Dispunerea circulară a surselor de apă și existența unei singure legături externe - prin

Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul planetar, alături de

încălzirea relativ moderată a apei de către Soare, determină lipsa aproape totală a curenților
marini verticali și existența doar a curenților orizontali pe un imens traseu circular împotriva
sensului acelor de ceasornic. Temperatura apei variază la suprafață: vara până la 29 de grade
Celsius care ajung iarna până la 0 grade Celsius. Lumina pătrunde în largul mării la o adâncime
de 150–200 m. Oxigenul este inexistent la adâncime [CO2,H2S]. Curenții au intensitate redusă
pe verticală și mai mare pe orizontală; iarna sau în timpul unor variații ale stării vremii, pot
apărea valuri care ating 5–10 m.

Fluvii și râuri

Schema hidrologică a Mării Negre

Sunt mai multe fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră. În zona europeană principalele sunt
Casimcea, Dunărea, Nistrul, Niprul, Bugul și Kubanul. În Asia Mică principalele ape care se
varsă în Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Câzâl-Irmac și Ieșil-Irmac. Alte ape care se varsă în
Marea Neagră sunt Cioruhul în Armenia, Rionul în Georgia, Provadia și Camcia în Bulgaria etc.
Un aport mare de ape este primit de Marea Neagră de la Don, prin intermediul Mării Azov. Pe de
altă parte, în august 2010, grup de cercetători britanici de la universitatea din Leeds au studiat
sub partea de nord-vest a Mării Negre o importantă scurgere de apă freatică dulce, al cărei debit
este de 350 de ori mai mare decât cel al Tamisei.[2] Scurgerea de apă freatică se găsește
aproximativ sub valea Carasu, provine parțial și din Dunăre, și ajunge în mare, prin nisipul de la
fund, în largul Constanței, oraș ale cărui puțuri de captare prelevează o parte din ea. Dacă s-ar
afla la suprafață, această scurgere ar forma un fluviu care ar fi al șaselea din lume, din punctul de
vedere al debitului.[2] Scurgerea are loc la o adâncime de 35 de metri și pe o lărgime de peste 800
de metri,[2] iar viteza apei ajunge la 6,5 kilometri pe ora.[2]

Salinitate

Apa oxigenată din straturile superioare ale mării are o salinitate relativ mică: circa 17 la mie,
datorată revărsării fluviilor, cu circa 600 km³ de apă dulce pe an. În straturile mai adânci, mai jos
de 150 de metri, conținutul de sare este mult mai ridicat, deoarece aceste ape provin, prin
Strâmtoarea Bosfor, din Marea Mediterană. Anual se scurg prin Bosfor circa 450 km³ de apă
salmastră la suprafață dinspre Marea Neagră spre Mediterana, cu o concentrație a sării de 17-19
‰, iar de-a lungul fundului circa 50 km³ de apă cu o concentrație a sării de 38-39 ‰ dinspre

Mediterana spre Marea Neagră,[3] provocând în strâmtoare curenți primejdioși pentru navigație.
Circa 200 km³ de apă se evaporă anual.

Marea Neagră reprezintă cel mai mare bazin de apă salmastră al lumii, cu biotopuri variate și cu
o faună ce a fost supusă unor transformări continue datorate puternicelor influențe contrarii
exercitate de apele dulci și de Marea Mediterană. Apele Mării Negre au toate caracteristicile
apelor salmastre, au o mare variabilitate a salinității totale în corelație cu suprafața
Oceanul Arctic sau Oceanul Înghețat este un ocean situat în principal în regiunea Polului Nord
și este cel mai mic din cele cinci oceane ale lumii, fiind cel mai puțin adânc dintre acestea. Cu
toate că Organizația Internațională Hidrografică, IHO îl clasifică drept ocean, unii oceanografi
numesc acest corp Marea Arctică Mediterană sau mai simplu Marea Arctică, considerându-l
Marea Mediterană a Oceanului Atlantic.[necesită  citare]

Geografie

Deși este cel mai mic ocean al planetei (suprafața sa fiind de 14.090.000 km2) este mai întins ca
Europa. Are o formă aproape circulară, fiind centrat pe Polul Nord geografic al planetei. Este
delimitat de țărmurile nordice ale continentelor Europa și Asia (Siberia) și America de Nord,
precum și de cele ale insulei Groenlanda. Comunică liber cu apele Oceanului Atlantic si numai
printr-o îngustă strâmtoare cu Oceanul Pacific.

Țărmurile celor trei continente care îl mărginesc sunt foarte crestate, rezultând numeroase
peninsule, golfuri, estuare și fiorduri. Una din caracteristicile acestui ocean constă în faptul că nu
are contact direct cu toate continentele care îl delimitează, ci prin intermediul mărilor mărginașe.
O altă caracteristică importantă a acestui ocean o constituie prezența gheții: mai mult de jumătate
din suprafața sa, pe timpul verii și peste trei pătrimi, în timpul iernii, este acoperită de o imensă
calotă de gheață centrată pe Polul Nord.

În Oceanul Arctic există două importante drumuri maritime:

 cel de Nord-Est, care reprezintă calea cea mai scurtă, prin nordul Siberiei, între vestul (portul
Murmansk) și estul Rusiei (portul Vladivostok)
 cel de Nord-Vest, care străbate apele arctice prin nordul continentului american, de la Atlantic la
Pacific.

Multă vreme inaccesibile, astăzi cele două rute maritime sunt utilizate în mod frecvent, grație
spărgătoarelor de gheață și navelor de construcție specială.

Insule

Potrivit numărului de insule, Oceanul Arctic ocupă locul doi după Oceanul Pacific.În trecut
Oceanul Arctic avea un șir de insule, în prezent scufundate, multe dintre ele aflându-se pe
teritoriul platformei asiatice, dar și în jurul celorlalte continente (America de Nord și Europa).
Printre aceste insule se numără: Președintelui, Krestianka, Keenan, Exploratorilor Polului Nord,
Djillis, Kroker, Bredly, Tak-Puk, Andreev, Sanikov, Makarov, Belâi Medvedi.

În ocean este cea mai mare insulă din lume, Groenlanda (2175,6 mii km²) și al doilea după
mărime arhipelag: arhipelagul Arctic Canadian (1372,6 mii km², inclusiv cele mai mari insule:
Baffin, Ellesmere, Victoria, Banks, Devon, Melville, Axel Heiberg, Southampton, Prince of
Wales, Prince Patrick, Bathurst, King William, Bylot, Ellef Ringnes). Cele mai mari insule și
arhipelaguri: arhipelagul Novaia Zemlea, arhipelagul Svalbard (insule: Spitsbergen, Pământul de
la Nord-Est), arhipelagul Noua Siberie (insula Kotelny), arhipelagul Severnaia Zemlea ,
arhipelagul Franz Josef, insula Vranghel.

Resurse naturale

Câmpiile petroliere și gazele naturale, zăcămintele plastice, nodurile polimetalice, agregatele de

nisip și pietriș, peștele, sigiliile și balenele se găsesc în abundență în regiune.[1][2]
Zona moartă politică din apropierea centrului mării este, de asemenea, punctul central al unei
dispute în creștere dintre Statele Unite, Rusia, Canada, Norvegia și Danemarca.[3] Este
semnificativ pentru piața globală a energiei, deoarece poate deține 25% sau mai mult din
resursele petroliere și gaze nedescoperite din lume.[4]

Dintre oceanele planetei, Oceanul Arctic este cel mai

mic și mai nordic corp de apă. De asemenea, este considerat cel mai rece ocean de pe planeta
noastră, deoarece majoritatea apelor sale sunt acoperite de o masă uriașă de gheață pe tot
parcursul anului. Înăuntru se află viața adaptată acestor condiții ostile ale unui climat rece. Cu
toate acestea, este unul dintre oceanele cele mai afectate de efectele negative ale schimbărilor
climatice și ale încălzirii globale. Principala diferență pe care o are cu Oceanul antartic este că
are o platformă continentală pe care se află gheața. În cazul în care topirea gheții continuă cu
această rată, Polul Sud va crește nivelul mării. Oceanul Arctic nu are un platou continental, ci
doar apă înghețată. Acest lucru face ca molozul înghețat să plutească în apele centrale. Aceste
mase mari de gheață sunt înconjurate de întreaga mare în lunile de vară și de iarnă, Pe măsură
ce apa îngheață, grosimea ei va crește.

Este situat în emisfera nordică din regiunea cea mai apropiată de cercul polar polar. Se limitează
în regiunile din apropierea Asiei, Europei și Americii de Nord. Traversează apele cu el Oceanul
Atlantic prin Strâmtoarea Fram și Marea Barents. De asemenea, se învecinează cu Oceanul
Pacific prin strâmtoarea Bering și pe întreaga coastă litorală din Alaska, Canada, Europa de Nord
și Rusia.

Temperaturile medii în timpul iernii în acest scăderea oceanului la valori de -50 grade, ceea ce
face ca supraviețuirea în acest loc să fie o odisee. Clima polară este una dintre cele mai reci de pe
planetă, ceea ce face ca aceasta să aibă temperaturi anuale mai mult sau mai puțin persistente și
foarte scăzute. Este împărțit în principal în două sezoane de aproximativ 6 luni fiecare. Să
analizăm cele două stații din Oceanul Arctic:

 Vară: În timpul verii, temperaturile oscilează în jurul valorii de 0 grade și există lumină
continuă de la soare 24 de ore pe zi. Există, de asemenea, ceați continue și înzăpezite care
fac ca gheața să nu se topească complet. Din timpul verii sunt și cicloni slabi cu ploaie
sau zăpadă.
 iarnă: temperatura atinge valori de -50 grade și există o noapte perpetuă. În această
perioadă a anului soarele nu este văzut în niciun moment. Cerul este senin și condițiile
meteorologice sunt stabile. Acest lucru se datorează faptului că nu există nicio influență
de la lumina soarelui.