Istoria Mexicului cuprinde mai multe  

culturi impresionante si misterioase in
acelasi timp.
 
Olmecii, un popor misterios despre
care nu se stie nici de unde au venit
nici cum au disparut, au influentat
culturile ulterioare.
 
Toltecii, asezati in nordul Vaii
Mexicului, au ridicat orasul Tula, in
jurul anului 600 ICh. Cultura tolteca a
influientat puternic cultura maya si
azteca
 
Mayasii au avut cea mai puternica si
influenta cultura. Ei sunt care au
inventat sistemul numeric si au fost
maestrii ai ingineriei si arhitecturii, au
folosi scrierea hieroglifica, au controlat
un mare imperiu si aveau mari calitati
de comercianti. Complexele de la
Palenque (Palatul construit in mijlocul
orasului, pe un deal artificial, inconjurat
de galerii si curti; Templul Soarelui a
fost construit de Chan – Bahlum/
sarpele jaguar), Tikal, Tulum,
Chichén Itzá, Copán si Uxmal
(Piramida Magicianului, despre care,
legenda spune ca a fost construita intr-
o noapte de un copil minune, devenit
ulterior conducatorul mayasilor/ in
realitate constructia a durat 300 de ani)
sunt marturii vii a culturii maiase.
Zapotecii si Mixtecii au dezvolata
valea Oxaca. Au fost excelenti
constructori si artistii in metal si
ceramica. Descendentii lor locuiesc in
statul Oxaca de astazi
Aztecii, sunt ultimul trib sosit din nord in jurul
anului 1200 ICh, pe Valea Mexicului.  Nu au avut o
istorie scrisa, informatiile pastrandu-se din
generatie in generatie, in forma orala.
Legenda spune ca au sosit din insula numita Aztlan,
asezata in mijlocul lacului Chicomoztoc. In mijlocul
insulei existau 7 temple dedicate zeului  protector
Huitzilopochtli. Se spune ca erau poporul ales al
zeului care le-a cerut sa pleca in cautarea
« pamantului promis ».
 Pentru o lunga perioada de timp au avut un stil de
viata nomad.
 
Abia in 1325, marele trib al aztecilor se stabileste in
sudul lacului Texcoco, la Tenochtitlan, localitate
devenita astazi Mexico, denumire ce deriva din
numele zeului razboiului Mexitli.
 
Cunoscuti mai ales prin munarul mare de sacrifiici
uname facute zeilor,  aztecii credeau ca bunavointa
zilnica a zeilor poate fi dobandita prin sacrificarea
unui sclav. Sacrificau anual intre 20-50 de mii de
sclavi, crezand ca sunt singurii responsabili de
fericirea  zeilor.
 
La sosirea spaniolilor, aztecii erau cea mai mare
putere in zona. Aztecii si Montezuma, conducatorul
imperiului, au fost cuceriti de Cortez (1520-1538),
incheidu-se astfel istoria marelui imperiu Aztec.
 

Cancun este un oras tanar. Cu doar cativa ani in urma era o plaja mica, ca dupa aceea sa se dezvolte la ceea ce este
acum - paradisul vacantelor secolului 21.
 
Astazi, Cancun este un oras de coasta cu plaja lunga si ingusta, avand multe insulite legate de plaja principala prin poduri sau
prin mici porturi Intotdeauna are ceva nou de oferit, pentru turistii care vin pentru distractie, excursii in Peninsula, scuba diving,
inot cu delfinii dar si pentru cei care vin sa se relaxeze.
La cativa kilometri de orasul Cancun se afla Insula Muierii, o insula a relaxarii    
si linistii. Aflata la 30 minute departare de Cancun pastrand foarte viu amintirea
civilizatiei Maya.
  Cancun este
socotit
Isla Mujeres a  fost descoperita in secolul 50 i.e.n in timpul dezvoltarii orasului Mecca
Cancun. distractiilor
si al
Aceasta insula are numeroase atractii turistice: de la plaja cu apa cristalina in nord petrecerilor
pana la Parcul National Garrafon ,din sud, unde se afla  si Templul Zeitei nocturne.
Fertilitatii.  
 In apropierea orasului Cancun se afla Puerto Morelos, un satuc pescaresc de Peste tot se
unde poti sa ajungi foarte usor la Gradina Botanica si la Crococun - gardina canta
zoologica a regiunii. muzica live,
se
  danseaza,
De asemena, in apropierea orasului Cancun se regasesc o multime de parcuri se
naturale : Tres Rios, Xel-Ha si cel mai mare parc Xcaret cu lagune naturale. organizeaza
  karaoke
Toate trei parcurile sunt foarte atractive pentru copii si adulti, unde se pot face  
numeroase activitati precum: calarie, inot, scufundari alaturi de delfini, plimbari cu
vaporul de-a lungul coastei etc  
 
Un sejur in statiunea Cancun poate fi unic daca veti inota alaturi de delfinii
in parcul din Insula Femeilor.
  
 INSULA FEMEILOR  a fost un sanctuar dedical zeitei maiase Ixchel, zeita lunii, fertilitatii si a
fortei feminine, in general.
 
Un program in Insula Delfinilor dureaza intre 45 minute si maximum 1 ora.
 
Copii trebuie sa fie insotiti de cel putin un adult platitor.
Admiterea copiilor se face la varste diferite pentru programe diferite.
 
Nu sunt admise femeile insarcinate.
 
    PROGRAME
   1. intalnirea cu delfinii
 
   2. inotul alaturi de delfini - sunt admise grupuri de maxim 10 persoane. In acest program veti inota alaturi
de delfini, ii puteti imbratisa, saruta si "strange" mana/aripioara
 
    3.program special de inot si participare activa la actiuni comune cu delfinii: sa fiti impinsi pe apa de
delfini (un fel de ski pe apa), sa inotati pe spatele delfinilor, sa-i imbratisati si chiar sa-i sarutati.
 
Inot alaturi de delfini.
Echipament: costum de baie plus vestele de salvare.
Sunt INTERZISE urmatoarele:
- bijuteriile
- lotiunile de orice fel date pe corp
- recomandabil sa nu folositi in prealabil parfum, deodorant etc.
 
Copii sunt acceptati numai insotiti de parinti (de unul din parinti) si numai daca stiu bine sa inoate.
 

Insula Femeilor
O insula mica, la 40 minute departare de Cancun, transport cu ferry boat.
 
O insula perfecta pentru Luna de miere, pentru indragostitii de scuba diving, apusuri de soare superbe pe Playa
Norte, pescuit la adancime, si mai ales inot cu delfinii.
Scufundarile se pot face pana la 12 m. Sunt celebre grotele dormitor pentru rechini. Un film documentar din 1970
de J.Y. Cousteau a dezvaluit si a facut cunoscute aceste grote misterioase, locuite de rechini.
Insula Femeilor este o mica insula, foarte aproape de Cancun. Are doar 7 km lungime si mai putin de 1 km
latime. Plajele superbe, laguna din mijlocul insulei,  reciful de coral, micile magazine, restaurantele si
cafenelele fac din micuta insula o atractie permanenta.
Este destinatia pentru o zi de vacanta, plecand cu ferry boat-ul de la Cancun in30 minute.
 
Istoria insulei include povesti uluitoare cu pirati si comorile lor ascunse aici dar si istorii triste despre
capturarea locuitorilor de catre Hernandez de Cordoba si transformarea lor in scalvi pentru minele din Cuba.
Legendele maiase spun ca aici aveau loc ceremoniile inchinate zeului fertilitatii.
 
Playa Norte este cea mai populara plaja si El Garrafon Reef este cel mai cautat loc pentru diving. Posada del
Mar, inconjurat de gradini tropicale, este locul preferat pentru casatorii romantice la malul marii sau la piscina
cat si locul preferat pentru petrecerea lunii de miere.
 
Restaurantele insulei sunt un paradis al preparatelor din peste proaspat. Orchestrele de muzica mariachi
completeaza atmosfera mexicana a locului. Preturile, mai mici decat in alte statiuni, sunt un motiv in plus de a
vizita Isla Mujeres.  

 
 Parcul natural si acvatic Garrafon este situat in
Punta Sur, in sudul insulei.
Sudul insulei este dominat de o stanca  inalta, sediul unui vechi templu Maya.
Insula are 8 locuri de scufundare de recif pentru : broaste testoase, baracude, rechini, pereti de coral, broaste testoase
gigantice.
 Chichen Itza
Chichen-Itza este supranumita ‘Taramul fagaduintei’, fiind unul dintre cele mai importante dovezi
ale civilizatiei Maya-Toltec.
 
 Situl este compus din mai multe cladiri: Piramida Kukulcan (‘El Castillo’-Castelul), Piata celor 1000 de
coloane,Templul Curtii Ovale, Tempul Jaguarului, Tempul Razboiul-Templul Chichen Itza propriu zis,
Observatorul, Osuarul, Platforma Venus, Plaforma Uliului si Jaguarului, Drumul catre Locul de
Sacrificii, Platforma Craniilor, Templul Barbatului Barbos.

Piramida Kukulcan sau Quetzalcoatl sau El Observatorul

Casillo
Quetzalcoatl este un alt nume dat de tolteci zeului
Kukulkan.
Piramida are 365 de trepte, 18 terase si 52 de
panouri. In zilele echinochiilor de primavara si
toamna, 21 martie si 21 septembrie, se poate
observa fenomenul luminos " miscarea sarpelui",
creat de umbrele lasate de trepte. Vizualizati acest
efect accesand linkul: Piramida Kukulcan
Piramida era o reprezentare, in primul rand a
"Muntelui Sarpelui", locul unde, conform credintei
Maya, a avut loc prima Creatie. Mari matematicieni
( au introdus cifra 0 in sistemul matematic) mari
astronomi si mari arhitecti, mayasii au impletit toate
cunostintele lor stiintifice si sistemul lor social in
marea constructie a Piramidei.In fapt, piramida este
un calendarsolar cu 365 de zile, numarate in cele
365 de trepte.
 Incinta era perfect "sonorizata", astfel ca sunetele
scoase in varful piramidei, chiar in soapta, pot fi
auzite de jos.
 
 Cladirea circulara El Caracol este un
momument care ilustreaza preocuparea
Mayasilor pentru astronomie si arhitectura.
Multa vreme a fost considerat o exceptie, o
eroare, din cauza formei rotunde care nu se
inscria in traditia arhitectonica a maiasilor.
 Mai tarziu, s-a constat ca El Caracol-
Observatorul a fost dedicat studierii miscarii
stelelor si planetelor si este unul dintre cele
mai frumoase realizari ale culturii Maya in
Yucatan. Observaorul, compus din turn inalt
asezat pe doua platforme dreptunghiulare , a
fost construit in doua perioade diferite, turnul
fiind mai recent decat platformele. In interiorul
turnului sunt numeroase ferestre micute care
au fost folosite pentru a studia miscarea
stelelor, se mai afla de asemenea o scara
interioara foarte ciudata in forma de carcasa
de melc care duce la partea cea mai inalta a
turnului. Turnul are in jur de 13 metri inaltime,
iar Observatorul in total 22,5 metri inaltime.
Langa intrarea in turnul de observare sunt
sclupturi ale Zeului Ploii Chaac Unii cercetatori
considera ca aceasta cladire a fost dedicata, in
princpal, Zeului Chaac

Templul Razboiului
 
Templul are 10 metri inaltime si 40 metri
latime, este un bun exemplu al influentei
culurii Toltece in arhitectura Maya.
Acest templu este copia perfecta a unui templu
de aceleasi dimensiuni in Tula capitala
civilizatiei Toltec. Partea din varf a Templului a
fost construita mai tarziu si este complet
acoperita cu desene si sclupturi, avand motive
importate din zona Centrala a Mexicului cum
ar fi imagini vulturilor si jaguarilor mancand
inimi. aceste imagini se refera la elita militara
de pe Platforma Vulturlui sia Jaguarului carora
le-a fost dedicata.
Sunt deasemenea imagini ale zeului Kukulcan
precum si a Soarelui si Pamantului. In
interiorul Templului se afla o multime de
picturi aratand viata zilnica a oamenilor de-
alungul perioadei Maya/Tolteca .

Templul Craniilor sau Tzompantli, in limba tolteca.

Asezat intre Piramida si Templul Jaguarului este locul de infatisare al tuturor sacrificatiilor in numele si pentru fericirea zeilor.
 
 Templul razboiului

Piramida, El Castillo Observatorul

atronomic

Figur
i de
atlan
ti

Palenque
 
Palenque este un cuvant spaniol ce desemneaza fortificatii.
Numele antic al orasului era Lakam Ha ce insemna Marea Apa, sau Marele Rau, nume ce
venea de la raul ce traversa asezarea.  Palenque a fost capitala Statului Maya B'aakal.
Situl cuprinde mai multe constructii dintre care cele mai importante sunt: Templul Inscriptiilor,
Templul Soarelui, Templul Craniilor, Templul Crucii, Templul Regelui.
 
Templul Inscriptiilor este ridicat pe o piramida cu 8 terase. Fatada templului are 5 usi
marginite de 5 stalpi decorati cu stucaturi ce povestesc viata regilor Palac si Chan Bahlum. In
interiorul templului sunt doua mai incaperi unde se gasesc cele mai mai panouri cu inscriptii
Maya despre istoria dinastei regelui Pacal.

Palenque Palatul Palenque vedere generala

Templul craniilor Templul Soarelui Templul Inscriptiilor

Teotihuacan
ORASUL ZEILOR
 Orasul zeului Quetzalkoatl denumit ulterior, Orasul Zeilor ,
este situat la 50 km de orasul Mexico City.

Dezvoltarea si decaderea Imperiului Teotihuacan coincide cu

istoria Imperiului Roman (600 ICh - 650 DCh)

Cateva orase din lume au fost considerate ca merita sa

locuiasca zeii  in ele. Teotihuacan este unul dintre orasele
divine. Marturia maretia lui se rasfrange din toate constructiile
ramase pana astazi.

Zeul orasului, celebrat in templu, era sarpele cu pene

Quetzalkoatl.

Era un oras divin si in acelasi timp foarte uman, unde oamenii

venau din toate partile tarii sa se inchine zeilor: Valea Mexico,
Puebla, Tlaxcala, Mixteca si  regiunea Tehuntepec.  Cea mai
evindenta  expresie a trecutului sunt insasi vestigiile orasului.

Cele doua mari piramide, denumite de azteci a Soarelui si a

Lunii, se aliniau alaturi de alte constructii de-alungul Caii
Mortii.

Piramida Soarelui, o constructie impresionanata, doar cu

putin mai mica decat Piramida lui Keops de pe platoul Gizeh.
Are 65 m inaltime si o baza cu latura de 225 m

A fost construita in asa fel incat latura estica sa fie aliniata

exact spre rasarit si latura vestica spre apus, iar soarele sa
cada direct pe varful piramidei, la orele 12,  in zilele de 19 mai
si 25 iulie. Se crede ca sub piramida se gaseste izvorul Sfant al
Sfintilor.

Aici, zeci de turişti urcă cele 248 de trepte abrupte, de piatră, pentru
a se încărca de energie – se spune că piramidele generează energie
de aceea mulţi stau pe vârful piramidei de unde privesc cu admiraţie
şi emoţie secole de istorie.

De pe platforma superioară a Piramidei Soarelui se vede întreg

ansamblul de construcţii, dar şi împrejurimile, fiind şi cea mai
înaltă, de 63 m. Aici a fost şi un templu, însă acesta nu mai există
astăzi.

Piramida Lunii, pare a fi la fel de mare ca cea a Soarelui, dar

este o aparenta, aceasta fiind construita pe o movila artificiala.
rcuşul pe Piramida Lunii este mult mai greu datorită înălţimii mari ale
treptelor (cca, 40 cm), însă merită efortul deoarece aici este locul de
unde se vede cel mai bine întregul Drum al Morţilor, ce pleacă din faţa
piramidei şi se termină la Templul Şarpelui-cu-pene, drum ce urmează
să îl parcurgem spre a ne întoarce la parcare, nu fără să vizităm şi
celelalte temple şi pieţe interioare dispuse de o parte şi de alta a
Drumului.

Din varful piramidei se poate vedea cea mai frumoasa

priveliste a orasului, inclusiv a Caii Mortii.

Piramida zeului Quetzalcoatl pastreaza imaginile zeului ploii

Tlaloc si Sarpelui cu pene, zeul suprem al orasului.
 Quetzalcoatl este denumirea azteca a sarpelui cu pene, zeul
central al civilizatiei antice Mesoamerica : Olmeca, Mixteca,
Tolteca, Azteca si Maya. Ajunşi la Complexul arheologic, în partea de
sud, primul obiectiv pe care îl vizităm este Templul Şarpelui cu pene –
zeul fertilităţii, al renaşterii naturii, al apei şi al ploii – Quetzalcóatl.
Teotihuacan nu este doar un oras monumental,  ci este si un
oras  unde picturile murale  permit vizitatorilor  sa intre intr-o 
lume  a figurilor zeilor mitologici. Arta Teotihuacan nu  se
termina doar in  manifestari externe  ci creaza o lume interna  a
obiectelor de ceremonii, care conservate de-alungul secolelor 
scot la  lumina  un nivel de perfectiune de necontestat.

Orasul acoperea o suprafata de 30 kmp, avea in jur de 2000

de constructii, din lemn si piatra, pentru cei 200 000 de
locuitorii si era cel mai mare oras din lumea acelor vremuri.
Cea mai mare parte a locuitorilor, se presupune ca erau
agricultori.

A ramas un mister cine erau, de unde au venit si mai ales cum

au disparut. O varinata este cucerirea si distrugerea lor de
tolteci.

Orasul a fost loc de pelerinaj pentru aztecii de mai tarziu.

Monctezuma, conducatorul aztecilor la data debarcarii lui

Cortez, in 1519, a crezut ca zeul lor, Quetzalcoatl, asteptat
de peste 2000 de ani, s-a intors pe pamant.

Cortez s-a complacut in postura de zeu si a jucat acest rol

pentru a-i cuceri mai usor.

Piramida Soarelui

Piata Lunii si Templul Soarelui  Calea Mortii

Uxmal
Se pronunta Oosh-mahl, se spune ca este cel mai atractiv site arheolgic.
Uxmal a fost un important oras, fiind foarte neobisnuit ca asezare deoarece nu sunt  surse de apa in
apropiere si nu exista evidenta sa fi existat candva.  La nici 10 mile departare de Uxmal sunt 4
asezari micute precum: Kabah, Sayil, Xlapak, Labna. Impreuna cu Uxmal aceste localitati se numesc
Ruta Puuc, nume care a fost dat pentru dealurile ce le inconjoara.
Uxmal prezinta piramide, cladiri si temple: Piramida Magicianului, Palatul Guvernatorului, Marea
Piramida, Templul de Sud.

Piramida Magicianului Casa del Advinio Palatul Guvernatorului

    Religia vechiului Mexic  

         Istoria religioasă a vechiului Mexic se întinde pe o perioadă de timp care începe în sec.
al V-lea î.Hr. şi ajunge la punctul final în sec. al XVII-lea d.Hr., odată cu cucerirea acestui
teritoriu de către spanioli. Cum este de aşteptat, religia vechilor mexicani nu este un fenomen
omogen. De-a lungul anilor Mexicul a fost populat de triburi diferite, cu tradiţii religioase
diferite. Dintre multele triburi care s-au perindat pe scena mexicană, triburile maya şi aztec
au izbutit să se ridice, prin propriile puteri, la un nivel cultural superior care uimeşte încă

prin măreţia şi splendoarea sa.          

         Aztecii îşi fac apariţia în Mexic în sec. al XIII-lea, însă abia în 1325 reuşesc să-şi
construiască primul lor centru politic pe insula Tenochtitlan din lacul Tezcoco. Aceasta este
şi data cu care începe calendarul aztec (tecpatl). Datorită unor certuri interne, triburile aztece
vor trăi divizate peste o sută de ani. Drumul spre supremaţie a fost destul de dificil, în cele
din urmă, sub conducerea lui Itzcoatl (Şarpele de obsidian), aztecii ajung să conducă
confederaţia militară care a luat fiinţă în cel de al treilea deceniu al sec, al XV-lea, devenind
astfel stăpânii de necontestat ai podişurilor mexicane până la căderea lor în faţa con-
chistadorilor spanioli (1621).

    Izvoare  

         Vechii mexicani au avut preocupări literare serioase. Literatura lor, distrusă în cea mai
mare parte de Episcopul Zumarraga, a cuprins proză şi poezie cu conţinut laic şi religios,
informaţii istorice, economice etc. Din fericire, o parte din această literatură a fost salvata din
focul mistuitor. O serie de scriitori băştinaşi, învăţând alfabetul latin, au redat în această
scriere, însă în limba nahuatl, câteva cronici de o deosebită valoare istorică şi documentară.
Dintre acestea amintim: Analele lui Cuauhtitlan, Cărţile istorice ale lui Chimalpahin,,
Quauhtlehuanitzin, Tezozemoc şi Ixetlilxochitl. Printre lucrările importante scrise de
misionarii creştini din această epocă reţinem lucrarea Preotului Bernardino de Sahagun: O
istorie generală a afacerilor Noii Spanii. La acestea se adaugă Codicele din 1576.

  Zeii 

          Zeii panteonului mexican nu sunt în totalitate personificări ale fenomenelor sau
stihiilor naturii, deşi aproape fiecare dintre ei are legături directe sau indirecte cu lumea
naturală. Există două mari grupe de zei: zeii creatori şi zei ai naturii. Din prima grupă
reţinem pe Tonacatecutli şi Tonacacinatl –  «Stăpânul şi Stăpâna cărnii noastre». Această
pereche trăieşte în cel de al 13-lea cer. Tonacatecutli este zeul proniator şi, se pare, creator a
toate. În natură el este reprezentat de «lumina stelelor» şi de Calea Lactee. 
          Quetzalcoatl –  «Marele şarpe verde cu pene», strămoşul zeului Cholula, şi
Tezcatlipoca –  «Oglinda fumegândă», au fost adversari, dar şi asociaţi. Ei erau cei care
aduceau fericirea. Quetzalcoatl întruchipa marea, oceanul şi cerul în timpul nopţii, fiind în
acelaşi timp şi zeul vântului şi al luceafărului de dimineaţă. La rândul său, Tezcatlipoca era
întruparea focului, dar şi a luceafărului de dimineaţă.
            Din grupul zeilor naturii menţionăm pe Xiuhtecutli – «Stăpânul turcoazului», zeu al
focului, în special al căminului din centrul casei. Prin comparaţie, lăcaşul lui este în «buricul
pământului». Xochiquetzal – «Floarea înaltă», tânăra zeiţă a dragostei şi a naşterilor, care
este soţia zeului Porumb, Xochipilli – «Prinţul floare».
          În timp ce primele zeităţi erau zeităţi solare, cele din grupa a doua erau zeităţi ale lunii
sau ale pământului.

  Concepţia despre lume 

          Cei patru zei, Quetzalcoatl, Tezcatlipoca, Mixcoatl şi Uitzilopochtli erau fii ai primei
perechi de zei: Tonacatecutli şi Tonacaciuatl. Ei au creat la început focul, apoi numai o
jumătate de soare. A urmat apoi crearea stăpânilor lumii subpământene, a zeului apelor,
Tlaloc, a soţiei acestuia, a celor douăsprezece ceruri diferite, a apei şi în apă a unei fiinţe
uriaşe asemănătoare crocodilului, din care a fost modelat pământul.
         Pământul a fost populat la început de giganţi, care au dispărut datorită prăvălirii cerului
peste pământ. Au venit apoi jaguarii care au mâncat toţi oamenii. Cu acest eveniment s-a
încheiat prima etapă cosmică, în cea de a doua eră cosmică, Quetzalcoatl l-a prăvălit pe
Tezcatlipoca în adâncurile apelor, iar el a devenit soare. În cele din urmă, Tezcatlipoca îl
răstoarnă pe Quetzalcoatl, iar o furtună distruge întreaga omenire. O parte din oameni se vor
transforma în maimuţe. În cea de a treia eră, Tlaloc va deveni soare, iar lumea va dispărea în
 urma unei ploi de foc. Omenirea se transformă în păsări
şi fluturi. În cea de a patra, soţia lui Tlaloc devine soare,
iar lumea se sfârşeşte în urma unui potop care va înghiţi
întreaga omenire; oamenii se transformă în peşti. După
aceste patru ere «mitologice», a urmat era noastră, care
va pieri în urma unor cutremure.
        În concepţia vechilor mexicani, lumea este formată
din 9 lumi subpământene şi 13 ceruri, toate suprapuse.
Paralel cu această orânduire verticală a lumii există şi
una orizontală, împărţită în patru sfere cereşti:
              a. Răsăritul – Casa soarelui, locul de ardere şi
lumea eroului civilizator Quetzalcoatl; 
              b. Nordul – locul întunericului, regatul morţii; 
              c. Apusul – sfera femeilor, regatul zeiţei
pământului, locaşul porumbului; 
              d. Sudul – lumea focului şi a spinilor; tărâm de
sânge şi flori, împărăţia zeilor muzicii şi dansului, a
plăcerilor şi jocului.
  Originea omenirii     
           Fiinţele umane actuale au fost create de către zeul Quetzalcoatl. El a adunat oasele
bărbaţilor şi femeilor defuncte care se găseau în lumea subpământeană, aducându-le în casa
zeilor şi a rasei umane, adică la Tamoachan. Aceste oase au fost măcinate într-un vas făcut
din pietre preţioase şi apă amestecate cu sânge din penisul lui Quetzalcoatl, Tezcatlipoca şi al
altor zei. Din această frământătură a fost modelat omul.
         Sufletul omului nu era nici sânge şi nici răsuflare, ci ceva imaterial, indescriptibil.
Lăcaşul sufletului se află în cel de al XIII-lea cer. De acolo sufletul este trimis de zei să se
întrupeze în pântecele mamei. Sufletele nu se găseau «înmagazinate» în cel de al XIII-lea
cer, ci erau create de fiecare dată şi trimise pe pământ. 
        Despre viaţa după moarte, miturile ne relatează ca există patru locuri ale morţilor.
Primul loc, numit Mictlan (tărâmul morţii) este lumea subpământeană unde domnesc zeii
întunericului, care se află sub pământ, în inima pământului. Sufletul era condus în acest lăcaş
de-a lungul unui râu de către un câine. Toţi oamenii, bogaţi şi săraci, prinţi şi oameni de rând
care au murit în ţară, pe pământ solid sau de boală, ajungeau aici. Acesta este tărâmul fără
reîntoarcere. Înainte de a ajunge să se odihnească în cea de a IX-a lume subpământeană,
sufletul trebuia să treacă prin opt locuri, unde era supus la chinuri şi tot felul de primejdii.
          Cel de al doilea lăcaş al morţii stăpânit de Tlaloc era, un fel de paradis, un loc unde
toţi locuitorii erau fericiţi şi nimeni nu ducea nici o lipsă. Acest loc era plasat în ţinuturi
umede, pe văile munţilor unde se formau norii. Aici veneau cei care au murit înecaţi, trăsniţi
de fulger sau cei care au murit de lepră, boli venerice, gută şi alte boli înrudite. Toţi cei care
au murit în acest fel erau înhumaţi, şi nu incineraţi.
         Cel de al treilea lăcaş, numit «casa soarelui din cer» (Ichan tonatiuh ilhuiac), era un loc
vizibil de pe firmament. Aici veneau cei ucişi în bătălie sau care au căzut în mâini inamice şi
au fost jertfiţi zeilor, la fel şi femeile care au decedat la naştere. A muri în acest fel era un
privilegiu. Războinicii însoţesc soarele de la răsărit la apus, iar femeile, de la apus la răsărit.
La amiază războinicii erau transformaţi în păsări şi fluturi multicolori. În fiecare zi ei
însoţeau soarele, timp de 4 ani, când deveneau păsări înflorate, iar femeile, spirite rele ale
nopţii.
          Despre cel de al patrulea loc al morţii nu avem date prea multe. Ştim că se numea
«tărâmul grădină» (Xochatlapan). Aici ajungeau copiii mici. în mijlocul grădinii se afla un
«copac de supt» sau «copac cu sân de mamă», unde copiii veneau sa se alăpteze.
          Potrivit concepţiei mitologice mai vechi, toţi cei care decedau se transformau în stele,
lumea subpământeană şi cerul înstelat fiind identice.

  Cultul 

          Cultul se oficia cu precădere în temple. Templele aveau formă piramidală,

asemănătoare clădirilor laice. Construcţia se ridica pe vârful unei terase la care duceau scări
cu trepte din piatră. În vârful platformei se construia un templu sau două în miniatură.
întreaga piramidă simboliza universul. În oraşul Mexic au existat 25 de piramide. Piramida
principală a fost consacrată în 1487, pentru construcţia ei fiind nevoie de 40 de ani. În jurul
piramidei era loc pentru 8.600 de persoane. Acest teren era înconjurat de un «zid şarpe». În
incintă se putea intra prin trei porţi din partea de răsărit, apus şi sud. Pe aceste trei părţi
exista câte o scară din piatră cu 120 de trepte. În vârful piramidei se afla templul zeului
războiului şi al zeului ploii. Înălţimea piramidei era de 32 de metri. Pe platforma din vârf se
afla piatra pentru sacrificii umane, în faţa templului se înălţa «schela craniilor», cu craniile
celor jertfiţi. Catedrala romano-catolică din Mexic este ridicată pe locul unde odinioară se
afla această piramidă.
          Preoţii. Cultul era săvârşit de preoţi. În oraşele principale erau mai multe şcoli pentru
preoţi şi preotese, la care învăţau copii aleşi din întreg imperiul. Celibatul era obligatoriu.
Preoţii se bucurau de o cinstire deosebită. Preoţii azteci nu aveau o ţinută atrăgătoare: părul
era răsfirat şi nepieptănat, trupurile erau mereu pătate de sângele victimelor, faţa şi trupul
purtau semne de mortificări brutale şi erau pictate în negru, iar ca veşmânt aveau o robă fără
mâneci. Pe lângă preoţi se mai găsea şi grupul ghicitorilor şi al magicienilor.
         Cultul angaja o serie de acte rituale: rugăciune, post, abstinenţă sexuală, jertfă de sânge
care se aducea prin găurirea urechilor şi a buzelor cu spini, dans, cântări, muzică, mirodenii,
jertfe de animale, plante sau fructe. Mai presus de toate erau jertfele umane.
         Jertfa umană obişnuită se săvârşea astfel: se alegea persoana, de obicei un prizonier de
război, îmbrăcat special pentru ceremonie. Câteodată, înainte de a fi sacrificaţi, bărbaţilor
aleşi în acest scop li se aplica un tratament special pentru o perioadă de timp. În ziua
sacrificării, victima înveşmântată şi însoţită de preoţi urca treptele templului. Ajunsă pe
platforma superioară, victima era înşfăcată de patru preoţi, întinsă pe piatra de sacrificiu, iar
preotul oficiant sfâşia coşul pieptului în dreptul inimii cu un cuţit ceremonial, smulgea inima
care, încă pulsând, era consacrată soarelui şi apoi pusă într-un vas făcut din pietre preţioase.
Trupul se arunca pe trepte în jos către mulţime, de unde era luat pentru a fi mâncat în cadrul
sărbătorii. Persoana sacrificată nu mai era considerată doar un reprezentant al zeului, ci zeul
însuşi. De aceea când trupul victimei era mâncat se credea că este mâncat zeul căruia i s-a
adus jertfa.
           La baza acestui act de cruzime se afla credinţa că soarele însuşi se hrănea cu inima
omului, şi numai oferindu-i această hrană el putea sa aibă puterea necesară de a parcurge
zilnic drumul pe cer. Cu ocazia eclipselor se aduceau enorm de multe jertfe umane. Numai în
templul zeului războiului Tenochtitlan din Mexic au fost aduse într-un singur an câteva sute
de jertfe umane.
           Cât priveşte viaţa religioasă a aztecilor, religia făcea parte integrantă din
comportamentul zilnic. Viaţa publică era presărată cu sărbători, evenimente religioase dintre
care cele mai multe durau câteva zile în şir.
          Viaţa individuală era şi ea dominată de religie, de la naştere şi până la moarte.
Poligamia nu era acceptată, iar adulterul era pedepsit cu asprime. Păcatul era înlăturat prin
mărturisire, fie la preot, fie către o alta persoană: soţ-soţie.

  Religia maya 

         Triburile maya au locuit în peninsula Yucatan şi în Guatemala. În arhitectură,

astronomie şi literatură i-au dominat pe azteci. Deşi mayaşii au izbutit să ducă o viaţă
politică independentă, la vremea cuceririi lor de către spanioli ei pierduseră orice pondere
politică. La fel apusese şi epoca lor de aur. Din pricina sărăciei de informaţii nu cunoaştem
multe detalii în legătură cu religia lor. Putem totuşi afirma că ea s-a păstrat în limitele
tradiţiilor religioase ale tiparului cultural din America Centrală.
           Zeul principal în Yucatan a fost Kinckahan, zeul soarelui, reprezentat cu barbă şi dinţi
în formă de ochi. În vechea Cetate sfântă, Itzamal, el era cunoscut sub numele de Kinick
Kakmo. El se arăta la amiază în forma păsării Arara pentru a consuma jertfele.  
         Pe lângă acesta se mai întâlnesc zei ai focului, ai apei şi mai mulţi zei ai ploii. Îl mai
găsim apoi şi pe zeul şarpe Kulkulcan, care nu era altul decât Quetzalcoatl al aztecilor.
          Practicile rituale erau asemănătoare cu cele ale aztecilor, cu deosebirea ca preoţii nu se
bucurau de o cinstire deosebită. 
         Cea mai importantă lucrare a mayaşilor este Popol Vuh – Cartea Sfatului, în care găsim
date preţioase privind tradiţiile şi credinţele lor religioase.
 Religia maya era politeista – mayasii aveau o multime de zei, printre care: zeul
Porumbului, zeii fasolei, zeii ploii, ai vantului, ai vegetatiei, ai agriculturii, ai fertilitatii, etc.
 Religia civilizatiei maya era puternic marcata de dualism: zeii binevoitori si zeii de
temut erau in numar egal, si fiecare dintre ei era in stare sa faca si bine, si rau; caracterul
ambivalent al zeilor se reflecta si in faptul ca fiecare divinitate putea trece brusc de la tinerete
la batranete si isi putea schimba sexul.
 Zeii mayasilor erau de 3 feluri: ceresti, terestri si subterani; mayasii se pare ca aveau
13 divinitati principale pentru cer, 7 pentru pamant si 9 pentru lumea subterana.
 La mayasi, zeul Soarelui proteja artele, muzica, ceramica si vanatoarea, in timp ce zeita
Lunii ocrotea nasterea, sarcina femeii, recoltele si tesutul.
 Mayasii aveau divinitati ale timpului si ale cifrelor.
 Numerosi zei mayasi aveau un caracter de “quadruplicitate” – personalitatea acestor
divinitati se scinda in 4, corespunzand fiecarui punct cardinal.
 Mayasii erau foarte obsedati de scurgerea timpului; acesta obsesie reiese si din numarul
mare de zeitati mayase legate de timp.
 Mayasii doreau sa calculeze timpul in scopuri religioase; pasiunea pentru aritmetica a
mayasilor este dovedita si de multimea de zeitati ale cifrelor care existau in panteonul mayas.
 Zeul suprem – marele zeu, creator al lumii si tatal tuturor divinitatilor – ocupa un loc
minor in panteonul maya.
 Se pare ca, spre deosebire de mexicani, mayasii nu aveau un cult pentru zeul Focului.
 Preotii maya erau atat conducatori religiosi, cat si conducatori tribali. Intrucat religia
maya era strans legata de astronomie si aritmetica (articolul “Civilizatia Maya“), preotii
erau detinatorii cunostintelor savante si toate sarcinile culturale si religioase erau incluse in
domeniul lor de activitate: ghicitul viitorului, astronomia, calculele cronologice,
intocmirea planurilor templelor ce trebuiau inaltate, redactarea de codexuri, educarea
novicilor, sacrificiile, hotararile privind agricultura.
 Mayasii erau foarte superstitiosi; considerau zilele de 4, 7, 9 si 13 ca fiind favorabile, in
timp ce zilele 2, 3, 5 si 10 erau nefaste. Mayasii credeau ca motivul fiecarei probleme (o
recolta proasta, o boala, pierderea unui obiect, etc) era in mod obligatoriu inscris in carti care
dadeau raspunsul. Modul de a se purta al mayasilor si hotararile de luat depindeau de mii
de alte semne pe care trebuiau sa stie sa le descifreze; in acest scop, mayasii urmareau
modul in care murea un curcan sacrificat, cum se contracta pulpa piciorului sau pozitia
boabelor de porumb si de fasole.
 Spovedania juca un mare rol in viata mayasilor; in lipsa unui preot, isi puteau descarca
constiinta cuiva apropiat. Mayasii credeau ca boala era consecinta directa, pretul platit, pe
drept, pentru un pacat din trecut si considerau ca spovedania ii izbavea de acel pacat.
 Printre cei 13 zei ceresti, mayasii aveau un zeu pentru planeta Venus, precum si un zeu
pentru Steaua polara (cu fata de maimuta, turtita, patata cu negru), care era patronul
protector al negustorilor.
 Pentru civilizatia maya, arta nu era o distractie asa cum o concepem astazi, nici o
activitate independenta si pur gratuita. Mayasii nu aveau notiunea “arta pentru arta”; mult
timp, arta maya a fost dependenta si doar in serviciul religiei, fiind chiar inclusa in
religie.
 Sculptura maya era impregnata de misticism: actiunea de a sculpta era pentru mayasi
o notiune periculoasa, iar sculptorul trebuia obligatoriu sa se pregateasca si sa fie neprihanit
ritualic inainte de a modela pamantul, de a infige dalta in lemn sau in piatra. Aceasta
pregatire consta intr-o cumpatare si o abstinenta prealabile, fara de care opera ar fi fost
considerata impura si ar fi fost arsa imediat.
 Civilizatia Maya este o civilizatie foarte avansata, mai ales in domeniul matematicii,
astronomiei si arhitecturii.
 Preotii mayasi erau detinatorii cunostintelor savante, religia fiind la acea data strans
legata de astronomie si aritmetica.
 Mayasii prevedeau cu exactitate eclipsele si insemnau pe tabele deplasarile planetei
Venus cu o precizie care ii stupefiaza si azi pe oamenii de siinta.
 Sistemul mayas de scriere se baza pe hieroglife.
 
Piramida mayasa
 Mayasii foloseau baza 20 ca baza de numeratie, si nu baza 10, pe care o folosim noi azi.
 Mayasii au folosit cifra zero cu mult inaintea altor civilizatii.
 In ciuda preciziei uimitoare a calendarului mayas, preotii mayasi credeau ca Pamantul
este plat ca un disc si nu si-au dat seama ca el se invarteste in jurul Soarelui.
 Civilizatia maya, desi era extrem de avansata, nu a cunoscut inventii precum roata,
sticla sau moneda.
 Desi posedau cunostinte astronomice extrem de avansate, mayasii nu aveau decat unelte
din piatra; nu au cunoscut aparatele optice, nici vreun instrument oarecare de precizie si nici
nu aveau vreo unitate de timp minimala ca ora sau minutul; masuratorile lor se bazau doar
pe urmarirea cu ochii, pe calculele de triangulatie si pe masurarea umbrelor. Prin
repetarea calculelor, prin “statistica”, prin transmiterea regulata a rezultatelor, mayasii
corectau datele empirice scoase dintr-o geometrie a spatiului destul de sumara.
 Civilizatia maya era strans legata de porumb, mayasii ajungand chiar sa-l venereze
(considerau ca omul este nascut din porumb).
 Preocuparile astronomice ale mayasilor, care depaseau pe cele necesare pentru intocmirea
unui calendar agrar, dezvaluie teama acestora fata de scurgerea timpului, precum si
obsesia lor fata de infinit – spatial sau temporal.
 Pe langa astronomie, un alt domeniu in care civilizatia maya a excelat este
arhitectura: arhitectii mayasi sunt considerati astazi ca cei mai mari decoratori si cei mai
prolifici constructori de pe planeta noastra. Mayasii au ridicat mii de constructii care atrag si
uimesc si azi prin: armonia formelor, simplicitatea planurilor, puritatea volumelor, ambitia si
amploarea proiectelor si printr-o frumusete de netagaduit.
Templu mayas
 Desi se foloseste adeseori sintagma “calendarul mayas“, mayasii au avut de fapt 4
calendare si, in functie de nevoi, foloseau un calendar sau altul pentru a inregistra diferite
evenimente:

1. Primul calendar mayas se numea Tzolkin, avea 260 de zile (repartizate in 13 luni de
cate 20 de zile) si era un calendar sacru, rezervat ghicitului – si mayasii credeau,
precum unii dintre oamenii de azi, ca data nasterii unei persoane ii determina
personalitatea.
2. Al doilea calendar mayas se numea Calendarul Haab, avea 365 de zile, era un
calendar solar si agricol, si era foarte asemanator cu cel dacic si cu cel Gregorian.
3. Al treilea calendar mayas se numea Calendarul Sferic si avea 18.980 de zile unice,
adica 52 de ani, si a fost obtinut prin corelarea primelor doua calendare mayase (care
se intersectau o data la 52 de ani).
4. Al patrulea calendar mayas se numea Marea Numaratoare, avea 5 mii si ceva de ani
si fuses conceput pentru a “catografia” timpul peste generatii.

 Desi extraordinar de exact, calendarul mayas se opreste brusc in 21 decembrie 2012;

acest calendar se bazeaza pe cicluri, iar in 2012 incepe un nou ciclu.
 In legatura cu disparitia civilizatiei maya, s-au presupus mai multe variante – se
banuiesc: o invazie a barbarilor nordici, factori economici, asaltul junglei, o revolutie lenta a
masei taranesti contra elitei religioase si aristocratice, etc. Toate sunt insa doar presupuneri,
disparitia civilizatiei mayase continuand sa ramana pentru noi un mister.

Cultura bogata si minunata a Mexicului

Cu siguranta toata lumea a auzit despre trupele de mariachi din Mexic. Desi acest gen de
muzica este cantata doar in unele regiuni, a devenit unul dintre cele mai cunoscute simboluri
ale tarii. Dansul Jarabe Tapatio este cel traditional in Mexic, care a fost influentat de mai
multe culturi.

Daca este vorba despre Mexic, ne gandim si la gastronomie si tinuta traditionala.

Mancarurile picante, cu ardei chili, porumb, carne, legume si tortilla sunt cunoscute in toata
lumea, precum si bautura lor traditionala, tequila. Multe dintre hainele purtate in Mexic de
asemenea au devenit simboluri, cum este si palaria sombrero, care are margini intinse.
Trebuie sa amintim si quechquemitl, care este o piesa vestimentara asemanatoare unui
poncho cu culori tari sau decorat. Alte piese vestimentare care fac parte din vestimentatia
traditionala sunt: guayabera, huipile si serapet. In Mexic localnicii se ocupa si de tesatura,
turnarea argintului, producerea de ceramica si nu numai.
 Fecioara din Mexic - Aparitiile
Evenimentul s-a produs în 1531 în Mexico. Oraşul a fost cucerit de
către spanioli câţiva ani mai devreme. Atunci Maica Domnului i-a
apărut unui indian, Juan Diego, şi a lăsat pe haina acestuia propria
Sa imagine (icoană), imprimată în mod miraculos. Această haină
încă există, expusă şi venerată în zilele noastre într-o imensă
bazilică la periferia de nord a oraşului Mexico, devenită cel mai
mare centru de pelerinaj din întreaga Americă Latină. Aproximativ
20 de milioane de credincioşi vin să se roage aici în fiecare an.

POVESTIREA

Când aceste evenimente au avut loc, tocmai se terminase cucerirea

Mexicului de către spanioli. Printre nenumăraţii Indieni care s-au
convertit la noua religie abandonându-şi zeii lor, se găseşte
personajul principal al acestei aventuri, un Indian ce avea numele
de Cuautlactoactzin, ceea ce în limbaj nahuatl, limba aztecilor,
înseamnă "Cel ce rosteşte adevărul" sau " Cel ce nu ascunde
nimic". Botezat de puţină vreme, el a primit numele de Juan Diego
şi trăieşte împreună cu unchiul său, botezat Juan Bertardino. Un al
treilea om joacă un rol capital: primul episcop al oraşului Mexico, fratele Juan de Zumurraga, ajuns de
puţină vreme din Spania. Acestea sunt cele trei personaje fizice ale acestui episod extraordinar, care este
descris în textul Nican mopahua.

Ziua 1 (Sâmbătă, 9 decembrie 1531)

  Juan Diego are deja 57 de ani. Orfan de tată încă de mic copil, a fost crescut de unchiul său. Văduv fiind de
doi ani, locuieşte cu unchiul său. Convertirea lui l-a transformat profund. Fiind foarte impresionat de sărăcia
franciscanilor care au venit să evanghelizeze ţara sa, el a hotărât să trăiască în sărăcie ca şi aceştia. El era,
fără îndoială, după cum va fi dovedit în continuare, angajat într-o căutare spirituală profundă. Cel puţin de
două ori pe săptămână el parcurgea acest traseu lung, de 15 km, până la Tlatelolco, pentru a urma instruirea
sa religioasă şi a asculta messa. Sâmbăta era, pentru el şi pentru franciscani, o zi foarte importantă deoarece
era dedicată mai ales Fecioarei Maria, străveche devoţiune inaugurată în secolul al IX-lea care s-a răspândit
treptat în întreaga Europă.

Apoi, o voce foarte suavă, îl strigă pe nume şi chiar cu diminutivul numelui său, cum adesea se obişnuieşte
în Mexic: "Juanito, Juan Dieguito!". Vocea părea să vină de pe vârful dealului. Foarte intrigat, dar deloc
speriat, dimpotrivă, cu inima plină de bucurie, ca şi cum ar presimţi vreo manifestare minunată, Juan Diego
înaintează pentru a afla cine îl strigă astfel.

Prima apariţie

Se află atunci în faţa unei femei foarte tinere, foarte blândă şi foarte frumoasă care îi spune, cu toată
simplitatea, că Ea este Fecioara Maria, Maica Domnului cel adevărat. Ea vrea să îi încredinţeze o misiune.
Doreşte ca el să meargă la episcop, în Mexico, să îi ceară în numele Său, să construiască pe acel loc o
biserică în care să poată să îl manifeste pe Dumnezeu

Episcopul nu a crezut nici un cuvânt din expunerea lui şi a plecat, dezamăgit, să aducă la cunoştinţă
Fecioarei eşecul lui. La lăsarea zilei, ajunge pe vârful dealului, iar acolo o găseşte pe frumoasa Maică, ce îi
apăruse dimineaţa.

A doua apariţie.
El şi-a permis astfel să îi dea un sfat. Dacă ea ţine cu adevărat la biserica ei, ar fi mai bine să trimită la
episcop " pe cineva nobil, Va pleca din nou mâine să îl vadă pe episcop şi se va reîntoarce seara să dea
seama pentru misiunea lui, Sfintei Fecioare, precum astăzi.

Ziua a doua (duminică, 10 decembrie 1531)

A doua zi, pe când totul era încă în întuneric, Juan Diego porneşte să îl vadă pe episcop. Pe când Juan Diego
a plecat, episcopul i-a chemat pe doi dintre servitorii lui şi i-a însărcinat să îl urmeze discret pe acest indian
să vadă pe cine întâlneşte acesta cu adevărat. Poate e vorba de vreo intrigantă care abuzează de naivitatea
lui. Dar servitorii episcopului îl pierd din vedere pe Juan Diego,

A treia apariţie

Maica Domnului i-a spus atunci : " Prea bine, micul meu copil, te vei întoarce mâine aici pentru a duce
episcopului semnul ce ţi l-a cerut ". Dar, seara, când s-a întors acasă, Juan Diego descoperă că unchiul lui,
Bernardino era bolnav.

Ziua a treia (luni, 11 decembrie 1531)

Luni, în loc să urce iar dealul spre a o reîntâlni pe Sfânta Fecioară, Juan Diego se duce, în grabă să caute un
doctor. Rămâne alături de el toată ziua pentru a-l îngriji, dar e în zadar, căci seara unchiul său se simte tot
mai rău. Îi cere deci nepotului să meargă a doua zi dis de dimineaţă până la Tlatelolco să îi aducă un preot,
pentru a se putea confesa şi a se pregăti de moarte.

Ziua a patra (marţi, 12 decembrie 1531)

Marţi, 12 decembrie 1531, el iese aşadar să caute un preot. Pe drum îşi spune că dacă merge drept înainte ca
de obicei Sfânta Fecioară l-ar putea vedea şi l-ar opri. Aşa că face un mic ocol pentru a o evita, înconjurând
dealul. Dar, cum se face adesea când căutăm să scăpăm de conştiinţa noastră, la o cotitură a potecii, dă cu
ochii de Sfânta Fecioară care observase manevra lui şi îl aştepta.

A patra apariţie.

" Ce s-a întâmplat cel mai mic dintre fiii mei?", l-a întrebat. "Încotro te îndrepţi?" Juan Diego se
prosternează în faţa ei şi îi explică faptul că unchiul lui este bolnav şi că ar trebui mai degrabă să se ocupe de
el. "Îţi cer iertare,... mâine negreşit voi veni foarte repede. " 

Dar Maica Domnului îl întâmpină cu bunătate. Nu ar fi trebuit să îi fie frică de această boală, nici de vreo
altă ameninţare. Nu este ea oare mama lui? Nu este el oare sub protecţia ei? "Nu eşti tu oare învelit în
pelerina mea, cuprins în braţele mele? " Ea îl asigură aşadar pe mesager de soarta unchiului său: "Să fii
sigur că el deja se simte bine". Juan Diego nu se îndoieşte. Cuvântul Sfintei Fecioare îi este de ajuns. În
acest moment el trebuie doar să urce dealul, să culeagă toate florile pe care le va găsi, apoi să coboare pentru
a i le arăta mai întâi Sfintei Fecioare, iar apoi să le ducă episcopului.

Juan Diego culege cât mai multe flori, le adună, le înfăşoară în haina lui. Apoi coboară la Sfânta Fecioară.

A cincea apariţie.

Maica Domnului alege câteva flori, le pune iarăşi în haina lui Juan Diego spunându-i: "Fiul meu, cel mai
neînsemnat dintre toţi, aceste flori sunt dovada, semnul pe care îl vei duce episcopului".

Când Juan Diego ajunge la palatul episcopului, îi roagă pe servitori să îl ducă la stăpânul lor. Juan Diego
povesteşte iar întreaga situaţie şi cum Maica Domnului l-a trimis să culeagă flori de pe deal, spunându-i că
acesta va fi semnul cerut de către episcop. La sfârşitul expunerii lui, Juan îşi desface haina. Florile se
rostogolesc pe jos, şi spre marea lui surprindere, episcopul cade în genunchi în faţa lui. Pe haina lui este
imprimat chipul (icoana) Sfintei Fecioare, cu mâinile împreunate, cu capul uşor aplecat. Episcopul este pe
deplin convins de data aceasta. Haina lui Juan Diego este luată, iar episcopul o păstrează mai întâi în
paraclisul său. Juan mai petrece o zi la palatul episcopului, iar a doua zi, adică miercuri, îl conduce pe acesta
la locul exact în care a întâlnit-o pe Sfânta Fecioară prima dată şi unde ea doreşte să i se zidească o biserică.
Apoi cere permisiunea de a se întoarce acasă, unde află că Maica Domnului a apărut şi unchiului său şi l-a
vindecat. Şi el trebuie să meargă acum la episcop să îi povestească tot. Un detaliu foarte important: Sfânta
Fecioară i-a spus că ar dori să fie invocată ca "desăvârşita Fecioară Sfânta Maria din Guadalupe. "

Doamna Cerului a realizat numeroase miracole. După cum se spune, exact în acel moment a început să
curgă micul izvor ce se găseşte în spatele Templului Doamnei Cerului, spre Orient... Apa care ţâşneşte din
el, deşi efervescentă, nu se revarsă. Drumul parcurs de ea nu este lung, ci dimpotrivă, foarte scurt. Este
foarte curată şi mirositoare, dar nu plăcută; este uşor acidă şi binefăcătoare pentru toate bolile celor care
o beau cu plăcere şi se scaldă în ea. De aceea sunt numeroase miracolele realizate cu ajutorul acestei ape
de către prea pura Doamnă a Cerului, încântătoarea noastră Mamă Sfântă Maria din Guadalupe."

Izvorul încă există, limpede şi parfumat, cu un gust puţin acid. Apa curge din abundenţă prin nişte guri
dispuse în rânduri, pe mai multe niveluri. Pelerinii vin să bea această apă, umplându-şi sticlele, stropindu-se,
oarecum ca şi la Lourdes.

Fecioara din Mexic - Descoperirile stiintifice

ŢESĂTURA

Haina (Mantaua) lui Juan Diego este numită oarecum diferit, în funcţie de texte tilma sau ayate. În ambele
cazuri, este vorba de un fel de capă înnodată pe umărul drept. Singura distincţie: tilma este în general din
bumbac, pe când ayate este din agavă.

Haina lui Juan Diego este de fapt alcătuită din două bucăţi de ţesătură unite printr-o cusătură verticală pe la
mijloc. Aţa acestei cusături este de aceeaşi origine ca şi ţesătura. Forma generală este rectangulară; lungimea
variază între 166 şi 168 cm, iar lăţimea este între 103 şi 105 cm. Lungimea trebuia de altfel să fie mult mai
mare dar partea de sus a bucăţii de pânză a fost tăiată cam în anul 1770 pentru a o adapta cadrului actual.

Starea ei de conservare este prin ea însăşi un fenomen uluitor, datorită a trei motive principale: condiţiile
climatice puţin favorabile ale regiunii în care se găsea, lipsa totală de protecţie şi fragilitatea obişnuită a
acestui tip de ţesătură.

ABSENŢA TOTALĂ A VREUNEI PROTECŢII

Acest "ayate" nu a fost întotdeauna protejat de o sticlă, ca în zilele noastre.

Pentru a ne face să simţim mai bine caracterul extraordinar al tilmei lui Juan Diego, Ernesto Sodi Pallares,
specialist în metale, face un rezumat al regulilor de expoziţie respectate în muzeele moderne: "60%
umiditate, temperatură constantă, ventilaţie, examinări spre a preveni formarea de microorganisme,
verificarea absenţei compuşilor de sulf, lumină cernită, analize cu raze X, fotografieri cu lumină
ultravioletă şi cu infraroşii, etc. Este inutil să vă spun că icoana miraculoasă nu a beneficiat niciodată de
atât de multe precauţii şi totuşi starea ei este perfectă, ca şi cum materialul (pânza) tocmai era ţesut."

FRAGILITATEA OBIŞNUITĂ A ACESTUI FEL DE MATERIAL

Isaac Ochoterena, care a afirmat că era fără îndoială vorba despre fibre de agavă.

Cercetările recente ale lui Sodi Pallares, specialist în metale şi profesor la Universitatea Naţională Autonomă
din Mexico şi Roberto Palacios Bermudez, avocat în Forumul Mexican al Şcolii Libere de Drept au arătat că
: "Tilma era refractară la praf, la insecte şi la intensa umiditate a acestor regiuni din Mexic. " Părea
imposibil de fapt ca o haină din fibre de agavă să se poată păstra astfel timp de 450 de ani, pe când durata
normală a unui astfel de material este de maximum 20 de ani.

ICOANA, NICI UN APRET

Mărimea icoanei este puţin mai mică decât cea a pânzei: 143*55cm. Ceea ce este extraordinar este faptul că
icoana este imprimată direct pe fibrele plantei, fără nici un apret (pregătire prealabilă), fără nici un fond de
cretă sau clei, ceea ce în mod normal este total imposibil.

NICI O PICTURA

Cercetătorul american Jody Brant Smith afirmă: "Nu există nici un indiciu că ar fi vreo fisură. Totuşi,
picturi care nu au nici măcar jumătatea vârstei celei de la Guadalupe au pe întreaga suprafaţă o reţea de
fine fisuri provocate de uscarea picturii. Toată umiditatea lăsată pe pictură sau tot ceea ce s-ar fi putut
folosi pentru colorarea Icoanei s-ar fi evaporat cu siguranţă în decursul celor 450 de ani de existenţă ai
acesteia."

O altă constatare de o importanţă capitală a fost făcută de către acelaşi cercetător: nu există nici o schiţă
aflată dedesubtul icoanei: nu se poate distinge, nici chiar la microscop, vreo urmă de pensulă. oricare ar fi
procedeul de pictură folosit, aplicarea culorii se face întotdeauna lăsând urme. Suprafaţa colorată a icoanei
de la Guadalupe este netedă ca şi o fotografie. Ţesătura de agavă a funcţionat practic ca o veritabilă peliculă
fotografică.

PIGMENŢI NECUNOSCUŢI

Icoana de la Guadalupe nu este deloc ca şi cea a lui Cristos de pe giulgiul din Torino. Nu este vorba de o
amprentă în negativ, ci de o imagine pozitivă şi colorată. În 1936, rectorul bazilicii din Guadalupe, Felipe
Cortés Mora, a oferit episcopului oraşului Satillo câteva fire din icoana miraculoasă. Acest episcop, a avut
ideea de a scoate din raclă, două din acele fire pentru a le duce lui Ernesto Sodi Pallarés. Acesta era prieten
cu Richard Kuhn, care a primit premiul Nobel pentru chimie în 1938. "pe aceste două fibre, unul de culoare
roşie, iar celălalt galben, nu există nici un colorant vegetal, animal sau mineral

Altfel spus, aceşti pigmenţi sunt de origine necunoscută.Ei nu aparţin lumii noastre.

FORMAREA ICOANEI

În urma unor examinării cu instrumente foarte sofisticate a pânzei, se pare că avem în ochii Fecioarei din
Guadalupe reflexiile corespunzătoare tuturor celor ce se aflau în momentul respectiv împreună cu episcopul
când l-a primit pe Juan Diego. avem de asemenea reflexia lui Juan Diego însuşi, chiar în momentul în care
îşi desfăşura mantaua. De unde şi ipoteza formulate de Aste Tönsmann:

"Este imposibil de explicat prin procedee naturale prezenţa portretelor minuscule. Prin urmare, acceptând
imprimarea icoanei Fecioarei din Guadalupe ca act supranatural, îndrăznesc să susţin că în momentul în
care Juan Diego a fost primit, Fecioara Maria era prezentă, invizibilă ochilor celor ce erau acolo, ea
văzând întreaga scenă, receptând astfel în ochii ei imaginile reflectate ale asistenţei, ce îl avea deopotrivă
pe Juan Diego. Atunci când şi-a desfăşurrat tilma şi au căzut florile, icoana Fecioarei Sfinte s-a imprimat
pe ea, aşa cum era în acel moment, adică având în ochi reflexia întregului grup de persoane care participau
la acest evenimet istoric. În acest fel, Fecioara Maria a vrut să ne lase un instataneu al imprimării sale
mirauloase pe ayate-ul lui Juan Diego. Comportament ce coincide cu ceea ce am sugerat azi pentru a fi
acceptat miracolul: să fie prezentată «o fotografie a evenimentului», ceea ce, în definitiv, ne-a oferit ."

BRODERIILE TUNICII

Ceea ce s-a descoperit de puţin timp, este că desenele acestei broderii ale tunicii roz corespundeau
simbolurilor folosite de către azteci, combinate adesea misterios pentru a forma felurite enigme. Aceste
desene, de altfel ca şi cele din icoanele din Bisericile ortodoxe, nu urmează pliurile stofei în care ar risca să
se piardă. Este vorba despre un veritabil mesaj pe care indienii acelei epoci trebuie să-l fi înţeles perfect, fără
ca, se pare, spaniolii să-şi fi dat seama de el.

Aici, se poate spune că bomba a explodat pentru prima oară, de multă vreme, pentru a exploda iar azi. Este o
bombă cu repetiţie!

Un prim semn foarte caracteristic este nodul centurii (brâul). "Acesta formează un triunghi întunecat, cu
vârful în sus asemănător cu cele ce pot fi văzute pe diferitele sculpturi mexicane şi în special în Calendarul
Aztec. Părţile sale inferioare se termină cu pliuri ce amintesc de piciorul unui vas în stil aztec din perioada
aşa-zis «istorică»".

Semnul cel mai încărcat de sens, în această privinţă, şi cel mai important este cu siguranţă o floare foarte
simplă cu patru petale în jurul unui mic cerc central, ca şi un nasture. Acesta este un simbol specific numit
"quincunce" ce se identifică simbolul "Nahui Ollin", adică cel cu patru gesturi (mişcări, măsuri). El
constituie centrul întregului univers şi are un rol central în cosmologia aztecă. Această floare apare doar o
dată pe întreaga tunică şi în mod precis în acel loc, adică pe abdomenul Mariei însărcinate.

Mai sunt alte opt flori care, la prima vedere, par a fi constituite în acelaşi mod, dar dacă privim mai atent,
pot fi remarcate între cele patru petale principale alte petale mult mai mici. Fiecare dintre aceste flori
reprezintă simbolul intensificat al planetei pe care o numim în cultura noastră, Venus. Acest simbol este
binecunoscut pornind de la numeroase codexuri prehispanice. Prezenţa aici a lui Venus face clar aluzie la
ultima formă a lui Quetzalcoatl şarpele cu pene, şi în acelaşi timp misteriosul rege din Tula a cărui legendă
îşi aştepta reapariţia. Un alt simbol apare des pe tunica roz, şi trebuie citit, conform uzanţelor codexului
aztec, ca o veritabilă enigmă . După aceste prime descoperiri, Părintele Mario Rojas şi-a dat seama că
întregul ansamblu al icoanei constituia un fel de codex în stilul indigenilor şi că trebuia să încerce a-l
descifra complet.

Numele colinei Tepeyac se găsea de asemenea bine exprimat prin rebusul de pe tunica Fecioarei, de mai
multe ori. Nu există, evident, decât un deal cu acest nume, cel pe care au avut loc aceste apariţii. Părintele
Mario Rojas a pornit astfel de la ipoteza că punctul central al întregii Icoane fiind "Nahui Ollin", trebuia să
corespundă unicei coline din Tepeyac. Orientându-se astfel după vechiul sistem al codexului din secolul al
XVI-lea care plasează Estul în vârful hărţii şi Vestul în jos, Nordul spre stânga şi Sudul la dreapta, a
constatat foarte surprins şi încântat că diferitele simboluri de pe tunică păreau să corespundă cu harta
Mexico-ului la o scară 1:1.000.000!

A reperat pe cele două mâneci ale tunicii semnul ce corespunde cuvântului "colină" cu ceva alb în partea
superioară. Aceste două semne ar indica vulcanii Iztaccihuatl şi Popocatepetl. Deasupra mâinilor Maicii
Domnului se găseşte din nou desenul cuvântului colină, tot "cu ceva alb" şi ar fi vorba, de data aceasta
despre vulcanul din Malitzin. Acest "ceva alb ar sugera de fiecare dată zăpezile ce încoronează vârful
acestor vulcani. La dreapta se găseşte simbolul ce îl indică pe Citlatépetl şi la stânga Cufărul din Perote. Pe
partea inferioară, fiecare dintre desenele ce reproduc semnul (simbolul) colinei ar corespunde unuia dintre
munţii lanţului ce traversează Mexicul de la est la vest. Partea Sierrei Madre orientale ce se apropie de golful
Mexicului s-ar găsi în locul în care este plasat capul Fecioarei, pe când îngerul care o susţine din icoană ar
ajunge la Ocenul Pacific.

Putem de asemenea să decodăm şi alte simboluri din această inepuizabilă icoană. Nodul negru al centurii
Fecioarei este deschis sub un unghi de 47 de grade, corespunzând dublului înclinaţiei axului de rotaţie a
Pământului şi corespunzând unghiului solstiţial. Marginea stângă a sa reprezintă direcţia în care se va ridica
soarele la solstiţiul de iarnă, presupunând că observatorul se află în locul simbolului «Nahui Ollin» al
icoanei. Marginea dreaptă desemnează punctul în care va ajunge astrul rege la solstiţiul de vară. Axul central
al deschiderii corespunde direcţiei în care acesta va răsări la echinocţii."

Toată această interpretare nu ar fi convingătoare dacă nu s-ar baza pe studiul riguros al limbii nahuatl şi a
pictogramelor pe care le regăsim pe numeroase monumente şi în unele codexuri. Ansamblul acestor flori ar
 fi astfel plin de conotaţii filozofice şi religioase, alcătuind un veritabil buchet de
evocări subtile pe care Indienii formaţi în această cultură o pot descifra şi pot
medita la ea.

STELELE DE PE MANTA

Philip Callahan şi Jody Brant Smith au crezut că au văzut aici adăugiri,

deoarece stelele de pe manta cât şi razele ce înconjoară icoana dau totuşi semne
de oboseală. Dar această ipoteză este azi îndepărtată. Mai mult, se poate admite
cu ajutorul lui Faustino Cervantes, că a putut fi redată puţină strălucire unora
dintre ele. Dar, cu siguranţă, acestea făceau parte deja din icoana originală, din
două motive esenţiale. Primul este că aceste stele, ca şi razele aurii, fac parte
din cele mai vechi descrieri ale icoanei, chiar şi numărul lor exact: 46. Acest
detaliu se află de asemenea în descrierea ce constituie a treia parte a lui "Huei
Tlamahuizoltica", continuarea lui "Nican Mopohua" cât şi într-un alt document
numit uneori "Analele catedralei", semnat de către Xavier Noguez.

Al doilea motiv este că dispunerea stelelor nu poate fi nici efectul hazardului, nici opera vreunui pictor,
oricare ar fi epoca în care ar fi putut să lucreze. Trebuia să folosească tehnicile de calcul ale astronomiei
moderne pentru a-i descifra mesajul.

Dacă broderiile tunicii sunt o hartă a Mexicului, de ce stelele de pe manta nu ar fi reflexia, proiecţia celor ce
se aflau atunci deasupra Mexico-ului şi deasupra capului Fecioarei?" Iată, însă, că cercetările îndelungate s-
au terminat şi aici cu constatări absolut fantastice. Este cunoscut că actualele planetarium-uri pot reconstitui
harta cerului aşa cum era în orice punct de pe glob şi în orice epocă. Dr. Armando Garcia de Leon, din
Departamentul Efemeride al Universităţii Naţionale Autonome din Mexico, a putut să refacă astfel harta
cerului ce era deasupra oraşului Mexico în ziua de 12 decembrie 1531. El a notat mai întâi că la ora 6.30
dimineaţa, în momentul în care Juan Diego culegea florile de pe vârful colinei din Tepeyac, cometa Halley
era aproape de zenit, deci chiar deasupra capului acestuia. După aceea, a recompus constelaţiile de deasupra
oraşului Mexico, tot din 12 decembrie 1531, în jurul orei 10.40, adică din momentul exact al solstiţiului de
iarnă a acelui an, ora locală din Mexico, ţinând cont de decalajul dintre calendarele Iulian şi Gregorian. De
ce exact la acea oră? În primul rând deoarece, după expunerea din Nican Mopohua, se pare că era
aproximativ ora la care Juan Diego şi-a desfăcut mantaua în faţa episcopului Zumarraga, lăsând să cadă pe
jos toate florile. Expunerea apariţiilor nu menţionează această coincidenţă cu solstiţiul de iarnă. Ea se
întoarce cu totul spre evenimentul în sine şi spre personajele principale, Fecioara, Juan Diego, episcopul,
unchiul... Însă este cunoscută întreaga importanţă a acestui eveniment anual pentru civilizaţia aztecă. Cerul
era pe atunci observat cu cea mai mare atenţie , uneori chiar cu teamă. Oare soarele avea încă forţa necesară
pentru a reapărea şi ilumina lumea (pământul), sau norii vor continua să se întindă, lăsând tenebrele să
domine şi să acopere puţin câte puţin pământul? Apariţia icoanei miraculoase, chiar în acel moment, nu este
oare, prin ea însăşi, un răspuns extraordinar pentru această angoasă? Această coincidenţă pare să arate că
lumina este acum garantată de centrul universului, acel Nahui Ollin ce se va naşte curând.

De altfel, chiar şi cercetătorii au avut anumite obiecţii. Prima, cea mai clară, este că, poate, ceea ce ei luau
drept o coincidenţă extraordinară între dispunerea stelelor pe mantaua Fecioarei şi poziţia constelaţiilor pe
cerul oraşului Mexico din acea zi şi acea oră nu era decât o întâmplare. Probabil că s-au prea hazardat în
calculele despre corecţiile necesare, creând sau accentuând coincidenţa fără să fi observat. Au făcut ei înşişi
noi cercetări sistematice despre tot ceea ce avea legătură cu stele, dacă acestea, uneori, corespundeau
dispunerii reale a vreunei constelaţii. Au examinat astfel mai mult de 150 de picturi ale Fecioarei din secolul
XVII şi XVIII. Nici măcar o grupare nu corespundea unui singure veritabile constelaţii. Ceea ce au
descoperit corespunde aşadar unor studii riguroase, iar ceea ce au observat nu poate fi rodul hazardului.

Ceea ce urmează este şi mai uluitor. Mantaua Fecioarei fiind deschisă, degajând astfel centrul imaginii, dacă
toate constelaţiile aflate deasupra Mexico-ului în acea zi s-ar fi reflectat pe Maica Domnului unele dintre ele
ar fi apărut pe chipul, mâinile împreunate şi pe tunica roz ale acesteia. Efectul nu ar fi fost unul fericit. Azi,
calculatoarele pot să reconstituie configuraţia exactă a cerului, în oricare loc de pe pământ şi în orice epocă.
Aşadar, au putut să regăsească constelaţiile care, conform aceluiaşi proces de proiecţie, s-ar fi regăsit în
partea centrală a icoanei. Mai mult, aici efectul de "bombă cu efect întârziat" este vădit manifestat. Seria de
simboluri astronomice care apărea atunci este absolut uluitoare.

Dar este adevărat că în acea perioadă în care a avut loc evenimentul nimeni nu şi-ar fi putut da seama de
aceasta. Pe capul Maicii Domnului ar fi apărut Aurora Boreală; pe pieptul ei, la nivelul mâinilor împreunate,
semnul Fecioarei; pe abdomen, mărit considerabil, datorită sarcinii aproape de termen, semnul Leului, a
cărui stea principală se numeşte "Regulus", adică "micul Rege"; la nivelul genunchilor semnul Gemenilor şi,
sub picioare şi sub îngerul ce susţine Luna, giganticul Orion. Avem deci două simboluri ce exprimă
aceeaşi idee a naşterii stăpânului lumii, în cele două limbaje, occidental şi aztec. Simbolul occidental al
constelaţiei Leului a fost descifrat abia 500 de ani mai târziu, graţie calculelor noastre de astronomie, şi
simbolul indian, acesta cu siguranţă comprehensibil imediat pentru indieni; dacă "Nahui Ollin" este cu
adevărat denumirea simbolului centrului lumii, brodat pe tunica roz, acelaşi cuvânt desemnează, după cum a
arătat Dr. Homero Illescas, constelaţia pe care în Occident o numim "Leul". Însă, această floricică având
patru petale, acest "Nahui Ollin", centru al lumii şi constelaţia Leului se găsesc exact pe abdomenul Mariei,
acolo unde trebuie să se afle, nu doar viitorul rege al lumii, dar şi, mai exact, inima lui. Un obstetrician
renumit, Dr. Carlos Fernandez del Castillo, precizează următoarele: "Morfologia abdomenului dă de gândit
că este vorba de o sarcină intrauterină cu un singur făt, în poziţie longitudinală, cu prezentaţie cefalică
verticală descendentă, aproape fixat; putem să ne gândim că, asemenea majorităţii cazurilor, este vorba de
o varietate de poziţionare spre stânga ce prezintă deci umărul drept al copilului de partea peretelui exterior
al abdomenului. După cum se ştie, locul cel mai propice pentru ascultarea cordului fetal este exact umărul.

În acel loc se află "Nahui Ollin"! Cercetările nu s-au încheiat. Poate mai sunt multe de descoperit. Unii au
sugerat că ar trebui să se vadă dacă stelele nu corespund în acelaşi timp cu notele muzicale. Apropierea a
fost făcută cu o stelă maya. Alţii insistă pe folosirea specială a numelor în cultura indienilor, dar se evocă de
asemenea şi jocul culorilor sau al nuanţelor acestora, alte simboluri posibile care ar fi scăpat.

Fără îndoială, oricum ne aflăm aici în faţa unui miracol absolut fantastic, inedit, unic, fără pereche. Şi de
asemenea, o veritabilă provocare pentru toţi raţionaliştii lipsiţi de credinţă.

Maya a prezentat o preferință pentru culoarea verde sau albastru-verde, și a folosit același cuvânt pentru
culorile albastru și verde. Corespunzător, au pus mare preț pe-măr verde jad, și alte greenstones, asociindu-le
cu soare zeul K'inich Ajau. Ei sculptat artefacte care au inclus bine plăcuțe pătrate smălțuite și margele, capete
sculptate cu o greutate de 4.42 kg (9,7 lb).[190] Nobilimea Maya practicat modificarea dentare, iar unele domnii
purtau incrustate jad în dinți. Măști funerare mozaic ar putea fi de modă din jad, cum ar fi cea de Pakal K'inich
Janaab ", regele Palenque. Renumitul pigment al mayaşilor denumit „Maya albastru” sau cum i se spune în
spaniolă „azul maya”, a fost văzut în mai multe locaţii arhitecturale a civilizaţiei lor, inclusiv în situl
arheologic Cacaxtla de la Batalla. Cacaxtla este un palat mare cu multe picturi murale colorate vibrant în
stil mayaş. Ca una din cele mai proiminente trăsături a civilizaţiei maya această culoare superbă albastru-
turcoaz a supraveţuit şi poate fi văzută doar din cauza caracteristicilor chimice specifice din care a fost
făcută, compoziţie care rămâne încă necunoscută.

Cultura si societatea Maya a atins cea mai mare dezvoltare intre ani 300 D.C-900 D.C 
In stadiile ei primare, economia mayasa era reprezentata in principal de agricultura, recolta principala fiind porumbul. Se mai
cultivau bumbacul, fasolea, sucul de fructe, maniocul (sau Cassava) si cacaoa. Foarte perfectionate erau tehnicile de rasucire,
vopsire si tesere a bumbacului. 

Mayasii au domesticit cainele si curcanul, insa nu au folosit animale de povara sau vehicule trase de roti. In domeniul ceramicii,
erau de neegalat printre popoarele Lumii Noi. Boabele de cacao era folosite si ca moneda de schimb. Mayasii foloseau metalele
pretioase numai in scopuri ornamentale (a caror coloristica era intr-adevar deosebita): aurul, argintul si jadul fiind cele mai folosite.
De asemenea, erau utilizate penele. Cuprul ocupa si el un loc aparte in arta ornamentarii. Cu toate acestea, uneltele de metal
ramasesera nedescoperite. 

Limba mayasilor este vorbita astazi de aproape 350.000 de oameni din Yucatan, Guatemala si Belize. In radacina comuna mai
intra si limbile Huastec, cat si altele apropiate de acestea, insa care nu se mai vorbesc decat de foarte putini localnici. 
Cultura maya a dezvoltat o arhitectura remarcabila, si ale carei urme au ramas si astazi. Un numar foarte mare de ruine sunt
plasate in situri arheologice care au ajutat oamenii de stiinta sa evalueze nivelul foarte ridicat de dezvoltare la care ajunsesera
civilizatiile din aceasta zona, in acest domeniu. Urme ale vechilor orase: Palenque, Uxmal, Mayapan, Copan, Tikal, Uaxactun si
Chichen Itza se afla si astazi in acele locuri. Aceste situri au fost odata niste largi centre in care se desfasurau ceremoniile
religioase. Aveau un plan arhitectonic comun, des intilnit la mayasi, cuprinzind mai multe piramide, grupate in jurul unei piete
deschise, si intre erau construite atat temple cat si alte cladiri. Piramidele erau construite in niveluri succesive, din blocuri de piatra
taiate, de dimensiuni considerabile, si prezentau scari pe una sau mai multe parti, pe unde se putea ajunge in interiorul piramidei,
locul desfasurarii unor impresionante ceremonii religioase. 

Ca structura secundara, se folosea pamant si blocuri de piatra pe care se intindea mortar. Peretii de piatra erau adesea lasati fara
mortar. Lemnul era folosit doar in sculptura. 
Arcadele nu erau cunoscute. Interioarele piramidelor, cat si al cladirilor in general, erau inguste, la fel ca ferestrele, destul de rare.
Int. si ext cladirii erau zugravite in culori stralucitoare. Exterioarele erau decorate cu sculpturi pictate si mozaicuri din piatra. 

Poporul mayas a dezvoltat o metoda de scris constand in notatii hieroglifice, prin care au inregistrat date importante despre istoria,
mitologia si ritualurile lor, toate incrustate in piatra, pictate sau ornamentate pe diferite alte obiecte de uz comun, cat si elemente de
decoratiune sau constructie. Din fibrele unei plante speciale, au imitat hirtia, grupand foile cu hieroglife in asa-numitele "codexuri".
Patru dintre acestea mai exista si astazi: Dresdensis - acum in Dresda, Perez - acum in Paris, respectiv Tro si Cortezianus -
ambele in Madrid. Codex Tro si Codex Cortezianus sunt partile componente ale unui singur document original, astfel ca sunt
cunoscute sub numele de Codex Tro-Cortezianus. 

Aceste carti erau folosite in divinatie mai ales, furnizand date despre evolutia agriculturii, a vremii, a bolilor, a vanatorii, cat si
despre astronomie. 
Sistemul calendaristic mayas era unul extrem de elaborat. Anul incepea atunci cand soarele trecea pe la zenit, pe 16 iulie, fiind
constituit din 365 de zile; 364 de zile erau grupate in 28 de saptamani a cate 13 zile fiecare, Anul nou incepind cu ziua a 365-a. In
plus, 360 de zile ale anului erau impartite in 18 luni a cate 20 de zile fiecare. Lunile si saptamanile treceau independent unele fata
de celelalte, totusi, la fiecare 260 de zile (multiplu de 13 si de 20), saptamana si luna incepeau in aceeasi zi. Calendarul mayas,
desi foarte complex, a fost si cel mai cunoscut de catre oameni, pana la introducerea calendarului gregorian, in secolul al 16-lea. 

Au fost construite marile centre ceremoniale Palenque, Tikal si Copan. Cu toate acestea, in jurul anului 900, centrele mayase au
fost abandonate din motive necunoscute. O parte dintre mayasi au migrat in peninsula Yucatan, unde, intre anul 900 si inceputul
secolului al 16-lea (sosirea spaniolilor), si-au continuat existenta. Migratia tolteca (sau invazia, nu se stie sigur) venind din valea
Mexicului a influentat puternic stilul arhitectonic. Au fost ridicate orase - proeminente centre, ca Chichen Itza si Mayapan. In urma
unor perioade de razboi civil si chiar si revolutie, aceste centre au fost si ele parasite. 

Un razboinic mayas purta: in brau din bumbac, ornamentat cu pene, o manta din piele de jagoar. Purtau pe cap niste
ornamentatii din pene, uneori de marimea unui om. Capul le era alungit, fiind presat la nastere cu o scandura, aveau
privirea crucis, in copilarie fiindule pus in fata un obievt atarnand. O razboinica purta o haina din bumbac, de foarte
multe or brodata, iar capul le era de asemenea alungit. 

Mayaşii pre-columbieni adesea căutau să „mărească” caracteristicile fizice ale copiilor lor. Mamele
apăsau pe fruntea copiilor lor astfel încât aceasta să devină mai plată (se practica cel mai des la cei din
clasa superioară).

Zeul suprem al mayasilor era Hunabku, zeul creator al lumii. El intruchipa mai multe zeitati: Itzamna, o divinitate
cereasca, considerata conducatorul cerurilor, a zilei si a noptii, cel care aduce ploaia si patron al medicinei. El era slavit in
special de preoti. Mai aproape de oamenii de rand era Yum Koax, zeul porumbului si cei 4 Chax, zeii ploii, fiecaruia fiindui
atribuit un punct cardinal si o culoare. Femeile slaveau pe Ix Chel, zeul curcubeului, caruia ii erau asociate vindecarea
bolilor, nasterea copiilor. Toti mayasii respectau pe Ixtab, zeul sinuciderii. Prin sinucidere ei credeau ca ajung intr-un rai
special. Mayasii aveau multe ritualuri prin care comunicau cu zeul lor. Multe ceremonii se bazau pe sacrificii, pentru a
cere indurare zeilor. 

Sacrificiile aveau loc pe o piramida ce se inalta in mijlocul pietei. Pentru lucruri mai minore se aduceau ca jertfe ofrande
simple: grau fructe, sau chiar sangele celui ce aduvea jertfa. Dar pentru situatii grave se aduceau jertfe umane, in
special copii, sclavi si prinsi de razboi. Victima era pictata in albastru,, apoi era omorat pe altarul din varful piramidei; ori
ii era impuns tot trupul cu sageti, ori ii era scoasa inima si oferita zeului. In general prinsii de razboi erau decapitati.

Din aceste codice specialistii au reusit sa gaseasca surse pentru descifrarea calendarului mayas
care arata asa: cea mai mica unitate de masura era saptamana de 13 zile, consemnate pe o roata cu
13 dinti. Avem apoi luna de 20 de zile, “gravata” de asemenea ca o roata cu 20 de dinti. Rezulta un
an de 260 de zile pe care nimeni nu si-l poate explica dar pe care mayasii il numeau “Anul zeului”
sau “Anul sacru”-Tzolk’in. Avem apoi o alta roata cu 365 de dinti. Surprinzator, acest an solar,
numit de mayasi Haab, are exact 365,242129 zile. Calendarul iulian are 365,250000 zile. Cel
gregorian are 365,242500 zile. Cel mai corect este calendarul mayas. 

Combinate, rotile din calendarul mayas despre care vorbim dau 18.980 de zile. Aici insa mai apare
o roata – asa-zisa numaratoare lunga, ce incepe pe 13 august 3114 i.Hr si se termina acum, potrivit
monumentului numarul 6 de la Tortuguero, o alta sursa folosita de cercetatori pentru descifrarea
calendarului mayas. 21.12.2012, data la care mayasii ar astepta intoarcerea lui Bolon Yokte, unul
dintre cei mai importanti zei ai lor.

Viaţa de familie
Familiile maya erau strâns unite. Într-adevăr, deseori, bunicii, părinţii şi copiii locuiau sub acelaşi acoperiş.
Cea mai mare parte din munca la câmp era efectuată de bărbaţi şi de băieţii mai mari. Fetele învăţau să
gătească, să coasă haine şi să-şi crească fraţii sau surorile mai mici.

Agricultorii maya cultivau avocado, ardei iute şi cartofi dulci. Cu toate acestea, alimentul de bază era
porumbul. Femeile şi fetele îl pregăteau în diverse feluri. Unul dintre acestea era turta, sau ceea ce numim
azi tortilla. Chiar şi balche (o băutură alcoolică) era făcută în principal din porumb. S-a estimat că, în
prezent, circa 75% dintre mâncărurile maya conţin porumb sub diverse forme, iar procentul s-ar putea să fi
fost chiar mai mare în trecut.
O multitudine de zeităţi
Religia juca un rol important în viaţa populaţiei maya, care se închina la o multitudine de zeităţi, dintre care
160 au fost menţionate într-un singur document. Exista zeul-creator, zeul porumbului, zeul ploii şi zeul-
soare, ca să menţionăm doar câţiva. Femeile mergeau în pelerinaj la templul zeiţei Ixchel, pe insula
Cozumel, ca să se roage să fie fertile sau, dacă erau însărcinate, să nască uşor.

Pentru mayaşi, fiecare zi avea o anumită semnificaţie religioasă, iar fiecare lună avea sărbătoarea ei. De
asemenea, cu ocazia înmormântărilor se ţineau ceremonii speciale. După ce era vopsit în roşu, corpul
neînsufleţit, împreună cu câteva dintre lucrurile personale ale defunctului, era înfăşurat într-o rogojină de
paie şi îngropat sub duşumeaua propriei case. Ritualurile de înmormântare se deosebeau întrucâtva în
cazul conducătorilor, pentru că ei erau depuşi în piramide-temple. Slujitorii lor erau ucişi şi îngropaţi cu ei,
împreună cu diverse obiecte despre care mayaşii credeau că aveau să le fie de folos în viaţa de apoi.

Ca parte integrantă a ritualurilor lor religioase, uneori mayaşii îşi perforau lobii urechilor sau membrele
inferioare. Îşi perforau chiar şi limba. Scenele înfăţişate în sculpturi, în picturile murale şi pe vasele de
ceramică arată cu claritate că sacrificiile făceau şi ele parte din închinarea maya. „Acestea constau în
general în jertfirea a diverse animale“, a scris dr. Max Shein, în cartea sa El Niño Precolumbino (Copilul
precolumbian), „dar sacrificiul suprem era cel de vieţi omeneşti. Victimele acestor rituri erau soldaţi luaţi
prizonieri şi sclavi, dar şi copii de ambele sexe născuţi liberi“. Unii istorici au spus că fetele tinere erau date
de soţii zeului ploii, fiind aruncate de vii într-un puţ al sacrificiilor, aflat la Chichén Itzá. Dacă o fată nu
murea până la apusul soarelui, acest lucru era pentru ei un indiciu că zeul ploii era mulţumit de soţia care-i
fusese oferită mai înainte. Prin urmare, fata era scoasă din puţ.
Mayaşii azi
După anul 900 e.n., se spune în The New Encyclopædia Britannica, „civilizaţia clasică maya a decăzut
rapid, lăsând marile oraşe şi centre ceremoniale în paragină, năpădite de vegetaţia luxuriantă a junglei“.
Nimeni nu cunoaşte cu exactitate cauzele acestui declin al civilizaţiei maya. Unii spun că terenurile agricole
deveniseră neproductive. Alţii presupun că, din cauza lipsei de hrană, agricultorii s-au văzut siliţi să recurgă
la tehnici distructive, în timp ce alţii au fugit în oraşe deja supraaglomerate şi sărace. Indiferent care a fost
motivul, cert este că populaţia maya nu a dispărut complet. Astăzi trăiesc circa două milioane de mayaşi,
îndeosebi în partea de nord a peninsulei Yucatán şi în Guatemala.
În prezent, religia predominantă a populaţiei maya este religia catolică, iar biserica a depus mari eforturi
pentru a-i câştiga pe membrii populaţiei indigene de partea ei. De exemplu, potrivit unei ştiri date publicităţii
de Associated Press, „în 1992, când s-au sărbătorit 500 de ani de la cucerirea Guatemalei de către
spanioli, Biserica Catolică din Guatemala şi-a cerut scuze în public pentru abuzurile comise împotriva
amerindienilor în timpul lucrării ei de evanghelizare desfăşurate în Guatemala“.

Dar faptul că populaţia maya a acceptat catolicismul nu înseamnă că şi-a abandonat religia strămoşească.
Dimpotrivă, mulţi preoţi catolici acceptă combinarea practicilor şi a învăţăturilor bisericeşti cu riturile
indigene. De exemplu, mayaşii sunt vechi susţinători ai animismului, credinţă potrivit căreia lucrurile,
animate sau inanimate, au în ele o forţă de viaţă. Acest concept este acceptat de biserică, deşi are doar o
mască de catolicism, determinându-i pe unii capi bisericeşti să se întrebe cât de mult păgânism poate
tolera biserica şi, în acelaşi timp, să se numească creştină.*

Saunele şi băile de sudoare sau zumpul-ché, cum le numeau mayaşii, au jucat un rol imens în
cultura Maya. Ele erau un element important pentru purificare la mayaşii antici. Similar ca şi saunele
moderne ele era construite din pereţi de piatră şi plafon, cu o deschidere mică în partea de sus. Apa se
turna pe rocile fierbinţi din cameră creând aburi, pt a se eliminau impurităţile prin transpiraţie.

Medicina mayaşilor a fost una destul de avansată. Sănătatea şi medicina printre vechii maya a
fost un amestec complex de spirit, corp, religie, ritualuri şi ştiinţă. Medicina era practicată doar de
puţinii selectaţi care au primit o educaţie excelentă.

5. Ei suturau (cuseau) rănile folosind părul uman, plombau dinţii cu pirită de fier şi chiar făceau
proteze din jad şi turcoaz.

6. Mayaşii foloseau analgezice luate din mediul lor natural, în două cazuri, la ritualuri religioase
(ca droguri halucinogene) şi în medicină (ca anastezice). Flora cum ar fi Peyota, Gloria Dimineţii,
unele ciuperci, tutunul şi alte plante erau utilizate pentru a face substanţe alcoolice care erau
utilizate în mod obişnuit.

 Ei mancau seminte de chia.

Chia – termen derivat din cuvantul mayas „forta/tarie” – a fost unul dintre alimentele principale ale
stravechilor azteci si mayasi si unul care ii mentinea sanatosi si plini de energie. In plus, pe langa
mancatul regulat al semintelor, mayasii le mai utilizau in ceremoniile religioase.
Superalimentul acesta este bogat in proteine si fibre si plin cu acizi grasi omega-3 sanatosi, care
sunt esentiali pentru mentinerea unei bune functii cognitive si ar putea chiar juca un rol in
prevenirea cancerului.
2. Corpul si sufletul erau tratate ca o singura entitate.
Pentru mayasi, sanatatea era echilibru – iar boala, pe de alta parte, era vazuta ca manifestare a
dezechilibrului. Pentru a vindeca aceste dezechilibre, mayasii incorporau in procedurile lor de
vindecare plante si ierburi, propriile lor forme de masaj si acupunctura, hidroterapia si rugaciunea.
Traditia de vindecare holistica a mayasilor era una medical-religioasa, insemnand ca ei tratau si
bolile trupului si pe ale spiritului si recunosteau conexiunea lor reciproca. Vindecatorii mayasi
cautau in principal sa echilibreze fluxul ch’ulel sau forta vitala din corp, facand medicina mayasa
foarte similara cu medicina traditionala chinezeasca, care si ea cauta sa directioneze forta vitala a
corpului (qi). Pentru mayasi, acest ch’ulel (care formeaza primul principiu al medicinei mayase) este
un semn al interconexiunii dintre corp si suflet, care formeaza cel de-al doilea principiu din cele
sase.
„Ch’ulel reprezinta faptul ca totul a fost legat si unificat”, a scris Bonnie Bley in cartea „Stravechii
mayasi si orasul lor Tulum”. „Lumile lor, fizica si spirituala, erau la capetele opuse ale unui
continuum inconjurat de medicina, care ajuta spiritele in procesul de vindecare”.
Clar, erau pe calea cea buna: un volum extins de cercetari a sugerat ca sanatatea emotionala poate
avea un semnificativ impact asupra sanatatii fizice.
3. Vindecatorii erau importanti pentru cultura lor.
In civilizatiile Maya, vindecatorii/vracii, sau h’men, jucau un rol central in comunitate. Ei posedau o
cunoastere cuprinzatoare despre remediile vindecatoare si le utilizau pentru a reface si readuce la o
stare de echilibru individul cu sanatatea afectata. Traditia indigena a vindecarii a fost transmisa oral
pentru multe generatii si descendentii unora dintre vindecatorii mayasi inca o practica si in ziua de
azi in mare masura in regiunea Yucatan din Mexic.
Vindecatorii jucau un rol important in comunitate, in special in culturile Yucatan si Campeche.
„Vindecatorul indigen este, in multe cazuri, o autoritate traditionala sau un lider al comunitatii si in
general este recunoscut ca servitor al comunitatii”, scriu Hernán García, Antonio Sierra si Gilberto
Balam in „Vantul in sange. Vindecarea mayasa si medicina chineza”. „Pana in ziua de astazi acesti
vindecatori sunt esentiali pentru comunitatile lor. Recunoasterea pe care o primesc, in ciuda
conditiilor sociale schimbatoare, le permite sa continue sa isi exercite practica lor medicala”.
4. Ei mancau ciocolata. Multa.
Inca de acum 2 600 de ani, mayasii se pare, consumau regulat ciocolata. Arheologii au gasit resturi
de ciocolata intr-o oala straveche si acum cred ca mayasii beau ciocolata cu mai mult de 1000 de
ani mai inainte decat se credea. Mayasii au incorporat stravechiul superaliment in dieta lor regulata
– unii spun ca ei consumau cacao la fiecare masa – pentru a-si mentine sanatatea.
„Era o bautura de fiecare zi pentru oricine si alimentul conducatorilor si zeilor”. A declarat pentru
National Geographic  Jonathan Haas, curator al expozitiei „Ciocolata” de la Field Museum din
Chicago. „De fapt, numele stiintific pentru arborele de cacao este Theobroma cacao, adica <<hrana
zeilor>>”.
S-ar putea sa fi jucat un rol semnificativ in buna lor sanatate. Cacao si produsele din cacao sunt
pline de flavanoli, antioxidanti dovediti a fi un beneficiu pentru sanatatea inimii si creierului si care
mai sunt gasiti in  fructele de padure si ceaiuri. Cacao este plina de magneziu, un mineral care este
important pentru multe procese din corp si mai este bogata in calciu, fier, cupru, zinc si potasiu,
nemaimentionand ca este incarcata de fibre.
5. Ei credeau in viata traita dupa cicluri naturale.
O puternica credinta in ciclurile naturale ale nasterii si mortii i-au ajutat sa aduca inteles si structura
vietilor mayase si au format baza credintelor lor religioase.
„Mayasii credeau profund in natura ciclica a vietii – nimic nu era vreodata <<nascut>> si nimic nu
<<murea>> vreodata – iar aceasta credinta a inspirat perspectiva lor despre zei si cosmos”,
potrivit Enciclopediei Istoriei Antice.
Multiplele ritualuri si ceremonii ale mayasilor erau in general legate de aceste cicluri, care erau
intruchipate de zeul mayas al porumbului. Potrivit miturilor mayase, zeul porumbului a fost
decapitat la momentul recoltei si renascut la inceputul sezonului agricol. Mitul zeului porumbului i-a
ajutat sa explice schimbarile anotimpurilor si intoarcerea anuala a porumbului, cea mai importanta
cultura agricola a lor.
„Perspectiva asupra lumii pe care o aveau mezoamericani era in continua miscare, in cicluri de
nastere si moarte, de terminare si regenerare”, au scris antropologii William Duncan si Charles
Hofling intr-un document publicat in Mezoamerica antica in 2011. „Orice avea nevoie sa fie animat
sau insufletit si apoi in cele din urma terminat”.
Credinta spirituala in care traiau mayasii vine cu un numar de posibile beneficii pentru sanatate,
incluzand nivele mai scazute de stres, sanatate mentala imbunatatita si poate chiar o longevitate
sporita.
6. Ei au fost una dintre cele mai timpurii culturi care sa tina animale de casa.
In Perioada Arhaica, mayasii au domesticit caini si curci pentru a coexista cu aceste animale ca
unele favorite, de casa. In partile din Guatemala populate de mayasi, arheologii au gasit fosile de
curci cu aripile taiate, sugerand ca erau tinute in captivitate. Desi curcile ar fi putut sa fie crescute
pentru hrana, cainii erau adesea utilizati ca insotitori, potrivit arheologului si cercetatorului culturii
Maya, Robert Sharer.
Beneficiile de sanatate ale animalelor de casa sunt multiple: posesia de animale a fost pusa in
legatura cu presiunea sanguina si nivelul colesterolului scazute, cat si cu o sporire a bunei dispozitii
si o diminuare a sentimentului de singuratate. A avea un caine in casa chiar s-a aratat a imbunatati
sanatatea copiilor, reducand riscul lor de a capata raceala sau a dezvolta alergii.
7. Legaturile lor familiale erau puternice.
In cultura Maya, familia era importanta. Nu era vorba atat de mult despre clan sau inrudire, cat era
despre camin, care putea fi compus fie dintr-o singura familie sau mai multe. Gospodariile cu familii
multiple sunt o parte a traditiei culturale, au sugerat unii eruditi.
„In cadrul gospodariilor cu familii multiple, exista familii nucleu (parintii si copii) legate printr-o
varietate larga de inrudiri – parinti si fii, parinti si fiice, doi sau trei frati sau surori, veri si unchi si
matusi paternali”, a scris antropologul cultural Richard Wilk.
Puternicele legaturi de familie si comunitate au fost puse in conexiune cu o bunastare sporita si o
imunitate amplificata cat si cu o longevitate marita.

Intalnirea oamenilor cu zeii. Saga civilizatiei maya

Mastile reprezinta pentru lumea actuala o alta fata a aceluiasi personaj, o alta
personalitate. Pentru mayasi, mastile asigurau trecerea catre lumea de dincolo, erau
reprezentarea simbolica a celui disparut.

Mastile, intermediar între sferele terestre si celeste

Mastile enigmatice ale civilizatiei Maya au fost admirabil reconstituite dupa un proiect stiintific
dirijat de restauratoarea mexicana Sofia Martinez del Campo .

Aceste masti aveau înainte de orice o functie rituala. Alaturi de pectorale, coliere, cercei,
ceramici si bratari ele constituiau zestrea funerara care însotea suveranul sau demnitarul maya
în mormântul sau. Dar aveau si un rol de intermediar între sferele terestre si cele celeste. Ochii
exoftalmici, nasul spart, buzele întredeschise sau strânse sunt esenta eternitatii.
 „Aceste concepte religioase mayase le permiteau demnitarilor sa devina dupa moarte zeii ai
caror reprezentanti pe pamânt se considera ca erau. Suveranii îsi întareau astfel filiatia divina si,
în acelasi timp, îsi consolidau puterea dinastica. Mastile funerare erau realizate în tehnica
mozaicului. Ele îi reprezentau pe demnitari cu atributele Zeului Porumbului, natura lor umana
transformându-se astfel în esenta divina. Dupa moarte, transformati în zei, demnitarii ajungeau
în grupul stramosilor, adica a fiintelor sacre, având capacitatea de a trai între cele trei planuri
ale Universului, asigurând astfel binele descendentilor si al poporului lor. Mastile funerare din
mozaic de jad din K’inich Janaab’ Pakal au fost descoperite în 1952. Noi am descoperit ca figura
mastii avea un corespondent în personajele istorice. Câteva dintre aceste portrete erau de o
frumusete si de un naturalism senzationale”, a declarat Sofia Martinez del Campo .

Olmecii, totonacii, huastecii… Numeroase erau populatiile si civilizatiile din regiunile Veracruz
din Golful Mexicului. 

Mastile de jad din expozitia mexicana au fost descoperite în morminte de aristocrati.

Masca lui Pakal

În 1952 Alberto Ruz Lhullier dezvelea mormântul suveranului K’inich Janaab’ Pakal (Pakal cel
Mare), de la „Palenque”, primul inventar funerar al mormântului unui înalt demnitar,
descoperit pâna atunci. „Masca lui Pakal”, gasita aici, a lasat posteritatii trasaturile suveranului.
Pentru prima data, un templu-piramida se dovedea un mormânt regal. Descoperirea a avut un
ecou international. În plin razboi al Coreii, „Times”, „Paris Match”, „The New York Times”
consacrau prima pagina si lungi articole sapaturilor de la Palenque. Înscris în 1987 pe lista
Patrimoniului Mondial UNESCO, aflat în mijlocul unui parc national, Palenque nu era, la
momentul descoperirii, decât o tabara arheologica ca oricare alta ( vezi
sihttp://www.mixdecultura.ro/2013/09/palenqueorasul-enigmatic-al-civilizatiei-maya/).
Templul, numit si „Templul Inscriptiilor”, de la trei panouri care cuprind un text ce retraseaza
istoria dinastica a orasului si evenimentele domniei lui K’inich Janaab’Pakal, se înalta în vârful
unei piramide în noua trepte, înalta de peste 20 de metri. Cinci porti, încadrate de 6 pilastri
decorati cu reliefuri în stuc, se deschid catre o sala rectangulara care comunica cu alte trei
încaperi. Constructia este caracterizata prin abundenta basoreliefurilor sculptate în calcar fin
sau modelate în stuc. Fiecare dintre pilonii centrali reprezinta un personaj purtând în brate un
copil cu unul dintre picioare în forma de sarpe. Interpretarea lor este controversata, unii
specialistii considerând ca este vorba despre fiul lui Pakal, altii, despre Pakal însusi. O dala
mobila ascunde o scara ce duce la cripta situata cu 22 de metri mai jos, sub nivelul solului
exterior. Un culoar de piatra, botezat de arheologi „culoarul sufletului”, leaga templul de cripta
lunga de 10 metri si lata de 4 metri, cu un tavan înalt cu bolta. Cripta este închisa de o dala
triunghiulara, precedata de cinci sau sase trupuri de sacrificati. Interiorul ei este ocupat de
sarcofag, un gigantic monolit, pe al carui capac este figurat defunctul, într-o pozitie încovoiata.
În spatele lui se afla un arbore cosmic, în forma de cruce, cu o pasare. O inscriptie mentioneaza
data nasterii, a urcarii pe tron si a mortii lui Pakal, ca si pe cele ale stramosilor sai. Pe laturile
sarcofagului, figurile stramosilor nareaza continuitatea dinastica. Dupa mari eforturi de
îndepartare a dalei superioare, arheologii au putut intra în sarcofag, în care se afla un schelet
acoperit cu praf de cinabru, simbol al mortii si renasterii, si cu o masca de jad. Coliere de jad,
cercei, o centura decorata cu mici masti, inele, o diadema, bratari înconjurau corpul. Împrejur
doua capete modelate în stuc si vase de ceramica. Pakal cel Mare a urcat pe tron, în 615 d.Hr.     ,
la vârsta de 12 ani, si a domnit pâna în 683 d.Hr.. El a conferit orasului o stralucire niciodata
egalata, printr-o politica de mari constructii nu numai de temple, dar si de canalizare si
urbanism.

Jadul, simbol al renasterii, esenta vietii

Abia în anii ’80, alte patru situri aveau sa întregeasca imaginea simbolurilor din mastile si
machetele în mozaic de jad care însoteau în lumea de dincolo nobilii mayasi. Mastile asigurau
metamorfozarea defunctului în Zeu al Porumbului, cel care era la originea facerii lumii.
Machetele cu efigia diversilor zei cosmogonici îl purtau de-a lungul calatoriei catre lumea
subterana, în Regatul mortilor, popas obligatoriu înaintea locului originar de creare a lumii.
Transformarea omului în zeu era asigurata de adevaratul portret reprezentat de masca, mayasii
considerând ca figura închidea adevarata esenta a individului. Aceste morminte dateaza din
perioada clasica (250-900 d.Ch.), când civilzatia maya era la apogeu.

În cultura olmeca, pe care mayasii au mostenit-o, suveranii erau zei întrupati în oameni.
Credinta se perpetueaza, asa cum o dovedesc numeroasele reliefuri prezentându-i pe
conducatori la ritualuri de invocare si de personificare a zeitatilor, modalitati de comunicare cu
fiintele supranaturale. Jadul era piatra favorita. Culoarea lui verde asigura relatiile strânse între
cer, apa, umiditate, deci fertilitate. Era un simbol al renasterii, esenta vietii. Fildesul, scoicile
marine erau legate de sânge si de lumea acvatica, de marea originara în care locuiau creatorii
universului, iar obsidianul era considerat rezultatul contactului fulgerului cu pamantul. Toate
aceste materiale erau capabile sa conduca defunctii catre lumea supranaturala.
Arta maya din perioada clasica traduce corespondenta între cosmos, mituri si fortele care le
locuiesc. Prezenta oamenilor, animalelor si elementelor naturale în zestrea funerara asigura
circulatia între lumea terestra si restul universului.

Masti funerare au fost descoperite si la „Calakmul”, „Oxkintok”, „Dzibanche”, alaturi de o

mantie din blana de jaguar a suveranului, în primul sit. Niciuna dintre descoperiri nu se
compara însa cu Palenque. La Calakmul, oras rival cu Palenque, unde în perioada clasica se
gasea „Regatul sarpelui”, lipsesc reprezentarile iconografice si inscritiile, în celelalte programul
arhitectural este neinteresant. Se gaseau la Calakmul, în afara stelelor funerare, sculptate în
piatra calcaroasa, 120 de constructii funerare, ce fac din necropola de aici cea mai impozanta din
lumea maya. Camerele lor funerare releva un adevarat tezaur cu mii de piese din jad si jasp, cu
ceramica cu angoba neagra, decorata cu linii si cercuri, cochilii, vase cu urme de rasina, lame si
cutite din hematita si obsidian…

Mormântul unui barbat de 25-35 de ani, înfasurat într-o tesatura înnodata si asezat pe seminte
de arbori, cu urme de pigment rosu pe falange, ca si pe obiectele de jad, fildes si cochilii, a
interesat în mod special. Craniul sau prezinta deformarea artificiala, folosita în cazul
demnitarilor maya. Alungirea capului si asimetria faciala se regasesc în masca funerara. Redusa
cu 40% fata de figura unui adult, masca este unul dintre cele mai rafinate exemple de tehnica a
 mozaicarilor maya, atât prin desen, cât si prin
sculptura în volum a fiecarei portiuni si prin
perfectiunea slefuirii marginilor. Forma de arc a
coafurii reprezinta „Muntele sacru” al orginilor,
acoperit de vegetatie, iar cele patru petale si
butonul central al florii cerceilor evoca cele cinci
puncte ale cosmosului. Caninii din fildes sunt o
metafora a sarpelui, trimitând la originea divina
a demnitarilor. Zestrea funerara este formata
dintr-un colier-plastron si bratari-mansete cu
cinci rânduri de perle sferice cusute pe suport
textil. Pe plastron este asezat un colier din jad de
care sunt atasate obiectele importante: un
pectoral terminat cu doua barete, simbol al
autoritatii personajului. Pectoralul are forma
literei T, emblema suflului primordial. Cifra 5,
vizibila peste tot, este o aluzie la reprezentarea
cosmosului maya: un careu sustinut în centru de
arborele lumii. Defunctul poarta o centura
ceremoniala cu perle si placi de jad. Are pe
frunte o banda pe care sunt cusute perle, altele
similare aflându-se la genunchi.

Pasarea-Jaguar

Mai impresionant este tezaurul descoperit într-un alt mormânt din aceeasi necropola,
apartinând unui personaj numit „Pasarea-Jaguar”. Masca funerara are o figura jumatate om-
jumatate jaguar. Gura, un dreptunghi barat cu simbolul IK, simbolizeaza intrarea în lumea
subterana, în timp ce cochiliile din jur sunt echivalentul fluviului de sânge care iriga regatul
mortilor. Decorata cu spectaculosi cercei rotunzi din jad, masca era încoronata cu efigia pasarii
primordiale, „Itzamnaah”, cu cioc rapace si cu doua fete de divinitati suprapuse. Recipiente
decorate contineau bauturi si hrana. Un covor funerar este compus din peste 8.000 de elemente,
între care si grâne si cochilii. Decorul geometric evoca cele trei planuri ale lumii maya: ceresc,
terestru si subteran. O alta masca, cu totul speciala, a fost descoperita aici. Fixata pe un pectoral,
cu morfologie jaguarizata, ea era legata de trei lame cu inscriptii, din care pleca un sarpe din
perle.

În actualul Yucatan se gasea „Oxkintok”, cetate la fel de importanta din punct de vedere
economic si social pentru nordul lumii maya, cum era Calakmul pentru sud. Sapte centre de
cerermonii, descoperite aici, au scos la iveala alte masti, printre care una compusa din placute de
jad verde smarald, translucide, de mare calitate. Asezata pe o armatura de placi de silex, ea era
înconjurata de o bordura de stuc, pictata cu cinabru, pe care erau fixati cerceii si coafura din jad
si scoici. Nodul coafurii, tema apei si a cresterii plantelor duc la concluzia ca masca era
 reprezentarea „Zeului Porumbului”. O alta
zestre funerara, a unui tânar nobil, era
formata din ceramica în stil Chochola, din ace
ceremoniale în os, incizate, si din opt spatule
în forma de mâna cu indexul aratând o anume
directie. Torsul personajului era acoperit de
un pectoral zoomorf, din scoici, reprezentând
broasca testoasa cereasca, a carei carapace a
fost strapunsa de Zeul Porumbului în drumul
lui catre cosmos. Ea îi asigura defunctului
renasterea ca zeul al porumbului si arbore al
lumii.

În sfârsit, „Dzibanche”, situat în actualul stat

Quintana Roo, era unul dintre cele patru
centre ceremoniale, descoperit la sfârsitul
anilor ’20. Trei morminte, gasite în doua
temple, cuprindeau un adevarat tezaur de
piese lucrate în chrysopraz, o varietate de
calcedonie, de masti si podoabe de jad, de
lame si cutite de obsidian si de silex. În
„Templul Bufnitei” au fost descoperite masti
din mozaic si un mare platou de ceramica
decorat cu motivul pestelui.

Comparate cu desenul minutios si detaliile

ornamentale ale exemplarelor de la Palenque
si Calakmul, mastile de aici ar putea fi
considerate sumare, desi sunt extraordinar de expresive. Figurile, mai mult largi decât înalte,
oarecum plate, au ochii, nasul si gura figurate pe o suprafata restrânsa, sub o frunte larga si
deasupra unei barbii duble. Diferite de trasaturile obisnuite ale mastilor de nobili, piesele de la
Dzibanche par mai putin niste portrete. Figurile sunt tratate sintetic, gura este larg deschisa la
unele dintre ele, ochii exoftalmici, provocati de deformarea capului si stilizarea boabelor de
porumb de pe frunte le înscriu în aceeasi categorie a portretelor ce trebuiau sa faciliteze intrarea
în „Muntele sacru” si reînvierea în lumea zeilor.

„S-a nascut foc”

Pe fundalul padurilor tropicale din sudul Mexicului si din America Centrala, civilizatia maya a
atins culmi nebanuite. Daca am privi pe harta unei culturi ale carei radacini preclasice se
regasesc cu 3.000 de ani în urma, ar trebui sa începem cu dovezile ce ilustreaza ca sosirea unui
razboinic din partea centrala a Mexicului a inaugurat o epoca magnifica. Înconjurat de
razboinicii sai, el a marsaluit prin orasul maya Waca, trecând de temple si târguri, traversând
piete largi. Orasenii probabil ca au ramas uimiti, impresionati nu doar de desfasurarea de forte,
ci si de podoabele de cap extravagant ornamentate cu pene, de sulitele si scuturile cu oglinzi,
însemnele regalitatii dintr-un oras imperial îndepartat. Numele strainului era „S-a nascut foc”.
Acesta venea din Guatemala de astazi ca emisar al unei mai mari puteri din tinuturile muntoase
ale Mexicului. În deceniile ce au urmat numele lui va aparea pe monumente pe întreg teritoriul
maya, civilizatia din jungla mezoamericana. Dupa sosirea lui, maya avea sa atinga un apogeu
care va dura cinci secole. Comandantul de trupe „S-a nascut foc” a fondat noi dinastii care au
adus o splendoare fara pereche lumii maya.

Maya a fost întotdeauna o enigma. Cu câteva decenii în urma, gloria oraselor ei ruinate, precum
si scrierea ei frumoasa, dar nedescifrata, facusera ca multi cercetatori sa-si imagineze o societate
pasnica de scribi si preoti. În schimb, atunci când au reusit sa descifreze câteva dintre
basoreliefurile maya, a reiesit o imagine mai întunecata a unor dinastii razboinice, desi, cu toate
astea, au ramas mistere profunde, printre care „ce anume a determinat saltul final al civilizatiei
maya catre maretie?”. Dezgropate din ruinele napadite de buruieni sau deslusite din texte recent
descifrate, noi indicii îl indica pe „S-a nascut foc” drept figura centrala a acestor transformari.
Combinând diplomatia si forta, el a încheiat aliante, a înscaunat apoi dinastii si a raspândit
influenta îndepartatului oras-stat, marea metropola „Teotihuacan”, în apropiere de Mexico de
astazi.

Chiar si înainte de „S-a nascut foc”, maya s-a ridicat pe culmi nebanuite.

Monumente inaltate intru veneratie

Civilizatia maya se întindea pe o parte a actualelor state Mexic, Belize, Guatemala, Honduras si
Salvador. Aparuta la sfârsitul mileniului al III-lea i.Hr., a cunoscut apogeul între secolele VI si IX
d.Hr. si a disparut odata cu cucerirea de catre spanioli în secolul al XVI-lea.

Împreuna cu aztecii si incasii, formeaza cele trei mari civilizatii ce au marcat Lumea Noua
înainte de venirea europenilor. Mostenirea ei este în principal arhitecturala, asa cum o dovedesc
impozantele ruine de temple piramidale si palate împrastiate prin jungla. Lumea nu stia aproape
nimic despre mayasi pâna în urma cu aproximativ 200 de ani. Majoritatea cetatilor lor fusesera
invadate de jungla, iar preotii europeni arsesera aproape în totalitate cartile lor pe scoarta de
smochin.

Primii exploratori ai vestigiilor maya le-au creat o aura romantica foarte diferita de realitate:
„Cine n-a auzit vorbindu-se, de exemplu, de un vechi imperiu maya, adevarata vârsta de aur, în
timpul careia un popor harnic si eminamente pasnic s-ar fi abandonat, în calmul oraselor lui
protejate de padurea deasa, contemplarii astrelor?”, scrie în volumul „Civilizatia Maya”, Paul
Gendrop.
Astazi se stie ca vechii mayasi erau constructori, artisti si savanti. Mayasii au construit palate
elegante, cu multe încaperi, cu tavane boltite, templele lor înalaându-se de multe ori cu 100 de
metri spre cer. Ceramicile, pictura murala si sculpturile etalau stilul lor artistic distinctiv si plin
de culoare. Ei au inventat un sistem complet de scriere hieroglifica si erau familiarizati cu
conceptul de zero pe care îl adoptasera pentru calcule cotidiene. De asemenea, aveau anul de 360
de zile si erau suficient de sofisticati pentru a face ajustari de tipul anilor bisecti. Observau cu
regularitate astrele, preziceau eclipsele si îsi orientau cladirile ceremoniale astfel încât sa fie cu
fata spre rasarit. Mediatori între cer si pamânt erau regii maya sau domnii sacri, a caror putere
venea de la zei. Ei jucau si rolul de samani, interpretând religia si ideologia, dar si de
conducatori, fiind în fruntea supusilor pe timp de pace sau de razboi. Numerosi istorici au
descris centrele maya ca fiind „state-teatru”, în care „C’uhul Ajaw” conducea ritualuri publice,
elaborate ce confereau întelesuri metafizice miscarilor corpurilor ceresti, schimbarilor
calendaristice si succesiunilor la tron. Dar ei nu erau mai putin razboinici.

Organizarea lor în cetati rivale duce la comparatia cu cetatile grecesti ale epocii clasice sau cu
cele italiene din timpul Renasterii ( vezi si http://www.mixdecultura.ro/2012/12/mayasii/)

Originile mayasilor s-au pierdut în negura timpurilor. Nici macar primul cronicar spaniol al
acestei civilizatii, calugarul Diego de Landa (1566), n-a putut explica clar acest lucru.

O epopee sculptata în piatra

Se disting, în general, trei perioade ale civilizatiei maya: preclasicul (2600 î.Ch.-250 d.Ch.),
clasicul (250-900 d.Ch.) si post clasicul (900-1521).

Dovezile arheologice arata ca arhitectura ceremoniala maya a aparut catre anul 1000 î.Ch. În
jurul anului 300 d.Ch., se remarca o activitate constructiva intensa, fiecare oras     dezvoltându-
se autonom, dar cu caracteristici unitare.

În inima oraselor maya existau piete largi în care se concentrau cladirile oficiale: temple,
acropola regala, stadionul. Templele si observatoarele erau orientate conform cosmogoniei
maya. Urma un al doilea cerc în care se concentrau casele nobililor si templele mai putin
importante. Dupa el urmau casele modeste ale populatiei.

Unul dintre aspectele uimitoare ale arhitecturii maya este capacitatea de a construi edificii
imense cu tehnici rudimentare. Ei nu cunosteau nici metalul, nici roata. Materialul cel mai
folosit era calcarul. Sprafetele zidurilor erau pictate cu pigmenti naturali si organici, în special
hematita si indigo, care, combinate, dadeau celebrul albastru maya, în care intra si azurit.
Fatadele înalte erau împodobite cu frize geometrice, colonete sau sculpturi.

Palatul din Palenque, imens si bogat decorat, se gasea în inima orasului. Palatele, piramidele si
pietele reproduceau, probabil la nivel simbolic, peisajul sacru. Piramidele reprezentau muntii,
ele adapostind mormintele, mai ales cele regale, ca celebrul K’inich Janaab’ Pakal I de sub
Templu Inscriptiilor.

În marile asezari mayase, precum Tikal si Copan, erau ridicate colosale constructii,    atingându-
se din ce în ce perfectiunea arhitecturala. Exemple în acest sens sunt „El Mirador” si maretul
oras din nord, „Teotihuacan”. Calendarul mayas abunda în ritualuri publice, dansuri si
festivaluri care se desfasurau în aer liber. Cladirile comune care se aflau în capitala erau
proiectate ca platforme sau scene pentru asemenea evenimente. Întreaga arhitectura maya era
însa similara din punct de vedere estetic, reprezentând manifestarea fizica a aceluiasi punct de
vedere asupra lumii ierarhice care a creat „C’uhul Ajaw” si l-a legat de poporul sau. Tikal ofera
un excelent exemplu în acest sens, fiind si astazi unul dintre cele mai mari situri arheologice
mayase. Aici, un ansamblu uimitor de lucrari din piatra gri se înalta tacut deasupra padurii
tropicale. El cuprinde 6 piramide în trepte enorme, care dateaza din perioada clasica târzie
(600-800) si perioada clasica finala (800-900). Cea mai mare   dintre    acestea    este   Templul al
IV-lea, cu o înaltime impresionanta de 70 de metri, ce dateaza din jurul datei 741 d.Hr. si era
cunoscut sub numele „Yik’in Chan Kawil”. În centrul sitului, înconjurata de cele 6 piramide se
afla Marea Piata, ale carei drumuri radiaza în afara, legând-o de alte spatii publice. Mai multe
comori arhitecturale pot fi gasite în Tikal, printre care si colosalul Acropole, masurând  100×80
de metri, în interiorul lui se afla un grup de temple funerare, o minune arhitecturala, a carui
constructie a durat aproximativ 300 de ani. Aici se aflau sali de bal, unde mayasii jucau un joc
care celebra începutul lumii si aducea jucatorii si spectatorii mai aproape de zei. În partea de sud
a Marii Piete se afla o veritabila colectie de palate regale. Cei care au vizitat aceste situri si-au
putut da cu siguranta seama de puterea regilor din Tikal. Înaltimea cladirilor, stabilitatea,
maiestria tehnica si alinierea geometrica, toate vorbesc despre un popor care a atins un grad
extraordinar de dezvoltare. Fara a avea animale de tractiune si roata, asa cum aminteam,
constructorii mayasi se bazau pe munca oamenilor si pe ingeniozitate. Dar Tikal nu era decât
unul dintre sutele de regate marete din lumea maya.

Într-un astfel de mediu, competitia, razboiul nu avea cum sa nu înceapa… Razboiul a contribuit
cu siguranta la caderea civilizatiei maya clasice. În încercarea de a gasi stabilitatea prin violenta,
regii mayasi au creat de fapt, printr-o ironie a sortii, instabilitate si haos. Constructii pe jumatate
terminate sunt abandonate, stele pe trei sferturi cioplite sunt lasate în paragina, centrele
marcate prin marile constructii sunt rând pe rând parasite si invadate de vegetatia tropicala. În
925 d.Hr., marete centre arhitectonice care produc si astazi o uimire plina de admiratie nu mai
sunt decât morminte ale unei vieti culturale de o rara intensitate care s-a stins.

Religia, mitologia, arta si stiinta mayasilor au fost uluitoare propunându-si descifrarea tainelor
temporalitatii prin infinite calcule, îndrumarea ei nebanuita spre probleme de astronomie,
cronologie si calendar, de matematica. Aceasta obsesie a timpului îsi are radacini în preocupari
ontologice fundamentale. Pentru mayasi, unitatile de timp erau încarcaturi pe care, purtatori
divini, numerele le carau în eternitate. De aceea este o mare pierdere faptul ca bogata dantelarie
de glife care împodobeste monumentele maya din perioada clasica a vechiului Imperiu, ca si
densa tesatura de glife din cele trei codice maya nu ni s-au pastrat în totalitate…S-au pierdut
cuvintele unei mari civilizatii ,care a lasat mostenire lumii nenumarate monumente .

Oamenii de stiinta au constatat ca civilizatia Maya a influentat si mostenirea genetica a animalelor cu care a avut contact.

Broastele testoase au jucat un rol important in hrana consumata si in ritualurile lor religioase.

Au fost examinate 238 de broaste testoase, ele provenind din bazinele a trei rauri diferite, informeaza io9.com. Aceste habitate

sunt complet izolate unul de celalalt, testoasele neputand ajunge dintr-unul in altul din din cauza lantului muntos care le separa.

Drept consecinta, ele ar fi trebuit sa fie izolate si din punct de vedere genetic. Totusi, cercetatorii au constatat ca aceste testoase

au fost in contact una cu alta in trecutul recent. Cei care ar fi putut sa le aduca laolalta au fost oamenii. Civilizatia Maya folosea

testoasele pentru hrana, comert si ritualuri religioase.

ITINERARIU
Peninsula Yukatan, Mexico City, Acapulco, Oaxaca, Mitla, Taxco, Canionul Sumidero

PROGRAM
Circuit Mexic 14 zile

ZIUA 1-6.11 D Ora 5.10 -intalnire la Aeroportul Otopeni cu ghidul la check in Air France pentru destinatia Paris.
Decolare, ora 7.15, sosire, ora 9.25 la Paris. Ora 12.40 -decolare spre Mexic, sosire la ora 16.25 in Cancun.
Cazare in Cancun.

ZIUA 2 -7.11 L (mic dejun).Timp liber-sugestii: plaja, baie, Muzeul subacvatic, Isla Mujeres. Cazare in Cancun.

ZIUA 3 -8.11 M (mic dejun).In Peninsula Yukatan-vizita Chichen Itza (supranumit taramul fagaduintei): Piramida
Kukulcan (templul sarpelui), Templul Razboinicilor si Piata celor 1000 de coloane. In Merida (orasul alb), vizita
(exterior): Piata Centrala, Catedrala, Primaria.
Cazare in Merida.

ZIUA 4 -9.11 Mi (mic dejun). Deplasare la Uxmal-vizita: Piramida Adivino (Piramida Magicianului), Palatul
Guverna-torului si Piata Calugaritei.
Cazare in Palenque.

ZIUA 5 -10.11 J (mic dejun). In Palenque se viziteaza : Piramida Inscriptiilor,Templul Crucii,Palatul si Templul
Soarelui. Langa San Cristobal de Las Casas-vizita unul din satele indiene San Juan Chamula sau Zinacantan.
Vizita Cascada Aqua Azur (Cascada Albastra).Cazare in Tuxla Gutierrez.

ZIUA 6 -11.11 V (mic dejun). Vizita Canionul Sumidero (adanc de 1 km si lung de 14 km). Cazare in Mitla.

ZIUA 7 -12.11 S (mic dejun). In Mitla (fosta capitala azteca) se viziteaza Edificiul Coloanelor si Copacul Tule
(peste 2000 de ani si trunchi cu diametrul de 12 m-cel mai mare din lume). Langa Oaxaca – vizita zona
arheologica Monte Alban (Muntele Alb) : Mormantul nr. 7, Observatorul si Pietrele Dansatorilor.In Oaxaca vizita
Catedrala si Biserica Santo Domingo, apoi popas o ora.
Cazare in Pinotepa Nacional.

ZIUA 8 -13.11 D (mic dejun). Deplasare (260 km) la Acapulco-tur (2 ore) cu ghid local. Timp liber. Cazare in
Acapulco.

ZIUA 9 -14.11 L (mic dejun). Timp liber .Ora 14-plecare din Acapulco. Cazare in Taxco.

ZIUA 10 -15.11 M (mic dejun).In Taxco (celebru centru al argintului)-shopping.Ora 10-plecare la Cholula (langa
Puebla)-vizita cea mai mare piramida din Mexic (65 m=inaltime, 400 m=baza). Cazare in Mexico City.

ZIUA 11 -16.11 Mi (mic dejun). Tur (4 ore) cu ghid local, apoi vizita Muzeul de Antropologie. Timp liber. Cazare
in Mexico City.

ZIUA 12 -17.11 J (mic dejun). Langa Ciudad de Mexico-vizita: Basilica Fecioarei de Guadalupe (cel mai adulat
chip bicericesc din America Latina), Teotihuacan (locul unde muritorii devin zei) – piramidele Soarelui si Lunii,
apoi Xochimilco-Venetia Mexicului.Deplasare la Mexico City.Timp liber. Cazare in Mexico City.

ZIUA 13 -18.11 V (mic dejun). Timp liber. Decolare la ora 20.35 spre Paris.

ZIUA 14 – 19.11 S Sosire la ora 14.10. Decolare din Paris la ora 15.25, sosire la Otopeni la ora 19.15.
Final program Circuit Mexic 14 zile.

EXCURSII SI ACTIVITATI OPTIONALE:

- Croaziera cu iahtul Bonanza la Acapulco: (include transferuri, bauturi nealcoolice): 55 $

- Plimbarea cu barca prin Canionul Sumidero: 39 $
- Xocimilco: aprox. 35 usd/pers.
- Vizita unei comunicatii de indieni (Chamula sau Zinacantan): aprox. 10 usd/pers.
- Isla Mujeres din Cancun ( se achita local – include transferuri, bauturi nealcoolice si pranz): Tarif: 135 $
Departure Dates:
 Isla Mujeres din Cancun ( include transferuri, bauturi nealcoolice si pranz ): 105 €
■ Playa del Carmen & Xcaret ( include transport, bilet intrare la Xcaret, acces la
spectacol, ghid ): 120 € ■ plimbarea cu barca prin Canionul Sumidero: 35 € ■
Muzeul de Antropologie din Mexico City ( inclusiv intrarea ) si Xochimilco
( inclusiv plimbarea cu barca ): 60 € ■ Teotihuacan ( include transport, bilet
intrare, ghid ): 55 €
                                                                                                                                    
GO
Departure Point:
Isla Mujeres
Departure Time:
10:30am
12:30pm
1:30pm
3:30pm
Duration:
45 minutes (approx.)
Return Details:

Pricing information
Click the link below to check pricing & availability on your preferred travel date. Our pricing is constantly updated
to ensure you alwaysreceive the lowest price possible.

VIEW PRICE CALENDAR

10:30am Swim Dolphin Swim at 10:30am From
EUR102.12
Code: AM1030 Pricing details

12pm Swim Dolphin Swim at 12pm From

Code: 12pm EUR102.12
Pricing details
1:30pm Swim Dolphin Swim at 1:30pm From
Code: PM1330 EUR102.12
Pricing details
3:30pm Swim Dolphin Swim at 3:30pm From
Code: PM1530 EUR102.12
Pricing details

Pricing information

Cancun Dolphin Encounter Program

Inclusions:
 15 minute briefing
 40 minutes with the dolphins
 Ferry services to and from Cancun
 Buffet meal and open bar (national drinks only)
 Use of lockers, showers, swimming pool, lounge chair
Exclusions:
 Gratuities (optional)
 USD 8.00 dock fee
 Additional programs
 Hotel pickup and drop off
Additional Information:
 Confirmation will be received at time of booking
 Life Vests are mandatory
 Group sizes are limited to a maximum of 10 - 20 participants
 Photos and videos are taken during the programs and are available for purchase only on the day of the
program
 Important: Cash payments for souvenirs, food, photos and more cannot be made in U.S. Dollars. You may
pay in Mexican Pesos or use an international credit or debit card
Roundtrip ferry Cancun - Isla Mujeres - Cancun: 
Departing from Marina Aquatours: 
Cancun to Isla Mujeres
 9:00am
 11:00am
Isla Mujeres to Cancun

 2:30pm
 5:30pm
Please note: ferry ride is approximately 30-40 minutes long

"- DOAR ORI ESTIMATE DESTINAȚIE: VENTURA PARK CANCÚN /

HORARIOS ESTIMADOS - UNICO Destino: VENTURA PARK CANCÚN"
PICK UP BUS OPREȘTE / Paradas DE AUTOBUS IDA
CHEDRAUI CENTRO / JOS
8:00
LOCALITATE
LIVERPOOL / PLAZA LAS
AMERICAS  8:00
(NUMAI SAT. SI SUN. / SOLO SAB. Y
DOM.)
1 PLAZA NAUTILUS 08:08
2 LA BOOM 08:10
3 Embarcadero / JARDIN DEL ARTE 08:12
4 SUNSET LAGOON 08:16
5 PRESIDENTE 08:20
PLAZA CARACOL (LADO
6 08:22 10:00 12:15 14:30
LAGUNA)
7 PLAZA LA FIESTA 08:25 10:01 12:16 14:31
8 MARINA Punta del 08:28 10:03 12:19 14:33
9 PLAZA FLAMINGO 08:30 10:05 12:21 14:34
10 PLAZA LA ISLA 08:32 10:06 12:22 14:36
LA DESTILERIA / PLAZA
11 08:35 10:09 12:24 14:37
Kukulcan
12 MARINA BARRACUDA 08:37 10:10 12:26 14:39
13 HARD ROCK 08:38 10:13 12:27 14:40
 14 Aquaworld 08:40 10:14 12:29 14:42
Cove (Mers pe jos spre
15 stația de autobuz, înainte de la Hotel El 08:42 10:16 12:30 14:44
Pueblito. / Caminar hacia la Parada de
Autobus, adelante del Hotel El Pueblito.)
DE GOLF FRENTE CAMPO
16 08:45 10:18 12:32 14:45
PARNASUS
FRENTE Crown Paradise (albastru
17 semn deautobuz din apropierea 08:48 10:20 12:34 14:47
semaforului. / Señalamiento de autobuz
de cerca Parada de los semáforos.)
18 FRENTE ROYAL SOLARIS 08:50 10:22 12:35 14:49
VENTURA PARK CANCUN,
19 9:00 10:22 12:42 14:56
DOLPHINARIS

Livrați BUS OPREȘTE / Paradas DE AUTOBUS RETORNO

VENTURA PARK CANCUN  09:15 11:30 13:30 16:00 17:30
NUMAI RETURNĂRI / SOLO SALIDAS
1 SUN PALACE 11:35 13:35 16:05 17:35
2 GR SOLARIS 11:36 13:36 16:06 17:36
IBEROSTAR /
3 11:39 13:39 16:09 17:39
PARNASUS
OMNI / MUSEO
4 11:40 13:40 16:11 17:41
MAYA
5 OAZĂ 11:41 13:42 16:12 17:41
Paradisu 11:4
6 13:43 16:13 17:43
s 3
HARD 11:4 16:1 17:4
7 13:45
ROCK 4 5 5
RITZ 11:4 16:1 17:4
8 13:47
CARLTON 5 7 7
PLAZA 11:4 16:1 17:4
9 13:48
Kukulkan 7 9 9
WESTIN
11:4 16:2 17:5
10 LAGUNA 13:51
9 3 3
MAR
BEACH 11:5 16:2 17:5
11 13:52
PALACE 1 5 5
GRAND
11:5 16:2 17:5
12 PARK 13:54
3 7 7
ROYAL
PLAZA 11:5 16:2 17:5
13 13:56
FORUM 4 9 9
BAZA DE 11:5 16:3 17:0
14 13:58
Xcaret 7 2 2
PLAZA
CARACO 11:5 16:3 17:0
15 13:59
L FRENTE 8 3 3
A RIU
16 PRESIDENTE 18:05
SUNSET
17 18:08
LAGOON
Embarcadero
18 / JARDIN 18:10
DEL ARTE
19 LA BOOM 18:11
PLAZA
20 18:13
NAUTILUS
CHEDRAUI
2
CENTRO / 18:25
1
ULTRACENTRALA