Untitled

CUPRINS
Introducere (D. Grigorescu) ...... 1 Oceanul tropical pietrificat (Jurasic superior – Cretacic
superior) ...... 51
1. Geodiversitate și Geoparc (D. Grigorescu) ...... 3
Jurasicul superior-Cretacicul inferior (D. Grigorescu) ...... 53
Natura înțeleasă prin integralitatea dintre biodiversitate și
...... 5 Cretacicul superior marin (M. C. Melinte-Dobrinescu)
geodiversitate ...... 54
De la ocean la vulcani – nașterea insulei Hațeg (Cretacic
Introducere ...... 5 ...... 65
superior) (M. Șeclăman)
Ce este geodiversitatea? ...... 5
Traseul Rãchitova ...... 66
Ce este un Geoparc? ...... 6
Traseul Densuș-Ștei ...... 70
Geoparcul dinozaurilor Ţara Haţegului ...... 7
Insula dinosaurilor (Cretacic superior) ...... 73
2. Geodiversitate și Istoria Pământului în Țara Hațegului ...... 11
Pădurea tropicală (Ș. Vasile, M. E. Popa) ...... 74
Cum știm vârsta rocilor? (D. Grigorescu) ...... 13
Liliputanii insulei (Ș. Vasile) ...... 76
Cum putem cunoaște mediul în care s-au format rocile
...... 15 Puii de dinosauri (D. Grigorescu) ...... 80
(D. Grigorescu)
Peisaje cu dinosauri (Z. Csiki) ...... 82
Geodiversitatea Ţării Haţegului ...... 20
Evoluţia geologică a Ţării Haţegului (D. Grigorescu) După dinosauri – mări calde și ghețari (Cenozoic) ...... 91
...... 21
Paleo-biodiversitatea Insulei Hațeg de la sfârșitul Calcare badeniene la Răchitova (D. Grigorescu) ...... 93
Cretacicului (Z. Csiki-Sava) ...... 34
Badenianul de la Pădurea Șlivuț (M. Stoica) ...... 94
3. Geosituri importante în cadrul Geoparcului
...... 41 Urmele glaciațiunilor (Ș. Vasile) ...... 96
Dinosaurilor Țara Hațegului
Mai vechi decât Oceanul Tethys – rocile fundamentului Bibliografie selectivă ...... 99
(M. Șeclăman) ...... 43
Geodiversitatea Țării Hațegului - Introducere
INTRODUCERE
Ţara Haţegului este cunoscută pentu faptele istorice petrecute aici, fapte s-au succedat, lăsând în urmă numeroase mărturii. Asemenea mărturii
cu o deosebită semnificaţie în istoria poporului român. Dupa unii sunt cuprinse în această carte, a cărei nedisimulată intenţie este de a
istorici, Tapae – locul celor două războaie daco-romane din 87-88 şi atrage interesul cititorilor către fascinanta lume a Geologiei. Am
101-102 d. Hr. se află aproape de Porţile de Fier ale Transilvaniei, în încercat în scrierea cărţii să găsim cuvintele potrivite pentru a face
capătul vestic al Ţării Haţegului. Cu siguranţă aici, la Sarmizegetusa înţeles limbajul profesional al geologilor; nu am reuşit mereu şi de
Ulpia Traiana, romanii au întemeiat capitala Daciei cucerite, pe care au aceea am marcat în text anumiţi termeni pe care îi explicăm în glosarul
colonizat-o în urmatoarele secole. Ţara Haţegului este centru al de la sfârşitul cărţii.
creştinătăţii în România, unde au fost construite biserici înca din secolul Valorile geodiversităţii Ţării Haţegului au primit deja recunoaşterea
3 pe locul unor sanctuare dacice; pe fundaţiile acestora au fost edificate internaţională prin acordarea regiunii, în anul 2005, a statutului de
bisericile medievale din piatră care abundă în Ţara Haţegului, al căror Geoparc în Reţeaua Geoparcurilor Europene, sub egida UNESCO.
model este inegalabilul Densuş. Geoparcul dinozaurilor Ţara Haţegului, aşa cum el se numeşte, este
Ţara Haţegului este renumită pentru tradiţiile folclorice, portul popular până acum singura arie de protecţie a naturii din România recunoscută
al haţeganilor, nedeile – serbările de vară cu obiceiurile ş i ritualul lor, de către UNESCO. Unic în sistemul de administrare al celor peste 40 de
artizanatul în lemn şi ţesături au toate o notă pregnantă de originalitate arii de protecţie a naturii din România este şi faptul că Geoparcul
în etnografia românească. dinozaurilor este administrat de către o instituţie universitară –
Natura acestui ţ inut dintre munţi este, fără a exagera cu nimic, Universitatea din Bucureşti.
încântătoare şi revigorantă, cu vegetaţie bogată etajată pe treptele de
înălţimi, care urcă de la şesul înalt, pe coline şi dealuri spre crestele Mulţumiri : tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei cărți;
Şureanului şi Retezatului. Împreună, flora şi fauna Ţării Haţegului, Domnului Profesor dr. Mircea Dumitru, Rector al Universității din
comune în multe privinţe cu cele ale munţilor din jur, cu multe specii București, pentru susținerea demersului care a dus la apariția publicației;
rare şi chiar endemice de plante şi animale alcătuiesc biodiversitatea de și colectivului Editurii Universității din București care a asigurat
o excepţională varietate a acestei regiuni. publicarea cărții în condiții excepționale.
Partea neanimată a naturii, pe care de câţiva ani încoace, de când am Lucrare dedicată aniversării a 150 de ani ai Universității din București.
început a înţelege mai bine de ce natura în integralitatea sa trebuie
protejată, o numim geodiversitate, este şi ea cunoscută, dar mai ales prin
„dinozaurii pitici” al căror renume s-a raspândit graţie publicaţiilor şi
filmelor ştiinţifice în întreaga lume. Geodiversitatea Ţării Haţegului are
însă mult mai multe de arătat şi de cunoscut, ea este clădită pe o istorie
de peste 2 miliarde de ani, în care evenimentele şi fenomenele geologice
1

Geodiversitatea Țării Hațegului - Introducere
Biserica ortodoxă de la Densuș reprezintă o sinteză surprinzătoare a principalelor categorii de elemente de suport ale Geoparcului
Dinosaurilor Țara Hațegului: construcția adună la un loc diferitele tipuri de roci ce participă la alcătuirea geologică a teritoriului
Țării Hațegului, fragmente ale castrului roman antic de la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, și elemente de
arhitectură sacră medievală (foto Ioana Csiki-Sava)
2

Geodiversitatea Țării Hațegului – Geodiversitate și Geoparc
GEODIVERSITATE
ȘI GEOPARC
Depozite continentale Cretacic superioare de pe Valea

Sibeșelului (Sânpetru, com. Sântămăria-Orlea) – acestea sunt
stratele care au furnizat primele resturi de dinosauri din
România, la sfârșitul secolului 19 (foto Ștefan Vasile)
3

Geodiversitate și biodiversitate - conglomerate maastrichtiene (Cretacic superior) din albia Râului Mare, cu elemente
de roci metamorfice provenite din Munții Retezat, și un component al faunei actuale – pui de broască roșie de munte
(Rana temporaria), în situl de la Nălaț-Vad (foto Roxana Pirnea)
4

NATURA ÎNŢELEASĂ PRIN INTEGRALITATEA DINTRE BIODIVERSITATE ŞI

GEODIVERSITATE
Introducere geodiversitatea cuprinde totalitatea obiectelor, formelor şi structurilor

Pentru mulţi dintre noi, mai ales pentru cei care trăiesc în oraşe, natura geologice, geomorfologice (de relief), pedologice (soluri),
înseamnă spaţiul "de dincolo de blocuri": câmpii, dealuri şi munţ i, cu hidrogeologice dintr-o anumită regiune, dar şi procesele prin care acestea
încărcătura lor vegetală aducătoare de aer şi prospeţime. Din păcate, s-au format. Între obiectele geologice sunt cuprinse rocile, mineralele,
deşi cunoscute, aceste valenţe revitalizante ale naturii nu sunt respectate cristalele, fosilele organismelor care au trăit în trecutul geologic, plante şi
şi apărate aşa cum ar trebui, mulţi confundând natura cu coşul propriu animale, mari sau mici, precum şi structurile formate în urma unor
de gunoi. diverse procese geologice: de sedimentare, de consolidare a rocilor, de
Dar nu asupra atitudinii pe care se impune a o avea faţă de natură vom ridicare şi mobilitate a catenelor muntoase, de vulcanism, etc.
vorbi în cele ce urmează, ci despre fondul structural al naturii, cu cele Termenul de geodiversitate este inspirat de cel de biodiversitate, mai
două componente esenţiale ale sale, cea vie sau biotică şi, respectiv, cea demult folosit, mai intens din 1974, anul lansării Convenţiei
abiotică, neanimată în sensul propriu al cuvântului, dar în continuă stare internaţionale asupra diversităţii biologice. Termenul de biodiversitate a
de reacţie, care include lumea minerală. Cele două componente se devenit în scurt timp un concept declanşator de strategii şi metode în
întrepătrund şi se condiţionează reciproc, constituind împreună starea de protecţia naturii, a câştigat notorietate în urma Summitului Naţiunilor
echilibru a naturii, de care este legată existenţa vieţii, în formele sale Unite asupra Pământului de la Rio de Janeiro din 1992, încheiat prin
diverse de manifestare. În limbajul modern cele două componente sunt convenţia ONU asupra biodiversităţii, semnată în 1994 de guvernele a
numite biodiversitate şi geodiversitate. Prima noţiune este mai bine peste 160 de ţări. După "Convenţia de la Rio", care a marcat o schimbare
cunoscută publicului; ea a intrat de mai mult timp în circuitul discuţiilor majoră în istoria conservării biosferei, planuri de acţiune, strategii la
despre natură şi protecţia sa. Vom spune şi noi aici, pe scurt, că nivel internaţional, naţional, regional şi local pentru conservarea şi
biodiversitatea cuprinde totalitatea plantelor şi animalelor grupate în protecţia biodiversităţii au fost adoptate în întreaga lume. Succesul în
comunităţi ecologice sau ecosisteme, într-o mare diversitate de medii de plan aplicativ al conceptului de biodiversitate a inspirat şi determinat
viaţă, în mări şi pe uscat, sau la limita dintre ele – în delte şi estuare, dezvoltarea conceptului de geodiversitate, termenul în sine fiind folosit,
fiecare cu trepte în funcţie de relief: adâncime în mări şi ridicare pe începând din 1993 (Gray, 2004), pentru a descrie varietatea în cadrul
uscat, cu caracteristicile naturale ale fiecăruia dintre aceste medii. naturii abiotice.
Biodiversitatea este studiată la nivel regional, pe suprafeţe mai mari, cu Comparativ cu componenta biotică a naturii, componenta abiotică, sau
o anumită unitate a caracterelor (relief, climat), zonal sau local – într-un geologică a făcut, până de curând, când acţiunile au început să devină
spaţiu mai mic, relativ omogen prin caractere, o pădure sau lunca unei mai concrete şi mai eficace, într-o mult mai mică măsură obiectul unor
ape, de exemplu. acţiuni temeinice de protecţie. Deşi unele acţiuni au fost întreprinse în
lume începând cu prima jumătate a secolului 19, când primele rezervaţii
Ce este geodiversitatea? geologice au fost create în Marea Britanie şi Germania, iar în 1872 a fost
Mult mai puţin este cunoscut publicului termenul de geodiversitate, şi de fondat Parcul Naţional Yellowstone în SUA, protecţia mediului geologic
aceea îl vom prezenta mai în amănunt. Trebuie spus că nu există o a rămas, totuşi, cu mult în urma protecţiei naturii biotice. “Cu mult în
definiţie unanim acceptată de către specialiştii în domeniu în privinţa urmă” este un eufemism, pentru că decalajul în planul preocuparilor
acestui termen, dar o controversă semantică nu trebuie să perturbe latura concrete şi al finanţărilor implicate, între protecţia biologică şi cea
practică a geodiversităţii care este geoconservarea. Într-o definiţie, care, geologică, este enorm. Fără îndoială, vulnerabilitatea plantelor şi
cu eventuale adăugiri şi nuanţări, este acceptată de cei mai mulţi, animalelor este mai mare decât cea a mediului mineral în care ele trăiesc
5

şi ca atare fondul viu al naturii este firesc a fi tratat drept prioritar între cu o deosebită importanţă ştiinţifică, culturală şi estetică din natura
cele două, dar ignorarea totală sau abordarea superficială a protecţiei neanimată.
ambientului neanimat este de natură a agrava starea formelor de viaţă. Geoturismul sau turismul geologic reprezintă forma cea mai plăcută şi
Până în anii 1970 nu putem vorbi despre acţiuni cu rezonanţă mai accesibilă de valorificare a geodiversităţii, în care latura recreativă se
internaţională, susţinute de foruri autorizate, pentru conservarea mediului împleteşte cu cea informativ-ştiinţifică ş i educativă. Geoturismul
geologic, unele măsuri fiind adoptate doar în plan naţional pentru reprezintă modalitatea cea mai directă şi mai eficientă de apropiere a
conservarea unor locuri cu semnificaţie ştiinţifică şi/sau estetică oamenilor de natura abiotică. Geoturismul este totodată şi o modalitate
deosebită. Părerea generală, inclusiv a multora dintre geologi, a fost că concretă de creştere a veniturilor comunităţilor locale prin amenajarea şi
mediul neînsufleţit este mult mai puţin ameninţat, comparativ cu mediul folosirea traseelor turistice, prin crearea de pensiuni turistice şi
biotic, iar “capacitatea” sa de regenerare, mult mai mare. Nu putem organizarea de acţiuni atractive pentru vizitatori, prin realizarea de
spune că aceasta părere este în prezent total abandonată. Într-un fel acest produse (culinare, de artizanat) specifice regiunii.
fapt poate fi explicat prin natura profesiei de geolog, esenţialmente legată Geoeducaţia cuprinde măsurile şi acţiunile ce vizează pe de o parte
de exploatarea resurselor minerale, deci distructivă faţă de natură, aceasta cunoaşterea de către publicul larg a componentelor geodiversităţii, a
în timp ce pentru biolog conservarea formelor de viaţă reprezintă un scop fenomenelor şi proceselor aflate la originea acestora, a evoluţiei
în sine. geoistorice a Planetei cu încărcătura sa de evenimente interconectate, iar
Ȋn efortul de a recupera decalajul enorm dintre acţiunile pentru pe de altă parte, formarea profesională a viitorilor specialişti în domeniul
conservarea lumii biotice şi cele dedicate lumii abiotice, susţinătorii larg al geoştiintelor. Educaţia naturalistică a elevilor reprezintă
conceptului de geodiversitate au preluat de la biologi şi ecologi metodele componenta care implică cel mai numeros grup-ţintă, cea mai mare
pe care aceştia le-au folosit pentru a conştientiza guvernele şi publicul diversitate de programe educative şi de metode prin care se urmareşte, pe
larg asupra pierderilor irecuperabile pe care florele şi faunele le baza cunoaşterii echilibrelor naturii, conştientizarea necesităţii
înregistrează în mod continuu în urma intervenţiilor antropice conservării şi protecţiei mediului geologic. O educaţie naturalistică a
necontrolate. La rândul lor, geologii au intensificat cercetarea naturii într- elevilor, focalizată pe integralitatea fenomenelor biotice şi abiotice
o nouă concepţie, geoconservaţionistă, opusă celei tradiţionale, de reprezintă garanţia propagării în societate a unei atitudini protecţioniste,
exploatare nediscriminatorie a resurselor minerale şi energetice ale active, în favoarea naturii şi a societăţii.
naturii, justificată prin necesitatea „dezvoltării economice”. Sub egida Biodiversitatea şi geodiversitatea au devenit în ultimii ani concepte
noului concept de geodiversitate, numărul asociaţiilor de integrate în cercetarea naturii, un substrat solid pentru lansarea unor
„geonservaţionişti” a crescut, au apărut în structurile autorităţilor publice, acţiuni de protecţie, mult mai eficiente decât în situaţia abordărilor
în universităţi şi în institutele de cercetare geologică profesioniştii în unilaterale, ţintind doar una dintre cele două părţi ale naturii. Modalitatea
geoconservare, numărul publicaţiilor în domeniu a crescut foarte mult, au integrativă de cercetare şi protecţie a naturii a generat în întreaga lume o
apărut reviste periodice specializate, iar toate congresele geologice mai buna conştientizare a importanţei elementelor şi factorilor abiotici în
internaţionale cuprind secţiuni dedicate geodiversităţii şi geoconservării. menţinerea echilibrelor naturale.
La fel ca şi biodiversitatea, geodiversitatea nu reprezintă doar un concept
teoretic, ci un domeniu concret al conservării naturii, cu metode, strategii Ce este un Geoparc?
şi structuri de management specifice subdomeniilor sale aplicative: Între iniţiativele ultimilor ani îndreptate spre cunoaşterea mai bună a
geoconservarea, geoeducaţia şi geoturismul. componentei neanimate a naturii, a valorilor geologice şi a importanţei
Geoconservarea reprezintă partea practică, metodologică a acestora în diverse domenii: educativ, ştiinţific, cultural, turistic,
Geodiversităţii. Ea cuprinde acţiunile, metodele, strategiile, legislaţia şi economic, cea care şi-a demonstrat în modul cel mai concret eficienţa
reglementările adoptate pentru păstrarea şi valorificarea a ceea ce este este, fără îndoială cea legată de crearea Geoparcului: mai întâi lansarea
valoros în cadrul Geodiversităţii. Acest “fond valoros” al geodiversităţii conceptului (în 1998 de către UNESCO) şi a condiţiilor pentru
constituie patrimoniul geologic al unei regiuni, reprezentat prin locurile dobândirea statutului de Geoparc, urmată de “explozia” aplicaţiilor
6

depuse în plan naţional şi internaţional la instituţiile şi forurile preocuparea pentru a pune în valoare tot ce este valoros din natura şi
decizionale, la început în Europa, la scurt timp, apoi, în întreaga lume. cultura regiunii.
Conceptul de Geoparc este rezultatul dezbaterilor din numeroasele Aşa cum arată numele noului tip de arie protejată, într-un geoparc siturile
reuniuni internaţionale, desfăşurate în anii ’90 între membrii Asociaţiei geologice se află în centrul atenţiei celor care se ocupă de administrarea
Europene pentru Conservarea Patrimoniului Geologic – ProGEO, ale ariei, pe lângă măsurile pentru protecţia lor, geositurile sunt folosite
căror concluzii au rezonat în structurile UNESCO aferente Patrimoniului pentru ilustrarea evenimentelor de natură diferită, biologice, structural-
Natural şi Cultural Mondial. tectonice, magmatice din trecutul Pământului, punând astfel în valoare
deosebitele lor valenţe educative; deseori importanţei ştiinţifice-
educative a geositurilor i se adaugă valoare estetică, privelişti frumoase,
fenomene naturale interesante, care fac din aceste locuri atracţii turistice.
Geoparcul dinozaurilor Ţara Haţegului

Pentru cine cunoaşte bine Ţara Haţegului, însemnând locuri, peisaje,
istorie clădită în piatră, bogăţii ale solului şi subsolului, obiceiuri şi
tradiţii folclorice, meşteşuguri şi citeşte condiţiile pentru a deveni
geoparc, remarca este imediată: "Ţinutul acesta îndeplineşte din plin
condiţiile puse!".
Iată, pe scurt care sunt aceste condiţii:
- un teritoriu bine delimitat geografic, cu o suprafață suficient de mare
pentru a permite activități legate de dezvoltarea economică: Ţara
Haţegului este delimitată de jur împrejur de culmi muntoase; aceasta i-a
creat statutul de "țară" – o regiune în care individualitatea geografică a
generat în timp specific folcloric şi artizanal; suprafaţa sa este de 1024
km², cuprinzând în totalitate orașul Haţeg și comunele Densuş, General
Cea mai recentă hartă a Reţelei Europene a Geoparcurilor, cu 58 de Berthelot, Toteşti, Răchitova, Sântămăria Orlea, Sarmizegetusa şi parţial
geoparcuri (actualizată martie 2014) localităţile: Baru Mare, Sălaşu de Sus, Pui, Râu de Mori.
- prezenţa în teritoriu a unor situri geologice cu valoare științifică și/sau
Urmare a lansării conceptului de către UNESCO, la scurt timp, în 2000 estetică deosebită: siturile cu oase, ouă şi pui de dinozaur, alături de care
primele patru Geoparcuri, create în Franţa, Germania, Grecia şi Spania multe alte grupe de animale contemporane dinozarilor au fost
au constituit nucleul Reţelei Europene a Geoparcurilor, care numără la descoperite, fac din Ţara Haţegului o regiune renumită în întreaga lume
mijlocul anului 2014, 58 de Geoparcuri în 25 de ţări. Creată în 2004 după pentru faunele de la sfârşitul erei Mezozoice; în plus, dinozaurii din
modelul Reţelei europene, Reţeaua globală a Geoparcurilor include în Haţeg, în marea lor majoritate erau pitici – caz unic în lume, iar,
prezent geoparcuri din întreaga lume, pe lângă cele 59 europene, alte 33 paradoxal, tot în Ţara Haţegului a fost întâlnit unul dintre cele mai mari
sunt situate în Asia (23 în China), America de Nord şi America de Sud. animale zburatoare – pterozaurul Hatzegopteryx, 12 m între extremităţile
Spre deosebire de alte tipuri de arii protejate, aşa cum sunt, între cele mai aripilor membranoase. Nu numai dinozaurii şi contemporanii lor fac
comune, Parcul Naţional şi Parcul Natural, ale căror teritorii sunt situate faima geologică a acestei regiuni: peisajele pitoreşti ale crestelor
în cea mai mare parte în afara comunităţilor umane, arealul unui Geoparc muntoase care înconjoară ţinutul haţegan, rocile şi fenomenele vulcanice
este cuprins în interiorul acestora. Drept urmare, în timp ce scopul reconstituite din rocile magmatice, peşterile, o mare gamă de minerale,
principal al parcurilor naţionale şi naturale este protecţia naturii în sine, fosilele animalelor marine care formau recifi în Mezozoic şi multe altele
într-un geoparc preocuparea pentru protecţie se împleteşte strâns cu întregesc bogăţia geologică a Ţării Haţegului;
7

o autoritate desemnată la nivelul statului pe teritoriul căruia se află, în

sarcina căreia se va afla elaborarea planului de management ş i
urmărirea realizării acestuia. Caz unic în România, în judeţul
Hunedoara trei tipuri distincte de arii protejate: Parcul Naţional Retezat,
Geoparcul dinozaurilor Ţara Haţegului şi Parcul Natural Grădiştea
Muncelului-Cioclovina se învecinează.
1 2
5
3 4
Harta administrativă a Geoparcului, cu comunele componente. Unele

dintre acestea sunt cuprinse pe teritoriul a două arii de protecţie a naturii:
cele din sud şi în Parcul Naţional Retezat, cele din nord-est şi în Parcul
Grădiştea-Cioclovina 6
1. Ulpia Traiana Sarmizegetusa; 2. Biserica medievală din Sântămăria

- prezenţa alături de siturile geologice a unor locuri cu valoare
Orlea; 3. Castelul Kendeffy, Sântămăria Orlea; 4. Biserica „Sf. Nicolae”,
ecologică, arheologică, istorică și culturală: Ţara Haţegului este
Densuş; 5. Tradiţii folclorice; 6. Obiceiuri artizanale
renumită pentru vestigiile antichităţii şi ale Evului Mediu, mai numeroase
şi mai bine păstrate decât în multe alte regiuni: castrul roman de la
Iniţierea proiectului “Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului”, în anul
Sarmizegetusa Ulpia Traiana, bisericile medievale de la Densuş,
2001, a pornit de la buna cunoaştere a acestei regiuni de către profesorul
Sântămăria Orlea, Ostrov, Suseni-Râu de Mori, numeroase specii de
Dan Grigorescu, care de peste 25 de ani, la acea vreme, desfăşura
plante rare şi endemice, rezervaţia de zimbri, obiceiuri şi meşteşuguri,
cercetări geologice în regiune pentru a-i descoperi comorile
tradiţii folclorice şi culturale care personalizează pregnant ţ inutul
paleontologice, un bun prilej de a cunoaşte adânc locurile şi oamenii
haţegan.
ţinutului haţegan. Un grup de membri fondatori s-au alăturat iniţiativei de
Condiţiile pentru a forma un geoparc, formulate de UNESCO în 1998 şi
lansare a proiectului: directorul SC Hidroconstrucţia Râul Mare Retezat –
pe care Ţara Haţegului le îndeplineşte în totalitate, sunt însă doar
Ioan Radu, primarul Haţegului de atunci – Nicolae Glodeanu,
premize; alte condiţii, care nu mai ţin de cadul natural şi de cel istoric-
vicepreşedintele Consiliului judeţean Hunedoara – Ioan Rus, profesorul
cultural al regiunii, trebuie îndeplinite pentru a deveni un geoparc. Astfel,
Dan Manoleli şi lectorul Alexandru Andrăşanu de la Universitatea din
aceste condiţii cer ca toate siturile dintr-un Geoparc să fie protejate şi
Bucureşti, consilierul prezidenţial Florin Lupescu şi nu în ultimul rând,
puse în valoare printr-un sistem unitar de management integrat. De
inimoasa promotoare a europarcurilor Erika Stanciu. În noiembrie 2004
asemenea, se cere ca un geoparc să devină un loc de iniţiere şi de
Geoparcul dinozaurilor Ţara Haţegului a fost recunoscut în plan naţional
demonstrare a metodelor de conservare a patrimoniului geologic, iar tot
drept arie protejată, iar câteva luni mai târziu, în martie 2005 a fost primit
ce se întreprinde în acest teritoriu să aibe drept scop dezvoltarea socio-
în Reţeaua europeană a geoparcurilor, sub egida UNESCO, al 18-lea
economică durabilă a respectivei regiuni şi implicit a locuitorilor săi.
geoparc în ordinea primirii, iar România a 9-a ţară din Europa şi prima
Spun în final prevederile UNESCO, un geoparc este administrat de către
8

din spaţiul fostelor ţări cu regim comunist, în care structura inovativă de Ţării Haţegului, Universitatea din Bucureşti şi ceilalţi parteneri din
tip geoparc a fost înfiinţată. consorţiul academic colaborează cu Consiliul Judeţean Hunedoara şi cu
Administrarea Geoparcului este asumată prin contract cu Ministerul primăriile celor 11 localităţi din Geoparc, reuniţi în Asociaţia
Mediului de către Universitatea din Bucureşti, prima şi până în prezent intercomunală Ţara Haţegului.
singura instituţie de învăţământ superior din România care a preluat Pentru mediul universitar prezenţa activă într-o regiune a profesorilor,
responsabilitatea unei arii protejate, toate cele peste 45 de arii protejate studenţilor şi cercetătorilor are semnificaţii şi urmări multiple, deosebit
din România, majoritatea parcuri naţionale şi parcuri naturale sunt de importante în modernizarea educaţiei şi pregătirii profesionale a
administrate de către Regia naţională a pădurilor – Romsilva sau de studenţilor, în dezvoltarea cercetărilor interdisciplinare, în lansarea de
Consilii judeţene. Prin preluarea administrării Geoparcului dinozaurilor proiecte cu tematică diversă: mediu, dezvoltare rurală durabilă,
Ţara Haţegului Universitatea din Bucureşti şi-a afirmat capacitatea de a
asigura coordonarea unor activităţi complexe, din care unele sunt proprii
profesorilor şi studenţilor săi: educaţia şi cercetarea ştiinţifică, altele însă,
aşa cum este protecţia naturii şi implicarea în problemele dezvoltării
locale însemnând o noutate, o adevărată provocare pentru mediul
universitar.
Siglele celor trei arii de protecţie a naturii, învecinate în sudul Judeţului

Hunedoara
Alături de Universitatea din Bucureşti, în efortul de apărare şi punere în infrastructuri pentru turism, etc.
valoare a patrimoniului natural (înteles aşa cum arătam la început drept
un sumum integrat al biodiversităţii şi geodiversităţii) şi a celui cultural- Siglele consorţiumului academic pentru dezvoltarea Geoparcului
istoric al Ţării Haţegului s-au angajat Academia Română şi patru alte Dinozaurilor Ţara Haţegului. Rândul de sus: Academia Română,
universităţi: Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea de Arhitectură şi Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism
Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti, Universitatea din Petroşani şi „Ion Mincu”, Bucureşti; rândul de jos: Universitatea din Petroşani,
Universitatea de Ştiinţe agricole şi Medicină veterinară a Banatului, din Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului
Timişoara. „Regele Mihai I al României” din Timişoara, Universitatea Babeş-Bolyai
Obiectivele avute în vedere de partenerii academici în Geoparcul din din Cluj-Napoca
Ţara Haţegului sunt diverse problematic: amenajarea în scop turistic şi
educativ a siturilor geologice şi asigurarea protecţiei acestora, crearea de În Ţara Haţegului, universităţile pot promova un învăţământ bazat pe o
noi obiective turistice, dezvoltarea infrastructurilor necesare strânsă legatură între partea teoretică ş i cea practică, studenţii pot
geoturismului şi turismului cultural, educaţia ecologică a elevilor de la cunoaşte în mod direct şi concret realităţile regiunilor, cu complexitatea
şcolile din regiune, consultanţa acordată locuitorilor în dezvoltarea lor problematică, fapt care nu poate fi decât folositor în cel mai înalt
localităţilor din geoparc. În demersul pentru o dezvoltare armonioasă a grad, în pregătirea lor pentru profesia aleasă.
9

Crestele Munților Retezat, masiv muntos ce veghează dinspre sud Geoparcul Dinosaurilor Țara Hațegului
(foto Ioana Csiki-Sava)
10

Geodiversitatea Țării Hațegului – Geodiversitate și Istoria Pământului în Țara Hațegului
GEODIVERSITATE ȘI
ISTORIA PĂMÂNTULUI
ÎN ȚARA HAȚEGULUI
Chei tăiate în gnaise pe Valea Nucșoarei

11

Structuri rezultate de pe urma activității unor organisme (bioglife) în rocile maastrichtiene (Cretacic terminale)
din albia Râului Bărbat, com. Pui (foto Ștefan Vasile)
12

CUM ŞTIM VÂRSTA ROCILOR?
Înainte de a răspunde la această întrebare, mulţi ar dori să afle de ce este 2. prin stabilirea vârstei în ani tereştri, numită şi metoda de „datare
necesar să cunoaştem vârsta rocilor. Vom răspunde pe rând: absolută”.
Cunoaşterea vârstei rocilor este nu numai necesară, dar esenţială atât din „Datarea relativă” se bazează pe „principiul superpoziţiei”: un strat sau
punct de vedere teoretic cât şi practic. un corp litologic este mai nou decât cel pe care îl acoperă, şi mai vechi
Teoretic – pentru că prin această cunoaştere este reconstituită istoria decât cel de care este acoperit. În situaţiile în care poziţia geometrică
Pământului, o istorie de peste 4,5 miliarde de ani, cu o succesiune de originală a rocilor nu a fost modificată, fie în urma mişcărilor tectonice,
evenimente de natură diferită: formări de mări şi continente, ridicări de fie a alunecărilor de teren, principiul se aplică fără greşeală; dacă însă
lanţuri muntoase, erupţii vulcanice, apariţii şi dispariţii de plante şi poziţia iniţială a rocilor s-a schimbat în timp, atunci, pentru a nu greşi,
animale; din această cunoaştere a evenimentelor geologice şi biologice, trebuie să ştim care este, în cadrul unui strat individual, partea mai
putem prevedea viitorul Planetei. veche, deci prima sedimentată, iar aceasta se poate afla pe baza unor
Practic – cunoaşterea vârstei rocilor condiţionează elaborarea hărţilor structuri indicative ce se afla pe suprafaţa inferioară a stratului.
geologice, documentul principal pe care îl folosesc geologii în
prospectarea tuturor categoriilor de substanţe minerale: petrol şi gaze,
ape minerale, cărbuni, sare, minereuri feroase şi neferoase. Cunoaşterea
vârstei rocilor formează domeniul unei ştiinte geologice, stratigrafia,
practicată prin metode specifice de către geologi specializaţi în acest
domeniu.
Putem reveni acum la prima întrebare: vârsta rocilor o putem cunoaşte
prin două modalităţi:
Sedimentarea particulelor clastice în mediu acvatic se desfăşoară sub
1. prin observarea sau deducerea raporturilor geometrice, de control gravitaţional în funcţie de greutatea particulelor; mai întâi se
superpoziţie între statele sau corpurile de roci aflate în contact direct, o depun granulele mari, apoi cele din ce în ce mai mici, rezultând astfel
modalitate de „datare relativă” care permite cunoaşterea vârstei rocilor, “granoclasarea” sedimentelor clastice. Atunci când granulele cele mai
în termeni de „mai nou” sau „mai vechi” (Notă: doar categoria rocilor mari sunt observate la partea de sus a rocii, avem un indiciu că statele
sedimentare are drept principală caracteristică stratificaţia, în timp ce în au fost răsturnate, datorită unor cauze tectonice sau a alunecărilor
cazul celorlalte două categorii, rocile magmatice şi cele metamorfice,
această trăsătură este doar ocazional întâlnită (strate de lave sau tufuri Mult mai laborioasă în „datarea relativă” a stratelor este metoda
vulcanice), de aceea, în cazul celor două categorii, vorbim de „corpuri paleontologică sau „biostratigrafică” prin care rocile sedimentare sunt
de roci”. datate în funcţie de fosilele conţinute (metoda se aplică doar în cazul
rocilor sedimentare, pentru că doar acestea pot conţine fosile). Dat fiind
că procesul evoluţiei organismelor, desfăşurat de-a lungul istoriei
13

geologice, este ireversibil – „o specie o dată dispărută nu mai reapare în printr-o ecuaţie timpul scurs de la începutul procesului de dezintegrare
alt loc”, fiecare etapă a istoriei geologice este marcată prin anumite radioactivă, deci vârsta formării rocii sau a mineralului repectiv. Fiecare
organisme, ale căror fosile au devenit un indicator cronologic al izotop al unui element radioactiv are un corespondent radiogen, iar
respectivei etape. Prin cercetările paleontologilor, desfăşurate pe durata perioadei de dezintegrare este cunoscută pentru fiecare dintre
întreaga suprafaţă a Pământului, cunoaştem astăzi în detaliu „markerii aceste cupluri, de exemplu: Rubidiu 87 (radioactiv) → Stronţiu 87: 47 x
biologici” ai fiecărui interval al istoriei geologice, iar însumate toate 10⁹ ani sau Uraniu 235 → Plumb 207: 7,13 x 10⁶ ani. Valorile în ani
aceste date au conturat scara timpului geologic, de la consolidarea redau perioada de înjumătăţire, care se consideră în calcule, dat fiind
scoarţei tereste până în prezent. Prin raportarea fosilelor descoperite durata extrem de mare a dezintegrării totale.
într-un anumit loc la această scară etalon a timpului geologic, putem şti Multe alte cupluri de elemente radioactive şi radiogene, cu perioada de
vârsta rocilor care au furnizat fosilele. înjumătăţire cunoscută, sunt folosite în datările radiometrice, ceea ce
„Datarea absolută” are drept principal instrument de cercetare metoda permite aplicabilitatea metodei asupra unei game foarte largi de roci şi
radiometrică, metoda fundamentată pe principiul dezintegrării minerale.
radioactive: „un element instabil (radioactiv) trece în mod continuu şi cu Prin metoda radiometrică, valorile cantitative ale scării stratigrafice
viteză constantă, într-un anumit interval de timp într-un element stabil etalon, stabilită pe baza succesiunii organismelor în timp geologic, au
(radiogen). Ca şi fenomenul evoluţiei biologice, radioactivitatea este un fost cunoscute. Ştim astfel că vârsta depozitelor care cuprind vestigii ale
proces ireversibil; cunoscând prin măsurători făcute în laboratoarele de ultimilor dinozauri este de 65 milioane ani ± 0,2 milioane de ani
radiogeocronologie, raportul cantitativ existent la un moment dat într-o (aceasta din urmă reprezintă eroarea de datare admisă), sau că vârsta
rocă sau într-un mineral, între radioactiv şi radiogen, poate fi calculat primilor oameni (Homo habilis) este de 2,3 milioane de ani.
14

CUM PUTEM CUNOAŞTE MEDIUL ÎN CARE S-AU FORMAT ROCILE
Cercetări în domenii diverse ale Geologiei, dar şi ale altor ştiinţe, sunt deşertice), subnival (depozitele glaciare), spelean (peşteri şi formaţiuni
necesare pentru a şti condiţiile în care s-au format rocile, de fapt carstice).
sedimentele, pentru că rocile sunt rezultatul proceselor de compactizare La rândul său, domeniul intermediar, numit astfel pentru că se află la
a sedimentelor, acestea reprezentând produsele primare ale proceselor limita dintre celelalte două domenii principale de sedimentare, cuprinde
depoziţionale. De la început vom spune că ne vom referi doar la rocile ca subdomenii – deltele, estuarele, plajele supralitorale şi lagunele.
sedimentare, care sunt reprezentate în cele mai multe dintre vârstele În linii generale, fiecare dintre aceste domenii şi subdomenii pot fi
depozitelor geologice din Ţara Haţegului. recunoscute în funcţie de caracteristicile litologice (tipul de rocă,
Reconstituirea mediilor de sedimentare din decursul istoriei geologice, compoziţia sa mineralogică cu distincţie între mineralele dobândite din
care sunt în acelaşi timp medii ale vieţii din trecut, este un domeniu al roci preexistente, prin eroziune şi transport, şi, respectiv, minerale nou-
cercetării geologice care implică multe şi complexe metode, şi care formate sau autigene – acestea deosebit de importante în cunoaşterea
necesită abordarea interdisciplinară a cercetărilor. Pentru a evita o condiţiilor de formare, apoi structurile sedimentare, de la suprafaţa şi
prezentare simplistă a unui domeniu atât de complex, ne vom rezuma din interiorul rocii), geochimice (compoziţia în elemente şi compuşi ai
doar la câteva dintre principiile şi metodele ce susţin reconstiturea acestora), paleontologice (resturile fosile: provenienţa taxonomică şi
mediilor din trecut sau a paleomediilor. frecvenţa acestora).
Domeniile de sedimentare, aceleaşi în trecut ca şi în prezent, sunt Dintre fosile, semnificative în mod deosebit pentru reconstituirile
domeniul marin, continental şi intermediar, fiecare dintre acestea cu paleoambientale sunt aşa-numitele fosile de facies, care provin de la
o serie de subdomenii în componenţă, în funcţie de factorii fizici, acele organisme a căror existenţă este strâns legată de un anumit mediu
chimici şi biologici care acţionează în cadrul lor. de viaţă, cu parametrii fizici şi chimici variind între limite apropiate.
Subdomeniile marine se disting, astfel, după adâncimea şi topografia Astfel, aceste fosile devin un indicator precis al respectivului mediu de
reliefului submarin, după temperatură şi salinitate (cantitatea de săruri viaţă. Un foarte bun exemplu de “fosile de facies” sunt coralii coloniali,
exprimată în mg/l) în apele de suprafaţă şi în cele de adâncime, după generatori de recifi; aceştia trăiesc doar în mări calde, cu o concentraţie
turbiditate (dată de cantitatea materialului în suspensie), după tipul şi în săruri apropiată de cea medie a oceanelor, între 28 şi 35 mg/l), la
cantitatea gazelor dizolvate în apa de mare. adâncimi relativ mici, în general nu mai jos de 50-60 m, fără turbiditate,
În ceea ce priveşte mediul continental, subdomeniile sale sunt legate de ultimele două condiţii pentru a permite pătrunderea luminii solare într-o
modalitatea acumulării sedimentelor, care poate fi: subacvatică cantitate suficientă desfăşurării fotosintezei, necesară algelor cu care
(sedimentele din lungul râurilor şi fluviilor, şi al câmpiilor inundabile coralii trăiesc în simbioză. Resturile fosile sunt deosebit de importante
ale acestora, sau cele depuse în lacuri sau mlaştini), subaerian în reconstituirea condiţiilor în care s-au acumulat diferitele tipuri de
(depozitele formate pe uscat: soluri, cruste de alterare, formaţiuni sedimente, mediile depoziţionale, aşa cum am spus mai sus, reprezintă
în acelaşi timp şi medii de viaţă ale organismelor. Pe lângă părţile
15

! Exemple de ichnofosile sau urme fosile:

a. Cruziana – asemenea structuri alungite direcţional, simetrice
bilateral, cu striaţii oblice fata de axul principal, sunt interpretate
drept urme lăsate de trilobiţi pe fundul mării, majoritatea acestor
urme fiind întâlnite în depozite ale Erei Paleozoice, atunci când au
trăit trilobiţii. Reprezintă un idicator al unui mediu marin, puţin
adânc, bine oxigenat, bogat în substanţe nutritive. Imaginea provine
din Geoparcul Naturtejo din Portugalia.
b. Chondrites – sunt mici urme ramificate, cu diametru constant,
asemenea unor rădăcini, care par a fi lăsate de viermi, care săpau
canale superficiale în sedimentele de pe fundul mării în căutarea
hranei. Aceste urme sugerează o adâncime mai mare a apelor, chiar
sub cea inferioară a şelfului, de 200 m, şi ape mai puţin oxigenate, în
care varietatea organismelor este mult mai redusă faţă de zonele mai
puţin adânci.
scheletice, mai rezistente, ale corpului organismelor: cochilii, carapace, c. Urmele paşilor de dinozaur – în mersul lor prin zone îmbibate de
oase, care reprezintă forma comună în care fosilele sunt descoperite, apă, aşa cum sunt cele din preajma plajelor sau a mlaştinilor,
relevanţă în cunoaşterea ambianţei în care au avut loc procesele de dinozaurii lăsau urme, mai mult sau mai puţin adânci, care rămâneau
sedimentare au ichnofosilele – urmele pe care acestea le lasă pe întipărite atunci când adânciturile formate erau acoperite rapid de un
suprafaţa sau în interiorul sedimentelor, în urma activităţilor biotice: de nou sediment. Urmele pot fi urmărite pe distanţe mai mari sau mai
deplasare, hrănire sau reproducere. mici în lungul acestor piste de deplasare. Urmele tridactile din
Vom arăta în continuare câteva dintre caracterele, de natură diferită, imagine provin de la un dinozaur carnivor, nu foarte mare, cu gheare
prin care paleomediile de sedimentare pot fi reconstituite: puternice. Imagine din Geoparcul Maestrazgo din Spania.
Din domeniul marin, am ales spre exemplificare subdomeniile neritic d. Urme ale paşilor mamiferelor – după dispariţia dinozaurilor la
şi batial: sfârşitul Erei Mezozoice, cele mai multe urme de deplasare au fost
Mediul neritic cuprinde regiunea de mică adâncime a mării, şelful, sau lăsate în decursul Erei Neozoice de către mamifere. Aici, urmele
platforma continentală, întinsă între ţărm şi adâncimea de circa 200 m. unui carnivor de talie mare – imagine din Geoparcul Novohrad,
Reprezintă domeniul care întruneşte condiţii optime de viaţă pentru o transfrontalier între Ungaria şi Slovacia.
mare varietate de organisme, în special din categoria celor bentonice – acumulări de cochilii, necimentate, frecvente mai ales în apropierea
organisme care trăiesc pe fundul mării, mediul neritic cuprinzând peste ţărmului, pe de altă parte roci carbonatice formate prin precipitare din
90% dintre aceste organisme. soluţii. Regiunea neritică a mării este domeniul cel mai propice formării
Din punct de vedere litologic, sedimentele acumulate în mediul neritic calcarelor în general şi cel exclusiv al formării recifelor de corali, dar şi
sunt pe de o parte din categoria celor clastice: nisipuri cu granulaţie tot al altor tipuri de construcţii organogene: calcare algale, calcare formate
mai fină pe măsura depărtării de ţărm, mâluri nisipoase, falune – prin acumularea cochiliilor unor organisme bentonice. Structurile lăsate
16

de curenţi, sub forma canalelor sapate pe suprafaţa sedimentelor, urmele Mediul batial corespunde regiunii cu adâncime medie a mării, cuprinsă
de valuri din zona litorală, micile concreţiuni calcaroase cu structură aproximativ între limita inferioară a platformei continentale (circa 200
concentrică numite oolite, canalele săpate de orgnismele bentonice în m) şi baza taluzului sau povârnişului continental (circa 2500 m).
substrat, sunt între cele mai comune tipuri de structuri din mediul Regiunea este traversată de văi şi canioane submerse, fapt care
neritic. Din punct de vedere geochimic, condiţia prevalentă în acest determină caracteristicile litologice şi structurale ale mediului batial.
mediu este cea oxidică, optimă vieţii, improprie însă conservării
organismelor în stare fosilă, dacă acestea nu sunt imediat după moarte
acoperite de o pătură de sedimente.
Succesiunile de strate în care doi sau trei termeni litologici din

categoria rocilor clastice (de regulă gresie – argilă nisipoasă, sau
gresie – argilă nisipoasă – marnă) se repetă monoton în această
ordine pe grosimi mari, de zeci sau sute de m sunt caracteristice
depozitelor turbiditice, de tip fliş, formate în ariile de orogen, la
adâncimi ce pot coborî mai jos de 2000 m, la baza taluzului
continental (foto Marius Stoica)
Proprii acestui mediu sunt sedimentele terigene, grupate în secvenţe
Calcarele recifale din Cheile Crivadiei sunt o perfectă ilustrare a repetitive, ritmice, cunoscute sub numele de turbidite, în care partea
mediului marin, puţin adânc şi bine oxigenat, favorabil dezvoltării inferioară este grosieră (nisipuri cu granulaţie mai mare) iar cea
coloniilor de corali superioară mai fină, în general formată dintr-un amestec de material
argilos şi nisip fin. Asemenea depozite sedimentare sunt caracteristice
bazinelor orogenice (generatoare de catene muntoase) şi sunt descrise
17

sub numele de fliş. Comune între sedimentele mediului batial sunt ş i longitudinal – în lungul canalului (sedimente mai gosiere şi mai puţin
cele hemipelgice, alcătuite dintr-o mixtură de material pelagic sortate în cursul superior al văilor, respectiv cu granulometrie mai mică
reprezentat în cea mai mare parte prin scheletele microorganismelor şi mai bine sortate în cursul mijlociu şi inferior al văilor), cât şi în sens
planctonice şi material fin clastic (siltic sau argilos), depus din transversal, în cuprinsul luncii inundabile (sedimente cu granulaţie mai
suspensii. mare în zona apropiată văii şi mai mică în zonele mai depărtate de
Structurile mecanice, aşa cum sunt canalele săpate de curenţii care aceasta). Solurile formate din material clastic, nisipos şi argilos, fără
traversează fundul mării, sau cele determinate de alunecarea pe panta stratificaţie ş i bogate în resturi vegetale sunt proprii depozitelor de
taluzului a sedimentelor, granoclasarea – sau descreşterea granulaţiei în luncă.
cadrul sedimentelor nisipoase grosiere, de la partea inferioară la cea
superioară a stratului, sunt des întâlnite în depozitele batiale. Dintre
structurile generate de organisme, caracteristice sunt urmele de
deplasare sau de afundare în sediment, cunoscute sub numele de
bioturbaţii.
Ambianţa geochimică în arealul batial este variabilă, de la slab oxidic la
uşor reducător sau reducător, în funcţie de topografia substratului
depozitional; în condiţii oxidice, caracteristici din punct de vedere
mineralogic sunt carbonaţii (de calciu, fier), sulfaţii, oxizii de mangan
sub forma de noduli, în timp ce în condiţii reducătoare mineralele
caracteristice sunt sulfurile metalice.
Din punct de vedere biologic şi paleontologic, cele mai comune forme
sunt nanno-organismele (cu dimensiuni sub 20 µ) de origine vegetală
sau animală, care trăiesc în apele de suprafaţă, formând pături groase;
după moarte, scheletele lor calcaroase sau silicioase sunt încorporate în
sedimente. Mai puţin frecvente sunt organismele nectonice (cefalopode,
aşa cum sunt dintre cele cunoscute doar în stare fosilă amoniţii şi O succesiune de strate care relevă un mediu de sedimentare fluviatil.
belemniţii). Stratele mai groase sunt gresii grosiere, formate în canalele de
Domeniul continental: La fel ca şi în cazul domeniului marin, vom curgere a apei, cele mai fine se diferenţiază în funcţie de culoarea
prezenta pe scurt caracteristicile a două dintre cele mai bine reprezentate lor: stratele cenuşii sunt argile nisipoase cu mici resturi vegetale,
proprii zonelor mlăştinoase cu un regim geochimic reducător, în timp
subdomenii continentale: cel fluviatil şi cel lacustru.
ce stratele roşietice reprezintă soluri fosile, cu mici concreţiuni
Mediul fluviatil: deşi ocupă suprafeţe relativ restrânse, râurile şi fluviile
carbonatice, formate în mediu oxidic (foto Ștefan Vasile)
formează depozite caracteristice, diferenţiate prin caracterele lor între
Structurile de eroziune şi cele de tasare sunt întâlnite frecvent în cadrul
cele două principale areale depoziţionale ale lor: canalul şi lunca
depozitelor de canal, în timp ce în depozitele formate pe lunca
inundabilă. Sedimentele acumulate în cadrul mediului fluviatil sunt,
inundabilă caracteristice sunt crăpăturile de uscare şi structurile
aproape fără excepţie, sedimente clastice (pietriş, nisip cu granulometrie
diferită, silturi, mâluri siltice), diferenţiate granulomeric atât în sens
18

biogene: urme de rădăcini şi de paşi ai unor vertebrate, întipăriţi în climat cald şi arid. În schimb, în regiuni cu climat umed şi vegetaţie
mâlul umed. abundentă, în interiorul lacului sau în preajma sa, se pot instala condiţii
Mediul geochimic este de regulă unul oxidant, uneori în cadrul luncilor, reducătoare, în care se pot forma cărbuni şi mâluri sapropelice, bogate
în special în zonele mlăştinoase ale acestora, pot fi întrunite condiţii în material organic, care prin transformări ulterioare pot evolua spre
reducătoare, favorabile încarbonizării materialului vegetal. formarea unor roci bituminoase, cu hidrocarburi naturale. Structurile
Resturile organice întâlnite în mediul fluviatil sunt, în afara celor caracteristice mediului lacustru sunt cele specifice unui ambient
vegetale, cochiliile de moluşte (bivalve şi gastropode) de apă dulce, depozitional calm, neperturbat de curenţi puternici de fund sau de
oase ale unor animale vertebrate, preluate de către torenţi în perioadele suprafaţă: pături de sedimente subţiri cu o fină stratificaţie internă de tip
pluviale din locurile în care animalele au murit, dezarticulate şi paralel. Structurile ritmice de tip varve, determinate de alternanţa
fragmentate apoi prin transportul lor în lungul văii principale. anotimpurilor dintr-un an, transpusă în caracteristicile sedimentelor
Mediul lacustru: cuprinde bazinele acvatice continentale, cu suprafaţă formate în perioade climatice distincte, sunt proprii sedimentelor
mai mare sau mai mică, ale căror sedimente sunt diferenţiate în funcţie lacustre. Concreţiunile şi bioturbaţiile lăsate de deplasarea organismelor
de climatul şi relieful regiunii în care sunt situate lacurile, precum şi de pe suprafaţa sedimentelor completează tipurile de structuri comune
salinitatea apelor acestora (tipul de săruri şi concentraţia acestora). Spre mediului lacustru.
deosebire de mediul fluviatil, mediul lacustru cuprinde o gamă Organismele asociate în mod comun sedimentelor lacustre sunt cele de
litologică mai mare, pe lângă sedimentele clastice, în general cu origine vegetală, între acestea frecvente sunt resturile unor plante mici
granulometrie medie şi fină (nisip, silt, argilă), sedimentele carbonatice, din grupul algelor verzi, numite charophite, cu tulpini ariculate şi
marne şi calcare sunt comune în acest mediu. Depozitele saline, de fructificaţii sferoidale, ce trăiesc în ape dulci sau salmastre. Dintre
sulfaţi, cloruri sau carbonaţi, în funcţie de natura sărurilor aflate în animale, moluştele de apă dulce şi ostracodele – crustaceii de talie
soluţie, formate prin evaporare – sunt proprii lacurilor din regiuni cu microscopică, sunt cel mai frecvent întâlnite în mediul lacustru.
19

GEODIVERSITATEA ŢĂRII HAŢEGULUI
Ţara Haţegului este cunoscută mai ales prin vestigiile sale istorice, ale ţinutului haţegan.
antichităţii şi Evului Mediu, în principal, de asemenea prin tradiţiile Aceste coline ascund forme şi procese de formare a geodiversităţii,
folclorice şi specificul artizanal, inconfundabile. Ruinele romane de la observabile nu întotdeauna la prima vedere, ci, mai ales, după o atentă
Sarmizegetusa Ulpia Traiana, aproape de locurile în care s-au savârşit cercetare, cu unelte adecvate în adâncul dealurilor. Formele acestei
bătăliile dintre daci şi romani în secolul I Era Noastră şi numeroasele geodiversităţi sunt cuprinse în toate structurile stratigrafice care se
biserici medievale, între care cele de la Densuş, Ostrov, Suseni-Râu de întind între cele două porţi de intrare ale Ţării Haţegului: pasul Băniţa,
Mori, Sântămăria-Orlea sunt între cele mai renumite ş i vizitate locuri în est, aproape de Petroşani, şi Porţile de Fier ale Transilvaniei, la vest,
ale Ţării Haţegului. în drumul spre Caransebeş. Pe marginea de nord a Ţării Haţegului,
În privinţa geodiversităţii, formele cele mai evidente şi în acelaşi timp, formele geodiversităţii sunt ilustrate la Petros – comuna Baru de rocile
mai pitoreşti, sunt cele ale reliefului muntos care împrejmuieşte Ţara metamorfice ale Munţilor Şureanu, iar mai departe spre vest, de
Haţegului, la nord-est şi nord Munţii Şureanu şi Poiana Ruscă, la sud şi calcarele neojurasice din Cheile Crivadiei şi din peşterile Tecuri, Şura
sud-vest – Munţii Retezat şi Ţarcului. Culmile acestor munţi sunt Mare şi Şura Mică; mai departe spre vest, până în valea Streiului la
cuprinse în cele două arii de protecţie a naturii care încadrează Ţara Subcetate, relieful mai domol al dealurilor este datorat rocilor mai moi,
Haţegului: Parcul Naţional Retezat, la sud şi Parcul Natural Grădiştea marne şi argile cretacice de origine marină. De la nord de Haţeg până
Muncelului–Cioclovina la nord, pe marginile dinspre interiorul aproape de Răchitova aflorează din loc în loc, în lungul văilor şi al
depresiunii străjuite de munţi, înşiruindu-se colinele mai joase ale torenţilor sau în escarpamentele din dealuri, rocile continentale,
fluviatile şi lacustre, cu resturi ale dinozaurilor de la sfârşitul
Cretacicului, dispuse peste şisturile cristaline din sudul Munţilor Poiana
Ruscă. În aceasta regiune este cuprins primul sit cu ouă de dinozaur
descoperit în Ţara Haţegului şi cel mai important prin numărul pieselor
descoperite şi mai ales, prin prezenţa asociată cuiburilor cu ouă a puilor
de dinozaur – situl de la Tuştea. Mai departe spre vest, de la Ciula Mare,
la Răchitova până la Zeicani, la marginea de vest a Bazinului Haţeg,
geodiversitatea este cuprinsă în formele de relief ale colinelor de pe
marginea poienii Ruşte, în rocile cretacice marine cu structuri lăsate de
urmele de curenţi şi de animalele care se deplasau pe fundul mării.
Rocile rezultate din eruptiile vulcanice care au avut loc în mod repetat la
sfârşitul Cretacicului, andezite, riolite, precum şi produsele exploziilor:
bombe vulcanice, lapili şi cenuşe sunt bine reprezentate în dealurile şi
Imagine a Munţilor Retezat de pe barajul Lacului Ostrov, pe văile dintre Densuş şi Răchitova. La Răchitova întâlnim şi urmele
ilustrând etajarea reliefului Ţării Haţegului ultimului episod de pătrundere a mării în ţinutul haţegan, care a avut loc
20

în Miocenul mediu (16-13 milioane ani) sub forma marnelor cu

globigerine (foraminifere – animale unicelulare, microscopice, cu
înveliş calcaros) şi a calcarelor cu Lithophylum (alge roşii calcaroase).
Pe marginea sudică a depresiunii Ţării Haţegului elementele
geodiversităţii sunt cuprinse în rocile sedimentare de vârstă cretacică şi
cenozoică, prezente în faciesuri care reflectă alternanţa condiţiilor
marine şi continentale şi care sunt dispuse peste rocile metamorfice cu
intruziuni de granite din nordul Munţilor Retezat şi Ţarcu. Formele
specifice ale geodiversităţii acestei regiuni sunt cuprinse în rocile de
origine continentală, ce includ vestigii ale dinozaurilor şi ale altor
animale cu care aceştia convieţuiau la sfârşitul perioadei cretacice;
siturile fosilifere sunt situate în lungul văilor care curg dinspre sud spre
centrul depresiunii, aşa cum sunt văile Râului Mare, Sibişel, Bărbat sau
a celor dinspre vest: văile Densuş, Răchitova şi pe tributari ai acestora.
În funcţie de structura stratigrafică a Ţării Haţegului, elementele
geodiversităţii sunt grupate astfel: Harta geologică a Bazinului Hațeg. Îngroşat – siturile fosilifere de
la sfârşitul Cretacicului (după Grigorescu et al., 2010)
Fundamentul cristalin

Evoluţia geologică a Ţării Haţegului
Formaţiuni sedimentare: Din punct de vedere al structurii geologice, regiunea Ţării Haţegului
Jurasic superior aparţine domeniului alpin din sudul Europei, reprezentând un bazin de
Cretacic superior: scufundare intramontană, denumit Bazinul Haţeg. Bazinul este situat în
facies marin partea central-vestică a Carpaţilor Meridionali, înconjurat de Munţii
facies continental: Şureanu la nord–est şi Poiana Rusca la nord, iar la sud şi sud-vest de
vulcanogen-sedimentar Munţii Retezat şi Ţarcu. Formarea Bazinului Haţeg este urmarea
fluvio-lacustru mişcărilor tectonice care au comprimat în urma unor faze succesive
Miocen mediu - Badenian sedimentele acumulate în fose marine (geosinclinale) determinând
Miocen superior - Sarmatian cutarea şi în final exondarea depozitelor, formând astfel catene
Cuaternar orogenice. Principalele mişcări tectonice în cuprinsul ariilor
geosinclinale ale Carpaţilor Meridionali s-au desfăşurat în perioada
Obiectele geodiversităţii astfel grupate cuprind tipuri de roci şi cretacică, spre mijlocul acesteia (faza austrică) şi la sfârşitul perioadei,
minerale, fosile provenind de la plante şi diferite grupe de animale, aproximativ între 68 şi 64 milioane de ani (faza laramică). Aceasta din
marine şi continentale, structuri sedimentare, structuri tectonice, forme urmă a avut efecte majore asupra configuraţiei geografice a planetei,
ale reliefului carstic (chei şi peşteri), situri relevante pentru istoria determinând formarea unor lanţuri muntoase în diferite regiuni ale
minieritului în regiune. Pământului: Munţii Stâncoşi din vestul Americii de Nord, Cordiliera
21

mai mult faţă de compoziţia primară (micaşisturi, gnaise, calcare

Scara stratigrafică internaţională
cristaline, amfibolite). În fundament sunt cuprinse şi roci magmatice,
simplificată
formate prin procesele vulcanice care au însoţit mişcările tectonice;
andină din lungul coastei pacifice a acestea apar sub formă de intruziuni în masa rocilor metamorfice.
Americii de Sud, Munţii Atlas în Rocile din alcătuirea fundamentului Bazinului Haţeg au origini diferite,
nord-vestul Africii, Alpii Orientali, provenind din domenii marine de sedimentare, distincte prin
alături de Carpaţii Meridionali şi caracteristicile fizice şi chimice. Cercetările geologice au recunoscut în
Apuseni, în sudul Europei, în munţi structura fundamentului trei asemenea domenii, denumite Getic,
din centrul şi nordul Himalayei, în Supragetic şi Danubian, fiecare reprezentând blocuri formate din roci
Indonezia, etc. În interiorul tinerelor consolidate în urma unor faze succesive de mişcări tectonice desfăşurate
catene laramice, au avut loc începând din Proterozoic. Structura tectonică actuală a fost conturată
scufundări în lungul faliilor, spre mijlocul Cretacicului (faza austrică) şi definitivată la sfârşitul
formându-se astfel bazine post- perioadei cretacice (faza laramică) când rocile domeniilor Getic şi
tectonice, arii depresionare Supragetic au fost suprapuse peste cele ale domeniului Danubian.
înconjurate de munţi, asa cum este Formaţiunile metamorfozate ale celor trei domenii sunt cuprinse în
Bazinul Haţeg. munţii care înconjoară Bazinul Haţeg, cele ale domeniului Danubian,
Structura geologică a Bazinului exclusiv pe rama de sud a bazinului, în Munţii Retezat şi Ţarcu, în timp
Haţeg este formată din două părţi, ce formaţiunile domeniului Getic intră în alcătuirea Munţilor Şureanu
distincte prin caracterele litologice şi din partea nord-estică a bazinului, iar cele ale domeniului Supragetic –
tectonice: fundamentul şi în Munţii Poiana Ruscă din nord-vestul bazinului.
cuvertura, contactul dintre care este Cuvertura. Spre deosebire de rocile din fundament, care aparţin în
marcat printr-o evidentă schimbare în totalitate categoriei rocilor metamorfice, supuse unor repetate pulsaţii
poziţia geometrică a depozitelor, care tectonice care au determinat transformarea lor faţă de condiţia primară,
semnifică apartenenţa lor la cicluri atât în privinţa caracterelor mineralogice şi petrologice cât şi a celor
tectonice diferite, decalate în timp şi structural-tectonice, rocile din alcătuirea cuverturii bazinului păstrează
separate printr-o întrerupere a în mare parte caracterele originale. În cea mai mare parte sunt roci
proceselor de sedimentare. sedimentare clastice, cu granulaţie mai mare sau mai mică
Fundamentul cuprinde cele mai vechi roci din istoria geologică a (conglomerate, gresii, silturi, argile nisipoase) sau carbonatice (marne şi
bazinului, care au fost supuse compresiunilor şi deformărilor în cadrul calcare); rocilor sedimentare le sunt asociate în unele etape ale evoluţiei
mai multor faze tectonice, începând din Proterozoicul mediu până la geologice a bazinului, roci vulcanice rezultate în urma erupţiilor
mijlocul Carboniferului. Datorită suprapunerii mai multor faze de desfăşurate concomitent proceselor de sedimentare, cele mai importante
mişcări tectonice declanşatoare de mari presiuni şi temperaturi, rocile sub aspectul duratei erupţiilor şi a produselor generate, sunt cele care au
din alcătuirea fundamentului aparţin în totalitate rocilor metamorfice, avut loc la sfârşitul perioadei cretacice (aproximativ între 72 şi 66
unele evidenţiind un grad mai scăzut al transformărilor (filite, cuarţite, milioane de ani).
şisturi sericito-grafitoase, ş isturi sericito-cloritoase), altele transformate
22

Evoluţia mediilor de sedimentare în zona Bazinului Haţeg
23

În alcătuirea stratigrafică a depozitelor cuverturii bazinului Haţeg sunt

cuprinse formaţiuni aparţinând următoarelor perioade geologice:
Permian, Jurasic, Cretacic, Paleogen, Neogen şi Cuaternar. Depozitele
reflectă alternanţa condiţiilor de sedimentare marină cu cele în mediu
continental, în special fluviatil şi lacustru; absenţa unora dintre
diviziunile stratigrafice (numită în geologie “lacune stratigrafice”) este
datorată fie absenţei, într-o anumită etapă geologică, a condiţiilor de
acumulare a sedimentelor, fie, mai ales, înlăturării acestora prin procese
de eroziune, ulterior depunerii lor.
Doar în mică parte rocile, atât cele ale cuverturii cât şi ale
fundamentului, pot fi observate în deschideri naturale (aflorimente) care
apar în lungul văilor sau în escarpamente formate prin prăbuşirea Configuraţia continentelor în timpul Permianului timpuriu (acum
stivelor de roci în zonele montane; în cea mai mare parte depozitele sunt aproximativ 270 de milioane de ani): „Pământul total” – Pangaea
acoperite de vegetaţia forestieră, mai abundentă pe marginile muntoase Triasicul nu este cuprins în cuvertura Bazinului Haţeg, probabil datorită
ale bazinului şi de aluviuni recente care acopera în mare parte zonele eroziunii care a înlăturat sedimentele iniţial acumulate.
centrale ale bazinului. Marea a început să avanseze treptat pe suprafaţa de uscat a bazinului,
Reconstituirea structurii stratigrafice a bazinului şi a evoluţiei sale încă de la începutul perioadei Jurasice (200-145 milioane de ani),
geologice este rezultatul a numeroase cercetări desfăşurate timp de peste caracteristicile litologice, structural-sedimentare ş i conţinutul
150 de ani, asupra rocilor deschise fragmentar la suprafaţă, completate paleontologic configurează un mediu apropiat ţărmului mării, în care,
cu date rezultate din foraje de adâncime medie, pana la 2000 m. odată cu materialul clastic, cursurile de apă au transportat de pe uscat
Cele mai vechi depozite ale cuverturii nemetamorfozate sunt deschise trunchiuri ale unor arbori tropicali, care după îngroparea sub păturile de
pe o mică suprafaţă în partea nordică a Bazinului Haţeg, în apropierea sedimente au format cărbuni. Marea jurasică a persistat în cuprinsul
peşterii de la Cioclovina; acestea aparţin Permianului şi cuprind roci bazinului pe toată durata perioadei, menţinând până în ultima sa parte o
clastice grosiere: conglomerate şi gresii de culoare roşu-violaceu. Rocile adâncime relativ redusă, până la 200 m, cu apele şi substratul bine
provin din eroziunea catenelor muntoase ridicate în Carbonifer, urmat aerate, permiţând dezvoltarea optimă atât a organismelor nectonice
de transportul sedimentelor grosiere în apele de suprafaţă şi acumularea (cefalopode din grupul amoniţilor şi belemniţilor), dar mai ales a celor
într-un bazin lacustru sau de tip deltaic, la marginea ariei continentale. bentonice care trăiau pe fundul mării (alge, scoici, arici şi crini de mare)
Situaţia descrisă se încadrează imaginii Pământului în timpul ale căror fosile sunt cuprinse în diferite tipuri de roci carbonatice. Spre
Permianului, când masele continentale erau reunite într-un singur bloc, sfârşitul perioadei adâncimea mării a crescut sub nivelul de 200 m,
denumit Pangaea sau “Pământul total”. sedimentele caracteristice erau formate dintr-un amestec de material
Etapa de extinsă dezvoltare a ariilor continentale la scară globală s-a clastic fin, argilos şi mici cristale de carbonat rezultate prin precipitare
prelungit în timpul perioadei Triasice (250-200 milioane de ani), în apa de mare, roca rezultată este marna sau marno-calcarul; deseori
determinând faţă de Permian o accentuare a climatului cald, tropical şi rocile cuprind concreţiuni silicioase. Fosilele, în special cele ale
arid, tipul deşertic fiind răspândit pe mari suprafeţe ale Pământului. organismelor bentonice sunt mai rar întâlnite în aceste roci, amoniţii şi
belemniţii sunt însă comuni, iar cele mai multe fosile provin de la
24

microorganismele ce trăiau în apele de suprafaţă (planctonice), cu perioadei cretacice, caracterele litologice şi structural-sedimentare,
înveliş calcaros, care după moarte cădeau pe fundul mării. În zonele precum şi conţinutul paleontologic al depozitelor diferă între sectorul
puţin adânci ale mării, în general deasupra cotei de 50 m unde lumina estic şi cel vestic al bazinului, urmare a deosebirilor în structura
pătrunde în masură suficientă pentru desfăşurarea fotosintezei, s-au topografică a celor două sectoare. În sectorul estic adâncimea mării
format în partea finală a Jurasicului recifi de corali şi alge ale căror (batimetria) s-a menţinut relativ redusă, deasupra nivelului de 200 m, în
semne din prezent sunt calcarele în care abundă formele de eroziune cea mai mare parte a Cretacicului superior, o adâncire importantă a avut
carstică: chei, peşteri, doline şi lapiezuri, între cele mai impunătoare loc la nivelul etajelor Santonian şi Campanian inferior, după care o nouă
sunt cheile Crivadiei, peşterile Tecuri, Şura Mare, Şura Mică, Federi, ridicare a substratului a determinat reducerea adâncimii mării. Urmare a
toate pe rama de nord est a bazinului Haţeg. Calcarele recifale au batimetriei reduse, a temperaturii ridicate a apelor şi a altor factori
continuat să se formeze şi în prima parte a perioadei cretacice, până spre influenţi în procesele de sedimentare, rocile caracteristice sectorului
mijlocul perioadei, într-o etapă de relativă stabilitate tectonică pe fondul estic, în decursul Cretacicului superior sunt cele clastice: gresii
tendinţei de ridicare a substratului marin. Spre deosebire de recifii calcaroase şi microconglomerate, şi cele carbonatate: marne şi calcare
coraligeni din ultima parte a Jurasicului, cei din Cretacicul inferior ce cuprind numeroase fosile. Cele mai multe dintre acestea provin de la
cuprind în mod frecvent scoici fixate de substrat, cu valve groase, organisme bentonice, care au condiţii optime de viaţă în apele puţin
pentru a rezista curenţilor puternici din aceste zone. Asemenea scoici adânci şi bine aerate ale mărilor: bivalve, gastropode, corali solitari, dar
sau bivalve, numite rudişti au însoţit coralii şi algele calcaroase în şi de la organisme nectonice aşa cum sunt amoniţii. În perioadele de
construcţiile recifale din timpul Jurasicului şi în special a Cretacicului, adâncire a mării, caracteristice devin sedimentele mai fine, marne şi
dar au dispărut după aceasta. argile nisipoase; o trăsătura litologică importantă a depozitelor de mare
Starea de stabilitate a bazinului a fost întreruptă la nivelul etajului adâncă, formate la baza taluzului continental este gruparea acestora în
Albian de desfăşurarea fazei tectonice austrică, care a amplificat mici secvenţe de doi sau trei termeni petrografici (frecvent un strat de
mişcările de ridicare, efectul culminant fiind exondarea domeniului nisip, de câţiva decimetri grosime, urmat de un alt strat şi mai subţire,
marin şi intrarea bazinului într-o etapă de evoluţie continentală, având doar câţiva centimetri grosime, format din material argilos şi
desfăşurată în condiţiile unui climat tropical, de tip musonic. În aceste nisip foarte fin), care se repetă monoton pe grosimi mari, uneori de
condiţii, pe suprafaţa calcarelor exondate s-a format un relief carstic, ordinul sutelor de metri.
depresionar în care s-au acumulat produsele rezultate din eroziunea şi Asemenea succesiuni litologice sunt cunoscute sub numele de turbidite
alterarea calcarelor – un material argilos bogat în oxizi şi hidroxizi de (de la curenţii turbionari declanşaţi prin alunecarea sedimentelor pe
fier şi aluminiu, care în timp, datorită compactizării sedimentului şi panta taluzului, formând adevărate avalanşe); turbiditele caracterizează
levigării unei părţi din compuşii solubili ai fierului se îmbogăţeşte în formaţiunile sedimentare acumulate în etapa de adâncire a bazinului
compuşi ai aluminiului, generând o rocă compactă cu culori diferite, marin, activată prin mişcări tectonice. Dacă în cadrul sectorului estic al
predominant în tonuri de roşu, brun, oranj şi galben – bauxita, sursa Bazinului Haţeg, depozitele de mare adâncă, inclusiv turbiditele sunt
principală a aluminiului pentru nevoi industriale. prezente doar episodic în Santonian şi Campanian, în sectorul vestic
La începutul Cretacicului superior, în Cenomanian, marea a revenit condiţiile predominante de sedimentare au fost cele de sub limita
invadând teritoriile de uscat, la început pe suprafeţe restrânse şi taluzului continental, care coboară de la nivelul inferior al platformei
menţinând o adâncime mică. Deşi condiţiile de sedimentare marină se marine, situat în medie în jurul cotei de 200 m, în zonele adânci, de sub
menţin pe întreg arealul Bazinului Haţeg până aproape de sfârşitul 1000 m ale mării. Drept urmare, sedimentele caracteristice zonelor
25

Maastrichtianul, care reprezintă ultimul etaj pe scara stratigrafică a

Cretacicului, cu vârsta cuprinsă între 72 ş i 65 milioane de ani,
corespunde desfăşurării fazei laramice, etapa de maximă activitate
tectonică în Carpaţii Meridionali şi în alte regiuni din cuprinsul
catenelor alpine din nordul Oceanului Thetys, dar şi în cadrul ariilor
muntoase din vestul Americii de Nord şi de Sud, din Nordul Africii şi
Sud-Estul Asiei. Sub impulsul uriaşelor forţe tectonice, marea s-a retras,
rocile formate în mediu marin au fost exondate şi comprimate în spaţii
mai mici, formând cute şi falii, iar blocuri din crusta continentală au fost
încălecate, formând ceea ce în Geologie se numesc “pânze de şariaj”. În
această etapă tectonică, în Carpaţii Meridionali depozitele blocurilor
Getic şi Supragetic supuse compresiunii tectonice au fost suprapuse
blocului Danubian, un nou relief cu piscuri şi văi luând naştere pe
suprafaţa rocilor ridicate din mare. Concomitent cu procesele de ridicare
au avut loc mişcări de scufundare, activate în lungul faliilor formate
Corelarea stratigrafică şi a paleomediilor unităţilor între compartimente ale blocurilor. Acest complex de mişcări se află la
litostratigrafice din Cretacicul superior din partea de nord-vest şi originea Bazinului Haţeg, care reprezintă o depresiune intramontană pe
sud-est a zonei Haţeg (după Grigorescu et al., 2011) al cărei substrat format din depozitele pre-laramice s-au acumulat stive
profunde ale mării, turbiditele şi sedimentele clastice fine, marne şi groase de sedimente, în cea mai mare parte provenind din erodarea
argile nisipoase sunt bine reprezentate în întreaga coloană a Cretacicului munţilor nou formaţi. Sedimentelor vechi acumulate în interiorul
superior din sectorul vestic al bazinului. Şi conţinutul paleontologic depresiunii li s-au adăugat cele formate în noile condiţii continentale, în
diferă mult între cele două regiuni, dacă în est fosilele unor organisme lacuri, mlaştini şi mai ales în lungul râurilor şi al fluviilor care se vărsau
bentonice sunt frecvent întâlnite, în vest acestea sunt foarte rare, practic în mare. Pentru că Bazinul Haţeg era, în intervalul dintre sfârşitul
lipsesc, în schimb sunt comune fosilele celor mai mici organisme perioadei Cretacice şi prima parte a erei neozoice, aproximativ între 72
unicelulare (cu dimensiuni sub 20 de microni, a mia parte dintr-un mm, şi 46 milioane ani, cuprins într-o mare insulă desprinsă în etapa
vizibile doar la microscopul electronic) cu înveliş calcaros, care trăiau mişcărilor laramice, alături de alte insule ce formau un arhipelag în
în apele de suprafaţă, formând nannoplanctonul calcaros. Aceste atât Nordul Oceanului Tethys, din placa nord-africană. Poziţia geografică a
de mărunte organisme sunt întâlnite şi în rocile mai fine din sectorul acestei insule, cunoscută drept “insula Haţeg”, a cărei suprafaţă era de
estic, permiţând astfel cunoaşterea echivalenţelor de vârsta între aproape 200.000 km² (insula includea pe lângă Carpaţii Meridionali, cea
depozitele celor două regiuni ale Bazinului Haţeg, cu evoluţie mai mare parte a Carpaţilor vestici, Depresiunea Transilvaniei şi
sedimentologică diferită în decursul Cretacicului superior; pe baza Depresiunea Panonică), poziţie calculată pe baza studiilor asupra
nannofosilelor s-a stabilit că vârsta ultimelor depozite marine ale magnetismului rocilor, era mult mai sudică decât în prezent,
Cretacicului din bazinul Haţeg urcă până în Campanian superior, aproximativ la nivelul paralelei de 27° latitudine nordică. In prima parte
probabil chiar până la începutul Maastrichtianului, în sectorul estic. a istoriei geologice a “insulei Haţeg”, care corespunde diviziunii finale a
Cretacicului – etajul Maastrichtian (de la numele oraşului Maastricht
26

Reprezentare schematică a erupţiilor vulcanice în Cretacicul

superior din Bazinul Haţeg (diagramă de Sorin Bărzoi)
Dacă prin alcătuirea litologică cele două formaţiuni se deosebesc în mod
Bazine marine adânci Ape puţin adânci Arcuri insulare Terenuri emerse
clar, prin conţinutul paleontologic ele nu se diferenţiază. Oase întregi şi
Configuraţia Europei de Sud la sfârşitul Cretacicului, arătând poziţia
principalelor suprafeţe de uscat. „Insula Haţeg” face parte din blocul fragmentate provenind de la aceleaşi tipuri de dinozauri, crocodili,
Tisia-Dacia (TD) (din Benton et al., 2010) ţestoase şi pterozauri, dar şi de la animale de mai mici dimensiuni (peşti,
din estul Olandei, ale cărei coline calcaroase au fost desemnate drept broaşte, şerpi, şopârle) se întâlnesc atât în rocile “Formaţiunii de
arie de referinţă stratigrafică internaţională), procesele de sedimentare în Sânpetru” cât şi în cele de origine sedimentară ale “Formaţiunii de
regim continental, care au condus la formarea de aluviuni în lungul şi pe Densuş-Ciula”; nu numai fosilele vertebratelor sunt comune în cele
marginile apelor curgătoare şi de marne cu resturi de plante în lacuri şi două formaţiuni, dar şi întreg conţinutul paleontologic al lor, care
mlaştini, s-au desfăşurat concomitent cu erupţii vulcanice. Produsele include resturi ale plantelor, în special spori şi polen fosil, apoi scoici şi
acestor erupţii, unele grosiere – bombe vulcanice, altele fine – nisipurile melci de apă dulce. Similitudinea conţinutului paleontologic reprezintă
şi cenuşile vulcanice, se întâlnesc asociate depozitelor de origine dovada sigură că depozitele din cuprinsul celor două formaţiuni sunt de
fluviatilă şi lacustră, dar numai în regiunile apropiate centrelor de aceeaşi vârstă. Climatul „insulei Haţeg” la vremea dinozaurilor era de
erupţii, în timp ce în ariile mai depărtate de aceste centre, produsele tip tropical; culorile în tonuri de roşu şi galben ale multora dintre rocile
vulcanice lipsesc sau cuprind doar mici fragmente de sticlă vulcanică, formate în acest timp, sunt specifice unui climat cald şi relativ uscat,
vizibile la microscop. Acest fapt a determinat separarea în cadrul condiţie în care oxizii de fier, care imprimă culoarea rocilor, ramâneau
depozitelor continentale de la sfârşitul Cretacicului şi începutul pe loc, nu erau spălaţi din sediment, aşa cum se întâmplă în condiţiile
Paleogenului, a două formaţiuni, denumite după localităţile din bazinul unui climat cu ploi abundente.
Haţeg în care continuitatea lor poate fi mai bine urmărită, “Formaţiunea Mediile în care trăiau dinozaurii şi alte animale care formau fauna
de Sânpetru” şi, respectiv, “Formaţiunea de Densu ş-Ciula”, prima acestei insule erau diferite. Cele mai multe animale, cuprinzând
lipsită de produse vulcanice grosiere, cea de a doua cuprinzând o gamă majoritatea dinozaurilor ierbivori, crocodilii şi multe dintre micile
mare a acestor produse. vertebrate trăiau în zonele joase, cu vegetaţie abundentă, în luncile din
27

preajma râurilor şi a lacurilor, în timp ce dinozaurii carnivori şi unii cunoaşterii, până când cu mintea şi uneltele sale¹, paleontologul le va
ierbivori, cei mai bine protejaţi de plăci osoase care le acopereau corpul, descoperi.
aşa cum este Struthiosaurus, trăiau în zonele cu relief mai înalt, iar Dacă dinozaurii Haţegului nu sunt vestiţi prin descoperirea unor
pterozaurii preferau zonele din preajma mării, unde puteau vâna peştii schelete întregi, în schimb ei sunt celebri în întreaga lume printr-un
cu care se hrăneau. Zonele mlăştinoase, mai puţin străbătute de animale, fenomen biologic numit “nanism sau piticism insular”. Este demonstrat
erau alese de unii dinozauri drept locuri de depunere a pontelor de ouă. prin studii comparative cu dinozauri de acelaşi tip, din regiuni diferite,
Spre deosebire de puţinele locuri din lume, unde scheletele aproape că cei din Haţeg erau mai mici chiar la maturitate. Fenomenul în sine nu
întregi ale dinozaurilor au fost descoperie, în siturile din bazinul Haţeg este foarte rar, el este cunoscut în multe insule de vârstă mult mai
oasele de dinozauri se întâlnesc fragmentate, de cele mai multe ori recentă decât ”insula Haţeg”, afectând mai ales mamiferele mari,
izolate, uneori însă sunt descoperite în acelaşi loc concentrări de oase, precum elefanţii şi rinocerii, care în mediile lor optime de viaţă, cu mari
mai mult sau mai puţin fragmentate, provenind din diverse părţi ale suprafeţe la dispoziţie pentru procurarea hranei, au mari dimensiuni. În
scheletului (vertebre, alături de oase ale membrelor şi centurilor, dinţi), multe dintre insulele mari ale Mediteranei (Malta, Creta, Cipru) se
de la indivizi de vârste diferite, şi chiar provenind de la specii diferite, cunosc în depozitele de la începutul erei Cuaternare (aproximativ 2
nu numai de dinozauri, dar şi ale altor reptile. Un asemenea mod milioane de ani în urmă) elefanţi pitici, nu mai mult de 1,5-1,8 m
tafonomic (de îngropare) este înălţime. În condiţiile de insularite resursele de hrană sunt limitate,
caracteristic depozitelor aluviale şi vegetaţia în primul rând putând susţine doar un anumit număr de
este cunoscut sub numele de “pungă animale în funcţie de caracteristicile lor biologice. Atunci când numărul
fosiliferă”. Pe valea râului Sibişel, în acestora creşte peste cel critic, sub presiunea acestor resurse limitate,
apropiere de satul Sânpetru, se cunosc animalele pot dispărea sau se pot adapta. Procesul este de lungă durată,
încă din vremea primelor descoperiri nu are loc la scara câtorva generaţii ci a multor mii sau chiar zeci de mii
de dinozauri datorate lui Franz de generaţii, aşa cum s-a întâmplat în cazul “dinozaurilor pitici din
Nopcsa asemenea “pungi fosilifere”, Transilvania”, care au trăit câteva milioane de ani în condiţii de izolare
unele dintre ele conservând peste o pe “insula Haţeg”. Spre deosebire de mamifere, la care aşa cum am
sută de resturi scheletice. O asemenea arătat mai sus, cazurile de “piticism insular” sunt mai frecvent întâlnite,
situaţie ilustrează o tragedie din viaţa în cazul dinozaurilor, exemplul transilvan este aproape unic în întreaga
animalelor dintr-o anumită zonă, un lume. Am spus “transilvan” şi “din Transilvania”, pentru că oase ale
“moment catastrofic”, când o întreagă dinozaurilor au fost descoperite şi în alte locuri, dinafara bazinului
comunitate, cu tineri, adulţi şi bătrâni Haţeg, cele mai multe în apropiere de Sebeş-Alba, la Râpa Roşie,
Franz Nopcsa (1877-1933)
de la diferite specii, a pierit înecată de Vurpăr şi în alte locuri, dar şi în regiuni din partea nordică a
torenţi în timpul unei mari viituri, Transilvaniei, aproape de Jibou. Siturile din Haţeg sunt însă cele mai
corpurile au fost transportate de apele năvalnice, până la totala cunoscute din Transilvania şi din întreaga Românie, pentru vestigiile de
dezarticulare a oaselor, iar acestea, mai departe, s-au zdrobit între ele şi dinozauri, atât pentru că aici ei au fost pentru prima oară descoperiţi, dar
de pietrele de care se loveau; când forţa de transport a râului scădea, ___________________________________________________________________________________________
¹ “Mente et maleo” (în latină) - “minte şi ciocan” este deviza

oasele erau depuse în porţiunile mai liniştite de la marginea apei,
geologilor de pretutindeni.
acoperite de sedimente, osuarul astfel format rămânând ascuns
28

acvatice, amoniţii, belemniţii, o serie de scoici şi melci), cât şi din cele

continentale, pe lângă dinozauri, pterozaurii, unii crocodili, şerpi şi
şopârle. Se estimează că în jur de 75% dintre animalele Mezozoicului au
dispărut la sfârşitul perioadei cretacice. Mulţi dintre paleontologi
consideră că dispariţia (numită extincţie biologică) s-ar fi desfăşurat
într-un interval foarte scurt de timp, de doar câteva zeci de ani, un
adevărat “moment catastrofic” aşa cum au fost mai multe în îndelungata
istorie a Pământului. Ipoteza care susţine extincţia “catastrofică” de la
sfârşitul Cretacicului are un argument forte: impactul cu suprafaţa
Pământului a unei uriaşe bucăţi dintr-un asteroid, o parte din craterul
produs de impact fiind găsit în nordul peninsulei Yukatan din Mexic, a
cărui vârstă stabilită radiometric este de 65 milioane de ani, coincidentă
Cuib cu ouă de dinosaur descoperit la Tuştea, comuna General deci limitei convenţionale dintre era Mezozoică şi cea Neozoică.
Berthelot (foto Ștefan Vasile) Părerea “dispariţiei bruşte” nu este însă susţinută de cercetările
mai ales pentru numărul mare al tipurilor de dinozauri şi al altor minuţioase asupra stratelor din ultima parte a Cretacicului, care cuprind
vertebrate contemporane lor. resturi ale dinozaurilor, acestea au arătat că dispariţiile au avut loc
În mod paradoxal, în această lume dominată de pitici, unul dintre cele treptat, pe parcursul a circa 2 milioane de ani, perioadă în care înaintea
mai mari animale zburătoare, dacă nu chiar cel mai mare, a fost impactului cu fragmentul de asteroid, o serie de schimbări au survenit
descoperit – uriaşul pterozaur, tot din marele grup al reptilelor – pe suprafaţa Pământului care au influenţat viaţa animalelor; între
Hatzegopteryx, care avea un craniu de aproape 3 m lungime, iar distanţa acestea, creşterea suprafeţelor de uscat în detrimentul celor marine, fapt
dintre extremităţile aripilor desfăcute era de aproape 12 m, un adevărat care a determinat o aridizare a climatului, pe mari suprafeţe, o cantitate
avion de mici dimensiuni. Incredibil, dar adevărat! Cum putea zbura un mare de noxe în atmosferă produse de puternicele erupţii vulcanice de la
animal cu un cap de aproape trei metri? Răspunsul îl dă structura sfâşitul Cretacicului – cele mai importante dintre acestea sunt cele care
osoasă, care era compusă din fibre subţiri şi rezistente de os, cu mari au format podişul bazaltic Deccan din Vestul Indiei.
spaţii goale, umplute cu aer, între ele, aşa încât greutatea estimată a Începutul erei neozoice, a cărui primă perioadă este Paleogenul, nu a
întregului corp nu depăşea 15 kg, cam atât cât are şi condorul - “vulturul adus mari schimbări pe insula Haţeg. Climatul a devenit însă mai uscat,
Anzilor” din zilele noastre. ploile mai rare, dar cu caracter torenţial în anumite sezoane, vegetaţia
O listă a tipurilor de animale care au fost descoperite în depozitele mai rară, dominată de specii de palmieri şi de plante arbustive. Erupţiile
continentale de la sfârşitul perioadei cretacice din Bazinul Haţeg este vulcanice au încetat, cenuşile erupţiilor din Maastrichtian fiind
cuprinsă la sfârşitul acestui capitol. Istoria dinozaurilor transilvani s-a transportate de către torenţi în timpul viiturilor spre râuri şi lacuri.
desfăşurat pe durata a circa 7 milioane ani, fiind întreruptă de dispariţia Rocile formate în timpul Paleogenului pe teritoriul insular reflectă
acestor simboluri ale vieţii din Mezozoic de pe întreaga suprafaţă a această ambianţă climatică: roci clastice, gresii şi argile nisipose de
Pământului, în urmă cu 65 milioane ani. Nu numai dinozaurii au culoare roşie, culoarea specifică solului de tip lateritic, bogat în oxizi de
dispărut în acel moment de răscruce din istoria biologică a planetei, ci fier şi aluminiu din ariile tropicale din prezent, cu un regim redus al
numeroase alte grupe de animale atât din mediile marine (marile reptile precipitaţiilor, care atunci când sunt dese şi abundente spală oxizii din
29

sedimente. Multe dintre rocile nisipoase şi argiloase roşii de vârstă mai relevante din punct de vedere al vârstei geologice sunt numuliţii –
Paleogenă de pe insula Haţeg sunt de fapt soluri fosile, în timp ce rocile “bănuţii de piatră”, cum se traduce acest nume) că vârsta calcarelor de
grosiere, conglomerate reprezintă depozite formate în timpul viiturilor origine marină, cu numuliţi este Eocen, în mod logic vârsta depozitelor
în lungul văilor. În Bazinul Haţeg rocile paleogene sunt înca puţin roşii continentale este mai veche, deci conform scării stratigrafice,
cunoscute, aceasta pentru că conţinutul lor paleontologic este redus şi vârsta este Paleocen. Ingresiunea marină de care este legată formarea
insuficient de concludent în privinţa vârstei geologice, iar asemănarea calcarelor cu numulţi din ariile centrale şi vestice ale Transilvaniei, a
lor litologică cu rocile formate în ultima parte a Cretacicului este mare, pătruns pentru un scurt timp şi în regiunea care revine acum Ţării
tot roci clastice roşii, mai fine şi grosiere, deosebirea putând fi făcută Haţegului. Dovezile sunt puţine, dar sigure: numuliţii, aceşti indicatori
atunci când sunt întâlnite resturi organice specifice, dar asta se întamplă de vârstă, au fost ocazional întâlniţi în roci de vârstă mai nouă, din
foarte rar. Sunt considerate de vârstă paleogenă depozitele roşii din bazinul Haţeg, în care ei au ajuns, după ce sedimentele eocene în care
colinele de la nord de oraşul Haţeg, în prelungirea spre est a celor din erau cuprinşi iniţial, au fost erodate, iar materialul, granule clastice şi
zona Berthelot–Crăguiş; dar aceste coline sunt aproape în totalitate numuliţi, a fost transportat de către apele curgătoare şi resedimentat
acoperite de vegetaţie, cu puţine şi foarte mici aflorimente. Tot ulterior. Numuliţii au fost găsiţi şi în aluviunile recente ale râului
Paleogenului îi sunt atribuite şi depozitele de conglomerate fără Sibişel, din partea centrală a bazinului, urmare a aceloraşi procese de
stratificaţie clara din partea sud-vestică a Bazinului Haţeg; la origine eroziune şi transport descrise mai sus.
acestea par să fi reprezentat conuri de dejecţie formate în zona de Peisajul biologic al uscatului pe insula Haţeg în timpul Paleogenului,
piemont a Munţilor Retezat şi Ţarcu. Lipsa şi aici a fosilelor atât cât ni-l înfăţişează depozitele din Ţara Haţegului, mult mai bine
concludente, face ca vârsta acestor depozite grosiere să fie cunoscute în alte regiuni ale Transilvaniei, era unul incomparabil mai
problematică, considerată doar pe baza asemănărilor litologice. sărac şi mai puţin animat decât cel de la sfârşitul Cretacicului. Imaginea
În alte regiuni ale insulei Haţeg, aşa cum este regiunea central-vestică a pe care o avem nu corespunde însă, în totalitate realităţii timpului de
depresiunii Transilvaniei depozitele paleogene sunt mult mai clar atunci. Fără îndoială, diversitatea biologică era mult redusă comparativ
reprezentate, dar asta nu pentru că conţinutul paleontologic al rocilor cu cea din Maastrichtian, la sfârşitul căruia marea majoritate a
clastice roşii, la fel ca şi în Haţeg, ar fi cu mult mai bogat, ci pentru că la animalelor au dispărut. Dar cu siguranţă, viaţa era mai bogată decât ne
anumite intervale de timp în Paleogen, marea a invadat unele regiuni de lasă să interpretăm foarte puţinele fosile din depozitele continentale
uscat ale insulei, lăsând în urmă sedimente, devenite apoi, prin paleogene. Pe lângă aspectul de “faună sărăcită” pe care în comparaţie
consolidare, roci, cu multe fosile conţinute, care au permis stabilirea cu cu sfârşitul Cretacicului îl prezenta în mod real începutul Paleogenului
precizie a vârstei depozitelor formate în timpul ingresiunii marine. În (intervalul Paleocen-Eocen inferior, 65-40 milioane ani), condiţiile
mod indirect, în funcţie de vârsta cunoscută pe baza fosilelor a climatice au avut un rol important în denaturarea imaginii pe care o
depozitelor marine, s-a stabilit vârsta depozitelor continentale, slab avem asupra vieţii în noua perioadă. Să explicăm: la sfârşitul
fosilifere, folosind un principiu de bază al Stratigrafiei – principiul Cretacicului, în etapa laramică de evoluţie tectonică a crustei terestre,
superpoziţiei, care pe scurt şi explicit spune că într-o succesiune de roci, pe întreaga suprafaţă a Pământului au fost ridicate, din depozitele
neschimbată în ordinea de depunere iniţială a sedimentelor, depozitele acumulate în mări, catene muntoase; suprafeţele de uscat au crescut în
mai noi ocupă poziţii superioare în succesiunea litologică, iar cele mai detrimentul celor ocupate până atunci de mări şi oceane, influenţa
vechi, poziţii inferioare. În cazul Paleogenului din Transilvania, climatică a mării legată de circulaţia curenţilor în atmosferă şi generarea
cunoscând pe baza fosilelor (cele mai numeroase dintre acestea şi cele precipitaţiilor, a diminuat pe mari suprafeţe. Climatul cald cu ploi
30

frecvente şi abundente, predominant în Cretacicul superior, a fost astfel din Paleogen, au fost întâlniţi ocazional în roci de vârstă mai nouă din
înlocuit de un climat arid, de tip deşertic, cu precipitaţii puţine şi reduse Bazinul Haţeg, roci în care au ajuns, după ce sedimentele eocene în care
cantitativ. Sub aspectul proceselor de fosilizare, prin care resturi ale numuliţii erau cuprinşi iniţial, au fost erodate, iar materialul rezultat,
organismelor din trecut ne parvin ca fosile ajutându-ne să cunoaştem granule clastice şi numuliţi, a fost transportat de către apele curgătoare
biologia planetei de-a lungul istoriei geologice, climatul arid este şi resedimentat apoi. Numuliţi au fost găsiţi şi în aluviunile recente ale
potrivnic conservării urmelor de viaţă. Într-un asemenea climat, râului Sibişel, din partea centrală a bazinului, urmare a aceloraşi procese
cadavrele animalelor, dar şi resturile vegetale rămân expuse mult timp de eroziune şi transport.
la suprafaţă, unde sub incidenţa vântului şi a atmosferei oxidice, sunt Din cât se cunoaşte asupra Paleogenului din Bazinul Haţeg, şi a doua
distruse complet. Este ştiut că oxigenul este esenţial vieţii majorităţii parte a acestei perioade care cuprinde Eocenul superior şi Oligocenul
formelor de viaţă, în schimb el are o acţiune puternic distructivă asupra (aproximativ intervalul 40-23 milioane ani), s-a desfăşurat în regim
resturilor organice dacă acestea nu au fost, curând după moarte, continental, caracteristice fiind argilele nisipoase roşii şi verzui, între
acoperite de o pătură de sediment care să le protejeze. Cum la începutul care sunt intercalate calcare cenuşii cu moluşte (gastropode şi bivalve)
Paleogenului, în condiţiile aridităţii climatice, această cerinţă majoră a de apă dulce, care indică originea lacustră a calcarelor. Sub formă de
fosilizării nu putea fi îndeplinită, fosilele organismelor continentale sunt intercalaţii în cadrul depozitelor clastice sunt cuprinse strate de tufuri
foarte rar întâlnite. Nu numai în Ţara Haţegului, dar în toată verzui, efect al unor slabe erupţii vulcanice pe teritoriul insular. O
Transilvania vestigii ale mamiferelor, care după dispariţia dinozaurilor importantă descoperire paleontologică a fost făcută în anii 1980 în
au devenit “stăpânii continentelor”, sunt extrem de puţine (între aceste extremitatea estică a Ţării Haţegului, la Crivadia, unde în strate de tuf
excepţionale rarităţi se află însă şi unul, deosebit de interesant ştiinţific argilos au fost întâlnite fragmente craniene, constând din mandibule cu
– Prohyracodon orientale, descoperit la sfârşitul secolului XIX la dinţi. Timp de mai mulţi ani, cercetătorii nu au putut preciza cărui tip de
Rădaia, lângă Cluj, considerat un strămoş al rinocerilor). Mai mamifer aparţineau fragmentele descoperite; ele proveneau în mod
numeroase sunt resturile mamiferelor marine în Paleogenul din evident de la un mare mamifer, cam de talia unui rinocer, în mod clar
Transilvania, unde au fost descoperite, chiar în mai multe localităţi, ierbivor, după dentiţia bine păstrată. În final, urmare a consultării
resturi ale sirenidelor, cunoscute sub numele popular de “vaci de mare”, internaţionale, mamiferul s-a dovedit a aparţine unui grup taxonomic –
datorită faptului că hrana lor predilectă erau algele din mările puţin Ordinul Embrithopoda, care – caz unic în sistematica mamiferelor,
adânci, din preajma insulelor. Iată deci de ce ştim atât de puţin despre cuprindea la vremea descoperirii în Haţeg un singur gen Arsinoitherium,
viaţa pe suprafeţele de uscat din prima parte a Paleogenului, între care şi din Egipt, a cărui aparenţă rhinocerotidă era sporită de prezenţa unei
insula Haţeg. perechi de coarne mari pe oasele craniului. Aproape în acelaşi timp cu
Treptat, mările au început să recâştige teritoriile de pe care s-au retras la descoperirea embrithopodului din Haţeg, care după numele localităţii
sfârşitul Cretacicului ş i începutul Paleogenului, transgresiunea marină unde a fost găsit, a fost numit Crivadiatherium (“mamiferul de la
avansând şi pe suprafaţa insulei Haţeg. Revenirea mării este bine Crivadia”), au fost întâlnite resturi aparţinând aceluiaşi grup în Turcia,
marcată aici, în special în zonele centrale şi nord-vestice ale iar după câţiva ani şi în Mongolia, astfel încât Ordinul Embrithopoda
Transilvaniei, inclusiv în jurul Clujului, prin calcarele cu numuliţi, cuprinde în prezent 4 genuri, toate în intervalul Eocen superior–
despre care am amintit mai sus. Ingresiunea marină a pătruns pentru Oligocen inferior (aproximativ 37-28 milioane ani). Toate erau animale
scurt timp ş i în regiunea care revine acum Ţării Haţegului. Dovezile mari, 1,5–2 m înălţime şi 2,5–3 m lungime, cu picioare groase, ca nişte
sunt puţine, dar sigure: numuliţii, aceşti indicatori ai vârstelor geologice piloni (embrithos, grec - picioare grele), originea lor fiind mai apropiată
31

Crivadiatherim era apropiat de Arsinoitherium (în figură). Nu se

ştie dacă avea sau nu coarne
de elefanţi decât de rinoceri. Pe lângă importanţa paleontologică,
descoperirea de la Crivadia are o semnificaţie paleogeografică
deosebită. Faptul că într-un interval relativ scurt de timp, un grup de
mamifere terestre, foarte restrâns ca diversitate taxonomică au evoluat
într-un areal extins, din centrul Asiei până în nordul Africii
(Arsinoitherium din Egipt, primul descoperit dintre embrithopode este şi Configuraţia uscatului european la începutul Oligocenului
cel mai tânăr reprezentant al grupului, indicând o deplasare în timp, de gresii grosiere, proprii zonelor de canal ale râurilor, argile şi marne
la est spre vest, a reprezentanţilor grupului), atestă continuitatea nisipoase fin stratificate, cenuşii şi verzui, cu moluşte de apă dulce,
suprafeţelor de uscat pe care aceste animale se deplasau. Concluzia care specifice mediului lacustru, argile nisipoase cenuşiu-negricioase bogate
rezultă: în urmă cu circa 34 milioane de ani, vârsta limitei dintre Eocen în resturi de plante, cu strate subţiri de cărbune, indicative pentru zonele
şi Oligocen, când se presupune că a trăit Crivadiatherium, insula Haţeg mlăştinoase din cuprinsul luncii inundabile, de asemenea argile
era deja alipită altor insule ale arhipelagulului din nordul Tethysului, nisipoase roşii şi cărămizii, nestratificate, reprezentând soluri fosile
formând împreună cu acestea o mare punte de legătură pe uscat între formate în zone depărtate de cursurile de apă.
centrul Asiei şi Africa. Alternanţa condiţiilor de sedimentare în Oligocen şi la începutul
Ţara Haţegului şi-a continuat în decursul Oligocenului şi în prima parte Miocenului, atât continentale cât şi marine, acestea din urmă cu grade
din Miocen evoluţia geologică ca arie continentală, invadată periodic de diferite de salinitate a apelor, este bine documentată în cadrul
apele mării. Drept urmare, depozitele formate pe ariile de uscat succesiunilor stratigrafice din regiunile centrale ş i vestice ale
alternează în succesiunile stratigrafice cu depozite marine, în general Transilvaniei, unde depozitele sunt mai bine deschise la suprafaţă, în
formate în preajma ţărmului, în ape cu salinitate scăzută, de tip timp ce în bazinul geologic al Haţegului aflorimentele sunt rare şi
salmastru, aşa cum arată fosilele conţinute în formaţiunile argilo- discontinui, relativ mai bine reprezentate fiind doar în sectorul estic al
nisipoase cu intercalaţii subţiri de cărbuni, caracteristice acestei bazinului.
perioade. Formaţiunile de origine continentală cuprind conglomerate şi O ultimă transgresiune marină care a afectat regiuni întinse ale
Transilvaniei, inclusiv cea mai mare parte a Bazinului Haţeg, a avut loc
32

în urmă cu circa 15 milioane de ani, în Badenian, etaj al Miocenului Marea s-a retras treptat din aceste regiuni la sfârşitul Badenianului,
mediu. În această etapă domeniul marin se extindea spre vest, din rocile predominant carbonatice caracteristice acestui etaj au fost
Transilvania, prin sudul Depresiunii Panonice până în regiunea înlocuite la nivelul etajului următor – Sarmaţian – de roci clastice cu
Bazinului Vienei. Depozitele formate în acest interval sunt caracteristice granulometrie variabilă, între grosieră şi fină: conglomerate slab
zonelor puţin adânci ale mării: calcare formate prin precipitare în jurul cimentate, nisipuri grosiere, argile nisipoase, care cuprind intercalaţii
talului algelor roşii, marne cu un conţinut bogat în cochilii de subţiri de cărbune. Retragerea mării se reflectă şi în scăderea salinităţii
gastropode şi bivalve marine, alături de corali. La acest nivel stratigrafic apelor, de la o concentraţie ridicată în săruri, apropiată de media
oceanului planetar (34 mg/l), mediu în care s-au format în Badenian
calcarele cu alge roşii şi corali, salinitatea a scăzut sub 20 mg/l în
Sarmaţian, valoare care se înscrie tipului salmastru de salinitate.
Continuarea erupţiilor în lanţul vulcanic din partea occidentala a
Carpaţilor Orientali este marcată prin intercalaţiile de tuf vulcanic care
apar la diferite niveluri stratigrafice în cadrul rocilor Miocenului
superior şi ale Pliocenului din Transilvania, nu însă şi în Bazinul Haţeg,
unde depozite sarmaţiene au fost în mare parte înlăturate prin eroziunea
desfăşurată intens în perioada de exondare, care a urmat depunerii
sedimentelor.
Depozitele care încheie succesiunea stratigrafică a Ţării Haţegului sunt
cele de vârstă Cuaternar, corespunzatoare ultimelor 2,58 milioane de ani
Imagine microscopică a calcarelor badeniene de tip recifal (calcare

de Leitha) cu alge roşii şi foraminifere calcaroase (foto Mihai E.
Popa, Gheorghe Popescu)
au debutat erupţiile din craterele lanţului vulcanic din vestul Carpaţilor
Orientali: Oaş–Gutâi–Ţibleş, extins spre sud în Călimani–Gurghiu,
erupţii care au continuat în unele regiuni până în urmă cu circa un
milion de ani.
Produsele fine ale primelor erupţii, cenuşile vulcanice, au fost
transportate de vânt departe spre vest, fiind întâlnite asociate materialui
pelagic organogen în rocile sedimentare badeniene din Transilvania,
inclusiv în cuprinsul Bazinului Haţeg.
Granite de Retezat pe Valea Sibişelului (foto Ştefan Vasile)
33

ai istoriei geologice. Deşi în totalitatea lor, depozitele cuaternare din metamorfice şi magmatice care alcătuiesc Munţii Şureanu şi Retezat,
această regiune aparţin categoriei rocilor clastice, condiţiile specifice în datorită rezistenţei lor mai mari, cele mai comune sunt “granitele de
care acestea s-au format sunt diferite. Pe de o parte sunt pietrişuri Retezat”. În etapa de maximă dezvoltare a gheţarilor în Carpaţi s-au
grosiere, necimentate şi nestratificate, fără sortarea datorată de obicei format văile şi circurile glaciare ocupate în prezent de minunatele lacuri
transportului prin curenţi de apă, acumulate la baza colinelor de la de pe culmea Retezatului.
marginea lanţurilor muntoase; acestea reprezintă “conuri de dejecţie“
rezultat al proceselor de eroziune, activate puternic la începutul Paleo-biodiversitatea Insulei Hațeg de la sfârșitul Cretacicului
Cuaternarului datorită mişcărilor de ridicare a catenelor montane în In momentul în care F. Nopcsa (pag. 28) a descoperit și descris pentru
întreg lanţul carpatic. Proceselor de eroziune le sunt datorate şi prima dată în detaliu fosile ale unor organisme străvechi (inclusiv resturi
depozitele clastice care alcătuiesc terasele din lungul văilor principale de dinosauri, dar și de crocodilieni, broaște țestoase și reptile zburătoare
ale Ţării Haţegului: Râul Mare, Sibişel, Strei, Crivadia şi altele. numite pterosauri) din regiunea Țării Hațegului, asociația de organisme
O altă categorie a rocilor cuaternare din Bazinul Haţeg o reprezintă identificate de el din Bazinul Hațeg (și mai apoi alte zone ale spațiului
depozitele glaciare formate în etapa de extensie maximă a glaciaţiei în transilvan) cuprindea doar un număr mic de taxoni (specii și genuri): în
ariile alpine şi carpatice, petrecută în intervalul dintre 125.000 şi 75.000 total 5 specii diferite de dinosauri (denumiți de el Rhabdodon,
de ani: blocuri de roci cu dimensiuni variabile, unele cu diametru de Orthomerus, Struthiosaurus, Titanosaurus și Megalosaurus), și câte
peste 1 m, transportate în lungul văilor glaciare în masa de gheaţă şi unul de crocodilian (Allodaposuchus), broască ț estoasă (Kallokibotion)
depuse la topirea acesteia. Elementele clastice cuprinse provin din rocile și pterosaur (Ornithodesmus). La acestea s-a adăugat un al nouălea
taxon descris de un cercetător britanic prieten cu Nopcsa, și presupus a
fi o pasăre acvatică de tipul pelicanului sau cormoranului (Elopteryx
nopcsai, denumit așa în onoarea eminentului geolog și paleontolog
hațegan). Această diversitate (9 specii contemporane și care conviețuiau
în același spațiu geografic, formând deci părți componente ale unui
vechi ecosistem – paleo-ecosistem) era remarcabilă în contextul
faunelor de dinosauri europeni de aceeași vârstă, descriși anterior din
estul Austriei, sudul Franței sau Țările de Jos. În același timp însă,
numărul speciilor descoperite era mult inferior celor descrise la acel
moment din alte regiuni ca America de Nord (Statele Unite, Canada)
sau chiar America de Sud – această observație, alături de cea referitoare
la talia mică (‚pitică’) a dinosaurilor din Hațeg (pag. 28), stă la originea
ideii de faună insulară a asociației Cretacic terminale din Transilvania,
enunțată de într-un mod vizionar de Nopcsa (1923). Conform ipotezei
lui Nopcsa, dinosaurii transilvani și animalele ce trăiau alături de aceștia
populau în izolare pe o insulă subtropicală, parte a unui larg arhipelag
întins peste teritoriul Europei de azi – iargeografică izolarea și spațiul
Lacul glaciar Bucura (foto Ioana Csiki-Sava)
34

limitat de viață avut la dispoziție a influențat decisiv compoziția faunei Lista faunistică a asociației de vertebrate maastrichtiene din Bazinul
și talia animalelor din alcătuirea acesteia. Hațeg:
Descoperiri recente au schimbat însă în mod fundamental înțelegerea
acestei faune unice din estul Europei. Noțiunea de faună insulară a fost Pisces - PEȘTI
nu numai susținută, ci și întărită de studiile moderne. Studile de Acipenseriformes
tectonică, geologie regională și paleogeografie au permis nu numai Acipenseriformes indet.
recunoașterea, dar și conturarea străvechii insule. Analiza faunistică și Lepisosteiformes
filogenetică a diferitelor specii reprezentate a dus la precizarea naturii Lepisosteus sp.
relictuale, de ‘fosile vii’ ale Maastrichtianului, în cazul majorității Atractosteus sp.
acestor specii, fenomen ce se explică însă natural în cazul unei asociații Characiformes
insulare. Studiile de osteohistologie (care cercetează structura internă, Characidae indet.
microscopică, a oaselor și permite stabilirea vârstei, vitezei de maturare Amphibia - AMFIBIENI
sau a fiziologiei unor organisme din trecut) au demonstrat că dinosaurii Allocaudata
din Bazinul Hațeg au fost într-adevăr ‘pitici’, rude cu dimensiuni reduse Albanerpetontidae
ale dinosaurilor de pe alte continente; și este bine dcumentat faptul c ă Albanerpeton sp., posibil o specie nouă de Albanerpeton
reducerea taliei unor animale, altfel de dimensiuni mari, este un alt Albanerpeton cf. inexpectatum; posibil o specie nouă
proces caracteristic mediilor insulare. Anura
Totuși, în ciuda naturii insulare a faunei cu dinosauri din Bazinul Hațeg, Hatzegobatrachus grigorescui
aceasta se dovedește a fi extrem de bogată în forme de viață, cu o Discoglossidae indet.
diversitate a vertebratelor care egalează sau chiar depășește diversitatea Paralatonia transylvanica
raportată de pe uscaturi mult mai întinse, din Europa sau alte continente. Eodiscoglossus sp.
Vertebratelor, li se mai adaugă o serie de specii de plante sau de Paradiscoglossus sp., posibil sinonim cu Paralatonia
invertebrate (melci, scoici, insecte, ostracode), toate aceste forme de Reptilia – REPTILE (în sens larg)
viață alcătuind un paleo-ecosistem complex, cu interacțiuni variate între Testudinata
componentele acesteia, cu moduri de viață, de hrănire sau de organizare Meiolaniformes - Kallokibotionidae
socială diverse – în acest fel, fosilele descoperite și excavate din rocile Kallokibotion bajazidi
maastrichtiene ale Bazinului Hațeg oferă o imagine convingătoare și Pleurodira – Dortokidae
incitantă despre viața exuberantă de pe ‘insula Hațeg’ de acum 66 până Dortokidae n. gen. n. sp.
la 72 de milioane de ani. Lepidosauromorpha
Pentru a oferi câteva repere pentru înțelegerea bogăției și complexității Sauria - șopârle
acestui străvechi ecosistem, listarea impresionantei diversități a Paramacellodidae
asociației de vertebrate va fi acompaniată de reconstituiri ale unor Beckesius aff. B. Hoffstetteri
animale de pe ‘insula Hațeg’, realizate de paleo-artistul Jakub Kowalski Becklesius nopcsai
(Polonia), și ale căror drepturi de autor aparțin Muzeului Dinosaurilor Borioteiioidea - Polyglyphanodontidae
din Transilvania și dr. Antoneta Seghedi (Asociația GeoD – București). Bicuspidon hatzegiensis
35

Scincomorpha Troodontidae
Scincomorpha indet. 1. Troodontidae indet.
Scincomorpha indet. 2. Alvarezsauridae
Anguimorpha Heptasteornis andrewsi
Anguimorpha indet. Bradycneme draculae - posibil sinonim cu Heptasteornis
Serpentes - șerpi ?Elopteryx nopcsai
Madtsoiidae Aves – păsări moderne
Nidophis insularis Enantiornithes
Archosauromorpha Euenantiornithes indet.
Mesoeucrocodylia - Ziphosuchia Ornithurae
Doratodon sp. Ornithurae indet.
Atoposauridae Sauropoda
Theriosuchus sympiestodon Titanosauria
Eusuchia - Hylaeochampsidae Magyarosaurus dacus
Allodaposuchus precedens Paludititan nalatzensis
Acynodon sp. “Magyarosaurus” hungaricus - probabil un gen nou
Alligatoroidea Ornitischia
Musturzabalsuchus sp. Ornithopoda - Rhabdodontidae
Pterosauria Zalmoxes robustus
Pteranodontidae Zalmoxes shqiperorum
Pteranodontidae indet. Ornithopoda - Hadrosauroidea
Azhdarchidae Telmatosaurus transsylvanicus
Hatzegopteryx thambema (gigantic) Ankylosauria - Ndosauridae
Azhdarchidae n. gen. n. sp. (specie de talie medie) Struthiosaurus transylvanicus
Dinosauria Mammalia - MAMIFERE
Saurischia Multituberculata - Kogaionidae
Theropoda Barbatodon transylvanicus
Euronychodon sp. Barbatodon sp. nov.
Paronychodon sp. Hainina sp. A
Richardoestesia sp. Kogaionon ungureanui
Dromaeosauridae Kogaionon sp. nov. 1 — Pui
Balaur bondoc Kogaionon sp. nov. 2 — Toteşti
cf. Saurornitholestes sp. Kogaionidae gen et sp. nov.
?Elopteryx nopcsai Theria
Velociraptorinae indet. Theria indet.
36

Nume: Paralatonia transylvanica

Autori: Venczel și Csiki, în 2003
Semnificația numelui: ruda transilvană a lui Latonia (un discoglossid fosil)
Apartenență: Anura, Archaeobatrachia, Discoglossidae
Distribuție: cunoscut doar din Transilvania (inclusiv Bazinul Hațeg)
Mod de viață: semiacvatic, saltatorial, poate și înotător
Mod de hrănire: insectivor-invertivor
Dimensiune: 5 cm lungime, 25-40 grame
Nume: Bicuspidon hatzegiensis

Autori: Folie și Codrea, în 2005
Semnificația numelui: șopârlă, specie a genului Bicuspidon, descris din Hațeg
Apartenență: Squamata, Sauria, Borioteiioidea, Polyglyphanodontidae
Distribuție: cunoscut din Bazinul Hațeg, posibil și din Santonianul din Ungaria
Mod de viață: terestru
Mod de hrănire: omnivor-insectivor-ierbivor
Dimensiune: 20 cm lungime, 125-150 grame
Nume: Nidophis insularis

Autori: Vasile, Csiki-Sava și Venczel, în 2013
Semnificația numelui: șarpele insular locuitor al cuiburilor (de ouă de dinosauri)
Apartenență: Squamata, Serpentes, Madtsoiidae
Distribuție: cunoscut doar din Bazinul Hațeg
Mod de viață: terestru, semi-fossorial (mod de viață în parte subteran), târâtor
Mod de hrănire: invertivor-carnivor
Dimensiune: 1 m lungime, 700-900 grame
Nume: Kogaionon ungureanui

Autori: Rădulescu și Samson, în 1996
Semnificația numelui: animal dedicat lui C. Ungureanu (geolog, descoperitorul fosilei)
și muntele sfânt al dacilor, Kogaion
Apartenență: Mammalia, Multituberculata, Cimolodonta, Kogaionidae
Mod de viață: terestru, poate și arboricol
Mod de hrănire: omnivor-frugivor
Dimensiune: 15-20 cm lungime, 100-150 grame
37

Nume: Hatzegopteryx thambema

Autori: Buffetaut, Grigorescu și Csiki, în 2003
Semnificația numelui: înfricoșătorul înaripat din Hațeg
Apartenență: Pterosauria, Azhdarchidae
Distribuție: cunoscut doar din Bazinul Hațeg, poate și din Bazinul Transilvaniei
Mod de viață: aerial, zburător planant, poate secundar terestru
Mod de hrănire: carnivor, prădător, pescar și/sau necrofag
Dimensiune: 10-12 m anvergura aripilor, 2 m lungimea craniului, 18 kg
Nume: Balaur bondoc

Autori: Csiki, Vremir, Brusatte și Norell, în 2010
Semnificația numelui: numele face referire la natura de ‘dragon’ (corespondent
mitic al reptilelor, deci și al dinosaurilor) al animalului, precum și la aspectul masiv
Apartenență: Dinosauria, Saurischia, Theropoda, Dromaeosauridae
Mod de viață: terestru, biped, semi-cursorial (alergător)
Mod de hrănire: carnivor, prădător activ, vânător în haită
Dimensiune: 1.7-2 m lungime, 12-15 kg
Nume: Magyarosaurus dacus

Autori: Huene, în 1932, după Nopcsa, în 1915
Semnificația numelui: șopârla dacică din Ungaria (Bazinul Hațeg făcând din
Imperiul Austro-Ungar parte în momentul descoperirii/descrierii acestui dinosaur)
Apartenență: Dinosauria, Saurischia, Sauropoda, Titanosauria
Mod de viață: terestru, patruped, graviportal (cu deplasare lentă)
Mod de hrănire: ierbivor, păscător generalizat la nivelul arborilor
Dimensiune: 6-7 m lungime, 850 kg
38

Nume: Paludititan nalatzensis

Autori: Csiki, Codrea, Jipa-Murzea și Godefroit, în 2010
Semnificația numelui: titanicul animal din mlaștina de la Nălaț-Vad
Apartenență: Dinosauria, Saurischia, Sauropoda, Titanosauria
Mod de viață: terestru, patruped, graviportal (cu deplasare lentă)
Mod de hrănire: ierbivor, păscător generalizat la nivelul arborilor
Dimensiune: 6-7 m lungime, 800 kg
Nume: Telmatosaurus transsylvanicus

Autori: Nopcsa, în 1903, după Nopcsa, în 1900
Semnificația numelui: șopârla de mlaștină din Transilvania
Apartenență: Dinosauria, Ornitischia, Ornithopoda, Hadrosauroidea
Mod de viață: terestru biped, ocazional patruped, semi-cursorial-graviportal
Mod de hrănire: ierbivor, păscător generalizat de arbori și arbuști
Dimensiune: 3,5-4,5 m lungime, 500-600 kg
Nume: Zalmoxes robustus

Autori: Weishampel, Jianu, Csiki și Norman, în 2003, după Nopcsa, 1902
Semnificația numelui: șopârla robustă a lui Zalmoxes
Apartenență: Dinosauria, Ornitischia, Ornithopoda, Rhabdodontidae
Mod de viață: terestru biped, alergător semi-cursorial
Mod de hrănire: ierbivor, păscător specializat de ierburi și arbuști
Dimensiune: 3 m lungime, 300-350 kg
Nume: Struthiosaurus transilvanicus

Autori: Nopcsa, în 1915
Semnificația numelui: șopârla-struț din Transilvania
Apartenență: Dinosauria, Ornitischia, Ankylosauria, Nodosauridae
Mod de viață: terestru, patruped, graviportal (cu mișcare greoaie)
Mod de hrănire: ierbivor generelizat de ierburi și arbuști
Dimensiune: 2-3 m lungime, 400-450 kg
39

Vedere înspre Munții Retezat, de pe Valea Sibișelului; în plan secund, se întind dealurile ce adăpostesc resturi de
dinosauri, jalonând traseul turistic tematic ‘Valea Dinosaurilor’ (foto Ioana Csiki-Sava)
40

Geodiversitatea Țării Hațegului - Geosituri
GEOSITURI IMPORTANTE ÎN
CADRUL GEOPARCULUI
DINOSAURILOR ȚARA
HAȚEGULUI
Ou de dinosaur, văzut în secțiune, în argilele siltice

cenușii de la Nălaț-Vad (foto Dragoș Andronache)
41

Afloriment de granite de Retezat, în Custura Bucurei, Munții Retezat (foto Zoltán Csiki-Sava)
42

MAI VECHI DECÂT

OCEANUL TETHYS
– ROCILE FUNDAMENTULUI
Cute kink (în zigzag) în micașisturi, Munții Poiana

Ruscă (foto Zoltán Csiki-Sava)
43

Eșantioane de roci din compoziția fundamentului Bazinului Hațeg, ce aflorează în Munții Retezat (șisturi sericito-
cloritoase, micașisturi, ochiuri de cuarțit), prinse în zidurile Cetății Colți, com. Râu de Mori (foto Zoltán Csiki-Sava)
44

FUNDAMENTUL DEPRESIUNII HAŢEG - VALEA STREIULUI, SATUL PIETROS-PRUNDURI
Vârsta: Precambrian, mai mult de 600 de milioane de ani în urmă. depozitele sedimentare cretacice ale bazinului Haţeg. Este deci aici o
succesiune stratigrafică ce arată o îndelungată istorie a mişcării pe
Amplasare: Versantul drept al Văii Pietrosului, în satul Petros, în verticală a Gnaisului de Prunduri: 1) după metamorfism, corpul a
apropiere de ieşirea dinspre nord a satului. fost antrenat într-o ridicare a crustei, ajungând la suprafaţă şi chiar
Latitudine: N 45° 28' 59,96''; Longitudine: E 23° 11' 10,41''. denudat parţial înainte de Jurasic; 2) după o denudare parţială, a
urmat din nou o afundare, fiind acoperit de apa mării jurasice, când s-
Căi de acces: drumul naţional 66 Petroşani-Haţeg, până la Baru, apoi au depus transgresiv peste el calcarele; 3) la sfârşitul Jurasicului a
drumul local care traversează satul Petros de-a lungul Văii Pietrosului. urmat o altă ridicare şi exondare a gnaisului, împreună cu învelişul de
calcare; 4) la începutul Cretacicului superior, s-a produs o altă
Descriere: Depozitele sedimentare ale bazinului Haţeg au fost depuse, afundare, iar calcarul şi gnaisul au fost acoperite de apă; 5) ulterior au
începând cu Cretacicul superior, peste corpuri geologice mai vechi, mai fost şi alte ridicări şi alte afundări, iar ultima ridicare s-a produs în
aparţinând Unităţii Getice. În alcătuirea acestei unităţi intră roci Miocen, când întreaga Unitate Getic ă din bazinul Streiului, ca şi
metamorfice specifice, cum sunt gnaisele (bogate în feldspaţi şi bazinul însuşi, a intrat într-un îndelungat proces de denudare,
cuarţ), micaşisturile (bogate în mice) ş i amfibolitele (bogate în responsabil de relieful actual, implicit de munţii şi văile majore
amfibol verde şi feldspat). Râul Strei, de la izvoare şi până aici, şi-a actuale.
făcut vad erodând în profunzime unitatea Getică. De aceea, în
aluviunile Streiului găsim fragmente din tot arsenalul de roci ale
acestei unităţi.
Aici, pe versantul drept al Streiului, chiar lângă vad, se poate observa
unul din corpurile de gnaise ale unităţii Getice, denumit Gnaisul de
Prunduri. Acesta este un vechi corp de granitoid care a fost
metamorfozat, pe când exista în zonele profunde ale crustei, în timpul
Paleozoicului. Mineralele iniţiale din vechiul corp (feldspatul
plagioclaz, cuarţul şi biotitul) , practic nu au fost modificate în timpul
metamorfismului, dar au recristalizat şi ş i-au rearanjat poziţia
relativă, orientându-se în plane sau chiar linii paralele, ceea ce se
poate observa aici, la examinarea mai atentă a rocii. Astfel de orientări
preferenţiale ale cristalelor din roci sunt studiate cu atenţie de geologi,
pentru că ele dau indicaţii asupra direcţiei şi sensului de mişcare a
crustei terestre în timpul marilor mişcări geotectonice. În momentul de
faţă, peste corpul de gnaise stă o pătură de calcare mezozoice (vizibile
Vedere generală a gnaiselor de la Pietros-Prunduri
în partea superioară a versantului) şi abia peste acestea din urmă stau (foto Răzvan Andrei)
45

FUNDAMENTUL DEPRESIUNII HAŢEG - RÂU MUNCEL
Vârsta: Paleozoic, aproximativ 450-500 de milioane de ani în urmă. Local, în masa filitelor se ivesc mici lentile de cuarţ, dar şi cuiburi cu
sulfură de fier oxidată, de culoare ruginie. La origine, filitele de aici
Amplasare: La baza versantului nordic al Munţilor Retezat, la au fost depozite argiloase cu resturi vegetale, formate la începutul
aproximativ 4,5 km sud de localitatea Baru. Paleozoicului, dar care au fost ulterior afundate şi metamorfozate în
Latitudine: N 45° 25' 39,29''; Longitudine: E 23° 10' 03,9''. timpul mişcărilor orogenice dinaintea apariţiei dinozaurilor. Cutele
numeroase care au apărut în filite, vizibile în aflorimentele de aici,
Căi de acces: drumul naţional 66 Petroşani-Haţeg, până în localitatea sunt urmarea acelor intense mişcări orogenice.
Baru, apoi dumul local care merge spre sud de-a lungul Văii
Muncelului, continuat printr-un drum forestier.
Descriere: Depozitele sedimentare ale Bazinului Haţeg stau peste

corpuri geologice mai vechi, aparţinând la două unităţi geotectonice
ale Carpaţilor Meridionali: Unitatea Getică şi Domeniul Danubian.
Rocile acestor mari unităţi ies la zi pe rama bazinului, fiind străbătute
de toate râurile cu văi adânci afluente ale Streiului. Valea Muncelului
este unul din aceste râuri. De la izvoare şi până la intrarea în Satul
Muncel, apa acestui râu ş i-a făcut vad erodând în profunzime
corpurile geologice ale Domeniului Danubian. Aici, pe versantul drept
al râului, se pot observa splendide aflorimente de roci metamorfice
şistoase, cu grad scăzut de metamorfism, cele mai spectaculoase fiind
filitele negre. Ele sunt formate predominant din cristale minuscule de
muscovit şi grafit, cu forme solzoase, stivuite paralel, ceea ce conferă
Vedere generală a sitului de la Râu Muncel, unde apar la zi filite
rocii şistozitatea, adică proprietatea de a se despica în lespezi subţiri.
paleozoice din fundamentul cristalin al Depresiunii Haţegului
46


FUNDAMENTUL DEPRESIUNII HAŢEG - RÂUL BĂRBAT
Vârsta: Paleozoic, aproximativ 400-500 milioane de ani în urmă. observă, numite de geologi liniaţii, sunt de fapt şiraguri ale cristalelor
minerale, orientate în timpul alunecării şi paralel cu direcţia de
Amplasare: la baza versantului nordic al Munţilor Retezat, la alunecare. Acum, liniaţia este aproximativ orizontală şi cu direcţie E-
aproximativ 2,5 km sud de localitatea Hobiţa. V, arătând că cele două mari unităţi, în ultima lor etapă de mişcare, au
Latitudine: N 45° 26' 59,52''; Longitudine: E 23° 04' 28,49''. alunecat una faţă de alta pe direcţia est-vest. Geologii au stabilit că
mişcarea a durat peste un milion de ani, intensitatea cea mai mare
Căi de acces: drumul naţional 66 Petroşani-Haţeg până la Pui, apoi fiind la sfârşitul erei mezozoice. În plus, au ajuns să stabilească
drumul judeţean 667 Pui-Hobiţa, continuat prin drumul local care inclusiv amplitudinea ş i chiar sensul acestei grandioase mişcări
urmăreşte spre sud valea Râului Bărbat. relative şi anume, Unitatea Danubiană, din care face parte masivul
Retezat a rămas practic pe loc, iar Unitatea Getică a venit aici de la
Descriere: Pe rama sudică a Bazinului Haţeg se află una dintre cele distanţe mari, dinspre vest.
mai mari discontinuităţi tectonice din Carpaţii Meridionali, care
delimitează Unitatea Getică, la nord, de cea Danubiană,la sud.
Discontinuitatea este urmarea mişcării relative de mare amplitudine a
celor două unităţi, iar în teren ea apare ca o zonă bidimensională,
aproape verticală, groasă de câteva sute de metri şi extinsă pe direcţia
aproximativ E-V pe zeci de km, depăşind cu mult extinderea
bazinului. Una din caracteristicile acestei zone este puternica
deformare a corpurilor geologice din fundamentul celor două unităţi.
Râul Bărbat traversează această mare discontinuitate geotectonică, pe
aproximativ 250 m, chiar în acest loc. Aici, în escarpamentul drumului
forestier, pe câteva zeci de m, se poate observa efectul mişcării
tectonice, înregistrat de corpul granitoidic al unităţii Danubiene, sub
formă de linii paralele, situate pe numeroase suprafeţe de alunecare ce
au penetrat profund întregul corp. Energia de frecare a fost atât de
intensă, încât a ridicat temperatura rocii cu câteva sute de grade,
cauzând astfel recristalizarea ş i rearanjarea spaţială a mineralelor din Vedere generală a granitoidelor de la Râu Bărbat
granitoid, respectiv cuarţul, feldspatul şi mica neagră. Liniile care se (foto Răzvan Andrei)
47

FUNDAMENTUL DEPRESIUNII HAŢEG - HALDELE GALERIILOR DE LA LIVEZI
Vârsta: Paleozoic, aproximativ 400 milioane de ani în urmă.
Amplasare: La marginea de nord a satului Livezi, comuna General

Berthelot.
Latitudine: N 45° 37' 15''; Longitudine: E 22° 51' 51''.
Căi de acces: drumul naţional 687C Haţeg-Răchitova până la intrarea

dinspre General Berthelot a satului Fărcădin, apoi drumul local 97 până
la marginea de nord a satului Livezi. Halda este situată la aproximativ
600 m nord de sat.
Descriere: În partea cea mai vestică a Bazinului Haţeg depozitele

sedimentare cretacice stau pe un fundament alcătuit din roci specifice
Munţilor Poiana Ruscă, fiind în general roci metamorfice de o mare
diversitate petrografică. În plus, în acest fundament, există şi acumulări
de minerale metalifere de interes economic, una dintre ele fiind o
importantă acumulare de sulfuri care conţin Fe, Cu, Zn, Pb etc.,
cunoscută sub numele de „zăcământul de minereu Boiţa-Haţeg”. Acest
corp de minereu, de formă tabulară, gros de câţiva metri, este aproape
vertical ş i se extinde pe direcţia V–E, paralel cu rama nordică a
bazinului. În partea sa superioară, minereul, fiind bogat în sulfură de
fier, s-a oxidat (a ruginit), constituind aşa-numita „pălărie de fier” a
zăcământului. Timp de câteva zeci de ani, zăcământul a fost explorat şi
exploatat prin intermediul unei reţele de galerii longitudinale şi
transversale, amplasate chiar pe rama bazinului, mai ales în arealul
satelor Livezi şi Boiţa. În hadele galeriilor de explorare, cum este cea de
aici, sunt „aruncate” în afară fragmente atât din corpul mineralizat, cât
şi din rocile ambientale.
Microfotografii ale principalelor minerale care apar în rocile de la
Livezi (foto Marin Șeclăman)
48


Fragmentele care conţin sulfuri, respectiv pirită, calcopirită, galenă, albă, precum ş i rocile ultramafice de culoare închisă, lipsite de
sfalerit etc., în decurs de numai două decenii au fost deja par ţial şistuozitate. Acestea din urmă sunt o raritate petrografică, şi de existenţa
acoperite cu o crustă de alterare, dar pot fi totuşi recunoscute cu lor nu s-a ştiut înainte de săparea galeriilor de explorare. Caracteristica
uşurinţă, în spărtură proaspătă, datorită culorilor specifice şi mai ales a acestor roci, necunoscute în alte zone din România, este compoziţia
luciului metalic. Cât priveşte fragmentele de roci, acestea sunt în cea minerală particulară, decelabila doar la microscop, constând în amfibol,
mai mare parte comune rocilor din fundament, mai frecvente fiind clorit cromifer, magnetit şi ilmenit. Datorită mineralelor componente,
şisturile metamorfice bogate în mice şi cuarţ, precum şi gnaisele, această rocă este aşa de magnetică.
bogate în feldspaţi şi cuarţ. Subordonate, dar totuşi specifice acestui
zăcământ sunt rocile dolomitice, care se recunosc uşor prin culoarea
Vedere generală a haldei galeriilor de la Livezi (foto Bogdan Săvescu)

49


Banc cu actaeonellide – calcar format din acumularea în masă a cochiliilor melcilor ce populau zonele
litorale ale Oceanului Tethys; Cenomanianul de la Ohaba-Ponor, com. Pui (foto Diana Pura)
50

OCEANUL TROPICAL PIETRIFICAT

(JURASIC SUPERIOR –
CRETACIC SUPERIOR)
Fosile de gastropode marine în marne cenușii,

Cenomanianul de la Ohaba-Ponor (foto Diana Pura)
51

Calcare recifale Jurasic superior – Cretacic inferioare din regiunea Ohaba-Ponor,

com. Pui (foto Diana Pura)
52

JURASICUL SUPERIOR DIN ZONA BARU
Vârsta: Jurasic superior, aproximativ 163,5 – 145 milioane de ani. Calcarele de aici sunt formate din cristale mari de calcit, strâns
cimentate, cu mici concreţiuni de silice în masa lor; calcarele
Amplasare: Latitudine: 45° 27' 41''; Longitudine: 23° 12' 32''. reprezintă foste recife de corali, părţile scheletice ale coralilor pot fi şi
acum recunoscute în masa de calcar. Alături de corali, o contribuţie
Căi de acces: drumul naţional 66 Petroşani – Haţeg sau Caransebeş – importantă la formarea recifelor au avut coloniile de alge verzi, cu tal
Haţeg – Petroşani. calcaros, structurile minuscule ale acestora putând fi observate la
microscop. Mediul în care s-au format aceste calcare era cel al unei
Descriere: Jurasicul este perioada de mijloc a Erei Mezozoice, mări calde, puţin adâncă, în jur de 50 m, în limitele adâncimii de
cuprinsă între aproximativ 200 şi 145 milioane de ani, în care a fost pătrundere a luminii solare, condiţie obligatorie pentru desfăşurarea
configurată o nouă geografie a planetei, după etapa Pangeei (a fotosintezei necesară algelor unicelulare cu care polipii coralilor trăiau
„Pământului unit sau total") din perioada Permo-Triasică anterioară. în simbioză, cu o compoziţie şi concentraţie a sărurilor dizolvate, în
Noi oceane s-au format în Jurasic, în lungul fracturilor care au limitele medii ale salinităţii oceanului planetar. Formarea calcarelor
dezmembrat ariile de uscat până atunci unite, creşterea suprafeţelor recifale din această regiune a continuat şi la începutul perioadei
ocupate de mări şi oceane (cea mai mare suprafaţă totală a mărilor din cretacice.
întreaga istorie geologică) au determinat un climat cald şi umed pe cea
mai mare întindere a Pământului, favorabil dezvoltării unei vegetaţii
luxuriante, dominată de gimnosperme arborescente. Consumatorii
principali ai acestei vegetaţii au fost uriaşii dinozauri sauropozi, cei
mai mari dinozauri din întreaga lor istorie de 160 de milioane de ani.
O parte a acestei interesante istorii geologice şi anume cea de la
sfârşitul perioadei jurasice poate fi citită în rocile Munţilor Şureanu
din arealul comunei Baru Mare, regiune inclusă în aria de protecţie a
Parcului natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina. Pe suprafaţa
calcarelor masive, cenuşiu-albicioase, din partea nordică şi estică a
comunei, eroziunea apelor a sculptat formele specifice reliefului
carstic, peşteri şi văi înguste separate de pereţi abrubţi, înalţi de
aproape 100 m. Cele mai spectaculoase forme ale reliefului dat de
calcarele jurasice din această regiune, adevărate atracţii turistice, sunt
Cheile Crivadiei şi peşterile de la Tecuri, Şura Mare, Federi, în care au
fost întâlnite semne ale unor locuiri străvechi, dar şi relicte ale unor
animale cavernicole. Calcarele jurasice din Cheile Crivadiei

53

MARNELE ROŞII DE LA RĂCHITOVA
Vârsta: Cretacic superior (Cenomanian superior-Turonian inferior),

aproximativ 95-92 milioane de ani.
Amplasare: Valea Răchitova, 1,3 km amonte de Turnul medieval din

Răchitova, în malul stâng al pârâului Valea Celţii.
Latitudine: N 45º 37,018’; Longitudine: E 22º 44,542’.
Căi de acces: drumul judeţean 687C (Haţeg-Răchitova-Goteşti), sau

din localitatea Densuş pe drumul judeţean 687G (Toteşti-Densuş),
urmând drumul ce face legătura între văile Galbena (Densuş) şi
Răchitova (DJ 687G), prin Ciula Mare şi Ciula Mică până în satul
Răchitova. Din satul Răchitova se merge amonte pe valea Răchitova,
până la confluenţa cu pârâul Valea Celţii, apoi se cotinuă drumul
amonte pe pârâul Valea Celţii.
Descriere: secvenţă litologică de circa 50 m grosime stratigrafică este

alcătuită din marne şi argile roşii, care reprezintă Membrul inferior al
Formaţiunii de Ştei (unitate litostratigrafică). Aceste sedimente roşii
reprezintă cele mai vechi depozite marine din parte nord-vestică a
Marnele roşii de la Răchitova (Membrul inferior al
Ţării Haţegului. Sedimentele nu conţin fosile; comparativ cu
Formaţiunii de Ştei) (foto Mihaela Melinte-Dobrinescu)
formaţiuni similare din alte regiuni, aceste sedimente roşii sunt
considerate a reprezenta depozite acumulate la adâncimi foarte mari
ale bazinului marin, sub 2500 m, adâncime a mării care reprezinta
limita de compensare a carbonaţilor în Cretacicul superior. Datarea
acestor sedimente s-a făcut indirect, pe baza raporturilor geometrice,
de superpoziţie, cu depozitele adiacente: depozitele de sub marnele
roşii conţin amoniţi caracteristici părţii inferioare a Cenomanianului
(aproximativ 98 milioane de ani).
54

MARNELE ALBE DE LA RĂCHITOVA
Vârsta: Cretacic superior (Turonian superior-Santonian inferior),

Amplasare: Valea Răchitova, în malurile râului Răchitova, care

traversează drumul ce urcă spre Turnul medieval din Răchitova.
Căi de acces: Accesul pe valea Răchitova se face fie urmând drumul

judeţean 687C (Haţeg-Răchitova-Goteşti), fie din localitatea Densuş
pe drumul judeţean 687G (Toteşti-Densuş), urmărind drumul ce face
legătura între văile Galbena (Densuş) şi Răchitova (DJ 687G), prin
Ciula Mare şi Ciula Mică până în satul Răchitova.
Descriere: secvenţa litologică de circa 100 m grosime este alcătuită

din marne albe, care reprezintă Membrul superior al Formaţiunii de
Marnele albe de la Răchitova (Membrul superior al
Ştei (vezi unitate litostratigrafică). Marnele conţin nannofosile
Formaţiunii de Ştei) (foto Mihaela Melinte-Dobrinescu)
calcaroase reprezentate prin alge unicelulare < 20 microni, cu înveliş
calcaros, care datorită dimensiunilor extrem de mici nu pot fi
observate decât la un microscop optic cu mărirea mai mare de 1200
ori, sau la microscopul electronic. Asemenea organisme formau mari
aglomerări ce pluteau în apele de suprafaţă ale oceanelor, alcătuind
fracţiunea cea mai fină a planctonului, numită nannoplancton (nanno
– prefix pentru dimensiunile < 10-9). După moarte, micile organismele
erau încorporate sedimentelor fine de pe fundul oceanelor, materia
celulară fiind distrusă; în urma proceselor de fosilizare, s-a păstrat
doar învelişul calcaros al celulelor, care constituie nannofosilele;
cantitatea enormă a acestor alge calcaroase acumulate a determinat
creşterea continuţului în carbonat de calciu al sedimentelor.
55

FLIŞUL DE LA CIULA MICĂ
Vârsta: Cretacic superior (Santonian-Campanian inferior),

Amplasare: pe partea stângă a drumului judeţean 687C, la ieşirea din

localitatea Ciula Mică.
Căi de acces: drumul judeţean 687C (Haţeg-Răchitova-Goteşti), fie

din localitatea Densuş pe drumul judeţean 687G (Toteşti-Densuş),
urmând drumul ce face legătura între văile Galbena (Densuş) şi
Răchitova (DJ 687G), prin Ciula Mare şi Ciula Mică.
Descriere: secvenţă litologică de circa 500-700 m grosime, alcătuită

dintr-o alternanţă ritmică (care se repetă regulat în succesiunea
stratigrafică) de gresii cenuşii, precum şi argile şi marne cenuşii-
verzui, care reprezintă Membrul inferior al Formaţiunii de Răchitova
(vezi unitate litostratigrafică )). O asemenea alternanţă ritmică poartă
denumirea de fliş, succesiunile astfel alcătuite fiind denumite secvenţe
turbiditice. (Flişul este un sediment marin, care se depune la
adâncimi mari în bazinul de sedimentare, curenţii de turbiditate
formându-se de obicei la adâncimi ale apei mai mari de câteva sute
de metri). La partea inferioară a Flişului de Răchitova poate fi
observat un nivel de aproximativ 1 m grosime, predominant argilos,
care cuprinde frecvente impresiuni de plante terestre. Este posibil ca
aceste plante să fie transportate la adâncimi mari în bazinul marin de
către curenţii de turbiditate, odată cu aportul de sedimente, în
perioadele de denudare continentală excesivă.
Depozitele flişului de la Ciula Mică (Membrul inferior al
Formaţiunii de Răchitova) (foto Camelia Vărzaru)
56

FLIŞUL DE LA DENSUŞ
Vârsta: Cretacic superior (Campanian superior), aproximativ 80-72

milioane ani.
Amplasare: malul stâng al Râului Galbena (în satul Densuş).

Căi de acces: din drumul naţional DN 68 (Haţeg-Toteşti), se continuă

pe drumul judeţean 687G (Toteşti-Densuş) până în satul Densuş.
Descriere: secvenţă litologică de cca. 200 m grosime alcătuită dintr-o

alternanţă ritmică formata din gresii cenuşii, argile şi marne cenuşii-
verzui, care reprezintă Membrul superior al Formaţiunii de Răchitova
(vezi unitate litostratigrafică) Gresiile sunt subţiri, de câţiva
centimetri sau decimetri, predominante fiind argilele şi marnele verzi.
Situl este important pentru cadrul stratigrafic regional, doarece aici
aflorează cele mai noi depozite marine cretacice din partea de NV a
Ţării Haţegului. De asemenea, în acest sit se poate observa contactul
dintre depozitele marine şi cele continentale, mai noi, care conţin oase
de dinozauri. İn argilele şi marnele marine au fost identificate
microfosile: foraminifere planctonice şi nannoplancton calcaros, care
indică o vârstă cuprinsă între 80 şi 72 milioane de ani. De asemenea,
în Flişul de la Densuş a fost identificat un bogat inventar de
ichnofosile.
Flişul de la Densuş (Membrul superior al Formaţiunii de Răchitova);

vedere de ansamblu (sus); contactul dintre depozitele marine verzi şi
depozitele mai noi continentale roşii (mijloc); ichnofosile
identificate în acest sit (jos) (foto Titus Brustur)
57

DEALUL CU MELCI DE LA OHABA-PONOR
Vârsta: Cretacic superior (Albian-Turonian inferior), aproximativ

112-92 milioane de ani.
Amplasare: situl se află localizat în versantul vestic al Văii Ohaba, în

satul Ohaba-Ponor. Latitudine: N 45031,605’; Longitudine: E 23º
08,339’.
Căi de acces: din drumul european D79 (Deva-Petroşani) se continuă

pe drumul comunal DC65 (Ponor-Ohaba Ponor-Federi) până în satul
Ohaba-Ponor.
Descriere: este unul dintre cele mai importante situri marine din Ţara
Haţegului, datorită conţinutului fosil foarte bogat, fapt care a
determinat şi denumirea dată de localnici acestui sit, „Dealul cu
Melci”. La baza acestui sit, se poate observa contactul dintre
Formaţiunea de Federi (lacustră) şi depozitele marine ale Formaţiunii
de Valea Dreptului, respectiv Membrul de Slatina. Formaţiunea de
Federi, care conţine în special argile şi lentile cărbunoase, a fost datată
pe baza polenului fosil. Formaţiunea marină, de tip recifal, care
urmează în succesiunea depozitelor, Membrul de Slatina, conţine o
faună fosilă bogată în corali şi mai ales, gastropode (melci),
aparţinând în special genului Actaeonella. Peste stratul bogat în
acteonele, se dispun marne bogate în macrofaună fosilă marin ă, în
care au fost identificate specii de amoniţi ş i de inocerami
(lamellibranchiate). În acest sit, analizele izotopice au relevat o
creştere a izotopului δ13C, indicând o încălzire importantă, conformă
unui episod global, care a avut loc la limita dintre etajele Cenomanian
şi Turonian, acum aproximativ 94 milioane de ani. Cele mai noi
depozite care aflorează în acest sit sunt alcătuite din argile siltice cu
rare intercalaţii centimetrice de marne cenuşii şi gresii calcaroase
cenuşii-gălbui, care aparţin părţii terminale a Formaţiunii de Valea
Dreptului (respectiv Membrul Coroi).
Fosile din Dealul cu Melci: fosile de gastropode marine aparţinând

genurilor Actaeonella şi Ytruvia (sus); impresiune de inocerami (la
mijloc); şi impresiune de amoniţi (jos) (foto Andrei Briceag)
58

MARNELE VĂRGATE DE LA FIZEŞTI
Vârsta: Cretacic superior (Conaician inferior-Campanian inferior),

aproximativ 89-79 milioane ani.
Amplasare: Situl se află localizat la intrarea în satul Fizeşti, pe

ponorul din dreapta văii.
Căi de acces: din drumul european E 79 (Deva-Petroşani) se continuă

pe drumul comunal DC 64 (Galaţi-Fizeşti), până în satul Fizeşti.
Descriere: Formaţiunea Fizeşti este compusă din marne şi argile

vărgate (roşii, verzi şi albe). Aceste sedimente pot fi observate şi la N
de localitatea Fizeşti, unde formaţiunea menţionată anterior este
compusă predominant din marne şi argile roşii. În situl din satul
Fizeşti, marnele şi argilele vargate conţin nannofosile calcaroase
caracteristice pentru intervalul Coniacian superior-Campanian
inferior, un interval cu o durată de aproximativ 10 milioane ani. Din
acest sit au fost descrise şi bogate asociaţii de foraminifere
planctonice de aceeaşi vârstă ca şi nannoplanctonul calcaros. De
asemenea, marnele şi argilele vărgate de la Fizeşti conţin şi asociaţii
de macrofaună, în special amoniţi aparţinând genului Texanites, care a
fost identificat spre baza marnelor roşii, şi specii de crinoidee
aparţinând genului Marsupites. Studii recente asupra conţinutului în
izotopi (carbon δ13C şi oxigen δΟ18) din marnele şi argilele vărgate
ale Formaţiunii de Fizeşti, au pus în evidenţă existenţa a două
evenimente anoxice globale, în urmă cu aproximativ 84 de milioane
de ani (cel mai vechi) şi, respectiv, 82,5 milioane de ani (cel mai nou),
evenimente legate de perioade de încălzire globală accentuată. Marnele vărgate de la Fizeşti; sus – detaliu în marnele roşii şi
verzi; jos – vedere de ansamblu a sitului, cu panorama regiunii
Fizeşti (foto Mihaela Melinte-Dobrinescu)
59

GRESIA DE MĂGURA
Vârsta: Cretacic superior (Coniacian) aproximativ 89-85 milioane de

ani.
Amplasare: pe pârâul Văratec, 250 m aval de confluenţa cu pârâul

Dreptul.
Latitudine: N 45º 32,729’; Longitude: E 23º 05,387’.
Căi de acces: din drumul european E79 (Deva-Petroşani) se continuă

pe drumul comunal DC 65 (Livadia-Ponor), până în satul Ponor, de
unde se merge spre vest pe drumul forestier circa 6 km.
Descriere: Formaţiunea Gresiei de Măgura (este compusă din gresii

cenuşii-verzui, calcaroase, masive, în bancuri metrice, în care pot fi
observate microconglomerate în bază; spre partea superioară a
formaţiunii, apar frecvent intercalaţii subţiri, centimetrice, de argile
cenuşii. Pe suprafaţa gresiilor pot fi identificate urme lăsate de curenţii
marini şi de valuri. Situl expune unul dintre puţinele aflorimente cu
gresii masive aparţinând Formaţiunii de Măgura. În sedimentele
argiloase au fost identificate nannofosile calcarose, pe baza cărora a
fost atribuită vârsta acestei formaţiuni.
Situl Gresia de Măgura; sus – gresii masive în strate metrice;

jos – detaliu în gresie (foto Mihaela Melinte-Dobrinescu)
60

MARNELE ROŞII DE LA PONOR
Vârsta: Cretacic superior (Coniacian inferior-Campanian inferior),

Amplasare: pe malurile râului Strei, de o parte şi alta a podului de la

intrarea în satul Ponor.
Căi de acces: din drumul european E79 (Deva-Petroşani) se continuă

pe drumul comunal DC 65 (Ponor-Ohaba Ponor-Federi) până în satul
Ponor.
Descriere: Marnele roşii de Ponor aparţin Formaţiunii de Fizeşti, ale

cărei depozite pot fi observate în ambele maluri ale râului Strei.
Marnele din acest sit sunt asemănătoare marnelor vărgate de la
Marnele roşii de la Ponor, pe malurile râului Strei (foto
Fizeşti, dar aici predomină sedimentele roşii. Depozitele nu cuprind Camelia Vărzaru)
fosile observabile în mod direct, ci doar nannofosile calcaroase pe
baza cărora a fost stabilită vârsta Cretacic superior a depozitelor. ploioase care alternau cu cele de secetă, lateritele erau denudate de pe
Culoarea roşie este indicativă pentru conţinutul bogat în oxizi de fier continent şi transportate de către apele curgătoare în mare.
al acestor sedimente. Oxizii de fier provin de pe suprafeţele de uscat
apropiate mării, în care în condiţiile unui climat de tip tropical se
formau prin alterarea rocilor şi a solului laterite. În perioadele
61

FLIŞUL DE PUI
Vârsta: Cretacic superior (Campanian superior) aproximativ 78-72

milioane de ani.
Amplasare: Situl se află la confluenţa Văii Strei cu Valea Ohaba, în

versantul nordic al Văii Ohaba. Latitudine: N 45º 31,033’;
Longitudine: E 23º 07,359’.
Căi de acces: din drumul european E79 (Deva-Petroşani) la ieşirea din

Pui se continuă pe drumul comunal DC 65 (Ponor-Ohaba Ponor-
Federi) până în satul Ponor.
Descriere: Formaţiunea de Pui este o formaţiune de fliş, alcătuită

dintr-o alternanţă ritmică de gresii centimetrice cenuşii şi pachete
decimetrice de argile şi marne cenuşii. Studiul sedimentologic
(asupra originii depozitelor) a arătat că sedimentele de tip turbidit s-au
depus la o adâncime de circa 1000-1500 m a mării. Formaţiunile mai
noi care urmează în succesiune stratigrafică peste Flişul de Pui s-au
depus în condiţii de mică adâncime a mării, după cum indică
caracterele litologice şi conţinutul paleontologic, fiind urmate dupa
închiderea bazinului marin şi ridicarea la suprafaţă a depozitelor
marine de depozite continentale cu resturi de dinozauri, care încheie
ciclul cretacic de sedimentare. Datarea Flişului de Pui s-a făcut pe
baza nannofosileleor calcaroase, alge de dimensiuni micronice,
singurele fosile identificate ȋn aceste sedimente.
Afloriment în depozitele Flişului de Pui (sus) (foto Andrei

Briceag); nannofosile identificate ȋn Flişul de Pui, la
microscopul optic, scara grafică 1 micron (jos) (foto Mihaela
Melinte-Dobrinescu)
62

RUDIŞTII DE LA PONOR
Vârsta: Cretacic superior (Campanian terminal-Maastrichtian bazal)

Amplasare: Situl se află la confluenţa văii Strei cu valea Ohaba, în

versantul nordic al văii Ohaba.
Căi de acces: din drumul european E79 (Deva-Petroşani) se continuă la

ieşirea din Pui pe drumul comunal DC 65 (Ponor-Ohaba Ponor-Federi)
până în satul Ponor.
Descriere: secvenţa litologică de circa 50 m grosime aparţinând

Formaţiunii de Strei. Secvenţa ilustrează sfârşitul sedimentării în mediu
marin care precede exondarea regiunii în ultima parte a Cretacicului,
urmată de formarea depozitelor continentale cu vestigii ale dinozaurilor.
Partea inferioară a secvenţei litologice este alcătuită din gresii
stratificate, gălbui, peste care se dispun conglomerate cu exemplare
numeroase şi bine conservate de moluşte cu cochilie calcaroasă groasă,
gastropode (melci) precum Actaeonella şi bivalve (scoici) din grupul
rudiştilor, cu valve inegale, cea inferioară de regulă mai mare, conică,
fixată prin vârful sau de substrat, aşa cum este Hippurites. Pe baza
caracterelor litologice şi a conţinutului fosilifer a putut fi reconstituit
condiţiile mediului de sedimentare: acesta era unul de mare relativ puţin
adâncă (sub 50 m), cu ape bine aerate, favorabile dezvoltării unui
ecosistem de tip recifal în care locul coralilor reprezentativi pentru
asemenea condiţii a fost luat de moluştele cu cochilie groasă, care
duceau, asemenea coralilor, un mod de viaţă colonial, generând ca şi
aceştia calcare bioconstruite. Situl de la Ponor are o deosebită Martori de eroziune în Formaţiunea de Strei, în Situl
importanţă paleontologică, fiind unul dintre cele mai bogate locuri din Rudiştii de la Ponor (sus); exemplar de actaeonellid
România în privinţa diversităţii speciilor de rudişti. identificat în situl de la Ponor (jos) (foto Mihaela
Melinte-Dobrinescu)
63

Indicator pe traseul „Vulcanilor din jurul Turnului medieval Răchitova”; în fundal se văd culmile Munților Poiana Ruscă
(foto Radu Ioanițescu)
64

DE LA OCEAN LA VULCANI
– NAȘTEREA INSULEI HAȚEG
(CRETACIC SUPERIOR)
Depozite vulcanogen-sedimentare ale Membrului inferior a

Formațiunii de Densuș-Ciula, lângă Densuș
65

TRASEUL DIN JURUL TURNULUI DE OBSERVAŢIE DIN RĂCHITOVA

- RELIEFUL MODELAT PRIN EROZIUNEA ROCILOR
Vârsta: Cretacic superior (Campanian), aproximativ 80-72 milioane

de ani
Amplasare: Latitudine: N 45° 36' 6,11" Longitudine: E 22° 44' 39,76"
Căi de acces: drumul judeţean 687C Haţeg-Răchitova-Goteşti, sau din

localitatea Densuş pe drumul judeţean 687G Toteşti-Densuş, urmând
drumul ce face legătura între văile Galbena (Densuş) şi Răchitova (DJ
687G), prin Ciula Mare şi Ciula Mică până în Răchitova. Se urmează
apoi traseul geoturistic marcat începând din dreptul primăriei.
Descriere: Prin acţiunea torenţilor care se formează în perioadele cu

precipitaţii abundente, rocile, în special cele mai puţin rezistente, aşa
cum sunt argilele, marnele, dar şi gresiile cu ciment calcaros, se
îmbibă cu apă, îşi pierd treptat coeziunea; în perioadele secetoase
procesul de dezagregare se amplifică, rocile se fisurează, iar în timpul
iernii, apa care îngheaţă pe fisurile formate prin crăparea rocilor Depozite marine turbiditice aparţinând Flişului de Răchitova,
accentuează şi mai mult efectele eroziunii. Prin repetarea anuală a erodate sub acţiunea apelor provenite din precipitaţii (foto
acestor procese, rocile se dezagregă total, se transformă într-un Marin Șeclăman)
sediment în care particule provenind din roci diferite se amestecă,
dar şi în cazul acestora, prin acţiunea factorilor atmosferici, rocile
alunecă pe pante, mascând stratificaţia originară a rocilor. Procesul
expuse la suprafaţă se dezagregă, dar într-un timp mai îndelungat
avansează în timp de la suprafaţă în adâncime, astfel încât sub pătura
decât rocile sedimentare, mai puţin cimentate. Deşi spectaculoase ca
de sedimente formată prin eroziune, rocile îşi păstrează încă
peisaj, ravenele distrug solul şi covorul vegetal, iar aceasta
caracterele primare.
accentuează şi mai mult efectele eroziunii.
În acest loc, efectele eroziunii sunt marcate pe versanţii pe care apar
Combaterea fenomenului de eroziune impune acţiuni de drenare a
deschise rocile „Flişului de Răchitova”, observate în punctul anterior,
apelor în exces, de plantare a unei vegetaţii cu rădăcini adânci,
formând asemenea văi înguste, numite ravene. Spre deosebire de
capabile să stabilizeze versanţii şi să reduca efectele şiroirii apei.
marne şi gresii, rocile vulcanice sunt mult mai rezistente la eroziune,
66


- CONTACTUL DINTRE ROCI MAGMATICE ŞI ROCI SEDIMENTARE
Vârsta: Cretacic superior (Campanian superior - Maastrichtian inferior), culoare şi grad de compactare. Suprafaţa neregulată care marchează
aproximativ 74-71 milioane de ani contactul dintre cele două tipuri diferite de roci reprezintă o suprafaţă
de discordanţă stratigrafică. Partea de sus a aflorimentului este un
Amplasare: Latitudine: N 45° 36' 6,37" Longitudine: E 22° 44' 46,93" depozit piroclastic, format din produse ale erupţiilor vulcanice de la
sfârşitul Cretacicului. În alcatuirea sa predomină blocuri de andezit,
Căi de acces: drumul judeţean 687C Haţeg-Răchitova-Goteşti, sau din masive sau, frecvent, sub forma bombelor vulcanice. Erupţiile au avut
localitatea Densuş pe drumul judeţean 687G Toteşti-Densuş, urmând loc subaerian, într-un mediu, deci, total diferit de cel marin în care s-au
drumul ce face legătura între văile Galbena (Densuş) şi Răchitova (DJ format rocile de dedesubt.
Descriere: În râpele formate de văile torenţiale din partea vestică a

dealului pe care se află turnul medieval apar deschise continuu depozite
sedimentare de origine marină, constând din secvenţe litologice formate
din strate de gresii fine, cenuşiu-gălbui şi marne cenuşii, fiecare cu
grosime de câţiva centimetri, care se repetă de multe ori pe înălţimea
deschiderii. Depozitele aparţin „Flişului de Răchitova” şi reprezintă
sedimente acumulate în mediu marin, rezultate prin eroziunea rocilor de
pe uscat, materialul clastic rezultat fiind transportat de către apele de
suprafaţă în bazinul marin ş i depuse la baza pantelor reliefului
submarin. Caracterul repetitiv sau ritmic al secvenţelor este legat de
periodicitatea relativ regulată în desfăşurarea procesului de sedimentare
– de la eroziunea pe uscat la depunerea pe fundul mării. În procesul de Depozite piroclastice acoperind rocile sedimentare
depunere, materialul clastic continental este amestecat cu materialul fin turbiditice de vârstă Campanian (foto Marin Șeclăman)
de origine organică din planctonul de la suprafaţa mării, care, după
moarte, ajungea pe fundul acesteia.
Aşa cum se remarcă din fotografie, peste sedimentele marine sunt
dispuse depozite de altă natură, diferenţa fiind uşor observabilă prin
67


- CARIERA MEDIEVALĂ DE SUB TURNUL RĂCHITOVA ȘI PRODUSE ALE ERUPŢIILOR
VULCANICE: BOMBE, LAPILLI, CENUŞE ŞI TUFURI
Vârsta: Cretacic superior (Maastrichtian inferior), aproximativ 72-69

milioane de ani
Amplasare: Latitudine: N 45° 36' 4,24" Longitudine: E 22° 44' 46,71"
Căi de acces: drumul judeţean 687C Haţeg-Răchitova-Goteşti, sau din

localitatea Densuş pe drumul judeţean 687G Toteşti-Densuş, urmând
drumul ce face legătura între văile Galbena (Densuş) şi Răchitova (DJ
Descriere: Turnul de observaţie din Răchitova a fost construit în secolul

XIV pe roci de origine vulcanică. Turnul făcea parte dintr-un sistem de
supraveghere de pe înălţimi a Ţării Haţegului în timpul războaielor şi al
incendiilor, sistem care cuprindea către est turnurile de la Subcetate şi
Crivadia. În partea estică a versantului pe care se află turnul, la baza
acestuia, se află vestigii ale unei cariere din care s-au extras blocuri de Cariera medievală de la baza turnului de observaţie de la
piatră pentru zidirea turnului. Roca exploatata în carieră era tuful Răchitova (foto Marin Șeclăman)
vulcanic, cu granulaţie mai fină şi mai uniformă faţă de celelalte roci (aproximativ între 72 şi 68 milioane ani). Pot fi observate fragmente de
din versant. Tufurile bine consolidate şi compacte permit o cioplire lavă şi de roci, rupte din aparatul vulcanic în timpul exploziei. Cele mai
relativ uşoară, pentru a forma mici blocuri cubice. Fisurile care mari dintre aceste produse piroclastice şi primele care se disting prin
traversează stiva de roci au facilitat desprinderea din pereţii carierei a forma lor particulară sunt bombele vulcanice, în general sferice, cu
unor blocuri de mari dimensiuni, o parte dintre bucăţile neutilizate se diametru de peste 6 cm. Datorită răcirii rapide care are loc în timpul
mai pot observa şi astăzi la baza versantului. exploziei, la contactul cu aerul, bombele prezintă deseori exfolieri
În acest loc aflat la baza dealului pe care s-a construit turnul de concentrice. Mai mici decât bombele sunt lapilii (0,2 – 6 cm), iar
observaţie, pot fi observate componentele petrografice ale exploziilor cenuşa vulcanică reprezintă partea cea mai fină a piroclastitelor care,
vulcanice, care au avut loc în ultima parte a perioadei cretacice după consolidare, devine roca numită tuf vulcanic.Toate aceste produse
68

Bombe vulcanice observate în afloriment în proximitatea

Turnului Răchitova (foto Marin Șeclăman) Exemplu actual de formare a unui „nor arzător”
vulcanice au în compoziţia lor trei principale grupe de minerale: În decursul timpului gelogic, roca ignimbritică a suferit transformări
feldspaţi, piroxeni şi zeoliţi; toate cuprind elemente chimice propice chimice importante, pierzându-şi din duritatea originară; în contact cu
dezvoltării vegetaţiei, de aceea, solurile dezvoltate pe suprafeţe plane apa micile fragmente de lavă s-au transformat în minerale moi din grupa
ale depozitelor piroclastice au o fertilitate deosebită. zeoliţilor. Zeoliţii au numeroase utilizări: schimbători de ioni, site
Un efect al primelor erupţii vulcanice din regiunea Haţegului a fost moleculare, catalizatori, zeoliţii sunt de asemenea folosiţi în industria
expulzarea în aer a unui praf fierbinte de cenuşă vulcanică, formând nucleară, a cimentului, la fabricarea biogazului, a detergenţilor, în
„nori arzători”. Particulele care alcătuiesc aceşti nori sunt de fapt medicină şi în agricultură.
fragmente minuscule de lavă fierbinte, cu temperaturi ce depăşesc
700ºC. Gazele fierbinţi din compoziţia „norului” sunt bogate în oxid şi
dioxid de carbon, oxid de sulf şi hidrogen sulfurat, acid clorhidric – un
conţinut extrem de toxic pentru organisme, cu atât mai mult cu cât
persistenţa lor în atmosferă este îndelungată.
Prin depunere pe sol, particulele componente s-au sudat, formând mai
întâi o masă vâscoasă fierbinte, apoi, după răcire, o rocă solidă numită
„ignimbrit” (ignis – foc, în latină).
În vecinătatea carierei de sub turnul Răchitovei se observă un fragment
dintr-un strat de ignimbrit. Asemenea roci se întâlnesc şi în alte locuri
din Ţara Haţegului, unele apropiate de Răchitova, cum este Ciula Mare
şi Densuş, altele mai depărtate, în extremitatea estică a regiunii, aproape
de Baru.
69

DEPOZITELE CU BOMBE VULCANICE DE LA DENSUŞ

milioane de ani
Amplasare:
Latitudine: N 45° 34' 53.33" Longitudine: E 22° 46' 21.90"; Altitudine
412 m.
Căi de acces: din drumul naţional DN 68 (Haţeg-Toteşti) se continuă pe

drumul judeţean 687G (Toteşti- Densuş) până în centrul satului Densuş,
urmând apoi drumul nemodernizat spre Ştei, paralel cu cursul văii
Densuş – primul panou al traseului marcat “Poteca vulcanilor”.
Descriere: În aflorimentul de pe partea stângă a drumului pot fi

observate produse ale erupţiilor vulcanice subaeriene. Cele mai evidente
sunt bombele vulcanice – fragmente de lavă sau roci rupte din coşul
vulcanic în timpul exploziei şi expulzate în afara craterului. Bombele
Bombe vulcanice (centrul imaginii) şi lapili (partea din stânga-sus a
vulcanice din acest depozit provin dintr-o lavă andezitică, au formă
imaginii) în aflorimentul de pe Valea Densuşului (foto Marin Șeclăman)
rotundă şi uneori prezintă exfolieri concentrice (semn al unei răciri
rapide). În jurul bombelor pot fi observate fragmente mai mici de lavă
(sub 6 cm), numite lapili. Materialul cel mai fin rezultat în urma
erupţiilor îl reprezintă cenuşa, care prin consolidare în timp geologic
formează tuful vulcanic. Dimensiunile mari ale bombelor vulcanice
observate aici arată că centrul exploziei vulcanice se afla la mică
distanţă de locul unde le observă m azi, dar procesele tectonice şi
eroziunea îndelungată au modificat configuraţia de atunci a terenului,
estompând locaţia craterelor.
70

RITMICITATE ÎN DEPOZITELE EXPLOZIILOR VULCANICE
Vârsta: Cretacic superior (Maastrichtian inferior), aproximativ 72-69 zonele marginale ale bazinului lacustru) marchează momentele de
milioane de ani erupţii vulcanice. Alternanţa stratelor cu granulaţie fină, sărace în
material vulcanic cu cele grosiere, bogate în produse vulcanice
Amplasare: Latitudine: N 45° 35' 0.78" Longitudine: E 22° 45' 40.82" ilustrează deci periodicitatea erupţiilor, perioadele calme fiind întrerupte
Altitudine 434 m de momentele explozive. Caracteristice în cadrul acestei succesiuni de
strate sunt tufurile vulcanice, care concentrează partea cea mai fină a
Căi de acces: În continuare pe drumul nemodernizat Densuş-Ştei, la ~ erupţiilor, marcând faza finală a unei erupţii sau depărtarea de centrul
400 m amonte de punctul precedent, în malul stâng al văii Densuş. eruptiv. Uneori tufurile cuprind impresiuni bine păstrate ale frunzelor
unor arbori tropicali ce creşteau în zonele învecinate lacului.
Descriere: În afloriment poate fi observată alternanţa, repetată
secvenţial, a stratelor de material clastic, cu dimensiuni diferite ale
componentelor: de la fin (< 1 cm) la grosier (> 10 cm), unele cu un
conţinut ridicat de material vulcanic grosier, sub formă de bombe
vulcanice şi lapili, iar altele cu conţinut vulcanogen scăzut, redus la
particolele fine ale cenuşilor vulcanice. Melanjul de material provenit
din erupţii cu materialul clastic terigen rezultat în urma proceselor de
eroziune şi transport din zonele denudate ale ariei de sedimentare
bazinală, reprezintă caracteristica litologică principală a acestor
depozite. Caracterele petrografice şi structurale ale rocilor, conţinutul
paleontologic indică drept bazin de acumulare a sedimentelor, un lac
adânc şi larg, care se afundă sub grosimea materialului depus. Stratele
formate din material fin, sărace în material vulcanic, prezintă o fină
stratificaţie internă de tip paralel (laminaţii) şi cuprind uneori fragmente
de cochilii subţiri de scoici de apă dulce; ele provin din mâluri întărite,
depuse în perioadele lipsite de erupţii. Din contră, stratele formate din
material grosier, atât de origine vulcanică (bombe şi lapili) cât şi Rocile vulcano-sedimentare ale Membrului inferior a Formațiunii
nevulcanică (galeţi de roci metamorfice şi sedimentare, denudaţi din de Densuș-Ciula lângă Densuș, prezentând alternanță ritmică între
depozitele dominate de material vulcanic și cele dominate de
material fluviatil (foto Emilian Neagu)
71

ZEOLIŢI – PIETRE FIERBĂTOARE

milioane de ani
Zeoliţi
Amplasare: Latitudine: N 45° 34' 57,72" Longitudine: E 22° 45' 25,80'
Altitudine 439 m.
Căi de acces: În continuare pe drumul nemodernizat Densuş-Ştei, la

~300 m amonte de punctul precedent, în malul stâng al văii Densuş.
Descriere: Pe fisurile rocilor vulcanice, ca urmare a infiltrării apei

mineralizate, din soluţiile care circula în interiorul acestor roci şi a
reacţiilor chimice declanşate s-au format cristale fibroase de zeoliţi (zeō-
fierbere, lithos- piatră, greacă). Aceste cristale apar sub forma unor
filoane subţiri, de culoare albă, ce intersectează rocile pe diferite
direcţii. Zeoliţii au structura poroasă şi capacitatea de a înmagazina Filoane de zeoliţi în aflorimentul de pe Valea Densuşului
multă apă. Încălzite, chiar în mod natural, la temperatura zilelor toride
(foto Marin Șeclăman)
de vară, zeoliţii pot emana apa sub forma unui jet de vapori, de unde şi
numele de „pietre fierbătoare”. Datorită porozităţii şi caracteristicelor
determinate de acesta, zeoliţii au numeroase utilizări: ca filtrant în
purificarea apei, a aerului şi a solului, în industria petrolului, în
medicină, în zootehnie (ca aditiv furajer în hrana animalelor), etc.
72

INSULA DINOSAURILOR
(CRETACIC SUPERIOR)
Coajă de ou de dinosaur de tip megaloolithid, din

depozitele roșii de la Livezi, com. Gen. Berthelot (foto
Emilian Neagu)
73

PĂDUREA TROPICALĂ - SITUL CU PLANTE FOSILE DE LA DENSUŞ
Vârsta: Cretacic superior (Maastrichtian inferior), aproximativ 72-69 Acumularea rapidă de sedimente a permis îngroparea rapidă a
milioane de ani în urmă. fragmentelor de plante, ale căror impresiuni s-au păstrat în rocile mai
fine, formate din granule de mici dimensiuni. Situl de la Densuş
Amplasare: La marginea de vest a satului Densuş, comuna Densuş. reprezintă cea mai bogată acumulare de impresiuni ale frunzelor şi
Latitudine: N 45° 34' 58,4''; Longitudine: E 22° 45' 24,8''. tulpinilor de plante contemporane cu dinosaurii din Cretacicul superior
al Bazinului Haţeg. Primele descoperiri ale unor plante fosile din zona
Căi de acces: drumul naţional 687G Haţeg-Toteşti, apoi drumul Densuşului îi aparţin lui Laufer
judeţean 687G Toteşti-Densuş până la marginea dinspre Ştei a satului (1925), care menţionează prezenţa
Densuş. Alternativ: drumul judeţean 687C Densuş-Răchitova până la unor impresiuni ale frunzelor
ieşirea din satul Tuştea, apoi drumul local care duce până la intrarea în palmierului Sabal major. Ulterior,
Densuş şi drumul judeţean 687G Densuş-Ştei, până la ieşirea din satul Mărgărit & Mărgărit (1967) descriu
Densuş. de la Densuş o asociaţie floristică
Situl este uşor accesibil, fiind amplasat pe versantul stâng al Râului mai bogată şi mai diversă,
Densuş, pe marginea şoselei. incluzând atât impresiuni ale unor
ferigi (Asplenium foersteri şi
Descriere: Depozitele care aflorează la marginea vestică a satului Phyllites sp.) precum şi impresiuni
Densuş fac parte din membrul inferior al Formaţiunii de Densu ş-Ciula ale frunzelor unor angiosperme
(Grigorescu, 1992), şi constau în roci cu geneză mixtă, formate în urma monocotiledonate (palmierul
amestecului de sedimente de origine vulcanică (în principal cenuşă Sabalites longirhachis) şi
vulcanică) şi de origine fluviatil ă (nisipuri şi silturi), în urma dicotiledonate (Proteophyllum
consolidării acestui amestec rezultând roci de tipul tufitelor şi gresiilor decorum, Myrica primigenia).
tufacee. Vârsta maastrichtiană a acestor depozite este estimată pe
criterii stratigrafice, ele acoperind depozite marine de vârstă Campanian
superior (80 – 72,1 milioane de ani în urmă). Impresiune de frunză de palmier
Proporţia mai ridicată de material de origine vulcanică din depozitele (Sabalites longirachis) din tufitele
continentale de la Densuş, comparativ cu celelalte situri fosilifere cu de la Densuş (foto Mihai E. Popa)
faună şi floră continentală, indică o depunere într-o zonă mai apropiată
de centrii de erupţie vulcanică, în momente de activitate vulcanică
intensă. Aportul ridicat de material vulcanic a dus la acumularea în timp
scurt a unei cantităţi mari de sedimente depuse de râuri în lacurile din
apropierea vulcanilor (Anastasiu & Csobuka, 1989).
74

Vedere generală asupra versantului stâng al văii Râului Densuş, din zona cu plante fosile (foto Ştefan Vasile)
Descoperirea impresiunilor de plante de la Densuş este importantă în Resturile fosile de vertebrate descoperite la Densuş sunt foarte rare
încercarea de reconstituire a mediului în care trăiau dinosaurii la (câteva fragmente deteriorate de oase, şi un fragment de maxilar
sfârşitul Cretacicului, atât pentru identificarea posibilelor surse de hrană aparţinând dinosaurului ierbivor Zalmoxes), dar certifică prin prezenţa
pentru dinosaurii ierbivori, dar şi pentru deducerea regimului climatic al lor că plantele descoperite aici au trăit în acelaşi timp cu dinosaurii ale
acelor vremuri: plantele descoperite la Densuş preferau un mediu căror resturi fosilizate au fost descoperite în număr mult mai mare în
tropical, mai cald şi mai umed decât cel din prezent. alte situri fosilifere (de exemplu la Tuştea şi Sânpetru).
75

SITURILE CU MICROVERTEBRATE DE LA VĂLIOARA
Vârsta: Cretacic superior (Maastrichtian), aproximativ 72-66 milioane siturile Fântânele 1 (Grigorescu et al., 1999) şi Fântânele 2 (Vasile,
de ani în urmă. 2008).
Sedimentele fine, de culoare cenuşie, au fost depuse în zone ale unui
Amplasare: La marginea de est (situl Budurone) şi vest (siturile râu în care curgerea apei era lentă (braţe secundare, braţe abandonate)
Fântânele 1 şi Fântânele 2) a satului Vălioara, comuna Răchitova. sau în zone de băltire din apropierea râului. Viteza scăzută de curgere
Budurone: Latitudine: N 45° 36' 39,2''; Longitudine: E 22° 48' 3,8''. a permis acumularea unor fragmente osoase de mici dimensiuni,
Fântânele 1: Latitudine: N 45° 37' 17,2''; Longitudine: E 22° 47' aparţinând unor vertebrate care trăiau în apropiere. Lipsa unui regim
19,9''. agitat de curgere a permis păstrarea unui număr ridicat de fosile
Fântânele 2: Latitudine: N 45° 37' 17,9''; Longitudine: E 22° 47' fragile de mici dimensiuni (în general sub 1 cm), care ar fi fost
18,7''. distruse în alte medii de acumulare, cu viteze mai mari de curgere.
Situl Fântânele 1 este şi cel mai bogat în vertebrate fosile din întreaga
Căi de acces: Drumul Judeţean 687C (Haţeg-Răchitova) până la Ciula
Mare, apoi drumul local 99, de-a lungul Pârâului Vălioara, până la
intrarea în satul Vălioara, pentru situl Budurone. Pentru siturile
Fântânele 1 şi Fântânele 2, se continuă drumul de-a lungul Pârâului
Vălioara până în dreptul clădirii bisericii, apoi se urmează cursul
Pârâului Fântânele, până la ieşirea din sat.
Siturile sunt greu accesibile, fiind amplasate pe versanţii unor văi
înguste, acoperiţi de vegetaţie abundentă.
Descriere: Depozitele care aflorează în zona satului Vălioara fac parte

din membrul median al Formaţiunii de Densuş-Ciula, şi constau în
alternanţe de roci sedimentare de origine fluviatilă, conţinând şi
fragmente de roci vulcanice (Grigorescu, 1992). Cele mai întâlnite
roci sunt gresiile şi conglomeratele, care prezintă şi intercalaţii de
siltite de culoare cenuşie sau brun-roşcată.
Cele mai importante din punct de vedere al conţinutului fosilifer s-au
dovedit a fi siltitele de culoare cenuşie şi cenuşiu-albăstruie care apar Vedere generală a văii Pârâului Fântânele, cu poziţia siturilor de
în prezent în versanţii unor văi înguste de la intrarea în satul Vălioara microvertebrate Fântânele 1 şi Fântânele 2 (foto Ştefan Vasile)
– situl Budurone (Csiki et al., 2008) şi de la ieşirea din acest sat –
76

zonă a Bazinului Haţeg în urma procesării a circa 2,5 tone de sediment

fiind descoperite până în prezent un număr de aproximativ 2000 de
piese osoase şi dinţi.
Cea mai mare parte a pieselor fosile descoperite în cele trei situri din
zona satului Vălioara au aparţinut amfibienilor (anure şi
albanerpetontide), al căror mod de viaţă este strict legat de zonele
umede, restul vertebratelor descoperite aici (crocodili, şerpi, şopârle,
dinosauri ierbivori şi carnivori, ţestoase, păsări, mamifere) constituind
doar un sfert din totalul descoperirilor (Vasile & Csiki, 2010).
Mediul liniştit de depunere a sedimentelor, precum şi cantitatea
scăzută de oxigen din apele în care acestea s-au acumulat, a permis şi
păstrarea alături de microvertebrate a unor fosile foarte fragile, cum ar
fi fructele, seminţele şi polenul unor plante, ouăle unor insecte şi
cochiliile unor moluşte care trăiau în vecinătatea acestor râuri la
sfârşitul Cretacicului (Pană et al., 2002; Csiki et al., 2008; May
Lindfors et al., 2010).
Descoperirea în acelaşi sit fosilifer resturilor aparţinând unui număr
mare de specii de vertebrate are o importanţă majoră în descifrarea
modului în care acestea interacţionau între ele. Prezenţa alături de alte
grupe de organisme fosilizate alături de vertebrate (plante, insecte,
moluşte) oferă informaţii suplimentare în încercarea de reconstituire a
ecosistemelor continentale de la sfârşitul Cretacicului.
Siturile de microvertebrate de la Vălioara prezintă o importanţă
ştiinţifică deosebită ş i prin faptul că reprezintă locurile unde au fost
descoperite pentru prima dată resturile unor specii noi pentru ştiinţă.
Speciile de anure Hatzegobatrachus grigorescui şi Paralatonia
transylvanica au fost descrise în premieră de Venczel & Csiki (2003)
din nivelurile siltice cenuşii de la Budurone şi, respectiv, Fântânele 1.
Siturile fosilifere Fântânele 1 (sus) şi Fântânele 2 (jos) – detalii ale

nivelurilor cu microvertebrate fosile (foto Ştefan Vasile)
77

DEPOZITELE CONTINENTLALE FLUVIATILE DE LA RÂPA ROŞIE ŞI CRĂGUIŞ
Vârsta: Cretacic superior (Maastrichtian), aproximativ 72-66 milioane

de ani în urmă.
Amplasare: La nord de biserica din satul General Berthelot (siturile

Râpa Roşie Mare şi Râpa Roşie Mică), şi la marginea vestică a satului
Crăguiş (situl Crăguiş), comuna General Berthelot.
Râpa Roşie Mare: Latitudine: N 45° 37' 20''; Longitudine: E 22° 52' 42''.
Râpa Roşie Mică: Latitudine: N 45° 37' 19''; Longitudine: E 22° 52' 36''.
Crăguiş: Latitudine: N 45° 37' 17,9''; Longitudine: E 22° 47' 18,7''.
Căi de acces: drumul judeţean 687C (Haţeg-Răchitova) până în satul

General Berthelot, apoi drumul local care trece pe lângă biserică,
continuat de o potecă spre nord, care traversează Pârâul Jupânesii
(pentru siturile Râpa Roşie Mare şi Râpa Roşie Mică).
Drumul secundar care porneşte din drumul judeţean 687C şi asigură
accesul spre satul Crăguiş, până la capătul de vest al satului continuat pe
o distanţă de aproximativ 400 m de poteca de-a lungul Pârâului Şirianu
(pentru situl Crăguiş).
Siturile sunt relativ uşor accesibile vara şi la începutul toamnei, când
debitele Pârâului Jupânesii şi Pârâului Crăguiş sunt scăzute sau acestea
seacă temporar (ambele pâraie fiind traversate de potecile de acces spre
situri), dar greu accesibile restul anului.
Descriere: Depozitele care aflorează în zona General Berthelot –

Crăguiş au fost atribuite membrului superior Formaţiunii de Densuş-
Ciula, definit ca fiind lipsit de roci de natură vulcanică şi de resturi de
vertebrate fosile (Grigorescu, 1992).
Cele două aflorimente învecinate de mari dimensiuni, numite de
localnici Râpa Roşie Mare şi Râpa Roşie Mică, reprezintă pereţi Vedere generală a siturilor Râpa Roşie Mică (sus) şi Râpa Roşie Mare
verticali formaţi în urma unor alunecări de teren de pe versantul drept al (jos) de la nord de satul General Berthelot (foto Ştefan Vasile)
78

Pârâului Jupânesii. Cele două aflorimente prezintă o alternanţă de strate (theropode şi ankylosauri), precum şi coji de ouă de dinosauri şi şopârle
de 0,5–2 m de conglomerate şi siltite de culoare roşie. Această (Vasile et al., 2011b). Prezenţa dinţilor de dinosaur reprezintă o dovadă
alternanţă reprezintă rezultatul depunerii de sediment într-un mediu că aceste depozite s-au acumulat totuşi la sfârşitul Cretacicului, contrar
fluviatil, tipul rocilor variind în funcţie de debitul râului. Astfel, în informaţiilor cunoscute anterior, precum şi un argument pentru
perioadele cu precipitaţii abundente, debitul ridicat al râului şi energia modificarea definiţiei membrului superior al Formaţiunii de Densuş-
mare a apelor puteau transporta particule de dimensiuni mari, care Ciula, considerat iniţial a fi lipsit de fosile (Grigorescu & Anastasiu,
depuse şi cimentate între ele au dus la formarea conglomeratelor. În 1990; Grigorescu, 1992).
timpul perioadelor cu debit scăzut, râul transporta şi depunea particule La est de satul Crăguiş apar în aflorimente reduse ca suprafaţă depozite
de sediment de mici dimensiuni, care depunându-se şi consolidându-se de vârstă miocenă, situl cu microvertebrate de la marginea vestică a
au dus la formarea siltitelor. satului Crăguiş reprezentând astfel cea mai estică zonă de aflorare a
Spre desebire de nivelurile siltice de culoare închisă de la Vălioara, rocilor continentale de vârstă cretacică purtătoare de fosile ale
acumulate în condiţii liniştite în ape slab oxigenate, bogate în resturi de Formaţiunii de Densuş-Ciula.
microvertebrate, depozitele roşii de la General Berthelot au fost depuse
în ape cu regim de curgere activă, bine oxigenate. Însăşi culoarea roşie a
acestor depozite se datorează oxidării intense a fierului conţinut în
argilele din compoziţia rocilor. Atât curgerea mai rapidă, cât şi
conţinutul mai ridicat de oxigen au favorizat degradarea resturilor
organice, scăzând şansele de fosilizare.
Deşi aflorimentele de la Râpa Roşie sunt repere locale importante, şi au
fost cercetate în mod repetat de geologi şi paleontologi (de exemplu:
Nopcsa, 1905; Laufer, 1925; Mamulea, 1953; Grigorescu, 1992), lipsa
fosilelor i-a făcut pe aceştia să considere că depozitele ar putea fi depuse
ulterior dispariţiei dinosaurilor, în Paleogen, fiind deci mai recente de
65,5 milioane de ani. Descoperirea în apropiere a unor situri fosilifere
(Vasile et al., 2009; 2011a) a redeschis interesul pentru depozitele care
aflorează la Râpa Roşie. Investigarea aflorimentelor de pe văile
Jupânesii ş i Şirianu, reprezentând continuarea spre vest ş i spre est a
aflorimentelor de la Râpa Roşie a dus la descoperirea unor fragmente de
coji de ouă fosilizate (Zaharia, 2011), dar, mai important, a unei Alternanţa de conglomerate şi siltite fluviatile de culoare roşie din
asociaţii de microvertebrate care include fragmente osoase sau dinţi de versantul stâng al Pârâului Şirianu, la marginea de vest a satului
peşti, anure, albanerpetontide, şopârle, şerpi, crocodili şi dinosauri Crăguiş (foto Ştefan Vasile)
79

SITUL CU CUIBURI DE OUĂ DE DINOZAUR DE LA TUŞTEA

de ani în urmă.
Amplasare: Dealul Oltoane, satul Tuştea, comuna General Berthelot.

Latitudine: N 45° 36΄ 25,4˝ Longitudine: E 22° 50΄ 53,1˝
Căi de acces: drumul judeţean 687C Haţeg-Răchitova. În comuna

General Berthelot – sat Tuştea. În dreptul primelor case de la intrarea în
sat – potecă şi drum neamenajat, accesibil maşinilor de teren, urcuş 700
m, diferenţă de nivel 90 m cu panta 10-12° până în dealul Oltoane.
Descriere: Primul descoperit şi cel mai important sit cu ouă de dinozaur

din România, relevant pentru cunoaşterea modului de incubaţie al
dinozaurilor şi al comportamentului acestora faţă de pui.
Din punct de vedere litologic, orizontul fosilifer de la Tuştea constă într-
un strat de circa 1,5 m de marne fin nisipoase, de culoare căr ămiziu-
roşiatică, care cuprinde nivele de concreţiuni carbonatice caracteristice Situl fosilifer de la Tuştea (foto Dan Grigorescu)
solurilor fosile. Depozitul fosilifer este acoperit de o stivă groasă de
circa 5 m de conglomerate în care sunt incluse frecvente fragmente de „dinozaurilor cu cioc de rață”) Telmatosaurus transsylvanicus,
roci vulcanice (andezit). caracteristic faunei maastrichtiene din Bazinul Haţeg.
În nivelul fosilifer au fost descoperite aproape 100 de ouă, în grupuri de În grosimea stratului care cuprinde nivelul cu ouă de dinozaur au fost
2 până la 13, marea majoritate într-o stare mai mult sau mai puţin întâlnite numeroase fragmente scheletice de vertebrate fosile,
avansată de fragmentare, indicând că cele mai multe ou ă au eclozat. reprezentând diferite grupuri taxonomice: broaște, șopârle, șerpi,
Ouăle individuale au formă sferică neregulat ă, cu diametru mediu de ţestoase, crocodili, pterozauri (reptile zbur tăoare), mici dinozauri
14-16 cm, coaja calcaroasă groasă de 2,4 mm, cu tuberculi sferoidali pe carnivori, dinosauri ierbivori, atât sauropozi cât şi ornithopozi, mici
suprafaţă. Aceste caractere corespund tipului megaloolithid din mamifere din grupul multituberculatelor. Această bogată asocia ie ţ
clasificarea ouălor de dinozaur, considerat a aparţine exclusiv biotică, corelată caracteristicilor mediului de viaţă reconstituit în urma
dinozaurilor sauropozi. În situl de la Tuştea însă, în preajma grupurilor cercetărilor sedimentologice (asupra modului în care s-au format
de ouă şi chiar în interiorul acestora au fost întâlnite oase minuscule ale depozitele, de la acumularea primară a sedimentelor la compactizarea
puilor de-abia eclozaţi, iar acestea provin de la hadrosaurul (din grupul rocilor), geochimice (asupra compoziţiei în izotopi stabili a rocii,
80

relevantă pentru cunoaşterea condiţiilor climatice la acea vreme),

tafonomice (asupra proceselor care au afectat organismele după moarte,
mai întâi în faza de expunere la suprafaţă, apoi după îngroparea lor sub
pătura de sedimente), întreg acest studiu a permis reconstituirea unui
ecosistem ale cărui organisme trăiau în cuprinsul sau în apropierea unei
câmpii aluviale, supusă periodic unor mari inundaţii. În timpul acestora,
multe dintre organisme erau înecate, resturile lor, împreună cu cele ale
cadavrelor dinaintea inundaţiei erau transportate de către curenţii rapizi
de apă, fiind apoi depuse la încetarea viiturii. Faptul că nî cadrul
stratului fosilifer care cuprinde nivelul cu ou ă, resturile adulţilor de
Telmatosaurus transsylvanicus, de la care provin scheletele puilor, sunt
rare, sugerează că acest mediu nu reprezenta habitatul preferat al
dinosaurilor cu cioc de raţă, fiind utilizat doar ca loc de eclozare,
datorită nepericlităţii sale, locul nefiind populat şi traversat de dinozauri
şi de alte animale.
Istoric: În vara anului 1988, prăbuşirea unei stive de roci clastice într-un
escarpament al dealului Oltoane a decopertat o serie de structuri
sferoidale, cu diametru de 14-16 cm, care s-au dovedit a fi ouă de
dinozaur. Trecuseră aproape o sută de ani de când primele oase de Coloana litostratigrafică a sitului fosilifer Tuştea
dinozaur fuseseră descoperite în Ţara Haţegului, dar niciodată până (după Grigorescu et al., 2011)
atunci nu fuseseră întâlnite ouă. După descoperire, timp de câţiva ani
situl a fost amenajat, o parte din conglomeratul care acoperea nivelul
marnos, fosilifer, a fost înlăturat, creându-se astfel o platformă
orizontală pe suprafaţa căreia s-au desfăşurat cercetări cu caracter
multidisciplinar ale căror concluzii au fost arătate mai sus.
După descoperirea sitului de la Tuştea – un adevărat sit descriptiv al
incubaţiei dinozaurilor, alte situri cu ouă de dinozaur au fost descoperite
în Ţara Haţegului (la Livezi, Năla ţ-Vad şi Toteşti-baraj), la care se
adaugă situri din care au fost colectate doar coji ale ouălor de dinozauri.
81

SITUL DE VERTEBRATE „LA CĂRARE” – VALEA SIBIȘELULUI, SÂNPETRU

de ani în urmă.
Amplasare: La sud de satul Sânpetru, comuna Sântămăria-Orlea;

malul drept al R. Sibișel.
Latitudine: N 45° 32' 40,0''; Longitudine: E 22° 54' 54,8''.
Căi de acces: drumul naţional (DN)68 Haţeg-Oțelul Roșu până la

Păclișa, apoi drumul judeţean (DJ)686B Păclișa-Sânpetru peste barajul
Păclișa până la intersecția cu DJ686, în dreptul bisericii ortodoxe de la
Sânpetru. Alternativ: din DN66 Hațeg-Petroșani, se intră pe DJ868 (în
dreptul Castelului Kendeffy, com. Sântămăria-Orlea) și se merge până
la biserica ortodoxă de la Sânpetru. Se urmează apoi drumul comunal
79 către Ohaba-Sibișel, ce trece pe lângă vechea biserică ortodoxă a
satului Sânpetru (monument istoric, sit în cadrul Geoparcului) ș i Situl La Cărare – situat la baza dealului din mijlocul imaginii, pe
„Casa Dinozaurilor Pitici” (expoziție vizitabilă), până la parcarea malul drept al văii Sibișel; jos – Râul Sibișel (foto Ioana Csiki-Sava)
amenajată la ieșirea din loc. Sânpetru. Din parcare, se traversează de roci (ce diferă între ele în principal prin dimensiunea elementelor
Râul Sibișel și se urmează poteca până la locul semnalizat prin tabla constituente) sunt dispuse în strate alternante, de grosimi decimetrice,
explicativă “La Cărare” cu culori ce variază de la brun-roșcat la cenușiu-verzui. Natura și
Situl este uşor accesibil, fiind amplasat la baza versantului drept al trăsăturile rocilor care alcătuiesc succesiunea de la situl “La Cărare”
văii Râului Sibişel, pe marginea cărării pedestre. sugerează că acestea au fost depuse într-un mediu fluviatil caracterizat
de canale efemere și lunci (câmpii aluviale) întinse, relativ bine
Descriere: Depozitele care aflorează în situl La Cărare și în jurul drenate și uscate.
acestuia, la fel ca toate rocile ce apar pe cele două maluri al văii Stratele de roci ce aflorează pe malul drept al v. Sibișelului sunt
Sibișel în zona Săcel-Sînpetru, aparțin Formațiunii de Sânpetru puternic înclinate, uneori depășind 40-45 de grade. Prezența acestor
(Grigorescu, 1992). In imediata vecinătate a sitului “La Cărare“ rocile strate înclinate, ce se pot urmări foarte bine în zona sitului “La
Formațiunii de Sânpetru sunt reprezentate printr-o succesiune de Cărare“, stau mărturie activității unor forțe tectonice care au afectat
diferite tipuri de roci detritice - alternanțe de conglomerate (mai rare, rocile mult după depunerea acestora și le-au adus în poziția în care le
și în general, cu grosimi reduse), gresii, siltite și argile. Aceste tipuri vedem azi (le-au cutat) – inițial aceste roci au fost depuse mai mult
82

sau mai puțin orizontal, în canalele fluviale și luncile din timpul Vedere a sitului “La Cărare” după excavațiile paleontologice, cu o
Maastrichtianului. carapace parțială de broască țestoasă descoperită recent (în 2008) în
Situl “La Cărare” reprezintă unul dintre cele mai bogate și mai siltitele brun-roșcate de colmatare (foto Zoltán Csiki-Sava)
importante localități cu resturi de vertebrate fosile din Țara Hațegului.
Acest sit a a fost descoperit la începutul anilor 1990 și a fost excavat
pe parcursul a mai mulți ani. Rocile din care au fost dezgropate
fosilele din sit alcătuiesc o succesiune tipică pentru Formațiunea de
Sânpetru; ele debutează cu depozite grosiere (gresii grosiere,
conglomeratice) cenușii-verzui, ce reprezintă depozite de canal tipice.
Acestea sunt acoperite și înlocuite treptat de gresii amestecate cu
siltite ș i, mai apoi, de siltite argiloase brun-roșcate, succesiune ce
corespunde etapei de colmatare a canalului cu sedimente, dup ă ce
curentul activ a părăsit albia. In tot timpul acestui proces de colmatare
treptată, resturi scheletice de vertebrate erau acumulate și îngropate
odată cu sedimentele.
Din sit a fost excavat un număr mare de resturi scheletice,

reprezentând o gamă largă de animale, de la broaște țestoase la
crocodili, pterozauri, sau diferiți dinozauri (ierbivore ca Zalmoxes,
Telmatosaurus, Struthiosaurus sau Magyarosaurus, alături de
theropode, carnivore). Observarea modului de conservare a resturilor
scheletice (adică o analiză tafonomică a sitului) sugerează faptul că
aceste resturi au fost acumulate ca urmare a mai multor procese,
succesive în timp. Mai întâi, diferite oase dispersate în lunca
inundabilă au fost adunate de către apele unui râu revărsat și
aglomerate după un transport nu foarte îndelungat în albia râului. La
acestea s-au adăugat ulterior, în timpul colmatării, resturi ale unor
animale care trăiau în imediata vecinătate a cursului de apă (cum sunt
țestoasele) și ale căror resturi au fost acoperite de mâlul care se
acumula în apele stagnante ale ochiurilor de apă ce se formau în albia
Stratele de roci înclinate ce aflorează deasupra sitului “La Cărare” –
părăsită. Relevând astfel de scenarii ale evenimentelor din trecut,
mărturii ale acțiunii forțelor tectonice. Stratele în relief, mai dure,
sunt reprezentate de conglomerate și gresii de canal, iar cele mai analiza tafonomică contribuie în mod fundamental la reconstituirea
moi, erodate, sunt argile și silturi de luncă (foto Zoltán Csiki-Sava) detaliată și înțelegerea mai profundă a trecutului Pământului.
83

SITUL “LA SCOABĂ” (VALEA SIBIȘELULUI, SÂNPETRU)

de ani în urmă.
Amplasare: La sud de satul Sânpetru, comuna Sântămăria-Orlea;

malul stâng al R. Sibișel.
Latitudine: N 45° 32' 37,8''; Longitudine: E 22° 54' 33,7''.
Căi de acces: drumul naţional (DN)68 Haţeg-Oțelul Roșu până la

Păclișa, apoi drumul judeţean (DJ)686B Păclișa-Sânpetru peste barajul
Păclișa până la intersecția cu DJ686, în dreptul bisericii ortodoxe de la
Sânpetru. Alternativ: din DN66 Hațeg-Petroșani, se intră pe DJ868 (în
dreptul Castelului Kendeffy, com. Sântămăria-Orlea) și se merge până
la biserica ortodoxă de la Sânpetru. Se urmează apoi drumul comunal
79 către Ohaba-Sibișel, ce trece pe lângă vechea biserică ortodoxă a Vedere panoramică a malului stâng al v. Sibișelului, amonte de
Sânpetru; primele apariții de roci (dreapta imaginii) alcătuiesc
satului Sânpetru (monument istoric, sit în cadrul Geoparcului) ș i
punctul numit “La Scoabă” (foto Zoltán Csiki-Sava)
“Casa Dinozaurilor Pitici” (expoziție vizitabilă), până la parcarea auto
amenajată la ieșirea din Sânpetru. Din parcare, se merge înainte până efectuate asupra rocilor de pe valea Sibișel au permis identificarea
la prima apariție importantă de roci pe malul stâng, accesibilă din mediilor lor de formare (Bojar et al., 2005; Therrien, 2005, 2006;
drumul comunal printr-o scurtă potecă și marcată prin indicator. Therrien et al., 2009), iar vârsta le-a fost stabilită recent pe baza
Situl este uşor accesibil, fiind expus în versantul stâng al văii Râului proprietăților lor paleomagnetice ca fiind Maastrichtian timpuriu
Sibişel, cu acces din, și la scurtă distanță de, drumul comunal. (Panaiotu & Panaiotu, 2010).
In punctul numit “La Scoabă“ apare una dintre cele mai reprezentative
Descriere: Rocile sedimentare care aflorează pe v. Sibișelului, între succesiuni ale Formațiunii de Sânpetru, importanța acesteia constând
Săcel și Ohaba Sibișel, au fost primele din Bazinul Hațeg care au în primul rând în accesibilitatea sitului și în aflorarea în condiții relativ
furnizat resturi fosile de dinozauri și alte vertebrate continentale bune (în general, covorul vegetal bine dezvoltat reprezintă un
cretacice. Aceste roci au fost descrise de F. Nopcsa sub numele de impediment serios în studiul rocilor și fosilelor din Geoparc). Dar în
“Gresia de Sânpetru” (Nopcsa, 1905), și ulterior atribuite unei unități același timp, succesiunea de la Scoabă este reprezentativă pentru
litostratigrafice aparte de către D. Grigorescu, preluând numele dat Formațiunea de Sânpetru în ansamblu, astfel că observarea rocilor de
original: “Formațiunea de Sânpetru” (Grigorescu, 1992). De fapt, aici, relativ facilă, oferă a introducere utilă în înțelegerea condițiilor de
rocile de pe v. Sibișel reprezintă stratotipul unității litostratigrafice formare a formațiunii acum în jur de 70 de milioane de ani, dar și a
respective, iar Valea Sibișelului, localitatea tip a acesteia. Studiile detaliilor prin intermediul cărora astfel de condiții pot fi deduse.
84

GR

AR
Detaliu al succesiunii sedimentare de la punctul “La Scoabă”: Contactul dintre argile siltice brun-roșcate (AR) și gresii
de
alternanțe de depozite grosiere (microconglomerate, gresii – mai inundații cu stratificație oblică (GR) (foto Zoltán Csiki-Sava)
rezistente, în relief) și mai fine (siltite, argile – mai moi, erodate), La rândul lor, rocile fine corespund momentelor de final al
tipice pentru Formațiunea de Sânpetru (foto Ioana Csiki-Sava) inundațiilor, când luncile erau acoperite cu pături groase de mâl, sau
Rocile de la Scoabă sunt reprezentate prin microconglomerate, gresii, când albiile de râu părăsite erau colmatate cu sedimente prăfoase.
siltite și argile, toate roci detritice – adică formate prin acumularea de Ulterior, în perioadele dintre inundații, aceste sedimente fine se
fragmente de dimensiuni diferite, provenite din eroziunea unor roci și transformau treptat în sol (prin procesul de pedogeneză) și erau
transportate de diverși agenți de transport (în principal, apa). probabil acoperite de vegetație, iar în interiorul lor se formau
Microconglomeratele și gresiile sunt de regulă cenușii-gălbui la concrețiuni calcaroase; prezența concrețiunilor dovedește existența
culoare, formează bancuri de grosimi variabile (de la decimetrice la unui climat cald și semi-arid.
peste 1 metru) și au baze erozionale. Caracteristicile acestor roci In esență, peisajele maastrichtiene ce pot fi reconstituite pe baza
indică faptul că ele reprezintă sedimentele (pietrișuri fine, nisipuri) rocilor cum sunt cele de la Scoabă sunt remarcabil de asemănătoare cu
unor vechi cursuri de râu cu viteze și dimensiuni (lățime, adâncime) cele pe care le putem vedea azi de-a lungul văii Sibișelului – un râu de
variabile. Bazele erozionale, neregulate, ale bancurilor de gresii munte care drenează regiunile muntoase ce se zăresc în depărtare, un
sugerează forța cu care curgeau aceste vechi râuri, tăind albii adânci în râu care își sapă albia în câmpii aluviale întinse, pline de vegetație, și
substrat. Alteori, baza gresiilor este mai netedă, și rocile sunt alcătuite din când în când acoperite de apele și sedimentele unor inundații
din fragmente de dimensiuni mai mici, ceea ce arată că sedimentele violente. Acesta este (era) peisajul în care trăiau dinosaurii Țării
din care s-au format astfel de corpuri au fost întinse ca niște pânze de Hațegului.
apele râurilor în timpul inundațiilor.
85

SITUL DE LA NĂLAȚ-VAD (RÂUL MARE) –

LECȚII DESPRE FLUVIILE HAȚEGANE DIN MAASTRICHTIAN
Vârsta: Cretacic superior (Maastrichtian), probabil Maastrichtian

superior, aproximativ 69-66 milioane de ani în urmă.
GR
Amplasare: Amonte de, și în dreptul localităților Nălaț-Vad, orașul
Hațeg, respectiv Vadu, comuna Sântămăria-Orlea.
Intre Latitudine: N 45° 34' 57,2''; Longitudine: E 22° 55' 28,2'' și AR
Latitudine: N 45° 35' 17,0''; Longitudine: E 22° 56' 02,0''
CC
Căi de acces: drumul naţional 68 Haţeg-Oțelul Roșu, apoi la stânga

spre Vadu. Alternativ: pe ieșirea spre Nălaț-Vad din Hațeg (str. Râul
Mare), se depășește Parcul Dendrologic și Castelul Nalatzi-Fay SI
(ambele dezafectate), apoi la stânga spre Vadu, până la podul ce
traversează albia Râului Mare. Alternativ: din DN66 Hațeg-Petroșani,
se intră pe DJ868 (în dreptul Castelului Kendeffy, com. Sântămăria-
Orlea). Apoi la dreapta spre Vadu, până la podul ce traversează albia
Râului Mare. Vedere generală asupra sitului Nălaț-Vad (foto Diana Ciobănete).
Situl este accesibil pentru vizitare sumară, fiind amplasat în albia Succesiune tipică de pe v. Râului Mare, cu siltite brun-roșcate sau
Râului Mare; se desfășoară aval de podul peste Râul Mare, până cenușii (SI) și argile negricioase (AR) cu concrețiuni calcaroase (CC),
aproape de coada lacului de acumulare Sântămăria-Orlea. Pentru acoperite de gresii cenușii-deschise (GR) (foto Zoltán Csiki-Sava)
accesul direct la sit se recomandă echipament (cizme de cauciuc),
acesta aflându-se în albia Râului Mare. Atenționare: accesul poate fi gresii, siltite și argile, rocile de pe Râul Mare (mai ales cele fine) sunt
dificil în condițiile dezvoltării excesive a algelor, sau a evacuării apei dominate de cele de culoare închisă, cenușii-negricioase – acestea
din lacul de acumulare Pâclișa, din amonte. indică faptul că mediile în care s-au depus sedimentele erau umede,
îmbibate de apă și cu caracter în general reducător. Mai mult, studiile
Descriere: Depozitele care apar în albia Râului Mare sunt considerate de paleomagnetism asupra acestor roci (Panaiotu et al., 2011)
ca aparținând de Formațiunea de Sânpetru (Van Itterbeeck et al., demonstrează o vârstă ceva mai nouă decât a celor de pe v. Sibișel
2004), chiar dacă există diferențe semmificative față de rocile de pe v. (probabil Maastrichtian târziu), astfel că aceste depozite ilustrează
Sibișelului. Deși reprezentate tot prin alternanțe de conglomerate, modificările paleo-ambientale care au avut loc în partea centrală a
Bazinului Hațeg pe parcursul Maastrichtianului. Mai mult, în
86

compoziția rocilor de pe Râul Mare apar amestecate material rezultat revărsarea apelor și acoperirea câmpiei cu strate groase de silt și mâl,
din transport fluviatil (sedimente) și de origine vulcanică, ceea ce le dar albia șerpuindă a râului se deplasa ușor prin migrație laterală și în
diferențiază de rocile Formațiunii de Sânpetru, și le apropie de cele ale afara perioadelor de inundații. Sedimentele câmpiei aluviale, îmbibate
Formațiunii de Densuș-Ciula (cum sunt cele de lângă satul Densuş). O de apă și probabil acoperite de vegetație, se transformau treptat în sol
altă caracteristică particulară a rocilor de la Nălaț-Vad constă în faptul prin procese de pedogeneză specifice, ceea ce a permis colonizarea
că acestea au fost afectate într-un mod extrem de forțe tectonice, forțe acestora cu o diversă faună de vertebrate, ale căror resturi fosile s-au
care au deranjat stratele de roci din poziția lor inițială, orizontală, și le- conservat și pot fi întâlnite în relativă abundență în rocile ce aflorează
au adus în poziție aproape verticală – consecința fiind că aceste roci, azi în albia Râului Mare. In tot acest timp, undeva în apropierea
expuse pe o suprafață întinsă de-a lungul albiei râului, permit un regiunii aveau loc ocazional erupții vulcanice, erupții ale căror cenușă
studiu detaliat ș i ușor de realizat în condiții de lucru mult mai era adusă de vânt și depozitată împreună cu sedimentele fluviale.
favorabile decât în cazul în care rocile ar fi fost în poziția lor originală Acest mediu fertil și bogat în vegetație a permis existența unui
(caz în care, în condiții identice de deschidere, ar fi format ecosistem bogat și divers; fosilele animalelor ce au populat
escarpamente înalte și accesibile doar alpiniștilor). împrejurimile fluviului meandrat au început să fie descoperite recent
Astfel, cercetarea sitului de la Nălaț-Vad a relevat extrem de multe în depozitele de la Nălaț-Vad (Smith et al., 2002). Locuitorii acestor
informații despre peisajele existente în Țara Hațegului către sfârșitul habitate umede au inclus un număr mare de broaște și de alți
Cretacicului. Conform studiilor făcute (Săsăran et al., 2011; Van amfibieni, alături de broaște țestoase, șopârle, diverși dinosauri
Itterbeeck et al., 2004), regiunea era dominată în timpul Maastrich- Fosile întâlnite în rocile de la Nălaț-Vad: ouă (inclusiv un gen
tianului târziu de un fluviu meandrat, mărginit de câmpii de inundație de dinosauri (foto sus; marcate cu săgeată) și nou descris,
larg întinse, joase, și în general slab drenate, mustind de apă, pe carapace de broască țestoasă (Kallokibotion; Paludititan
alocuri chiar mlăștinoase sau acoperite cu mici ochiuri de apă băltită. foto jos) (foto Zoltán Csiki-Sava) nalatzensis),
Din când în când, perioade de inundații importante determinau păsări și mici
mamifere. De
GR remarcat este și
prezența ouălor și
GR cuiburilor de ouă
de dinosauri;
acestea apar la
AR multe nivele
AR diferite, sugerând
Structuri sedimentare tipice pentru succesiunea de pe Râul Mare, de că zona era un
la Nălaț-Vad: gresii de canal (GR) incizate în argile negricioase de areal de cuibărire
cîmpie aluvială slab drenată (AR), cu granoclasare și laminație favorit al dinosau-
paralelă (stânga), respectiv gresii cu stratificație oblică (GR) rilor hațegani.
rezultată din migrarea unei bare de nisip aluviale peste un pat de
argile de câmpie de inundație (AR) (foto Zoltán Csiki-Sava)
87

SITUL DE LA PUI (RÂUL BĂRBAT) – CÂMPII USCATE, DAR PLINE DE VIAȚĂ
Vârsta: Cretacic superior (Maastrichtian), aproximativ 72-66 milioane Descriere: Depozitele de pe valea Râului Bărbat ce aflorează la sud de
de ani în urmă. comuna Pui au fost de regulă atribuite Formațiunii de Sânpetru
(Grigorescu, 1992). Similitudinile dintre rocile de pe v. Râului Bărbat și
Amplasare: Amonte (sud) de localitatea Pui, comuna Pui, în albia cele de pe v. Sibișel includ culoarea dominant roșcată a rocilor, precum
Râului Bărbat. și lipsa componentei de origine vulcanică din alcătuirea sedimentelor.
Intre Latitudine: N 45° 30' 43,0''; Longitudine: E 23° 05' 42,2'' și Totuși, există diferențe semnificative între rocile din cele două zone, iar
Latitudine: N 45° 30' 19,4''; Longitudine: E 23° 05' 38,0'' . caracteristicile unice ale rocilor de la Pui au făcut alți cercetători să
sugereze că acestea ar putea reprezenta o unitate distinctă, deși sincronă
Căi de acces: drumul naţional DN66 (E79) Hațeg-Petroșani până la Pui, (de aceeași vârstă) cu cele de la Sânpetru (Therrien, 2005).
la podul peste Râul Bărbat, apoi pe jos de-a lungul văii. Alternativ: din Rocile de pe v. Râului Bărbat (studiate de Bojar et al., 2005, Therrien,
DN66, pe DJ667 spre satul Râu Bărbat, apoi pe prima intrare la dreapta. 2005 și Van Itterbeeck et al., 2004) sunt dominate net de cele cu
Situl este accesibil pentru vizitare, fiind amplasat în albia Râului Bărbat, granulometrie fină (gresii fine, siltite, argile), iar culoarea dominantă a
amonte de podul din comuna Pui. Pentru accesul direct la sit se depozitelor este roșie – variind de la roș u-aprins și carmin la roșu-
recomandă echipament (cizme de cauciuc), situl aflându-se direct în cărămiziu pal. In plus, multe dintre aceste roci fine roșcate conțin nivele
albie. Atenționare: accesul poate fi dificil în condițiile unui nivel crescut
al apelor (mai ales în cazul unor precipitații abundente în Mții. Retezat).
CC
Argile roșii și cărămizii modificate pedogenetic (paleosoluri),

cu calcreturi (CC); în argilele roșii, se observă bioturbații
Vedere generală asupra sitului de pe Râul Bărbat (Pui) (foto Zoltán lăsate de activitatea organismelor din sol (săgeată roșie)
Csiki-Sava) (foto Zoltán Csiki-Sava)
88

groase, bine dezvoltate, de concrețiuni calcaroase (numite calcreturi) și apă din zonă își croiau noi albii, tăind canale în paleosolurile formate
urme lăsate de diferite organisme (de regulă, nevertebrate: viermi, anterior. Depozitele acestor canale apar sub forma unor gresii, uneori
insecte) în timp ce acestea săpau în sedimentul încă moale – astfel de chiar cu conglomerate în bază, de culoare cenușiu-verzuie, net diferite
structuri, produse de către diferite organisme, sunt denumite de regulă de siltitele și argilele roșii ale solurilor fosile. Și, chiar dacă câmpiile
cu termenul general de bioglife sau bioturbații. Impreună, aceste aluviale erau bine drenate, uscate, local ele puteau acomoda bălți de
caracteristici, alături de altele, demonstrează că rocile respective au fost dimensiuni mici, formate fie în depresiuni, fie în canale abandonate.
formate departe de canalele fluviatile, într-o câmpie inundabilă bine Sedimentele fine acumulate în aceste bălți au culori închise, negricioase,
drenată, uscată, și supusă proceselor de formare de sol (pedogeneză). Pe culoare dată de materia organică nedescompusă; uneori, în astfel de roci
scurt, ele reprezintă nivele de paleosoluri (soluri fosile), formate în se păstrează chiar ș i impresiuni de frunze provenite de la plantele ce
perioadele lungi de timp cuprinse între momente de inundații majore, pe populau marginile ochiurilor de apă.
seama sedimentelor fine așternute în câmpia aluvială de către apele Resturile fosile (de broaște țestoase, crocodili, dinosauri) sunt relativ
revărsate ale unui râu din timpul Maastrichtianului. Mai mult chiar, frecvente în rocile de la Pui, deși deseori acestea sunt fragmentare și
prezența calcreturilor argumentează existența unui climat cald, semi- puternic alterate, datorită expunerii lor subaeriene lungi pe luncile
arid, cu perioade lungi secetoase alternând cu perioade ploioase – într- acoperite de paleosoluri, înainte de a fi acoperite de sedimente. Uneori
un astfel de climat subtropical semi-arid, ocurența din când în când a însă pot fi întâlnite și exemplare bine conservate, părți asociate ale unui
unor inundații majore (ca cele menționate anterior, și care sunt schelet sau chiar oase încă articulate. Dintre ocurențele cele mai
furnizorii materialului pentru paleosoluri) era un lucru firesc. semnificative, merită menționată descoperirea multor resturi bine
Deși depozitele de câmpie aluvială domină la Pui, ocazional cursurile de păstrate de mamifere, inclusiv primul taxon de mamifer mezozoic
descris din România sub numele de Barbatodon, după numele râului
lângă care a fost descoperit.
GR
Stânga: depozite de canal (gresii – GR) cu fragmente de oase

(săgeată; foto Zoltán Csiki-Sava); dreapta: depozite de baltă (argile) Oase de dinozauri în nivele de paleosol la Pui – oase craniene
cu impresiuni de frunze în situl de la Pui (foto Bogdan Grecescu) asociate de Zalmoxes, un dinosaur ierbivor (foto Bogdan Grecescu)
89

Cuib cu ouă de dinosauri, probabil aparținând ‘dinosaurului cu cioc de rață’ Telmatosaurus transsylvanicus, de la Tuștea-
Oltoane, com. General Berthelot (foto Radu Ioanițescu)
90

DUPĂ DINOSAURI –
MĂRI CALDE ȘI GHEȚARI
(CENOZOIC)
Relief de eroziune pe granite, în Munții Retezat

91

Lacul glaciar Bucura, împrejmuit de crestele Munților Retezat; toate aceste elemente ale geodiversității Țării Hațegului
s-au format cu mult timp după ce ‘Era Dinosaurilor’ a luat sfârșit (foto Ioana Csiki-Sava)
92

CALCARELE ALGALE BADENIENE
Vârsta: Badenian, aproximativ 16-13 milioane de ani în urmă. constructoare au fost algele roşii (rhodophite) numite astfel după
pigmentul roşu fotosintetizant (ficoeritrina). Algele roşii, ca ş i unele
Amplasare: Latitudine: N 45° 36' 19''; Longitudine: E 22° 44' 54'' dintre algele verzi, pot sintetiza carbonatul de calciu din apa de mare,
care precipită sub formă de mici cristale în jurul talului – corpul
Căi de acces: drumul judeţean 687C (Haţeg-Răchitova-Goteşti), sau algelor. În imaginea de mai jos se observă structura multicelulară a
din localitatea Densuş pe drumul judeţean 687G (Toteşti-Densuş), unor fragmente din talul algelor roşii, alături de foraminifere –
urmând drumul ce face legătura între văile Galbena (Densuş) şi animale unicelulare, de asemenea cu înveliş de protecţie calcaros.
Răchitova (DJ 687G), prin Ciula Mare şi Ciula Mică până în satul Asemenea formaţiuni calcaroase se întâlnesc şi în alte regiuni ale
Răchitova. Deschideri în partea estică şi nord-estică a satului. Transilvaniei, în Ungaria şi Austria, sunt cunoscute sub numele de
calcare de Leitha, după numele râului Leitha, afluent al Dunării în
Descriere: Calcarele sunt între cele mai comune roci sedimentare, cu Austria. Calcarele de Leitha, alături de marnele cu globigerine
o foarte mare diversitate de tipuri în funcţie de textură şi de compuşii marchează în cadrul bazinului Haţeg revenirea, pentru un scurt
chimici - alţii decât carbonatul de calciu, componentul principal. interval de timp, a m ării pe teritoriul de uscat al regiunii. La scară
Toate calcarele au însă în comun modul de formare, prin precipitare regională mai extinsă, formaţiunile calcaroase corespund unui
din soluţiile de hidrocarbonaţi din mediul acvatic. Mediile acvatice se eveniment de încălzire climatica, resimţit atât pe uscat cât şi în
diferenţiază prin salinitatea lor, reprezentând concentraţia în săruri mediul marin, urmând erupţiilor vulcanice de la începutul
exprimată în mg săruri/l apă. Se disting astfel: medii de apă dulce, cu Badenianului, în regiunile carpatice.
salinitate ≤ 5 mg, caracteristică lacurilor, medii salmastre – cu
salinitate sub 24 mg/l, medii cu salinitate marin-normală, a căror
medie la scară planetară este în jur de 35 mg/l. În procesul de
precipitare a carbonatului de calciu, multe organisme au un rol
important, cele mai cunoscute dintre acestea sunt coralii coloniali,
fiecare dintre milioanele de polipi – indivizii minusculi ai coloniei,
secretă în jurul său un înveliş calcaros, totalitatea acestor schelete
calcaroase şi cimentul dintre ele constituind reciful. De cele mai multe
ori, la construcţiile recifilor coraligeni participă ş i alte organisme:
alge, spongieri, briozoare, unii viermi sedentari cu înveliş de protecţie
calcaros, unele bivalve sau gastropode cu cochilii groase. Unele dintre
aceste organisme pot forma construcţii recifale, independent de corali.
Un asemenea exemplu îl reprezintă calcarele de vârstă Miocen mediu-
Badenian de la Răchitova, în care principalele organisme Imagine microscopică a algelor roşii din componenţa
calcarelor de Leitha de la Răchitova (foto G. Popescu)
93

DEPOZITELE BADENIENE DE PE VALEA SILVAȘ (ȘLIVUȚ)

-REZERVAȚIA DE ZIMBRII-
Vârsta: Badenian inferior, apoximativ 16-14 milioane de ani în urmă.

Conglomerat
Amplasare: La intrarea în Rezervația de Zimbrii Hațeg, Pădurea e
Șlivuț. Latitudine: 45°37'58.80"N, Longitudine: 22°58'35.83"E. Urme de
curenți
Căi de acces: Din drumul național 66 Hațeg - Simeria, la aproximativ
2,5 km de Hațeg se ramifică drumul județean DJ660 spre rezervația de
zimbrii. Drumul străbate pădurea Șlivuț iar după aproximativ 2,2 km
ajunge la intrarea în rezervație. Situl este situat în dreptul intrării în
rezervația de zimbrii, în versantul stâng al Văii Silvaș (Șlivuț).
Nisipuri și argile cu
foraminifere
Descriere: In talvegul Văii Silvaș (Șlivuț) sunt expuse depozite (Badenian inferior)
argiloase cenușii cu intercalații subțiri de nisipuri și gresii slab
cimentate. Aceste depozite se continuă în versantul stâng al văii pe
aproximativ 20 m grosime. Argilele prezintă frecvent benzi mai
Contact eroziv între nisipurile și argilele cu foraminiere de vârstă
nisipoase maronii-gălbui, feruginoase, și intercalații cu aspect tufitic
Badenian timpuriu și conglomeratele supraiacente, Pădurea Slivuț
(sugerând amestec cu un material fin de origine vulcanică). Spre (foto Marius Stoica)
partea superioară a succesiunii nivelele de nisipuri micacee sunt mai
Lithothamnium (alge roșii), precum și frecvente cochilii și mai ales
frecvente, iar intercalațiile argiloase devin mai subțiri. Pe alocuri, în
mulaje de bivalve (Glicymeris) și gastropode remaniate. In baza
masa nisipurilor se observă nivele mai cimentate care ies în relief
nivelului conglomeratic sunt bine conturate urme lineare de dragaj
datorită eroziunii diferențiale. Impresiunile de plante sunt frecvente
(urme lăsate de curenții din apele mării, care au brăzdat fundul nisipos
atât în masa nisipurilor cimentate cât și a intercalațiilor argiloase. De
al bazinului marin). Prezența depozitelor conglomeratice grosiere,
asemenea, argilele conțin o bogată faună de foraminifere bentonice
așternute direct și în contrast litologic peste depozitele fine,
(ce populau substratul fin de pe fundul mării badeniene) și
predominant argiloase-nisipoase, bogate în foraminifere bentonice și
planctonice (ce trăiau, plutind liber, în apele mării). Această
planctonice, sugerează că acestea sunt rezultatul unei perioade de
succesiune predominant argiloasă nisipoasă este întreruptă printr-un
instabilitate a marginii bazinului de sedimentare (un eveniment rapid).
contact eroziv de o masă bine conturată (de peste 6m grosime
Instalarea momentului de instabilitate a favorizat formarea unor
observabilă în acest afloriment) de conglomerate ce conțin numeroase
conuri aluviale puternice care s-au prelungit și în domeniul marin.
elemente de șisturi cristaline, precum și elemente de gresii, calcare cu
94

pedum, Marginulina hirsuta, Saracenaria arcuata, Planularia dentata

sau Bolivina dilatata. Toate aceste specii de foraminifere permit nu
numai identificarea vârstei precise ale rocilor de la Pădurea Slivuț, dar
și emiterea unor ipoteze legate de caracteristicile mediilor de formare
ale acestora.
2
4 5
3 6
1
Schiță de afloriment cu depozitele badeniene de pe

Valea Silvaș “La Zimbrii” (schiță de Marius Stoica)
12 13
11
Acest eveniment poate fi corelat cu regresiunea (episod de retragere a 8 9 10
7
mării) de la mijlocul Badenianului, când în zonele centrale ale
bazinului s-au depus formațiuni evaporitice iar în zonele marginale s-
au reactivat procesele erozionale. Vârsta acestor conglomerate nu
poate fi precizată cu exactitate pe baza resturilor fosile, dar ele sunt 18
15 16 17
oricum mai noi decât Badenianul inferior, adică vârsta depozitele 14
0.5
0
argiloase-nisipoase pe care le acoperă. Microfauna de foraminifere mm
identificată în probele recoltate din nivele argiloase situate sub Exemple de foraminifere badeniene recoltate din situl din Pădurea
Șlivuț: 1. Martinotiella karreri (Cushman); 2. Karreriella chilostoma
conglomerate este forate bogată și diversă, fiind reprezentată atât prin
(Reuss); 3. Cycloforina badenensis (d'Orbigny); 4. Sigmoilinita tenuis
specii bentonice cât și planctonice de vârstă Badenian timpuriu -
(Czjek); 5. Lenticulina clipeiformis (d'Orbigny); 6. Marginulina
încadrate la Zona cu Praeorbulina glomerosa, parțial echivalentă a hirsuta d'Orbigny; 7. Stilostomella adolphina (D'orbigny); 8.
Zonei cu “Lagenidae inferioare” (partea ei superioara). Această Planularia dentata (Karrer); 9. Laevidentalina elegans (d'Orbigny);
asociație de foraminifere este menționată și în alte puncte din zona 10. Siphonodosaria verneuili (d'Orbigny); 11. Nodosaria hispida
Hunedoara (Popescu, 1976), iar pe lângă speciile planctonice index Soldan; Uvigerina grilli Schmid; 13. Vaginulinosis pedum
sunt de menționat numeroase forme bentonice cum ar fi: Martinotiella (D'Orbigny); 14. Pleurostomella alternans Schwager; 15.
karreri, Karreriella chilostoma, Cycloforina badenensis, Sigmoilinita Sphaeroidina bulloides d’Orbigny; 16. Cibicidoides ungerianus
tenuis, Neugeborina longiscata, Nodosaria hispida, Laevidentalina d'Orbigny; 17. Elphidium fichtellianum (d'Orbiny); 18.
elegans, Lenticulina cultra, Neolenticulina peregrina, Vaginulinopsis Globigerinoides trilobus (Reuss) (foto Marius Stoica)
95

COMPLEXUL GLACIAR PIETRELE – URMELE GLACIAŢIUNILOR PLEISTOCENE
Vârsta: Pleistocen superior, aproximativ 126.000 – 11.700 ani în urmă. glaciar Pietrele, care mai include şi Valea Pietrele şi depozitele de
morenă cum sunt cele de la Cabana Pietrele, a luat naştere în urma
Amplasare: Lacul Pietrele: pe versantul nordic al Munţilor Retezat, la acţiunii unui gheţar dezvoltat în timpul Glaciaţiunii Würm, cea mai
baza Vârfului Custura Bucurei. recentă dintre glaciaţiunile pleistocene (110.000 – 11.700 ani).
Latitudine: N 45° 22' 30,50''; Longitudine: E 22° 52' 59''. Deasupra Lacului Pietrele, la baza Vârfului Custura Bucurei se află o
altă formă de relief glaciar: gheţarul de pietre Pietrele (0,156 km2),
Căi de acces: Lacul Pietrele: drumul naţional 66 (Petroşani-Haţeg) până format din blocuri de granit acumulate la baza versantului, care
la Ohaba de sub Piatră, apoi drumul judeţean 667A până la Cârnic, de adăpostesc gheaţă permanentă, aflată la adâncimi variabile în funcţie de
unde se continuă pe traseul turistic amenajat de-a lungul Văii Pietrele. anotimp. Urdea (2000) precizează că gheţarii de pietre din Munţii
Traseul spre Lacul Pietrele este de dificultate medie, ploile sau căderea Retezat aflaţi la peste 2000 m s-au format în timpul Dryasului Nou
zăpezii îngreunând ascensiunea. (12.800 – 11.500 ani în urmă), perioadă de răcire climatică din timpul
Glaciaţiunii Würm.
Descriere: Epoca Pleistocenă reprezintă intervalul de timp cuprins între
2,58 milioane de ani şi 11.700 de ani în urmă, caracterizat prin apariţia
periodică a unor intervale reci (glaciaţiuni), separate prin intervale mai
calde (perioade interglaciare). În timpul glaciaţiunilor, zonele amplasate
la latitudini ridicate şi medii, precum şi vârfurile munţilor înalţi (Alpii,
Carpaţii), au fost acoperite de gheţari rezultaţi în urma acumulării şi
tasării zăpezii. În România, urme lăsate de acţiunea gheţarilor montani
sunt observate în munţii mai înalţi de 2000 m, printre care se numără şi
Munţii Retezat (care ating 2509 m în Vârful Peleaga), aflaţi la marginea
sudică a Ţării Haţegului. Urmele gheţarilor (lacuri glaciare, văi glaciare,
morene – sedimente transportate de gheţari şi depuse în urma topirii
gheţarilor) apar mai sus de 1100 m, aceasta reprezentând limita
extinderii gheţarilor pleistoceni de-a lungul văilor în Munţii Retezat
(Urdea, 2000).
Lacul Pietrele reprezintă un exemplu de lac glaciar, acesta formându-se
într-o excavaţie realizată prin acţiunea unui gheţar. Lacul se află la
Lacul glaciar Pietrele (plan apropiat), Vârful Custura Bucurei
altitudinea de 1990 m şi este amplasat la baza unui circ glaciar complex,
(plan depărtat) şi gheţarul de pietre Pietrele (în partea stângă a
format din mai mulţi lobi, întins pe o suprafaţă de 2,1 km2. Complexul
imaginii, la baza Vârfului Custura Bucurei) (foto Ştefan Vasile)
96

DEPOZITELE CUATERNARE – CELE MAI NOI SEDIMENTE ALE ŢĂRII HAŢEGULUI
Vârsta: Pleistocen mediu-superior – Holocen, de aproximativ 300.000 dimensiuni mari (50-80 cm), dovadă a forţei impresionante a apelor care
de ani în urmă până în prezent. i-au transportat. Un astfel de caz este şi cel al bolovanilor de granit de
pe valea Râului Sibişel, care au o compoziţie mineralogică similară cu
Amplasare: Granitele de pe Valea Sibişelului: pe malul stâng al Râului cea a granitelor din care sunt formaţi Munţii Retezat, ceea ce implică un
Sibişel, între localităţile Sibişel şi Sânpetru. transport al acestora pe o distanţă de aproape 15 km, o nouă dovadă a
Latitudine: N 45° 31' 25''; Longitudine: E 22° 54' 10''. forţei de transport a râului. Deşi pentru bolovanii de granit de pe Valea
Sibişelului s-a propus de către unii cercetători un transport glaciar,
Căi de acces: Granitele de pe Valea Sibişelului: drumul naţional 66A forma rotunjită a acestora, precum şi lipsa dovezilor de extindere a
(Haţeg-Petroşani) până la Sântămăria Orlea, apoi drumul judeţean 686 gheţarilor pleistoceni în Munţii Retezat mai jos de înălţimea de 1100 de
până la Sânpetru şi drumul local 79 Sânpetru-Sibişel pe o distanţă de metri (Urdea, 2000), pledează mai degrabă spre ipoteza unui transport
aproximativ 3,5 km, de-a lungul traseului „Valea Dinozaurilor”. fluviatil al acestora.
Situl este uşor accesibil, fiind amplasat pe marginea şoselei.
Descriere: În văile principale, ocupate în partea lor superioară de

gheţari în timpul Pleistocenului, s-au instalat după topirea acestora râuri
cu curs permanent, cele mai recente forţe naturale care au modelat
peisajul ţării Haţegului. Acţiunea râurilor a fost atât una distructivă,
acestea erodând rocile pre-existente, dar şi una constructivă,
sedimentele depuse de-a lungul văilor formând depozite etajate,
cunoscute sub denumirea de terase fluviatile.
Cele mai vechi depozite de terasă din zona Ţării Haţegului datează încă
din Pleistocenul mediu, cele mai multe terase începând să se formeze în
tmpul Glaciaţiunilor Riss şi Würm (Urdea, 2000), depunându-se în
perioadele calde, când gheţarii se topeau şi văile erau modelate exclusiv
de râuri. Sedimentarea din zonele de luncă şi din albia minoră a râurilor
a avut loc în timpul Holocenului (ultimii 11.700 de ani), continuând şi
în prezent.
Sedimentele depuse de râuri sunt în principal de tipul pietrişurilor, Bolovani de granite de pe Valea Sibişelului; în plan îndepărtat
bolovănişurilor (adunci când granulele componente au dimensiuni apar crestele Munţilor Retezat, locul de provenienţă al acestor
decimetrice), dar şi al nisipurilor. În unele cazuri, bolovanii ating depozite cuaternare (foto Ştefan Vasile)
97

Peisaj de asfințit în Țara Hațegului, cu Munții Retezat în fundal – aspectul peisajului nu este cu mult diferit de cel în care au
trăit, acum 72-66 de milioane de ani, celebrii ‘dinosauri pitici’ cărora le este dedicat Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului
(foto Radu Ioanițescu)
98

Geodiversitatea Țării Hațegului – Bibliografie selectivă
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Anastasiu, N. & Csobuka, D. 1989. Non-marine Uppermost Cretaceous deposits in the Ştei-Densuş region (Haţeg Basin): a sketch for a facial model.
Revue roumaine de géologie, géophysique, géographie, Géologie 33: 45-53.
Benton, M.J., Csiki, Z., Grigorescu, D., Redelstorff, R., Sander, M., Stein, K. & Weishampel, D.B. 2010. Dinosaurs and the island rule: the dwarfed
dinosaurs from Haţeg Island. Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology 293: 438-454.
Bojar, A.-V., Grigorescu, D., Ottner, F., Csiki, Z. 2005. Palaeoenvironmental interpretation of dinosaur- and mammal-bearing continental Maastrichtian
deposits, Hateg basin, Romania. Geological Quarterly 49: 205-222.
Csiki, Z., Ionescu, A & Grigorescu, D. 2008. The Budurone microvertebrate site from the Maastrichtian of the Haţeg Basin – flora, fauna, taphonomy
and paleoenvironment. Acta Palaeontologica Romaniae 6: 49-66.
Gray, M. 2004. Geodiversity: Valuing and conserving abiotic nature. John Wiley & Sons, 448 p.
Grigorescu, D. 1992. Nonmarine Cretaceous Formations of Romania. In Matter, N.J. & Chen, P.-J. (eds.) Aspects of Nonmarine Cretaceous Geology.
China Ocean Press, Beijing, 142-164.
Grigorescu D. & Anastasiu, N. 1990. Densuş-Ciula and Sînpetru formations (Late Maastrichtian-?Early Paleogene). In Grigorescu, D., Avram, E., Pop,
G., Lupu, M., Anastasiu, N. & Rădan, S. (eds.) Guide to Excursions A + B, IGCP Project 245: Nonmarine Cretaceous Correlation, Project 262:
Tethyan Cretaceous Correlation, Bucureşti, 42-54.
Grigorescu, D., Venczel, M., Csiki, Z. & Limberea, R. 1999. New microvertebrate fossil assemblages from the Uppermost Cretaceous of the Haţeg
Basin (Romania). Geologie En Mijnbouw 78: 301-314.
Grigorescu, D., Csiki, Z. & Vasile, Ș. 2010. Cretacicul superior în facies continental din Țara Hațegului. In Otiman, P. I., Grigorescu, D., Enache, M. &
Bogdan, A. (eds.), Conservarea geo- și biodiversității și dezvoltarea durabilă în Țara Hațegului – Retezat. Ed. Academiei Române, 123-199.
Grigorescu, D., Csiki, Z. & Vasile, Ș. 2011. Fieldtrip Guide A1, Maastrichtian continental deposits with dinosaur remains of southern Transylvania. Ed.
Ars Docendi, Bucureşti, 27 p.
Laufer, F. 1925. Contribuţiuni la studiul geologic al împrejurimilor oraşului Haţeg. Anuarul Institutului Geologic al României 10: 301-333.
Mamulea, M. A. 1953. Cercetări geologice în partea de Vest a Bazinului Haţeg (Regiunea Sarmisegetuza-Răchitova). Dări de Seamă ale Comitetului
Geologic al României 37: 142-148.
May Lindfors, S., Csiki, Z., Grigorescu, D. & Friis, E. M. 2010. Preliminary account of plant mesofossils from the Maastrichtian Budurone
microvertebrate site of the Haţeg Basin, Romania. Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology 293: 353-359.
99

Mărgărit G. & Mărgărit M. 1967. Asupra prezenţei unor resturi de plante fosile în împrejurimile localităţii Demsuş (Bazinul Haţeg). Studii şi cercetări
de geologie, geofizică, geografie, Geologie 12(2): 471-476.
Nopcsa, F. 1905. Zür Geologie der Gegend zwischen Gyulafehérvár, Déva, Ruszkabánya und der Rumänischen Landesgrenze. Mitteilungen aus dem
Jahrbuche der königlisch ungarischen Geologischen Reichsanstalt 14: 93-279.
Nopcsa, F. 1923. On the geological importance of the primitive reptilian fauna of the uppermost Cretaceous of Hungary; with a description of a new
tortoise (Kallokibotium). Quarterly Journal of the Geological Society of London 79: 100-116.
Panaiotu, C.G., Panaiotu, C.E. 2010. Palaeomagnetism of the Upper Cretaceous Sânpetru Formation (Hateg Basin, South Carpathians).
Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology 293: 343-352.
Panaiotu, A.G., Ciobănete, D., Panaiotu, C.G., Panaiotu, C.E. 2011. New palaeomagnetic data from the Hateg Basin, Romania. In: Csiki Z. (ed), 8th
Romanian Symposium of Paleontology, Bucharest, September 2011, Abstract Book. Ed. Ars Docendi, Bucharest (Romania), pp. 84-85.
Pană, I., Grigorescu, D., Csiki, Z. & Costea, C. 2002. Paleo-ecological significance of the continental gastropod assemblages from the Maastrichtian
dinosaur beds of the Haţeg Basin. Acta Palaeontologica Romaniae 3: 337-343.
Popescu G. 1976. Date preliminare asupra foraminiferelor Miocenului mediu din împrejurimile Hunedoarei. Dări de Seamă ale Institutului de Geologie
și Geofizică LXIII: 63-71.
Smith, T. Codrea, V., Săsăran, E., Van Itterbeck, J., Bultynck, P., Csiki, Z.,Dica, P., Fărcaș, C., Folie, A., Garcia, G., Godefroit, P. 2002. A new
exceptional vertebrate site from the Late Cretaceous of the Hateg Basin (Romania). Studia Universitatis Babes-Bolyai, Geologia Special issue 1:
321-330.
Therrien, F. 2005. Palaeoenvironments of the latest Cretaceous (Maastrichtian) dinosaurs of Romania: insights from fluvial deposits and paleosols of
the Transylvanian and Hateg basins. Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology 218: 15-56.
Therrien, F. 2006. Depositional environments and fluvial system changes in the dinosaur-bearing Sânpetru Formation (Late Cretaceous, Romania):
Post-orogenic sedimentation in an active extensional basin. Sedimentary Geology 192: 183-205.
Therrien, F., Zelenitsky, D.K. and Weishampel, D.B., 2009. Palaeoenvironmental reconstruction of the Late Cretaceous Sânpetru Formation (Hateg
Basin, Romania) using paleosols and implications for the “disappearance” of dinosaurs. Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology 272:
37-52.
Urdea, P. 2000. Munţii Retezat – Studiu geomorfologic. Editura Academiei Române, Bucureşti, 269 p.
Van Itterbeeck, J., Săsăran, E., Codrea, V., Săsăran, L., Bultynck, P. 2004. Sedimentology of the Upper Cretaceous mammal- and dinosaur-bearing
sites along the Râul Mare and Bărbat rivers, Haţeg Basin. Cretaceous Research 25: 517-530.
100

Vasile, Ş. 2008. A new microvertebrate site from the Upper Cretaceous (Maastrichtian) deposits of the Haţeg Basin. Sargetia, Acta Musei Devensis,
Series Scientia Naturae 21: 5-15.
Vasile, Ş. & Csiki, Z. 2010. Comparative paleoecological analysis of some microvertebrate fossil assemblages from the Haţeg Basin, Romania. Oltenia.
Studii şi comunicări. Ştiinţele Naturii 26(1): 315-322.
Vasile, Ş., Csiki, Z., Grigorescu, D., 2009. Reassessment of the spatial extent of the fossil-bearing Maastrichtian middle member, Densuş-Ciula
Formation (Haţeg Basin, Romania), In Bucur, I.I., Săsăran, E. & Pop, D. (eds.) Seventh Romanian Symposium n Palaeontology, Cluj-Napoca, 22-
24 october 2009, Abstract book, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 116-117.
Vasile, Ş., Csiki, Z., Grigorescu, D., 2011a. Reassessment of the spatial extent of the middle member, Densuş-Ciula Formation (Maastrichtian), Haţeg
Basin, Romania. Acta Palaeontologica Romaniae 7: 335-342.
Vasile, Ş., Zaharia, A., Csiki, Z., Grigorescu, D., 2011b. The first report of continental remains from Crăguiş (Haţeg Basin, Romania), and their
stratigraphical significance. In Csiki, Z. (ed.) Eighth Romanian Symposium on Paleontology, Bucharest, 29-30 September 2011, Abstract Book,
Ars Docendi, Bucureşti, 127-128.
Venczel, M. & Csiki, Z. 2003. New discoglossid frogs from the Latest Cretaceous of Haţeg Basin (Romania). Acta Palaeontologica Polonica 48: 599-
606.
Zaharia, A. 2011. Reconsiderarea poziţiei stratigrafice a depozitelor din zona General Berthelot - Crăguiş, Bazinul Haţ eg. Lucrare de disertaţie,
Universitatea din Bucureşti, 60 p.
101

Reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea prin orice mijloace și sub orice formă, cum ar fi
xeroxarea, scanarea, transpunerea în format electronic sau audio, punerea la dispoziţia publică,
inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive
sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiilor, cu scop comercial sau gratuit, precum și alte
fapte similare săvârșite fără permisiunea scrisă a deţinătorului copyrightului reprezintă o încălcare a
legislaţiei cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale și se pedepsesc penal și/sau civil în
conformitate cu legile în vigoare.
Tiparul s-a executat sub comanda nr. 3507/2014

la Tipografia Editurii Universității din București

Untitled

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Untitled

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

Depozite continentale Cretacic superioare de pe Valea

NATURA ÎNŢELEASĂ PRIN INTEGRALITATEA DINTRE BIODIVERSITATE ŞI

Introducere geodiversitatea cuprinde totalitatea obiectelor, formelor şi structurilor

Geoparcul dinozaurilor Ţara Haţegului

o autoritate desemnată la nivelul statului pe teritoriul căruia se află, în

Harta administrativă a Geoparcului, cu comunele componente. Unele

1. Ulpia Traiana Sarmizegetusa; 2. Biserica medievală din Sântămăria

Siglele celor trei arii de protecţie a naturii, învecinate în sudul Judeţului

Chei tăiate în gnaise pe Valea Nucșoarei

CUM ŞTIM VÂRSTA ROCILOR?

CUM PUTEM CUNOAŞTE MEDIUL ÎN CARE S-AU FORMAT ROCILE

! Exemple de ichnofosile sau urme fosile:

Succesiunile de strate în care doi sau trei termeni litologici din

GEODIVERSITATEA ŢĂRII HAŢEGULUI

în Miocenul mediu (16-13 milioane ani) sub forma marnelor cu

mai mult faţă de compoziţia primară (micaşisturi, gnaise, calcare

Evoluţia mediilor de sedimentare în zona Bazinului Haţeg

În alcătuirea stratigrafică a depozitelor cuverturii bazinului Haţeg sunt

Maastrichtianul, care reprezintă ultimul etaj pe scara stratigrafică a

Reprezentare schematică a erupţiilor vulcanice în Cretacicul

¹ “Mente et maleo” (în latină) - “minte şi ciocan” este deviza

acvatice, amoniţii, belemniţii, o serie de scoici şi melci), cât şi din cele

Crivadiatherim era apropiat de Arsinoitherium (în figură). Nu se

Imagine microscopică a calcarelor badeniene de tip recifal (calcare

Nume: Paralatonia transylvanica

Nume: Bicuspidon hatzegiensis

Nume: Nidophis insularis

Nume: Kogaionon ungureanui

Nume: Hatzegopteryx thambema

Nume: Balaur bondoc

Nume: Magyarosaurus dacus

Nume: Paludititan nalatzensis

Nume: Telmatosaurus transsylvanicus

Nume: Zalmoxes robustus

Nume: Struthiosaurus transilvanicus

Ou de dinosaur, văzut în secțiune, în argilele siltice

MAI VECHI DECÂT

Cute kink (în zigzag) în micașisturi, Munții Poiana

FUNDAMENTUL DEPRESIUNII HAŢEG - VALEA STREIULUI, SATUL PIETROS-PRUNDURI

FUNDAMENTUL DEPRESIUNII HAŢEG - RÂU MUNCEL

Descriere: Depozitele sedimentare ale Bazinului Haţeg stau peste

FUNDAMENTUL DEPRESIUNII HAŢEG - RÂUL BĂRBAT

FUNDAMENTUL DEPRESIUNII HAŢEG - HALDELE GALERIILOR DE LA LIVEZI

Vârsta: Paleozoic, aproximativ 400 milioane de ani în urmă.

Amplasare: La marginea de nord a satului Livezi, comuna General

Căi de acces: drumul naţional 687C Haţeg-Răchitova până la intrarea

Descriere: În partea cea mai vestică a Bazinului Haţeg depozitele

Vedere generală a haldei galeriilor de la Livezi (foto Bogdan Săvescu)

OCEANUL TROPICAL PIETRIFICAT

Fosile de gastropode marine în marne cenușii,

Calcare recifale Jurasic superior – Cretacic inferioare din regiunea Ohaba-Ponor,

JURASICUL SUPERIOR DIN ZONA BARU

MARNELE ROŞII DE LA RĂCHITOVA

Vârsta: Cretacic superior (Cenomanian superior-Turonian inferior),

Amplasare: Valea Răchitova, 1,3 km amonte de Turnul medieval din

Căi de acces: drumul judeţean 687C (Haţeg-Răchitova-Goteşti), sau

Descriere: secvenţă litologică de circa 50 m grosime stratigrafică este

MARNELE ALBE DE LA RĂCHITOVA

Vârsta: Cretacic superior (Turonian superior-Santonian inferior),

Amplasare: Valea Răchitova, în malurile râului Răchitova, care

Căi de acces: Accesul pe valea Răchitova se face fie urmând drumul

Descriere: secvenţa litologică de circa 100 m grosime este alcătuită

FLIŞUL DE LA CIULA MICĂ