Sunteți pe pagina 1din 2

Prin celebrarea zilei profesionale a lucrătorului din învățământ, octombrie își revendică

un plus de măreție și strălucire între celelalte luni ale anului.


Pe data de 4 octombrie, 2022, în incinta Palatului de Cultură Hîncești, de Ziua
Profesională a lucrătorilor din Învățământ a avut loc „o lecție de fermitate și demnitate” la care
au participat managerii instituțiilor de învățământ, cadre didactice și educatori, decani de vârstă
în domeniul pedagogic și angajați din învățământ.
La festivitate ne-au onorat cu prezența:

1. Iurie LEVINSCHI, președintele raionului Hîncești;


2. Lilia TĂNASE, vice-președintele raionului Hîncești pe probleme sociale;
3. Anatolie LOGHIN, vice-președintele raionului Hîncești pe problemele agriculturii;
4. Veaceslav URSU, şef al Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, reprezentant
al Guvernului în teritoriu;
5. Valentina MANIC, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ex-vicepreședinte al
raionului Hîncești;
6. Galina ERHAN, șefa Direcției Generale Finanțe;
7. Ion SÎRBU, șef Direcția Agricultură și Alimentație Hîncești;
8. Larisa VLAS, șef-interimar Direcția Cultură și Turism Hîncești;
9. Ana CIMPOIEȘU, președintele Consiliului Raional al Federației Sindicatelor,
Educației și Științei;
10. Nicolae TAȘCĂ, consilier raional, președintele comisiei Învățământ, Cultură și Sport;
11. Valeriu BOBROV, consilier raional, președintele comisiei Agricultură, Comerț și
Ecologie;
12. Adrian TAȘCĂ, şeful Secției Construcţii, Gospodărie Comunală și Drumuri;
13. Elena NICHIFOR, șefa direcției Economie și Cooperare Transfrontalieră;
14. Alexandru BOTNARI, primar de Hîncești
15. Eugenia IONIȚĂ, viceprimar de Hîncești
16. Sergiu SÎRBU, primar de Stolniceni, profesor de educație plastică în gimnaziul din
localitate.
17. Victor SINOGACI, primar de Mirești
Festivitatea a fost moderată de poeta, Angela Mândâcanu și Tamara Macari, manager LT „Ștefan
Holban” Cărpineni. Anturajul sărbătoresc autumnal, scena amenajată în contrast tomnatic, au
fost rezultatul muncii echipei Liceului Teoretic „Ștefan Holban” Cărpineni.
În deschiderea festivității, cu un mesaj de felicitare, pentru cei care se dedică activității de
Semănători de lumină, a venit dna Tonu Valentina, șefa Direcției Învățământ Hîncești,
În semn de recunoștință pentru toți actanții educaționali, cu un mesaj de felicitare a venit și
conducerea raionului Hîncești: dnul Iurie Levinschi, președintele raionului; dna Lilia Tănase,
vicepreședintele raionului Hîncești și Anatolie Loghin, vicepreședintele raionului Hîncești pe
problemele agriculturii.
Iar prezența la festivitate a dnei Valentina Manic, deputat în Parlamentul Republicii Moldova,
ex-vicepreședinte al raionului Hîncești, care a venit cu felicitări și diplome din partea
Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, a fost una îmbucurătoare.
Momentul de înmânare a diplomelor a fost unul special pentru toți.
Pentru înalta măiestrie didactică, contribuție remarcabilă în promovarea educației de
calitate, cultivarea valorilor general – umane, devotament şi cu ocazia Sărbătorii
profesionale a lucrătorilor din învăţământ, s-au menţionat cu Diplome de onoare în
nominalizarea ,,Profesor de excelență” următorii angajaţi ai sistemului educaţional din
raion, 40 cadre didactice.
Menționarea cu titlul ,,Angajat de excelență” – 24 angajați ai sistemului educațional.
Menționarea cu titlul ,,Profesor de onoare al raionului Hîncești” cu dreptul de a purta
insigna au fost nominalizate dnele Moraru Elena, profesor de Istoria românilor și
universală, grad didactic Întâi, Liceul Teoretic Lăpușna și Bordeianu Sofia, manager
Instituția de Educație Timpurie „Garofița” Mingir.
Pentru cei care o viață s-au dedicat pe ogorul înțelepciunii și care astăzi, privind în
urmă, pot să simtă satisfacția meseriei bine realizate. Au fost omagiați 16 decani de
vârstă ai sistemului de învățământ al raionului. Omagierea a atins noi culmi atunci când
în sală au fost nominalizați discipolii care îmbrățișează profesia de pedagog.
Pentru pregătirea excepțională a instituției către debutul anului școlar 2022-2023,
crearea condițiilor optime pentru desfășurarea cu succes a procesului de învățământ,
pentru contribuția substanțială în implementarea documentelor de politici educaționale
și cu prilejul Zilei Profesionale a Lucrătorilor din Învățământ, s-au menționat 37 de
instituții.
Festivitatea s-a încheiat cu un cadou armonios, prin prezența cuplului Costi Burlacu și Corina
Țepeș, oferit de către Consiliul Raional.
Ionescu Olesea,
specialist metodist superior DÎ

S-ar putea să vă placă și