Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
născut Sfânta Fecioară, unde a avut loc Buna Vestire şi Întruparea Mântuitorului. Dar
cum a ajuns o asemenea preţioasă relicvă în Italia?
Pe la 1472, Pietro di Giorgio Tolomei sintetiza istoria casei în felul următor: biserica
Sfintei Fecioare din Loreto era camera Mariei transformată de apostoli în biserică şi
decorată cu o reprezentare a Mamei Mântuitorului de către Sf. Luca. Când, în 1291,
Ierusalimul a fost ocupat de turci, îngerii ar fi luat în chip miraculos casa şi ar fi
transportat-o în Tersatto, în fosta Iugoslavie. Dar, datorită modului necorespunzător în
care a fost cinstită relicva, casa ar fi fost mutată încă de trei ori, tot în mod minunat de
către îngeri, până la locul unde se află şi azi din 1294. În 1296, continuă Tolomei, Sfânta
Fecioară i-a apărut într-o viziune unui om pios şi i-a dezvăluit istoria casei. Ca urmare,
şaisprezece reprezentanţi ai oraşului au călătorit la Nazaret, unde au descoperit cu uimire
fundaţia bisericii, ale cărei dimensiuni corespundeau exact cu ale bisericii cu care s-au
trezit în Loreto. Ei au mai găsit şi o inscripţie care atesta prezenţa bisericii şi dispariţia ei
inexplicabilă din Nazaret.
Bazilica din Loreto, o biserică măreaţă cu trei nave, construită în secolul al XV-lea,
găzduieşte un mic edificiu din marmură, decorat bogat în exterior de un grup de artişti
conduşi de A. Sansovino şi care închide, ca într-o cutie, Sfânta Casă. Ea conţine un altar
şi o statuie din lemn a Sfintei Fecioare şi are dimensiuni interioare modeste: lungă de
9,52m, lată de 4,1m şi înaltă de 4,3m. Sfânta Casă nu are fundaţie, iar piatra şi mortarul
din care este construită nu sunt cunoscute în împrejurimile oraşului Loreto, dar corespund
chimic materialelor folosite în mod obişnuit în Nazaret.
Papa Leon al XIII-lea scria în 1894: “Fericita casă din Nazaret este pe drept considerată
şi cinstită ca unul dintre cele mai sfinte monumente ale credinţei creştine, iar aceasta se
vede prin numeroasele diplome şi acte, daruri şi privilegii acordate de către predecesorii
noştri. Abia a fost transportată, după cum dau mărturie analele Bisericii, în chip
miraculos în Italia şi expusă spre venerarea credincioşilor pe dealurile din Loreto, că a şi
atras la ea devoţiunea fierbinte şi aspiraţiile pioase ale tuturor, şi, cu scurgerea veacurilor,
a menţinut de atunci vie această devoţiune.”
Însă, după cum bine observă autorii articolelor din Enciclopedia Cattolica, The Catholic
Encyclopaedia şi New Catholic Encyclopaedia referitoare la Loreto, interesul istoric
pentru Casa Sfântă trebuie disociat de devoţiunea pentru Sfânta Fecioară. Chiar dacă
edificiul din bazilica lauretană nu ar fi casa Mariei transportată din Nazaret la Loreto, este
incontestabil, cum menţiona Leon al XIII-lea, că bazilica din Loreto este unul dintre cele
mai importante sanctuare mariane, unde Sfânta Fecioară şi Fiul ei Întrupat sunt cinstiţi de
credincioşii din lumea întreagă.
Drept încheiere, câteva din invocaţiile Litaniei Lauretane, folosită la sanctuarul din
Loreto şi aprobată definitiv de Papa Sixt al V-lea în 1587: “Maică a bunului sfat, / Tron al
înţelepciunii, / Trandafir tainic, / Refugiu al păcătoşilor, / Regină, zămislită fără prihană
strămoşească, / Roagă-te pentru noi!”
Şi anume, o primă legendă catolică indică faptul că autorul statuii din cedru a Fecioarei
Maria ar fi însuşi Sfântul Evanghelist Luca şi că ea s-ar fi păstrat într-o casă mică, din
Nazaret, în care s-a născut şi a vieţuit Fecioara Maria mai multă vreme. Iar casa
respectivă a fost strămutată piatră cu piatră din Nazaret în Loreto, în sec. XIII, de către
îngeri, când turcii au început să cucerească teritorii în Orient, spre a nu fi profanată sau
distrusă.
Cu toate acestea, există dezminţiri clare ale legendelor catolice, din mai multe puncte
de vedere. În primul rând, statuia a fost expertizată şi nu datează decât din sec. XIII-XIV,
şi nu din vremea Sfinţilor Apostoli. În prezent, vechea statuie nu mai există, întrucât a
fost distrusă într-un incendiu din anul 1921, fiind înlocuită cu una similară.