Sunteți pe pagina 1din 24

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris CZU: 343.611/132

Radion COJOCARU

STUDIU DE DREPT PENAL ŞI INVESTIGAREA JUDICIARĂ A INFRACŢIUNII DE PRUNCUCIDERE

Specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept penal; drept procesual penal; criminalistică)

Autoreferat al tezei de doctor în drept

CHIŞINĂU

2007

Teza a fost elaborată la catedra „Drept penal şi criminologie” a Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Conducător ştiinţific:

Referenţi oficiali:

Cuşnir Valeriu doctor habilitat în drept, profesor universitar

Barbăneagră Alexei doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar

Carpov Trofim doctor în drept, conferenţiar universitar

Susţinerea tezei va avea loc la „23” mai 2007, ora 10.00, în şedinţa Consiliului Ştiinţific Specializat DH 30-12.00.08-03 din cadrul Universităţii de Stat din Moldova (mun.Chişinău, str.Iablocikin 2/1, bl.7, Sala de şedinţe).

Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina WEB a CNAA (http://www.cnaa.acad.md), în Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Biblioteca Universităţii de Stat din Moldova şi Biblioteca Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova.

Autoreferatul a fost expediat la „

Secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific Specializat:

doctor în drept, conferenţiar universitar

Conducător ştiinţific:

doctor habilitat în drept, profesor universitar

Autor:

2007.

STATI Vitalie

CUŞNIR Valeriu

COJOCARU Radion

Actualitatea şi gradul de studiere a temei investigate. Asigurarea dreptului la viaţă, ca condiţie indispensabilă a existenţei fiinţei umane şi, prin aceasta, a întregii comunităţi, constituie o preocupare constantă atât a normelor de drept internaţional, cât şi a celor naţionale. Dreptul la viaţă este proclamat ca valoare universală şi consemnat în mai multe

acte legislative internaţionale la care Republica Moldova este parte: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului etc. În contextul promovării acestei valori, protejarea vieţii persoanei apare în calitate de îndatorire internaţională a statului, din care decurge obligaţia legiuitorului autohton ca actele normative naţionale să o apere cu prioritate. Un rol decisiv în apărarea vieţii omului îl are legea penală, stabilind la Capitolul II din Partea specială

a CP al RM, un cadru variat şi, în acelaşi timp, ordonat de incriminări, prin care se

instituie răspunderea penală pentru faptele ilicite ce le aduc atingere în mod direct sau

indirect. Din şirul acestor fapte infracţionale face parte şi infracţiunea de pruncucidere, incriminată la art.147 CP al RM, care fixează un regim mai blând de sancţionare a faptei de privare a vieţii copilului nou-născut săvârşită de către mamă în condiţiile pretinse în textul legii. Alegerea tiparului juridic incident activităţii infracţionale de ucidere de către

mamă a propriului copil nou-născut presupune, pe de o parte, evaluarea corectă a situaţiei de fapt, iar pe de altă parte, identificarea normei penale speciale aplicabile acestei situaţii faptice. Practica judiciară în materie de pruncucidere relevă erori de calificare, în rezultatul cărora fapta mamei de ucidere a nou-născutului este încadrată nejustificat în baza art.147 CP al RM. În ipotezele consemnate, subiectul infracţiunii

– mama copilului nou-născut – beneficiază, în mod neîntemeiat, de regimul atenuant

de sancţionare şi, respectiv, aplicarea legii penale nu este conformă cu litera şi raţiunea care a stat la baza edificării ei. În acest sens, am considerat ca fiind actual şi oportun demersul dedicat fenomenului infracţional de pruncucidere din perspectiva dreptului penal, în vederea elucidării şi reevaluării semnelor circumstanţiale caracteristice acesteia. Totodată, cercetarea atentă a cadrului normativ dedicat reglementării pruncuciderii a scos în evidenţă unele imperfecţiuni ale textului de incriminare, fapt care a solicitat incursiuni teoretice pentru a oferi legiuitorului propuneri de lege ferenda, în eventuala intervenţie de perfecţionare a normei penale în cauză. Pentru deducerea unor soluţii legislative adecvate s-a impus cu pregnanţă şi studiul legislaţiilor penale ale altor ţări în materia incriminării faptei cercetate. Aplicarea normei de drept presupune, pe de o parte, constatarea existenţei unei infracţiuni, iar pe de altă parte, identificarea persoanei care a comis-o şi, evident, stabilirea de către instanţa de judecată a unei pedepse echitabile infractorului. Pentru realizarea acestor finalităţi proprii dreptului penal, se impune, în mod obligatoriu, intervenţia organelor de urmărire penală, abilitate cu competenţe în vederea descoperirii infracţiunii săvârşite, probării vinovăţiei făptuitorului şi remiterea cauzei

spre judecare în instanţă.

Ţinând cont de specificul infracţiunii de pruncucidere, generat, în principal, de modalităţile normative şi faptice de realizare a ei, este binevenită relevarea particularităţilor investigării judiciare a infracţiunii pentru a pune la îndemâna organelor de urmărire penală un suport metodologic de instrumentare a cauzelor penale de acest gen. Examinarea incompletă şi neobiectivă a cauzelor penale are drept efect sporirea pruncuciderilor latente şi a dosarelor penale cu autori neidentificaţi. Sub acest aspect, actualitatea lucrării derivă din faptul, că în literatura de specialitate nu au fost realizate intervenţii complexe în abordarea cadrului juridico-penal, probatoriu şi tactico-metodologic aplicabil la investigarea pruncuciderii, fapt care ar oferi un instrumentariu eficient bazat pe respectarea strictă a prevederilor legale şi pe experienţa pozitivă a organelor de urmărire penală. Mai mult decât atât, în contextul unei dinamici în creştere a infracţiunilor de pruncucidere în anul 2006 (comparativ cu anii 2003-2005) considerăm că această cercetare ştiinţifică este una utilă pentru organele practice la soluţionarea cauzelor penale amintite. Reieşind din cele relatate, menţionăm, că în ultimii ani, în literatura de specialitate pruncuciderii i-au fost consacrate mai multe studii, în care acest fenomen infracţional a fost tratat sub diferite aspecte. Printre ele se evidenţiază:

Pruncuciderea: analiza juridico-penală şi criminologică (Gîrla L.); Уголовно- правовая и криминологическая характеристика детоубийств (Ликучев О.В.); Методика расследования детоубийств (Соловьев Н.А.); Расследование детоубийств (Федотов И.С.); Отрицание цивилизации: каннибализм, инцест, детоубийство, тоталитаризм (Антонян Ю.М.) etc. – studii şi publicaţii care, de rând cu altele, au servit în calitate de suport la realizarea lucrării de faţă. Nepunând la îndoială valoarea teoretico-ştiinţifică şi aplicativă a studiilor în cauză, precizăm, că prezenta lucrare este o încercare de actualizare a unor concepte, idei şi soluţii vizavi de interpretarea juridico-penală şi crearea, în acest sens, a unui cadru metodologic inovatoriu în materie penală, în special, la capitolul investigare judiciară a pruncuciderii. Raţiunea cercetării pluridisciplinare a pruncuciderii, prin îmbinarea elementelor de natură penală, procesual penală şi criminalistice, rezidă în necesitatea fundamentării unui concept unic de încadrare juridică şi investigare judiciară a infracţiunii, în care normele dreptului material să-şi poată găsi o aplicaţiune adecvată prin intermediul celor de drept formal. Prin explicarea şi interpretarea noţiunilor din legea penală şi procesual penală, lucrarea are menirea să contribuie la uniformizarea practicii judiciare şi de a se constitui într-un instrument de lucru util celor care îşi desfăşoară activitatea de luptă împotriva criminalităţii. Scopul şi sarcinile tezei. Scopul imediat al lucrării îl constituie examinarea teoretico-practică a elementelor componente ale pruncuciderii în vederea evidenţierii particularităţilor de calificare juridică şi nuanţarea procedeelor de investigare judiciară a infracţiunii analizate, prin punerea în evidenţă a modelului tactico- metodologic ce urmează a fi aplicat de către organele judiciare la cercetarea faptei de pruncucidere. În calitate de scop mediat al tezei figurează relevarea imperfecţiunilor textului de lege dedicat incriminării infracţiunii de pruncucidere şi reliefarea unor propuneri de lege ferenda întru lichidarea acestora.

Pentru atingerea scopurilor propuse au fost trasate şi realizate următoarele sarcini:

analiza evoluţiei istorice de incriminare a pruncuciderii în legislaţia penală autohtonă şi a altor ţări;

nuanţarea conceptului infracţiunii de pruncucidere şi a locului incriminării acesteia în legislaţia autohtonă;

clarificarea conceptelor de fundamentare a regimului sancţionator privilegiat al pruncuciderii;

elucidarea şi descrierea semnelor constitutive ale infracţiunii de pruncucidere din perspectiva doctrinei dreptului penal şi a soluţiilor evocate de practica judiciară la soluţionarea cauzelor de pruncucidere;

examinarea unor probleme controversate proprii conţinutului juridic al infracţiunii de pruncucidere, cum ar fi: momentul de începere a vieţii, noţiunea de „copil nou-născut”, perioadă de timp imediată naşterii, natura şi formele stărilor de tulburare fizică sau psihică cauzate de naştere, esenţa categoriei de discernământ diminuat etc.;

evidenţierea criteriilor de delimitare a pruncuciderii de alte infracţiuni cu care se intersectează sub aspect constitutiv;

înaintarea unor propuneri concrete de perfecţionare a textului de lege prevăzut la art.147 CP al RM;

analiza conţinutului caracteristicii criminalistice a infracţiunii de pruncucidere şi a elementelor care o compun;

relevarea elementului probatoriu al pruncuciderii;

determinarea situaţiilor tipice care întemeiază începerea urmăririi penale în cauzele de pruncucidere;

evidenţierea regulilor metodologice de efectuare a acţiunilor de urmărire penale aplicabile la investigarea pruncuciderilor;

caracterizarea constatărilor medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare dispuse la investigarea pruncuciderilor. Baza metodologică şi teoretico-ştiinţifică a lucrării. Pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor trasate, în calitate de metode de cercetare au fost folosite metoda logică (analiză şi sinteză), istorică, sistematică, juridică comparativă etc. Cercetările întreprinse se bazează pe studierea doctrinei, legislaţiei şi a practicii judiciare existente în domeniul dat. La realizarea studiului drept punct de reper a servit legislaţia penală şi procesual penală a Republicii Moldova şi a altor state (România, Federaţia Rusă, Belorusia, Danemarca, Olanda, Norvegia etc.). Baza teoretică a investigaţiei o constituie lucrările celor mai recunoscuţi autori consacraţi în domeniu: V.Dongoroz, G.Antoniu, V.Dobrinoiu, A.Boroi, I.Dobrinescu, E.Stancu, V.Beliş, C.Aioniţoaie, V.Bercheşan, M.Dressler, M.Şargorodschii, A.Piontkovschii, N.Zagorodnicov, S.Borodin, Iu.Antonian, L.Gluhariova, A.Crasicov, A.Popov, O.Licucev, P.Iablocov, V.Mozeacov, V.Ermolovici, O.Corşunov, A.Stepanov, I.Fedotov, L.Zvirbuli, N.Soloviov etc. Dintre autorii autohtoni, lucrările cărora au stat la baza elaborării tezei pot fi menţionaţi: S.Brânză,

A.Borodac, V.Cuşnir, M.Gheorghiţă, X.Ulianovschi, Gh.Ulianovschi, V.Stati, I.Dolea, S.Doraş, V.Berliba etc. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. În ipoteza modificărilor curente de legislaţie un studiu amplu şi bine sistematizat al infracţiunii de pruncucidere s-a impus ca necesar şi obligatoriu. Analiza minuţioasă a cuprins, pe lângă aspectul

juridico-penal al infracţiunii de pruncucidere, şi o latură, nu mai puţin semnificativă, cu nuanţe vădit aplicative – investigarea judiciară a infracţiunii abordate. Cercetarea ştiinţifică rezidă în analiza amplă şi multiaspectuală a conceptelor şi definiţiilor expuse în literatura de specialitate autohtonă şi străină, trecute prin filtrul unei analize proprii fundamentate pe practica judiciară, precum şi înaintarea unor soluţii, idei şi concepte noi, care, în viziunea autorului, sunt a apriori în ceea ce vizează realizarea justiţiei penale prin intermediul incriminării infracţiunii de pruncucidere (art.147 CP al RM). Elementele de noutate ştiinţifică, obţinute în ipoteza studiului realizat, constau în următoarele:

1. Comportamentul infracţional al mamei în cazul pruncuciderii este justificat

din perspectiva a trei concepte de fundamentare: social, medical şi mixt. Propunem ca incriminarea pruncuciderii în legislaţia penală a Republicii Moldova să fie bazată

potrivit modelului mixt şi nu unilateral, în care atenuarea răspunderii penale să fie justificată atât de cauzele medicale, cât şi de cele sociale reprezentate de situaţiile de traumă psihică a subiectului legate de naştere.

2. Dreptul la viaţă apare din momentul începerii actului naşterii, înainte ca

copilul să fie expulzat şi să-şi înceapă viaţa sa extrauterină.

3. Calitatea de „copil nou născut” are o semnificaţie proprie dreptului penal, care

rezultă din doi factori obiectivi: începutul actului naşterii şi menţinerea semnelor naşterii recente pe corpul copilului. În sens juridico-penal termenul de „copil nou- născut” îl cuprinde şi pe cel de „făt” aflat în procesul de expulzare de la etapa demarării naşterii fiziologice.

Prin copil nou-născut se înţelege fătul angajat în actul naşterii sau copilul născut pe corpul căruia sunt prezente semne morfologice ale unei naşteri recente

4. Perioada imediată de după naştere începe să curgă din momentul expulzării

totale a copilului din uterul mamei şi, în tăcerea legii, se prelungeşte pe parcursul menţinerii semnelor naşterii recente pe corpul copilului şi a stării fizice sau psihice deosebite provocate mamei de naştere, cu diminuarea discernământului. 5. Configuraţia subelementelor pruncuciderii sunt constituite după formula:

calitatea de mamă a subiectului infracţiunii – starea de tulburare fizică sau psihică discernământul diminuat – vinovăţia limitată – răspunderea penală limitată.

6. Caracteristica criminalistică a pruncuciderilor reprezintă o sinteză a

cunoştinţelor obţinute în urma analizării cauzelor judiciare, în măsură să furnizeze recomandări şi reguli metodologice organului de urmărire penală la investigarea pruncuciderilor.

7. Elementul probatoriului, specific pruncuciderii, trebuie să clarifice

următoarele împrejurări necesare cunoaşterii tuturor aspectelor unui anumit caz particular: natura şi cauza morţii; calitatea de copil nou-născut a victimei; calitatea

de mamă a subiectului infracţiunii; starea de tulburare psihică sau fizică a mamei

cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului; timpul de comitere a infracţiunii; intenţia şi motivele infracţiunii; locul de comitere a infracţiunii; împrejurările de comitere a infracţiunii; participanţii şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii; cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii. 8. Pruncuciderea trebuie definită, în aspect juridico-penal, ca fiind omorul copilului nou-născut săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere, de către mama care se afla într-o stare de tulburare psihică, cu diminuarea responsabilităţii, cauzată de naştere sau de situaţiile de traumă psihică legate de naştere. Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Sub aspect teoretic teza de doctorat constituie o abordare a opiniilor şi propunerilor controversate expuse în literatura de specialitate a Republicii Moldova, cât şi străină, cu referire specială la infracţiunea de pruncucidere şi, în general, la infracţiunile contra vieţii persoanei. Prin prisma laturii teoretice se poate elabora strategia adecvată de luptă contra infracţiunii de pruncucidere. În acest context, importanţa teoretică constă în faptul că lucrarea prezintă prin sine un studiu bine sistematizat şi documentat prin soluţii practice şi poate fi luată în vedere în cadrul studiilor universitare şi postuniversitare - la predarea disciplinelor penale, precum şi la propagarea ideilor de combatere a fenomenului cu nuanţe de dinamică în creştere. Valoarea teoretico-aplicativă se confirmă prin multitutidinea de abordări şi soluţii, pe care le redă autorul, în vederea oformării unui standard corect şi unic de includere în acţiune a normei referitoare la infracţiunea de pruncucidere (art.147 CP al RM). Rezultatele obţinute pot fi luate în vedere la examinarea nu numai a infracţiunii de pruncucidere, în special, ci şi a infracţiunilor contra persoanei, la general. Unele teze, idei novatorii pot fi preluate în vederea unor eventuale modificări de legislaţie, pentru eficientizarea luptei împotriva infracţiunilor de pruncucidere. Importanţa aplicativă este semnificată prin redarea unor concepte, soluţii, propuneri vizavi de aspectul procesual-penal şi criminalistic al pruncuciderii. Toate acestea, înserate cu o gamă amplă de speţe din practica judiciară a Republicii Moldova şi a altor state, pot fi utilizate de către ofiţerii de urmărire penală, procurori şi judecători în cadrul activităţii zilnice de combatere a infracţionalismului, inclusiv şi a celui de pruncucidere. Aprobarea rezultatelor lucrării. Tezele şi ideile consemnate în conţinutul tezei de doctorat au fost expuse şi abordate multiaspectual în cadrul diverselor foruri ştiinţifico-practice internaţionale şi naţionale, printre care: Conferinţa ştiinţifico- practică internaţională - Criminalitatea în Republica Moldova: Starea actuală, tendinţele, măsurile de prevenire şi de combatere, Chişinău, 18-19 aprilie 2003; Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională - Prevenirea şi combaterea crimelor transnaţionale: probleme teoretice şi practice, Chişinău, 6-7 octombrie 2005 etc. Conţinutul lucrării a fost examinat şi aprobat în cadrul şedinţei catedrelor „Drept penal şi Criminologie” şi „Procedură penală şi criminalistică” a Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova. De asemenea, unele dintre rezultatele lucrării au fost reflectate de către autor în articole ştiinţifice publicate în ţară şi peste hotare, precum şi discutate la Cursul de instruire a formatorilor în domeniul Justiţiei Juvenile în perioada mai-noiembrie 2005, deţinând titlul de Formator Naţional în domeniul justiţiei juvenile (specialitatea Drept penal).

Structura lucrării. Lucrarea este constituită din trei capitole, care la rândul lor sunt divizate în10 paragrafe, din introducere, încheiere, bibliografie şi anexe. Expunerea conţinutului lucrării. În Introducere este argumentată actualitatea şi gradul de studiere a temei investigate, sunt formulate scopurile şi sarcinile lucrării, determinate baza metodologică şi teoretico-ştiinţifică, noutatea ştiinţifică, semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a cercetării, sunt descrise modalităţile de aprobare a rezultatelor lucrării. Capitolul I, Generalităţi privind infracţiunea de pruncucidere, este structurat pe trei paragrafe în care sunt supuse cercetării unele aspecte cu caracter general ale fenomenului infracţional studiat. În paragraful întâi, Retrospectiva incriminării infracţiunii de pruncucidere, făcând apel la metoda istorică de interpretare a normelor juridice este analizată în mod succint evoluţia incriminării pruncuciderii în legislaţia penală a R. Moldova şi în legislaţiile penale ale altor ţări. Pruncuciderea, pe parcursul diferitelor etape ale evoluţiei umane, a cunoscut reacţii diferite din partea colectivităţii, relevând condiţionarea aprecierii juridice a gravităţii acesteia în raport direct cu evoluţia concepţiilor juridice şi a gândirii axiologice umane. Nuanţarea cauzelor justificate de fundamentare a răspunderii penale pentru infracţiunea de pruncucidere, este remarcată abia în perioada legislaţiei sau a dreptului social. În perioada sfârşitului sec.XIX - începutul sec.XX, fapta de pruncucidere a fost incriminată ca formă atenuantă a omorului în CP al Belgiei, CP al Germaniei, CP al Norvegiei, CP al Olandei, CP al Portugaliei, CP al Italiei, CP al Austriei, CP al Suediei, CP al Spaniei etc. În Basarabia, în rezultatul anexării din 1812, în sfera dreptului penal au fost aplicate legile Imperiului Rus până la Marea Unire din 1918. În Rusia, Svod Zaconov din 1832 incrimina pruncuciderea ca omor intenţionat simplu. Mai târziu, în Ulojenia o nakazaniah ugolovnâh i ispravitelinâh din 1845, pruncuciderea a fost incriminată ca o formă atenuantă a omorului. După Marea Unire din 1918, România, prin decretele regale din iunie-august 1919, pe întreg teritoriul Basarabiei a pus în vigoare Codul penal român din 1864, care a fost aplicat până la adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului penal din 1936. Art.230 al Codului penal din 1864 incrimina uciderea copilului nou-născut de curând de către mama sa, iar la alin. 2) al aceluiaşi articol prevedea uciderea unui copil nelegitim săvârşit de către mamă ca o formă atenuantă a pruncuciderii. Codul penal român din 1936 incrimina fapta de pruncucidere la art.465 ce pedepsea fapta mamei care-şi ucidea copilul natural înainte de a fi expirat termenul legal de declarare a lui la oficiul stării civile. Pe toată durata existenţei RSSM, pruncuciderea a fost incriminată ca o formă atenuantă a omorului. Iniţial, RSSM nu a avut propria legislaţie penală, pe teritoriul acesteia aplicându-se Codul penal al RSS Ucraina din 1927, care pedepsea pruncuciderea mai blând în raport cu alte omoruri. În Codul penal din 24.03.1961 s-a mers pe calea instituirii unui model privilegiat de sancţionare pentru pruncucidere, fapta fiind descrisă în art.92. Codul penal din 18.04.2002 a preluat concepţia de incriminare a pruncuciderii ca o varietate atenuantă a infracţiunii de omor la art.147. În noul CP al RM, incriminarea se deosebeşte esenţial de cea anterioară. Astfel, în calitate de subelement obligatoriu al pruncuciderii este consacrată şi condiţia

existenţei unui discernământ diminuat la mamă prilejuit de starea de tulburare fizică sau psihică cauzată de naştere. Prin aceasta, legiuitorul recunoaşte existenţa unei libertăţi de acţiune limitate în cazul pruncuciderii, semnalând în acelaşi timp esenţa regimului de sancţionare al pruncuciderii. În paragraful doi, Pruncuciderea în sistemul infracţiunilor contra vieţii, autorul, prin prisma opiniilor doctrinare existente în materie, relevă locul incriminării pruncuciderii în normativitatea penală. Regimul autonom de incriminare a pruncuciderii în legea penală nu constituie temei de a o considera ca o infracţiune-tip. Astfel, pruncuicderea este o specie a infracţiunii de omor, pentru care se stabileşte un regim mai blând de sancţionare şi cuprinde în conţinutul ei constitutiv configuraţia tipică a omorului, la care se adaugă şi subelementele circumstanţiale descrise în dispoziţia de incriminare a art.147 CP al RM. Aceste condiţii circumstanţiale se referă în special la timpul de comitere a infracţiunii, calitatea deţinută de subiectul infracţiunii şi starea fizică sau psihică deosebită provocată de procesul fiziologic al naşterii. Prin urmare, între omorul intenţionat şi infracţiunea de pruncucidere există o legătură de tipul: conţinut de bază – conţinut cu circumstanţe atenuante. În paragraful trei, Pruncucidere: concept şi modele de sancţionare, sunt analizate minuţios şi amplu unele concepte ale noţiunii de pruncucidere, fiind exprimate în acest sens şi viziunile autorului. Tot la acest compartiment, făcând apel la metoda comparativă de interpretare a normelor de drept, autorul pune accent pe analiza diferitor modele de fundamentare a regimului de sancţionare a pruncuciderii consacrat de legislaţiile penale ale altor state. Lato-sensu, pruncuciderea înglobează toate cazurile de suprimare a vieţii copilului nou-născut săvârşite de către mamă. Stricto-sensu, pruncuciderea se referă doar la uciderea victimei în prezenţa condiţiilor circumstanţiale descrise în dispoziţia art.147 CP al RM. În acest mod, legiuitorul, pentru a scoate în evidenţă situaţia justificativă ce fundamentează instituirea răspunderii penale într-un cadru de incriminare privilegiat, a creat o ficţiune juridică, prin care a atribuit pruncuciderii o semnificaţie juridico-penală mai restrânsă decât cea pe care o are în vorbirea curentă. Studiul comparativ al legislaţiilor penale a conturat, în principal, trei concepte prin care se motivează comportamentul infracţional al mamei ucigaşe în cazul pruncuciderii: social, medical şi mixt. Conceptul social se întemeiază pe considerente de ordin social, reprezentate de anumiţi factori perturbatori şi afectivi care motivează comportamentul infracţional în cazul pruncuciderii, cum ar fi: stigmatizarea mamei necăsătorite care naşte un copil în afara căsătoriei; severitatea excesivă a părinţilor; lipsa mijloacelor de întreţinere a copilului; teama de a creşte copilul de una singură etc. Până în prezent, în legislaţiile penale ale mai multor ţări motivaţia socială rămâne unul dintre principalele temeiuri care fundamentează răspunderea penală pentru pruncucidere (CP al Italiei, CP al Danemarcii, CP al Republicii San-Marino, CP al Turciei etc.). La baza fundamentării răspunderii penale pentru pruncucidere prin prisma conceptului medical se ţine cont de datele oferite de ştiinţa medicală, potrivit cărora există situaţii când naşterea poate provoca la femeie anumite stări de tulburare fizică

şi psihică de natură a o împinge la uciderea propriului copil. Acest tip de pruncucidere este incriminat în legislaţia penală a României, Poloniei, Lituaniei etc. Conceptul mixt fundamentează răspunderea penală pentru pruncucidere dintr-o perspectivă dublă. La incriminarea mai blândă a faptei se ţine seama în mod alternativ, pe de o parte, de condiţia socială precară a femeii însărcinate care poate suporta stări afective preexistente sau concomitente naşterii, iar pe de altă parte, de starea deosebită determinată de tulburarea psihică sau fizică declanşată de procesul fiziologic al naşterii. Modelul mixt de incriminare a pruncuciderii este implementat în CP al Norvegiei, CP al Federaţiei Ruse, CP al Khirghiziei, CP al Armeniei etc. În legislaţia penală a R.Moldova, legiuitorul la incriminarea pruncuciderii ia în consideraţie aspectul medical ce fundamentează comportamentul infracţional al mamei care-şi omoară nou-născutul. Această soluţie derivă chiar din art.147 CP al RM, în care existenţa pruncuciderii este condiţionată expres de “starea de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere”. Capitolul II, Aspecte de drept penal privind infracţiunea de pruncucidere, conţine şase paragrafe în care autorul elucidează elementele şi semnele constitutive ale infracţiunii de pruncucidere, punând în evidenţă şi alte probleme de drept penal legate de subiectul supus cercetării. În paragraful întâi, Obiectul infracţiunii de pruncucidere, autorul examinează conţinutul obiectului juridic al infracţiunii de pruncucidere reprezentat de relaţiile sociale periclitate prin săvârşirea infracţiunii. Textul normativ stipulat în art.147 CP al RM prevede expres că în cazul pruncuciderii omorul este realizat doar asupra copilului nou-născut. În acest mod, se trasează linia de demarcaţie, cu ajutorul căreia pruncuciderea poate fi delimitată de celelalte omoruri prin prisma obiectului de atentare. De aici, autorul deduce ideea potrivit căreia obiectul de specie al pruncuciderii este mai restrâns decât al omorului în configuraţia lui tipică, referindu-se în exclusivitate la viaţa copilului nou-născut. Astfel, obiectul juridic special al pruncuciderii cuprinde totalitatea relaţiilor sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare normală sunt condiţionate de apărarea vieţii copilului nou-născut ca valoare socială protejată de legea penală. Referindu-se la momentul de începere a vieţii autorul, promovează opinia potrivit căreia, viaţa omului dobândeşte protecţie juridico-penală din momentul demarării actului de expulsie al copilului din uterul mamei. În cazul pruncuciderii, obiectul material îl constituie corpul fizic al copilului nou-născut sau al fătului angajat în procesul de expulsie. Prezenţa vieţii copilului nou-născut, nu implică şi existenţa viabilităţii. Aceasta din urmă constituie o proprietate, o însuşire a vieţii, condiţie pentru existenţa biologică a copilului în afara uterului mamei. În ipoteza acceptării tezei din care rezultă că viaţa începe din momentul naşterii, s-a constatat că în sens juridico-penal termenul de „copil nou- născut” îl cuprinde şi pe cel de „făt” aflat în procesul de expulsie de la etapa demarării naşterii fiziologice. În paragraful doi al lucrării, Latura obiectivă a infracţiunii de pruncucidere, autorul examinează conţinutul aspectului obiectiv al pruncuciderii prin prisma analizării semnelor componente ale acestuia.

Infracţiunea de pruncucidere poate fi comisă atât sub forma acţiunii, cât şi sub forma inacţiunii. În primul caz este vorba despre o pruncucidere activă, iar în cel de- al doilea – despre o pruncucidere pasivă. Pruncuciderea activă poate fi comisă prin diferite acţiuni de ucidere exercitate asupra copilului nou-născut, apte să provoace moartea acestuia. Pentru pruncuciderea pasivă sunt caracteristice anumite modalităţi faptice ale comportamentului omisiv, care nu pot fi întâlnite la alte tipuri de omoruri. Acest lucru rezultă din natura şi caracterul acţiunilor pe care mama este obligată să le realizeze în perioada postnatală pentru a salva viaţa nou-născutului. Pentru existenţa elementului material al infracţiunii de pruncucidere este obligatoriu ca acţiunea sau inacţiunea de ucidere a victimei să fie realizată „în timpul naşterii” sau „imediat după naştere”. Momentul iniţial al perioadei în care pruncuciderea poate fi comisă în timpul naşterii este determinat de etapa demarării actului de expulsie al fătului din uterul mamei, iar cel final de etapa de la care nou- născutul dobândeşte calitatea de fiinţă umană, ce poate duce o viaţă extrauterină independentă de organismul mamei. În legătură cu intervalul de timp „imediat după naştere”, acesta începe să curgă din momentul expulzării totale a copilului din uterul mamei şi se prelungeşte, pe de o parte, pe parcursul menţinerii semnelor naşterii recente pe corpul copilului, iar pe de altă parte a stării fizice sau psihice deosebite provocate mamei de naştere, cu diminuarea discernământului. Cel de-al doilea subelement obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii de pruncucidere îl constituie urmarea prejudiciabilă, care poate fi definită ca fiind dauna fizică exprimată sub forma dereglării sau schimbării integrităţii anatomice sau funcţionale a organismului copilului nou-născut, care are ca finalitate moartea biologică fixată în organismul victimei. Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de pruncucidere este necesar ca acţiunea sau inacţiunea săvârşită de subiect să constituie cauza morţii copilului nou- născut. La majoritatea faptelor de pruncucidere actul de violenţă apare drept cauză unică şi obligatorie (sine qua non) a rezultatului produs, oferind elemente suficiente pentru o concluzie lipsită de critici asupra raportului de cauzalitate. Alteori, actul de violenţă, drept cauză declanşatoare a rezultatului, poate fi însoţit de condiţii înlesnitoare, determinate de anumiţi factori externi, capabili să exprime o deosebită contribuţie la rezultat. Dat fiind faptul că între momentul luării deciziei infracţionale şi cel al realizării actului infracţional nu se scurge un interval de timp suficient în care acestea ar putea fi obiectivizate, actele preparatorii, oricare ar fi forma lor, nu sunt posibile la infracţiunea de pruncucidere. Tentativa de infracţiune la pruncucidere este posibilă atunci când subiectul acţionează cu o intenţie directă de a comite fapta infracţională. În acest context, dacă în cazul realizării faptei elementului material al infracţiunii de pruncucidere a fost întrerupt sau rezultatul nu s-a produs din cauze independente de voinţa făptuitoarei, aceasta urmează a fi trasă la răspundere penală pentru tentativă de infracţiune: art.27 în coroborare cu art.147 CP al RM. Paragraful trei, Latura subiectivă a infracţiunii de pruncucidere, descrie atitudinea psihică a aferentă infracţiunii de pruncucidere şi alte subelemetne cuprinse în aspectul subiectiv al faptei.

Atitudinea psihică în cazul infracţiunii de pruncucidere poate îmbrăca doar forma intenţiei: directă sau indirectă. Totodată, practica judiciară ne demonstrează că reieşind din circumstanţele obiective de realizare al elementului material, cel mai frecvent pruncuciderea este comisă prin intenţie directă. La infracţiunea de pruncucidere intenţia de a ucide este una spontană, repetină sau impetuoasă, caracterizată prin aceea că se naşte şi se execută sub influenţa tulburării psihice simultan sau în intervalul de timp cât aceasta persistă, fiind incompatibilă cu premeditarea. O cerinţă aferentă şi în acelaşi timp obligatorie a elementului subiectiv al infracţiunii de pruncucidere o constituie starea emoţională a subiectului determinată de starea de tulburare fizică sau psihică cauzată de naştere, sub dominaţia căreia trebuie să se afle mama în momentul săvârşirii faptei. Norma de incriminare a art.147 CP al RM prevede doi factori medicali, cu caracter alternativ, în măsură să diminueze discernământul mamei şi anume, „starea de tulburare fizică” sau „starea de tulburare psihică”. La evaluarea stărilor de tulburare fizică pricinuite de naştere, incidente infracţiunii de pruncucidere, trebuie de avut în vedere faptul că acestea nu se echivalează cu durerile fizice normale, care în mod frecvent însoţesc naşterea la orice femeie, ci cu acele stări care, după natura lor, sunt apte de a provoca o tulburare psihopatologică mamei, cu diminuarea discernământului. Prin stare de tulburare psihică pricinuită de naştere se înţelege acea formă de disoluţie a funcţiilor conştiinţei care depăşeşte prin gravitatea şi intensitatea ei tulburarea acceptabilă sau normală, suportată de marea majoritate a mamelor, instituindu-se spontan ca urmare a unor condiţii de excepţie intervenite în procesul naşterii. Stările de tulburare psihică, în cazul pruncuciderii se pot manifesta prin: psihozele post-partum (sindromul amentiv; sindromul oneirocatotonic; sindromul paranoid-depresiv), psihopatiile, stresul somatic, depresia psihogenă, etc. În acelaşi timp, factorii perturbaţi (severitatea excesivă a părinţilor, stigmatizarea mamei necăsătorite care naşte un copil de către colectivitate cu o morală înapoiată etc.) sunt capabili să producă tulburări de ordin psihic tot atât de accentuate sau uneori de o intensitate chiar mai mare decât tulburările pe fond patogen. Drept urmare, autorul este promotorul ideii modificării textul de lege al art.147 CP al RM, prin extinderea incriminării pruncuciderii şi la situaţiile de comitere a pruncuciderii din cauza unor situaţii psihotraumatice. Situaţia de traumă psihică va putea fi luată în consideraţie în calitate de împrejurare circumstanţială în prezenţa următoarelor condiţii: va avea o legătură directă cu naşterea; va fi preexistentă naşterii; va determina apariţia intenţiei delictuoase de privare a vieţii copilului nou-născut; este susceptibilă să provoace o stare de tulburare psihică cu diminuarea discernământului. Semnele facultative, reprezentate de motivul şi scopul de comitere a infracţiunii nu figurează în calitate de subelemente obligatorii ale pruncuciderii. Motivele pruncuciderii pot fi formate doar sub dominaţia stării de tulburare fizică sau psihică cauzată de naştere şi se pot manifesta prin: dorinţa de a scăpa de durerile provocate de naştere, necesitatea de autoconservare, dezamăgirea etc. La infracţiunea de pruncucidere scopul este prezent doar atunci când fapta este comisă prin intenţie directă, făptuitoarea urmărind obiectivul provocării decesului copilului nou-născut.

În paragraful patru, Subiectul infracţiunii de pruncucidere, sunt descrise condiţiile în prezenţa cărora făptuitoarea poate fi supusă răspunderii penale pentru fapta de pruncucidere. Pruncuciderea face parte din categoria infracţiunilor cu subiect calificat, deoarece textul de lege al art.147 CP al RM pretinde subiectului calitatea de mamă a copilului nou-născut. În cazul pruncuciderii, legiuitorul prezumă că capacitatea penală intervine la mamă de la vârsta de 14 ani. La pruncuciderea săvârşită de către o mamă minoră este necesar ca expertiza psihiatrică să determine şi nivelul de dezvoltare psiho-intelictivă

a făptuitoarei, pentru a se stabili dacă aceasta a acţionat sau nu cu discernământ. Starea psihică a subiectului pruncuciderii este reprezentată de o formă a responsabilităţii cu caracter diminuat, determinată de starea de tulburare fizică sau psihică care influenţează procesele volitive şi intelictive ale subiectului sub aspectul diminuării acestora. Responsabilitatea diminuată la pruncucidere nu exclude starea de responsabilitate, însă influenţează conţinutul, forma şi gradul vinovăţiei. Criteriul medical al responsabilităţii diminuate, sub dominaţia căruia se află subiectul infracţiunii de pruncucidere, este reprezentat de existenţa stării de tulburare pricinuită de naştere, susceptibilă să obtureze procesele psihice intelictive şi volitive ale făptuitoarei până la limita iresponsabilităţii. Criteriul juridic al responsabilităţii subiectului infracţiunii de pruncucidere caracterizează abilităţile intelictiv-volitive ale acestuia, care se exprimă prin posibilitatea redusă de conştientizare a caracterului prejudiciabil al faptei (factorul intelictiv) sau de exprimare a voinţei şi de dirijare a comportamentului (factorul volitiv). Termenul de „mamă”, utilizat în textul de lege al art.147 CP al RM, nu urmează

a fi restrâns doar la noţiunea de mamă biologică sau genetică a copilului. Noţiunea de „mamă” poate fi extinsă şi la femeia care a purtat şi a născut copilul. Legiuitorul nu este interesat atât de statutul pe care îl are mama la naştere, cât de starea de tulburare pricinuită de naştere, care poate fi suportată şi de „mama purtătoare” sau „mama surogat” a copilului. În paragraful cinci, Delimitarea pruncuciderii infracţiuni adiacente, sunt identificate şi supuse analizei criteriile ştiinţifice prin care pruncuciderea poate fi delimitată de faptele infracţionale conexe şi anume: provocarea ilegală a avortului, lăsarea în primejdie şi lipsirea de viaţă din imprudenţă. Orice privare de viaţă a copilului în timpul unei naşteri artificiale declanşate după a 21-a săptămână de gestaţie trebuie calificată ca omor, iar în cazul săvârşirii faptei de către mamă în împrejurările prevăzute de art.147 CP al RM, ca pruncucidere. Uciderea fătului la un moment incipient naşterii, cum ar fi uciderea fătului în uterul mamei, nu poate fi calificată ca omor şi respectiv ca pruncucidere. Această teză rezultă din practica judiciară a Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia viaţa fătului intrauterin este indispensabil legată de viaţa femeii şi nu poate fi considerată ca una independentă. Infracţiunea de lăsare în primejdie se deosebeşte de pruncuciderea comisă prin metoda lăsării în primejdie a copilului prin aceea că subiectul urmăreşte să se debaraseze de nou-născut, mizând pe intervenţia anumitor factori care i-ar salva viaţa.

Plecând de la ideea că infracţiunea imprudentă este consecinţa unui comportament uşuratic al persoanei, datorat unor asemenea factori cum ar fi:

neatenţia, nerespectarea regulilor de precauţie, lipsa de experienţă etc., sub dominaţia unui discernământ diminuat nu poate avea loc antrenarea proceselor psihice apte de a face o estimare al gradului prejudiciabil a faptei şi al exprimării voinţei în sensul săvârşirii acesteia. Prin urmare, în cazul uciderii din imprudenţă a nou-născutului în condiţiile unei stări deosebite provocate de naştere, cu alterarea discernământului, fapta se consideră a fi săvârşită fără vinovăţie şi mama nu poate fi supusă răspunderii penale în baza art.149 CP al RM. În paragraful şase, Reguli generale şi speciale de calificare a infracţiunii de pruncucidere, au fost evidenţiate şi examinate unele reguli specifice de încadrare juridică a infracţiunii tratate în prezentul studiu. Pruncuciderea, poate fi săvârşită şi în anumite împrejurări care figurează în calitate de circumstanţe agravante ale omorului prevăzute în art.145 alin.(2) şi (3) CP al RM. În asemenea cazuri, activitatea infracţională a mamei urmează a fi calificată în conformitate cu regulile instituite în art.117 CP al RM, potrivit cărora, în situaţia concurenţei dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante, infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanţe atenuante. Infracţiunea de pruncucidere, ca şi orice omor, este susceptibilă de a fi realizată în participaţie, însă calificarea acesteia exceptează de la regulile generale instituite în materia participaţiei penale. Coautorul, organizatorul, instigatorul şi complicele acţionează cu un discernământ neafectat, care le conferă capacitatea deplină de a înţelege caracterul social periculos al faptei şi de a-şi dirija voinţa în raport cu infracţiunea săvârşită de mamă şi drept urmare, acţiunile acestora urmează fi încadrate în baza art.145 alin.(3) lit.d) CP al RM– omor cu bună ştiinţă asupra unui minor. Capitolul III, Particularităţile investigaţiei judiciare a infracţiunii de pruncucidere, conţine patru paragrafe în care autorul conturează cadrul metodologic de investigare a infracţiunii de pruncucidere. În paragraful întâi, Caracteristica criminalistică şi elementul probatoriu al pruncuciderii, sunt supuse examinării elementele caracteristicii criminalistice şi conţinutul probatoriul infracţiunii analizate. În acest sens autorul a evidenţiat următoarele elemente componente şi informaţii tipice cuprinse în caracteristica criminalistică a pruncuciderilor: personalitatea infractorului şi victima infracţiunii; împrejurările şi metodele de săvârşire a pruncuciderii; urmele infracţiunii; locul de săvârşire a faptei; cauzele şi condiţiile de săvârşire a pruncuciderilor. În ipoteza examinării unui cumul de cauze penale de pruncucidere săvârşite în perioada 1996-2006 s-a constatat că femeile învinuite sau condamnate pentru comiterea infracţiunii analizate au, de regulă, vârsta cuprinsă între 18-30 ani - 64%, 21% - până la 18 ani şi mai mult de 30 de ani - 14%. Ponderea vârstei pruncucigaşelor este de 20-26 de ani (42%). Caracteristica criminalistică a victimei infracţiunii de pruncucidere include în sine următoarele semne definitorii pe care

trebuie să le stabilească cercetarea: calitatea de nou-născut, durata vieţii intrauterine şi extrauterine, gradul de maturitate şi viabilitate al fătului. Împrejurările de comitere a infracţiunii de pruncucidere pot fi divizate în împrejurări preexistente, concomitente şi subsecvente actului infracţional. Dintre împrejurările preexistente, ce au relevanţă pentru investigarea criminalistică a pruncuciderii fac parte: ascunderea de către gravidă a sarcinii sau, din contra, aducerea la cunoştinţa celor din jur a sarcinii; luarea hotărârii de a păstra copilul; realizarea actelor preparatorii (alegerea locului şi a instrumentelor de comitere a infracţiunii); existenţa unor condiţii de traumă psihică generate de conflictele sociale etc. Studiul practicii judiciare relevă 71% de pruncucideri săvârşite în urma ascunderii sarcinii şi, respectiv, 29% de pruncucideri comise în condiţiile cunoaşterii de cei din jur a stării de graviditate a femeii. În majoritatea cazurilor pruncuciderile sunt săvârşite pe fundalul unor condiţii de traumă psihică preexistente naşterii (86%). Dintre împrejurările care pot însoţi fapta de pruncucidere pot fi menţionate următoarele: naşterea asistată sau neasistată, naşterea distocică sau fără complicaţii septice etc. Cauzele penale examinate dovedesc că anume naşterile complexe, neasistate pot, de cele mai multe ori, provoca stări de tulburare fizică sau psihică cu diminuarea discernământului. Împrejurările posterioare pruncuciderii pot interveni de la momentul încetării activităţii infracţionale până la etapa declanşării acţiunilor de urmărire penală de către organele judiciare şi cuprind ansamblul factorilor exteriori, sub influenţa cărora s-au produs alte evenimente legate de actul infracţional, decât cele care au însoţit săvârşirea faptei. Alegerea metodei de comitere a actului de violenţă în cazul pruncuciderii este determinată de condiţiile în care s-a săvârşit naşterea şi de calităţile personale ale făptuitoarei. Pruncuciderea activă cuprinde 57% din cazurile studiate, iar cea pasivă 43%. Studiul practicii judiciare evidenţiază următoarele metode de săvârşire a pruncuciderii active: aplicarea traumatismelor prin loviri (29%), sugrumarea cu mâinile (23%), înecare (17%), îngropare (11%), aplicarea traumatismelor prin lovirea de obiecte dure (11%), obturarea căilor respiratorii (9%). Pruncuciderea pasivă se manifestă prin abandonarea nou-născutului în condiţii de frig (61%), abandonarea nou-născutului în locuri izolate (23%), neacordarea îngrijirilor după naştere (14%). Cunoaşterea informaţiilor tipice despre locul de comitere a infracţiunii de pruncucidere are o semnificaţie deosebită pentru realizarea activităţilor procesuale, criminalistice şi investigativ-operative în vederea cercetării şi descoperirii complete a faptei. Analiza practicii judiciare denotă că în 58% din cazurile privitoare la pruncucideri locul de comitere a infracţiunii îl constituie locul de trai permanent sau provizoriu al făptuitoarei, lanuri de porumb şi pădure – 26%, marginea localităţilor – 13%, instituţii de învăţământ -13 % etc. Factorii obiectivi şi subiectivi, care determină săvârşirea infracţiunii de pruncucidere pot fi divizaţi în trei categorii:1) împrejurări ce influenţează nedorinţa mamei de a avea un copil, care îi formează motivaţia de comitere a infracţiunii; 2) împrejurări ce împiedică alegerea unui model legal de comportament; 3) împrejurări, care favorizează atingerea rezultatului infracţional. De asemenea, autorul analizează obiectul probaţiunii, examinând totalitatea împrejurărilor de fapt ce trebuie dovedite în scopul rezolvării cauzelor penale de

pruncucidere. Soluţionarea problemei dacă o anumită împrejurare de comitere a infracţiunii face parte sau nu din elementul probatoriu trebuie raportată la fiecare caz în parte, reieşind din particularităţile evenimentului infracţional supus investigării. Elementele obiectului probatoriu nu trebuie confundate cu elementele incluse în caracteristica criminalistică a infracţiunii de pruncucidere. Primele se deosebesc de ultimele atât prin destinaţia pe care o au, cât şi prin funcţiile pe care le îndeplinesc. Astfel, obiectul probaţiunii reprezintă finalitatea, iar caracteristica criminalistică contribuie la identificarea căilor şi soluţiilor de atingere a acesteia. În paragraful trei, Particularităţile începerii urmăririi penale în cauzele de pruncucideri, sunt evidenţiate situaţiile tipice care întemeiază începerea urmării penale în cauzele penale de pruncucideri. Practica judiciară ne demonstrează, că urmărirea penală într-o cauză de pruncucidere, începe în cele mai frecvente cazuri în următoarele situaţii: sesizarea organului judiciar privind depistarea cadavrului noului-născut cu semne de moarte violentă; denunţul unei persoane despre faptul uciderii nou-născutului de către o femeie concretă; parvenirea informaţiilor din partea reprezentanţilor instituţiilor medicale, din care rezultă prezenţa semnelor naşterii recente la femeia care s-a adresat după ajutor medical şi absenţa nou-născutului; recepţionarea informaţiilor prin care organul de urmărire penală este înştiinţat de către părinţi, soţ, concubin, rude sau persoane apropiate despre dispariţia copilului nou-născut de la o femeie ce trebuia să nască sau care a născut recent; primirea informaţiei privind depistarea unui nou-născut abandonat în împrejurări în care şansele de supravieţuire a acestuia sunt minime. Materialele iniţiale din sesizările şi informaţiile obţinute de către organul de urmărire penală prin acţiuni de constatare au o dublă importanţă. Pe de o parte, acestea creează cadrul legal în care organele de urmărire penală pot desfăşura toate activităţile ce se înscriu în obiectul urmăririi penale. Pe de altă parte, materialele iniţiale, care au servit în calitate de temei pentru începerea urmăririi penale determină tipul şi caracterul acţiunilor de urmărire penală ce urmează a fi desfăşurate pentru descoperirea faptei şi identificarea infractorului. Paragraful trei, Reguli metodologice de desfăşurare a unor acţiuni de urmărire penală la cercetarea infracţiunii de pruncucidere, descrie unele tipuri de acţiuni de urmărire penală efectuate pentru identificarea pruncucigaşei şi nu, în ultimul rând, pentru probarea activităţii infracţionale de ucidere a copilului nou- născut. În unele cazuri referitoare la pruncucideri etapa iniţială a cercetării este orientată de la cadavru spre identificarea făptuitoarei, iar în altele – de la făptuitoare spre descoperirea cadavrului. Plecând de la această teză autorul clasifică pruncuciderile în două categorii. Primul grup este reprezentat de pruncuciderile sesizate organului de urmărire penală prin descoperirea cadavrului nou-născutului cu semnele morţii violente. Cel de al doilea grup îl formează pruncuciderile despre săvârşirea cărora organul de urmărire penală a fost sesizat de către persoanele care deţineau informaţii privind asemenea fapte. În continuare autorul analizează următoarele categorii de acţiuni de urmărire penală efectuate la investigarea judiciară a infracţiunii de pruncucidere: cercetarea la

faţa locului; examinarea corporală a femeii bănuite de săvârşirea pruncuciderii; identificarea şi ascultarea martorilor; percheziţia şi ridicarea de documente; ascultarea bănuitei, învinuitei sau inculpatei, precum şi a celorlalţi participanţi; confruntarea; prezentarea pentru recunoaştere şi reconstituirea. În acest cadru autorul a reuşit să realizeze o descriere detaliată a particularităţilor acţiunilor de urmărire penală nominalizate, determinate de problemele pe care fiecare trebuie să le soluţioneze; regulile tactice şi metodice de efectuare a acestora etc. În paragraful trei, Constatările medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi expertizele judiciare în cauzele privitoare la pruncucideri, sunt analizate acţiunile desfăşurate de către organul de urmărire penală cu concursul specialiştilor la cercetarea pruncuciderii. Obiectul constatărilor tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi a expertizelor judiciare, este determinat, pe de o parte, de necesitatea stabilirii şi confirmării prin mijloace de probă a unor semne constitutive aferente infracţiunii, iar pe de altă parte, de necesitatea relevării altor circumstanţe care pot avea importanţă probatorie. În unele cazuri, obligativitatea dispunerii unor expertize judiciare în cazul pruncuciderilor decurge din prevederile legale în vigoare. În acest sens poate fi citat art.143 pct.1) CPP al RM, din care rezultă că pentru a stabili „cauza morţii”, la cercetarea pruncuciderii, este obligatorie expertiza medico-legală. În afară de aceasta, starea deosebită provocată de naştere cu diminuarea discernământului, reclamă îndoieli cu privire la responsabilitatea pruncucigaşei (art.143 pct.3) CPP), fapt care-l obligă pe organul de urmărire penală să dispună efectuarea expertizei psihiatrice. În continuare autorul identifică următoarele constatări şi expertize judiciare, pe care le implică investigarea pruncuciderii: constatarea şi expertiza medico-legală a cadavrului, constatarea şi expertiza medico-legală a mamei pruncucigaşe, expertiza psihiatrică a pruncucigaşei, alte constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize judiciare (expertizele dactiloscopice, traseologice, biocriminalistice, osteologice etc.). Problemele de fond, care sunt înaintate medicului expert pentru soluţionarea la constatarea medico-legală au un caracter analogic cu cele pe care trebuie să le rezolve expertiza medico-legală a cadavrului copilului nou-născut şi vizează clarificarea următoarelor aspecte: calitatea de nou-născut a copilului; dacă nou-născutul este matur şi la ce lună a gestaţiei s-a născut; dacă copilul s-a născut viu sau mort; dacă copilul s-a născut viabil sau dacă nu, care sunt cauzele neviabilităţii; care este durata vieţii extrauterine şi care sunt probele care o confirmă; dacă moartea nou- născutului este violentă sau neviolentă (patologică); modul de producere a leziunilor violente; momentul instalării morţii; dacă nou-născutul a primit sau nu îngrijiri după naştere; grupa sanguină a nou-n