Sunteți pe pagina 1din 24

Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Cu titlu de manuscris
CZU: 343.8(043.3)

GRAUR Ioan
CONTRIBUŢII LA STUDIUL PEDEPSEI

Specialitatea: 12.00.08 – Drept Penal (drept penal)

Autoreferat
al tezei de doctor în drept

Chişinău
2008
Teza a fost elaborată la Catedra Drept Penal şi Criminologie a Facultăţii de Drept
a Universităţii de Stat din Moldova

Conducător ştiinţific:
MORARU Victor, doctor în drept, conferenţiar universitar

Referenţi oficiali:
BERCHEŞAN Vasile, doctor în drept, profesor universitar, Universitatea de
Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”, Bucureşti (România);
ULIANOVSCHI Xenofon, doctor în drept, conferenţiar universitar,
Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.

Membri ai Consiliului Ştiinţific Specializat:


BRÎNZĂ Sergiu – preşedinte, doctor habilitat în drept, profesor universitar;
STATI Vitalie – secretar ştiinţific, doctor în drept, conferenţiar universitar;
GHEORGHIŢĂ Mihai, doctor habilitat în drept, profesor universitar;
CARPOV Trofim, doctor în drept, conferenţiar universitar;
GUŢANU Eugen, doctor în drept, conferenţiar universitar.

Susţinerea tezei va avea loc la 31 mai 2008, ora 10:00, în şedinţa


Consiliului Ştiinţific Specializat DH 30-12.00.08-11 din cadrul Universităţii de
Stat din Moldova (MD 2069, Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Iablocikin
2/1, Bloc 7, sala 103).
Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina WEB a CNAA
(http://www.cnaa.acad.md), la Biblioteca Universităţii de Stat din Moldova şi la
Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.

Autoreferatul a fost expediat la „____” __________ 2008.

Secretar ştiinţific al
Consiliului Ştiinţific Specializat,
dr., conf. univ. STATI Vitalie

Conducător ştiinţific,
dr., conf. univ. MORARU Victor

Autor: GRAUR Ioan


© Graur Ioan, 2008

2
CARACTERISTICA GENERALĂ A LUCRĂRII

Actualitatea temei investigate. Continua modificare a relaţiilor


sociale impune dezvoltarea unui cadru legislativ eficient şi corespunzător,
care ar asigura buna evoluţie a societăţii. Un rol important în acest domeniu
revine normelor dreptului penal, a căror aplicare corectă este menită să
stopeze creşterea criminalităţii, care afectează tot mai mult viaţa socială.
Aşa cum se cunoaşte, orice încălcare a legii penale, prin săvârşirea
unei infracţiuni, apare ca un conflict între voinţa legii, cuprinsă în preceptul
violat, şi voinţa destinatarului care a avut o conduită contrară preceptului
cuprins în norma de incriminare. Acest conflict creează un raport juridic
substanţial, în cadrul căruia statul îşi exercită dreptul de a trage la
răspundere pe cel care a încălcat legea, iar acesta din urmă are obligaţia să
suporte consecinţele nerespectării legii penale. Fiind acte neconvenabile
societăţii, asemenea manifestări reclamă din partea statului o reacţie
promptă faţă de încălcarea comisă şi, prin aceasta, restabilirea grabnică a
ordinii de drept şi tragerea imediată la răspundere şi sancţionare a
făptuitorului.
Actualmente a apărut necesitatea elaborării unor legi destinate în
mod special protecţiei drepturilor şi libertăţilor omului în conformitate cu
principiile constituţionale. Unul dintre principiile constituţionale de o
importanţă majoră ţine de interdicţia adoptării unor legi care ar suprima sau
ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului,
în conformitate cu care a fost iniţiată procedura de modificare a Codului
penal român din 1968 şi elaborarea unui nou Cod. De menţionat, în acest
sens, că nici prin adoptarea noului Cod penal al Republicii Moldova nu s-a
pus capăt imperfecţiunilor existente în domeniul aplicării pedepselor
penale. În cursul aplicării Codului penal al Republicii Moldova din 2002
s-a semnalat o serie de probleme a căror soluţionare necesită elaborarea şi
adoptarea unor modificări de importanţă majoră ale legislaţiei penale,
inclusiv în sistemul pedepselor penale.
Prin aplicarea imediată a pedepsei şi prin asigurarea unui sistem de
executare promptă a sancţiunii de către cel vinovat se realizează, totodată,
în condiţii mai eficiente scopurile pedepsei, şi anume: prevenirea specială,
adică reeducarea celui condamnat şi prevenirea generală constând în
influenţa pe care pedeapsa şi executarea ei o exercită asupra comportării
viitoare a celor din jur. În această ordine de idei, pedeapsa este privită ca o
negare şi o dezaprobare a samavolniciei individului, manifestându-se prin

3
aplicarea în numele legii a măsurilor de constrângere faţă de persoanele
vinovate de săvârşirea unor fapte interzise de legea penală şi având drept
scop apărarea societăţii de atentate infracţionale, prevenirea de noi
infracţiuni, restabilirea ordinii de drept şi a echităţii în societate.
Procesul de reformare a legislaţiei penale în România şi în Republica
Moldova a trezit în mod inevitabil interesul pentru studierea experienţei
pozitive a altor ţări în ce priveşte instituţia pedepsei penale.
Studiul cadrului juridico-penal cu privire la pedepse se impune şi din
motive pur practice, deoarece atât România, cât şi Republica Moldova îşi
modifică în permanenţă legislaţia penală în acest domeniu.
Tema rămâne a fi actuală şi din motivul că un şir de probleme ce ţin
de ea nu şi-au găsit o tratare clară şi detaliată nici în teorie, nici în practică.
Printre acestea sunt de menţionat: demonstrarea coraportului dintre actul
criminal şi conştiinţa publică; cercetarea bazelor conceptuale ale justiţiei
penale; abordarea şi cercetarea instituţiei pedepsei penale prin prisma
evoluţiei sale istorice; demonstrarea interconexiunii dintre evoluţia reacţiei
represive a societăţii şi evoluţia sistemului sancţionator de stat;
identificarea şi elucidarea teoriilor, concepţiilor şi ideilor în cadrul
evoluţiei istorice a pedepselor penale, inclusiv în perioada codificărilor din
România şi din Republica Moldova; determinarea sistemului de clasificări
ale pedepselor în evoluţie şi compararea lor sub aspect istorico-juridic;
explicarea conceptului şi a particularităţilor pedepselor penale;
evidenţierea şi dezvăluirea scopului pedepsei penale; relevarea funcţiilor
pedepsei penale; analiza comparativă a pedepselor penale şi a măsurilor de
siguranţă; evaluarea reglementărilor legislative în sfera pedepselor
privative şi non-privative de libertate prin prisma sintetizării perspectivelor
de implementare şi aplicare în practică a acestora etc.
Toate acestea suscită interesul faţă de tematica ce vizează pedeapsa
penală şi îndeamnă la o abordare de pe poziţii noi a chestiunilor ce ţin de
aplicarea pedepsei penale atât în România, cât şi în Republica Moldova. Or,
adoptarea normelor penale referitoare la pedeapsa penală a pus în faţa
organelor judiciare, dar şi în faţa ştiinţei dreptului penal o serie de probleme
ce ţin de perceperea, interpretarea, aplicarea practică corectă şi
perfecţionarea continuă a instituţiei pedepsei penale.
Cu certitudine, studiul detaliat asupra problemelor privind pedeapsa
în dreptul penal contemporan va contribui la rezolvarea lor, va facilita
căutarea mijloacelor de depăşire a deficienţelor.

4
Gradul de studiere a temei investigate. Monitorizarea gradului de
studiere a temei investigate i-a permis autorului să constate că problema
privind pedeapsa penală deocamdată este insuficient cercetată în ştiinţa
dreptului penal. În acest context lipseşte un studiu sub aspect juridico-
comparativ între România şi Republica Moldova. Totodată, analiza
literaturii în domeniu l-a determinat pe autor să constate că nivelul de
elaborare a concepţiei privind pedeapsa penală nu poate fi recunoscut pe
deplin satisfăcător, dat fiind că:
− s-a neglijat abordarea unor probleme din Partea Generală a Dreptului
penal în contextul stabilirii pedepselor non-privative de libertate întru
realizarea politicii penale a Statului;
− s-a acordat puţină atenţie definitivării şi dezvăluirii naturii juridice a
pedepsei penale;
− nu s-a întreprins analiza comparativă a pedepselor penale stabilite
atât de legislaţia României, cât şi de legislaţia Republicii Moldova şi
evaluarea conformităţii acestora cu sarcinile politicii penale a
Statului.
Mai mult, pentru aplicarea corectă a pedepselor, în special a celor
alternative detenţiei în România şi în Republica Moldova, este necesar ca
înşişi judecătorii să conceapă importanţa acestor măsuri şi eficacitatea
aplicării lor comparativ cu detenţia.
În legătură cu cele relatate este de menţionat că în ultimii ani atât în
România, cât şi în Republica Moldova pedepsei penale i-au fost consacrate
unele studii mai mult cu caracter teoretico-ştiinţific şi aplicativ, pedeapsa
penală fiind tratată unilateral. Nepunând la îndoială valoarea teoretico-
ştiinţifică şi aplicativă a studiilor nominalizate, se cere totuşi de precizat că
în marea lor majoritate acestea erau fundamentate pe reglementările de
drept anticipate, păstrând amprenta unor valori depăşite, deseori intrând în
contradicţie cu raporturile juridice nou apărute.
De aceea, investigaţia realizată de Ioan Graur apare ca o încercare de
actualizare teoretico-ştiinţifică a problematicii pedepsei penale
suplimentată de unele soluţii practice în acest domeniu. În special, prin
studiul realizat au fost cuprinse reglementările din Codul penal al României
din 1968, noile reglementări din Codul penal al României din 2004 şi din
Codul penal al Republicii Moldova din 2002 privind aplicarea pedepsei
penale, precum şi reglementările similare din aşa ţări ca Franţa, Germania,
Ucraina, Federaţia Rusă etc., ţinându-se cont de influenţa pe care au avut-o

5
şi o au novelele acestor state asupra procesului legislativ în România şi în
Republica Moldova. Nu în mai puţină măsură sunt analizate şi reflectate în
lucrare viziunile şi preocupările autorilor din ţările nominalizate şi din alte
ţări, precum şi ale celor autohtoni referitor la subiectul examinat şi,
bineînţeles, practica judiciară la acest capitol.
În fine, precizând gradul de studiere a subiectului pedepsei penale,
s-a conştientizat faptul că se impune o abordare ştiinţifică temeinică care să
contureze nu doar cadrul normativ al pedepsei penale, dar şi poziţiile
teoretice vizând acest subiect.
Critica imperfecţiunilor normelor de drept poate fi luată în
consideraţie de către legiuitor în procesul de elaborare a noilor norme şi de
perfecţionare a celor în vigoare.
În consecinţă, s-a dorit ca studiul realizat de autor să constituie o
investigaţie ştiinţifică complexă, având ca determinantă tocmai necesităţile
sociale curente.

Scopul şi obiectivele lucrării


Scopul lucrării consistă în elaborarea concepţiei teoretice de
soluţionare a problemei privind pedeapsa în dreptul penal, precum şi în
elaborarea principiilor de aplicare practică a acestei concepţii, în stabilirea
naturii juridice a pedepsei penale şi în formularea recomandărilor de
perfecţionare a normelor juridice privind pedeapsa penală în legislaţia
penală atât a României, cât şi a Republicii Moldova.
Prin realizarea acestei lucrări s-a urmărit analizarea şi interpretarea
pedepsei penale, reflectată în reglementările de drept şi în literatura de
specialitate atât din România, cât şi din Republica Moldova, ca mai apoi,
raportând constatările făcute privind noile incriminări din legislaţia penală
la constatarea unor lacune, contradicţii şi inexactităţi, autorul să formuleze
propuneri şi recomandări, inclusiv cu caracter de lege ferenda.
Scopul propus se concretizează prin următoarele obiective:
# Orientarea destinatarilor şi beneficiarilor legii penale spre
aplicarea şi respectarea înaltelor standarde ale justiţiei, fapt
important mai ales în condiţiile procesului de pre-aderare a
Republicii Moldova la Uniunea Europeană;
# Elucidarea şi clarificarea problemelor legate de scopurile şi
funcţiile pedepsei penale în contextul realizării politicii
penale a Statului;

6
# Cercetarea complexă şi sub toate aspectele a pedepsei
penale.
# Exegeza juridico-istorică şi juridico-comparativă a cadrului
normativ ce vizează instituţia pedepsei penale atât în
România, cât şi în Republica Moldova.
# Cercetarea interconexiunii dintre pedeapsa penală şi măsura
de siguranţă sub aspect juridico-comparativ;
# Analiza legislaţiei penale privind pedeapsa penală şi
evaluarea acesteia prin prisma conformităţii cu sarcinile
politicii penale a Statului.
# Argumentarea clară, completă şi convingătoare a limitelor
aplicării pedepsei penale, a interpretării legii penale în cauze
concrete.
# Studierea practicii judiciare, precum şi argumentarea
teoretică a corectitudinii sau incorectitudinii unor soluţii de
ordin practic ce ţin de aplicarea pedepsei penale atât în
România, cât şi în Republica Moldova.
# Trecerea în revistă a concepţiilor privind pedeapsa penală
prin prisma juridico-istorică, în vederea clarificării esenţei
juridice şi a scopurilor pedepsei penale.
# Relevarea convergenţelor şi divergenţelor dintre normele
penale privind pedeapsa existente atât în legislaţia României,
cât şi a Republicii Moldova.
# Examinarea şi soluţionarea unor probleme din Partea
Generală a Dreptului penal în contextul studiului întreprins.
# Stabilirea imperfecţiunilor normelor în vigoare privind
pedeapsa penală.
# Formularea concluziilor şi recomandărilor menite să
contribuie la îmbunătăţirea calitativă a normelor penale
privind instituţia pedepsei penale.

Obiectul cercetării îl reprezintă conceptul, particularităţile şi


categoriile pedepsei penale atât pe plan juridico-istoric, cât şi pe plan
juridico-comparativ (România, Republica Moldova).

7
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute
Caracterul novator al rezultatelor obţinute este determinat de efortul
cognitiv al autorului de a studia în toată complexitatea pedeapsa penală,
care ulterior a servit drept bază pentru formularea concluziilor şi
recomandărilor teoretice în vederea perfecţionării continue a legislaţiei.
Aportul autorului la ridicarea gradului de investigaţie a celor mai
litigante probleme ale ştiinţei şi practicii dreptului penal relativ la pedeapsa
penală rezidă în următoarele: 1) a fost demonstrat coraportul dintre actul
criminal şi conştiinţa publică; 2) au fost cercetate bazele conceptuale ale
justiţiei penale; 3) a fost analizată influenţa concepţiilor religioase asupra
justiţiei penale; 4) a fost elucidată şi explicată etimologia cuvântului
„pedeapsă”; 5) a fost abordată şi cercetată instituţia pedepsei penale prin
prisma evoluţiei sale istorice; 6) a fost demonstrată interconexiunea dintre
evoluţia reacţiei represive a societăţii şi evoluţia sistemului sancţionator de
stat; 7) au fost identificate şi elucidate teoriile, concepţiile şi ideile în cadrul
evoluţiei istorice a pedepselor penale, inclusiv în perioada codificărilor din
România şi din Republica Moldova; 8) a fost supus analizei sistemul de
clasificări ale pedepselor în evoluţie sub aspect comparat şi istorico-juridic;
9) a fost stabilit locul şi rolul pedepsei penale în asigurarea ordinii de drept
şi a echităţii în societatea contemporană; 10) au fost explicate conceptul şi
particularităţile pedepselor penale; 11) a fost evidenţiat şi dezvăluit scopul
pedepsei penale; 12) au fost relevate funcţiile pedepsei penale; 13) a fost
efectuată analiza comparativă a pedepselor penale şi a măsurilor de
siguranţă; 14) au fost evaluate reglementările legislative în sfera pedepselor
privative şi non-privative de libertate prin prisma sintetizării perspectivelor
de implementare şi aplicare în practică a acestora; 15) a fost argumentată
necesitatea aplicării pedepselor non-privative de libertate; 16) a fost
raţionalizată implementarea muncii neremunerate în folosul comunităţii;
17) în baza experienţei ţărilor străine a fost argumentată ineficacitatea
pedepsei cu moartea; 18) au fost determinate şi argumentate calităţile pe
care trebuie să le întrunească pedeapsa penală într-un stat de drept; 19) au
fost sintetizate concluzii şi sugestii privind perfecţionarea sistemului
pedepselor penale; 20) au fost elaborate unele recomandări şi propuneri în
vederea ameliorării doctrinei penale şi a legislaţiei în vigoare a României şi
a Republicii Moldova în sfera pedepselor penale, conjugându-se aspectul
teoretic cu cel practic.
Noutatea ştiinţifică a lucrării rezidă în ideile autorului, a căror sinteză

8
succintă este specificată în cele ce urmează:
5 Completarea prevederilor art. 531 din Codul penal român cu alte
pedepse, precum: interzicerea accesului la pieţele publice, la pieţele
europene etc.
5 Modificarea Proiectului noului Cod penal român, în special,
revizuirea ierarhizării pedepselor principale pentru persoana fizică,
deoarece, dacă se menţine cea prevăzută la art. 58 al Codului din
2004, rezultă că amenda apare ca o pedeapsă mai grea decât munca în
folosul comunităţii. Aceasta pentru că, potrivit art. 69 alin. 2, în cazul
sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate
înlocui această pedeapsă, dacă există consimţământul condamnatului,
cu pedeapsa muncii în folosul comunităţii, deci cu o pedeapsă mai
puţin severă. Se ajunge astfel la o situaţie paradoxală: neexecutarea
unei pedepse mai grele determină înlocuirea acesteia cu o pedeapsă
mai uşoară.
5 Introducerea în Codul penal al Republicii Moldova a unor noi
categorii de pedepse pentru persoanele juridice, cum ar fi interzicerea
de a participa la procedurile de achiziţii publice şi afişarea sau
difuzarea hotărârii de condamnare.
5 Introducerea în Codul penal al Republicii Moldova a unor noi
categorii de pedepse pentru persoanele fizice sub forma privării de
drepturi, în special privarea dreptului de a obţine credite, burse sau
pensii de stat, inclusiv pensii militare, şi privarea dreptului de
adopţie, tutelă sau curatelă.
5 Introducerea în Codul penal al Republicii Moldova a unor noi
categorii de măsuri de siguranţă, cum ar fi interzicerea de a conduce
pe un termen stabilit mijloace de transport; interzicerea dreptului la
portarmă pe un termen stabilit; interzicerea persoanei condamnate şi
rudelor ei de a avea reşedinţă pe un anumit teritoriu, pe un termen
stabilit; interdicţia de a se vedea cu victima, rudele ei sau cu alte
persoane care au contribuit la condamnarea acesteia, pe un termen
stabilit; interdicţia de a comunica cu victima, rudele ei sau cu alte
persoane care au contribuit la condamnarea acesteia, pe un termen
stabilit.
5 Instituirea în Codul penal al Republicii Moldova a unui cadru paralel
de măsuri de siguranţă aplicabile persoanelor juridice, cum ar fi
suspendarea unei anumite activităţi a întreprinderii, interzicerea de a

9
desfăşura un anumit gen de activitate, închiderea temporară a
localurilor sau a unităţilor persoanei juridice, cauţiunea bănească etc.

Baza teoretico-metodologică a studiului. Pentru realizarea scopului


şi obiectivelor trasate, în calitate de metode de cercetare au fost utilizate
metoda logică (analiza şi sinteza), istorică, sistematică, juridică
comparativă etc. Cercetările întreprinse se bazează pe studierea doctrinei,
legislaţiei şi a practicii judiciare în domeniul dat. La realizarea studiului,
drept punct de reper a servit nu numai legislaţia penală a României şi a
Republicii Moldova (Codul penal al României din 1968, Codul penal al
României din 2004 şi Codul penal al Republicii Moldova din 2002), dar şi
unele prevederi legislative şi doctrinare referitoare la pedeapsa penală din
alte ţări.
Printre oamenii de ştiinţă care s-au preocupat activ de elaborarea
concepţiei teoretice de soluţionare a problemei privind pedeapsa penală se
numără: Baratta A., Bouloc B., Hidalgo R., Solomon G., Morvan P., Soyer
J.-C., Bettiol G., Ferri E., Findaca G., Musco E., Filangieri G., Garafalo R.,
Edgerton H.W., Dongoroz V., Bulai C., Hanga Vl., Antoniu G., Iovănaş I.,
Longinescu S., Basarab M., Volonciu N., Pop Tr., Ciobanu Ig., Macari Iv.,
Moraru V., Martin D., Şavga A., Grama M., Булатов А.С., Денисов Ю.И.,
Кузнецовa Н.Ф., Тяжковa И., Наумов А., Матвеев Г. К. etc. Lucrările
acestor autori consacraţi reprezintă baza teoretică a investigaţiei, realizate
de Ioan Graur, care vine să întregească studiile întreprinse anterior în
domeniu, evidenţiind unele tendinţe şi aspecte noi, specifice pentru etapa
actuală de dezvoltare a societăţii.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Chestiunile


pe care le ridică studiul pedepsei penale generează noi şi noi discuţii. În
acest sens, se pune accentul pe aspectele mai puţin cercetate ale acestei
problematici. De asemenea, semnificaţia teoretică a lucrării se exprimă în
detalierea chestiunilor care au fost doar conturate în doctrina penală, prin
prisma necesităţilor destinatarului legii penale.
Deloc neglijabil este şi faptul că investigaţia autorului are, cu
prioritate, o altă destinaţie decât cea didactică-formativă sau cea de
comentare a legii penale. Concepută şi realizată conform rigorilor
ştiinţifice, aceasta este pasibilă să implice soluţii originale pentru ştiinţa şi
practica dreptului penal al României şi al Republicii Moldova.
Incontestabil, toţi cei abilitaţi cu aplicarea legii penale simt nevoia

10
acută a unui instrumentariu adecvat în aplicarea prevederilor vizând
pedeapsa penală. Satisfacerea acestei trebuinţe a practicienilor reprezintă
sarcina primordială a investigaţiei. Astfel, dincolo de semnificaţia sa
teoretică, teza vădeşte o semnificativă utilitate practică, constituind un
instrument de cercetare, explicare şi orientare în labirintul ştiinţei dreptului
penal.
Caracterul aplicativ al lucrării constă în următoarele:
9 interpretarea dată de autor noţiunilor şi termenilor ce apar pe
parcursul studiului este importantă pentru aplicarea reuşită a
acestor norme în practica judiciară, precum şi pentru dezvoltarea
ulterioară a concepţiilor ştiinţifice;
9 critica neajunsurilor, de care, în opinia autorului, nu sunt lipsite
dispoziţiile legale privind pedeapsa penală, poate fi luată în
consideraţie de către legiuitor în procesul de perfecţionare a
acestor norme;
9 prin interpretarea prevederilor normelor vizând pedeapsa penală
se va aduce o contribuţie certă la dezvoltarea polemicii ştiinţifice
în acest domeniu;
9 datele culese, materialul faptic şi generalizările autorului pot fi
utilizate în procesul de predare-învăţare a materiei dreptului
penal în cadrul instituţiilor de învăţământ mediu şi superior cu
profil juridic, precum şi în cadrul perfecţionării profesionale
continue a destinatarilor legii penale.

Aprobarea rezultatelor
Ideile de bază ale tezei au fost comunicate şi discutate la şedinţele
Catedrei Drept Penal şi Criminologie a Universităţii de Stat din Moldova.
Principalele idei ale investigaţiei sunt reflectate în 7 publicaţii.
Rezultatele cercetărilor au fost prezentate în cadrul şedinţei
Seminarului Ştiinţific de Profil la specialitatea 12.00.08 – Drept penal din
cadrul Universităţii de Stat din Moldova, unde au fost supuse dezbaterilor
şi recenzării.

Volumul şi structura tezei. Studiul prezentat cuprinde: introducerea,


trei capitole; nouă paragrafe; sinteza rezultatelor obţinute; concluzii şi
recomandări; bibliografie; adnotare; cuvintele-cheie ale tezei; lista
abrevierilor utilizate în teză. Teza este expusă pe 184 pagini.

11
EXPUNEREA CONŢINUTULUI LUCRĂRII

În Introducere se argumentează actualitatea temei investigate şi


gradul de studiere a acesteia, sunt determinate scopul şi obiectivele
cercetării este reliefată noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute, se
elucidează semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării, este
relevată aprobarea rezultatelor.
Capitolul I. Apariţia şi evoluţia pedepselor penale ca sancţiuni de
drept penal. În paragraful întâi – Consideraţii preliminare privind actul
criminal şi justiţia penală – sunt expuse reflecţii pe marginea coraportului
dintre actul criminal şi conştiinţa publică; sunt evidenţiate bazele
conceptuale ale justiţiei penale; se analizează influenţa concepţiilor
religioase asupra justiţiei penale. În special, s-a menţionăm că se poate
vorbi despre un drept penal (primitiv sau embrionar) chiar şi cu referire la
perioada când statul nu era încă format, el fiind rezultatul necesităţii
naturale de răzbunare defensivă. S-a apreciat că este mai potrivit termenul
de justiţie penală decât cel de drept penal, acoperindu-se astfel şi perioada
istorică cu referire la care nu putem vorbi depre o reglementare juridică sau
legală. S-a susţinut că în această perioadă îndepărtată a istoriei societăţii
omeneşti justiţia penală prezintă forme embrionare, fiind expresia naturală
a instinctului de conservare individuală şi colectivă, în virtutea căruia orice
fiinţă vie reacţionează împotriva oricărei acţiuni care îi vatămă condiţiile de
existenţă.
În paragraful doi – Evoluţia pedepselor penale ca sancţiuni de drept
penal – este explicată etimologia cuvântului „pedeapsă”; se cercetează
evoluţia conceptului de pedeapsă sub cele două forme: evoluţia reacţiei
represive a societăţii şi evoluţia sistemului sancţionator de stat. S-a
evidenţiat că talionul a reprezentat un însemnat progres în materia de
pedeapsă şi nu doar prin faptul că a constituit o modalitate de etatizare a
reacţiei sociale împotriva infracţiunii, important este că prin proporţionarea
reacţiei sociale împotriva infractorului s-a fundamentat ideea despre
caracterul retributiv al pedepsei, idee de care nici doctrina penală modernă
nu se poate dispensa, ci, dimpotrivă, caută o revalorificare a acestui
concept. Totodată, se arată că talionul, deşi corespundea unei justiţii ideale,
practic avea încă destule neajunsuri şi nu putea să rămână o formă durabilă
de soluţionare a conflictelor dintre oameni. Un alt pas înainte sub aspect
moral şi juridic, prin care s-a tins spre atenuarea exceselor privind
răzbunările personale şi familiale, l-a reprezentat apariţia „compoziţiunii”.

12
Aceasta fiind realizată, conflictul era închis, iar răzbunarea nu mai opera.
Se accentuează că pe parcursul evoluţiei istorice sistemul pedepselor s-a
umanizat tot mai mult, manifestându-se chiar tendinţa spre o reducere
excesivă a pedepselor privative de libertate (beccarianism) şi spre
eliminarea pedepsei cu moartea (aboliţionism). Cu timpul, alături de
practica folosirii pedepsei ca mijloc de răzbunare îşi face loc şi concepţia că
pedeapsa nu-ar trebui să urmărească numai răzbunarea, ci să constituie şi o
învăţătură pentru ceilalţi. Pentru prima dată în istoria sancţiunilor de drept
penal reprezentanţii Şcolii pozitiviste şi-au exprimat preocuparea pentru
elaborarea unui sistem de măsuri preventive, potrivit unui vechi adagiu
conform căruia „este mai bine să previi decât să vindeci”. Se susţine că în
materie penală misiunea cea mai urgentă a legiuitorului este de a suprima
pe cât posibil ocaziile crimei, lucrurile sau situaţiile criminogene. De
remarcat că toate aceste măsuri vizează mai ales asigurarea protecţiei
societăţii, iar în ce priveşte ameliorarea comportamentului viitor al
delincventului, aceasta este plasată pe plan secund.
În paragraful trei – Evoluţia istorică a reacţiei represive şi a
sistemului sancţionator în România şi în Republica Moldova – sunt
identificate şi elucidate teoriile, concepţiile şi ideile în cadrul evoluţiei
istorice a pedepselor penale, inclusiv în perioada codificărilor din România
şi din Republica Moldova. S-a stabilit că, având ca scop intimidarea,
pedepsele aplicate în Ţara Românească şi în Moldova erau în general
expiatorii, fără finalitatea corectivă, proprie dreptului contemporan;
pedepsele educatorii, privative de libertate erau rare. Printre pedepse nu
erau numai cele prevăzute de pravile: domnul avea dreptul să aplice
pedepse şi peste pravilă. Era admis cumulul de pedepse. În interes de clasă,
pedepsele erau inegale: pentru aceeaşi faptă pedepsele puteau fi diferite.
Pedepsele aduceau venituri pentru domn şi pentru dregătorii care judecau.
Răzbunarea sângelui nu a existat ca pedeapsă legală, dar există
dovezi ale aplicării unei astfel de pedepse în cazuri izolate. S-a precizat că
severitatea represiunii a fost o continuă cauză de înăsprire a moravurilor
alimentând îndârjirea criminalilor feroci şi mărind numărul acestora. Numai
după ce pedepsele au început să se îndulcească s-a produs acea deplasare
puternică de la criminalitatea sângeroasă la criminalitatea frauduloasă.
Capitolul II. Consideraţii generale privind pedeapsa penală. În
paragraful întâi – Conceptul, particularităţile şi clasificarea pedepselor
penale – se stabileşte locul şi rolul pedepsei penale în asigurarea ordinii de
drept şi a echităţii în societatea contemporană; sunt explicate conceptul,

13
esenţa şi particularităţile pedepsei penale. S-a argumentat că aşa cum
infractorul nu poate fi asemănat cu un bolnav, tot astfel pedeapsa nu poate
fi egalată cu un tratament curativ; în acelaşi rând, aşa cum este dificil să se
precizeze în momentul judecăţii durata detenţiei necesare, tot atât de greu
este a o stabili pe parcursul executării, deoarece personalul penitenciarului,
oricât de specializat ar fi, ar putea deseori să se înşele, fie luând supunerea
prefăcută a unui infractor pervers şi ipocrit drept corijare, fie atribuind
gesturile justificate de revoltă ale unui condamnat reeducat perversităţii
caracterului acestuia. În plus, o pedeapsă nedeterminată ar înceta să mai fie
justă, retributivă, atâta timp cât un infractor ar continua să rămână în
detenţie, deşi grupul social ar considera că liberarea s-ar fi impus cu
prisosinţă. S-a susţinut că pedeapsa este o negare şi o dezaprobare a
samavolniciei individului, manifestându-se prin aplicarea în numele legii a
măsurilor de constrângere a persoanelor vinovate de săvârşirea unei fapte
interzise de legea penală şi are drept scop apărarea societăţii de atentate
infracţionale, prevenirea de noi infracţiuni, restabilirea ordinii de drept şi a
echităţii în societate. S-a precizat că, definită ca o măsură de constrângere,
pedeapsa penală aplicată din partea statului poartă un caracter privativ,
restricţional, totodată corecţional şi reeducativ, fiind consecinţa încălcării
prohibiţiunii cuprinse în norma incriminatoare, însoţită de o dezaprobare
din partea societăţii a faptelor săvârşite de infractor. Este indiscutabil faptul
că pedeapsa penală se aplică numai persoanelor vinovate de săvârşirea
infracţiunilor şi generează o consecinţă juridică nefavorabilă pentru
condamnat – antecedentele penale.
În paragraful doi – Scopul şi funcţiile pedepsei penale – este
evidenţiat şi dezvăluit scopul pedepsei penale, cum ar fi restabilirea
echităţii sociale, corectarea condamnatului, prevenirea săvârşirii de noi
infracţiuni; sunt relevate funcţiile pedepsei penale. S-a precizat că pedeapsa
nu poate avea un scop în sine – de a răspunde la rău cu rău, deoarece ea nu
apare dintr-o dorinţă abstractă de răzbunare ori de a răsplăti răul cu rău, ci
dintr-o necesitate concretă de a împiedica repetarea faptelor antisociale şi
de a apăra valorile sociale fundamentale. S-a argumentat că pedeapsa poate
fi corectivă numai dacă este retributivă, dacă ţine seama de latura morală a
omului, de libertatea morală a acestuia, de capacitatea sa de a-şi analiza
faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele
societăţii; o asemenea transformare a omului nu este posibilă fără suferinţă,
fără remuşcare pentru fapta comisă. S-a atenţionat că legea penală a
României şi cea a Republicii Moldova pun accentul pe atingerea a patru

14
scopuri în urma aplicării pedepsei faţă de condamnat: restabilirea echităţii
sociale; corectarea condamnatului; prevenţia specială sau prevenirea
săvârşirii de noi infracţiuni din partea condamnaţilor; prevenţia generală
sau prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni din partea altor persoane.
Scopurile pedepsei penale nu sunt izolate, realizarea unora dintre ele
presupune în mod necesar şi atingerea altora, cel puţin parţial. S-a stabilit
că funcţiile pedepsei reprezintă mijloace de realizare a scopului acesteia şi,
drept urmare, au fost denumite, uneori, scopuri imediate ale pedepsei; ele
reprezintă calea sau mijlocul prin care pedeapsa realizează, practic, acest
scop, între funcţie şi finalitate existând un raport de la mijloc la scop.
În paragraful trei – Pedepsele penale în raport cu alte sancţiuni ale
dreptului penal – se explică natura juridică a măsurilor de siguranţă sub
aspect juridico-istoric şi juridico-comparativ; este efectuată analiza
comparativă a pedepselor penale şi a măsurilor de siguranţă. S-a susţinut că
măsurile de siguranţă sunt, ca şi pedepsele, sancţiuni de drept penal,
deosebindu-se între ele prin natura şi funcţiile lor. S-a arătat că în prezent
nu există legislaţii penale bazate numai pe pedepse sau numai pe măsuri de
siguranţă, întrucât un sistem de sancţiuni de drept penal trebuie să aibă atât
un caracter retributiv, cât şi unul preventiv. S-a atenţionat că, spre
deosebire de cadrul măsurilor de siguranţă din România, Codul penal al
Republicii Moldova include în lista acestora şi măsuri cu caracter educativ,
care, de regulă, nu figurează în lista acestor sancţiuni. S-a optat pentru
instituirea unui cadru paralel de măsuri de siguranţă aplicabile persoanelor
juridice. S-a subliniat opoziţia dintre caracterul în mod necesar retributiv al
pedepsei şi cel incontestabil preventiv al măsurii de siguranţă.
Capitolul III. Conceptul de pedeapsă în sistemul sancţionator
penal din România şi din Republica Moldova. În paragraful întâi –
Aspecte generale privind pedeapsa penală în legislaţia României şi a
Republicii Moldova – este analizat sistemul pedepselor penale prevăzute în
Codul penal al României, inclusiv unele aspecte discutabile privind
sistemul de pedepse cuprins în noul Cod penal al României. La fel, este
analizat sistemul pedepselor penale prevăzut în Codul penal al Republicii
Moldova în special fiind elucidate pedepsele care sunt aplicate persoanelor
fizice şi celor juridice. S-au constatat imperfecţiunile existente în legislaţia
penală a Republicii Moldova privitor la sistemul existent de pedepse. S-a
argumentat necesitatea introducerii unor noi categorii de pedepse pentru
persoanele juridice, cum ar fi: interzicerea de a participa la procedurile de
achiziţii publice şi afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.

15
Caracterul preventiv al acestor pedepse este incontestabil, în special în
condiţii de piaţă. Drept exemplu serveşte legislaţia penală actuală a
României. S-a arătat că nici prin elaborarea noului cod penal al României
nu s-a pus capăt dezbaterilor şi divergenţelor existente în domeniul
pedepselor penale. În special, autorul constată că procesul de revizuire a
noului Cod penal presupune nu doar o simplă modificare a anumitor texte,
aşa cum s-a preconizat iniţial, ci se impune şi reconsiderarea instituţiilor
reglementate în cadrul său, inclusiv prin examinarea soluţiilor oferite de
alte coduri penale europene.
În paragraful doi – Unele viziuni asupra pedepselor non-privative de
libertate – se argumentează necesitatea aplicării pedepselor non-privative
de libertate, care în unele cazuri ar putea înlocui pedepsele pentru
infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi din imprudenţă, fiind expuse
raţionamente privind implementarea muncii neremunerate în folosul
comunităţii. S-a arătat că sancţiunile substitutive pătrund progresiv în
sistemul judiciar. S-a argumentat necesitatea recurgerii la sancţiunile
substitutive, care reprezintă unul dintre punctele forte ale politicii penale
promovate în majoritatea ţărilor europene, precum şi în cele din America de
Nord. S-a susţinut ca pentru aplicarea corectă a pedepselor non-privative de
libertate în România şi în Republica Moldova urmează ca înşişi judecătorii
să conceapă importanţa acestor măsuri şi eficacitatea aplicării lor
comparativ cu detenţia.
În paragraful trei – Pedepsele privative de libertate: unele probleme
şi soluţii – sunt expuse unele reflecţii asupra utilităţii pedepselor privative
de libertate; pornind de la experienţa ţărilor străine, se argumentează
ineficacitatea pedepsei cu moartea. S-a argumentat că creşterea represiunii
penale nici pe de parte nu dă rezultatele preconizate sau acele necesare
societăţii. Suprapopularea închisorilor creează nu numai probleme de ordin
social, adică imposibilitatea reeducării, dar şi unele probleme esenţiale de
natură economică, deoarece numărul mare de deţinuţi impune necesitatea
construirii de noi închisori, angajării noului personal etc., fapt ce
condiţionează cheltuieli enorme. S-a susţinut caracterul injust şi inuman al
pedepsei cu moartea, care este accentuat de faptul că în justiţie nu poate
exista convingerea că această pedeapsă a fost şi este aplicată totdeauna
infractorilor celor mai periculoşi pentru societate. Deseori, pedeapsa cu
moartea este mai crudă decât infracţiunea comisă, la care se adaugă
greşelile de judecată. S-a afirmat că pedeapsa cu moartea nu va reduce
numărul infracţiunilor deosebit de grave şi nici numărul infractorilor care le

16
vor comite, precum nu va salva nici societatea de fenomenul criminalităţii.
Autorul consideră că nu felul pedepsei aplicate va diminua numărul
infracţiunilor deosebit de grave, nu modul lor de aplicare sau de executare –
toate acestea doar vor aplana fenomenul criminalităţii. Acest scop va fi
realizat de modul de apărare a valorilor sociale şi de combatere a
criminalităţii.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
I. Concluzii:
9 În perioadă îndepărtată a istoriei societăţii omeneşti, justiţia penală
prezenta forme embrionare, fiind expresia naturală a instinctului de
conservare individuală şi colectivă, în virtutea căruia orice fiinţă vie
reacţionează împotriva oricărei acţiuni care îi vatămă condiţiile de
existenţă. Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că este mai
potrivit termenul de justiţie penală decât cel de drept penal,
acoperindu-se astfel şi perioada istorică cu referire la care nu putem
vorbi depre o reglementare juridică sau legală.
9 Pedepsele erau aplicate pentru a reprima şi a intimida, ele aveau un
caracter pur retributiv; îndreptarea prin pedeapsă a infractorului nu
constituia o preocupare pentru aceste legiuiri. Dar, pedepsele loveau
nu numai pe infractor, ci şi pe rudele acestuia; în plus, ele erau
aplicate în mod arbitrar, după bunul plac al judecătorilor.
9 Pe parcursul evoluţiei istorice sistemul pedepselor s-a umanizat tot
mai mult, manifestându-se chiar tendinţa spre o reducere excesivă a
pedepselor privative de libertate (beccarianism) şi spre eliminarea
pedepsei cu moartea (aboliţionism).
9 Având ca scop intimidarea, pedepsele aplicate în Ţara Românească şi
în Moldova erau în general expiatorii, fără finalitatea corectivă,
proprie dreptului contemporan; pedepsele educatorii, privative de
libertate erau rare. Printre pedepse nu erau numai cele prevăzute de
pravile: domnul avea dreptul să aplice pedepse şi peste pravilă.
9 Pedeapsa este o negare şi o dezaprobare a samavolniciei individului,
manifestându-se prin aplicarea în numele legii a măsurilor de
constrângere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor fapte interzise
de legea penală şi are drept scop apărarea societăţii de atentate
infracţionale, prevenirea de noi infracţiuni, restabilirea ordinii de
drept şi a echităţii în societate.
9 Toate pedepsele sunt aflictive, adică generatoare de suferinţă,

17
consecinţe mai evidente în cazul pedepselor privative de libertate,
fără să lipsească, însă, nici în cazul pedepselor pecuniare sau al
pedepselor privative de drepturi, deoarece lipsirea forţată a celui
condamnat de o parte din mijloacele patrimoniale ori de exerciţiul
unora din drepturile sale este, fără îndoială, de natură să-i producă
suferinţe.
9 Pedeapsa penală poate fi definită ca o măsură de constrângere,
aplicată din partea statului purtând un caracter privativ, restricţional,
totodată corecţional şi reeducativ, fiind consecinţa încălcării
prohibiţiunii cuprinse în norma incriminatoare, însoţită de
dezaprobarea din partea societăţii a faptelor săvârşite de infractor.
Indiscutabil, pedeapsa penală se aplică numai persoanelor vinovate
de săvârşirea infracţiunii şi generează o consecinţă juridică
nefavorabilă pentru condamnat – antecedentele penale.
9 Adevăratele scopuri ale pedepsii penale nu pot fi regăsite decât în
finalitatea legii penale însăşi care, prin instituirea şi aplicarea ei,
urmăreşte, în primul rând, apărarea valorilor ocrotite de legea penală
împotriva infracţiunilor prin prevenirea şi combaterea acestora, prin
restabilirea ordinii de drept şi a echităţii sociale.
9 Funcţiile pedepsei reprezintă mijloace de realizare a scopului
acesteia şi, drept urmare, au fost denumite, uneori, scopuri imediate
ale pedepsei; ele reprezintă calea sau mijlocul prin care pedeapsa
realizează practic acest scop, între funcţie şi finalitate existând un
raport de la mijloc la scop.
9 Se subliniază opoziţia dintre caracterul în mod necesar retributiv al
pedepsei şi cel incontestabil preventiv al măsurii de siguranţă.
9 Succesul pedepselor substitutive se explică tocmai prin eşecul şi
inconvenientele pedepsei închisorii, prin dispariţia progresivă a
avantajelor acesteia. Din această perspectivă, sancţiunile substitutive
pătrund progresiv în sistemul judiciar. Recurgerea la sancţiunile
substitutive este unul dintre punctele forte ale politicii penale
promovate în majoritatea ţărilor europene, precum şi în cele din
America de Nord. Promovarea sancţiunilor substitutive coincide,
totodată, cu voinţa larg exprimată de a asocia societatea civilă la
executarea sancţiunilor penale. În cazul în care un număr
considerabil de persoane sunt supuse pedepselor alternative, pot fi
asigurate economii majore. Prin înlocuirea detenţiei, persoana va fi
protejată de un eventual risc de a deveni infractor trecând prin şcoala

18
închisorii.
9 Nu felul pedepsei aplicate va diminua numărul infracţiunilor deosebit
de grave, nu modul lor de aplicare sau de executare – toate acestea
doar vor aplana fenomenul criminalităţii. Acest scop va fi realizat de
modul de apărare a valorilor sociale şi de combatere a criminalităţii.

II: Recomandări:
9 Ar fi utilă completarea prevederilor art. 531 din Codul penal român
cu alte pedepse, precum interzicerea accesului la pieţele publice,
pieţele europene etc. De asemenea, ar fi binevenită o modificare a
prevederilor art. 531 alin. 3 lit. a din Codul penal, în sensul că între
pedepsele complementare să nu mai fie menţinută dizolvarea
persoanei juridice, pentru că este excesivă şi are consecinţe
dramatice pentru asociaţi.
9 În raport de situaţia specială în care se află legislaţia penală din
România, în sensul că noul Cod penal din 2004 nu va intra în vigoare
înainte de data de 1 septembrie 2008, orice propunere s-ar face ar
putea să rămână lipsită de obiect, deoarece la Ministerul Justiţiei
există o comisie care lucrează la un nou Cod penal. Totuşi, în acord
cu practicienii din parchete şi instanţe, care au adus numeroase şi
pertinente obiecţiuni Codului penal din 2004, autorul formulează
următoarele propuneri:
a) să nu se facă o deosebire între crime şi delicte, ci să rămână în
vigoare actuala reglementare, care admite existenţa unei singure
entităţi juridice, anume – infracţiunea, deoarece nu sunt create
condiţiile materiale minime pentru punerea în aplicare a noilor
reglementări: săli de judecată, locuri de deţinere sau evidenţa
computerizată a dosarelor;
b) dacă se menţine împărţirea faptelor penale în crime şi delicte, să fie
mult redus maximul general prevăzut pentru delicte, care este
închisoarea strictă de până la 15 ani, deoarece nu s-ar mai putea
susţine că delictele sunt fapte cu o gravitate scăzută;
c) să fie revăzută ierarhizarea pedepselor principale pentru persoana
fizică, deoarece dacă se menţine cea prevăzută în art. 58 al Codului
din 2004, rezultă că amenda apare ca o pedeapsă mai grea decât
munca în folosul comunităţii. Aceasta pentru că, potrivit art. 69
alin. 2, în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii,
instanţa poate înlocui această pedeapsă, dacă există

19
consimţământul condamnatului, cu pedeapsa muncii în folosul
comunităţii, deci cu o pedeapsă mai puţin severă. Se ajunge astfel
la o situaţie paradoxală; neexecutarea unei pedepse mai grele
determină înlocuirea acesteia cu o pedeapsă mai uşoară.
9 Un spectru suficient de larg de pedepse existent în legislaţia penală a
Republicii Moldova, printre care nu ar lipsi nici cele dezonoratoare
(publicarea sau difuzarea sentinţei de condamnare), ar constitui un
adevărat instrument de combatere a criminalităţii persoanelor
juridice, capabil să realizeze, ca şi în cazul persoanelor fizice, o
individualizare maximă a pedepsei în scopul îndeplinirii sarcinilor
acesteia. Ca urmare, autorul propune suplinirea acestor lacune prin
introducerea unor noi categorii de pedepse, cum ar fi interzicerea de
a participa la procedurile de achiziţii publice şi afişarea sau difuzarea
hotărârii de condamnare. Caracterul preventiv al acestor pedepse este
incontestabil, în special în condiţii de piaţă. Drept exemplu serveşte
legislaţia penală actuală a României. Publicarea sentinţei de
condamnare presupune afişarea obligatorie a conţinutului întreg sau
parţial al acestei sentinţe la posturi de televiziune, radio sau ediţii
periodice stabilite de către instanţa de judecată. Totodată, publicarea
nu trebuie să fie admisă când există pericol de divulgare a secretului
de stat, a particularităţilor vieţii private sau când poate fi adusă
atingere bunurilor moravuri.
9 Bazându-se pe experienţa legislativă a Argentinei, autorul propune
introducerea în legislaţia penală a Republicii Moldova a pedepsei sub
forma privării de drepturi, în special privarea dreptului de a obţine
credite, burse sau pensii de stat, inclusiv pensii militare, şi privarea
dreptului de adopţie, tutelă sau curatelă.
9 Cadrul măsurilor de siguranţă prevăzute de Codul penal al Republicii
Moldova este mai redus decât cel analogic din alte state. Astfel, în
alte jurisdicţii se mai cunosc şi astfel de măsuri de siguranţă ca
interzicerea de a se afla în anumite localităţi, interdicţia de a reveni
în locuinţa familiei pe o perioadă determinată, interzicerea de a
ocupa o anumită funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie sau o
altă ocupaţie (Codul penal al României); libertatea supravegheată a
alcoolicilor şi narcomanilor (Codul penal al Germaniei); privarea de
licenţă sau de permisul de portarme (Codul penal al Spaniei).
9 Sistemul sancţionator din Republica Moldova necesită modificare
prin introducerea unor măsuri de siguranţă, cum ar fi: interzicerea de

20
a conduce mijloace de transport pe un termen stabilit; interzicerea
dreptului la portarmă pe un termen stabilit; interzicerea persoanei
condamnate şi rudelor ei de a avea reşedinţă pe un anumit teritoriu,
pe un termen stabilit; interdicţia de a se vedea cu victima, rudele ei
sau cu alte persoane care au contribuit la condamnarea acesteia, pe
un termen stabilit; interdicţia de a comunica cu victima, rudele ei sau
cu alte persoane care au contribuit la condamnarea acesteia, pe un
termen stabilit. Drept temei servesc prevederile similare din Codul
penal al Spaniei.
9 Instituirea unui cadru paralel de măsuri de siguranţă aplicabile
persoanelor juridice este indispensabilă. Este regretabil faptul că în
Codul penal al Republicii Moldova nu s-au prevăzut măsuri de
siguranţă aplicabile persoanelor juridice. Cu toate acestea, experienţa
statelor străine poate sugera măsuri adecvate în acest sens, pecum:
suspendarea unei anumite activităţi a întreprinderii, interzicerea de a
desfăşura un anumit gen de activitate, închiderea temporară a
localurilor sau a unităţilor persoanei juridice, cauţiunea bănească etc.
9 De subliniat actualitatea reîntoarcerii la pedeapsa penală sub formă
de avertisment, care constă într-un reproş oral solemn şi adecvat,
făcut în faţa publicului, pentru săvârşirea unor infracţiuni uşoare.
9 O novelă în legislaţia penală modernă portugheză sunt detenţiunea în
weekend şi un sistem de semidetenţiune pentru infracţiuni uşoare sau
mai puţin grave. Ca urmare, această categorie de pedeapsă poate
servi o alternativă a privaţiunii de libertate şi în Republica Moldova.
9 Totodată, spectrul de pedepse pentru persoane juridice prevăzut în
Codul penal al Republicii Moldova – care cuprinde doar trei pedepse
(amenda, dizolvarea şi privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate) – este extrem de redus, ceea ce transformă sarcina
individualizării răspunderii penale şi a pedepsei, puse în faţa
judecătorului, într-o chestiune extrem de dificilă. În plus, Codul
penal stabileşte o singură pedeapsă principală – amenda, celelalte
două (lichidarea şi privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate) fiind pasibile de a fi aplicate atât în calitate de pedepse
principale, cât şi complementare.

21
PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI:

1) Graur I. Contribuţii la studiul pedepselor. Sancţionarea


minorilor infractori // Analele Ştiinţifice şi Culturale ale DPPD –
Ştiinţele Educaţiei. – Iaşi: Universitatea „Petre Andrei”, 2006,
nr. 1-2, p. 22-36.
2) Graur I. Contribuţii la studiul pedepselor. Individualizarea
judiciară a pedepselor: circumstanţe agravante şi circumstanţe
atenuante // Analele Ştiinţifice şi Culturale ale DPPD – Ştiinţele
Educaţiei. – Iaşi: Universitatea „Petre Andrei”, 2006, nr. 1-2,
p.106-118.
3) Graur I. Esenţa pedepsei penale // Revista Naţională de Drept,
2006, nr. 10, p. 82-84.
4) Graur I. Unele consideraţii privind evoluţia istorică a pedepselor
// Revista Naţională de Drept, 2007, nr. 3, p. 82-86.
5) Graur I. Evoluţia istorică a reacţiei represive şi a sistemului
sancţionator în România şi în Republica Moldova // Revista
Naţională de Drept, 2007, nr. 5, p. 74-76.
6) Graur I. Unele aspecte ale confiscării speciale pe cauzele
economice în România: studiu de caz // Legea şi viaţa, 2008,
nr. 3, p. 52-55.
7) Graur I. Protecţia drepturilor de autor în noul Cod penal al
României: probleme şi soluţii de lege ferenda // Probleme
teoretice şi practice ale economiei proprietăţii intelectuale.
Comunicări prezentate la ediţia a VI-a a Conferinţei
Internaţionale ştiinifico-practice (Chişinău, 23-24 noiembrie
2007), p.176-181.

22
РЕЗЮМЕ
к кандидатской диссертации по теме «Вклад в изучение наказания»,
автор Граур Иоан.

Диссертация в виде рукописи


по специальности 12.00.08 – Уголовное право (Уголовное право)
Государственный Университет Молдовы, Юридический факультет,
Кишинев, 2008
Будучи общественно опасным и противоправным, любое преступное
деяние имеет как следствие негативную закономерную реакцию со стороны
государства, цель которой – скорейшее восстановление правопорядка и
немедленное привлечение виновного к уголовной ответственности. Институт
уголовного наказания реализует репрессивную функцию уголовного права,
тем самым обеспечивая достижение таких целей каковым является общая и
частная превенция преступлений. Уголовно-правовой институт наказания
обеспечивает репрессивную функцию уголовного права. Уголовно-правовые
меры принуждения являются эффективными только тогда, когда
применяются без промедления, то есть они целесообразны при условии их
своевременности. Процесс реформирования уголовного и уголовно-
процессуального законодательства, как Румынии, так и Республики Молдова
вызвал несомненный интерес к изучению проблемы уголовного наказания, с
учетом позитивной практики зарубежных государств.
Актуальность выбранной темы обусловлена необходимостью
определить правовую сущность уголовного наказания, его цели и функции,
методы и средства дальнейшей практической реализации. Она может быть
подтверждена и тем, что тесно связана с давно обсуждаемой проблемой
уголовно-правовой науки о внедрении в практику как наказаний, связанных с
лишением свободы, так и не связанных с таковым.
На основе проведенного анализа автор выдвигает ряд предложений по
совершенствованию уголовного законодательства в этой области и по его
гармонизации с международными стандартами.
Результаты исследования могут быть использованы в
законотворческой деятельности, а также при изучении проблем уголовного,
уголовно-исполнительного права и криминологии на юридических
факультетах.
Ключевые слова: наказание, уголовная ответственность, цель
наказания, функции наказания, система уголовных наказаний, виды
уголовных наказаний, субъекты уголовной ответственности, уголовно-
правовая санкция, юридическая ответственность, вменяемость, нарушение
правовой нормы, характеристики уголовного наказания, преступление,
формы уголовной ответственности.

23
SUMMARY
For the doctor degree on the top theme
“Contribution to Study of Punishment”,
carried out by Graur Ioan

Doctoral dissertation is an authentic manuscript at the specialty 12.00.08 –


Criminal Law (criminal Law). State University of Moldova, Faculty of Law,
Chisinau, 2008

It is known that any type of violation of Criminal law (commission of the


crime) appears like a conflict situation between actual prohibited acts and will of
the legislator. This conflict creates a penal relationship, inside of which the state
fulfils its right to prosecute and to punish the person who infringed the law, but the
perpetrator is on duty to suffer all unpleasant consequences of this criminal
infringement. Being social dangerous and illegal these acts induce to a reaction of
the state in order to withstand and to punish all the criminal deeds committed by
the perpetrator. This legal attitude of the state must be quick; its main purpose is to
restore the normal legal order of the state, otherwise it loses its own importance
and significance.
So, legal institution of criminal punishment keeps its effectiveness only in
the case when it has a logical consumption in a proper manner and proper period of
time. Outflow of time compel people to forget harm committed by the crime
commission and reduces level of their indignation and outrage. Reforms which
have taken place in the criminal legislation of the Republic of Moldova and
Romania provoked the inevitability of scientific research on this theoretical domain
of Criminal law, in special comparative analysis of the criminal punishment in
several countries of the world. This theme remains to be important because of
some problems which exist in the sphere of punishment and which haven’t been
elucidated in our practice or doctrine. For example, some problems which are
linked to the purposes and functions of criminal punishment, its legal essence,
comparative research of system of criminal punishment in different countries,
discussion of the effectiveness of community service and other non-custodial types
of criminal punishment. Some disputable questions of capital punishment were
solved. Several methods of scientific research were applied; there were formulated
different important point of view which can contribute to further studying of
criminal punishment.
Key-words: criminal punishment, criminal liability, purpose and functions
of criminal punishment, system and types of criminal punishment, subjects of
criminal liability, penal sanction, legal liability, responsibility, violation of legal
norm, characteristic features of criminal punishment, criminal offence, forms of
criminal liability.

24