Sunteți pe pagina 1din 1

Activități culturale și catehetice la Măgirești și Solonț

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Parohia


Solonț, Protopopiatul Moinești, continuă activitățile catehetice și în acest an, coordonate de P.C. Preot
Paroh, Matei Victor și P.C. Preot slujitor, Moței Constantin Marius, în parteneriat cu Școala Gimnazială
Solonț, prin dl director Dudău Costel și Școala Gimnazială Măgirești, reprezentată de dl director, prof. de
religie, Chira Nicolae.

În luna ianuarie, una bogată prin prisma activităților cultural artistice, s-a desfășurat o frumoasă activitate
omagială închinată poetului nostru național, Mihai Eminescu și Zilei Culturii Naționale dar și lui
Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii Principatelor Române.

Marți, 17 ianuarie 2023, la Biblioteca „Nicu Enea” din Măgirești, elevii, voluntarii și coordonatorii
proiectului educațional, ,,Mihai Eminescu – Luceafărul poeziei românești'', au participat la momentul
artistic închinat „poetului nepereche”, ce a debutat cu slujba și rugăciunea de pomenire a poetului și a
familiei acestuia. După momentul artistic, a urmat un dialog despre Actualitatea modelelor culturale
pentru copiii noștri și însemnătatea rugăciunii în viața educativă.

Considerăm că activitățile propuse în acest proiect și-au atins obiectivele propuse, ajutându-i pe
participanți să se simtă parte integrantă a comunităţii din care fac parte, dezvoltând aptitudinile artistice
ale acestora prin transpunerea în situaţii creative, conducând la cunoaşterea şi protejarea valorilor
ortodoxe, locale și naţionale.

Marți, 24 ianuarie 2023, la Biserica închinată „Adormirii Maicii Domnului” din Solonț, elevii și
voluntarii proiectului educațional ,,Unire în cuget și-n simțiri'', au participat la Sfânta Liturghie, urmată de
un Tedeum pentru făuritorii Unirii. La final, elevii au primit Sfintele Taine, au susținut un program
artistic și au prezentat un referat cu tema ,,Pe urmele făurilorilor României Mari''.

Activitățile cultural - artistice, liturgice și catehetice vor continua în fiecare sâmbătă, în cadrul lăcașului
de cult, începând cu ora 17.00 pe tot parcursul anului școlar.

Prof. Chira Violeta și Nicolae, Școala Gimnazială Măgirești

S-ar putea să vă placă și