de Aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de purtare a războiului (art.143
CP al RM).
Necontestând actualitatea crescândă a temei incluse în incriminare, autorul
enunţă că, deşi omenirea a căutat, de-a lungul istoriei, să excludă din circuit
soluţionarea prin război a conflictelor între două sau mai multe părţi, totuşi războiul
este calea cea mai rapidă de înţelegere şi lichidare a diferendelor. Atunci apare
necesitatea înţelegerii asupra folosirii, mai bine zis a interzicerii unor metode şi
procedee de purtare a războaielor.
Aşadar, în accepţiunea pretendentului, latura obiectivă a infracţiunii ce cade sub
incidenţa prevederilor art.143 se constituie din faptele concrete de aplicare în cadrul
conflictului armat a mijloacelor şi metodelor interzise de tratatele internaţionale la
care Republica Moldova este parte.
Autorul aduce, în ordinea apariţiei, majoritatea actelor internaţionale care
formulează sau prevăd principiul limitării dreptului prioritar de la Declaraţia de la
Sankt-Petersburg din 1868, Regulamentul anexă la Convenţia de la Haga cu
privire la legile şi obiceiurile războiului terestru din 1907, Primul Protocol
Adiţional la Convenţiile de la Geneva referitoare la protecţia victimelor
conflictelor armate internaţionale, Carta ONU, mai multe rezoluţii ale Adunării
Generale a ONU etc.
Cu toate că principiul enunţat a devenit fundamental pentru dreptul umanitar,
iar actele internaţionale citate interzic acţiunile armate sau le limitează, autorul
găseşte de cuviinţă că este necesar a include în Capitolul I al Părţii speciale, din
motiv că este o infracţiune de război, componenţa de infracţiune prevăzută de
art. 392 CP: Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii, precum şi a semnelor
distinctive ca element protector în timpul conflictului armat, modificând-o prin
completare, în conformitate cu prevederile art. 38 din PPA. Susţin acest fapt şi
cred că este de bun augur.
Concluziile de la finele tezei sunt bine structurate, iar propunerile de lege
ferenda bine conturate, referirile noastre pe tot parcursul referatului asupra
propunerilor autorului de modificare a legislaţiei au demonstrat acest lucru.
Remarc stilul cercetării, care poartă precizia cuvintelor, dar şi conotaţia
sensurilor, informaţiilor tangente – mă refer, în acest sens, la notele de subsol, cere,
dacă le citeşti cu atenţie, îmbogăţesc nivelul general de cunoştinţe şi, trebuie să
remarc, cu plăcere, că este una din rarele teze meritorii sub acest aspect.

353
 Institutul de
Relaţii Internaţionale ANUAR ŞTIINŢIFIC

Înţelegând tendinţa autorului spre ordine şi legalitate şi mai înţelegând că în

lume există suficienţi adepţi ai acestei opinii, eu fac parte din adversarii teoretici ai
acestui concept. Iată de ce: fiindcă în doctrina penală nu există un concept unanim
recunoscut despre evoluţia instituţiei răspunderii penale a persoanei juridice şi
fiindcă, în viziunea mea, ne-am întoarce la ideea răspunderii penale colective.
Aşa cum susţine şi autorul, prea multe argumente în favoarea ideii nu există, cu
excepţia interpretărilor lui Ulpian la care fac referinţă majoritatea specialiştilor din
lume. Şi apoi, nici actele internaţionale nu fixează acest lucru.
Cele spuse nu pot nicidecum să ştirbească din valoarea şi importanţa cercetării
autorului, nici să influenţeze membrii Consiliului Ştiinţific abilitat să organizeze
susţinerea acestei teze, dar şi să-şi exprime votul respectiv.
În concluzie, menţionez că cercetarea demonstrează că autorul a muncit
meticulos, ani şi ani, pentru a pune azi în discuţie o teză atât de valoroasă pentru
care îmi dau votul cu toată convingerea în favoarea acordării gradului de doctor
habilitat autorului tezei – domnul Alexei Barbăneagră.

Prorector pentru activitate ştiinţifică IRIM,

doctor habilitat în drept Mihail Bîrgău

07.02.2006

354