Sunteți pe pagina 1din 8

Jocul intelectual “Sub cușma Guguță”

Primul joc Data_________________


Instrucțiune:
Cum jucăm?
1. Jocul constă din 4 runde a câte 8 sarcini fiecare.
2. Fiecare sarcină presupune una sau mai multe întrebări, răspunsurile la care
echipa le introduce pe foițe.
3. Pentru a găsi răspunsurile la fiecare sarcină echipa are 2-3 minute. Sarcina nu
poate fi rejucată.
4. Jocul nu e bazat pe viteză, ci pe numărul de răspunsuri corecte! Vă sfătuim să nu
vă grăbiți!

Succes!

P.S.
Fiți precauți și respectați normele sanitare, pentru a minimiza riscul infectării de
COVID-19.

RUNDA I-a
Încălzire. 1 întrebare Restabiliți cuvintele în care am omis toate consoanele:
i a u – râu, care izvorăște în apropierea satului Tomai din raionul Leova și
străbate teritoriul Moldovei și Ucrainei;
â – râu în partea centrală a Moldovei, afluent de dreapta al Nistrului;
i e – râu, care izvorăște în raionul Ungheni și curge spre sud-est, până când
ajunge în Nistru, alături de satul Coșernița, raionul Criuleni.

Răspuns:
Ialpug
Bâc
Ichel

Încălzire. întrebarea 2 Pentru a obține culoarea dorită la vopsirea lânii de oi,


gospodinele folosesc diverse materiale naturale. De exemplu, pentru culoarea
verde se folosește urzica, pentru galben - flori de gălbenele și șofran, pentru negru
- vin roșu, pentru portocalie sau cafenie - coji de …

Finisați propoziția printr-un cuvânt!

Răspuns:
Ceapă
Încălzire. întrebarea 3
Această lucrare actuală a lui Iurie Baba se
numește „EA”. În poezia dedicată Ei copacii
oftează, e frig și burează.
Numiți-O!

Răspuns:
Toamnă
Comentariu: „E toamnă, e foșnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Și-i frig, și burează.” (George Bacovia - „Nervi
de toamnă”)

Încălzire. întrebarea 4 Printre altele, în casa-muzeu al acestui savant, născut la


Tiraspol, e prezentă producția întreprinderilor chimice din localitate.
Numiți savantul.

Răspuns: Zelinski

Încălzire. întrebarea 5 Pe 24 iunie este serbată Ziua Universală a ei. Un poet


ne îndeamnă să o purtăm cu mândrie.
Ce literă a fost omisă în textul întrebării?

Răspuns: i
Comentariu: … este serbată Ziua iei.

Încălzire. întrebarea 6 Recent, un site specializat a remarcat, că EL nu a reușit


să învingă internaționalismul italian, dar s-a apărat ca un adevărat reprezentant al
legii.
Numiți-L!

Răspuns: Sheriff
Comentariu: Recent, formația de fotbal „Sheriff” nu a reușit să învingă formația
„Internazionale Milano”, însă a rezistat eroic, reușind chiar și să marcheze.

Încălzire. întrebarea 7
Vaca
Iarna
Elefantul
Rândunica
Ursul
Ce poet, născut la mijloc de februarie, este autorul acestor poezii?
Răspuns: Vieru
Comentariu: Primele litere ale denumirilor poeziilor formează, de sus în jos,
numele de familie al autorului. Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935 în
satul Pererîta.

Încălzire. întrebarea 8 Recent, sportivul moldovean


Vladislav Ursu a obținut bronzul la Campionatul European
la … Finisați
propoziția prin 3 cuvinte.

Răspuns: Tenis de masă

RUNDA a II-a

Ghicitori. 1 întrebare
Între frunze mari și late!
Lacul Beleu se află la sudul Moldovei, în apropiere de orașul Cahul. Localnicii
povestesc, că dacă vrei să prinzi momentul când înfloresc aceste flori, trebuie să te
trezești în zori și să mergi să le observi la răsăritul soarelui.
Despre ce flori este vorba?

Răspuns: Nufăr

Ghicitori. întrebarea 2
Iarna-n frig, vara la soare,
Neschimbat e la culoare!
Pe timpuri, acesta era împodobit cu fructe, flori de hârtie sau biscuiți.
Despre ce este vorba?

Răspuns: Brad

Ghicitori. întrebarea 3
Ban de aur cu timpul se transformă-n ban de argint
O tradiție veche spune, că este de ajuns să sufli, pentru a afla câți ani mai ai până la
căsătorie.
Despre ce este vorba?

Răspuns: Păpădie
Ghicitori. întrebarea 4
Frații gemeni nu se pot vedea, căci muntele le desparte.
Ion Solcanu scrie, că Ștefan cel Mare avea IKS drept și subțire, iar IGRECII îi erau
albaștri la culoare.
Ce este IKS și ce sunt IGRECII?

Răspuns:
Nas
Ochi

Ghicitori. întrebarea 5
Nu-l întrebi, dar îți răspunde.
RĂSPUNS.md - este un site din Republica Moldova, care retransmite noutăți.
Scrieți RĂSPUNSUL!

Răspuns: Ecou

Ghicitori. întrebarea 6
Cine se naște cu barbă?
Într-un articol, acest obicei este menționat alături de Plugușorul, Ursul și Sorcova.
Numiți obiceiul!

Răspuns: Capra

Ghicitori. întrebarea 7
Noaptea-i șarpe și ziua cerc.
O companie din Moldova produce ALFE din piele tăbăcită vegetal cu ornamente
tradiționale. Meșterii afirmă, că accesoriul va rezista și câțiva zeci de ani.
Ce este ALFA?

Răspuns: Curea

Ghicitori. întrebarea 8
Mândru și încoronat, prin poiene împărat.
Din anul 2017 Pădurea Domnească a fost îmbogățită cu 20 de nobili.
Ce cuvânt am omis în propoziția precedentă?

Răspuns: Cerbi

RUNDA a III-A
Geografie. 1 întrebare
Să începem! La una dintre principalele intrări în Chișinău este
situat un complex de clădiri, care poartă denumirea de „ALFELE orașului”. Ce
este ALFA?

Răspuns: Porțile

Geografie. întrebarea 2
Pe ecran vedeți secvențe din Parcul Național „IKS”,
care cuprinde teritoriul a 18 sate din raioanele
Călărași, Criuleni și IKS.
Ce este IKS?

Răspuns: Orhei

Geografie. întrebarea 3
Doar 2 raioane ale republicii se învecinează concomitent și cu România, și cu
Ucraina.
Numiți aceste raioane, știind că se poziționează alături, dacă e să ordonăm
raioanele în ordine alfabetică.

Răspuns:
Briceni
Cahul

Geografie. întrebarea 4
Aceste mărci poștale fac parte
din seria „EA a Moldovei”. Numiți-O prin două cuvinte!

Răspuns: Cartea Roșie

Geografie. întrebarea 5
Conform legendei, denumirea veche a orașului provine de îmbinarea turcească,
care semnifică „provincie de fete”. Denumirea actuală, însă, ne amintește de un
domn al Moldovei.
Numiți orașul!

Răspuns: Ștefan Vodă


Comentariu: Conform legendei, denumirea veche a orașului - Chizil - provine de
la „kiz” - fată, și „il” - provincie. Conform altor versiuni, ar
putea fi vorba de denumirea slavonă a arbuștilor de coarne,
sau de râul Gealair. Denumirea actuală a orașului face
trimitere la Ștefan cel Mare.
Geografie. întrebarea 6 Această casă-
muzeu a fost fondată în anul 1988 pentru a comemora centenarul poetului. Clădirea
se află în raionul Căușeni.
Numiți poetul și satul, în care se află casa-muzeu.

Răspuns:
Mateevici
Zaim

Geografie. întrebarea 7
Pe stema cărui raion este reprezentată această pasăre de
stepă?
Răspuns: Drochia
Comentariu: În imagine vedeți o dropie. Denumirea
raionului, respectiv a orașului omonim, provine de la
denumirea acestei specii de păsări.

Geografie. întrebarea 8
Conform legendei, denumirea localității se trage de la regiunea mlăștinoasă de-a
lungul râului situat aici, care ducea la multe greutăți de trecere a transportului și
oamenilor, precum și a deselor secete ce transformau râulețul într-o regiune de
baltă.
Numiți localitatea!

Răspuns: Glodeni
Comentariu: Teritoriul era plin de glod

RUNDA a IV-a
Cultură și tradiții. 1 întrebare
Această marcă poștală este dedicată Festivalului internațional
de muzică, care se desfășoară la Chișinău de 75 de ani.
Scrieți denumirea festivalului!

Răspuns: Mărțișor

Cultură și tradiții. întrebarea 2


Atenție! ALFA, BETA și GAMA sunt înlocuiri!
Se zice că atunci, când se aude primul orăcăit al broaștelor, sfântul Gheorghe
închide ALFA și deschide BETA. Iar după ce toate păsările pleacă în țările calde și
nu se mai aud broaștele, sfântul Dumitru, tremurând de frig, ia cheile și închide
GAMA, deschizând ALFA.
Trei din cele patru au fost menționate în întrebare (în formă de înlocuiri).
Numiți al patrulea!

Răspuns: Vară
Comentariu: Cele trei înlocuiri semnifică anotimpurile anului: ALFA - iarna,
BETA - primăvara, GAMA - toamna.

Cultură și tradiții. întrebarea 3


În cadrul seriei „Bucătăria tradițională” Poșta Moldovei a emis mărci poștale
dedicate inclusiv deserturilor.
Ce personaj literar este menționat într-una dintre aceste mărci?

Răspuns: Guguță
Comentariu: În septembrie 2020 Poșta Moldovei a emis marca poștală dedicată
desertului „Cușma lui Guguță”.

Cultură și tradiții. întrebarea 4


Iată un fragment din piesa declarată imn al Zilei Culturii Naționale, serbate în
Republica Moldova la 15 ianuarie.
În repertoriul căror muzicieni a intrat această piesă? Veți primi 1 punct
suplimentar dacă numiți autorul versurilor!

Răspuns:
Aldea-Teodorovici
Vieru

Cultură și tradiții. întrebarea 5


În octombrie moldovenii serbează Vinerea Mare sau Paraschiva. În limba greacă
Paraschiva înseamnă „a cincea EA”. Nu vă rugăm să răspundeți, care 3 cuvinte au
fost înlocuite prin „EA”.
Scrieți care este a doua EA!

Răspuns: Marți
Comentariu: Paraschiva în limba greacă semnifică „a cincea zi
a săptămânii”. De aceea sfânta se și serbează în ziua de vineri.

Cultură și tradiții. întrebarea 6


Această monedă comemorativă a fost emisă în anul 2012, și este
dedicată aniversării a 160 de ani de la publicarea Ei.
Numiți-O!

Răspuns: Miorița
Cultură și tradiții. întrebarea 7
De la sfârșitul sec. al XVII-lea porumbul a început să se răspândească rapid pe
teritoriul Moldovei. Nu e de mirare că deja în prima jumătate a sec. al XVIII-lea,
țăranii făceau ALFA din porumb și nu din mei, ca pe timpuri.
Ce este ALFA?

Răspuns: Mămăligă

Cultură și tradiții. întrebarea 8


12 mai 2018 a fost ziua norocoasă a formație. Aceasta a reușit o performanță de
top în finala concursului. Numiți formația!

Răspuns: DoReDos
Comentariu: În imagine sunt reprezentate notele do, re și do. Formația a
interpretat piesa „My lucky day” (Ziua mea norocoasă).

S-ar putea să vă placă și